Globalizarea Culturala Intre Traditie Si Modernitate. Cazul Romaniei

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL 1: GLOBALIZAREA UN FENOMEN IREVERSIBIL

1.1. Definirea procesului de globalizare

1.2. Dimensiunile globalizarii

1.3. Consecințe și cauze ale globalizării

1.4. Strategii de soluționare ale globalizării

CAPITOLUL 2: GLOBALIZAREA CULTURALĂ ÎNTRE TRADIȚIE ȘI

MODERNITATE

2.1. Globalizarea-un concept multidimensional între modernitate și necesitate

2.2. Redefiniri ale modului de cultură tradițional din perspectiva fenomenului globalizării

2.3. Efecte ale raportului identitate-globalizare asupra personalității tinerilor

2.4.Schimbări atitudinale etnice și ale reprezentării identității naționale în viziunea tineretului

2.5. Rolul educației prin folclor într-o lume multiculturală

CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ: McDONALD’S ÎN SFERA GLOBALIZĂRII

3.1. Istoricul McDonald's

3.1.1.Dezvoltarea McDonald's: trecut, prezent si viitor

3.1.2. Misiunea și viziunea McDonald’s România

3.1.3.Politica de produs

3.2. McDonald’s în contextul globalizării (mcdonaizarea)

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE:

Viața noastră este influențată în ce mai mare parte de evenimentele care se petrec departe de contextul social în care ne desfșurăm activitățile cotidiene.

Alegerea temei și realizarea acestei dizertații cu titlul ,,Globalizarea culturală între tradiție și modernitate: România vs China,, s-a dovedit încă de la început o provocare. Motivele sunt multiple: tema globalizării este una care se regăsește aproape obsesiv în literatura de specialitate și numai , cărți, reviste, de specialitate, articole sesiuni de comunicari științifice tratează această temă.

Fiind un proces deosebit de complex, care se întinde pe o perioadă îndelungată principalul aspect care l-am luat în considerare este selectarea ariei de analiză a acestui domeniu.

Tema acestei dizertații reprezintă o abordare a fenomenului de globalizare dintr-o perspectivă culturală.

Fiecare dintre capitolele lucrării se prezintă astfel încât studiul cunoasterii să se restrangă asupra aspectelor propuse și să fie analizate în cadrul temei prezentei lucrări.

Prima parte a lucrării de fată reprezintă o analiză teoretică a globalizării, urmată de un studiu de caz și în ultima parte punem accent pe concluziile, interpretările acestei lucrări, bibliografia și anexele.

Capitolele care punctează aspectele teoretice conțin atat elemente din studiile și publicațiile cele mai reprezentative, cat si propriile comentarii, analize și concluzii.

CAPITOLUL I : GLOBALIZAREA –UN FENOMEN IREVERSIBIL

. Definirea procesului de globalizare si dimensiunile globalizarii

Globalizarea este făra îndoială, cuvântul cheie și litigiu cel mai des folosit și abuzat, cel mai rar definit și probabil cel mai neânțeles, nebulos și spectaculos din punct de vedere politic al ultimilor și viitorilor anii.

,,Termenul numește ansamblul fenomenelor prin intermediul cărora viața fiecărui locuitor al planetei este legată, cel puțin parțial, de hotărârile luate în afara propriei țări.(Bernard Guillochon).

Globalizarea înseamnă că marile inteprinderi multinaționale sunt ,,precum un mecanism destinat a concentra bogăția și puterea în vârful scării sociale ,,și ele ,,provoacă în fiecare zi din ce în cemai multe excluderi,,(Suzan George).

Pentru Suzan George globalizarea are ca funcție ,,să facă ireversibilă puterea multinaționalelor, antrenând inegalitați din ce în ce în mai multe țări, precum și în interiorul acestora,,

Se vorbește din ce în ce mai mult despre fenomenul globalizării, părerile fiind atât pro, cât și contra. Dar ce semnifică de fapt globalizarea? Este un concept, o stare de fapt sau o realitate? Este un fenomen nou generat de viteza cu care se propagă noua tehnologie și informația, sau o continuitate firească a unui proces ce a apărut și s-a dezvoltat cu mult timp în urmă? Sunt doar câteva din întrebările pe care ni le punem și care ne propunem să găsim un răspuns.

Un răspuns la întrebarea „ce este globalizarea” regăsim la Friedman, un susținător înfocat al globalizării, care afirmă că „globlizarea nu este o simplă tendință sau o fantezie, ci este, mai degrabă, un sistem internațional. Este sistemul care acum a luat loc sistemului Războiului Rece și, la fel ca acesta, globalizarea are propriile ei legi și propria ei logică, de natură să influențeze astăzi, direct sau indirect, politica, mediul înconjurător, geopolitica și economia fiecărei țări de pe glob.”

În literatura economică s-a avansat ideea că odată cu căderea Zidului Berlinului în anul 1989 am pătruns în cea de-a doua eră a globalizării, prima eră era încă de la mijlocul secolului al 19-lea și fiind întreruptă de Primul Război Mondial. Perioada de „pauză”. În completarea acestei afirmații, , Michael Manley afirmă în ceea ce privește sistemul economic internațional că „fiecare trebuie să ne găsim locușorul în economia globală și să tragem de noi în sus […]”

Se discută mereu despre fenomenul globalizării și se încearcă găsirea unui model (sau a unor modele) care să fie considerată un fel de „model etalon al globalizării”. În literatura americană de specialitate se consideră că modelul american este cel ideal deoarece dintre cele două ere ale globalizării a ajuns la final odată cu încheierea Războiului Rece.

Așadar, anul 1989 reprezintă un nou început al globalizării, o globalizare conștientă și ireversibilă prin care relațiile sociale și economice devin fără de distanțe și granițe.

Procesul de globalizare depinde, în primul rând, de interdependența economică și culturală și mai puțin de dominarea economică și culturală, depinde de diversificare mai mult decât de unificare și integrare, de descentralizare, de participarea mult mai profundă decât de centralizare și de mobilizare.

Trebuie să tinem cont de faptul că „globalizarea implică și apariția diferențelor”, după cum susține R. Koolhaas„America are mai multe avantaje și mai puține responsabilități […] decât orice altă țară importantă.”

Argumentele pentru această afirmație sunt destul de multe, dar vom enunța doar câteva care ni sau părut mai importante:

America are o poziție geografică ideală pentru a se confrunta cu concurență, pentru că este atât o putere atlantică, cât și una pacifică, raportată la ambele direcții și, în același timp, legată pe uscat atât cu Canada, cât și cu America Latină, având posibilitatea să poată comunica ușor cu toate trei piețele cheie din lume – Asia, Europa și America.

Un alt avantaj important este populațiea diversă, multiculturală, multietnică, multilingvistică, care are legături firești cu toate continentele globului și care, cel mai important, vorbește într-o singură limbă – engleza – care este și limba predominantă pe Internet. Cele cinci regiuni economice diferite, se unesc într-o singură monedă , dolarul, care este și moneda de rezervă pentru restul lumii, aceasta are un mare avantaj, pentru că atunci când o țară este în regres, o alta poate fi în ascensiune, netezind vârfurile și văile ciclurilor economice.

Globalizarea este uneori descrisă ca un imperialism tip McDonald-s, Hollzwood sau CNN, sau, mai drastic, pur și simplu colonizare.

,,Simbolurile cele mai cunoscute ale globalizării sunt Coca Cola, Madona și stirile CNN. Oricare ar fii semnificația cauzală și practică a acestei a acestor fenomene, fără îndoială că una dintre cele mai direct percepute și trăite forme ale globalizării este cea culturală" în ciuda complexității interacațiunilor culturale dintre societăți în ultimele trei milenii, mișcarea tot mai intensă a imaginilor și simbolurilor și varietatea extraordinară a modurilor de gândire și a modurilor de comunicare formează trăsături unice și fără  precedent ale sfârșitului de secol XX și ale noului mileniu. Trecem așadar de la "o lume în care predomina izolarea culturală la o lume în care domină factorii interculturali, de la o eră caracterizată de autonomia culturală a grupurilor izolate tradiționale la o eră a generalizării interrelațiilor și comunicațiilor". Desigur, ideea unei culturi globale nu a devenit posibilă doar în zilele modernității globale. Mult timp procesul a fost oprit de distanțe geografice, de încetineala cu care se deplasau oamenii sau de dificultățile tehnice. O dată cu dezvoltarea globalizării, facilitată de mas-media și de mijloacele de transport conteporane, circulația textelor (idei religioase, politice, literare, științifice) cunoaște o puternică accelerare. Puterile religioase, politice, culturale se arată incapabile se împiedice circulația oamenilor și dezvoltarea comunicațiilor (antene de televiziune, casete video, internet, telefonie), deci a ideilor și a opiniilor.

,,Globalizarea este mai mult decât o stare, ca întreg, globalizarea transformă instituțiile societaților in care trăim.”

Însă niciodată nu va putea fi posibilă ștergerea culturii naționale, a literaturii, artei, a religiei, a tradițiilor folclorice si muzicale, a istoriei vreunui popor. Lumea ar fi mai săracă fără diversitatea culturilor,a tradițiilor naționale. În etapa sa actuală, globalizarea se caracterizează printr-o comprimare fără precedent a timpului și a spațiului reflectată prin intensificarea uriașă a interconexiunilor și interdependențelor sociale, politice, economice și culturale la o scară globală. Părerile specialiștilor în domeniu sunt împărțite: unii văd în globalizare un mit, un proces încheiat, alții consideră că aceasta se află încă într-o fază incipientă, care dă naștere unei noi stări a globalității, ale cărei trăsături sunt departe de fi pe deplin cunoscute

„Globalizarea este un sistem care se caută pe sine.”

