Gheorghe Văduva SE CAUTĂ UN S ISIF [600412]

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
2

Temporis filia veritas
(Adevărul este fiul timpului)
Gellius

ISBN 978-973-0-20907-5

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
3
GHEORGHE VĂDUVA

SE CAUTĂ UN SISIF

– Editoriale 1990 -1997 –

București, 2016

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
4

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 7
CONSPIRAȚIA UITĂRII ………………………….. ………………………….. …………………. 10
ADEVĂRURI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 15
AMINTIRI CARE DOR ………………………….. ………………………….. ……………………. 18
IMPERIUL MONDIAL AL INFORMAȚIEI ………………………….. …………………… 23
PERICOLUL IGNORĂRII CHESTIUNII ………………………….. ……………………….. 25
FAMILIA, CA UN IZOR ………………………….. ………………………….. ………………….. 29
REVISTA REVISTELOR ………………………….. ………………………….. …………………. 32
RESPECTUL CĂRȚII ………………………….. ………………………….. ……………………… 34
REPETABILE NELINIȘTI ………………………….. ………………………….. ………………. 37
CORUPȚIA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 40
CORUPȚIA SEMPER UBIQUE? ………………………….. ………………………….. ………. 43
BUNA CREDINȚĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. 46
DEMNITATEA CUMINȚITULUI ………………………….. ………………………….. …….. 49
DILEME ȘI PROBLEME ………………………….. ………………………….. ……………….. 54
MAI AVEM NEVOIE DE DRAPEL? ………………………….. ………………………….. … 56
ÎNDOIAL A………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 59
GRADUL MILITAR ………………………….. ………………………….. ………………………… 62
ETICA GESTULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. 66
MARELE FIOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 69
IEȘIREA DIN ILUZIE ………………………….. ………………………….. ……………………… 71
CONCEPT AL CONCEPTELOR ………………………….. ………………………….. ………. 75
IMAGINEA ADEVĂRULUI SAU ADEVĂRUL IMAGINII? ………………………. 77
AMĂRĂCIUNEA UNEI „REPLICI” ………………………….. ………………………….. …. 80
RESPECTUL INFORMAȚIEI ………………………….. ………………………….. ………….. 84
IZOLARE?! DE CE?! ………………………….. ………………………….. ………………………. 89
ZONE NEVĂZUTE ………………………….. ………………………….. …………………………. 92
MEMORIA REPERELOR ………………………….. ………………………….. ……………….. 95
MODĂ… STRATEGICĂ?! ………………………….. ………………………….. ……………….. 97
OPTIMISM CUMPĂTAT ………………………….. ………………………….. …………………. 99
PATA DE CULOARE ………………………….. ………………………….. ………………….. 102
DE LA PLACĂ TURNANTĂ, LA STÂLP DE STABI LITATE ………………… 106
G A U D E A M U S ………………………….. ………………………….. ……………………….. 109
ARMATA PUTERII ȘI PUTEREA ARMATEI ………………………….. ……………… 111
PRESTIGIUL ARMATEI ………………………….. ………………………….. ……………….. 114
STRATEGIA PRUDENȚEI ………………………….. ………………………….. …………….. 117
REACȚIE RAPIDĂ ………………………….. ………………………….. ……………………….. 119
CAPACITATEA DE REACȚIE ………………………….. ………………………….. …….. 122
EDUCAȚIA REDIVIVA ………………………….. ………………………….. ………………… 124
DECEMBRIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 131
RESTRUCTURARE ………………………….. ………………………….. ………………………. 133

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
5
UN CONCEPT NOU? ………………………….. ………………………….. …………………….. 136
SUBTILITĂȚI LA O STRATEGIE ………………………….. ………………………….. ….. 138
CONDIȚIA SUBOFIȚERULUI ………………………….. ………………………….. ………. 141
BUCUROȘI LE -OM DUCE PE TOATE… ………………………….. …………………….. 143
PĂRELNICII ANULUI IV… ………………………….. ………………………….. …………… 148
PÂNĂ CÂND? ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 153
REFLECȚII DIN AMĂRĂCIUNE ………………………….. ………………………….. …… 158
ZIUA NOASTRĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 164
„PE NOI CINE NE APĂRĂ?” ………………………….. ………………………….. …………. 166
BĂTRÂNI ȘI PUFI ………………………….. ………………………….. ………………………… 167
PUTEREA DE DINCOLO DE PUTERE ………………………….. ………………………. 170
BUGET ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 172
AGRESIUNEA SE CONTINUĂ ………………………….. ………………………….. ……… 174
MORAL ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 178
ACȚIUNILE RAPIDE ………………………….. ………………………….. ……………………. 181
VIOLON D'INGRES ………………………….. ………………………….. ………………………. 189
IEȘIREA DIN MODESTIE ………………………….. ………………………….. ……………. 192
DÉJÁ VU, DEJA CONNU ………………………….. ………………………….. ………………. 195
OFIȚERUL ROMÂN ………………………….. ………………………….. ……………………… 198
GÂND DE TOAMNĂ ………………………….. ………………………….. …………………….. 201
EMBARGOU PE INSTABILITATE ………………………….. ………………………….. … 203
VÂNĂTORII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 206
INTRE DURERE ȘI SPERANȚĂ ………………………….. ………………………….. ……. 209
CALCULATORUL ………………………….. ………………………….. ………………………… 211
LITERATURA UNEI ILUZII ………………………….. ………………………….. ………….. 214
DREPTUL INIMII ………………………….. ………………………….. ………………………… 216
„E CEVA PUTRED ÎN DANEMARCA” ………………………….. ………………………. 218
DREPTUL LA OPINIE ………………………….. ………………………….. …………………… 221
RESPECTUL ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 224
LOCOTENENȚII TRANZIȚIEI ………………………….. ………………………….. ………. 228
PRUDENȚA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 230
SPIRITUL ȚĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 232
SUB DUHUL IANCULUI ………………………….. ………………………….. ………………. 235
CAPITALA OȘTIRII ………………………….. ………………………….. …………………….. 238
ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT ………………………….. ………………………….. ………………. 239
DINCOLO DE SFIDARE ………………………….. ………………………….. ……………….. 247
PAMFIL ȘEICARU ………………………….. ………………………….. ……………………….. 249
PENTRU LIMPEZIMEA ORIZONTULUI STRATEGIC ………………………….. .. 251
ASALT ALPIN ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 253
AUSTERITATE ȘI RESPONSABILITATE ………………………….. ………………….. 256
AZI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 258
IARNA STRATEGIEI ………………………….. ………………………….. …………………… 261
NEVEDERE PE TIMP DE LUMINĂ ………………………….. ………………………….. .. 263
GÂNDURI ÎN REFORMĂ ………………………….. ………………………….. ……………… 266

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
6
FIR-AR SĂ FIE! ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 272
INFANTERISTUL ………………………….. ………………………….. …………………………. 276
MAGI E PENTRU NOI ………………………….. ………………………….. …………………… 280
INSTRUCȚIA CA INSTRUCȚIE ………………………….. ………………………….. …….. 283
INTRE TEAMĂ ȘI SPERANȚĂ ………………………….. ………………………….. ……… 286
AB UNO DISCE OMNES ………………………….. ………………………….. ………………. 288
SUNTEM CEEA CE SUNTEM? ………………………….. ………………………….. ……… 291
ARTA TERGIVERSĂRII ………………………….. ………………………….. ……………….. 294
CRIZA DE BANI… ………………………….. ………………………….. ………………………… 296
IMNUL ÎN CULORI ………………………….. ………………………….. ………………………. 298
„TACI! CÂND VORBEȘTI CU MINE, SĂ TACI!” ………………………….. ……….. 300
TERORISM… MEDIA?! ………………………….. ………………………….. …………………. 303
EXISTĂ OARE „PRO” FĂRĂ „CONTRA”? ………………………….. ………………… 306
PERICOLUL IGNORĂRII CHESTIU NII ………………………….. ……………………… 309
FORTIFICAREA ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 313
UN ELEMENT DE FORȚĂ, NU O DOVADĂ DE SLĂBICIUNE! …………….. 317
CE AVEȚI CU ARMATA ROMÂNĂ, DOMNILOR EDILI? ……………………… 322
UNDE NE ESTE OARE LOCUL? ………………………….. ………………………….. …… 324
FRICA DE CUVÂNT ………………………….. ………………………….. …………………….. 328
ESTE ARMATA ROMÂNĂ PREGĂTITĂ SĂ INTRE ÎN NATO? …………….. 331
SUB SEMNUL DURATEI ȘI AL IUBIRII ………………………….. ……………………. 334
INVITAȚIE LA REALISM ȘI STABILITATE ………………………….. ……………… 336
MĂIASTRĂ CARTE ………………………….. ………………………….. ……………………… 340
AMNEZIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 344
VIITOR LA TIMPUL TRECUT ………………………….. ………………………….. ………. 347
ASCENSIUNE ÎN ALBUL CEL MAI PUR ………………………….. ………………….. 351
PÂNDARI ȘI PÂNDIȚI ………………………….. ………………………….. ………………….. 355
FUGA DE ORIZONT ………………………….. ………………………….. …………………….. 358
STRATEGIA ÎNGRIJORĂRII ………………………….. ………………………….. …………. 363
MODERN SAU… PĂGUBITOR? ………………………….. ………………………….. ……. 383
AMENIN ȚĂRI DESUETE? ………………………….. ………………………….. ……………. 385
CHESTIUNE DE MENTALITATE? ………………………….. ………………………….. … 388
PIETROI NECĂRAT. SE CA UTĂ UN SISIF ………………………….. ……………….. 391
ARMATA ȘI REVOLUȚIA ………………………….. ………………………….. ……………. 393
TEAMA DE IZOLARE?! ………………………….. ………………………….. ……………….. 398
SPERANȚE ȘI CERTITUDINI ………………………….. ………………………….. ……….. 402
O IUBIRE CARE STRĂLUCEȘTE MEREU ………………………….. …………………. 404
CĂLDURA PIETREI ………………………….. ………………………….. ……………………… 408
MEMORIE PENTRU VIITOR ………………………….. ………………………….. ………… 412
O NOUĂ AVIAȚIE A COMPUTERULUI ȘI A LASERULUI ……………………. 415
ULTIMA ȘANDELĂ ………………………….. ………………………….. ……………………… 421
O GENERAȚIE DE MARTIRI ȘI EROI ………………………….. ……………………….. 430
ÎN SLUJBA CUVÂNTULUI SCRIS ………………………….. ………………………….. … 432

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
7

INTRODUCERE
Nu-mi plac visurile frumoase . Ele nu sunt decât amăgiri. Uneori, chiar
dezamăgiri. Îmi plac adevărurile. Ele sunt uneori ca norii lungi pe șesuri, alteori ca
florile de colț, dar, de cele mai multe ori ca drumurile lungi. Drumurile lungi…
Acestea, totdeauna, îmi plac. Ele îmi produ c bucuria efortului și oboseala tălpilor
învățate să meargă pe jos. Am mers mult pe jos. Nu numai în tinerețe, ci toată
viața. Am mers nu numai pe jos, firește, ci și cu bicicleta, și cu motocicleta, și cu
trenul, și cu automobilul, și cu supersonicul, și cu gândul… Nimic nu poate
echivala însă mersul pe jos. El este ca o pătrundere în tine însuți, este ca o
confesiune pe care trebuie să ți -o faci, ca stropul de rouă dinaintea răsăritului de
soare. În decembrie 1989, mai ales în ultimele 8 zile, am mers i arăși mult, foarte
mult pe jos. Uneori, printre gloanțe, alteori prin liniștea de mormânt a nopții și a
străzii. Au rețâșnit în mine anii copilăriei, anii drumului pe jos până la liceu, cale
săptămânală de 50 de kilometri, prin praful șoselei și verdele us cat al câmpului și
al dealului. Dar și prin viscolul iernii. Am simțit că mă întorc la izvor, că am
amintiri, că am o casă în care îmi aud inima și îmi simt bucuria lătratului de câine.
În decembrie 1989, era război. Mureau oameni. Murea însă și o teamă, fără
să se lase loc zborului cel adevărat și drumului cel adevărat. Speranțele erau ca
niște fluturi. Sau ca niște țânțari. Nu puteai să le atingi, nu puteai să le suporți. Și
atunci, iarăși, am simțit nevoia să -mi las slobod gândul. Nimic nu este mai
impo rtant pe lumea asta ca slobozirea gândului. Sloganurile care mă chinuiseră nu
mai erau (deși încă îmi era teamă de ele), libertățile care mă duruseră nu mai erau
nici ele așa cum fuseseră.
Toate s -au dus și nu s -au dus, dar, oricum, s -au amestecat rău de tot, s-au
bulversat, s -au încurcat. Viața le va reașeza, cu timpul, la locul lor. Sunt sigur de
asta. Nu știu însă dacă noi, cei de azi, vom mai trăi până atunci. Și nici dacă nu
cumva cerul se va înnora iarăși, apele se vor tulbura, vulcanii se vor activa ,
glaciațiunile își vor cere și ele, la rândul lor, dreptul la existență. De aceea, voi
încerca, în cele ce urmează, adică în editorialele pe care le voi scrie în ziarul
„Observatorul militar ” unde lucrez, să -mi las ochii să vadă, inima să simtă,
urechile să asculte, gândurile să alerge, logica să -și reintre în obligații. Dar, mai
ales, voi lăsa adevărurile să -mi pătrundă în vârful peniței sau în tastatura
calculatorului, pentru că, orice ar fi, vântul tot va bătea, izvoarele tot vor curge,
zăpada va fi tot albă, iar floarea de colț va fi tot acolo , sus, unde știm cu toții că
este. Și, când ni se va face dor de gingășia munților, vom înfrunta piatra dură și ne
vom sui acolo, în spațiul ei.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
8
Nu-mi pasă dacă unii vor râde de mine și alții vor zice că -s nebun sau…
neorientat. Nu -mi pasă dacă mă vor da afară, dacă voi răbda de foame sau dacă îmi
vor degera tălpile pe drumurile iernii. Sunt prea importante adevărurile pentru a
mă pune eu de -a curmezișul sau pentru a încerca să fac pârâul să urce muntele.
Muntel e îl voi urca doar cu picăturile mele de sudoare și cu marea mea iubire pe
care i -o port. Și-mi voi sluji instituția, nu gratulând persoane și interese, ci spunând
adevărul așa cum este el. Aceasta este hotărârea mea, acesta -i eroismul meu
mărunt sau lucru l meu extrem de comun, așa cum, plugul este plug , pentru pluga r,
și muzica, muzică pentru muzician.
Linia de demarcație între catolicism și ortodoxism trece și ea pe undeva, pe
unde știm cu toții. Dar religiile trebuie să se afle în dialog și nu în război ! Cea
dintre creștinism și musulmanism va redeveni, în curând, falie. Deși Dumnezeu
este unic. Pentru toți! Așa o fi oare?!
Cu alte cuvinte, este posibil imposibilul pe pământul nostru? Și dacă este –
și sigur că este –, atunci de unde ne vine mereu ideea de imposibilitate a
posibilului? De unde ne vin aceste liniști ale neliniștilor din noi înșine, aceste
amnezii ale durerii, aceste credulități ale prostului nefudul, ale prostului harnic,
această veșnică inteligență post -factum? Probabil din pământul din care ne tragem
și în care ne ducem.
Multe gânduri vor rătăci fără obiect. Multe adevăruri vor fi, în lupta politică,
golite de conținut. Multe tragedii vor fi învelite în albastrul imaculat al cerului de
vară. Multe clipe fericite vor fi umbrite de apele subterane care macină totul. „Să
nu plângeți moartea pentru libertate – a scris cineva pe o cruce, în 22 decembrie
1989, în Piața Universității. Dacii râdeau de moarte și erau liberi. ” Voi rescrie de
o mie de ori cuvintele acestea. Noi, ceilalți, cei care am râs de libertate, suntem, de
multă vreme, morți. Va trebui să reînviem. Să reluăm viața de la capăt. Sau s -o
continuăm pe cea care ne -a fost dată. Altfel sau la fel.
Voi scrie deci, altfel sau la fel, despre viață și despre moarte, despre visuri și
despre coșmaruri, despre speranțe și despre disperare, despre mândrie și despre
umilință, despre eroii națiunii și despre hoții de drumul mare, despre sufletul
nostru și despre cei care răstignesc suflete, despre martiri și despre impostori,
despre oameni or biți de prea multă lumină și despre orbi luminați de prea mult
întuneric, despre valori și despre nimicuri, despre viața noastră cea de toate zilele
și despre zilele măsurate ale unora dintre iluziile noastre…
Aceste cuvinte se vor un semnal de alarmă, dar și un fapt de conștiință, un
lung reportaj al unei ere dramatice, dar și un scurt popas în oazele de speranță care
ni se deschid din când în când… Lumea este foarte frământată, iar coordonatele
principale ale acțiunilor îndreptate împotriva Românie i, din afara sau din interiorul
granițelor ei, se cunosc, sunt mereu aceleași. Ele nu sunt de azi, de ieri, ci se
desfășoară cu o intensitate mai mare sau mai mică, în funcție de situația
internațională, de când ne știm. De când Dumnezeu a dat românilor o fărâmă de
pământ din Pământul Său. Și de când, unii dintre noi au uitat de acest dar, sau au
crezut că nu ni se cuvinte.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
9
Nu există nimic nou sub soare, deși soarele este nou în fiecare zi. Tot ceea
ce se întâmplă parcă a mai fost cândva. Trebuie să fim pr udenți. O strategie
națională a prudenței este utilă. O strategie națională a cutezanței este însă mai
mult decât necesară. Nu putem aștepta ca dramele să ne sfâșie. Ce ne -a fost scris,
chiar dacă ne -a fost scris, nu este obligatoriu să ne și rămână scris. Viața noastră a
fost mereu o ștergere cu buretele a vremurilor bune și a vremurilor rele. A celor
bune, prin voința și dorința altora, a celor rele, prin eroismul și sacrificiul
înaintașilor noștri. Nu ne mai rămâne altceva decât lupta pe viață și pe moar te
pentru adevărurile noastre.
Realitățile se află într -un registru de culori foarte amestecate. Ziarele sunt
pline de fel de fel de comentarii, valorile naționale sunt puse la îndoială și supuse
la tot felul de presiuni, de represiuni și de diversiuni, a flăm, pe zi ce trece, că
armata, din instituție -cheie pentru țara asta, devine una din componente – și,
probabil, în viziunea unora, nu chiar foarte importantă – a unui sistem al securității
naționale care înseamnă multe, multe altele, între care și un pic de… apărare
națională, dosarele din decembrie 1989 au avansat exact în sensul dorit de cei care
au creat, atunci, între 22 și 25 decembrie, o situație complicată despre care nu mai
știe nimeni nimic, viața merge înainte, apele colmatează albiile râuril or, iar în
urma lor se află doar nisip și piatră de râu.
Deși extrem de complicate, problemele sunt uneori atât de simple, atât de
limpezi, încât, întrucât toată lumea le știe, se pare că nu ne rămâne altceva de făcut
decât să glumim pe seama lor. Unii în să nu glumesc. Nu se glumește cu durerile
nației. Unii suferă. Luați deci aceste rânduri ca pe o mărturie a durerii și a
suferinței celor ce se află sub arme. De atunci, de la începuturi (1990 -1997). Între
timp, lucrurile au mers din rău în mai rău și din mai rău înspre foarte, foarte rău…
Strâng, în acest volum, o parte din textele de atunci, publicate, majoritatea
ca editoriale, în săptămânalul „Observatorul militar”.
Spre aducere aminte.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
10
CONSPIRAȚIA UITĂRII
Se pare că uitarea se așterne tot mai mult n u numai peste decembrie 1989, ci
și peste o anumită zi din septembrie 1993, zi a umilirii sau, dacă vreți, a
autoumilirii unui grad militar în Parlamentul României, ca și peste multe alte zile
din viața și din neviața noastră. Uitarea, sau, poate, altceva – indiferența – se lasă,
ca o noapte de toamnă cenușie, cam peste tot ce a fost și unii cred (sau, poate, doar
vor să ne facă pe noi să credem) că nu mai este. Alte gânduri ne frământă, alte
preocupări avem acum, altele sunt prioritățile. Ce a fost a fost. Așa spune bunul
român și, probabil, așa se dorește să spunem cu toții. Că doar cu toții suntem buni
români, nu? Morții din decembrie sunt cei muriți atunci. Orice am face, nu -i mai
putem învia. A cam tăcut și presa. Și așa nu a făcut ea mare lucru. A răvă șit niște
cuvinte și a luat în răspăr, uneori pe nedrept, niște oameni. Dar s -a oprit. Doar nu
era să strige la infinit, ca Moise în pustiu! În curând, va fi dată publicității o carte
albă în legătură cu participarea armatei la evenimentele din decembrie 1 989.
Spunem "evenimente" și nu "revoluție", întrucât menirea unei armate nu este să
participe la revoluții, ci să apere țara și ordinea de drept din acea țară. Spunem "și
ordinea de drept", întrucât, se știe, un război – și mai ales un război în acest sfâr șit
de secol – începe mai totdeauna prin crearea unor dezordini interne, prin ațâțarea
unor conflicte. Experiențele războaielor de tarabă care sfârtecă astăzi lumea sunt o
dovadă. Ele se înscriu însă, cu toate, într -un tip de război care este mult mai
profund și mai parșiv – războiul psihologic. Probabil că e vremea lui. Fiind foarte
la modă și foarte periculos, acest război psihologic, în care nu trupul moare, ci
sufletul se mutilează, ar trebui să mai ref lectăm, din când în când, asupra lui
decembrie 1989 . Mai ales că, în unele locuri, s -a așternut uitarea, iar în altele s -a
monumentalizat sfidarea. Războiul psihologic nu acționează numai prin teroare, ci
și prin sfidare. El ucide și amăgește, creează euforie și produce revoltă,
înspăimântă și exalt ă, min te și umilește.
Ni se spune că, înainte de 1989, am trăit în izolare și autoizolare. Impusă de
regimul politic de atunci, dar și de străinătate. Oare? Dar informația? Dar lecturile
noastre? Dar dialogurile noastre în domeniul științei, literaturii, artei?
Izolare politică și ideologică? Poate. Dar asta este altceva, deși și aici
lucrurile sunt discutabile. Cum poți izola politic și ideologic un om care știe limba
engleză și limba franceză, care i -a citit pe marii clasici, care este la curent cu
mișcarea de idei din întreaga lume? Cum poți să ții în întuneric un popor care știe
carte, care are gustul bibliotecii, care -și poate cumpăra cu cinci lei un roman, care
face coadă la librării? Cum poți să ții în întuneric și să ideologizezi în sloganuri o
armată a i cărei ofițeri stăpânesc matematica și logica, istoria și estetica, fizica și
informatica, psihologia și pedagogia, care știu cine sunt și de unde vin? Dar

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
11
imaginea de izolare, de sărăcie morală și intelectuală, de subcultură și
subcivilizație trebuia me nținută. Și, pe cât posibil, impusă. Nu atât nouă, cât
străinătății. Că așa e în politică. Iar războiul, la urma urmei, tot… politică este.
Așadar, o cortină, trasă deopotrivă din interior și din exterior, pentru vremurile ce
aveau să vină.
În miezul lu i decembrie 1989 , un spirit s -a năpustit asupra străzii, precum
seismul din martie 1977. Cu același efect inițial: de năucire, de surprindere.
Probabil, s -a lucrat mult, pentru a se realiza acest efect.
Între 16 și 17 decembrie, la Timișoara, se distrug ma gazine , se atacă
comandamentul diviziei, se inițiază acțiuni în jurul sau în apropierea unităților
militare, se provoacă și se stimulează violenț a străzii. Confuzie. Buimăceală.
Armata trece, în primul rând, la protecția obiectivelor strategice, iar gându l
comandanților este acolo, la frontieră. Există, în Ungaria, câteva zeci de mii de
ostași ai armatei roșii. Plus cei unguri. Se dețin informații din care rezultă că n -ar
fi exclus un „ajutor ” substanțial din partea acestora. Din vest, dar și din est.
Acțiunea armatei, a comandamentelor, seriozitatea și operativitatea cu care sunt
actualizate planurile de trecere la apărare pe frontieră descuraj ează, poate, o
agresiune, previn, poate, o catastrofă. Dispar hărți cu dispozitivul sau, în orice caz,
fotografia lor ajunge la cei interesați. Probabil, marii actori ai ceea ce ni se
pregătea își dau seama că nu e de glumit. Dar omul de rând nu știe asta, iar ziarul
care se vinde la colțul străzii nu -i spune nimic. Pentru că nici cel care l -a scris,
ziaristul, habar n-are. Și chiar dacă aude el câte ceva, pe undeva, strategia este prea
complicată pentru a fi lăsată s -o descurce doar ziariștii.
Comandamentul armatei din Transilvania, toate unitățile și marile unități
sunt în alarmă de luptă. Grija lor numărul unu est e Transilvania, obiectivele de
importanță strategică din această inimă fierbinte a României. Iar cel dintâi obiectiv
de o asemenea importanță este, bineînțeles, orașul Cluj. Datele și informațiile
culese de cercetarea noastră strategică și tactică, oricât de sumare, oricât de
limitate, sunt îngrijorătoare. Nu de azi, de ieri, ci de multă vreme. Există și o
experiență: cea a celor două ultimatum -uri date României în 1940, precum și cea a
invaziei Cehoslovaciei, în 1968. Lupul își schimbă câteodată părul. Dar atât.
Toată lumea trebuie să înțeleagă odată că nu apărarea regimului politic
ceaușist (de altfel, dezavuat, la acea vreme, de tot omul) era problema armatei, ci
apărarea țării. Invazia de turiști, îndeosebi din Est, postați în Brașov, în Timișoara,
în Sibiu, în Constanța și cam peste tot pe unde erau stații de radiolocație și
aerodromuri, începuse să dea de gândit. Ce căutau toți acești turiști, în miez de
decembrie în România? Oare, chiar nu știa nimeni de ei? Au venit așa, de capul
lor, pe cont propri u, de bună voie și neașteptați de nimeni? Toate acestea devin
suficient de clare, pentru cine are ochi să vadă și cap să judece – și cu toții avem
așa ceva –, după 22 decembrie 1989. Armata, aflată în totalitatea ei împreună cu
cei ce au ieșit în stradă cu banderole, cu tricolorul românesc, a fost imediat trimisă
să apere o mulțime întreagă de obiective. Ea se afla deja în apărarea, în protecția
obiectivelor importante, iar cei care poartă (cel puțin în fața istoriei și a lui
Dumnezeu) toată răspunderea nenorocirilor care au urmat știau acest lucru. Făcea,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
12
probabil, parte din planul lor. Se pare că acest plan a avut trei componente
importante, strâns corelate:
1. Pe 23 decembrie, a început, masiv (de fapt, s -a intensificat) o diversiune
radioelectronică de proporții, simulându -se elemente ale unei invazii aeriene, cu
tot arsenalul (cercetare aeriană, acoperire, transportul desantului operativ etc.),
care ar fi precedat o invazie terestră dinspre nord -vest, concomitent cu o operație
limitată de desant mari tim. Sute și sute de semnale luminoase au apărut pe
ecranele radiolocatoarelor și ale I.O.C. -urilor aflate pe aerodromuri. Ținte marcate
și ținte simulate. Dar și ținte reale. Unele tipuri de rachete antiaeriene nu pleacă de
pe rampă dacă n -au țintă. Și au plecat. Obiectivul mai mult decât probabil al
acestei diversiuni: ridicarea aviației militare române în aer, la interceptare, bruierea
sistemelor de comunic ații între apărarea antiaeriană și aviația aflată în aer și, în
consecință, distrugerea sau autodis trugerea sistemului de apărare aeriană și
antiaeriană al țării, concomitent cu scoaterea unităților militare din cazărmi sau din
dispozitiv și atragerea lor în raioanele care se considerau favorabile pentru a le
determina să tragă unele împotriva altora.
2. S-a declanșat o cavalcadă de zvonuri și informații false care să creeze
o stare de teamă, de anxietate în rândul populației și trupei și să pună statele
majore într -o alertă continuă, pe piste închise sau periculoase. Mulți din purtătorii
acestor zvonu ri (de fapt, cei mai mulți, inclusiv slujitori ai mass -media) poate n -au
știut nimic despre toate acestea. Ei au crezut, poate, că aduc servicii revoluției, că
fac bine. Să ne aducem aminte doar câteva din acele informații îngrijorătoare:
otrăvirea apei, u nitățile militare din Sibiu au rămas fără muniție, o coloană blindată
se îndreptă spre Cluj, o altă coloană blindată se îndreaptă spre București, 60.000 de
morți, mutilarea revoluționarilor de către securitate, aruncarea în aer a unor baraje,
existența un or aerodromuri și heliodromuri subterane ale lui Ceaușescu, precum
și a unor unități speciale ale dictatorului, alcătuite din arabi sau din killeri, adică
din oameni fără căpătâi, crescuți din copilărie ca niște fiare etc.
3. Deschiderea unui foc de pro vocare, de diversiune din locuri ascunse,
dinainte pregătite, situate în jurul obiectivelor apărate sau protejate de armată.
Scop: crearea unei stări de confuzie, înfricoșarea populației și provocarea armatei,
determinarea ei să riposteze violent, să distr ugă, să -și opună unitățile unele altora,
să-și autoproducă pierderi grele, să distrugă, cu tunurile, cu elicopterele, cu
tancurile, cu armamentul din dotare, tot ce poate fi distrus, obiectivele importante,
valorile (a se vedea soarta Bibliotecii Centrale Universitare), să anihileze
securitatea, atât unitățile acesteia, cât mai ales, serviciile de culegere și de protecție
a informației (numai forța armată avea mijloacele necesare pentru a realiza acest
obiectiv).

…Multă vreme mi -am spus că astea sunt fa ntezii. E greu de crezut că ar fi
putut cineva să pună la punct și, mai ales, să materializeze un plan atât de
minuțios, atât de diabolic. Aș vrea și acum să mă îndoiesc, să nu cred că ar fi fost
posibil așa ceva. Dar desfășurarea ulterioară a evenimentelo r, începând cu
solicitarea ajutorului militar din Est, cu deschiderea frontierelor în acea situație

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
13
gravă de criză, când orice stat, în mod normal, își ia m ăsuri de protecție, și
continuând, ulterior, cu culpabilizarea iresponsabilă și nejustificată a arma tei
pentru o vină pe care nu o are și, mai ales, acceptarea tacită a acesteia, jocul de
interese, avansările în cascadă, bulversarea completă a sistemului de conducere,
căutarea acului în carul cu fân, distrugerea economiei țării, înjosirea monedei
naționa le, umilirea culturii, crearea unei situații extrem de complicate în reașezarea
raporturilor în agricultură, în învățământ, în repunerea în drepturi a respectului
proprietății, distrugerea serviciilor de informații și de protecție a informației și
reconstr uirea lor așa cum s -a făcut și multe, multe alte fapte nu ne dau dreptul să
ne facem că nu vedem.
Sunt convins că evenimentele de atunci fac parte dintr -o strategie care, ca
orice strategie, are mai mulți autori, mai multe interese și mai multe capete. Se
pare că toate acțiunile din decembrie 1989, cu excepția exploziei populației care a
inundat străzile cu forța pe care o dă totdeauna înțelepciunea, au avut ca obiectiv
principal distrugerea (sau dezamorsarea, anularea) sistemului de apărare a țării și
în primul rând a armatei. Motivele? Se dorea, probabil, ca armata – atunci, pe loc,
și, ulterior, pe termen lung – să fie acuzată, defăimată, blamată, epurată, anihilată.
De ce? Am mai spus -o. Pentru că: a) Armata era singura forță care mai putea să -l
apere pe Ceaușescu (or Ceaușescu, potrivit, probabil, acelui plan, trebuia lichidat
imediat); b) Exista, poate, îngrijorarea că instituția militară ar fi o posibilă
pretendentă (cel puțin pentru o perioadă) la puterea politică (așa ceva se
întâmplase, cu câțiva ani în urmă, și în Turcia); c) Era unica forță capabilă cu
adevărat să apere țara.
Ar fi rezultat, se spera, un fel de… iugoslavizare a României (deși termenul
ar fi fost altul) sau cel puțin o implementare, pe termen lung, a unor structuri și
chiar a u nor forțe, a unor rețele care să slujească alte interese decât cele românești.
Acest obiectiv n -a fost realizat. Nu încă. Mai exact, nu în totalitate. Dar nici
abandonat. Mulți din cei care au fost, atunci, în miezul evenimentelor și, probabil,
aveau ceva informații, se află, acum, sub pământ. Iar cei care mai sunt se duc
încet. Tot acolo. Unul câte unul. Comisiile alese sau numite să facă lumină au
făcut și ele ce au putut. Adică, mai nimic. Iar procuratura n -are cum să lămurească,
cu mijloacele de pace, o situație de război. Să nu creadă cineva că o acțiune de
amploare strategică, atât de bine chibzuită, poate fi dezvăluită și demascată de
cinci ziariști sau de trei parlamentari care, poate, se gândesc deja la viitoarea cam –
panie electorală!
În acest timp , se distrug valori, se risipește în patru vânturi patrimoniul, se
fac ș i se desfac structuri, se reelaborea ză principii, doctrine și strategii, se
evaluează, se depozitează și se c ameleonizează legi și paralegi, dar se și strecoară
prin fel de fel de sub soluri fărădelegi, se îngenunchează în fața unui ordin religios,
când, de fapt, purtătorul unui grad militar nu îngenunchează decât în fața
drapelului țării, se aduc tipografii pe ușa din dos (mă refer la tipografia inutilă pe
care a cumpărat -o armata cu 6 80.000 de dolari, fără să -i întrebe pe cei care erau
specializați în așa ceva), se folosește, ca întotdeauna, strategia faptului împlinit,
cea a înlăturării incomozilor sau a tratării lor cu indiferență, se pun de o parte bani

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
14
albi (oare cât de albi?) pent ru zile negre și se fac zile negre celor care nu știu ce -s
aceia bani albi, se cultivă neîncrederi pentru a se culege tot neîncrederi, se
proliferează uitarea, se tărăgănează lucrurile, se amână sine die discutarea legilor
apărării în Parlament.
În acest timp, unii fac memoran dum-uri pe care le trimit pe la Consiliul
Europei și cine mai știe pe unde, iar alții încearcă să ne demonstreze că milioanele
de români care trăiesc (așa cum trăiesc) dincolo de Prut, pe pământul lui Ștefan cel
Mare și Sfânt n -ar mai fi români. O încercase și Lazarev în peste o mie nouă sute
de pagini. Hârtia suportă orice. Doar -doar s -o uita ceea ce se dorește a se trece în
uitare. Toată lumea știe, ochii care nu se văd se uită. Iar cei ai militarilor noștri
aflați sub brazdă – prețu l lui decembrie! – au putrezit de mult.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
15
ADEV ĂRURI
Credo quia absurdum

Se spune adesea c ă adevărul sup ără. Sau bucur ă. Sunt oameni care -l accept ă
și oameni care nu -l accept ă. Unii sunt indiferen ți față de adev ăr. Dar și aceast ă
ultim ă expresie este rela tivă, întruc ât nimeni nu de ține adev ărul absolut. Deci este
vorba de o indiferen ță față de un anumit adev ăr. Și totu și, el, adev ărul, joac ă un rol
foarte important în via ța noastr ă. Toți spunem c ă-l spunem, c ă nu-l ascundem, to ți
vrem s ă-l descoperim, s ă-l stăpânim, s ă-l respect ăm și să-l slujim, chiar dac ă,
atunci c ând nu ne este convenabil, îl ocolim. Ne temem c ând nu -l știm, dar ne
temem și când îl știm. Compania lui este ceea ce este și nu este ceea ce nu este.
Plăcută sau nepl ăcută, în func ție de o mie și unul de motive. Tr ăirea în
coordonatele adev ărului nu este nici simpl ă, nici u șoară. Uneori, este preferabil ă
iluzia. Adic ă inventarea unui "adev ăr" cu totul și cu totul conven țional sau
personal, construirea pe baloane de s ăpun a unei consonan țe între proiectul posibil
și faptul imposibil, care s ă suplineasc ă realitatea.
Exist ă adevăruri pe care nu le spunem sau le spunem doar pe jum ătate.
Întruc ât ne temem c ă supără sau ofenseaz ă. Nu spunem întregul adev ăr despre
dramele și viețile rom ânilor de pre tutindeni, întruc ât vrem s ă trăim în bun ă pace cu
toată lumea. Al t ău te înțelege și te iart ă. Altul, nu.
Și apoi, este în firea noastr ă să nu ofens ăm pe nimeni. Ne temem ca nu
cumva s ă cread ă cineva c ă, pronun țând numele mare șalului Antonescu, dorim s ă
reabilit ăm un… aliat al lui Hitler. Ca și cum Horthy n -ar fi fost. Nu numai aliat al
lui Hitler, ci și exterminator de evrei. Pe c ând Antonescu, se știe, c ât a putut, i -a
apărat pe ace ști oameni. Nu numai printr -o politic ă abilă, ci și în modul cel mai
direct. Dar a șa se v ăd lucrurile dinspre o anumit ă epoc ă. În care mare șalul a fost
judecat și împușcat. Ca aliat al lui Hitler. C ă mare șalul a f ăcut parte din tab ăra lui
Hitler este, desigur, un adev ăr. Dar, pentru poporul rom ân, mare șalul n -a fost și n-
a rămas doar un simplu aliat al lui Hitler. Antonescu n -a fost un hitlerist, ci un bun
român. Adic ă un om care a încercat s ă salveze ce se mai putea salva din Rom ânia
acelor vremuri tulburi, aflat ă la o tragic ă întors ătură de istorie. Acesta este, f ără
îndoia lă, adev ărul nostru. De asemenea, pentru armata rom ână, mare șalul
reprezint ă o valoare militar ă. El este perceput nu ca un criminal de r ăzboi, ci ca un
bun comandant, care și-a făcut datoria, ca un profesionist de excep ție. Unii
ofițerii, chiar și în tim pul regimului comunist, îi citeau pe ascuns lucr ările, c ăutau
prin arhiv ă rezolu țiile sale pe rapoarte, îi apreciau inteligen ța, spiritul realist,
perseveren ța, promptitudinea, caracterul. Pe raportul generalului T ătăranu, șeful
Marelui Stat Major, prin care i se propunea scoaterea din eviden ță a ofi țerilor

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
16
români care intraser ă în Divizia „Tudor Vladimirescu ”, la 15 August 1944,
Antonescu noteaz ă: „Nu v ă grăbiți, domnule T ătăranu. Azi suntem noi, dar
mâine, cine o s ă fie. Dec ât alții – mai bine Cambrea și Teclu. Și-au făcut
datoria fa ță de țară.” Renun țăm și la acest adev ăr, pentru a nu -i sup ăra pe al ții?
Adic ă îngrop ăm aceast ă rezolu ție, acest fapt, și continu ăm a clama sloganurile cu
criminalul de r ăzboi, întruc ât acestea convin? Cui?
Desigur, mare șalul a fost și rămâne o personalitate controversat ă. Cu calit ăți
remarcabile și, ca orice om, și cu defecte. Despre el s -a spus și s-a scris deja destul
de mult. Oare chiar putem admite c ă Antonescu a fost un criminal de r ăzboi, a șa
cum s -a stabilit la pro cesul… „marii tr ădări”? Se înțelege, nu problema Antonescu
este, ast ăzi, prioritatea priorit ăților. Dar, de prea multe ori, nu ne -am v ăzut limpede
adev ărurile. A trebuit s ă-i vad ă alții pe Br âncuși, pe Mircea Eliade, pe Eugen
Ionescu… E drept, Antones cu nu are valoare universal ă. El nu este creator de arte,
scriitor, savant. El este doar un simplu militar aflat în post, într-o vreme tragic ă.
Atât. Avem, oare, acum, puterea și înțelepciunea s ă înțelegem adev ărul tragic al
acestui bun soldat?
Adev ărul B asarabiei este, toat ă lumea o simte, delicat pentru unii, complicat
pentru al ții, indiferent pentru cei ce nu știu, amar pentru cei ce știu și foarte tragic
pentru to ți cei cu inim ă română. Dintr -o cușcă în care se închid fiarele, un blajin
român de pe pla iuri basarabene, puternic și neînfricat, ne demonstreaz ă, totu și, că
poporul nostru nu și-a pierdut for ța și demnitatea, c ă adev ărul s ău nu se supune
neadev ărurilor unei lumi prea pu țin dispus ă să aleag ă grâul de neghin ă.
De-a lungul istoriei, oamenii ace stui p ământ s-au str ăduit a nu -i provoca pe
mai marii lumii și a nu -i nedrept ăți pe mai micii ei, dorind a tr ăi cu to ți în bun ă
pace. Pacea este voca ția poporului nostru. Nu i -am ofensat pe nici unii. Nici pe cei
ce ne -au hot ărât, la Malta sau la Yalta, l a Teheran sau prin alte p ărți, destinele.
Nici pe cei care nu ni le -au hot ărât. Dar nici n -am c ăzut în genunchi în fața
nimănui. Cetatea Alb ă, vărsarea bra țului Chilia în Marea Neagr ă, Insula Șerpilor,
Bucovina de Nord n -au fost f ăcute cadou de rom âni Estu lui însetat de expansiunea
spre Vest. N -au fost oferite nici Vestului care, oricum, n -ar fi avut nevoie de ele.
Ele au fost pur și simplu smulse Rom âniei. Mai întâi, de imperiul țarist, apoi de cel
sovietic. În modul cel mai direct, cel mai limpede cu puti nță.
Dar, asta a fost! Ne -am zis și atunci, ca și altădată, bucuroși le-om duce
toate. Și le-am dus. Le -am dus și le-am tot dus. Cum le -am dus. Ilie Ila șcu,
precum oricare bun rom ân, știe bine acest adev ăr. De aceea, chiar și condamnat la
moarte, aces t om nu -și pierde z âmbetul, calmul, st ăpânirea de sine. Pentru c ă
Adev ărul este de partea lui. De partea noastr ă.
Putem, oare, accepta și tolera cuvintele lui Jirinovski? Dar ele sunt numai
ale lui Jirinovski? Sau extremistul rus este doar acela care nu s -a sfiit s ă le
pronun țe? Putem, oare, noi s ă nu ținem seama de ele, c ând veacuri de -a rândul ne –
am temut, ne -am indignat și am supravie țuit sub sceptrul lor tiranic și amenin țător?
Putem, oare, accepta enormit ățile care se debiteaz ă în unele publica ții și
chiar pe postul na țional de televiziune în leg ătură cu ac țiunile armatei în timpul

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
17
revolu ției din decembrie 1989? Nu, desigur. Și totu și, tăcem. Nu ne angaj ăm,
adică, în gâlceav ă. Nu ne lu ăm la ceart ă cu denigratorii, cu "vitejii" de dup ă război
și cu ase rviții celor interesa ți în scoaterea castanelor din foc cu m âna armatei. Cu
cei care habar n -au ce înseamn ă, în aceste vremuri, pentru o țară ca a noastr ă, o
armat ă responsabil ă și lucid ă.
Nu r ăspundem provoc ărilor. Zicem noi. Zic și alții. Poate c ă așa și trebuie.
Santinela nu deschide foc la orice adiere de v ânt care mi șcă o frunz ă, pe raza
postului. Dar întreb ărilor curate și cinstite trebuie s ă le răspundem. Unele unit ăți n-
au scos încă la iveal ă (n-au dat publicit ății) jurnalele ac țiunilor de lupt ă din acele
zile fierbin ți, nici procesele verbale prin care i -au predat, cui i -au predat, pe cei
care au tras în osta șii armatei rom âne. E drept, s -au înaintat, pe cale ierarhic ă,
rapoarte, s -au pus la dispozi ție documente, probe. Adic ă arme capturate, gloa nțe
recuperate din trupuri, urme ale diversiunilor radioelectronice etc. Unele au
dispărut. Altele n -au disp ărut, dar vor fi date la iveal ă, probabil, mult mai t ârziu.
Cei mai mul ți dintre martorii oculari încă n-au vorbit – și, poate, nici nu vor vorbi
–, amărăciunea este suportat ă și acceptat ă cu aceea și răbdare cu care sunt
suportate și acceptate r ănile trupului și ale sufletului, cu aceea și demnitate cu
care se suport ă și se accept ă mizeria și resemnarea. Unii tac. Nu -și apar țin în
întregime, au fam ilii, se tem pentru ele. Mul ți din cei care ar fi avut ceva de spus
au disp ărut. I -a înghițit pământul. Pe unii, la propriu. Adev ărul nu va putea fi
îngropat odat ă cu ei. Dac ă nu noi, cu siguran ță, alții, fără prejudec ăți și temeri, vor
face lumin ă asupra evenimentelor din decembrie 1989,
Noile structuri ale armatei rom âne, în cadrul procesului de reform ă a
societ ății noastre, au devenit, deja, o realitate. Din punct de vedere al concep ției,
ele corespund cu ceea ce se dore ște a fi institu ția militar ă a Rom âniei. Nimeni nu
se îndoie ște de acest adev ăr. În realitate însă, noi știm cu to ții că unele s -au mai
făcut și dup ă oameni. Cl ădirile au devenit ne încăpătoare, pentru anume
compartimente, unii au fost da ți la o parte, în timp ce al ții se chinuiesc s ă se
profileze pe meserii care, p ână azi, le -au fost inaccesibile. Din p ăcate, la noi, totul
este posibil. Într-o epoc ă de tranzi ție, în care se înlocuie ște pas cu pas principiul
dosarului cu cel al compe tenței, se mai întâmplă încă multe. Unele, incredibile .
Altele… credibile. Dar, și unele, și altele, adev ărate. Sau neadev ărate. R ămâne de
văzut.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
18
București
AMINTIRI CARE DOR
-un jurnal

17 decembrie
Sunt acas ă. În familie. Discut cu cuscrul despre copiii no ștri. C ând ai copii,
chiar dac ă aceștia sunt c ăsătoriți, ai și multe bucurii, dar și destule necazuri. Le
luăm la r ând, pe toate. Sun ă telefonul. R ăspund. La cel ălalt cap ăt al firului este
ofițerul de serviciu: "Pofti ți la unitate, echipat!" M ă echipez într-un minut. Și
poftesc. P ână în aprop iere, m ă duce cuscrul , cu ma șina. Redactorul -șef se afl ă
deja aici. Alarm ă de lupt ă! Mă cutremur! Alarm ă de lupt ă?! De ce? Sunt șeful
secției preg ătire de lupt ă și învățământ militar. Îmi revine, deci, sarcina s ă
organizez ap ărarea redac ției. Evident, ca obiectiv militar. Nu prea am cu ce.
Pistoalele -mitralier ă și muni țiile ne -au fost luate și duse la un depozit de
garnizoan ă. Cu c âteva zile înaintea Congresului al XIV -lea. Apoi, Congresul m -a
ținut în redac ție, în frig, dou ă săptămâni! Îmi îndeplinesc, to tuși, misiunea.
Organizez patrularea, observarea și… ap ărarea. Împotriva cui? Nu e prea clar.
Aten ția îmi este îndreptat ă spre Timi șoara. Asta -i cauza. Am acolo, la
divizii, la brig ăzi, la regimente, mul ți prieteni. Încerc s ă iau leg ătura cu ei.
Imposibi l! Propun s ă form ăm o echip ă și să mergem acolo. Suntem ziari ști!
Trebuie s ă știm! T ăcere. Ascult ăm, cu u șile închise, Europa Liber ă. Se transmit
cifre îngrozitoare… Mor ți și răniți…

18, 19, 20 decembrie
Nimic deosebit. In afara știrilor radio prinse pe alte posturi. Lucr ăm pentru
numărul urm ător. Dar cu g ândul la Timi șoara.

21 decembrie
… Mitingul, petarda, întreruperea emisiunii. So țul uneia dintre dactilografele
noastre vine la intrarea în redac ție. Stau de vorb ă cu el. Este speriat. Îngrozit. C e s-
a întâmplat? Nu e în stare s ă spun ă decât că a fost acolo, în Pia ță. Își caut ă soția. Îl
liniștesc. Îi spun c ă soția lui este acas ă. Azi, n -a venit la serviciu. Personalul civil
n-a fost chemat. D ăm o fug ă până la C.C.A. Lume mult ă. De la C.C.A. p ână la
Piața Rosetti, de la magazinul "Cocor" la Sala Dalles. Simt inima b ătându-mi tare.
Tot rom ânul își dă seama c ă a sosit momentul…
Forțele de ordine, plus armata, sunt scoase în strad ă. Unele se afl ă în fața
C.C.-ului. Altele blocheaz ă mulțimea adunat ă în Pia ța Universit ății. Pe Bulevardul
Magheru, în dreptul S ălii Dalles, pe str ăzile adiacente, s -a realizat un dispozitiv

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
19
masiv. În față, în contact cu mul țimea, sunt dou ă rânduri de scutieri. Înapoia lor, la
15-20 m, se afl ă o companie de militari. Înapoi a acesteia, alte companii. În
coloan ă. Au fost aduse, aici, în dispozitiv, și patru transportoare blindate. Între
dispozitivul scutierilor de la M.I. și cel al militarilor, precum și pe trotuare, mi șună
milițieni în uniform ă și securi ști în civil. Mul țimea strigă "Vrem p âine!", "Vrem
căldură!", "Jos tiranul!". Curaj și speran ță. Dar și fric ă cuibărită în oase. Care
refuz ă să dispar ă. Spectacolul este îngrozitor. Cei de la Mili ție și de la Securitate
prind c âte un civil, îl lovesc s ălbatic, îl târăsc pe jos, prin cioburi, îl arunc ă în vreo
dubă sau îl duc la "Col țul Groazei". Sosesc, unul dup ă altul, venind dinspre C.C.A.
și luând-o spre bulevard, trei camioane cu militari. Mul țimea arunc ă în ei cu pietre,
cu cărămizi, cu ce se nimere ște. Primele dou ă camioa ne, la un mare interval unul
de altul, trec. Cel de -al treilea se împotmole ște. Întruc ât o c ărămidă îl love ște pe
șofer în cap, acesta își pierde cuno ștința, apas ă în neștire pe accelera ție și strive ște
sub pneuri c âteva trupuri de civili și de militari cu scuturi, de la M.I. Se opre ște la
o jum ătate de metru de un transportor blindat. (Peste c âteva zile aveam s ă stau de
vorbă cu el). Cordonul scutierilor este rupt. Mul țimea n ăvălește asupra camionului.
Sunt 24 de militari. Sus, în caroserie. Trebuiau s ă ajungă în Pia ța Roman ă. Sunt
speria ți. Stau înghesui ți în camion, cu pistoalele -mitralier ă lipite de corp. Sunt
încărcate și asigurate. Fiecare osta ș are asupra lui o unitate de foc. Ca în război.
Militarii armeaz ă. Un caporal țipă la ei: "Nu trage ți!". Și nu trag. Între timp,
spărtura în dispozitivul for țelor de ordine se l ărgește și mul țimea n ăvălește spre
rândurile celor 400 de militari. Ce se va întâmpla, este lesne de înțeles. În aceast ă
înghesuial ă crunt ă, cei 400 de militari, dintre care doar o treime se afl ă în primele
rânduri, pot fi u șor dezarma ți. Apoi, mul țimea ar n ăvăli cu armele asupra C.C. -ului
și, în aceste condi ții, ar fi, efectiv, primit ă cu foc.
Nimeni nu se g ândește, însă, la asta. Militarilor le este, pur și simplu, fric ă.
Nu s -au întâlnit niciodat ă cu așa ceva. Nu sunt preg ătiți pentru a șa ceva. Ca la o
comand ă, ei îndreapt ă pistoalele în sus. Spre cer. Apas ă pe trăgaci. Este ora 18.00.
Momentul devine înspăimântător. Mul țimea se retrage, îngrozit ă. Unii se
împiedic ă și cad. Gloan țele ri coșează de pe frontispiciile cl ădirilor. Oamenii se
privesc îngrozi ți. Vor s ă știe dac ă mai sunt în via ță.
Dispozitivul este ref ăcut. Dintr -o clădire, din col ț, se arunc ă lacrimogene.
Sunt clipe de spaim ă. De spaim ă și de încrâncenare. Dar, deocamdat ă, nu cade
nimeni ucis. Peste acest infern, triumf ă totuși speran ța. Curajul. Încrederea.
Mulțimea strig ă, răcnește: "Lupt ăm, murim, liberi vrem s ă fim!". Revolu ționarii
ridică, în grab ă, o baricad ă. Îi dau foc. Ia foc și un transportor. Generalul Milea
este prezent la fa ța locului. Muni ția din transportor r ăpăie. Militarii de pe el se
salveaz ă cum pot. Au sosit și cei de la Academia Militar ă. Ce t âmpenie! De ce i -or
fi împins aici? Ca s ă rămână toată viața cu aceast ă imagine?
Către miezul nop ții, sunt aduse tancurile. Unul trece peste baricad ă. Se
înclin ă într-o parte. Apoi, altul. Mul țimea se risipe ște. În acest moment, civili
înarma ți trag în plin. În ascuns. Se folosesc de învălmășeală. Au arme sub
pardesi uri. Cad primele victime ucise de glon ț. La gura metroului, în fa ța
Institutului de Arhitectur ă, în fața Universit ății. Este trecut de miezul nop ții…

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
20

… Câțiva securi ști ne opresc. Ne verific ă actele, ne întreab ă ce căutăm pe
străzi. Suntem în civil. Trei ofi țeri. Un colonel, un locotenent -colonel și un maior.
Nu îi impresioneaz ă. Ne împing undeva pe strada din fa ța Mili ției Capitalei, ne
separ ă, ne țin sub amenin țarea unui pistol -mitralier ă. Protest ăm. Cum își permit?
Ei își permit însă orice. În cele din urm ă, probabil dup ă ce raporteaz ă șefilor lor , ne
dau drumul. Abia ajungem la redac ție, că se și prime ște un telefon de la șeful C.I.
Întreab ă de subsemnatul. Unde sunt și dac ă nu cumva mi -am pierdut actele.
Redactorul -șef îi răspunde prompt și dur: „Este aici, l ângă mine, și nu și-a pierdut
nici un act!” .

