Gimnazială Măgura Gpp Buleta, Glont Ramona [610015]
CONTRIBUȚIA JOCURILOR DIDACTICE ȘI A
DIVERSELOR TIPURI DE EXERCIȚII LA
DEZVOLTAREA VORBIRII PREȘCOLARILOR
-chestiuni teoretice –
Glonț Ramona Maria
Școala Gimnazială Măgura – Grădinița cu P.N. Buleta ,
com. Mihăești
Capi tolul I
a. Jocul. Formă de activitate ludică în grădiniță
b. Teorii despre joc
Capitolul II
a. Jocul didactic
-definiții, caracterizare, clasificare –
b. Programarea și îndrumarea jocurilor didactice practicate
în afara activităț ilor comune
Capitolul III
a. Desfășurarea metodică a jocului didactic
-condiție esențială în stimularea educării limbajului –
b.Modalități de realizare a diferitelor tipuri de exerciții.Contribuția lor
la dezvoltare a vorbirii copiilor
Bibliografie
Capitolul I
Jocul.Formă de activitate ludică
în grădinița de copii
Motto:
„Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să
respire și în consecință poate să acționeze . A ne întreba de ce se joacă copilul
înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilărie fără
râsetele și jocurile sale.”
Eduard Claparède
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care
omul își sati sface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând
conștient și liber în lumea imaginară ce și -o creează singur.
Cercetările psihologice efectuate în secolul nostru în problema jocului au
pus în evidență numeroasele elemente psihologic e care conturează această formă
de activitate specific umană. E vorba de acele elemente psihologice care
definesc jocul în general și care sunt suficient de operante chiar la copiii de
vârstă preșcolară. Prin prezența și acțiunea acestor elemente psihologi ce, copiii
ies, cum s -ar zice, „din anonimat" și apar ca ființe cu perso nalitatea în formare,
care gândesc, acționează motivat după posibilități și aspiră la perfecțiune.
Spre deosebire de jocul adulților, care reprezintă pentru aceștia un
reme diu împotriva oboselii sau plictiselii, cel al copiilor are totdeauna un aspect
pozitiv, el angajând în întregime personalitatea celui care îl practică.
Delaunay Alice în “ Le jeu ” spune: “ El reprezintă o sinteză a unor
activități spontane, utiliza te separat sau nu, de obicei, associate în combinații
multiple, realizate după voie. Caracteristica jocului constă în faptul că se
desfășoară liber și poate să devină o activitate creatoare. Prin pierderea
caracterului său de acțiune liberă, jocul înceteaz ă să mai existe ca atare.”1
Câteva din manifestările psihice ale copiilor și ale oamenilor, în general,
sunt capabile să explice jocul și, mai ales, să arate de ce în ce măsură acesta se
prefigurează ca activitate dominantă în anii copilăriei.
a) Oamenii se refugiază adeseori din lumea reală (lumea obișnuită) în una
pe care și -o creează singuri — „lumea lor", care le aparține în exclu sivitate, o
lume imaginară — supranumită de cercetători lume „paradisiacă", unde
restricțiile nu sunt aș a severe, iar motivația este intrinsecă, o lume fără grijile și
necazurile cotidiene. Omul poate face dovada că e capabil să -și creeze o
asemenea lume începând cu vârsta de 3 ani. De reținut este faptul că nimeni nu -l
învață pe copil să -și creeze o asemen ea lume.
b) În crearea lumii imaginare, omul se folosește de capacitatea sa de a
transfigura realul în imaginar, în acest proces, el transfigurează selectiv realul,
după nevoi imediate și după posibilitățile proprii. Capacitatea de a trans figur a
realul în imaginar e suficient de operantă la copilul care depășește vârsta de 3
ani.
c) Omul este înzestrat cu capacitatea de a opera frecvent cu simboluri
accesibile, adică cu semne atribuite obiectelor, acțiunilor și faptelor , care
desemnează altceva decât sunt toate acestea în realitate. El operează cu cuvinte,
cu obiecte și imagini ale acestora, cărora le acordă altă semnificație decât aceea
care le aparține în exclusivitate
d) Capacitatea omului de a acționa în spirit creativ în dif erite situații
concrete de viață este definitorie pentru evoluția personalității sale. Copilul de
vârstă preșcolară e creativ în adevăratul înțeles al cuvântului. El nu e un simplu
executant. De altfel, jocul adevărat, de la care se așteaptă si per formanț e, nu
poate fi decât creativ.
1 Delaunay Alice, “ Le jeu ”, Paris, Fernand Nathan, 1973, p. 152
Toate aceste elemente psihologice pun în evidență esența jocului
manifestat în conduita omului în general și cea a copilului în special.
“ Termenul de joc desemnează nu numai activitatea specifică pe care o
numește, ci și totalitatea figurilor sau instrumentelor necesare acestei activități
sau funcționării unui ansamblu complex."2
Astfel, jocul are un caracter universal, fiind o manifestare în care este
evidentă o luptă a contrariilor, un efort d e depă șire, având rol de propulsare în
procesul obiectiv al dezvoltării; jocul este o realitate permanentă, cu mare
mobilitate pe scara vârstelor. Evoluția sa în raport cu dezvoltarea preșcolarității,
cu alte activități umane, cu unele mecanisme ale vieți i sociale, ii determină, în
diverse momente, loc și rol diferite, dar cert este faptul că el nu lipsește,
indiferent de vârsta omului; cercetătorul S. Iliov afirmă că „jocul are un caracter
polivalent, fiind pentru copil și muncă, și artă, și realitate si fantezie". În consens
cu această caracte ristică, pedagogul Edouard Claparède precizează că „ jocul
este însăși viața ".
Jocul este considerat un mijloc de instruire, o formă de educație, o
modalitate pedagogică -terapeutică, având astfel o varietat e de semnificații de
natură constructivă.
Din punct de vedere semantic, se pot face, de asemenea, unele dis tincții,
exemplificând prin ele ideea complexității rolului acestei activități pentru
formarea și comportamentul omului.
Prezenta te sintetic, acestea însumează o serie de funcții care sunt
complementare și consistente cu cele ale fenomenului educațional în ansamblu.
• Funcția adaptativă , ce se manifestă prin asimilarea realității fizice și
sociale și prin acomodarea eu -lui la realitat e. În joc, copilul preșcolar
transpune impresii dobândite în mediul extern, fizic și social,reușind astfel
2 Caillois Roger , „ Eseuri despre imaginație” ,Ed. Univers, București, 1975,p.24 0
să interiorizeze realitatea și să adapteze la un nivel primar cerințele
acesteia.
• Funcția formativă . Jocul este un mobil al dezvoltării cognitive, af ectiv –
emoționale, psihomotorii și de modelare a personalității. Cunoașterea prin
experiența directă pe care o asigură jocul, presupune implicarea
capacităților perceptive, a abilităților de reacție, a capacităților de
raționare, și a posibilităților de com unicare, ce sunt exersate și îmbogățite
în plan calitativ și cantitativ.
Reluarea sau continuarea unor jocuri, stăpânirea regulilor sau
convențiilor de joc și luarea unor decizii privind cursul și finalitatea jocului,
resursele necesare ș i posibilitățile de simbolizare a lor necesită din partea
copilului abilități de memorare și creativitate. Jocul stimulează fantezia,
imaginația reproductivă și creatoare, este un mijloc de dezvoltare a
flexibilității și spontaneității. Confrunatrea cu sin e și cu ceilalți stimulează și
modelează procesele afectiv -motivaționale și atitudinale în sensul înbogățirii
gamei de trăiri afective, a dobândirii capacității de stăpânire a emoțiilor și a
nuanțării raportării atitudinale la realitate.
• Funcția informat ivă. Prin intermediul jocului, copilul achiziționează
informații, noțiuni, concepte necesare înțelegerii și integrării lumii reale.
• Funcția de socializare este concretizată în exersarea prin joc și asimilarea
în plan comportamental a exigențelor vieții soc iale. Jocul îi oferă copilului
ocazii numeroase de explorare a unor concepte precum cel de libertate,
implicat în multe din activitățile ludice. Copiii au ocazia să experimenteze
implicațiile pe care libertățile personale le au în sfera responsabilitățilo r.
Un aspect important al socializării prin activitatea ludică este
tendința copilului de a -și apăra și a -și afirma individualitatea, alături de nevoia
sa de a se integra social. Obligat de contextul ludic să se dedubleze și să
interpret eze roluri diferite, preșcolarul mare ajunge să -și formeze un sens al
identității proprii și să acumuleze elemente ale imaginii de sine, lucru facilitat
tocmai de ocaziile, oferite de joc, de analiză a sinelui din perspective variate.
• Funcția de relevare a psihicului . Copilul transpune în joc trăiri,
sentimente, intenții neîmplinite în real, impresii, temeri, gânduri, atitudini,
conflicte intrapshice sau interrelaționale. Ele sunt astfel accesibile părinților
și educatoarei care observă jocul copilului, re sursele materiale, partenerii,
felul în care se implică în activitate, și au astfel ocazia să constate atât
manifestările incipiente ale intereselor, cât și nivelul dezvoltării psihofizice și
eventualele tulburări sau disfuncții survenite în dezvoltarea pe rsonalității
sale.
Caracterul jocului la vârsta preșcolară este dat de o serie de factori de
influență, dintre acre cei ami importanți sunt:
• Nivelul dezvoltării intelectuale , sociale și de conturare a conștiinței de
sine,
• Experiența de viață a copilului și impresiile oferite de mediul ambient,
• Modelul relațiilor sociale dintre adulți, care este preluat și ilustrat în
joc,
• Mediul, echipamentele șă contextual în care are loc jocul. Copilul are
nevoie de asigurarea de către adult a câtorva condiții legate de timpul
pentru activitatea ludică, spațiul și echipamentele necesare, un mediu
stimulant.
Joc înseamnă, vorbind la modul general, o varietate de semnificații de la
sensul pozitiv până la cel negativ (peiorativ -gratuit). De exemplu: a juca șah, joc
didactic, dar și a se juca „de -a școala" („de-a munca"), a se juca cu viața etc.
Jocul poate numi o activitate cu caracter constructiv, distractivă, plăcută sau,
dimpotrivă, joc de hazard, joc de cărți etc.
Pe lângă varietatea de semnif icații, jocul are, de asemenea, o varietate de
domenii în care se aplică, îl întâlnim în medicină sub formă de metoda
psihodramei, ca sociodramă, în sociologie, metodă a simulării,, în tehnică, în
arta dramatică jocul este socotit drept esență a acesteia, iar desenul infantil este
apreciat drept joc al vârstei etc.
“Cuvântul joc mai înseamnă și stilul, maniera unui interpret, muzician
sau actor, adică trăsăturile originale care deosebesc de alții felul de a cânta la
un instrument sau de a interpre ta un rol.(…)Cuvântul joc evocă în sfârșit o idee
de latitudine, de ușurință de mișcare, o libertate utilă, dar un excesivă.”3
Pe parcursul vieții omului, evoluția jocului înseamnă o serie de modi ficări
atât în sens progresiv, cât și regresiv, determinate de o multitudine de factori.
Putem astfel vorbi de evoluția conținutului jocului ca reflectare directă a
factorului social (jocul „de -a bețivii", „de -a războiul", „de -a cos monauții") sau
de evoluția motivației jocului influențată de factorul s ocial și al vârstei.
Raportul dintre joc și celelalte activități condiționează eficient planul
formării personalității pe etape de vârstă.
În plan ontogenetic, transformările jocului pot viza mai multe aspecte.
Este vorba de schimbarea funcției jocului în raport de etapele de vârstă. Așa, de
pildă funcția de reflectare si funcția distractivă sunt în grade diferite la copil și
adult, funcția motrică se schimbă o data cu înaintarea în vârstă, iar funcția
formativă scade ca pondere o dată cu depășirea copilăriei; modificarea locului
jocului în procesul adaptării și al educării morale. Jocul reprezintă o forță cu
caracter propulsor în procesul dezvoltării copilului (mai ales în preșcolaritate).
Acesta capătă o pondere și un rol d eosebite, cu valoare formativă bine
determinată în momentul când cadrul relațional al copilului se lărgește prin
intrarea lui in grădiniță.
Posibilitățile sporite de contact și cu alți adulți, din afara cercului fami lial
(în primul rând, educa toarele) determină un proces de emancipare afectivă
reflectată în joc. Prin intermediul jocului, copilul dobândește deprinderea
modului de autoservire în satisfacerea propriilor trebuințe, ca apoi însuși jocul să
3 Caillois Roger , „ Eseuri despre imaginație” ,Ed. Univers, București, 1975,p.241 -242
devină mai complex, să se structureze tocma i datorită acțiunii cu diverse
instrumente.
În procesul de integrare a preșcolarului în viață și programul de activi tate
în grădiniță, în condițiile noilor relații dintre copil și adult (educat -educator),
treptat, jocul de acțiune, de simplă m ânuire a obiectelor — la început simple,
apoi mai complexe — se transformă in joc cu temă, cu subiect și roluri, cu relații
bine stabilite între partenerii de joc.
Jocul evoluează o dată cu constituirea primelor reprezentări ce perm it
copilului să opereze pe plan mental cu experiența pe care o dobândește în fie care
zi.
Importanța locului pe care îl ocupă jocul în viața copilului este con ferită
de faptul că jocul satisface dorința firească de manifestare, de acțiune și de
afirmare a independenței copilului. Prin joc, copilul învață să descifreze lumea
reală, motiv pentru care H. Wallon apreciază jocul ca pe o activitate de
preînvățare.
Conținutul principal al tuturor jocurilor este viața și activitatea socială a
adultului, copilul fiind, în primul rând, o ființă eminamente socială.
