Gradinile japoneze [304320]

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. Totusi, gradinile japoneze se diferentiaza de celelate gradini naturalistice atat prin caracterul lor simbolic cat si prin obiectivele dezvoltate de-a lungul unei istorii de peste 2000 [anonimizat]. Diversitatea formala a [anonimizat].

ZONA DE RASPANDIRE

In ceea ce priveste zona de raspandire a [anonimizat]. [anonimizat] s-a bucurat de o [anonimizat], [anonimizat]. Odata cu redeschiderea relatiilor portuale in vederea comertului din 1853 sicu expozitia mondiala de la Paris, 1867, [anonimizat], ceramica etc., [anonimizat], post-impresionismul. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], etc. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]éas (1899, Philadelphia Museum of Art), Le pont japonais (1918-24, Musee-Marmottan, Paris) etc. Asadar, gradinile japoneze isi fac loc si pe teritoriul Europei prin intermediul importului artistic (de la miscarea Arts & Crafts la Art Nouveau), [anonimizat] (Frank Lloyd Wright), insa, [anonimizat] “schimb cultural”, pierzandu-[anonimizat] a privitorului nefamiliarizat cu complexitatea ideologica a peisajelor, cat si prin schimbarea climei acestei instertii si constrangerile pe care aceasta la impune.

LOCALIZARE, CLIMA SI CULTURA

Puterea naturii constituie tema majora a [anonimizat], [anonimizat], in toate domeniile artistice japoneze datorita pozitionatii geografice si a traditiei culturale generate de aceasta. [anonimizat], [anonimizat]. Dar, uneori, [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]- pietre, plante, lacuri reprezinta zei.

Intre perioadele temperate de tomna si primavara, iarna are si ea un caracter extrem, cu ninsori abundente si temperaturi scazute. Astfel, aceste patru anotimpuri devin un calendar climatic al agriculturii si al culturii si esteticii japoneze. Astfel, in cadrul peisagisticii, plantele nu sunt alese doar pentru forma si culoare, ci si ca indicatori ai schimbarii anotimpurilor, intregi festivaluri fiind structurate in jurul tranzitiei de la un sezon la altul- de exemplu, festivalul infloririi ciresilor constituie un motiv de celebrare pentru sfarsitul iernii, si implicit, revitalizarea naturii, incheierea unui nou ciclu repetitiv al vietii.

Cultura traditionala japoneza este una politeista, iar toate elementele naturale- munti, oceane, sorele, vantul- sunt considerate zeitati, sau, mai bine zis, manifestari ale zeilor. In religia Shinto (credinta nativa locala), spatiile purificate unde spiritele zeilor se aduna sunt numite “niwa”, adica “gradina”. Altarele Shinto sunt adesea inconjurate de aglomerari organizare de pietre (tronul zeului) si copaci de dimensiuni mari (copacul zeului). Acesta atitudine de venerare a pietrelor si copacilor ca intruchipari divine reflecta intreaga atitudine japoneza de a plasa elementele naturale in planul spiritualitatii si a transcendentului.

Asadar, la inceputurile sale, gradinile japoneze erau centrate in jurul credintelor religioase populare, fortele negative ale naturii precum inundatiile, taifunul, tsunami-ul si cutremurul constituind activitatile unor zei maniosi. Astfel, locatia gradinii este aleasa cu atentie pentru a evita orice posibil risc, fiind indepartate fata de raurile inundabile si implementte pe terenuri situate la cote mai inlate si protejate de padurile si vegetatia inconjuratoare. Atentia acordata acestor amenajari spirituale este una deosebita, de la concepere la intretinere, gradinile, templele si altarele se afla in sinergie, formand unitatea din viata cotidiana de cea mai mare valoare- ceea ce inseamna ca activitatea de intretinere constituie un ritual sacru, un privilegiu.

CLASIFICARE SUMARA

De-a lungul istoriei, gradinile japoneze s-au aflat la confuenta dintre traditie si novatie.Insusi termenul de “gradina japoneza” poate fi problematic deoarece nu exista niciun prototip clar al acesteia. In schimb, exista o serie vasta de caracteristici, materiale si principii care constituie fundatia traditiei japoneze de design peisagistic. In analiza acestor gradini, este dificil de extras o definitie concisa a modalitatii de compozitie artistica, multitudinea de concepte si idei care contureaza traditia acestora variaza, generand multiple tipologii ce au evoluat in timp sub infuenta factorilor culturali, istorici si religiosi. Insa, in scopul unei analize exhaustive, se poate considera ca, din multitudinea stilistica, putem diviza masa tipologica ce formeaza traditia gradinilor japoneze in functie de partile componente- gradini care au la baza designului apa si gradinile uscate.

REPERE ISTORICE

Gradinile japoneze manifesta cea mai accelerata dezvoltare in ultimii 1000 de ani, cand, un loc scru este metamorfozat cu ajutorul gradinii, in scopul crearii unui ambient placut zeilor. Munca de intretinere a unui astfel de gradini este, de obicei, mult mai solicitanta decat la altele deoarece multe detalii abundente in semnificatii simbolice necesita ingrijire zilnica.

Marile gradini sunt, de cele mai multe ori, asociate unui templu sau rezidentelor marilor lorzi feudali ai trecutului.De asemenea, odata cu introducerea culturii budiste, traditia peisagistica nipona se ramifica, reflectand diversitatea si, in acelasi timp, armonia religioasa de pe teritoriul tarii.

