Globalizare Si Integrare

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE

DIPLOMAȚIA APĂRĂRII

GLOBALIZARE ȘI INTEGRARE

MASTERAND:

CÖNIG AUREL-ANDREI

SIBIU

2015

Cuprins

Noțiuni introductive ………………………………………………………………………………………. 3

Globalizarea – dimensiuni ……………………………………………………………………………… 3

Avantaje și dezavantaje ale globalizării ……………………………………………………….. 7

Concluzii ………………………………………………………………………………………………………. 9

Bibliografie …………………………………………………………………………………………………… 10

Noțiuni introductive

Factori precum progresul tehnologic, costurile scăzute de transport și liberalizarea politicilor comerciale au condus la intensificarea schimburilor comerciale și a circulației fondurilor între țările lumii. Aceste aspecte au consecințe importante asupra funcționării economiei globale. Fenomenul globalizării, deși reprezintă o sursă de mari beneficii și oportunități, implică faptul că fiecare stat trebuie să facă față unei concurențe acerbe, atât din partea unor economii cu costuri scăzute, cum sunt cele ale Chinei și Indiei, cât și din partea unor economii inovatoare, cum este cea a Statelor Unite. Aceste inter-relaționări includ fără a se mărgini atât actori statali: guverne, instituții ale statului, cât și actori nonstatali: organizații non-guvernamentale și corporații multinaționale. 

Noțiunea de globalizare a început din 1990 să fie folosită pentru a descrie un proces complex, socio-economic și cultural, ale cărui principale caracteristici sunt difuziunea globală a instituțiilor și  practicilor democratice, popularizarea și răspândirea unor modele economice, financiare și tehnologice. Totodată, globalizarea universalizează, implicând ideea de unificare a societăților și prin aceasta se ajunge la relativizarea identităților naționale sau comunitare, cele prin care un popor sau o comunitate anume își definește existența sa.

 Nu există o definiție a globalizării într-o formă universal acceptată și, probabil, nici definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societății. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc. „Procesul de surmontare al granițelor apărute de-a lungul istoriei. Ea devine astfel sinonimă cu eroziunea (dar nu și cu dispariția) suveranității statelor naționale și se înfățișează ca o „detașare“ a economiei de piață față de normele morale și legăturile instituționalizate dintre societăți“ –  Elmar Altvater.

„Intensificarea relațiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distanță unele de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procese care au loc într-un loc de la mulți kilometri depărtare și viceversa“ –  Anthony Giddens.

„Globalizarea reprezintă procesul de transformare a unui fenomen local sau regional într-unul cu conținut global. Poate fi definit ca un proces de amestec sau de omogenizare prin care populația lumii este unificată, funcționând ca un singur sistem omogen”, definiție furnizată de Wikipedia.

Lumea a devenit în aspectele importante un singur sistem social, ca rezultat al dezvoltării legăturilor de interdependență care afectează acum pe fiecare dintre noi. Sistemul global nu este doar un mediu în interiorul căruia se dezvoltă și evoluează societățile particulare, legăturile sociale, economice și politice care traversează granițele dintre state condiționează în mod decisiv soarta celor care trăiesc în fiecare din ele. Termenul general folosit pentru a caracteriza această interdependență crescândă a societății umane este acela de globalizare.

 De asemenea, alți termeni care descriu fenomene, strategii sau procese complementare și asociați globalizării sunt dezvoltarea durabilă și societatea informațională și a cunoașterii. În ceea ce privește dezvoltarea durabilă, aceasta se referă la capacitatea unei societăți de a funcționa continuu într-un viitor nedefinit, fără a ajunge la epuizarea  resurselor cheie, ea reprezintă adoptarea unor politici și strategii pe termen lung, de dezvoltare si realizare a unei comunități prin luarea în considerare a  problemelor economice, de mediu și sociale. Societatea informațională și a cunoașterii reprezintă o nouă economie în care procesul de inovare (capacitatea de a asimila și converti cunoașterea nouă  pentru a crea noi servicii și produse) devine determinant. Inovarea, în societatea cunoașterii, urmărește a îmbunătăți productivitatea, nu numai productivitățile clasice în raport cu munca și capitalul, ci și  productivitățile noi în raport cu resursele energetice și materiale naturale, cu protecția mediului. Se bazează pe ultimele descoperiri tehnologice, informatice și de comunicații.