Prin intermediul jocului se realizează nu numai cunoașterea realității
sociale, ci și imitarea unor anumite tipuri de relații sociale dintre adulți. Astfel,
prin intermediul jocu rilor, copiii deprind modele de conduită și ajung să reflecte
până la nivel de înțelegere comportamentele. Din cauza acestor multiple valențe
ale jocului,se înțelege de ce sunt necesare îndrumarea și controlul acestuia de
către adult.
La vârsta p reșcolarității jocul are o dublă semnificație : pe de o parte, este
cadrul în care se manifestă, și se exteriorizează întreaga viață psi -a copilului, în
joc copilul exprimându -și cunoștințele, emoțiile, satisfăcându -și dorințele și
eliberându -se, descărcân du-se tensional. Pe de altă parte, jocul constituie
principalul instrument de formare și dezvol tare a capacităților psihice ale
copilului, nici una dintre funcțiile și însu șirile lui psihice neputând fi concepute
și imaginate în afara jocului.
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mișcare și de acțiune a
copilului; el deschide în fața copilului nu doar universul activității, ,ci și
universul extrem de variat al relațiilor interumane, oferind prilejul de a pătrunde
în intimitatea acestora și dezvoltând dorința copilului de a se comporta ca
adulții; el dă posibilitatea preșcolarului de a -și apropia realitatea înconjurătoare,
de a-și însuși funcția socială a obiectelor, de a se familiariza cu semnificația
socio -umană a activității adulților, de a cunoaște și stăpâni lumea ambientală; în
sfârșit, jocul formează, dezvoltă și restructurează întreaga viață psihică a
copilului.
Jucându -se cu obiectele copiii își dezvoltă percepțiile de formă, mărime,
culoare, greu tate; își formează capac itatea de observare. Fiind nevoit să
construiască o casă, copiii își elaborează mai întâi, pe plan mintal, imaginea
casei și abia apoi trec la executarea ei, dezvoltându -și astfel reprezentările, în joc
copiii născocesc, modifică realitatea, ca urmare își vor dezvolta capa citatea de
inventivitate, încercând să țină minte regulile unui joc, copiii își amplifică
posibilitățile memoriei; conformându -se acțiunii regulilor jocului, respectându –
le – ei se dezvoltă sub raportul activității volun tare, își formeaz ă însușirile
voinței: răbdarea, perseverența, stăpânirea de' sine etc. Tot în joc sunt modelate
însușirile și trăsăturile de persona litate: respectul față de alții, responsabilitatea,
cinstea, curajul, corec titudinea sau, poate, opusul lor.
Jocu l – considera psihologul Ursula Șchiopu – stimulează creșterea
capacității de a trăi din plin, cu pasiune fiecare moment, organizând tensiunea
proprie acțiunilor cu finalitate realizată, având funcția de o mare și complexă
școală a vieții . Datorită tuturor acestor efecte produse, jocul a fost considerat ca
repre zentând tipul fundamental de activitate al copilului preșcolar.
Din multitudinea și varietatea încercărilor de a surprinde și descifra esența
acestui proces complex — jocul — pornind de la definiții care deter mină jocul
ca fenomen tranzitoriu, ca mijloc de exprimare și exteriorizare a trăirilor, ca
formă de conduită (U. Șchiopu), drept proces și cale de mo delare (J. Chateau),
activitate în care se prefigurează diferite genuri de acti vități (după alte opinii),
ne oprim asupra definirii jocului dată de A. N. Leontiev după care: “ jocul este o
activitate de tip fundamental cu rol hotărâtor în evoluția copilului, constând în
reflectarea și reproducerea vieții reale într -o modalitate proprie co pilului,
rezultat al interferenței dintre factorii biopsihosociali” și de Huizinga după care
“Jocul este o acțiune sau o activitate voluntară, executată în anumite limite fixe
de timp și de loc, urmând o regulă liber consimțită, dar absolute imperioasă,
având un scopîn sine, însoțită de un sentiment de tensiune și de veselie șe de
conștiința de a fi altfel decât în viața obișnuită”.4
Jocul este transpunerea pe plan imaginar a vieții reale pe baza
transfigurării realității, prelucrării aspirațiilo r, tendințelor, dorințelor copilului.
Jocul este o activitate cu caracter dominant la această vârstă, fapt demonstrat de
modul in care polarizează celelalte activități din viața copilului, după durata și
ponderea sa, după eficiență, în sensul că jocul este activitatea care conduce la
cele mai importante modificări în psihicul copilului. Valoarea formativă a
jocului se poate aprecia mai bine în funcție de planul dezvoltării. Prin toate
jocurile, dar mai ales prin cele de mișcare, se oferă posibilități multip le de
dezvoltare armonioasă a organismului.
Pentru acest motiv, jocul determină o stare de veselie, realizând bună
dispo ziție. Jocurile de mișcare în mod special realizează multe dintre sarcinile
specifice educației fizice. Prin joc, dezvoltar ea intelectuală este puternic
influențată în sensul dobândirii de informații pe de o parte, și a diversificării
acțiunilor mintale, pe de altă parte.
Jocul favorizează dezvoltarea aptitudinilor imaginative, a capacităților de
creare a unor sistem e de imagini generalizate despre obiecte și fenomene,
4 Huizinga Johan, „ Homo ludens ”, Paris, 1951, p. 57 -58
posibilitatea de a opera mintal cu reprezentări după modelul acțiunilor con crete
cu obiectele în timpul jocului.
Pătrunderea copilului în universul raporturilor de conviețuire a oamenilor
(care le oferă profilul moral al unui anumit mod de viață) se realizează tot prin
intermediul jocului. Aici, copilul capătă simțul răspunderii pentru respec tarea
unor reguli, i se formează însușiri morale cum ar fi: curajul, solidarita tea,
solicitudinea, s piritul de colectiv, și hotărârea. Jocul este prilejul reali zării
educației estetice a preșcolarului, care se inițiază în tainele frumosului și învață
să-l creeze.
Teorii despre joc
Pentru elaborarea unor teorii științifice despre jo c o însemnată contribuție
au adus vederile unor mari pedagogi.
„Numeroase teorii despre joc elaborate pe parcursul timpului, unele
contradictorii, iar altele completându -se reciproc, vin să răspundă la o seamă
de întrebări din cele mai complexe și dificile :
Pentru ce simte copilul o nevoie atât de imperioasă de a se juca? Ce fel de
funcții formative îndeplinește jocul în dezvoltarea psihică a copilului?
Constituie jocul o formă predominantă sau num5ai conducătoare de activitate a
copilului preșcolar? Care sunt și cum se explică particularitățile caracteristice
ale jocurilor de vârstă preșcolară?” 6
Acestea sunt câteva întrebări la care pedagogii și psihologii pe baza datelor
observației și ale cercetărilor experimentale au dat răsp unsuri diferite.
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului,
constituie o formă de manifestare întâlnită la copiii tuturor popoarelor, din cele
mai vechi timpuri este tovarășul de nedespărțit al copilăriei și constitui e una
dintre formele cele mai importante de activitate a preșcolarului. Preșcolarul este
o ființă deosebit de activă, un copil sănătos, cu organismul în creștere, nu poate
să nu se joace, al opri să facă acest lucru înseamnă a -i frâna dezvoltarea fizică și
psihică.
„Jocul deține un rol atât de însemnat în viața copilului pentru că -i satisface
dorința firească de manifestare și independență. Realitatea care -l înconjoară
este mult prea complexă. Cum să o cunoască, să se orienteze în mediul
înconjurăto r ? Jocul este tocmai una dintre activitățile prin care copilul învață
să cunoască lumea reală, acționând asupra obiectelor din jur, își satisface
nevoia de mișcare și înțelegere, dobândește încredere în propriile puteri.
Îmbrăcând forma jocului, această a ctivitate este tot atât de necesară dezvoltării
fizice și psihice a copilului ca și lumina soarelui, de aceea unii pedagogii afirmă
că jocul este o activitate de pre -învățare.” 7
Aristotel arată că până la al cincilea an de viață, copilul nu trebui e supus
învățării și nici unei munci aspre, pentru că prin acestea să nu dăuneze creșterii,
ci trebuie să i se asigure atâta mișcare cât îi este necesară. Această mișcare
trebuie stimulată atât prin diverse ocupații cât mai ales prin joc. Astfel, se
contur ează pentru prima oară ideea folosirii jocului ca mijloc de educare.
6 Florica Andreescu – „Pedagogie preșcolară ” – E.D.P. , București , 1972, p.79
7 Florica Andreescu – „Pedagogie preșcolară ” – E.D.P. , București , 1972, p.78
Fröbel afirmă că jocurile sunt forma dominantă a activității la vârsta
preșcolară și de aceea ele sunt cea mai bună metodă de influențare asupra
copiilor.
„Nu trebuie să privim jocul ca ceva neserios, ci ca o activitate care are o
adânca semnificație. Jocurile copiilor sunt mugurii întregii vieți a omului, căci
acestea dezvoltându -se, prin ele dezvăluie și însușirile cele mai ascunse ale
ființei sale. Întreaga viață a omului își are izvorul în această epocă a existenței
și dacă această viață este senină sau tristă, liniștită sau zbuciumată, rodnică sau
zadarnică, acesta depinde de îngrijirile mai mult sau mai puțin înțelepte, date la
începutul vieții.89
Fröbe l aduce ideea prețioasă că educatorul poate influența în mod direct
copilul prin jocuri special organizate de el, supravegheate și dirijate în funcție de
directe obiective educative urmărite. Referindu -se la joc consideră că nu orice
fel de joc poate rezol va problemele educative complexe ale vârstei, ci numai
jocurile metodice, coordonate, care urmează progresiv și regulat diferite
posibilități de dezvoltare, care se arată la copil pe măsură ce el crește.
Beatrice Tudor Bart în lucrarea sa demons trează posibilitățile uriașe ale
jocului ca metodă educativă, folosind expresia „învățătura prin joc ”. De fapt,
întreaga copilărie mică până la intrarea în școală realizează un astfel proces de
instruire în care modalitatea de bază o constituie jocul.
A.P. Usova se referă la joc ca o formă de organizare a întregii vieți și
activități a copilului în grădiniță. Prin aceasta înțelegem valorificarea jocului atât
ca pondere în educație cât și ca durată efectivă a procesului pedagogic.
Autoarea menționează că în acest context jocul constituie un principiu de
educație, nu numai un mijloc oarecare. El reprezintă o cale către socializarea
copilul ui. În acest mod acțiunea lui educativă se va răsfrânge asupra copilului ca
membru al societății de copii, asupra colectivului de copii.
8 Ursula Șchiopu – „Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor ” – E.D.P. București 1970, p.49
Comenski a arătat de asemenea în „Informatorul școlii materne”
necesitatea jocului în viața copilului ca mijloc de dezvoltare fizică și psihică:
„Cu cât copilul lucrează, aleargă și trudește mai mult, cu atât doarme, crește și
digeră mai bine, cu atât se face mai sprinten la corp și minte; numai dacă
băgăm de seamă să nu i se întâmple ceva rău. De aceea trebuie să li se pună la
îndemână locuri anumite și sigure pentru alergări și exerciții, să li se arate cum
se pot juca fără pericol.”
E. Claparède interesat de jocurile copiilor a atras atenția asupra faptului
că ele reproduc ceea ce impresionează copilul, fapt ce determină asimilarea
realității, încorporarea ei ca act de trăire, fapt ce va constitui treptat un vast bagaj
de posibilități și disponibilități de a reacționa. De asemenea, Claparède se referă
la universalul joc cu păpușile și susține că în acest joc nu se exercită la copii
instinctul matern, ci o infinitate de stări afective, de disponibilități nuanțate
subtil și de trăiri necesare în procesul adaptării; jocul realizează un ce pre –
exercițiu mai mult mental, psihologic.
K. Lange a considerat că jocul este o activitate de proiectare și
concomitent de compensare mai ales a acelor funcții, care sunt comandate de
cerințele directe ale vieții și trebuințelor implicate în viața curentă sau a acelora
pe care viața le sol icită în măsură inegală, latent, implicit, ca atare jocul servește
subtile aspecte ale adaptării la mediu.
Lazarus subliniază faptul că „ jocul constituie tipul fundamental de
activitate, adică forma de activitate ce susține în cea mai mare măsu ră
dezvoltarea psihică prin antrenarea psihomotorie, senzorială, intelectuală și
afectivă, la o tensiune cu totul specifică, ce prezintă pentru procesul creșterii și
dezvoltării psihice o importanță tot atât de mare ca și activitatea de instruire
din anii de școală.”
Herbert Spencer arată că adese ori copiii se joacă chiar și atunci când
sunt obosiți, flămânzi sau chiar bolnavi ori în covalescență. Surplusul de energie
nu poate explica varietatea mare a motivelor de joc specifice copiilor de dife rite
vârste și din diferite părți și regiuni ale lumii.
V.S. Vîgotski susține că în perioada preșcolară jocul alimentează foarte
mult tendința spre libertate, emancipare de tutela strânsă a adultului. El are
funcții formative care sunt în princip iu educative. Totuși influența condițiilor
generale de tutelă și de muncă, structura condițiilor de contact, sensibilitatea față
de acestea vor determina valoarea educativă a jocului. Jocul apare ca o activitate
complexă a copiilor în care ei reflectă și r eproduc lumea și societatea,
asimilându -le și prin aceasta adaptându -se la dimensiunile lor multiple.
John Locke arată că nici munca, nici învățătura nu trebuie să le fie impuse
copiilor ca o ocupație obligatorie, ci trebuie să li se asigure vari etatea
și libertatea care caracterizează jocul. O propunere ieșită din comun în acest sens
este făcută pentru cazul în care copiii s -au dezgustat de învățătură.
