Globalizarea Si Aderarea la Uniunea Europeana
INTRODUCERE
Globalizarea și aderarea sunt factori ai dezvoltării specificului economiei țării noastre, însă cunoașterea și analiza fenomenelor economice reprezintă etapa primordială în atingerea acestor scopuri.
Pe plan mondial, noțiunea de stocare s-a conturat în jurul anilor 1930 prin elaborarea unui sistem de gestionare a stocurilor, care s-a constituit treptat într-un instrument de conducere economică, facilitînd elaborarea opțiunilor de luare a deciziilor, nu doar în desfășurarea procesului de aprovizionare și desfacere, ci și a întregii activități.
În prezent problematica stocurilor a devenit o categorie economică foarte cuprinzătoare, ea incluzînd atît probleme de dimensionare, de amplasare în teritoriu, de reducere a cheltuielilor de stocare, cît și probleme de depozitare.
Republica Moldova în prezent se află la etapa unor modificări de profunzime în sistemul ei social-economic care se caracterizează prin crearea relațiilor de piață. Aceste transformări au condiționat reforme cardinale, vizînd în special introducerea noilor metode de constatare, evaluare a activelor, pasivelor, veniturilor și cheltuielilor. Procesul aprovizionării cu resurse materiale, desfacerea produselor finite în condițiile economiei de piață, este una din laturile care necesită o deosebită importanță, din punct teoretic și practic și care a cunoscut mari preocupări din partea specialiștilor. În acest context un domeniu de interes pentru mulți agenți economici îl constituie gestiunea stocurilor de mărfuri și materiale.
Actualitatea temei: Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice și cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime și materiale în procesul de producție, sau a stocurilor de produse finite și bunuri de larg consum în activitatea de desfacere a mărfurilor. Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de cuprindere, aceasta incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasării stocurilor în teritoriu, de repartizare a lor pe deținători, de formare și evidență a acestora, cât și probleme de recepție, de depozitare și păstrare, de urmărire și control, de redistribuire și mod de utilizare. Anume stocurile de mărfuri și materiale reprezintă o parte integrantă a oricărei întreprinderi. Demersul logic al evaluării și analizei stocurilor în activitatea de achiziții reprezintă unul din principalele obiective necesare întreprinderii moderne.
Scopul acestei lucrări este de e cerceta problematica evaluării și analizei stocurilor în aspect teoretic și practic, motivarea întreprinderii de a desfășura lucrări de cercetare în mod independent, cercetarea, argumentarea căilor prioritare a evaluării și analizei stocurilor, a gestiunii acestora în întreprinderea agricolă S.C. „Prog-Agroter” S.R.L. și elaborarea obiectivelor pentru realizarea acestora.
Pentru realizarea scopului propus se impune realizarea următoarelor sarcini:
Analiza activității economico-financiare a entității SC “Prog Agroter” SRL;
Reflectarea modului de analiză și gestionare a stocurilor de materiale în “SC Prog Agroter” SRL;
Reflectarea riscurilor în cadrul întrerinderii;
Specificarea căilor de reducere a riscurilor activității de evaluare și gestionare a stocurilor.
Metodologia genelală a cercetării
Din punct de vedere metodologic, am structurat teza de licență în trei capitole:
Capitolul I – Bazele teoretice privind necesitatea evaluării și analizei stocurilor în activitatea de achiziții, cupride abordarea problemelor pe plan teoretic privind stocurile în cadrul întreprinderii și analiza acestora, tipurile de depozite și funcționarea acestora etc.
Capitolul II – Diagnosticul economico-financiar al întreprinderii SC „Prog Agroter” SRL, cuprinde date generale referitoare la activitatea întreprinderii inclusiv calcule care relevă starea generală a ei.
Capitolul III – Strategii de evaluare și analiză a stocurilor în întreprinderea SC „Prog Agroter” SRL, este destinat investigațiilor practice care descriu metodele de analiză și evaluare a stocurilor în întreprindere, recomandări de ameliorare și îmbunătățire a situației economice etc.
Voi aplica această cercetare în baza datelor întreprinderii SC “Prog Agroter” SRL. Ramura de bază a întreprinderii o constitue agricultura care este axatăîn principal pe cultivarea si comercializarea cerealelor, florii soarelui și a sfeclei pentru zahăr. Întreprinderea prelucrează anual puțin peste 2000 hateren agricol. În cadrul gospodăriei activează circa 130 persoane. Compania este interesată în accesarea piețelor noi pentru comerțul de cereale și floarea soarelui prin exportul lor.
În această lucrare metodologia de studiu s-a aliniat la principiile de bază a studierii temei fundamentale în domeniu al savanților din țară și de peste hotare, standardele naționale de contabilitate, standardele internaționale, acte legislative din Republica Moldova privind activitatea comercială, diverse acte normative, elaborate de Ministerul Finanțelor și Departamentul comerț din R. Moldova.
CAPITOLUL I. BAZELE TEORETICE PRIVIND EVALUAREA ȘI ANALIZA STOCURILOR ÎN ACTIVITATEA DE ACHIZIȚII
1.1. Importanța stocurilor în activitatea întreprinderii
Stocurile de resurse materiale și produse finite au o influență deosebită asupra sistemului logistic al întreprinderii. Ele asigură continuitatea desfășurării procesului de producție și satisfacerea cerințelor clienților. Influența exercitată asupra sistemului logistic se datorează atît costurilor de stocare, cît și celorlalte costuri asociate, cum ar fi cele de lansare a comenzii, de transport, de depozitare. Asigurarea echilibrului sistemului logistic presupune înțelegerea rolului stocurilor în cadrul întreprinderii. [5]
Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice și cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime și materiale în procesul de producție, sau a stocurilor de produse finite și bunuri de larg consum în activitatea de desfacere a mărfurilor.
Stoc – cantitate de bunuri (materii prime, materiale etc.) existente, la un moment dat, ca rezervă în depozitul unui magazin, al unei întreprinderi, într-o piață în vederea asigurării continuității producției sau a desfacerii.
STOCURILE reprezintă cantități de resurse materiale sau produse (finite sau într-un stadiu oarecare de fabricație) acumulate în depozitele de aprovizionare ale unităților economice într-un anumit volum și o anumită structură, pe o perioadă de timp determinată, în vederea unei utilizări ulterioare.[5]
Întrucât stocul satisface nevoile utilizatorului, el nu există decât dacă este reconstruit. Astfel spus, el este situat între două curente (fluxuri): un flux de intrare (de aprovizionare) și un flux de ieșire din stoc (consum). Stocurile există în diferite puncte ale sistemului logistic al întreprinderii: în depozitele unității, în centre de distribuție proprii, în mijloace de transport. Opiniile referitoare la menținerea stocurilor sunt contradictorii. [18]
Practic este imposibil, chiar pentru perioade foarte scurte, de a sincroniza perfect intrările și ieșirile. Rolul stocului este tocmai acela de a evita discordanțele de cantități și termene care ar apărea din variațiile neconcomitente ale aprovizionării și consumului. Pe perioada cât resursele materiale / produsele sunt stocate, acestea se apreciază ca fiind negative deoarece ele nu participă efectiv, în acest interval, la procesul de transformare a lor in valori de întrebuințare vandabile. Acest aspect este un proces economic negativ specific formării de stocuri datorită blocării pe o anumită perioadă a fondurilor financiare antrenate la cumpărarea resurselor materiale stocate. [18]
Efectul imobilizării de resurse materiale și financiare în stocuri, privit în ansamblul său, recomandă ca fiind ideală acțiunea de evitare a formării și deținerii lor. Practic această orientare nu este posibilă decât în cazuri de excepție; uneori nu este economic. Acesta pentru că, în procesul de furnizare, aprovizionare și utilizare a resurselor materiale, intervine influința multor situații și factori de acțiune permanentă sau conjuncturală care condiționează necesitatea formării de stocuri. Natura situațiilor și factorilor specifici determină și tipologia stocurilor care se constitue.[5]
Astfel, situațiile de forță majoră (seisme, inundații, stare de necesitate, caracterul deficitar al resurselor) determină formarea de stocuri sub forma rezervei de stat la resurse strategice și de altă natură; periodicitatea producției la furnizor sau a transportului determină formarea de stocuri curente la utilizatori; apariția unor dereglări, perturbații în livrările de la furnizori sau în transport determină formarea de stocuri de siguranță la beneficiari; întreruperea exploatării sau a transportului, urmare a condițiilor naturale și de climă, determină formarea stocurilor de iarnă; necesitatea condiționării materialelor înaintea trecerii în consum presupune constituirea stocurilor de pregătire sau cndiționare.[5]
Indiferent de situație sau de factorul de influință, acțiunea nu exclude efectuarea de analize și calcule economice care să contureze strategia și politica în domeniul formării stocurilor de la o etapă la alta în funcție de noile condiții care apar pe piața internă și internațională de resurse materiale, de mutațiile în structura consumului sau în potențialul de furnizare a lor.[5]
Așadar, agenții economici trebuie sa stabilească tipurile de stocuri pentru fiecare resursă materială / produs și nivelul acestora. Opțiunile pentru un tip sau altul de stoc, pentru o mărime sau alta sunt condiționate de răspunsul la întrebarea: „ce avantaje și ce pierderi se înregistrează dacă se stochează mai mult sau mai puțin, pentru perioadele mai scurte sau mai lungi de timp?’’.[5]
Răspunsul constă în analiza rolului pe care trebuie să-l îndeplinească stocurile.
Stocurile oferă siguranța în următoarele situații:
1)Fluctuațiile cerere/ofertă. Stocurile de siguranță, stocurile tampon sau rezervele sunt termeni foarte utilizați pentru a descrie situațiile când acestea sunt necesare:
Incertitudinea performanței furnizorului, determină intervalele de timp mai mari decât perioada care se acordă pentru a evita criza de resurse materiale și produse;
Variațiile cererii de vânzări, în timpul perioadei de reaprovizionare, care nu pot fi întimpinate prin reprogramare, astfel încât să fie menținute nivelurile de servire a clienților.
2) Anticiparea. Stocurile anticipatorii conțin bunuri destinate să acopere creșterea sezonieră a cererii, vânzările promoționale și perioadele de concedii. Această metodă este folosită pentru a evita apariția unor schimbări de capacitate și blocaje operaționale cauzate de aceste schimbări.
3) Transportul. Resursele materiale și produsele traversează uneori distanțe mari între furnizori, depozite, distribuitori și clienți. Ajungerea la destinație în timp util depinde de viteza de deplasare a stocurilor, ceea ce implică un compromis între costurile de transport și nivelul activității întreprinderii.
4) Stocurile de protecție împotriva riscului. Acumulările de stoc în avans pot fi profitabile dacă se fac achiziții avantajoase, pentru a evita fluctuațiile de preț sau pentru a profita de reducerile de preț. Variația prețurilor și a cantităților achiziționate este speculativă, de aceia este necesară o atenție sporită înainte de finalizarea angajamentelor.
5) Mărimea lotului. Existența stocurilor are de cele mai multe ori rolul de a îmbunătăți eficiența operațională prin separarea ritmurilor de achiziție și fabricație de ritmul consumului. Asemenea compromisuri implică achiziții în exces pentru cerințele imediate, pentru a reduce costurile de transport, cantitățile de produse și costurile de constituire a stocurilor. Există tipuri de stocuri care nu sunt afectate de schimbarea nivelului comenzii sau a lotului. Stocurile formate din produse aflate în lucru sunt dependente de timpul de prelucrare indiferent dacă ele sunt prelucrate în loturi mici sau mari.
În general, la nivelul unui agent economic se constitue trei categorii de stocuri:
Stocuri de resurse materiale;
Stocuri de producție neterminată;
Stocuri de distribuție (de produse finite).
a) Pentru desfășurarea normală a activității specifice, orice întreprindere î-și constitue diferite categorii de stocuri în funcție de condițiile de aprovizionare, de natura resurselor materiale, de caracteristicile proceselor tehnologice, de organizarea structurală a subunităților de consum și dispersia teritorială a acestora, de strategia și politica adoptată în formarea stocurilor în raport cu factorii care le condiționează.
La nivelul acestor unități se prevede constituirea în mod obișnuit a stocului curent și cu titlu de excepție a stocului de siguranță, de condiționare, de transport intern și de iarnă. Aceste stocuri îndeplinesc aceași funcție dar pentru condiții diferite.
Formarea de stocuri optime, mai ales în faza de aprovizionare reprezintă preocuparea majoră pentru managerul oricărei întreprinderi. Imobilizarea unei părți importante din capitalul circulant în stocuri reprezintă o utilizare ineficientă a disponibilităților proprii sau împrumutate.
Stabilirea momentului în care este necesară lansarea unei noi comenzi de aprovizionare, precum și a mărimii comenzii rerezintă decizii fundamentale în managementul stocurilor.
Determinarea punctului de reaprovizionare (momentul lansarii unei noi comenzi) reprezintă, de fapt, stabilirea mărimii stocului, la care se impune lansarea unei noi comenzi. Punctul de reaprovizionare indică doar cînd anume trebuie lansată comanda, nu marimea comenzii.
În condiții de certitudine, punctul de reaprovizionare se poate determina utilizind urmatarea relație:
P = D * T (1)
unde
P – punctul de reaprovizionare, exprimat în unități fizice;
D – cererea medie zilnică, exprimată în unități fizice;
T – mărimea intervalului de reaprovizionare, exprimat în zile.
