Globalizarea Si Influenta Sa Asupra Mediului de Securitate In Contexul Actual

În prezenta lucrare am dezvoltat succint una dintre problemele incluse în programa analitică a cursului și m-am orientat in speță pe latura ce privește dezvoltarea alternativă: soluții și limite.

Problema de fond am tratat-o în special pe domeniul de securitate, deoarece problematica dezbătută are strânsă legătură cu studiul realizat la programul de licentă parcurs anterior.

Globalizarea consititue principalul fenomen care influențează mediul de securitate contemporan, atât în ceea ce privește geneza noilor riscuri și amenințări, cât și al apariției diferitelor oportunități. În acest mediu, nici un stat nu se poate izola sau rămâne neutru, nici un stat nu este la adăpost și nici unul nu trebuie să rămână în afara proceselor globale (Buletinul Universității Naționale de Apărare “Carol I”,București, 2010, p. 509).

Securitatea internațională tinde tot mai mult să-și manifeste caracterul indivizibil, iar comunitatea internațională este tot mai conștientă de răspunderile ce îi revin.

Principial, globalizarea profilează o oportunitate reală de dezvoltare economică aptă să creeze prosperitate și să protejeze mediul, dar înscrierea pe această tendință nu este o certitudine garantată pentru fiecare țară. Ea depinde de capacitatea statelor de a exploata programatic și eficient astfel de oportunități altfel, țările care nu răspund acestor exigențe riscă să piardă șansa de a beneficia de efectele pozitive al globalizării. În contextul acestei configurații a scenei globale, regiuni întregi sunt afectate de stări de tensiune, instabilitate și conflict, de sărăcie și frustrare care generează sau favorizează proliferarea noilor riscuri și amenințări.

Fenomenul globalizării a modificat radical parametrii securității statelor, dar și a securității internaționale. Termenul de globalizare presupune un proces complex, care implică atât internaționalizarea, cât și localizarea, integrarea și fragmentarea, omogenizarea și diferențierea. Pe de o parte, procesul creează rețele transnaționale, inclusiv de oameni, iar pe de altă parte, exclude și atomizează mari colectivități umane, de fapt marea majoritatea a acestora. Pe de o parte, viețile oamenilor sunt modelate în profunzime de către evenimente care au loc departe de zona în care locuiesc, asupra cărora nu pot interveni, iar pe de altă parte, există noi posibilități de accentuare a rolului politicii locale și regionale, prin înscrierea în procesele globale.

Ca proces, globalizarea are un lung istoric. Unii susțin că faza actuală a globalizării nu are nimic nou, încă de la apariție capitalismul fiind un fenomen transnațional. Ceea ce a apărut nou, însă, în ultimele decenii, este uluitoarea revoluție a tehnologiilor informatice și a comunicațiilor, fapt ce a generat o aprofundare calitativă și cantitativă a procesului de globalizare, îndeosebi pe dimensiunea sa economică.

Evoluțiile în acest domeniu se referă, în general, la modificarea a ceea ce se numește paradigma tehnico-economică, modul predominant în care se organizează distribuția producției și serviciilor pentru a face față sistemului precumpănitor al cererii. Astfel, standardizarea producției, asociată economiei de anvergură pe bază teritorială, va suferi un proces de transformare în sensul diferențierii acesteia, în conformitate cu cererea locală sau specializată.

Ca urmare, nivelurile naționale de organizare au scăzut în importanță, odată cu descreșterea rolului producției bazată teritorial, iar nivelurile globale de organizare economică s-au extins datorită caracterului transnațional al finanțelor, tehnologiei, creșterii specializării și diversificării piețelor de desfacere.

În plus, producția fizică e mai puțin semnificativă ca parte din ansamblul economiei, atât datorită creșterii importanței serviciilor, cât și pentru că o proporție tot mai mare din valoarea produselor individuale constă în design, marketing, consultanță juridică și financiară etc.

La nivel regional, în Europa centrală, de est și de sud-est, persistă sau sporesc în intensitate diferite stări de tensiune și situații conflictuale determinate de vechi dispute de natură etnică sau religioasă, teritoriale sau separatiste ori de contestare a frontierelor existente, precum și de criminalitatea transfrontalieră.

Lichidarea comunismului ca sistem politic și instaurarea democrației, extinderea NATO și a Uniunii Europene, deschiderea frontierelor, intensificarea fluxurilor de persoane, mărfuri, servicii și capital, precum și dezvoltarea tehnologică au creat premise favorabile racordării noilor democrații la zona de prosperitate și securitate euroatlantică. Pentru România, aceste fenomene, coroborate cu situația sa geopolitică, se constituie în oportunități strategice importante.

