Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea [617127]
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea
efectului schimbărilor climatice asupra agriculturii
București,
30 Decembrie 2014
Institutul Național de Cercetare -Dezvoltare pentru Științele Solului, Agrochimie și
Protecția Mediului – ICPA București
Administrația Națională de Meteorologie București
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București
Autori:
Institutul Național de Cercetare -Dezvoltare pentru Științele Solului, Agrochimie și
Protecția Mediului – ICPA București
Dr. Catalin SIMOTA
Dr. Sorina DUMITRU
Dr. Olga VIZITIU
Dr. Valentina COTE Ț
Dr. Petru IGNAT
Administrația Națională de Meteorologie București
Dr. Elena MATEESCU
Dr. Daniel ALEXANDRU
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară B ucurești
Dr. Elena COFAS
Pozele din capitolul III sunt realizate de Dr. Cătălin SIMOTA și Dr. Petru IGNAT
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
1
SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI POLITICILE DE MEDIU
Introducere
Epoca actuală este marcată de încălzirea globală, datorată în principal activită ților antropice , ceea
ce face ca societatea să se confrunte cu două mari probleme: pe de o parte, necesitatea reducerii
drastice a emisiilor de gaze cu efect de seră, în scopul de a stabiliza nivelul concentra ției
acestora în atmosferă pentru a împiedica influen ța antropică asupra sistemului climatic și pentru
a permite adaptarea în mod natural a ecosistemelor naturale, iar pe de haltă parte necesitatea
adaptării la efectele schimbărilor climatice , ținând cont de faptul că aceste efecte sunt deja
vizibile și inevitab ile datorită iner ției sistemului climatic, indiferent de rezultatul ac țiunilor de
reducere a emisiilor.
Problema schimbărilor climatice este o problemă de actualitate și reprezintă una din marile
provocări ale omenirii , căreia va trebui ca omenirea să îi facă față atât în prezent , cât și în viitorul
apropiat . Cre șterea temperaturilor, topirea ghe țarilor, secetele și inunda țiile din ce în ce mai
frecvente sunt semne că schimbările climatice se petrec într-adevăr. De asemenea, este cunoscut
faptul că, din cau za activită ților umane, concentra țiile ridicate de gaze cu efect de seră din
atmosferă intensifică „efectul de seră” natural, determinând astfel cre șterea temperaturii
Pământului. Concentra țiile de gaze cu efect de ser ă, în special de dioxid de carbon (CO 2), au
crescut cu 70% fa ță de 1970. În ultimul secol, temperatura a crescut în Europa cu aproape 1°C,
mai rapid decât media pe Glob, cea mai rapidă creștere av ând loc în ultimii 50 de ani. De și nu
pare a fi dramatic ă, această tendin ță a avut un impact semni ficativ asupra multor sisteme fizice și
biologice (apă, habitate, starea de sănătate), care devin tot mai fragile. Condi țiile climatice au
devenit variabile : temperaturile au atins valori extreme ; în nordul Europei , ploile și căderile de
zăpadă au crescut semnificativ, provocând inunda ții mai dese ; în schimb, în sudul Europei , ploile
au scăzut considerabil, iar secetele sunt mai frecvente. Pierderile economice provocate de
evenimente meteorologice extreme au crescut mult în ultimele decenii. Aceste schimbăr i
climatice vor continua timp de zeci de ani, chiar dacă emisiile s -ar opri în acest moment, din
cauza acumulării constante de gaze în atmosferă. Impactul schimbărilor climatice se va agrava
progresiv la nivel global.
Cu toate că societatea face eforturi l a nivel global de reducere a emisiilor de gaze cu efect de
seră, temperatura medie globală continuă să crească, ceea ce face necesare măsuri cât mai
urgente de adaptare la efectele schimbărilor climatice.
Politici europene și mondiale legate de schimbările climatice
În anul 1992 la Rio de Janeiro s -a semnat Conven ția-cadru a Na țiunilor Unite asupra
Schimbărilor Climatice (UNFCCC), ratificată în țara noastră prin Legea nr. 24/1994, prin care
cele 194 de țări semnatare au convenit să ac ționeze pe termen lung în vederea stabilizării
concentra ției de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel care să atenueze sau să împiedice
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
2
influen ța periculoasă a omului asupra sistemului climatic. Statele constituite Păr ți ale UNFCCC,
au obliga ția printre altele:
a. Să elab oreze, să actualizeze periodic, să publice, și să transmită la Secretariatul acestei
Conven ții inventarele na ționale ale emisiilor de gaze cu efect de seră;
b. Să elaboreze documente programatice la nivel na țional pentru reducerea emisiilor de gaze
cu efect d e seră și creșterea capacită ții naturale de absorb ție a CO 2 din atmosferă, precum
și măsuri vizând facilitarea adaptării corespunzătoare la efectele schimbărilor climatice;
c. Să integreze problematica schimbărilor climatice în politicile și acțiunile de dezv oltare
economică și socială și de protec ție a mediului.
După cinci ani, la Kyoto, în Japonia, ac țiunea de combatere a schimbărilor climatice s -a
concretizat prin asumarea de către țările dezvoltate a unor angajamente de limitare și reducere a
emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 2008 -2012 și prin identifica rea mijloacelor de
colaborare interna țională în vederea atingerii acestor obiective.
Dacă Protocolul de la Kyoto a avut ca obiectiv o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră
(GES) din par tea țărilor dezvoltate și cu economii în tranzi ție de aproximativ 5% în perioada
2008 -2012 comparativ cu anul 1990, studiile realizate au indicat că pentru prevenirea unor efecte
ireversibile provocate de schimbările climatice , emisiile globale trebuie să fie reduse cu
aproximativ 50% până în 2050 , față de nivelurile înregistrate în 1990.
În decembrie 2012, la cea de -a XVIII -a Conferin ță a Păr ților – COP 18 la Conven ția-cadru a
Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice s -a adoptat amendamentul la Proto colul de la
Kyoto care define ște normele de reglementare pentru cea de -a doua perioadă de angajament,
respectiv 2013 -2020, și care au început a fi puse în aplicare de la 1 ianuarie 2013.
UE și statele sale membre și-au asumat un angajament conform cu obiec tivul intern de reducere
a emisiilor cu 20% fa ță de nivelurile din 1990 până în 2020, care va fi îndeplinit în comun de
către UE și statele sale membre , împreună cu Islanda.
În ceea ce prive ște implementarea angajamentelor asumate pentru cea de -a doua peri oadă de
angajament sub Protocolul de la Kyoto la nivelul Uniunii Europene, încă din decembrie 2008 s -a
adoptat Pachetul Energie – Schimbări climatice, prin care s -au stabilit eforturile de reducere a
emisiilor de gaze cu efect de seră între Statele Membre.
Pachetul cuprinde următoarele acte legislative:
a. Directiva nr. 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009
de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătă țirii și extinderii sistemului
comunitar de comercializare a co telor de emisie de gaze cu efect de seră – în scopul
obținerii unei reduceri de emisii de GES la nivelul anului 2020 care să reprezinte 21% din
emisiile acelora și sectoare în anul 2005, la nivelul UE; Decizia nr. 406/2009/CE a
Parlamentului European și a C onsiliului din 23 aprilie 2009 privind efortul statelor
membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte
angajamentele Comunității de reducere a emisiilor GES până în 2020, prin care
sectoarelor non -ETS le revine un procent de reducere de 10% fa ță de anul 2005, la
nivelul întregului spa țiu UE. Sectoarele care cad sub inciden ța deciziei sunt: transporturi,
agricultură, de șeuri, servicii, locuin țe – în principal încălzire, instala ții mici care nu fac
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
3
obiectul schemei de comerciali zare. România este prevăzută cu un procent de +19% fa ță
de anul 2005 pentru sectoarele non ETS;
b. Directiva nr. 2009/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009
privind stocarea geologică a dioxidului de carbon și de modificare a Dire ctivei
85/337/CEE a Consiliului, precum și a Directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE,
2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 ale
Parlamentului European și ale Consiliului – stabile ște cadrul legal pentru stocarea
geologică a d ioxidului de carbon în două tipuri de forma țiuni: zăcăminte de hidrocarburi,
respectiv acvifere saline;
c. Directiva nr. 2009/28/CE a Parla mentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009
privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de
abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE – stabile ște un cadru comun pentru
promovarea energiei din surse regenerabile. Se prevăd obietive na ționale obligatorii
privind ponderea globală a energiei din surse regenerabile î n cadrul consumului final brut
de energie și ponderea energiei din surse regenerabile utilizată în transporturi. România
trebuie să ajungă în 2020 la o pondere de energie de 24% din surse regenerabile în
consumul final brut de energie.
Cel de -al patrulea R aport de evaluare al Grupului Interguvernamental asupra Schimbărilor
Climatice, publicat în anul 2007, consideră evidente procesul de încălzire globală și impactul
asupra sistemului climatic. Argumentele sunt date de cre șterea temperaturii medii globale cu
0.9°C, comparativ cu temperatura medie din epoca preindustrială, și accentuată în ultimii 50 de
ani, de cre șterea nivelului mărilor și oceanelor, de asemenea, mai accentuată în perioada recentă:
3,1 mm/an în perioada 1993 – 2003, comparativ cu 1,8 mm/an î n perioada 1961 – 2003, de
topirea accelerată a ghe țarilor a calotelor glaciale, de cre șterea intensită ții și a frecven ței
fenomenelor meteorologice extreme.
În acela și raport se face referire la cre șterea cu aproximativ 80% a emisiilor de CO 2 în perioada
1970 – 2004, respectiv 28% între 1990 – 2004. Cea mai mare cre ștere a emisiilor de GES între
anii 1970 și 2004 s -a înregistrat în sectorul energetic (145% ), urmat de sectorul transporturi
(120% ).
Ca urmare, se impune adoptarea unor măsuri care să contribui e la reducerea emisiilor de GES,
astfel încât concentra ția maximă de GES în atmosferă să nu depă șească nivelul de la care
fenomenul de încălzire globală poate genera modificări ireversibile ale sistemului climatic.
Întrucât politicile și măsurile vizând re ducerea emisiilor de GES implică costuri economice
ridicate și modificarea multor aspecte legate de sistemele existente de produc ție și consum,
există probleme în adoptarea unor obiective de reducere concrete pe plan interna țional.
De asemenea , reducerea e misiilor de GES contribuie la îmbunătă țirea calită ții aerului, sănătă ții
umane, securită ții energetice și asigură diversificarea oportunită ților legate de no ile pie țe de
energie .
Cel de -al „5 -lea Raport Global de Evaluare a Schimbărilor Climatice (AR5)” pr egătit de către
IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) prezintă în mod cuprinzător ultimele
rezultate și observa ții științifice cu privire la cauzele schimbărilor climatice și la impactul pe
termen scurt, mediu și lung al acestora (http://www.ipcc.ch ). În cadrul raportului au fost
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
4
analizate diferite op țiuni privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice și reducerea
emisiilor, inclusiv interdependen țele specifice unei dezvoltări durabile a societă ții, avân d în
vedere aspectele socio -economice și științifice relevante pe termen lung.
Adaptarea la efectele schimbărilor climatice trebuie să reprezinte un element important al
politicii na ționale, deoarece chiar dacă ar emisiile de gaze cu efect de seră ar scăde a într -un
orizont de timp apropiat, acest lucru nu implică o atenuare a fenomenului de încălzire globală.
Prima ini țiativă politică în domeniul adaptării la efectele schimbărilor climatice a constituit -o
adoptarea de către Comisia Europeană (CE) la 29 iun ie 2007 a documentului “Cartea Verde
privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice în Europa – opțiuni pentru ac țiuni UE”
pentru a fi luate măsuri concrete privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice la nivel
interna țional și necesitatea lu ării unor m ăsuri urgente. Ulterior, CE a lansat dezbaterea publică a
documentului respectiv, proces consultativ la care a participat și România. Cartea Verde se
bazează pe rezultatele cercetărilor întreprinse în cadrul Programului European privind
Schimbăr ile Climatice (ECCP) și eviden țiază necesitatea pregătirii unui cadru coerent privind
adaptarea la schimbările climatice, cadru ce permite derularea unor ac țiuni de adaptare mai pu țin
costisitoare, comparativ cu măsurile neplanificate de răspuns la efectel e schimbărilor climatice.
Procesul de adaptare la schimbările climatice necesită ac țiuni la toate nivelurile: local, regional,
național și interna țional. În luna mai 2008, CE a organizat o consultare cu factorii implica ți în
vederea elaborării „Căr ții Albe ” privind acest proces de adaptare, document cu ac țiuni concrete
ce trebuie aplicate la nivelul fiecărui stat.
Documentul "Adaptarea în Europa. Abordarea riscurilor și oportunităților derivate din
schimbările climatice în contextul evoluțiilor socio -econom ice" (Adaptation in Europe.
Addressing risks and opportunities from climate change in the context of socio -economic
developments), realizat de EEA în anul 2013, consideră agricultura, alături de apă, fond forestier,
biodiversitate și sănătate umană, ca unu l dintre factorii cheie ce trebuie să se regăsească în
strategiile naționale de adaptare la schimbări climatice. Această concluzie se bazează pe
strategiile și planurile de acțiune deja elaborate în 16 țări europene.
La nivelul UE, instrumentele de punere în aplicare a politicilor de adaptare includ mecanisme
precum fondurile de coeziune, fondurile pentru agricultură, fondurile de infrastructură și fonduri
din programul LIFE+ , toate fiind considerate critice pentru integrarea adaptării la schimbările
climat ice în politica comunitară. Aceste fonduri trebuie să fie dublate de alte meca nisme ,
precum:
Dezvoltarea unei Platforme Europene pentru adaptarea la schimbări climatice, ca sursă de
informații
Evaluarea cost -beneficiu al acțiunilor de adaptare la nivel eur opean, de țară membru sau
la nivel local; acest tip de evaluare constituie încă un domeniu în curs de dezvoltare.
Schimbările climatice reprezintă unul din factorii principali care influențează schimbările globale
de mediu și care conduc la consecințe majo re. Cele mai multe studii sugerează că schimbările
climatice, direct, sau indirect, vor genera provocări pentru societate europeană, mai precis riscuri
economice, de mediu, sociale, geopolitice și tehnologice. Dezvoltarea socio -economică a
Europ ei are un m are potențial de exacerba re a efectel or schimbărilor climatice și invers. De
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
5
exemplu, modificarea acoperirii terenului sau a utilizării acestuia, prin extindere urbană și
impermeabilizarea solului (acoperirea terenurilor cu materiale impermeabile – beton, ciment,
asfalt) pot agrava efectele inundațiilor sau a „insulelor ” de căldură în zonele urbane.
Însă Sistemele naturale furniz ează bunuri ș i servicii ecosistemice vitale î n mai multe activit ăți
umane, inclusiv agricultură, silvicultură, pescuit, turism și furnizarea de apă curată și aer.
Impactul schimbărilor climatice asupra sistemelor naturale, sunt de așteptat să fie de anvergură –
de exemplu, pierderea biodiversității în ceea ce privește speciile, habitatele și funcțiil e
ecosistemelor și a serviciilor. Acest lucru ar putea avea consecințe asupra "sisteme lor umane ”
(sănătatea umană, societate și economie), de exemplu, prin scăderea producției economice sau
calitatea vieții.
Un proiect care s -a concentr at pe impa ctele mutuale dintre agricultură și clim ă este proiectul
ACCRETe. Acesta a elaborat un cod în sc opul adapt ării nevoilor fermierilor la schimb ările
climatice și pentru a contribui la atenuarea impactului agriculturii asupra climei. Codul
ACCRETe a contu rat principalele activit ăți agricole care influe nțează clima și a prezentat o list ă
a bunelor practici pe care fermierii le pot adopta în scopul reducerii impactului și vulnerabilit ății.
Politica în domeniu în România
Având în vedere importan ța Deciziei nr. 406/2009/CE în procesul de reducere a emisiilo r de
GES la nivel european și național, România trebuie să asigure fundamentarea și respectarea
aspectelor tehnice și institu ționale care sunt legate de implementarea acestei Decizii în țara
noastră.
Un rol foarte important în identificarea măsurilor și politicilor de reducere a emisiilor de GES îl
joacă stabilirea scenariilor de dezvoltare economică și estimarea emisiilor GES aferente , iar
orizontul de timp pentru elaborarea scenariilor de dezvoltare economică și estimare a emisiilor
de GES se recomandă să fie anul 2020/2030.
Având în vedere ac țiunile la nivel interna țional și european, a apărut și în România necesitatea
elaborării și promovării „ Ghidului privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice ”,
identificată și în Strategia Na țională și în Pla nul Na țional de Ac țiune privind schimbările
climatice, adoptate în 2005. În vederea elaborării acestui document, a fost înfiin țat un grup de
lucru interministerial privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice, cuprinzând
reprezentan ți din toate sec toarele de activitate vulnerabile la efectele schimbărilor climatice.
Revizuirea strategiei si actualizarea obiectivelor acesteia se recomand ă a fi facute în prima
jumatate a anului 2015 si pe parcursul anului 2020. Strategia Națională are două părți: Redu cerea
emisiilor de gaze cu efect de seră și Adaptarea la efectele schimbarilor climatice .
Impactul schimbărilor climatice a fost analizat la nivel na țional, regional și local, iar adoptarea
măsurilor de răspuns identificate ca urmare a acestei analize treb uie integrate în politicile de
dezvoltare la nivel na țional, pe baza principiilor solidarită ții și coeziunii sociale.
Adaptarea reprezintă un proces complex care ține seama de variabilitatea efectelor la nivel
regional, depinzând de expunere, vulnerabilita te fizică, gradul de dezvoltare socio -economică,
capacitatea de adaptare naturală și umană, serviciile de sănătate și mecanismele de supraveghere
a dezastrelor.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
6
Obiectivul „Ghidului privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice” este reprezentat de
creșterea capacită ții de adaptare a României la efectele actuale și poten țiale ale schimbărilor
climatice, prin:
monitorizarea impactului provocat de schimbările climatice, precum și a vulnerabilită ții
socio -economice asociate;
integrarea măsurilor de ad aptare la efectele schimbărilor climatice în strategiile și
politicile de dezvoltare sectorială și armonizarea lor interse ctorială;
identificarea măsurilor speciale privind adaptarea sectoarelor critice din punct de vedere
al vulnerabilită ții la schimbăril e climatice.
Scopul „Ghidului” este reprezentat de identificarea, în func ție de resursele economice existente,
a măsurilor necesare pentru a limita efectele negative prognozate prin scenariile climatice,
estimate pe un orizont de timp mediu și lung (deceni i). Măsurile identificate sunt implementate
prin colaborarea cu autorită țile locale și prin asigurarea asisten ței tehnice corespunzătoare.
Datorită iner ției sistemului climatic, efectele deciziilor și acțiunilor adoptate sunt concretizate
într-un orizont d e timp mediu și lung. Pentru aceasta, Ghidul a încercat să asigure o în țelegere
mai bună a impactului anticipat al schimbărilor climatice, până în anul 2030 prin analiza
evolu ției estimate a factorilor climatici pe termen lung, a scenariilor de dezvoltare economică și a
particularită ților sistemelor naturale, în anumite limite de incertitudine identificate.