Globalizarea – dimensiuni

Multă vreme, globalizarea a fost concepută ca fiind unidimensională, respectiv văzută ca o tendință economică fundamentală. Globalizarea ar avea următoarele dimensiuni: economică, financiară, socială,  politică; culturală, militară, de mediu și informațională. Aceasta întrucât globalizarea este, în prezent, un fenomen complex, pluridimensional și general la care toate statele lumii trebuie să se adapteze pe toate planurile activității umane, dacă vor să-și continue existența ca formă de organizare ce servește necondiționat interesele cetățenilor lor.

Deși se regăsesc strâns legate, atunci când diferențiem dimensiunile, este important să observăm că acestea nu pot fi delimitate în mod clar una ce cealaltă. Astfel –  pentru a numi doar un exemplu –   problemele globale legate de mediu nu pot fi cercetate izolat nici de dimensiunea economică și nici de dimensiunea politică. Această rețea globală nu numai la nivelul actorilor, ci și la cel al domeniilor tematice reprezintă una dintre particularitățile globalizării. 

Este evident că lumea se îndreaptă tot mai rapid spre globalizare, spre o lume văzută ca o unitate la nivel planetar și care va funcționa cu norme și standarde comune. Elementele specifice ale fiecărui participant vor contribui la realizarea unui echilibru internațional, cu deosebire socio-economic, la nivel macrostructural, în funcție de resursele proprii și de capacitatea de utilizare a acestora de fiecare colectivitate umană în calitate de actor acceptat ca egal, suveran și independent.

Dimensiunea economică (de protecție a mediului)

Dimensiunea economică a globalizării are, fără nici un dubiu, o foarte mare importanță, ea fiind una dintre cele mai importante cauze și forța motrice pentru procesele de globalizare din celelalte domenii. Nu poate fi însă trecut cu vederea faptul că globalizarea cuprinde cu mult mai mult decât integrarea sporită a economiei mondiale: de aceea, ea nu poate fi limitată strict la procesele economice, lucru care se întâmplă însă de multe ori.

 Globalizarea economiei mondiale poate fi definită ca fiind procesul deosebit de dinamic al creșterii interdependențelor dintre statele naționale, ca urmare a extinderii și adâncirii legăturilor transnaționale în tot mai largi și variate sfere ale vieții economice, politice, sociale și culturale și având drept implicație faptul că problemele devin mai curând globale decât naționale, cerând la rândul lor o soluționare mai curând globală decât națională.

Globalizarea relațiilor economice a tuturor actorilor de pe piața mondială  presupune în primul rând o reconsiderare timpului și spațiului în viața economică și socială. În prezent globalizarea economică este marcată de mijloacele de comunicare –  via Internet, datorită cărora distanțele geografice au dispărut. Cibernetica, electronica, Internetul au desființat deja granițele în multe domenii cum sunt: transporturile, comunicațiile, comerțul și tranzacțiile bancare. Lumea a devenit una a comunicațiilor globalizate în care informațiile sunt standardizate, dematerializate, simbolice, directe, fără intermediari, o lume în care informația circulă rapid transmițând la mare distanță efectele pozitive cât și resimțirea șocurilor (efectelor negative), ca urmare a complexelor și complementarității conexiunilor în care sunt angrenate toate statele. Un exemplu îl constituie apariția comerțului electronic, însoțit de instrumente financiar-bancare noi, care fluidizează circulația și schimburile comerciale, înlesnește tranzacțiile la distanță fără deplasări, în care ofertele și cererile se pot intersecta pe Internet, asigurându-se astfel un sistem de rețele în care paginile web și site-urile oferă informații cu privire la stocuri, varietăți, prețuri, depozite, condiții prin intermediul cărora se materializează schimburile, se mondializează piața, circulația capitalurilor și a mărfurilor. În context, noul sistem  pune probleme juridice noi – de accesare, promovare, concurență, fiscalitate, control, protecție, toate subsumate unei noi ordini economice.

