Glucocorticoizii Si Importanta Lor In Farmacologie

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I BAZE FIZIOLOGICE SI BIOCHIMICE

I.1 Sistemul endocrin

I.2 Glandele endocrine

I.2.1 Hipofiza

I.2.2 Hipotalmus

I.2.3 Glandele suprarenale

CAPITOLUL II BAZE FIZIOLOGICE SI FARMACODINAMICE

II.1 Corticosteroizi

II.2 Clasificarea corticosteroizilor

II.2.1 Glucocorticoizii

II.2.2 Efectele corticosteroizilor

II.2.3 Mecanismul de acțiune

II.2.4 Baze farmacotoxicologice

II.2.5 Mineralocorticoizi

II.2.6 Corticotrofina (ACTH) și tetracosactidul

II.3 Farmacoepidemiologie

II.4 Farmacografie

CAPITOLUL III FARMACOTERAPIA SUBSTANȚELOR MEDICAMENTOASE CORTICOSTEROIDE

III.1 Utilizarea hormonilor glucocorticoizi în afecțiunile reumatismale

III.2 Afecțiuni reumatismale în care se utilizează hormonii glucocorticoizi

III.3 Medicamente glucocorticosteroide

III.4 Medicamente minerolocorticosteroide

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

3

INTRODUCERE

Corticosteroizii sau glucocorticoizi, adesea numiți doar "steroizi", au fost odată considerați a fi aproape miraculoși. În 1948, la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota, un grup de pacienți cu artrită, li s-au administrat injecții zilnice cu corticosteroizi.

Rezultatele și îmbunătățirea a fost atât de uimitoare încât se credea că "leacul" pentru artrită a fost descoperit. Cu toate acestea, utilizarea de corticosteroizi s-a extins de-a lungul anilor, reacțiile adverse au apărut din cauza dozelor mari administrate perioade prelungite de timp, dând denumirea de "steroizi speriat-oids". Pacienții au fost avertizați de potențialele probleme, utilizarea de corticosteroizi a devenit mai conservatoare, iar unii pacienți au fost atât de speriați, încât au întrerupt tratamentul.

Corticosteroizii sunt medicamente strâns legate de cortizol, un hormon care este produs în mod natural în cortexul suprarenal (stratul exterior al glandei suprarenale).Corticosteroizii reprezintă clasa cea mai importantă și cel mai frecvent utilizată de agenți antiinflamatorii și imunosupresoare în gestionarea celor mai multe afecțiuni osteoarticulare.

Corticosteroizii sunt implicați în metabolismul glucidic, proteic, lipidic, a electroliților și a apei, în menținerea funcționalității normale a unor sisteme și aparate.Corticosteroizii, prin acțiunile lor metabolice, sunt esențiali pentru menținerea homeostazei în condiții de criză a organismului, condiții care necesită resurse suplimentare pentru menținerea constantelor biologice.

Medicamentele corticosteroide pot fi administrate în bolile în care răspunsul imun este exagerat și acest lucru produce efecte patologice. Acest lucru se poate întâmpla în afecțiunile auto-imune, în care anumite molecule proprii corpului sunt atacate de către sistemul imun sau în situația în care o substanță inofensivă este văzută ca un pericol pentru organism de către sistemul imun (polen, praf). În tratamentul inflamației, corticosteroizii funcționează prin inhibarea activității celulelor albe și reducerea producerii de substanțe cu rol inflamator. Corticosteroizii acționează asupra consecințelor bolii (inflamația) și nu țintesc cauza apariției sale.

Medicamentele corticosteroide sunt disponibile în numeroase forme de administrare: oral (pilule), injectabil (intravenos, intramuscular), topic (gel, cremă, loțiune), inhalator (vapori).

Corticoizii, în aplicație locală sau pe cale sistemică, sunt larg folosiți într-o serie de boli oftalmologice cu componență inflamatorie sau/și alergică.

Cortizonii sunt de mare utilitate în tratamentul afecțiunilor dermatologice – exeme de contact,dermatită atopică, psoriasis, lupus eritematos diseminat. Ei pot fi folosiți în aplicare locală sau, în cazurile grave, pe cale sistemică.

Utilizarea terapeutică a preparatelor corticosteroide este motivată de efectele antiinflamator, antialergic și imunodepresiv pe care acestea îl posedă. Hormonii glucocorticoizi sunt activi în toate etapele inflamației: exudativa, necrotica, proliferativa. La nivelul țesutului inflamat inhiba procesul de fagocitoza, stabilizează capilarele și le scade permeabilitatea, diminuând astfel edemul local.

Toate eforturile făcute în direcția de a îmbunătății selectivitatea și pentru a minimiza efectele secundare ale unei astfel de categorii importante de medicamente v-a îmbunătăți cu siguranță rolul glucocorticoizilor în utilitatea clinică.

4

CAPITOLUL I

BAZE FIZIOLOGICE SI BIOCHIMICE

1.1 SISTEMUL ENDOCRIN

Informații generale

Figura 1

Acțiunea conjugată a sistemului nervos și a sistemului endocrine constituie unitatea funcțională a organismului.

Sistemul endocrin cuprinde toate glandele cu secreție internă din organism. Glandele endocrine au în structura lor epitelii secretorii ale căror celule își varsă produșii, direct în sânge, neprezentand canale de secretie.

Hormonii sunt substanțe active ce exercita o acțiune specifică reglatoare a metabolismului celular. Hormonii sunt produși de glandele endocrine și de alte organe neendocrine ale organismului. Hormonii controlează creșterea și reproducerea dar și stabilesc reacția organismului la factorii de stres fizici și emoționali. Acțiunea hormonilor contribuie la dezvoltarea și funcționarea normală a organismului. Astfel sistemul endocrin poate fi considerat ca un sistem morfo-funcțional complex, coordonat de sistemul nervos, având rolul de armonizare a activitatii biologice a organelor interne.

5

Funcțiile sistemului endocrin

Intervine in menținerea homeostaziei și a echilibrului intern,

Regleaza procesele metabolice ale organismului,

Stimuleaza creșterea si dezvoltarea organismului,

Manifesta un rol important în cadrul reproducerii (prin stimularea secreției hormonilor sexuali),

Diferențiaza caracterele masculine sau feminine la oameni în perioada adolescenței.

1.2 Glandele endocrine

Principalele glande endocrine sunt: Hipofiza, Hipotalamus, Glanda tiroidă, Glandele suprarenale (adrenale), Pancreasul endocrin, Testicul, Ovarul, Timusul, Epifiza.

1.2.1 Hipofiza

Figura 2

Hipofiza este o glandă mica (500 mg), fiind situată median la baza creierului într-o cavitate a osului sfenoid, posterior de chiasma optică.

Are trei lobi: lobul anterior (75% din masa glandei) de natura glandulara, intermediar (2%) tot de natura glandulara și posterior (23%) de natura nervoasa. Lobul anterior și cel intermediar alcǎtuiesc adenohipofiza, iar cel posterior neurohipofiza.

A. Lobul anterior este format din cordoane celulare, care formează epiteliul secretor al glandei.Adenohipofiza secretă hormonul somatotrop și hormonii glandulari tropi.

6

1. Hormonul somatotrop (STH), cel de creștere, are ca acțiune principală stimularea creșterii armonioase a întregului organism.

De asemenea:

Intervine în dezvoltarea celulelor, activează transportul aminoacizilor în celule și induce sinteza tisulară a proteinelor, cu efect asupra creșterii oaselor, mușchilor și viscerelor.

Intensifică oxidarea lipidelor, asigurând energia necesară sintezei proteice.

Are efect de catabolizare a glucidelor deci, rol hiperglicemiant.

Stimulează secreția glandelor mamare.

Hipersecreția înainte de pubertate determină gigantismul (creștere exagerată în înălțime, talie peste 2 m) iar la pubertate produce acromegalia (creștere exagerată a extremităților membrelor, oaselor late, buzelor, limbii și a unor viscere).

Hiposecreția determină la copii nanismul hipofizar (piticism cu dezvoltare fizică proporționată și intelect normal) iar la adulți – cașexie hipofizară, caracterizată prin atrofii ale organelor, căderea părului, a dinților și unghiilor, regresia organelor genitale și sterilitate și, în final, moarte.

Secreția de STH este stimulată de hipoglicemie și de diverse manifestari ale organismului, în special de stările de stres.

Figura 3

2. Hormonii glandulari tropi

a) Hormonul adenocorticotrop sau corticotropina (ACTH) stimulează producția de hormoni din zona reticulată și fasciculată la nivelul suprarenalei.

Hipersecreția de ACTH determină hipertrofierea corticosuprarenalei și hipersecreție de hormoni ai acesteia, având ca urmare tulburări metabolice, boala Cushing.

b) Hormonul tireotrop sau tireotropina (TSH) stimulează creșterea, dezvoltarea și secreția de hormoni ai glandei tiroide. Are rol în asigurarea secreției adecvate de T3 și T4, proliferarea și hipertrofia celulelor tiroidiene. Avand un nivel scăzut determină hipertiroidism și hipotiroidism secundar iar un nivel ridicat determină hipotiroidismul primar.

c) Hormonii gonadotropi controlează funcțiile gonadelor feminine și masculine. De asemenea, controlează secreția glandelor mamare la femeie.

7

Ei sunt:

• hormonul foliculostimulant (FSH) are rol în recrutarea foliculilor ovarieni primordiali la femeie determinând creșterea și maturarea foliculilor ovarieni și secreția hormonilor estrogeni; iar la bărbat rol în spermatogeneză. Un nivel crescut determină menopauza la femei;

• hormonul luteinizant (LH) are rol major în steroidogeneză, induce ovulația la femei, iar la bărbați stimulează secreția hormonilor androgeni, producția de testosteron din celulele interstitiale Leydig testiculare.

d) Hormonul luteotrop (LTH) sau prolactina nu are acțiune la bărbați, insa la femei intervine atât în dezvoltarea morfologică a glandelor mamare cât și în instalarea și menținerea secreției lactate.

