Ghidul complet al durerilor fizice [628114]

Michel Odoul
Ghidul complet al durerilor fizice
Terapii psihoenergetice
Prefață de dr. Thierry Medynski
Traducere din limba franceză de Delia Petrescu
***
Acestui Stăpân Interior care știe atât de bine să ne inspire atunci când lăsăm viața să
trăiască și să respire înlăuntrul nostru…
***
PREFAȚĂ
În medicina occidentală, un anumit teren genetic predispune la o anumită boală. Această
predispoziție poate fi congenitală (sistemul HLA) sau dobândită (mutație cromozomială). În Orient,
boala este indiciul că există o piedică în Calea Vieții. Conștiința exprimă astfel, prin tulburări
energetice generatoare de boli, obstacolele apărute în calea deplinei sale dezvoltări.
Cele două viziuni nu sunt obligatoriu incompatibile, mai ales că, de exemplu, la șoarecii care
trec prin experiența stresului provocat pot apărea alterări cromozomiale. De aceea, la indivizii care
au exact același teren genetic, într-un caz suferința se manifestă, iar în altul, persoana rămâne
sănătoasă.
În loc să ne lansăm în manipulări genetice complexe și riscante, pare a fi mult mai simplu,
mai logic și mai puțin costisitor (în această perioadă de restricții bugetare) să înțelegem
mecanismele psihoenergetice care stau la baza afecțiunilor, pentru a regăsi starea de sănătate.
În acest sens, cartea lui Michel Odoul este un manual practic, perfect pentru toți cei care
doresc să decodeze limbajul corpului. Citindu-l, vom învăța poate să nu mai vedem boala ca o
întâmplare nefericită în viața noastră sau ca o fatalitate, ci, mai degrabă, să înțelegem că este un
mesaj al conștiinței noastre, al ființei noastre lăuntrice, al Stăpânului Interior. Probabil, vom fi
capabili să descoperim în spatele unei anumite suferințe „o boală creatoare", în sensul că aceasta
poate deveni un mijloc care să ne ajute să progresăm în evoluția noastră.

Dezvăluindu-ne într-un mod atât de clar și de simplu mecanismele psihoenergetice care
guvernează organizarea macrocosmosului și a microcosmosului conform abordării taoiste, autorul
ne conduce spre descoperirea înțelesului problemelor pe care le avem, în funcție de localizarea
simptomului suferinței pe care o resimțim. El ne oferă rezultatul experienței sale față de problema
delicată a lateralității simptomelor, chestiune care a rămas mult timp pentru mine un subiect vast,
din păcate rar abordat sau neclar din cauza unor concluzii contradictorii. Răspunsul dat de această
carte mi-a luminat experiența bolii în calitate de pacient. Lucrarea poate fi însă, la fel de bine, și un
ghid prețios pentru exercițiul medical, părându-mi-se cu atât mai potrivită cu cât este în acord cu
viziunea tradițiilor occidentale, așa cum a demonstrat, de exemplu, Annick de Souzenelle.
Acest demers ne arată prețul la care viața își capătă cu adevărat sensul – înseamnă nu numai
creșterea și cucerirea responsabilității, ci și a libertății noastre. însă, ca acest lucru să se întâmple,
trebuie să renunțăm la a ne mai refugia în spatele imaginii de salvator-vindecător atotputernic a
doctorului.
Lucrarea le este utilă, de asemenea, medicilor care doresc să-și lărgească aria de cunoștințe
dincolo de simpla apropiere mecanică de om, pentru ca aceștia să poată îndruma orice ființă umană
către înțelegerea și realizarea drumului ei. Cum obiectivul major al secolului al XXI-lea constă în
reconcilierea contrariilor, am putea și noi să visăm la ziua în care medicina alopată, homeopatia,
acupunctura, abordarea psihosomatică și medicina orientală (sau cel puțin principiile medicinei
filosofice) vor conviețui în armonie.
Dr THIERRY MEDYNSKI
***
Doctorul Medynski, medic homeopat și psihosomatician, este coautor la cartea Psychanalyse
et ordre mondial, apărută la Editura Montorgueil, Franța .
***
Avertisment
Toate exemplele citate în această carte sunt reale. Totuși, din rațiuni de păstrare a
anonimatului, persoanele nu sunt identificate decât prin prenumele lor, care, acestea, au fost
modificate. Orice asemănare cu cineva care are același prenume și trăiește o situație asemănătoare
este, fără îndoială, semnul că ceea ce scrie în această carte este just, dar; în niciun caz, nu e vorba de
aceeași persoană.
***
CUPRINS
Prefață5
Introducere 9
Prima parte 13

Câteva date filosofice. Care ar putea fi jocul vieții? 13
Procesul încarnării 14
Calea Vieții sau Legenda Personală 15
Cerul Anterior și Cerul Posterior 19
Conștientul și Nonconștientul 27
Interpretările fiziologice 43
Tensiuni fizice și psihice 44
Traumatismele corpului și ale membrelor 45
Bolile organice și psihice 47
Actele „ratate" 49
„Efectul oglindă" 51
Partea a doua 57
Cum se întâmplă toate acestea? 57
Cum se leagă lucrurile în noi? 57
Conceptul „Omul, între Cer și Pământ" 57
Energiile Yin și Yang în om 57
Cum funcționează, se structurează
și se echilibrează energiile 68
Cum circulă energiile înlăuntrul nostru (meridianele) 73
Repartizarea Yin/Yang în corp 78
Partea de jos și partea de sus 78
Dreapta și stânga 80
Partea profundă și partea superficială 81
Partea a treia 97
Starea locurilor. Mesajele simbolice ale corpului 97
Despre folosința fiecărui organ sau a fiecărei părți a corpului 97
Ce funcții îndeplinesc diferitele părți ale corpului nostru? 102
Scheletul și coloana vertebrală 104
Ce funcții îndeplinesc diferitele noastre organe? 151
Celelalte părți ale corpului și suferințele speciale 183
Încheiere203
***
Niciun om nu poate să vă dezvăluie nimic afară numai de ceea ce se odihnește, pe
jumătate adormit, în zorii cunoașterii voastre.
Khalil Gibran
***

„Trăim într-o epocă modernă", spunea un cunoscut comentator de radio. Trăim într-o epocă în
care comunicarea și mijloacele ei nu au fost nicicând mai dezvoltate, mai puternice și mai
„performante". Imaginea omului actual este cea de „cadru dinamic", așezat în spatele biroului său
împânzit de telefoane fixe sau portabile, fax, minitel sau computer, toate reprezentând accesorii ale
puterii sale de comunicare instantanee cu lumea întreagă.
Totuși, tabloul acesta nu este nici pe departe atât de idilic precum l-am prezentat.
Comunicarea, de cele mai multe ori goală, lipsită de substanță, nu face decât să întrețină o iluzie a ei
(atunci când, de altfel, nu este practicată în mod deliberat). Toate aceste gadgeturi nu sunt decât
proteze, excrescențe compensatorii ale incapacității noastre de a fi și de a ne schimba cu adevărat,
care ne permit, de fiecare dată, să trișăm ceva mai mult sau să ne depășim frica de celălalt. Este de
ajuns să constatăm succesul fulminant al minitelului sau al e-mail-urilor pentru a ne lăsa convinși.
Modul de viață actual, omniprezența și suveranitatea mass-mediei, capcana materialismului,
accelerarea permanentă a vieții cotidiene ne-au făcut să ajungem, încet-încet, să confundăm viața cu
existența, viața cu agitația, viața cu frenezia. Acest lucru se realizează, de cele mai multe ori, cu
consimțământul nostru implicit, chiar la cererea noastră. Mereu mai mult, mereu mai repede, iată
sloganul sau laitmotivul nostru… Ca să facem „ce"? Ca să ne trezim într-o zi, indiferent de vârstă,
bolnavi sau deprimați, constatând cu tristețe că am trecut pe lângă noi înșine, pe lângă propria viață?
Societatea în care trăim, educația pe care am primit-o și o ușoară superficialitate ne-au făcut
să căutăm satisfacerea dorințelor în afara noastră. Învățăm deci să conducem, stăpânim, să
dominăm, să posedăm sau să comunicăm cu „exteriorul". Această cursă contra cronometru ne
îndepărtează în fiecare zi, puțin câte puțin, de noi înșine și ne golește de propria substanță. Numai
moartea sau boala ne readuc, obligatoriu, cu forța, față în față cu noi înșine. În acel moment,
confuzia este mare.
Oare cine este omul pe care îl descoperim, trist, în oglindă? Cine este ființa cvasinecunoscută
care zace acolo, în pat? Ce înseamnă acest corp care ne doare? El este totuși primul și adevăratul
nostru interlocutor. Cel cu care însă nu am vorbit niciodată cu adevărat, pe care nici nu am avut timp
să-l cunoaștem, adică este vorba chiar de noi înșine. Descoperirea pe care o facem este uluitoare și
de neacceptat pentru noi, așa că îi cerem medicului să ne dea „ceva" care să facă să înceteze
suferința ce nu trebuie să-și găsească locul în viața noastră. Și totuși, dacă am ști! Durerile nu sunt
altceva decât țipetele disperate pe care viața și propriul corp le trimit spre urechile noastre înfundate,
asurzite de zgomotul pe care îl facem tot agitându-ne. Sunt semnale de alarmă, dovezi ale
dezechilibrelor interioare, dar noi nu le putem auzi și, cu atât mai puțin, înțelege.
Intenția lucrării de față este de a remedia această greșeală, făcându-ne să deschidem urechile.
Vom reașeza ființa umană în mediul și în globalitatea ei. Vom învăța, în sfârșit, să ne recunoaștem și
să ne înțelegem durerile, tensiunile și suferințele ca să devenim conștienți de mesaj și să facem ceea
ce trebuie ca să schimbăm situația.
După mulți ani de practicare a tehnicilor energetice și, în special, a celor de shiatsu, am putut
constata până la ce punct corpul fiecăruia dintre noi vorbește (strigă chiar) despre suferințele
adevărate, cele interioare. Realitatea noastră profundă, inconștientul, psihicul, sufletul (pe care
fiecare îl alege), toate ne vorbesc, ne spun în permanență „ce" nu mer- Re. Dar se pare că noi nu
ascultăm, nu auzim. Oare de ce?

Rațiunile „surdității" noastre sunt duble. în primul rând, nu suntem capabili sau nu dorim să
ascultăm aceste mesaje „naturale" care ne sunt trimise (vise, intuiții, premoniții, senzații fizice etc.).
Trebuie deci să devenim din ce în ce mai tari și mai puternici (boli, accidente, conflicte, moarte etc.)
pentru a le auzi în sfârșit sau pentru a ne opri forțat. În al doilea rând, nu putem, în cea mai mare
parte a timpului, să evităm, să percepem durerea (cum să facem altfel?), nu știm să o decodăm, să o
citim. Ea poate servi doar la stoparea momentană a procesului inadaptat, dar nu și la înțelegerea și la
schimbarea lui radicală. Nimeni nu ne-a învățat să interpretăm toate aceste fenomene. Știința ne-a
împărțit corpul în „parcele" și l-a separat de spirit. Ea îl examinează, îl disecă și îl studiază ca pe o
mașină, iar medicii au devenit, în mare parte, „mecanici" excelenți. Suntem ca niște marinari care
primesc mesaje morse fără să fi învățat vreodată acest cod. Bipul neîntrerupt sfârșește prin a fi
dezagreabil și ne deranjează. Atunci, facem apel la mecanicul de bord pentru a bloca sistemul sau, și
mai grav, pentru a tăia firele ca să-l facă să tacă și, astfel, să avem parte de o pace aparentă. Se pare
însă că bipul ne prevenea că exista o breșă în „carcasa" noastră care ar fi trebuit închisă.
Tocmai acest limbaj vom învăța să-l descifrăm. Și vom încerca nu numai să-l învățăm, ci și
să-l înțelegem. Nu mi se pare în regulă să ajungeți, pur și simplu, la concluzia că, dacă vă doare într-
un loc, asta înseamnă „ceva". Acest lucru presupune simptomatologie elaborată. De asemenea, cred
că este important de explicat de ce totul funcționează în acest fel. Din acest motiv, cartea se împarte
în trei părți distincte.
În prima parte, vă propune un demers filosofic global, holistic, al omului și al existenței sale,
poziționându-l într-un ansamblu coerent, unde lucrurile se leagă între ele. Vom putea înțelege mai
bine „rațiunile alegerilor noastre", stabilind legătura psihicului, a sufletului, a psihologiei conștiente
și a celei inconștiente cu corpul fizic.
În cea de-a doua parte a acestei lucrări, mă voi concentra asupra codificării taoiste a energiilor
și reașezării omului în mediul său energetic. Yin și Yang sunt meridianele de energie cunoscute în
acupunctură. Cu ajutorul lor, vom vedea cum lucrurile se leagă între ele înlăuntrul nostru.
În a treia și ultima parte, voi prezenta „starea locurilor". Vă voi explica într-un mod simplu
rolul pe care îl are fiecare parte a corpului nostru. în sfârșit, vă voi arăta care sunt efectele produse
de anumite „cauze", adică voi descifra, pe înțelesul tuturor, simbolistica fiecărui mesaj lansat de
corp.
***

Cel care are o idee corectă despre providență nu se oprește lângă un zid care stă să se
dărâme.
Mong Tseu
***
Prima parte
Câteva date filosofice. Care ar putea fi jocul vieții?

Mi se par dificil de înțeles relațiile dintre corp și spirit și, în consecință, semnificația durerilor
corpului prin referire la rănile sufletului dacă nu lărgim aria privirii pe care o îndreptăm asupra
umanului și a vieții. în cazul în care rămânem la stadiul omului „mașină", adică al celui compus din
piese independente și interschimbabile în funcție de progresul tehnic al științei, relațiile pe care le
voi stabili ulterior sau care au fost făcute de alți autori vor părea că țin de magie, de clarviziune sau
de imaginar pur și simplu.
Problema care se pune este să știm cum și de ce să stabilim o legătură între manifestările
fizice, simptomele, bolile sau accidențele și ceea ce se petrece în noi. Cercetarea „mecanicistă" nu o
poate face, căci este prea „lipită" de simptom, iar câmpul ei de observație este extrem de restrâns,
indiferent că e vorba de timp sau de spațiu. Acest fapt o împiedică să meargă la adevărata cauză,
care nu se poate justifica decât prin hazard (accident) sau prin elemente care ne sunt exterioare
(viruși, microbi, hrană, mediu etc.).
Mărindu-ne aria de observație și studiind omul în globalitatea sa fizică și temporală, reușim
din nou să legăm lucrurile. Este ceea ce s-a presupus că fac religiile (din latinescul religere, care
înseamnă a uni, a lega), dând ființei umane veritabila sa dimensiune, și anume să fie, înainte de
toate, spirituală. Vom putea astfel înțelege rațiunea de a fi a omului și, în consecință, de asemenea,
cauzele stării sale de rău.
PROCESUL ÎNCARNĂRII
Conform codificării orientale, viața a ieșit din Haos. Știința modernă și, mai ales, mecanica
cuantică „descoperă" astăzi că magma informă, dezordinea aparentă sau Haosul s-au ordonat sub
acțiunea unei forțe structurante, numite Tao. Aceasta este, la rândul ei, structurată, manifestându-se
prin Yin și Yang, ale căror reprezentări terestre sunt Cerul (Yang) și Pământul (Yin) (a se vedea
ilustrația de la pagina 68).
Plasat între acești doi poli, omul reprezintă întâlnirea dintre cele două expresii energetice Tao,
asupra cărora voi avea ocazia să revin ulterior. Ieșind din magma haotică, ființa umană nu este decât
o vibrație energetică fără formă aparentă, pe care taoiștii o numesc Shen Prenatal și pe care noi o
numim spirit sau suflet în funcție de convingeri. Ca să poată exista, acest Shen se va baza pe
vibrațiile Yin ale unei femei (mama) și pe vibrațiile Yang ale unui bărbat (tatăl). Savantul amestec
dintre cele trei energii (Shen + energia mamei + energia tatălui) îi va permite să se încarneze, adică
să existe într-un corp fizic.
Procesul încarnării este, bineînțeles, mult mai elaborat. Am scris despre acest fenomen într-o
altă lucrare, mai complexă, explicând pe parcursul unui capitol cum se petrec lucrurile la nivelul
energiilor. Găsesc că această clarificare este suficientă pentru a putea să înțelegem ceea ce urmează.
Este interesant pentru noi să studiem felul în care se derulează fenomenul întrupării folosindu-ne de
noțiunile „Cer Anterior" și „Cer Posterior" și urmărind un fel de fir conducător pe care tradiția îl
numește „Calea Vieții". îmi place și termenul pe care îl folosește Paulo Coelho în foarte frumoasa
lui carte Alchimistul cel de „Legendă Personală", care exprimă, la fel de bine, aceeași semnificație
profundă și inițiatică ca și „Calea Vieții".

CALEA VIEȚII SAU LEGENDA PERSONALĂ
Calea Vieții este un fel de fir conducător pe care orice ființă umană îl urmează de-a lungul
întregii sale existențe. O putem compara cu scenariul unui film sau cu jurnalul de bord al piloților de
curse din zilele noastre. Noi înaintăm pe acest drum folosind un vehicul personal care este, de fapt,
corpul nostru fizic. Orientalii ne propun o imagine extrem de interesantă pentru acest vehicul și
pentru Calea Vieții. Suntem, spun ei, asemenea unei căruțe sau unei călești care reprezintă corpul
nostru fizic și care circulă pe un drum simbolizând viața sau, mai degrabă, Calea Vieții. Să vedem
până unde putem dezvolta această reprezentare.
Drumul pe care circulă Caleașca este unul de pământ. Ca toate drumurile de pământ, el are,
de o parte și de alta a sa, hârtoape și movile, pietre, urme și șanțuri. Gropile sau locurile mai ridicate
și pietrele sunt dificultățile, loviturile vieții. Urmele sunt schemele deja existente pe care le preluăm
de la alții și pe care le reproducem. Șanțurile, mai mult sau mai puțin adânci, reprezintă regulile.
Limitele peste care, dacă trecem, negreșit vom primi o pedeapsă sub forma unui accident. Acest
drum are uneori curbe care împiedică vizibilitatea sau, alteori, traversează zone de ceață sau de
furtuni. Toate sunt etape ale vieții noastre, de-a lungul căreia „ne rătăcim" sau ne este greu să vedem
clar ori să anticipăm un obstacol, căci nu putem zări nimic din ceea ce se află „în față".
Această Caleașcă este trasă de doi cai, unul alb (Yang), care se află în stânga, și unul negru
(Yin), în dreapta. Caii simbolizează emoțiile, ceea ce ne arată până Ia ce punct ele ne „trag", adică
ne conduc în viață. Caleașca este condusă de un Vizitiu, care reprezintă mentalul, Conștientul
nostru.
Are și patru roți, două în față (brațele), care dau direcția sau, mai degrabă, imprimă direcția
dată de Vizitiu cailor, două în spate (picioarele), care poartă și transportă încărcătura (ele sunt
întotdeauna mai mari decât cele din față). în Caleașcă se află un pasager pe care nu-l vedem. Este
vorba de Stăpânul sau Ghidul Interior al fiecăruia dintre noi, al Nonconștientului, al Conștiinței
noastre holografice. Creștinii îl numesc „înger păzitor".
Caleașca personală înaintează deci pe drumul vieții, dirijată, în aparență, de Vizitiu. Spun
bine în aparență deoarece, chiar dacă el este cel care conduce, pasagerul indică destinația. Este o
explicație pe care o vom găsi ulterior, la subiectul despre Cerul Anterior și Nonconștient și despre
alegerile stabilite de Shen Prenatal, apoi de Shen întruchipat. Vizitiul, care reprezintă mentalul
nostru, conduce Caleașca. De calitatea vigilenței sale, dar și de conduită (fermă, dar blândă în
același timp) vor depinde valoarea și confortul călătoriei (existența). Dacă el brutalizează caii
(emoțiile) și îi jignește, aceștia vor fi cuprinși de nervozitate și, la un moment dat, vor scăpa din
frâu, riscând să îndrepte Caleașca spre un accident, exact la fel cum emoțiile noastre ne pot conduce
câteodată spre acte iraționale, adică periculoase. În cazul în care cel care conduce este prea relaxat,
dacă îi lipsește vigilența, atelajul va trece peste urmele lăsate de alții (reproducerea schemelor
parentale, de exemplu), iar noi vom urma tiparele altora, riscând să cădem în aceleași „gropi" ca și
ei, în eventualitatea în care acest lucru s-a întâmplat cu predecesorii noștri. De asemenea, dacă nu
este vigilent, Vizitiul nu va ști să evite hârtoapele, ridicăturile și denivelările (loviturile, erorile
vieții), iar călătoria nu va fi foarte confortabilă pentru Caleașcă, pentru Vizitiu și nici pentru
Stăpânul sau Ghidul Interior.

Dacă Vizitiul doarme sau nu ține hățurile (emoțiile), atunci caii sunt cei care vor dirija
Caleașca. Avem situația în care calul negru este mai puternic (pentru că l-am hrănit mai bine) –
atunci Caleașca va trage spre dreapta și va fi ghidată spre imaginile afective materne. Dacă de calul
alb ne-am ocupat mai mult și acesta domină, Caleașca va trage spre stânga, spre reprezentările
emoționale paterne. Dacă Vizitiul mână prea repede, forțează prea tare, așa cum facem și noi
câteodată, sau caii se avântă prea mult, șanțul în care va intra va determina accidentul, oprind, mai
mult sau mai puțin violent, tot atelajul, provocând stricăciuni într-o măsură mai mare sau mai mică
(accidente sau traumatisme).
Câteodată, o roată sau o piesă de la Caleașcă se strică, fie pentru că este fragilă, fie pentru că
aceasta a trecut peste prea multe dâmburi și a intrat în prea multe șanțuri (acumulare de
comportamente, atitudini inadecvate). Atunci trebuie reparată și, în funcție de gravitatea stricăciunii,
fie o putem rezolva noi înșine (odihnă, cicatrizări), fie trebuie să chemăm pe cineva în ajutor
(medicină naturistă), fie, și mai grav, apelăm la un „reparator" (medicina modernă). Dar, indiferent
de situație, important este să nu lăsăm ca piesa să fie schimbată. De asemenea, este esențial să ne
gândim și la conduita Vizitiului, la modul în care ne putem schimba comportamentul, atitudinile în
fața vieții, dacă nu vrem ca „pana" să se repete.
Uneori, Caleașca traversează zone cu vizibilitate redusă, ceea ce înseamnă că nu vedem cu
adevărat pe unde mergem. Poate fi vorba de o simplă cotitură, pe care o putem anticipa, observând-
o din timp. Atunci este necesar să încetinim, să ne dăm seama ce direcție ia drumul nostru și să
urmăm curba, ținând bine caii în hățuri (să ne stăpânim, de exemplu, emoțiile când trecem printr-o
fază de schimbare dorită sau suportată). Dacă este vorba de ceață sau furtună, conducem Caleașca
anevoios, cu eforturi mari, fiind obligați „să navigăm la vedere", încetinind viteza și bizuindu-ne pe
bornele care ne indică drumul. În această etapă, trebuie să avem încredere totală, „oarbă" chiar, în
Calea Vieții (legi naturale, reguli ale tradiției, credință etc.) și în Stăpânul sau Ghidul Interior
(Nonconștientul) care alege drumul. Sunt momente ale existenței noastre când rătăcim prin „ceață",
neștiind spre ce ne îndreptăm. în aceste situații, nu putem face altceva decât să lăsăm viața să ne
arate direcția.
Din când în când, ajungem la răscruce de drumuri. Dacă nu există indicatoare, nu știm încotro
să ne orientăm. Vizitiul (mentalul, intelectul) poate mâna caii la întâmplare. Riscul de a ne înșela
sau de a ne rătăci este mare. Cu cât Vizitiul este mai sigur pe el, convins că știe totul și că stăpânește
totul, cu atât se va gândi că știe ce direcție să aleagă și cu atât riscul va fi mai mare. Ne vom afla
atunci sub domnia „tehnocrației raționaliste", în care rațiunea și intelectul cred că pot rezolva totul.
Dacă este însă umil și onest cu el însuși, îl va întreba pe pasager (Stăpânul sau Ghidul Interior) ce
drum ar fi mai bine să urmeze. Știind încotro se îndreaptă, acesta din urmă îi va putea indica
Vizitiului destinația finală, cu condiția ca el să fie capabil să-l asculte. În sfârșit, Caleașca,
hurducându-se, face câteodată mult zgomot, fiind necesar ca Vizitiul să se oprească pentru a putea
avea un dialog cu Stăpânul sau Ghidul Interior. Este vorba despre pauzele și retragerile pe care le
facem câteodată pentru a ne regăsi, căci ni se întâmplă uneori să ne rătăcim.
Iată o imagine simplă, dar care redă foarte bine ce înseamnă Calea Vieții. Cu ajutorul ei,
putem înțelege cu ușurință în ce fel se petrec lucrurile în viața noastră și ce ne determină să derapăm

din când în când. Mai departe, vom lărgi puțin această prezentare, abordând noțiunile Cer Anterior
și Cer Posterior, Conștient și Nonconștient, care aparțin structurii Căii Vieții, Legendei Personale.
CERUL ANTERIOR ȘI CERUL POSTERIOR

?

CERUL ANTERIOR ȘI
CERUL POSTERIOR
Filosofia taoistă consideră că există două planuri în viața unui om. Primul este cel care
precede nașterea și al doilea este cel care se situează după acest moment. Nașterea marchează
trecerea pragului dintre cele două „Ceruri". Cerul Anterior reprezintă deci tot ceea ce „este" sau se
întâmplă înainte de naștere, adică momentul în care omul se arată în lumea noastră. Cerul Posterior
simbolizează tot ceea ce „este" sau se întâmplă după momentul nașterii până la moarte. Schema
anterioară ne permite să vizualizăm mai bine și, analizând-o, vom putea detalia diferitele niveluri.
* Cerul Anterior
Ce se întâmplă aici? Cine este cel care se joacă la acest nivel? Cerul Anterior reprezintă
întreaga etapă preexistențială a unui individ. Acolo, există Shen Prenatal, care se structurează,
considerându-se că se apropie cel mai mult, conceptual vorbind, de sufletul nostru occidental. Este
Cerul care corespunde lumii infinitului, căci nu are limite nici în timp, nici în spațiu. Poartă în el
toate posibilitățile vieții și poate fi reprezentat printr-un cerc (ale cărui puncte componente sunt la
distanță egală de centru). Ne aflăm la nivelul Haosului, al magmei originare. Shen Prenatal
individual aparține acestei lumi așa cum picătura de apă aparține oceanului. Ea își păstrează
„conștiința" individuală de picătură de apă, având în același timp prezentă în memorie apartenența la
global, adică la ocean.
Îmi place să utilizez, pentru a ilustra această conștiință, imaginea hologramei. Într-o
hologramă, fiecare punct se plasează în mod coerent (lumină) deoarece știe că este purtătorul tuturor
datelor, al memoriei celorlalte puncte. Acestea sunt motivele pentru care folosesc pentru Shen sau
Conștiință – scris cu inițiale – termenul de „Conștiință Holografică", pe care o regăsim la nivelul cel
mai fin al ființei umane. Ea ne permite să înțelegem mai bine în ce fel se decide creșterea celulei
începând de la stadiul de ou până la cel de om (sau animal), precum și procesul permanent de
reînnoire celulară. Permite, de asemenea, lansarea unei ipoteze interesante pentru aceste mistere
extraordinare care sunt, pe de o parte, cicatrizarea și, pe de altă parte, bolile „structurale", adică
SIDA, bolile autoimune, cancerele. Scopul fiecărui Shen individual este acela de a-și realiza
Legenda Personală și, pentru asta, trebuie să trăiască toate polaritățile existențiale, să treacă dincolo
de ele și să devină ceea ce numim o ființă „realizată". Tuturor ne sunt date „muncile lui Hercule", pe
care trebuie să le ducem până la capăt. Limitele materiale ale lumii manifestate (timp, spațiu,
materie) nu permit o trăire simultană a tuturor acestor posibilități, astfel că Shen va trebui să le reia,
de un anumit număr de ori, pentru a epuiza toată paleta disponibilă. Este o reușită la care se ajunge
prin trăire. Shen trebuie deci să se întrupeze, adică să învețe într-o școală specială, care este cea a
vieții. Dar, așa cum este și la școală, anumite clase sau anumite lecții pot fi câteodată foarte dificil
de integrat, de acceptat sau, pur și simplu, chiar de înțeles. Atunci Shen trebuie să repete clasa. În
concluzie, va fi necesar să se reîncarneze pentru a relua lecția din punctul în care a abandonat-o.
Acesta este chiar principiul reîncarnării. De altfel, vom vedea mai departe că, pentru Cerul
Posterior, există un principiu echivalent, „reproducerea schemelor", viața conștientă și prezentă.

Ne aflăm în fața conceptului „karmic" al vieții, despre care unii autori au vorbit deja. Eu aș
vrea numai să reamintesc argumentul de bază al karmei, care este enunțat uneori într-o manieră
nesatisfăcătoare. Vorbim, într-adevăr, despre o conceptualizare evolutivă a vieții și nu despre o
filosofie punitivă, despre care unele spirite, ele însele vinovate, marcate de cultura lor iudeo-
creștină, vorbesc uneori, în care cred sau se prefac a crede. Nu revenim pe Pământ ca să ispășim, să
plătim sau să suferim de pe urma comportamentelor trecute. Acesta este un punct de vedere
maniheist și nu corespunde cu nimic nivelului energetic al lucrurilor, unde noțiunile bine și rău nu
există. De altfel, toate acestea nu pot avea sensuri „istorice" în înlănțuirea karmelor, din moment ce
noțiunile de valoare se schimbă în funcție de epoci, tradiții, culturi. Principiul karmic este mult mai
simplu și se bazează pe necesitatea experimentării și integrării tuturor posibilităților vieții. Școala
vieții se derulează la fel ca toate școlile (ce întâmplare), cu ore de clasă, cu recreații, cu lecții de
învățat și de înțeles, până când reușim să le integrăm. De asemenea, primim, bineînțeles, „facturile"
pentru comportamentele neînsușite (dacă nu respectăm regulile jocului, dacă avem o comportare
nelalocul ei). Aici pot să apară confuzia și amestecul cu punitivul. Dar „factură" nu înseamnă
pedeapsă. „Factură" înseamnă că fiecărei cauze îi este asociat un efect, că orice comportament are o
urmare și că, dacă acest comportament nu este în acord cu regulile de funcționare a lucrurilor,
produce un rezultat nesatisfăcător. Să luăm un exemplu simplu. Dacă avem poftă de dulce, știm că îl
putem găsi la o patiserie. îl vom mânca și, astfel, nevoia noastră de dulce va fi satisfăcută. Dacă ne
aflăm lângă o tablă încinsă și dacă ne este frig la mâini, ne vom apropia de ea ca să ne încălzim. Dar
știm că o tablă încinsă poate să ne ardă și ar fi normal să păstrăm o anumită distanță. Totuși, dacă,
de exemplu, suntem grăbiți și, ca să ne încălzim mâinile mai repede, le apropiem prea mult de tablă,
„factura" acestei atitudini va fi o arsură. Arsura aceasta nu este în niciun caz o pedeapsă, ci, pur și
simplu, rezultatul unui comportament inadaptat ca urmare a nerespectării unuia dintre criteriile date
de situația în care ne aflăm. Procesul este similar la nivel psihologic. Nu există pedeapsă, adică
sancțiune stabilită, decisă și aplicată de cineva sau ceva din exterior sau transcendent, ci, pur și
simplu, efectul este rezultatul logic al unui proces comportamental dat. în acest caz, nu suntem în
acord cu legile contextului. Am căpătat deci o „factură" negativă, adică suferința, arsura. în cazul
patiseriei, comportamentul de a cumpăra produce o „factură" pozitivă, care înseamnă satisfacerea
poftei. Dacă, însă, comportamentul de cumpărare devine excesiv (bulimie), el nu se mai află în
acord cu legile naturale și atunci devine purtătorul unei „facturi" negative, care se traduce prin
luarea în greutate.
Să revenim acum la Cerul Anterior. Cum se petrec lucrurile? Shen decide să trăiască, să
realizeze Legenda Personală, Calea Vieții și, astfel, să învețe o lecție din această viață. Pentru ca
lecția să poată fi învățată, trebuie să existe mijloacele prin care acest lucru să se realizeze. Alegerea
se va face în funcție de scopul determinat, de munca pe care o va depune, dar și în funcție de
experiențele deja trăite și integrate, care nu mai au nevoie să fie repetate. Toate aceste date
„anterioare" sunt „înscrise" în ceea ce numim Cronica Akasha, un fel de mitologie interioară, de
memorie holistică (holografică) proprie fiecăruia dintre noi și pe care taoiștii au numit-o „vechile
memorii" sau „memoriile anterioare". Ca să aibă mijloace de a trăi aceste noi posibilități, Shen va
alege structuri și limite care îi vor permite să facă propriile alegeri în cele mai bune condiții, adică
cele mai favorabile, dar și cele mai eficiente.

Noțiunea de eficacitate este valoroasă pentru că, în acest context, nu înseamnă nici pe departe
confortabil sau agreabil. Atingem astfel un punct crucial al noțiunii Calea Vieții. În sfârșit, așa cum
am văzut mai înainte, toate drumurile pot prezenta urme sau turnante pe care vehiculul existenței
noastre va suporta zdruncinături sau momente de pierdere a vizibilității, în același fel în care toate
legendele se realizează prin încercări. Acestea sunt elemente pe care astrologia, în particular
astrologia karmică, ne poate ajuta să le percepem. Alegerea condițiilor de realizare va înlocui datele
alegerii încarnării, adică toate condițiile fizice și înconjurătoare. Epocă, familie, țară, regiune, sex,
rasă etc. devin cadrul structural al încarnării și dau limitele materiale ale realizării ființei sub forma
în care și sub care Shen a ales să se încarneze.
* Cerul Posterior
Prin încarnare, apoi prin naștere, părăsim planul Cerului Anterior pentru a trece în cel al
Cerului Posterior. Shen Prenatal se magnetizează pe un suport (ou fecundat) care corespunde
frecvenței sale vibratorii, căutării sale. El se adaugă astfel energiilor părinților care tocmai au
fecundat acest ou mereu magic, ce va deveni o ființă umană. Aceste energii se adaugă energiilor
înconjurătoare (planete, locuri, epoci) pentru a da Shen individual care, încă „nonactiv", va continua
să se îmbogățească, angrenând informații până în momentul nașterii, al tăierii cordonului ombilical,
moment în care devine cu adevărat activ. Din acest motiv, temele astrologice sunt calculate plecând
de la data nașterii și nu de la data concepției.
Cum se desfășoară lucrurile la nivelul Cerului Posterior? Ne aflăm la nivelul lumii finite.
Limitele lucrurilor sunt cele ale lumii materializate și tangibile. Ființa s-a încarnat și își trăiește
existența într-un corp fizic supus constrângerilor materiale. Supraviețuirea acestui corp implică un
anumit număr de reguli și obligații universale (a se hrăni, a bea, a dormi etc.) și locale (cultură, loc,
climă). Aceste îngrădiri îi impun individului un cadru de funcționare precis, care este adaptat la
realizarea alegerii sale de încarnare. Corpul său fizic suferă în totalitate constrângerile acestui cadru
atunci când realitățile psihologice și emoționale sunt puțin mai libere prin raportare la el.
Interesul de a cunoaște limitele materiale rezidă în faptul că ele, fiind punctele de sprijin ale
realizării noastre, prin intermediul cărora aceasta se face și se exprimă, puse una în locul celeilalte,
pot deveni un remarcabil mijloc de decodare și înțelegere a partiturii pe care o jucăm, a ceea ce se
petrece în noi. Acest lucru este adevărat pentru corpul nostru, pentru emoțiile noastre, psihologia
noastră, mediul nostru și pentru tot ceea ce „ni se întâmplă". Avem astfel un extraordinar instrument
de cunoaștere, pe care trebuie să încercăm în continuare să-l descifrăm.
Așa cum putem vedea în schema de la pagina 19, avem în Cerul Anterior și în Cerul Posterior
o parte stângă și o parte dreaptă. Totuși, putem constata că ele sunt inversate. Luăm contact astfel cu
un element important de descifrare care este cel al lateralităților. Această inversare ne permite să
înțelegem de ce psihologia modernă plasează, la nivelul corpului uman, raportarea la mamă în
partea stângă și raportarea la tată în partea dreaptă, în timp ce medicina tradițională chineză și
filosofia taoistă procedează invers. Explicația constă în faptul că Occidentul s-a „preocupat"
întotdeauna mai mult de nonmanifestat, de spirit și de suflet, adică de elemente care vin de la Cerul
Anterior, decât de corp și de realitatea fizică și materială, considerate ca „inferioare" și care aparțin

Cerului Posterior. Orientul, pe de altă parte, s-a preocupat întotdeauna de „aici și acum", de trăirea
actuală și reală, de manifestare, de Cerul Posterior. Corpul fizic și realitatea materială sunt foarte
importante pentru orientali, deoarece prin ele se exprimă Shen.
Occidentul își bazează deci demersul pe elemente care aparțin în principal Cerului Anterior,
în timp ce Orientul și-l bazează pe Cerul Posterior, cel puțin pe lateralitățile fizice. Este motivul din
care ele sunt inversate, așa cum acest lucru se petrece între imaginea realității, pe care o percepe
ochiul, și cea inversată, care este transmisă și „reconstruită" în creier. Partea dreaptă a corpului se
află deci, pentru orientali, în raport cu Yin, fiind, în consecință, reprezentată de simbolistica
maternă, iar partea stângă este în raport cu Yang și se regăsește în simbolistica paternă. Găsim că
această precizare este extrem de importantă, căci lateralități le fizice ale simptome- lor și ale
traumatismelor sunt pentru noi elemente grăitoare și revelatoare pentru ceea ce se petrece în
interiorul nostru. Or, dat fiind că aceste manifestări aparțin manifestatului, Cerului Posterior, ele
sunt codificate prin lateralitatea propusă de orientali (dreapta simbolizează partea maternă). în
compensație, tot ceea ce se petrece în psihic, imaginarul, visul sau ceea ce a fost conceput ca formă
înainte de a se naște aparține Ceru- – lui Anterior și corespunde, prin acest fapt, lateralității utilizate,
în principal, de occidentali.
Să luăm un exemplu. Un copil care se naște cu urechea dreaptă puțin mai mare decât cea
stângă va avea o relație privilegiată și o dependență de ascultare față de tatăl său. De ce? Dacă acest
copil s-a născut cu urechea respectivă mai mare, este din cauză că s-a format așa încă înainte de
naștere; ea s-a structurat sub această formă în Cerul Anterior, în nonmanifestat. La acest nivel,
partea dreaptă este în raport cu simbolistica paternă și cea stângă, cu simbolistica maternă. Tot ce va
veni de la tatăl său, din punct de vedere educativ, cultural, va fi primit și perceput cu o mai mare
sensibilitate, o mai mare ascultare, dar, fără îndoială, și cu o mai mare dependență.
În schimb, dacă acest copil are otită la aceeași ureche dreaptă, ne aflăm în lumea manifestată,
în trăirea copilului după naștere. Această ureche se află deci în relație cu simbolistica maternă, căci
ne aflăm în Cerul Posterior, cel manifestat. Copilul este cel care a declanșat o manifestare
simptomatică în corpul său fizic prezent și după nașterea sa. Aici, lateralitățile se inversează și
dreapta ajunge să fie în relație cu simbolistica maternă. Faptul că are otită înseamnă că nu vrea să
audă ceea ce îi spune mama sa, că tot ceea ce aude de la ea nu îl satisface. Poate că strigă prea des la
el sau își petrece timpul spunându-i: „Fii atent, nu fă asta, o să cazi, te vei răni, să nu răcești."
Să luăm un al doilea exemplu. Este vorba de o persoană care visează că-și răsucește glezna
stângă. Cu toate că acest incident are loc după naștere, ne aflăm totuși, în acest caz, în
nonmanifestat, în virtual, deoarece se întâmplă în lumea oniricului (vis). Entorsa va fi pusă în relație
cu simbolistica maternă. în schimb, dacă persoana își scrântește cu adevărat glezna stângă, ne aflăm
în manifestat și entorsa capătă atunci o semnificație simbolică paternă și poate exprima o problemă
de poziție, de atitudine relațională cu un bărbat.
Ținând cont de importanța noțiunii de lateralitate, putem sintetiza totul în tabelul următor.
Înainte de
naștereDupă naștere

Formarea
corpurilorTraumatisme,
maladii, simptomeStadii „alpha",
premoniții, vise
Partea dreaptă a
corpuluiSimbolistica
paternăSimbolistica maternă Simbolistica paternă
Partea stângă a
corpuluiSimbolistica
maternăSimbolistica paternă Simbolistica
maternă
Acum, putem reveni la noțiunile de Cer Anterior și Posterior pe care, desfășurându-le, le
aducem la principiul „Totul este în tot", la nivelul individului încarnat, manifestat în lumea noastră.
Folosind un principiu analogic, putem transpune în totalitate această reprezentare a
macrocosmosului universal pe microcosmosul individului, făcând astfel să apară noțiunile de
Conștient și Nonconștient.
CONȘTIENTUL ȘI NONCONȘTIENTUL
Ce putem constata? Preluând exact construcția schemei precedente Cer Anterior/Cer Posterior
(pagina 19), Cerul Anterior devine Nonconștient, conștiința de noapte, liniștea interioară, și Cerul
Posterior devine Conștientul, conștiința de zi, fenomenalul, sunetul exterior.

* Nonconștientul

Să observăm în detaliu informațiile pe care le avem. Știm că Gerul Anterior reprezintă nivelul
preexistențial, stadiul la care se „pregătește" existența noastră sub toate aspectele (reguli, structuri,
alegeri etc.). În momentul în care transpunem și Cerul Anterior devine Nonconștientul, acesta
reprezintă manifestarea anterioară, nivelul la care se pregătește „manifestatul", adică ceea ce se
petrece în lumea tangibilă și conștientă. Actele, acțiunile, realizările aparțin de domeniul a ceea ce
se manifestă, a ceea ce putem percepe și sunt direct asociate cu „orizontalitatea", fiind „pregătite" în
Nonconștient.
În Nonconștient se situează Conștiința Holografică despre care am vorbit mai înainte. Tot ea
elaborează acțiunile care ne vor permite să concretizăm alegerile de realizare a Căii Vieții, a
Legendei noastre Personale. Această Conștiință încă poartă memoria și percepția alegerilor
personale pe care le-am făcut în Cerul Anterior și „cunoaște" totalitatea Cronicilor Akasha,
mitologia personală. Nonconștientul dispune de toate informațiile care sunt memorate în Energia
Ancestrală. El știe, în consecință, care sunt alegerile și nevoile noastre de experimentare și, astfel,
este capabil să determine cele mai bune procese pentru ca noi să „reușim". Aici (ca și pentru
„pedeapsă"), se pot naște confuzii între libertate, determinism, destin, soartă și fatalitate. Căci, dacă
procesele sunt observate a posteriori, putem spune „Așa a fost scris". Așa a fost efectiv scris, dar nu
în sensul că ar trebui să urmărim un scenariu stabilit de ceva sau cineva din exteriorul nostru, în care
noi nu am fi decât marionete animate și dirijate. „Așa a fost scris" în sensul în care noi suntem cei
care l-am scris în interiorul nostru, ca pe cel mai bun scenariu posibil, pentru a ne atinge scopul
fixat.
Am putea înțelege acest lucru mai ușor interpretând o situație. Dacă, de exemplu, eu doresc să
merg la Nisa pentru a asista la carnaval, această decizie mă va determina să fac alegeri logistice
pentru a-mi atinge scopul. Trebuie, mai întâi, să stabilesc data concediului și să fac rezervare la ho-
IH pentru perioada respectivă. Gusturile îmi influențează, bineînțeles, alegerile. Dacă, pe de altă
parte, nu am experiență în această privință, risc să fac rezervarea prea târziu și să nu mai găsesc loc.
Apoi, trebuie să mă hotărăsc asupra unui mijloc de transport. Dacă prefer mersul cu mașina și îmi
place viteza, voi călători pe autostradă. Dacă există peisaje frumoase care mă interesează, atunci voi
alege drumurile mai mici, care traversează interiorul ținutului. în acest caz, va trebui să plec cu o zi
mai devreme. Dacă mi-e frică să călătoresc cu mașina, voi lua trenul și, dacă sunt foarte grăbit, voi
lua avionul. Putem să vedem deja cum ceea ce există înlăuntrul nostru ne condiționează
comportamentele și alegerile. Pentru a atinge același scop, fiecare dintre noi va proceda într-o
manieră care-i este proprie, determinată de memoriile personale.
Odată decizia luată, am totuși, în orice moment, libertatea să-mi schimb părerea și să nu mai
merg la Nisa. Nimic nu mă împiedică să cobor din tren la Lyon sau la Marsilia dacă vreau, să mă
opresc în Alpi în cazul în care voi călători cu mașina. în schimb, dacă voi alege avionul, îmi va fi
mai greu dacă nu se fac escale (ar putea fi interesant de meditat la validitatea alegerilor pe care le
facem pentru „rapiditate" în evoluția personală și la flexibilitatea lor reală). Cu cât decizia mea de
schimbare va fi mai tardivă, cu atât risc să fie mai costisitoare (concedii pierdute, penalizări din
partea hotelului, cheltuieli legate de biletul de tren etc.), dar rămâne întotdeauna posibilă.
Determinismul alegerii de bază nu este total. Este clar că voi resimți frustrarea dacă nu voi merge la

carnaval. Dacă, în schimb, scopul călătoriei ar fi reglarea unei afaceri dificile și dezagreabile,
libertatea mea potențială este aceea de a fugi, de a evita acest moment neplăcut. Va trebui totuși să
rezolv această afacere într-o bună zi. Cu cât o voi face mai târziu, cu atât va fi mai greu și mai
costisitor.
În schimb, dacă voi face tot ceea ce trebuie să fac, voi fi la Nisa pentru a asista la carnaval în
condițiile care îmi convin. Acest lucru pare logic pentru toată lumea și nu miră pe nimeni. Iată, am
putut vedea din nou cum lucrurile pe care urmează să le facem se pregătesc înlăuntrul nostru și în ce
fel alegerile interioare sunt condiționate de „memoriile" existente. Singura diferență în raport cu
exemplul meu este că, în cea mai mare parte a timpului, toate acestea nu sunt conștiente la
momentul respectiv. În acest caz precis însă, știu ce am decis și ce vreau să obțin.
Dar să presupunem acum că cineva din afară, un extraterestru care nu este la curent cu
obiceiurile și tradițiile pământești și care nu cunoaște alegerea mea, mă observă. Ce vede? El vede
un individ pe cale de a asista la carnavalul de la Nisa. Dacă studiază ce s-a întâmplat înainte de
venirea mea la Nisa, ce constată? Toate acțiunile care preced sosirea mea (luarea concediului,
rezervarea la un hotel, traseul ales etc.) par a-i arăta un singur lucru: totul s-a construit, s-a derulat
astfel încât să mă găsesc la Nisa în ziua carnavalului. Dacă se întreabă asupra prezenței mele și a
cauzei care a determinat-o, el nu poate ajunge decât la o concluzie: a fost scris să merg la Nisa, căci
toate acțiunile mele s-au înscris și derulat în acest sens, ca și cum fuseseră determinate de ceva să
mă facă să mă îndrept spre acest rezultat. Extraterestrului nostru îi voi părea o marionetă în voia
sorții, asemenea paiului care plutește pe apa râului, purtat încotro îl duce curentul. Desigur, îi
lipsește informația cea mai importantă ca să gândească altfel, aceea de a ști că eu am ales și am
decis să merg la Nisa. Nu sunt determinat, deoarece eu sunt cel care a ales. Pentru a schematiza, am
putea compara existența noastră cu un teatru în care Cerul Anterior va fi autorul piesei, iar
Nonconștientul, regizorul care se ocupă de punerea în scenă.
Toată intriga istoriei noastre se află scrisă în Shen Prenatal, în Conștiința globală,
Holografică, iar punerea ei în scenă este realizată de Nonconștientul nostru, Stăpânul sau Ghidul
Interior. Conștientul nostru (Vizitiul) și corpul nostru fizic (Caleașca) sunt actorii săi vizibili și
privilegiați. Ei trebuie să respecte punerea în scenă și rolul lor, având, în acelei timp, o oarecare
libertate, o posibilitate de a improviza, (are sunt condiționate de respectarea intrigii de fond (cale,
legendă). Atunci când totul se petrece normal, la sfârșitul spectacolului (moarte), avem satisfacția de
a fi respectat intriga și de a fi jucat cu succes acest rol (Calea Vieții). În schimb, în cazul în care nu
urmărim punerea în scenă, nu ținem cont de intrigă, va apărea o distorsiune între Nonconștient și
Conștient, între actor, rol și punerea în scenă. Atunci, tensiunile, suferințele, bolile, accidentele și
alte acte ratate își vor face brusc apariția.
Se pare că finalitatea existenței noastre este aceea de atinge coeziunea, coerența între
Nonconștient și Conștient, între Stăpânul sau Ghidul Interior și Vizitiu. În aceasta constă, cred eu,
tot secretul armoniei profunde, al adevăratei seninătăți care ne arată cât din toate acestea sunt
apanajul unei culturi sau al unei educații și cât, pur și simplu, rezultatul unei munci individuale clare
și fără concesii. De aceea, această noțiune de armonie este foarte îndepărtată de cea de intelect sau
de cea de cultură, depinzând numai de nivelul de coeziune a individului între ceea ce este, ceea ce
face și Calea Vieții sale. Din această cauză, de exemplu, vom putea întâlni și resimți forța profundă

a unui lama tibetan, a unui cioban din Larzac, a unei învățătoare din Cantal (unde m-am născut), a
unui pescar breton, a unui filosof modern, a unui biolog sau a unui bătrân grădinar englez.
* Conștientul: condensarea și eliberarea energiilor
În lumea Conștientului, lucrurile apar treptat, manifestându-se într-un mod din ce în ce mai
palpabil, mai concret.
Fenomenul acesta se petrece mai întâi la nivelul energiilor corpului, apoi al emoțiilor, de data
aceasta conștiente, și, în sfârșit, al psihicului – și el conștient – al individului. Procesul continuă apoi
în planul fizic și se manifestă pe meridiane, apoi în organe și, în sfârșit, în membre. Ne aflăm la
ultimul nivel de creștere a densității energiilor, cel mai de jos. Suntem la nivelul Terrei, acolo unde
limitele materiale sunt cele mai apăsătoare și extrem de restrictive.

