Globalizare SAU Regionalizare

GLOBALIZARE SAU REGIONALIZARE

introducere

În lucrarea de licență “Globalizare și Regionalizare” sunt dezbătute aceste două procese ca urmare a faptului că fac parte din viața de zi cu zi, deasemenea multe publicații în care diferiți autori își expun părerile și mai ales în diferite conferințe pe aceeași temă.

Evenimentele istorice ce au avut loc pe parcursul ultimului secol în plan politic, militar, social și economic pe o notă dinamică și complexă cu urmări benefice dar și dramatice au determinat extinderea globalizării.

Putem spune că globalizarea este destul de pătrunsă în toate domeniile, în diferite forme unde globalizarea a adus multe avantaje dar totuși odată cu avantajele au apărut și dezavantaje.

Globalizarea este un proces cu o istorie îndelungată , formele sale de început fiind puse în legatură cu constituirea rețelelor de comerț din epoca medievală. Aprovizionarea orașelor, impusă de manifestarea nevoii de lungă durată a localnicilor , a accentuat vocația pentru export a multor târguri regionale. Cu timpul, schimburile comerciale au devenit tot mai complexe și mai bine organizate, iar impactul lor asupra economiilor naționale a fost, în mod evident, unul pozitiv, deoarece a antrenat fluxurile financiare, umane și concurențiale. Așadar, în esență, globalizarea își are originile în nevoia de comunicare, de a stabili legături, rețele, în nevoia de a depăși granițele naționale pentru o mai bună satisfacere a nevoilor, dar și pentru un câștig mai mare.

Globalizarea este destul de des utilizată în caracterizarea economiei mondiale, dar totuși este diferit înțeleasă de toți care o caracterizează ca pe un fenomen. Unii percep globalizarea ca pe o uniformizare completă iar alții o percep ca pe o diversificare de proporții care este bazată pe respectarea unor anumite principii comune.

Există în continuare persoane care încă se opun acestui proces iar motivele sunt în principal legate de nivelul de trai scăzut și de mediu.

Deși poate fi considerat un fenomen specific sfărșitului de mileniu globalizarea își are originile în epoca medievală, mai exact în legăturile de comerț din acea perioadă.Se presupune că acest proces a luat naștere datorită nevoilor de zi cu zi ale omenirii, astfel intensificându-se nevoia pentru export, în timp schimburile comerciale fiind tot mai complexe și mai organizate, iar impactul acestora asupra economiilor naționale fiind unul pozitiv deoarece a mobilizat fluxuri economice, financiare și sociale.

CAPITOLUL 1

PROCESUL DE GLOBALIZARE ECONOMICĂ

1.1. Noțiunea de globalizare

De o jumătate de secol omenirea a fost împărțită în trei categorii: țări dezvoltate, țări în dezvoltare și țări cu o economie hipercentralizată. În momentul de față diferențele dintre aceste categorii s-au redus,aproape au dispărut,economiile acestor țari fiind strâns legate în cadrul sistemului economic internațional.

În prezent elementul esențial este reprezentat de interdependența economică dintre țari, omenirea îndreptându-se spre un nou sistem economic mondial.

Globalizarea este cel mai important proces economic al acestui sfârșit de secol și mileniu și constă în întrepătrunderea între economiile naționale și realizarea unei piețe la nivel mondial.

Se poate spune că globalizarea este un fenomen nou care a luat naștere datorită vitezei de propagare a informațiilor și noilor tehnologii.

O altă definiție a globalizării ne este dată de Friedman, un infocat susținător al acestui fenomen,care afirmă că : „globalizarea nu este o simplă tendință sau o fantezie ci este mai degrabă un sistem internațional. Este sistemul care acum a luat loc sistemului Războiului Rece și la fel ca acesta globalizarea are propriile ei legi și propria ei logică de natură să influențeze direct sau indirect politica,mediul înconjurător, geopolitica și economia fiecărei țări de pe glob."

Din punct de vedere teoretic globalizarea poate fi definită ca :”un proces de mare amploare, de integrare la nivel planetar a fluxurilor materiale(atât cele de resurse energetice,materii prime si materiale cât și cele de produse finite),financiare, monetare, in cadrul unor piețe specializate, de mari dimensiuni, de liberalizare in toate sensurile a fluxurilor de persoane și populații, fără a mai întâmpina restricții de nicio natură și sub niciun pretext, democratizarea fluxurilor de informații, inclusiv de informații științifice și tehnologice, la care să se asigure un acces mai usor și mai puțin costisitor tuturor țărilor lumii, ca la un patrimoniu comun al umanității, in paralel cu procesul de integrare politică în structuri flexibile, care să nu aducă atingere caracterului specific național in climatul mondial de securitate garantat de ONU.”

Fiind un concept des întalnit în caracterizarea stării economice mondiale, el este înțeles diferit: unii îl consideră o uniformizare completă, alții îl văd ca pe o diversificare de proporții care are la bază un set de reguli și principii commune

Singurul punct în care toată lumea este de accord în ceea ce privește globalizarea este acela ca fenomenele complexe nu pot fi explicate decât dacă avem în vedere mai multe cauze.

Aceste cauze pot fi de natura tehnologică, politică și economic.

Rolul cel mai important îl au inovațiile de ordin ethnic, în special cele în domeniul informaticii și al comunicațiilor. Așadar, putem spune că internetul reprezintă emblema globalizării.Evoluția acestui domeniu are ca rezultat un process în care distanța nu mai reprezintă un factor în stabilirea legăturilor transfrontaliere, economice și socio-culturale. Toate rețelele relațiilor dintre oameni și state au devenit mondiale din punct de vedere virtual.

Un alt element definitoriu al globalizării economice este avântul pe care l-a cunoscut comerțul și se datoreaza scăderii rapide a cheltuielilor de transport, mărfurile putând circula mult mai repede dintr-un capăt în celălalt al lumii, spre exemplu produsele din mediul virtual.

Sfârșitul Razboiului Rece a fost indicat ca fiind una dintre principalele cauze politice ale globalizării.

Dacă la sfârșitul mileniului trecut exista un conflict între Est și Vest, iar între state aproape că nu existau niciun fel de relații, după 1989/90, statele foste comuniste s-au deschis in direcția pieței mondiale, astfel că tot mai multe state își pun bazele în democrație și economia de piață.

Cele mai utilizate definiții ale globalizării sunt:

“Globalizarea se referă la toate acele procese prin care popoarele lumii sunt incorporate într-o singură societate mondială, societatea globală.”

”Globalizarea se referă la procesul prin care relațiile sociale devin relative lipsite de factorii distanță și granițe, în așa fel încât viața umană se desfășoară din ce în ce mai mult, în largul unel lumi văzute ca loc unic.”

„Globalizarea este rețeaua globală care a adunat laolaltă comunități de pe această planetă, altădată dispersate și izolate, într-o dependență mutuală și o unitate ale unei singure lumi.”

“Globalizarea este reprezentată de extinderea unor legături și relații de cominicare și acțiune la scară planetară, ceea ce înseamnă înscrierea tuturor societăților (statelor) într-un trend istoric.”

“Intensificarea relațiilor sociale mondiale care leaga localități aflate la distanță în așa fel încât întâmplăti locale sunt determinate de evenimente petrecute la depărtare.”

“Proces prin care întreprinderile cele mai internaționalizate tind să redefinească în folosul lor regulile jocului impuse anterior de statele-națiuni.”

“Integrarea mai puternică a țarilor și a populațiilor acestora ca urmare a reducerii semnificative a costurilor de transport si comunicare a eliminării barierelor artificiale din calea circulației bunurilor, serviciilor, capitalului, cunoștințelor (într-o mai mică masură) a oamenilor între state.”

“Rețelele mondiale ale interdependenței.”

Prin globalizare întreaga planetă tinde să devină o piață uriașă, în cadrul căreia atât vânzătorii cât și cumpărătorii, producătorii și consumatorii au aceleași interese.

Indiferent de poziția pe care o avem fiecare dintre noi față de globalizare, suntem implicați in mod direct în acest proces și de asemenea îi resimțim efectele.

1.2.0 Avantajele globalizării

Fenomenul de globalizare a luat o mare amploare la nivel mondial și se regăsește deopotrivă în toate domeniile de activitate: politic, economic, cultural, social, juridic.

Termenul de globalizare descrie de fapt totalitatea schimburilor în societăți si în economia mondială, creșterea comerțului și a investițiilor datorită eliminării granițelor dintre state, iar în context economic se referă îndeosebi la efectele comerțului și mai exact la liberalizarea comerțului sau a liberului schimb.

Acest fenomen oferă o multitudine de avantaje cum ar fi lărgirea piețelor de desfacere la produse și servicii, reducerea costurilor datorată creșterii producției, flexibilitatea de a produce în diferite țări, utilizând la maxim forța de muncă disponibilă și resursele existente, posibilitatea de a investii și a muta diferite activitați în orice stat al lumii, astfel încât produsul final să fie mai bun, mai competitiv din punct de vedere al prețului și calității, iar din punct de vedere al consumatorului produsele să fie livrate mai repede și la o calitate superioară. Un alt avantaj este mobilitatea forței de muncă, ceea ce înseamnă că oamenii cu o pregătire superioară pot munci acolo unde este nevoie de ei, nemaifiind constrânși de granițe.

În întâmpinarea acestei tendințe vin și progresele tehnologice din transporturi și comunicații, expansiunea sistemelor de operare prin internet, și amplificarea cooperării internaționale în procesul de liberalizare.

1.2.1 Globalizarea producției

Transformările importante ale globalizării la nivel mondial în ceea ce privește nivelul producției atât la nivel național cât și internațional sunt semnificative.

O companie națională care își desfășoară producția aproape în totalitate în țara respectivă, iar piața de desfacere este exclusiv internă, datorită globalizării se transformă într-o rețea ce realizează produsul finit din o multitudine de componente ce pot fi fabricate în diferite state ale lumii.

În întreprinderea globală, subansamblele unui produs se pot fabrica în diferite locuri și de asemenea podusele se pot vinde în alte țări ale lumii, altele decât cele în care au fost realizate. Un astfel de tip de producție, presupune rețele dezvoltate de transport, informații și comunicații.

Globalizarea producției presupune că o companie nu mai poate susține costurile mereu în creștere, acest proces ducând inevitabil la globalizarea piețelor. Companiile mari își extind activitatea în afara granițelor naționale în căutare de costuri mai mici în domeniul inovației, producției și desfacerii.

O companie parcurge procesul de internaționalizare trecând prin diferite etape ale procesului respectiv până la stadiul de organizație globală sau corporație multinațională.

Principalele mecanisme de internaționalizare și globalizare a producției sunt reprezentate de valorificarea productivă a unei tehnologii în străinătate prin licențiere sau alte forme de transfer de tehnologie către societățile mixte, filiale sau sucursale din alte țări, crearea unui sistem productiv internațional, încheierea de alianțe strategice și cooperări la scară mondială.

Prin realizarea de alianțe, fuzionări, înființarea de societăți mixte, cesionare reciprocă de licențe, producerea în comun de noi produse, cât și desfășurarea în comun a acestora, marile corporații reușesc sa împartă riscul dezvoltării produselor destinate piețelor internaționale și de asemenea să împartă și beneficiile ce revin de pe urma extinderii.