Ele sunt potențate de: apartenența la Alianța Nord-Atlantică; integrarea în spațiul economic, politic, cultural, de justiție și de securitate al Uniunii Europene; parteneriatul strategic cu SUA; creșterea rolului și a ponderii regiunii Mării Negre în preocupările de securitate și energetice ale Europei; gradul ridicat de interoperabilitate a instituțiilor de securitate și apărare ale României cu structurile similare din statele membre ale Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene.

Globalizarea implică, de altfel, transnaționalizarea și regionalizarea guvernării. După prăbușirea regimurilor comuniste, s-a observat o creștere explozivă a organizațiilor transnaționale, a regimurilor și a agențiilor de reglementare internaționale, tot mai multe activități guvernamentale se desfășoară prin prisma acordurilor internaționale, ori se integrează în instituții internaționale, tot mai multe departamente și ministere se angajează în forme neoficiale de cooperare cu structurile similare din alte țări, tot mai multe decizii politice sunt cooptate de jos în sus, spre forumuri internaționale, adeseori prea înalte pentru a le reveni vreo răspundere. În același timp, ultimele două decenii au cunoscut o reafirmare a politicilor locale și regionale în special, de nu numai, cu scopuri de dezvoltare.

În paralel cu natura schimbătoare a guvernării, s-a observat o dezvoltare frapantă a rețelelor transnaționale, neguvernamentale și neoficiale. Acestea includ ONG-urile, atât cele care îndeplinesc funcții asumate de guvern, cum ar fi asistența umanitară, cât și cele ce execută campanii pe probleme globale, cum ar fi drepturile omului, ecologia, pacea etc.

Globalizarea a afectat profund structurile sociale spre exemplu în țările industriale avansate, clasa muncitoare tradițională se află în declin odată cu scăderea producției de masă pe baze teritoriale. Diferențierea câștigurilor este asociată cu disparitățile geografice, atât la nivel continental, cât și global. Se manifestă o inegalitate tot mai pronunțată între regiuni, în special între cele industriale avansate, care își pot investi capacitățile tehnologice, și cele defavorizate, cărora le revin, în condiții inechitabile, profitul final. Unele zone pot prospera, cel puțin temporar, atrăgând producția caracterizată prin volum, de exemplu Asia de Sud-Est, sudul Europei, în timp ce celelalte sunt prinse în economia globală, pe măsură ce sursele tradiționale de câștigare a existenței se erodează. Așadar, se realizează o delimitare între enclavele globale, protejate de prosperitate, și regiunile afectate de sărăcie, anarhice și haotice din afara lor.

Pe acest complex fundal, și poate avându-l ca una din principalele cauze, a avut loc o modificare considerabilă a mediului de securitate, atât la nivel global ori regional, cât și la nivel statal.

La începutul secolului al XXI-lea, procesul accentuat de integrare, interdependență și comunicare, definit, de regulă, prin cuvântul „globalizare”, se profila drept cea mai importantă provocare la adresa serviciilor de informații și securitate, ca și la adresa statelor în general.

Noul mileniu a adus o reorganizare generală a forțelor geostrategice, a formelor sociale, dar și a reperelor culturale într-o „nouă ordine mondială”, trezind adesea sentimente de neîncredere și incertitudine față de viitor. „Avem în fața noastră o lume și mai misterioasă decât înainte”, recunoștea Robert Graves, fost director al CIA.

O analiză succintă a globalizării relevă o serie de implicații pe care acest fenomen le induce, pe toate planurile, inclusiv în domeniul securității naționale a statelor: promovează concurența și eficiența și creează noi locuri de muncă; izolează regimurile totalitare; dezvoltă legăturile dintre state, dar și dintre civilizații.

Pe de altă parte, însă, globalizarea:

slăbește poziția statelor naționale ca actori internaționali;

tensionează relațiile internaționale prin polarizarea sărăciei și a fenomenului migraționist;

multiplică amenințările atipice (terorism, crimă organizată, migrația ilegală, spălarea banilor, proliferarea) care au culminat cu evenimentele dramatice din 11 septembrie 2001;

determină apariția mișcărilor antiglobalizare care, în momen-tul de față, tind să se coaguleze într-o rețea internațională.;

Pentru a sublinia schimbarea de esență în materie de politici de securitate, vom apela, prin comparație, la cadrul internațional de pace dintre anii ᾿80 – ᾿90;

Acesta se baza pe patru premise:

pe faptul că lumea era bipolară;

numai Estul și Vestul dețineau arme nucleare și mijloacele de a le folosi;

ambele puteri erau raționale, astfel că doctrina „distrugerii reciproce asigurare” a fost o adevărată intimidare;

de vreme ce nu se dispunea de mijloace tehnice de contracarare a amenințărilor au fost necesare mijloacele diplomatice pentru acest lucru.

