Globalizarea și relațiile [615057]

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova
Universitatea Tehnică a Moldovei
Facultatea de Inginerie Economică și Business

Referat
la disciplina
Economia mondială și relații economice
internaționale
Tema: “Globalizarea și relațiile
economice internaționale”

A efectuat st. gr. BA -161:
Felicia Barbu

A verificat lec.sup.:
Stela Cucoș

Chișinău 2019

2
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 3
Actualitatea și importanța ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 3
Scopul ș i obiectivele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 3
Baza informațională ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 4
Etimologia globalizării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 4
1 ESENȚA PROCESULUI DE GLOBALIZARE ………………………….. ………………………….. …… 5
1.1 Globalizarea economică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 6
1.2 Particularitățile procesului de globalizare la etapa actuală ………………………….. ……………….. 7
2 PREMISELE ȘI CONSECNȚELE GLOBALIZĂRII RELAȚIILOR ECONOMICE
INTERNAȚIONALE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 10
2.1 Premisele globalizării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 10
2.2 Consecințele globalizării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 10
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 14
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 15

3
INTRODUCERE
Actualitatea și importanț a
În contextul economic internațional actual nici o țară, oricît de mare și de bogată ar fi, nu se
poate izola de restul lumii fără a nu avea consecințe negative din punct de vedere al dezvoltării.
Specialiștii din domeniul relațiilor economice internaționale contribuie considerabil la
progresul Republicii Moldova , devenind deja o componentă a oricărui proiect dezvoltare micro –
sau macroeconomică. În condițiile economiei de piață, marea majoritate a agenților economici, dar
mai cu seamă inițiatorii de diverse proiecte de investi ții, de producție sau de comerț – sunt orientați
spre contacte cu lumea exterioară, punerea acestora pe picior de egalitate în capacitatea de tratare
și negociere a diferitor proiecte.
Republica Moldova are nevoie de economiști cu cuno ștințe vaste legate de problematica REI,
mai ales acum, când spațiul economic a devenit unul comun, internațional, și când doar politica,
în anumite limite, mai rămâne națională. Economia de piață națională a unei țări, nu poate exista
și nu poate fi viabi lă decât în cadrul și în legătură cu economiile de piață din celelalte țări. Totodată,
trebuie să se țină seama de faptul că economia mondială contemporană cuprinde o mare varietate
de economii naționale, aflate în stadii diferite ale evoluției lor: unele sunt țări puternic dezvoltate
din punct de vedere economic și dețin o pondere importantă în PIB -ul mondial (SUA, Germania,
Japonia, Anglia, Franța, Italia, Canada etc.), altele sunt țări în curs de dezvoltare și numeroase alte
țări sunt slab dezvoltate. [1]
Internaționalizarea tot mai intensă a relațiilor economice evident că a provocat apariția unei
entități complexe, a unui mecanism în care niciuna din piese nu poate să funcționeze independent
de celelalte sau să rămână inertă. În asemenea situație, apelăm la noțiunea de economie mondială.
Economia mondială reprezintă rezultatul unor procese evolutive, dinamice care se leagă, în primul
rând, de schimbul de mărfuri. Când acesta a căpătat o dimensiune la nivel internațional, se poate
spune că au apărut primel e fenomene legate de economia mondială.
Scopul ș i obiectivele
Globalizarea nu are ca scop depersonalizarea sau degradarea culturii locale, susțin unii analiști,
în timp ce alții consideră că fenimenul are deficiențe la nivel local. Globalizarea este așadar, un
sistem extrem de controversat. Economia mondială înregistrează în ultimii ani evoluții fără
precedent. Optimiștii susțin că globalizarea prin natura sa va îmbunătăți situația economică și
socială a fiecărui stat în parte, însă în proporții difer ite, în schimb, pesimiștii, consideră că prăpastia
dintre bogați și săraci se va adînci tot mai mult, fără șanse de redresare. Sarcina principală este de
însușire a celor mai importante metode și mecanisme, elucidarea formelor concrete de activitate,