Procesul de condensare funcționează exact în același fel ca fenomenul natural al ploii. Mai
întâi există o anumită umiditate în aer, perceptibilă (Nonconștient) numai cu aparate foarte
sofisticate. După un anumit timp și în condiții speciale, această umiditate începe să crească în
densitate, condensându-se sub forma vaporilor de apă, care formează, în Cer, nori (ideile, gândurile,
emoțiile, dorințele, intențiile etc.) perceptibili, dar, deocamdată, puțin consistenți. Unii dintre acești

nori sunt ușori și nu prezintă niciun risc (emoții, gânduri, intenții negative). Vaporii de apă continuă
să crească în densitate, să se condenseze și sfârșesc prin a produce picături de apă, de ploaie și, în
final, furtuna. Ploaia cade pe sol în aversă, iar pământul (corpul nostru) este udat și muiat de această
apă (resentimente, tensiuni, suferințe). De îndată ce furtuna (tensiunile) devine puternică, tunetul
bubuie și trăsnetul chiar lovește uneori (atac cardiac, criză de epilepsie, sincopă, nebunie etc.).
Schema simplă de la pagina 33 rezumă toate aceste fenomene și o putem compara cu ușurință cu cea
precedentă (pagina 32), pe care ne ajută să o înțelegem.
Bascularea între Nonconștient și Conștient se face prin trezirea conștiinței, care înseamnă
trecerea la acțiune, adică la „a face", ce reprezintă ultimul stadiu de condensare a energiilor. Prin
rezultatul acestei acțiuni, urmează să constatăm unde ne aflăm și să avem ceea ce se numește „o
doză de conștiință". Dacă rezultatul obținut este „bun", adică se potrivește cu scopul urmărit,
înseamnă că procesul a fost în totalitate coerent și că am respectat toate fazele intermediare ale
realizării, indiferent care au fost ele. Acesta nu este, bineînțeles, conștient în totalitate, motiv pentru
care e necesar, câteodată, să resimțim eroarea sau durerea pentru a înțelege la ce nivel lucrurile nu
merg bine. De aceea am scris „bun" între ghilimele, căci anumite experiențe neplăcute sunt de fapt
experiențe „bune", așa cum este ploaia care udă și înmoaie totul, dar care, în același timp, face și să
crească totul în natură. Refuzul nostru sau o căutare excesivă a protecției ne va împiedica să trăim
aceste experiențe, la fel cum adăposti rea de ploaie provoacă uscăciunea. Căci aceste practici ne
obligă să reflectăm la ceea ce se întâmplă și, fără îndoială, la provocarea unor schimbări necesare (în
consecință să creștem), dacă, bineînțeles, suntem pregătiți de as cultare. Dacă nu, ne vom întoarce
într-un proces de reproducere de scheme, până când vom înțelege. Vom găsi aici exact același
proces ca acela pentru legea karmică. Sin gura diferență este că vom „retrăi" experiența, vom relua
lecția, în același plan al conștiinței, fără a fi nevoie să mu rim fizic, să schimbăm planul vieții. Este
de la sine înțeles că, de fiecare dată, experiența va fi mai puternică, asemănă toare cu situația în care
ne adresăm cuiva care este tare de ureche sau care nu vrea să asculte. Suntem obligați să-i vor bim
din ce în ce mai tare, chiar să strigăm, până când va putea sau se va decide să ne audă.
Viața și, prin ea, Conștiința noastră Holografică, Nonconștientul, Stăpânul sau Ghidul Interior
sunt determinați să facă adesea același lucru față de noi. Strigătele pe care ni le adresează sunt
tensiunile și suferințele noastre fi zice și psihice, morale sau emoționale. Desigur că ne-au fost
trimise mesaje înainte de a se ajunge la aceste strigăte, dar „surditatea" noastră suficientă sau
temătoare ne-a împie dicat să le primim și să le percepem. Este foarte important să se redea
suferinței și bolii adevăratul lor sens. Știința mo dernă luptă din răsputeri împotriva acestor expresii
profunde ale raportului nostru cu viața, în general, și cu viața noastră în special, dar cursa este
pierdută dinainte. Viața ne va de vansa mereu și nu vom ajunge niciodată (din fericire) să-i punem
botniță, să o facem să tacă. Fiecare pas făcut înainte de știința mecanicistă este mereu compensat de
un pas echivalent, sau chiar mai mare, făcut de viață. Cu cât medicina știe să „trateze" mai bine
diverse boli, cu atât acestea devin mai profunde, dificil de stăpânit și capabile de mutații.
Este preferabil să încercăm, mai deg rabă, să înțelegem sensul a ceea ce trăim decât să
constrângem viața să tacă (medicina alopată) sau să ne facem suferințele obligatorii, inevitabile și
meritate (dogmatism sau fanatism religios), fără a căuta mai departe, din frică, din nevoia de confort
sau din dorința de a ne înlesni pe moment o situație. Să fim totuși foarte vigilenți în privința

semnificației și rațiunii lucrurilor. Dacă e adevărat că aceste tensiuni, aceste suferințe și boli sunt
uneori necesare pentru ca noi să înțelegem, să ne dez voltăm, ele nu sunt niciodată obligatorii sau
iminente. Nu sunt fatalități, chiar dacă acest lucru este supărător pentru unii. Ele devin necesare
numai pentru că, uneori, nu vrem sau nu putem înțelege altfel. Nu este vorba, și aici cu atât mai
puțin, de o pedeapsă, ci de o „lecție a lucrurilor", așa cum copilul se arde pentru că are nevoie să
experimenteze focul.
Putem să le evităm. Atunci când acceptăm cu adevărat căutarea unui nou fel de înțelegere a
vieții, chiar în fața morții, avem, în mod firesc, un proces de feedback. Acesta aparține însuși
principiului vieții. Odată ce a atins punctul cel mai de jos, adică nivelul fizic și materializat, durerea
sau boala poate să se întoarcă și să plece în sens invers, diminuându-se, eliberând individul.
Dar această transformare nu poate avea loc decât dacă nu ne blocăm energiile condensate.
„Omorând" potențialul lor de expresie prin medicația chimică sau prin efectul credințelor
liniare, dogmatice și cristalizate, le fixăm într-adevăr într-un loc și, în felul acesta, le împiedicăm să
urce, să se întoarcă la sursa lor pentru a se stinge. Ele păstrează toată forța potențială și sunt
prizoniere ale punctului în care le-am „redus la tăcere". Cu prima oca zie, se vor manifesta din nou,
eliberând nu numai energia tensionată a momentului, a contextului, ci și energia situații lor
precedente, care nu a putut să se elibereze sau pe care am redus-o la tăcere, nelăsând-o să se
exprime. Atunci, ele vor avea o putere crescută, care a fost adăugată, ca să nu spun multiplicată, de
toate tensiunile precedente deja acu mulate. Ele aleg, în general, să se exprime „în altă parte", în alte
puncte ale corpului și spiritului, căci păstrează în me morie informația conform căreia nu pot să se
manifeste prin primul mijloc ales, pentru că am reușit să le reducem la tăcere. Acest lucru ne
permite să înțelegem ceva mai bine de ce expresiile patologice (boli) au nevoie să devină din ce în
ce mai profunde (cancer) sau mai mobile, insesizabile (spasmofilie) sau capabile de mutații (virus,
SIDA), într-o formă nouă.
Am putea relua imaginea ploii pentru a înțelege mai ușor procesul de eliberare. Ploaia a udat
pământul, iar acesta „redă" ploaia cerului, lăsând-o să se scurgă, în mod natural, în râuri și în fluvii,
până la mare. Apoi, apa se evaporă și se transformă în vapori și în umiditatea aerului. Dacă
pământul păstrează umiditatea (pânză de apă freatică, baraje), va fi suprasaturat la fiecare aversă. Ca
urmare a unei furtuni puternice, cu ploaie în cantitate mare care nu poate fi absorbită, totul crapă, iar
alunecările de pământ sau barajele care cedează nu sunt altceva decât efectele devastatoare ale
acestor fenomene meteorologice.

Exact la fel se întâmplă și cu noi. Dacă blocăm aceste energii prin poluare interioară (emoții,
ranchiună, resentimente etc.), tensiunile și suferințele rămân înlăuntrul nostru și produc un ciclu
asemănător unui bumerang care se auto- alimentează și ne întristează viața zilnică, la fel cum
alterarea aerului creează deasupra orașelor o cupolă din ce în ce mai opacă. Dacă nu blocăm aceste
energii, dacă „acceptăm" durerea (să fim uzi) în semnificația ei, chiar dacă am anticipat-o și am
evitat ca ea să apară, procesul de eliberare (evaporare, a se vedea schema de la paginile 38 și 40) se
poate declanșa. El se va manifesta printr-o eliberare fizică, materială, a suferinței și va fi cu adevărat
resimțit ca o „eliberare", ca un „miracol". Nu cred că se află altceva în spatele „vindecărilor
miraculoase", cum sunt, de exemplu, remisiile spontane atât de surprinzătoare și inexplicabile
pentru lumea rațională.
Și mă gândesc aici la un exemplu spectaculos al acestui proces de eliberare, pe care l-am
cunoscut îndeaproape. O tânără femeie a venit să-mi ceară o consultație în vederea unei ședințe de
relaxare și armonizare a energiilor sale. Era foarte tensionată și corpul suferea profund. Ea prezenta
o hernie de disc gravă la vertebrele cervicale și, de altfel, în curând trebuia să fie operată. Cu ceafa
blocată într-un aparat ortopedic pentru a-i menține capul ridicat și cu obrazul desfigurat de multele
nopți nedormite, această persoană traversa o perioadă extrem de dificilă a vieții. După ce am făcut o
primă ședință de armonizare, am putut aborda fondul problemei, adică ceea ce se afla cu adevărat în
spatele suferinței fizice. Am determinat-o, încet-încet, să identifice mai întâi ce traumatism
emoțional ar putea să se ascundă în spatele herniei, apoi să încerce să înțeleagă ce ar putea însemna,
cum s-ar înscrie acesta în viața ei și care ar fi sensul lui ascuns. Ceea ce s-a petrecut a fost
surprinzător. Fără ca tânăra femeie să-și dea seama, ceafa ei s-a relaxat, văzând cu ochii, pe măsură
ce vorbea. Lăsând lacrimile să-i curgă, își exprima resentimentele și înțelegea sensul lucrurilor. A
început să-și miște din ce în ce mai mult capul, putând să-l întoarcă, până când am oprit-o pentru a-i
spune: „Vă dați seama că vă mișcați capul absolut normal, fără nicio problemă aparentă?" Ea s-a
întrerupt atunci din vorbit câteva secunde, apoi a izbucnit în râs, având încă lacrimi în ochi.
Aparatul ortopedic a devenit inutil, durerea a dispărut. Tânăra a înțeles și a acceptat sensul acestei
încercări care o lovise și a putut șterge astfel memoria emoțională care rămăsese blocată în ceafa ei.
Dacă această femeie s-ar fi operat, cum fusese cazul unei hernii precedente, nu ar fi putut
înțelege, în aceeași măsură, ce îi distrugea viața, ce se afla ascuns în spatele suferinței fizice, de fapt.
Ar fi fost-obligată să recidiveze (ceea ce tocmai se întâmplase) pentru a conștientiza. Deci este
foarte important să decodăm, chiar să acceptăm procesele dureroase pe care le trăim. Dacă, în
măsura posibilului, le lăsăm să se exprime, ele vor ajunge la paroxism, ca apoi să ia sensul invers,
afundându-se complet și, în final, dispărând.

Punctul de maximă intensitate nu poate fi atins mereu de către individ. Și nu acesta este cel
mai important lucru. Important e să ajungem acolo unde putem și, de fiecare dată, să câștigăm teren.
Este la fel ca un antrenament sportiv sau ca practicarea dansului, de exemplu. Exercițiile zilnice care
includ și întinderi ale corpului deschid axele articulare și acțiunea asupra durerii ne permite să
mergem mereu un pic mai departe, făcându-ne trupul mai receptiv. Dar – atenție! – toate acestea
funcționează în folosul nostru, cu condiția să avem „inteligența" de a nu exagera, de a nu transforma
procesul evolutiv într-un comportament ucigător.
Trezirea conștiinței ne va ajuta, jucând rolul de „portar". Prin apropierea de psihicul
individului, conștient și nonconștient, prin acționarea asupra emoțiilor lui, de ase menea conștiente și
nonconștiente (memoria emoțională), vom facilita trezirea conștiinței acestuia, care îi va permite

procesului eliberator să se realizeze în Nonconștient. Astfel, el va putea să urce până la Conștiința
Holografică și, acolo, să dețină un anumit spațiu sau să aleagă noi moduri expe rimentale (noi
scenarii).
La acest nivel, individul intră în etapa de acceptare, de integrare a experienței, a acestor
simțăminte mai mult sau mai puțin plăcute. Este o fază dificilă, căci ea aparține încă lumii
Conștientului și se lovește de emoțiile existențiale. Acceptarea experienței de viață va permite
anularea, ștergerea acestor emoții conștiente, mulțumită interogației asupra sensului experienței și,
dacă este necesar, va permite ierta rea. Este o etapă fundamentală și condiționează întoarcerea spre
planul Nonconștientului. Dacă ea nu are loc, individul recade în schema precedentă. Revolta,
refuzul lui de a înțe lege, neacceptarea îl vor obliga să retrăiască experiențele anterioare, pentru că nu
a priceput mesajul. Aceste senti mente arată, de asemenea, că noi continuăm să funcționăm în
dinamică, „reglându-ne conturile" (cu viața, cu alții, cu noi înșine), în loc să le verificăm și să le
încheiem. Repro ducem schemele din necesitatea de a retrăi „mult mai pu ternic" ceea ce trebuie să
înțelegem. Suntem în tensiune și în conflict, în plină acțiune a războiului, care ne îndepăr tează și
mai mult de echilibru, de pacea interioară, de pacea cu viața.
Dacă întoarcerea se face corect, procesul de eliberare trece atunci în planul Nonconștientului,
unde etapele urmează aceeași logică ca și în Conștient. Individul se află pe o treaptă de retrăire a
experiențelor, chiar a suferinței, dar ele nu se manifestă deloc în fizic, ci se materializează în planul
psihicului profund, în visele sale. Această etapă se bazează pe emoțiile nonconștiente ale
individului, care se hrănesc din rănile interioare profunde legate, de exemplu, de copilărie sau de
alte planuri ale conștiinței. El va trebui să încerce să înțeleagă aceste amintiri și să participe la emo –
ții, adică să le „iubească", să le recunoască pentru ceea ce sunt, fără a le judeca sau a lupta împotriva
lor. La acest nivel se fac adevăratele „renunțări", care se întâmplă atunci când viața ne împinge până
la capăt, până la ultima limită. Suntem obligați atunci să cedăm pentru că ne-am epuizat toate forțele
luptând fără niciun rezultat. Nu mai știm ce să „facem" și nu mai putem înțelege, în logica noastră
carteziană, ce și de ce ni se întâmplă. Atunci nu ne mai rămâne decât să acceptăm și să iertăm, dacă
este necesar. Acesta este stadiul creștin „Facă-se voia Ta", este „Inch'Allah" (ade vărul) islamic, este
„renunțarea" orientală. în niciun caz nu este vorba despre abandon, despre a nu interveni, a lăsa lu –
crurile să meargă de la sine sau despre abdicări, ci despre „acceptări", despre primiri interioare ale
unei rațiuni a lucrurilor care ne depășește. Este momentul în care totul se schimbă într-un mod
surprinzător și situațiile foarte încurca te ale vieții noastre se răstoarnă complet.
Să reluăm exemplul remisiilor spontane care sunt cu adevărat foarte explicite. Ele se produc
întotdeauna la per soanele care se află în ultimul stadiu al unui cancer, con damnate de medicină.
Nimic nu le mai poate salva, nu le mai poate vindeca. Li se spune că mai au de trăit foarte pu țin. în
acel moment, unii indivizi înclină spre acceptare. într-un timp surprinzător de scurt (câteva zile),
corpul lor redevine complet sănătos. Atunci când ajungem la această eliberare de energii, memoriile
și alegerile experimentale pot fi șterse pentru a lăsa loc altor memorii și altor alegeri. Dacă nu
trecem printr-unul din aceste stadii, trebuie să re luăm inevitabil procesul până la momentul în care
ne dăm seama de ceea ce am fi dispuși să „acceptăm".
Bineînțeles că toate aceste procese funcționează în permanență la toate nivelurile și cu
intensități variabile și nu numai în privința bolilor grave sau a suferințelor importante. Ele sunt, în

cea mai mare parte a timpului, nonconștiente și numai în cazuri dificile se manifestă cu atâta forță.
Totuși, aceste procese se traduc în permanență la nivelul nostru energetic cel mai condensat, care
este corpul fizic. Cum se întâmplă acest lucru și care sunt mijloacele privilegiate ale acestor
manifestări?
INTERPRETĂRILE FIZIOLOGICE
Ca toate realitățile energetice ale lumii noastre, realitatea umană are nevoie de suportul ei
manifestat, de corpul ei fizic, pentru a putea interpreta, exprima ceea ce se petrece în arcanele sale
mai profunde. Este evident, pentru oricare dintre noi, că avem nevoie de gesturi, de cuvinte sau de
desene pentru a ne putea reda ideile, gândurile sau sentimentele.
Toate aceste fenomene intangibile nu ar exista, în sensul în care nu ar putea fi percepute, dacă
nu ar avea această posibilitate de a se manifesta. în aceeași manieră și mergând cu raționamentul
mai departe, cel mai frumos calculator din lume nu ne-ar fi de niciun folos dacă nu ar avea
periferice (ecran, imprimantă, scaner etc.). Se pare deci că spiritul uman nu ar putea exista fără
proiecția sa materializată, care este corpul fizic.
Dacă reiau exemplul calculatorului, ne dăm seama că nu servește la nimic să fie formidabil de
puternic dacă perifericele sale nu îl pot „urma", adică nu pot exprima această putere. Nu îi servește
la nimic nici ca perifericele să fie extraordinare dacă memoria nu este la înălțime – de exemplu, să
aibă o imprimantă color, când el nu poate lucra decât în alb și negru. La fel se întâmplă și cu omul,
care trebuie să caute echilibrul între corp și spirit. Interesul esențial este că, prin expresia corpului,
el va putea, în cazul în care vrea cu adevărat, să decodeze ceea ce se petrece în spiritul său. Atunci
când ansamblul funcționează într-un mod coerent, realitatea fizică este în acord cu cea spirituală a
individului.
Existența se derulează „normal". Când există o distorsiune între Conștient și Nonconștient,
între scenariu și actor, vor apărea mesajele, semnalele de alarmă. Ființa umană are în principal trei
tipuri de semnale, trei feluri de a trăi cu intensitate diferită, în corpul său, aceste mesaje interioare de
distorsiune. Cele trei tipuri de mesaje sunt tensiunile fizice sau nervoase, traumatismele fizice sau
psihologice și maladiile organice sau psihologice. Voi vorbi aparte despre „actele ratate" (nereușite)
care participă de fapt la aceste trei niveluri.
TENSIUNI FIZICE ȘI PSIHICE

Primul tip de semnale este cel al resimțim tensiunilor, a neplăcerilor, ca, de exemplu,
încordările dorsale, dificultățile digestive, coșmarele, indispozițiile sau stările psihice proaste.
Suntem în stadiul „normal" de expresie a tensiunii interioare. Nonconștientul folosește o stare
fiziologică sau psihologică pentru a exprima ceea ce se întâmplă. Este Stăpânul sau Ghidul Interior
care bate în geamul Caleștii pentru a face un semn Vizitiului ca să-i spună că „ceva" nu merge
(direcție greșită, conduită inconfortabilă sau periculoasă, oboseală, nevoia de a face o oprire etc.).
Dacă persoana este „deschisă", gata să asculte și să accepte mesajul la nivelul Conștientului, ea va fi
de acord cu schimbările comportamentale necesare și tensiunile vor dispărea. Cu cât individul a

lucrat asupra lui însuși și este în coerență nu numai cu propria persoană, cu părțile lui cele mai
sensibile, ci și cu cele mai puternice (Nonconștient), cu atât el este mai sensibil și mai capabil să
prevadă și să anticipeze mesajele de primul tip și să le înțeleagă. Ajuns la un anumit nivel, el va fi în
stare să le anticipeze. Din păcate, ne este foarte greu să fim receptivi chiar de la acest nivel. Cauzele
sunt mai multe, în special tendința noastră naturală spre ușurătate și cultura noastră, care separă
lucrurile și ne determină să nu mai știm să le legăm. în acest fel, ne dezvoltăm surditatea. Acest
prim nivel de mesaje este totuși extraordinar de bogat și nu este singurul. Numeroase semne ne vin
și din mediul înconjurător, mai ales prin ceea ce numim „efectul oglindă". Voi reveni ulterior.
Pentru a se face auzit, Nonconștientul trebuie câteodată să recurgă la alte două tipuri de
mesaje: traumatismele și bolile. Este evident că necesitatea de a fi cât mai eficiente le face mai
puternice și mai percutante, dacă îndrăznesc să spun astfel. Dar ele prezintă și un al doilea
inconvenient, deloc neglijabil, față de mesajele cele mai directe. Traumatismele și bolile sunt mereu
decalate în timp față de originea tensiunii. Acest decalaj este proporțional cu surditatea noastră, cu
capacitatea de a nu auzi mesajele care ni se trimit. Fenomenul se poate datora unei extreme
sensibilități, care ne face să le resimțim mai puternic, sau, pur și simplu, refuzului de a ne schimba.
Decalajul este mai important pentru boală decât pentru traumatism și este cu atât mai mare cu cât
tensiunea sau semnificația ei este „refuzată", mai ales că ea atinge zone cu sensibilități foarte
puternice la individ. Se poate întâmpla chiar, atunci când boala afectează puncte- cheie
fundamentale ale persoanei, ca ea să aibă efecte pe planul conștiinței, al diferitelor reîncarnări.
TRAUMATISMELE CORPULUI ȘI ALE MEMBRELOR
Ele reprezintă al doilea mod de comunicare, fiind vorba despre un al doilea stadiu în ierarhia
mesajelor, și exprimă etapa în care individul, prin Nonconștientul său, este în căutarea unei soluții.
Traumatismul este deci o expresie activă, în sensul că el constituie o dublă tentativă din partea
persoanei care îl trăiește. El transmite, înainte de toate, un mesaj nou, mai intens decât precedentul,
fiind un mod deschis de comunicare. Stăpânul sau Ghidul Interior bate mult mai tare în geam, de
data asta, și va ajunge chiar să-l spargă pentru că, făcând suficient de mult zgomot, îl va obliga pe
Vizitiu să-l asculte. Acest stadiu poate să permită o schimbare directă a situației care ne privește,
căci apare în cursul procesului de condensare sau de eliberare a energiilor. Nu înseamnă însă că va
trebui să trecem printr-o reproducere a schemelor, cu condiția să „confirmăm primirea".
Traumatismul marchează un timp de oprire, de pauză, pentru persoana în cauză, obligând-o să-și
întrerupă dinamica neadaptată ca să înțe leagă și să se schimbe.
Dar traumatismul este, de asemenea, o tentativă activă de stimulare sau de eliberare a
energiilor tensionate care sunt înmagazinate din cauza agitației interioare a persoanei respective.
Din această cauză, el nu are loc întâmplător. Șo cul, tăietura, entorsa, fractura se vor produce într-un
punct precis al corpului fizic, cu scopul de a stimula energiile care circulă în acest punct sau de a
evacua blocajul de energie din acest punct, câteodată ambele simultan, furnizându-ne astfel
informații de extremă precizie despre ce se petrece în noi. Răsucirea gleznei drepte sau tăierea
degetului stâng, deplasarea celei de-a treia vertebre cervicale sau o lovitură la cap semnifică, de
fiecare dată, ceva care nu merge.

Într-o zi, la unul dintre seminariile mele, am expus această idee și am dat exemple. La un
moment dat, vorbind despre problemele genunchilor, am explicat că ele sunt le gate, în general, de
tensiunea relațională cu ceilalți și, în special, de o serie de dificultăți în a renunța, a ceda, a ac cepta
ceva legat de relația cu un alt individ. Am obținut ca răspuns un imens hohot de râs. M-am adresat
atunci unuia dintre cei care tocmai își exprimaseră dezacordul în acest fel și l-am rugat să-mi spună
în ce constă amuzamentul din cele expuse de mine. Acest bărbat mi-a răspuns atunci că avusese o
entorsă la genunchi, în urmă cu doi ani, pentru simplul fapt că, în timp ce disputa frenetic un meci
de fotbal, a lovit mingea în momentul în care făcea o întoarcere. Deci nu este nimic de neînțeles că,
în timpul practicării unui sport, printre altele, ne putem răni din întâmplare. L-am întrebat la ce
genunchi s-a rănit. „La dreptul", mi-a răspuns, l-am propus atunci să se gândească dacă, la vremea
respectivă, nu se afla în relații conflictuale cu o femeie căre ia îi refuza ceva. Apoi, nedorind să insist
asupra subiectului, am trecut la altă temă fără să-i cer răspunsul. în jumătatea de oră care a urmat, l-
am văzut scormonindu-și mintea, ca, la un moment dat, să se facă la față alb ca varul. Mi-am
întrerupt discursul ca să-l întreb ce s-a întâmplat. A mărturisit în fața întregului grup ceea ce tocmai
își amintise. înainte de meci, primise din partea soției sale, cu care se afla în conflict de câteva luni,
scrisoarea oficială în care aceasta cerea divorțul, pe care el refuzase să-l accepte.
Traumatismele sunt active, căci ele se manifestă în Yang. Ele privesc în general părțile
corpului care se află la exterior: membrele, capul, bustul. Ele acționează astfel la nivelul energiilor
defensive care circulă în principal la suprafața corpului. Locul rănit devine o informație esențială
pentru a înțelege, iar lateralitatea dă încă și mai multă finețe acestei înțelegeri. O entorsă la
încheietura mâinii înseamnă, în general, ceva, dar faptul că este vorba de partea dreaptă sau de cea
stângă va face și mai precisă semnificația traumatismului. Trebuie știut că, cu cât tensiunea este mai
puternică sau durează de mai mult timp fără să fi fost „percepută", cu atât traumatismul are șanse să
fie mai grav, chiar violent. El nu este însă mai puțin „pozitiv", adică activ, chiar dacă duce la un
accident mortal, în sensul că reprezintă o tentativă, uneori extremă, de acțiune, de evacuare, de
schimbare a lucrurilor. Deci este clar că va trebui să fie înțeles și, dacă e necesar, tratat în acest mod
de interpretare a lucrurilor. Dacă nu, riscăm să reducem la tăcere o căutare, câteodată vitală, a
soluțiilor.
BOLILE ORGANICE ȘI PSIHICE
În sfârșit, al treilea tip de mesaj este cel care se bazează pe boli, fie ele organice și/sau
psihice. Aici ne aflăm într-un stadiu de eliberare a tensiunilor, a agitațiilor interne, pe care îl putem
califica drept „pasiv". Suntem în Yin, în profunzimile corpului sau ale spiritului. Individul își
elimină tensiunile, dar, de data aceasta, într-un mod „închis".
Stăpânul Interior deteriorează Caleașca pentru a-l obliga pe Vizitiu să se oprească. înlăturarea
tensiunilor, chiar dacă are o semnificație, obligă la oprire și nu mai permite schimbarea directă. Ea
apare la sfârșitul ciclului de condensare sau de eliberare, dacă acesta nu s-a derulat total sau corect și
„încăpățânarea" noastră a fixat, a cristalizat lucrurile înlăuntrul nostru. Va trebui deci, obligatoriu, să
trecem prin reproducerea schemelor, a experiențelor, a trăirilor, pentru a integra și a schimba, dacă e
posibil, memoriile Conștiinței sale Holografice. Reproducerea schemelor poate totuși să se facă dacă

avem o conștiință îmbogățită. Ea va depinde de înțelegerea experienței pe care am avut-o, de
capacitatea noastră de decodare și acceptare a mesajului bolii.
Boala ne permite două lucruri. Mai întâi, eliberarea energiilor tensionate înmagazinate și, în
acest sens, joacă un rol important de supapă. Putem medita serios asupra a ceea ce reprezintă felul
„modern", adică alopat (medicamente chimice), de a ne trata bolile, reducându-le la tăcere sau chiar
„omorându-le" încă de la început sau când sunt în plină forță, împiedicându-le să se exprime. Dar
boala servește și ca semnal de alarmă la fel de precis ca cel al traumatismelor. Ea ne vorbește exact
despre ceea ce se întâmplă în noi și ne dă indicații interesante pentru viitor. Ca mesaj pasiv, boala
este o fugă, o vlăguire a persoanei care o suportă, fiind uneori trăită în mod inconștient ca o
înfrângere.
O Caleașcă stricată care a fost reparată nu mai este la fel de solidă ca una nouă sau nu-i mai
inspiră multă încredere proprietarului. Boala reprezintă, conștient sau nu, o constantă a eșecului sau
a incapacității de a înțelege, de a admite sau, pur și simplu, de a resimți frământarea interioară. Nu
am știut să acționăm sau să facem astfel încât să schimbăm lucrurile ori, și mai rău încă, gândim că
nu am fost suficient de puternici pentru a rezista. Astfel, eliminăm, mai mult sau mai puțin
conștient, ideea că lucrurile se pot face și mai bine. Dacă învățăm lecția, după recuperare, vom
dezvolta imunitate interioară; dacă ne sustragem, vom slăbi și mai mult, astfel încât vom dezvolta,
din ce în ce mai ușor, diverse boli. Cu cât tensiunea de eliminat este mai veche, cu atât este mai
puternică și cu atât boala „va avea nevoie" să fie profundă și gravă.
Această diferență dintre caracterul „pasiv" al maladiei și cel „activ" al traumatismelor este
fundamentală. Ea apare chiar în felul în care corpul fizic o „rezolvă". In cazul traumatismelor,
corpul repară deteriorarea cu ajutorul fenomenului miraculos al cicatrizării. Acesta este activ, căci
celulele traumatizate sau de același tip se reconstituie. Vizitiul însuși poate repara stricăciunea. în
cazul bolii, corpul se drege mulțumită sistemului imunitar. Acest proces este pasiv în sensul că
celulele care intervin sunt de un alt tip decât cele care sunt bolnave. Trebuie chemat în ajutor un
depanator pentru a repara Caleașca. Ajutorul, soluția vin din exterior, de la elemente străine
(globulele albe, de exemplu), pe când, în cazul traumatismului, partea traumatizată este cea care se
ajută, se repară ea însăși cu propriile celule.
ACTELE „RATATE"
Cu ceea ce a definit ca act „ratat", Freud ne-a dat un element extraordinar de bogat al
psihologiei individuale și al interacțiunilor corp-spirit. El spunea că prin lapsusurile și gesturile
noastre stângace și accidentale exprimăm, eliberăm tensiuni interioare pe care nu am putut sau nu
am știut să le deblocăm altfel. Astfel, atunci când avem un lapsus, acesta exprimă de fapt gândirea
noastră reală.
M-a surprins mereu faptul că el a numit întotdeauna aceste acte „ratate". Din acest motiv, ele
sunt în mod automat percepute, resimțite ca o greșeală, ceva ce nu este adaptat și trebuie evitat (cel
puțin pentru cei mai mulți dintre indivizi). Este regretabil, căci vom căuta, în măsura posibilului, să
împiedicăm producerea lor, apelând mai ales la o cenzură interioară cât mai eficace. Prefer să-l
numesc act „reușit", chiar dacă rezultatul concret nu este cel așteptat de Conștientul persoanei. Căci

acest act este manifestarea reală a unei tentative de comunicare a Nonconștientului nostru spre
Conștientul nostru. Este vorba de un mesaj, câteodată codat, prin care Nonconștientul exprimă o
tensiune interioară; înseamnă, pentru Conștientul nostru, că lucrurile nu sunt coerente, că nu
cadrează. Stăpânul sau Ghidul Interior ia hățurile pe care le ține Vizitiul adormit, sperând că
zgâlțâielile produse la tre cerea printr-o groapă sau peste un dâmb îl vor trezi pe acesta din urmă.
Actul „reușit", așa cum sunt mesajele despre care am vorbit înainte și din care face parte, are
trei forme. Poate fi vorba de un lapsus linguae, adică de o „eroare" de exprima re verbală (folosirea
unui cuvânt în locul altuia), de un gest „neîndemânatic" (răsturnarea unei cești pe cineva sau spar –
gerea unui obiect), gest care nu produce rezultatul scontat, și, în sfârșit, de un act mai traumatizant,
cum ar fi o tăietură, o entorsă sau un accident de mașină. Am detaliat acest ul tim tip în capitolul
despre traumatisme.
Acest enunț ne permite să înțelegem de ce Freud a vor bit de act „ratat", deoarece acesta ia
mereu o formă în apa rență negativă. Raționamentul este foarte simplu. Nonconștientul nostru se
comportă ca un copil. Când un copil consideră că părinții nu se ocupă suficient de el, nu îl ascultă
destul, el face ce trebuie pentru ca situația să se schimbe. în leagăn, plânge, urlă și această
„strategie" merge, sistemul este bun. Mai târziu, va face același lucru spăr gând o farfurie, având
rezultate proaste la școală, chiar bătându-și sora mai mică sau fratele. Și noi procedăm 'în același
mod ca părinții. Suntem prea ocupați pentru a ne da seama de nevoile copilului nostru interior.
Astfel, nu reacționăm decât atunci când apelul devine supărător, adică ne gativ. Nu am știut să
percepem nimic înainte. Este exact același lucru între Conștientul și Nonconștientul nostru. Acesta
din urmă ne trimite mesaje „pozitive", cum sunt cele despre „efectul oglindă" (vezi pagina 51) sau
visele, dar, de cele mai multe ori, nu suntem capabili sau pregătiți să le ascultăm.
Nonconștientul, Stăpânul sau Ghidul Interior, trece atunci la stadiul doi, care este cel al
mesajelor cu caracter „negativ", adică ne prezintă ceva dezagreabil ca noi să as cultăm și să
înțelegem.
În condițiile în care comunicarea există încă, adică nu a fost tăiată de o „hipertrofie" a
Conștientului, mesajul ne va induce tensiuni fizice sau psihice, coșmaruri, acte „ratate" ușoare
(lapsus, spargerea obiectelor semnificative etc.). Dacă această comunicare este de proastă calitate,
aproape inexistentă, forța mesajului va trebui să crească (când legătura telefonică este proastă,
trebuie câteodată să țipăm pentru a fi auziți de cel de la capătul firului). Vom intra în etapa
accidentală sau conflictuală pentru a provoca și a obține traumatismele despre care am vorbit la
capitolul precedent. Putem și să acționăm în așa fel încât să ne îmbolnăvim (să răcim, să bem sau să
mâncăm prea mult sau prea puțin etc.). În situația în care comunicarea este întreruptă, apare boala
profundă, structurală (boli autoimune, cancer etc.).

„EFECTUL OGLINDĂ"

Înainte de a ajunge acolo, viața ne propune în permanență mijloace de informare și de
reflecție asupra a ceea ce se petrece în noi. Mesajele ne sunt trimise în fiecare moment de mediul
nostru și ne dau, în mod constant, indicații juste și profunde. Acest prim nivel de mesaje trimise de
viață pentru a ne ajuta să înțelegem cine suntem și ce avem de trăit se numește „efect oglindă". în

fapt, viața se bazează pe numeroase suporturi pentru a ne vorbi și a ne ghida și nu depinde decât de
noi să o ascultăm. Observând ceea ce se petrece în jurul nostru și ce reprezintă ceilalți în biotopul
nostru, reușim să ne înțelegem pe noi înșine. în acest fel de percepere a vieții se înscrie „efectul
oglindă", despre care Carl Gustav Jung spunea: „Percepem la alții celelalte mii de fațete ale
noastre".
Ce se înțelege deci prin „efectul oglindă"? Este vorba despre unul dintre conceptele filosofice
care a fost cel mai greu de acceptat în cercetarea pe care am întreprins-o. înseamnă, de fapt, că tot
ceea ce vedem în și la ceilalți nu este decât reflectarea noastră. Când ceva ne place la cineva, este
vorba despre o parte din noi înșine în care nu îndrăznim să credem sau pe care nu îndrăznim să o
exprimăm. Până aici, principiul este acceptabil. Să mergem mai departe. Atunci când ceva ne este
insuportabil la altul, acest lucru vrea să spună că este vorba despre o polaritate care, de asemenea, ne
aparține, dar care este de nesuportat pentru noi. Refuzăm să o vedem, să o acceptăm și nu o putem
tolera la alții pentru că ne trimite la noi înșine, ceea ce devine foarte dificil de admis. Să reflectăm
sincer la acest lucru. Care este singura parte a corpului nostru pe care nu o putem vedea niciodată cu
propriii ochi, chiar dacă am fi cel mai mare contorsionist al lumii? Este vorba de înfățișarea noastră.
Or, ce reprezintă înfățișarea? La ce servește? Ea reprezintă propria identitate și, de altfel, fotografia
noastră este pusă pe documentele numite „de identitate". Singurul mod de a ne vedea figura este de
a o privi într-o oglindă. Vedem în oglindă reflectarea noastră, imaginea pe care ne-o retrimite, în
viață, oglinda este celălalt. Ceea ce vedem acolo și imaginea pe care ne-o retrimite sunt reflectarea
fidelă a ceea ce se întâmplă în noi. Aceasta prinde încă și mai multă forță dacă adăugăm faptul că
„alegem" persoanele cu care ne întâlnim. Ce palmă! Ce afront când, de exemplu, întâlnim adesea
persoane nedrepte. Suntem obligați să reflectăm asupra propriei nedreptăți față de ceilalți. Să
reflectăm asupra propriei avidități dacă întâlnim frecvent persoane avide și asupra propriei
infidelități dacă suntem mai mereu trădați.
Bineînțeles, așa cum eu însumi am făcut deseori, nu găsim la noi ceea ce ne displace sau ne
jenează la celălalt. Dar, dacă suntem întru totul sinceri, dacă acceptăm fără să judecăm să ne
observăm în mod real, vom descoperi repede în ce punct celălalt se aseamănă cu noi și când am fost
ca el. Viața este astfel făcută încât nu vedem, nu percepem, nu suntem atrași decât de ceea ce ne
interesează, ne privește. Am fost frapat, acum mai mulți ani, când, într-o zi, am ales să cumpăr un
model de mașină. Acesta exista pe piață de aproximativ un an. începând cu data la care am decis să
o cumpăr, am văzut mașina respectivă încontinuu pe stradă.
Or, nu trecuseră mai mult de câteva zile de când atenția îmi fusese atrasă, în mod deosebit, de
acest model. în același fel, vedem la celălalt ceea ce ne interesează, ne privește.
A doua componentă a „efectului oglindă" este că Nonconștientul nostru, Conștiința noastră
Holografică, Stăpânul sau Ghidul nostru Interior ne conduc spre a întâlni persoanele care ne convin.
Acest principiu funcționează atât în sens negativ, cât și în sens pozitiv. El face ca, dacă vrem cu
adevărat un lucru, să întâlnim, ca din întâmplare, persoanele, cărțile sau emisiunile de radio ori
televiziune care ne vor ajuta. Dar tot acest principiu, care a fost numit de C.G. Jung fenomenul
sincronicității, ne face să întâlnim persoane care „nu ne convin" când avem ceva de înțeles, de
schimbat în atitudinea noastră față de viață. De altfel, uneori este dificil de sesizat sau de acceptat,
dar, în toate cazurile, singura întrebare care se pune este „Ce trebuie să .înțeleg din această situație?"

sau „Ce am avut de învățat din această întâlnire?" Dacă suntem sinceri, răspunsul vine repede. Lama
și budiștii tibetani spun de altfel că, în viață, „cei mai buni maeștri (cei care ne fac să evoluăm) sunt
cei mai răi dușmani ai noștri, cei care ne fac să suferim cel mai mult"…
Dar noi suntem, din păcate, foarte adesea surzi sau proști ascultători ai acestor mesaje, care ne
previn despre ce se petrece și despre ce avem de înfăptuit în viață. Suntem deci obligați să mergem
mai departe, spre actele ratate, traumatismele, chiar boala. Ele ne vorbesc, dar trebuie să învățăm să
le decodăm limbajul. O vom face în cea de-a treia parte a acestei lucrări, studiind diferitele elemente
ale corpului nostru, funcția lor. Acest lucru poate părea inutil, căci toată lumea consideră că știe la
ce folosește un braț, un picior, un stomac sau un plămân. Dar nu avem decât o imagine fragmentară
a părților corpului nostru, cărora le cunoaștem și le înțelegem numai funcția mecanică. Este bine să
lărgim înțelesul global al acestei funcții și mai ales reprezentarea ei, proiecția ei psihologică. Am
putea astfel deduce semnificația tensiunilor care se manifestă în cutare sau cutare punct al corpului.
Dacă numai acest lucru vă interesează, puteți trece direct la partea a treia.
Însă mi se pare util să explic mai înainte cum și, mai ales, mulțumită cui lucrul acesta se
întâmplă. Prin prezentarea globală a realității umane, am reușit să vedem de ce lucrurile se derulează
în acest mod. Acum vom aborda felul în care ele funcționează înlăuntrul nostru, abordând domeniul
energiei, al înțelegerii energetice a ființei umane. Aș vrea să vă propun codificarea taoistă a acestor
energii și mai ales structurarea lor în corp. Yin, Yang, meridianele de acupunctură, chakrele, toate
sunt concepte care ne vor permite să plasăm lucrurile în interiorul corpului nostru și să sesizăm
interrelațiile existente. Grație lor, vom putea lega între ele toate aceste părți din interiorul nostru pe
care știința modernă le separă și le segmentează. Putem astfel să le dăm din nou un sens pe care,
fără îndoială, l-am uitat puțin.

