Globalizare Si Investitii Străine

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE

SPECIALIZAREA:

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,

Absolvent,

București

2016

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE

SPECIALIZAREA:

GLOBALIZARE ȘI INVESTIȚII STRĂINE

Coordonator științific,

Absolvent,

București,

2016

CUPRINS

Capitolul I

Noțiuni introductive

1.1.Conceptul de globalizare…………………………………………………………………………………………..

1.2. Factori ai globalizării……………………………………………………………………………………………….

1.2.1. Efectele globalizării…………………………………………………………………………………….

1.2.2. Dezavantajele globalizării……………………………………………………………………………

1.3.Investițiile străine directe………………………………………………………………………………………….

1.3.1. Concept……………………………………………………………………………………………………

1.3.2.Caracteristici……………………………………………………………………………………………..

1.4. Efectele investițiilor străine directe…………………………………………………………………………..

1.5. Politicile de atragere a ISD………………………………………………………………………………………

Capitolul II

Studiul de caz. Relația investiții străine directe, creștere economică-2014

2.1. Impactul investiții străine directe asupra PIB…………………………………………………………….

2.1.2. Fluxul net de ISD……………………………………………………………………………………

2.2. Soldul investițiilor străine la sfârșitul anului 2014…………………………………………………….

2.2.1 Repartizarea soldului ISD pe principalele activități economice………………………

2.2.2. Imobilizările corporale și necorporale în întreprinderile ISD…………………………

2.3. Repartizarea soldului ISD pe regiuni de dezvoltare……………………………………………………

2.4. Repartizarea soldului ISD pe țări de origine……………………………………………………………..

2.5.Tipuri de investiții directe……………………………………………………………………………………….

2.5.1. Venituri realizate din ISD………………………………………………………………………

2.5.2. Cifra de afaceri a intreprinderilor investiție străină directă și forța de muncă

Angajată………………………………………………………………………………………………….

2.6. Exporturile și importurile intreprinderilor investiție directă……………………………………….

Concluzii………………………………………………………………………………………………………………………

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………………..

Introducere

Putem afirma că secolul al-XX-lea a fost perioada cea mai complexă și dinamică din punct de vedere istoric, fericită dar și dramatică prin consecințele fenomenelor și proceselor istorice petrecute in plan social, politic, militar și nu în ultimul rând economic ceea ce a condus la extinderea globalizării. Acest proces s-a petrecut în „secolul extremelor”, în care omenirea a avut o dezvoltare spectaculoasă , secol în care s-a cunoscut cel mai ridicat nivel al evoluției economice și culturale, însă acest proces rapid de dezvoltare a cunoscut și un aspect negativ în care milioane de oameni au fost victimele revoluțiilor din domeniul politic,tehnic și nu în ultimul rând economic.

Lucrarea de licență cu titlul “Globalizare și investiții străine își propune un studiu asupra acestor două procese,deoarece această temă este una frecvent dezbatută în viața de zi cu zi. În contextul transformărilor actuale din România, am apreciat ca este necesară o abordare integratoare a cercetarii investițiilor străine directe, atât din perspectiva dezvoltărilor economice în lume cât și legat de reformele economice,sociale și politice interne.Prezenta lucrare cuprinde două capitole. În primul capoitol sunt prezentate noțiuni teoretice, iar în al doilea capitol este realizat studiul de caz „Relația investiții străine directe, creștere economică-2014”.

Investiția străină constituie motorul esențial al strategiei dezvoltării României. Ea face parte din câtegoria fluxurilor financiare care nu generează datorie externă și reprezintă, în prezent, principala sursă de finanțare internațională a țărilor în dezvoltare și în tranziție. De asemenea, este percepută ca un indicator al creșterii încrederii internaționale în susținerea întregului proces al tranziției.

În România, investițiile străine directe ajută la schimbarea comportamentului firmei, promovează un nou standard de calitate al produselor, contribuie la mobilizarea și alocarea eficientă a resurselor. Prin aceasta, ele participă la formarea sistemului economiei de piață și stimulează creșterea economiei.