4
la ef ectuarea unor tranzacții justificate cu partenerii străini, la determinarea problemelor și
adoptarea unor decizii eficiente și responsabile.
Baza informațională
În contextul globalizării economiei mondiale, relațiile economice internaționale s -au
diversifi cat și au căpătat noi dimensiuni. Ca urmare, și politica statelor naționale în acest domeniu
a dobândit noi valențe. Libertatea comerțului și specia lizarea internațională sunt ele mentele pe
baza cărora se formează cadrul în care se desfășoară relațiile economice dintre țările lumii,
cunoscut sub numele de diviziunea internațională a muncii. Cu alte cuvinte, diviziunea
internațională a muncii presupune relațiile care se stabilesc între statele lumii în procesul
dezvoltării producției și comer țului mondial, precum și rolul și locul fiec ărui stat in circuitul
mondial al valorilor materiale. Ea exprim ă relațiile ce se stabilesc intre economiile na ționale cu
privire la distribuirea activit ăților economice intre ele și arat ă modul de inserare, poziția și locul
fiecărei țări și grup de țări in economia mondial ă.
Integrarea tot mai relevantă pe plan mondial a economiilor naționale și diversificarea în plan
cantitativ și calitativ a relațiilor economice internaționale au ca efect o creștere neîncetată a
interdependențelor de ordin economic între țări. Am putea afirma că are loc nu doar o intensificare
a integrării regionale și interregionale, ci o eventuală globalizare a fenomenelor economice. Se
realizează nu doar expansiunea geografică a activităților e conomice peste hotarele naționale, ci și
integrarea funcțională a unor asemenea activități dispersate internațional. În asemenea situație,
este evident că își fac debutul o serie de instabilități și dezechilibre, care se rezumă la noțiunea de
probleme glob ale. În sens restrâns, problemele globale reprezintă fenomenele de ordin mondial,
care implică consecințe negative de nivel sporit, afectând o bună parte a populației și presupunând,
implicit, o soluționare dificilă atât a efectelor acesteia, cât și a prob lemei propriu -zise.

Etimologia globalizării
Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăți și în economia
mondială, care rezultă din comerțul internațional extrem de crescut și din schimburi culturale.
Descrie creșterea comerțului și a investițiilor datorită căderii barierelor și interdependenței dintre
state. În context economic, este des întâlnită referirea, aproape exclusivă, la efectele comerțului și,
în particular, la liberalizarea comerțului sau la liberul schimb.
Globalizarea și -a arătat debutul în anii ’90 ai secolului XX, sub denumirea de „economie fără
frontiere”, definiția sa demonstrând creșterea operațiunilor comerciale și financiare derulate prin
metode moderne, revoluția informatică și de telecomun icații, care permit desfășurarea
schimburilor „24 de ore din 24”.