***
Inima mea se teme să sufere, îi spune tânărul alchimistului, într-o noapte, în timp ce
priveau cerul fără lună.
– Spune-i că teama de suferință este mai rea decât suferința însăși. Și că nicio inimă nu a
suferit vreodată atunci când și-a urmat visele.
Paulo Coelho, Alchimistul

***
Nu cerul este cel care taie prematur firul vieții oamenilor; oamenii sunt cei care, prin
rătăcirile lor, își atrag ei înșiși moartea la mijlocul vieții.
Mong Tseu

Partea a doua
Cum se întâmplă toate acestea? Cum se leagă lucrurile
în noi?

CONCEPTUL „OMUL, ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT"
ENERGIILE YIN ȘI YANG ÎN OM

Printre tradițiile care au știut să codifice și să conserve o conceptualizare holistică a omului,
tradiția chineză mi se pare deosebit de interesantă. Filosofia taoistă, prin ideea „Totul este în tot", a
redat individului locul corect. Microcosmosul omului este construit identic cu macrocosmosul
Universului. Plecând de la acest mare principiu de bază, corpul uman este alcătuit, construit
conform acelorași reguli ca și Universul și trebuie să respecte aceleași legi ciclice. Cel mai ușor de
recunoscut sunt anotimpurile, ciclul zi-noapte, lunațiile, dar, desigur, sunt și altele.
Omul, plasat „între Cer și Pământ", primește energie de la fiecare dintre acestea. Rolul lui
este de a o cataliza, transformând-o înlăuntrul său pentru a o „umaniza" și, astfel, să evolueze. El
participă, din acest motiv, direct la echilibrul general și nu poate fi înțeles dacă este deconectat de la
ansamblu, de la „tot". Fizicienii „cuantici" nu vor susține nici ei contrariul. Ei au descoperit
noțiunea „Totul este în tot" și au constatat un asemenea nivel de interacțiune între lucruri, încât
cercetătorul însuși, inclusiv instrumentele de măsură pe care le alege, exercită o influență, chiar
determină rezultatul experiențelor. Oare realitatea nu ar fi ea însăși segmentată așa cum un anume
cartezianism ne lasă să credem?
Acești fizicieni „cuantici" au făcut, de altfel, pași mari înainte când au întâlnit și au colaborat
cu oameni ca C.G. Jung, Wolfgang Pauli, Krisnamurti sau David Bohm (elev și protejat al lui
Einstein). Cât despre fizicianul David Peat, acesta „lucrează" cu indienii din America de Nord,
numiți Blackfeet (picioarele negre), căci felul lor special de a descrie și a înțelege lumea face ca ei
să nu vorbească și să nu înfățișeze lucrurile și obiectele ca atare, ci procesele și funcțiile. Vom
vedea, în partea a treia a lucrării noastre, cât de mult poate îmbogăți acest mod de prezentare
înțelegerea lucrurilor și a interacțiunii lor. „Viziunea" lor nu poate fi niciodată înțepenită și este, din
acest motiv, în permanență dinamică. Fritjof Capra arată foarte bine, în cartea sa The Tao of Physics
, cum, prin acest demers cuantic, „regăsește" toate legile descrise, în urmă cu mii de ani, de filosofia
Tao, căci – țin să repet – taoismul este o filosofie de viață, nu o religie, contrar a ceea ce cred unii.
Lao-Zi și Confucius, care au fost precursorii, „scribii teoreticieni" ai acestei filosofii și, în
special, ai celei Yin și Yang, erau de altfel filosofi literați și nu călugări. Prin aceste două axe
conceptuale, Yin și Yang, și Legea celor Cinci Principii – sau Legea celor Cinci Elemente toată viața
din Univers și cea a ființei umane au fost codificate și structurate. Cum a fost posibil? Simplu, prin
observarea empirică, dar „inteligentă", a lucrurilor și prin capacitatea de „a deschide'' anumite
câmpuri ale conștiinței.

Tai Chi – simbolul Tao
Prima axă conceptuală este teoria lui Yin și Yang. Ea se bazează pe ideea că orice lucru există
și funcționează grație acțiunii și interacțiunii permanente și imuabile a două forțe, Yin și Yang.
Această bipolaritate Yin/Yang este total complementară. într-adevăr, cu toate că cele două forțe sunt
„opuse", ele nu sunt niciodată antagoniste și nici monolitice. întotdeauna, când una dintre ele este la
maximum, poartă în ea începutul, punctul de naștere a celeilalte. Totul este deci construit, observat
și înțeles în jurul acestui concept. Există zi, există noapte. Există cer, există pământ, negru și alb, sus
și jos, tânăr și bătrân, urât și frumos, pozitiv și negativ, cald și rece etc. Structurarea bipolară
Yin/Yang a întregii materializări a vieții apare clar, având în plus această finețe de a înțelege că
nimic nu este numai unul sau numai celălalt, ci așa cum arată celebrul simbol Tao, unde fiecare
parte poartă în ea un punct de culoarea opusului său.
Toate planurile vieții sunt raportate și reprezentate de faimoasele Kouas, aceste linioare pline
sau tăiate care reprezintă toate combinațiile posibile între Yin și Yang (2, bipolaritate), asociate cu
trigramele (3, trinitate). Fiecare trigramă, compusă din trei linioare Yin (tăiate) sau Yang (pline),
corespunde unei reprezentări majore a vieții familiale (tată, mamă, fiu, fiică etc.) sau a naturii (vânt,
tunet, mlaștină, munte etc.) și simbolizează toate posibilitățile prin care se exprimă viața. Combinate
două câte două, trigramele dau „hexagramele" care compun baza analitică a faimoasei Yi King, sau
Cartea Prefacerilor. Această carte nu este o lucrare divinatorie, ci este, de fapt, un instrument
remarcabil pentru traducerea mesajelor interioare și a semnalelor pe care Stăpânul nostru sau Ghidul
Interior ni le trimite. Vom vedea ulterior cât de importante sunt aceste mesaje. Așa cum putem
constata în tabelele următoare, toate manifestările vieții pot fi clasate în funcție de forma lui Yin sau
Yang. Bineînțeles că este imposibil să le cităm pe toate și vă propun numai câteva exemple. Esențial
este să sesizăm spiritul acestei segmentări aparente.

YIN YANG
Luna, iarna, apa, nordul, frigul,
noaptea, femininul, mama, pasivul,
negativul, primirea, sentimentul,
afectul, profundul, negrul, întunecatul,
obscuritatea, interiorul, ascunsul,
spațiul, josul, dreapta, dulcele, suplul,
manifestatul, tangibilul, gestul, realul,
perechea, materia, cantitatea, substanța
etc.Soarele, vara, focul, sudul, căldura, ziua,
masculinul, tatăl, activul, pozitivul, talentul,
acțiunea, reflecția, suprafața, albul, clarul,
lumina, exteriorul, aparentul, timpul, înaltul,
stânga, duritatea, neînduplecarea, nonmani-
festatul, intangibilul, gândul, virtualul,
imparul, energia, calitatea, esența etc.
Cu logica lor solidă, filosofii chinezi au aplicat această „împărțire" întregului Univers,
macrocosmosul, și omului, microcosmosul. într-un corp omenesc, de exemplu, partea de jos este
Yin și partea de sus Yang, dreapta este Yin și stânga este Yang, fața este Yin și spatele este Yang,
profunzimea este Yin și suprafața este Yang.
Totuși, repet, aceste noțiuni, Yin și Yang, nu sunt noțiuni fixe, din contră. Ele sunt total
relative la nivelul observației și la punctul observat. Dacă recele este Yin, cel mai puțin rece al
recelui este Yang și cel mai rece al recelui este Yin. Dacă întunecatul este Yin, cel mai puțin
întunecat este Yang și cel mai întunecat este Yin. Cald este Yang, cel mai puțin cald este Yin și cel
mai cald, Yang. Dacă luminosul este Yang, cel mai puțin luminos este Yin și cel mai luminos,
Yang. Și așa mai departe. Adică Yin este întotdeauna Yin din ceva și Yang este mereu Yang din
ceva, fiecare reluându-și semnificația numai prin raportare la complementul său, în același fel în
care există o mână dreaptă pentru că există o mână stângă sau există sus pentru că există jos.
A doua axă conceptuală se numește Legea celor Cinci Principii. în urma observației empirice
a elementelor terestre, chinezii au fost puși în situația de a constata că cinci principii de bază
conduc, structurează și reprezintă tot ceea ce există în Univers. Cele cinci principii sunt Lemnul,
Focul, Pământul, Metalul și Apa. Nu este cunoscută originea reală a acestei legi numite, mai
obișnuit, Legea celor Cinci Elemente. Ea se pierde în timpuri străvechi și s-a făurit puțin câte puțin,
bazându-se pe observația profundă a tuturor ciclurilor naturii, care pot fi climatice, de anotimp,
energetice, botanice sau altele. Această lege consideră Universul ca supus unui ciclu sistematic de
funcționare, care se derulează el însuși în permanență după cele două cicluri simultane, ciclul de
reproducere și ciclul de inhibiție, determinând raporturile interdependente dintre cele cinci principii
fundamentale care se află chiar la baza existenței Universului.

În
această lege regăsim toate elementele deja cunoscute ale Tao, fiecare principiu având o formă mai
mult sau mai puțin Yin sau Yang. Fiecărui principiu i se asociază o întreagă simbolistică, care
permite accentuarea globalității complexe și complete pe care o reprezintă. Fiecare corespunde de
fapt cu o planetă, cu un punct cardinal, un anotimp, o climă, o culoare, o savoare, un miros, un tip
de aliment, un organ, un meridian Yin și un meridian Yang, un moment al zilei, un tip de
psihologie, un tip de morfologie. Bogăția simbolistică ne arată importanța fundamentală a legii
energetice, care se află chiar la baza întregii puteri de înțelegere taoistă a omului și se aplică la toate
manifestările vieții (mai multe informații asupra subiectului găsim în precedenta mea lucrare,
L'Harmonie des energies).
Împărțirea anului în anotimpuri, de exemplu (primăvară, vară, toamnă, iarnă), poate fi
transpusă, într-un fel foarte interesant, în alte cicluri ale vieții. Astfel, ea se suprapune perfect pe
durata unei zile, dimineața fiind primăvara zilei, amiaza, vara, sfârșitul după-amiezei, toamna, și
noaptea, iarna. De asemenea, aceeași schemă se poate aplica perfect și vieții unui om, nașterea și
copilăria fiind primăvara, tinerețea înainte de 40 de ani, vara, maturitatea (în jur de 60 de ani),
toamna, bătrânețea și moartea fiind iarna. Această fragmentare pe „anotimpuri" a unui an se poate
suprapune pe orice fază a timpului, în care se desfășoară un proiect, o boală, construirea unei case
sau chiar pe momentul în care ne facem digestia. Totul este în tot.

Astfel, așa cum am explicat mai sus, aceste cinci principii nu sunt statice, fixe, ci din contră.
Din acest motiv, prefer termenul „principii" în locul celui de „elemente", utilizat în mod obișnuit.
Ele se află permanent în interacțiune conform a două legi care sunt, în același timp, extrem de
simple și precise. Aceste legi, care definesc și conduc raporturile dintre cele cinci principii, au fost
stabilite și codificate prin observarea funcționării legilor naturale. Se respectă astfel, din nou,
filosofia „macrocosmosului și a microcosmosului". Vechii chinezi au constatat că, într-adevăr, în
Universul nostru, toate interrelațiile erau conduse de doi operatori de bază: adunarea și scăderea
(înmulțirea nefiind decât o sumă de adunări și împărțirea, o serie de scăderi). Putem deci fie să
adăugăm ceva, fie să scădem, să luăm ceva. Astfel s-a ajuns la două legi, singurele de altfel care
determină interacțiunile dintre cele cinci principii. Prima derivă din adunare și se numește Legea
Creației, pe care o denumim, de asemenea, „Legea Mamă-Fiu". Ea definește, cu o logică fără cusur,
prima formă de raport între cele cinci principii. Lemnul generează Focul, care naște Pământul, care
zămislește Metalul, care duce la apariția Apei, care hrănește Lemnul, care, la rândul său,
alimentează, din nou, Focul.
Să explicăm puțin: Lemnul este cel care hrănește, alimentează, produce Focul. Deci el îi dă
naștere. Este de asemenea, logic să spunem că Focul hrănește, alimentează Pământul. Oare nu
agricultorii sunt cei care ard toamna paiele de pe câmp pentru a îngrășa pământul? La fel de logică
este și ideea că Pământul produce și „fabrică" Metalul (pe care îl extragem din pământ). Pare mai
puțin evident să spunem că metalul „produce" apa, dar este bine de reamintit că, oxidându-se,
metalul eliberează molecule de hidrogen necesare apei.
Să ne amintim că este nevoie de apă pentru ca metalul să se oxideze și, de asemenea, când
vrem să producem apă prin cataliză, plecând de la oxigen și hidrogen, avem nevoie de un electrod
metalic. În sfârșit, când este topit, metalul devine lichid. Ultima explicație ia în calcul cealaltă latură
a relației, considerând că Apa este „copilul" Metalului. Or, copilul din burta mamei se hrănește din
trupul ei, o „mănâncă". El o „consumă" la fel cum apa „mănâncă" metalul pentru că îl corodează.
Devine, în sfârșit, mai simplu de în țeles că apa zămislește lemnul, orice plantă având nevoie să fie
udată ca să crească. A doua lege se numește Legea Inhi biției sau Legea Controlului și derivă din
scădere. Această lege definește o a doua formă de raport între cele cinci principii, fiind la fel de
explicită ca prima. Lemnul domină Pământul, Focul domină Metalul, Pământul domină Apa,
Metalul domină Lemnul, Apa domină Focul.
* Generarea unui element din celălalt (n.red.).

Și aici explicațiile sunt simple și logice. Lemnul contro lează Pământul, adică îl stăpânește;
spunem de asemenea că îl inhibă. Din acest motiv, pentru a fixa dunele sau a îm piedica eroziunea
solului, plantăm vegetație. Este clar că Focul „controlează" Metalul. Mulțumită lui, de fapt, putem
forja, topi, lucra metalul, dându-i o formă. Pământul „con trolează" apa care curge din izvoare. El
este cel care o ab soarbe și de care ne folosim pentru a umple bălțile sau a îndigui râurile mai mari
sau mai mici. Este simplu apoi de înțeles felul în care Metalul controlează Lemnul. Cu ajutorul lui
tăiem lemnul și îl prelucrăm. Mai e nevoie să explicăm cum Apa controlează și inhibă Focul? Ea
este cea care îl „răcește", îl stinge chiar.
Imaginile sunt suficient de clare pentru a nu avea nevoie de explicații suplimentare. Aceste
două legi naturale simple definesc raporturile permanente de interdependență, interrelațiile dintre
cele cinci principii. Ele poziționează și precizează influențele reciproce și importanța lor relativă și,
în consecință, pe aceea a tuturor criteriilor intervenite aflate în relații cu ele (anotimp, oră,
dezechilibru, formă, psihism, tipologie individuală etc.) și, mai ales, calitatea energiei care circulă în
meridianele noastre. Tabelul de mai jos prezintă corespondența fiecărui principiu cu câte unul dintre
elementele cu care se află în relație. Putem simboliza cele două legi ale inhibiției și procreării printr-
o schemă simplă (pagina 68), pe care o completăm în sensul filosofiei „Totul este în tot". Fiecare
principiu este construit în jurul și prin aceste două legi, la care se adaugă cinci „subprincipii". în
Metal, de exemplu, avem din nou Pământ, Apă, Lemn, Foc și, bineînțeles, Metal. Totul este
construit în felul a ceea ce eu numesc „sala oglinzilor". în celebra galerie a Palatului Versailles,

când vă așezați în fața unei oglinzi, prezența altor oglinzi în spatele dumneavoastră face ca imaginea
care vă este retrimisă să se multiplice, practic, la infinit. Conceptul „Totul este în tot" se poate
compara cu acest fenomen, fiecare principiu fiind compus din cinci „subprincipii", care la rândul
lor… etc.
Principiu LemnFoc PământMetal Apă
Direcția
cardinalăEstSud CentruVest Nord
Energia
sezonierăPrimăvarăVară Sfârșitul
sezonuluiToamnă Iarnă
Energia
climaticăVântCăldură UmiditateSecetă Frig
Energia zilnică DimineațăPrânz După- amiazăSeară Noapte
Energia
culorilorVerdeRoșu GalbenAlb Negru
Savori
alimentareAcid, acruAmar DulcePicant Sărat
Moment vital NaștereTinerețe MaturitateBătrânețe Moarte
Plan organic FicatInimăSplinăPancreasPlămân Rinichi
Plan visceral Vezica biliarăIntestin
subțireStomacIntestin gros Vezică
Plan psihic
generalOchi, mușchiLimbă, vase
sanguineCarne, țesut
conjunctivPiele, nas,
sistem pilosOs, măduvă,
urechi
Organ de
simțuriVăzVorbire GustMiros Auz
Tipuri de
secrețiiLacrimiSudoare SalivăMucozități Urină
Simptomatologi
e fiziologicăUnghiiTen BuzePeri Păr
Tipologie
psihicăPercepție,
imaginație,
creațieInteligență,
pasiune,
conștiințăGândire,
memorie,
rațiune,
realismVoluntarism,
rigoare,
acțiune/ lucruriSeveritate,
voință,
fecunditate,
decizie
Tipologie
energeticăMobilizare,
exteriorizareSuprafață RepartițieInteriorizare Concentrare
Psihologie
pasionalăSusceptibilita
te, mânieBucurie,
plăcere,
violențăReflecție,
îngrijorăriTristețe,
solicitudine,
supărareAngoase,
temeri
Psihologie
virtuoasăArmonieOstentație,
strălucireCircumspecți
e, penetrațieClaritate,
integritate, Rigoare,
severitate

puritate
Psihologie
calitativăEleganță,
frumusețeProsperitate AbundențăFermitate,
simțul
realizărilorSimțul
ascultării
Număr
astrologic
chinezesc3 și 82 și 7 0 și 54 și 9 1 și 6
Planetă asociată JupiterMarte SaturnVenus Mercur
Aceasta seamănă mult cu ceea ce știința „modernă" a redescoperit mulțumită lui Benoît
Mandelbrot, sub numele de obiect „fractal". Să privim această nouă schemă.

CUM FUNCȚIONEAZĂ, SE STRUCTUREAZĂ ȘI SE ECHILIBREAZĂ ENERGIILE
Așa cum am scris în cartea mea precedentă, apariția omului s-a produs mulțumită acțiunii
„Principiului Originar" (Principiul Divin, Energia Primordială, Energia Cosmică, Tao, în funcție de
credințele și cultura fiecăruia dintre noi) și a existenței și interacțiunii energiilor Cerului și
Pământului, a manifestărilor lui Yang și Yin (componente indisociabile ale Tao).

Haosul originar, dezordinea aparentă și magma fără formă cunoscută au fost, într-o zi,
ordonate de acțiunea acestei forțe structurante, care se numește Tao, Principiul Unic. Unul s-a
manifestat producând Doi, adică Yin și Yang Cele două forme și forțe energetice s-au manifestat
prin Cei (Yang) și Pământ (Yin), având un punct privilegiat de întâlnire, de convergență și de
transformare, care este omul. Participând activ la acest proces, el dinamizează și modifică toate
energiile care îl traversează și îl înconjoară.
Punct de întâlnire și de transformare între energia Yang a Cerului și Yin a Pământului,
individul le combină înlăuntrul său, cu scopul de a forma ceea ce numim Energia Esențială (vine de
la „esență"), adică, pur și simplu, carburantul său brut. Acest carburant se va combina, la rândul său,

cu o altă energie, numită „ancestrală", căreia i-am putea spune „aditiv", ca să rămânem în domeniul
metaforei din domeniul automobilismului. Din acest amalgam se naște o nouă formă de energie, pe
care o numesc „vitală", adică supercarburantul nostru personal. Energia Vitală, proprie fiecăruia
dintre noi, coexistă cu ființa, care este singură și unică, cu forțele și slăbiciunile, calitățile și
defectele, excesele și lipsurile sale.
De-a lungul vieții, omul primește și integrează atât energia Cerului (mai ales prin plămâni și
respirație, „Suflul"), cât și pe cea a Pământului (mai ales prin stomac și alimentație, „Hrana"). Felul
în care individul le consumă, apoi le asimilează combinându-le ca să formeze Energia Esențială
conferă calitatea și textura acesteia, adică a carburantului brut. Din combinarea Energiei Esențiale
cu Energia Ancestrală rezultă supercarburantul care include forța sa din momentul respectiv,
rezistența sa, tipologia caracterială și calitatea energiei pe care el o transmite (dacă procreează în
acel moment). Această Energie Ancestrală joacă un rol important de regulator calitativ și cantitativ
al Energiei Vitale.
De fapt, în cazul în care calitatea Energiei Esențiale lasă de dorit pentru că prezintă un
dezechilibru (prea multă energie a Cerului sau a Pământului ori chiar o proastă calitate a acestora),
Energia Ancestrală intervine și joacă rolul de regulator puternic în „stoc" pentru a restabili echilibrul
calitativ sau cantitativ care a fost perturbat. Modul de asimilare, apoi calitatea și influența fiecăreia
dintre aceste forme de energie pot fi suportate la limita determinismului, dacă nu ne îndreptăm
atenția la acestea, sau „lucrate", dacă le cunoaștem și dorim să le facem să evolueze. O dietă
inteligentă, adică nonprivativă, dar echilibrată, practicarea exercițiilor fizice și respiratorii, atitudini
comportamentale și psihologice adaptate ne pot ajuta să obținem o Energie Esențială a cărei calitate
să fie satisfăcătoare.

Aș dori să revin tocmai asupra acestui „aditiv" foarte special, care este Energia Ancestrală,
deoarece ea joacă un rol determinant (în toate sensurile termenului) pentru fiecare dintre noi. Așa
cum arată și numele, această energie poartă în ea memoria înaintașilor, fiind și „memoria" lui Shen
și a omului. Ea este rădăcina lor și prin ea fiecare individ este conectat la umanitate și la istoria ei,
începând chiar cu originile Universului. Am putea să ne imaginăm acest lucru gândindu-ne la apa
unui izvor de munte. Deși curge acum, poartă în ea întreaga istorie a muntelui, cu toate mineralele și
substanțele care provin din muntele însuși, dar și din ghețarii săi. Or, zăpada din care provine apa de
azi a căzut acum mii de ani. Prin Energia Ancestrală suntem legați în permanență de istoria noastră

(Cronica Akasha), dar și de cea a familiei și, în special, de cea a ascendenților noștri. Atingem astfel
o parte a inconștientului colectiv și a arhetipurilor lui Jung.
Cantitatea de Energie Ancestrală, diferită pentru fiecare dintre noi, este determinată o dată
pentru totdeauna. Ea se diminuează deci de-a lungul vieții, având un ritm biologic dat, ca un
rezervor care se golește progresiv și periodic printr-un robinet pe care nu-l putem închide complet.
Ritmul va fi mai mult sau mai puțin accelerat, în funcție de solicitările provocate de comportamentul
nostru și, deci, de gestionarea acestui capital, determinând longevitatea fiecăruia dintre noi. Putem
înțelege ușor cum atitudinile noastre alimentare, de igienă fizică și mentală nu contează numai pe
moment (sănătate), ci și în timp (longevitate și vitalitate). Să ne amintim că Energia Ancestrală
compensează toate dezechilibrele.
Dar să revenim la Energia Vitală. Ea rezultă din energiile esențiale și ancestrale, după cum
am văzut. Această alchimie profundă se petrece în interiorul fiecăruia dintre noi, într-un loc foarte
precis, situat între cei doi rinichi, pe care taoiștii îl reprezintă simbolic printr-un mic vas cu trei
picioare. Este un centru energetic ce corespunde izvorului profund de unde țâșnește forța vitală
înlăuntrul nostru. Cele două legi Yin și Yang și Legea celor Cinci Principii reglează și guvernează
circulația Energiei Vitale. Ea se repartizează în tot corpul și în organele pe care le va hrăni și le va
apăra, în funcție de dinamica Yin sau Yang, și se deplasează în aceste circuite speciale care sunt
meridianele energetice. Ea va juca acest rol respectând interacțiunile definite de Legea celor Cinci
Principii și polaritățile sale.
CUM CIRCULĂ ENERGIILE ÎNLĂUNTRUL NOSTRU (MERIDIANELE )
Plecând de la vasul care se sprijină pe trei picioare, Energia noastră Vitală începe să circule,
urcând într-un canal, numit canalul central, în care se înalță Kundalini sau Tchrong Mo, în funcție
de cultură. Ea se distribuie apoi în tot corpul și în organe prin canale mai mici și prin faimoasele
meridiane de acupunctură, pe care taoiștii le consideră ca fiind niște râuri care ne irigă organismul.
O parte din această energie va circula la suprafața corpului sau a organelor pentru a le apăra și o
alta, în profunzimea lor, pentru a le „hrăni".
Energia Vitală se deplasează în corpul nostru prin „fluvii" și „râuri", numite, în mod obișnuit,
meridiane. Există 12 meridiane „organice", deoarece controlează câte un organ, și două meridiane
„complementare", care sunt răspunzătoare de partea din față a corpului, pentru energiile Yin, și de
cea din spate, pentru energiile Yang.
Vă prezint în tabelul următor numele celor 12 meridiane de bază și organele care le sunt
asociate. .

Yin Yang
Meridian sau organ Plămâni
Splină-Pancreas
Inimă
Rinichi
Stăpânul inimii
FicatIntestin gros
Stomac
Intestin subțire
Vezică urinară
Trei focare
Vezică biliară
În aceste râuri curge deci „supercarburantul" prin tot corpul nostru, în profunzime și la
suprafață, după traiecte precise și bine definite. Cu toate că meridianele nu corespund cu niciun
circuit fiziologic specific, ele există (chiar știința oficială le-a „regăsit"… of!) și permit întregii
noastre realități umane, fizice, psihice și spirituale să funcționeze. Cu toate că poartă nume de
organe, meridianele nu joacă numai un rol fiziologic, ci au un rol foarte important în psihologie. Ele
leagă, de fapt, corpul de spirit, iar energia pe care o transportă va servi la funcționarea organului pe
care psihologia i-l asociază. Grație lor, putem să „legăm" lucrurile în noi.
Această circulație se face într-o manieră imuabilă, în funcție de un circuit spațial și temporal
bine definit Plecând de la canalul central, ea se derulează cotidian după un ciclu precis. De la
meridianul Plămânilor, trece la meridianul Intestinului gros, apoi la Stomac, de unde se dirijează
spre Splină-Pancreas. De acolo, merge la Inimă, apoi la Intestinul subțire, la Vezica urinară, de unde
trece la Rinichi. Continuă prin Stăpânul inimii, apoi prin Trei focare, Vezica biliară și, în sfârșit,
prin Ficat. După aceea, ciclul reîncepe și se repetă pe durata unei zile de 24 de ore, fiecare stadiu
durând două ore.
Circulația Energiei Vitale produce în acest scurt interval (două ore) ceea ce numim „maree
energetice", momente de forță și de circulație preponderentă a acestei energii în fiecare meridian.
Aceste ore reprezintă intervale energetice „puternice" atât ale meridianului, cât și ale fiecărui organ
sau viscere" care îi este asociat. În compensație, ele nu corespund și nu definesc relațiile și
interacțiunile energetice existente între aceste meridiane, pe care le vom vedea mai departe și care
sunt definite prin Legea celor Cinci Principii. Vom putea astfel să înțelegem ceva mai bine ceea ce
cronobiologia este pe cale să „redescopere" astăzi. Noi nu suntem mecanisme înțepenite, din contră,
fiecare moment și oră a zilei corespund, înlăuntrul nostru, cu momentele de forță sau de fragilitate
ale fiecăruia dintre organele noastre, dar și psihologiei care le este asociată.
Cele 12 meridiane „organice" și cele două meridiane complementare circulă în tot corpul
nostru și fiecare dintre ele trece prin locuri identice aflate pe ambele laturi ale acestuia, după un
traiect diferit pentru fiecare meridian. În această logică, pe laterala dreaptă, energia va lua o
„semnificație" Yin, iar pe laterala stângă, o „semnificație" Yang. În sfârșit, fiecare meridian este el
însuși de natură Yin sau Yang, fiind asociat cu un organ, când este Yin, și cu unele dintre „viscere",
când este Yang.

Trebuie precizate aici noțiunile de organ și de viscere, care sunt omniprezente în codificarea
energetică chinezească. Fiecare anotimp are un organ și „viscere" care îi sunt asociate, reprezentând
polaritățile Yin și Yang ale energiei manifestate în corpul fizic. Acestea sunt Inima, Splina-
Pancreasul, Plămânul, Rinichiul, Ficatul, pentru organe, și Intestinul subțire, Stomacul, Intestinul
gros, Vezica urinară și Vezica biliară, pentru „viscere".

Plămâni Yinde la ora 3 la ora 5 (oră solară);
Intestinul gros Yangde la ora 5 la ora 7 (oră solară);
Stomac Yangde la ora 7 la ora 9 (oră solară);
Splină-Pancreas Yinde la ora 9 la ora 11 (oră solară);
Inimă Yinde la ora 11 la ora 13 (oră solară);
Intestinul subțire Yangde la ora 13 la ora 15 (oră solară);
Vezica urinară Yangde la ora 15 la ora 17 (oră solară);
Rinichi Yinde la ora 17 la ora 19 (oră solară);
Stăpânul inimii Yinde la ora 19 la ora 21 (oră solară)
Trei focare Yangde la ora 21 la ora 23 (oră solară)
Vezica biliară Yangde la ora 23 la ora 1 (oră solară)
Ficat Yinde la ora 1 la ora 3 (oră solară)
Ceea ce mi s-a părut foarte interesant și semnificativ în logica profundă a acestei filosofii a
fost maniera în care chinezii au „descoperit" care sunt organele de natură Yin și care de natură
Yang. Există chiar și o anecdotă amuzantă despre asta, dar, o, Doamne, cât de adevărată! Așa cum
am văzut înainte, în „categorisirea" Yin/Yang, ceea ce este greu, plin, corespunde cu Yin, iar ceea
ce este ușor, gol, cu Yang. Taoiștii, pragmatici și logici, au luat un vas cu apă în care au scufundat
alternativ fiecare dintre organele și viscerele unui animal sau ale unui cadavru. Care dintre acestea
plutea (deci era mai ușor decât apa) nu putea să fie decât de natură Yang, și a fost cazul tuturor
viscerelor, iar ce se lăsa la fundul vasului (deci mai greu decât apa) nu putea fi decât de natură Yin,
așa cum a fost cazul tuturor organelor.
Adesea mă folosesc de acest exemplu referitor la apă și la densitatea ei pentru a explica Yin,
Yang și Tao (sau mai degrabă Tai Chi, care este manifestarea sa). Yin este forma cea „mai
manifestată" a lucrurilor, în timp ce Yang este forma cea „mai puțin manifestată", Tai Chi fiind
sinergia celor două. Putem înțelege acest lucru referindu-ne la apă. Ea este viața, iar sursa de apă
este Tai Chi și Tao. Forma sa cea mai mult manifestată (deci Yin) este gheața și forma sa cea mai
puțin manifestată (deci Yang) este aburul.
Ultima precizare pe care vreau să o fac privește interacțiunile dintre meridiane. Ele sunt
definite prin Legea celor Cinci Principii, fiecare meridian aflându-se în relație directă cu unul dintre
aceste principii, după cum arată tabelul următor.

Meridian sau organ ►Plămâni
Intestin gros
Stomac
Splină-
Pancreas
Inimă
Intestin subțire
Vezică urinară
Rinichi
Stăpânul inimii
Trei focare
Vezică biliară
FicatMetal Yin
Metal Yang
Pământ Yang
Pământ Yin
Foc Yin
Foc Yang
Apă Yang
Apă Yin
Foc Yin
Foc Yang
Lemn Yang
Lemn Yin◄Principiu asociat
REPARTIZAREA YIN/YANG ÎN CORP
PARTEA DE JOS ȘI PARTEA DE SUS
Să revenim la corpul uman. Așa cum am văzut înainte, în codificarea taoistă, partea de jos
este Yin și partea de sus este Yang. La nivelul corpului uman, partea de sus a acestuia este deci
Yang și partea de jos, Yin. Să ne reamintim, în același timp, de „relativitatea" noțiunilor respective.
Jumătatea inferioară a corpului este Yin, dar partea de sus a piciorului va fi Yang și partea de jos a
acestuia, Yin. Desenul următor ne permite să observăm mai bine acest lucru.
Exact la fel se întâmplă și pentru bust, care este Yang prin raportare la corpul întreg, dar a
cărui parte de sus este Yang, iar partea de jos este Yin. Procedeul se aplică astfel întregului corp.
Trebuie deci să percepem mereu lucrurile plecând de la macrocosmos, adică de la ceea ce este mai
mare, pentru a ajunge la microcosmos, adică la ceea ce este mai mic.

Să luăm un exemplu simplu. O persoană suferă de o problemă la genunchi. Genunchiul
făcând parte din picior, primul nivel de relație este cu Yin-ul acestei persoane, deoarece picioarele
sunt în partea de jos a corpului. Dar genunchiul se găsește chiar la mijlocul piciorului, adică între
Yin și Yang. El face joncțiunea, articulația dintre cele două părți. Al doilea nivel al relației se
situează deci între Yang și Yin. în rezumat, relația dintre Yang-ul Yin-ului și Yin-ul Yin-ului este
cea care pune probleme și pe acest plan căutăm mesajul și soluția eventuală. Reluăm acest exemplu,
a cărui analiză o rafinăm treptat, mai ales asociind semnificațiile lui Yin și Yang, dar și pe cele ale
lateralității și rolului fiecărei părți a corpului.

DREAPTA ȘI STÂNGA

Am văzut că Yin și Yang sunt în raport cu lateralitățile. Dreapta este de natură Yin, în timp ce
stânga este de natură Yang. în absolut, partea dreaptă a corpului nostru va fi deci în relație cu Yin, în
timp ce partea stângă a corpului nostru va fi în relație cu Yang. Să aplicăm din nou noțiunea de
relativitate pe care am abordat-o deja. Partea de sus a corpului este Yang și cea de jos este Yin.
Stânga corpului este Yang, iar dreapta este Yin. Stânga din partea de jos este deci Yang, în această
zonă Yin. Ea este Yang a Yin-ului. Dreapta părții de jos este Yin, în această zonă Yin. Ea este deci
Yin a Yin-ului. Partea de sus a corpului este Yang, dar dreapta este Yin. Ea este deci Yin în această
parte Yang. Ea este Yin a Yang-ului Stânga acestei părți de sus, care este Yang, este deci Yang a
Yang-ului.

Să revenim la exemplul nostru legat de persoana care suferă la un genunchi. Am văzut deja că
este vorba de o problemă pe o parte Yin a corpului, privind „articulația" dintre Yin-ul și Yang-ul din
această parte. Dacă durerea se manifestă la genunchiul stâng, această lateralitate fiind Yang, putem
simplifica, spunând că problema este în relație cu dinamica Yang a persoanei, cu partea Yang a
vieții sale. Dacă este vorba de genunchiul drept, această parte fiind Yin, persoana are o problemă cu
dinamica Yin, cu partea Yin a vieții sale. Vedem că lucrurile încep să se clarifice puțin.
PARTEA PROFUNDĂ ȘI PARTEA SUPERFICIALĂ

Mai înainte, am văzut că Yin corespunde profunzimii, tainicului, misterului, în timp ce Yang
este asociat cu ceea ce se află la suprafață, ce este aparent. Tot ce se găsește în corpul nostru în
profunzime, de exemplu, organele, este, din acest motiv, de natură Yin. Ce se află la suprafață,
pielea de exemplu, este de natură Yang. Să aplicăm din nou principiul relativității. În ceea ce este
profund și de natură Yin, suprafața va fi Yang și profunzimea Yin. Dacă avem, de exemplu, o
afecțiune pulmonară, aceasta va fi Yin a părții Yin a corpului. Dacă, în schimb, este vorba de o
problemă de pleură (învelișul exterior, suprafața exterioară a plămânului), ne gândim la Yang-ul
acestei părți Yin aflate în cauză.
CE ANUME LEAGĂ LUCRURILE ÎN NOI (MERIDIANELE ȘI CELE CINCI
PRINCIPII)?
Acum, ar fi interesant să încercăm să înțelegem ce anume leagă toate părțile corpului nostru
între ele (organe și membre) în primul rând, dar și cu nivelul nostru psihologic și spiritual. Pe
această direcție a cercetării, conceptualizarea taoistă este foarte utilă, căci ne arată legăturile care se
stabilesc, destul de profunde și tulburătoare pentru spiritele noastre carteziene.
Cu Teoria meridianelor și Legea celor Cinci Principii, avem un prim nivel explicativ care ne
semnalează relațiile potențiale dintre organele și diferitele părți ale corpului, dar și cu psihologia.
Acest lucru se face prin suportul de energie „chi" care circulă prin meridiane și grație
corespondențelor stabilite cu fiecare dintre cele cinci principii. Relațiile dintre toate părțile corpului
nostru și cu lumea exterioară apar acolo clar, permițându-ne să înțelegem mai bine atitudinile sau
reacțiile noastre. Teoria ansamblului fenomenelor psihice organice, despre care am vorbit în cartea
precedentă, ne permite să înțelegem mai bine relația fină, elaborată care există cu spiritul și cu
mentalul. Ne vom îndrepta atenția asupra filosofiei chakrelor, despre care am vorbit, de asemenea,
în aceeași carte (L'Harmoriie des energies).
Deci vom aborda mai întâi studiul celor 12 meridiane ale corpului uman, analizând principiu
după principiu, ceea ce ne va permite să ne referim la tabelele sinoptice din paginile precedente.

*Principiul Metalului

El guvernează tot ce privește relația noastră cu lumea exterioară. Capacitatea de a ne proteja
față de ea, de a gestiona agresiunile care vin din afară depinde de el. Este deci principiul armurii
personale. Nivelul lui de protecție este instinctiv, reflex, negândit și ne poate duce la reactivitate,
chiar la caracterul primar, iar nivelul de percepție este cel al senzațiilor fizice. Tot el, ca urmare
firească a celor spuse, gestionează capacitatea de eliminare, de evacuare rapidă a „agresiunilor".
Metalul este legat de capacitatea de a tăia (spadă) lucrurile, de a alege. Este decizia
„judiciară", luată prin căutarea justeței și a justiției. Alegerile puternice, necesare, care cer o
delimitare precisă, depind de Metal. Uneori, avem nevoie să funcționăm nu numai la nivelul
reflecției raționale (Pământ), care sclerozează dacă este excesivă. Astfel, ne vom sprijini pe
„Metalul" nostru pentru a alege, pentru a decide.

În sfârșit, este lumea a ceea ce numesc „voință voluntară", voluntarism. Este vorba despre tot
ceea ce se face în forță și cu rigiditate, ca lama care taie cu putere pentru că este mult mai dură în
comparație cu obiectele pe care le taie sau le străpunge.
Două meridiane sunt asociate cu Principiul Metalului, acela al Plămânului și cel al
Intestinului gros.

Meridianul Plămânului
(semnul astrologie chinezesc – Tigrul)

Plămânul este asociat cu toamna. El permite absorbirea energiei numite „Chi", de care
depinde activitatea vitală. Această energie provine din exterior, mai ales sub formă de oxigen (dar
nu numai), și este transformată în corpul uman în Energie Esențială, apoi Vitală. Rolul său este de a
da forță și capacitate de rezistență la agresiunile provenite din mediul exterior.
Plămânul asigură echilibrul dintre exterior și interior. El este cel care răspunde de protecția în
fața lumii exterioare (pielea). Se ocupă de energia fizică și asistă Inima, controlând energia
provenită din aer. Aceasta, asociată cu sângele, alimentează organele și viscerele. În plus, Plămânul
participă activ la calitatea energiei grație transformărilor pe care le dirijează. De fapt, pentru a putea
circula și alimenta corect tot corpul, energia Pământului (deci a alimentelor) trebuie să se combine
cu energia Cerului (deci a aerului) pentru a forma Energia Esențială. Este evident că, dacă această
combinație nu este bine îndrumată, organismul va fi prost „hrănit".
Pe plan fiziologic, acest meridian corespunde aparatului respirator, dar și pielii, nasului,
sistemului pilos. Plămânul este cel care reglează echilibrul termic al acestor zone și le permite să se
protejeze, mai ales de agresiunile climatice. La nivel psihologic, este asociat cu capacitatea de a se
apăra în fața „lumii exterioare", ceea ce eu numesc „voința voluntară" (voluntarismul), la nevoie, cu
acțiunea asupra lucrurilor, dar, mai ales, cu interiorizarea, înțeleasă în sensul de nemanifestare, de
camuflaj (armură).
Ora lui solară de intensitate maximă se situează între orele 3 și 5, iar traiectul lui se termină la
capătul degetului mare al fiecărei mâini.

Meridianul Intestinului gros (semnul astrologie chinezesc – Iepurele)

Fiind complementar meridianului Plămânului, pe care îl secondează, ca și acesta, este asociat
toamnei. Funcția lui este aceea de a transporta și a elimina deșeurile, împiedicând astfel stagnarea
energiei Chi. El influențează, în acest fel, toate excrețiile. Intestinul gros deține această funcție
pentru materiile organice, în timp ce Vezica urinară joacă același rol pentru lichidele organice. El
servește la evacua rea a ceea ce am mâncat, am ingerat și nu am asimilat sau acceptat. Intestinul
gros are acest rol nu numai pentru alimente, ci și pentru tot ce are legătură cu experiențele noastre
psihologice. Dacă funcționează prost, apar tulburări de evacuare la nivelul întregului corp (plămâni,
intestine, rinichi, vezică) sau în psihologia individului.
Intestinul gros este asociat acelorași planuri fizice și psihice ca și Plămânul, deoarece este
meridianul complementar acestuia.

Ora lui solară de maximă intensitate se situează între orele 5 și 7. Își începe traiectul din
vârful celor două degete arătătoare.