1.2.Dimensiunile globalizării

Dimensiunile globalizării Schema nr 1.1

Atunci când diferențiem dimensiunile este necesar să observăm că acestea nu pot fi delimitate în mod cert una ce alta. Astfel pentru a oferi doar un exemplu problemele globale legate de mediu nu pot fi cercetate izolat nici de dimensiunea “economie” și nici de dimensiunea “politică”.

Diverse dimensiuni concep împreună cu “globalizarea” mulțimi de intersecție diferite. Este necesar de văzut ce anume poate fi supus conceptului de globalizare, acesta neepuizându-se în nici un caz în procesele economice, chiar dacă globalizarea economică poate fi un punct de început și o forță motrice semnificativă. La fel de important este și faptul că trebuie să percepem că nu totul face parte din globalizare și că nu totul este determinat în mod decisiv de acesta.

În concepția lui Giddens aveam 5 dimensiuni:

1. Dimensiunea economică

Exemple în ceea ce privește dimensiunile globalizării economice pot fi luate fără probleme din presa zilnică, dimensiunea economică aflându-se de cele mai multe ori pe primul loc (creșterea foarte mare a comerțului și a investițiilor directe, globalizarea piețelor financiare, producție integrată la nivel trans-național, corporații trans-naționale, competiție la nivel local între state și regiuni, sfârșitul economiilor naționale).

Globalizarea se referă nu numai sau nu in primul rând la interdependența economică, ci la transformarea timpului și spațiului în care trăim.

2. Dimensiunea "mediu ambiant"

Unele probleme globale, cum ar fi încălzirea atmosferei, gaura din stratul de ozon sau tăierea pădurilor tropicale ne arată în modul cel mai bun fenomenul globalizării, pentru că, în acest caz vorbim în mod clar despre probleme globale care necesită o abordare globală. Evident că și în domeniul mediului ambiant există probleme de ordin regional și local, chiar dacă acestea au un caracter ce depășește câteodată granițele, cum ar fi poluarea apelor.

Există și alte situații, ce nu țin de elemente cum ar fii spațiu și timp. De exemplu, supraviețuirea unor state insulare de mici dimensiuni, care au construit împreună organizația AOSIS și care sunt amenințate la modul cel mai serios de creșterea neoprită a nivelului mării, depinde de comportamentul tuturor oamenilor din lume, și în special anciare, producție integrată la nivel trans-național, corporații trans-naționale, competiție la nivel local între state și regiuni, sfârșitul economiilor naționale).

Globalizarea se referă nu numai sau nu in primul rând la interdependența economică, ci la transformarea timpului și spațiului în care trăim.

2. Dimensiunea "mediu ambiant"

Unele probleme globale, cum ar fi încălzirea atmosferei, gaura din stratul de ozon sau tăierea pădurilor tropicale ne arată în modul cel mai bun fenomenul globalizării, pentru că, în acest caz vorbim în mod clar despre probleme globale care necesită o abordare globală. Evident că și în domeniul mediului ambiant există probleme de ordin regional și local, chiar dacă acestea au un caracter ce depășește câteodată granițele, cum ar fi poluarea apelor.

Există și alte situații, ce nu țin de elemente cum ar fii spațiu și timp. De exemplu, supraviețuirea unor state insulare de mici dimensiuni, care au construit împreună organizația AOSIS și care sunt amenințate la modul cel mai serios de creșterea neoprită a nivelului mării, depinde de comportamentul tuturor oamenilor din lume, și în special al celor din țările industrializate ultra-dezvoltate.

3. Dimensiunea socială

Lumea a devenit un „global village“, rețelele inovatoare de comunicare la mare distanță (chat, e-mail, skipe, facebook) adăugându-se comunităților tradiționale precum familia, prietenii sau vecinătatea. Dar ele însă nu pot înlocui aceste sfere tradiționale de comunicare, pentru a da doar un exemplu din cadrul dimensiunii sociale.

4. Dimensiunea culturală

Producțiile hollywoodiene pot fi văzute peste tot în lume, iar „americanizarea“ culturii mondiale este un fapt incontestabil. Culturile regionale și locale nu dispar însă din aceast motiv. Dinpotrivă: informarea cu privire la aceste culturi este unul din fenomenele secundare ale globalizării, de aceea am și adus în această discuție termenul de „globalizare".

5. Dimensiunea politică

Politica se confruntă cu multe probleme majore. Globalizarea și concurența la nivel local micșoreaza spațiul de acțiune al politicilor naționale, multe probleme nefiind rezolvate corespunzător decât la nivel internațional, respectiv global. Prin urmare trebuie găsite noi forme și arene politice. În acest sens, integrarea europeană este privită ca un răspuns de succes la provocările globalizării.

Dar, nu toate lucrurile care se pun pe seama globalizării sunt și adevărate. De multe ori, politicienii utilizează globalizarea ca pe un un țap ispășitor și ca de o arma argumentativă cu multe întrebuințări.

1.3. Consecințe și cauze ale globalizări

Cauzele globalizării

Fenomenele complexe ale globalizării nu pot fi înțelese doar dacă avem în vedere mai multe cauze. Acesta e singurul lucru cu care toată lumea este de acord în ceea ce înseamnă globalizarea. Restul faptelor au rămas în continuare contestate. În funcție de ce accepțiune a globalizării este luată ca punct de început, apar în primul rand alte cauze și forțe motrice. În schema de mai jos sunt prezentate cele mai des întâlnite cauze, fără ca lista să fie toată cuprinsă.

Fără a ne îndoi, inovațiile de ordin tehnic mai ales cele din domeniul informaticii și al comunicațiilor au fost și sunt încă un rol central. Internetul este și va fii, din majoritatea punctelor de vedere, emblema globalizării. Globalizarea piețelor financiare, transferul unor sume de banii în câteva secunde în jurul globului nu ar fi posibile fără această tehnologie, nici organizarea producției integrate la nivel transnațional ș.a.m.d.

Avântul incredibil care l-a cunoscut comerțul, un alt element al globalizării economice, se datorează, nu în ultimul rând, scăderii rapide a cheltuielilor de transport, mărfurile putând fi astfel transportate mult mai repede. Acest lucru poate fi văzut îndeosebi în domeniul serviciilor: de exemplu produsele de tip software sau bazele de date pot fi transmise în câteva secunde dintr-un capăt al lumii în celălalt.

Sfârșitul Războiului Rece sa considerat ca fiind una din cauzele globalizării. Un rol foarte important în special la nivel de conștiință l-a avut problemele globale. Dovadă pentru acest lucru nu sunt numai magazinele tip „One World“ din statele industrializate și ultra-dezvoltate. Problemele globale au nevoie deasemenea și de o internaționalizare a politicii, stimulând creșterea unei conștiințe globale.

Globalizarea afectează pe toata lumea în mod direct. În acest context, un rol important îl joacă o evaluare chibzuită a oportunităților și riscurilor pe care le presupune globalizare, distanțându-ne de tendințele actuale de demonizare, sau, dimpotrivă, de preamărire a consecințelor acestui fenomen.

In cazul consecințelor globalizării, dezbaterile publice aduc în prim-plan diverse cuvinte la modă, care trebuie, la rândul lor, chestionate și analizate. Aceste

fenomene nu sunt însă noi – ele sunt cunoscute și discutate începând din anii 70

sub termenul de „interdependență“ -, procesele s-au accelerat însă, atingând

dimensiuni noi atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ. Aceasta este de

fapt noutatea adusă de globalizare.

Putem discuta despre efectele globalizării din mai multe perspective: de exemplu ce efecte ar putea avea asupra economiei, tehnologiei, migrației, oamenilor, culturii etc. Sunt studii de specialitatea care afirmă că globalizarea are influențe și efecte asupra a cinci domenii fundamentale: economie, politică, mediu, societate și cultură.

 În toate aceste aspecte globalizarea are tendința de universalizare, are tendința de a evidenția ceea ce este comun și afectează în ansamblu toate din aceste aspecte. Se face referire la „o asimetrie a puterii de tip dependență de un centru care gestionează solitar puterea, asigurând funcționarea regimului internațional.” Este ca și cum s-ar instala o nouă ordine globală, bazată pe legi globale, pe decizii globale, în care omul își pierde valoarea de individ, totul devenind banal. Valoarea individului este pusă în umbră de populația planetei ca și întreg, iar necesitățile individuale de orice natură sunt calculate la modul general, fără a se lua în calcul faptul că fiecare omul este unic, are necesități în funție de situația în care se regăsește și de ceea ce este el ca și persoană. Când discutăm despre globalizare ne gândim la faptul că se pune accetul cel mai mult pe economie și tehnologie. Cum în situația de față se pare că economia este în stare de criză, se pare că toată planeta este afectată într-o mare măsură de această criză economică. Prin tehnologie și mai ales prin sistemul de comunicație și transmisie a informației într-un mod foarte rapid lumea este informată, dar în acelaș timp influențată din punct de vedere negativ în acțiunile ei. Prin mass-media se iese în evidență mai ales aspectele negative ale planetei. De asemenea tehnologia din ce în ce mai avansată încearcă parcă să excludă funcționarea omului în orice activitate: se inventează diverse aparate și mecanisme care pe de o parte au aspectul pozitiv de ușurare a muncii individului, dar pe altă parte au aspectul negativ de a-l exclude pe acesta de pe piața muncii. De asemenea globalizara are tendința de monitorizare în masă spre „siguranța” individului, iar în dorința de se ține totul sub control omul este privit suspicios tot timpul. Acest fapt duce la inventarea a multe moduri de supraveghere cât mai performante și mai discrete: individul poate fi urmărit prin satelit de camere de filmat, prin modul în care își folosește cardul, prin telefonul mobil sau sistemul GPRS, și mai nou se zvonește introducerea unui microcip „spre siguranța cetățeanului”. Toate acestea duc de fapt la încălcarea dreptului cetățeanului (atât de discutat) și a intimității acestuia, care de fapt ar trebui să fie respectate. Omul devine încetul cu încetul doar o piesă dintr-un mecanism global, care dacă este inconfortabilă într-o situație, poate fi eliminată cu ușurință (concediere, șomaj sau chiar acte de violență, sau prin alte aspecte).