Intensificarea proceselor de integrare și cooperare, ca și de globalizare dau frontierelor economice o mai mare mobilitate. Uniunile vamale, zonele de liber schimb, complementaritățile economice și politice, culturale, militare, amplifică aceste tendințe și impun în mod natural  parteneriatul pentru dezvoltare și pace precum și spiritul de solidaritate.

 În strânsă legătură și directă conexiune cu activitatea economică se află și protecția mediului, după unii analiști aceasta reprezentând o dimensiune distinctă a procesului de globalizare.

Principalele direcții prin care țările lumii, individual sau în cadrul organizațiilor internaționale, încearcă protejarea mediului sunt: includerea activităților de protecție a mediului în agendele politico-economice, elaborarea și aplicarea unor măsuri de prevenire, aplicarea principiului cel care poluează plătește (incluzând compensații pentru daunele provocate), combaterea poluării la sursă, asumarea în comun a responsabilităților.

 Obiectivele asumate pe agenda internațională, într-o mai mare sau mai mică măsură, constau în:

– conservarea,  protejarea și îmbunătățirea calității vieții;

– protejarea sănătății colectivității vieții umane;

– asigurarea utilizării rațională a resurselor naturale;

– promovarea de masuri la nivel internațional pentru tratarea problemelor mediului la scară regională sau mondială.

Principalele rezultate obținute constau în: diminuarea reziduurilor industriale, limitarea sau interzicerea utilizării unor substanțe toxice, cu riscuri ridicate pentru mediu și sănătate, diminuarea acidificării apelor, ameliorarea gestionării deșeurilor, ameliorarea calității apelor, aerului și solului.

Principala provocare pentru secolul XXI va consta în acordarea priorității maxime, în agenda politico-economică a statelor, instituțiilor internaționale, acelor strategii și instrumente care vor promova o mai bună corelare între obiectivele de mediu și cele ale pieței libere, în special prin modificarea comportamentelor de producție și de consum (educație de mediu, responsabilizare civică, standardizare activități economice).

Dimensiunea politică

Această dimensiune a globalizării se referă atât la elemente politice naționale (primul palier) ce țin de viața de zi cu zi a oamenilor, a statelor sau comunităților umane, cât și de adoptarea unor forme de guvernare mondială a lumii (al doilea palier).

Primul palier al dimensiunii politice naționale semnifică nevoia de drepturi politice egale pentru toți oamenii, dreptul lor de a participa liber, voluntar și responsabil la viața politică locală, națională și regională. Globalizarea a făcut posibile astfel de deziderate prin promovarea valorilor politice specifice unei societăți democratice de tip occidental.

Al doilea palier – guvernarea mondială –  pornește de la premisa că, în prezent, guvernele naționale nu mai sunt în măsură să soluționeze problemele umanității. Existența unor organizații și organisme internaționale, care par să joace rolul unor ministere la nivel mondial, este necesară pentru a stabili principiile, normele și regulile de derulare a vieții și activității umane, la  toate nivelurile  – național, regional și internațional  –  și de a garanta respectarea acestora de toți actorii statali și nonstatali de pe scena planetară. Aceste organizații sunt vizibile în marile forumuri, operațiuni spectaculare, rapoarte reputate sau coaliții politice. Expertiza lor este recunoscută de multinaționale și guvernele statelor, și, pe teren, în acțiunile concrete derulate. Vocațiile lor și programele precise atrag resurse, simpatizanți, aderenți și acoperire mediatică, procurându-le popularitate, reprezentativitate și autoritate morală în opinia publică, ca și neutralitate și independență pentru a face legături cu și între state.