B. Lobul mijlociu (intermediar) al hipofizei secretă hormonul melanocitostimulant (MSH), intermidina. Acesta stimulează sinteza de melanină în melanocite, cu rol în procesele de pigmentare a pielii.

C. Lobul posterior este constituit din axoni ai neuronilor din nucleii hipotalamici anteriori și celule gliale. Neurohipofiza constituie un depozit de hormoni produși de hipotalamusul anterior.

Hormonii neurohipofizari sunt vasopresina și ocitocina.

Hormonul antidiuretic (ADH) sau vasopresina contribuie la menținerea volumului normal al lichidelor extracelulare în organism, prin stimularea reabsorbției de apă la nivel renal. Deci, are efect antidiuretic, prin reducerea cantității de urină eliminată. Secretat în doze mari determină vasoconstricție (acțiune vasopresoare generală) și hipertensiune arterială, dar și efecte metabolice (hiperglicemie). De asemenea, stimulează și peristaltismul intestinal. Un nivel ridicat de ADH determină diabetul insipid, care se manifestă prin poliurie (eliminarea de cantități foarte mari de urină – 10-30l/24h), concomitent cu polidipsie (ingestia de cantități foarte mari de lichide).

Ocitocina favorizează nașterea, prin stimularea contracțiilor musculaturii netede a uterului gravid, și alăptarea, prin stimularea contracției celulelor mioepiteliale ale canalelor galactofore din glandele mamare.

1.2.2 Hipotalamusul

Figura 4

8

Hipotalamusul este o parte a encefalului (creierul mare). El secretă două tipuri de hormoni care sunt depozitați în hipofiză.

Hipotalamusul leaga sistemul nervos de sistemul endocrin sintetizând secreția neurohormonilor, fiind necesar în controlarea secreției de hormoni a glandei pituitare. Neuronii ce secretă GnRH sunt legați de sistemul limbic care ajută la controlul emoțiilor și a activității sexuale. Este centrul reglării vegetative, având funcții foarte importante: termoreglare, foame și sațietate, comportamentul hidric și alimentar, actele instinctive și manifestarile vegetative instinctuale (frica, furia), reglează ritmul somn-veghe, coordonează si controleaza activitatea glandelor endocrine, influențează metabolismul.

1.2.3 Glandele suprarenale

Figura 5

9

Glandele suprarenale sunt glande cu secreție internă, situate la polul superior al celor doi rinichi. Ca activitate, prin secretarea hormonilor corticosteroizi ele sunt responsabile cu reglarea stărilor de stres, a rezistenței la infecții și substanțe antigenice, a metabolismului și a sexualității (echilibrul dintre hormonii androgeni „masculini” și estrogeni „feminini”, determină sexul persoanei, ca aspect și ca activitate sexuală).

La om, glandele sunt situate la nivelul vertebrei a XII-a toracice și sunt vascularizate de arterele suprarenale superioară, medie și inferioară și vena suprarenală. Inervarea este asigurată de plexul celiac și plexul renal.

Medulosuprarenala (miezul, măduva, medulla) reprezintă zona centrală a glandei suprarenale și este înconjurată de zona corticală.

Zona corticală (coaja, cortexul, corticosuprarenala) reprezintă zona periferică a glandei ale cărei celule (aparțin de axa hipotalamică – pituitară – adrenală) sintetizează cortizolul. Alte celule din zona corticală secretă urmatorii hormonii corticosteroizi:

– mineralocorticozii, care acționează la nivelul rinichilor stimulând reabsorbția apei, a sodiului și eliminarea potasiului;

– glucocorticozii, cu actiune hiperglicemianta, hiperlipemianta;

– sexosteroizii, care gestionează dezvoltarea sexuală prin două tipuri de hormoni: androgeni și estrogeni.

Glandele suprarenale, împreună cu glanda tiroidă sunt cele mai drenate organe din corp.

10

CAPITOLUL II

BAZE FIZIOLOGICE SI FARMACODINAMICE

2.1 CORTICOSTEROIZII

Corticosteroizii sunt similari cu hormoni naturali, care sunt produși de glandele suprarenale.Acestea sunt două mici glande triunghiulare situate deasupra rinichilor.Acești hormoni joacă un rol important în reglarea metabolismului corpului (procesul de conversie a produselor alimentare în energie).Efectele farmacologice ale corticosteroizi sunt complexe și implică ș mai multe sisteme ale corpului fiziologice.

Efectele adverse sunt legate de doză și de multe ori previzibile în funcție de acțiunile glucocorticoizi (de exemplu, diabet zaharat , osteoporoza, scăderea masei musculare, efecte neuropsihiatrice) și acțiuni mineralocorticoizi (de exemplu, hipertensiune arterială ,precum și electrolitic și echilibrul fluidelor).

Există o gamă largă de efecte adverse:

Cardiovasculare: hipertensiune arterială; insuficiență cardiacă congestivă.

Sistemul nervos central: tulburări de dispoziție (inclusiv mânie), psihoză, tulburări de somn;

Endocrine / metabolice: supresia glandelor suprarenale, tulburărilor de creștere la copii, rezistenta la insulina, diabet zaharat, tulburări ale funcției tiroidiene,hipokaliemie.

Gastro-intestinale: efecte gastrice (ulcer gastro-duodenal, etc), ficat gras.

Hematopoietică: leucocitoză și alte efecte

Sistemul imunitar

Efecte inhibitoare (leucocite, macrofage, citokine).

Musculo-scheletice sistem;

Miopatie (mușchii în special proximale).

Osteoporoza.

Oftalmic: cataractă (mai frecvente la copii), creșterea presiunii intraoculare, glaucom, etc.

Tratamentul cu corticosteroizi are o utilizare frecventă în majoritatea afecțiunilor osteoarticulare. Este un produs cu o largă utilizare atât în afecțiunile degenerative cât și în cele inflamatorii.Bolile osteoarticulare afectează sute de milioane de pacienți în întreaga lume producând dizabilități care afectează, atât pacientul – familia acestuia – cât și societatea, datorită costurilor de tratament, recuperare și adaptarea mediului la condiția acestuia.

Pentru a preîntâmpina efectele adverse și complicațiile terapiei cu corticosteroizi se recomandă căutarea de alternative recuperatorii, ce diminuează sau chiar elimina efectele nefaste ale tratamentului administrat.Corticosteroizii acționează asupra sistemului imunitar prin blocarea producției de substanțe care declanșează acțiunile alergice și inflamatorii, cum ar fi prostaglandinele.

11

Cu toate acestea, ele împiedică, de asemenea, funcția celulelor albe din sânge, care distrug corpii străini și ajută la menținerea funcționarii sistemului imunitar în mod corespunzător. Interferentă cu funcția de celule albe din sânge se obține un efect secundar de sensibilitate crescută la infecții.

Corticosteroizii sunt utilizați pe scară largă pentru multe afecțiuni. Corticosteroizii nu sunt utilizați sistematic pentru osteoartrita , deși aceștia sunt uneori folosiți sub formă injectabilă într-un local al articulației afectată.

Modul de administrare al corticosteroizilor sunt:

• oral

• injectat în venă sau muscular;

• aplicate la nivel local pentru piele;

• injectat direct în articulații inflamate.

Medicamentele corticosteroide pot fi, de asemenea, folosite ca ingrediente conținute în:

• produsele pentru ochi (pentru a trata diferite afecțiuni ale ochilor);

• inhalatori (pentru a trata astmul bronșic sau alte boli respiratorii);

• picături nazale și spray-uri (pentru a trata diverse probleme nazale);

• creme, unguente, etc (pentru a trata diverse probleme ale pielii).

Medicamentele corticosteroizi includ:

• Betametazonă (Celestone);

• Budesonida (Entocort CE);

• Cortizon (Cortone);

• Dexametazonă (Decadron);

• Hidrocortizonul (Cortef);

• Metilprednisolon (Medrol);

• Prednisolon (Prelone);

• Prednison (Deltasone);

• Triamcinolon (Kenacort, Kenalog)

Corticosteroizii pot fi folositi în combinație cu alte medicamente, și sunt prescriși pentru utilizarea pe termen scurt și pe termen lung.

2.2 CLASIFICAREA CORTICOSTEROIZILOR

2.2.1 Glucocorticoizi

Glucocorticoizii sunt hormoni ai corticosuprarenalei sau analogi de sinteză cu efect antiinflamator marcat și acțiuni importante asupra metabolismului glucoproteic.În 24 de ore, într-un organism adult normal sunt secretați circa 25 mg hidrocortizon, 5 mg corticosteron și 0,25 mg aldosteron.

Secreția fiziologică de corticosteroizi nu are un nivel constant, fiind supusă unor variații clinice. Între orele 0 – 10 dimineața se secretă aproximativ 70% din cantitatea totală pe 24 ore. Secreția este maximă între orele 6 – 8 a.m. și minimă în ultimele ore înainte de 24.00. La persoanele care se deplasează în alte zone ale globului, ciclul secretor se adaptează la timpul local în decurs de câteva zile.

12

Corticosteroizii nu sunt stocați în glandă. Cantitățile existente la un moment dat pot menține nivele sanguine normale pentru cel mult 5 minute. Funcțiile fiziologice sunt asigurate printr-o biosinteză continuă, a cărei viteză este echivalentă cu secreția. Această grupă cuprinde hormoni corticosuprarenali și analogilor de sinteză compuși care au acțiune antiinflamatoare precum și efecte majore asupra metabolismului gluco-proteice.

Datorită efectului antiinflamator și imuno-depresiv glucocorticoizii au o puternică acțiune antialergică. Tratamentul cu glucocorticoizi are caracter simptomatic. Se face cu doze care depășesc valorile secreției fiziologice în unele cazuri fiind necesară administrarea în timp îndelungat de doze de întreținere.