În condiții de incertituine, pentru determinarea punctului de reaprovizionare se ia în calcul și un stoc de siguranță ( SS ), relația fiind urmatoarea:
P = D * T + SS (2)
unde
P, D și T au aceiași semnificație, iar SS este stocul de siguranță exprimat în unități fizice.
În situații de incertitudine, gestionarea stocurilor trebuie să ia în calcul probabilitatea de apariție a întirzierilor în aprovizionare. Decizia de formare a stocurilor de siguranță va depinde de mărimea funcției de cost global (costul de depozitare plus speranța matematică a costului întirzierii aprovizionării):
Feg = Cd + Sm (3)
unde
Feg – funcția costului global;
Cd – cost de depozitare (stoc de siguranță * cost unitar de depozitare);
Sm – speranța matematică a costului întirzierii aprovizionării (numarul unitaților lipsă * costul lipsei de materie primă *probabilitatea întirzierii).
b) Producția neterminată este poducția al cărei proces de fabricație nu a fost finalizat. Printr-o dimensionare corectă, stocul de producție neterminată asigură desfășurarea ritmică și uniformă a procesului de producție. Supradimensionarea stocurilor de producție neterminată duce la imobilizări de capital circulant, iar subdimensionarea acestora conduce la întreruperea procesului de producție.
În general, pentru producția neterminată se constitue urmatoarele categorii de stocuri: de ciclu, circulant, de siguranță.
c) Stocurile de produse finite, denumite și stocuri de distribuție, reprezintă acumulări de produse realizate de întreprindere pentru asigurarea desfășurării în condiții optime a activității de desfacere și satisfacere a cerințelor clienților.
În general, existența și eficiența unei întreprinderi nu este compatibilă cu menținerea unor stocuri mari de produse finite. Dar vînzarea produselor nu este posibilă imediat după încheierea procesului de fabricație, deși din punct de vedere tehnologic s-a încheiat procesul de transformare și pot fi utilizate în scopul pentru care au fost create. Însă, pentru a deveni marfă, produsele trebuie supuse unui lanț de operațiuni în vederea acceptării și vînzarii lor pe piață. Astfel, produsele sunt reținute în depozitele de desfacere ale producătorilor sub denumirea de produse finite. Pe timpul stocării, produsele finite constitue resurse neactive, care în limitele iraționale conduc la încetinirea vitezei de rotație a capitalului circulant, la creșterea imobilizărilor și la cheltuielile de depozitare, la diminuarea eficienței activității economice-financiare a întreprinderii producătoare.
În concluzie, apar două situații contradictorii: pe de o parte, se impune staționarea temporară a produselor finite pentru efectuarea operațiilor în concordanță cu cerințele consumatorilor, iar pe de altă parte, trecerea cît mai rapidă a cestora în consum, în vederea sporirii ficienței utilizării capitalului investit. Rezolvarea acestor situații presupune practic diminuarea timpului aferent operațiilor la care sunt supuse produsele finite pentru a fi vindute clienților.
Operațiile efectuate asupra produselor finite în timpul stocării sunt, în general, următoarele: primirea și recepția produselor finite din secțiile de producție; înregistrarea acestora în evidență; sortarea; ambalarea, efectuarea unor operații de montaj; condiționarea produselor, asigurarea unor proprietăți fizico-chimice cerute de clienți; etichetarea, marcarea; formarea loturilor de livrare; ambalarea pentru protecție și prevenirea deteriorării pe timpul manipulării și transportului; întocmirea formelor de livrare; încărcarea în mijloacele de transport și expedierea produselor.
Cunoașterea concretă a operațiilor care determină staționarea produselor în depozitele producătorilor, a timpului necesar efectuării acestora, permite aplicarea unor măsuri care sa ducă la reducerea perioadei de stocare, cum ar fi: comansarea unor activități care se pot efectua în aceeași perioadă de timp (etichetarea și marcarea comcomitent cu formarea loturilor de livrare; mecanizarea, automatizarea și robotizarea operațiilor; simplificarea și automatizarea evidenței tehnico-operative).
Tehnologia de fabricație, programul de lansare în producție, utilizarea optimă a capacităților de producție nu permit, totdeauna, realizarea simultană a sortimentelor sau produselor care urmează să fie livrate unui client la un moment dat. Astfel, unele produse sau sortimente vor trebui stocate un timp, pîna cînd sunt realizate și celălante, pentru a forma un lot complet, care să fie livrat către client.
Există anumite produse, la care, alături de stocurile obișnuite, din care se livrează în mod curent, se constitue și stocuri de siguranță, sezonire, anticipate, de conjunctură.
Unitatea producatoare î-și poate constitui stocuri de siguranță în vederea acoperirii cererilor de vînzare cînd acestea depășesc nivelul previzionat.
De asemenea, pot fi constituite stocuri anticipate de produse finite în scopul satisfacerii cerințelor clienților pe durata opririi fabricației (remont, retehnologizare, schimbarea profilului de fabricație, asimilarea în fabricație a unor produse noi și renunțarea la altele).
În funcție de natura produsului, de potențialul de producție, de evoluția raportului dintre cerere și ofertă și implicit a prețului de vînzare, unitatea producătoare î-și poate constitui stocuri de conjunctură pentru a le plasa pe piață în momente favorabile de preț.
Stocurile sezoniere sunt determinate de caracterul sezonier al producției sau consumului și sunt constituite de întreprinderile producătoare pentru servirea clienților, fie pe întregul an, fie pe perioade mai scurte.
Formarea acestor categorii de stocuri este condiționată de strategia pe care o adoptă producatoarul cu pața. La baza elaborării unei astfel de strategii trebuie sa stea volumul previzional al vînzărilor pentru satifacerea cerințelor clienților și realizarea unui profit maxim, dar este necesara și analiza atentă a urmatoarelor aspecte:
care sunt costurile și riscurile unor stocuri mai mari decît cererea, față de pierderile de încasări datorate lipsei produselor în stoc;
care sunt costurile legate de modificarea volumului de producție în funcție de sezonalitatea cererii, în comparație cu cele aferente păstrării țn perioadele cu cerere scăzută a unori stocuri egale cu cele din perioadele cu cerere mare;
care sunt costurile legate de sistarea unor vînzări datorită reducerii unor capacităti de producție, coparativ cu extinderea acestora.
În concluzie, stategia stocurilor este influiențată de strategia de vînzări, ambele fiind componente ale strategiei generale de dezvoltare a oricărui agent economic. [5]
1.2. Funcțiile stocurilor în activitatea de achiziții
O verigă de bază a oricărui lanț logistic este reprezentată de activitatea de depozitare. A aborda subiectul depozitării reprezintă un demers plasat adesea în universuri antagoniste. Încă persistă concepția „răului necesar” atunci când se vorbește de depozitare, în general și de stocare, în special, ca activitate subsecventă acesteia. Și totuși a gândi că depozitarea poate fi un instrument de competitivitate într-un lanț logistic poate părea ușor hazardat. Însă recentele evoluții din domeniul logisticii, în general și cel al depozitării, în particular, vin să confirme astfel de păreri.[18]
Depozitarea reprezintă o verigă a oricărui lanț logistic, fiind determinată de faptul că, în general, ciclurile de producție și cele de consum nu sunt sincronizate. Ca atare, depozitarea apare ca necesară pentru a atenua diferențele între momentul producerii bunurilor și momentul solicitării acestora de către clienți.
Depozit – amenajare, construcție, loc în care se depun spre păstrare și conservare materiale, mărfuri etc.
În proiectarea tehnologiei amenajării unui depozit trebuie să se aibă în vedere ca diferitele operații și procese de bază, care sunt necesare îndeplinirii scopului pentru care a fost creat, să se deruleze într-o lănțuire logică în spațiu și în timp. [28]
Depozitul comercial asigură înfăptuirea acestei cerințe prin îndeplinirea urmatoarelor funcții:
depozitarea și păstrarea mărfurilor, care asigură continuitatea aprovizionării consumatorilor individuali și industriali atunci cînd există diferențe temporale între producție și consum ce sunt datorate fenomenului de sezonalitate și de dispersie spațială diferită;
condiționarea și dozarea mărfurilor în vederea constituirii unei oferte adaptate diferitelor categorii de clienți;
transportarea și ambalarea mărfurilor, fară de care nu este posibilă participarea la întregul lanț de distribuție, deplasarea bunurilor în interiorul depozitului;
prestarea de servicii materiale pentru detailiști cum ar fi: etichetarea și împachetarea mărfurilor;
formarea sortimentului prin corelarea cu necesitățile ferme ale comerțului de detail. [28]
Din perspectiva funcțiilor nominalizate mai sus, un proces tehnologic complet, la nivelul unui depozit, prezintă urmatoarele trasături caracteristice:
este un proces de producție care a fost “împins” în sfera comerțului;
presupune înzestrarea locurilor de muncă cu echipament tehnic adecvat acelor operațiuni care se aproprie de unele procese industriale (ambalarea, sortarea etc.);
este caracterizat printr-un grad înalt de concentrare, care asigură posibilități favorabile raționalizării prin mecanizarea și automatizarea activităților (operațiilor). [28]
Proiectarea tehnologiei amenajării depozitului trebuie să aibă ca punct de pornire urmatoarele elemente de fundamentare:
tipul și dimensiunile depozitului (suprafață, înălțime, volum);
tipul și destinațiile spațiilor componente ale suprafeței alocate depozitului (depozitare, ambalare, uscare, coacere etc.);
relațiile principale dintre diferițele suprafețe, respectiv corespondența dintre fluxurile de mărfuri, ambalaje, informații, mijloace de transport;
Ordonarea funcțională a depozitului;
Caracteristicile constructive ale depozitului (relația dintre dimensiunile acestuia). [28]
Depozitele comerciale pot fi clasificate în mai multe categorii:
a) După caracterul activității principale pe care o indeplinesc:
depozite de colectare, care concentreză partizi mici de mărfuri primate de la diverși furnizori, în vederea formării unor partizi mai mari, pentru diferiți beneficiari;
depozite de repartizare, destinate acumulării mărfurilor în partizi mari, pentru a le livra beneficiarilor în partizi mici;
depozite de tranzit și transbordare, ampalsate de regula în gări și porturi, servind pentru păstrarea temporară și uneori pentru pregatirea mărfurilor în vederea transportării ulterioare la depozitele principale sau la diverși beneficiari;
depozite pentru păstrarea sezonieră sau de lungă durată, destinate acumulării de mărfuri într-o perioadă scurată pentru păstrarea sezonieră (legume – fructe) sau pentru păstrarea mai îndelungată (cartofi).
b) După gradul de specializare:
depozite strict specializate, în care se păstrează un singur fel de marfă a cărei caracteristică este prezentă celui mai simplu sortiment;
depozite specializate, avînd ca obiectiv stocarea unei singure grupe de mărfuri;
depozite combinate, care asigură păstrarea a două sau trei grupe de mărfuri apropiate pentru cererea de consum apopulației;
depozite generale, destinate fie sectorului alimentar, fie sectorului nealimentar;
depozite mixte, în care se păstrează mărfuri din ambele sectoare.
Pentru stabilirea dimensiunilor optime a unui depozit de mărfuri se iau în vedere următorii factori de influiență:
volumul, structura și oscilatiile sezoniere, rulajul anual al mărfurilor din depozit;
stocurile de mărfuri medii și maxime, stabilite anual, pe grupe de mărfuri;
sisteme de păstrare a mărfurilor în depozit.
Stabilirea mărimii suprafeței utile a unui depozit se determină palete convenționale necesare păstrării mărfurilor folosind formula:
Np = (4)
unde
Np – numarul paletelor;
S max – stocul maxim de mărfuri pastrate în depozit;
Q – încărcarea orientativă pe o paletă.
S max = (5)
unde
D – volumul anual al desfacerilor de mărfuri prin depozit;
V – viteza de circulație a mărfurilor (timpul mediu cît stă un lot de marfă în depozit);
Z – numarul de zile pentru care se calculează stocul maxim (365) zile;
K – coeficientul de neuniformitate al intrărilor și livrărilor de mărfuri;
K = (1,2 -1,4). [28]
Specialiștii consideră că numarul de palete convenționale este cel mai potrivit indicator pentru dimensionarea suprafeței unui depozit. Cunoscînd acest indicator, posibilitățile de utilizare a depozitului la normativele de spații referitoare la diferitele utilități necesare (căi de circulație, suprafețe destinate recepționării expediției proceselor tehnice etc.), proiectanții au dimensionat diferite “modele – tip” pentru suprafața de depozitare (pe cele trei mari destinații – păstrare, primire, livrare). [28]
Capacitatea globală a unui depozit, dimensionată prin prisma îndeplinirii funcțiilor princiale ale acestuia, este definită prin trei capacități parțiale:
capacitatea de preluare a mărfurilor;
capacitatea de depozitare a mărfurilor;
capacitatea de livrare a mărfurilor.
Aceste capacități se măsoara prin capacitatea maximă de mărfuri ce pot fi preluate, depozitate sau livrate într-o unitate de timp bine determinată (oră, zi, an) cu resurse proprii de muncă; se exprimă în diferite unități de măsura (număr, m³, kilogram sau unități monetare pe unitate de timp aleasă).