O rețea mondială de producție ofera firmelor posibilitatea de a alege sursele de aprovizionare si piețele de desfacere diminuând în același timp și riscurile la care sunt supuse.

Încă din anii 1980 cercetări referitoare la dimensiunea globalizării producției indică un nivel crescut de globalizare în numeroase domenii de activitate cum ar fi industria automobilelor, industria produselor electronice, textilă și a confecțiilor.

1.2.2. Globalizarea comerțului

Globalizarea depinde și de dezvoltarea interdependentă a comerțului mondial și a investițiilor străine. În prezent marile societăți multinaționale adoptă strategii de afaceri care țintesc piața mondială.

Globalizarea piețelor este stimulată și de efectele de creare de comerț pe care le generează diferitele grupări integraționiste regionale sau diferitele aranjamente insituționale bi- și multilaterale.

Organizația Mondială a Comerțului susține rolul comerțului inernațional ca accelerator al creșterii economiei globale și este cea mai dezvoltată insituție internațională care supervizează un număr mare de acorduri care definesc regulile comerciale dintre statele membre.

Această organizație are ca scop reducerea și înlăturarea barierelor comerciale internaționale, este un forum de negocieri pentru discuții asupra regulilor comerciale noi dar și deja existente dar și un mediator în eventualele dispute.

OMC cuprindea la înființare 76 de țări urmând ca pe parcurs alte 74 să adere la această organizație.

Misiunea OMC este liberalizarea întemeiată pe reguli a comerțului internațional, misiune ce o îndeplinește cu succes.

Liberalizarea comerțului are ca urmare crearea unui organism de reglementare care favorizează relațiile economice dintre țări și permite folosirea noilor tehnologii pe piața mondială.

OMC afirmă că în perioada actuală economia mondială se confruntă cu o situație de nesiguranță ceea ce duce la o stagnare a ritmului de creștere.

Economia poate fi relansată prin liberalizarea comerțului internațional, prin eliminarea barierelor comerciale de către țările dezvoltate cât și cele în dezvoltare.

Chiar dacă la începuturi activitatea OMC era limitată, în timp aceasta s-a extins la comerțul cu servicii și protecția proprietății intelectuale, chiar și în sectorul telecomunicațiilor, finanțelor și tehnologiei informaționale.

În ultimii ani negocierea regională și bilaterală este bine văzută de mulți specialiști, ca o urmare a scindării sistemului comercial, reprezentând abateri de la principiul multilateralității, considerat principiul fundamental al sistemului comercial internațional.

Alți specialiști consideră acest fenomen ca fiind un răspuns direct al relațiilor economice internaționale la schimbările fundamentale petrecute în organizarea internațională a producției și în natura competiției internaționale.

Comerțul internațional este influențat de două tendințe generate de procesul de internaționalizare a producției si anume: integrarea regională a sistemului de producție și accentuarea globalizării ceea ce aduce schimbări în politica comercială și în cea a acordurilor comerciale.

Putem spune că globalizarea stimulează comerțul internațional și distribuirea activității de producție pe baza unei logici aplicată la scară mondială( deplasarea atât a produselor cât și a capitalurilor). Aceasta prezintă avantaje pentru toate statele: accesibilitate la bunuri de consum, deci reducerea inegalităților între state, accentuarea concurenței și competitivitații între companii din diferite țări și totodată cointeresarea acestora în apropierea popoarelor și detensionarea relațiilor. Toate aceste aspecte reflectă de fapt procesul de internaționalizare.

În condițiile în care principiile care guvernează comerțul internațional devin tot mai compatibile cu realitățile comerciale actuale, putem asista la nivelul conceptelor de bază legate de comerțul internațional.

Regulile ce se aplică comerțului internațional presupun ca partenerii comerciali să înțeleagă că pentru a supraviețui competitivității la nivel mondial, raporturile dintre aceștia trebuie să fie de colaborare și nu de confruntare.

Forma cea mai recentă de internaționalizare constă în apariția rețelelor de întreprinderi. Această tranziție de la formele clasice de comerț către o configurație nouă ,în care predomină îmbinarea și întrepătrunderea fluxurilor comerciale,tehnologice și de investiții ,apare clar în strategia marilor companii.

1.3.0. Globalizarea serviciilor

Internaționalizarea serviciilor reflectă în circuitul economiei mondiale tendința de creștere în economie a sectorului terțiar față de sectorul secundar, datorată îndeosebi tehnologiilor noi cum ar fi : informatică, telecomunicații, microelectronică, comunicații prin satelit și fibre optice.

În anii 1980 și 1990 două categorii de servicii contribuie decisiv la globalizarea relațiilor de afaceri și anume servicii de consultanță și servicii financiare.Firmele de consultanță pentru a realiza obiective industriale,cele de consultanță în gestiune, audit, cele de consultanță juridică,au avut un rol important în unifornizarea normelor tehnice, comerciale, financiare și de drept în mediul internațional al afacerilor.

Firmele din sectorul financiar ( case de asigurări, bănci de investiții și comerciale ) au impus liberalizarea mișcărilor de capitaluri și au creat începând cu anii 1960 piața “eurovalutelor „. Operațiunile financiare ale marilor bănci și societăți multinaționale duc la integrarea piețelor financiare internaționale, în timp ce mișcarea capitalurilor devine autonomă în raport cu finanțarea producției și a schimburilor comerciale.

Piețele financiare și integrarea lor la scară mondială sunt un motor al globalizării economiei mondiale și exprimă noua realitate din mediul internațional de afaceri și anume faptul că schimbul internațional de mărfuri și investițiile sunt susținute de mecanisme financiare globale, bazate pe piața creditului și pe cea de capital.

1.3.1. Întreprinderea globală

Ca o aprofundare a procesului de globalizare la nivel mondial, întreprinderea globală este în plină ascensiune. Specialiștii în acest domeniu afirmă că globalizarea poate fi definită tocmai ca tendința firmelor de a-și crea unități de producție pe plan mondial , adică în orice loc de pe glob în care piața de producție și de desfacere este suficient de mare pentru a putea permite economia la scară. Această tendință duce la creșterea numărului și mărimii întreprinderilor multinaționale.

Intensificarea globalizării constituie trăsătura fundamentală e economiei mondiale la începutul secolului XXI și se caracterizează prin reducerea sau chiar eliminarea barierelor între economiile naționale precum și amplificarea legăturilor dintre aceste economii.

Cea mai cunoscută definiție a Bancii Mondiale este că globalizarea se referă la faptul observabil ca în ultimii ani o parte din ce în ce mai mare a activității economice la nivel mondial se derulează între persoane și firme din diferite țări.

Se poate spune că o trăsătură de bază a globalizării este aceea că marfurile, serviciile, capitalul, munca sunt transferate pe plan internațional prin intermediul firmelor.

În anul 2000 revista britanică „The Economist” publică un articol în care se pune amprenta pe faptul că firmele multinaționale sunt unul dintre cei mai reprezentativi factori ai progresului economic contemporan, ele răspândesc bogăția, munca, tehnologiile avansate și contribuie la ridicarea nivelului de trai și îmbunătățirea mediului de afaceri.

În literatura de specialitate, întreprinderea multinațională este definită ca un ansamblu realizat la scară mondoeconomică, format dintr-o societate principală – societate mama – si un numar de filiale implantate în diferite țări, care au o strategie comună în ceea ce privește organizarea internă, politica financiară și de prețuri si relațiile cu exteriorul.

Unii experți în domeniul întreprinderilor multinaționale consideră că o firmă, pentru a i se putea atribui caracteristica de transnațională, trebuie să îndeplinească urmatoarele condiții:

să realizeze afaceri în cel puțin șase țări;

cel putțn 20% din bunurile societății să fie deținute de filialele acesteia de peste hotare; sau cel puțin 20% din vânzările totale ale firmei trebuie să fie realizate în țările în care își desfășoară activitatea, mai puțin țara de origine;

să dețină și să demonstreze o orientare managerială integratoare

Astfel, întreprinderile multinaționale se caracterizează prin internaționalizarea producției și prin existența de resurse umane, materiale și financiare la nivel internațional. Valorile acestor companii sunt:

sistemul de management

grija fața de mediu

implicarea in viața comunitatii

sistemul de producție

angajații

adaptarea la cultura locală

campaniile publicitare.

Deci adevărata forță promotoare a globalizării este societatea transnațională și apariția economiei globale este puternic modelată de acțiunile întreprinderilor transnaționale, care constituie totodată cea mai importantă forță de determinare și de promovare a interdependențelor mondiale.

ONU consideră societatea transnațională acea întreprindere care deține sau controlează unitați de producție sau de servicii ce se află in afara țarii în care funcționează sediul central.

O societate transnațională are ca principal scop expansiunea pe plan mondial, scop ce poate fi realizat datorită naturii economice, structurii de organizare, managementului și nu în ultimul rând investițiilor externe.

Societatea transnațională are capacitatea de a îmbina adaptarea locală cu standardele impuse la nivel mondial, reușind astfel să combine avantajele economiei de scară cu cele ale adaptării la cerințele consumatorilor din diferite zone ale lumii.

Putem concluziona că aceste societăți se manifestă simultan în toate spațiile economice (micro, macro, mondo economice), ștergând astfel barierele dintre acestea, scopul său final fiind acela de a deveni o firmă globală capabilă să creeze produse compatibile la nivel mondial.

Apariția unor noi factori care au influențat creșterea din economia mondială fost determinată de anumite traăsături de ordin strategic a profilului economic economic și financiar a întreprinderilor transnaționale astfel:

societățiile transnaționale se dezvoltă mult mai rapid decât economia mondială

sectoarele prioritare ale economie( domeniul bancar, producția de autoturisme, tehnologii de vârf) au un sistem alert de dezvoltare comparativ cu ritm alert de dezvoltare comparativ cu ritmul înregistrat de economia mondială sau de economia națională din țara de origine

companiile transnaționale dețin avantaje precum: superioritate tehnologică, competență managerial și organizatorică, sistem informațional dezvoltat și acces la resurse financiare

dezvoltarea companiilor transnaționale este condiționată de competiția la nivel național a societăților din țara respectivă,fapt ce determină pozitiv procesele economiei internaționale.

Către expansiunea în plan global tinde orice societate transnațională prin natura sa economic și structura de organizare.

În anul 2012 s-a estimat că societățile transnaționale au avut vânzări de 28 mld USD , reprezentând 11% din PIB-ul mondial.

În acest proces sunt angrenate aproximativ 69 de milioane de persoane.

Acest fenomen de transnaționalizare a companiilor a fost inițiat de către societățile comerciale, primele domenii fiind investițiile, agricultura și mineritul.Următoarele zone în care s-a extins acest proces au fost Europa și Canada. Potrivit rapoartelor din acei ani era mai profitabilă producția în alte țări decât exportul din țara de origine.

UNCTAD definește întreprinderea transnațională ca o entitate economică formată dintr-o companie-mama și filialele ei în străinătate.

UNCTAD identifică in World Investment Report 2012 aproximativ 79.000 de companii multinaționale cu peste 790.000 de filiale în intreaga lume dintre care 23.000 sunt în țările în dezvoltare. Pentru prima dată în anul 2010 apar în top 100 al UNCTAD două companii transnaționale provenite din tări în curs de dezvoltare : DAEWOO CORPORATION(Corea) și PETROLEUS (Venezuela).