5
1 ESENȚA PROCESULUI DE GLOBALIZARE
Societatea contemporană se caracterizează printr -un intens proces de globalizare. Într -un sens
larg, globalizarea este termenul întrebuințat pentru a desc rie un proces multicauzal care are drept
rezultat faptul că evenimentele care au loc într -o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai
ample asupra societăților și problemelor din alte părți ale globului. Într -un sens restrâns,
globalizarea economiei mondiale poate fi definită ca – procesul deosebit de dinamic al creșterii
interdependențelor dintre statele naționale, ca urmare a extinderii și adâncirii legăturilor
transnaționale în tot mai largi și variate sfere ale vieții economice, politice , sociale si culturale, și
având drept implicație faptul că problemele devin mai curând globale decât naționale, cerând, la
rândul lor, de asemenea o soluționare mai curând globală decât națională. Cu alte cuvinte,
globalizarea economică poate fi considera tă un proces de creștere a interdependențelor economice
între țări și a integrării piețelor mondiale. Ea este definită prin trăsătura ei esențială – intensificarea
mobilității internaționale a factorilor de producție, a ideilor și tehnologiilor. În continu are, în loc
de termenul „globalizarea economiei mondiale” vom utiliza doar termenul „globalizare”.
Globalizarea este, pe de o parte, stadiul la care a ajuns procesul real, pozitiv, de lungă durată,
a dezvoltării schimburilor internaționale, de mondializare a schimburilor economice și a
interdependențelor dintre economiile naționale și dintre state, iar pe de altă parte, reprezintă un
ansamblu tot mai integrat în care rolul statelor -națiune rămâne important, dar în care mișcările
economice nu se mai reduc do ar la schimburile internaționale. Globalizarea economiei mondiale
este favorizată de câțiva factori esențiali: accelerarea schimbărilor tehnologice, multiplicarea și
diversificarea schimburilor economice, viteza mare de circulație a capitalurilor, exigențe le mari
ale pieței mondiale, evoluția rapidă a managementului producției și a tranzacțiilor comerciale.
Chiar dacă aceste trei aspecte sunt întrețesute, este util să distingem efectele globalizării în fiecare
din mediile economice, politice și culturale. A lt aspect -cheie al globalizării este schimbarea în
tehnologie și inovație, în special în sectoarele transporturilor și telecomunicațiilor, despre care se
crede că au ajutat la crearea satului global primordial. Mondializarea este o mișcare mondială care
nu include liberalizarea. Mondializarea este mai mult declararea unui teritoriu specific – un oraș,
un municipiu, un stat, de exemplu – ca teritoriu internațional, mondial, cu responsabilități și
drepturi la scară internațională.
Acest proces constituie, în același timp un prim stadiu de redistribuire a puterii economice și
de accentuare a decalajelor și a diferențierilor sociale, la nivelul mondial. Un exemplu concludent
în această direcție îl constituie controversata reuniune a celor 135 de statemembre ale Organizației
Mondiale a Comerțului, de la Seattle (SUA) din 1999, unde subvențiile pentru agricultură și pentru
servicii, demonstrațiile stradale au fost subiecte fierbinți și au dovedit interesul pe care îl manifestă

6
omenirea pentru relațiile economice in ternaționale, și caracterul controversat al procesului de
globalizare.
1.1 Globalizarea economică
Globalizarea economiei mondiale impune crearea, la nivel macroeconomic, a unor strategii
capabile să asigure modernizarea structurilor tehnologice și product ive ale economiei, iar la nivelul
țării noastre, încadrarea eficientă a Republicii Moldova în diviziunea internațională a muncii și în
competiția mondială. La nivel microeconomic, orientarea
decisivă trebuie să fie către ridicarea nivelului de competitivit ate și a managementului superior a
unității economice.
Redusă la conceptele economice, se poate spune că globalizarea contrastează cu naționalismul
economic și cu protecționismul. Este înrudită cu economia de piață liberă și neoliberalismul.
Împarte o par te din caracteristici cu internaționalizarea și este, deseori, interschimbabilă, chiar
dacă unii preferă să folosească termenul de globalizare pentru lărgirea găurilor din granițele
naționale sau statale. Formarea satului global – o mai mare apropiere într e diferite părți ale lumii
odată cu creșterea posibilităților de schimburi personale, înțelegere mutuală și prietenie între
cetățeni „internaționali”, și crearea civilizației globale.
Globalizarea economică – patru aspecte se referă la globalizarea economi că ce indică patru tipuri
de fluxuri peste granițe, și anume:
 fluxuri de bunuri/servicii; de exemplu, liber schimb;
 fluxuri de persoane (migrația),
 de capital;
 de tehnologie.
O consecință a globalizării economice este îmbunătățirea relațiilor dintre dezvoltatorii aceleiași
industrii din diferite părți ale lumii (globalizarea unei industrii), dar și o erodare a suveranității
naționale asupra sferei economice. FMI-ul definește g lobalizarea ca și „creșterea în
interdependența economică a țărilor din într eaga lume, prin creșterea volumului și a varietății
tranzacțiilor de bunuri și servicii peste granițe, fluxul de capital internațional mult mai liber și mai
rapid, dar și o difuziune mai largă a tehnologiei” (FMI, World Economic Outlook, mai 1997).
Banca Mondială definește globalizarea ca „Libertatea și capacitatea indivizilor și a firmelor de a
iniția tranzacții economice voluntare cu rezidenți ai altor țări”.