Cu alte cuvinte globalizarea are anuminte atuuri, care au un oarecare efect pozitiv, și anume faptul că oamenii intră în relații unii cu alții mult mai ușor, granițele sunt mai deschise și indivizii nu devin deținuți în propriile țări, comunicarea se face mai ușor și rapid prin intermediul tehnologiei, viața în multe aspecte devine mai ușoară datorită anumitor dispozitive. Partea rea a globalizării însă este mult mai mare și întunecată. În acest sens privim în primul rând la pierderea individualității, intimității și dreptului la decizie individuală a omului. Prin globalizare omul devine doar o unealtă în planurile și interesele globale ale planetei, fără a se ține cont de valoarea lui ca și om. Toate aceste lucruri duc la un oarecare haos planetar mai degrabă, decât la ordine, așa cum se tinde a se susține.

,,Consecințele globalizării se regăsesc și în ascendența sărăciei, a criminalității. Cauze disperate au devenit asigurarea hranei zilnice, a căldurii, a apei pentru un număr tot mai ridicat de locuitori ai globului.,,

1.4. Factorii determinanți ai globalizării

În următorul tabel apar unele încercări de definire a noțiunii de "Global Governance", care urmează a vă oferi o primă impresie despre dimensiunile și direcțiile reprezentate de acest concept:

Tabel nr. 1.1.

Global governance

sursa: Stregii de soluționare a globalizării, note de curs ,

http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_5.htm (accesat la data de 7.11.2013).

Noul principiu ordonator al lumii presupus de globalizare, mută accentul de la valori definite ideologic, cum ar fi națiunea, statul sau clasa socială, introducând în scena istoriei alte principii și alți actori, alte motivații și alte instrumente, alte funcții și alte finalități. Este clar, chiar la nivelul percepției comune, că, în globalizarea incipientă de acum, actorii principali încep să fie alții decât doar economiile naționale, puterea să fie deținută de altcineva decât de un stat, ordinea economică și politică specifică să nu se mai axeze pe echilibrul de forțe și să nu mai accepte convențiile care limitează libertatea. Puterile tradiționale economice, politice, militare, culturale se alimentează cu alte resurse decât cele materiale, ori apar și alte tipuri de puteri, legate de inteligența reproductibilă, controlul informaticii, dezvoltarea inovației și a culturii antreprenoriale etc.

mărirea continuă a numărului de țări care au adoptat ideologia economiei de piață. În acest mod, mutația care are loc de la "o mentalitate a planificării" la una "a pieței" în ceea ce îi privește decidenții în domeniul politicii economice din țările industrializate si din cele de dezvoltare, este bine cunoscută și a fost pe larg analizată.

mutarea centrului de greutate al activităților economice în plan mondial din țările dezvoltate înspre țările în curs de dezvoltare. Este un lucru larg cunoscut și acceptat că liberalizarea economică încurajează concurența, promovează eficiența și inovația și stimulează noile investiții de capital și, pe această cale, cresterea economică.

progresele tehnologice ce au permis îmbunătățirea constantă a comunicaților. Costurile transportului aerian, telecomunicațiilor și calculatoarelor s-au micșorat puternic din 1950 încoace. În cazul transporturilor, diminuarea accentuată a costuritor a determinat si micșorarea costurilor bunurilor expediate.

intensificarea concurenței internaționale. Deschiderea granițelor în fața fluxurilor comerciale internaționale, investițiilor străine și a transferului de tehnologie nu numai că a creat și creează noi oportunități de afaceri în străinătate pentru corporații, dar în acelaș timp a permis firmelor concurente din străinătate să pătrundă chiar pe piețele din propriile țări.

Atunci când problemele încep să formeze un caracter din ce în ce mai global, atunci rezolvarea lor politică trebuie să devină și ea de ordin „global“. În acest sens se află foarte multe proiecte, care vizează inclusiv formarea unui stat global. Și pentru că acesta rămâne cel puțin pentru viitorul apropiat o utopie, și pentru că, după părerea unora, acesta nu este nici măcar de dorit, s-a încercat idendificarea unor noi forme organizaționale care să adapteze politica la noua eră a globalizării. În acest sens a fost inventat conceptul de „global governance“.

Global governance înseamnă…

– O conducere a lumii fără un sistem global de conducere

– O politică internă la nivel mondial

– O politică a noii ordinii mondiale

– Politica în secolul XXI

– Un concept opus neo-liberalismului

– Un răspuns la globalizare

CAPITOLUL II

GLOBALIZAREA CULTURALĂ ÎNTRE TRADIȚIE MODERNITE

2. 1. Globalizarea-un concept multidimensional între modernitate și necesitate

Nu ne propunem să detaliem componentele multiple, cauzele, consecințele și strategiile de soluționare ale globalizării, (didactica politică, pedagogia pentru pace, etc.) ci doar să observăm impactul acesteia asupra vieții social – culturale.

În ciuda popularității sale, termenul “globalizare”, cel mai discutat cuvânt al anilor ‘90, nu se bucură de un consens, asupra manifestărilor empirice sau asupra consecințelor sale existând argumente teoretice și practice care susțin că globalizarea este departe de a fi un fenomen nou. Pe de altă parte, cu greu se poate identifica o valoare fundamentală a lumii postmoderne care să nu fie afectată de globalizare. Unii autori preferă folosirea altor doi termeni: deznaționalizare și internaționalizare, care par a se identifica pe mai multe arii: economică, de comunicare și cultură, ecologică, mobilitatea deplasării peste granițe, securitatea (rezolvarea conflictelor). Indiferent de termenul folosit, mottoul tuturor politicilor postmoderne devine: “gândește global, acționează local!”.

Controversata problemă actuală a educației globale poate fi considerată :

a) parte a globalogiei (știință a globalului, a mondialului) în curs de formare ca prelungire a sociologiei, ca știință a societății.

b) parte a științelor educației referitoare la: dimensiunile educației, politicile educaționale, ipoteze pe care urmează să le valideze sau nu generații de cercetători.

Există și delimitări ideologice între: internaționalizare (ideologie a mondializării) și globalizare (ideologie a globalizării). Ideea globalizării e susținută încă de pe timpul lui Marcus Aurelius, care se declara “cetățean al lumii, nu doar al Romei” și până la reprezentanții educației progresive, care cred că ”este vremea să ridicăm o civilizație fără precedent, care să depășescă bazele naționalismului.”

Globalizarea este un fenomen cu o largă emergență istorică, jalonat de evenimente deosebite: criza petrolului și miracolul japonez din anii`70, căderea Zidului Berlinului, dezvoltarea fenomenului I T.

Perspectiva economică a globalizării spunea chiar, că “nu vor mai exista economii naționale”.

Perspectiva științelor politice afirmă că relațiile transnaționale au erodat puterea statului modern: statele cedează autonomia în favoarea unor organizații transnaționale regionale (UE, EFTA, ASEAN ) sau mondiale (OECD, ONU, FMI , BM).

Pespectiva culturală crede că globalizarea constituie o forță care generează fragmentare și unificare deopotrivă, susținând atât dezvoltarea comunităților locale cât și a celor globale. În fond, politica educației constă în ”grija statelor pentru declanșarea forțelor spirituale ale popoarelor și pentru mărirea nelimitată a patrimoniului cultural “. (Șt. Bârsănescu, 2003, p.4)

2.2. Redefiniri ale modului de cultură tradițional din perspectiva fenomenului globalizării

“Nu există cultură cu majusculă, ci numai culturi diverse, varietate întotdeauna la plural; varietatea lor e o binefacere, e sursa practic nesfârșită a împrospătării viziunii noastre despre lume și a definirii individului și umanitătii, este marea sursă a identității.”( M.Malița, 1998, pag. 14)

Cum influențează globalizarea procesul educației? În volumul citat anterior, se încearcă o definiție: “Peste planetă sunt aruncate plase care o strâng ca și cum ar apăra-o de dezintegrare. Una este a comunicării instantanee, alta a informației nelimitate; alta financiar-bancară și a economiei globale; o rețea se referă la ecologie, alta este a instituțiilor politice și de securitate, a problematicii comune, toate suprapuse pe vechea rețea a oamenilor de știință și pe cea străveche a idealului universal. Numim strângerea planetei în năframe și năvoduri globalizare” (M. Malița, 1998., p. 13)

Fenomen universal, cultura popularǎ se regǎsește în manifestǎri locale unice, este stabilǎ și dinamicǎ, în același timp, nu doar se moștenește, ci se și învațǎ. Conținând producțiile spirituale ale culturii populare, folclorul este astǎzi pentru minoritǎți un mijloc de revitalizare, de pǎstrare a identitǎții naționale. Spre exemplu, folcloristul maghiar Bela Bartok a cules aproximativ 10.000 de melodii, din care peste o treime sunt românești. Dupǎ 1990, culegerile de folclor maghiar, german, turcesc, albanez, etc. apǎrute în România confirmǎ cǎ folclorismul, ca studiere și promovare a folclorului, este o replicǎ datǎ globalizǎrii, cultura popularǎ autenticǎ devenind o carte de vizitǎ, un pașaport apreciat în lume.

Tendinței de “planetizare”, prin conturarea unor entități transculturale și transfrontaliere i se opune cea de “atomizare”, de separare în grupuri, regiuni, comunități. Dinamizarea sistemelor contemporane se realizează prin diversitate, nu prin omogenitate, imposibilă la cele peste două mii de popoare existente, cinci mii de etnii, fiecare cu tradiții specifice sau care se aseamănă. De aceea, este nevoie de o educație prin și pentru diversitate culturală. Termeni concurenți educației interculturale sunt: educația multiculturală, educația antirasistă, educația pentru valori democratice, globală, incluzivă, educația pentru toleranță, etc. Nu întâmplǎtor, o țarǎ ca Bolivia, la O.N.U., în 1973 a ridicat pentru prima datǎ problema ocrotirii folclorului. În 1989, la Paris, un document transmis de UNESCO tuturor guvernelor lumii e intitulat ” Recomandare privind ocrotirea culturii tradiționale și a folclorului”, iar în1999, la Washington, se dezbate “Planul de acțiuni privind ocrotirea și revitalizarea a ceea ce era consideratǎ intangible cultural heritage”.

