Globalizarea, Dezvoltarea Regionala Si Efectele Asupra Turismului
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați
Facultatea de economie și Administrarea Afacerilor
Specializarea: Economia Comerțului Turismului și Serviciilor
Globalizarea, dezvoltarea regională și influența acestora asupra turismului
Coordonator științific,
Conf. Dr. Nistor Costel
[anonimizat]
Galați
2016
CUPRINS
Introducere………………………………………………………………………………………………………………3
Capitolul 1. Definirea și apariția fenomenului de globalizare, dezvoltare regională și turism………………………………………………………………………………………………………………………4
Elemente definitorii ale globalizarii…………………………………………………………………..4
Definirea conceptului de globalizare…………………………………………………………..7
Trăsături distinctive ale globalizării economice…………………………………………..10
Dezvoltarea regională concept, trăsături caracterisice………………………………………..12
Turismul – activitate economică socială: dovadă a globalizării culturale……………….15
Apariția și definirea conceptului de turism………………………………………………16
Definiții în domeniul turismului…………………………………………………………….18
Capitolul 2. Locul și importanța turismului în contextul globalizării………………………….20
Sfera serviciilor sub impactul globalizării…………………………………………………………20
Dimensiunea fenomenului turistic și evoluția circulației turistice…………………………27
Motivația turistică……………………………………………………………………………….29
Fluxurile turistice internaționale……………………………………………………………30
Încasările din turism…………………………………………………………………………….33
Transporturile turistice internaționale…………………………………………………….38
Capitolul 3. Piața turistică. Factori și efecte ale globalizării……………………………………….43
Particularitățile pieței turistice………………………………………………………………………..43
Concentrările din sectorul infrastructurii de cazare și din sectorul turoperatorilor…..59
Capitolul 4. Concluzii………………………………………………………………………………………………67
INTRODUCERE
Globalizarea este procesul caracteristic secolului XXI, fiind din ce în ce mai accentuat și cuprinzând absolut tot, manifestările sale fiind prezente pe plan politic, social, cultural și nu în ultimul rând economic. Mulți autori de specialitate clasează globalizarea ca un efect al extinderii companiilor transnaționale, care sunt principalii actori pe planul producției, investițiilor, transferului de tehnologii și comerțului la nivel mondial.
Turismul reprezintă un domeniu relativ nou, pentru cercetare. Pe plan economic, turismul înregistrează o serie de activități, generatoare a locurilor de muncă și a încasărilor mari.Turismul este o modalitate a organizării și petrecerii timpului liber. Ritmuri înalte ale dezvoltării sectorului turismului, au fost cunoscute în ultimii ani, ca efect al accentuării procesului de globalizare și a dezvoltării celorlalte sectoare economice, impulsionând puterea de cumpărare a produselor turistice.
Lucrarea pe care am realizată vine în sprijinul unei mai bune înțelegeri a procesului de globalizare, dezvoltare regională și influențile acestora asupra industriei turismului. Primul capitul cuprinde o definire clară a proceselor studiate, a globalizării dezvoltării regionale și a turismului. Precum și factorii care au condus la apariția și dezvoltarea lor,pe lângă partea teoretică enunțată mai sus, am încercat să redau și legătura dintre globalizare dezvoltare regională și turism, precum extinderea marelor companii transnaționale, amenajarea teritoriului, și promovarea unei politici e permite pătrunderea piețelor locale pe cea globală.
Capitolul doi reprezintă o parte introductivă în studiul de caz. Pentru a înțelege mai bine legătura între globalizare și turism, e nevoie să studiem și evoluția sectorului terțiar, sector din care face parte și turismul. În acest capitol este reprezentată evoluția serviciilor pe perioada anilor 2008- 2014, atât la nivel global cât și regional.
Al treilea capitol, reprezintă studiul de caz și se axează pe următoarele țări: Franța, Marea Britanie, Germania, SUA, Japonia. Țări cu o bogată istorie în industria turismului și primele după numărul sosirilor și încasărilor. Unul dintre subcapitolele importante este cel referitor la indicatorii turistici, ceea ce face posibilă o mai bine studiere și înțelegere a fenomenului și permite o analiză mai minuțioasă.
CAPITOLUL 1
Definirea și apariția fenomenului de globalizare, dezvoltare regională și turism
1.1 Elemente definitorii ale globalizării
Globalizarea nu m-ai este un concept atît de nou în literatura de specializare, este în primul rînd un fenomen al erei moderne, este o ideie a cărei timp a sosit. Pe parcursul timpului ea a devenit „ clișeul timpurilor noastre: idea grandioasă care cuprinde absolut totul, de la piețele financiare la Internet, dar care nu ofera o perspectivă substanțială asupra condiției umane contemporane. În prezent, globalizarea producției este organizată în mare măsură de companiile transnaționale . ” Companiile multinationale si rețelele globale joacă un rol foarte important pe planul producției, investițiilor, comerțului și transferului de tehnologii pe plan mondial. Globalizarea practic ar fi de neconceput făra acești piloni ai economiei moderne.
Globalizarea apare ca un tot întreg, cadrul acestui tot intreg este dat si de creștera enormă a legăturilor ce apar între sistemele naționale , fapt ce a conturat și mai mult interdependența lor.” Globalizarea presupune numeroase lucruri: o circulație internațională a ideilor și informațiilor, experiențe culturale comune, o societate civilă globală și o mișcare ecologistă globală, cooperarea mai apropiată a țărilor lumii, prin intermediul intensificării circulației bunurilor și serviciilor, a capitalului și chiar a forței de muncă.” Anume din acest punct de vedere, globalizarea oferă o viziune asupra faptului că lumea se transforma cu, o viteza a luminii, într-un spațiu social comun sub o influență din partea forțelor economice și tehnologice, și că evoluțiile dintr-o regiune a lumii pot avea consecințe profunde asupra indivizilor sau comunitaților din cealaltă parte a globului. Globalizarea are ca scop principal cresterea nivelului de trai în întreaga lume și anume: țarile care sunt sărace să aibă acces la piețele străine pentru a-și putea vinde produsele iar investitorii străini vor putea pătrunde pe piețele acestor țări pentru a facilita obtinerea unor produse noi la prețuri mult mai mici, iar acordurile de deschidere a granițelor intre state va avea ca scop calatoria persoanelor în alte țari pentru a se instrui, pentru a munci și pentru a trimite acasa banii ce ia ciștigat, pentru a-și ajuta familia și punerea bazelor unor noi afaceri. Globalizarea ar putea adduce foloase inseminate tuturor statelor, atît celor dezvoltate cît si celor în curs de dezvoltare și într-o măsură considerabilă statelor sărace.
Globalizarea este un fenomen ce sa manifestat și sa dezvoltat pe o perioada destul de mare și nu pot fi delimitate cu precizie granițele întru cît este un fenomen complex și present în majoritatea domeniilor datorită caracterului său universal și pătrunderii în structura tuturor componentelor sistemului social global. D. Harvey sustine că globalizarea a început să prindă contur în jurul anului 1970 , anume în această perioadă datorita apariției noilor generații de mașini computerizate , creînduse astfel conditii pentru stabilirea unor noi relatii economice la scara internațională iar pilonii ce au stat la baza acestor acțiuni au fost corporațiile multinaționale. Acestea aducînd un aport considerabil la globalizarea activității economice. Aceste sisteme noi și performante ,la perioada apariției, au dat posibilitatea de accelerare si mobilitate geografică a fondurilor. Astfel a fost pus in reacție procesul de formare a unei singure piețe mondiale a bunurilor și a creditului. Unii consideră că globalizarea a început o dată cu polticile de liberalizare-privatizare-dereglementare care au fost puse în aplicare în anii ’80 de către administrațiile Regan în SUA și Thatcher în Marea Britanie, pe cînd alții plasează acest fenomen și mai devreme, în anii ’70, atunci cînd are loc liberalizarea mișcarilor de capital, începînd cu administrația Ford. O parte a autorilor merg pe ideea că procesul de globalizare a fost declanșat după primul război mondial și anume în vremea președintelui Wilson. De ce anume această perioadă? Anume atunci s-a constituit Consiliul pentru Relații Ecterne (din engleză The Council of Foreign Relations), în 1921, avîndu-l pe primul președinte pe David Rockefeller. Acest consiliu a avut influențe considerabile, întru cît, în cadrul său au fost elaborate proecte care au condus mai tîrziu la constituire Organizației Națiunilor Unite, Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale.
Globalizarea a pătruns absolut în toate mediile ,inclusiv cel politic, toate statele-națiune au devenit înlănțuite și, din punct de vedere funcțional. „Politica globală” se refera la deciziile și acțiunile politice dintr-o parte a lumii care pot dobîndi frecvent consecințe la nivel global și invers. Guvernele și statele împart arena globală cu o serie de alte agenții si organizații. Statul avînd în față un număr enorm de organizații interguvernamentale(OIG) agenții naționale și regimuri care operează pe diverse arii, prin instituții cvasisupranaționale, asemenea Uniunii Europene. Aceștia din urmă participă în mod intens la politica globală. Nu putem să vorbim de, politică globală, și să nu facem referire și la „guvernare globală”. Guvernarea globală nu reprezintă doar instituțiile și organizațiile formale prin care sunt elaborate și susținute regulile și normele ce guvernează ordinea mondială, precum instituțiile de stat, ci ți alte organizații și grupuri ce au un cuvint de spus, corporațiile multinaționale, mișcarile sociale transnaționale, organizațiile neguvernamentale. Printre componentele importante ale guvernării globale fac parte ONU, OMC, FMI, Banca Mondială, însă nu sunt singurile. „Creșterea numărului de noi forme de organizare și acțiune politică reflectă expansiunea rapidă a conexiunilor transnaționale și dorința mai multor state privind existența unei guvernări internaționale care să se ocupe de problemele politice colective”
Înainte de a defini noțiunea de globalizare avem nevoie sa cunoaștem raspunsul la următoarea întrebare: ce anume conduce acest proces? Din materialele studiate observăm că forțele motrice ce conduc acest proces și îi dau contur sunt: schimbarile tehnolgice, forțele de piața , aici își aduc aportul marile corporții, ideologia și deciziile politice. În definirea cauzalității acestui fenomen apa și diferențe deoarece „pentru unii, globalizarea poate fi ințeleasă, în mod simplu, ca raspîndire globală a modernității occidentale, adică occidentalizare. De exemplu, teoria sistemelor mondiale asimiliază globalizarea cu răspindirea capitalismului occidental și a instituțiilor occidentale (Amin, 1996; Benton, 1996)”. Pentru alții există o distincție clară între occidentalizare și globalizare și nu accepta ideea că acestea din urmă sunt sinonime. Extinderea procesului de globalizare a avut loc datorită urmatoarelor procese:
tehnologii ale informației care nu pun mai rapid și mai des în legatură unii cu alții;
comprimarea distanțelor prin noi tehnologii;
interconectarea și creșterea dependențelor reciproce;
integrarea piețelor financiare și de capital;
internaționalizarea crescănda a producției prin intermediul firmelor transnationale;
apariția unor fenomene planetare, care necesită abordări globale(protectia mediului, protejarea surselor de apă potabilă, migrația masivă ilegală cauzată de săracie și conflicte militare, terorismul internațional etc.)
Istoria modernă mereu a fost marcată de progresul constant al mijloacelor de transport. Datorită călotoriilor și transportului avem procesul de schimbare rapidă si radicală, caracteristică globalizării. Distanța începe să nu mai conteze, iar ideea de graniță geofizică devine din ce în ce mai greu de susținut în „lumea reală”. În sprijinul acestei ideei vine și Paul Virilio afirmînd că, putem astăzi discuta cu toată convingerea despre „sfîrșitul geografiei”
Definirea conceptului de globalizare
Termenul de „globalizare” a apărut pentru prima oară într-un dicționar (Webster) în 1961. De la mijlocul anilor ’80 începe să cîștige o circulație considerabilă: el se alătură ca adjectiv altor termeni ca: migrație, evenimente, riscuri, conferințe, legi, fabrici, piețe etc.
Nu exista o definiție a globalizarii într-o formă universală acceptată, motivul este cel anunțat mai sus, și anume, globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe, avînd o dinamică variabilă datorită penetrării în domenii diverse ale societății- politic, economic, cultural, ecologic etc. Globalizarea este un termen modern folosit de cele mai dese ori la descrierea modificărilor ce au loc în societăți și economia mondială, modificări ce au loc datorită comerțului internațional ridicat și din schimburile culturale.
Globalizarea se referă la toate acele procese prin care popoarele lumii sunt încorporate într-o singura societate mondială, societatea globală (Martin Albrow, 1990).
Globalizarea poate fi definită ca intensificarea relațiilor sociale în lumea întreagă, care leagă într-o asemenea măsură localitați îndepartate, încit evenimentele care au loc pe plan local sunt privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile depărtare, și invers (Anthony Gidees, 1990) .
Globalizarea este rețeaua globală care a adunat laolaltă comunitați de pe această planetă, altădată dispersate și izolate, într-o dependență mutuală și o unitate a “unei singure lumi” (Emanuel Richter).
Una dintre cele mai folosite definiții ale conceptului de globalizare este urmatoarea “Globalizarea reprezintă procesul prin care distanța geografică devine un factor tot mai puțin important în stabilirea și dezvoltarea relațiilor transfrontaliere de natura economică, politică și socioculturală. Rețelele de relații și dependențele dobîndesc un potențial tot mai mare de a deveni internaționale și mondiale ”
În această definiție se observă ca distanța își pierde din importanță, datorita transformărilor tehnice și tehnologice care au făcut posibilă crearea rețelelor de comunicație, a rețelelor de transport aerian care, au permis reducerea considerabilă a timpului de parcurgere a marelor distanțe . O data cu reducerea distanței geografice are loc și procesul de dispariție a granițelor. Distanțele si hotarele se reduc însă nu dispar. În sens foarte larg, globalizarea se referă la lărgirea, adîncirea și grabirea interconectării globale. Din aceste contecste globalizarea rezultă a fi o forță motrice centrală cracteristică a rapidelor schimbari pe plan social, politic și economic care restructurează societățile moderne și ordinea mondială, unii autori precum Roseanu, Cammilleri și Falk, Sassen, consideră că societatea modernă trebuie să se adapteze la o lume în care nu mai exista o distincție clară intre ceea ce privește intern și internațional, afaceri interne și afaceri externe. Conceptul de globalizare implică în primul rînd o extindere a activităților sociale, economice și politice peste granițe, ca consecința a acestor extinderi, evenimentele, deciziile și activitațile dintr-o regiune a lumii vor avea smnificații și pentru indivizi și comunități din regiuni îndepartate ale globului. În acest sens, globalizarea semnifică o interconectare transregională ce dă posibilitatea acțiunii la distanță și o extendere a rețelelor de activitate. Acestă interconectare devine tot mai posibilă și mai ușor de realizat datorită dezvoltarii sistemelor mondiale de transporturi și comunicații, care permit o răspindire mai rapidă la nivel global a ideilor, bunurilor, informațiilor, capitalului și a oamenilor. Lumea devine tot mai mult un supermarket global în care ideile și produsele pot fi gasite peste tot în același timp, lumea este vazută din ce în ce mai mult ca un loc unic.
Globalizarea oferă un șir de opurtunități pentru a permite o dezvoltare reală la nivel global, dar aici apara și unul din minusurile ei, se manifestă printr-un progres inegal pe regiuni. Unele țări, datorită adaptării mai rapide la tehnologiile noi și dispunerea de potențial economic ridicat, devin din ce ăn ce mai integrate în economia mondială, avin o viteză de încadrare în sistemul global, mult mai mare decăt altele. Țările care au reușit să devină parte a sistemului unic global, înregistrează creșteri economice însemnate și au o reducere mult mai importantă a sărăciei. Un exemplu elocvent în această privință, sunt politicile de orientare spre integrarea globală, care au adus un dinamism ridicat și chiar prosperitatea pentru multe țări din Asia de Est, care acum 40 de ani în urmă erau unele dintre cele mai sărace. Totuși , crizele înregistrate de piețele emergente în anii 2008-2009 au arătat că opurtunitățile asociate procesului de globalizare preupune si anumite riscuri- riscuri ce provin pe piețele globale de capital, la care se adaugă și riscurile de ordin socia, economic, degradarea mediului înconjurător, acestea au ca cauză accentuarea sărăciei, de aceea atunci cînd abordăm globalizarea nu ne putem referi doar la țarile cu o economie emergentă și să lăsăm nesoluționate problemele celor din „lumea a treia” , iar problemele precum săracia, degradarea mediului, necesită o abordare și soluționare la nivel global și nu doar regional. Așadar, orice țară care își pregatește temeinic viitorul se vede nevoită să se interfereze cu globalizarea.