Potrivit rapoartelor UNCTAD în anii 2009 aproape 89% din companiile transnaționale aparțineau „Marii Triade”- SUA,Uniunea Europeană și Japonia.,mai precis 65 din Uniunea Europeană, 26 din SUA și 9 din Japonia, criteriul după care s-a făcut acest clasament fiind valoarea activelor în străinătate.

Pe primul în momentul de față se află General Electric din SUA ,care alături de Vodafone Group din Marea Britanie și cu Ford Motor din SUA dețin 19% din totalul activelor în străinătate.

Pe langă factorul economic procesul de transnaționalizare a companiilor a fost influențat și de factorul politic.

Există țări în care venirea companiilor este privită cu entuziasm de populație și de guverne, dar există și țări în care acestea prezintă reticență. Dacă, cândva aceste societăți erau considerate că exploatau forța de muncă, acum această concepție a dispărut deoarece legislația de reglementare a afacerilor impune anumite reguli care protejează economia țării respective, și de cele mai multe ori aceste companii duc la o creștere a economiei locale, deci implicit și a nivelului de trai.

În cadrul acordurilor internaționale, se stipulează că societățile transnaționale au ca principale responsabilitți dezvoltarea economiei țărilor în care își desfășoară activitatea, protecția mediului, crearea de noi locuri de muncă, protecția consumatorilor și respectarea drepturilor omului.

1.4. Opinii pro și contra procesului de globalizare

De-a lungul timpului au existat argumente atât pentru cât și împotriva procesului de globalizare prin susținători și critici atât în rândul specialiștilor cât și al populației afectate în mod direct de acest fenomen.

Ca orice alt proces globalizarea are atât avantaje cât și dezavantaje. Unii analiști consideră că globalizarea în sine nu este o problemă ci modul în care aceasta se desfășoară și faptul că ar trebui exploatată ramura pozitivă a acesteia.

1.4.1. Păreri pro globalizare

Simpatizanții procesului de globalizare se împart în doua categorii:

susținătorii curentului neoliberal

reprezentanții instituțiilor financiare internaționale și a marilor companii globale

Neoliberalii afirmă că globalizarea este un proces ireversibil deoarece viteza cu care capitalul circulă în afara granițelor unei țări, volumul schimbului informațional și tehnologic, ca și apariția unor noi zone economice puternice( S-E Asiei), sunt elemente care prin combinare formează pe piața mondială o nouă structură a cărei amploare nu permite întoarcerea la vechiul comerț.

De cealaltă parte reprezentanții instituțiilor financiare internaționale afirmă că globalizarea este un proces universal, deoarece “liberalizarea schimburilor între națiuni reduce riscul conflictelor militare, generalizând tendința de schimb și cooperare în dauna tendințelor de confruntări violente și revendicări teritoriale”

Marile companii internaționale financiare și industrial, diferite organizații mondiale( Banca Mondială, Fondul Monetar de Investiții) sunt principalii susținători ai procesului de globalizare și acestea sunt reprezentantele atât a statelor dezvoltate cât și a celorlalte state care aplică la politica liberalizării schimburilor comerciale.

Cele mai importante avantaje pe care le oferă globalizarea sunt:

extinderea piețelor de desfacere la produsele și serviciile oferite de firme și crearea de noi piețe independente

stimularea transferului și schimbului de informații și tehnologie

libera circulație a mărfurilor, capitalurilor și a forței de muncă

reducerea costurilor de producție datorată economiei la scară

obținerea unor rezultate pozitive din folosirea resurselor globului

obținerea unui raport calitate-preț bun prin concentrarea producției la nivel global

creșterea concurenței între companii

schimbul de tradiții și culturi între diferite popoare

rezolvarea unor probleme mondiale cu privire la sănătate, mediul înconjurător, populație

activarea creșterii economice la nivelul economiei mondiale

1.4.2. Păreri anti globalizare

Ca și susținătorii globalizării și criticii acesteia se impart în două categorii:

prima categorie se referă la cei care afirmă că globalizarea afectează economiile naționale și de aceea este necesară punerea în aplicare a unor măsuri de protecție

a doua categorie de critici susțin că globalizare este de fapt o “americanizare” (ideologia liberalismului american) și este considerată a fi un pericol pentru alte state, deoarece amenință integritatea economică, socială și culturală a acestora.

Prima grupare de critici susțin că globalizarea adâncește inegalitatea dintre țări și societăți comerciale, creând astfel un climat de concurență neloială. Principalele probleme care afectează societățile din țările dezvoltate, în ceea ce privește producția și desfacerea, o reprezintă costurile mari de producție și cu forța de muncă cât și politicile fiscale.

Societățile internaționale din țările dezvoltate recurg la delocalizarea producției pentru a beneficia de o fiscalitate mai mică și costuri reduse cu producția și forța de muncă.

Întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea pe plan global pretind guvernelor anumite măsuri care să le protejeze în vederea menținerii pieței interne și a locurilor de muncă.

Cea de-a doua categorie afirmă că liberalismul american impune la nivel mondial modelul american al capitalismului.

Argumentele anti globalizare sunt următoarele:

activitățile financiare sunt în strânsă legătura cu activitățile de producție, economiile devenind astfel o consecință a situației piețelor financiare

excluderea de pe piața muncii a țărilor dezvoltate și a personalului cu nivel inferior de calificare

posibilitatea extinderii la nivel mondial a traficului de arme și droguri

transferul crizelor financiare din țările de origine către celelalte state componente ale economiei globalizate.

De-a lungul timpului au avut loc numeroase manifestații antiglobalizare îndeosebi cu prilejul întâlnirilor OMC, FMI, Banca Mondială și cu ocazia summiturilor G8.

Fenomenele negative care s-au dezvoltat odată cu globalizarea sunt:

alienarea-conducătorii statelor nedezvoltate speră ca globalizarea să aducă beneficii țărilor lor

acțiunea selectivă-țările în dezvoltare nu doresc liberalizarea comerțului, investițiilor și fluxurilor financiare

marginalizarea-toate țările în dezvoltare se consideră marginalizate ca urmare a globalizării

apariția unor noi forme de colonialism-interesele țărilor în dezvoltare sunt afectate de o serie de sancțiuni impuse de FMI, Banca Mondială sau alianțe militare.

CAPITOLUL 2

GLOBALIZAREA PRODUCȚIEI

Globalizarea este un proces cu o istorie îndelungată , formele sale de început fiind puse în legatură cu constituirea rețelelor de comerț din epoca medievală. Aprovizionarea orașelor, impusă de manifestarea nevoii de lungă durată a localnicilor , a accentuat vocația pentru export a multor târguri regionale. Cu timpul, schimburile comerciale au devenit tot mai complexe și mai bine organizate, iar impactul lor asupra economiilor naționale a fost, în mod evident, unul pozitiv, deoarece a antrenat fluxurile financiare, umane și concurențiale. Așadar, în esență, globalizarea își are originile în nevoia de comunicare, de a stabili legături, rețele, în nevoia de a depăși granițele naționale pentru o mai bună satisfacere a nevoilor, dar și pentru un câștig mai mare. Creșterea dependenței statelor lumii de bunurile și serviciile produse de fiecare dintre acestea a determinat sporirea intereselor companiilor producătoare pentru extinderea activităților la nivel internațional. Importanța piețelor externe este cu atât mai mare cu cât majoritatea întreprinderilor sunt angrenate într-un proces de dezvoltare care le obligă să găsească noi oportunități de afaceri în alte țări, pe măsură ce piețele interne se maturizează și seîngustează
Curentele comerciale și financiare manifestate pe piața mondială, fluxurile de informații și transformările tehnologice înregistrate continuă să creeze o interdependență din ce în ce mai strânsă între economiile tuturor țărilor lumii. Economiile naționale sunt supuse unor presiuni concurențiale din ce în ce mai crescute, forțele pieței jucând un rol foarte important în stabilirea criteriilor de supraviețuire sau dominație pe piață.

2.1. Oportunitățile globalizării

 Într-o lume globalizată, politica comercială mondială trebuie să devină o parte integrantă din reforma economică și din creșterea competitivității externe. Deschiderea noilor piețe de desfacere, crearea de noi oportunități de producție și asigurarea competitivității companiilor multinaționale pe piețele externe constituie premisele dezvoltarii în plan extern.

Dintre oportunitățile globalizării amintim:

fluxul de capital, dezvoltarea comerțului și a piețelor financiare, scăderea costurilor  transportului, dezvoltarea tehnologiei comunicațiilor și a informației au ca efect dezvoltarea integrării economice globale. Companiile multinaționale combină tehnologia avansată, capitalul extern și forța de muncă bine calificată, creând oportunități de dezvoltare la o scară fără precedent.

dezvoltarea unei politici moderne de creștere economică și locuri de muncă sunt punctele principale, constituind condiția esențială pentru prosperitate economică, justiție socială și dezvoltare durabilă. Creșterea eficienței alocării resurselor, creșterea competiției în piața internă, stimularea inovației, accesul la noile tehnologii și stimularea investițiilor cresc productivitatea, în timp ce valorificarea inovației, marketingul și tehnicile de distribuție pentru toate tipurile de produse  sporesc competititvitatea.

politicile interne, cum ar fi competiția, cercetarea și dezvoltarea, inovația, educația, locurile de muncă și coeziunea socială exercită o influentă puternică în capacitatea companiilor multinaționale de a fi competitive pe plan mondial. Competitivitatea din piața internă determină creșterea competitivității în plan extern. Regulile pieței interne și a politicii comerciale interne cresc dinamica și competitivitatea, determinând companiile să evolueze continuu, să inoveze, să se restructureze și să se adapteze schimbărilor tehnologice.

Identificarea unei soluții adecvate pentru fenomenul globalizării poate fi văzută ca făcând parte din provocarea mai complexă cu care se confruntă economiile dinamice – și anume aceea de a face față cu succes schimbării economice structurale. Pentru a putea culege roadele globalizării, se impune parcurgerea etapelor unui proces de adaptare, pe măsură ce factorii de producție – precum capitalul de investiții – trec de la activitățile și întreprinderile care nu pot face față presiunii concurenței acerbe la cele care știu să profite de aceasta. Cu toate că s-a demonstrat că globalizarea nu este asociată fenomenului general al disponibilizării, ajustarea structurilor economice presupune, într-adevăr, costuri care rezultă din transferul resurselor între întreprinderi și activități. Cu cât piețele muncii, capitalurilor și produselor sunt mai rigide, cu atât ajustarea structurală este mai costisitoare și mai greu de realizat, lucru care se poate resimți puternic, cel puțin pe termen scurt, în anumite sectoare și în regiunile unde acestea sunt concentrate.

Provocarea politică este aceea de a transforma eventualele beneficii ale fenomenului globalizării în câștiguri reale, reducând, în același timp, costurile sociale. Măsurile de îmbunătățire a funcționării piețelor și de stimulare a performanțelor în materie de inovare vor contribui la reducerea duratei procesului de ajustare, în timp ce anumite măsuri active, precum cele de finanțare, îi vor sprijini pe lucrătorii afectați. Pe lângă aceste probleme interne, mai există și importante provocări externe cu care o compania multinațională se confruntă.

