Globalizarea Si Corporatiile Tranzactionaledoc

=== Globalizarea si corporatiile tranzactionale ===

UNIVERSITATEA PETROSANI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE

MASTER: MANAGEMENTUL STRATEGIC AL AFACERILOR

GLOBALIZAREA ȘI CORPORAȚIILE TRANSNAȚIONALE

Profesor:

Conf.univ.dr.ec. Măcriș Maria

Masterand:

Ianc Lorena – Maria

Petroșani, 2015

CUPRINS

Pag.

CAP. I Globalizarea 3

1.1 Globalizarea – dimensiuni 5

1.1.1 Dimensiunea economica (de protectie a mediului) 6

1.1.2 Dimensiunea politica 9

1.1.3 Dimensiunea sociala 11

1.1.4 Dimensiunea culturala 12

1.2 Cauzele globalizarii 12

1.3 Consecintele globalizarii 13

1.4 Avantajele si dezavantajele globalizarii 14

CAP. II Corporatiile transnationale 18

2.1 Ce este o corporatie transnationala? Delimitari conceptuale 18

2.2 Locul corporatiilor transnationale in economia mondiala 22

2.3 Istoricul societatilor transnationale 23

2.4 Dezvoltarea corporatiilor transnationale si factori de influenta 28

Bibliografie 33

GLOBALIZAREA ȘI CORPORAȚIILE TRANSNAȚIONALE

CAP. I : GLOBALIZAREA

Factori precum progresul tehnologic, costurile scazute de transport si liberalizarea politicilor comerciale au condus la intensificarea schimburilor comerciale si a circulatiei fondurilor intre tarile lumii. Aceste aspecte au consecinte importante asupra functionarii economiei globale. Fenomenul globalizarii, desi reprezinta o sursa de mari beneficii si oportunitati, implica faptul ca fiecare stat trebuie sa faca fata unei concurente acerbe, atat din partea unor economii cu costuri scazute, cum sunt cele ale Chinei si Indiei, cat si din partea unor economii inovatoare, cum este cea a Statelor Unite.

Aceste inter-relationari includ fara a se margini atat actori statali: guverne, institutii ale statului, cat si actori nonstatali: organizatii non-guvernamentale si corporatii multinationale.

Notiunea de globalizare a inceput din 1990 sa fie folosita pentru a descrie un proces complex, socio-economic si cultural, ale carui principale caracteristici sunt difuziunea globala a institutiilor si practicilor democratice, popularizarea si raspandirea unor modele economice, financiare si tehnologice. Totodata, globalizarea universalizeaza, implicand ideea de unificare a societatilor si prin aceasta se ajunge la relativizarea identitatilor nationale sau comunitare, cele prin care un popor sau o comunitate anume isi defineste existenta sa.

Nu exista o definitie a globalizarii intr -o forma universal acceptata si, probabil, nici definitiva.

Motivul rezida in faptul ca globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamica variabila atingand domenii diverse ale unei societatii. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

Globalizarea reprezinta procesul de transformare a unui fenomen local sau regional intr-unul cu continut global. Poate fi definit ca un proces de amestec sau de omogenizare prin care populatia lumii este unificata , functionand ca un singur sistem omogen”, definitie furnizata de Wikipedia.

„Globalizarea este un proces de interactionare si integrare al populatiilor, companiilor si guvernelor diferitelor natiuni, un proces condus prin tratate, investitii si acces la informatia tehnologica. Acest proces are efecte asupra mediului, culturii, sistemului politic si economic, asupra dezvoltarii si prosperitatii, asupra dezvoltarii si starii psihice sociale din intreaga lume”, este definitia furnizata de Globalization101.org.

Ca primă dimensiune a globalizarii apare omogenizarea lumii. Diferentierilor dintre unitatile teritoriale le iau locul prin expansiune o anumita standardizare, o uniformizare reprezentand „o noua infrastructura spaiala” insotita de miscari libere de bunuri materiale, servicii, capitaluri si forta de munca, la scara regionala si globala.

Lumea a devenit in aspectele importante un singur sistem social, ca rezultat al dezvoltarii legaturilor de interdependenta care afectează acum pe fiecare dintre noi. Sistemul global nu este doar un mediu in interiorul caruia se dezvolta si evolueaza societatile particulare, legaturile sociale, economice si politice care traverseaza granitele dintre state conditioneaza in mod decisiv soarta celor care traiesc in fiecare din ele. Termenul general folosit pentru a caracteriza aceasta interdependenta crescanda a societatii umane este acela de globalizare.

De asemenea, alti termeni care descriu fenomene, strategii sau procese complementare si asociati globalizarii sunt dezvoltarea durabila si societatea informationala si a cunoasterii. In ceea ce priveste dezvoltarea durabila, aceasta se refera la capacitatea unei societati de a funcfiona continuu intr-un viitor nedefinit, fara a ajunge la epuizarea resurselor cheie, ea reprezinta adoptarea unor politici si strategii pe termen lung, de dezvoltare si realizare a unei comunitati prin luarea in considerare a problemelor economice, de mediu si sociale. Societatea informationala si a cunoasterii reprezinta o noua economie in care procesul de inovare (capacitatea de a asimila si converti cunoasterea noua pentru a crea noi servicii si produse) devine determinant. Inovarea, in societatea cunoasterii, urmareste a imbunatati productivitatea, nu numai productivitatile clasice în raport cu munca si capitalul, ci si productivitatile noi in raport cu resursele energetice si materiale naturale, cu protectia mediului. Se bazeaza pe ultimele descoperiri tehnologice, informatice si de comunicatii.

Globalizarea – dimensiuni

Multa vreme, globalizarea a fost conceputa ca fiind unidimensionala, respectiv vazuta ca o tendinta economica fundamentala. Globalizarea ar avea urmatoarele dimensiuni: economica, financiara, sociala, politica; culturala, militara, de mediu si informationala. Aceasta intrucat globalizarea este, in prezent, un fenomen complex, pluridimensional si general la care toate statele lumii trebuie sa se adapteze pe toate planurile activitatii umane, daca vor sa-si continue existenta ca forma de organizare ce serveste neconditionat interesele cetatenilor lor.

Desi se regasesc strans legate, atunci cand diferentiem dimensiunile, este important sa observam ca acestea nu pot fi delimitate in mod clar una ce cealalta. Astfel – pentru a numi doar un exemplu – problemele globale legate de mediu nu pot fi cercetate izolat nici de dimensiunea economica si nici de dimensiunea politica. Aceasta retea globala nu numai la nivelul actorilor, ci si la cel al domeniilor tematice reprezinta una dintre particularitatile globalizarii.

Este evident ca lumea se indreapta tot mai rapid spre globalizare, spre o lume vazuta ca o unitate la nivel planetar si care va functiona cu norme si standarde comune. Elementele specifice ale fiecarui participant vor contribui la realizarea unui echilibru international, cu deosebire socio-economic, la nivel macrostructural, in functie de resursele proprii si de capacitatea de utilizare a acestora de fiecare colectivitate umana in calitate de actor acceptat ca egal, suveran si independent.

1.1.1. Dimensiunea economica (de protectie a mediului)

Dimensiunea economica a globalizarii are, fara nici un dubiu, o foarte mare importanta, ea fiind una dintre cele mai importante cauze si forte motrice pentru procesele de globalizare din celelalte domenii. Nu poate fi insa trecut cu vederea faptul ca globalizarea cuprinde cu mult mai mult decat integrarea sporita a economiei mondiale: de aceea, ea nu poate fi limitata strict la procesele economice, lucru care se intampla insa de multe ori.

Globalizarea economiei mondiale poate fi definita ca fiind procesul deosebit de dinamic al cresterii interdependentelor dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si adancirii legaturilor transnationale in tot mai largi si variate sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale si avand drept implicatie faptul ca problemele devin mai curand globale decat nationale, cerand la randul lor o solutionare mai curand globala decat nationala.

Economia mondiala cuprinde la ora actuala mai multi jucatori pe pietele financiar – bancare, comerciale, investitionale, ale fortei de munca etc, din care amintim: statul – natiune, corporatii transnationale, organizatii economice mondiale (FMI, BIRD, Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a Comertului) si organizatii politico-economice de integrare (UE, NAFTA – Acordul american de liber schimb, CEA – Comunitatea economica africana, CEMN – Cooperarea economica in regiunea Marii Negre).