Globalizarea este considerată un proces inevitabil si ireversibil, astfel orice s-ar întîmpla procesul nu poate fi stopat. Integrarea piețelor și creștera importanței companiilor transnaționale sunt bazate, în principal pe progresul tehnologic. Acest proces este continuu, deși nu are mereu același ritm de creștere. Unii specialiști consideră că globalizarea ar putea provoca o fragmentare socială și economică, care ar duce la retrogresii.
În concluzie, globalizarea ar putea fi definită ca fiind:
„Procesul deosebit de dinamic al creșterii interdependențelor dintre statele naționale, ca urmare a extinderii și adîncirii legăturilor transnaționale în tot mai largi și mai variate sfere ale vieții economice, politice, sociale și culturale și avînd drept implicație faptul că problemele devin mai curînd globale decît naționale, cerînd, la rîndul lor, o soluționare mai curînd globală decît națională.”
Trăsături distinctive ale globalizării economice
Globalizarea economică este urmărită pe diferite compartimente, și anume: globalizarea activităților firmelor, globalizarea schimburilor comerciale, globalizarea financiară ș.a.m.d. Actorul principal al globalizării economice îl reprezintă firma, iar în cele mai dese cazuri cele multinaționale. Unul din dicționarele engleze definește globalizarea în felul următor: „Globalizarea constă în tendița firmelor de a-și stabili unități de producție în lumea întreagă, adică oriunde piața este suficient de mare pentru a permite economii de scară. Aceasta conduce la creșterea numărului și a mărimii întreprinderilor multinaționale. Trăsătura de bază a globalizării rezidă în faptul că mărfurile, serviciile, capitalul, munca și ideile sunt transferate pe plan internațional prin intermediul firmelor”. Observăm deci că firma este unul din generatorii principali ai globalizării economice. În plus, unii specialiști, privesc globalizarea ca o încercare de expansiune a întreprinderilor pe piața internațională. Este suficient să amintim, în această privință, doar cîteva exemple de răspîndire rapidă a unor firme, precum Coca-Cola, McDonald’s, Pepsi-Cola ș.a.m.d. Expansiunea internațională a firmelor s-a facut prin o serie de etape și anume, mai întîi prin intemdeiul schimburilor, iar după printr-o dezvoltare considerabilă a investițiilor directe și a colaborării interîntreprinderi. Întreprinderile au recurs la investițiile internaționale, schimburi și cooperare interfirme pentru a-și asigura expansiunea și a-și realiza obiectivele.
Fără îndoială, globalizarea nu ține doar de activitățile firmei și de fluxurile comerciale pe care le provoacă, în aceiași măsură ea include și globalizarea financiară, care la rîndul ei reprezintă unul din elementele motrice, ce au provocat o serie de ajustări structurale în economia mondială. Globalizarea piețelor financiare constituie încă un indiciu că economiile diferitelor țări tind spre un sistem global mai puternic integrat. Constituirea Fondului Monetar Internațional (FMI, 1945, 188 state membre) și a Băncii Mondiale sun etape spre un sistem financiar mai stabil și integrat, întru cît mișcările de capital instabile au efecte negative asupra dezvoltării comerțului internațional și pot avea ca consecințe, crize ample.
Vorbind despre globalizarea economică nu putem trece cu vederea și un alt element important al acesteia, și anume tendința de globalizare a piețelor. „Piețele tind să se globalizeze datorită faptului că piețele interne nu mai pot susține costurile crescînde ale cecetării și dezvoltării și nici ciclurile de viață tot mai scurte ale produselor sub aspect tehnologic”. De aici deducem și cauza tendinței de expansiune a companiilor internaționale, care recurg la managementul transnațional în domeniile inovației, desfacerii și producției. Crearea unei rețele mondiale de producție poate permite firmelor să îsi extindă sursele de aprovizionare și piețele de desfacere, care implicit duce și la atenuarea riscurilor asumate. În acest sens sunt întreprinse o mulțime de fuzionări de firme, crearea de societăți, dezvoltarea și desfacerea în comun a produselor ș.a.m.d. pe plan internațional, astfel permițînd firmelor să împarta atît beneficiile cît și riscurile de pe urma investițiilor.
Astăzi toate țările desfășoară activități de comerț internațional și, tranzacționează o proporție semnificativă a venitului lor național. Comerțul reprezintă un sistem esențial al circulație mărfurilor, și în ultima vreme un accent tot mai marecapătă și comerțul serviciilor în toată lumea. Prin intermediul său au loc realizarea legăturilor între piețele interne și internaționale. Comerțul este acea verigă care realizează legătura între piețele ce se află la mari distanțe. În acest sens, comerțul apare ca, schimbul de bunuri și servicii între oamenii aflați la distanță unii de alții și între economii separate. Globalizarea comerțului presupune apariția unor piețe mondiale pentru bunurile și serviciile tranzacționabile. Într-un asemenea sistem, activitățile de comerț desfășurate între două state pot afecta legăturile comercilae ale celorlalte state. În sprijinul unei bune funcționari și facilitării comerțului internațional, vine și organizația internațională Organizația Mondială a Comerțului (OMT, 1995). OMC are doua funcții de bază: aici au loc negocierile asupra regulilor comerciale noi și, existența ca și un corp în privința disputelor.
În anul 2009, ca rezultat al crizei economice din 2008, în urma prăbușirii burselor de valori, comerțul la nivel mondial a înregistrat o scădere cu 8,2 % din PIB față de anul precedent, 2008, după care a urmat o redresare și comerțul la nivel mondial în 2014 ajunge la 59,4 % din PIB, însemnînd o creștere de 8,4% față de anul 2009.
Dezvoltarea regională concept, trăsături caracterisice
Dezvoltarea regională este un concept nou ce are ca opurtunități impulsionarea și diversificarea activităților economice, reducerea șomajului, o intensificare a investițiilor în sectorul privat și o îmbunătățire a nivelului de trai. Politica de dezvoltare regională se răsfrînge asupra unei varietăți de domenii, economice, de mediu și sociale.
Dezvoltarea regională poate fi privită ca procesul prin care o comunitate încearcă sa-și organizeze și folosească mai bine resursele de care dispune. O angajare cît mai eficientă a resurselor unei comunități, are ca obiectiv dezvoltarea economică locală. Prin dezvoltarea regională se încearcă schimbarea condițiilor și factorilor ce acționează la nivel de comunitate astfel încît, aceste schimbări să ducă la modificări pozitive a standartelor de viață.
„Globalizarea nu este concepută în opoziție cu procesele ce sunt mai limitate din punct de vedere spațial; dimpotrivă, ea se află într-o relație complexă și dinamică cu acestea. Pe de o parte, procese precum regionalizarea pot crea tipurile necesare de infrastructuri economice, sociale și fizice care facilitează și completează adăncirea globalizării.” În această privință, regionalizarea economica , cum este cazul Uniunii Europene, nu a reprezentat un obstacol pentru dezvoltarea și globalizarea comerțului și a producției, ci a servit ca un impuls. Regionalizarea în cele mai dese cazuri încurajează globalizarea, însă asemena proces poate impune și unele limete. Înca nu exista motive concrete pentru a considera ca regionalizarea este într-o relație de opoziție sau de contradicție cu globalizarea . Impactul globalizării asupra regiunilor dezvoltate și subdezvoltate este semnificativ atunci cînd este privit din perspectiva unui termen de timp lung. Modificarea cererii, creșterea concurenței, noua diviziune a muncii și reorganizarea sistemului antreprenorial, schimbari intervenite în cadrul globalizării, au provocat atît pericole cît și opurtunități în cadrul sistemului economic regional continental. Unele regiuni s-au confruntat cu așa zisele „crize ale economiei locale” iar altele au reușit ușor să se adapteze și au descoperit avantaje ale pieței. Anume din această cauză sa vazut necesitatea creării unei politici de dezvoltare regională, pentru a ajunge la o concordanță cu valorile și preceptele globale.
Politica de dezvoltare regională reprezintă un ansamblu de măsuri planificate și promovate de autoritățile administrației publice locale și centrale, în parteneriat cu diverși actori (privați, publici, voluntari), în scopul asigurării unei cresteri economice, dinamice si durabile, prin valorificarea eficientă a potențialului regional și local, în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață. Principalele domenii care pot fi vizate de politicile regionale sunt: dezvoltarea intreprinderilor, piața forței de muncă, atragerea investițiilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului I.M.M.-urilor, îmbunătățirea infrastructurii, calitatea mediului înconjurător, dezvoltare rurală, sănătate, educație, învațămînt, cultură.
Obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare regională sunt următoarele:
Diminuarea dezechilibrelor zonale existente, cu accent pe stimularea dezvoltării echilibrate și pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare intarziată); preîntîmpinarea producerii de noi dezechilibre;
Corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea cooperării interregionale, interne și internaționale, care contribuie la dezvoltarea economică și care este în conformitate cu prevederile legale și cu acordurile internaționale;
Politica dezvoltării regionale și locale susțin dezvoltarea întreprinderilor private. „Dezvoltarea regională și locală văzută prin practicarea acestei politici, permite poziționarea întreprinzătorului în mediul economic, social, politic și local, care descoperă piețele, introduce inovația, își asumă riscul și se adaptează cu mai multă ușurință circumstanțelor”.
Unul dintre obiectivele ce și le propun spre realizare proectele de dezvoltare regională constă în rezolvarea problemelor cu privire la energie și resurse naturale, ce va conduce la o creștere economică, a regiunilor ce le aplică. Dezvoltarea regională are menirea de a realiza o creștere economică concomitent cu reducerea consumului de resurse, aceasta fiind posibilă doar datorită valorificării și folosirii eficiente acestora din urmă. Politica dezvoltării regionale are ca obiectiv strategic, esențial reducerea decalajelor între regiuni subdezvoltate și slab dezvoltate de țările dezvoltate.
„Globalizarea constitue fenomenul țintă care, pe de o parte, accelerează procesele economice oferind noi șanse și oportunități dezvoltării economice și sociale a tuturor țărilor, dar, totodată, ea scoate în evidență tot mai pregnant decalajele dintre țările bogate și cele sărace”. Ignorînd aceste decalje sau tratat necorespunzător pot deveni un obstaco și, un pericol pentru pacea și stabilitatea mondială. Dezvoltarea regională vine în sprijinul acestor regiuni defavorizate, prin crearea unei infrastructuri corespunzătoare și sprijinul dezvoltării întreprindelor mici și mijlocii ce valorizează potențialul zonelor respective, permițînd conectarea lor la o rețea globală, unde își pot plasa și valorifica produsele și serviciile prestate. Astfel realizînd o creștere economică, ce se va reflecta asupra veniturilor și nivelului de trai al populației, din zona respectivă.
Un rol important în acestă interconectare între regiuni, globalizare și creștere economică, îl are și turimul. Dezvoltarea regională are efecte pozitive asupra turismului, prin faptul că turismul pune în valoare și alte resurse decît cele ale solului. Astfel o regiune care nu dispune de resurse ale solului bogate, precum petrol, aur, gaze etc., îi va fi greu să inregistreze o creștere economică semnificativă, ca să aiba un nivel de trai cît mai aproape cu cel al țărilor dezvoltate, astfel creînduse un decalaj între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Turismul permite valorificarea resurselor naturale și a celor antropice prin aducerea de venituri considerabile, încasările din turism pe perioada 2008-2014 au crescut cu aproximativ 242 miliarde $ ,la nivel mondial, iar sosirile internaționale ale turiștilor a crescut cu 4,4% în 2015 pentru a ajunge la un total de 1,184 milioane cu 50 de milioane mai mulți comparativ cu anul 2014, potrivit ultimului Barometru a OMT, și o contribuție la nivel mondial la PIB de 10%.
Turismul – activitate economică socială: dovadă a globalizării culturale
Puține forme ale globalizării sunt atît de vizibile, pătrunzătoare și larg răspîndite precum globalizarea culturală. Globalizarea culturală își are adinc radăcinile înaintea erei moderne, sub forma religiilor mondiale și a culturilor elitelor imperiale. Globalizarea culturii imlică deplasarea de obiecte, semne și oameni peste regiuni și într-un spațiu intercontinental. Este dovedit că oamenii sunt agenții cei mai importanți și mai influenți în ceea ce ține de transmisie culturală. Turismul este domeniul care oferă dovezi cantitative și calitative cu privire la globalizarea culturii și a comunicațiilor.
Turismul reprezintă una dintre cele mai evidente forme ale globalizării culturii. Reprezintă o dovadă evidentă, din motivul că oferă o imagine clară asupra „compresiei spațio-temporale a societăților, prin costurile în scădere și ușurința crescîndă a călătoriilor internaționale în scopuri de agrement”. De aici și apare un număr tot mai mare de turiști internaționali, ce provin din diferite clase sociale. Aportul turismului la globalizarea culturală, este adus de numarul mare de persoane, ce îl practică, 1,184 milioane de turisti internaționali, și datorita numeroaselor straturi sociale din care fac parte, fapt ce duce la un contact vast, imediat și tangibil cu alte culturi și locuri. Însă mai întîi, turismul trebuie să-l privim și dintr-o perspectivă economică, nu doar culturală, în tipm ce călătorim avem nevoie să folosim serviciile numeroaselor companii, care coordonează și organizează călătoriile și turismul. În același sens, factorul economic este dat și de faptul că, turismul în ultimul timp a devenit un furnizor activ al locurilor de muncă, o persoană din unsprezece activează în domeniul turismului, și atragerii de investiții străine.
În prezent, turismul reprezintă, prin conținutul și rolul său, un domeniu distinc de activitate, și a devnit pe parcursul istoriei o componentă de o importanță vitală în viața economică și socială pentru un număr tot mai mare de țări. Turismul evoluează sub impactul modificărilor contemporane ale civilizației, iar dinamica sa fiind dată de procesul general de dezvoltare. Datorită capacității enorme de potențial uman și material antrenat în desfașurarea activității turistice, turismul acționează ca un stimulator pentru progresul și dezvoltarea țarilor ce îl practică.
1.3.1 Apariția și definirea conceptului de turism
Deplasările pentru a-și procura hrană din comuna primitivă, după care deplasările pentru a face schimb de produse, ca și războaiele, au fost primele motivații pentru a călători. Aceste călătorii nu pot fi identificate că au avut un scop turistic, dar pe parcursul timpului au trezit dorințe de deplasare pentru cunoașterea de noi locuri. Turismul își are primele apariții în Grecia antică, unde grecii pentru o mai bună siguranță în vizitarea orașelor îndepărtate, încheiau un fel de contracte contracte de vizite reciproce între oamenii ce aveau aceiași ocupație. Participarea la jocurile festive, precum cele olimpice, vizitarea locurilor sfinte, frecventarea băilor curative atrăgeau un număr important de oameni. La începuturile sale acest turism era religios și medical în marea sa parte.
La început, turismul era destinat doar unor pături bogate, ce călătoreau din plăcere sau pentru îmbogățirea cunoștințelor. În evul mediu, gama de vizitatori se largește pe plan social, făcînduși apariția ambasadorii, preoții, pelerinii ce mergeau spre locurile sfinte. Apoi, un vast segment este format de oamenii de știință și de calfele și studenți ce se îndreptau spre marele centre universitare. „Transformarea circulației de călători în turism a început la sfîrșitul războaielor napoleoniene, inițial manifestîndu-se prin creștere numărului de turiști englezi, în special spre Italia, prin Franța și Elveția”. Perfecționarea vapoarelor și a navigației maritime, au dat posibilitatea călătoriilor transcontinentale. Constituirea rețelei mondiale de căi ferate și apoi lansarea curselor aeriene pentru publicul larg, au contribuit enorm la circulația turistică, aceasta devenind mai rapidă și mai eftină. În acest mod, putem spune, că distanța a fost comprimată ca efect al globalizării tot mai accentuate.