Filozofia diversității în acțiune pledează pentru deschidere, empatie și comunicare a valorilor fiecărei culturi prin programe axate pe conținuturi (curriculum intercultural) centrate social (pe egalizarea șanselor de reușită) și pe elev, care trebuie educat în spiritul perceperii propriei situații viitoare.

Din aceste perspective, trebuie redefinit modul de cultură tradițional: ”Afirmația că globalizarea va duce la pierderea specificității este o prejudecată. Dimpotrivă, integrarea creează structurile pentru ca țăranul român să se pună în valoare cu ceea ce are mai specific. Așa se întâmplă și cu valorile culturale. În contrast cu celelalte culturi, se va vedea ce avem noi specific și asta va ajuta tocmai la păstrarea a ceea ce avem de valoare. Ba chiar oamenii se vor simți încurajați să păstreze ceea ce au ca tradiție și ca meșteșuguri.” (St. Tănase, 2005, p.3)

2.3. Efecte ale raportului identitate – globalizare asupra personalității tinerilor

“Prăbușirea” ideologiei și practicii comunismului în Europa Centrală și de Est s-a soldat și cu schimbări la nivelul societății în ansamblu și al personalității în special. Cauzele? Schimbări în ierarhia valorilor morale și profesionale ale tinerilor, îndeosebi ale studenților și elevilor, prin modificări ale atitudinilor social-morale (politice, etice și etnice).

Există și ceva stabil într-o societate instabilă? Identitatea noastră națională și culturală, relațiile tradiționale de cooperare, etc: sunt factori de echilibru în raportul dintre societatea românească în tranziție de la real la ideal și personalitate: “Lumea rurală românească este o rezervație de tradiții și valori pierdute în restul Europei. Satele românești sunt adevărate monumente vii de civilizație ancestrală, pierdută de mult în Occident, care ar putea oferi șanse de revigorare chiar unor sate din Belgia, Franța sau Italia. De aceea, românii nu au voie să repete greșelile celor din vest.” (Evelyne Pivert – Președinta Asociației “Operation Villages Roumains”- Franța, 2005, p. 3)

Făcând referire la psihosociologia personalității, “vom spune că personalitatea reprezintă o structură, (un sistem ierarhizat) nu o juxtapunere de trăsături sau caracteristici”. (S. Chelcea, 1995, p. 11) În acest ansamblu, tineretul acceptă valorile societății deschise, democratice (libertatea de gândire și exprimare, de deplasare în lume, respect, demnitate) opunându-se celor ale societății închise (șablonizare, politizare excesivă, corupție, birocrație). De aceea, și învățământul trebuie să asigure afirmarea identității culturale naționale în cadrul deschis spre o mai bună cunoaștere a culturii altor națiuni pentru înțelegere și apreciere reciprocă.

În actualul context, este necesară o nouă abordare a etapelor și conexiunilor educației: ”Combinarea metodelor tradiționale etică și culturală, științifică și tehnologică, economică și socială.”( J. Delors, 2000, p.17) de predare cu abordări extrașcolare trebuie să le permită elevilor să intre în contact cu cele trei dimensiuni ale educației:

Pentru flexibilizarea programelor, profesorii ar trebui să lucreze în echipe, chiar internaționale, într-un parteneriat pe care globalizarea îl face inevitabil, căci perspectivele se simt deja: ”cei fără o educație temeinică sunt lăsați în voia sorții, departe de centrul acțiunii” (J. Delors, 2000, p.30) . Pentru a mai atenua parcă duritatea afirmației de mai sus, volumul universitarului gălățean Dumitru Tiutiuca, apărut la Iași, la Editura Junimea, în 2005,cultură și identitate subintitulat interogativ “C-așa-i românul?”, este o carte de eseuri de antropologie culturală. În subcapitolul “Cine se teme de mituri”, surprind fraze ca : ”Referindu-ne la stricta contemporaneitate, putem spune că însăși ideea unei Europe unite, unitare, este un mit în care nu cred prea mulți” și că “Așa cum Coloana lui Brâncuși a fost demontată bucată cu bucată, pentru ca în final să fie re-asamblată pe banii Comunității europene, se zice, tot așa stă încă și societatea românească de azi, dez-asamblată, făcută bucăți și așteaptă să vină vreun Făt- Frumos de la Banca Mondială care să o salveze.” Ultima parte a cărții tratează defectele naționale ca pe o “repetabilă povară”.

Concluzionând, avantajele și dezavantajele globalizării sunt complementare, nu contradictorii cultivării identității culturale. În aceste condiții, sarcina grea a educației este transformarea interdependenței într-o solidaritate liber-asumată, care să-i ajute pe oameni să se înțeleagă pe ei, între ei și să îi înțeleagă și pe ceilalți.

2.4. Schimbări atitudinale etnice și ale reprezentării identității naționale în viziunea tineretului

“Ca european, doresc ca România să intre în U.E. cu ceea ce o face să fie altfel. Sper că românul va fi mândru de a fi european, dar va fi și mai mândru de a fi român” (Gérard Onesta – vicepreședintele Parlamentului European, 2005)

Definiția dată de Gordon W. Allport în 1935: ”O atitudine este o stare de pregătire mintală și neurală organizată prin experiența care exercită o influență diriguitoare sau dinamizatoare asupra răspunsului individului la toate obiectele și situațiile cu care este în relație” a fost preluată și de A. Chircev în Psihologia atitudinilor sociale, cu privire specială la români, Ed. Institutului de Psihologie al Universității Cluj, Sibiu, 1941. Deși au trecut sute de ani în care s-a conturat portretul întâlnit în lucrarea de mai sus, într-o statistică făcută pe 1024 de subiecți, se ajunge la rezultate relativ apropiate: ospitalitate 16,3%, hărnicie 11,1%, omenie 10%, muncă 8,3%, inteligență 5,6%, cinste 3,6%, patriotism , 3,6%, etc..

După decembrie 1989, se constată schimbări în opiniile și atitudinile politice ale populației României. În studiul Stereotipurile, marcatori ai identității naționale, apărut în Dilema nr. 396 / 2000 p. 6, prof. univ. dr. S. Chelcea inventariază, pe baza unei anchete, 83 de atribute pozitive și 98 negative. În rândul studenților, primele trăsături autoatribuite sunt a) calități: ospitalitate 28,6%, inteligență 15,6%, omenie 4,7%, patriotism 3,8%. b) defecte: lene 9,1%, delăsare 5,9%, credulitate 5,6%, indiferență 4%. Toleranța este trecută la defecte, 4,1%, probabil fiindcă nu se cunoștea exact sensul de bază al termenului.

În aceste condiții, ar părea, oare, desuet să cerem tinerilor de astăzi să completeze definițiile cuvântului “patrie” (comunitatea de teritoriu, de limbă, cultură, istorie, factură psihică, viață economică, obiceiuri, etc.) din manuale sau dicționare cu păreri personale?

Noțiunea de patriotism a fost folosită multă vreme în accepțiunea restrânsă de sentiment patriotic. Dintr-o perspectivă mai largă, patriotismul este o noțiune complexă, în conținutul căreia “se disting trei planuri: al conștiinței, al sentimentului, al poziției concrete, practice” (Mica enciclopedie de politologie, București, Ed. Șt. și Enciclopedică, 1977, p. 342.). Ceea ce constituie pornire naturală, înclinație, impresie sau sentiment, poate deveni, prin educație, atitudine, comportament stabilizat, mod de a fi.

Educația interculturală și transculturală pot sensibiliza tânara generație prin trezirea interesului față de diferențele culturale, față de procesele mimetice. Tinerii de astăzi și de mâine nu mai aparțin unei singure culturi și pot înțelege că identitatea trebuie concepută prin raportare la alteritate. Dacă întrebarea despre celălalt o include și pe cea despre sine și invers, educația interculturală este și autoeducație și creează diferențe în propria imagine. De aici, necesitatea unor noi cercetări de antropologie filozofică, istorică și culturală pentru a echilibra răspunsurile la întrebările: “Ce păstrăm? Ce protejăm?” și pentru depășirea europocentrismului umanității printr-un criticism filozofic axat pe marcarea propriilor competențe și limite: ”Sunt convins că această inerție pozitivă a unor forme de viață rurală din România, tradițiile satelor românești, va impulsiona spiritualitatea Europei Occidentale în așa fel, încât unul de acolo să nu mai fugă până în India sau până în Nepal în căutarea Sacralității, găsind-o la noi.” (Eginald Schlattner – preot și scriitor sas din Roșia-Sibiu 2005, p. 3)

Educația se confruntă și cu puternica provocare istorică de a apăra biodiversitatea și diversitatea culturală pentru supraviețuirea societăților noastre. În situațiile menționate, este evidentă necesitatea educației pentru schimbare, orientarea axiologică a școlii în sensul valorilor pluriculturalității și al cooperării europene.