* Principiul Pământului

Poartă încărcătura gândului, a reflecției, a meditației. Tot ceea ce are legătură cu memoria
sau, mai exact, cu experiența depinde de el. Rațiunea, realismul, bunul simț sunt girate de Pământ, la
fel ca și grijile sau repetările acelorași povești.
Energia Pământului este asimilată cu ajutorul celor două meridiane asociate aceluiași
principiu. Deci el este cel care se va ocupa de raportul nostru cu „materia", pe direcția autorității,
posesiei, dominației, adaptării și puterii asupra ei. Pământul ne va permite să digerăm și să asimilăm
tot ce privește lumea concretă, materială. Gelozia, invidia, dar și abundența, risipa vin de la Pământ.
Meridianele asociate
Principiului Pământului sunt cel al Stomacului și cel al Splinei-Pancreasului.
Meridianul Stomacului (semnul astrologie chinezesc – Dragonul)
Stomacul primește și transformă energia Pământului prin digestie. Meridianul său
influențează stomacul și întregul tub digestiv, fiind responsabil de digerarea lucrurilor, atât pe plan
fiziologic (ceea ce am mâncat), cât și pe plan psihologic (cum ne adaptăm, evenimente, experiențe
etc.). El este responsabil de primirea alimentelor fizice (hrană) sau psihice (evenimente), de stocarea
lor momentană și de prima lor transformare. Se ocupă deci de tot ceea ce privește hrana „materială"
a fiecăruia dintre noi, permițându-ne stăpânirea, posedarea și însușirea materiei pe care am ingerat-
o.
De asemenea, se află în relație cu mișcarea membrelor și cu căldura produsă de corp,
deoarece acestea ajută la buna funcționare a Stomacului și a tubului digestiv. Meridianul fiind în
raport cu apetitul, dirijează și formarea laptelui matern (hrănirea altuia), funcționarea glandelor
genitale, a ovarelor și menstruația. Vedem astfel cât de important este raportul său cu hrana, pentru
că o administrează atât pe cea pe care o primim (alimente, informații), cât și pe cea pe care o dăm
(laptele matern) sau pe care o transmitem (educație, formare).
La nivel fiziologic, acest meridian corespunde, ca și complementarul său Splină-Pancreas,
cărnii, țesuturilor conjunctive, masei musculare, localizându-se fizic la gură și la buze. Pe plan
psihologic, este asociat gândului, memoriei, rațiunii și realismului, reflecției și grijilor.
Ora lui solară de maximă intensitate se situează între orie 7 și 9; Își termină traiectul în vârful
celui de-al doilea deget de la picior („indexul" piciorului).
Meridianul Splină-Pancreas (semnul astrologie chinezesc – Șarpele)
Splina-Pancreasul, la fel ca și Stomacul, corespund „sfârșitului verii". Acest meridian
răspunde atât de glandele aparatului digestiv care se găsesc în gură, stomac, vezici biliară, intestinul

subțire, cât și de glandele mamare și de ovare. El joacă rolul de pivot și distribuie hrana, în moc
permanent, în tot corpul. De fapt, hrana nu este direct asimilabilă de organism și transformarea ei
este asigurată de Stomac și Splină-Pancreas, putând astfel să se asocieze cu energia aerului cu
ajutorul Plămânilor și să se transforme în Energie Esențială.
Sucurile digestive ale Stomacului sunt controlate de Splină-Pancreas, care fac prima distincție
între alimentele utile și cele inutile. Este meridianul care dirijează în aceeași măsură transformarea
lichidelor absorbite, reglând toată nutriția și energia corpului. El este responsabil de tipul și de
calitatea raportării noastre la materia pe care încercăm să ne-o însușim prin digestie. Neliniștile
privitoare la lumea materială și la posedarea ei, la lipsa de securitate, la angoasele legate de această
lume, de exemplu mediul profesional, depind de Splină-Pancreas.
Rolul lor în gestionarea zaharurilor este fundamental. Prin ele compensăm atât de necesara
nevoie (eventuală) de dulce. Vom vedea ulterior cum acest lucru ne permite să înțelegem în mod
diferit diabetul, de exemplu. Pe plan fiziologic și psihologic, acest meridian corespunde acelorași
elemente ca și Stomacul.
Ora lui solară de maximă intensitate se situează între orele 9 și 11, iar traiectul lui începe în
vârful degetului mare de la picior, pe partea internă a piciorului.
*Principiul Focului
El este, așa cum arată și numele, principiul flăcării, a ceea ce arde în noi. Această văpaie
interioară ne arată nu numai aspectul pasional al individului, ci și pe cel „luminos", claritatea lui
psihică și intelectuală. Strălucirea, inteligența și, de asemenea, spiritualitatea depind de acest
principiu. Viziunea clară a lucrurilor, libertatea spiritului, puterea de înțelegere și ascuțimea analizei
aparțin focului. El dă, în consecință, luciditatea, dar și subiectivitatea.
Înțelegerea pe care o avem față de lume depinde de calitatea focului.
De la el vin plăcerea, bucuria, satisfacția fericită. Lumea emoțiilor depinde de principiul
Focului și pasiunea pe care o poartă poate deveni câteodată violență, dacă este în exces. Este
principiul elanurilor, emotive, lirice sau de alt fel. Pasionalul este prezent acolo unde se află și focul
chiar din același moment. Optimismul, entuziasmul, ușurința elocinței și a expresiei depind de el, ca
și pasiunea, înflăcărarea și serviabilitatea noastră.
Patru meridiane sunt asociate cu principiul Focului: al Inimii și al Intestinului subțire; al
Stăpânului inimii și al celor Trei focare.
Meridianul Inimii (semnul astrologie chinezesc – Calul)
Inima este asociată verii. Meridianul ei ajută la adaptarea stimulilor externi la condiția internă
a corpului. Din acest motiv, este legat în mod intim de emotivitate și reglează funcționarea
întregului corp prin acțiunea asupra creierului și a celor cinci simțuri.
Este considerată de taoiști ca „împăratul" organelor și al psihicului. Inteligența și conștiința
depind de Inimă. O relație directă există între Inimă, Stăpânul inimii (pe care tot ei îl numesc
„primul-ministru") și creier. Orice dezechilibru al Inimii se răsfrânge asupra tuturor celorlalte

meridiane. Ea controlează distribuirea sângelui și conduce sistemul vascular. Cum acesta din urmă
este în relație cu limba, permite distingerea savorilor.
La nivel fiziologic, meridianul Inimii corespunde deci limbii și vaselor sanguine, se
localizează fizic la frunte și se reperează prin ten. Pe plan psihologic, este asociat conștiinței,
inteligenței, pasiunii, strălucirii, dar și violenței. Reprezintă dragostea, dar nu una oarecare, ci
dragostea aceea pasională, care arde, care consumă.
Ora lui solară maximă se situează între orele 11 și 13; își termină traiectul pe fața internă a
vârfului fiecărui auricular.
Meridianul Intestinului subțire (semnul astrologie chinezesc – Capra)
Intestinul subțire corespunde, ca și Inima, al cărui complement este, verii. Este „vameșul",
consilierul personal al împăratului, pe care îl asistă. El asigură asimilarea alimentelor, controlând
separarea celor care sunt „pure", pe care le dirijează spre Splină-Pancreas, de cele „impure", dirijate
spre viscerele de eliminare, adică Intestinul gros și Vezica urinară. Joacă același rol pe plan
psihologic. De asemenea, ajută la trecerea în organism a hranei elaborate și asigură asimilarea pe
toate planurile (personalizarea informațiilor primite este debutul „subiectiv"). Aceste transformări
necesită multă căldură și, de aceea, Intestinul subțire aparține Principiului Focului și reprezintă
punctul cel mai cald al corpului. Pentru rest, are caracteristici psihice și fiziologice identice cu cele
ale Inimii.
Ora lui solară de maximă intensitate se situează între orele 13 și 15; își începe traiectul în
vârful auricularului fiecărei mâini.
Meridianul Stăpânului inimii (semnul astrologie chinezesc – Câinele)
Stăpânul inimii este un organ virtual, asociat Inimii, căreia îi preia corespondențele cu
Principiul Focului. El asistă meridianul Inimii, controlând sistemul circulator central și reglează,
astfel, hrănirea corpului. Toate relațiile corpului cu celelalte organe trec mai întâi prin Stăpânul
inimii (ajutat de Trei focare), care are tendința de a le echilibra. Are rol de a transmite întregului
corp ordinele Inimii, al cărui „purtător de cuvânt" este. Taoiștii îl numesc, de altfel, „primul-
ministru", în timp ce Inima este considerată „împăratul". Îndeplinește deci rolul celui care leagă și
armonizează ceea ce se petrece în interiorul organismului. În plus, structurează, construiește, aprobă
și legiferează tot ceea ce privește conceptualizarea interioară a lucrurilor și este cel care veghează la
respectarea valorilor interioare, a credințelor stabilite. În sfârșit, răspunde de sexualitate și de
echilibrul acesteia.
Stăpânul inimii este legat de vasele sanguine pentru structura lor, de miocard și pericard și, de
asemenea, de creier prin acțiunea importantă pe care o are asupra psihicului și a calității mentalului.
El este cel care face să circule, care răspunde de difuzarea lucrurilor atât pe plan fizic (circulația
sanguină), cât și pe plan psihologic (circulația ideilor, fluiditatea raționamentului, capacitatea de
reciclare a ideilor). Ca emoții, îi sunt asociate bucuria, plăcerea și fericirea.

Ora lui solară de maximă intensitate se situează între orele 19 și 21; își termină traiectul în
vârful degetului mijlociu al fiecărei mâini.
Meridianul Trei focare (semnul astrologie chinezesc – Porcul)
Complement al Stăpânului inimii, Trei focare sunt considerate viscere. Așa cum Stăpânul
inimii reia elementele taoiste ale Inimii, acesta le reia pe cele ale Intestinului subțire. El corespunde
Principiului Focului, verii. Secondând meridianul Intestinului subțire, echilibrează energia dată de
Stăpânul inimii. De asemenea, acționează asupra circulației capilare și protejează corpul prin
sistemul limfatic, având o acțiune specială asupra membranelor seroase. Este meridianul care asistă
Stăpânul inimii în circulație, dar la un nivel mai „fin", dacă îndrăznesc să spun, la nivelul capilarelor
și, mai ales, al limfei.
Așa cum o arată numele, are o relație importantă cu căldura și se prezintă sub trei planuri
complementare: Trei focare superioare, Trei focare medii și Trei focare inferioare. Nu voi detalia
aici rolul particular al fiecăruia dintre acestea, căci acest lucru nu ne-ar fi de folos, iar ceea ce ne
interesează se poate regăsi în cartea mea precedentă L'Harmonie des energies.
Acest meridian controlează de fapt „atmosfera" în care lucrează toate viscerele și reglează
căldura internă. El este cel care leagă și armonizează interiorul cu tot ceea ce vine din exterior.
Structurează, construiește și legiferează tot ceea ce privește conceptualizarea noastră, dar prin
raportare la faptele și întâmplările venite din afară. El este cel care permite ca noi repere de credință
să se fixeze înlăuntrul nostru.
Pe plan fiziologic, cele trei planuri ale meridianului Trei focare sunt poziționate fiecare la un
nivel diferit al corpului. Trei focare superioare corespund părții bustului, deasupra diafragmei
(pieptului). Triplul focar mediu este asociat cu partea abdomenului situată între diafragmă și buric,
iar Trei focare inferioare corespund părții abdomenului plasate deasupra buricului.
Ora lui solară de maximă intensitate se situează între orele 21 și 23; începe de la vârful
fiecărui inelar.
* Principiul Apei
El conduce înlăuntrul nostru tot ceea ce vizează energiile profunde. Ca apa subterană, este o
energie de fond, puternică, stocată în rezerve, dar imuabilă. Energia Ancestrală îi este asociată, căci
straturile noastre personale interioare sunt imprimate cât mai profund în noi. Sunt energiile noastre
„nonconștiente", schemele structurale personale pe care este construită realitatea noastră.
Principiul Apei corespunde, din acest motiv, tuturor arhetipurilor noastre sociale, culturale,
familiale și tuturor memoriilor inconștiente înscrise în noi (spre deosebire de Pământ, care
reprezintă memoriile noastre conștiente, și de experiența dobândită). Codurile noastre secrete și
profunde, înscrise în ADN, despre care vorbim atât de mult astăzi, aparțin Principiului Apei.
Bineînțeles, aceasta îi conferă principiului o putere fenomenală. Iată de ce apa are
responsabilitatea puterii noastre interioare, a rezistenței noastre la efort, a capacității de recuperare și
a voinței noastre profunde (nu voluntariste). Propriile noastre rezerve de energie depind de Apă, ca

și potențialul de longevitate care este legat de Energia noastră Ancestrală. Capacitatea noastră de a
decide, după ce am ales (Metal), de a implica lucrurile, de a trece la fapte depinde de acest principiu.
în sfârșit, aptitudinea de a asculta, capacitatea noastră de a „dizolva" experiențele pentru ca acestea
să se poată integra în noi. Este vorba deci, prin extensie, despre potențialul de acceptare pe care îl
avem.
La nivelul psihologic și mental, severitatea, rigoarea, trecerea la acțiune, simțul ascultării
depind de Principiul Apei. Temerile noastre profunde și viscerale sunt, de asemenea, comandate de
el.
Două meridiane sunt asociate acestui principiu, meridianul Vezicii urinare și cel al
Rinichiului.
Meridianul Vezicii urinare (semnul astrologie chinezesc – Maimuța)
Vezica este asociată iernii, ca și Rinichiul, căruia îi este complementară. Este legată de
întregul aparat urinar, ca și de hipofiză și de sistemul nervos autonom care „colaborează" la secreția
rinichilor. Ea aruncă urina, care este produsul final al purificării lichidelor corpului.
Aceasta este etapa finală a transformării energiilor, urina fiind lichidul impur încărcat de
toxine și aflat în exces în corp. Vezica este cuplată la rinichi, fiind organele care dirijează secreția
urinară. Vezica permite, de asemenea, împreună cu rinichiul comandarea și evacuarea „vechilor
memorii", adică a vechilor scheme profunde pe care le purtăm înlăuntrul nostru și pe care suntem
gata să le schimbăm sau să le abandonăm. Este un rol care se înțelege cu ușurință deoarece aceste
două meridiane se află în strânsă relație cu sistemul nervos autonom, el însuși „ușa" psihologică a
inconștientului nostru, adică ceea ce poartă chiar memoriile noastre cele mai profunde.
Pe plan fiziologic, acest meridian corespunde oaselor, măduvei osoase, urechilor, iar la
nivelul psihic, este asociat severității, fecundității, rigorii, deciziei și sensului ascultării.
Ora lui solară de maximă intensitate se situează între orele 15 și 17; își termină traseul la
vârful fiecărui deget mic de la picior.
Meridianul Rinichiului (semnul astrologie chinezesc – Cocoșul)
Rinichii corespund iernii. Ei controlează compoziția și secreția lichidelor organice de care
depinde Energia Vitală și comandă sistemul de apărare împotriva stresului. De asemenea, reglează
cotele de aciditate și cantitatea de toxine printr-un mecanism de purificare. Dirijează glandele
suprarenale dreaptă și stângă. Acest rol le conferă posibilitatea de a gestiona temerile pe care le
avem și atitudinile de reacție în fața lumii. Agresivitatea, reacțiile, fuga (adrenalina) sau calmul
nostru, capacitatea de a „stinge" ceea ce ne inflamează (corticoizii), toate sunt comandate de
Rinichi, de fapt de controlul lor asupra glandelor suprarenale.
Rinichii au sarcina de a stoca apa și Energia Esențială nestocată în fiecare dintre celelalte
organe pentru nevoile lor proprii. Ei sunt, în plus, baza echilibrului Yin/Yang al energiei, căci viața
depinde de combinația Apei cu Focul Rinichilor. Rinichiul stâng are dominantă Yang/Foc, în timp

ce Rinichiul drept are dominantă Yin/Apă. Această lateralizare este foarte importantă, căci o vom
găsi în corp.
Rinichii se află la baza „forței vitale" și participă mai ales la energia de reproducere
(fecunditatea spermei și a ovulelor) prin caracterul Yang/Foc. Aici putem distinge relația lor cu
Stăpânul inimii, care le servește drept intermediar cu Inima în ceea ce privește viața și reproducerea
ei. Prin caracterul Yin/Apă, ei echilibrează Focul prin aport de Energie Esențială, care va fi vectorul
„material" asociat vectorului „vital".
Pe plan fiziologic și psihologic, acest meridian este asociat acelorași elemente ca Vezica
urinară.
Ora lui solară de maximă intensitate se situează între orele 17 și 19; își începe traiectul sub
încheietura degetului mare de la fiecare picior.
* Principiul Lemnului
Principiul Lemnului corespunde primăverii, fiind asociat primăverii fiecărui lucru, adică
începutului. Capacitatea noastră de a demara un proiect sau o acțiune, imaginația și creativitatea
depind de el. În viața omului, acest principiu reprezintă atât nașterea, cât și prima parte a copilăriei.
Suplețea noastră, maleabilitatea interioară și tonicitatea musculară sunt guvernate de Lemn.
La fel ca mlădița care iese din pământ după iarnă (Apă), visul depinde de Lemn pentru că el
este expresia inconștientului (Apa). El ne permite să călătorim în interior și exterior. Tot ceea ce
privește felul în care ne exteriorizăm – țipătul, cântecul, dar și teatrul, expresia artistică – este
guvernat de energia Lemnului.
Relația noastră cu estetica, în principal cu sentimentele, cu afectele, vine de la acest principiu.
Dragostea complice, respectul față de celălalt, prietenia, fidelitatea depind de el, în timp ce
dragostea pasională depinde de Foc. Simțul eticii și al respectului legilor interioare aparține
Lemnului (în timp ce pentru legile exterioare este Metalul). Prin extensie și inversare, frica trădării
și mânia sunt manifestări ale acestui principiu atunci când este amenințat sau dezechilibrat. El joacă
deci un rol important în imunitatea elaborată a individului, atât pe plan psihologic, cât și pe cel
fiziologic.
Două meridiane sunt asociate Principiului Lemnului, cel al Vezicii biliare și cel al Ficatului.
Meridianul Vezicii biliare (semnul astrologie chinezesc – Șobolanul)
Vezica biliară, ca și Ficatul, căruia îi este complementară, este asociată cu primăvara. Ea
repartizează elementele nutritive și reglează echilibrul energetic în tot corpul. De asemenea,
dirijează secrețiile glandelor tubului digestiv, ca saliva, bila, sucul gastric, pancreatic și duodenal.
Ea controlează repartizarea armonioasă și „justă" a elementelor nutritive și lucrează în strânsă
colaborare cu ficatul, care îi furnizează elementele de bază în acest scop. De aceea, este esențial ca
energia cuplului Ficat-Vezică biliară să fie echilibrat. Prin natura sa, Vezica participă la atitudinea
generală a mentalului și a organelor, pe planul „moralului". Dacă este echilibrată, acestea vor ști

mereu să facă față și vor avea energie și curaj pentru a rezista. Dacă Vezica nu este destul de
echilibrată, moralul va fi atins și ideea eșecului se va instala, creându-se terenul favorabil ca acest
lucru să se producă cu adevărat. De asemenea, ea poartă răspunderea, împreună cu complementul
său, Ficatul, pentru tot ceea ce vizează sentimentele și afectele. Fiind de natură Yang, aceasta se află
în raport cu exteriorul și cu capacitatea de a trăi, de a exprima și de a accepta acest sentiment și
emoțiile. Dar va fi, de asemenea, în legătură cu intuiția și cu sinceritatea profundă a individului, care
vor avea repercusiuni asupra energiei Vezicii biliare.
Pe plan fiziologic, acest meridian corespunde, ca și Ficatul, ochilor, mușchilor, unghiilor. Pe
plan psihologic, el este asociat sensului justiției, curajului, armoniei, purității.
Ora lui solară de maximă intensitate se situează între orele 23 și 1, iar traiectul său se termină
în al patrulea deget al fiecărui picior (care corespunde inelarului de la mână).
Meridianul Ficatului (semnul astrologie chinezesc – Bivolul)
Ficatul corespunde de asemenea primăverii, permite stocarea elementelor nutritive și reglează
energia necesară activității generale. Determinând capacitatea de rezistență în fața bolii, el
deblochează energia necesară mecanismelor de apărare în caz de agresiune a acesteia. În sfârșit,
joacă un rol important în alimentație și în detoxificarea sângelui. Aici este evident rolul său legat de
sentimente și emoții. Sângele, care depinde de inimă, transportă emoțiile. Dacă sângele este „viciat",
calitatea emoțiilor este proastă și sentimentele pe care le hrănește vor fi, la rândul lor, de proastă
calitate.
Prin relația foarte strânsă cu sângele (producere și compoziție), el joacă, de asemenea, un rol
important în procesul sistemului imunitar, drenează toxinele, reglează coagularea și metabolismul.
în sfârșit, determină cantitatea generală de energie. El guvernează legătura noastră cu sentimentele
și emoțiile ca și Vezica biliară, dar, de data aceasta, la nivelul Yin, adică „interior", transformând,
prin epurare și filtrare, emoțiile în sentimente.
Pe plan fiziologic, ficatul este asociat acelorași elemente ca și Vezica biliară.
Ora lui solară de maximă intensitate se situează între orele 1 și 3; își începe traiectul la
capătul degetului mare al fiecărui picior, pe latura externă, pe partea opusă meridianului Splină-
Pancreas.
***
Adevărurile pe care ne place cel mai puțin să le auzim sunt cele pe care avem cel mai
mult nevoie să le cunoaștem.
Proverb chinezesc
***
Partea a treia

Starea locurilor. Mesajele simbolice ale corpului
DESPRE FOLOSINȚA FIECĂRUI ORGAN SAU A FIECĂREI PĂRȚI A CORPULUI
După partea teoretică, poate puțin mai greu de priceput, dar necesară înțelegerii, ne vom
continua analiza cu corpul fizic: cum este „fabricat", care este rolul fiecăreia dintre părțile sau
organele ce îl compun și îi permit să existe și să acționeze cu o eficacitate remarcabilă când se află
în stare de funcționare.
Am ajuns acum la partea „evenimențială" a acestei lucrări, în care vom putea găsi răspunsuri
directe la durerile și suferințele noastre. Totuși, cred că prima parte a cărții ne va feri de o lectură
„prostească". Faptul că am înțeles sau cel puțin am abordat mecanismele fine și profunde din spatele
suferințelor noastre ne va ajuta să le replasăm în cadrul semnificației lor globale pentru individ, în
propria Cale a Vieții, nu în semnificația lor evenimențială de moment. Vom putea astfel să încercăm
să dăm un sens suferinței noastre, în loc să căutăm cu disperare mijlocul de a reduce la tăcere acest
semnal, care vrea să ne avertizeze de ceva.
Oricum, chiar prezentarea acestei ultime părți ne va obliga să ne menținem la nivelul necesar.
Nu voi stabili un fel de lexic sistematic unde va fi de ajuns să cauți, de exem plu, „genunchi", ca să
găsești o listă precisă și exhaustivă de semnificații. Există un anumit număr de astfel de lucrări, dar,
după părerea mea, această abordare nu este corectă.
Suferințele fizice sau rănile pe care le avem sunt mesaje ale Nonconștientului, ale Stăpânului
nostru Interior. Ca și în cazul viselor, semnele pe care ni le trimit sunt întotdeauna simbolice, mai
mult sau mai puțin intense, în funcție de im portanța problemei. Așa cum nimeni nu poate să spună
ce înseamnă visele tale, tot așa nimeni nu poate să spună ce înseamnă suferințele tale. Cred că
putem da doar axe de reflecție, cadre de semnificație, nu sensuri precise și valabi le pentru toți. Nu
cred că îi putem spune, de exemplu (cum am citit în unele lucrări), unei femei pe care o doare sânul
stâng: „Asta înseamnă că nu te ocupi îndeajuns de tine" sau „Asta înseamnă că te ocupi prea mult de
copii". Afirmațiile de mai sus sunt în parte adevărate, dar și false. Ele le permit celor care le fac să
păstreze puterea, rămânând cei care „știu", dar fără să-i ofere cu adevărat individului posibilita tea de
a evolua, găsind el însuși semnificația.
Fiecare dintre noi are propria poveste, numai a lui, care nu seamănă cu alta. Atunci, cum să
generalizezi în acest fel? în cazul exemplului de dinainte, consider că altceva trebuie spus femeii. Ce
reprezintă sânii? Mai întâi, sunt ele mentele feminității; apoi, ei permit hrănirea copilului, îi asi gură
alimentația de care are nevoie ca să trăiască. Așadar, ei reprezintă două lucruri, feminitatea și
capacitatea de a se preocupa de ceilalți, de a avea grijă de ei, îndeosebi de cei pe care îi plasăm sau
chiar îi menținem la nivelul unui copil. Prin urmare, poate fi vorba de orice persoană de care ne
îngrijim ca de un copil. Pe de altă parte, este clar că, în timpul perioadei de alăptare și imediat după
aceea, femeia uită complet de sine ca să fie mamă în beneficiul progeniturii sale. Ea îngrijește și
protejează acest copil, care depinde complet de ea, așa cum toți cei a căror îngrijire și protecție ne-o
asumăm devin dependenți de noi. Lucrul acesta ne permite să stabilim o relație deosebită de putere

„ascunsă" față de celălalt, sub pretextul că are nevoie de noi, că „nu știe" sau „nu poate". Așadar,
suntem „obligați" să știm sau să facem pentru el, în locul lui sau spunându-i cum trebuie să facă.
În sfârșit, să revenim la sânul stâng. Să ne amintim că partea laterală stângă îi corespunde lui
Yang, adică simbolismului masculin. în consecință, i-aș cere acestei femei să reflecteze la ce nivel al
vieții sale se preocupă în mod excesiv de un bărbat pe care îl consideră copil (fiul, soțul, fratele,
șeful etc.) și pentru care are, poate, tendința să se uite pe sine. Oare fuge de rolul de femeie,
preferându-l pe cel de mamă? În sfârșit, i-aș cere să reflecteze în mod sincer la relația de „putere"
mai mult sau mai puțin declarată pe care o poate avea cu acest bărbat. Numai ea va putea găsi, dacă
vrea cu adevărat, răspunsul corect în interiorul ei. Numai ea va putea „lega" această tramă
comportamentală, pe care i-am oferit-o, de propria viață, ca să înțeleagă și eventual să hotărască să-
și schimbe atitudinea. Prezența suferinței fizice, indicând că situația nu îi convine, o va ajuta să
treacă prin maladie ca să evacueze tensiunea internă.
Vedem astfel în ce măsură semnificația profundă a suferinței este legată de funcția părții
afectate și de proiecția ei, de reprezentarea ei psihologică. Voi face și eu ca indienii Blackfeet,
despre, care am vorbit, abordând anterior sau mai curând înțelegând diferitele părți ale corpului
nostru, diferitele organe sau sisteme organice care îl compun prin „funcția", nu prin structura lor.
Aceasta ne va oferi o altă viziune, mai deschisă și „inteligentă", despre „realitatea" noastră umană.
Dar înainte de a trece la această ultimă fază, aș vrea să revin pentru ultima dată asupra
problemei lateralități lor din corp. Semnificația pe care o propun este cea dată de filosofia taoistă și
de codificarea sa foarte precisă a energiilor. Dreapta corespunde lui Yin și stânga lui Yang.
Fiecăreia dintre aceste dinamici energetice îi este asociată o întreagă simbolistică care permite
extinderea lor, „legarea" lor de viața noastră cotidiană. Să vedem care sunt simbolismele asociate cu
Yin și Yang și, în consecință, cu dreapta și cu stânga corpului uman.
De fiecare dată când vom avea de-a face cu o manifes tare lateralizată în corpul nostru, va
trebui să vedem ce se întâmplă în acel moment în viața noastră (sau într-un trecut mai mult sau mai
puțin apropiat, în funcție de profunzimea manifestării), în unul dintre domeniile implicate,
procedând în ordinea descrescătoare a gradelor.
Simbolistica Yin Simbolistica Yang
Partea dreaptă a corpului Partea stângă a corpului
Gradul 1: mama, soția, fiica, sora.
Gradul 2: femeia în general,
feminitatea, structura lucruri lor
sau a sinelui, partea dreap tă a
creierului, sentimentul.
Gradul social: familia, între –
prinderea (care reprezintă mama
socială, cea care „hră nește și Gradul 1: tatăl, soțul, fiul,
fratele.
Gradul 2: bărbatul în gene ral,
masculinitatea, perso nalitatea
lucrurilor sau a sinelui, partea
stângă a creierului, forța.
Gradul social: individua lismul,
ierarhia (care repre zintă tatăl

protejează în sânul ei"),
societatea, Biserica.social, cel care „educă,
formează și dă exemplu"),
autoritatea, poliția.
Dar această corespondență a lateralităților este valabilă și pentru un fel de autodiagnostic de
bază. Toți avem o par te a corpului care domină, atât în aspectul general (suplețe, mărimea șoldului
sau a piciorului etc.), cât și în aspectul specific (ochi director, sensibilitate a urechii, partea unde te
lovești, te rănești cel mai des etc.). Această lateralizare ne dă o textură generală a dinamicii noastre
personale de fond și ne informează foarte clar dacă Yin (reprezentarea mater nă) sau Yang
(reprezentarea paternă) domină în noi sau cu care dintre ele avem în principal ceva de „reglat".
În sfârșit, țin să precizez o nuanță foarte importantă care se referă la sensul în care trebuie să
fie „citite" și înțelese mesajele. Acestea nu au sens decât când există, când se exprimă. Nu
funcționează în mod sistematic în sens invers și nu înseamnă că un anume tip de problemă, de
durere, de suferință va exista în mod obligatoriu pentru că supor tăm greu o anumită situație. Să
explicăm! Dacă cineva țipă, asta nu înseamnă că îl doare ceva. Invers, faptul că cineva are o durere
nu înseamnă în mod obligatoriu că va țipa. Fie care are pragul propriu de exprimare a ceea ce simte,
dar și mijlocul lui privilegiat de exprimare. Astfel, printre pacienții mei, am două-trei persoane care
încep să râdă în mod in- controlabil când le doare ceva și, credeți-mă, nu pentru că le-ar plăcea
durerea!
De fiecare dată când ne doare un picior, asta ar însem na că avem tensiuni relaționale. în
schimb, nu se poate spune că de fiecare dată când vom avea tensiuni relaționale ne va durea un
picior. Putem întotdeauna să alegem, în funcție de motivele acestor tensiuni, un alt mijloc și un alt
loc de exprimare, cu excepția cazului în care știm și vrem pur și simplu să le reducem la tăcere.
În fine, prin mesajele corpului și strigătele sufletului, atingem problema „adevărului" și faptul
că este interioară nouă, nu exterioară și definită prin criterii absolute. Din acest motiv, semnificația
mesajelor nu funcționează decât într-un sens și nu e cu putință să spui a priori că un anumit
comportament va duce la o anumită maladie sau suferință a corpului. Singurul „adevăr" care
ne este transcendent, exterior și impus este cel al legilor vieții, cel al echilibrelor energetice care
servesc drept suport manifestării vieții. Am ales o parte în Cerul Anterior și trama sa principală se
poate rezuma prin „Orice lucru sau atitudine e rea în exces". Din acest motiv, toate exemplele pe
care le voi cita în continuare nu demonstrează și nu dovedesc nimic. Ele doar ilustrează, limpezesc,
prin cazuri concrete și reale, fiecare caz și relație între ceea ce trăiește un individ și suferința din
corpul lui.
Toate acestea pornesc de la un principiu drag mie, pe care îl enunț la început de paragraf și
foarte frecvent în seminarele sau consultațiile mele: „Nu vă cer să mă credeți, vă cer doar să
încercați sau să observați; veți putea atunci să vă fixați propria convingere." Și asta deoarece eu cred
că, în viață, reușita nu este o problemă de convingeri, ci mai curând o problemă (dacă îndrăznesc să
mă exprim astfel!) de încredere, în timp ce eșecul este întotdeauna o problemă de convingeri.
CE FUNCȚII ÎNDEPLINESC DIFERITELE PĂRȚI ALE CORPULUI NOSTRU?

În ce fel este constituit în mod natural corpul fiecărei ființe umane? Dacă pur și simplu îl
observăm, putem constata mai multe lucruri. în primul rând, este construit în jurul unei osaturi, al
unei structuri solide și dure, care este scheletul. Acest schelet, constituit din oase, configurat în jurul
axei de bază, care este coloana vertebrală, este rigid, dar articulat, permițând toate mișcările
corpului. Practic, este vorba despre „trunchiul magic", din care pleacă toate „ramurile" corpului
nostru.
În interiorul acestei structuri purtătoare, avem diferitele organe care își găsesc locul într-o
arhitectură perfectă pentru ca funcția lor să se deruleze în cele mai bune condiții posibile.
Ansamblul, pus în mișcare printr-un sistem foarte elaborat de motoare (mușchi) și de cabluri
(tendoane, ligamente), este protejat de o învelitoare care îl acoperă în întregime (pielea). Să
observăm până la ce punct această construcție, în ceea ce privește structura osoasă, este interesantă.
Analizând desenul scheletului, ne dăm seama că părțile corpului nostru, cu cât sunt mai importante,
vitale și elaborate, cu atât mai mult au nevoie de protecție.
Abdomenul nostru, care conține viscerele aparatului digestiv și de eliminare, este susținut de
coloană și este așezat pe bazin, dar neprotejat de o structură osoasă. El este suplu, extensibil și se
poate mișca liber. Organele „vitale", plămânii și inima, sunt și ele susținute de coloană, dar mult mai
îmbrăcate și protejate de această cușcă osoasă care este formată de coaste. Acestea din urmă le
înconjoară, lăsându-le totuși libertatea și posibilitatea de a se „mișca". În privința creierului, el este
în întregime închis, protejat de acest veritabil cufăr osos, care este cutia craniană, a cărei mobilitate
potențială, care există, așa cum știu toți osteopatii, este redusă. Constatarea, departe de a fi lipsită de
importanță, ne permite să vedem, din nou, până la ce punct hazardul este absent din construcția
umană.

Scheletul
Să luăm acum fiecare parte a „mașinii
noastre corporale" și să detaliem, putând astfel să
găsim, pentru fiecare dintre ele, codurile secrete
care vor permite descifrarea mesajelor.
SCHELETUL ȘI COLOANA
VERTEBRALĂ
Coloana este compusă din vertebre,
fiecare cu un rol precis. Există cinci vertebre
sacrale (3 + 2), cinci lombare, 12 dorsale și
șapte cervicale. Deja începem să constatăm
logica construcției corpului uman. Cifra 5 este cea

care poartă simbolul omului, al orizontalității, al materiei, al bazei lucrurilor (cinci principii, cinci
simțuri, cinci degete etc.). Cifra 7 deține simbolul spiritualității, al divinului, a ceea ce este elaborat
(șapte chakre, șapte planete, șapte culori ale curcubeului, șapte note, șapte ramuri ale „sfeșnicului"
evreiesc etc.). Or, vertebrele sacrale și lombare, care constituie cele două baze ale coloanei noastre
(una fixă, „sursa", și alta mobilă, „baza"), sunt câte cinci. Cervicalele noastre formează gâtul. Ele
poartă partea cea mai elaborată din noi, capul cu creierul, și sunt șapte. În sfârșit, dorsalele, care
susțin bustul, sunt 12 (ca cele 12 semne ale zodiacului, cele 12 luni ale anului, cele 12 ore ale zilei,
cele 12 săruri homeopatice, cei 12 apostoli etc.). Mi se pare dificil să credem că acest lucru are de a
face cu hazardul.
Fiecare vertebră are un rol special și îndeplinește funcția de „palier de distribuție" a datelor
vibratorii care provin de la creier. Cele două planuri, conștient și nonconștient, ale fiecărui individ
comunică cu corpul prin suportul mecanic și chimic al acestui ordinator central, care este creierul.
El transmite „ordinele" celei mai mici dintre celulele noastre, mai ales prin intermediul întregului
sistem nervos cerebralo-spinal și al sistemului nervos autonom sau neurovegetativ (sistemul
simpatic- parasimpatic). În funcție de tipul tensiunii și de intensitate, se va produce la nivelul
vertebrei „palier" un proces de evacuare a excesului de energie.
„Alunecarea vertebrală”, contractura musculară în jurul vertebrelor etc. vor antrena, în prima
fază, o senzație dureroasă mai mult sau mai puțin puternică. Dacă dezechilibrul per sistă sau dacă îl
facem să „tacă'', fenomenul se agra vează și deseori se transformă în ar troză, în hernie de disc sau în
disfuncțiuni orga nice. Este interesant de constatat că fenomenul se produce sau, mai degrabă, se
descoperă, de cele mai multe ori, dimineața, în momentul trezirii, adică imediat după noapte. Or,
noaptea este perioada privilegiată de activitate și de expresie a inconștientului nostru. Stăpânul
Interior are nevoie de „liniștea" nopții pentru a se exprima, căci zarva și agitația zilei nu i-o permit
Zgomotul Caleștii pe drum și faptul că Pasagerul se află așezat înăuntru îl de termină pe Vizitiu să
nu vorbească decât în momentul halte lor, al pauzelor alese sau provocate printr-un „incident" de
parcurs. Numai în cazuri foarte „urgente" sau prea „puterni ce" avem nevoie să facem apel la un act
„ratat", prin care vom face exact gestul care convine pentru a ne „bloca" spa tele. Explicația detaliată
a principalelor „alunecări vertebra le" este relativ ușor de dedus cu ajutorul tabelului următor, care ne
permite deja să vedem legăturile care există între vertebre și organe.
Vertebrele cervicale Palier de distribuție pentru Simptome obișnuite
I cervicală Cap, față, sistem simpatic Dureri de cap, insomnii, stări
depresive, amețeli
a II -a cervicală Ochi, auz, sinus, limbă Amețeli, probleme oculare sau
auditive, alergii
a III -a cervicală Față, urechi, dinți Acnee, înroșire, eczemă, dureri
dentare

a IV-a cervicală Nas, buze, gură Alergii (de fân, herpes bucal
etc.)
a V-a cervicală Gât Afecțiuni și dureri ale gâtului
a VI -a cervicală Mușchii gâtului, umeri, partea de
sus a brațelorTorticolis, dureri de umeri
a V II -a cervicală Umeri, coate, de gete mici și
inelareDureri, furnicături și amorțeli
ale acestor zone
Vertebrele
dorsalePalier de distribuție pentru Simptome obișnuite
I dorsală Antebrațe, mâini, încheieturile
mâinilor, degetele mari, degetele
mijlocii, arătătoare, portul
capuluiDureri, furnicături și înțepături
ale acestor zone
a II -a dorsală Sistemul cardiac, plexul cardiac Simptome sau dureri cardiace
a III -a
dorsalăSistemul pulmonar, sâni Afecțiuni pulmona re, dureri de
sâni
a IV-a dorsală Vezica biliară Tulburări ale vezicii biliare, ale
moralului, anumite migrene
„veziculare" și afec țiuni
cutanate
a V-a dorsală Sistemul hepatic, plexul solar Tulburări ale ficatu lui și ale
sistemului imunitar, fragilitate
afectivă
a VI -a
dorsalăSistemul digestiv, stomac, plexul
solarTulburări de diges tie, aciditate
gastrică, aerofagie
a VII -a
dorsalăSplină-Pancreas Diabet
a VIII -a
dorsalăDiafragmă Sughiț, dureri în plexul solar
a IX-a dorsală Glandele suprarenale Agresivitate, reactivi tate, reacții
alergice
a X-a dorsală Rinichi Eliminare proastă, intoxicație,
oboseală
a XI-a dorsală Rinichi Eliminare proastă, intoxicare,
oboseală
a XII-a
dorsalăIntestinul subțire, sistemul
limfaticProastă asimilare, dureri
articulare, gaze

Vertebrele
lombarePalier de distribuție pentru Simptome obișnuite
I lombară Intestinul gros Constipații, colită, diaree
a II -a
lombarăAbdomen, coapse Crampe, dureri abdominale
a III -a
lombarăOrgane sexuale, genunchi Menstruații dureroa se,
impotență, cistită, dureri la
genunchi
a IV-a
lombarăNervul sciatic, mușchii lombari Sciatică, dureri lombare,
probleme de micțiune
a V-a lombarăNervul sciatic, partea de jos a
picioarelorCrampe, greutate în partea de
jos a picioarelor, dureri, sciatică
Sacrum și
coccisBazin, mușchi fesieri, coloană
vertebralăProbleme ale axului vertebral,
sacro-iliace, hemoroizi
Suferințele scheletului și ale coloanei vertebrale
Scheletul și oasele reprezintă structura noastră, arhitectura noastră interioară. De fiecare dată
când suferim din cauza oaselor, înseamnă că suferim în structura noastră interioară, în credințele
noastre de viață. Cele mai multe dintre aceste structuri sunt nonconștiente, sunt arhetipurile noastre
cele mai profunde, sunt partea pe care ne sprijinim în mod conștient, în permanență în cotidian, în
relația noastră cu viața. Marile credințe ale popoarelor (istorie, cultură, obiceiuri, religii) fac parte
din aceste arhetipuri, dar și cele care sunt mai personale, ca rasismul, etica, simțul onoarei, al
justiției, perversiunile sau frica viscerală. Oasele sunt ceea ce există mai profund în corpul nostru,
„schela" în jurul căreia este construit totul, pe care se sprijină și se bazează totul. Sunt, de asemenea,
partea cea mai dură, cea mai rigidă, cea mai solidă din noi. în oase se adăpostește măduva osoasă,
această „piatră filosofală interioară", unde se petrece alchimia umană cea mai secretă. Ele reprezintă
deci ceea ce este mai profund în noi, în psihologia noastră nonconștientă, fiind arhitectura acesteia.
în jurul oaselor se construiește și tot pe ele se sprijină relația noastră cu viața. Atunci când suntem
profund perturbați, atinși, tulburați în credințele noastre cele mai adânci, de bază, față de viață, de
ceea ce credem că este sau că ar trebui să fie, structura noastră osoasă va exprima acest lucru printr-
o suferință sau o neplăcere. Este motivul pentru care, de exemplu, fenomenul osteoporozei se
dezvoltă mai ales la anumite femei, dar nu la toate, după menopauză, dezvoltându-se cu atât mai
mult cu cât femeia trăiește acest proces fiziologic ca pe o pierdere a identității feminine. Căci
imaginea arhetipală profundă a femeii este cea a unei femei care procreează. Acesta a fost, de altfel,
pentru mult timp singurul ei „rol" social. Femeile sterile sau intrate în menopauză erau considerate
inutile, neproductive pentru colectivitate sau familie până la momentul în care erau, cea mai mare
parte a timpului, repudiate de soții lor.

Atacurile generale la structura osoasă sunt rare și au tendința de a se localiza mai degrabă
într-un loc precis al corpului (picior, braț, cap, încheietura mâinii etc.). De fiecare dată, semnificația
mesajului va fi în relație directă cu acest loc, dar știind că problema exprimată acolo este profundă,
structurală, legată de o credință fundamentală care, pe drept sau pe nedrept, este perturbată de trăirea
persoanei.
Scolioza
Este unul dintre exemplele frapante ale acestei problematici structurale. Această deformare a
coloanei vertebrale, care poate lua forme grave, cu caracteristici foarte speciale, atinge copiii în
perioada creșterii și se oprește întotdeauna după pubertate. Să detaliem acest lucru plecând de la
constatări simple și evidente, pe care e bine să le reamintim. Etapa de creștere a unui copil este,
desigur, atunci când el se dezvoltă, adică atunci când se îndreaptă spre lumea adultă (cel puțin în
formă), părăsind lumea copilăriei. Creșterea lui fizică se face mai ales prin cea a coloanei vertebrale,
care se dezvoltă între două axe bine definite: bazinul și umerii.
Fenomenul scoliozei este cel al unei coloane care crește între acești doi poli, în timp ce ei
rămân la o distanță egală unul de altul, iar reperul „înalt" rămâne la aceeași distanță de sol. Ce
reprezintă ele pentru copil și ce semnifică această creștere, care nu se vede la exterior? Umerii, care
sunt axa Yang a corpului și cea a acțiunii (vezi mai departe capitolul despre umeri și brațe, paginile
133 și 145), sunt reprezentări ale tatălui, în timp ce șoldurile, care sunt axa Yin a corpului și a
relației (a se vedea capitolul despre șold de la pagina 113), sunt reprezentări ale mamei. Acestea
sunt cele două repere spațiale inconștiente pe care copilul le are despre „locul" său și cel al
„părinților", reali sau simbolici (dascăli, supraveghetori etc.). Dacă lumea adulților nu îl satisface pe
copil, dorința lui de a schimba locul propriilor repere pentru a le întâlni pe ale lor va dispărea și
copilul va refuza această lume prea puțin atrăgătoare pentru el, alegând, în mod inconștient, să
rămână în cea a copilăriei, care îl satisface mai mult. El va „îngheța" reperele exterioare ale creșterii
sale, cele pe care le „vede" și pe care le poate măsura. Linia bazinului și linia umerilor vor rămâne
deci la aceeași înălțime, cu același spațiu diferențial. Totuși, coloana vertebrală continuă să crească,
„obligată" fiind să se înscrie între aceste două puncte fixe. În cazul în care criza este „gravă",
spunem că scolioza „flambează".
A doua caracteristică a scoliozei este că se oprește întotdeauna la sfârșitul pubertății. Or,
pubertatea reprezintă perioada în care copilul își etalează emoțiile față de lumea exterioară, când
verifică propria capacitate de a-și găsi locul, de a se face iubit și a obține recunoaștere în exterior.
Când a găsit acest loc, nu mai are nevoie să-și mai „înghețe" reperele și poate să le lase din nou să
se miște.
Mă gândesc în special aici la Carina. Această adolescentă, în vârstă de 14 ani, manifesta
scolioză „intensă", pentru care specialiștii recomandaseră să poarte de urgență, 24 de ore din 24, un
corset rigid, care închidea întregul tors al copilului, pentru o durată de cel puțin câteva luni. Tatăl ei,
care venise la consultație pentru o problemă de sciatică, mi-a vorbit despre Carina. După ce l-am
sfătuit să ia mai multe avize medicale înainte de a face orice altceva, i-am explicat ce se află în
„spatele" scoliozei fiicei sale și i-am propus să o ajut să înțeleagă ce se petrecea cu ea și felul în care

ar putea schimba acest „program rău" care nu o făcea fericită. Pe lângă ședințele pe care le realizam
împreună, am sfătuit-o să accepte asistența unei prietene, care practică o tehnică numită
ortobionomie, și pe cea a unui medic homeopat. Luna următoare, Carina a stopat net evoluția
scoliozei (care chiar a pierdut unul sau două grade) și a început să crească (3-4 cm), ceea ce nu se
mai întâmplase de un an.
Ce s-a petrecut în viața Carinei? în anul care a precedat vizita ei la cabinet, fata își pierduse
toate reperele din cauza opțiunilor și deciziilor adulților. Mutatul într-o altă locuință, schimbarea
școlii și activitatea profesională prea acaparatoare a unui tată care i se părea prea absent au făcut-o
să-și piardă încrederea în lumea adulților. Carina avea totuși o „rază de soare" în inima ei, prezența
și complicitatea unei prietene de școală care îi era foarte dragă. Din păcate, a fost din nou „trădată"
de adulți, căci părinții acestei prietene au decis să se mute, iar mama tinerei a refuzat ca ele să se
vadă din când în când sau să corespondeze. începând din ziua aceea, Carina s-a oprit din creștere și
a decis să-și păstreze reperele copilăriei. Am știut că a câștigat partida când, după cea de-a treia
ședință a noastră, mi-a povestit că avusese un coșmar în care „un ucigaș omora un copil"…
După structură, să privim acum felul în care este construit, îmbrăcat și articulat corpul nostru.
Plecând de jos, trecem în revistă membrele inferioare, trunchiul, membrele superioare și capul.
Fiecare dintre părți joacă un rol foarte precis, acesta aflându-se în relație directă cu funcția ei. Vom
preciza aceste relații pentru fiecare parte, revenind asupra funcțiilor precise ale fiecăreia dintre ele,
indiferent că este vorba de un membru sau de un organ.
* Membrele inferioare
Ele sunt alcătuite din două părți, coapsa (coapsă și femur) și gamba (pulpa piciorului, tibia și
peroneul), și trei axe importante, care sunt articulațiile lor principale. Membrele inferioare se
termină cu piesa principală, laba piciorului.

