Globalizarea Fenomen Economic Contemporan
Globalizarea – fenomen economic contemporan
Lista abrevierilor …………………………………………………………………………………………………………. 4
Introducere ………………………………………………………………………………………………………………….. 6
Capitolul I. COORDONATE FUNDAMENTALE ALE GLOBALIZĂRII
1.1. Apariția și dezvoltarea fenomenului globalizării ………………………………………………………….. 8
1.2. Determinanții formelor de globalizare ………………………………………………………………………… 15
1.3. Dimensiunile globalizării ………………………………………………………………………………………….. 23
Capitolul II. GLOBALIZAREA – FENOMEN INTERGAȚIONIST AL ECONOMIILOR NAȚIONALE
2.1. Corporațiile multinaționale – baza globalizării economice ……………………………………………. 33
2.2. Organizații care direcționează și influențează globalizarea …………………………………………… 44
Capitolul III. INTEGRAREA SOCIO-ECONOMICĂ A REPUBLICII MOLDOVA ÎN PROCESUL DE GLOBALIZARE
3.1. Republica Moldova în contextul globalizării: tendințe, probleme ………………………………….. 55
3.2. Compania “Global Power Intelligence” – una din verigile globalizării. Studiu de caz ……… 66
Concluzii ……………………………………………………………………………………………………………………… 74
Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………….. 78
Anexe …………………………………………………………………………………………………………………………… 82
Lista abrevierilor
APC – Acordul de Parteneriat și Colaborare
BATI – Biroul de Audit al Tirajelor și Internetului
BERD – Banca Europeană de Reconstrucții și Dezvoltare
BIRD – Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare
BNM – Banca Națională a Moldovei
BNS – Biroul Național de Statistică
CMN – Corporație multinațională
CSI – Comunitatea Statelor Independente
ECOSOC – Economic and Social Council (Consiliul Economic și Social)
EU – Uniunea Europeană
GATT – General Agreement on Tariffs and Trade (Acordului general asupra tarifelor și comerțului)
GSP+ – Generalised Scheme of Preferences (Sistemul Generalizat de Preferințe)
FMI – Fondul Monetar Internațional
ICSID – Centrul Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor
IDA – Asociația Internațională de Dezvoltare
IDC – International Data Corporation
IFC – Corporația Financiară Internațională
ISD – Investițiilor străine directe
IT – Tehnologii informaționale
ITN – Indexul transnaționalității
MIGA – Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor
Mln – Milioane
NATO – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord
OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
ODM – Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului
OIM – Organizația Internațională a Muncii
OMS – Organizația Mondială a Sănătății
ONU – Organizația Națiunilor Unite
OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
PIB – Produsul Intern Brut
PNUD – Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
PTȘ – Progresul tehnico-științific
UIT – Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor
UNCTAD – United Nations Conference on Trade and Development (Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare)
UNESCO -United Nations Educațional, Scientific and Cultural Organization (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură)
WIR – World Investment Report (Raportul privind Investițiile Globale)
Introducere
Începutul mileniului al III-lea este marcat de dezvoltarea multiplelor fenomene care atrag atenția întregii lumi. Una din ele este intensificarea și dezvoltarea fenomenului globalizării. Omenirea ajunge în fața unor provocări necunoscute anterior și încearcă să se adapteze la noile rigori ale societății moderne. Atenția savanților este tot mai mult dominată de viața socială și calitățile ei, nivelul de trai, influințat în mare măsură de economia mondială.
Nimic din ceea ce se petrece astăzi în societatea noastră nu rămâne neatins de complexitatea acestui proces. Globalizarea a devenit un simbol al vremurilor în care trăim, o realitate, probabil ireversibilă, și orice țară care-și pregătește temeinic viitorul se vede nevoită să se interfereze cu ea. Neadaptarea la noul mediu al globalizării poate reprezenta o șansă pierdută, dar și riscul de a pierde poziții și segmente de piață deja dobândite.
Într-un sens larg, globalizarea economiei mondiale poate fi definită ca un proces dinamic al creșterii legăturilor și dependenței dintre statele naționale, ca urmare a extinderii și adâncirii legăturilor în variate sfere ale vieții economice, politice, sociale, culturale și având drept implicație faptul că problemele devin globale mai mult decât naționale, cerând la randul lor o soluționare și armonizare mai mult globală decât națională. Abordată însă din punct de vedere economic și financiar, globalizarea poate fi definită drept întărirea, reinventarea și armonizarea legăturilor dintre economiile naționale pe o piață mare, globală, a bunurilor și serviciilor, dar mai ales a circulației capitalurilor de orice fel. Globalizarea a devenit un proces implacabil, care se desfășoară cu o viteză fluctuantă, dar deseori foarte mare, cuprinzând în sfera sa în mod direct sau indirect mulțimea statelor lumii.
Termenul de globalizare împarte lumea în două tabere opuse. Înțelesul pozitiv al globalizării este acela de progres, de schimb de informații, o economie neîngrădită în toată lumea, un joc liber al reprezentanților din piață fără bariere de orice fel. Partea negativă a globalizării este încercarea de a duce într-un ritm comun state cu diverse culturi și diferite grade de dezvoltare. O astfel de încercare este greu de ordonat și de dus la bun sfârșit, având în vedere faptul că aceasta este incontrolabilă. Specialiștii încearcă însă să convingă oamenii că globalizarea este, în general, o forța de schimbare spre binele lor, o forța însa ireversibilă.
Motivația alegerii acestei teme constă în actualitatea și amploarea fenomenului, precum și de problemele ce țin de înglobarea voluntară sau nevoluntară a tuturor statelor lumii în procesul de globalizare. De asemenea, impactul asupra Republicii Moldova este unul de proporții, aceasta nefiind încă suficient de dezvoltată pentru a ține pasul cu marile puteri ale lumii. Din acest motiv țara noastră este nevoită să înfrunte dificultăți și probleme pentru a se adapta și integra în economia globală. La fel consider importantă abordarea globală a evoluției afacerilor în economia de piață a noului mileniu.
Cercetările și studiile asupra fenomenului globalizării le-am structurat în trei capitole, după cum urmează:
În Capitolul I este prezentată o analiză teoretică a complexității fenomenului globalizării în ansamblu. În acest sens sunt prezentate opiniile specialiștilor referitor la ceea ce reprezintă globalizarea, precum și părerile acestora cu privire la istoricul apariției acestui fenomen. O atenție aparte se acordă și descrierii formelor globalizării precum și factorii esențiali care au cotribuit la apariția și dezvoltarea acestui fenomen. Capitolul I mai cuprinde o descriere a 8 dimensiuni importante ale globalizării.
Capitolul II conține o analiză a influienței corporațiilor multinaționale asupra intensificării procesului de globalizare, precum și a modului în care ele au devenit cei mai importanți agenți economici de pe glob. Tot aici se face un studiu asupra 100 cele mai mari corporații multinaționale din lume conform informațiilor actualizate ale anului fiscal 2013. Capitolul II mai prezintă o descriere a celor mai importante organizații care direcționează și influențează globalizarea, dintre care: Organizația Națiunilor Unite și instituțiile sale cu misiuni globale, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Clubul de la Roma și Uniunea Europeană. Acest capitol mai conține o evaluare a nivelului de intensificare a tendințelor de globalizare ale economiei mondiale în ultimele decenii prin prisma indexului globalizării.
În Capitolul III se prezintă integrarea socio-economică a Republicii Moldova în procesul de globalizare, precum și tendințele și problemele cu care se confruntă aceasta în prezent. Acest capitol descrie succint colaborarea țării noastre cu instituțiile internaționale și cu alte state ale lumii, precum și influiența acestora asupra nivelului de integrare a țării noastre în economia globală. Capitolul III mai cuprinde un studiu de caz asupra companiei “Global Power Intelligence” și a modului în care aceasta, pe de o parte, contribuie la dezvoltarea procesului de globalizare, iar pe de altă parte, beneficiază de pe seama lui, devenind una din verigile sale.
Capitolul I. COORDONATE FUNDAMENTALE ALE GLOBALIZĂRII
1.1. Apariția și dezvoltarea fenomenului globalizării
Procesul de globalizare este unul dintre cele mai complexe și multidimensionale fenomene din toate timpurile. Pe măsură ce devine tot mai mult o realitate contemporană, globalizarea ajunge să fie și cel mai controversat concept în literatura economică și politică internațională. Deși trăim într-o lume globalizată, încă nu există un consens cu privire la ceea ce înseamnă globalizare. În ultimii 20-25 ani, în literatura de specialitate, diferiți autori au încercat să dea o definiție cât mai originală și mai cuprinzătoare fenomenului. Cele mai multe definiții încearcă o abordare economică a conceptului, și-l prezintă sub forma unei creșteri a interdependențelor dintre statele lumii, încurajând transferul de noi informații, de competențe și tehnologii și amplificând resursele financiare disponibile pentru investiții.
Termenul de “globalizare” a apărut la sfârșitul anilor ’60 și a fost lansat de un specialist canadian în teoria mijloacelor de comunicare în masă, profesorul Marshall McLuhan, de la Universitatea din Toronto. McLuhan a lansat în scrierile sale expresia „global village”, care în traducere înseamnă “sat global”. Acest lexem a intrat pentru prima dată în Merriam Webster Dictionary în 1961 [1.22]. Termenul este folosit sub formă de “globalizare” în literatura anglo-saxonă (“globalization” în Marea Britanie), în timp ce în literatura franceză sub formă de “mondializare” (“mondialisation”).
Termenul de globalizare cu sens economic a apărut, pentru prima dată, abia două decenii mai târziu, în lucrarea lui Theodore Levitt în revista americană Harvard Business Review (1983) [2.2, p.92-102]. Inițial acest termen avea un sens destul de îngust, semnificând formarea piețelor comune mondiale, în care funcționau corporațiile mari, ce produc mărfuri și servicii similare.
În literatura de specialitate s-au dat numeroase definiții globalizării, însă nici una care să satisfacă pe deplin oamenii de știință și opinia publică. Întrucât fenomenul globalizării este unul complex, fiecare autor, în definiția sa, a evidențiat o anumită latură, sau dimensiune a fenomenului în funcție de domeniul în care activează sau pe care îl studiază. Astfel, George Soros a dat o definiție preponderent economică. După el, „globalizarea reprezintă mișcarea liberă a capitalului însoțită de dominația crescândă a piețelor financiare globale și a corporațiilor multinaționale asupra economiilor naționale” [1.25, p.15]. Anthony Giddens a oferit o definiție ce conține elemente preponderent sociologice. „Globalizarea poate fi definită – spune el – ca intensificarea relațiilor sociale în lumea întreagă, care leagă într-o asemenea măsură localități îndepărtate, încît evenimente care au loc pe plan local sînt privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile depărtare și invers” [1.16, p.7].
Un răspuns la întrebarea „ce este globalizarea” regăsim la Thomas Friedman, un susținător înfocat al globalizării, care afirmă că „globlizarea nu este o simplă tendință sau o fantezie, ci este, mai degrabă, un sistem internațional. Este sistemul care acum a luat loc sistemului Războiului Rece și, la fel ca acesta, globalizarea are propriile ei legi și propria ei logică, de natură să influențeze astăzi, direct sau indirect, politica, mediul înconjurător, geopolitica și economia fiecărei țări de pe glob” [1.13, p. 58].
Printre multiplele definiții date procesului de globalizare se numără și următoarele:
• “Procesul globalizarii consta în esență, în integrarea mai puternică a țărilor și a populațiilor acestora ca urmare a reducerii semnificative a costurilor de transport și comunicare și a eliminării barierelor artificiale din calea circulației bunurilor, servciilor, capitalului, cunoștințelor și (într-o mai mică masură) a oamenilor între state” (Joseph Stiglitz) [1.26];
• “Globalizarea se referă la toate acele procese prin care popoarele lumii sunt încorporate într-o singură societate mondială, societatea globală” (Martin Albrow, sociolog) [1.1, p.21];
• “Caracteristicile trend-ului globalizării includ internaționalizarea producției, o nouă diviziune internațională a muncii, noi migrații din Sud către Nord, noul mediu competitiv care generează aceste procese și internaționalizarea statului ce transforma statele în agenții ale lumii aflate în globalizare” (Robert Cox) [1.7, p.10];
• “Globalizarea este rețeaua globală care a adunat laolaltă comunități de pe acesta planetă, altădată dispersate și izolate, într-o dependență mutuală și o unitate a unei singure lumi” (Emanuel Richter);
• “Globalizarea este un proces ireversibil și care se auto-propagă” (Suzanne Berger) [1.4, p.6];
• “Globalizarea implica o rată accelerată și/sau un nivel mai înalt de interacțiune economică între statele naționale și economiile naționale” (Baker, Epstein și Pollin) [1.2, p.16];
• “Lumea devine un mall global în care ideile și produsele sunt valabile pretutindeni, în același timp” (Rosabeth Moss Kanter) [1.20, p.13].
Făcînd o sinteză la multitudinea de definiții oferite procesului de globalizare, pot spune că aceasta reprezintă procesul deosebit de complex și dinamic al creșterii interdependențelor dintre statele lumii, ca rezultat al extinderii și adâncirii legăturilor transnaționale din diferite sfere ale vieții economice, politice, sociale și culturale, având ca și efect imediat faptul că problemele se transformă din naționale în globale, presupunând astfel și o rezolvare globală în detrimentul celei naționale.
Globalizarea ca fenomen și proces complex, poate fi caracterizat, în principal, prin: o tendință profundă de regăsire a unității; creșterea interdependențelor la nivel global; internaționalizarea schimburilor și a producției; liberalizarea piețelor; libera circulație a capitalurilor, informațiilor, persoanelor și mărfurilor; a treia revoluție industrială și transnaționalizarea tehnologiei; dominația firmelor multinaționale; intensificarea concurenței (hiperconcurența) la nivel global; comprimarea timpului și a spațiului; afirmarea culturii contractului; nașterea unei societăți civile globale; afectarea suveranității naționale, a identităților culturale și spirituale.
Din punct de vedere strict economic, globalizarea poate fi definită ca o “integrare a piețelor de mărfuri” sau mai poate desemna “libertatea și abilitarea persoanelor și firmelor de a efectua tranzacții economice voluntare cu rezidenți ai altor țări, proces ce implică un acces în creștere al ofertanților străini pe piețele naționale” [1.10].
Așa cum în literatura de specialitate nu s-a formulat o definiție universal-acceptată a globalizarii, la fel cercetătorii continuă să polemizeze asupra istoricului apariției acestui fenomen. Cu toate acestea, în cărțile de economie [1.23, p.15.] se pot contura trei puncte de vedere și anume:
1) Unii specialiști sunt de părere că despre globalizare se poate vorbi din timpuri străvechi, efectele acestui proces resimțindu-se mai mult sau mai puțin în timp, până în momentul când au cunoscut o accentuare deosebită. Acest punct de vedere este argumentat de existența încă înainte de Hristos a comercianților fenicienii și grecii care aveau reprezentanți dincolo de hotarele țăriilor lor pentru a vinde sau cumpăra mărfuri. În susținerea aceleiași păreri este promovată idea că primul model de globalizare îl reprezintă “Drumul Mătăsii”. Acesta din urmă reprezintă o serie de rute interconectate care făceau legătura dintre Asia de Est și bazinul Mării Mediterane (figura 1.1).
Existența imperiilor și expansiunea romană a creat premise favorabile răspândirii produselor, tehnicilor și a altor simboluri materializate. Existența imperiilor a lăsat urme adânci în evoluția ulterioară a omenirii, reprezentând, fiecare în parte, o experiență inedită, repetabilă la altă scară și în condiții social-economice totalmente diferite. Tot aici se menționează răspîndirea creștinismului care nu ar fi fost posibilă fără existența formelor primare de globalizare.
Sursa: [3.5.]
Figura 1.1. “Drumul Mătăsii”
2) Cel de al doi-lea punct de vedere consideră că globalizarea este un fenomen contemporan, caracteristic modernizării și dezvoltării capitalismului, cu precizarea că, în ultimele decenii, a cunoscut o accelerare deosebită.
3) Alți autori sunt de părerea că globalizarea este un process recent, asociat, însă, cu alte evenimente economice și sociale cunoscute deja sub denumirea de postindustrialism sau reorganizarea capitalismului pe alte baze.
Autorii David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt și Jonathan Perraton în cartea “Transformări globale. Politică, economie și cultură” [1.15, p. 40], relatează patru forme istorice ale globalizării, respectiv patru faze istorice delimitate prin caracteristici spațio-temporale și organizaționale. Astfel ei analizează următoarele forme istorice ale globalizării:
1) Globalizarea premodernă își are începutul odată cu formarea centrelor distincte și separate ale civilizațiilor de pe toate continentele cu circa 9000-11000 de ani în urmă. Această epocă este uniformizată în parte de limitele globalizării prin multiplele sale dimensiuni, de vreme ce, cu toate că aveau loc inovații importante în domeniul social și de infrastructură (în special ceea ce ține de comunicații și transport), probabilitarea de a dezvolta niște acțiuni reciproce globale de lungă durată era influențată într-o mare măsură de tehnologia existentă la acea vreme. În această perioadă, globalizarea se manifesta, întîi de toate, prin întâlnirile grupurilor civilizaționale de pe continentul euroasiatic; în America de Nord, America de Sud și Oceania civilizațiilor au rămas libere și independente, pe când interacțiunea dintre continentul Europei de Vest, Asiei de Sud-Est și emisfera sudică a continentului african (spațiul afro-eurasiatic) se realiza prin interacțiuni minime și neglijabile, cu toate că se supuneau unor norme și aveau un curs regularizat.
2) Globalizarea modernă timpurie este o altă formă istorică a globalizării care s-a realizat în perioada anilor 1500-1850. Anume în această perioadă a început procesul de dezvoltare a Occidentului: au avut loc procese istorice care au influențat apariția și dezvoltarea unor instituții foarte importante pentru modernizarea continentului european, popoarele europene de asemenea au procurat multiple tehnologii și resurse de putere pe care le-au dezvoltat și le-au adăugat un plus de valoare, reușind, în cele din urmă, să depășească resursele tehnologice ale civilizațiilor tuturor continentelor, dezvoltînd adevărate imperii globale europene. În această perioadă globalizarea s-a manifestat prin intensificarea mișcării populației, dar și prin fluxuri epidemiologice și ecologice între Europa, America de Nord, America Latină și Oceania. Aceste fluxuri au fost scoase în evidență de relații politice și militare mai puternice, precum și de apariția primelor imperii europene globale (imperiul Otoman, Britanic, Spaniol, Olandez, Rus și altele).
Companiile comerciale mari din aceste imperii au inițiat noi legături comerciale, astfel au luat amploare noi forme de globalizare economică. La mijocul secolului al XIX-lea, popoarele europene împreună cu religile și culturile lor, precum și flora și fauna din aceste zone au început să se răspîndească în America de Nord, America de Sud, Oceania, dar și pe continentul australian. Pe coasta de vest și de sud a Africii au fost create avanposturi puțin populate. Marile imperii europene și-au exins coloniile în special pe continentul african și asiatic. Prezența imperiului britanic se făcea tot mai simțită în India. O influință mai slabă a imperiilor europene se înfiripa în insulele și arhipelagurile din Asia de Sud-Est: spaniolii au colonizat insulele Filipine, portughezii au preluat conducerea în Timor și Macao, iar olandezii în Java. Prezența și autoritatea rusă era în continuă creștere extinzîndu-se de-a lungul vastelor câmpii ale Siberiei și Asiei Centrale pînă la coasta Pacificului.
În jurul anilor 1600, compania britanică a Indiilor de Est și-a deschis mai multe sucursale pe tot continentul asiatic. La puțin timp după aceasta, companiile daneze de asemenea și-au stabilit sucursale în Asia. Interesul viu pentru piața externă a fost susținut de succesele înregistrate peste hotarele naționale, dorința și curiozitatea de a face afaceri în toată lumea, dar și eșecurile.
3) Globalizarea modernă s-a realizat în perioada anilor 1850-1945. În condițiile în care s-au extins relațiile militare și politice globale, această epocă a asistat la dezvoltarea unor modele de globalizare economică foarte lărgite, foarte puternice și semnificative din punct de vedere social – s-a intensificat comețul și investițiile străine globale. Datorită abolirii comerțului cu sclavi au avut loc niște fluxuri masive de oameni care au părăsit Asia, pentru a merge în căutarea unui loc de muncă și de trai mai bun în America de Nord, America de Sud, coloniile Europene din Asia, Caraibe, Oceania și Africa.
Relațiile de ordin cultural s-au intensificat și ele o dată cu dezvoltarea tehnologiilor noi de transport și comunicații (aprația telegrafului și a căilor ferate). Amenințarea care venea din extinderea dominației imperilor europene, a obligat alte societăți la o interacțiune culturală inegală cu Europa Apuseană. Această epocă a fost, de asemenea, marcată de apariția unei noi unde de interconexiuni internaționale pe plan ecologic, așa cum în Europa a apărut poluarea dincolo de hotarele naționale pe scară restrânsă, au luat amploare defrișările tropicale organizată sub auspiciile imperiale, iar datorită răspîndirii globale a industrializării și tehnologizării, împreună cu utilizarea combustibililor fosili, au început să se modifice compoziția aerului. Această epocă a globalizării a fost întreruptă brusc de începutul primului război mondial. Perioada anilor 1850-1925 poate fi caracterizată prin influența politică și militară a imperiilor europene și a celui american, care s-au lărgit la maximum, ducând la crearea unei rețele de interconexiuni cu adevărat globale, deși fragmentată de rivalități imperiale.