„Vindecarea nu mai poate să vină decât p e cale opusă. Și deoarece va fi
prea târziu pentru a face din carte o distracție, va trebuii să procedați în sens
invers : observați bine ce joc îi place mai mult și spuneți -i să se țină numai de
jocul acesta mai multe ore în fiecare zi, nu ca să -l pedepsi ți să se joace, ci ca și
cum ar fi o ocupație serioasă ce i s -a impus.
Aceasta îl va face în câteva zile să se plictisească chiar și de jocul lui
preferat, într -o așa măsură încât va prefera cartea sau orice altceva când
acesta îl va scăpa de obl igația de a se juca. Aceasta este o metodă mai bună
decât să mărească dorința, sau decât oricare pedeapsă ce s -a întrebuințat
pentru a -l lecui pe copil de pasiunea jocului. ”10
K. Gross tratează jocul din punct de vedere strict biologic, consideră că
acesta ar fi un exercițiu pregătitor pentru viața profesională de mai târziu a
10 Ursula Șchiopu – „Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor ” – E.D.P. București
1970, p.106
adultului în sensul că ar fi un mijloc de exersare a „predispozițiilor” instructive,
în scopul maturizării lor.
„În realitate, jocurile copiilor se deosebesc calitati v de jocurile animalelor,
generate de factori de natură biologică(instinctele). În istoria dezvoltării umane
instinctele se transformă sub influența condițiilor sociale. De aceea, în timp ce
la animale jocul rămâne un fenomen pur biologic, la om el devine un fenomen
de esență socială .” 11
A.S. Makarenko a atribuit jocului o importanță considerabilă în viața
copilului.Prin joc se realizează educația viitorului om de acțiune. Așa cum se
comportă copilul în joc, tot așa se va comporta și în muncă în perioada
maturității. De asemenea, stabilește asemănările dintre joc și muncă care constau
în următoarele trei elemente comune :
„a).atât în joc cât și în muncă avem de -a face cu un efort fizic și
intelectual. Fără acest efort, jocul devine pasi v, nu poate mobiliza forțele fizice
și psihice ale copilului. În mod similar, nici munca nu dă randament dacă este
lipsită de efort fizic și intelectual.
b).a doua trăsătură comună constă în coloritul emotiv pozitiv propriu
unui joc reușit, la fe l ca și la muncii, care duce la rezultatul prevăzut. Jocul și
munca produce în egală măsură plăcere, s -ar putea spune că plăcerea în joc,
pasiunea copilului pentru joc sunt elemente intrinsece ale jocului, la fel ca și
plăcerea pe care o simte omul în desf ășurarea muncii productive.
c). a treia trăsătură comună o formează simțul de răspundere, care apare
atât în joc, cât și în muncă. În joc, simțul de răspundere se manifestă prin grija
copilului față de jucării, prin respectarea cerințelor și a r egulilor jocului. Dar și
în muncă simțul de răspundere se manifestă în grija pentru bunul obștesc,
pentru gospodărirea lui rațională.”12
11 Florica Andreescu – „Pedagogia preșcolară ” – E.D.P. București 1972, p. 78
12 Idem, p.78
Munca este o formă de activitate prin care omul participă la producția
socială, creează valori materiale și cu lturale. Jocul, dimpotrivă, nu vizează
producerea unor asemenea bunuri, cu toate acestea, jocul îl deprinde pe copil cu
eforturile fizice și intelectuale și în felul acesta îl pregătește pentru munca de
mai târziu.
Într-un joc bine organizat, ele mentele de joc se întrepătrund cu cele de
muncă. Prin joc copiii se obișnuiesc să depună eforturi fizice și intelectuale, să
învingă obstacolele și greutățile ivite în cale și în felul acesta se pregătesc pentru
munca de mai târziu.
Jocurile copii lor trebuie să fie astfel organizate și îndrumate de către
adulți, încât să constituie nu numai o treaptă premergătoare, dar și o formă de
activitate care să -l apropie pe copil de adevărata muncă.
K.D. Ușinski arată că: „ Jocul e joc tocmai pentru că în el copilul e de sine
stătător; de aceea orice amestec al adultului în joc îi răpește forța reală de
dezvoltare. Adulții nu pot avea decât o singură influență asupra jocului, fără să
distingă caracterul lui de joc, și anume furnizarea materialului pe ntru
construcții de care copilul se va ocupa însă independent”.
Bühler arată că : „ Jocul constituie o activitate care produce plăcere
copilului, dar nu numai plăcere. În timpul jocului, copiii adesea depun eforturi,
încearcă sentimentul dezamăgiri i, al insuccesului, cu toate aceste stări emotiv
negative, ei nu renunță la joc.
Pe de altă parte, plăcerea resimțită de copil este adesea rezultatul final al
eforturilor pe care el le depune în desfășurarea jocului.”
A. Adler întărește ideea că : „Jocul constituie forma specifică de activitate
prin copilul se afirmă, cunoaște lumea, învață să se orienteze în ea și
dobândește încredere în puterile proprii. Prin joc copilul nu numai că nu se
îndepărtează de realitate, dimpotrivă, se apropie tot mai mult de ea.”
M. Montessori reduce întreaga dezvoltare intelectuală a copilului la
„exersarea organelor de simț”, această exersare este însă organizată de așa
natură, încăt prin materialul didactic preconizat, copilul nu poate venii în contact
direct cu viața reală, cu lumea plantelor, cu cea a animalelor.
J.Piaget susține ideea că : „Însușirea și respectare regulilor are o
influență puternică în formarea judecății morale a copiilor, în evoluția lor
morală bazată pe constrângere la cea ba zată pe cooperare”.
M. Taiban afirmă că : „ Jocul reprezintă un mijloc de familiarizare a
copiilor cu viața înconjurătore, constituie un mijloc de valorificare, de aplicare
creatoare a cunoștințelor dobândite.” Asigură înțelegerea anumitor legături
interne, a semnificației activității umane, în care copilul se încadrează treptat,
nici un alt mijloc nu favorizează mai deplin integrarea copilului în viața
cotidiană, deoarece jocul este calea care reproduce viața reală sub forma ei cea
mai directă – acțiunea.
„Jocul este asemenea unui film retrospectiv, în care copilul își oglindește
propriile impresii și le derulează de această dată ca participant direct și nu
numai ca spectator. Or, nici o altă cale nu este mai propice înțelegerii vieții
decât participarea directă la fluxul ei .” 13
Problema educativă care se pune este aceea a dirijării și orientării
diverselor surse de inspirație ale jocurilor copiilor, în primul rând a surselor
indirecte ca literatura, plastica, teatrul, inclusiv t eatrul de păpuși.
Cu cât copii evoluează pe plan fizic și psihic, ponderea elementului de joc
scade. Procesul de instruire se realizează în acest nou context în cadrul lecțiilor.
Trecerea de la joc la lecție se face printr -o formă intermediară (l ecția sub formă
de joc sau jocul didactic).
Jocul didactic este un valoros mijloc de instruire și educare, el poate fi
însă și o metodă eficientă în procesul instructiv -educativ, de asemenea poate fi
utilizat ca procedeu însoțind alte metode educ ative și în sfârșit poate să
constituire o formă de organizare a activității și vieții copiilor.
13 M.Taiban – „Probleme psihologice ale jocurilor și distracțiilor ” – E.D.P. București 1970;
Ursula Șchiopu susține ideea că : „ Jocul apare ca o activitate
fundamentală formativă și dominantă în copilărie, iar munca are aceleași
caracteristi ci, din ce în ce mai pregnante, pe măsură ce se depășește copilăria,
este un fel de anticameră vastă și bogat ornată a muncii.
Așadar jocul trebuie privit drept activitate care formează, modelează
inteligența, dar pe de altă parte permite să se surprindă numeroase din
caracteristicile ei .”1415
De asemenea, jocul prilejuiește o refacere energetică, o relaxare, o odihnă
activă evidentă, pe când munca se realizează printr -un important consum de
energie care trebuie refăcut.
Jocul copiilor poate constitui un teren important de descifrare a
capacităților psihologice, inclusiv a celor intelectuale și a trăsăturilor de
personalitate, a aspectelor mai importante ale sociabilității copilului. Ele pot
surprinde prin modul în care se joac ă.
„Jocul – consideră Ursula Șchiopu – stimulează creșterea capacității de a
trăi din plin, cu pasiune, fiecare moment, organizând tensiunea proprie
acțiunilor cu finalitate, având funcția de o mare și complexă școală a vieții.”
14 Șchiopu Ursula, coordonator, „ Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor” ,
E.D.P., București, 1970 , p.57
Capitolul II
Jocul didactic
-definiție, caracteristici,clasificare –
Jocul este principala formă de activitate în grădinița de copii. Pentru un
copil sănătos, nimic nu este mai impropriu decât starea de apatie și nemișcare.
Jocul este tot atât neces ar dezvoltării multilaterale a copilului ca și lumina
soarelui. „ Se poate spune că jocurile copiilor sunt o formă de activitate în care
se reflectă în mod specific unele relații între oameni și, mai ales, relații de
muncă. Jocul copilului trebuie îndrumat de către adult, fără ca spontaneitatea
copilului să fie stingherită. Pentru copil, jocul este distracție, este învățătură,
este muncă, mijloc prin care se educă, mijloc eficient de cunoaștere a lumii
înconjurătoare și de educare a limbajului.”16
Elementul de joc este încorporat pentru a se asigura captarea interesului
copiilor, participarea vie și mobilizarea resurselor lor psihice în rezolvarea
problemelor implicate, dincolo de eforturile cerute și de riscul eșecului. Jocul
favorizează angajarea afectiv -atitudinală a copilului, întrecerea cu sine, dorința
de autodepășire, care devin acute în contextul întrecerii cu ceilalți.
Termenul „ didactic ” (asociat celui de joc) indică latura instructivă, care
devine, în mod necondiționat, parte integrantă și se concretizează, la nivelul
fiecărui joc didactic, printr -un anumit volum de cunoștințe, de acțiuni obiectuale
și mintale pe care le solicită.
Jocul didactic are acea particularitate esențială de a îmbina armonios
partea instru ctivă și exercițiul cu patrea distractivă.” Copilul, prin joc, într -un
16 Dum itru Gherghina, “ Didactica activităților instructive -educative pentru învățământul
preprimar ”, Ed. Didactica Nova, Craiova, 2005. p.47
mod plăcut și distractiv, învață”17. Îmbinarea elementului instructiv cu cel
distractiv conduce la apariția unor stări emotive complexe, care stimulează și
exersează procesele de dezvolt are psihică.
Acțiunea de joc și cea instructivă sunt corelate după o formulă originală:
învățarea prin intermediul jocului, pe căi specifice lui. De aceea prin jocul
didactic nu trebuie să înțelegem simpla alăturare a unor acțiuni ludice cu a cțiuni
instructive, sau desfășurarea lor prin alternare, ci o formă de joc închegată,
unitară, în care aceste elemente sunt structurate organic, motivele jocului
conducând la rezolvarea sarcinilor didactice, pe baza unor reguli determinate
riguros.
Jocul didactic este conform Dicționarului de pedagogie un „ tip de joc
prin care educatorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele predate
copiilor,le îmbogățește sfera de cunoștințe. Conținutul, sarcina didactică
(problema intelectuală), re gulile și acțiunile de joc (ghicire, surpriză, mișcare,
etc.) conferă jocului didactic un caracter specific, înlesnind rezolvarea
problemelor puse copiilor”.18
Quintilianus, în opera sa „ Povețe pentru oratori ”, expune un șir de idei
despre joc urile pentru copii:
„ Vă sfătui, mai mult ca orice, să vă feriți de faptul ca nu cumva să
urască copiii învățătura, pe care ei încă nu au avut timp să o placă. Învățătura
trebuie să fie pentru ei o distracție. În timpul jocului se cunoaște cel mai bine
caracterul copilului, înclinațiile sale.”
Jocul didactic ocupă un loc deosebit de important în dezvoltarea vorbirii
copiilor preșcolari, deoarece forma de joc antrenează copilul în stimularea și
exersarea vorbirii în direcția prop usă în cadrul fiecărui joc, fără ca el să
conștientizeze acest efort. Eficiența jocurilor didactice față de celelalte activități
17 Monica Lespezeanu, Tradițional și modern în învățământul preșcolar , ed.Omfal Esential,
București, 2007, p.107
18 Dicți onarul de pedagogie , EDP, București, 1979, p. 241
frontal dirijate constă în faptul că la desfășurarea lor participă toți copiii din
grupă, depunând același efort de gândire și de exprimare.
„Jocul didactic constituie un important mijloc de educarea a limbajului
copiilor în vederea școlarizării.”19
„Prin intermediul lui se fixează, precizează și activizează vocabularul
copiilor, se contribuie la îmbunătățiea p ronunției , la formarea unor noțiuni, la
însușirea unor construcții gramaticale necesare formării deprinderii de citire și
scriere în clasa I”. 20
Pornindu -se de la cunoașterea dezvoltării psiho -fizice a copilului
preșcolar, în special a limbaj ului acestuia, de la cunoașterea cerințelor
învățământului primar și a posibilităților de adaptare a fiecăreia dintre aceste
cerințe, se poate conferi experiență sporită jocului didactic de dezvoltarea
limbajului și exersare a vorbirii, dacă se folosesc me tode activ -participative, iar
obiectivele dezvoltării limbajului și comunicării orale se realizează la un nivel
optim prin variante de jocuri didactice concepute sau adaptate scopului urmărit.
Deseori, educatoarea își propune să îmbogățească co nținutul unor jocuri
didactice de dezvoltarea limbajului și a comunicării orale descrise în literatura
de specialitate și să creeze unele variante noi, menite să contribuie la
optimizarea sarcinilor și obiectivelor programei, la valorificarea potențelor
intelectuale ale copiilor, în special la grupa mare și grupa pregătitoare.
