Globalizarea Vietii Economice

Globalizarea vietii economice.Cauze si efecte.

Studiu de caz

CAPITOLUL 1.Procesul de globalizare

Procesul de globalizare prezinta implicatii importante asupra intregii vieti economico-sociale la nivel national si international inregistrand progrese rapide in plan tehnologic,in special,in domeniul informaticii si telecomunicatiilor.Globalizarea reprezinta ansamblul fenomenelor ce rezulta din deschiderea crescanda a economiilor spre marfuri si capitaluri straine.

Incepand cu jumatatea anilor 1980,tendintele care au dus la accentuarea procesului de globalizare au fost evolutiile rapide din domeniul tehnologiilor de informatica si telecomunicatii,expansiunea sustinuta a sistemului de operare prin retele internationale,internationalizarea pietelor financiare si extinderea cooperarii la nivel de corporatii(cum ar fi fuzionarile de companii,societatile mixte,aliantele strategice etc.),expansiunea turismului international,cresterea contactelor interculturale,tendintele de dereglementare/liberalizare in foarte multe ramuri cum ar fi comertul cu bunuri materiale,transporturi si telecomunicatii. Aceste evolutii in planul dezvoltarii tehnologice au dus la o adevarata revolutie a informatiilor .Cautarea de catre intreprinderi a celor mai bune oportunutati de profit,organizarea de productii la nivel global si rapiditatea de circulatie a informatiei stimuleaza schimburile intre natiuni.In acest din urma caz se vorbeste despre “globalizare financiara”.Grupurile renumite,de mare succes, precum Coca Cola,Ford sau IBM sunt extinse in mai multe zeci de tari,cautandu-se o piata vasta si lucratori care sa munceasca eficient pe un salariu minim.

Viteza de transmitere a informatiilor,diversificarea mijloacelor de transmitere a informatiilor si sporirea acestora sub impactul noilor tehnologii duc la sporirea vizibilitatii dincolo de granite, a evenimentelor nationale.Acest lucru permite ca un eveniment dintr-o tara sa aiba impact si asupra altor tari.Prin intermediul transmisiunilor TV,al internetului,societatea contemporana are contacte vizuale sporite cu evenimentele ce se petrec in in intreaga lume,individul din societatea contemporana calatorind mai mult si fiind expus intr-o mai mare masura influentei culturilor straine.

Utilizandu-se noi tehnologii de transmitere a imaginilor prin sateliti,individul poate urmari cu usurinta evolutiile in zona modiala.Datorita faptului ca pietele interne nu mai pot sustine costurile crescande ale cercetarii si dezvoltarii si nici perioada scurta de valabilitate a produselor din punct de vedere tehnologic,pietele tind sa se globalizeze.Marile corporatii incep tot mai mult sa isi extinda sfera de actiune in afara granitelor nationale folosind un management transnational in domeniile inovatiei,productiei si desfacerii.Se produc prin urmare „aliante strategice„,fuzionari de firme,crearea de societati mixte,acorduri de cesionare reciproca de licente,dezvoltarea in comun de noi produse,desfacerea in comun a produselor,corporatiile impartind riscul inerent dezvoltarii produselor destinate pietelor internationale,dar isi impart si profiturile venite din expansiunea investitiilor de portofoliu realizate pe seama acestor produse. Termenul de globalizare este folosit pentru prima data de Theodore Levitt, in lucrarea "Globalization and Markets".In anii 1980, termenul de globalizare avea in vedere progresele tehnologice care au facut mai usoare si mai rapide tranzactiile internationale si de asemenea se referea la extinderea dincolo de granitele nationale ale acelorasi forte de piata care au operat de secole la toate nivelele activitatii economice umane.

R. Robertson in lucrarea "Globalization", subliniaza: "Globalizarea este procesul complex de multiplicare a legaturilor si interconexiunilor dintre statele ce compun sistemul mondial".

Globalitatea reda cel mai bine limitele ordonarii si reordonarii lumii dupa principiul adversitatii, in sensul ca lumea structurata pe acest principiu al concurentei, are o multitudine de neputinte si promoveaza exploatarea sub cele mai terifiante forme ideologice. Globalitatea are ca metoda de lucru cooperarea interguvernamentala si accepta doar solutii care conserva suveranitatea statala. Globalizarea presupune o noua ordine economica si politica in lume, a carui principiu ordonator nu mai este principiul adversitatii.Globalizarea economiei poate fi definita ca un proces dinamic al cresterii legaturilor si dependentei dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si adancirii legaturilor in tot mai variate sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale si avand drept implicatie faptul ca problemele devin globale mai mult decat nationale, cerand la randul lor o solutionare si armonizare mai globala mai mult decat nationala. Abordata insa din punct de vedere economic si financiar, globalizarea poate fi definita drept intarirea, reinventarea si armonizarea legaturilor dintre economiile nationale pe o piata mare, globala, a bunurilor si serviciilor, dar mai ales a circulatiei capitalurilor de orice fel.

Intre 1980 si 1999 investitiile in strainatate au crescut de zece ori: o crestere superioara fata de cea a comertului care,la randul lui creste mai repede decat productia.Amploarea fenomenului nu ne lasa sa uitam ca istoria ne ofera numeroase astfel de exemple ,in special in perioada 1850-1914.Sistemul economic actual prezinta totusi anumite caracteristici in raport cu aceasta economie liberala,in masura in care legile pietei sunt limitate astazi,de puterea statelor,iar regulile sunt stabilite de catre institutii international.Pentru aparatorii globalizarii acest echilibru permite un numar cat mai mare de castiguri.Insa anumite grupuri (salariatii,agricultorii) si tarile mai putin avansate nu pot suporta socul concurentei externe si revendica dreptul de a fi protejati.In numele acestor defavorizati ai globalizarii,ONG-urile si miscarile anti-globalizare denunta excesele unei economii inca mult prea liberale si responsabile,dupa parerea lor,de cresterea inegalitatilor,de mizeria celor mai saraci si de degradarea mediului.Acest fenomen multiform,numit globalizare se bazeaza in primul rand pe intensificarea relatiilor economice international,care au crescut in medie cu 7% pe an,fata de 2,3% cresterea productiei.O asemenea intensificare a schimburilor se datoreaza in mare masura companiilor multinationale din statele cele mai industrializate.Globalizarea este,de asemenea,migratia oamenilor in cautarea de salarii mai bune.Reprezinta o foarte mare accelerare a tranzactiilor pe pietele de schimb –zilnic 1400 miliarde dolari-,ceea ce poate provoca insa destabilizarea unor economii nationale,in special a natiunilor in curs de dezvoltare.

1.1 Globalizarea priveste in primul rand comertul

Intensificarea schimburilor cu regiuni adesea indepartate,delocalizarea intreprinderilor,deplasarea mainii de lucru,liberalizarea miscarilor de capital sunt tot atatea manifestari ale globalizarii,ale carei efecte,laudate de scoala liberal,sunt repuse in discutie de catre unii la cotitura secolelor al XX-lea si al XXI-lea.

Comertul mondial creste in medie mai repede decat productia mondiala,ceea ce dovedeste o miscare continua de deschidere a tarilor: din 1990 pana in 2000,rata cresterii anuale a volumului exporturilor mondiale se ridica la 6,8% fata de 2,3% pentru productie.Dar fenomenul priveste in special lumea occidentala si Asia.Tarile Americii Latine pastreaza o parte modesta in schimburi,chiar daca aceasta a crescut simtitor intre 1990 si 2000,iar Africa ramane clar in urma.

Zonele dezvoltate,ce sunt apropiate geografic fac schimb in principal intre ele.Europa Occidentala exporta 2/3 din marfurile sale catre alte tari din Europa Occidentala.America de Nord (SUA si Canada) exporta aproximativ 60% din marfurile sale catre ea insasi sau catre Europa Occidentala.Asia al carei dinamism la export s-a bazat pe Japonia in anii 1970-1980,apoi pe Asia de Sud-Est si pe China din 1990,contribuie cu un sfert din comertul mondial; o jumatate din exporturile sale este destinata chiar zonei asiatice.Dezvoltarea fara precedent a marilor firme multinationale a condus la cresterea rapida a shimburilor internationale de marfuri.Multinationalele isi organizeaza procesul productiv la nivel global,fiind reprezentate ca grupuri uriase ce sunt implantate in zeci de tari,acolo unde mana de lucru este ieftina si/ sau pietele sunt vaste.

Exemple de astfel de companii sunt Ford,Coca-Cola sau IBM.Implantarile acestea sunt exporturi de capitaluri catre o tara straina numite investitii straine directe. (ISD).Investitiile straine directe sunt realizate de catre intreprinderile care vor sa produca in alte tari si cresterea lor intre anii 1980 si 1989 este foarte rapida,fluxurile fiind multiplicate de aproximativ zece ori.Valoarea capitalului astfel detinut de catre intreprinderile straine reprezinta 5% din produsul intern brut mondial (PIB) in 1980 si 15% din PIB in 1999.

In ciuda acestui fapt, valoarea adaugata de catre cele mai mari 100 de firme,multinationale,nu reprezinta in prezent decat 4,5% din acest PIB,ceea ce arata ca economia mondiala nu se reduce la activitatea acestui capital internationalizat.Tarile investitoare sunt mai ales cele ale triadei,si anume Statele Unite,Europa Occidentala si Japonia).In 1999 aceste tari detineau peste 90% din stocul mondial al activelor plasate in strainatate,exceptie facand parte sectorul organismelor financiare) iar trei sferturi din acestea,se afla localizate in alte tari dezvoltate.Miscarile de capitaluri ca si pentru marfuri,sunt in principal atribuite tarilor bogate.In intervalul 1990-2000 China,sau in anumiti ani, tarile Americii Latine atrag in mod masiv capitaluri straine.In 1998,numai China atrage 31% din fluxul investitiilor straine directe.,avand ca destinatie tarile-membre ale OCDE,iar Brazilia 20%. Cu toate ca Tarile Europei Centrale si Orientale ocupa un loc modest,fluxul de intrari crescut,si anume de 13 ori mai mare intre anii 1991 si 1998-2000, demonstreaza interesul firmelor occidentale mari pentru aceste piete in curs de dezvoltare.

Conceptul bunurilor publice globale sugerează nevoia pentru cooperare internațională multilaterală într-o economie globalizată. O asigurare eficientă a acestor bunuri necesită dezvoltarea și implemetarea regulilor acceptate la nivel internațional, precum și o finanțare constantă și adecvată. Inegalitățile privind distribuirea venitului global se petrec ca urmare a inegalității de venit între țări și între regiuni, în interiorul țărilor. Acest fenomen se poate petrece ca urmare a faptului că săracii devin mai săraci, în termeni absoluți, în timp ce bogații devin tot mai bogați. Globalizarea poate fi benefică, în general, dar creează și costuri de ajustare pentru anumite segmente ale populației, cum sunt, spre exemplu, muncitorii slab calificați în țările industrializate.

1.2 Criza financiară, rezultat al globalizării

Ca rezultat al globalizării, țările pot fi expuse la evenimente economice internaționale și șocuri economice. Cea mai convingătoare manifestare de acest gen o reprezintă crizele financiare. În astfel de momente există o tendință, pe piețele financiare, de a investi capital internațional numai în segmentele de calitate ale economiei. Aceasta poate face ca economiile de piață în curs de formare și țările în curs de dezvoltare să nu mai dețină acces la capitalul internațional, pe termen scurt. Realitatea de acum generată de criza creditelor imobiliare din Statele Unite, precum și de insecuritatea energetică percepută de piețe ne ilustrează un asemenea context, care, însă, nu a devenit dramatic.

În ultima perioadă au existat diverse propuneri despre adaptarea sistemului monetar și financiar față de aceste provocări. Aceste propuneri pot fi grupate în trei categorii: prevenirea și managementul crizei, cooperarea regională și globală, reforma cadrului instituțional.

Există ingrijorări și cu privire la vulnerabilitatea sistemelor financiare internaționale față de abuzuri. Un efect advers al globalizării pe piețele financiare îl reprezintă faptul că sistemul a devenit mai dificil de protejat împotriva abuzurilor cum ar fi spălarea banilor, finanțarea activitaților criminale și teroriste, evaziunea fiscală, sustragerea de la respectarea regulilor.

1.3 Integrarea – efort de a controla consecințele globalizării

În acest context al globalizării și al amenințărilor sale, decidenții politici europeni au considerat că un efort unitar va conduce la creșterea competitivității și va evita ca asupra statelor să se răsfrângă acele consecințe negative ale globalizării. „Integrarea europeană poate fi văzută ca un efort al vest-europenilor de a controla consecințele globalizării. Decât sa fie forțați să aleagă între politica națională pentru politicile în curs de dezvoltare și relativă anarhie a globului, vest-europenii au inventat o formă de guvernare regională care să extindă statul și să întărească granițele între ei și restul lumii“.

În relație cu integrarea europeană, globalizarea este văzută ca o amenințare externă care va crea un mediu în care va fi necesar un grad mult mai ridicat de integrare. Astfel, Europa va tinde către realizarea unei uniuni și mai „strânse“. Statul-națiune are nevoie de securitatea oferită de calitatea de membru în blocul economic european, întrucât economiile mici nu mai pot să se dezvolte izolat, într-un mediu de piață global. Integrarea europeană devine un răspuns logic față de o lume dominată de fluxuri financiare globale și corporații transnaționale. Globalizarea a acționat asupra Uniunii Europene prin încurajarea înlocuirii unui spațiu economic al regiunilor și națiunilor independente cu o economie de dimensiuni europene.

Existența globalizării legitimează integrarea europeană în scopul nevoii pentru o mai mare competitivitate, iar patternurile de comerț global pot justifica nevoia pentru blocuri regionale. Globalizarea este prezentată ca o provocare și justificare, precum și ca un stimulent pentru a adânci integrarea, competitivitatea, liberalizarea comerțului. Dinamica globalizării pare să fi avut și o altă dimensiune și anume, aceea de a fi prezentat noi oportunități pentru Uniunea Europeană pentru a-și asuma rolul principal în guvernarea globală. O Uniune cu un grad ridicat de integrare economică și un angajament față de politicile comerciale neo-liberale va beneficia de pe urma extinderii piețelor globale și a împuternicirii instituțiilor de guvernare globală dedicate apărării principiilor neo-liberale.

1.4 Transformarea Europei într-un spațiu global

Dar Uniunea Europeană se concepe pe sine ca fiind mult mai mult decât o piață. Conform afirmației fostului președinte al Comisiei, Jacques Delors, „societățile europene erau mai mult decât piețe, cetățenia e mai mult decât consum și guvernarea mai mult decât agenție economică“. Uniunea Europeană reprezintă totodată un model social, prin faptul de a contribui la dezvoltarea noii sale puteri, ca actor global pentru a face presiuni asupra regulilor în ceea ce îi privește pe actorii globali, în genere. Conform unei afirmații a lui Romano Prodi – alt fost președinte al Comisiei, în 2001, „problema sărăciei nu poate fi rezolvată prin mai puțină globalizare, ci avem nevoie de mai multă“.

Există o relație cauzală între globalizare, concepută ca un proces economic, și integrare. Uniunea Europeană este un răspuns necesar față de integrarea inexorabilă de capital. Ideea pentru o uniune strânsă, coezivă, este întărită. Dar, globalizarea poate fi concepută și ca o serie de procese multidimensionale, care reduc separarea Europei de restul lumii, lărgind orizontul pentru posibilitatea de acces a actorilor europeni și transformarea Europei într-un spațiu global.

Uniunea Europeană funcționează ca un intermediar care negociază cu scopul de a reduce tensiunile generate de clivajele produse de globalizare, în interiorul sau între statele naționale. Ea nu trebuie văzută doar ca o agregare de state naționale cu un motor intern al integrării, ci și ca o entitate care contribuie la accelerarea instituționalizării instrumentelor internaționale și globale de guvernare.

Uniunea Europeană este unul dintre cei mai importanți actori în negocierile de comerț multilaterale și este un frecvent susținător al Organizației Mondiale a Comerțului. Încă din 1998, Uniunea Europeană devenise cel mai mare bloc de comerț global, cu un procent de 21% din exporturile globale de mărfuri.

Motivația de bază pentru crearea Uniunii Europene a reprezentat-o încercarea de depășire a conflictelor politice, generate de cel de-al doilea război mondial. Declarația lui Robert Schuman a dorit detensionarea relațiilor intre Franța și Germania, relații care, în prezent, nu mai pot fi gândite ca potențiale generatoare de conflict. Fondatorii comunității au urmărit slăbirea animozităților naționale prin realizarea unei ordini legale internaționale. Astăzi, scopul Uniunii a devenit acela de a crea un sistem economic unitar, în direcția dezvoltării și creșterii economice.

1.5 UE și intensificarea globalizării

Analiștii economici apreciază ca efect al globalizării, din perspectiva liberalizării pieței și schimbului, creșterea economică. Dar există și un efect negativ, și anume, intensificarea nesiguranței și inegalității economice. Unii analiști susțin o și mai mare liberalizare a economiei, pe când, alții doresc un control guvernamental sporit asupra pieței.