Glucocorticoizi sunt utilizați în special în tratamentul reumatismului articular acut, poliartritei reumatoide, astmului bronșic,alergiilor grave, bolilor de piele și în asociație cu medicația cito-toxică în menținerea grefelor și transplantelor.Glucocorticoizi naturali sunt folosiți ca medicație de substituție în insuficiența corticosuprarenală. Tratamentul cu glucocorticoizi modifică hemograma producând scăderea numărului limfocitelor, trombocitelor și hematiilor. Provoacă o hiper-leucocitoză ce poate pune probleme de diagnostic.

Glucocorticoizii, scad apărarea antiinfecțioaselor a organismului, întârzie vindecarea și cicatrizarea țesuturilor lezate , cresc secreția gastrică de acid clorhidric, la doze mari fiind semnalată apariția ulcerelor.

Principala acțiune metabolică a glucocorticoizilor constă din creșterea gluconeogenezei pe seama proteinelor, creșterea glicemiei.

Favorizează instalarea osteoporozei.La copii întârzie creșterea și maturizarea osoasă. Ca urmare a catabolismului proteic sunt afectați mușchii, putând apărea slăbiciunea extremităților mai ales a coapselor și în general diminuarea masei musculare, numită miopatie cortizonică.

Asupra metabolismului lipid influințele constau în special din favorizarea eliminării acizilor grași cu lanț lung.

Glucocorticoizii naturali favorizează retenția de apă și sare putând produce edeme și hipertensiune arterială, motiv pentru care trebuie folosiți cu prudență la cardiaci și hipertensivi.

Clasificarea glucocorticoizilor

Se pot clasifica după:

1. Origine și structură chimică:

• Naturali: cortizon, hidrocortizon.

• De sinteză: prednison, prednisolon; derivați fluorurați – triamcinolon, betametazon, dexametazon; derivați clorurați– beclometazon; derivați metilați ) – metilprednisolon.

2. Modul de utilizare:

• Oral: metilprednisolon, fluprednisolon, prednison, triamcinolon.

• Injectabil: hidrocortizon hemisuccinat, hidrocortizon fosfat sodic, betametazon fosfat sodic, dexametazon acetat, prednisolon succinat sodic, metilprednisolon succinat sodic, triamcinolon hexacetonid.

• Oral, injectabil și local: hidrocortizon acetat, dexametazon fosfat sodic, metilprednisolon acetat, prednisolon acetat, prednisolon acetat, prednisolon fosfat sodic, triamcinolon acetonid.

13

• Oral și local: dexametazon, prednisolon.

• Local: beclometazon dipropionat (pulmonar), betametazon dipropionat, betametazon valerat, betametazon benzoat, desonid, desoximetazon, flumetazon pivalat, fluocinolon acetonid, fluocinoid, fluorometolon, fluradrenolid, halcinonid, medrison.

3. Durata acțiunii :

• glucocorticoizi cu potență mică și durată de acțiune scurtă – cortizon și hidrocortizon;

• glucocorticoizi cu potență intermediară și durată de acțiune intermediară-prednison și prednisolon;

• glucocorticoizi cu potență mare și durată de acțiune lungă – dexametazonă și betametazonă;

Glucocorticoizi cu durată de acțiune intermediară sunt mai potriviți pentru tratamentul de durată decât cei cu durată lungă de acțiune. Deoarece aceștia din urmă prezintă un risc mai mare în producerea insuficienței corticosuprarenale.

2.2.2 Efectele glucocorticoizilor

Glucocorticoizii nu creează funcții sau activități noi ci influențează pozitiv sau negativ procesele existente (normale sau patologice). Glucocorticoizii au două tipuri de efecte: proprii, directe (ex. creșterea glicogenului hepatic); permisive, de a face posibile acțiunile altor substanțe (ex. metabolismul acizilor grași).

Metabolismul glucidic – glucocorticoizii produc: hiperglicemie și glicozurie; scad toleranța la glucoză și o cresc la insulină; modifică curba hiperglicemiei provocate; favorizează gluconeogeneza prin mobilizarea proteinelor și aminoacizilor din mușchi și inducerea sintezei enzimelor implicate în gluconeogeneză și diminuând anabolismul proteic; scad utilizarea glucozei; favorizează depozitarea glicogenului. Hiperglicemia produsă este puțin influențată de insulină.

Metabolismul protidic .- glucocorticoizii au acțiune antianabolică și favorizează catabolismul proteic, cu transformarea proteinelor în glicogen, determinând un bilanț azotat negative. Cresc excreția de azot, sulf, fosfor, mobilizează acidul uric din țesuturi, cresc excreția urinară a acidului uric și diminuă uricemia, cresc eliminarea ureei și creatininei.Efectul antianabolic și catabolic proteic este mai accentuat în timus, ganglioni limfatici, țesut muscular. În ficat poate fi crescută sinteza proteinelor pe seama aminoacizilor mobilizați din țesuturile periferice.

Metabolismul lipidic – este influențat indirect de glucocorticoizii (acțiune permisivă). Substanțele fac posibilă acțiunea lipolitică a adrenalinei , cu creșterea acizilor grași liberi în sângele periferic. Corticosteroizii produc hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie și favorizează depunerea de lipide în zone de elecție (față, ceafă, spate). Acțiunea este consecința și a stimulării apetitului și deprimării tiroidei.

Metabolismul hidroelectrolitic – în insuficiența suprarenală se înregistrează eliminarea crescută a sodiului , diminuarea excreției potasiului , scăderea lichidelor extracelulare și hidratare celulară.

14

Sistem nervos central – glucocorticoizii influențează funcțiile psihice, electro-encefalograma, zonele senzitive și motorii ale sistemului nervos central (SNC). În insuficiența renală apare apatie, deprimare. Glucocorticoizii pot stimula sistemul nervos central (SNC) producând euforie, activitate motorie crescută, ameliorarea bunei dispoziții, dar și efecte adverse, dependente mai puțin de doză utilizată și mai mult de reactivitatea bolnavilor (antecedente psihiatrice).

Mușchii – în insuficiența suprarenală mușchii striați au diminuată forța de contracție, capacitatea de lucru, rezistența la oboseală. Hidrocortizonul înlătură toate fenomenele menționate.

Aparatul digestiv – glucocorticoizii stimulează secreția gastrică (de acid clorhidric și pepsină) și cresc apetitul.

Aparat cardiovascular. Insuficiența suprarenală este însoțită de tulburări datorate deficitului electroliților și apei, cu diminuarea volemiei, creșterea vâscozității sângelui . Întrucât acțiunea glucocorticoiziir asupra diferitelor componente ale aparatului cardiovascular nu se mai manifestă în insuficiența suprarenală, apar creșterea permeabilității capilare, răspuns motor inadecvat din partea arteriolelor la stimulii fiziologici și afectarea miocardului, cu tahicardie, scăderea debitului – bătaie, a randamentului cardiac și a tensiunii arteriale.

Sânge – glucocorticoizii produc diminuarea limfocitelor sanguine și a masei țesutului limfatic din splină, timus, ganglioni limfatici. Acțiunea este potențată cu efectul glicogenogenetic. În insuficiența suprarenală se observă creșterea masei țesutului limfoid, cu limfocitoză.

Interelații hormonale – glucocorticoizii pot determina, la bărbați stimularea activității androgene, iar la femei semne de virilizare și tulburări menstruale, până la amenoree. Substanțele inhibă funcția tiroidei. Fenomenul este reversibil după oprirea administrării corticosteroizilor, glandele revenind treptat la volumul și capacitatea funcțională normală. Inhibiția suprarenalelor poate fi mult micșorată sau chiar evitată dacă în cursul tratamentului cu corticosteroizi și la sfârșitul acestuia se administrează hormon adrenocorticotrop (ACTH) sau dacă se procedează la scăderea gradată a dozelor de corticosteroizi și injectarea de hormon adrenocorticotrop (ACTH).

Țesutul conjunctiv – glucocorticoizii diminuă sau suprimă reactivitatea țesutului conjunctiv, indiferent de cauza care îl stimulează (mecanică, chimică, bacteriană, hipersensibilitate la medicamente), crescând gradul de polimerizare a acidului hialuronic.

2.2.3 Mecanismul de acțiune

Corticosteroizii au acțiune intensă, atât în fazele inițiale cât și în cele tardive ale procesului antiinflamator. Ea este evidențiată prin scăderea permeabilității și creșterea rezistenței capilare, diminuarea edemului , diminuarea febrei, reducerea fenomenelor inflamatorii locale (durere, congestie, tumefacție), scăderea fibrinogenezei, fagocitozei și a migrării leucocitelor în focarul inflamator, diminuarea formării aderențelor la nivelul pleurei și peritoneului.

15

Mecanismul acțiunii antiinflamatoare a glucocorticoizii constă în inducerea în celule (îndeosebi în macrofage) a proteinei inhibitoare a fosfolipazei A2 , numită lipocortină . Prin aceasta previne formarea prostaglandinelor. Lipocortina însăși are proprietăți antiinflamatoare. Concentrația ei este proporțională cu aceea a corticosteroizilor în serul sanguin. Lipocortina este considerată „al doilea mesager” al glucocorticoizilor. Mulți bolnavi cu boli cronice inflamatorii au autoanticorpi față de lipocortină.

Acțiunea antiinflamatoare a corticoizilor apare de obicei la doze superioare celor secretate fiziologic. Corticosteroizii au efecte intense în infecții grave, în asociere cu antibiotice, suplinind potențialul funcțional al suprarenalelor, care este scăzut în agresiuni.

2.2.4 Baze farmacotoxicologice

Efectele adverse ale corticosteroizilor pot fi datorite:

Administrării repetate de doze mari, înregistrându-se exagerarea acțiunilor fiziologice și biochimice.