22 decembrie
…Se apropie zorii. În Pia ța Universit ății, a curs s ânge. S ânge t ânăr,
românesc. Se spal ă și se m ătură. Cu ma șinile salubrit ății. Mor ții au fost ridica ți.
Maiorul Tudorel Petrescu, unul din colegii mei, este afectat p ână la lacrimi. I eșim
împreun ă pe strad ă. În civil. A șteptăm. Știm c ă, în zori, de pe platformele
industriale vor veni mii de oameni. Îi așteptăm. De ei depinde totul. Timpul se
scurge greu. Prea greu. Dar vuietul se simte. Pulseaz ă în noi, ca un fel de ecou cu
efect inver s. Dinspre Drumul Taberei, dinspre Calea Mo șilor, dinspre Titan…
Mulțimile vin! În sfârșit, vin! În coloane c ât bulevardele! Cu tricolor rom ânesc.
Fără stemă. Nu prea înțelegem de ce f ără stemă, dar asta -i altă problem ă. Îi însoțim
până în Pia ța Palatulu i, apoi ne întoarcem.
Mulțimea scandeaz ă „Armata e cu noi! ”. Trăim o eliberare. O bucurie. Ne
întoarcem la redac ție. Din difuzorul unui aparat de radio auzim c ă generalul Milea
s-a sinucis. Crainicul spune „trădătorul Milea ”. Apoi, se cite ște un decret… Se
interzice… „Tâmpitul ăsta de Ceau șescu nu înțelege nici acum! ” spune cineva.
Poate eu, poate altul. Altcineva r ăspunde, contrariat și nemul țumit: „Aten ție,
băieții cu ochi alba ștri!…” . Și, revoltat, p ărăsește locul. Iat ă că nici ai no ștri nu
înțeleg pe deplin. Ce s ă-i faci! Ecce homo!
Elicoptere, flutura și. Apoi, elicopterul care -l duce pe Ceau șescu. Mul țimea –
pe tancuri. Flori. Îmbrățișări. În balconul C.C., se aprinde o lum ânare. Noi venim
la redac ție, urm ărim apelul absurd f ăcut de generalul Mili taru c ătre comandan ții de
armat ă să opreasc ă măcelul (care m ăcel?!), ne indign ăm, apoi ne ducem la
Televiziune. Trupele au primit ordin s ă intre în dispozitiv. Este deja întuneric.
Stăm de vorb ă cu un comandant de batalion. În fața clădirii televiziunii, s -a adunat
multă lume. Militarii realizeaz ă cu repeziciune un dispozitiv de ap ărare. Contra
cui? Dar, chiar în clipa c ând ie șim din zon ă, auzim primul „plici”. Un foc de arm ă
sec, ca al unui pistol sau ca al unei pu ști de tir.
Revenim în centrul ora șului. În Pia ța Palatului este plin r ăzboi. Contra cui?
Se zvone ște că sunt, peste tot, trupele de elit ă ale lui Ceau șescu, blindate scoase
din subteran și elicoptere care zboar ă fără zgomot, lupt ători înfrico șători crescu ți
precum amazoanele de odinioar ă. Bineînț eles, nu pot să cred așa ceva. Unde,
mama dracului, au fost luptătorii ăștia până acum?! Bazaconii!

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
21
Toată noaptea, colind str ăzile. Num ăr focurile r ăzlețe. Sunt c âteva zeci. Sau
câteva sute. Un fel de provocare. O simt. În jurul Studioului Radiodifuziunii, dar
mai ales în jurul cl ădirilor Ministerului Ap ărării Na ționale.
O noapte cumplit ă. Nu m ă pot ascunde. A ș fi luat drept terorist. N -am arm ă.
Am doar un stilou și un carnet. Și experien ța mea de o via ță. Prin poligoane, pe la
aplica ții, pe toate terenur ile de instruc ție. Deosebesc clar focul pistolului -mitralier ă
de cel al mitralierelor și al altor arme. Disting vreo cinci categorii. Dou ă dintre ele
nu sunt ale noastre. Dar ale cui sunt?!

23 decembrie

La prima or ă, suntem la Televiziune. Eu și căpitanu l-locotenent Vasile
Iordache. „Lupta ” e în toi. Duel de foc. Dintr -un transportor, militarii trag într-o
vilă. Prima, pe dreapta, spre Pia ța Doroban ți. Apoi, transportorul pleac ă. Vreo doi
civili, probabil de la G.P., deschid focul asupra vilei. Mul țimea p ătrunde în
interior. Cei care se aflau acolo scot, pe o fereastr ă de la ultimul etaj, steagul alb.
Mii și mii de oameni asist ă. Duelul de foc se desf ășoară pe deasupra capetelor lor.
Salvările transport ă răniți. Mul ți răniți. Fir -ar să fie! Ceea ce se întâmplă aici
nu-i film de r ăzboi! Ne întoarcem, într-un târziu, la redac ție. Și aici, de jur
împrejur, foc. Se trage de undeva de pe acoperi șuri. Caut locurile. Nu le g ăsesc.
Un subofi țer de la unitatea de vizavi a ie șit în strad ă cu pistolul -mitralier ă. Tra ge
într-acolo. Înapoia lui, un taxi, care duce p âine și lapte celor de la Radiodifuziune,
se opre ște. Unul dintre cei doi din ma șină este r ănit în piept. Șoferul îl trage l ângă
zid. R ămâne o balt ă de sânge pe caldar âm. Este, apoi, lovit și șoferul. Privesc
scena de la balconul redac ției. Nu pot s ă-mi dau seama de unde se trage. Cu toat ă
experien ța mea de aproape trei decenii de instruc ție! Nu -mi vine s ă cred!
Aflăm că, la Craiova, au fost dobor âte… 17 elicoptere! Ap ărarea antiaerian ă
trebuie s ă fie îngrozită! Cineva îmi spune c ă se așteapt ă o divizie aeropurtat ă de la
vecini. Altcineva mai are t ăria să glumeasc ă: „Ptiu, drace, și eu am uitat limba
rusă!”.
Iarăși cutreier str ăzile. Nu prea am timp s ă urmăresc discursurile de la
televizor. M ă impresioneaz ă, totuși, cei care vin din țară. Ca s ă spun ă, la televizor,
ce e acolo, în satul lor. Nu m ă impresioneaz ă deloc, ba chiar m ă revolt ă prezen ța
unui c ăpitan cu ochelari. A fost și ieri acolo. Ăsta n -o face parte din armata
română? N-o avea și el o misiune de îndeplinit în apărarea acestei Revolu ții?

24 decembrie

Străzi ca la r ăzboi. Declara ția sfor ăitoare a unui locotenent -major, f ăcută, în
fața clădirii C.C., unor redactori de la televiziunea polonez ă. Pătrund la nivelurile
unu și doi, sub Palat. În adăpostul regelui, în form ă de semisfer ă, la nivelul doi,
sunt dou ă gloan țe deasupra u șilor. Și sânge. At ât. Tuburi de cartu șe pe ici, pe colo.
S-a tras. În cine? De cine?

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
22
Mă duc la Otopeni. C âteva transportoare lovite. Oameni încorda ți.
Supra încorda ți. Aeroport ul este atacat zi și noapte. Pe esplanad ă au fost lupte. Mi
se spune c ă au fost nimicite dou ă subunit ăți de terori ști. Subunit ăți?! Revin la
redac ție. Ora șul este parc ă asediat. De și nu-i lipse ște optimismul.
Seara, stau de vorb ă cu câțiva tanchi ști, în fața clădirii ministerului. Ne
surprind focurile trase de pe blocurile al ăturate. Tanchi știi intr ă în tancuri și eu îmi
văd de drum. M ă întorc, adic ă, la redac ție. C âteva sut e de metri le parcurg sub
gloan țe. Când trec prin dreptul Regimentului de Gard ă, o santinel ă mă someaz ă să
grăbesc pasul și să scot m âna din buzunar. M ă supun. Cu santinela nu -i de glumit.
Strada este pustie. Canonada din fa ța clădirilor Ministerului Ap ărării Na ționale a
rămas, deja, în urm ă. Dar s -a întețit.
La col ț, lângă stația de me trou „Universit ății”, se afl ă două tancuri r ămase în
pană. Cobor. Un țigănuș zâmbitor, din cordon, îmi cere actele. I le ar ăt. Este
mândru. Cine mai este ca el!

25 decembrie

Mă „strecor ”, printre gloan țe, până la sediul Ministerul Ap ărării Na ționale.
Intenționez s ă aflu, de la „Opera ții”, care este situa ția în țară. Cei de la U.S.L.A.
sunt tot acolo. Cadavre risipite printre A.B.I. -urile distruse. Lumea le scuip ă și le
lovește cu piciorul. Întreb, în interior, de ce nu i -au luat de acolo. Nu știe nimeni
de ce. Nici de la „Opera ții” nu ob țin mare lucru. Unul din cei care lucreaz ă aici,
cu care colaborasem c ândva în condi ții foarte bune, pe care îl consideram chiar
prieten, nu m ă mai cunoa ște. M ă întreab ă cine sunt și ce caut aici. Iar un altul – șef
de dir ecție – îmi spune s ă mă ocup de cei 18 militari otr ăviți la gura metroului!
Cobor în strad ă. Stau de vorb ă cu un tanchist. „Toată noaptea – îmi spune –, a
strigat unul dintre cei r ăniți să-l ajut ăm, că e de-al nostru… ”. „Și de ce nu l -ați
ajutat? ” Tanch istul tace. Are lacrimi în ochi.
Un om aduce o lad ă cu mere. Frumoase. Galbene. Vrea s ă le dea militarilor.
„Nu!” îl opre ște cineva. „De ce? ” întreab ă omul. „Sunt otr ăvite!”. „Cum s ă fie
otrăvite? E ziua de Cr ăciun! ” Și mușcă cu sete dintr -un m ăr. Mu șc și eu din altul.
Mai avem putere s ă râdem.
Câteva transportoare ies din curtea ministerului. Se duc la Boteni. Apoi, la
Târgovi ște. Știm de ce. Este completul de judecat ă.
Câteva f emei aduc, cu co șul, m âncare solda ților. Este ziua de Cr ăciun.
Orașul o tr ăiește. Peste moarte. N -a venit încă timpul s ă-și plângă morții. Le
aprinde doar lum ânări. Îi va pl ânge mai t ârziu. Sau îi va uita.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
23
Starea de fapt
IMPERIUL MONDIAL AL INFORMA ȚIEI
La 1 septembrie, s -a întâmplat Ziua Informaticianului. Am s ărbătorit-o cu
toții în tăcere, mul ți dintre noi afl ându-ne în fața calculatorului. Nu -mi dau seama
dacă ne-am g ândit, în acele momente, în mod expres, la informatician, la cel care a
făcut programele de pe calculatoarele noastre, la cel care trude ște în vârful sau la
baza a cestui imperiu mondial numit informa ție. Îmi vin însă o clip ă în minte, ca
din goana unui avion în plin ă decolare, c âteva din imaginile zilelor și nop ților
studen ției mele t ârzii, c ând învățam propriet ățile entropiei, formulele de calculare
a perturba ției în sistemele informa ționale, limbajul unui program care, pe atunci,
era cel mai bun – FORTRAN –, când p ătrundeam în acest sublim imperiu al
informa ției, ca într-o lume a fantasmelor. M ă consideram, pe atunci, ca to ți
studen ții de la facultatea de filosofi e, un privilegiat. Știam c ă foarte pu țini oameni
au avut, la noi, șansa s ă se apropie de aceast ă lume, s ă pătrund ă în filosofi a
informa ției. C ând vedeam pe undeva un calculator , era o minune. Acolo unde
existau, se țineau sub zece mii de chei, erau ultrase crete și total inaccesibile.
În 1990, am fost la Maastricht, în Olanda, dup ă o tipografie. Era, de fapt,
rotativa unui cotidian din sudul Olandei, care se tip ărea în acest ora ș. Desigur,
redac ția era computerizat ă. Linia de calculatoare, simplitatea lucru lui în redac ție
m-au fascinat. Timp de peste 20 de ani, dup ă absolvirea facult ății, rezolvasem, de
unul singur, aproape zi de zi, uneori p ână târziu, dup ă miezul nop ții, probleme de
logic ă matematic ă. Nu -mi folosea aproape la nimic acest exerci țiu, dar m ă
simțeam bine practic ându-l, intram într-o altă lume, fugeam din fa ța embargourilor
și restric țiilor vie ții de fiecare zi, a șa cum poetul se refugiaz ă în actul poeziei. În
fața calculatoarelor din uria șa redac ție olandez ă, a înflorit iar ăși în mine speran ța.
M-am apropiat u șor de unul din calculatoare și, cu emo ție, am atins c âteva taste. Și
acum, c ând am calculatorul meu, acas ă, când am deci posibilitatea s ă fac zilnic
acest exerci țiu, le simt fiorul.
M-am hot ărât atunci s ă mă zbat pentru ca redac ția ziaru lui armatei s ă fie
dotat ă cu calculatoare. Nu prea știam cum, pentru c ă, la data aceea, erau foarte
puține calculatoare în armat ă. Ministrul ap ărării na ționale de atunci, generalul
Victor St ănculescu, unul din pu ținii prieteni adev ărați ai presei militare, un om cu
mare deschidere spre nou, spre progres, a înțeles însă perfect despre ce -i vorba și a
aprobat dotarea redac ției cu cinci calculatoare (patru AT -286, cu hard de 40M și
unul AT -386 cu hard de 120M), dou ă imprimante laser XEROX -4030 și trei
impriman te matriceale. Pe atunci, aceste calculatoare erau performante. A fost o
mare s ărbătoare. Numai c ă, spre regretul meu, redactorii, tehnoredactorii și ceilal ți,
cu mici excep ții, se uitau la aceast ă aparatur ă cu team ă și neîncredere. A fost

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
24
nevoie de luni d e zile pentru ca vreo c âțiva inimo și să-și însușească cele dou ă
programe – WordStar și Ventura – cu care trebuia s ă redact ăm și să tehnoredact ăm
ziarul. Eram printre primii din țară care f ăceam a șa ceva. Și, dup ă cum se vede, am
reușit. Acum avem în redac ție calculatoare performante (majoritatea cump ărate
prin banii c âștigați pe reclame) și programe performante. Direc ția de specialitate
din cadrul Comandamentului Transmisiunilor, Informaticii și Electronicii a fost
însă cu ochii pe noi, ne -a încurajat și ne-a ajutat. De fapt, cel mai bun calculator pe
care îl avem în redac ție, până la ora c ând scriu aceste r ânduri, este un PENTIUM
586, repartizat în acest an, prin grija generalului Zinca.
În vara anului 1991, am avut ocazia s ă fac o c ălătorie în Statele Uni te și să
văd ce înseamn ă rețea na țional ă de calculatoare, cum arat ă o bibliotec ă de 600.000
de volume – cea a Academiei For țelor Aeriene din Colorado Springs – pusă pe
calculator, ce înseamn ă calculatorul pentru familia american ă.
N-au trecut dec ât cinci a ni. Și atâtea lucruri s -au schimbat și la noi! Este
uimitor c ât de repede s -a extins și în Rom ânia acest imperiu mondial al informa ției.
Aproape c ă nu găsești birou care s ă nu aib ă, azi, un calculator. Armata Rom ână, ca
și societatea rom âneasc ă în ansamblu l ei, a p ășit deci foarte rapid și foarte sigur în
acest imperiu al informa ției. Și mentalitatea noastr ă s-a schimbat radical. Foarte
puțini se mai tem azi de calculator. Dimpotriv ă, toat ă lumea îl caut ă și îl cere. Din
mobil ă pe biroul șefilor, calculator ul devine din ce în ce mai mult instrument de
lucru. De care ne apropiem din ce în ce mai rapid. Operatoarelor din Grupul de
Presă al Armatei le -au trebuit, atunci, la jum ătatea anului 1991, luni de zile pentru
a se deprinde cu calculatorul. Nepo țelul meu, la șase ani, a învățat să lucreze cu
calculatorul într-o singur ă oră! Și de atunci, din momentul c ând s-a deprins cu
algoritmul intr ării în diferite programe, nu -l mai pot dezlipi de calculator. De
aceea, consider c ă una dintre cele mai frumoase și mai va loroase ini țiative ale
conducerii ministerului nostru este cea prin care s -a hot ărât și s-a pus în aplicare
informatizarea învățământului în primul r ând în liceele militare. Este o ac țiune cu
bătaie lung ă, cu efect benefic pentru începutul mileniului trei. La Academia
Trupelor de Uscat din West Point, spre exemplu, fiecare cadet, la începutul anului
întâi, prime ște un calculator pe care îl plătește în cei patru ani de studii. Este
calculatorul lui personal. A șa își începe, acolo, în SUA, un viitor ofi țer viața. Dar
iată că a sosit și la noi timpul ca fiecare ofi țer să-și aibă calculatorul s ău personal.
Cu acest calculator se poate conecta la INTERNET, la re țeaua na țional ă care a
început deja s ă se constituie, la acest imperiu mondial al informa ției. Pentru c ă
informa ția înseamn ă, azi, putere. Este singura mare putere care a reu șit să
cucereasc ă și să domine lumea. Spre binele ei. Spre binele nostru, al tuturor. Un
general elve țian care a vizitat redac ția noastr ă la începutul anului 1991, în dialogul
cu diferi te personalit ăți militare din Armata Rom ână, punea frecvent urm ătoarea
întrebare: În ce m ăsură evalua ți informa ția ca arm ă strategic ă? Da, într-adev ăr,
informa ția este o arm ă strategic ă. Dar care se transform ă, din ce în ce mai mult,
într-un mod incredibil de simplu, de rapid și de eficient, din arm ă a războiului în
instrument al încrederii, al siguran ței, al armoniei.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
25
Starea de fapt
PERICOLUL IGNOR ĂRII CHESTIUNII
Armata Rom ână este în plin ă reform ă. Etapa a I -a s-a încheiat, etapa a II -a a
început. Toat ă aceast ă perioad ă este grea, este complex ă, dar toate armatele din
lume, periodic, trec prin a șa ceva. Ba, am putea chiar spune c ă, într-un fel, reforma
este o stare permanent ă a institu ției militare. Aceast ă institu ție, de și conservatoare
prin sistemul ei de valori, este, în realitate, foarte flexibil ă, foarte mobil ă.
Dinamica riscurilor și a pericolelor, amenin țările mai mult sau mai pu țin directe,
mai mult sau mai pu țin sesizabile și măsurabile, cer o anumit ă flexibilitate a
doctrinelor și structurilor mi litare, adaptarea din mers la situa ția impus ă de acest
sistem complex. Desigur, acest sistem nu este izolat, nu este independent, ci este
strâns legat de sistemul structurilor politice și economice în care se dezvolt ă
anumite raporturi, de sistemul statel or na ționale sau federale de pe planeta noastr ă.
Nu intr ăm aici în detalii. Important este c ă reforma, într-o armat ă, este
condi ționat ă multilateral. Ea presupune nu numai adaptarea structurilor la noile
condi ții, potrivit noului concept strategic, ci și schimbarea mentalit ăților,
păstrându-se însă sistemul de valori ale institu ției militare în ansamblu și ale
fiecărei armate în parte.
La baza acestei metamorfoze se afl ă, cum spuneam, aproape în exclusivitate,
dinamica riscurilor și, uneori, a amenin țărilor. Intervin însă și alți termeni în
ecuație, cum ar fi, spre exemplu factorul tehnologic și cel economic. De aceea,
armatele trebuie s ă se adapteze în permanen ță acestei dinamici, p ăstrându-și însă,
în orice împrejurare, identitatea. Din p ăcate, adesea, di n dorin ța sau din interesul
mărunt al cuiva de a o implica, de a o atrage c ât mai mult, chiar hot ărâtor (pentru
că armata este o for ță), sau de a -i condi ționa reac ția în favoarea unui sistem sau
unui anumit interes, se intervine – uneori subtil, alteori br utal – în sistemul ei de
valori și se opereaz ă schimb ări sau chiar muta ții care perturb ă grav respectul fa ță
de ierarhie, fa ță de ordin, fa ță de filosofia acestei institu ții de mare importan ță
pentru țară. Imediat dup ă încheierea r ăzboiului, mul ți din cei mai str ăluciți generali
și ofițeri, care s -au acoperit de glorie pe frontul din Est și pe cel din Vest, au fost
arunca ți în închisori sau trecu ți în rezerv ă, în timp ce o nou ă genera ție de cadre,
promovate aproape în exclusivitate pe criteriul devotamentul ui fa ță de un sistem
politic – sistemul socialist – le-a luat locul. A fost nevoie de o jum ătate de secol
pentru ca o parte din valorile perene ale Armatei Rom âne, îndeosebi cele care țin
de cultura, inteligen ța, competen ța, verticalitatea și profesionalis mul corpului de
cadre, s ă fie repus ă în oper ă. Acum, în noul sistem al tranzi ției spre reconstruirea
statului de drept, cel pu țin până la apari ția Legii 80 referitoare la statutul cadrelor
militare, avansarea f ără măsură, fără discern ământ, inclusiv la gra dul de general, a

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
26
perturbat de asemenea grav respectul fa ță de ierarhia militar ă, îndeosebi fa ță de
gradul militar, de spiritul de corp, de competen ță, de valori. Respectul societ ății
civile, dar și al militarilor. Atunci c ând un t ânăr căpitan sau maior de vine, în
numai 4 -5 ani general, ceva nu este în regul ă, chiar dac ă asemenea lucruri sunt
excep ții. Un astfel de act este, de fapt, o umilire a gradului militar, o depreciere a
valorii lui. Cu sau f ără inten ție. Gradul militar nu este o recompens ă oarecare, nu
este o moned ă prin care s ă fie pl ătit sau r ăsplătit un ofi țer, maistru militar sau
subofi țer pentru anumite servicii, pentru un anumit tip de devotament. El este un
element al ierarhiei militare, o valoare într-un sistem de valori, iar acordarea lui se
constituie într-un act de responsabilitate. S ă reținem c ă o astfel de perturbare s -a
produs în timp ce eforturile tuturor militarilor se îndreptau spre realizarea
reformei, c ând se cereau, din partea fiec ăruia, profesionalism, munc ă nemăsurat ă,
disciplin ă, spirit de corp, devotament fa ță de institu ție, renun țări, sacrificii. Etapa
aceasta este, de -acum, dep ășită și poate c ă n-ar trebui s -o mai aducem în discu ție.
Ce a fost a fost. Acum nu mai e a șa. Acum domne ște și aici spiritul legii. Pentru c ă
legea pro tejeaz ă gradul militar împotriva oric ăror umilin țe, cea mai grav ă dintre
acestea fiind excesul acord ării de grade, inclusiv la nemilitari.
Între 22 și 30 decembrie 1989, dar și dup ă aceea, armata a fost supus ă unui
examen unic în istoria sa. Încă din dup ă-amiaza zilei de 22 decembrie, cum bine se
știe, s -a deschis focul asupra unit ăților aflate în dispozitiv pentru protec ția și
apărarea obiectivelor de importan ță strategic ă (un foc de provocare, bine înțeles), s –
a efectuat o adev ărată lovitur ă radioelectron ică asupra sistemului de transmisiuni și
cercetării prin radioloca ție a spa țiului aerian, s -a exercitat, cu tot arsenalul, un
război psihologic asupra osta șilor și cadrelor militare. P ână la ora actual ă, lucrurile
nu sunt clarificate, institu țiile abilitat e să efectueze anchete consistente asupra
acestor situa ții dramatice n -au reu șit să dea un r ăspuns întreb ărilor:
1. Cine, cu ce mijloace și de ce a efectuat diversiunea radioelectronic ă
creând imaginea unei situa ții aerie ne extrem de complexe, unei invazi i aeriene de
propor ții, care a determinat un anumit tip de reac ție?
2. Cine i -a ucis pe cei peste 300 de militari ai armatei afla ți în dispozitiv în
apărarea Revolu ției Rom âne?
3. Cine a tras asupra militarilor, în Bucure ști, de pe acoperi șuri, din locu ri
ascunse în anumite cl ădiri situate în jurul sediului Ministerului Ap ărării Na ționale,
Palatului Telefoanelor, Televiziunii, Radiodifuziunii și a altor obiective de
importan ță strategic ă? Dar în celelalte ora șe?
4. Cine, cu ce mijloace și de ce a organi zat și efectuat diversiunea în
sistemele de comunica ții ale țării și ale armatei?
5. Cum se face c ă o mare parte din oamenii importan ți, care s -au aflat,
atunci, în miezul acelor evenimente, și-au pierdut via ța între timp? Este o simpl ă
coinciden ță sau altceva? Altceva ce?
După șase ani, se pare c ă nu s-a găsit încă nici un r ăspuns pentru întreb ările
pe care și le pune în mod legitim Armata Rom ână. De ce? Dar și aceste lucruri au
trecut, sunt de -acum istorie. Nedumeririle însă au rămas și nu sunt pu ține. Dar ele

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
27
aparțin unui alt timp și nu trebuie s ă le amestec ăm cu starea de acum a Armatei
Rom âne, o armat ă care rena ște și, treptat, își rec âștigă prestigiul încă știrbit pe
alocuri at ât de al ții, din afara institu ției, c ât și de unii dintre noi înșine, car e slujim
aceast ă institu ție.
Grija Parlamentului țării, a Guvernului, a Puterii în general fa ță de instituirea
unui sistem de drept inclusiv în raporturile dintre institu ția militar ă și celelalte
institu ții, dintre Putere și institu ția militar ă, dintre soc ietate și aceast ă institu ție este
remarcabil ă. Ea se exprim ă în faptul c ă lucrurile se rea șază încet-încet în ordinea
lor fireasc ă, iar militarii încep s ă simtă acest efect al func ționării din ce în ce mai
corecte a statului de drept. În sensul c ă s-au emi s legi. Legi bune. Dar aceste legi
se cer, acum, aplicate și respectate. Exist ă însă pericolul s ă apară și alte modalit ăți,
și alte fisuri, de data aceasta specifice unor noi tendin țe (care se întâlnesc și în
statul de drept) de perturbare a sistemului de valori ale institu ției militare. Una
dintre acestea este disputa pentru buget. Este adev ărat, peste tot în lume, problema
stabilirii bugetului pentru ap ărare este dificil ă și sensibil ă. În general, militarii nu
sunt nic ăieri mul țumiți cu bugetul care li se acord ă. În fine, peste tot, bugetul este
cel care este. Fire ște, și la noi el este a șa cum este. Dar, c ând execu ția bugetar ă
creeaz ă perturba ții și probleme dificile unit ăților, derul ării programelor care țin de
domeniul ap ărării, atunci ceva nu este în regulă. Or suntem at ât de s ăraci încât
apelăm al subterfugii p ăgubitoare (de și se pare c ă nu crede nimeni aceast ă
realitate, at âta timp c ât povara nu este suportat ă la fel de toat ă lumea – pentru c ă,
în astfel de situa ții, se manifest ă un spirit de solidart itate na țional ă și în sărăcie,
nu?), or exist ă persoane care țin cu tot dinadinsul s ă se creeze probleme. Probabil
că adevărul este, ca deobicei, pe undeva pe la mijloc. Formul ăm aceste g ânduri nu
pentru a nec ăji sau sup ăra pe cineva anume, ci pentru simpl ul fapt c ă o astfel de
percep ție exist ă în toate structurile armatei și genereaz ă îngrijorare pentru cei ce
duc greul reformei. S -ar impune ceva mai mult respect din partea tuturor fa ță de
aceast ă institu ție atât de important ă pentru asigurarea stabilit ății în țară și în zon ă.
Rezultatul unei reforme este și nu este o nou ă armat ă. În general, a șa se
spune: reforma duce la înnoire, în urma ei rezult ă un nou sistem, o nou ă armat ă.
Este și nu este a șa. Este a șa, pentru c ă, într-adev ăr, trecerea de la structur ile pe
divizii și regimente la cele pe corpuri, brig ăzi și batalioane reprezint ă o schimbare
structural ă de esen ță. Elementul de baz ă, elementul -cheie devine, acum, batalionul,
care este mai suplu, mai u șor de condus, mai bine sudat, deci cu un coeficient de
integralitate și de eficien ță mult mai mare. Acest lucru influen țează aproape totul,
de la sistemul de ac țiuni la organizarea dispozitivelor. Nu este a șa, pentru c ă, la
urma urmei, misiunea Armatei Rom âne nu s -a schimbat niciodat ă de-a lungul
secolelor, iar adaptarea structurilor la noile condi ții este un lucru firesc și necesar
ce ține de func ționalitatea institu ției. Deci, nu concep ția ca atare, nu demersurile
care s -au făcut și se fac pentru modernizarea institu ției, pentru punerea în oper ă a
conceptu lui "Armata 2000" creeaz ă probleme și temeri, ci perturba țiile care apar și
care nu țin de sistem, ci de persoane, de mentalit ăți, de o anume indiferen ță care nu
poate trece neobservat ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
28
Când analiz ăm starea de fapt a unei armate, nu putem s ă nu ținem s eama de
toate elementele care intr ă în ecua ție, care influen țează funcționarea sistemului ca
atare. Și cele care au fost, dar mai ales cele care sunt sau se profileaz ă a-și face
apari ția la orizontul mileniului trei. Exist ă pericolul strecur ării, în anumit e
componente ale structurilor investite cu dreptul și obliga ția de a respecta și a aplica
legea, a nerespectului fa ță de institu ția noastr ă. Unii deja afi șează un soi de…
"antimilitarism" arogant și păgubitor pentru toat ă lumea, iar al ții cred c ă priorit atea
priorit ăților, acum, nu este ap ărarea țării, ci altceva. Preg ătirea pentru ap ărarea țării
nu se afl ă și nu se poate afla niciodat ă pe o scal ă, într-un sistem de priorit ăți, în
concuren ță sau în opozi ție cu altceva. Consider ându-se cerin ța preg ătirii p entru
apărare ca o cerin ță oarecare într-un sistem de priorit ăți, ar putea s ă rezulte, pentru
unii, concluzia complet eronat ă că, dac ă nu ne atac ă nimeni, nu mai avem nevoie
de armat ă. Raționamentul ar fi o… ignoratio elenchi, iar acceptarea lui ar fi o mare
greșeală. Preg ătirea pentru ap ărarea țării nu este nici prioritar ă, nici neprioritar ă. Ea
este una din acele permanen țe care fac parte din structura de rezisten ță și de
existen ță a oric ărui stat și a oric ărei na ții pe aceast ă planet ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
29
FAMILIA, CA UN IZOR
Cu doi ani în urm ă, soseam, într-o frumoas ă caban ă a vânătorilor de munte,
de pe traseul unui concurs andurant denumit "Patrula Carpa ților". Era iarn ă aspră,
cu mult ă zăpadă, traseul concursului m ăsurase peste 50 de kilometri, cu diferen țe
de nivel de peste 1500 de metri, eram plin de z ăpadă și de promoroac ă și, probabil,
arătam groaznic, întruc ât alergasem pe schiuri toat ă noaptea pe munte. Fire ște, eu
nu participasem la concurs. Str ăbătusem traseul în… documentare jurnalistic ă. Pe
linia de sosire , s-a apropiat de mine o t ânără femeie și m-a întrebat, îngrijorat ă, ce
știu de Lucian. Maiorul Lucian Pa șca este so țul ei și prietenul meu mai t ânăr. L-am
cunoscut cu mul ți ani în urm ă, pe munte și am urcat cu el, în aceea și coard ă,
traseul de gradul 6 di n Cheile R âșnoavei, denumit "Surplombele de Aur". De
atunci, ne -am întâlnit mereu, totdeauna pe munte și totdeauna în trasee de
anduran ță. M-a impresionat însă foarte tare prezen ța soției lui pe linia de sosire, la
o caban ă de instruc ție a v ânătorilor de m unte, aflat ă destul de departe de sta țiunea
montan ă Predeal. Cu at ât mai mult cu c ât familia maiorului Lucian Pa șca locuie ște
în Bra șov.
Evident, i -am r ăspuns c ă Lucian este în traseu, c ă l-am întâlnit la dou ă ore
după miezul nop ții, sus, pe V ârful Omu, și că va sosi în cur ând. S -a luminat la fa ță
și a rămas acolo, s ă-și aștepte so țul, împreun ă cu alte so ții ale celor afla ți în traseu,
la cel mai complex, mai solicitant și mai greu concurs organizat p ână la acea dat ă
în Armata Rom ână.
Au trecut deja doi ani de la acel concurs. Între timp, Lucian a efectuat un
stagiu de iarn ă și unul de var ă la Școala Mun ților Înalți de la Chamonix, din
Franța, a fost pe ghe țarii din Mont Blanc, a escaladat, împreun ă cu cursan ții
francezi, marii pere ți din Mont Blanc, din Mo nte Rosa și din al ți masivi care
alcătuiesc Cupola Europei. Dup ă ce s-a întors de acolo, în toamn ă, ne-am hot ărât
să facem împreun ă o ieșire în Pere ții Văii Albe și ai Co știlei din Masivul Bucegi,
marele poligon al alpinismului rom ânesc. Dar, pentru aceast a, în seara dinaintea
plecării, eu trebuia s ă fiu în Bra șov. Și am fost.
În acea sear ă, am vizitat, pentru prima oar ă, familia Pa șca. So ția maiorului
Pașca, doamna Emilia Pa șca, educatoare la o gr ădiniță de copii, își făcea ultimele
pregătiri pentru a doua zi, cei doi copii – Elena, elev ă în clasa a II -a și Vlad, elev
în clasa a III -a –, dormeau în camera lor. I -am privit pre ț de câteva minute. O
lumin ă difuz ă le reliefa frumoasele chipuri ale copil ăriei și tușa câteva tr ăsături din
care iradia bucuria. P entru c ă, orice s -ar spune, oric ât de greu ar fi, copil ăria, mai
ales în familiile cu respectul copiilor, al tradi țiilor rom ânești și al valorilor
educa ției pentru via ță, își are componenta ei sentimental ă cu totul și cu totul

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
30
deosebit ă și se exprim ă în primul r ând prin z âmbetul ne îngrijorat și plin de o
bucurie l ăuntric ă al acestor copii care dorm.
Am discutat p ână târziu despre mun ți și despre oameni, despre c ărți și
despre toate. Lucian, so țul ei, este de origine din Mun ții Apuseni. Este deci mo ț și
face parte din acei oameni ne îngenunchea ți niciodat ă de vremurile aspre prin care
au trecut ace ști mun ți, afla ți cândva, pentru o perioad ă tristă, sub aripa
neprotectoare a unui imperiu. Este un om cu m ândria neamului și forța destinului.
Soția sa, Emilia, vi ne din cealalt ă parte a țării, de dincolo de Carpa ții Răsăriteni,
din Moldova. S -a stabilit într-o localitate de l ângă Brașov, în Cristian, și a găsit un
loc de munc ă aici, în acest mare ora ș, perl ă a Mun ților Rom ânești. S-au cunoscut
și au devenit so ț și soție. Nu le vine prea u șor, via ța este grea în perioada de
tranzi ție, dar au un apartament cu trei camere și se bucur ă de facilit ățile culturale și
sociale ale unui ora ș străvechi, cu valori deosebite. Pun salariile al ături, num ără cu
grijă banii pe care îi câștigă prin munca loc și, una c âte una, își rezolv ă, practic,
toate problemele pe care le au. Aceast ă perioad ă de tranazi ție este grea pentru toat ă
lumea. Nici pentru ei nu este mai u șoară. Dar, acolo unde exist ă iubire și
chibzuin ță, nu au ce c ăuta tr istețea și dezam ăgirea. Necazuri au fost și mai sunt.
De pild ă, soția nu se simte prea bine. Ceva cu s ănătatea. Desigur, va merge la
Spitalul Militar din Bucure ști, va consulta medicii. Omul se mai și îmboln ăvește.
Dar, c ând boala se suprapune peste tinere țe, parc ă ți se rupe sufletul. În rest, totul e
bine.
A doua zi, am ie șit, împreun ă cu Lucian în abrupt. La un moment dat, c ând
am ajuns într-un loc destul de periculos numit "Creasta G ălbinele", Lucian mi -a
spus c ă a fost, în var ă, acolo, cu so ția. Au ad mirat florile de col ț – aceast ă minune
a naturii –, au trecut prin Hornurile dintre Fire și au cobor ât apoi în vale. So ția sa
nu este alpinist ă, dar, c âteodat ă, își ia curaj și vine cu el în abrupt, acolo unde un
vânător de munte se simte totdeauna la el a casă. Ce poate oare fi mai frumos!?
Și iată, dup ă câteva luni, ne întâlnim din nou, la el acas ă, la Bra șov. Punem
la cale o ascensiune andurant ă, în doi, pe z ăpadă, de o zi întreag ă, pe cel mai înalt
pisc din ace ști mun ți. Seara, înaintea plec ării, st ăm di n nou de vorb ă. Nout ăți?
Sunt destule. Emilia a fost între timp, la Spitalul Militar Central, se simte mult mai
bine, își preg ătește intens examenul pentru gradul unu didactic, își împarte c ărțile
cu so țul – pentru că și pe el îl intereseaz ă ultimele nout ăți din domeniul psihologiei
și pedagogiei –, au fost la c âteva baluri la Cercul Militar din localitate – o bijuterie
arhitectural ă și social ă a oștirii, construit ă, cu mul ți ani în urm ă, prin contribu ția
ofițerilor –, au fost la concertele filarmonicii, l a teatrul dramatic, au renun țat la un
alt bal în favoarea ie șirii cu copiii la schi, timp de o s ăptămână. Au împrumutat și
ceva bani de la Casa de Ajutor Reciproc a unit ății militare unde lucreaz ă maiorul
Pașca pentru a -și rezolva unele probleme casnice, a cump ăra îmbrăcăminte, unele
obiecte absolut necesare etc. Copiii, acum, în vacan ță, sunt în localitatea Cristian,
iar în var ă vor merge, probabil și în Apuseni, acolo unde se afl ă părinții maiorului
Pașca. O parte din concediul de odihn ă îl vor petrece însă cu to ții – întreaga
familie – la mare, pentru c ă, de, la munte sunt toat ă ziua, iar marea își are și ea un
loc aparte în respectul fa ță de spa țiu, în filosofia simpl ă și puternic ă a acestei

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
31
familii de oameni care iubesc via ța, frumosul, locurile pe unde trec și cele unde se
întorc mereu, a șa cum apa se întoarce totdeauna la izvorul ei. Discut ăm despre
alpinism, despre conceptul de educa ție, unde doamna Pa șca se simte la ea acas ă,
despre batalioanele rom ânești care se afl ă în misiune de men ținere a P ăcii în
Angola și în Bosnia -Herțegovina, despre ultimele apari ții editoriale, ascult ăm
muzic ă și nici nu ne d ăm seama c ă a trecut deja miezul nop ții, iar m âine, o dat ă cu
zorii, Lucian și cu mine vom porni într-o escalad ă în spa țiul alb al Muntelui din
care iar na încă n-a plecat. Vom fi acolo, potrivit graficului, va ninge, va fi cea ță,
va bate v ântul, vom merge f ără întrerupere 16 ore și, cu o or ă înainte de miezul
nopții, ne vom desp ărți în Gara Sinaia. El o va lua spre Bra șov, unde,
nerăbdătoare, îl va a ștepta soția, eu voi ajunge, la c âteva ore dup ă miezul nop ții,
acasă, în Bucure ști, și voi constata încă o dat ă, ca de at âtea alte sute și sute de ori
în ace ști mul ți ani de armat ă, că și pe mine m ă așteapt ă soția. O v ăd de departe, la
geam, îngrijorat ă și, în acela și timp, bucuroas ă, ca oricare so ție de ofi țer, că m-am
întors cu bine de pe munte, a șa cum ne întoarcem cu to ții, mereu, de unde plec ăm
mereu – de la aplica ții, de la trageri, din spa țiul țării – garnizoana de fiecare zi a
ofițerului rom ân – sau de p e unde ne cheam ă și ne trimit via ța, profesia, armata.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
32
REVISTA REVISTELOR
Revista Militar ă Bulgar ă (Bulgarian Military Review) – organ al
Ministerului Ap ărării din Bulgaria – și revistele ungare Magyar Honvéd și Új
Honvédségi Szemle – organe ale Ministe rului Ap ărării Patriei din Ungaria – au
tipărit, recent, în comun, un supliment în care autori de prestigiu bulgari și
maghiari se refer ă la probleme actuale ale politicii de securitate a Ungariei și la
diverse aspecte legate de cooperarea bulgaro -ungar ă în Revolu ția din 1956. Al
doilea subiect cuprinde elemente din arhiva secret ă, arhiva serviciului de securitate
bulgar privind revolu ția ungar ă din 1956.
În cuprins apar urm ătoarele articole: "Bulgarii și ungurii", semnat de dr.
Szendrei László, secretarul politic al Ministerului Ap ărării Patriei, un cuv ânt de
salut, semnat de loc țiitorul comandantului armatei bulgare, un articol,"Europa
dunăreană după prăbușirea cortinei de fier", semnat de Valentin Alexandrov,
ministrul ap ărării al Bulgariei, un articol, s emnat de Tolnai László, intitulat
"Problemele actuale ale politicii de securitate ungare" , un articol, semnat de
comandantul armatei ungare, general -colonel Lörincs Kálmán, intitulat "Prezentul
armatei ungare și perspectivele ei". Urm ătorul articol este s emnat de generalul
Petrov, șeful Marelui Stat Major al Armatei Bulgare – "Armata Bulgar ă și
concep ția reformei". Celelalte articole sunt de iz istoric
Inițiativa acestor reviste este l ăudabil ă. Este și acesta un mod de cooperare,
de colaborare. Dar… Pent ru că exist ă și aici, ca în multe alte ac țiuni și inițiative ale
vecinilor no ștri din Vest, un dar, trebuie s ă fim foarte anten ți la nuan țe. Vecinii
noștri din Vest nu se dezmint… Ne -a re ținut îndeosebi aten ția articolul
"Problemele actuale ale politicii de securitate ungare" , semnat de Tolnai László.
În acest articol, exist ă un capitol intitulat "Rela ția rom ână". Red ăm traducerea
integral ă a acestui capitol.
"Conducerea politic ă română este de a șteptat s ă mențină, pe mai departe, la
nivelul politic de st at, atitudinea antimaghiar ă, lăsând impresia c ă ea rezult ă din
atitudinile revizioniste ungare. Cauzele acestei pozi ții a politicii rom âne rezid ă în
criza intern ă, economic ă, politic ă și social ă din țară, din Rom ânia, precum și din
faptul c ă revolu ția din decembrie 1989 nu s -a putut încheia și, de aici, izolarea
interna țional ă și tendin țele nereu șite de eliminare a acestei izol ări.
Aceste tendin țe sunt vizibile și în rela ția pe care o are Rom ânia cu Fran ța,
care, de și a sprijinit la început tendin țele antig ermane de influen țare a situa ției
țărilor din Europa de Est, acum are o atitudine prudent ă față de Rom ânia. În mod
similar, pozi ția Germaniei indic ă și ea c ă Rom ânia nu a c ăpătat prioritate în
politica extern ă german ă. Pe de alt ă parte, este evident c ă izolarea interna țional ă a
Rom âniei pe termen îndelungat ar induce, în Europa de Est și Central ă, o

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
33
instabilitate în privin ța securit ății acestei regiuni. Experien ța istoric ă arată că
izolarea, chiar și a unei țări, nu a pornit niciodat ă un proces de democrat izare și nu
a contribuit vreodat ă la muta ții pozitive în rezolvarea situa ției minorit ăților din
aceste țări.
Este evident c ă, în ceea ce prive ște Rom ânia, în afar ă de faptul c ă încearc ă
strângerea leg ăturilor cu Europa Occidental ă, elementul primordial al politicii sale
externe va fi în continuare Balcanii. Dup ă destr ămarea Uniunii Sovietice și în
raport cu evenimentele din Serbia, se remarc ă o accentuare a apropierii fa ță de
Turcia. Aceast ă concep ție a politicii rom âne este facilitat ă și de faptul c ă Rusia,
care și-a pierdut ie șirile la m ările de vest în urma crizei țărilor baltice, are tendin ța
să își măreasc ă influen ța în bazinul M ării Negre și în bazinul M ării Mediterane,
respectiv spre str âmtorile acesteia, o tendin ță care va atinge și Rom ânia ca țară
din bazinul M ării Negre.
A doua direc ție de interes a Rom âniei este Moldova. Aceast ă regiune
"rupt ă" scoate în eviden ță poziția duplicitar ă a Rom âniei. Pe de o parte, face totul
ca
Moldova s ă devin ă țară independent ă, în lumina unor argumente istorice – o
independen ță care, practic, este greu realizabil ă – , dar care va facilita, pe aceast ă
cale, re întoarcerea la " țara-mam ă". Pe de alt ă parte, Rom ânia d ă glas p ărerii c ă
aceast ă unire cu Moldova nu se afl ă pe ordinea de zi. Obiectivul real este, f ără
îndoială, crearea Rom âniei Mari și, odat ă cu aceasta, atingerea statutului de putere
mijlocie în Europa de Est. Politica rom âneasc ă se afl ă în concordan ță cu imaginea
pe care o are politica extern ă a acestei țări. Politica Rom âniei dovede ște
elasticitate și constructivism, atunci c ând interesele de moment o cer. Dar este
dispus ă ca, imediat, s ă părăseasc ă aceast ă poziție când este vorba de asumarea
unor responsabilit ăți sau c ând este vorba de teze care ar putea cere o examinare
mai atent ă. Politica rom âneasc ă încearc ă să își justifice pa șii întreprin și, lăsând
impresia c ă tot ceea ce face este, practic, o reac ție la ceea ce se întâmplă împotriva
ei. Raporturile Rom âniei cu alte țări depind de atitudinea partenerului cu care se
află în discu ție. Aceste caracter istici ale politicii rom âne ar putea reprezenta
probleme pentru politica de securitate intern ă și extern ă ungar ă. În acest sens,
trebuie ținut seama c ă, pe de o parte, în ciuda unor str ădanii de solu ționare a
raporturilor rom âno-ungare, acestea vor fi lip site de succes și, pe de alt ă parte, c ă
politica ungar ă va trebui s ă facă totul ca raporturile cu Rom ânia s ă se normalizeze,
ca Rom ânia s ă se "integreze" în structurile europene, întruc ât, pe termen lung,
numai aceast ă politic ă va putea constitui o solu ție pentru maghiarimea care tr ăiește
în aceast ă țară".