Globalizarea este un concept foarte des utilizat pentru caracterizarea stării actuale a economiei mondiale, însă diferit înțeles de cei care îl caracterizează ca fenomen. Unii îl percep ca pe o uniformizare completă, alții, dimpotrivă, ca o diversificare de proporții, bazată pe respectarea unor principii comune.

Putem trage concluzia că globalizarea a pătruns în aproape toate domeniile, sub o forma sau alta și a adus o serie de avantaje și dezavantaje. Există oameni care continuă să se opună acestui proces, cele mai importante motive fiind cele legate de mediu și de nivelul scăzut de trai.

Capitolul I

Noțiuni introductive

1.1.Conceptul de „globalizare”

Globalizarea este un termen modern utilizat pentru a descrie schimbările ce au loc în societăți și în economia mondială și care rezultă atât din creșterea fără precedent a fluxurilor comerciale, cât și din schimburi culturale. Lumea în care economiile naționale erau relativ izolate între ele, prin distanțe fizice, prin diferențe de fus orar și de limbă, prin reglementări guvernamentale, dar mai ales prin granițe în calea fluxurilor comerciale și investiționale, este treptat înlocuită de o lume în care economiile naționale se întrepătrund formând un sistem economic interdependent.

Acest termen a apărut la sfârșitul anilor ’60 și a fost lansat de un specialist canadian în teoria mijloacelor de comunicare în masă, prof. Marshall McLuhan.

Prima dată termenul de globalizare a intrat în dicționar în 1961. Ea vizează conștientul și subiectivitatea individului, adică scopul și intensitatea conștientizării lumii ca spațiu unic. Globalizarea se referă la procesul prin care relațiile sociale devin relativ lipsite de factorii distanță și granițe, în așa fel încât viața umană se desfășoară din ce în ce mai mult în largul unei lumi văzute ca loc unic”. După cum arată Zigmunt Bauman, globalizarea a devenit o formulă “capabilă să deschidă porțile tuturor misterelor prezente și viitoare.”

Semnificații ale globalizării

relații între economie, societate, instituții, ; esența globalizării este asigurarea finalității sociale a economiei performante; se consideră că reforma instituțională trebuie să vizeze: FMI, BM, OMC, ONU etc.

globalizarea a reușit în piețele financiare;

Globalizarea a fost deseori identificată cu generalizarea sărăciei, dependenței și criminalității. În ceea ce ne privește, considerăm că există trei modele inadecvate.

Fenomenul globalizării economice, sociale, politice, precum și intensificarea fluxurilor internaționale de mărfuri și capital au dus, inevitabil, la crearea unor premise și circumstanțe de progres și dezvoltare economică, iar apariția oportunităților extraordinare a condus la deschiderea piețelor, impulsionarea comerțului și la posibilitatea de a asimila noi tehnologii. opiniile referitoare la efectele globalizării sunt destul de controversate.

1.2. Factori ai globalizării

Factorii economico-comerciali care au influențat adâncirea procesului de globalizare a economiei mondiale sunt:

• Liberalizarea comerțului cu servicii în special în domeniul telecomunicațiilor, asigurărilor și bancar, a constituit tendința dominantă a anilor’70 în SUA, fiind continuată în anii ’80 în Marea Britanie și ulterior în Uniunea Europeană și Japonia. Tendința continuă și în prezent, incluzând și țările Europei Centrale și de Est, printre care și România.

• Liberalizarea piețelor de capital ca urmare a eliminării treptate a obstacolelor impuse circulației devizelor și a capitalului, reprezintă un pas favorabil în vederea formării unor piețe financiare globale. Această mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului în special în cazul companiilor transnaționale și înregistrează, totodată, o reducere a costurilor în condiții normale.

• Liberalizarea investițiilor străine directe. Începând cu anii ’70, interesul comun al umanității de prezervare (apărare) a mediului înconjurător s-a concretizat prin apariția unor concepte, cu vocație globală: bunurile comune ale umanității, dezvoltarea durabilă și securitatea ecologică, care au constituit noi factori ce au dinamizat procesul de globalizare a economiei mondiale.

