Globalizarea Economica,argumente Pro Si Contra

CAPITOLUL 2

GLOBALIZAREA ECONOMICĂ, ARGUMENTE PRO ȘI CONTRA

2.1 Instituțiile financiare internaționale și globalizarea

2.1.1 Sistemul monetar internațional de la Bretton Woods

A. Fondul Monetar Internațional

Sistemul monetar internațional de la Bretton Woods, din 1944 a fost conceput ca un ansamblu de norme și tehnici, convenite și acceptate pe baza unor reglementări instituționalizate, menite să coordoneze comportamentul monetar al țărilor în relațiile de plăți și de stingere a angajamentelor reciproce, generate de schimburile comerciale, necomerciale și de mișcările de capital pe plan internațional.

Ansamblul acestor norme de conduită monetară internațională au fost incluse în statutul FMI, organism creat în scopul supravegherii și sprijinirii aplicării de către țările membre a principiilor de funcționare ale sistemului nou creat.

Fondul Monetar Internațional reprezintă una dintre creațiile cele mai importante, ale Acordului de la Bretton Woods care joacă un rol major în lumea contemporană în sprijinul țărilor care se confruntă cu dificultăți în lupta lor de supraviețuire economică și se asigurare a echilibrului balanței de plăți.

FMI a fost creat tocmai pentru a a asigura premize pentru o largă dezvoltate a relațiilor economice internaționale prin facilitarea schimburilor valutare, echilibrarea și armonizarea balanțelor de plăți și în esență stabilitatea cursurilor valutare.

FMI are ca principală funcțiune creditarea temporară a deficitelor balanțelor de plăți pentru țările care se obligă să aplice o politică de redresare economică și valutară, pe termen scurt, prin mijloace de restângere a cererii interne(consumul populației, investițiile agenților economici, cheltuielile statului) sau, ceea ce în vorbirea curentă se exprimă ca politică de austeritate.

În vederea realizării scopurilor sale Fondul Monetar Internațional dispune de instrumente și mijloace specifice.

Resursele de bază ale FMI sunt constituite din aportul țărilor membre, în prezent în număr de 188.

Contribuția țărilor membre se stabilește în cote părți procentuale a căror mărime depinde de potențialul fiecărei țări(cota parte are rolul unor dețineri de acțiuni în ce privește administrarea FMI, respectiv exprimarea voturilor privind deciziile semnificative).

Drepturile speciale de tragere – DST reprezintă o lichiditate internațională creată de FMI.

Potrivit scopului său inițial, DST reprezintă un activ de rezervă pus la dispoziția băncilor centrale naționale de către FMI prin sistemul alocărilor.

Implicit, el reprezintă un mijloc de plată internațională(de regulă între băncile centrale naționale) și servește scopurilor de creștere a lichidității internaționale, de facilitare a comerțului mondial.

DST sunt nerambursabile, iar dimensiunea alocării depinde de nivelul cotei-părți al fiecărei țări la FMI.

DST funcționează ca o monedă de cont a FMI, deci reprezintă o monedă convențională constituită pe principiul coșului de valute,este așadar o monedă-coș.

Valoarea DST-urilor se determină pe baza unui coș de patru valute importante: dolarul american, euro, yenul și lira sterlină.

DST-urile reprezintă un instrument purtător de dobanzi.

Statele membre primesc dobandă pentru DST- urile deținute și plătesc dobandă pentru DST-urile alocate.

Sistemul specific de acordarea creditelor este sistemul tragerilor instituit și promovat de FMI.

Mecanismele de creditare ale FMI care sprijină echilibrarea directă a balanțelor de plăți sunt : tranșele de credit, și șa zisele STAND-BY(primare și suplimentare), mecanismul lărgit de creditare și politica de acces lărgit la credit.

România este membră a FMI din anul 1972, participând cu o cotă de 1030,2 milioane DSTdin care 243,8 milioane DST în aur și valute și 786,4 milioane DST în lei în contul nr. 1 al FMI deschis la BNR. Cota României v-a crește, urmând să ajungă la 1811,4 milioane DST.

Romania deține 11.039 de voturi, reprezentand 0,44% din total.