În absen ța unei strategii efective privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice, există
posibilitatea ca România să se confrunte cu situa ția ado ptării în viitor a unor măsuri de adaptare
la efectele schimbărilor climatice cu costuri de implementare mai ridicate și cu o eficacitate
necorespunzătoare din punct de vedere economic și social. Prin urmare, este necesar ca în cazul
unor efecte estimate c u un grad ridicat de certitudine, implementarea măsurilor să se realizeze în
timpul cel mai scurt. Ca urmare a acestor acțiuni, a fost elaborată Strategia Na țional ă a României
privind Schimbarile Climatice 2013 –2020 de către Ministerul Mediului și Schimb ărilor
Climatice , care este responsabil de i mplementarea strategiei propuse , împreună cu Guvernul
României .
Ținând cont de rolul important al autorită ților centrale și locale în identificarea și aplicarea
măsurilor de adaptare la nivel na țional și, respectiv local, se consideră necesară cre șterea
nivelului de con știentizare a autorită ților și a publicului, și modificarea corespunzătoare a
comportamentului operatorilor economici și a popula ției.
Conceptele cheie ale ghidului sunt legate de impactul schimbărilo r climatice, capacitatea de
adaptare a sistemelor, precum și de vulnerabilitate a acestora.
Impactul schimbărilor climatice este dat de efectele schimbărilor climatice asupra sistemelor
naturale și antropice. Trebuie diferen țiate efectele poten țiale și cele reziduale în cazul
implementării unor măsuri de adaptare.
Impact poten țial – efectele care apar în urma schimbărilor climatice în viitor, fără a se
lua în considerare măsurile de adaptare.
Impact rezidual – efectele schimbărilor climatice ce pot apărea du pă realizarea
măsurilor de adaptare.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
7
Capacitatea de adaptare – totalitatea instrumentelor, resurselor și structurilor institu ționale
necesare implementării măsurilor de adaptare în mod eficient .
Adaptarea sistemelor naturale și antropice este abilitatea ac estora de a răspunde efectelor
schimbărilor climatice, incluzând variabilitatea climatică și fenomenele meteorologice extreme,
pentru a reduce poten țialele pagube, a profita de oportunită ți sau a face fa ță consecin țelor
schimbărilor climatice. Se pot disti nge mai multe tipuri de adaptare: anticipativă și reactivă,
privată și publică, autonomă și planificată.
Vulnerabilitatea este dată de impactul negativ al schimbărilor climatice, inclusiv al variabilită ții
climatice și al evenimentelor meteorologice extrem e, asupra sistemelor naturale și antropice.
Vulnerabilitatea depinde de tipul, amplitudinea și rata variabilită ții climatice la care un sistem
este expus, precum și posibilitatea lui de adaptare.
Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră – abordarea sec torială
Politica na țională de reducere a emisiilor de GES urmăre ște, pe de o parte, abordarea europeană
prin implementarea schemei EU -ETS, și pe de altă parte, prin adoptarea unor politici și măsuri la
nivel sectorial, în a șa fel încât la nivel na țional em isiile d e GES aferente acestor sectoare să
respecte traiectoria liniară a nivelurilor de emisii anuale alocate în baza prevederilor Deciziei nr.
406/2009/CE. Pentru a facilita procesul de estimare a efectelor rezultate în urma aplicării
măsurilor incluse î n această strategie, în concordan ță cu obliga țiile de raportare a emisiilor de
GES, sectoarele abordate respectă structura acestora definite în ghidurile și instruc țiunile oficiale
de estimare și raportare a emisiilor de GES (Revised 1996 Guidelines for Na tional Greenhouse
Gas Inventories, the IPCC Good Practice Guidance and Uncertainty Management in National
Greenhouse Gas Inventories – IPCC GPG 2000 și IPCC Good Practice Guidance for Land Use,
Land -Use Change and Forestry – IPCC GPG 2003). Prin analizarea Inventarului Na țional al
Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES), au fost identificate sectoarele economice pentru
care sunt necesare măsuri specifice de reducere a emisiilor de GES: Energie; Procese Industriale;
Solven ți și utilizarea altor produse; Agricultură; Utilizarea Terenurilor, Schimbarea Utilizării
Terenurilor, Silvicultură; Gestiunea de șeurilo r.
Așa cum se observă, agricultura este ea însăși un sector economic pentru care sunt necesare
măsuri specifice de reducere a emisiilor de GES, dar , prin capitolul de Utilizare a
biocarburan ților, o anumită ramură a sa este legată de Sectorul Energie, subsectorul Transport .
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
8
SCHIMBĂRI LE CLIMATICE
Schimbări climatice la nivel global și european
Analiza datelor observa ționale pe perioade lungi de timp a eviden țiat că încălzirea globală este
un fenomen în desfă șurare, fapt acceptat și de comunitatea științifică interna țională. Simulările
realizate cu ajutorul modelelor climatice globale au indicat principalii factori care determină
acest fenomen, atât cei naturali (varia ții în radia ția solară și în activitatea vulcanică), cât și cei
antropogeni (schimbări în compozi ția atmosferei datorită activită ților umane). Efectul cumulat al
celor do uă categorii de factori poate explica schimbările observate în temperatu ra medie globală
în ultimii 150 de ani. Cre șterea concentra ției gazelor cu efect de seră în atmosferă, în mod
special a dioxidului de carbon, a fost cauza principală a încălzirii cu 0,13°C în ultimii 50 de ani
ai secolului XX, ceea ce reprezintă de aproxim ativ 2 ori valoarea din ultimii 100 de ani, a șa cum
este prezentat ă în AR4 și AR5 ale IPCC ( http://www.ipcc.ch ).
În perioada 1880 – 2012, de când există seturi multiple de date independente , temperatura medie
globală a a erului a crescut cu aproximativ 0 ,85°C (cu variații de creștere între 0,65 și 1,06) , în
medie, cu 0,06 °C pe deceniu. Creșterea totală între media perioadei 1850 –1900 și cea a perio adei
2003 –2012 este 0,78 °C (0,72 – 0,85°C), pe baza singurului set de date e xistent. Clima Europei a
înregistrat o încălzire de aproximativ 1°C în ultimul secol, mai ridicată decât media globală.
Toți anii secolului al XXI -lea (2001 – 2013) se numără printre primii 15 cei mai calzi, la nivel
global, din 1880 , conform raportul ui National Oceanic and Atmospheric Administration
(NOAA) din 2013 .
Anul 2013 se situează pe locul al patrulea în topul celor mai calzi ani din ultimii 133 , fiind al 37 –
lea an consecutiv cu o temperatură medie superioară celei a secolului al XX -lea. Anii 2010, 2005
și 1998 ocupă, în ordine, primele trei locuri în topul celor mai calzi ani, din 1880.
În nordul Europei, cantită țile de precipita ții au crescut considerabil, iar în sudul continentului,
perioadele de secetă au devenit din ce în ce mai frecvente. Tempe raturile extreme înregistrate
recent, cum ar fi valul de caniculă din vara anului 2003 și mai ales cel din 2007, au fost privite în
legătură cu cre șterea observată a frecven ței fenomenelor extreme din ultimele decenii, ca o
consecin ță a efectelor schimbări lor climatice. De și fenomenele meteorologice singulare nu pot fi
atribuite unei singure cauze, analizele statistice au arătat faptul că riscul apari ției unor astfel de
fenomene a crescut considerabil datorită efectelor schimbărilor climatice.
Zonele cele m ai vulnerabile din Europa au fost identificate în AR4 al IPCC, după cum urmează:
Europa de Sud și întregul bazin mediteranean – zone care înregistrează un deficit de apă
ca urmare a cre șterii temperaturii și a reducerii cantită ții de precipita ții;
zonele m ontane, în special Alpii – zone cu probleme în regimul de curgere al apelor ca o
consecin ță a topirii stratului de zapadă și de diminuare a volumului ghe țarilor;
regiunile costiere – zone cu risc de cre ștere a nivelului mării și de producere a
evenimentel or meteorologice extreme;
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
9
văile inundabile dens populate – au risc de producere a evenimentelor meteorologice
extreme, precipita ții abundente și viituri, care provoacă daune majore zonelor construite
și infrastructurii.
Scenarii climatice
Schimbarea climat ică se referă la varia țiile semnificative din punct de vedere statistic ale stării
medii a parametrilor climatici sau a variabilită ții lor observată în cursul timpului, fie datorită
modificărilor care apar în interiorul sistemului climatic sau al interac țiunilor dintre cornponentele
sale, fie ca rezultat al ac țiunii factorilor externi naturali sau rezulta ți din activită țile umane.
Sistemul climatic are cinci componente principale: atmosfera, hidrosfera, criosfera, litosfera și
biosfera, care interac ționează atât între ele, cât și cu factorii externi, iar procesele fundamentale
care dirijează sistemul climatic sunt încălzirea datorată radia ției solare de undă scurtă și răcirea
datorată pierderilor în spa țiu a radia ției terestre și a radia ției de undă lungă. Activitatea umană nu
poate fi nici ea neglijată fiind considerată factor extern care influen țează sistemul climatic.
Principala sursă de energie care controlează clima terestră este radia ția solară.
Efectul de sera este o proprietate naturală a atmosferei t erestre care păstrează suprafa ța
Pământului mai caldă decât ar fi aceasta în absen ța sa. Efectul de seră natural este amplificat de
efectul de seră datorat cre șterii concentra ției gazelor cu efect de seră (GES) ca rezultat, în
principal, al activită ților u mane. Dintre aceste gaze, cele mai importante sunt dioxidul de carbon,
metanul, oxidul de azot și clorofluorcarburile. Prin acest proces se produce o încălzire
suplimentară a suprafe ței terestre și a troposferei inferioare. Schimbările care se produc în
concentra ția de gaze cu efect de seră (GES) și aerosoli, în radia ția solară sau în proprietă țile
suprafe ței active, pot altera bilan țul energetic al sistemului climatic.
Ultimul raport al grupului de lucru I (WG I) al IPCC (Intergouvernamental Panel of Clima te
Change) dat publicită ții la 2 februarie 2007 la Paris arată că încălzirea globală care s -a eviden țiat
în cre șterea temperaturii medii globale, a temperaturii apei mărilor, topirea ghe țarilor și a
calotelor polare care au determinat cre șterea nivelului m ărilor, se datorează activită ților umane
(IPCC WGI, 2007).
Efectul de seră datorat factorilor antropici împreună cu feedback -urile existente în sistemul
climatic duc la o cre ștere a temperaturii medii globale și în consecin ță la schimbări climatice atât
la nivel regional, cât și de scară mare.
Percep ția de către fiecare individ al unei comunită ți a stării mediului și a problemelor cu care
acesta se confruntă, îmbracă o multitudine de aspecte, care derivă din complexitatea problemelor
de mediu în sine. Expre sia percep ției individuale a problemelor mediului este legată în principal
de multitudinea elementelor fizice și anume apă, aer și sol, de care depinde existen ța omului. În
plus, percep ția este legată și de impactul antropic asupra mediului văzut prin pris ma culturii,
politicii și/sau tehnologiei, în contextul gradului de dezvoltare economică (White și Hunter,
2005). Implicarea factorilor de decizie din cadrul comunită ților în procesul de evaluare a
percep ției este importantă, deoarece politicile și strateg iile de dezvoltare locală trebuie să
integreze măsuri de preîntâmpinare și solu ționare a problemelor de mediu.
Indicatorii de percep ție prin intermediul cărora se poate face evaluarea gradului de con știentizare
a popula ției din comunită țile rurale fa ță de problemele cu care se confruntă mediul înconjurător
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
10
pot fi grupa ți în: indicatori generali care se referă la gradul de con știentizare și de îngrijorare a
popula ției fa ță de perspectiva unor modificări ale mediului (evolu ția stării calită ții mediului în
opinia comunită ților locale în func ție de contextul socio -economic), indicatori propriu -ziși de
mediu , care reflectă problemele mediului din regiunea de studiu (defri șări, calitatea și gradul de
poluare a aerului, apei și solului, existen ța surselor de apă p otabilă, modificarea biodiversită ții,
frecven ța fenomenelor naturale cu consecin țe negative asupra componentelor de mediu și
societă ții – inunda ții, alunecări, fenomene climatice extreme, seisme etc.), indicatori sociali care
eviden țiază nivelul de trai al popula ției, starea de sănătate și capacitatea lor de adaptare și
răspuns la problemele de mediu (venitul popula ției, for ța de muncă, consumul de resurse,
infrastructura socială, distan ța față de sursele de poluare a mediului etc.).
Scenariile climatice su nt reprezentări plauzibile și coerente ale climatului viitor construite pentru
a fi folosite în investigarea schimbărilor climatice datorate în principal cauzelor antropice. Ele
descriu diferite alternative de evolu ție a climatului conform diferitor circum stanțe sau
constrângeri care se impun. Scopul scenariilor este ca prin considerarea a cât mai multor
posibilită ți de "evolu ție" socio -economică să se elimine cât mai mult incertitudinile privind
condi țiile viitoare de evolu ție a climei și de a lega cuno științele despre clima actuală cu
prognosticul în ceea ce priveste evolu ția climei terestre.
În raportul pe 2001, International Panel on Climate Change (IPCC) dezvoltase un set de 40
scenarii privind emisiile de gaz de seră (fig. 2.1.), care includ aspecte economic e, de mediu ,
global e și regional e pentru e stima rea cantită ții de CO 2 pe care îl pot produce activită țile umane în
următorii 100 ani.
Mai
global
A1 A2
B1 B2
Mai
regional Mai
economic
Mai prietenos
cu mediul
Figura 2.1. Scenariile climatice ale IPCC .
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
11
Familia de scenarii A1 presupune o cre ștere a popula ției care va ating e 9 miliarde de locuitori
până în 2050 și apoi va descre ște gradual, precum și o dezvoltare economică foarte rapidă care
presupune diminuarea diferen țelor între țările bogate și cele sărace. Dinamica dezvoltării se
bazează pe o economie de pia ță puternic d ezvoltată, educa ție, investi ții în domeniul educa țional
și înaltă tehnologie, cu accent pe o mobilitate interna țională între oameni, idei și tehnologii.
Familia de scenarii A2 este caracterizată de o cre ștere continuă a popula ției globului, dezvoltare
econ omică orientată regional, schimbări tehnologice mai lente.
Familia de scenarii B1 presupune o cre ștere a popula ției globului la fel ca în familia de scenarii
A1, cu o dezvoltare economică ca în A1 , dar cu schimbări rapide orientate spre o economie
bazată p e servicii, pe o gestionare cât mai eficientă a resurselor și tehnologiilor curate care pun
accent pe o dezvoltare durabilă a mediului.
Familia de scenarii B2 presupune o lume mult mai divizată, dar în acela și timp prietenoasă cu
mediul înconjurător. Popul ația globului va cre ște, dar cu o rată mai scăzută decât în scenariile
A2, accentul se pune pe solu ții locale pentru asigurarea stabilită ții economice, sociale și de
mediu și o dezvoltare tehnologică mai lentă și mai fragmentată decât în B1 și A1.
Figura 2.2. Forțe motrice pentru familiile de scenario climatic.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
12
Aplicarea scenariilor climatice pentru a descrie tendințele climatice
Scenariile climatice realizate cu diferite modele climatice globale au prognozat o cre ștere a
temperaturii medii globale pană la sfâr șitul secolului XXI (2090 – 2099), fa ță de perioada 1980 –
1990 cu valori între 1,8 °C și 4,0°C, în func ție de scenariul privind emisiile de gaze cu efect seră
considerat (fig. 2.3). Datorită iner ției sistemului climatic, încălzirea globală va continua să
evolueze în pofida aplicării imediate a unor măsuri de reducere a emisiilor, dar cre șterea
temperaturii va fi limitată în func ție de nivelul de reducere aplicat. Este “foarte probabil”
(probabilitate mai mare de 90%) ca precipita țiile să devină mai abu ndente la latitudini înalte și
este “probabil” (probabilitate mai mare de 66%) ca acestea să se diminueze în cea mai mare
parte a regiunilor subtropicale (fig. 2. 4).
Figura 2. 3. Tendin ța temperaturii medii anuale pe trei decenii: date istorice ( 1901 – 2000) și
modelare pe două perioade: 2011 – 2020 și 2081 – 2090 prin Indicatorul ” Suma anuala a
temperaturilor peste 0 °C”
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
13
Figura 2. 4. Tendin ța precipitațiilor medii anuale pe trei decenii: date istorice ( 1901 – 2000 ) și
modelare pe două perioade: 2011 – 2020 și 2081 – 2090 prin Indicatorul ” Deficitul mediu anual
cumulat de apa ”.
Configura ția acestor schimbări este similară cu cea observată în cursul secolului XX. Este
“foarte probabil” ca tendin ța de cre ștere a valorilor temperaturilor maxime extreme și de creștere
a frecven ței valurilor de caldură să continue.
Schimbări climatice în România
Clima României este influen țată de pozi ția pe glob (în porțiunea media a emisferei nordice –
paralela de 45 ° lat. N), precum și de pozi ția geografică pe continent, cee a ce conferă climei un
caracter temperat continental. De și extinderea teritoriului țării pe latitudine (5°) este mai micǎ
decât cea pe longitudine (10 °), există diferen țieri mai mari între sudul și nordul țării în ceea ce
prive ște temperatura, decât între vest și est. Astfel, temperatura medie anuală în sudul țării se
ridică la circa 11°C, în timp ce în nordul țării, la altitudini comparabile, valorile acestui
parametru sunt mai coborâte cu circa 3°C.
Temperatura aerului
Temperatura aerului a crescut în țara noastră în ultimul secol, dar sub media globală. Astfel, în
perioada 1901 –2000 , creșterea temperaturii medii anuale globale a fost de 0,6°C, în timp ce în
România , doar de 0,3°C. În perioada 1901 –2006, cre șterea globală a fost de 0,74°C, iar în
România doar de 0,5°C.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
14
Au existat însă diferen țieri regionale: în sudul și estul țării, creșterea a fost mai mare, ajungând
până la 0,8 °C la sta țiile Bucure ști-Filaret, Constan ța și Roman , în timp ce în regiunile intra –
carpatice creșterea a fost nesemnificativă , cu excep ția sta ției Baia Mare, unde efectul activită ții
antropogene locale a condus la o încălzire de 0,7 °C (fig. 2. 5).
B U C U R E S T IB R A S O V
C O N S T A N T AS U L IN A
C A L A R A S IIA S IB IS T R IT AO C N A S U G A T A G
B A IA M A R E
S IB IU
D R O B E T A
T U R N U S E V E R INT IM IS O A R AR O M A N
T A R G U J IUM
O
L
D
A
V
I A
N
R
E
P
U
B
L
I C
Figura 2. 5. Tendin ța temperaturii medii anuale în România ( °C) pe perioada 1901 -2000
După 1961, această încălzire a fost mai pronun țată și a cuprins aproape toată țara. Similar cu
situa ția înregistrată la nivel global, s -au eviden țiat schimbări în regimul unor evenimente extreme
(pe baza analizei datelor de la mai multe sta ții meteo):
creșterea frecven ței anuale a zilelor tropicale (maxi ma zilnică > 30 °C) și descre șterea
frecven ței anuale a zilelor de iarnă (maxima zilnică < 0 °C).
creșterea semnificativă a mediei temperaturii minime de vară și a mediei temperaturii
maxime de iarnă și vară (până la 2 °C în sud și sud -est în vară).
Fenomenel e de cre ștere a temperaturii s -au intensificat după anul 2000, iarna din 2006 -2007
fiind considerată cea mai caldă de când există măsurători instrumentale în România. În acel an,
abateri pronun țate ale temperaturii maxime/minime fa ță de regimul mediu multi anual au persistat
pe perioade lungi de timp.