După unii autori, Uniunea Europeană a apărut ca răspuns la intensificarea competiției pe piețele globale și ca o consecință și o cauză a schimbărilor în rolul economic al statelor. Ordinea politică și economică pe nivele multiple a Uniunii influențează ordinea mondială mai largă. Uniunea Europeană a răspuns la provocările globalizării și a promovat, ca urmare, o intensificare a fenomenului. Ea a devenit un actor crucial în economia mondială. Totuși, este clar diferită de alte proiecte regionaliste din lume, în sensul că integrarea a fost mai largă, mai adâncă și mai instituționalizată. Integrarea în alte regiuni ale lumii a fost mai pragmatică și flexibilă. Astfel, în timp ce Uniunea Europeană este parte a regionalizării economiei mondiale, este, în același timp un tip specific de proiect regionalist. În anii 1980 ai secolului trecut au existat unele probleme legate de ideea că acest proiect accelerat de crearea pieței unice europene ar conduce la o formă protecționistă a „fortăreței europene“.

S-a argumentat însă că, în ciuda patternurilor ciclurilor financiare, mare parte a investițiilor și comerțului sunt concentrate în regiunile triadei dominante a economiei politice globale. Aceiași autori consideră că daca ar fi să plasăm Uniunea Europeană în contextul liberarizării economice, am ajunge la concluzia ca ea ar reflecta, mai degrabă, o strategie de reconciliere a integrării regionale cu forțele globalizatoare.

Una din problemele teoretice pe larg dezbatuta in legatura cu fenomenul globalizarii vizeaza momentul in care a inceput globalizarea. Cercetatorii n-au ajuns, inca, la o opinie comuna. Exceptand o serie de detalii istorice, pana la urma, s-au conturat trei puncte de vedere:

Unii considera ca globalizarea isi are inceputul chiar din timpuri stravechi, efectele acestui proces resimtindu-se mai mult sau mai putin in timp, pana in momentul cand s-a dezvoltat;

Altii considera ca globalizarea este un fenomen contemporan, specific modernizarii si dezvoltarii capitalismului, cu mentiunea ca in ultimele decenii a evoluat intr-un ritm accelerat;

Si un al treilea punct de vedere conform caruia globalizarea este un proces recent, asociat insa, cu alte evenimente economice si sociale cunoscute deja sub denumirea de postindustrializare, postindustrialism sau reorganizarea capitalismului pe alte baze .

Inca de la inceputurile sale, globalizarea a fost privita ca fiind un concept care acopera trei domenii ale vietii sociale: economic, politic si cultural. Partea economicului vizeaza toate fazele procesului de reproductie, adica productia, repartitia, schimbul si consumul, reprezentand structura de rezistenta, a globalizarii, pe baza careia apar si se dezvolta celelalte doua componente, reflectate de relatiile politice si culturale. Daca tendinta de globalizare a economiei a fost evidenta inca din fazele sale incipiente, celelalte doua laturi, derivate din prima, au starnit numeroase suspiciuni, deoarece ele au fost interpretate ca o consecinta directa a expansiunii, mai intai a Europei, apoi a intregii lumi occidentale asupra tuturor teritoriilor situate in afara asa-zisului 'perimetru civilizator', in scopul consolidarii puterii politice a unor state si instaurarii mimetismului cultural strain traditiilor locale.

De asemenea, David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt si Jonathan Perraton in cartea “Transformari globale. Politica, economie si cultura” prezinta 4 forme istorice ale globalizarii, respectiv patru faze istorice delimitate prin caracteristici spatio-temporale si organizationale. Astfel ei analizeaza urmatoarele forme istorice ale globalizarii:

● globalizarea premoderna, care incepe cu formarea de centre distincte si separate ale civilizatiei agrare sedentare in Eurasia, Africa si cele doua Americi, cu aproximativ 9.000-11.000 de ani in urma. Aceasta epoca este omogenizata partial de limitele globalizarii in toate formele sale multiple, intrucat, desi existau importante inovatii sociale si de infrastructura in multe domenii – in special in transport si comunicatii -posibilitatile dezvoltarii unor interactiuni globale durabile erau influentate intr-o masura foarte mare de tehnologia disponibila. Mai mult, a fost o epoca in care globalizarea era caracterizata, in primul rand, de intalniri intre regiuni sau intre civilizatiile din cadrul Eurasiei; Oceania si cele doua Americi au ramas civilizatii autonome, in timp ce legatura intre laturile de vest (Europa atlantica), de est (Asia de Sud-Est si Japonia) si de sud (Africa de Sud) ale teritoriului afro-eurasiatic se facea prin retele sau fluxuri neglijabile, chiar daca erau directe sau regularizate.

● globalizarea moderna timpurie (1500-1850).La inceputul secolului al XVI-lea a inceput ascensiunea Occidentului si astfel au aparut institutii importante in societate, s-au achizitionat tehnologii si resurse de putere. Globalizarea a fost determinata in aceasta perioada de fluxuri demografice, ecologice si epidemiologice intre Europa, Americi si Oceania.S-au dezvoltat relatiile politice si militare si s-au format imperiile europene globale. Noi forme de globalizare economica au inceput sa ia amploare, asa cum au fost cele initiate de marile companii comerciale. La mijocul secolului al XIX-lea au fost infiintate avanposturi slab populate pe coasta de vest a Africii si in Africa de Sud. Prezenta britanica in India devenea si mai pregnanta, in timp ce, mai spre est se simtea si influenta europeana in insulele Asiei de Sud-Est: spaniolii in Filipine, olandezii in Java, portughezii in Macao si Timor. De-a lungul vastelor campii ale Asiei Centrale si Siberiei, prezenta si puterea rusa sporeau constant, atingand coasta Pacificului.

● globalizarea moderna (1850-1945). In conditiile in care s-au extins expansiunile politice si militare, aceasta epoca a fost martora unor modele de globalizare economica foarte extinse, intense si semnificative din punct de vedere social -comertul si investitiile globale au luat avant.In urma decaderii comertului cu sclavi lucratori cu contracte de ucenicie au parasit Asia in cautarea unui loc de munca in America de Nord si de Sud si in coloniile Europene din Oceania, Asia, Africa si Caraibe. Epoca a fost marcata de inceputurile unui nou val de interconexiuni internationale in plan ecologic, pe masura ce in Europa a aparut poluarea transfrontaliera pe scara restransa, defrisarea tropicala organizata sub deciziile imperiale a luat amploare, iar raspandirea globala a industrialismului si a utilizarii combustibilului fosil au inceput sa trasforme, fara a se sti la acea vreme, compozitia atmosferei. Aceasta epoca a globalizarii avea sa fie intrerupta rapid si abrupt de primul razboi mondial.

● globalizarea contemporana. Dupa 1945 s-a produs un nou val de fluxuri si interconexiuni globale. Epoca postbelica a fost considerata o forma istorica distincta de globalizare intrucat s-au simtit puternic influentele celui de-al doilea razboi mondial precum si ale evenimentelor ce i-au urmat.In epoca contemporana s-au remarcat diferite forme de globalizare: in domeniul politic, al dreptului si guvernarii, in domeniul militar si cultural.Mai mult, aceasta epoca a experimentat inovatii extraordinare in infrastructurile de transport si comunicatii si o dezvoltare incomparabila de institutii de guvernare si reglementare globala. Globalizarea contemporana a fost profund conturata de consecintele structurale ale celui de-al doilea razboi mondial: infrangerea puterilor Axei, epuizarea fostelor puteri imperiale europene si izbucnirea Razboiului Rece intre SUA si Uniunea Sovietica, toate acestea au modificat structura de putere globala. In acelasi timp, s-a format o noua ordine politica mondiala, care avea la baza ONU si principalele sale institutii si agentii.

La sfarsitul secolului XX,in urma imperiilor de altadata a aparut un nou sistem de state-natiune acoperit de sisteme multilaterale, regionale si globale de reglementare si guvernare.Statele natiune au devenit o necesitate si o realitate in economia contemporana si sunt puternic dominate de fluxuri si interconexiuni. Caracterul aproape universal al statului-natiune este un element determinant al globalizarii in conditiile in care niciun stat nu a fost exclus din procesul de dezvoltare si modernizare mondiala.

Principalii factori care au dus la accentuarea procesului de globalizare a economiei mondiale sunt libera circulatie a marfurilor, liberalizarea serviciilor ,liberalizarea pietelor de capital,libera initiativa a investitorilor straini de a infiinta companii si alti factori cu caracter legislativ si administrativ favorabili globalizarii.

Liberalizarea comertului cu servicii ,in special in domeniul telecomunicatiilor,asigurarilor si domeniului bancar,a reprezentat tendinta dominanta a anilor `70 in SUA,fiind continuata in anii `80 ,in Marea Britanie si ulterior in Uniunea Europeana in Japonia.Tendinta continua si in prezent,incluzand si tarile Europei Centrale si de Est,printre care si Romania

Liberalizarea pietelor de capital,ca urmare a eliminarii treptate a obstacolelor impuse circulatiei devizelor si a capitalului,constituie un pas favorabil in vederea formarii unor piete financiare globale .Aceasta mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului in special in cazul companiilor transnationale si se inregistreaza totodata ,o reducere a costurilor in conditii normale.Liberalizarea investitiilor straine directe reprezinta un alt factor ce a favorizat globalizarea si dezvoltarea economica.

Capitolul 2. Cauze ale globalizarii si efectele acesteia

2.1Cauze si elemente definitorii ale globalizarii

Economia mondiala a inregistrat o expansiune rapida de-a lungul ultimului secol al mileniului trecut ,in mai multe domenii,cel demografic si al sperantei de viata,in domeniul cultural informational si in economie.

Cea mai cunoscuta definitie a globalizarii este data de Banca Mondiala si mentioneaza ca globalizarea se refera la faptul ca in ultimii ani o parte din ce in ce mai mare a activitatii la nivel mondial se deruleaza intre persoane si companii din tari diferite.

Ca urmare a globalizarii corporatiile transnationale integreaza productia si vanzarea, dominand productia mondiala.

Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) este prima organizatie multilaterala cu autoritatea de a impune reguli guvernelor nationale.Reteaua de organizatii neguvernamentale este in crestere.Universul corporatiilor a fost redefinit prin globalizare,acestea fiind considerate drept structuri autoritare alternative,care concureaza tot mai mult si cu succes cu cele statale in determinarea directiei economiei politice globale.

Globalizarea a deschis drumul dezvoltarii corporatiilor in postura de lideri,iar acestea au accentuat procesul de globalizare a pietelor,globalizarea fiind in acelasi timp cea care dicteaza corporatiilor deciziile strategice,pornind de la strategiile de internationalizare pana la cele globale.

Globalizarea este prezentata ca un fenomen specific sfarsitului de mileniu,dar aceasta a cunoscut o istorie ampla. Sub acest aspect, globalizarea reprezinta consecinta aproape naturala a cursului tot mai accelerat imprimat istoriei, daca nu de Renastere, atunci cel putin de prima Revolutie industriala. Ceea ce deosebeste fenomenul contemporan al globalizarii de precedentele procese integrationiste sunt scara (anterior regionala, actual mondiala), ritmul schimbarilor (este suficient sa luam in considerare rata anuala a "universalizarii" internetului) si sprijinirea intr-o mare masura decat oricand inainte pe progresul tehnologic cu impact imediat asupra conditiilor vietii cotidiene. Globalizarea economica presupune globalizarea procesului de creare a productiei interne brute a statelor lumii si de orientare a desfacerii productiei catre piete libere, intr-un mediu cu o concurenta foarte mica, concurenta datorata in special impartirii tacite a pietei.Este privita ca proces al diminuarii taxelor vamale, al renuntarii la politica vamala si la restrictiile de circulatie a marfurilor, serviciilor, si capitalurilor, pe masura dezvoltarii schimburilor economice internationale, gradual.

Una dintre cele mai uzitate definitii ale conceptului de globalizare este faptul ca "globalizarea apare astazi tot mai mult ca un proces prin care distanta geografica devine un element mai putin important in stabilirea si evolutia relatiilor transfrontaliere de natura economica, politica si socioculturala. Retelele de relatii si dependentele dobandesc un potential tot mai mare de a deveni internationale si mondiale.”

In aceasta acceptiune sunt cuprinse atat aspectele obiective, cat si cele subiective pe care le implica acest concept. Pe de o parte, geografia isi pierde din importanta datorita noilor tehnologii, noilor strategii ale agentilor economici, precum si politicilor acestora, atat de ordin national, cat si international. Pe de alta parte, globalizarea devine din ce in ce mai puternica datorita faptului ca oamenii au inceput sa simta tot mai clar noile conditii pe care dezvoltarea le ofera de utilizare a tehnologiilor noi, precum si de punerea in practica a noilor strategii si politici. Atunci cand se actioneaza in concordanta cu dinamica globalizarii are loc exact impulsionarea desfasurarii procesului de globalizare.

Globalizarea are trei cauze principale: tehnologica, politica si economica.Ea a devenit un factor de integrare a omului in comunitatea mondiala si a determinat disparitia barierelor determinate de distanta geografica in stabilirea si sustinerea legaturilor dincolo de granite, a relatiilor economice, politice si socioculturale internationale care determina dealtfel globalizarea.

Avand in vedere cele de mai sus, se pot formula cel putin trei concluzii:

● Globalizarea, dupa cum considera Martin Albrow, cuprinde procesele prin care popoarele lumii devin o singura societate globala;

● Globalizarea consta "in intensificarea relatiilor sociale in lumea intreaga, care leaga intr-o asemenea masura localitati indepartate, incat evenimente care au loc pe plan local sunt privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile departare, si invers.".

● Dupa Emanuel Richter globalizarea este o retea care a adunat toate comunitatile planetei intr-o unitate mondiala singulara;

Caracteristicile curentului globalizarii sunt: internationalizarea productiei, noua diviziune internationala a muncii, noile miscari migratoare dinspre Sud spre Nord, noul mediu competitiv care genereaza aceste procese, precum si internationalizarea statului, facand din state agentii ale lumii globalizate.

In concluzie, globalizarea economica ar putea fi privita ca fiind procesul complex si deosebit de dinamic al dezvoltarii interdependentelor dintre statele nationale, ca urmare a extinderii legaturilor transnationale in cadrul sferelor vietii economice, politice, sociale si culturale si avand drept consecinta internationalizarea problemelor nationale, fiind necesara astfel o solutionare mai curand globala decat nationala a acestora.

2.2 Efectele globalizarii

Dintre efectele globalizarii cel mai des mentionate in literatura de specialitate sunt urmatoarele:

● dificultatea deosebita a guvernarii economiei globalizate deoarece interdependenta tarilor ar conduce la aparitia unor conflicte intre agentiile de reglementare, conflicte care ar slabi mai departe eficienta guvernarii publice la nivel global si ar determina transformarea companiilor multinationale in companii transnationale.

Spre deosebire de companiile multinationale, companiile transnationale nu vor mai putea fi controlate sau chiar constranse de politicile anumitor state nationale. Mai degraba se vor supune numai standardelor de reglementare internationale, impuse si stabilite de comun acord. Guvernele nationale nu ar mai putea sa adopte nici un fel de reglementare efectiva contra acestor standarde in detrimentul societatilor transnationale.

● scaderea influentei politice si a puterii de negociere economica a fortei de munca organizate;

● cresterea multipolaritatii in sistemul politic international: "O serie de organizatii de la agentiile non-profit internationale pana la companiile transnationale vor dobandi mai multa putere in detrimentul guvernelor nationale si folosindu-se de pietele globale si de media ar putea apela si obtine legitimitatea de la consumatori/cetateni de-a lungul granitelor nationale.

In acest fel puterile disciplinare distincte ale statelor nationale vor scadea, chiar daca majoritatea cetatenilor lor, mai ales in tarile avansate, vor ramane atasati national. Intr-o astfel de lume, puterea nationala militara ar fi mai putin eficienta. Nu va mai putea fi folosita pentru a realiza obiective economice".

2.3 Costurile si beneficiile globalizarii.Costurile si beneficiile gestionarii globalizarii economice de catre institutiile economice internationale.Rolul si functiile FMI, Bancii Mondiale si OMC in gestionarea Globalizarii

La inceput de secol XXI nu se mai pune problema daca globalizarea are si efecte negative,ea fiind o forta care unora le-a adus numeroase beneficii. Insa din cauza faptului ca a fost gresit gestionata, milioane de oameni nu s-au bucurat de beneficiile aduse de ea, iar situatia altor milioane de oameni chiar s-a inrautatit. "Problema care se pune in prezent este legata de reforma globalizarii, de ce anume trebuie facut pentru ca ea sa serveasca nu numai bogatilor si tarilor industrializate dezvoltate, ci si saracilor si tarilor mai putin dezvoltate."

In vederea unei mai bune intelegeri a gestionarii fenomenului globalizarii este foarte importanta analiza influentei celor trei institutii implicate in procesul globalizarii: FMI, Banca Mondiala si OMC.