B. Banca Mondială

Sub denumirea de Banca Mondială funcționează cinci instituții financiare internaționale și anume :

1. Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare – BIRD

(International Bank for Reconstruction and Development)

2. Corporația Financiară Internațională – IFC

(International Finance Corporation)

3. Asociația Internațională de Dezvoltare – IDA

(International Development Association)

4. Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor – MIGA

(Multilateral Investment Guarantee Agency)

5. Centrul Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor – ICSID (International Center for Settlement of Investments Disputes).

Aceste entități funcționează cu obiective distincte bine precizate, dar cu un scop comun creșterea standardului de viață în țările în curs de dezvoltare prin canalizarea resurselor financiare ale țărilor dezvoltate.

2.1.2 Organizația Mondială a Comerțului (World Trade Organization)

Organizația Mondială a Comerțului (WTO) este o organizație internațională care supervizează un număr mare de acorduri care definesc "regulile comerciale" dintre statele membre.

OMC este succesoarea „Acordului general asupra tarifelor și comerțului“ (GATT) și operează în direcția reducerii și abolirii barierelor comerțului internațional.

2. 2 Indicatori ai globalizării economice

Gradul de globalizare al unei țări se măsoară, în primul rând, prin nivelul de deschidere a economiei acesteia față de exterior și prin ponderea comerțului exterior în PIB și mediul investițional.

La baza evaluării nivelului de globalizare al economiei mondiale se află gradul de internaționalizare a acesteia.

Accentuarea integrării economice între națiuni a condus la erodarea diferențelor dintre economiile naționale și la o scădere a autonomiei guvernelor naționale, trend ce nu dă semne că se va opri.

Indiferent dacă suntem sau nu adepții globalizării, exemplele privind dimensiunile și efectele sale le putem vedea în fiecare zi: creșterea volumului operațiunilor efectuate, cuantumul și localizarea investițiilor directe, relocarea afacerilor, oscilațiile piețelor financiare, competițiile economice între state și regiuni.

Comerțul, finanțele, transportul, producția, serviciile, capitalul sunt astăzi părți ale unui întreg care nu mai ține de granițele fizice ale statelor sau ale continentelor.

Creșterea comerțului internațional, superioară creșterii producțiilor naționale, internaționalizarea piețelor financiare, creșterea influenței marilor companii asupra administrațiilor, omogenizarea stilurilor de viață sunt câteva dintre caracteristicile globalizării economice .

O trăsătură caracteristică a comerțului exterior este aceea că a devenit unul dintre factorii determinanți ai creșterii economice.

Eficiența economică a comerțului exterior exprimă totalitatea efectelor economice obținute orin participarea unei țări la diviziunea internațională a muncii,concretizate în aportul la promovarea progresului tehnic, valorificarea superioară a resurselor naturale și folosirea rațională a capacităților de producție.

Cu cât raportul dintre prețurile interne și externe este mai avantajos – adică subunitar la export și supraunitar la import- cu atât se realizează operațiuni de comerț exterior mai eficiente.

Produsul intern brut (PIB) exprimă mărimea valorii adăugate brute a bunurilor economice ajunse în ultimul stadiu al circuitului economic, care au fost produse în interiorul unei țari de către agenții economici autohtoni și străini, într-o anumită perioadă de calcul, de regulă un an.

Formula generală de calcul este:

PIB = CF +FBCF + VS +( E – I)

unde:

CF = consumul final;

FBCF = formarea brută de capital fix;

VS = variația stocurilor;

E = exporturi; I = importuri ;

Averea unei țări nu este determinată de totalitatea câștigurilor, ci de Produsul Intern Brut.

Cele mai bogate țări în funcție de PIB, în ordine crescătoare, conform cifrelor furnizate de Banca Mondială și Fondului Monetar Internațional (FMI) în anul 2012 sunt:

10. Canada

PIB 1.759 trilioane dolari

Capitala: Ottawa

Populație: 34,75 milioane locuitori

PIB per capita: 51.147 dolari

Moneda: CAD (dolar canadian)

În ultimii ani, Canada și-a crescut semnificativ exporturile, mai ales către SUA, Marea Britanie și Japonia.

Piața canadiană are o receptivitate ridicată pentru mărfurile românești.