Cum activitatea preșcolară se bazează în totalitate pe joc, numai îmbinând
rațional instruirea și jocul putem influența acumularea de noi cunoștințe și
modul de manifestare a copiilor în viața de zi cu zi. Jocul contribuie și la
dezvoltarea proceselor psihice, fiind un antrenament eficient al atenției
voluntare, gândirii logice, antrenării voinței, exersării limbajului.
19 Dumitru Gherghina, “ Didactica activităților instructive -educative pentru învățământul
preprimar ”, Ed. Dida ctica Nova, Craiova, 2005, p 47
20idem , p 47
Jocul didactic este o specie de joc care îmbină armonios elementul
instructiv și educativ cu elementul distractiv; este un tip de joc prin care
educatorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele predate copiilor, le
îmbogățește sfera de cunoștințe .
Fiecare joc didactic trebuie să instruiască pe copii, să le consolideze și să
le precizeze cunoștințele despre lumea înconjurătoare, să îmbine armonios
elementul instructiv și exercițiul cu elementul distractiv. Învățând prin joc,
copilul trebuie să se joace, adică să se distreze în ace lași timp.
„Îmbinarea în jocul didactic a elementului distractiv cu cel instructiv duce
la apariția unor stări emotive complexe, care stimulează și intensifică procesele
de reflectare directă și mijlocită a realității și de fixare a cunoștințelor .”2122
Jocul didactic rămâne joc numai dacă conține elemente de așteptare, de
surpriză, de întrecere, de comunicare reciprocă între copii. Valoarea practică a
jocului didactic constă în faptul că în procesul desfășurării lui copilul are
posibilitate a să-și aplice cunoștințele, să -și exerseze priceperile și deprinderile ce
s-au format în cadrul diferitelor activități.
O caracteristică esențială a jocului didactic constă în crearea unor condiții
favorabile pentru aplicarea multilaterală a cuno ștințelor și pentru exersarea
priceperilor și deprinderilor sub forma unor activități plăcute și atractive.
Jocul didactic nu trebuie să fie un simplu exercițiu, chiar dacă exercițiul
apare ca element constructiv, trebuie să rămână totuși joc, act ivitatea pe care o
desfășoară copilul trebuie să trezească dorința vie de a se juca.
Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constructive prin care se
deosebește de celelalte jocuri și forme ale activităților comune :
a. conținutul;
21 Elvira Chircev – „Pedagogia preșcolară ” – E.D.P ., București, 1972 ,p. 49
b. sarcina didactică;
c. regulile jocului;
d. acțiunea de joc.23
Conținutul jocului îl formează cunoștințele pe care copiii și le -au însușit
anterior în cadrul activităților. Acestea se referă, de exemplu,la plante, fructe,
legume, animale, anotimpuri etc. Deci conținutul jocului didactic îl constituie
cunoștințele care arată despre ce anume este vorba în jocul respectiv. Preșcolarii
își însușesc aceste cunoștințe fie prin activitățile comune fie prin experiența
nemijlocită de viață.
Sarcina di dactică apare sub forma unei probleme de gândire, de
recunoaștere, denumire, descriere, reconstituire, comparație, gândire, etc.
Jocul didactic are o serie de caracteristici care -l diferențiază de celelalte
jocuri și activități comune din grădini ță:
• Scopul didactic reprezintă o finalitate educativă și se formulează prin
raportare la obiectivele specifice. Formularea scopului jocului trebuie să
fie clară și precisă, asigurând buna organizare și desfășurare a activității.
• Sarcina didactică este fo rmulată în funcție de conținutul jocului și
reprezintă elementul de instruire prin care se exersează operațiile gândirii
(recunoaștere, descriere, reconstituire, comparație) . „Sarcina didactică
este problema intelectuală centrală pe acre copiii trebuie s ă o rezolve.”24
Sarcina didactică se obiectivează pentru copii sub forma unor probleme pe
care ei le vor rezolva în mod independent sau în echipă, prin cooperare.
Problemele trebuie să fie accesibile copiilor și în acelașe timp să le
solicite eforturi și i nvestigații noi, să le deștepte și să le mențină viu
interesul. Chiar atunci când este vorba de repetarea sau verificarea unor
24 Florica Mitu, Ștefania Antonovici, „ Metodica activităților de educare a limbajului în
învățământul preșcolar” , Ediția a II -a, Ed. Humanitas Educațional, 2005,p. 18
cunostinte, ele nu vor fi preluate în joc, în forma și în limitele în care au
fost transmise anterior, ci întotdeauna dintr -un un ghi de vedere nou.
Sarcina didactică trebuie să fie concepută încât să reactiveze nu atât
memeoria reproductivă , cât mai ales gândirea ( operațiile ei, capacitatea
de asociere, flexibilitatea, fluiditatea ei, etc). Cu atât mai mult cu cât jocul
oferă pers pectiva manifestării angajate, depline a copiilor. Deci , sarcina
didactică apare sub forma unei probleme de gândire, de recunoaștere,
denumire, descriere, reconstituire, comparație, gândire, etc.
• Conținutul jocului reprezintă ansamblul cunoștințelor depr inderilor,
priceperilor care le achiziționează sau se consolidează; conținutul trebuie
prezentat într -o manieră accesibilă și plăcută copiilor. Jocurile didactice
pot avea același conținut ,dar ele dobândesc mereu alt caracter datorită
faptului că sarcinil e pe care le au de rezolvat copiii sunt diferite. Oricum,
la un conținut identic, educatoarea poate gândi sarcini diferențiate și chiar
individualizate. Gradul de complexitate al sarcinii jocului trebuie să fie
optim, astfel încât cerința jocului să motive ze și să susțină desfășurarea
acțiunii. Deci jocul apare în forme mereu noi, neprevăzute și de aceea,
interesante și atractive.
• Regulile jocului didactic reglementează conduita și acțiunile copiilor pe
tot parcursul jocului( ce este și ce nu este permis, s uccesiunea acțiunilor,
cum să se joace, reglementează distribuirea rolurilor, relațiile dintre copii,
stimulează sau inhibă manifestările comportamentale ale participanților la
joc, etc.) având un caracter prestabilit și obligatoriu pentru participanți.
„ Orice joc este un sistem de reguli. Acestea definesc ceea ce face
parte din joc, adică ceea ce este permis și ceea ce este interzis.”25
Determinarea acestor reguli are loc în funcție de structura particulară
a jocului didactic întrepri ns. În general, ele indică modul de participare a
25 Roger Caillois „ Eseuri despre imaginație” , Ed. Univers, București, 1975,p.242
copiilor în joc și de apreciere a rezultatelor lor. Deci, r egulile sunt menite
să arate copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă și
îndeplinesc în joc o importantă funcție reglatoare asu pra acțiunilor și
relațiilor reciproce dintre copii. Ele sunt condiționate de conținutul și
sarcinile didactice ale fiecărui joc; sunt numeroase și de natură diferită.
Prima categorie reglementează repartizarea rolurilor între copii, de pildă,
rolurile de "poștaș" și "cititor". Alte reguli arată copiilor cum să rezolve
problema intelectuală, criteriile după care se face comparația între două
animale, etc.
• Acțiunile de joc sunt mijloace prin care jocul devine o acțiune plăcută ,
distractivă, relaxantă. Ele a ntrenează copiii la o activitate intelectuală al
cărei efort nu este conștientizat, ele dinamizează participarea și
favorizează obținerea performanțelor. Acțiunile de joc sunt reprezentate
prin elemente specifice: descoperirea, ghicirea, așteptarea, întrec erea, etc.
Într-un joc didactic pot fi prezentate unul sau mai multe elemente ludice.
Numărul mai mare sau varietatea acestora nu conduc însă în mod neapărat
la reușită. Important este să se realizeze o bună convertire, modelare a lor
după sarcinile didact ice.
Să luăm spre exemplificare o acțiune de joc foarte simplă: aruncarea și
prinderea mingii. Ea poate fi corelată cu diferite sarcini didactice: determinarea
unor cuvinte cu sens contrar, completarea silabelor date pentru a forma un
cuvânt; co mpletarea unor propoziții eliptice de subiect sau predicat, etc.. Jocul
se desfășoară după următoarea regulă: educatoarea rostește un cuvânt ( o silabă,
o propoziție eliptică), apoi aruncă mingea unui copil; cel care a prins mingea
este obligat să dea răsp unsul corect , după care o înapoiază educatoarei. Întrun
joc didactic ea poate fi îmbinată cu sarcina alcătuirii unei propoziții variate în
legătură cu un obiect dat. De exemplu, copilul la care se oprește o jucărie
anumită este obligat să formulezeze o pr opoziție în legătură cu ea și apoi s -o
înmâneze vecinului său cu formula: „Spune altceva despre….” . Jocul se
continuă, regula principală cerând să nu se repete propozițiile construite înainte.
După epuizarea lor, intră în joc un alt obiect.
Prin aceeași mișcare de trecere a unui obiect (jeton) de la un copil la altul
se pot realiza și sarcinile didactice care prevăd descrierea unui obiect (imagine) ,
precizarea unor caracteristici ale obiectului, el fiind plasat în categoria căreia îi
aparțin e, așezarea unui obiect lângă altul cu care se potrivește , etc.. Regula
principală a jocului cere să fie solicitat la răspuns copilul în dreptul căruia se
oprește obiectul la cuvântul „ stop”.
Schemele de joc respective pot fi deci corelate cu diferite sarcini
didactice. Aceleași sarcini didactice pot fi integrate în variate scheme de joc ( în
care intervin și alte elemente ludice: întrecerea, ghicirea, surpriza, stimularea,
așteptarea sau îmbinări ale acestora).
Un joc didactic se poa te desfășura în mai multe variante, chiar în cadrul
aceleiași activități comune. Trecerea de la o variantă de joc la alta trebuia să fiae
înțeleasă ca o madalitate care permite gradarea cerințelor și adâncirea
investigației.
• Materialul didactic trebuie să fie adecvat conținutului jocului și vârstei
copiilor, poate conține jucării, jetoane, cartonașe, medalioane, fișe, etc..
Succesul jocului didactic este asigurat și de stabilirea prealabilă a grupelor
de joc , și a succesiunii acțiunilor de joc, dar și de organizarea spațiului de
activitate.
Sarcinile educatoarei în ceea ce privește conducerea jocului didactic se
continuă și pe parcursul derulării acestuia. Ele merg în sensul creării
atmosferei propice jocului în faza inițială și pe parcursul aces tuia, prin
observarea comportamentului copiilor și asigurarea respectării regulilor,
încurajarea manifestării entuziasmului, temperarea unor tendințe negative și
oferirea de feed -back pemanent.
Jocul didactic se încheie și cu un anumit rezultat, a rată gradul în care
copilul și -a format priceperea de a găsi răspunsul potrivit, de a face descrieri,
reconstituiri, comparații, de a da răspunsuri verbale prompte.
„Jocul contribuie intens la educarea generală a copilului, la angajarea lui
într-o comunicare multilaterală, amplifică reflectarea relațiilor sociale în
conștiința și personalitatea copilului, complică fondul de conduită potențială.
Prin joc, copilul își însușește numeroase cunoștințe cu privire la
varietatea conduitei umane, l a profesiuni și activități, stimulează creșterea
capacității de a trăi din plin, cu pasiune fiecare moment, având funcția de o
mare și complexă școală a vieții.” 26
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mișcare și de acțiune a
copilului, deschide în fața copilului universul variat al relațiilor interumane,
oferind prilejul de a pătrunde în intimitatea acestora și dezvoltând dorința
copilului de a se comporta ca adulții.
„Jocul copilului – spunea Emile Planchard – nu este numai o oglindă
fidelă a personalității sale în formare, ci poate fi utilizat și ca auxiliar educativ
și chiar să servească drept bază a metodelor de predare în școlile
preelementare și elementare .” 27
Jocul, în ansamblu, este bun prilej de pregătire psih ologică a copiilor,
necesară integrării lor la viața socială complexă. Exercițiul îl va ajuta pe copil să
se adapteze nu numai la lumea jocului, ci și la cea obișnuită, reală, cu care se va
confrunta într -un fel sau altul, toată viața. Adaptarea copilului la viața reală, cum
ar fi, de exemplu, la activitatea de învățare sistematică, este mult favorizată de o
particularitate a activității sub forma jocului, aceea de a înlesni libera
manifestare a opțiunilor. El este liber să imprime activității orice conținu t, fie să
contemple, să examineze sau să mânuiască diferite obiecte care se găsesc în
preajma sa, fie să rezolve ceva cu semnificație socială mai deosebită, cum ar fi
26 M. Taiban – „Metodica jocului și a altor activități cu copiii preșcolari” – E.D.P. București
1980
27 Emile Planchard – „Introducere în pedagogie” – E.D.P. București 1970.
aceea de a reda în joc diferitele aspecte ale vieții cotidiene. Jocul ca formă de
activit ate instructiv -educativă dă posibilitatea copiilor de a avea preocupări
variate sub aspectul conținutului.
Este un mod firesc de a -l introduce în viața socială complexă, de a-l face să
priceapă ceea ce a fost mai greu de înțeles în contactul cu re alitatea.
„Varietatea de preocupări îl va ajuta pe copil să treacă pe neobservate la
activitatea ocupațională cu scop real și relativ constant în care accentele se pot
deplasa când spre aspectele învățării, când spre cele ale muncii autentice .”2829
„Prin jocul didactic nu trebuie să înțelegem simpla alăturare a unor
acțiuni ludice cu acțiuni instructive, sau desfășurarea lor prin alternare, ci o
formă de joc închegată, unitară în care aceste elemente sunt structurate
organic, motivele jocul ui conducând la rezolvarea sarcinilor didactice, pe baza
unor reguli .”30
Fiecare joc didactic se constituie după cerințele instructiv -formative
curente: însușirea unor cunoștințe noi, întregirea lor, consolidarea, verificarea
celor anterioare într -un context nou.