Articulațiile care leagă laba piciorului, gamba, coapsa și bustul sunt șoldul, genunchiul și
glezna. Care este rolul primar și psihologic al picioarelor noastre? Ele ne permit să ne deplasăm, să
mergem înainte sau înapoi, de la un loc la celălalt și, bineînțeles, în oricare altă direcție. Deci ele
sunt vectorii noștri de mobilitate, care ne pun în relație cu lumea și cu ceilalți. Simbolistica „socială"
a piciorului este foarte] puternică, el făcând posibile apropierile, întâlnirile, contacte-le și progresele.
Tot ce ține de picior este legat de mișcarea în spațiu și, mai ales, în spațiul relațional. Deci picioarele
sunt! vectorii noștri de relații. Ele sunt reprezentarea lor psihologică și agentul lor fizic potențial.
Suferințele membrelor inferioare
La modul general, dacă simțim tensiuni sau dureri în picioare, aceasta înseamnă că există
relații încordate cu lumea sau cu o persoană anume. Manifestăm dificultate în a avansa sau în a da
înapoi în spațiul relațional al momentului. Cu cât localizarea în picior va fi mai precisă, cu atât mai
mult va permite identificarea tipului de tensiune pe care o trăim și, fără îndoială, înțelegerea ei. Vom
detalia cu fiecare parte a piciorului semnificațiile speciale. Va trebui, pur și simplu, să înlocuim
mereu fiecare tip de semn în cadrul de bază, care este cel al „relațiilor" cu lumea și cu ceilalți. Să

studiem, mai întâi, articulațiile piciorului – șoldul, genunchiul și glezna -, apoi să trecem la coapsă,
gleznă și laba piciorului.
• Șoldul
Corespunde articulației „primare", de bază, „mama" membrelor inferioare. De la el pleacă
toate mișcările potențiale ale acestor membre, reprezentând, de asemenea, axa fundamentală a lumii
noastre relaționale. L-am numit „ușa Nonconștientului relațional" (vezi schema de la pagina 130),
punctul prin care elementele Nonconștientului se manifestă spre Conștient. Schemele noastre
profunde, credințele privind relația cu celălalt și cu lumea și felul în care le trăim sunt reprezentate
somatic (pentru ceea ce este structura corpului, bineînțeles) de șold. Orice perturbare, conștientă sau
nu, a acestor niveluri va avea repercusiuni la nivelul unuia dintre șolduri. Împreună cu bazinul și cu
zona lombară, șoldurile sunt sediul puterii noastre profunde și, în același timp, al capacității de
mobilitate și de flexibilitate interioară și exterioară. Plecând de la ele, „ființa" noastră se află în
relație cu lumea.
Suferințele șoldului
Problemele șoldului – dureri, tensiuni, blocaje, artroze etc. – ne arată că traversăm o situație în
care „baza" credințelor noastre profunde este repusă în discuție. Faptul că această articulație, care
este primul sprijin fundamental al piciorului, cedează înseamnă că susținătorul nostru interior de
fond, credințele privind legătura cu viața cedează și ele. Ne aflăm în mijlocul noțiunilor de trădare
sau de abandon, care sunt cauzate de noi sau de altcineva.
Dacă este vorba despre șoldul stâng, ne găsim în situația unei trădări sau a unui abandon cu
simbolistică Yang (paternă). îmi amintesc de o persoană, pe nume Sylvie, care a venit să mă
consulte, cu puțin înainte de a fi operată, pentru o problemă de artroză la șoldul stâng. După ce am
lăsat-o să vorbească despre suferința ei „mecanică", am adus-o la fondul problemei, făcând-o să
spună ceva mai mult despre viața ei cu ajutorul unei întrebări simple: „Ce bărbat v-a trădat sau v-a
abandonat în ultimele luni?" Cu toată surprinderea, mi-a mărturisit că își pierduse soțul în urmă cu
trei ani, dar că nu vedea relația dintre cele două situații, l-am explicat, pas cu pas, procesul
inconștient care avusese loc în tot acest timp, înainte de a se manifesta astfel. Ea a recunoscut atunci
că, efectiv, trăise dispariția soțului nu numai ca pe un abandon, ci și ca pe ceva nedrept. După două
ședințe de masaj de armonizare și de lucru asupra acestei memorii, șoldul s-a eliberat, astfel încât, în
a doua săptămână, două zile întregi nu a simțit nici cea mai mică suferință. Temerile și „obligațiile"
ei profesionale au făcut-o să ia totuși decizia de a se opera și, bineînțeles, am lăsat-o să aleagă.
Operația a „reușit perfect" și a redus la tăcere durerea.
Un an și jumătate mai târziu, a revenit să mă vadă pentru aceeași problemă, de data aceasta la
șoldul drept. Era clar că nu eliminase nicidecum tensiunea interioară. Rana sufletească nu se
cicatrizase absolut deloc și căuta un alt punct în corp pentru a se manifesta. Atunci am determinat-o
să-și exprime trăirile, iar femeia a „sfârșit" prin a-mi mărturisi că, în plus, după dispariția soțului ei,
a avut dubii foarte serioase privind fidelitatea lui, gândindu-se că o înșelase… Sylvie se simțea

trădată în poziția de soție. Deci nu era de mirare că Nonconștientul avea nevoie să exprime, printr-
unul din șolduri, această rană, care era încă departe de a fi închisă, căci era întreținută încontinuu de
îndoială. Fenomenul se manifesta în partea dreaptă deoarece era în cauză feminitatea și, mai ales,
pentru că șoldul „stâng" nu mai putea „vorbi".
Când este vorba de șoldul drept, ne aflăm în cazul trăirii unei trădări sau a unui abandon, cu
simbolistică de tip Yin (maternă). Aici mă gândesc, în afara exemplului precedent, la propriul meu
tată. El muncea într-un birou public, unde lucrurile și comportamentele îi deveneau din ce în ce mai
dificil de tolerat, deoarece „trădau" ideea pe care o avea despre serviciul public. Cum să iasă din
această situație? Într-o zi, a căzut și s-a lovit foarte rău la șoldul drept. Încet-încet, durerea a crescut
până la punctul în care îi era foarte greu, din punct de vedere fizic, să-și ducă munca până la capăt.
Originar de la țară și având un înalt grad al datoriei și al respectului față de angajamentele pe care și
le luase, s-a simțit și mai „contrariat" atunci când a fost sfătuit „să-și ia concediu medical". „Nu pot
să accept, pentru că asta ar însemna ca ceilalți să facă treaba în locul meu", spunea el la vremea
respectivă. Aceasta ar fi fost o trădare suplimentară, dar din partea lui însuși. Atunci, pentru a evita
situația, a ieșit la pensie anticipat, cu toate că, din punct de vedere financiar, pierdea mult, mai ales
că nu se afla prea departe de pensionarea completă. Însă nu putea să înțeleagă întreaga semnificație
inconștientă a tot ceea ce se întâmpla. Atunci a pornit să ajute o persoană pe care o cunoștea să
înființeze o crescătorie de păstrăvi. Debutul a fost promițător, dar experiența trădării a avut loc din
nou. Persoana respectivă a început să facă în fiecare zi „glume" care, de fiecare dată, reduceau
munca pe care o efectua tata. Până într-o zi când o picătură mai mare decât celelalte (distrugere
accidentală) a făcut să se reverse paharul. Durerea de la șoldul drept, care luase forma unei
coxartroze, s-a amplificat și, la puțin timp după ce l-a părăsit pe acest angajator în care investise atât
de multă încredere, a fost nevoit să se opereze.
Probabil că, dacă, la vremea respectivă (sunt de atunci 25 de ani), aș fi „știut", am fi putut
evoca necesitatea de a experimenta trădarea sau abandonul simbolic. De altfel, el cunoscuse acest
sentiment, mult mai de tânăr, atunci când, revenind din prizonierat, după război, constatase că tatăl
său abandonase o fermă frumoasă unde trăiseră înainte de marea conflagrație. Or, el își rugase
părintele, în mod expres, să nu facă acest lucru. Constatând că tatăl său vânduse ferma pentru a
cumpăra o alta, în altă parte, s-a decis să părăsească noua proprietate a familiei pentru a munci în
uzină. Spun „probabil" deoarece nu suntem pregătiți întotdeauna să „înțelegem" anumite lucruri și
că nimeni nu poate trăi sau schimba Legenda Personală a altcuiva.
• Genunchiul
Este a doua articulație a piciorului, care servește la a îndoi, a se îndoi, a se așeza în genunchi.
Este articulația umilinței, a maleabilității interioare, a forței profunde, opusul puterii exterioare care
conferă rigiditate. Este semnul manifestat al supunerii, al acceptării, chiar al predării. Genunchiul
reprezintă „poarta Acceptării" (vezi schema de la pagina 130). El este partea care atârnă,
continuarea șoldului, a cărei mobilitate o prelungește, dar în sens invers. Șoldul este o articulație
care nu se poate îndoi decât spre față, în timp ce genunchiul nu se poate îndoi decât spre spate. Deci
înseamnă capacitatea de a abandona, a da înapoi, a ceda. Este, de asemenea, articulația care

basculează între Conștient și Nonconștient, reprezentând astfel Acceptarea unei emoții, a unui
resentiment, a unei idei care pornește din Nonconștient spre Conștient, atunci când ne aflăm în plin
proces de Eliberare (vezi schema de la pagina 130). Este articulația majoră a relației cu celălalt și a
capacității noastre de a accepta ce implică această relație din punct de vedere al deschiderii, chiar și
ca un compromis (nu am spus compromitere). De altfel, este interesant de remarcat că „genunchiul"
se poate scrie „eu-noi" …
(Este vorba de un joc de cuvinte al autorului; în franceză, cuvântul genunchi se scrie genou,
care se pronunță la fel ca pronumele personale je-nous, adică eu-noi (n. trad.) ).
Suferințele genunchiului
Este ușor să deducem că, atunci când ne doare un genunchi, înseamnă că avem dificultăți în
a-l îndoi, în a accepta o trăire personală. La nivelul picioarelor, tensiunea este deci de ordin
relațional cu lumea exterioară sau interioară, cu ceilalți sau cu sine însuși. Durerile sau problemele
„mecanice" ale genunchiului înseamnă că o emoție, un resentiment, o idee sau o amintire referitoare
la relația noastră cu lumea nu sunt acceptate, ci chiar respinse. Este vorba de ceva care este trăit în
Conștient și care tulbură, răvășește, perturbă credințele interioare și pe care îl respingem înlăuntrul
nostru. Poate să fie invers, o emoție, un resentiment sau o amintire care se ivește din Nonconștient
(mesajul Stăpânului Interior) și pe care ne este greu să o „acceptăm", să o integrăm în cotidian, în
Conștientul nostru, deoarece perturbă, tulbură „obiceiuri" sau credințe recunoscute și stabilite.
Dacă este vorba de genunchiul drept, tensiunea se află în relație cu simbolistica Yin
(maternă). Putem relua aici un exemplul precedent, cel al bărbatului care s-a rănit la genunchiul
drept în timpul unui meci de fotbal, atunci când tocmai primise actele de divorț din partea soției
sale, divorț pe care el refuza să-l accepte. Mă gândesc aici și la un caz personal la fel de
semnificativ. Sunt câțiva ani de atunci. Practicam intens aikido cu profesorul meu din vremea aceea,
împreună cu câțiva prieteni, am construit, la Paris, un dojo (Dojo înseamnă Jocul Căii" sau Jocul
iluminării". Este spațiul de antrenament în karate. Eticheta tradițională recomandă salutul – prin
înclinare – înaintea dojo-ului SHOMEN de fiecare dată când se intră sau se iese din dojo (n. trad.). )
magnific, pentru care ne-am spetit muncind, unii dintre noi punându-și în pericol structura familială
și socială, deoarece construcția se afla pentru noi pe primul plan, înainte de orice altceva, făcându-
ne astfel „indisponibili" pentru foarte multe alte lucruri. La puțin timp după încheierea acestei mari
realizări, de care eram extrem de mulțumiți, relațiile cu structura care era asociația noastră s-au
degradat. Dar, în sinea mea, nu puteam accepta mesajele care îmi veneau în permanență și îmi
arătau că drumul alături de colegii mei luase sfârșit. îmi era foarte greu să accept această idee, după
tot ce investisem în relația cu ei, în ciuda trăirii „trădării" cu care se asocia.
Genunchiul meu drept a fost cel care a „cedat" și m-a obligat să opresc tot, atât cursurile pe
care le predam, cât și cele pe care le urmam. Am suferit o dublă entorsă într-un mod total
nesemnificativ în timpul unei încălziri de aikido, pe vremea aceea având deja probleme cu
genunchiul respectiv de câteva săptămâni. Nu fusesem capabilă să „înțe leg" că legătura mea cu
asociația și dinamica sa „familială" ajunseseră la sfârșit. Această tensiune, adăugată acelora din
propria familie în perioada construirii acelui dojo, m-a adus până la entorsă, având, în același timp,

o problemă de deca laj la șoldul drept (trăirea trădării). Astfel „m-am autoobligat" să părăsesc
această asociație, această reprezentare maternă. După o reflecție dificilă, am sfârșit prin a înțelege
mesajul trimis. Cu toată „gravitatea medicală", am putut să-mi reiau repede obiceiurile. Genunchiul
drept refăcându-se perfect, mi-a permis să fac aikido din nou, chiar dacă nu-mi mai fo losesc timpul
în principal pentru asta.
Dacă este vorba de genunchiul stâng, tensiunea este le gată de simbolistica Yang (paternă).
Am să o dau ca exem plu pe Françoise, o tânără care a venit să mă consulte pentru „stări generale de
rău". Din discuțiile pe care le-am avut, a reieșit că o durea genunchiul stâng. în urma diverse lor
întrebări pe care i le-am adresat și prin care voiam să aflu dacă trăia o relație tensionată cu un
bărbat, fata, după ce m-a privit ca și cum aș fi fost vrăjitoare, a recunoscut că traversa o etapă
dificilă în relația cu prietenul ei, nemaiacceptând comportamentul acestuia, l-am explicat atunci
relația care putea exista între genunchi și tensiunile sale relaționale cu un bărbat. După câteva
minute de reflecție, tânăra a exclamat: „Asta e! E adevărat, căci, acum câțiva ani, am trăit cu un alt
băiat, care mi-a ridicat exact aceeași pro blemă, având și atunci dureri puternice la genunchiul stâng.
Au încetat la puțin timp după ce ne-am despărțit". Bineînțeles că am îndemnat-o pe Françoise
să reflecteze la motivul pentru care a trăit de două ori o experiență identică și de ce corpul ei a tras
semnalul de alarmă. Am putut elimina astfel rapid „starea de rău".
• Glezna
Este a treia și ultima articulație majoră, care asigură mobilitatea, dintre laba piciorului și
gambă. Glezna este articulația gambei care îi dă acesteia finețe și mobilitate, mai ales când piciorul
este fixat, pus pe sol, dar și în timpul mișcării. Cu ajutorul ei, putem „apăsa" în sprijinul nostru pe
sol (labele picioarelor) pentru a înainta mai bine și mai repede. Ea este cealaltă extremitate a
gambei. Șoldul reprezintă articulația de bază a structurilor și reperelor inconștiente ale relației, în
timp ce glezna constituie articulația finală și exteriorizată, adică reperele și sprijinul conștient al
relațiilor noastre cu lumea. Ea înseamnă articulația pozițiilor noastre, a propriilor credințe
recunoscute și stabilite prin raportare la ceilalți și la noi înșine. în sfârșit, glezna este „bariera
criteriilor noastre de viață" și simbolizează proiecția capacității noastre de „a decide", a angaja
deciziile și schimbările (de poziții, de criterii) în viața noastră și de a ne implica în aceste lucruri.
Glezna este „poarta de Implicare" (a se vedea schema de la pagina 130) în sensul deciziei.
Stabilitatea și mobilitatea susținerilor noastre pe sol (care simbolizează realitatea), ca și flexibilitatea
și „blândețea" lor depind de glezne. Ele vor fi, din acest motiv, proiecția fidelă a stabilității,
rigidității sau a elasticității pozițiilor noastre și a propriilor criterii de viață.
Suferințele gleznelor
Entorsele, durerile și traumatismele gleznelor ne vorbesc despre dificultățile pe care le
întâmpinăm în relațiile noastre atunci când ne lipsește stabilitatea sau flexibilitatea față de ele.
Suferințele gleznelor arată că traversăm o etapă în care pozițiile noastre, criteriile de viață, felul în
care ne „plasăm" oficial față de celălalt nu ne mai satisfac și că avem dificultăți în a le schimba, a le

„mișca". Aceste poziții sunt lipsite de maleabilitate sau de tandrețe, de stabilitate sau de „realism".
Atunci ne obligăm singuri să ne oprim, căci nu putem continua să avansăm mai mult în această
direcție. Poziția pe care o avem sau pe care o menținem nu este bună și este nevoie să ne schimbăm
punctul de sprijin, criteriul așa-numit „obiectiv" de referință, adică credința „exterioară", în mod
conștient admisă și recunoscută. Tensiunile sau suferințele care se manifestă la nivelul gleznelor
înseamnă, de asemenea, că avem dificultăți în a decide ceva, în a lua o decizie importantă în și
pentru Viața noastră, fără îndoială pentru că aceasta riscă repunerea în discuție a unei poziții actuale
care ni se pare satisfăcătoare.
Dacă tensiunea are loc la nivelul gleznei drepte, ea va fi în relație cu dinamica Yin (maternă).
Mă gândesc aici în mod special la un pacient care se numește Peter. El venise să mă consulte pentru
dureri la glezna dreaptă, în călcâiul drept, al lui Ahile. Practicând intens joggingul, acest lucru îl
deranja enorm și îl împiedica uneori chiar complet să practice modul său preferat de destindere. Or,
soția lui era o persoană extrem de anxioasă și nervoasă și crea, fără să aibă intenții rele, puternice
tensiuni în sânul întregii familii și în special cu cele două fiice ale lor. Lui Peter îi era din ce în ce
mai greu să accepte această situație și nu știa „pe ce picior să danseze", ce poziție să adopte pentru
ca ea să înțeleagă și să se poată calma. Simultan, era supus unor tensiuni puternice și la serviciu.
Restructurările erau în curs și nu știa ce atitudine să adopte față de schimbările ce urmau să fie
aplicate. Cele mai importante două axe ale dinamicii Yin, femeia și firma, erau deci în cauză într-o
manieră deschisă, oficială și cunoscută.
Când este vorba de glezna stângă, tensiunea va fi în relație cu simbolistica Yang (paternă).
Ceea ce se întâmpla cu Jacques sau cu Françoise, care își suciseră glezna stângă, unul pentru că
superiorul său ierarhic, foarte în vârstă, nu . reușea să predea ștafeta, iar el nu știa cum să-i spună
acest lucru, și cealaltă pentru că fiul ei se droga, iar femeii îi era greu să recunoască această stare de
fapt, neștiind ce atitudine să adopte nici față de el și nici față de lumea exterioară.
• Laba piciorului
Este vorba de punctul nostru de sprijin pe sol, partea pe care întregul corp se așează și se
reașează pentru deplasare, pentru executarea mișcărilor. Ea este cea care ne permite să „împingem"
spre față și, în consecință, să avansăm, dar și să blocăm sprijinul nostru și, în consecință, să ne
oprim pe pozițiile noastre. Laba piciorului reprezintă deci lumea pozițiilor, extremitatea manifestată
a relației noastre cu lumea exterioară. Ea simbolizează atitudinile noastre, pozițiile afirmate și
cunoscute, rolul oficial pe care îl jucăm. Să nu punem niciodată piciorul în ușă pentru a o bloca,
deoarece el reprezintă criteriile noastre de viață, chiar idealurile. Este vorba de cheia simbolică a
sprijinului nostru „relațional", ceea ce explică importanța ritualului spălării picioarelor în toate
tradițiile. Gestul acesta ne ajută să ne purificăm relația cu lumea, chiar cu divinitatea, afirmându-se
și ca simbol al libertății, căci permite mișcarea. De altfel, nu întâmplător fetițelor din China li se
bandajau labele picioarelor. Sub acoperirea unei semnificații erotice și estetice, acest lucru permitea,
în fapt, închiderea femeii într-un mod relațional de dependență față de bărbat, limitându-i-se
potențialul de mobilitate. Același fenomen există, de altfel, și în societățile occidentale, unde
femeile „trebuiau" să poarte tocuri-cui pentru a corespunde unei anumite scheme. Din întâmplare, s-

a putut constata că, pe măsura „eliberării" femeilor, înălțimea tocurilor de la încălțămintea lor a
scăzut. Astăzi, din ce în ce mai multe femei, mai ales din tinerele generații, nu poartă decât pantofi
cu tocuri joase.
Suferințele labelor picioarelor
Ele exprimă tensiunile pe care le simțim față de atitudinile pe care le adoptăm în fața lumii.
Ele înseamnă că pozițiile noastre obișnuite, atitudinile pe care le adoptăm sunt lipsite de fiabilitate,
de stabilitate sau de securitate. Nu se spune, de altfel, despre cineva care nu este liniștit, căruia îi
este frică sau care nu îndrăznește să-și afirme opiniile sau pozițiile, că îl strâng pantofii? Sau, mai
trivial, despre cineva care este reținut sau care nu se simte bine într-o poziție de moment că se simte
mizerabil în bascheții săi? în sfârșit, nu spunem despre unul care nu știe ce atitudine să ia față de o
situație (de relaționare) că nu știe încotro s-o apuce*? (* în franceză, în original, „qu'il ne sait sur
quel pied danser" (n. trad.)).
Atunci când tensiunea se manifestă în laba piciorului drept, se află în relație cu Yin (mama),
iar dacă are loc în laba stângă, este în relație cu Yang (tatăl). Și aici îmi amintesc, în mod deosebit,
de Judith. Acest copil, în vârstă de 9 ani, a fost adus la consultație de mama lui, deoarece suferea de
o neuro-algodistrofie a gleznei și a labei piciorului stâng, medicii prezicându-i că „va sfârși" într-un
cărucior. Această afecțiune osoasă, profundă, recunoscută ca fiind de origine „somatică", este
câteodată atât de dureroasă, încât poate determina unele persoane să se sinucidă. Ce se întâmplase
cu Judith? Tocmai își pierduse tatăl, decedat într-un mod brutal. Acest tată, totuși extrem de
important în viața ei, își distrusese, în ultima parte a vieții lui, propria imagine în ochii lui Judith
pentru că, de fapt, „căuta să-și regleze", cu ajutorul alcoolului, anumite probleme. în fața acestor
evidențe, Judith a început, cu 15 zile înaintea morții tatălui ei, să simtă dureri în glezna stângă. Din
nefericire, tatăl a ales să „plece", iar Judith nu a mai știut unde ajunsese sau pe ce să se mai bazeze.
Cu cât a realizat că nu mai există niciun tată pe care să se sprijine, adică nicio reprezentare a forței,
cu atât mai mult imaginea lui a început să se șteargă. Judith a făcut același lucru cu glezna și laba
piciorului stâng, care au început să se demineralizeze. Am acționat atunci mai întâi pentru a
dedramatiza, apoi pentru a reconstrui memoria emoțională, precum și un efort remarcabil de
reechilibrare a energiilor copilei. Fiind un caz urgent și cu o manifestare intensă, în același timp, am
încredințat fata atât unui prieten medic homeopat, care i-a stabilit un tratament remineralizant de
fond, cât și unei prietene, care a ajutat-o prin metoda de ortobionomie*( * Tehnică manuală de
corecție osteo-art iculară. Ortoxilen-bionomy este un termen care provine din limba greacă și
denumește funcționarea corectă a legilor naturale. în anii '60, Herbert Shelton, igienist, a inventat
termenul de ortobionomie pentru a defini dreptul la viață și adaptarea la mediu (n. trad.)).
La capătul a 15 zile, Judith și-a pus cârjele și s-a întors la școală, spre marea surprindere a
medicului, care a avut proasta inspirație de a o acuza de simulare, căci era imposibil ca ea să poată
merge din nou. Mi-au trebuit două ședințe suplimentare pentru a opri recidiva care s-ar fi declanșat
ca urmare a unei asemenea atitudini „negative" venite, din nou, de la o persoană menită să
reprezinte „autoritatea" (simbolistică paternă).

• Degetele de la picioare
Degetele de la labele picioarelor reprezintă terminațiile „fine" ale acestor puncte de sprijin.
Ele sunt „detaliile", „terminațiile" acestora și, în consecință, terminațiile pozițiilor noastre, detaliile
credințelor noastre sau punctuațiile atitudinilor noastre relaționale. Fiecare deget de la laba
piciorului reprezintă, la rândul lui, un amănunt special, un mod sau o etapă specifică pe care o
decodăm grație unui meridian energetic ce se termină sau care debutează în degetul la care ne
referim. în calitate de element periferic și de terminație a relației, degetul îi permite cu ușurință
individului să se servească de el ca mijloc de feed-back, de efect retroactiv. Mulțumită fiecăruia
dintre degete și punctelor energetice aflate la extremitățile lor, individul poate stimula sau evacua
inconștient, dar eficace, eventualele tensiuni care se găsesc acolo. Degetele de la picioare sunt, de
aceea, ca și cele de la mână, atât locurile, cât și mijloacele privilegiate ale multiplelor mici acte
„ratate" cotidiene, care ni se par întâmplătoare și fără semnificație. Dar nu ne ardem, nu ne rupem
sau nu ne răsucim niciodată din întâmplare unul dintre degetele de la picioare. De fiecare dată, este
vorba de un proces „ușor", dar clar al unei căutări de exprimare sau/și de evacuare a unei tensiuni
relaționale. Acest proces poate exista pentru că punctul energetic aflat la extremitatea fiecăruia
dintre degete se numește „punct sursă" sau „punctul Primăverii". Este punctul renașterii potențiale a
energiei mulțumită căreia o nouă dinamică poate apărea sau prin care cea veche poate să iasă din
„picaj" și să-și schimbe polaritatea.
Suferințele degetelor de la picioare
Voi prezenta aici semnificația generală a fiecărui deget al labei piciorului și suferințele care
se exprimă la acest nivel. Pentru a înțelege cât mai în detaliu dinamica ce se află în spatele acestora,
este suficient să ne raportăm în această lucrare la partea care privește meridianul energetic ce ajunge
în degetul la care ne referim și căruia îi include dinamica generală. Dacă tensiunea se manifestă într-
un deget de la piciorul drept, ea se află în relație cu simbolistica Yin (maternă); Într-un deget de la
piciorul stâng, cu simbolistica Yang (paternă).
Degetul mare al piciorului
Este singurul deget în care debutează două meridiane energetice, cel al Splinei-Pancreasului
și cel al Ficatului. Fiind degetul de bază al sprijinului nostru relațional, a ceea ce suntem, după
instalarea menopauzei (pierderea fecundității, deci a valorii feminine) se dezvoltă frecvent o
deformare a lui, care se numește hallux valgus. Traumatismele sau tensiunile suportate de degetul
mare înseamnă că simțim o tensiune echivalentă în relația noastră cu lumea, pe plan material (latura
internă) sau afectiv (partea externă a labei).
Al doilea deget („arătătorul" piciorului)

Este degetul în care ajunge meridianul Stomacului, adică cel care guvernează raportul nostru
cu materia, digestia materiei respective. Bășicile, bătăturile, suferințele sau traumatismele la nivelul
acesta al piciorului ne vor vorbi despre dificultatea de a gestiona anumite situații materiale sau
profesionale.
Al treilea deget („mijlociul" piciorului)
Nu există meridian organic în acest deget, dar el se află în relație „indirectă" cu Trei focare.
Este deci degetul central, cel al echilibrului și al coerenței atitudinilor noastre relaționale.
Suferințele degetului „mijlociu" de la picior înseamnă că avem dificultăți în a ne echilibra în special
în viitor. Frica de a merge mai departe, într-un mod just, se poate exprima prin acest deget.
Al patrulea deget („inelarul" piciorului)
Este locul în care ajunge meridianul Vezicii biliare. El reprezintă detaliile relațiilor noastre cu
lumea, în sensul de just și injust, al căutării perfecțiunii. Atunci când avem tensiuni, crampe sau
suferințe în acest deget, înseamnă că trăim o situație relațională dificilă în termeni de just sau injust.
Este vorba de o relație care nu ne satisface la nivelul condițiilor și al calității lor.
Degetul mic al piciorului
Degetul mic al piciorului este cel în care se termină meridianul Vezicii, care patronează
evacuarea lichidelor organice și a „vechilor memorii". Atunci când ne lovim în acest loc, ceea ce
este extrem de dureros, căutăm să eliminăm vechile memorii sau vechi scheme relaționale. Încercăm
să schimbăm, fără îndoială, obiceiurile trecute, modurile de relaționare cu lumea și cu celălalt, care
nu ne mai satisfac. Prin traumatisme sau suferință (corp, răni, entorse etc.), ne stimulăm propriile
energii pentru a facilita evacuarea vechilor feluri de a gândi, de a fi, de a trăi, cu scopul de a le putea
înlocui cu altele.
• Coapsa, femurul
Coapsa se situează între șold și genunchi. Am văzut înainte, mult mai în detaliu, ce reprezintă
aceste două articulații. Să ne amintim că șoldul și bazinul sunt reprezentarea inconștientului
relațional. Ele constituie „poarta Nonconștientului" pe care eu o numesc „Poarta Integrării", punctul
de emergență, ieșirea la suprafață a Nonconștientului nostru în raportul său relațional cu lumea și cu
ființele (printre care și noi înșine). Cât despre genunchi, putem spune că este „poarta, bariera
împotriva acceptării". Coapsa, formată în jurul femurului, reprezintă ceea ce se află între cele două
și ceea ce le leagă. Poate să fie vorba de proiecția etapei de trecere a memoriilor, a temerilor sau a
dorințelor, a Nonconștientului spre Conștient. Atunci ne aflăm în procesul de condensare (a se vedea
schema de la pagina 130), în momentul care precede acceptarea lor conștientă. Dar poate fi, de

asemenea, trecerea Conștientului spre Nonconștient. Atunci, ne aflăm în plin proces de eliberare, în
momentul care urmează acceptarea conștientă și care precedă nonconștiința.
Suferințele coapsei și ale femurului
Memoriile sau rănile inconștiente profunde ale unui individ, care urcă la suprafață și pe care
el refuză să le accepte, se vor manifesta prin tensiuni în coapsă (punct dureros, crampe, sciatică
localizată etc.), chiar printr-o fractură a femurului, atunci când amintirea, memoria care apare la
suprafață este foarte puternică sau tulbură structura (oase) credințelor personale sau a alegerilor pe
care le face individul în timpul vieții.
În sens invers, poate fi vorba de trăiri și experiențe pe care individul le-a acceptat în
Conștientul său, în mentalul său, dar pe care nu poate sau nu este încă pregătit să le accepte
înlăuntrul lui. Poate fi cazul unui individ care a trebuit să cedeze în legătură cu ceva considerat
important pentru el (promovare socială, lucru, casă, țară, de exemplu) și pe care l-a acceptat în
mentalul său. Totuși, în adâncul lui, el nu-l acceptă. În ciuda motivelor logice care i-au permis să
înțeleagă lucrurile, el refuză să le integreze. Dacă durerea sau traumatismul se situează în femur,
înseamnă că tensiunea este legată de structura profundă, de credințele și valorile inconștiente ale
persoanei. Dacă, în schimb, trauma se situează în coapsă, în mușchi, se pare că ne găsim în prezența
unei manifestări considerate mai puțin „gravă", mai puțin ancorată în structură.
Dacă tensiunea, durerea sau fractura se găsește în coapsa dreaptă, va fi vorba despre ceva
aflat în relație cu Yin, simbolistica maternă, și cu toate reprezentările sale. Îmi vine în minte, de
exemplu, cazul unui prieten care trebuia, din rațiuni economice, să-și vândă casa. Știa foarte bine că
acest lucru era necesar, chiar obligatoriu. Era o necesitate clară în capul lui și îi acceptase mintal
toate motivele, despre care vorbea pe îndelete cu mine. Singura problemă era că, de mai mulți ani,
își găzduia mama într-o parte a casei și îi era absolut imposibil să accepte ideea de a-i spune să plece
pentru că era nevoit să vândă casa. Prietenul meu își „expulza" tensiunea prin dureri repetate și
uneori violente care se „plimbau" între fesa dreaptă, coapsa dreaptă și genunchiul drept, în funcție
de starea psihică și de gradul de acceptare interioară.
Dacă, în schimb, tensiunea, durerea sau fractura se situează în coapsa stângă, ea va fi în
relație cu Yang, simbolistica paternă, și cu toate reprezentările sale. Acesta a fost cazul lui Pascal.
Copil fiind, și-a fracturat femurul stâng la vârsta de 16 luni. Circumstanțele de atunci nefiind
suficient de clare în memorii, este dificil să determinăm ce se afla în spatele acestei fracturi, atât de
rare la această vârstă. Și-a pierdut tatăl câțiva ani după aceea într-un accident de circulație. Băiatul a
refuzat atunci să „vadă" lucrurile și a avut o problemă gravă la ochiul stâng, care a dispărut practic
de la o zi la alta, atunci când medicii au decis să-l opereze pentru „a se lămuri ce are", căci
examenele oftalmologice nu indicau nicio afecțiune patologică sau leziune. Legătura cu întreaga
simbolistică paternă, adică cu ierarhia, autoritatea și propria poziție ca bărbat, a fost afectată în mod
inconștient de această dispariție. Câțiva ani mai târziu, atunci când trăia o situație dificilă în viața sa
de bărbat, și-a fracturat din nou femurul stâng într-un accident de circulație pe care l-a provocat și
suportat singur. Acest accident a determinat familia să descopere profunzimea suferinței lui, pe care
nu putea nici să o exprime, nici să o recunoască, nici să o admită el însuși. Memoria emoțională care

ieșea la suprafață era mult prea puternică pentru a fi „recunoscută", de unde fractura de femur.
Trăind de pe o zi pe alta, și-a lăsat viața în voia sorții, părând să fie supus unei programări interioare
suicidare deja declanșate. Ajuns la „capătul drumului", a terminat prin a accepta să meargă într-un
centru de odihnă cu scopul de a opri această dinamică și de a încerca să se reconstruiască. Totul s-a
schimbat brusc în viața lui din ziua aceea. A întâlnit-o în sfârșit pe cea care avea să-i devină soție și
care i-a redat imaginea de bărbat. Avea 34 de ani și jumătate, exact vârsta la care tatăl lui dispăruse
dintre cei vii. .

• Gamba, tibia și peroneul .

Ele se situează între genunchi și gleznă. Am văzut că genunchiul reprezintă poarta Acceptării.
Cât despre gleznă, ea este poarta Deciziei, adică punctul de trecere în lumea atitudinilor și a realului
dobândit. Atunci când avem o idee nouă, care vine din fondul memoriilor (Nonconștient) și pe care
am acceptat-o (genunchiul), trebuie să o integrăm în conceptele noastre conștiente privitoare la
relația cu lumea, în criteriile noastre de viață sau în idealul nostru de viață. Dacă această integrare
este dificilă, vom cunoaște tensiuni, suferințe, crampe în gambe sau o fractură a tibiei și/sau a
peroneului. Ne aflăm în acea parte a corpului care precede sau care urmează piciorul, în funcție de
sensul circulației energiilor pe care le alegem (Condensare sau Eliberare). Aceasta poate fi etapa de
trecere a memoriilor, temerilor, dorințelor sau trăirilor, a Nonconștientului spre Conștient (sensul
dinspre genunchi spre laba piciorului). Astfel, ne aflăm în procesul de Condensare, în momentul
care urmează Acceptării conștiente și precede Integrarea lor în real (gleznă, laba piciorului). Dar
poate fi vorba și de trecerea Conștientului spre Nonconștient (sensul dinspre laba piciorului spre
genunchi). Suntem, în acest caz, în plin proces de Eliberare, la momentul care precede Acceptarea
lor nonconștientă și care urmează Acceptarea în real. .

Suferințele gambei, tibiei și peroneului .

Ele urmează să ne vorbească despre dificultatea de a accepta schimbările pe care trăirea
noastră le poate impune uneori în criteriile noastre exterioare de viață. Dificultatea de a ne schimba
opinia sau atitudinea cu privire la un punct de vedere obișnuit al relației noastre cu lumea poate să se
manifeste printr-o durere în această regiune a piciorului, chiar să se ajungă până la fractură. Ea se
produce atunci când tensiunea este prea puternică și atitudinile noastre sunt atât de ancorate,
plantate în sol, încât nu pot admite torsiunea impusă de exterior. Atunci, tibia și peroneul, chiar
ambele, „cedează". Dar simpla „rigiditate" a gambei înseamnă deja că ne aflăm în dificultate de „a
mișca", de a da gleznei și labei piciorului posibilitatea să-și joace rolul de elemente mobile, de
potențial de schimbare a punctului de sprijin în viață. Despre această dificultate, de exemplu, ne
vorbesc punctele de sciatică ce se manifestă în această parte a gambei. Acolo, este vorba,
bineînțeles, întotdeauna despre sciatică, cu toată semnificația ei de bază, dar cu un plus de finețe
care se exprimă prin gambă.
Dacă tensiunea se manifestă în gamba stângă, ea este în legătură cu dinamica Yang (tatăl).
Mă gândesc aici la Clotilde. Această persoană, care a urmat câteva dintre stagiile de dezvoltare

personală, a venit să mă consulte pentru o problemă de sciatică resimțită dureros în gamba stângă.
Lucrând deja împreună, i-a fost „ușor" să ajungă rapid la „torsiunea" pe care însă nu o accepta în
viața ei și care căuta să se elibereze în acest fel. Patronul ei, șeful unei IMM și veritabilă
„caricatură" paternă, avea intenția să o „oblige" să-și schimbe felul de a lucra și să o constrângă să
pregătească pe cineva ca să o asiste, cu toate că, din multiple rațiuni (și temeri), ea era deosebit de
independentă, chiar solitară. Tensiunea s-a eliberat într-o ședință, dar s-a mutat practic imediat în
coapsă și spre șold în momentul în care și-a dat seama că patronul urmărea, în acest mod, să o
trădeze, dorind de fapt să o înlocuiască cu cealaltă persoană, care i se părea mai ușor de „mânuit". A
trebuit să facem și o ședință de eliberare a șoldului, atât pe plan fizic, cât, bineînțeles, și psihic.

Dacă tensiunea se manifestă în gamba dreaptă, înseamnă că are legătură cu dinamica Yin
(mama). Iată cazul Claudinei, care mă consultase deja pentru alte probleme și venise din nou să mă
vadă pentru o tensiune de tip sciatic în gamba dreaptă, care se manifesta în mod deosebit pe un
traiect mai jos de genunchi, l-am explicat, în timp ce lucram pe corpul ei asupra energiilor,
semnificația potențială a acestei dureri. Ea a început imediat să plângă încet și mi-a povestit că trăia
efectiv o situație dificilă la locul de muncă. Era nevoită să ia o decizie importantă pentru cariera ei,
cu presiuni deloc neglijabile din partea firmei (mama). Această decizie era totuși foarte greu de
acceptat și, în consecință, de luat, căci ar fi trebuit să abandoneze, datorită ei, un individ pe care îl
„proteja" și care risca să „sufere" mult din cauza „plecării" sale.

Ne putem imagina și prezenta pe scurt tot ceea ce privește partea de „jos" a corpului nostru,
picioarele noastre, în schema care urmează. Ea ne permite să observăm, într-un mod simplu, ce se
întâmplă și cum.
De fiecare dată când simțim tensiuni în partea inferioară a corpului, înseamnă că, în cadrul
relației noastre cu celălalt (dorință, voință, imposibilitate, incapacitate, frică etc.) sau cu noi înșine,
trăim o tensiune echivalentă, legată fie de incapacitatea noastră presupusă, fie de o incapacitate
venită din exterior. Ne găsim în fața unei atitudini, a unui rol sau a unei posibilități în care nu putem,
nu știm sau nu reușim să fim.
Vom trece acum la partea de sus a corpului, care include brațele, umerii și ceafa.
* Membrele superioare
Atașate bustului la nivelul umerilor, membrele superioare ne permit nu numai să atingem, să
apucăm, să luăm, ci și să aruncăm, să înconjurăm, să strângem, să sufocăm sau să închidem pe
cineva ca într-o închisoare, permițându-ne, în final, să acționăm; ele sunt vectorii acțiunii. Spunând
„acțiune", spunem autoritate, putere și forță. Din acest motiv, brațele ne dau posibilitatea să
acționăm asupra altor persoane sau lucruri, chiar să le judecăm (braț laic) sau să tranșăm, deci, prin
extensie, să alegem. În sfârșit, putem, mulțumită lor, să protejăm, să apărăm și să ne apărăm. Fiind,
în același timp, vectori ai acțiunii și ai alegerilor, brațele permit trecerea de la conceptual la real, la a
face. Prin intermediul lor, ființa se poate exprima prin a face, conceptualul poate trece în real, Yang
se poate manifesta în Yin. Ca și picioarele, brațele sunt alcătuite din două părți: braț (biceps și
humerus) și antebraț (radius și cubitus), separate prin trei articulații principale, în acest caz fiind
vorba despre umeri, coate și încheieturi. Fiecare membru superior este terminat cu o parte foarte
importantă, mâna.

Suferințele membrelor superioare

Durerile, rănile sau întinderile pe care le simțim în brațe sunt semne că trăim tensiuni în
voința noastră de acțiune asupra lumii exterioare sau interioare. Ele ne vorbesc despre dificultatea
noastră de a acționa asupra ceva sau a cuiva, de a face sau de a alege. O dorință de acțiune, de
stăpânire sau de control, care nu se va putea realiza, se va exprima prin tensiuni care pot, ca în cazul
picioarelor, să ducă la ruptură, adică la fractură. Suferințele brațelor pot, de asemenea, să însemne că
întâmpinăm dificultăți de a trece în real, după ce am ales idei, proiecte sau concepte la care ținem. În
funcție de punctul precis de pe braț, umăr, antebraț sau încheietură etc. unde se manifestă tensiunea,
vom obține o informație mai detaliată în privința a ceea ce ne „împiedică", după părerea noastră, să
acționăm. în sfârșit, brațele noastre pot să ne „vorbească" despre raportul pe care îl avem cu puterea,
cu posesiunea și, în consecință, despre capacitatea de a „abandona" sau nu lucrurile.
Ca și în cazul gambelor, vom studia mai întâi axele articulare, apoi brațul, antebrațul și mâna,
acordând un loc special cefei.

