Globalizarea Si Mediul Inconjurator
GLOBALIZAREA ȘI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
CUPRINS
Introducere
1. Globalizarea
1.1. Interdependența, caracteristică a globalizării
1.2. Caracterul pluridimensional al globalizarii
1.3. Aprecieri generale privind efectele globalizarii
2. Globalizarea și mediul
2.1. Dezvoltarea economică și criza mediului înconjurător
2.2. Limite ale politicilor de dezvoltare
2.3. Actori și stakeholders în procesul de degradare a mediului
3. Dezvoltarea durabilă și responsabilitatea socială corporatistă
3.1. Scurt istoric al dezvoltării durabile
3.2. Dezvoltarea durabilă. Concept, principii, obiective
3.3. Responsabilitatea socială corporatistă
4. Responsabilitatea socială corporatistă în cadrul Pegasus Agriculture
4.1. Strategii de dezvoltare durabilă la nivel global
4.2. Concluzii
5.Concluzii finale
6. Bibliografie
Introducere
S-a scris despre globalizare că este o ideologie, o strategie sau un fenomen controversat, confuz și complex, cu implicații asupra tuturor componentelor vieții economice, sociale si politice.
În literatura de specialitate s-a încercat definirea acestui fenomen pornind de la diverse arii de activitate: economie, management, politică, sociologie, domeniu tehnologic, al telecomunicațiilor, etc, sau în unele cazuri, direct de la efectele globalizării diferite ca proporție și destinație.
Pornind de la premiza că globalizarea implică în primul rând o întindere a activităților sociale, politice și economice peste granițe, astfel încât evenimentele, deciziile și activitățile dintr-o regiune a lumii să aiba semnificații pentru indivizi și comunități din regiuni indepartate ale globului, s-au diferențiat de-a lungul timpului doua opiniii majore: globalizarea – sursă a bunăstării – versus – globalizarea – sursa tuturor problemelor cu care ne confruntam în zilele noastre.
De la această a doua idee am pornit în realizarea lucrării de față, prin sublinierea anumitor aspecte ale globalizării, efecte, îndeosebi cele asupra mediului înconjurător și posibilelor solutii.
Lucrarea „ Globalizarea si mediul inconjurator” cuprinde 4 capitole: 3 capitole ce tratează aspectele teoretice și capitolul 4 reprezentat de studiul de caz în domeniu responsabilității sociale corporatiste.
Capitolul 1 intitulat „Globalizarea” prezintă, prin intermediul celor 3 subcapitole, definiții, teorii, dimensiuni și alte aspecte generale privind fectele fenomenului numit globalizare. Se pune accentul, în mod deosebit pe dezvoltarea economică – punctul de start al globalizării și chiar motorul acesteia. În fond, în unele accepțiuni, globalizarea este mai întâi un proces geoeconomic și abia apoi un fenomen geopolitic și geocultural.
Pornind de la ideea că „lumea ca un loc unic…un cadru conceptual în care globalizarea mentine rolul important de incluziune și totalitate, dar care totodata, permite lumii sa reziste în fata unor procese complexe cu consecinte dintre cele mai diverse” am ajuns la descrierea unor situații în care globalizarea, prin dimensiunea sa economică, nu „permite lumii să reziste” ci mai degrabă conduce la o lume care face din ce în ce mai greu, sau nu mai poate face față schimbărilor (cel puțin în domeniul mediului înconjurător).
Capitolul 2, „Globalizarea și mediul” continuă ideea prezentată în primul capitol. Sunt prezentate, pe rând, tendințele actuale în ceeea ce privește starea mediului în raport cu dezvoltarea sistemelor socio-economice, limite ale politicilor de dezvoltare, actori și stakeholders în procesul de degradare a mediului și nu în ultimul rând, daca nu o soluție, cel putin o condiție în procesul de dezvoltare – protecția mediului înconjurător.
Capitolul 3, „Dezvoltarea durabila și responsabilitatea socială corporatistă” prezintă ultima teorie, soluție sau chiar „trend” în materie de prezervare a calității mediului înconjurător și chiar asupra calității vieții în complexitatea sa, sub aspect economic și social.
În acest capitol se prezintă conceptul de dezvoltare durabilă care desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică, a căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între sistemele socio-economice și elementele capitalului natural, un scurt istoric al dezvoltării durabile, principii, obiective și dimensiuni.
Capitolul 4 prezintă studiul de caz efectuat în domeniul agricol-financiar și anume responsabilitatea socială corporatistă integrată în compania Pegasus Agriculture. În cadrul studiului am încercat sa enumăr câteva dintre politicile de sustenabilitate integrate atât la nivel global, cât și în România si Dubai de către Pegasus Agritech, succesele dobândite, cât și situațiile rezultate în urma nerespectării propriilor politici de sustenabilitate.
1. Globalizarea
În contextul actual al unei crize ce a cuprins întregul mapamond, cu efecte dintre cele mai dramatice, este invocată, tot mai des, noțiunea de globalizare, un fenomen care, în opinia celor mai pesimiști a stat la baza tuturor problemelor.
Globalizarea, deși nu un fenomen nou (în unele opinii apariția globalizării a coincis cu marile descoperiri geografice) și în nici un caz un fenomen împlinit, a devenit aproape un cliseu, o lozincă, un termen la modă, folosit de ceva timp în dezbaterile politice, publicistice și științifice în mod inflaționist și care este privit, pe de o parte, ca o „amenințare” și pe de cealaltă parte, ca o „oportunitate”. Zigmunt Bauman scria despre temenul „globalizare” că a devenit repede lozincă, incantație magică, paspartu capabil să deschidă porțile tuturor misterelor prezente și viitoare.
În pofida „notorietății” de care beneficiază, nu există, totuși, o definiție a globalizării într-o formă universal acceptată, și probabil nici definitivă. Motivul rezidă din faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând diverse domenii ale unei societați; poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc. În timp, s-au dat diferite definiții globalizării, nici una însă pe deplin satisfăcătoare, deoarece implicațiile pe care acest fenomen le are asupra tuturor componentelor vieții economice și sociale determină apariția numeroaselor curente de opinie în legătură nu doar cu ceea ce reprezintă aceasta, dar și cu ceea ce implica ea. Este greu să definești un fenomen confuz încă atât de complex, fiecare autor evidențiind o anumită latură sau dimensiune a sa.
Literatura de specialitate prezintă globalizarea drept un fenomen extrem de controversat, mulți autori încercând să definească aceasta notiune prin prisma preocupărilor și a domeniului în care activează, fie că este vorba de economie, management, politică, sociologie, domeniu tehnologic, al telecomunicațiilor, iar alții, pornind în încercarea de a defini fenomenul, chiar de la efectele acesteia, diferite ca proporție și destinație. În eforturile de a identifica diferențele ce trebuie înlăturate cît și a aspectelor ce trebuie evidențiate, unii specialiști pornesc de la ariile geografice, iar alții pornesc de la poziția socială, justificată de sistemul industrial de producție-consum. Astfel, globalizarea reprezintă procesul prin care distanța geografică devine un factor tot mai putin important în stabilirea și dezvoltarea relațiilor transfrontaliere de natură economica, politică și socio-culturală.
1.1. Interdependența, caracteristică a globalizării
Globalizarea este, cert, un fenomen complex, omniprezent și multidimensional, care afectează toate domeniile de activitate umană și implicit toate statele. Globalizarea implică în primul rând o întindere a activităților sociale, politice și economice peste granițe, astfel încât evenimentele, deciziile și activitățile dintr-o regiune a lumii să aiba semnificații pentru indivizi și comunități din regiuni indepartate ale globului. Astfel, îndelung discutată și analizată, globalizarea a devenit astăzi un fenomen obiectiv, fără precedent în istoria universală, prin amploarea și evoluția sa.
Se afirmă la scară largă că trăim într-o eră în care cea mai mare parte a vieții sociale este determinată de procese globale, în care culturile naționale, economiile naționale și granițele naționale se destramă. Elmar Altvater chiar definește globalizarea ca un proces de surmontare a granițelor apărute de-a lungul istoriei, (globalizarea ) devenind astfel sinonimă cu eroziunea (dar nu și cu dispariția) suveranității statelor naționale și înfățisându-se ca o "detașare" a economiei de piață față de normele morale și legăturile instituționalizate dintre societăți.
În contextul în care magnitudinea crescândă, accelerarea și profunzimea impactului fluxurilor și companiilor transcontinentale ce modelează la scară largă interacțiunile sociale, apropie comunități distante și extinde relațiile de putere de la nivel de regiune, continent la întreaga lume, Anthony Giddens afirma că globalizarea reprezintă intensificarea relațiilor sociale de pretutindeni prin care locuri aflate la mare distanță unele de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procese care au loc într-un loc de la mulți kilometri depărtare și viceversa …. Totuși globalizarea diferă de celelalte forme de intensificare a interdependențelor între națiuni, implicând un proces calitativ, bazat mai degrabă pe o piață globala consolidată a producției, distribuției și consumului, decât pe piețele autonome. Ea implică, de asemenea, creșterea atât a riscurilor dar și a oportunităților cât și creșterea interdependențelor și legăturilor în lumea moderna, ca urmare a dezvoltării fără precedent a fluxurilor de bunuri și servicii, a capitalurilor, informațiilor, precum și mobilitatea ridicată a persoanelor. Procesul este condus de cuceririle tehnologice, reducerea costurilor tranzacțiilor și are drept actori societățile transnaționale.
Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăți și în economia mondială rezultată din comertul internațional extrem de crescut și din schimburi culturale, în speță transformarea într-o organizare spațială a relațiilor sociale și tranzacțiilor, exprimată prin fluxuri transcontinentale sau inter-regionale și rețele de activități, interacțiuni și putere. Cu toate că este deseori dezbătută ca fiind un fenomen cauzator de turbulență și schimbare, globalizarea constituie, de fapt, termenul folosit pentru efectul colectiv, schimbarea care are loc în urma implicării globale. Globalizarea este cauzată de 4 forme principale de mișcare a capitalului în cadrul economiei globale și anume: capitalul uman, capitalul financiar, capitalul resurselor și capitalul puterii.
Amploarea fenomenului, însă, nu se rezuma doar la cele trei aspecte esențiale: politic, social și economic, ci reprezintă interdependența crescândă a societății umane, legăturile sociale, economice, politice, culturale și nu doar a acestora, ce traversează granițele dintre state și condiționează în mod decisiv soarta celor care trăiesc în fiecare dintre ele.
Globalizarea denotă sistemul unitar mondial, ceea ce înseamnă că, într-o oarecare măsură, vom privi lumea ca fiind o singură ordine socială, culturală și economică, Roland Robertson chiar referindu-se la conceptul de globalizare ca la micșorarea lumii și la mărirea gradului de conștientizare a lumii ca un întreg”
Această dezvoltare constituie esența globalizării care îmbracă diverse forme de manifestare: universalizarea științei, fluxuri comerciale și financiare la nivel mondial, globalizarea piețelor financiare, producție integrată la nivel trans național, întreprinderi transnaționale, mass-media prezentă global, internet-ul, turismul și mișcările de migrație socială la scară mondială, fricțiunile între spațiile culturale, exploatarea intensivă a mediului, etc.