Aprecierea gradului real de utilizare a suprafețelor și spațiilor de depozitare se realizează prin intermediul următorilor coeficienți:
Coeficientul de utilizare a suprafeței (CUS) calculate pe baza formulei:
(6)
Coeficientul de utilizare a înălțimii (CUH) calculate ca un raport între:
(7)
Coeficientul de utilizare a volumului de depozitare (CUV), dat de relația:
(8)
Suprafața principală a volumului principal de depozitare – reprezintă partea de spații utilizată efectiv pentru depozitarea mărfurilor, inclusiv suprafețele necesare pentru manipularea mărfurilor. [28]
Principalele sarcini ce privesc un depozit comercial sunt:
Recepția mărfurilor;
Controlul și stocajul lor;
Pregătirea comenzilor, ambalarea mărfurilor și livrarea acestora către beneficiar.
Primele două sarcini, recepția și stocajul corespund circuitului primar sau circuitului de stocaj, în timp ce a treia sarcină (livrarea mărfurilor) corespunde circuitului secundar. Organizarea depozitului trebuie facută astfel încît cele două circuite să nu se suprapună. [28]
Evoluțiile care vor marca activitatea de depozitare pot fi structurate pe mai multe componente:
• constructiv;
• organizatoric;
• funcțional;
• operațional. [18]
În prezent, depozitele se construiesc pe un singur nivel. Această soluție constructivă favorizează fluiditatea fluxurilor, prin mecanizarea și automatizarea operațiunilor, utilizarea intensivă a spațiului (extins și pe verticală), reducerea cheltuielilor de construcție pe m², creșterea veniturilor pe m² suprafață de depozitare etc. Pentru a reduce costul de exploatare al depozitului și timpul necesar pregătirii comenzilor trebuie ca proiectarea construcției să permită o amenajare și o organizare a acestuia care să îmbunătățească semnificativ productivitatea sa. În acest sens, se realizează proiectarea din interior către exterior a depozitului, pornind de la dimensiunea euro-paletei, ca echipament ce reprezintă unitate de încărcare, manipulare și depozitare. Dimensiunile echipamentelor de depozitare, manipulare, ale culoarelor de circulație, ale rampelor, ale spațiilor de verificare și triere a mărfurilor sosite, ale depozitului în întregime etc. devin multipli ai europaletei. În plus, se aplică metode moderne de depozitare a mărfurilor, cum ar fi stocarea dinamică a acestora, al cărei principiu este de a dispune coletele pe echipamente de depozitare mobile, care diminuează suprafețele necesare și reduc distanțele care trebuie parcurse. În proiectarea construcției unui depozit este necesar să se ia în calcul o serie de elemente, printre care: compartimentarea, dispunerea echipamentelor de depozitare, rezistența la foc, numărul deschiderilor spre exterior și mai ales a ieșirilor de siguranță etc. [18]
Din punct de vedere organizatoric, depozitul se găsește la confluența a patru variabile: de intrare, de ieșire, de rezultate și de acțiune, după cum este prezentat schematic mai jos (fig. 1):
Figura 1. Variabile care influențează activitatea depozitului
Sursa: Logistica mărfurilor, Cristinel Vasiliu, pag.103, Versiune electronică www.logistique.com
Variabilele de acțiune fixează obiectivele care urmează a fi îndeplinite (graficul expedițiilor, termene de punere a mărfurilor în stoc, durate ale diverselor operațiuni efectuate etc.).
Aceste obiective sunt determinate de constrângerile legate de dimensiunea mijloacelor umane și materiale disponibile.
Variabilele de intrare și de ieșire caracterizează calitatea și frecvența comenzilor, ca și fluxurile de pregătire și realizare a livrării.
Variabilele de rezultat reprezintă costurile de exploatare și nivelul serviciilor prestate în depozit.
Din punct de vedere funcțional se pot prezenta diversele activități desfășurate într-un depozit pe baza urmăririi circuitului fizic pe care îl înregistrează produsele.
În condițiile recurgerii din ce în ce mai mult la delocalizare și a reducerii dimensiunilor stocurilor depozitul capătă un rol nou. Deși într-un lanț logistic depozitul se găsește atât sub constrângeri ale producției, cât și ale cererii activitatea sa nu poate fi delocalizată, ci dimpotrivă conduce la relocalizări ale producătorilor pe care îi deservește. Depozitele vor rămâne în continuare localizate în apropierea clienților săi. În condițiile în care schimbările pieței sunt tot mai rapide este necesar ca activitatea de depozitare să fie condusă în așa fel încât prețul de vânzare al produselor să fie unul competitiv. Succesul întreprinderilor se bazează tot mai mult pe eficacitatea logisticii lor, care s-a transformat dintr-un simplu mijloc de acțiune într-un element esențial al strategiei lor.
1.3 Aspecte privind necesitatea evaluării și analiza stocurilor
Analiza stocurilor de materii prime este necesară în cazul fiecărei întreprinderi pentru a identifica acele oportunități de aprovizionare cu principalele materii prime și materiale.
În cazul oricărei înreprinderi, activitatea de aprovizionare este o activitate dinamică, continuă, planificarea acestei activități se realizează în mod rațional, corelînd permanent necesarul de resurse materiale cu celelalte activități ale întreprinderii.
La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzatoare stării lor patrimoniale:
a) Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderii;
b) Evaluarea de bilanț;
c) Evaluarea la ieșirea din patrimoniu;
a)Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu. Regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor , la ntrarea în patrimoniu, este evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin:
1. Costul de achiziție, în cazul bunurilor achiziționate de la terți, în structura căruia se cuprind urmatoarele elemente:
Prețul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA), precum și rabaturile, remizele, risturnuri etc.
Taxe vamale aferente bunurilor importate.
Cheltuieli accesorii de achiziționare – acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte legate de aprovizionare pîna la intrarea bunurilor intrate în gestiune, ele pot fi: costuri externe (comisioane, transport extern, asigurare); costuri interne (de transport intern, cheltuieli de manipulare).
Nu se includ în costul de achiziție cheltuielile financiare aferentefinanțării necesare constituirii stocurilor și nici sconturile financiare acordatepentru plată înainte de scadență.
2. Costul de producție, în cazul bunurilor și serviciilor obținute dinactivitatea proprie de exploatare, format din:
Prețul de achiziție a materialelor consumate;
Cheltuielile directe de fabricație;
Cheltuieli indirecte de fabricație.
3. Valoarea de uttilitate, în cazul bunurilor aduse ca:
Aport la capital;
Obținute cu titlu gratuit;
Din donații.
Costul de intrare în patrimoniu este denumit și valoare de intrare sau valoare contabilă.[10]
b) Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii. Regula generală de evaluare și inregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită și valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcție de utilitatea bunului în întreprindere sau prețul pieței și se identifică, în funcție de destinația lor, astfel:
Stocurile destinate vînzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare, care este dată de prețul de vînzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu transport, comisioane etc.
Semifabricatele și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare.
Materiile prime și materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de inlocuire.
La stabilirea valorii de inventar se v-a aplica principiul prudenței, potrivitcăruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor. În acest sens:
În cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului pentru unitate și prețul pieței, este mai mare decît valoarea cu care sunt acestea înregistrate în contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile de contabilitate.
În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decît valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se vor scrie valorile de inventar.
Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri relative trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care să reflecte situația reală existentă, chiar și în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt deductibile fiscal.
În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se întelege costul de achiziție, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piață, taxele nedeductibile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport, aprovizionare. [10]
c) Evaluarea stocurilor la încheierea exercițiului prin bilanț contabil. Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile urmatoarele cazuri:
Pentru stocurile la care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare, în bilanț acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate.
Pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, și anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziție sau a costului de producție, după caz, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigură aplicarea principiului realității, costurile efective de achiziție și de producție fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.[10]
d) Evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu. La ieșirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate și se înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema fundamentală a înregistrărilor la ieșirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a prețului utilizat pentru evaluarea stocurilor ieșite. [10]
În condițiile în care pe parcursul desfășurării activității, aceleași feluri de bunuri se procură la prețuri diferite, pentru evaluarea cantităților de stocuri ieșite sau consumate, avînd la bază valoarea de intrare a acestora, reglementările și standardele internaționale recomandă urmatoarele metode de evaluare:
Metoda costului mediu ponderat (CMP);
Metoda prima intrare – prima ieșire (FIFO);
Metoda ultima intrare – prima ieșire (LIFO);
Metoda costului standard.[ 10]
1. Metoda costului mediu ponderat. Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a stocului inițial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) și cantitatea existentă în stocul inițial (qs), plus cantitățile intrate (qi):
(9)
Metoda costului mediu ponderat poate fi aplicată în două metode:
a) Actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare.
b) Actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat fie lunar, fie la alte perioade, care în principiu să nu depășească durata medie de stocare.
Neajunsul principal al acestei metode constă în aceea că în cazul variantei costului unitar mediu ponderat, calculate la finele perioadei de gestiune, nu este posibilă valorizarea ieșirilor în cursul ei, iar vrianta după fiecare intrare prezintă inconvenientul unui calcul relativ complex.[10]
2. Metoda prima intrare – prima ieșire (FIFO). Potrivit acestei metode, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al primului lot intrat, iar pe măsura epuizării lotului, stocurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al lotului următor în ordine cronologică. Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea intrării loturilor în gestiune. [10]
Mulți contabili consideră că utilizarea metodei FIFO sau CMP în perioadele creșterii prețurilor condiționează stabilirea unui profit mai mare decît el este în realitate și în consecință întreprinderile plătesc sume în plus la impozitul pe venit. Profitul este majorat, deoarece este micșorat costul poducției realizate. Astfel, întreprinderea va trebui să cumpere material la prețuri mai mari, deasemenea să platească sume suplimentare la buget. De aceea este binevenită aplicarea, începind cu 9 martie 2000 a metodei LIFO de evaluare a stocurilor și la întreprinderile Republicii Moldova (Monitorul Oficial, nr. 27-28 din 9 martie 2000).
3. Metoda ultima intrare – prima ieșire (LIFO). Potrivit acestei metode, ieșirile sunt evaluate la costul ultimului lotintrat, iar după epuizarea lotului, cantitățile ieșite vor fi evaluate la costul lotului anterior.Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea inversă intrării loturilor în gestiune.
Deci, metoda LIFO asigură un beneficiu mai mic decît celelante metode și respectiv, un impozit pe venit mai mic. Dacă marimea fizică a stocului rămîne constantă sau crește, LIFO micșorează venitul impozabil în mod nelimitat, ceea ce-i permite înreprinderii de a-și putea rezolva problemele financiare și a cumpăra stocuri de materiale la prețuri mai mari. Utilizarea acestei metode asigură respectarea principiului corespunderii care prevede ca cheltuielile efectuate să corespundă cu venturile obținute.
La întreprinderile industriale metoda LIFO de evaluare a stocurilor este efivientă în cazul cînd ponderea materialelor în producția finită este mai mare și cînd oscilțiile prețurilor la producția finită sunt identice oscilației prețurilor de piață la materiale. [10]
4. Metoda costului standard. Potrivit acestei metode, întreprinderile în cadrul contabilității interne de gestiune, pot să determine costurile și prețurile prestabilite pentru a evalua stocurile folosind costurile standard. În cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc, anticipat, costurile fixe de înregistrare, cu ajutorul cărora se evaluează și înregistrează intrările și ieșirile.
Diferențele dintre costul de înregistrare și costurile efective de achiziție sau de producție se evidentiază în conturi distincte.
Între costurile de achiziție și costul standard au fost înregistrate diferențe care au fost evidențiate distinct. Aceste diferențe se repartizează la sfîrșitul lunii asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocului existent cu ajutorul coeficientului de repartizare al diferențelor de preț, aceasta calculandu-se prin înmulțirea valorii bunurilor ieșite cu coeficientul calculat.
Indiferent de metoda de contabilitate adoptată pentru evidența stocurilor, evaluarea lor reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea structurii stocurilor. [22]
Pentru facilitarea controlului gestionar al bunurilor stocabile, doctrina contabilă și legislativă a elaborat, iar practica gestionară a comfirmat mai multe metode de evidență operațională și analitică a gestiunilor de mărfuri, din care, cele mai folosite sunt:
a. Metoda operativ – contabilă sau pe solduri: se poate aplica pentru contabilitatea analitică a materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor finite,produselor reziduale, mărfurilor și ambalajelor. Constă în ținerea, în cadrul fiecărei gestiuni, a evidenței cantitative a bunurilor, pe feluri,cu ajutorul fișelor de magazie. În contabilitate,acestă metodă constă în ținerea evidenței valorice pe conturi de material, desfășurate valoric pe gestiuni, iar în cazul gestiunilor, pe grupe/subgrupe de material,după caz.[10]
b. Metoda cantitativ – valorică: se poate folosi pentru contabilitatea analitică a materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, semifabrcatelor, produselor finite, produselor reziduale, mărfurilor, animalelor și ambalajelor. Constă în ținerea evidenței cantitative pe feluri de stocuri în cadrul fiecărei gestiuni, iar în contabilitate a celei cantitativ – valorice. Conturile sintetice care reflectă stocurile de valori materiale se desfașoară în analitic pe gestiuni. Verificarea exactității înregistrărilor din evidența de la locurile de depozitare și din contabilitate se efectuiază prin punctajul periodic dintre cantitățile operative în fișele de magazie și cele din fișele de cont analitic de contabiliate. [10]
c. Metoda global – valorică: se poate utiliza pentru contabilitatea analitică a mărfurilor și ambalajelor din unitățile de desfacere cu amănuntul, rechizitelor de birou, imprimatelor, materialelor folosite la ambalare, materialelor de natura obiectelor de inventar, echipamentelor de protecție în folosință, precum și a altor categorii de bunuri. Se aplica pentru evidența mărfurilor și ambalajelor aflate în unitățile de desfacere cu amănuntul (magazine, restaurante, bufete etc.), folosindu-se formularul comun “Fișa de cont pentru operațiuni diverse” și “raportul de gestiune”, după caz. Potrivit acestei metode, contabilitatea analitică a mărfurilor și ambalajelor se ține global-valoric, atît la gestiune, cît și în contabilitate, iar verificarea concordanței înregistrărilor din evidența gestiunii și din contabilitate se efectuiază numai valoric, la perioadele stabilite de entitate. [10]
Deci, pentru un proces de producție și comercializare continu și neîntrerupt, este necesară o evidență și analiză strictă a stocurilor de mărfuri și materiale, care se realizează prin corelarea dintre fluxurile de intrare și cele de ieșire ce pot exista, pe parcursul unei perioade de activitate, de regulă, un an.