Globalizarea relatiilor economice a tuturor actorilor de pe piata mondiala presupune in primul rand o reconsiderare a timpului si spatiului în viata economica si sociala. In prezent globalizarea economica este marcata de mijloacele de comunicare – via Internet, datorita carora distantele geografice au disparut. Cibernetica, electronica, internetul au desfiintat deja granitele in multe domenii cum sunt: transporturile, comunicatiile, comertul si tranzactiile bancare.

Lumea a devenit una a comunicatiilor globalizate in care informatiile sunt standardizate, dematerializate, simbolice, directe, fara intermediari, o lume in care informatia circula rapid transmitand la mare distanta efectele pozitive cat si resimtirea socurilor (efectelor negative), ca urmare a complexelor si complementaritatii conexiunilor in care sunt angrenate toate statele.

Un exemplu il constirue aparitia comertului electronic, insotit de instrumente financiar – bancare noi, care fluidizeaza circulatia si schimburile comerciale, inlesneste tranzactiile la distanta fara deplasari, in care ofertele si cererile se pot intersecta pe internet, asigurandu-se astfel un sistem de retele in care paginile web si site-urile ofera informatii cu privire la stocuri, varietati, preturi, depozite, conditii prin intermediul carora se materializeaza schimburile, se mondializeaza piata, circulatia capitalurilor si a marfurilor. In context, noul sistem pune probleme juridice noi – de accesare, promovare, concurenta, fiscalitate, control, protectie, toate subsumate unei noi ordini economice.

Intensificarea proceselor de integrare si cooperare, ca si de globalizare dau frontierelor economice o mai mare mobilitate. Uniunile vamale, zonele de liber schimb, complementaritatile economice si politice, culturale, militare, amplifica aceste tendinte si impun in mod natural parteneriatul pentru dezvoltare si pace precum si spiritul de solidaritate.

In stransa legatura si directa conexiune cu activitatea economica se afla si protectia mediului, dupa unii analisti aceasta reprezentand o domensiune distincta a procesului de globalizare.

Principalele directii prin care tarile lumii, individual sau in cadrul organizatiilor internationale, incearca protejarea mediului sunt: includerea activitatilor de protectie a mediului in agendele politico-economice, elaborarea si aplicarea unor masuri de prevenire, aplicarea principiului cel care polueaza plateste (incluzand compensatii pentru daunele provocate), combaterea poluarii la sursa, asumarea in comun a responsabilitatilor.

Obiectivele asumate pe agenda internationala, intr-o mai mare sau mai mica masura(Protocol de la Kyoto), constau in:

conservarea, protejarea si imbunatatirea calitatii vietii;

protejarea sanatatii colectivitatii vietii umane;

asigurarea utilizarii rationala a resurselor naturale;

promovarea de masuri la nivel international pentru tratarea problemelor mediului la scara regionala sau mondiala.

Principalele rezultate obtinute constau in: diminuarea reziduurilor industriale, limitarea sau interzicerea utilizarii unor substanțe toxice, cu riscuri ridicate pentru mediu si sanatate, diminuarea acidificarii apelor, ameliorarea gestionarii deseurilor, ameliorarea calitatii apelor, aerului si solului.

Principala provocare pentru secolul XXI va consta in acordarea prioritatii maxime, in agenda politico-economica a statelor, institutiilor internationale, acelor strategii si instrumente care vor promova o mai buna corelare intre obiectivele de mediu si cele ale pietei libere, in special prin modificarea comportamentelor de productie si de consum (educatie de mediu, responsabilizare civica, standardizare activitati economice).

1.1.2. Dimensiunea politica

Aceasta dimensiune a globalizarii se refera atat la elemente politice nationale ce tin de viata de zi cu zi a oamenilor, a statelor sau comunitatilor umane, cat si de adoptarea unor forme de guvernare mondiala a lumii.

Primul palier al dimensiunii politice nationale semnifica nevoia de drepturi politice egale pentru toti oamenii, dreptul lor de a participa liber, voluntar si responsabil la viata politica locala, nationala si regionala. Globalizarea a făcut posibile astfel de deziderate prin promovarea valorilor politice specifice unei societati democratice de tip occidental.

Al doilea palier – guvernarea mondiala – porneste de la premisa ca, in prezent, guvernele nationale nu mai sunt in masura sa solutioneze problemele umanitatii. Existenta unor organizatii si organisme internationale, care par sa joace rolul unor ministere la nivel mondial, este necesara pentru a stabili principiile, normele si regulile de derulare a vietii si activitatii umane, la toate nivelurile – national, regional si international – si de a garanta respectarea acestora de toti actorii statali si nonstatali de pe scena planetara.

Aceste organizatii sunt vizibile in marile forumuri, operatiuni spectaculare, rapoarte reputate sau coalitii politice. Expertiza lor este recunoscuta de multinationale si guvernele statelor, si, pe teren, in actiunile concrete derulate. Vocatiile lor si programele precise atrag resurse, simpatizanti, aderenti si acoperire mediatica, procurandu-le popularitate, reprezentativitate si autoritate morala in opinia publica, ca si neutralitate si independenta pentru a face legaturi cu si intre state.

Totusi, se cuvine subliniat ca aceste programe nu au condus la schimbari esentiale in vreun stat, daca conducerea acestuia nu a dorit sa implementeze respectivele masuri la nivel national si, mai ales, nu a alocat resursele umane, materiale si financiare necesare si suficiente unui astfel de demers.

Se poate afirma ca dimensiunea politica a globalizarii este inteleasa, de o maniera limitata, ca o cale de promovare a principiilor, valorilor si normelor specifice unui anume model socio-economic si politic. De regula, este promovat modelul occidental. Eroarea pleaca de la faptul ca atat reprezentantii unor state puternic dezvoltate economic, cat si cei si ai unor institutii interguvernamentale internationale absolutizeaza acest model ca fiind unicul capabil sa aduca bunastarea oamenilor, stabilitate si un viitor sigur intregii lumi. De aici, pot sa apara interpretari diferite, la nivelul fiecarei tari sau chiar regiuni care, ulterior, se pot transforma in conflicte de naturi diverse, de la conflicte culturale si/sau religioase la cele armate.

O data cu creșterea pluralismul politic al lumii moderne, sistemul de relatii internationale devine tot mai complex, mai dinamic si instabil, iar cel mai important – tot mai putin previzibil. Pe de o parte, multumita dinamicii relatiilor comerciale, tehnico-stiințifice si culturale, se amplifica tendintele de globalizare a relatiilor internationale si de extindere a oportunitatilor cresterii economice, dezvoltarii retelelor comunicationale si informationale, de apropiere a culturilor lumii. Pe de alta parte, interdependenta tot mai mare a statelor in contextul procesului de globalizare contribuie la agravarea amenintarilor netraditionale la adresa securitatii internationale si regionale, devine o provocare serioasa pentru mecanismele existente de cooperare multilaterala.

Procesul contradictoriu si inegal al globalizarii sistemului mondial al relatiilor internationale a trasat deja tendintele schimbarii radicale ale practicii politice la nivel planetar. In conditiile mentinerii unitatii prin diversitatea lumii moderne, are loc estomparea treptata a diferentelor dintre procesele locale, regionale si globale, astfel incat problemele politicii interne capata valoare de politica externa si invers.

1.1.3. Dimensiunea sociala

Dimensiunea sociala a globalizarii inseamna pentru indivizi locuri de munca, sanatate, educatie, securitate per sonala.

Globalizarea are implicatii sociale si politice profunde, conduce la pierderea controlului statului asupra politicilor economice si este uneori acuzata de consecintele sociale negative, reflectate in cresterea somajului, a decalajelor dintre salarii si profit, multiplicarea economiei subterane. Conform statisticilor, in 1960 raportul intre tarile cele mai bogate si tarile cele mai sarace era de 30-1; in 1990 decalajul a crescut la 60-1, astfel incat la sfarsitul secolului trecut sa ajunga la 75-13. In vreme ce averile marilor magnati cresc, tot mai multe familii sunt amenintate de foamete, subnutritie, din cauza lipsei unui loc de munca, a ajutoarelor sociale sau a salariilor mici. Rolul globalizarii ar trebui sa fie acela de a gasi solutii pentru crearea unei societati moderne functionale care sa respecte drepturile fundamentale ale individului.