Impactul globalizării asupra dezvoltării contemporane este atât de mare, încât a indus noi disparități și noi decalaje, a somat la o revizuire a priorităților, chiar la gândirea unor noi modele de dezvoltare.
1.2. Caracterue globalizare ca la micșorarea lumii și la mărirea gradului de conștientizare a lumii ca un întreg”
Această dezvoltare constituie esența globalizării care îmbracă diverse forme de manifestare: universalizarea științei, fluxuri comerciale și financiare la nivel mondial, globalizarea piețelor financiare, producție integrată la nivel trans național, întreprinderi transnaționale, mass-media prezentă global, internet-ul, turismul și mișcările de migrație socială la scară mondială, fricțiunile între spațiile culturale, exploatarea intensivă a mediului, etc.
Impactul globalizării asupra dezvoltării contemporane este atât de mare, încât a indus noi disparități și noi decalaje, a somat la o revizuire a priorităților, chiar la gândirea unor noi modele de dezvoltare.
1.2. Caracterul pluridimensional al globalizarii
Dintre toate dimensiunile pe care le îmbraca globalizarea, fără nici un dubiu, cea mai reprezentativă este dimensiunea economică, acesta fiind una dintre cele mai importante cauze și în acelasi timp forța motrice pentru procesele de globalizare din celelalte domenii.
Pornind de la idea că globalizarea desemnează ansamblul fenomenelor ce rezultă din deschiderea crescândă a economiilor spre mărfuri și capitaluri străine, aspect foarte vizibil în zilele noastre, se ajunge la concluzia ca globalizarea se bazează în primul rand pe intensificarea relațiilor economice internaționale, intensificare datorată în cea mai mare măsură companiilor multinaționale din statele cele mai industrializate, sau schimburile cu regiuni îndepărtate, delocalizarea întreprinderilor, deplasarea forței de lucru și liberalizarea mișcărilor de capital. Favorizând toate aceste elemente, în special a schimburilor și a mobilității capitalului, globalizarea pune în contact sisteme diferite pe planul dezvoltării economice și al organizării sociale.
În context economic, este des întalnită referirea aproape exclusivă la efectele comerțului și în paticular la liberalizarea comerțului sau la liberul schimb. Astfel, era normal ca George Soros, de pilda, să dea globalizării o definiție preponderent economică: globalizarea reprezintă mișcarea liberă a capitalului însoțita de dominația crescândă a piețelor financiare globale și a corporațiilor multinaționale asupra economiilor naționale.
Dimensiunea economica a globalizării reprezintă, fără nici un dubiu, un factor esential, un punct de start, însă, globalizarea cuprinde cu mult mai mult decât integrarea sporită a economiei mondiale; de aceea ea nu poate fi limitată strict la procesele economice. Astfel, chiar daca globalizarea este mai întâi un proces geoeconomic este, în același timp, și unul geopolitic și geocultural. Dimensiunea economica a globalizării nu ar fi ajuns la aceste cote dacă nu ar fi existat interacțiunea cu cei doi factori: politic și socio-cultural.
Diferitele dimensiuni formează împreună cu “globalizarea” mulțimi de intersecție diferite. Este important de văzut ce anume poate fi subordonat conceptului de globalizare, acesta neepuizându-se, în nici un caz, în procesele economice, chiar dacă globalizarea economică poate fi un punct de start și o forță motrice semnificativă. La fel de important este și faptul că trebuie să înțelegem că nu totul face parte din procesul de globalizare și nu totul este determinat în mod decisiv de acesta, motiv pentru care globalizarea a incetat demult sa mai fie o problema privita strict din punct de vedere economic, influentand în egala masura toate elementele importante ale unei societati.
Atunci când diferențiem dimensiunile globalizării este important să observăm că acestea nu pot fi delimitate în mod clar una ce cealaltă. Astfel, pentru a numi doar un exemplu, problemele globale legate de mediu nu pot fi cercetate izolat nici de dimensiunea “economie” și nici de dimensiunea “politică”. Această rețea globală nu numai la nivelul actorilor, ci și la cel al domeniilor tematice, reprezintă una dintre particularitățile globalizării.
Globalizarea reprezintă procesul prin care distanța geografică devine un factor tot mai puțin important în stabilirea și dezvoltarea relațiilor transfrontaliere de natură economică, politică și socio-culturală. Rețelele de relații și dependențele dobândesc un potențial tot mai mare de a deveni internaționale și mondiale. Insă, pe de o parte, ,,geografia’’ pierde din relevanță datorită noilor tehnologii, noilor strategii ale actorilor economici, precum și politicilor acestora, atît de ordin național, cît și internațional. Globalizarea este o forță care restructurează societatea, instituțiile de guvernare și ordinea mondială, reorganizează economiile naționale, deteritorializând activitatea economică, ce capătă dimensiuni transnaționale, astfel că spațiul economic național nu se mai suprapune peste limitele teritoriului național.
Viteza deosebită cu care globalizarea a cuprins întreaga lume i-a făcut pe unii specialiști să aprecieze că trăim transformări profunde care vor rearanja politica și economia secolului următor. Nu vor mai fi economii naționale, atunci când acest proces va fi încheiat. Tot ceea ce va mai rămâne în cadrul unor granițe vor fi oamenii, care vor compune națiunile….. Cu alte cuvinte, tot ceea ce ține de activitatea economică va aparține unei economii gobale, în care naționalul va fi foarte grei de identificat, iar bunăstarea oamenilor va depinde de succesul marilor corporații și nu se succesul fiecarei națiuni.
În timp ce modificările generate de implicarea forțelor pieței și sectorului privat sunt de natură să redefinească contextul ideologic și juridico-instituțional al dezvoltării, transformările privind natura și utilizările tehnologiei contribuie, în schimb, la redefinirea modalităților în care țările lumii își asigură creșterea și dezvoltarea lor economică. În acest context globalizarea devine din ce în ce mai puternică datorită faptului că oamenii au început să simtă tot mai clar noile oportunități deschise de utilizarea tehnologiilor noi, precum și de punerea în practică a noilor strategii și politici; în consecința, relațiile la nivel internațional sunt mai ușor de stabilit, iar oamenii, mărfurile și simbolurile sunt eliberate de contextul geografic.
Impactul globalizării poate fi văzut la fiecare pas în orice domeniu, din cauza efectului orasului global putem observa îmbunătățiri în economie, politică, medicină, învățământ, comerț, transport și multe altele. Anumite impacte sunt de asemenea cu două fețe din cauza continuei creșteri a interdependențelor între țări în cadrul unor serii de domenii, ca urmare a volumului și varietății crescânde a tranzacțiilor peste graniță a serviciilor și bunurilor, rapidei difuziuni a tehnologiei și a legislației din ce în ce mai puțin restrictive.
Fenomenul de accentuare a concurenței determinat de creșterea rolului sectorului privat, pe de o parte, și impactul noilor tehnologii, pe de altă parte, explică de ce multe firme, piețe și chiar ramuri industriale întregi au dobîndit un caracter global, în sensul că activitățile generatoare de valoare adăugată se desfășoară în mai multe țări, atît dezvoltate, cît și în curs de dezvoltare, precum și în interiorul, dar și între diferitele regiuni ale lumii. Un cumul de factori acționează în direcția expansiunii schimburilor internaționale cu servicii și a amplificării rolului serviciilor în viața economică internațională. Dintre acestea se evidențiaza creșterea susținută sub aspectul revoluției tehnologice contemporane a importanței input-urilor de servicii în producția industrială în raport cu munca fizică și input-urile materiale, creșterea substanțială a capacității serviciilor de a participa la circuitul economic mondial ca urmare a progreselor tehnologice spectaculoase din domeniul informaticii și telecomunicațiilor, schimbările intervenite în structura cererii și a piețelor precum și accenturarea procesului de globalizare a activităților economice sub incidența corporațiilor transnaționale.
Fără îndoială, inovațiile de ordin tehnic, și mai ales cele din domeniul informaticii și al comunicațiilor, au jucat și mai joacă, încă, un rol central. Internet-ul este, din multe puncte de vedere, emblema globalizării. Globalizarea piețelor financiare, transferul unor sume inimaginabile în câteva secunde în jurul globului nu ar fi posibile fără această tehnologie și nici organizarea producției integrate la nivel transnațional. Privită ca și proces economic, globalizarea acordă prioritate circulației capitalului, bunurilor și serviciilor, a muncii și a activităților desfășurate la nivel mondial, toate acestea cunoscând un avânt incredibil.
Dezvoltările semnificative în tehnologie, comunicații și transport sunt principalii factori care au răspândit acest proces la nivel mondial. Just as this process has brought uncertainty, risks and financial burdens, it also presents various advantages and opportunities. Acest proces a provocat incertitudine în privința riscurilor și a sarcinilor financiare, însă, prezinta și diverse avantaje și oportunități.
Globalizarea transformă natura activității economice. Piețele globale, competiția globală și managementul global au reprofilat fundamental obiectivele, organizarea și comportamentul firmelor. Globalizarea este larg asociată cu revoluția tehnologică în transporturi, comunicații și procesarea datelor. Aceste evoluții au schimbat ceea ce se produce și modul cum se produce. Mulți observatori au caracterizat, în această perspectivă, economia globală ca „informațională”, „bazată pe cunostințe (sau cunoastere)”, „post-industrială” sau „economie de servicii”. Cu o largă cuprindere, Alvin si Heidi Toffler afirmă că istoria umanității a intrat în „al treilea val” al societății informaționale, după „primul val” al vieții rurale și „al doilea val” al civilizației industriale. Mai mult chiar, anumiți cercetători asociază expansiunea relațiilor globale cu declinul sau chiar dispariția capitalismului. Astfel, unele aserțiuni vorbesc despre „capitalismul târziu”, sugerând că acest mod de producție se apropie de final, sau despre „societatea post-capitalistă”, sugerând că a fost depășit deja capitalismul. Tot mai multe activități sunt în prezent „globale”: de la telecomunicații la piețe, producție, sferă monetară și financiară, organizații globale etc.
Due to the "new human condition" globalization has brought about, mankind can develop an important foundation for uniting around common values like peace, dialogue and understanding. Având în vedere noile condiții, globalizarea a dezvoltat un nou fundament în jurul valorilor comune.
Roland Robertson în lucrările sale concentrează și totodată oferă o formulare complexă asupra ideii de „compresie a lumii”. El concepe „unicitatea lumii” ca fiind un context care determină din ce în ce mai mult relațiile sociale și totodată, un cadru de referință prin care agenții sociali îsi concep existența, identitățile și acțiunile. Prin urmare, în opinia sa, unicitatea globala nu implica o uniformizare simplista de tipul „culturii globale” ci este o conditie fenomenologica și sociala complexa, „conditia umana globala”, în care se îmbină diferite sfere ale existenței omenești.