• Bunurile comune ale umanității sunt spații cum ar fi oceanele, fondurile marine, care din diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate și nici nu cad sub incidența suveranității statelor. Cu excepția oceanelor, nici unul din aceste bunuri comune nu au fost polizate, deoarece este relativ faptul că oamenii posedă capacități tehnice de exploatare și deteriorare. Dezvoltarea durabilă este definită drept dezvoltarea care răspunde nevoilor prezente, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile. Dezvoltarea durabilă e concepută în vederea reconcilierii dintre economie și mediul înconjurător, ca o nouă cale de dezvoltare care să susțină progresul uman nu numai în câteva locuri și pentru câțiva ani, ci pe întreaga planetă și pentru un viitor apropiat.

• Securitatea ecologică este una dintre dimensiunile fundamentale ale securității globale.

• Globalizarea este concepută ca proces al diminuării taxelor vamale, al renunțării la politica vamală și la restricțiile de circulație a mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor și capitalurilor, pe măsura dezvoltării schimburilor economice internaționale.

Globalizarea este considerată ca factor ce determină diminuarea rolului guvernului național ca urmare a extinderii acțiunii capitalului investițional internațional și a societăților transnaționale. Globalizarea este apreciată drept proces de administrare a lumii către forțe transnaționale. Cercetătorii români, susținători ai ultimelor două concepții, le completează cu ideea că statul continuă să aibă un rol important, invocând exemplul Franței și Marii Britanii.

1.2.1. Efectele globalizării

Această largă internaționalizare a relațiilor cauzează deficite de natură democratică, ecologică, socială de securitate, schimbarea mentalității și structurii administrative.

Globalizarea tehnologică a condus la dezvoltarea satelitului și a computerului, fuzionând în tehnicile de comunicare internațională. Consecința acestui fapt a fost explozia comunicațiilor, intensificarea circulației capitalului și mobilitatea capitalului uman.

Globalizarea politică a fost marcată în special prin terminarea Războiului Rece, fapt care a semnificat sfârșitul unei ideologii și al unei ere. Toate țările lumii au acceptat o economie bazată pe „piață și democrație”. Granițele au devenit mai ușor de trecut, s-a adâncit interdependența globală, combinată cu fenomenul de privatizare și mediatizare.

În privința globalizării financiare, încep să apară companiile transnaționale, se dezvoltă piața financiară, se declanșează activitatea de ajutorare și participare la acțiunile din Lumea a Treia. Printre cele mai importante schimbări manifestate la nivelul piețelor financiare mondiale au fost cele legate de fenomenul de accelerare a integrării și globalizării lor. Această evoluție, direct determinată de liberalizarea piețelor financiare naționale, progresul tehnologic rapid și salturile uriașe din domeniul telecomunicațiilor, a condus la apariția unor noi oportunități de investiții și finanțări pentru actorii piețelor financiare din întreaga lume. Accesul mai simplu al corporațiilor sau indivizilor pe piețele financiare globale a condus la optimizarea procesului de alocare a capitalului și, prin aceasta, la promovarea prosperității. Tendințele economice mondiale se concretizează în două direcții: dispariția barierelor în comerțul internațional de bunuri, servicii și active financiare, pe de o parte, și creșterea rolului piețelor obligațiunilor în cadrul procesului de optimizare a alocării capitalului, pe de altă parte.

Sub impactul globalizării economiilor naționale, atât forma cât și modul de operare a sistemelor financiare au suferit profunde schimbări. George Soros a identificat patru factori principali care au condus la mutații ale sistemului financiar:

intensificarea competiției între instituțiile financiare;

creșterea competiției între piețe;

noile cerințe privind transparența și profitabilitatea în industria financiară;

intensificarea procesului de restructurare pentru a putea face față presiunii determinată de creșterea concurenței.

Procesul globalizării se reflectă și în crearea unui nou cadru legislativ privind conducerea politicii monetare. Existența economiilor deschise și interdependența dintre sistemele financiare au condus la o revizuire generală a contextului în care politica monetară poate fi implementată. Măsurile luate de diferite țări în scopul dezvoltării și creșterii eficienței sistemelor lor financiare au contribuit și la creșterea internaționalizării piețelor de capital. În acest context, măsurile luate sunt:

deschiderea piețelor naționale de capital investitorilor străini;

încurajarea concurenței și liberalizarea piețelor bursiere naționale;

renunțarea totală sau parțială la măsurile de control valutar, fapt care a încurajat investițiile internaționale de portofoliu.