După 1850 din ce în ce mai multe companii și-au extins activitatea pe alte piețe, dezvoltîndu-și afacerile la nivel internațional. Prima firmă de origine americană care și-a extins cu succes activitatea pe piața internațională a fost Singer Sewing Machine, care a înființat o fabrică în Scoția, Regatul Unit în 1868. După mai puțin de două decenii, firma Singer a devenit foarte cunoscută în toată lumea, cu unități de producție în mai multe țări. După succesul obținut de compania Singer și alte firme americane și-au intenaționalizat afacerile. În 1914 existau deja cel puțin 37 de companii americane care și-au deschis filiale de producție în minim două țări. Multe companii, în special cele de origine americană și-au deschis porțile către piața externă până la primul război mondial. Firma de automobile Ford avea 14 unități de producție peste hotare în țări diferite, iar companiile Chrysler și General Motors i-au urmat exemplul în scurt timp. În anii 1920 pentru toate mașinile care se vindeau în Japonia, piesele se fabricu în Statele Unite, iar apoi se asamblau în Japonia. Tot atunci, General Electric, un investitor american cu cifră mare de afacere, deținea fabrici de producție pe continentul european, în Asia și America Latină. Cu toate acestea, companiile de origine americană nu erau printre cei mai mari investitori din lume. Companiile europene erau, de asemenea, interesate în extinderea activității lor pe piața internațională. Friedrich Bayer, companie specializată în producția farmaceutică și chimică, și-a extins activitatea în Belgia, Franța și Rusia, iar în prezent este una dintre cele mai mari firme în domeniul său din lume. Încă din cele mai vechi timpuri omul a fost mereu preocupat pentru lumea externă. În pofida acestui fapt, fenomenul globalizării începe să se contureze mai exact după cel de-al doilea război mondial, prin țările participante la război.
Unii speciliști în domeniu [1.6] sunt de părerea că în aceiași perioadă (1850-1945), a avut loc și primul val al globalizării care include perioada clasică a etalonului de aur (1870-1914). Acest interval de timp se poate descrie printr-o explozie a migrației forței de muncă, fapt ce a contribuit, într-o măsură la egalizarea veniturilor țării. În aceiași perioadă se instaurează în premieră, un sistem financiar internațional.
După părerea acelorași specialiști, cel de al doilea val al globalizării este perioada anilor 1914-1980, când încetează a se mai folosi etalonul de aur. Criza economică din anii 1929-1933 a fost un important eveniment economic al acestei perioade, care a influințat negativ stărea economico-socială și nivelul de trai al populației. Marea criză a condus la schimbarea sistemului economic de ansamblu a multor țări din lume, fiind creat un nou ansamblu economic, care se baza pe economia Statelor Unite. După perioada de criză sunt constituite mai multe instituții globale, care urmăresc scopul extinderii și supravegherii procesului de globalizare (Banca Mondială, FMI, OMC). Aceste instituții au un rol fundamental în evoluția socio-economică a țărilor lumii.
4) Globalizarea contemporană s-a realizat după anul 1945 și a dus la producerea unui nou val de interconexiuni și fluxuri globale. Epoca postbelică poate fi considerată o formă istorică distinctă de globalizare datorită impactului celui de-al doilea război mondial și al evenimentelor ce au urmat. Epoca contemporană întrunește mai multe modele de globalizare: în domeniul politic, al dreptului și guvernării, domeniul militar, migrației populației și legăturilor culturale. În această epocă au avut loc un șir de inovații extraordinare în domeniul transporturilor și telecomunicațiilor, s-a creat o rețea de instituții de guvernare și reglementare globală. Urmările structurale ale celui de-al doilea război mondial au influențat mersul globalizării contemporane, modificând structura de putere mondială: înfrângerea Germaniei, epuizarea fostelor puteri imperiale europene și izbucnirea Războiului Rece între SUA și Uniunea Sovietică. De asemenea s-a format o nouă ordine politică mondială, care avea la bază ONU și principalele sale instituții și agenții. Tot în această perioadă au urmat un șir de decolonizări, mai multe state din zonele Africii de Nord și Subsahariene, Orientului Mijlociu, Asiei de Est și de Sud și Pacificului și-au obținut independența. După destrămarea Uniunii Sovietice și sfârșitul Războiului Rece s-a deschis calea unui nou mozaic de state-națiune.
Odată cu dezmembrarea imperiilor, care înainte reprezentau sursa principală de guvernare și organizare politică globală, s-a instaurat un sistem mondial de state-națiune interconectate cu sisteme multilaterale, regionale și globale de reglementare și guvernare. În prezent, niveluri importante de interconexiuni și fluxuri globale traversează întreaga lume formată de state-națiune. Caracteristica universalității al statului-națiune are aceiași valoare în extensiunea globalizării în aproape toate domeniile. Deteriorarea ecologică a bunurilor comune mondiale afectează, în mărime diferită, fiecare colț al pămîntului. După căderea comunismului sovietic și est-european, și după ce China și-a deschis hotarele, sistemul comercial internațional a curpins aproape toate țările lumii. Programele de televiziune, filmele, produsele și tehnologiile culturale circulă în toată lumea. Toate țările sunt practic în totalitate conectate la rețelele globale de telecomunicații. Astfel, putem concluziona că împletirea diferitelor state-națiune și a diferitelor grupuri sociale în cadrul acestora și nivelurile relative de control pe care îl exercită asupra respectivelor fluxuri rămân încă inegale.
1.2. Determinanții formelor de globalizare
Compexul proces al globalizării cu siguranță că nu se putea realiza decît pe parcursul mai multor perioade istorice caracterizate de influența mai multor factori și circumstanțe. Fiind un fenomen multidimensional, acesta necesită o analiză a factorilor de influință și a formelor pe care le-a luat.
Globalizarea economică, în accepțiunea din prezent, s-a dezvoltat cu un ritm rapid datorită manifestării ei prin multimple forme. Creșterea activității economice în afara hotarelor naționale s-a manifestat, în special, prin următoarele mijloace:
Comerțul internațional. În prezent, din ce în ce mai multe bunuri și servicii sunt exportate și altele importate. Procesul globalizării relațiilor financiare se realizează prin intensificarea comerțului internațional comparativ cu producția mondială. Factorii care au contribuit la creșterea rapidă a comerțului internațional sunt: liberalizarea comerțului cu bunuri și servicii, adîncirea diviziunii internaționale a muncii, PTȘ în domeniul producerii, transportului, telecomunicațiilor.
Investițiile străine directe sunt una din modalitățile de acțiune a agenților economici pe piața globală. Intensificarea fluxului de ISD a fost a determinat de următorii factori: creșterea concurenței care a dus la noi achiziții și fuzionări între companii, liberalizarea politicilor în domeniu, posibilitatea îmbunătățirii managementului companiilor chiar și la distanță, crearea posibilităților de privatizare pentru investitorii stăini, PTȘ care facilitează telecomunicațiile și transporturile. ISD sunt, de asemenea, o practică întîlnită în activitatea CMN pentru expansiunea activităților lor. Datorită PTȘ, societățile multinaționale au posibilitatea dezagregării proceselor de producție și plasării fiecărei dintre fazele acestuia în locul/țara potrivită, astfel încât să fie satisfăcuți cel mai bine factorii de profit și calitate. Prin realizarea ISD, societățile multinaționale contribuie la stimularea dezvoltării economice în țările de implantare, la facilitarea accesului la noi piețe, la creșterea capacităților tehnologice, la instruirea resurselor umane.
Piețele financiare. Globalizarea activităților financiare a fost influiențată de dezvoltarea sistemului bancar, care pe parcursul ultimilor decenii și-a îmbogățit semnificativ portofoliul de produse bancare. Dezvoltarea rapidă a sistemului bancar a fost influințat și de progresele în domeniul informaticii și telecomunicațiilor.
Economistul britanic John H. Dunning, care a studiat cu atenție procesul de globalizare și corporațiile multinaționale, consideră că există două forme de globalizare: una superficială și alta profundă [1.11]. Cea dintîi formă de globalizare se referă la angajarea unei țări, ca agent economic de sine stătător, în comețul extern, cu un singur produs, cu un alt stat, privit de asemenea ca un agent economic distinct. A doua formă de globalizare se referă la schimburile comerciale pe care le efectuează un stat cu un număr mare de state din toată lumea. Aceasta se realizează prin companiile globale care dețin mai multe filiale în diferite țări, fiind angajată în rețele de afaceri din toată lumea. Aceste firme își achiziționează factorii de producție neceasari din țările care oferă mai multe avantaje de preț, și își vinde produsele și serviciile finale pe piețe de desfacere mari și cu putere de cumpărare sporită. În mod analog, țările care sunt deschise forțelor globalizării dețin relații financiare, comerciale și investiționale variate din punct de vedere al originii lor, iar valoarea asociată acestor relații reprezintă o parte importantă a PIB-ului. S-a creat o adevărată tendință universală în cadrul căreia companiile și statele sunt mai integrate economic, prin urmare structura economiei globale prezentă este diferită de cea pe care au cunoscut-o generațiile precedente.
Pornind de la aceste constatări, Dunning consemnează alte trei caracteristici ale procesului de globalizare economică.
Întîi de toate, autorul menționează faptul că acest tip de tranzacții sunt în continuă creștere.
Cea de a doua caracteristică este valoarea în creștere a companiilor obținută peste hotare, activitatea fiind finanțată prin intermediul ISD și avantajată de multiple înțelegeri strategice, considerate ca fiind o formă superioară de internaționalizare a comerțului cu mărfuri.
Cea de a treia trăsătură se referă la entitățile economice care și-au schimbat modul în care operează, adoptând un comportament potrivit noilor cerințe ale pieței. Aceste caracteristici nu sunt unice pentru companii din diferite sectoarele și toate statele. Piața financiară, de exemplu, este una din piețele ce beneficiază de un nivel mai înalt de globalizare, comparativ cu piața tehnologică, care activează mai mult la nivel național și regional. Prin urmare John H. Dunning este de părerea că aceste trei caracteristici sunt aplicabile țărilor ce formează Triada economică (SUA, UE și Japonia) și se aplică mai puțin zonelor geografice slab dezvoltare.
Luându-se în considerare majoritatea curentelor doctrinare în domeniu, poate fi elaborată, din perspectivă sistemică, o matrice a determinării obiective a fenomenului și sensului globalizării, pe seama următorilor factori considerați variabile de mediu la nivel global, conform figurii 1.2: factorul economic, factorul politic, factorul social și factorul cultural.
Sursa: Elaborat de către autor
Figura 1.2. Matricea globalizării
Fenomenul economic se află în vârful piramidei deterministe a evoluției fenomenului globalizării, reprezentând practic forța motrice a acestuia. În fapt, de cele mai multe ori, globalizarea este redusă la dimensiunea economică, concepție tributară efectelor vizibile, resimțite în ultimii ani la nivel internațional. Așa cum David Korten remarca însă, „…epoca globalizării nu poate fi redusă la o epocă a colonizării industriale sau a dominării financiare, după cum nu poate fi prezumată la popularizarea muzicii pop sau a hamburgerilor” [1.17]. Conform matricei globalizării, vectorul economic este acela care, pe de o parte, a născut ideea internaționalizării comerciale iar, pe de altă parte, a promovat mondializarea comerțului, crearea rețelelor globale de producție și liberalizarea fluxurilor de capital, însă finalitatea procesului de armonizarea a conviețuirii globale nu se rezumă la aprecierea unor indicatori economici sau financiari, respectiv la obținerea unui venit sau consum repartizat echitabil la nivel mondial.
Ca determinant al globalizării economice, vectorul economic reprezintă factorul dinamic și motivul inițial al fenomenului universal al globalizării, însă nu oferă nici justificări și nici soluții cu privire la conviețuirea în comun a oamenilor în același spațiu, în raport cu principiile de toleranță socioculturală, consens, acceptabilitate sau înțelegere și respect față de valorile culturale, sociale sau de mediu, naționale și universale.
Dimensiunea economică lansează în mod obiectiv lupta pentru resurse și oferă șanse pentru acumularea de capital, determinând în ultimă instanță, statuarea unor realități economice date, conturate pe profilului așa numitei ordini economice mondiale cu diferențieri calitative eterogene, pe tot întinsul globului. Particularitățile acestui stadiu al dezvoltării și tendințele hegemonice ale unor
corporații internaționale conduc însă la alocarea preferențială a resurselor, repartizarea inegală a veniturilor și determinarea unor condiții de trai diferite, în toată gama, de la subzistență, la acumulare nerațională sau chiar opulență. În ciuda inconveniențelor majore, totuși în lipsa acestui motor economic, ecuația ar rămâne incompletă la nivel mondial, în sensul în care, lumea ar fi privată de procesul activ de propagare a progresului informațional, inovațional și tehnologic, omenirea fiind tributară din acest punct de vedere componentei globalizării economice.
Globalizarea economică reprezintă așadar „…rezultatul tendințelor de mondializare a economiei pe seama procesului de integrare a națiunilor dincolo de granițele teritoriale, într-un spațiu economic planetar comun, definit ca fiind global”, fiind „marcată de două determinante majore, respectiv: inovația tehnologică și hegemonia ideologiei neoliberale” [1.3, p.47]. În matricea globalizării, prezentată în figura 1.2, factorul economic are ca rezultantă vectorul globalizării și al integrării economice, determinând prin evoluția sa realități economice noi, respectiv procese globale de alocare a resurselor, pe baza unui flux de schimburi informaționale, inovaționale și tehnologice.
Următoarea etapă în desăvârșirea machetei matriciale, ar fi reprezentarea conceptului de „noua economie mondială”, așa cum a fost aceasta descrisă de J.F. Rischard. Conform aceluiași autor, având la bază revoluția economică și revoluția tehnologică, noua economie mondială propune procese de producție mult mai rapide și mai suple, multiplicarea alianțelor și a parteneriatelor, extinderea sectorului de servicii și generalizarea teleserviciilor, restructurarea integrală a întreprinderilor și noi tipuri de produse și servicii [1.24], presupunând deopotrivă tensiuni și oportunități fără precedent. Încadrarea factorului economic în acest tip de determinare matricială, presupune însă corelarea acestor pretenții ale noii economii, în raport cu toți ceilalți factori determinanți, pentru a se asigura succesul deplin al procesului de globalizare în toate dimensiunile sale.
Factorii economico-comerciali care au contribuit la aprofundarea fenomenului de globalizare economică sunt: liberalizarea piețelor financiare, circulația nerestricționată a produselor și serviciilor, posibilitatea investitorilor străini de a institui companii, crearea cadrului legal și administrativ avantajos pentru dezvoltarea globalizării.
Libera circulație a serviciilor, cu precădere a celor din sfera bancară, a telecomunicațiilor și asigurărilor, a reprezentat tendința caracteristică din anii 1970 în SUA, în anii ’80 în Regatul Unit, iar mai tîrziu în EU și Japonia. Tendința continuă și în prezent, incluzând și țările Europei Centrale și de Est, inclusiv și Republica Moldova.
Un pas important în direcția formării unei piețe financiare mondiale este eliminarea treptată a barierelor de circulație a devizelor și a capitalului. Posibilitatea liberei circulații a capitalului scade riscul repatrierii acestuia în special în cazul companiilor multinaționale, ducând și la o micșorare a costurilor în condiții normale.
Începând cu anii ’70, omenirea a început tot mai mult să își concentreze atenția în direcția protejării mediului ambiant. În acest sens, s-au conturat mai multe concepte cu vocație mondială (dezvoltare durabilă, bunuri comune ale umanității), care au contribuit la dinamizarea procesului de globalizare economică.
Conceptul de dezvoltare durabilă are scopul reconcilierii dintre economie și mediul ambiant, și asigurarea dezvoltării atît pentru prezent, cît și pentru generațiile viitoare. Acest concept vizează susținerea progresului uman nu numai în câteva locuri și pentru o perioadă scurtă de timp, ci pentru întregul pămînt și pentru viitor.
Bunurile comune ale omenirii reprezintă spații precum oceanele, fondurile marine, care nu sunt susceptibile a fi împărțite și nici nu cad sub incidența suveranității statelor. Bunurile comune nu sunt polizate.
Factorul politic este chemat să acționeze pârghia cooperării în guvernarea economiei mondiale și a societății globale, prin demararea și întreținerea proceselor de cooperare multilaterală și globală, care au ca scop stabilirea unor reguli comune activităților economice sau sociale, cu vocație transnațională. Factorul politic ar trebui să intervină ori de câte ori se pune în balanță interesul izolat sau particular al unei națiuni, cu interesul general internațional sau global. Instituțiile, fie cu rol consultativ, fie cu rol de guvernare, sunt chemate să armonizeze acțiunea statelor națiune, a societăților multinaționale, a corporațiilor transnaționale și a tuturor elementelor economice cu particularități globale. Factorul politic are legătură directă, pe de o parte, cu ansamblul instituțiilor regionale, internaționale sau universale chemate să vegheze asupra stabilității și securității globale și, pe de altă parte, cu procesul de mediere a relațiilor internaționale și de elaborare a strategiilor comune privind globalizarea și dilemele acesteia.
Laturile fenomenului politic se manifestă pe mai multe niveluri de competență sau cuprindere și vizează toate domeniile care implică participarea națiunilor la scară regională sau mondială și care, pentru un echilibru funcțional dat, necesită un consens multilateral. Fenomenul militar, respectiv serviciul de generare a forței, reprezintă una din dimensiunile istorice ale factorului politic, fiind în fapt o prelungire a voinței politice dincolo de eșecul negocierilor. Lupta pentru resurse oferă cea mai relevantă reprezentare a acestei alternative la instrumentele clasice ale factorului politic, întruchipând eșecul promovării persuasive, a intereselor economice ale unora sau altora dintre națiuni, în raport cu o altă națiune sau grup de națiuni.
Fie că este vorba despre problemele economiei mondiale, ale sistemului monetar-financiar internațional, despre conflictele comerciale sau despre interesele corporative, factorul politic este cel care în final, pe de o parte, mediază opțiunea sectorului economic în raport cu voința sau percepția societății civile, iar pe de altă parte, confruntă interesele tuturor națiunilor și oferă șansa formulării
unui consens global. Criza consensului politic naște și crize funcționale, dar mai ales crize instituționale, care nu pot fi rezolvate printr-o simplă reformă a organismelor cu vocație universală, așa cum de multe ori s-ar vrea. Eșecul negocierilor se datorează instituțiilor și arhitecturii economice și sociale internaționale și mai puțin diferențelor culturale sau intereselor economice ale unor state.
Factorul social se regăsește în eșalonul doi al determinării realităților globale și se referă la ansamblul de atitudini, acte, fapte sau comportamente sociale în legătură cu efectele globalizării și ale integrării economice. Acest factor determină în manifestarea sa, adaptarea raportului trebuințelor umane, de la nevoile fundamentale și până la aspirațiile privind recunoașterea, la noile realități ropuse prin evoluția economiei mondiale. Altfel spus, atunci când economia suferă mutații structurale sau evoluții ale parametrilor calitativi (tehnologii noi, inovații cu randamente superioare etc.), factorul social se adaptează dinamic noilor realități, revoluțiilor tehnologice fiindu-le opozabile, în aceeași măsură, revoluții sociale paralele. Fenomenele legate de migrația populației și implicit a forței de muncă, ajustarea sistemelor de educație sau sănătate, politica socială sau de protecție a consumatorilor, calificarea/recalificarea forței de muncă, politica justă de salarizare, sau modelarea opiniei publice, nu sunt decât câteva exemple de determinări impuse de factorul social.
În măsura în care factorul economic acționează împotriva factorului social, răspunsurile adverse, de neadaptare, nu întârzie să apară, sub forma reacțiilor opiniei publice, grevelor, manifestațiilor sau a altor comportamente ori atitudini de protest, aceste neconformități nefiind altceva decât încercarea vizibilă a acestui factor de a echilibra sensul dezvoltării economice, în funcție de aspirațiile sau așteptările societăților implicate. Din perspectivă socială, factorul economic își conservă condiția inițială și anume aceea de a satisface trebuințele umane și aspirațiile popoarelor. Dezideratul unei societăți globale este evident un vis, cel puțin atâta vreme cât factorul economic, primar ca ierarhie în matricea fenomenului de globalizare, nu regăsește sensul raționalizării proceselor de alocare a resurselor, valorilor și capitalurilor, astfel încât din urma succeselor economice să beneficieze în mod egal sau măcar rezonabil, toată populația care participă la circuitul economic.
Factorul cultural reprezintă ultima necunoscută și cea mai complexă din ecuația matricială a globalizării, care însumează rezultatele complexe privind procesul amplu de mediere a valorilor naționale, având ca finalitate cristalizarea unor valori universale, fundamentate pe ideile de libertate, echitate, echilibru, toleranță și acceptare. Dacă a vorbi despre globalizare în dimensiunea sa economică pare a fi mai degrabă o chestiune de echilibru strategic și alocare judicioasă a resurselor, dacă factorul social ne duce cu gândul spre procesul de mediere a relației economiei mondiale cu forța de muncă, iar dacă factorul politic frizează cu ideea de consens la nivel multilateral și global, în cazul factorului cultural însăși delimitarea conceptelor pare a fi dificilă, mai ales pentru că este vorba despre valori culturale, valori umane, religie, particularități psihologice sau etos popular, ale căror manifestări nu pot fi nici aproximate, nici apreciate și cu atât mai puțin evaluate sau cuantificate.
Eterogenitatea speciei umane reprezintă ea însăși un impediment, astfel încât factorul cultural nu poate fi calculat ca o sumă a diversității, ci trebuie consolidat în jurul unui sistem axiomatic bine definit, creat pe seama principiilor fundamentale ale bunei conviețuiri. D. Coyle aprecia într-una din lucrările sale că „nu putem obliga oamenii să se iubească între ei, însă îi putem obliga să se respecte” [1.8]. Pot fi create valori comune numai în ceea ce privește drepturile omului și egalitatea de șanse, respectiv toleranța și acceptanța socială. În lipsa acestor valori, fenomene negative precum terorismul devin apocaliptice ca dimensiuni, ajungându-se să se autoîntrețină „…ca o molimă născută din sărăcia popoarelor”, fără justificări suficiente dar cu consecințe grave asupra stabilității economice, sociale și politice la nivel global.