Capitolul II. Diagnosticul economico-financiar al întreprinderii SC „Prog Agroter” SRL
2.1. Caracteristica condițiilor naturale și organizatorice a întreprinderii
La 1 septembrie, în anul 1999 în urma proiectului național ”Pămînt” (Proiect de reorganizare și restructurare a gospodăriilor agricole), conform “Legii restructurării întreprinderilor agricole în procesul de privatizare” Nr.39214 din 13.09.1999 a fost înființată gospodăria agricolă SC “Prog-Agroter” SRL. Sediul SC “Prog-Agroter” SRL: 3651, Republica Moldova, raionul Ungheni, satul Valea Mare.
Societatea are statut de persoană juridică de drept privat, cu scop lucrativ (comercial). Persoana juridică are patrimoniu distinct și raspunde pentru obligațiunile sale cu acest patrimoniu, poate să dobîndească și să execute în nume propriu drepturi patrimoniale și persone nepatrimoniale, să-și asume obligații, poate fi reclamat și pîrît în instanță de judecată. Dupa forma organizatorico-juridică Societatea este societate cu raspundere limitată, ea dispune de bilanț autonom și conturi bancare, are ștampilă rotundă cu denumirea sa, alte atribute. Societatea se crează pe termen nelimitat.
Datorită consolidării terenurilor agricole pe parcursul anilor 1999-2010 suprafața terenurilor agricole a SC “Prog-Agroter” SRL s-a majorat și dispune de o suprafață de 2060 hectare. În componența gospodariei intră terenuri agricole a cotașilor satelor Valea Mare, Morenii Noi, Buzduganii de jos și de Sus.
Moldova dintotdeauna a fost vestită pentru fertilitatea solurilor sale și tradițional, sectorul agricol a constituit baza economiei, contribuind la bunăstarea țării. Întreprinderea agricolă supranumită și “coloana vertebrală a economiei” țării noastre , deține un rol important în dezvoltarea economiei naționale, contribuind nemijlocit la formarea Produsului Intern Brut și crearea noilor locuri de muncă , creșterea bunăstării populației, îmbunătățirea calității produselor și satisfacerea cererii consumatorilor, stimularea cuncurenței, creșterea exporturilor, favorizarea inovațiilor și tehnologiei. SC “Prog-Agroter” SRL utilizează forța de muncălocală avînd o contribuție substanțială în soluționarea problemelor sociale.
Structura organizatorică a firmei reprezintă ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice și relațiilor dintre acestea, astfel constituite încît să asigure premizele organizatorice adecvate realizării obiectivelor prestabilite.
Parțile structurii organizatorice sunt:
– structura de conducere (funcțională) care reunește ansamblul persoanelor, compartimentelor și relațiilor organizaționale, constituite și plasate astfel încît să asigure condițiile economice, tehnice și de personal necesare desfășurării corespunzătoare, atît procesului de conducere cît și a procesului de execuție a producției;
– structura de execuție operațională cuprinde ansamblul persoanelor, compartimentelor și relațiilor organizaționale constituite în vederea realizării directe a obiectivului de activitate a firmei.
Structura organizotorică a SC “Prog-Agroter” este de subordonare. În cadrul gospodăriei activează circa 130 persoane. Organigrama întreprinderii este una piramidală, specifică unei structuri organizatorice de tip ierarhic funcțional.
Figura1. Structura funcțională a SC “Prog Agroter” SRL
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare și a formularelor specializate. (Anexa 1-9)
Considerăm bine venită angajarea unui specialist în achiziții, pentru a studia variantele posibile cu care ar trebui să opereze întreprinderea în alegerea furnizorilor, prețului de achiziționare, în deplasări de negocieri, pentru a se atrage atenția asupra activității de planificare și gestionare a procesului de manipulare a stocurilor. Astfel propunem o nouă structură organizatorică careia i-am adaugat o secție de achiziții și care în mod practic care ar funcționa mai efectiv:
Figura2. Structura funcțională a SC “Prog Agroter” SRL, comform propunerii elaborate de autor
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare și a formularelor specializate. (Anexa 1-9)
Concluzie: Pentru o structură organizatorică mai efectivă, comparativ cu cea reprezentată în figura1, am inclus această “secție de achiziții“, care în opinia noastră va aduce avantaje în vederea găsirii furnizorilor cheie și efectuarea celor mai reușite achiziții.
Sferele principale de activitate ale societății sunt:
cultura vegetală;
alte specializări în cultura plantelor;
servicii pentru agricultură;
servicii de transportare a mărfurilor și alte servicii de expediere și transport la comanda beneficiarului;
intermedieri pentru vînzarea unui asortiment larg de mărfuri.
Ramura de bază a gospodariei agricole SC “Prog-Agroter” SRL este agricultura care se axează în principal asupra cultivării culturilor de cîmp. În asolamentul întreprinderii se cultivă urmatorele culturi cu urmatoarea structură de însămînțare:
1.Grîu de toamnă 32%
2.Orz de toamnă 2%
3.Mazare furajeră 3%
4.Mazare de grădină 5%
5.Porumb de boabe 10% 6.Floarea Soarelui 20% 7.Sfeclă de zahăr 12% 8.Soie 12% 9.Legume 1% 10.Lucernă 1% 11.Livadă de meri 2%
Baza tehnică materială. SC “Prog Agroter”SRL dispune de:
fățare cu depozit pentru păstrarea cerealelor;
autoparc-1;
brigade de tractoare-1;
stații de alimentare cu carburanți-2;
moara de cereale-1;
secția de construcție-1. (Anexa 10)
Autoparcul dispune de încăperi pentru tehnica securității, încăperi pentru reparația și păstrarea autocamioanelor, secția de strung, secția pentru vulcanizație cu toate utilajele necesare și personalul.
Brigada de tractoare cu stația de alimentare este amplasată în mijlocul cîmpurilor, care dispune de o încăpere pentru reparația tehnicii, secția pentru tehnica securității, secția de strung, secția de sudat, secția de ferărie, secția de vulcanizație și lăcătuși, secția de păstrare a tehnicii, depozit pentru piese de schimb, sala festivă.Și echipament agricol necesar pentru prelucrarea solului, semănat, protecția plantelor și irigație.
2.2. Dezvoltarea economico-financiară a întreprinderii
Diagnosticul economic-financiar reprezintă aprecierea facută asupra unei întreprinderi sau asupra unei activități, pe baza informației cantitative obținute prin analiza economică.
Conducerea oricărei exploatații agricole (indiferent de forma ei de proprietate) implicit drept componentă esențială analiza economico-financiară cu ajutorul careia se supravegheazăși se evaluează funcțiunea ei în sistem. Analiza economico-financiară poate fi utilizată nerestrictiv în conducerea exploatației agricole, respectiv în rezolvarea competentă a riscului probleme curente și de perspectivă, care afecteazăîn final însuși nivelul eficienței economice.
În acest context, analiza economico-financiarăîși găsește un loc și un rol bine definit atît în cadrul etapei pregătitoare cît și în cadrul etapei finale a procesului decizional. Prin cunoașterea postfaptică, curentăși previzională a economiei exploatației agricole, a rezervelor interne, a cauzelor care determină apariția acestora, analiza rentabilității contribuie la creșterea continuă a eficienței utilizării resurselor materialeși umane ale acesteia. Pe lîngă pregătirea și fundamentarea deciziilor conducerii, ea contribuie la fundamentarea planurilor economice ale exploatației agricole, la perfecționarea indicatorilor economico-financiari, la armonizarea activității economice, la echilibrarea economico-financiară, la controlul și reglarea activității microeconomice, la realizarea funcțiilor conducerii etc.
Analiza activității unităților agricole este condiționată ca arie și profunzime de sistemul de indicatori folosiți și capacitatea informațională a fiecăruia.
Indicatorul este o expresie numerică a unui fenomen sau proces economic, definit în timpși spațiu și poate fi caracterizat prin mărimi absolute, mărimi relative, mărimi medii, indici și coeficienți.
– Mărimile absolute reprezintă expresia numerică concretă a fenomenului studiat și reflectă dimensiunea acestuia (ex.: suprafața cultivată, efectivele de animale, producția, nivelul veniturilor și cheltuielilor, profitul, resursele materiale, financiare, umane etc.)
– Mărimile relative se determină procentual prin raportarea a două mărimi absolute și se referă la intensitatea sau structura unor fenomene. Mărimile relative ale intensității exprimă cвt revine dintr-o mărime pentru o unitate, 100 sau 1000 unități a celeilalte mărimi.
– Mărimile medii caracterizează datele privind o colectivitate, sintetizînd într-o singură expresie cantitativă ceea ce este esențial, reprezentativ și tipic în toate nivelurile individuale cercetate.
Aranjarea geografică a gospodăriei SC “Prog-Agroter”SRL
Teritoriul gospodăriei este aranjat în partea de Sud a raionului Ungheni și ocupă un masiv compact cu o longitudine de 20 km de la Nord spre Sud și 9 km de la Est spre Vest.
Partea de Nord a gospodăriei se marginește cu teritoriul orașului Ungheni, partea de Sud cu terenurile agricole a satelor Bratuleni și Costuleni, partea de Est cu terenurile agricole a satelor Cetireni și Grozasaca, iar în partea de Vest cu rîul Prut.
Teritoriul gospodăriei este traversat de drum național, care asigură legătura cu punctele de colectare și prelucrare a producției agricole din centrul raional Ungheni.
Distanța dintre gospodărie și centrul raional este de 12 km.
Condițiile naturale
Teritoriul gospodăriei cu înclinație totală de 6-8° de la Est spre Vest se caracterizează cu un relief liniștit.
Pe majoritatea suprafețelor se observă procese slabe de eroziune a solului, puterea cărora variază în dependență de inclinația terenurilor.
Apele subterane sunt răspîndite la o adîncime suficientă 2-4 m și nu provoacă pagubă însemnată la formarea solului.
Mineralizația apei rîului Prut nu este mai mare de 1 g/litru și ne dă posibilitatea de a o folosicu succes la irigarea culturilor agricole. Viteza de curgere a rîului Prut este de 0,2 m/sec.
Clima
Gospodăria se caracterizează cu o climă slab contientală. Iernile sunt domoale, perioadele de vegetație sunt îndelungate.
Deseori bîntue secete îndelungate, ploi torențiale în perioada de vegetație, se schimbă brusc temperatura mai ales iarna și în perioada de trecere ceea ce duce la pagube materiale a culturilor agricole.
Dupa datele multianuale temperatura medie aanuala a aerului constitue 9.6 °C.
Cea mai calduroasă lună este iulie – +21, 22 °C, mai friguroasăeste ianuarie – -3.5, -4.5 °C.
Solul începe a îngheța în luna noiembrie, primăvara ultimile înghețuri se observă în martie.
Suma temperaturii anuale mai sus de 10 °C este egală cu 3000-3200°C. Cantitatea medie anulă de precipitații constitue 450 mm. Din suma anuală de precipitații aproximativ 75-80% cad în perioada caldă a anului (aprilie-noiembrie). Zăpada cade începînd cu luna decembrie .
În general condițiile agroclimaterice sunt favorabile pentru creșterea și dezvoltarea culturilor agricole.
Solurile
Pamîntul – baza producției agricole – are caracter de factor de producție special ce-i conferă o importanță excepюională. Activitatea economică din agricultură este legată direct și indirect de pămînt, ca principal mijloc de producție, cu potențial productiv diferit în raport cu diferite zone, influențînd producțiile la unitatea de suprafață, natura și nivelul de alocare a factorilor de producție, costul produselor și implicit rentabilitatea exploatației agricole.
Cele mai răspîndite soluri pe teritoriul gospodăriei sunt ciornoziomurile obișnuite tipice și carbonate. Aceste ciornoziomuri au un conținut mare de substanțe organice.
Ciornoziomurile obișnuite au un caracter mai pronunțat la formrea și acumularea humusului și a elementelor biogene de nutriție a plantelor. Aceste ciornoziomuri sunt mai răspîndite în această gospodărie, ele conțin o cantitate maimare de humus 3-3,5%, cu adîncimea solului cantitatea de humus se micșorează.
Mai puțin raspîndite sunt ciornoziomurile carbonate, ele sunt mai slabe cu un conținut de humus de 2,6%. În general conținutul suficient de humus caracterizează aceste soluri înalt fertile pentru cultivarea culturilor agricole.
Pentru păstrarea și mărirea fertilității acestor soluri estenecesar folosirea agrotehnicii înalte și folosirea rațională a îngrășămintelor.Solurile existentea gospodăriei dau posibilitate cultivării culturilor agricole la un nivel agrotehnic înalt. Unul din principalele elemente la cultivarea culturilor agricole la un nivel înalt este respectarea asolamentelor.