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
34
RESPECTUL C ĂRȚII
Carte frumoasă, cinste cui te -a scris… Carte frumoasă… Cinste autorului. Și
tipografului. Și librarului. Și bibliotecarului. Si păstrătorului de tezaur literar. Și
celui care știe să te respecte. Bunul nostru cel mai de pre ț, în afară de via ță, este
cartea. Este lumina căr ții. Fără carte n -ar exista via ță. Via ță umană. Via ță
civilizată. Explozia mijloacelor de informare în masă nu substituie cartea.
Imaginea de pe ecranul televizorul ui te poate impresiona, îți poate prezenta o
realitate, îți poate influen ța un sentiment, îți poate sugera o idee. Dar cartea…
Cartea este singura care trăie ște și vie țuiește în lumea g ândului. Cartea este
suportul ideii, al învățăturii, al vie ții intele ctuale. Nu întâmplător se spune la noi că
"cine are carte are parte". Această expresie, din păcate, ar putea fi percepută acum
într-un sens peiorativ. De ce are parte cine are carte? De greul existen ței? De
nesiguran ța zilei de m âine? De o via ță modestă, t otdeauna într-o insuficien ță a
mijloacelor financiare? Desigur, întrebări se pot pune. Multe. Din toate unghiurile.
Si de to ți oamenii. Ele nu diminuează însă cu nimic respectul fa ță de carte. Sunt cu
totul altceva. Cartea este lumina noastră. Cartea ne -a făcut să fim ceea ce suntem.
Cartea este singura dătătoare de certitudine, de valoare.
Din păcate, trăim vremuri grele. Spuneam, în unul din reportajele publicate
în acest ziar, că, după o statistică foarte sumară pe care am făcut -o eu, într-o zi de
iunie a anului 1991, la Washington, fiecare al șaselea american din acest ora ș avea
în mână o carte. C ândva (vă mai aminti ți?), aproape fiecare rom ân avea în mână o
carte. Se citea în tramvai, în parc, în tren, în gări și în autogări, se citea peste tot
unde erau oameni, se făceau cozi la librării. Dar se și scria. Am putea spune că, în
acea epocă în care se zice că toate libertă țile erau îngrădite, singura libertate pe
care și-o puteau permite rom ânii era să citească. Și citeau enorm. Bibliotecile erau
pline , fișele de cititori erau pline. În această țară, practic, nu există familie
respectabilă care să nu aibă o bibliotecă. Și nu găse ști în aceste biblioteci
personale, în aceste biblioteci de familie, nici un slogan, nici o bro șură de
propagandă, ci numai ca rte bună, numai carte de citit, numai carte de lumină și de
căldură. Dar o carte costa atunci, 5 lei sau 10 lei sau, dacă era un Larousse, 150 lei.
Tot omului îi dădea m âna să intre într-o librărie și să nu iasă de acolo fără o carte.
Unii spun că era un lux. Singurul pe care ni -l mai puteam permite. Nu sunt
de acord. Nu era un lux. Era o trebuin ță intelectuală de primă importan ță. Era un
mod de a sui, de a fi noi înșine. Într-o vreme, c ând revolu ția franceză triumfase,
când Fran ța era un stat puternic, cu regi și cu legi, cu putere economică și politică,
în Germania au apărut Kant, Fichte, Schelling, Hegel. Ceea ce poporul german nu
putea realiza printr -o organizare socială, compensa prin idee. Și, cum bine știm,
ideea, limpezimea g ândului și a sufletului, simplitatea logică și con știința de sine

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
35
(despre care scria at ât de dens Hegel) au înălțat acest popor, au dus la unitate și la
forță. Așadar, luxul pe care ni l -am permis noi în jumătatea de secol care tocmai se
încheie nu este un lux, ci o luptă pentru a ne păstra fiin ța intelectuală, con știința de
sine și con știința valorii.
Încet, încet, lucrurile au evoluat sau tind să evolueze într-o altă direc ție.
Măsura tuturor lucrurilor începe să devină banul. Banul cel atotputernic, cel care
face și desface to tul, care te înalță sau te coboară. Cine -și mai pe rmite să cumpere
azi o carte care costă o mie de lei? E drept, și în SUA o carte obi șnuită, de
buzunar, costă 5 -10 dolari, iar o carte bună, necesară – 70 de dolari. Dacă am
traduce dolarul în lei… Numai că, cu un dolar, în Statele Unite, po ți cumpăra exact
ce cumpărai cu doi lei, în Rom ânia, în anul 1973. Dezechilibrarea completă a
economiei a influen țat și raporturile noastre fa ță de carte. S -a spus de o mie de ori
– și se va mai spune poate de încă alte o sută de mii – că, între o carte și o jumătate
de kilogram de carne, bietul om alege carnea. Existen ța materială, înaintea
existen ței spirituale… Unde am mai auzit, Doamne, aceste cuvinte?! Putem, oare,
accepta a șa ceva? Ce ne facem fără carte? O putem oare înlocui cu o cutie de ness
sau cu un sfert de kilogram de c ârnați? Ce ar trebui făcut? Toată lumea vorbe ște
de protec ție socială. Și se încearcă tot felul de solu ții pentru a nu -l lăsa pe bietul
om fără mijloace de existen ță. Cifra de un milion de șomeri spune mult. Dar de
protec ție intelectuală, de protec ția și apărarea a ceea ce constituie suportul, unicul
suport al valorii – carte – nu se spune mai nimic. Sau dacă se spune c âte ceva,
verba volant! Cuv ântul este liber, putem spune orice… Edituril e își caută best
seller, depozitele sunt pline de căr ți care nu mai ajung în librării, toate re țelele care
au func ționat c ândva nu mai există. Dar cel mai grav este că, la mul ți dintre noi, se
pare că s -a cam stins trebuin ța de carte. Discutam acest subiec t cu un om de
cultură. Un om care și-a trăit cea mai mare parte a vie ții printre căr ți, care a ajuns o
somitate în domeniul său. În timpul acela, se apucase de presă. Ca mul ți alții. Mi -a
mărturisit că el însuși, în ultimul an, nu citise nici o carte… Po ate că ar trebui să
privim cu multă aten ție în grădina noastră. Grijile de fiecare zi, treburile care ne
sufocă, nemul țumirile de tot felul se infiltrează pas cu pas în via ța noastră, se
extind peste tot timpul nostru, răpindu -ne dreptul la citit, erod ând și degrad ând
respectul fa ță de carte. Este foarte periculos. Înseamnă cobor âre în empiric,
ucidere lentă dar sigură a unui spirit, a unui mod de via ță. Merită oare? Și care -i
prețul? Os ânză la creier?
Cei mai atenți și mai consecven ți cititori au fost dint otdeauna cadrele
militare și îndeosebi ofi țerii. Această profesie își înscrie, în structura ei de
rezisten ță, în temelia ei, la loc de cinste, cartea. Meseria de ofi țer, de militar de
profesie nu înseamnă doar a ști să tragi cu pu șca. De și pușca modernă înseamnă
electronică, matematică, informatică, psihologie. Această meserie înseamnă carte,
multă carte, via ță trăită deopotrivă în compania frăm ântată a căr ții și în austeritatea
poligoanelor și a terenurilor de instruc ție. Fără carte, noi n -am fi nimic. Făr ă
respectul căr ții n-am ajunge niciodată la respectul meseriei, al profesiei.
Cum ne procurăm cartea? De pe tarabele din talciocuri? De la anticariatele
care nu mai pot rivaliza cu co șmeliile celor ce vor să scoată din carte bani? De la

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
36
bibliotecile care încep să aibă o stare jalnică? De la librăriile care -și urcă pre țurile
în fiecare zi? Da, și din aceste locuri. De oriunde ar fi ea, cartea. În tinere țe, am
căutat o carte de cibernetică a lui Norbert Wiener un an întreg. În toată țara. Am
găsit -o undeva, l a Oradea, într-o mică librărie de cartier. Am șters-o de praf și am
sărutat -o. Pe Jung l -am cumpărat de la New York cu 13 dolari voluma șul. Dar
cărțulia aceea mi -a făcut o mare bucurie. O citisem demult, din vremea studen ției.
Doream s -o am însă în bibliot ecă, s -o recitesc de c âte ori poftesc, să reiau,
împreună cu acest mare autor, drumul spre… subcon știent. Oric ât de departe am fi
ajuns între timp, căr țile își au destinul lor. Habent sua fata libeli…
De unde ne procurăm căr țile? Mai există un loc. Încă neexplorat, încă
necunoscut: depozitul Editurii Militare. Sunt aici căr ți în valoare de 4O de
milioane de lei, unele la pre țuri de dinainte de 1989. In cur ând vom publica în ziar
lista lor. Este o sursă. În această epocă de cădere – o cădere care va pref ața
Reînălțarea, Resure cția spiritului – este bine să nu permitem distrugerea sau
autodistrugerea respectului fa ță de carte.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
37
REPETABILE NELINI ȘTI
Perioada pe care o str ăbatem nu ne aduce în nici un caz o euforic ă liniște.
Dar nici o catastrofal ă nelini ște. Tot ce se înt âmplă azi parc ă s-a mai petrecut
cândva. Se pot aduce destule date și fapte în sprijinul acestei afirma ții. De altfel,
pe aceste p ământuri au trecut at âtea schimb ări, at âtea n ăvăliri, at âtea cutremure și
atâtea z ăpezi, înc ât, s-ar putea s pune c ă n-a mai r ămas nici o experien ță pe care s ă
n-o fi încercat. Noi și toți cei de dinaintea noastr ă. Așa că… nu e nici o problem ă.
Perioadei pe care o str ăbatem i se zice de tranzi ție. I s -a mai zis și alteia tot
cam a șa. De tranzi ție. Dar în sens i nvers. Nu știm c ât s-a băgat la cap atunci, dar,
probabil c ă tot cam at ât se bag ă și acum. Vremurile trec, oamenii r ămân. De
obicei, în astfel de perioade, de epoci sau de ce or fi, se caut ă mai ales
vulnerabilit ățile, se urm ăresc (adesea, cu orice pre ț!) schimb ările, se distrug
deopotriv ă statui circumstan țiale și (poate, din gre șeală, poate, în virtutea
curentului, sau din alte pricini) și opere de art ă. Unii se încr ânceneaz ă, se agit ă, se
trec în prim plan, formuleaz ă obiective de tot felul, exprim ă idealuri, fac greve (c ă
se pot face! alt ădată se făceau… mitinguri!), se dau peste cap și se prefac în fe ți
frumo și sau, dup ă caz, în muma p ădurii. Cei mai mul ți își văd îns ă de treab ă. De
treaba lor constant ă, concret ă, specializat ă, pe care o fac și care s e face și trebuie
să se fac ă, normal, f ără cotcod ăciri și tam -tam-uri, în toate epocile istorice.
Pământul se ară, fierul se bate, școlile le dau copiilor lumina lumii, țara se ap ără.
Tranzi ția de acum – fie și pentru simplul motiv c ă se nume ște tot tranz iție –,
chiar dac ă este cu totul altceva dec ât cea care a fost, dec ât cea care a durat câ t a
durat și a disp ărut cum a disp ărut, este perceput ă de mult ă lume cu suspiciune, cu
îngrijorare, cu neîncredere dar și cu destul de mult ă speran ță. Am mers c ândva p e
un drum care se pare c ă nu ne -a dus nic ăieri.
Cei mai mul ți dintre noi știam acest lucru și, de aceea, ne -am luat toate
măsurile necesare pentru a ne salva sufletul. Drumul acela ne -a condus, totu și,
undeva. Într-un fel de labirint din care nu se poate ieși oricum. Noroc c ă poporul
acesta nu și-a uitat niciodat ă reperele. Nici n -avea cum, întrucât , aici, noi suntem
cu to ții acas ă.
Trecând îns ă peste întorsura cuvintelor, este momentul s ă constat ăm că țara
merge totu și înainte, chiar dac ă baba se piept ănă iar economia abia -și trage
sufletul. Exist ă un anima în absolut toate, un fel de resurse intime con ținute de cine
știe ce soi de acid dezoxiribonucleic, care fac totdeauna ca mersul s ă fie mers. Și
asta, în timp ce în Iugoslavia este r ăzboi, iar Moldova de dincolo de Prut nu
îndrăznește înc ă să bată la poarta casei sale p ărintești. Partidele politice, ie șite din
iluzii și euforii de plastic colorat, încep s ă-și înțeleag ă locul sau nelocul și, chiar
dacă nu-și dau m âna, nici nu -și mai dau, ca la început, p este mâ nă. Nu știm cât le –

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
38
o ține. Țara aceasta a armoniilor universale, a plaiului, a sf ântului plai, cum zicea
Blaga, are nevoie de c ântec și de hor ă. De c ântecul care o înt ărește prin iubire și de
acea hor ă unificatoare care a f ăcut din neamul nostru o țară și un nume.
Guvernul vorbe ște de coeren ța reformei, presa scormone ște și pune, cu
asiduitate și bun ă dreptate, întreb ări, lupta împotriva corup ției se duce,
deocamdat ă, prin mijloace defensive, iar ofensiva strategic ă împotriva
colportorilor, denigrato rilor, fariseilor, cameleonilor, oportuni știlor, ho ților și
borfa șilor de tot felul, pe care ne -o dorim mai are înc ă de așteptat. O ac țiune de o
asemenea amploare se cere temeinic preg ătită. Altfel duce la e șec. Iar e șecul pe
plan strategic este totdeauna catastrofal.
S-au pus o mie de întreb ări și s-au formulat alte c âteva mii de îngrijor ări în
legătură cu războiul din Iugoslavia. Nu cumva se poate extinde și la noi? De ce?
Care ar fi motivele? Care ar fi obiectivele politico -strategice ale unei astfel de
extinderi? Câ nd barjele s ârbești înc ărcate cu petrol treceau pe Dun ăre pentru un
pic de c ăldură și de lumin ă și în casele nec ăjite ale cuscrilor no ștri de pe cel ălalt
mal al fluviului (care n -au nici o vin ă de tragedia iugoslav ă), mul ți dintre noi au
stat cu sufletul la gur ă. Grănicerii români, autorit ățile vamale și toți cei angaja ți în
misiunea de a le opri sau a rezolva în mod onorabil situa ția și-au făcut datoria. În
modul cel mai în țelept cu putin ță. Foarte pu țini dintre noi știu prin ce au trecut
acești oameni.
Europa de azi va afla încet -încet despre calitatea uman ă a acestui popor din
Carpa ți. Care nu este nici extremist, nici exclusivist, nici fanatic, nici crud, nici
divizat, nici divizibil, nici misionar, nici civilizator pentru al ții, nici ales , nici
cules, și nici abia -cobor ât-din-copac, cum mai cred unii, corijen ți de mult ă vreme
la capitolul respect fa ță de istoria universal ă și de valorile ei autentice. Nu e vina
noastr ă că anumite țări din Europa ne -au uitat.
Noi nu le -am uitat. Le -am înv ățat limba și le-am cultivat valorile, le -am
respectat și le-am p ăstrat, în cea mai bun ă odaie a casei noastre, zestrea de lumin ă
și de în țelepciune. Nu e vina noastr ă că ele ne -au considerat un fel de… lad ă de
gunoi. În filarmonicile noastre s -au cântat Wagner și Mozart, în școlile noastre s –
au predat Berkeley, Kant ți John Dewey, elevii no ștri au c âștigat medalii de aur la
concursurile de matematic ă și de fizic ă.
Într-o jum ătate de secol de ideologie totalitarist ă impus ă, poporul român
(care nu accept ă sub nici o form ă îndoctrinarea, care pre țuiește mai mult dec ât
orice libertatea și îndeosebi libertatea spiritului) s -a refugiat pur și simplu în
cultur ă. Este și motivul pentru care noi, aici, în Carpa ți, nu încuraj ăm bubuitul de
tun și nici exclusivismul etnic, na ționalismul exacerbat, ci respectul fa ță de
aproapele nostru, dragostea de frate și credin ța în Dumnezeu. Noi nu avem ca
obiectiv strategic cucerirea violent ă a unui aliniament situat departe, în civiliza ția
străzii, ci dezamorsarea (prin bunul o bicei, prin bunul sim ț, prin informa ție
corect ă, prin dialog, prin cultur ă) a capcanelor care ni se întind, a înc ărcăturilor
explosive care se pun la pilonii podului de flori pe care vrem s ă-l dur ăm de la
suflet la suflet, de la inim ă la inim ă, de la popor la popor. Dovad ă și "cerul
deschis" pe care încerc ăm să-l statornicim cu Ungaria.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
39
Cred c ă strategia noastr ă cea mai eficient ă este a șteptarea r ăbdătoare și
înțeleapt ă. Avem destul timp. Suntem abia la începutul lumii. Adev ărul și valoarea
n-au nevoie de g rabă. Și cu at ât mai pu țin de agresivitate, de ofensiv ă. Nu e în
firea noastr ă să impunem lumii propria noastr ă măsură. Spiritul aventurier, agresiv
aparțin migratorilor războinici , nu celor ce -și spun c ă se trag din p ământ și din ap ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
40
CORUP ȚIA
Am dori, revenind, ca un astfel de subiect s ă nu fie considerat ca o ofens ă
adus ă spiritului de corp al armatei, demnit ății și onoarei ofi țerului, maistrului
militar, subofi țerului, sergentului și soldatului, adic ă celor mul ți, celor ce își
fac, adesea cu pre țul vieții, datoria. Acest subiect nu este nici o oportunist ă
alăturare unor teme la… mod ă. Este ceva despre ceva care, din p ăcate, exist ă.
Și, dac ă există, nu ne putem preface c ă nu vedem.

Un fost militar se prezint ă la redac ție. Este la p ământ. N -are ban i, n-are un
loc de munc ă, nu mai are nimic din tot ce a avut c ândva. Ne spune c ă și-a iubit
meseria, c ă a ales -o pentru c ă i-a plăcut s ă fie militar. Așa spune el. Putem s ă-l
credem sau s ă nu-l credem. Nu -i folose ște la nimic. Nici lui, nici nou ă. Copiii,
acasă, îl privesc cu îngrijorare, so ția este și ea șomer ă. A fost trecut în rezerv ă cu
un timp în urm ă. Niște obiecte de inventar sau cam a șa ceva. M ă rog, a șa spune el.
Greu de verificat. Acum, ar da orice, chiar și zece ani din via ță pentru un loc de
muncă. S-a dus la unitatea la care a muncit ani de zile. Nu m ă lăsați, fra ților! Îmi
mor copiii de foame. I s -ar fi dat o speran ță: să revin ă în unitate ca salariat civil.
Dar…, i -ar fi spus cineva, te cost ă. Ne spune suma care i s -ar fi pretins, mai în
glumă, mai în serios. Putem s ă-l credem, putem s ă nu-l credem. Dar însuși faptul c ă
se poate g ândi astfel este ceea ce este. La urma urmei, suma n -ar fi fost prea mare.
Dar de unde s ă o fi luat? Și de ce s ă o fi dat? Cui? Cum este posibil – ne întreb ăm
noi – ca unui fost militar s ă i se pretind ă sau s ă i se sugereze s ă-și plăteasc ă în acest
fel un loc de munc ă? O g ăinărie, ar spune unii. Poate nici nu se confirm ă ce spune
el. În fond, n -o fi fost trecut în rezerv ă de bun. Iar vorbele lui… Vorbele lui pot s ă
ponegreasc ă sau s ă acuze pe nemerit o institu ție întreag ă. El nu acuz ă însă pe
nimeni. Dimpotriv ă. Ne spune c ă iubește armata, c ă respect ă aceast ă institu ție. Am
putea s ă nu-l credem. Chiar a șa, nu -l credem!
Omul am ărât și nemul țumit spune multe. Dar no i știm cu to ții că ele pot s ă și
exprime un adev ăr. În țara asta se fac învârteli cu zeci și sute, ba chiar și cu mii de
milioane! Spiritul acesta încearc ă să se infiltreze și în institu ția noastr ă. Chiar dac ă,
în mod normal, armata nu poate s ă adăposteasc ă și cu at ât mai pu țin să încurajeze
un astfel de spirit bolnav, canceros. Nici m ăcar cuvintele despre a șa ceva n -ar
trebui s ă primeasc ă permis de liber ă trecere!
Pentru c ă armata este o institu ție clădită sub o lege riguroas ă a demnit ății și
onoarei. Es te o institu ție aflat ă în slujba na țiunii ca entitate, ca valoare suprem ă. Nu
facem în nici un caz vina armatei c ă, uneori, unii încalc ă, totu și, aceast ă lege.
Unii, poate, și de prin urbea noastr ă kaki, și-or fi f ăcut pr ăvălie cu scar ă, castele cu
oglinzi sau vile cu lift, al ții și-or fi realizat sisteme protec ționiste care s ă le asigure

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
41
fel de fel de bani albi pentru zile negre. Deja c âteva dosare sunt pe rol, la
procuratur ă. S-or fi achizi ționat – din străinătate sau de la cine știe ce firme –
mărfuri, produse sau aparate mai mult sau mai pu țin folositoare, dar cu
comisioanele de rigoare care se pare c ă n-au prea intrat în veniturile armatei. S -au
vândut și niște ma șini a șa cum s -au v ândut, și s-au cump ărat a șa cum s -au
cump ărat, de c ătre cei care au a vut acest privilegiu, unii fiind pu și foarte pe
apucate, al ții făcându-se, probabil, c ă nu văd, alții neștiind pur și simplu despre ce -i
vorba. Banul este foarte important, acum, în societate. F ără bani, nu po ți realiza
mare lucru. Da nu neap ărat banul îl face pe om. Se apropie sesiunile de admitere în
institutele de învățământ și, din c âte am aflat (evident, de la surse vrednice de
încredere), mafia deja a început s ă funcționeze. O "mafie" mai p ământean ă, mai de –
a noastr ă, e drept, dar, tot mafie. Și ce e rău dac ă un om se zbate pentru a -i asigura
fiului s ău sau fiului fiului prietenului s ău o șansă, un loc mai bun, mai c ălduț, mai
protejat? Nu e nimic r ău.
Deși învățământul militar nu preg ătește for ță de munc ă pentru locuri c ălduțe,
ci comandan ți și luptători de cea mai înaltă calificare. To ți dorim ca fiilor și fiilor
fiilor no ștri să le fie mai bine, dar important este s ă nu ne l ăsăm du și de valul dintr –
o societate în care corup ția încă erodeaz ă câmpiile și livezile vie ții și ale demnit ății.
Și să nu-i lăsăm nici pe cei implica ți să cread ă că li se cuvine dreptul la privilegiu.
Ba chiar ar trebui s ă îi determin ăm să-și câștige prin propriile lor for țe dreptul cel
drept la un loc ob ținut pe drept. La un loc muncit. Adev ărat. Frumos. Nu doar prin
bani, p rin influen țe sau prin alte mijloace se creeaz ă valoarea uman ă.
Iar aceast ă armat ă a noastr ă are nevoie, ca de aer, de valoare uman ă. Nu de
ofițeri, mai ștri militari, subofi țeri, salaria ți civili și osta și îmbog ățiți cu orice pre ț,
prin achizi ționare, v ânzare și rev ânzare de fulgi de p ăpădie, sau care s ă răspund ă
prezent c ând cineva le pronun ță numele, ci de oameni boga ți profesional și moral,
care cred în meseria lor și o respect ă, care pun datoria mai presus ca via ța.
Cei mai mul ți din ofi țerii pe care -i cunosc au aceast ă calitate. Mul ți dintre ei
au rămas în flancul drept al plutoanelor ani mul ți, unii chiar p ână la gradul de
căpitan, pentru c ă acolo le era locul, acolo era locul genera ției lor, nu s -au pl âns
niciodat ă că e greu, și-au păstrat, nealter ate frumuse țea moral ă, căldura sufletului,
respectul fa ță de camarad, de soldat și față de sine.
E drept, unii din ace știa n -au ajuns dec ât pe o anumit ă treapt ă a ierarhiei
militare, dar, în ierarhia valorii, ei au r ămas, spre lauda lor, pe treapta cea m ai
înaltă.
Asta nu înseamn ă că militarii care se afl ă pe treapta cea mai înaltă a ierarhiei
n-ar fi pe m ăsura valorii func țiilor pe care le de țin. Dimpotriv ă. Via ța a demonstrat
că, în armat ă, un om nu poate r ămâne mult ă vreme într-o func ție important ă, dacă
nu are calit ăți și aptitudini reale pentru ea. Unii ajung însă întâmplător și aici. Dar
cei mai mul ți – cvasitotalitatea – din cei care se afl ă acolo sunt acolo, pentru c ă
acolo trebuie s ă fie.
Nici locotenen ții de azi nu sunt mai prejos. Nici mai ștri militari care trudesc
în ateliere, în autosta ții și nici subofi țerii care se afl ă în tancuri, în transportoare, în
mașinile de lupt ă ale infanteriei, la ecranele radiolocatoarelor, adic ă acolo unde

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
42
este mai greu și mai greu , nu dezmint bunul nostru renume . Îi cunosc bine pe ace ști
oameni. I -am însoțit de nenum ărate ori la greu, i -am v ăzut la treab ă. Pe umerii lor
puternici se sprijin ă și se consolideaz ă Armata Rom ână.
Ceilal ți, adic ă cei ce nu sunt a șa, care au ajuns întâmplător prin aceast ă
institu ție sa u care își închipuie c ă pot s ă-și permit ă orice, la ad ăpostul uniformei
sau uniformiz ării comporta mentului, vor claca în cele din urm ă. Chiar dac ă apa se
păstreaz ă bine în ulcioare, vorba noastr ă cea înțeleapt ă glăsuiește că, totu și,
ulciorul nu merge de multe ori la ap ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
43
CORUP ȚIA SEMPER UBIQUE?
Ce să caute cancerul ăsta îngrozitor – corup ția – într-o societate cu oameni
sănătoși la minte și la suflet? Ce s ă caute flagelul ăsta într-o societate cu oameni
știutori de mult ă carte și iubitori de munc ă? Ce s ă caute murd ăria asta într-o țară
cu apa izvoarelor curat ă și cu ochii oamenilor limpezi? Ce s ă caute r âia asta
ucigătoare de na ție într-o țară care a supravie țuit r ăzboaielor, cutremurelor și
vremurilor grele tocmai prin for ța națiunii? Și, mai ales, ce s ă caute dezordinea
asta m âncătoare de respect și de disciplin ă într-o institu ție a raporturilor perfecte,
într-o armat ă spre care s -au îndreptat totdeauna, în vreme de restri ște, privirile,
speran țele și respectul poporului? Dar, înaintea acestei ultime întrebări, se pune o
alta și mai și: Exist ă sau nu exist ă corup ție în armat ă?
Dacă am spune nu, ne-ar contrazice multe din adev ărurile deja știute. Sau
doar b ănuite. Dac ă am spune da, cei mai mul ți dintre cei de care depind calit ățile și
forța armatei, unit atea și coeziunea e șaloanelor, soarta subordona ților (dar și
impresia șefilor) s -ar revolta. Pentru c ă ei, cei mai mul ți – generali, ofi țeri, mai ștri
militari și subofi țeri – și-au dus greul pe umerii lor, au luat și au înfruntat via ța așa
cum a fost, a șa cum este, f ără a aștepta plat ă sau r ăsplat ă.
Omul care se afl ă la levierele ma șinii de lupt ă, la man șă sau în loca șul str âmt
al infanteristului, omul care are dreptul și datoria s ă apese pe tr ăgaci sau s ă dea
ordin s ă se apese pe tr ăgaci, omul care intră în foc cu grupa, cu plutonul, cu
compania, cu batalionul, cu regimentul, cu divizia sau cu armata sau care are
dreptul și datoria s ă dea un astfel de ordin nu este, nu poate fi oricine. Nu este și nu
poate fi un corupt. El este un tip de om responsabil, un om cu legea oamenilor și a
pământului în fiecare celul ă a sufletului.
Omul acesta este lupt ător, este comandant, este osta ș, nu jigodie. Lor,
acestor oameni drep ți, acestor militari des ăvârșiți, acestor comandan ți și ofițeri de
stat major, acestor solda ți care poart ă în tălpi talpa armatei și în spirit spiritul legii,
simțul datoriei, al demnit ății și onoarei, lor, acestor mul ți, acestor foarte mul ți, le
cer scuze pentru r ândurile care urmeaz ă. Rândurile acestea nu -i vizeaz ă pe ei.
Dimpotriv ă, ele sunt sc rise tocmai pentru a -i deta șa de ceilal ți, pentru a -i apăra de
ceilal ți.
Oamenii tari, e drept, nu se las ă corup ți. Efectele corup ției îi poate însă lovi
și pe ei cumplit. Militarul este un om de onoare, este un bun soldat. Iar un bun
soldat nu poate fi u n linge -blide și nici un ins pus pe c ăpătuială. Asta nu înseamn ă
că toți sunt ceea ce ar trebui s ă fie, c ă în rândurile noastre nu exist ă oameni de
nimic, carieri ști, usc ături. Exist ă. Și unii din ace știa chiar prosper ă. Sfid ându-i pe
ceilal ți. Sfid ându-l sau ignor ându-l, pur și simplu, pe modestul om st ăpânit de
respectul muncii, al valorii, al virtu ții, al credin ței în nep ătare. Ofi țerului demn,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
44
curajos, moral i -am dedicat aproape tot ce am scris eu p ână în prezent. Dar
document ările și experien țele mele mi-au dezv ăluit, de -a lungul anilor și
deceniilor, complicate fa țete, umbre și lumini neb ănuite, care m -au determinat s ă
cred și, apoi, s ă constat și să reconstat, cu am ărăciune, c ă procesul de poliedrizare
a carierei militare, de interfa țare cu lumea inte rlopă n-a fost nici pe departe stopat
și nici descurajat îndeajuns.
Corup ția este un fel de drog, care se infiltreaz ă cu ușurință în societ ățile
aflate pe marginea pr ăpastiei, împinse sau auto împinse în haosul s ărăciei și
disper ării. Iar reflexele unei ast fel de societ ăți, nolens -volens, își află replic ă și în
institu ția militar ă. Noi spunem c ă cine fur ă azi un ou, m âine fur ă un bou. Corup ția
este, însă, mai mult dec ât furt. Este metafurt sau, altfel spus, un furt al furtului, un
do ut des fără întoarcere. Ea poate începe cu un fel de mic serviciu contra unui la
fel de nevinovat mic serviciu și se continu ă, apoi, dup ă legile extrem de sofisticate
ale probabilit ăților reciproc condi ționate. A șa cum marile concerne financiare
guverneaz ă lumea (evident, lumea b ună, lumea care produce lume), și corup ția
guverneaz ă o lume. Dar o lume care produce nelume, o lume compus ă din
buruienile lumii. Iar buruienile, se știe, n -au nevoie nici de ocrotire, nici de
îngrijire special ă, ci doar de… indiferen ță. Dac ă sunt l ăsate în pace, ele cuceresc
totul și transform ă totul în imperiul lor, al buruienilor.
Este în firea rom ânului s ă-și omeneasc ă oaspetele sau pe cel c ăruia îi calc ă
pragul. Cu ce are. Cu un strugure din via sa, cu o sticl ă de horinc ă sau de
busuioac ă, cu o leg ătură de nuci, cu un mic paner de mere sau cu o floare. Cu ce a
produs el prin munca lui. Fiecare dintre noi, ajuns întâmplător pe la vreun
gospodar de prin Certeze sau de prin Vii șoara, de prin Hu și sau de prin Poiana
Mare, de prin Ia și sau de prin Bucure ști, a cunoscut ospe ția rom âneasc ă, a
mulțumit pentru ea și și-a văzut de drum. Corup ția n-are, însă, de a face cu
obiceiul sf ânt al p ământului. Este cu totul altceva. Ea este mai mult dec ât lăcomie
și uitare de oameni și vizeaz ă avantaje personale imedia te și foarte substan țiale,
prin deta șare de norme, prin eludare de legi, de obiceiuri. Dar nu oricum, ci prin
intersubteranizare a raporturilor, printr -un fel de inteligen ță negativ ă, de
construc ție invizibil ă. Nu știm dac ă proasp ătul locotenent, t ânărul sergent major,
comandantul de batalion sau chinuitul comandant de regiment au cuno ștință de o
astfel de lume, dar, oricum, și ei, ca noi to ți, îi simt din plin efectele. Telefoanele
care te înnebunesc în preajma încorpor ărilor, presiunile sau insisten țele d e tot felul
pot avea, p ână la un punct, o justificare, s ă zicem, normal ă. Așa a fost mereu.
Corup ția se afl ă dincolo de aceste nevinovate solicit ări. Ea este c ădere în labirint,
cedare de “material”, catastrof ă moral ă. Este un fel de SIDA al sufletului și
existen ței umane. Un contaminat de corup ție este, practic, un om pierdut pentru
omenie. Tocmai pentru c ă acest flagel se infiltreaz ă în om ca o nefiin ță a fiin ței
sale. Pot fi la mijloc bani, influen ță, putere, pozi ție. Dar și subminare, cultivare a
disens iunii, a ne încrederii, a nemul țumirii în virtutea acelora și obiective.
Aranjamente la scar ă mare, realizare a unor re țele foarte influente cu terminale în
toate mediile (inclusiv în cel militar), creare a unui metasistem al rela țiilor,
deformare a percep ției actului de justi ție și, mai ales, tulburare cumplit ă a imaginii

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
45
lumii reale. Într-un astfel de spa țiu în care fiecare își face legea lui (f ără maieutic ă
parlamentar ă), se pare c ă bietul om se simte de -a dreptul z ăpăcit, fiind obligat s ă-și
găseasc ă, cât de cât, un echilibru, o protec ție, o balustrad ă de care se ține. A șa se
explic ă îngrijorarea multor oameni care ne -au scris, care se tem, care calc ă ușor, cu
grijă, să nu cumva s ă supere pe cineva sau s ă fie devora ți de rapacitatea acestui
șarpe fantastic , replic ă îngrozit ă a unor pove ști pentru oameni mari. Aceast ă stare
de aprehensiune general ă permite sistemului rafinat al corup ției să funcționeze,
unii devenind milionari prin fraud ă, iar al ții tremur ând pentru ziua de m âine.
Desigur, starea aceasta est e ea însăși o improviza ție, o tranzi ție specific ă
societ ăților post -totalitare, dar nespecific ă institu ției noastre. Eu, ca ofi țer, m ă
îndoiesc de existen ța ei în armat ă. Sau, în orice caz, nu cred c ă poate prinde
rădăcini în acest mediu. În societate, ea, însă, exist ă. Și, întruc ât exist ă, întreb ările
se pun de la sine. Cine sunt autorii? Dar actorii? Exist ă asemenea oameni printre
noi? Îi cunoa ștem? Îi știm? Îi bănuim? Îi accept ăm? Îi toler ăm? Sau, pur și simplu,
nici nu ne închipuim c ă exist ă? Și, dac ă, totuși, ne d ăm seama c ă ei exist ă, ce ar
trebui s ă facem? S ă-i privim ca pe ni ște bie ți condamna ți? Ca pe ni ște neputincio și
în fața sorții? Personal, îmi vine greu s ă cred c ă, în structurile noastre militare,
exist ă loc pentru a șa ceva. Dar, într-o societ ate care vine dintr -un regim totalitar,
unde nimic nu era permis (dar totul era posibil), corup ția însăși fiind un fel de
subversiune, un fel de subteran la… lumina zilei, vechile reflexe se men țin și chiar,
pentru o vreme, prolifereaz ă. Dac ă exist ă, cum va, printre noi ceva oameni corup ți,
să dăm vina pe societate sau pe totalitarism și, de reu șim să-i vedem, s ă ne facem,
totuși, că nu-i vedem. De dragul blazonului. De fapt, cam asta cred c ă ar dori și ei.
Să fie lăsați în pace. Ca buruienile.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
46
BUNA CRED INȚĂ

În epocile de muta ții sociale și politice profunde, dup ă entuziasmul general
care genereaz ă schimbarea, se infilt rează, încet-încet, îndoiala. Ca un contraval
firesc și necesar, ca un feed -back sau – și aici e problema – ca o fr ână, ca o
diversiune. Obiectivul fundamental al acestui flagel este s ă erodeze, din interior,
buna credin ță. Întruc ât buna credin ță este o temelie a duratei. Este un izvor al
forței și o expresie a stabilit ății, a continuit ății, a t ăriei. C ăci și în schimb are exist ă
continuitate. De valoare.
Cea mai cumplit ă dram ă pentru un om sincer este s ă i se pun ă la îndoial ă
sinceritatea. Nimic nu este mai umilitor ca neadev ărul luat drept adev ăr, ca
imaginea deformat ă a unei lumi construit ă în tine însuți cu migal ă, cu efort, cu
bună credin ță. Este ca și cum nu te -ai uita pe cer pentru a vedea, nedeformat ă,
luna, ci a -i lua, ca unic ă sau ca posibil ă realitate a ei, doar imaginea reflectat ă
dintr -un lac v ălurit, v ăzută printr -un ciob de geam cules din noroiul str ăzilor
neasfaltate.
Adev ărata problem ă uman ă a acestor vremuri se afl ă în străduința unora de a
deteriora buna credin ță. Se pare c ă homo homini lupus a revenit printre noi cu o
altă fațetă, pe care nu i -au prea cunoscut -o societ ățile civilizate. Dac ă fiecare om
ar fi, într-adev ăr, lup pentru om, atunci m ăcar am avea, clar ă și distinct ă, frica
haitei. Și, mai ales, respectul haitei. C ăci lupul e lup. El atac ă atunci c ând îi e
foame. Uneori, se mul țumește și cu mort ăciuni. Omul zilelor noastre nu atac ă, ci
pândește. Nu neap ărat pentru a -și preg ăti atacul, c ât mai ales pentru a se proteja,
pentru a se pune la ad ăpost. C ăci, azi, aproape peste tot, chiar și omul de foarte
bună credin ță este nevoit s ă pândeasc ă, să se uite atent în jur, s ă suspecteze, s ă
vadă peste tot scenarii, jocuri de culise. Buna credin ță este luat ă, uneori, drept rea
credin ță, teama se instaleaz ă din nou în om, arogant ă și insidioas ă. Unii vor s ă ne
facă să credem c ă sinceritatea nu mai este o virtute, iar principiile sunt f ăcute, se
pare, pentru cine nu poate s ă sară pârleazul sau s ă treac ă pe sub el. Suntem tenta ți
(câteodat ă, chiar obliga ți) să vedem, în tot și în toate, manevre, subversiuni,
lucrături. Oare? Chiar a șa o fi? Totul trebuie s ă se supun ă acestui haos, în care
omul de bun ă credin ță este mototolit, c ălcat în picioare sau, pur și simplu, neglijat,
uitat, neluat în seam ă?
Oare, printre militarii armatei rom âne nu mai exist ă oameni de bun ă
credin ță? To ți or fi pu și pe c ăpătuială, pe ocuparea unor func ții mai bune, pe…
politic ă nostalgi că? Cât de u șor sunt stigmatiza ți unii oameni! Cu c âtă ușurință se
elaboreaz ă, uneori, judec ăți de valoare, c ât de pu țin cred unii c ă datoreaz ă celor ce

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
47
le sunt al ături sau celor ce sunt în front și execut ă exact și precis comanda "drep ți"!
Într-o armat ă care se dore ște a fi eficient ă, moral ă, nu-și au locul astfel de imagini,
astfel de realit ăți. De altfel, eu cred, sunt convins c ă este vorba doar de….
deform ări. Cât de încurcate sau c ât de simple pot fi, uneori, dramele! Imediat dup ă
Revolu ție, unii au ieșit ostentativ în față, iar al ții și-au adus aminte c ă i-a hărăzit
cine i -o fi h ărăzit (probabil, legendele eroice) c ă sunt singuratici lupt ători pentru
dreptate. Care dreptate? Aceea de a nu te supune legilor? Aceea de a nu ține cont
de nimeni și de nim ic? Aceea de a uita cine e ști și de unde vii? Sau aceea de a fi
ajuns, în doi -trei ani, în condi ții de degradare material ă a institu ției militare, de la
maior la colonel și chiar la… general? Aceea de a formula cereri și preten ții
incompatibile cu instit uția militar ă? Aceea de a bate șaua pentru a pricepe calul? În
una din ședințele cu ofi țerii dintr -o garnizoan ă mare, spre exemplu, cineva obiecta
(probabil, pentru a -i sensibiliza pe cei în drept) c ă, într-o Armat ă cu
responsabilit ăți deosebite, care a îndeplinit at âtea misiuni la Revolu ție și dup ă
Revolu ție, se afl ă doar un singur general! Era, desigur, o realitate și ea trebuia
înțeleas ă ca atare. Are, oare, cineva dreptul s ă-l bănuiasc ă pe acel ofi țer de o…
manevr ă subversiv ă, în urma c ăreia el însuși să fie propulsat cu un grad mai sus?
Adic ă, sus de tot! Nu. Nimeni n -are acest drept. Dar fiecare dintre noi este liber s ă
o cread ă. Sau s ă nu o cread ă.
Ofițerii armatei rom âne, ca și mai ștrii militari și subofi țerii, în
cvasitotalitatea lor, sunt absol venți ai institu țiilor de învățământ militar, au trudit și
trudesc de ani și ani de zile în flancul drept al unit ăților și subunit ăților, în statele
majore, în comandamente de unit ăți și mari unit ăți, în toate structurile și la toate
nivelurile in stituției noastre. E drept, ca peste tot, sunt și unii care s -au "învârtit" de
funcții mai bune, dar nu aceasta -i caracteristica tuturor. Unii, poate, și-or fi vopsit
sufletul în roșu, în gri sau în culorile curcubeului, dar 1968, ca și decembrie 1989
sau nenoroci rile care s -au ab ătut asupra noastr ă, ne-au dovedit c ă sufletul
ostașului rom ân – al soldatului, ca și al plutonierului, al locotenentului, al
colonelului sau generalului – este limpede și curat ca izvoarele din care vine
demnitatea acestei țări. Se îndoiește cineva de acest adev ăr? Da! Acum, da! Se
pare c ă da. Acum exist ă o astfel de îndoial ă. Pe nedrept, dar exist ă. Pentru c ă
glonțul care șuieră este departe de noi, în Bosnia și în Abhazia, pentru c ă se crede
că vara-i ici, iarna -i departe, c ă vara-i veșnică și iarna trec ătoare. Pentru c ă se uit ă
războiul, ca seism al omenirii, ca fapt, ca adev ăr. Și, din p ăcate, nu sunt pu țini cei
care pun la îndoial ă buna credin ță. De altfel, ea pare desuet ă într-o lume în care se
luptă pentru un c ât mai bun loc sub so are.
Sunt, însă, și oameni care nu se g ândesc la a șa ceva, pe care nu -i preocup ă
atât de mult locul lor sub soare. Și cu at ât mai pu țin locul altora. E drept, unii
militari, în calitate de… "lupt ători în Revolu ție", ner ăniți și nemuri ți, n-au ezitat s ă
primeasc ă un lot de p ământ (dac ă se poate, chiar în centrul ora șului!), în timp ce
alții – 267 – zac în pământ, iar 670 își mai oblojesc, poate, și acum r ănile. R ăni
avem cu to ții, chiar dac ă am avut norocul ca, atunci, în decembrie 1989, glon țul să
nu ne loveasc ă și trupurile s ă nu ne fie mutilate. Este vorba de mutilarea imaginii
armatei, de marile r ăni strategice primite de țară, de ceea ce se coboar ă în adâncul

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
48
sufletului și nu mai poate ie și de acolo. Este vorba de ne încredere în cei în care ar
trebui să avem deplin ă încredere. este vorba de teama care se insinueaz ă în fiecare.
Și iarăși este vorba de nesiguran ță strategic ă, de lipsa unor repere care s ă nu se
schimbe dup ă cum bat v ânturile. Sunt, printre noi, și unii care au mare grij ă de
firmele lor p articulare sau ale so țiilor și rudelor lor, în timp ce al ții se g ândesc mai
mult la ce va fi m âine, dec ât la ce au ei de f ăcut azi, aici și acum. Nu numai la noi
se întâmplă așa. Și la unguri, și la polonezi, poate și prin alte p ărți. Tendin ța nu este
chiar surprinz ătoare. Doar se cere instituit respectul fa ță de proprietate, nu? Se
poate, oare, vorbi de libertate, de democra ție fără respectul propriet ății? Nu,
desigur. Proprietatea instituie libertatea. Ceea ce este valabil pentru oricine,
inclusiv pentru cei care poart ă uniforma militar ă. Dar de aici, de la acest principiu
universal valabil și până la a-l trece în prim -planul comportamentului unor militari
este o oarecare diferen ță. Peste tot, în lume, militarul r ămâne militar. El are multe
drepturi, ca or ice cet ățean, dar nu -și uită (și nu i se uit ă), nici o clip ă, îndatoririle,
răspunderile. Și, din acest motiv, nimeni nu -i pune la îndoial ă buna credin ță,
statutul s ău etic și profesional. Și, mai ales, el însuși știe și trebuie s ă știe acest
adev ăr elemen tar, acest liant f ără de care armata nu poate fi armat ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
49
DEMNITATEA CUMIN ȚITULUI
Profesia de militar reclam ă, ca o component ă definitorie, demnitatea. Este o
temelie pe care se construie ște toat ă viața unui osta ș. Fără aceast ă temelie, nimic
nu se poate . Sau se poate… Atunci c ând orice se poate. Exist ă, desigur, și teste de…
demnitate, de și o astfel de calitate nu se memoreaz ă, nu se mimeaz ă și nu se
evalueaz ă în laboratoare, nu se clameaz ă în pie țe și nu se voteaz ă în parlamente.
Nu se pune pe frun te, precum însemnul de la șapcă, nu se prinde pe reverul hainei,
ca o insign ă și nici în buzunar nu se poart ă, ca o batist ă sau ca un pachet de țigări.
Demnitatea militarului este, înainte de toate, o calitate a sufletului. Este un
summum al personalit ății, este un spirit al spiritului. Cu ea se c âștigă sau se pierd
războaie. F ără ea nu exist ă nici lupt ă, nici onoare. De și e greu s -o prinzi în tipare,
s-o vezi și s-o descrii, s ă-ți faci din ea blazon sau scut. Din p ăcate, de prea multe
ori, ea este c ălcată în picioare, precum p ământul b ătătorit de pa și, care d ă
identitate potecilor. P ământul te suport ă și te rabd ă, demnitatea, nu. În vremurile
de început, c ând promo ția mea își începea drumul în via ță de pe treapta de elev
sau, mai t ârziu, de locotenent, ce i mai mul ți dintre ofi țerii cu t âmple c ărunte – unii
făcuser ă războiul – știau s ă descoper ă în noi gr ăuntele de demnitate uman ă și
militar ă și să se bucure de existen ța lui. C ăci demnitate exist ă în fiecare om.
Important este s ă i-o respec ți, adic ă să știi și să înțelegi c ă fiecare își are
demnitatea lui. Acei oameni minuna ți, acei ofi țeri de excep ție ne -au cultivat – prin
ceea ce știau, prin ceea ce f ăceau – respectul, ne -au relevat ad âncurile neumblate
ale propriei noastre personalit ăți, ne -au ajutat s ă vedem ceea ce, pentru ochiul
obișnuit, r ămâne, de cele mai multe ori, un mister sau un loc comun. Au fost însă
și unii care au încercat s ă ne insufle (poate cu convingerea c ă așa e bine, c ă așa
trebuie) o filosofie a umilin ței, a capului plecat, bazat ă pe d eprecierea
personalit ății, pe zone supraindividuale, pe inversare a unor valori, o filosofie a
supu șeniei oarbe fa ță de principii, fa ță de normele politice ale unei vremi definit ă,
ca mai toate vremile de dup ă războaie, într-un spa țiu de fata morgana, oriz ont f ără
de orizont al unei fericiri universale și, de aceea, utopice. Se credea, în acele
vremuri, c ă omul nu are nici un fel de importan ță. Deasupra lui sunt totdeauna…
ceilal ți. Ceilal ți?! Care ceilal ți? Mai exact, ideea de ceilal ți. Se f ăcea, pe atun ci,
mare uz de o vorb ă a lui Stalin, potrivit c ăreia, dac ă cinci la sut ă dintr -o critic ă ce
ți se adreseaz ă este adev ărată, atunci trebuie s ă ți-o însușești în întregime. Sub
"protec ția" principiilor colectivismului, ale unui altruism afi șat, omul redescop erea
o altfel de lume, poate cu o bizar ă convingere c ă așa trebuie s ă fie, c ă, deasupra
lui, se afl ă Ideea, dar nu Ideea hegelian ă, ci Ideea -Organiza ție, adic ă Viața ca
Organiza ție-Idee. De îndată ce îți descopereai propria identitate , începea drama.
Pentru ofi țer, era mai mult dec ât o dram ă, era un dezastru. Întruc ât, nu exist ă pe

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
50
lume ofi țer fără identitate, f ără personalitate, f ără eu, fără demnitate. Sentimentul
de team ă, starea de anxietate, de nesiguran ță erau coordonatele existen țiale în care
bietul om își confirma și, câteodat ă, își și afirma con știința de sine. Înțelegeai
atunci c ă se dore ște o lume în care nimic nu -ți mai apar ține – nici avutul, nici
gândul, nici propria -ți persoan ă –, tot timpul aveai și trebuia s ă ai senza ția că ești
supraveghe at, că pereții au ochi și urechi, c ă, acolo, undeva, sus sau jos, la dreapta
sau la st ânga, adic ă peste tot, cineva te vede, te aude, te dirijeaz ă, te condamn ă.
Dar nu din cauza durerii tale, sau a dezam ăgirii tale, ci din cea a nonconformismul
tău, a rev oltei tale care ar fi putut s ă fie exprimat ă. De aici, sentimentul
conspira ției cu tine însuți, al culpabilit ății absurde, de unde și pornirea spre
camuflaj, spre interiorizare. Astfel, oamenii s -au dublat, s -au complicat și s-au
complexat, și-au luat mai multe fe țe, au devenit duplicitari – duplicitari în form ă,
dar duplicitari și cu ei înșiși –, și-au luat m ăsuri de protec ție, închiz ând poarta
sufletului și arunc ând cheia. P ână la urm ă, unii au ajuns s ă nu mai fac ă deosebire
între real și ireal, între a devăr și ficțiune, între starea de fapt și imaginea ei. Asta
nu se întâmplă numai în spa țiul prea str âmt sau prea larg al socialismului, ci în
toate vremurile care -și propun și , poate și reușesc, s ă insufle omului imaginea c ă
el nu -și este, sie și, stăpân, ci stăpânit, c ă nu-și este for ță, ci mas ă. Cele ce se
petrec, azi, în Bosnia -Herțegovina, în Basarabia, ca și în multe alte locuri de pe
pământ – cele ce se petrec dintotdeauna – sunt mai mult dec ât confirm ări ale
acestor spuse, sunt expresii ale c ălcării în picioare a demnit ății umane.
Spiritul acesta se men ține și azi. Dac ă te ui ți o clip ă în ochii unei femei
frumoase, ai impresia c ă, de undeva, dintr -un spa țiu invizibil, îți va sosi o
mustrare, ca și cum ai fi furat ceva, c ă, în zilele urm ătoare, vei d a socoteal ă. Când
vrei s ă spui pe șleau ce g ândești, deschizi, dintr -un vechi reflex, aparatul de radio,
prive ști în jur, sim ți inima b ătându-ți să-ți sparg ă pieptul. Complexul
microfoanelor ascunse și cel al telefoanelor ascultate încă n-a disp ărut. Dac ă
încerci s ă rezolvi o problem ă, nu încetezi s ă te întrebi cum va fi interpretat ă
soluția. Se întâmplă, adesea, s ă preferi nonac țiunea. În regulamentele noastre, scrie
clar c ă nu se face vinovat acel comandant care, din dorin ța de a ob ține victoria, nu
reușește să ia toate m ăsurile pentru a ajunge la cel mai bun rezultat, ci acela care,
din teama de gre și, nu întreprinde nimic. Desigur, spiritele demne știu ce au de
făcut, nu se las ă impresionate de f âșâitul șerpilor catacombelor pestilen țiale, nici
de amenin țările amenin țătorilor de profesie. Dar, pentru bunavestire, nu sunt încă
suficiente aceste spirite demne ale vremurilor bune. Sunt încă prea cumin ți (sau
prea cumin țiți) cei care s -au hot ărât să spun ă cu voce tare ce g ândesc, s ă fie cu
adev ărat ceea ce su nt și să nu mai fie ceea ce nu sunt și nu pot fi.
Încă în 1990, în 1991 și în 1992, în ziarul nostru, se scria cu durere și
amărăciune c ă, peste Prut, fra ții no ștri au fost nu numai deporta ți, umili ți și
dezna ționaliza ți, ci și orbi ți de ni ște iluzii, de niște imagini deformate între care și
concep ția de realizare a… Moldovei Mari. Din acest motiv, acestor oameni li s -au
permis doar dou ă mari statui: Ștefan cel Mare și Eminescu. Pentru c ă erau
necesare cel pu țin dou ă repere credibile și reale, în jurul c ărora s ă se urzeasc ă, la
românii din acest spa țiu pur rom ânesc, o diabolic ă și pervers ă conștiință a

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
51
dihotomiei, a absurdului, în esen ța ei, antirom âneasc ă. Care s ă se fundamenteze pe
cultul unora dintre cei mai mari rom âni. Se actualizeaz ă lucrarea lui La zarev,
„Republica Socialist ă Moldoveneasc ă și problemele Basarabiei ”, lucrare de
1923 de pagini, prin care se încerca, inabil și stupid, s ă se demonstreze, între
altele, c ă limba moldoveneasc ă este limb ă slavă. Iar domnul Mircea Snegur și mai
toți ai s ăi din fostul comitet central al R.S.S. Moldovene ști sunt nu numai pe faz ă,
ci și pe rol. Ei n -au pronun țat niciodat ă cuvintele "limba rom ână". Ei n-au făcut
altceva dec ât să transforme denumirea R.S.S. Moldoveneasc ă în Republica
Moldova. "Moldoveneasc ă" înseamnă ceva, "Moldova" înseamn ă cu totul
altceva. Unii ne -au spus, la acea vreme, c ă nu e bine ce facem. S ă nu ne
amestec ăm în politic ă. Nu era amestec în politic ă, erau semnale de alarm ă asupra
unei geopolitici a altora, care vizeaz ă, de c ând exist ă ea, dezm embrarea Rom âniei.
Era mai mult dec ât foarte bine ceea ce f ăcea ziarul atunci. Era adev ărul pur. Numai
că nu s-a auzit și nu s -a văzut mai nimic. Doar peste Prut au curs c âteva lacrimi pe
acele pagini. Desigur, paginile acelea nu conveneau și nu vor conve ni în veci celor
ce credeau și, poate, mai cred și azi în distrugerea Rom âniei. A ne face c ă nu
vedem, a recunoa ște ca țară o parte din țara ta (chiar dac ă acea parte a fost
vremelnic înstrăinată) este deja prea mult. Este mai mult dec ât prea mult. Este ma i
mult dec ât o inabilitate, este mai mult dec ât o ac țiune circumstan țială, este mai
mult dec ât o… cumin țenie strategic ă, este mai mult dec ât o capitulare, este mai
mult dec ât o lips ă de demnitate. Statul rom ân nu poate avea acest drept. Nimeni nu
are ace st drept. Sutele de mii de osta și care au trecut Prutul, în 1941, pentru
eliberarea Basarabiei str ăbune și care -și alfă osemintele sub brazd ă se răsucesc în
mormintele lor reci și strâmte. C ăci ei au murit pentru o țară care se numea
Rom ânia Mare.
Celelal te dou ă curente care sf âșie Basarabia se refer ă la existen ța și
dăinuirea unei Moldove independente în actualele frontiere sau alipirea acestui
teritoriu condamnat și umilit de o sut ă de ani încoace la ceea ce, azi, se nume ște
C.S.I. Și abia în ultim ă instanță, un num ăr mereu mic șorat și umilit de patrio ți, de
români, de buni vestitori încearc ă să-i desr ătăceasc ă pe cei de dincolo de Prut și să
le arate c ă patria lor este limba rom ână, este țara care -i poart ă în sufletul ei ca o
mam ă bună și puternic ă, cu toate c ă și ea, la r ândul ei, a fost și încă mai este
umilit ă și dușmănită. O țară pe care rom ânii o poart ă în suflet cu numele de
Rom ânia Mare.
Și acum, iat ă, o revist ă care poart ă acest titlu (de și nimeni pe lume nu ar
avea dreptul s ă-și ia ca denumire u n nume sf ânt de țară, așa cum nimeni pe lume
nu-și ia ca nume pe Dumnezeu) atac ă, prin mijloace abjecte, conducerea armatei
române. De ce? Pentru c ă nu a capitulat în fața ofensivei din 22 – 25 decembrie
1989? Pentru c ă nu este suficient de… cuminte și se înscrie în eșalonul întâi
național în realizarea unui dialog în cadrul "parteneriatului pentru pace"? Pentru c ă
speră (încă) în refacerea demnit ății și onoarei acestei țări în sistemul raporturilor
noastre interna ționale tradi ționale? Pentru c ă nu st ă cu m âinile în sân, ci caut ă
soluții? Pentru c ă, în situa ția nenorocit ă de azi, c ând armata este privit ă și tratat ă
ca… neprioritar ă și neimportant ă de mul ți, de prea mul ți din cei care au fost

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
52
propulsa ți la umbra ei acolo unde au fost? Își imagineaz ă cineva c ă exist ă în țara
asta sau în lumea asta vreo for ță sau vreo structur ă care ar putea s ă preia sau s ă
îndeplineasc ă, în Rom ânia, rolul și func țiile armatei rom âne? Își imagineaz ă cei
care, în 22 -25 decembrie 1989, au deschis acel foc umilitor și provoca tor
împotriva armatei rom âne (sau au favorizat deschiderea lui), cei care au împânzit
sistemele de comunica ții teritoriale și emisiunile TV cu zvonuri, cei care au lansat
semnale de radioloca ție (juc ându-se cu focul) c ă vor putea înlocui armata rom ână?
Mai încercase cineva, cu c âteva decenii în urm ă, să disemineze for ța militar ă a
țării, permi țând să existe, în Rom ânia acelor ani, trei armate: una a Ministerului
Apărării Na ționale, una a Ministerului de Interne și una a partidului comunist.
Rezultatele se cunosc. Învățămintele, din p ăcate, încă nu. Dac ă fiecare partid
politic și-ar propune s ă controleze for țele armate ale țării – precum încearc ă să o
facă, acum, pre ședintele Partidului Rom ânia Mare, care, probabil se crede un
Mesia al nostru, al osta șilor –, e lesne de înțeles unde s -ar ajunge. Din p ăcate, nu
se vede încă unde s -a ajuns. Sau se crede c ă nu se vede. Trupa însă vede. Ea vede
întotdeauna tot. Ea înțelege totdeauna tot. Ea știe totdeauna tot. Chiar dac ă unii își
fac iluzia c ă știe numai ce i se spune, numai ce se dore ște să știe.
Poate c ă exist ă generali, ofi țeri, mai ștri militari sau subofi țeri care și-au
făcut vile. Dac ă le-au făcut din banii lor și prin munca lor, s ă le stăpâneasc ă
sănătoși! Au tot dreptul! Armata rom ână cea adev ărată a avut ofițeri boga ți. Nu
văd de ce n -ar avea și acum. Cei în drept pot verifica dac ă bogăția provine din
munc ă, din inteligen ță sau din altceva. E obliga ția lor s ă o fac ă. Și trebuie s ă o fac ă
grabnic, întruc ât armata nu este o fabric ă de șuruburi care -și poate închide por țile
până se hot ărăsc patronii s ă rezolve un litigiu de munc ă. Și trebuie s ă o fac ă
public, întruc ât murd ăria se afl ă deja în strad ă, în văzul lumii, iar cei ce au produs –
o trebuie s ă dea socoteal ă. Iar țara trebuie s ă știe.
Armata rom ână nu ar e patroni. Dar are oameni responsabili și demni, care n –
au dreptul s ă se complac ă într-o cumin țenie absurd ă și complice la atacurile
deșănțate ale lui CVT. Armata rom ână nu face grev ă și nu se umile ște în fața
nimănui. Osta șul rom ân este însă obligat, prin regulament, prin legile armatei, prin
obiceiul militar, s ă-și apere comandantul. Cei ce -i numesc comandan ții și mini ștrii
trebuie s ă-i dea socoteal ă acestui osta ș, să nu-l lase în cump ănă.
Ceea ce se întâmplă acum este mai mult dec ât un scandal. Este o c rimă. Să
nu uit ăm că toate astea se petrec pe fondul restructur ării, al reorganiz ării armatei.
Este o etap ă în care lan țul de comand ă trebuie s ă funcționeze irepro șabil. Cei mai
mulți ofițeri din armat ă, preocupa ți de grijile mari ale noilor func ții, sunt complet
nemul țumiți de lipsa de fermitate și de ac țiune a celor în drept în ceea ce prive ște
lămurirea lucrurilor. Ceea ce face, acum, Corneliu Vadim Tudor, prin revista
"Rom ânia Mare" echivaleaz ă cu vulnerabilizarea unui dispozitiv de lupt ă pe
timpul reg rupărilor și înlocuirilor. Statmajori știi înțeleg perfect ce înseamn ă asta.
Ar trebui s ă înțeleag ă și Parlamentul Rom âniei și Justi ția Rom âniei. Sau m ăcar
generalii și ofi țerii din rezerv ă care fac parte, prin for ța împrejur ărilor, din
Parlamentul Rom âniei. Ca s ă nu mai vorbim de cei din Justi ție care poart ă grade
militare pe umeri. S ă înțeleag ă și să-și fac ă datoria. S ă-și aduc ă aminte, domnii

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
53
generali ajun și parlamentari, cum procedau, la aplica ții, când, pe timpul realiz ării
dispozitivului, mi șca o frunz ă. Armata unei țări este tot timpul în dispozitivul
strategic al țării. Este, deci, o institu ție în misiune de lupt ă. Este o institu ție a
onoarei și demnit ății, este o for ță a țării, o institu ție na țional ă. Ea nu admite nici o
pată pe sufletul, pe onoarea și pe uniforma ei. Nu admite nici gunoaie în propria -i
ograd ă, dar nici s ă fie murd ărită de cei obi șnuiți să caute prin tot felul de gunoaie.
Aceste cuvinte sunt o expresie a st ării din unit ăți. Cine submineaz ă armata
submineaz ă țara. Iar pre țul este imens .

P.S. În ceea ce m ă prive ște, domnule Corneliu Vadim Tudor, n -am avut și n-
am nevoie de avantaje, de grade și de func ții. Niciodat ă, în via ța mea, n -am primit
absolut nimic de la nimeni. N -am fost avansat niciodat ă înainte de expirarea
stagiului minim în grad și nici nu m -am bucurat de vreun alt privilegiu. Nu mi -am
plecat spinarea în fața nim ănui și nici nu inten ționez s ă mi-o plec. De țin de mult ă
vreme func ție de general, am studiile complete și am muncit pe br ânci toat ă viața.
Nu m ă preocup ă propria -mi avansare. Este treaba altora. La armat ă exist ă reguli
foarte stricte în acest sens. Am scris vreo dou ăzeci de c ărți, între care cinci
romane, plus c âteva alte multe mii de pagini de prin poligoane, de la aplica ții, din
viața militarilor armatei rom âne, eu însumi petrec ându-mi zece ani din via ță în
flancul drept al plutonului. Nu este vina mea c ă, între cele peste 10.000 de c ărți pe
care afirma ți că le-ați citit (asta înseamn ă vreo zece ani, dac ă admitem c ă un om
poate citi o sut ă de cărți pe an!), nu s -au aflat și cele pe care le -am scris eu. C ând
voi considera necesar, m ă voi prezenta, poate, și la examenul care se preconizeaz ă
să fie sus ținut pentru gradul de general. Și, bine înțeles, îl voi lua. Am trecut
totdeauna, în cei 23 de ani de școală (școală militar ă, academie militar ă, facultate
de comand ă și stat major, facultate de filosofie în cadrul Universit ății din
Bucure ști, cursuri post -academice), toate examenele la care am fost supus. La
examenul cuvintelor jignitoare și suburbane ale unui oarecar e sublocotenent
neinstruit, chiar dac ă este el senator de Bucure ști, n-am de g ând să mă prezint. A șa
că nu m ă impresioneaz ă, în nici un fel, amenin țările domniei voastre.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
54
DILEME ȘI PROBLEME
În fiecare miercuri, la opt sau la opt și treizeci, în func ție de v ânturile care
bat cum bat și de pe unde bat, toat ă redac ția se adun ă în biroul redactorului șef și,
la o zi de la ie șirea ziarului din rotativ ă, responsabilii de num ăr, secretarul de
redac ție, șeful improvizatului nostru compartiment de marketing, apoi și ceilal ți își
spun p ărerea despre ziar. Ce e bine și ce nu e bine, ce e r ău și ce nu e chiar a șa de
rău, care sunt rezultatele convorbirilor telefonice, ale ie șirilor în teren, ce zic
cititorii, ce zic cadrele și ce zic solda ții, ce zic comandan ții, ce zic șefii, ce zic
miniștrii, ce zic ata șații militari, ce zic parlamentarii. Și, la urma urmei, ce zicem
noi înșine despre produsul muncii noastre. Nu ne tragem neap ărat de urechi, ca
altădată, din pl ăcerea cuiva de a fi… autocritici, dar nici nu n e am ăgim cu vorbe
fără acoperire. Cel pu țin, așa credem. Sau sper ăm.
Trăim, cu to ții, o perioad ă foarte grea. Și noi, care suntem autorii știrilor,
articolelor, eseurilor, reportajelor. Dar și dv., care, ne îndoielnic, sunte ți autorii
faptelor despre care scriem sau ar trebui s ă scriem. Este o perioad ă pe care noi, cei
ce slujim armata și cu scrisul nostru, nu avem dreptul s ă n-o disec ăm, să nu-i
răscolim toate ungherele, s ă nu-i scoatem la iveal ă toată informa ția, bun ă sau rea,
așa cum este ea. Dar reu șim? Aici e aici. Unii sus țin că problemele armatei nu le
rezolv ă ziarul, ci lan țul de comand ă, că vremea lui "Drag ă redac ție" a trecut. S ă
lăsăm, adic ă, lăzile de gunoi ale comportamentului la locul lor și noi s ă ne
ocup ăm, prin scrisul nostru, de lucruri mul t mai serioase. Spre exemplu, de
informa ția militar ă. Adic ă, ziarul trebuie s ă fie o publica ție de informa ție militar ă!
Ce e aceea "informa ție militar ă"? Păi, ce s ă fie? Date și realit ăți în leg ătură cu
situa ția geostrategic ă, evolu ția doctrinelor și a con ceptelor doctrinare, date despre
conflicte, armamente, organizarea armatelor, probleme de pe la noi, protec ția
social ă, reportaje din unit ăți. Alții sus țin că, în anumite privin țe, trebuie luat taurul
de coarne (a șa cum o f ăcea, odinioar ă, publica ția „Rom ânia militar ă” sau cum o
face, azi, „Revue militaire suisse ”) și puse lucrurile la punct. Unii sus țin că, în
centrul a ceea ce scriem, trebuie s ă fie omul, militarul. Cu toate ale lui. Al ții,
dimpotriv ă, argumenteaz ă că vremea educa ției prin ziar a trecut. Acum o
publica ție trebuie s ă informeze, s ă găzduiasc ă și să stimuleze dialogul, dezbaterea,
să deschid ă ușile, s ă se bat ă pentru adev ăr.
Cu sobrietate, cu elegan ță cu relevan ță. Onoarea armatei nu este un blazon
înapoia c ăruia s ă fie menajate tot felul de orgolii, s ă prolifereze molime sociale,
morale și chiar profesionale. Presa militar ă este și trebuie s ă fie primul instrument
de asanare moral ă a acestei institu ții. Da, de acord, spune partenerul de dialog.
Până la un punct. Dar s ă ne g ândim, totu și, că informa ția periferic ă… stric ă
imaginea, îl ajut ă pe adversar s ă ne denigreze cit ându-ne, să ne atace valorile. Ca și

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
55
cum unul sau mai multe articole de ziar despre fapte care exist ă ar reprezenta unica
unitate de m ăsură la îndem âna cuiva pentru a evalua moralul armatei în
componenta sa strategic ă strict secret ă! Da. Dar cerceta șul le pune cap la cap, le
compar ă, le întoarce pe toate fe țele, le descompune. E treaba lui s -o fac ă. Și îi
dorim succes! Dar, spre exemplu, din faptul c ă nu se scrie despre accid ente de
circula ție în care sunt implica ți militari sau autovehicule militare, nu înseamn ă că
ne și crede cineva c ă astfel de accidente nu exist ă! A le ignora nu înseamn ă a le…
rezolva. Un articol corect, bun, sincer despre un accident de circula ție care a costat
vieți poate salva multe vie ți.
Alții sus țin că ziarul trebuie s ă-și aleag ă informa țiile, articolele, comentariile
etc. din zonele de interes. Pentru c ă, oricum, niciodat ă nu le va putea cuprinde pe
toate. Unii spun, spre exemplu, c ă ar fi interes ant s ă sesiz ăm și să analiz ăm
fenomenul marginaliz ării profesionale a so țiilor cadrelor, fenomen care poate avea
implica ții deosebite în tulburarea armoniei familiale, în accelerarea stresului, în
scăderea eficien ței în exercitarea atribu țiilor de c ătre so ți (preg ătirea de lupt ă în
zbor, planificare, activit ăți în situa ții de risc etc.). Al ții spun c ă e treaba
sociologilor s ă se ocupe de sondaje, de statistici, de anchete, noi av ând doar
obliga ția să atragem aten ția asupra unuia sau mai multor cazuri. Și tot așa.
Probleme ar fi multe. Via ța este complex ă. Oamenii sunt peste tot oameni. Lumea
e lume. Or fi și corup ție și parvenitism , și nepotism și proxenetism, și vulgaritate,
și violen ță, și nedreptate, și incompeten ță, și homosexualitate, și dezert ări, și
violuri… Dar pentru astea exist ă… "Evenimentul zilei".
Unii din cei de jos ne repro șează că ziarul e ste aservit Puterii, inclusiv
spațiul acordat interviului din pagina întâi fiind irosit cu ni ște șefi care nu spun
mare lucru. Acest interviu (c ăruia noi îi zicem "profesional") a fost conceput s ă
aduc ă maximum de informa ție de la persoanele cele mai autorizate (comandan ți de
armate, inspectori, șefi de direc ții și de sec ții, speciali ști în diverse domenii etc.), el
cuprinz ând, în esen ță, trei tipuri de întreb ări (și, evident, de r ăspunsuri): 1) Ce este
nou (pe plan mondial) în arma respectiv ă (specialitatea, domeniul,
compartimentul); 2) Cum se comport ă arma (specialitatea, domeniul etc.)
respectiv ă în conflictele militare recente și ce concluzii se des prind; 3) Care sunt
problemele cu care se confrunt ă. Dar, dialogul, uneori, ne fur ă și pe noi. Și uităm
esența. În favoarea circumstan țialulu i, a discu ției banale. Al ții, dimpotriv ă, ne
acuză că nu oglindim îndeajuns eforturile Puterii, c ă nu aducem oportu n,
sistematizat și coerent informa ții din sfera Puterii. Pentru c ă, în primul r ând ea,
Puterea – în toate componentele ei –, trebuie s ă fie transparent ă și interesant ă.
Și multe altele.
Am scris toate acestea nu doar pentru a v ă arăta cât de greu este s ă faci
slalom printre… embargouri, ci mai ales pentru a fi unii cu al ții față în față, pentru
a vă reține aten ția și a angaja un dialog redac ție-cititor și cititor -redac ție care s ă
optimizeze profilul publica ției noastre și a dumneavoastr ă și să facă din e a ceea ce
dorim cu to ții să fie: un purt ător de cuv ânt și de suflet – atent, elevat, exigent și
corect – al militarului armatei rom âne.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
56
MAI AVEM NEVOIE DE DRAPEL?
În acest proces de "europenizare" sau de "mondializare" sau de
"universalizare" sau de ce o fi, mai avem oare nevoie de Drapel? Mai avem oare
nevoie de simbolurile noastre? Mai avem oare nevoie de valorile noastre
naționale? Mai avem oare nevoie de noi înșine?
În acest proces pe care unii îl numesc de intrare în Europa (evident, într-o
Europ ă din care facem totu și parte de c ând ne știm, în care suntem printre cei mai
vechi și printre cei mai statornici), mai avem oare nevoie de sufletul nostru, de
viața noastr ă, de istoria noastr ă, de tradi țiile noastre, de durerile și de bucuriile
noastre?
La ac este întreb ări și la un milion de altele asem ănătoare, r ăspunsurile nu
pot fi negative. Și nu sunt negative. Avem nevoie de toate acestea, pentru c ă, la
urma urmei, ele sunt totul. Numele și renumele nostru, cartea noastr ă de
identitate. Sunt ceea ce sunt , ceea ce trebuie s ă fie, pretutindeni. Pentru toat ă
lumea.
Unii spun c ă astfel de valori ar fi desuete, ar fi un fel de tinere țe a
bătrânilor, scoas ă de la naftalin ă. Omul este o fiin ță universal ă. Nu accept ă sau nu
mai accept ă canoanele și sloganurile n aționale. Omul este liber. El, înainte de a
avea o patrie, are o via ță, are un drept la a -și alege locul unde vrea s ă trăiască și
modul în care vrea s ă viețuiasc ă, are drept la g ând și la speran ță. Cramponarea în
cântecele noastre vechi, în obiceiuri care nu-și mai afl ă loc într-o lume a
comunica ției rapide, a computerelor și rachetelor cosmice, ar fi o fr ână în calea
progresului, o puternic ă sursă de ne înțelegeri, de conflicte. Astfel de concep ții sunt
susținute mai ales de unii de pe la noi. Deveni ți foar te… universali. O spun însă și
alții, de prin alte p ărți, dar nu se refer ă la ei, ci tot la noi.
Una din cele mai frumoase, din cele mai impresionante s ărbători pe care le –
am v ăzut în via ța mea a fost s ărbătoarea Drapelului, în S.U.A. Eram la San
Anton io, în Texas. În aceast ă zi, la o firm ă specializat ă în confec ționare de drapele,
a fost organizat un ceremonial simplu, sensibil, frumos. Într-un spa țiu verde din
apropierea firmei, s -a adunat mult ă lume. Un general a ținut un emo ționant discurs
despre Dr apelul SUA, apoi, muzica, pe o scen ă amenajat ă în mod special pentru
acest eveniment, a interpretat melodii americane, s -au servit, gratis, hot dogs,
hamburger, bere, coca, pepsi, sucuri. În magazin se aflau toate drapelele din lume.
Era, acolo, și Tricol orul Rom ânesc. Din m ătase. Deasupra, pe un catarg de vreo
patruzeci de metri, flutura, uria ș, Drapelul Statelor Unite ale Americii. Am
călătorit o lun ă întreag ă prin Statele Unite, am vizitat o mul țime de redac ții, de
institu ții militare și civile. Drapel ul se afla peste tot. Am asistat la dou ă mari
evenimente: parada militar ă, în urma victoriei din Golf și sărbătorirea Zilei

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
57
Statelor Unite. Mii și mii de oameni împânzeau str ăzile, parcurile, locurile de
agrement. Fiecare – de la copilul ținut în bra țe, până la octogenar – avea în mână
un mic drapel american. Aceste mici drapele se aflau pretutindeni, se distribuiau
gratuit, iar oamenii le purtau a șa cum se poart ă o floare. Dar, s ă zicem c ă
americanii sunt a șa cum sunt. Adic ă foarte p ătrunși de importan ța și valorile lor
(America este America, p ământ al atrac ției universale, loc de întâlnire al min ților
luminate, al spiritelor de aventur ă, al minunilor lumii). Dar am cunoscut acela și
cult al Drapelului, acela și respect fa ță de acest simbol na țional în multe alte țări, l-
am v ăzut concretizat majestuos în multe din capitalele prin care m -au purtat pa șii
și nevoile meseriei. La Moscova, la Bruxelles, la Sofia, la Budapesta, la Paris,
respectul fa ță de drapel este acela și.
Eram la Paris, c ând Olympique Marseille obținuse victoria asupra lui A.C.
Milan și câștigase Cupa Europei la fotbal. T ârziu, în noapte, la lumina
reflectoarelor, pe Champs Elysées, în Place de la Concorde, în tot Parisul, mul țimi
imense își manifestau bucuria flutur ând Drapelul Fran ței. Drapel ul acesta domin ă
imaginea Fran ței, se afl ă sus, pe institu ții, pe birourile oamenilor importan ți, pe
insigne, pe mape, pe pixuri, este purtat la reverul hainei.
Dar, poate c ă ne-am dus prea departe. M -au impresionat aceste imagini,
pentru c ă le-am g ăsit o coresponden ță în sufletul meu. În prima mea zi de școală,
undeva într-un sat s ărac din Oltenia, cea dint âi imagine care mi -a rămas în minte și
pe care am s -o port cu mine toat ă viața, oriunde m -aș duce, oriunde m -aș afla, este
cea a Tricolorului. Pe peret ele din fa ța noastr ă, puțin lateral fa ță de catedr ă, se
aflau, încruci șate, dou ă Drapele Tricolor. Învățătorul ne -a vorbit cu însufle țire
despre ele. În anii care au urmat, am observat c ă își alegea în așa fel pozi ția, încât
nu se întorcea niciodat ă cu sp atele la locul în care se aflau acele drapele. C ând
mergeam la biseric ă sau la serbare, fiecare din noi primea un Tricolor f ăcut din
hârtie. Emo ția trăită atunci, în acel sat, ținând în mâini de copil Tricolorul, am
resim țit-o, ulterior, la toate ceremon ialurile militare desf ășurate în prezen ța
Drapelului. C ând aveam doar 17 ani și mă aflam în școala de ofi țeri, am depus
jurământul militar cu m âna pe Drapel. Ulterior, inexplicabil, s -a renun țat la acest
gest, la acest moment în care t ânărul chemat sub arm e avea posibilitatea s ă ating ă,
cu m âna lui și cu inima lui, Tricolorul. N -am înțeles niciodat ă de ce.
În decembrie 1989, oamenii au ie șit în strad ă sub protec ția Drapelului
Național, a Tricolorului. I -au decupat doar stema. De -a lungul acestor trei ani, n -a
existat manifesta ție, grev ă, demonstra ție – indiferent de ce culoare politic ă – fără
prezen ța Tricolorului. Pe 20 martie 1991, c ând am ajuns în centrul ora șului T ârgu
Mure ș, prima imagine care m -a impresionat a fost efortul unui t ânăr care se urca
pe u n stâlp să planteze acolo Tricolorul Rom ânesc. În strad ă se cânta imnul
Rom âniei. Acolo, în drama de la T ârgu Mure ș, Drapelul era prezent în toate
locurile unde se aflau rom âni. N -a fost niciodat ă altfel în istoria noastr ă. N-ar fi
fost posibil. Dac ă nu ne -am fi unit sub steagurile noastre, sub simbolurile noastre,
în credin ța noastr ă, am fi disp ărut de mult de pe acest p ământ. Culorile noastre
naționale ne sunt prezente în via ța de fiecare zi, de fiecare minut. Este o prezen ță
discret ă, curat ă, limpede, asem ănătoare izvoarelor. În fiecare unitate militar ă se

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
58
află Drapelul de Lupt ă. Știm cu to ții ce reprezint ă, ce simbolizeaz ă. Nu e cazul s -o
spunem toat ă ziua. Dar nici s ă n-o spunem de loc, pentru motivul c ă, vezi Doamne,
cândva, tema "Drapelul de lupt ă – simbol al onoarei, vitejiei și gloriei militare"
era înscris ă în bro șurile de învățământ politic (de fapt, de educa ție ost ășească).
Ați văzut vreodat ă Sala Drapelelor de la Muzeul Militar Na țional? Este o
imagine grandioas ă, tulbur ătoare, care -ți umple in ima, care te înalță!
Nu ne -am uitat Drapelul. Dac ă cineva sus ține a șa ceva, se înșală. Este o fals ă
imagine. Cine -și uită drapelul r ămâne un om singur. F ără patrie, f ără țară. Îmi vine
greu s ă cred c ă ar fi cineva anume care încearc ă să ne sugereze o as tfel de imagine,
urmărind degradarea valorilor noastre na ționale. De și nu se exclude nici aceast ă
situa ție. Cred, mai degrab ă, că este vorba de aceea și condamnabil ă rătăcire, de
aceea și grav ă stare de confuzie datorit ă căreia, din cauza copacilor, nu se mai vede
pădurea.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
59
ÎNDOIALA
"Se poate totu și să mă înșel și poate ceea ce consider drept aur și
diamante s ă nu fie dec ât puțină aramă sau sticlă"
Descartes

Omul este f ăcut să se îndoiasc ă. Îndoiala este, într-un fel, ceea ce creeaz ă un
alter, ceea ce îl face pe om s ă descopere un altul al s ău, ca și un altul al altuia, îl
împinge pe om înainte, d ându-i șansa de a vedea dincolo de orizont și lăsându-i
nostalgia sau responsabilitatea urmei sale prin lume. Îndoiala este contestarea
adev ărurilor ve șnice, est e forța cugetului. Dubito ergo cogito, cogito ergo sum (mă
îndoiesc deci cuget, cuget deci exist) – scria Descartes pe la jum ătatea secolului al
XVII -lea. A g ândi, a cugeta, înseamn ă, în primul r ând, a pune la îndoial ă ceea ce
exist ă, a ie și adic ă din ceea ce se vede și a crea ceea ce nu se vede. Toate au
rezonan țe și coresponden țe extrem de diversificate și de complicate în mintea
omeneasc ă, iar g ândul nu înceteaz ă nici o clip ă periplul s ău prin lume și prin
propria -i lume. Capacitatea de a se îndoi este, cu alte cuvinte, o calitate a omului,
este o arm ă a sa pe care o folose ște în complicatul r ăzboi al cunoa șterii. Adesea
însă calitățile devin defecte, iar armele tale se transform ă în arme îndreptate
împotriva ta. Îndoiala este, în unele situa ții, incompat ibilă cu credin ța și
încrederea, determin ând izolarea, opunerea sau, și mai r ău, suspiciunea, teama,
frica, ne încrederea. Pe lumea asta, numai Ideea de Dumnezeu poate fi, pentru
credincio și, un adev ăr veșnic. De și, istoria lumii în general și istoria relig iilor în
particular consemneaz ă și aici felurite nuan țe, evolu ții și involu ții spectaculoase,
nu vremile fiind sub om, ci bietul om sub vremuri. Omul este, într-adev ăr, fiin ță
suprem ă pentru om, dar tot at ât de u șor el se poate transforma – sau poate fi
transformat – în fiin ță umilă pentru om, pentru sine însuși. "Cele mai mari suflete
– scrie acela și Descartes – sunt capabile de cele mai mari vicii, în timp ce aceia
care nu merg dec ât foarte încet pot s ă înainteze mai mult, dac ă urmeaz ă drumul
drept, dec ât cei care fug și se dep ărteaz ă în acest fel de acesta." Ca metod ă,
îndoiala te poate ridica pe culmile cunoa șterii; ca stare , ca fapt, ea te poate
distruge. Exemplele sunt numeroase și la îndem âna fiec ăruia, iar evenimentele pe
care le tr ăim mereu ar trebu i să ne deschid ă și mai bine ochii, s ă ne scoat ă din
iluzia de invulnerabilitate pe care ne -o creeaz ă, uneori, uniforma sau locul pe care –
l ocup ăm într-o anumit ă ierarhie. Totdeauna, inamicul – indiferent cine ar fi acesta
– va căuta s ă produc ă în rânduril e noastre îndoial ă. Așa a fost mereu. Și așa va fi
mereu. Decembrie 1989 este un exemplu. Multe din evenimentele produse în cei
patru ani care s -au scurs de atunci sunt, de asemenea, exemple. Crearea îndoielii
poate fi, pentru inamic sau pentru neprieten, un adev ărat obiectiv strategic. Iar

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
60
realizarea obiectivelor de o asemenea importan ță este totdeauna urm ărită cu
perseveren ță și, mai ales, cu profesionalism. Producerea de îndoial ă este
"specialitatea" r ăzboiului psihologic. S -au realizat chiar și substan țe care s ă creeze
stări de incertitudine, de îndoial ă. Nu este cazul s ă ne oprim acum asupra lor.
Nimeni nu -și poate permite s ă "lanseze" astfel de subs tanțe pentru a îndobitoci –
fie și preț de zece minute – o națiune întreag ă, o armat ă întreag ă sau o mas ă mare
de oameni. Treaba aceasta se poate realiza prin cuv ânt. Prin acela și cuv ânt – spus,
scris sau sugerat de imagine – care, credem noi, este f ăcut să exprime adev ărul.
Așadar, îndoiala poate fi strecurat ă în sufletul omului ca o otrav ă, ca un
venin de șarpe fantastic. Pe suportul unei imagini sau al unui cuv ânt. Efectul este
pe termen lung, întruc ât, odat ă zdruncinat ă încrederea, e greu s -o mai refaci. Iar
fără încredere, nu exist ă unitate. Și fără unitate nu exist ă armat ă. De mai mult ă
vreme, în armata noastr ă (ca și în altele) se crede c ă, pe m ăsură ce înaintezi în
ierarhie, ob ții niște avantaje, duci o altfel de via ță, ieși cumva din v ăzul lumii
obișnuite. Chiar dac ă nu acesta -i adev ărul, important este c ă mulți așa îl percep. Pe
un astfel de fond ape rceptiv, este lesne s ă cultivi îndoiala. Se știe că, în armat ă,
militarii în termen din contin gentul anterior îi "căprăresc" pe cei din contingentul
următor. În joac ă sau pentru c ă… așa e obiceiul. Se știe c ă, în societatea
româneasc ă de azi, lupta pentr u înavu țire se situeaz ă, practic, în prim -planul
relațiilor sociale, iar metodele, armele și tacticile care se folosesc nu sunt totdeauna
foarte ortodoxe. Militarii sunt militari. Deviza lor este alta. Ei nu particip ă la o
astfel de lupt ă, dar… mai știi?!? Poate c ă unii… La urma urmei, tenta țiile sunt foarte
mari, remunera ția dup ă buget mic ă… Din p ăcate, mai mult sau mai pu țin justificat,
unii dintre noi g ândesc astfel despre… ceilal ți. Sau despre unii dintre ceilal ți
(ceilal ți fiind tot ce nu apar ține de ego sau de alter -ego). În aceste condi ții, nu este
deloc dificil s ă distrugi imaginea unui om, s ă-l pui sub semnul îndoielii, al
suspiciunii, al ne încrederii. Am primit o scrisoare de la un ofi țer specializat în…
asigurarea psihologic ă. Profesor. Scrisoarea exprim ă tocmai aceast ă îndoial ă.
Adic ă efectul unei campanii de pres ă. Este unica scrisoare de acest fel pe care am
primit -o, dar asta nu înseamn ă că numărul celor care se îndoiesc ar fi cu totul
neglijabil. Îndoiala nu vizeaz ă numai moralitate a sau loialitatea celor incrimina ți, ci
întregul sistem al raporturilor dintre persoane, dintre persoane și institu ții, precum
și pe cel al rela țiilor dintre institu țiile statului. Pentru c ă totul a r ămas în coad ă de
pește, în neclaritate și incertitudine, reedit ând, într-un fel, atmosfera existen țială din
romanele lui Kafka. Obiectivul acestor r ânduri nu este de a ap ăra pe cineva sau a
incrimina pe cineva. Niciodat ă, în paginile acestui ziar, nu a existat a șa ceva. Dar,
în numele valorilor institu ției mili tare (dintre care cele mai importante sunt
încrederea în structurile de comand ă, unitatea, coeziunea, disciplina, ordinea),
consider ăm că este absolut necesar s ă sesiz ăm pericolul pe care -l reprezint ă, pentru
o armat ă, pentru o țară, îndoiala, ne încrederea în comandan ți, ne încrederea în
institu țiile statului, suspiciunea. Desigur, nu cred c ă ar fi vreun ofi țer, maistru
militar, subofi țer sau osta ș care s ă nu sesizeze nuan țele, s ă nu disting ă răul de bine,
campania denigratoare de lupta pentru adev ăr, iubir ea de ur ă, patima de
responsabilitate. Sunt convins c ă unitatea noastr ă, a militarilor armatei rom âne nu

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
61
poate fi niciodat ă zdruncinat ă – nici de campania avans ărilor, nici de cea a
denigr ărilor, nici de colportorii care, poate, se mai afl ă printre noi, ni ci de
căpătuitori, nici de binef ăcători –, dar de aici nu rezult ă că n-ar exista astfel de
tentative. Poate c ă, unii, altora, mai au încă să-și plăteasc ă polițe, poate c ă
atitudinea echidistant ă sau, dimpotriv ă, prea distant ă a armatei nu a convenit unora
sau a convenit prea mult altora, poate c ă gloan țele care ne -au ucis solda ții în
decembrie 1989 s -au transformat în cuvinte care vor s ă ne ucid ă unitatea și
încrederea în 1994, poate c ă toate astea nu sunt dec ât simple potriviri sau
nepotriviri. Descartes scria c ă "diversitatea p ărerilor noastre nu vine din faptul c ă
unii sunt mai ra ționali dec ât alții, ci numai din aceea c ă ne conducem g ândurile pe
drumuri felurite și că nu lu ăm în considerare acelea și lucruri." Poate. În aceast ă
lume orice este posibil. S ă ne îndoim deci de toate, dar s ă păstrăm nealterate
valorile care dau for ță și stabilitate armatei rom âne, singura institu ție care nu -și
pierde niciodat ă Nordul, care -și cunoa ște menirea și misiunea, și pe care v ânturile,
valurile, m âniile, schimb ările și neschimb ările n -o clatin ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
62
GRADUL MILITAR
Ce este gradul militar? Un drept al celui ce a îmbrăcat uniforma armatei? O
recompens ă? O treapt ă într-o ierarhie (militar ă, evident) a experien ței și valorii?
Gradul îl face pe om sau omul face gradul? Multe se pot spune și multe ar trebui
spuse în leg ătură cu locul și rolul gradului militar în sistemul raporturilor militare
și chiar sociale, cu importan ța sa în definirea respectului fa ță de armat ă, cu
implica țiile imaginii sale într-o societate democratic ă. S-au făcut p ână acum o
mulțime de filosofii ale filosofiei gradului militar. N -o să mai facem și noi încă
una. Dac ă, totu și, ar mai fi ceva de spus, probabil c ă ar trebui început cu lucrurile
incomode. Mai întâi și întâi, ar trebui subliniat c ă gradul militar este … grad
militar. Nu altceva. El este propriu armatei, a șa cum gradul didactic este propriu
institu ției învățământului. Nu poate fi numit profesor universitar, spre exemplu, un
cosmonaut, at âta timp c ât, prin ceea ce face, el nu este (sau nu a fost) profesor
universitar. Gradul militar vine de foarte mult ă vreme, de c ând exist ă armat ă. Și
rolul lui este acela de a institui o ierarhie a valorii, competen ței și responsabilit ății.
Nu oriunde, ci într-o institu ție a armelor, cu func ție bine definit ă în stat. El se
obține în timp, ierarhic, a șa cum se ob ține și un grad universitar. Și, probabil, în
viitor, potrivit noilor statute ale cadrelor militare, gradul militar va apar ține celui
care-l poart ă. Va fi "proprietatea" lui și nu bun ăvoința sau recuno ștința cuiva.
Multe s -au spus și, poate, multe încă nu s-au spus despre gradul militar.
Poate c ă n-a fost nevoie s ă se se spun ă mai mult. Nu se explic ă toată ziua de ce
omul merge în dou ă picioare și nu în patru sau în opt. Gradul militar s -a impus,
de-a lun gul timpului, și ca o modalitate eficient ă de a evalua calitatea osta șului,
locul și rolul s ău într-un sistem foarte bine definit. Tocmai datorit ă rigorii,
seriozit ății și eficien ței acestui sistem, multe din elementele institu ției militare au
fost preluat e și de societatea civil ă. De altfel, însăși institu ția militar ă este o
component ă a societ ății civile. Au fost preluate, îndeosebi, acele elemente și
structuri care statornicesc rigoarea, disciplina, for ța, respectul. Adic ă acele
componente și reguli pr in care se asigur ă eficien ța. Întruc ât armata este o institu ție
a eficien ței maxime. Și, ca în oricare alt domeniu care implic ă preluarea, exist ă și
aici note discordante, tonalit ăți distorsionante, striden țe, raporturi inadecvate,
incompatibilit ăți. Și în societatea civil ă se elaboreaz ă ordine, regulamente și
instruc țiuni, se statornicesc rela ții de feed -back, se instituie ierarhii. Unele
componente, spre exemplu, institu ția c ăilor ferate sau cea a po ștei și
telecomunica țiilor, chiar își zic – și nu f ără o oarecare bun ă dreptate – a doua
armat ă. Însă gradul militar își are valoare și for ță numai în sistemul s ău de
referin ță, adic ă în cadrul institu ției militare. Ie șirea lui în afar ă nu este și n-a fost
niciodat ă fericit ă. Iar scoaterea lui cu for ța a fos t, dac ă nu abuziv ă, cel pu țin

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
63
neinspirat ă. În primul r ând, pentru c ă gradul militar este un element propriu
ierarhiei militare, necesar acesteia. În afara acestei institu ții, el devine exagerare,
lipsă de m ăsură. Este drept, uneori, armata însăși asimilea ză unele valori sociale,
unele componente necesare func ționării ei. Și atunci se pot realiza fuziuni (colonel
medic, colonel inginer, colonel de justi ție etc.). Dar folose ște aceste " împrumuturi"
prin mijloacele ei. C ând alte institu ții folosesc grade mili tare în ierarhia lor se
cheam ă că ele sunt militarizate. De multe ori, împrumutarea sau impunerea
gradului militar altor institu ții capăt ă chiar nuan țe peiorative, precum uniforma cu
epole ți și eghile ți a portarilor de la restaurantele de lux. De cele mai multe ori,
acordarea de grade militare în afara institu ției armate este un act gratuit și inutil.
În al acela și timp, o astfel de practic ă diminueaz ă nepermis însuși respectul
militarilor fa ță de ceva ce le apar ține și ar trebui s ă le apar țină numai lor. Și, de
aici, amestecul no țiunilor și valorilor, al sistemelor de referin ță și, corespunz ător,
scăderea unui prestigiu ob ținut cu multe jertfe.
Desigur, gradul militar n -a fost și nu va fi niciodat ă ceva care s ă pună în
superioritate armata fa ță de alte ins tituții. El nu are nici o leg ătură direct ă cu
structurile sociale și intersociale. Nici cu raporturile dintre militari și ceilal ți
cetățeni. Colonelul este colonel în armat ă. În afara armatei, el este un cet ățean ca
oricare altul. Faptul c ă i se spune "dom nule colonel" reprezint ă un act de polite țe
și, în acela și timp, o expresie a respectului fa ță de valoarea și onoarea gradului s ău
profesional și moral. Aceast ă expresie – "domnule colonel" – se înscrie în acela și
registru condescendent cu multe alte formu le de polite țe, de considera ție
("domnule doctor", "domnule profesor", "domnule inginer", "domnule
academician" etc.). O societate care se respect ă trebuie s ă știe s ă-și onoreze
oamenii ei califica ți. Pe to ți. Chiar și în regimurile totalitare sau dictator iale,
respectul social a reu șit, adesea, s ă se deta șeze de impunerile absurde, de
oficializarea și gestionarea formulelor de… polite țe. Nimeni nu spunea în cartier
sau în blocul de locuit "tovar ășe maior", ci "domnule maior". Gradul militar este
un titlu al militarului. Dar el nu înseamn ă absolutul. De altfel, nici în cadrul strict
al armatei, gradul militar nu înseamn ă chiar totul. El nu este menit s ă-i facă pe
unii împărați și pe al ții sclavi, pe unii domni și pe al ții slugi. Gradul militar are
valoar e profesional ă și moral ă, este (ar trebui s ă fie) m ăsură a competen ței, a
valorii. Unele grade (maior, colonel) se acord ă în urma unor examene, iar criteriile
de înălțare în gradul urm ător sunt destul de riguroase. Dar asta nu înseamn ă că,
între grade se produc rupturi, c ă, în actul comunic ării, nu mai exist ă dialog. În
unele institu ții de învățământ militar din lume, în procesul de formare a cadrelor
militare, sunt introduse programe prin care viitorii ofi țeri și subofi țeri – și chiar
militarii de r ând – învață cum s ă demonstreze comandantului c ă n-are dreptate
(evident, c ând n-are dreptate). Pentru c ă, un ofi țer care de ține un grad mai mic în
ierarhia militar ă nu este lipsit de personalitate, de capacitatea de a g ândi, de a
discerne între bine și rău. Re lațiile dintre gradele militare, chiar dac ă includ
subordonarea – subordonarea necondi ționat ă – nu sunt nici de piatr ă, nici de lemn.
Subordonarea nu este supu șenie oarb ă, servilism, ci rela ție func țional ă într-un
sistem func țional, regul ă a sistemului. Ex istă o demnitate a omului, a militarului

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
64
și, în aceea și măsură, o demnitate a gradului pe care îl poart ă. Gradul de caporal
este tot at ât de demn și de vrednic de respect precum este cel de general. La fel și
gradul de soldat. De altfel, ne place s ă spune m și să ne spunem mereu c ă noi, cu
toții, suntem solda ți. În armatele moderne, generalul și soldatul servesc, la
aplica ții, aceea și hran ă, din pachete identice. Nu unii în tran șee și alții în cazinouri,
ci alături, pe iarba umed ă, pe z ăpada înghe țată sau p e fălceaua tunului. Asta nu
înseamn ă că soldatul se trage de centur ă cu generalul, c ă nu mai execut ă ordinele
acestuia, c ă le comenteaz ă, că face ce -l taie capul. Dimpotriv ă. O rela ție mai
direct ă, mai fireasc ă este absolut necesar ă între osta și. Nu pled ăm pentru preluarea
mecanic ă, rigid ă a obiceiurilor altor armate, ci pentru ie șirea din slogane, din
vechituri, din convenien țele de un orientalism dep ășit, din absurd. Trebuie ca unii
dintre noi s ă reînvețe respectul uniformei militare, respectul camaradul ui și, înainte
de toate, respectul de sine. Unii, nu to ți. Pentru c ă cei mai mul ți dintre noi știm ce
înseamn ă respectul. Face parte din via ța noastr ă. Cu el am trecut prin vremuri
grele, din el ne -am alimentat for ța de a fi și a r ămâne noi înșine. În tran șeele
războaielor noastre, generalul și soldatul, împărțeau aceea și bucat ă de p âine,
aceea și foaie de cort, aceea și viață și aceea și moarte. Cei mai mul ți dintre generalii
noștri, dintre ofi țerii no ștri, în timpul r ăzboiului, se aflau în mijlocul solda ților, iar
posturile de comand ă ale diviziilor erau împinse mult c ătre linia întâi, pentru a fi
aproape, c ât mai aproape de cei care hot ărau, adesea cu pre țul vie ții, victoria sau
înfrângerea.
Așa a fost atunci. A șa este și astăzi. De și, câteodat ă, căpitanul ( câte un
căpitan) trece pe l ângă un colonel cu p ărul alb (pe l ângă câte un colonel) și nu-l
salut ă. Nu-i acord ă nici o aten ție. Locotenentul trece și el, la r ândul lui, pe l ângă
câte un c ăpitan și chiar pe l ângă câte un colonel și, la fel, nu -i onoreaz ă, nici pe
unul, nici pe altul, cu vreun semn de respect. Domnilor, disciplina de șantier care
ne-a obligat c ândva s ă fim ceea ce nu suntem de obicei s -a terminat! Trebuie s ă
revenim c ât mai repede la acel respect care a f ăcut din totdeauna for ța și disciplina
armatei rom âne. Unii se am ăgesc c ă ar fi deasupra tuturor, c ă ar avea idei
formidabile, cu totul și cu totul noi, cu totul și cu totul revolu ționare, idei care
privesc totul: țara, regimul politic, economia, institu ția militar ă, ordinea de drept.
Alții se uită urât la cei pe care -i consider ă bătrâni, abia a șteptând să le ia locul.
Probabil c ă o astfel de mentalitate se mai afl ă și prin alte armate. Unii, de prin alte
părți ale Europei și ale lumii, și-au constituit sindicate militare, și-au făcut fel de
fel de organiza ții, își imagineaz ă că ei sunt ale șii și pot s ă schimbe, peste noapte,
lumea. N -a schimbat -o nimeni p ână acum. Iar cei ce au încercat au e șuat
lamentabil. Întotdeauna. Într-o celebr ă teză (v-o mai aminti ți?) se spunea c ă
filosofii de p ână acum n -au făcut altceva dec ât să interpreteze lumea, important
este însă a o schimba. Lumea nu se schimb ă. Lumea e lume. Își trăiește, mai mult
sau mai pu țin dens, mai mult sau mai pu țin intens, propria -i menire, propria -i viață.
Aș spune: a șa cum i -a dat -o Dumnezeu, dar acesta ar fi un adev ăr absolut, de
maxim ă generalitate, iar despre aceste adev ăruri care te cufund ă într-o răbdare de
înger, numai de bine. Oricum, la noi, ner ăbdarea unora de a ajunge c ât mai repede,
repede de tot, în vârful piramidei este, de-acum, notorie. Tot la fel de notorie este

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
65
însă și cramponarea unora p ână la ad ânci b ătrânețe în niște scaune mai mult sau
mai pu țin plu șate. Probabil c ă adevărul, ca întotdeauna, se afl ă pe undeva pe la
mijloc. Este însă bine s ă reflect ăm asupra lui, s ă ne privim pe noi înșine în aceast ă
oglind ă a luptei pentru putere. Poate reu șim să facem cuvenita distinc ție între lupta
pentru a putea și puterea de a lupta, între ceea ce suntem cu adev ărat și ceea se vrea
sau ceea ce noi înșine vrem s ă se știe c ă suntem. Gradul militar – în aceea și
măsură, cel de caporal și cel de sergent -major, de locotenent, de colonel sau de
general – define ște locul nostru într-o ierarhie a experien ței, a competen ței și, nu în
ultim ă instan ță, a v ârstei. El incumb ă nu doar bunul si mț, adic ă simțul comun al
unor deprinderi care se formeaz ă în familie, în sat, în cartierele reziden țiale ca și în
cele m ărgina șe, în vile și în palate, ca și în mahalale, ci și acceptarea unor restric ții,
a unor norme, a unor criterii care ne ajut ă să deosebim gr âul de neghin ă,
cernoziomul și podzol, apa de izvor de apa de b ăltoac ă, omul de om și omul de
neom, valoarea de nonvaloare. Este important s ă iubim și să ne iubim tinere țea,
dar la fel de important este și să știm s ă îmbătrânim și, mai ales, s ă știm s ă prețuim
tinere țea și să respect ăm bătrânețea. Cei ce nu -și pre țuiesc tinerii și nu-și respect ă
bătrânii sunt ei înșiși condamna ți la nerespect. De a șa ceva s -a auzit prea adesea pe
lumea asta.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
66
ETICA GESTULUI
 Gesturi f ăcute, gesturi nef ăcute, ges turi prefăcute, gesturi r ăsfăcute,
gesturi contraf ăcute, gesturi a șteptate, gesturi camuflate, gesturi simulate,
gesturi uitate, gesturi îngropate, gesturi onorate, gesturi onorante