De interes pentru evaluarea efectului schimbărilor climatice asupra agriculturii este evaluarea
riscurilor de apari ție a fenomenelor extreme, precum seceta și deșertificarea.
În aprecierea acestora, este de int eres fenomenul de ar șiță, evaluat pentru anotimpul de var ă
(iunie – august) . În fig. 2. 6 – 2.7 sunt prezentate tendin țele acestui fenomen la nivel na țional
comparativ pentru perioadele 1961 – 1990 și, respectiv, 1981 – 2010.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
15
Figura 2. 6. Intensitatea a rșiței pentru anotimpul de vară (lunile iunie – august) – medie pe
perioada 1961-2010
Figura 2. 7. Intensitatea ar șiței pentru anotimpul de vară (lunile iunie – august) – medie pe
perioada 1981-2010
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
16
Așa cum se observă, în perioada 1961 – 1990, fenomenul d e „ar șiță” se manifestă cu o
intensitate redusa (11 -30 unitati de „arsita”), si chiar foarte redusa (<10 unitati de „arsita”), în
cea mai mare parte a țării, ceea ce semnific ă faptul c ă, în general plantele agricole nu sunt
afectate frecvent de stresul ter mic generat de temperaturile din aer situate peste pragul biologic
critic de rezisten ță (≥32°C). Local, în sudul țării, fenomenul de „ar șiță” prezinta o intensitate
ridicată (31 -50 unită ți de „ar șiță”). În perioada 1981 – 2010, suprafa ța afectată de ar șiță se
măre ște, apărând câte un „pol” în centrul și în vestul țării.
Un alt indicator important pentru agricultură este asprimea iernii, exprimată prin unită ți de frig,
calculată prin însumarea temperaturilor negative, prezentat în figurile 2. 8 și 2.9.
Pentru evaluarea condi țiilor de iernare ale speciilor de toamnă s -a analizat parametrul
agrometeorologic ce caracterizează anotimpul rece, respectiv asprimea iernii prin cuantumul
temperaturilor medii diurne negative din aer ( Σtmed.≤0°C/unită ți de frig) înregist rate în
intervalul 01 noiembrie -31 martie, la nivelul perioadelor 1961 -1990 și 1981 -2010.
În figura 2. 9. este redată zonalitatea asprimei iernii exprimată prin unită ți de frig la nivelul
perioadei 1961 -1990. Din analiza “unită ților de frig” / Σtmed.≤0°C, s e eviden țiază caracterul de
iarnă normală (201 -300 unită ți de frig/intensitate moderată a frigului), în majoritatea regiunilor
agricole ale țării. O intensitate redusă a frigului (< 200 unită ți de frig) se semnalează în Banat,
cea mai mare parte a Olteniei și Dobrogei, izolat în nord -estul și sud -estul Munteniei. Pe
suprafe țe extinse din Moldova și Trans ilvania s -au acumulat 301 -400 u nități de frig (iarnă rece)
și > 400 unită ți de frig.
Figura 2. 8. Asprimea iernii, exprimată în unită ți de frig, pentru ano timpul rece (lunile noiembrie
– martie) – medie pe perioada 1961 – 1990.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
17
În perioada 1981 -2010, cuantumul unită ților de frig înregistrate în intervalul noiembrie -martie
caracterizează o iarnă normală (201 -300 unită ți de frig) în Maramure ș, cea mai mare par te a
Crișanei, Moldovei, Munteniei, vestul Transilvaniei, local în centrul Dobrogei. În Banat, Oltenia,
pe suprafe țe extinse din Dobrogea, sudul și local în sud -estul Cri șanei, local în nordul și sudul
Munteniei, intensitatea frigului este redusă (< 200 un ități de frig/iarnă blândă). O iarnă rece
(301-400 unită ți de frig) și deosebit de rece (> 400 unită ți de frig) s -a semnalat în cea mai mare
parte a Transilvaniei și Moldovei , figura 2. 9.
Figura 2. 9. Asprimea iernii, exprimată în unită ți de frig, pentru anotimpul rece (lunile noiembrie
– martie) – medie pe perioada 1981-2010
Precipita ții
Cantită țile de precipita ții atmosferice reprezintă principala sursă de apă pentru cre șterea și
dezvoltarea culturilor agricole, iar absen ța sau insuficien ța acestora dete rmină apari ția,
intensificarea și extinderea fenomenului de uscăciune și secetă pedologică cu diferite grade de
intensitate, respectiv moderată, puternică și extremă.
La nivelul României, precipita țiile au o distribu ție variabilă în timp și spațiu.
În Dobr ogea, cea mai mare parte a Munteniei, Moldovei, jumătatea de sud a Olteniei, estul, sud –
vestul și local în centrul Transilvaniei, vestul Maramure șului, sud -vestul și izolat în nordul
Crișanei, izolat în nordul și vestul Banatului, cantită țile medii de prec ipitații (1961 -1990)
înregistrate pe parcursul anului agricol (septembrie -august) au fost deficitare, regimul
pluviometric fiind moderat de secetos (451 -600 l/mp), secetos (351 -450 l/mp) și izolat excesiv
de secetos (281 -350 l/mp), figura 2. 10. Un regim pl uviometric optim (601 -800 l/mp) s -a
semnalat pe suprafe țe agricole extinse din Banat, Cri șana, Maramure ș și Transilvania, nordul
Olteniei și al Munteniei, izolat în vestul Moldovei. Cantită ți excedentare de precipita ții (801 -892
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
18
l/mp) s -au înregistrat loca l în nord -vestul Olteniei, centrul Maramure șului și sud -vestul
Banatului.
Figura 2. 10. Zonalitatea cantită ților de precipita ții înregistrate pe parcursul anului agricol
(septembrie -august), în perioada 1961 -1990 (medii multianuale)
În perioada de refer ință 1981 -2010, zonalitatea cantită ților medii multianuale de precipita ții
căzute pe parcursul anului agricol, respectiv intervalul septembrie -august, eviden țiază un regim
pluviometric moderat de secetos (451 -600 l/mp), secetos (351 -450 l/mp) și local excesiv de
secetos (230 -350 l/mp) în Dobrogea, pe suprafe țe extinse din Muntenia, Oltenia, Moldova,
centrul și local sudul Transilvaniei, vestul Banatului, sud -vestul și nord -vestul Cri șanei, astfel
fiind obligatorie completarea necesarului de apă al plantelor agricole prin aplicarea iriga țiilor în
perioada de vegeta ție. Cantită ți optime de precipita ții (601 -800 l/mp) s -au înregistrat la sta țiile
meteorologice reprezentative din cea mai mare parte a Cri șanei, Transilvaniei, nord -vestul
Moldovei, Banatului, nord ul și nord-vestul Olteniei, nordul și izolat în centrul Munteniei. Valori
excedentare de precipita ții (801 -928 l/mp) s -au înregistrat în centrul Maramure șului, sud -vestul
Banatului și nord -vestul Olteniei, figura 2.11.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
19
Figura 2.1 1. Zonalitatea cantită ților de precipita ții înregistrate pe parcursul anului agricol
(septembrie -august), în perioada 1981 -2010 (medii multianuale)
Din punct de vedere pluviometric, la cele 14 sta ții cu șiruri lungi de observa ție, pe perioada
1901 –2000, s -a eviden țiat o tendin ță generală de scădere a cantită ților anuale de precipita ții. Din
analiza șirurilor scurte de la mai multe sta ții meteorologice, s -a eviden țiat o intensificare a
fenomenului de secetă în sudul țării după 1960 ( figura 2.1 2.). Astfel, s-a identificat o creștere a
duratei maxime a intervalelor fără precipita ții în sud -vest (iarna) și vest (vara).
Figura 2. 12. Cantitatea medie anuală de precipita ții în România (mm) pe perioada 1901 -2000
(ANM, 2007)
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
20
Ca urmare a unei încălziri mai pronun țate în timpul verii în s ud-estul țării, cumulată cu o tendin ță
mai pronun țată spre deficit de apă, a avut loc o intensificare a fenomenului de aridizare în
această regiune. Pentru anumite regiuni, în perioada 1946 -1999, a avut loc o cre ștere a frecven ței
anuale a zilelor foarte p loioase (cele mai mari 12% cantită ți zilnice) și extrem de ploioase (cele
mai mari 4% cantită ți zilnice). În perioada 2000 -2007, s -au înregistrat la nivelul României două
evenimente pluviometrice extreme opuse (seceta din anii 2000 și 2007 și inunda țiile d in 2005).
În anul 2007 a fost înregistrat un eveniment termic extrem, iarna 2006 -2007 fiind cea mai caldă
iarnă de când există măsurători observa ționale în România ( fig. 2. 13), abateri pronun țate ale
temperaturii maxime/minime fa ță de regimul mediu multian ual persist ând pe perioade lungi.
Temperatura medie a aerului din timpul iernii-
media pe tara
-7-6-5-4-3-2-101234
1902 1912 1922 1932 1942 1952 1962 1972 1982 1992 2002
Figura 2. 13. Media pe țară a temperaturii din timpul iernii (14 sta ții) pe perioada 1901 -2007
Cele mai lungi intervale secetoase înregistrate în secolul XX au avut câte un an de culmina ție:
1904, 1946, 1990. Zona cea ma i afectată de seceta hidrologică din România , în ultimele decenii a
fost sudul țării, cu aspecte excesive pentru Oltenia.
Analiza varia ției multianuale a precipita țiilor anuale pe teritoriul României indică apari ția după
anul 1980 a unei serii de ani secet oși, datorită diminuării cantită ților de precipita ții, și a tendin ței
de cre ștere a temperaturii medii anuale, în special în Câmpia Română și în Podi șul Bârladului.
Diminuarea volumului de precipita ții a condus la scăderea exagerată a debitelor pe majorita tea
râurilor țării și, în special, în sudul și sud -estul României, în contextul unei ac țiuni conjugate a
unui complex de factori:
scăderea cantită ților anuale de precipita ții, după anii 1980;
creșterea temperaturii medii anuale a aerului, ceea ce a dus la intensificarea evapora ției și
evapotranspira ției;
scăderea nivelurilor apelor freatice din luncile și terasele râurilor, cu implica ții negative
asupra alimentării acestora în sezoanele lipsite de precipitatii;
frecven ța și durata mare a fenomenelor de seca re a râurilor cu bazine de recep ție mai mici
de 500 km2.
Aceste rezultate confirmă o concluzie a Rapoartelor Globale de Evaluare a Schimbărilor
Climatice 4 și 5 ale IPCC, conform cărora s -a eviden țiat o cre ștere a frecven ței și intensită ții
fenomenelelor m eteorologice extreme ca urmare a intensificării fenomenului de încălzire
globală.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
21
Din analiza altor fenomene, cum ar fi cele din sezonul rece, s -a constatat o cre ștere
semnificativă, în majoritatea regiunilor țării, a frecven ței anuale a zilelor cu brumă, fenomen cu
influen ță negativă asupra culturilor agricole. Numărul de zile cu strat de zăpadă a avut, de
asemenea, o tendin ță de scădere, în concordan ță cu tendin ța de încălzire din timpul iernii.
Scenarii privind schimbările climatice viitoare
Schimbările în regimul climatic din România se încadrează în contextul global, ținând seama de
condi țiile regionale: cre șterea temperaturii va fi mai pronun țată în timpul verii, în timp ce în
nord-vestul Europei cre șterea cea mai pronun țată se a șteaptă în timpul ierni i. După estimările
prezentate în AR4 al IPCC, în România se a șteaptă o cre ștere a temperaturii medii anuale fa ță de
perioada 1980 -1990 similare întregii Europe, cu mici diferen țe între rezultatele modelelor în ceea
ce prive ște primele decenii ale secolului XXI și cu diferențe mai mari în ceea ce prive ște sfâr șitul
secolului:
între 0,5 °C și 1,5°C pentru perioada 2020 – 2029;
între 2,0°C și 5,0°C pentru 2090 – 2099, în func ție de scenariu (ex. între 2,0°C și 2,5°C în
cazul scenariului care prevede cea mai scă zută cre ștere a temperaturii medii globale și
între 4 ,0°C și 5,0°C în cazul scenariului cu cea mai pronun țată cre ștere a temperaturii).
Din punct de vedere pluviometric, peste 90% din modelele climatice prognozează pentru
perioada 2090 -2099 secete pronun țate în timpul verii în zona României, în special în sud și sud –
est (cu abateri negative mai mari de 20% față de perioada 1980 –1990). În ceea ce prive ște
precipita țiile din timpul iernii, abaterile sunt mai mici și incertitudinea este mai mare.
În cadrul un or colaborări interna ționale, Administra ția Na țională de Meteorologie a realizat
modele statistice de detaliere la scară mică (la nivelul sta țiilor meteorologice) a informa țiilor
privind schimbările climatice rezultate din modelele globale. Rezultatele res pective au fost
ulterior comparate cu cele generate de modelele climatice regionale, realizându -se o mai bună
estimare a incertitudinilor. Astfel, s -au ob ținut rezultate cu o certitudine mai mare privind
creșterea precipita țiilor de iarnă în vestul și nord -vestul României cu 30 -40 mm în perioada
2070 -2099 fa ță de perioada 1961 -1990 ( fig. 2. 14, în două scenarii ale IPCC (A2 și B2).
a)
b)
Figura 2. 14. Schimbări în cantită țile de precipita ții în timpul iernii în România ob ținute din
simulările realizate cu modelul ICTP RegCM, în condi țiile scenariilor IPCC A2 (a) și B2 (b).
(Sursa: Busuioc și colab., 2006)
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
22
În cazul temperaturilor extreme (media maximelor și minimelor) pentru perioada 2070 – 2099
(față de 1961 – 1990) s -au ob ținut rezultate cu certitudine mai mare în următoarele cazuri:
media temperaturii minime de iarnă: cre șteri mai mari în regiunea intra -carpatică (4 ,0°C
– 6,0°C) și mai scăzute în rest (3 ,0°C – 4,0°C) ( Figura 2. 15); acest semnal climatic a fost
deja identificat în datele de observa ție pe ntru perioada 1961 – 2000: o încălzire de 0 ,8 –
0,9°C în nord -estul și nord -vestul țării;
media temperaturii maxime de vară: o cre ștere mai mare în sudul țării (5 ,0°C – 6,0°C)
față de 4, 0°C – 5,0°C în nordul țării; acest semnal climatic a fost deja identif icat în datele
de observa ție: în luna iulie, pe perioada 1961 – 2000, în centrul și sudul Moldovei, s -a
identificat o încălzire cuprinsă între 1 ,6°C și 1,9°C și mult mai scăzută în restul țării
(între 0 ,4°C și 1,5°C).
Figura 2. 15. Schimbări în cantitatea de precipita ții în timpul verii în România pentru perioada
2070 -2099 (fa ță de perioada 1961 -1990) ob ținute cu modelul RegCM, scenariul A2.
a)
b)
Figura 2. 16. (a) Schimbări în temperatura minimă de iarnă in România pentru perioada 2070 –
2099 fa ță de 19 61-1990, ob ținute prin proiec ția simulărilor realizate cu modelul climatic global
HadAM3H (realizat de Hadley Centre în condi țiile scenariului A2 IPCC); (b) tendin ța de cre ștere
calculată direct din observa ții pe perioada 1961 – 2000.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
23
În vederea adoptării celor mai bune măsuri de adaptare este necesară cunoa șterea cât mai exactă
a posibilelor efecte ale schimbărilor climatice asupra sectoarelor economice și sociale. Având în
vedere că , până în prezent , în România , datele privind impactul schimbărilor climat ice au fost
estimate cu un grad de exactitate redus și nu au acoperit toate sectoarele economice și sociale, în
activită țile de cercetare s -a ținut cont de următoarele priorită ți:
determinarea zonelor de vulnerabilitate la producerea anumitor evenimente ex treme și a
elementelor sistemelor naturale și umane vulnerabile (popula ție, resurse de apă, plante,
animale etc .);
identificarea schimbărilor climatice din România din datele de observa ție pe perioada
1961 – 2007, la cea mai fină rezolu ție spa țială posibil ă, detaliat pe principalii parametri
climatici și diferite intervale de timp (anual, sezonier, lunar), incluzând și indici ai
evenimentelor extreme;
dezvoltarea modelelor statistice de downscaling pentru proiectarea la scară fină, la
nivelul României, a ef ectelor schimbărilor climatice globale, estimate cu diferite modele
climatice globale disponibile și diferite scenarii privind emisiile de gaze cu efect de seră;
proiectarea și rularea de experimente numerice cu modele climatice regionale pe sisteme
de cal cul din țara noastră în vederea elaborării unor scenarii climatice la scară fină în
România, pe baza downscalingului fizic;
estimarea scenariilor schimbărilor climatice pentru România folosind informa țiile
rezultate din modele de downscaling fizic și stat istic, disponibile pentru aria României și
evaluarea incertitudinilor asociate acestor estimări. Scenariile sunt elaborate atât pentru
starea medie , cât și pentru diferite evenimente extreme;
dezvoltarea studiilor de estimare a impactului schimbărilor clim atice asupra diferitelor
sisteme socio -economice și evaluarea incertitudinilor asociate acestora.
Agenția Națională de Meteorologie a studiat schimbările în evolu ția condi țiilor
agrometeorologice (resurse termice și hidrice) din țara noastră . În acest sco p s-au utilizat date
agrometeorologice privind temperatura medie a aerului, precipita țiile – valori zilnice, lunare,
anuale și medii multianuale calculate pentru stațiile agrometeorologice de pe teritoriul României .
În general, scenariile climatice sunt r eprezentări plauzibile ale evolu ției climatice viitoare, care
sunt bazate pe predic ții ale posibilelor cre șteri ale emisiei gazelor cu efect de seră și a altor
poluan ți. În studiile de impact efectuate atât pe plan interna țional, cât și național , sunt util izate
trei tipuri de scenarii climatice: scenarii sintetice (arbitrare), scenarii bazate pe analogi i și
scenarii bazate pe ie șirile modelelor de circula ție generală sau regională. Scenariile sintetice
(arbitrare) descriu tehnicile în care parametrii climat ici sunt modifica ți arbitrar, spre exemplu,
creșterea temperaturii din climatul curent cu 1, 2, 3 sau 4 C și ajustarea cantită ților de precipita ții
cu ±5, 10, 15 sau 20%.
Variabilitatea climatică influen țează toate sectoarele economiei na ționale, însă cea mai
vulnerabilă rămâne produc ția vegetală și în special agricultura. Productivitatea culturilor agricole
prezintă fluctua ții de la an la an, fiind influen țată de variabilitatea condi țiilor climatice, și mai
ales de frecven ța evenimentelor climatice extreme .
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
24
Modificarea condi țiilor climatice conduce, de asemenea, la modificarea randamentelor relative
ale hibrizilor cu clase diferite de precocitate. Astfel în cazul hibrizilor de porumb pentru care în
scenariul climatic (1991 -2000) hibrizii tardivi au produc ții mai mari decât hibrizii timpurii și
semi -timpurii în principalele zone agricole ale țării (fig . 2.17), pentru orizonturile de timp 2011 –
2020 si 2041 -2050 această diferen ță de productivitate, evaluată prin modele de simulare cuplate
cu bazele de date clim atice elaborate pentru studiul impactului schimbărilor climatice, se
inversează (fig. 2. 18, 2.19).