În prezent asistăm la schimbări în ordine economică mondială care sunt foarte importante pentru economia global și pentru relațiile internaționale.

Integrarea economică globală se adâncește, prin creșterea comercială și a fluxurilor de capital, prin aprofundarea piețelor financiare, reducerea costurilor de călătorie și de transport, revoluția în tehnologia informației și a comunicațiilor, precum și circulația de idei și oameni.

Mai multe țări decât oricând profită de oportunitățile oferite de globalizare. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, țările OCDE( Organization for Economic Co-operation and Devlopment), în special Statele Unite, Europa și Japonia, au fost principalele conducătoare ale economiei globale. În prima jumătate a secolului XXI, acestora li se alătură noi puteri economice, în special China și India, dar și Brazilia, Rusia și altele. China este probabil să devină cea mai mare economie în câteva decenii. Într-un interval de timp asemănător India poate deveni cea de-a sasea mare economie globală a lumii. China este deja al treilea cel mai mare exportator din lume. Dezvoltarea acestor economii majore, este determinată în mare parte de deschiderea progresivă a economiilor lor. Acest lucru, la rândul său, este datorat ritmului schimbărilor economice.

Companiile multinaționale combină tehnologii avansate și de capital străin cu resurse mari de forță de muncă calificată. Lanțurile de furnizori globali se transformă în companii ce externalizează producția și serviciile pe noi piețe cu costuri mai mici.În ceea ce privește producția, în cazul în care componente ale unui singur produs pot fi obținute în mai multe țări se înlocuiește comerțul tradițional cu produse finite. Acestea reprezintă schimbări semnificative în modul în care funcționează de afacerile, cu implicații profunde pentru relațiile economice globale.

Acest lucru a creat oportunități de dezvoltare pe o scară fără precedent, ceea ce a dus la apariția de noi piețe și noi oportunități de producție. Globalizarea ne dă șansa, să influențăm dezvoltarea globală și viitorul economiei mondiale.

Dar această schimbare creează, de asemenea preocupări. Ritmul și adâncimea sa este fără precedent. Aceasta presupune noi presiuni asupra industriilor tradiționale și a mijloacelor de trai, creșterea concurenței pentru accesul la piețe și materii prime, precum și punerea resurselor naturale și a ecosistemelor, inclusiv biodiversitatea și clima.

Industria UE are o multitudine de planuri pentru viitor. Industria prelucrătoare europeană a menținut în linii mari PIB-ul, în fața globalizării. Producția a crescut cu 40% în ultimele două decenii. În ciuda schimbărilor economice rapide și apariția unei noi game de concurenți, în special China, Brazilia și India, poziția UE pe piețele mondiale rămâne aproape neschimbată, în timp ce Statele Unite și Japonia au pierdut teren.

Analiza arată că această performanță se datorează în principal de capacitatii societăților din UE de a-și vinde produsele la un preț premium datorită calității, branding-ului și serviciilor conexe. Aceste produse " de lux " reprezintă în prezent jumătate din exporturile europene , nu numai în bunuri de consum de lux , dar în întreaga gamă de exporturi , inclusiv produse agricole, bunuri intermediare, mașini și echipamente de transport . Și producătorii europeni se numără printre liderii mondiali în telecomunicații , distribuție , finanțe , asigurări , transport și servicii de mediu. Comerțul internațional nu se referă doar la o gamă limitată de produse ,ci se tranzacționează atât bunuri cât și servicii; Societățiile prosperă datorită comercializării produselor de calitate și capacitatății de a anticipa noi piețe de desfacere a produseor lor . În această gamă de produse , UE ocupă locul al doilea după Japonia, dar înaintea SUA , în timp ce țări precum China sunt încă rămase în urmă . Acest lucru este foarte important pentru capacitatea de a susține sistemele sociale europene . Pornind de la această capacitate de a vinde produse la preț premium este singura modalitate de a menține un nivel înalt de protecție socială , ocuparea forței de muncă și a salariilor.

Poziția statelor europene este în pericol. Acestea pierd teren în industria produselor de înaltă tehnologie în timp ce țări precum China, recuperează rapid teren. Menținerea capacitatății UE de a vinde produse scumpe, de calitate superioară nu este doar o chestiune de avantaj tehnologic. Calitatea produselor, performanțele lor de mediu, inclusiv eficiența energetică, reputația lor, servicii conexe acestora, posibilitatea de a personaliza sau de a le personaliza, abilitatea de a le livra într-un interval de timp scurt sau într-un mod mult mai potrivit pentru nevoile consumatorilor sunt factori decisivi în stabilirea prețurilor, dar inovația rămâne esențială pentru a rămâne în fruntea clasamentului. Pentru aceasta fiecare stat trebuie să investească în știință, cercetare, tehnologie și dezvoltare.

Acestă schimbare în cadrul economiei europene este esențială pentru menținerea
competitivității și sistemelor sociale. Dar ar trebui recunoscut,de asemenea, impactul puternic deschiderii de noi pieței pentru unii, în special pentru muncitorii necalificați. Aceste modificări structurale nu sunt noi, dar viteza și profunzimea cu care se realizează reprezintă o nouă provocare. Nu a fost un succes în anticiparea deschiderii piețelor pentru protejarea cetățenilor.

Un exemplu poate fi industria textilă.Ca urmare a deschiderii de noi piețe, prețul la haine a scăzut în anumite state membre, iar în celelalte state s-au înregistrat creșteri de prețuri.

Este clar că există implicații de mediu din partea parteneriilor economici. În încercarea de a profita de oportunitățile oferite de globalizare ar trebui să se urmărească, de asemenea, și politici care să abordeze problemele de mediu. Astfel de politici vor duce, de asemenea, la creșterea cererii pentru eco-inovații, inclusiv a tehnologiilor curate, de bunuri și servicii ecologice, creând astfel noi oportunități pentru industriile ecologice.

Pe baza acestei analize, ar trebui construit un program de acțiune pentru lunile și anii viitori. Obiectivele ar trebui să fie influențate de această schimbărie, și să se profite de oportunitățile oferite de globalizare.

Deschiderea piețelor este esențială pentru creșterea economică și locuri de muncă. Aceasta crește productivitatea, permițând o alocare mai eficientă a resurselor, prin oferirea de oportunități mai mari, prin expunerea economia națională concurență, prin recompensarea inovației și asigurarea accesului la noile tehnologii, precum și prin creșterea stimulentelor pentru investiții. Deschiderea noilor piețe este bună pentru țările în curs de dezvoltare, și de asemenea, este vitală în economia globală.

Puterea economică a Europei este legată de cea a altor regiuni ale lumii, și din ce în ce mai mult de cea a economiilor emergente. Orice obstacol în aprovizionarea la nivel mondial ar putea fi dăunătoare pentru industria europenă și ar duce la creșterea costului de bunuri intermediare și materii prime, fapt care face ca industria să fie mai puțin competitivă. Economia europeană se bazează în principal pe export.

În scopul de a menține economia europeană în prim-planul competitivității la nivel internațional, trebuie adoptată o abordare dinamică, care supraveghează societățile internaționale într-o economie în curs de globalizare. Acest lucru presupune că piața europeană va reuși sa fie ăn prim plan ca un furnizor de produse de top, de multe ori produse și servicii extrem de specializate în economia bazată pe cunoaștere. Această piată ar trebui să se deplaseze în partea superioară a lanțului valoric în fiecare sector de produse și servicii. Nu există nici un motiv pentru care producție ar trebui să se mute în Asia. Competitivitatea poate fi îmbunătățită substanțial prin inovație, marketing și tehnici de distribuție pentru toate tipurile de produse, inclusiv cele considerate în tradiționale sau netehnologizate.. De exemplu, sectoare tradiționale, cum ar fi textilele și încălțămintea se deplasează topul lanțului valoric prin: trecerea de la produse de bază la produse de specialitate, de la producția de masă la produse personalizate, și aceste industrii sunt în curs de dezvoltare de noi produse (textile sau fibre) și aplicații, profitând de cercetare, inovare și dezvoltare tehnologică.

Politica comercială trebuie să sprijine tehnologia și inovația. Investițiile în creativitate , cercetare , proiectare și calitate sunt un atu unic al economiei globale.Trebuie promovate interesele economice ale statelor uniunii economice. Abordarea barierelor din țări terțe, reprezintă cea mai mare parte din potențialul de a îmbunătăți poziția competitivă a industriei uniunii europene .Uniunea Europeană este una dintre cele mai deschise piețe și promovează transparența de reglementare, este angajată în mod activ pentru a reduce birocrația și oferă firmelor străine cu un regim deschis de investiții posibilitatea de a participa la piețele de achiziții publice .Uniunea statelor europene are de câștigat din deschiderea piețelor din întreaga lume în concordanță cu dezvoltarea durabilă a partenerilor săi și din interacțiunea mai profundă între piața internă și externă. Trebuie luat o serie de măsuri pentru a garanta faptul că piețele sunt cu adevărat deschise și că normele internaționale sunt aplicate în mod deschis și transparent .

Sistemul comercial internațional nu mai este teritoriul protejat de țările OCDE . Țări emergente precum China , Brazilia , Rusia și India obțin beneficii din rolul tot mai important pe care îl joacă în comerțul mondial . Împreună, ele reprezintă acum mai mult de 15 % din fluxurile comerciale globale și creșterea lor reflectă acest lucru . China , de exemplu, a crescut cu mai mult de 9 % pe în ultimii zece ani , în mare parte datorită creșterii exportului, de aproximativ 25% . Statele uniunii europene sunt deschise la exporturile lor. Dar cele mai multe țări în curs de dezvoltare combină o creștere mare, cu bariere ridicate împotriva exporturilor UE . Capacitatea de a beneficia de aceste piețe noi , în curs de dezvoltare va fi un reper important al contribuției politicii comerciale la locuri de muncă și creștere economică în Europa.Securizarea accesului la piață în secolul XXI va însemna reorientarea politicilor comerciale cu aceste noi oportunități, și dezvoltarea instrumentelor de politică comercială.

Tarifele încă contează , în special în țările în curs de dezvoltare avansate , iar UE ar trebui să continue să facă presiuni pentru îndepărtarea lor. Dar reducerile tarifare sunt de folos în cazul în care piața rămâne închisă datorită practicilor restrictive în domeniul achizițiilor publice, sau în cazul în care exporturile sunt neprofitabile din cauza norme specifice care trebuie adoptate . Trebuie pus accent pe mediul de operare din țările membre și de a înlătura barierele și reduce costurile de tranzacționare derivate din fragmentarea proceselor de producție barierele de reglementare ale comerțului și a investițiilor reprezintă o provocare majoră pentru mai multe sectoare cheie , inclusiv servicii , produse alimentare , produse cosmetice , produse farmaceutice, materiale de construcții , comunicații electronice , dispozitive medicale și autovehicule care sunt în interdependență directă cu produsele chimice, textile, anvelope, electrice și inginerie mecanică.Deși este legitim și necesar să se reglementeze comerțul cu produse și servicii , de exemplu, pentru a proteja sănătatea umană sau mediu , acest lucru trebuie să fie făcut într-un mod care este transparent , non-discriminatoriu , justificat și proporțional cu obiectivul final . Pe de altă parte , chiar și în economiile emergente , există constrângeri de capacitate , de aceea ar trebui să se acorde asistență tehnică și de cooperare.