Cu o stabilitate economică ridicată, inflație și costuri comerciale scăzute, Canada oferă oportunități mari de comerț și investiții firmelor românești în multe sectoare, în special:

· Echipamente, componente și materiale pentru industria de petrol și gaze;

· Tractoare și mașini agricole;

· Turbine și alte echipamente, componente și materiale pentru industria energetică;

· Echipamente și materiale pentru industria de minerit și metalurgică;

9. India

PIB 1.843 trilioane dolari

Capitala: New Delhi

Populație: 1,21 miliarde locuitori

PIB per capita: 1.527 dolari

Moneda: INR (rupia indiană)

India are una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din lume.

Acest lucru se datorează investițiilor business, consumului privat, producției agricole și a sectorului serviciilor.

Valoarea ridicată a unui produs intern brut nu influențează și PIB-ul per locuitor, așa după cum rezultă și din graficele prezentate mai jos.

Din păcate, creșterea explozivă a economiei Indiei nu influențează și PIB-ul per capita , care este de departe cel mai mic din acest clasament.

Motivul este numărul ridicat al locuitorilor, India fiind cea mai populată țară din lume, după China.

Graficul 2.1

Sursa : realizat de autor

Valoarea cifrelor : trilioane dolari

Anul 2012

Graficul 2.2

Sursa : realizat de autor

Valoarea cifrelor : mii dolari

Anul 2012

8. Italia

PIB 2.245 trilioane dolari

Capitala: Roma

Populație: 60,6 milioane locuitori

PIB per capita: 37.046 dolari

Moneda: EUR (euro)

Italia este a patra mare economie din Europa și unul din cei opt membri G8, forumul internațional al guvernelor unor alte state dezvoltate din punct de vedere tehnologic, economic și militar.

Italia este membră a Uniunii Europene, Organizației Mondiale a Comerțului, ONU, NATO, BERD, Organizației pentru Cooperare si Dezvoltare Economică, Organizației pentru Securitate si Cooperare in Europa, FMI, Organizației pentru Alimentație și Agricultură.

7. Brazilia

PIB 2422 trilioane dolari

Capitala Brasilia

Populație 192,37 milioane locuitori

PIB per capita 12.423 dolari

Moneda BRL(real brazilian)

Principala creștere a PIB-ului Braziliei se datorează sectorului serviciilor, agriculturii, mineritului și industriei confecțiilor.

Brazilia are cea mai puternică economie dintre țările sud-americane.

6.Marea Britanie

PIB 2.603 trilioane dolari

Capitala: Londra

Populație: 62,2 milioane locuitori

PIB per capita: 39.459 dolari

Moneda: GBP (lira sterlină)

Marea Britanie înregistrează o creștere medie trimestrială de 0,58% și și-a păstrat PIB-ul ridicat, în ciuda recesiunii care a lovit majoritatea statelor, astfel că are una dintre cele mai stabile economii atât din Europa, cât și din lume.

Cele mai importante venituri ale Marii Britanii vin din industria prelucrătoare (în special din sectorul auto), din sectorul serviciilor și din taxele pe valoarea adăugată pentru exporturi.

Exportul de bunuri: 153,12 miliarde lire sterline (în sem. I 2013, +1,92% față de sem. I 2012)

Importul de bunuri: 204,52 miliarde lire sterline (în sem. I 2013, +0,3% față de sem. I 2013)

Export de servicii: 98,27 miliarde lire sterline (în sem. I 2013, +2,8% față de sem. I 2012)

Import de servicii: 58,95 miliarde lire sterline (în sem. I 2013, -2,2% față de sem. I 2012)

5.Franța

PIB 2.808 trilioane dolari

Capitala: Paris

Populație: 65,8 milioane locuitori

PIB per capita: 44.400 dolari

Moneda: EUR (euro)

Franța a fost, ca și alte state europene, afectată puternic de recesiune în 2008-2009, dar și-a revenit încet începând cu 2010, instituindu-se ca a doua mare forță economică din Europa.

4.Germania

PIB 3.628 trilioane dolari

Capitala: Berlin

Populație: 81,9 milioane locuitori

PIB per capita: 44.555 dolari

Moneda: EUR (euro)

Germania este cea mai importantă forță economică a Europei, recunoscută pe plan mondial pentru industria auto, fiind al doilea mare producător din lume, după Japonia.

Toate produsele germane se bucură de o reputație excelentă, datorită respectului și dedicației cu care sunt executate, ingineria germană fiind între primele trei din lume.