Este considerat ca originea gradinilor japoneze are la baza difuzia ideologiei chineze in vestul Asiei. Inca din timpul dinastiei Han (206 BCE-CE 220), designul peisagistic era admirat si acceptat ca fiind o ramura a artei, fiind practicat de imparati si nobilii curtii. Gradinile chineze aveau inca de la inceputuri ca sursa de inspiratie natura, mitul, picturile de peisaje, filosofia Daoista si o aplicare constienta a regululoi confuciene ale unei societati ideale. Acestea au constituit prototipul sistemului principial adoptat si de Japonia. Ideile legate de gradini si arta sunt introduse in secolul VII de aristocratii, calugarii si negustorii care calatorisera in China descoperind cultura elevata a tarii. De asemenea, cunostinte legate de sisteme de scriere claigrafice complexe, tehnici de pictura si materiale noi, buddimul si practici ceremoniale sofisticate, constituie fondul cultural imprumutat si supus unei transformari adaptative la cultura indigena.

In perioada anterioara Buddismului, Shinto constituia unica religie conform careia, Japonia este tara divina unde copii zeului soare au coborat pe pamant, iar imparatul este succesorul zeilor si liderul spiritual al religiei. Cand Buddismul este introdus in tara exista putina animozitate dar care se rezolva print-un tratat pacifist, in acord cu ambele credinte. Oamenii nu sunt obigati sa alega intre cele doua credinte, cele doua putand fi practicate simbiotic, fara a exista principii contradictorii.

In prima jumatate a celui de-al doilea mileniu, Japonia se afla intr-o stare constinua de razboi, niciun lord feudal nefind capabil sa castige luptele in intregul teritoriu. Dupa unificare Japoniei in secolul XVII, crestinismul este interzis (misionarii portughezi ajunsesera pe coasta sudica a tarii) iar tara se izoleaza de restul lumii timp de 250 de ani, functionand in regim autonom, pentru ca in secolul XIX sa isi redeschida porturile catre relatiile comerciale cu Europa si America, popularizand “japonismele” impreuna cu o puternica influenta cultural-estetica orientala.

In 1997, in cadrul eseului sau de analiza a gradinilor japoneze intr-o maniera interdisciplinara, facand apel la poezie, filosofie, pictura, sculptura si religie, arhitectul si peisagistul, Marc Keane, imparte gradinile istorice nipone in sase faze in acord cu filosofia dominanta:

1. Spiritul naturii: in credinta Shinto, asemanatori politeismului roman, zeii japonezi inhabiteaza insule, copaci si pietre, elemente ce se regasesc in cadrul organizat al gradinilor. Acesta perioada se intinde pana la sfarsitul secolului VIII.

2. Poezia paradisului: aristocratii incep sa isi organizee propriile gradini in acord cu asteptarile generate de viziunea paradisului prin incorporarea principiilor buddiste precum yin-yang. Acesta perioada se intinde in secolul XII.

3. Arta pustiului: odata cu declinul aristocratiei si cu RIDICAREA clasei samurailor (luptatorilor), designul peisagistic se modifica. Buddismul Zen influenteaza puternic noul tip de organizare al gradinilor, acestea nemaifiind considerate un spatiu al activitatilor, ci un loc al meditatiei. Acesta perioada dureaza pana in secolul XVI.

4. Pasajul spiritual: in cea de-a doua jumatate a secolului XVI, ceremonialul ceaiului devine un ritual semnificativ, iar gradina constituia scena pregatirii mentale si fizice premergatoare initierii activitatii; un loc al reflectiei si o sursa a puterii.

5. Nisele private: in timpul perioadei Edo marcata de lungi perioade de pace si prosperitate, clasa samurailor isi pierde din influenta iar negustorii urbani bogati devin clasa dominanta a societatii, fapt ce se reflecta in organizarea gradinilor pe proprietatile private ale acestora, adiacente caselor si aflate intr-o relatie stransa cu spatiul interior.

6.Parcul colectorilor: daimionii provinciali isi demonstreaza puterea si bogatia prin constructia acestor parcuri. In crearea lor sunt utilizate motive istorice, accentu fiind pus pe ideea de parcurs, iar intentia este ca miscarea prin parc sa fie echivalenta vizitarii unui tinut strain (sunt utilizate motive chineze) sau unei alte perioade istorice (Japonia veche).

CONCEPTIA GRADINILOR – PRINCIPII ESTETICE

Conceptia unei gradini japoneze constituie un exercitiu de obtinere a echilibrului intre un spatiu deschis, asimetrie, sugestivitate vizuala, energie, textura si imprejurimi monocromatice. Totusi, toate principiile designurilor peisagiste japoneze se situaza pe plan secund raportate la ideea centrala- gradina trebuie sa fie compusa dintr-o secventa de perspective panoramice. Indiferent unde este situat privitorul in cadrul unei gradini japoneze, aceasta trebuie sa emane serenitate, oferind spectatorului/SUBIECTULUI privelisti captivante si incurajandu-i inaintarea catre urmatoarele puncte de perspectiva.

Conform academicului Patrick Lennox Tierney, profesor de istorie a artei in Japonia, la nivel de filosofie estetica pot fi identificate sapte principii generatoare ale gradinilor japoneze:

1. Simplitatea (Kanso) – Dicteaza ca lucrurile sa fie organizate intr-o maniera de baza, simpla, cat mai asemanatoare starii de echilibru elementar/NATURAL. Scopul este ca designul sa nu aiba la baza decoratia, ci claritatea care poate fi obtinuta doar prin patrunderea la esenta si eliminanrea surplusului.

2. Asimetrie si iregularitate (Enso Fukinsei) –Ideea de a controla echilibrul compizitional prin intermediul iregularitatii si asimetriei este vitala esteticii zen. “Enso” (cercul zen) in caligrafia pergamentala este reprezentat ca un cerc incomplet, simbolizand imperfectiunea ca o parte naturala a existentei. Asemanator, in designul grafic asimetria ofera dinamism compozitiei, inspiratia izvorand din formele armonioase ale naturii marca de lipsa simetriei. Aceasta ideee poate fi interpretata si ca un final deschis, o procedura care invita privitorul sa completeze imetria lipsa prin propriul sau act creativ- proiectarea in imaginar al partii lipsa.