Întreruperii bruște a administrării după doze repetate, cu apariția de fenomene de insuficiență suprarenală acută

Se apreciează că circa 10% din cei tratați cu corticosteroizi fac efecte adverse, de intensitate diferită, de la ușoare la foarte grave sau letale. Incidența și gravitatea efectelor adverse cresc cu dozele administrate și cu durata tratamentului.

Hipotiroidienii și ciroticii fac mai frecvent efecte adverse la corticosteroizi.

Datorită efectelor asupra metabolismului glucidic corticosteroizii pot evidenția un diabet latent sau pot agrava un diabet evident. Când apare glicozuria, aceasta poate fi menținută la valori acceptabile cu dietă, insulină, sulfamide, hipoglicemiante.

Ca urmare a influențării metabolismului proteic aceste substanțe inhibă formarea anticorpilor iar după administrare prelungită produc scădere ponderală, întârzierea creșterii copiilor, osteoporoză, fragilitate capilară, subțierea pielii (cu apariția de vergeturi), cu scăderea masei musculare (bilaterală, simetrică, nedureroasă, predominând la centura pelviană , cu neputința de a urca scări și chiar la mers, regresează în 2-8 luni după întreruperea administrării), întârzierea vindecării plăgilor.

Substanțele pot produce obezitate de grade diferite. La bolnavi cu insuficiență cardiacă substanțele produc retenție progresivă hidroelectrolitică, accentuând fenomenele de insuficiență. Retenția hidrosalină poate produce diminuarea diurezei, edeme, hipertensiune arterială, creșterea ponderală.

Cortizonul și hidrocortizonul pot produce insomnie, iritabilitate, anxietate sau deprimare, modificări de personalitate, până la psihoze de tip maniacal, convulsii, îndeosebi la copii și la persoane predispuse, cu instabilitate emoțională sau mentală, cu reacții psihotice, nevroze. La epileptici favorizează apariția crizelor. La copii îndeosebi poate apărea hipertensiune intracraniană benignă, cu cefalee, tulburări oculare.

Tulburările sistemului nervos central (S.N.C.) datorite corticosteroizilor, inclusiv cele electroencefalografice, dispar după întreruperea administrării.

16

Doze mari de corticosteroizi și administrarea prelungită pot favoriza evoluția unei infecții latente sau diseminarea unei infecții localizate, până la septicemie, fenomene care nu se însoțesc de febră și pot evolua cu o stare generală bună. De aceea, uneori corticosteroizii se asociază cu antibiotice. Dacă în cursul tratamentului cu corticosteroizi, starea unui bolnav se înrăutățește, se va face și presupunerea apariției unei infecții.

Prin creșterea secreției gastrice, scăderea secreției de mucus și a rezistenței mucoasei pot produce arsuri și dureri epigastrice, pot redeschide ulcere gastroduodenale cicatrizate și pot produce ulcere noi, mai frecvent gastrice decât duodenale și chiar perforații gastrice. Datorită creșterii pragului durerii și scăderii răspunsului inflamator, simptomele perforației pot fi mascate.

Corticosteroizii pot accentua o constipație atonă. Doze mari pot produce pancreatită acută (mai ales prednison).La cirotici poate aparea hemoragie prin ruperea varicelor esofagiene.

Substanțele pot produce hipercoagulabilitate sanguină cu scurtarea timpului de coagulare și cu posibilitatea apariției complicațiilor tromboembolice, îndeosebi la bolnavi cu risc crescut de tromboză și cu hipercolesterolemie. În aceste cazuri se va face profilaxia cu anticoagulante.În tratament local, în sacul conjunctival, poate produce glaucom cu unghi deschis, presiunea intraoculară revenind la normal după 1 – 2 săptămâni.

Prelungirea hipertensiunii intraoculare poate produce deprimarea papilei, anomalii de câmp vizual, pierderea vederii. Colirele cu cortizoni pot produce efecte foarte bune în blefarită dar după 2–3 ani produc scăderea vederii, cataractă, uneori bilaterală. Tratamentul cu corticosteroizi în timpul unui herpes cornean poate transforma o leziune epitelială simplă într-un ulcer întins afectând toate straturile corneei și pierderea vederii.

Utilizarea topică a corticosteroizilor poate agrava o infecție bacteriană sau micotică. O eroziune a corneei se poate infecta. După infecții intraarticulare repetate poate apărea instabilitatea genunchiului. În artrita reumatoidă localizată la genunchi se obține ameliorarea clinică dar pot fi accentuate leziunile articulare (decalcifiere, eroziuni).Este necesar controlul radiologic.

Aplicați local pe piele corticosteroizii produc ischemie prin vasoconstricția rețelei capilare superficiale, atrofia cutanată cu scăderea diametrului fibrelor de colagen și subțierea epidermului la 2-3 straturi celulare.

Dacă se întrerupe brusc administrarea corticoizilor după un tratament prelungit, apar simptome de insuficiență suprarenală acută, relativă sau absolută. Fenomenul se produce după toate preparatele (naturale și sintetice), administrate pe orice cale (oral, injectabil, topic, aerosoli). Întreruperea administrării corticoizilor declanșează un gen de sindrom de abstinență manifestat prin reactivarea bolii tratate,corticodependența este un fenomen diferit de farmacodependența la stupefiante și psihotrope.

2.2.5 Mineralocorticoizi

Principalul mineralocorticoid, aldosteronul, are două importante activități: este un reglator principal al volumului lichidului extracelular și este unul dintre factorii principali ce intervin în metabolismul potasiului.

17

Aceste efecte sunt determinate de legarea aldosteronului de receptorul pentru glucocorticoizi tip I (mineralocorticoid) în țesuturile țintǎ.

Reglarea volumului lichidului corporal se realizează printr-un efect direct asupra duetelor colectoare, unde aldosteronul determina scăderea excreției sodiului și creșterea excreției potasiului. Reabsorbția ionilor de sodiu determina o scădere a potențialului transmembranar,crescând astfel fluxul ionilor pozitivi, cum ar fi potasiul, din celule înspre lume.

Ionii de sodiu reabsorbiți sunt transportați în afara celulelor epiteliului tubular în lichidul interstitial renal, iar apoi în circulația capilară renalǎ. Apa urmează pasiv transferul sodiului.Deoarece concentrația ionului de hidrogen este mai mare în lume decât în celule, el este secretat activ.

Mineralocorticoizii acționează și la nivelul epiteliului duetelor glandelor salire,glandelor sebacee și tractului gastrointestinal, determinând reabsorbția sodiului în schimbul ionilor de potasiu.Când se administrează aldosteron unui individ normal, o perioadă inițială de retenție de sodiu este urmată de natriurezǎ, balanța sodiului resilindu-se după 3-5 zile.

Astfel, edemul nu se produce. Acest fenomen este cunoscut ca fenomen de scăpare, semnificând o "scăpare\" a tubilor renali de sub acțiunea de retenție a sodiului indusă de aldosteron.Factorii hemodinamici renali pot juca un rol în acest fenomen de scăpare, iar nivelul peptidului natriureticatrial crește. Este important faptul că nu se evidențiază o scăpare de sub efectul de eliminare a potasiului indus de mineralcorticoizi.

2.2.6 Corticotrofina (ACTH) si tetracosactidul

Corticotrofina sau ACTH-ul, este un hormon cu structură peptidică secretat de celule corticotrofe ale hipofizei anterioare.

Secreția de corticotrofină prezintă un ritm circadian, fiind maximă în primele ore ale dimineții și minimă la începutul serii. Controlul activității secretorii a adenohipofizei este realizat prin hormonul eliberator al corticotrofinei (CRH), care este produs de hipotalamus și secretat în sistemul port hipofizar. Corticotrofina stimulează secreția de hidrocortizon, aldosteron și steroizi androgeni, acționând asupra unor receptori membranari specifici. Aceasta are consecințe stimulatoare asupra steroidogenezei corticosuprarenale. Hormonii, formați în cantitate mare, sunt secretați (nu se pot depozita).

Utilizată terapeutic, efectele corticotrofinei se suprapun, în mare măsură, celor ale hidrocortizonului, prin intermediul căruia acționează. Aceasta explică proprietățile metabolice și antiinflamatorii. Au fost descrise și efecte în afara celor datorate stimulării corticosuprarenalei: pigmentarea pielii (apare la doze mari și se datorește stimulării melanocitelor), lipoliza la nivelul țesutului adipos (pentru dozele mari).

Corticotrofina, administrată oral, este inactivată de către sucurile digestive (ineficacitatea orală este un dezavantaj în condiții clinice). Se absoarbe lent de la locul injecției intramusculare.

Hormonul este utilizat în scop diagnostic pentru testarea capacității secretorii a corticosuprarenalei în boala Addison și în hipopituitarism. Răspunsul corticosuprarenal se măsoară prin dozarea corticosteroizilor în urină. Corticotrofina are indicațiile terapeutice ale glucocorticoizilor, constituind o modalitate de corticoterapie endogenă.

18

Eficacitatea și intensitatea acțiunii sunt limitate de capacitatea secretorie a corticosuprarenalei. Corticotrofina este folosită pentru tratamentul insuficienței corticosuprarenale, când aceasta este datorată hipopituitarismului.De asemenea, este indicată în diferite afecțiuni inflamatorii, dar beneficiul terapeutic nu este superior celui obținut prin cortizoni.

Reacțiile adverse sunt asemănătoare celor produse de medicația cortizonică. Curele prelungite cu doze mari provoacă un sindrom Cushing iatrogen și melanodermie. Retenția hidrosalină este frecventă și reprezintă un dezavantaj la bolnavii cu hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă și la renali. Frecvența ulcerului este mai mică decât pentru cortizoni.