Pe măsura succederii anilor și amplificării călătoriilor, încercările de abordare a fenomenului turistic au devenit din ce în ce mai multe, iar conținutul noțiunii s-a îmbogățit, în scopul reflectării cît mai aproape posibil a complexității acestei activități. Profesorul elvețian W.Hunziker, specialist dedicat cercetării fenomenului turistic, definește turismul ca „ansamblul relațiilor și fenomenelor ce rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului de reședință, atît timp cît sejurul și deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare”. Organizația mondială a turismului definește turimul drept „un fenomen social, cultural și economic, care implică deplasarea persoanelor în țări sau locuri situate în afara reședinței obișnuite, în scopuri personale sau de afaceri, pentru o perioadă consecutivă ce nu depășește un an (12 luni)”. Iar turistul reprezintă orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reședinței sale obișnuite, pentru o perioadă ce nu depășește 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decît exercitarea unei activități remunerate în locul vizitat.
Turismul ca fenomen social și economic la nivel global s-a individualizat în ultimul secol, devenind un obiect de studiu al mai multor discipline. Printre elementele care au contribuit la procesul de dezvoltare al turismului se enumeră:
necesitatea de petrecere a timpului liber care influențează semnificativ cererea turistică;
potențialul turistic de natură diversă care creează și dirijează cererea, și care e prezent în oferta turistică;
deplasarea din locul de reședință la destinația turistică și respectiv consumul produsului turistic.
La nivel global, deplasarea turistică internațională reprezenta circa 1,1 miliarde de persoane în 2013, astfel circulația turistică poate fi considerată cea mai masivă deplasare temporară a populației. Veniturile ce au fost generate, în același an 2013, au fost de 1 381 miliarde USD. Efectul activităților de turism este benefic sub raportul economic, reprezentînd 6,1% ,în 2013, din volumul mondial al exportului.
Dezvoltarea turismului este reflectată de următoarele caracteristici:
accentuarea caracterului de masă al turismului;
antrenarea în activitățile turistice a tuturor categoriilor sociale;
internaționalizarea turismului, creșterea numărului turiștilor străini, marirea distanțelor pentru care se face deplasarea în scop turistic, creșterea frecvenței deplasărilor datorită progresului tehnic și raspîndirii rapide a noilor tehnologii la nivel global;
intrarea în cadrul circuitelor turistice a unor noi țări ce au recuperat rămînerea lor în urmă, grație practicării politicilor de dezvoltare regională și aderarii la piața globală;
diversificarea motivației turistice, reflectată în apariția de noi tipuri și forme de turism;
Turismul se definește ca un fenomen social-economic ce se manifestă sub forma unei circulații de masă cu caracter continuu, repetat sau periodic, la un interval de timp diferit, din zona de reședință a turiștilor către cea de destinație turistică unde sejurul se manifestă cu caracter temporar. Destinația sejurului, este dată de motivația turistică foarte diversă, fiind în strînsă legătură cu timpul liber disponibil.
Turistul reprezintă persoana ce se deplasează din diferite motive, în general cu scopul de recreere, și cu țel neproductiv (excepție fiind călătoriile de afaceri), timp în care persoana dată consumă un anumit produs turistic. În categoria turiștilor se încadrează și persoanele care se deplasează în interes de serviciu, cei ce se deplasează pentru a obține o pregătire profesională, pentru a se specializa sau a face schimb de experiență ș.a.m.d. , în această categorie fiind incluși elevii și studenții care se deplasează în timpul vacanțelor.
Definiții în domeniul turismului
Din nomenclatorul OMT extragem următoarele definiții ce au fost oficializate:
Turism internațional – reprezintă acțiunea de deplasare temporară a rezidenților unei țări în calitate de vizitatori spre o altă țară, în scopul satisfacerii unor motivații și consumuri specifice acoperite de activități de producție generatoare de ventiuri în țara de destinație.
Turism receptor – activități turistice desfășurate într-o țară de destinație turistică de către non rezidenți, în călătorie/excursii în acea destinație.
Turism emițător – rezidenții țării date care călătoresc în alte țări.
Potențialul/fondul turistic – este format din totalitatea factorilor de atracție din teritoriu, obiective ale fondului turistic natural și celui antropic.
Baza tehnico-materială – cuprinde totalitatea amenajărilor realizate, prin intermediul cărora este valorificat fondul turistic, aici fiind incluse toate dotările și serviciile, ce sunt puse la dispoziție turistului, pentru cazare, sport, recreere, distracție, transportul ce face legaătura între zona de reședință și cea de destinație etc.
Gradul de ocupare – reprezintă raportul între capacitatea disponibilă de cazare și nivelul de utilizare .
Durata medie a sejurului – reprezintă numărul de înoptări, atît ale rezidenților, cît și ale nerezidenților.
Organizația Mondială a Turismului vine în sprijinul, unei mai bune întelegeri a fenomenului de turism și turiști, printr-o ilustrae în care sunt reprezentate diferitele categorii de vizitatori, în funcție de motivația lor de călatorie. Această clasificare propusă de OMT este recomandată pentru utilizare atît pentru turismul intern cît și pentru cel internațional (vezi anexa 1).
Turismul în contextul globalizării, are ca scop o mondializare pe plan socio-cultural, acționînd în direcția intensificării și diversificării legăturilor dintre națiuni. Călătoriile, în special cele internaționale, este o cale eficientă pentru a putea intra în contact cu realitățile și popoarele altor regiuni, decît cele din care faci parte, iar rolul lor devine din ce în ce mai important, o dată cu creșterea circulațiilor turistice, respectiv a numărului persoanelor și țărilor participante la trafic. Ciculația turistică aduce după sine și o valorificare, mult mai mare, moștenirii culturii universale. Turismul prin activitatea sa, exercită și o influență asupra mediului și componentelor sale. Astfel pentru o diminuare cît mai mare a impactului negativ al turismului, sa recurs la o serie de masuri și anume: promovarea unor forme de vacanță cu un impact mai mic asupra mediului – turismul rural, turismul ecologic, turismul ecvestru, turismul de foto etc. Aceste măsuri au ca scop conservarea dar în același timp și valorificarea materiei prime.
CAPITOLUL 2
Locul și importanța turismului în contextul globalizării
Sfera serviciilor sub impactul globalizării
Globalizarea, cum am spus și în capitolul anterior, a pătruns practic în toate domeniile. Serviciile nu fac excepție la capitolul globalizare, în momentul în care țările cu o economie bine dezvoltată, pun un mare accent pe sectorul terțiar, iar industria și agricultura pierd teren în fața noului oponent. Activitatea economică devine tot mai strîns legată de schimbul internațional de informații și servicii. Progresul sectorului terțiar constiuie cauza reevaluării strategiei de dezvoltare în funcție de importanța contribuției serviciilor, atît pe plan național, cît și internațional.
Kotler și Armstrong pareciază că serviciile sunt activități sau facilități oferite sub formă imaterială de către un furnizor unui beneficiar, fără ca acesta, în calitate de cumpărător, să obțină și dreptul de posesiune. Serviciile sunt de obicei legate de un bun material, deși aceasta nu este o condiție obligatorie. „Terțiarul este acel sector al economiei în care se desfășoară o activitate utilă în vederea satisfacerii unei anumite nevoi sociale, fără a se materializa în mod obligatoriu în bunuri materiale”
Economia globală este caracterizată nu doar de comerțul liber al bunurilor și prin libera circulație a capitalului, alături de aceste două componente, trebuie să luăm în calcul și serviciile. Acestea căpătînd în ultima vreme o parte tot mai mare din activitățile distincte ale omenirii, și se află întro strînsă legătură cu primele două. Serviciile capătă o poziție mai bună în comparație cu bunurile datorită mobilității de care dă dovadă. Serviciile joacă un rol din ce în ce mai important în economiile tuturor țărilor îndeosebi a celor dezvoltate. Acest rol este evidențiat de aportul acestui sector la P.I.B. Potrivit datelor statistice oferite de Banca Mondială, serviciile reprezintă 70,5% din produsul intern brut, la nivel mondial șă 47% din totalul forței de muncă ocupate. Aceste date situează sectorul terțiar pe primul loc în economia mondială, înaintea industriei și agriculturii.
Taeblul 2.1. Contribuția sectorului terțiar la formarea PIB-ului (% din pib)
Sursa: Banca Mondială, World Development Indicators, Services, etc., value added (% of GDP).
Analizînd evoluția pe parcursul perioadei 2008-2014 la nivel mondial și la nivelul celor 5 țări, se observă o ușoară creștere la nivel mondial de 1,5% a contribuției sectorului terțiar la formarea pib-ului. Țările cu o economie bine dezvoltată înregistrează de asemenea o creștere favorabilă, acestea reușind să-și redreseze economia după criza din 2007-2009, menținînduși un nivel constant, decalajul dintre media mondială și a celor mai dezvoltate țări este dat de cotele mici ce le înregistrează la acest capitol țările sărace, în special cele din Africa.
La capitolul forța de muncă ocupată în sectorul serviciilor avem următorul procentaj, referitor la cele cinci țări propuse spre analiză (vezi tabelul 2.2). SUA domină primul loc, cu o ocupare a forței de muncă în sectorul serviciilor de 82%, din totalul persoanelor angajate, fiind urmată de Marea Britanie cu 79,1%, Japonia înregistrează un nivel mai scăzut față de restul țărilor analizate, cel mai mic nivel fiind în 2011 în urma calamităților naturale din zonă, înregistrînd doar 27,9%. Însă estimările la fel ca și datele ulmilor ani, ne arată ca Japonia înregistrează un ritm crescut de creștere la fel ca și Franța, în ceea ce privește forța de muncă implicatî in sectorul terțiar. Consecința acesto crșteri este și politica promovată de aceste state, unde industria la fel ca și agricultura pierd teren în fața serviciilor, ce erau considerate, doar acum cîțiva zeci de ani în urmă, ca fiind neproductive.
Tabelul 2.2. Evolutia ocuparii fortei de munca in sectorul serviciilor (%)
Sursa: Banca Mondială, World Development Indicators, Employment in services (% of total employment)
Serviciile se manifestă activ și pe plan comercial înregistînd perfomanțe în domeniul tranzacțiilor , comerțul cu serviciile constituind în 2014, 13,2 % din valoarea pib-ului, înregistrînd în ultimii trei ani o creștere în medie de 0,5%. Pe ansamblul economiei mondiale sau înregistrat doar ușoare excedente al balanției serviciilor, la aceasta o contribuție semnificativă o au și vînzările de licențe și serviciile turistice. Comerțul serviciilor de comunicație și IT înregistrează la nivel global cel mai înalt nivel din totalul serviciiilor reprezentînd 46,43%, fiind urmat de serviciile de călătorie 23,05%, după care urmează serviciile de transport și asigurări și servicii financiare cu 19,01% și respectiv 12.31%. Creșterea schimburilor mondiale cu servicii a cuprins, practi, toate regiunile geografice. Însă, volumul diferă în funcție de nivelul de dezvoltare a fiecărei zone. Astfel comerțul cu servicii ar putea fi, unul din acele instrumente ale globalizării, care își propune sa diminueze departajarea atît de accentuată între țările bogate și cele sărace, diminuarea sărăciei și o mai rezonabilă exploatare a resurselor.
Sursa: Banca Mondială, World Development Indicators,Trade in services (% of GDP)
Fig. 2.3. Comerțul cu servicii la nivel mondial (% din PIB)
Privind la cifrele statistice, ajungem la ideea că, viteza cu care se propagă anumite procese economice în condițiile noi ale globalizării piețelor internașionale, este foarte mare iar pe alocuri instantaneu. Factorii ce au contribuit la ecoluția rapidă a serviciilor sunt:
apariția noilor norme de consum;
schimbările aduse de globalizare cu privire la condițiile de producție și piață ce impune agenților economici o flexibilitate cît mai mare;
substituirea avantajelor competitive ce se axează pe cîștiguri, prin avantajele axate pe cunoaștere, informare și cunoaștere.
Regiunile ce optează pentru o creștere economică constantă și pătrunderii cît mai mult pe piața globală a serviciilor ar trebui să-și mențină o regiune pentru liberalizarea schimburilor și investițiilor, simplificarea procedurilor vamale, la fel și cele cu referire la intrarea capitalului străin.
Procesul globalizării în domeniul serviciilor s-a manifestat pe multiple planuri. Unul dintre aceste planuri, se referă la creșterea ponderii serviciilor în totalul exporturilor tuturor țărilor.
Tabelul 2.4. Exportul de bunuri si servicii (%din PIB)
Sursa: Banca Mondială, World Development Indicators, Exports of goods and services (% of GDP)
Datele cuprinse în tabelul 2.4. confirmă faptul că, se manifestă o tendință de creștere a exportului de bunuri și servicii. La această situație și-au adus aportul, în mare parte, numeroase societăți mixte și corporațiile multinaționale specializate în comerțul în detaliu, telecomunicații, transporturi aeriene, educație, finanțe, asigurări. Datorită politicilor de liberalizare și liber schimb, țările precum Germania , Franța, Marea Britanie înregistrează cote ridicate la capitolul exportului de bunuri și servicii, constituind 45,7%, 28,7% și respectiv 28,4% din PIB. Conform tabelului 2.4. observăm o scădere a exporturilor, în anul 2009, atît la nivelul țărilor analizate cît și la nivel mondial, o cotă mică înregistrată de SUA ar putea fi explicată de poziția geografică pe care o are. Cauza creșterii anuale a mediei globale la exportul serviciilor, este favorizată de reducerea costurilor serviciilor de transport și telecomunicații accentuate de tendința globalizării acestora.
Globalizarea crescîndă a serviciilor și avind ca cauză ușurința de pătrundere pe piețele internaționale de servicii ,generează noi surse pentru creșterea exportului. În același timp asigură o eficiență ridicată la pătrunderea serviciilor și tehnologiilor de know-how, prin intermediul importurilor. Importurile de servicii de o calitate mai bună sau la un preț mai mic, dă posibilitatea asigurării unei prducții naționale mai eficiente și mai competitive. Astfel creînduse posibilitatea unor exporturi sporite de bunuri. Analizînd perioada 2008-2009 (tabelul 2.5.)observăm că, sub impactul crizei financiare și economice globale dinamica schimburilor comerciale a încetinit sensibil. Astfel în 2009, importul de bunuri și servicii la nivel mondial înregistrează o valoare de 25,4% din PIB, ceea ce înseamnă o scădere cu 4,4 % față de anul anterior, adica mai putin cu 4.000 miliarde USD. Abia în anul 2013 importul revine la datele de înaintea crizei. Din cele cinci țări analizate și în comparație cu nivelul global, Japonia și Germania au înregistrat cele mai drastice scăderi a cotei de import, în medie cu 5%. Datorită politicii de scară, practicată, Japonia reușește ușor să-și capete pozițiile pierdute, înregistrînd cel mai înalt nivel de creștere, atît la import cît și la export, în medie cu 2% din PIB.
Tabelul 2.5 Importul de bunuri și servicii (% din PIB)
Unii autori consideră ca cauză a globalizării și extinderii activității de comerț, precum și un caracter accentuat al serviciilor în economie, se datorează investițiilor externe directe de capital (ISD). Conform FMI, ISD se referă la acele investiții efectuate în scopul obținerii unui avantaj pe termen lung într-o țară, alta decît cea a investitorului, interesul acestuia implicînd participarea la managementul obiectivului în care a investit. „Ritmul înalt înregistrat de ISD în ultimii ani este asociat cu extinderea acestora spre sectorul de servicii”. Societățile transnaționale reprezintă principala cale de pătrundere a ISD, atît în țările dezvoltate, cît și în cele în curs de dezvoltare, din această cauză aceste firme dețin un avantaj în cadrul procesului de globalizare. Serviciile vin ca o soluție, în rezolvarea problemelor de ordin economic, pentru țările în dezvoltare deoarece distribuția investițiilor este mai puțin dependentă de resurse, făcînd excepție doar turismul, ceea ce permite o dispersare mai bună în spațiu.