Un rol de bază în cunoașterea și aprecierea tradițiilor orale îl au lecțiile de literatură, care oferă modele de conduită patriotică, atitudini elevate privind atașamentul față de propria țară. Contribuția unei literaturi naționale la cultura universală include obligatoriu și firesc toate sclipirile de gândire, sensibilitate și valoare artistică existente în creația folclorică. Fiecare popor, de-a lungul istoriei sale, și-a transpus în basme, legende, balade, întâmplări extraordinare ale unui erou înzestrat cu însușiri senzaționale O ilustrare artistică a patriotismului, cu mare forță, o găsim întotdeauna în literatura populară, în special în eposul folcloric. Dacă ar ocupa un loc binemeritat în manualele școlare, textele folclorice ar oferi minunate prilejuri de a pune elevii în contact cu tezaurul de simțire patriotică românească. El exprimă întrepătrunderea destinului individual cu cel al mediului natural și social. Patria, ca entitate fizică și spirituală, e “picior de plai” și “gură de rai”, codrul e o ființă mitică, “mumă și tată” care îl ocrotesc pe omul simplu, “frate bun” care alină și mângâie, e o “casă româneasca” de adăpost și refugiu, e “împăratul” căruia poporul i se adresează cu venerație: ”Măria Ta”. Haiducul, solitar, dedică un imn libertății și bucuriei de a trăi “Codrilor, ulmilor și fagilor, / Brazilor, paltinilor / Că-mi sunt mie frățiori / De poteri ascunzători” (Toma Alimoș)

Numeroase creații populare subliniază, prin elemente toponimice și onomastice, specificul etnic românesc. Dunărea este “drum fără pulbere”, martora unor întâmplări dramatice; Oltul se înfrățește cu haiducul, în vreme ce Mureșul, cu apele-i line, îndeamnă la reverie și la confesiune. Cerna devine sfetnicul lui Iovan Iorgovan, dar și instrument justițiar. Eroul popular se adresează munților, apelor și câmpiei ca unor adevărați frați, iar despre țară exclamă: “Până-i lumea n-oi uita / Țara mea și pe maica / Până-i lumea nu uit eu

/ Țara mea și satul meu” .

Deosebit de sugestive în educarea sentimentelor și atitudinilor patriotice sunt baladele și legendele populare care, prin hiperbolizarea întâmplărilor, trezesc sentimente de profundă admirație față de faptele înaintașilor. Basmele populare contribuie la dezvoltarea și actualizarea educației contemporane prin caracterul universal și profund uman al genului.

Afirmarea propriei identități naționale, redescoperirea propriilor rădăcini și întărirea solidarității de grup reprezintă, în viziunea tineretului, o experiență pozitivă sau negativă. Totul depinde de completarea educației pentru conștientizarea unicității propriei culturi cu înțelegerea moștenirii culturale comune a umanității. În acest sens, chiar din 1994, UNESCO a inițiat proiectul Participarea tinerilor la păstrarea și dezvoltarea Patrimoniului Planetei, în 1995, în Norvegia, desfășurându-se primul Forum al Tineretului pentru Patrimoniul Planetei. În august 2007, Anul european al șanselor egale pentru toți, Secretariatul Global Compaign for Education Europe a propus Romaniei începerea demersurilor oficiale pentru a deveni membru oficial GCE. 2008 este Anul european al dialogului intercultural.

2.5. Rolul educației prin folclor într-o lume multiculturală

“E păcat cum că românii au apucat de-a vedea în basm numai basmul, în obicei numai obiceiul, în formă numai forma, în formulă numai formula. Formula nu e decât manifestațiunea palpabilă, simțită, a unei idei oarecari. Ce face, de exemplu, istoricul cu mitul? El caută spiritul, ideea acelor forme, cari ca atare sunt minciune și arată că mitul nu e decât un simbol, o hieroglifă, care nu e deajuns că ai văzut-o, că-i ții minte forma și că poți s-o imiți în zugrăveala pe hârtie – ci aceasta trebuie citită și înțeleasă.” (M. Eminescu)

Fără a fi un miracol, o formulă care face minuni, educația este un instrument indispensabil în perfectionarea dezvoltării individului, în construirea relațiilor dintre oameni, în atingerea idealului de pace, libertate și dreptate socială.

Un rol esențial în proiectarea viziunii asupra viitorului dominat de globalizare îl are Comisia Internațională pentru Educație în secolul XXI, al cărei președinte, Jacques Delors, în Raportul către UNESCO (J. Delors, 2000, p.11) sistematiza perspectivele în trei direcții importante:

De la comunitatea locală spre o societate globală

De la coeziune socială spre participarea democratică

De la creștere economică la dezvoltarea umană

“Cum putem învăța să trăim împreună în satul mondial ? Un posibil răspuns la aceasta întrebare îl găsim tot în sursa citată. Cei patru piloni “pe care se sprijină procesul educativ continuu sunt: “a învăța să știi, a învăța să faci, a învăța să trăiești împreună cu ceilalți și a învăța să fii”

Necesitatea unui set comun de valori universal acceptate, (toleranță, democrație, solidaritate , respect, echitate și justiție socială, etc.) cultivate prin educație și prin instruire reciprocă în vederea unei morale și unei culturi globale nu exclude, ci presupune accentuarea păstrării și reînnoirii tradițiilor fiecărei culturi. Odată cu promovarea unei culturi civice reale, sentimentul diferenței nu va mai provoca animozități, ci se va încuraja respectul față de cultura celorlalți prin:

conștientizarea drepturilor omului și a responsabilităților sale sociale

acceptarea si respectarea specificului național

deschiderea empatică spre valorile culturale universale prin educația interculturală

accentuarea sentimentului obligației protejării mediului natural

depolitizarea valorilor cultural-educative

dezvoltarea creativității, a educației pentru schimbare

Intuind problemele educaționale ale secolului viitor, încă din 1981 B. Jeffcoate atrăgea atenția asupra necesității unui “curriculum multicultural”. Cartea profesorului G. Văideanu Educația la frontierele dintre milenii, București, Ed. Politică 1988, anunță o temă asupra căreia, în scurt timp, se va reveni insistent: “educația pentru diversitate culturală”, “educația în situații pluraliste”, An Introduction to Multicultural Education (J.Banks, , Allyn & Bacon, Boston,1991) Școala și educațiile paralele (T. Cozma, Iași, Polirom 1998) sau Zece mii de culturi. O singură civilizație (M. Malița, București, Nemira 1998). Trecerea de la o logică mono la logica de tip inter va fi prezentată în volumul Educația interculturală (T. Cozma, Iași, Polirom 1999). Ulterior se va remarca tendința clară de a se face Pași spre școala interculturală (L. Ciolan, București, Corint 2000) sau se va marca drumul “spre o pedagogie interculturală” și se vor evidenția Dimensiuni culturale și interculturale ale educației ( C. Cucoș, Iași, Polirom , 2000) ori se va încerca Abordarea pedagogică a diversității culturale în școală (în volumul Pedagogie – coordonat de Emil Păun, Dan Potolea, Iași, Polirom 2002).

Toate sursele menționate avertizează că procesul trecerii de la o educație monoculturală la una interculturală presupune modificarea atitudinilor în direcția acceptării alterității, a diversității ca pe un privilegiu, nu prejudiciu, fără a ocoli răspunsuri la întrebări ca:

Putem găsi un echilibru între drepturile individului și modurile de expresie colective fără ca unele să le anuleze pe celelalte?

Cum putem deosebi teoretic, practic sau politic diferențele rezutate din dreptul la specificitate și egalitate?

Sunt relevante pentru instituțiile publice identitățile particulare (culturale, etnice, rasiale, religioase)?

Instituțiile de învățământ a căror neutralitate asigură egalitatea șanselor la educație trebuie să dea prioritate particularului în raport cu universalul, lezând valorile democratice?

Educația pentru cunoașterea și aprecierea folclorului, ca parte a educației interculturale, solicită pe lângă participarea activă, creatoare și un efort continuu de cultivare a interogativității față de propriile valori și ale respectului valorilor celuilalt. Educația pentru diversitate culturală se impune ca atitudine deschisă spre programe centrate pe conținut (de transformare curriculară) pe social (pentru șanse egale de reușită) și pe elev (ca relaționare și comportament în grup)

Problemele semnalate mai sus sunt admirabil sintetizate în capitolul I “Impactul cunoașterii culturale asupra evoluției procesuale a învățământului“ din volumul Sisteme de instruire alternative și complementare (I. Cerghit, București, Ed. Aramis, 2002). Autorul constată o “revoluționare a cunoașterii și apropierea învățământului de limitele înaintate ale acesteia”.Și aceasta deoarece este vorba de “o altă filozofie a cunoașterii – un alt învățământ” și de “redefinirea modelului cultural și regândirea continuă a modelului de învățământ”

Varietatea modelelor oferite de secolul al XXI lea presupune o largă deschidere spre creativitate didactică, începând chiar cu alegerea uneia sau alteia dintre căi: “Didactica modernă nu se pronunță împotriva sistemelor alternative, complementare sau compensatorii, ci în favoarea abordării pluraliste, a diferențierii variatelor soluții în măsură să aducă mai mult dinamism și flexibilitate, să se consituie într-un antidot la posibila alunecare spre un conservatorism pedagogic, uniformitate și rutină în activitatea didactică. ”

În același spirit cu cel al Colocviului International ”Educație și multiculturalism”, desfășurat la București pe7 iunie 2004, profund implicat în studierea ”patrimoniului cultural imaterial” cu accent pe rituri, “procese de imitație creativă care pleacă obligatoriu de la modele“, atenționând asupra gravității problemelor educației viitoare, se înscrie și studiul Puncte critice în transmiterea și învățarea moștenirii intangibile prezentat de profesorul Cristoph Wulf de la Universitatea Liberă din Berlin la deschiderea Colocviului Identitate și globalizare, organizat de Universitatea București și de Centrul Educația 2000+, 1-3 iunie 2005. La Conferința Universitatea Europeană – “România interculturală” (27 – 30 XI 2006) s-au prezentat lucrări ca: ”Interculturalitatea – de la cultura de apartenență la cea de referință” (Emil Păun), ”Educația interculturală-provocarea diversității culturale. Mondializarea și europenizarea diferențiată” (Cristoph Wulf), ”Europa în vechea cultură populară” (Laura Iliescu) ”Abordarea calității educației din perspectiva interculturalității” (Serban Iosifescu), “Didactica limbii materne din perspectiva multiculturală” (Lavinia Bârlogeanu).