Pentru Robertson, globalizarea reprezinta interactiunea din ce în ce mai mare a acestor sfere ale vietii umane și astfel, „ lumea ca un loc unic” implica transformarea acestor forme de viata pe masura ce intra tot mai mult în contact una cu cealalta. Una din calitatile teoriei lui Robertson consta în faptul ca aceasta ofera un cadru conceptual în care globalizarea mentine rolul important de incluziune și totalitate, dar care totodata, permite lumii sa reziste în fata unor procese complexe cu consecinte dintre cele mai diverse.
Experienta locala trebuie extrapolata la „nivelul unei singure lumi” iar practicile locale și diversele stiluri de viata trebuie analizate și evaluate, din ce în ce mai mult în functie de consecintele lor globale.
1.3. Aprecieri generale privind efectele globalizarii
Globalizarea ne afectează pe toți în mod direct. În acest context, un rol important îl joacă o evaluare chibzuită a oportunităților și riscurilor pe care le presupune globalizarea.
Privită ca un fenomen pluridimensional, o descriere aparent neproblematică, dar care, studiată mai riguros, creeaza dificultăți serioase pentru orice analiză, globalizarea în sine este un fenomen dorit, în afara căruia societatea nu mai poate exista, dar în acelasi timp și foarte periculos deoarece consecintele sociale, economice, politice etc. pot genera mari primejdii. În lucrari de referință, autorii Hans-Peter Martin și Harald Schumann evidențiază dintre cele mai relevante posibile efecte negative ale globalizării (depășind suportul teoretic, multe dintre acestea s-au materializat în contextul actualei crize mondiale):
– reducerea excesiva a locurilor de munca ce produce haos, sărăcie și revoltă;
– poluarea mediului afectează sănătatea și securitatea populației generează catastrofe și pierderi ireversibile;
– diminuarea salariilor și substituirea resurselor umane cu high-tech conduce la instabilitate socială și scăderea nivelului de viață pentru o mare parte a populației;
– libera circulație a bunurilor și persoanelor determină creșterea criminalității tranfrontaliere, extinderea alarmantă a terorismului etc.
– obținerea de avantaje diferite în plan economic de către participanții la procesul de globalizare, conduce la instabilitate politică și militară și la amenințări grave asupra securității planetei etc.
Literatura de specialitate prezintă globalizarea drept un fenomen extrem de controversat. Nu puține sunt cazurile în care elite ale afacerilor mondiale avertizează asupra pericolelor globale ce amenință omenirea. Economia mondială înregistreaza în ultimii ani evoluții fără precedent, chiar dacă respectă principiile teoriei economice, conform căreia orice proces economic este supus ciclicității (lansare, crestere, stagnare și declin), realitatea contemporană demonstrează că intervalele de timp dintre aceste faze s-au modificat semnificativ în ultimii ani comparativ cu deceniile precedente, astfel că, iesirea din starea de criză nu mai presupune perioade mari, însă efectele economice ale fiecarei faze sunt uriase, la fel ca și eforturile pentru găsirea soluțiilor optime. Ciclicitatea fenomenelor s-a accelerat. Multi autori sunt de părere că nici cresterea economica nu trebuie sa se realizeze fara control, deoarece aceasta presupune consumuri imense de resurse naturale, umane, financiare și informaționale, bună parte dintre ele epuizabile și neregenerabile, care pot conduce la adevarate catastrofe planetare.
Cuceririle tehnice și științifice au drept obiectiv o mai bună utilizare a resurselor, dar, de cele mai multe ori costurile mari și puterea economica a multor state nu permit accesul imediat la ele. Asa se explică faptul că, în timp ce unele națiuni sunt într-o fază de continua creștere economică, altele se zbat într-o cumplită sărăcie cu șanse minime de redresare. Aceste idei sunt susținute de mulți autori care, fără a minimaliza efectele pozitive, propun menținerea sub control a globalizării economiei și identificarea unor căi comune de acțiune care să maximizeze performanțele pe termen lung, la nivel global.
2. Globalizarea și mediul
2.1. Dezvoltarea economică și criza mediului înconjurător
„Analiza și înțelegerea tendințelor actuale în ceea ce privește starea mediului în raport cu dezvoltarea sistemelor socio-economice a condus la concluzia că civilizația modernă urmează un curs ce nu are durabilitate din punct de vedere economic și ecologic. Se consideră că specia umană nu-și mai poate continua dezvoltarea pe bazele actuale fără a fi expusă unor severe perturbări sociale, economice și ecologice”.
Dacă pe parcursul întregii sale istorii omenirea nu a făcut altceva decât să schimbe natura, atunci, în prezent presiunea antropogenă asupra naturii a atins nivelul critic, și omenirea nu mai rezolvă problemele apărute prin acomodarea naturii la propriile interese ci invers, pe calea propriei acomodări la natură. Așadar, în condițiile dezvoltărilor și tranformărilor regăsite în toate domeniile de activitate, la nivelul tuturor dimensiunilor (economice, politice, sociale, etc), dezvoltări ce își au originea în cea mai mare măsură în exploatarea resurselor naturale, pare a fi logică și impusă de la sine încercarea de a găsi soluții pentru cea mai mare ecuație a timpurilor noastre: globalizarea și ecologia.
Problemele mediului ambiant nu pot fi abordate în întreaga lor profunzime și complexitate, iar soluțiile cele mai viabile nu pot fi formulate decât prin referire directă și permanentă la problematica vastă a dezvoltării societății în ansamblul ei.
Mediul ambiant și dezvoltarea economică sunt indisolubile, primul reprezintă locul în care trăim cu toții, iar dezvoltarea este ceea ce facem noi, cu toții, pentru a îmbunătăți existența noastră în acest mediu. Cea mai mare parte din istoria societății, oamenii au văzut în dominația asupra naturii un semn distinct, esențial al progresului tehnic și economico-social. Abia la sfârsitul secolului trecut omenirea era dispusă să admită că această dominație a avut, nu de puține ori, un caracter consumptivo-distructiv.
„Concentrarea activităților industriale și comerciale în zone suprapopulate, până la un punct în care efectele negative ale congestionării, poluării acumulate și alienării vieții moderne, industriale și urbane, anulează câștigurile în calitatea vieții obținute prin ridicarea standardelor materiale ale bunăstării”. Una dintre cauzele principale este reprezentată de atitudinea agenților economici față de mediul înconjurător, atitudine potrivit căreia trebuia urmărit „profitul imediat … protecția naturii fiind lăsată pentru mai târziu”.
Tipul de dezvoltare economică preponderent cantitativă, care a cunoscut timp de secole o extindere exponențială în întreaga lume, se bazează pe tehnologii liniare, mari consumatoare de materii prime și energie. Legătura dintre dezvoltarea economică și mediul ambiant a fost percepută și îndeosebi, luată în calcul destul de greu, întrucât reprezenta o față nevăzută a aspectelor ce intră mai puțin în sfera preocupărilor curente, a căror efecte erau pe termen mediu și lung. În condițiile actuale putem vorbi de o contradicție tot mai evidentă dintre o anumită orientare a dezvoltării economice și cerințele menținerii echilibrului mediului ambiant.
Dezvoltarea societății omenești și implicit a civilizației a schimbat simțitor mediul în care trăim. Globalizarea privită ca „intensificarea relațiilor sociale de pretutindeni”, „deschiderea crescandă a economiilor” sau ca „întinderea activităților sociale, politice și economice peste granițe”, fenomen ce permite expansiunea dezvoltării economice la nivel global, nu a făcut decât sa dea amploare procesului de transformare a mediului. În acest context Lester Brown face referire în lucrarea sa la economia mondială care “s-a dezvoltat pe o cale care este de nesusținut”, evidențând un conflict apărut între dezvoltarea civilizației industriale, aflată într-o creștere dinamică, fără precedent, și resursele limitate ale planetei, pe care se sprijină această dezvoltare.
Este cunoscut, cel puțin de către specialiștii care se ocupă de problemele creșterii economice și de extinderea la scară planetară a fluxurilor economice, financiare și comerciale, ca și de legăturile dintre acestea și evoluțiile în plan demografic, faptul că, în ultimul secol, și în special după al doilea război mondial economia globală a crescut de șapte ori. În același interval de timp, populația lumii s-a dublat. Aceste cifre ascund în spatele lor realități nu numai economice, ci și sociale și ecologice care, analizate sistemic, permit sesizarea presiunilor și elementelor de stres și de dezechilibru pe care modelele adoptate până în prezent de statele lumii în dezvoltarea lor le exercită asupra planetei, a resurselor ei și a sistemelor naturale.
Dezvoltarea economică, bazată pe evoluția din ce în ce mai spectaculoasă a tehnologiilor, a implicat consumul, uneori excesiv, de resurse naturale (energie, minerale, lemnul pădurilor, stratul superficial de sol și nutrienții pe care-i conține, apa izvoarelor, râurilor, fluviilor, lacurilor, din pânzele freatice, animalele și unele produse ale acestora etc.). Chiar dacă nu apar întotdeauna în mod direct ca materie primă pentru procesele industriale, aerul și componentele sale au constituit obiectul modificărilor provocate de activitățile umane.
O foarte lungă perioadă de timp s-a presupus că interferența dintre om și activitățile lui, respectiv mediul natural se produce fară modificări substanțiale (cu atât mai puțin ireversibile) asupra acestuia din urmă. Din păcate, experiența și evoluțiile foarte rapide, în special din ultimele doua decenii, au demonstrat nu doar contrariul ci, îndeosebi, periculozitatea și persistența amenințării. -„Cauza principală a deteriorării continue a mediului global este modul neadecvat de consum și producție, îndeosebi în țările industrializate”.
2.2. Limite ale politicilor de dezvoltare
„Problema limitelor creșterii economice apare odată cu primii ani de după cel de-al doilea război mondial, când se accelerează ritmul consumului de resurse, în special de combustibili fosili și minerale fundamentale”. Creșterea populației de la două miliarde și jumătate la șase miliarde a determinat ea însăși intensificarea cererii de resurse naturale. Pe măsură ce mai toate țările se dezvoltă economic, standardele de viață ale oamenilor cresc. Astfel, pe măsură ce oamenii obțin mai multe venituri, ei sunt tentați să consume mai multe resurse.
Realitățile zilelor noastre arată că secolul al-XX-lea a fost perioada celor mai mari descoperiri și transformări ale civilizației omenești, dar și a celor mai complexe și uneori nebănuite efecte asupra vieții. Până nu demult, resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice și a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă și energie pentru producția de bunuri a crescut excesiv, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.
Ca urmare a creșterii economice generale, progreselor obținute în toate domeniile vieții economice și sociale, omul a ajuns astăzi să dispună de mijloace tehnice atât de perfecționate, încât consumă cantități imense de resurse naturale regenerabile și neregenerabile, exploatând tot mai intens factorii de mediu și modificând natura într-un ritm rapid. Dacă nu impune, însă, asupra acțiunilor sale un control adecvat și conștient, omul lasă cale liberă dezlănțuirii unor dezechilibre economice, cu efecte negative asupra calității vieții sale, cât și asupra evoluției biosferei” .