FMI si Banca Mondiala s-au aflat in centrul problemelor economice majore ale ultimelor doua decenii, amintind aici inclusiv crizele financiare si tranzitia fostelor state comuniste la economia de piata. FMI si Banca Mondiala sunt rezultatul Conferintei Monetare Financiare de la Bretton Woods, statul New Hampshire, din iulie 1944, si reprezinta un factor al misiunii de reconstructie a Europei dupa distrugerile provocate de razboi si de prevenire in viitor a crizelor economice mondiale. Denumirea oficiala a Bancii Mondiale- Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare- reflecta misiunea initiala a acesteia; ultimul cuvant "dezvoltare", a fost adaugat aproape ca o completare. Sarcina mai grea a asigurarii stabilitatii economice la scara globala a fost incredintata FMI. Participantii la reuniunea de la Bretton Woods aveau foarte clar in memorie criza economica mondiala din anii 1930, Fondul Monetar International fiind insarcinat cu prevenirea izbucnirii unei alte asemenea crize. Acest lucru urma sa se realizeze prin exercitarea de presiuni asupra tarilor care nu se achitau in mod corespunzator de datoria de a contribui la mentinerea cererii agregate la scara globala la un nivel constant. De asemenea un alt obiectiv al acestei institutii era asigurarea lichiditatii sub forma de imprumuturi acordate tarilor care se confruntau cu un declin al economiei si care nu erau capabile sa stimuleze cererea agregata apeland la resursele proprii.

In anii care au trecut de la crearea sa, FMI s-a schimbat foarte mult. Fondat pe convingerea ca pietele functionau adeseori prost, el apara acum suprematia acestora.In prezent FMI furnizeaza de regula fonduri numai daca statele adopta politici constand de exemplu in reducerea deficitelor bugetare, cresterea impozitelor sau marirea ratelor dobanzilor, care duc la restrangerea activitatii economice.

In relatiile cu o anumita tara, FMI a fost conceput sa se limiteze la problemele de macroeconomie, la deficitul bugetului de stat, la politica monetara, la inflatie, la deficitul comercial, la politica de contractare de credite din surse externe. Banca Mondiala a fost conceputa sa se ocupe de problemele structurale – pe ce anume cheltuia banii guvernul tarii respective, institutiile financiare ale acesteia, piata fortei de munca, politicile comerciale.

In lucrarea :"Globalizarea economica in confruntarile de idei contemporane", Monica Iuliana Bacescu afirma:"Dupa parerea noastra, cele doua institutii ar fi putut furniza tarilor in dezvoltare diferite unghiuri de abordare a unora dintre problemele specifice dezvoltarii si tranzitiei, avand astfel posibilitatea sa contribuie la consolidarea proceselor democratice. Ele se aflau insa la voia Grupului celor Sapte (al guvernelor celor mai importante sapte state industrializate avansate: SUA, Japonia, Germania, Canada, Italia, Franta si Marea Britanie), mai ales al ministrilor de finante si secretarilor trezoreriilor acestora.La o jumatatea de veac de la fondarea sa, este clar ca FMI nu si-a indeplinit misiunea. Nu a facut ceea ce ar fi trebuit sa faca – sa furnizeze fonduri tarilor confruntate cu declinul economiei, astfel incat aceasta sa revina cat mai aprope de nivelul de ocupare completa", sustinand ideea ineficientei activitatii FMI.

Numerosi observatori considera ca globalizarea "este intretinuta in mod artificial tocmai de cei ce beneficiaza de pe urma ei si mai putin de cei ce au inregistrat pierderi, sau au fost pur si simplu marginalizati. Cei de pe urma recunosc ca globalizarea reprezinta in multe privinte un fenomen nou, dar care opereaza dupa reguli vechi. Datorita acestui fapt, nu am avea de-a face cu o <noua economie>, ci cu un fel de <economie cazinou> (casino economy), in care un volum enorm de bani este antrenat in operatiuni speculative. Mergand pe aceasta linie, unii adopta un ton si mai dur, considerand ca am avea de-a face cu un fel de <colonialism corporatist> care vizeaza tarile cele mai sarace si pe saracii din tarile bogate"

Pe masura ce societatile multinationale (CMN) localizeaza o parte din productia lor dincolo de granite, se ridica trei probleme majore :

1. Preponderenta finalitatii non-industriale in ISD. In primul rand, cele mai multe ISD sunt non-industriale. Intr-adevar, o pondere importanta din ISD mondiale este directionata catre activitati speculative (terenuri de golf, afaceri imobiliare, hoteluri, magazine etc.). cifrele privind ISD pentru Japonia sunt extrem de relevante. Caci pana si principalele tari investitoare din Asia –ale caror ISD sunt motorul integrarii industriale in regiune – au realizat doua treimi din ISD mondiale (61.3 %) in domenii non-industriale. Acestea sunt cifre din 1995, reprezandand o crestere cu 16 % fata de anul anterior.

2. Preponderenta fuziunilor si a achizitiilor in ISD industriale. A doua problema este ca o mare parte din ISD mondiale in industrie este directionata catre achizitionarea unor active existente in locul construirii de noi facilitate. Acest lucru se datoreaza faptului ca globalismul cere integrare tot mai stransa prin proliferarea retelelor de productie. Dar investitiile prin fuziune si achizie (F&A) sunt deseori din varietatea “ investitiilor de la distanta. Fluxurile spre exterior din Suedia si Marea Britanie de la sfarsitul anilor ’80 au vizat in special achizitiile “de portofoliu”. In Statele Unite, pe masura ce devalorizarea dolarului a facut companiile americane accesibile strainilor la preturi mici, expansiunea F&A a fost drastica, crescand de la 67% la 80% din totalul ISD in decursul anilor ’80.In 1990, noile firme repezentau doar 14 % din totalul achizitiilor straine din SUA.

3. Preponderenta investitiilor de portofoliu in ISD. Un ultim punct care merita subliniat este ca ISD totale au fost in permanenta puse in umbra de investitiile “de portofoliu” (diferite tipuri de investitii « la distanta », inclusiv obligatiuni si fonduri mutuale. In zece ani – pana in 1991-`92 – fluxurile de investitii de portofoliu au crescut cu 28%, ajungand sa reprezinte jumatate din transferurile de capital pe termen lung pentru primele 13 tari OECD. In aceeasi perioada ISD a scazut de la 21% la 18% din totalul transferurilor pe termen lung. Atat din punct de vedere al cresterii mondiale durabile cat si al eficientei politicilor interne, s-ar putea argumenta ca acesta tendinta este departe de a fi una dezirabila.

2.4 Consecintele globalizarii in cadrul sistemelor nationale

Structura economiei internationale de la inceputul anilor ’80 pana in prezent s-a axat in special pe internationalizarea productiei. Una din schimbarile cheie identificate si analizate este importanta crescuta si dezvoltarea rapida a investitiilor straine (ISD). Elementul dominant care a dirijat economia mondiala intre 1945-1973 a fost dezvoltarea comertului international; se apreciaza ca incepand cu anii ’80 acesta a devenit cresterea ISD.

Aceste fluxuri de capital pe termen scurt au un oarecare impact indirect asupra cresterii economice, de vreme ce acestea influenteaza cursurile nationale de schimb si ratele dobanzii , dar acestea redistribuie si mai des esecul – in cadrul sistemului international, avand o contributie redusa la capacitatea structurala a economiilor de a genera cresterea globala pe termen lung.

Agentii responsabili pentru ISD sunt companiile multinationale (CMN). Distributia este din punct de vedere social si geografic inegala pe scara mondiala. ISD sunt puternic concentrate in tarile industrializate avansate si intr-un numar mic de economii in industializare rapida. In ultimul timp insa, rolul companiilor multinationale in dezvoltarea economiei globale a capatat o importanta centrala in analiza nivelului pe care se crede ca aceste sisteme nationale l-au atins intr-un proces fundamental de transformare.

Insa, o data cu aparitia “globalizarii”, cu dezvolatrea dramatica a firmelor multinationale si internationalizarea rapida a practicilor comerciale, aceasta conceptie a importantei centrale a diferitelor “sisteme nationale” (de afaceri, inovatoare, relatii cu forta de munca, finante, productie etc.) a inceput sa fie adesea contestata. Companiile trebuie sa cutreiere acum pamantul in cautarea unor locatii de productie ieftine dar eficiente, care sa le ofere cele mai mari, mai sigure si mai profitabile venituri de succes competitiv. Impactul precis al acestor procese de internationalizare asupra naturii sistemelor comerciale limitate social si economic la nivel national (sau regional) a devenit subiectul multor analize si speculatii.

Acesta inseamna ca firmele multinationale opereaza in regiuni diferite si la niveluri diferite. Acestea nu sunt toate la fel ca raspandire geografica a activitatilor lor in afara teritoriilor de origine, nici in felul in care propriile activitati s-au internationalizat. Din cauza acesta s-a afirmat ca productia si sistemele comerciale ale tarilor de bastina influenteaza intr-un anumit fel, inspre o numita atitudine, companiile multinationale.

2.5 Companiile multinationale la mijlocul anilor 1990

La mijlocul anilor ’90 s-a estimat un numar de 45.000 de companii multinationale mama, controland aproape 280.000 de organizatii afiliate. Dintre acestea, 37.000 (aproape 82%) erau localizate pe plan national in cele paisperezece tari dezvoltate importante din cadrul OECD. 90% din sediile companiilor multinationale se afla in lumea avansata.

In 1996 stocul de ISD era 3,2 trilioane de dolari SUA. Companiile multinationale care controlau acesta rezerva erau responsabile pentru vanzarile (interne si internationale) in valoare de 7 trilioane de dolari USA. Acesta reprezenta cu mult mai mult decat totalul comertului mondial de 5,2 trilioane de dolari SUA in 1996. Numai 8 procente din stocul de ISD isi avea originile in companiile multinationale din tarile in curs de dezvolatre, desi acestea insumau aproape 15 % din fluxuri. Aproape 80% din comertul SUA era desfasurat de CMN, acesta nereprezentand in mare o proportie atipica pentru state dezvoltate. Din totalul cemretului SUA, s-a estimat ca aproape 40 % reprezenta comertul intra-CMN.

In 1995, cele mai mult de o suta de CMN controlau apoape o cincime din totalul activelor globale externe, detineau doua trilioane de dolari SUA din vanzarile externe si aveau 6 milioane de muncitori angajati. In masura in care se pot face aceste diferente, 60% din totalul CMN erau asociate productiei, 37% serviciilor si numai 3% materiilor prime. Trasatura specifica a ultimului salt al nivelului investitiilor globale a fost cresterea ISD in sectorul serviciilor.

Revistă britanică The Economist ajunge la concluzia că firmele multinaționale reprezintă unul dintre cei mai esențiali factori ai progresului economic contemporan. Ele „răspândesc bogăția, munca, tehnologiile avansate și contribuie la ridicarea standardului de trai și îmbunătățirea mediului de “afaceri”, în același timp, corporațiile multinaționale constituie latura cea mai vizibilă a globalizării.

Una dintre primele definiții utilizate pe larg în studiile de specialitate este cea propusă de R. Vernon care menționa, că o corporație rnultinațională reprezintă o firmă mare, deținătoare de filiale industriale în cel puțin șase țări. Ulterior, sub presiunea faptului că au apărut și firme mijlocii cu vocație internațională, această cifră a fost redusă la două țări și, în cele din urmă, chiar la una. Astfel, în prezent, majoritatea economiștilor acceptă că o corporație multinațională constă dintr-o firmă care și-a extins producția și marketingul dincolo de hotarele unei singure țări. Conform opiniei lui I.H.Dunning, ,,producția internațională reprezintă o activitate creatoare de valoare adăugată, aflată sub proprietatea, controlul și organizarea unei firme (sau unui grup de firme) dincolo de hotarele sale naționale”. CA. Michalet caracterizează corporația multinațională drept “o întreprindere (sau un grup de întreprinderi) de talie mare, care, pornind de la o bază națională, și-a implantat mai multe filiale în țări diferite, adoptând o organizare și o strategie la scară mondială”.

Definiția lui CA. Michalet face, de asemenea, referință directă la organizarea corporațiilor multinaționale în grup. În conformitate cu propunerea acestuia, prin grup ar trebui să subînțelegem „ansamblul format din societatea-mamă și filialele plasate sub controlul său. Deci, societatea mamă este un centru de decizie financiară (filialele, în general, nu sunt), astel încât rolul ei esențial este acela de a arbitra permanent activitatea participanților, în funcție de rentabilitatea capitalurilor angajate. De aceeași părere este un alt autor, și anume M.Beaud, care consideră că structurarea în grupuri constituie modul dominant de segmentare a capitalului în stadiul actual de dezvoltare a capitalismului.

Pentru țările în tranziție, care sunt dintre cele mai sensibile la influența factorilor externi, intergrarea în economia mondială devine o cale fără alternativă, indiferent de orientarea lor geografică sau politică.

Un loc important în procesul internaționalizării îl ocupă deschiderea economiilor naționale spre tranzacțiile pieții mondiale, dezvoltarea schimburilor de bunuri și servicii prin intermediul CTN, desigur și a fluxurilor de capital. CTN joacă un rol semnificativ în procesul internaționalizării relațiilor economice mondiale și adîncirii divizării internaționale a muncii. CTN prezintă nu doar companii mari cu sfere de activitate multiramurală și globală, dar și companii mici și mijlocii, îngust specializate care dețin întreprinderi-fiice peste hotare.

În procesul evoluției CTN au fost utilizate diverse forme de structurii organizatorice, fiecare dintre ele avînd caracter specific al relațiilor reciproce în procesul de ființare și o strategie determinată de atingere a scopurilor finale. CTN actuale sunt companiile, care se ocupă cu producerea internațională și care plasează nu mai puțin de zece procente din activele sale în filiale străine.

După caracterul activității CTN diferă de companiile naționale, care au operațiuni comerciale internaționale. Aceasta se explică prin faptul, că ele transferă peste hotare nu doar marfă, dar și însuși procesul de producție, plasează capitalul său, unindu-l cu forța de muncă externă în ramurile producerii internaționale. CTN exportă după limitele teritoriilor naționale multe segmente a ciclului de producere. Astfel capitalul transnațional înfăptuiește un circuit de talie mondială.

Fenomenul CTN este destul de contradictoriu, pe de o parte, posedînd un potențial considerabil financiar și tehnico-științific, el poate să conducă la creșterea economică în diferite țări sau regiuni ale lumii. Pe de altă parte, menținînd principiile raționalității, CTN pot provoca adîncirea ecartului în nivelele dezvoltării economiei nu numai între țări, dar și între regiuni, precum și în schimbul internațional de mărfuri servicii, capital și tehnologii. Creșterea volumelor de producție a complexului transnațional reproductiv influențează pozițiile țărilor de origine și țărilor receptoare în sistemul relațiilor economice internaționale.

Analiza Relatiilor economice internationale (REI) la nivel mondial arată, că procesele globalizării și regionalizării influențează diferit între ele. Pe de o parte, globalizarea favorizează regionalizarea, deoarece CTN folosesc intens prioritățile liberalizării în limitele grupurilor integraționiste. Pe de altă parte, globalizarea împiedică regionalizarea deoarece CTN participă la dezvoltarea REI, depășind hotarele unei țări.

La rîndul său, regionalizarea influențează pozitiv globalizarea, în măsura în care stimulează unirea economică a țărilor în limitele grupurilor internaționale, lărgește posibilitățile pentru optimizarea activității CTN prin integrarea corporativă. În același timp, regionalizarea stopează globalizarea, deoarece mărește izolarea grupurilor internaționale separate și concurența între ele. În condițiile creșterii influenței reciproce a globalizării și regionalizării economiilor, eficacitatea determină prin acțiunea reciprocă specifică integrării corporative și regionale.

În ultimii ani conștietizând situația, că tot mai dominantă în economia mondială devin CTN și după opinia mai multor autori demonstrează următoarele avantaje:

● constituind complexele transnaționale reproductive ale sale, CTN se conduc nu de hotarele naționale, ci de posibilitățile lărgirii concurenței și profitabilității sale;

●manevrând cu resursele economiei mondiale, CTN implică în procesul transnaționalizării diferite elemente ale economiilor naționale, schimbând structura ramurală a economiei multor țări ale lumii;

● activitatea CTN favorizează spălarea hotarelor economice și slăbirea mecanismelor de reglare a businessului la nivel național, care devine din ce în ce mai avantajos;

● deși complexele economice naționale rămîn centre principale de confecționare a producției în economia mondială, o parte tot mai însemnată a mărfurilor și serviciilor se produc cu un efect mai pronunțat în cadrul CTN, numărul cărora crește dinamic.

Actualmente, CTN le revine mai mult de 20% din PIB mondial. Activele CTN depășesc după ritmurile creșterii PIB-ul mandial, a comerțului internațional și investițiilor brute interne de capital.

O importanță mai mare pentru dezvoltarea economiei diferitor regiuni ale lumii, inclusiv a Europei de Vest, o au cele mai mari CTN. Ele controlează cea mai mare parte a operațiunilor transfrontaliere a țărilor sale de origine. Alinierea după mărimea activelor străine în anul 1996, 100 dintre cele mai mari CTN ale lumii posedau active străine totale în sumă de 18 trl.USD Vânzările străine totale a celor 100 mai mari CTN ale lumii au depășit 2,1 trl.USD. Personalul total străin la întreprinderele-fiice a celor 100 mai mari CTN ale lumii a atins 5,9 mln persoane.