De asemenea, efectele nedorite legate de creșterea catabolismului proteic – osteoporoză, atrofia pielii – sunt mai puțin importante, probabil datorită stimulării simultane a secreției de steroizi androgeni, care au proprietăți anabolizante. Riscul inhibării creșterii la copii este același ca și pentru glucocorticoizi.

Tratamentul prelungit cu corticotrofină provoacă inhibarea sistemului hipotalmo-hipofizar, ca urmare a secreției excesive de hidrocortizon. Întreruperea bruscă a medicației poate declanșa fenomene de sevraj, care se manifestă prin simptome de insuficiență suprarenală. Aceasta se poate evita prin diminuarea treptată a dozelor și creșterea intervalului între doze, în vederea opririi tratamentului. Reacțiile adverse alergice sunt posibile. Au fost semnalate cazuri rare de șoc anafilactic.

Tetracosactidul este o peptidă de sinteză, care cuprinde secvența primilor 24 aminoacizi din structura corticotrofinei naturale. Se folosește ca acetat, în injecții intramusculare sau intravenoase, pentru diagnosticul insuficienței corticosuprarenale. Riscul reacțiilor alergice este ceva mai mic decât pentru corticotrofina naturală.

Preparate de tetracosactid retard cuprind suspensii de tetracosactid acetat cu hidroxid de zinc. Se injectează intramuscular, fiind indicate în afecțiuni reumatice inflamatorii, accesul de gută, colagenoze, episoade acute ale sclerozei în plăci, sindrom dureros radicular, unele forme de epilepsie la copii.

2.3 FARMACOEPIDEMIOLOGIE

Atitudine profilactică,pentru a depista la timp și a putea lua măsurile cuvenite, în timpul tratamentului cu corticosteroizi se va avea în vedere, printre altele, cele ce urmează:

– Se vă urmării glicemia și glicozuria, mai ales la bolnavii cu diabetici în familie.

– Se va face controlul radiologic al coloanei vertebrale la cei tratați mai multe luni cu corticosteroizi, pentru depistarea osteoporozei; se va da atenție deosebită, din acest punct de vedere, femeilor după menopauză.

În cazul intervențiilor la bolnavi tratați cu corticosteroizi, cu cel puțin o săptămână înainte de operație și până la închiderea plăgii, se mărește aportul de proteine și se administrează anabolizante. Se procedează la închiderea riguros aseptică a plăgii și se prelungește timpul de menținere a suturilor.

19

Se vor urmării temperatura, tensiunea arterială, greutatea corporală și diureza.La bolnavii cu predispoziție pentru tromboze, corticosteroizii se vor asocia cu anticoagulante.

Tratarea fenomenelor adverse produse de corticosteroizi. Efectele asupra metabolismului protidic și lipidic necesită uneori administrarea de anabolizante și anorexigene. Retenția de sodiu și apă poate necesita uneori asocierea cu un diuretic.În acest caz dacă se recurge la tiazide, se va acorda atenție în plus acțiunii lor hiperglicemiante și celei de creștere a excreției potasiului, care se adaugă acelorași efecte ale corticosteroizilor.

Fenomenele de stimulare centrală produse de corticosteroizi necesită uneori tratament cu sedative, tranchilizante sau neuroleptice. Crizele convulsive se vor trata cu antiepileptice. Apariția unor tulburări psihice la bolnavi cu lupus eritematos se poate datora fenomenelor de vascularită, ceea ce indică necesitatea creșterii dozelor de corticosteroizi.

2.4 FARMACOGRAFIE

În majoritatea tratamentelor orale cu corticosteroizi se va folosi prednison care este bine tolerat și mai ieftin. Se va recurge la alte preparate în următoarele situații:

la hepatici, care nu pot converti prednisonul în prednisolon, forma activă farmacodinamic, se va folosi direct prednisolon;

la hipertensivi și edematoși se vor prefera corticosteroizii fluorurați sau metilprednisolonul, care au efecte foarte reduse mineralocorticoide.

În tratamentul inițial cu doze de atac, acestea vor fi menținute până la diminuarea simptomelor, apoi se vor reduce dozele zilnice treptat, la fiecare interval de 2-7 zile.

Terapia intermitentă (administrarea alternativă). Se știe că administrarea zilnică, în mai multe prize, a unor doze suprafiziologice de corticosteroizi, timp îndelungat, produce efecte adverse la un mare număr de bolnavi. Pe de altă parte efectele terapeutice ale corticosteroizilor au o durată mai mare decât acțiunile metabolice care stau la baza majorității reacțiilor adverse ce apar în cursul tratamentelor prelungite.Aceste fapte au condus la ideea că s-ar putea scădea incidența și gravitatea efectelor adverse, dacă s-ar administra corticosteroizii într-o singură priză, zilnic sau la două zile. În acest fel s-ar reduce atât efectele inhibitoare asupra axului hipofizo-suprarenal cât și fenomenele de hipercorticism.

În general această schemă de administrare trebuie considerată ca având eficacitate mai redusă decât tratamentul cu mai multe doze zilnice. De aceea nu se va folosi în leucemie, anemie hemolitică, alte boli maligne și hematologice. Schema se poate încerca în astm bronșic și poliartrită reumatoidă, la unii bolnavi nefiind însă total satisfăcătoare, iar în anumite cazuri reparând fenomenele patologice înainte de administrarea dozei următoare, de la 48 de ore. Schema este adesea utilă în boli de colagen, sindrom nefrotic, hepatită cronică activă.

Pentru instituirea terapiei intermitente se poate proceda în mai multe feluri. Una din scheme (Harter) este următoarea (dozele sunt indicate în prednison, dar se pot folosi și alte substanțe calculând dozele echivalente:

20

se începe cu prednison 10 mg de 4 ori pe zi, timp de 4-10 zile;

se trece la 5-7,5 mg de 4 ori pe zi, alte 4-10 zile;

apoi se administrează 20-40 mg, într-o singură priză, dimineața, la micul dejun, o dată la două zile;

aceste cantități se reduc cu 5-10 mg la fiecare lună, sau mai repede, dacă este posibil, stabilindu-se doza de întreținere minimă activă;

pentru oprirea tratamentului, doza de întreținere se va reduce cu 10% la fiecare a 3-a doză.

21

CAPITOLUL III

FARMACOTERAPIA SUBSTANȚELOR MEDICAMENTOASE CORTICOSTEROIDE

Administrarea haotică, în doze excesive, timp îndelungat, a preparatelor cortizonice a dus ulterior la recunoașterea toxicității și reacțiilor adverse importante ale acestor preparate. În ultimii ani, pornind de la cunoașterea beneficiilor corticoterapiei, dar neignorind reacțiile adverse ale acesteia, hormonii glucocorticoizi urca din nou în ierarhia medicamentelor utilizate în practică reumatologicǎ.

Utilizarea terapeutică a preparatelor corticosteroide este motivată de efectele antiinflamator, antialergic și imunodepresiv pe care acestea îl posedă. Hormonii glucocorticoizi sunt activi în toate etapele inflamației: exudativa, necrotica, proliferativa. La nivelul țesutului inflamat inhiba procesul de fagocitoza, stabilizează capilarele și le scade permeabilitatea, diminuând astfel edemul local.

Acțiunile celulare și metabolice care intervin în efectul antiinflamator și imunodepresiv al glucocorticoizilor pot fi sintetizate astfel:

împiedicarea unor procese umorale declanșate de agentul inflamator (activarea sistemului complement, formarea de kinine, activarea sistemului fibrinolitic, inhibarea macrofagelor);

împiedicarea unor reacții imediate (activarea sistemului complement, eliberarea de enzime lizozomale, producerea de radicali liberi și metaboliți ai acidului arahidonic-PG, LT);

împiedicarea unor reacții tardive (producerea de colagenoza și elastaza; producerea și eliberarea de citokine);

inhibarea granulocitelor bazofile (împiedicarea eliberării de histamina,);

inhibarea limfocitelor (împiedicarea producerii și eliberării de citokine);

inhibarea celulelor endoteliale (împiedicarea eliberării de molecule de adeziune, inhibarea producerii și eliberării de citokine, inhibarea activării sistemului complement;

inhibarea fibroblastilor (împiedicarea producerii de metaboliți ai acidului arahidonic);

împiedicarea sintezei factorului de creștere și proliferare fibrolastica.

3.1 Utilizarea hormonilor glucocorticoizi în afecțiunile reumatismale

Având în vedere că numitorul comun în toate reumatismele inflamatorii și bolile țesutului vasculo-conjunctiv este procesul inflamator, este evident că toate aceste suferințe vor beneficia de tratamentul cu hormoni glucocorticoizi, substanțe potente antiinflamatoare și imunosupresive.

22

1. Administrarea pe cale orală

In administrarea zilnică:

Prednisonul, care este cel mai utilizat preparat, se administrează preferabil într-o singură priză, dimineața, urmărindu-se astfel suprapunerea peste curba fiziologică de secreție a corticosuprarenalei și protejând astfel axul hipotalamo-hipofizo-suprarenalian. Când dozele necesare pentru controlul unei boli sunt foarte mari, administrarea va fi efectuată în 2-3 prize, cu scăderea ulterioară în momentul remisiunii simptomelor din doză de seară și ulterior din cea de prânz.

Dozele mari de prednison (60-100 mg/zi) induc frecvent reacții adverse imediate ce trebuie combătute. Dozele medii (30-40 mg/zi) se utilizează în formele medii de boală.

Scăderea dozelor de prednison după obținerea rezultatului dorit se va face mai rapid la doze mari și din ce în ce mai lent pe măsură atingerii dozelor de 20 mg respectiv 10 mg.