O caracteristică a serviciilor este că acestea se află în strănse relații de complimentaritate. Aceste relații sunt ușor vizibile în cazul serviciilor de transport aerian și lanțurile hoteliere internaționale, între diverse forme de servicii financiare, între publicitate, public și mass-media. Ca urmare, în ultimii ani au apărut și sau dezvoltat o serie de conglomerate multinaționale, formate din firme specializate ce își oferă pachetele de servicii pe arii geografice largi, ca de exemplu Amadeus oferă servicii de cazare, transport, închiriere mașină ș.a pe lîngă activitatea de bază de organizare a călătoriei
Procesul globalizării, analizat din diferite puncte de vedere, s-a dovedit a fi destul de intensiv în sfera serviciilor. Acestea au jucat un rol complementar, favorizînd tendința de internaționalizare a capitalului și multinaționalizarea firmelor. Vectorul principal al modernizării celei mai mari părți a serviciilor, a fost constituit de noile tehnologii apărute în domeniul telecomunicațiilor, ca confirmare vin și datele statistice , care arată în 2007, 20 de persoane din 100 aveau acces la internet, iar la finele anului 2014 această cifră se ridica la 41 de utilizatori la nivel global, ceea ce reprezintă cam 1/3 din populația mondială(vezi anexa 2). Înainte de a depăși pragul frontierilor naționale, aceste tehnologii au realizt un grad înalt de concentrare la nivel național.
Opoziția dintre sectorul industrial și sectorul serviciilor nu mai poate fi susținută, acum cînd, marile firme își diversifică activitatea, pentru a cîștiga poziție și a putea pătrunde pe piața globală, încorporînd tot mai multe elemente specifice serviciilor. Vînzarea unui bun material este însoțita, la moment, de un număr de servicii complementare, precum servicii de garanție, de service, de asigurare ș.a.m.d. ceea ce contribuie la o adîncire a diviziunii muncii în sectorul de producție și la apariția unor profesiuni noi. Corelația între comerțul de bunuri și cel al serviciilor este dată de fig. 2.6., unde analizăm o dată cu creșterea exportului de bunuri crește și exportul de servicii pe plan global iar rata medie de creștere este aproximativ aceiași. Tot în fig. 2.6. observăm în perioada 2008-2009 o scădere a exportului de bunuri, ce a adus nemijlocit și la scăderea încasărilor în domeniul exprtului de servicii.
Fig. 2.6. Exportul de bunuri și exportul de servicii
Sursa: Banca Mondială, International Monetary Fund, Balance of Payments Statistics Yearbook and data files
În urma analizelor făcute asupra sectorului terțiar, se desprinde concluzia potrivit căreia cu cît nivelul de dezvoltare economică a unei țări este mai ridicat, cu atît mai pronunțată este creșterea sectorului de servicii.
Dimensiunea fenomenului turistic și evoluția circulației turistice
Unul dintre subsectoarele extrem de importante ale serviciilor, ce înregistrează mari perspective de dezvoltare, îl reprezintă turismul. De-a lungul deceniilor, turismul a cunoscut o creștere continuă și diversificată, caracterizînduse ca cea mai rapidă creștere a sectorului economic. Turismul modern este într-o strînsă legătură cu dezvoltarea, cuprizînd un număr tot mai mare de destinații noi. Potrivit organizației mondiale a turismului (World Tourism Organization UNWTO), contribuția servicilor turistice la produsul intern brut mondial a fost în anul 2014 de 10%, iar sosirile turistice internaționale au crescut cu 4,7% față de anul precedent, tot în 2014 turismul a generat 1,5 trilioane USD la cîștigurile din export. OMT prognozează o creștere a turiștilor de 3%, 4% în 2015. Ajungem, deci, la concluzia că avem de-a face cu un proces de creștere, și cu impact major asupra nivelului comerțului mondial. De asemena, turismul generează un număr foarte mare de locuri de muncă, direct sau indirect.
În perioada contemporană, are impact major asupra economiilor, societăților, culturilor și mediului ambiant. Turismul are impact economic pozitiv atît la nivel local cît și global. Existența industriei turismului într-o anumită zonă, regiune sau țară permite apariția unor noi ramuri precum industria agrementului, a agențiilor de voiaj, a artizanatului, dezvoltarea industriei hoteliere și ospiteliere etc. Turismul își aduce atribuția, și prin capacitatea de dezvoltare a economiilor la scară mică (printr-o producție și un consum mic) prin antrenarea și valorificarea, cu ajutorul său, a unor resurse de interes local precum meșteșugurile locale, ceea ce ține de gastronomia unei zone. De aceea, turimul, este un element important atunci cînd vorbim de, dezvoltare regională,el devenind un factor de echilibru și un instrument eficace în realizarea acestor programe, și posibilitatea unei piețe locale de conectare la cea globală. Totodată, se apreciază că la nivel internațional, turismul este industria de vîrf creatoare de locuri de muncă – turismul creînd la nivel internațional 234 milioane de locuri de muncă, ceea ce reprezintă 8,7% din totalul acestora.
Creșterea rolului turismului în economiile naționale este de neglijat. Ponderea sa în valoarea exporturilor mondiale este de 6% în 2014. Turismul este prezentat și ca un important generator de venituri – din turismul intern și de aport valutar din turismul internațional – aducînduși contribuția la formarea produsului intern brut. Aportul adus de turism la formarea PIB-ului diferă între state în funcție de nivelul de dezvoltare și structura economică respectivă. Țările ce dispun de tradiții în turism procentul contribuției turismului la PIB este următorul: Franța 9.3%, S.U.A 2.7%, Japonia 7.6%, Germania 8.9%, Marea Britanie 3,6%. Turismul este una din principalele cinci activități de export pentru 83% dintre țările lumii și o sursă principală pentru încasări valutare pentru cel puțin 38% dintre statele lumii.
Ca urmare, statele depun eforturi pentru dezvoltarea activității turistice, pentru a atinge eficiență economică maximă în domeniul acestei activități. Creșterea acestor indicatori se realizează prin punerea în aplicare a o serie de măsuri precum: „crearea unor produse competitive atît la nivel național cît și internațional; diversificarea ofertei turistice; creșterea calității serviciilor; diversificarea serviciilor și mijloacelor de agrement; atenuarea sezonalității; diversificarea sejurului; intensificarea eforturilor de promovare; îmbunătățirea raporturului calitat-preț etc.” Turismul devine, ușor, accesibil tuturor categoiilor socio-profesionale indiferent de nivelul veniturilor, s-a diversificat participarea diferitelor categorii de vîrste, o implicare tot mai mare avîndo persoanele tinere și cele de vîrsta a treia. Aceste creșteri înregistrate, ne demonstrează efectele globalizării asupra acestui sector, turimul contemporan devenind în zilele noastre un fenomen de masă. În țările dezvoltate economic, turismul capătă un loc important în sistemul de valori ale comunității, devenind pe parcurs nevoie socială.
Motivația turistică
Mobilitatea turistică presupune deplasarea indivizilor spre alte locuri decît cele de rezidență și sejurul cu durată temporară. Cauza deplasărilor o constiuie motivația, care poate fi:
motivație profesională – este mai mult specifică locuitorilor țărilor dezvoltate economic. Specializările și dependența reciprocă contribuie la frecvente călătorii, atît în interiorul cît și în exteriorul țării;
motivația personală – care este mult mai diversificată.
Progrsele tehnico-științifice, înregistrate în ultimul timp, permit crearea timpului liber și formarea unui cadru propice pentru posibilitatea recreării, deplasări în scop de odihnă. O altă motivație o poate constitui dorința de cunoaștere a unei țări sau regiuni, ceea ce necesită un grad de pregătire culturală a călătorului.
Industria turistică a țărilor, a fost formată, după motivațiile cererii proprii. Motivațiile nu reprezintă un caracter static, modificarea lor continuă este dată factorii ce țin de individ, adică factorul endogen, și cei ce țin de publicitate, modă etc., exogeni. Această instabilitate a motivațiilor turistice, are ca efect o permanentă înoire, și mobilitate a turismului, conturînduse caracterul s-ău dinamic. Potrivit statisticilor OMT, 53% din totalul sosirilor din turismul internațional sunt motivate de plăcere, refacere, vacanță, între 14% de afaceri și motivații legate de profesie, iar restul sunt generate de motivațiile religioase, sportive, culturale, de familie etc.
*VPP – vizite la părinți, prieteni
Motivația călătoriei diferă de la o zonă la alta și este în strînsă legătură cu trăsăturile caracteriologice ale locuitorilor și dezvoltarea economică a regiunii. Astfel, în Orientul Mijlociu o pondere mare, față de media mondială o au VPP-ul, iar în Asia-Pacific și Europa o pondere mai mare o au călătoriile legate de afaceri și de profesie.
Fluxurile turistice internaționale
În anul 2014 s-au înregistrat 1.175 milioane de sosiri de turiști. Acțiunile teroriste, dezastrele naturale, precum cutremurul din Japonia din 2011, creșterea prețului petrolului, la 150 $ per baril în 2008, fluctuațiile ratei de schimb valutar, incertitudinile economice și politice au fost cauzele ce au amenințat serios industria turistică mondială și circulația turistică internațională, însă acestea au continuat ritmul pozitiv al creșterii.
Criza economică declanșată la nivel mondial a afectat și industria turistică, circulația turistică înregistrînd la finele anului 2009 o scădere de aproximativ de 4% (aproximativ 40 milioane de turiști) comparativ cu anul 2008. Cele mai afectate regiuni au fost Europa și Asia Centrală înregistrînd o scadere de 5,1 % ceea ce înseamnă cam 26 milioane de turiști, fiind urmată de America de Nord care înregistrează scăderi de 5% (vezi tabelul 2.7.).
Tabelul 2.8. Evoluția sosirilor turiștilor internaționali pe regiuni(mil.)
Sursa: Banca Mondială, World Development Indicators, International tourism number of arrivals.
Totuși, în anul 2010 turismul revine în urma șocului produs de criza economică, înregistrînd în unele regiuni, precum Orientul Mijlociu și Africa de Nord, un număr de turiști mai ridicat decît în anul 2008. La ninivel mondial, turismul atinge în 2010, o cifră record de 979 milioane de sosiri, reprezentînd un plus de 60 (+6,5%)de milioane față de anul precedent. Aceiași situație este observată și în cazul țărilor analizate în tabelul 2.9, unde Franța și SUA înregistrează în anul 2009 cele mai mari pierderi, ale turiștilor, în medie de 4,7% (însemnînd o scădere de aproape 3 milioane) comparat cu anul 2008. Situația se redresează în 2010, unde fluxurile turistice cresc considerabil, Germania (+ 10%, însemnînd o creștere de 2,6 milioane de sosiri), Japonia (+28%, 2 milioane de turiști mai mult), Marea Britanie înregistrează o creștere de 1%, iar SUA 8,8% (+4,9 milioane de turiști).
Tabelul 2.9. Evoluția fluxurilor turistice internaționale în cadrul celor 5 țări analizate (mil.)
Sursa: Banca Mondială, World Development Indicators, International tourism nr. of arrivals.
Potrivit datelor prezentate in tabelele 2.8 și 2.9, putem observa că Europa păstrează pe parcursul timpului o supremație mondială (depășind 50% din totalul mondial) în ceea ce privește fluxul sosirilor turistice. Factorii determinanți ai acestei evoluții a fost lărgirea uniunii europene, 2007 România și Bulgaria, 2013 Croația, pătrunderea pe piață a companiilor low-cost și multiplicarea zborurilor economice.
Fig. 2.10 Turismul internațional regional 2014 (UNWTO Tourism highlights edition 2015)
Asia și zona Pacificului este a doua regiune turistică a Terrei, în anul 2014 volumul sosirilor turistice fiind de 263 milioane, respectiv 23 % din totalul mondial. Această regiune cunoaște și cea mai dinamică creștere, în medie de 10 milioane turiști anual. Aceste cifre sunt impresionante dacă luăm în calcul și calamitățile din regiune, cutremurul din 2004 și apoi în 2011, care au condus la căderi dramatice ale sosirilor de turiști, luînd ca exemplu Japonia care în 2010 a avut o cifră de 8,6 milioane de turiști internaționali, iar în 2011 înregistrează doar 6,2 miliane de sosiri ale turiștilor, ceea ce înseamnă o scadere de 28%.
A treia mare destinație turistică internațională este America, care totalizează în anul 2014, la nivelul sosirilor turistice, 181 milioane, respectiv 16% din totalul mondial. America a inregistrat, pe perioada 2010 – 2014, o creștere a sosirilor turistice de 31,2 milioaneceea ce reprezinta la nivel mondial o creștere de 0,5%. La nivel de sub-regiune se evidențiază America de Nord și respectiv SUA cu 75 milioane de turiști, respectiv 41,4% din totalul sosirilor de turiști ale Americi-lor.
Africa se clasează pe locul patru, la capitolul sosiri turistice internașionale, cu o cifră de 56 milioane de turiști, ceea ce reprezintă doar 5 % din totalul mondial. Africa a depășit Orientul Mijlociu cu 5 milioane de turiști, în 2014, care a înregistrat pierderi ale turiștilor, pe parcursul perioadei 2010 – 2014, de 9,3 milioane. Pierdere înregistrată datorită frămîntărilor politice și militare din acest teritoriu, aceasta situînduse cu mult sub valoarea resurselor sale turistice. Africa a înregistrează această ușoară creștere datorită diversificării și îmbunătățirii produsului turistic, în unele cazuri, investițiile făcute în infrastructură au jucat de asemenea un rol important.
Încasările din turism
Pentru a putea măsura fenomenul turistic la nivel mondial și influențele asupra lui în urma globalizării, trebuie să analizăm și indicatorii încasărilor din turism, respectiv volumul încasărilor și mărimea medie a încasării pe turist. Aceste valori se raportează la nivel internațional atît în dolari americani, cît și în euro. Turismul internațional reprezintă o sursă foarte importantă de venituri pentru un număr mare de țări. Deplasarea vizitatorilor și cheltuelile acestuia cu cazarea, masa, cumpărăturile, transportul local, divertismentul aduc o serie de venituri pentru prestatorii acestor servicii, iar încasările turistice devin un pilon important în economia acestora, ce are ca urmare opurtunitatea pentru dezvoltare (vezi anexa 3). Pentru o mare parte a țărilor ce servesc ca destinație, în special țările în curs de dezvoltare și insulele, turismul reprezintă cea mai importantă categorie a cîștigurilor din export.
Volumul încasărilor sau cheltuelilor în turism, face parte din categoria indicatorilor valorici, acesta poate fideterminat global sau doar strict pe turismul intern, de asemenea poate fi determinat pe zone turistice, pe forme de vacanță, pe tipuri de activități. Frecvent utilizați pentru a caracteriza activitatea de turism, sunt următorii doi indicatori:
Încasarea/cheltuiala medie pe turist =
Încasarea/cheltuiala medie pe zi-turist =
Avînd ca an de referință 2014, specialiștii Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO) au estimat că, la nivel global încasările din turismul internațional s-au ridicat la 1.245 miliarde USD. Această cifră în 2010 reprezenta 693 miliarde euro, iar în 2013, 1197 miliarde $, înregistrînd o creștere de 3,7 % .
Potrivit datelor prezentate de OMT, în tabelul 2.11, în Europa volumul încasărilor s-a ridicat la 508.9 miliarde dolari, raportat la anul 2013 reprezintă o creștere de 3,6 %. Într-o stânsă legătură cu sosirile turistice, cele mai mari încasări le-au înregistrat în Europa Mediteraniană (199,2 miliarde USD) și Europa Occidentală sau de Vest (171,1 miliarde USD). Cele mai puține încasări le-au înregistrat Europa Centrală și de Est, doar 57,7 miliarde dolari, fapt cauzat în mare parte de prețurile mai scăzute al serviciilor turistice. Dacă e să ne referim la încasarea pe turist, media europeană a ajuns la 870 $/turist. La nivel de sub regiune se înregistrează oscilări mari ale acestui indicator. Cele mai mari incasări pe turist le-a înregistrat Europa de Nord, 1130 $/turist, datorită prețurilor relativ ridicate pentru achiziționarea unui pachet turistic. Aceste costuri au adus un volum ridicat al încasărilor turistice din această regiune, 80,7 miliarde USD. În Europa Centrală și de Est se înregistrează cel mai mic nivel, 480 $/turist.