7
1.2 Particularitățile procesului de globalizare la etapa actuală
Globalizarea este un proces comp lex, care își pune amprenta asupra tuturor sectoarelor de
activitate umană. Însă, fiind interesați în special de particularitățile economice ale acestui proces,
ne vom referi la următoarele:
1. Mondializarea cererii și a ofertei.
2. Apariția și intensificarea co ncurenței globale.
3. Extinderea capitalismului și a economiei de piață la scară globală.
4. Dominația sistemului financiar global, a piețelor de capital, în fața producției și a
comerțului.
5. Mobilitatea capitalului și extinderea fluxurilor internaționale de capital în afara triadei
SUA – Uniunea Europeana – Japonia, începând cu anii ’90.
6. Dereglementări prin care se facilitează libera circulație a factorilor de producție.
7. Specializarea producției de bunuri și servicii la scară globală, după criteriul avantajul ui
comparativ, mai ales în ceea ce privește forța de muncă și resursele.
8. Incidența crescută a delocalizărilor și externalizărilor.
9. Competiția globală pentru investiții străine.
10. Integrarea economică regională a țărilor în diverse structuri.
11. Dominația economică a Nordului asupra Sudului și concentrarea schimburilor economice
pe direcțiile Nord -Nord, Nord -Sud, ponderea schimburilor Sud -Sud fiind foarte scăzută.
12. Adâncirea diferențelor economice dintre țări și creșterea inegalității distribuției veniturilo r
și a consumului între indivizi.
13. Tendința concentrărilor de capital, sub forma corporațiilor, a achizițiilor și a fuziunilor.
14. Ascensiunea comerțului intracorporații, în fața celui interfirme.
De, asemenea, particularitățile specifice procesului de globali zare pot fi văzute prin altă prismă
– a formelor de manifestare. Din acest punct de vedere putem vorbi despre:
a. Comerțul internațional – o parte din ce în ce mai mare a bunurilor și serviciilor consumate
provin din importuri. În domeniul relațiilor financia re externe, procesul de globalizare se
oglindește, așadar, în creșterea mai rapidă a comerțului internațional față de producția
mondială. În perioada 1950 -1994, comerțul internațional a crescut de 14 ori, în timp ce
producția mondială a sporit de 5,5 ori. Dinamica rapidă a comerțului internațional
constituie o consecință a adâncirii diviziunii internaționale a muncii, a liberalizării
accesului pe piețele externe de bunuri și servicii, și a progresului tehnicii în domeniul
transporturilor și telecomunicațiil or.
b. Investițiile străine directe – factorii determinanți ai creșterii rapide a investițiilor străine
directe sunt: liberalizarea politicilor în domeniu; implementarea programelor de