Contribuția sectoarelor economice la formarea PIB (2010):

Servicii 54,0%, Industrie 27,9%, Comerț 17,2%, Agricultura 0,9%.

Rata creșterii economice (2010): 3,6%

Volumul exportului (2010): 952 miliarde Euro, + 18,5 % în raport cu 2009.

Volumul importului (2010): 798 miliarde Euro, + 20,0 % în raport cu 2009.

Volumul exportului în România (2010): 7,43 miliarde Euro, + 16,12% în raport cu anul 2009.

Volumul importului din România (2010): 6,68 miliarde Euro, +18,03% în raport cu anul 2009.

3. Japonia

PIB 5855 trilioane dolari

Capitala Tokyo

Populația 128 milioane locuitori

PIB per capita 45.774 dolari

Moneda JPY(yen japonez)

Japonia este lider mondial al industriei auto, ingineriei robotice și mecanice precum și în domeniul tehnologiei informatice.

2. China

PIB 6.988 trilioane dolari

Capitala Beijing

Populația 1,34 miliarde locuitori

PIB per capita 5.184 dolari

Moneda CNY( yuan Renminbi)

China este al doilea mare importator de bunuri pe plan mondial și cel mai mare exportator din lume.

Produsele chinezești se regăsesc pe toate piețele internaționale la prețuri semnificativ mai mici decât cele locale.

China are o economie cu cea mai rapidă dezvoltare, cu o creștere medie a PIB de nu mai puțin de 2,15 %.

1. Statele Unite ale Americii

PIB 15.094 trilioane dolari

Capitala: Washington D.C.

Populație: 316,668 milioane locuitori

PIB per capita: 50.700 dolari

Moneda: USD (dolar american)

SUA are cel mai ridicat produs intern brut din lume.

Formare PIB : agricultura -1,1%, industrie -19,2%, servicii -79,7%.

Cresterea productiei industriale: 3,2% (in 2012)

Principalii 5 parteneri la export: Canada, Mexic, China, Japonia, Marea Britanie.

Valoarea exporturilor a fost de 1,564 trilioane USD în 2012 iar valoarea importurilor de 2,299 trilioane USD .

Principalii 5 parteneri la import: China, Canada, Mexic, Japonia, Germania

Dimensiunea financiară este de asemenea relevantă în procesul globalizării.

Extinderea portofoliului de servicii financiare și de clienți la scară globală indică tendința creării unei piețe planetare a finanțelor.

Piețele sunt interconectate, iar evenimentele se răsfrâng asupra tuturor actorilor.

Deschiderea sau desființarea sistemelor naționale de control al schimburilor a

fost un element motor al globalizării financiare.

Pe scena globală tranzacțiile financiare sunt capul de afiș în economia profitului. Ele depășesc valoarea comerțului internațional de bunuri și servicii, acest fapt putând volatiliza cu ușurință economii considerate ca fiind stabile.

Riscul sistemic a crescut pe piața financiară, economiile naționale fiind puse astăzi în postura din care pârghiile de acțiune și-au pierdut eficiența.

Un alt aspect al globalizării îl reprezintă schimburile economice fundamentale, cu înțelesul de fluxuri de capital pe diverse piețe naționale care au devenit din ce în ce mai greu de controlat.

Piața mondială este dominată economic de marile corporații transnaționale care, după cum sugerează și numele, transcend granițele naționalului, depășesc și ies de sub autoritatea naționalului.

Nu există sector economic în care marile corporații să nu fie prezente.

Rolul actorilor economici transnaționali în economia globală a crescut considerabil, prin conceptul de companie transnațională referindu-ne la actori globali cu o puternică influență în sfera politică, economică, socială internațională.

Acestea exercită un rol esențial în sectoare specifice ale activității economice printre care):

– sectorul bancar și financiar, în care companiile transnaționale își construiesc adevărate monopoluri la nivel mondial și local;

– comerțul internațional unde companiile transnaționale își impun produsele lor înalt-competitive pe toate piețele naționale; peste 50% din comerțul global cu bunuri este controlat de ele, ca și manipularea nivelurilor de transfer a prețurilor în comerțul intern al agențiilor, filialelor și sucursalelor aceleiași companii;

– nivelul tehnologic prin ISD contribuind la dezvoltarea acestui nivel în statul-gazdă;

– nivelul de dezvoltare economică a statului gazdă, prin contribuția cu resurse financiare, tehnologice, de management, prin crearea de locuri de muncă, prin crearea și dezvoltarea întreprinderilor sau prin retehnologizarea și modernizarea acestora;

– sectorul serviciilor, în special cel hotelier, bancar, de călătorii, al industriei de transport;

– problemele legate de mediu, prin reducerea emisiilor poluante sau prin influențarea adoptării unor legislații mai puțin restrictive față de investițiile poluante;

– introducerea unui tip de management modern, pregătirea personalului, furnizarea de experiență și de know-how;

– domeniul politic, ca o consecință a importanței lor pentru producția și exporturile statului gazdă și al statului de origine.