„Perfecționarea și modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri științifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu și pe cele energetice. Ca urmare a industrializării și creșterii producției de bunuri, a crescut și numărul materialelor ce afectează mediul ambiant”. Se are în vedere în primul rând, faptul că nu s-a urmărit valorificarea tuturor componentelor din materia primă intrată în procesele tehnologice, consecința fiind aceea că la o serie de materii prime se utilizează în procesele industriale respective procente mici iar marea masă a acestora se depozitează ca reziduri, sau se devarsă în ape sau atmosferă.
În al doilea rând, tipul de dezvoltare preponderent cantitativ bazat pe tehnologii liniare s-a dovedit a fi mare consumător de materii prime și resurse minerale neregenerabile, ceea ce a determinat posibilitatea epuizării într-un interval de timp mai mare sau mai mic, a bazei de resurse eficient exploatabile.
În al treilea rând agricultura și utilajele sale excesiv de specializate, cu cantitățile sale mari de îngrăsăminte chimice, insecticide și erbicide, a devenit atât un domeniu consumator de energie și substanțe minerale neregenerabile, cât și o sursă principală de degradare a solului.
În al patrulea rând, marea industrie a antrenat și concentrarea populației în mari aglomerări urbane, fapt care a dus la apariția unui număr mare de agenți poluanți. Nu trebuie să uitam, însă, că tehnica și tehnologia disponibile astăzi au fost concepute într-o etapă istorică a energiei ieftine și materiilor prime abundente. Motiv pentru care, nu a fost luată în considerare cerința, atât de importantă acum, a economisirii și recuperării energiei și materiilor prime.
Cu toate că industrializarea a exercitat de-a lungul timpului influențe favorabile incontestabile asupra progresului economico-social al popoarelor, aceasta, treptat, a declanșat și o serie de consecințe negative, neprevăzute și neluate în calcul. Aceste consecințe au devenit mai evidente în țările în care tipul respectiv de creștere a depăsit faza de dezvoltare matură, iar poluarea tinde să atingă pragul de tolerabilitate al echilibrului mediului ambiant. Practica a demonstrat că între o anumită manieră de concepere a industrializării și de stimulare a progresului tehnic și progresul economico-social nu numai că nu există o concordanță efectivă, ci, cel mai adesea, într-un fel sau altul, se opun. Argumentul cel mai convingător este faptul că deși acestea au condus la performanțe tehnice și tehnologice importante, au antrenat, în acelasi timp și consumuri mari de materii prime și energie, cu efecte grave asupra mediului ambiant.
Revoluția industrială s-a declanșat sub impulsul teoriilor care alimentau iluzia că omul dispune de mijloacele necesare cunoașterii și manipulării materiei, care acreditau viziunea nerealistă conform căreia omul se consideră stăpân al naturii. Această viziune prin care omul se situa deasupra naturii, a influențat întreaga orientare a progresului tehnic și economic din ultimele trei secole și a condus, în ultimă instanță, la apariția crizelor de materii prime și energie și a crizei mediului ambiant. Impasul în care se află economia lumii în prezent este tocmai consecința aceste viziuni, a inadecvării caracteristicilor modelului actual de dezvoltare la noile cerințe ale progresului. Aceasta a făcut ca preocupările pentru protecția mediului să apară mai întâi în țările industrializate, mari consumatoare de materii prime și energie, adică acolo unde dezvoltarea industrială s-a desfăsurat pe o perioadă de secole și unde efectele combinate ale degradării mediului au apărut la iveală mai devreme și mai puternic.
2.3. Actori și stakeholders în procesul de degradare a mediului
Tendința țărilor dezvoltate de a implanta în țările slab dezvoltate ramurile industriale consumătoare de materii prime și energie și în același timp poluante, este îngrijorătoare. A devenit din ce în ce mai evident faptul că, problemele privind mediul înconjurător își au rădăcinile în modul în care a acționat și acționează economia fiecărui stat, precum și datorită faptului că nu s-au evidențiat toate pagubele aduse mediului înconjurător în urma diverselor acțiuni întreprinse asupra acestuia.
Astfel, în amplul document programatic adoptat la Întâlnirea de Vârf a Pământului din iunie 1992 cu privire la mediu și dezvoltare – Agenda 21 – se arată : „Cauza principală a deteriorării continue a mediului global este modul neadecvat de consum și producție, îndeosebi în țările industrializate”. Ca atare, nu factorii încriminați până acum – creșterea economică și demografică, progresul tehnico-științific – sunt adevărații vinovați, ci mecanismele social-economice care au impus anumite moduri de consum și producție și care au declanșat acțiunea valențelor negative ale factorilor menționați. După cum relevă economiști de prestigiu, legea ce guvernează întreaga activitate economică în orice economie de piață este legea profitului, fapt ce face ca obiectul de bază al oricărei companii să fie creșterea economică, aceasta fiind, în consecință, și țelul central al societății. „Creșterea fiind un obiectiv suprem al societății, ea nu poate fi stăvilită de nimic, nici chiar de urmările ei, printre care se numără efectul dăunător asupra mediului înconjurător…”
O influență deosebită în acest proces îl au și societățile multinaționale. Se poate observa că aceste firme pătrund într-o regiune, îi exploatează intensiv și irațional resursele naturale, după care se retrag, lăsându-i pe locuitorii zonei respective, care altădată trăiau în armonie cu mediul lor, să lupte pentru supraviețuire. Consecințele penetrării firmelor multinaționale în aceste țări au un dublu caracter. Pe de o parte, activitatea lor participă la asigurarea mijloacelor tehnice și cadrelor necesare dezvoltării, pe de altă parte, agravează o serie de probleme economice și sociale ale acestor țări. Ele instalează, de regulă, în țările slab dezvoltate, obiective economice care duc la creșterea poluării mediului (îndeosebi întreprinderi pentru extracția de materii prime, fabricarea de îngrăsăminte chimice etc.). De cele mai multe ori, aceste companii acționează în cele mai diferite modalități pentru a evita cheltuielile necesare în adoptarea unor măsuri destinate să protejeze natura. În cadrul societăților transnaționale implantate în aceste țări se înregistrează frecvent cazuri de încălcare a tehnologiei de producție, ceea ce în condițiile lipsei de măsuri speciale de tehnică a securității, duc la consecințe dintre cele mai grave asupra mediului. În același timp, ele aduc atingeri mediului înconjurător din aceste țări prin producerea și exportarea în aceste țări a unor produse agrochimice, cu un grad înalt de toxicitate, a căror folosire este limitată sau complet interzisă în țările de origine.
Deseori, chiar țările slab dezvoltate nu pun întotdeauna problema nivelului cheltuielilor pentru acțiuni de protecție a mediului, ceea ce face ca fondurile alocate în filialele din străinătate ale societăților transnaționale să fie de câteva ori mai mari decât cheltuielile similare în cadrul unor unități de acelasi fel în țările de origine. La acestea s-au adăugat agravarea problemelor energetice și alimentare, care a determinat multe țări să intensifice prospectarea și exploatarea unor noi minerale și valorificarea unor noi zone geografice, ceea ce a dus un prejudiciu însemnat mediului ambiant.
Pentru multe din țările slab dezvoltate sărăcia este principala sursă de degradare a mediului înconjurător și principala frână în calea dezvoltării. Modelul de industrializare practicat de țările dezvoltate continuă să constituie termen de referință pentru dezvoltarea economică a acestor țări, cu toate că în noile condiții devin preponderente inconveniențele lui. Creșterea exagerată a consumului energetic și de materii prime face să apară la orizont spectrul epuizării acestora, poluarea atinge niveluri ce amenință să perturbe echilibrele naturale, gigantismul și urbanizarea excesivă odată cu implicarea unor costuri tot mai greu de suportat, antrenează consumuri mari de resurse, duc la risipă, schimbând condițiile de viață ale oamenilor care și asa sunt destul de precare etc.
Astfel, „pe de o parte, degradarea mediului este cauzată de sărăcie, dat fiind că oamenii și națiunile sărace trebuie să pună nevoile imediate de supraviețuire înaintea prezervării resurselor pe termen lung. Pe de altă parte, în țările bogate, degradarea ecosistemelor este adesea rezultatul utilizării în exces a resurselor naturale și a generării de mari cantități de deșeuri”.
Dezvoltarea economică bazată în special pe exploatarea intensivă a resurselor, cu efecte evidente de alterare a sistemului ecologic planetar, limitează condițiile de mediu pentru generațiile viitoare. Alte cauze duc la efecte devastatoare pentru glob, cum ar fi efectul de seră, găurile din stratul de ozon, ploile acide, topirea ghețarilor care va duce la o creștere a nivelului măriilor, furtuni tot mai devastatoare, secete și multe altele. Din acest motiv, este necesară o acțiune concertată pentru eliminarea riscurilor și asigurarea dezvoltării durabile a lumii.
3. Dezvoltarea durabilă și responsabilitatea socială corporatistă
Teoria dezvoltării durabile este relativ nouă și se află în curs de formare. Conceptul de dezvoltare durabilă s-a conturat într-un moment în care subiectul mediului înconjurător se afla în prim-planul dezbaterilor politice.
Deși in prima faza dezvoltarea durabilă s-a dorit a fi o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare industriala a resurselor și degradarea continuă a mediului și caută în primul rand prezervarea calității mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calității vieții în complexitatea sa, și sub aspect economic și social. Obiect al dezvoltării durabile este acum și preocuparea pentru dreptate și echitate între state, nu numai între generații.
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică, a căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice și elementele capitalului natural. Cu alte cuvinte, dezvoltarea durabilă urmarește și încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situație în care se regăsește un raport de tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu înconjurător, economic sau social.
Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru comun", cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland „dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmarește satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.
Conceptul de dezvoltare durabilă a fost legat inițial de problemele de mediu și de criza resurselor naturale, în special a celor legate de energie și pleacă de la ideea că activitățile umane sunt dependente de mediul înconjurator și de resurse. Sănătatea, siguranța socială și stabilitatea economică a societății sunt esențiale în definirea calității vieții admițându-se în același timp că dezvoltarea economică nu poate fi oprită, dar strategiile trebuie schimbate astfel încât să se potrivească cu limitele ecologice oferite de mediul înconjurător și de resursele planetei.
Comunitatea internațională a decis să trateze problemele mediului prin măsuri colective la nivel global, pe care a căutat să le definească și să le aplice prin intermediul unui cadru internațional adecvat. Acest cadru de acțiune la nivel internațional s-a format în timp și se află într-o evoluție dinamică, cuprinzând măsuri legale cu caracter obligatoriu în forma tratatelor sau convențiilor sau cu caracter neobligatoriu, în forma declarațiilor, rezoluțiilor sau seturilor de linii directoare și orientări politice, măsuri instituționale și mecanisme de finanțare viabile.
3.1. Scurt istoric al dezvoltării durabile
Studiile arată că dacă tendința creșterii populației, a economiei și a ritmului consumurilor vor continua ca până acum, mediul va fi suprasolicitat.