În raport cu conținutul ales, se concretizează, pentru fiecare joc în parte,
sarcina didactică : de exemplu, cl asificarea imaginilor după unul sau mai multe
criterii, date ( caracterul pozitiv sau negativ al unor personaje din povestiri etc.),
sau indicarea persoanelor care mânuiesc în mod obișnuit un anumit obiect
(ciocan, foarfecă, clește, mistrie, calapod etc.) ori asocierea la un cuvânt dat a
unui număr cât mai mare de cuvinte potrivite (la cuvântul copil să asocieze :
bun, frumos, harnic, cuminte deștept, mic, ș.a.).
28 H. Barbu – Revista de pedagogie „Copilul preșcolar și dezv oltarea vorbirii ” – E.D.P.
București 1980 ;p. 96
28 Ursula Schiopu – „Psihologia copilului ” – E.D.P. București 1967 , p. 103
Sarcina didactică se obiectivează pentru copii sub forma unor probleme pe
care ei le vor rezolva în mod independent sau în echipe, prin cooperare.
Problemele trebuie să fie accesibile copiilor și în același timp să le solicite
eforturi și investigații noi, să le deștepte și să le mențină viu interesul.
De asemenea, sarcinile dida ctice trebuie să fie astfel concepute încât să
reactiveze nu atât memoria reproductivă, cât mai ales gândirea (operațiile ei,
capacitatea de asociere, flexibilitatea, fluiditatea ei).
Regulile jocului didactic reglementează conduita și acțiunile copiilor
având un caracter obligatoriu pentru participanți. Ele indică modul de participare
a copiilor în joc și de apreciere a rezultatelor lor.
Jocul didactic are valențe formative pronunțate. El deschide copiilor
perspective însemnate de învăța re prin mobilizarea eforturilor proprii în căutarea
și descoperirea unor rezolvări de situații.
Problemele în rezolvarea cărora se angajează (descrieri, reconstituiri,
clasificări după anumite criterii, asocieri și disocieri felurite), îl solicit ă să caute
și să descopere progresiv legături noi între obiecte, între însușirile acestora, între
acțiuni, între idei.
Prin jocul didactic se realizează o bună parte din sarcinile instructiv –
educative din grădiniță, el având un rol foarte impor tant în dezvoltarea psihică a
copiilor. În acest sens , obiectivele urmărite vor fi :
• Exersarea și activizarea vocabularului copiilor,
• Exersarea exprimării corecte , a pronunției însușirea unor construcții
gramaticale,
• Formarea percepțiilor corecte despre obiecte și fenomene,
• Exersarea memoriei și atenției voluntare,
• Dezvoltarea gândirii preșcolarilor prin exersarea prin intermediul jocului a
operațiilor intelectuale,
• Exersarea imaginației creatoare prin diverse elementele de joc,
• Educarea spiritului de observație,
• Educarea unor trăsături ca : stăpânirea de sine, autocontrolul, spiritul de
independență, perseverența,etc,
• Dezvoltarea spiritului colectiv prin întreținerea unor relații interpersonale
corecte între copii, prin colaborare, cooperare și ajutor reciproc.
„ Jocul antrenează o gamă largă de stimuli. Caracterul formativ al jocului
constă în:
• Exersarea și perfecționarea senzațiilor și al percepțiilor,
• Antrenarea memoriei,
• Exersarea imaginației și a atenției,
• Dezvoltarea gândirii,
• Exersarea li mbajului.” 31
Jocul didactic are și o valoare educativă :
• Influențează comportamentul ă comportamentul copiilor, mai ales prin
intermediul regulilor, aceștia învață conduita civilizată,
• Se realizează socializarea relațiilor.
De asemen ea, jocul didactic impune rezolvarea corectă a sarcinilor,
putere de stăpânire, spirit disciplinat, respectarea celorlalți, cooperare.
Clasificarea jocurilor didactice de educarea limbajului
Având în vedere cerințele Programei instructiv -educative din grădiniță
și ale programei pentru clasa I , ținându -se seama de greșelile tipice constatate la
preșcolari, se poate realiza o clasificare a jocurilor didactice de educarea
limbajului după cum urmează :
• „Jocuri didactice pentru dezvoltarea latur ii fonetice a limbajului,
• Jocuri didactice pentru formarea deprinderii de exprimare corectă
din punct de vedere gramatical,
31 Florica Mitu, Ștefania Antonovici, „ Metodica activităților de educare a limbajului în
învățământul preșcolar” , Ediția a II -a, Ed. Hum anitas Educațional, 2005,p. 20
• Jocuri didactice pentru precizarea și activizarea vocabularului”. 32
Prin aceste jocuri didactice , copiii învață :
• Să exprime corect acordurile gramaticale,
• Să realizeze analize gramaticale și fonetice prin metoda fonetică,
analitico -sintetică, ( sunete, silabe, cuvinte, propoziții),
• Să pronunțe corect sunetele limbii române,
• Să construiască propoziții ( la grupa mică –simple, ca apoi la grupele mai
mari să formeze propoziții dezvoltate) cu sens logic, cu o exprimare
corectă, coerentă și fluentă,
• Să schimbe formele verbului după persoană, număr; să deosebească
timpurile verbului (prezent, trecut, viitor),
• Să folosească c orect substantivul la singular și la plural( formele articulate
și nearticulate ale substantivelor) ; acordarea în gen, număr și caz a
adjectivului cu substantivul,
• Să folosească în contexte diferite numeralele cardinale și ordinale
Programarea și îndru marea jocurilor didactice practicate
în afara activităților comune
Literatura de specialitate oferă un număr mare și variat de jocuri
didactice. Am putea aprecia că dispunem de un anumit fond de bază ( în
continuare creștere) , din care educat oarea poate selecta pe cele de care are
nevoie. Se pune un mare accent pe capacitatea ei creatoare, capacitate care
trebuie să reflecte, de altfel , nu numai în educație, ci și în toate domeniile de
activitate.
32 Dumitru Gherghina, “ Didactica activităților instructive -educative pentru învățământul
preprimar ”, Ed. Didactica Nova, Craiova, 2005. p.48,
Posibilitatea organizării acestor jocuri și dincolo de limitele activității cu
întreaga grupă de copii aduce cu sine și însemnate avantaje. Primul este acela al
antrenării mai active a fiecărui copil în parte prin inițierea unor jocuri didactice
cu grupuri mici de preșcolari și individual ( în condițiile activității comune,
solicitarea în egală măsură a tuturor copiilor și la potențialul lor real neputând fi
mereu bine acoperită).
Se creează, de asemenea, premise pentru tratarea diferențiată a copiilor
în raport de nivelele de maturizare atinse, ritmul propriu de învățare, interesele
manifestate, etc..
Cu alte cuvinte, devine posibilă o bună adecvare la cerințele concrete
ale grupei cu care se lucrează, așa cum ele se evidențiază în diferite perioade ale
unui an ș colar. În aceste condiții pot fi preluate o bună parte dintre jocurile
didactice desfășurate în activitățile comune și reorganizate cu colective mai mici
de copii, acordându -se un ajutor susținut celor cu o participare mai slabă în
activitate (care au avut dificultăți în rezolvarea problemelor, le -au rezolvat
parțial sau incorect). În mod progresiv se introduc însă și jocuri didactice noi, cu
rolul de a adânci și completa ansamblul de cunoștințe intelectuale și abilități ale
copiilor.
„Un loc sp ecial îl ocupă organizarea unor jocuri didactice în scopul
corectătii insuficiențelor de limbaj de natură fonetică, lexical -semantică și
gramaticală, sau pe latura structurării limbajului în propoziții și fraze – acestea
din urmă evidențiindu -se pe fondul u nei întârzieri importante în apariția și
dezvoltarea vorbirii. Întârzierile se pot reflecta întrun registru variat și pe alte
planuri ale activității psihice. Evident, prin jocurile didactice nu se pot rezolva
toate aceste probleme. Ele constituie însă, pr intre altele o cale recuperatorie
eficientă, datorită posibilității de a se modela după cerințe.”33
33 Maria Taiban, Elena Gheorghian, Metodica jocului și a altor activități cu copiii preșcolari , E.D.P;
București, 1978, p.84
Jocurile didactice trebuie să fie programate în mod curent, într -un bun
raport de echilibru cu restul activităților și jocurilor. Pentru aceasta este necesar
să se stabilească în prealabil ce jocuri didactice vor fi desfășurate în cursul unei
perioade de timp, care copii vor fi antrnați în aceste jocuri, după ce criterii se
reunesc, câte grupe de copii vor fi constituite, cum vor fi eșalonate în c ursul
acestei perioade, ce durată vor avea jocurile, ce materiale sunt necesare, etc..
Jocurile didactice( inclusiv cele de masă) pe care copiii ajung să le
desfășoare în mod independent, pot fi organizate zilnic, după libera preferință a
copiil or, dar ele reclamă, în cele mai multe cazuri, o îndrumare foarte susținută,
sau chiar conducerea lui directă de către educatoare. Prin urmare, educatoarea
trebuie să exercite un control direct asupra felului cum copiii rezolvă sarcinile
didactice și să in tervină cu îndrumările necesare, recurgând, ori de câte ori este
cazul, la un drum de întoarcere către un stadiu inferior – stadiul real în care se
află copilul în problema dată, și pe care trebuie să -l depășească spre a ajunge la
noile achiziții propuse.
„Jocurile didactice pe care educatoarea trebuie să le conducă direct,
cerând un control riguros al răspunsurilor copiilor și o îndrumare continuă,
sunt în primul rând cele de dezvoltarea vorbirii, privităsub aspectele ei
importante: fonetic,lexica l-semantic și gramatical.”34
Toate jocurile didactice prin care exersăm și perfecționăm vorbirea trebuie
să fie conduse direct de către educatoare. Ele se pot organiza în reprize scurte,
cu toți copiii, sau în grupuri mai mici sau individual. Cu î ntreaga grupă de copii
se pot desfășura, de exemplu jocurile didactice care includ onomatopee: vâjj,
bâzz, fâșș, fâll , etc. Astfel de jocuri, datorită caracterului lor distractiv, pot fi
inițiate în pauzele dintre două activități, la sfârșitul unor activit ăți comune, etc..
Rolul acestor jocuri este este foarte important, mai ales pentru copiii care nu
34 Maria Taiban, Elena Gheorghian, Metodica jocului și a altor activități cu copiii preșcolari , E.D.P;
București, 1978, p.86
pronunță corect toate sunetele limbii. Ei învață indirect să le distingă, să le
decupeze din cuvânt, să le semnaleze prezența și în alte structuri sonore.
„Pentru preșcolarii de 5 ani, jocurile didactice cu onomatopee pot
constitui și puncte de plecare în descoperirea ubor cuvinte care cuprind, la
începutul sau la sfârșitul lor, sunetul exersat. Pe această cale se face un pas
înainte în dezvoltarea au zului fonematic”.35
Corectarea vorbirii cu ajutorul oglinzii intră în sfera exercițiilor propriu –
zise de emitere corectă a sunetelor, care depășesc zona jocului didactic. În
limitele acestuia se pot include însă și alte sarcini didactice: consolid area unui
sunet dintr -u cuvânt indiferent de locul ocupat; diferențierea unor sunete
succeptibile de confuzii fonetice – c-g, v-f; exersarea pronunțării unor cuvinte cu
structuri sonore mai dificile; jocuri de cuvinte spuse repede și bine; trecerea unor
substantive de la plural și invers;propoziții eliptice de subiect, predicat, atribut;
jocuri de asociere a cuvintelor, etc..
Capitolul III
Desfășurarea metodică a jocului didactic
-condiție esențială în stimularea educării limbajului –
35 Idem, p.87
Jocul didactic, ca și celelalte activități din grădiniță, necesită o pregătire
temeinică și atentă în vederea asigurării reușitei sale depline, respectiv a
atingerii obiectivelor propuse, prin mobilizarea tuturor disponibilităților
copiiilor. Deci, eficiența procesului instructiv -ducativ depinde atât de stabilirea
adecvată a conținutului cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor cât și de
modalitățile prin care ajung să fie însușite de copii. Jocul se desfășoară în
grădiniță cu grupa întrea gă sau individual, în grupe mici, având rolul de
pregătire a unor activități și mai ales de consolidare și fixare a cunoștințelor și
deprinderilor.
Obiectivele jocului didactic sunt în interdependență cu obiectivele
celorlalte forme de activitat e din grădiniță, fiind o parte componentă a acestui
sistem de valori.
Dintre măsurile care se referă la pregătirea educatoarei amintim:
cunoașterea jocului sub toate aspectele, alegerea și planificarea lui corectă atât în
succesiunea activită ților, cât și din punct de vedere al planului de activitate
propriu -zis, procurarea sau confecționarea materialului didactic corespunzător,
raportarea acestuia la particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor,
întocmirea proiectului de activitate sau a unei schițe cu principalele obiective
urmărite, precum și cu strategia aleasă, asigurarea cerințelor pe care să li
îndeplinească mijloacele de învățământ , pregătirea grupului de copii.