Totuși, se cuvine subliniat că aceste programe nu au condus la schimbări esențiale în vreun stat, dacă conducerea acestuia nu a dorit să implementeze respectivele măsuri la nivel național și, mai ales, nu a alocat resursele umane, materiale și financiare necesare și suficiente unui astfel de demers.

Se poate afirma că dimensiunea politică a globalizării este înțeleasă, de o manieră limitată, ca o cale de promovare a principiilor, valorilor și normelor specifice unui anume model socio-economic și  politic. De regulă, este promovat modelul occidental. Eroarea pleacă de la faptul că atât reprezentanții unor state puternic dezvoltate economic, cât și cei și ai unor instituții interguvernamentale internaționale absolutizează acest model ca fiind unicul capabil să aducă bunăstarea oamenilor, stabilitate și un viitor sigur întregii lumi. De aici, pot să apară interpretări diferite, la nivelul fiecărei țări sau chiar regiuni care, ulterior, se pot transforma în conflicte de naturi diverse, de la conflicte culturale și/sau religioase la cele armate.

O dată cu creșterea pluralismul politic al lumii moderne, sistemul de relații internaționale devine tot mai complex, mai dinamic și instabil, iar cel mai important – tot mai puțin previzibil. Pe de o parte, mulțumită dinamicii relațiilor comerciale, tehnico-științifice și culturale, se amplifică tendințele de globalizare a relațiilor internaționale și de extindere a oportunităților creșterii economice, dezvoltării rețelelor comunicaționale și informaționale, de apropiere a culturilor lumii. Pe de altă parte, interdependența tot mai mare a statelor în contextul procesului de globalizare contribuie la agravarea amenințărilor netradiționale la adresa securității internaționale și regionale, devine o provocare serioasă pentru mecanismele existente de cooperare multilaterală. Procesul contradictoriu și inegal al globalizării sistemului mondial al relațiilor internaționale a trasat deja tendințele schimbării radicale ale practicii politice la nivel planetar. În condițiile menținerii unității prin diversitatea lumii moderne, are loc estomparea treptată a diferențelor dintre procesele locale, regionale și globale, astfel încât problemele politicii interne capătă valoare de politică externă si invers.

Dimensiunea socială

Dimensiunea socială a globalizării înseamnă pentru indivizi locuri de muncă, sănătate, educație, securitate personală.

Globalizarea are implicații sociale și politice profunde, conduce la pierderea controlului statului asupra politicilor economice și este uneori acuzată de consecințele sociale negative, reflectate în creșterea șomajului, a decalajelor dintre salarii și profit, multiplicarea economiei subterane. Conform statisticilor, în 1960 raportul între țările cele mai bogate și țările cele mai sărace era de 30-1; în 1990 decalajul a crescut la 60-1, astfel încât la sfârșitul secolului trecut să ajungă la 75-1. În vreme ce averile marilor magnați cresc, tot mai multe familii sunt amenințate de foamete, subnutriție, din cauza lipsei unui loc de muncă, a ajutoarelor sociale sau a salariilor mici. Rolul globalizării ar trebui să fie acela de a găsi soluții pentru crearea unei societăți moderne funcționale care să respecte drepturile fundamentale ale individului.

Creșterea complexității proceselor tehnologice și a modului de desfășurare a activității economice, le impune oamenilor să adopte un nou mod de pregătire profesională. Necesitatea formării continue implică eforturi permanente, intelectuale și financiare, pe care multe persoane nu pot să le suporte. Cei care nu reușesc să se adapteze noilor tendințe sunt automat excluși și prin urmare, marginalizați. În același timp, tehnologiile avansate au anulat obstacolele spațio-temporale pe care trebuie să le depășească oamenii când vor să se deplaseze dintr-o localitate în alta pentru a-și desfășura activitatea în cadrul firmelor. Dar, pentru unii oameni, anularea obstacolelor nu are nici o semnificație, deoarece ei sunt lipsiți de posibilitatea de a se deplasa ușor și repede. Aceste persoane vor asista neputincioase la degradarea și la decăderea climatului economic și social al localității lor.