Administrarea în "zi alterna"

Acesta formă de administrare protejează funcționalitatea axului hipofizo-hipotalamo-suprarenalian și pare să scadă unele efecte adverse ale corticoterapiei utilizate pe termen lung (nu și diminuarea masei osoase). Metoda constă în administrarea dozei pe două zile într-o singură priză matinală într-o zi, ziua următoare fiind "liberă". Uneori bolnavii nu răspund la o astfel de terapie fiind necesară revenirea la administrarea zilnică a preparatului cortizonic.

2. Administrarea parenterală

Pe cale intramusculară:

Corticosteroizii administrați intramuscular evita creșterea dozelor orale zilnice la bolnavii ce prezintă o exacerbare a fenomenelor inflamatorii în cadrul bolii. La locul administrării preparatului cortizonic are loc o absorbție sistemica de lungă durată (săptămâni), concentrațiile serice fiind însă reduse.

Pe cale intravenoasă:

Se folosesc dispozitive intravenoase sau perfuzii cu preparate cortizonice (metilprednison). Metoda poartă numele de puls-terapie, în ultimul timp utilizându-se și așa numita "mini puls terapie". Dozele utilizate în puls-terapie sunt de 1g pe zi, timp de 3 zile consecutiv în perfuzie de ser glucozat pe o durată de 1-2 ore. Efectul favorabil se menține 4-12 săptămâni și are avantajul reacțiilor adverse minime pe os.

3. Administrarea locală

Se referă la introducerea intra sau periarticular a unor preparate cortizonice cu remanențǎ articulara (depinde de solubilitatea produsului). Există o serie de reguli de care trebuie să se țină seama în acest mod de administrare pentru că beneficiul să fie superior riscurilor. Datorită absorbției în circulația sistemică, se apreciază ca și în cazul administrării intraarticulare poate fi afectată densitatea minerală osoasă (administrări repetate, doze mari).

23

3.2 Afecțiuni reumatismale în care se utilizează hormonii glucocorticoizi

Poliartrita reumatoida

În ultimii ani a avut loc o revenire a tratamentului cu hormoni glucocorticoizi în poliartrita reumatoida. Justificare atitudinii este susținută de lucrările lui Kirman și Saag care demonstrează eficacitatea corticoterapiei prelungite cu doze mici în poliartrita reumatoida care controlează atât manifestările clinice și biologice, dar și progresiunea distructiilor evidențiate radiologic (pe radiografii repetate de mâini).

Principalele categorii de bolnavi cu poliartrita reumatoida care au indicație de corticoizi pe cale generală sunt:

Bolnavii cu forme grava de boală, cu vasculita, afectare viscerală și reacții adverse la administrarea medicației de fond. Dozele de glucocorticoizi trebuie să fie suficiente, pentru a controla rapid aceste manifestări (0,5-1 mg/kg corp), urmând că ulterior să fie scăzute progresiv.

Bolnavii cu poliartrita reumatoida în apropierea debutului, care răspund insuficient la tratamentul de fond și antiinflamatoare nesteroidiene. În aceste situații se administrează o doză zilnică de 10-20 mg prednison și când este posibil se începe scăderea lentă.

Bolnavii cu poliartritǎ reumatoidǎ recent descoperită, intens activă (numar mare de articulații tumefiate, impotenta funcțională importanta) la care se începe tratamentul remitiv, iar în așteptarea instalării acestui efect se are în observare scăderea suferinței bolnavului prin administrarea de hormoni glucocorticoizi. Aceștia vor controla mult mai activ și mai repede fenomenele inflamatorii comparativ cu inflamatoarele nesteroidiene.

Bolnavii cu poliartritǎ reumatoidǎ care răspund parțial la tratamentul de fond și necesită corticoterapie locală frecventǎ cu creșterea riscului de reacții adverse locale. La aceștia se preferă administrarea de hormoni glucocorticoizi per os 7,5-10 mg/zi.

Bolnavii vârstnici cu poliartritǎ reumatoidǎ care necesită doze mari de AINS (efecte adverse redutabile, mai ales pe termen lung).

Bolnavii cu reacții adverse digestive după tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene. În aceste cazuri se preferă administrarea de corticotrofinǎ (ACTH) sau prednison per os alături de tratamentul antiulceros activ.

Pentru a putea înțelege rațiunea administrării unor anumite tipuri de medicamente în osteoporoza indusă de hormonii glucocorticoizi, trebuie să reamintim modalitățile prin care aceștia participa la diminuarea masei osoase.

24

Având în vedere că în toate reumatismele inflamatorii și bolile țesutului vasculoconjunctiv numitorul comun este procesul inflamator, este evident că toate aceste suferințe vor beneficia de tratamentul cu preparate cortizonice, substanțe potente antiinflamatoare și imunosupresive.

O reacție adversă a preparatelor corticosteroide este diminuarea masei osoase, urmată de creșterea fragilității osoase și a susceptibilității de a suferi fracturi. Sediul predilect al fracturilor osteoporotice este coloana vertebrală.

O mențiune specială trebuie făcută în legătură cu preparatele cortizonice care "cruța" osul și anume deflazacortul. Acesta este un derivat oxazolinic al prednisonului cu putere antiinflamatoare echivalentă (multe studii arată că 5 mg prednison sau prednisolon echivalează cu 6 mg deflazacort, dar problema echivalenței necesită evaluări pe termen lung).

Administrarea de hormoni glucocorticoizi în reumatismele inflamatorii și bolile țesutului vasculoconjunctiv este benefică prin posibilitatea mobilizării rapide a bolnavului, deoarece se cunoaște că imobilizarea prelungită determina resorbție osoasă rapidă și importantă.

Efectul negativ al hormonilor glucocorticoizi asupra scheletului poate fi diminuat dacă se ține seama de o serie de indicații:

utilizarea celor mai mici doze eficiente;

întreruperea, în măsura posibilităților a tratamentului cortizonic;

scăderea dozelor prin medicamente adiționale (antiinflamatoare nesteroidiene, imunosupresive);

metode alternative de tratament cortizonic;

puls terapie cu metilprednisolon (previne creșterea dozei zilnice de prednison, efecte nule pe os, controlul eficient al bolii de bază);

utilizarea hormonului adrenocorticotrop (ACTH). Este menținută funcționalitatea axului hipotalamo-hipofizar, cu secreție consecutivă normală de hormoni condrogeni suprarenalieni, cu efect anabolic osos;

utilizarea hormonilor glucocorticoizi în "zi alternǎ" (nu previne pierderea osoasă, dar pastreza nivelul androgenilor și estrogenilor ca urmare a cruțării axului hipotalamo-hipofizar);

utilizarea tratamentului cortizonic local atunci când este posibil;

utilizarea corticoizilor care "cruța" osul.

Lupusul eritematos sistemic

Chiar și în formele de LES ce par să aibă o evoluție blândă, tendința este de a administra de la început hormoni glucocorticoizi. Acest fapt este justificat de posibilitatea de evoluție ulterioară către forme severe, greu controlabile. În formele ușoare de LES se administrează în atac 0,5 mg/kg corp, cu gândul scăderii ulterioare a dozei și menținerii schemei sub care nu se reia evoluția bolii. 

25

Formele medii de LES beneficiază de doze de 1mg/kg corp, asociat de obicei cu imunosupresive. Se are în vedere scăderea ulterioară a posologiei. Formele severe, cu nefropatie și manifestări neurologice beneficiază de doze crescute de hormoni glucocorticoizi (1,5-2 mg/kg corp), alături de medicație imunosupresivă.

Sclerodermia

Glucocorticoizii pe cale generală se folosesc în doză de 0,5-1mg/kg corp/zi, în funcție de severitatea bolii. Beneficiile sunt crescute când pacienții prezintă afectare pulmonară, pericardita, miozita și când manifestările articulare nu sunt controlate de antiinflamatoarele nesteroidiene. În etapele inițiale, edematoase, ale manifestărilor cutanate există indicații pentru administrarea unor doze mici de prednison care ar întârzia procesele de fibroză.

Polimiozita. Dermatomiozita

În formele active de boală, hormonii glucocorticoizi reprezintă prima alternativă terapeutică. Dozele de atac sunt de 1-2 mg/kg corp, în prize divizate, timp de 6-8 săptămâni după care se trece la scăderea posologiei.

Utilizarea hormonilor glucocorticoizi pe o perioadă lungă de timp este grevata de riscul demineralizării osoaselor, motiv pentru care este necesară profilaxia osteoporozei odată cu decizia administrării prednisonului.

Vasculitele

Vasculitele, sunt boli inflamatorii ale peretelui vascular, care beneficiază de corticoterapie, alături de alte soluții terapeutice. Ca o trăsătură comună a tratamentului cu glucocorticoizi în aceste afecțiuni remarcăm durata lungă de timp a tratamentului, motiv pentru care sunt necesare intervenții terapeutice precoce pentru prevenirea demineralizării osoase.

a) Poliarterita nodoasă necesită doze mari, 1-1,5mg/kg corp/zi pe perioade lungi (ani). Uneori, pentru evitarea creșterii dozelor zilnice de prednison se poate aplica puls-terapie cu metilprednisolon sau se asociază ciclofosfamida. Aceleași soluții terapeutice se impun în vasculita Churg-Strauss, arterita Takayasu, granulomatoza Wegener.

b) Arterita temporală Horton se tratează de elecție cu prednison, 40-60 mg/zi, cu o scădere ulterioară dictată de evoluția clinică și biologică. Durata tratamentului este de ani. 

c) Polimialgia reumatică beneficiază de corticoterapie în exclusivitate, dar cu doze mai mici, 20 mg/zi, timp de ani de zile. 

d) Purpura Henoch-Schönlein: Hormonii glucocorticoizi se administrează în cazurile recidivante, cu pierderi viscerale, în special cele renale și digestive. Doza este de 1 mg/kg corp.

26

3.3 Medicamente glucocorticosteroide

CORTIZON

Figura 6

Este un glucocorticoid fiziologic, metabolit activ al hidrocortizonului și al corticosteronului. Se utilizează ca atare și sub formă de acetat.