Alegerea și planificarea jocului didactic impune selectarea jocului celui
mai potrivit în raport cu obiectivele instructiv -educative ale etapei și plasarea lui
în succesiunea activităților în funcție de scopul principal pe care educatoarea îl
urmărește , și anume:
• Transmiterea unor cunoștințe și în acest caz, fiind o activitate de predare,
se planifică la începutul grupului de activități cu conținut similar;
• Consolidare, precizarea sau completarea cunoștințelor deja transmise, caz
în care jocul se programează după activitățile în care au fost predate
cuno ștințele,
• Sistematizarea și verificarea cunoștințelor, și atunci jocul va fi introdus la
încheierea ciclului de activități cu temă asemănătoare.
Înțelegerea jocului didactic de către educatoare, pătrunderea mai ales a
relațiilor dintre elemente le sale structurale reprezintă doar câteva aspecte ale
unei cunoașteri profunde a ceea ce urmează să învețe copiii. Adaptarea ,
prelucrarea și regândirea jocului didactic prin prisma situației reale a grupei de
copii la care se plsnifică, necesită perspica citate, flexibilitate și mai ales spirit
inovator din partea educatoarei.
Pregătirea din timp a materialului este cerută imperios de faptul că, în
general, orice joc didactic presupune material variat și în concordanță cu unele
cerințe obliga torii- accesibilitate, simplitate, claritate din punct de vedere al
problemei didactice pe care o ilustrează , atractivitatea, valoarea artistică, etc..
Cunocând faptul că majoritatea jocurilor se sprijină pe anumite
cunoștințe însușite de copi i este important ca toți copiii să fie familiarizați cu
acestea. În același sens, asigurarea unei legături și continuități cu activitățile care
constituie rezerva de cunoștințe necesare jocului didactice este o cerință
semnificativă în pregătirea copiilor.
Desfășurarea eficientă a jocului didactic presupune respectarea unor
cerințe de ordin metodologic :
• Organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat în funcție de
particularitățile jocului ce urmează să se desfășoare, de materialul didactic
utilizat( demonstrativ și/ sau distributiv);
• Introducerea în joc constă în captarea atenției copiilor, crearea unei
atmosfere favorabile desfășurării jocului; la grupele mici pot fi folosite
procedee ca: elemente surpriză, ghicitori, poezii, perso naje din povești,
scurt dialog atractiv; la grupele mari jocul poate începe diorect printr -o
conversație cu rol motivațional sau prin anunțarea titlului și obiectivelor
jocului;
• Anunțarea titlului jocului și a scopului acestuia se face scurt și sugestiv;
• Materialul didactic folosit trebuie să corespundă temei jocului, să fie
accesibil copiilor, să fie clar, atractiv, vizual pentru toți copiii; el este pus
la dispoziția copiilor pentru a -i fi cunoscute caracteristicile și pentru a se
familiariza cu el; prin intermediul materialului demonstrativ se poate
realiza reactualizarea cunoștințelor înainte de începerea jocului;
materialul distributiv este așezat pe măsuțe în plicuri, coșulețe, etc. sau e
dat direct copiilor în cazul jetoanelor, medalioanelor, etc. ; momentul în
care copilul primește materialul este ales în funcție de joc, el putând fi
distribuit fie la începutul jocului, fie pe parcursul jocului.
• Familiarizarea copiilor cu jocul este o etapă hotărâtoare pentru
desfășurarea jocului: prin familiarizarea copiilor cu jocul se trezește
interesul pentru joc, se creează o atmosferă relaxantă, de bună dispoziție.
„Familiarizarea copiilor cu jocul are ca obiective:
1. trezirea interesului pentru joc, pentru tema jocului( crearea
motivației;
2. prezentarea și intuirea materialului didactic;
3. prezentarea și înțelegerea sarcinilor didactice și a regulilor
jocului, condiție de bază pentru buna desfășurare a jocului și
pentru realizarea obiectivelor operaționale. Trebuie asigurată
înțelegerea și realizrea acțiunilor de joc în succesiunea lor
firească. Introducerea unor sarcini didactice noi și a unor acțiuni
de joc menține interesul copiilor și îi face participanți activi.” 36
• Executarea jocului de probă;
• Desfășurarea propriu -zisă a jocului este momentul principal al activită ții;
36 Florica Mitu -„Metodica activităților de educarea limbajul ui în învățământul
preșcolar”, Ed. Humanitas Educațional, București, 2005, p.21
• Eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a 1 – 2 variante, după ce
toți copii au realizat sarcinile din jocul propriu -zis; astfel se pot introduce
elemente noi de joc, se poate complica jocul prin sarcini didactice mai
complexe, se pot prez enta materiale didactice suplimentare, se introduc
noi reguli de joc.
• În încheierea jocului didactic se fac aprecieri finale asupra desfășurării
jocului.
„Metodele de însușire a jocului diferă în funcție de grupa de vârstă,
de complexitatea jocului , de experiența de joc a copiilor, de sarcinile
jocului . Cea mai simplă modalitate de însușire a jocului de către copii,
frecvent folosită la grupa mică, este acțiunea; explicarea și demonstrarea
jocului se realizează prin desfășurarea efectivă a lui – calea inductivă.
Calea deductivă presupune explicarea prealabilă a jocului, sarcinile
didactice, regulile, acțiunile de joc urmate de aplicare. Explicația trebuie
să fie simplă, clară, succintă; demonstrația se poate face cu ajutorul unor
copii sau al grupei î ntregi. Uneori deducerea regulilor se realizează cu
ajutorul copiilor.” 37
Indiscutabil , jocul didactic este cel mai eficient mijloc pentru dezvoltarea
gândirii și vorbirii preșcolarilor. Eficiența lui sporită față de celelalte activități
constă în faptul că la desfășurarea lui participă toți opiii, depunând același efort
de gândire și exprimare.
Așadar, reușita jocului didactic depinde de buna lui organizare și de
conducerea metodică, potrivit principalelor lui momente( etape).
Organizarea jocului didactic cuprinde un complex de măsuri ce trebuie
luate înainte de începerea propriu -zisă a jocului și vizează atât pregătirea
cadrului de desfășurare a activității corespunzător temei și sarcinii didactice a
37 Florica Mitu -„Metodica activităților de educarea limbajului în învățământul preșcolar”,
Ed. Humanitas Educațional, București, 2005, p.21
jocului , cât și an trenarea copiilor în funcție de ambianța realizată în acest scop.
Dată fiind multitudinea de situații de joc pe care le implică un joc didactic,
dispunerea mobilierului poate să difere de la un joc la altul și, în consecință, ea
trebuie rezolvată cu inspir ație și creativitate. Este de asemenea, cunoscută
influența pe care o are în reușita deplină a jocului spațiul, modul de distribuire a
materialului, accesul lesnicios al copiilor la locurile principale ale cadrului de
joc( de exemplu adăpostul diferitelor animale, dulapul în care se află
îmbrăcămintea sau vasele păpușii, etc.). Sunt numeroase jocuri în care
vizibilitatea materialului privit de fiecare copil din orice parte a sălii de
grupăeste hotărâtoare pentru îndeplinirea sarcinilor.
Introducerea în activitate are rolul de a crea copiilor dispoziția necesară
pentru activitate, de a le suscita interesul pentru ea și de a -i familiariza cu teme
respectivă.
Desfășurarea propriu zisă a jocului are în vedere prezentarea și
familiarizarea cu jocul didactic și antrenarea copiilor la o participare cât mai vie
și eficientă. De fapt, jocul se însușește pe măsură ce este jucat.
„Educatoarea trebuie să urmărească:
1. gradul de îndeplinire a acțiunilor în succesiunea no rmală;
2. gradul de respectarea a regulilor;
3. rezolvarea rapidă și corectă a sarcinilor didactice;
4. activizarea tuturor copiilor după posibilitățile lor;
5. îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice;
6. stimularea spiritului de independență al copiilor;
7. asigurarea unui ritm vioi bazat pe interes constant, pe o atmosferă
relaxantă;
8. antrenarea unor copii la conducerea jocului.”38
38 Florica Mitu -„Metodica activită ților de educarea limbajului în învățământul preșcolar”,
Ed. Humanitas Educațional, București, 2005, p.21
Trezirea interesului copiilor pentru joc și crearea atmosferei de
dispoziție sunt obiective permanente, însă momentul declanșator hotărâtor este
introducerea în joc. Procedeele utilizate de către educatoare în joc nu diferă față
de cele utilizate la alte activități, în schimb, contextul în care sunt aplicate este
diferit.de obicei se face apel la un text literar ( poezie, povestire, ghicitoare), la
un cântec potrivit, la o convorbire cu caracter pregătitor sau provocator. Când
materialul este deosebit de atractiv, simpla lui prezentare este suficientă.
Efectuarea unor acțiuni imitative, înscenarea unei situații întâlnite în viață (
sosirea lui Moș Crăciun, trimiterea unei scrisori, primirea unui pachet, mutarea
într-o casă nouă, plecarea într -o excursie, etc.) sunt alte modalități de
introducere în joc.
Este important ca încă din introducere să se prefigureze sarcina pe care o
implică jocul didactic respectiv, astfel încât să se ceeze premizele unui „ fond
problemetic ” pe care să se desfășoare jocul.
Introducerea în joc se finalizează de obicei cu comunicarea titlului și cu
o scurtă motivare a efect elor jocului didcatic( ce învață copiii prin joc, la ce le
folosește să cunoască anumite lucruri, ).
Prezentarea și intuirea materialului ce va fi folosit în joc poate
contribui, cum spuneam și mai înainte, la crearea atmosferei plăcute, relaxa nte,
propice jocului. Deci acest lucru se poate realiza fie în introducerea jocului, fie
odată cu explicarea lui, fie ca moment separat atunci când materialul este mai
complex sau presupune o tehnică de mânuire necunoscută copiilor ( roata
animalelor, mach etă pentru anotimpuri). Și atunci când materialul este alcătuit
din elemente foarte variate, este utilă o corectare prealabilă sistematică: intuirea
sa se poate face în întregime sau numai parțial în funcție de natura, cantitatea și
dificultatea mânuirii l ui. Acest moment poate fi îmbinat cu verificarea acelor
cunștințe de care depinde desfășurarea jocului. În unele cazuri se pot introduce
noi informații cerute de conținutul activității.
Asigurarea înțelegerii jocului , a cerințelor și succesiuni i acțiunolor
constituie o sarcină importantă a educatoarei. Metodele și procedeele la care
poate recurge depind în mare măsură de experiența de joc a copilului,
complexitatea jocului, ca și de locul și sarcinile jocului în cadrul planificării
activităților .
Cea mai simplă modalitate de familiarizare a copiilor cu structura jocului
o constituie învățarea în cadrul acțiunii( este o situație mai frecvent întâlnită la
grupa mică). În acest caz, demonstrarea și explicarea jocului este integrată în
desfășurarea jocului, copiii fiind puși de la început să acționeze odată cu
educatoarea, pe baza modelelor acționale și verbale ale acesteia. Copiii își
însușesc acțiunile și rezultatele jocului treptat, pe tot parcursul, explicarea
normelor nefiind un obiec tiv expres.
Cele mai frecvente metode folosite sunt demonstrarea și explicarea
jocului ca etape distincte, separate de executarea jocului. Explicația și
demonstrarea se pot îmbina diferit după nivelul grupei și complexitatea jocului
didactic.
Educatoarea demonstrează toate acțiunile jocului arătând efectiv
succesiunea acestora, modul de utilizare a materialului și felul în care fiecare
copil trebuie să rezolve sarcina didactică, respectând anumite cerințe.
Explicațiile sunt scurte și folosite numai pentru sublinieri, pentru fixarea
cerințelor. La grupele mari, această modalitate de demonstrare poate fi
valorificată în scopul deducerii de către copii a regulilor jocului, după acțiunile
ce au fost demonstrate de către educatoare.
Educatoare demonstrează concomitent , cele două metode completându –
se reciproc, aportul lor la înțelegerea jocului fiind în mare măsură de aceeași
valoare. Acest sistem de lucru poate fi utilizat la toate grupele și, în principiu, se
modelează în rapo rt cu jocuri de diferite grade dae complexitate.
Sunt situații în care demonstrația este subordonată explicației , având
funcția de ilustrare a unor acțiuni mai complexe. În acest sistem de lucru,
explicația constiuie metoda de bază, calea fiind în general deductivă, de la
enunțarea cerințelor, regulilor, la aplicarea lor în practică în câteva situații mai
reprezentative.
În unele jocuri explicația este în general succintă, iar exemplificările sunt
făcute cu ajutorul unor copii sau al grupei întregi. De asemenea, deducerea
regulilor poate reveni copiilor, pe baza exemplificărilor făcute.
În practica curentă explicarea și demonstrarea jocului se pot face în
întregime de la început sau în mai multe etape în cursul desfășură rii, după cum o
impun complexitatea jocului și capacitățile de memorare și concentrare a
copiilor. Important este însă ca din acest moment, a cărei durată trebuie să fie
judicios calculată în favoarea timpului de joc propriu -zis, copiii să rămână
lămuriți asupra următoarelor chestiuni:
• felul acțiunilor și succesiunea lor, eventual deosebirea între acțiuni în
funcție de roluri;
• modul de utilizare a materialului în raport cu sarcinile copiilor;
• ideea călăuzitoare a jocului, ceea ce este permis și ceea ce est e interzis să
faci în timpul jocului, inclusiv consecințele performanțelor obținute sau
ale greșelilor comise.
Didactica modernă evidențiază din ce în ce mai pregnant necesitatea ca
explicarea și demonstrarea să favorizeze participarea activă a copiilor la
deducerea regulilor jocului, la reconstruirea jocului, la elaborarea lui, ca și cum
n-ar fi creat. Apropierea jocului didactic de jocul de creație este posibilă dacă
jocul nu este prezentat ca un produs finit și dacă se dă de înțeles că sunt posibile
mai multe căi de urmat, copiii fiind puși în situația de a alege calea preferată,
sau dacă li se oferă prilejul să contribuie la elaborarea unor acțiuni, dialoguri
potrivite cu sarcina didactică, la completarea și complicarea lui treptată în
conco rdanță cu premisele stabilite.