Cresterea complexitatii proceselor tehnologice si a modului de desfasurare a activitatii economice, le impune oamenilor sa adopte un nou mod de pregatire profesionala. Necesitatea formarii continue implica eforturi permanente, intelectuale si financiare, pe care multe persoane nu pot sa le suporte. Cei care nu reusesc sa se adapteze noilor tendinte sunt automat exclusi si prin urmare, marginalizati. In acelasi timp, tehnologiile avansate au anulat obstacolele spatio-temporale pe care trebuie sa le depasească oamenii cand vor sa se deplaseze dintr-o localitate in alta pentru a-si desfăsura activitatea in cadrul firmelor. Dar, pentru unii oameni, anularea obstacolelor nu are nici o semnificatie, deoarece ei sunt lipsiti de posibilitatea de a se deplasa usor si repede. Aceste persoane vor asista neputincioase la degradarea si la decaderea climatului economic si social al localitatii lor.

Un alt efect demn de luat in considerare este fenomenul de vanare a avantajului absolut, care a modificat din temelii mecanismele dupa care se desfasoara activitatea economica.

Intr-un interval de cateva zile, orice firma transnationala isi poate delocaliza rapid productia dintr-o zona in alta, daca se considera ca pe plan local ii sunt afectate interesele. In cele mai multe cazuri, acest fenomen are ca efect o crestere economica cu un ritm mult mai mare decat ritmul de crestere al numarului de locuri de munca.

In concluzie efectele sociale ale globalizarii se manifesta prin cresterea somajului si scăderea nivelului de trai pentru cea mai mare parte a populatiei globului.

1.1.4. Dimensiunea culturala

Putine expresii ale globalizarii sunt atat de vizibile, larg raspandite si patrunzatoare ca proliferarea mondiala a marcilor de consum comercializate la scara internationala, ascensiunea simbolurilor culturii populare si comunicarea simultana de evenimente, cu ajutorul transmisiilor prin satelit, catre milioane de oameni de pe toate continentele.

Oricare ar fi semnificatia cauzala si practica a acestor fenomene, fara indoiala ca una dintre cele mai direct percepute si traite forme ale globalizarii este cultura, epoca noastra are marele privilegiu istoric de a trece de la o lume a civilizatiilor izolate, bazate pe spatii si timpuri diferite, la o lume unica, ce este caracterizata de acelasi spatiu (piata mondiala) si de acelasi timp (sincronicitatea tuturor evenimentelor), de nastere a unei comunicari si a unei comunitati mondiale.

Comunitatea a precedat intotdeauna comunicarea; aceasta din urma s-a constituit, mai intai in interiorul grupului: indivizi vorbind aceeasi limba, impartasind aceeasi religie, aceleasi valori, aceeasi istorie, aceleasi traditii, aceeasi memorie. Astazi insa observam trecerea de la o planeta a civilizatiilor inchise la o lume deschisa tuturor oamenilor prin calatorii si prin accesul liber la informatii. Putem afirma, ca exista o legatura foarte stransa intre globalizare, istorie si cultura.

Globalizarea modifica modul in care conceptualizam cultura, deoarece cultura a fost, foarte multa vreme, legată de ideea unei localitati fixe. Ideea unei culturi globale nu a devenit posibila doar în zilele modernitatii globale.

Enunturile culturale, marile texte pot depasi granitele lingvistice si politice, civile si culturale cu conditia sa fie traduse in limbile comunitatilor culturale interesate. Timp de secole, de milenii, procesul a fost franat de distantele geografice, de incetineala cu care se deplasau oamenii sau de dificultatile tehnice.

O data cu dezvoltarea mondializarii, facilitata de dezvoltarea comunicatiilor, informaticii si de mijloacele de transport contemporane, circulatia textelor (idei religioase, politice, literare, stiintifice) cunoaste o vertiginoasa accelerare.

In incercarea de a se crea o cultura globala, un rol important este atribuit limbilor straine. Dupa toate aparentele, engleza este folosita in toata lumea in toate formele sale: scrisa, vorbita, formala, informala si sub forma registrelor specializate: economic, juridic, tehnic, juranistic. A devenit lingua franca prin excelenta si continua sa-si intareasca aceasta dominatie printr-un proces de autoconsolidare. A ajuns limba centrala a comunicatiei internationale in domeniul afacerilor, politicii, administratiei, stiintei, si in lumea academica, fiind in acelasi timp si limba dominanta a publicitatii globale si a culturii populare.

Dupa cum arata destinul celorlalte limbi, utilizarea unei limbi se afla in stransa legatura cu ritmurile puterii.

Ca o consecinta a dezvoltarii tehnologiei informatiei, suntem, de asemenea martorii unei avalanse de termeni stiintifici si tehnici, care sunt folositi in multe limbi in varianta englezeasca.

Mondialitatea culturala presupune nu numai contacte umane empirice intre civilizații, ci si instrumente intelectuale, de intelegere intre grupuri puse in contact intr-o maniera mai mult sau mai putin brutala.

Unul din multiplele aspecte ale globalizarii este accentul pus pe respectul pentru drepturile omului, de unde importanta acordata dreptului la libera exprimare religioasa si libertatea unei persoane de a-si schimba religia. Aceasta realitate ridica problema dreptului legitim al minoritatilor religioase de a-si raspandi punctele de vedere si prin aceasta se ajunge usor la tensiuni intre aceste minoritati si o majoritate stabilita care va denunta prozelitismul lor si va incerca sa-l limiteze. Astfel, pluralismul este o provocare si nu se rezuma numai la adoptarea unei atitudini tolerante, ci la o incercare activa de a-l intelege pe celalalt.

Toleranta se exprima de pe pozitii de putere, dar nu este capabila sa creeze si un climat de intelegere si incredere fata de celalalt. Un efort pentru intelegerea pluralismului religios nu inseamna nici relativism, nici renuntarea la atasamentul fata de propria credinta, ci un pas necesar pentru ancorarea in realitatile contemporane.

Implicatiile globalizarii culturala raman un subiect deschis dezbaterilor, osciland intre pericolul omogenizarii culturilor nationale, regionale (pierderea specificitatii si unicitatii unui areal geografic sau a unei minoritati) si debutul unei culturi mondiale ca va acompania multa vreme de acum incolo culturile nationale, ele insele reinnoite prin provocariele globalizarii.

Cauzele globalizarii

Fenomenele complexe nu pot fi explicate decat daca avem in vedere mai multe cauze. Acesta este singurul punct in care toata lumea este de acord in ceea ce priveste globalizarea. Restul faptelor raman in continuare contestate. In functie de ce acceptiune a globalizarii este luata ca punct de plecare, apar in prim-plan alte cauze si forte motrice. Fara indoiala, inovatiile de ordin tehnic – si mai ales cele din domeniul informaticii si al comunicatiilor – au jucat si mai joaca inca un rol central.

Internetul este, din multe puncte de vedere, emblema globalizarii. Globalizarea pietelor financiare, transferul unor sume inimaginabile in cateva secunde in jurul globului nu ar fi posibile fara aceasta tehnologie, nici organizarea productiei integrate la nivel transnational ș.a.m.d. Avantul incredibil pe care l-a cunoscut comertul, un alt element definitoriu alglobalizării economice, se datoreaza, nu in ultimul rand, scaderii rapide a cheltuielilor de transport, marfurile putand fi astfel transportate mult mai rapid. Acest lucru poate fi observat indeosebi in sectorul serviciilor: de exemplu produsele de tip software sau bazele de date pot fi transmise in cateva secunde dintr-un capat al lumii in celalalt.

Sfarsitul Razboiului Rece a fost de asemenea deseori indicat ca fiind una din cauzele globalizarii. Daca in conflictul dintre est si vest lumea era impartita in doua tabere care intretineau putine relatii intre ele, aceasta delimitare – „Cortina de Fier“– a cazut in 1989/90. Statele care apartineau „blocului estic“ s-au deschis in directia pietii mondiale. Tot mai multe state se incred in democratie si economie de piata ca principii de organizare fundamentale deosebit de importante – in special la nivel de constiinta – l-au jucat problemele globale. Dovada pentru acest lucru nu sunt numai magazinele tip „One World“ din statele industrializate si ultra-dezvoltate. Problemele globale au nevoie insa si de o internationalizare a politicii, stimuland dezvoltarea unei constiinte globale.

Organizatii precum Greenpeace sau Amnesty International, care se dedica unor teme globale precum mediul ambiant sau drepturile omului sunt „Global Players“. Se pot intrezari astfel in mod clar inceputurile unei noi societati globale.

Consecintele globalizarii

Globalizarea ne afecteaza pe toti in mod direct. In acest context, un rol important il joaca o evaluare chibzuita a oportunitatilor si riscurilor pe care le presupune globalizarea, distantandu-ne de tendintele actuale de demonizare, sau, dimpotriva, de preamarire a consecintelor acestui fenomen.