Finanțele lumii sunt dominate de dolar, euro și de yen și de câteva mari bănci transnaționale.

Aceste mari bănci influențează multe dintre deciziile economice și politice ale lumii și ne afectează mai mult sau mai puțin pe fiecare dintre noi.

Un alt aspect extrem de important vizează domeniul fiscal, posibilitatea controlului asupra finanțelor unei astfel de companii fiind în general redusă.

Astfel este favorizat transferul unor importante sume de bani rezultate din activitățile comerciale, existând chiar și riscul disimulării acestora în scopul sustragerii de la plata obligațiilor datorate statului.

Prin spălarea internațională a banilor s-au impus costuri considerabile economiei mondiale, având drept consecință și deteriorarea operațiunilor eficiente ale economiilor naționale și, prin promovarea unei politici economice mai proaste, coruperea lentă a pieței financiare, reducerea încrederii publice în sistemul financiar internațional și, drept rezultat, reducerea sistemului de creșterea a economiei mondiale.

2. 3 S.U.A leader al globalizării

Globalizarea, din punct de vedere teoretic, oferă cheia spre progres, înseamnă transparență, standarde înalte ale calității, protecția mediului; pentru a sintetiza, înseamnă tot ceea ce contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață la nivel global.

Promotorii procesului de globalizare nu pot fi decât acele state care dispun de mijloacele necesare, reflectate cu pregnanță în nivelul de dezvoltare economică.

Se consideră că globalizarea promovează și protejează interesele acelor state și, îndeosebi, ale Statelor Unite care au fost catalogate a priori, după sfârșitul Războiului Rece, drept singura superputere mondială.

Globalizarea nu aduce de fapt tuturor beneficii și cu atât mai puțin aduce beneficii în egală măsură tuturor statelor.

Nimic nu se întamplă pe glob, care sa nu aibă repercursiuni cât de mici asupra tuturor.

Mai ales în ceea priveste deciziile președintelui SUA, țara care deține rolul unui leader în sistemul globalizării, și desfașurarea forțelor politice de aici, putem spune ca sunt de interes global.

Referindu-se la acest subiect, fostul ministru francez de externe, Hubert Vedrine, făcând o analiză a locului și rolului Franței în era globalizării, arăta:

„Statele Unite sunt ca un pește mare care înoată cu ușurință în apele globalizării și le domină.

Încă o dată, globalizarea nu este împlinirea unui plan american, chiar dacă marile firme americane au sprijinit-o și au profitat cel mai mult de pe urma acesteia.

Este adevărat că SUA au promovat politica ușilor deschise în sectorul comercial, care a fost și politica britanicilor în secolul al XIX-lea.

Americanii obțin cele mai multe avantaje din acest proces de globalizare din mai multe motive: datorită faptului că globalizarea are loc în limba engleză, că globalizarea este concepută în lumina principiilor economice neoliberale, că americanii impun abordarea lor legislativă, financiară și tehnică și că promovează individualismul“ .

Americanizarea vieții cotidiene are loc deoarece , produsele și serviciile care formează gusturile consumatorului sunt de origine americană.

Majoritatea mijloacelor de comunicare sunt deținute de SUA : Microsoft, Google, Yahoo !, Facebook, iar giganți precum Google, eBay, Yahoo!, au fost fondate de imigranți, conform clasamentului Fortune 500.

Mass media americană, Hollywood-ul, reclamele pentru marile branduri americane au influențe puternice pe tot globul.