3. Austeritatea (Shibui) – Frumusetea obtinuta din concizie, designul care reuseste sa surprinda esenta, lasand minimalismul, direct si simplu, sa exprime eleganta articulata a vietii elevate, a principiilor morale care depasesc nivelul superficialitatii decoratiunilor superflue.

4. Naturaletea (Shizen) – Fara a pretinde un caracter antropic, artificial, intentia creativa se rezuma la a celebra natura printr-un mimesis controlat, insa nefortat. Astfel, caracterul spontan al naturii surprins in cadrul gradinilor japoneze genereaza impresia accidentalului, a perfectiunii sui-generis a naturii; privitorul nu este menit sa realizeze caracterul planificat al ansamblului, intentia organiationala este mascata de naturaletea elementelor compozitionale.

5. Subtilitatea (Yugen) – O gradina japoneza poate fi privita ca o colectie de subtilitati si elemente simbolice. Acest principiu buddist ilustreaza faptul ca precizia si caracterul finit nu constituie o parte ingranta a naturii, deoarece implica stagnarea si lipsa vietii, pe cand puterea sugestiei este adesea mai captivanta decat relevarea totala a adevarului (“showing more by showing less”).

6. Eliminarea rutinii (Datsuzoku) – Constituie o eliberare de la rutina zilnica, evadarea din planul ordinar, si, implicit, sentimentul de libertate si de surpiza generat de iesirea din conventional. Profesorul Tierney spune despre gradina japoneza: "…made with the raw materials of nature and its success in revealing the essence of natural things to us is an ultimate surprise. Many surprises await at almost every turn in a Japanese Garden."

7. Calm activ (Seijaku) – Experienta unei gradini japoneze este marcata de lipsa zgomotelor, a galagiei asociate vietii urbane. Astfel, linistea, calmul energizant, caracterul inert si solitudinea joaca un rol primordial in regasirea esentei energiei creative. Acest principiu sta la baza gradinilor de meditatie, scopul fiind acela de a ajuta indivitul sa se elibereze de distragerile generate de realitatea materiala.

TIPOLOGII SI FUNCTIUNI SPECIFICE

Exista o diversitate impresionanta de tipuri si variatiuni ale gradinilor traditionale japoneze, iar impartire pe categorii este si ea extrem de variata. In continuare, am optat pentru diviziunea elaborata de RobertKetchell, 2001, acesta categorizand gradinile in cinci tipuri de baza in functie de utilizare si organizare formala.

a. Gradinile cu dealuri si lac (Tsukiyama)

Lacuri, iazuri, parauri, dealuri, pietre, copaci, flori, poduri si poteci sunt folosite pentru a crea o reproductie miniaturala a peisajelor naturale faimoase din China si Japonia. Denumirea “Tsukiyama” inseamna deal artificial, iar aceste gradini difera esential in functie de dimensiune. Cele mai mici sunt, de obicei, parte a unor complexe de temple sau palate, fiind concepute astfel incat privitorul sa se afle intr-un punct fix, precum o veranda, pe cand gradinile de dimensiuni mai mari se adreseaza unei perspective a privitorului aflat intr-o miscare organizata, de-a lungul unei alei circulare, aceasta idee fiind de origine chineza. Oglinzile statice de apa sunt menita sa reprezinte marea, iar dealurile reprezinta, la nivel metaforic, insulele.

b. Gradinile uscate (Karesansui)

Aceste gradini zen se remarca prin nivelul abstract al reprezentarii naturii, prin utilizarea nisipului, pietrisului, bolovanilor, si uneori muchi. Aceste elemente sunt organizate sa creeze structuri simolice care genereaza corespondente vizuale, figurand munti, insule, barci, mari si rauri.Chiar daca in aceste gradini nu se afla niciun fel de sursa de apa, aceasta este simbolizata prin pietris. Spre exemplu, liniile trasate paralel, in maniera rectilinie sau ondulata, reprezinta simbolul valurilor sau al unei ape curgatoare, in timp o structura trasata sub forma circulara, simbolizeaza puterea marii linistite.Specifica unei gradini de pietre este si bordura, care delimiteaza ordonat (drept sau in linii ondulate) perimetrul gradinii, putand fi amenajata cu elemente vegetale marunte.Alte componente nelipsite din gradinile Zen sunt pietrele.De cele mai multe ori acestea sunt folosite in numar impar si pot simboliza, spre exemplu, insule dintr-un ocean sau muntii. In aceeasi maniera, muschiul reprezinta simbolul varstei, al intelepciunii, in timp ce copacul este simbolul vietii, al umanitatii. Aceste spatii destinate meditatiei isi au radacinile in filosofia buddista, evocand semnificatii spirituale profunde, oimaginea spiritului care atinge conditia ideala a vietii si se afla in armonie cu intreaga natura.

c. Gradinile pentru ceai (Roji)

Acest tip de gradina are un caracter intim,inconjurand casele de ceai, mici pavilioane din lemn ce constituie scena de desfasurare a ceremoniei ceaiului. Ele sunt menite sa asigure oaza de verdeata care sa izoleze locul activitatii de zgomotele si poluarea spatiului urbanizat, ajutandu-i pe participanti sa se detaseze de monotonia mercantila a societatii industializate prin revenirea la puritatea traditiei ancestrale, motiv pentru care vegetatia introdusa in acest context este abundenta. Acest tip de gradina se remarca si printr-un mic bazin de apa alimentat de la un izvor (pentru ceai), o zona “de asteptare” (in care este preluat musafirul) si o alee pietruita. Uneori, roji face parte dintr-o gradina mult mai mare, dar poate exista si de sine statatoare, separata simbolic de restul lumii exterioare prin intermediul unui gard.