În strânsă legătură cu explicarea și demonstrarea jocului este cerința de a
valorifica gradul de înțelegere și de însușire a regulilor acestuia. Uneori,
adresând întrebări care au menirea să fixeze sau să -i antre neze pe copii în
formularea regulilor, educatoarea își poate da seama încă din cursul explicației
dacă jocul a fost înțeles sau nu. În alte cazuri sunt utile în acest sens sublinierile
educatoarei. În nici un caz o repetare aidoma a explicației jocului nu este
suficientă, de cele mai multe ori copiii nu sunt atenți și nu o recepționează .
Ca modalitate de asiguare a înțelegerii adecvate a jocului, se practică
jocul de probă , o desfășurare dirijată a jocului, însoțită de explicații și indica ții,
cu un grad de independență relativ mai scăzut al acțiunilor copiilor și cun ajutor
mai maere din partea educatoareiîn rezolvarea sarcinii didactice. În acest caz nu
se aplică sancțiunile și premierele, jocul având un vădit caracter de încercare.
Alteo ri, se adresează întrebări selective referitoare la acțiunile și regulile jocului.
Executarea jocului didactic de către copii reprezintă etapa principală a
activității, momentul de participare efectivă a copiilor la realizarea celor
propuse, ca și de valorificare a modului în care jocul a fost înțeles și acceptat de
către copii.
Este firesc ca la primele repetări ale jocului prezența educatoarei să se
facă simțită ceva mai mult prin indicații, sugestii și uneori prin observații. Pe
măsură ce copiii încep să cunoască jocul mai bine, ei acționează mai liber. În
alegerea metodelor de îndrumare, educatoarea va îmbina formele directe cu cele
indirecte, ținând seama de eficiența fiecăreia dintre ele în dezvoltarea
preșcolarilor. Dacă in dicațiile și explicațiile educatoarei, ca formă directă de
îndrumare, rezolvă mai rapid unele greutăți ce ar putea să se ivească în cursul
jocului, solicitarea sugestiilor copiilor, a părerilor, stimularea acțiunilor
grupurilor mai mici sau a echipelor, an trenarea copiilor în calitate de
conducători ai jocului și influențarea grupei prin intermediul acestora exercită o
influență mai lentă, mai puțin evident pe moment, dar mai profundă sub aspect
formativ, mobilizând intens resursele psihice ale copiilor, in ițiativa și
independența lor. Din această cauză, pentru didactica modernă rămâne deschisă
problema găsirii unor forme variate de trecere de la îndrumarea directă la
îndrumarea indirectă, educând copiii în direcția relațiilor de colaborare între ei,
ca și supunere față de conducerea din interiorul grupului lor. Jocul didactic
favorizează aplicarea metodelor de grup atât în rezolvarea sarcinii didactice, cât
și în evaluarea rezultatelor. Aplicarea lor cu consecvență va permite în
perspectivă intensificarea p articipării copiilor la executarea jocului.
Cheia reușitei oricărui joc trebuie căutată în utilizarea unor elemente de
joc atractive și adecvate pentru menținerea atenției și interesului copiilor. La
aceasta contribuie căutarea unor variante no i care să complice jocul didactic
inițial sau care să dea posibilități de aplicare independentă a schemelor cu care
copiii au operat în prima parte. În acest sens se pot utiliza diferite procedee:
schimbarea materialului între copii, pentru a le da posibil itatea să rezolve
probleme cât mai diferite în cadrul aceluiași joc; introducerea unor materiale
noi; complicarea sarcinilor jocului fie pe plan cantitativ, fie pe plan calitativ;
rezolvarea sarcinilor fără suport intuitiv; introducerea unor elemente de jo c noi;
antrenarea copiilor la conducerea jocului; repartizarea copiilor pe microgrupuri
și organizarea unei întreceri în rezolvarea corectă și rapidă a sarcinilor; utilizarea
fișelor de muncă independentă, cu scopul de a verifica gradul atins de copii în
operarea cu anumite cunoștințe.
Deci pe parcursul desfășurării jocului, educatoarea oferă asistență
copiilor, asigură materiale suplimentare, sau chiar participă efectiv ca jucător.
Însă în această ultimă situație educatoarea continuă să fie imp arțială și în
controlul deplin al situației, pentru a asigura astfel atmosfera de securitate
emoțională necesară copiilor. La finalul jocului, face apreciri cu privire la
comportamnetul copiilor, măsura în care au fost respectate regulile, și
corectictudi nea și originalitatea îndeplinirii sarcinilor de joc.
În încheierea jocului didactic „ se rezolvă unele sarcini didactice de
sinteză; se reproduce sau se audiază un text literar sau un cântec; se pot
îndeplini acțiuni impuse de temă, de exempl u închiderea magazinului, plecarea
sau întoarcerea dintr -o excursie, dintr -o expoziție, de la teatru, etc.” 39
Se fac aprecieri frontale și individuale, se stabilesc câștigătorii, care vor fi
recompensați prin aplauze sau surprize, premii. Se poa te desfășura un joc liber al
copiilor cu jucăriile folosite sau se execută mișcări imitative cu sau fără jucării,
se reproduc onomatopee, etc.
Dincolo de sarcinile de organizare și desfășurare a jocului, educatoarea
va face o evaluare riguroasă a jocului, a reușitei jocului din perspectivă didactică
și va integra noile achiziții ale copiilor în contexte mai largi sau aplicative, în
cadrul altor tipuri de activități.
39 Florica Mitu, Ștefania Antonovici, „ Metodica activităților de educare a limbajului în
învățământul preșcolar” , Ediția a II -a, Ed. Humanitas Educaț ional, 2005,p. 22
Modal ități de realizare a diferitelor tipuri de exerciții.
Contribuția lor la dezvoltarea vorbirii copiilor
Jocurile – exercitiu sunt acele activități care îmbina armonios învățarea cu
jocul, care creează un climat destins, favorabil învățării, transformând
comunicarea dintre educatoare și copii într -un proces afectiv -emoțional,
motivant, creativ și activ; „ denumirea convențională dată unei categorii de
exerciții de vorbire îmbinate cu elemente de joc, îmbrăcând o haină atractivă,
ce trezesc interesul copiilor pentru executarea unei sarcini didactice și întrețin
efortul necesar executării lor.”40
Piaget atestă că „ jocul -exercițiu constă în repetarea pentru plăcerea
activității însușite pe alte căi în scopul adaptării. El îndeplinește o funcție
fonetică, dar și informativă, fiind acela ce angajează plenar copilul, o angajare
cât pe verticală, cât și pe orizontală, a activităților psihice.”
Procesul de îndrumare a dezvoltării vorbirii cuprinde mai multe etape care
se întrepătrund în mod firesc. Astfel, în practi ca educativă se disting: ascultarea
vorbirii celorlalți, reproducerea ei pe baza imitației, constituirea unui sistem
verbal propriu, consolidarea lui prin exersare zilnică. Corectarea vorbirii
preșcolarilor este impusă de câteva situații diferite, pe de o parte interpretarea
greșelilor inerente procesului de asimilare a fenomenelor și structurilor de bază,
datorate lipsei de experiență, de cunoștințe, într -un cuvânt o maturizare firească
a mecanismelor necesare unei experiențe clare, corecte, logice; pe de altă parte
40 Dumitru Gherghina, “ Didactica activităților instructive -educative pentru învățământul
preprimar ”, Ed. Didactica Nova, Craiova, 2005. p.48
activitatea specială desfășurată cu copiii care au un ritm mai lent de dezvoltare,
cu tendință de persistență în anumite deficiențe de exprimare, cu precădere
agramatisme și, în sfârșit, asistența specializată a copiilor care manifestă
tulburăr i patologice de limbaj. Ținând seama de situațiile enunțate, măsurile
care se aplică pot să aibă un caracter educativ propriu -zis de ameliorare, de
îmbunătățire a vorbirii, un caracter educativ profilactic, de prevenire a unor
deficiențe în vorbirea lor ș i un caracter curativ, respectiv de tratament specialist
al tulburărilor de ordin patologic. Specifice pentru munca educatoarei sunt
măsurile de ordin educativ și profilactic, cele cu caracter curativ revenind unor
servicii și cadre calificate în acest sen s, respectiv centrelor logopedice și
logopezilor care funcționează în acest cadru instituționalizat. Munca logopedului
însă este precedată și continuată de educatoare care stabilește de obicei primul
contact cu diferitele tulburări ale limbajului preșcolar ilor.
Necesitatea urmăririi consecvente a corectitudinii verbale a copiilor este
determinată de factori multipli.
Argumentele de ordin psihologic scot în evidență faptul că vârsta
preșcolară este etapa hotărâtoare în însușirea corectă a vorbirii datorită
modificărilor de ordin cantitativ și calitativ care vizează însușirea pronunției
corecte a tuturor fonemelor, constituirea lexicului de bază, apariția limbajului
interior, diversificarea formelor de comunicare, intensitatea funcțiilor cognitive
ale limbaj ului, asimilarea în practica curentă a structurii gramaticale. Este de la
sine înțeles că intervențiile sunt mult mai eficiente în procesul formării însuși
decât ulterior,când s -au stabilit unele structuri eronate, când deficiențele s -au
consolidat și au î nceput să frâneze nu numai procesul dezvoltării vorbirii, dar să –
și pună amprenta asupra personalității.
Argumentele de ordin pedagogic subliniază rolul hotărâtor pa care îl au
influențele sistematice asupra dezvoltării vorbirii copiilor, cu atât mai mult cu
cât acest proces este direct dependent de mediul de vorbire, de modelele de
exprimare oferite de adulți și îndeosebi de aceia care reprezintă pentru copii
persoane semnificative, în consecință având o capacitate de influențare mai
puternică. În acest c ontext, eficiența influențelor educative este în strânsă
legătură cu momentul în care se aplică și cu nivelul calificării persoanelor care
le aplică.
Cele mai numeroase deficiențe de vorbir ale copiilor preșcolari se referă
la pronunțarea incorectă a sun etelor limbii materne și la folosirea sau aplicarea
incorectă a structurii gramaticale. Aceste deficiențe se diferențiează în două
categorii. Unele se manifestă în condițiile unei evoluții normale și aparțin
particularităților inerente evoluției, exprimând nivelul maturizării capacității de
articulare corectă,respectiv nivelul dezvoltării aparatului fono -articular, al
auzului fonematic și al capacității analitico -sintetice a scoarței cerebrale.
Acestea pot beneficia, în multe cazuri, de o corectare spontană , pe măsura
sporirii posibilităților de imitație verbală ale copiilor respectivi. Educatoarea nu
poate lăsa acest proces la voia întâmplării. De aici necesitatea unei munci de
prevenire a stabilizării lor și de îndrumare specială a fiecărui copil.
Educat oarea dispune de modalități de influențare sistematică a vorbirii în
ansamblul ei în cadrul diferitelor activități cu grupa de copii, vizând concomitent
înlăturarea pronunției defectuoase sau a unor greșeli de exprimare. Ea poate face
apel însă la o serie de modalități cu un efect mai direct în corectarea vorbirii pe
care le poate folosi în orice moment ale activității curente cu grupuri mici de
copii sau individual.
Eficiența acestor exerciții este condiționată în mare măsură de relația care
se stabileșt e între educatoare și copilul cu defecte de vorbire de momentul în
care se desfășoară, de starea de odihnă a copilului, de ambianța generală în care
se desfășoară.
„Exercițiile –joc se desfășoară în grupuri mici de copii și în muncă
individuală, chiar și frontal, în scopul pregătirii verbale a activităților dirijate.
Ele au calitatea de a putea fi adaptate nivelului de dezvoltare a limbajului
fiecărui copil și de a permite repetarea exercițiului de atâtea ori cât este
necesar pentru a se obține saltul cal itativ pe o treaptă superioară de dezvoltare
a copilului.”41
Deci av antajele folosirii jocurilor -exercițiu sunt:
-educatoarea reușește să transmită / să verifice / să consolideze cunoștințe, să
exerseze procesele cognitive într -o atmosferă relaxantă, atr activă;
-elementele distractive stimulează interesul, curiozitatea și atenția copiilor;
-asigură largi posibilități de activism intelectual: stimularea operațiilor gândirii,
exersarea capacităților de simbolizare, de abstractizare, capacități ce nu se pot
forma decât prin exercițiu;
-stimulează și modelează viața afectivă a copiilor, permit socializarea și
interrelaționarea mai rapidă, stimulează cooperarea și comunicarea;
-copiii sunt deprinși să respecte reguli, să asimileze modele de exprimare, de
comportamente sociale;
-creează o ambianță de comunicare, de interacțiune informațională extrem de
stimulativă;
– fiecare joc -exercițiu este susceptibil la mai multe variante. Astfel copiii sunt
atrași, stimulați să imagineze jocuri similare, să stabileasc ă ei înșiși reguli, să
participe intens și activ;
– au un accentuat caracter interdisciplinar, permițând educatoarei să exploreze
aproape toate categoriile de activități și să realizeze cele mai diverse obiective;
– pot fi folosite în orice moment al zile i sau al unei activități comune sau ca
activități de sine -stătătoare;
– sensibilizează copilul față de cuvinte și folosirea lor într -un mod plăcut,
dezvoltând în timp așa numitul „ simț al limbii”;
– cultivă ordinea în gândire și logica în exprimare, favor izează acumularea
experiențelor verbale și a capacităților de verbalizare;
41 Dumitru Gherghina, “ Didactica activităților instructive -educative pentru învățământul
prepri mar”, Ed. Didactica Nova, Craiova, 2005. p.4 9
– permit identificarea tulburărilor de limbaj și ajută la corectarea sau ameliorarea
unora dintre ele;
– au o importantă contribuție la dezvoltarea auzului fonematic.