Majoritatea sistemelor mcdonaldizate sunt creații americane exportate în restul lumii, „globalizarea are în mod limpede o față americană: are urechile lui Mickey Mouse, mănâncă Big Mac, bea Coca-Cola sau Pepsi și folosește un laptop IBM sau Apple, utilizând Windows 98 …

Harta corporațiilor cu cele mai mari venituri din SUA

Sursa : https://www.google.ro/search.sua+harta

Scriitorul futurolog american Alvin Toffler spunea că ,, puterea vine de la bani, arme sau inteligență ,,iar Statele Unite le înglobează pe toate.

În ciuda războaielor, a atacurilor teroriste sau a recesiunii, SUA rămâne cea mai mare putere a lumii, mai ales datorită faptului că aici își au sediul cele mai mari și cele mai bogate companii din lume.

SUA concurează cu Canada, Australia, Marea Britanie,Franța și Germania pentru atragerea personalului înalt calificat, mai ales în domeniul tehnico-științific, fenomen cunoscut sub numele de exodul intelectualilor sau brain drain.

Exodul intelectualilor, numit și drenare a inteligenței, exod al creierelor, export al creierelor, scurgerea inteligenței (în engleză brain drain) este o expresie folosită pentru a desemna emigrarea masivă a unor grupuri de intelectuali sau de persoane bine pregătite profesional dintr-o anumită țară.

Motivele pot fi variate pentru țara de emigrare, mediul social (lipsa oportunităților, instabilitate politică, criză economică, riscuri de sănătate, persecuție religioasă, etc.) fiind unul dintre motive.

Pentru țara țintă pentru imigrare printre motive se pot enumera: oportunități materiale, oportunități de afirmare în carieră, libertate, stabilitate politică, standard de viață ridicat, libertate religioasă, etc.

Statele Unite ale Americii sunt membre ale următoarelor organisme internaționale:

• Organizația Națiunilor Unite (ONU);

• Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID.);

• Agenția Internațională pentru Energia Atomică (AIEA.);

• Banca Mondială (W.B.)

• Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD);

• Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO);

• Fondul Internațional de Dezvoltare Agricolă (FIDA);

• Fondul Monetar Internațional (FMI);

• Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT.), respectiv OMC.;

• Organizația Interguvernamentală Consultativă a Navigației Maritime (IMCO);

• Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI);

• Organizația Internațională a Muncii (OIM);

• Organizatia Mondiala a Vamilor (OMV)

• Organizația Meteorologică Mondială (OMM);

• Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI);

• Organizația Mondială a Sănătății (OMS);

• Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT);

• Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO);

• Uniunea Poștală Universală (UPU);

• Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE);

• Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD);

• Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI);

• Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD);

• Cooperarea Economica Asia-Pacific (CEAP);

• Alte circa 90 de organizații internaționale în cadrul cărora desfășoară o activitate susținută, reprezentativă și cu o mare putere de influență.

2. 3 Globalizarea și mediul inconjurător

Era pe care a parcurs-o omenirea până în prezent este aceea a unei economii mondiale neviabile din punctul de vedere al mediului ambiant, bazată pe fenomene de creștere nelimitată.

Noua eră în care va trebui să intre omenirea va avea ca numitor comun o singură idee fundamentală : satisfacerea nevoilor generațiilor actuale fără a compromite potențialul viitoarelor generații de a-și satisface nevoile lor.

Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul „Viitorul nostru comun”, cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland: „dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.

Plasând ființa umană în centrul priorităților, dezvoltarea durabilă reprezintă un mijloc pentru a umaniza progresul tehnic și economic pentru a-i distribui cât mai echitabil efectele asupra generațiilor care coexistă și se succed.

Astfel, în 1992, are loc la Rio de Janeiro „€œSummit-ul Pamântului”, la care au participat reprezentanți din aproximativ 170 de state.

În urma întâlnirii, au fost adoptate mai multe convenții, referitoare la schimbările de climă (reducerea emisiilor de metan și dioxid de carbon), diversitatea biologică (conservarea speciilor) și stoparea defrișărilor masive.

De asemenea, s-a stabilit un plan de susținere a dezvoltării durabile, Agenda 21.

La 10 ani de la Conferința de la Rio, în 2002, a avut loc, la Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea durabilă.

Locul și rolul important al factorului ecologic între determinantele creșterii economice durabile sunt puse în evidență de către doi membrii proeminenți ai Clubului de la Roma, A.King și B.Schneider .