Figura 2.17. Diferen ța dintre produc țiile medii multianuale (1991 -2000) ale hibrizilor de
porumb semi -timpurii (clasa FAO2) și tardivi (clasa FAO6) simula te utilizând model ul
ROIMPEL
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
25
Figura 2. 18. Diferen ța dintre produc țiile medii multianuale (2010 -2020 ), ale hibrizilor de
porumb semi -timpurii (clasa FAO2) și tardivi (clasa FAO6) simulate utilizâ nd modelul
ROIMPEL
Figura 2.1 9. Diferen ța dintre produc țiile medii multianuale (2040 -2050) ale hibrizilor de
porumb semi -timpurii (clasa FAO2) și tardivi (clasa FAO6) simulate utilizând modelul
ROIMPEL
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
26
CODUL DE BUNE PRACTICI PENTRU A REDUCE EFECTELE
SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ASUPRA AGRICULTURII
Sistemul agricol reprezintă un ansamblu de sectoare, tehnologii, ma șini și agregate tehnologice,
în acest sistem solul fiind folosit ca principală resursă de produc ție pentru culturile agricole,
pomicole, viticole, legumicole, floricole ca și pentru cre șterea animalelor. S tructura sectorelor
poate fi diferită de la o fermă la alta. În Europa, în domeniul agricol, în func ție de tehnologiile
utilizate, de nivelul lor de intensifizare, specializare, de cantitatea și calitatea biomasei, de
raporturile cu mediul înconjurător etc ., sunt practicate diferite sisteme de agricultură: durabilă,
conven țională, biologică, organică, de precizie, extensivă (ICPA, 2002) .
Tipuri de sisteme agricole și alegerea acestora
Agricultura conven țională , numită și intensivă, este tipul de agricultur ă intensiv mecanizată, cu
produse competitive, baz ată în mod deosebit însă pe concentrarea și specializarea produc ției.
Lucrările agricole sunt intens aplicate : afânarea solului este efectuată doar prin arătură cu
întoarcerea brazdei, urmată de numeroase l ucrări secundare de pregătire a patului germinativ și
de întreținere în perioada de vegeta ție; se practică monocultura sau rota ții scurte (doi, trei ani ); se
folosesc fertiliza nți minera li cu doze mari și foarte mari; se aplică tratamente chimice intensive
pentru combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor. Acest tip de agricultură a fost larg
răspândit în România până în 1989 , dar astăzi se acceptă că există efecte negative asupra
mediului înconjurător, mai ales dacă diferitele componente ale sistemulu i tehnologic agricol sunt
aplicate fără a se ține cont de specificul local ( climat, sol, relief, condi ții sociale și economice ),
care determină nivelul de vulnerabilitate sau de susceptibilitate fa ță de diferitele procese de
degradare chimică, biologică, f izică a mediului.
Agricultura durabilă este un sistem de produc ție intensiv de produse competitive, care rămâne
în rela ții armonioase cu mediul înconjurător. Este caracterizată sugestiv de e xpresia "sisteme
integrate", care sintetizează utilizarea științifică și armonioasă a tuturor componentelor
tehnologice: lucrările solului, rota ția culturilor, fertilizare, irigare, combaterea bolilor și
dăunătorilor inclusiv prin metode biologice, cre șterea animalelor, stocarea, prelucrarea și
utilizarea reziduurilor r ezultate din activită țile agricole etc., pentru realiz area unor produc ții
ridicate și stabile în unită ți care sunt adesea multi -sectoriale (vegetale și zootehnice).
Agricultura biologică este un sistem de produc ție mediu intensiv, deci mai pu țin agresiv î n
raport cu factorii de mediu, cu produse agricole superioare din punct de vedere calitativ , dar mai
puțin competitive din punct de vedere economic pe termen scurt. Acest sistem are influen țe mai
puțin agresive asupra mediului înconjurător, deoarece tratam entele aplicate pentru combaterea
bolilor și dăunătorilor sunt de preferin ță biologice, dar fiind acceptate totuși și doze reduse de
îngră șăminte minerale și pesticide. Pentru controlul calită ții produselor este necesară certificarea
tehnol ogiilor utilizat e, de aceea au o piață de comercializa re specială.
Agricultura organic ă se deosebe ște de cea biologică pentru că utiliz ează doar îngră șăminte
organice în doze relativ ridicate, aplicate în func ție de specificul local, în scopul fertilizării
culturilor și refacerii pe termen lung a stării structurale a solurilor, indiferent dacă această stare a
fost degradată prin activită ți antropice intensive și/sau datorită unor procese naturale.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
27
Agricultura extensivă cu inputuri reduse este un tip de agricultură de sub zisten ță, cu o
produc ție slab competitivă , care p oate afecta mediul înconjurător într-o anumită măsură , mai ales
prin calitatea biomasei, sau prin dezechilibre de nutri ție. Caracteristici principale sunt date în
principal de neutilizarea îngrășămintel or minerale și a altor substan țe agrochimice (erbicide,
insecto -fungicide, amendamente minerale), sau de aplica rea lor în cantită ți foarte mici (cu
excep ția sectorului legumicol) ; și de utilizarea unor hibrizi și soiuri performante care un au o
largă răspândire . Acest sistem este practicat în România de către producătorii individuali.
Agricultura de precizie este cea mai avansată formă de agricultură, având la bază cele mai
moderne metode de control a l stării de calitate a diferitelor resurse de mediu, aplicare a
optim izată a tuturor componentelor tehnologice , păstrarea unui control riguros asupra posibililor
factori care pot determina degradarea mediului ambiental . Este practicată însă, chiar și în cele
mai dezvoltate țări ale Uniunii Europene și SUA , doar pe su prafe țe mai restrânse .
Exemplu de lucrări agricole în
agricultura conven țională agricultura durabilă
Alegerea sistemului de agricultură este condi ționată de nivelul dotării tehnice, nivelul de
cuno ștințe profesionale, dar și de mentalitatea , educa ția în general, ca și de respectul pentru
natură, pentru mediul înconjurător al tuturor celor care lucrează în acest domeniu.
În ghidul de fa ță, se prezintă măsuri recomandate pentru p rincipalele tipuri de activități agricole
și aspectele lor specif ice cu impact climatic :
utilizarea terenurilor și cultur a plantelor;
utilizarea apei în agricultură;
fertilizarea solului ;
creșterea animalelor ( șeptelul );
utilizarea e nergiil or regenerabile în agricultură.
Pentru fiecare dintre activitățile principale agr icole este prezentată o descriere generală a
interacțiunilor cu factorii climatici, în mod succint, alături de măsurile sau ”bunele practici”
recomandate. Sugestiile pentru adoptarea celor mai bune practici sunt date cu accent pe
beneficiile pentru agricul tori și mediu.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
28
MANAGEMENTUL CULTURILOR ȘI TERENURILOR
Principiile care stau la baza unei a gricultur i durabil e sunt:
– existența unei game destul de largi de culturi ;
– utilizarea de soiuri și hibrizi cu potențial genetic ridicat, adaptați la condițiile l ocale ;
– utilizarea în grășămintelor organice;
– folosirea protecției biologice;
– limitarea u tilizării substanțelor chimice;
– sistemele de management integrate care iau în considerare toate aspectele sistemului sol –
plantă -atmosferă pentru a păstra potențialul nat ural și resursele regenerabile ale ecosistemelor
agricole.
Schimbările climatice care caracterizează ultimele decenii, modifică uneori condițiile naturale ,
și, indirect, afectează cerințele agro -hidro -climatice ale culturilor . Prin urmare , gestionarea
durabilă a culturilor și utilizarea rațională a terenurilor devin foarte importante în menținerea
potențialului agricol, respectând condiția de a nu accentua impactul practicilor agricole asupra
mediului și climei.
Riscul utilizarii unei culturi neadecvate
la condițiile climatice locale – plantație
de măslini în Timișoara
http://www.recolta.eu/arhiva/timisoara –
culturile -experimentale -de-maslini -ale-
liceului -agricol -au-inghetat -5553.html
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
29
Selecția soiurilor și varietă ților
Existen ța unei game destul de largi de condiții de mediu în țara noastră conduce la adaptarea
unor noi soiuri sau varietă ți de cultură , care trebuie însă să țină cont totodată de gama mult mai
limitată de practici agricole . Ca urmare a presiunilor exerci tate de schimbările climatice, a par
astfel soiuri rezistente la secetă, soiuri cu perioada de ge rminare și vegetație mai scurtă , soiuri cu
capacitate mărită de fixare a carbonului etc.
Principiul urmărit în select area soiurilor adecvate este, pe de o part e, de a crește eficiența
utilizării resurselor naturale și a celor climatice , și, pe de altă parte, de a minimiz a impactul
practicilor agricole asupra mediului . Ca urmare, a legerea soiurilor ar trebui să ia în considerare :
adaptabilitatea la condițiile climatice locale :
• rezistența la stresul de apă în zonele vulnerabile la secetă
• rezistența la ger în zonele montane
potențialul natural de calitate și cantitate a recoltelor.
Afaceri de succes în România prin culturi exotice:
banane (Brabeți, Dolj )
lavandă (Ocna Mureș, Alba )
kiwi (Ostrov, Constanța)
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
30
Măsuri recomandate:
• Selectarea de soiuri rezistente la stresurile induse de schimbările climatice (de
exemp lu: deficit de apă, secetă, temperaturi ridicate sau coborâte).
• Selectarea de soiuri cu perioade de germinare și de vegetație mai scurtă.
• Selectarea de soiuri c u rezisten ță natural ă crescută la anumite boli sau
dăunători.
Avantajele pentru fermier:
• Se îmbunătățește managementul apei utilizate în agricultură, prin optimizarea și
reducerea consumului de energie pentru iriga ție.
• Se îmbunătățește utilizarea condițiilor de umiditate a solului după semănat.
• Se reduce numărul de lucrări agrotehnice necesare .
• Crește capacitatea culturii agricole de competiție cu buruienile.
• Scad costurile legate de aplicarea substanțelor fitosanitare .
• Scade presiunea bolilor și cre ște eficientizarea pulverizării substanțelor fitosanitare .
• Se reduc emisiile de CO 2
• Crește, din p unct de vedere cantitativ , produc ția agricolă (recolta) și cantitatea de
biomasă. Cultură de triticale (Seini , Maramure ș)
Procesul de îmburuienare a u nei
culturi de câmp.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
31
Alegerea și ut ilizarea unui sistem de cultură
Aleg erea și proiectarea sistemului de culturi este o activitate complexă , care trebuie să țină cont
de condi țiile locale ale fermei, de tradi țiile și obiceiurile locale, de accesibilitatea input -urilor
necesare etc.
Diferite culturi pot fi plantate în succesiu ne pe același câmp și pot fi recoltate separat, sau
aceeași plantă este cultivată, în mod repetat, pe același câmp, pe parcursul anilor. Alegerea
metodel or de plantare po ate conduce fie la creșterea densită ții culturilor, fie la o utilizare mai
eficientă a spațiului și a timpului. Fermierul poate alege dintre principalele t ipuri de sisteme
agricole: agricultura conven țională, agricultura durabilă, agricultura biologică , agricultura
organică , agricultura extensivă, a gricultura de precizie. Pentru a defini u n sistem care combină o
utilizare eficientă a resurselor, cu minimizarea input -urilor, cu niveluri sustenabile de recoltă ,
este necesară o cunoaștere mai detaliată a soiurilor specifice unei locații și a modului lor de
adaptare. Cel mai ecologic sistem de culturi, care este utilizat și pentru a preveni efectul direct și
indirect asupra emisiilor de GES, este rotația culturilor .
Culturi în rotație (Lovrin)
/statiunea -de-cercetare -agricola/
Culturi Intercalate (sau asociate):
cultivarea simultană a două sau mai multe
culturi pe același domeniu, culturi care
funcționează prin atragerea de dăunători
departe de planta gazdă. Distan ța mărită
între plantele identice prin cultivarea unor
varietă ți pe a celași teren îngreunează
efortul dăunatorilor de a ataca cultura
principală.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
32
Măsuri recomandate:
• Utilizarea rotației culturilor adaptate pentru ferma respectivă ca sistem principal de
cultură.
• Utilizarea de culturi mixte, culturi de acoperire (cover crop), culturi ascunse (catch
crops) ca și culturi multiple în același spațiu/fermă pentru a crește biodiversitatea.
• Schimbarea momentului cultivării în func ție de schimbările climatice care se
manifest ă în regiune.
Avantajele pentru fermier:
• Se reduce incidența dăunătorilor și bolilor.
• Încetine ște tendința de răspândire a dăunătorilor și bolilor în timpul perioadei de
vegetație.
• Se reduce efectul vremii nefavorabile, prin plantarea și recoltarea la momente
diferite.
• Se echilibrează cerin țele de fertilitate ale diferitelor culturi pentru a se evita
epuizarea exc esivă a substanțelor nutritive din sol.
• Se îmbunătățe ște structura și fertilitatea solului, dar și calitatea materiei organice
din sol prin alternarea plantelor cu adâncimi diferite de înrădăcinare.
• Se folosesc culturi adecvate ecologic și economic. O cultură de acoperire este o cultură
plantată pentru a gestiona, în primul rând,
fertilitatea solului, procesul de eroziune a
solului, calitatea solului, apei, problema
buruienilor, dăunătorilor, bolilor,
biodiversitatea, dar și pentru a produce
alimente, furaje sau fibre.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
33
Controlul asupra buruienilor, bolilor și dăunătorilor
Controlul dăunătorilor și buruienilor are un rol important în cre șterea cantitativă și calitativă a
recoltelor, prin implementa rea unui sistem adecvat de patogeni pentru fiecare tip de cultură.
Controlul asupra buruienilor, bolilor și dăunătorilor trebuie să fie realizat prin intermediul unor
mijloace profilactic e, biologice și mecanice , folosi ndu-se pe cât posibil capacitatea naturală a
culturilor de a inhiba proliferarea buruienilor , folosind diverse strategii :
– reducerea utilizării de produse chimice . În agricultura ecologică, managementul bolilor și
dăunătorilo r se bazează pe trei instrumente principale: rezistența gazdei, rotația culturilor,
precum și utilizarea de tehnici agricole adecvate. Prin acest proce deu nu pot fi evitate toate
bolile, dar poate fi mult redus efectul unora din acestea .
– utilizarea lucrăr ilor agricole care să accelereze descompunerea resturilor vegetale și
scăderea populației agent ului patogen. Resturi le vegetale se îngro apă sau se plasează în
contact cu solul, pentru a fi colonizate rapid de organisme care descompun resturil e
vegetale sau care exclu d organismele care determină anumite boli. Pe de altă parte, trebuie
ținut cont de protecția solului împotriva eroziunii la utilizarea acestor lucrări agricole
pentru combaterea dăunătorilor și buruienilor.
– Concurența culturilor este o modalita te eficientă de a controla cre șterea buruienilor .
Plantarea culturii cu o densitate mică lasă suprafețe mari deschise, accesibile pentru
radiațiile de înaltă intensitate , care stimulează creșterea buruienilor și a concurenței, în
timp ce o cultură bine dez voltată este mai puțin probabil afectată negativ de buruieni.
Răspândirea buruienilor afectează
produc ția agricolă .
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
34
Măsuri recomandate:
• Utilizarea de practici de control ale agriculturii ecologice.
• Utilizarea de culturi rezistente la boli.
• Implem entarea rotației culturilor folosind și plante non -gazdă, care să scadă
prezența patogenului sau impactul patogenului asupra culturilor sensibile.
• Aplicarea unor lucrări agricole adecvate necesare pentru a îngropa resturile vegetale
care să le accelereze d escompunerea.
• Aplicarea practicilor agricole care cresc concurența culturilor împotriva buruienilor
(reducerea distanțelor între rând la semănat, însămanțare timpurie).
• Utilizarea mulciului sau a materialelor organice, cum sunt paiele sau resturile
vegetal e pentru a asigura o barieră fizică pe suprafața solului.
Avantajele pentru fermier:
• Încetinește dezvoltarea buruienilor.
• Se reduc costuril e.
• Se reduc e impactul negativ al substanțe lor chimice.
• Se reduce impactul anumitor agenți patogeni asupra culturilor sensibile.
• Crește produc ția agricolă (recolta) .
Invazia ferigilor în pă șuni neîntre ținute.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
35
Aplicarea p ractici lor agricole care favorizează sechestrarea carbonului
La nivel mondial , solul are o contribu ție major ă la bilanțul de carbon, și poate fi semnificativ
afectat de an umite procese: eroziunea solului, epuizarea fertilității , arderea resturilor vegetale .
Din cauza cantității mari de carbon organic sechestrat în sol, se presupune că modificări ale
acestei valori , chiar și minore, ar avea efecte dramatice de feed -back în s istemul climatic global.
Mineralizarea carbonului organic din sol depinde puternic de temperatură, prin urmare,
încălzirea globală poate crește emisiile de CO 2 în atmosferă.
Pe de altă parte, d egradarea solului este cauzată în principal de utilizarea nepotrivită a terenurilor
și de practicile neadecvate de management al terenurilor. Două din consecințe le majore ale
degradării solului sunt pierderile de carbon organic din sol, care determină creșterea emisiilor de
CO 2 în atmosferă, și reducerea producției primare nete, definită ca rata de absorbție de carbon de
către plante din atmosferă (sub formă de CO 2). Practici le agricole care determină creșterea
emisiil or de CO 2 din sol sunt variate : lucrări de arătură, despădurire, drenajul solurilor
organice/turbări ilor, agricultura de subzistență care determină epuizarea fertilității, pășunatul
excesiv etc.
Arderea miri știlor afectează sechestrarea
carbonului în sol.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
36
Măsuri recomandate:
• Utilizarea lucrărilor de conservare și de mulcire a solului, pentru a reduce emisiile
de CO 2 din sol.
• Utilizarea de culturi prășitoare, culturi de acoperire și culturi secundare.
• Aplicarea unor m ăsuri de împădurire și agro -silvicultură.
• Practicarea unei agriculturi științifice cu input -uri chimice judicioase.
• Amenajarea pășunilor cu rate de stocare adaptate.
• Evitarea cultivării solurilor organice.
Avantajele pentru fermier:
• Se ut ilizează resursele naturale într-un mod mai eficient.
• Se realizează o mai bună protecție a terenurilor împotriva deșertificării și /sau
eroziun ii.
• Se reduc degradarea, eroziunea și salinizarea solului.
• Se reduc costurile de cultivare.
• Se îmbunătățește nive lul calitativ și cantitativ al recoltei (produc ției).
• Scade poluarea solului și a apelor subterane.
• Imbunătă țirea sănătă ții animalelor și cre șterea produc ției conduc la cre șterea
veniturilor agricole , cu avantajul de a nu deteriora mediul și fără a polua c u azot.
Defri șările afectează inclusiv emisiile de CO 2 din sol
prin îndepărtarea înveli șului vegetal.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
37
MANAGEMENTUL APEI
Planta are nevoie de apă pentru ca să func ționeze în bune condi ții: să o men țină proaspătă, să
păstreze o bună temperatură , să prime ască odată cu apa și nutrien ții necesari pentru cre șterea și
dezvoltarea în bune condi ții. Din aceste motive, plantele folosesc mult mai multă apă decât
animalele și nu pot trăi deloc fără o anumită cantitate de apă (destul de ridicată ). Un consum
obișnuit este de nivelul a 5000 de metri cubi de apă la 1 hectar pe an, adică de aproximativ un
metru cub de apă pent ru a ob ține 1 kilogram de boabe .
Apa provine în principal din p recipita ții, dar fiindcă acestea nu au un caracter permanent, este
nevoie ca ap a căzută să fie înmagazinată undeva, pentru ca plantele să o poată lua ulterior
evenimentului pluvial pentru a o folosi. Rolul acestui rezervor este preluat de sol . Alteori,
cantitatea de apă din precipitații nu este suficientă și este suplinită prin iriga ții.