8
privatizare, cu participarea investitorilor străini; achizițiile și fuzion ările de întreprinderi,
ca urmare a sporirii concurenței; noile tehnologii, care facilitează transporturile și
telecomunicațiile, precum și organizarea managementului firmelor implantate la mari
distanțe.
c. Piețele financiare – globalizarea activităților fin anciare a fost facilitată de progresele în
domeniul comunicațiilor și informaticii. Odată cu piețele financiare globale au apărut și
crizele financiare globale care au relansat discuțiile cu privire la avantajele și dezavantajele
procesului de globalizare.
Conform opiniei economistului britanic John H.Dunning, care s -a preocupat îndeaproape de
fenomenul globalizării și corporațiilor multinaționale, societatea contemporană are de -a face cu
două forme ale globalizării: una superficială și alta profundă. Prim a, dacă nu este vorba de o
interpretare greșită a termenului, are în vedere angajarea unei țări, ca entitate economică de sine
stătătoare, în schimburi comerciale, cu un singur produs, cu o altă țară, privită și ea ca entitate
distinctă. Cea de -a doua form ă a globalizării, care o distinge ușor de alte forme ale
internaționalizării, vizează tranzacțiile pe care un stat le efectuează cu un mare număr de state, din
toată lumea. Astfel, o firmă globală posedă sau controlează un număr mare de filiale amplasate în
diferite puncte ale Terrei și este angajată în alianțe sau rețele de afaceri pe aproape toate
continentele. Ea își procură factorii de producție de care are nevoie de oriunde este mai avantajos,
vânzându -și, în același timp, produsele și serviciile pe f iecare piață mai importantă a lumii. În mod
similar, o țară care este deschisă forțelor globalizării are relații comerciale, financiare și
investiționale foarte diversificate din punct de vedere geografic, iar valoarea asociată acestor relații
reprezintă o parte semnificativă a produsului ei brut. S -a format un adevărat trend universal în
cadrul căruia firmele și țările sunt mai integrate economic, drept urmare structura economiei
mondiale actuale fiind foarte diferită de cea pe care au cunoscut -o generații le anterioare.
Pornind de la aceste constatări, John H.Dunning menționează alte trei particularități ale
procesului de globalizare economică:
– În primul rând , el atrage atenția asupra semnificației acestui gen de tranzacții aflate în plină
ascensiune.
– În al doilea rând , se distinge creșterea valorii firmelor obținută peste hotare, producție
finanțată prin intermediul investițiilor directe de capital și avantajată de diverse alianțe strategice,
considerate ca fiind o formă de internaționalizare superioa ră comerțului propriuzis cu mărfuri.
– În al treilea rând , în economia mondială au apărut semne clare că agenții economici majori
și-au schimbat modul lor de a gândi și a acționa, adoptând un comportament adecvat noilor
exigențe ale pieței. Aceste trăsătur i nu sunt uniforme pentru toate firmele, sectoarele și țările. Unele
piețe, cum este cea financiară, beneficiază de un grad de globalizare mai înalt, altele, cum ar fi cea

9
tehnologică, rămân la nivel național sau regional. De aceea John H.Dunning consideră că
trăsăturile amintite sunt pe deplin aplicabile membrilor ce alcătuiesc Triada economică și mai puțin
altor zone geografice caracterizate prin subdezvoltare.