In cazul consecintelor globalizarii, dezbaterile publice aduc in prim-plan diverse cuvinte la moda, care trebuie, la randul lor, chestionate si analizate. Aceste fenomene nu sunt insa noi – ele sunt cunoscute si discutate incepand din anii 70 sub termenul de „interdependenta“ -, procesele s-au accelerat insa, atingand dimensiuni noi atat din punct de vedere calitativ cat si cantitativ. Aceasta este de fapt noutatea adusă de globalizare.

1.4 Avantajele si dezavantajele globalizarii

Globalizarea este rezultatul unor procese ample si a unor relatii de interconditionare:

– cresterea valorii si importantei investitiilor straine directe;

– internationalizarea pietelor financiare;

– dezvoltarea comunicatiilor globale;

– reglementarea si liberalizarea pietelor.

Globalizarea este un proces greu de controlat la scara planetara, deoarece elementele componente fac parte dintr-un angrenaj complex, asa incat disfunctiile care apar la nivelul unui subansamblu, pot crea crize la nivelul intregului sistem.

Efectele globalizarii sunt diverse si greu de anticipat, cuprind toate domeniile de activitate a unei tari. Principalele efecte generate de procesul deglobalizare sunt:

– societatile transnationale;

– investitiile straine directe;

– globalizarea pietei financiare internationale;

– dereglementarea si liberalizarea;

– evolutia comunicatiilor globale;

– globalizarea sectorului public;

– efecte sociale;

– efecte asupra mediului inconjurător.

Triumful international al sistemului de liber comert genereaza o reactie critica care adereaza drept miscare antiglobalizatoare. Criticii globalizarii considera ca chiar daca acest fenomen rezulta favorabil pentru prosperitatea economica, este in definitiv contrar obiectivelor echitatii sociale.

Protestul ce se manifesta in infruntari impotriva organismelor internationale, FMI, OMC si altele, este de altfel o reactie impotriva triumfalismului excesiv al liberalismului economic. Vocea ONG-urilor si a altor participanti ai miscarii antiglobalizatoare are un ecou in interiorul acestor organisme internationale care arata de fiecare data o mai mare constiinta fata de necesitatea infruntarii problemelor sociale globale odata si cu acelasi interes ca si oamenii de finante.

Pentru a judeca avantajele si inconvenientele globalizarii este necesar sa se distingă intre diferitele forme pe care le adopta. Unele forme pot conduce la rezultate pozitive si altele la rezultate negative. Fenomenul globalizarii inglobeaza comertul liber international, miscarea capitalurilor pe termen scurt, investitiile straine directe, fenomenele migratoare, dezvoltarea tehnologiilor comunicatiilor si efectul lor cultural.

De exemplu, liberalizarea miscarilor de capital pe termen scurt fara mecanisme compensatorii care sa previna si corijeze presiunile speculative, a provocat grave crize in diverse regiuni de dezvoltare medie: Asia de Sud-Est, Mexic, Turcia, Argentina. Aceste crize au generat o mare ostilitate fata de globalizare in zonele afectate. Ar fi totusi absurda renegarea fluxurilor internationale ale capitalului care sunt necesare dezvoltarii.

In general, comertul international este pozitiv pentru progresul economic al tuturor si pentru obiectivele sociale de eliminare a saraciei si marginalizarilor sociale. Totusi, liberalizarea comerciala, desi binefacatoare pentru totalitatea tarilor afectate, provoaca crize in unele sectoare care cer interventia statului.

O critica care obisnuieste sa apara in tarile avansate este ca globalizarea reduce salariile reale si provoaca pierderea locurilor de munca. Criticii sustin ca valul de produse care cer multa mana de lucru produse in tarile in dezvoltare cu salarii mici distruge locurile de munca din tarile industriale. Acest argument se obisnuieste sa se foloseasca pentru a restrange importurile din tarile in dezvoltare. In realitate tema este mult mai complexa. In utlimele decade, mai intai un grup de tari si apoi altul au inceput sa-si deschida economiile si sa profite de pe urma comertului. Aceste tari prosperand, salariile lor reale cresc, si nu sunt competitive intr-o productie care cere utilizarea intensiva a mainii de lucru.

Nu sunt numai o amenintare pentru lucratorii din tarile industrializate, ci mai mult se transforma ei insisi in importatori de bunuri care cer multa mana de lucru. Acest proces s-a observat in Japonia anilor '70, Asia Orientala in anii '80 si in China anilor '90.

Beneficiile globalizarii depasesc aproape intotdeauna prejudiciile, dar exista daune si, pentru a le contracara, este nevoie de institutii adecvate. Cand intreprinderile cu capital strain contamineaza tarile in dezvoltare, solutia nu este de a impiedica investitia straina sau de a inchide aceste companii, ci de a lua solutii in acel moment care sa organizeze societatea, cu ministere, norme medioambientale si un aparat juridic eficace care sa le impuna.

Efortul institutiilor trebuie sa se produca de asemenea si la nivel international. FMI-ul trebuie sa contureze masuri de previziune si control ale prejudiciilor cauzate de miscarile spasmodice de capital pe termen scurt. In plus, trebuie sa actioneze intr-o forma mai coerenta. De exemplu, daca OMC dezvolta comertul liber, nu trebuie sa accepte bariere comerciale justificatoare din motive sociale. Lupta impotriva muncii infantile, de exemplu, nu trebuie sa se bazeze pe represalii comerciale, ci pe un mai mare interventionism al Organizatiei Internationale de Lucru sau al Organizatiei Internationale a Sanatatii. Avantajele si dezavantajele globalizarii pietelor pot fi studiate din perspectiva firmelor multinationale si a tarilor in care aceste firme actioneaza. Pentru pietele in care sunt localizate investitiile firmelor internationale si globale avantajele pot fi:

obtinerea de capital pentru crestere si dezvoltare, capital care nu poate fi generat la nivel local;

acces la tehnologie avansata care nu poate fi dezvoltata la nivel local si trebuie achiziționata din strainatate;

transferul de know-how, experienta manageriala si cunostinte tehnice;

efecte pozitive asupra balantei comerciale daca produsele substituie importurile sau sunt destinate cu precadere exportului;

asigurarea de locuri de munca mai ales in tarile care se confrunta cu un somaj cronic;

venituri la bugetul statului prin impunerea unor impozite si taxe asupra activitatii firmelor respective;

utilizarea furnizorilor locali care poate determina o dezvoltare a firmelor locale;

participarea firmei la dezvoltarea unor zone defavorizate sau la realizarea unor proiecte de infrastructura.

Principalele dezavantaje din perspectiva tarii gazda pot fi:

cresterea dependentei fata de firma straina prin furnizarea de capital, tehnologie si experienta;

reducerea suveranitatii prin pierderea controlului guvernului tarii gazda asupra firmei straine;

impactul negativ asupra sistemelor economice, sociale si politice prin incurajarea consumului local, impunerea valorilor vestice in locul celor traditionale sau sprijinirea unui anumit partid politic;

cresterea exploatarii prin utilizarea unor resurse neregenerabile, repatrierea profiturilor in locul reinvestirii;

furnizarea de multe ori a unei tehnologii depasite sau prea avansate de catre firma multinationala;

inlaturarea unor firme locale, posibili concurenti in anumite domenii;

iesiri de fonduri pentru plata unor componente si echipamente importate si prin repatrierea profiturilor prin plata dividendelor si alte transferuri intre firme.

Globalizarea presupune un echilibru intre dezvoltarea unor tehnologii si concepte globale si sensibilitatea fata de nevoile locale. Fara o implicare locala, nici un program global nu poate supravietui. Sloganul „gandește global, actioneaza local” presupune nevoia de a gandi piata sau afacerea in termeni globali si de a realiza in acelasi timp adaptari la cerintele consumatorilor locali.

Transformarea planetei intr-o uriasa piata globala scoate in evidenta o serie de avantaje si dezavantaje pentru tari, mediul inconjurator si calitatea vietii oamenilor. Se considera ca globalizarea nu poate reduce diferentele culturale sau etnice dar sporeste decalajul pe plan national si international intre cei care dispun de conditiile necesare de a beneficia de pe urma ei si cei care nu dispun de asemenea conditii. De aceea, se impune adoptarea la nivel international a unor reguli globale care sa guverneze procesul globalizarii si sa permita aparitia unui sistem global care s integreze diferite sensibilitati, prioritati si interese regionale.