Corelația directă dintre dezvoltarea economiei globale și deteriorarea mediului a fost analizată într-o manieră integrată de către membrii “Clubului de la Roma” la sfârșitul anilor ’60, iar în 1972 a fost publicat un raport cuprinzător, coerent , “Limitele creșterii” ce cuprindea o serie de scenarii ale dezvoltării globale, diferențiate prin modularea la diferite orizonturi de timp a efectivului speciei umane, consumului resurselor regenerabile și neregenerabile și a producției industriale și, respectiv, ale deteriorării mediului, scenarii analizate ce au demonstrat că actualul model de dezvoltare, bazat pe creșterea economică și socială și pe supraexploatarea resurselor regenerabile și neregenerabile, nu mai este viabil pe termen lung.
Comunitatea internațională a decis să trateze problematica mediului prin măsuri colective la nivel global, pe care a căutat să le definească și să le aplice prin intermediul unui cadru internațional adecvat. Acest cadru de acțiune la nivel internațional s-a format în timp și se află într-o evoluție dinamică, cuprinzând măsuri legale cu caracter obligatoriu în forma tratatelor sau convențiilor sau cu caracter neobligatoriu, în forma declarațiilor, rezoluțiilor sau seturilor de linii directoare și orientări politice, măsuri instituționale și mecanisme de finanțare viabile.
Comunitatea internațională s-a reunit pentru prima dată în 1972 la Conferința de la Stockholm pentru a dezbate problema mediului global și a necesităților de dezvoltare, în urma căreia au rezultat:
Declarația de la Stockholm, conținând 26 de principii;
Planul de Acțiune, cu trei componente:
– programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch);
– activitățile pentru managementul mediului;
– măsurile de sprijin.
Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, al cărui Consiliu de Conducere și Secretariat au fost înființate în decembrie 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite.
Fondul voluntar pentru Mediu, înființat în ianuarie 1973, în conformitate cu procedurile financiare ale Națiunilor Unite.
Acestea sunt considerate a fi piatra de temelie a primului cadru internațional pentru tratarea problemelor mediului.
Conferința marchează momentul în care omenirea a început să recunoască faptul că problemele mediului înconjurător sunt inseparabile de cele ale bunăstării și de procesele economice în general. În speță s-a admis că problemele de mediu ale țărilor industrializate, cum sunt degradarea habitatelor, toxicitatea și ploile acide nu reprezintă probleme neapărat importante pentru toate țările, adică strategiile de dezvoltare nu îndeplinesc necesitățile și prioritățile țărilor și comunităților celor mai sărace. Conferința a fost însă dominată în principal de problemele de mediu și a condus la creșterea conștientizării publice în acest domeniu.
Necesitatea reorientării eforturilor pentru realizarea obiectivului de integrare s-a concretizat după unsprezece ani de la Conferința de la Stockholm, respectiv în 1983, când Națiunile Unite au înființat Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare, cunoscută sub denumirea de Comisia Brundtland. Această comisie a elaborat și publicat în 1987 documentul “Viitorul nostru comun” (Raportul Brundtland), prin care s-a formulat cadrul care avea să stea la baza celor 40 de capitole ale Agendei 21 și a celor 27 de principii ale Declarației de la Rio și care a definit dezvoltarea durabilă ca fiind “dezvoltarea care îndeplinește necesitățile generației prezente, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și îndeplini propriile necesități”.
O comparație între aceste întruniri la nivel mondial evidențiază schimbarea modului de abordare a problemelor pe termen lung în domeniul dezvoltării societății omenești. Astfel, în timp ce la Stockholm (1972) demersurile au vizat reducerea poluării și prevenirea epuizării resurselor, la Rio de Janeiro (1992) s-au conturat strategii ce promovau dezvoltarea umană prin creșterea economică bazată pe managementul durabil al resurselor naturale fundamentale și s-a susținut un plan de acțiune pentru dezvoltarea globală a secolului XXI.
Summit-ul Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă, care a avut loc la Johannesburg în perioada 26 august-6 septembrie 2002, a reafirmat dezvoltarea durabilă ca fiind un element central al agendei internaționale și a dat un nou impuls pentru aplicarea practică a măsurilor globale de luptă împotriva sărăciei și pentru protecția mediului. Prin Declarația de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea colectivă pentru progresul și întărirea celor trei piloni interdependenți ai dezvoltării durabile: dezvoltarea economică, dezvoltarea socială și protecția mediului la nivel local, național, regional și global.
3.2. Dezvoltarea durabilă. Concept, principii, obiective
Conceptul de dezvoltare durabilă a fost promovat în anul 1980 de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, dar limitat la conservare, cu impact restrâns asupra gândirii la nivel guvernamental. De aceea, se consideră că elaborarea acestui concept este legată de înființarea în cadrul ONU, în anul 1983, a Comisiei Mondiale privind Mediul Înconjurător și Dezvoltarea, aceasta fiind însărcinată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite să elaboreze o strategie pe termen lung privind mediul înconjurător, să fundamenteze un sistem de factori de protecție a mediului, luând în considerare relațiile dintre populație, resurse, mediu și dezvoltare și să definească problematica pe termen lung și eforturile corespunzătoare pentru abordarea tematicii protecției mediului. Aceste obiective și strategii au fost prezentate în cadrul Raportului Brundtland (1987), care a fost supus dezbaterilor Conferinței Mondiale de la Rio de Janeiro (1992).
World Business Council for Sustainable Development a descris responsabilitatea socială corporatistă ca fiind o contributie a mediului de afaceri la dezvoltarea durabila . Construind pe o baza de respectare a legilor si regulamentelor RSC, in mod tipic include, angajamente si activitati intr-un cadru care depaseste litera legii, aceasta ducand la :
guvernanta corporativa si etica;
sanatate si siguranta la locul de munca;
gestionarea protectiei mediului;
drepturile omului ( incluzand drepturile esentiale de munca);
managementul resurselor umane;
investitia, implicarea si dezvoltarea comunitatii;
filantropia corporatista si voluntariatul salariatilor;
satisfactia clientilor si aderarea la principiile unei competitii cinstite;
masuri anti frauda si anti coruptie;
raportari ale performantei, masurilor si transparentei;
relatiile furnizorilor , atat pentru furnizare la nivel local sau international.
În literatura de specialitate, sintagma „dezvoltarea durabilă” este asociată procesului de schimbare prin care exploatarea resurselor, orientarea investițiilor, a schimbărilor tehnologice și instituționale se găsesc în armonie și întăresc potențialul actual și viitor al satisfacerii nevoilor omului.
Se pot distinge două tipuri de puncte de vedere ale conceptului de dezvoltare durabilă: o viziune economică globală și una ecologică.
Viziunea economică globală a dezvoltării durabile
Prin definiție, dezvoltarea durabilă reprezintă ansamblul condițiilor și elementelor care permit menținerea, creșterea veniturilor și a bunăstării, implicând aspecte ale vieții economice; spre exemplu: stăpânirea creșterii demografice, încurajarea schimbării termice, optimizarea stocului factorilor ce contribuie la producerea termostării, clasificarea resurselor reflectând raritatea lor relativă, modificarea structurii producției și consumului, de manieră să mențină la un nivel potrivit stocul de resurse rare.
Viziunea ecologică a dezvoltării durabile
Această viziunne implică gestiunea, menținerea stocului de resurse și a factorilor cu productivitate cel puțin constantă într-o optică a echității între generații și țări. În această viziune, stocul cuprinde două elemente diferite: stocul de capital „artificial”, care include ansamblul termenilor și factorilor de producție produși de om, și capitalul „natural”, resursele naturale regenerabile și neregenerabile (apă, sol, faună, floră). Dimensiunea ecologică a dezvoltării durabile, întreținerea, transmiterea potențialului natural cer aplicarea principiilor de gestiune specifice pentru fiecare dintre aceste componente ale capitalului global.
Dimensiunea internațională a dezvoltării durabile pune următoarea problemă: Evaluarea impactului politicii unei țări trebuie să țină cont de repercursiunile asupra restului lumii? Orice ar fi, rămâne de pus la punct mecanismul de luare în considerație a aspectelor globale ale dezvoltării durabile, în particular transferuri financiare între statele dezvoltate și cele în curs de dezvoltare.
Dezvoltarea durabilă se derulează pe fondul unor principii majore ce o caracterizează cum ar fi preocuparea pentru echitate și corectitudine între țări și între generații, viziunea de lungă durată asupra procesului dezvoltării și gândirea sistemică, interconexiunea între economie, societate și mediu. Astfel, printre principiile formulate formulate în cadrul Agendei 21 a Conferinței Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro (1992) se înscriu și urmatoarele:
– oamenii trebuie să se afle în centrul tuturor inițiativelor de dezvoltare;
– căutarea soluțiilor pentru rezolvarea problemelor să se facă printr-o abordare holistică, făcând apel la știință și tehnologie;
– încurajarea comunităților umane de a-și recunoaște valorile culturale, morale și spirituale;
– capacitatea comunităților de autodeterminare prin respectarea drepturilor la propria dezvoltare;
– suveranitatea națională presupune asigurarea securității oamenilor și a calității mediului;
– egalitatea dintre sexe;
– pacea, ordinea și unitatea națională;
– justiția socială, echitatea spațială, intra și intergenerațională, care să asigure distribuția echitabilă a resurselor și oferirea de oportunități egale pentru membrii societății;
– participarea democratică la luarea deciziilor;
– viabilitatea instituțională care să asigure convergența de interese a diferitelor grupuri;
– dezvoltarea economică viabilă, bazată pe echitate între comunități, vârste, clase sociale, grupuri etnice, zone geografice, generații etc.;
– distribuția populației umane astfel încât să nu depășească capacitatea de suport a mediului;
– sănătatea ecologică, prin recunoașterea naturii ca o moștenire comună pentru generațiile viitoare;
– echitatea între zone biogeografice în managementul resurselor naturale;
– cooperarea globală a națiunilor de pe Terra.