2.2. Pătrunderea companiilor multinaționale pe noi piețe

CAPITOLUL 4

STUDIU DE CAZ: COMPANIA DANONE – EXPUNEREA PROCESULUI DE GLOBALIZARE

În condițiile comunicațiilor, transporturilor și fluxurilor financiare mai rapide, lumea devine din ce în ce mai mică. Produsele concepute într-o anumită țară: stilourile Mont Blanc, hamburgerii McDonald’s, sushi-ul japonez, automobilele germane BMW – se bucură de o acceptare entuziastă și în alte țări.

Două sute de corporații-gigant, cele mai multe dintre ele având încasări mai mari decât numeroase economii naționale, au vânzări care în total depășesc un sfert din activitatea economică a lumii. Din acest punct de vedere, corporația Philip Morris este mai bogată decât Noua Zeelandă și operează în 170 de țări. Comerțul internațional, în 2003, a avut o pondere de o pătrime din produsul intern brut al Statelor Unite ale Americii.

O firmă globală este o firmă care operează în mai multe țări și care obține avantaje în domeniul cercetării-dezvoltării, al producției, al logisticii, al marketingului și în cel financiar, ce-i influențează pozitiv costurile și al prestigiului și care sunt inaccesibile concurenților care operează doar pe plan intern.

4.1. Prezentarea companiei Danone

Brandul Danone a fost creat în 1919 în Barcelona de către Isaac Carasso, consternat de numărul mare de copii care sufereau de dereglări intestinale la finele Primului Război Mondial. Carasso a început producția de iaurt folosind fermenți de la Institutul Pasteur. Produsele sale au fost vândute la început în farmaciile din Barcelona, pe bază de rețetă. Iaurtul a fost denumit după numele fiului său Daniel (în catalană, Danon, este considerat o poreclă pentru Daniel). Peste 10 ani, Daniel Carasso a lansat marca Danone în Franța înființând Societe Parisienne du Yoghourt Danone. Originile grupului Danone datează din 1966 când producătorii de sticlă Glaces de Boussois și Verreie Souchon Neuvesel au fuzionat, înființând compania Boussois Souchon Neuvesel (BSN). În 1973 grupul a fuzionat cu Gervais Danone.

Modelul Danone este bazat pe ideea că dezvoltarea umană și performanța economică se potentează reciproc.

Danone pentru sănătate are la bază trei piloni:

Plăcerea, ingredientul esențial al oricărui produs Danone.

Oricât de extraordinare ar fi beneficiile nutriționale ale unui produs , acestea nu ar avea nici un fel de efect dacă oamenii l-ar evita, din cauza că nu le place gustul său. Danone a demonstrat încă de la început capacitatea de a combina calitatea nutrițională cu un gust plăcut.

Calitatea nutrițională, o condiție esențială a sănătății.Danone se concentrează pe două obiective:

Înțelegerea stării nutriționale și de sănătate publică din fiecare țară în care își desfășoară activitatea. Acest lucru implică, de asemenea, dezvoltarea soluțiilor disponibile cu scopul de a face posibil accesul grupurilor defavorizate la alimente sănătoase care să echilibreze carențele dietelor locale

Îmbunătățirea proprietăților nutriționale ale produselor. În 1991, Danone și-a consolidat sprijinul privind cercetarea în domeniul nutriției și promovarea educației și a sensibilizării publicului cu privire la avantajele creării primului Institut Danone în Franța. Scopul companiei constă în recunoașterea pe scară largă a rolului cheie pe care îl are nutriția în politicile de sănătate publică.

Dezvoltarea produselor cu priorități nutriționale sau funcționale specifice.În prezent, acest obiectiv se materializează în extinderea beneficiilor de sănătate asociate produselor și mărcilor Danone (digestie, apărare naturală, creșterea oaselor, gestionarea greutății, sănătate cardiovasculară) și identificarea de noi beneficii care să determine pe viitor alte produse inovative.DANONE este o companie multinațională, recunoscută ca lider mondial incontestabil în industria alimentară (deține locul 1 cu produsele lactate proaspete și biscuiții; locul 2 cu apele minerale Eviane).Danone România face parte din Grupul Danone, care deține 100% din capitalul filialei din România și care este activ, în prezent, în 150 de țări.Misiunea companiei: Danone își propune să aducă sănătate prin alimente unui număr cât mai mare de oameni "Una dintre principalele idei directoare ale Grupului Danone este aceea că alimentele joacă un rol important în promovarea sănătății și a stării de bine a fiecărei persoane. De aceea, suntem convinși că trebuie permanent să îmbunătățim calitatea nutrițională a produselor noastre, să investim în cercetare și noi programe de dezvoltare și informare ce au drept scop principal, promovarea activității fizice și a unei diete variate, sănătoase și echilibrate." Franck Riboud, Președintele Grupului Danone.

Abordarea strategică a lui Michael Porter aprofundează dinamica concurențială a mediului și concepe manevre strategice specifice particularităților fiecărei firme. În concepția sa, alegerea unei strategii depinde, în primul rând, de natura și intensitatea concurenței care se manifestă în sectorul de activitate considerat. În același timp, Porter definește strategiile generice care constituie puncte de pornire în construcția particulară, cu caracter original, a strategiei fiecărei firme. Modelul de bazează pe analiza a cinci factori care își exercită influența în mediul concurențial specific fiecărui sector de activitate. În continuare am analizat acești factori în domeniile în care activează Danone:

Amenințarea intrării pe piață a noilor concurenți. Acest concept face referire la barierele de intrare pe piață a companiilor noi. Dacă barierele de intrare sunt mici și noile companii care activează în piață nu se așteaptă la represalii din partea companiilor deja existente, atunci amentințarea este mare pentru companiile din piață, drept pentru care profitabilitatea industriei este moderată. În cazul pieței de produse lactate, barierele de intrare sunt mari dacă ținem cont de investițiile necesare pentru construcția de fabrici, pentru promovarea și crearea unei mărci și pentru cercetarea și dezvoltarea de noi produse.

Amenințarea produselor substituibile.Un produs substituibil are aceleași performanțe sau îndeplinește aceleași funcții cu produsul în cauză.Când amenințarea produselor substituibile este mare, profitabilitatea industriei are de suferit. Produsele substituibile pun un plafon pe prețurile la care producătorii își pot comercializa produsele. Amenințarea cauzată de produsele substituibile este mare dacă raportul calitate-preț este atractiv și/sau dacă pentru cumpărător, costurile de schimbare a furnizorului sunt scăzute.

Puterea de negociere a cumpărătorilor reprezintă o amenințare pentru profitabilitatea industriei în cazul în care clienții mari pot pune presiune asupra prețurilor și pot cere produse de o calitate superioară. Aproape 23% din vânzările Danone sunt realizate prin 10 lanțuri de supermarketuri (dintre care 5 sunt din Franța) ce au o prezență globală. De exemplu, 6% din vânzările Danone sunt realizate de rețeaua de supermaketuri Carrefour.

Puterea de negociere a furnizorilor. Furnizorii mari solicită prețuri mai mari pentru materii prime și/sau ambalaje, limitându-și costurile și direcționându-le către ceilalți participanți din industrie (producători și consumatori finali). Grupul furnizorilor are putere de negociere mare dacă: este mai concentrat decât industria către care vinde; nu depinde exclusiv de veniturile realizate cu industria respectivă; participanții din industrie au costuri mari pentru a schimba furnizorul; produsele furnizorilor sunt diferențiate și dacă se poate integra în industrie. Furnizorii de carton, plastic și alte ambalaje sunt avantajați în relația cu Danone, pentru că producătorul francez face parte dintr-o plajă mai mare de clienți. Laptele este principala materie primă pentru produsele lactate Danone, costul acestuia în totalul costurilor de producție fiind de aproximativ 40%, motiv pentru care puterea de negociere a furnizorilor este mare.

Rivalitatea dintre competitorii existenți pe piață. Rivalitatea dintre competitori poate fi tradusă în mai multe feluri: prin discounturi aplicate, produse noi și campanii de publicitate. Competiția mare dintr-o piață scade profitabilitatea industriei. Măsura în care rivalitatea dintre competitori influențează negativ marjele de profitabilitate ale industriei depinde în primul rand de intensitatea cu care aceștia concurează între ei. Competiția pe piața produselor lactate este foarte mare, producătorii investind sume importante în campanii publicitare pentru a-și mentine renumele brandului.

Din 2007, în urma achiziției Numico, afacerile Danone sunt structurate în patru linii :

Produse lactate-divizie care produce și comercializează iaurturi, produse lactate fermentate și alte produse lactate speciale. Vânzările au avut o pondere de 57% în totalul veniturilor Danone din 2010. Strategia diviziei vizează creșterea consumului de produse lactate în întreaga lume.Principalele mărci sunt: Activia, iaurt care îmbunătățește confortul digestiv, este produs de peste 20 de ani și prezent în 72 de țări; Actimel, Danonino, Vitalinea, iaurturi simple și iaurturi de fructe și altele.

Apa imbuteliată-divizia reprezintă 17% din vânzările consolidate pe 2010, produce apă plată, apă vitaminizată și apă tonică. Principalele mărci internaționale de apă naturală și de apă vitaminizată sunt: Evian, Volvic (distribuit în Franța, Germania, Marea Britanie și Japonia), Bonafont (Mexic și Brazilia) și Mizone (China și Indonezia).

Alimentație nutritivă pentru copii. A contribuit cu 20% la vânzările grupului în 2010. Divizia este specializată în producerea de alimente din lapte pentru copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani.

Medicamente nutritive. Grupul este lider pe această piață în Europa și în unele țări din America Latină și Asia, datorită brandului Nutricia, care include un vast portofoliu de produse. Danone mizează pe creșterea acestei linii de business în următorii ani datorită: trendului de îmbătrânire a populației în anumite regiuni; apariția unor noi alergii și afecțiuni sau maladii.

Ponderea principalelor divizii de business în cifra de afaceri

Caracteristicile de competitivitate pe care grupul se bazează pentru implementarea strategiei care prevede creșterea profitabilității pe termen lung sunt: calitatea produselor, proximitatea, conveniența, inovarea, precum și brandul Danone, care echivalează cu produse sănătoase, nutritive fabricate prin respectarea normelor de siguranță. Obiectivul Danone este de a-și mentine sau să ajungă în poziția de lider pentru toate liniile de business, în toate țările în care operează. Țările din Europa de Vest intră în categoria piețelor mature, competiția pentru creșterea cotei de piață fiind foarte mare, motiv pentru care grupul încearcă să se diferențieze de competitori prin promovarea imaginii de produse sănătoase și prin realizarea de investiții în publicitate

Departamentul de cercetare și dezvoltare are misiunea de a crea produse a căror caracteristici nutritive să fie adaptate nevoilor și gusturilor persoanelor din regiunea respectivă, produse sănătoase, care să ofere consumatorilor standarde mai ridicate de trai.Deși SUA este prima putere economică din lume, majoritatea industriilor locale fiind considerate mature, nu la fel stau lucrurile în ceea ce privește piața de iaurt. De altfel, potrivit directorului executiv al grupului Danone, Franck Ribound, SUA, împreună cu Mexic, Rusia și Argentina sunt considerate piețe emergente pentru brandul Activia.