În condițiile adîncirii fenomenului globalizării, problemele interne ale fiecărui stat se transformă în probleme globale care reclamă eforturi comune în vederea identificării unei soluții eficiente. Îmbinarea factorilor interni și externi permite identificarea soluției potrivite sub aspect economic și social. În prezent fenomenul globalizării dispune de mai multe premise care se găsesc în cele mai multe țări.
Prima premiză se referă la faptul că economia europeană se preface într-un sistem bine integrat și chibzuit, care pledează pentru înlăturarea hotarelor naționale, care reprezintă doar niște impedimente locale de dezvoltare, fapt menționat de mai mulți specialiști încă la începutul sec. XX. În prezent economiile naționale au devenit mai dinamice, conform cerințelor PTȘ, satisfac mai mult așteptările diversificate ale indivizilor din toată lumea. Actualmente economiile naționale, mai mult ca oricînd, reușesc să se adaptează la cerințele societății.
Cea de a doua premisă se referă la faptul că, dezvoltarea umană se realizează sub aspectul esențial al sistemului mondial prezent, de care depinde dezvoltarea economiilor naționale. Ca premisă a dezvoltării activității sociale termenul de „globalizare a economiei mondiale” se referă la o prerogativă temporală. Rezultatele din domeniul cercetării-dezvoltării contribuie la intensificarea proceselor de integrare și globalizare, fără a ține seama de nivelul de dezvoltare economică a fiecărui stat în parte. Tendințele de globalizare sunt manifestate atât de către statele industrializate, cât și de către cele în curs de industrializare.
A treia premisă a globalizării rezultă din perspectivele geoeconomice a fiecărui stat, care reies din factori precum cei istorici, spațiali, culturali, etnopsihologici, care au un efect destul de profund asupra mecanismelor și metodelor fenomenului de globalizare. În limitele acestor relații se ivește modelul dezvoltării sociale și spațiale cu cei doi termeni contrari – globalizare și individualizare – care, pe de o parte, se incorporează, iar, pe de altă parte, se distanțează. Cu toate acestea, în ultimii ani, ambii termeni ca categorii socio-economice au ajuns de un mare interes.
Globalizarea, în dezvoltarea sa, are un mare impuls din partea procesului de standartizare. În prezent, atât standardele naționale cât și cele internaționale, au tendința de a se universaliza și de a înlocui caracterul particular omogen, specific unităților teritoriale mici cu o rază mică și nesemnificativă de utilizare. Unificarea standardelor răspunde intereselor economice preponderent a producătorilor, însă nu mai puțin și a consumatorilor, dacă este vorba de mărfurile informatice, tehnice, sportive și altele.
1.3. Dimensiunile globalizării
Datorită premiselor și factorilor care au stat la baza dezvoltării procesului de globalizare, acest fenomen s-a extins cu un ritm rapid, efectele răspîndirii sale făcându-se simțite în mai multe direcții. Deși globalizarea economică reprezintă dimensiunea fundamentală a globalizării, nu putem spune că globalizarea privește doar domeniul economic. Pe parcursul ultimilor decenii, globalizarea s-a extins pe mai multe domenii după cum sunt prezentate în figura 1.3. În continuare voi face a descrie scurtă a fiecărei dimensiuni.
Globalizarea economică este acea dimensiune a fenomenului care sta la baza celorlalte aspecte globaliste. Conform Comisiei Europeane din 1997, globalizarea economică reprezintă un proces de creștere a interconectării economiilor naționale, un fenomen prin care finanțele, piețele și producția din diferite țări ating un nivel ridicat de interdependență datorat creșterii comerțului de bunuri, servicii și fluxurilor de capital și tehnologie. Globalizarea economică cuprinde un ansamblu de subdomenii socio-economice: de la globalizarea comercială, la cea financiară și la cea referitoare la ascensiunea puterii corporațiilor și la migrația populației. Datorită aceste dimensiuni ale globalizării, s-au liberalizat relațiilor economice dintre actorii comerciali, s-au liberalizat investițiile și serviciile, au fost eliminate barierele vamale și tarifare, s-au creat zone de comerț liber și piețe unice, a crescut volumul comerțului internațional și a tranzacțiilor financiare transnaționale.
Sursa: Elaborat de către autor
Figura1.3. Dimensiunile globalizării
Globalizarea comerțului, ca element esențial al globalizării economice, implică atât comercializarea bunurilor și serviciilor între economiile naționale, precum și crearea unei piețe globale pentru bunurile tranzacționabile și a unui sistem regularizat al schimburilor comerciale.
Comerțul global presupune, de asemenea, existența unui volum semnificativ de comerț interregional, astfel încât piețele funcționează la un nivel mai curând global, decât intraregional.
În acest nou context global, investitorii și producătorii privesc economia mondială ca o piață unică și un singur loc de producție, iar statele și regiunile devin niște sectoare, și nu un ansamblu de economii naționale interconectate prin fluxurile de comerț și de investiții.
Globalizarea financiară este un alt subdomeniu important al globalizării economice, care se referă la creșterea fluxurilor de capital și intensificarea tranzacțiilor financiare între diferitele state ale lumii ca urmare a integrării ascendente a economiilor naționale în economia globală. Globalizarea financiară, reprezentînd integrarea piețelor financiare într-un sistem global, a fost influențată de „cei trei D”: Dereglementare (eliminarea unor bariere juridice), Decompartimentare (îmbunătățirea comunicării dintre piețele financiare) și Descentralizare (micșorarea rolului băncilor ca intermediari în avantajul dezvoltării burselor și apariției unor noi instrumente financiare, cele de tip future) [1.23].
Globalizarea financiară, în era contemporană, privește o serie de domenii interconectate, precum: împrumuturile bancare internaționale, investițiile străine directe, încadrarea burselor naționale de valori în sistemul internațional, instituționalizarea relațiilor financiare (prin intermediul Fondului Monetar Internațional, Băncii Mondiale și alte instituții).
Companiile multinaționale au obținut, în acest nou context economic global, un rol foarte important, fiind principalul vector al procesului de globalizare. Numărul CMN, precum și a ariei de cuprindere a acestora, a crescut rapid pe toate continentele. Exemple de CMN sunt Coca Cola, General Motors, McDonald’s, L’Oreal, Apple, IKEA, Lukoil, Orange, Unilever, ș.a. Mai mult despre importanța CMN în internaționalizarea activităților de producție și servicii voi vorbi în capitolul II.
Globalizarea politică reprezintă adâncirea proceselor politice globale. Această dimensiune a globalizării poate fi definită din prisma a următoarelor trei fenomene: internaționalizarea în creștere a luării deciziilor politice, crearea unor instituții politice globale și transnaționalizarea relațiilor politico-sociale. Adâncire treptată a interdependențelor dintre statele-națiune, duce la formarea unor relații constructive între ele, împărtășind, de multe ori, aceleași patternuri de putere politică, ierarhie și disparitate. Interconectarea dintre statelor naționale are o înfluență asupra răspândirii unor modele politice de guvernare, precum democrația liberală.
Globalizarea politică încurajează dezvoltarea unei politici globale care vizează nu doar problemele geopolitice, de securitate și apărare, dar și un ansamblu de probleme economice, socio-culturale, religioase, ecologice – probleme care îngrijorează omenirea și care reclamă acțiuni comune. Politica globală se definește din prisma unui sistem coerent de relații internaționale, extinderea relațiilor politice în spațiu și în timp, precum și extensiunea puterii și a activității politice dincolo de frontierele statului național.
Despre globalizarea politică nu se poate discuta fără a lua în considerație conceptele de regim internațional și guvernare globală. Regimurile internaționale sunt forme ale guvernării globale care marchează instituționalizarea crescândă a politicii globale; acestea pot fi centrate în jurul unei organizații integrative (regimul securității internaționale din Europa, în jurul instituțiilor internaționale NATO, UE, Uniunea Europei Occidentale și OSCE) sau pot lua naștere în urma unor acorduri sau tratate (regimul internațional de neproliferare nucleară).
Conceptul foarte controversat de guvernare globală stârnește astăzi polemici aprinse; considerată de unii drept o iluzie a celor mai optimiști globaliști, iar de alții drept o realitate în devenire, guvernarea globală se referă la posibilitatea integrării tuturor statelor într-un sistem politic colectiv, și nu unic, așa cum interpretează cei neavizați. Prin guvernare globală se înțelege ansamblul instituțiilor și organizațiilor formale prin care sunt elaborate normele ce guvernează ordinea mondială (instituțiile statului, cooperarea interguvernamentală) precum și organizațiile și grupurile de presiune (organizații neguvernamentale, corporații multinaționale, mișcări sociale transnaționale etc.), care urmăresc obiective politice importante privind sistemele de reglementare și autoritate transnaționale.
Discuțiile privind constituirea unui „guvern mondial”, inițiate de idealiști, sunt tot mai consistente, însă doar timpul poate decide dacă vreodată toate statele-națiune vor fi motivate într-atât încât să renunțe complet la suveranitatea lor în favoarea unei instituții supranaționale unice. Deocamdată, se poate vorbi doar de o regionalizare, privită de către unii analiști politici drept treapta premergătoare globalizării.
Regionalizarea este privită, din prisma hiperglobaliștilor, drept o etapă importantă a mișcării social-istorice, care pregătește națiunile pentru adoptarea aquis-ului global și deschide poarta de intrare spre o societate globală. Apărute pe fondul unei tot mai acute nevoi de comunicare și cooperare multidimensională, în diferite spații geografice, integrările regionale sunt mai ușor de realizat prin consens politic la nivel zonal, statele implicate având la bază relații tradiționale, împărtășirea aceluiași trecut istoric, a aceluiași prezent și a acelorași năzuințe și așteptări, născute din necesitatea de conservare și dezvoltare durabilă, de păstrare a specificității și identității culturale regionale. Uniunea Europeană este un exemplu tipic de „regionalism politic”
Dimensiunea juridică a globalizării reprezintă crearea unui sistem juridic mondial, în care, elementul central să fie reprezentat de dreptul internațional. Prin urmare, sistemul de drept depășește ceea ce este local și regional, devenind un drept global suprastatal și transnațional, fără limite economice, politice, sociale, culturale, lingvistice și de identitate.
Procesul de globalizare juridică este stăvilit de diferențele culturale și identitare dintre popoarele pămîntului, care au sisteme axiologice și juridice proprii, uneori antagonice. Există diferențe majore între sistemele de drept, de exemplu cele europene (anglo-saxone sau franceze) și cele musulmane, care își au originea în sistemele identitare, politice și etico-religioase foarte diferite.
Dreptul internațional bazat pe obiceiuri, tratate și convenții joacă un rol fundamental în reglementarea raporturilor interstatale, așa cum, în contextul actual, nu există un „guvern mondial” care să conceapă și să impună tuturor statelor norme juridice comune. De asemenea dreptul internațional are rolul de a pune la dispoziție o nouă realitate socială prin instrumente și mijloace juridice specifice.
Cele mai mari transformări de ordin juridic care se află la baza schimbărilor din politica la nivel mondial sunt:
• Punerea la îndoială a principiului potrivit căruia dreptul internațional este un simplu drept între state, prin recunoașterea oamenilor și a grupurilor ca subiecți de drept internațional pe baza unmătoarelor acorduri inovatoare, precum Convenția Europeană a Drepturilor Omului (1950), Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948), Convenția privind Drepturile Civile și Politice (1966);
• Contestarea principiului potrivit căruia rădăcinile adevărate ale dreptului internațional sunt aprobările statelor. În prezent, pentru recunoaștere se confruntă atît sursele tradiționale ale dreptului, cât și cele noi precum „voința comunității internaționale”, care își poate asuma statutul de lege sau multiple standarde formale sau informale și reguli la care s-a aderat în urma activităților interguvernamentale.
• Punerea la îndoială a principiului potrivit căruia dreptul internațional își concentrează mai mult atenția asupra problemelor de ordin politic și geopolitic. În acest mod, dreptul internațional și-a mărit susbstanțial aria de acoperire, referindu-se tot mai mult la problemele de reglementare și coordonare în domeniul economic, social, al comunicațiilor și al mediului. Începînd cu a doua jumătate a secolului XX, apăția mai multor organizații internaționale, precum ONU, FMI, Banca Mondială, OMS, UIT și altele, au influințat lărgirea ariei de acțiune a dreptului internațional.
În prezent, în domeniul juridic, au loc o serie de transformări substanțiale care constau în deplasări majore de competențe instituționale și jurisdicționale de la dreptul intern al statelor naționale la dreptul comunitar/regional și la cel global/internațional. În acest sens este nevoie de o de o reinterpretare a raporturilor juridice grație apariției unor noi actori pe arena internațională.
În ultimele decenii globalizarea tehnologiilor a înregistrat un avînt major. Modul în care oamenii comunică a fost revoluționat de inovațiile în domeniul tehnologiilor informaționale, microelectronică, precum și domeniile telefoniei mobile, transmisiunilor prin cablu și prin satelit.
Astăzi suntem martorii unei tendințe unice de micșorare a distanțelor prin intermediul noilor tehnologii. Internetul reușește să conecteze oameni din toate colțurile lumii în doar cateva secunde. Această comprimare de spațiu este utilă prin faptul că facilitează colaborarea și cooperarea popoarelor și le determină, de asemenea, să își concentreze eforturile în direcția soluționării problemelor la nivel mondial. În urma analizelor celor două ere ale globalizării, cea din perioada războiului rece și cea contemporană, Thomas L. Friedman ajunge la concluzia că, dacă prima eră a globalizării a micșorat lumea de la mărimea L (large) la mărimea M (medium), în prezent a comprimat-o de la mărimea M la S (small) [1.13, p.17].
În lucrarea sa, „Lexus și măslinul”, Friedman susține că fenomenul complex al globalizării are proprile tehnologii informaționale, precum: computerizarea, digitalizarea, telefonia mobilă, Internetul, fibrele optice, comunicarea prin sateliți și altele. De exemplu, societatea comunicațională și informațională a fost revoluționată odată cu apariția Internetului. Datorită structurii sale descentralizate, nimeni nu are puterea de a opri funcționarea Internetului, devenind astăzi un simbol al democratizării informației. Internetul este astăzi o verigă a globalizării care pătrunde în toate casele lumii. Datorită colaborării indivizilor din toate colțurile lumii, prin împărtășirea ideilor, Internetul cunoaște progrese uimitoare.
Actualmente rețeaua de telecomunicații mondială (cu referire la regimul internațional al telecomunicațiilor) înglobează toate țările lumii, în pofida faptului că există o discrepanță a accesului și posibilității de conectare la aceste tehnologii. Această discrepanță vorbește despre țările puternice și privilegiate. Statele naționale și corporațiile multinaționale, care izbutesc să ajungă mai departe, mai profund, mai rapid și mai ieftin în orice colț al lumii, nu sunt unicile care pot beneficia de noile tehnologii, fiecare persoană în parte utiliza aceste tehnologii. Domeniul informaticii și al telecomunicațiilor, ca și componente ale culturii, străbat cele mai intime sfere ale vieții sociale, aducând împreuna oameni din toate colțurile lumii.
Globalizarea socio-culturală reprezintă sporirea fluxurilor sociale și culturale dintre oameni din toate țările, precum și intensificarea mișcărilor de oameni, idei și modele culturale dincolo de hotarele naționale.
Schimburile culturale care se realizează prin intermediul tehnologiilor informaționale au determinat creșteri nemaiîntilnite în istorie a volumului și întinderii acestora. De asemenea limba engleză a devenit un mijloc internațional de comunicare. În pofida nivelului ridicat de disproporționalitate tehnologică între statele lumii, s-au dezvoltat rapid instituțiile ce țin de producerea, transmiterea și recepționarea produselor culturale, devenind mai globale și mai transfrontaliere.
Infrastructurile se divizează în patru tipuri: infrastructura lingvistică (ceea ce ține de bilingvism, multilingvism), infrastructura electronică (referitoare la transmisiile globale radio, televiziune, aria mondială de cuprindere a rețelelor de telecomunicații, răspândirea tehnologiilor pentru producerea și ascultarea întregistrărilor muzicale), infrastructura lărgită a călătoriilor internaționale și infrastructura corporatistă (cuprinzând corporațiile și organizațiile care oferă produse culturale). Companiile care activează în industria culturală sunt de origine occidentală, în special americane.
Toate infrastructurile menționate mai sus au ca efect intensificarea fluxurilor de idei, imagini și artefacte la nivel regional și mondial, influiențând astfel creșterea densității simbolice a vieții socio-culturale. Piața mondială a transmisiunilor de televiziune, înregistrărilor muzicale, programelor, editărilor de carte și producției de film asistă astăzi la o afirmare semnificativă a influențelor și a simbolurilor străine. Interacțiunile de ordin cultural sunt din ce în ce mai complexe, simbolurile și imaginile culturale sunt tot mai mult transferate peste hotare, iar la nivel mondial trăiesc împreună o diversitate extraordinară de feluri de comunicare și de gândire. Programele radiodifuzate, emisiunile televizate, reclama comercială, vînzările externe de muzică și filme, comercializarea de reviste și cărți variate, creșterea numărului de turiști internaționali vorbesc despre sporirea nivelului de transnaționalizare a produselor și a referințelor.
Anthony McGrew și David Held fac o asociere între dimensiunea socio-culturală a globalizării din prezent și conturarea unei noi viziuni asupra umanității în ansamblu, a modului în care trăim [1.14]. Cu toate că indivizii au tendința de a rămâne atașați de cultura lor locală sau națională, izolarea culturală într-o lume globalizată este din ce în ce mai nerealizabilă.
O altă problemă de ordin socio-cultural, care se referă la impactul globalizării asupra culturilor naționale, este hibridizarea culturilor. Această problemă vizează îmbinarea și întrepătrunderea elementelor, valorilor și simbolurilor multiplelor culturi, ceea ce duce, în cele din urmă, la formarea unei culturi hibride. Culturile hibride cele mai evidente și mai durabile sunt cele ale imigranților. În pofida tentativelor de asimilare, în mod conștiincios sau inconștient, ale culturilor imigrante în țările-gazdă, rareori comunitățile de imigranți, au abandonat sau au renunțat la toată moștenirea lor culturală sau și-au păstrat-o intactă în situații noi. Fiecare persoană însușește sau absoarbe unele elemente ale culturii națiunii-gazdă, dar nu înainte de a le trece prin sita propriilor principii și valori culturale. În acest mod, o comunitate de imigranți nu se poate integra în totalitate, ci se poate doar adapta unui nou sistem de valori la care aceasta se integrează. Nu poate fi pusă la îndoială și apariția comunităților transfrontaliere. Acestea comunități reprezintă niște grupuri de oameni din diferite țări, care urmăresc acealași țel, împărtășesc preocupări și valori comune, duc același mod de viață. Exemple de comunități transnaționale sunt cele ale femeilor, ale negrilor, a cercetătorilor din diferite domenii, a ecologiștilor și altele.
Dimensiunea etico-religioasă a globalizării se referă la năzuința de unitate a oamenilor din din toată lumea sub aspectul religios și moral-spiritual. În acest sens se ivește un tip nou de etică caracteristică societății mondiale, care decurge din valorile procesului de globalizare și derivă din conștientizarea identității și a destinului comun. Acest nou tip de etică pune în lumină noi probleme majore, de tip etico-moral pentru toată lumea, precum descoperirile noi în domeniul medical și biologic care aduc cu sine probleme de ordin ontologic, etic și spiritual (de exemplu, problema clonării oamenilor).
Aprobarea de către toți indivizii a unui comportament etic reprezintă trecerea de la principiile și valorile individuale, bazată pe obiceiuri și tradiții, la morala socială, colectivă. Această trecere reprezintă un proces îndelungat, strâns legat de acceptarea identității mondiale, transfrontaliere.
Cei mai mulți specialiști în domeniu sunt de părerea că unitatea religiilor ar trebui să fie interfața unității umane. În acest mod, pornind de la ideea existenței unui singur Dumnezeu și că toți oamenii sunt egali în fața Lui, indiferent de religie, etnie, culoare sau limbă, să se întemeieze o societate tolerantă și solidară, un modus vivendi. Toleranța, care derivă dintr-o moralitate elementară, este esențială și obține caracter de virtute, cu atât mai mult cu cât, într-o lume multiconfesională și globalizată, este foarte importantă consilierea și înțelegerea reciprocă.
Un număr de specialiști consideră că, în contextul globalizării, trebuie ca toate bisericile lumii (creștine, islamice, iudaice, budiste și altele) să păstreze un dialog interreligios continuu, pentru o cunoaștere mutuală și o înțelegere mai bună.
Cu toate aceste este practic imposibilă crearea unei spiritualități religioase comune tuturor, așa cum, fiecare grup religios are tradiții și obiceiuri proprii, o încărcătură spirituală proprie, care diferă de alte culturi religioase. Samuel Huntington, în cartea sa “Ciocnirea civilizațiilor”, se referă la conflictul civilizațional, real și actual, dintre lumea creștină și cea musulmană, ca la un “război rece” între aceste două religii.
Globalizarea ecologică atrage atenția întregii omeniri asupra problemelor globale de mediu – încălzirea globală, poluarea excesivă, epuizarea resurselor naturale, subțierea stratului de ozon – care necesită cooperarea tuturor statelor și oferirea soluțiilor globale. Toate țările lumii se angajează, în funcție de posibilități, în protejarea mediului înconjurător.
Faptul că răspândirea globală a industrializării a condus la creșterea considerabilă a extinderii poluării și la sporirea consumului de resurse naturale, vorbește despre o dependență directă dintre procesele globalizării economice și mediul natural. Datorită acestui fapt, au apărut mai multe de organizații nonguvernamentale ecologiste (de exemplu Green Peace), care, prin acțiunile lor de protest, se opun proceselor de extindere a industrializării în lipsa unor norme minime de protecție a mediului și fac presiuni asupra țărilor înalt industrializate în vederea aplicării politicilor ecologice substanțiale la nivel global. Cu toate aceste, nivelul poluației este în creștere și nu au fost găsite soluții consistente pe termen lung.