Pe suportul acestor principii generale, conceptul dezvoltării durabile se caracterizează prin fluiditate, relevată de multitudinea interpretărilor sale. Astfel, de la apariția primelor formulări privind conceptul de dezvoltare durabilă și până în prezent, conținutul acestuia a cunoscut o perfecționare continuă, prin adăugarea de noi interpretări. Comun acestora este interpretarea lor într-o viziune globală, prin care se reliefează interdependențele complexe și dinamice dintre economie, ecologie și social-uman. Specificul lor constă din diferențierea punctelor de vedere prin care este abordată durabilitatea, și anume:
– abordarea economică se bazează pe conceptul fluxului maxim de venit ce poate fi generat prin menținerea rezervei de valori (sau a capitalului) care a produs aceste beneficii. La baza acestui concept stă, de asemenea, principiul optimalității și eficienței economice, aplicate utilizării resurselor sărace. Pe plan contabil, dezvoltarea durabilă constă în acumulările care trebuie să depășească consumurile, adică abordată sub aspectul eficienței economice;
– abordarea ecologică a dezvoltării durabile este axată pe stabilitatea ecologică și fizică a sistemelor sistemelor biologice naturale și antropizate. Dezvoltarea durabilă este abordată sub forma unei populații în continuă creștere și a unui consum de resurse ce diminuează stocurile și potențialul de refacere, cu consecințe nedorite asupra echilibrului ecologic general. În tendința de a oferi cât mai multe oportunități generațiilor viitoare, se înscrie și conservarea biodiversității globale, indiferent de avantajele cunoscute, în prezent, pentru unele specii;
– abordarea socio-culturală bazată pe menținerea stabilității sistemelor sociale, educaționale și culturale pentru determinarea echității intra și intergeneraționale, prin păstrarea diversității culturale și încurajarea pluralismului de idei, efect al unei educații permanente și care vizează amplificarea potențialului uman, îmbunătățirea acestuia cu noi valențe, asigurându-se astfel utilizarea mai eficientă a factorilor materiali ai producției. Acest tip de abodare a dezvoltării durabile caută să mențină stabilitatea sistemelor sociale și culturale, inclusiv prin reducerea conflictelor distructive. Aspectele importante ale acestui tip de abordare constau atât în promovarea echității în cadrul aceleiași generații (în special în eliminarea sărăciei), cât și a echității între generații (implicând asigurarea drepturilor generațiilor viitoare).
Alături de aceste abordări trebuie luați în calcul și factorii moral și spiritual, durabilitatea fiind pusă în relație cu valorile etice ale comportamentului uman, ca factor de sporire a eficienței muncii sociale, cât si factorul temporal, prin prisma căruia durabilitatea este abordată în sensul perfecționării măsurării prin intermediul unui sistem de indicatori prin intermediul cărora să se evidențieze mărimea proceselor de înlocuire și reînnoire în raport cu cele de depreciere, primele să depășească sau cel mult să fie egale, pe termen scurt, comparativ cu cealaltă parte a ecuației. Drept urmare, avându-se în vedere ansamblul acestor specificități, durabilitatea a fost abordată în literatura economică și ecologică, și nu numai, și considerată coordonată esențială în elaborarea unor politici de dezvoltare.
Dezvoltarea viitoare a omenirii a fost concepută într-o viziune sistemică, integratoare, menită să răspundă necesității egalizării șanselor generațiilor care există și se succed pe Terra.
Tabloul schițat privind viitoarea dezvoltare îmbină, într-un tot unitar, creșterea economică susținută cu păstrarea și ameliorarea mediului ambiant, echitatea, justiția și afirmarea democrației în viața socială.
Prefigurarea noului tip de dezvoltare economică a omenirii s-a polarizat în jurul definirii conceptului de dezvoltare durabilă și găsirii mijloacelor concrete, eficiente de realizarea tuturor dimensiunilor sale, care a devenit punctul central al dezbaterilor problemelor privind creșterea economică și mediul. Dezvoltarea durabilă este înțeleasă ca un nou tip de creștere economică, radical opus actualului tip, care a dominat economia secolelor al XIX-lea și al XX-lea, circumscris „folosirii resurselor naturale ale planetei, a formelor de energie convenționale și a celor neconvenționale, concomitent cu protejarea și conservarea mediului înconjurător”.
3.3. Responsabilitatea socială corporatistă
Prioritatea secolului al XX-lea a fost progresul economic, direcție în care umanitatea a făcut pași uriași. Din ce în ce mai mult însă, efectele secundare au început să apară: pierderea diversității biologice, schimbări climatice și diverse forme de poluare a mediului, dar și cu efecte în sfera problemelor sociale. Datorită acestor factori, sustenabilitatea este o problemă de o importanță tot mai actuală și posibil a deveni principala problemă a secolului XXI. Dezvoltarea durabilă devine astfel, mai mult decât o necesitate, o obligație a generațiilor prezente pentru a asigura un viitor generațiilor ce vor urma, atât din punct de vedere ecologic, cât și social și economic.
Dezvoltarea durabilă numită și sustenabilitate reprezintă, prin definiție, prosperitatea și bunăstarea umanității și a mediului natural, dezvoltare ce nu reduce oportunitățile generațiilor viitoare, susținând continuitatea economică a generațiilor curente.
Responsabilitatea socială corporatistă este o concepție referitoare la contribuția pe care trebuie să o aibă companiile la dezvoltarea societății prin asumarea responsabilităților privind impactul activităților desfășurate asupra clienților, colaboratorilor, angajaților, acționarilor, comunităților și altor părți implicate, cât și asupra mediului înconjurător. Acest lucru presupune nu doar obligația respectării legislației aflate în vigoare, ci depășirea acestor granițe prin acțiuni voluntare sau chiar ducerea acestor mai departe, acțiuni ce privesc îmbunătățirea calității vieții angajaților, a familiilor acestora, a comunităților și chiar a societății în ansamblu.
Unii cercetători definesc responsabilitatea socială corporatistă drept „ situația în care firma face mai mult decât este obligată și se angajează în acțiuni menite sa aducă folos societății, acțiuni care depășesc interesul economic imediat al firmei și rigorile minimale impuse de lege”.
În spiritul acestei abordări, acțiunile pe care companiile le realizează ca parte a responsabilității sociale corporatiste trebuie să reprezinte ceva mai mult decât cerințele legale minimale sau obligațiile fiscale pentru a fi calificate drept responsabilitate sociala.
Comisia Europeană a agreat o definiție pentru responsabilitatea socială corporatistă prin care aceasta reprezintă „un concept prin care companiile integrează preocupările sociale și de mediu în activitățile lor comerciale și în interacțiunea cu factorii implicați, pe o bază voluntară”, astfel, responsabilitatea sociala corporatista reprezintă contribuția pe care companiile trebuie să o aibă la dezvoltarea societății moderne.
De-a lungul timpului, această contribuție a fost teoretizată diferit de mai multe curente de gândire. Inițiativele “responsabile” ale companiilor au fost denumite printr-o varietate de termeni: corporate citizenship, corporate philantropy, corporate societal marketing, community affairs, community development etc. Pe masură ce statele și instituțiile internaționale și-au dat seama că adoptarea principiilor de responsabilitate socială corporatistă de către companii servește obiectivelor de dezvoltare durabilă, a apărut și nevoia unor standarde internaționale pentru a defini ce înseamnă un “comportament corporativ dezirabil”.
Națiunile Unite, Uniunea Europeană și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică sunt trei dintre cele mai importante instituții care s-au implicat în elaborarea unui cadru care să definească responsabilitatea socială corporatistă și să stabilească indicatorii prin care poate fi evaluat în mod transparent. Acest cadru, a fost însotit de recomandări și principii care să ghideze statele și autoritățile locale în formularea de politici publice care să promoveze, să asigure transparența și să susțină inițiativele de responsabilitatea socială corporatistă. În consecință, la ora actuală, pentru a demonstra că este “responsabilă social”, o companie trebuie să înteleagă care sunt principiile de responsabilitate socială corporatistă promovate la nivel internațional și să raporteze periodic în privința integrării acestor principii în activitățile sale.
Uniunea Europeana vede în responsabilitatea socială corporatistă un mijloc pentru atingerea obiectivului stabilit la Consiliul European de la Lisabona, din anul 2000, de a deveni “ cel mai competitiv și mai dinamic sistem economic din lume, bazat pe cunoaștere, capabil de a susține dezvoltarea economică prin slujbe mai multe și mai bune și coeziune socială mai mare”. Astfel, pentru a ghida companiile în implementarea acestiu concept, a elaborat, o serie de principii ce vizează două dimensiuni ale relației dintre companie și comunitate: dimensiunea internă și dimensiunea externă.
Dimensiunea internă
In relatia directa cu angajatii, companiile au responsabilitatea sa:
– asigure imbunatatirea calitatii vietii angajatilor, la locul de munca și în afara acestuia;
– asigure un mediu de munca sigur și sanatos;
– abordeze în mod responsabil restructurarile în caz de criza, tinand cont de interesele tuturor partilor implicate;
– minimizeze impactul activitatilor pe care le desfasoara asupra mediului și a resurselor naturale.
Dimensiunea externa
În relatia cu toate părțile implicate, companiile trebuie să:
– sprijine dezvoltarea comunitatilor în care activează:
– sprijine dezvoltarea sistemelor economice locale prin încheierea de parteneriate cu distribuitori autohtoni;
– respecte drepturile omului stipulate în Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948;
– protejeze și să încurajeze protejarea mediului înconjurator la nivel global.
Pentru a asigura sustenabilitatea afacerilor, companiile din întreaga lume decid să se implice activ în dezvoltarea durabilă, integrând principii de responsabilitate socială în esența afacerilor desfășurate. Există dovezi clare că responsabilitatea socială nu numai că ajută la crearea unei dezvoltări durabile pe ansamblu, dar poate fi o sursă generatoare de profit atât pe termen lung, cât și pe termen scurt, integrarea sustenabilității în esența afacerii pe care o desfășoară oferind posibilitatea companiilor angajate în dezvoltarea durabilă să obțină avantaje competitive și să pornească pe noi căi de creștere. Așadar, responsabilitatea socială corporatistă poate fi utilizată și ca instrument de marketing strategic capabil să permită acapararea unei nișe de piață sau să asigure o reputație foarte bună care ulterior va fi recompensată, în același context putând să realizeze și o diferențiere a marcilor.
4. Responsabilitatea socială corporatistă în cadrul Pegasus Agriculture
Compania Pegasus Agiculture a fost infiintata in anul 2012 ca urmare a fuziunii dintre Pegasus si Agri Tech. Membrii fondatori au o experinta in agricultura hidroponica de peste 15 ani, toate fermele din reteaua companiei au fost construite initial ca ferme independente, iar in 2012 Pegasus Agriculture a reunit toate fermele sub un singur nume pentru a reduce taxele corporative si pentru a orienta compania intr-o directie comerciala.
Aceasta isi desfasoara activitatea in Orientul Mijlociu, mai exact in Emiratele Arabe Unite si are ca domeniu principal de activitate tranzactionare si comercializare echipamentelor agricole dar si cultivarea fructelor si legumelor in sistem hidroponic.
Pegasus Agritech este cel mai mare detinator si operator de ferme hidroponice ( peste 60 de hectare) din Orientul Mijlociu si Nordul Africii (MENA region). Biroul central este situat strategic in Dubai (UAE) si ajuta la dezvoltarea globala si a retelei de distributie.
Agricultura hidroponica este stiinta cultivarii plantelor fara pamant. In agricultura traditionala plantele sunt cultivate in pamant ceea ce face ca fiecare planta sa risipeasca foarte multa energie in cresterea radacinilor pentru cautarea apei si a nutrientilor. In agricultura hidroponica semintele sunt puse intr-un film de apa si astfel este livrata cantitatea exacta de minerale si nutrienti catre planta, aceasta ajungand la maturitate intr-o perioada mai scurta de timp.
Birourile companiei sunt in: Dubai, Romania, British Virgin Islands, Oman si cu o dezvoltare agresiva, compania planuieste ca pana la sfarsitul anului 2015 sa deschida birouri si in: Arabia Saudita, Bahrain, Qatar, Kuwait.