10
2 PREMISELE ȘI CONSECNȚELE GLOBALIZĂRII RELAȚIILOR
ECONOMICE INTERNAȚIONALE
2.1 Premisele globalizării
Premisele generice ale globalizării relațiilor economice internaționale constau în:
 Creșterea nivelului de cultură, concomitent cu rafinarea și uniformizarea gusturilor
consumatorilor.
 Accesul general la informația globală, ca urmare a progres ului tehnologic și a difuziei mari
a telecomunicațiilor.
 Reducerea progresivă a mecanismelor protecționiste, de natură netarifară și a taxelor
vamale, ca urmare a rundelor de negocieri multilaterale, în cadrul organismelor și
organizațiilor economice mondi ale și regionale.
 Dezvoltarea infrastructurii și a tuturor formelor de transport internațional.
 Dereglementarea unor piețe, cum este cea a telecomunicațiilor sau cea a transportului
aerian.
 Extinderea cooperării la nivel de corporații.
 Expansiunea turis mului internațional.
Pentru a înțelege și descrie globalizarea, nu este suficient să ne concentrăm asupra primelor
motoare și fenomene care au determinat -o. La fel de importante sunt și consecințele și efectele
pe care aceasta le produce.
2.2 Consecințele globalizării
Consecințele decurg din faptul că îndatoririle tradiționale ale statului sunt îndeplinite în mai
mică măsură. Aceasta se manifestă, parțial datorită faptului că statele, acționând în concordanță cu
ideologia neoliberală și adaptându -se global izării s -au transformat din „păzitori ai bunului național
public” în „păzitori neoliberali ai capitalului privat internațional”, în dependență de funcționarea
unui sistem de piață liberă mondială. Pe de altă parte, pentru că procesul de globalizare a căpăt at
forță proprie, statele devin, în mod obiectiv, mai puțin puternice, mai puțin capabile să
îndeplinească îndatoririle „sociale” tradiționale, cum ar fi redistribuirea bunăstării și protejarea
mediului înconjurător. Mai mult, ele devin mai puțin capabile să îndeplinească îndatoriri necesare
capitalului internațional: asigurarea drepturilor proprietății, asigurarea ordinii sociale, lupta contra
criminalității, asigurarea păcii etc.
Autoritatea statului este legată de apartenența lui la un anumit teritoriu. În cazul globalizării,
granițele devin permeabile, din ce în ce mai multe procese au, în prezent, un caracter

11
transfrontalier, unele nici măcar nu pot fi localizate (deoarece provin din „realitatea virtuala”).
Statelor le este greu, dacă nu imposibil, să r eglementeze aceste procese care au, uneori, chiar efecte
îngrijorătoare asupra economiei, societății și/sau politicii naționale. După cum se va vedea, statele
își recâștigă o parte din capacitatea de guvernare prin afirmarea autorității la un nivel superio r, în
instituții politice regionale și în organizații interguvernamentale. Totuși, putem afirma că este în
scădere capacitatea și voința de a guverna.
Acest lucru reprezintă o amenințare pentru calitatea vieții într -o lume globalizată, deoarece
duce la patru „deficite de guvernare” majore: social, democratic, ecologic și de securitate.
a. Deficitul social
Există un deficit social, sub două aspecte. Mai întâi, globalizarea invită statele să creeze „avantaje
naționale comparative” cu alte state, care favorizează companiile transnaționale și investitorii.
Încercând să creeze un climat economic național competitiv, statele riscă să se trezească implicate
„într-o cursă spre abis”. Se renunță la măsurile de protecție socială; se micșorează taxele pe capita l,
pe venituri și pe profitul ușor transferabil în altă zonă geografică; se micșorează alocațiile pentru
cei nevoiași și astfel crește diferențierea dintre săraci și bogați în țara respectivă. De asemenea,
globalizarea mai ridică și problema „echității int ernaționale”. Există o relație intrinsecă între
spațiul economic și spațiul social, referitoare la aspectele de redistribuire.
O economie de piață organizată provoacă probleme sociale în ceea ce privește redistribuirea
produsului intern brut, înțelegând pr in aceasta că se cere o anumită echitate în distribuirea acestuia.
Acum, când spațiul economic se globalizează, chestiunea socială se globalizează și ea. Astfel,
globalizarea invită la lărgirea (teritorial vorbind) problemelor de redistribuire dar, în acel ași timp,
globalizarea slăbește potențialul pentru redistribuire din cauza primatului pieței asupra statului.
O altă problemă socială este dificultatea de a crea suficiente locuri de muncă. Ea are doi factori
determinanți. Mai întâi, din cauza inovațiilor tehnologice, se schimbă structura pieței muncii:
locurile de muncă slab plătite pentru forța de muncă necalificată sunt tot mai puține, dar crește
numărul locurilor de muncă prost plătite pentru cei cu o educație mai solidă. Cei fără studii de
specialitate sunt excluși. Acest lucru provoacă o neconcordanță între forța de muncă existentă și
locurile de muncă oferite. În același timp, din cauza globalizării, forța de muncă venită din țări mai
puțin dezvoltate afectează piața muncii din țările cu mai multe loc uri de muncă. Pe scurt, numai
cei puternici își pot menține locurile de muncă pentru a avea un venit asigurat. Chiar și pătura de
mijloc a societății pierde teren în fața celor care obțin profituri din capital, a celor care profită de
pe urma funcțiilor administrative sau care instruiesc în domeniul noilor tehnologii. În același timp,
în economiile mai puțin maturizate, mulți oameni sunt încă excluși din viața economică, trăind în
sărăcie și fiind exploatați. Nu este vorba doar de venituri.