CAP. II: CORPORATIILE TRANSNATIONALE

Economia mondiala actuala este dominata de ceea ce multi autori denumesc fenomenul corporatist. Baza dezvoltarii si expansiunii societatilor transnationale o constituie investitiile externe de capital. Investitia reprezinta folosirea unui bun in scop de capital. Investitiile externe implica: timpul (o investitie se derulează si devine profitabila după un anumit interval de timp), riscul (orice investitie implica un risc, legat de profitabilitatea acesteia si de alte elemente ce deriva din faptul ca investitia externa se realizeaza in afara tarii de origine), profitul, care reprezinta scopul final al oricarei investitii si extraneitatea, destinatia investitiei fiind alta decat tara de origine.

2.1. Ce este o corporatie transnationala? Delimitari conceptuale

Cei mai puternici si mai dinamici agenti economici de pe glob sunt societatile transnationale, forta acestora fiind determinata de volumul urias de bunuri si servicii derulat de companiile grupate sub aceasta denumire generica. Fie ca sunt denumite corporatii transnationale, companii multinationale sau firme internationale, in sensul cel mai larg, ele definesc acele firme ce isi desfasoara activitatea dincolo de granitele unei tari, considerata tara de origine, prin unitati „de productie”, controlate intr-o masura mai mare sau mai mica de „compania mama”. In literatura de specialitate au existat si exista preocupari de diferentiere a acestor termeni utilizati cel mai adesea ca sinonime. Astfel, companiile multinationale sunt considerate a fi acele firme de tip holding, cu o anumita pondere a activitatii derulata dincolo de granitele tarii de origine prin unitati operative, fiecare dintre acestea avand responsabilitati in ceea ce priveste adaptarea produsului si a strategiei la caracteristicile pietei pe care actioneaza.

Diferenta dintre companiile multinationale si cele globale este data de faptul ca, in timp ce o firma multinationala isi formuleaza strategia bazandu-se pe diferentele dintre pietele pe care actioneaza, cele globale merg pe standardizarea produselor si a operatiunilor, ca in cazul McDonalds.

Unii dintre autori utilizeaza notiuni ca societati multidomestice sau multilocale pentru a defini o corporatie multinationala, subliniindu-se astfel actiunea unei intreprinderi pe mai multe piete (multidomestic), prin intermediul filialelor, fiecare dintre acestea functionand conform specificului local (multilocal). O companie multinationala sau transnationala mai poate fi definita si ca acea companie care combina obtinerea de economii de scara (ca urmare a integrarii in piata globala si actiunea simultana pe mai multe piete) cu o reactie prompta la elementele mediului in care filialele isi desfasoara activitatea.

Din perspectiva oamenilor de afaceri, o companie transnationala este rezultatul fuziunii dintre doua sau mai multe firme, de dimensiuni comparabile, cu sediul in tari diferite. Japonezii definesc o companie transnationala printr-un termen imprumutat din agricultura, dochakuka, care inseamna localizare globala si care semnifica adaptarea metodelor si tehnicilor de operare la conditiile locale. Richard Robinson considera ca exista distinctii importante intre diverse niveluri atinse de o companie in evoluția sa. El identifica patru tipuri de firme care opereaza pe piata mondiala, si anume:

companii internationale;

companii multinationale;

companii transnationale;

companii supranationale;

Intreprinderea internationala este o societate ale carei operatiuni internationale sunt conduse de un grup “leader”, care ia in considerare toate strategiile posibile pentru a intra pe noi piete, inclusiv calea investitiilor directe. Acesta este stadiul primar al transformarii unei firme intr-o societate transnationala.

Intreprinderea multinationala este o firma in cadrul careia fie datorita structurii organizatorice, fie politicilor adoptate, operatiunile cu exteriorul sunt considerate a avea aceeasi importanta ca cele nationale. In consecinta, pentru atingerea obiectivelor stabilite, resursele sunt distribuite fara a tine cont de granite. Deciziile strategice sunt influentate de nationalitatea proprietarilor capitalurilor, iar centrul de decizie apartine unei singure nationalitati. Este situatia in care piata externa ocupă un rol important in activitatea firmei, cifra de afaceri realizata peste granita detine o pondere la fel de importanta ca cea realizata in interiorul granitelor.

Intreprinderea transnationala este o intreprindere multinaționala, condusa si controlata de catre persoane sau de catre alte intreprinderi, de o alta nationalitate. In acest caz, deciziile sunt libere de influentele nationale.

Intreprinderea supranationala este o intreprindere transnationala, legal denaționalizata, cu scopul de a se sustrage cadrului juridic si al sistemului fiscal dintr-o tara. Notiunea de societate supranaționala mai este asimilata si organizatiilor internationale, ca Fondul Monetar International sau Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare. Ca o continuitate a acestei opinii, Keegan aprecia ca intre o companie internationala, una multinationala si una globala exista diferente semnificative din punct de vedere al modului de orientare catre piata externa, al managementului, al opticii de marketing, al strategiei de utilizare a resurselor financiare si umane.

O companie multinationala reprezinta, in viziunea lui Keegan, un stadiu din evolutia unei firme de la nivelul de companie domestica catre cel de companie globala. Pana la stadiul de companie globala, o firma este mai intai de toate o firma domestica, ale carei actiuni se concentreaza in exclusivitate pe piata interna. Cel de-al doilea stadiu este al firmei internationale. O companie internationala are caracteristici distincte. Desi ea se apropie foarte mult de firma domestica, cel mai adesea o firma internationala isi creaza un compartiment care se ocupa de afacerile pe care le deruleaza cu strainatatea.

O firma internationala nu are filiale in afara tarii de origine, iar afacerile internationale pe care le deruleaza sunt fie un raspuns la un semnal al pietei externe (de exemplu, un raspuns la o cerere de oferta), fie o urmare a unei situatii conjuncturale de pe piata interna (nevoia de a plasa un surplus conjunctural de productie). Dezvoltarea productiei are in vedere exigentele si tendintele pietei interne si nu ale pietei internationale, iar produsele ce urmeaza a fi valorificate in strainatate sunt similare celor destinate pietei domestice.

Cel de-al treilea stadiu in evolutia unei corporatii este cel al companiei multinationale. O firma multinationala se concentreaza pe valorificarea diferentelor dintre pietele internationale. Dezvoltarea productiei are in vedere satisfacerea exigentelor pietelor pe care activeaza, adaptand produsele specificului fiecareia dintre ele. Filialele, cel mai adesea sub forma societatilor mixte, sunt responsabile pentru crearea necesitatilor de finantare in vederea dezvoltarii activitatii pe piata respectiva. Tipul specific de management al companiilor multinationale este managementul descentralizat, acordandu-se o larga autonomie filialelor.

Cel mai inalt grad de dezvoltare al unei companii este cel al companiilor globale. Acestea au ca obiectiv descoperirea similaritatilor existente pe piata mondiala si atenuarea diferentelor existente pe aceasta. Firmele globale folosesc ca strategie de marketing atat extinderea, cat si adaptarea, crearea sau standardizarea gamei de produse.

Managementul caracteristic este cel integrat si interactiv, corespunzator orientarii geocentrice a acestor firme, bazat pe transmiterea deciziilor de jos in sus sau de sus in jos si schimbul lateral de informatii, rapoarte si experienta intre diferite filiale. Intre companiile globale se practica aliantele strategice, respectiv intelegeri pe termen lung ce vizeaza anumite aspecte, cum ar fi cercetarea comun sau dezvoltarea de parteneriate in ceea ce priveste comercializarea produselor. Resursele financiare ale unei companii globale sunt orientate acolo unde este nevoie, fara a mai tine cont de provenienta lor, ca in cazul unei firme multinationale.

Cea mai cunoscuta definitie data societatii transnationale este cea data de John Dunning, considerat de catre multi specialisti drept „parintele transnationalelor” si care considera transnationala „o firma care se angajeaza in investitii straine directe si care detine si controleaza activitati creatoare de valoare in mai mult de o tara”.

Aceasta definitie este preluata, de altfel, si de organisme ca OCDE sau UNCTAD. Natiunile Unite considera societatea transnationala drept acea intreprindere ce detine si controleaza productia in afara tarii in care opereaza, intr-o maniera care ii permite sa valorifice oportunitatile globale pe care le ofera piata mondiala.

Din punct de vedere tehnic, o companie transnationala este o intreprindere ce are ca obiect fundamental obtinerea de profit si care actioneaza pornind de la doua caracteristici fundamentale, si anume: este implicata in suficient de multe activitati in afara țării de origine, astfel incat să depindă din punct de vedere financiar de activitatea din strainatate, iar deciziile manageriale se bazeaza pe elemente ce tin de contextul global sau regional in care actioneaza.