Libera circulație a capitalurilor între țări a fost primul pas spre internaționalizarea piețelor de capital naționale, iar măsurile de eliminare a restricțiilor de acest gen din legislațiile naționale au fost luate cu precădere la începutul anilor ’80. Liberalizarea circulației capitalului pe plan internațional a deschis noi orizonturi agenților economici pentru arbitrajul între piețele de capital naționale. Unele dintre schimbările semnificative care au afectat structura sistemelor financiare internaționale, adaptându-l tendințelor globalizării piețelor sunt:

reducerea rolului sistemului bancar în finanțarea întreprinderilor prin dezvoltarea titlurilor de valoare;

valul masiv de privatizări din economiile occidentale care a încurajat dezvoltarea pieței de capital național;

dezvoltarea investitorilor instituționali;

internaționalizarea investițiilor financiare.

Progresul înregistrat la nivelul economiei a contribuit la îmbunătățirea calității mediului, creșterea veniturilor, îmbunătățirea respectării drepturilor omului și dreptul la utilizarea eficientă a resurselor. Procesul globalizării nu înseamnă întotdeauna prosperitate și progres. Multe voci blamează globalizarea, considerând-o responsabilă pentru problemele lumii și văd omenirea puternic divizată între cei care câștigă și cei care pierd. Însă opinia reputatului economist Joseph E. Stiglitz „cei care critică globalizarea ignoră prea adesea beneficiile ei” contrazice aceste opinii pesimiste.

În aprecierea globalizării ca fiind bună sau rea intervine identificare argumentării obiective care sprijină o poziție sau alta. Unii autori consideră că și atunci când globalizarea își arată latura negativă există adesea beneficii. De exemplu, liberalizarea unor piețe ale țărilor în curs de dezvoltare, chiar dacă a afectat activitatea producătorilor interni, a adus mari beneficii consumatorilor săraci care și-au putut procura bunurile la prețuri mai mici și în volum mai mare. Pentru mulți autori adâncirea decalajelor dintre lumea bogată și cea săracă este un efect mult mai profund decât binefacerile globalizării, considerând acest fenomen „un atac la democrație și bunăstare”. Zygmunt Bauman arăta în lucrarea sa că noua și neplăcuta percepție a „lucrurilor care scapă de sub control a fost coagulată în conceptul de globalizare. Sensul cel mai profund transmis de ideea de globalizare constă în caracterul nedefinit, dezorganizat și autopropulsat al problemelor lumii: lipsa centrului, a unui pupitru de comandă, a unui consiliu de decizie, a unui birou managerial”.

Globalizarea activității umane creează, alături de numeroase efecte pozitive, și mari dezechilibre ecologice care, dacă nu sunt stopate la timp, pot amenința existența omenirii în următorii ani. Economia mondială și siguranța populației au fost amenințate în ultima perioadă de criminalitate și terorism internațional. Defectele de sistem ale integrării globale devin evidente în toate domeniile. În timp ce fluxurile de mărfuri și capitaluri ajung în toate colțurile lumii și sunt accesibile oricui, reglementările și controlul au rămas în sarcina națională.

Găsirea soluțiilor pentru rezolvarea marilor neajunsuri generate de globalizare nu poate fi pusă în sarcina unui stat, ci trebuie acționat pe calea cooperării și consultării internaționale. Inițiative există: numeroase summit-uri și conferințe pe diverse probleme au loc frecvent și au ca scop stabilirea direcțiilor de acțiune pentru soluționarea lor.

Criza cu care se confruntă întreaga lume în această perioadă ridică și mai multe semne de întrebare asupra procesului globalizării. Cei care au fost și sunt în continuare împotriva globalizării, vor veni cu argumente din ce în ce mai elocvente pentru a-și susține convingerile antiglobalizare. Aceștia au de partea lor, pe lângă actuala criză economico-financiară, și efectele ecologice survenite ca urmare a încălzirii globale, datorată industrializării excesive. De cealaltă parte, susținătorii globalizării vor pune actuala criză pe seama decalajelor ce nu au putut fi escaladate, pe seama terorismului și încercările de contracarare a acestui fenomen sau vor găsi multe alte cauze.

Apreciez că un rol important în evoluția fenomenelor, proceselor, a societății în general și, implicit, a economiei îl joacă ciclicitatea. Cu toții recunoaștem că nevoile noastre sunt în continuă transformare și devin din ce în ce mai elevate, însă resursele se diminuează, iar bogăția se concentrează cu precădere în jurul elitelor. Astfel, suntem puși, din nou, în fața relației nevoi/resurse, relație ce a generat și va genera întotdeauna dispute și crize care s-au propagat în toate domeniile.

1.2.2. Dezavantajele globalizării

Globalizarea economiei mondiale a afectat orice aspect al afacerilor interne și internaționale. Primul val al globalizarii (1870-1914) a avut drept punct declansator scaderea cheltuielilor de transport si reducerea barierelor tarifare, primul pas fiind facut prin acordul anglo-francez. O serie de economiști reputați consideră că un sistem financiar internațional lipsit de reglementări reprezintă o amenințare serioasă la adresa economiei mondiale. Globalizarea este definită de cei mai pesimiști ca fiind versiunea secolului XXI a colonialismului. Multe țări beneficiază de consultanță și sprijinul organizațiilor internaționale pentru a accelera dezvoltarea. Este necesar să privim de-a lungul istoriei, pentru a analiza impactul globalizării asupra inegalităților și pentru a descoperi eventuale corelații între dinamica fenomenului de globalizare și trendul sărăciei.

Criticii globalizarii se tem că amplificarea comerțului, a investițiilor externe și a fluxurilor financiare produce serioase consecințe negative asupra societății lor.

Intr-un articol apărut în The Daily Monitor se arată cum Revoluția Industrială a fost înfăptuită dintr-un ritm mult mai alert de către statele care aveau posesiuni coloniale. Globalizarea nu este totuși un proces inevitabil.

Globalizarea se folosește de un sistem bine dezvoltat care concentrează puterea și influența economică cu presiunile diplomatice.

Globalizarea urmărește concentrarea capitalului în mâinile corporațiilor internaționale..

Rezultatele nu sunt deloc satisfacatoare, în ciuda bunelor intenții, țările susținute nu reușesc să iasă din spirala inflaționistă, nici sa imprime economiei un ritm cât de cât constant al creșterii economice . Daca dorim să studiem impactul globalizarii asupra inegalității și sărăciei trebuie să distingem între cele două dimensiuni separate ale acestora: inegalități și sărăcie în interiorul țărilor și inegalități și sărăcie între țări.

Globalizarea a starnit dezbateri aprinse, polemici intre optimisti si pesimisti. Primii vad sosirea unei noi ordini mondiale ca o „parusia” a Omului Tehnologic.

1.3.Investițiile străine directe

Investițiile străine directe au câmp de manifestare atunci când într-o țară nivelul cererii de investiții este mai mare decât volumul economiilor interne. Se creează premise ca economiile din alte țari să fie atrase pentru a compensa deficitul intern de resurse financiare.

• Investiția străină directă:

Investițiile străine directe sunt definite ca proprietatea directă sau indirecta a unei entități străine de a deține cel putin 10% din acțiunile cu drept de vot ale unei intreprinderi. O investiție directă străină poate însemna o achiziție, extinderea fabricii..

Investiții străine directe: capitalul social vărsat și rezervele ce revin unui investitor nerezident care deține cel puțin 10% din capitalul social subscris al unei întreprinderi rezidente.

• Investitorul străin direct: persoană juridică, persoană fizică sau grup de persoane ce acționează concertat, care deține cel puțin 10% din capitalul social subscris (respectiv din capitalul de dotare al entităților fără personalitate juridică) sau cel puțin 10% din voturi, într-o întreprindere situată în afara propriei țări de rezidență.

• Întreprinderea investiție străină directă: aceasta este o întreprindere rezidentă, cu sau fără personalitate juridică, în care un investitor nerezident deține cel puțin 10% din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare în cazul întreprinderilor fără personalitate juridică (sucursale).

• Investiția directă reversibilă: relația investițională de sens contrar investiției străine directe pe care o întreprindere investiție directă rezidentă o are cu investitorul străin direct, dacă întreprinderea rezidentă are o participație de sub 10% din capitalul social al investitorului străin direct.

• Tipurile investițiilor străine directe (diferențiate după contribuția fluxului de participații străine la capital în întreprinderile investiție străină directă):

– Greenfield

– Fuziuni și achiziții

-Dezvoltare de firme

1.3.1. Concept

Investițiile Străine Directe (ISD) reprezintă forme importante ale concretizării și manifestării procesului de globalizare a piețelor prin intermediul cărora se impulsionează cel puțin o serie de factori de creștere economică endogenă, precum și fluxuri financiare între state.

Este o investiție realizată cu scopul stabilirii de relații economice de durată,care permite exercitarea unei influențe semnificative asupra managementului și care se realizează, în țara gazdă, de către nerezidenți sau, în străinătate,de către rezidenți prin: crearea, extinderea unei societăți, filiale, sucursale(deținute în proporție de 100%) sau achiziționarea întregului pachet de acțiuni la o societate existentă; participare la o nouă societate sau existentă; împrumuturi pentru o perioadă de cel puțin 5 ani.

Este o investiție care implică o relație pe termen lung reflectând interesul și controlul de durată al unei entități rezidente într-o economie (persoană fi zică sau juridică) asupra unei entități economice rezidentă într-o altă economie.

Pornind de la premiza că ISD aduc o contribuție esențială la creșterea economică și că mediul de afaceri din România avea nevoie de libertate economică; politicile guvernamentale s-au axat pe strategia privătizării unor întreprinderi de stat preexistente. Deoarece au existat dificultăți în perioada de început a tranziției la economia de piață și în conceperea unor programe guvernamentale și strategii de reformă economică și socială insuficient fundamentate; primul pas a fost acela de a privatiza mai întâi întreprinderile de stat profitabile. În portofoliul de stat au rămas întreprinderile cu pierderi; o parte fiind falimentate; sau divizate; facilitând privatizări ulterioare. Mulți specialiști naționali și internaționali au promovat ideea privatizării gratuite; cu scopul pretins al redresării post-privatizare; dar care practic ascundeau o vânzare oneroasă; cu intenția de a se cumpăra ulterior activele statului pe sume extrem de mici.

1.3.2.Caracteristici

O investiție directă străină poate fi o achiziție, o fuziune, o nouă fabrică, sau o absorbire.

Investițiile străine sunt intitulate ca niște transferuri de capital dintr-o țară în alta.

Investițiile străine directe sunt definite ca proprietatea directă sau indirectă a unei entități străine de a deține cel putin 10% din acțiunile cu drept de vot ale unei intreprinderi. O investiție directă straină poate însemna o achiziție, o fuziune, o nouă fabrică.

 În plan teoretic, investiția reprezintă un plasament pe termen lung pentru care se deduc efecte favorabile; o alocare de resurse, de capitaluri economisite, în activități profitabile.

Investițiile asigură înlocuirea și modernizarea tehnicii , sporirea producției și ofertei de bunuri, îmbunătățirea calității și competitivității acestora, dar și crearea de noi locuri de muncă și creșterea calității vieții.

Construcțiile de case, de fabrici, de întreprinderi, de școli și spitale, achizițiile de bunuri pentru folosință îndelungată, achizițiile de titluri și active financiare etc. constituie forme concrete, reale.Astfel tot ceea ce întreprinde omul pentru a-și depăși condiția sau orice efort depus de creștere a tinerei generații înseamnă investiție în plan practic.O altă latura importantă a investițiilor directe este că investitorul cumpară puterea de a exercita controlul asupra managementului investiției și tocmai de aceea nu implică doar capital.Acest lucru implică abilități manageriale și tehnice sau cunoștințe de marketing.