d. Gradinile de promenada (kaiyu shiki teien)

Gradinile de Promenada cer vizitatorului sa treaca prin toata gradina pentru a o putea aprecia la adevarata ei valoare. O poteca atent construita duce observatorul prin fiecare parte a gradinii. Suprafete denivelate sunt plasate in locuri precise pentru a indica receptoruluisa se uite in jos la momentul potrivit. Cand acesta isi va ridica privirea va avea in fata ochilor un frumos ornament care are scopul revitalizarii spiritului. Acest model este cunoscut in lumea peisajelor japoneze drept principiul "ascunde si dezvaluie".Pietrele sunt folosite pentru a contrui poteci sau poduri in cadrul gradinilor.Mai mult, in locurile unde muntii nu sunt vizibili, pietrele au rolul de a sugera prezenta lor simbolica.

e. Gradinile private (tsubo)

Tsubo este o unitate de masura echivalenta cu aproximativ 3,3 metri patrati, dar denumirea nu face decat sa arate ca perimetrul gradinii este unul modulat si limitat. Marea majoritate a populatiei nevand la dispozitie un astfel de spatiu, acest tip de gradina se rezuma la locuintele familiilor instarite. Scopul acestora este este de a crea o legatura intre spatiul interior si natura, trecerea din interiorul casei fiind de obicei precedata de un spatiu de tranzitie acoperit- portic, veranda. Insa, ceea ce difera in acest caz, este rolul decorativ al elementelor componente-lampioane, poduri, bazine de apa, acestea pierzandu-si calitatea functionala din cauza dimensiunilor reduse ale incintei.

Desigur, gradinile de casa pot folosi de exemplu elemente dintr-o gradina zen sau intr-o gradina de promenada poate fi integrata atat o gradina zen, cat si una roji. Elementele specifice sunt oricum aceleasi in toate gradinile. Elementele cheie pentru o gradina japoneza raman, oricum: florile si arborii, apa, nisipul si pietrele, podetele, bazinele de piatra, felinarele de piatra (va sunt cunoscute, datorita structurii lor, care le face sa arate ca un pavilion in miniatura) si gardurile sau imprejmuirile de bambus. In ultima instanta, si deloc de ignorat, un alt element semnificativ il reprezinta pestii, in special carasii aurii. Pusi intr-un bazin limpede, usor de observat prin oglinda apei, pestii sunt considerati benefici, o sursa de energii pozitive, dar si de prosperitate.

REGULI DE COMPOZITIE

Ordinea și regularitatea nu sunt caracteristici pentru grădinile japoneze, dacă grădinile europene sunt caracterizate de simetrie de geometrie, grădinile japoneze au un aspect natural, care transmite o stare de liniște, de pace spirituală. In cadrul grădinilor japoneze nu se utilizează combinații de numere pare, de exemplu 15 pietre se împart in grupuri în aparență accidentale, 3-5-7, care creează o unitatecertă bazata pe principii compozitional-simbolice rigide.

O gradina japoneza presupune un design complex, care tine seama de o serie de principii ce apartin filosofiei Zen: principiul asimetriei, simplitatii, austeritatii, naturalului, subtilitatii, transcendentei si linistii. Spatiul este riguros organizat pe fiecare din cele trei dimensiuni – inaltime, lungime si adancime. Fiecare dintre elementele care il ocupa are o semnificatie anume, echilibrul dintre ele supunandu-se principiului asimetrei. Gradina japoneza reprezinta un colt din univers, in care interventia omului nu este simta, un loc in care sa domine natura si naturalul.

Traditia peisagistica japoneza este marcata de reguli compozitionale stricte:

-Naturaletea- presupune ca designul gradinilor sa fie simplu, in acord cu natura, ca si cum ar fi izvorat organic din sol, iar obiectele decorative nu trebuiesc sa fie deghizate, ele avand rolul de a contrasta cu peisajul de factura organica.

-Numerele impare- fac referire la gruparea elementelor componente astfel incat sa se obtina un echilibrul copozitional asimetric.

-Triungiul- se refera la modalitatile de organizare al elementelor precum pietrele, ramurile etc., compozitia fiind judecata in functie de usurinta deducerii liniei imaginare ce ar uni elementele componente ce formeaza triunghiul.

-Contrastul- este folosit pentru a crea o stare de tensiune intre elementele componente, astfel generand energie, sinamism si armonie “yin-yang”.

-Punctele- sunt componentele ed baza ale geometriei si sunt, de obicei, reprezentate de pietre grupate sau singulare. Aceste puncte se afla intr-o relatie de interdependenta cu restul amenajarii, acestea putand crea stari de tensiune in functie de dispunere.

-Liniile- exista teorii complexe de compozitii ale liniilor, a simbolismului lor si a starilor generate. Astfel, liniile perpendiculare implica calmul, linistea, cele diagonale creaza tensiune, iar cele unduitoare domolesc asprimea celor anterioare. Din perspectiva intregului ansamblu, compozitia acestora are un rol pictural, constituind o aditie necesara austeritatii unei gradini zen alcatuita din nisip unduitor si puncte marcate de pietre.

– Spatiu si Timp (Ma,Wabisi Sabi)- se referera la ideea ca totul este deschis si nimic nu exista de sine statator; toate obiectele interactioneaza in cadrul spatiului, mai mult, spatiul gradinii exista deoarece exista un spatiu si mai mare in afara acesteia. Ideea timpului este reflectata prin caracterul schimbator si regenerativ al vegetatiei, aceasta fiind menita sa informeze spatiul interior al gradinii de trecerea timplui, ea fiind o oglindire a sezonului, o legatura cu intregul cosmos.

-Perspectiva (Meigakure)- contituie intentia de a crea un spatiu ascuns cu perspective favorabile ce dezvaluie treptat intregul spatiu; toate compozitiile peisagiste japoneze au la baza principiul ungiurilor optime de perspectiva, japonezii fiind cunoscuti pentru abilitatea de a modificat adancimile perspectivelor, distantele si dimensiunile, prin utilizarea geometriei, a vegetatiei si a culorilor. De exemplu, gradinile de contemplatie sunt concepute pentru a fi privite din interior, insa din pozitie sezanda, in acord cu functiunea, linia ochiului fiind gandita la inaltimea de 70cm, iar compozitia fiind organizata in acord cu aceasta. In aceeasi maniera, sculptarea bonsailor este gandindita dintr-o perspectiva bidimensionala, efectul artistic fiind perceput doar prin privirea lui frontala.

-Controlul formei (Shin, Gyo, So)- se refera la trei tehnici de baza: controlarea formelor prin tundere, prezervarea formei naturale si pastrarea echilibrului intre cele doua tehnici principale de intretinere a elementelor componente ale gradinii.

CIRCULATII-DRUMURI SI ALEI

Aleile (Roji) din cadrul gradinilor japoneze au o pluralitate de functiuni, acestea nu au doar rolul de a conduce privitorul ofrindu-i perspectivele cele mai avantajoase, ele influenteaza, in aceeasi masura, felul in care experienta parcurgerii este dezvaluita vizitatorului. Acestea constituie o parte integranta a designului, determinand rutele de circulatie ale “sperctatorului”, iar prin caracteristicile lor, forma si dispunerea, juca un rol important in modalitatea de perceptia a ansamblului, acestea dictand viteza si cadenta parcursului. De exemplu, o alee cu o latime mare si cu o suprafata netede incurajeaza mersul rapid si experienta simultana, de grup, pe cand o alee ingusta alcatuita dn pietre naturale neslefuite indica necesitatea circulatiei individuale, astfel concentrand tentia vizitatorului catre oraganizarea compozitionala a aleii.

Circulatiile de tip “roji” devin o parte integranta a gradinilor japoneze odata cu introducerea gradinilo de promenada care se reamarca prin aleile lor circulare, alcatuite din dale individuale de piatra si pietris sau nisip, ce au rolul de a conduce vizitatorul catre punctele optime de perpectiva alegradinii, aceste zone de interes fiind adesea marcate prin largirea zonei pavate pentru a permite contemplarea imaginii. si a celor de ceai.

Aleile reprezinta, in acelasi timp, conexiunea dintre gradina si arhitectura- de obicei, circulatiile din jurul constructiei (fie rezidentiala sau sacra) sunt drepte, formale, iar pe masura ce se indeparteaza de cladire devin informale, iregulate, accentuand trecerea catre cadrul natural al gradinii.

Dalele individuale de piatra se numesc “tobi-ishi“, traducerea fiind “pietre zburatoare”. Circulatia de-a lungul unei astfel de alei necesitata mai multa atentie decat pe o suprafata pavata uniform, vizitatorullui fiindu-i ghidat fiecare pas, individual. Acest lucru influenteaza definitoriu modalitatea de percepere a gradinii de ceai, prin circulatia individuala, vizitatorul este indrumat intr-un ritm lent, procelu de tranzitie de la lumea exterioara la pavilionul de ceai, spre exemplu, fiind de fapt un ritual in sine, o etapa de initiere in cadrul ceremonialului.

APA SI INSULA IN COMPOZITIA GRADINILOR

Inca din antichitate, poporul japonez a avut o afinitate fata de mare, astfel, apa reprezinta un element crucial in designul gradinilor, nu neaparat ca substanta, ci ca simbol, acesta constituind elementul focal al designului in jurul careia sunt organizate celelalte elemente. Astfel, acest element apare in cardul gradinilor sub mai multe forme: lacuri, izvoare, cascade, parauri si designuri uscate, realizate din nisip sau pietris greblat in forma valurilor, rolul lui metaforic fiind de a aminti de curgerea continua a timpului si caracterul temporar al lucrurilor.

In cadrul gradinilor Chinsen, lacul ocupa cea mai mare suprafata a terenului, ceea ce face ca suprafata apei sa devina o panza pentru artistul peisager. Asa cu marea este de neconceput fara insule, la fel si in cadrul gradinii, lacul este marcat punctual de mici insule vegetale, reprezentand insula fericirii nemuritoare “Horaisan”. De asemenea, insulele testoasa sunt si ele utilizate, acestea fiind adoptate pe filiera chineza simbolizand eternitatea mitologica a testoasei, astfel, ele nu sunt accesibile omului de rand, ele fiind izolate de apa.

In cadrul gradinilor uscate zen, grupurile de pietre reprezentand tarmurile stancoase ale arhipeleagului sunt organizate asimetric, in numere impare, intr-o mare de nisip greblat. Stilul cel mai utilizat de amenajare este Sanson, in cadrul caduia tei pietre (stanci) sunt asezate vertical astfel incat, cea mai mare dintre acestea fiind in centru, simbolizandu-l pe Buddha, iar celelalte doua ce cei doi Bodhisattvasi.

Iazul constituie o alta instalatie complexa, in compozitia careia atentia se indreapta catre forma planimetrica, directia de curgere a apei izvorului ce alimenteaza structura, compunerea elemetelor tip insula stancoasa etc. Astfel, impresia generata de un astfel de ansamblu este a unei naturi complexe si salbatice. La nivel simbolic, sunt urmate regulile geomantiei buddhiste: apa fie intra in gradina din est, curgand in directa vestica, indicand inceputul calatoriei dinspre casa dragonului verde (simbolizand prosperitatea primaverii) spre cea a tigrului alb (imagine a intelepciunii), fie dinspre nord spre sud, simbolizand yin-yangul.

ELEMENTE VEGETALE, ELEMENTE CONSTRUITE SI MATERIALELE UTILIZATE

O gradina japoneza este reprezentarea universului si a elementelor acestuia: focul – in forma lanternelor (stalpilor) de piatra sau fier; pamantul – in forma pietrei si apa, aerul, plantele si animalele in formele lor naturale.

Aleea gradinii nu este numai un element functional si nu reprezinta numai intrarea in gradina. Ea este o alee filosofica ce separa privitorul, pas cu pas, de lumea agitata si istovitoare din care a venit. Pietrele de pe alee sunt plasate intr-o iregularitate atenta si conduc de ce mai multe ori, indirect, spre zone ascunse sau obscure. Locurile in care aleea coteste intr-o directie sau alta sunt puncte de atractie care il indeamna pe vizitator sa se opreasca si reprezinta, la un alt nivel, perioadele meditative din viata.

Lacurile, izvoarele si cascadele joaca un rol central in organizarea spatiala, acestea reprezentand, de cele mai multe ori, elemente reale sau mitologice (mari, lacuri). Aceste pot constitui habitatul unor crapi (koi) colorati, ce introduc elementul “vietii” in spatiul gradinii, simbolizand prosperitatea. De asemenea, suprafetele extinse de apa pot juca si un rol agremental, functiune utila fiind indeplinita cu ajutorul barcilor. Aceste elemente ce simbolizeaza marea sunt de multe ori acompaniate de insule si poduri, acestea constituind o alta componenta tipica gradinilor japoneze, variind in dimensiuni, materialitate, design etc. in functie de utilizare.

Pietrele (Ishi) formeaza in general cadrul sau structura de suport a unei gradini japoneze si trebuie privite ca si cum ar fi ocupat din totdeauna locul pe care se afla. Pietrele colturoase sugereaza zona montana, iar cele de rau, cu suprafete fine si rotunjite, sunt folosite in albiile izvoarelor sau de-a lungul malurilor. Aceste elemente de efect pentru peisaj au mai degraba un caracter simbolic; de exemplu, prin inserarea unei insule in mijlocul lacului sau raului din gradina, care reprezinta "insula vietii vesnice" sau Nirvana – un loc linistit, aflat in afara timpului si spatiului. Acesta mai poate fi reprezentat de o piatra in forma de broasca testoasa sau un copac, simboluri ale longevitatii si ale unei vieti prospere.

Pietrele definesc practic gradina; aleile, de asemenea pietruite, capata simbol filosofic separand calatorul de o lume obositoare si conducandu-l catre liniste si meditatie.Pietrele sunt asezate asimetric, ele insele fiind de dimensiuni diferite. In locuri special gandite, se intercaleaza pietre mai late, care sa permita pasirea cu amandoua picioarele, pe care sa te poti opri si privi peisajul

Plantele (Shokobutsu), desi joaca un rol secundar fata de pietre, ele constituie, totusi, elemente de interes major in elaborarea oricarei gradini japoneze. In timp ce pietrele reprezinta permanenta neschimbatoare, copacii, tufele si plantele perene contribuie la expunerea trecerii fiecarui anotimp (de la inflorirea in primavara, la implinirea coronamentului verde vara, la caracterul policrom al toamei si la goliciunea iernii).

In momentul in care stilul gradinilor japoneze a primit o puternica influenta Zen, s-a constatat o renuntare la gazon si plante perene. Traditia a limitat gama de plante la o lista foarte redusa, insa in Japonia moderna, designerii cauta sa extinda din nou spectrul de plante folosite. Este important de notat faptul ca sunt folosite plante de origine locala precum pinul, ce are un rol de structurare a gradinii prin caracterul lor nechimbator, mereu verde, exprimand longevitatea si fericirea. Pinii japonezi rosii si negri simbolizeaza In si Yo, principii buddhiste ale calmului feminitatii,cu linii curbe suave, si ale fortei masculinitatii, forma firma, acestea impletindu-se contrastant in vederea obtinerii armoniei opusurilor.

Plantele au rolul de a crea tranzitia intre diferitele parti ale gradinii, de a indulci liniile si limitele si de a crea fundalul gradinii. Acestea impreuna cu restul elementelor compozitiei, sunt organizate intr-o maniera traditionala, in acord cu simbolistica atat a fiecarei parti in parte cat si a relatiei dintre partile componente si intreg. Flora unei gradini tipice japoneze poate contine conifere(pin, molid), foioase (cires, prun, piersic, artar japonez), arbusti (azalee, magnolii), flori perene de padure si muschi.

In gradina japoneza, plantele reprezinta evolutia in timp a vietii, foiasele precum ciresii avand rolul de a marca principiul Ma, al timpului si al spatiului, arborele, prin structura sa interna, reflectand chimbarile climatice externe.

Ornamentele (Tenkebutsu) in crearea gradinilor japoneze lipsesc in mare parte, principiile compozitionale dictand o organizare naturala, simpla si clara. Chiar Bruno Taut scrie despre lipsa ornamentatiei in designul japonez, subliniind simplitatea si forta generata de aceasta modalitate compozitionala ce are rolul de a surprinde esena vietii prin eliminarea elementelor lipsite de valoare sau insemnatate. Astfel, singurele elemente ornamentale dar cu profunde semnificatii simbolice utilizate sunt lanternele si poarta.