* Umărul

Fiind pentru braț echivalentul șoldului pentru picior, umărul este articulația de bază, punctul
de ancorare, primul ax al brațului. El reprezintă acele axe conceptuale profunde ale capacității și
voinței noastre de acțiune și de stăpânire. Umerii poartă trama inconștientă a raportului pe care îl

avem cu această acțiune și voință de stăpânire a lumii. Capacitatea de a acționa, „voința voluntară",
prejudecățile, intențiile aparțin simbolisticii umărului. Deci tot ceea ce privește dorința noastră
profundă de acțiune asupra a ceva sau a cuiva va avea o relație somatică directă cu el. Ca și șoldul,
umărul este poarta de Integrare, poarta Nonconștientului (a se vedea schema de la pagina 150), în
acest caz fiind vorba despre raportul pe care îl stabilim cu acțiunea, în timp ce, în privința șoldului,
ne referim la raportul pe care îl avem cu relația. La acest nivel, dorința și voința de a acționa ies la
suprafață pentru a se exprima în real.
Aici, imaginea „porții" este ușor amuzantă, căci osul care face legătura între umăr și piept
(stern) se numește claviculă, cuvânt provenit din latinescul clavicula, care înseamnă „cheie mică".
Or, punctul de legătură a claviculei cu sternul se situează exact sub chakra gâtului, care este chakra
exprimării de sine. Această remarcă devine și mai interesantă atunci când ne gândim că singurul
mijloc de exprimare a omului, în timpul încarnării sale, este tocmai prin a face, a săvârși, a acționa,
a căror poartă o reprezintă umerii.
Suferințele umărului
Tensiunile pe care le simțim în umeri (vârful umărului, mușchii trapezoidali, claviculele,
omoplații etc.) ne atrag atenția asupra dificultății de a acționa. Ele înseamnă că întâlnim sau
resimțim obstacole în calea dorinței de acțiune, mai ales în termeni de mijloace. Ne simțim
„împiedicați" nu din lipsă de capacitate, ci, mai de grabă, din lipsă de asistență sau din pricina
opoziției exterioare. Ni se pare că lumea exterioară (sau propria noastră cenzură) ne împiedică, nu
ne permite, nu ne dă mijloacele sau nu ne autorizează să acționăm. Deci energiile nu pot trece în
brațe, ci se blochează în umeri. Desigur, nu persoanele „cerebrale", care gândesc mult și acționează
puțin, mă vor contrazice, căci ele au, în cea mai mare parte, mușchii trapezoidali foarte dureroși.
Dacă este vorba de umărul stâng, tensiunea este în legătură cu simbolistica Yang (paternă),
iar dacă este vorba de umărul drept, acesta se află în relație cu dinamica Yin (maternă). Mă gândesc
aici, în mod deosebit, la Andree, care a venit să mă consulte pentru dureri puternice resimțite la
nivelul umărului drept. Ea trecea, la vremea respectivă, printr-o perioadă extrem de dificilă din
cauza fiicei sale. Aceasta, o tânără destul de nepăsătoare – am spune înființase o sală de gimnastică
și de dans pentru care ceruse ajutor și garanție financiară de la mama ei. Din păcate, dezinteresul și
criza economică au făcut, destul de repede, ca sala să producă dificultăți serioase. Andree, care voia
să-și recupereze sau cel puțin să-și protejeze fondurile, dorea, de mai multe luni, ca fata să întrerupă
această activitate. Din punct de vedere legal, nu putea să facă nimic, nefiind girant. Și nu putea nici
să „acționeze" asupra fiicei sale, adică să o oblige să renunțe la sală. Se simțea „blocată" neputând
întreprinde nimic, căci lumea exterioară (legislație, contracte, fiica ei) o împiedica, nu îi dădea voie
să acționeze. întreprindere/ legi, contracte și fiică (dinamica Yin), plus imposibilitate, obstacol în
calea acțiunii (umărul) făceau să fie întrunite toate condițiile pentru ca umărul drept să se blocheze
și să-i stârnească pacientei mele o suferință, exprimând astfel „clar" mesajul și permițându-i, în
același timp, să evacueze tensiunea sub forma durerii.
• Cotul

Fiind a doua articulație care leagă umărul de braț, cotul reprezintă echivalentul genunchiului.
Este vorba, de asemenea, de articulația care pliază, desface, cedează, dând brațului posibilitatea unei
mobilități multidirecționale spre toate axele orizontalității și verticalității, cu excepția direcției „spre
spate", inversă față de genunchi. Dificultatea de a ceda față de o voință de acțiune prea rigidă se va
resimți în această articulație. Cotul reprezintă poarta Acceptării (a se vedea schema de la pagina
150) față de acțiune. De asemenea, este articulația care basculează între Conștient și Nonconștient,
fie în sensul Condensării (a Nonconștientului spre Conștient), fie în sensul Eliberării (a
Conștientului spre Nonconștient). La acest nivel au loc basculările resentimentelor noastre, ale
emoțiilor sau ideilor de acțiune, cu condiția Acceptării lor.
Suferințele cotului
Atunci când cotul suferă, înseamnă că avem dificultăți în acceptarea unei trăiri, a unei situații.
Fiind la nivelul brațului, această tensiune se găsește, în mod necesar, în raport cu acțiunea, cu a face.
Se petrece deci ceva sau cineva face ceva ce noi respingem, acceptăm cu dificultate sau nu
acceptăm decât constrânși sau forțați.
Poate fi, de asemenea, un lucru pe care ar trebui să-l facem fără voia noastră sau pe care am
prefera să-l facem într-un alt mod sau să nu-l facem deloc. Tensiunile de la nivelul cotului ne spun
că modul nostru de a acționa sau modul celorlalți nu ne convine, ne perturbă obiceiurile de acțiune,
credințele sau certitudinile față de ele.
Dacă durerea sau traumatismul se manifestă în cotul drept, se află în relație cu simbolistica
Yin (maternă), iar dacă are loc în cotul stâng, cu simbolistica Yang (paternă).
Exemplul cel mai bun care îmi vine în minte este al lui Herve, care a solicitat o consultație
pentru dureri la nivelul umerilor și bicepșilor. Este adevărat că, practic, toată partea stângă a
corpului său era dureroasă, tensionată. Operat la glandele salivare din partea stângă la puțin timp
după venirea lui în Franța, omul manifesta tendința de a se răni în această zonă, începând cu
momentul despre care vă vorbesc, în urmă cu 20 de ani. Atunci când a venit să mă viziteze, cel mai
rău suferea din pricina umerilor, ca apoi să-mi spună că durerea „a coborât acum" în coate, cu o
dominantă ușoară în partea stângă. Viața nemiloasă îl aruncase în mijlocul evenimentelor pentru
câștigarea independenței, care avuseseră loc în Algeria. La vremea respectivă, tatăl său fusese
ridicat și dispăruse în mod misterios. De atunci, Herve nu mai avusese niciodată vești despre el și nu
putea să presupună decât că murise. Câteva luni mai târziu, glandele sale salivare din partea stângă
începuseră să se sclerozeze. în pofida tuturor tratamentelor, a ajuns într-un punct critic, fiind nevoit
să se opereze. Intervenția chirurgicală a „reușit" perfect. Numai că nu „înghițise" ceea ce se
întâmplase cu părintele lui și partea stângă a corpului său a continuat să tragă semnalul de alarmă,
încercând să-i comunice suferința. Dar bărbatul trebuie să fie puternic, și atunci el nu și-a exprimat
adevăratele sentimente. Herve nu a acceptat niciodată ceea ce se întâmplase, ceea ce se făcuse și,
astfel, rămăsese fragil. E adevărat că și astăzi se confruntă cu probleme și cu constrângeri de acțiune
în mediul său profesional, având dificultăți în a le accepta. Umerii săi, bicepșii, apoi coatele s-au

manifestat în mod dureros, indicând astfel simțirea blocajului față de acțiune, cu o dominantă în
partea stângă, care îi arăta că rana sa „paternă" nu se cicatrizase încă.
* Încheietura mâinii
Fiind articulația cu mobilitate completă, este legată de cot prin antebraț și îi permite mâinii,
vectorul final al acțiunii, să se miște în toate direcțiile. La nivelul său, mâna se atașează de braț,
dându-i toată mobilitatea potențială. Ea face legătura între cel ce transmite acțiunea (brațul) și cea
care o îndeplinește (mâna). Această articulație reprezintă poarta Alegerii, poarta Implicării (a se
vedea schema de la pagina 150), ca și glezna, dar, de această dată, în lumea ac țiunii. În executarea
unei acțiuni, brațul este vectorul prim și de transmitere, în timp ce mâna este nu numai vectorul final
și de realizare. încheietura permite legătura între cele două, dând mâinii o mobilitate totală, o suplețe
și o precizie a di recției pe care, fără ea, nu ar putea-o avea. Deci încheietura permite mobilitatea,
flexibilitatea, „rotunjirea" nu numai a acțiunilor noastre, ci și a opiniilor, fiind proiecția acelorași
calități în raport cu voința noastră și căutarea puterii asupra lucrurilor și ființelor. Este articulația
conștientă atât a repere lor noastre de acțiune și de stăpânire, cât și a expresiei ma nifestate de voința
noastră, în timp ce umărul reprezintă articulația inconștientă a acelorași repere.
Suferințele încheieturii
Entorsele, durerile sau traumatismele încheieturii mâinii ne vorbesc despre tensiunile noastre,
despre lipsa noastră de flexibilitate sau de securitate în actele pe care le între prindem, în dorința de a
acționa sau în opiniile noastre. Ele arată că relația noastră cu acțiunea, cu ceea ce facem este lipsită
de securitate, de soliditate. Atunci ne întărim încheie turile pentru a le face mai „solide". Tensiunile
ne vorbesc și despre rigiditatea pe care o manifestăm în acțiune, adică de spre căutarea puterii
noastre asupra lumii exterioare (obiecte, materie sau ființe) și chiar asupra noastră. Când ne împiedi –
căm pe noi înșine să facem un anumit lucru, când nu ne dăm această posibilitate, încheieturile
noastre (și mâinile) se vor încorda și vor suferi. Cu ele înlănțuim prizonierii pe ca re vrem să-i
împiedicăm să acționeze (și cu picioarele vrem să-i împiedicăm să fugă). Dar, în același mod, atunci
când ținem să facem prea mult, când suntem voluntari sau excesiv de direcți și când acțiunea nu
trece decât prin voință și în for ță, încheieturile noastre își vor manifesta opoziția și vor calma nu
numai voința excesivă, ci și folosirea forței, întot deauna dureroasă. Stăpânul nostru Interior
ne obligă astfel să ne liniștim!
Când durerea, traumatismul sau tensiunea se manifestă în încheietura dreaptă, se află în
relație cu Yin (simbolistică maternă), iar în încheietura stângă, cu Yang (simbolistică pa –
ternă). lată ce mi s-a întâmplat acum câțiva ani, când practi cam, deja de trei ani, aikido.
Având un caracter foarte voluntar, manifestam în practica mea o anume tendință de a vrea să
trec în forță, să reproduc în plan fizic tipul de raport mental pe care îl aveam cu viața. Or, era
foarte clar că prac ticarea cu regularitate și asiduitate a sportului numit aikido îmi dădea, în
mod progresiv, din ce în ce mai multă putere personală asupra lumii exterioare. Riscul se

profila la orizont: din această putere asociată cu tipul meu de voință ur ma să rezulte un
„cocktail" cu atât mai periculos cu cât nu era „fabricat" intenționat, cel al unei puteri
nestăpânite. Stă pânul meu Interior trebuia să vegheze, căci pe parcursul unui stagiu de aikido
în Aveyron, încheieturile mele deve neau pe zi ce trecea din ce în ce mai dureroase, până la
punctul în care nu am mai putut ține sau „strânge" partene rul în timpul exercițiilor. Nu am
avut încotro și am fost ne voit să „desfac" sau mai degrabă să relaxez felul în care „țineam"
lumea și, în cazul respectiv, partenerii. Nu am în țeles imediat mesajul și am fost sancționat
prin acest handi cap, pe care îl consideram injust, împotriva căruia mă revoltam.
Timp de doi ani, mi-am bandajat încheieturile înainte de cursuri, iar în practica
profesională a trebuit să lucrez ținând cont de durerea care mă obliga, prin forță, să-mi
schimb atitudinea și modul de a lucra. într-o zi, la capătul acestei pe rioade, am înțeles cât din
relația mea cu lumea fusese mentalizată și cât voluntară. începând din ziua aceea, nu am mai
avut probleme cu încheieturile, cu toate că lucram intens, de dimineața până seara (seminarii,
stagii, consultații, masaje etc.).
* Mâna
Ea este, la fel ca și laba piciorului pentru gambă, partea cea mai importantă a brațului, fiind,
de fapt, extremitatea acestui membru superior pe care se bazează orice acțiune a cărei realizare
finală nu ar fi posibilă altfel. Mâna reprezintă numai etapa finală în care actele se realizează, care
finisează și conferă finețe. Cuvântul „mână" are, de altfel, aceeași origine ca și cuvintele
„manifestație, manifestat". Mâna reprezintă într-un asemenea grad trecerea de la conceptual la real,
de la idee la realitate, încât ne folosește chiar și pentru „a vorbi", a comunica, lucru valabil nu numai
pentru persoanele mute, ci și în numeroase culturi. Gestica mâinilor este, de altfel, de multe ori mai
puternică și mai marcantă decât cuvintele. S-a putut demonstra, prin numeroase studii, importanța
gestului în cadrul a ceea ce numim comunicare nonverbală. Acest tip de comunicare este primul pe
care îl cunoaștem și îl practicăm în viață. în sfârșit, relația dintre mamă și copil, schimburile de
recunoștință și semnele de afecțiune se fac prin atingere și cu ajutorul mâinii, aceasta fiind deci un
vector de transmitere și de comunicare. Ea ne permite să dăm și să primim. Poate, de asemenea, să
pipăie și să simtă și chiar ajunge până la a înlocui ochiul. Este deci, în egală măsură, un vector de
percepție. Prin mâini sesizăm sau transmitem energii. Așezarea mâinilor deasupra cuiva capătă o
semnificație religioasă, terapeutică, pacificatoare. Palma și degetele sunt elementele emițătoare și
captatoare ale energiilor noastre, în fiecare dintre ele începând sau terminându-se, de altfel, un
meridian de acupunctură. Acesta determină, prin tipul de energie pe care îl vehiculează, rolul
degetului de care este legat. Vom vedea mai departe ce se întâmplă cu fiecare deget.
Dar, în calitate de suport final al acțiunii, mâna reprezintă vectorul de putere și un simbol al
forței. în numeroase culturi, ea înseamnă puterea regală, chiar divină (a fi în mâna lui Dumnezeu).
Mâna ne permite să apucăm, să ținem, să strângem, să încătușăm sau să sfărâmăm. Modul în care
strângem mâna cuiva este, de altfel, foarte semnificativ, redând gradul de importanță pe care îl
acordăm relației cu persoana pe care o salutăm. Cei care abandonează voința de putere asupra altuia

își dau mâna. Astfel, găsim pentru mână cea mai mare parte a rolurilor, simbolice sau nu, care
corespund brațului. Diferența rezultă din faptul că mâna acționează în momentul final, în timp ce
brațul transmite. Putem compara simbolic brațul întreg cu o săgeată. Mâna este vârful, în timp ce
brațul este coada. Mișcarea săgeții este transmisă prin coadă (braț), dar mâna este vârful care asigură
străpungerea țintei.
Suferințele mâinii
Ele ne vorbesc despre raportul nostru cu acțiunea manifestată asupra lumii exterioare. Dacă
resimțim tensiuni, dureri, suferințe la nivelul acestor membre, înseamnă că raportul nostru cu lumea
exterioară este unul de stăpânire, de putere, de posesiune sau de aviditate. Vrem prea mult să ținem,
să strângem, să stăpânim lucrurile sau indivizii, și o facem fie din dorința de dominare, fie din frică.
Mâna care se închide este cea care reține, căreia îi e teamă că lucrurile îi scapă sau care se apără ori
atacă și vrea să lovească (pumn închis).
Totuși, așa cum le explic uneori anumitor pacienți, viața și tot ceea ce se întâmplă pot fi
simbolizate printr-un pumn de nisip. Dacă vrem să-l avem și să-l păstrăm, trebuie să ținem mâna
deschisă, căci, dacă o închidem pentru a strânge nisipul, pentru a-l reține, a-l păstra, ne scapă prin
toate interstiții le.
Mâna pașnică sau care primește este mereu deschisă, în timp ce mâna care luptă, care strigă
răzbunare sau care amenință este mereu închisă. Mâinile și încheieturile sunt foarte legate și
suferințele lor, adesea comune, arată o dificultate majoră în a ceda în fața lumii, voinței, stăpânirii,
posesiei sau puterii asupra acestei lumi.
Aici mă gândesc în special la cazul lui Dominique. Această femeie de vreo 40 de ani era
atinsă de o formă deosebită de reumatism, cunoscută sub numele de poliartrită evolutivă. Generoasă
și pasionată, ea are un raport de putere inconștientă foarte dezvoltat cu lumea. în luptă permanentă
cu viața și cu oamenii, domină și conduce, fără a-și da sea ma, tot ceea ce există în jurul ei.
Generozitatea ei naturală o ajută și face ca aceia care o înconjoară să se acomodeze, fie care în felul
lui, cu această atitudine caracterială. Dominique și-a ales un soț care impune, puternic ca aspect
exterior, musculos, dar fragil în relația cu acțiunea și cu voința. Așa că s-a văzut „obligată" să
acționeze, să facă, să conducă, să aibă voință și pentru el, deoarece, crede ea, „el nu este ca pabil de
asta". Totuși, în adâncul ființei sale, femeia nu tră iește această relație de putere așa cum ar trebui,
ceea ce determină declanșarea reumatismului cu o formă deosebită la cele două încheieturi, apoi la
cele două mâini. Consider acest reumatism deosebit deoarece este, în primul rând, evolutiv, iar noi
nu știm să îl oprim (nu putem avea putere asupra lui). în plus, este o afecțiune „autoimună", adică o
afecțiune în care organismul se distruge pe el însuși, căci nu mai recunoaște unele dintre propriile
sale celule, percepân-du-le ca „inamice". De ce organismul lui Dominique presu pune că celulele
încheieturilor și mâinilor ei sunt dușmani? Oare folosirea lor pervertită spre putere ar face aceste
părți ale corpului atât de dăunătoare încât să-i permită femeii comportamente la fel de dăunătoare
pentru viața, stabilita tea, fericirea și realizarea Drumului ei de Viață? Oare acest mod de a le folosi
ar fi vătămător în realizarea Legendei Personale? Pacienta mea deține, cred, toate elementele ca să

mediteze la aceste lucruri, de preferință repede, deoarece și alte părți ale corpului ei încep să fie
serios atinse, încheie turile și mâinile ei fiind operate deja de mai multe ori.
* Degetele
Reprezintă terminațiile „fine" ale mâinilor. Ele sunt „de taliile" lor și, în consecință,
terminațiile actelor noastre, detaliile acțiunilor noastre sau ale modurilor noastre de a acționa.
Fiecare reprezintă, la rândul său, un amănunt special, un fel sau o etapă specifică pe care le
decodăm cu ajutorul unui meridian energetic ce se termină sau începe în degetul la care urmează să
ne referim. În calitate de element periferic și de finisare a acțiunii, degetul îi permite ușor
individului să se folosească de el ca mijloc de feedback, de retroacțiune. Mulțumită degetelor și
punctelor energetice care se găsesc la extremitatea lor, putem stimula sau evacua inconștient, dar
eficace, eventualele tensiuni care se ascund acolo. Ele sunt, din această cauză, în același timp, locuri
și mijloace privilegiate ale multiplelor mici acte „ratate" cotidiene, care ni se par hazardante și fără
semnificație. Dar niciodată nu ne tăiem, nu înțepenim, nu ne ardem, nu ne sfărâmăm sau răsucim
din întâmplare cutare sau cutare deget de la mână. Este vorba, de fiecare dată, de un proces „ușor",
dar evident de căutare a unei exprimări sau/și de evacuare a unei tensiuni. Acest proces poate să
funcționeze, căci punctul energetic aflat la extremitatea fiecăruia dintre degete reprezintă aici
„punctul sursă" sau „punctul Primăverii". Este punctul renașterii potențiale a energiei, mulțumită
căreia o nouă dinamică poate să apară sau prin care cea veche poate să se „revigoreze" și să-și
schimbe polaritatea.
Suferințele degetelor
Vă voi prezenta, pe scurt, semnificația globală a fiecărui deget și suferințele pe care le
manifestă. Pentru a înțelege mai în detaliu toată dinamica fenomenului despre care vorbim, este
suficient să facem referire, în lucrarea de față, la meridianul energetic precis care ajunge în deget,
căruia îi imprimă dinamica sa generală. Dacă tensiunea se manifestă într-un deget al mâinii drepte,
ea se află în relație cu simbolistica Yin (maternă), iar dacă se manifestă într-un deget al mâinii
stângi, cu simbolistica Yang (paternă).
Degetul mare
Degetul mare este cel în care se termină meridianul Plămânului. Este degetul protecției, al
apărării și al reactivității față
de lumea exterioară. Copiii din toate țările lumii o știu foarte bine atunci când spun „Stop!"
sau „Gata, nu mă mai joc!"*(* în franceză, „Pouce, j'arrete" sau „Pouce, je ne suis plus", pouce
însemnând deget mare (n.trad.).) ori când încep să-și sugă degetul când au nevoie să se „liniștească".
Faptul că, în zilele noastre, din ce în ce mai mulți copii nu își mai sug degetul mare, ci din ce în ce
mai frecvent, degetul mijlociu și inelarul este foarte semnificativ pentru lipsa de repere și nevoia
profundă de securitate pe care o simt. Degetul mare reprezintă securitatea exterioară, apărarea, în

timp ce mijlociul și inelarul reprezintă căutarea securității nu prin apărare, ci prin unitate. Această
nevoie de unitate interioară și exterioară (el însuși și familia) este asociată cu o căutare a puterii, a
acțiunii asupra lumii exterioare.
În al doilea rând, degetul mare poate fi, de asemenea, degetul care reprezintă tristețea sau
înfrângerea. în toate cazurile, traumatismele (răni, tăieturi, entorse, arsuri etc.) sau patologiile
acestuia (reumatism, artroze) sunt în relație cu noțiuni care definesc nevoia de protecție și de apărare
față de o agresiune a lumii imaginare sau reale față de trăirea sentimentului de înfrângere sau de
tristețe.
Arătătorul
Este degetul în care începe meridianul Intestinului gros, degetul protecției, în sensul evacuării
lucrurilor, chiar al expulzării lor spre exterior, ceea ce îl face să fie degetul cererii, al autorității, al
acuzației, chiar al amenințării. El ordonă, dirijează și indică direcția care amenință. Tensiunile și
suferințele manifestate sunt în raport cu nevoia de a evacua ceva în sensul de a nu-l păstra în sine.
Acest lucru este resimțit ca „neacceptabil", ca trebuind să fie eliminat, mergând, eventual, până la
sensul cel mai larg al cuvântului „eliminat" (amenințare).
Este vorba deci, în cea mai mare parte a timpului, de a evacua, pur și simplu, o trăire care nu
ne-a convenit. Suferințele arătătorului pot exprima totuși o tendință excesivă spre directivitate sau
autoritarism, nevoită să se evacueze din pricina excesului manifestat.
Mijlociul
Acesta este degetul structurii interioare, al guvernării interioare a lucrurilor și, de asemenea,
al sexualității („pute rea" asupra altora care induce plăcere), fiind și locul în care se termină
meridianul Stăpânului Inimii. El reprezintă deci satisfacția trăirii și a acțiunii pe care o exercităm
asupra lumii. Tensiunile manifestate la acest nivel ne vorbesc despre insatisfacția pe care o avem
privind modul în care se petrec lucrurile sau felul în care le administrăm în viața noastră.
Inelarul
Este degetul unirii lucrurilor, al coeziunii lor și al asimilării acestora înlăuntrul nostru. El
poartă inelul căsătoriei sau al unirii, indiferent care ar fi forma ei. Tot din acest punct începe
meridianul Trei focare. Traumatismele sau patologiile sale ne vorbesc despre dificultatea pe care o
avem în a „uni", a unifica lucrurile în noi sau în jurul nostru. Ele ne spun că putem întâmpina
dificultăți în crearea unei coerențe între toate părțile noastre și propria viață, în dorința de a-i da un
sens.
Degetul mic

La nivelul său, se întâlnesc două meridiane: cel al Inimii (care se termină acolo) și cel al
Intestinului subțire (care începe din acel loc). Este degetul fineții, al elaboratului, dar și al
emoționalului, al superficialului, al aparenței, chiar al pretenției, putem spune. Este „degețelul" pe
care îl ridicăm atunci când dorim, de exemplu, să bem o cană cu ceai cu fasoane și să dăm eleganță
gestului. Tensiunile resimțite în acest loc reprezintă nevoia de a exterioriza fie o tensiune de ordin
emoțional, fie o tendință spre superficialitate sau spre subiectivitate. Ele semnifică faptul că suntem
mult prea prinși în rolul pe care îl jucăm sau ne prefacem că îl jucăm și prea puțin în natural, în
ființă.
• Brațul (biceps și humerus)
El se situează între umăr și cot. Am văzut înainte, în detaliu, ce reprezintă cele două
articulații. Să ne amintim, pe scurt, că umărul și omoplatul sunt imaginea Nonconștientului față de
acțiune. Ele reprezintă trecerea dincolo de poarta Nonconștientului, pe care eu o numesc poarta
Integrării, punctul de emergență, resurgența Nonconștientului nostru în raport cu acțiunea asupra
lumii și a ființelor (printre care ne numărăm și noi).
Cât despre cot, el este poarta, bariera Acceptării. Brațul, constituit în jurul humerusului, se
află între cele două articulații, legându-le. El reprezintă deci proiecția etapei de trecere a voințelor
sau a dorințelor de acțiune, a Nonconștientului spre Conștient. Ne aflăm astfel în procesul de
Condensare, în momentul care precede Acceptarea conștientă. Dar poate fi vorba, de asemenea, de
trecerea Conștientului spre Nonconștient și atunci suntem în procesul de Eliberare, în momentul
care urmează Acceptarea lor conștientă și care precede nonconștiința (a se vedea schema de la
pagina 150).
Suferințele brațelor
Tensiunile resimțite în brațe (puncte dureroase, crampe, nevralgii etc.) sunt manifestări ale
obstacolelor pe care o persoană le întâmpină în a alege. Memoriile sau rănile inconștiente profunde
ale unui individ în raport cu capacitatea sa de acțiune, care urcă la suprafață și pe care acesta refuză
să le accepte, se vor manifesta prin suferințe în brațe, chiar fracturi ale humerusului, atunci când
amintirile, memoriile care apar la suprafață sunt prea puternice sau tulbură prea tare structura (osul)
credințelor personale sau a alegerilor de viață ale omului. Eșecul personal, imposibilitatea de a
realiza ceva pe plan profesional sau familial, frica de acțiune sau de consecința ei vor alege – dacă
este nevoie – să se exprime prin dureri sau traumatisme la nivelul brațelor.
Poate fi vorba de trăiri și experiențe ale acțiunilor pe care individul le-a acceptat în
Conștientul său, în mental, dar pe care nu poate sau nu este încă gata să le accepte înlăuntrul său.
Acesta poate fi cazul unui om care a trebuit să cedeze în privința a „ceva" considerat ca fiind
important pentru el (proiect, realizare tehnică, promovare etc.), pe care l-a înțeles și cu care a fost de
acord, interiorul său cel mai profund neacceptându-l totuși. În pofida tuturor rațiunilor logice care i-
au permis să înțeleagă, el refuză să le integreze. Dacă durerea sau traumatismul se situează în
humerus, înseamnă că tensiunea este legată de structura profundă, de credințele și valorile

inconștiente ale persoanei față de actele sale. Dacă, în schimb, acestea se manifestă în braț, mușchi,
suntem în prezența unei manifestări mai puțin „grave", mai puțin ancorate în structură.
Atunci când tensiunea, durerea sau fractura se găsește la brațul drept, este vorba despre ceva
care se află în relație cu Yin, simbolistica maternă, și cu toate reprezentările sale. Dacă, din contră,
tensiunea, durerea sau fractura are loc la brațul stâng, este vorba de ceva aflat în relație cu Yang,
simbolistica paternă, cu toate reprezentările sale. Voi relua aici exemplul lui Herve, pe care l-am
citat în paginile precedente, în paragraful consacrat cotului (a se vedea pagina 136). Tensiunea
profesională pe care o trăia se exprima în mod clar în brațe, umeri și coate. în mod vădit, se gândea
că nu putea să acționeze sau că lucrurile nu se petreceau așa cum voia din cauza lumii exterioare
(umeri). În același timp, știa și înțelegea inconștient motivele (brațe), dar avea dificultăți în
acceptarea sau admiterea lor, chiar în a le recunoaște pur și simplu (coate), pentru că, fără îndoială,
găsea situația injustă sau injustificabilă în privința lui. Ea nu putea fi, în mod conștient, admisă, iar
energia rămânea blocată în zona coatelor.
• Antebrațul, cubitusul și radiusul
Ele se situează între cot și încheietură. Am văzut înainte că bariera Acceptării este
reprezentată de cot, iar bariera Implicării se află la nivelul încheieturii mâinii în sensul Alegerii (și
nu al Deciziei, ca în cazul gleznei). Antebrațul constituie prima etapă de trecere a dorințelor de
acțiune în lumea realizărilor. Atunci când vrem să facem (sau se întâmplă) ceva care vizează
memoriile noastre profunde (Nonconștientul) și pe care noi îl acceptăm (cot), trebuie să alegem și să
facem ceea ce ne va permite să-l realizăm. Dacă acest lucru este dificil pentru că întâmpinăm, de
exemplu, obstacole în stabilirea mijloacelor prin care să realizăm ceea ce dorim, vom dezvolta
tensiuni, suferințe, crampe în antebrațe, în general, chiar aproape de încheieturi, fracturi la cubitus
și/sau radius. Este locul din corp care precede sau urmează mâna și încheietura, conform sensului de
circulație a energiilor pe care le alegem (Condensare sau Eliberare). Deci poate fi vorba de etapa de
trecere a lucrurilor din Nonconștient spre Conștient (sensul de la cot spre mână). Atunci, ne aflăm în
procesul de Condensare, în momentul care urmează Acceptării conștiente și precede trecerea în real
(încheietură, mână), prin „a face". Dar poate fi vorba, de asemenea, de trecerea Conștientului spre
Nonconștient (sensul fiind de la mână spre cot). În acest caz, ne aflăm în procesul Eliberării, în
momentul care precede Acceptarea nonconștientă și care vine după trecerea în real.
Suferințe la antebraț, cubitus și radius
Acestea ne vorbesc despre dificultatea de a accepta acțiunile sau alegerile spre care trăirea
noastră ne îndreaptă determinându-ne să le întâlnim sau să le comitem în timpul vieții. Dificultatea
de a alege sau de a ne oferi noi mijloace de a acționa, diferite de modul obișnuit sau de certitudine,
poate să se manifeste printr-o durere în această regiune a brațului, chiar să se ajungă la fractură. Ea
se produce atunci când tensiunea este prea puternică și blocajele noastre față de acțiune sau de
alegere sunt atât de ancorate și rigide, ca să nu spun fosilizate, încât nu pot admite „torsiunea"
(obligația de schimbare) impusă de exterior. Atunci, cubitusul sau radiusul, chiar ambele, „cedează".

Chiar și simpla rigiditate a antebrațelor înseamnă deja că ne este greu să ne „mișcăm", să dăm
încheieturii și mâinii posibilitatea să-și joace rolul de organe mobile, de potențial de schimbare a
lumii sau a tipului de acțiune în viață.
Dacă tensiunea se manifestă în antebrațul stâng, se află în relație cu dinamica Yang (tatăl), iar
atunci când se manifestă în antebrațul drept, se găsește în raport cu dinamica Yin (mama).
• Ceafa
Este partea care se situează între cap și restul corpului, făcând joncțiunea între creier și
„executanții" săi, care sunt brațele și picioarele. Plecând de la plexul cervical aflat la baza sa, toate
dorințele și deciziile de acțiune sau de relație vor fi trimise în direcția organului sau a membrului cel
mai adaptat pentru realizarea lor. Ceafa este deci locul în care dorințele sau voințele încă nu au ieșit
la suprafață, nu au început să apară și nu au anclanșat începutul gestului fizic, încă nu au fost puse în
raport cu exteriorul. Ceafa reprezintă, din această cauză, punctul de trecere a conceptualului (creier,
idei, concepte, dorințe, voință, intenții etc.) spre real (acțiune, realizare, relație, expresie etc.).
Suferințele cefei
Tensiunile, suferințele sau blocajul cefei exprimă dificultatea sau incapacitatea noastră de a
face trecerea în real a poftelor, ideilor, conceptelor, dorințelor etc. Totuși, spre deosebire de
tensiunea umerilor, care înseamnă, în mod general, același lucru, în privința cefei suntem în stadiul
în care lucrurile nu au ajuns „la poarta" trecerii la acțiune, ceea ce înseamnă că nu putem să le facem
să treacă în real, deoarece ne gândim că nu suntem capabili. Incapacitatea ni se datorează, în
schimb, blocajul umerilor vine de la alții, din lumea exterioară. Iradiația suferinței spre unul dintre
umeri, care poate exista simultan, ne va da indicația suplimentară a simbolisticii Yin sau Yang, a
cărei imagine interioară ne determină să gândim că nu suntem capabili.
Cazul cel mai clasic și cel mai simplu la care mă gân desc aici este cel al torticolisului.
Această tensiune a cefei are un efect fizic direct, care ne împiedică, uneori într-un fel foarte dureros,
să întoarcem capul spre dreapta sau spre stânga. Or, care este semnificația universală a gestului de a
întoarce capul spre dreapta sau spre stânga? în toate culturi le lumii, această mișcare vrea să spună
„nu''. Este semnul dezacordului, al refuzului, al neacceptării a ceea ce se în tâmplă sau a ceea ce
spune sau face celălalt. Torticolisul ne împiedică să facem gestul respectiv, ceea ce se traduce prin
incapacitatea noastră de a spune „nu" unei persoane sau unei situații. Credem că nu avem dreptul,
posibilitatea sau capacitatea de a o face. Exemplul acesta îmi amintește cazul lui Bernard, cadru
superior într-o foarte mare întreprindere franceză, care asista la unul dintre seminarele mele despre
dinamica relațiilor. Omul avea, de trei zile, un torticolis ex trem de handicapant. L-am întrebat atunci
dacă trăia o situa ție față de care voia să spună „nu", ceea ce nu făcea totuși, deoarece se gândea că
nu putea sau nu avea dreptul. Mai întâi a fost derutat, apoi, după ce s-a gândit totuși câteva clipe, a
recunoscut, spre propria stupefacție, că trăia efectiv o situație profesională de acest tip. Directorul
general al grupului, în care el era unul dintre principalii reprezentanți regionali, avea mania, la care
ținea foarte mult, de a organi za reuniuni grandioase pentru cadrele sale, botezate de Bernard „mari

liturghii". Reuniunile, care durau între una și trei zile, nu aduceau, după părerea lui, mare lucru și îl
făceau să piardă timpul atunci când, practic, avea multe de realizat „pe teren". Totuși, îi era
imposibil să refuze, spunea pacientul meu, căci risca să nu mai „placă" și refuzul lui să fie prost
primit. Or, tocmai aflase, cu trei zile înainte de se minar, că o nouă „liturghie" trebuia să aibă loc
luna următoare, perioadă în care el era ocupat, în mod normal, cu magazinele din provincie de care
răspundea. Vestea o auzi se luni seara, iar marți dimineața se trezise cu un torticolis care îl afecta
încă joi, în timpul seminarului. Atunci, a decis să se gândească la felul în care ar putea să-și exprime
dezacordul în fața șefilor săi sau altminteri să accepte aceste „mari liturghii".
Ne putem imagina și rezuma marile axe ale părții de „sus" a corpului nostru, brațele, umerii și
ceafa, în schema care urmează. Ea ne permite să observăm, pur și simplu, ce se întâmplă și, mai
ales, cum.
De fiecare dată când simțim tensiuni în partea superioa ră a corpului, primim semnale
referitoare la felul în care ne raportăm la acțiune (dorință, voință, imposibilitate, incapa citate, frică)
sau la puterea asupra lucrurilor și ființelor, trăim astfel o tensiune echivalentă, legată fie de
incapacitatea noastră presupusă (ceafă), fie de o incapacitate venită din exterior (umeri). Ne aflăm în
fața a ceva pe care noi nu pu tem, nu știm sau nu ajungem să-l facem .

* Trunchiul
Este partea centrală a corpului de care sunt prinse membrele, care îi permit să se deplaseze și
să acționeze. Este, de asemenea, partea unde se găsesc toate organele care asigură „intendența".
Trunchiul reprezintă casa individului și în el se găsesc toate organele „funcționale", organul
„decizional" fiind plasat deasupra lui. El constituie axa corpului, centrala motrice care produce și
distribuie energie. Aici se realizează alchimia umană. Ca și trunchiul unui arbore, el este partea cea
mai impozantă, dar, în același timp, cea mai puțin mobilă și flexibilă. El conține deci toate organele
funcționale și coloana vertebrală și prin organe se exprimă și permite, eventual, tensiunilor să se
manifeste.
Vom evoca rolul fiecărui organ și legătura cu reprezentarea lor psihologică.
CE FUNCȚII ÎNDEPLINESC DIFERITELE NOASTRE ORGANE?
Definiția din Petit Larousse pentru cuvântul organ este „Parte a unui corp viu care
îndeplinește o funcție proprie".
Corpul uman conține un anumit număr de organe care îi permit să funcționeze, să trăiască,
care asigură ceea ce eu numesc (fără nicio conotație peiorativă) „intendența". Aceste organe au
funcții bine definite și se integrează într-un ansamblu, într-un lanț ale cărui verigi sunt. Le găsim
grupate în sisteme în jurul funcției globale, participând la realizarea acesteia. Ele sunt sistemul
digestiv, sistemul respirator, sistemul urinar, sistemul circulator, sistemul nervos și sistemul
reproducător.
Vom vedea mai întâi rolul pe care îl îndeplinește fiecare, pentru ca apoi să facem o analiză
detaliată a organelor nu dintr-o perspectivă medicală, căci nu acesta este scopul nostru, ci prin
exprimarea, pur și simplu, a funcției îndeplinite și prin prezentarea semnificației suferințelor care le
vatămă.
Totuși, pentru a înțelege mai bine fiecare organ în parte, va fi necesar să-l raportăm la
meridianul și principiul care îl guvernează. Astfel, vom putea lega organul respectiv de mediul său
psihoenergetic.
* Sistemul digestiv
El ne permite să digerăm alimentele solide și lichide pe care le consumăm. Mulțumită lui,
putem asimila hrana materială pe care ne-o oferă pământul și pe care gastronomia o „elaborează"
pentru plăcerea noastră. Cu ajutorul unei alchimii extrem de elaborate, sistemul digestiv transformă
alimentele, făcându-le utilizabile, acceptabile pentru organismul nostru, aducându-le sub forma
unuia dintre elementele esențiale ale carburantului final.
Sistemul digestiv este format din cele mai multe organe. Avem ocazia să aflăm până la ce
punct această alchimie este elaborată și se explică prin faptul că alimentele „solide" sunt o formă de
energie „grea", densă, cu o prelucrare complexă și care necesită, din acest motiv, operații și niveluri
multiple de transformare. De aceea, înainte de a putea intra în sânge, substanțele nutritive

tranzitează, mai întâi, un anumit număr de receptacule și primesc un anumit număr de aditivi
(stomacul nostru va merge până la producerea de acid clorhidric), care le vor dizolva. Sistemul
digestiv este compus din gură, esofag, stomac, ficat, vezică biliară, splină, pancreas, intestinul
subțire și intestinul gros. Asupra gurii, care are un rol și o semnificație speciale, voi reveni în mod
deosebit la pagina 187.
Suferințele sistemului digestiv
Ele ne vorbesc despre dificultățile noastre de a înghiți, a digera și a asimila ceea ce se petrece
în viața noastră. „Nu am putut să înghit ce mi-a spus." „Nu am digerat prea bine ce ai făcut." „Mi-a
rămas în gât." Acestea sunt tot atâtea expresii populare pe care le spunem pur și simplu. în funcție
de organul digestiv la care ne referim, ne putem da seama cu precizie de tensiunile resimțite sau de
dificultatea de a digera o anume experiență. Ne vom opri, cât mai în detaliu, asupra fiecăruia.
* Stomacul
Este organul care primește, în primul rând prin esofag, alimentele brute care tocmai au fost
„preparate" prin masticarea cu ajutorul gurii. Este deci primul receptacul al hranei materiale,
responsabil de partea cea mai mare a „operei", care joacă, într-un fel, rolul unei „betoniere". El
amestecă, frământă și, de asemenea, dizolvă cu ajutorul acidului clor- hidric alimentele ingerate,
pregătindu-le astfel pentru procesul de asimilare. Stomacul este deci organul care răspunde de partea
„materială" a digestiei, care dă cu adevărat „o mână de ajutor", care trebuie să-și asume
responsabilitatea și să stăpânească materia alimentară.
Suferințele stomacului
Ele ne vorbesc despre dificultatea sau despre tensiunile pe care le întâlnim în stăpânirea sau
gestionarea lumii materiale. Dificultățile financiare sau profesionale, școlare sau judiciare se vor
exprima în acest fel, în cazul în care ne provoacă îngrijorări reale sau imaginare. Din pricina rolului
de „malaxor" al alimentelor, stomacul care ne face să suferim mai poate să însemne că, de obicei,
avem tendința de a rumega, de a repeta într-una, excesiv chiar, în mintea noastră, lucrurile și
evenimentele. Atunci intervine aciditatea gastrică, care ne poate spune să ne oprim.
Voi aduce ca exemplu numărul foarte mare de cazuri de ulcer care apare adesea din pricina
dificultăților profesionale, ulcerul fiind mult timp „boala preferată" a oamenilor de afaceri.
Numărul bolnavilor de ulcer a scăzut în zilele noastre, căci acum știm cum să facem stomacul
să „tacă".
Numeroși studenți care au resimțit crampe sau acreală de la stomac înainte de examene
recunosc în ele semnul neliniștii lor.
Acreala, aciditatea gastrică, ulcerul sau cancerul sunt tot atâtea manifestări cu intensitate
progresivă care exprimă dificultatea de a digera ceea ce trăim, șocurile vieții sau situațiile care nu ne
satisfac. Voma este semnul suplimentar al respingerii pur și simplu, al refuzului.

* Splina și pancreasul
Aceste două organe participă atât la actul digestiei (pancreas), prin secreții pe care le
deversează în intestinul subțire, cât și la compoziția sângelui (splină), prin fabricarea și stocarea
globulelor roșii și albe.
Pancreasul guvernează, prin insulina pe care o fabrică, procentul de zahăr pe care îl avem în
sânge și, prin sucul pancreatic, participă activ la digerarea alimentelor preparate de stomac. Ne
aflăm în Principiul Energetic al Pământului cu organe „care o duc din greu și sunt muncitoare", în
principal mobilizate de sarcina digestivă, executante „serioase și rezonabile".
Suferințele splinei și pancreasului
Problemele acestor organe înseamnă că avem tendința de a trece prin viață într-un mod prea
rezonabil, adică lă sând prea puțin loc plăcerilor și bucuriei. Pentru noi, datoria este importantă,
profesionalul și materialul fiind lucruri esențiale. Dar, atunci, viața ajunge să fie lipsită de „dulcea –
ța" de care toți avem nevoie. Grijile materiale interiorizate și angoasele obsesionale, frica de a lipsi
sau de a nu ști, de a nu fi la înălțime sunt semnele exprimate prin probleme pancreatice sau ale
splinei. Tendința de a trăi în trecut din teama de a nu gestiona prezentul sau cultivarea memoriilor
trecutului se poate manifesta prin tensiuni sau boli ale aces tor organe. Nevoia de a corespunde
normelor, de a respecta regulile, chiar de a depinde de acestea poate fi exprimată prin dezechilibre
ale splinei și pancreasului. Fenomenul se regăsește la nivelul energetic, căci este vorba de energia
meridianului Splină-Pancreas, care are, printre altele, re sponsabilitatea menstruației și a manifestării
sale ciclice. Această nevoie se regăsește și în cazul diabetului, deoarece persoanele care au un
asemenea dezechilibru trebuie să fie foarte vigilente în privința „regularității" vieții lor. Orele de
masă și toate obiceiurile de viață trebuie să fie „reglate" per fect și respectate în modul cel mai
scrupulos posibil, cu ris cul de a declanșa o indispoziție.
Dezechilibrele pancreatice pot lua două forme, hipoglicemia (lipsa zahărului din sânge) și
hiperglicemia sau diabetul (excesul de zahăr din sânge). Ce reprezintă zahărul în viața noastră? El
este dulceața, politețea și, prin extensie, devine o dovadă de dragoste sau de recunoștință. în toate
culturile lumii există recompensa, cadoul pe care îl oferim copiilor atunci când sunt cuminți
(respectă regulile), când au note bune la școală (răspund normelor) sau, pur și sim plu, atunci când
dorim să le facem o plăcere. Acest cadou este adesea „maternal".
Prezența excesivă a zahărului în sânge arată că avem di ficultăți în guvernarea, trăirea sau
obținerea „dulceții" în via ța noastră. Diabetul înseamnă, în cele mai multe cazuri, că persoana a avut
un tată excesiv, uneori chiar injust, de auto ritar (exces de reguli și de norme) și că a găsit un
„refugiu" în „dulceața" protectoare a mamei. Hrana (mama) devine astfel un paliativ, iar diabetul,
concluzia logică a unei luări în greutate progresive, dar sigure.
Anumite șocuri psihice puternice, în timpul cărora indi vidul este confruntat cu distrugerea
brutală a securității sau a credințelor afective, pot fi exprimate prin apariția unui diabet. Mă gândesc,
în mod deosebit, la o tânără femeie care venise să mă consulte, căci dorea să aibă un copil, dar, din

cauza diabetului, acest lucru nu se întâmpla. Analiza situației ei ne-a permis să ne întoarcem în timp
până la o dramă pe care o trăise în copilărie, la vârsta de șapte ani. într-o zi, mergea pe marginea
unui drum împreună cu sora ei. O mașină, care venea din sens invers, și-a deviat direcția și a lovit-o
violent pe mica ei însoțitoare. Cu o groază fără margini, și-a văzut sora, pe care o adora, murind
chiar sub ochii ei și, timp de mai multe săptămâni, nu a mai vorbit și nici nu și-a mai putut exprima
suferința în fața pierderii a tot ce-i era mai drag și care, până în acel moment, îi umpluse viața de
tandrețe. Șase luni mai târziu, au apărut primele semne de diabet. După trei ședințe de lucru asupra
acestor memorii emoționale și a energiilor corespunzătoare, procentul de zahăr din sânge a început
să scadă lent, dar progresiv. Am sfătuit-o să consulte, în paralel, un prieten de-al meu, medic
homeopat, cu scopul de a primi din partea lui o asistență medicală „inteligentă", adică destinată
stimulării funcțiilor pancreatice și nu înlocuirii lor. Dar uitam să vă spun lucrul cel mai important:
tânăra femeie a născut, în urmă cu câteva luni, o fetiță.
Hipoglicemia (insuficiența de zahăr), în schimb, ne vorbește despre o suferință inversă,
legată de incapacitatea, de dificultatea de a primi, de a accepta sau de a gândi că avem dreptul la
tandrețe. Este cazul frecvent al copiilor nedoriți de mamă și/sau al căror tată a fost „absent".
Inexistența refugiului matern produce împreună cu hrana un amalgam negativ, pe care nu îl iubim,
chiar nu îl acceptăm ( anorexie) sau pe care îl asimilăm numai din necesitate, făcând acest lucru fără
plăcere și fără tandrețe, cu minimum de „zahăr". Căutarea normelor sau a regulilor absente dă un
fizic colțuros și emaciat, unde rotunjimile (tandrețea) sunt absente.
• Ficatul
Este un organ extrem de elaborat și polivalent, fiind și cel mai mare din corpul uman. De fapt,
el joacă un rol esențial în digestie prin secreția bilei, dar asigură și altă activitate foarte importantă:
filtrarea sângelui. Astfel, ficatul participă la compoziția sângelui și la calitatea lui atât la nivel
nutritiv, cât și la nivel imunitar (apărare, cicatrizare, stocare etc.), fiind responsabil inclusiv de
„textura", compoziția, nivelul vibratoriu și „colorația" lui. Dublul său rol se materializează prin
faptul că este alimentat cu sânge atât prin artera hepatică, care îl hrănește cu oxigen, cât și prin vena
portă, care transportă spre el nutrimentele asimilate de intestinul subțire. Cele două canale se
întâlnesc în ficat și se „unesc" în vena cavă inferioară. Aceasta transportă apoi sângele îmbogățit cu
nutrimente și alte globule, care este redistribuit, la rândul lui, în tot corpul cu ajutorul inimii și,
după ce s-a îmbogățit cu oxigen, mulțumită plămânilor.
Suferințele ficatului
Problemele hepatice semnalează și ele că ne este greu să „digerăm" ceva în viață, dar cu o
nuanță mai fină decât stomacul. Emoția principală asociată cu ficatul este mânia. Tensiunile sau
suferințele acestui organ vor să spună că modul nostru, obișnuit și excesiv, de reacție în fața
solicitărilor vieții este mânia. De fiecare dată când ne „reglăm" problemele cu lumea exterioară
urlând sau enervându-ne peste măsură, ne mobilizăm toate forțele ficatului în această direcție, pri-
vându-l astfel de fiecare dată de o mare parte din energia necesară funcționării sale. Organul se va

manifesta jucându-și cât mai corect rolul în faza digestivă. Totuși, în sens invers, furiile prea dese
sau sistematic păstrate în interiorul nostru vor condensa energia în ficat, riscând să devină patologii
dintre cele mai importante (ciroze, cancer, chisturi).
Suferințele ficatului pot să ne vorbească, de asemenea, despre dificultatea de a ne trăi sau a ne
accepta sentimentele, emoțiile sau ceea ce ne trimit alții. Propria imagine sau cea pe care alte
persoane ne-o dau depinde, în mare parte, de ficat. Perceperea acesteia participă la bucuria noastră
de a trăi pe care o regăsim cu ajutorul rolului de filtru și de „hrană" a sângelui pe care îl deține
ficatul. Deci tensiunile acestui organ atât de important pot însemna că imaginea noastră este repusă
în discuție de propria trăire și că bucuria vieții a lăsat locul acrelii și acidității interioare față de
această lume exterioară care nu ne recunoaște așa cum ne-am dori. Ne aflăm în plină culpabilitate.
Ficatul participă profund la sistemul imunitar și, în mod deosebit, la imunitatea elaborată,
adică îmbogățită prin experiențele căpătate de organism. Or, sentimentul de culpabilitate ne „obligă"
să ne justificăm, să ne apărăm. El mobilizează energiile noastre de apărare psihologică, iar
numeroasele furii sunt semnul și expresia unei frici care nu-și găsește un alt mijloc de apărare. Dacă
această strategie este frecventă, ea fragilizează energia ficatului, apoi a vezicii biliare, care suferă.
Ficatul este organ Yin și reprezintă sentimentele care privesc ființa profundă. Vom vedea în
rândurile care urmează că, în ceea ce privește vezica biliară, care este Yang, vorbim mai degrabă de
ființa socială.
* Vezica biliară
Ea muncește în linie directă cu ficatul, pentru care adună și concentrează bila, pentru ca apoi
să o redistribuie în intestinul subțire, până la ieșirea din stomac. Eliberarea bilei îi va permite
procesului de digestie, mai ales a alimentelor grase, să continue în mod armonios. în caz de
disfuncționalitate, digestia este percepută ca „proastă".
Suferințele vezicii biliare
Participând la digerarea fizică a alimentelor, ea joacă un rol echivalent în cadrul digerării
psihologice a evenimentelor. Așa cum ne exprimăm în limbajul comun, „ne facem sânge rău"*
atunci când ne îngrijorăm (* în franceză, în original, „on se fait de la bile" (n. trad.)).. Dar sunt
întotdeauna neliniști legate de o ființă (noi înșine sau un altul) care ne este dragă. Suferințele vezicii
biliare ne vorbesc despre dificultatea de a guverna sentimentele și de a le clarifica. Ne aflăm în
dinamica Yang, adică în raport cu exteriorul. „Care este locul meu?", „Oare sunt recunoscut de
ceilalți, sunt iubit/ă pentru ceea ce fac și reprezint?", iată tot atâtea întrebări despre care ne vorbesc
tensiunile vezicii biliare, ca și despre mânia violentă care însoțește perioadele dificile, mai ales
atunci când există ia persoana respectivă un sentiment de injustiție față de ea însăși. Justificarea
actelor este, de asemenea, foarte prezentă, cu atât mai mult cu cât nu poartă mereu însemnele
sincerității și ale adevărului. Suferințele vezicii pot să însemne că simțul adevărului și al dreptății nu
ne este foarte clar sau este excesiv și că avem tendința de a-i constrânge, a-i folosi, chiar a-i
manipula pe ceilalți (mereu dându-ne motive din cele mai bune, bineînțeles).