Cea mai mare parte din companiile-mame la nivel mondial revin țărilor dezvoltate, și anume: Europei de Vest, unde actualmente sunt concentrate 62,2% din totalul lor în lume, care dispuneau de filiale străine în cantitate de 14,2%; în țările în curs de dezvoltare erau concentrate numai 14,7 % din CTN ale lumii, în schimb ele erau receptoare pentru țările dezvoltate, deaceea ele dețineau 49,8 % din filialele străine din lume.

CAPITOLUL3. Efectele Globalizarii asupra Romaniei

Globalizarea economiei este intalnita inca din secolul al-XVI-lea si drept dovada avem ca exemple consacrate cateva lumi-economice: China,Occidentul,lumea islamo-turca.Insa doar din secolul al XIX-lea fenomenul de unificare tinde sa creeze o miscare ireversibila,strans legata de revolutia industriala pe care o cunoaste Marea Britanie.Deschiderea pietelor provoaca totusi fenomene de rezistenta prin intermediul barierelor vamale,britanice,franceze,germane si americane.Chiar daca a fost intr-o perioada,discutabila-intre cele doua razboaie mondiale,criza din 1929-globalizarea pare sa aiba continuitate,in ciuda crizelor remanente din anii 1990.

Globalizarea nu este un fenomen recent.Inca din Renastere Europa isi bazeaza o parte a dezvoltarii sale pe schimburile cu regiuni indepartate.

Exportul de marfuri si de capitaluri infloreste in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.Razboaiele si criza din 1929 conduc la o repliere.Dupa 1945,tarile se deschid in cadrul unei noi ordini economice mondiale,care permite o crestere rapida si constanta a tarilor dezvoltate.Insa incepand cu jumatatea anilor 1970,situatia se schimba.Aparitia de noi tari industrializate si liberalizarea crescuta a comertului si a capitalurilor sunt ,in egala masura,surse de dezvoltare si de instabilitate.

2.1.Romania intr-o lume a interdependentelor: oportunitati si constrangeri

Incepand din 1990,odata cu transformarile profunde ale vechiului sistem economic,Romania a cunoscut o larga deschidere spre exterior.Aceasta deschidere a fost determinate ,pe de o parte de noul curs politic intern si extern urmat de Romania,iar pe de alta parte,a fost puternic stimulata de actiuni intreprinse la nivel mondial si regional de inlaturare a diferitelor categorii de bariere in calea desfasurarii unor relatii economice libere.Prioritatile economice ale Romaniei sunt direct corelate cu cele politice,financiare,comerciale,de securitate si cultural,avand ca punct de plecare realitatea ca omenirea parcurge o schimbare de epoca reflectata de fenomene precum globalizarea; revolutia informatica si revolutia tehnologica ,reasezarea raportului de forte pe plan mondial,al patrulea „val„ al democratizarii,ce se deruleaza pe toate continentele;extinderea si consolidarea proceselor de integrare economica si de cooperare politica.

Traim intr-o lume intr-o continua schimbare.Perspectivele vietii internationale sunt puternic influentate de schimbarile de substanta petrecute in configuratia politica si economica mondiala in ultimul deceniu al secolului al XX-lea. Strategia Romaniei trebuie sa fie in masura sa raspunda prin flexibilitate,realism si pragmatism,mutatiilor rapide si complexe,precum sfidari si crize regionale sau internationale,intensificari ale proceselor de mondializare,integrare si globalizare,in conditiile in care tara noastra a traversat o perioada de transformari dure in cadrul procesului de tranzitie de la economia de comanda la economia de piata.

Dinamica relatiilor economice international contemporane sta sub semnul unei noi realitati,pe cat de inedita si promitatoare,pe atat de complexa si controversata,cea a globalizarii.Disputele privind acest proces graviteaza in jurul factorilor cauzali si a formelor de manifestare care au generat evolutii si efecte contradictorii.Unicitatea procesului globalizarii este ambivalenta,atat ca fenomen cantitativ cat si calitativ.Globalizarea vizeaza,asadar,reliefarea ideii de magnitudine:

cresterea fara precedent a fluxurilor internationale si a tranzactiilor incheiate intre diversi participanti la economia globala,si de senzitivitate potentata a relatiilor economice international.

gradul in care modelele de productie si consum,pietele financiare si de capital dintr-o anumita tara sunt influentate de politicile si evolutiile externe.Dar globalizarea nu se rezuma la o evolutie mecanica,ci la rezultatul interactiunii,negocierii si politicilor statelor.Elementul-cheie al globalizarii ramane gasirea instrumentelor optime pentru plasarea competitiva strategica in acest peisaj in conditiile disolutiei liniei de demarcatie intre sfera politico-economica interna si externa.Specializarea,diversitatea si inovativitatea locala isi pastreaza rolul de forte motrice in potentarea competitivitatii nationale.20

_________________________________________________

20 Zaman,Gh.Vass,A.Lianu,C.,Competitivitatea comertului exterior al Romaniei in perspectiva comparativa, “Economistul”,noiembrie 2004.

Romania se integreaza relativ deficitar in aceasta noua configuratie a pietei globale in comparatie cu celelalte tari central si est europene (tari in tranzitie inainte de aderarea celor 10 state la UE.)

Fizionomia economiei romanesti a cunoscut imbunatatiri semnificative in termini cantitativi,sub incidenta integrarii pe canalul comertului exterior,dar structura sa calitativa nu a atins inca potentialul sau de dezvoltare,rezultatul capacitatii reduse de atragere a investitiilor straine directe.Cauzele principale pot fi grupate in trei categorii majore care au implicat accentuarea caracterului concurential al economiei romanesti: -calitatea modificarilor institutionale;

-intarzierea initiativelor politice de liberalizare si integrare a pietelor;

-delocalizarea productiei globale orientate spre Romania,in special spre sectoarele intensive in munca care nu au stimulat dezvoltarea tehnologica care revolutioneaza canalul ofertei.

Estimarea performantelor economiei romanesti trebuie reflectata nu doar sub incidenta efectelor generate de sistemul economiei globale ca intreg (stimulente/oportunitati si constrangeri/limite,derivate din accesul la pietele externe,cresterea cererii externe,etc) si din perspectiva caracteristicilor sociale,economice,structural,politice sau institutionale interne.In aceasta acceptiune,grupurile de presiune interne si tendintele sociale istorice,si-au pus amprenta in mod hotarator asupra competivitatii nationale si sectoriale,prin intermediul a trei canale principale:

Interactiunea strategica a tuturor actorilor interni,atat la nivel guvernamental,cat si la nivel economic;

Rolul perceptiilor sociale ale descendentilor politici in functie de care se contureaza politicile comerciale,industriale si concurentiale;

Expresia structurii economice interne care determina liniile directoare ale competitivitatii in comertul exterior.

In disputa dintre adeptii optiunii mondialist europeniste si campionii exaltarii nationalismului,politica Romaniei porneste de la consideratia ca natiunea reprezinta o realitate politica,economica,demografica si cultural care dispune inca de resurse majore in planul relatiilor international,si ca o viziune politica axata pe aceasta realitate nu se opune proceselor de integrare si de deschidere fata de circulatia valorilor materiale si spiritual,precum si a persoanelor in spatial tot mai deschis al lumii contemporane.Principiul apararii finite nationale si a identitatii noastre culturale este compatibil si complementar cu politica de integrare si de deschidere catre o lume a diversitatii si libertatii.

Obiectivele prioritare ale Romaniei constau in integrarea europeana si euro-atlantica,substantial conditionate de raportul de forte pe plan mondial si pe continental European.Disparitia barierelor economice specific perioadei “Razboiului Rece” a permis accentuarea procesului de globalizare a economiei Romaniei,de liberalizare a comertului si finantelor international,precum si cresterea mobilitatii fortei de munca.Cu toate acestea ,disparitia CAER nu a condus nici automat ,nici rapid,la integrarea economiilor fostelor state member ale acestui organism in circuitul pietei mondiale.Experienta a dovedit: costurile protectionismului economic nu se transforma automat in beneficiile liberalizarii.Procesul de adaptare la noua conjunctura internationala,pe fondul tranzitiei de la economia socialista la economia de piata,a presupus o paleta vasta de reforme structurale si institutionale,ajustari care s-au dovedit adeseori dureroase in termini de costuri economico-sociale,dar care constituie conditia inevitabila spre relansare economica si trecerea la o noua perioada de dezvoltare economica accelerata.

Din punctul de vedere al intereselor Romaniei,Uniunea Europeana reprezinta elementul cel mai important al structurii economiei globale.Prin extinderea integrarii tarilor membre si prin primirea a noi state membre din Europa Centrala si de Est,in mai 2004,Uniunea Europeana a devenit cea mai mare piata si cel mai dinamic pol economic si politic.Un alt pol economic se dezvolta in China si zona Pacificului,care aspira si el sa obtina un statut tot mai important,nu doar in plan economic,ci si pe plan politic.In perioada urmatoare,lumea va fi dominata de SUA,Uniunea Europeana si zona Asia-Pacific.Totodata,Rusia are sanse mari de a-si reafirma statutul de mare putere.Toate acestea vor conduce,in final,la accentuarea multipolaritatii.Intre aceste centre de putere vor exista inevitabile confruntari,mai mult sau mai putin tensionate,in scopul redistribuirii sferelor de influenta. Protectia accesului la sursele de materii prime si piete va inlocui demersurile de natura ideologica.Unele regiuni,precum lumea araba si Asia de Sud.vor cunoaste propriile lor procese de polarizare.In perspectiva Orientul Mijlociu si Africa sunt pe cale sa devina si ele subiecte de interes special pentru principalii poli ai puterii.Pentru Romania,evolutiile din zona europeana si din spatial Comunitatii Statelor Independente,ca si cele din zona Marii Mediterane si a Orientului Apropiat vor fi cele mai importante.In aceste spatii,contextual politic si economic este extreme de complex,iar sensul evolutiilor nu este inca dominat de stabilitate.Elementul pozitiv fundamental consta in tendinta regional de integrare a statelor est-europene in structurile europene si euro-atlantice.Pornind de la premisa ca integrarea in NATO si UE reprezinta procese complementare si necesare,fara a se conditiona reciproc,este nevoie de o perioada considerabila de timp pana ca Romania va putea aspira cu sanse reale la statutul de membru cu drepturi depline al UE si NATO.Iar Uniunea Europeana si NATO au de parcurs o serie de etape pentru a putea admite noi membrii.

Integrarea Romaniei in UE a presupus nu numai tranzitia cu succes la economia de piata,dar si eliminarea barierelor economice in calea fluxurilor comerciale si financiare internationale.Printre cele mai semnificative actiuni de inlaturare a barierelor la nivel global,regional si national pot fi mentionate urmatoarele 21:

punerea in aplicare a acordurilor multilaterale ale rundelor de negocieri GATT privind liberalizarea pietelor nationale ale tarilor semnatare ale acordurilor;

aplicarea Tratatului de la Roma,care a pus bazele Pietei commune;

aplicarea masurilor de constructie a Pietei Unice Europene hotarate prin Tratatul de la Maastricht menite sa asigure libera circulatie a bunurilor,serviciilor si factorilor de productie intre tarile membre ale Uniunii;

____________________

21Iancu,A.,Integrarea ca proces de inlaturare a frontierelor economice,Oeconomica,2003

semnarea si inceperea aplicarii acordurilor de asociere a tarilor din Europa Centrala si de Est la Uniunea Europeana;

acceptul dat de catre Consiliul European de la Copenhaga (1993) ca tarile asociate din Europa Centrala si de Est sa devina membre ale UE in conditiile cand acestea indeplinesc anumite criterii politice si economice (instaurarea si consolidarea democratiei,stabilitatea politica,constituirea si consolidarea unor piete functionale,capacitatea economiei de a face fata concurentei si capacitatea institutiilor de a aplica legile si de a adopta acquis-ul comunitar);

formularea oficiala,de catre tarile asociate,a cererilor de a-si depune candidaturile de aderare la Uniunea Europeana (1994-1995);

deschiderea negocierilor de aderare a celor 12 tari candidate din Europa ca urmare a Hotararii Consiliului European de la Helsinki (1999).

Prin aplicarea acestor documente,pe langa faptul ca au fost deschise pietele,s-au creat totodata,premisele favorabile pentru accelerarea integrarii in Uniunea Europeana a Romaniei alaturi de alte tari din zona.

Reducerea decalajelor economice,imbunatatirea calitatii structurii instiutionale,reforma tuturor aspectelor socioeconomice si cultural,promovarea drepturilor omului vor constitui temele principale de dezbatere ,care alaturi de dezvoltarea unor parteneriate active si autentice cu principalele institutii inernationale,cu principalele puteri politice si economice ale lumii,dar si cu celelalte state cu care dezvoltam stranse relatii economice internationale,vor contribui la natura si la profunzimea raporturilor globale,de care depind sansele eforturilor noastre de integrare in Uniunea Europeana si in NATO.

2.2 GLOBALIZAREA ECONOMIEI ROMANIEI

Pentru Romania ca si pentru celelalte tari care au iesit din totalitarismul caracterizat de economii rigide,structurate nefavorabil si necompetitive,raspunsul la globalizare nu poate fi protectionismul rigid,inchistarea autarhica ,ci o economie moderna,flexibila,adaptata la cerintele dezvoltarii contemporane.Lasand la o parte incarcatura ideologica a disputelor politice,dupa 1989 s-au structurat doua modele principale de abordare a problemelor legate de dezvoltarea economiei si societatii romanesti.

Primul model priveste viitorul Romaniei ca pe o simpla intoarcere in trecutul interbelic,care,desi este recunoscut ca o perioada de glorie,din punct de vedere economic nu este conform cu noua realitate globala ,ducand inevitabil la saracie si subdezvoltare,prin dezindustrializare,dezurbanizare,marginalizarea unor largi categorii si paturi sociale.Acest model,al reproducerii unui trecut mitizat,are costuri economice si sociale uriase creand Romaniei un dezavantaj important in cursa pentru integrarea europeana si euro-atlantica.Acest model este practic incompatibil cu exigentele “globalizarii”,pentru ca genereaza procese economice si sociale regresive.

Al doilea model,pentru care s-a si optat,este un model de dezvoltare durabila care implica preluarea selectiva a structurilor economice,industriale,agrare,financiare,comerciale existente si modernizarea lor,pentru a le face apte la concurenta ,pe de o parte; pe de alta parte,acest model implica un proces accelerat de introducere a noilor tehnologii informatice si de telecomunicatii,conditie obligatorie a racordarii Romaniei la “noua economie”aflata in plina expansiune.Acest model nu poate fi aplicat cu rezultate notabile daca Romania nu-si construieste mecanisme si institutii capabile sa mobilizeze si sa utilizeze eficient resursele interne si externe aflate la dispozitia sa.Ei trebuie sa stabileasca prioritatile pe termen lung ale Romaniei,plecand tocmai de la consecintele procesului de globalizare:

Pentru un viitor in care cunosterea va fi principalul instrument de creare a bogatiei si bunastarii,Romania trebuie sa fixeze printre prioritati modernizarea invatamantului,inclusiv prin generarea unor structuri performante de educatie permanenta,adaptarea lui la cerintele “noii economii”.

A doua prioritate a modelului de dezvoltare o reprezinta dezvoltarea economiei prin modernizarea industriei Romaniei.Pentru a se folosi de oportunitatile oferite de procesele de globalizare,Romania trebuie sa-si mentina si sa-si dezvolte un sector industrial modern,eficient si competitiv,chiar daca el nu va fi decat un subcontractor pentru cele cateva grupuri industriale globale care vor domina lumea,asa cum pronosticau unii economisti ,printre care Jaques Attali.Tot aici trebuie incluse agricultura si industria alimentara,pentru care Romania dispune de conditii deosebit de favorabile si posibilitati de transformare a acestor avantaje comparative in avantaje competitive.

A treia prioritate a modelului de dezvoltare o reprezinta structurarea unui puternic sector national de cercetare –dezvoltare.Promovarea acestor prioritati specifice Romaniei trebuie completata cu racordarea la procesele de integrare si globalizare.In conditiile noastre,mult mai priductiva este o atitudine pozitiva fata de fenomenul globalizarii,in sensul in care “ stapanirea” lui inseamna valorificarea efectelor sale pozitive exclusiv pentru dezvoltare si crestere economica.Sistemul cercetarii -dezvoltarii si inovarii (CDI) constituie un segment important de activitate,tratat,atat in teorie,cat si in practica internationala,ca motor al progresului economico-social.Pentru Romania ,perioada de tranzitie reprezinta o etapa de transformari majore in acest domeniu,sub aspect structural,institutional,functional si al relatiilor cu celelalte componente ale sistemului economic astfel incat configuratia actuala a sistemului CDI din Romania difera substantial de cea de la inceputul anilor `90.

Toate aceste masuri constituie factori determinanti ai procesului de tranzitie,necesare stimularii cresterii economice si integrarii in UE,ca principali vectori ai globalizarii economice a Romaniei.Pentru Romania,integrarea in UE reprezinta un factor important,necesar chiar,pentru a face fata globalizarii intr-o maniera interactiva,cu promovarea propriilor interese,intr-un sistem politico-economic deschis si concurential.