Tabelul 2.11 Încasările din turismul internațional pe (Sub)regiuni
Sursa: OMT (UNWTO), Tourism Highlights, 2015 Edition
Regiunea Asia și Pacific au realizat în anul 2014 încasări din turism în sumă de 376.8 miliarde dolari, în comparație cu anul 2008 când sau înregistrat doar 218 miliarde de dolari (o creștere de 72,8 %). Pe subregiuni, la fel ca și la sosiri, se evidențiază Asia de Nord cu 198,1 miliarde USD. Încasări considerabile a înregistrat și Asia de Sud-Est, țările din această regiune înregistrând încasări de 106,8 miliarde dolari. Cele mai puține încasări le-a înregistrat Asia de Sud, 27,2 miliarde USD, fiind depașită ți de Oceania care a înregistrat încasări aproape dublu decît Asia de Sud (44.8 miliarde USD). În ceea ce privește capitolul încasărilor pe turist, în Asia și zona Pacificului se înregistrează diferențe considerabile de la o sub-regiune la alta. În Oceania, indicatorul încasării pe turist, înregistrează cea mai mare valoare (3390 $/turist). Oceania este urmată de Asia de Sud (1590 $/turist) și Asia de Nord-Est (1450 $/turist). Cel mai mică medie a încasărilor pe turist, o înregistrează Asia de Sud-Est (1100 $/turist). Media încasărilor pe turist în regiunea Asia și Pacific, în 2014 a înregistrat 1430 $.
Pe continentul american se înregistrează, în 2014 încasări din sosirile internaționale ale turiștilor de 274 miliarde USD, marcând o creștere față de anul precedent de 3,1 %. Aici se datașează cu o mare diferență America de Nord, care a încasat în 2014, 210.9 miliarde USD, având o creștere considerabilă față de anul 2008 când a înregistrat doar 183 de miliarde de dolari americani. Încasarea medie pe turist se cifrează în această regiune la 1750 $/turist. America de Nord este urmată de zona Caraibelor, unde avem 27,1 miliarde USD, din încasările de la turiștii internaționali, și în medie pe turist se înregistrează o încasare de 1210 $/turist. Cele mai mici încasări din sosiri dar și în medie pe turist, le au America Centrală și America de Sud înregistrînd din sosirile turiștilor internaționali între 10 – 25 miliarde dolari americani.
Orientul Mijlociu înregistrează un volum modest al încasărilor din turism, 49,3 miliarde USD, și Africa cu 36,4 miliarde USD, fiind cel mai mic număr din încasările din turism la nivel mondial. Iar încasarea medie / turist oscilează în jurul valorii de 650 – 970 USD / turist.
Sursa: OMT (UNWTO), Tourism Highlights, 2015 Edition
Clasamentul pe țări după cei doi indicatori-cheie a circulației turistice internaționale, sosirile și încasările din turismul internațional, după cum observăm și în figura 2.13, relevă faptul că majoritatea destinațiilor apar în ambele liste, atât a sosirilor cât și a încasărilor. La capitolul venitorilor obținute, SUA ocupă primul loc în clasament (177,2 miliarde USD), Franța ocupă locul patru la venituri (55,4 miliarde USD) și locul unu la sosiri turistice (83,7 milioane turiști), Germania se clasează pe poziția opt (43,3 miliarde USD), fiind depășită de Marea Britanie cu doar 2 miliarde USD și ocupă locul șapte la capitolul venituri din turismul internațional și locul șase la sosiri. Japonia ocupă poziția șaptesprezece la capitolul încasări (18,8 miliarde USD), însă ritmul de creștere este destul de rapid, +24,5% față de anul 2013, ceea ce o va ajuta sa capete noi poziții în topul țărilor cu cele mai mari venituri din turism.
Diferența între clasificările sosirilor și încasărilor în turismul internațional, se explică prin faptul că fiecare destinație își are propriile caracteristici privind durata de ședere, nivelul cheltuelilor, costul vieții, profilul vizitatorului etc. Spre exmplu, Franța, este înconjurată de un număr mare de piețe surse, atrage mai mulți turiști cu o durată de ședere scurtă, în timp ce în Statele Unite ale Americii, șederea medie a vizitatorilor internaționali este mult mai extinsă.
Fig.2.13. „Top 10 + Japonia” după volumul sosirilor și încasărilor din turism (2014)
Chiar dacă evoluția turismului din ultimii ani a înregistrat fluctuații, experții Organizației Mondiale a Turismului susțin că nu se vor produce schimbări semnificative în tendințele structurale subliniate mai sus. Europa și America viteze de creștere mai mici decît media. Europa își va menține cea mai înaltă cotă a sosirilor.
Transporturile turistice internaționale
Un loc nu poate fi destinație turistică până ce acesta nu devine accesibil printr-un mijloc modern de transport, sau nu oferă cazare. Din aceste considerente, transportul la fel ca mijloacele de cazare, sunt vectorii ce determiă spațializarea mondială a turismului. „Din perspectivă turistică, transporturile sunt priviteca un mijloc de accelerare și de extensiune a mobilitățior turistice”.
Turismul internațional datorează foarte mult modernizării și diversificării căilor și mijloacelor de transport. Iar dezvoltarea și răspândirea acestora se datorează în mare parte procesului de globalizare. Progresele ce s-au obținut în domeniul transporturilor, au facilitat includerea în sfera turismului a unor resurse situate la distanțe prea mari de centrele principale a emitenților de turism. Aceste modificări au dus la extinderea fenomenului turistic și la apariția noilor forme de turism (de croazieră, camping, caravaning). Transportul este o componentă indinspensabilă a producției turistice, permițând accesul la consumul turistic, ponderea acestuia în valoarea totală a produsului turisticoscilează între 25 și 50 %, transportul reprezintă singura componentă de care turistul nu se poate dispersa. Deseori, deplasarea turiștilor necesită folosirea mai multor forme și mijloace de transport, în dependență de distanța până la locul de destinație, în funcție de starea căilor de comunicație și a infrastructurii tehnice, de rapiditate și comoditate etc.
Diferite categorii de transport satisfac în mod diferit și cerințele specifice deplasărilor turistice. Astfel se iau în considerație câteva caracteristici: gradul de mobilitate și accesibilitate, capacitatea de transport, condițiile de securitate, rapiditatea, regularitatea și confortul pe care îl oferă fiecare mod de transport. Confortul poate constitui un factor decisiv în alegerea transportului de către turiști, dar și în ponderea prețului la bilet. Alegerea mijlocului de transport este dată și de vîrsta călătorului, astfel persoanele tinere preferă ca mijloc de călătorie automobilul, în timp ce, cei de vârsta a treia optează pentru un mijloc de transport mai puțin obositor. Alegerea transportului depinde și de distanța parcursă. În dependență de acest factor, se folosește pentru o distanță de până la 100 km transportul auto, transportul feroviar este folosit pentru deplasări pe o rază cuprinsă între 100 și 1000 km, iar transportul aerian devine mai avanajoș și mai comod pentru distanțe ce depășesc 1000km.
Pe măsură ce o țară se conectează mai intens la fluxurile turistice internaționale, ea își dezvoltă infrastructura de transport, mărind această activitate economică pentru a crește veniturile. Ponderea majoră, ca volum, în transportul de turiști internaționali o au transporturile aeriene cu 54% , fiind mereu în creștere, astfel în 2008 doar 40 % din sosirile turiștilor erau pe calea aerului. Transportul aerian este urmat de transporturile rutiere-auto cu 39 %, după care urmează transportul pe apa, cu 5 % și transportul feroviar cu o cotă de doar 2 %.
Transporturile aeriene au cunoscut o dinamică deosebită în ultimile decenii. Utilizarea tot mai frecventă a transportului aerian a fost motivată de creșterea interesului pentru destinațiile mai periferice, socotite nu demult exotice, de diminuarea progresivă a tarifelor, în medie de 1-3 % pe an, și folosirea aeronavelor de mare capacitate. Serviciile de transport aerian sunt oferite sub două tipuri: curse de linie (regulate) și curse charter (neregulate) sau la cererea unor persoane. În prezent 54 % din sosirele turistice internaționale sunt efectuate cu ajutorul transportului aerian. Zonele cele mai active sunt Europa, America de Nord, Japonia și Asia de Sud-Est care dețin 75 % din traficul turistic. Cel mai mare volum este înregistrat în Europa. În Marea Britanie 61 % din sosiri au fost înregistrate pe cale aeriană.
Globalizarea a avut un impact major și în domeniul transportlui aerian și circulației pasagerilor. Liberalizarea transportului aerian a favorizat dezvoltarea turistică, iar înmulțirea de curse aeriene, în paralel cu reducerea prețurilor, au determinat accentuarea concurenței în urma căreia au beneficiat consumatorii fiind stimulat turismul. Serviciile de transport aerian au mers pas în pas cu evoluția inovațiilor tehnice, cunoscînd o evoluție deosebită. Succesul acestor evoluții a fost dat și de începuturile Sistemului de Rezervare Computerizată (CRS) ce a aparținut unor companii nord-americane: American Airlines cu Sabre,Covia. Operarea rezervărilor în sistem computerizat la nivel mondial a fost posibil datorită Sistemului Global de Distribuție (GDS), care operează la scară globală. La nivel global, circa 85 % dintre sistemele de distribuție sunt deținute de urmîtoarele companii transnaționale: Sabre, Amadeus, Worldspan și Galileo.
Turismul este acea ramură care utilizează ăn totalitate rețeaua de drumuri și căi ferate construite în scop economic, social sau strategic. Transporturile turistice rutiere beneficiază de cea mai dezvoltată rețea de căi de comunicație și o bogată infrastructură, ceea ce asigura al doile loc, dupa transportul aerian, în transportul de turiști internaționali, 39 %. Acest procentaj este dat și de faptul că autoturismele satisfac cel mai bine cerințele turiștilor individuali și a grupurilor restrânse, precum cel familial.
Transportul cu autocarul este caracteristic Americii de Nord. În SUA companiile de transport rutier au înlocuit treptat transportul pe căile ferate, cea mai cunoscută fiind „Greyhound Line”. În Europa printre companiile internaționale se numără „Europabus” și „Eurolines”. Acest tip de transport este utilizat în mare parte de persoanele sub 25 de ani și de cele de vârsta a trei, în deosebi cei ce practică o formă de turism organizat. Există țări în care transportul rutier aduce un număr mult mai mare de turiști decît media mondială, după cum este și cazul Germaniei (peste 70 %).
Presiunea exercitată de transportul aerian și cel rutier asupra transportului feroviar, a dus la o scădere a importanței transportului turistic pe cale ferată, în 2014 constituind doar 2% din pondere în călătoria turiștilor internaționali. Acest tip de transport a rămas caracteristic mai mult țărilor cu un nivel scăzut de dezvoltare. Însă, acest tip de transport dispune și de unele avantaje care îi va permite să-și mențină o poziție pe piață sau chiar să înregistreze creșteri. Printre avantaje se numeră: capacitatea de transport superioară celorlalte tipuri de vehicule, un comfort mai ridicat datorită dotărilor vagoanelor cu paturi, restaurant etc., preț mult mai redus, viteza de parcurgere a distanțelor foarte mare între 100-500 km/h. În Franța a fost introdus trenurile de mare viteză, aducînd un aport considerabil practicării de către turiști a transportului feroviar.
Transportul turistic naval ete o modalitate de transport ce are rădăcinile adânc în istorie, însă în prezent este puțin utilizată (circa 5 % la nivelul sosirilor turristice internaționale în anul 2014) datorită caracteristicilor sale: viteza redusă, durata mare de timp a călătoriei, prețul destul de ridicat în comparație cu cele lalte tipuri de transport.
Croazierele reprezintă un exemplu al integrării complete a diferitelor tipuri de produse turistice de către o singură companie, aceasta din urmă asigurănd, cazare, restaurare, animație, vizite pe uscat etc. Transportul turistic naval este mai mult caracteristic unui pachet turistic de lux. În mările din nordul Europei, Mediterană și în sud-estul asiatic s-a extins transportul cu nave de tip ferry-boat. Anual pe liniile de acest tip, în această zonă, sunt transportați în jur de 25 milioane de turiști, din care 80 % provin din Marea Britanie. Turismul de croazieră cunaște și acesta o evoluție, doar că foarte lentă. În ultimii ani inregistrează o cifră de 6-7 milioane de participanți. Importante zone ale acestui tip de transport sun Marea Caraibelor, ce deține 36% și bazinul Mării Mediteraniene cu 34 % din volumul mondial. Companiile din SUA, Marea Britanie și Scandinavia domină piața transportului maritim furnizînd 2/3 din clientela mondială. Cererea mondială este dominată de America de Nord, unde se evidențiază SUA, și de Europa, aici primii sunt Germania, Franța și Marea Britanie, care împreună concentrează peste 90 % din cererea globală. SUA este furnizorul principal de turiști de croazieră din spațiul nord-american, cu peste 6 milioane participanți.
În următorii ani este de așteptat ca veniturile din industria croazierilor la nivel mondial, precum și numărul de pasageri, vor fi în creștere. Industria de croazieră la nivel mondial a fost prognozată să aducă venituri, în 2015, de până la 40 miliarde dolari SUA, iar numărul pasagerilor va crește de la 15,620,000 în 2007 la aproximativ 24 milioane în 2018. Statele Unite ale Americii reprezintă cea mai mare piață sursă pentru pasageri de croazieră în întreaga lume, oferind mai mult de 11 milioane de pasageri. Conform sondajului Cruise Market Watch, în iunie 2014, companiade croazieră Carnival a avut cea mai mare parte a pieței de croazieră. Generând venituri de aproximativ 15,88 miliarde dolari SUA în 2014, după numărul de pasageri transportați aceasta deține 41,8 % din piața croazierilor, cu 20 % mai mult decât concurentul sau cel mai apropiat. Carnival Corporation este cea mai mare companie de croazieră la nivel mondial, urmată de Royal Caribbean. Cele mai mari cheltueli pe pasager în medie, au fost înregistrate în 2014, 1719 de dolari SUA. Cea mai mare parte a veniturilor generate de fiecare pasager provin din costul biletului urmat de cheltuielile totale la bordul navei.
CAPITOLUL 3
Piața turistică. Factori și efecte ale globalizării
Turismul și globalizarea sunt noțiuni ce necesită o abordare în interdependență, deoarece nu putem vorbi de globalizare fără să tratăm și turismul, care are o influență majoră, și invers nu putem vorbi de turism fără a trata fenomunul globalizării, ce a pus stăpinere pe toate domeniile, fie politic, social,economic sau cultural. Această relație ce se creează, de dependență reciprocă, o voi aborda din perspectiva mai multor aspecte,însă mă voi axa mai mult pe piața turistică care ne va ajuta să evidențiem motivele care stau la baza influenței globalizării asupra turismului. Pentru a putea mai bine observa schimbările aduse de globalizare în sfera turismului, vom studia evoluția pieței turistice în următoarele țări dezvoltate: SUA, Marea Britanie, Franța, Japonia, Germania și la nivel mondial. Acestea sunt regiuni cu o bogată istorie și cu o piață turistică bine consolidată, iar modificările în cadrul acestor regiuni duc la un șir de consecințe globale.
Particularitățile pieței turistice
Dinamica înregistrată la nivel economic și social presupune schimbări majore și în condițiile de desfășurare a diferitelor activități și procese, între acestea, piața – privită ca componentă esențială a macromediului, „capătă un rol tot mai important în reglarea raporturilor din economie, în realizarea echilibrului acesteia”, piața practic, are rolul de a verifica măsura în care diversele activități sunt într-o relație cu nevoile reale ale societății. Piața apare asemeni unui barometru, fiindcă este conectată la toate componentele macromediului și reflectă modificările din interiorul acestora. La nivel global, piața apare ca o structură extrem de complexă. Piața turistică sa format pe de-a lungul anilor, datorită intensificării fluxurilor turistice, al consolidării și compleării produsului turistic etc.
Piața turistică reprezintă o componentă a pieței, în general, și a pieței serviciilr, în particular. Astfel prezintă o serie de trăsături în comun cu aceste două, dar și o mulțime de caracteristici proprii. Piața turistică poate fi definită ca interferența dintre oferta turistică, care este materializată prin producția turistică și cererea turistică, manifestată prin consumul turistic. În centrul acestei piețe turistice se află turistul, căruia îi sunt destinate produsele turistice și care deține puterea decizională de a selecta din multitudinea ofertelor propuse.