Aceștia relevând caracterul global și actualitatea factorului global, de mediu consideră că altădată pericolul nuclear era pe primul plan, apoi în centrul atenției a intrat exploxia demografică, în prezent locul lor a fost luat de problemele mediului.

2.4 Argumente pro și contra globalizării

Globalizarea este o șansă pentru creșterea economică a țărilor sărace și a celor cu o economie în tranziție.

Ca urmare a globalizării, țările dezvoltate exportă nu numai capital și locuri de muncă, ci și tehnologii noi și standarde de muncă mai înalte.

Drept urmare, fenomenele globalizării și integrării implică renunțarea de către statele membre la o parte din atributele lor suverane, unul din fundamentele dreptului internațional.

Reconsiderarea principiilor democratice, a dreptului de proprietate, a principiilor și regulilor de drept internațional se impune ca o necesitate stringentă. astfel, indiferent de schimbările ce se vor impune și în domeniul comerțului, principiile de bază de politica comercială vor rămâne valabile încă multa vreme, cu toate progresele tehnologice ce se vor realiza.

În economia de piața globalizată vor rămâne valabile principiile promovării, susținerii și protejării intereselor individuale și/sau de grup.

Oamenii politici își îndreaptă atenția spre noua ordine mondială-economică, financiară, militară și ecologică. n momentul de față există atât o viziune optimistă asupra mondializării, cât și un pesimism generat de riscurile politice ale fenomenului.

Pentru țările sărace și cu o economie în tranziție, globalizarea devine o șansă, deoarece investitorii străini sunt atrași să-și transfere capitalurile în țări cu forța de muncă mai ieftină.

Globalizarea implică riscul ca politicul să fie dominat de economic. Factorul politic, prin tradiție decizional, teritorial, este trecut în umbra de puterea reprezentată de oamenii de afaceri, de finanțiști și bancheri. Este necesar un cadru politic global pentru economia globală, similar cadrului politic creat de statul național pentru economia națională.

Organizația Națiunilor Unite urmărește înfăptuirea unui program care vizează reducerea decalajelor și combaterea sărăciei.

Rezultatul eforturilor depuse timp de trei decenii nu este reducerea, ci adâncirea acestor decalaje.

Oamenii politici trebuie să insiste pe capacitatea politicului de a acționa la nivel național și internațional, astfel încât globalizarea să nu însemne doar crearea de piețe mai mari, iar economicul să nu fie separat de sfera politicului și de sfera socialului.

Evoluția contemporană demonstrează că fenomenul globalizării trebuie construit politic. Pe lângă reglementările care să faciliteze expansiunea piețelor globale trebuie obținut sprijin politic pentru realizarea obiectivelor rămase în urmă – în special cele sociale și ecologice.

Liberalismul, ca motor al globalizării, își implementează mecanismele la scară planetară.

În noul mileniu accentul este pus nu pe tradiție și conservarea entității naționale, ci pe progresii și globalizare. Din acest motiv, procesul de integrare regională impune constrângeri semnificative ale politicilor în domeniul economic, financiar-bancar, comercial și social la nivel național.

Recuperarea autonomiei politicului are ca scop îndeplinirea menirii politicului de a reprezenta interesul general și nu interese înguste.

Guvernarea în această perioadă de tranziție la lumea globală este dificilă; pe de o parte, la nivel național guvernele au obligația de a-și întări autoritatea pentru ca statele să asigure binele cetățenilor, iar pe de altă parte statele trebuie să-și realizeze rolul dual care deriva din imperativele globalizării.

Există o tendința simplificatoare, în epoca mondializării, ca statul să fie considerat un adversar, o piedică în calea globalizării.

Statul național rămâne, totuși, din punct de vedere politic, principala modalitate care permite exercitarea democrației, în caz contrar, cetățenii fiind reduși la dimensiunea de simpli consumatori.

Statele-națiuni nu se pot sustrage responsabilității lor; în interiorul fiecărei țări este nevoie de un stat puternic, pentru ca guvernarea să asigure protecția cetățenilor. Societățile civile trebuie să-și găsească echilibrul între libertatea privată și responsabilitatea publică, între eficienta piețelor și solidaritatea socială.

Guvernarea constituțională presupune separarea puterilor, autoritatea legii și exercitarea puterii prin executiv.

Ca reacție la problemele globalizării, numeroase state optează pentru asociere, aceasta fiind o modalitate de a se apăra de efectele negative ale globalizării.