In literatura anglo – saxona sunt intalniti foarte adesea o serie de termeni specifici universului corporatist. Astfel:

o corporatie transnationala este o corporatie publica (public company) atunci cand actiunile sale sunt tranzactionate bucata cu bucata la bursa sau prin intermediul caselor de brokeraj, cumparatorii devin actionari si acestia pot fi atat persoane particulare, cat si alte firme sau institutii, ca banci, companii de asigurari, sau fonduri de pensii. O corporatie transnationala este privata (privat company) atunci cand actiunile acesteia nu sunt tranzactionate public (firme ce apartin unor familii sau grupuri de persoane).

compania mama (parent company) este compania care controleaza, detine autoritatea asupra filialelor(afilliates), care pot avea personalitate juridica sau nu (subsidiaries or branches) si care sunt reunite sub acelasi „acoperis”, fie ca aceasta (compania mama) detine toate sau doar o parte din actiunile filialelor.

o companie multinationala are actionari (shareholders sau stockholders) precum si parteneri (stakeholders). Acestia din urma sunt clienti, angajati, furnizori, distribuitori, agentii guvernamentale etc., practic toate categoriile de persoane cu care firma vine in contact in derularea afacerilor sale.

Indiferent de denumire, termenul generic pe care il vom folosi in continuare va fi cel de corporatii sau societati transnationale.

Atunci cand ne referim la fenomenul corporatist, avem in vedere nu doar cele mai mari companii din lume, care, intr-adevar, detin o forta uriasa in economia mondiala, ci si la asa numitele corporatii de marime mica si medie. Se apreciaza ca astazi sunt in jur de 64 000 de corporatii transnationale, care actioneaza prin intermediul a 870000 de filiale, raspandite pe tot cuprinsul globului. Acestea realizeaza o treime din exporturile mondiale, o zecime din PIB-ul mondial si asigura peste 50 de milioane de locuri de munca.

2.2 Locul corporatiilor transnationale în economia mondiala

Prin natura lor, CTN (Corporatii Transnationale) integreaza productia la nivel international si, in acest mod, joaca un rol central in cresterea economica. Aceste firme sunt principalii factori in dezvoltarea si raspandirea tehnologiei care se considera a fi de o mai mare importanta ca determinant al competitivitatii internationale si progresului natiunilor.

CTN contribuie si la formarea de capital, furnizeaza pregatirea profesionala si joaca un rol important in comert, jucand un rol pivot in organizarea activitatilor economice internationale si sustine considerabil bunastarea economica si sociala a tarilor gazda si de origine în sens pozitiv.

Tarile gazda privesc CTN ca o sursa suplimentara de investitii, tehnologie, inovatie, angajare, modernizare a managementului, calificare a fortei de munca, crestere a puterii concurentiale nationale, o mai mare integrare în economia mondiala si oportunitatea unor noi piete de export, precum si venituri din încasari si taxe.

Prin contributia la aceste obiective CTN pot aduce un aport important la dezvoltarea tarii gazda, dar pe de alta parte ele pot inabusi dezvoltarea indigena printr-o varietate de practici de afaceri care pot afecta in sens opus intreprinderile autohtone.

Majoritatea guvernelor au redus sau au eliminat restrictiile asupra investitiilor directe spre interior si au introdus noi stimulente fiscale sau de alta natura pentru a le atrage. CTN au propriile lor obiective pe termen lung, cand intreprind operatii peste frontiere; inainte de a investi intr-o anume tara, ele iau in considerare marimea si cresterea pietei locale sau regionale, alte localizari alternative, costurile de productie si climatul general de investire.

In practica, 80% din investitiile straine directe sunt indreptate spre tarile dezvoltate. Tarile in curs de dezvoltare – gazda se confrunta cu o provocare politica privind cresterea atractivitatii lor ca localizare pentru investitiile straine directe, precum si in ceea ce priveste asigurarea ca astfel de investitii contribuie la indeplinirea obiectivelor lor nationale de dezvoltare.

2.3. Istoricul societatilor transnationale

Inceputul afacerilor internationale se pierde in negura timpului. Marturii evidente ale unui comert international intense exista inca de acum 5 000 de ani. Vechii egipteni, grecii, fenicienii faceau afaceri cu strainii. Ei intalneau multe obstacole, pe care le mai intalnim si astazi (diferente de limba, cultura, obiceiuri, dificultati de transport, diverse reglementari), dar, cu toate acestea, dorinta de a prospera si de a se dezvolta a surmontat toate dificultatile.

Originile corporatiilor transnationale sunt strans legate de marile descoperiri geografice si de colonizarea lumii de catre Anglia si Olanda, urmate mai apoi de Spania, Franta sau Portugalia.

Incepand cu secolul XVI si continuand pana in secolul XIX, firme cum ar fi Compania Indiilor de Est au desfasurat activitati comerciale in Africa, America sau Asia.

Adevarata scanteie care a dat aripi fenomenului corporatist, asa cum il cunoastem noi astazi, a reprezentat-o dezvoltarea capitalismului si revolutia industriala, care au permis cresterea fara precedent pana atunci a productivitatii muncii si, implicit, a productiei. Tehnologia performanta a permis dezvoltarea tehnicilor de stocare a marfurilor si reducerea duratei transporturilor, ceea ce a dus la reducerea costurilor si impulsionarea activitatilor cu straintatea.

La mijlocul secolului XIX, "Singer" construia o fabrica de masini de cusut in Scotia. De-a lungul secolului XIX si inceputul secolului XX, cautarea asidua de resurse minerale, petrol, precum si presiunea pentru protejarea sau dezvoltarea pietei au facut ca multe companii din Statele Unite si Europa Occidentala sa inceapa sa desfasoare activitati peste granita.

Doua treimi din investitiile acestor companii au fost facute in Asia, America Latina, Africa si Orientul Mijlociu. In aceasta perioada se formeaza corporatiile transnationale din domeniul petrochimic si alimentar. Fuziunile si achizitiile repetate au determinat aparitia monopolurilor si oligopolurilor in industrii ca cea petrochimica sau alimentara. Compania americana United Fruit Company controla 90% din importul de banane in SUA in 1899, iar Royal Dutch Shell detinea 20% din productia ruseasca de petrol, la inceputul primului razboi mondial.

In perioada interbelica cererea de resurse naturale a stimulat fuziunile dintre marile firme, activitatea transnationalelor americane inflorind, in vreme ce investițiile europene au cunoscut declinul. In aceeasi perioada, in Japonia se formează asa numitele « zaibatsu » (Mitsui si Mitsubishi), ele fiind, in fapt, corporatii gigant ce lucrau in colaborare cu guvernul japonez, avand pozitie de oligopol in sectoarele cheie ale economiei japoneze: industrie, finante si comert. Firmele transnationale vestice au continuat extinderea, tarile gazda facand de multe ori concesii importante acestora. Marile companii ofereau toate serviciile pe care guvernele nu le puteau asigura, cum ar fi serviciile de educatie, sanatate etc. Aceasta dependenta de capitalul strain parea ca este acceptata de gazde, dar nationalismul si dezvoltarea economica au inceput sa ia amploare.

Investitiile in strainatate au fost dominate in primele doua decenii postbelice de corporatiile americane, simtindu-se insa si prezenta celor europene si japoneze. Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a inregistrat o mare cerere de bunuri si servicii, fapt care a alimentat dezvoltarea afacerilor internationale. Actiunile de amploare initiate de guvernul american, ca planul Marshall, menit sa ajute la reconstructia economiilor europene si japoneze, au incurajat S.U.A. sa priveasca spre exterior, iar firmele din aceasta tara sa aiba o perspectiva globala. In plus, firmele americane aveau capital pentru a investi.

Corporatiile multinationale au devenit un fenomen american. Investitiile straine americane au crescut de la 12 mld. USD in 1950, la aproape 80 mld. USD in 1970. In anii "50, bancile din Statele Unite, Europa si Japonia au inceput sa investeasca sume enorme in actiuni, incurajand fuziunile si concentrarile de capital. Remarcabilele progrese realizate in domeniul transporturilor, tehnicii de calcul si comunicatilor au accelerat internationalizarea investitiilor si comertului, noile metode de publicitate ajutand societatile transnationale sa dobandeasca noi segmente de piata.