Specialiștii ecologiști din toata lumea avertizează despre riscurile încălzirii mondiale și fac apel la eforturi colective din partea națiunilor pentru a salva planeta. Despre probleme ecologice actuale vorbește și fostul vicepreședinte american, Al Gore, în binecunoscutul documentar „Un adevăr care deranjează” (”An Inconvenient Truth”). Problemele abordate în acest film sunt însoțite de imagini reprezentative și date statistice. În opinia lui Al Gore, ”Planeta are febra” și trebuie să se ia măsuri imediate de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, iar Statele Unite trebuie să micșoreze aceste emisii cel puțin cu 90% pâna în 2050. Alte probleme descrise de autor sunt intensificarea furtunilor, creșterea numărului incendiilor de pădure, topirea ghețarilor și creșterea nivelului apelor.
Globalizarea militară este demonstrată de ansamblul legăturilor militare dintre țările lumii. Tot aici se poate vorbi despre intensificarea relațiilor diplomatico-militare, precum și de impactul inovațiilor tehnologice în domeniul militar.
Riscul unei catastrofe nucleare mondiale a condus la o nouă etapă de globalizare în planul militar și în cel al securității. Statele lumii s-au angrenate într-o colaborare și cooperare mai amplă din punct de vedere militar, ceea ce a dus la apariția mai multor organizații internaționale, precum NATO, ONU și OSCE care propovează pacea și securitatea mondială colectivă și luptă împotriva anumitor pericole ce reies din procesele de globalizare, cum ar fi terorismul internațional sau internaționalizarea rețelelor crimei organizate (spălarea banilor, trafic de persoane și droguri, fraude fiscale, acte de corupție și altele).
Dimensiunea militară a globalizării este conturată de trei aspecte de bază:
• Expansiunea mondială a sistemul de război (conflictele militare, ordinea geopolitică mondială, relațiile de securitate, relațiile de rivalitate între marile puteri politico-militare ale lumii,);
• Răspândirea în toată lumea a tehnologiilor de producție a armelor și capacităților militare;
• Extensiunea geoguvernării în problemele militare și de securitate globală. Aceasta se referă la reglementările internaționale referitoare la dobândirea, desfășurarea și folosirea forței și a puterii militare în relațiile internaționale, care sunt adoptate în cadrul unor organizații militare supranaționale regionale (NATO, OSCE) sau internaționale (ONU). Globalizarea și regionalizarea militară se sprijină reciproc.
Privită în ansamblu, ca cel mai mare fenomen contemporan, globalizarea reprezintă o comunicare continuă între statele lumii, împreună cu culturile și religiile lor. Printre scopurile cooperării dintre state se numără: instaurarea unui climat sigur și stabil, eliminarea conflictelor, asigurarea creșterii economice, eradicarea sărăciei, combaterea crimei organizate și a altor fenomenele ilicite. În aces sens, globalizarea promovează valori democratice și etice precum: solidaritatea, toleranța, cooperarea, recunoașterea și respectarea alterității.
Capitolul II. GLOBALIZAREA – FENOMEN INTERGAȚIONIST AL ECONOMIILOR NAȚIONALE
2.1. Corporațiile multinaționale – baza globalizării economice
Un rol important în procesul de globalizare îl au corporațiile multinaționale (CMN). Poziția lor în economia mondială decurge din dimensiunile lor, aria întinsă de activitate care depășește limitele naționale, activitățile pe care le desfășoară în aproape toate domeniile. Una din edițiile bine cunoscutei reviste britanice The Economist, întitulată ”The World View of Multinationals”, ajunge la concluzia că firmele multinaționale sunt unul dintre cei mai reprezentativi factori ai progresului economic contemporan. Ele ”răspîndesc bogăția, munca, tehnologiile avansate și contribuie la ridicarea standartului de trai și îmbunătățirea mediului de afaceri”. În același timp, CMN constituie latura ”cea mai vizibilă a globalizării” [2.4, p.67-68].
Terminologia utilizată pentru a defini aceste societăți (corporații) este destul de variată: companii sau societăți internaționale, firme pluri sau multinaționale, corporații transnaționale.
După cum observă Anda Maziliu [1.18], expresia „întreprindere multinațională” este utilizată cu precădere de autorii anglo-saxoni, fară ca între aceasta și cea de „corporație transnațională” să mai poată fi întrevăzute în prezent și alte diferențe decât acelea de ordin lingvistic. Același lucru se poate spune și despre sintagma de „societate transnațională” versus cea de „corporație transnațională”.
Una din primele definiții utilizate pe larg în studiile de specialitate este cea dată de R.Vernon, care menționa încă în anul 1966 că o corporație multinațională reprezintă o firmă mare, deținătoare de filiale industriale în cel puțin șase țări [2.5, p.190-207]. Ulterior, ca urmare a faptului că au apărut și firme mijlocii cu vocație internațională, această cifră a fost redusă la două țări și, în cele din urmă, chiar la una. Astfel, în prezent, majoritatea economiștilor acceptă că o corporație multinațională constă dintr-o firmă care și-a extins producția și marketingul dincolo de hotarele unei singure țări. Un alt autor prezintă CMN drept o ”întreprindere de talie mare, care pornind de la bază națională, și-a implantat mai multe filiale în țări diferite, adoptînd o organizare și o strategie la scară mondială” [1.19, p.10]. Din această ultima definiție reiese că firmele, în prezent de talie mondială, au început a se constitui ca mari întreprinderi pe plan național, ceea ce a implicat un intens proces de concentrare și centralizare a capitalului.
Despre “compania multinațională” scriu rapoartele Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare ( United Nations Conference on Trade and Development – UNCTAD – cea mai specializată instituție în domeniul cercetării tranzacțiilor internaționale și a impactului acestora pentru diferite grupuri de țări), precum și toți economiștii agreați de această organizație.
Viziunea UNCTAD asupra CMN este una foarte largă, ea definindu-se ca o entitate economică formată dintr-o companie-mamă și filialele ei în străinătate.
Firmă-mamă este o întreprindere care controlează activele altor entități în țări diferite de țara sa de origine, de obicei prin deținerea unei ponderi din totalul acțiunilor acestora (ponderea necesară variază, fiind considerată peste 10% in SUA și peste 25% în Uniunea Europeană). Filiala din străinătate este o întreprindere în cadrul căreia un investitor rezident în altă țară deține un pachet de acțiuni care îi oferă posibilitatea de decizie și control și participarea directă la conducere [2.3, p. 16].
Mult mai nuanțată este atitudinea lui Daniel S. Papp [1.21] care descrie „corporația multinațională” ca pe o corporație care acționează într-o multitudine de medii și identifică trei stadii de dezvoltare a acesteia. În primul stadiu, corporația multinațională creează strategii de afaceri separate pentru fiecare țară în care operează și poate fi numită mai degrabă "corporație multilocală". În al doilea stadiu, corporația se străduie să domine o piață globală, dar își concentrează totuși majoritatea eforturilor asupra țării de origine. În cea de-a treia și ultimă etapă de dezvoltare, corporația beneficiază de resurse, management, producție și alte capacități globale care îi conferă statutul de "corporație transnațională".
Practic, o astfel de viziune se suprapune destul de bine cu teoria clasică a internaționalizării firmei, teorie în care se succed de asemenea trei etape: întâi, exportul direct pe o anumită piață națională, apoi apelul la intermediari locali, aflați într-o anumită relație de cooperare cu firma-mamă, pentru ca în cele din urmă corporația să stabilească o relație de proprietate între ea și reprezentanta sa pe piața respectivă (filială). Această relație de proprietate este esențială în definirea CMN și se justifică prin atributul corporației de emitent de investiții străine directe.
Internaționalizarea producției și dispunerea de un bazin internațional de resurse umane, materiale și financiare caracterizează toate CMN. Ele conferă putere companiei, dar nu și unicitate; reprezintă expresia globalizării, fără ca, la nivel general, să aibă capacitatea de a individualiza o corporație față de alta.
Pentru a răspunde la întrebarea care sunt valorile CMN, literatura de specialitate [1.9] a urmărit să determine modul în care chiar CMN se referă la valorile lor. În acest sens au fost parcurse paginile de internet ale respectivelor companii, avîndu-se în vedere primele 30 CMN din lume, în ordinea activelor deținute în străinătate .
În urma analizei au fost identificate următoarele valori:
– sistemul de conducere, incuzând aici personalul de conducere, ierarhizarea legăturilor companie-mamă – filială în străinătate, precum și existența unui stil de conducere;
– grija față de mediu; această valoare nu se referă strict la probleme ecologice, ci și la mediul de folosire a produsului (siguranța utilizatorului și educația sa tehnologică);
– implicarea în viața comunității. Implicarea se face simțită prin dezvoltarae de programe educaționale, acordarea de burse, susținerea unor fundații umanitare, inițierea de acțiuni filantropice, acțiuni de sensibilizare a opiniei publice, sponsorizarea unor evenimente sportive sau culturale etc.;
– marca sau brand-ul reprezintă o valoare în sine a companiei atunci când ea include apartenența la grup, asocierea imaginativă, atât a angajaților cât și a consumatorilor, cu marca respectivă. De altfel, se poate constata că în industria automobilelor marca reprezintă o valoare într-o proporție mult mai mare decât, spre exemplu, în industria petro-chimică;
– inovarea. Stimularea inovării, incluzând aici procesul de cercetare-dezvoltare, reprezintă așadar o valoare proprie pentru o treime din companiile analizate, distribuite relativ echilibrat în funcție de domeniile de activitate;
– angajații. Nu intră în această categorie personalul de conducere.
Au mai fost menționate tradiția, adaptarea la cultura locală, sistemul de distribuție și campaniile publicitare.
Se poate observa că valoarea cel mai des atribuită este reflectarea relațiilor de subordonare dintre compania-mamă și filială, precum și dintre manageri și angajați. Chiar din analiza valorilor corporației reiese caracterul ierarhizant, centralizator al acesteia.
În prezent se observă o tendință a CMN de a se globaliza, de a deveni adevărate companii “globale”. În literatura de specialitate, marea majoritate a celor care dezbat problematica firmei globale consideră conceptul de “corporație globală” ca nefiind similar cu cel de CMN [1.12]. Conform promotorilor acestei diferențieri și individualizări distincte a firmei globale, CMN vinde pe piețele mai multor țări, adaptându-și oferta de produse, practicile manufacturiere și strategiile de marketing în funcție de necesitățile fiecărei piețe, de regulă la un preț considerabil de ridicat. Prin contrast, compania globală caută să vândă aceleași produse și servicii în toată lumea, iar derularea operațiunilor sale se realizează la un anumit standard și cu un cost relativ scăzut, adepții acestei teorii considerând lumea întreagă sau cel puțin o mare parte a acesteia – drept o piață unică.
În tabelul 2.1 sunt prezentate diferențele esențiale între cele două tipuri de companii.
Tabelul 2.1
Diferențele esențiale dintre compania globală și compania transnațională
Sursa: Tribuna Economică nr. 45, 2008 [2.1, p.7-9]
În companiile globale, obiectivul de a trata lumea ca pe o piață unică se regăsește în marea majoritate a deciziilor adoptate; activitățile manufacturiere, planificarea și crearea produsului sunt realizate la scară mondială. Susținătorii acestei teorii, invocă Sony Corporation ca exemplu de corporație globală, aceasta fiind una dintre cele mai cunoscute companii globale.
Adevărata scânteie care a dat aripi fenomenului corporatist, așa cum îl cunoaștem astăzi, a reprezentat-o dezvoltarea capitalismului și revoluția industrială, care au permis creșterea fără precedent până atunci a productivității muncii și, implicit, a producției. Inovarea și cercetarea – dezvoltarea au o importantă contribuție privind angajarea în producția internațională. CMN japoneze și americane au evidențiat faptul că cea mai mare parte a cheltuielilor de cercetare – dezvoltare sunt efectuate de către firmele mamă în cadrul țărilor de origine.
Creșterea numărului de CMN a fost determinată de impactul tehnologiilor informaționale și de transport (acestea au avut un rol important în reducerea costurilor și riscurilor în ceea ce privește procesul de conducere de la distanță), crearea de noi tehnologii (care au schimbat dimensiunile unei producții eficiente) și disponibilitatea unei varietăți crescânde de instrumente financiare (fiind utile pentru susținerea unei creșteri complexe a tranzacțiilor internaționale). Procesul de uniformizare a cererii pe întregul continent ajutat de marketingul internațional prin noile tehnici moderne ale mass-mediei a creat mediul propice pentru procesul de internaționalizare.
Un alt factor care a favorizat dezvoltarea CMN au fost restricțiile naționale de aprovizionare cu resurse. O parte dintre țările industrializate au în posesie un anumit spațiu în care se află resurse naturale foarte limitate și în care specializarea industrială necesită asigurarea aprovizionării din exterior (de exemplu Japonia). Diverse țări au limitat exploatarea propriilor resurse cu scopul de a-și asigura resurse strategice (de exemplu SUA, pentru petrol).
CMN și-au extins activitatea în acele state care oferă diverse avantaje financiare sau fiscale, micșorînd cheltuielile pentru plațile fiscale. În ultimii ani s-au produs mari schimbări privind locațiile optime ale activităților companiilor transnaționale în distribuția geografică a tehnologiei, producției și a activităților de marketing în cadrul sistemelor de producției internațională. Producția a fost dispersată mai multe decenii din punct de vedere internațional, dar tendința de integrare la o scară geografică din ce în ce mai mare este relativ nouă. Ansamblul ofertelor au fost extinse la noi teritorii ale globului și au integrat activități de producție regională distincte. Deși distanța nu mai are importanță foarte mare pentru numeroase tranzacții (pentru că a fost îmbunătățită tehnologia informațiilor și comunicațiilor), apropierea de principalele piețe a rămas importantă pentru anumite produse.
Unul din scopurile CMN este micșorarea cheltuielilor și creșterea profitului. Așa cum forța de muncă generează cele mai mari cheltuieli, investitorii au găsit forță de muncă calificată și relativ ieftină în alte țări decît cele de origine.
Strategia globală folosită de CMN reprezintă creșterea interdependențelor între activitățile separate geografic ale filialelor și companiilor mamă. În același timp ea presupune optimizarea avantajelor locale ale fiecărei filiale cu satisfacerea condițiilor cererii de pe piața vizată, potrivit deviziei ”compania trebuie să gândească global, dar să acționeze local” [1.23, p.15.]. Din acest fapt reiese tendința specializării filialelor în tipul de producție care valorifică avantajul comparativ al țării gazdă. De exemplu, manufacturile intensive în muncă sunt localizate în ariile geografice cu forță de muncă ieftină; laboratoarele de cercetare-dezvoltare sunt constituite în apropierea marilor universități din țările cu un potențial științific și tehnologic ridicat (de exemplu parcul tehnico-științific Silicon Valley). În felul acesta, marile firme au intrat într-un nou stadiu al multinaționalizării – cel ar redistribuirii globale a factorilor de producție. În prezent marile corporații ale lumii caută să obțină avantaje în producție, cercetare și marketing prin cobinarea tutuor factorilor de producție la scară globală, ca urmare a intensificării procesului de globalizare economică. Atingerea acestui obiectiv este facilitată de locul pe care CMN au ajuns să-l dețină în economia mondială.
Un interes aparte în stabilirea locului și rolului CMN în procesul de ansamblu al globalizării îl prezintă urmărirea primelor 100 corporații ierarhizate în funcțe de volumul total al activelor deținute în străinătate. Conform Raportului privind Investițiile Globale prezentat de UNCTAD [3.28], valoarea cumulată a activelor celor mai mari 100 de CMN, pentru anul fiscal 1 aprilie 2013 – 31 martie 2014, se situează în jurul cifrei de 13748 miliarde dolari, din care mai mult de jumătate (8103 miliarde) sunt active în străinătate (în afara țării de origine) (anexa 1). Volumul cumulat al vânzărilor anuale ale acestor 100 de CMN a ajuns impresionanta cifră de 9 323 miliarde dolari, din care 6 061 miliarde sunt vânzări în străinătate. De asemenea, aceste 100 cele mai mari CMN au împreună 16,9 milioane de angajați, din care mai mult de jumătate (9,6 milioane) sunt in străinătate. Mai mult de jumătate din corporațiile acestui top își desfășoară activitatea în industrii de vîrf, cu un aport deosebit la sporirea valorii adăugate așa ca: construcția de automobile, electronică și echipamente electrice, petrol, precum și industria farmaceutică și alimentară.
Un alt lucru de remarcat în acet top este faptul că 89% din CMN aparțin Triadei alcătuită din S.U.A., Uniunea Europeană și Japonia după cum putem vedea în figura 2.1 . Dintre acestea, 51% sunt originare din țări membre ale UE, cele mai multe fiind din Marea Britanie, Franța și Germania. De-a lungul timpului, acesta factor a avut cel mai mare grad de stabilitate în cadrul clasamentului, întru-cît, din anul 2000 pînă în prezent, acest procentaj s-a menținut la nivelul celui actual cu foarte mici abateri.
Dacă ar fi să analizăm acest clasament după criteriul de transnaționalitate, atunci acest top ar arăta altfel. Indexul transnaționalității (ITN) a fost adoptat de către UNCTAD începînd cu anul 1990, cu scopul ilustrării unor aspecte ale gradului de implicare a corporațiilor în străinătate prin compararea activităților desfășurate peste hotare cu cele de pe piața internă a țărilor de origine. Acest indice se determină ca media aritmetică a trei rapoarte și anume: raportul dintre activele în străinătate și total active; raportul dintre vânzările în străinătate și total vânzări și raportul dintre angajații din străinătate și total angajați.
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului privind Investițile Globale, UNCTAD, 2014 [3.28]
Figura 2.1. Originea CMN conform 100 cele mai mari CMN ne-financiare din 2013 (unități)
După cum putem vedea în tabelul 2.2, în primele 15 corporații clasificate după ITN nu figurează nici o companie din SUA sau Japonia. Acest fapt reflectă un fenomen larg răspîndit în economia contemporană, potrivit căruia, corporațiile ce provin din țări cu piețe interne mici înregistrează, în medie, un grad mai înalt de transnaționalitate. Totodată, industriile cantonate în domeniul indutriei alimentare, electronicii și echipamentelor electrice, farmaceuticii și exploatării minelor realizează cele mai înalte niveluri ale ITN. Din 1990 pînă în 1999, indexul transnaționalității primelor 100 de CMN a crescut de la 51% la 55%, din 2007 pînă la 62.7%, iar în 2013 pînă la 64.5%.
Contribuția CMN la globalizarea economiei ar mai putea fi pusă în evidență și de un alt indicator și anume valoarea investițiilor străine directe (ISD). Conform Fondului Monetar Internațional, ISD reprezintă o categorie a investițiilor internaționale care reflectă scopul unei entități rezidente într-o țară (investitorul direct) de a obține un interes de durată într-o companie rezidentă într-o altă țară (investiția directă). Conform rapoartelor UNCTAD valoare cumulativă a ISD a crescut de la 208 mld. dolari în 1990 la 1452 mld. dolari în 2013. Valoarea ISD pe parcursul perioadei 1990-2013 este reprezentată în figura 2.2. Observăm, conform figurii, că cele mai multe investiții au fost făcute în statele dezvoltate, iar cele mai puține fiind în statele cu economii în tranziție (țările membre CSI și alte cîteva țări din Sud-Estul Europei). Deși valoarea ISD are tendința de creștere, totuși aceasta înregistrează perioade de recesiune în anii 2002-2004, 2009 și 2012, cele mai multe investiții fiind înregistrate în anul 2007 – 1 322 795 mln. dolari.
Tabelul 2.2
Primele 15 CMN ne-financiare, după indicele transnaționalității (ITN)
în anul 2013
Sursa: UNCTAD, Raportul privind Investițiile Globale, anul 2014 [3.28]
Dacă este să analizăm statele care au beneficiat de cele mai multe ISD, atunci SUA ocupă locul de frunte, cu 187 528 mln. dolari în 2013 sau cu 16,8% mai mult decît în 2012. Conform topului prezentat în tabelul 2.3, SUA este urmată de Canada, Australia și alte state membre ale UE. Dacă analizăm statele în curs de dezvoltare, atunci China este țara gazdă a celor mai multe ISD, în valoare de 123 911 mln. în 2013 sau cu 2.3% mai mult decît în anul 2012, urmată fiind de Federația Rusă și Hong Kong.
Sursa: UNCTAD, Raportul privind Investițiile Globale, 2014 [3.28]
Figura 2.2. Valoarea ISD în perioada 1990-2013
Tabelul 2.3.
Top 20 de state după volumul ISD, anii 2012 și 2013
mln. dolari
Sursa: UNCTAD, Raportul privind Investițiile Globale, 2014 [3.28]
Atunci când CMN sunt ierarhizate în funcție de produsul intern brut creat și volumul vânzărilor, putem observa în figura 2.3 că acesta din urmă este mai mare decît PIB-ul mai multor state. În anul 2013 Wal-Mart Stores și Royal Dutch Shell a realizat o cifră de afaceri mai mare decît PIB-ul Austriei, Emiratelor Arabe Unite, Thailandei sau Africii de Sud din același an. Volkswagen Group a avut o cifră de afaceri foarte apropiată de PIB-ul Finlandei (261 560 milioane dolari) și mai mare decît PIB-ul Greciei, Irlandei sau Cehiei. În același an Apple Computers a avut vînzări în valoare de 170 910 milioane de dolari, cifra cea mai apropiață de PIB-ul Vietnamului (171,390 milioane dolari). Acest fapt este foarte important în special pentru economia unor țări mici care sunt afectate de deciziile globale ale corporațiilor. Astăzi, CMN și nu țările reprezintă primul agent al comerțului internațional. Prin urmare, CMN au ajuns să modifice structura factorilor de producție a multor țări, ca efect al mișcării capitalului fizic și uman, precum și a tehnologiei, dintr-o parte în alta a lumii, creînd o nouă bază a activelor de producție.