Renta este partea din venitul net creat în agricultură care remunerează factorul pămînt. Calculul rentei funciare este necesar pentru stabilirea cuantumului arendei (costul factorului pămînt), pentru calculul impozitului agricol și pentru fundamenatrea politicilor de sustinere a veniturilor agricultorilor. Interdependențele dintre preț, cost, profit și rentă sunt foarte strînse.
Capiatalul din agricultură are numeroase caracteristici și particularități, de care trebuie să se țină seama în analiza rentabilității, în procesul de luare și implementare a deciziilor. Capitalul fix (sub forma de: pământ, mașini și utilaje) are durată lungă de utilizare și este limitat. De asemenea, el are un caracter eterogen оn spațiu și pe tipuri de unități agricole.
Capitalul circulant se utilizează într-un ciclu de producție, poate fi asimilat consumurilor intermediare (semințe, material de plantat, furaje, îngrășăminte, substanțe chimice, apă). Caracteristicile lui se abordează diferențiat pe elementele lui componente și se are în vedere importanța creșterii vitezei de rotație a acestuia și a locurilor necesare pentru a obține o unitate de valoare adăugatǎ.
Procesul de producție în întreprindere poate fi determinat de proporția de producție a acestuia.Fiecare întreprindere pentru desfășurarea normală a unei activități de producere utilizează resurse materiale, financiare și de muncă.Pentru analiză se utilizeazăun sistem de indicatori calculul cărora este redat în tabelul 1.
Tabelul 2.1.
Analiza proporției și a activității de producție a întreprinderii agricole SC “Prog-Agroter” SRL.
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare 2011, 2012, 2013, a formularelor specializate 2011, 2012 și arapoartelor statistice 2013. (Anexa 1-9)
Concluzie: Din datele prezentate în tabelul 1 se observă că în anul 2011 venitului din vînzări a constituit 22124 mii lei, iar în anul 2013 acesta s-a majorat aproape nesemnificativ, cu 6 % și a constituit 23477 mii lei. Pe viitor se planifică ca venitul să crească și mai mult pentrucă se înregistreză o majorare a valorii mijloacelor fixe. Daca în anul 2011 valoarea mijloacelor fixe constituia 14998 mii lei, atunci în 2013 valoarea lor crește cu 6942 lei, iar suprafața terenurilor agricole scade treptat, de unde rezultă ca întreprinderea are un potențial ridicat pentru a obține venituri mari.
Tabelul 2.2.
Determinarea specializării întreprinderii SC “Prog-Agroter” SRL sub aspectul venitului din vînzări.
Sursa: elaborat de autor în baza formularelor specializate 2011-2012 și a rapoartelor statistice din 2013 (Anexa 1-9)
Concluzie: Activitatea întreprinderii poate fi îngust specializată sau multilateral diversificată. Fiecare din aceste variante are anumite avantaje. În particular, specializarea permite majorarea eficienței activității datorită procurării utilajului special, angajării personalului calificat în domeniu, acumulării experienței corespunzătoare etc. Totodată majorarea gradului de diversificare, adică desfășurarea diferitelor tipuri de activităși asigură o structură mai variată a veniturilor cu scopul diminuării riscurilor și reducerii condițiilor de incertitudine care apar în domeniile de activitate practicată. Acesta înseamnă că, în cazul dificultăților de diferite tipuri într-un domeniu de activitate, întreprinderea poate exista pe seama veniturilor provenite din alte feluri de activități.
Așadar, în procesul analizei structurale a veniturilor din vînzări este necesar a stabili dacă activitatea operațională a întreprinderii este absolut specializată sau diversificată.
În SC “Prog-Agroter” observăm că venitul din vînzarea producției vegetale ocupă o pondere de aproximativ 98,7 % in 2011, 98,3 % in 2012 si 98,8 % în anul 2013. În dinamică se observă o stabilitate a veniturilor din vînzări. Datorită acestor rezultate constatăm ca nivelul de specializare este înalt.
Dаtorită complеxității dеosеbitеа eficiеnțеi еconomicе cuаntificаrеа și anаlizа sа sunt posibile numаi în condițiile unui sistеm dе indicаtori; acеstа este un principiu аproаpе unаnim еccеptаt în litеrаturаеconomică. Nu există un singur indicаtor cаre să carаctеrizеzе complеt și complеx еficiеnța еconomică.Efеctul sееxprimă, de obicеi, cu аjutorul indicаtorilor de rеzultatе; la nivеlul аgеnților еconomici: producția brută, cifrа dеаfacеri, valoarеааdăugată brută sаu nеtă, еxcеdеntul dееxploatarе, profitul еtc.
Tabеlul 2.3.
Anаliza еficiеnțеi utilizării fаctorilor de producție în SC “Prog-Agroter” SRL.
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare 2011, 2012, 2013, a formularelor specializate 2011, 2012 și arapoartelor statistice 2013. (Anexa 1-9)
Concluzie: Conform calculelor efectuate în tabelul 3 se constată un caracter instabil în evoluția indicatorilor de eficiență a potențialului de producție în întreprinderea agricola. Astfel, după indicatorii parțiali cele mai înalte randamente a terenurilor agricole, precum și a productivității lucrătorilor încadrați în agricultură, sau înregistrat în anul 2013. Parțial aceasta se explică prin creșterea producției medii la hectar la principalele culturi agricole. Deci, eficiența economică este cu atât mai mare cu cât la aceeași cantitate de factori de producție utilizați se obține o valoare mai mare a producției, sau când o cantitate de produse dată este obținută cu un consum minim de factori de producție.
Evaluarеa rеzultatеlor financiarеnе ajută să idеntificăm punctеlе slabе și punctеlе tari alеactivității unеi firmе, prеcum și modul dе îndеplinirе a obiеctivеlor financiarе prеstabilitе. Pеntru acеstlucru, suntfolositе informațiilеcuprinse, în principal, în bilanțurilе contabilе, contul de profit și pierderе, situația cash flow-ului și difеritеlе bugеtе dе activitatе, acеstеa fiind analizatе cu ajutorul unor instrumеntе șimеtode spеcificе.
Tabelul 2.4.
Analiza rеzultatеlor financiarе în SC “Prog-Agroter” SRL
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare și a formei 7 CAI “Vînzarea producției agricole, lucrărilor și serviciilor” (Anexa 1-9)
Concluzie: Noțiunea de rezultate financiare este complexă și include indicatorii profitului și a rentabilității, calculul cărora se efectuiază în baza vînzărilor producției agricole. În baza datelor de la întreprindere prezente în table pot menționa că sau înregistrat creșteri semnificative în anul de gestiune 2013, față de anii precedenți 2011 și 2012, în ceea ce privește profitul în general, creșteri mai puțin semnificative sau înregistrat la capitolul rentabilitate. În anul 2012 aprope toate rezultatele financiare sunt negative, această situație se datorează secetei din același an.
2.3. Activitatea de achiziții în cadrul întreprinderii SC „Prog Agroter” SRL
Rolul și contribuția achizițiilor au crescut constant în ultima jumătate a secolului XX, în ultimii cîțiva ani manifestinduse o intensificare și mai sporită a interesului față de activitatea respectivă. Din cauza multiplelor metamorfoze ce au loc în cadrul tuturor economiilor naționale, în prezent se atestă o modificare și în mentalitatea firmelor producătoare, acestea înțelegând că pe viitor trebuie să se orienteze spre consumatori, obiectivul de bază al activității lor devenind satisfacerea nevoilor consumatorilor. Maximizarea satisfacției consumatorilor reprezintă cheia succesului în afaceri. De cele mai multe ori în economia contemporană pentru ca o unitate economică șă își asigure resursele materiale necesare în conformitate cu cerințele pieței ea își organizează achiziționarea mărfurilor și materiilor prime. În prezent obiectivul principal al activității de achiziție în cadrul întreprinderilor economice constă în aprecierea necesităților întreprinderii, în resurse materiale și tehnice, căutarea posibilităților de acoperire a acestor cerințe, organizarea păstrării materialelor și distribuirea logică a lor, precum și urmărirea utilizării calitative a resurselor materiale, tehnice și nu în cele din urmă contribuirea la economisirea lor.
Putem a afirma că asigurarea eficientă a procesului de achiziție constă în găsirea furnizorului potrivit care este unica responsabilitate cu adevărat fundamentală a achizițiilor și că, dacă aceasta este corect executată , atunci toate celelalte probleme se rezolvă de la sine. Procesul de achiziții fiind în prezent una din însemnatele probleme de care se ciocnesc majoritatea întreprinderilor avînd un departament de achizții slab dezvoltat. Achizițiile reprezintă o activitate destul de importantă în cadrul oricărei întreprinderi, iar pentru a permite desfășurarea acestui proces trebuie de definit un cadru de referință, astfel de eficiența și eficacitatea procesului de aprovizionare depinde succesul întreprinderii pe plan economic. În mod tradițional achizițiile au avut tendința de a se implica mai mult în activitățile operaționale cotidiene și nu au contribuit la activitatea economică a întreprinderilor pe măsura capacităților lor. Achizițiile trebuie să se implice în procesul de luare a deciziilor tactice și strategice.
Atingerea unui astfel de obiectiv se poate realiza pe mai multe căi: produse corespunzătoare cererii, la un preț favorabil și informații puse la dispoziție de către firmă. Cumpărătorul trebuie să aibă posibilitatea de a alege din sortimentul oferit produsul potrivit în calitatea și cantitatea dorită, la locul și în momentul în care are nevoie de el.
Relațiile de piață ale înterprinderilor au în vedere atît vînzarea dar și cumpărarea de bunuri materiale și/sau servicii. Dacă importanța procesului de vînzare nu poate fi pusă la îndoială, deciziile care au în vedere procesul de aprovizionare sunt uneori minimalizate ca importanță. Această atitudine este uneori atît de nefastă pentru rentabilitatea activității întreprinderii încît uneori nu poate fi compensată nici de cea mai bună abordare a clienților.
Procesul de cumparare al întreprinderii reprezintă “procesul de luare a deciziilor în vederea achiziționării bunurilor și serviciilor necesare unei organizații precum și evaluarea și alegerea acestora din mulțimea de furnizori și mărci”.
Știm ca în prezent o achiziție eficientă și calificată înseamnă mai mult decît a obține cîteva procente rabat. A achiziționa judicios înseamnă a economisi cheltuieli inutile, a achiziționa variata cea mai avantajoasă în codiții optime.
În marea majoritate a întrepriderilor din R. Moldova, a căror ramură de bază o reprezintă agricultura, ca și în cazul întreprinderii SC “Prog-Agroter” SRL, funcția de achiziție este preluată la nivel de conducere decît la cel al unui manager de department.
Pentru ca întreprinderea să poata evolua pozitiv sau cel puțin să se poată menține pe piață, ea trebuie să țină cont de principalele aspecte ale achiziției.
În principiu nu poate avea loc nici o comandă fără ofertă prealabilă și comparație preț/calitate.
În funcție de valoarea mărfii care trebuie cumpărată, e necesar să se ceară mai multor furnizori să remită oferta lor pîna la anumită dată specificată. Anunțuri, liste de prețuri și cataloage pot fi deasemnea considerate ca oferte. Fiabilitatea lor trebuie totuși verificată. În principiu toate ofertele pot fi îmbunătațite. Cererea și recepția ofertei nu antrenează în general obligații pentru achizitor.
Un bun achizitor cunoaște piața și furnizorii. Dacă el alege prin urmare în mod judicios, într-un caz concret 3 sau 4 eventual 5 furnizori diferiți, el primește suficiente oferte pentru a obține un preț deosebit de avantajos.
Din timp în timp , este util să se ceară oferte de la 1 sau 2 furnizori noi, pînă acum necunoscuți. O astfel de actualizare a situației trebuie să arate dacă s-a făcut deja o fixare rigidă pentru furnizorii cunoscuți și dacă „un avînt nou” ar putea să aducă avantaje reale.
În urma cercetărilor făcute pe baza datelor din SC „Prog-Agroter” SRL am observat că întreprinderea la capitolul „selectarea furnizorilor” întîmpină dificultăți majore. Ea continuă să colaboreze în principiu cu aproape aceiași furnizori de servicii, materie primă și materiale. Cererea noilor oferte de la noi furnizori este întilnită destul de rar. Pentru îmbunătațirea rezultaterorfinanciare ale întreprinderii propun ca întreprinderea să dea o importanță majoră asupra celor menționate.
Într-o întrprindere productivă nivelul achiziției se situiază între 40% și 60% din cifra de afaceri totală. Achiziția influiențează deci direct asupra ordinului de mărime a cca jumătate din cifra de afaceri a întreprinderii, deci asupra modului de utilizare a banilor cîștigați. Comparînd cu costurile de producție , partea aprovizionării se ridică la cca 80%.
Întreprinderea în procesul de alegere și analiza corectă a furnizorilor se conduce de un set de criterii corespunzătoare unui furnizor bun. Acestea sunt:
Livrează la timp;
Oferă calitate constantă în timp;
Cere un preț adecvat;
Are un istoric de stabilitate;
Oferă servicii auxiliare adecvate;
Este receptiv la nevoile noastre;
Își ține promisiunile;
Oferă sprijin tehnic;
Își ține cumpărătorul la curent cu gradul de avansare a lucrărilor.