 Un alt efect demn de luat în considerare este fenomenul de vânare a avantajului absolut, care a modificat din temelii mecanismele după care se desfășoară activitatea economică.

 Într-un interval de câteva zile, orice firmă transnațională își poate delocaliza rapid producția dintr-o zonă în alta, dacă se consideră că pe plan local îi sunt afectate interesele. În cele mai multe cazuri, acest fenomen are ca efect o creștere economică cu un ritm mult mai mare decât ritmul de creștere al numărului de locuri de muncă.

În concluzie efectele sociale ale globalizării se manifestă prin creșterea șomajului și scăderea nivelului de trai pentru cea mai mare parte a populației globului.

Dimensiunea culturală

Puține expresii ale globalizării sunt atât de vizibile, larg răspândite și pătrunzătoare ca  proliferarea mondială a mărcilor de consum comercializate la scară internațională, ascensiunea simbolurilor culturii populare și comunicarea simultană de evenimente, cu ajutorul transmisiilor prin satelit, către milioane de oameni de pe toate continentele. Oricare ar fi semnificația cauzală și practică a acestor fenomene, fără îndoială că una dintre cele mai direct percepute și trăite forme ale globalizării este cultura Epoca noastră are marele privilegiu istoric de a trece de la o lume a civilizațiilor izolate, bazate pe spații și timpuri diferite, la o lume unică, ce este caracterizată de același spațiu (piața mondială) și de același timp (sincronicitatea tuturor evenimentelor), de naștere a unei comunicări și a unei comunități mondiale.

Comunitatea a precedat întotdeauna comunicarea; aceasta din urmă s-a constituit, mai întâi în interiorul grupului: indivizi vorbind aceeași limbă, împărtășind aceeași religie, aceleași valori, aceeași istorie, aceleași tradiții, aceeași memorie. Astăzi însă observăm trecerea de la o planetă a civilizațiilor închise la o lume deschisă tuturor oamenilor prin călătorii și prin accesul liber la informații. Putem afirma, că există o legătură foarte strânsă între globalizare, istorie și cultură. Ideea unei culturi globale nu a devenit posibilă doar în zilele modernității globale. Enunțurile culturale, marile texte pot depăși granițele lingvistice și politice, civile și culturale cu condiția să fie traduse în limbile comunităților culturale interesate. Timp de secole, de milenii, procesul a fost frânat de distanțele geografice, de încetineala cu care se deplasau oamenii sau de dificultățile tehnice. O dată cu dezvoltarea mondializării, facilitată de dezvoltarea comunicațiilor, informaticii și de mijloacele de transport contemporane, circulația textelor (idei religioase, politice, literare, științifice) cunoaște o vertiginoasă accelerare. 

În încercarea de a se crea o cultură globală, un rol important este atribuit limbilor străine. După toate aparențele, engleza este folosită în toată lumea în toate formele sale: scrisă, vorbită, formală, informală și sub forma registrelor specializate: economic, juridic,tehnic, jurnalistic. A ajuns limba centrală a comunicației internaționale în domeniul afacerilor, politicii, administrației, științei, și în lumea academică, fiind în același timp și limba dominantă a publicității globale și a culturii populare. După cum arată destinul celorlalte limbi, utilizarea unei limbi se află în strânsă legătură cu ritmurile puterii. Ca o consecință a dezvoltării tehnologiei informației, suntem, de asemenea martorii unei avalanșe de termeni științifici și tehnici, care sunt folosiți în multe limbi în varianta englezească.

Unul din multiplele aspecte ale globalizării este accentul pus pe respectul pentru drepturile omului, de unde importanța acordată dreptului la liberă exprimare religioasă și libertatea unei persoane de a-și schimba religia. Această realitate ridică problema dreptului legitim al minorităților religioase de a-și răspândi punctele de vedere și prin aceasta se ajunge ușor la tensiuni între aceste minorități și o majoritate stabilită care va denunța prozelitismul lor și va încerca să-l limiteze. Astfel, pluralismul este o provocare și nu se rezumă numai la adoptarea unei atitudini tolerante, ci la o încercare activă de a-l înțelege pe celalalt. Toleranța se exprimă de pe poziții de putere, dar nu este capabilă să creeze și un climat de înțelegere și încredere față de celalalt. Un efort pentru înțelegerea pluralismului religios nu înseamnă nici relativism, nici renunțarea la atașamentul față de propria credință, ci un pas necesar pentru ancorarea în realitățile contemporane.