Piața turistică prezintă unele deosebire de piața bunurilor materiale, printre care sunt: produsul turistic este format atît din elemente materiale cît și elemente imateriale; producția și consumul turistic se suprapun în spațiu și timp, în acest caz turistul este acel care se deplasează spre locul producției și nu invers ca în cazul pieței bunurilor, astfel locul de formare a cererii turistice diferă de locul consumului turistic.
Prin produs turistic se înțelege ansamblul format de bunurile și serviciile ce sunt necesare pentru a stimula activitatea de consum turistic. Oferta turistică reprezintă ansamblul activităților indinspensabile pentru a produce și distribui produslele turistica. Iar cererea turistică este ansamblul nevoilor sociale pentru consumul produselor turistice. Aceste două segmente ale pieței, cererea și oferta se manifestă cu intensități diferite de la un caz la altul.
În termeni cantitativi, piața turistică poate fi analizată prin intermediul următorilor indicatori: capacitatea pieței turistice (CT), potențialul pieței turistice (PT), volumul pieței unui anumit produs turistic (VT), locul pe piață al produsului turistic aparținînd unui anumit ofertant (LT). Cererea turistică este mereu întro evoluție, iar fluxurile de turiști au redistribuire permanentă între diferite destinații fie tradiționale fie o reorientare spre destinații noi, astfel piața turistică trebuie analizată în funcție de o serie de indicatori caracteristici: capacitatea teoretică a pieței, piața turistică potențială, piața turistică efectivă, ponderea produsului turistic oferit și comercializat de o agenție de turism pe piață. În analiza acestor indicatori apar dificultăți din motivul că abia un sfert din turiști folosesc piața de organizare și comercializare a călătoriilor, mai puțin de o treime, din numărul turiștilor internaționali, au recurs la structurile hoteliere iar peste 30% din ei, nu apelează la piața transporturilor. La diferite nivele ale producției turistice predomină companiile de talie modestă, deci există o slabă concentrare a sectorului. În Franța câțiva mari turoperatori controlează 50% din voiajele forfetare. O ituație asemănătoare gasim și în alte mari țări emițătoare, primele două mari firme de voiaj emit circa 30% din voiajele Japoniei, în Germania primii trei lideri dețin 57% din piață, în Maria Britanie 2/3 este deținut de marele firme de voiaj. Produsul turistic este, ca orice marfă, care a intrat în circuitul economic național și mondial, constituinduși o piață proprie, care este definită de o serie de factori cu manifestări specifice, de natură economică, politică, socială și nu în ultimul rând motivațională și geografică. Toate acestea fac parte din particularitățile pieței turistice, un spațiu funcțional aparte care necesită o analiză cât mai atentă. Pentru a putea preveni și diminua anumite inconviniente este necesară creșterea rolului științei care aprofundează conceptele specifice peței turistice și folosirea unor metode care vor preveni sau micșora riscurile de pe piață, primul fiind necorespunderea între cantitate și calitate a ofertei și cererii turistice.
Indicatorul număr de turiști se obține din cumularea informațiilor cuprinse în diferite documente statistice, calculându-se efectiv la sfârșitul anului calendaristic, dar și pe periaode mai mici, în funcție de nevoile utilizatorului. Indicatorul număr mediu de turiști se obține prin punerea în relație a numărului de turiști cu un aspect economic, putem obține astfel: numărul mediu de turiști pe zi, lună sau pe litoral, la munte etc. Acest indicator arată intensitatea circulației turistice într-un anumit interval:
unde: T – suma turiștilor înregistrați într-o perioadă
n- numărul zilelor din perioada respectivă
Durata medie a sejurului se calculează ca raport între total zile – turist (NZT) și numărul de turiști (T):
Acest indicator arată timpul mediu (zile) de rămânere a turiștilor în spațiile de cazare și reflectă astfel posibilitatea ofertei de a reține turistul într-o anumită zonă, regiune etc. Densitatea circulației turistice pune în legătură directă circulația turistică cu populația rezidentă a țării receptoare. Acest indicator se calculează ca raport între numărul turiștilor sosiți în zona X (T) și populația rezidentă a zonei X (P):
De regulă acest indicator are valoare subunitară, cum ar fi Germania, Marea Britanie, SUA, Japonia, dar există și țări precum Franța unde valoarea este supraunitară .
Figura 3.1. Indicatori ai circulației turistice
Sursa: elaborat de autor în baza datelor oferite de Banca Mondială
Cererea turistiă este formată din ansamblul persoanelor care manifestădorința de a se deplasa periodic și temporar în afara reședinței proprii, pentru alte motive decât prestarea unei activități remunerate. Printre caracteristicele cererii se numără: are un caracter dinamic; o concentrare accentuată a acesteia în țările și regiunile dezvoltate; diversitatea, sezonalitatea și elasticitatea acccentuată datorită unor factori sociali și naturali;
Pentru o caracterizare a cererei turistice, este folosit indicatorul intensității cererei. Indicatorul se calculează după formula:
Inc = x100
unde: Inc = intensitatea netă de călătorie; T = numărul turiștilor care au plecat în vacanță cel puțin o dată pe an; Pst = populația stabilă a teritoriului studiat.
Pornind de la acest indicator observăm la nivelul Franței avem o intensitate a cererii turistice, în 2014, de 48 % în creștere față de 2008 cu 4 %; Germania înregistrează 60 %; Mrea Britanie 75 %; Statele Unite au un indice al intensității cererii turistice de 47 %; Japonia la acest capitol înregistrează ce-a mai mica cifră, doar 20 %.
Figura 3.2. Corelația între intensitatea cererii turistice și PIB
Sursa: elaborat de autor în baza datelor oferite de Banca Mondială
A) Piața turistică a Statelor Unite.Topul celor 10 țări care constituie piața de desfacere a Statelor Unite ale Amerecii, dupa numarul sosirilor turistice sunt: Canada, Mexico, Marea Britanie, Japonia, Brazilia, China, Germania, Franța, Coreea de Sud, Australia. Numărul sosirilor turistice și veniturile generate de principalii emițători, care constitue piața turistică a SUA, sunt prezentate in tabelul 3.1. Sosirile anuale de peste mări au totalizat 34 400 000 în 2014. Călătoriile de peste mări au crescut cu 7 % față de anul precedent, creând un nou record de vizite în Statele Unite ale Americii. Aceste călătorii au reprezentat 46 % din numărul total de sosiri în Statele Unite. Printre primele 25 de țări de peste mări, cu cele mai mari creșteri se numără: Ecuador +32 %, Republica Populară China (cu excepția Hong Kong) +21 %, Columbia +18 %, Spania și Danemarca +13 %, India +12 %, Italia +11 % și Brazilia +10 %.
Caracterizată pe mari regiuni, piața de desfcere a produsului turistic din Statele Unite, înregistrează următoarele schimbări: Europa de Vest înregistrează o creștere de 6 %, datorită intensificării călătoriilor rezidenților din Marea Britanie, Germania, Italia, Franța și Spania, fiind depășit recordul înregistrat în 2008; Asia +6 % creșterea fiind dată de Coreea de Sud, Republica Populară Chineză și India; America de Sud +7 %; Oceania +9 %; Insulile Caraibe +16 %, datorită călătorilor din Columbia, Jamaica și Caraibe; Orientul Mijlociu +16 % și Africa +17 %.
Tabelul 3.3. Top 10 piețe internaționale ale SUA: vizitatori și cheltueli
Sursa: elaborat de autor ân baza datelor, U.S. Department of Commerce International Trade Administration.
De patru ani consecutivi turiștii canadieni ocupa pozitia unu atit la capitolul sosirilor în SUA, respectiv aceștia înregistrează și cele mai mari cheltueli. Sosirile canadiene în SUA au scăzut ușor în comparație cu aceiași perioada a anului 2013, în medie s-a înregistrat în 2014 o scădere de 2% , cauza fiind deprecierea accentuată a monedei canadiene. În pofida înregistrărilor negative, Canada deține în continuare o cotă de piață de 30,7% din totalul sosirilor turistice internaționale, cu un numar de 23 milioane de sosiri. Veniturile încasate în urma vizitatorilor canadieni se ridica la suma de 26,3 miliarde USD, în anul 2014, înregistrînduse un declin de 4%, față de anul 2013, iar scăderea înregistrată în cheltuelile turiștilor canadieni a fost dubla față de cea a sosirilor. Călătoriile și turismul reprezintă 43% din totalul exporturilor de servicii din SUA către Canada. Marea Britanie reprezintă cel mai mare importator de servicii din SUa, ce se referă la turism și călătorii, de peste ocean . În anul 2014 SUA a înregistrat sosiri a rezidenților din Marea Britanie în număr de 4,15 milioane de turiști. Numărul acestora fiind în creștere față de anul trecut cu 8%, în pofida inregistrătilor negtive pe parcursul celor patru ani 2008-2012. În 2013 și 2014 sosirile turstice sunt pe un ritm pozitiv, 2% în 2013 și 8% în 2014. Marea Britanie a reprezentat 5,5% din totalul sosirilor turistice internaționale în Statele Unite în 2014. Cheltuelele efectuate în timpul călătoriilor de turiștii din Marea Britanie au ajuns la 13,5 miliarde USD. Vestea bună este ca aceste cheltueli au fost mai mari decît în 2013, cu 302 milioane USD(o creștere de 2%), dar mai puțin cu 3 miliarde față de anul 2008. Exporturile ce țin de călătorii și turism reprezintă 21% din totalul de exporturilor de servicii din SUA către Marea Britanie.
În 2014 din primele 20 de țări de peste mări vizitatoare, peste 90 % a vizitelor au fost efectuate în scopul de placere și recreere liderii fiind Brazilia (91%), Columbia (90%), Argentina (92%), Venezuela și Ecuador (90% și respectiv 93%). Mai mult de 19 % din vizitele efectuate de Germania (19,5%), India (21,7%), Taiwan (18,75 %) au avut ca scop principal calătoriile de afaceri. În total 82,6 %, din totalul vizitelor a rezidenților de peste mări, au reprezentat călătorii de placere și doar 13,7 % au reprezentat călătorii de afaceri. Principalele puncte „porturi” de primire a turiștilor sunt New York, NY; Miami, FL; Los Angeles, CA etc.
Figura 3.4. Top 15 porturi de intrare, avizitatorilor de peste mări
Sursa: elaborat de autor in baza datelor oferite de U.S. Department of Commerce, ITA, National Travel and Tourism Office
B) Piața turistică a Mării Britanii- în topul celor 5 piețe generatoare de turiști pentru Marea Britanie, majoritatea țărilor fac parte de pe continentul european. Supremația la capitolul sosiri turistice internaționale Franța deține locul unu pe piața turistică a Marii Britanii, fiind urmată de Germania, SUA, Italia și Spania.
Tabelul 3.5. Top 5 piețe internaționale ale Marii Britanii 2014
Sursa: elaborat de autor în baza datelor oferite de, International Passenger Survey 2014, Office for National Statistics
Franța este în fruntea pieței generatoare de turiști către Marea Britanie, aceasta înregistrînd un număr de 4.114.000 rezidenți ai Franței, deținînd o cotă de piață de 13%. Franța este urmată de Germania cu 3,22 milioane de turiști, SUA se situează pe a treia poziție cu 2,97 milioane. Cele mai mari economii din zona euro, precum Germania, Italia, Spania sunt responsabile de aproape o treime din vizitatorii din Londra. Singura țară în afara Europei, din top 10, este Australia. Numărul de vizitatori a crescut pe parcursul celor 5 ani 2009-2014, ca urmare a aprecierii de 40 % a dolarului australian. Această listă a piețelor sursă pentru Marea Britanie este completată de o serie de piețe mici (multe dintre ele aflînduse în curs de dezvoltare, majoritatea avind un ritm foarte rapid de creștere economică). China este un exemplu, care își croește drum rapid spre topul țărilor emitente de turiști, fiind o piață actuală tot o dată și potențială pentru Marea Britanie, cu mari posibilități. Cele mai mari creșteri, a emiterii de turiști spre Marea Britanie au fost în 2014, Kweit +67%, Chile +63%, Estonia +52%, Malaezia +48%, România +44%. Iar cele mai mari declinuri la vizitări le-au înregistrat Pakistan -14%, Serbia -14%, Japonia -9%, Bulgaria -8%, Oman -8%.
La capitolul cheltuelilor situația diferă de cea a sosirilor, supremația fiind deținută de cetățenii Statelor Unite, care au cheltuit în anul 2014, 2,944 miliarde €, dublu față de francezi, care au cheltuit în Marea Britanie 1,434 miliarde €. Cele mai modeste cheltueli le înregistrează italienii care fiind aproape ca număr de turiști ce provin din SUA , 2.486 milioane, au cheltueli de 830 mii €. O jumătate din încasările de la vizitatori sunt concentrate în top 10 piețe sursă, iar acestea sunt împarțite în mod egal între Europa, iar pe piețele de peste mări se evidențiază SUA, Australia, Emiratele Arabe Unite și Canada. Cîteva piețe se caracterizează de un nivel foarte ridicat de cheltueli medii, cum ar fi Arabia Saudită care contribuie ce 2% la încasările din turism, în timp ce numarul sosirilor constitue doar 0,5 % din totalul sosirilor turistice. Piața chineză este la fel de promițătoare, cheltuelile reprezentînd 1,4 % , fiind mai mult decît dublul sosirilor, in timp ce volumul vizitatorilor are o cota de 0,6 %.
Figura 3.6. Numărul vizitatorilor și totalul cheltuelilor după motivația turistică
Sursa: elaborat de autor în baza datelor oferite de, International Passenger Survey 2014, Office for National Statistics
În privința motivațiilor călătoriei, în anul 2014 în Marea Britanie, din totalul turiștilor internaționali sosiți (32,7 milioane) 7,9 de milioane, adică 24,15 % au călătorit pentru afaceri. Turismul de afaceri aducînd încasări în sumă de 5 miliarde USD. Din totalul turiștilor internaționali 12,7 milioane, adică 38,8 % au călătorit de plăcere sau pentru petrecerea vacanței, turismul de placere înregistrând încasări de 8,4 miliarde USD; 9,3 milioane au călătorit din alte motive – vizite la prieteni sau părinți, pelerinaj, cure de tratament, aceștia din urmă efectuând cheltueli în sumă de 4,5 miliarde USD; 0,5 milioane au călătorit pentru studii iar alții 2,3 milioane de turiști internaționali nu au precizat motivul călătoriei. Cheltuelile totale efectuate de studenții internaționali, au fost estimate la 1,5 miliarde USD și având un potențial de a crește până la 2,5 miliarde în 2020. Principalele cai de acces folosite pentru a ajunge în Marea Britanie, de către turiști este cea aviatică. Astfel prin aeroportul din Londra Heathrow, în 2014 au trecut 73,4 milioane pasageri, în creștere cu 1,4 % față de 2013. Al doilea mare aeroport este la fel în Londra /Gatwick, 38,1 milioane de pasageri, urmat fiind de cel din Manchester/Intl cu 22 milioane de pasageri.
C) Piața turistică a Franței. Contribuția directă a călătoriilor și turismului la PIB, în 2014, a fost 77,1 miliarde euro, adică 3,6 % din PIB. Această cifră preconizează să crească cu 3 % ,până la 79,3 miliarde euro în 2015. Aceste date reflectă în primul rând activitatea economică generată de industriile hoteliere, agențiilor de voiaj, companiilor aeriene și altor companii de transport a pasagerilor. Dar, deasemena include și activitățile industriilor de restaurant și agrement. Se preconizează ca contribuția directă a turismului și călătoriilor la PIB să crească cu 2,6 % pe an, ajungând până la 102,7 miliarde euro (4 % din PIB) până la finele anului 2025. Bnii cheltuiți de vizitatorii străini într-o țară este componenta cheie a contribuției directe a turismului și călătoriilor la PIB. În 2014 Franța a genrat 45,5 miliarde euro, cheltuali ale turiștilor străini, reprezentând o creștere cu 3 miliarde față de aceiași perioadă a anului 2008. În 2015 acest lucru este de așteptat să crească cu 3,9 % și sunt preconizate sosiri ale străinilor în număr de 91,6 milioane. Până în 2025 sun așteptate sosiri în număr de 109 milioane și generând cheltueli de 63,7 miliarde euro, o creștere de 3 % pe an. Turismul a atras în Franța capitaluri de investiții în sumă de 31 miliarde euro,în 2014, în anul 2008 această cifră era de 25 miliarde. Acest lucru este de asteptat să crească cu 2,5 % pe an, până în 2025 ajungând la 40,8 miliarde.