Sursa: Elaborat de autor în baza informației Raportului privind Investițiile Globale [3.24; 3.28]
Figura 2.3 Cifra de afaceri a unor CMN în comparație cu PIB-ul unor state, anul 2013
(mln. dolari)
Dacă este să vorbim despre avantajele care le obțin țările gazdă a expansiunii CMN, acestea sunt multiple, unele fiind cuatificabile, altele mai dificil de măsurat. Dintre cele mai evidente avantaje a țărilor gazdă menționez:
• creșterea directă de activitate ce rezultă din crearea de noi unități de producție de către CMN în țara-gazdă sau prin transformarea unităților deja existente;
• creșterea indirectă de activitate care decurge din transferul de factori – capital, tehnologic și organizatoric – în ansamblul economiei;
• crearea de noi locuri de muncă, direct în unitățile de producție sau indirect, prin creșterea cererii pentru produse intermediare;
• creșterea cantitativă a producției sau scăderea prețurilor la bunurile și serviciile puse la dispozitia consumatorului final;
• ridicarea nivelului de calificare a forței de munca locale;
• contribuții fiscale ale CMN la bugetul de stat al tării-gazdă;
• sporirea rezervelor valutare datorită aportului străin în devize;
• atragerea în circuitul economic a unor zone insuficient de bine puse în valoare din punct de vedere al potențialului lor economic, în special în statele în curs de dezvoltare.
Acestor caștiguri cuantificabile li se adaugă altele, mai dificil de măsurat, cum ar fi: consolidarea poziției concurențiale a țării-gazdă față de alte țări, întărirea relațiilor externe ale țării-gazdă. Un caștig durabil pentru țara-gazdă este aportul tehnic receptat de către aceasta, care are un dublu efect: lansarea de noi produse sau suplimentarea producției care daca nu s-ar fi realizat ar fi trebuit suplinită prin importuri.
Pe de altă parte țările gazdă suportă și anumite costuri ca urmare a activității CMN. Acestea din urmă vin în țările gazdă cu utilaje performante și cu posibilități de producție în masă. Concurenții naționali care au posibilități de producție mai mici, cu greu competiționează cu prețurile mici ale corporațiilor, ducînd de multe ori la falimentul sau achiziționarea firmelor naționale de către CMN. În cele din urmă CMN ar putea forma monopoluri pe piața locală crescînd prețurile peste nivelul celor care s-ar fi stabilit în situația concurenței loiale.
Un alt risc pentru țara gazdă ar putea fi situațiile în care CMN obțin profituri care ulterior le transferă în țările de origine, în schimbul situației cînd profiturile sunt reinvestite în țară, ceea ce duce la dezechilibrarea balanței de plăți.
În cele din urmă doresc să menționez că CMN, avînd bugete mari și fiind influiente, pot să facă lobby sau chiar să corupă anumiți politicieni în scopul obținerii avantajelor proprii și defavorizării companiilor mai mici autohtone.
Despre influiența CMN în țările-gazdă se face în continuare multă polemică în rîndul specialiștilor în domeniu. Cu toate aceste, cert este că aceste firme gigant reprezintă o realitate a economiei actuale, fiind niște motoare care au intensificat procesul de globalizare și au devenit cei mai importanți agenți economici de pe glob.
2.2. Organizații care direcționează și influențează globalizarea
Influiența corporațiilor multinaționale asupra dezvoltării fenomenului globalizării nu poate fi pusă la îndoială. Cu toate acestea nu cred că ar fi fost posibilă dezvoltarea acestui fenomen fără existența unor instituții globale care să creeze cadrul legal necesar și să promoveze politici globaliste. În acest sens îmi propun în continuare să analizez activitatea celor mai importante instituții și organizații internaționale și influiența lor asupra răspîndirii și dezvoltării fenomenului globalizării.
Organizația Națiunilor Unite (ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume. A fost fondată în 1945, după al Doilea Război Mondial, iar astăzi are în componența sa 193 de state membre. ONU are misiunea de a asigura „respectarea drepturilor omului", „pacea mondială", „respectarea dreptului internațional" și „cooperarea internațională".
Obiectivul ONU de a asigura pacea și securitatea mondială constă în trimiterea forțelor pentru menținerea păcii în regiunile unde un conflict armat a încetat de curând, sau a fost suspendat, pentru a încerca impunerea unor acorduri de pace și pentru a descuraja combatanții de la a relua ostilitățile. Întrucât ONU nu are propria forță militară, aceasta este asigurată prin voluntariat de către statele membre. În septembrie 2013, ONU avea în desfășurare 15 misiuni de menținere a păcii. Cea mai mare era Misiunea de Stabilizare a Națiunilor Unite din Republica Democrată Congo (MSNURDC), care a mobilizat 20.688 oameni [3.26].
Drepturile omului au fost motivul principal pentru crearea Națiunilor Unite. Atrocitățile și genocidurile celui de-al Doilea Război Mondial au determinat ca noua organizație să prevină tragedii similare în viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal pentru a lua în considerare și a lua hotărâri asupra violărilor drepturilor omului. Organizația Națiunilor Unite obligă toate statele membre să promoveze „respect universal pentru, și observarea drepturilor omului" și să ia „măsuri împreună și separate" în această privință. Declarația Universală a Drepturilor Omului, deși nu legală, a fost adoptată de Adunarea Generală în 1948 ca un standard comun de realizare pentru toți.
Alt scop primar a ONU este „să realizeze o cooperație internațională pentru rezolvarea problemelor internaționale legat de un caracter economic, social, cultural sau umanitar" [3.27]. Numeroase entități au fost create pentru a atinge acest scop, aproape toate fiind sub conducerea Adunării Generale sau a ECOSOC.
ONU de asemenea a realizat o agendă globală și unică în domeniul dezvoltării asupra căreia există un acord la cel mai înalt nivel între majoritatea statelor lumii – Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. La Summit-ul Mileniului, statele membre și-au fixat un număr de 8 obiective esențiale cu ținte precise de atins până în anul 2015 [3.21].
În vederea realizării scopurilor și obiectivelor sale, ONU are în subordinea sa un șir de instituții cu misiuni globale care sunt reprezentate în tabelul 2.4.
Tabelul 2.4
Organizații și agenții specializate din cadrul Națiunilor Unite
Sursa: [3.6]
În continuare voi descrie cele mai importante organizații internaționale și care este rolul lor în contextul globalizării.
Fondul Monetar Internațional (FMI) cuprinde 188 de state membre din toată lumea. A fost constituit prin Tratatul de la Bretton Woods din 22 iulie 1944, având ca scop principal promovarea unei economii mondiale sănătoase. Peste 40 de țări au participat la semnarea Acordului de la Bretton Woods care prevedea proceduri și reguli care să guverneze economia mondială. Acest acord a condus la înființarea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD, cunoscută și sub numele de Banca Mondială) și a FMI.
FMI are ca scop principal promovarea cooperării monetare internaționale, garantarea stabilității financiare, facilitarea comerțului internațional, contribuirea la ocuparea forței de muncă, la stabilitate economică și combaterea sărăciei. FMI monitorizează acțiunile și politicile economice și financiare din țările membre, precum și la nivel global, acordă asistență tehnică, creditarea țărilor membre cu dezechilibre în balanța de plăți.
În pofida intențiilor bune ale FMI citate mai sus, această organizație este criticată că servește scopurilor țărilor bogate, defavorizînd și mai mult țările sărace. Politicile structurale de ajustare promovate de FMI și Banca Moldială asigura rambursarea datoriilor prin solicitarea țărilor de a reduce cheltuielile pentru educație și sănătate, eliminarea subvențiilor alimentare și de transport, devalorizarea monedei naționale pentru a face exporturile mai ieftine, privatizarea activelor la nivel național și înghețarea salariilor. Astfel de măsuri de austeritate duc la adîncirea sărăciei, reducerea capacitatății țărilor de a dezvolta economii puternice și permite corporațiile multinaționale de exploata lucrătorii și mediul. De asemenea FMI este criticat că, spre deosebire de un sistem democratic, în care fiecare stat membru ar avea un vot egal, țările bogate domină prin luarea deciziilor în cadrul FMI. Puterea de vot a fiecărui stat este determinată de volumul contribuțiilor financiare pe care fiecare țară le plătește în sistem de cote FMI. SUA este cel mai mare acționar, cu o cotă de 18%.
În timpul crizelor financiare – precum cea din Mexic în 1995 și Coreea de Sud, Indonezia, Thailanda, Brazilia, Rusia și în 1997 – FMI a intervenit ca creditor de ultimă instanță. Cu toate acestea, planurile de salvare ale FMI în criza financiară din Asia nu a oprit panica financiar, ci au adîncit mai degrabă criza și au răspândit-o în mai multe țări. Politicile impuse de condițiile de aceste credite au fost servicii medicale de calitate mai joasă, care crează disponibilizări pe termen scurt, dar subminează dezvoltarea pe termen lung. În Coreea de Sud, FMI a declanșat o recesiune economică prin creșterea ratelor dobânzilor, ceea ce a dus la mai multe falimente și la șomaj. După reformele impuse de FMI de salvare a monedei naționale mexicane – peso – în 1995, numărul de mexicani care trăiesc în sărăcie extremă a crescut cu mai mult de 50 la suta, iar salariul minim mediu național au scăzut cu 20 la sută [3.8].
Fost prim-ministru al României (perioada 1993-1996), Nicolae Văcăroiu, opinează că nu cunoaște vreo țară care să fi obținut succese în urma aplicării măsurilor de ajustare structurală impuse de FMI și Banca Mondială. Din contră, au avut ca efect adâncirea crizei economice, agravând situația deja critică a celor săraci [3.10]. Iar conform lui Claudio Perez Paladino, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Argentina, după ce această țară a „renunțat la păguboasele sfaturi ale FMI", țara a avut o creștere economică spectaculoasă, iar „politica sa economică a adus beneficii nu numai statului, ci și tuturor cetățenilor săi" [3.16].
Banca Mondială (BM) este o bancă susținută cu finanțări internaționale care oferă asistență financiară și tehnică țărilor sărace. Grupul Băncii Mondiale este o instituție formată din alte cinci instituții financiare internaționale, și anume: Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare – BIRD; Corporația Financiară Internațională – IFC; Asociația Internațională de Dezvoltare – IDA; Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor – MIGA; Centrul Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor – ICSID. Fiecare instituție are un rol distinct în lupta împotriva sărăciei și îmbunătățirea condițiilor de viață pentru populația din statele în curs de dezvoltare. Statele Unite sunt principalul acționar și finanțator al Băncii Mondiale.
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) supervizează un număr mare de acorduri care definesc "regulile comerciale" dintre cele 161 de statele membre [3.31]. OMC este succesoarea „Acordului general asupra tarifelor și comerțului"(GATT – General Agreement on Tariffs and Trade) și operează în direcția reducerii și abolirii barierelor comerțului internațional.
OMC promovează globalizarea economică și comerțul liber. Întrucât creșterea comerțului internațional este limitat de unele probleme precum barierele comerciale, pirateria sau încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, OMC crează o platformă globală unde țările membre pot să se întîlnească și să discute aceste probleme și să vină cu soluții general acceptate pentru trecerea la un regim comercial mai liber. Astfel, OMC contribuie în mod activ la dezvoltarea acordurilor bilaterale privind comerțul liber de bunuri, servicii și tehnologie.
Tratatele OMC au fost, pe de altă parte, acuzate de tendințe de parțialitate față de corporațiile multinaționale și față de națiunile bogate. În timp ce parteneriatul este voluntar, criticii sunt de părere că neparticiparea plasează țările neparticipante sub embargo, creând un sistem internațional de reguli economice forțate și descurajând schimbul și experimentarea.
La sfârșitul anilor '90, OMC a devenit o țintă majoră a protestelor mișcărilor anti-globalizare.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) numără în prezent 194 state, reprezentanțe în 147 de țări și 6 birouri regionale. Rolul organizației, stabilit în constituția ei, este menținerea în cea mai bună stare a sănătății populațiilor pe glob. OMS promovează prin multiplele sale proiecte combaterii bolilor și îmbunătățirea situației sănătății în țările membre [3.30].
Organizația Internațională a Muncii (OIM) este agenția specializată a Natiunilor Unite care caută să promoveze justiția socială și recunoașterea internațională a drepturilor omului și drepturilor muncii. OIM formulează standardele internaționale în domeniul muncii sub forma unor Convenții și Recomandări. Acestea stabilesc normele de bază ale dreptului muncii: libertatea asocierii, dreptul la organizare, negocierea colectivă, abolirea muncii forțate, egalitatea șanselor și tratamentului și alte standarde care reglementează întreg spectrul problemelor dreptului muncii.
Organizația Internațională a Muncii (OIM) acordă asistență tehnică, în principal, în
domenii ca: pregătirea și reabilitarea profesional/ocupațională; politica angajărilor; dreptul muncii; managementul muncii; condiții de muncă.
Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO conform denumirii originale din engleză, United Nations Educațional, Scientific and Cultural Organization) are 195 de state membre.
Scopul organizației este de a contribui la pacea și securitatea lumii prin colaborarea între națiuni în educație, știință, cultură, și comunicații pentru a se reuși stabilirea unui respect față de justiție universal, pentru corectitudinea justiției și pentru drepturile și fundamentele omului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, după Carta Națiunilor Unite [3.25].
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este o organizație internațională a acelor națiuni dezvoltate care acceptă principiile democrației reprezentative și a economiei de piață libere. Cei 34 de membri ai OCDE sunt state cu economii mature, deținând peste 70% din producția și comerțul globale și 90% din nivelul mondial al investițiilor străine directe. OECD este un forum unic unde guvernele conlucrează pentru a răspunde provocărilor economice, sociale, a celor ce țin de globalizare și de exploatare a oportunităților globalizării.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianță politico-militară stabilită în 1949, iar în prezent cuprinde 28 state din Europa și America de Nord. Alianța s-a format din state independente, interesate în menținerea păcii și apărarea propriei independențe prin solidaritate politică și prin crearea unei forțe militară comune. Tendința alianței este crearea unei armate globale care să lupte și să apere după principiul răspunderii solidare.
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) este o altă organizație internațională pentru securitate. Aceasta se concentrează asupra prevenirii conflictelor, administrării crizelor și reconstrucției post-conflictuale. Este formata din 57 de țări participante din Europa, Mediterană, Caucaz, Asia Centrală și America de Nord, acoperind spațiul emisferei nordice "de la Vancouver la Vladivostok" [3.13].
În contextual în care globalizarea se răspîndește cu un ritm atît de rapid, consider binevenită activitatea OSCE în vederea prevenirii și soluționării conflictelor, și asigurării unei bune cooperări dintre statele membre.
Clubul de la Roma este o denumire simbolică pentru o organizație al cărei scop este să supună atenției întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei. Clubul de la Roma este compus din oameni de știință, economiști, oameni de afaceri, înalți funcționari publici, șefi de stat și foști șefi de stat de pe toate cele cinci continente. Scopul principal al grupului este de a rezolva problemele legate de industria națională și internațională.
Clubul de la Roma a scos în evidență două aspecte importante ale globalizării, plecând de la faptul că planeta se află în fața unor mari contradicții: în timp ce resursele planetei sunt limitate, dorințele, ambițiile sau tendințele ca acestea să fie consumate sunt nelimitate. S-au înființat centre, instituții, organisme orientate spre câte o singură temă: mediul, populația, hrana, apa, educația. Au fost identificate problemele globale ale omenirii, de la climă și resurse naturale, până la marile dezechilibre economice între societățile privilegiate și cele în curs de subdezvoltare, foamete, sărăcie și boli. Încă de la începutul activității, Clubul de la Roma a sugerat soluția unor investiții masive în educație, care este un factor cheie în soluționarea acestor probleme.
Cercetările pe care inițiatorii Clubului de la Roma le-au întreprins cu privire la viitorul industriei și al economiei, ignorarea unor tendințe mondiale nefaste, în special cele legate de risipa de resurse au dus la acuzarea lor că urmăresc regionalizarea și unificarea întregii lumi.
Uniunea Europeană este cea mai mare uniune economică și politică, dezvoltată în Europa, compusă din 28 state. UE funcționează printr-un sistem de instituții supranaționale independente și interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre. UE a înregistrat cele mai mari performanțe de creștere economică comparativ cu alte grupări intergraționiste. Aceasta a dezvoltat o piață unică în cadrul unui sistem standardizat și unificat de legi în toate domeniile care se aplică tuturor statelor membre. În cadrul Spațiului Schengen controalele vamale au fost desființate. De asemenea UE este unica grupare integraționistă care a instituit o monedă unică – Euro. În prezent Zone Euro este compusă din 17 state.
Consider că membralitatea unei țări la o grupare integraționistă contribuie la dezvoltarea ei, dar și la pregărirea ei pentru integrarea în economia globală. Dacă este să vorbim despre țările membre ale UE, acestea au dezvoltat relații economice atît cu celelalte țări membre cât și cu statele din afara UE. Spre deosebire de UE, Republica Moldova are mult mai puține relații externe, fiind și mai puțin integrată în economia globală.
Acest fapt este demonstrat și de indexul globalizării care este realizat anual pentru 207 țări. Indexul globalizării este calculat în baza celor trei dimensiuni de bază ale globalizării:
globalizarea economică care caracterizează fluxurile la distanțe mari de bunuri, de capital și servicii, precum și de informații și percepții care însoțesc schimburile de piață;
globalizarea politică, caracterizată prin interconectarea politicilor guvernamentale;
globalizarea socială, exprimată ca răspândirea ideilor, informațiilor, imaginilor și a oamenilor.
În anexa 2 este reprezentat topul 100 de țări cu cel mai înalt index al globalizării. Observăm conform anexei că topul este dominat de țările membre ale UE. Primul loc este ocupat de Irlanda cu indicele globalizării de 92.17%, urmată la mică distanță de Belgia cu 91.61% și Olanda cu 91.33%. Dintre țările non-UE, o poziție înaltă ocupă Singapur situată pe locul 5, cu 88.63%.
În acest top Republica Moldova ocupă locul 62 cu indicele globalizării de 64.12%, fiind urmată de Serbia (63.61%) și Georgia (62.86%). România (72.24%) și Ucraina (68.85%) au un indice al globalizării mai înalt ca cel al țării noastre. Cel mai jos index al globalizării este înregistrat de țări din Asia de Sud și Africa (Somalia, Insulele Solomon, Kiribati, Bhutan și altele).
Globalizarea economică este un alt indicator care se calculează anual. Acesta se calculează în baza informațiilor privind:
fluxurile comerciale, investițiile străine directe, portofoliul de investiții și plățile făcute cetățenilor străini (toate calculate ca pondere din PIB);
restricțiile la importuri, taxele pentru comerțul internațional, restricțiile legate de capital.
Conform indexului de globalizare economică (anexa 2), în topul listei se află Singapur cu 96.69%, urmată de Irlanda cu 93.69% și Luxemburg cu 92.53%. Trebuie să menționez că Singapur se află și în topul ”paradiselor fiscale”, fapt care explică și nivelul înalt al indexului globalizării economice. Pe de altă parte țările cu cele mai înalte venituri din tarifele aplicate comerțului internațional sunt mai puțin globalizate.
În topul celor mai globalizate țări din punct de vedere economic, Republica Moldova se află pe locul 63 cu 64.81%. În acest top România se află pe locul 70, iar Ucraina pe locul 59.
Dacă este să analizăm evoluția indexului mondial al globalizării (media indecșilor pentru toate statele), observăm, în figura 2.4, că acesta a fost în continuă creștere din 1980 pînă în 2012.
Sursa: [3.19]
Figura 2.4. Evoluția indexului mondial al globalizării pe parcursul perioadei 1980-2012, %
Cele mai mari valori ale globalizării sunt înregistrate de indexul globalizării economice mondial, care a ajuns în 2012 la 61.52%. Cele mai mici valori ale globalizării sunt înregistrate de indexul globalizării sociale. Cea mai fluctuantă tendință aparține indexului globalizării politice. Toți indicatorii au avut o tendință de creștere rapidă în perioada 1992-2007. Din 2008 pînă în 2012, toți cei patru indicatori au înregistrat modificări de valori nesemnificative, rămînînd la același nivel.
Dată fiind complexitatea fenomenului globalizării, există o dispersie de opinii referitor la efectele sale. În ultimul timp dezbaterile în jurul acestui subiect au căpătat accente polemice, argumentele în favoarea globalizării intersectându-se cu criticile dure și complet opuse.
John H. Dunning, unul din susținătorii globalizării consideră că acest fenomen a produs transformări structurale în întreaga economie mondială [1.11]. În această privință sunt de remarcat schimbările din domeniul tehnologiilor de producție care au pus bazele unei puternice creșteri economice. Astfel s-au creat condițiile transferului unui volum de active productive în alte state, în cadrul unui sistem economice, politic și instituțional favorabil producerii unor bunuri și servicii pe care oamenii le doresc.
În favoarea globalizării se pronunță și Kofi Annan, secretarul general al ONU, care consideră că principalii păgubiți ai lumii inegale de astăzu nu sunt cei ce s-au expus prea mult globalizării, ci cei ce au rămas în afara ei.
Consider că cele mai multe avantaje de pe urma globalizării le au țările dezvoltate în care își au originea cele mai multe corporații transnaționale. Acestea din urmă beneficiază de forță de muncă mai ieftină în țările în curs de dezvoltare și de impotul de materii prime la costuri mai reduse decît în țara de origine. CMN pot să atragă capitalul uman din exterior sau să îl contracteze la distanță. Datorită globalizării CMN își extind piața de desfacere către țări și regiuni cu o populație mare, și uneori, cu putere mai mare de cumpărare.
Un avantaj pentru toate companiile este posibilitatea acestora de a participa la forum-uri, convenții și expoziții care reprezintă niște platforme pentru companii de a face schimb de experiență și de date de contact pentru o viitoare colaborare.