Implicațiile globalizării culturală rămân un subiect deschis dezbaterilor, oscilând între pericolul omogenizării culturilor naționale, regionale (pierderea specificității și unicității unui areal geografic sau a unei minorități) și debutul unei culturi mondiale ca va acompania multă vreme de acum încolo culturile naționale, ele însele reînnoite prin provocările globalizării.

Avantaje și dezavantaje ale globalizării

Globalizarea este rezultatul unor procese ample și a unor relații de intercondiționare:

creșterea valorii și importanței investițiilor străine directe;

internaționalizarea piețelor financiare;

dezvoltarea comunicațiilor globale;

reglementarea și liberalizarea piețelor.

Globalizarea este un proces greu de controlat la scară planetară, deoarece elementele componente fac parte dintr-un angrenaj complex, așa încât disfuncțiile care apar la nivelul unui subansamblu, pot crea crize la nivelul întregului sistem.

Efectele globalizării sunt diverse și greu de anticipat, cuprind toate domeniile de activitate a unei țări. Principalele efecte generate de procesul de globalizare sunt:

societățile transnaționale;

investițiile străine directe;

evoluția comunicațiilor globale;

globalizarea sectorului public;

efecte sociale și asupra mediului înconjurător.

 Triumful internațional al sistemului de liber comerț generează o reacție critică care aderează drept mișcare antiglobalizatoare. Criticii globalizării consideră că, chiar dacă acest fenomen rezultă favorabil pentru prosperitatea economică, este în definitiv contrar obiectivelor echității sociale. Protestul ce se manifestă în înfruntări împotriva organismelor internaționale.

Pentru a judeca avantajele și inconvenientele globalizării este necesar să se distingă între diferitele forme pe care le adoptă. Unele forme pot conduce la rezultate pozitive și altele la rezultate negative. Fenomenul globalizării înglobează comerțul liber internațional, mișcarea capitalurilor pe termen scurt, investițiile străine directe, fenomenele migratoare, dezvoltarea tehnologiilor comunicațiilor și efectul lor cultural.

De exemplu, liberalizarea mișcărilor de capital pe termen scurt fără mecanisme compensatorii care să prevină și corijeze presiunile speculative, a provocat grave crize în diverse regiuni de dezvoltare medie: Asia de Sud-Est, Mexic, Turcia, Argentina. Aceste crize au generat o mare ostilitate față de globalizare în zonele afectate. Ar fi totuși absurdă renegarea fluxurilor internaționale ale capitalului care sunt necesare dezvoltării.

În general, comerțul internațional este pozitiv pentru progresul economic al tuturor și pentru obiectivele sociale de eliminare a sărăciei și marginalizărilor sociale. Totuși, liberalizarea comercială, deși binefăcătoare pentru totalitatea țărilor afectate, provoacă crize în unele sectoare care cer intervenția statului.

O critică care obișnuiește să apară în țările avansate este că globalizarea reduce salariile reale și  provoacă pierderea locurilor de muncă. Criticii susțin că valul de produse care cer multă mână de lucru  produse în țările în dezvoltare cu salarii mici distruge locurile de munca din țările industriale. Acest argument se obișnuiește să se folosească pentru a restrânge importurile din țările în dezvoltare. În realitate tema este mult mai complexă. În ultimele decade, mai întâi un grup de țări și apoi altul au început să-și deschidă economiile și să profite de pe urma comerțului. Aceste țări prosperând, salariile lor reale cresc, și nu sunt competitive într-o producție care cere utilizarea intensivă a mâinii de lucru. Nu sunt numai o amenințare pentru lucrătorii din țările industrializate, ci mai mult se transformă ei înșiși în importatori de bunuri care cer multa mână de lucru. Acest proces s-a observat în Japonia anilor '70, Asia Orientală în anii '80 și în China anilor '90.