Tranziția spre un nou stadiu de civilizație prezintă și consecințe contradictorii. Este vorba de o agravare a decalajelor existente în lumea de azi între țările bogate și țările sărace, pentru ca promovarea noilor infrastructuri, a noilor tehnologii ce caracterizează societatea postindustrială, presupune resurse enorme.

Ori, țările sărace nu dispun de aceste resurse.

O analiză atentă evidențiază efectele negative ale globalizării și anume:

• distruge politica.

Dispariția politicii ca instanța autonomă și absorbirea sa în economic face să reapară starea de război a tuturor contra tuturor, competiția și concurența, legea economică devine „ipso facto”, legea politicii;

• distruge statul-națiune și golește politica de substanța sa, ea face să apese amenințări enorme la adresa mediului, corupe etica și distruge culturile;

• distruge etica.

Pretinsa deontologie a afacerilor și etica pieței sunt „mituri”, întrucât înșelătoria este regula și onestitatea excepția.

Orice lovitura este folosită când în joc este vorba de bani: dumpingul, manipularea preturilor, spionajul industrial, utilizarea paradisurilor fiscale, ofertele publice de cumpărare etc.

• distruge cultura.

Imperialismul economic și imperialismul economiei care caracterizează modernitatea, au redus cultura la folclor.

Occidentul înlocuiește în interiorul său cultura printr-o mecanică care funcționează la excluderea și nu la integrarea membrilor săi.

Integrarea abstractă a umanității în tehnocosmos prin piața mondială și concurența generalizată, se face cu prețul desocializării concrete, descompunerii legăturii sociale, în ciuda mitului „mâinii invizibile”.

Aceasta descompunere socială și politică corespunde deculturalizării.

În lipsa unei recunoașteri și a unei legitimări necesare, cultura refulează peste tot, distingându-se două forme ale acestei refulări: explozia identitară și creșterea integrismului religios, cu consecințe grave în planul securității, democrației și prosperității generale.

Globalizarea mărește prăpastia dintre bogați si săraci, inegalitățile sociale și discriminările, se regăsesc chiar în interiorul societăților democratice avansate.

Între aspectele negative ale globalizării, se evidențiază ca impact, instabilitatea economică din cauza importurilor mai ieftine din țările industrializate în cele rămase în urmă, în condițiile liberalizării piețelor, dezordinile financiare ca urmare a activităților speculative, ori concedierile masive de personal, consecință a fuziunilor marilor corporații industriale. În fapt, toate aceste aspecte sunt reflectarea unui mod greșit de a concepe sau înțelege globalizarea, potrivit căreia planeta este o uriașă piață, dereglementată (adică din care au dispărut orice reglementari), în care bunurile pot circula și pot fi schimbate, fără nici un fel de opreliști, ignorând orice dimensiune socială, teritorială sau etică.

Sintetizând cele de mai sus putem spune că avantajele globalizării economice sunt următoarele :

– internaționalizarea producției datorită firmelor cu activitate globală;

– asimilarea rapidă a noilor tehnologii;

– privatizarea capătă proporții mondiale;

-telecomunicațiile elimină distanțele și apropie fizic oamenii și asigură conștientizarea problemelor globale;

– piețele financiare și comerciale trec în faza de integrare a activității și funcționării lor;

– încurajarea reformelor politice și economice;

– întărirea dorinței oamenilor de a trăi într-un sistem guvernat de lege și prin lege;

– stimularea integrării;

– reducerea probabilității războiului și a recurgerii la utilizarea forței militare;

– îmbogățirea culturală prin simbioză și convergență etc.

Dezavantajele globalizarii ar fi :

– fragmentarea și slăbirea coeziunii sociale;

– creșterea inegalităților pe plan intern și extern;

– distrugerea sistemului clasic de ierarhizare a valorilor;

– proliferarea armamentului și a crimei transnaționale;

– sărăcirea valorilor culturale și naționale sub presiunea globalizării și extinderii tehnicilor de informare și comunicare;

– folosirea unor metode legale și financiare sofisticate de a atinge limitele legilor și standardelor locale pentru a controla balanța dintre muncă și servicii ale unor regiuni inegal dezvoltate și a le întoarce împotriva lor;

– răspândirea capitalismului din țările dezvoltate către țările în curs de dezvoltare etc.