Deși avantajele economice înclină mai mult spre țările dezvoltate, nu pot fi trecute cu vederea beneficiile globalizării pentru țările în curs de dezvoltare. Acestea din urmă beneficiază de pe urma investițiilor străine directe, a fluxurilor de capital a inovațiilor și tehnologiilor noi. Toate acestea contribuie la dezvoltarea unor noi ramuri ale economiei și sunt create noi locruri de muncă.
Alte avantajele generate de procesul de globalizare sunt:
reducerea costurilor de producție datorită economiei de scară;
accelerarea tranzacțiilor schimburilor care se realizează aproape instantaneu prin Internet, fax, telefon;
creșterea vitezei de derulare a operațiunilor comerciale, financiare și tehnologice;
extinderea puternică a piețelor și creareade noi piețe independente de anumite surse sau zone tradiționale.
În consecință are loc o creștere a eficienței activității economice la nivel global ca urmare a mișcării libere a capitalurilor, investițiilor, tehnologiilor și forței de muncă.
Pe de altă parte la fel de multe sau și mai multe sunt dezavantajele globalizării. Unul din aspectele negative ale globalizării este faptul că CMN obțin profituri mari din investițiile în țările în curs de dezvoltare care sunt exportate în țara de origine, în detrimentul investirii lor în țara în curs de dezvoltare. Astfel țările mai slab dezvoltate obțin beneficii pe termen scurt (crearea locurilor de muncă, valorificarea unui sector economic ne-exploatat și nevalorificat încă) și nu beneficiază de o dezvoltare economică pe termen lung. Marile corporații pot cu ușurință cumpăra companiile naționale ale unei țări dintr-un anumit sector, concentrînd astfel întregi sectoare economice în mînile lor. Adesea ofertele de preț, asociate cu acte de corupție la nivel înalt politic duc la imposibilitatea companiilor naționale de a refuza ofertele financiare ale companiilor din exterior.
Un alt aspect negativ al globalizării îl reprezintă migrația forței de muncă, în special a celei calificate. Multe țări în curs de dezvoltare, inclusiv Republica Moldova, se confruntă cu problema exodului de intelecte – a oamenilor de știință și a lucrătorilor de înaltă calificație – din țara de origine către state dezvoltate datorită unei remunerări mai bune și a condițiilor mai bune de trai. În lipsa medicilor, profesorilor, inginerilor, juriștilor, funcționarilor publici calificați țara nu se poate dezvolta în direcția dorită, ci devine un stat vulnerabil de care profită țările puternice. De aici reiese și o ală critică adusă globalizării și anume faptul că zonele sărace devin și mai sărace, iar decalajele dintre țările bogate și cele sărace se adîncesc. Aceasta duce la creșterea numărului de oameni bogați și oameni săraci, diminuând numeric clasa de mijloc.
De pe seama migrației au de suferit nu doar țările în curs de dezvoltare, dar și țările dezvoltate. Datorită creșterii ofertei de muncă din partea migranților, scade nivelul salariilor angajaților locali, iar unii chiar își pierd locurile de muncă datorită refuzului de a lucra cu un salariu mai mic.
Pentru a crește exporturile și a-și plăti obligațiile către creditori, țările în curs de dezvoltare trebuie să reducă bugetele de sănătate, educație și ajutoare micilor întreprinzători, astfel că au de suferit domeniile deja afectate.
Oponenții globalizării mai invocă următoarele consecințe negative:
desființarea națiunii și statului național;
specializarea unor state în activități deproducție generatoare de poluare șicare necesită un consum mare de muncă, materii prime și energie.
De asemenea, se menționează pericolele privind desființarea unor ramuri, falimentarea unor bănci, destabilizarea vieții economice, inclusiv a unor state.
Fără îndoială orice fenomen are atît aspecte pozitive, cît și aspecte negative. Din acest motiv consider că guvernele tuturor statelor, atît a celor în curs de dezvoltare, cît și celor dezvoltate, trebuie să dea dovadă de capacități manageriale solide și să manifeste integritate pentru a evidenția efectele pozitive ale globalizării pentru popoarele lor și să implementeze metode de protejare împotriva riscurilor acestui fenomen inevitabil și ireversibil.
În acest sens consider importantă protejarea acelor sectoare ale economiei care nu pot face față concurenței cu produse și servicii importate din alte state la un preț mai mic decît producția autohtonă. Aceasta se poate realiza prin introducerea taxelor de import, oferirea subvențiilor antreprenorilor, oferirea ajutoarelor pentru companiile autohtone în procurarea utilajelor de producție performante și cu un randament înalt.
O altă metodă de protejare împotriva riscurilor globalizării este cooperarea continuă a statului cu întreprinderile mari producătoare pentru a asigura prezența acestora pe piața internă, pentru ocuparea forței de muncă, precum și pentru crearea noilor locuri de muncă. De asemenea, consider binevenită oferirea unor scutiri de taxe atunci cînd profiturile sunt investite în dezvoltarea întreprinderii, aducând astfel mai multe beneficii statului.
Impunerea unor restricții întreprinderilor cu capital străin cu privire la retragerile de capital (din contul profiturilor) ar fi o metodă de a constrînge companiile să investească mijloacele finanaciare respective în țară.
Consider că cele mai de succes societăți moderne vor fi cele care nu sunt în totalitate globalizate, ci cele care vor reuși să îmbine stiluri vechi și stiluri noi, în care vor conviețui tradiția și modernitatea, luînd ceea ce e mai bun de la ambele și asigurînd un mediu sănătos și prosper de trai pentru populație.
Capitolul III. INTEGRAREA SOCIO-ECONOMICĂ A REPUBLICII MOLDOVA ÎN PROCESUL DE GLOBALIZARE
3.1. Republica Moldova în contextul globalizării: tendințe, probleme
Globalizarea este un fenomen în care statele lumii fie se încadrează și continuă să se dezvolte, fie se izolează și stagnează sau slăbesc din punct de vedere economic. În fața aceleiași situații a fost pusă și Republica Moldova, fiind mai degrabă surprinsă de valul globalizării decât pregătită să îi facă față în mod lucid. Țara noastră se află încă în procesul de tranziție de la economia planificată la cea de piață liberă, cu o clasă politică și cu una managerială abia în formare, confruntîndu-se de asemenea cu formarea unui nou cadru instituțional, restructurarea celui existent
și crearea unuia flexibil care să poată fi adaptat unei economii funcționale.
Din experiența fostelor țări comuniste din Europa Centrală și de Est putem observa că promovarea de către companiile transnaționale a liberalizării schimburilor comerciale și serviciilor, inclusiv a celor bancare, a permis, acolo unde s-a manifestat cu putere, o redresare rapidă a fostelor economii planificate și o creștere substanțială a nivelului de trai. S-au dezvoltat în special acele țări care au permis intrarea rapidă a capitalurilor străine – Ungaria, Polonia, Cehia, precum și țările baltice – și au stagnat statele pe piața cărora companiile multinaționale au întârziat să vină sau “au fost ținute la respect de guverne aflate la cheremul unor grupuri autohtone de interese, care nu dispuneau nici de capitalul și nici de managementul necesar gestionării tranziției” [1.5, p.15].
De la obținerea independenței și pînă în prezent, Republica Moldova a făcut pași mici, dar siguri, în direcția europenizării și globalizării, inițiind mai multe proiecte de colaborare cu alte țări și instituții de importanță globală. În continuare voi enumera cele mai importante proiecte inițiate și impactul colaborării asupra țării noastre.
În anul imediat următor celui de obținere a independenței, Republica Moldova a semnat mai multe tratate și a inițiat proiecte de colaborare cu instituții de importanță globală. Cele mai importante evenimente au fost: obținerea statutului de membru al ONU, cooptarea Republicii Moldova la BERD, aderarea la structurile Băncii Mondiale și aderarea la FMI [3.4]. Către mijlocul anilor ’90, Republica Moldova a atins un nivel înalt de stabilitate macroeconomică, fiind înfăptuite mai multe reforme pentru crearea unui mediu propice dezvoltării economiei de piață. După totalitatea aprecierilor în rapoartele anuale ale FMI, Băncii Mondiale și BERD, deja în anul1995, Moldova se clasa înaintea majorității țărilor CSI și vecinilor săi – România, Bulgaria și Ucraina.
Mai mult decât atât, revista „The Economist" (martie 1995) a definit: „Moldova — modelul reformării corecte; dimensiunile relativ mici ale țării fac din ea un laborator perfect pentru reforme". Astfel de fenomene noi ca deschiderea țării lumii (statut de membru al Consiliului Europei din 1995, prima din țările CSI), democratizarea vieții sociale (alegerile pluripartide, libertatea religiei, mass-media, activizarea organizațiilor nonguvemamentale), de asemenea, insuflau speranță în succesul reformelor. Cu toate acestea creșterea economică în Moldova, contrar teoriei, nu a fost reluată „automat". În economia țării s-a instaurat o „decădere stabilă", sporită și de criza financiară regională din 1998. Voința politică nu s-a manifestat suficient de puternic pentru efectuarea reformelor cu caracter consecvent și sistematic în mai multe domenii, iar în țară s-a extins rapid aria sărăciei, ca rezultat al șomajului și micșorării posibilităților statului de a oferi ajutor social persoanelor celor mai sărace.
Statul a devenit o sursă de îmbogățire pentru grupările economice influente. Datorită faptului că în Moldova n-a avut loc reluarea creșterii economice, iar situația socială s-a agravat, au crescut presiunile asupra Guvemului cu cerințe de a revizui ideologia reformelor. Această presiune venea, în primul rând, din partea agenților economici, pentru care perioada „stabilizării fără creștere", int-adevăr era foarte grea (lipsa creditelor ieftine pentru modernizare, predominarea corupției și a intereselor de grup). În al doilea rând, presiunea venea din partea partidelor politice care doreau consolidarea pozițiilor sale pe calea „criticii fără compromis" a acțiunilor puterii executive în perioada de după stabilizarea declinului economic și nevoilor sociale.
În pofida acestor note nu prea îmbucurătoare, Republica Moldova a continuat colaborarea cu instituțiile internaționale și cu alte state ale lumii. În urma cooperării cu FMI, Moldova a beneficiat de următoarele acorduri pentru susținerea programelor de ajustare economică ale autorităților: Mecanismul de finanțare compensatorie și excepțională, Mecanismul finanțării reformelor structurale, acordurile Stand-by, Mecanismele de finanțare lărgită și Mecanismele de reducere a sărăciei și creștere economică – din 2009, numite Mecanisme de creditare lărgită. În 2009 Moldova a beneficiat, de asemenea, de o alocare unică de DST în sumă de 117.71 milioane DST. Suma totală a creditelor neachitate acordate de FMI a constituit 358,1 milioane DST (cca 504 milioane dolari) la finele lunii februarie 2015 [3.7].
Colaborarea Republicii Moldova cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare este de asemenea foarte apropiată. Pînă în luna martie a anului 2013, BERD a finanțat 96 proiecte în țară, în valoarea totală de 1,263 milioane euro, dintre care 61% în sectorul privat [3.3]. Deasemnea BERD a deținut 9,8% din acțiunile Moldova-Agroindbank pînă în anul 2005 [3.18], iar în prezent deține 8.84% din acțiunile Mobiasbanca și este cel mai mare acționar la Victoriabank (15,06%) [3.15]. Iar în luna martie curent, BNM a acceptat cererea BERD de a-și mări participația la Victoriabank până la 50% [3.17].
Mulțimea creditelor obținute de Republica Moldova de la instituțiile financiare internaționale vorbesc despre integrarea țării noastre în economia mondială pe calea mai puțin eficientă pentru țară – în forma creșterii împrumuturilor externe pe piețele creditare și financiare. Resursele obținute din împrumuturile externe deseori nu se investesc în ramurile prioritare, ci preponderent se folosesc pentru acoperirea deficitelor bugetare – modaliate care subnimează însuși doctrina integrării. Însă deservirea datoriei externe tot mai mult împovărează bugetul și conduce la creșterea deficitului lui. Astfel se formează situația de dependență de capitalul și împrumuturile externe sub forma datoriilor externe.
Semnarea Acordul de Parteneriat și Colaborare între UE și Republica Moldova (APC), intrat în vigoare la 1 iulie 1998, a avut o importanță majoră pentru țara noastră. APC, instituit pe o perioadă de 10 ani, avea următoarele obiective: continuarea dialogului politic; promovarea comerțului și a investițiilor; cooperarea în domeniul legislativ, economic, social, financiar și cultural; susținerea eforturilor întru consolidarea democrației; dezvoltarea relațiilor economice naționale și finalizarea procesului de tranziție la economia de piață.
Un alt proiect de încadrare a Republicii Moldova în promovarea procesului de europenizare și globalizare a constituit semnarea la 23 mai 2006, în cadrul primului summit al șefilor de stat de la Kiev privind Cooperarea în cadrul Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică (GUAM).
În anul 2000, Republica Moldova a adoptat Declarația Mileniului la Summit-ul Milenar, care a avut loc la New York și a întrunit 189 de țări. Declarația Mileniului este unica agendă globală în domeniul dezvoltării asupra căreia există un acord la cel mai înalt nivel între majoritatea statelor lumii.
Conform Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) [3.22], prin adoptarea acestei Declarații, Moldova s-a angajat să atingă opt obiective de dezvoltare – de la reducerea în jumătate a sărăciei extreme la stoparea răspîndirii HIV/SIDA și asigurarea accesului universal la educație primară, pînă în anul 2015.
Cele 8 Obiective de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) cu ținte precise de atins sunt:
Reducerea sărăciei severe;
Realizarea accesului universal la educația primară;
Promovarea egalității între sexe și afirmarea femeilor;
Reducerea mortaliății infantile;
Îmbunătățirea sănătății materne;
Combaterea HIV/SIDA, malariei și a altor boli;
Asigurarea sustenabilității mediului;
Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare.
Conform celui de al treilea Raport cu privire la ODM [3.20], cele mai bune performanțe în atingerea ODM au fost înregistrate la reducerea sărăciei extreme și a foamei, reducerea mortaliății infantile și crearea partenerialului global pentru dezvoltare. Rata mortalității infantile a scăzut pînă la 9,8% în anul 2012, ținta pentru anul 2015 fiind de 13,2%; iar nivelul de penetrare a telefoniei mobile a depășit în anul 2012 (114,6%) cu mult nivelul țintit pentru anul 2015 (75,6%). Cele mai mari restanțe au rămas în domeniul combaterii HIV/SIDA, tuberculozei și a altor maladii, îmbunătățirea sănătății materne și în domeniul promovării egalității de gen și împuternicirea femeilor. Incidența HIV/SIDA la 100000 locuitori în anul 2012 a fost 18.5 cazuri, ținta pentru 2015 fiind de 8 cazuri; iar rata mortalității materne la 100000 locuitori a scăzut pînă la 30.4 cazuri în 2012, ținta pentru 2015 fiind de 13.3 cazuri. În continuare mă voi concentra mai mult asupra progreselor care le înregistrează țara noastră în realizarea obiectivului de creare a parteneriatului global pentru dezvoltare, întrucît acesta se referă nemijlocit la tema lucrării de față.
Pentru realizarea obiectivului de creare de parteneriate globale pentru dezvoltare, au fost stabilite mai multe ținte după cum urmează:
Dezvoltarea unui sistem comercial și financiar transparent, bazat pe reguli, previzibil și non-discriminatoriu, prin promovarea exporturilor și atragerea investițiilor;
Soluționarea problemei închiderii terestre a Republicii Moldova, prin modernizarea infrastructurii de transport și vamale;
Monitorizarea problemei datoriei externe;
Elaborarea și implementarea strategiilor pentru tineri. Reducerea ratei șomajului în rândul tinerilor până la 15% în anul 2010 și până la 10% în anul 2015;
Asigurarea accesului populației la medicamentele esențiale;
Edificarea societății informaționale. Dublarea către anul 2015 a numărului de abonați ai telefoniei fixe și mobile față de anul 2006 și creșterea numărului de calculatoare personale și celui al utilizatorilor de Internet cu o rată de cel puțin 15% anual.
Pentru monitorizarea rezultatelor care le înregistrează Republica Moldova în atingerea primul țel, PNUD a selectat o serie de indicatori care sunt indicați în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1
Indicatori de monitorizare a țelului nr. 1: Dezvoltarea unui sistem comercial și financiar transparent, bazat pe reguli, previzibil și non-discriminatoriu, prin promovarea exporturilor și atragerea investițiilor
Sursa: Raport cu privire la Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, Chișinău 2013[3.20]
Observăm, conform tabelului, că practic toți indicatorii înregistrează diminuări în anul 2009, pe fondalul crizei economico-financiare, și tendințe de creștere din anul 2010. Cifra de afaceri a întreprinderilor cu capital străin și mixte cu capital străin ponderat la totalul cifrei de afaceri pe economie înregistrează cele mai mici fluctuații, în mediu de 0.22 puncte procentuale în perioada anilor 2006-2012. Indicatorul investițiilor străine directe înregistrează cele mai mari descreșteri ajungînd la 2.2% în 2012 de la 12.3% în 2007. În continuare voi oferi mai mult spațiu de analiză pentru acest din urmă indicator.
Republica Moldova, fiind o țară mică și cu economia în tranziție cu greu concurează cu statele dezvoltate în ceea ce privește fluxul de ISD. Din acest motiv am considerat potrivită analiza situației țării noastre în comparație cu țările membre ale Comunității Statelor Independente (CSI) (tabelul 3.2), întrucît acestea au împărtășit o istorie multiseculară, monitorizată de imperiile coloniale și s-au dezvoltat ca state independente din 1991.
Tabelul 3.2
Valoarea cumulativă a ISD în fostele și actualele membre ale CSI,
în perioada anilor 1990-2013
Sursa: Elaborat de autor în baza anexei la Raportul privind Investițiile Globale [3.28]
Observăm, conform tabelului, că cele mai multe ISD în fostele și actualele state CSI, în perioada anilor 1990-2013, au fost efectuale în Federația Rusă (499 411.3 milioane dolari), urmată la mare distanță de Ucraina (118 974.3 milioane dolari). Republica Moldova a fost destinația unor dintre cele mai puține ISD din acest top (3 673.6 milioane dolari), fiind urmată doar de Tadjikistan cu 2129 milioane dolari. Armenia, țară comparabilă după populație, teritoriu și nivel de dezvoltare cu Moldova, a fost ținta a de 2 ori mai multe ISD (6 168.2 milioane) decît țara noastră.
Un alt lucru important de analizat este evoluția valorilor ISD în Republica Moldova pe parcursul anilor 1990-2013. Observăm conform figurii 3.1 că primele ISD apar după obținerea independenței și are un trend crescător pînă în 2008 și unul descrescător după acest an. În perioada anilor 2005-2008 înregistrează o creștere rapidă a ISD, ajungînd pînă la 711.5 milioane dolari în anul 2008. Această creștere este urmată de o recesiune bruscă pînă la 208.3 milioane dolari în 2009, pe fondalul crizei economico-financiare mondiale din 2009-2011.
Sursa: Elaborat de autor în baza anexei la Raportul privind Investițiile Globale[3.28]
Figura 3.1. Evoluția ISD în Republica Moldova în perioada anilor 1990-2013, milioane dolari
În urma analizei tabelului 3.2 și a figurii 3.1, pot spune că Rapublica Moldova nu este foarte atractivă pentru ISD. Printre factorii negativi ce împiedică afluxul de capital străin în țară se numără lipsa de stabilitate necesară, imperfecțiunea bazei legislative și fiscale, neîndeplinirea legilor existente îndreptate spre protecția drepturilor acționarilor, dezvoltarea sistemului comunicațional, corupția funcționarilor, nivelul slab managerial, injustețea și parțialitate din sistemul judiciar. Astfel, politica economică externă a Republicii Moldova a favorizat integrarea doar parțială a țării în economia globală, creînd și o dependență unilaterală totală față de finanțele externe, menținerea și întărirea statului de subordonat al FMI în sistemul diviziunii internaționale a muncii, precum și intensificarea migrației populației.
Comerțului exterior are impact asupra prețurilor interne, cursului valutar, volumului cererii totale, asupra echilibrului macroeconomic în ansamblu, precum și a gradului de integrare a țării în economia globală. În acest sens, voi face în continuare o analiză a evoluției comerțului exterior și a influienței evenimentelor din ultimii ani asupra volumului importurilor și exporturilor.
La1 ianuarie 2006, UE a acordat țării noastre un sistem general de preferințe comerciale GSP+, ce oferea accesul liber (fără taxe vamale la import) pe piețele UE pentru cca. 7200 grupe mărfuri, avînd ca impact asigurarea premiselor favorabile de ordin tarifar pentru creșterea competitivității produselor autohtone exportate pe piața comunitară.
Doi ani mai tîrziu, UE a aprobat introducerea preferințelor comerciale autonome pentru Republica Moldova. Datorită acestui regim oferit de UE aproape toate produsele originare din țara noastră au avut acces pe piața UE fără restricții cantitative și taxe vamale, unica excepție fiind un număr restrîns de produse sensibile pentru UE (vinuri, zahăr ș.a.), asupra cărora se aplică contingente tarifare. Prin acordarea acestui regim preferențial au fost create premise pentru creșterea competitivității produselor autohtone exportate în UE și, indirect, pentru stimularea dezvoltării durabile a Republicii Moldova.
Un alt eveniment de o importanță majoră pentru Republica Moldova a fost semnarea Acordului de Asociere UE – Republica Moldova la 27 iunie 2014. Scopul acestui acord a fost crearea unui cadru de cooperare în domenii precum comerțul, politica de securitate și cultură. Totuși, aceasta este mai mult decât o simplă cooperare. Acordul de Asociere permite construirea unei integrări mai profundă atât din punct de vedere politic cît și economic dintre țara noastră și UE [3.9].
Comerțul exterior al Republicii Moldova a fost influiențat de aceste evenimente menționate după cum putem observa în tabelul 3.3.