În 2010 Danone a cumpărat grupul de companii Unimilk din Rusia, Ucraina, Kazakhstan și Belarus devenind astfel lider pe piața de produse lactate din CIS și în special din Rusia, unde are o cotă de piață de 21%.

4.2. Strategii de intrare pe piețele globale aplicate de Compania Danone

Pentru ca o firmă, indiferent de dimensiune, să pătrundă pe piața globală, ea trebuie să ia o serie de decizii. Conform lui Kotler și Keller principalele decizii în marketingul internațional sunt: Decizia privind extinderea peste hotare, Decizia privind piețele pe care se va intra, Decizia privind modul în care se va in intra pe piață, Decizia privind programul de marketing și Decizia privind organizarea de marketing.

Cele mai multe firme ar prefera să se limiteze la piața internă, dacă ar fi suficient de mare. Însă o serie de factori atrag din ce in ce mai multe firme în arena internațională:

Cu toții știm că unul dintre scopurile principale ale firmelor este profitul, astfel firmele descoperă că o serie de piețe străine prezintă ocazii de obținere a unui profit mai mare decât cele de pe piața internă.

Firmele globale care oferă produse mai bune sau prețuri mai mici pot intra pe piața internă a respectivei firme. Firma ar putea dori să-i contracareze pe acești concurenți la ei acasă-pe piețele lor interne.

Atunci când firma dorește să-și crească cantitatea de producție, pentru a obține economii pe scară largă are nevoie de o bază de clienți mai mare.

Unele firme nu doresc să depindă de o anumită piață din cauza instabilității acesteia sau din motive politice, sociale, etc. Firma pentru a-și reduce din dependența de această piață decide să se extindă pe o nouă piață.

În ultima perioadă oamenii au început să călătorească tot mai mult, astfel ei fiind clienții unei firme au nevoie de o servire internațională.

Înainte să ia decizia de a se lansa pe o piață externă, firma trebuie să analizeze o serie de riscuri:

Țara străină ar putea să-și modifice legislația comercială, e posibil să se deprecieze moneda națională a țării respective sau să aibă loc schimbări politice radicale, prin care să fie expropriate proprietățile străine.

În cazul în care firma nu cunoaște preferințele clienților străini ar putea să nu reușească să ofere un produs productiv și competitiv.

Lipsa unor manageri cu experiență internațională ar putea expune firma unor riscuri mari.

Un alt risc poate fi subaprecierea reglementărilor din țara străină și să înregistreze costuri suplimentare.

În cazul în care firma nu cunoaște mediul de afaceri din țara străină sau nu știe cum să lucreze eficient cu cetățenii acestei țări ar putea afecta activitatea sa.

Procesul de internaționalizare are patru etape:

Activități de export neregulate

Exportul prin intermediul unor reprezentanți (agenți independenți)

Înființarea uneia sau a mai multor filiale în străinătate

Înființarea de unități de producție peste hotare

Primul lucru care trebuie făcut constă în a determina firmele să treacă de la activitățile de export neregulat la exportul prin reprezentanți. Această schimbare este sprijinită de studierea modului în care iau firmele primele lor decizii de export. Cele mai multe firme lucrează cu un agent independent și pătrund într-o țară vecină sau asemănătoare cu țara lor de origine. Firma angajează apoi și mai mulți agenți, pentru a pătrunde și în alte țări. Mai târziu, ea își înființează un departament de export pentru a se ocupa de relațiile cu agenții. După care, firma își înlocuiește agenții cu propriile sale filiale de vânzări, pe piețele externe mai mari. Acesta sporește costul investiției și riscul firmei, dar și potențialul de câștig.

Pentru a-și conduce filiale, firma înlocuiește departamentul de export cu un departament internațional. Dacă anumite piețe continuă să fie destul de mari și stabile sau dacă țara gazdă oferă posibilități de realizare a producției pe plan local, firma întreprindere următorul pas, de localizare a unităților proprii de producție pe acele piețe. Aceasta înseamnă un angajament și mai mare și un potențial și mai mare de câștig. Din acest moment, firma operează ca o societate multinațională și este angajată în optimizarea activităților sale globale de aprovizionare, de finanțare, de producție și de marketing.

În decizia de a se extinde pe plan internațional, firma trebuie să-și stabilească obiective și politici de marketing. Ce pondere vor avea vânzările din străinătate raportat la vânzările totale? Cele mai multe firme încep cu sume mici, atunci când se aventurează peste hotare. Unele își planifică să își desfășoare o activitate limitată; altele au planuri mărețe. Ayal și Zif au susținut că o firmă trebuie să pătrundă în mai puține țări, atunci când:

Costurile de pătrundere și de controlare a pieței sunt mari.

Costurile de adaptare a producției și a comunicării sunt mari.

Nivelul și ritmul de creștere ale populației și ale venitului sunt mari în țările inițiale alese.

Firmele străine puternice pot ridica bariere în calea intrării pe piață.

Firma trebuie să decidă în câte țări să pătrundă și cât de rapid să se extindă. Strategia de pătrundere pe piața externă a firmei urmează, de regulă, una dintre cele două abordări posibile: abordarea în cascadă, prin care se pătrunde treptat și secvențial în diferite țări; sau abordarea dispersată, prin care se pătrunde simultan în mai multe țări, într-o perioadă limitată de timp. Într-o măsură din ce în ce mai mare, mai ales în cazul firmelor care se bazează intensiv pe tehnologii înalte, ele sunt globale de la înființare și vând chiar de la început în întreaga lume.

Firma trebuie, de asemenea să se decidă asupra tipului de țări care trebuie luate în considerare. Atractivitatea țării este influențată de mai mulți factori: producția acesteia, caracteristicele geografice, de venit și de populație, climatul politic și așa mai departe. Kenichi Ohmae recomandă ca firmele să se concentreze asupra vânzării pe “triada de piețe” – statele Unite, Europa Occidentală și Orientul Îndepărtat- întrucât aceste piețe au o pondere mai mare în comerțul internațional.

Deși recomandarea lui Ohmae este viabilă pe termen scurt, pe termen lung ea poate aduce la dezastru economia mondială. Nevoile nesatisfăcute ale țărilor în curs de dezvoltare fac din acestea piețe potențiale imense pentru alimente, îmbrăcăminte, locuințe, produse electronice, aparate de uz casnic și alte bunuri. Mulți lideri de piață se grăbesc să intre în Europa de Est, în China și în India.

Provocarea constă în a gândi creativ modul în care este marketingul poate îndeplini aspirațiile cele mai mari părți a populației lumii la un standart mai bun de viață. Multe sunt firmele care pariază că pot să facă acest lucru.

Dacă firma a ales o anumită piață, ea trebuie să stabilească modalitatea cea mai bună de pătrundere. Opțiunile sale generale sunt exportul indirect, exportul direct, acordarea licențelor, societățile mixte și investițiile directe. Fiecare strategie succesivă implică un angajament, un risc, un control și un profit potențial mai mari.

Exportul indirect și direct

Modalitatea normală de acces pe o piață internațională este prin intermediul exportului. Exportul de circumstanță este o modalitate de implicare pasivă, prin care firma exportă din când în când, din proprie inițiativă sau ca răspuns la o comandă spontană din străinătate. Exportul activ are loc atunci când firma se angajează să se extindă pe o anumită piață. În ambele cazuri, firma produce bunurile în țara sa și poate să le adapteze sau nu la piața internațională.

Firmele încep, de regulă, cu exportul indirect-adică, ele lucrează prin implicarea intermadiarilor independenți. Comercianți interni cu activitate de export cumpără mărfurile de la producătorul intern și le vând peste hotare. Agenții interni cu activitate de export caută și negociază achizițiile de mărfuri în străinătate, în schimbul unui comision. În acest grup sunt incluse și firmele de comerț exterior. Organizațiile cooperatiste desfășoară activități de export în folosul mai multor producători, fiind parțial sub controlul administrative al acestora. Ele sunt folosite adesea de cei care furnizează produse agricole, cum ar fi fructele. Firmele agent exportator se ocupă cu activitățile de export ale unei firme, în schimbul unui commision.

Exportul indirect are două avantaje. În primul rând, el presupune investiții mai mici: firma nu trebuie să înființeze un compartiment de export, să angajeze personal de vânzări în străinătate sau să încheie un număr de contracte cu parteneri străini. În al doilea rând, există riscuri mai mici: întrucât intermadiarii de marketing internațional aduc tehnică și cunoștințe noi, precum și servicii, și astfel vânzătorul va face, în mod normal, mai puține greșeli.

Firmele pot, în cele din urmă, să decidă exporturi. Investiția și riscul sunt oarecum mai mari, dar la fel este și profitul potențial. O firmă poate realiza exportul direct în mai multe modalități:

Departament sau direcție internă de export. Poate evolua într-un compartiment de export care funcționează ca un centru de profit.

Filiale sau sucursale în străinătate. Filiala se ocupă de vânzări și distribuție și, de asemenea, se poate ocupa de depozitare și promovare. Ea servește adesea drept un centru de prezentare a ofertei și de service pentru clienți.

Reprezentanți voiajori. Reprezentanții de vânzări pe plan intern sunt trimiși peste hotare pentru a găsi clienți.

Distribuitori sau agenți autorizați străini. Acestor distribuitori și agenți ar putea să le fie oferite drepturi exclusive de a reprezenta firma în acea țară sau doar drepturi limitate.

Indiferent dacă decid să exporte direct sau indirect, numeroase firme folosesc exportul ca pe o modalitate de ”a testa apele”, înainte de a construi o fabrică și a produce un bun peste hotare.

Acordarea licențelor este o modalitate simplă de implicare pe piața internațională. Cel care emite licența (licențiarul) o acordă unei firme străine, dându-i dreptul de a folosi un proces de producție, o marcă înregistrată, un brevet, un secret comercial sau un alt bun de valoare care-i aparține cedentului licenței, în schimbul unei taxe sau redevențe. Licențiarul pătrunde pe piață în condiții de risc minime, licențiatul beneficiază de experiența de producție, de un produs sau de un nume de marcă bine cunoscut.

Acordarea licențelor poate avea și unele dezavantaje. Licențiarul are un control mai mic asupra licențiatului, decât în cazul în care și-ar deschide unități proprii de producție și de vânzări. În plus, dacă licențiatul are un succes foarte mare, licențiarul pierde profituri, iar după ce contractul de licență se încheie, firma poate constata că și-a creat un concurent. Pentru a evita această situație, licențiarul furnizează, de regulă, anumite ingrediente sau componente pe care le-a patentat și care sunt necesare la realizarea produsului (cum procedează Coca-Cola). Dar cea mai bună strategie pentru licențiar constă în a domina piața din punctul de vedere al inovației, astfel încât licențiatul să continue să depindă de el.