Efortul instituțiilor trebuie să se producă de asemenea și la nivel internațional. FMI-ul trebuie să contureze măsuri de previziune și control ale prejudiciilor cauzate de mișcările de capital pe termen scurt. În plus, trebuie să acționeze într-o formă mai coerentă. Lupta împotriva muncii infantile, de exemplu, nu trebuie să se bazeze pe represalii comerciale, ci pe un mai mare intervenționism al Organizației Internaționale de Lucru sau al Organizației Internaționale a Sănătății.

Avantajele si dezavantajele globalizării piețelor pot fi studiate din perspectiva firmelor multinaționale și a țărilor în care aceste firme acționează. Pentru piețele în care sunt localizate investițiile firmelor internaționale și globale avantajele pot fi:

obținerea de capital pentru creștere și dezvoltare, capital care nu poate fi generat la nivel local;

acces la tehnologie avansată care nu poate fi dezvoltată la nivel local și trebuie achiziționată din străinătate;

efecte pozitive asupra balanței comerciale dacă produsele substituie importurile sau sunt destinate cu precădere exportului;

asigurarea de locuri de muncă mai ales în țările care se confruntă cu un șomaj cronic;

venituri la bugetul statului prin impunerea unor impozite și taxe asupra activității firmelor respective;

participarea firmei la dezvoltarea unor zone defavorizate sau la realizarea unor proiecte de infrastructura.

Principalele dezavantaje din perspectiva țării gazda pot fi:

creșterea dependenței față de firma străină prin furnizarea de capital, tehnologie și experiență;

reducerea suveranității prin pierderea controlului guvernului țării gazdă asupra firmei străine;

impactul negativ asupra sistemelor economice, sociale și politice prin încurajarea consumului local, impunerea valorilor vestice în locul celor tradiționale sau sprijinirea unui anumit partid politic;

creșterea exploatării prin utilizarea unor resurse neregenerabile, repatrierea profiturilor în locul reinvestirii;

furnizarea de multe ori a unei tehnologii depășite sau prea avansate de către firma multinațională;

ieșiri de fonduri pentru plata unor componente și echipamente importate și prin repatrierea  profiturilor prin plata dividendelor și alte transferuri între firme.

Globalizarea presupune un echilibru între dezvoltarea unor tehnologii și concepte globale și sensibilitatea față de nevoile locale. Fără o implicare locală, nici un program global nu poate supraviețui. Sloganul „gândește global, acționează local” presupune nevoia de a gândi piața sau afacerea în termeni globali și de a realiza în același timp adaptări la cerințele consumatorilor locali. Transformarea planetei într-o uriașă piață globală scoate în evidență o serie de avantaje și dezavantaje pentru țări, mediul înconjurător și calitatea vieții oamenilor. Se consideră că globalizarea nu poate reduce diferențele culturale sau etnice dar sporește decalajul pe plan național și internațional între cei care dispun de condițiile necesare de a beneficia de pe urma ei și cei care nu dispun de asemenea condiții. De aceea, se impune adoptarea la nivel internațional a unor reguli globale care să guverneze procesul globalizării și să permită apariția unui sistem global care să integreze diferite sensibilități, priorități și interese regionale.

Concluzii

Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea tehnologică și economică, un număr important al activităților umanității se situează pe o scală și un orizont atât de mari, încât au depășit granițele naționale, în limitele cărora statele suverane își exercită dreptul la guvernare. Pe măsură ce domeniul activităților umane se extinde dincolo de reglementările statului națiune, legalitatea și regulile au devenit prea strâmte. 

Globalizarea aduce schimbări radicale în comunicații și economie, în reconfigurarea piețelor interne, în sistemul instituțional, în modul de viață, în relațiile și mentalitățile umane, induce o nouă morală. Globalizarea este un proces ce lărgește cadrele determinate ale schimbării sociale la nivelul lumii ca întreg.