Se poate constata că principalele componente ale politicilor de securitate din perioada menționată au fost de natură militară și diplomatică, iar aceasta din urmă, doar ca instrument al politicii celei dintâi, în care inamicii erau expliciți.

În prezent, lumea nu mai este bipolară, în pofida unei realități curente foarte evidente în privința dominației SUA, la nivel mondial există o zonă, nedefinită punctual, nesupusă, fracționară și în care există multe entități frustrate. Aceste fracțiuni și dizidențe amenință pacea.

Disputa fundamentală nu mai este între marile puteri, între timp, armele de distrugere în masă și rachetele balistice au ajuns și în posesia altor state. „Clubul nuclear” s-a lărgit, iar tehnologiile, multe din ele nonmilitare, au devenit datorită globalizării, posibile instrumente convertibile în mijloace de producere a sistemelor de armamente ultraperfecționate.

S-a produs o schimbare majoră de concept în privința sursei amenințărilor și riscurilor. Identitatea și identificarea inamicului sunt din ce în ce mai dificil de stabilit, locul, momentul și natura acțiunilor care pun în pericol securitatea au devenit variabile cu un grad mare de incertitudine. Riscurile și amenințările convenționale, atribuite unor actori aflați în contradicție cu evoluțiile relațiilor internaționale, impuse de voința principalilor gestionari ai situației geopolitice și geostrategice mondiale sunt monitorizate permanent. Astfel, contextul de securitate devine impersonal, totuși din punct de vedere politic, nici un actor statal nu se mai manifestă ca potențial agresor în mediul de securitate, nici chiar țările pe care metafora politică le-a definit ca fiind pe „axa răului” nu își mai declară doctrine ofensive în politicile militare. În locul amenințărilor tradiționale se manifestă tot mai des amenințările actorilor nonstatali. Apariția și evidențierea acestora pe scena politică mondială este rezultatul unor procese nesoluționate politic în diverse locuri de pe planetă.

În ceea ce priveste securitatea economică din perspectiva unui economist, este că: presupune la baza ei respectarea unui sistem de valori și o ordine constituțională, de regulă împărtășită cu actorii globali, care contribuie substanțial la permanența eficienței politicilor publice.

Credibilitatea politicilor constă în fundamentarea lor pe valori universal împărtășite de către parteneri, iar eficacitatea lor în convingerea și respectarea acestor valori în fața partenerilor, evident în cadrul unei reciprocități sincere.

Așadar dinamica actuală a mediului de securitate și a instituțiilor de securitate colectivă este marcată de câteva aspecte esențiale care reliefează tendințele de dezvoltare și afirmare a noilor factori determinanți ai nivelului de securitate globală și regională. După cum am văzut, Rusia își revendică și își reafirmă vehement rolul de putere globală, țările asiatice se implică tot mai mult în viața politică mondială, reprezentând o platformă de securitate potențial problematică, în timp ce statele arabe solicită un rol tot mai mare în soluționarea crizei și menținerea păcii în Orientul Mijlociu.

Interdependența și interacțiunea economică a statelor lumii impun o coordonare concertată și concentrată a eforturilor pentru securitate, fiind necesar ca instrumentele de aplicare și de realizare a acesteia să fie gestionate de către organisme și instituții de securitate colectivă, recunoscute și abilitate internațional, prin atribute și funcții clar definite. Cooperarea în domeniul securității în formatele de cooperare multilaterală, precum ONU, NATO, UE etc., reprezintă manifestări ale solidarității dintre statele lumii și o conștientizare a faptului că actualele amenințări pot fi combătute eficient prin acțiuni comune unitare și coerente. Guvernele și organizațiile internaționale conștientizează tot mai mult faptul că menținerea păcii regionale și mondiale, prevenirea și menținerea sub control a conflictelor și crizelor, ca și soluționarea unor probleme umanitare majore nu mai sunt posibile decât prin implicarea și creșterea contribuției tuturor actorilor de securitate.

Eforturile și concurența acerbă în obținerea unei poziții avantajoase în actualul sistem internațional pot determina, însă, apariția unor crize. Sub impactul consecințelor globalizării și, mai ales, al disputelor pentru putere și influență în ierarhia mondială, este posibil ca echilibrul securității actuale să se deterioreze și să capete o altă fizionomie, care poate genera divergențe și crize de natură politică, etnică, religioasă sau națională. Unele state, insuficient pregătite sau sprijinite, neperformante economic, riscă să-și piardă rolul și chiar identitatea în marea concurență mondială. În procesul reașezării noilor actori de pe scena internațională pot apărea clivaje statale sau regionale.