*Intestinul subțire
El măsoară, la om, în jur de șase metri, lucru care îi permite să ofere o suprafață mare, extinsă
prin nenumărate mici proeminențe interioare. Această suprafață autorizează metabolismul digestiv
final, care desăvârșește ultima transformare a elementelor nutritive înainte de trecerea lor în sânge.
Selectarea se face între asimilabil și neasimilabil, care continuă în intestinul gros. Tot ceea ce este
considerat asimilabil trece „vama", este „judecat" ca bun, intră în sânge și în sistemul limfatic. Este
important de știut că intestinul subțire nu este numai un simplu „filtru" care lasă să treacă sau nu
alimentele. El participă activ la digestie secretând enzimele necesare și joacă, de asemenea, un rol
important în „transportul" anumitor zaharuri și acizi de amină. Prin intervenția lui se face deci
selecția finală a alimentelor pe care le transportă.
Suferințele intestinului subțire
Diareele, ulcerele etc. ne vorbesc despre dificultățile noastre de a asimila experiențele, de a le
lăsa să pătrundă în noi fără să le judecăm. în calitate de vameș, el este cel care permite trecerea unei
anumite informații și respinge o alta. Este reprezentantul fizic al subiectivității. Durerile sau bolile
intestinului subțire pot însemna, de asemenea, că manifestăm prea mult tendința de a judeca
evenimentele și pe ceilalți în termeni de bine sau de rău, de greșeală sau de dreptate. Exemplul
astrologie e semnul Fecioarei, care este foarte concentrat asupra noțiunilor de valoare, asupra
preciziei și respectului lor, a cărei fragilitate organică este, în principal, intestinală.
*Intestinul gros
Având rezervat rolul gunoierului, al evacuatorului, care transportă și permite eliminarea
materiilor organice ingerate, dar care nu au fost asimilate, intestinul gros face în așa fel încât
organismul să evite „să-și taie singur craca de sub picioare", adică să se îmbâcsească, să se
suprasatureze și, în concluzie, să se „sufoce", să se intoxice. Pentru a ne convinge, este suficient să
vedem ce se întâmplă atunci când, într-un mare oraș, se declanșează o grevă a gunoierilor. Deci
intestinul gros este organul care contribuie la buna „respirație" a corpului, fenomen care ne permite
să înțelegem mai bine de ce, în energetică, Intestinul gros este complementar Plămânului.
Suferințele intestinului gros
Tensiunea și suferințele intestinului gros arată că păstrăm lucruri pe care le împiedicăm să
plece. Teama de a lipsi, de a se înșela, reținerea excesivă (timiditate) sau refuzul de a abandona, de a
ceda sunt exprimate prin problemele intestinului gros (constipație, durere, balonare, gaze etc.).
Suferințele lui ne vorbesc și despre dificultatea pe care o avem în a „cicatriza", a uita experiențele
nefericite, aciditatea semnalându-ne prezența unei mânii înăbușite și păstrate. Cum el permite

eliminarea, aruncarea a ceea ce am ingerat (alimente) și nu am asimilat, în același mod permite și
evacuarea, aruncarea experiențelor pe care le-am ingerat (trăit), dar pe care nu le-am acceptat.
* Sistemul respirator
Acesta ne permite să respirăm așa cum o arată numele său. Mulțumită lui, putem să asimilăm
mai ales energia aerului. Totuși, este un sistem mult mai elaborat decât credem și nu folosește numai
la respirarea aerului ambiant. El cuprinde plămânii, pielea și toate celulele corpului. Există două
niveluri respiratorii distincte: respirația așa-numită „externă" și respirația numită „internă".
Respirația externă este cea pe care o cunoaștem, adică ventilația pulmonară. Dar există și o
ventilație externă, numită „cutanată", pielea deținând în acest caz un rol important. Respirația
externă constă în schimbul de gaze articulate în jurul oxigenului și al gazului carbonic în aparatul
respirator. Respirația internă este o respirație care are loc la nivelul celular, unde schimburile in-
tracelulare se fac direct. Celulele procedează ele însele la anumite schimburi gazoase care nu provin
din aportul clasic al sângelui. Același proces există și la nivel energetic.
Organ alipit sistemului respirator, pielea joacă de asemenea un rol de apărare a corpului față
de lumea exterioară. Învelitoare flexibilă, dar eficace, ea ne protejează de cele mai multe agresiuni
care se datorează unor agenți activi (microbi, viruși, insecte etc.) sau agenților pasivi (praf,
temperatură, ploaie etc.). Captator esențial, acest organ joacă un rol preponderent în gestionarea
ocrotitoare a stimulilor și a solicitărilor externe și în cicatrizarea eventualelor răni.
Suferințele sistemului respirator
Sistemul respirator aparține principiului Metalului, una dintre funcțiile lui principale fiind
protecția față de lumea exterioară, care se exercită prin filtrarea prafului și schimburile gazoase
(respingerea gazului carbonic) și prin capacitatea de a răspunde, de a reacționa la „agresiuni"
înconjurătoare. O altă funcție esențială este cea a cicatrizării, a închiderii rănilor .
Problemele sistemului respirator ne vorbesc despre dificultatea de a ne proteja în fața lumii
exterioare, de a găsi reacții adaptate la eventualele agresiuni reale sau imaginare ale mediului. Ele
înseamnă că nu reușim sau nu vrem să închidem anumite răni din viața noastră și ne vorbesc astfel
de o eventuală tristețe, ranchiună sau ură, dificultatea sau refuzul de a uita, de a ierta, chiar de
dorința de a ne regla conturile sau, și mai rău, de a ne răzbuna.
• Plămânii
Sunt principalele organe ale respirației. În interiorul lor se realizează schimbul fundamental
de oxigen și de gaz carbonic fără de care nu am putea trăi. Acest fenomen are loc într-un fel de
„buzunare" minuscule (avem vreo 300 de milioane) numite „saci alveolari", puternic irigați de vase
capilare, extrem de mici, care dau voie sângelui (globulele roșii) să elibereze gazul carbonic pe care
îl conține și să se reîncarce cu oxigen, pentru a merge apoi să alimenteze toate celulele. Membrana

alveolelor este atât de subțire încât permite acest schimb. Dacă am desfășura-o, am obține o
suprafață de mai multe sute de metri pătrați.
Imaginați-vă fragilitatea acestei țesături și stricăciunile provocate nu numai de aerul poluat pe
care îl respirăm, ci chiar și de noi, mai ales prin tabagism. Plămânii sunt, în plus, singurele orificii
naturale deschise în permanență spre exterior și care trebuie să fie, în mod constant, în stare să se
apere și să ne apere. Și aici vorbim de un întreg sistem desemnat numai pentru exercitarea acestui
rol. La trecerea prin nas, aerul se încălzește, apoi este filtrat în parte prin firișoare de păr și
umidificat de mucus, care reține un anumit tip de praf înainte să pătrundă în bronhii, unde alt tip de
mucus reține ultimele particule de praf, expulzate prin tuse sau prin mici cili vibratori, care îl fac să
urce din nou și să fie expectorat.
Putem constata până la ce punct este elaborat acest sistem de protecție și de apărare. în
sistemul digestiv, întregul proces de „destructurare" a alimentelor, foarte sofisticat de altfel,
reprezintă procesul de protecție. Un ultim lucru foarte interesant merită semnalat: respirația este
singura funcție organică automată (nonconștientă și nonvoluntară), adică guvernată de sistemul
nervos autonom, dar asupra căreia putem totuși interveni voluntar, bazându-ne pe sistemul nervos
central. Aceasta ne dă posibilitatea să sesizăm mai bine eficacitatea tehnicilor respiratorii de
relaxare, căci ele permit în fapt „calmarea sistemului nervos autonom" și, printr-un proces asociat,
relaxarea tensiunilor nonconștiente.
Suferințele plămânilor
Fragilitatea sau bolile pulmonare exprimă dificultatea noastră de a guverna anumite situații
legate de lumea exterioară. Exemplul cel mai simplu este cel al scăderii temperaturii la începutul
iernii. Persoanele care nu reacționează reechilibrându-și sistemul termic intern vor „răci", adică
sistemul pulmonar va fi fragilizat și va deschide ușa unei gripe sau unei răceli. Tusea, astmul,
angina, bronșitele sunt tot atâtea semne că simțim o solicitare importantă din exterior, când nu este
o agresiune, și nu știm, nu reușim să o stăpânim. Atunci, suferința sau boala ne permit să o
evacuăm. Tușea iritativă ne arată că aceste agresiuni ne irită, ne exasperează, făcându-ne să
reacționăm în mod violent. Tușea plină este semnul că agenții agresiunii rămân prizonieri în noi. Ei
sunt prinși în capcana mucozităților bronhice pe care trebuie să le secretăm în cantitate mare pentru
a scuipa, a evacua ceea ce ne agresează și este „lipit" în noi.
Pe vremea adolescenței, eram un băiat mai degrabă timid, destul de expansiv totuși (pentru a
ascunde această timiditate). Chiar dacă mâneam bine, eram firav, aveam plămânii fragili și, timp de
mai mulți ani, am suferit de bronșită cronică, pe care medicul de familie încerca să o „omoare" cu
antibiotice. Din fericire, trăiam la țară, iar tradițiile și bunul-simț natural al părinților mei au făcut ca
terapia cea mai des folosită și, de altfel, cea mai eficace să fie aplicarea de ventuze și cataplasme.
Fiecare obstacol sau dificultate pe care o traversam se traducea prin crize de tuse, urmate imediat de
gripă sau bronșită. în dorința de a ameliora toate astea, fumam. Sensibilitatea mea pulmonară a
dispărut numai odată cu schimbarea atitudinii față de viață și de ceilalți (sfârșitul competiției cu
lumea) și, ca din întâmplare, nu am mai avut „nevoie" să fumez, lucru valabil și astăzi.

Relația plămânilor cu ceilalți se regăsește în homeopatie în utilizarea remediului numit
Gelsemium. Fără a intra în detalii, să spunem numai că Gelsemium este prescris persoanelor care
suferă de timiditate sau de „frica de viitor" (înaintea examenelor, de exemplu), dar și pentru
complicații ale stărilor gripale și alte afecțiuni pulmonare. Gelsemium nu este, de altfel, singurul
remediu homeopat care ne permite să constatăm până la ce punct homeopatia și energiile
funcționează la același nivel și după aceleași legi.
Agresiunea nu se manifestă în mod obligatoriu astfel încât să fie simțită. Atmosfera grea,
„sufocantă", ambianțele unde nu ne simțim în largul nostru solicită enorm energiile plămânilor.
Suferințele sau bolile sistemului pulmonar (nas, gât, bronhii etc.) ne vorbesc despre situații sau
persoane care ne fac să ne simțim prost fără a ne agresa totuși în mod direct. Câți oameni nu mi-au
spus la consultație „Am impresia că mă sufoc în această societate" sau „îmi lipsește aerul în această
familie". În acest caz, este vorba, de altfel, de un astmatic care a reușit foarte rapid să înțeleagă cine
„îi pompa aer" în familie.
Angoasele materne excesive, atmosfera familială grea se traduc, adesea, la copii în fragilitate
pulmonară care, dacă este „îngrijită" prea eficace sau, din contră, insuficient, se poate transforma în
alergie respiratorie sau cutanată. Copilul „se apără" atunci, reacționând câteodată violent. Astmul,
eczemele, anginele purulente sunt tot atâtea „strigăte" pentru a arăta că ceea ce se întâmplă în jurul
lui nu îl satisface, că el trăiește situația ca pe o agresiune și că are nevoie de protecție (dragoste și
prezență), dar fără să fie sufocat.
Ultima semnificație care poate fi asociată cu problemele pulmonare este cea a tristeții, a
melancoliei, a supărării, a singurătății. Energia plămânului este însărcinată cu aceste sentimente
care, atunci când sunt excesive, o epuizează. Excesul de tristețe sau cultivarea ei pentru a întreține
amintirea a ceva sau a cuiva se poate manifesta printr-o fragilitate a plămânului. Este interesant să
ne amintim că marea epocă a romantismului plângăcios (Chateaubriand, Goethe, J.-J. Rousseau,
Chopin etc.) a fost și „marea epocă" a tuberculozei.
• Pielea
Este unul dintre organele cele mai interesante și complete ale corpului uman. Este vorba de
singura parte a organismului care se află în relație directă cu toate funcțiile corpului și ale spiritului.
Această învelitoare, care măsoară mai mult de doi metri pătrați, înconjoară întregul nostru corp și
reprezintă un veritabil creier etalat. Ea este irigată, inervată într-un fel absolut remarcabil pe toată
suprafața sa și reprezintă un sistem extraordinar de informații legat direct de creierul nostru.
Primul rol al pielii este acela de protecție. Pielea reprezintă bariera față de lumea exterioară și
ne protejează de agresiunile microbiene și materiale (căldură, lovituri, murdărie etc.), aceasta fiind
funcția ei cea mai cunoscută. Ne putem întreba de ce vorbesc despre piele la nivelul sistemului
respirator. Deoarece este organul care permite ventilarea cutanată, asistând în acest fel plămânii în
timp ce își exercită rolul de asimilare a energiei aerului. Mergând mai departe decât simplul schimb
gazos, ea primește și transformă razele solare, prin acțiunea sa în cadrul metabolismului, în vitamina
D. Mulțumită celor 700.000 de captatori nervoși, pielea ne permite să simțim mediul înconjurător,
fie că este fizic (pipăit), uman (reacții epidermice, emotive etc.) sau termic (temperatura).

Pielea îndeplinește, de asemenea, o misiune de asistență, deloc de neglijat, a întregului sistem
de eliminare din corp. Atunci când rinichii, vezica biliară, intestinul gros, dar și plămânii sunt
obosiți sau sufocați, pielea este cea care preia ștafeta și ajută la evacuarea, în special prin
transpirație, dar și prin mirosuri, dermatoze etc., a toxinelor pe care organismul nu reușește să le
elimine altfel.
În sfârșit, este interesant de știut că pielea și, între altele, „pielea mușchilor", adică ceea ce
numim „facies", „memorează" toate experiențele și emoțiile noastre. Fenomenul despre care vorbim
ne permite să înțelegem de ce atingerea și anumite tehnici de masaj, cum este Practica taoistă a
Energiilor, au rezultate surprinzătoare, în mod deosebit toate manifestările de ordin psihosomatic.
Pielea este organul corpului cel mai reprezentativ pentru capacitatea de cicatrizare. Acest
miracol, ale cărui cauze profunde sunt încă inexplicabile, permite unui „organism" să se autorepare,
să se reconstruiască el însuși, iar fenomenul este uimitor atât prin forța, cât și prin eficacitatea sa.
Totul se petrece printr-un proces aflat într-un anumit raport cu fenomenele de cancerizare. Acestea
ne permit să înțelegem că unele cicatrizări ale traumatismelor, care s-au realizat în contexte
psihologice dificile, duc uneori la cancerizarea zonelor recent traumatizate.
Rolul social al pielii este și el fundamental. Ea participă direct la tipul și la modul de relație
pe care o avem cu lumea înconjurătoare. De altfel, cu cât societățile și culturile devin mai
„aseptice", cu atât mai mult se distanțează de viață, pentru a nu privilegia decât intelectul și
aparența, iar a atinge ceva este interzis. Am vorbit în introducerea acestei cărți despre omul modern
și modul lui de comunicare. Este amuzant să constatăm că astăzi putem întrerupe fără rușine pe
cineva care vorbește, dar dacă, din nefericire, îl atingem pentru a lua ceva de pe masă, ne scuzăm ca
și cum această atingere fortuită ar fi mai necuviincioasă și mai incorectă decât faptul de a-l fi
întrerupt.
Suferințele pielii
Problemele pielii sunt semnele dificultăților vieții noastre în raport cu lumea exterioară.
Eczemele, psoriazisul, pecinginea, micozele, vitiligo, coșurile sunt tot atâtea manifestări ale
reacțiilor noastre la agresiunile, reale sau nu, pe care le resimțim din exterior. Ele ne permit să
„justificăm" dificultatea contactului cu lumea și ajută, în același timp, la evacuarea tensiunii simțite.
Aceste suferințe sunt cu atât mai semnificative cu cât se manifestă mereu numai în locuri foarte
sugestive, dacă îndrăznesc să spun așa. Mai multe exemple îmi vin în minte.
Primul este personal. Acum câteva luni, am fost în provincie să le fac o vizită părinților mei și
circulam pe un drum pe care îl cunosc bine. La intrarea într-o localitate, am fost deranjat de un
autovehicul care a țâșnit brusc, fără să respecte nicio regulă de circulație, drept în fața mea. Obligat
să frânez brutal și, bineînțeles, nemulțumit de comportamentul șoferului, l-am atenționat semnalând
cu farurile, lucru care nu a avut un efect prea mare asupra lui, acesta găsind de cuviință numai să
încetinească, după ce îmi arătase că era „mai puternic". Regretându-mi reacția, până la urmă inutilă,
nu am intrat într-o escaladă posibilă a conflictului, dar, câteva sute de metri mai încolo, având un
autovehicul relativ puternic, am profitat de un loc suficient de larg pentru a-l depăși rapid pe
respectivul conducător auto. Totuși, acesta a accelerat pentru a mă împiedica să dublez. Mașina mea

fiind mai puternică, am reușit să-l depășesc, în ciuda lui, dar cu prețul unei accelerări superioare
celei prevăzute legal și, chiar la capătul liniei drepte, se afla un radar. Am fost oprit și atenționat
pentru exces de viteză. Este clar că sentimentul meu de agresiune față de lumea exterioară și chiar
de injustiție a fost foarte puternic. A doua zi, o pată de pecingine mi-a apărut pe piept, mai
pronunțată sub stern, între plexul solar (emoții brutale, agresiune, teamă etc.) și plexul cardiac
(emoții elaborate, dragoste față de celălalt și de sine însuși, altruism etc.). Atât timp cât nu am făcut
pace înlăuntrul meu, aceste pete mi-au produs mâncărime fără încetare. Prietenul meu homeopat,
căruia i-am povestit cele întâmplate, m-a ajutat să le fac să dispară mai repede drenându-mi
intestinele, căci mi-era greu, fără îndoială, nu numai să cedez, să evacuez evenimentul (intestinul
gros), ci și să-l asimilez (intestinul subțire).
Al doilea exemplu la care mă gândesc este încă și mai frapant. Una dintre elevele mele în
practică taoistă, care se numește Christine, suferea, din mai 1988, de psoriazis. Cu toate că făcuse în
fiecare an cure în Israel (la Marea Moartă), boala revenea sistematic și părea să fie, de fiecare dată,
și mai puternică. Tânăra femeie, fină și elegantă, suferea foarte mult din cauza acestei situații, care o
făcea să se ascundă, din ce în ce mai mult, de ea însăși, corpul fiindu-i din ce în ce mai atins.
Psoriazisul este o descuamare a pielii ce se prezintă sub formă de plăci roșiatice care au
particularitatea că apar, de cele mai multe ori, pe articulații, coate și genunchi. Vedeam în asta o
tensiune trăită, asociată cu dificultatea de a se obișnui, de a accepta ceea ce se petrecea. Cum pielea
este primul organ de schimb, se pare că schimburile pe care le aveam cu lumea exterioară erau
nesatisfăcătoare. După câteva ședințe de lucru asupra energiilor pentru identificarea și eliberarea
memoriilor emoționale ascunse, Christine a văzut cum psoriazisul s-a diminuat, apoi a dispărut
complet în luna mai 1990 (uite, ce întâmplare să fie din nou mai). Ea nu a mai avut niciodată, de
atunci, această boală.
* Sistemul urinar
Ne permite să administrăm lichidele organice și să eliminăm toxinele din corp. Alcătuit din
rinichi și din vezica urinară, este sistemul care filtrează, stochează și evacuează „apele uzate" din
organismul nostru, pe când intestinul gros evacuează materiile organice. Unul elimină „solidul", în
timp ce altul elimină „lichidul". Acest rol este fundamental, căci apa din corp este un vector esențial
al memoriei profunde a individului. Principiul energetic al apei este de altfel intim legat de memoria
ancestrală. Suntem în prezența activității celei mai oculte și celei mai puternice a corpului uman, cea
a gestionării „apelor subterane" și a fertilității (fecunditate).
Suferințele sistemului urinar
Când acestea se manifestă, înseamnă că trăim tensiuni care vizează credințele noastre
profunde, pe care ne construim viața și care reprezintă „fundația"; înseamnă că manifestăm frică și
rezistență față de eventualele schimbări ale vieții noastre, că ne este teamă că vom fi destabilizați
prin obligația de a ne schimba. Ele ne vorbesc și despre neliniștile profunde, fundamentale, cum
sunt teama de moarte, de o boală gravă sau de violență.

• Rinichii
Sunt organe esențiale pentru procesul de gestionare și de filtrare a lichidelor organice și a sării
din corp. Curățând mai mult de 1 500 de litri de sânge pe zi, ei triază, extrag toxinele din sânge,
transformându-le în urină, reglează nivelul de apă și de săruri minerale, scoțându-le din sânge și
restituindu-le în funcție de nevoi. Cele două organe pereche facilitează astfel capacitatea de
rezistență și de recuperare la efort care reunește complet rolul lor „energetic". Rinichii se bazează pe
vezică pentru a elimina urina din corp și joacă un rol foarte important în stres, în frică și în
gestionarea lor. Prin intermediul glandelor suprarenale (medulosuprarenala și corticosuprarenala),
secretă hormonii care vor determina comportamentul nostru față de stres și de frică. Medulosu-
prarenalele secretă adrenalina și noradrenalina, care vor implica reacții de fugă sau de luptă.
Corticosuprarenalele secretă corticoizii naturali, care vor controla nivelul „inflamator" al reacțiilor
noastre, adică intensitatea lor emoțională, pasională, la nivel celular.
Suferințele rinichilor
Ele ne vorbesc despre temerile noastre, indiferent că sunt profunde și esențiale (viața,
moartea, supraviețuirea) sau în relație cu schimbările. Problemele renale pot însemna că întâmpinăm
dificultăți în a renunța la obiceiuri sau vechi scheme de gândire sau de credință. Această rezistență
la schimbare se poate datora temerilor, unei insecurități, unui refuz de a ne mișca, unei încăpățânări
în credințe profunde pe care refuzăm să le abandonăm, deși totul pare să ne aducă în acel punct, ca
să nu spun că ne forțează, Această fixare pe vechi scheme poate să meargă până la a se traduce
printr-o cristalizare echivalentă la nivelul rinichilor (calculi). Aceste suferințe sunt însoțite, destul de
des, de tensiuni, chiar de dureri la nivel lombar.
Suferințele renale înseamnă, de asemenea, că am trăit o situație de frică violentă și viscerală
(accident, atentat etc.), în care ne-am dat seama că am văzut moartea cu ochii. Se întâmplă uneori
ca, în anumite situații, părul (care depinde energetic de rinichi) să albească brusc.
În sfârșit, suferințele rinichilor pot să exprime dificultatea de a pune sau de a găsi stabilitate în
viața noastră, de a găsi echilibrul între activitate, agresivitate și apărare, care aparțin rinichiului
stâng, și pasivitate, ascultare și fugă, care țin de rinichiul drept. De aceea, tensiunile renale exprimă
câteodată dificultatea noastră de a decide în viață și de a face apoi ce trebuie pentru ceea ce am
hotărât să se producă.
• Vezica urinară
Ea primește, stochează și elimină lichidele organice încărcate cu toxine, care i-au fost
încredințate de rinichi. Această gestionare a urinei este departe de a fi atât de banală precum pare,
căci, dacă vezica nu își exercită rolul, corpul se va intoxica complet. Ea este, la nivelul sistemului
urinar, echivalentul intestinului gros pentru sistemul digestiv. Vezica urinară este ultimul stadiu al
procesului de gestionare și de eliminare a lichidelor organice și, prin extensie, energetica „vechilor
memorii".

Suferințele vezicii urinare
Ele sunt semnul dificultăților pe care le întâmpinăm în evacuarea „apelor uzate", adică a
vechilor memorii care nu mai sunt satisfăcătoare. Credințele vechi, obiceiurile de demult, schemele
de gândire neadaptate la situația prezentă sunt tot atâtea „memorii" care ne „intoxică" spiritul, în
același fel în care toxinele o fac pentru corp. Atunci când energiile vezicii funcționează corect,
aceste „toxine" sunt eliminate fără probleme. Tensiunile sau durerile simțite la acest nivel ne spun,
în schimb, că fenomenul se petrece mai puțin bine, ceea ce înseamnă că ne este frică să abandonăm
sau să schimbăm aceste obiceiuri, credințe, scheme sau moduri de gândire ori de acțiune. Un
atașament prea mare față de memorii, satisfăcătoare sau nu, ne determină câteodată să rămânem
fixați în viața noastră, să ne cristalizăm, cu riscul de a suferi (cu toate că am găsi frecvent și un
oarecare beneficiu, cel puțin pentru un confort interior mai mare pe moment). Situațiile de felul
acesta se traduc prin tensiuni asupra vezicii, iar cistitele sau alte inflamații arată că există în noi, în
plus, o mânie sau o revoltă față de atitudinea noastră.
Suferințele vezicii pot însemna, de asemenea, că ne este frică de „strămoșii" pe care nu îi
putem depăși. Băieții cărora le este frică (justificat sau nu) de părinții lor, mai ales de tată sau ,
uneori de reprezentările lor (bunici, profesori etc.), exprimă, adesea, acest sentiment prin enurezis
(pipi în pat, incontinență urinară de noapte). Fetele au mai degrabă tendința de a exprima aceleași
temeri prin cistite repetate.
* Sistemul circulator
Are sarcina circulației sanguine în tot corpul. Cu ajuto rul lui, prețiosul lichid care este sângele
poate să circule și ajunge să hrănească cu oxigen și nutrimente până și cea mai mică parte a
organismului nostru. Tot sistemul circulator îi permite să-și exercite rolul de purificator, căci el
transportă toxinele respinse de celule și elimină gazul carbonic pe care îl schimbă cu oxigenul.
Practic, vorbim despre o funcție de repartizare a vieții în tot corpul, care constă în a răspândi tot
ceea ce aduce viață și, prin extensie, bucuria de a trăi. Sis temul circulator se compune din inimă,
sistemul venos și sistemul arterial și parcurge organismul descriind un fel de opt, ce seamănă în mod
straniu cu schema care reprezintă Cerul Anterior și Posterior, Conștientul și Nonconștientul. Ce
întâmplare…
Suferințele sistemului circulator
Dacă manifestăm probleme circulatorii, înseamnă că avem dificultăți în a lăsa viața să circule
liberă în noi, că bu curiei de a trăi, dragostei de viață îi este greu să se exprime sau chiar să existe
înlăuntrul nostru. Care parte din noi înșine nu o iubim până acolo încât nu mai lăsăm viața să o
hrănească? Ce parte din noi respingem? Ce traumatism emoțional a făcut să nu mai avem loc pentru
bucurie sau dragoste sau de ce ne este frică de ele? Iată tot atâtea probleme pe care Stă pânul nostru
Interior ni le transmite prin tensiunile, dacă în drăznesc să spun, ale sistemului circulator.

* Inima
Fiind organul principal al circulației sanguine, inima este pompa care „stăpânește" această
circulație, dar o pompă inte ligentă și autonomă, a cărei finețe de reacție este extraordinară. Prin
ritmul ei, se dovedește capabilă să răspundă instantaneu celei mai mici solicitări, indiferent că este
fiziologică (efort) sau psihologică (emoție). în strânsă relație cu creierul, ea deține calitatea de a
regla, cu mare precizie, presiunile și ritmurile circulatorii cerute de circumstanțele înconjurătoare.
Inima este organul care comandă, dirijează capacitatea de a ne adapta reacțiile interioare la
exigențele exterioare. Fiind un mușchi numit „involuntar", ea funcționează în afara voinței noastre
conștiente. Relația sa cu Inconștientul nostru este puternică și explică influența importantă a
emoțiilor noastre conștiente și inconștiente asupra ritmului cardiac. Locaș tradițional al iubirii și al
emoțiilor, având o relație privilegiată cu creierul, care depinde la nivel energetic de ea, inima ne
arată cum o dragoste adevărată nu se poate mulțumi să fie numai pasională, ci că trebuie să fie și
„inteligentă". Altfel riscă orbește.
Suferințele inimii
Ne vorbesc despre dificultățile de a trăi dragostea și de a stăpâni emoțiile care au tendința să
fie primordiale față de alte manifestări din viața noastră. Ele pot însemna, de asemenea, că lăsăm
prea mult loc resentimentului, urii, violenței, pe care le refulăm sau le exprimăm prin mijloace
indirecte (sport, jocuri, răniri). în acest timp, locul iubirii de viață, de noi înșine, de ceilalți, de ceea
ce facem se micșorează în fiecare zi. Or, să ne amintim că inima este organul care distribuie sângele
în corpul nostru. Dacă vom cultiva stări emoționale negative, ele vor fi distribuite în același fel. în
energetică, se spune că starea Inimii și a Shen (reprezentarea sa spirituală) se vede după tenul
persoanei și după strălucirea ochilor, a privirii ei.
Palpitațiile, tahicardiile, infarctul și alte probleme cardiace exprimă toată osteneala de a ne
guverna stările emoționale sau, din contră, a le lăsa posibilitatea de a se exprima, de a trăi în noi.
Luarea prea în serios a vieții și a tot ceea ce se întâmplă, absența plăcerilor în ceea ce facem sau
simțim, prea
puțin spațiu de libertate și de decontractare fragilizează energiile inimii și se pot traduce prin
tensiuni cardiace. însă și excesul de plăceri sau de pasiuni fragilizează energiile Inimii, traducându-
se prin aceleași efecte.
•Sistemul venos
Este sistemul pe care îl știm reprezentat prin culoarea albastră pe planșele de anatomie din
copilăria noastră. El vehiculează sângele „uzat" spre ficat și spre rinichi, pentru a fi filtrat, și spre
plămâni, pentru a se efectua evacuarea gazului carbonic și reîncărcarea cu oxigen. Este vorba despre
partea Yin a sistemului circulator, cea care primește și conservă. Prin alveolele sale și capacitatea de
dilatare, sistemul venos are o acțiune „pasivă" (Yin) în circulația sanguină.

Suferințele sistemului venos
Problemele venoase exprimă dificultatea noastră de a accepta, de a primi viața, bucuria de a
trăi, dragostea și de a le face loc înlăuntrul nostru. Ne este greu să împiedicăm emoțiile să stagneze
în noi. Trăirea este resimțită ca posomorâtă, fără pasiune și fără bucurie. Avem senzația că nu știm,
nu suntem în stare să lăsam să trăiască în noi sau în relație cu ceilalți poftele sau dorințele noastre de
fericire. Ele stagnează atunci în noi și lasă să se dezvolte uneori un sentiment de descurajare sau de
neputință. Flebitele sau varicele exprimă sentimentul nostru că îndurăm, că suntem obligați să
acceptăm lucruri care ne „împiedică" să fim cu adevărat fericiți.
•Sistemul arterial
Reprezentat cu roșu pe aceleași planșe de anatomie, el este cel care transportă sângele
îmbogățit cu oxigen și cu nutrimente spre organe și celule. Ca parte Yang a sistemului circulator,
acesta exercită o asistență „activă" a inimii în cadrul circulației sanguine. Prin capacitatea sa de a se
contracta, sistemul arterial ușurează munca inimii. Este vorba de ceea ce numim vasoconstricție și
vasodilatație.
Suferințele sistemului arterial
Suferințele sale ne vorbesc despre tensiunile echivalente cu cele ale sistemului venos, dar în
sens activ. Emoțiile sunt excesive și se manifestă în exces (jovialitate, excitație etc.) sau sunt
reținute, sufocate. Dificultatea, incapacitatea de a face ceea ce trebuie în viața noastră pentru a simți
bucuria, plăcerea sau fericirea se traduc prin hipertensiuni arteriale. Contrar sistemului venos, nu
avem impresia de a fi împiedicați, ci, mai degrabă, de a nu ști, de a nu putea, de a nu fi capabili să
facem loc iubirii, bucuriei de a trăi.
Hipertensiunea ne arată că avem o tensiune mare datorată voinței noastre de a căuta soluții,
dar frica, adesea prezentă, ne împiedică emoțiile să existe, ceea ce face să urce presiunea în interior.
Totul capătă proporții excesive, care ne sperie. Această frică ne crispează și face ca pereții arterelor
să devină mai duri, crescând astfel prin arterioscleroză fenomenul tensiunii. Una dintre temerile de
fond asociate hipertensiunii este și teama de moarte; ne este frică ca ea să nu sosească înainte ca noi
să fi terminat tot ce aveam de făcut Apare atunci sentimentul de urgență, care se dezvoltă înlăuntrul
nostru și face ca presiunea să urce și mai mult. Găsim din nou legături cu homeopatia, care
utilizează Aconit pentru a trata nu numai hipertensiunea arterială, ci și teama de moarte, inclusiv tot
ceea ce se construiește pe un proces de panică.
Hipotensiunea ne vorbește despre apărare, despre sentimentul nostru de victimă. Învinși de
evenimente, fără ieșire, nu mai suntem capabili să facem presiunea să urce pentru a relansa
mașinăria. Dinamica de fond este pasivă și sentimentul de descurajare devine mai puternic decât
dorința de luptă. Am fost, fără îndoială, lipsiți de iubire în viață, lipsiți de această hrană care oferă

sau cel puțin facilitează bucuria și rațiunea de a trăi, de a ne simți inima bătând. Această flacără ne-a
lipsit sau poate că nu am știut să o întreținem.
* Sistemul nervos
Poate fi considerat drept „terțiarul" corpului nostru. Este centrul de comandă și de gestionare
a informațiilor. El centralizează, stochează, restituie și face să circule datele înnăscute sau căpătate
de individ, permițându-i acestuia să existe și să evolueze în mediul său. Este clar pentru fiecare
dintre noi că sistemul nervos are un rol esențial și că participă la cea mai mică activitate a
organismului nostru. El se divizează în două: sistemul nervos central și sistemul nervos autonom,
numit și sistem neurovegetativ. La nivel organic, el este alcătuit din creier, măduva spinării și nervi
(periferici, simpatici și parasimpatici).
• Sistemul nervos central
Este cel care guvernează gândul, mișcările conștiente și toate senzațiile. Se compune din
encefal, măduva spinării și nervii periferici. Toate gândurile conștiente, toate deciziile și toate
acțiunile voluntare trec prin sistemul nervos central.
Suferințele sistemului nervos central
Suferințele sistemului nervos central sunt semnele dificultății de a ne administra în mod
conștient și intelectual viața și emoțiile. Duritatea, excesul de muncă, tendința de a trăi și a rezolva
lucrurile cu ajutorul gândirii și nu cu cel al sentimentelor se vor manifesta prin dezechilibre, maladii
sau tensiuni ale acestui sistem. Dar și, mai grav, epilepsia, cu momentele sale numite „procese
automate", este o deconectare a sistemului nervos central în avantajul sistemului autonom.
• Creierul
Este ordinatorul central. În interiorul lui se elaborează gândurile, se stochează cele mai multe
informații și se iau
deciziile conștiente. Pentru acest organ există mai multe diviziuni.
Prima este aceea a celor două emisfere. Există emisfera dreaptă și emisfera stângă. Aceasta
din urmă are drept responsabilitate gândirea, rațiunea, logica, limbajul. Prin administrarea a tot ceea
ce ține de rațional, de Conștient și de voluntar, ea comandă, în principal, partea dreaptă a corpului
(mână, picior etc.). Cât despre emisfera dreaptă, putem spune că răspunde de imaginar, artistic,
spațiu, intuiție, afect, memorie, indiferent dacă este auditivă, vizuală sau senzorială. Ea guvernează
tot ceea ce ține de irațional, de inconștient și involuntar; comandă în principal partea stângă a
corpului uman (mână, picior etc.). Fac totuși precizarea că este vorba despre lateralizarea acțiunilor
motrice ale corpului și nu despre cea a manifestărilor simptomatice, căci aceasta este o sursă foarte
frecventă de erori de interpretare.

A doua diviziune a creierului privește cele trei creiere și este cunoscută mulțumită lucrărilor
profesorului Henri Laborit. Există creierul numit „reptilian" – este cel al instinctului, al pulsiunilor
vieții și supraviețuirii, al actelor reflexe, primul creier al omului. E cel mai vechi în înțelegerea
evoluționistă. Apoi, există creierul numit „limbic", al emoțiilor, al adaptării la mediul înconjurător,
al relațiilor cu ceilalți, al filtrării informaților percepute. Și există, în sfârșit, creierul numit „cortical"
sau neocortexul, cel al reflexiei, al analizei, al abstractizării, creației și imaginației. Putem vedea,
prin structurarea acestor trei creiere, construcția omului și cele trei etape ale evoluției sale: animală,
emotivă și socială și, în sfârșit, analitică și creativă.
A treia diviziune este cea a celor „cinci creiere" (Cinci Principii?) și aparține fizicianului
american Ned Hermann. EI a luat în considerare primele două diviziuni, integrându-le una în
cealaltă. Astfel, putem apropia diviziunea de vertebrele sacrale, care sunt 3 + 2, și de cele lombare,
care sunt 5. Avem creierul reptilian, creierul limbic drept, care răspunde de emotivitate și de
spiritualitate, creierul limbic stâng, care răspunde de organizare și de concretețe, creierul cortical
drept, care guvernează sinteza și creativitatea, și, în sfârșit, creierul cortical stâng, care comandă
logica și tehnica. Este foarte interesant să constatăm că putem găsi o relație directă între cele cinci
creiere și cele Cinci Principii energetice chinezești. Creierul reptilian corespunde Metalului, cel
limbic drept, Focului, limbic stâng, Apei, corticalul drept, Lemnului și corticalul stâng, Pământului.
Astfel, este esențial să înțelegem că aceste diviziuni sunt analitice și explicative. Ele înseamnă
„dominante", fără să corespundă însă, în niciun fel, unei diviziuni fizice sau funcționale marcate.
Toate funcțiile și părțile creierului se află în strânsă legătură între ele, în interacțiune permanentă, și
participă la aceeași dinamică cerebrală.
Suferințele creierului
Problemele cerebrale sunt semnul dificultății noastre de a conduce, prin gândire, situațiile
vieții. Conștiința „conștientă" domină și vrea să regleze totul sau să înțeleagă, dar nu reușește.
Raportul nostru cu viața este construit pe rațiune, logică rațională și raționament. Tensiunile sau
patologiile cerebrale exprimă această voință de a regla totul prin gândire, dur și fără emoții. Nu
facem paradă de sentimente sau nu ne preocupăm de stări de suflet legate de eventuale emoții, care
nu pot fi decât parazite, fie pentru că ne este frică, fie pentru că nu ne satisfac și ni se par inutile.
Numai eficacitatea directă și aparentă contează, adesea înțeleasă și materializată de partea
gestionară și „financiară" a vieții.
Faptul de a gândi toate lucrurile în termeni de rentabilitate pe seama părții umane, atât de
caracteristică „managerilor" actuali, se traduce adesea prin probleme cerebrale. Plecând de la simpla
migrenă și trecând prin amețeli, tulburări de concentrare și de memorie, apoi probleme circulatorii,
ele ajung în final la tumori sau „karoshi"*(* „Karoshi", în japoneză, moartea prin supramuncă (n.
trad)).. Această separare totală datorată surmenajului, care se numește burn out în America de Nord,
face ravagii în Japonia, omorând mii de persoane, și începe să apară și la noi. Sintagma burn out,
care vrea să spună carbonizat, este interesantă când o apropiem de faptul că ne aflăm, aici, în
principiul Focului.

Aceste manifestări ale dezechilibrului raportului nostru cu viața apar în cea mai mare parte a
timpului la citadini care au o activitate profesională de birou sau intelectuală. Ele sunt mult mai rare
la cei care au o activitate manuală sau fizică, ce îi obligă să rămână „conectați" la viața reală, la
principiul Pământului.
Dezechilibrele cerebrale ne vorbesc despre dificultatea de a lăsa loc plăcerii și bucuriei simple
în viața noastră. Găsim acolo una dintre relațiile intime care există între creier și inimă, care o
guvernează pe cea din urmă la nivel energetic. Predominarea rațiunii implică nevoia de a avea
dreptate și de a fugi de greșeală, care nu este trăită decât ca un semn de slăbiciune. Astfel, refuzăm
componenta umană a erorii, necesitatea ei și dimensiunea experimentală și evolutivă, pentru a nu
reține decât noțiunea de greșeală și, în consecință, de culpabilitate. Acest blocaj al ideilor este însoțit
de o mare dificultate de a schimba opinii și moduri de gândire și se poate traduce prin tensiuni
cerebrale, migrene sau dureri de cap .
• Măduva spinării
Ea face parte din sistemul nervos, care coboară în interiorul coloanei vertebrale, exercitându-
și rolul de transportator al datelor și ordinelor cervicale spre toate părțile corpului. Dar deține și o
anume autonomie, în sensul că anumite reflexe (reflexul genunchiului, de exemplu) sunt direct
guvernate de ea. Compusă în același timp din fibre nervoase (substanța albă) și din neuroni
(substanța gri), utilizează un sistem de „buclă". Această buclare face ca un stimul dureros, de
exemplu, să nu aibă nevoie să ajungă până la creier pentru a provoca reacția musculară, informația
venind din zona atinsă mergând direct la mușchi.
Suferințele măduvei spinării
Problemele măduvei spinării ne arată că suntem împiedicați să ne traducem ideile sau
gândurile în realitate. Ele exprimă dificultatea noastră de a acționa și chiar de a reacționa, adică fără
să medităm față de un context dat. în sfârșit, ele ne vorbesc despre refuzul de a lăsa viața și bucuria
de a trăi să se exprime prin actele sau reacțiile noastre. Paralizii, mielite, meningite cerebralo-
spinale ne împiedică să acționăm sau să reacționăm, să „facem" și, în consecință, să ne înșelăm, să
comitem erori.
• Nervii
Sunt „cablurile" personale care permit punerea ordinatorului nostru central (creierul) în relație
cu perifericele (organe, mușchi, cele cinci simțuri etc.). Pentru sistemul nervos central, există două
tipuri: senzitive sau motrice. Nervii senzitivi sunt cei care transmit informațiile primite spre creier
sau spre măduva spinării. Nervii motrici sunt cei care trimit ordinele creierului sau ale măduvei
spinării spre una dintre părțile corpului.
Suferințele nervilor

Ele exprimă dificultățile noastre de a ne transforma gândurile, dorințele sau poftele în
realitate. Transmisia „cedează" și comenzile nu mai funcționează. Ce nu vreau să fac sau, mai bine
zis, ce mi-e frică să fac? Ce mă paralizează? Sunt tot atâtea întrebări exprimate prin suferințe sau
blocaje ale sistemului nervos. Unul dintre aceste cazuri tipice este cel al sciaticii paralizante , care
„blochează" complet nervul sciatic și ne împiedică astfel să mergem, să ne deplasăm, chiar să ne
ținem pe picioare (a se vedea capitolul privind membrele inferioare, pagina 111). în funcție de
partea atinsă, oare ce se petrece în viața noastră relațională? Care este persoana spre care nu mai
vrem să mergem, cu care nu vrem să avem genul de relații care există astăzi sau, și mai simplu,
niciun fel de relație?
Cruralgia este foarte interesantă, căci „pișcarea" nervului crural se manifestă, printre altele, la
oamenii cu dureri uneori foarte jenante într-unui dintre testicule. Aceleași chestiuni ca cele pe care
le-am spus la sciatica paralizantă pot da răspunsuri deosebit de „interesante", chiar dacă nu sunt
obligatoriu bine-venite sau acceptate.
Putem, în orice caz, să vedem cum localizarea nervului atins ne lămurește asupra motivului
de „incapacitate" căutat. Este suficient atunci să ne raportăm la acea parte a corpului la care ne
referim pentru a putea face legătura între cele două.
• Sistemul nervos autonom
Numit de asemenea sistem neurovegetativ, el are responsabilitatea întregii activități
nonconștiente a individului. Funcțiile sale organice (circulația sanguină, digestia, respirația etc.), dar
și cele psihice, emotive și de apărare (piele de găină, vomă, înroșirea obrajilor, instinctul fugii sau
de agresivitate etc.) depind de el. Sistemul nervos central comandă mușchii striați, pe când sistemul
nervos autonom, pe cei netezi. El este alcătuit din sistemul parasimpatic și sistemul simpatic. În
sarcina sistemului parasimpatic cade tot ceea ce privește activitatea de rutină a organismului, cum ar
fi funcțiile organice, în timp ce sistemul simpatic răspunde de activitățile de excitație, de apărare și
de urgență, cum ar fi agresivitatea și fuga. Sistemul neurovegetativ este administrat de hipotalamus
și de bulbul rahidian.
Suferințele sistemului nervos autonom
Dezechilibrele sistemului neurovegetativ exprimă dificultatea de a reuni înlăuntrul nostru
Conștientul și Nonconștientul. Tot ele ne spun că Nonconștientul nostru are dificultăți în gestionarea
solicitărilor care vin din lumea exterioară și, mai ales, a emoțiilor. Se petrece atunci un fenomen de
saturație a sistemului central conștient, care nu poate dirija activitatea noastră fizică, căci sistemul
neurovegetativ preia comenzile. El ne „obligă" să putem face sau să nu facem anumite gesturi,
acțiuni ori ne împiedică să avem acces la anumite niveluri de conștiință sau de memorie. Toate
manifestările faimoasei „ spasmofilii", ca și tremurăturile, ticurile așa-numite „ nervoase",
grețurile, migrenele, crampele, crizele de tetanie sunt expresii ale acestei dificultăți interioare de
a stăpâni și de a răspunde corect la solicitările lumii exterioare.