Tabelul 3.3
Comerțul exterior al Republicii Moldova, milioane dolari
Sursa: Elaborat de autor în baza informației BNS [3.2]
Volumul comerțului exterior are un trend crescător din anul 2003 pînă în 2014 cu mici abateri. Observăm că comerțul exterior se orientează către UE din 2007, ca urmare a acordului preferințial comercial GSP+ cu UE din 2006 și a embargourilor asupra exporturilor de carne, produse vegetale (în mai 2005) și vinuri (în martie 2006) impuse de Federația Rusă Republicii Moldova. În anul 2009 volumul comerțului exterior scade ca urmare a crizei economico-financiare globale care fără îndoială a afectat și țara noastră.
Dacă este să vorbim despre importuri, ponderea importurilor din UE este de asemenea în creștere, moldovenii preferînd din ce în ce mai mult produsele europene în favoarea celor din țările membre CSI. Către anii 2013-2014 importurile din UE au ajuns să fie de 2 ori mai mari decît cele din CSI. Creșterea volumului importurilor cu un ritm mai lent decît cel al exporturilor a dus și la adîncirea rapidă a balanței comerciale, cea mai mare valoarea fiind înregistrată în 2013 de -3064 milioane dolari.
Asupra evoluției nefavorabile a comerțului exterior semnalează și gradul de acoperire a importurilor prin exporturi, care din 2003 nu mai respectă limitele minime (60%) pentru asigurarea securității economice a statului, fiind în continuă descreștere (figura 3.2). Cel mai mic nivel a fost înregistrat în anul 2008, de 32.5%.
Sursa: Elaborat de autor în baza informației BNS [3.2]
Figura 3.2. Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, %
Analizînd structura comerțului extern al Republicii Moldova din anul 2014 (figura 3.3), observăm că aceasta contrastează puternic cu tendințele mondiale în epoca globalizării. În export predomină produsele agro-alimentare, articolele manufacturate diverse, iar la import – combustibilii minerali, mașinile, utilajele, produsele chimice și mărfurile manufacturate. Exportul și importul sunt mai puțin legate, deoarece se bazează pe diferite ramuri, pe cînd globalizarea se caracterizează prin dezvoltarea preponderentă nu a comerțului inter-ramural, ci intra-ramural și inter-zonal.
Sursa: Elaborat de autor în baza informației BNS [3.2.]
Figura 3.3. Structura comerțului extern al Republicii Moldova, anul 2014, mii dolari
Starea economiei actuale și relațiile economice externe a Republicii Moldova nu corespund principalelor tendințe, conturate în cadrul proceselor de globalizare. În condițiile globalizării are loc o sinteză a diferitor forme de aprofundare a relațiile economice externe: comerțul internațional este tot mai strîns legat de ISD; specializarea internațională și cooperarea industrială se dezvoltă conform programelor de lungă durată; integrarea economică devine o direcție prioritară.
În Republica Moldova aceste forme sunt divizate și există separat, evoluează independent una de alta și nu contribuie la o dezvoltare mai amplă. Deci, baza globalizării o constituie internaționalizarea industrială în baza cooperării industriale, diviziunea internațională a muncii pe tehnologii și detalii. Referitor la Republica Moldova și partenerii ei externi putem spune că aceste forme progresive de colaborare sunt încă firave.
Un pas important a țării noastre făcut în direcția globalizării a fost liberalizarea regimului de vize pentru călătoriile de scurtă durată a moldovenilor în statele UE începînd cu 28 aprilie 2014. Libera circulație a cetățenilor oferă multiple șanse de dezvoltare a afacerilor în Republica Moldova, de creare a parteneriatelor cu investitori străini, ceea ce contribuie la dezvoltarea economiei naționale și integrării ei în economia globală.
Integrarea activă a Republicii Moldova în economia mondială poate contribui la sporirea eficienței economiei ei. În condițiile progresului tehnico-științific, internaționalizarea vieței economice este o necesitate a dezvoltării durabile. Creșterea eficienței economiei se atinge prin creșterea specializării și cooperării, schimbului internațional de tehnologii. Concurența internațională devine factorul stimulator al progresului tehnic în toate ramurile economiei, deoarece ea contribuie la renovarea continuă a producției fabricate, sporirea calității ei și reducerea cheltuielilor de producție în baza celei mai performante tehnologii. În baza acestor factori s-a înregistrat stabilizarea țărilor industrial dezvoltate în economia deschisă. Aceasta este o cale strategică și pentru Republica Moldova care dispune de majoritatea premiselor de renovare a economiei.
În scopul menținerii și aprofundării cooperării internaționale este necesar ca importul pieselor și agregatelor să fie reglementată, iar pentru importul produselor finite să fie menținute taxele. În cazul în care această producție se fabrică peste hotare, dar în cooperare cu întreprinderile moldovenești, importul ei trebuie stimulat prin mecanisme economice.
Pentru atragerea investițiilor pe termen lung sunt necesare condițiile stabilității economice, financiare și legislative. Depășirea declinului economic fără investiții străine directe este practic imposibil pentru țara noastră. Investițiile sunt necesare pentru îmbunătățirea acordurilor referitoare la divizarea producției, dreptului acționarilor, ameliorarea managementului, direcții care necesită investiții minime cu maxime rezultate. Republica Moldova trebuie să asigure un climat intern favorabil (legislativ, fiscal) pentru investițiile străine. Totodată, mișcarea rapidă a fluxurilor de capital pe care o presupune globalizarea – în care companiile își pierd clasica identitate națională, este avantajoasă pentru țara noastră în condițiile unei forțe de muncă înalt calificate și mai ieftine.
O economie deschisă absoarbe mai rapid și este afectată profund de șocurile externe, iar structurile de securitate internă sunt expuse fenomenelor de crimă organizată. Cu toate acestea, țara noastră nu se poate apăra de valul globalizării, închizându-se în sine, ci trebuie să se ghideze după deviza Clubului de la Roma: „gândește global și acționează local”. Este important ca Moldova să-și deschidă treptat economia față de structurile continentale și internaționale, dar în același timp să-și dezvolte instituțiile pentru a fi pregătită să facă față unor crize.
Pentru dezvoltarea economică durabilă a țării noastre, consider foarte importantă realizarea tuturor prevederilor stipulate în Acordul de Asociere UE – Republica Moldova și aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.
3.2. Compania “Global Power Intelligence” – una din verigile globalizării. Studiu de caz
Secolul XX a adus cele mai mari descoperiri științifice, însă probabil cel mai mare eveniment a fost apariția Internetului, care în timp scurt s-a răspîndit în toată lumea, devenind un element indispensabil pentru tot mai mulți oameni. Spre deosebire de alte tehnologii ca: tranzistorul, circuitul integrat, calculatorul, care țin în primul rând de iscusința oamenilor de știință, dezvoltarea Internetului a depins în primul rând de oameni, fapt pentru care, Internetul mai este numit un fenomen social, datorită participării oamenilor.
Odată cu dezvoltarea rețelei globale s-a constatat o creștere sporită a globalizării, deoarece Internetul este factorul care realizează legături neținând cont de hotare și distanțe. Numărul utilizatorilor global de Internet a crescut de la 394 milioane persoane, în anul 2000, la 1561 milioane în 2008, iar în prezent a atins cifra de 2923 milioane [3.23]. Creșterea medie a numărului de utilizatori a fost de 180 milioane persoane pe an, iar în prezent circa 40% din populația lumii are acces la Internet [3.14].
Numărul utilizatorilor de Internet din Moldova a fost, de asemenea, în continuă creștere. Biroul de Audit al Tirajelor și Internetului (BATI) din Republica Moldova, a raportat, în decembrie 2014 o creștere de 8% a numărului de utilizatori de Internet, comparativ cu aceeași lună a anului 2012 [3.1]. BATI menționează de asemnea o creștere a frecvenței cumpărăturilor online și numărul celor care se conectează la Internet prin intermediul dispozitivelor mobile. În luna decembrie 2012, Republica Moldova avea 1,61 milioane de utilizatori de Internet, iar doi ani mai tîziu, numărul acestora a crescut pînă la 1,74 milioane persoane, ceea ce reprezintă circa 50% din populația țării, dintre care, 45% sunt utilizatori din Chișinău.
Despre progresele țării noastre în edificarea societății informaționale (cel de al șaselea țel al obiectivului de crearea a parteneriatelor globale pentru dezvoltare) se scrie și în Raportul cu privire la Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Succesele realizării acestui scop în Republica Moldova sunt reprezentate în tabelul 3.4.
Se poate observa, conform tabelului 3.1, că toți indicatorii au fost în creștere, cele mai mari creșteri fiind înregistrate de indicatorul de măsurare a nivelului de penetrare a telefoniei mobile care a crescut de la 37,8 la 100 de locuitori în anul 2006 la 114,6 la 100 de locuitori în anul 2012. Nivelul de penetrare a utilizatorilor de Internet s-a dublat din anul 2006 pînă în 2012, având tendință de creștere cu ritm rapid.
Tabelul 3.4
Indicatori de monitorizare a progreselor Republicii Moldova în edificarea
societății informaționale
Sursa: Raport cu privire la Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, Chișinău 2013 [3.21]
Compania „Global Power Intelligence” este una din entitățile economice care activează în domeniul tehnologiilor informaționale (IT) în Republica Moldova. Mi-am propus să analizez în ce măsură globalizarea economică a influiențat dezvoltarea firmei și cum contribuie firma la expansiunea și dezvoltarea fenomenului globalizării.
„Global Power Intelligence” a fost fondată în Republica Moldova la 09.11.2006, primind statulul de Întreprindere Mixtă, moldo-americană, cu participarea fondatorului american de 30%. În anul 2009, compania și-a extins activitatea pe piața din Statele Unite ale Americii, înregistrînd compania GPI Holding LLC în statul Oregon. La 22 iunie 2012 – cota parte de 30% a fondatorului american a fost cumpărată de către fondatorii autohtoni, compania pierzînd statutul de întreprindere mixtă, și devenind societate cu răspundere limitată. În luna noiembrie a anului 2012 compania și-a extins activitatea pe piața din Rusia, înregistrînd compania “Global Web Consulting” OOO la Moscova, iar în anul 2013, compania “GPI Technologies” a fost înregistrată în Marea Britanie, cu sediul la Londra.
Ca domeniu de bază de activitate compania prestează servicii informatice clienților originari din peste 10 țări. Activitatea de prestare a serviciilor informatice se referă la promovarea produselor și serviciilor diferitor companii sau persoane fizice. În sarcinile de bază ale companiei intră o gamă largă de servicii după cum urmează [3.29]:
1. Servicii de programare web – care reprezintă ansamblul lucrărilor de creare a funcționalității website-urilor, aplicațiilor mobile și a programelor de folosință în interiorul unei entități economice. Aceste servicii includ crearea panelelor de administrare a website-ului, implementarea sistemelor de protecție, crearea formularelor online pentru clienți și a programelor software pentru numărarea vizitatorilor pe website.
2. Web-design – activitatea de realizare a interfeței pentru website-uri, aplicații mobile, programe. Designerii crează conceptul și modul în care va arăta website-ul final. Serviciile de web design includ și crearea și plasarea de bannere și realizarea prezentarilor online.
3. Internet marketing – este utilizarea internetului pentru a disemina informații, de a comunica cu piața, de a promova, de a vinde, de a face promoții online, e-mail marketing. Serviciile Internet marketing includ: SEO (Search Engine Optimization) – optimizarea website-urilor pentru motoarele de căutare; SEM (Search Engine Marketing) – marketing în motoare de căutare; scrierea articolelor, materialelor, textelor publicitare și plasarea lor în mass-media; elaborarea și implementarea campaniilor de publicitate pe internet.
4. Soluții e-commerce – reprezintă serviciile de realizare și dezvoltare a site-urilor E-commerce – pentru vînzări online, dezvoltarea coșului de cumparaturi web, instalarea sistemelor de plăți cu cardul și a altor sisteme de plăți online (Paypal, Authorize.NET, Verisign, Google Checkout).
5. Găzduirea web (Web-hosting) – este un serviciu indispensabil care permite atât companiilor cât și persoanelor fizice să își publice un website pe internet. Serviciile găzduirea web includ: oferirea de suport tehnic; crearea interfeței pentru gestionaea domen-ului; redirecționarea e-mailurilor
6. Crearea aplicațiilor mobile – crearea aplicațiilor mobile pentru dispozitive mobile precum: iPhone, BlackBerry, Windows Mobile, Symbian OS (Nokia) și Palm OS. Cererea pentru crearea aplicațiilor mobile este în continuă creștere.
7. Producție video – este serviciul de editare și distribuire a unui produs finit – videoclip. Aceasta poate include producție de televiziune, productie video comerciale, clipuri video, corporative și evenimente.
În baza analizei ofertei de servicii ale firmei Global Power Intelligence, observăm că nu este necesară prezența fizică a clientului pentru a beneficia de produsele respective. Toate discuțiile referitoare la realizarea lucrărilor au loc între client și managerul de proiecte prin telefon, e-mail sau alte mijloace de comunicare online. Contractele se semnează și se transmit online. Toate ințelegerile în scris au valoare juridică, iar mesajele scrise pe e-mail servesc ca dovezi în instanțele de judecată în Statele Unite. Plățile pentru serviciile oferite se ralizează prin trasfer bancar sau prin sisteme de plăți online: PayPal, Google Checkout, Web Money.
Înlăturarea barierelor de hotare și distanțe a permis companiei să colaboreze cu clienți din multiple țări, pentru diferite scopuri. Structura proiectelor realizate după țara de origine a clienților este ilustrată în figura 3.4.
Sursa: Elaborat de autor în baza documentelor interne ale Global Power Intelligence
Figura 3.4. Structura proiectelor realizate de ”Global Power Intelligence”,
după țara de origine a clienților, %
Se poate observa, conform figurii 3.4, că cele mai multe cereri sunt din partea clienților de origine americană, în mărime de 67%. Clienții din statele membre UE au o pondere de 20% din total, dintre care 11% revin proiectelor britanice. Lucrările efectuare pentru piața din Republica Moldova au o pondere de doar 7% din total, iar pentru cea din Rusia – de 6% din total. Arealul diversificat de prestare a serviciilor firmei este o altă trasătură a globalizarii de care beneficiază firma.
Pînă în prezent ”Global Power Intelligence” a realizat peste 300 de proiecte pentru persoane fizice și persoane juridice, care activează în diferite ramuri ale economiei. Dintre clienții persoane juridice, cele mai multe sunt companiile mici și mijlocii și într-o proporție mai mică companiile mari. Totuși, cele mai multe cereri vin din partea persoanelor care doresc să își dezvolte și să își promoveze propriile afacerile prin întermediul website-ului și să-și facă oferta cunoscută unui număr nelimitat de potențiali clienți.
”Global Power Intelligence” a oferit serviciile sale și unor instituții publice și organizații non-profit din SUA și Republica Moldova. Aceasta a prestat serviciile sale pentru Departamentul de Stat Hawai (http://www.oha.org/); Departamentul de Sănătate Hawai (http://health.hawaii.gov/tobacco/); Organizația Non-profit Goodwill din orașul Danver, statul Colorado (http://www.goodwilldenver.org/); Consiliul Americanilor din Asia Pacifică (http://capa-mi.org/). De asemenea ”Global Power Intelligence” a realizat un proiect pentru Banca Națională din Moldova (http://faranumerar.md/), pentru Organizația Non-Guvernamentală ”Asociația Orbilor din Moldova” (http://advocacy.md/); a prestat servicii informatice Camerei de Comerț Moldo-Americană.
Promovarea serviciilor companiei se face prin intermediul internetului. Compania “Global Power Intelligence” are un website (www.gpiholding.com) bine organizat, care cuprinde toate elementele ofertei sale, datele de contact și portofoliul cu toate lucrările realizate, astfel încât, vizitatorii pot vedea diversitatea, complexitatea și calitatea acestora. De asemenea website-ul este bine poziționat în motoarele de căutare, fiind mereu actualizat cu informație nouă.
Pricipala metodă de promovare a serviciilor companiei este plasarea anunțurilor despre prestarea serviciilor pe mai multe website-uri de specialitate din SUA, Uniunea Europeană, Rusia, precum: www.searchsight.com, www.topdesignfirms.com www.craigslist.com, www.yellowpages.com, www.searchsight.com. Posibilitatea plasării anunțurilor pe aceste website-uri vorbește despre o oportunitate unică și avantajoasă pentru firma analizată care a apărut doar după dezvoltarea globalizării.
Managerii de proiecte de asemenea aplica la diverse cereri de prestare a serviciilor de programare plasate de alte persoane fizice sau juridice pe website-urile menționate mai sus. Dacă cererea clienților coincide cu serviciile care le oferă compania, atunci managerul aplică la aceste anunțuri, oferind mai multe informații despre companie.
O altă metodă de promovare a serviciilor companiei se realizează prin intermediul întîlnirilor de networking organizate de Camera de Comerț Moldo-Americană, din care face parte și compania citată, unde se întîlnesc și fac schimb de informații managerii și directorii a mai mult de 100 de companii de diferite mărimi din Republica Moldova și companii multinaționale.
Compania “Global Power Intelligence” are 15 angajați cu normă de muncă întreagă. Aceasta de asemenea colaborează cu alți 10 specialiști prin cumul, rezidenți atît din Republica Moldova, cît și din Belarus, Ucraina și Vietnam. Serviciile acestor specialiști sunt solicitate atunci cînd volumele de muncă sunt mari și specialiștii angajați nu reușesc să realizeze toate sarcinile. În domeniul IT activează o echipă de profesioniști în domeniul programării, design-ului, marketingului și dezvoltării serviciilor web, 2 manageri de proiecte și un manager de resurse umane. Una din cerințele obligatorii pentru angajare este vorbirea fluentă a limbii engleze întrucît aceasta este intens utilizată în realizarea sarcinilor și intermedierea discuțiilor dintre clienți – care oferă indicații și descriere a produsului ce doresc să îl obțină, și programiștii care nemijlocit realizează produsul dorit. Cerința cunoașterii limbii engleze este o vădită constatare a proceselor de globalizare, întrucât această limbă este considerată una internațională.
Volumul serviciilor prestate de Global Power Intelligence a fost în continuă creștere de la perioada înființării sale pînă în prezent. Această creștere se datorează majorării numărului de utilizatori de Internet, dezvoltării și răspîndirii dispozitivelor mobile. Despre creșterea exportului de servicii IT din Moldova scrie și Raportului privind competitivitatea industriei și serviciilor din sectorul tehnologiei informației din țara noastră, prezentat de către experții International Data Corporation (IDC) [3.12]. Conform acestui raport, în ultimii zece ani, valoarea exportului de servicii IT din Moldova către alte piețe a crescut foarte mult. Astfel, în 2013 exportul de servicii IT a totalizat 57 milioane de dolari, iar către anul 2018 se așteaptă o dublare a valorii livrărilor, până la 110 milioane dolari.
Din totalul exporturilor realizate de țara noastră, 2,3% sunt exporturi de servicii IT, reprezentînd 71.6% din totalul serviciilor exportate – o cifră bună în comparație cu alte țări. Principalele destinații pentru exportul de servicii IT sunt Germania, Suedia, Irlanda, Polonia, Ungaria, România, Republica Cehă și SUA. Pe piața internă, cei mai mari jucători sunt companii locale, pentru că cele internaționale preferă să intre pe piețe mai mari decât cea a Republicii Moldova.
Compania ”Global Power Intelligence”, localizată în Republica Moldova, este atractivă pentru clienții străini datorită forței de muncă mai ieftine decît în statele dezvoltate și mai calificată decît în alte state în curs de dezvoltare (de exemplu: India). 6% din total absolvenților se pot califica pentru industria IT în fiecare an.
De asemenea, țara noastră are acces la diferite sisteme de plăți online (PayPal, Web Money, Google Checkout) precum și alte sisteme de plăți bancare internaționale.
Un alt avantaj este faptul că moldovenii cunosc mai multe limbi străine, în ultimii ani sporind ponderea vorbitorilor de engleză, iar ponderea vorbitorilor de franceză și rusă continuă să fie mare. Totodată, cultura Republicii Moldova îi permite să fie aproape atât de țările Uniunii Europene, cât și de cele CSI. De asemenea sunt binevenite regimul de impozitare foarte atractiv în comparație cu alte state, viteza mare a internetului, dar și costurile reduse pentru a lansa o afacere.
Un factor determinant în creșterea exportului de servicii IT din Republica Moldova este infrastructura. Directorul IDC România susține că orice companie dorește să dezvolte servicii IT în țările care au o infrastructură bună și că Moldova se situează excelent din acest punct de vedere, mai ales dacă vorbim de infrastructura de comunicații. Un avantaj important este accesul facil la internet.
Autoritățile din Republica Moldova consideră că țara noastră trebuie să devină o destinație competitivă pentru serviciile și produsele IT, iar industria IT să devină o industrie de perspectivă pentru țara noastră. Ministrul în exercițiu al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip, consideră IT-ul este una dintre puținele industrii care poate asigura o dezvoltare economică sustenabilă a țării noastre.
Una din inițiativele care au fost lansate pentru dezvoltarea sectorului IT în Republica Moldova este Proiectul strategiei de sporire a competitivității industriei IT pe anii 2014-2020, care se axează pe factori critici pentru sector: mediul de afaceri, capitalul uman, dar și promovarea țării ca destinație favorabilă pentru businessul IT. Rezultatele care se urmăresc a se obține în urma implementării acestui proiect sunt reprezentate în tabelul 3.5.
Tabelul 3.5
Rezultatele scontate și indicatorii de progres ai Strategiei de sporire a competitivității industriei IT pe anii 2014-2020
Sursa: Strategia de creștere a competitivității industriei tehnologiei informației pe anii 2014-2020 [3.11]
Compania Global Power Intelligence de asemenea intenționează să se dezvolte, să angajeze mai multi specialiști în domeniu. Entitatea dorește să deschidă oficii de vînzări în SUA, Marea Britanie, Rusia, Elveția, Germania, Italia, Norvegia și să devină o companie multinațională cu un rol important în sectorul IT.