Jocuri exer cițiu
-„Cine face așa?” – „ham, ham, miau, piu, piu, cotcodac, clonc, groh, groh” –
-„Cum face?” – gâsca, rața, șarpele, vântul, cucul, albina, ceasul deșteptător,
locomotiva, ploaia.
– „ Cum cântă? – vioara, toba, trompeta.
– „ Repetă după mine!” – „pu-pu-pu, cri -cri-cri, cirip -cirip, behehe, cot -cot-
dac, cioc -cioc, mor -mor, țup -țup, bâz -bâz” – aceste 4 exemple permit exersarea
pronunției prin utilizarea onomatopeelor.
– „Spune cum spun eu!” – capră, țânțar, șarpe, rățușcă, rămurică, veveriță. (
cuvinte care conțin sunetele problemă ale limbii).
– „ Cum e corect?” – „ lață sau rață, cleion sau creion, iepulaș sau iepuraș, male
sau mare, gădiniță sau grădiniță”. Acest joc poate fi denumit și altfel: „ Am spus
bine, n -am spus bine”, „ Așa da, așa nu!”.
– „ Să rostim cuvinte cu sunetul R: rândunică, rămurică, rama, Rică, râu ”. Se
poate repeta poezia „ Rică nu știa să zică…”. Se adaptează jocul pentru sunetele
dorite, sunetele care creează copiilor dificultăți de pronunție: s, ș, t, ț, z, v.
Aceste exerciț ii se numesc frămâtări de limbă:
„Rică nu știa să zică
Râu, rățușcă, rămurică.
Dar de când băiatu -învață
Poezia desprea rață
Rică știe cum să zică
Râu, rățușcă, rămurică .”
(Mălina Cajal )
„Un pitic murdar pe șorț
Plânge singur într -un colă.
Șorțul i -l face eu curat
La mașina de spălat.”
„Iartă -mă, te rog, pardon!
Am crezut că ai palton
Și-am vrut, dragă pisicel,
Să-ți pun blana în cuier.”
( Luiza Carel)
– „ Cine, ce face?” – Cine face pâine?, Cine conduce mașina / avionul / racheta /
vaporul / căruța / tractorul?, Cine tipărește cărțile?, Cine zidește casele? – se
adresează întrebări pentru diverse meserii.
– „Ce este, la ce folosește?” – se folosesc diverse obiecte.
-„ Ce poți face cu…? – o hârtie, un băț, o cutie, un cerc. Este un mod excelent de
a verifica pronunția, volumul vocabularului, nivelul imaginației, creativitatea
copiilor.
-„ Unde lucrează? – educatoarea, medicul, tipograful, librarul, farmacistul,
croitorul, cizmarul, măcelarul, bibliotecarul.
– „ Zboa ră, zboară!” – Educatoarea spune: „Zboară, zboară rândunica”, iar copiii
imită zborul păsării. Copiii pot fi păcăliți: „ Zboară, zboară scaunul / masa /
câinele”. Este un joc -exercițiu amuzant, reconfortant, dinamic.
– „ Și cuvintelor le place să se joace!” , „ Și cuvintelor le place să fie alintate” –
pentru diminutive, singularul / pluralul substantivelor.
-„ Dacă este …, înseamnă că nu este…!” – pentru antonime. Educatoarea spune:
„Dacă este SCUND, înseamnă că nu este ÎNALT ”, „ Dacă este FETIȚĂ,
înseamnă că nu este BĂIAT ” . Se pot face referiri concrete: „Daca mingea
aceasta este MICĂ, înseamnă că nu este MARE”, „ Dacă bunicul lui Gigel este
BĂTRÂN, înseamnă că nu este TÂNĂR.”
– „ Ce este și cum face?” – se împart jetoane, copiii recunosc obiectele
reprezent ate prin desen, pronunță numele lor, imită glasul lor (dacă sunt
animale, insecte, păsări), reproduc sunetele scoase, dacă sunt obiecte
zgomotoase – ceas, telefon, sonerie, pot construi propoziții folosind denumirea
obiectelor. Se pot atinge multe obiective .
– „ Eu spun una, tu spui multe/ eu spun multe, tu spui una” – se poate desfășura
oral, fără material didactic, dar și folosind jetoane, imagini diferite, adecvate
unui proiect tematic în desfășurare.
– „ Cine -i atent și gândește, repede ghicește!” – dezle gare de ghicitori.
-„ De -a cuvintele” -se aleg cuvinte diferite, se introduc în propoziții, se despart
în silabe, se stabilește sunetul inițial / final.
– „ Ce se potrivește?” – se împerechează cuvinte, imagini, jetoane, cartonașe
colorate, siluete. Copiii compară, stabilind asemănări, deosebiri, legătura dintre
obiectele împerecheate. Este un mod simplu de a exersa operațiile gândirii:
analiza, sinteza, compararea, clasificarea, selectarea.
– „Spune ce vezi!” – descrierea unei imagini, unui obiect cunoscut sau
necunoscut de copii.
– „Rostește după mine!” – educatoarea pronunță construcții monosilabice
nonsens, copilul repetă – ba-be-bi-bo-bu, ma -me-mi-mo-mu, za -ze-zi-zo-zu, ța –
țe-ți-țo-țu, ram -tam-tim, dim -don-dum etc.
– „ Cine ți -a dat jucăria?”
– „ A, a l, ai, ale cui sunt jucăriile / păpușile/ creioanele ?”
– „ Împreună să rostim!” – recitarea sacadată a unor silabe, însoțind fiecare
rostire de bătăi din palme sau lovituri în masă. Se pot folosi versuri ale poeziilor
învățate anterior.
Pe lângă dis tracția copiilor, se realizează și o repetare a textelor poeziilor.
– „ Mai spune ceva!” – se dă un cuvânt, se cere adăugarea altor cuvinte care au
legătură cu cel inițial. Astfel, în joacă, copiii construiesc propoziții simple și
dezvoltate.
– „ Joaca sil abelor” – se despart cuvintele în silabe, apoi se reunesc silabele,
refăcând cuvântul. La despărțirea cuvintelor în silabe eu folosesc mai des
tehnica „ mâna sub bărbie”, deoarece este un mod foarte clar de marcare a
fiecărei silabe. Când reunim silabele, s ubliniem cu arătătorul, în aer, cuvântul
refăcut.
– „ Găsește perechea!”, „ Aceste 2 obiecte pot fi împerecheate?”, „Pereche –
nepereche”,
„ Ce se potrivește?” – un mod de a exersa operațiile gândirii, de a pune copilul în
diverse situații verbale.
-„ Unde a i așezat jucăria?”, „ Arată și spune unde pui acest obiect!”, „ I -ai găsit
locul?”,
„ Ce este și unde se găsește?” – verbalizarea acțiunilor, dezvoltarea orientării în
spațiu, familiarizarea / consolidarea denumirilor pozițiilor spațiale, dinamizarea
grupei, distracția copiilor.
– „ Cui dai jucăria?”, „ Al cui glas ai auzit?”, „ Cine te -a strigat?”, „ Recunoști
glasul?”
– „ Strigă -l pe nume!”, „ Spune -i pe nume!”
– „ Joaca cuvintelor” – se pot atinge o multitudine de obiective: capacitatea de a
formula pro poziții, de a despărți în silabe, de a stabili poziția anumitor sunete în
cuvânt, de a verbaliza, plus dinamizarea grupei. Se pot folosi metode interactive
de grup.
– „ De-a rimele”, „Potrivește aceste 2 cuvinte!”
– „ Ce-ți spune cartonul tău?” – se dau jet oane care reprezintă acțiuni explicite: a
merge, a mânca, a vorbi la telefon etc., copiii imită acțiunea sugerată, ceilalți
ghicesc și execută mișcarea respectivă.
– „ Jocul numerelor” – copiii poartă o cifră pe piept, un ecuson, educatoarea dă
sarcini, num ind doar cifrele. Ex.: Numărul 5 spune o poezie de toamnă sau
numărul 8 desparte în silabe cuvântul…, numărul 1 sare intr -un picior etc.
Sarcinile sunt gândite în funcție de obiectivele urmărite de educatoare.
– „ Recunoaște personajul!”, „ Cine spune așa? ”, „ Recunoaște cine spune” – se
reproduc replicile anumitor personaje din poveștile cunoscute. Copiii pot
dramatiza fragmente din povești.
– „ Miră -te, întreabă!”, „ Pune o întrebare despre…” – copiii sunt puși în situația
de a formula și adresa întrebări, de a transforma propoziții enunțiative în
exclamative sau interogative.
– „ Ce s -ar întâmpla dacă…?” – exercițiu de perspicacitate și creativitate.
– „ Când se -ntâmplă?” -acest joc -exercițiu vine în completarea celorlalte
activități din cadrul proiectelo r tematice referitoare la anotimpuri.
– „ La ce m -am gândit?” – se descrie un obiect, copilul ales ( se pot folosi
numărători ) ghicește despre ce obiect este vorba. Dezvoltă gândirea, în mod
special capacitatea de analiză -sinteză, de a face deducții.
Plecând de la concepția lui Piaget că „ procesul cititului se bazează pe
structuri perceptive și operatorii” jocuri -exercițiu urmăresc:
• dezvoltarea posibilității copiilor de percepere a cuvintelor ca unități
lexicale, de separare a cuvintelor din propo ziții,
• dezvoltarea posibilității copiilor de a efectua operații de analiză și sinteză
silabică a cuvintelor.
În general metodica desfășurării acestor exerciții este următoarea :
• „copiii sunt introduși în mod atractiv în exercițiul -joc prin trezirea și
menț inerea interesului pentru el,
• Educatoarea explică și demonstrează exercițiul pe care copiii îl au de
realizat,
• Copiii execută exercițiul sub supravegherea educatoarei,
• Educatoarea sintetizează materialul verbal exersat, analizează și
apreciează munca preșc olarilor.”42
42 Dumitru Gherghina, “ Didactica activităților instructive -educative pentru învățământul
preprimar ”, Ed. Didactica Nova, Craiova, 2005. p.4 9
Bibliografie
1. Andrei Mariana, „ Literatura pentru copii ”, Ed. Universității din Pitești,
2005
2. Andreescu Florica, „ Contribuția la educația intelectuală a copilului
preșcolar ” vol. Eucația intelectuală a copilului pr eșcolar , editată de
Revista de Pedagogie, București, 1975
3. Andreescu Florica – „Pedagogie preșcolară ” – E.D.P. , București , 1972
4. Antonovici Ștefania, Ciobotaru Melania,” Educarea limbajului – extindere –
îndrumător pentru educatoare ”, Ed. Aramis, București, 20 05
5. Caillois Roger, „ Eseuri despre imaginație ”, Ed. Univers , București, 1975
6. Cioflica Maria, Ana Aurelia,” Îndrumător metodic ”, Ed. Tehno -Art,
Petroșani, 1999
7. Chateau Jean, „ Copilul și jocul ”, E. D. P, București, 1968
8. Claparede, E, „Psihologia copilului ș i pedagogia experimentală ”, Ed.
Didactică și Pedagogică, București, 1975
9. Delaunay Alice, “ Le jeu ”, Paris, Fernand Nathan, 1973, p. 152
10. Dogaru Zoe, „ Jocuri didactice pentru educarea limbajulu ”, Ed. Aramis,
București, 2001
11. Dumitrana Magdalena, „ Educarea limb ajului în învățământului
preșcolar” ,vol I și vol II ,Ed. Compania, 1999
12. Gherghina Dumitru, “ Didactica activităților instructive -educative pentru
învățământul preprimar ”, Ed. Didactica Nova, Craiova, 2005
13. Gheorghian Elena, Taiban Maria; „ Metodica jocului și a alt or activități cu
copiii preșcolar i-manual ”, Ed. Didactică și Pedagogică, București,1978
14. Hanganu Ileana, Raclaru Cireșica ,” Jocuri pentru preșcolari -culegere -„,
Ed. Aramis, 2005
15. Huizinga Johan, „ Homo ludens – încercare de determinare a elemntului
ludic al culturii”, prefață de Gabriel Liiceanu, 1951
16. „Jocul ”- în „ Învățământul preșcolar ”, București, Ed Biblioteca Centrală
Pedagogică, 1983
17. Lespezeanu Monica, „ Tradițional și modern în învățământul preșcolar” ,
Ed. Omfal Esențial, București, 2007
18. „Meto dica activităților de educarea limbajului ”,Ed. Didactică și
Pedagogică, București, 1990
19. Mitu Florica, „Metodica activităților de educare a limbajului în
învățământul preșcolar ”, Ed. Humanitas -Educațional, București, 2005,
20. Șchiopu Ursula;Verza Emil,” Psihlog ia vârstelor -Ciclurile vieții ”, Ed.
Didactică și PedagogicăBucurești, 1981
21. Șchiopu Ursula, coordonator, „ Probleme psihologice ale jocului și
distracțiilor” , E.D.P., București, 1970
22. Taiban Maria , Gheorghian Elena , Metodica jocului și a altor activități cu
copiii preșcolari , E.D.P; București, 1978
23. Taiban Maria,Petre Maria, Nistor Valeria, Berescu Antonia,” Jocuri
didactice pentru grădinița de copii ”, Ed. Didactică și Pedagogică,
București,1976
24. Voiculescu Elisabeta, „ Pedagogie preșcolară ”,Ed. Aramis, Bucureșt i,
2003
ISBN 978 -606-93014 -1-8
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Gimnazială Măgura Gpp Buleta, Glont Ramona [610015] (ID: 610015)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.