Sintetizând ideile din volumul colectiv O nouă provocare pentru educație: interculturalitatea (coordonator Teodor Cozma) Iași, Polirom, 2001, ajungem la următoarele

Concluzii:

Perspectivele educației interculturale înseamnă în primul rând modernitate, globalizare și dialogul culturilor.

Un rol esențial în ansamblul educației culturale îl are educația pentru diversitate.

Dacă nivelurile educației multiculturale sunt: educația monoculturală, starea de toleranță, de acceptare, respectul, afirmarea solidarității, etapele educației multiculturale vizează:

dobândirea capacității de a recunoaște inegalitatea, xenofobia, rasismul, injustiția intolerantă și prejudecățile

însușirea unor cunoștințe și formarea unor abilități de schimbare a acestor mecanisme sociale aberante printr-un comportament prosocial

Educația interculturală și cea pentru globalizare au depășit faza pedagogizării drepturilor omului, fiind considerate:

terapii preventive pentru efectele viitoarelor șocuri sociocultuale

exerciții spirituale, ideologice și comportamentale de adaptare la actuala și viitoarea condiție de “homo mundi”

catalizatori și facilitatori ai fenomenului de globalizare

Demersul promovării educației integrate trebuie analizat din cel puțin trei perspective: psihologică, pedagogică și socială.

Interculturalismul, considerat ca filozofie, proces și program, vizează în special domeniul educativ, întrucât se pare că: ”Numai profesorii pot umaniza sau dezumaniza educația” (Florence Steiner).

CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ :McDONALD’S ÎN SFERA GLOBALIZĂRII

3.1.Istoricul McDonald's

 McDonald's International 1948: A fost deschis primul restaurant de frații McDonald. Totul a început cu cei doi frați, Mac și Dick McDonald, în restaurantul lor din San Bernardino, California. În mod corect, aceștia au intuit că micșorând meniul, scăzând prețurile și sistematizând procedeele de pregatire a produselor în bucătărie vor putea servi mai mulți clienți mult mai repede. Ei au folosit aceasta idee până au reușit într-un final să servească fiecare client în mod rapid și eficient.

1954: Compania McDonald's este înființată de cãtre Ray Kroc

 Compania, așa cum este ea astăzi, nu a fost fondată de către frații mai sus menționați, ci de către Ray Kroc. În 1954, când Ray Kroc i-a cunoscut pe frații McDonald în San Bernardino, a fost impresionat de cât de bine și cât de rapid aceștia puteau să servească un număr foarte mare de șoferi înfometați. Mașinile intrau, clienții își comandau mâncarea, apoi plecau. Concluzia lui Ray Kroc a fost clară: "Clienții au nevoie de calitate. Asta înseamnă o servire bună, dar cel mai important, rapidă. Oamenii caută o alternativă la modul tradițional de a mânca."

1955: Se deschide primul restaurant din sistemul McDonald's

Apoi, exploatând potențialul pe care l-a intuit, Ray Kroc a negociat un contract cu frații McDonald, contract care îi dădea voie să folosească sistemul lor de vânzări și numele Companiei.Un an mai târziu, Ray Kroc a adoptat principiile fraților McDonald în primul său restaurant care a fost deschis în 1955 în Des Plaines, Illinois.

Este de asemenea important de notat faptul că McDonald's a investit și va continua să investească sume foarte mari de bani în Europa Centrală. În timp ce investițiile sunt pe termen lung, amortizarea se așteaptă în zece sau mai mulți ani. Investiția medie pentru un restaurant este de aproximativ $1,200,000. McDonald's speră să asigure aprovizionarea tuturor restaurantelor cu produse ale furnizorilor locali pentru a oferi activitate si profituri companiilor prestatoare de servicii. În majoritatea țărilor din Europa Centrală, această strategie a fost aplicată cu mult succes. Nu în ultimul rand, McDonald's este o sursă importantă de venituri prin taxele și impozitele pe care le plătește la nivel local.

O oportunitate foarte bună pentru producătorii locali McDonald’s este recunoscut pentru respectarea principiului de a oferi restaurantelor serviciile și produsele necesare de la producătorii locali. De aceea, companiile din Europa Centrală au posibilitatea extrordinară de e deveni parteneri într-o cooperare profitabilă, cu atât mai mult cu cât numărul de restaurante din Europa Centrală este în continuă creștere. În ritm cu creșterea numărului acestora, și numărul posibilelor contracte va crește. Trebuie reținut că McDonald’s acceptă doar acei producători care pot asigura calitatea indicată a produselor lor încă de la începutul cooperării.

3.1.1. Dezvoltarea McDonald's: trecut, prezent si viitor

  1967 a fost anul în care McDonald's a deschis primul restaurant în afara Statelor Unite, și anume în Canada, și de atunci compania s-a dezvoltat in toată lumea. Corporația s-a dezvoltat în multe țări din lume și nu mai este de mult o companie exclusiv americană.

Aprilie 1988: McDonald's pătrunde în fostul "Bloc de Est" prin deschiderea restaurantelor în Ungaria și Iugoslavia.Septembrie 1991: McDonald’s decide să stabilească biroul principal pentru Europa Centrală la Viena. De la acea dată, acest birou a coordonat cu succes deschiderile de noi restaurante în țări ale Europei Centrale ca: Cehia, Polonia, Slovenia, Bulgaria, Letonia, Estonia,România și Slovacia, mărind numărul de restaurante la 292 în 13 țări .

1995: Tările în care s-au deschis restaurante în 1995 sunt: Estonia, România, Malta,Columbia, Jamaica, Africa de Sud, Quatar, Honduras, St. Maarten și Slovacia.

1996: In acest an s-a ajuns la mai mult de 21.000 de restaurante in 101 țări. Noile țări in care au fost deschise restaurante sunt: Croația, West Samoa, Fiji, Liechtenstein, Lituania, India,Peru, Jordan, Paraguay, Republica Dominicană, Belarus, Tahiti.1997: In anul 1997, țări precum Ucraina, Cipru, Macedonia,Ecuador, Bolivia, Suriname, si-au deschis portile catre public.

S-au mai deschis in acest an 2.110 restaurante, cite unul la fiecare 4 ore, aproximativ 85% fiind deschise in afara Statelor Unite.

1998: Planurile pentru anul acesta au fost asemănătoare cu cele de anul precedent. In Europa Centrala, Republica Moldova a deschis primul sau restaurant.

S-au deschis in acest an 1.668 restaurante, iar țări precum Nicaragua, Liban, Pakistan si Sri Lanka au intrat in lanțul de țări in care funcționează restaurante McDonald’s.

1999: În țări ca Georgia si Azerbajian, restaurantele McDonald's își vor deschide pentru prima dată porțile către public. Planul pentru anul 1999, cuprinde incă 1.750 de noi restaurante deschise în toată lumea.

3.1.2. Misiunea și viziunea McDonald’s România

Compania McDonald’s ocupa în 2003, locul 8 în clasamentul mondial al mărcilor realizat de Interbrand și Business Week, cu o valoare a mărcii de 24,70 miliarde de dolari. McDonald’s este cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din lume, operând peste 35000 de restaurante în 121 țări. Ideea lui Ray Kroc s-a dovedit eficientă încă din 1954 iar gradul de notorietate al companiei s-a mărit fulminant de atunci. În prezent, în ciuda problemelor de ordin social cu care se confruntă, compania înregistrează o cifră de afaceri de peste 40 miliarde de dolari cu un profit de aproape 3 miliarde dolari. Viziunea McDonald’s România se circumscrie viziunii companiei francizoare,

punând accentul pe stabilirea unei legături emoționale cu clienții. Marina Zara, marketing director la McDonald’s România își exprimă convingerea că tinerii sunt o valoare și reprezintă un potențial uriaș pentru dezvoltarea afacerii.„Conectează-te la pasiunea unei persoane și vei fi conectat la acea persoană” este ideea sugerată de campaniile realizate, care promovează valorile cu care se identifică McDonald’s: atitudine, stil de viață, optimism, energie, prospețime, interactivitate, libertate, independență, lipsă de griji. Misiunea companiei este promovarea unui mod de alimentație sănătos și convenabil, ca soluție optimă pentru un mod de viață dinamic, cât și schimbarea percepției unor grupuri de consumatori care privesc McDonald’s ca pe„o plăcere vinovată”. Strategia companiei este de a oferi produse de foarte bună calitate la prețuri accesibile, fără ca aceasta să le afecteze valoarea în consum. Obiectivele companiei se referă la creșterea relevanței mărcii și a produselor oferite și convingerea consumatorilor că McDonald’s este locul și modul preferat de a mânca. McDonald’s nu-și propune să producă pentru a revinde ci să creeze o legătură pe termen lung cu clienții, să-și transforme consumatorii în iubitori ai mărcii. Planurile gigantului american au vizat extinderea către zone ale Europei centrale și de est, iar investițiile pe care le-a făcut în acest demers au depășit 1200000$. Începând cu aprilie1998, McDonald’s a pătruns în Europa central-estică prin deschiderea unui impresionat număr de restaurante în țări ca: Ungaria, Iugoslavia, Cehia,  Polonia, Slovenia, Bulgaria, Letonia, Estonia, România și Slovacia. Biroul principal pentru Europa Centrală a fost stabilit la Viena începând cu septembrie 1991, dată de la care au fost coordonate deschiderile de noi restaurante în această zonă.