Lumea în care trăim este o lume a blocurilor zonale și regionale, determinată de nevoia de valorificare și de protecție în comun a resurselor. Este o lume dominată de interese și inegalități economice și sociale, de concentrări suprastatale și strategii cu consecințe potențial destabilizatoare în special pentru țările în dezvoltare, de instituții supranaționale, zonale și globale, financiare cu politici și strategii proprii, cu ignorarea uneori a particularităților locale: nivel de dezvoltare, resurse, oportunități, tradiții.

Existența și dezvoltarea societăților transnaționale, a monopolurilor transnaționale, a valurilor de fuziuni și achiziții, determină în mare măsură economia globală, nevoile societății globale, cu instituțiile și cu mecanismele corespunzătoare. Implicarea statelor într-un sistem de relații la nivel global generează schimbări profunde în configurarea statelor națiune, în reducerea rolului acestora din urmă față de organizațiile internaționale, interstatale și față de corporațiile transnaționale, dar și în reașezarea pozițiilor de putere în sistemul relațiilor internaționale. Globalizarea ca proces constituie dincolo de obiectivitatea extinderii comunicațiilor și a revoluției informaționale, o problemă politică cu implicații în toate domeniile de activitate, inclusiv militar.

Dimensiunea politică este cea care până la urmă, stabilește politica globalizării, direcțiile și strategiile, treptele de realizare a societății globale. Ea este cea care face și desface alianțe, dezvoltă limitează și structurează piețe, introduce modificări în suveranitatea statelor, tulbură structurile identităților existente.

Globalizarea apare astfel ca cea mai mare sfidare și provocare a noului secol dar și ca o amenințare. Pentru că „societatea globală” sau „sistemul mondial” nu apare pe baza interdependențelor și a legăturilor reciproce ale părți lor sale, globalizarea putând înainta atât în direcția democrației cât și în cea a dominației.

Intensificarea, amplasarea și întinderea spațială a proceselor integraționiste implică armonizarea deciziilor statelor participante, a programelor și proiectelor comune în promovarea celor mai importante obiective, strategii și priorități economice și sociale, politice și militare pentru o zonă dată. Aceste măsuri și eforturi comune conduc la o nouă dimensiune a cooperării internaționale, la crearea unei noi stări de spirit decurgând din promovarea relațiilor de tip regional, comunitar și global.

În condițiile obiectivizării acestui proces, în care economiile, piețele, capitalurile, nu vor mai avea frontiere, în care competitivitatea, concurența și eficiența devin factori de referință, crește definitoriu rolul individului, al educației, al profesionalismului și pragmatismului, al inteligenței și ingeniozității sale, al puterii de adaptare la o lume din ce în ce mai mobilă.

Dezvoltarea umană durabilă rămâne principala dimensiune, cale, care asigură dezvoltarea în general, democratizarea societății, demnitatea umană, solidaritatea, participarea la decizii, distribuirea echitabilă și nu în ultimul rând protejarea mediului înconjurător.

Bibliografie

Ungureanu Maria RISE, Influența procesului de globalizare asupra securității naționale, Editura Universtitatea Al. I. Cuza, Iași, 2012;

Florin BONCIU, Economie Mondială, Editura Lumina Lex, București, 2004;

Dr. Petre DUȚU, Globalizare versus separatism politic, Editura Universității Naționale „Carol I”, București, 2010;

Prof. univ. Rodica ZAHARIA, prof. univ. Tiberiu BRĂILEANU, Suport de curs Uniunea Europeană și economia globală, Editura Universtitatea Al. I. Cuza, Iași, 2011;

Lucian MARINESCU, Instituția muzeală în procesul globalizării, Edituira Muzeului Național de Arheologie și Istorie a Moldovei, Chișinău, 2009;

Alina Petronela NEGREA, Economie teoretică și aplicată, Vol. XIX (2012), No 9 (574), pp 68-90, Editura Academiei de Studii Economice, București 2012.