12
O altă proble mă se referă la condițiile foarte grele de muncă. În țările sărace, sunt exploatați
copiii, securitatea muncii este, practic, inexistentă, programul de muncă este supradimensionat,
libertatea de asociere în sindicate – restrânsă, iar plata este insuficient ă. Desigur, tocmai acestea
sunt țările unde companiile occidentale își pot fabrica mai ieftin produsele și piesele de schimb.
Pentru toate acestea există cifre reale care le dovedesc. Dar deficitul social este, de fapt, mult mai
adânc. În țările mai puțin dezvoltate oamenii iau cunoștință, trecător, de la TV, din filme, din
reclame, de „viața bogată” din Occident. Se poate spune că acest lucru accentuează sentimentul de
frustrare al oamenilor. Astfel, spațiul social devine „unic” din cauza comunicațiilor transfrontaliere
și circulației informației.
b. Deficitul democratic
Pe lângă deficitul social, apare și un deficit democratic, iar noțiunea cuprinde două probleme.
În primul rând, democrațiile naționale slăbesc. Statul este mai puțin capabil să mențină valoril e
societății, astfel politica sa devenind mai puțin credibilă. Sistemul de instituții interguvernamentale
adâncește deficitul democratic. Suveranitatea popoarelor, așa cum este ea garantată de
parlamentele naționale, este limitată la politicile naționale. Cu cât aceste politici sunt înglobate
într-un mediu politico -judiciar supranațional, cu atât parlamentele își pierd din importanță. În cazul
tratatelor internaționale, parlamentele au doar dreptul de veto. Mai mult chiar, organizațiile
internaționale nu au parlament, iar dacă au (ex.: UE), puterea parlamentară este restrânsă. Pe scurt,
cu cât nivelul internațional și supranațional capătă mai multă importanță pentru guvernarea lumii,
cu atât se restrânge puterea parlamentelor naționale și crește deficitul de democrație.
c. Deficitul de securitate
O amenințare pentru ordinea socială globală în lumea de astăzi reprezintă violența izvorâtă din
statele prăbușite și instabile: Rwanda, Congo, Yugoslavia, Etiopia, Somalia, Sri -Lanka, Cecenia,
Irak etc. Este dificil pentru comunitatea internațională să se amestece din cauza naturii războiului
civil, din cauza părerilor diferite ale membrilor comunității internaționale și din cauza că
intervenția în războaiele civile este limitată de Carta ONU numai la acele situații care pun în
pericol stabilitatea internațională.
Acest deficit de securitate cauzează problema refugiaților. Oamenii din statele respective caută
adăpost în zone mai sigure. Numărul refugiaților crește cu repeziciune, iar pentru țările de
destinație este adesea foarte greu să determine, dacă solicitantul de azil este refugiat politic sau
economic. Securitatea este amenințată și de creșterea criminalității internaționale și de
„supraviețuirea criminalității naționale”. Prima este desfășurată de organizații c riminale
profesioniste care folosesc cu success tehnologia avansată și libertatea de mișcare, a doua este

13
activitatea membrilor lumii interlope din toata lumea, care sunt excluși de la uzufructul
globalizării. Ambele amenință ordinea socială, dar necesită măsuri de contracarare diferențiate.