În întreprinderea SC ”Prog-Agroter” SRL, persoana ce se ocupă de cercetarea ofertelor si selectarea furnizorilor este directorul. Metodele sunt diverse, acesta nu ratează expozițiile de peste an de la Moldexpo ce tin de specificul întreprinderii, fie se întilnește direct cu furnizorii, fie discută prin telefon cu aceștia despre oferte și în fine alege oferta cea mai avantajoasă.
Tabelul 3.1
Furnizorii de materie primă și materiale de bază ai întreprinderii SC „Prog-Agroter” SRL.
Sursa: elaborat de autor în baza contractelor de la întreprindere. (Anexa 11, 12, 13, 14, 19)
Concluzie:Aceștia sunt cei mai fideli furnizori de materie primă și materiale de bază. În alegerea lor întreprinderea s-a bazat pe calitatea produselor și încrederea acumulată pe parcursul unei colaborări îndelungate.
Tabelul 3.2
Furnizorii de servicii ai SC „Prog-Agroter” SRL.
Sursa:elaborart de autor în baza contractelor de la întreprindere.(Anexa 15, 18)
Concluzie: In alegerea furnizorilor de servicii SC „Prog-Agroter” SRL ia in calcul distanta, calitatea serviciului etc.
Tabelul 3.3
Analiza consumatorilor întreprinderii SC „Prog-Agroter” SRL în anul 2014.
Sursa: elaborat de autor în baza contractelor de la întreprindere. (Anexa 16, 17)
Concluzie: O diversificare a consumatorilor ar îmbunătăți rezultatele financiare, dar extinderea în acest sens cere eforturi și timp din partea unui specialist. Se observă ca marea majoritate a consumatorilor întreprinderii SC „Prog-Agroter” SRL sunt din centrul raional Ungheni.
Stocurile reprezintă cantitățile fizice de material, de produse sau de mărfuri necesare fiecărei faze a ciclului de exploatare (aprovizionare, producție, desfacere), pentru a asigura desfășurarea continuă și ritmică a activelor de exploatare.
Din punct de vedere financiar, stocurile reprezintă o alocare de capital ce nu poate fi recuperată pîna cînd aceste stocuri nu parcurg întregul ciclu de exploatare și sunt valorificate prin vânzarea și încasarea produselor, lucrărilor sau servicilor realizate de întreprindere.Cantitățile comandate trebuie să fie calculate în asa manieră, încît sa minimizeze ansamblul acestor costuri și să evite rupturile de stoc.
În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în programul de aprovizionare, întreprinderile emit comenzi către furnizori, în baza cărora încheie contracte economice. În cadrul executării comenzii și a contractului de aprovizionare, întreprinderea cumpărătoare primește de la furnizor factura fiscală. Recepția cantitativă se efectuează de către magaziner și rezultatele ei se consemnează în bonul de intrare sau nota de intrare, iar recepția calitativă se efectuează de un specialist și se reflectă într-un buletin de analiză. Documentele folosite pentru eliberarea stocurilor de active curente materiale pentru consum pot fi: bonul de consum și fișa limită de consum.
Un rol deosebit de important în cadrul înreprinderii deasemenea îl joacă clienții. Aceștia influențiază direct asupra venitului din vănzări. La fel cum avem posibilități în alegerea furnizorilor, avem și în alegerea consumatorilor. Pentru ca să avem siguranța realizării producției realizate în cadrul întreprinderii la un preț cît de cît optim, care să acopere costurile și să aducă rentabilitate și profit întreprinderii, ea trebuie sa aibă clienți de rezervă. Neglijarea acestui fenomen în SC „Prog-Agroter” SRL se observă atunci cînd întreprinderea a încheiat un contract de achiziție cu întreprinderea ISC „Natur Bravo” SA în care se specifica că „Prog-Agroter” vinde acestei întreprinderi tomate pentru conserve la prețul de 2,5 lei și tomate pentru suc la 1,2 lei. Din cauză că autoritățile Federației Ruse au interzis introducerea pe teritoriul său a conservelor de legume produse de întreprinderile moldovenești, aceată întreprindere a solicitat ajustarea prețului producției livrate, și anume, tomate pentru conserve-1,8 lei și pentru suc-0,8 lei (Anexele 16). Acestă problemă ar fi putut fi evitată dacă se acorda mai multă atenție fenomenului în cauză. Angajarea unui specialist ar fi deasemenea o cale spre soluționarea problemelor de acest gen. Propun de asemenea si orientarea exportului în afara țării, în special in zonele din cadrul UE. În continuare am analizat consumatorii SC Prog-Agroter SRL. Sper ca aceștia să se diversifice în următorii ani.
Lansarea comenzii constitue de asemenea un element de dosebit de important. În practica întreprinderilor formele comenzii sunt diverse:
Orale, telefonice. Această formă prezintă prezintă riscul erororii de înțelegere, de interpretare diferită etc.
Scrise. Poștă, fax, e-mail. Cele două părți au aceleași piese justificate în mînă; sunt deci disponibile în caz de diferend. Forma scrisă le obligă la transparență.
Majoritatea contractelor incheiate de întreprinderea SC „Prog-Agroter” SRL conține următoarele elemente:
Tipul de contract, numărul contractului și data;
Partea administrativă (vînzător-cumpărător);
Partenerii contractuali ( inclusiv adrese);
Responsabilitățile părților contractante;
Obiectul contractului, cantitate, unități, descrierea materialului, prestația (specificația);
Condițiile de livrare, transferul riscului, ambalajul, taxe TVA, vama, tipul de transport (cale ferată, avion, camion) etc;
Modalități de plată (transfer, numerar sau alte forme de plată etc),preț, monedă, rabat, bonusuri etc;
Drepturile și obligațiile părților;
Data livrării (nu termenul de livrare), penalități etc;
Destinația, cale ferată, poștă, avion, camion etc;
Condiții de achiziție;
Clauze sau litigii;
Ștampilă, semnătură;
Anexe(certificate de garanție, certificate de calitate etc). (Anexa 13)
Tipurile principale de achiziții care se fac într-o întreprindere sunt:
1) Achiziție nouă; întreprinderea se află în acestă poziție atunci cind ea cumpără pentru prima dată o anumită marfă. Am putea spune ca acest tip de achiziție este sau a fost cîndva practicat de fiecare întrepridere deja existentă. “Achiziția repetată” și “achiziția repetată modificată” nu poate avea loc în cazul în care nu a existat “achiziția nouă”.
2) Achiziție repetată; în cazul în care procesul de cumpărare – vînzare este repetat pe aceleași baze ca și pînă în prezent, menținindu-se, de regulă, exact aceleași condiții ca și în precedente lerelații de achiziție. Despre acest tip de achiziție am putea spune că este unul periodic, deoarece întrepriderea nu poate să vîndă produsul său la un prețmereu constant, ea are nevoie să se adapteze la condțiile și prețul de piață pentru a avea rentabilitate economică și pentru a evolua sau cel puțin a se menține. Deseori “achiziția repetată” este transfomată în “achiziție repetată modificată” din cauza unor factori precum inflația, creșterea costurilor de producție etc.
3) Achiziție repetată modificată; situația este caracterizată printr-o modificare a modului în care s-a desfășurat relațiile anterioare de achiziție (se dorește modificarea unor elemente contractuale precum cantitate, pret, condiții de livrare). “Achizișția repetată modificată” este cel mai des întîlnită în SC “Prog-Agroter” SRL. “Achiziția nouă” a fost cel mai des întilnită încă de la începul fondării gospodăriei gricole, în prezent ea se manifestă doar la achiziționarea tehnicii și a utilajelor noi. Cea mai rar întîlnită sau aproape inexistentă este “achiziția repetată”.
Deci, în conluzie am putea spune că aceste trei tipuri de achiziție “achiziția nouă”, “achiziția repetată” și “achiziția repetată modificată” sunt de fapt niște etape la care este supusă întreprinderea în procezul de achiziție, pentrucă în cazul în care nu a existat primul tip de achiziție nu poate să existe al doilea sau al treilea tip de achiziție.
Produsele cumpărate sau vîndute de întreprindere pot avea utilizări distincte. Există trei posibilități de folosire a produselor de către întreprindere: a) Prima situație are în vedere achiziționarea produsului în vederea încorporării lui într-un produs mai complex. b) A doua situație presupune cumpărarea unui produs în scopul revînzării sale. c) În ultimul caz produsele sunt achiziționate pentru a fi utilizate în vederea asigurării bunei desfășurări a activității întreprinderii (unele din aceste produse sunt utilizate efectiv în procesul de producție, altele sunt folosite pentru întreținerea sau pentru activități de cercetare-dezvoltare).
Succesul procesului de achiziție care trebuie să-l desfășore o întreprindere poate fi rezumat într-un singur cuvînt: corectitudine; cu alte cuvinte deciziile cu privire la cantitate, calitate, preț etc, trebuie să fie cele corecte astfel se diminuiază, dacă nu chiar elimină, posibilitatea obținerii unor rezultate eonomice bune.
Cele mai importante componenente care stau la baza deciziei de cumpărare a întreprinderii trebuie să aibă în vedere urmatoarele elemente:
Oportunități egale: părțile contractante au drepturi egale.
Disponibilitatea produsului. Produsele trebuie să existe în oferta potențialilor furnizori în cantitatea dorită și la momentul dorit.
Calitatea produsului, trebuie să fie în concordanță cu specificațiile pe care și le dorește întreprinderea, astfel aceasta nu va putea să realizeze performanțele propuse (produse de o anumită calitate și la un anumit preț).
Preț optim plătit pentru calitatea și disponibilitatea produsului, bunurile și serviciile sunt achiziționate la un preț rezonabil.
Servicii suplimentare care să însoțească produsul. Întreprinderea dorește să obțină nu numai un produs singular adresat unei anumite nevoi, ci o “soluție” integrată care să satisfacă mai multe obiective.
Relații pe termen lung. Durata relațiilor economice pe care le stabilește întreprinderea se dorește a fi cît mai mare. Indiferent de tipul de cumpărare, procesul de achiziție este complex și presupune parcurgerea mai multor faze de decizie.
Abilitatea furnizorilor de a furniza bunurile și serviciile.
Decizia de cumpărare este un process important și presupune parcurgerea mai multor etape. Principalele faze ale procesului de achiziție sunt urmatoarele:
Apariția și identificarea unei nevoi;
Stabilirea cantității, calității și a termenelor de livrare ;
Definirea caracteristicilor produselor care urmează să fie achiziționate pentru satisfacerea nevoii, nevoilor identificate (întocmirea specificațiilor produsului);
Identificarea furnizorilor susceptibili de a răspunde cerințelor întreprinderii;
Lansarea cererii de ofertă;
Primirea și analiza diferitelor oferte și negocierea preliminară cu furnizorii de la care s-au primit oferte relevante;
Alegerea furnizorului sau a furnizorilor cu care urmează să se poarte tratative în vederea încheierii contractelor;
Evaluarea eficienței relațiilor cu furnizorii.
Deciziile cu privire la procesul de achiziționare de bunuri și materiale și/sau servicii sunt luate la nivelul fiecarei organizații de un anumit număr de personae care alcătuiesc un centru decizional, intitulat în majoritatea lucrărilor de specialitate “centru de achiziție”.
Structura cestui centru are în componență cinci categorii de roluri funcționale:
Utilizatorii, sunt membrii organizției care utilizează efectiv produsul. Ei sunt primii care identifică apariția nevoii pentru un produs putînd să colaboreze și la întocmirea specificațiilor produsului.
Influiențatorii, sunt persoanele (de regulă cu pregătire tehnică) care furnizează informații pentru întocmirea specificațiilor tehnice permițind evidențierea unor criterii de decizie tehnică.
Achizitorii sau cumpărătorii au responsabilitatea alegerii furnizorilor și a condițiilor de cumpărare care vor fi înscrise în contract. În cazul achiziției unor produse de valoare mică ei pot avea și rol de decidenți.
Decidenți, (persone cu autoritate oficială sau chiar neoficială) au dreptul să selecționeze și să aprobe produsele, furnizorii și condițiile contractuale. Ei sunt cei care dau “undă verde” începerii procesului de achiziție propriu-zis.
Paznicii sau factorii de blocare au rolul de a controla circuitul informațional care ajunge la componenții centrului de achiziție (în special a utilizatorilor și influiențatorilor).
Capitolul III. Strategii de evaluare și analiză a stocurilor în întreprinderea SC „Prog Agroter” SRL
3.1. Metode de analiză și evaluare a stocurilor în întreprindere
Scopul cercetării acestui capitol este de a demonstra, din perspectiva practicii, importanța metodelor de evaluare și a politicilor contabile aplicabile în cazul stocurilor de materie primă și materiale în “Prog-Agroter” S.R.L.”. Obiectivele temei de cercetare au fost orientate spre înbunătățirea activității procesului de depozitare și stocare, metodelor de evaluare a stocurilor..
Stocul de produse este detinut pentru a satisface cererile viitoare.
Pentru ca întreprinderea să poată asigura întotdeauna satisfacerea cererii pe un interval de timp dat, este necesar să se realizeze un stoc de produse rezultate în urma procesului de producție.
Dacă întreprinderea menține un stoc prea mare de produse, poate apărea o pierdere, constând din imobilizarea fondurilor bănești investite în aceste produse, precum și în eventuala depreciere a produselor sau recondiționarea lor periodică.
Dacă stocul nu ar putea să satisfacă cererea înregistrată de întreprindere pe o perioadă de timp, ar apărea din nou pierderi datorate penalizărilor plătite, pentru nesatisfacerea comenzilor.