Biroul din Romania – Bucuresti serveste drept call center intern pentru prezentarea companiei si a produsului si pentru calificarea potentialilor clienti din Orientul Mijlociu.
Pegasus Agriculture are in jur de 80 de angajati de la CEO pana la lucratori necalificati.
Afacerea se desfasoara pe 4 laturi:
Construirea si detinerea fermelor noastre comerciale
Construirea fermelor printr-un joint venture
Modelul investitiei private
Reteaua de distributie
4.1. Strategii de dezvoltare durabilă la nivel global
Responsabilitatea socială corporatistă este considerată o prioritate pentru felul în care compania își desfășoară activitatea și luată în considerare de către toți angajații în deciziile și acțiunile întreprinse, existând definite direcții și priorități prin implementarea la nivel global a șase arii principale ale strategiei de dezvoltare durabilă:
Responsabilitate și transparență
Acest aspect este susținut de comunicarea deschisă și sinceră cu clienții, angajații și partenerii de afaceri, precum și cu alte categorii de public. Este de menționat și transparența în ceea ce privește performanțele financiare și politicile sociale și de mediu, organizația raportând periodic rezultatele de la nivel local pentru raportul global de dezvoltare durabilă.
Protejarea activelor
Acest capitol integrează considerații legate de protecția mediului, aspecte sociale și etice în sistemele și politicile de management al riscului. Compania a dezvoltat politici de risc globale pentru a analiza impactul asupra comunităților locale și asupra mediului pentru clienții săi din domenii cum ar fi agricultura, industria petrolului și a gazelor naturale, construcția de hidrocentrale, etc.
Servicii financiare responsabile
Aspect ce reflectă soluții creative oferite clienților prin produse și servicii bazate pe conceptul de dezvoltare durabil. Un astfel de exemplu îl reprezintă investitiile in agricultura hidroponica din orientul mijlociu, unde terenul este arid si nefavorabil agriculturii traditionale. Alte produse existente în rețeaua globală sunt fonduri de investiții bazate pe responsabilitatea socială, investitii in arta dar si in proiecte care includ energia regenerabila.
Investiția în angajați
Angajament ce privește asigurarea unei atmosfere deschise, care să ofere oportunități egale, structuri și obiective transparente și beneficii echitabile și competitive. Atât la nivel global cât și în România există strategii și programe pentru dezvoltare personală și profesională și pentru încurajarea diversității cât și programe de educare în direcția dezvoltării durabile prin sesiuni de training, prezentări, discuții și cursuri online.
Minimizarea impactului asupra mediului
Proces prin care se urmărește reducerea și optimizarea consumului de resurse și a cantității de deșeuri produse în operațiunile companiei și influențarea performanțelor sociale și de mediu ale furnizorilor.
În Dubai au fost implementate inițiative cum ar fi reciclarea apei de la plante, folosirea produselor mineralelor si nutrientilor organici, instalarea panourilor solare pe fermele hidroponice pentru a mentine temperatura constanta cu ajutorul curentului electric, in schimbul motoarelor cu petrol.
In Romania s-a implementat optimizarea consumului de energie electrica prin instalarea unui program ce permite închiderea automată a calculatoarelor în afara orelor de program și prin campanii adresate angajaților pentru conștientizarea nevoii de eficientizare a consumului de resurse și de energie.
Sprijinirea comunităților locale
Investiția în comunitățile locale în care își desfășoară activitatea prin oferirea de suport financiar și material, dar și prin implicare directă prin intermediul acțiunilor de voluntariat.
Deschiderea unei scoli de specializare in agricultura hidroponica pentru a educa viitoarele generatii cu privire la hrana sanatoasa ce se poate produce chiar si intr-un mediu nefavorbil agriculturii, dar si la modul in care se poate impiedica foametea in zona respectiva.
Corelând toate aceste strategii, Pegasus Agriculture derulează un program la nivel global de minimizare a impactului pe care activitățile sale directe îl au asupra mediului, prin acțiuni directe în urmatoarele domenii: agricultura, echipamente si tehnologii, achiziția de materiale ecologice și domeniul apei și deșeurilor.
4.2. Concluzii
Implementarea unei strategii de dezvoltare durabilă implică investiții în resurse umane, raportare, comunicare, investiții în implementarea unor sisteme care să protejeze mediul înconjurător și comunitatea și investiții în comunitate, uneori sub forma unor donații pentru diferite organizații.
Pegasus Agriculture a făcut și continuă să facă aceste investiții, atât la nivel global cât și în România implementând șase arii de strategie de dezvoltare durabilă: responsabilitate și transparență, protejarea activelor și minimizarea riscului, dezvoltarea de produse și servicii financiare responsabile, investiția în angajați prin protejare, educare și implicare, minimizarea impactului asupra mediului și investiția directă în comunitate prin sprijinirea comunităților locale.
Începând cu anul 2012, Pegasus Agriculture s-a făcut remarcată în domeniul responsabilității sociale corporatiste prin parteneriatele încheiate cu diverse organizații non-guvernamentale pentru sprijinirea comunităților locale, cât și prin dezvoltarea de programe de educație financiare, continuând să dezvolte strategii de dezvoltare durabilă și în alte domenii.
Prin fuzionare celor doua companii (Pegasus si Agrithech) în anul 2012, aceste strategii și politici de dezvoltare durabilă au ajuns la un nivel superior prin coroborarea principiilor de sustenabilitate a celor două grupuri. Rezultatul acestei coroborări a fost departajarea a șase arii principale definite la nivel global, în care să se implementeze toate politici și strategii de sustenabilitate. Aceste măsuri au fost preluate si integrate și la nivel regional, în funcție de posibilitățile existente.
Pornind de la acesta idee, se poate spune că, deși Pegasus Agriculture a inregistrat rezultate notabile în domeniul responsabilității sociale corporatiste, nu se compară, cel putin la nivelul amplorii proiectelor și a sumelor investite în diversele proiecte de dezvoltare durabilă, cu alte organizatii.
Totuși, deși sumele investite în acest domeniu nu sunt foarte mari (cel puțin în România), și în pofida “problemelor ecologice” care sunt in present, nu se poate nega aportul Pegasus Agriculture in sectorul dezvoltării durabile, continuând să fie, dacă nu lider, cel putin printre cei care au in planul lor de dezvoltare si responsabilitatea socială corporatistă.
5.Concluzii finale
Globalizarea creează oportunități extraordinare și aduce un intens progres în foarte multe domenii, dar, în acelați timp este în mod incontestabil, purtătoare de inegalitate, uneori lipsită de umanitate și duce de multe ori la lipsă de control politic, haos economic și devastare ecologica.
În anul 2010 nu ne mai gândim să definim noțiunea de globalizare, nu ne mai punem problema dacă este mit sau realitate, dacă este un concept nou sau își are rădăcinile în antichitate, ci pur și simplu privim realitatea și incercăm să ne bucurăm de oportunitățile oferite de globalizare și sa depăsim obstacolele apărute. Și realitatea este că am devenit un „sat global”.
Distanțele geografice s-au comprimat prin noile tehnologii apărute, piețele s-au liberalizat, activitățile sociale, politice și economice și toate deciziile luate în acest sens s-au extins peste granițe și afectează pe toată lumea. Elmar Altvater punctează foarte bine această idee definind globalizarea drept „ un proces de surmontare a granițelor apărute de-a lungul istoriei”. Cel mai bun exemplu în acest caz este tocmai criza economică cu care ne confruntam de aproape doi ani, fără a ignora însă o altă criză, cu un grad de implicare la fel de mare, dar din nefericire mai puțin conștientizată – criza mediului înconjurător.
De-a lungul anilor ne-am bucurat și am profitat de avantajele globalizării: progresul economic este fantastic, beneficiile pe plan social sunt reprezentative, pe plan politic au existat îmbunătățiri, dar se pare ca a sosit momentul să ne gândim și la prețul acestor beneficii.
Dezvoltarea economică de mare amploare din ultimii ani a afectat grav resursele naturale ale Terrei, presiunea activității omului asupra mediului natural crește foarte rapid, iar spațiul ocupat, parcurs și utilizat pentru activitățile umane este din ce în ce mai vast. Această evoluție își pune amprenta în mod nefavorabil asupra mediului și a componentelor sale. În prezent omenirea se află într-o fază de tranziție de la un mod de dezvoltare la altul, superior. Tot mai mult este acceptat conceptul de “dezvoltare posibil de asigurat”.
Ca urmare a creșterii economice generale, progreselor obținute în toate domeniile vieții economice și sociale, omul a ajuns astăzi să dispună de mijloace tehnice atât de perfecționate, încât consumă cantități imense de resurse naturale regenerabile și neregenerabile, exploatând tot mai intens factorii de mediu și modificând natura într-un ritm rapid. Dacă nu impune, însă, asupra acțiunilor sale un control adecvat și conștient, omul lasă cale liberă dezlănțuirii unor dezechilibre economice, cu mari efecte negative asupra calității vieții sale.
În asemenea împrejurări apar tot mai necesare elaborarea și adoptarea unei politici economice de largă perspectivă, în care să-și găsească locul o strategie ecologică concretizată în acțiuni speciale de protejare a mediului înconjurător, integrate în programe de dezvoltare economică, precum și în crearea unor mecanisme economico-sociale de înfăptuire a acestor programe, ca și în realizarea unui cadru legislativ și instituțional adecvat.
Pornind de la aceste premise, s-a ajuns la concluzia ca sunt necesare măsuri pe termen lung care să asigure atât ameliorarea, conservarea și protejarea tuturor formelor de viață existente, cât și dezvoltarea concomitentă a societății umane. Aceste măsuri trebuie să determine încadrarea civilizației moderne pe o traiectorie de dezvoltare care să-i asigure durabilitatea în timp, durabilitate care să reflecte interrelația dintre dinamica sistemelor socio-economice umane și cea a sistemelor ecologice naturale și seminaturale, care sa permită ca viața omenirii să continue indefinit, oamenii ca indivizi să prospere, cultura să se dezvolte și activitatea umană să nu diminueze diversitatea și complexitatea sistemelor ecologice, suport al vieții.
În acest context a apărut conceptul de dezvoltare durabilă – totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică, a căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între sistemele socio-economice și elementele capitalului natural. Cu alte cuvinte, o strategie prin care comunitățile caută căi de dezvoltare economică, beneficiind de asemenea de mediul înconjurător local sau care să aducă beneficii calității vieții.
Rolul major în asigurarea dezvoltării durabile revine guvernelor statelor prin implicare directa, dar și prin stimularea companiilor și organizațiilor și chiar a propriilor populații în sens larg, în schimbarea modului de gândire și acțiune.
Responsabilitatea socială corporatistă este o concepție referitoare la contribuția pe care trebuie să o aibă companiile la dezvoltarea societății prin asumarea responsabilităților privind impactul activităților desfășurate asupra clienților, colaboratorilor, angajaților, acționarilor, comunităților și altor părți implicate, cât și asupra mediului înconjurător. Acest lucru presupune nu doar obligația respectării legislației aflate în vigoare, ci depășirea acestor granițe prin acțiuni voluntare sau chiar ducerea acestor mai departe, acțiuni ce privesc îmbunătățirea calității vieții angajaților, a familiilor acestora, a comunităților și chiar a societății în ansamblu.