Atunci când un investitor deține peste 30% din acțiunile unei companii și nici un alt investitor nu deține mai mult de 10% , acesta este apt de a exercita controlul cu toate ca este minoritate, nedeținând 51% din acțiunile unei companii.Capitalul de portofoliu are inclinația de a se muta în unele sectoare din țări străine care au un avantaj asupra respectivelor sectoare interne. Lucrul acesta impus este posibil să se întample cu o investiție directă intr-o industrie în care țara sursă are avantajul dar unde acest avantaj poate fi transferat unei țări străine în folosul acesteia. Investițiile directe străine nu necesită un flux de capital de la o țară la alta.Majoritatea investitorilor de portofoliu este realizată de persoane fizice și nu de persoane juridice.Aceștia au tendința să investeasca în persoane fizice prin intermediul mecanismului pieței de capital străin. D-obicei economiștii se gândeau la investițiile directe ca la o mișcare internațională a capitalului.

Se consideră ca investițiile străine directe reprezintă “unul din factorii motori ai globalizării economiei mondiale”. Investiția straină directă este relație investițională de durată, între o entitate rezidentă și o entitate nerezidentă.

Investițiile străine pot fi:

Achziționarea de acțiuni din cadrul firmei (10-15 % din capitalul social subscris).

Credite dintre investitor și întreprinderea în care a investit.

Profitul reinvestit de investitor.

Livrările de documentații pentru noile tehnologii, efectuarea unor activități în calitate de specialiști sau experți în management, marketing.

Participarea a doua sau mai multe firme din țari diferite la producția în comun a unor produse competitive.

În anul 1972 Jack Baehrman face o clasificare a categoriilor de investitori:

Investitorii-cautatori de eficiența

Investitori-cautatori de resurse

Investitorii-cautatori de piețe de desfacere.

Investitorii-cautatori de active strategice,

1.4 Efectele investițiilor străine directe

În general efectele investițiilor străine directe la nivel microeconomic sunt mult mai concrete și mai vizibile: accesul la tehnologii moderne, la management și know- how.

Modernizarea și restructurarea au fost mult mai intense și s-au realizat mult mai rapid în întreprinderile cu participare străină de capital în urma analizei situației din economiile de tranziție din Europa Centrală și de Est.

Își fac apariția și efectele negative care se manifestă, pe termen scurt, apariția lor fiind strâns legată de implementarea investiției și/sau eficientizarea acesteia:

Primul impact negativ poate fi asupra bugetului datorat facilităților fiscale acordate investitorilor străini iar pe de altă parte, creșterea numărului șomerilor ca urmare a privatizării și restructurării întreprinderilor de stat.

Creșterea importurilor, care se răsfrânge negativ asupra soldului balanței comerciale, se datorează importului de mașini și utilaje finanțat de investitorul străin

Creșterea șomajului datorită restructurării întreprinderilor privatizate cu scopul eficientizării rapide a activității. Astfel se poate înregistra o reducere a numărului lucrătorilor în întreprinderile privatizate.

Cât despre factorul politic, s-a constatat în practica internațională că intervine în domeniul investițiilor străine directe cel puțin în următoarele momente:

În luarea deciziei de atragere a investițiilor străine directe, ca măsură deliberată și conștientă de facilitare a creșterii și dezvoltării economice;

În implicarea și validarea la nivel guvernamental a proiectelor de investiții majore;

Așadar, impactul ISD asupra economiei țării gazdă este diferit de la o țară la alta, în funcție de condițiile concrete existente la nivel economic, social și politic și de gradul de pătrundere a capitalului străin.

Pot fi urmărite la nivel micro și macroeconomic implicațiile economice ale investițiilor străine directe asupra economiilor emergente. Pe lângă efectele economice, ISD au atras după sine si o serie de implicații politice mai ales în contextul integrării țărilor central și est-europene în Uniunea Europeană.La nivel macroeconomic, sunt generate atât efecte pozitive , dar și efecte negative generate de către investițiișe străine.

Acestea pot fi:

Stimularea investițiilor interne.

Sprijinirea restructurării și privatizării, un aspect deosebit de important în cazul firmelor care pretinde un volum mare de capital.