Pe de altă parte, regimul pluviometric variază spațial și temporal , cantitățile de apă de ploaie
difer ind foarte mult în diferite zone , dar și de la an la an în aceea și zonă . Există țări unde nu
plouă aproape de loc, sau plouă mult mai pu țin decât est e necesar, astfel încât nu cresc plante, iar
agricultura nu este posibilă fără iriga ție (iriga ție obligatorie). Există țări unde plouă, dar nu
destul, astfel încât se poate face agricultură, dar completând apa de ploaie prin iriga ție (iriga ție
de completar e) se pot ob ține recolte mai bune. Există țări unde plouă suficient și nu se folose ște
irigația. Si, în fine, există țări în care plouă prea mult, pământul este prea umed pentru a putea fi
lucrat, plantele obi șnuite nu cresc, și agricultura se poate face n umai dacă se îndepărtează plusul
de apă prin lucrări de îndiguire, desecare și drenaj.
În România există regiuni cu ploi suficiente, de 6 – 8 mii m3/ha/an în majoritatea anilor (vestul
Banatului, sudul și estul Transilvaniei, nord -vestul țării). Totuși, în cea mai mare parte a țării
precipita țiile sunt sub nivelul necesar , cam 4 – 5 mii m3/ha/an. În aceste zone, în unii ani (destul
de rari, respectiv la intervale de 25 – 30 de ani ), recoltele sunt total compromise; în alți câțiva ani
(odată la 5 – 10 ani ), se pot ob ține recolte foarte bune, iar în cei mai mul ți ani se pot ob ține
recolte normale doar dacaă se folos esc lucrări agric ole adecvate condi țiilor de neiriga re sau
folosind iriga ția de completare, dacă aceasta se dovede ște rentabilă. Regiuni cu ploi p rea multe
nu există în România, dar în unele areale, în unii ani sau în unele perioade ale anului în care
plouă mai mult decât de obicei, există un surplus de apă cu urmări dăunătoare pentru produc ția
agricolă, pentru prevenirea și combaterea cărora trebui esc luate măsurile necesare.
Modul în care apa din ploi este preluată de plantă, ca și cantitatea de apă accesibilă plantei ,
depind de mai multe caracteristici ale solului și terenului.
Unele soluri pot înmagazina cantită ți mari de apă, până la 1000 de m3/ha, ceea ce este suficient
pentru a asigura nevoia de apă a plantelor timp de 10, 20 sau chiar 30 de zile , chiar dacă în acest
timp nu cad alte ploi. A cesta este cazul pentru majoritatea soluri lor din Bărăgan, Dobrogea, mare
parte a Moldovei și a Câmpiei Tisei. Solurile din nord -vestul Munteniei și Olteniei, din cea mai
mare parte a Transilvaniei, ca și unele soluri din Banat și Cri șana, nu pot înmagazina apă mai
mult de 600 – 800 m3/ha, dar în aceste zone ploile fiind mai frecvente, culturile agricole nu
suferă în anii obi șnuiți. Situa ția cea mai grea este cea a solurilor nisipoase din sudul Olteniei și
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
38
din alte zone ale țării, care nu pot înmagazina decât 300 – 400 m3/ha, suficientă pentru cel mult 8
– 10 zile, agricultura nefiind posibilă fără iriga ție.
Pe terenurile în pantă o parte ( adesea importantă ) a apei de ploaie se scurge la suprafa ța solului,
nefiind deci folosită de plante, provocând totodată eroziunea solului, un proces de degradare
estrem de grav , care se întâlne ște pe mai mult de o treime din suprafa ța agricolă a României. La
baza pantelor, pe funduri de vale, se adună adesea apă în exces, cu efecte negative recunoscute.
O situa ție deosebită, întâlnită pe aproximativ o cincime din România, mai ales în nord -vestul
Munteniei, nordul Olteniei, mu lte terenuri din Banat și Cri șana, zona Făgăra ș – Brașov, zona
Satu Mare – Baia Mare și altele, este dată de exist ența exces ului de apă pe terenuri plane în mod
repetat. Aceast lucru se întâmplă datorită imposibilității scurgerii apei în exces di n perioade le cu
ploi abundente, sau solurilor grele, cu un strat foarte compact la câ țiva zeci de centimetri
adâncime, strat care nu permite apei să pătrundă în adâncime. În ani mai ploio și decât cei
normali , astfel de situa ții pot să apară și în Bărăgan, mai precis suprafe țe mici mai joase, a șa
numitele crovuri, în care se poate aduna apă. Pe astfel de terenuri este necesar să se folosească o
tehnică specială de cultură.
În România , există de asemenea terenuri care au apa freatică la adâncime relativ mică, sub 2 – 3
metri , îndeosebi în lunca îndiguită a Dunării, în luncile celorlalte râuri, dar și pe unele terenuri
din centrul Bărăganului și din Banat – Crișana. Dacă apa se află la adâncime foarte mică, sub 1
metru, ea are efecte negative asupra culturilor agricole, fiind necesară coborârea ei prin lucrări de
drenaj. Dacă apa se află la 1 – 3 metri adâncime, ea poate avea astfel de efecte negative doar în
anii ploio și, în anii normali și chiar în cei seceto și având efecte favorabile, deoarece culturile
agricole pot fo losi o parte din această apă, iar iriga ția este astfel mai pu țin necesară.
Apa freatică provine în parte tot din apa de ploaie care, în anii sau în perioadele mai ploioase,
depă șește capacitatea de înmagazinare a solului și se scurge în adâncime, dacă solu l nu are un
strat compact care să împiedice trecerea apei. Dar apa infiltrată poate aduce în pânza freatică
unele substan țe care înrăută țesc calitatea apei , cum ar fi nitrați proveni ți din îngră șămintele cu
azot, resturi de ierbicide și pesticide etc. În c ondițiile de astăzi ale agriculturii române ști, în care
astfel de produse nu sunt aplicate în cantită ți mari, astfel de efecte negative sunt atenuate, fiind
prezente la nivel local, în locurile în care s-au aplicat cantită ți mari de astfel de produse, de
exemplu, în unele grădini de legume.
Având în vedere aceste fapte, se poate spune că managementul apei este foarte important pentru
a obține recolte mărite și de calitate.
Impactul managementului apei asupra schimbărilor climatice este mai pu țin evident dec ât
consecin țele acestor schimbări asupra necesității modificării tehnicilor de irigare. Scăderea
emisiilor de gaze cu efect de seră datorate gospodăririi apei se bazează în principal pe reducerea
cantității de energie și de apă utilizate, în timp ce efectele schimbărilor climatice asupra
gospodăririi apei sunt mai evidente și mai complexe.
Pentru a realiza proiecte bune de iriga ție, se poate porni de la presupunerea că temperaturile
medii vor continua să crească cu cel puțin 1,5°C în următoarele decen ii, în același timp fiind
așteptate schimbări ale frecven ței și intensită ții precipita țiilor.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
39
Creșterea temperaturilor va determina creșterea evapotranspira ției, și deci creșterea nevoilor de
apă în agricultură și apariția unui stres suplimentar privind re sursele de apă. Zonele care dispun
de mari resurse de apă în prezent , dar sunt predispuse la schimbări climatice , trebuie să învețe
practicile folosite în regiunile unde apa deja lipsește astăzi. Culturile vor trebui aprovizionate cu
apă și irigate diferit , în funcție de modul în care se schimbă regimul precipita țiilor. Practicile și
tehnicile de irigare trebuie să evolueze ; de exemplu , se poate folosi ”picurarea”, în locul
pulverizării, deoarece este mai economică. În același timp, se vor produce schimbări în privin ța
culturilor și a varietă ților cultivate, agricultura trebuind să se adapteze schimbărilor climatice.
Creșterea generală a temperaturii va reduce probabil depozitul de zăpadă și ghea ță din mun ți și
ghețari, devansând astfel topirea zăpezii și g heții și schimbând regimurile sezoniere ale râurilor .
În plus, d eversările poluante afectează mai mult cursurile de apă mai calde.
Efectele schimbărilor climatice asupra managementului apei sunt evidente. Pe lângă furnizarea
apei necesare plantelor, iriga țiile vor avea din ce în ce mai mult și funcția de a atenua ac țiunea
evenimentelor climatice extreme (înghe ț, temperaturi ridicate ).
Deoarece cre ște riscul deșertificării , fermierii se pot adapta aplicând două metode: tehnologia
”dry-farming” (aridocultura ) și agricultura prin iriga ții.
Tehnologia ”dry -farming” este aplicată în zone ce primesc anual 508 mm precipita ții sau mai
puțin, și se bazează pe produc ția profitabilă a culturilor utile fără a folosi irigația. În zonele cu
ploi toren țiale, vânturi puter nice, distribu ție neuniformă a precipita țiilor sau supuse altor factori
de disipare a apei, termenul ”dry -farming” este de asemenea, recomandat culturilor în regim
neirigat în condi țiile unor precipita ții anuale de 635 mm, sau chiar 762 mm. Problemele care pot
apărea în sistemul ”dry -farming” sunt : acumularea în sol a unei mici cantități anuale de
precipita ții, păstrarea umidita ții din sol până când va fi utilizată de plante, prevenirea
evapotranspira ției directe a apei din sol în timpul sezonului de cre ștere, reglarea cantității de apă
extrase de plante din sol, alegerea culturilor potrivite pentru zonele aride, aplicarea tratamentelor
corespunzătoare pentru culturi și valorificarea produselor pe baza compozi ției superioare a
plantelor ce necesită cantită ți mici de apă.
Agricultura prin iriga ții se bazează pe distribuirea artificială a apei în terenul agricol pentru
înfiin țarea culturilor și asigurarea cre șterii plantelor. Creșterea temperaturii și distribu ția
neuniformă a precipita țiilor pot crește cererea de cantită ți suplimentare de apă de către plante
care cresc de obicei în condi ții aride.
Manifestarea consecin țelor instalării secetei,
prin crustificarea și crăparea solului .
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
40
Cele mai bune practici de management al iriga țiilor
Fermierii din zonele umede care sunt predispuse la schimbări climatice care conduc la
deșertificare trebuie să preia modul de a face agricultură a celor din zonele în care apa este
insuficientă. Cele mai bune practici recomandate nu impun celor ce aplică irigația ce trebuie să
facă cu exactitate pentru administrarea iriga țiilor, sau ce instrumente să folosească. Decizii le
trebuie luate pentru fiecare caz în parte și variază în func ție de o întreagă gamă de factori
specifici locului și irigatorilor. Totu și, trebuie ținut cont de faptul că sistemele mai sofisticate de
irigare și instrumentele mai complexe de progra mare nu aduc în mod necesar o iriga ție de
performan ța mai bună . Mult mai importantă este abilitatea managerială a fermierului .
O între ținere adecvată a sistemului de iriga ție sau modernizarea lui sunt instrumente importante
pentru o administrare eficientă a apei.
Sistem de stropire ac ționat manual .
Sistem de stropire prin tuburi.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
41
Măsuri recomandate:
• Administrarea corectă a sistemelor bazate pe norme ridicate de iriga ții.
• Cunoa șterea proprietă ților solului : capacitatea solului de a re ține apa și adâncimea
de înrădăcinarea a plantelor.
• Proiectarea și între ținerea corectă a sis temelor de iriga ții, care să țină cont de
factorii care influen țează sistemele de iriga ții: structura sistemului de iriga ții,
vechimea și modul de între ținere.
• Monitorizarea tuturor aspectelor la fiecare aplicare a irigațiilor înainte, în timpul și
după ad ministrarea normei de udare.
• Deciderea momentului aplicării, verificarea circuitului apei se realizează în timpul
aplicării normelor de udare, prin măsurarea performan ței și uniformită ții aplicării.
După irigare se evaluează sub – și supra -irigarea.
• Utiliz area mai multor mecanisme de monitorizare pentru a planifica iriga țiile:
măsurarea umidită ții solului, observarea stării plantelor și testarea tuburilor de dren
după iriga ții, în vederea efectuării modificărilor necesare pentru următoarea udare.
• Stabilirea unui program de control al iriga țiilor. Cu actualele tehnologii este posibil
să se programeze automat sistemele de iriga ții, pe baza analizei unor probe sau set
de probe de sol.
• Flexibilitate în adaptarea noilor tehnologii.
• Utilizarea unor programe de sof tware pentru analiza bilanțului apei din sol, care să
ruleze pe PC sau server web. Crearea unor modele simple, cu un număr limitat de
parametri accesibili.
Avantajele pentru fermier:
• Apa pentru iriga ții este folosită eficient, mic șorând riscul de a risipi această
resursă natu rală.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
42
Alegerea unei metode de irigare
Schimbările climatice nu modific ă în esen ță procedura de alegere a metodelor de irigare, ci
schimbă doar ponderea anumitor factori. Pentru a alege o metoda de irigare adecvată , fermierul
trebuie să cun oască avantajele și dezavantajele diverselor metode, și trebuie să înțeleagă în
acela și timp ce metodă se potrive ște mai bine condi țiilor locale .
Alegerea unei metode de irigare corespunzătoare fermei respective se face în funcție de
condi țiile naturale al e terenului și de condițiile de management agricol aplicat .
Factorii naturali (pedo -climatici) luați în considerare în selectarea metodei de irigare
potrivite:
• Tipul de sol: solurile nisipoase au o rată de re ținere scăzută a apei și o capacitate de
infiltrație mare. De aceea , necesită norme de udare scăzute, dar aplicate frecvent,
mai ales când straturile nisipoase sunt superficiale , ceea ce duce la alegerea
sistemu rilor de irigare prin aspersiune sau prin picurare , și nu a irigației prin brazde.
Pe solurile argiloase sau lutoase pot fi utilizate toate tipurile de iriga ții, dar mai ales
cea de irigare prin brazde. Sistemul de iriga ții prin brazde este cel mai ind icat
pentru solurile argiloase care au o rată de infiltrare scăzută. Dacă în aceea și schemă
de iriga ții sunt cuprinse mai multe tipuri de sol, este recomandată irigarea prin
aspersiune sau prin picurare , deoarece acestea asigură o bună distribu ție a apei.
• Panta terenului: Pe terenurile cu pante mari sau pe suprafe țele cu relief neuniform
sunt de preferat irigarea prin aspersiune sau prin picurare, și nu iriga ția prin brazde,
deoarece acestea nu necesită nivelarea anterioară a terenului. Fac excep ție terenur ile
utlizate ca orezării pe terase amenajate în acest scop.
• Clima: Vântul puternic poate influen ța udarea prin aspersiune, de aceea, în condi ții
de vânt puternic, este de preferat udarea prin picurare sau prin inundare. Pe
suprafe țele care necesită udări s uplimentare, irigarea prin aspersiune sau picurare
sunt mult mai potrivite datorită flexibilită ții și adaptabilită ții la cerin țele fermei.
• Accesibilitatea apei: Eficien ța aplicării normelor de udare este mai ridicată în cazul
irigațiilor prin aspersiune și picurare decât la irigarea prin brazde, deci în cazul în
care rezervele de apă sunt limitate , sunt preferat e aceste metode. Trebuie re ținut că
eficien ța depinde atât de irigator, cât și de metoda de irigare utilizată.
• Calitatea apei : Depunerile de sedimen te din apă pot bloca duzele în cazul
sistemelor de iriga ții prin aspersiune sau prin picurare, ceea ce duce la creșterea
costurilor de între ținere . De aceea , este preferată irigarea prin brazde când apa
pentru iriga ții con ține multe sedimente. Dacă apa de irigații con ține săruri, este
recomandată irigarea prin picurare, deoarece este aplicată pe sol o cantitate mai
mică de apă decât în irigația prin brazde. Sistemele de iriga ții prin aspersiune sunt
mult mai eficiente decât metodele de irigare prin brazde p entru a spăla sărurile.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
43
Factorii agricoli luați în considerare în selectarea metodei de irigare potrivite:
• Tipul de cultură : Irigarea prin bazde poate fi utilizată la toate tipurile de culturi.
Irigarea prin aspersiune și cea prin picurare sunt recomanda te pentru culturile
legumicole și pomicole, datorită investi țiilor ridicate necesare per hectar. De aceea,
aceste tipuri de irigație nu prea sunt utilizate la culturile cu o valoare economică
scăzută. Irigarea prin picurare este potrivită în cazul irigării individuale a plantelor,
pomilor, sau a culturilor legumicole și trestiei de zahăr. Aceasta metodă nu este
recomandată pentru culturile semănate în rânduri dese (orez).
• Tipul de tehnologie : Tehnologi a influen țează metoda de iriga ție. În general, iriga ția
prin picurare și prin aspersiune sunt cele mai complicate din punct de vedere tehnic.
Achizi ționarea echipamentelor de iriga ție necesită investi ții ridicate la hectar, iar
pentru între ținerea echipamentelor trebuie asigurată logistica corespunzatoare (know –
how). De asemenea, este necesar să existe o rezervă suplimentară de combustibil și
piese de schimb. Sistemele de irigare prin brazde necesită cele mai simple
echipamente, atât pentru construc ție, cât și pentru între ținere (număr redus de pompe),
echipamen tul utilizat fiind mult mai u șor de între ținut.
• Experien ță anterioară în utilizarea sistemelor de iriga ții: Alegerea metodei de iriga ții
depinde și de cele mai utilizate sisteme de iriga ții în zona/regiunea respectivă.
Introducerea unei noi metode poate du ce la apari ția unor probleme nedorite, căci nu
există certitudinea acceptării unei noi metode de către fermieri. Asigurarea asisten ței
tehnice a echipamentului poate ridica probleme și costurile pot fi mai mari în
compara ție cu beneficiile. În majoritatea cazurilor, este mai u șor să îmbunătă țești
sistemele folosite în mod curent, decât să introduci o metodă integral nouă.
• Resurse le umane : Sistemul de iriga ții prin brazde are cerin țe mai mari în ceea ce
prive ște utilizarea de forță de muncă calificată pentru construc ție, func ționare și
întreținere, decât în cazul irigațiilor prin aspersiune și picurare. Metoda de irigare prin
brazdă cere o bună nivelare a solului, precum și un instructaj corespunzător al
fermierilor pentru utilizarea și între ținerea la un niv el ridicat al sistemului. Irigarea prin
aspersiune și prin picurare solicită o nivelare redusă a terenurilor, modul de utilizare și
întreținerea sistemului fiind mult mai simple.
• Costuri și beneficii : Inainte de a alege tipul de irigare folosit trebuie făc ută o estimare
a costurilor și beneficiilor fiecarei metode în parte. Trebuie luate în considerare atât
costurile de construc ție și instalare, cât și cele de func ționare și între ținere ( calculate la
ha), aceste cheltuieli fiind comparate cu beneficiul adus de sporul de produc ție.
Fermierii vor fi interesa ți de metoda cea mai eficientă din punct de vedere economic.
Avantajele pentru fermier:
• Adoptarea unei metode eficiente de irigație este obligatorie în economisirea
resurselor de apă.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
44
Utilizarea tehnici adecvate de economisire a apei
Economisirea apei poate fi considerată aspectul principal al managementului integrat al apei ce
protejează mediul și clima. Tehnicile de ec onomisire a apei se referă la sol, plante (culturi și
buruieni), atmosfer ă și sistemel e de iriga ție. Tehnicile de economisire din agricultură prin
irigații, adăugate ce lor din agricultura ”dry -farming”, se referă la to ți pașii procesului de irigare:
colect area apei (pompare etc.), depozitarea (lacuri, bazine, ape subterane), transportul (apeducte),
salinitatea, toxicitatea, materialele în suspen sie, pierderile prin evaporare în timpul distribuirii
apei și pierderile din soluri le fără vegeta ție irigate, pier derile prin transpira ție datorate
buruienilor, pierderile prin scurgere sau prin infiltrarea în adânc ime.