În 2014 Franța rămâne una din cele mai vizitate țări ale lumii cu un număr de 83,8 milioane de turiști străini. Tendințele sunt variate în funcție de originile acestora: clienții europeni, cu peste 80 % din totalul turiștilor internaționali, sunt în scădere, în timp ce clienții extra-europeni au venit în număr mult mai mare, față de anii precedenți. America deține locul ăntâi la capitolul turiști non-europeni, cu 6,6 milioane de turițti, fiind în fața Asiei. Această poziție a Americii este deținută de marii furnizori de clientelă, Statele Unite și Canada, cu 3,2 milioane de turiști SUA și 1 milion respectiv Canada. Turiștii din Asia sunt depășiți de cei din America cu doar 300 000, având un total de 6,3 milioane turiști anual. Aici pozițiile sunt deținute de o mare piață, care este întro continuă creștere și manifestă o ascensiune pe toate continentele, China având în 2014 o piață emitentă a turiștilor spre Franța de 1,7 milioane. Cotele de piață sunt deținuteîn felul următor: Uniunea Europeană 80 %, America 7,9 %, Asia și Oceania 7,5 % și Africa 3 %.
Figura 3.7. Sosiri turistice internaționale în Franța 2014
Sursa: elaborat de autor în baza datelor oferite de, Institut national de la statistique et des etudes economiques
În ultimii ani, numărul de nopți petrecute în structuri de cazare turistică a înregistrat, în general, o tendință ascendentă. Totuși, a existat o scădere pe termen scurt a numărului de nopți petrecute în structuri de cazare turistică în 2008 și 2009, ca urmare a crizei economice și financiare: numărul de nopți turistice în Franța a scăzut cu 0,6 % în 2008 și cu încă 2,1 % în 2009. În 2010, numărul de nopți turistice petrecute a crescut însă cu 4,7 %, iar această evoluție pozitivă a continuat, creșterea fiind de 3,3 % în 2011, de 4,3 % în 2012 și de 2,1 % în 2013. La capitolul nopților petrecute în unitățile de cazare din Franța, Uniunea Europeană deasemena deține supremație, rezidenții acestei regiuni înregistrând un număr de 410,2 milioane nopți înoptate, ceea ce reprezintă 68,5 % din totalul înoptărilor. America are 57,6 milioane de nopți petrecute pe teritoriul Franței, adică 10 %, după care urmează Asia și Oceania cu 51,2 milioane (8,5 %) și Africa cu 34,7 milioane nopți petrecute în unitățile de cazare din Franța (5,7 %). Din datele prezentate mai sus observăm că rezidenții țărilor, cu excepția celor din Uniunia Europeană, au o durată medie de ședere mai mare decât cea a vecinelor Franței. Extinderea duratei de ședere a turiștilor straini se datorează în mare parte vizetelor la rudele îndepărtate, iar creșterea numărului de înoptări străine a fost de 2,1 % în anul 2014. Principalele aeroporturi prin intermediul cărora pătrund în Franța turiștii străini sunt: Paris/Charles-de-Gaulle care în 2013 a înregistrat 62 milioane de pasageri, iar în 2014 acest număr a crescut cu 1,8 milioane, constituind 63,8 milioane de pasageri. Al doilea mare aeroport este Paris/Orly care în 2014 a avut un număr de 28,8 milioane pasageri, fiind în creștere cu 2,1 % față de anul precedent.
D) Piața turistică a Germaniei. Germania și-a creat un nume în întreaga lume ca o destinație turistică de top. Ea a înregistrat în 2014 un flux turistic internațional de 32.9 milioane de sosiri turistice. Cei mai mulți vizitatori internaționali au venit din Olanda, Elveția, Statele Unite ale Americii,Marea Britanie și Italia.
Figura 3.8. Top 10 piețe internaționale ale Germaniei
Sursa: Germany trade & invest
Olanda reprezintă cea mai mare piață de export a turiștilor pentru Germania, 11,2 milioane de turiști din Olanda au călătorit spre Germania, aceasta reprezentând 34 % din totalul sosirilor internaționale și aproape dublu față de Elveția. Rezidenții acestei țări au călătorit în numar de 6,4 milioane spre Germania, constituind 19 % . China deține cea de-a zecea poziție în clasament cu 2,5 milioane de turiști, mai puțin cu 500 000 decât Belgia, și cu o cotă de piață de 7,5 %.
Anumite destinații din Germania rămân pe parcursul timpului, de un interes deosebit pentru turiștii străini din întreaga lume. În 2014 călătorii internaționali au petrecut majoritatea timpului disponibil în binele cunoscute destinații turistice din Bavaria, Berlin, Renania de Nord-Westfalia și Baden-Württemberg.
Figura 3.9. Cele mai vizitate orașe în Germania (după numărul de înoptări)
Sursa: elaborat de autor în baza datelor oferite de German National Tourist Board (GNTB), 2014
Germania a înregistrat în 2014 peste 424 milioane de înoptări ale turiștilor străini, fiind o creștere de 3,2 %,dintre care orașele prezentate în fig. 3.7. au întrunit aproximativ 7 % din totalul înoptărilor. Primele cinci orașe care au întrunit cel mai mare număr de turiști străini și respectiv înoptări sunt: Berlin cu 10,5 milioane de înoptări, Munchen cu 5,9 milioane, Frankfurt 3,2 milioane, Hamburg 2,3 milioane și cel de-al cincelea este Koln cu peste 1,7 milioane de înoptări. Turiștii externi au adus venituri Germaniei de peste 33 miliarde de euro. Germania dispune de un potențial bogat spre lărgirea piței turistice datorită mediului atractiv pentru investiții în domeniul dat. Acest lucru a fost demonstrat prin raportul cometivității și forumului economic mondial, care a analizat competivitatea în sectoarele turismului din 140 de țări. Germania în acest clasament s-a plasat pe locul trei fiind depășită de Spania și Franța, și fiind cu două poziții mai sus ca Marea Britanie. Germania datorează plasarea sa în top, în deosebi, mediului său economic favorabil și existența unei infrastructuri de transport și telecomunicații eficiente.
Aproximativ 2/3 din toate nopțile petrecute în hotelurile din Germania, sunt cheltuite în orașe spa. Germania, este bine cunoscută pentru turismul de sănătate, cu multe dintre numeroasele orașe balneare care sunt stabilite la un izvor fierbinte oferind convalescență sau îngrijire preventivă prin apă minerală sau alt tratament balnear. Unele dintre cele mai cunoscute stațiuni sunt Kneipp stațiuni de cură (stațiuni Kneippkurorte = terapie cu apă), stațiuni de pe litoral (Seebäder), stațiuni de climă (Luftkurorte ), și stațiuni de recreere (Erholungsorte).
E) Piața turistică a Japoniei. În conformitate cu JNTO (Japan National Tourism Organization) în Japonia în 2014 au fost un număr de 13,4 milioane de vizitatori străini, înregigistrânduse o creștere de 29,4 % față de 2013, cînd au fost doar 10,3 milioane.
Figura 3.10. Vizitatorii străini în Japonia în funcție de naționalitate
Sursa: elaborat de autor în baza datelor oferite de Japan National Tourism Organization
După originiile turiștilor internaționali se disting următoarele state,care formează top 10 exportatori de turiști către Japonia, aducând pe piața turistică a acesteia 11, 4 milioane de turiști, reprezentând 85 % din totalul sosirilor internaționale. Taiwan a înregistrat în 2014 o creștere 28 % ,cu 2,8 milioane de turiști clasânduse pe poziția întâi. Numărul de călători intrați în Japonia din China a fost de 2,4 milioane și a înregistrat cea mai mare creștere peste 80 %, fiind pe poziția trei, depășita de Coreea de Sud cu 300 000 de turiști. Statele Unite ale Americii de asemenea ocupă o poziție semnificativă din piața turistică japoneză, ea fiind al cincelea mare furnizor de turiști, 891 688 milioane de turiști fiind depășită cu o poziție de Hong Kong.
Printre țările europene numărul total al călătorilor din principalele trei țări (Marea Britani, Germania și Franța), a depășit 500.000 pentru prima dată. Caracterizată pe mari regiuni, piața turistică a Japoniei este împărțită în felul următor: Asia deține o cotă de piață de 80.6 %, adica peste 10 milioane de sosiri internaționale din această regiune, această cifră depășește numărul total de sosiri din 2013; Europa și cu ambele Americi împart al doilea loc cu, 7,8 % Europa și 8,7 % America; Oceania are doar 2,6 % iar Africa este ultima cu cel mai mic număr de turiști ce au vizitat japonia în 2014, 0,3 %, adică 28 336 turiști, în pofida numărului mic de turiști Africa a înregistrat o creștere față de anul precedent cu 6,1%.
China reprezintă o piață de desfacere pentru turismul japonez, într-un ritm dinamic de creștere, iar estimările arată că până în 2025 China poate fi țara a cărei cei mai mulți rezidenți au vizitat Japonia. Acasta ne o demonstrează și datele statistice, care arată că turiștii chinezi au crescut de la 1,31 milioane de pasageri în 2013 până la 2,41 milioane pasageri. Japonia a devenit una dintre cele mai populare destinații de călătorie și un paradis de cumpărături pentru turiștii chinezi, în ultimii ani 27,7 % turiști chinezi, în conformitate cu o cercetare a Organizației Naționale de Turism din Japonia, vizitează Japonia pentru cumpărături. Venitul japonez din turismul inrărilor internaționale, în 2014, a ajuns la aproximativ 16,24 miliarde USD din care peste 25%, adică 4,53 miliarde de la turiștii chinezi.
În urma analizei figurei 3.8 observăm că Japonia are o circulație aproape uniformă pe tot parcursul anului, ceea ce înseamnă că are un caracter sezonier redus, la fel ca și Germania și Marea Britanie. Cererea turistică este concentrată în cea mai mare parte în lunile martie – decembrie cu o perioadă de vârf în luna iulie, cu 1,270,048 turiști și luna octombrie cu 1,271,705 vizitatori. Lunile cu cele mai putine vizite turistice sunt ianuarie și februarie cu 944,000 și respectiv 880,000 vizitatori internaționali. Importanța sezonalității este legată de eficiența utilizării infrastructurii turistice și în mod deosebit a celei de cazare.
Sursa: elaborat de autor în baza datelor oferite de Japan National Tourist Organization (JNTO)
Motivația turistică reprezintă unul din cei mai importanți factori prin care este exprimat modul de percepere a ofertei turistice în dependență de nevoile socio-culturale, și posibilitățile materiale individuale. Motivația este un element cheie care contribuie la generarea cererii de turism, iar uneori determină chiar și consumul turistic. Astfel în Japonia avem următoarea diversificare după motivațiile turiștilor: circa 11 milioane de turiști călătoresc cu scopul de placere, refacere sau vacanță, acest număr reprezintă 81 % din totalul turiștilor, călătoriile de afaceri sunt efectuate în Japonia de circa 1,5 milioane de non rezidenți, adică 11,5 %, iar alții 7,5 % nu și-au precizat scopul călătoriei lor.
3.2. Concentrările din sectorul infrastructurii de cazare și din sectorul turoperatorilor
Structurile de cazare reprezintă vectorii fundamentali ai desfășurării actului turistic. Prin intermediul lor, se accentuează alături de componenta socială o componentă economică, ceea ce duce la conturarea fenomenului turistic. Evaluarea rezultatelor eficienției activităților de cazare se face prin analiza următorilor indicatori: „ cheltuiala medie pe loc de cazare (calculată ca raport între totalul cheltuelilor și numărul total de locuri de cazare); încasarea medie pe loc de cazare (raportul dintre încasări și numărul total al locurilor de cazare); productivitatea muncii activității de cazare (raportul dintre volumul încasărilor și numărul lucrătorilor din structurile de cazare); rata profitului în unitățile de cazare (raportul dintre profit și încasările totale din activitatea de cazare)”. Managerii unităților de cazare turistică au ca scop permanent creșterea eficienții activității de cazare, pentru aceasta fiind întreprinse un șir de acțiuni precum: diversificarea și dezvoltarea serviciilor oferite de unitățile de cazare; creșterea gradului de ocupare; sporirea încasărilor din activitatea de cazare; pregătirea unui personal bine calificat etc. Turismul poate să se dezvolte doar datorită existenței posibilităților de cazare și odihnă a vizitatorilor.
Structurile de cazare întâlnesc criterii diferite care le delimitează în mai multe tipuri. Cel mai frecvent la delimitare se ține seama de următorii parametri: confort, tipul de turism deservit, structură, mărime, perioadă de utilitate, funcționalitate. În funcție de capacitatea de primire,adică mărime, se disting structurile de cazare mari, de tipul complexelor turistice și au o capacitate care depășește 1000 locuri, mijlocii cu capcități cuprinse între 200 – 400 locuri și mici cu 20 – 40 locuri. În funcție de structura rețelei avem: baze de cazare principale care cuprind hotelurile, motelurile, vilele, cabanele, hanurile; baze de cazare secundare-pensiunile, fermele agroturistice, adăposturile și refugiile montane, campingurile etc.
Figura 3.13. Gradul de ocupare în unitățile de cazare 2014
Sursa: elaborat de autor în baza datelor oferite de siteul oficial de statistică „Statistica” (online)(citat 17 iunie 2016). Disponibil http://www.statista.com/statistics/206825/
Gradul de ocupare reprezintă coeficientul de utilizare a capacității și se calculează prin raportarea numărului de camere vândute la numărul de camere disponibile și indică proporția camerelor vândute din totalul celor disponibile într-un an. Gradul de ocupare este de obicei folosit alături de alți doi indicatori, rata medie zilnica per camera (ADR) și venitul pe cameră disponibil, pentru a putea măsura performanța unui hotel. În 2014, Europa a avut cea mai mare rată de ocupare a hotelurilor la nivel mondial, cu 70,1 %, fiind urmată de rehiunea Asia-Pacific cu un grad de ocupare de 68,2 %. America a înregistrat un grad de ocupare de 64 %, Orientul Mijlociu și Africa au avut cea mai scăzută rată, de 62,9 %. În ceea ce privește ratele medii zilnice, Orientul Mijlociu și Africa au fost printre cele mai scumpe regiuni la aproape 160,11 dolari SUA, urmate de Europa cu 126,97 de dolari.Veniturile din industria hotelieră au fost, în 2014457 miliarde USD, iar în 2016 era de așteptat să ajungă la 550 de miliarde de dolari SUA.
În contextul globalizării piețelor, sectorul infrastructurii de cazare a cunoscut o creștere, astfel că, OMT estima la peste 21 milioane de camere capacitatea mondială de cazare, în timp ce în 2001 capacitatea era de doar 17,1 milioane de camere. Europa și America concentrează cele mai importante capacități de cazare cu 39 % Europa, și 32 % America.
Figura 3.14. Capacitatea de cazare a țărilor analizate în anul 2014
Sursa: elaborat de autor în baza datelor ofeite de UN World Tourism Organization. 2014.
În timp ce numărul de hoteluri este în scădere, de exemplu Germania în 2008 dispunea de un număr de unități de cazare de 53 959, iar în 2014 înregistrează înregistrează o scădere de până la 50 925, însă numărul camerelor a fost în creștere. Structura facilităților turistice este într-o continuă schimbare: cele mai mici unități dispar treptat, în special datorită companiilor foarte mari. O dată cu scădere a unităților de cazare a crescut numărul mediu al cămerelor în hoteluri, astfel Franța are un număr mediu pe unitate de cazare de 36, Germania și Japonia 27, cel mai mic număr de camere în medie pe unitate de cazare îl are Marea Britanie cu 17 camere, însă dispune de un număr mare de unități a spațiilor de cazare, 87 079, singura țară, din cele analizate, care a avut o creștere a unităților din 2008 până în 2014. Cel mai mare număr de camere în medie pe hotel îl are SUA, 93 de camere.
În Statele Unite, industria hotelieră a generat 176,7 miliarde de dolari SUA în venituri, în anul 2014. În același an, gradul de ocupare a hotelurilor din SUA a fost d 64,4 %, iar Rata medie zilnica per camera a fost de 113 dolari SUA, în coninuă creștere după criza economică din 2008-2009 când prețurile au scăzut brusc de la 107,4 $ în 2008, la 98 $ în 2009 și 2010.