Așadar, în anumite momente, instituțiile internaționale de securitate, create după cel de-al doilea război mondial, au fost contestate și considerate a nu mai corespunde noilor condiții internaționale. În susținerea acestei opinii, principalul argument este acela că structurile care au reușit să mențină echilibrul la scară globală în perioada Războiului rece se dovedesc astăzi ineficiente și depășite de noile provocări ale secolului al XXI-lea. Această idee a fost intens vehiculată în contextul crizei irakiene. State membre ale aceleiași organizații – Germania, Franța, SUA – par a dezvolta interese divergente în planuri multiple: politic, financiar și economic. Supremația indiscutabilă a SUA din ultimul deceniu a fost până mai recent oarecum contestată de autoritățile de la Paris și Berlin, atât în cadrul NATO, cât și al ONU însă după recentele evenimente petrecute, care probabil își au originile dinspre Federația Rusă cei trei piloni încearcă să ajungă la un acord cu partea estică.

Mediul de securitate este într-o continuă schimbare, ca urmare a complexității interacțiunii și interdependenței fenomenelor și proceselor ce au loc în cadrul acestuia.

Un exemplu concludent îl reprezintă globalizarea, un fenomen complex, multidimensional și omniprezent, care generează efecte pozitive dar și negative, precum amenințările de securitate cum ar fi conflictele locale (recentele atentate de la Paris fiind doar un exemplu, conflictele din zona de est a Ucrainei un altul) care chiar dacă au un caracter local pot influența mediul de securitate internațional.

Mediul de securitate este deasemenea marcat de modificări profunde în principalele domenii ale vieții sociale. Războiul Rece s-a sfârșit dar urmările sale se pot încă resimți, Uniunea Sovietică și Iugoslavia s-au dezmembrat, Germania s-a reunificat, NATO și Uniunea Europeană s-au extins spre Est. De altfel , UE își consolidează statutul de actor mondial, la rivalitate cu SUA și Federația Rusă. China și India aspiră la rangul de superputeri politico-economice. Pe de o parte, vechi actori își reduc ponderea sau dispar de pe scena internațională, iar pe de altă parte alți actori de tip statal, sisteme integrate economico-politice și militare, corporații și ONG-uri transnaționale, organizații regionale, continentale și globale își dispută și împart prima scenă a lumii în căutarea de noi și noi oportunităti atât globale cât mai ale la scară locală.

În final aș dori să menționez faptul că, oricât de aprinse și dureroase vor fi, cu certitudine, noile provocări și amenințări la adresa mediului de securitate, fiecare stat trebuie să intervină și să-și protejeze poziția, atât prin măsuri interne, cât mai ales prin aderarea la politici regionale comune, care după părerea mea ar trebui să fie agreate de orice stat și astfel să se ajungă la un sens comun de colaborare și cooperare petru a putea privii cu încredere la noile generații, altfel, nu există decât o singură varianta și anume- confictul și de aici … .

LISTA CU ABREVIERI

CIA=Agenția Centrală de Informații

NATO = Organizația Tratatului Atlanticului de Nord

ONG= organizație non-guvernamentală

ONU= Organizația Națiunilor Unite

SUA = Statele Unite ale Americii

UE=Uniunea Europeană

BIBLIOGRAFIE

Băhnăreanu, Cristian, Resursele energetice și mediul de securitate la începutul secolului XXI, București, Editura Universității Naționale de Apărare, 2006.

Cifu, Iulian, Lungul drum de la dialog la cooperare, Ocasional Papers, nr. 2/2003.

Frunzeti, Teodor, Zodian, Vladimir, coordonatori, Lumea 2009, Enciclopedie politică și militară, Editura CTEA, București, 2009.

Constantin Onișor, Strategia militară, București, Editura Artemis, 1997.

Vasile, Popa., Implicațiile globalizării asupra securității naționale, București, Editura Universități Naționale de Apărare, 2005,

Chaliand, Gerard, Riscurile de fond, București, Editura Artemis, 2007.

Green, Donald, Griffith, Michael, Globalisation and its discontents, International Affairs, 2002.

Ranjit Dwivedi, Environmental Movements in the Global South: Outline of a Critique of the ‘Livelihood’ Approach, In Hamel P., Henri Lustiger-Thaler, Jan Nederveen Pieterse, Sasha Roseneil, Globalization and Social Movements, Palgrave, 2001, pp. 227-247.

 Nicolaescu, Gheorghe, dr., Simileanu, Vasile, drd., Putere, management, informație, vol.II – Războiul informațional, Editura Top Form, București, 2004.

Surse Web

www.cssap.unap.ro

http://www.arduph.ro/domenii/diu-si-terorismul/statele-democratice-si-terorismul/

http://cky.ro/nato-si-romania-in-securitatea-internationala/

http://www.arduph.ro/domenii/protectie-persoane-si-bunuri/in-caz-de-conflict-armat/amenintari-la-adresa-pacii-si-securitatii-in-epoca-contemporana/

https://www.semperfidelis.ro/comment.php?comment.news.1797