Măsuri recomandate :
• Efectuarea arăturilor la o adâncime care să asigure atât necesarul de apă, cât și o bună
înrădăcinare. Un sol arat reduce scurgerea la suprafa ță a apei provenită din precipita ții.
Pe solurile argiloase, aratul duce la sporirea rezervei de apă cu 50 mm, în compara ție
cu utilizarea sistemului de lucrări minime sau aplicării mulciului, și chiar cu 100 mm
față de sistemul non -tillage (fără lucrări). În schimb, pe solurile nisipoase, aratul la
adâncime mare poate reduce rezerva de apă a solului.
• Se recomandă ca arătura superficială să fie efectuată cu ajutorul cultivatorului pentru
combaterea buruienilor sau spargerea crustei solul ui, pentru a opri extragerea apei de
către rădăcini (transpira ția) sau pentru a reduce semnificativ capilaritatea solului
(evapora ția).
• Realizarea de perdele de protec ție (culturi) pentru păstrarea apei în sol și evitarea
eroziunii prin vânt, ca și pentru a controla praful din aer. Cele mai întâlnite specii
utilizate sunt cele de porumb pentru siloz, dar și cele de floarea -soarelui.
• Utilizarea mulciului reduce evapora ția. Încorporarea resturilor vegetale în sol este
considerată cea mai eficientă metodă de a păstra apa în sol, dar se pot folosi și tipuri de
mulci plastice.
• Semănatul în benzi în planta țiile pomicole, care previne degradarea structurii solului,
favorizează o mai bună infiltrare și depozitare a apei în sol și permite un acces mai
ușor al lucrăto rilor spre pomi pentru activită ți de între ținere și recoltare.
• Reducerea suprafe țelor irigate în livezi. Dacă există o rezervă scăzută de apă în sol,
este uneori mai profitabil să asiguri cantitatea de apă optimă unei păr ți din livadă și să
obții fructe de calitate superioară, decât să irigi întreaga suprafa ță, dar să ob ții produse
o calitate scăzută.
• Este de evitat, de asemenea, irigarea spa țiilor dintre rândurile de pomi.
Avantajele pentru fermier:
• Se reduc evapora ția, transpira ția și scurgerea apei la suprafa ța solului.
• Se păstrează struct ura și permeabilitatea solului la parametrii optimi.
• Recoltele ob ținute sunt superioare calitativ și cantitativ.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
45
Sistemele de irigare
Sisteme în brazdă : canale mici superficiale folosite pentru a conduce apa în josul unei pante
într-un padoc. Brazdele sunt în general drepte, dar pot fi și curbe pe pante abrupte , urmăr ind
conturul terenului. Culturile pe rânduri sunt de obicei puse la 1 m pe stra tul dintre brazde .
Sisteme de grani ță sau de oprire a inunda țiilor: împart padocul în zone separate prin canale
paralele. Apa curge în josul pantei padocului ca o pânză ghidată de brazde. Pe terenurile mai
abrupte , brazdele sunt a șezate la distan țe mai mici și pot urmări conturul terenului. Sistemele
respective sunt utile în livezi , vii, pă șuni și culturi de grâne.
Sistemele din bazinel e plane: diferă de sistemele tradi ționale de grani ță sau de oprire a
inunda țiilor pentru că nu sunt în pant ă și au marginile închise. Apa este furnizată în mari cantită ți
pentru a se ob ține o acumulare uniformă și rapidă de adâncimea dori tă în interiorul bazine lor.
Sisteme de stropire cu pivot central : un sistem auto -propulsat în care o singură țeavă sus ținută
de un șir de suporturi mobile este suspendată la 2 – 4 m deasupra terenului , apa fiind pompată în
țeava centrală, iar suporturile r otindu-se în cet în jurul pivotului, irigând o arie mare.
Dispozitive le de stropire sunt montate pe sau suspendate de țeavă și distribuie apa sub presiune
pe măsură ce țeava se rote ște. Dispozitivele sunt reglate în grada ții, de la mic la mare, pentru ca
cercul exterior, care se mi șcă mai repede, să primească aceea și cantitate de apă ca cel interior .
Sisteme de stropire ac ționate manual : mai multe țevi u șoare care sunt deplasate manual pentru
irigații succesive. Țevile laterale sunt conectate la o țeavă pri ncipală ce poate fi portabilă sau
îngropată. Aceste s isteme manuale sunt folosite pentru zone mici și neregulate , nefiind potrivite
pentru culturile de câmp înalte din cauza dificultă ții repozi ționării păr ților laterale și pentru că
necesită un efort mai m are decât celelalte sisteme de stropire.
Sisteme de stropire fixe : se referă la un sistem imobil de stropire. Țevile de aducere a apei sunt
în general fixate (de obicei sub suprafa ța solului), iar dispozitivele de stropit sunt ridicate
deasupra solului. Sunt folosite de obicei în livezi și vii pentru protec ția la înghe ț și pentru răcirea
culturilor , dar și în modelarea peisageră și la îngrijirea gazonului.
Sisteme de stropire mobile : folosesc un stropitor de dimensiuni mari montat pe o roată sau o
remorcă ș i alimentat printr -un furtun flexibil de cauciuc. Stropitorul este autopropulsat îndată ce
se dă drumul la apă și se deplasează ghidat de un cablu. Sistemul lucrează la presiuni ridicate .
Sisteme cu rotire laterală, deplasate pe ro ți: roți de diametru mare , montate pe o țeavă, ce
permit mi șcarea țevii în pozi ții succesive de -a lungul câmpului. Trebuie ținut cont de tipul
culturii , întrucât țeava se află la aproximativ 1 metru deasupra terenului.
Sisteme cu mi șcare liniară sau laterală : similare sistemelor c u pivot central, cu deosebirea că
șirul lateral și supor ții se mi șcă în linie dreaptă pe un teren dreptunghiular. Apa este trimisă
printr -un furtun flexibil sau trasă dintr -un canal betonat aflat la marginea câmpului.
Sisteme de irigare cu curgere lentă (picurare și infiltrare): folosesc tuburi de diametre mici
plasate deasupra sau dedesubtul suprafe ței solului. În mod frecvent, sunt aplicate solului debite
mici de apă , prin mici găuri sau emi țători. Emi țătorii sunt alimenta ți printr -o rețea de linii
princi pale, secundare și laterale , iar a pa este distribuită direct în zona rădăcinilor , evitându -se
scurgerea și infiltrarea adâncă, minimizând evaporarea. Sunt în general utilizate în livezi, vii sau
culturi pre țioase de legume.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
46
Bilanțul de apă
Bilanțul de apă al unui teren agricol este un calcul al intrărilor ( precipita ții, iriga ție, ridicarea
capilară d in apa freatică ), ieșirilor ( evapotranspira ția, scurgerile, infiltrarea spre adânc ime)
și modificărilor cantită ții de apă acumulată î n stratul radicular . Bilanțul de apă estimează
deficitul de apă la sfâr șitul perioadei curente , pornind de la rata deficitului de apă la sfâr șitul
perioadei precedente și este calculat la un pas zilnic (sau săptămân al sau lun ar).
În general, input-urile principal e sunt date de p recipitații, iar output -urile de evapotranspira ție,
astfel încât ecuația de bilanț este următoarea :
MDt = SMDt -1 + Kc * Etot – Pet – IRnet.t,
unde
IRnet.t : [mm] este rata netă de udare aplicată în perioada t.
Kc [-]: un coeficient care depinde de tipul și st adiul de dezvoltare al culturii.
Etot: [mm] evapotranspira ția de referin ță în perioada t.
Pet [mm] : precipita țiile efective în perioada t.
SMDt -1, SMDt : [mm] deficitul de umiditate din sol la sfâr șitul perioadei t-1, respectiv t.
Între capacitatea de câmp (CC) și coeficientul de ofilire ( CO), există apă numai în
microporozitatea solului (diametrul porilo r < 8 µm), în timp ce macro -porii (d > 8 µm) sunt
ocupa ți de aerul din sol, cre ându-se un mediu optim pentru respira ția rădăcinilor. Când
umiditatea este su b CO, plantele din zonele temperate mor , deoarece apa este prea puternic
reținută de sol. Când umiditatea depă șește CC, apa nu este păstrată de sol , ci se infiltrează către
apa freatică . Apa accesibilă sau utilă (CUA ) este diferen ța între umiditatea solulu i la CC și cea la
CO:
CUA = CC – CO
CUA depinde în principal de dimensiunea particulelor, con ținutul de materie organic ă din sol și
de structura solului .
Apa accesibilă plantelor (AAP ) depinde de CUA și de adâncimea rădăcinilor ( AR):
AAP = CUA * AR
Pentr u a evita stresul de apă , irigatorul permite doar o scădere par țială a rezervei de apă din sol.
Scăderea permisă ( AD) depinde de tipul culturii și de faza fenologică. Tipurile de irigator se
deosebesc prin modul în care asigură această scădere permisă. Prin metoda iriga ției prin
stropire , solul este realimentat pâna la nivelul CC când AD este complet epuizată; în schimb,
prin metoda scurgerii , nivelul de umiditate în zona irigată este men ținut constant aproape de
CC.
FAO propune metoda celor “trei pa și” pen tru calculul valorilor ET:
1) ETo = Evapotranspira ția de referin ță
2) ETc = Evapotranspira ția culturii în condi ții optime Etc = ETo * Kc
3) ETreal = Evapotranspira ția culturii în condi ții reale
Evapotranspira ția de referin ță (ETo) se calculează în majoritatea cazur ilor din date
meteorologice prin formule matematice. Coeficien ții culturilor ( Kc) pentru fiecare zonă sunt
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
47
furnizați în general de institutele agronomice și de centrele experimentale. Ultimul pas nu este
neapărat necesar , deoarece scopul iriga ției este ace la de a men ține culturile în condi ții optime.
Precipita țiile efective ( Pe) constituie partea din precipita ții (ploi) re ținută de sol. Adoptarea
cantită ților de precipita ții măsurate direct de aparatele de măsură nu modifică substan țial bilanțul
de apă , întrucât evapotranspira ția apei re ținute de învelișul vegetal ține cont de transpira ția
frunzelor.
La evaluarea iriga ției nete ( IRnet ) cu sistemul prin s tropi re se întâlnesc acelea și dificultă ți ca în
cazul precipita țiilor. Pentru irigarea prin scurger e (trickle), accentul nu se pune pe
evapotranspira ție, ci mai ales pe pierderile prin infiltrare în adâncime (DP). În orice caz, pentru
plantele actuale , ambele metode adoptă contoarele de debit ce permit irigarea cu doze precis
calculate.
Sistem de irigare c u curgere lentă Sistem de stopire fix
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
48
MANAGEMEN TUL ȘI FERTILIZAREA SOLULUI
Un management eficient al solului în condi țiile schimbărilor climatice are în vedere, în primul
rând, menține rea, restaura rea și creșterea rezerv ei de carbon din sol, reducând sau menținând
astfel concentrația atmosferică de CO 2. Managementul agricol în zonele cultivate trebuie să țină
cont de faptul că pierderea materiei organice din sol este substanțială.
De exemplu, carbonul mineral și organic din solul înlăturat prin eroziune este mai ușor de
descompus , o mare parte fiind mineralizat anual în CO 2. Este evident că e roziunea solului este
una dintre cele mai importante probleme de degradare a solului, contribuind la reducerea calității
solului și a poluării apelor de suprafață.
Eroziunea poate fi cauzată de apă, de vânt , dar și de aplicarea necorespunzătoare a lucrăril or
agricole. De exemplu, resturile vegetale brute rămase la suprafa ța solului reduc viteza vântului la
suprafață , ca și scurgerea apei. Eliminarea, încorporarea sau arderea resturilor vegetale pot cre ște
și ele riscul la eroziune accentuată.
O gestionare adecvată a solului, în ceea ce prive ște lucrările solului, fertilizare, rotația culturilor
etc. poate reduce pierderea de carbon din sol și, eventual, chiar la creșterea fixării carbonului. Ca
urmare, principalele d irecții vizate sunt controlul eroziunii și fertilizarea minerală.
Fertilizare organică
Fertilizare minerală
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
49
Controlul eroziunii prin apă
Eroziunea prin apă este cauzată de impactul picăturilor de ploaie ( sub acest aspect, este
importantă intensitatea precipitațiilor) și de procesele de scurgere (care sunt afectate de cantitatea
totală de precipitații). Dacă se aplică p ractici adecvate de amangement al solului , se pot controla
procesele de eroziune de suprafa ță prin metoda între-rigole (deplasarea solului prin stropirea
picăturilor de plo aie) și prin șiroire (eroziunea prin flux concentrat în pâraie mici). Practici le
corecte includ managementul culturii precedente, protecția suprafeței solului prin covorul vegetal
și întreținerea acoperirii și rugozită ții terenurilor.
Măsuri recomandate :
• Menținerea resturilor vegetale ale culturii încheiate la peste 30% până la încheierea
covorului vegetal.
• Alternarea culturilor de vară cu cele de toamnă și /sau cu cele perene.
• Folosirea de culturi de acoperire în perioadele în care solul nu este acoperit cu
suficiente resturi vegetale.
• Utilizarea de lucrări pe contur – culturile sunt plantate pe contur (în special pentru
pante moderate, de 2 – 6%).
• Utilizarea de culturi în benzi pe contur – alternarea benzilor de culturi cu multe resturi
vegetale sau a celor de culturi perene cu benzi cu culturi cu pu ține resturi vegetale.
Benzile trebuie dist ribuite în forma conturului.
• Construirea de terase de nivel.
Avantajele pentru fermier:
• Crește perioada în care solul este acoperit cu vegetaț ie.
• Se reduce suprafața solului expus direct la ac țiunea stropilor de ploaie.
• Se reduc pierderile prin scurgeri și împră știerea solului datorată stropilor de ploaie.
• Crește protecția împotriva eroziunii apei pe pante moderate.
• Solul erodat din benzile goa le sau cu pu ține resturi v egetale se depune în benzile cu
multe resturi vegetale sau vegeta ție densă.
• Se modifică înclinarea pantei prin terasare. Folosirea perdelelor forestiere
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
50
Controlul eroz iunii cauzat e de lucrăril e agricole
O mare atenție trebuie acordată prevenirii eroziunii solului în zonele de deal. Eroziunea cauzată
de lucrăril e agricole este o formă de eroziune a solului care deplasează solul pe verticală, de la
suprafață în adâncime , expunând subsolul în partea superioară a pantei și îngropând solul în
partea inferioară a pantei, unde se acumulează solul după mai mulți ani de lucrări. Efectul acestui
proces este scăderea recoltelor, d eși costuri le de producție rămân acelea și pe unitat ea de
suprafață (cultivat, îngrășăminte etc.), datorită calității scăzute a subsolului expus. În plus,
eroziunea cauzată de lucrăril e agricole duce la accentuarea eroziunii prin apă pentru că,
eventuala afecta re a dezvolt ării plantelor pe panta superioară, duce la scăderea protec ției solului
împotriva scurgerilor .
Măsuri recomandate :
• Eliminarea sau reducerea lucrărilor agricole în zonele respective.
• Schimbarea aratului de jos în sus cu cel pe contur (nu este recomandat pentru pante
abrupte).
• Dacă nu es te posibil să se elimine lucrările agricole, se recomandă să se evite aratul din
deal în vale. Este benefic să se are pe contur , sau măcar din vale în deal.
• Transportarea stratului superior de sol din zonele de depozit înapoi pe crestele
dealurilor.
Avantajele pentru fermier:
• Poate fi redusă sau complet eliminată eroziunea cauzată de lucrările agricole.
• Eroziunea este redusă și nivelul recoltelor este păstrat constant.
• Pantele erodate sunt reabilitate.
• Substanțele nutritive sunt utilizate mai corect..
Sistem de cultură pe curba de nivel Sistem de cultură în pantă afectat de
eroziune areolară
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
51
Executarea l ucrărilor agricole
Lucrările agricole de conservare (lucrări agricole no -till sau minime) au cunoscut o evolu ție mai
accentuată deoarece au fost utilizate și ca o măs ură de prevenire a eroziunii solului. Ulterior,
preocuparea legată de schimbările clima tice și emisiile de gaze cu efect de seră a crescut
potențialul acestor metode de a reduce pierderile de carbon din sol, sau chiar pentru a transforma
unele soluri din „surse de carbon ” în „depozite de carbon ”. Afânarea solului prin lucrări agricole
duce la pierderi de carbon și azot din sol din cauza unei accesibilități crescute a oxigenului
necesar pentru descompunerea materiei organice și respirație, crescând astfel el iberarea de CO 2.
Aplicarea lucrărilor de conservare conduce la o acumulare de carbon și materie organică în
solurile agricole.
Măsuri recomandate :
• Trecerea la un sistem de management no –
tillage.
• Dacă este necesară o lucrare agricolă, se
recomandă evitarea lucrărilor de toamnă
și așteptarea pâ nă în primăvară.
• Reducerea numărului de treceri.
• Utilizarea chiselului și discurilor doar în
stratul superior al solului.
• Operarea utilajelor agricole de cultivat la
viteză mai mică.
Avantajele pentru fermier:
• Se realizează o protecție mai bună a terenurilor împotriva degradării datorită scăderii
cantității de energie sau combustibil de către tractor etc.
• Se realizează o economie de carburant, care scade costurile .
• Scade compactarea solului.
• Când utiliajele agricole sunt conduse cu viteză mare, acestea aruncă bucăți de sol și
resturi vegetale, cu un impact negativ asupra păstrării umidității solului. În condițiile
unei viteze mici de operare, se păstrează mai bine umiditatea din sol.
• Scade puterea de tragere a chiselului și discurilor, deci se face economie de
combustibil.
• Umidit atea solului este mai bine conservată.
Pregătirea patului germinativ la
Sâmbăta de Sus
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
52
Fertilizarea minerală
Îngră șămintele sunt amestecuri de substan țe simple și/sau compuse, de natură organică sau
minerală, care se aplică sub formă lichidă, semifluidă sau solidă în sol, la suprafa ța solului sau
foliar , în scopul sporirii fertilită ții solului și a produc ției vegetale. Din punct de vedere al originii,
îngră șămintele sunt chimice (cu azot, fosfor, potasiu, micr oelemente etc.), respectiv produse
industriale anorganice (minerale) și organice (urea și deriva ții ei), organice naturale (care provin
din sectorul zootehnic), organice vegetale (care provin de la plante verzi: lupin, mazariche, latir,
sulfina etc. ; sau d e la plante uscate), bacteriene (nitragin, azotobacterin, fosfobacterin etc.).
Managementul fertilității solului î și propune îmbunătățirea condițiilor chimice a solului care
condi ționează creșterea și dezvoltarea plantelor, precum și furnizarea de nutrienț i pentru plante
în cantitate suficientă și la momentul necesar. Fertilizarea trebuie să optimizeze randamentul
culturilor și beneficiile economice, minimizând, în același timp, impactul asupra mediului.
Cantită țile de nutrienți minerali cerute de plante de pind de natura culturii, rezerva din sol și de
randamentul așteptat al produc ției agricole. Nivelul fertilității unui sol poate scădea dacă
tehnologiile de plantare sunt inadecvate sau, dimpotrivă, poate cre ște dacă solul este cultivat
astfel încât să i se îmbunătățească proprietățile chimice, fizice și biologice.
Fertilizarea cu azot poate crește fluxul de CO 2 din sol cu până la 20% față de cazurile în care nu
s-a aplicat azot. Astfel de efecte au fost observate mai ales atunci când există mai mulți factor i
care acționează simultan, cum ar fi arderea resturilor vegetale sau folosirea anumitor practici
agricole.
Măsuri recomandate :
• Adaptarea sau optimizarea aplicării de îngrășăminte minerale, în special azot.
• Utilizarea sistemelor de rotație a culturilor.
• Efectuarea de analize și teste periodice ale solului, în scopul de a evalua și corecta
factorii care împiedică creșterea și dezvoltarea normală a plantelor (aciditate, exces sau
deficit de nutrienți etc.).
• Utilizarea îngrășămintelor organice naturale, adaptate la nevoile / cerin țele plantelor.
Avantajele pentru fermier:
• Scade poluarea cu nitrați a stratelor inferioare ale solului și a apelor subterane.
• Se conservă și se îmbunătățește fertilitatea naturală a solului.
• Se creează condiții adecvate de nutriție minerală bazate pe informații corecte și
actualizate ob ținute din testarea solului.
• Scad costurile, crește utilizarea produselor disponibile ale fermei (gunoi de grajd), și
se ob ține un impact negativ mai mic asupra calității solului și apei în fermă, în
comparație cu cazul în care se utilizează îngrășăminte minerale.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
53
Fertilizarea organică
Materia organică este constituită în principal dintr -o gamă largă de compuși de carbon din sol. În
mod simplifica t, mate ria organică po ate fi împărțită în două mari categorii: frac ția organică
stabilizată (extrem de descompusă și stabilă ) și fracția activă (care este activ utilizată și
transformată de organismele vii: plante, animale și microorganisme ). Pentru a îmbunătăți
fertilitatea solului , se poate adăuga materie organică, pentru a gestion a mai bine substan țele
nutritive importante pentru plante. Materia organică adăugată într-un sol nisipos crește
capacitatea solului de a reține apa , în timp ce într-un sol argilos, hum usul va afâna solul,
făcându -l mai sfărâmicios. Materia organică nu adaugă "noi" substanțe nutritive pentru plante, ci
eliberează nutrienții într -o formă accesibilă plantelor prin procesul de descompunere. Pentru a
menține acest sistem ciclic de nutrien ți, rata de adaus din resturile vegetale și gunoiul de grajd
trebuie să fie egală cu rata de descompunere. Termenul de stare de echilibru a fost folosit pentru
a descrie o stare în care rata de adaus este egală cu rata de descompunere. Fertilizarea poate
contribui la menținerea acestui echilibru de de nutrienți prin creșterea randamentului culturilor și,
prin urmare, a cantit ăților de resturi vegetale revenite pe sol.
Măsuri recomandate :
• Utilizarea de lucrări agricole minime pentru a reduce viteza de degradare a materiei
organice din sol.
• Adăugarea de îngr ășământ organic natural pentru a îmbunătăți fertilitatea solului
cultivat. Îngrășămintele organice naturale sunt produse de fermele agricole și
zootehnice sau sunt obținute din materialele vegetale, care pot fi proaspete sau în
diferite stadii de fermentaț ie.
• Cele mai răspândite îngrășăminte organice naturale sunt produse de creșterea
animalelor: gunoiul de grajd (care poate fi folosit în stare proaspătă, fermentat parțial
sau complet) și levigatul acestuia (partea care se scurge), urina, de șeurile lichide de
origine animală (numite și suspensie), compostul și îngrășământul verde amestecat
cu materiale vegetale folosite pentru patul vegetal. .
Avantajele pentru fermier:
• Crește fertilitatea solului , ca și cantitatea de carbon din sol , cea ce promovează
dezvoltarea bacteriilor benefice. Materia organică poate fi considerat drept "ba ncă de
schimb de nutrienți" pentru că furnizează și absoarbe nutrienți în formă accesibilă
plantelor.
• Se îmbunătățește structura și aerația solului, infiltrarea apei în sol și rezistența solului
la eroziune și formarea crustei prin legarea particulelor mic i de sol în agregate mai
mari.
• Crește capacitatea de gestionare a nutrienților (capacitatea de capturare și de schimb)
și se îmbunătățesc alte proprietăți ale solului de către fracțiunea rezistentă sau stabilă
a materiei organice din sol.
• Crește capacitate a de stocare a apei din sol.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
54
MANAGEMENTUL SEPTELULUI
Creșterea animalelor este cea mai importantă sursă de gaze cu efe ct de seră din agricultură , mai
mult de 50% din acestea, la nivelul UE, provenind din crescătoriile de animale și din depozitele
de bălegar, principalele gaze cu efect de seră din acest sector fiind metanul și protoxidul de azot.
Concentra țiile mari de CO 2 din atmosferă provin din materialele vegetale ce sunt considerate,
similar situa ției din sectorul energetic, o sursă regenerabilă de energie. Dioxidul de carbon din
respira ția animalelor domestice nu contribuie la aceste cantită ți, ci este din nou încorpo rat prin
plante în materia organică și astfel ciclul continuă .
Metanul este în cea mai mare parte generat prin fermenta ția alimentelor în traiectul intestinal al
animalelor domestice, în special în partea anterioară a stomacului rumegătoarelor , dar și în
timpul stocării îngră șământului animal. De și carbonul din metan provine din materialul vegetal,
el nu este neutru pentru mediu , așa cum este dioxidul de carbon format prin respira ție. Efectul de
seră al metanului este de 21 de ori mai mare decât cel al diox idului de carbon.
Protoxidul de azot este generat în principal prin transformarea compu șilor de azot din zonele
agricole și din depozitele de îngră șământ animal. Activită țile agricole cauzează și emisii
indirecte, care nu se produc la ferme, dar sunt conse cința volatilizării în atmosferă a amoniacului
și oxizilor de azot (NO X). Emisii indirecte sunt determinate și de filtrarea și scurgerea
compu șilor de azot în apele de suprafa ță și în cele subterane. Emisiile de protoxid de azot depind
în principal de efic iența administrării azotului.
Creșterea animalelor are în principal un impact negativ asupra climei , dar poate avea și un efect
pozitiv sub anumite aspecte . Animalele ierbivore folosesc pășuni extinse , solurile acestor pășuni
fiind de obicei bogate în mate rie organică ce poate reține dioxidul de carbon , aducând astfel
beneficii mediului . Pe de altă parte, bălegarul crește cantitatea de materie organică din terenurile
arabile.
În general, cea mai importantă măsură pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din
sectorul cre șterii animalelor este utilizarea eficientă a energiei și proteinelor, ce trebuie
îmbunătă țită prin administrarea corespunzătoare a gunoiului de grajd, îndeosebi prin realizarea
unui ciclu eficient al azotului la ferme. Trebuie re ținut că metanul este generat și de animalele
ne-productive, care au nevoie de energie sub formă de alimente pentru men ținerea func țiilor
vitale. Crescând productivitatea, raportul dintre energia consumată pentru produc ție și energia
necesară întreținerii animalelor crește și, în consecin ță, scad emisiile de metan pe unitate de
produc ție. Cât prive ște emisiile de protoxid de azot, este importantă asigurarea proteinelor vitale
animalelor în cantități suficiente. Excesul de proteine în dieta animală cauzează o excre ție
excesivă de azot și emisii crescute de protoxid de azot din sistemele de stocare a gunoiului de
grajd, pe când deficitul de proteine produce o utilizare sub -optimală a energiei și emisii crescute
de metan din cauza fermenta ției enterice.
În practi că, cre șterea animalelor este adeseori separată de cultivarea plantelor, adesea cele două
activități desfășurându -se în ferme diferite sau chiar în regiuni diferite, ceea ce îngreunează
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
55
circula ția eficientă a azotului. În timp ce crescătorii de animale au problema surplusului de azot
în fermă, cultivatorii trebuie să folosească un număr mare de îngră șaminte minerale care
constituie o sursă importantă de protoxid de azot. De aceea, agricultura trebuie să se desfa șoare
cât mai mult posibil în structuri comple xe ce combină cre șterea animalelor și cult ivarea
plantelor .
Emisia de gaze cu efect de seră din sectorul cre șterii animalelor poate fi redusă semnificativ prin
îmbunătă țirea genetică a cirezilor și turmelor, printr -o dietă adecvată a animalelor domestice,
prin construirea unor adăposturi corespunzătoare și a unor depozite de îngră șământ potrivite. O
altă măsură adecvată este i ntroducerea unor sisteme corespunzătoare de pă șunat la ferme , ceea ce
contribui e mult la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră .
Exploata ție zootehnică – Fermă de vaci la Sâmbăta de Sus
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
56
Imbunătățirea genetică
Cantită țile cele mai mari de metan pe unitate de produc ție sunt generate de animalele cele mai
puțin productive. Este posibilă reducerea numărului de animale , fără a scădea produc ția de lapte
sau carne , dacă se fac eforturi pen tru a cre ște intensitatea produc ției, adică a produc ției per
animal. Pentru vaci, oi și capre cu lapte, porci și găini ouătoare, trebuie urmărită extinderea
perioadei productive , ceea ce reduce atât necesitatea de reînnoire a cirezii sau turmei, cât și
emisiile de gaze de seră asociate. Atât c rescătorii de animale , cât și speciali știi trebuie să
contribuie la îmbunătă țirea genetică pentru a obține animale mai eficiente și mai robuste, care să
fie adaptate condi țiilor naturale locale.
Exemplare din diferite rase locale pentru carne
Măsuri recomandate :
• Analizarea poten țialului genetic al raselor de animale selectate.
• Eliminarea animalelor slab productive din cadrul fermei.
• Pentru unele specii, cum e cazul vacilor, păstrarea produc țiilor extrem de ridicate poate
induce o fertilitate scăzută și o reducere a longevită ții, care poate duce în final la
diminuarea tuturor efectelor pozitive ale produc țiilor respetive. Această situa ție se
întâlne ște îndeosebi la rasele exotice, care sunt neadaptate la condi țiile locale.
• Evitarea cre șterii animalelor cu productivitate scăzută, cu excep ția speciilor pe cale de
dispari ție care trebuiesc păstrate.
Avantajele pentru fermier:
• Scad costurile pentru hrana animalelor pe unitate de produc ție.
• Scad cheltuielile le gate de adăposturile de animale.
• Scad cheltuielile legate de echipamentul necesar pe unitatea de produc ție.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
57
Indicarea die tei (regimului alimentar)
Dieta animalelor din ferme trebuie echilibrat ă pentru a le optimiza utilizarea capacit ății genetic e.
Realizarea unui echilibru corect între energia și proteinele din regimul alimentar, ca și o
suplimentare corectă cu minerale și vitamine, au o importan ță specială în utilizarea optimă a
alimentelor, ceea ce conduce la scăderea emisiilor de metan. Surplusul de proteine cauzează
excre ții excesive de azot și emisii mai mari, directe și indirecte, de protoxid de azot. Emisiile
crescute sunt generate și de supra -alimenta ție, ce determină acumularea rezervelor excesive de
grăsime la animale. În general, dietele asimilabile în grad înalt generează cantită ți mai mici de
gaze cu efect de seră pe unitate de produc ție în comparație cu dietele cu asimilare scăzută. În
general, d ietele echilibrate duc la cre șterea lungimii vie ții, iar acest lucru scade emisii le de gaze
cu efect de seră prin mic șorarea necesită ții de reînnoire a cirezii.
Măsuri recomandate :
• Verificarea dietelor prin efectuarea unui calcul care ține cont de nevoia animalelor și
de valoarea nutri țională a hranei disponibile. Hrana caracterizată printr -o variabilitate
ridicată trebuie analizată periodic.
• Furnizarea de nutre țuri de c alitate superioară pentru rumegătoarele cu cerin țe ridicate
față de hrană (vacile, oile și caprele crescute pentru lapte aflate în perioada de lacta ție
și tineretul aflat la îngră șare) și de furaje slab calitative pentru animalele cu cerin țe
scăzute (vi ței înțărcați, vacile, oile și caprele aflate la sfâr șitul lacta ției).
• Introducerea fazelor de hrănire la porci și păsări de curte, care să corespundă , pe cât
posibil , cerin țelor pe categorii de animale.
• Administrarea de suplimente nutritive bazate pe iarbă, care includ furaj cu valoare
energetică ridicată și con ținut scăzut de proteină (porumb însilozat, sfeclă furajeră)
pentru rumegătoarele cu nevoi ridicate.
• Optimizarea suplimentelor de aminoacizi pentru porci și păsări de curte, prin
adăugarea de aminoaciz i sintetici pentru a reduce procentul de proteine din dietă.
• Suplimentarea dietei de bază a rumegătoarelor cu nutre țuri concentrate dacă este
necesar.
• Verificarea periodică a corela ției dintre produc ția obținută și modul de furajare
(performan ța reproducti vă, spor în greutate, produc ția de lapte și ouă).
Avanta jele pentru fermier:
• Scad costurile pentru hrană.
• Crește poten țialul de produc ție și performan țele biologice.
• Scad problemele de sănătate ale animalelor.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
58
Pășunatul și adăposturile animalelor
Emisiile directe de gaze cu efect de seră din adăposturile animalelor sunt neglijabile. Totu și, în
mod indirect, sistemul de realizare a acestor adăposturir poate influen ța emisiile în timpul
stocării bălegarului, și poate afecta emisiile indirecte de protoxid de azot datora te volatilizării
amoniacului. În principiu, se recomandă ținerea animalelor în câmp în perioada de vegeta ție,
astfel încât bălegarul să fie împră știat mai mult sau mai pu țin uniform pe teren, evitându -se
descompunerea anaerobă a materiei organice pe perioa da depozitării, ceea ce va duce la scăderea
emisiilor de metan.
Prin urmare, m ăsurile principale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră di n adăposturile
animalelor sunt creșterea propor ției animalelor scoase la pă șunat și reducerea emisiilor de
amoniac din adăposturi. În plus, p ășunatul și durata sezonului său trebuie extinse , ceea ce va
reduce drastic emisiile din perioada depozitării bălegarului.
Măsuri recomandate :
• Creșterea propor ției animalelor care pă șunează (acolo unde este posibil)
• Extinderea sezonului de pă șunat. Pă șunatul trebuie să fie direc ționat într -un mod în
care animalele să rămână o perioadă mai mare în jurul adăpătorilor, bulgărilor de sare,
locurilor de hrănit etc.
• Îndepărtarea periodică a gunoiului de grajd și a dejec țiilor lichide din grajduri și
menținerea a șternuturilor curate.
• Păstrarea uscată a gunoiului de grajd, atât cât es te posibil.
• Menținerea corespunzătoare a a șternuturilor din grajduri.
Avantajele pentru fermier:
• Pășunatul este, în general, mai economic în compara ție cu creșterea în sisteme cu
adăposturi.
• Reducerea emisiilor în atmosferă a compu șilor pe bază de azot economisește
achiziționarea de fertilizanți cu azot.
• Aceste măsuri î mbunătă țesc rela țiile cu vecinii, reducând problemele cauzate de mirosul
reziduurilor organice. Sistem de creștere animale – stabula ție liberă Sistem de cre ștere animale – stabula ție legată
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
59
Tehnici de depozitare a guniului de grajd
În perioadele de stocare, descompunerea bălegaru lui generează cantități considerabile de metan
și protoxid de azot , dar și emisii indirecte de protoxid de azot din cauza volatilizării amoniacului.
În cazul unei administrări defectuoase, emisii indirecte de protoxid de azot se produc și din cauza
filtrăr ii și scurgerii de compu și ai azotului în apele subterane și de suprafa ță. Nu există prea
multe variante pentru reducerea emisiilor directe de gaze cu efect de seră din depozite, deoarece
măsurile ce reduc produc ția de metan favorizează de obicei eliberare a de protoxid de azot și
viceversa. Tratamentele anaerobe duc la emisii de metan, iar cele aerobe la emisii de protoxid de
azot. De aceea, dejecțiile lichide sunt caracterizate de emisii mai mari de metan, iar cele solide
de emisii mai mari de protoxid de azot. Metoda cea mai convenabilă este produc ția de biogaz,
unde condi țiile anaerobe previn eliberarea masivă de protoxid de azot, în timp ce metanul este
reținut și folosit ca sursă regenerabilă de energie. Alte tehnici utile sunt prevenirea volatilizării
amoniacului și a scurgerii compu șilor de azot, care provocau emisii indirecte de protoxid de azot.
Minimizarea pierderii de azot în mediu duce l a scăderea necesarului de îngră șăminte minerale.
Platformă de stocare a gunoiului de grajd
etanșeizată cu bazin acoperit pentru depozitarea
dejec țiilor lichide
Platformă de stocare a gunoiului de
grajd realizată în cadrul Proiectului
Controlul Integrat al Poluării
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
60
Măsuri recomandate :
• Platformele de stocare a gunoiului de grajd trebuie să fie suficient de mari, etan șeizate
și dotate corespunzător.
• Se recomandă depozitarea bălegarului în locuri ră coroase și umbroase, căldura
accelerând formarea metanului.
• Nu este recomandată colectarea și depozitarea dejec țiilor lichide sub pardoseala de
lemn a grajdurilor, deoarece temperaturile ridicate și suprafe țele mari determină
creșterea pierderilor de azot amoniacal în atmosferă.
• Acoperirea bazinelor de reziduuri lichide cu prelate impermeabile reduce emisiile de
amoniac în atmosferă. Crusta naturală formată la suprafa ța reziduurilor cu o cantitate
ridicată de materie uscată este mult mai eficientă în reduce rea emisiilor de amoniac.
• Asigurarea cantităților corespunzătoare de gunoi de grajd în cadrul fermelor
specializate în colectarea și prelucrarea acestuia, ceea ce previne răspândirea mirosului
și evită pierderea azotului amoniacal în atmosferă.
• Posibilitat ea construirii unor instala ții pentru captarea biogazului, care reduc emisiile
de metan, energia ob ținută fiind utilizată în scopul reducerii de combustibili fosili. Din
păcate, produc ția biogazului este prea scumpă pentru fermele mici.
Avantajele pentru fermier:
• Reducerea emisiilor de azot și a compu șilor acestuia în atmosferă duce la economii în
aplicarea îngră șămintelor pe bază de azot.
• În cazul unor ferme mari, se pot ob ține venituri suplimentare din din energia vândută
pe pia ță, obținută din produc țiile de biogaz. În multe țări, energia electrică produsă
din biogaz este subvenționat ă.. Stocarea improprie a gunoiului de grajd
pe tere n.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
61
MANAGEMENTUL ENERGIILOR REGENERABILE
Sectorul agricol consumă o mare cantitate de energie pe tot parcursul lanțului productiv:
mobilizarea solului prin arătură sau alte lucrări agricole , utilizarea adăposturi lor pentru animale,
pășunatul, administrarea culturilor, iriga țiile, opera țiunile de recoltare și post -recoltare etc.
O mare parte a necesarului de energ ie din agricultur ă și la nivel de ferm ă este asigurat ă de
utilizarea combustibililor fosili , arderea acestor a fiind unul dintre cei mai importan ți factori ai
emisiei de gaze cu efect de ser ă, prin creșterea concentra ției atmosferic e a mai multor gaze ca
CO 2, CO, CH 4, NO x, SO x etc. Deși agricultur a are un poten țial ridicat de a produce energie
folosind surse alternative, combustibilii fosili rămân în continuare sursa principală .