Trebuie sa subliniem ca in etapa in care Romania se afla pe drumul aderarii la UE a beneficiat in raport cu globalizarea de urmatoarele 22 :

UE este o mare sansa in curs de a fi valorificata de Romania pentru o globalizare in care sa ne regasim propriile interese;

UE este un mijloc eficient prin care se poate raspunde provocarilor globalizarii,intrucat patrundem in acest fenomen cu acceptul partenerului,accept care nu este lipsit de importanta pentru locul pe care ni-l dorim in fenomenul globalizarii;

aderarea la UE ne ofera abordarea institutionalizata a propriei noastre globalizari,nu una de natura inertiala sau originala,ci pe baza de dialog si negociere,cu integrarea vointei si intereselor noastre.

Uniunea Economica este o cauza si un efect al globalizarii.Evolutia unor tari din Europa Occidentala spre Uniunea de azi a fost un proces de integrare regionala,acompaniat insa de evenimente cu influenta planetara 23 .

In cadrul procesului de integrare,Romania a trebuit sa parcurga cateva stadii principale:

1.Spatiul comertului liber;

2.Uniunea vamala;

3.Piata comuna;

4.Uniunea economica;

5.Integrarea economica totala.

Primele doua stadii se inacadreaza in parametrii stabiliti atat prin acordurile GATT/OMC,cat si prin acordurile de asociere ale tarilor EFTA si ale celor in tranzitie,pe de o parte,si Comunitatea Europeana,pe de alta parte.Astfel,prin acordurile GATT se stabilesc reguli privind antidumping-ul ,concurenta,originea produselor,problema ramurilor sensibile si a celor tinere,achizitiile guvernamentale etc.,iar prin acordurile de asociere se desfiinteaza taxele si cotele vamale de import la produsele industriale si se opereaza reduceri importante la produsele agricole.Celelalte trei stadii se situeaza cu mult peste caracteristicile de mai sus,prin liberalizarea deplina a miscarii tuturor categoriilor de bunuri,servicii si factori si prin armonizarea legislatiei si a politicilor economice nationale ale statelor.Daca,in principiu,aceste stadii nu pot fi sarite

_______________________________________

22 N.,Integrarea Romaniei in UE,expert in economie mondiala,fost ministru al comertului exterior,2004

.23 Cateva exemple: 1945-crearea ONU;1965-criza cubaneza;1972-Conferinta Internationala asupra Mediului de la Stockholm; 1973-prima criza a titeiului;1979-politica usilor deschise promovate de China Populara;1985- lansarea “Glasnost” si “Perestroika” ale lui Gorbaciov; 1991-Razboiul din Kuwait si operatiunea “Furtuna in desert”; 1993-Conferinta de la Rio privind mediul si dezvoltarea. etc,

Identificate de catre Balasssa inca din anul 1961

de catre tarile implicate,ele pot fi condensate in timp prin inlaturarea barierelor intr-un ritm mai alert.

In scopul identificarii si determinarii magnitudinii procesului de globalizare a economiei Romaniei,sunt luati in considerare patru categorii principale de indicatori ai globalizarii: performanta economica,standardul de viata al populatiei,performanta tehnologica si politica.Privind indicele globalizarii,estimat de catre Kearney,Romania s-a situat pe locul 39 in lume(dintr-un grup de 62 de tari analizate in anul 2004).Acest rezultat compozit constituie efectul agregat,prezentat din perspectiva comparativa cu celelalte state ale lumii,a efecetelor tranzitiei la economia de piata si a integrarii Romaniei in UE,ca principali vectori ai globalizarii Romaniei.Gradul de globalizare a economiei este reflectia directa nu doar a optiunilor politico-institutionale de liberalizare si integrare in economia globala,cat mai ales a competitivitatii economiei nationale ,care se reflecta puternic si in dinamica sociala.In acelasi clasament in 2004,Romania s-a pozitionat pe locul 30 privind indicele de performanta politica, pe locul 38 privind indicele economic,indicele tehnologic pe locul 41 si indicele standardului de viata al populatiei, pe locul 37.Observam ,prin urmare,stransa corelatie intre locul ocupat de Romania conform indicelui globalizarii economice si cele legate de indicii performantelor economice si tehnologice.

Sintangma: “fara frontiere”,aparuta in Romania de dupa 1989,trece mai putin observata in ceea ce priveste semnificatia si profunzimea ei in raport cu fenomenul de globalizare.Efectele se fac insa simtite la nivelul comunitatilor de toate tipurile,in cadrul politicilor sociale,care,afectand individul au devenit sensibile pe plan international la nivelul mass-media (ex.copiii strazii,situatia tiganilor).Din pacate asistam si la globalizari in domenii care produc fenomene adverse in imaginea tarii,in timp ce procesul globalizarii la nivel politic si economic inca are de recuperat o dinamica mult incurajata de stabilirea calendarului exact al aderarii Romaniei la UE in 2007.

Totusi decizia politica de integrare a Romaniei in UE,se numara printre cele mai importante privind constientizarea provocarilor impuse de globalizare.Nu acelasi lucru se poate spune despre raspunsul efecttiv la aceasta decizie,Romania ajungand in ultimul grup de negocieri pentru aderare.Simcu toate acestea,trebuie sa remarcam ca Romania are cateva puncte forte in fata globalizarii.La nivelul globalizarii economice,Romania este membru GATTT,membru fondator al OMC,membru asociat al UE cu care functioneaza o uniune vamala cu libera circulatie a bunurilor si serviciilor,avand totodata multiple acorduri de liber-schimb bilaterale regionale.Mai mult decat declarativ,economia romaneasca este deschisa economiei mondiale si s-a racordat la reguli de comportament international,dar exista si problema functionalitatii economiei de piata,pe de alta parte.

2.3. PERSPECTIVELE GLOBALIZARII

Privind intrebarile: Care sunt perspectivele globalizarii? Cum va arata din punct de vedere economic viitorul apropiat?, analistii , economisti,sociologi,politicieni,juristi,sau apartinand altor ramuri ale stiintei,deopotriva sunt de acord ca ne aflam in fata unei mari provocari,pe un teren extrem de alunecos,al carui perimetru acopera toata aria relatiilor internationale.

Tema aceasta ocupa,desigur,un loc primordial pe agenda de lucru a omenirii,incitand la o dezbatere ampla in legatura cu natura schimbarilor cantitative si calitative ce vor urma,cu alternanta scenariilor privind ordinea mondiala si principalele lor caracteristici.A intrezari aceste schimbari inseamna,de fapt ,a schita tendintele globale sub care va evolua economia mondiala.Totodata,aceasta inseamna a creiona coordonatele de baza ale noii arhitecturi economice globale,cel putin pentru inceputul acestui secol.Importanta acestei arhitecturi este determinata de doi factori esentiali: in primul rand de impactul pe care il va avea asupra functionarii pietelor si de eficienta pe care ar trebui sa o demonstreze fata de toti participantii,indiferent de nivelul lor de dezvoltare economica.

Poate globalizarea să ne rezolve problemele?

„Societatea globală pe care o vedem azi, la fel ca majoritatea societăților, este departe de a fi ideală; ea are o mulțime de neajunsuri. Locuitorii ei nu sunt tratați toți cu dreptate; ei nu au șanse egale. Milioane de oameni sunt privați de atâtea lucruri, încât nici nu se mai gândesc că ar aparține vreunei societăți.“ — „OUR GLOBAL NEIGHBOURHOOD“.

Fatima, o locuitoare a unui mare oraș african, se consideră norocoasă. Cel puțin ea are un frigider. Locuința familiei ei este însă o baracă de tablă, ridicată lângă trei cavouri de marmură. La fel ca o jumătate de milion de locuitori, ea trăiește într-un cimitir uriaș. Dar chiar și cimitirul devine neîncăpător. „Prea mulți oameni se mută aici, mai ales în cavouri“, se plânge ea.

La aproximativ 15 kilometri de locuința Fatimei se înalță un nou complex rezidențial de lux, care cuprinde și restaurante elegante și un teren mare de golf (cu 27 de găuri). Costul unei partide de golf depășește salariul lunar pe cap de locuitor din această țară africană. Întotdeauna sărăcia a apăsat greu asupra orașului, însă terenurile de golf — un simbol al elitei — nu sunt doar o noutate, ci și un motiv de iritare. În societatea noastră globală, luxul și sărăcia coexistă, dar nu într-un mod prea fericit.

În peisajul arid al Yemenului, o țară din Orientul Mijlociu, șerpuiește Wadi Hadhramaut, o veche rută de caravane de-a lungul căreia sunt presărate ici, colo vechi orașe. La prima vedere ți se pare că în această vale izolată timpul s-a oprit în loc. Dar aparențele pot fi înșelătoare. Muzeul orașului Saywūn, aflat în apropiere, a cerut ajutorul unei tinere, absolventă a unei universități, pentru a pregăti un site care să prezinte toate comorile orașului. Tânăra absolventă s-a născut aici, însă și-a făcut studiile în Ohio (SUA). În prezent, mai mult ca oricând, oamenii, dar și ideile, pot circula liber pe tot globul.

La vreo câteva mii de kilometri spre vest, pe un drum izolat din Sahara, un convoi format din trei camioane se îndreaptă anevoios spre sud. Mashala, unul dintre șoferi, explică ce produse transportă: televizoare, videorecordere și antene parabolice. El e bine informat în legătură cu evenimentele mondiale, deoarece urmărește emisiunile americane de știri. „Toți avem antene parabolice [în orașul meu]“, explică el. Puține sunt locurile unde mass-media globală să nu fi pătruns.

Pe glob, permanenta circulație liberă a persoanelor, a ideilor, a știrilor, a banilor și a tehnologiei a creat o nouă societate globală, care poate prezenta avantaje. Globalizarea ajută la propagarea culturii locale din Yemen și îi dă posibilitatea lui Mashala să câștige până la 3000 de dolari într-o călătorie de trei săptămâni. Însă banii nu ajung în mâna tuturor oamenilor. Fatima și tovarășii ei de suferință privesc neajutorați cum câțiva oameni se bucură de avantajele globalizării, în timp ce ei rămân în continuare săraci.

Deși societatea globală nu e în nici un caz ideală, procesul de integrare globală este, după cât se pare, ireversibil. Vor închide oare oamenii televizoarele și își vor arunca telefoanele mobile? Își vor distruge ei calculatoarele și nu vor mai călători în alte țări? Se vor izola oare complet statele de restul lumii atât pe plan politic, cât și pe plan economic? Puțin probabil să se întâmple așa ceva! Nimeni nu vrea să renunțe la avantajele oferite de globalizare. Dar ce se poate spune despre problemele generate de acest proces? Ele cauzează tot mai multă îngrijorare și afectează viața tuturor. Să examinăm pe scurt câteva dintre cele mai grave efecte secundare ale globalizării.

Inegalități tot mai mari

Bogăția la nivel mondial nu a fost niciodată distribuită în mod echitabil. Însă globalizarea economiei a adâncit prăpastia dintre bogați și săraci. E adevărat că unele țări în curs de dezvoltare par să fi beneficiat de pe urma integrării lor în economia mondială. Specialiștii susțin că, în ultimii zece ani, numărul persoanelor din India care trăiesc sub nivelul sărăciei s-a redus de la 39% la 26%, iar Asia, ca întreg, a cunoscut și ea o îmbunătățire asemănătoare. Potrivit unui studiu, în 1998, numai 15% din populația Asiei orientale trăia cu 1 dolar pe zi, comparativ cu 27% cât era proporția cu 10 ani mai înainte. Însă situația globală nu este chiar atât de roz.

În țările din Africa subsahariană și în alte câteva țări slab dezvoltate s-a înregistrat în realitate o scădere a veniturilor în ultimii 30 de ani. „Comunitatea internațională … permite cu bună știință ca aproximativ 3 miliarde de oameni — aproape jumătate din întreaga omenire — să trăiască cu 2 dolari pe zi, sau chiar mai puțin, într-o lume care n-a fost niciodată atât de prosperă ca acum“, a atras atenția Kofi Annan, secretarul general al ONU. Una dintre principalele cauze ale acestui uriaș decalaj social o constituie urmărirea intereselor financiare proprii. „În întreaga lume, piețele financiare private îi neglijează pe cei foarte săraci“, a explicat Larry Summers, fostul ministru american al finanțelor. „Băncile cunoscute nu caută să-și deschidă birouri în comunități sărace — pentru că acolo nu sunt bani.“

Imensul decalaj dintre veniturile celor bogați și veniturile celor săraci separă nu numai oameni, ci chiar și țări. Cu puțin timp în urmă, averea celui mai bogat om din Statele Unite depășea averile însumate a peste 100 de milioane de concetățeni ai săi. Globalizarea a favorizat și dezvoltarea companiilor multinaționale prospere, care practic au preluat controlul asupra pieței mondiale la anumite produse. De exemplu, în 1998, numai 10 companii controlau 86% din afacerile în valoare de 262 de miliarde de dolari din domeniul telecomunicațiilor. Autoritatea și puterea economică a acestor companii multinaționale depășesc adesea autoritatea guvernelor și, așa cum subliniază Amnesty International, „drepturile omului și dreptul la muncă nu constituie o prioritate pe agenda lor de lucru“. Pe bună dreptate, organizațiile care militează pentru drepturile omului sunt îngrijorate de această concentrare a bogățiilor lumii în mâinile unei mici clase privilegiate. V-ar plăcea să locuiți într-o societate în care 20% dintre cei mai bogați câștigă de 74 de ori mai mult decât cei mai săraci? Iar 20% dintre cei mai săraci văd prin intermediul televizorului cum trăiesc concetățenii lor bogați, fără însă a întrezări vreo posibilitate de îmbunătățire a situației lor. Asemenea inechități flagrante din societatea noastră globală dau naștere la tulburări și frustrări.

Globalizarea culturii

Alt aspect care generează îngrijorare este legat de conflictele culturale și de răspândirea valorilor materialiste. Schimbul de idei reprezintă o caracteristică importantă a globalizării, iar Internetul constituie cel mai bun exemplu de manifestare a acestui fenomen. Din nefericire, Internetul nu este utilizat numai pentru a răspândi informații utile sau lucruri folositoare legate de cultură și comerț. Unele site-uri promovează pornografia, rasismul sau jocurile de noroc. Câteva site-uri oferă chiar instrucțiuni concrete despre fabricarea bombelor artizanale. Așa cum s-a exprimat Thomas L. Friedman, „pe Internet poți să dai de necaz cu numai câteva clicuri de mouse. Poți hoinări într-o berărie neonazistă virtuală sau în biblioteca virtuală a unuia care se ocupă cu materiale pornografice …și nu e nimeni lângă tine care să te oprească sau să te îndrume“.

Gândirea oamenilor este influențată într-o măsură foarte mare și de televizor și filme. Mesajele de pe ecrane vin de cele mai multe ori de la Hollywood, principala fabrică de iluzii din lume. Valorile pe care le prezintă această uriașă industrie a divertismentului promovează adesea materialismul, violența sau imoralitatea. Aceste valori s-ar putea să nu aibă nimic în comun cu cultura locală a multor țări din lume. Totuși, guvernele, profesorii și părinții constată că, de fiecare dată când încearcă să oprească acest curent, le este imposibil s-o facă.

„Îndrăgim cultura americană“, i-a explicat un locuitor din Havana (Cuba) unui vizitator nord-american. „Cunoaștem toate starurile de la Hollywood.“ Cultura occidentală promovează și fast food-urile și băuturile răcoritoare. Un om de afaceri din Malaysia a făcut următoarea observație: „Oamenilor de aici le place foarte mult tot ce ține de Occident, mai ales de America. … Ei vor să mănânce în stil occidental și să fie ca occidentalii“. Rectorul Colegiului din Havana a recunoscut cu tristețe: „Cuba nu mai este o insulă. Nu mai există insule. Există doar o lume unică“.

Cultura occidentală, care pătrunde peste tot, influențează speranțele și dorințele oamenilor. „«Să fii în pas cu lumea» nu mai înseamnă să ții pasul cu ceea ce consumă vecinul tău, ci să urmărești stilul de viață al celor bogați și celebri pe care îi vezi în filme și în spectacolele televizate“, precizează “Human Development Report 1998”.Este cât se poate de clar că majoritatea oamenilor nu vor ajunge niciodată să trăiască așa.

Globalizarea reprezinta o solutie?

Ca multe alte proiecte ale omenirii, globalizarea s-a dovedit și bună, și rea. Ea le-a adus unora beneficii economice și a purtat omenirea în era comunicațiilor globale. Cu toate acestea, s-a dovedit avantajoasă pentru cei bogați și puternici, nu și pentru cei săraci și nevoiași. Iar criminalii și virușii unor boli au „profitat“ de avantajele globalizării într-o măsură mai mare decât guvernele.

Globalizarea a accentuat mult problemele deja existente în lumea noastră imperfectă. În loc să ofere o soluție la problemele omenirii, ea a devenit o parte a lor. Inegalitățile sociale s-au adâncit, iar frustrarea a crescut. Guvernele lumii se străduiesc să exploateze avantajele globalizării, încercând în același timp să-i apere pe cetățenii țărilor lor de aspectele ei negative.