 Primul restaurant McDonald’s din România a fost deschis la 16 iunie 1995, la parterul Complexului Comercial Unirea, deschidere ce a coincis cu stabilirea recordului de tranzacții la nivel central european. Marian Alecu, directorul general al McDonald’s România s-a ocupat de dezvoltarea rețelei de restaurante, care a ajuns astăzi la 52 de unități și la o cifră de afaceri de peste 50 milioane de dolari. Investițiile realizate de McDonald’s pe plan  local ating 80-85 de milioane de dolari, cu un număr de peste 2.500 de angajați. Din punctul de vedere al strategiei de piață, McDonald’s utilizează un mix de marketing agresiv și bine structurat ale cărui elemente sunt axate pe:

a) dezvoltarea produsului și a serviciilor prin realizarea unui produs standardizat de calitate ridicată și consecventă, cu accent pe viteza de servire și pe un program prelungit de funcționare; 

b) practicarea unor prețuri judicioase;

c) plasarea rețelei de restaurante în zone care concentrează un număr mare de consumatori și cuun vad comercial ridicat;

d) o puternică campanie publicitară concentrată pe consumatori, în deosebi pe tineret, prin utilizarea masivă a promovării la televiziune

3.1.3.Politica de produs

Potrivit principiilor enunțate, calitatea este elementul principal în strategia de produs a companiei. Standardele înalte de calitate și siguranță au impus un program strict de analiză și control pentru fiecare produs și pentru fiecare proces de selectare a materiilor prime și de preparare a produselor.

 Monitorizarea se face printrun program implementat încă din 1995, punând

 accent pe prevenire și detectarea punctelor de risc prin inspecții, analize și 

controale termice în întregul lanțul tehnologic.

Totodată sunt urmărite termenele de valabilitate ale produselor și aspectul lor, 

de la recepție până la clienți. McDonald’s sa angajat să respecte practicile de igienă în realizarea și comercializarea produselor și și-a stabilit un program de livrărie eficient care aprovizionează restaurantele la intervale mici de timp, pentru asigurarea prospețimii produselor. Produsele McDonald’s constau în ingrediente hrănitoare de bază, cum ar fi carnea de vită, de pui, chiflele, salata, cartofii și produsele lactate. Aceste produse își păstrează calitatea și parcursul elementele naturale pe întreg procesului de gătire. Asigurarea completă a calității începe cu controlul materiei prime până la fiecare produs finit în parte. Calitatea produselor este observată urmărind procedurile de controlul materiilor prime. Astfel, feliile de carne arse sau insuficient prăjite sunt respinse când nu sunt respectați timpii de gătire. Controlul chiflelor se aplică prin conformitatea cu specificațiile și standardele McDonald’s, menționate în manualele operaționale ale companiei. Alte standarde ale controlului calității sunt stabilite măsurând în mod constant temperaturile și timpii de păstrare/expirare a produselor. Din bucătărie și până la clienți,se efectuează o serie întreagă de controale pentru ca toate produsele să se înscrie în standardele internaționale de calitate ale McDonald’s. Tehnicile utilizate de către McDonald’s pentru a asigura calitatea produselor 

sunt recunoscute de instituțiile naționale de profil și deseori, sunt mai exigente decât limitele stabilitede autorități. Din acest punct de vedere, la McDonald’s fiecare produs poate fi păstrat cald doar o anumită perioadă de timp, care nu trebuie depășită.

În cazul în care acest lucru nu au realizat, produsele pentru care nu au respectat normele prevăzute, sunt aruncate. Acest fapt implică risipă de resurse și reflectă profesionalismul și promptitudinea necesare în procesul de procesarea produselor McDonald’s. Acești timpi de pregătire stricți survin pentru că materiile prime parcurg un traseu destul de lung de la producător la restaurantul de fast-food, în cadrul sistemului de franciză, fiind supuse unor tehnici de păstrare a calității ce implică deshidratare, congelare,tratare chimică. Astfel, deviza McDonald’s „Același gust peste tot în lume” (One taste Worldwide) are un preț. 

Sistemul strict de aprovizionare prin furnizori acreditați duce la necesitatea

 tratării alimentelor pentru a le menține proaspete și aspectuoase, și pentru a le păstra gustul. Potrivit Asociației pentru Protecția Consumatorilor, acest gust este asigurat printr-un aport de arome alimentare, adică anumiți compuși chimici care, chiar dacă nu dăunează în momentul ingerăriilor, devin extrem de periculoși dacă sunt consumați timp îndelungat. Materia primă utilizată în restaurantele McDonald’s este asimilată la nivel local în procentde peste 65%, exceptând o parte din carnea de vită care nu corespunde în totalitate standardelor de calitate, peștele nordic și cartofii care trebuie să fie dintr-un anume soi care prin tăiere, să aibă aceeași lungime. Sistemul de acreditare pentru furnizorii locali este foarte sever, având loc controale periodice din partea reprezentanților laboratorului central de la Frankfurt. Procesarea cărnii este realizată de firma L&O ramură francizată a unei companii internaționale, care a investit într-una dintre cele mai moderne fabrici situată pe linia de centură a Bucureștiului. Firma producătoare de chifle este Red Co. și reprezintă o investiție 100% românească. Cu unii parteneri s-au stabilit relații puternice de colaborare care au depășit granițele României, devenind furnizori pentru sistemele McDonald’s din Bulgaria și Republica Moldova. Compania încearcă să mențină relații foarte strânse cu furnizorii prin organizarea unei echipe de experți care să se asigure că specificațiile stringente de calitate, igienă și siguranță sunt menținute la fiecare etapă tehnologică (care vizează și regimul păstrării produselor). Lanțul termic al semipreparatelor 

trebuie să respecte anumite reguli iar termenul de vânzare al acestora este foarte limitat, de câteva minute la majoritatea produselor calde, în condiții speciale, la o temperatură de 70 de grade.Carnea din hamburgerii McDonald’s este 100% carne de vită, provenind de la ferme cu notorietate, de la abatoare aprobate de UE și de către autoritățile locale. Hamburgerii conțin numai carne de vită dezosată din sferturi anterioare și flanc, fără alte ingrediente. Pentru prepararea termică în restaurantele McDonald’s se folosesc

grill-uri și nu se adaugă grăsime în timpul preparării. La sandwich-ul McChicken se folosește carne de pui dezosată tocată, în înveliș pane șitratată termic.Burger-ul de porc, conține carne de porc, arome naturale (piper, rozmarin). Sandwich-ul FishMac conține bucăți de pește oceanic – cod sau specii asemănătoare -într-un înveliș pane crocant.Faimoșii cartofi prăjiți McDonald’s sunt produși numai din soiuri de cartofi de cea mai bună calitate, cum este Russet Burbank. În cartofii astfel preparați nu se

 adaugă arome iar înanumite perioade ale anului, când conținutul natural de zaharuri scade puțin, în timpul procesului tehnologic se adaugă o soluție de zahăr. Înghețatele McSundae, McFlurry și Shakeurile, se prepară din lapte și smântână proaspete, în condiții stricte de igienă și de respectare a parametrilor calitativi. Meniul McDonald’s este diversificat în mod continuu cu entree-uri, deserturi și o gamă mai largă de sandwich-uri, care se aliniază tendințelor culinare ale țării noastre.

Preferința românilor pentru supe a determinat McDonald’s sălanseze un proiect-pilot de introducere a supelor concentrate în lanțul de restaurante. McDonald’s oferă o paletă largă de produse grupate în meniuri sau servite separat.Meniurile Big Mac, McChicken și Royal Cheese sunt mult mai convenabile ca pret, decât cumpărarea separată a sandwich-ului a porției de cartofi prăjiți și a băuturii răcoritoare. Ca tehnică de marketing adoptată, McDonald’s folosește în cadrul meniurilor Big Mac sau HappyMeal vânzările grup.

3.2. McDonaldul în contextul globalizării (mcdonaizarea)

„McDonaldizarea este procesul prin care principiile restaurantului fast-food încep să domine din ce în ce mai multe sectoare în societatea americană, precum și în restul lumii“ . Mcdonaldizarea afectează toate aspectele vieții sociale, nu numai restaurantele: învățământul, munca, serviciile de sănătate, călătoriile, timpul liber, regimul alimentar, politica, familia etc. La baza succesului acestui fenomen stă faptul că a reușit să ofere consumatorilor și angajaților eficiență, calculabilitate, previzibilitate și control.

McDonaldizarea are precursori importanți, care își păstrează influența și astăzi. Banda de asamblare (fordismul), managementul științific aplicat de Taylor și birocrația weberiană au furnizat principiile fundamentale pe care s-au constituit rețelele fast-food.

Ideile lui Weber despre birocrație se bazează pe teoria sa cu privire la procesul raționalității: lumea occidentală modernă a reușit să devină din ce în ce mai rațională, adică dominată de eficiență, previzibilitate, calculabilitate și de tehnologii care controlează oamenii. Din punctul de vedere a lui Ritzer, mcdonaldizarea reprezintă o extindere a teoriei raționalității. Dacă pentru Weber modelul raționalității a fost birocrația, pentru acesta din urmă restaurantul fast-food este modelul mcdonaldizării. În ciuda avantajelor pe care le oferă, sistemele raționalizate au și efecte negative, în primul rând dezumanizarea: „eul a fost încarcerat, emoțiile lui controlate și spiritul îngenuncheat“ .

De altfel și Weber a vorbit de „colivia de fier“ a raționalității. În concepția sa, birocrațiile sunt adevărate colivii, în care indivizii sunt prinși ca într-o capcană, negându-li-se calitatea de oameni. El anticipase o societate în care principiile raționalității vor domina din ce în ce mai multe sectoare ale vieții: instituții de învățământ, locuri de muncă, locuri de recreere etc., în consecință lumea devenind din ce în ce mai dezvrăjită. Astfel, o lume dominată de farmec, magie, mister este înlocuită de o lume în care totul este logic, clar dar mai ales standardizat.

Unii autori susțin că mcdonaldizarea este un proces al imperialismului cultural, prin care sistemul american se impune în alte țări. De cealaltă parte sunt cei care susțin că sistemele mcdonaldizate se adaptează mediului local. Mcdonaldizarea este un fenomen transnațional. Vom privi în continuare mcdonaldizarea atât ca fenomen local, cât și ca agent al imperialismului cultural.