Farmacocinetica:

Administrat oral, se absoarbe ușor;

Injectat intramuscular că suspensie (acetat), se absoarbe lent (concentrație plasmatică după 2-4 ore);

La nivel hepatic este bioactivat în hidrocortizon în 30-60 minute (fiind un C11-cetoderivat, nu este activ local).

Farmacoterapie și Farmacografie

Se utilizează că medicație de substituție în insuficiența corticosuprarenala:

În insuficiența corticosuprarenala cronică, se administrează oral, 25-75 mg/zi (la copii, 0,25-1,5 mg/zi); în cazul în care calea orală este contraindicata, se injectează intramuscular sub formă de suspensie apoasă (acetat), 50 mg/zi; în situații de criză ale organismului se dublează doza zilnică;

În insuficiența corticosuprarenala acută, că doză de atac, 300-600 mg/zi intramuscular (la copii 10 mg/zi); în măsura posibilului, se reduc dozele și se trece la administrarea orală.

27

HIDROCORTIZON (CORTISOL)

Figura 7

Este principalul glucocorticoid fiziologic; se utilizează ca atare și sub formă de esteri.

Farmacocinetica

Administrat oral, se absoarbe ușor; Concentrație plasmatică maximă se înregistrează după oră;

Timp de înjumătățire (T ½ ) plasmatic al formei libere este de aproximativ 90 minute; timp de injumǎtǎțire(T ½) tisular este de 8 12 ore (durata de acțiune scurtă);

Metabolizare scăzută în mixedem și crescută în tireotoxicoza; în hiperbilirubinemie, scade glucuronoconjugarea (prin competiție);

Estrogenii scad clerence-ul renal al hidrocortizonului.

Farmacodinamie

Acțiune antiinflamatoare de referință (1) pentru glucocorticoizi;

Retenție hidrosalina marcată, de referință (1) pentru corticosteroizi;

Activ local.

Farmacoterapie și Farmacografie

Exclusiv în insuficiența corticosuprarenala cronică (boala Addison), oral, 20-60 mg/zi, în 2-3 prize (doză mare dimineața); copii 0,25-0,5 mg/zi

Hidrocortizon acetat

antiinflamator, antialergic și antipruriginos local;

se administrează prin injectare locală sau topic.

Se administrează sub formă de suspensie apoasă (obișnuit fiole a 25 mg/ml), pentru injectare locală:

28

Intraarticular sau intraligamentar (0,5-2 ml);

Epidural sau intrarahidian (1-2 ml);

Intralezional (0,85-2 ml, în mai multe puncte);

Subconjuctival, retrobulbar (0,25-1 ml);

Transtimpanic (0,5-1 ml);

Intrasinusal (3 ml);

Submucos (0,5-1 ml);

Preparate dermatologice și oftalmologice pentru administrarea topică, în concentrații de 0,25-2,5 %: unguente, creme, supozitoare, emulsii, spume, loțiuni, clisme.

În preparate pentru administrare topica se mai utilizează: hidrocortizon butirat, hidrocortizon valerat sau hidrocortizon alcool (neesterificat).

Hidrocortizon succinat de sodiu (hidrocortizon hemisuccinat sodic)

Este hidrosulubil (la pH alcalin), se injectează intravenos lent sau în perfuzie intravenoasă.

Este inactiv local;

Prin hidroliza metabolica devine activ prin hidrocortizonul eliberat.

Este rezervat cazurilor de urgență

Farmacoterapie și Farmacografie

Stări de șoc, edem Quincke, edem laringian, edem pulmonar toxic, insuficientă respiratorie acută, rău astmatic, comă, encefalite și meningite acute, criza addisoniana;

În stările de șoc și în situațiile de mai sus foarte grave, se administrează 10-20 mg/kg, o dată; în rest 100-200 mg; la nevoie, dozele se repetă după 4-6 ore.

Efectul apare după 2 ore, astfel că în situațiile critice este necesară administrarea și a altor medicamente, care să acționeze rapid; de exemplu în șocul anafilactic se administrează de urgență intravenos lent 0,5-1 mg adrenalina (la nevoie se repetă).Nu se recomandă asocierea hidrocortizonului hemisuccinat în soluție cu alte medicamente, existând numeroase incompatibilități.

Obișnuit, nu apar probleme de reacții adverse, deoarece se utilizează pe termen scurt; totuși se recomandă urmărirea glicemiei și glicozurei, a apariției unor stări infecțioase.

Contraindicațiile sunt cele obișnuite pentru glucocorticoizi, dar tratamentul fiind de scurtă durată, ele au un caracter relativ.

Hidrocortizon fosfat de sodiu

Compus hidrosolubil, utilizat în urgențe; se injectează intramuscular sau intravenos.

29

PREDNISON

Figura 8

Farmacocinetica

Se absoarbe ușor, după administrare orală, concentrată plasmatica maximă la 1-2 ore de la administrare;

Hepatic, se bioactiveaza în prednisolon;

Timp de injumǎtǎțire (T ½ )plasmatic este de 3,6 ore.

Farmacodinamie

Potenta antiinflamatoare este mai mare decât cea a hidrocortizonului;

Efect mineralocorticoid mai redus comparativ cu hidrocortizonul

Durata de acțiune medie (12-36 ore).

Farmacoterapie și Farmacografie

Este mult folosit pentru efectele farmacologice specifice, în situații de criză, când este necesară susținerea organismului;

Se recomandă tratamentele scurte, cu doze de 30-80 mg/zi, oral, că doze de atac (copii, 1-3 mg/kg/zi), fracționat; apoi dozele se reduc în funcție de evoluția clinică;

Tratamentul de întreținere, 5-15 mg/zi;

Predison acetat

Utilizat mai rar, are caracteristicile generale ale prednisonului.

30

PRENISOLON

Figura 9

Farmacocinetica:

administrat oral sau injectat intamuscular, se absoarbe ușor;

timp de înjumătățire plasmatic (T ) aproximativ 2 ore; durata de acțiune medie (12-36 ore).

Farmacodinamie:

Potenta antiinflamatoare este mai mare decât cea a hidrocortizonului;

Efect mineralocorticoid mai redus comparativ cu hidrocortizonul

Durata de acțiune medie (12-36 ore).

Farmacoterapie și Farmacografie :

se utilizează ca antinflamator oral;

în dermatologie și oftalmologie, se utilizează diferite preparate administrate local, de concentrații 0,5%;

Prednisolon acetat – rar, se utilizează pentru acțiuni seismice (oral)

se injectează local sub formă de suspensie (25mg/ml), 0,5-3 ml;

preparate dermatologice și oftalmologice (0,25-0,5%).

Prednisolon succinat de sodiu și prednisolon fosfat de sodiu sunt esteri hidrosolubili, rezervați cazurilor de urgență, se injectează intravenos

Prednisolonul fosfat de sodiu se administrează și prin injectare locală sau aplicații locale.

31

METILPREDISON

Figura 10

Farmacocinetica

Se absoarbe repede administrat oral sau intramuscular;

Timp de injumǎtǎțire (T ½) plasmatic 3,5 ore.

Farmacodinamie

Efect redus asupra metabolismului proteic;

Potenta superioară prednisolonului;

Efect slab de tip mineralocorticoid

Farmacoterapie și farmacografie

Se folosește ca antiinflamator oral;

Doza de atac, 20-60 mg/zi; doza de întreținere 4-20 mg/zi;

Metilprednisolon acetat- suspensie apoasă 40 mg/ml;

Injectat intramuscular profund, în doză de 40-120 mg, la 7-10 zile; se absoarbe lent (preparat retard):

Avantajos în situațiile care necesită depășirea situațiilor de agravare a unor boli (de exemplu, în poliartrita reumatoida sau în astmul brosic);

Se ține cont de acțiunea sa de deprimare continuă (pe timpul duratei de acțiune) a axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal, respectiv riscul insuficientei corticosuprarenale a corticodependentei;

Injectat local, 4-80 mg (0,1-2 ml suspensie), intra- sau periarticular.

Metilprednisolon succinat de sodiu – forma hidrosolubila a metilprednisolonului, rezervată pentru situații de urgență:

În cazuri relativ grave, intravenos sau intramuscular, 40-80 mg o dată; la nevoie de mai multe ori pe zi;

În cazuri foarte grave, intravenos, 250-2000 mg; la nevoie se repetă la 2-6 ore (scăzând dozele); la copii 4-20 mg/kg.

32

TRIAMCINOLON

Figura 11

Este un derivat fluorurat și hidroxilat al prednisolonului cu proprietăți asemănătoare metilprednisolonului.

Se caracterizează prin:

Efect mineralocorticoid minim;

Frecvența mai mare de miopatie cortizonica (comparativ cu restul glucocorticoizilor);

Timp de injumǎtǎțire (T 1/2) plasmatic aproximativ 5 ore;

Indicațiile generale ale glucocorticoizilor:

Tratament de atac, 8-32 mg/zi, oral;

Tratament de întreținere, 2-8 mg/zi, oral.

Triamcinolon acetonid – suspensie apoasă, injectabila, 40 mg/ml (preparat retard):

Intramuscular, 40-120 mg o dată, la 3-6 săptămâni;

Intraarticular, 20-40 mg o dată;

Intradermic și subcutan, 120 mg o dată/săptămână (în dermatologie);

Local: creme, unguente, loțiuni, 0,025-0,5% (în dermatologie).

Triamcinolon diacetat – are proprietăți similare triamcinolonului:

Oral: tratament de atac, 8-32 mg/zi; tratament de întreținere, 2-8 mg/zi;

Intramuscular (suspensie apoasă), 40 mg o dată la 1-4 săptămâni;

Intraarticular sau periarticular, intralezional, 30-40 mg o dată.