Globalizarea criminalitatii si a terorismului

Din nefericire, instrumentele folosite pentru a promova schimburile și comerțul se pot transforma cu ușurință în instrumente ale crimei. „Așa cum firmele multinaționale au susținut prin eforturile lor globalizarea economiei lumii, și «organizațiile criminale multinaționale» — sindicatele crimei organizate — au profitat imediat de acest fenomen“, se arată în Human Development Report 1999. Dar cum a tras foloase crima organizată de pe urma globalizării?

Cartelurilor drogurilor li s-au deschis o mulțime de noi posibilități de a-și spăla banii obținuți din afacerile lor de miliarde de dolari. Eliminarea multor controale vamale și circulația mai liberă a persoanelor au facilitat foarte mult transportul drogurilor ilicite dintr-o țară în alta sau de pe un continent pe altul. Este interesant că, pe parcursul anilor ’90, producția de cocaină s-a dublat, iar producția de opiu s-a triplat. Grupurile internaționale mafiote și-au extins afacerile profitabile și în prostituție. Anual, ele expediază în Europa Occidentală în acest scop aproximativ 500 000 de femei și fete — majoritatea trimise împotriva voinței lor.

În ultimii ani, sindicatele crimei organizate, asemenea firmelor multinaționale, și-au consolidat puterea. Multe dintre ele își desfășoară activitatea în întreaga lume, iar unele obțin profituri în valoare de aproximativ 1500 de miliarde de dolari pe an — depășind produsul național brut*al Franței.Internetul se dovedește a fi un instrument ideal și pentru experții în calculatoare lipsiți de scrupule. În 1995, un hacker a furat informații care, potrivit unor surse, valorau 1 milion de dolari, precum și 20 000 de numere de cărți de credit ale unor persoane fizice. „Furtul cu ajutorul noii tehnologii este mai puțin riscant și mai profitabil“, a explicat José Antonio Soler, un bancher din Spania.

Și teroriștii fac uz de instrumentele globalizării. Ca urmare a faptului că știrile se transmit în întreaga lume, răpirea câtorva turiști occidentali într-un îndepărtat colț al planetei poate fi folosită pentru a-și face publică, practic într-o clipă, aproape orice nemulțumire politică.

“Calatori” nedoriti

La fel ca oamenii, și bolile pot călători pe întregul glob, iar unele dintre ele sunt mortale. „Impresionantul progres înregistrat în ce privește libera circulație a persoanelor, a bunurilor și a ideilor la nivel mondial constituie principala cauză a globalizării bolilor“, explică profesorul Jonathan M. Mann, specialist în epidemiologie. „Lumea a devenit brusc mai vulnerabilă la izbucnirea bolilor infecțioase, atât vechi, cât și noi, dar, lucrul cel mai grav, ea a devenit mai vulnerabilă la răspândirea lor pe scară largă, ba chiar mondială.“Nimic nu exemplifică mai bine această recentă vulnerabilitate globală decât epidemia de SIDA, care în prezent ucide aproximativ 3 milioane de oameni pe an. În unele țări din Africa, lucrătorii din domeniul asistenței medicale se tem că această boală va ucide, în cele din urmă, două treimi din totalul bărbaților și al femeilor tinere de aici. „Deși s-au scurs milenii de-a lungul cărora s-au înregistrat epidemii, războaie și foamete, niciodată ratele mortalității nu au fost atât de mari în rândul adulților tineri“, se arată în Programul Comun al Națiunilor Unite privind HIV/SIDA. Microbii și virușii nu sunt singurii „călători“ nedoriți prin lume. Și unele animale, plante și insecte au ieșit din mediul lor natural și au pătruns pe alte continente. O specie de șarpe veninos din Australia,Sarpele-de-copac, a ajuns în insulele Pacificului, după toate probabilitățile ca pasager clandestin pe un avion. Acest șarpe a exterminat deja aproape toate păsările din pădurile Guamului. Zambila-de-apă din America de Sud a ajuns în 50 de țări tropicale, unde blochează canalele și distruge heleșteele cu pești. „Economia mondială pierde anual, probabil, sute de miliarde de dolari din cauza «intrușilor veniți de prin alte părți», care răspândesc boli și produc catastrofe ecologice“, anunță International Herald Tribune.

Temeri că lumea se va diviza și mai mult

Probabil că îngrijorarea cea mai mare pe care a generat-o globalizarea este legată de adâncirea prăpastiei dintre bogați și săraci. Deși bunăstarea globală a crescut fără doar și poate, bogățiile au ajuns în mai puține țări și în mai puține mâini. Capitalul net al primilor 200 dintre cei mai bogați oameni de pe glob depășește în prezent totalul veniturilor a 40% din locuitorii planetei, adică a aproximativ 2,4 miliarde de oameni. Și, chiar dacă salariile continuă să crească în țările bogate, în 80 de țări sărace s-a înregistrat, de fapt, o scadere a venitului mediu în ultimii 10 ani.

Alt motiv de îngrijorare este legat de mediu. Globalizarea economiei a fost stimulată de o piață preocupată mai mult de profituri decât de protecția planetei noastre. Agus Purnomo, președintele Fondului Mondial pentru Natura Sălbatică, din Indonezia, a explicat în ce constă problema: „Ne aflăm într-o permanentă competiție pentru dezvoltare. … Mi-e teamă că, în 10 ani, când vom ajunge cu toții să ne dăm seama de importanța mediului, nu vom mai avea ce proteja“.

Oamenii se tem și pentru locurile lor de muncă. Atât locul de muncă, cât și venitul sunt tot mai nesigure, întrucât fuzionările globale și concurența acerbă obligă companiile să-și retehnologizeze întreprinderile. Pentru o companie preocupată să-și mărească profiturile este cât se poate de normal să angajeze și să concedieze muncitori în funcție de cerințele curente ale pieței, însă acest lucru creează mari necazuri și probleme în viața oamenilor.

Globalizarea piețelor financiare a adus cu sine un alt factor destabilizator. Investitorii străini pot investi mari sume de bani în țările în curs de dezvoltare. Însă, când situația economică a acestor țări se înrăutățește, ei își retrag brusc banii de aici. Aceste retrageri masive de capital pot genera în multe țări crize economice. Criza monetară din estul Asiei înregistrată în 1998 a afectat 13 milioane de oameni, care și-au pierdut locul de muncă. În Indonezia, chiar și muncitorii care nu au fost dați afară au avut de suferit, întrucât salariul lor real s-a înjumătățit.

Așadar, este usor de inteles de ce globalizarea creeaza temeri dar si sperante.

“ Problema care se pune astazi cu acuitate este aceea de a vedea cum putem pune la lucru globalizarea,astfel incat sa permita maximizarea beneficiilor ”,sustine Richard Falk.Exista cateva elemente de continuitate ale procesului globalizarii care ar putea fi privite si de preconditii ale realizarii in coordonate optime a integrarii economice in folosul tuturora.Elementele care conditioneaza reusita acestui proces sunt cel putin urmatoarele:

consolidarea sistemului financiar international,astfel incat sa nu mai provoace crize devastatoare cu care a inceput sa ne obisnuiasca in ultimul timp;

restabilirea increderii in dezvoltarea durabila,stiind ca popoarele vor fi mult mai receptive la binefacerile globalizarii intr-un climat de crestere si oportunitati in afaceri;

infaptuirea unor reforme structurale macroeconomice care sa tina seama de particularitatile fiecarei economii si de interesele nationale;

sprijinirea natiunilor aflate in curs de dezvoltare in eforturile lor de a-si consolida institutiile democratice,de a fi capabile sa promoveze o politica deschisa ,de larga cooperare economica internationala,orientata spre imbunatatirea standardului de trai al tuturor cetatenilor lor;

implementarea la nivel national a unor norme de buna conduita in afaceri,bazata pe transparenta si avantaje nediscriminatorii (in aceasta privinta suntem de acord cu cei care sustin ca :” globalizarii ii trebuie o doza de democratie”.24

Pentru lumea oamenilor de afaceri din zilele noastre,informatiile prompte despre fenomenele care se petrec pe pietele financiare si cele de marfuri ale lumii,despre miscarile concurentilor si ale corporatiilor gigantice sau despre situatia economica,politica,sociala din diferite tari,adoptarea si devansarea a ceea ce reprezinta noutate de ultima ora ,constituie acum norme intrate in reflex si in conduita,necesitati ale stilului bazat pe actiune rapida si eficienta si pe gandire strategica.Societatea in care traim se afla la ora actuala intr-un amplu proces de tranzitie spre o noua civilizatie globala.

__________________________

24 Richard Falk,Globalization Needs a Dose of Democracy,in “International Herald Tribune”,October 5,2005

Desi la nivel national si regional,diversele tari se confrunta cu o multitudine de probleme specifice ale progresului economic si social,problemele esentiale ale dezvoltarii sunt comune,indiferent de regiunea geografica sau de gradul de dezvoltare a tarilor.Societatea contemporana a generat probleme cu caracter global,al caror management depaseste frontierele nationale si necesita o larga cooperare a statelor in cadrul relatiilor internationale.

Fenomene economice si sociale,precum internationalizarea productiei,intensificarea fara precedent a comertului international,formarea pietelor globale ale capitalismului financiar,persistenta subdezvoltarii si a saraciei,ratele inalte ale somajului si folosirea insuficienta a fortei de munca,polarizarea bogatiei si a saraciei,traficul si consumul ilicit de stupefiante,crima transnationala,epuizarea resurselor si degradarea mediului inconjurator sunt unele dintre principalele subiecte ale interactiunii economiilor si statelor la nivel international.

Acum ceva timp in urma,intreprinderile reprezentau mandria unei regiuni sau chiar a unei natiuni.In era hiperglobalizarii ele s-au transformat in supply chains pentru care optimizarea costurilor a devenit costul suprem.Compania integrata pe verticala a ajuns un model depasit.

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ

COMPANIA TOYOTA

Anii 2000 au fost mult timp benefici pentru Toyota.La inceputul secolului XXI ,concernul auto japonez publicase un document strategic cu titlul “Global Vision 2010”.Toyota promitea sa devina producatorul de automobile cel mai atent la problemele mediului,sa construiasca cele mai inovatoare si interesante automobile si sa ajunga in general concernul auto cel mai admirat din lume”.Ceea ce japonezii nu spuneau,dar nu era un secret pentru nimeni,era ca Toyota intentiona sa ia locul companiei General Motors (GM) sub forma de cel mai mare producator de automobile din lume.

Initial totul a decurs conform planului.”Perioada 2003-2007 a fost cea mai profitabila din istoria companiei”,au scris Jeffrey K. Liker si Timothy N. Odgen in cartea lor Toyota Under Fire. “La inceputul anului 2008,Toyota a sprintat spre telurile Global Vision 2010” 25. In toata lumea au fost deschise noi uzine.In SUA japonezii au patruns cu modelul Tundra in ultima rezervatie a celor TREI MARI,segmentul de piata reprezentat de monster trucks.Desigur ca Toyota Camry a ramas numarul unu in categoria limuzinelor pentru clasa de mijloc.Marca de lux Lexus nu avea concurenta in SUA iar Prius a devenit masina preferata a clasei de mijloc educate,preocupate de protectia mediulu.

Toyota nu este o companie care sa-si cumpere cresterea pe bani grei.Preluarea de firme nu se impaca deloc cu ceea ce inseamna cultura Toyota.

___________________

25 Jeffrey K. Liker, Timothy N. Odgen, Toyota Under Fire, New York,2011

”Toyota Way”are ambitia de a-si alege angajatii cu atentie si de a-i pregati timp indelungat,de a le inocula -constiinta stricta a calitatii perfecte si aversiunea fata de risipa,japonezii ramanand mereu fideli acestui crez.In anul 2009,Toyota a castigat zece dintre cele mai ravnite premii pentru calitate conferite de firma de consultanta J.D.Power,mai multe decat toate celelalte firme.Uzina Higashi Fuji din Japonia a fost distinsa cu platina.Trei din cele cinci cele mai de incredere marci enumerate in revista americana Consumer Report erau ale firmei Toyota,printre care Prius,considerata cea mai buna masina.Pe scurt: Toyota nu mai era doar cel mai admirat concern auto.Publicatia New York Times vorbea deja despre “probabil cea mai buna companie din lume”

La originea ascensiunii s-a aflat patronul firmei Eiji Toyoda si inginerul sef Taiichi Ohno.Acesta a fost trimis de Toyota dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial in Statele Unite,mai exact in halele de productie ale lui Henry Ford.Misiunea sa era un fel de chestiune de supravietuire.Toyota era practic in faliment si avea nevoie urgenta de idei noi.Taiichi Ohno a fost fascinat si in acelasi timp frustrat de ceea ce a vazut la Detroit.Henry Ford era pionierul productiei de articole de larg consum accesibile pentru toti.Inca de la sfarsitul Primului Razboi Mondial,in uzinele sale se produceau automobile pe care si le putea permite clasa de mijloc,chiar daca numai intr-o forma standardizata. “ Modelul Ford T se poate achizitiona in orice culoare cu conditia sa fie negru”,se spunea.Henry Ford a mizat pe integrarea pe verticala:sistemul sau de productie se baza pe ideea de a produce cat mai multe componente cu forte proprii.La furnizori se apela doar in cazuri de necesitate extrema,acestia fiind tinuti la distanta si priviti cu neincredere.Viziunea ideala era o companie complet integrata.In legendara uzina River Rouge,fabrica-mama,aceasta viziune aproape ca a devenit realitate.”Cu toate ca nu a reusit niciodata sa produca suta la suta din componentele propriilor vehicule,Henry Ford s-a apropiat surprinzator de mult de acest tel la sfarsitul anilor 1920”,constata Barry C.Lynn in cartea sa Cornered.“ Detinea un complex in care carbunele,fierul si alte materii prime- aduse cu vapoarele la River Rouge-erau transformate in automobile” 26. Toyota, in schimb,trebuia sa faca fata unei cu totul alte provocari.Compania trebuia sa produca pe aceleasi linii de productie,intr-o Japonie distrusa si saracita de razboi,cantitati reduse de vehicule de toate tipurile,nu numai de culoare neagra,ci in toate culorile.Ii lipseau banii pentru a achizitiona utilajele necesare productiei de masa.Sarcina lui Ohno era practic imposibila.El trebuia sa adapteze procesul de productie al lui Ford pentru a obtine o calitate similara cu costuri mai mici,timpi de productie mai redusi si o flexibilitate ridicata.

Ohno era un autodidact care nu trecuse prin universitate.Cu toate acestea ,a gasit o solutie optima.Ideea sa de geniu a constat in aceea ca a inversat sistemul de productie Toyota (SPT).In sistemul traditional de productie de masa se produce orice.Este treaba comerciantilor cum vor vinde masinile.Este un tip de productie din care rezulta inevitabil multe stocuri imobilizate.Sunt necesare depozite intermediare,ceea ce duce la multa munca inutila.Ohno ura lipsa de eficienta si stocurile.

_______________________

26Barry C. Lynn, Cornered, Hoboken,2010,p.63

El a dezvoltat asa numitul “One Piece Flow”,un proces de fabricatie care nu se orienta dupa cerintele productiei,ci dupa dorintele clientului.Mai simplu: masinile nu sunt construite pe stoc si apoi vandute,ci clientul spune mai intai ce fel de automobil doreste,iar acesta este apoi construit in functie de cerintele clientului.Toate componentele sunt livrate la termen si nu exista stocuri intermediare,nu exista supraproductie si deci nici stocuri imobilizate.

Sistemul “One Piece Flow”rezolva insa doar o parte a problemei,deoarece pe termen scurt,dorintele clientilor sunt foarte diferite;o productie care se orienteaza doar in functie de solicitarea clientilor ar fi extrem de stresanta.Calitatea insa nu se obtine intr-un mediu stresant.Ea este posibila numai daca se lucreaza la banda intr-un ritm constant si se evita suprasolicitarea continuua a omului si a utilajului.De aceea Ohno a fost nevoit sa reinventeze banda.Ford produce pe o linie un singur model ,initial intr-o singura culoare.La Toyota sub conducerea excelenta a lui Ohno,s-a dezvoltat treptat un sistem capabil sa puna in acord dorintele clientilor cu continuitatea.Trucul consta in acela ca dorintele clientilor erau simulate conform probabilitatii lor,automobilele fiind apoi produse in sistemul One Piece Flow pe o singura banda,cu schimbul.

Toyota nu numai ca a intors sistemul de productie dezvoltat de Ford cu susul in jos,ci a schimbat si relatiile cu furnizori.Jeffrey K.Liker descrie astfel acest fenomen: “Cand si-a inceput productia de automobile,Toyota nu dispunea nici de capital,nici de utilajele si instalatiile necesare pentru a construi numeroase parti si componente din care este alcatuita o masina.Una dintre primele sarcini preluate de Eiji Toyoda a constat in gasirea unor furnizori de componente de calitate excelenta,cu care Toyota sa poata incheia un parteneriat.Pe atunci,Toyota nu le putea oferi furnizorilor

un volum mare de afaceri.Existau zile in care nu produceau nici macar o masina pentru ca lipseau componentele de calitate superioara.Toyota a inteles cat de important era sa gaseasca parteneri de incredere.Tot ce le putea oferi era sansa de a dezvolta afacerea impreuna astfel incat ambele parti sa poata profita de pe urma ei pe termen lung.In acest fel,furnizorii au devenit ,la fel ca angajatii firmei Toyota,parte a unei familii extinse ai carei membri invata impreuna SPT.” 27

SPT,aparut din nevoie,a devenit pe parcursul miracolului economic japonez un copil-minune global.Este destul de surprinzator,pentru ca Toyota nu este deloc un concern global tipic:compania nu concediaza angajati nici in perioade dificile,isi trateaza furnizorii ca pe niste parteneri si le ofera contracte pe termen lung si know-how.Dar,dupa cum se spune,nimic nu aduce mai mult succes decat succesul.In anul 1980 Toyota a demonstrat ca sistemul sau poate functiona si in afara Japoniei.Intre timp japonezii,candva ridiculizati,erau priviti cu mai multa atentie si in SUA.In anul 1983,in California a fost initiat un experiment intr-o uzina dezafectata a GM: americanii construiau aici masini in stil japonez.Toyota oferea pentru New United Motor Manufacturing Inc. (Nummi) know-how in materie de productie,iar GM asigura muncitorii si capitalul. Avand in vedere sindicatele americane si managerii americani,nimeni nu crezuse ca SPT putea fi copiat.

________________________

27 Jeffrey K. Liker,The Toyota Way,New York,2003,p.287

”Nummi s-a dovedit un mare succes”,au constatat Liker si Odgen. “In comparatie cu uzinele GM din Framingham,Massachussets,Nummi producea un automobil in 19 ore fata de cele 31 de ore din uzina GM,iar cota de defecte din uzina Nummi era cu o treime mai mica.Nummi avea stocuri cu 80% mai mici ,iar productivitatea a atins in primul an standardele japoneze.Capacitatea Toyota de a atinge asemenea standarde de calitate si o asemenea productivitate intr-o uzina americana cu angajati americani era revolutionara si a trezit atentia lumii intregi.”28

Nummi a fost un succes care a facut din SPT standardul de aur al productiei industriale.Armate de profesori si de consilieri s-au apucat sa-i descifreze secretele.S-au scris carti,cel mai cunoscut fiind bestseller-ul lui James P. Womak,The Machine that Changed the World.Expresii de tipul “just in time”, “Kaizen” sau “lean production” au devenit parti integrale din limbajul managerilor. SPT nu era doar admirat,era si copiat.Asa a inceput decaderea concernului integrat pe verticala.

In luna august a anului 1992, a aparut in cartierul general al GM,un barbat cu aspect asiatic,cu numele de Jose Ignacio Lopez de Arriortua,un om cu caracter puternic,ce lucrase anterior la GM Europa si care pentru management-ul de top era un fel de Mesia.GM se afla in dificultate,in anul 1991,cand compania inregistrase pe piata americana pierderi de sapte miliarde de dolari si pierduse parti de piata in in favoarea Toyota si Co.Produsele GM erau considerate niste box-cars urate.Consumau mult prea multa benzina si aveau tot timpul nevoie de reparatii.GM continua sa lucreze dupa sistemul integrat pe verticala dezvoltat de Ford.Managementul banuia cel putin ca situatia proasta avea legatura cu acest lucru.Lopez era omul potrivit pentru o schimbare radicala.

Lopez avea sa confirme curand atat presentimentele negative ale angajatilor,cat si sperantele managementului de top.Nu a asteptat prea mult, si s-a dezlantuit impotriva costurilor inutile.Pe parcursul unui singur an a scazut costurile pentru GM North America cu un miliard de dolari."Insa adevarata importanta a lui Lopez consta in mai mult decat simpla reducere de cheltuieli",spune Barry C. Lynn."Mult mai important este ca el a indreptat atentia de la linia de productie la reteaua de furnizori".29 Lopez dorea varianta dura a SPT. "Lopez a cerut nu numai ca furnizorii GM sa livreze mai mult pe bani mai putini,ci le-a cerut si sa preia o responsabilitate mai mare pentru dezvoltarea produselor lor si pentru integrarea acestora in linia de productie.Lopez dorea ca furnizorii sa devina nu doar mai supli, ci si mai eficienti si constienti de importanta lor in lant." 30

Managerul spaniol a fost raspunsul occidentalilor la

japonezul Taiichi Ohno. "Lopez a pus in miscare ceva ce avea sa aiba urmari mult mai mari decat se credea la vremea respectiva si a creat efecte secundare in directii la care nu se asteptase nimeni",constata Lynn."Efectul sau trece cu mult dincolo de sistemul american de productie si de concurenta cu Japonia.In America,revolutia produsa de outsourcing 31 avea sa accelereze foarte curand si masiv un proces de structurare a societatii in jurul concernelor moderne".32

_______________________

29 Barry C. Lynn,End of the Line ,New York ,2005 p.21-22

30 Ibid, p.23

31 Dany Rodryk, The Globalization Paradox,New York ,2011,p.83

32 Ibid.,p.23

Eficienta nu cunoaste frontiere.Razboiul lui Lopez impotriva costurilor a produs foarte curand o alta victima: patriotismul companiilor.El i-a invatat pe managerii americani si europeni cum pot depasi un mod de gandire nationalist meschin si le-a aratat strategiile prin care o companie se poate elibera dintr-o comunitate.Pe scurt el a antrenat companiile pentru o economie mondiala globalizata.Evolutia catre o asemenea societate era deja in plina viteza.

DE LA GLOBALIZARE LA HIPERGLOBALIZARE

Comertul liber si pietele deschise sunt sacre in economie. Insa intre timp ritmul globalizarii a atins o dimensiune care incepe sa produca incetul cu incetul un alt tip de gandire. Cum s-a ajuns aici? Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial au inceput sa cada barierele vamale din interiorul asa-numitelor triade.Intre SUA,Europa de Vest si Japonia,comertul cu bunuri si servicii a crescut incet si ordonat.In anii 1980 ritmul a inceput sa se intensifice.Intrarea Chinei in Organizatia Mondiala a Comertului (WTO),la inceputul secolului XXI ,a fost in cele din urma adevaratul salt cuantic.Globalizarea si-a modificat caracterul.A devenit o hiperglobalizare,iar acest lucru suprasolicita atat oamenii cat si sistemul.

Dani Rodrik,profesor la Harvard University in cartea The Globalization Paradox ,analizeaza procesul globalizarii tot mai rapide.Rodrik vorbeste despre hiperglobalizare,intelegand prin aceasta urmatoarele: tratatele de la Bretton Wods Wods au asigurat,dupa cel De-al Doilea Razboi Mondial,o ordine in economia lumi.In interiorul acestei ordini,interesele nationale si comertul international se puteau dezvolta laolalta in armonie.Raspunzator de aceasta stare de fapt era General Agreement of Tariffs and Trade (GATT),care reglementa comertul international.Odata cu infiintarea WTO in anul 1995,lucrurile s-au schimbat: Managementul economiei interne a fost subordonat necesitatilor comertului international si ale economiei financiare,nu invers,ca pana atunci",constata Rodrik."Globalizarea a devenit atotputernica si a silit toate natiunile sa urmareasca aceeasi strategie: impozite mici,o politica fiscala dura,dereglementarea si reducerea fortei sindicale".33

Cu totul altfel erau prevazute lucrurile in sistemul de la Bretton Woods care fusese negociat de puterile invingatoare spre sfarsitul razboiului si care prevedea o extindere lenta a comertului liber.Suveranitatea nationala se bucura de o consideratie importanta iar domeniile sensibile precum agricultura nu au fost subordonate deloc legilor comertului international.Spre deosebire de regimul instituit de WTO,s-a renuntat la o institutie centrala de arbitraj care sa poata opera cu sanctiuni drastice."Scopul tratatelor GATT nu consta in maximizarea comertului liber",spune Rodrik."Scopul lor era de a atinge un grad maxim de comert care putea fi pus in acord cu particularitatile nationale.In aceasta privinta institutia a avut un succes spectaculos."34

_____________________________________

33 Dany Rodryk, The Globalization Paradox,New York ,2011,p.83

34 Ibid.,p.75

Decisiv pentru ritmul lent al sistemului Bretton Woods era faptul ca nu se acorda importanta circulatiei libere a capitalului si ca monedele erau legate prin cursuri fixe de dolar.Insa situatia urma sa se schimbe: la inceputul anilor 1970 presedintele american Richard Nixon a inchis fereastra de aur ,cu alte cuvinte a anulat obligatia bancii federale de a schimba oricand,la pret fix,dolari cu aur.In acest fel,sistemul valutar mondial si-a pierdut ancora.Apoi,in anii 1980,in cursul revolutiei neoliberale,a crescut presiunea asupra tarilor pentru eliminarea obstacolelor din calea circulatiei de capital.Aceste doua elemente coroborate au facut ca lumea sa devina "plata"-dupa cum s-a exprimat Thomas Friedman in cartea sa cu acelasi titlu- si politica economica nu mai putea servi intereselor nationale,ci trebuia sa se plieze dupa regulile internationale stabilite in mod tehnocrat.Spre deosebire de regimul bland al GATT,WTO a inceput sa se amestece tot mai mult in chestiunile interne ale statelor.Sistemele fiscale,regulile privind securitatea alimentelor si fondurile pentru protectia mediului ,subventiile si politica industriala activa -toate acestea sunt urmarite de WTO si corectate sau sanctionate dupa caz.A luat nastere ceea ce Rodrik a numit "trilema globalizarii": un stat nu mai poate exista simultan in mod democratic,independent si ancorat in interiorul globalizarii.Trebuie sa decida pentru doar doua dintre aceste trei criterii.

Exemplul Toyota a aratat modul in care nevoia l-a obligat pe producatorul auto japonez sa sparga sistemul de productie organizat pe verticala al lui Henry Ford si sa-l transforme intr-un sistem flexibil.Noul sistem le-a permis angajatilor bine pregatiti si furnizorilor tratati corect sa contribuie la constructia mai rapida a unor automobile de calitate mult mai buna.In globalizarea mai lenta a epocii Breton Woods acest sistem avea un caracter preponderent national.Toyota isi construia masinile in Japonia.Isi grupa furnizorii in jurul uzinelor si exporta produsul finit.Caderea barierelor vamale si costurile de transport tot mai avantajoase au inceput sa schimbe aceasta stare de fapt.S-au dezvoltat retelele globale de producere a plusvalorii ,asa numitele supply chains.Adica nu mai trebuia ca furnizorii si angajatii sa se afle la fata locului si nu mai era nici nevoie ca ei sa fie tratati corect.Economia de piata pura s-a impus din nou pe piata muncii ,deoarece oferta de forta de munca a crescut brusc in urma globalizarii.Jose Ignacio Lopez de Arriortua a demonstrat in acelasi timp ca intreprinderile puteau profita de pe urma acestei situatii daca dadeau dovada de duritatea necesara.Regulile de joc pentru concernele internationale s-au schimbat fundamental.Profesorul ETH,al Universitatii tehnice din Zurich,Siegfried Walter,sintetizeaza astfel importanta managementului supply chain. "Managementul creearii de plusvaloare a ajuns sa decida meciurile in competitia internationala" 35

____________________

35 Cash,nr.13,2005

Supply chain nu s-a limitat la industria auto,ci a pus mana foarte curand si pe alte branse,de exemplu pe industria IT.Au aparut supply chains globale tot mai complexe si derutante.Cat de complexe au ajuns aceste retele,chiar si in cazul unor bunuri relativ banale,ne arata Thomas Friedman cu ajutorul exemplului Dell: "Dell are nevoie de diversi furnizori pentru majoritatea componentelor principale necesare pentru un laptop",scrie el."Iata care sunt furnizorii-cheie pentru laptopul meu Inspiron 600m:microprocesorul Intel este produs de o fabrica Intel situata fie in Filipin,fie in Costa Rica,Malaysia sau China.Cipul de memorie este produs fie intr-o fabrica coreeana din Coreea (Samsung),intr-una taiwaneza din Taiwan (Nanya),fie intr-o fabrica germana din Germania (Infineon) ori intr-o fabrica japoneza din Japonia (Elipda).Placa grafica provine de la o fabrica taiwaneza din China (MSI),fie de la fabrica chineza (Foxconn).Cooler-ul provine de la o firma taiwaneza din Shangai ( Quanta ) sau de la o fabrica din Taiwan ( Compal sau Winston). Tastatura provine fie de la o fabrica japoneza din Tianjin,China (Alps),de la o fabrica taiwaneza din Shenzen,China ( Sunrex),fie de la o fabrica taiwaneza din Suzhou,China (Darfon).Monitorul LC a fost produs in Coreea de Sud Samsung sau LG Philips LCD).in Japonia (Toshiba sau Sharp) sau in Taiwan (Chi Mei Optoelectronics Hannstar Display sau AU Optrinics).Placa wireless provine de la o fabrica americana din China (Agere) sau din Malaysia (Arrow) sau de la fabrica taiwaneza din Taiwan (Askey sau Gemtek) sau din China (USI)." 36

Dell a devenit un manager optim al unui supply chain.

"Pentru Dell,productia industriala nu insemna ca sunt produse obiecte,ci ca obiectele produse de altii sunt cumparate,asamblate si livrate,spune Lynn.37 Dell se pricepe pur si simplu sa se foloseasca in mod eficient de avantajele sistemului supply chain si ale globalizarii."Compania a fost una dintre primele care s-a distins prin trei libertati noi",spune Lynn."Primele doua libertati inseamna posibilitatea de a ne face afacerile peste tot in lume si de a pune afacerea exclusiv in slujba profitului,fara sa avem vreo obligatie fata de comunitate sau fata de indivizi.Cea de a treia libertate a fost de natura tehnologica,folosirea instrumentelor oferite de logistica moderna si extinderea in acest fel a liniei clasice de productie mai mult decat a indraznit cineva vreodata" 38

Extinderea liniei clasice de productie pana la limita nu mai este demult suficienta.John Chambers,CEO la Cisco,face un pas mai departe.El a reusit sa scoata practic din piatra seaca un concern IT global fara productie proprie.La sfarsitul secolului al XX-lea in jur de 90% din activitatile industriale ale Cisco erau externalizate.Cisco detinea numai doua fabrici proprii.Restul era produs de altii,in 34 de uzine rispite pe tot globul. 15 procente din personal o reprezentau cei angajati direct de Cisco,restul de catre firmele furnizoare.

_____________________________

36 Thomas L. Fiedman, The World is Flat,New York,2005,p416-417

37 Lynn2005,p.102

38 Ibid.p.103

”Cisco a dus externalizarea mai departe si a demonstrate cu o viteza remarcabila modul in care o companie se poate folosi de capacitatile industriale ale altora-in folos propriu,ajungand sa controleze o intreaga industrie.”,constata Lynn.”Cisco ne-a aratat ca secretul puterii nu consta in a detine patente sau a stapani un proces ori chiar in a institui un monopol.Secretul succesului consta in a produce tu insuti cat mai putin” 39.

Cine nu produce nu are costuri fixe si este foarte flexibil.Nu e de mirare,deci,ca Cisco a ajuns foarte apreciat de investitori.Daca afacerile merg prost Cisco nu trebuie sa concedieze angajati si nici sa finanteze masuri sociale costisitoare.Este adevarat insa ca exista si o mica problema.Companii absolute flexibile nu prea produc inovatii.”Flexibilitatea contravene instinctelor inginerilor si cercetatorilor care ocupau candva treptele ierarhice ale companiilor si care mizau mai mult pe stabilitate si loialitate”,spune Lynn.Insa aceasta flexibilitate este unul dintre cele mai vechi si mai constant visuri ale capitalului,un tel urmarit frecvent cu mare angajament de catre vanzatorii si expertii financiari care domina astazi randurile CEO.” 40 .Aproape ca nici nu mai are rost sa mentionam ca CEO Cisco ,John Chambers,provine din sectorul de marketing.

Firmele de logistica ocupa o pozitie dominant in lumea supply chain.Firme care au fost candva corecte au ajuns acum sa traga sforile in economia mondiala.Fara UPS,FedEx,DHL si TNT acest dans global s-ar opri instantaneu.United Parcel Services (UPS) s-a bucurat de notorietate,ocupand in SUA un statut similar cu cel al functionarilor de posta din Elvetia sau Germania,iar astazi este mult mai mult decat atat:repara calculatoare defecte,asigura aprovizionarea la timp a retelelor de pizza si a concernelor auto cu pasta de tomate,respectiv cu piese de schimb,si se ocupa de formalitatile vamale pentru intreprinderi mici si mijlocii.UPS este astazi un think-tank propriu ,care pune la punct algoritmii pentru supply chain.Are proprii meteorologi care ajuta avioanele sa navigheze ocolind zonele cu furtuni.

“Intr-o zi obisnuita,2% din produsul intern brut global se afla in camioanele sau in masinile de livrare ale UPS”,scrie Friedman.41UPS,FedEx si Co. nu au doar rolul de a tine in functiune supply chains.

Indeosebi in cazul bunurilor simple ,precum imbracamintea si incaltamintea,ele au degrevat firmele puternice de marca de agasantul proces de productie.Companii precum Nike su Gucci au ridicat marketing-ul la rangul de disciplina-rege. “Dupa ce concernele de supermarca si-au gasit sufletul,ele se vor elibera de trupul greoi si nimic nu li se va parea mai inert si mai dezgustator decat uzinele care le fabrica produsele”,spune criticul globalizarii Naomi Klein in bestsellerul ei No logo. 42. Virtutea initiala a antreprenorului este aruncata peste bord.”Treaba care era considerate una dintre sarcinile antreprenoriatului ,adica crearea de locuri de munca si mai ales crearea de locuri de munca pe termen lung ,a ajuns pentru multe concerne importante,independent de cat castiga,un aspect cu totul secundar.”43

________________________________

39 Ibid.,p.132

40 Ibid.,p.142

41 Friedman 2005,p.147

42 Naomi Klein,No logo,Munchen,2005,p.206.

43 Ibid.,p.27

Toyota a dezvoltat ,manata de nevoie,un sistem flexibil de productie mult superior productiei clasice de masa,sistemului integrat pe vertical al lui Henry Ford.Acest sistem a fost initial limitat la nivek regional.Angajatii erau legati de companie,pe cat posibil,pe toata durata vietii lor active,iar furnizorii se grupau in jurul uzinei.”Modelul japonez al productiei just in time avea nevoie de un clustering geografic”,constata Lynn.”Insa companiile de logistica,active la nivel global,le-au oferit fabricantilor un nou centru gravitational care se poate deplasa zilnic.Intr-un mod similar,modelul FedEx a ajutat multe companii sa-si transforme complet baza de furnizori sis a se orienteze global.Companiile si-au abandonat strategia de pana atunci ,anume de a avea uzine organizate pe vertical fie ele in Europa,in America de Nord sau in Asia.” 44

CAPITOLUL 4 .Argumente PRO si CONTRA Globalizarii

In opinia liberalilor,globalizarea este o garantie a progresului cu conditia introducerii unor reguli de buna conduita pentru a tempera puterea pietelor.In schimb pentru altii este doar un mijloc pentru capitalism de a-si afirma dominatia,in dispretul grupurilor si tarilor mai slabe.Susan George,membra a ATTAC (Actiunea pentru o Taxa Tobin pentru Ajutarea Cetatenilor) califica globalizarea liberala ca ''mecanism destinat a concentra puterea catre varful scarii sociale,mecanism care,in toate domeniile,ia ce e mai bun si lasa restul" 45Aceasta mai considera ca si cei care se opun sistemului actual,ca firmele multinationale devin singure,puterea economica si dominatia lor devine sigura datorita organismelor internationale care le apara interesele.

Tarile sarace si cele in curs de dezvoltare sunt in puterea lor.Liberalizarea si privatizarea ce sunt impuse acestora le slabesc,supunandu-le economia socurilor conjuncturii mondiale si obligandu-le statele sa cedeze o parte importanta a serviciilor publice in favoarea sferei private.Datoria lumii a treia a devenit un instrument de control pentru bancile tarilor din Nord ,FMI (Fondul Monetar International) si Banca Mondiala.In plus,acestea sustin in TCD regimuri dictatoriale si corupte.Cei care se opun fenomenului de globalizare cer ca OMC (Organizatia Mondiala a Comertului) care are ca obiectiv liberalizarea tuturor domeniilor,inclusiv cele publice precum sanatatea ,educatia sau cultura,sa fie reformata ,iar guvernele sa fie autorizate sa protejeze domeniile a caror gestiune iese din logica lor pur comerciala.

________________________

44 Lynn 2005,p.112.

45 George si Wolf,2002,pagina 17

Opozantii globalizarii considera ca agricultura reprezinta un domeniu aparte in care deschiderea frontierelor,dorinta ce apartine OMC,

nu se justifica si liberalizarea daca are loc,ar fi in dezavantajul micilor exploatatori,indeosebi in tarile sarace.

Globalizarea priveste in primul rand comertul. Din 1990 pana in 2000,se inregistreaza o rata anuala crescuta a volumului exporturilor mondiale ,ridicandu-se la 6,8% fata de 2,3% pentru productie.Insa fenomenul vizeaza in special lumea occidentala si Asia.Tarile Americii Latine pastreaza o parte modesta in schimburi,desi aceasta a crescut simtitor intre 1990 si 2000,Africa ramanand cu mult in urma. Zonele dezvoltate,ce sunt apropiate geografic fac schimb in principal intre ele.Europa Occidentala exporta 2/3 din marfurile sale catre alte tari din Europa Occidentala.America de Nord (SUA si Canada) exporta aproximativ 60% din marfurile sale catre ea insasi sau catre Europa Occidentala.Asia al carei dinamism la export s-a bazat pe Japonia in anii 1970-1980,apoi pe Asia de Sud-Est si pe China din 1990,contribuie cu un sfert din comertul mondial; o jumatate din exporturile sale este destinata chiar zonei asiatice.Dezvoltarea fara precedent a marilor firme multinationale a condus la cresterea rapida a shimburilor internationale de marfuri.Multinationalele isi organizeaza procesul productiv la nivel global,fiind reprezentate ca grupuri uriase ce sunt implantate in zeci de tari,acolo unde mana de lucru este ieftina si/ sau pietele sunt vaste.

Exemple de astfel de companii sunt Ford,Coca-Cola sau IBM.Implantarile acestea sunt exporturi de capitaluri catre o tara straina numite investitii straine directe. (ISD).Investitiile straine directe sunt realizate de catre intreprinderile care vor sa produca in alte tari si cresterea lor intre anii 1980 si 1989 este foarte rapida,fluxurile fiind multiplicate de aproximativ zece ori.Valoarea capitalului astfel detinut de catre intreprinderile straine reprezinta 5% din produsul intern brut mondial (PIB) in 1980 si 15% din PIB in 1999.

In ciuda acestui fapt, valoarea adaugata de catre cele mai mari 100 de firme,multinationale,nu reprezinta in prezent decat 4,5% din acest PIB,ceea ce arata ca economia mondiala nu se reduce la activitatea acestui capital internationalizat.Tarile investitoare sunt mai ales cele ale triadei,si anume Statele Unite,Europa Occidentala si Japonia).In 1999 aceste tari detineau peste 90% din stocul mondial al activelor plasate in strainatate,exceptie facand parte sectorul organismelor financiare) iar trei sferturi din acestea,se afla localizate in alte tari dezvoltate.Miscarile de capitaluri ca si pentru marfuri,sunt in principal atribuite tarilor bogate.In intervalul 1990-2000 China,sau in anumiti ani, tarile Americii Latine atrag in mod masiv capitaluri straine.In 1998,numai China atrage 31% din fluxul investitiilor straine directe.,avand ca destinatie tarile-membre ale OCDE,iar Brazilia 20%. Cu toate ca Tarile Europei Centrale si Orientale ocupa un loc modest,fluxul de intrari crescut,si anume de 13 ori mai mare intre anii 1991 si 1998-2000, demonstreaza interesul firmelor occidentale mari pentru aceste piete in curs de dezvoltare.

4.1.Globalizarea financiara

Circulatia de capital intre tari,sub toate formele sale si mai ales sub forma de investitie de portofoliu s-a dezvoltat puternic incepand cu anul 1980.Aceasta globalizare financiara a fost favorizata de trei fenomene ,asa numitii "cei trei D": dereglementare,decompartimentare si descentralizare.Dereglementand anumite bariere juridice,guvernele au facilitat intrarile si iesirile de capital din tarile lor.Aceasta mai mare mobilitate a fost,de asemenea posibila prin abrogarea anumitelor obstacole legale ce impiedicau inainte comunicarea intre diversele piete financiare.Bancile care sunt intermediari financiari,au fost inlocuite partial in rolul lor de aducatoare de fonduri,de pietele financiare (Bursele).Aceasta miscare de eliminare a intermediarilor a corespuns unei cresteri fara precedent a volumului tranzactiilor de titluri (actiuni si obligatiuni) si crearii de instrumente financiare noi (options,futures,swaps) ce au ca scop protectia impotriva anumitor riscuri.Aceasta evolutie care s-a produs prin triplarea activelor transfrontaliere detinute de banci intre 1973 si 1998 a avut ,de asemenea o consecinta,cea a inmultirii operatiilor pe piata valutara.Volumul zilnic al acestora a trecut de la 200 de miliarde de dolari la mijlocul anilor 1980,la 1.400 de miliarde in 2000,adica 9 zecimi din toate rezervele de schimb ale bancilor centrale.

In anul 1985 cinci tari ale Comunitatii Europene ( cele trei tari ale Benelux,Germania si Franta) semneaza acordul de la Schengen (Luxembourg) care stabileste principiile liberei circulatii a oamenilor in interiorul comunitatii.In 1999,au aderat toate tarile,cu exceptia Irlandei si Marii Britanii.Acordul se bazeaza pe un principiu foarte simplu: libertate de circulatie intre tarile semnatare si intarirea controalelor la frontiere la intrarea cetatenilor din tarile din afara Comunitatii.In fapt,aplicarea acordului s-a dovedit a fi putin complicata din cauza cresterii numarului de intrari de emigranti veniti din Asia,a dificultatii de a controla toate afluxurile la frontiere si a perspectivei de integrare in Comunitate a unor tari din Europa de Est.

Inca din anul 1980,tarile in curs de dezvoltare isi finanteaza industrializarea prin imprumuturi externe.Dupa primul soc petrolier (1973) excedentele in petrodolari acumulate de tarile din Golful Persic sunt reciclate de banci,prin intermediul unor imprumuturi acordate in buna parte tarilor in curs de dezvoltare.Imprumuturile se dovedesc insa a fi prea impovaratoare comparativ cu veniturile nationale ale tarilor indatorate,mai ales ca investitiile astfel finantate se dovedesc adesea a fi putin rentabile.Cresterea brutala a ratelor dobanzilor mondiale din 1979 pune multe tari in curs de dezvoltare intr-o situatie dificila.Criza izbucneste in 1982 cand Mexicul isi declara incapacitatea de a face fata angajamentelor luate,urmat curand de cea mai mare parte a tarilor Americii Latine.Guvernele tarilor industrializate si Fondul Monetar International (FMI) se tem ca sistemul financiar mondial sa nu fie destabilizat si in perioada 1982-1989 ,aplica masuri ce vizeaza reesalonarea datoriei.convertirea acesteia in actiuni si franarea importurilor tarilor debitoare.In final,se evita criza financiara generalizata,dar tarile in curs de dezvoltare cele mai afectate vor cunoaste o incetinire notabila a dezvoltarii lor.

Tarile a caror datorie este mai mare in raport cu venitul national,au in general un grad de economie modesta,astfel incat indatorarea lor preocupa destul de putin sistemul financiar al tarilor bogate.Marii datornici, tari ale Americii Latine si ale Asiei,sunt in situatie inversa: Indatorarea lor este ridicata,in termeni absoluti,dar ponderea acesteia in venitul national este mai mica decat pentru tarile care au venit foarte scazut situate in marea lor majoritate in Africa.

In anii 1980, o parte a datoriei este anulata la initiativa unor tari dezvoltate printre care si Franta.Una din revendicarile miscarilor impotriva globalizarii este chiar anularea totala a datoriei tarilor in curs de dezvoltare.

Crizele financiare in anii '90.Efectele globalizarii financiare.Cazul Mexicului

In anii '90,tarile in curs de dezvoltare si in tranzitie sufera de efectele negative ale globalizarii financiare.Din momentul disparitiei increderii in soliditatea unei economii,capitalurile straine ies,provocand prabusirea cursului monedei si fragilizarea sistemului sau productiv si financiar.Astfel,in 1994 optiunea guvernului mexican de a lupta impotriva somajului prin marirea cheltuielior publice si a masei monetare este perceputa de catre piete ca o masura incompatibila cu o rata de schimb fixa.Investitorii reactioneaza lichidandu-si valorile plasate in Mexic ceea ce provoaca prabusirea monedei mexicane care pierde 40% din valoare in 2 ani.Criza este oprita multumita ajutoarelor aduse de FMI si de Statele Unite,dar cu pretul unui plan de austeritate draconic,ce se baza pe reducerea cheltuielor si salariilor .Incepand cu 1996 capitalurile pentru investitii revin in Mexic.

Criza asiatica din 1997: o ilustrare frapanta a efectelor negative ale globalizarii financiare

In aceasta regiune a lumii,in care increderea investitorilor parea ca n-ar fi trebuit sa lipseasca niciodata,criza (motivata mai ales prin speculare si prin fragilitatea sistemului bancar thailandez) se dezlantuie,provocand in cateva zile retragerea a sute de miliarde de dolari.In iulie,1997,bath-ul thailandez devine tinta atacurilor speculative si banca centrala este silita sa accepte fluctuatia.Moneda pierde jumatate din valoare in sase luni.Prin contaminare,criza afecteaza si tarile invecinate: Malaysia,Filipine si Indonezia.Reducerea activitatii fiecarei tari limiteaza importurile acestora,iar exporturile tarilor vecine si capitalurile se retrag dintr-o zona in care increderea a disparut.Aceasta scurgere catre alte tari considerate a fi mai sigure nu face altceva decat sa accentueze criza in care Asia se afunda in acel moment.

Provocand neincrederea pietelor financiare cu privire la anumite tari in curs de dezvoltare ,criza asiatica se va transmite in 1998 in Rusia unde datoria publica este zdrobitoare ,iar rezervele de devize insuficiente.Neincrederea investitorilor se va redirectiona apoi catre America Latina: Brazilia va suferi si ea in 1999 o criza severa,apoi va fi randul Argentinei in 2001 si 2002.

Criza argentiniana si prelungirile sale

In anul 1991 guvernul argentinian a hotarat sa raporteze moneda nationala la dolarul american pentru ca hiper-inflatia sa inceteze.Scopul este atins,dar imposibilitatea de a duce o politica monetara autonoma si supraevaluarea peso-ului ajung sa provoace o recesiune: produsul national scade in 1999,2000 si 20001.In acest context,obligatiile rambursarii datoriei publice si externe nu pot fi onorate.In decembrie 2001,criza izbucneste,in momentul in care FMI pretinde o reducere drastica a deficitului public,in caz contrar orice alt ajutor suplimentar fiin refuzat.Panica bancara,retragerea capitalurilor straine,prabusirea monedei,reinstalarea inflatiei,miscari sociale: se regaseste imaginea obisnuita a crizelor din tarile in curs de dezvoltare.

Bibliografie:

[1] (Adrian Norman,Strategic Alliances and the Government Decision Process,in Hellmut Schutte( editor),Strategic Issues in Information Technology.International Implications for Decision Makers,Maidenhead,Pergamon Infotech Ltd.,2003

[2]R. Robertson , "Globalization"

[3]http://ziarullumina.ro/europenizare-si-globalizare-60613.html

[4] Dana Pop:"Globalizare si teorii ale dezvoltarii"; suport de curs;Bucuresti,2006,pag. 21

[5]David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt si Jonathan Perraton in cartea "Transformari globale. Politica, economie si cultura"

[6](Cociuban,2007)

[7]Monica Iuliana Condruz-Bacescu ,op. cit., pag. 23

[8]Monica Iuliana Condruz-Bacescu ,op. cit.,pag. 35

[9] Dana Pop:op. cit.,pag. 56

[10] Monica Iuliana Condruz Bacescu, op. cit.,pag. 48

[11] Monica Iuliana Condruz Bacescu, op. cit.,pag. 49

[12] Monica Iuliana Condruz-Bacescu , op. cit.,pag.56

[13] Gh.Postelnicu, C. Postelnicu, op. cit.,pag. 301.

[14] World Bank: „International Trade in Health Services„, Washington, 2006, p. 45

[15] Dunning John H. Multinational Entreprise and the Global Economy. Edison- Wesley Publishing Company, Wokingham, England, 1993. p.356

[16] Miron D., Comerț International, -B.: Editura ASE, 2002.p.157

[17] Chistruga B. Integrarea postindustrială a țărilor Europei Centrale și de Est: aspecte teoretico-aplicative. Teza dr.hab. -Chișinău: ASE, 2006′, p. 162

[18]Heidelberg Club für Wirtschaft und Kultur (Hrsg.), Globalisierung. Der Schritt in ein neues

Zeitalter, Stuttgart, 1997, p. 235

[19]Vasiliu I-E.Globalizarea si experienta Asiatica. Diplomatia economică românească în Asia. Teza dr.ec. -B: ASE, 2002, p. 421

20 Zaman,Gh.Vass,A.Lianu,C.,Competitivitatea comertului exterior al Romaniei in perspectiva comparativa, “Economistul”,noiembrie 2004.

21Iancu,A.,Integrarea ca proces de inlaturare a frontierelor economice,Oeconomica,2003

22 N.,Integrarea Romaniei in UE,expert in economie mondiala,fost ministru al comertului exterior,2004

24 Richard Falk,Globalization Needs a Dose of Democracy,in “International Herald Tribune”,October 5,2005

25 Jeffrey K. Liker, Timothy N. Odgen, Toyota Under Fire, New York,2011

26Barry C. Lynn, Cornered, Hoboken,2010,p.63

27 Jeffrey K. Liker,The Toyota Way,New York,2003,p.287

33 Dany Rodryk, The Globalization Paradox,New York ,2011,p.83

34 Ibid.,p.75

39 Ibid.,p.132

40 Ibid.,p.142

41 Friedman 2005,p.147

42 Naomi Klein,No logo,Munchen,2005,p.206.

43 Ibid.,p.274

44 Lynn 2005,p.112.

45 George si Wolf,2002,pagina 17