Societățile mixte

Investitorii străini se pot asocia cu investitori locali pentru a crea societăți mixte, în care dețin împreună dreptul de proprietate și controlul asupra acesteia. De exemplu, Procter & Gamble a constituit o societate mixtă cu principalul său rival Italian Faber, pentru a produce pamperși pentru bebelușii din Marea Britanie și Italia.

Societatea mixtă poate fi necesară sau oportună din motive economice sau politice. Firma străină poate să dispună de resursele financiare, fizice sau manageriale pentru a derula afacerea pe cont propriu, sau guvernul străin poate solicita constituirea unei societăți mixte ca o condiție pentru pătrunderea pe piață. Chiar și companiile-gigant au nevoie de societăți mixte, pentru a pătrunde pe piețe foarte protejate. Când a dorit să pătrundă pe piața chineză a înghețatei, Unilever și-a unit forțele cu Sumstar, o firmă de investiții deținută de statul chinez. Managerul general al sociatății mixte spune că ajutorul dat de Sumstar a fost crucial în relațiile cu formidabila birocrație chineză, permițând în acest fel construirea unei fabrici de înghețată de înaltă tehnologie și punerea sa în funcțiune în doar 12 luni.

Investițiile directe

Ultima modalitate a implicării internaționale este reprezentată de proprietatea direct asupra mijloacelor de producție. Firma străină poate să cumpere parțial sau integral o firmă locală sau să construiască propriile capacități productive.

Dacă piața pare să fie suficient de mare, deținerea unor instalații de producție în străinătate oferă avantaje deosebite. În primul rând, firma își asigură economii de costuri sub forma unei forțe de muncă sau a unor materii prime mai ieftine, a unor stimulente pentru investiții acordate de guvernul străin și a unor economii de transport. În al doilea rând, firma își îmbunătățește imaginea în țara gazdă, întrucât creează locuri de muncă. În al treilea rând, firma își consolidează relațiile cu guvernul, cu clienții, cu furnizorii locali și cu distribuitorii, putând în felul acesta să-și adapteze produsele mai bine la mediul local. În al patrulea rând, firma păstrează controlul total asupra investiției sale și, prin urmare, poate să conceapă politici de producție și de marketing care să servească obiectivelor sale internaționale pe termen lung. În al cincilea rând, firma își asigură accesul pe piață în cazul în care țara gazdă va insista ca produsele achiziționate pe plan local să se realizeze cu componente fabricate pe plan intern.

Principalul dezavantaj al investiției directe este că firma expune o investiție mare unor riscuri cum ar fi blocajele financiare, devalorizări ale monedelor sau înrăutățirea condițiilor de pe piață. Firma va descoperi că este costisitor să-și reducă sau să-și stopeze activitatea, dat fiind că țara gazdă ar putea solicita un ajutor bănesc substanțial pentru salariații disponibilizați.

4.3. Compania Danone la nivel global

Europa de Vest rămâne în continuare piața geografică de bază pentru Danone, reprezentând aproximativ 37% din vânzările sale de produse alimentare ambalate în 2010. Compania a redus această încredere, de la 51% în 2006. Deși piața regională a produselor alimentare ambalate este cea mai mare din punct de vedere valoric, ea a prezis o reducere a ratei de creștere din cauza unui nivel ridicat de maturitate și de impactul crizei economice.

Asia Pacific este cea mai atractivă piață a produselor alimentare regionale, în mărime, ea este cea de-a doua piață, după Europa de Vest și va continua să fie una din cele mai rapide creșteri de peste 2011-2016. Danone s-a clasat pe locul 21 în 2010, în scădere de la locul 10 în 2008, ca urmare a ieșirii din societatea mixtă Wahaha în China.

In ciuda dimensiunii mari a pieței alimentare ambalate din America de Nord, Danone generează doar aproximativ 13% din valoarea vânzărilor sale la produsele alimentare din regiune. Compania s-a clasat pe locul 13 în 2010, cu 1% valoarea unei acțiuni. Alimentele Danone pentru copii au nevoie de operațiuni de extindere în continuare mai ales în această regiune.

Produse ambalate prezente în 2010 și perspectivele creșterii pe regiuni în 2011-2016

Danone a fost pe un drum de restructurare în ultimii ani – începând cu vânzarea filialei sale de biscuiți irlandeze și brand-ului de biscuiți Iacov în Marea Britanie în 2004, vânzarea de Perrins Lea, HP și a mărcii Amoy în 2005 și 2006, urmată de eliminarea întregii afacerii sale de biscuiți și cereale la Kraft Foods în 2007.

După decăderea activității care nu corespunde perfect cu starea de sănătate și strategia de nutritie, Danone a achizitionat Royal Numico, o companie olandeză de alimente pentru copii și a încheiat călătoria pentru a ajunge la un portofoliu de sănătate de 100%.

În 2010, produsele lactate au reprezentat aproape 80% și produsele pentru copii de 19% din vânzările Danone a produselor alimentare ambalate. Danone este bine poziționată pentru a beneficia de pe poziții puternice în segmentele mari a produselor lactate și dinamica de creștere a produselor pentru copii. În condiții absolute a vânzărilor cu amănuntul, cele două categorii combinate vor reprezenta 32% din valoarea câștigului global a alimentelor ambalate de piață în perioada 2011-2016.

Una dintre cele mai recente mișcări strategice Danone de a consolida și extinde operațiunile sale pe piețele emergente a fost fuzionarea afacerilor rusești de lactate proaspete cu firma locală Unimilk. Danone și Unimilk au anunțat înființarea unei operațiuni comune de produse lactate în Rusia, Ucraina, Belarus și Kazahstan, cu vânzări comune estimate anual la aproximativ 1,5 miliarde de euro. Operațiunile comune sunt de așteptat pentru a beneficia de complementarul lor geografic și poziționarea categoriei.

Danone a intrat, de asemenea, pe piața din Australia printr-o societate mixtă cu autoritățile locale de lactate din lapte de co-operativ Murray Goulburn. Produsele din societate sunt programate pentru lansare în 2011. Deși prin această societate Danone a stabilit un cap de pod în piața produselor lactate australiană pe termen lung, cu un risc de capital relativ scăzut, pe termen scurt și mediu întoarcerea sa a investiției va fi de asemenea limitată datorită saturării ridicate a pieței și contracția în valoarea vânzărilor.

La scurt timp după vânzarea diviziei de biscuiți pentru 5,3 miliarde de euro, Danone oferă 12,3 miliarde de euro pentru producătorul olandez de alimente pentru copii Royal Numico. Grupul francez obține astfel 40% din piața europeană a produselor alimentare pentru copii și își schimbă orientarea către produsele nutriționiste.

Prin această achiziție, Danone adaugă portofoliului său de mărci de produse alimentare pentru copii, din care fac parte Bledina și Mon Premier Danone, pe cele cu o poziție foarte bună pe piața europeană ale Numico – Cow & Gate și Nutricia. De asemenea, Danone obține poziții foarte bune pe piețele emergente. Grupul cu sediul la Schiphol, Olanda, a înregistrat în anul 2006 vânzări de produse pentru copii de 1,2 miliarde de euro în China și în Vietnam după achiziționarea Dumex. „Numico are toate caracteristicile care ne plac: orientare spre produse sănătoase, un departament de cercetare-dezvoltare foarte bun, este lider de piață și este prezent pe piețele emergente”, a declarat Antoine Giscard, directorul financiar al Danone. Aceste calități justifică, din punctul său de vedere, prețul puțin mai mare plătit de grupul francez pentru Numico.

Danone a oferit un preț de circa 4,7 ori mai mare decât  cifra de afaceri a companiei olandeze, comparativ cu un raport de 3,4 pentru achiziția Gerber de către Nestle în aprilie 2007. Alte avantaje generate de preluare sunt economii de 60 milioane de euro și creșterea profitului pe acțiune de la 1% la 4% în 2008, a spus Giscard. Totuși, acțiunile Danone au scăzut cu 4,17% în urma ofertei pentru Numico.

Danone a crescut în mod semnificativ raportul dintre vânzările sale din Europa de Est, de la 10% în 2009 la 18% în 2010, ca urmare a operațiunilor sale de fuziune de lactate proaspete cu Unimilk în Rusia și alte țări din CSI, aceasta se poate observa în figura 4.2.

În 2010, Danone și Unimilk au anunțat stabilirea operațiunii comune de lactate în Rusia, Ucraina, Belarus și Kazahstan, unde Danone a luat o cotă de control de 57,5% în noua entitate, cu vânzări comune estimate anual la 1,5 miliarde de euro.

Operațiunile unite așteaptă să beneficieze de pozitionarea lor geografică și categorie complementară pe toate platformele de preț. Direcția geografică a societății este incontestabil axat pe piețele cu potențial bun de creștere.

Danone a asigurat o poziție puternică pe piața produselor lactate din Asia Pacific, prin intermediul societății sale mixte, cu Wahaha, pentru a se situa în categoria a șaptea, în 2008, an înainte de ieșirea sa din societate la scară largă. Cu toate acestea, deconsolidarea veniturilor de la Wahaha a redus prezența Danone în China, cu peste 90% din 2009 încoace. Danone a vândut, de asemenea, pachetul de acțiuni, în Britannia Industries Ltd, o companie lider de panificație în India, și în prezent grupul ia măsuri independente pentru a configura și extinde operațiunile sale în diverse piețe din Asia Pacific.

În 2011, Danone a anunțat de asemenea că aceasta a fuzionat operațiunile sale de distribuție, în India, cu băuturile sale probiotice a societății comune Yakult Danone India, astfel încât să se realizeze sinergii mai mari. Grupul a lansat, de asemenea, noi băuturi lactate și iaurturi în piața indiană, de asemenea după anunțuri planifică să introducă unele dintre produsele sale de ,,blockbuster” de Danone în următorii doi ani.

Ca parte a strategiei sale de expansiune organică pentru Asia Pacific, Danone a intrat, de asemenea pe piața din Coreea de Sud. Cu toate acestea, în scopul de a exploata oportunitățile de creștere pe termen lung din Asia Pacific a produselor lactate, Danone va trebui să abordeze pierderea sa a platformei de creștere în China, după ieșirea acesteia din societatea Wahaha.

Piața produselor lactate din China se așteaptă să crească la un CAGR de 8% în 2011-2016, deși o parte 73% din creșterea absolută a valorii de vânzare cu amănuntul vor fi generate în produse lactate de băut acolo. Cu toate acestea, insuccesul expansiunii companiei de lactate ar putea părăsi China de pe lista priorităților lor.

Danone are un statut global și capacitatea strategică și financiară pentru a exploata această tendință cheie în piața chineză de iaurt. Acesta a fost, de asemenea activ în diverse alte piețe din Asia Pacific, cu lansarea pentru a spori sprijinul în categoriile de creștere, atât prin introducerea de noi produse, cum ar fi în India, cât și prin introducerea etichetelor sale reprezentative în noi piețe.

CONCLUZII

Îndelung discutată și analizată, globalizarea a devenit astăzi un fenomen obiectiv, fără precedent în istoria universală, prin amploarea și evoluția sa. Chiar dacă este criticată, globalizarea își urmează traiectoria.

Acest proces atât de controversat constă, în integrarea mai puternică a țărilor și a populațiilor acestora ca urmare a reducerii semnificative a costurilor de transport și comunicare și a eliminării barierelor din calea circulației bunurilor, serviciilor, capitalului, cunoștințelor și a oamenilor între state.

Globalizarea se afla în plină afirmare, iar noua economie modelată de procesul globalizării, este în mod inevitabil o operă complexă la care își aduc o contribuție deosebit de importantă și operatori, agenți economici internaționali, naționali și locali, iar activitatea acestora se interferează cu cele ale agenților economici planetari – firmele multinaționale. Globalizarea este determinată într-o foarte mare măsură de corporațiile internaționale, care nu deplasează numai bani și bunuri între state, ci și tehnologie.

Este cunoscut faptul că globalizarea generează efecte diferite la nivelul statelor. În general, marile puteri economice sunt cele care definesc și coordonează principiile acestui proces universal, care au un cuvânt important de spus în stabilirea strategiilor de dezvoltare a lumii, dar cu toate acestea, toate statele trebuiesc angrenate în acest proces.

Mișcările antiglobalizare sunt o replică la atitudinea unor organisme internaționale, precum Organizația Mondială a Comerțului, care nu de puține ori, prin politica promovată au defavorizat și mai mult economiile țărilor slab dezvoltate și au continuat să avantajeze marile puteri.

Cel mai puternic efect al globalizarii este cu siguranță cel legat de omogenizarea și standardizarea stilului de viață, considerat în mod categoric rezultat negativ al globalizării. Criticile față de acest efect au fost extrem de vehemente având în vedere ca uniformizarea se manifestă în toate aspectele vieții sociale, materiale sau non-materiale. Procesul de ștergere a granițelor între state creeaza teama de pierdere a identității culturale, de standardizare a stilului de viață, a mentalităților.

Comerțul are implicații negative asupra relațiilor politice datorită inegalităților pe care le creează. Deși reglementarea comerțului este asociată cu creșterea schimburilor comerciale pentru toți partenerii, câștigurile economice sunt adesea inegal distribuite. În cadrul multor țări în dezvoltare, globalizarea accentuează inegalitățile la diferite niveluri. Chiar și cele mai optimiste studii arata că deși globalizarea a ajutat la reducerea sărăciei în multe țări în dezvoltare, nu toate statele s-au integrat cu succes în noua economie globală. În acelasi timp, integrarea în piețele globale și expunerea mai mare la bunuri de import și la noi stiluri de viață întăresc sentimentele naționaliste, ducând pe termen mediu la potențiale surse de conflict.

Nemulțumirile celor saraci dar mulți se fac tot mai simțite, iar o marginalizare continua a acestora ar putea genera conflicte. Pentru milioane de oameni globalizarea nu a adus nimic. Situația multora chiar s-a înrăutățit, locurile lor de munca fiind desființate, iar traiul devenind mai nesigur.

Totuși, în prezent, globalizarea poate fi o forță de propagare a binelui: a facut ca sute de milioane de oameni să ajungă la un nivel de trai superior; globalizarea economiei a adus foloase țărilor care au profitat de ea identificând noi piețe de export și atrăgând investițiile străine. Creșterea comerțului internațional, fluxurile financiare internaționale masive, precum și activitățile corporațiilor multinaționale leagă tot mai strâns una de cealalta economiile mondiale, facând astfel din globalizare o trăsătura extrem de controversată a economiei mondiale.

Trebuie să acceptăm că „forțele globalizării remodelează lumea noastră, atât prin fiecare integrare economică, cât și prin modalitatea transfrontalieră în creștere a oamenilor și a cunoștințelor”.

ANEXE

1)Topul celor mai mari 15 Corporatii Transnationale non-financiare in functie de fondurile straine in 2009

BIBLIOGRAFIE

Paliu – Popa Lucia, Globalizarea economiei și internaționalizarea afacerilor, Analele Universității „Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2009

Păun Cristian, Aspecte financiare ale relațiilor economice internaționale, Editura Luceafărul, București, 2003

Păun Cristian, Tehnica plăților și a finanțării internaționale, Suport de curs, Editura Universității „Hyperion”, București, 2010

Popa Ioan, Tranzacții de comerț exterior, Editura Economică, București, 2002

Popa Ioan, Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economică, București, 1999

Puiu Alexandru, Management în afacerile economice internaționale, Editura Independența Economică, București, 1992

Ștahovschi A., Butulescu V., Simion C., Gestiunea metodelor și tehnicilor de finanțare tradiționale și neconvenționale în tranzacțiile comerciale internaționale, Studii economice, Editura ULIM, Chișinău, 2008

Cravens K., Piercy N., Cravens D., Assessing the Performance of Strategic Alliances: Matching Metrics to Strategies, European Management Journal, 18(5), 2000

Das T. K., Teng B., Partner Analysis and Alliance Performance, Scandinavian Journal of Management, 19(3), 2003

Emerson V., An interview with Ghosn, President of Nissan Motors Ltd. and industry leader of the year, Journal of World Business, 36(1), 2000

Farok J. Contractor, Peter Lorange, Cooperative Strategies and Alliances 2002, Emerald Group Pub, 2002

Mark Lewis, Robert Fitzgerald, Charles Harvey, The Growth of Nations: Culture, Competitiveness and the Problem of Globalization, Bristol Academic Press, 1996

Nuss E., Why should we change? The Nissan Revival Plan, INSEAD – The Business Link 3, 2001

Peter Dicken, Global Shift: Reshaping the Global Economic Map in the 21st Century, Sage Publications, London, 2003

Steinhilber Steve, Strategic Alliances: Three Ways to Make Them Work, Harvard Business Press, 2008

Implementation Methodology, Connections, nr. 4, London, 1998

The merits and demerits of globalization and the future of the Asia, JETRO International Symposium, Tokyo, 2003

Peter H. Lindert și Jeffrey G. Wiliamson-„Globalizare și inegalitate: O lungă istorie”, Chicago Press, Chicago, 2001

T. Friedman, “Lexus si măslinul.Cum să întelegem globalizarea”, Ed.P olirom, București, 2008

Chițiba, Aurelia Constanța,”Economie mondială”, Ed.Pro Universitaria, București, 2012

Albrow,Martin,”Globalization,Knowledge and Society”, Sage Publications Ltd, Cardiff, 1990

Scholte, Jan Aart, ”International Affairs”, Duisburg, 1997

Hirst,Paul,Thompson Grahame, ”Globalizarea sub semnul întrebării.Economia internațională și posibilități de guvernare”, Editura Trei, București, 2002

Defarges, Philippe Moreau,” La mondialisation.Vers la fin. Des frontiers?”, Editions IFRI, Paris, 1999

Greenaway, David,”The World economy”, John Wiley & Sons, Chichester, 2011

Cordellier,Serge,”Mondializarea dincolo de mituri”, Editura Trei, București, 2001

Constanța Chițiba, Oana Mionel, “Repere actuale la nivel economic mondial”, Ed. Universitară, București, 2012

Stiglitz,E. Joseph,”Mecanismele globalizării”, Ed.Polirom, București, 2008

Joseph, Nye,” Power in the Global Information Age: From Realism to Globalization”, Routledge, 2004

WTO Secretariat

WTO, The Least Developed Countries Report, United Nations, 2012

WTO, International Trade Statistics, 2011

WTO Report 2008, Trade in globalising world 2010

WTO – Raportul asupra comerțului mondial, 2012

www.wikipedia.com

www.worldbank.org

www.cultura.mai.gov.ro

BIBLIOGRAFIE

Paliu – Popa Lucia, Globalizarea economiei și internaționalizarea afacerilor, Analele Universității „Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2009

Păun Cristian, Aspecte financiare ale relațiilor economice internaționale, Editura Luceafărul, București, 2003

Păun Cristian, Tehnica plăților și a finanțării internaționale, Suport de curs, Editura Universității „Hyperion”, București, 2010

Popa Ioan, Tranzacții de comerț exterior, Editura Economică, București, 2002

Popa Ioan, Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economică, București, 1999

Puiu Alexandru, Management în afacerile economice internaționale, Editura Independența Economică, București, 1992

Ștahovschi A., Butulescu V., Simion C., Gestiunea metodelor și tehnicilor de finanțare tradiționale și neconvenționale în tranzacțiile comerciale internaționale, Studii economice, Editura ULIM, Chișinău, 2008

Cravens K., Piercy N., Cravens D., Assessing the Performance of Strategic Alliances: Matching Metrics to Strategies, European Management Journal, 18(5), 2000

Das T. K., Teng B., Partner Analysis and Alliance Performance, Scandinavian Journal of Management, 19(3), 2003

Emerson V., An interview with Ghosn, President of Nissan Motors Ltd. and industry leader of the year, Journal of World Business, 36(1), 2000

Farok J. Contractor, Peter Lorange, Cooperative Strategies and Alliances 2002, Emerald Group Pub, 2002

Mark Lewis, Robert Fitzgerald, Charles Harvey, The Growth of Nations: Culture, Competitiveness and the Problem of Globalization, Bristol Academic Press, 1996

Nuss E., Why should we change? The Nissan Revival Plan, INSEAD – The Business Link 3, 2001

Peter Dicken, Global Shift: Reshaping the Global Economic Map in the 21st Century, Sage Publications, London, 2003

Steinhilber Steve, Strategic Alliances: Three Ways to Make Them Work, Harvard Business Press, 2008

Implementation Methodology, Connections, nr. 4, London, 1998

The merits and demerits of globalization and the future of the Asia, JETRO International Symposium, Tokyo, 2003

Peter H. Lindert și Jeffrey G. Wiliamson-„Globalizare și inegalitate: O lungă istorie”, Chicago Press, Chicago, 2001

T. Friedman, “Lexus si măslinul.Cum să întelegem globalizarea”, Ed.P olirom, București, 2008

Chițiba, Aurelia Constanța,”Economie mondială”, Ed.Pro Universitaria, București, 2012

Albrow,Martin,”Globalization,Knowledge and Society”, Sage Publications Ltd, Cardiff, 1990

Scholte, Jan Aart, ”International Affairs”, Duisburg, 1997

Hirst,Paul,Thompson Grahame, ”Globalizarea sub semnul întrebării.Economia internațională și posibilități de guvernare”, Editura Trei, București, 2002

Defarges, Philippe Moreau,” La mondialisation.Vers la fin. Des frontiers?”, Editions IFRI, Paris, 1999

Greenaway, David,”The World economy”, John Wiley & Sons, Chichester, 2011

Cordellier,Serge,”Mondializarea dincolo de mituri”, Editura Trei, București, 2001

Constanța Chițiba, Oana Mionel, “Repere actuale la nivel economic mondial”, Ed. Universitară, București, 2012

Stiglitz,E. Joseph,”Mecanismele globalizării”, Ed.Polirom, București, 2008

Joseph, Nye,” Power in the Global Information Age: From Realism to Globalization”, Routledge, 2004

WTO Secretariat

WTO, The Least Developed Countries Report, United Nations, 2012

WTO, International Trade Statistics, 2011

WTO Report 2008, Trade in globalising world 2010

WTO – Raportul asupra comerțului mondial, 2012

www.wikipedia.com

www.worldbank.org

www.cultura.mai.gov.ro

ANEXE

1)Topul celor mai mari 15 Corporatii Transnationale non-financiare in functie de fondurile straine in 2009