-Poarta: reprezinta un element decorativ cu o varietate de forme posibile, depinzand de tipul de gradina pe care il precede. De exemplu, in cazul gradinilor de ceai, poarta joaca un rol simbolic si unul informativ, constituind o parte a ritualului. Astfel, cand invitatii la ceremonie se apropie de intrarea in gradina, acestia gasesc usa larg deschisa, ceea ce indica faptul ca invitatii sunt bineveniti, iar cand toti invitatii au ajuns, usa este inchisa, marcand totalitatea grupului. Pe langa acest rol ritulnic informativ, portile joaca si rolul unui portal simbolic, intre lumea exterioara (grea, haotica, zgomotoasa) si cea interioara(linistea, calmul si pacea spirituala). Cel de-al doilea tip de poarta este “Torii”, acestea constituind indicatorii limitei dintre doua tipuri de spatiu- cel profan si cel sacru. Acestea preced intrare in gradinile templelor Shinto si Buddhiste, ele neavand un rol functional propriu-zis, nefiind insotite de garduri care sa delimiteze incinta, ci au doar un rol simbolic, o bariera invizibila intre cele doua lumi- a muritorilor si a zeilor (a calmului interior, in cazul Zen). De asemenea, trecerea prin acest portal impreuna cu parcurgerea gradinii constituie, in sine, un ritual purificator, prin trecerea de la exteriorul sinelui, la interior, de la agitatia lumii cotidiene, la pacea spirituala, pura si luminoasa.

-Lampioanele (sau lanternele): In Japonia unu toro este un felinar traditional confectionat din piatra,lemn sau metal;la fel ca multe alte elemente ale arhitecturii traditionale japoneze,este originar din China,cu toate ca exemplarele ce au supravietuit trecerii timpului sunt foarte rare.In Japonia ,au fost initial utilizate doar in templele budiste,dispuse de-a lungul potecilor pentru iluminare (lanternele aprinse fiind considerate ca un omagiu adus lui Budha) ca mai apoi,incepand cu perioada Heian fiind utilizate si in cadrul altarelor Shinto,respective in cadrul locuintelor private.Pe parcursul perioadei Azuchi-Momoyama,felinarele de piatra sunt introduse ca elemente de décor in gradinile comerciantilor de ceai,dezvoltand-se noi tipuri in functie de necesitati.In gradinile moderne au o functie pur ornamentala,fiind plasate in apropierea cladirilor sau a ochiurilor de apa.

EXEMPLU SEMNIFICATIV- ANALIZA

GRADINA RYOAN-JI

Context istoric :Aristocratii japonezi din a doua jumatate a secolului al 8-lea obisnuiau sa aiba amenajate in jurul caselor gradini.In timpul perioadei Heian(794-1185) este implementat un tip standard de gradina,asociat conacelor shinden,urmand ca mai tarziu in cadrul aceleiasi perioade (datorita popularitatii tot mai crescute a budismului),stilul architectural incepe sa sufere transformari, amenajarea gradinilor si constructia templelor fiind considerate o maniera de a reprezenta ‘paradisului cosmic Amida’ pe pamant.Incepand cu epoca medievala,japonezii incep sa experimenteze utilizarea rocilor intr-o maniera unica si abstracta,insa in acelasi timp pastrand elemente esentiale ale gradinii traditionale precum lacul,paraul si insulitele artificiale.Ulterior,formele si texturile rocilor devin mult mai diversificate,si sunt folosite pentru ilustrarea unor formatiuni naturale precum munti,colinele dealurilor,cascade si poduri.

Ryoan-ji conține o grădină uscată(Karesansui), care este compusă exclusiv din nisip și piatră. Deși există multe alte exemple de astfel de grădini, Royanji este marcată drept cea originală. Spre deosebire de alte exemple de peisagistică, ea nu folosește pietre de dimensiuni sau forme fixate, ci se bazează pe complexitatea compoziției ei pentru crearea unei grădini armonioase și subtile. Dezvoltarea grădinii uscate este influențată de mai multe surse, de la filosofia Zen dominantă, până la micile grădini ale Japoniei și Chinei și gândirea confuciană importată.

Filosofia Zen În locul folosirii de peisaje sub forma unor modele, elementele componente sunt folosite pentru exprimarea unor sentimente și a unor modalități de gândire. Simplitatea compoziției descrie un spațiu propice comunicării și contemplării filosofiei zen, aceasta din urmă nefiind exprimată prin cuvinte elaborate ci prin pilde tăcute. Astfel, grădina Royanji, prin pietrele ei limitate în număr dar atent selecționate este oglindirea pragmatică a ceea ce filosofia Zen încearcă să transmită, fiind locul perfect pentru contemplare. Zen este arta vidului, așa cum este ilustrat în grădina Royanji, a cărei frumuseți se găsește în interiorul privitorului, și nu în exteriorul material.

Grădinile taler Aceste peisaje în miniatură (kazan sau kazansui), constituite din pietre de mici dimensiuni și sol sunt create în general într-un ancadrament din bronz sau piatră, asemănându-se din punct de vedere estetic cu cele aride. Ele au fost importate din China, fiind foarte populare în perioada Muromachi. Acest fapt stă ca dovadă nu doar a strânsei conexiuni dintre artă și grădină, dar și a puternicelor influențe chinezești pe care acestea le au.

Modul de gândire Confucian: După cum este indicat de numele templului, dragonul este simbol pentru puterea Împăratului, acesta fiind reprezentativ pentru credințele confuciene în ceea ce privește ordinea și ierarhia. Una dintre interpretările modului de amenajare a grădinii este acela de reprezentare a puilor de tigru ce traversează râul, simbol în gândirea confuciană a virtuții conducătorului, ce apără țara de animalele sălbatice. Toate aceste caracteristici reflectă influențele profunde ale acestui mod de gândire asupra amenajării grădinilor .