* Sistemul reproducător
Așa cum indică numele, el îi permite ființei umane să se reproducă. Este alcătuit din organele
sexuale, glandele sexuale (testicule, ovare) și uter, la femei. Prin acest sistem extrem de elaborat,
descendența umană se perpetuează prin întâlnirea dintre un bărbat de natură Yang și penetrantă și o
femeie de natură Yin și receptoare. Viața ne arată până în ce punct evoluția nu se poate face altfel
decât prin întâlnirea contrariilor. Aceasta ne poate face să înțelegem cât este de necesar să realizăm
același lucru înlăuntrul nostru ca să putem evolua. Trebuie să mergem în întâmpinarea celuilalt
aspect al sinelui nostru, a părții noastre „Yin, feminine", dacă suntem bărbați, și a părții noastre
„Yang, masculine", dacă suntem femei. Bineînțeles că nu este vorba aici despre sexualitate, ci
despre ceea ce C.G. Jung numea Anima (feminin) și Animus (masculin). Este vorba de partea
noastră tandră, pasivă, artistică, estetică, primitoare, nonconștientă, profundă (feminină) și de partea
noastră fermă, puternică, activă, războinică, defensivă, penetrantă, conștientă, superficială
(masculină). Altfel nu este posibil să creștem, să evoluăm și să ajungem progresiv la ceea ce eu
numesc „pacea contrariilor" (iar Jung o numea „reconcilierea contrariilor"), la Unitatea din noi,
creând, născând astfel un alt noi înșine. Interesant de notat este că această (pro)creație are
posibilitatea de a se realiza în plăcere și bucurie (juisare, orgasm), așa cum a prevăzut viața. La
aceasta trebuie să mediteze cei al căror demers de
dezvoltare personală se practică prin voință, forță, constrân gere sau urgență.
Sistemul reproducător este, bineînțeles, cel care ne permite să procreăm, să dăm viață fizic.
Prin el și prin ex tensie, este vorba, de asemenea, despre capacitatea genera lă de a crea, de a naște
(proiecte, idei etc.) în lumea materială.
Este, în sfârșit, sistemul sexualității, adică al capacității noastre de a crea într-o mare plăcere.
El reprezintă acțiunea noastră asupra altuia, puterea asupra lui, căci acesta ni se abandonează, așa
cum și noi ne abandonăm lui în această relație specială. Deci puterea trebuie să fie reciprocă și res –
pectuoasă, ea fiind încă și mai mare atunci când se bazează pe dragoste. în sfârșit, sistemul despre
care vorbim are, așa cum am arătat mai devreme, particularitatea de a oferi plă cerea, puterea (dacă
îndrăznesc să spun) de a trăi în bucu rie, fiindcă, în mod normal, este punctat de orgasm. Acesta
reprezintă juisarea supremă a creației, a acțiunii creatoare și fecundatoare, împărtășită cu celălalt.
Suferințele sistemului reproducător
Ele ne vorbesc despre dificultatea de a trăi sau a accepta „pacea contrariilor" înlăuntrul
nostru. Se pot manifesta în di ferite moduri, dar înseamnă întotdeauna o tensiune față de celălalt,
indiferent că este soțul, copilul sau reprezentările lor în noi sau în exteriorul nostru. Este cazul, în
mod deosebit, al problemelor uterului, care reprezintă cuplul, căminul, cuibul, însemnând adesea
tensiuni sau suferințe față de partener (ab sență, frustrare, deces, conflict etc.) sau față de locul
fiecăruia în cadrul căminului.

Ele exprimă, de asemenea, frica noastră, teama de a naște, indiferent că este reală (copil) sau
simbolică (proiecte, idei etc.), din lipsă de încredere, culpabilitate sau angoase. Durerile la testicule
sau la ovare ne vorbesc despre asta, fie că e un caz de cruralgie, de un chist sau un cancer al glan-
delor reproducătoare.
Bolile numite „cu transmitere sexuală" reprezintă adesea autopedepsiri, inconștient
provocate de o culpabili tate față de o activitate sexuală dezvoltată în afara norme lor recunoscute de
către persoană sau de mediul ei. Această culpabilitate, conștientă sau nu, o determină să se pedep –
sească ea însăși printr-un act „ratat", îndrăznesc să spun, și să întâlnească, în plan sexual, pe cel sau
pe cea care îi va transmite o boală „rușinoasă".
Prin frigiditate, impotență sau dureri și inflamații diverse care „împiedică" sexualitatea, ne
exprimăm dificulta tea de a trăi plăcerile vieții și, în particular, ale activității, indiferent că este
profesională, socială sau familială. Nu ne permitem să simțim plăcere, satisfacție, chiar juisare în
exercițiul puterii noastre personale asupra lucrurilor sau a celorlalți. Toate acestea ni se par prea
serioase sau chiar vi novate și nu mai știm, precum copilul, să simțim bucuria simplă de a fi făcut
ceva care „merge" și de care suntem mândri. Credem că această putere este rușinoasă sau nega tivă,
când de fapt poate fi creativă și fecundă, căci ceea ce îi dă culoarea pozitivă sau negativă este modul
în care ne folosim de ea și intențiile pe care i le atribuim, în același mod în care puterea pe care o
dau dragostea și sexualitatea poate crea sau distruge, elibera sau aliena, anima sau stinge pe celălalt
sau pe sine.
CELELALTE PĂRȚI ALE CORPULUI ȘI SUFERINȚELE SPECIALE
După prezentarea marilor sisteme organice, vom abor da părțile corpului care nu aparțin direct
unuia dintre ele, dar care sunt frecvent întrebuințate de Stăpânul nostru Inter ior pentru a ne „vorbi".
• Fața și suferințele sale
Fața are particularitatea de a regrupa cele cinci simțuri, adică văzul, auzul, mirosul, gustul și
pipăitul. Reprezentând identitatea, ea este, de asemenea, locul privilegiat al percep ției „fine" a lumii
exterioare prin captatori elaborați, care fac posibilă perceperea lumii materiale (culori, sunete,
savori, mirosuri și temperaturi). Prin ele, urmează să exprimăm dificultățile de a percepe sau de a
accepta aceste niveluri înlăuntrul nostru. O putem face cu ajutorul ochilor, urechilor, nasului, gurii
sau pielii.
Problemele generale ale feței ne vorbesc despre o problemă de identitate, despre dificultatea
de a o accepta pe aceea pe care o avem sau credem că o avem. Acneea, eczema, roșeața , dar și
barba, mustața etc. sunt, de asemenea, tot atâtea mijloace care ne arată dificultățile de a ne accepta
fața, fie că ne displace, fie că este prea frumoasă și atrage mai mult decât ne-am dori. Acestea
reprezintă diverse moduri de a o ascunde sau de a o urâți, de a respinge imaginea unei identități care
nu ne satisface.

• Ochii și suferințele lor
Ochii sunt organele vederii. Mulțumită lor, putem vedea lumea exterioară în culori (care sunt
reprezentarea sentimentelor) și în relief (care este reprezentarea structurii), ca urmare a prezenței
celor doi ochi. Ochiul drept, care constituie structura individului (Yin), dă vederea „orizontală", iar
ochiul stâng, care constituie personalitatea individului, dă 5 vederea „verticală". Ei sunt asociați
energiei Principiului Lemnului și reprezintă, din acest motiv, nivelul perceperii cel mai în relație cu
sentimentele și „ființa". Aceasta ne permite să înțelegem mai ușor de ce cazurile cele mai multe de
miopie apar în timpul adolescenței (a se vedea, de asemenea, scolioza la pagina 109), perioadă a
vieții în care copilul își etalonează reperele afective față de lumea exterioară în afara structurii
familiale.
Deci suferințele ochilor arată că ne este greu să vedem j ceva în viața noastră și, mai ales,
ceva care ne atinge nivelul ) afectiv. Ce nu vreau să văd? Ce pune în discuție ființa mea sau ideea
locului pe care i l-am acordat? Se întâmplă frecvent ca aceste întrebări să fie asociate cu un
sentiment de injustiție. Dacă este vorba despre ochiul drept, tensiunea se află în relație cu
simbolistica Yin (mama), iar dacă ne referim la ochiul stâng, ceea ce refuzăm să vedem se află în
relație cu simbolistica Yang (tatăl).
îmi amintesc de cazul lui Pascal, pe care l-am citat când am vorbit despre femur (a se vedea
pagina 127). La vârsta de nouă ani și jumătate, și-a pierdut tatăl într-un accident de ma șină, în
timpul lucrului. Această dispariție ar fi trebuit, de fapt, să fie acceptată în Conștient și în mental, dar
se pare că nu a fost acceptată în Nonconștient. La data aniversării sale următoare, la șase luni după
dispariția tatălui, ochiul stâng al copilului a început dintr-odată să se umfle. Cu toate că a fost
spitalizat și i s-au făcut nenumărate analize, medicii nu au găsit nimic. Ei au hotărât în fața copilului,
crezând că nu înțe lege, să-l opereze în ziua următoare pentru „a vedea ce se găsea în ochi". A doua
zi de dimineață, la trezire, edemul dispăruse complet. în mod evident, copilul refuza să „vadă", să
accepte perceperea a ceva legat de Yang (tatăl). Frica de intervenția chirurgicală l-a făcut să
oprească imediat exprima rea tensiunii pe care prefera să o ascundă în el. Totuși, după o perioadă
mai lungă de timp, la vârsta de 28 de ani, a avut, la rândul său, un accident de mașină, tot când se
întorcea de la lucru, în cursul căruia și-a fracturat femurul stâng (a se ve dea pagina 127). La vremea
respectivă, traversa o perioadă dificilă exprimată prin conflict și fugă de tot ceea ce ar fi pu tut să
reprezinte o formă de autoritate, fie socială, fie familia lă. El retrăia, fără să fie conștient, ceea ce
trăise atunci când murise tatăl lui, și anume „Care este locul meu, cine sunt, nimeni nu poate să mă
înțeleagă sau să mă ajute, de ce această nedreptate etc.?"
Fiecare tip de manifestare oculară va aduce o precizare deosebită.
Miopia, care este dificultatea de a vedea departe, repre zintă frica inconștientă de viitor, care
ni se pare tulbure, adică prost definit: ceva neclar.
Cataracta, care se caracterizează printr-o umbrire, chiar o dispariție totală a vederii, exprimă
frica noastră de prezent sau de viitor, care ni se par sumbre.

Prezbitismul, care se manifestă prin dificultatea de a vedea obiectele de aproape, reprezintă
teama noastră de a vedea ceea ce este prezent sau într-un viitor foarte apropiat. Această „boală",
care atinge persoanele în vârstă, este, în mod surprinzător, asemănătoare cu memoria, care urmează,
în ceea ce le privește, același proces, deoarece ele își amintesc din ce în ce mai puțin lucruri recente
și, din contră, din ce în ce mai clar lucruri îndepărtate. Ea se asociază mai ales cu apropierea morții,
care reprezintă o scadență pe care nu putem avea „chef să o vedem".
Astigmatismul se caracterizează prin faptul că nu vedem obiectele așa cum arată, ci
„deformate", simbolizând dificultatea de a vedea lucrurile (sau pe noi înșine) așa cum sunt în viața
noastră.
• Urechile și suferințele lor
Urechile sunt organele auzului. Ele ne ajută să captăm, să primim, apoi să transmitem
mesajele sonore. Se află în relație cu Principiul Apei și, prin extensie, cu „originile" noastre.
Auriculoterapeuții pot să „citească" în ele forma unui fetus răsturnat. Conform orientalilor, este
posibil să se vadă dacă persoana respectivă este ceea ce numim „un suflet bătrân", adică cineva care
„nu se află la prima sa viață". Sunetul „creator" a fost prima manifestare în Universul nostru.
Urechile ne leagă de propriile origini, fiind unul dintre semnele imortalității și ale înțelepciunii
(Buda). Prin extensie, ele reprezintă capacitatea noastră de ascultare, de integrare, de acceptare a
ceea ce vine din exterior, căci ne permit să auzim, dar și să înțelegem.
Problemele urechilor, zumzăitul, acufenele, surditățile parțiale, selective sau totale sunt
semnul că ne este greu să ascultăm (chiar că refuzăm) ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Dacă
surditatea se manifestă în dreapta, este în raport cu simbolistica maternă, iar dacă este la stânga, cu
simbolistica paternă. Acesta era cazul lui Raphael , care suferea de otite repetate la urechea dreaptă.
Or, mama lui avea tendința de a țipa mai tot timpul și copilul nu suporta aceste strigăte continue.
*Gura și suferințele sale
Gura ne permite să ne hrănim și, de asemenea, să ne exprimăm. Este poarta deschisă dintre
lumea exterioară și cea interioară, prin care primim alimentele și, prin extensie, experiențele vieții,
care sunt „alimentele noastre psihologice". Dar ea funcționează și în celălalt sens, adică din interior
spre exterior. Atunci devine orificiul prin care exprimăm, chiar scuipăm sau vomităm ce există în
interior și are nevoie să iasă.
Gura aparține atât Principiului Pământului și sistemului digestiv (etapa Yin), cât și
Principiului Metalului și sistemului respirator (etapa Yang). Este poarta prin care energiile
Pământului (alimente, experiențe) și energiile Cerului (aer, suflu, înțelegere) pătrund în noi pentru a
deveni Energia Esențială (a se vedea capitolul privind energiile de la pagina 57).
Apartenența ei la Principiul Pământului și la sistemul digestiv înseamnă exercitarea unui rol
important nu numai în nutriția alimentară (hrană), ci și în cea psihologică (experiență), iar prezența
dinților simbolizează capacitatea de a mușca din această viață și de a mesteca ce ne propune ea

pentru a înghiți… și a digera… mai ușor. De aceea, bebelușii și persoanele în vârstă nu pot sau nu o
mai pot face, singurele alimente care sunt ușor de înghițit fiind lichidele, adică afectele atunci când
este vorba despre nivelul psihologic.
Suferințele gurii sunt semnul dificultății noastre de a „mușca" din viață, de a accepta să
ingerăm ceea ce ea ne propune, de a mesteca pentru o digerare mai bună. Aftele, inflamațiile
bucale, mușcăturile obrajilor sau ale limbii sunt tot atâtea semne că cele ce ni se propun sau ceea
ce spunem nu ne satisface. Toate aceste suferințe pot însemna că educația care ni se dă sau
experiențele pe care le întâlnim „nu sunt pe gustul nostru", că au o savoare care ne displace. Ele
reprezintă dificultatea de a accepta noi savori, adică noi idei, opinii, experiențe, dar pot, de
asemenea, să fie semnul unei saturații, al unui exces de experiență și, prin extensie, al nevoii de a
face o pauză.
• Nasul și suferințele sale
Nasul este nu numai orificiul prin care penetrează aerul în corpul nostru, ci și cel prin care
primim mirosurile, adică ceea ce emană lumea manifestată. Grație lui, avem posibilitatea de a
mirosi. Este asociat cu Principiul Metalului, al cărui sens este. Respirăm prin nas, lăsând să intre în
noi energia aerului, a suflului (Cerul). Nivelul de asimilare a energiilor este deci mai „fin" decât cel
al gurii, care permite numai asimilarea nivelului „material" al vieții. Totuși, el se află în strânsă
relație cu aceasta prin miros, care este asociatul esențial al gustului, dându-i „volum" și colorație.
Asocierea gust/miros este la fel de importantă ca aceea a celor doi ochi.
Suferințele nasului ne atenționează în privința fricii de a lăsa să intre înlăuntrul nostru
dimensiunile „fine" ale vieții, atât în raport cu noi înșine, cât și în raport cu ceilalți. Este raportul cu
intimitatea, cu acceptarea informațiilor intime despre noi înșine și despre celălalt. Aceasta ne
permite să înțelegem mai bine, de exemplu, rolul atât de important pe care îl joacă mirosurile în
sexualitate, indiferent că este vegetală, animală sau umană. Sinuzita, nasul înfundat, pierderea
mirosului sunt tot atâtea semne ale dificultății de a accepta mesajele, informațiile „intime" care ne
parvin. Nu le „mai putem simți", ne displac pentru că „miros urât". Or, ce „miroase urât"?
Excrementele, putregaiurile, nu și florile! Ce miroase urât în viața noastră, ce este putred sau pe cale
de a putrezi în noi? Atât de multe întrebări se pot pune și tot atât de multe se leagă de atitudinile
noastre sau de ceea ce „cultivăm" în noi ori în relațiile pe care le
stabilim cu celălalt sau asupra valorii pe care o dăm lucrurilor. De fiecare dată când spunem
despre un altul „Nu pot să-l simt" sau „Nu pot să-l văd", să ne gândim la efectul oglindă și să
reflectăm care este acea partea din noi înșine pe care nu vrem să o mirosim, să o vedem sau să o
aducem înapoi.
Probleme legate de miros sau de absența lui exprimă, de asemenea, fără îndoială, ranchiuni,
amărăciuni sau dorințe de răzbunare, pe care le lăsăm să se coacă și/sau să mucegăiască în noi. Ele
pot, în sfârșit, să însemne că frica de manifestările vieții și ale propriei animalități este mare, căci
viața înseamnă și moarte, excremente și putreziciune, pe care le găsim insuportabile deoarece le
așezăm lângă noțiuni de valoare. Dar, probabil, uităm prea ușor că cele mai frumoase legume și cele

mai minunate flori cresc pe compost și că viața se hrănește din moarte, care nu înseamnă un sfârșit
al vieții, ci o trecere spre viață.
• Gâtul și suferințele sale
Gâtul este acea parte a corpului prin care trec două „canale" de alimentare: esofagul (hrana
materială) și traheea (aerul). Tot aici sunt situate corzile vocale și amigdalele. În planul din fața
gâtului, în scobitura laringiană, se găsește o glandă fundamentală, tiroida.
Gâtul este, înainte de toate, locul pe unde înghițim sau, mai degrabă, ingurgităm ceea ce
înfulecăm, permițând hranei să pătrundă în noi. Un sistem reflex foarte elaborat ne permite
selecționarea alimentului solid și a aerului, dirijându-le spre un receptacul adecvat fiecăruia dintre
ele, stomac sau plămân. Atunci când acest „macaz" nu funcționează corect, fie ne sufocăm, fie
facem aerofagie.
Prin coardele vocale, gâtul este vectorul și suportul exprimării orale. Vorbele sau strigătele
depind de el, acesta fiind deci, în final, poarta sau, mai degrabă, vama care filtrează și selecționează
intrările și ieșirile. Cât despre tiroidă, putem spune că este glanda principală de care depind atât
echilibrul creșterii și al întregului metabolism uman, cât și dezvoltarea corpului nostru fizic
(creștere, greutate).
În energetică, gâtul este sediul chakrei numite „a gâtului". Acest centru energetic (a se vedea
lucrarea mea precedentă, L'Harmonie des energies este cel al exprimării de sine, al felului în care ne
poziționăm față de lumea exterioară. El reprezintă capacitatea noastră de a cunoaște și a exprima
ceea ce suntem și de a primi ceea ce ne poate îmbogăți, hrăni și care ne face să creștem. În sfârșit,
este sediul potențialului de exprimare a propriei creativități.
Suferințele gâtului sunt cele formulate în expresiile „îmi stă în gât!" sau „Nu pot să înghit
asta!". Pierderea vocii, angina, înghițitul invers, aerofagia sunt semnele dificultății de a exprima
ceea ce gândim sau simțim, deseori din teamă de consecințele acestor expresii. Atunci, preferăm să
oprim lucrurile la „vamă". Așa apar suferințe care sunt, prin extensie, indiciile lipsei exprimării de
sine, a ceea ce suntem, a calităților sau a slăbiciunilor noastre: „Ce nu reușesc să înghit/să spun?"
Hipertiroidia (Yang) sau hipotiroidia (Yin), de exemplu, exprimă, de cele mai multe ori,
imposibilitatea de a spune sau de a face ceea ce vrem. Nimeni nu ne poate înțelege, nu deținem
mijloacele cu ajutorul cărora să facem să „treacă" ceea ce credem, ne este frică de neacceptarea de
către celălalt a ceea ce dorim să spunem, ne este frică de forța sau de violența a ceea ce ar putea ieși.
în spatele acestor nonexprimări, se află mereu reținerea exprimării. Forma Yang manifestă mai ales
o dorință de revanșă, în timp ce forma Yin exprimă renunțarea în fața imposibilității de a ne
exprima.
• Alergiile
Ele sunt reacții excesive de apărare a organismului față de un „agent" exterior, în mod normal
banal, fără risc deosebit, dar care este perceput ca agresor, dușman. Praful, polenul, acarienii,

parfumurile, fructele etc. sunt tot atâția adversari „imaginari", împotriva cărora organismul
reacționează violent pentru a-i distruge sau a-i expulza.
Alergia la fân, cea cutanată, digestivă sau respiratorie ne vorbesc despre dificultatea de a
guverna lumea exterioară, care este percepută ca fiind periculoasă sau agresivă. Suntem în faza de
apărare, de agresați, de victime, dar și de Ioana d'Arc, împingând agresorul în afara noastră. Suntem
reactivi în fața altora și primul nostru reflex, indiferent de ce se întâmplă, este o atitudine puternic
defensivă, uneori chiar reactivă. Mereu activi, suntem deciși să ne apărăm cu orice preț. Din acest
motiv, „alergicii" nu fac aproape niciodată cancer.
Inflamațiile și febra
Focul este în noi și trebuie să-și exercite rolul dublu: să ardă și să purifice, să alerteze și să
curețe, să dea naștere căldurii și să distrugă. Tendinitele, febra și alte inflamații apar pentru a ne
spune că există foc în noi, că există supraîncălzire, folosire excesivă sau inadecvată a unei anumite
părți a corpului. Dar, ca și pentru alergii, organismul este activ și, prin focul pe care îl declanșează,
caută să alerteze, să curețe, să purifice zona atinsă. Semnificația inflamației trebuie asociată mereu
cu aceea a locului unde se produce.
Iată exemplul lui Laurence, care a venit să mă consulte pentru o tendinită la cotul drept.
Această inflamație exprima dificultatea de a accepta că fiica ei crescuse și că nu se comporta așa
cum voia ea. Mama nu se dădea bătută și insista, lansând un „atac" susținut asupra tinerei, care nu
„asculta nimic" și continua să ducă viața pe care o dorea. Acceptarea acestei constatări de către
pacientă a pus capăt rapid tendinitei pe care o avea la cot.
*Maladiile autoimune
Sunt afecțiuni în care organismul amestecă mai multe procese care țin, în același timp, de
alergie, de inflamare și de dinamica bolii canceroase. Sunt maladii de apărare în care organismul nu-
și mai recunoaște propriile celule și începe să le combată și să le distrugă ca pe agenți străini. De
exemplu, poliartrita evolutivă este degenerativă, în sensul că nu mai respectă legile naturale de
recunoaștere organică.
Aceste afecțiuni ne vorbesc despre incapacitatea de a ne recunoaște, de a ne vedea sau de a ne
accepta așa cum suntem. Dificultatea de a identifica ceea ce suntem este adesea agravată de căutarea
„responsabilităților exterioare". Ne luptăm cu lumea care nu ne înțelege, nu ne recunoaște, nu ne
iubește, atunci când este vorba, de fapt, de problema noastră. Nu înțelegem viața decât în manieră
maniheistă și lucrurile nu pot fi decât bune sau rele și situațiile nu se trăiesc decât în termeni de
nedrept sau de drept. Această permanentă strategie conflictuală și de apărare compulsivă duce la
propria distrugere, crezând că distrugem lumea pentru a ne apăra și nu pentru a face rău (a se vedea
exemplul lui Dominique în capitolul despre mâini de la pagina 140).
• Amețelile

Sunt senzații de lipsă de echilibru, de pierdere a pământului de sub picioare sau de percepere
a reperelor vizuale din jurul nostru, care „se mișcă".
Amețelile exprimă dorința noastră de a stăpâni spațiul înconjurător și de a căuta puncte de
reper precise, definite și stabile. Din acest motiv, ele privesc în principal persoanele anxioase sau
fals „detașate". Un instrument esențial al echilibrului în corp este urechea, mai ales cu acel „fel de
nisip" care se află în interiorul urechii interne, a cărei poziție și ale cărei mișcări participă în foarte
mare măsură la stabilitatea fizică. Or, urechea, care aparține principiului Apei, reprezintă exact
reperele noastre fundamentale.
Frica de a nu stăpâni ceea ce se poate întâmpla sau spațiul înconjurător se traduce prin amețeli
mai mult sau mai puțin pronunțate, indiferent că sunt directe (amețeli în spații înalte) sau indirecte
(situații speciale care provoacă aceste amețeli). Este cazul clasic al vertijurilor resimțite la bâlciuri
sau la practicarea sporturilor în care reperele spațiale ne sunt perturbate și mă refer aici, în special,
la aikido.
* Spasmofilia
Vezi sistemul nervos autonom de la pagina 180.
* Chisturile și nodulii
Sunt mici formațiuni de lichid organic sau de carne închistate în piele sau în țesuturile
organice. în cea mai mare parte benigne, aceste „bule" sau „buzunare" reprezintă indurații, fixații ale
memoriilor emoționale.
Ele ne vorbesc despre tendința de a reține, a întreține, a întări anumite răni interioare.
Ranchiuna, imposibilitatea de a uita sau de a accepta dificultățile vieții, indurațiile memoriilor, pe
care nu le putem „desface", rănile sau frustrările ego-ului, care nu acceptă, sunt tot atâtea elemente
care pot să se exprime prin chisturi sau noduli. în calitate de memorii emoționale egotice, ele sunt
foarte adesea în relație cu trăirile sociale sau profesionale. Locul unde aceste chisturi sau noduli apar
ne dă, bineînțeles, o informație suplimentară asupra tipului de memorie blocată.
* Excesele sau luarea în greutate
Sunt semnul insecurității noastre materiale și afective față de viitorul apropiat sau îndepărtat,
însemnând că avem dificultăți în a integra etapele vieții personale în care ne-am confruntat cu
lipsuri sau penurii.
Astfel, ne găsim în prezența unui prim tip de insecuritate inconștientă, a unei frici, adesea
nesesizate, de a nu ne lipsi ceva. Indivizii simt totuși nevoia de a stoca pentru cazul în care „le va
lipsi (ceva)" sau pentru „a evita din nou lipsurile".
Al doilea tip de insecuritate este față de lumea exterioară. Teama că trebuie să o înfruntăm, că
riscăm să nu ajungem acolo, că suntem „dezarmați" ne aduce în situația de a stoca. în plus, „aceasta
ne permite să punem ceva «gros» între lume și noi", să ne protejăm printr-un strat de carne sau de

grăsime. Cei „grași" sunt, de altfel, adesea tandri și fragili, având o mare nevoie de a se simți
„asigurați".
Ultimul tip de suferință care se poate ascunde în spatele luării excesive în greutate este mai
insidios și mai „grav", căci este negativ și se traduce uneori printr-o tentativă de denigrare față de
sine însuși sau de autopedepsire. Aceasta ne permite să ne devalorizăm propria imagine și să ne
spunem: „Vezi bine că nu ești frumos/frumoasă, nu poți fi iubit/iubită". Căutăm prin acest mijloc
indirect să ne urâțim propria imagine nu numai față de noi înșine, ci și față de ceilalți.
Aceste trei niveluri de semnificație au în spate o traumă comună, care este cea a relației
afective cu mama (hrana), care nu a fost echilibrată și pe care căutăm să o compensăm. Atunci când
această componentă devine preponderentă, dinamica alimentară – bulimia sau anorexia – devine un
mijloc suplimentar de accentuare a mesajului.
• Bulimia
Este nevoia compulsivă și, câteodată, dominatoare de a înghiți mâncarea. Se poate ajunge în
situația ca persoanele atinse de această boală să își producă singure voma pentru a putea mânca din
nou. Această formă gravă duce direct la depresie dacă nu se aplică un tratament inteligent și cât se
poate de repede de la debutul bolii.
Bulimia ne vorbește despre nevoia de a umple un vid existențial, de a ne gestiona angoasele
în fiecare moment prin hrană, care reprezintă primul raport cu viața și cu ființa care ne aduce pe
lume, ne iubește, adică cu mama. Relația pe care o întreținem cu hrana este puternic impregnată de
„amintirea" relației cu mama și de caracterul satisfăcător și compensatoriu pe care aceasta l-a putut
avea.
Fiecare tensiune, frustrare, lipsă, nevoie de compensare sau de recompensare se va face prin
mâncare. Frica, incertitudinea de a reîncepe antrenează atitudinea compulsivă și repetitivă sau
stocarea.
*Anorexia
Ea reprezintă fenomenul exact invers. Relația de afecțiune cu mama și reprezentarea sa
nutritivă au fost nesatisfăcătoare. Mama „absentă", puțin iubitoare, care nu își dorea copilul sau voia
băiat în loc de fată (sau fată în loc de un băiat) sunt tot atâtea memorii care devalorizează uneori
raportul cu hrana și o fac să nu mai fie atrăgătoare pentru noi sau, chiar și mai rău, să ne fie
respingătoare. La acest punct, anorexia poate deveni gravă, aducând persoana în cauză la o
malnutriție mortală pentru propriul corp.
*Lumbago
Sunt dureri sau tensiuni resimțite în partea de jos a spatelui, la nivelul vertebrelor lombare, în
număr de cinci, care corespund celor Cinci Principii și celor cinci planuri de bază ale vieții oricărui
individ:
-cuplul;

-familia;
-casa;
-munca;
-țara (regiunea).
Atunci când traversăm o perioadă în care avem dificultăți în acceptarea sau integrarea
schimbărilor care se produc, vertebrele lombare și lumbago exprimă teama noastră nonconștientă
sau refuzul acestor schimbări, datorate, de cele mai multe ori, faptului că ne tulbură obiceiurile sau
reperele. Acest lucru este greu de acceptat, uneori, fără „crispare".
Lumbago poate, de asemenea, să ne semnaleze dificultatea de a accepta implicarea, mai ales
în mediul familial și profesional. Ne este greu să schimbăm poziția, atitudinea relațională.
*Sciatica
Este un fel de „ciupire" a nervului sciatic la ieșirea din coloana vertebrală, la nivel lombar. Ea
corespunde aceleiași „trame" ca și lumbago, totuși cu o „precizie" suplimentară. Lumbago este o
durere „zonală", care vorbește despre un resentiment general, în timp ce sciatica este o durere de
traiect, poate chiar ambulatorie, a coloanei vertebrale, până la degetul mic. Sciatica apare din cauza
unui resentiment mult mai precis, care exprimă, în plus, dificultatea noastră de a evacua, a
abandona, în momentul schimbărilor, unele dintre vechile noastre scheme. Sciatica urmează
traiectul meridianului Vezicii, care gestionează, la nivel energetic, evacuarea vechilor memorii. Este
vorba deci de tensiuni legate de acceptarea schimbării a unuia dintre cele cinci planuri de viață
despre care am vorbit înainte, cauzată de dificultatea fie de a părăsi definitiv vechi credințe sau
obiceiuri, scheme vechi sau moduri de gândire, locuri unde am găsit un anumit echilibru și obiceiuri
de viață materiale sau psihice, al căror confort putea să ne pară suficient.
• Durerile de cap și migrena
Ele reprezintă adesea dificultatea noastră de a accepta anumite gânduri, idei sau sentimente
care ne jenează sau ne constrâng. Stresul, supărarea, parazitajul prin idei „nedorite" sau constrângeri
exterioare sunt tot atâtea tensiuni care se manifestă prin dureri de cap sau migrene.
Atunci când urmează un traiect aflat de fiecare parte a capului, plecând de la ceafă pentru a se
termina spre tâmple sau în zona ochilor, când nu se răsfrânge direct într-un ochi, simțim o migrenă
„hepato-biliară". Aceasta înseamnă că tensiunea este mai mult de ordin afectiv sau că o situație este
trăită la nivel afectiv, că în cauză este ființa. Migrena se află, mai degrabă, în relație cu lumea
familială sau intimă.
Atunci când durerea de cap este frontală, indică, de cele mai multe ori, că refuzăm gândurile,
că manifestăm o încăpățânare privind ideile actuale și admise. Ea este legată de lumea profesională
sau socială și de cerința acestei lumi în ceea ce ne privește.
*Părul

Este guvernat de Principiul Apei. Căderea părului sau decolorarea lui este legată de o
importantă trăire a stresului, a unei frici imense de moarte, de fragilitatea vieții, de precaritatea
lucrurilor. Situațiile actuale de insecuritate profesională se află la originea unui număr tot mai
crescut de cazuri de cădere a părului, care era, într-o epocă nu prea îndepărtată, specifică bărbaților.
în zilele noastre, femeile trăiesc același stres profesional ca bărbații, pierzându-și de asemenea părul
(a se vedea Cheveu, parle-moi de moi!*) (* Cheveu, parle-moi de moi, Editions Albin Michel, 2002
(n. red.)).
*Cancerul, tumorile canceroase
Sunt proliferări celulare anarhice care apar și se dezvoltă într-o anumită zonă a organismului.
Dacă ele sunt depistate la timp, boala poate fi limitată la punctul de pornire, dacă nu, apar
metastazele. Organismul va fi invadat progresiv de celulele canceroase care călătoresc prin sistemul
sanguin, iar colonizarea diferitelor părți ale corpului se face printr-un fel de efracție în mediul
celular ambiant.
Dată fiind gravitatea acestei boli, vreau să amintesc caracteristicile principale ale procesului
ei:
-dezordine subterană, inconștientă și nedureroasă la început;
-dezvoltare anarhică prin pierderea reperelor celulare;
-contaminarea organismului prin circuitul sanguin sau limfatic;
-invadarea organismului prin colonizare;
-colonizarea prin „efracție" a zonelor atinse;
-final letal prin autodistrugere, dacă nu se intervine.
Aceasta este descrierea întregului proces psihologic ce precede și pregătește terenul pentru
maladie. Individul suferă într-o zi un traumatism (sau o acumulare) emoțional sau afectiv important
și îl înmagazinează în el însuși. Prin forță, voință, educație, credință sau fugă, el nu lasă să se
exprime în mod real sau nu-și mai recunoaște suferința și mai ales pierderea reperelor, distrugerea
profundă a credinței sau a iluziei pe care o reprezintă. Traumatismul este resimțit ca o intruziune, o
„efracție" în structurile interioare, iar unda lui de șoc va coloniza treptat întreaga construcție
psihologică a persoanei. Creșterea interioară a individului va pierde atunci puțin câte puțin toate
reperele și va deveni haotică și „suicidară" pentru structura ființei (inversul procesului „alergic",
care face ca individul să fie rareori, pentru a nu spune niciodată, canceros). Tot acest proces se va
extinde contaminând capacitatea bucuriei de a trăi și emoțiile (sistemul circulator), care vor fi
impregnate încet-încet cu memoria traumatismului, lăsând progresiv locul unor sentimente sau
emoții care vor „mina" ele însele terenul. Acest fenomen se desfășoară inconștient, subteran și fără
durere până în ziua în care totul „explodează" și maladia devine evidentă.
Cancerul este deci distrugerea programării interioare a echilibrului nostru și se exprimă, în
mod special, în prima zonă atinsă. El traduce de cele mai multe ori remușcări, răni care nu pot sau
nu vor să se cicatrizeze și care, adesea, sunt asociate cu un sentiment de culpabilitate. Este vorba de
un fel de autopedeapsă care se vrea definitivă, de un proces de constatare inconștientă a eșecului

față de propria viață sau față de alegerile făcute în viață. Oare ce am ratat, de ce mă pedepsesc, ce
îmi reproșez atât de profund? Se pare că ne aflăm, în orice caz, în prezența ultimului strigăt lansat de
Stăpânul Interior, pentru că toate celelalte au dat greș ori au fost înăbușite.
• Infirmitățile fizice sau mentale
În ceea ce privește problema infirmităților, prea gravă pentru a fi „rezolvată" în câteva
rânduri, este important totuși, cred eu, să căutăm să le dăm un sens. Chiar dacă acest lucru nu
atenuează dificultățile sau suferințele și nu rezolvă problemele pe care le ridică, cel puțin ne ajută să
nu le mai trăim, dacă suntem (sau nu) noi înșine infirmi, ca pe o fatalitate sau o nedreptate a
destinului, ci, mai degrabă, ca pe o provocare, poate excesivă, nebunească, dureroasă sau nedreaptă,
căci există una.
Infirmitatea se înscrie pe axa alegerilor încarnării. Printre „constrângerile" structurale pe care
le alegem pentru a ne realiza Drumul în Viață, Legenda Personală, unele sunt uneori dure sau
dezagreabile. Putem să ne naștem într-o țară, o familie, o cultură sau o epocă care să fie „ușoare sau
dificile" conform nevoilor de experimentare pe care le avem. Nașterea într-un corp infirm sau
fabricarea accidentală a unei infirmități face parte din dinamica de alegere a încarnării.
Dar țin să revin cu fermitate asupra sensului pe care îl dăm tuturor acestor situații. Viața nu
este punitivă și sunt scandalizat de scrierile sau ideile care spun că am venit să plătim greșeli (a se
vedea capitolul despre Cerul Anterior și Nonconștient de la pagina 19). Infirmitățile nu sunt
pedepse, ci handicapuri, și sensul cuvintelor este primordial aici, căci într-un caz (pedeapsă)
înseamnă că nu suntem „buni", iar în celălalt, că suntem „puternici". Cui s-ar da un handicap în timp
ce participă la o cursă de atletism? Evident, celor care sunt mai puternici! Viața nu este nici
vicioasă, nici perversă, ea dă fiecăruia după capacități și, dacă ne încredințează sarcini anevoioase, o
face pentru că știe foarte bine că suntem capabili (dar și că avem nevoie) să le depășim. Ea se
pricepe să ne propună încercări pentru a ne determina să le depășim, dar știe mereu să le dozeze în
funcție de capacitățile noastre. Și când spun viață, gândesc „noi", căci noi suntem cei care am ales
acest handicap în Cerul nostru Anterior sau în Nonconștientul nostru.
Infirmitățile din naștere sunt deci memorii karmice, venind din Cerul Anterior, pe când
infirmitățile accidentale sunt alegeri ale Nonconștientului. Dar ele sunt întotdeauna încercări de
viață „alese" de ființe puternice, tari, care doresc în mod „obligatoriu" ca forța lor să fie utilizată în
direcția păcii, a acceptării și a iubirii de viață, a iubirii față de viața lor, chiar în componentele ei
care li se par cele mai „urâte". Toate acestea ne permit să înțelegem poate mai bine indispoziția care
există adesea în privirile celor „sănătoși" îndreptate spre cei care sunt infirmi, mai ales ale celor
„sănătoși" care își petrec ziua plângându-se de propria lor viață.
Printre lecțiile pe care viața mi le-a dat, există una care a rămas gravată pentru totdeauna în
sufletul meu. Mergeam într-o zi pe stradă, într-o perioadă în care întâmpinam dificultăți benigne,
dar pe care le lăsasem să mă invadeze. Mergeam și îmi repetam în minte ideile negre care mă
bântuiau, când privirea mea a întâlnit-o pe aceea a unei fetițe care venea în direcția mea și care mi-a
adresat un surâs strălucitor. Pe loc, am fost pătruns de o puternică emoție, căci micuța, în vârstă de
opt sau nouă ani, era o negresă (de culoarea ideilor mele) cu un handicap la ambele picioare (și

problemele mele erau de ordin relațional). Mergea cu cârje, sprijinindu-se pe două picioare
articulate, iar imaginea pe care mi-a transmis-o, deși fetița avea toate motivele să se îndoiască de
frumusețea vieții, era plină de viață, de bucuria de a trăi și de lumină. Ce palmă am primit, ce lecție
am înțeles când, într-o secundă, am decodat Limbajul Vieții și mesajul ei! Cine eram eu ca să mă
plâng de viață, de propria mea viață? Este o lecție pe care persoanele infirme ne-o dau în
permanență.
La cabinet, primesc în mod regulat catalogul lucrărilor unui grup de handicapați care
„pictează ajutându-se de gură sau de picioare", neavând brațe, iar unii, nici picioare. Or, toate
picturile sau obiectele pe care le fabrică sunt mereu pline de viață, de simplitate, de dragoste și de
speranță.
Deci infirmitățile sunt alegeri de încarnare de depășit chiar de cei care au făcut aceste
alegeri, dar sunt, de asemenea, oportunități de a evolua pentru toți cei care „suntem sănătoși". Ele
sunt destinate să ne învețe dragostea, toleranța, acceptarea și umilința…
Vom rezuma într-o schemă sinoptică interacțiunile corp/spirit. Veți putea astfel regăsi toate
marile axe simbolice ale diferitelor părți ale corpului uman, obținând astfel un mijloc simplu de a
regăsi sensul suferințelor (cuvinte?) sufletului. Voi încheia simplu, citând un proverb chinezesc:
„Atunci când cădem, nu piciorul este cel care greșește".

Până când astăzi nu devine mâine, nu vom cunoaște binefacerile prezentului.
Proverb chinezesc
Încheiere
Concluzia cu care doresc să-mi închei lucrarea este, mai degrabă, o introducere. Cea mai
fierbinte dorință a mea este ca această carte să devină, pentru fiecare cititor, o introducere în viață și
în încrederea în această viață cu ajutorul punctului de vedere diferit pe care îl propun. Constatarea
că ceva ne vorbește cu ajutorul corpului nostru și că, în același timp, nimic nu aparține hazardului ar
putea să ne sperie sau să ne facă să credem în fatalitate. De fapt, este invers și trebuie să înțelegem,
așa cum spune alchimistul lui Paulo Coelho, că „dacă Cerul ne dă cunoașterea viitorului, o face ca
acesta să poată fi schimbat". Dacă viața comunică intens cu noi și exprimă prin intermediul corpului
nostru ceea ce nu merge, o face, de asemenea, ca să putem schimba ceva înlăuntrul nostru.
Evoluția ființei începe printr-o „luare la cunoștință" despre ceea ce este și ceea ce face.
Această etapă, fundamentală și necesară, poate fi inițiată prin înțelegerea mesajelor care vin de la
Stăpânul sau de la Ghidul nostru Interior, nefiind totuși suficientă în sine. Ar fi simplist să reducem
suferința altuia sau a noastră spunând „Din cutare sau cutare motiv și pentru că a ales să trăiască în
acest fel". Ar fi stupid și ar „fataliza" negativ planul conștient al indivizilor, făcându-i incapabili să
muncească la schimbările memoriilor lor profunde și inconștiente. Responsabilitatea totală a
fiecăruia față de alegerile lui de încarnare și de viață nu autorizează niciun comentariu.
Conformitatea cu „legea Vieții" nu trebuie să fie judecată de nimeni, căci nimeni nu-i cunoaște toate
detaliile. Se cuvine ca fiecare să-și vadă de treaba lui și lumea va fi bine. Călugărul taoist Mong
Tseu spunea adesea: Marele defect al oamenilor este acela de a-și părăsi pământul pentru a merge să
scoată neghina de pe câmpul altora. Această frază conține două idei: prima corespunde viziunii
„paiul din ochiul altuia" și a doua este a greșelii care constă în a vrea să-i schimbi pe ceilalți sau în a
face lucrurile în locul lor „crezând că-i ajuți". Noi avem ca prioritate sarcina vieții care ne-a fost
încredințată. Administrând-o mai bine, strălucirea noastră crește din ea însăși și poate schimba
lumea.
Conștientizarea nu este suficientă nici ea pentru a face să ne dispară, în mod miraculos,
suferințele din corp, atunci când credem că am înțeles cuvintele sufletului. Ea trebuie urmată mereu
de o muncă de trezire a conștiinței, de un demers de cugetare profundă și sinceră la
comportamentele și pozițiile noastre de viață. Doar atunci vom putea să implicăm schimbările
necesare și uneori dureroase pentru a elibera energiile „rău" condensate în noi și care ne fac să
suferim. Trebuie acceptate mesajele care vin și semnificațiile lor, evitând confuzia posibilă între „a-
și asculta șinele și corpul" și „a se asculta".
„A ne asculta" constă în a căuta strigătele corpului și a ne înduioșa de ele, făcând din suferința
și din tensiunea care le însoțesc un mod de viață care ne dă impresia că existăm. Această utilizare
perversă a durerii și a suferinței, semn al lipsei de afecțiune și al căutării unei recunoașteri infantile,

ne permite să ne plângem sau să fim luați în grijă de alții. Atunci nu avem niciun interes ca situația
să se schimbe…
„A-ți asculta șinele și corpul" înseamnă a fi pregătit să primești mesajele Stăpânului sau ale
Ghidului Interior pentru a te schimba și a face ceea ce trebuie ca să ,.evoluezi". Rezultatul acestui
demers este inversul celui precedent Tensiunea și suferința vor face parte din ce în ce mai puțin din
viața noastră. Vom avea nevoie din ce în ce mai puțin să vorbim despre noi înșine, căci ne va fi mult
mai ușor să comunicăm cu noi înșine. Schimburile noastre cu exteriorul, mai puțin parazitate de
evacuările tensiunilor, de stres sau de emoții, vor deveni atunci din ce în ce mai îmbogățite și
purtătoare de „adevăr".
Drumul este uneori lung înainte de a putea anclanșa procesul de eliberare care inversează
totul în noi și ne poate conduce la „vindecare". Adesea, ceilalți (prieteni, medici, psihologi,
terapeuți, ghizi spirituali) ne pot ajuta și câteodată chiar îngriji. În schimb, noi suntem singurii care
ne putem vindeca. Această vindecare poate fi simplă și rapidă, dacă simptomul este benign, și mai
dificilă dacă boala este profundă, considerată incurabilă. Dar depinde întotdeauna de decizia noastră
profundă de a ne vindeca sau nu. Această decizie, luată în afara oricărei dorințe conștiente, aparține
fiecăruia dintre noi și nu trebuie să fie estimată sau înțeleasă prin criterii umane sau emoționale.
Credința sinceră în capacitatea noastră de a ajunge acolo poate să ne ajute mult în munca de
eliberare. Ultimul element este, în sfârșit, ceva indefinit, ascuns în profunzimea noastră, a cărui
putere fabuloasă se revelează adesea, deoarece face miracole în fiecare zi: Viața…
Este de meditat și de păstrat în sine ca o deschidere, ca un far pe Drumul, câteodată
desfundat, al Vieții. Succes fiecăruia spre Legenda sa Personală…