S-ar putea spune oare c ă gestul îl define ște pe om? Fire ște, nu gestul fo rțat,
și nici cel studiat, exersat în oglind ă, devenit deprindere. Nu gestul -reveren ță, nu
gestul afabil, nu gestul de curtoazie, de polite țe, de ocazie. Astea, toate, fac parte
dintr -un arsenal de instrumente care țin de convenien țe, de crearea unui fel d e al
doilea sistem de semnalizare în… lumea moral ă. Absolut necesar pentru civiliza ția
timpului, a str ăzii și a foaierului, dar nu și suficient. Gestul care -l define ște pe om
este, în mare m ăsură, gestul spontan, neprefabricat. Mai exact, consonan ța dint re
gest și suflet. Este ceea ce porne ște din inim ă, ceea ce tr ăiește în fiecare, ceea ce
exist ă în fiecare. De aceea, unele din gesturile oamenilor impresioneaz ă, altele
creeaz ă, în jurul lor, numeroase semne de grea îndoial ă. De ce? Poate pentru
motivul c ă suntem ceea ce suntem. Poate pentru motivul c ă nu suntem ceea ce se
spune sau se pare c ă suntem. Și nu putem s ă fim sau s ă devenim ceea ce nu putem
fi și deveni. Chiar dac ă omul este m ăsura tuturor lucrurilor, adev ărata m ăsură
uman ă nu poate fi ad ăposti tă doar în saloanele luxoaselor palate, nici într-o
prăpădită de tejghea dintr -un bar sau dintr -un talcioc.
Cu ani în urm ă, am asistat la c âteva scene pe care nu mi le pot scoate în nici
un fel din memorie. Participam la una din acele interminabile ședințe care
începeau cu c âteva minute înainte de încheierea programului. Nu pe platoul de
adunare, ci în sala de ședințe. Cel care se afla în fața tuturor – singurul care
vorbea, care tuna și fulgera fie pentru c ă un cuier -pom în care își agăța cascheta se
apleca c ând într-o parte c ând în alta, c ând nu se apleca deloc sau pentru c ă scârțâia
scaunul pe care se a șeza – a găsit de cuvii nță să-l apostrofeze pe un ofi țer cu ni ște
cuvinte de periferie, care nu au ce c ăuta în lumea noastr ă, a cadrelor militare. Am
rămas perplex. Pre ț de un minut, cred c ă n-am fost capabil s ă respir. Îi respectam
pe cei doi. Pe cel din fa ța forma ției, întruc ât absolvise o facultate civil ă, la f ără
frecven ță (pe atunci, însemna mare lucru!) și, potrivit crezului meu, el trebuia s ă
fie un intelectual, un om care opera cu concepte științifice. Pe cel apostrofat,
întruc ât îl cuno șteam de mul ți ani – îmi fusese, într-o vreme, chiar comandant de
companie – și îi apreciam demnitatea, conștiinciozitatea și zelul profesional. Dup ă
ședință, l-am întrebat pe acesta din urm ă cum de n -a reac ționat, cum de a permis s ă
fie insultat. "Am fost strungar, înainte de a veni în armat ă. E mult de atunci, sigur
că nu mai știu meserie. Meseria mea este asta pe care o fac acum. Dac ă l-aș fi
înfruntat, ar fi f ost în stare s ă se foloseasc ă de toate rela țiile sale și să mă dea afar ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
67
Am doi copii de crescut, iar so ția, poate, nu va mai apuca prim ăvara urm ătoare…".
Eram t ânăr ofițer, crescut în spiritul respectului fa ță de învățătură, față de valori,
intolerant în ceea ce prive ște raporturile umane. Pulsau în mine, în acele momente,
mâhnirea, nemul țumirea, revolta. Un astfel de comportament – chiar dac ă venea
din partea unui șef – era inadmisibil! Dou ă săptămâni mai t ârziu, am aflat de o
întâmplare și mai și. Vic tima era, de data aceasta, unul din fo știi colegi de școală ai
acelui șef, pe care via ța îl uitase în gradul de c ăpitan. Înjurături, țipete, amenin țări,
ceva de nedescris. Apoi a venit o întâmplare hazlie cu ni ște plo șnițe, în care
medicul unit ății i-a răspuns respectivului pe m ăsură, spre amuzamentul celor ce,
până atunci, nici m ăcar nu -și permiseser ă să zâmbeasc ă în forma ție. Într-o zi –
mult mai t ârziu, c ând eu însumi dep ășisem de mult condi ția umil ă (pentru unii) a
comandantului de pluton –, am avut o discu ție cu omul acela din fa ța forma ției.
Despre gesturile sale cel pu țin necontrolate. Sau, poate, dimpotriv ă. Mult studiate.
N-a înțeles mai nimic. Nici eu. Dar și acum m ă dor acele izbucniri care distonau
flagrant cu etica noastr ă militar ă, cu etica co rpului ofi țerilor și mă loveau în
timpane ca ni ște ciocane uria șe. M ă mai lovesc și acum, de și au trecut de -atunci
mulți ani…
Primim la redac ție scrisori. Complicate sau simple și dureroase scrisori.
Uneori, emo ționante scrisori. Despre gesturi care umi lesc. Despre gesturi care dor.
Despre gesturi care n -au fost f ăcute. Dar și despre gesturi impresionante, care ne
fac să ne bucur ăm că suntem ofi țeri, c ă suntem oameni. Cinstirea unui coleg care a
ieșit la pensie, o floare pe morm ântul unui camarad c ăzut în decembrie, o sum ă de
bani str ânși pentru a ajuta familia unuia dintre noi, care ne -a părăsit pentru
totdeauna, un buchet de flori adus unei colege care lucreaz ă cu noi, de o via ță, în
acela și birou, un telefon dat celui care are nevoie s ă ne mai aud ă glasul, o vizit ă
făcută unui camarad care se afl ă în spital, o str ângere de m ână și un cuv ânt sincer
și cald de mul țumire. Un gest de asumare a r ăspunderii pentru o fapt ă pe care ai
făcut-o sau n -ai făcut-o. Sunt mii și mii de gesturi care ne umplu via ța, ca re ne
înnobileaz ă sufletul. Cu toate acestea, din c ând în când, pe aspre c âmpii, mai iese
încă, din secate hogașe, iarba rea. C ărările Domnului sunt numeroase, dar, în
lumea animal ă, spre exemplu, rareori un mascul love ște o femel ă. Prejudec ăți! Ai
rămas în urm ă, bătrâne, via ța este altceva acum! Oare? Chiar, altceva? Altceva ce?
Și îmi aduc brusc aminte de un ofi țer care, într-o situa ție dificil ă, l-a ajutat
pe un soldat s ă ducă stația de radio, sus, în vârful unui munte înzăpezit, de un
comandant de subun itate care i -a cărat în spate, pe r ând, prin z ăpadă, vreo zece
kilometri, pe componen ții unei echipe de cercetare afla ți la cap ătul puterilor, de
gestul ofi țerilor dintr -un comandament care au donat s ânge pentru camaradul lor,
aflat în suferin ță, de sutele de solda ți care n -au ezitat s ă înfrunte gerul, ploaia,
viscolul și, de câte ori!, s ă-și îndeplineasc ă misiunea cu pre țul vie ții, de cuvintele
alese, delicate ale unui general în rezerv ă care f ăcuse r ăzboiul și, dup ă mulți ani,
venise la unitate pentru a -și privi camarazii mai tineri, de spusele comandantului
meu de batalion de odinioar ă: "Nu po ți deveni niciodat ă cel mai bun, dac ă nu ești
cu adev ărat un om bun. Bun ătatea nu se poate mima. Cel pu țin pentru tine. Ție-ți
trebuie adev ăr. Adev ăr adev ărat." Am scris c ândva un articol despre dou ă gesturi.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
68
Al unui comandant care a interzis accesul în unitate pentru fostul s ău loc țiitor,
după ce acesta ie șise la pensie, și al unui fost loc țiitor al comandantului care dorea
să-și mai vad ă unitatea, întruc ât o tr ăia și o sim țea ca pe o cas ă în care vie țuise
douăzeci de ani…
Gestul ne dezv ăluie, adesea, adev ărata noastr ă identitate, adev ărata noastr ă
structur ă moral ă, adev ărata noastr ă înfățișare. Întruc ât vine din ad ânc.. Uneori ne
repro șăm acel "l'esprit d'escalie r", convin și fiind c ă măiestritul cuv ânt – acel
cuvânt care face impresie – ne lipse ște adesea. Dar acest cuv ânt nu este adev ăratul
cuvânt din noi. Nu este adev ărata noastr ă imagine, nici simbolul adev ărului din
noi. Nu este instrumentul cu care s ă ne construim dreptul de a spune oric ând:
"Dup ă mine! Înainte!" Chiar dac ă acest "Dup ă mine!" pare o relicv ă din vremea
războaielor cavalere ști, el nu și-a pierdut niciodat ă forța și valoarea. Acest drept
are rădăcini care nu pot fi smulse niciodat ă. În siste mul militar, cameleonismul și
arta gestului studiat pot s ă-i fereasc ă pe unii de riscuri și, în timp de r ăzboi, chiar
de moarte. Dar gloria nu se ob ține cu cameleoni. cu saltimbanci, nici cu actori, cu
maeștri în arta gestului, ci cu lupt ători adev ărați, cu oameni capabili de gesturi
simple care exprim ă sinceritate, prietenie, respect, iubire.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
69
MARELE FIOR
Am fost la Alba Iulia la 1 decembrie 1990. Am ajuns cu trenul c ătre miezul
nopții. Până în zori, am str ăbătut, cu emo ția marilor a șteptări, str ăzile st răvechiului
oraș. Nu era pentru prima oar ă. Fusesem de at âtea ori aici. Se afla, deci, în sufletul
meu, ca în cel al fiec ărui rom ân, limpede, st ăpân peste vremuri, fiorul, marele fior
al ora șului-simbol. Reperul num ărul unu al Unirii. Noaptea era rece și calm ă. Se
simțea, în aerul tare, acest fior. Zorii veneau, peste toate, ca o primenire. Ca o
regăsire. M ă alăturam grupurilor care venea u din diferite col țuri ale țării, intram în
rânduri cu ele. P ână sus, pe platou, apoi reveneam iar ăși pe str ăzile pe car e flutura
atât de frumos – ca și atunci, la 1 decembrie 1918 – drapelul Rom âniei. Era frig pe
străzile îmbrăcate de s ărbătoare. Dar, în inima mea, ardea puternic focul unei
regăsiri. Rareori îi este dat omului s ă trăiască, într-o singur ă clipă, bucuriile și
durerile neamului s ău.
Ceremonialul în sine nu m -a impresionat. Venise dup ă evenimentele din
ianuarie și februarie, dup ă drama din martie, de la T ârgu Mure ș, dup ă prima
mineriad ă. Fusesem și la T ârgu Mure ș. Atunci, în acel 20 martie. La T ârgu Mure ș,
la Hodac, la Ib ănești. Păstram încă limpede imaginea mul țimilor îngrozite din
centrul ora șului, pe cea a învățătorului din Ib ănești care s ăpase o groap ă sub
grămada de lemne din curte, pentru a -și adăposti, acolo, so ția și copilul, în caz c ă
vor n ăvăli peste ei ungurii din Remetea. Aceia și unguri cu care, p ână atunci,
ibăneștenii se aflaser ă în bune rela ții, ajut ându-se la munc ă, încuscrindu -se, dându-
și mâna prietene ște. Poate c ă și rom ânii de na ționalitate maghiar ă din Remetea,
cei din Ienei sau din Dumbr ăvioara tremurau și ei, la r ândul lor, de fric ă să nu vin ă
românii peste ei… M ă duruser ă cumplit acele imagini. Înțelesesem c ă, în adâncul
lor tulbure, se afla un germene sem ănat de cei c ărora nu le -a fost niciodat ă pe plac
Marea Împlinire de la Alba Iulia . Ceremonialul în sine, deci, nu m ă impresionase.
Și acolo, ca mai peste tot în țară, se strigaser ă lozinci, se amintise demnitarilor c ă
și Ardealul face parte din Rom ânia, c ă este inima fierbinte a Rom âniei. Dar spiritul
acelei zile de 1 Decembrie 1990 – prima s ărbătorire a Zilei Na ționale a Rom âniei
în aceast ă nouă Rede șteptare a ei – îmi pătrunsese, însă, în fiecare celul ă, în fiecare
gând și în fiecare sim țământ. Într-un mod pe care nu -l mai cunoscusem p ână
atunci. A șa trebuie s ă fi fost și la 1 decembr ie 1918. Tr ăisem un fior care nu era
numai al meu. Era ca o revela ție, ca o atingere venit ă dinspre Dumnezeu, ca o
binecuv ântare. Era spiritul de la Alba Iulia. În componenta sa sublim ă,
binef ăcătoare. C âteva luni mai t ârziu, c ând pa șii m-au dus pe Nistru , în plin r ăzboi,
în acea chinuit ă parte a Rom âniei folosit ă de un secol de marile imperii pe post de
cap de pod strategic, am resim țit fiorul de la Alba Iulia. Dar nu ca sublim, ci ca
durere, ca revolt ă. Întruc ât Basarabia – prima care, atunci, în 1918, se unise cu

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
70
Țara – se afla din nou la marginea putin ței și a r ăbdării. Încă înrobit ă și încă
umilit ă. Era acest spirit de la Alba Iulia în plânsul revoltat al unei femei c ăreia
glonțul îi sfârtecase piciorul, în durerea demn ă a unei tinere care -și pierdus e soțul
în tran șeele ap ărării moldovene ști de la Cocieri, în trupurile rom ânești sfârtecate
bestial, în doliul bl ândului ora ș Chișinău, în siluirea cuvintelor Limbii Rom âne…
Dar și ca sublim al r ăbdării, al puterii, al credin ței acestor oameni care nu și-au
pierdut limba și credin ța. Undeva, deasupra unei mari scene dintr -o comun ă
basarabean ă, era scris cu litere de un metru "Limba noastr ă-i o comoar ă".
Între 1 decembrie 1990 și 1 decembrie 1993, ne -am reconstruit, cu flori și cu
lacrimi, cu visuri și cu suferin țe, cu certitudini și cu dezam ăgiri, cu for ța credin ței
și cu credin ța sau cu îndoiala puterilor noastre, cu pre țul încrâncen ării și cu
nepre țul durerii, cu disperare, cu patim ă și cu iubire, imaginea etern ă a Rom âniei.
Durat ă din vie ți și din jer tfe, din eroism, din luciditate, din speran ță. O Rom ânie
reală și puternic ă, în grani țele ei fire ști, în care s ă reînfloreasc ă viața și libertatea.
O Rom ânie a mileniului trei, spa țiu de stabilitate și înțelepciune, aici, unde mai bat
încă vânturi, unde ma i zăngănesc încă arme. Nu izolat ă și tem ătoare, nu singur ă și
părăsită, ci integrat ă în structurile europene, în spectacolul lumii.
Lumea va trebui s ă reînvețe să cread ă în noi. Pentru c ă suntem, în interiorul
acestor hotare, 22 de milioane de rom âni care n-am făcut, niciodat ă, rău nim ănui.
Și pentru c ă mai suntem încă 12 milioane în afara acestor hotare. Pentru c ă ni s-a
luat – și n-am cr âcnit – Rom ânia dintre Prut și Nistru și s-a făcut ce s -a vrut cu ea.
Pentru c ă lumea s -a făcut și se face, și în conti nuare, c ă nu vede drama și
nedreptatea basarabenilor deporta ți, umili ți, al c ăror p ământ a fost de at âtea ori
folosit de al ții ca moned ă de schimb, ca tampon, ca livad ă, ca plac ă turnant ă pentru
închiderea sau deschiderea ac elor culoare strategice pe mar ginea c ărora s -au făcut
și desf ăcut imperii…
Imperiile s -au făcut și s-au desf ăcut – se fac și se desfac și acum, dar altfel
de imperii –, și, poate, se vor face și se vor desface mereu, a șa cum se fac și se
desfac v ânturile, a șa cum se fac și se desfac em gândurile. Și cele bune și cele rele.
Dar ele nu sunt sortite pentru a r ămâne.. Ce e val, ca valul trece.
Acum, în aceast ă zi 1 Decembrie 1993, m ă aflu, din nou, la Alba Iulia. Peste
fiorul clipei, simt, puternic și trist, durerile Basarabiei. Dar și speranța Unirii celei
Mari. Care nu va întârzia prea mult.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
71
IEȘIREA DIN ILUZIE
În 1989, n -a fost avansat nici unul din cei care erau în drept s ă primeasc ă
gradul de maior sau pe cel de colonel, de și, pentru aceste grade se sus ținuser ă, ca
de obicei, examene . Nimeni n -a știut de ce. A șa a dorit st ăpânirea de atunci. Cu
câțiva ani în urm ă, fusese introdus, peste noapte, pe u șa din dos, încă un criteriu la
fel de bizar: pentru a fi propozabil a fi avansat la gradul urm ător, un ofi țer trebuia
să aibă ultimele do uă notări de serviciu cu calificativul "Foarte bine". Știm ce s -a
întâmplat. A cobor ât imens respectul fa ță de gradul militar, acest grad devenind un
fel de halvi ță în mâna celor ce aveau puterea.
După decembrie 1989, avalan șa de avans ări a reprezentat ace lași lucru. Dar
în sens invers. Cine mai vrea un grad? Într-un an se pot ob ține… dou ă, în doi ani
trei, inclusiv unul de general! Efectul a fost comparativ cu cel din 1989. Dac ă nu și
mai și.
Dar vremurile se schimb ă. Se schimb ă mereu. Și cum "nu vremur ile se afl ă
sub om, ci bietul om sub vremuri", suntem, adesea, constr ânși să facem apel la
iluzie. Iluzia oazei, iluzia pe șterii, iluzia refugiului, a suirii, a m ăririi, a
importan ței, a c ăderii, a puterii, a invulnerabilit ății. Aproape c ă nu e om pe lume
care s ă nu-și fac ă sau s ă nu i se fac ă iluzii. Iluzioni ști avem destui. Distribui ți,
după curba lui Gaus s, cam peste tot. Prin 1990, în strad ă. Prin 1993, în locuri mai
călduțe, mai ferite și mai ales pe anumite scene.
Chiar și cei care își cunosc și își recunosc ni ște limite – pentru c ă, probabil,
mai sunt încă și vreo c âțiva din ace știa pe ilustra noastr ă planet ă – găsesc,
câteodat ă, iluzii compensatoare și pentru asta, devenind sau imagin ându-și că au
devenit, arti ști, scriitori, ziari ști, parlamentari , ba chiar și generali. Nu conteaz ă că
un general trebuie s ă fie în măsură să comande o divizie, sau s ă rezolve probleme
ce privesc cel pu țin acest e șalon!
E drept, aceste dou ă ultime ipostaze, chiar dac ă nu sunt ele ultimele sub
soare, nu se… devin, c i se ob țin. Nu se cuceresc, ci se primesc. Nu se iau, ci se iau
când se dau. Și se dau. Nimeni nu știe exact de ce și cum. Iar calul de dar nu se
caută la din ți. Întruc ât nu caii sunt f ăcuți să muște. Pentru a șa ceva avem c âini.
Spunem toate acestea, deoa rece, c âteodat ă, ai impresia c ă treci printr -un fel de sat
în care se latr ă foarte tare și se și mușcă foarte tare. De și se spune c ă nu to ți câinii
care latr ă și mușcă.
De unde rezult ă că mușcăturile vin din alt ă parte. Poate din partea șerpilor
noștri fa ntastici, ca r ăzbunare a lupilor afla ți pe steagurile dace. De regul ă din
partea acelor șerpi pe care -i crești la s ân.
Fiecare om este prin excelen ță un purt ător de șarpe la s ânul s ău. Indiferent
că este savant sau ne știutor de carte, prin ț sau m ăturător, general sau caporal,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
72
fiecăruia îi este dat s ă-și poarte la s ân șarpele s ău propriu sau vipera altuia. Și
fiecare, într-o zi, va fi mu șcat de propriul s ău șarpe sau de vipera altuia al s ău.
Presiunea social ă dintr -o vreme ne -a învățat să nu ne permitem s ă vrem și, mai
ales, s ă știm ce vrem, iar aceast ă învățătură ne-a determinat s ă ne instal ăm, peste
tot, posturi și avanposturi, g ărzi, avang ărzi, flancg ărzi și arierg ărzi, care s ă ne
apere de șerpii șerpilor din noi înșine și din al ții, de șerpii nim ănui, de șerpii
agresivi și vagabonzi. Toate, pentru sus ținerea iluziei noastre de invulnerabilitate.
Aceste g ărzi, flancg ărzi, avang ărzi, arier gărzi și ce or mai fi sunt însă și ele, ca
mai tot ce se afl ă pe acest p ământ, un fel de pove ști de adormit copii. Șarpele cel
mușcător rămâne totdeauna invizibil.
Ofensiva de la v ârf din acea vreme, era puternic ă, brutal ă și, în acela și timp,
suficient de par șivă și de abil ă pentru a -ți întreține o stare de nesiguran ță, de team ă
de invizibil, de anxietate, de micime.
Omului nu -i place teama. Și, mai ales, nu -i place s ă fie mic. Și, cu at ât mai
mult, nu -i place s ă fie micit, mic șorat, redus la sub -esență, ciuntit… de cap,
vulnerabilizat, dezgolit pe din ăuntru, în zona de agitare și de lini știre a șarpelui
invizibil. Dar nu totdeauna se face ceea ce îți place.
Viața se supune altor reguli. Iar c ând regulile sunt altele dec ât limita
filosofic ă a unui altuia al t ău, deopotriv ă, golul și prea -plinul, teama și nesiguran ța
se umplu cu… docilitate. Docilitatea ca supravie țuire sau ca… mod de via ță. N-o fi
ea, docilitatea, chiar cameleonism sau devotament nem ăsurat, dezinteresat.
Dar nici cavalerism medieval nu este. Ea este ceea ce este, ceea ce convine
să fie, ceea ce place, ceea ce se impune s ă placă. Este z âmbet cu di nți frumo și sau
făcuți să fie frumo și, este reveren ță, este r ăspuns f ăcut s ă nu supere, s ă nu
deranjeze. Este, la urma urmei, team ă de mu șcătura șarpelui invizibil.
Inteligen ța docilului const ă în a intui ceea ce place celui care se afl ă mai sus
pe scara care duce unde duce. Dac ă e nevoie s ă strige "le roi este mort, vive le
roi!" , docilul o face.
A fost s ă fie ca și noi, ofi țerii armatei rom âne, s ă fim supu și, în defuncta
epoc ă de aur – și să fim și în continuare supu și, în fragila epoc ă a căderii în sus,
spre democra ție – la un soi de docilitate sisifian ă. În trecutul nu prea trecut, o mie
nouă sute nou ăzeci și nou ă de șefi nemilitari (plus cei militari sau militariza ți,
fiecare pe treapta lui de ierarhie și de supu șenie) aveau dreptul s ă-l umileasc ă pe
ofițerul care se afla cu solda ții săi la cules porumb sau la f ăcut canale de iriga ții, la
scos c ărbune din Valea Jiului sau la salahorl âc pe mai marile sau mai micile
șantiere. Nu coment ăm aici șantierele, ci starea de subnutri ție moral ă și
intelectual ă impus ă ofițerului rom ân. Înainte de 1944, mul ți ofițeri erau membri ai
Academiei Rom âne.
După 1944, în cvasitotalitatea lor, erau sau trebuiau s ă fie – cel pu țin doi ani
– șantieri ști. Probabil c ă unii din politicienii no ștri de vaz ă îi consider ă și acum tot
așa. Salahori ai unor astfel de șantiere, ai vremurilor grele, ai revolu țiilor, buni la
toate și, mai ales, buni acolo unde se moare! Dac ă așa au fost o jum ătate de secol,
de ce s ă li se creeze iluzia c ă ar putea fi, acum, altfel? Conducerea politic ă a acelor

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
73
vremuri, ca mai toate conducerile politice de pretutindeni, avea tot interesul s ă
cultive supu șenia, docilitatea. N -a mers. Ofi țerii rom âni nu sunt v ătășei, nici c âini
de paz ă, nici lachei. Armata nu poate fi pus ă în cătușe partizane. Nici morale, nici
intelectuale, nici politice. Armata nu pierde niciodat ă. Atunci c ând ea pierde, țara
dispare sau devine o provincie a nu știu cui. De aceea, șerpii care se cresc la s ânul
armatei prin degradarea valorilor ei – între care și respectul fa ță de gradul m ilitar
(atunci c ând se creeaz ă premise ca gradul militar s ă fie acordat și portarilor de la
hotelurile de lux) – sunt totdeauna ai altora. Ei scot capul doar în vremuri de
nepericole. La r ăzboaie, se bag ă în scorburi. E drept, mu șcătura lor nu poate
străpunge blindajele.
Deși legendele despre f ăptura lor de pitoni supradezvolta ți poate impresiona
sau înfrico șa. Nu însă și pe ofi țerii cei adev ărați. Înțelegând aceste jocuri, ei au
încercat s ă se rup ă de vremurile acelea și să redevin ă ce au fost. S -au dus l a
facult ăți și în marile biblioteci, i -au redescoperit pe Blaga, pe Nichifor Crainic, pe
Mircea Eliade, pe Eugen Ionescu, pe Moisil, pe Țițeica, pe mare șalii Averescu,
Prezan, Antonescu. Nu to ți, desigur. Caporalii au r ămas tot caporali. Nu avem
nimic cu caporalii. Dimpotriv ă, îi consider ăm lupt ători admirabili, totdeauna de
linia întâi. Absolut necesari și ei într-o armat ă. Dar în calitate de caporali, nu pe
post de generali.
Spunem toate acestea, întruc ât, cu vreun an în urm ă, pe la începuturile
intrării Gărzii Financiare în post, unul din redactorii no ștri acredita ți la Parlament
nota: "Am aflat de ce nu func ționeaz ă Garda Financiar ă. Îi lipse ște caporalul de
schimb". Dup ă câteva zile, am primit, la redac ție, un telefon. O voce aspr ă, dur ă,
amenin țătoare : "Cum de v ă permite ți să scrie ți așa ceva în ziarul armatei ? V ă iau
de m ână și vă duc la ministru!" Era chiar… "caporalul" de schimb al G ărzii
Financiare. Ca mentalitate și presta ție… telefonic ă. Se g ăsise, deci, între timp,
unul. Și nici m ăcar nu av ea sim țul umorului. Ce era s ă facem? I -am urat s ă ajung ă
cât mai repede general. Ulterior, "santinelele g ărzii", în mai mult ă sau mai pu țină
cooperare cu al ți abilita ți în acela și sens, au descoperit, probabil, c âte ceva din
descoperirile și nedescoperiril e specifice acestui timp. Descoperiri, nedescoperiri,
corup ții, erup ții, controverse sau ce or mai fi fost. Vor fi necesari probabili al ți o
mie de ani pentru a l ămuri lucrurile. Oricum, ilustrul comisar, c ăruia i s -a dăruit,
între timp, și un grad de gene ral, la propunerea finan țiștilor țării (ce s ă facem dac ă
în aceast ă țară dreptul de a propune facerea generalilor îl au at âtea alte institu ții
care n -au nici în clin nici în mânecă cu armata, cu milit ăria!), a ajuns în top, vedeta
numărul unu a presei și a spectacolului parlamentar…
Cu ani în urm ă, când se redescopereau în Rom ânia, noi (de și vechi de trei
mii de ani!) procedee de lupt ă specifice r ăzboiului întregului popor (raidul,
incursiunea, ambuscada, capcana etc.), unul din practicienii no ștri de pe atunci,
impresionat probabil de filmele lui Sergiu Nicolaescu, a propus, la rangul de
strategie, ca h ărțuirea s ă se fac ă prin… echipe de tr ăgători cu arcul cu s ăgeți, prin
arunc ători de pietre, prin capcane și… avalan șe. Era, pentru el, o mare descop erire.
Tacticienii no ștri și-au zâmbit în barb ă (era vremea c ând la Academia Militar ă se
studiau sistemele superelectronizate de cercetare -lovire de înaltă precizie) și au

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
74
murmurat: "S ăracu!" Tot cam a șa s-a întâmplat și când un literat îmbrăcat în haine
militare – bun condeier, dar foarte departe de experien ța instruc ției – s-a
entuziasmat foarte tare descoperind o subunitate care f ăcea, în plin ă zi, instruc ție
de noapte, într-un dormitor cu ferestrele… camuflate. Este, probabil, și ceea ce or fi
zis unii, v ăzând un astfel de erou b âlbâindu-se pe prima scen ă politic ă și legiuitoare
a țării: "S ăracu'! Ce s ă facă dacă nu a învățat la vreme s ă fie actor!" Iar al ții:
"Săracu! De ce l -or fi condamnat ăștia la gradul de general?!?"

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
75
CONCEPT AL CONCEPTELOR
S-a scuturat floarea de tei. În cur ând, va începe seceri șul. C âmpiile sunt
pline de maci. Viața merge înainte. Cu moartea pe moarte c ălcând. Poate c ă așa
trebuie s ă fie. B ănuielile, suspiciunile, neîncrederea , ca și întreb ările despre un
sfârșit de decembrie de foc și de s ânge devin, încet-încet, simple triste ți.
Dezam ăgiri. Sau doar amintiri. Timpul trece. Încă o jum ătate de veac se va scurge.
Tot a șa. Ca o idee. Și, când și aceast ă idee va trece, poate, în opusul ei, vom avea
iarăși o nou ă tranzi ție. Unii sp un că tot ce se întâmplă pe pământul dintre Dun ăre
și Adriatica ar fi fost programat s ă se deruleze în Carpa ți. De c ătre cine? Cine -i cu
program ările astea? Și cum de reu șește să le fac ă atât de bine, at ât de subtil, încât
nimeni s ă nu știe nimic, iar situ ația strategic ă să fie așa cum e? Al ții nu mai spun
nimic. Tac. Și fac. Iar timpul se scurge al naibii de repede. Despre diversiunea
radioelectronic ă de dup ă 22 decembrie 1989, îndreptat ă împotriva armatei rom âne,
a dispozitivului de ap ărare aerian ă și antiaerian ă a țării, despre sistemul diabolic și
pervers de provocare și de presiune psihologic ă, despre încercarea de a produce un
război între cele dou ă armate de pe atunci (a Ministerului Ap ărării Na ționale și a
Ministerului de Interne) nu se mai spune nim ic. Ziarele caut ă alte subiecte (de și nu
se poate spune c ă pe cele referitoare la decembrie 1989 le -au abordat vreodat ă
consistent, serios), comisiile și-au încheiat, într-o form ă sau alta, rapoartele, s -au
ridicat c âteva monumente, c âteva troi țe pentru ce i care au disp ărut. C ât au mai fost
ceva bani. Acum, nu mai sunt. Oamenii importan ți din acele zile au urmat și ei, ca
peste tot, legile probabilit ăților condi ționate. Unii au murit, al ții n-au murit. Unii s –
au îmbog ățit, al ții au supravie țuit… De și nici bogăția și nici supravie țuirea nu
reprezint ă totul. Via ța merge, totu și, înainte. Mor ți sunt doar cei muri ți…
Poate c ă n-ar trebui s ă ne gândim la toate acestea, acum, în plin ă vară, în
plin ciclu al vie ții. Dar via ța nu-i chiar totul. Mai ales c ă, în Africa, se moare, în
Asia, se moare, în America, se moare, în Europa, se moare… Se moare în război,
se moare în războaie… Și chiar dac ă pericolul unei conflagra ții nucleare de
propor ții pare, acum, mai mic, recrudescen ța violen ței, crizele de tot felu l fac ca
situa ția strategic ă să nu se amelioreze, ci doar s ă se… restructureze și să-și schimbe
un pic culoarea. Evenimentele de anul trecut din Los Angeles, din Irlanda de Nord,
răbufnirile xenofobe din Germania, atentatele din India, ca s ă nu mai vorbi m de
războaiele politico -etnice în curs de desf ășurare, sunt doar c âteva din reperele…
extrem de fluide, de flexibile care dau complexitatea tabloului politico -militar și
strategic al momentului. Referitor la situa ția exploziv ă din Balcani, directorul
Institutului de Cercet ări Strategice Na ționale din Washington, Alvin Bernstein,
comenteaz ă, pe larg, o posibil ă evolu ție în care poate fi implicat ă și țara noastr ă.
Directorul consider ă că grozăviile legate de purificarea etnic ă din ex -Iugoslavia ar

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
76
putea f i folosite și de rom âni împotriva maghiarilor. Afirm ă așa ceva, pentru c ă nu
cunoa ște poporul rom ân, care, se știe, nu este capabil de asemenea atrocit ăți. Or
mai fi și alte motive. Ne scap ă. Probabil, autorul acelui articol (este vorba de
"Etniile și sfârșitul imperiilor. Trecut și prezent", publicat în revista "Journal of
International Affairs") este și el, la r ându-i, preocupat de soarta lumii, de evolu ția
conflictelor, a crizelor. Iar afirma țiile sale provin, probabil, și dintr -o anume
îngrijorare. Cu doi ani în urm ă, am vizitat acest institut și m-am convins care -i
imaginea Rom âniei acolo și cam ce se cunoa ște – la nivelul cercet ătorului – despre
situa ția geopolitic ă din aceast ă parte a lumii. Oricum, îngrijor ările autorului
privind refacerea unor sfer e de influen ță sunt justificate.
De altfel, se pare c ă îngrijorarea nu este numai un sentiment al nostru, un
sentiment doar pentru noi; ea cap ătă din ce în ce mai mult dimensiunea unui
sentiment al timpului pe care -l trăim, unei dominante strategice, a u nui adev ărat
concept al… conceptelor. În rândul celor care resimt puternic at ât șocul tranzi ției,
cât și îngrijorarea produs ă de efectele cunoscute sau necunoscute ale marilor
muta ții strategice, produse în ultimii trei ani, s -ar putea strecura îndoiala, bănuiala,
suspiciunea, ne încrederea.
Cine a f ăcut asta? De ce? Ce se urm ărește? Nu cumva o nou ă reîmpărțire a
sferelor de influen ță? Cine sunt noii pretenden ți? Cine are interesul s ă divid ă
lumea? Cine nu are acest interes? Ce se întâmplă cu alian țele? C are-i rolul
organismelor interna ționale? Sunt ele în consens cu mai marii lumii? Dar cu mai
micii ei? Întreb ările acestea s -au mai pus c ândva. Ele se vor pune mereu, privirile
îngrijor ătoare sau pline de speran ță ale lumii îndrept ându-se spre S.U.A., spre
Germania, spre Anglia, spre Fran ța, spre Rusia, spre Japonia, spre China…
La o analiz ă mai atent ă, se constat ă, însă, că și în aceste țări, ca peste tot,
exist ă îngrijorare. Și… îngrijor ări. Nimeni nu de ține cheia solu ționării tuturor
problemelor. Ci tind cu aten ție articolul domnului Alvin Bernstein, observi c ă jocul
de-a războiul, de pe teatrul Balcanilor (pornindu -se, totu și, de la r ăzboiul cel
adev ărat, care exist ă), se desf ășoară, totu și, dup ă niște reguli foarte de demult.
Autorul vorbe ște de o periculoas ă extindere a conflictelor din fosta Iugoslavie,
care pot cuprinde Albania, Grecia, Turcia, Bulgaria, Rom ânia și Ucraina, dar și de
o posibil ă nouă "Mic ă Înțelegere" între Rom ânia, Serbia și Slovacia, pentru a
contracara Ungaria, de un posibil r ăzboi, care, ulterior, s ă se constituie într-un
semnal sau într-un pretext pentru atacarea Moldovei, Sloveniei și Rom âniei.
Obiectiv strategic și politico -militar: reinstaurarea influen ței ruse în Europa de Est.
Îngrijor ările nu se opresc, însă, aici: anum ite manifest ări ale fundamen –
talismului islamic, criza din Orientul Mijlociu, situa ția din Golful Persic, dec ăderea
Africii, exploziile de violen ță din Est, dar și din Vest, apoi obiceiul (poate nevoia)
de a interveni rapid, cu for țe, cu ajutoare umanitare , cu presiuni, cu embargouri, cu
speran țe, cu iluzii, toate, dar absolut toate, nasc sau renasc îngrijor ări. Toat ă lumea
este, azi, îngrijorat ă. Și trebuie s ă fie!

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
77
IMAGINEA ADEV ĂRULUI
SAU ADEV ĂRUL IMAGINII?
A fi logic nu înseamnă a fi și adevărat

Un om pe care îl respect foarte mult și de a c ărui bun ă-credin ță n-am nici un
motiv s ă mă îndoiesc c âtuși de pu țin (dar care nu este ziarist) mi -a spus, într-o zi,
că el consider ă că, atunci c ând scrii un articol, un reportaj, un eseu etc., trebuie s ă
ai în vedere, în primul r ând cititorul. Adic ă, înainte de a te apuca de scris, trebuie
să te gândești ce vrei de la cel care te cite ște. Și, în func ție de sistemul lui de
recep ție și de percep ție (pe care tu, ziarist, îl cuno ști sau nu -l cuno ști, dar, oricum,
îl bănuiești), să-ți modelezi scrisul, expresia. Este vorba de imaginea pe care vrei
să i-o transmi ți celui ce te cite ște. Nu se scrie în vânt, sus ținea respectivul și ținea
să mă conving ă neap ărat și pe mine de acest lucru. Se scrie cu un scop, cu o
finalitate. Se scrie, adic ă, pentru a forma, pentru a influen ța. Oare? Chiar a șa să
fie? Un altul, probabil un bun specialist în ceea ce se nume ște acum… imagologie
(cu c âțiva ani în urm ă îi spunea altfel acestui domeniu), mi -a demonstrat, într-o
altă zi, cât de important ă este știința imaginii și cam ce trebuie s ă faci tu, ziarist,
atunci c ând te apuci s ă scrii, cam ce trebuie s ă ai în vedere. Pe canalul de
comunica ție, de transmitere adic ă a informa ției, intervin factori perturbatori (unii…
naturali, al ții introdu și cu bun ă știință) care deformeaz ă imaginea. Ei bine, ziaristul
trebuie s ă scrie în așa fel încât să-și realizeze obiectivul de influen țare pe care și-l
propune. De altfel, exist ă multă lume care trude ște pentru a asigura influen țarea în
sensul d orit, în sensul bun (spune oare cineva altfel?!). Nu -i așa? Parc ă am mai
auzit undeva, c ândva, aceste cuvinte!
Probabil c ă va exista totdeauna o teorie a informa ției publice mai mult sau
mai pu țin compatibil ă cu posibilit ățile și disponibilit ățile celor care o slujesc
nemijlocit, precum și o preocupare a unora de a ar ăta cam ce ar trebui f ăcut pentru
ca ziari știi să învețe să scrie în acest cadru -sistem de prelucrare -comunicare –
implementare -imagine -convenabil ă. Desigur este vorba de imagine prin… cuv ânt.
Dar și de imagine prin… imagine.
Strategia de imagine ar fi, în aceast ă viziune, deosebit de important ă pentru
Rom ânia și pentru armata rom ână, întruc ât, în lume (dar nu numai în lume, ci și în
propria noastr ă societate și în propria noastr ă oaste), imaginea perceput ă este
foarte -foarte deformat ă. Iar deforma țiile vin de unde vin. Adic ă de peste tot și, mai
ales, dinspre… o anumit ă parte a presei. Trebuie, deci, neap ărat s ă corect ăm,
probabil cu ajutorul metodologiei elaborat ă de ace ști strategi, în punctele în care or
să ne spun ă ei, imaginea care dorim s ă fie receptat ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
78
Aparent, ace ști strategi ai imaginii au dreptate. Demonstra ția lor este logic ă
și coerent ă. Cu o astfel de logic ă și cu o documenta ție pe m ăsură, poți crea opere
foarte importante, de mare audien ță, poți face lucruri foarte, foarte bune. Liedel
Hart, spre exemplu, care n -a fost în armat ă decât căpitan, a scris o excep țional ă
lucrare despre strategia ac țiunilor indirecte. Po ți, deci, s ă scrii excelent despre
strategie, f ără să fii ne apărat strateg. Vreau s ă spun c ă expozeul acestor strategi ai
imaginii este logic. A fi însă logic nu înseamn ă neap ărat a fi și adev ărat.
N-am nimic cu ace ști oameni, cu ace ști strategi. Dimpotriv ă. Mă înclin în
fața competen ței, a lucrului serios și temei nic făcut. Ei, ace ști strategi ai imaginii,
sunt și vor fi mereu de apreciat dac ă se afl ă acolo unde le este locul, dac ă reușesc
să sesizeze fenomenul, punctele vulnerabile în actul comunic ării, pun ând apoi la
dispozi ția speciali știlor în mass -media, adic ă a celor ce și-au ales meseria de ziarist
– și o practic ă efectiv – studii, statistici, concluzii. F ără îndoial ă, toat ă lumea este
convins ă că știrile, reportajele, articolele sunt scrise pentru a fi citite. Nu e nevoie
să demonstreze nimeni o asemenea axi omă, un asemenea adev ăr primar. Este ca și
cum ai încerca s ă-i arăți unui pilot c ă el, când zboar ă, are nevoie de man șă și de
paloniere pent ru a conduce avionul. Orice publica ție care se respect ă are, desigur,
în vedere aria cititorilor s ăi. Întruc ât, a t e respecta înseamn ă, înainte de toate a -ți
respecta cititorii. Iar a -ți respecta cititorii înseamn ă a nu -i trișa niciodat ă, a le
spune întotdeauna adev ărul. De aceea se și fac sondaje de opinie, de aceea exist ă
editori, patroni de ziare, marketing. În unel e locuri, mai exist ă și pres ă de partid.
Numai c ă ziaristul trebuie s ă fie cu totul altceva dec ât un instrument pus în mâna
nu știu cui pentru a prelucra o imagine. Spun acest lucru nu neap ărat pentru a -i
contrazice pe strategii de imagine, pe exper ții în imagologie, ci pentru c ă o știu
foarte bine, pentru c ă este un adev ăr pe care eu însumi îl trăiesc de o via ță. Martori
îmi sunt bunul Dumnezeu și propria mea con știință că, niciodat ă, în via ța mea,
atunci c ând m -am apucat s ă scriu, nu m -am g ândit s ă-l infl uențez în vreun fel pe
cel care m ă va citi. Nu m -am g ândit la cine -mi va citi romanul la care am muncit
ani de zile, reportajul pentru care, adesea, am str ăbătut zeci de kilometri pe jos,
prin ploaie sau prin viscol, am dormit pe unde am putut, am înfrunta t greut ăți și
prejudec ăți, știrea pe care am golit -o de orice cuv ânt de prisos, de orice
redundan ță. M-am g ândit doar cum s ă scriu c ât mai bine, c ât mai exact, cum s ă
exprim c ât mai corect și cât mai simplu sau c ât mai frumos cu putin ță adevărul.
Toți sau aproape to ți care lucr ăm la acest ziar am f ăcut asta. Cu at ât mai mult cu
cât, calitatea de ziarist s -a corelat fericit, în ceea ce prive ște respectul fa ță de
adev ăr și față de cititor, cu cea de ofi țer. Ziaristul, ca și scriitorul, ca to ți cei care
și-au ales meseria scrisului, este un slujitor al adev ărului. Al adev ărului care exist ă
în cer și pe p ământ, în piatr ă seacă și în apă tulbure, în arbori și în plante, în via ța
lumii, a țărilor și a institu țiilor acestora, în via ța noastr ă a tuturor și a fiec ăruia
dintre noi, în inim ă și în con știință. Ziaristul francez Caldéron a murit pe str ăzile
Bucure știului, în decembrie 1989, c ăutând, direct la surs ă, adev ărul despre
Revolu ția noastr ă. Pentru ziarul lui. Pentru cititorii lui. Un articol, un reportaj sau
o știre nu se scriu pentru a influen ța, pentru a -l determina pe cel care cite ște să-și
formeze imaginea pe care eu, cel care scriu sau editez ziarul, doresc s ă i-o impun

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
79
sau s ă i-o sugerez. O știre sau un articol se scriu, în primul r ând, pentru c ă sunt
adevărate, pentru c ă exist ă ca fapt, iar ziaristul este dator s ă le relateze, cet ățeanul
având dreptul la informa ție. A șa cum are dreptul la aer și la ap ă. Chiar și articolul
de opinie exprim ă tot un adev ăr, adev ărul din mine însumi, tr ăirea mea, rezultatul
unei analize, concluzia unui ra ționament pe care am trecut -o prin furcile caudine
ale respectului fa ță de adev ăr, ale respectului fa ță de cititor. S -ar putea obiecta c ă
noi, ziari știi militari, suntem ofi țeri, iar ofi țerul este, prin excelen ță, un lupt ător, că
el are, deci, o misiune. Da, desigur. Ofi țerul ziarist militar este un lupt ător. Și încă
unul foarte angajat. Un lupt ător în tran șeele informa ției publice, av ând ca
principale arme talentul, competen ța militar ă, profesional ă și, încă o dat ă o spun,
respectul fa ță de adev ăr și față de cititor. El lupt ă cu mijloacele informa ției exacte,
temeinice. Ofi țerul-ziarist are, deci, o misiune: aceea de a informa corect, prin
mass -media, opinia public ă în leg ătură cu via ța și activitatea ins tituției militare. El
și numai el este cel mai în măsură să o fac ă. El nu lucreaz ă în domeniul
dezinform ării. Acolo sunt al ții. Presa militar ă româneasc ă nu face dezinformare.
Forța ei const ă în for ța expresiei adev ărurilor publice ale vie ții armatei, a
adev ărurilor care ne le agă, în prezentarea imaginii adev ărului, în găzduirea atent ă,
inteligent ă a acelui dialog profesional și social de care avem cu to ții atâta nevoie.
Nu exist ă nimic pe lume care s ă fie mai presus dec ât adev ărul. Chiar dac ă el,
adev ărul, este, uneori, trist, dureros, regretabil. Faptul c ă nu-l spui sau nu -l scrii nu
înseamn ă că nu exist ă. Celebra afacere Dreyfus este o expresie a luptei dintre cei
ce slujesc adev ărul și ce-i ce nu -l slujesc, între cei ce se bat pentru a face ca lumea
să trăiască în văzul lumi i și cei ce vor s -o ascund ă după blazoane, strategii ,
prestigiu , convenien țe, reprezent ări, norme morale sau iluzii, prezent ând sau
dorind s ă se prezinte doar imaginea convenabil ă a unui altfel de adev ăr dec ât cel
al vie ții noastre. Nu ne putem fura la in finit c ăciula. Am mai f ăcut-o cândva. Și
știm ce a ie șit. Nu exist ă și nu poate exista pe lume democra ție fără respect fa ță de
adev ăr. A exprima în forma cea mai simpl ă și cea mai potrivit ă adev ărul este
"jurământul hipocratic " al oric ărui ziarist, este a bc-ul acestei profesii. Mult ă lume
a înțeles acest lucru simplu, elementar. Mult ă lume încă nu l-a înțeles. Poate c ă va
veni o vreme c ând îl vor înțelege și cei care mai cred c ă pe omul de r ând trebuie
să-l înveți ce s ă vadă și ce s ă cread ă, că transparen ța stric ă, iar netransparen ța,
adică opacitatea protej ează. Trebuie scris deci nu pentru a -l influen ța pe cel care ne
citește, ci pentru a exprima în form ă simpl ă viața. Așa cum este ea. Cu tot ce are
ea, bun sau r ău. Pentru a -i oferi celui care ne cite ște date, informa ții, fapte,
comentarii, puncte de vedere și a-i da astfel posibilitatea s ă aleag ă. În cuno ștință
de cauz ă. Altfel, scriitura devine propagand ă, influen țare. Iar treaba asta s -a mai
făcut c ândva, în toate imperiile lumii, în toate regimurile totalitare, în comunism
sau în fascism, unde s -a considerat – poate, în unele locuri se mai consider ă și
acum – că adev ărul este a șa cum vor unii s ă-l spun ă și să-l impun ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
80
AMĂRĂCIUNEA UNEI „REPLICI ”
Am primit la redac ție un fax. Poart ă titlul "Replica adevărului". Semnat:
Alexandru Diaconu. Un nume. Care, poate, semnifică alt nume. N -am prea înțeles
– și nu prea se înțelege – despre ce fel de replic ă este vorba, întruc ât articolul
respectiv n -a vizat o persoan ă, ci o manier ă de a înțelege adev ărul. Eu n u
inten ționez s ă explic con ținutul editorialului "Imaginea adev ărului sau adev ărul
imaginii?" din nr.42 al ziarului nostru. Probabil c ă cititorul a înțeles exact despre
ce este vorba, în sensul c ă ziaristul, într-o societate democratic ă, se afl ă în slujba
adev ărului și nu a imaginii convenabile (politice, juridice, economice, militare
etc.) a acestuia. Doar Lenin spunea c ă… presa "este propagandist, organizator și
agitator colectiv". Aceasta nu înseamn ă că articolul meu este perfect, c ă nu se
poate discut a despre el și despre acest subiect, c ă nu are nici o fisur ă. De exemplu,
când l-am citat pe Liddell Hart, n -am consultat dic ționarul. Pentru a -i scrie corect
numele. A f ăcut-o domnul Diaconu în locul meu. Îi mul țumesc pentru erat ă.
Cu ani în urm ă, o întrebare h ălăduia, nestingherit ă, prin profesia
jurnali știlor: "De ce scrii acest articol?" R ăspunsurile oficiale trimiteau, îndeosebi,
în sfera func ției formative a informa ției con ținută în respectivul articol. Pentru c ă
urma, automat, cea de -a doua întrebar e: "Cui folose ște?" R ăspunsurile, azi, ar
trebui s ă se situeze într-o alt ă arie: Scriu acest articol despre un fapt, despre o
situa ție, despre o opinie care exist ă. Pentru motivul c ă exist ă, iar cet ățeanul are
dreptul s ă știe tot ce exist ă, să fie, adic ă, informat! Cui folose ște? Adev ărului! F ără
adev ăr nu exist ă democra ție. Nu exist ă societate.Nu exist ă nimic care s ă dureze.
De aici nu rezult ă că n-aș fi de acord cu func ția formativ ă a articolului de ziar, dar
pe mine, ca jurnalist, m ă preocup ă, în primul rând, centrarea și concentrarea
priceperii mele pe exprimarea c ât mai exact ă a informa ției, pe redarea simpl ă,
fidelă și corect ă a adev ărului. Dac ă mi-aș centra demersul, cu prioritate, pe func ția
formativ ă a articolului, apoi, nolens volens, a ș scrie aces t articol în așa fel încât să
obțin, la cititor, efectul dorit. Asta nu înseamn ă altceva dec ât propagand ă,
influen țare. Or, într-o armat ă ca a noastr ă, adev ărata func ție formativ ă a
informa ției o exercit ă adevărul. Exprimat clar, direct, f ără… inst rument e de
prelucrare. În lumea ziaristic ă, se zice c ă, dac ă poți spune, în zece cuvinte, ceea ce,
de obicei, se spune în o sut ă, scri -o în opt! Cititorul va înțelege exact ce vrei s ă-i
comunici.
Redăm, în cele ce urmeaz ă, con ținutul integral al acestei… "rep lici". De și n-
am prea înțeles de ce s -a ofensat domnul… Diaconu. Și de ce nu spune clar cine și
de unde este.
„Domnul colonel Gheorghe V ăduva pune mai presus de logic ă adev ărul,
idee la care subscriu cu toat ă puterea. Tocmai de aceea îl rog s ă publice ac este

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
81
rânduri, care sper s ă-i ajute pe cititori s ă afle c âteva adev ăruri nescrise de
editorialist despre <<imaginea adev ărului>> și <<adev ărul imaginii>>, precum și
o mic ă erată.
În primul r ând, adev ărul despre editorialul <<Imaginea adev ărului…>>, din
numărul trecut (nr. 42 – n.n.), este c ă domnul redactor șef folose ște publica ția pe
care o conduce într-o lupt ă de idei legat ă de o nou ă structur ă a armatei și func țiile
acestei structuri, f ără să-l previn ă pe cititor și fără să țină seama c ă <<partea
advers ă>> (speciali ști în strategia imaginii) nu are instrumente de exprimare de
natur ă similar ă, respectiv nu are o publica ție în care s ă dea <<replica>>.
(<<Replica>> se d ă în aceea și publica ție, domnule… Diaconu – n.n.). Ca
profesionist în jurnalistic ă, dom nul V ăduva nu se poate s ă nu fi știut c ă acest lucru
nu se face.
Apoi, autorul nu spune cititorului cum se c âștigă calitatea de ziarist,
lăsându-l să cread ă că respectiva calitate se dob ândește prin școlarizare sau prin
demers administrativ (ocuparea, la ordin, a unui post într-o redac ție). Un gazetar
adev ărat nu ia ca martori pe <<bunul Dumnezeu și propria con știință>> c ând se
refer ă la scrierile sale, ci pe cititori (sau, dac ă nu a avut prea mul ți, măcar colec ția
publica ției în care a scris). Aceasta, pe ntru c ă singurul mod de confirmare a
calității de ziarist este acceptarea lui de c ătre cititori.
De exemplu, șef de rubric ă la un cotidian cu un tiraj de 2 milioane de
exemplare, distribuit în întreaga lume, este un om care, lupt ând în Legiunea str ăină
(unde a parcurs sute de kilometri ca lupt ător și nu ca ziarist în uniform ă), nu a mai
avut timp de studii, ridic ându-se la performan ța gazet ărească în confruntare direct ă
cu exigen țele cititorilor – singurul criteriu acceptat de c ătre cei care l -au angajat.
Fără să fiu, neap ărat, mali țios și fără să aduc în discu ție modul și mediul de
formare al unor ziari ști rom âni, inclusiv militari, trebuie s ă amintesc c ă acest
criteriu nu prea func ționeaz ă la noi. Dac ă domnul redactor șef al "Armatei
Rom âniei" este cinstit cu sine însuși, va recunoa ște că publica ția sa (a armatei, nu a
sa – n.n.) tr ăiește, practic, din abonamente cump ărate de armat ă, caz în care opinia
cititorilor nu se m ăsoară în audien ță, ci în <<sondaje>>, de care nu știm c âte și
cum s -au făcut și ce spu n ele despre calitatea respectivei gazete, inclusiv despre
calitatea ziari știlor ce o scriu.
În ceea ce prive ște erata promis ă, teoreticianul strategiei militare la care se
referea editorialistul este, probabil, B.H. Liddell Hart, și nu <<Liedel Hart>>. T ot
ca erat ă este și observa ția că teoria informa ției (era vorba de informa ția public ă! –
n.n.) nu poate fi mai pu țin adev ărată dacă nu este <<compatibil ă cu posibilit ățile și
disponibilit ățile>> gazetarului, aceasta fiind exclusiv problema respectivului și nu
a teoriei, cu at ât mai pu țin a cititorului. Oricum, ca cititor, tr ăiesc un sentiment de
nemul țumire, constat ând că unui ziarist ca domnul V ăduva nu îi pasă de ce cred eu
despre ceea ce scrie și că scrie f ără să se gândeasc ă ce voi zice eu și alții ca m ine.
Ca să închei cu o p ărere despre adev ărurile și imaginile luate în discu ție în
editorialul din num ărul precedent (nr. 42 – n.n.) al "Armatei Rom âniei", observ c ă,
teoretic, domnul colonel G. V ăduva are dreptate c ând afirm ă că jurnalistica
adev ărată nu se face pentru a g ândi în locul cititorului, dar c ă, practic, publica ția pe

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
82
care o conduce face prea pu țin pentru a transmite at ât informa țiile, c ât și
instrumentele de prelucrare a lor, necesare cititorilor (at âția cât sunt ei) pentru a -și
forma o opinie proprie, corect ă despre realit ățile și adev ărurile din armata noastr ă".
(Alexandru Diaconu)

Este interesant ă aceast ă replic ă. Spune foarte mult. Nu neap ărat în ceea ce
prive ște articolul cu pricina, ci referitor la o concep ție, la o … strategie de imag ine.
Nu m -am g ândit nici o clip ă să folosesc publica ția pe care o conduc " într-o lupt ă
de idei legat ă de o nou ă struc tură a armatei și func țiile acestei structuri", de și, la
drept vorbind, în ziar au fost publicate numeroase preciz ări, puncte de vedere, id ei,
opinii etc., exprimate, de c ătre cadre competente, inclusiv de c ătre ministrul
apărării na ționale, în articole, în interviuri etc. Numeroase, dar, poate, nu
suficiente pentru a -i ajuta pe oameni s ă cunoasc ă exact adev ărul acestor muta ții.
Articolul cu pricina nu exprim ă altceva dec ât un crez profesional al unui
jurnalist într-un stat de drept și acest crez se cheam ă respectul fa ță de adev ăr.
Dacă mai noii sau mai vechii strategi de imagine, din armata rom ână, s-au sim țit,
cumva, cu musca pe c ăciulă, îi prive ște. Ei trebuie, însă, să știe că un jurnalist
adev ărat nu sluje ște unor… strategii de imagine, ci exprim ă, prin scrisul s ău,
adev ărul. Asta am vrut s ă spun.
Desigur, m ă intereseaz ă foarte mult ce crede cititorul despre scrisul meu! Pe
fiecare zia rist îl intereseaz ă acest lucru. Tocmai de aceea, din respect pentru el,
trebuie s ă-i spun, totdeauna, adev ărul. Domnul autor al acestei "replici" ar trebui s ă
știe că, uneori, se pot ob ține popularitate și… adeziune c ăutând cuv ântul care place.
Mulți dintre noi, pentru a spune adev ărul, au fost nevoi ți să-și asume destule
riscuri. Pentru c ă, uneori, adev ărul sup ără. Sondajele de opinie, f ăcute din 1991
până în prezent (unul, de Sec ția Studii Sociale a Armatei și dou ă, de redac ție –
ultimul, în luna marti e a.c., pe un e șantion de 536 de cititori, în marea lor
majoritate cadre militare), arat ă o cu totul alt ă imagine a publica ției armatei dec ât
cea pe care o sugereaz ă, dispre țuitor și mali țios, autorul "replicii". Rezultatele
acestor sondaje au fost prezent ate de c ătre subsemnatul domnului ministru și
tuturor celor care ne viziteaz ă redac ția și s-au ar ătat interesa ți. Probabil, trebuia s ă
le și public ăm. Ar mai trebui s ă știe acest autor c ă, în toate armatele din lume,
cheltuielile de informare public ă – inclusiv cele de elaborare a unor publica ții – se
suport ă de armat ă sau se recupereaz ă din reclame. Nu exist ă nicăieri în lume o
publica ție editat ă de armat ă cu… autofinan țare, a șa cum este ziarul "Armata
Rom âniei". Dar asta este o alt ă problem ă.
Din final ul acestei "replici" se desprinde exact concep ția (sau mentalitatea)
autorului ei despre ceea ce se cheam ă presă, învinuind publica ția noastr ă că face
prea pu țin pentru a transmite "at ât informa țiile, c ât și instrumentele de prelucrare a
lor, necesare citi torilor (at âția câți sunt ei)". Oare, chiar a șa să fie? Cititorii (at âția
câți sunt ei), în afar ă de capul lor propriu, mai au, oare, nevoie și de alte
instrumente pentru a… prelucra informa țiile publicate în ziar? De ce s ă le
prelucreze? Nu sunt clare? Iarăși se dore ște să-i învățăm pe oameni ce s ă citeasc ă,
cum s ă citeasc ă și ce s ă înțeleag ă? Eu știam c ă informa țiile se asimileaz ă, se

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
83
integreaz ă într-un sistem de structuri de cunoa ștere care se formeaz ă în timp. Sau
nu e a șa? Dar, pentru a continua disc uția, îl invit pe domnul Diaconu la redac ție.
Articolul "Imaginea adev ărului sau adev ărul imaginii" a fost scris nu pentru a
polemiza cu strategii imaginii, nici cu domnul Diaconu sau cu altcineva, ci pentru
a-i informa pe cititori asupra adev ărului concep ției noastre despre adev ăr și despre
scris. Era necesar s -o facem.
Cele con ținute în aceast ă… "replic ă" îmi las ă însă un gust amar. S -a pus mult
suflet, s -a consumat mult ă viață în acest ziar pentru a face din el o publica ție
curat ă, cinstit ă, credibil ă purtătoare de cuv ânt ales, de informa ție veridic ă în elita
dialogului din armata rom ână. Mul ți dintre noi au c ăzut. Datorit ă stre sului, fricii,
luptei cu morile de v ânt. A șa cum bine știți, întruc ât am mai scris despre asta, șase
(toți colonei) au fost da ți afar ă, înainte de 1989, pentru curajul de a fi spus
adev ărul, mul ți se afl ă, prematur, sub lespezi, în pământul primitor al ve șniciei,
grație consumului imens de energie, de iubire, uneori de patim ă, în lupta pentru
informa ție, pentru imaginea simpl ă și cinstit ă a adev ărului. Colonelul Ciuperceanu
Marin, colonelul Georgescu Emil, colonelul Popescu Virgil, colonelul V âjianu
Jean… Al ții au fost fulgera ți de infarct, au intrat în com ă respiratorie sau au c ăzut
dobor âți (unii, în plin ă strad ă) de accident c erebral. Din fericire, via ța mai continu ă
pentru ei. Colonel Tarco Ladislau, colonel Bejancu Gheorghe, s.c. C ălărașu
Gheorghe… Au r ămas în via ță, e drept, dar c ât de grea este, de acum, via ța pentru
ei! Via ța fără scris, f ără alerg ătură, fără speran ță.
Vă spun toate acestea nu pentru a v ă impresiona, ci pentru c ă este un adev ăr.
Acesta este pre țul informa ției pe care încerc ăm să v-o aducem în ziar. Uneori, ne e
team ă, alteori, mai și gre șim. Nu v -am fi, însă, deloc recunosc ători, dac ă ne-ați
ierta atunci când ne e team ă, atunci c ând gre șim. Noi, cei din presa militar ă, nu
avem dreptul nici la team ă, nici la gre șeală. Întruc ât misiunea noastr ă este s ă vă
inform ăm. Iar misiunea se îndepline ște cu orice pre ț

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
84

RESPECTUL INFORMA ȚIEI
Când totul se scufund ă,
măcar cuvântul trebuie salvat

Respectul a fost dintotdeauna cartea de vizit ă a omului educat. Respectul
față de informa ție este, acum, mai mult dec ât o carte de vizit ă. Este însăși structura
de rezisten ță a societ ății umane moderne, este proiect și construc ție în imaginea
lumii, este condi ția omului civilizat. Civiliza ția veacului care se încheie și a celui
care vine se define ște, fără îndoial ă, ca o civiliza ție a informa ției. Pe la începutul
secolului 20, Shannon a g ăsit o formul ă – devenit ă, ulterior, celebr ă – de m ăsurare,
de evaluare a informa ției.
Era doar o formul ă matematic ă a entropiei. Dar matematica a devansat
totdeauna civiliza ția. Acestei modalit ăți de m ăsurare corect ă și ferm ă a cantit ății
de informa ție conținută de un eveniment i s -au asociat, f ără întârziere, felurite alte
aspecte de determinare și calculare a redundan ței și perturba ției din sistemele de
comunica ții și, în general, din sistemele informatice.
Confluen ța dintre informa ție și matematic ă a dat na ștere unei noi discipline
deosebit de importante pentru viitoarea civiliza ție – informatica. Mass -media, ca
purtătoare de informa ție public ă, beneficiaz ă acum și de un excelent suport
matematic, științific. Și chiar dac ă media și informatica alearg ă fiecare pe culoarul
său, sistemele informatice au ajuns, azi, foarte departe. Poate c ă lumea nu -și dă
seama mai mult ca alt ădată de importan ța informa ției, dar începe s ă-i perceap ă
sensurile și structurile, reclam ând-o, puternic, ca pe un drept fundamenta l al
omului civilizat.
Este și motivul pentru care, spre exemplu, cel mai important amendament la
Constitu ția S.U.A. se refer ă la libertatea informa ției purtat ă prin cuv ânt: "Cuv ântul
este liber". Cuv ântul este liber, pentru c ă omul este liber. A șadar, ni meni și nimic
nu poate r ăpi sau limita accesul omului la informa ție. Aceast ă axiom ă nu-i chiar
pentru o lume ca a noastr ă, ci pentru o lume perfect ă, ideal ă. Lume care,
deocamdat ă, nu exist ă. Ceea ce exist ă este imperfecta noastr ă societate omeneasc ă,
divizată în țări, etnii, religii, tradi ții și, mai ales, în interese. De unde, alte
concepte, alte imperative și alte necesit ăți la fel de importante: protec ția
informa ției, influen țare prin informa ție, manipulare prin informa ție, dezinformare
etc. Și iarăși s-au sofisticat și s-au complicat lucrurile. Mai ales în ceea ce prive ște
informa ția militar ă.
Toate armatele din lume și-au perfec ționat at ât sistemele de culegere a
informa ției, c ât și cele de protec ție a ei. O logic ă simpl ă poate conduce, pornind de

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
85
la aceste premise, la concluzia necesit ății unei anumite ermetiz ări în ceea ce
prive ște informa ția cu con ținut militar. Pentru c ă exist ă informa ție și… informa ție.
Și totu și, trebuie s ă fim aten ți, întruc ât, de foarte multe ori, adev ărul logic nu este
identic cu adev ărurile vie ții și nici cu imaginea lor. Chiar dac ă luna r ăsare la fel
peste tot în lume, ea nu se oglinde ște uniform în toate apele de pe aceast ă planet ă.
Într-un anumit fel apare imaginea ei în oglinda apelor lini știte ale unui lac de
câmpie și altfel în tumultul torentelor de munte sau în pulberea de particule care
aureoleaz ă cascada Niagara.
În cel de al doilea r ăzboi mondial, reporterii însoțeau trupele pe front și
transmiteau știri și reportaje de la fa ța locului. Lumea trebuia s ă știe ce se întâmplă
acolo. În timpul r ăzboiului din Coreea, reporterii au prezentat o armat ă american ă
într-o nuan ță destul de cenu șie, ca și cum ar fi fost la o aplica ție. In r ăzboiul din
Vietnam, presa a creat, prin informa ții, o imagine nepopular ă a armatei. Me dia a
reușit totu și să pună în văzul și auzul societ ății americane marile probleme ale
institu ției militare, altfel dec ât se formulau ele în rapoarte oficiale, s ă surprind ă
vulnerabilit ățile, locurile nevralgice, s ă-i oblige pe militari și pe politicieni s ă țină
seama de realitate, s ă nu uite c ă armata este o parte a societ ății, că ea trebuie s ă
asigure transparen ța caracteristic ă noii epoci, s ă-și deschid ă adică porțile
informa ției publice.
Întruc ât o armat ă nu este stat în stat, ci for ță a națiunii. Iar aceast ă forță are
nevoie nu numai de mijloace materiale și financiare, ci și de o foarte puternic ă
susținere moral ă. În acest sens, la americani, în fiecare structur ă, în fiecare baz ă
militar ă exist ă un serviciu de rela ții publice care, în principal, îndep linește
următoarele atribu ții: redacteaz ă informa ția militar ă destinat ă publicit ății, editeaz ă
publica ții proprii (deci se constituie în redac ții) pentru informarea personalului cu
probleme militare și politico -militare curente, rezolv ă toate celelalte sit uații care
țin de raporturile cu publicul.
În toate armatele țărilor democratice exist ă astfel de structuri. În Fran ța,
S.I.R.P.A. (Serviciul de Informa ții și Rela ții Publice al Armatei), pe l îngă
structurile care asigur ă analiza informa ției și elaborare a unei strategii de informare
public ă, realizeaz ă 4 reviste proprii: "Armées d'aujourd'hui", "Terre magazine"
(pentru trupele de uscat), "Air actualités (pentru armata aerului) și "Cols bleus"
(pentru marin ă). În Germania, func ționeaz ă un stat major de inf ormare și rela ții
publice. În țările care f ăceau parte din Tratatul de la Var șovia, în procesele
complexe de restructurare a armatelor, presa militar ă n-a suferit prea multe
modific ări. Ba chiar s -a întărit.
Este vorba de un sistem de informare public ă oarecum diferit de cel din
Vest. Cu particularit ățile lui. Și cu limitele lui. Dar și cu acumul ările lui. Cea mai
important ă realizare a acestor publica ții este ie șirea de sub influen ța politicii
partizane și reluarea func ției de suport, de purt ător de infor mație. Noul sistem de
informare public ă trebuie s ă țină seama de realit ăți, de tradi ții, de experien ța
acumulat ă, de posibilit ățile concrete, de situa ția geostrategic ă, precum și de
nevoile stringente de informa ție ale armatelor, țărilor și popoarelor resp ective. Nu
suntem to ți o ap ă și un p ământ.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
86
Se cer schimbate însă radical mentalit ățile. Și ale celor care editeaz ă aceste
publica ții, dar și ale celor care beneficiaz ă de informa ția con ținută în ele. Este
vorba de o real ă eliberare a cuv ântului, de ie șirea din sloganuri și prejudec ăți, de
construirea unei imagini care s ă corespund ă întocmai realit ăților. Unitatea militar ă
nu este și nu mai poate fi ceva ce exist ă dincolo de ni ște por ți de fier care nu se
deschid. Este nevoie s ă se știe ce se întâmplă acolo , cum și pentru ce se preg ătesc
militarii. Aproape toate armatele din lume se afl ă sub control reciproc. Dar și cei
de acolo, din unitate au dreptul și obliga ția să știe ce se petrece în lume, în
societate, în alte armate, care sunt și cum sunt problemele cu care se confrunt ă
militarii, cum evolueaz ă tehnica militar ă, care -i situa ția în zonele de conflict etc.
Informa ția militar ă intereseaz ă, azi, pe toat ă lumea. Dar în primul r ând îi
intereseaz ă pe militari. Din acest motiv, exist ă, în toate armatele, publ icații
militare. Ele con țin informa ție militar ă și realizeaz ă, într-o form ă sau alta, acel
dialog profesional și social f ără de care nu exist ă și nu poate exista nimic pe lumea
asta.
Informa ția nu se protejaz ă ascunz ând totul, închiz ând por țile caz ărmilor . Nu
se mai poate, azi, a șa ceva. În S.U.A., spre exemplu, nici nu mai exist ă, în sens
tradițional, por ți ale caz ărmilor. Informa ția se protejaz ă spun ând ce e de spus,
aduc ând adic ă în văzul lumii ceea ce este foarte important pentru siguran ța și
securitat ea acesteia, pentru ap ărarea ei. Armele lumii sunt prea puternice și prea
distrug ătoare, prea numeroase și prea periculoase, pentru a le putea ține ascunse.
Presa militar ă are aceast ă voca ție, are acest rol și aceast ă putere. Are aceast ă
competen ță și acea stă responsabilitate.
Cu condi ția ca to ți cei în drept s ă știe acest lucru. Și să respecte dreptul
militarilor și al tuturor oamenilor la informa ție. Atunci vor respecta și ei, ceilal ți,
nemilitarii, dreptul nostru la protec ția informa ției. Nu este un pac t, un serviciu
contra serviciu, ci o proiec ție corect ă asupra unor raporturi pe care le dorim reale și
protejate. Este foarte important. Din p ăcate, trebuie s -o spunem foarte clar, mul ți
din cei care au func ții de mare r ăspundere în mai toate armatele ar trebui s ă
beneficieze de o preg ătire special ă în acest sens.
În armata rom ână, presa militar ă revine, încet-încet, la ce a fost ea în
peisajul publicistic al acestei țări. Reamintim c ă, printre primele publica ții
românești, a fost și ziarul "Observatorul militar", ap ărut la 23 iulie 1859, publica ție
ale c ărei tradi ții le continu ă, azi, s ăptămânalul "Armata Rom âniei". C âte armate
din lume se pot m ândri cu un asemenea trecut, cu o asemenea longevitate în presa
militar ă?
Oricât de grele au fost vremurile, to tdeauna publica ția num ărul 1 a armatei –
indiferent cum s -a numit ea într-un moment sau în altul – s-a situat al ături de
ostașii țării. Nu demult, c ând toat ă presa era infestat ă de sloganuri, de o imagine
intelectual ă săracă, umil ă, noi mai g ăseam totu și câte un loc de 2 -3 pagini s ă
scriem despre aplica ții, despre instruc ție, despre doctrin ă, despre valori, despre
problemele oamenilor. Eram acolo unde se pl ămădea moralul armatei rom âne,
unde se formau lupt ătorii. În poligoane, la aplica ții, la instruc ție. Și mai eram l ângă
cei umili ți, înjosi ți, jigni ți. Și astăzi mai circul ă prin unit ăți acel… "Drag ă redac ție"

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
87
care arat ă că presa militar ă româneasc ă nu făcea cas ă bună cu abuzurile, cu
încălcarea demnit ății cadrelor și osta șilor, cu imoralitatea. F ăceam și noi c ât se
putea face. Uneori f ăceam chiar foarte mult. Nu întâmplător, șase din cei mai buni
redactori (coloneii Lustig Oliver, Bejancu Gheorghe, Strujan Ioan, Ghiorma
Nicolae, Dr ăgoi Drago ș și locotenent -colonelul Iosipescu Vasile) au fost da ți afar ă
sau obliga ți să iasă la pensie, motivul real fiind acela c ă au comentat negativ
hotărâri de partid și situa ția grea a țării în acel regim politic. Toat ă redac ția
comenta negativ acea situa ție. A șa cum o face și acum. C ăci ne aflam – și ne
aflăm și acum – în slujba adev ărului și nu a imaginii deformate a acestuia. Poate
că, în miile și miile de pagini pe care le -am scris, s -or fi strecurat și inadverten țe.
Martori ne sunt însă bunul Dumnezeu și propria noastr ă conștiință că noi am scris
ce am știut și cum am știut, neurm ărind nici influen țare partizan ă, nici inducerea
cuiva în eroare, nici alte scopuri m ărunte. Fiecare dintre noi a închinat acestei
misiuni o via ță. Poate și o carier ă. Crez ând că a meritat. Și, poate, o fi meritat.
Deși se simte, c âteodat ă, la ceasuri c ând abia ne tragem sufletul (pentru c ă munca
aceasta nu este tocmai u șoară), câte un iz de v ânt rece, glacial. Vizavi de ceea ce
facem noi. Care vine dinspre locuri pe care noi le respect ăm și le slujim, întruc ât
credem în adev ărul și în binele ca re se proiecteaz ă acolo.
Ziarul armatei își propune s ă aduc ă cititorilor, în fiecare s ăptămână,
informa ție militar ă consistent ă, adunat ă de pe toate meridianele p ământului, s ă dea
glas preocup ărilor militarilor, punctelor lor de vedere, grijilor și îngrijo rărilor pe
care cu to ții le avem, s ă faciliteze și să realizeze efectiv acel dialog profesional și
social de care este at âta nevoie. Dumneavoastr ă, cititorii, împreun ă cu noi, cei care
scriem și trăim acest ziar, avem nevoie nu de un iz de v ânt glacial, ni ci de
indiferen ță, nici de laude lini știtoare, ci de încredere și colaborare, de spirit de corp,
de o bun ă înțelegere a impactului informa ției publice militare în via ța noastr ă și în
societatea noastr ă.
Și, în ultim ă instan ță, avem cu to ții nevoie de aces t prieten apropiat care este
ziarul armatei. Poate c ă, luați cu treburile de fiecare zi și prin și în peisajul pestri ț,
tensionat, puternic nuan țat (dar nu mai pu țin partizan) al publicisticii actuale, unii
dintre dumneavoastr ă se apleac ă mai pu țin asupra r ezultatului trudei noastre.
Oricum, g ăsesc ziarul acolo, pe vreun birou sau în colec ția de la bibliotec ă. Pentru
că ziarul con ține foarte mult ă informa ție militar ă, absolut necesar ă unui
profesionist care se respect ă.
Dar nou ă ne vine din ce în ce mai gre u să procur ăm hârtia (care s -a scumpit
de peste o sut ă de ori), s ă găsim bani pentru tip ărire, pentru plata colaboratorilor,
pentru retribuirea personalului redac țional. Aici avem efectiv nevoie de ajutorul
dumneavoastr ă, al cititorilor. Abonamentul pe o lună costă 200 lei. Credem c ă, în
acest context dramatic, fiecare ofi țer, maistru militar, subofi țer sau militar angajat
pe baz ă de contract ar putea renun ța să zicem la o… cutie de bere pe lun ă în
favoarea acestui purt ător consecvent, consistent și oper ativ de informa ție militar ă,
ziarul "Armata Rom âniei". Este un apel pe care îl adres ăm cadrelor armatei rom âne
(și nu numai lor), impus de situa ția financiar ă grea prin care trecem. Dorim s ă
facem din acest s ăptămânal un adev ărat și prestigios purt ător de cuvânt al cadrelor

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
88
și osta șilor, degrev ând totodat ă (cel pu țin pentru acest an) bugetul militar de la o
cheltuial ă cu care s -ar putea achizi ționa, spre exemplu, componente moderne
pentru telemetrele laser sau s -ar definitiva construc ția câtorva apartamente din cele
22.000 care lipsesc armatei. Într-o etap ă când aproape totul se clatin ă, când
buticurile se vor a fi mai importante dec ât libr ăriile, trebuie s ă dăm din nou c âte un
leu pentru dreptul nostru la informa ție, la cultur ă. De altfel, aproape tot ce s -a durat
în cultura și civiliza ția acestei țări poart ă în temelii acest efort personal al fiec ăruia
dintre noi. Toat ă viața, semnatarul acestor r ânduri a cheltuit aproape un sfert din
salariu pe c ărți și pe reviste, renun țând la multe alte lucruri. C ând totul se
scufund ă, măcar cuv ântul – sau dreptul la cuv ânt – trebuie salvat. Întruc ât cuv ântul
este și trebuie s ă fie liber.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
89
IZOLARE?! DE CE?!
Au început s ă cam circule ni ște vorbe – și pe la noi, și prin alte p ărți, peste
hotare, dar nu prea departe de hotare – cum c ă Rom ânia ar fi iar ăși izolat ă. Deși în
aceast ă Europ ă suprasaturat ă de alian țe, de acorduri și de conflicte, termenul
"izolare" apare cel pu țin bizar. Or ști însă ei, ace ști atot știutori ce umbl ă cu astfel
de cuvinte, ce or ști, de vreme ce-și dau drumul la gur ă. Căci din nimic nimic nu se
face. Poate c ă vorbele astea, ca multe altele, sunt doar simple vorbe. Sau expresii
ale încâinării acestei lumii pline cu tot felul de mu șcători. N -ar fi o noutate. Poate
că sunt doar expresii r ămase dintr -o mai mult sau mai pu țin reu șită campanie
electoral ă. Explicabil. Campaniile trec, spiritul lor r ămâne. Totu și, n-ar trebui s ă ne
alarm ăm. Cuvintele sunt cuvinte, expresiile sunt expresii, toate vin și toate trec,
precum visurile sau iluziile. Se p are însă că astfel de s ă le zicem mai-mult-decât-
cuvinte vin mai ales din partea unora pe care i -a apucat brusc grija de izolarea
noastr ă. Mai exact, de ac țiunea altora pentru izolarea noastr ă. Ca țară european ă.
Ca țară cu probleme care îi privesc și pe e i. Ei, ace ști îngrijora ți, constat ă cum c ă
până și Fran ța ar fi înțeles despre ce -i vorba și, dup ă ce ne -ar fi încurajat în
presupusul nostru spirit antigerman, este acum ceva mai prudent ă în ceea ce
prive ște Rom ânia și ne cam las ă în voia soartei. Germani a nu și-ar fi deschis de loc
porțile politicii sale externe spre noi, Rusia, zic unii, ne cam sperie, întruc ât,
pierz ând ie șirile la Marea Baltic ă, are grij ă de gurile Dun ării, de Marea Neagr ă și
de Bosfor -Dardanele. Iar drumurile astea trec, cumva, și prin Rom ânia sau pe
lângă Rom ânia, ca țară dunăreană și riveran ă Mării Negre. Noroc cu Turcia. De
aceea – sau poate și din alte motive –, Rom ânia încearc ă să se apropie de Turcia.
Și nu numai de Turcia, pentru c ă interesul ei fundamental r ămâne tot în Balca ni.
Și totu și, afl ăm de la ace ști îngrijora ți că Rom ânia devine din ce în ce mai
izolat ă. Întruc ât, cred ei, mai sunt încă probleme, multe probleme cu aceast ă țară
din Carpa ți. Toate acestea s -ar datora, în principal, dezacordului Europei și al
Lumii întregi fa ță de regimul politic de la Bucure ști și de multe altele care țin de o
geostrategie rom ână pusă pe tot felul de fapte, între care și realizarea a ceea ce se
nume ște Rom ânia Mare. Este vorba, în principal, de aspira ția rom ânilor spre
Moldova de dinc olo de Prut. Pentru ca, împreun ă cu aceast ă regiune "rupt ă"
(ghilimelele apar țin domnului Tolnai László, care semneaz ă un articol, vizavi de o
astfel de tem ă de strategie politic ă sau de… politic ă strategic ă, într-o recent ă
publica ție ungaro -bulgar ă), să devin ă o putere medie în Europa. Bravos! Aici –
zice domnul Tolnai Laszló – Rom ânia are o pozi ție duplicitar ă. Pe de o parte a
recunoscut Moldova ca stat independent, pe de alta, sper ă în unire. Ca și cum astea
două ar fi separate. C ând nu -i convine cev a, aceast ă politic ă româneasc ă, eficient ă

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
90
în general, face un pas înapoi, nu rezist ă adică unei analize serioase, probabil de
tip Laszló.
Analiza atent ă a situa ției create în spa țiul nostru de existen ță conduce însă la
cu totul alte concluzii dec ât persif lările sau, poate, îngrijor ările domnului Laszló.
Exploziile violente din fosta R.S.F. Iugoslavia, cele ce se petrec în Nagorno –
Karabah sau pe malurile Nistrului, scenariul strategic perfid derulat imediat dup ă
22 decembrie 1989 în Rom ânia (care, în nici u n caz, n -a fost conceput de
Bucure ști!), articolele antirom ânești ap ărute "accidental" (ghilimelele ne apar țin)
pe ici pe colo, în felurite publica ții militare sau nemilitare, particulare sau
neparticulare, de peste hotare – nu prea multe, dar bine plasate geografic (Fran ța,
Spania, SUA) – arată că, dimpotriv ă, anumite cercuri își propun cu tot dinadinsul
să atrag ă atenția, într-un anume mod, asupra Rom âniei, s ă promoveze o anumit ă
imagine, cu totul alta dec ât cea pe care ar presupune -o spiritul cooperant, deschis.
Poate c ă astfel de cercuri n -ar trebui s ă fie luate în serios. Nici nu sunt.
Poate c ă este dificil s ă facem o distinc ție net ă între îngrijor ările reale ale
comunit ății interna ționale, rezultate din situa ția complex ă creat ă ca urmare a
marilor mut ații politico -militare și strategice (care vizeaz ă, evident, și
Rom ânia) și acțiunile unor grupuri sau cercuri strict interesate în crearea
unei anumite conjuncturi nefavorabile pentru țara noastr ă. Fire ște, nimeni n –
o să declare vreodat ă că inten ționeaz ă să creeze sau s ă favorizeze o astfel de
situa ție. Dar noi știm ce s -a ascuns totdeauna înapoia unor declara ții și a unor
așa-zise bune inten ții. Cu c âteva numere în urm ă (nr. 21), în acest spa țiu
tipografic, atr ăgeam aten ția asupra a ceea ce se nume ște situație nefavorabil ă.
Articolul domnului Tolnai Laszló, în capitolul pe care vi -l prezent ăm în
pagina 4, confirm ă cele spuse acolo.
Este adev ărat c ă persist ă și la noi ideea c ă asupra Rom âniei s -ar exercita o
acțiune de izolare, care ar viza distrugerea e conomiei, crearea unor tensiuni
interne, a unor situa ții complicate. Aceast ă idee coincide, în general, cu o realitate
tristă din țară (neredresarea economic ă scontat ă, infla ție, devalorizarea și umilirea
monedei na ționale, șomaj etc.). Dar în tot Estul Eu ropei se petrece a șa ceva!
Noi vorbeam însă de acea "situa ție nefavorabil ă" (izolarea fiind elementul ei
esențial) care se creeaz ă, de c ătre cei interesa ți, înaintea unei crize, deci care
precede sau presupune r ăzboiul. Crearea unei astfel de situa ții face parte efectiv ă
din ac țiunile militaro -politice pe care le incumb ă un război! Cu sau f ără arme. Dar
război!
Cine nu știe să citeasc ă printre r ânduri ar putea s ă găseasc ă în articolul
domnului Tolnai Laszló multe adev ăruri. Sigur c ă articolul con ține și ade văruri.
Dar proiectate dintr -un anumit unghi și într-o anumit ă lumin ă. Plus umbrele și
penumbrele alese în așa fel încât să produc ă anumite efecte. Este, în esen ță, o
stratagem ă politic ă simpl ă, cunoscut ă, însă destul de insidioas ă, care urm ărește să
facă oarecare pl ăcere opozi ției din Rom ânia, s ă provoace reac ții din partea puterii,
să activizeze un dorit spirit în rândul anumitor minorit ăți, să induc ă o imagine
săracă, umil ă și periculoas ă a țării noastre, s ă gâdile urechile Germaniei și Fran ței
și, dac ă se poate, s ă arate lumii c ât de important ă este ea, aceast ă țară, în acest

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
91
spațiu, pentru… democratizarea Rom âniei și a Europei de Est. Nu din fair -play – că
n-ar crede nimeni –, ci din grija deosebit ă față de minorit ăți. Întruc ât, vezi
Doamne, politica română ar afecta ( în primul r ând prin atitudinea fa ță de
minorit ăți) politica acestei țări. Toate politicile din lume se interfa țează, intr ă în
dialog! Altfel n -ar mai fi politici! În general, articolele din acea revist ă sunt
semnate de oameni importan ți – maghiari și bulgari –, care-și trec titlurile, gradele
și func țiile. Articolul respectiv (din care un singur capitol, modest, se refer ă la
relația rom ână) este semnat simplu. S ă nu atrag ă atenția. Sau… invers.
La urma -urmei, chiar este vorba de o izo lare a Rom âniei? Cine ar dori -o?
Marile puteri? De ce? Vecinii? Dar cu vecinii avem deja bune rela ții, acorduri de
colaborare, cu unii dintre ei chiar acorduri de colaborare militar ă! Ce însemna ă, de
fapt, azi, izolare ? Cum putem vorbi de izolare într-o Eu ropă în care exist ă
C.S.C.E., într-o Europ ă care-și propune s ă gestioneze zonele de conflict, s ă
realizeze o deplin ă unitate? Cititorul (cel avizat, bine înțeles) ar putea percepe toate
acestea ca un fel de for țare cu bun ă știință a acestui termen – izola re –, cu scopul
vădit de a se ob ține un anumit efect sau de a se sugera (mai ales rom ânilor!) o
anumit ă imagine, asem ănătoare, într-un fel, celei pe care a avut -o Rom ânia în anul
1940, anul celor dou ă ultimatum -uri? S ă ne mai temem oare de a șa-ceva? Adic ă de
un alt "Diktat de la Viena" și de un alt "Pact Ribbentrop -Molotov"?
Să fim serio și, domnilor!

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
92
Note de lector
ZONE NEV ĂZUTE
Nu s -ar putea spune c ă ne afl ăm într-o nemaipomenit ă perioad ă de explozie
literar ă, că, dup ă decembrie 1989, literatura rom ână actual ă, strânsă în chingile și
cenzurile totalitarismului, s -ar fi rev ărsat peste margini, ar fi plonjat în profunzimi,
revenind, apoi, la suprafa ță, asemenea celei sud -americane, cu prospe țimea
pădurilor de pe Amazon sau cu for ța războiului sf ârșitului lumii. Dimpotriv ă, se
pare c ă, în acest foarte scurt r ăstimp, muzele încă tac și tac foarte tare (dac ă tăcerea
sufer ă grade de compara ție), în timp ce interesele umbl ă pe aripile a tot felul de
vânturi. Marea literatur ă româneasc ă este, desigur, acolo unde trebuie s ă fie, nu ne
îndoim de acest adev ăr. Chiar dac ă, deocamdat ă, nu-și face reclam ă. În schimb,
prolifereaz ă o literatur ă ieftin ă, de pia ță, o cvasiliteratur ă, ceva între fic țiune și
specula ție, între imagina ție și realitate, care prinde de o arip ă vreo pas ăre verde a
conflictului social sau moral de dup ă o situa ție confuz ă (care poate nu va fi
limpezit ă nici într-o mie de ani) și o arat ă triumfal și misterios lumii. Nu pentru a
fi neap ărat v ăzută, ci pentru a atrage aten ția. Imaginea despre care resp ectivul
vorbe ște, pe care o arat ă este doar o perdea, este doar un instrument prin care se
face o sugestie, se opereaz ă o trimitere, se deschide o fals ă fereastr ă spre macheta
unor str ăfunduri. A șa cum, adesea, o rochie superb ă atrage aten ția asupra cele i
care o poart ă, căutând să-i dezv ăluie nu trupul, ci filosofia frumuse ților sugerate,
ascunse. De și, înapoia rochiei, nu se afl ă decât un… manechin din ispos.
Cărțile lui Pavel Coru ț par a fi, într-un fel, " îmbrăcămintea" interesant ă a
unui trup care nu se mai poate ar ăta lumii, care, de fapt, nu s -a arătat niciodat ă
lumii. Nu știm încă dacă sistemul acesta de producere a c ărții, de altfel foarte
prolific și foarte gr ăbit, are sau nu vreo valoare literar ă (probabil c ă nu), dar
metoda ne este cunoscut ă. Ea nu permite transfigurarea, sim țirea și respectul
valorii, p ătrunderea în ad ânc, dezv ăluirea sensurilor, ci doar capteaz ă atenția
asupra unor ferestre sau a unor rupturi prin care se vede doar ceea ce se dore ște a fi
văzut. Dup ă care urmeaz ă, invariabil, amenin țarea cu ie șirea din t ăcere. Literatura
promovat ă de Coru ț este o literatur ă a dezv ăluirilor nedezv ăluite, a amenin țărilor
confuze, nedefinite. Ceea ce poate capta, în oarecare m ăsură, cititorul. S -ar putea
spune c ă o astfel de fals ă literatur ă acope ră o zon ă de umbr ă inaccesibil ă
observa ției publice, a șa cum "Evenimentul zilei" acoper ă cu informa ție o zon ă
foarte sensibil ă, care, de obicei era privit ă prin gaura cheii.
Dacă nu s -ar folosi blazonul armatei ca pretext, ca scut, ca zon ă de
siguran ță, de umbr ă și de protec ție, ca " îmbrăcăminte", s -ar putea chiar spune c ă
demersul autorului este, oarecum, interesant. Uite, domnule, un om care, în aceste
vremuri, a g ăsit o fereastr ă pe unde s ă se fac ă, din hulitul ofi țer de

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
93
contrainforma ții, un erou de ro man! Sau un personaj de roman. Personajul unui
superspion. Pe care -l nedrept ățesc și-l martirizeaz ă evolu țiile evenimentelor,
conspira ția tăcerii, uitarea de dup ă decembrie 1989. Poate c ă o și merit ă. La urma
urmei, mii și mii de oameni au lucrat corect și cinstit pentru țara asta! P ână aici,
până în acest decembrie, superspionul nostru, provenit dintr -un am ărât de "trupete"
(deși trupe ții noștri n-au voca ție de spioni!), deci cu o carte de vizit ă curat ă, știe
tot. Dar despre ce s -a întâmplat în decembrie , nu știe nimic. Este c ăzut, parc ă, din
lună. Parc ă n-ar fi fost treaba lui s ă fi descoperit "bubulii" care au f ăcut
diversiunea radioelectronic ă, care și-au trimis pu șcașii prin locurile ascunse din
jurul cl ădirilor Ministerului Ap ărării Na ționale, care s -au infiltrat în mijloacele de
comunicare în mas ă… Nu e treaba lui. Dar a cui o fi?
Și mai e ceva. Superspionul nostru a fost, la r ându-i, pus între paranteze,
încerc ându-se scoaterea lui din lupt ă. De c ătre cine? Cine poate fi mai spion dec ât
un supers pion? Cine -l poate pune într-o situa ție de inferioritate, cine -l poate anula?
Exist ă oare, în aceast ă țară, o for ță mai mare dec ât for ța fostului serviciu de
contrainforma ții? Care ar putea fi aceea? Aten ție!
"Octogonul în acțiune" cu… hexagonul s ău dej a epuizat de pe pia ța liber ă
("Chinta spart ă", "Fulgerul albastru", "Floarea de argint", "Parada lupului alb",
"Dincolo de frontiere" și "Să te na ști sub steaua noastr ă") aduce nu atmosfera
romanului -policier, ci folosind domeniul acestuia, seam ănă tensiun ea tem ătoare și
rece a amenin țărilor dezv ăluirilor… nedezv ăluite.
Faptul c ă aproape toate aceste c ărți, către sf ârșit, ies din fic țiune și se av ântă
în prezentarea oarecum prudent ă (pentru a nu ofensa), dar nu foarte clar ă (pentru a
nu spulbera penumbra și, deci, îndoiala), a unor imagini care țin de o anumit ă
prezen ță a armatei în revolu ția din decembrie 1989, relev ă aceea și metod ă.
Semnal ând, voit și sigur, aceea și zon ă nevăzută și amenin țătoare. Calitatea de
"trupete" nu scuz ă mijloacele și nu justi fică îmbrăcămintea kaki a unui demers
care-și ia ca aliat armata, pentru a inculpa armata.
Armata este o institu ție care se afl ă în văzul lumii, care nu suport ă
subversiunea. Nu este, deci, corect s ă fie implicat ă în literaturi ieftine, facile, de
piață. Și, cu at ât mai pu țin, nu este corect ca, într-o manevr ă de acest fel, s ă fie
folosite, ca repere, ca puncte de sprijin, persoane sau personalit ăți militare. În
decembrie 1989, s -a încercat – de către cine s -o fi încercat – crearea imaginii unei
false agre siuni, urm ărindu -se, de fapt, ca armata s ă se lupte cu armata. Evident,
pentru a -și autodistruge nu numai tancurile, avioanele și solda ții, ci și moralul,
prestigiul, credibilitatea.
Interviul cu generalul Ștefan Gu șă, din "S ă te na ști sub steaua noastr ă", este
construit, și el, tot pe acela și câmp de b ătaie. Generalul Gu șă este un profesionist
militar de excep ție. Un om deosebit și un interlocutor inteligent, politicos,
agreabil. El s -a aflat în miezul acelor evenimente din decembrie 1989, purt ând pe
umeri o imens ă responsabilitate.
Este, deci, normal s ă fie c ăutat și intervievat. Dar un interviu cu un
asemenea om se face în limite riguroase, are valoare de document. Or, în interviul

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
94
care încheie cartea lui Pavel Coru ț, sunt strecurate cel pu țin câteva întrebări dintr -o
dubioas ă zonă de umbr ă, dintr -o zon ă tulbure, încă amenin țătoare, care, profit ând
de polite țea interlocutorului, de elegan ța sa spiritual ă, de respectul s ău față de cel
cu care discut ă, impun, culeg și speculeaz ă răspunsuri circumstan țiale, în favoarea
contraspionului nostru infailibil. Ceea ce nu mi se pare tocmai loial.
Ieșim, oare, din sfera literaturii și ne îndrept ăm spre cea a luptei politice? Sau
este vorba de altceva?

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
95
MEMORIA REPERELOR
Nu ducem lips ă de p ăreri, de scenarii, de suge stii, de adev ăruri. Nici de
felurite reprezent ări asupra acestora. De fapt, nu ducem lips ă de nimic. Avem de
toate. Inclusiv cap, s ă ne dăm seama ce avem cu adev ărat și ce nu avem, ce e r ău
și ce nu e r ău, ce e bine și ce nu e bine. Aici intr ă mai multe elemente în ecua ție.
Multe constante, dar și câteva importante variabile. Unele care sunt, dar și unele
care nu mai sunt. Dar care au fost c ândva. Poate au mai și rămas. Chiar dac ă se
spune c ă ce a trecut e bun trecut. În lumea aceasta, nimic nu e chiar f oarte nou sub
soare. Se înnoad ă, peste timp, vechi cr âmpeie dintr -o frânghie ce s -a rupt și nu s -a
rupt , ce nu este și totu și mai este. Chiar dac ă evenimentele care se petrec în lume
sunt premiere, ai senza ția că ele au mai fost c ândva. Întruc ât ne rapor tăm mereu la
ce a fost. Memoria nu ne las ă niciodat ă fără repere. Plimbarea pe Baical, într-o
foarte frumoas ă zi de Siberie, a unui șef rus și a unui șef german. UEO. T ăcerea
interna țional ă așternut ă în jurul diversiunii radioelectronice și psihologice d in
decembrie 1989 din Rom ânia, un fel de conspira ție a t ăcerii. Rea șezarea, în mai
vechi c ăsuțe, a simpatiilor, antipatiilor și … indiferen țelor. Ca într-un nou început
de partid ă. Dar și înghesuielile și încerc ările de a prinde o pozi ție cât mai bun ă
înainte de start… Ca la cursele de automobile. Cehoslovacia se divide (altfel dec ât
în 1939, dar nu prea departe de ce a fost). Iugoslavia se împarte și se re âmparte cu
obstina ție slav ă și încăpățânare specific balcanic ă. Nimic nu poate opri tragedia de
acolo. Între Israel și Liaban sunt lupte. Poate nu vor mai fi. Dar sunt. Procesul
dramei dintre Prut și Nistru (inclusiv a zonei de dincolo de Nistru) se deruleaz ă
parcă în sens invers celui din 1924 (c ând s -a constituit Republica Sovietic ă
Autonom ă Moldov eneasc ă) și, apoi, prin extensie stalinist ă, în 1940, Republica
Socialist ă Sovietic ă Moldoveneasc ă, alipindu -i-se Transnistriei Moldova de la
răsărit de Prut și răpindu -i-se Moldovei ținuturile Her ței și Bucovinei de Nord și,
la sud, ținuturile limitrofe gurilor Dun ării. În sens invers, dar av ând acela și pilon
strategic: Transnistria. Se negociaz ă foarte mult, sau, poate, nu se negociaz ă deloc.
Totul vine parc ă de demult, ca și cum ar fi fost închieiat ă o partid ă, iar acum s -ar
relua jocul. Cu acelea și reg uli. Și, într-un fel, cu aceia și parteneri. Desigur,
tradiționala politic ă a culoarelor strategice (Gali ția-centrul Europei, culoarul
Dunării și cel al Mediteranei – ca să ne referim la zona noastr ă de interes și de
temeri) pare desuet ă. Cine se mai poate gândi, acum, în vremea
microundelor, a rachetelor balistice, a avioanelor supersonice, a sateli ților de tot
felul și a armamentului ultraperfec ționat, la ni ște culoare strategice? Toate statel e
puternice și-au dezvoltat o component ă strategic ă a for țelor armate, alc ătuită din
rachete nucleare, avia ție de bombardament strategic, cercetare prin satelit, for țe de
interven ție rapid ă, submarine nucleare, portavioane etc.! Ce importan ță mai poate

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
96
avea, în aceste condi ții spre exemplu, culoarul strategic al Dun ării sau cel al
Golfului Aden, M ării Ro șii, canalului de Suez? Cine se mai preocup ă de toate
acestea? Poate c ă, într-adev ăr, ele, aceste ținuturi pentru care a curs at âta sânge,
pentru care au p ierit at âtea vie ți, pentru care s -au dus at âtea războaie, nu mai au
importan ța de alt ădată. Este firesc. Dar nici nu se poate spune c ă nu mai au nici un
fel de importan ță. Memoria nu ne las ă pe to ți să greșim. Strategia nu poate fi
privit ă punctiform. Ea v ine de undeva și se duce undeva. Nu exist ă o strategie a
clipei. Strategiile se elaboreaz ă pe termen lung.
Privim în tăcere, dar nu f ără îngrijorare, schimb ările. Ne bucur ăm pentru
reușite și ne întrist ăm pentru e șecuri. Și ne întreb ăm până unde reu șitele sunt într-
adev ăr reușite și de unde încep e șecurile. Cineva spunea c ă, pentru Rom ânia, s -ar fi
elaborat deja un plan. Minorit ăți, handicapa ți, economia în sap ă de lemn,
neocomunism, încălcare a drepturilor omului… Apoi, ce o mai urma. Pentru c ă,
dacă toate cele de mai sus își ating scopul, restul nu poate fi dec ât haos,
nemul țumire, team ă, nesiguran ță, neîncredere. Logic, nu? Unii ar spune c ă astea -s
basme, lumea își reface drepturile mutilate de regimurile totalitare, învață să fie ea
însăși, să se exprime și să se perceap ă așa cum este. S ă-și corecteze erorile, s ă-și
măture curtea, s ă-și elogieze valorile, dar și să râdă de sine. A șa o fi. Acesta se pare
că este și adev ărul. E greu s ă reconstruie ști ce ai d ărâmat, s ă construie ști ce n -ai
avut, s ă repui în drepturi valorile care ți-au fost contestate, s ă reînviezi oamenii pe
care i -ai omor ât, să-ți refaci demnitatea. Dar, în perspectiv ă geostrategic ă, nu
aceasta -i esen țial. Strategia opereaz ă pe spa ții mari, în timp istoric. Dac ă nu ai
repere, te po ți rătăci. Dar nici reperele, singure, nu sunt de -ajuns, dac ă drumurile -ți
sunt desfundate.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
97
MOD Ă… STRATEGIC Ă?!
Fiecare țară din Europa și nu numai din Europa își propune s ă-și
restructureze, într-o form ă sau alta, for țele armate. De ce? Ce anume determin ă
restructurarea? Și, mai ales, ce înseamn ă, de fapt, restructurare ? Desigur, nu este
nevoie s ă insist ăm prea mult asupra problemei. La urma urmei, toat ă lumea
înțelege despre ce -i vorba. Se simte însă nevoia… genului proxim și a diferen ței
specifice. Întrucât termenii cu care oper ăm se cer preciza ți, defini ți. Restructurarea
ar fi, deci, un… proces complex (cum altfel? doar toate defini țiile din aceast ă arie
încep cu o astfel de al ăturare de cuvinte!) care include ni ște etape și niște
componente: reana lizare și reevaluare a situa ției politico -militare și strategice,
reelaborare a doctrinelor sau conceptelor doctrinare, redislocare, reducere,
reînzestrare etc. Toate cu "re". Dac ă le-am lua, acum, pe toate acestea la r ând și le-
am reanaliza, argumenta, ca lcula, apel ând la regina (sau cenu șereasa) științelor –
matematica –, la argumentul istoric și la cel… geostrategic, ar fi aproape gata o
teză de doctorat. Nu face parte din inten țiile noastre a șa ceva.
Orice restructurare este ceea ce trebuie s ă fie, chiar dac ă, în lumina vizibil ă a
lumii, ea apare doar a șa cum trebuie s ă apară. Poate c ă lucrurile acestea n -ar trebui
spuse în gura mare, întruc ât se înțeleg de la sine, fac parte din sistem. În fond,
toate femeile se fardeaz ă, acțiunea de fardare neav ând nici o leg ătură cu buna
digestie. Dar nimeni n -o spune.
Disp ărând pericolul din Est, s -ar părea c ă nu se mai justific ă, în fața
popula țiilor, cheltuielile militare crescute. Și, apoi, lumea se cam teme de r ăzboaie.
Deși nu ezit ă să le fac ă. Și, într-o mod alitate sau alta, chiar s ă le și susțină. Evident,
muta țiile strategice care s -au produs în lume, de și nu pot duce la lini ște și siguran ță
deplin ă, au determinat semper ubique rea șezarea concep țiilor, redimensionarea
politicii militare globale și zonale. D ar totul trebuie f ăcut cu m ăsură. Altfel, apare
ca un paleativ. Un om puternic nu poate renun ța la puterea sa. Chiar dac ă ar vrea s –
o fac ă. Dar nu -l împiedic ă nimeni s ă spun ă ce vrea el s ă spun ă, inclusiv c ă renun ță.
Îl crede însă cineva? Marea tensiune es t-vest a explodat în zeci și zeci de tensiuni și
conflicte regionale, fa ță de care comunitatea interna țional ă nu poate r ămâne
indiferent ă. Dar nici nu este în stare s ă facă mare lucru, întruc ât aceast ă comunitate
nu este o entitate, nu este o for ță unitar ă, omogen ă, ci un amestec de mo șteniri, de
realit ăți, de religii, de judec ăți și prejudec ăți, de for țe și interese care exist ă și, într-
o anumit ă măsură, coexist ă. Pe principii greu de definit și de statornicit. For țele
sunt extrem de diversificate (financi are, economice, politice, militare). Ca și
interesele. N -o să le facem noi, acum și aici, inventarul! Dar ele exist ă! În general,
în fa ța conflictelor zonale, comunitatea interna țional ă n-a prea avut solu ții
eficiente. Chiar dac ă, într-o form ă sau alta, co nflictele armate s -au încheiat, s -au