Figura 3.15. Prețul de cazare în capitalele orașelor studiate, 2014
Sursa: elaborat de autor în baza datelor oferite de GoEuro
În funcție de treptele de comfort variază și prețurile pentru unitățile de cazare, astfel cele mai mari diferențe le înregistrează New York-ul, London și paris unde difernța de preț de la un hotel de 5 stele la unul de 4 stele este de peste 200 dolari SUA, iar orașul cu cel mai scump loc de cazare întro unitate de 5 stele, este New Yorkul, unde în medie se achită 669 dolari SUA. Tokyo și Berlin se plasează ca orașe cu prețuri la cazare mult mai scăzute în comparație cu Paris sau London. Astfel pentru un hotel de 5 stele o cameră costă în medie 289 dolari SUA în Tokyo și 160 $ în Berlin.
Activitatea de hotelărie este dirijată în cea mai mare parte de marele grupuri sau companii care administrează mai multe lanțuri hoteliere. În prezent cel mai mare grup hotelier este Wyndham Hotel Group cu 7,645 de unități în proprietate, fiind din SUA. Primele 10 grupări hoteliere dețin 60 % din piața internațională. În acest sector al capacităților de cazare, grupurile hoteliere americane domină piața mondială: 8 din primele 10 sun americane. Statele Unite sunt urmate de Marea Britanie care deține în domeniu șapte mari companii, iar Japonia doar patru. În Europa gasim 2 grupuri hoteliere cu un număr cuprins între 2 000 și 3 000 de unități, Accor din Franța și Bass Hotels & Resorts din Marea Britanie.
Figura 3.16. Cele mai mari lanțuri hoteliere , după numărul de camere, 2014
Sursa: elaborat de autor în baza datelor oferite de siteul oficial de statistică „Statistica” (online)(citat 18 iunie 2016). Disponibil http://www.statista.com/statistics/245690/number-of-hotel-rooms-of-international-hotel-groups/
La toate nivelurile, în deosebi pe marile piețe, la nivel regional și apoi național, se remarcă tendința de concentrare prin diferite metode: achiziție, fuziune etc. Această concentrare este mai pronunțată pe piața nord-americană. Ca număr de camere, în fruntea ierarhiei se situează lanțul hotelier Marriott International (SUA) cu peste 4 000 de unități hoteliere și numărul record de 1,1 milioane de camere, urmat însă de grupul Hilton Worldwide (SUA) care are 4,610 hotele și 751,350 de camere. Al treilea mare grup este InterContinental Hotels Group (Marea Britanie), cu 5,028 de hotele în peste 100 de țări și cu 744,368 camere. Piața hotelieră din Europa, rămâne stabilă și solidă. În domeniul dat concentrare de pe piață este foarte puternică, nouă grupuri hoteliere dețin 71,6 % din oferta de cazare a regiunii. Grupul Accor din Franța este întro continuă creștere , datorită politicii sale de expansiune, care la sfîrșitul anului 2002 însuma doar un număr total de 389,437 camere, în prezent 3,700 hotele și 554,517 camere.
Producătorii de voiaje turistice sunt cunoscuți sub numele de turoperatori.În sectorul turoperatorilor se poate cel mai bine observa dominația marilor conglomerate care au rezultat în urma extinderilor, fuziunilor, achiziții, pe verticală și pe orizontală și a concentrării. Printre primii mari turoperatori se numără: Grupe Carloson cu o cifră de afacere de 36,7 miliarde dolari SUA, American Express cu 14,7 US$, Japan Travel Bureau peste 15 miliarde USD, Grupe Accor, TUI etc. Cele trei mari asociații de turoperatori din SUA sunt: Asociația Națională Tour (ANT), Asociația Operatorilor de Turism din Statele Unite ale Americii (USTOA) și Asociația Americană Bus (ABA). În Europa, există Asociația Europeană a Operatorilor de Turism (ETOA), iar în Marea Britanie, Asociația Britanică a Agențiilor de Turism (ABTA) și Asociația Tour Operatorilor Independenți (AITO).
În Marea Britanie funcționează agenții de voiaj, tur operatori în număr de 7,040 de unități, ce au înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de peste 15,7 miliarde lire sterline. În 2014, 495 dintre acestea au înregistrat o cifră de afacere de mai mult de 5 milioane GBP. Cel mai mare număr de agenții, 1,455, au înregistrat o cifră de afacere cuprinsă între 100.000-249.999 lire sterline. În figura 3.14, avem reprezentarea evoluției concentrării touroperatorilor , dacă în anul 2008 procentajul agențiilor conduse de marele companii reprezenta doar 56,6 % , până în anul 2014 s-a înregistrat o creștere de aproximativ 10 %, astfel fiind 66,1 %. Unitățile mici cu proprietar unic, sunt într-o scădere de la an la an, în 2008 acestea reprezentau 39,5 % din totalul companiilor de voiaj, în 2014 a scăzut această cifră până la 29,9 %.
Figura 3.17. Agențiile de voiaj în funcție de tipul întreprinderii
Sursa: elaborat de autor în baza datelor oferite de siteul oficial de statistică „Statistica” (online)(citat 18 iunie 2016). Disponibil http://www.statista.com/ statistics/ 319884/ proportion-of-vat-and-or-paye-based-enterprises-by-type-of-enterprise/
Marii turoperatori germani sunt – TUI (care concentrează 40 % din volumul total de al vînzărilor) și NUR (cu 18%); în Marea Britanie piața este împărțită între – Thomson (12 %), Cosmos (6 %), Sovereign (6 %), Horizon – Midland (5 %); Nippon Express, Japan Creative Tours, Japan Travel Board, în Japonia; American Express, Caravan Tours, Thomas Cook în Statele Unite ale Americii; iar în Franța cel mai mare touroperator este ACCOR. Clasamentul pe primele poziții, ale acestor touroperatori se datorează numărului mare de destinații ce le pune la dispoziție, a companiilor publicitare, prin cataloage, participări la Târgurile Internaționale de Turism, broșuri etc. De asemenea, acești touroperatori dispun de unități , baze proprii pentru desfășurarea de servicii turistice precum transport, agrement, acomodare etc.
TUI Group este o companie multinațională, specializată în turism, originară din Germania. Este una dintre cele mai mari companii din lume, de petrecere a timpului liber, călătorii și turism, deține 1800 agenții de voiaj, peste 76 000 de angajați, 6 companii de zbor și 130 de aeronave, este cea mai mare flotă de vacanță, 300 de hoteluri și stațiuni. Printre principalii touroperatori se numără Thomson Holidays, First Choice, TCS World Travel, Tui Deutschland, 1-2 Fly, Wolters Reisen.
Japan Travel Bureau (JTB), este unul dintre cei mai mari touroperatori mondiali, avînd o cifră de afaceri ce depășește 15 miliarde USD. Printre activitățile sale principale se numără organizarea de voiaje în Japonia, de toate tipurile, dispunând de peste 750 de birouri turistice în 24 de țări. Înregistrând anual un număr de clienți de peste 3 milioane și 14 500 de angajați.
Grupul american Carlson, la fel unul dintre cei mai mari touroperatori mondiali, pune la dispoziție servicii pentru doua tipuri de clientelă: corporativă și turistică. Cifra sa de afaceri depășește 31 miliarde de USD, dispune de peste 1200 de agenții de voiaj în toată lumea, o rețea de 760 de hoteluri cu peste 129 de mii de camere.
Grupul francez ACCOR , unul dintre marii touroperatori mondiali, acest conglomerat având următoarea structură: 68% hotelărie; agenții de voiaj, restaurante, cazinouri – 26 %; servicii corporative – 6 %. Compania are o cifră de afaceri de 6,6 miliarde USD din care 6,2 miliarde provin din sectorul turistic. Grupul ACCOR este liderul mondial din hotelărie având 3488 de hoteluri cu peste 390 de mii de camere.
După datele prezentate mai sus se poate vedea, că la nivel global, există tendința de concentrare a rețelelor de distribuție, ca urmare a concurenței ți al eforturilor permanente de rentabilizare. Piața mondială a turoperatorilor este puternic integrată și controlată de marele conglomerate germane, americane și britanice, iar OMT prognozează o accentuare continuă a acestor mari touroperatori pe piața turistică.
CAPITOLUL 4
Concluzii
Globalizarea în zilele noastre se lasă a fi tot mai simțită, crearea și existarea unei asocieri a societății, ce este răspândită în întreaga lume. Lume devine din ce în ce, tot mai ușor un singur sistem social, acesta fiind un rezultat al dezvoltării și consolidării legăturilor de interdependență care are efect asupra tuturor regiunilor de pe glob. Legăturile de interdependență nu ar fi fost posibile fără o dezvoltare continuă a noilor tehnologii și a evoluție permanentă a piețelor de desfacere. Sistemul global este asemeni unui mediu în interiorul căruia nu doar cresc și se dezvoltă societățile individual, dar are loc și o colaborare apărând acestea ca un tot întreg. Globalizarea se manifestă în toate domeniile, politic, cultural, social, economic. Globalizarea are mai întâi de toate scopul egalării și echilibrării economiilor la nivel mondial. Pe lângă rezultatele pozitive pe care le-a înregistrat în urmărirea acestui scop, există și efecte opuse, pe unele piețe locale, unde în locul diminuării sărăciei și echilibrării economiei s-a înregistrat o departajare tot mai accentuată în acest domeniu. Crearea interdependenților între națiuni are ca scop să aducă la prosperitatea acestora, și diminuare prăpastiei dintre statele dezvoltate și cele sărace sau în curs de dezvoltare. Forțele ce conduc acest proces al globalizării sunt: forțele de piață, evoluția tehnologiei, idiologiile și deciziile politice, fluxurile tot mai accentuate a populației dintr-o regiune spre alta.
Dezvoltarea regională vine în sprijinul tranziției a regiunilor mai puțin dezvoltate la o economie de piață, și recuperarea decalajelor considerabile față de celelalte state, simultan cu însușirea și punerea în practică a principiilor și practicilor dezvoltarii regionale în contextul globalizării.Din acest punct de vedere turismul vine ca o soluție pentru țările ce practică o politica de regionalizare, valorificînduși resursele disponibile, tot o dată manifestînduse și ca un factor al dezvoltării durabile, aspec ce este pus în discuție din ce în ce mai des în ultimul timp, în cadrul întrunirilor internaționale.
Unul dintre principalele componente ale globalizării este cel economic. Economia globală se caracterizează atât prin practicarea comerțului liber cu bunuri și libera circulație a capitalurilor, cât și prin servicii, fiind caracterizate ca o parte distinctă a activității umane. Serviciile joacă un rol din ce în ce mai important în economia tuturor țărilo , nu doar a celor dezvoltate dar și a celor în curs de dezvoltare și chiar sărace, însă cel mai accentuat este în țările cu o economie bine dezvoltată. Progresele înregistrate în ultimii ani atât la nivelul transporturilor și comunicațiilor cât și cerea de noi tehnologii au contribuit la limitarea timpului de transmitere a informației, aduând un aport deosebit la schimbarea economiei. Aflândune în era globalizării nu putem spune că nu observăm cum consecințele economice ale unei crize ce a apărut într-o parte a globului, nu se limitează doar la cercul țărilor afectate, dar și la restul statelor. Manifestarea globalizării în domeniul serviciilor s-a manifestat în deosebi prin creșterea ponderii serviciilor în total exporturilor tuturor țărilor lumii.
Tot din sfera serviciilor face parte și turismul. Nu putem vorbi de globalizare fără a trata turismul. Globalizarea a dus la crearea unui șir de noi posibilități de dezvoltare a industriei turismului, printr-o serie de factori: prin evoluția tehnologică, prin comunicare și transporturi. Globalizarea vine cu noi condiții pentru furnizorii de servicii turistice, aceștia folosind tot mai des informațiile computerizate sistemele de rezărvări online, care sunt mult mai eficiente atât din punct de vedere al costurilor cât și limitării timpului de parcurgere a informației. O data cu o răspândire cât mai rapidă a informației a dus la îmbunătătțirea eficienții operațiunilor din industria turistică.
Se înregistrează, în domeniul turismului, o evoluție în ultimii ani și a structurilor organizaționale la nivel local, național și internațional. O altă tendință a turismului este fenomenul de îmbătrânire a populației, fenomen cu puternice manifestații în Europa de Vest și America de Nord. Persoanele ajunse la vârsta pensionării dispun de mai mult timp liber și au venituri de peste medie, acestea fiind unele din principalele componente ce conduc la un consum turistic. Studierea pieței turistice este foarte importantă, pentru a putea face față concurenței tot mai accentuate între destinațiile turistice. Astfel fiecare țară trebuie să-și cunoască clientele potențială. Turismul este într-o strânsă legătură cu globalizarea, datorită faptului că, distribuirea și comercializarea produselor turistice este puternic influențată de dezvoltarea continuă a noilor tehnologii ale informației și comunicației, la fel ca și globalizarea.
O dată cu diminuarea costurilor, dar și datorită creșterii PIB pe cap de locuitor , a dus la aceea că un număr foarte mare de oameni din diferite clase sociale își pot permite o călătorie cu scopul de-ași petrece timpul liber. Astefel am observat o intensificare a fluxurilor uristice internaționale la nivel mondial, crescând astfel de la 959 milioane în 2008, la 1 175 milioane în 2014. Pe parcursul perioadei 2008- 2014, liderul primirilor turistice internaționale, clasat pe mari regiuni geografice, este Europa și Asia Centrală care însumează mai mult de juătate din totalul mondial. Creșterea fluxurilor turistice internaționale, au un șir de efecte pozitive. Numărul ridict al călătorilor conduce la creșterea investițiilor în turism, creșterea investițiilor are ca urmare crearea nolor locuri de muncă, fiind combatută o nouă problemă a lumii, șomajul ridicat. Statisticele arată că industria turismului una din industriele de vârf care generează locuri de munca, peste 234 milioane, ceea ce reprezintă 8,7 % din totalul mondial. Turismul pentru multe țări în curs de dezvoltare, reprezintă principala sursă de venit, generează locuri de muncă și creză un șir de posibilități de dezvoltare. Astfel industria turismului a simțit pe deplin efectele crizei economice globale. Aici se observă interdependența, creată de fenomenl globalizării, în acest caz având un efect negativ, iar anul 2009 a înregistrat scăderi destul de mari atât a fluxurilor turistice cât și a cheltuelilor și investițiilor. Turismul este determinat de o serie de factori: motivația turistică, factorii sociali și economici, sezonalitatea.
Comercializarea ofertei de turism este efectuată în mare parte de companiile de turism, agențiile de voiaj, touroperatorii. Aceste firme de turism îndeplinesc funcții de intermediere, comercializare dar și informarea și promovarea practicării turismului prin diferite târguri și expoziții. Agențiile de turism au apărut datorită intensificării fluxurilor turistice,iar crearea marelor companii și asociații a acestora sunt un produs al globalizării.
Turismul are pentru societate un șir de plusuri, dar și minusuri. Printre efectele negative create de turism se numără și cele de ordin ecologic. Practicarea turismului intr-un loc limitat și pe o perioadă redusă de timp, cu fluxuri mari de turiști, conduce la poluarea țărmurilor și a apelor, degradarea masivelor forestiere, defrișarea pădurilor, distrugerea ecosistemelor, amenajarea și explotarea turistică, a unor zone, efectuate necorespunzător la fel poartă un risc pentru mediu. Turismul și mediul se află mereu într-o relație contradictorie, iar promovarea politicilor de dezvoltare durabilă și dezvoltarea locală, vin pentru a sprijini efectele pozitive și să diminueze pe cele negative, ale turismului.
ANEXA Nr.1
Clasificarea călătorilor conform OMT
Sursa: OMT
ANEXA Nr.2
Internet utilizatori la finele anului 2014
Sursa: International Telecommunication Union, World Telecommunication/ICT Development Report and database, and World Bank estimates.
ANEXA Nr.3
Încasări din turism 2014
Soursa: World Tourism Organization, Yearbook of Tourism Statistics, Compendium of Tourism Statistics and data files.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Globalizarea, Dezvoltarea Regionala Si Efectele Asupra Turismului (ID: 115937)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.