Nu există îndoială că sistemele mcdonaldizate se adaptează condițiilor, realităților și gusturilor locale: „scopul companiei este de a deveni pe cât posibil parte a culturii locale“ . Tocmai această capacitate de a se adapta a contribuit la succesul sistemului în plan internațional. Dar dacă se adaptează prea mult, abandonându-și metodele standard, își va pierde identitatea și presiunea uniformizantă, ceea ce probabil îi va submina succesul.

Extinderea pe arena internațională a unor astfel de sisteme standardizate este un semn de imperialism cultural. Totuși simpla existență a unor rețele americane standard în alte țări nu reprezintă cel mai important indicator al mcdonaldizării. Adevăratul indicator îl constituie existența clonelor indigene ale acestor sisteme mcdonaldizate. Prezența importurilor americane poate fi dovada unei invazii de elemente izolate și superficiale, care nu reprezintă o schimbare fundamentală în cultura unei societăți, dar apariția de versiuni indigene reflectă o schimbare fundamentală în acele societăți, o mcdonaldizare autentică. De exemplu, succesul lanțului McDonald’s din Rusia a dus la dezvoltarea unor restaurante indigene, cum ar fi Ruskoie Bistro. Directorul acestui fast-food spunea: „Dacă McDonald’s n-ar fi venit la noi în țară, probabil ca noi nu am fi aici. Avem nevoie să creăm restaurante fast-food care să se potrivească cu stilul de viață și tradițiile noastre“ .

În afara schimbărilor spectaculoase din restaurantele locale, mcdonaldizarea influențează obiceiurile societății ca întreg. De exemplu, a subminat tabu-ul japonez tradițional de a nu mânca în picioare. De asemenea, într-o oarecare măsură este atacată și interdicția culturală de a nu se bea direct din sticlă sau cutie. Faptul că anumite norme înrădăcinate sunt modificate de restaurantul McDonald’s constituie o dovadă a impactului profund al mcdonaldizării.

În ciuda efectelor negative asupra obiceiurilor locale, nu trebuie să uităm că sistemele mcdonaldizate aduc și mult progres. În Hong Kong și Taipei a stimulat îmbunătățirea condițiilor sanitare ale restaurantelor locale. Mai mult, a contribuit uneori la reînvierea tradițiilor locale. Benjamin Barber în cartea sa Jihad vs. McWorld susține că „McWorld“ stimulează dezvoltarea mișcărilor fundamentaliste locale (Jihad-uri) care se opun puternic mcdonaldizării.

Majoritatea sistemelor mcdonaldizate sunt creații americane exportate în restul lumii, „globalizarea are în mod limpede o față americană: are urechile lui Mickey Mouse, mănâncă Big Mac, bea Coca-Cola sau Pepsi și folosește un laptop IBM sau Apple, utilizând Windows 98 ….“ .

Lumea este deschisă mai mult ca oricând acestor procese (pe fondul dispariției comunismului, și în general a oricărei alternative de opoziție față de capitalismul american), iar principala opoziție va putea veni de la nivel local.

Arjun Appadurai afirmă că problema centrală a interacțiunilor globale este astăzi tensiunea dintre omogenizarea și eterogenizarea culturală . Ambele direcții sunt reale, există omogenizarea unor aspecte ale vieții noastre (de exemplu, prin mcdonaldizare), dar în același timp și aspecte ale societății care indică eterogenizare. Coexistența omogenizării și eterogenizării este prezentă în ideea de „glocalizare“, care reflectă o interacțiune complexă între local și global .

Teza mcdonaldizării susține mai degrabă teoria americanizării decât cea a globalizării. Statele Unite sunt nu numai patria restaurantului McDonald’s, ci și a multor alte forțe-cheie ale mcdonaldizării, iar procesul este exportat activ către restul lumii, invazia americană are loc în toată lumea: idei americane, distracții americane, modele sociale americane, capital american . Din această perspectivă mcdonaldizarea este doar un produs dintr-o lungă listă de exporturi: Coca-Cola (coca-colonizare), MTV, Disney, care în multe culturi au fost considerate amenințări.

Mcdonaldizarea are impact atât asupra modului de organizare a afacerilor, cât și asupra vieții cotidiene. De asemenea, reprezintă o serie de principii care se pot desprinde de sursa originară și introduce în structuri indigene; acest lucru va face identificarea originii lor problematică sau chiar imposibilă. Astfel, opoziția față de mcdonaldizare ca element străin, de import va fi mult mai dificilă, mai ales în condițiile în care, înterprinzătorii conștienți de profiturile care pot fi obținute din mcdonaldizare continuă să-i aplice principiile în tot mai multe domenii.

Mcdonaldizarea poate fi primejdioasă, generează multe dezavantaje, cum ar fi o paradoxală sporire a ineficienței, costuri mai mari, o distracție iluzorie și o falsă calitate, sentimentul dezvrăjirii lumii, amenințări la adresa sănătății și a mediului înconjurător, omogenizare și dezumanizare. Recunoașterea acestor elemente iraționale este esențială, pentru că până acum am avut parte de o avalanșă de superlative prin care sistemele mcdonaldizate se descriu pe ele însele și își susțin interesele.

Realitatea este că multe societăți au fost invadate de companii americane mcdonaldizate și multe națiuni au creat versiuni indigene ale acestora. Problema este dacă realitățile culturale locale sunt suficient de puternice pentru a modifica mcdonaldizarea astfel încât aceasta să devină un fenomen local sau mcdonaldizarea și imperialismul cultural asociat copleșesc culturile locale și duc la sporirea uniformității în lume.

Capitolul III : Concluzii

Consider că am reușit, prin intermediul acestei lucrări, să stabilesc o grilă de înțelegere a relațiilor publice globale, descrisă chiar de structura pe care am urmat-o în această abordare academică.

Am putut, în cadrul redactării lucrării să trasez modul în care globalizarea, ca fenomen al ultimelor decenii, este mai mult decât o trecere de la „local” la „global” sau o simplă acceptare a unei „condiții globale”, ci o punere în acord permanentă între sferele vieții sociale: economică, politică, tehnologică și deloc de neglijat, culturală.

Plecând de la premisa că tendința generală este aceea de a pune pe un plan

secundar factorul cultural, în cadrul discuțiilor despe globalizare, am investigat „conexitățile” realizate de globalizare și interacțiunea dintre diferite identități culturale.

Rezultatul este evident: calitatea interacțiunilor globale e dictată și de respectarea tipicurilor culturale și de înțelegerea deliberată a diferențelor structurale, procese ale căror succes ține, nu de puține ori, de elemente de subtilitate.

Omul actual este „omul multicultural” al lui Adler, care reușește să formeze punți prin îmbrățișarea coerentă a valorilor altor culturi și buna raportare la acestea. Depășirea obstacolelor lingvistice este doar o fază în munca de relații publice globale, practicienii trebuind, în noul context, să-și dovedească bunele abilități de negociere. „Armele” strategice ale PR-istului, concentrate în pricipal în desfășurarea campaniilor de relații publice – la rândul lor, globale – sunt adevărate exerciții de iscusință, finețe, bună analiză și construcție, în condițiile în care conceptul de „marele public” devine perimat, lăsând loc publicurilor cu comportamente și dorințe dintre cele mai neașteptate.

Activitatea de relații publice pe scara globală a lumii nu e ușoară și nu e deloc lăsată în grija hazardului; spre grija practicienilor, decursul acesteia nu este nici prea predictibil.

Corporațiile multinaționale, ca „ancore” în peisajul global, sunt puse la încercare în munca de a-și apropia și menține fidel publicurile dorite și de-și forma astfel o reputație durabilă.

Cazurile Coca-Cola și McDonald's sunt mostre grăitoare ale granițelor fine între succes și insucces în practica relațiilor publice în epoca globalizării și oferă un exemplu de încercare permanentă de adaptare.

Globalizarea este modalitatea sau sistemul de receptare și abordare pe termen lung a marilor probleme contemporane, determinate de interacțiunea multiplelor procese și fenomene economice, tehnice, politice, sociale, culturale și preconizarea soluționării lor într-o largă perspectivă de către comunitatea internațională.

Romania s-a clasat pe locul 31 in Indexul de globalizare publicat de Ernst & Young, in conditiile in care globalizarea a continuat sa avanseze in cele mai importante 60 de economii din lume. 

Specialiștii susțin că problema noastră actuală nu este insufiența schimbului economic, ci distrugerea coeziunii morale a societăților care au fost odată legate de obiceiuri religioase, comunitate sau familie. Acestea au fost realități sociale solide despre care teoreticienii liberali au crezut că vor rămâne intacte orice s-ar întâmpla. Nu ne putem baza pe asta. Este foarte clar că cele mai de succes societăți moderne vor fi cele care nu sunt în totalitate moderne, cele care îmbină stiluri vechi și noi, în care conviețuiesc tradiția și modernitatea, fără ca vreuna să predomine.

În era globalizării unele țării caută să-și întărească identitatea în detrimentul dizolvării identității altor țări. Fenomenul este cât se poate de normal și, rațiunile cât și urmările sale trebuie căutate ca într-o oglindă, în istorie. impactul globalizării pe termen lung la nivel cultural, nu este unul distructiv. Culturile superioare vor continua să existe, se vor impune și vor renaște permanent.

Este o realitatea că granițele se dizolvă și omul se regăsește tot mai mult în identitatea de locuitor al Pământului decât ceea de cetățean a unei țări sau alta. Tot mai mult barierele impuse de limbă și cele culturale dispar și oamenii pot să comunice mai ușor, dezvoltând valori comune, având în același timp posibilitatea de exprimare și afirmare într-un context universal valabil și larg acceptat.

Bibliografie:

Bibliografie: