Giuseppe Verdi (1813 -1901) [614203]

Giuseppe Verdi (1813 -1901)

Romantismul nu a influențat doar muzica în sine, ci a
dat impuls spectacolelor cu orchestre de până la 250
de instrumentiști și coruri cuprinzătoare, ansamblu
care a dus până la învestirea muzicii cu un adevărat
stil monumental.

Termenul romantism nu este folosit doar în domeniul muzical, ci și în cel literar sau teatral.
Romantismul este mai mult decât un stil, el reprezintă o amplă concepție despre lume și reunește
o mulțime de fenomene artistice. Se poate vorbi de o literatură romantică, de un teatru ro mantic
etc. Întrucât romanticii au avut o strânsă legătură cu toate formele artei, se poate afirma că
muzicianul romantic este în același timp poet și dramaturg.
Reprezentant de seamă al operei romantice, Verdi s -a bucurat de înalta apreciere a
publicului încă de la primele sale compoziții. Compozitorul a fost profund marcat de frământările
patriotice care inf luențau viața Italiei, acestea făcând din el acesta un mare partiot luptător romantic
pentru vechile și noile idei umaniste. Concepții le sale profund patriotice răzbat din numeroase
opere ale sale. Primele 16 opere, printre care se numără Machbeth, Ernani , Nabuccodonosor și
Lobarzii deschid noul drum al artistului de a trece peste regulile rigide, clasiciste și de a da curs
liber inspira ției sale. Majoritatea acestor opere au un iz revoluționar și au dezlănțuit în italieni o
adevărată frenezie națională. Pe lângă tematica eroico -revoluționară, Verdi s -a inspirat și din
literatura contemporană și universală: Luiza Miller după Schiller; Rigoletto și Ernani după Hugo,
Machbeth, Othello și Falstaff după Shakespeare. El va deveni mai pretențios în alegerea
subiectelor și mai preocupat în ceea ce privește divulgarea caracterelor aflate la baza derulării
acțiunii scenice.
Printre libretiștii cu care a colaborat s -au numărat Temistocle Solera (1815 -1878) și
Francesco Maria Piave (1810 -1876), care au reușit să se plieze perfect pe ideile compozitorului.
De altfel, Piave a fost cel care a semnat libretele celor mai importante dintre operele verdiene .
Compusă la cererea teatrului La Fenice din Veneția, opera Ernani , cu un libret conceput
de Piave și inspirat din drama Hernani de Victor Hugo (1802 -1885), deschide un nou drum în
evoluția lui Verdi către o mai mare complexitate dramaturgică. Una dintre n outățile aduse cu

această a cincea operă constă în preocuparea compozitorului de a conferi unitate acțiunii scenice
prin intermediul dezvoltării unor teme muzicale încă din uvertură și reluate pe întreg parcursul
operei pentru a le sublinia importanța dram aturgică. În comparație cu primele creații, Verdi a
acordat o mai mare intensitate caracterizării eroilor, punând în valoare, mai ales, trăirile
personajelor masculine.
O altă inovație, surprinzătoare pentru public, a constat în abordarea unor tonuri sumb re în
montarea scenică a operei Machbeth – libretul de Piave după Shakespeare – într-o corelare strânsă
cu realizarea muzicală ce abundă în culori timbrale ciudate, neobișnuite, survenite în momentele
de tensiune maximă. Verdi își dorea ca aceste scene să nu fie cântate, ci jucate și declama te cu o
voce sumbră și neclară. Încă o idee promovată de Verdi, este aceea de a susține, din punct de
vedere orchestral, emoțiile trăite pe scenă de personaje. În muzica verdiană se reflectă nu doar
atmosfera î n care se desfășoară acțiunea, ci și paginile descriptive.
Cu următoarele trei opere considerate ca marea trilogie – Rigoletto, Trubadurul și Traviata ,
Verdi aduce încă o inovație în creația sa prin redarea omului cu toate pasiunile, frământările și
dupli citățile ce determină și circumscriu caractere umane. Elementul cu desăvârșire nou, cel al
duplicității caracterului personajului central, amplifică posibilitățile de folosire a limbajului
muzical. Personaje ca Rigoletto, Violetta și Azucena sunt structur ate pe două elemente antagonice.
Rigoletto este, în același timp, un tată afectuos și un protector sever al fiicei sale Gilda împotriva
frivolităților la care, însă cu cinism, își incită stăpânul. Azucena este și ea un personaj care satisface
preferința lu i Verdi pentru sufletele frământate în jocul contrastelor. Rigoletto, zbuciumat între
grija paternă și sarcasmul bufonului, se regăsește în Azucena, o țigancă ce se zbate și ea între ura
vindicativă și dragostea maternă. Tot astfel, mai târziu, Violetta, f emeia pierdută va fi în același
timp o amantă fidelă capabilă însă de sacrificii generoase. Marea trilogie a adus în operă suflul
înnoitor al unui romantism cu puternice accente realiste.
Atras și apelând, încă o dată, după Machbeth , la Shakespeare prin in termediul lui Arrigo
Boito (1842 -1918), care i -a furnizat unul dintre cele mai bune librete, Verdi a compus Othello cu
ambiția de a demonstra ceea ce înțelegea el prin operă. Noua operă a eliminat vechile arii, cavatine
și duete care întrerupeau suflul mel odic și a redus totul la un cadru general, a cărui scindare era
impusă doar de necesitățile tehnice, opera fiind condusă fără întrerupere de la un capăt la altul.
Muzica nu a mai fost condiționată de text, dar cele două elemente coexistente sudate între el e au
dat un nou înțeles dramei muzicale italiene. Unitatea a fost realizată prin întrepătrunderea

sensurilor, lexic și muzical, prin substituirea lor reciprocă și dramatizarea muzicii. A suprimat
pauzele inoportune, a folosit un ritm aproape lipsit de cade nțe, a diminuat rolul de acompaniator
al orchestrei și implicarea ei în comentarea temei și a lărgit cantabilitatea ariei asupra întregii opere.
Verdi a lăsat vocii umane legile ei proprii și prioritatea ei necondiționată, realizând prin Othello ,
care i -a adus consacrarea definitivă, una dintre capodoperele secolului.
Ultima operă compusă, prin excelență comică, Falstaff a fost o adevărată surpriză din
partea unui compozitor care a excelat în dezbaterea tragicului sub toate fațetele. În ea se oglindesc
multitudinea aspectelor societății în care a trăit, dar și utilizarea unui limbaj muzical divers pentru
a reda varietatea aspectelor comice și spre a încununa realizările operei romantice nu doar italiene,
ci și universale.