Toate aceste influente combinate au condus la consolidarea oligopolistica a pozitiei societatilor transnationale in comertul mondial. Daca in 1906 erau doua sau trei companii cu active de peste 500 milioane dolari SUA, in 1971 erau 333 de astfel de corporatii, din care o treime aveau active ce depaseau un miliard de dolari, iar 70% din comertul mondial din afara lagarului comunist era controlat de firmele transnationale. De altfel, proliferarea corporatiilor transnationale a fost evidenta in ultimul sfert de veac: de la 7 000 de companii in 1970, la peste 60 000 astazi.

Incepand cu 1970, pentru societatile transnationale se prefigureaza o perioada cand o parte din vraja internationalizarii se epuizeaza. Aceasta a fost combinata cu cresterea ostilitătii guvernelor gazda fata de investitiile straine, ceea ce a dus la o perioada de dezinvestire. Ostilitatea era indreptata mai ales asupra companiilor americane, poate datorita succesului repurtat de catre acestea, dar si datorita neluarii in calcul de catre firmele americane a specificului mediului cultural al tarilor gazda. Intre 1970-1975 companiile americane si-au vandut aproape 10% din filiale, iar numarul de noi filiale create au fost in scadere.

In contrast cu evolutia firmelor americane, firmele japoneze au inregistrat succese substantiale in procesul de internationalizare si de comercializare a produselor lor pe piata internationala. De la mijlocul anilor ‘70 pana la mijlocul anilor ‘80, s-a inregistrat un reviriment al investitiilor straine in America. Din 1975 pană in 1983 investitiile americane in afara granitelor au crescut cu 83%, in timp ce investitiile straine in America au crescut cu 280%.

Potrivit acestei evolutii, se pot identifica mai multi participanti in definirea universului societatilor transnationale.

Astfel, pana in 1955 se poate vorbi de doi participanti, si anume: de firma si universul sau imediat : clienti, furnizori, proprietari. Acest stadiu este caracterizat de o anumita simplitate, ca urmare a consensului existent intre acesti doi parteneri. Este perioada de dominare absoluta a americanilor in domeniul tehnologiei, masinilor, produselor de larg consum si managementului, cu exporturi americane in crestere continua si apoi, ca urmare a inaspririi barierelor vamale, cu investitii directe.

Japonezii, ca si europenii, se aflau in plina reconstructie si nu puteau reprezenta concurenti de temut. In acelasi timp, companiile americane aveau un foarte bun management, constituind avangarda dezvoltarii tehnologice si manageriale. Celelalte companii au copiat firmele americane; de altfel, multe din metodele moderne de management japonez de astazi sunt, de fapt, adaptari ale celor americane din anii ‘50.

Multe din actualele tari in dezvoltare nu-si cucerisera inca independenta, iar legislatia privind investitiile straine era in faza de formare. Acest lucru s-a tradus intr-o libertate de miscare foarte mare din partea marilor firme, care actionau intr-un spatiu putin ingradit. Din punct de vedere al personalului, firmele multinationale preferau personal specializat (mai ales pentru functiile importante) din tara de origine. In perioada 1955-1970 apare un al treilea participant important, si anume guvernul tarii gazda.

Tarile in dezvoltare isi cuceresc rand pe rand independenta politica si devin din ce in ce mai preocupate de suveranitatea lor, sensibil amenintata de corporatiile gigant. In acest scop sunt elaborate politici referitoare la investitiile straine directe care sa apere interesele statului national. Firmele nu mai pot tine cont doar de obiectivele lor sau al constituentilor lor comerciali, trebuie sa tina cont acum si de obiectivele de dezvoltare ale guvernelor tarilor gazda. Relatiile dintre firme si statele nationale devin tot mai complexe si tot mai importante in deciziile firmelor.

Pe de alta parte, tarile europene si Japonia s-au refacut din punct de vedere economic, iar companiile din aceste tari devin tot mai puternice. Pentru companiile americane aceasta prezenta in spatiul economic international inseamna o concurenta din ce in ce mai puternica, mai ales pentru faptul ca aduc noi viziuni atat in ceea ce priveste managementul, dar si in cea ce priveste formarea personalului, tehnologii etc.

In anii ‘70, si pe fondul puternicei crize petroliere, creste importanta guvernelor de origine, al patrulea participant la universul societatilor transnationale. Daca in celelalte faze relatiile dintre marile firme devenite transnationale si guvernele tarilor de origine erau cat se poate de convergente, in acest stadiu incep sa apara contradictiile, ca urmare a recunoasterii faptului ca internationalizarea firmelor are efecte negative in tara de origine asupra somajului, comertului etc. Mediul economic international devine tot mai complex, iar companiile transnationale incep sa evalueze implicatiile activitatii lor asupra diferitelor componente ale acestuia, precum si implicatiile asupra propriilor afaceri. Ca o consecinta a complexitatii relatiilor ce s-au nascut intre companiile transnationale, tarile de origine si tarile gazda, la nivelul comunitatii internationale au fost initiate demersuri menite sa formeze un cod de conduita unanim acceptat de catre partile implicate, cu scopul de a reglementa divergentele tot mai accentuate dintre cei implicati. Guvernele de origine se implica acum in politica de investitii internationale, impulsionand sau restrangand aceste investitii, in conformitate cu interesele sale nationale. De exemplu, o firma americana (participantul 1) poate gasi un partener strain (participantul 2) si poate ajunge la o intelegere avantajoasa cu el, pe care guvernul gazda (participantul 3) o gaseste acceptabila si la care guvernul american (participantul 4) poate avea obiectii. Urmeaza un nou stadiu, si anume acela al participantilor multipli. Acest stadiu este considerat un stadiu multifactor. Aceasta si datorita faptului ca alaturi de companiile transnationale, constituentii sai, guvernele tarilor gazda si al tarilor de origine au aparut o serie de alti participanti, cum ar fi grupurile religioase, etnice, agentii internationale si altele care reclama atentie din partea marilor firme.

Fiecare participant in acest stadiu a castigat in experienta si si-a imbunatatit tehnicile de abordare a mediului international. Companiile transnationale provin astazi nu doar din tarile dezvoltate, ci si din tari in dezvoltare, ceea ce demonstreaza o data in plus atat perspectivele pe care le ofera piata internationala, dar si amenintarile pe care le ascunde.

Acest stadiu incorporeaza diferite grupuri de interese, care au putere politica, iar firmele pot fi afectate in activitatea lor, daca nu tin cont de ele. Poate cel mai recent exemplu in acest sens il constituie grupurile ecologiste, ale caror interese si forta politica au obligat firmele să incorporeze in strategiile lor problemele legate de protectia mediului ambiant. Caracteristica acestui stadiu este complexitatea deosebita, ca și fragilul echilibru, balanta putand fi adesea schimbata in functie de evenimentele ce au loc in lume.

2.3. Dezvoltarea corporatiilor transnationale si factori de influenta

Structura economiei mondiale actuale, aflata in curs de globalizare reuneste doua mari componente care se intersecteaza. O componenta este reprezentata de economiile nationale, ca entitati de baza care nu sunt izolate, fiind legate prin comert, fluxuri financiare, investitii, schimburi stiintifice, stabilite prin diverse tratate si acorduri. Iar in cadrul acestui proces atat de complex, corporatiile transnationale fara indoiala joaca un rol si au un cuvant destul de important de spus.

Corporatia transnationala tinde sa-si largească continuu sfera de dominatie atat in interiorul tarii de origine, cat si pe piete situate in diferite alte tari. Orice corporatie transnationala se manifesta concomitent in trei spatii economice: cel national, autohton, in cazul societatii mama, cel strain in cazul filialelor, cel international ori de cate ori este vorba despre schimburile dintre unitatile care ocompun sau dintre acestea si restul lumii.

Fara indoiala corporatiile transnationale depasesc orizonturile nationale, ele nemaifiind interesate de omul-cetatean ci de omul-client indiferent de tara de origine. Unii specialisti sustin ca in timp ce puterea marilor corporatii creste cea astatelor nationale scade. Cu toate acestea nu se poate afirma ca societatile transnationale au devenit entitati fara stat, oricat de mare ar gradul de transnationalitate al acestora, ele nu-si desfasoara activitatea in neant ci pe teritorii care apartin statelor. Motiv pentru care oricat de puternica ar fi o corporatie, ea este nevoita sa aiba relatii atat cu tara sa de origine cat si cu statele pe teritoriul carora are implantate filiale, ea devenind „multistatala”.

Drept exemplu in acest sens ne poate servi sistemul World Wide Web si reteaua de posta electronica. Acestea sunt cele mai evidente exemple, dar pot fi aduse si altele: comunicatiile prin televiziune, cotidienele cu circulatie mondiala, miscarile sociale internationale precum Amnesty sau Greenpeace, francizele globale, cum sunt McDonald’s, Coca Cola, Pizza Hut, dar si problemele si riscurile globale, precum poluarea mediului, sida, terorismul international, traficul cu arme si droguri, etc.