d. Deficitul ecologic
Există și un deficit al mediului înconjurător. Mediul natural al planetei se deteriorează rapid.
Cauzele principale sunt efectele externe negative ale producției economice și ale consumului.
Aces te efecte cresc direct proporțional cu creșterea economică globală. Situația devine cu atât mai
greu de stăpânit, cu cât statele au standarde ecologice diferite. În economia globală, este mai
atractivă din punct de vedere economic posibilitatea de a aplica standarde cât mai scăzute (și nu
numai cu privire la mediu, ci și la sănătate, și condiții de muncă), deci se manifestă o presiune de
sus în jos. Statele se concentrează asupra „guvernării economice” și tind să neglijeze problemele
ecologice. În plus, mul te probleme de mediu nu sunt numai pe plan național, ele având un caracter
global. Statele naționale nu se simt răspunzătoare pentru ele, dar nici nu există un organism
international suficient de puternic care să poată proteja eficient Pământul împotriva „consumului
autodistructiv” al speciei umane. Evoluțiile și reacțiile față de aceste deficite fac și ele parte din
globalizarea lumii. Pe lângă consecințele globalizării, putem observa și efectele reacționiste la
acest proces:
 oamenii reacționează împotriv a globalizării imaginilor și valorilor americane prin
sublinierea propriilor rădăcini și a identității locale;
 oamenii reacționează împotriva primatului tehnologiei și economiei, prin revitalizarea
valorilor spirituale și emoționale;
 oamenii reacționează împotriva materialismului universal prin sublinierea valorilor
nemateriale;
 oamenii reacționează la deplasarea capacității de guvernare spre zona supranațională,
cerând descentralizarea și luarea deciziilor la nivel local;
 oamenii reacționează împotriva ne siguranței, cerând „protecție față de străinul periculos”
care poate fi un refugiat străin, o cultură străina, un produs străin sau un investitor străin.
Aceste reacții dau procesului de globalizare caracterul său formal. Unele dintre aceste reacții
au căp ătat o structură instituțională (ex.: mișcări religioase, ONG -uri, mișcări sociale).

14
CONCLUZII
O analiza obiectivă a procesului de globalizare de până acum, atestă faptul că avantajele
economice înclină mai mult spre țările dezvoltate și către marile pute ri economice unde își găsesc
originea societățile transnaționale. În acest sens, acționează și mecanismul financiar mondial care
prin instituțiile sale FMI, Banca Mondială, Organizația Mondială a Comerțului, dominate de
marile puteri economice, avantajează într-o proporție covârșitoare țările dezvoltate implicate în
acordarea de credite, înfăptuirea investițiilor străine directe, instituțiile, societățile transnaționale
și statale creditoare obțin profituri ridicate. În concluzie, globalizarea este o realitate probabil
ireversibilă și orice țară care -și pregătește temeinic viitorul se vede nevoită să interfereze cu ea.
Sub impactul globalizarii – proces de cea mai mare complexitate si amploare a lumii
contemporane – s-a schimbat paradigma cresterii eco nomice. Toate modelele alternative de
productie sunt axate in prezent pe competitivitate si performanta deoarece numai in acest fel este
posibil ca diferitele tari sa participe eficient la diviziunea internationala a muncii si la circuitul
economic mondial .

15
BIBLIOGRAFIE

1. https://conspecte.com/Macroeconomie/relatiile -economice -internationale.html
2. https://www.scribd.com/doc/39463467/RELATII -ECONOMICE -INTERNATIONALE
3. http://www.stiucum.com/economie/microeconomie -si-macro economie/Relatiile –
economice -internatio94182.php
4. Alexandru Gribincea – “Relațiile economice internaționale ”, Chișinău, 2013.
5. http://www.stiucum.com/economie/microeconomie -si-macroeconomie/Relatiile –
economice -internatio94182.php