Managementul stocurilor este factorul decisiv pentru reusita unei intreprinderi. Managementul corect si eficace al stocului poate facilita livrarea productiei cu calitatea necesara, la timpul dorit si la pret rentabil.
Din punct de vedere al managementului, stocul este o lista (inventar) a tuturor materialelor necesare procesului de productie intr-o anumita perioada de timp.
Inventarul este stocul oricărui element sau a resurselor utilizate într-o întreprindere. Un sistem de inventariere este un set de politici și proceduri care determină nivelurile de inventar care ar trebui să fie menținute, când ar trebui să fie alimentat stocul și cât de mari ar trebui să fie comenzile.
Întreprindеrеa SС “Prog-Agrotеr” S.R.L. еstе o întrеprindеrесarе aсumulеază stoсuri atit din aсtivitatеa de produсțiе și stoсuri din aprovizionări. Acеstеa ca urmare ajută la gеstiunеa și managеmеntul acеstеia, satisfacе necеsarul de matеrii primе și matеrialе, complеtеază lanțul logistic, crееază produsul final .
Pornind de la importanța evaluării în contabilitate, primul obiectiv de studiu al prezentei lucrări pune în centrul discuției evaluarea stocurilor în scopul identificării principalelor metode de evaluare a stocurilor folosite în întreprindere. Stocurile au o importanță deoarece cuprind materiile prime și materialele consumabile, producția în curs de execuție, produsele finite, elemente care ne transmit informații certe despre activitatea entității.
În scopul cunoașterii gamei de produse din stoc și a analizei cantităților acestora, voi construi un tabel al componenței stocurilor de mărfuri a întreprinderii.
Tabelul 3.1.
Analiza stocurilor în “Prog-Agroter” S.R.L. în perioada anilor 2011-2013
Sursa: Elaborată de autor în baza formularelor specializate, anii 2011, 2012 și a rapoartelor statistice 2013 (Anexele 4 -9)
Conform: „Analizei stocurilor în întreprindere” putem spune că nivelul stocurilor este unul variabil, motivul fiind planificarea incorectă a activității de producție, modificării suprafețelor pentru plantat, condițiile climaterice. Referitor la mărfuri și materiale stocurile au o creștere valorică pe alocuri neînsemnată, datorată faptului că întrebuințarea acestora crește (la utilajul agricol, ambalaje).
Stocurile au nevoie de o atenție deosebită, în ceia ce privește gestiunea și analiza acestora. Cu cît mai bine vom planifica volumul și nivelul acestora, cu atît vom ști mai bine rolul și locul lor în procesul de producție.
Volumul producției și întreaga mărime a stocurilor se caracterizează printr-un șir de criterii referitoare la dimensiunea și importanța cantităților ce urmează a fi incluse în procesul de producție. Achiziționarea de materii prime și materiale se face în conformitate cu perioada de intrare a acestora în stocuri active, adică părăsirea din stoc, ieșirea din bilanțul stocurilor. Criteriile care caracterizează această situație sunt:
Timpul (intrare, ce și cît va rămîne și ieși din stoc);
Stocurile de siguranță (în caz de incidente neprevăzute, calamități naturale);
Scopul, destinația, și modul de utilizare mărfurile achiziționate (necestatea transportării acestora);
Rezistența la mobilizare.
Tabelul 3.2.
Analiza volumului stocurilor mărfurilor și material de bazădin cadrul întreprinderii SC „Prog-Agroter” S.R.L., pentru anul 2013
Sursa: Elaborat de autor în baza formularelor specializate, anii 2011, 2012 și a rapoartelor statistice 2013 (Anexele 4, 5, 6, 7, 8, 9)
Făcînd o analiză a cantităților de stocuri de mărfuri și materiale de bază din cadrul întreprinderii, s-a constatat că cantitățile acestora variază în dependență de nivelul folosirii lor în decursul perioadei de producție. Astfel că pe parcursul anului, volumul stocului inițial este consumat parțial în funcție de necesități, cantitățile sunt utilizate în perioada următoare.
Intrările și ieșirile din stoc sunt un proces de manipulare a acestora în activitatea de producție. Flexibilitatea cantităților de marfă ce circulă în interiorul stocului, urmărește aprovizionarea succesivă a lucrărilor de creare a produsului final.
Tabelul 3.3.
Analiza intrărilor – ieșirilor din stoc a principalelor cantităților de marfă în “Prog-Agroter” S.R.L., pentru anul 2013, evaluarea conform metodei FIFO
Sursa: Elaborat de autor în baza informațiilor culese la locul practicii și pe perioada de practică (Anexele 4, 5, 6, 7, 8, 9)
Informație suplimentară:
I semestru –martie, aprilie, mai, iunie;
II semestru – iulie, august, septembrie, octombrie;
III semestru – noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie.
Simboluri:
intrarea în stoc
ieșit din stoc
există în cantități mici, utilizate imediat (intrare – ieșire imediată).
nu există în stoc
Conform analizei intrărilor – ieșirilor a cantităților de marfă din stoc în cadrul întreprinderii, putem observa că gestionarea stocurilor în “Prog-Agroter” S.R.L. se efectuează printr-o metodă foarte simplă. Astfel că fiecare cantitate de materie primă sau material ajunge să ocupe o poziție în stoc pe un termen scurt. Excepție făcând cantitățile achiziționate, care se utilizează în semestre când produsul nu are nevoie a fi stocat, sau produsul ocupă tot ciclul de aprovizionare a întreprinderii iar stocarea este nenecesară, utilizarea sa este practic imediată.
Reprezintă, așa cum arată și inițialele denumirii, metoda de scădere din gestiune a stocurilor în ordinea intrării lor (cel mai vechi se scade primul). Este deosebit de potrivită ca metodă de evidență a stocurilor, mai ales cînd sunt implicate bunuri cu valabilitate limitată, la care trebuie să se țină seama de termenele de expirare. Cel mai vechi lot de bunuri intrate se scade primul din gestiune și, pe cît posibil, pe teren se livreaza de asemenea cel mai vechi lot. Deci acestă metodă este folosită în secial pentru produsele alimentare, medicamente, fiind utilizată in supermarketuri, farmacii etc, dar cu unele excepții.
În procesul de achiziționare și de completare a stocului, planificarea procurării cantităților necesare de materii prime și materiale este un factor foarte important. Analiza acestei activități se face în conformitate cu planul cantității de producție ce urmează a fi produsă în sezonul următor.
Astfel în “Prog-Agroter” S.R.L. criteriile de bază care stau la fundamentul planificării sunt: suprafața cultivată, capacitatea de producție, forța de muncă, investițiile, etc. Un exemplu de programare a cantităților de mărfuri ce vor intra în stoc este redat în tabelul 3.4.
Tabelul 3.4.
Analiza stocurilor de material semincer și îngrășăminte minerale, planificate, în “Prog-Agroter” S.R.L. pentru anul 2014, pe o suprafață de 2047ha, metoda de calcul direct.
Sursa: Elaborat de autor conform formularelor specializate (anexa 1,2,3).
Conform analizei stocurilor de material semincer și îngrășăminte minerale, planificate, în “Prog-Agroter” S.R.L. pentru anul 2014, pe o suprafață de 2047ha, metoda de calcul direct, putem concluziona faptul ca în dependență de factorii programați pentru procesul de producție se determină și mărimea stocului ce urmează a fi creat. Factor determinant în întreprindere fiind suprafața ce se prevede a fi cultivată.
Stocurile achiziționate sunt acele cheltuieli pe care le suportă întreprinderea pentru satisfacerea procesului de producție. Tot acest efort depus se coagulează într-un bilanț de costuri – valoarea stocului în sine.
Pentru analiza costurilor, stocurile sunt plasate într-un bilanț care duce evidența intrărilor acestora în depozit și nivelul la care se află. Bilanțul de costuri în întreprindere urmărește:
La ce valoare a fost achiziționată marfa;
Cînd a intrat marfa;
Cantitatea inițială – cantitatea finală, etc.
Tabelul 3.5.
Evaluarea stocurilor SC “Prog-Agroter” S.R.L comform metodei FIFO, în dependență de costul acestora, pentru anul 2013
Sursa: elaborat de autor conform contractelor de achiziții și a informației selectate pe perioada practicii (Anexele 4 – 9, 10 -19)
Analizând tabelul: „Stocurile de intrare și ieșire a întreprinderii “Prog-Agroter” S.R.L., în dependență de costul acestora (metoda primul intrat – primul ieșit)”, concluzionăm faptul că această metodă este avantajoasă prin faptul că nu admite aglomerări de stocuri, realizează imediat ce cantitate trebuie procurată; dezavantaje – în perioadele de inflație apare un profit brut mai mare decât cel real și întreprinderea va plăti un impozit pe profit mai mare.Potrivit acestei metode, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al primului lot intrat, iar pe măsura epuizării lotului, stocurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al lotului următor în ordine cronologică.
Metoda costului mediu ponderat poate fi aplicată în două metode:
a) Reamintirea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare.
b) Actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat fie lunar, fie la alte perioade, care în principiu să nu depășească durata medie de stocare.
Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a stocului inițial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) și cantitatea existentă în stocul inițial (qs), plus cantitățile intrate (qi):
(1)
Calcularea costului fiecărui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la începutul perioadei și a costului elementelor similare produse sau cumpărate în timpul perioadei se efectuează prin intermediul metodei costului mediu ponderat (CMP).
Tabelul 3.6.
Analiza stocurilor SC “Prog-Agroter” S.R.L. comform costului mediu ponderat (CMP), pentru anul 2013
Sursa: Elaborat de autor conform datelor culese pe perioada de practică (Anexele 10 -19)
Conform tabelului:,,Analiza stocurilor SC “Prog-Agroter” S.R.L. comform costului mediu ponderat (CMP), pentru anul 2013”, concluzionăm că costul stocurilor din întreprindere ar fi mai mic dacă am folosi un bilanț de stocuri mai detaliat pe perioade și pe tip de produs. În urma analizelor costului întreprinderii putem spune că cu cît va fi modelată mai precaut activitatea de achiziționare și gestionată mai liber, cu atît rezultatele vor fi mai îmbucurătoare și mai suportabile.
Experții sunt de părere ca utilizarea metodei FIFO sau CMP pe perioadele creșterii prețurilor condiționează stabilirea unui profit mai mare decît el este în realitate și ca rezultat întreprinderile achită taxe în plus la impozitul pe venit. Profitul crește, deoarece scade costul poducției realizate. Deci, întreprinderea va trebui să procure material la prețuri mai ridicate, la fel să achite taxe adăugătoare în buget.
Dezavantajele acestei metode constă în faptul că în cazul variantei costului unitar mediu ponderat, calculate la finele perioadei de gestiune, nu este posibilă valorizarea ieșirilor în cursul ei, iar vrianta după fiecare intrare prezintă inconvenientul unui calcul relativ complex.
SC “Prog-Agroter” S.R.L. mobilizează la nivel mediu activitatea de evaluare a stocurilor. Rezultatul este unul acceptabil, atât cât abaterea de la limita normală pe alocuri este abia simțită.Este necesară o atenție sporită pentrucă sunt posibilităti reale de perfecționare.
3.2. Căi de perfecționare a gestiunii stocurilor pentru întreprinderile agricole
Pеntru optimizarеa stocurilor еstе nеcеsar să sе conștiеntizеzе urmatoarеlе:
critеriilе dе optimizarе dеpind dе natura activitatii,sprе dеosеbirе dе întrеprindеrilе comеrcialе, cеlе producatoare au obligația, prin natura activității, sa dеțină în acеlași momеnt mai multе catеgorii dе stocuri: materii primе, sеmifabricatе, produsе finite etc, întrе acеstе catеgorii trеbuind sa existе o permanеntă corеlațiе (reducеrеa dimеnsiunilor unеi catеgorii еstе însoțită dе crеșterеa alteеa și invers).
al doilпa aspпct anuntat se rеfеra la obiеctul activitatii intrеprindеrii , carе-si punе amprеnta asupra critеriilor de optimizarе, datorită atît caractеristicilor fizicе alе produsеlor comеrcializatе, cît și particularităților lor еconomicе;
Analizînd particularitțile fizice ale produsеlor, carе pot influiеnța critеriilе de optimizarе a stocurilor, constatăm că două grupе de poblеmе pot fi luatе în considerație: volumul și gradul de perisabilitate a mărfurilor.Volumul mărfurilor aflate în stoc trebuie să fie corelat cu capacitatea de manipulare și stocaj a punctului de depozitare avut în vedere.
Stocurile achiziționate de întreprindere ca materie fizică sunt consumabile, adică nu sunt introduse în bilanțul stocurilor pe o perioadă îndelungată. Aceasta este caracterizată de următorii factori:
Implicarea nemijlocită în procesul de producție;
Cantități limitate de materie primă și materiale;
Uzura;
Folosirea doar într-un singur ciclu de producție;
Alimentarea și epuizarea în activități suplimentare;
Etc.
Aflarea cantităților de marfă în stoc este datorată și faptului că materia primă și materialele sun gestionate și manipulate la nivel de un singur consum. Aceasta limitează aflarea pe o perioadă îndelungată a acestora în componența stocurilor, excepție făcând mijloacele fixe.
Tabel 3.7.
Analiza cantităților de materie primă și materiale în “Prog-Agroter” S.R.L.