Dezvoltarea durabilă sau sustenabilitatea este o problemă complexă pentru care se cere o cooperare multisectorială, implicarea sectorul guvernamental, non-guvernamental, cetățenii, companiile și, implicit, sectorul financiar.
6. Bibliografie
Azir, Fundamente ale Evoluției Sistemelor Economice, Fundația Mercur, Cluj-Napoca, 2007
Bădescu I., Statul național în contextul globalizării Globalizare și Identitate Naționala, Simpozion, 18 mai 2006, București , Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2006
Burcu A., Burcu A., Educația Ecologică, Dezvoltarea Durabilă și Calitatea Vieții, Editura Mega, 2006
Bauman Z., Globalizarea și efectele ei sociale , Editura Antet, București, 2002
Brown L., Eco-Economie. Crearea unei economii pentru planeta noastră, Editura Tehnică, București, 2001
Cârjan L., Sime V., Dreptul la libera circulație în contextul globalizării Globalizare și Identitate Naționala, Simpozion, 18 mai 2006, București , Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2006
Ciupagea C., Manoleli D., Nita V., Papatulica M.,Stanculescu M., Directii strategice ale dezvoltării durabile în România,Studiul III, Institutul Europea din România, 2006
D. Caracotă, C.R. Caracotă, Dimensiuni contemporane ale dezvoltării durabile și competitive, Editura ASE, Bucuresti, 2004
Ghițiu-Brătescu A., Fața umană a globalizării – o posibilă soluție a actualei crize economice, Colecția de working papers în științe economice, secțiunea 1, București, 2009
Giddens A., Runaway World: How Globalization is Reshaping Our Lives, New York, Routledge, 2000
Guillochon B., „ Globalizarea – o singura planetă, proiecte divergente”, Editura Rao,2003
Gurgu, Elena. Globalizarea activității economice. Realități și tendințe. București, Editura ASE, 2007
Held, D., McGrew, A., Goldblatt, D., Perraton, J., Transformări globale. Politică, economie si cultură, Editura Polirom, Iasi, 2004
Klarer J., Francis P., McNicholas J., Popovici M., Pentru un Mediu mai Bun Și o Economie mai Bună, Inițiativa Sofia privind instrumentele economice, Szentendre, Ungaria, 1999
Kramer J., Hohan I., Balaban C., Diaconu S., Albu B., Manual de Practici Europene în Managementul Mediului, EMAS, 2004
Lewis M., Fitzgerald R., Harvey C „The growth of nations. Culture, competitiveness and the problem of globalization”, Bristol Academic Press, 1996
Maniu M., Ecologie și Protecția Mediului, Universitatea Bioterra București, 2004
Manoleli D., Politici de mediu, Ed.Ars Docendi, București, 2006
Martin H., Schumann H., “Capcana globalizării”, Editura Economică, Bucuresti, 1999
Negucioiu, A., Economie Politică, Vol. II, Editura G. Barițiu, Cluj-Napoca, 1998
Oprea R., Dezvoltarea durabilă și protecția mediului, Universitatea “Dunărea de jos”, Galați, 2008
Pohoață I., Strategii și politici europene de dezvoltare durabilă, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Centrul de Studii Europene, Iași
Robertson, R, “Globalization: Social Theory and Global Culture” London, Sage 1992
Rojanschi, V. și colab., Economia și protecția mediului, Editura Tribuna economică, București, 1997
Soros G., „Despre globalizare”, București, Editura Polirom, 2002
Stiglitz J., “Globalizarea – sperante și deziluzii”, Editura economica, Bucuresti, 2003
Țăranu L., Capital și industrie națională versus globalizare. Cazul românesc , Globalizare și Identitate Naționala, Simpozion, 18 mai 2006, București , Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2006
Teușdea V., Protecția mediului, Editura Fundației România de Mâine, București, 2000
Tofler, A., Tofler, Heidi, A crea o nouă civilizație , Editura Antet , 1995
Vădineanu A., Dezvoltarea durabilă. Teorie și practică, vol. I, Editura Universității București, 1998
Voicu R., Ecologia în Universul Istoriei, Bucuresti, 2007
Zaharia R., Brailean T., Regionalizare și Globalizare, suport de curs, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Centrul de Studii Europene, Iași
Articole:
1.http://siteresources.worldbank.org/ROMANIAINROMANIANEXTN/Resources/Oct_31_JustinLin_KDI_remarks_RO.pdf – Impactul crizei financiare asupra țărilor în curs de dezvoltare, Justin Yifu Lin, Prim-vicepreședinte și Economist Șef Banca Mondială, Institutul Coreean de Dezvoltare, Seul
31 octombrie 2008
2.http://www.biodieselmagazin.ro/revista/analize/241/solutii-pentru-criza-ecologica – Articol scris de prof. dr. Geta Rîșnoveanu, prof. dr. Irina Teodorescu , din cadrul Biodiesel Magazin, nr 3, 2007
3. www.naturalist.ro, „Importanța vitală a protejării mediului înconjurător
4.http://www.ectap.ro/articole/107.pdf – Stancu, I. & Eremia, A. (2006), “ Activitatea bancară pentru o dezvoltare durabilă”
Site-uri:
www.pegasusagriculture.com
www.teravidagroup.com
www.pegasusagritech.com
www.inaricapita.com
www.equator-principles.com/principles.shtml
www.ethicalcorp.com
www.icpe-ca.ro/ro
www.globalizarea.com
www.responsabilitatesociala.ro
www.ro.wikipedia.org
www.dadalos.org
www.mmediu.ro
www.platformlondon.org
. Bibliografie
Azir, Fundamente ale Evoluției Sistemelor Economice, Fundația Mercur, Cluj-Napoca, 2007
Bădescu I., Statul național în contextul globalizării Globalizare și Identitate Naționala, Simpozion, 18 mai 2006, București , Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2006
Burcu A., Burcu A., Educația Ecologică, Dezvoltarea Durabilă și Calitatea Vieții, Editura Mega, 2006
Bauman Z., Globalizarea și efectele ei sociale , Editura Antet, București, 2002
Brown L., Eco-Economie. Crearea unei economii pentru planeta noastră, Editura Tehnică, București, 2001
Cârjan L., Sime V., Dreptul la libera circulație în contextul globalizării Globalizare și Identitate Naționala, Simpozion, 18 mai 2006, București , Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2006
Ciupagea C., Manoleli D., Nita V., Papatulica M.,Stanculescu M., Directii strategice ale dezvoltării durabile în România,Studiul III, Institutul Europea din România, 2006
D. Caracotă, C.R. Caracotă, Dimensiuni contemporane ale dezvoltării durabile și competitive, Editura ASE, Bucuresti, 2004
Ghițiu-Brătescu A., Fața umană a globalizării – o posibilă soluție a actualei crize economice, Colecția de working papers în științe economice, secțiunea 1, București, 2009
Giddens A., Runaway World: How Globalization is Reshaping Our Lives, New York, Routledge, 2000
Guillochon B., „ Globalizarea – o singura planetă, proiecte divergente”, Editura Rao,2003
Gurgu, Elena. Globalizarea activității economice. Realități și tendințe. București, Editura ASE, 2007
Held, D., McGrew, A., Goldblatt, D., Perraton, J., Transformări globale. Politică, economie si cultură, Editura Polirom, Iasi, 2004
Klarer J., Francis P., McNicholas J., Popovici M., Pentru un Mediu mai Bun Și o Economie mai Bună, Inițiativa Sofia privind instrumentele economice, Szentendre, Ungaria, 1999
Kramer J., Hohan I., Balaban C., Diaconu S., Albu B., Manual de Practici Europene în Managementul Mediului, EMAS, 2004
Lewis M., Fitzgerald R., Harvey C „The growth of nations. Culture, competitiveness and the problem of globalization”, Bristol Academic Press, 1996
Maniu M., Ecologie și Protecția Mediului, Universitatea Bioterra București, 2004
Manoleli D., Politici de mediu, Ed.Ars Docendi, București, 2006
Martin H., Schumann H., “Capcana globalizării”, Editura Economică, Bucuresti, 1999
Negucioiu, A., Economie Politică, Vol. II, Editura G. Barițiu, Cluj-Napoca, 1998
Oprea R., Dezvoltarea durabilă și protecția mediului, Universitatea “Dunărea de jos”, Galați, 2008
Pohoață I., Strategii și politici europene de dezvoltare durabilă, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Centrul de Studii Europene, Iași
Robertson, R, “Globalization: Social Theory and Global Culture” London, Sage 1992
Rojanschi, V. și colab., Economia și protecția mediului, Editura Tribuna economică, București, 1997
Soros G., „Despre globalizare”, București, Editura Polirom, 2002
Stiglitz J., “Globalizarea – sperante și deziluzii”, Editura economica, Bucuresti, 2003
Țăranu L., Capital și industrie națională versus globalizare. Cazul românesc , Globalizare și Identitate Naționala, Simpozion, 18 mai 2006, București , Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2006
Teușdea V., Protecția mediului, Editura Fundației România de Mâine, București, 2000
Tofler, A., Tofler, Heidi, A crea o nouă civilizație , Editura Antet , 1995
Vădineanu A., Dezvoltarea durabilă. Teorie și practică, vol. I, Editura Universității București, 1998
Voicu R., Ecologia în Universul Istoriei, Bucuresti, 2007
Zaharia R., Brailean T., Regionalizare și Globalizare, suport de curs, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Centrul de Studii Europene, Iași
Articole:
1.http://siteresources.worldbank.org/ROMANIAINROMANIANEXTN/Resources/Oct_31_JustinLin_KDI_remarks_RO.pdf – Impactul crizei financiare asupra țărilor în curs de dezvoltare, Justin Yifu Lin, Prim-vicepreședinte și Economist Șef Banca Mondială, Institutul Coreean de Dezvoltare, Seul
31 octombrie 2008
2.http://www.biodieselmagazin.ro/revista/analize/241/solutii-pentru-criza-ecologica – Articol scris de prof. dr. Geta Rîșnoveanu, prof. dr. Irina Teodorescu , din cadrul Biodiesel Magazin, nr 3, 2007
3. www.naturalist.ro, „Importanța vitală a protejării mediului înconjurător
4.http://www.ectap.ro/articole/107.pdf – Stancu, I. & Eremia, A. (2006), “ Activitatea bancară pentru o dezvoltare durabilă”
Site-uri:
www.pegasusagriculture.com
www.teravidagroup.com
www.pegasusagritech.com
www.inaricapita.com
www.equator-principles.com/principles.shtml
www.ethicalcorp.com
www.icpe-ca.ro/ro
www.globalizarea.com
www.responsabilitatesociala.ro
www.ro.wikipedia.org
www.dadalos.org
www.mmediu.ro
www.platformlondon.org
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Globalizarea Si Mediul Inconjurator (ID: 106954)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.