Conform aprecierilor unor economisti de prestigiu corporatiile transnationale sunt in prezent poate cele mai importante „personaje” pe economiei mondiale. La dezvoltarea corporatiilor transnationale au participat o multitudine de factori, unul din principalii factori este actuala revolutie tehnico-stiintifica. In prezent lumea industrializata este intr-o teribila curs a inovarilor si perfectionarilor tehnologice, la inceputul anilor 1990 aproape 2/3 din cifra de afaceri a intreprinderilor industriale din tarile OCDE era realizata cu produse concepute cu mai putin de 10 ani in urma.

In secolul actual importanta inovatiilor va creste si mai mult devenind o conditie pentru existenta intreprinderilor contemporane. Insa costurile de cercetare dezvoltare sunt cu atat mai mari cu cat efortul pentru inovare trebuie sa fie mai rapid, aceste costuri nu pot fi acoperite, (amortizate) doar prin vanzari pe piata interna deoarece impactul asupra preturilor produselor este foarte mare, produsele devenind inaccesibile. Doar prin internationalizarea activitatii se poate finanta inovarea.

Alti factori care au influentat dezvoltarea corporatiilor trasnationale pot fi grupati astfel:

Restrictiile de aprovizionare. Majoritatea tarilor industrializate dispun de un spectru nemarginit in care resursele naturale sunt uneori foarte limitate si in care specializarea industriala necesita aprovizionarea din afara cu materii prime (cazul cel mai elocvent este cel al Japoniei).

Diversificarea geografica. Barierele protectioniste atat cele tarifare (taxe vamale) cat si cele netarifare (limitarea cantitatilor importate, fixarea unor reglementari referitoare la norme de securitate, de igiena, de poluare) au determinat interesul pentru productia in spatiul in care se vand rezultatele ei, care permite si adaptarea produselor la gusturile consumatorilor locali. In afara de aceasta, statele gazda pot oferi o serie de avantaje financiare, fiscale care constituie stimulenti pentru societatile aflate in cautare de noi locuri de instalare. Diversificarea geografica poate corespunde si unei strategii de diminuare a riscurilor in special cel de tara.

Structura oligopolista internationala. Majoritatea corporatiilor se afla in situatie de oligopol pe piata interna. Blocarea expansiunii pe piata nationala duce in prima faza la export, iar apoi la productia la locul vanzarii, adica la globalizare.

Costurile de productie. Contrar unor pareri scaderea costurilor de transport nu joaca decat un rol secundar in explicarea procesului de delocalizare a activitatii economice avand importanta numai pentru anumite cazuri : produse alimentare cu durata de conservare redusa, sau produse cu ambalaj greu si costisitor ( exemplu gaz).

Scaderea costurilor sociale. Reprezinta un factor determinant, investitorii straini cauta din totdeauna tarile cu salarii mici si zonele scutite de taxe din aceste tari.

Liberalizarea pietelor nationale si internationale de capital. Liberalizarea acestor piete creaza posibilitatea cumpararii de firme si valuta si pot fi controlate riscurile financiare.

Din cele de mai sus reiese ca intre corporatii si statele nationale exista colaborare pe diverse planuri care este reciproc avantajoasa. Un exemplu este statul american, care incurajeaza expansiunea marilor sai „Generali” (Electric, Motors, Dynamics), dar si a celor consacrate (Ford, Exxon, IBM, ATT), precum si a noilor veniti ( Microsoft, Wall-Mart Stores, Pfizer, Lucent Technologies). In schimb transnationalele au „grija” ca SUA sa ajunga si sa ramana prima putere economica, politica si militara a lumii.

De regula marile corporatii, in special americane, prefera sa detină integral actiunile filialelor externe. Astfel centrul de decizie poate impune filialei dintr-o anumita tara fie o politica financiara in beneficiul altei regiuni, fie sa cumpere de la societatea mama sau de la o alta filiala diferite bunuri la preturi inferioare costurilor de fabricatie, pentru a reduce taxele vamale, impozitele pe cifra de afaceri. Aceste practici pot influenta negativ balanta de plati externe precum si bugetul tarii gazda. Corporatia transnationala nu are preferinte subiective pentru o anumita filiala sau tara, scopul ei fiind maximizarea profitului pe ansamblu; ea poate impune filialelor externe restrangerea activitatii, transfer de capital, concedieri, etc. Aceasta poate conduce la o anumita instabilitate economica si sociala a tarii gazda.

Piata interna a corporatiilor transnationale este si o piată de capital, de tehnologie sau de forta de munca. Centrul coordonatelor impune, de regula unitatilor componente relatii de scthimb pe care trebuie sa le intretina intre ele, precum si preturile practicabile. De obicei, preturile la care bunurile se schimba sunt fixate pe baza costului. Exista insa si cazuri cand societatea-mama impune unei filiale sa cumpere productia alteia la un pret diferit de cel practicat pe piata mondiala.

Asemenea situatii apar atunci cand se urmareste cucerirea sau mentinerea unei pozitii dominante, reducerea cuantumului impozitelor pe venit datorat statului gazda eludarea controlului schimbului valutar si protejarea fata de fluctuatiile monetare. Astfel subfacturarea materiilor prime, a produselor intermediare permite filialei care le primeste sa le vanda la preturi mai mici.

Are loc o interactiune intre domeniile micro, macro si mondo-economic. In virtutea relatiilor dintre societatea-mama si filialele din strainatate precum si dintre filialele insesi, societatea transnationala isi desfasoara activitatea in cadrul unei piete proprii, care este o piata internationala.

Pe aceasta piata obiectul schimbului il reprezinta produsele intermediare, componente ale unor produse finale, in virtutea specializarii impuse de societatea-mama filialelor sale.

Procesul de expansiune a corporatiilor transnationale asupra statelor nationale se observa foarte clar si in cadrul relatiilor sociale. Numarul si calitatea angajatilor depinde de motivatiile investitionale ale corporatiei. Astfel corporataiile in cutare de resurse si cele in cautare de eficienta au ca scop forta de munca ieftina si calificata, pe cand corporatiile in cautare de piata plaseaza forta de munca pe un plan secundar.

In ce priveste forta de munca angajata corporatiile au o influenta contradictorie. Pe de o parte datorita marimii sale corporatia are un numar total de angajati mai mare decat firmele locale din acelasi sector, iar pe de alta parte datorita tehnologiilor avansate de care dispune, corporatiile genereaza un numar de locuri de munca mai mic decat o companie locala la acelasi nivel al productiei.

Avand in vedere conditiile de lucru, forta de munca angajata direct in filiala unei corporatii este mai bine platita si lucreaza intr-un mediu mai bun decat angajatii firmelor locale. In principiu exista trei motivatii pentru nivelul superior de salarizare dintr-o corporatie, si anume:

filialele corporatiilor transnationale operand in special in tari in curs de dezvoltare si in tranzitie, au un nivel tehnologic mai net superior companiilor locale, realizand astfel o productivitate mai ridicata decat acestea. Nivelul mai ridicat al salariilor corespunde acestei productivitati mai mari.

corporatia trebuie sa asigure aceeasi calitate a produselor si serviciilor sale in intreaga lume, iar pentru aceasta cauta forta de munca bine pregatita si experimentata, careia ii ofera salarii pe masura.

BIBLIOGRAFIE

Cristureanu, C., – Tranzactiile internationale in economia imateriala, Editura C.H. BECK, Bucuresti, 2009;

Dinu, M., – Globalizarea si aproximarile ei, Editura Economica, Bucuresti, 2004;

Erhan, F., – Globalizarea – in cautarea echilibrului, Editura Economica, Bucuresti, 2003;

Jones, A., – Globalizarea. Teoreticieni fundamentali, CA Publishing, 2013;

Stiglitz, J. E., – Mecanismele globalizarii, Editura Polirom, Iasi, 2008;

Tomlinson, J., – Globalizare si cultura, Editura Amarcord, Timisoara, 2002;

Ulrich, B., – Ce este globalizarea? Erori ale globalismului – raspunsuri la globalizare, Editura Trei, Bucuresti, 2001;

Ungureanu, M., – Influenta procesului de globalizare asupra securitatii nationale, Editura Universtitatea Al. I. Cuza, Iasi, 2012;

Voinea, L., – Corporatiile transnationale si capitalismul global, Editura Polirom 2007, Iasi;

*** www.agir.ro