Triamcinolon hexaacetonid administrat sistemic (prin injectare), are efect de mai lungă durată decât triamcinolonul acetonid:

Intramuscular, 40 mg o dată;

Intraarticular, 2-20 mg o dată (efect de peste 2 luni);

Intralezional sơau subcutanat (în dermatologie).

33

DEXAMETAZON

Figura 12

Se caracterizează prin:

Potenta foarte mare (de exemplu, 0,75 mg este echivalent cu 5 mg prednison sau 20 mg hidrocortizon);

Nu determina retenție hidrosalina;

Timp de injumǎtǎțire (T ½) plasmatic 3 ore; efect de lungă durată (36-54 ore), inclusiv de deprimare a axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal;

Acțiune diabetogenă mai intensă comparativ cu restul glucocorticoizilor;

Poate produce aritmii prin hipopotasemie și alcaloza.

Se administrează:

Oral, 1,5-16 mg/zi (în funcție de cazul clinic), cu respectarea riguroasă a schemelor de tratament;

Se utilizează în "testul de suspensie„.

Dexametazon acetat – suspensie apoasă, 5 mg/ml; se injectează local, 0,1-3 ml o dată.

Dexametazon fosfat de sodiu – derivat hidrosolubil al dexametazonului, se administrează intramuscular sau intravenos în situații de urgență, precum și local:

Intravenos sau intramuscular, 0,5-9 mg/zi (în funcție de severitatea cazului), fracționat la 6 ore; după obținerea efectului dorit se trece la administrarea orală;

Intraarticular, intralezional, și alte injectări locale;

Prin infiltrații;

Soluții, unguente și alte forme locale, de concentrație 0,05-0,1 % (în oftalmologie și dermatologie).

34

BETAMETAZON

Figura 13

Este un izomer al dexametazonului (16β metil), cu proprietăți similare.

Se utilizează:

Ca atare (oral);

Betametazon dipropionat și valerat (local);

Betametazon fosfat de sodiu (intravenos);

Asocieri de betametazon fosfat de sodiu cu betametazon acetat sau dipropionat; aceste asocieri au avantajul unei acțiuni cu instalare rapidă (prin componenta hidrosolubilă) și de durata lungă (3-5 săptămâni, prin suspensie); se injectează intramuscular sau intraarticular.

35

3.4 Medicamente minerolocorticosteroide

ALDOSTERONUL

Este principalul mineralocorticoid, se formează în zona glomerulară a corticosuprarenlei și are acțiuni importante asupra echilibrului hidroelectrolitic. Reglarea secreției se realizează în funcție de volemie (variațiile volumului circulant controlează sistemul renină-angiotensină-aldosteron), de bilanțul sodic și de bilanțul potasic. Corticotrofina exercită un efect excitosecretor.

Se poate folosi limitat în boala Addison când cortizonul sau hidrocortizonul (care au efecte atât de tip glucocorticoid cât și mineralcorticoidnu sunt suficienți pentru a limita pierderea de sodiu. Cazurile de hipoaldosteronism izolat sunt foarte rare.

DEZOXICORTICOSTERON

Este un mineralocorticoid fiziologic, cu potenta mică, secretat în cantități mult mai mici decât aldosteronul.

Ca medicament se reproduce prin sinteză și se utilizează fie prin injectare intramusculară sub formă de soluție uleioasă, fie sub formă de suspensie apoasă (acetat); obișnuit, sunt necesare doze mari comparativ cu secreția fiziologică.

Farmacoterapie și Farmacografie

În insuficiența corticosuprarenala acută se administrează 5 mg la 12 ore, timp de 2-3 zile, apoi 5 mg/zi, timp de 2 zile (se asociază cu cortizon);

În insuficiența corticosuprarenala cronică (mai puțin utilizat) se injectează 5 mg la 2-3 zile;

În stări de deshidratare marcată (voma, diaree, postoperator, toxicoza sugarului) se injectează 5-10 mg/zi; la copii 10 mg/m2/zi.

FLUDROCORTIZON

Steroid de sinteză cu slabe efecte glucocorticoide și moderate mineralocorticoide.

Farmacoterapie și Farmacografie

Insuficientă corticosuprarenala cronică, 0,1-0,3 mg/zi oral (în asociație cu cortizon sau hidrocortizon);

Poate fi util în hTA esențială sau în sindromul ortostatic.

Fludrocortizon acetat – suspensie apoasă, se utilizează că antiinflamator prin injectare intră sau periarticulara și în oftalmologie, sub formă de soluții sau unguente.

36

CONCLUZII

Termenul general de corticosteroizi înglobează pe de-o parte steroizii endogeni sintetizați și secretați de către corticosuprarenala și pe de altă parte steroizii de sinteză.

Corticosteroizii sunt implicați în metabolismul glucidic, proteic, lipidic, a electroliților și în menținerea funcționalității normale a unor sisteme și aparate. Corticosuprarenala adaptează capacitatea de rezistență a organismului la modificări ale mediului extern, la apariția unor stimuli nocivi, agresiuni (emoționale sau traumatice), fiind indispensabilă pentru supraviețuire în asemenea condiții.

Corticoizii prin acțiunile lor metabolice, sunt esențiali pentru menținerea homeostazei în condiții de criză a organismului, condiții care necesită resurse suplimentare pentru menținerea constantelor biologice.

Corticosuprarenala bosintetizeaza și secretă două tipuri de hormoni cu structura seismică: glucocorticoizi și mineralocorticoizi.

Glucocorticoizii sunt hormoni corticosuprarenali naturali și analogi de sinteză ai acestora, cu acțiuni importante asupra metabolismului glucidic și proteic și cu proprietăți antiinflamatorii marcate.Principalul glucocorticoid natural este hidrocortizonul sau cortizolul. Cortizonul este un metabolit al acestuia, care se produce în cantități mici în organism.

Glucocorticoizii sunt larg folosiți pentru efectele antiinflamator și antialergic. Dozele necesare sunt în general mai mari decât cele corespunzătoare secreției fiziologice. Beneficiul terapeutic are caracter simptomatic și paliativ. Cortizonii nu vindecă, ci atenuează reacțiile la agentul cauzal, evitând sau întârziind leziunile biochimice și prevenind complicațiile fibrotice.

Efectul antiinflamator poate fi util în unele boli reumatice severe. În poliartrita reumatoidă cortizonii atenuează inflamația sinovială și ameliorează funcția articulațiilor. Sunt indicați în cazurile grave, invalidante, rebele la alte tratamente. Alte indicații sunt reprezentate de cazurile grave de reumatism poliarticular acut care nu răspund la salicilați și/sau care interesează inima, de lupusul eritematos diseminat acut, poliserozita lupică, nefrita lupică, lupusul nervos central, ca și alte colagenoze – polimiozită, poliarterită nodoasă, arterită temporală. Medicația cortizonică este utilă și pentru combaterea artritei acute gutoase.

Glucocorticoizii sunt indicați în necroza hepatică subacută, în hepatita cronică activă severă, în formele grave de hepatită alcoolică, în unele cazuri de ciroză și în formele grave de ileită și colită ulceroasă. Mai pot fi utilizați în glomerulonefrita rapid progresivă și în cazuri selecționate de sindrom nefrotic.

Terapeutic, glucocorticoizii se pot folosi ca medicație de substituție în insuficiența corticosuprarenală și că agenți farmacologici în multiple afecțiuni în principal datorită proprietăților antiinflamatorii și antialergice.

Mineralocorticoizii sunt hormoni suprarenali sau substituenți de sinteză cu acțiuni asupra metabolismului hidromineral.

37

Hormonii stimulează reabsorbția activă a ionilor de sodiu din tubul contort distal și tubul colector, ca și secreția tubulară concomitentă a ionilor de potasiu și ionilor de hidrogen, în schimbul sodiului reabsorbit.

În afara efectelor renale, mineralocorticoizii (mai ales aldosteronul) produc vasoconstricție și favorizează remodelarea miocardului, contribuind probabil la tulburările funcționale și structurale ale vaselor inimii, care se dezvoltă în cursul hipertensiunii arteriale și insuficienței cardiac.

Aldosteronul este principalul mineralocorticoid, se formează în zona glomerulară a corticosuprarenlei și are acțiuni importante asupra echilibrului hidroelectrolitic. Se poate folosi limitat în boală Addison când cortizonul sau hidrocortizonul (care au efecte atât de tip glucocorticoid cât și mineralcorticoid nu sunt suficienți pentru a limita pierderea de sodiu. În concluzie, studiile comparative după 1 și 2 ani, arată că utilizarea dozelor mici de prednison (7,5 mg/zi) întârzie progresiunea leziunilor cartilaginoase fiind lipsite de efecte adverse importante.

38

BIBLIOGRAFIE

Cristea Aurelia Nicoleta – Farmacologie general ă, Ed. Didactică și Pedagogică, București, Ediția I-a, 1998/1999/ 2000/ 2001/ 2002/ 2003/ 2004 (tiraje prelungite) și Ediția a II-a, 2009;  

 Cristea Aurelia Nicoleta (sub redacția) – Tratat de Farmacologie, Ed. Medicală, București, 2005 sau 2006; 

Dobrescu D. și colaboratorii –  Memomed, Ed. Universitara, București, 2013.

Dobrescu D. – Farmacoterapie practica, vol I, Ed. Medicala, Bucuresti, 1989.

Coculescu M. – Endocrinologie clinică, Note de curs, Ed. Medicale, București, 1998.

Stroescu V. – Bazele farmacologice ale practicii medicale, ediția a VIIa, Ed. Medicală, București, 2001.

Surse si Adrese Web Utile

– http://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_endocrin

– http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/sistem-endocrin_4955

– http://dictionar.romedic.ro/sistemul-endocrin

– http://www.umftgm.ro/~fizio/edu/lp/data/Explorarea_functiei_endocrine.pdf

39