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
98
diminuat sau s -au atenuat, focarele încă nu s-au stins, problemele au r ămas. Și
atunci, în fața neputin ței, a ineficien ței tratativelor, acordurilor, conven țiilor și
demersurilor întreprinse de organismele interna țional e, s-a făcut din nou apel la
arme. În fond de aceea exist ă forțe armate, nu? S ă continue politica prin… alte
mijloace. Au ap ărut, astfel, concepte noi: gestionare a crizelor, men ținere a p ăcii și
chiar impunere a p ăcii. Un concept nu este însă o vorb ă oarecare, o figur ă de stil, o
metafor ă, ci un cadru al unei ac țiuni sau al unui complex de ac țiuni care presupune
o doctrin ă, for țe, mijloace și structuri. De și asemenea lucruri nu se realizeaz ă
oricum, c ât ai bate din palme, ele au început deja s ă devin ă o realitate. Dar o
realitate discutabil ă, problematic ă. Întruc ât ea înseamn ă angajament , ac țiuni care
pot produce reac ții în lan ț (a se vedea situa ția de pe p ământul fostei Iugoslavii),
greu de controlat. Procesul de realizare a unor structuri militare la îndem âna
comunit ății interna ționale se afl ă abia la început. În general, s -au preferat structuri
foarte mobile, lu ându-se ca model for țele de interven ție rapid ă create în ultimele
decenii în diferite țări puternice. Op țiunea este foarte interesant ă și ea m erită
studiat ă cu mult ă atenție. Nu doar în nuan ța ei rozalie, fire ște. De altfel, recentul
colocviu pe tema noii dezordini europene, desf ășurat la Institutul francez de Rela ții
și Studii Strategice este concludent. Și aici, ca și cu alte numeroase prileju ri, s-a
promovat o grij ă deosebit ă în analiza atent ă a realit ăților, întruc ât s-au făcut și se
fac încă greșeli. Justificat sau nu, exist ă o grab ă în a rea șeza situa ția politico –
strategic ă în anumite coordonate, de a impune aceste coordonate. F ără să se țină
seama de realit ăți și de nuan țe. Conflictele din Iugoslavia, din Nagorno -Karabah,
din Kurdistan, din alte zone, precum și numeroasele ac țiuni teroriste nu prea țin
seama de presiunile exercitate de organismele interna ționale, iar amenin țarea cu
interven ții militare nu -și atinge în întregime obiectivul ei disuasiv. Nu toate
problemele acestei lumi pot fi rezolvate prin for ță sau sub presiunea for ței. Acolo
unde luciditatea și rațiunea nu g ăsesc receptivitate, e greu de presupus c ă poate fi
instaurat ă, prin for ță, o pace de lung ă durat ă. Exemplul Iugoslaviei este, iar ăși,
concludent. Ins ăși noțiunea impunere a p ăcii, în sensul de impunere prin for ță
militar ă, este extrem de sensibil ă. În fond, comunitatea interna țional ă nu dore ște
războiul. Dar lumea nu pri vește în acela și fel eurocorpul germano -francez, nici
corpul de armat ă germano -olandez, nici celelalte structuri de interven ție rapid ă deja
create sau în curs de constituire. Multe concepte se cer rev ăzute. La un moment
dat, s -ar putea crede c ă noile struc turi de securitate european ă și general ă la care se
lucreaz ă foarte intens ar face cu totul desuete sau inutile nu numai armatele
naționale, ci și vechile valori na ționale, precum suveranitatea, independen ța,
integritatea teritorial ă. Dar cine accept ă așa ceva? Pe autostrada care leag ă
Bruxellesul de Maastricht nu -ți dai seama unde se termin ă Belgia și unde începe
Olanda. Belgienii și olandezii știu însă precis. Și oric ât de deschis ă ar fi grani ța
dintre aceste dou ă țări, ea exist ă! Nimic nu este însă impo sibil pe aceast ă lume.
Deși se spune c ă impossibillum nulla obligatio est. Adic ă nu ești obligat s ă faci
imposibilul.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
99
OPTIMISM CUMP ĂTAT
Poate c ă ar trebui s ă ne aplec ăm mai mult asupra a ceea ce se petrece în
lume, s ă ieșim mai des și mai cu folos din.. . invulnerabilitatea noastr ă
preconceput ă. Sau din vulnerabilitatea noastr ă preconceput ă. Lumea este plin ă de
fel de fel de vulcani, de r ăzboaie economice, financiare, politice și… militare, iar
analiza atent ă a zonelor de conflict ar putea duce la concl uzii cel pu țin interesante.
La Moscova, spre exemplu, se deruleaz ă o lupt ă-spectacol între ceea ce a fost și
ceea ce pare s ă fie, între ceea ce este și ceea ce se vrea s ă fie, o lupt ă care,
încep ând de duminic ă, 3 octombrie – ziua Unific ării Germaniei, a devenit o
tragedie. Dar noi știm sau m ăcar b ănuim c ă nimic nu e prea simplu pe lumea asta.
Mai ales atunci c ând se trece cu at âta ușurință de la un slogan la alt slogan.
Și totu și, lumea e lume. Duminic ă, 26 septembrie, în marea pia ță a
Kremlinului, o sut ă de mii de oameni au asistat la un concert simfornic, cum
rareori se mai poate vedea ast ăzi. Muzica lui Ceaicovscki a r ăsunat divin într-un
loc deopotriv ă blestemat și binecuv ântat, în care s -au hot ărât, de at âtea ori, multe
din destinele omenirii, inclusi v soarta p ământului rom ânesc dintre Prut și Nistru.
Dar concertul a fost extraordinar. Și el trebuie înțeles nu numai ca spectacol, ci și
ca sev ă a unui copac care mai cre ște încă pe pământul învigătoarei lui Napoleon.
La o s ăptămână, în centrul ora șului, acolo unde a fost marea scen ă a concertului,
precum și în jurul postului de televiziune "Ostankino" s -a deschis focul. Mor ți și
răniți. Era s ă spun c ă, spre lauda armatei Rusiei, în pia ța Kremlinului, nu se afl ă
nici un tanc, nici un tun, nici un transport or blindat, nici o ma șină de lupt ă a
infanteriei. Dar acum se afl ă! Decret de introducere a st ării excep ționale, m ăsuri de
lichidare a rebeliunii armate. Parc ă am mai v ăzut undeva asemenea scene! E drept,
dintr -un cu totul alt unghi și în cu totul alte împrejur ări, dar… Armata este de
partea lui El țîn. Dar temerile exist ă și persist ă. Întruc ât Federa ția Rus ă stăpânește
vreo patru sute de mii de capete nucleare. Și nu-și poate permite gre șeli sau
aventuri.
Cu c âteva zile în urm ă,urmărisem, pe TV5, conferi nța de pres ă a lui
Soljeni țân la Paris. De și a tr ăit dou ă decenii în SUA, Soljeni țân exprima, acolo, în
fața camerelor de luat vederi, ceva din for ța, din am ărăciunea, dar și din demniatea
și din ad âncurile tulburate de istorie și de împărați ale poporului rus. Unul din cei
trei fii ai s ăi, pianist, s -a aflat, pe 26 septembrie, pe marea scen ă din Pia ța
Kremlinului. Cum va fi privit oare peisajul cu gloan țe, cu mor ți și răniți din centrul
acestui mare centru de putere? Iat ă doar c âteva repere ale unor evenim ente care ne
țin cu sufletul la gur ă. Se spune c ă rușii (cei mai mul ți dintre ei) urm ăresc aceste
evenimente la… televizor. Din p ăcate, de prea mult ă vreme ei au fost nevoi ți și,
evident, obi șnuiți să se supun ă vrerii împăraților. Se par ă însă că, de dat a aceasta,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
100
potrivit sondajelor de opinie, popula ția Federa ției Ruse nu se prea d ă în vânt dup ă
spectacolul El țân-Ruțcoi-Parlament, ci își vede de treburi. Mai mult sau mai pu țin
liniștită. Era un semn bun. De și nu se putea spune c ă, acolo, în adânc, vulca nul nu
mai clocote ște. Împărații sau cei ce le -au urmat înțeleg ei oare pe deplin, altfel
decât din fotoliile unei foarte mari puteri, adev ărurile cele profunde ale unui mare
popor, sau vor încerca s ă profite în continuare de supu șenia tradi țional ă și de
cumin țenia ancestral ă a mujicului (care nu mai e chiar mujic)? Dup ă cele ce se
petrec acum în centrul Moscovei, r ămâne de v ăzut.
Între Croa ția și ceea ce se nume ște Republica S ârbă Krajna, conturile nu s –
au încheiat. Lec ția aspr ă a istoriei, v ânturile care mai bat și tot bat din Est și din
Vest, c ând din Est c ând din Vest, incertitudinile și tragediile s ângeroase ale
prezentului, ca și confuzia ( și iluzia) de fata morgana a orizonrurilor aduc o
căldură tulbure, de gheizer, care aminte ște că vulcanii, chiar dacă par stin și, încă n-
au disp ărut. De manevrele subversive care se întreprind acolo își vor da oare
seama la timp și căștile albastre? Și, dac ă își vor da, ce pot face? C âtă putin ță și
câtă neputin ță exist ă și persist ă încă în acest blestemat col ț de Eur opă? Cum vor
evolua lucrurile în Macedonia? Folia declan șată în acest butoi cu pulbere va
continua s ă produc ă explozii? Sau a venit timpul ca lucrurile s ă se lini șteasc ă?
Oricum, toat ă lumea este îngrijorat ă. Și cei ce sunt direct implica ți. Și cei ce nu
sunt, dar ar putea fi. Nu știm dac ă, în Bosnia -Herțegovina, este foarte clar cine este
musulman și cine nu este, cine este s ârb convertit la musulmanism sau cine -i
musulman devenit s ârb, dac ă musulmanii sunt o etnie sau altceva, o categorie
religioas ă, și, mai ales, dac ă asta are sau nu o a șa de mare importan ță încât să
genereze o dram ă din care s ă piară atâția oameni. Planul de pace este un plan
realist sau un compromis, adic ă o solu ție care a costat zeci de mii de vie ți și care
înscrie încă o pagin ă tragic ă într-o istorie tragic ă? Cine poate r ăspunde cu
adev ărat? Dar cei 2.200.000 de rom âni-vlahi de la sud de Dun ăre? Și din at âtea
alte locuri uitate de Dumnezeu dar neuitate de cei ce le dau via ță și identitate! Ei,
acești oameni care vorbesc aceea și limb ă cu noi, care au acela și port și acelea și
obiceiuri cu noi, de ce nu -și fac un… "UDMR" care s ă trimit ă memorandum -uri la
Consiliul Europei? Iat ă încă un subiect care, ad âncit și exploatat de sem ănătorii de
vânturi și de discordii, ar putea constitui un s âmbure de criz ă. Nu va fi, desigur,
așa, dar lucrurilor trebuie s ă li se spun ă pe nume. Dac ă domnul Mircea Snegur
înrobe ște sau nu, din punct de vedere economic, milioanele de rom âni dintre Prut
și Nistru r ămâne de v ăzut, dar c ă astfel de acorduri și de deme rsuri sunt împotriva
cursului istoriei este evident. Germania se unific ă la 3 octombrie 1990, f ără
menajamente, f ără referendumuri și fără tam-tamuri, în timp ce, în alte p ărți, lumea
se divide. Sau r ămâne divizat ă. NATO, oric ât ar fi de NATO, nu poate gar anta nici
reunirile, nici re întregirile și nici diviziunile. Umbrela lui nu ap ără pe nimeni de
gripă, nici de indigestie, nici de lava vulcanilor care vin din ad âncuri. Și cu at ât
mai pu țin de prostie. Sau de prostire. Mai ales c ă nici NATO nu este singuru l
stăpân pe lumea asta. Din c ând în când mai poate primi și el unele aten ționări,
unele puncte de vedere. De care, oricum, trebuie s ă se țină seama. Altfel, toat ă
lumea ar da n ăvală la Bruxelles și…

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
101
Lazarev ne învăța, cu c âteva decenii în urm ă, în nu ma i puțin de 1920 de
pagini, c ă limba moldoveneasc ă este de origine slav ă. Să sperăm că o astfel de
stupid ă învățărtură (de fapt, insinuare, potlog ărie) n -a reu șit să separe frate de
frate. Rom ânii, oriunde s -ar fi aflat, au tr ăit totdeauna sub acela și scept ru.Dar nu în
afara lumii. Nu separa ți de cei ce se afl ă cu noi sub acela și soare. E loc pentru toat ă
lumea pe acest p ământ al oamenilor.
Un pas important – ultimul – făcut de țara noastr ă spre Consiliul Europei.
Acolo unde -i este locul. Acolo unde merit ă să-i fie. Prin tradi ție, prin voca ție, prin
cultur ă. Cam t ârziu s -a luat o astfel de decizie, dar s ă ne mul țumim cu
înțelepciunea vorbei potrivit c ăreia lucrul bun nu se face în prip ă. Oricum, poate s –
a aflat ceva mai mult despre noi. Pentru c ă avem nu nu mai p ărți rele, ci și părți
bune. Destule. Inclusiv capacitatea de a face treab ă temeinic ă și de a nu ne lua
după vânturi.
Mereu au fost și, din p ăcate, încă vor mai fi puncte fierbin ți, zone de conflict
pe planeta noastr ă. Georgia, Columbia, Orientul Mij lociu, Somalia, Irlanda de
Nord, Namibia… Strategii peste strategii, doctrine peste doctrine, organisme
interna ționale numeroase, avertismente peste avertismente – și câte altele – au
decantat sau au încercat și încearc ă să decanteze r ăul de bine și bine le de r ău, au
încercat și încearc ă asiduu solu ții pentru revigorarea optimismului. Rezultatele se
cunosc. Sau nu se cunosc. Oricum, noi avem o vorb ă care spune multe: "Bucuro și
le-om duce toate".

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
102
PATA DE CULOARE
Du sublime au ridicule il n'y a qu'un p as

Săptămâna care s -a scurs, a adus parc ă ceva mai mult ă culoare în peisajul
prea cenu șiu al lumii. La Bruxelles, noul concept american "Parteneriat pentru
Pace" a c âștigat teren, în timp ce unele din prognozele elaborate în diferite locuri
de pe Terra, i nclusiv la Washington, nu întrev ăd semne prea bune pentru zona
Balcanilor. Nu este, însă, obligatoriu ca toate semnele s ă se împlineasc ă. Nici cele
bune, nici cele rele. Prognozele sunt doar… prognoze. Realitatea este cea pe care o
știm cu to ții. În Bosn ia-Herțegovina b ântuie r ăzboiul, confrunt ările politice – și nu
numai politice – tulbur ă grav acest sf ârșit de secol, extremele se ating, iar
extremismele se afirm ă. "Parteneriatul pentru Pace" este un cadru de dialog
concret, un concept care invit ă nu doa r la ra țiune, ci și la ac țiune, la adaptare la
noua situa ție politico -strategic ă creat ă în lume. El nu rezolv ă toate problemele care
țin de securitatea general ă, regional ă și național ă, dar creeaz ă condi ții pentru
găsirea unor solu ții prin dialog. C ăci pro blemele r ămân. Umbra secolelor nu se
poate șterge c ât a-i clipi, oric ât de luminos ar fi soarele speran ței. Și chiar dac ă
Estul nu se mai confrunt ă atât de dur și atât de categoric cu Vestul, noi, rom ânii n-
ar trebui s ă uităm că marile migra ții au venit di n Est și marile cruciade au pornit
din Vest. N -o mai fi chiar a șa, dar spiritul nu dispare odat ă cu trupul.
La Moscova, Clinton a constatat m ăreția Rusiei, iar la Bucure ști, doamna
Madeleine Albright, ambasadoarea S.U.A. la O.N.U., trimis special al
președintelui american în aceast ă zonă fierbinte, ne -a asigurat c ă securitatea
Rom âniei este și securitatea Statelor Unite. Semn bun de peste Ocean. Poate și
pentru motivul c ă, de vreo jum ătate de veac încoace, se tot spune c ă vin și nu mai
vin anglo -americani i. Desigur, nu ei trebuie s ă ne asigure nou ă securitatea
național ă. Aceasta este treaba noastr ă. Comunitatea interna țional ă care
adăposte ște, în rela țiile de parteneriat, deopotriv ă, statele mari și mici, are, însă,
datoria de a atenua vechile adversit ăți și de a face s ă triumfe încrederea și
bunătatea. În fond, tot cam a șa se g ândea și în epoca lui Leonardo da Vinci.
Ce facem, însă, cu uneltirile revan șarzilor, cu ie șirile intempestive și
agresive ale lui Jirinovski, cu tot ceea ce se spune despre fundamen talismul
islamic, cu presa de pe aici, de pe acolo, de pe l ângă noi sau de prin alte p ărți, care
îndrug ă verzi și uscate despre "inten țiile" strategice ale Rom âniei, despre
minorit ăți și despre c âte altele? Ce facem cu economia noastr ă, care bate pasul pe
loc, cu grup ările și regrup ările de for țe pe e șichierul politic rom ânesc, normale
într-un stat democrat, dar care, la noi, în loc s ă-l lini șteasc ă, îl îngrijoreaz ă și mai
mult pe bietul om, cu bugetul militar care este a șa cum este și care se spune c ă nu

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
103
poate fi altfel de vreme ce țara este a șa cum este (scuza suprem ă!), cu avioanele
care cad, cu oamenii care mor, cu toate celelalte necazuri venite din Lun ă sau pe
care ni le facem noi singuri? Greu de spus!
Poate s -ar potrivi, totu și, un cuv ânt de bun ă impresie, de lini știtor îndemn la
medita ție și la r ăbdare pentru osta șul armatei rom âne. S -a încheiat un an de
instruc ție – al patrulea de la Revolu ție încoace – și a început al cincilea, este
vremea bilan țurilor, taberele, aplica țiile, tragerile sunt în plin ă desfășurare, iarna
pare mai bl ândă cu noi, s -au ob ținut ceva fonduri pentru repara ția unor caz ărmi, iar
oamenii își văd de treab ă.
Cunosc ofi țerul rom ân de aproape patruzeci de ani. Timp în care am
confruntat mereu portretul celui din " Întunecare", "Din ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de r ăzboi", din "P ădurea sp ânzura ților", din revista "Rom ânia
militar ă", din lucr ările lui Sichitiu, din însemn ările lui Averescu, din scrierile lui
Antonescu, din jurnalele de front, din ordinele de zi ale comandan ților, din graiul
îngălbenit al arhivelor cu cel c ăruia i -am sim țit bra țul și sufletul, odinioar ă în
cazematele din Mehedin ți, apoi, mereu și mereu, în poligoanele greului, la
instruc ție, în iernile de aplica ții, în vremea robiei p ământului de la canale și
magistrale, cu cel pe care l -am cunoscut și în amfiteatrele universit ăților, în
Biblioteca Academiei, la sesiunile de comunic ări științifice. Ofi țerul rom ân, ca și
subofi țerul rom ân, ca și soldatul rom ân, este un om r ăbdător și tenace, învățat cu
greul și format pentru greu, care nu d ă înapoi din fa ța nim ănui, care știe să-și
îndeplineasc ă misiunea, care nu are nici voca ție, nici vreme pentru uneltiri și
clevetiri, pentru faceri și afaceri, pentru vorbe de ocar ă și ocărârea semenului.
Ofițerul rom ân a fost educat, de c ând exist ă armat ă română, să-și respecte nu
numai semenul, ci și inamicul. La M ărăști, au fost îngropa ți laolalt ă, în acela și
pământ, 11.000 de nem ți, unguri, ru și și rom âni, în mausoleele care exist ă pe
pământul rom ânesc odihnesc, în acelea și cripte, osemintele tuturor celor c ăzuți în
luptă pe acela și câmp de b ătaie. C ăci moartea este valoarea suprem ă a vie ții. Iar
când ea se produce în lupt ă, cei care r ămân trebuie s ă-i acorde respectul cuvenit.
De aici și respectul pe care îl are ofi țerul r omân față de via ță, față de om,
față de institu ție, fa ță de valoare. Cuvintele care se scriu, azi, în unele publica ții în
legătură cu ofi țerul rom ân mă întristeaz ă și mă tulbur ă. În Statele Unite, spre
exemplu, na țiunea le -ar respinge și le-ar condamna, ia r autorit ățile nu le -ar tolera
sub nici o form ă, chiar dac ă, în aceast ă țară, cuv ântul este liber. Liber este
cuvântul, nu calomnia. La noi, totul este liber: interpretarea, mu ștruluiala, r ăfuiala,
răzbunarea, înjurătura. Tr ăim vremuri grele. În care respe ctul iese cu greu din apa
sâmbetei, în care a fost aruncat.
Spun toate acestea întruc ât mi se pare cinstit și drept s ă le spun. Ziarul la
care muncesc se lupt ă din greu pentru exprimarea unor adev ăruri fundamentale,
uitate c ândva, pentru ie șirea complet ă din iluzie, din confuzie, din indiferen ță și
din interese. N -am avut și nu avem nici un avantaj și nici nu trebuie s ă avem. În
afară de cuvintele, adesea încurajatoare, ale celor care ne citesc. Și de solicitudinea
celor pe care ni -i facem p ărtași. Ba mai m ult, de la o vreme, redac ția a fost trecut ă
undeva, într-o structur ă inspirat ă de la al ții. Pe vremuri, redactorul șef făcea parte

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
104
din Consiliul Militar Superior. Era, adic ă, acolo, în miezul fierbinte al deciziei.
Acum, nu mai este. Este doar invitat. Din când în când. Dac ă făcea parte, probabil
că n-ar fi fost de acord s ă se importe o tipografie cu 680.000 de dolari, la care nu
pot fi tip ărite nici ziarul, nici revista. Dar asta este o alt ă problem ă.
Cu toat ă aceast ă îndep ărtare a presei militare de locu rile în care se iau
decizii importante, eu am fost mereu acolo. Zi de zi și săptămână de săptămână,
am asistat la eforturile f ăcute de ministrul ap ărării na ționale, de secretarii de stat,
de conducerea ministerului, în ansamblul ei, pentru optimizarea rapo rturilor
interna ționale ale institu ției militare cu institu ții similare din Europa, din America,
din Asia și din Africa, pentru integrarea militar ă în structurile euro -atlantice,
pentru elaborarea pachetului de legi care se afl ă, acum, la Parlament, pentru
salvarea industriei de ap ărare, pentru rezolvarea marilor probleme ce țin de
conceperea, planificarea și realizarea noilor structuri, de asigurarea unui minimum
de condi ții pentru desf ășurarea programului preg ătirii de lupt ă în situa ția unui
buget de aust eritate (austeritate ce nu se mai termin ă!), pentru solu ționarea at âtor
probleme sociale. Am participat la zeci de întâlniri, la Bucure ști, ale ministrului
apărării, ale șefului Marelui Stat Major cu personalit ăți din țările membre ale
N.A.T.O., din țările vecine, cu mini ștri ai ap ărării și șefi ai statelor majore generale
de pretutindeni, la zeci și zeci de alte activit ăți (inspec ții în cadrul C.S.C.E., vizite
ale unor delega ții militare str ăine în unit ăți militare etc.) și nu pot s ă nu remarc
eforturile e xtraordinare depuse de armata rom ână, în toate structurile și la toate
eșaloanele ei, pentru construirea unui nou sistem de rela ții militare în Europa și în
lume. Toat ă lumea trebuie s ă înțeleag ă că o securitate real ă, credibil ă și eficient ă
nu poate fi re alizat ă în afara acestui sistem de noi raporturi militare, singurele care
pot asigura, pentru to ți, un minimum de garan ții de care avem at âta nevoie.
Evident, ministrul ap ărării na ționale a fost și este cel dint âi angajat în
aceast ă construc ție. E normal să fie. De aceea este ministru. Deseori, la ore t ârzii
din noapte, dup ă ce eu însumi am a șteptat, ore în șir, în anticamer ă, întruc ât se
afla, mai totdeauna, în ședințe cu secretari de stat, îl lăsam tot lucr ând, cu mald ărul
de rapoarte și de lucr ări pe bi rou, care fac zile grele și nop ți albe unui ministru. Și,
cu at ât mai mult, unui ministru al ap ărării. Am întâlnit acolo, în acel cabinet,
seriozitate și demnitate, responsabilitate și luciditate. Nu ceea ce se scrie în
"Rom ânia Mare". Cuvintele acelea din aceast ă publica ție, pe care mul ți ofițeri o
citesc și o respect ă, m-au surprins și m-au întristat. Aici, pata de culoare a acestei
bogate s ăptămâni a devenit, iar ăși, cenu șie, murdar ă și rea. Probleme nerezolvate
sunt și vor fi încă multe. Și în leg ătură cu cele petrecute în decembrie '89, și în
legătură cu programele de înzestrare a armatei, și în leg ătură cu unit ățile lupt ătoare
(care numai lupt ătoare nu sunt!), și în leg ătură cu problemele sociale, cu statutul
cadrelor militare, cu integrarea militar ă euro-atlantic ă, cu noile structuri, cu
respectul fa ță de valori, cu schimbarea sau neschimbarea mini ștrilor, cu
remanierea sau neremanierea Guvernului… Este de datoria Consiliului Suprem de
Apărare a Țării și a Parlamentului s ă le rezolve. Dar toate acest ea pot și trebuie s ă
fie solu ționate f ără bălăcăreală, fără acel limbaj scandalos și amenin țător,
răscolitor în gunoaie și impoliticos, care a m ăcinat c ândva, at ât de crud și nedrept,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
105
sufletul nostru. Am dori ca vremea aceea, c ând un șef de ferm ă striga la un ofi țer
al armatei rom âne: "B ă, colonele, ce fac solda ții tăi de n -au cules încă porumbul?"
să fi disp ărut pentru totdeauna. Desigur, Corneliu Vadim Tudor nu este șef de
ferm ă, ci talentat jurnalist, scriitor, pre ședinte de partid și senator al Rom âniei.
Respectul fa ță de un grad militar al armatei rom âne este valabil, însă, și pentru un
domn senator. Indiferent cine ar fi el și ce merite ar avea.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
106
DE LA PLAC Ă TURNANT Ă, LA ST ÂLP
DE STABILITATE
Fost-au cândva, dar nu prea de mult (c ă nu s-a încheiat încă mileniul lor),
trei mari imperii. Unul mai puternic dec ât altul, unul mai orgolios dec ât altul, unul
mai habotnic dec ât altul. Desigur, înaintea lor, au mai fost și altele – evident, altele
care ne -au afectat pe noi – de la cel mongol la cel roman, de la cel persan la cel
bizantin. Iar dup ă ele au urmat și altele, occidentale sau orientale, albastre sau
roșii, ascunse dup ă fel de fel de degete sau clamate în lumini dispersate de
reflectoare poliedrice. Dar astea trei (cifra 3 se folose ște și pentru a d esemna
feciorii de împărat din poveste) au crescut și au descrescut, iar ăși au crescut și
iarăși au descrescut în coastele noastre, smulg ându-ni-le din c ând în când pe unele
și zdrobindu -ni-le, c ât s-a putut de des și cum s -a putut de violent, pe altele.
Astfel, spa țiul în care s -a format poporul rom ân – spațiu foarte larg și dens populat
– a fost nevoit s ă suporte, r ând pe r ând, copitele cailor migratorilor, vecin ătatea
îngrijor ătoare și periculoas ă a celor trei imperii, colonizarea teutonilor și a altora ,
invaziile din Sud, incursiunile t ătare și netătare din Est etc. Nu numai noi am avut
pe atunci probleme. Cam toate țările se înfruntau și se confruntau fie în spade, fie
în religii. Unele pentru supravie țuire, altele pentru suprema ție.
Cele trei mari i mperii – Habsburgic, Otoman și Țarist – au lăsat însă urme
cu efect în timp, unele din acestea devenind, cu vremurile și vremuirile, adev ărate
cangrene canceroase care dor ad ânc. A intoleran țe. A patimi. A r ăzboaie. O analiz ă
atent ă a situa ției geostrateg ice sau geopolitice în zon ă nu poate s ă nu țină seama
de aceste r ădăcini. De și nu e bine s ă se aib ă în vedere numai r ădăcinile. Pentru c ă
rădăcinile sunt acolo, în pământ, pe c ând tulpinile se înalță și se ramific ă,
încreng ându-se cu alte tulpini, în păduri sau în hățișuri cu preten ții de p ăduri.
Slavii s -au prelins, secol dup ă secol, ca o ap ă liniștită de c âmpie, spre
centrul Europei. Europa cea dinspre Vest le -a pus o barier ă catolic ă, foarte
eficient ă, care i -a făcut pe unii s ă fie ceea ce sunt, iar pe a lții să fie ceea ce nu sunt.
Musulmanii și-au păstrat serioase capete de pod în Europa, iar Lumea Nou ă, cu
armoniile ei perfecte, rezultate dintr -un pragmatism m ăsurat, se întoarce, acum, în
spirit, la izvoare, adic ă în locurile în care își are r ădăcinile. Dar imperiile și
convulsiile de tot felul, ca și legile cele de toate nuan țele, speran țele și capcanele
au aruncat oamenii în vârtejurile cele multe, au pus, în acela și creuzot, musulmani
și creștini, bigo ți și atei sectan ți și puritanii și ce or mai fi fost, f ăcând din Balcani
un Babilon european, coco țat pe un butoi de pulbere, și din pulbere praf de pu șcă
pentru Balcani. Orgolii nem ăsurate, adev ăruri ireconciliabile, vendeta și poli țe de
plătit, temeri și prejudec ăți, idealuri diabolice și tăceri chin uite, dar și interese și
amestecuri de tot felul – unele subtile, altele directe, la lumina zilei – au aprins un

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
107
chibrit care, totu și, a produs explozia. Chibritul acesta s -a aprins și la noi, în
Carpa ți, în decembrie 1989, dar explozia nu s -a produs. Nu se putea și nici nu se
poate produce, întruc ât Rom ânia nu este și nu poate fi un Babilon. Și totu și, atunci,
în decembrie 1989, dup ă 22 decembrie, au murit oameni, o for ță malefic ă vrând
cu tot dinadinsul s ă ne autodistrugem armata, s ă ne pulveriz ăm în lupte de strad ă,
probabil cu g ândul c ă, undeva, acolo, în Răsărit, cineva ne iube ște și nu ne va l ăsa
în haos. Ne va ajuta, cu vreo c âteva divizii, s ă punem ordine, o nou ă ordine, poate
în acela și mod în care se hot ărâse cândva la Yalta. Dar praful de pu șcă, la noi, n -a
luat foc. Întruc ât a fost un om care a spus "nu". A fost și o armat ă care a spus tot
"nu". Și "nu" a fost. Cel pu țin așa s-a crezut. Și așa se mai crede încă și acum.
Dacă praful de pu șcă n-a luat foc, nu înseamn ă că, gata, totul s -a sfârșit. Nu
se năruiește un r ăzboi din cauza unui pr ăpădit de praf de pu șcă. Se poate recurge la
explosivi mai rafina ți și, în lipsa acestora, chiar la r ăngi, la cu țite și la topoare, la
pietre, la sticle cu benzin ă și la cauciucuri arse. Fumul impresioneaz ă. Înseamnă
că, pe undeva, s -a făcut foc. Se prtactic ă în toat ă lumea procedeul. Și dac ă nici
astea toate nu ne fac de r âsul lumii, atunci nu ne mai r ămân dec ât… cuvintele.
Înapoi, în copaci, nu ne mai putem urca. Fie și pentru simplul motiv c ă am cobor ât
de ac olo cu mult înainrea altora.
De obicei, cuv ântul limpeze ște. Cuv ântul este darul cel mai de pre ț al
omului, dumnezeirea lui. Este o lume a lumii. Dar poate fi și altceva. Poate fi și o
nelume a lumii, o arm ă teribil ă, o arm ă care r ănește și chiar ucide sufletul, cre ând
și cultiv ând livezi uscate, t ărâmuri unde prolifereaz ă îndoiala, ne încrederea,
suspiciunea, resemnarea, ura, îngrijorarea, teama. Cuv ântul poate fi folosit, uneori,
ca o arm ă împotriva lumii omului, ca o puternic ă armă psihologic ă. Întruc ât el și
numai el este ceea ce este. Unde nimic nu ajunge, cuv ântul își face loc ca o ap ă
atotst ăpânitoare. Curg ătoare, tumultuoas ă sau lini ștită. Dătătoare de via ță sau
otrăvitoare. A șa ceva s -a întâmplat și la noi. Ceea ce nu s -a realizat, în acel
decemb rie 1989, prin diversiune radioelectronic ă, prin provocare armat ă, prin foc
de arm ă tras din locuri ascunse, se încearc ă a se realiza acum, pic ătură cu pic ătură,
prin cuv ânt. Prin cuv ântul care umile ște, înjose ște, nedumere ște, coboar ă, arat ă cu
degetul, terfele ște, calomniaz ă, deformeaz ă, răscole ște, v ânzole ște, provoac ă.
Cuvânt spus sau scris, sugerat sau l ăsat în suspensie pe undeva, pe la vreo margine
de vis nevisat sau de speran ță neîmplinit ă, în spa țiul în care nu se face încă nici o
diferen ță între îndoial ă și certitudine, între adev ăr și neadev ăr. Se pare c ă, în
evolu ția actualei situa ții geopolitice și geostrategice din zon ă, cuv ântul este acea
monad ă deoportiv ă malefic ă și tămăduitoare, uciga șă și salvatoare care se face
vinovat ă de iarmarocul s căfârliilor goale și zumz ăitoare, dar și lăudat de sc ăparea
din haos. Lumea se afl ă într-o teribil ă mișcare. S -au pr ăbușit civiliza ții, s-au
dizolvat mari imperii, s -au spart alian țe. Și, în acela și timp, s -au durat și s-au
consolidat alte imperii de alte facturi. Imperii economice formidabile, imperii
geospa țiale, care au repolarizat bog ăția și sărăcia, via ța și moartea, lumina și
nelumina. Au murit lumi, s -au construit lumi. Din coastele noastre se mu șcă însă
la fel de cr âncen ca în vremea celor trei ma ri colo și. Incursiuni cazace se mai fac și
azi în zona Nistrului, în Moldova, în limba rom ână din aceast ă parte a țării,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
108
smuls ă și supus ă sistematic și violent unui teribil proces de slavizare. Gurile
Dunării ne -au fost și ne sunt încă știrbite, Insula Șerpilor furat ă, Bucovina de Nord
trecut ă prin furcile antirom ânsimului, Ungurii își clameaz ă pe unde pot și cum pot
– inclusiv în Parlamentul Rom âniei, scenarii vechi din 1918, religiile – tolerante în
sine – par a juca totu și un rol destul de important în diseminarea omenirii,
interesele au un singur sol și mai multe subsoluri, se bat în valuri de ocean dar și în
strategii ale unor ape foarte subterane.
Știm toate acestea, le știm și le sim țim (ele au fost dintotdeauna în aer, în
cer, pe p ământ și în apă, adică în lume), dar continu ăm să fim ceea ce suntem, s ă
nu ne îndoim nici o clip ă de adev ărurile și înțelepciunile noastre. C ândva se zicea
că suntem un fel de plac ă turnant ă. Adic ă ceva în genul celei aflat ă în depouri și
care serve ște la întoarcerea loc omotivelor. Dar și aceast ă placă trebuie s ă aibă un
ax, un st âlp. Care este foarte important. Chiar dac ă n-avem bani, nu ne lipsesc
gândurile bune. De și se spune "D ă-i Doamne rom ânului mintea cea de pe urm ă!",
cred c ă am avut și vom avea întotdeauna sufic ientă inteligen ță, mult ă înțelepciune
și destul ă minte pentru a înțelege, vorba lui Schopenhauer, c ă nici soarele n -ar
exista pe cer dac ă n-am fi noi s ă-l vedem. Sau, altfel spus, c ât vom fi, soarele va
continua s ă răsară și pentru noi, Ca și cum noi am r ăsări pentru el. Ca un sentiment
frumos, ca o inim ă din inima noastr ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
109
G A U D E A M U S
Ceremonial pe platoul din fa ța Academiei de Înalte Studii Militare.
Impresionant. Ceremonialuri asem ănătoare, în toate institu țiile superioare de
învățământ militar din Rom ânia. O nou ă promo ție – promo ția "Marea Unire 75" –
își ia zborul. Este clipa în care se concentreaz ă aproape tot ce ține de ceea ce
numim efort al anilor de învățătură, speran ță, proiect, voca ție, iubire, pasiune. O
clipă echivalent ă cu un permis d e liber ă trecere în carier ă. Este monada noastr ă
universal ă. Este reperul de baz ă al carierei militare. Al oric ărei cariere. Este un
Sumum. Este Alma Mater. Nu obi șnuim, în general, s ă facem filosofia acestei
clipe. Baudelaire o realizase inegalabil în "A une passante", simboliz ând o esen ță.
Esen ța iubirii. Marin Preda o continuase superb în "Cel mai iubit dintre
pământeni". Simboliz ând o alt ă esență. Cea a uciderii clipei. Filosofiile sunt,
uneori, foarte simple. At ât de simple încât esen țele se pierd, se dilueaz ă în cuvinte.
Trăirile sunt, în schimb, complicate. Uneori, at ât de complicate, încât nici nu mai
știi dac ă au fost sau dac ă n-au fost, dac ă au trecut sau dac ă au rămas.
Ceea ce se petrece azi, aici, pe platoul din fa ța Academiei de Înalte Studii
Militare, este sublim. Nu prin for ța cuvintelor – care, în asemenea ocazii, ar putea
chiar s ă și lipseasc ă –, ci prin valoarea re întoarcerii la simboluri. Drapelul, Imnul,
Uniforma, Ceremonialul, Gaudeamus. Un Drapel purtat cu str ălucire de o institu ție
de învățământ care împline ște, în aceste zile, 104 ani de existen ță. Câte institu ții
similare din Europa și din lume se pot m ândri cu o asemenea longevitate? Un Imn
tulbur ător, interpretat, împreun ă cu unul din cele mai valoroase coruri b ărbătești
din Europa – corul Ansamblului "Doina" al Armatei –, de inimile și de sufletele
noastre. Un Imn al Resurec ției, al Re învierii. O Uniform ă militar ă care a f ăcut
totdeauna gloria și faima acestei țări. Căci armata rom ână n-a gre șit niciodat ă față
de țară, n-a lipsit n iciodat ă, nici m ăcar un singur minut, de la datoria sa sacr ă,
prevăzută deopotriv ă în Constitu ție și în propria noastr ă ființă. Armata Rom âniei a
dat țării Eroi. Dar a dat, din r ândurile ei, și martiri. M ă gândesc la str ăluciții ofi țeri
care și-au chinuit sau și-au sf ârșit via ța în închisorile de la Sighet, de la Jilava, de
la Aiud… Ceremonialul vine de demult, de la începuturile acestei institu ții,
amintindu -ne Izvoarele. Iar Gaudeamus igitur este imnul învățăturii.
O nou ă promo ție intr ă, deci, în rânduri. În rândurile cele grele, cele aspre ale
oștirii. Via ța militar ă nu este un mar ș triumfal. De și con ține și triumfalul. Via ța
militar ă este, în toate armatele din lume, extrem de dur ă. Efort fizic prelungit,
adesea, peste limitele suportabilului, anduran ță, aplica ții, trageri, învățătură
permanent ă, nesomn, nelini ști, responsabilit ăți.
Tinerii subofi țeri și mai ștri militari, tinerii locotenen ți, tinerii ingineri, tinerii
medici, ca și proaspe ții ofi țeri de stat major își vor lua, în cur ând, func țiile în

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
110
primire. În toate e șaloanele armatei. Vor intra direct, f ără menajamente, în acest
foc continuu, în aceast ă stare de veghe, în aceast ă "celul ă de alarm ă" a na țiunii, a
țării, care este armata. Știu ei, oare, ce îi așteapt ă cu adev ărat? Știu ei, oare, c ă, în
fiecare ac țiune a unui militar, în fiecare act și chiar în fiecare gest se afl ă o
responsabilitate imens ă? Cel de la ecranul radiolocatorului va reu și, probabil, s ă
deosebeasc ă ușor o țintă aerian ă de un simplu punct luminos. Dar el mai trebuie s ă
știe c ă între radiolocatorul s ău și sistemele antiradioloca ție din lume este o
competi ție pe care, uneori, tehnica din înzestrare nu -l ajut ă să o câștige. Ecartul va
trebui umplut cu for ța inteligen ței, cu puterea și priceperea de a învinge
imposibilul. Tanchistu l trebuie s ă știe cum s ă fie cel mai bun. Chiar dac ă tancul lui
nu este, poate, totdeauna cel mai performant. Pilotul de pe avionul de lupt ă trebuie
să știe că, dac ă el este cel mai bun, și avionul lui este cel mai bun. Are, înainte,
exemplele lui Vuia, Ca randa, Zorileanu, B ănciulescu, Agarici. Pentru a fi cel mai
bun, infanteristul, ca și vânătorul de munte, para șutistul sau cerceta șul, este obligat
să trudeasc ă 24 de ore din 24. A șa este în toat ă lumea. Pentru a deveni number one
în profesie, trebuie s ă renun ți la tot, în favoarea meseriei. El trebuie s ă știe că
ranger șii sunt ranger și, întruc ât dorm doar dou ă ore pe noapte, iar 22 se
antreneaz ă. Ofi țerul de stat major se afl ă, de asemenea, într-o competi ție
computerizat ă cu propria -i inteligen ță. Ajutat ă de calculator, g ândirea tactic ă sau
strategic ă devine efectiv performant ă. Dar ea trebuie s ă fie cu mult deasupra
calculatorului.
Mă gândesc, cu respect, cu emo ție, la aceste exigen țe ale profesiei noastre,
cărora le -am consacrat, ca mai to ți ofi țerii gene rației mele ( și nu numai ai
genera ției mele), toat ă viața. Nici o clip ă fără gândul instruc ției, f ără calcule, f ără
studiu, f ără grija profesiei. Informa ția, în domeniul nostru de activitate, este
explosiv ă, muta țiile strategice sunt frecvente, iar urm ările lor – greu previzibile.
Ca să ții pasul, trebuie s ă fii, deopotriv ă, sprinter și alerg ător de curs ă lungă.
Așadar, dup ă efortul învățăturii din școală, urmeaz ă efortul sisifian al
carierei militare. F ără pauză, fără mari c âștiguri materiale, f ără menajam ente și, de
cele mai multe ori, f ără glorie. Dar cu convingerea c ă o armat ă puternic ă nu exist ă
prin carieri ști, prin culeg ători sau v ânători de glorie, ci prin for ța profesional ă și
caracterul tare al osta șilor ei. Sunte ți preg ătiți pentru a șa ceva, compo nenți ai
promo ției "Marea Unire 75"? Dac ă da – și, fără îndoial ă, acesta trebuie s ă fie
răspunsul –, atunci BINE A ȚI VENIT!

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
111
ARMATA PUTERII ȘI PUTEREA ARMATEI
Armatele sunt institu ții străvechi. Ele vin probabil din timpurile c ând omul
a descoperit alt o m, când o comunitate a descoperit alt ă comunitate și, pe l ângă
dorin ța și putin ța de apropiere, de colaborare, s -au constatat și teama de a fi atacat
sau impulsul de a ataca. Și, o dat ă apărute ca for țe armate organizate, ca putere
armat ă a puterii polit ice, armatele au fost folosite, cum era și normal, de putere, de
conducere. Pentru îndeplinirea obiectivelor fixate de conducerea cet ății și nu de
altcineva. Și dac ă cetatea a fixat obiectivele și scopurile pe care s ă le duc ă la
îndeplinire institu ția mili tară, este normal ca tot cetatea s ă exercite și controlul
asupra acestei institu ții. A șa a fost. A șa este și acum. În S.U.A., spre exemplu,
principiul de func ționare a armatei este controlul de c ătre puterea politic ă. Dar nu
numai în S.U.A. Acesta este, f ără nici o îndoial ă, un principiu universal.
Întotdeauna a fost a șa. Chiar și în dictaturile militare, principiul este tot acesta.
Numai c ă prerogativele politice sunt exercitate de militari și nu de oameni politici
numi ți de regi și împărați sau ale și prin vot. Evident, și în regimurile comuniste,
armatele se aflau sub controlul politicului. Sub dictatura politicului. Nici vorb ă de
independen ță a armatei, de "stat în stat", de nesupunere a militarilor! Dimpotriv ă.
Politicul – în nuan ța sa totalitar ă și unilateral ă – a penetrat puternic totul, inclusiv
institu ția militar ă. El, politicul controla absolut totul. Din exterior, în calitate de
autoritate politic ă. Din interior, în calitate de mecanism integrat al politicului în
mediul militar. Numai c ă sistemul de penetrare, de influen țare politic ă era astfel
conceput, încât să creeze iluzia c ă armata este altceva dec ât societatea civil ă. Deși
se vorbea at ât de mult de… integrarea social ă a armatei, de osta șul-cetățean și de
cetățeanul -ostaș. Politicul încerca să pătrund ă în toate structurile, în toate fibrele
armatei, la toate nivelurile, de la conducerea ministerului la con știința soldatului.
În acest sens, la început, politicienii civili destina ți să conduc ă armata erau f ăcuți
ofițeri. Mai t ârziu, procedeul s -a schimbat: politicienii armatei se recrutau dintre…
ofițeri. Deci, toat ă lumea era în… kaki.
Controlul politic asupra institu ției militare are cu totul alte dimensiuni într-
un stat de drept, într-o societate în care exist ă separa ția puterilor, în car e
funcționeaz ă mecanismele democratice. E drept, armata nu s -a născut în aceste
societ ăți democratice și nu se deprinde abia acum cu controlul politicului. Toate
institu țiile militare din lume își au o istorie, o tradi ție, o continuitate. Rela țiile
intermi litare și intramilitare, ca și rela țiile cu societatea civil ă s-au schimbat prea
puțin. Ele au c ăpătat doar accentul puternic al controlului direct exercitat de
societatea civil ă. Aceast ă necesitate s -a impus, pe de o parte datorit ă evolu ției
necontrolate a mijloacelor de lupt ă (îndeosebi a celor nucleare), a pericolului
permanent pe care -l prezint ă acestea și, pe de alt ă parte, datorit ă schimb ărilor

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
112
foarte frecvente în situa ția politico -strategic ă și, de aici, a cre șterii primejdiei de
război. Mai este însă ceva. Foarte important. Este vorba de caracteristicile
evolu ției finan țelor și economiei. Apari ția și dezvoltarea unor societ ăți
transna ționale puternice, interna ționalizarea, mondializarea unor interese au f ăcut
ca factorul militar s ă treac ă în planul secund și să fie folosit îndeosebi ca for ță de
protec ție sau de descurajare. Or, se știe, descurajarea (inclusiv descurajarea
nuclear ă) – în calitate de doctrin ă militar ă, de concept strategic – nu apar ține
armatelor, ci conducerilor politice, institu ția militar ă fiind doar instrumentul care -i
asigur ă acoperire, consisten ță, credibilitate. Desigur, descurajarea nu este unicul
concept strategic. Nici protec ția. Se vorbe ște foarte mult azi de securitate na țional ă
și regional ă, de securitate european ă, de sec uritate colectiv ă. Doctrinele, ca și
conceptele care le însoțesc își au dinamica lor, exprim ând solu ții necesare într-o
situa ție strategic ă extrem de fluid ă, în care se trece, adesea pe nea șteptate, de la
tensiuni la destinderi și din nou la tensiuni. Act ualmente, se întrebuin țează
concepte referitoare la cooperare, colaborare, coordonare, gestionare și
descurajare a crizelor, men ținere și chiar impunere a p ăcii, securitate regional ă,
securitate integrat ă, securitate european ă etc. Nu armatele sunt cele c are
elaboreaz ă aceste concepte. Ele reprezint ă doar componenta militar ă a unui dialog
care se construie ște destul de greu și pe care -l elaboreaz ă, totdeauna, politicul. Este
o construc ție care se ia și se reia mereu de la început, ca și cum abia aici și acum s –
ar descoperi oul și găina. În acest sens, se pare c ă lumea învață prea pu țin din
experien țele sale anterioare. Din p ăcate, se uit ă repede, foarte repede, aceste
experien țe. Și, poate, ar mai trebui spus c ă, de cele mai multe ori, nu armatele
greșesc f ață de politic, ci politicul fa ță de armate. Nu totdeauna exist ă o deplin ă
consonan ță între obiectivele politicii și mijloacele angajate pentru îndeplinirea lor.
Uneori, o decizie politic ă justă este cu totul și cu totul injust ă pentru istitu ția
militar ă. Să cităm deciziile de a respecta ultimatumul dat de sovietici în 1940 cu
privire la Basarabia și conformarea conducerii politice de atunci celor stabilite prin
Dictatul de la Viena. Armata a fost nevoit ă să cedeze p ământul Basarabiei, apoi și
pe cel al Tra nsilvaniei de Nord f ără luptă, ceea ce este extrem de umilitor pentru o
astfel de institu ție. Dar, cum bine știm, hot ărârea de atunci era înțeleapt ă. Altfel,
poate, Rom ânia ar fi suferit un r ăzboi cumplit, atacat ă și din Vest și din Est. Am
aminti și rece ntul exemplu al lui Decembrie 1989, c ând armata a fost scoas ă în
strad ă, cu ordin clar și legal, f ără că să-și asume cineva responsabilitatea acestui
act. Regimurile politice vin și trec. Institu ția militar ă rămâne. De aceea, de multe
ori ea adun ă oalele s parte. Cam a șa s-au petrecut lucrurile și cu r ăzboiul din
Vietnam. Atunci, factorul politic este cel care a gre șit, iar consecin țele, cum bine
știm, cel pu țin, la nivelul percep ției sociale, le -a suportat armata. Pe c ând, în
războiul din Golf, gloria apar ține, în primul r ând, factorului politic, care a
organizat irepro șabil campania. Laurii au revenit însă forțelor armate. De remarcat
și actuala percep ție american ă în leg ătură cu participarea la for ța UNOSOM la
Mogadiscio.
Drama iugoslav ă – și nu numai iugo slavă – reprezint ă încă o tem ă de
medita ție cu privire la responsabilitatea factorului politic fa ță de utilizarea, ca

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
113
mijloc de solu ționare a unor probleme, a for ței armate. Consecin țele sunt greu de
prevăzut. De prea pu ține ori în istoria omenirii – mai a les, în istoria contemporan ă
a omenirii –, marile probleme au fost rezolvate prin for ța armelor. Și totu și, lumea
nu s-a deprins încă – și, din p ăcate, se pare c ă nu se va deprinde niciodat ă – să-și
rezolve problemele f ără amenin țarea sau f ără prezen ța armelor. Muzele s -au
obișnuit, totu și, și cu tunurile.
Controlarea armatei de c ătre societatea civil ă este efectiv o necesitate. Totul
depinde însă de modul cum se exercit ă acest control, de structurile care faciliteaz ă
și optimizeaz ă raportul politic -milit ar. Pentru c ă nu exist ă control de dragul
controlului. Controlul are drept obiectiv cre șterea eficien ței, a func ționalit ății
organismului militar. De aceea, el este mai mult dec ât o necesitate. Este o
responsabilitate. O responsabilitate pe care puterea tr ebuie s ă și-o asume. P ână la
capăt.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
114
PRESTIGIUL ARMATEI
În slujba vie ții, mai tare ca via ța

Cândva, pentru o știre, se adunau tineri cu arcanul! Nu ne vine s ă credem!
Aceast ă imagine luat ă din literatur ă pare mai mult un accident, adic ă o usc ătură a
pădurii dec ât un adev ăr din care s ă se fi n ăscut și să fi crescut trunchiul s ănătos al
oastei țării. Noi știm c ă serviciul militar, în armata Rom âniei, chiar dac ă n-a fost
niciodat ă prea u șor, n -a reprezentat nicic ând o corvoad ă sau o umilin ță. Mărturii
ne sunt faptele de eroism ale o ștenilor no ștri, de la Decebal încoace, în toate
războaiele prin care a trecut țara. Vie țile care s -au curmat pentru via ța țării, pentru
demnitate și onoare. Pentru vie țuire și supravie țuire. Eroismul. D ârzenia. Puterea
de a dur a. De a da temeinicie. De a iubi. De a fi mai presus dec ât viața. Chiar dac ă,
deasupra vie ții, nimic nu este. Armata este o institu ție în slujba vie ții, mai tare ca
viața.
Asta nu înseamn ă că, în armata rom ână, nu exist ă încă accente de umilin ță,
nerespect față de lege, abuz, arbitrariu. Exist ă. Unii grada ți îi umilesc pe tinerii
solda ți, unii subofi țeri și chiar unii ofi țeri au puncte de vedere cu totul "originale"
în ceea ce prive ște rela țiile cu subordona ții lor. Adesea, soldatul ( și nu numai
soldatul) e ste privit ca ultima spi ță, când, de fapt, el este talpa armatei, ca un argat
sau ca un Ion, cel care rabd ă, tace și face. Rom ânul le accept ă însă și pe acestea. El
știe că, la greu, ofi țerul rom ân este fratele mai mare al soldatului rom ân.
Sondaje realiza te, în acest an, pe un larg e șantion al popula ției, pe tema
atitudinii fa ță de institu ția militar ă a țării, arat ă că românii își respect ă armata,
consider ând-o exact ceea ce este, ceea ce trebuie s ă fie: o institu ție na țional ă,
serioas ă, matur ă, prestigio asă. De unde rezult ă că românul este un bun osta ș, că
talpa armatei este foarte puternic ă și foarte s ănătoasă. Exist ă, deci, în Rom ânia, o
deplin ă încredere în armat ă. Molimele, suspiciunile, îndoielile și toate celelalte vin
de prin alte p ărți.
Și totu și, simpla constatare a respectului și încrederii popula ției nu este
suficient ă. Prestigiul armatei se afl ă, desigur, în virtu țile ei, dar și în ceea ce face
ea în fiecare zi, în imaginea ei social ă, profesional ă și moral ă, care nu se situeaz ă
în afara coord onatelor concrete pe care evolueaz ă fenomenul militar contemporan,
în rezolvarea concret ă a problemelor militare care țin de securitatea na țional ă, de
apărarea na țional ă. Muta țiile produse în situa ția strategic ă (în esen ță, lichidarea
diviz ării lumii în do uă tabere adverse, aflate într-un fragil echilibru al armelor
strategice) n -au însemnat și excluderea r ăzboiului. Practic, el a reizbucnit, în
diferite locuri de pe Terra, violent și sălbatic, din ra țiuni pe care le -am numi…
iraționale, înapoia armelor a scunz ându-se lupta pentru puterea politic ă, lupta