Susținerea creșterii veniturilor la bugetul statului prin apariția de noi contribuabili în economia țării gazdă.

Generarea efectelor pozitive asupra balanței comerciale în cazul în care investitorul direct produce în primul rând pentru export.

Susținerea creșterii economice, care se realizează diferențiat în funcție de tipul investiției străine directe. În cazul unei investiții de tip greenfield, creșterea economică se datorează creării unei noi capacități de producție, apariției unui nou consumator și plătitor de taxe. Însă în cazul participării la privatizare – investiții de tip brownfield, efectele pozitive apar în situația eficientizării activității agentului economic și creșterii competitivității acestuia, permițând astfel supraviețuirea pe termen lung a întreprinderii privatizate.

Susținerea creșterii investițiilor de capital. Prin finanțarea deficitului de cont curent pot avea efecte pozitive asupra balanței de plăți externe.

1.5. Politicile de atragere a ISD

Privitor la politicile de atragere a investițiilor străine directe, simpla realizare a unui plan, este o condiție necesară pentru atragerea investițiilor străine. Implementarea unor politici nu este posibilă fară existența unor premise economice, premise juridice si instituționale. Aceste premise formează capacitatea de a atrage investiții străine directe.

Ca o definiție a politicii economice o putem caracteriza o direcție de acțiune definită, selectată din mai multe alternative, care urmărește în condițiile date, să îndrume și să determine decizii prezente și viitoare;

În ceea ce privește capacitatea de a atrage investiții străine directe, un aspect important este reprezentat de asigurarea cel puțin a unui cadru minimal privind societățile comerciale, falimentul, sistemul bancar asigurările, , impozitarea, concurența, sistemul contabil și altele.

Un alt aspect se referă la deschiderea economiei în fața investitorii străini, țările care au atras mai mulți investitori străini au fost cele care au deschis complet economia, permițând respectarea reglementărilor tehnice, de protecție a mediului dar și accesul investitorilor străini în toate domeniile de activitate. Capacitatea de a atrage investiții străine directe poate fi privită si din punctul de vedere al competitivității unei economii. Gabor Hunya prezintă o analiză în care competitivitatea economiilor naționale poate fi considerată prin prisma capacității de a vinde, de a atrage activități și investiții, precum de a prezenta structuri economice flexibile, adaptabile evoluțiilor mediului economic intern și internațional. Investitorii străini vor fi descurajați și vor evita să acționeze pe piața respectivă ceea ce este evident faptul că în cazul unei atitudini ostile față de investitorii străini, atât la nivelul populației cât si la nivelul unor partide politice. Importantă în atragerea capitalului străin este și atitudinea populației și a partidelor politice față de investițiile străine.

Clasificarea politicilor de atragere a investițiilor străine directe

Pentru atingerea unor obiective naționale de politică economic, utilizarea investițiilor străine directe se poate face sub o mare diversitate de forme. Politica economică a unui stat poate stabili priorități pe ramuri – domeniile în care se dorește efectuarea de investiții; pe regiuni – locul în care se dorește efectuarea investițiilor; pe probleme – problemele care trebuie rezolvate cu ajutorul investiției străine.

Cu cât un guvern va stabilii mai precis astfel de obiective pentru fiecare perioadă, cu atât va putea mai bine să folosească diverse pârghii economice pentru a dirija investițiile către obiectivele dorite.

Politicile privind investițiile străine directe pot fi clasificate :

Politici de menținere a investitorilor străini deja prezenți în economie.

Este nevoie de măsuri active si personal specializat pentru menținerea unui investitor o perioadă cât mai lungă de timp într-o economie;

Politici mixte care includ în diferite proporții variantele de mai sus.

. Menținerea unui investitor o perioadă cât mai lungă de timp într-o economie

Politici minimale ce prevăd doar posibilitatea unui investitor străin de a desfașura activități economice într-o altă țară;

Politici de atragere a investițiilor străine directe care, prevăd si o componentă de negociere activă, cu acordare de stimulente deseori substanțiale, în vederea determinării unui investitor sa își localizeze investiția într-o țără dată;