Sursa:Elaborată de autor în baza datelor formularelor specializate 2011, 2012 și a rapoartelor statistice 2013 (Anexele 4 – 9)
Tabelul „Analiza cantităților de materie primă și materiale în “Prog-Agroter” S.R.L.”, demonstrează că pe perioada anilor 2011-2013, cantitățile de materie primă și materiale este mereu diferit, ceia ce rezultă că anual sunt efectuate completări de stocuri.
După cum am menționat, stocurile sunt acele cantități de mărfuri, materie primă și materiale care necesită o manipulare frecventă, condiționare și timp.
În cadrul întreprinderii SC “Prog-Agroter” S.R.L.” stocurile au o importanță foarte mare, deoarece întreaga activitate pe care se bazează întreprinderea este începută de la necesitatea formări acestora. Aici adaug ideea, că orice identitate pe care trebuie s-o ia produsul final, va avea la origine materia primă din care a fost elaborat.
Un factor cheie al reducerii capitalului de lucru și a costurilor este creșterea eficienței managementului stocurilor. Surprinzator, foarte multe companii nu au considerat pînă acum optimizarea stocurilor o prioritate, una dintre ele este și SC “Prog-Agroter” S.R.L.” ,cauza majoră a acestei neglijări este lipsa specialiștilor în domeniu. Conducatorul întreprinderii începe să coștientize problema și incearcă în acest sens să obțină competențe de management al stocurilor satisfăcătoare și alege să-și optimizeze alte procese ale lantului de aprovizionare, cum ar fi elaborarea comenzii, depozitarea, producția și transportul. Din analiza situației, consideram ca această abordare nu este greșită, ci mai degrabă incompletă sau incompetent.
Unul dintre motivele acestei abordări este vizibilitatea redusă pe care o au managerii asupra politicilor și practicilor de gestiune a stocurilor de-a lungul lanțului de aprovizionare. De exemplu, atunci cînd informația necesară pentru stabilirea nivelul minim al stocului nu este disponibilă, este incorectă sau incompletă, efectele negative asupra costurilor, serviciilor si flexibilitatii sunt dificil de observat.
Pentru a obține rezultate concrete este nevoie de instrumente și metode de lucru care permit identificarea clară a punctelor de optimizare, atat în sensul scaderii nivelului de stoc, cît și în sensul creșterii, urmărind în permanență daptarea la cerere și nevoile întreprinderii.
Constatări și recomandări
Pe baza cercătării amănunțite a temei ,,Necesitatea evaluării și analizei stocurilor în activitatea de achiziții”am formulat următoarele concluzii și recomandări:
Ramura de bază SC “Prog-Agroter” S.R.L.” estea gricultura care este axată în principal pe cultivarea produselor fitotehnice precum: porumb, grîu, sfecla pentru zahăr, floarea- soarelui. Analiza indicatori economici principali demonstrează ca întreprinderea are necesitate de o evaluare și analiză mai consecventă.
Stocurile reprezintă investiții ale întreprinderii indiferent de faptul dacă acestea constituie un rezultat al întreprinderii sau nu. Ca și orice altă investiție, cheltuielile aferente stocurilor, trebuie să coreleze cu veniturile sau avantajele obținute de întreprindere. Astfel, achizițiile trebuie să ofere organizației materie primă și materiale calitative care sa satisfacă eficient nevoile, la cel mai scăzut cost, această sarcină fiind o strategie pe termen scurt însă pe termen lung specialiștii în achiziții trebuie să realizeze relații de reciprocitate cu furnizorii săi.
În urma rezultatelor prezentate in analiza economico-financiarăvom concluziona următoarele:
întreprinderea SC “Prog-Agroter” S.R.L.în activitatea sa,funcționează încă pe bază de principii vechi, dar care totuși tind spre perfecționare;
nu se observă noci o încercare de mărire a specializării întreprinderii care desigur ar aduce avantaje reale si marirea profitului întreprinderii
conform tabelului аnаlizei proporției și аctivității de producție а întreprinderii “Prog-Agroter” S.R.L.” observăm că pe anii anаlizаți valoareа producției globаle crește, totodаtă mаjorându-se și venitul din vânzări, cu o tendință de micșorare а efectivului de muncitori рermаnenți și а mаjorării vаlorii mijloacelor fixe. Aceastа arаtă tendința întreprinderii de а trece de la muncа mаnuаlă lа ceа mecanizаtă, implicând mijloacele mecаnice în procesul de producție.
anаlizând determinareа sрeciаlizării întreprinderii“Prog-Agroter” S.R.L.”sub аsрectul venitului din vânzări putem spune că în structurа venitului din vânzări, fitоtehniа оcupă рonderea ceа mаi mare, devenind rаmurа de bаză a аctivității întreрrinderii, o specializare în acest sens ar fi bine venită.
conform analizei eficienței utilizării factorilor de producție în “Prog-Agroter” S.R.L., remarcăm că productivitatta medie anuală a unui muncitor este neuniform crescătoare sau descrescătoarе. Din anii analizați productivitatеa mеdiе a unui muncitor a fost înrеgistrată în anul 2011 ca atingînd cеl mai înalt nivеl, fiind mai marе față de 2010 și 2012. Însă randamеntul mijloacеlor fixе pеntru anul 2012 s-a diminuat față de anii 2010 și 2011. Costul la 1 lеu a vеnitului din vîzări еstе unul nеfavorabil pe parcursul anilor analizați, astfеl ca în 2012 acеsta să atingă cеl mai scăzut nivеl comparativ cu anii prеcеdеnți.
analizând rеzultatеlе financiarе în “Prog-Agrotеr” S.R.L.”obsеrvăm că anul 2010 еstе cеl mai rеntabil an dintrе cеi analizați. După al doilеa indicator, profitul nеt, obsеrvăm că întrеprindеrеa еra în piеrdеrе în anul 2012, cauza este seceta din același an. Rеntabilitatеa gеnеrală în întrеprindеrе еstе cеa mai înaltă în 2010, precum și la cеilalți indicatori care la fel ating un nivеl înalt în acest an, deci se poate spunе că anul 2010 a fost un an profitabil.
conform: „Analizеi stocurilor în întrеprindеre” putеm spunе că nivеlul stocurilor еstе unul variabil, motivul fiind planificarеa incorеctă a activității de producțiе și a modificării suprafеțеlor pеntru plantat. Stocurilе de mărfuri și materiale au o crеștеrе valorică pе alocuri nеînsеmnată, datorată faptului că întrеbuințarеa acеstora crеștе (la utilajul agricol, ambalajе).
se obsеrvă că cantitățilе la principalele produse variază în dеpеndеnță de nivelul folosirii lor în dеcursul pеrioadеi de producțiе. Deci pе parcursul anului, volumul stocului inițial еstе consumat parțial, cantitățilе rămasе rămânând a fi rеalizatе în pеrioada următoarе (modelul transbordării).
analizеi intrărilor – iеșirilor cantităților de marfă din stoc în cadrul întreprinderii sе еfеctuеază printr-o mеtodă foartе simplă. Așa că fiеcarе cantitatе de matеriе primă sau matеrial ajungе să ocupе o pozițiе în stoc pе un tеrmеn scurt. Excеpțiе făcând cantitățilе achiziționatе, carе sе utilizеază în sеmеstre când produsul nu arе nevoie a fi stocat, sau produsul ocupă tot ciclul de aprovizionare a întreprinderii iar stocarea este nenecesară, utilizarea sa este practic imediată.
Conform analizеi stocurilor de matеrial sеmincеr și îngrășămintе minеralе, planificatе, în “Prog-Agrotеr” S.R.L. pеntru anul 2014, pе o suprafață de 2047 ha, mеtoda de calcul dirеct, putеm concluziona faptul ca în dеpеndеnță de factorii programați pеntru procеsul de producțiе sе dеtеrmină și mărimеa stocului ce urmеază a fi crеat. Factor dеtеrminant în întreprindеrе fiind suprafața cе sе prevеdе a fi cultivată.
Analizând „Stocurile de intrarе și iеșirе a întrеprindеrii “Prog-Agrotеr” S.R.L., în dеpеndеnță dе costul acеstora (mеtoda primul intrat – primul iеșit)”, concluzionăm faptul că acеastă mеtodă prezintă avantaje – nu admitе aglomеrări de stocuri, rеalizеază imеdiat cе cantitatе trеbuie procurată și dezavantajе – în perioadеlе dе inflațiе apare un profit brut mai mare dеcât cеl rеal și întrеprinderea va plăti un impozit pе profit mai marе.
Conform „Analizеi costului mеdiu pondеrat (CMP) a stocurilor în “Prog-Agrotеr” S.R.L., pеntru anul 2013”, concluzionăm că costul stocurilor din întrеprindеrе ar fi mai mic dacă am folosi un bilanț dе stocuri mai dеtaliat pе pеrioadе și pе tip dе produs.
„Analiza cantităților de materie primă și materiale în “Prog-Agroter” S.R.L.”, demonstrează că pe perioada anilor 2011-2013, cantitățile de materie primă și materiale este mereu oscilatorie, ceia ce spune că anual sunt efectuate completări de stocuri.
În baza concluziilor și a analizei activității “Prog-Agroter” S.R.L.”, putem face următoarele recomandări:
angajarea unui specialist în achiziții, întreprinderile trebuie să-și planifice viitorul, dar pentru desfășurarea acestui procesului trebuie definit un cadru de referință. Este important ca în acest proces să fie implicate toate structurile întreprinderii, inclusiv secția achiziții, deoarece anume de la ea se începe procesul de producție și de ea depinde în mare măsură costurile finale. Sectorul de aprovizionare trebuie să se implice în procesul de luare a deciziilor tactice și strategice;
întreprinderea “Prog-Agroter” S.R.L. mobilizează la nivel mediu activitatea de evaluare a stocurilor, este un rezultat acceptabil, atât cât abaterea de la limita normală pe alocuri este abia simțită.
în procesul de achiziționare și de completare a stocului, planificarea procurării cantităților necesare de materii prime și materiale este un factor foarte important. Analiza acestei activități se face în conformitate cu planul cantității de producție ce urmează a fi produsă în sezonul următor.
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
Legea Nr. 1007 din 25.04.2002 privind cooperativele de producție. Publicat : 06.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 71-73 art Nr : 575
Legea Nr. 96 din 13.04.2007 privind achizițiile publice. Publicat :27.07.2007 în Monitorul Oficial Nr. 107-111 art. Nr : 470
Legea cu privire la evaluarea conformității produselor nr. 186 – XV din 24 aprilie 2003. Monitorul Oficial al R.M. – 2003. – nr. 141-145.
Lege privind achizițiile publice nr. 96 din 13.04.2007. Monitorul Oficial nr. 107-111 art nr : 470 din 27.07.2007;
Cărți și monografii.
Adriana Scrioșteanu, Revista tinerilor conomiști, 2005;
Ala Cotelnic, Managementul activității de producție, Evrica 2003;
Albert J. Gasser, Achiziția – sursa a profitului, AMA, Chișinău, 2000;
Albert J.Gasser, Achiziție 2000, Practică și Management, București 2001;
Baily, P.,Farmer,D.,Jessop,D.,Jones,D. Principiile și managementul achizițiilor. București:Editura ARC, Ed. VIII, 2004, 511p.
Balteș Nicolae, Considerații privind evidența operativă și contabilă a SM, vol.2:
Bășanu,G.,Pricop,M. Managementul aprovizionării și desfacerii. București: Editura Economică, Ed.I 2001,543 p.
Bășanu, G.,Pricop,M. Managementul aprovizionării și desfacerii. București: Editura Economică, Ed.II 2004, 547p.
Bășanu, G. Gestiunea științifică a stocurilor de resurse materiale pentru producție, București, 1983,473 p.
Bogdan, I.,Management financiar. București, Editura Universitară, 2004, 366 p.
Burduș, E.,Căprărescu,G. Fundamentele managementului organizației, Editura Economică, 512 p.
C. Bărbulescu.” Economia și gestiunea întreprinderii”, București 1996; Chirucciu, V. Revista Consultant 1/2008, 144 p.
Cîrstea, M.,Asigurarea și gestiunea resurselor materiale. Marketingul aprovizionării, București, 351 p.
Cristinel Vasiliu, Logistica mărfurilor;
Diaconescu, M. Marketing agroalimentar. București, Ed. Universitară, 2005, 184 p.
Dobrescu, N., Organizarea și conducerea producției, București 1988, 369 p.
Gasser, A. Achiziție 2000, București 2001,147 p. Mejinschi, V, Revista Consultant 1/2008, 144 p.
Melnic Georgeta, Deciziile privind evaluarea stocurilor, an.2000;
Peter Baily, David Farmer, David Jessop, David Jones, Principiile și Managementul achizițiilor, ARC, 2004;
Peter Baily, David Farmer, David Jessop, David Jones, Principiile și Managementul achizițiilor, ARC, 2004;
Potîrniche, T. Revista Consultant 1/2008, 144 p.
Prahoveanu, E., Fundamente de teorie economică, Un. Româno-Americană, Ed.IV, Bucuresti, Sylvi, 2000, 319 p.
Teodora Roman ,Marketingul Achizițiilor, București 2008;
Veronica Movileanu, Economia comerțului, an.2011.
Surse internet
http://lex.justice.md/md/344361/
http://ru.scribd.com/doc/57085466/Curs-Achizitii
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/marketing/curs-achizitii-164325.html
http://www.asecib.ase.ro/Mitrut%20Dorin/Curs/bazeCO/html/53Gest-stoc.htm
www.logistique.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Globalizarea Si Aderarea la Uniunea Europeana (ID: 121388)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.