Compania analizată reprezintă una din multiplele verigi ale globalizării care, pe de o parte, contribuie la dezvoltarea acestui fenomen, iar pe de alta parte, beneficiază de pe seama lui. Entitatea în cauză nu ar fi existat sau nu s-ar fi dezvoltat în acest domeniu dacă nu se dezvolta fenomenul globalizării. Acestă constatare se explică prin faptul că cererea internă pentru servicii informatice este foarte mică comparativ cu oferta care este pe această piață în țara noastră.
Toate barierele care acum două decenii în urmă nu permiteau prestarea acestor servicii la distanță au fost înlăturate, creând premize favorabile dezvoltării globalizării economice. Barierele legate de hotare și distanță au fost transformate în posibilități de dezvoltare, de reducere a cheltuielilor, de creștere a profiturilor, de realizare a schimbului cultural. Întreaga activitate a acestei companii este o confirmare a posibilității transformării anumitor oportunități în profituri reale datorită utilizării eficiente a părților pozitive ale procesului de globalizare.
CONCLUZII
În urma analizei globalizării ca fenomen economic contemporan am ajuns la concluzia că globalizarea a devenit astăzi un fenomen obiectiv prin amploarea și evoluția sa, fără precedent în istoria universală. Criticată de unii, încurajată de alții, globalizarea continuă să se dezvolte luând noi forme și dimensiuni.
Deși părerile privitor la ceea ce este globalizarea sunt foarte variate, făcând o sinteză la multitudinea de definiții, pot spune că aceasta reprezintă procesul deosebit de complex și dinamic al creșterii interdependențelor dintre statele lumii, ca rezultat al extinderii și adâncirii legăturilor transnaționale din diferite sfere ale vieții economice, politice, sociale și culturale, având ca și efect imediat faptul că problemele se transformă din naționale în globale, presupunând astfel și o rezolvare globală în detrimentul celei naționale.
Acest proces atât de controversat constă, în esență, în integrarea mai puternică a țărilor și a populațiilor acestora ca urmare a reducerii semnificative a costurilor de transport și comunicare și a eliminării barierelor artificiale din calea circulației bunurilor, serviciilor, capitalului, cunoștințelor și a oamenilor între state.
Cu toate că globalizarea economică reprezintă dimensiunea fundamentală a acestui fenomen, pe parcursul ultimelor decenii, globalizarea a cuprins mai multe domenii, astfel încât, astăzi putem vorbi și despre alte dimensiuni: politică, juridică, tehnologică, socio-culturală, etico-religioasă, ecologică și militară.
Procesul de globalizare este o realitate care în condițiile dezvoltării științifice și tehnologice din prezent este probabil de neoprit, ireversibilă și inevitabilă. Orice stat care-și dorește anticiparea problemelor și pregătirea pentru reușite în viitor, trebuie să acționeze corespunzător încât să beneficieze de pe urma globalizării. Țările slab dezvoltate vor avea de câștigat de pe urma globalizării în măsura în care vor fi capabile să se adapteze la schimbările economice internaționale.
Companiile multinaționale sunt considerate niște motoare reale ale globalizării și generatoare de creștere economică prin punerea în mișcare a capitalului, a cercetării științifice și tehnologice, a capacității manageriale și organizatorice, a forței de muncă, devenind cei mai importanți agenți economici de pe glob. Dezvoltarea corporațiilor a fost influințată, în special, de sporirea fluxurilor de investiții străine directe.
O importanță deosebită în intensificarea procesului de globalizare o au și instituțiile internaționale care promoveză politici globaliste, creând cadrul legal necesar dezvoltării acestui fenomen în domeniul economic, social, cultural, militar. Cele mai impotante organizații în acest sens sunt ONU și instituțiile sale (FMI, BM, OMC, OCDE și altele), OSCE, Clubul de la Roma și UE.
În pofida intențiilor bune ale FMI (garantarea stabilității financiare, facilitarea comerțului internațional, stabilizarea economică și combaterea sărăciei), această instituție este adesea criticată că ar servi scopurilor țărilor bogate, defavorizând și mai mult țările sărace beneficiare a creditelor. Politicile structurale de ajustare promovate de FMI și Banca Mondială asigură rambursarea datoriilor prin solicitarea țărilor de a reduce cheltuielile pentru educație și sănătate, eliminarea subvențiilor alimentare și de transport, devalorizarea monedei naționale pentru a face exporturile mai ieftine, privatizarea activelor la nivel național și înghețarea salariilor. Astfel de măsuri de austeritate duc la adîncirea sărăciei, reducerea capacitatății țărilor de a dezvolta economii puternice și permite corporațiile multinaționale de exploata lucrătorii și mediul.
Consider că membralitatea unei țări la o grupare integraționistă contribuie la dezvoltarea ei, dar și la pregărirea ei pentru integrarea în economia globală. Dacă este să vorbim despre țările membre ale UE, acestea au dezvoltat relații economice atît cu țările membre cât și cu statele din afara UE. Spre deosebire de UE, Republica Moldova are mult mai puține relații externe, fiind și mai puțin integrată în economia globală.
În urma analizei indexului globalizării pot spune că acesta s-a dezvoltat cu un ritm rapid în special în ultimele două decenii. Deși acest index cuprinde în calculul său indicatorii globalizării economice, politice și sociale, totuși indicatorul globalizării economice înregistrează cele mai înalte valori, ceea ce vorbește despre faptul că globalizarea este întîi de toate un fenomen economic contemporan, impulsionînd dezvoltarea ei și în alte direcții.
Este important să se protejeze acele sectoare ale economiei care nu pot face față concurenței cu produse și servicii importate din alte state la un preț mai mic decît producția autohtonă. Aceasta se poate realiza prin introducerea taxelor de import, oferirea subvențiilor antreprenorilor, oferirea ajutoarelor pentru companiile autohtone în procurarea utilajelor de producție performante și cu un randament înalt.
Un domeniu cu perspectivă de dezvoltare este ramura tehnologiilor informaționale, în care activează și compania ”Global Power Intelligence”. Firma analizată reprezintă una din multiplele verigi ale globalizării care, pe de o parte, contribuie la dezvoltarea acestui fenomen, iar pe de alta parte, beneficiază de pe seama lui, reprezentînd procesul de globalizare. Domeniul IT este una dintre puținele industrii care poate asigura o dezvoltare economică sustenabilă a țării noastre.
Dată fiind complexitatea fenomenului globalizării, există o dispersie de opinii referitor la efectele sale. În ultimul timp dezbaterile în jurul acestui subiect au căpătat accente polemice, argumentele în favoarea globalizării intersectându-se cu criticile dure și complet opuse.
Consider că cele mai multe avantaje de pe urma globalizării le au țările dezvoltate în care își au originea cele mai multe corporații transnaționale. Acestea din urmă beneficiază de forță de muncă mai ieftină în țările în curs de dezvoltare și de impotul de materii prime la costuri mai reduse decît în țara de origine.
Deși avantajele economice înclină mai mult spre țările dezvoltate, nu pot fi trecute cu vederea beneficiile globalizării pentru țările în curs de dezvoltare. Acestea din urmă beneficiază de pe urma investițiilor străine directe, a fluxurilor de capital a inovațiilor și tehnologiilor noi. Toate acestea contribuie la dezvoltarea unor noi ramuri ale economiei și sunt create noi locruri de muncă.
Cele mai importante efecte negative ale fenomenului globalizării sunt migrația forței de muncă, accentuat în special de exodul de intelecte în defavoarea țărilor în curs de dezvoltare, creșterea șomajului în țările dezvoltate, desființarea națiunii și statului național, specializarea unor state în activități de producție generatoare de poluare și care necesită un consum mare de muncă, materii prime și energie.
Fără îndoială orice fenomen are atît aspecte pozitive, cît și aspecte negative. Din acest motiv consider că guvernele tuturor statelor, atît a celor în curs de dezvoltare, cît și celor dezvoltate, trebuie să dea dovadă de capacități manageriale solide și să manifeste integritate pentru a evidenția efectele pozitive ale globalizării pentru popoarele lor și să implementeze metode de protejare împotriva riscurilor acestui fenomen inevitabil și ireversibil.
Globalizarea este un fenomen în care, statele lumii fie se încadrează și continuă să se dezvolte, fie se izolează și stagnează sau slăbesc din punct de vedere economic. În fața aceleiași situații a fost pusă și Republica Moldova, fiind mai degrabă surprinsă de valul globalizării decât pregătită să îi facă față în mod lucid. Țara noastră se află încă în procesul de tranziție de la economia planificată la cea de piață liberă, cu o clasă politică și cu una managerială abia în formare, confruntîndu-se de asemenea cu formarea unui nou cadru instituțional, restructurarea celui existent și crearea unuia flexibil care să poată fi adaptat unei economii funcționale.
Spre deosebire de alte state în curs de dezvoltare, inclusiv statele membre CSI, Republica Moldova nu este foarte atractivă pentru ISD. Printre factorii negativi ce împiedică afluxul de capital străin în țară se numără lipsa de stabilitate necesară, imperfecțiunea bazei legislative și fiscale, neîndeplinirea legilor existente îndreptate spre protecția drepturilor acționarilor, corupția funcționarilor, nivelul slab managerial, injustețea și parțialitatea din sistemul judiciar. Astfel, politica economică externă a Republicii Moldova a favorizat integrarea doar parțială a țării în economia globală, creînd și o dependență unilaterală totală față de instituțiile creditoare internaționale.
Republica Moldova a înregistrat performanțe în atingerea ODM în special în domeniul reducerii sărăciei extreme și a foamei, reducerii mortaliății infantile și creerii partenerialului global pentru dezvoltare. Țara noastră trebuie să facă mai multe progrese în direcția combaterii HIV/SIDA, tuberculozei și a altor maladii, îmbunătățirea sănătății materne și în domeniul promovării egalității de gen și împuternicirea femeilor.
Consider că integrarea activă a Republicii Moldova în economia mondială poate contribui la sporirea eficienței economiei ei. În condițiile progresului tehnico-științific, internaționalizarea vieței economice este o necesitate a dezvoltării durabile. Creșterea eficienței economiei se atinge prin creșterea specializării și cooperării, schimbului internațional de tehnologii. Concurența internațională devine factorul stimulator al progresului tehnic în toate ramurile economiei, deoarece ea contribuie la renovarea continuă a producției fabricate, sporirea calității ei și reducerea cheltuielilor de producție în baza celei mai performante tehnologii.
Fără îndoială, țara noastră nu se poate apăra de valul globalizării, închizându-se în sine, ci trebuie să se ghideze după deviza Clubului de la Roma: „gândește global și acționează local” și să continue să se dezvolte. Este important ca Moldova să-și deschidă treptat economia față de structurile continentale și internaționale, dar în același timp să-și dezvolte instituțiile pentru a fi pregătită să facă față unor potențiale crize.
BIBLIOGRAFIE
I. Manuale, monografii și lucrări didactice:
1.1. ALBROW Martin. The Global Age. State and Society Beyond Modernity. London: Stanford University Press, 1996. 246 p.
1.2. BAKER Dean; EPSTEIN Gerald; POLLIN Robert. Globalization and Progressive Economic Policy. Cambridge: Cambridge University Press, 1998. 532 p.
1.3. BARI Ioan. Globalizarea și probleme globale. București: Editura Economică, 2001. 455p.
1.4. BERGER Suzanne; LESTER Richard. Global Taiwan: Building Competitive Strengths in a New International Economy. New York: M.E. Sharpe, 2005. 344 p.
1.5. CHIROVICI, Eugen Ovidiu. Națiunea virtuală. Eseu despre globalizare. Iași: Editura Polirom, 2001. 144 p.
1.6. COSTEA Carmen; POPESCU Constantin; TAȘNADI Alexandru. Criza e în noi. București: Editura ASE, 2010. 500 p.
1.7. COX Robert William. A perspective on globalization. Princeton: Princeton University Press, 1997. 341 p.
1.8. COYLE Diane. Guvernarea economiei mondiale. București: Editura Antet, 2000. 128 p.
1.9. DANIELS Peter; LEVER William. The Global Economy in Transition. Londra: Editura Longman, 1996. 416 p.
1.10. DUDIAN Monica, HURU Monica, TĂNASE Dumitru, MARINAȘ Iulian, CRĂCIUN Marius, DOBRE Liliana, MOLANESCU Mihaela, PAPUC Gabriela, MOROIANU Chiva-Marilena. Economie. Bucuresti: Editura All Beck, 2005. 308 p.
1.11. DUNNING John Harry. The globalization of business. London: Routledge, 1993. 467 p.
1.12. FLOROIU, Bianca. Companii globale sau companii transnaționale? București: Editura Polirom, 2008. 212 p.
1.13. FRIEDMAN Thomas. Lexus și măslinul. Cum să înțelegem globalizarea. București: Editura Economică, 2000. 518 p.
1.14. HELD David; MCGREW Anthony. Globalization/Anti-Globalization: Beyond the Great Divide. Cambridge: Polity Press, 2007. 283 p.
1.15. HELD David; MCGREW Anthony; GOLDBLATT David; PERRATON Jonathan. Transformări globale. Politică, economie și cultură. Iași: Editura Polirom, 2004. 372 p.
1.16. GIDDENS Anthony. Runaway World: How Globalization is Reshaping Our Lives. London: Profile Books, 2000. 388 p.
1.17. KORTEN David. When Corporations Rule the World. California, SUA: Kumarian Press, 1995. 384 p.
1.18. MAZILU, Anda. Transnaționalele și competitivitate : o perspectiva est-europeană. București: Editura Economică, 1999. 272 p.
1.19. MICHALET, Charles-Albert. Les Multinationales face a la crise. Lausanne: Editura IRM, 1985. 311 p.
1.20. MOORE Karl; LEWIS David. The origins of globalization. New York: Routledge, 2009. 275 p.
1.21. PAPP, Daniel. Contemporary International Relations. SUA: Editura MacMillan, 1991. 560 p.
1.22. POPESCU Ion; BONDREA Aurelian; CONSTANTINESCU Mădălina. Globalizarea – mit și realitate. București: Editura Economică, 2004. 480 p.
1.23. POSTELNICU Gheorghe, POSTELNICU Cătălin. Globalizarea Econimiei. București: Editura Economică, 2000. 336 p.
1.24. RISCHARD Jean Francois. Al doisprezecelea ceas. 20 de probleme globale-20 de ani pentru a le rezolva. București: Editura Millenium Tres, 2004. 288 p.
1.25. SOROS George. Despre globalizare. Iași: Editura Polirom, 2002. 174 p.
1.26. STIGLITZ Joseph. Globalizarea. Speranțe si deziluzii. București: Editura Economică, 2002. 448 p.
II. Articole din ediții periodice:
2.1. FLOROIU Bogdan. Companii globale sau companii transnaționale? În: Tribuna Economică. 2008, nr. 45, p.7-9
2.2. LEVITT Theodore. The Globalization of Markets. În: Harvard Business Review. 1983, nr.61 (mai/iunie), p 92-102.
2.3. MARINESCU, Nicolae. Evoluția companiilor transnaționale. În: Revista Convorbiri Economice. 2002, nr. 21, p. 16
2.4. The world view of multinationals. În: The Economist, 29 ianuarie. 2000. p. 67-68
2.5. VERNON, Raymond. International Investment and International Trade in the Product Cycle. În: Quarterly Journal of Economics. 1966, nr. 38, mai, p.190-207
III. Site-ografia:
3.1. Biroul de Audit al Tirajelor și Internetului // http://www.bati.md/news_ro.html [citat 15.04.15]
3.2. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova // Comerț exterior // http://www.statistica.md/category.php?l=ro&idc=336& [citat 14.04.15]
3.3. Cancelaria de Stat // Direcția generală coordonarea politicilor, asistenței externe și reforma Administrației publice Centrale // Profilul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare // http://www.ncu.moldova.md/pageview.php?l=ro&idc=652&t=/PROFILURILE-PARTENE RILOR-DE-DEZVOLTARE/Banca-Europeana-pentru-Reconstructie-si-Dezvoltare& [citat 19.04.15]
3.4. Centrul de Investigații Strategice și Reforme // Proiectul ”Implementarea Acordului de Parteneriat și Cooperare RM – UE” // Republica Moldova și Uniunea Europeană ca parteneri // http://www.cisr-md.org/pdf/0208%20Republica%20Moldova%20si%20Uniunea%20Europe ana%20ca%20parteneri.pdf [citat 14.04.15]
3.5. Enciclopedie electronică // Drumul mătăsii // http://ro.wikipedia.org/wiki/Drumul_m%C4%83t %C4%83sii [citat 4.04.2015]
3.6. Enciclopedie electronică // Organizații și agenții specializate din cadrul Națiunilor Unite // http://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Na%C8%9Biunilor_Unite#cite_note-44 [citat 4.04.2015]
3.7. Fondul Monetar Internațional, Reprezentanța permanentă în Moldova // Moldova și FMI // http://www.imf.md/imfmoldrom.html [citat 15.04.15]
3.8. Global Exchange – an international human rights organization // Top Ten Reasons to Oppose the IMF // http://www.globalexchange.org/resources/wbimf/oppose [citat 8.04.2015][10]-
3.9. Guvernul Republicii Moldova // Pagina informațională despre integrare europeană // Ce este Acordul de Asociere cu UE // http://gov.md/europa/ro/content/ce-este-acordul-de-asociere-cu-ue [citat 16.04.15]
3.10. KOF Swiss Economic Institute // KOF Index of Globalization 2014 // http://globalization.kof. ethz.ch/query/ [citat 14.04.2015]
3.11. Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor // Proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea Strategiei de creștere a competitivității industriei tehnologiei informației pe anii 2014-2020 // http://www.mtic.gov.md/ro/transparency/proiectul-hotaririi-guvernului-cu-privire-la-aprobarea-strategiei-de-crestere
3.12. Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor // Pavel Filip: Industria IT este de perspectivă și poate asigura creșterea economică // http://www.mtic.gov.md/ro/news/pavel-filip-industria-it-este-de-perspectiva-si-poate-asigura-cresterea-economica
3.13. Organization for Security and Co-operation in Europe // Who we are // http://www.osce.org /who [citat 6.04.2015]
3.14. Population Reference Bureau // World Population Data Sheet 2014 // http://www.prb.org/ Publications/Datasheets/2014/2014-world-population-data-sheet/data-sheet.aspx
3.15. Portal de știri // Anchetă: Stăpînii băncilor din Republica Moldova // http://www.mold-street. co m/?go=news&n=3328 [citat 15.04.15]
3.16. Portal de știri // Argentina, fără FMI, dar cu o creștere economică spectaculoasă și stăpână pe resursele sale naturale // http://jurnalul.ro/stiri/observator/argentina-fara-fmi-dar-cu-o- crestere-economica-spectaculoasa-si-stapana-pe-resursele-sale-naturale-611029.html [citat 8.04.2015]
3.17. Portal de știri // BERD este pregătită să-și mărească participația la Victoriabank până la 50% // http://bancamea.md/news/berd-este-pregatita-sa-si-mareasca-participatia-la-victoria bank-pana-la-50 [citat 15.04.15]
3.18. Portal de știri // CNVM a inregistrat prospectul ofertei tender de vinzare a 19,7% din actiunile Moldova-Agroindbank // http://www.moldova.org/cnvm-a-inregistrat-prospectul-ofertei-tend er-de-vinzare -a-197-din-actiunile-moldova-agroindbank-5837-rom/ [citat 15.04.15]
3.19. Portal de știri // Negociatorii FMI și BM sunt asemănători comisarilor sovietici // http://www.cotidianul.ro/negociatorii-fmi-si-bm-sunt-asemanatori-comisarilor-sovietici-22222 4/ [citat 7.04.2015]
3.20. Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova // Al Treilea Raport Național privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova // http://www.md.undp.org/content /moldova/ro/home/library/mdg/publication_3.html [citat 8.04.2015]
3.21. Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova // Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului // Crearea parteneriatului global pentru dezvoltare // http://www.md.undp.org/ content/moldova/ro/home/mdgoverview/overview/mdg8.html [citat 8.04.2015]
3.22. Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova // Rolul PNUD în realizarea ODM în Moldova // http://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/mdgoverview/ [citat 7.04.2015]
3.23. The Statistics Portal // Number of worldwide internet users from 2000 to 2014 (in millions) // http://www.statista.com/statistics/273018/number-of-internet-users-worldwide/
3.24. The World Bank // GDP (current US$), 1980-2014 // http://data.worldbank.org/indicator/NY. GDP.MKTP.CD?order=wbapi_data_value_2013+wbapi_data_value+wbapi_data_value-last& sort=desc (citat 16.03.2015)
3.25. UNESCO // Introducing UNESCO // http://en.unesco.org/about-us/introducing-unesco [citat 4.04.2015]
3.26. United Nations // Peacekeeping Fact Sheet // http://www.un.org/en/peacekeeping/resources /statistics/factsheet.shtml [citat 4.04.2015]
3.27. United Nations // Purposes and principles // http://www.un.org/en/documents/charter/chapter 1.shtml [citat 2.04.2015]
3.28. United Nations Conference on Trade and Development // World Investment Report 2014 // http://unctad.org/en/Pages/DIAE/World%20Investment%20Report/Annex-Tables.aspx [citat 25.03.2015]
3.29. Website-ul oficial al companiei ”Global Power Intelligence” // http://gpiholding.com/
3.30. World Health Organization // About WHO // http://www.who.int/about/en/ [citat 4.04.2015]
3.31. World Trade Organization // Members and Observers // https://www.wto.org/english/thewto_ e/whatis_e/tif_e/org6_e.htm [citat 4.04.2015]
ANEXE
ANEXA 2.
Indexul general al globalizării și indexul globalizării economice, anul 2014
Sursa: KOF Index of Globalization, 2014 [3.10]
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Globalizarea Fenomen Economic Contemporan (ID: 140684)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.