Pe plan european, U E încuraj ează fermierii să adopte energi a regenerabilă , pentru că u tilizarea
instrumentelor de mare eficien ță sau trecerea la combustibili non -fosili regenerabili va duce la
scăderea emisi ei și la cea mai eficient ă conversie. Se poate folosi energia solară , sau cea a
vântului, sau se poate utiliza biomasa pentru a obține energie regenerabilă.
Energi a solar ă poate fi convertită în electricitate (conversie fotovoltaic ă) sau în energie termică
pentru încălzirea apei (conversie termic ă), și care trebuie transpo rtată acolo unde este necesar ă.
In unele zone , vântul poate fi o importantă sursă de energie , furnizând electricitate fermei . În alte
cazuri, se poate utiliza biomasa ca alternativa la combustibilii fosili. Biomasa poate fi definit ă ca
materia organic ă disponibil ă într-un mod regenerabil , contribuind la reducerea efectului de ser ă
prin capacitatea sa ridicată de a re ține cantit ăți enorme de CO 2 luate din atmosfer ă și stocate
pentru un interval lung de timp în interiorul fibrelor care o constituie. Biomasa c uprinde re sturi
vegetale forestiere și de mor ărit, culturi și deșeuri agricole, lemn și deșeuri l emnoase, deș euri
animaliere, rezidu uri ale șeptelului, plante acvatice, arbori și plante cu cre ștere rapid ă, deșeuri
urbane și industriale. Energia se poate ob ține prin mai multe procese , biomasa p utând fi
transformată în combustibili solizi, lichizi și gazo și pe baza caracteristicilor fizicochimice .
În anumite situa ții, utilizarea biomasei implică cultivarea de plante oleaginoase (floarea
soarelui, rapi ță etc.) pentru producerea de combustibili de genul bio -diesel sau bio -etanol
(obținut din amidon sau din culturi zaharate ). Arderea biomasei face posibilă producerea directă
de căldură sau electricitate, în timp ce prin gazificare se poate produce un gaz combusti bil.
Printr -un proces chimic numit piroliz ă (încălzi rea puternică a materi ei organic e solide în absen ța
oxigenului) se poate ob ține un combustibil cu proprietă ți similare uleiurilor sintetice. Cultivarea
culturilor de biomas ă dedicat ă poate fi folosită în mod avantajos de sectorul agricol , pentru că
ar putea substitui sau complementa culturile alimentare, ca sursă de venituri. Pentru a fi utilă
mediului, cultivarea biomasei trebuie făcută într -un mod lipsit de nocivitate pentru acesta. O
sursă importantă de biomasă este frecvent constituită din resturile lemnoase sau ierboase ale
culturilor , pe care, u neori, f ermierii obi șnuiesc să le ardă pe câmp , în loc să le folosească în
produce rea energie i. Biomasa reziduală , resturile lemnoase sau chiar biomasa produsă din
culturile dedicate pot fi strânse și transformate în energie.
Un alt mod de a produce energie este folosirea emisiilor de metan din bălegar pentru producerea
de biogaz, transformând astfel metanul în dioxid de carbon și reducând efectul de seră gener al.
Este important ca fermierul să -și asume atât rolul de producător de materiale, cât și pe cel de
consumator și/sau furnizor de energie. Pe lângă aspectele privind mediul, în contextul
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
62
planificării, alegerii și integrării oportune a celor mai adecvate te hnologii și surse, există și o
posibilitate reală de a economisi în costurile energetice, prin reduc erea drastic ă a utiliz ării
combustibililor fosili și , astfel , a emisi ilor de gaze cu efect de seră și de pulberi fine. Acest lucru
depinde de politica care le permite să devină mai competitive în compara ție cu combustibilii
fosili (benzină, gaz -motorină). Directiva Europeana 2003/30/CE impune statelor membre
procentele minime de biocombustibili ce trebuie introdu și pe pie țele na ționale: 2% din întreaga
cantit ate de benzină și diesel (pentru transporturi) prezen te pe pia ță până la 31 decembrie 2005,
și 5,75% până la 31 decembrie 2010. În ceea ce prive ște utilizarea biomasei, condi țiile sunt
favorabile atât în legătură cu ac țiunile sinergice alături de exploatar ea energiei solare (termice și
fotovoltaice) și eoliene (mini -eoliene) , cât și cu promovarea diversificării economiei rurale și
competitivită ții sale, reducând costurile energetice.
Schema de utilizare a formelor alternative de energie
(după http://www.arhitecturaecologica.ro/ )
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
63
Folosirea e nergie i solar e în fermă sub forma energie i termice
Energ ia solară este curată și nelimitată (regenerabilă) , iar c aptarea sa pentru a fi folosită la
încălzirea fermei prin încălzirea apei poate fi rentabilă din punct de vedere financiar . Energia
solară cre ște eficien ța fermei fie că este folosită la uscarea recoltelor , fie la încălzirea clădirilor ,
fie la acționarea unei pompe de apă. Cantitatea de energie solară ce ajunge zilnic la Pământ este
enormă , dacă se face o compara ție, energia a doar 20 de zile cu soare echivalează toată energia
din rezervele de cărbun e, petrol și gaze naturale ale Pământului .
Măsuri recomandat e:
• Instalarea panourilor solare pe acoperi șuri sau în apropierea fermei pentru încălzire. Pe
piață sunt disponibile sisteme circulare pasive sau active cu diferite dimensiuni.
• Sistemele active de încălzire a apei care utilizează mori pot ajuta la cre șterea
temperaturii aerului, economisind combustibil. Sistemele de încălzire cu apă pot
asigura energie pe termen scurt și mediu.
• Activită țile zilnice pot utiliza apă încălzită pentru a cură ța echipamentele, dar și pentru
încălzirea grajdurilor. Pentru casele ș i fermele care sunt alimentate cu energie electrică
sau gaze naturale, energia solară constituie o alternativă ieftină.
• Utilizarea panourilor solare pentru uscarea cerealelor.
• Utilizarea în s olarii de materiale de construc ții care pot capta și stoca energi a și
căldura.
Avantajele pentru fermier:
• Se realizează economii financiare.
• Crește independen ța energ etică.
• Scad em isiile de gaze cu efect de seră.
• Scade poluarea.
Panouri solare pentru încălzire în cadrul fermelor agricole
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
64
Folosirea energie i solar e în fermă sub forma energiei fotovoltaic e
Prin t ehnologia fotovoltaică energia solară este transform ată direct în energie electrică , pe baza
proprietă ților apecifice ale unor ma teriale semiconductoare. Sistemul constă dintr -un panou
fotovoltaic (unde se produce transformarea ), un invertor ce transformă curentul continuu din
panouri în curent alternativ, precum și alte componente de stabilizare a puterii electrice. Captarea
energi ei solare pentru iluminat și electricitate este un mod accesibil de economie , costurile fiind
amortizate în câ țiva ani.
Pentru a atinge o putere de 1 kWp sunt necesare panouri totaliz ând 8 – 10 m2n.
Măsuri recomandate :
• Instalarea panourilor fotovoltaice pentru furnizarea energiei electrice folosită în
consumul casnic sau în ferme.
• Proiectarea și renovarea clădirilor și hambarelor pentru utilizarea luminii naturale în
locul energiei ele ctrice.
• Utilizarea panouri lor solare în cazul clădirilor expuse direct radia ției solare , ceea ce
asigură un cost accesibil .
• Panourile fotovoltaice sunt de obicei o solu ție mai ieftină fa ță de energia electrică
conven țională, deoarece poate fi asigurată în locații aflate la distan țe mari.
Avantajele pentru fermier:
• Realizarea de economii financiare.
• Crește independen ța energetică.
• Scad poluarea și emisiile de s ubstan țe provenite din arderea combustibililor fosili.
Exemplu simplu de utilizare a
energiei solare într -o fermă.
http://blog.alextiller.com/
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
65
Folosirea energiei eoliene în ferm ă
Teoretic, vântul este o resursă foarte bogată , însă are varia ții mari spațio-temporale , iar
potențialul său comercial depinde și de cost. Costul producerii puterii eoliene a scăzut cu 90%
din 1980 și se presupune că electricitatea produsă astfel va fi mai ieftină de cât cea produsă în
mod conven țional. Fermierii au o poziție unică de beneficiari ai acestei industrii în dezvoltare ,
căci pot folosi puterea vântului pentru a furniza energie fermelor proprii sau pot deveni ei însi și
producători. Vântul permite de fapt pro ducerea energiei “verzi” , sau neagresive fa ță de mediu.
Instala ție eoliană pentru producerea energiei electrice în ferme Măsuri recomandate :
• Construirea de ferme eoliene în loca ții unde se înregistrează constant intensificări ale
vântului: terenurile de coastă, vârful zonelor de deal, terenurile de luncă.
• Urmărirea condi ției necesare pentru eficien ță: viteza vântului din zon ă să oscileze în jurul
valorii de 25 km/oră.
• Folosirea unor instala ții eoliene de capacitate mare pentru a capta energia dintr -un volum
cât mai mare de aer. Palele instala ției trebuie să fie bine calibrate pentru a putea face fa ță
schimbărilor de viteză a vântului și s ă fie prevăzute cu un generator care să urmărească
orice schimbare de direc ție a acestuia.
• Instalarea unor piloni înal ți pentru ca turbinele să se afle cât de sus este posibil, acolo
unde vântul este mai pute rnic, ceea ce înseamnă că terenul pe care sunt amplasate poate fi
folosit de către fermă și în scopuri agricole .
Avantajele pentru fermier:
• Instala țiile eoliene sunt ecologice și silen țioase, iar energia produsă este ecologică.
• Se obțin economi i și chiar avantaje financiare.
• Scad poluarea și emisiile de substan țe provenite din arderea combustibililor fosili.
• Folosirea vitezei vântului este gratuită și nu produce efect de seră.
• Terenurile pe care sunt amplasate pot fi utilizate în continuare pent ru agricultură.
• Fermele eoliene pot fi obiective turistice.
• Constituie o sursă suplimentară de energie pentru loca ții îndepărtate . Instala ție eoliană într -o fermă
(Pecica, Arad, proiectul MidMures)
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
66
Folosirea energiei hidroelectrice în ferm ă
Apa este sursa energie i hidroelectric e, de aceea acest tip de energie este dispon ibilă oriunde se
găsește un curs de apă constant și adecvat. Hidrocentralele transformă energia unui curent de apă
în energie mecanică , transform ată apoi în electricitate , exploatând energia unei căderi de apă sau
viteza unui curent. Puterea produsă depind e de regimul curgerii sau de diferen ța de nivel. După
puterea nominală, hidro centralele se pot clasifica astfel: micro ( cu puteri sub 100 kW); mini ( cu
puterea între 100 și 1000 kW); mici ( cu puterea între 1000 și 10000 kW) și mari ( cu puterea
peste 10000 kW). Modul de fezabilitate este determinat de accesibilitatea apei și de modul în
care aceasta este disponibilă (lacuri naturale /artificiale, curen ți de apă, țevi de presiune ,
jgheaburi).
Fermierii pot profita chiar și de râurile mici pentru a produce ener gia electrică necesară
acoperirii totale sau par țiale a nevoilor fermei. Apa are o energie specifică mare (energie produsă
per volum sau unitate de greutate), superioară vântului. Ea este mai densă decât aerul și cade cu
forță mai mare pe turbine.
Spre de osebire de centralele mari, care necesită un lac de acumulare natural sau artificial,
minicentralele func ționează ca vechile mori de apă (îmbunătă țite tehnic), folosind direct curgerea
apei pentru a produce o cantitate semnificativă de energie.
Măsuri recomandate :
• Instalarea de mici centrale hidro -electrice care pot valorifica orice fel de curs de apă
curgătoare care se găse ște într -o fermă.
• Instalarea de minicentrale care să transforme în mod eficient energia mecanică a apei
în energie electrică.
• Evaluarea debitului efectiv al apei în vederea alegerii corespunzătoare a tipului de
minicentrală.
• Gestionarea posibilită ților de utilizar e a energiei obținute datorită presiunii din
conducte a apei potabile.
Avantajele pentru fermier:
• Energia hidrică este o sursă alternativă de energie.
• Se produce eficient energie electrică utilizând noi tehnologii.
• Costuri de între ținere sunt reduse.
• Fermierul poate folosi energie electrică cu cheltuieli scăzute din surse regenerabile.
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
67
Folosi rea e nergie i pe bază de biogaz în fermă
Biogazul este produs prin digestia anaerobă (în absen ța oxigenului) a materiei organice sub
acțiunea unor micro -organisme specifice. Compozi ția sa depinde de sursa biomasei digerate , dar
cu un procent mare de metan (între 50 și 80%), reprezentând astfel un combustibil de bună
calitate ce poate fi utilizat în producerea de căldură sau electricitate. Industria agricolă și
alimentară , împreună cu sectorul cre șterii animalelor , produc o mare cantitate de de șeuri ce pot fi
folosite pentru a ob ține biogaz. Pe piață există o gamă largă de plante ce diferă prin cantitatea de
material procesat și, apoi, prin cantitatea de energie ce poate fi emisă. Fermierii și crescătorii de
animale pot realiza o fabric ă de biogaz în func ție de cantitatea de de șeuri de materie organică pe
care o pot produce sau pot coopera între ei pentru o astfel de fabrică . În general, fabricile mici
pot fi legate de mici ferme de cre ștere a animalelor , iar fabricile mari pot primi material de la mai
mulți producători și pot genera energie termică sau electrică pentru consumatori.
Fermentator cu producere de biogaz la nivel de ferma agricolă Măsuri recomandate :
• Colectarea, stocarea și utilizarea materialelor organice reziduale din agricultură, industria
alimentară și ferme zootehnice cu un con ținut ridicat de proteine (dej ecții lichide, ape
menajere și reziduale, resturi de nutre ț, resturi de cultură, resturi de la abatoare).
• Utilizarea de c ulturi destinate producerii biogazului : porumb, legume, sfecl ă de zahăr etc.
• Reciclarea gunoiului menajer din aglomerări urbane.
• Preciz area cantită ții și calită ții materialului organic colectat.
Avantajele pentru ferm ier:
• Fermierul poate folosi energie electrică cu cheltuieli scăzute din surse regenerabile.
• În cazul fabricilor mari, se poate comercializ a energi a sau căldur a produs ă din
materiale reziduale.
Fermentator cu producere de biogaz
la nivel de ferma agricolă
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
68
Folosirea energiei date de biomasă din lemn și material brut
Culturile lemnoase și toate tipurile de reziduuri ale culturilor împreună cu culturile erbacee
energetice pot reprezenta o sursă importantă de energie. Biomasa poate fi tăiată sau fărâmi țată la
fermă. Bucă țile sunt presate pentru a ob ține un material u șor de depozitat și transportat. Aceste
prelucrări se pot ob ține din de șeuri, culturi tăiate anume pentru acest scop (culturi lemnoase cu
perioadă scurtă de rota ție), administrarea pădurilor sau din de șeuri alimentare industriale.
Arderea biomasei la fermă folosind plantele adecvate reprezintă o altă posibil itate de producere a
energiei evitând combustibilul fosil și reducând emisiile de gaze cu efect de seră. Mai mult, o
parte din dioxidul de carbon absorbit de plante este fixat permanent în sol ca rădacini.
Măsuri recomandate :
• Evitarea arderii resturilor vegetale în câmp.
• Cultivarea unor culturi lemnoase cu perioadă scurtă de rota ție (culturi recoltate la 2 -5
ani, cum sunt salciile, plopii).
• Cultiva rea de erbacee anuale sau perene cu valoare energetică ridicată (trestii, plante
ierboase de genul pirului, sorgului etc.).
• Producerea de brichete energetice folosind resturile din lemn și plantele erbacee.
• Folosirea brichetelor energetice pentru producere a de energie prin ardere.
• Evaluarea posibilităților de asociere pentru a asigura colectarea reziduurilor și
producerea de brichete energetice (la scară mare).
Avantajele pentru fermier:
• Fermierul are posibilitatea de a produce energie pentru ferma proprie .
• Se reduce folosirea de combustibili fosili , ceea ce protejează mediul și conduce la
economii financiare.
• Crește biodiversitatea în cadrul fermelor prin intr oducerea de noi culturi.
• Terenurile marginale se pot utiliza pentru cultivarea culturilor cu valoare energetică.
• Se poate stabili o diferen țiere a fermelor de produc ție legată de dependen ța de
fluctua țiile pie ței energetice.
• Pot crește veniturile din vânza rea brichetelor energetice și a energiei în exces.
Pregătirea brichetelor
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
69
CUPRINS
SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI POLITICILE DE MEDIU ………………………….. ………………….. 1
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 1
Politici europene și mondiale legate de schimbările climatice ………………………….. ………………. 1
Politica în domeniu în România ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 5
Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră – abordarea sectorială ………………………….. ………. 7
SCHIMBĂRILE CLIMATICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 8
Schimbări climatice la nivel global și european ………………………….. ………………………….. ………. 8
Schimbări climatice în România ………………………….. ………………………….. …………………………. 13
Scenarii privind schimbările climatice viitoare ………………………….. ………………………….. ……… 21
MANAGEMENTUL CULTURILOR ȘI TERENURILOR ………………………….. ………………… 28
Selecția soiurilor și varietă ților ………………………….. ………………………….. ……………………….. 29
Alegerea și utlizarea unui sistem de cultură ………………………….. ………………………….. ………. 31
Controlul asupra buruienilor, bolilor și dăunătorilor ………………………….. ………………………. 33
Aplicarea practicilor agricole care favorizează sechestrarea carbonului ………………………… 33
MANAGEMENTUL APEI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 36
Cele mai bune practici de management al iriga țiilor ………………………….. ……………………….. 40
Alegerea unei metode de irigare ………………………….. ………………………….. ………………………. 42
Utilizarea tehnici adecvate de economisire a apei ………………………….. ………………………….. 44
Sistemele de irigare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 45
MANAGEMENTUL ȘI FERTILIZAREA SOLULUI ………………………….. ……………………….. 48
Controlul eroziunii: eroziunea prin apă ………………………….. ………………………….. …………….. 49
Controlul eroziunii: eroziunea cauzată de lucrările agricole ………………………….. …………….. 50
Lucrările agricole ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 51
Fertilizarea minerală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 52
Fertilizarea organică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 53
MANAGEMENTUL SEPTELULUI ………………………….. ………………………….. …………………… 53
Imbunătățirea genetică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 56
Indicarea dietei (regimului alimentar) ………………………….. ………………………….. ………………. 57
Pășunatul și adăposturile animalelor ………………………….. ………………………….. ………………… 57
Tehnici de depozitare a guniului de grajd ………………………….. ………………………….. …………. 59
MANAGEMENTUL ENERGIILOR REGENERABILE ………………………….. …………………… 61
Folosirea energiei so lare în fermă sub forma energiei termice ………………………….. …………. 63
Folosirea energiei solare în fermă sub forma energiei fotovoltaice ………………………….. …… 64
Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbăril or climatice asupra ag riculturii
70
Folosirea ener giei eoliene în fermă ………………………….. ………………………….. ………………….. 65
Folosirea energiei hidroelectrice în fermă ………………………….. ………………………….. …………. 66
Folosirea energiei pe bază de biogaz în fermă ………………………….. ………………………….. …… 67
Folosirea energiei date de biomasă din lemn și material brut ………………………….. …………… 68
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea [617127] (ID: 617127)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.