Grădina:Aceasta are dimensiunile de aproximativ 10 metri pe 24 de metri, fiind localizată în partea sudică a templului. În partea nordică a acesteia este localizată o verandă, punct de contemplare a grădinii. Înspre est , grădina este mărginită de un zid subțire și jos, în timp ce partea sudică și vestică a acesteia este înconjurată de un zid jos cu un acoperiș de stuf. Acest zid, inițial de culoare albă, s-a degradat înspre o culoare prăfuită ce se integrează bine în cadrul grădinii. Aceasta în sinea ei este compusă din 15 pietre așezate în cinci grupuri, pe un strat de nisip greblat.

Hojo-ul este spațiul călugărului. Clădirea principală a templului a fost incendiată în anul 1789, fiind substituită de o structură substanțial mai mare, adusă aici de pe un alt sit. Se pare că partea estică a grădinii a trebuit micșorată pentru a-i face loc, limitând priveliștea panoramică. Între anii 1977 și 1978 au fost reparate atât acoperișul acestei clădiri înlocuite cât și zidul grădinii. Acoperișul din țigle de lut a zidului este înlocuit cu unul din șindrile de cedru, textura peretelui fiind simultan schimbată substantial .

După cum este ilustrat în diagramă, aranjarea pietrelor are rolul general de a conduce atenția privitorului din partea stângă în cea dreaptă. Cele mai mari dintre pietre formează un grup de trei în partea stângă.Cum panta pietrei este orientată descendent înspre partea dreaptă, atenția se îndreaptă înspre acea direcție. Grupul de cinci t este poziționat mai în spate și mai jos pentru a deschide mai mult perspectiva orizontului, incorporând zidul grădinii ca predominantă orizontală în compoziție. Acest grup servește și ca punct de contra echilibru față de mișcarea decendentă înspre partea dreaptă, fiind înclinată ușor în sensul contrar.Punctul de atenție se mută astfel înspre o zonă din partea dreapta, care continuă dinamica compozoției orientată înspre dreapta. Grupul de două pietre din față vine ca un ecou al mișcării induse de cele cinci, devenind o ultimă completare a mișcării în cadrul grădinii. Astfel se obține un echilibru în cadrul unei compoziții asimetrice, energice într-un mod discret .

Echilibru : Acesta este menținut nu doar prin poziționarea pietrelor în grădină ci și prin amplasarea grupurilor pe care le formează. Imaginea ilustrează cel mai mare grup de trei din partea stângă. Cele două pietre poziționate jos în câmpul vizual o susțin pe cea mai înaltă, conferind grupului stabilitate. În grupurile de câte două stabilitatea este oferită de forma alungită a pietrelor în sine. Aranjamente similare celui mare este observat și în cadrul altor grupuri.

Ritmul compoziției este obținut prin aranjarea pietrelor alternativ în dimensiune. Aceasta nu doar transformă compoziția într-una interesantă de privit, dar și reiterează dinamica ei .

Armonia : Cum locul fiecărei pietre este unul atent calculat, conștientizăm importanța unei coerențe și armonii în amenajarea peisagistică. Fiecare factor, de la poziție, la înălțime și culoare este luat în considerare pentru crearea unui spațiu armonios. Fiecare element devine astfel unul cheie pentru imaginea finală, până și culorile și texturile pereților imitându-le pe cele ale pietrelor, astfel obtinându-se calmul și echilibrul pentru aprecierea privitorilor .

BIBLIOGRAFIE

“Site Lines”, a publication of the fundation for Landscape Studies, 2008;

“The learning process of japanese gardens”,Arno Suzuki;

“A study of a new type of karesansui garden”, Christian Tschumi;

“An Analysis of The Participatory Model of Aestheticsand Japanese Gardens”, Matthew Ballor Timmons, Wesleyan University, 2012;

“The translation of Japanese Gardens from their origins to New Zealand”, Hazel Baker, 2010;

“Japanese Garden as a Physical Symbol of Japanese Culture”, Farah Habib, 2012;

“Japanese Buddhist Gardens”, Kelly Brenner, Bowdoin College;

“Visual perception in japanese rock garden design”, GERT J. VAN TONDER and MICHAEL J. LYONS, Springer 2005;

“Ideas and Tradition behind Chinese and Western Landscape Design”, Junying Pang, Masterprogramme Urban Landscape Dynamics,Independent project at the LTJ Faculty, 2012;

“ZEN GARDENS:Design Elements and Symbolism in the Huntington Japanese Garden”;

“The Design Principles of Japanese Gardens”, Ahmet Tugirul Polat, Department of Landscape ArchitectureFaculty of Agriculture, University of Selcuk, 2010;

“Historical Gardens in Japan”, Lecture for students of landscape architecture, Mendel Universtiy Brno, 2001;

“Japanese Garden Design” by Marc Peter Keane,Tuttle Publishing (17 Jan. 2007);

“Japanese gardens”, Gunter Nitschke, Taschen, 2015;

“Japanese Gardens: Tranquility, Simplicity, Harmony”by Geeta K. Mehta, Tuttle Shokai 2008;

“A Path Through the Japanese Garden”, Albright, Bryan, and Constance Tindale, Crowood, 2000;

Gradina Ceaiului

Gradina arida (continuare)

http://www.japanesegardening.org/site/perspectives/

http://www.japanesegardening.org/site/japanese-garden-handbook/

http://www.japan-talk.com/jt/new/imperial-palace-east-gardens

http://socks-studio.com/2016/05/15/the-imperial-villa-of-katsura-japan-1616-1660/

http://www.jgarden.org/gardens.asp?ID=4

https://www.uoguelph.ca/arboretum/collectionsandresearch/gardens-japanese

http://anativegarrden.blogspot.ro/2013/06/ryoanji-garden-design.html

http://www.japan-guide.com/e/e2099_elements.html

http://www.gardenvisit.com/history_theory/asian_gardens_companion

https://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=mdp.39015031800371;view=1up;seq=320;size=125

http://mokurai.destinyslobster.com/Jap_Aesthetics.PDF