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
115
pentru sfere de influen ță, tragediile neterminate, visurile ne împlinite, iluziile de tot
felul, ambi țiile de pretutindeni. Convulsiile de la Moscova, focarul de conflict din
Georgia (a se avea în vedere cu ce arme se duce, acolo, r ăzboiul!), drama
Transnistriei, r ăzboiul din spa țiul fostei Iugoslavii, tragedia kurzilor… La care se
adaug ă tendin ța Rusiei de a -și men ține controlul politic și militar cel pu țin în
spațiul fostei Uniuni Sovietice, construirea u nei politici ucrainene în zon ă (ale
cărei coordonate încă nu sunt foarte clare), ac țiunile constante ale unor cercuri din
Ungaria viz ând stimularea aten ției asupra efectelor Trianonului, ac țiunile
consonante sau complementare ale unor for țe politice de la noi și multe altele,
toate încerc ând să întrețină o imagine potrivit c ăreia Rom ânia, Slovacia, țările
fostei Iugoslavii și cam tot ce a ap ărut dup ă primul r ăzboi mondial în aceast ă zonă
geostrategic ă fierbinte prezint ă un pericol permanent, un pericol de c onflict. Noi
știm c ă, în ceea ce ne prive ște, nu este a șa, dar ac țiunile celor care doresc s ă se
întrețină o imagine a tensiunilor și problemelor din zon ă nu sunt f ăcute de ageamii,
nu sunt jocuri de copii. În aceste condi ții, rom ânul, îngrijorat de aceste acțiuni
subversive, își îndreapt ă privirile spre oastea țării și se întreab ă, încrez ător deja în
răspuns: "Armata ce zice?" El știe ce zice armata, întruc ât o gr ăiesc faptele de ieri
și de azi, dar își aduce aminte de ultimatumul dat de sovietici, în 1940 , și de
Dictatul de la Viena, în urma c ărora armata a fost nevoit ă să părăseasc ă fără luptă
Basarabia și partea de nord -vest a Transilvaniei. Și, atunci, se întreab ă: "Dar
politica ce zice?" Aici e mai greu, lucrurile sunt mai pu țin palpabile, mai pu țin
eroice. Țara se rea șază, via ța e grea, echilibrul for ței s-a spart în zeci de
dezechilibre, tot ale for ței, embargourile ne cost ă, pie țele de desfacere s -au
împuținat… R ăzboiul este, uneori, mai pu țin complex dec ât pacea din tranzi ție.
Rusia vorbe ște despr e descurajarea nuclear ă ca arm ă politic ă, dar ea își impune,
încet-încet, voin ța în problemele mai mari sau mai mici ale lumii, N.A.T.O. își
reconstruie ște, cu r ăbdare și pruden ță, conceptele politico -militare și doctrinare,
dezbaterile strategice, de anul trecut, de la Paris au reliefat o situa ție extrem de
complex ă, cu evolu ții imprevizibile, care nu -ți lasă timp s ă respiri în voie. Și, în
afară de acestea, toat ă lumea se pl ânge de insuficien ța bugetelor militare și de
problemele complexe ale înzestr ării.
Cert este c ă, dup ă încheierea r ăzboiului rece (oare, chiar s -o fi încheiat?!),
fiecare țară încearc ă să-și adapteze for țele armate la aceast ă situa ție strategic ă
nouă. Exist ă câteva tendin țe pe care trebuie s ă le reamintim aici: a) renun țarea la
masivitat ea for țelor, în favoarea suple ței acestora; b) trecerea de la conceptul de
apărare la cel de securitate general ă, regional ă, zonal ă, național ă; c) aproape toate
țările cu poten țial militar remarcabil și-au constituit for țe de interven ție (de
acțiune, de re acțiune, de descurajare) rapid ă; d) alian țele militare tradi țonale sunt
înlocuite fie prin realizarea unor for țe armate comune (a se vedea eurocorpul
franco -german), fie prin acorduri de colaborare de o foarte larg ă cuprindere; e)
forțele armate ale țărilor care au f ăcut parte din Tratatul de la Var șovia se
restructureaz ă, pentru a se apropia, tot mai mult, de standardele N.A.T.O., în timp
ce N.A.T.O. își reelaboreaz ă standardele etc. Exist ă, în mai toate țările foste
socialiste ( și nu numai), o anumit ă grabă în a m ări ecartul fa ță de trecut,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
116
accept ându-se, uneori cu u șurință, măsuri care nu se potrivesc întocmai. Între
acestea, se înscrie și tendin ța de a se trece de la armate na ționale, bazate pe
serviciul militar obligatoriu, la armate profesioniste, form ate din militari angaja ți
pe baz ă de contract. Ideea nu este rea. R ăzboiul modern cere profesioni ști. Dar nu
trebuie renun țat atât de u șor la ceea ce a fost. Țările care -și fundamenteaz ă forțele
armate pe nevoile stricte de ap ărare, de securitate ( și nu pe necesitatea realiz ării
unor instrumente militare ale politiciii) au tot interesul s ă-și preg ăteasc ă o
susținere uman ă național ă a armatei. Serviciul militar obligatoriu este un mijloc de
primenire a o știrii, o modalitate de racord social perpetuu cu na țiunea. Cu condi ția
ca raporturile militare s ă nu fi r ămas cu un picior în secolul al XVIII -lea și cu altul
în secolul al XX -lea. Lumea se schimb ă. Iar prestigiul na țional al unei armate
const ă nu numai în gloriile ei de odinioar ă, nu numai în renumele genera lilor și
ostașilor ei, nu numai în inteligen ța și competen ța celor care realizeaz ă prognozele
și planificarea, ci și în maniera în care ea însăși și cei ce o conduc (este vorba,
desigur, de conducerea politic ă) reu șesc s ă-și adapteze regulile și obiceiuril e la
standardele unei societ ăți moderne, democratice. În care domne ște respectul fa ță
de om și față de lege. Vremea arcanului a trecut de mult.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
117
STRATEGIA PRUDEN ȚEI
La recenta ședință a Consiliului Na țional Consultativ pentru Integrare Euro –
Atlantic ă, un distins politician sublinia c ă, în condi țiile actuale, ar fi bine s ă nu mai
privim cu suspiciune în zona noastr ă geostrategic ă. În fond, ar cam fi timpul s ă
ieșim din acea mentalitate potrivit c ăreia, în jurul nostru, s -ar urzi numai
conspira ții, compl oturi și strategii de agresiune. Într-o lume în care se construiesc
relații foarte complexe, de descurajare a crizelor și conflictelor, de colaborare și
cooperare într-o comunitate care se vrea unitar ă, o astfel de mentalitate nu este și
nu poate fi benefi că.
Bine spus! Nu putem tr ăi, secol dup ă secol, deceniu dup ă deceniu și zi dup ă
zi, cu team ă, cu nesiguran ță, cu ne încredere. Se construie ște în jurul nostru o alt ă
lume! O lume a integr ării euroatlantice, o lume a drepturilor omului. Dar lumea
aceasta nu este încă reală, ci doar… ideal ă! Este un fel de vis pe care, de și l-am
dori c ât mai repede împlinit, trebuie s ă-l deosebim, totu și, de realit ățile dure cu
care se confrunt ă Europa sf ârșitului mileniului doi. Pamfil Șeicaru, în una din
scrierile sale ca re, se pare, nu a v ăzut lumina tiparului, denumea Helsinki un fel de
Yalta nr.2, date fiind probabil por țile deschise care se l ăsau – și atunci, ca și acum
– fostei Uniuni Sovietice și trecerii sub t ăcere a marilor probleme na ționale încă
nesolu ționate. C ă Șeicaru a avut, atunci, prin anii '60 -'65, dreptate, ne -o dovede ște
drama iugoslav ă. Pe care el a prev ăzut-o. Doctrina militar ă a Rusiei pune iar ăși
unele semne de întrebare privind adev ăratele inten ții ale acestei mari puteri în
cadrul complex politico -strategic creat în ultimul timp. Noua doctrin ă militar ă a
Moscovei precizeaz ă că "cel mai mare pericol pentru Rusia, în prezent, îl
constituie conflictele locale fa ță de care armata rus ă are dreptul s ă intervin ă și
peste grani țele ei". Conceptul strategi c de "ap ărare înaintat ă" (adic ă pe teritoriile
altora, departe de frontierele proprii), deci, se men ține. Faptul c ă Rusia consider ă
ca principal ă amenin țare conflictele locale care, amplificate, ar putea genera un
război cu întrebuin țarea armelor de nimici re în mas ă, poate fi considerat, e drept, și
ca o responsabilitate pe care și-o asum ă această țară în leg ătură cu descurajarea sau
rezolvarea unor as tfel de conflicte în spa țiul ex -sovietic, dar și ca o încercare de
refacere a influen ței ruse ști în acest s pațiu. Nimic nu ne îndrept ățește să eludăm
aceast ă a doua eventualitate. Oricum, desf ășurarea unor for țe ruse în acest spa țiu –
inclusiv în zona nistrean ă a republicii Moldova – nu poate fi perceput ă altfel dec ât,
dacă nu ca o amenin țare, atunci ca un act care produce îngrijorare. Cu at ât mai
mult cu c ât, dup ă unele surse, în Caucaz, în statele musulmane ale Asiei Centrale
sau în Moldova, Moscova ar întreține în secret o stare conflictual ă. Armata 14, se
știe, alimenteaz ă, fără ocoli șuri, o stare tensionat ă, anacronic ă în Transnistria, iar
deznod ământul recent al scenariului de la Tiraspol îndreptat împotriva celor patru

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
118
patrio ți rom âni afla ți și în acea sinistr ă sală în cușcă, relev ă clar nu doar inten țiile,
ci și dedesubturile. Sub simbolurile bol șevismul ui, Ila șcu a fost condamnat la
moarte. Dar Ila șcu este rom ân, el ținea în mână, scoțându-l de sub gratii, tricolorul
românesc, iar condamnarea sa, într-un proces cu mult z ăngănit de arme, este o
sfidare la adresa libert ății Moldovei, nu ca țară independen tă, ci ca parte a
pământului rom ânesc, ca frate nec ăjit și înstrăinat care își construie ște încet, încet,
cu durere și cu speran ță, revenirea acas ă. Este o amenin țare f ățișă, chiar un
avertisment la adresa rom ânilor, un avertisment brutal, pe care comunita tea
interna țional ă, de team ă să nu deranjeze Moscova, se face c ă nu-l vede. C ând
Cofariu, la T ârgu Mure ș, în martie 1990, a fost luat drept maghiar lovit de rom âni,
televiziunile de pretutindeni au dat pe post, de mai multe ori, imaginea aceea de
groaz ă și sălbăticie. C ând s-a aflat c ă victima nu e maghiar lovit de rom âni, ci
român lovit de maghiari, nimeni nu a revenit asupra acelei imagini. Concludent.
Desigur, mass media nu reprezint ă comunitatea european ă și interna țional ă, ci doar
ceea ce este…, adic ă mijloc de informare public ă. Iar astfel de mijloace caut ă
totdeauna nu… un om mu șcat de c âine, ci un c âine mu șcat de un om… Între timp,
comunitatea interna țional ă a Înțeles c ă Rom ânia nu este o țară recent scoas ă din
jungl ă, ci spa țiul plin al unei s trăvechi și moderne civiliza ții. Ceea ce înseamn ă
foarte mult, întruc ât valoarea nu se clameaz ă și nu se strig ă în pia ță.
O revist ă britanic ă public ă un comentariu concludent referitor la o înțelegere
– replic ă a ceea ce a mai fost c ândva – dintre Rusia și Germania privind împărțirea
zonelor de influen ță asupra țărilor Europei de Est. Aproape c ă nu-ți vine s ă crezi!
Sperăm să nu fie adev ărat, dar noi am mai tr ăit cândva experien țe de acest fel:
dictatul de la Viena, prin care ni s -a răpit nord -vestul Trans ilvaniei și ultimatum –
ul sovietic prin care ni s -a luat Moldova dintre Prut și Nistru. Ar fi trebuit, poate,
să uităm toate acestea. R ăzboiul a trecut de o jum ătate de veac și… ceea ce a fost a
fost… Acum încerc ăm să reconstruim împreun ă o altfel de E uropă, o Europ ă a
unității și înțelegerii. În care țara noastr ă nu are inamici și nu se consider ă inamic
pentru nici o alt ă țară din Europa și din Lume. Dar ce ne facem cu înțelegerile
altora dinapoia u șilor închise?
Uriașul arsenal de arme nucleare de ca re dispune F ederația Rus ă, rachetele
nucleare din Ucraina, disputa Rusia -Ucraina cu privire la flota din Marea Neagr ă,
posibilele ac țiuni ale Ucrainei viz ând eventuala ob ținere a unor drepturi ce nu i se
cuvin asupra platoului continental maritim, incertit udinea determinat ă de evolu ția
crizei iugoslave, contestarea de c ătre unii din vecinii no ștri a unor tratate și
acorduri semnate dup ă primul r ăzboi mondial și multe , multe altele pot constitui,
pentru Rom ânia, într-o situa ție strategic ă incert ă și complex ă, posibile surse de
amenin țare. Deocamdat ă, ele nu sunt dec ât simple îngrijor ări. Iat ă de ce,
formul ându-ne îndoielile, ne exprim ăm speran ța că toți cei riverani cu Marea
Neagr ă, toți cei ce au pus și pun încă umărul la civiliza ția Europei și a lumii, la
realizarea valorilor care ne dau, la to ți deopotriv ă, for ța și aureola culturii și
civiliza ției, izvorul vie țuirii și convie țuirii în acest spa țiul binecuv ântat, sunt și
suntem în măsură să nu facem umbr ă și durere vremurilor care vin.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
119
REAC ȚIE RAPID Ă
Am în față o carte. O carte scris ă dintr -o răsuflare, de un ofi țer francez pe
care îl cunosc, cu care m -am întâlnit de dou ă ori – o dat ă în Rom ânia și, a doua
oară, în Fran ța –, cu care am discutat îndelung, și care lucreaz ă în aceea și bran șă
cu mine. Se nu mește locotenent -colonel Latrémoliere și este redactor șef al revistei
"Terre magazine" . Cartea se nume ște "La force d Action Rapide" (Forța de
Acțiune Rapid ă) și a fost tip ărită anul trecut.
Am citit multe asemenea lucr ări. Unele, complexe și complete, a ltele, doar
simple eseuri sau studii. Evident, despre grup ările sau for țele de ac țiune rapid ă.
Așa cum afirmam și în num ărul trecut al ziarului, ac țiunea rapid ă are și o pereche:
reacția rapid ă. Conceptele, de și se înscriu în acela și registru tactic, se de osebesc
din punct de vedere politico -militar și strategic.
Acțiunea este mai larg ă, mai cuprinz ătoare, ea con ține și justific ă aproape
totul, de la invazia prin surprindere a unei țări de c ătre armatele alteia sau altora, la
opera țiile de menținere sau de impunere a p ăcii, de la misiunile umanitare la actele
teroriste. Pe c ând reac ția este, de regul ă, o ac țiune de r ăspuns. Cel pu țin, așa se
sugereaz ă. Ea ar putea exprima însă și o modalitate de… mascare strategic ă,
întruc ât, cum bine știm, cuv ântul a fo st dat omului și pentru a -și ascunde
gândurile…
Dincolo de aceast ă disput ă între concepte sau, dac ă vreți, în cadrul aceluia și
concept, reac ția rapid ă își are propriul ei con ținut. Și el trebuie înțeles ca atare,
întruc ât, se pare c ă, în noile condi ții ale situa ției politico -militare, el are efectiv
valoare strategic ă. O țară – și îndeosebi o țară care nu este mare putere (aser țiunea
este însă și în aten ția marilor puteri) – trebuie s ă-și creeze, s ă-și formeze și să-și
mențină cu orice pre ț capacitatea de a reac ționa rapid. Nu numai din punct de
vedere militar, se înțelege.
Dar și din punct de vedere militar. Capacitatea de reac ție rapid ă este, se
pare, o condi ție sine qua non a supravie țuirii într-o lume tensionat ă, măcinat ă de
contradic ții, de conflicte , de pericole de tot felul. Reac ția rapid ă face, de altfel,
parte din ac țiunea eficient ă. Este ea însăși acțiune eficient ă. Pentru aceasta, trebuie
să fie, mai întâi, măsură inteligent ă.
Adic ă bine g ândită, bine elaborat ă. Reac ția rapid ă nu este precipita re,
instinct de ap ărare, ci… contraatac, contralovitur ă. Ba chiar și atac preventiv. Sau
lovitur ă preventiv ă. Dar nu numai at ât.
Reac ția rapid ă își află suportul în principiul prevenirii surprinderii. Dar și în
ideea realiz ării surprinderii. Iar cea din tâi condi ție a reu șitei în realizarea unei bune
idei este ca ea s ă fie clar ă, limpede exprimat ă. Conceptul de reac ție rapid ă nu pare
a fi mare scofal ă. El ar putea fi exprimat simplu: îmi dai un pumn, îți dau un pumn.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
120
Ba chiar doi. Sau o ploaie. Mai ales d acă-mi ies din s ărite. Si, evident, dac ă… pot.
Dacă nu, m ă mulțumesc și cu o înjurătură. Aici e mai greu. Cu poten țialul. Reac ția
rapid ă cere cu insisten ță acest poten țial. Iar un astfel de poten țial cuprinde aproape
totul. Resurse, experien ță, inteligen ță, exerci țiu îndelung, preg ătire special ă. Cu
alte cuvinte, o reac ție se concepe din timp. Și se investe ște enorm în ea. Pentru c ă
se așteapt ă mult de la ea. Uneori, ea reprezint ă totul. A fi sau a nu mai fi.
În cazul deterior ării situa ției politico -militare în zona periculoas ă pentru noi,
cum vom proceda? Vom decreta imediat mobilizarea și vom trece în apărare pe
grani ță? Împotriva cui? Vom ac ționa exclusiv pe c ăi diplomatice? Vom lua m ăsuri
graduale? Și, mai ales, vom a ștepta, oare, o situa ție de criz ă pentru a ne l ămuri
acest concept, pentru a lua m ăsurile ce se impun în vederea unei reac ții rapide
optime, oportune? Ce înseamn ă reacție gradual ă? Cu ce for țe putem s ă acționăm
(reac ționăm), în prima or ă, în prima zi, în prima s ăptămână de război? Ce for țe ne-
ar trebui pentru a avea de la început c âștig de cauz ă? Cum s ă fie organizate? Avem
oare nevoie de o grupare de reac ție rapid ă?
Întreb ări. În ele se afl ă, dup ă cum e lesne de înțeles, și răspunsurile. Noi nu
facem altceva dec ât să formul ăm câteva di n ele. Întruc ât sunt mai multe. Mult
mai multe. Important este ca un astfel de concept – care nu este numai o mod ă, ci
și un fapt, sau, mai exact, o dimensiune a unei realit ăți pe care n -o putem eluda –
să fie bine înțeles, bine aplicat.
Căci exist ă o pol itică a reac ției. Exist ă și o strategie a reac ției. Exist ă felurite
modalit ăți de a percepe, de a exprima și de a materializa reac ția. Exist ă felurite
sisteme de referin ță. În a o privi, în a o aborda. Dintr -un anumit unghi, o privesc
americanii și din cu totul altul, …aborigenii.
Cu ce se începe? Cu o preg ătire prealabil ă a popula ției care nu poate r ămâne
indiferent ă și a institu țiilor care pot și trebuie s ă reacționeze sau s ă acționeze, într-
o form ă sau alta? Cu activizarea diasporei, cum fac unii? Cu atacuri în mass media
de pretutindeni? Cu ac țiuni concertate pentru a forma sau deforma o imagine? Cu
realizarea de alian țe sau de acorduri favorabile? Prin propriile for țe? Cu crearea
unui "fait accompli" ? Cu… acoperirea spatelui? Cu structurarea și restructurarea
forțelor armate, astfel încât acestea s ă poată acționa sau reac ționa rapid, în func ție
de situa ție și de interese?
Nu încape nici o îndoial ă că o reac ție rapid ă eficient ă trebuie s ă fie, de fapt,
o acțiune chibzuit ă, inteligent ă, complex ă. Ea se poate desf ășura în toate planurile
– politic,diplomatic, economic, militar –, sau numai în unul singur. Oricum, nu se
exclude niciodat ă posibilitatea unei reac ții militare rapide, oportune. O reac ție
rapid ă la nivelul conducerii politice a țării, al diferitelor componente ale acesteia,
al executivului este, în primul r ând, treaba celor abilita ți să o fac ă. Dar nu numai a
lor. În astfel de ac țiuni se concentreaz ă, adesea, experien ța istoric ă, voca ția unui
popor, spiritul timpului.
Din p ăcate, aici po t să-și impun ă forța am ăgitoare, adesea în limte greu
controlabile, și interesele unora, iluziile și confuziile ( a se vedea hitlerismul și
totalitarismul ro șu). Evident, și problema conceperii unei reac ții militare rapide,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
121
într-o situa ție de criz ă, este t ot de competen ța conducerii politice a țării. O astfel
de reac ție implic ă însă și factorul militar. Care trebuie s ă o înțeleag ă, să o
pregăteasc ă și să o realizeze. Și, mai ales, s ă fie gata în orice moment s ă o fac ă.
Iată de ce, în aproape toate armatel e moderne din lume, se studiaz ă cu mult ă grijă,
cu mult ă perseveren ță acest concept, realiz ându-se din timp structurile necesare,
capabile s ă acționeze sau s ă reacționeze rapid.
Cât de rapid?

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
122
CAPACITATEA DE REAC ȚIE
În toate structurile militare existe nte în lume, s -au produs, mereu, muta ții
mai mult sau mai pu țin sesizabile, însă extrem de importante. Într-o form ă sau alta,
ele sunt un rezultat direct al moderniz ării mijloacelor de lupt ă și al concep ției de
întrebuin țare a lor, dar și o puternic ă bază de plecare pentru noi proiec ții, pentru
noi viziuni în ceea ce prive ște configura ția fenomenului militar. În ultimul timp, se
vorbe ște din ce în ce mai pu țin de principiul superiorit ății numerice, de masivitatea
forțelor și a loviturilor, de suprema ție mi litară. Suple țea a c âștigat și câștigă în
permanen ță teren, nu numai în lumea politic ă, ci și în ceea ce prive ște…
continuarea politicii cu alte mijloace. Armatele moderne sunt, f ără îndoial ă, mai
suple și mai reduse numeric. Dar mult mai puternice. R ăzoiul, azi, nu se mai duce
cu pu șca și cu sabia, ci cu mijloace extrem de perfec ționate, de sofisticate, inclusiv
cu sisteme de folosire a informa ției ca redutabil ă armă strategic ă. Deși, într-un fel,
și aici trebuie s ă avem unele rezerve. Drama iugoslav ă și experien ța fraților no ștri
de peste Prut ne arat ă că lucrurile nu stau chiar a șa. În Bosnia -Herțegovina, este
aproape imposibil s ă stabile ști coordonate riguroase privind procedeele tactice,
gama armamentului întrebuin țat, modalit ățile de conducere a ac țiunilor. Dar ceea
ce se petrece în aceste zone face parte dintr -un amalgam de situa ții complicate care
au dus la conflicte locale, adic ă la răbufniri ale unor acumul ări de tensiuni ținute
atâta vreme în ascunzi șuri, expresii tragice ale unor comportamente bizare, drame
ale unei lumi care nici m ăcar nu știam c ă mai poate exista.
Situa ția politico -militar ă actual ă – complex ă și contradictorie – impune o
nouă redimensionare în însăși maniera de percep ție și de înțelegere a r ăzboiului.
Este vorba de reevaluarea conceptelor și teoriilor care țin de fenomenul r ăzboi, dar
și de elaborarea unor solu ții concrete, directe, care s ă răspund ă problemelor de
mare actualitate. Începe s ă-și fac ă loc din ce în ce mai mult, în aceast ă lume, o
noțiune cu un con ținut foarte lar g și, în acela și timp, foarte exact: capacitatea de
reacție. Tot mai multe armate își făuresc din capacitatea de reac ție un adev ărat
crez, un adev ărat obiectiv strategic în timp de pace. Este foarte important cu ce, în
cât timp și, mai ales, cum intri în luptă. Cum ac ționezi sau cum reac ționezi. Toate
țările – și îndeosebi cele cu un poten țial militar foarte mare – afirm ă că nu vor da
ele prima lovitur ă. De și toat ă lumea știe c ă prima lovitur ă, adesea, îți poate
asigura, dac ă nu succesul, cel pu țin ini țiativa strategic ă. Aceast ă atitudine nu este
însă o op țiune circumstan țială sau o plas ă de mascare, ci efectiv o adaptare la
cerin țele situa ției de pace, de nonbeligeran ță, la eforturile de creare și materializare
a unui cadru de securitate general ă. Nimen i nu renun ță însă la sistemul s ău propriu
de ap ărare, de securitate. Capacitatea de reac ție este o component ă a acestui
sistem. Din punct de vedere politico -militar, ea poate fi apreciat ă ca un element de

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
123
disuasiune, întruc ât, la ora actual ă, încrederea nu înlocuie ște pe deplin
neîncrederea, iar trecerea de la un r ăzboi rece, de la un echilibru al armelor, la un
dezechilibru (tot al armelor!) nu rezolv ă nici pe departe cerin ța de armonie
universal ă. Din punct de vedere strategic, capacitatea de reac ție repr ezint ă un
domeniu care, bine elaborat, permite intrarea organizat ă, gradual ă a for țelor în
luptă, posibilitatea folosirii optime a poten țialului economic, militar, uman.
Așa, sau aproape a șa, au ap ărut for țele de ac țiune, de reac ție sau de
desfășurare rap idă. Ele sunt grup ări mai mici sau mai mari, alc ătuite unitar și
coerent, într-o concep ție bine elaborat ă, prin care se urm ărește interven ția,
acțiunea (sau reac ția) în foarte scurt timp, în raport cu orice fel de situa ție ce se
poate ivi. Astfel de for țe pot îndeplini misiuni extrem de diversificate: interven ția
în zone de conflict, protec ția unor c ăi de comunica ții, sprijinirea opera țiilor de
menținere a p ăcii etc. Dac ă exist ă astfel de for țe care ac ționeaz ă, trebuie s ă fie
create neap ărat și forțe comp atibile, care reac ționeaz ă. Și ele au și început s ă fie
create. Unele sunt for țe aeropurtate, altele sunt grup ări extrem de mobile sau
aeromobile, altele – arme întrunite, cu o întrebuin țare complex ă.
Noi, rom ânii, avem nevoie de a șa ceva? Sigur c ă avem. D e altfel, ziarul
nostru a publicat un amplu interviu cu domnul ministru în care s -a vorbit și despre
o posibil ă mare unitate de descurajare a agresiunii. Problema a mai fost abordat ă,
de principiu, de multe ori în acest col ț de pagin ă. Și, probabil, asupra ei vom
reveni. Ce s ă facă o astfel de grupare de reac ție rapid ă în Rom ânia? Ce fac de
obicei astfel de grup ări. În primul r ând, s ă asigure ceea ce se prevede în doctrina
noastr ă militar ă – o ripost ă gradual ă optim ă. O astfel de grupare – care ar putea fi
alcătuită din unit ăți de para șutiști, de v ânători de munte, mecanizate, din unit ăți
antiteroriste, de blindate, de avia ție, din nave de lupt ă etc. –, protejat ă puternic
de sistemul ap ărării aeriene și antiaeriene al țării, ar putea, în primul r ând, să aibă
un rol disuasiv. Apoi, ea s -ar aflla în siguran ța strategic ă, intervenind oportun și
operativ în oricare punct de pe teritoriul țării, cu toate for țele sau doar cu o parte
din ele, realiz ând protec ția și apărarea obiectivelor de importan ță strategic ă (în
cadrul acoperirii strategice a teritoriului), intrarea organizat ă în lupt ă a for țelor
principale, efectuarea mobiliz ării.
Dar c âte alte misiuni extrem de importante n -ar putea îndeplini o astfel de
grupare, aflat ă în permanent ă alertă, ca o adev ărată santinel ă de țară!

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
124
EDUCA ȚIA REDIVIVA
1. A început s ă se discute din nou despre educa ție. O vreme, acest concept a
fost contestat sau – și mai r ău – aruncat la co ș. Vine, însă, un timp c ând ești tentat
și chiar nevoit s ă-ți cau ți propria identi tate printre h ârtii aruncate sau arse pe
jumătate. Ce înseamn ă, de fapt, educa ție? Poate, ea, lipsi dintre oameni? Aceste
întreb ări își au r ăspunsuri predominant afirmative, uneori at ât de afirmative încât
te întrebi dac ă își mai au sensul.
De obicei, educ ația este perceput ă (evident, de cei care o reclam ă) global,
nediferen țiat. Ea cuprinde sau ar trebui s ă cuprind ă totul, dar mai ales determinarea
unui tip de comportament. Unii o înțeleg simplist – ca influen țare –, iar al ții ca…
ducere de m ână a solda tului sau a ofi țerului. Foarte pu țini dintre noi au avut
răgazul necesar sau impulsul suficient s ă se aplece mai pe îndelete asupra acestui
concept, s ă-i descifreze conexiunile și interconexiunile, s ă-i perceap ă
determina țiile, influen țele, confluen țele. E duca ția nu poate și nu trebuie privit ă și
tratat ă în afara acelor procese foarte complexe care țin de învățare, de informare,
de profesiune, de interese, de aptitudini și atitudini, de personalitate, de raporturi
sociale, de sistemul de valori care jalonea ză imaginea existen ței.
Dacă privim educa ția doar ca influen țare ( și, mai ales, ca influen țare
politic ă, ideologic ă), se va refuza din capul locului acest concept. Și pe bun ă
dreptate. Dac ă vom încerca s ă înțelegem, însă, conceptul de educa ție în sensul lu i
deopotriv ă sinergic și extensiv, ca învățare, ca asimilare permanent ă și voluntar ă a
informa ției, ca armonizare a intereselor, ca optimizare a comportamentului în
funcție de o mul țime de determin ări, atunci putem discuta. Nu știm dac ă este
neap ărată nevo ie de o… strategie educa țional ă, de o nou ă teorie a teoriei educa ției,
dar de o imagine clar ă a actului educa țional, de o ordine în aceast ă întreprindere,
cu siguran ță că este.
Omul – și cu at ât mai pu țin omul care vine în armat ă – nu este o tabula rasa.
El nu vine în armat ă prost și pleac ă deștept, nici anemic atitudinal și pleac ă format,
desăvârșit. Armata nu este pentru nimeni alfa și omega. Omul învață, adic ă
asimileaz ă informa ția de c ând este doar o simpl ă îngrămădire de macromolecule
de ADN, iar noi , ceilal ți, cei care am asimilat -o înaintea lui, nu avem dreptul s ă nu
știm asta. Și mai este ceva foarte important: omul însuși, individul își hot ărăște
comportamentul. Lumea întreag ă este reconstruit ă în el, dup ă criteriile lui, dup ă
cum o percepe și o înțelege el. Din p ăcate, nu totdeauna se ține seama de acest
adev ăr. Uneori, omului i se bag ă pur și simplu pe g ât scheme preconcepute,
adev ăruri sau sloganuri pe care el nu le poate asimila. În acest caz, el ori nu le
accept ă (și devine un neadaptat), ori le "înghite" și, neput ând-le integra în sistemul

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
125
său de valori, în structurile sale, devine un str ăin în propria -i fiin ță, un scos afar ă
din propria -i casă, poate chiar un sinuciga ș.
Educa ția este un proces lent, de durat ă. Ea nu se face cu toporul, ci cu
instrumentele fine ale cunoa șterii, deopotriv ă prin asimilare și acomodare, prin
efort propriu, prin congruen țe de structuri cognitive și sentimentale, prin munc ă,
prin selectarea, producerea și reproducerea unui mod de via ță. D.E. Super, în
"Munca și mod ul de via ță", scria c ă "profesiunea nu este doar un mijloc de a -ți
câștiga existen ța, dar și un mod de via ță". Iar Edward Gross, unul din remarcabilii
sociologi americani ai domeniului profesiunilor, reliefa cum nu se poate mai exact
rolul diagnostic și prognostic al întreb ării (și, evident, r ăspunsului): Cu ce te
ocupi? Noi zicem tot atât de simplu: Spune -mi ce faci, ca s ă-ți spun ce e ști. În
profesiunea militar ă (în serviciul militar), educa ția se realizeaz ă, în primul r ând,
prin instruc ție, prin preg ătire. Însușindu-și cuno ștințe și form ându-și deprinderi
necesare în acest domeniu, fiecare știe de ce o face. Nu învață abia acum, c ând
vine în armat ă, care -i scopul instruc ției militare. Școala, familia, societatea, istoria,
toate ne -au învățat, pe fiecare d intre noi, care -s determinantele propriei noastre
existen țe, care -s imperativele, care -s obliga țiile și datoriile pe care le avem. Nu
este nevoie s ă le repet ăm toat ă ziua. Repet ând-le, le degrad ăm, le vulgariz ăm. De și
nu le spunem, nu le formul ăm explicit, din dialogul aspru care se realizeaz ă între
instructor și cel care se instruie ște, aceste coordonate nu pot lipsi. Și, bine înțeles,
nu lipsesc. Ceea ce adesea lipse ște este capacitatea celor implica ți în dialog de a le
vedea, de a -și adapta expresia și comportamentul cerin țelor lor. Comandantul de
pluton, spre exemplu, este primul care se afl ă într-un permanent dialog cu osta șii.
El le transmite cuno ștințe, îi ajut ă să-și formeze deprinderi. El este prezent în via ța
acestor oameni 24 de ore din 24, întruc ât le centreaz ă, nolens -volens, g ândurile și
simțămintele pe direc ții și spre obiective care, lui, comandantului, îi sunt – și
trebuie s ă-i fie – foarte clare. Nimeni nu poate s ă facă asta în locul lui. Nimeni nu -l
poate înlocui. Totu și, în acest amplu și consistent dialog, comandantul de pluton,
în general, nu creeaz ă, nu improvizeaz ă, ci, de cele mai multe ori, asociaz ă.
Parafraz ându-l pe Napoleon, am putea spune c ă, adesea, cele mai inspirate ac țiuni
pe câmpul de instruc ție nu sunt altceva decât niște aso cieri în reamintiri. Cel pu țin
în primii ani de activitate, comandantul de pluton reproduce (e drept, într-un mod
personal) propria lui experien ță. Care este aceast ă experien ță? De unde a dob ândit-
o? În ce m ăsură cei care l -au ajutat și îl ajut ă să-și form eze aceast ă experien ță au
ținut sau țin seama de îndatoririle lui viitoare? Ce fac, pentru asta, comandantul de
companie, cel de batalion, cel de regiment, cel de divizie, cel de armat ă? Ce face
ministerul? Ce face societatea? Într-o viziune pedagogic ă modernă, însuși
educatorul trebuie educat. Cum se realizeaz ă acest deziderat? Prin ce structuri?
Cum e și firesc, în acest sistem educa țional complex care este armata,
comandantul (indiferent de treapta ierarhi că pe care se afl ă) este un element forte.
Dar atât: un element important, puternic. Care nu -și poate exercita rolul și
prerogativele, for ța și abilitatea dec ât într-un sistem func țional de structuri. Ei
bine, acest sistem se reconstruie ște azi, prin modalit ățile în care se exercit ă, se
împlete ște reform a în structurile militare. Și îl dorim coerent, func țional, eficient.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
126
Articularea puternic ă a unui sistem educa țional eficient în armata rom ână va
trebui s ă țină seama de foarte multe determina ții, ca și de unele perturba ții inerente
unui astfel de proces. Tradi ția bogat ă a armatei rom âne, cultul eroilor, care au
animat, c ândva, acest popor, pre țuirea valorilor autentice, respectul fa ță de lege și
de autoritate, demnitatea ost ășească și onoarea militar ă, patriotismul, pre țuirea
soldatului, nevoia acut ă de informa ție, de dialog, considera ția față de autoritatea
politic ă și societatea civil ă sunt doar c âteva din acestea. Din p ăcate, uneori,
strălucirea lor este puternic estompat ă în fața unui orientalism de talcioc, a
interesului m ărunt, mercantil, a nepotismu lui nelimitat, a partizanatului politic, a
veleitarismului, a orgoliului balcanic și a psihologiei bac șișului.
Adev ărata educa ție începe cu reinstituirea respectului în sistemul valorilor
noastre militare.

2. Nu exist ă și nu poate exista educa ție fără respect, f ără prețuirea
semenului, f ără simțul valorii, f ără a stăpâni știința educa ției. Se mai crede încă, în
virtutea unor vechi sloganuri, c ă a educa înseamn ă a influen ța, a duce pe cineva de
mână. Nu. Aceasta nu este educa ție, ci tutelare, dirijare, ac țiune care, adesea, are
ca efect depersonalizarea unui om, angoasarea sau înstrăinarea lui. Educa ția este
cu totul altceva. Educa ția este o construc ție a personalit ății, este mai ales o
autoconstruc ție interioar ă, în timp. Ea nu se face oricum. Nu se poate face oricum.
Multe sunt componentele unui proces educa țional, dar scopul acestor r ânduri nu
este acela de a le enumera, de a prezenta o lec ție de psihopedagogie pe care fiecare
dintre noi și-a însușit-o la vremea potrivit ă, ci doar acela de a re ține aten ția asupra
unei coordonate foarte importante a misiunii unei armate în timp de pace. A educa
înseamn ă a forma, mai exact, a -l ajuta pe t ânărul care vine sub arme s ă-și lărgeasc ă
orizontul cunoa șterii, al percep ției lumii cu aceast ă nouă component ă, să-și
sistematizeze și să-și optimizeze diapazonul comportamental, s ă fie gata pentru a –
și îndeplini o misiune. Cam asta ar fi. Restul sunt vorbe. Poate c ă n-ar trebui s ă ne
propunem mai mult dec ât putem face, dec ât trebuie f ăcut. Nu demult, unele
obiective care se stabileau în cadrul ac țiunii de a educa tinerii chema ți sub arme și
chiar tinerii ofi țeri, mai ștri militari și subofi țeri erau cu totul irealizabile sau de -a
dreptul… ridicole. Altele, nu. La noi, armata a însemnat foarte mult pentru t ânărul
chemat su b arme. Și nu numai pentru el. Într-o vreme, cei care nu știau carte erau
învățați să citeasc ă și să scrie, altora li se formau cele dint âi deprinderi de
comportament elevat. Asta a fost însă cândva, c ând stagiul militar avea o durat ă de
trei ani, iar cuno ștințele care se acumulau și deprinderile care se formau erau foarte
limitate. Eram o țară de țărani, mul ți, foarte mul ți fără știință de carte, dar cu o
înțelepciune ancestral ă ca un dar al lui Dumnezeu. A disp ărut, azi, ne știința de
carte, dar parc ă s-a deteriorat și zestrea noastr ă de spirit venit ă de la Zamolxe.
Vremea aceea a trecut. Alte v ânturi bat acum pe aceste p ământuri, chiar dac ă
florile și sufletul urmeaz ă acela și ciclu al vie ții, al mor ții, al iubirii și al credin ței.
Ne afl ăm într-o altă societate, iar armata, chiar dac ă nu este altceva dec ât a fost ea
dintotdeauna, trebuie s ă facă apel la alte modalit ăți educative.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
127
În primul r ând, se cere grabnic trecut de la… bunul sim ț sau de la sim țul
comun în acțiunea educativ ă la știința educa ției. Se știe, psihologia profesiunilor a
început, în S.U.A., cu studiul diferen țelor individuale de inteligen ță efectuat pe
solda ți. Ace știa, reuni ți în for țele armate, veneau totu și din medii diferite și
avuseser ă, înainte, profesiuni diferite. În felul acesta, s -au identificat nivelurile de
inteligen ță profesional ă. Acțiunile de diferen țiere între psihologia profesiunilor și
cea a carierei au continuat. În 1930, apare "proiectul de aptitudini mecanice
Minnesota". În 1927, fusese publicat inventarul de interese vo caționale al lui
Strong. În 1936 apare o lucrare de pionierat în domeniu, "Employement
Stabilization Research Institut Minnesota", iar în 1947 se elaboreaz ă o baterie
general ă de teste de aptitudini și studiul lui Thorndike și Hagen privind raporturile
dintre o baterie larg ă de teste și profilul ulterior efectuat pe 10.000 de b ărbați. În
1962, John Flanagan realizeaz ă programul "Projet Talent", care va avea, ulterior,
un rol foarte important în sistemul evalu ării aptitudinale și profesionale. Cariera
este d efinit ă de către Super, Crites, Hummel, Moser, Overstreet și Warnath, ca o
susccesiune de profesiuni, îndeletniciri și pozi ții, iar teoriile eului încep s ă devin ă
extrem de interesante și de necesare în aprecierea ac țiunilor unei persoane.
Și la noi, între cele dou ă războaie, problematica educa ției în armat ă a
început s ă beneficieze de un suport științific consistent. A ap ărut revista "Spirit
militar modern", au fost publicate o serie de lucr ări de mare importan ță, unele de
pionierat. Am aminti, în acest se ns, "Psihologia ordinului" a lui Constantin
Atanasiu și "Psihologia consonantist ă" scris ă de un medic militar, Ștefan Odobleja.
Aceasta din urm ă este considerat ă ca un avanpost al Ciberneticii. Este o lucrare
care, cum se știe, a ap ărut înaintea celei publ icate de Wiener. Prin anii '970 -'980,
componenta științifică a educa ției primise și la noi feu vert, dar minunea aceasta n –
a durat. De ce, se știe. Se pare c ă, uneori, ne aplec ăm prea u șor dup ă cum bate
vântul, dintr -o mărginit ă și deloc onorant ă dorin ță de a supravie țui. Sau de a nu
deranja. Capul ce se pleac ă sabia nu -l taie. Dar nici cap nu mai r ămâne, ci doar o
biet spic de trestie pl ângătoare. E de pl âns cameleonismul intelectual și moral.
Mult mai mult dec ât cel politic. M ă întreb, acum și aici, unde sunt acei oameni
care au f ăcut serioase studii și cercet ări psihopedagogice în teren, care au publicat
lucrări bine primite de cadrele armatei, care s -au bătut pentru scoaterea educa ției
din sfera propagandei ridicole și așezarea ei pe temeliile științei? Unde sunt? Sau,
poate, alte v ânturi bat acum. V ânturile se pot schimba. Ele bat dinspre toate
punctele cardinale și între toate punctele planetei. Se pot schimba și oamenii. Tot
ne afl ăm noi într-o etap ă a schimb ărilor. Știința este însă una. Universal ă, concret ă,
infinit ă.
Toate aceste complexe și îndelungate preocup ări de evaluare a ac țiunii
umane, de cunoa ștere a coordonatelor în care evolueaz ă personalitatea nu pot lipsi
dintr -o concep ție a unui sistem educa țional. Este foarte important s ă stăpânim
aceste elemente, s ă facem apel la tehnicile moderne de cunoa ștere, de evaluare.
Pentru c ă nu poate exista educa ție în afara cunoa șterii temeinice a personalit ății
umane, precum și a cadrului ac țional și motiva țional în care ea se manifest ă. Or
toate aceste l ucruri nu -i sunt direct accesibile comandantului de subunitate. Este

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
128
nevoie de interven ția specialistului, de realizarea și func ționarea efectiv ă și
eficient ă a unor structuri de evaluare și, respectiv, de elaborare a unor strategii
educa ționale. Într-o armată modern ă, educa ția (ca instruc ție, dar și ca formare și
consolidare a unor convingeri și structuri ac ționale) nu poate fi redus ă la
formularea unor cerin țe, la discursuri sau la imperative.

3. Problematica educa ției nu poate fi tratat ă simplist, unil ateral. Și nici
univoc, doar ca o emana ție de la cel care educ ă la cel care este educat. Educa ția, în
accep ția institu ției militare rom ânești, este un proces bine statornicit, foarte
complex, un rezultat al unui dialog între parteneri, o construc ție specif ic
româneasc ă în planul personalit ății. Suntem liberi s ă fim ceea ce dorim s ă fim și să
devenim ceea ce dorim și putem s ă devenim. Dar nimic nu poate exista pe lumea
asta f ără rădăcini, f ără să vină, fără să fi venit de undeva. Acum, în aceast ă etapă,
când se vor a fi repuse grabnic în drepturi valorile, distrug ându-se ceea ce se crede
că n-a fost bun, dar și ceea ce, poate, o fi fost bun, libertatea devine, la unii,
agresiv ă, exclusivist ă, unilateral ă și, adesea, golit ă de con ținut. În acest cadru,
dialogu l este interferen ță între clopote care bat, între voci care strig ă. Se trezesc
orgolii și interese, trec în prim plan temeri sau vendetisme, poli țe de pl ătit sau
ciolane de ros. Unii din cei care se aflau în fruntea sus ținerii unei educa ții în
spiritul uma nismului de tip socialist sau comunist sau ce o fi fost, sunt, acum,
printre cei mai înverșunați critici a ceea ce ei înșiși au sus ținut c ândva (c ândva, nu
prea de mult). Este, într-un fel, explicabil. Ei sunt învățați cu a șa ceva. Cu
zgomotul. Cu iluzia formei. Adev ărata educa ție nu se clameaz ă, nu se strig ă nici în
piețe și nici în parlamente. Ea se construie ște. În primul r ând, prin informa ție, prin
cultur ă. A fost o vreme, spre exemplu, în via ța genera ției mele c ând citeam o carte
în fiecare zi. Erau a colo lumi, situa ții, puncte de sprijin, repere, simboluri. Era ceea
ce nu era în strad ă sau în sistemul educa țional care se practica atunci. Pe noi,
tinerii locotenen ți ai anilor '60, toate acestea ne ajutau s ă facem slalom printre
sloganurile unora dintre locțiitorii politici din acea vreme, s ă ne construim, în
tăcere, un col ț de lume care limpeze ște frumuse țea. Era o vreme c ând nu omul
conta, ci ideea pe care era obligat s -o slujeasc ă, să i se consacre, s ă i se supun ă.
Foarte departe era aceast ă idee de m ijloacele reale pe care noi, tinerii ofi țeri, le
aveam la îndem ână pentru a înțelege, pentru a vedea. În fond, noi aveam datoria
să-i învățăm pe tinerii veni ți în armat ă să tragă cu arma, s ă se supun ă ordinelor, s ă
respecte ierarhia militar ă și să lupte. Adic ă să supravie țueasc ă și să înving ă într-un
câmp tactic încă de pe atunci suprasaturat de tehnic ă. Pentru supravie țuirea țării. În
timp ce al ții trâmbițau invincibilitatea socialismului și putrefac ția capitalismului,
noi, locotenen ții anilor '60, re învățam respectul personalit ăților militare ale
neamului, retr ăiam, din c ărți, din paginile de istorie, dramele acestei țări. Aici este
hiatusul. Aici este durerea. Astfel de lucruri se învață odată încă din anii de
copăcel. Asta nu înseamn ă că tot ce s -a făcut atunci a fost r ău. Oamenii aceia care
au dus greul înaintea noastr ă și împreun ă cu noi – cei mai mul ți dintre ei, mai ales
cei ce au fost pe front – ne-au predat totu și ștafeta respectului fa ță de munc ă, a
muncii nenormate, a renun țărilor de tot felul. P entru c ă și ei erau tot buni rom âni.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
129
Și nu e frumos, nu e cinstit s ă spunem c ă n-am învățat nimic de la ei. N -am învățat
integrale și transform ări Lorentz, dar respectul trudei l -am învățat.
Odat ă cu trecerea anilor, cuno ștințele temeinice, acumulate prin mult efort,
prin mii de pagini citite și răscitite, s -au consolidat, constituindu -se într-o solid ă
temelie a culturii corpului de cadre al armatei rom âne. A șa a fost mereu. Pentru c ă
mereu vremurile s -au schimbat, ba spre Vest, ba spre Est. A șa se explic ă
maturitatea o știrii, ac țiunea ei corect ă, responsabil ă, în toate momentele grele
pentru țară. Dac ă, la nivelul trupei, la nivelul masei de osta și, este adesea suficient,
sau poate s ă fie suficient bunul sim ț, bunul nostru sim ț ostășesc, la nivelul corpului
de cadre, decizia trebuie s ă fie fundamentat ă temeinic, în cuno ștință de cauz ă.
O modalitate considerat ă eficient ă, corect ă de a face educa ție, mai exact, de
a așeza educa ția în parametri reali, inconfundabili, este a crea c âmp liber, spa țiu
suficient de manifestare informa ției. A -i informa adic ă pe oameni. Evident, nu prin
selectarea tenden țioasă, inten ționat ă a informa ției, ci prin l ărgirea spectrului de
prezentare și de cuprindere a acesteia. A fost o vreme c ând se credea c ă poporului
nu trebuie s ă-i spui totul, c ă omul de r ând (de parc ă n-am fi to ți oameni de r ând!)
nu este capabil s ă deosebeasc ă binele de r ău, corectul de incorect, adev ărul de
nonadev ăr. Eroare! Omul își caut ă singur informa ția. O caut ă, o g ăsește, o
măsoară, o compar ă, o verific ă, o interpreteaz ă. Iar canalele de transmitere a ei
sunt at ât de diversificate și de multe încât influen țarea partizan ă prin informa ție
devine din ce în ce mai complicat ă, dac ă nu chiar imposibil ă. Numai pro știi se las ă
păcăliți la infinit. Iar pro ști, azi, nu mai prea avem.
De aceea, cred în ceea ce a ș numi educa ție prin informa ție. Prin
informa ție, nu prin dezinformare sau prin manipularea informa ției! Omul,
ca m ăsură a tuturor lucrurilor, are strict ă nevoie de informa ție, este capabil
să asimileze informa ția, să o integreze în structurile sale cognitive, s ă-și
modifice, s ă-și adapteze comportamentul. El și numai el are dreptul s ă aleag ă,
să interpreteze, s ă cread ă, să decid ă în ceea ce -l prive ște.
Principala cale de educa ție militar ă o reprezint ă, așa cum spu neam,
instruc ția, pregătirea. În acest sistem nou, specializat, foarte dens de formare a
deprinderilor de lupt ător (de comandant) și de asimilare a cuno ștințelor, tot
informa ția este, bine înțeles, cea care are rolul esen țial. Prin informa ție se
formuleaz ă noi structuri de cunoa ștere, se aduc date noi, se prezint ă imaginea real ă
a armatei, se reașază spațierea cuno ștințelor fiec ăruia, se realizeaz ă acel transfer,
acea interfa țare de care este at âta nevoie pentru edificarea unui comportament,
pentru evolu ția unei personalit ăți, pentru realizarea coeficientului de integralitate
al subunit ății și unit ății. Informa ția nu are limite și nu poate fi redus ă la un
domeniu sau altul. Și informa ția istoric ă și cea politic ă, și cea politico -militar ă, și
cea social ă, cult urală, din domeniul științelor se asambleaz ă în actul cunoa șterii, în
forma ția intelectual ă, civic ă și moral ă a fiec ăruia dintre noi. O informa ție
constituit ă din reperele fundamentale ale marilor noastre b ătălii, din componente
ale respectului fa ță de val ori, din însăși imaginea real ă a acestor valori, are o mare
audien ță la militari. Drapelul, monumentele istorice, locurile sfinte ale b ătăliilor
pentru independen ța și libertatea țării sunt repere care nu pot lipsi din structurile de

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
130
cultur ă și moral ă ale unui osta ș. Nu numai la noi este a șa. În S.U.A., spre exemplu,
(dar și în Fran ța sau în Italia), drapelul se afl ă în fiecare cas ă, pe fiecare birou. Am
asistat, în S.U.A., la San Antonio, la o s ărbătoare a drapelului. O impresionant ă
sărbătoare a respectul ui față de acest simbol al unit ății, al gloriei, al for ței morale.
În mai toate țările lumii, monumentele sunt sanctuare ale credin ței și ale
respectului, sunt locuri sfinte care vie țuiesc dumnezeie ște în con știința națiunii.
La noi, adesea, revolu țiile (că au fost destule) le trec în uitare sau, și mai r ău, în
indiferen ță, le înlocuiesc cu altele, le suprim ă. Și nu numai monumentele. Uneori
și adev ărurile r ămân sau sunt împinse într-o urbe insalubr ă, ocolit ă sau hulit ă.
Revolu ția din decembrie 1989 a tre cut deja în istorie. Dar cum a trecut!
În procesul educa ției ost ășești, informa ția militar ă este esen țială. Ea asigur ă
percep ția și înțelegerea unui sistem de valori în consonan ță cu ansamblul valorilor
generale care fac universul cultural al unui om, al u nui popor. Metodologia și
strategia acestei informa ții, rela țiile intermilitare, na ționale și interna ționale pe care
le creeaz ă și le dezvolt ă structurile militare sunt elemente de cea mai mare
importan ță pentru forma ția militar ă a cet ățeanului, în general , și a cet ățeanului
aflat sub arme, în mod special. Eficien ța acestei rela ții biunivoce depinde de foarte
mulți factori: tradi ții, orientarea politic ă a conducerii țării, cadrul intern și cel
interna țional, concep ția de securitate na țional ă și de ap ărare n ațional ă, gradul de
transparen ță a lumii militare, calitatea instructorilor, func ționalitatea structurilor,
coeficientul de integralitate, de coeziune etc. Cel mai mult și mai mult depinde
însă de fiecare dintre noi. De ceea ce suntem și de ceea ce știm s ă facem. Pentru
că, așa cum suntem noi, sunt și faptele noastre și, poate, tot cam a șa ar trebui s ă fie
și cuvintele pe care le spunem despre ele.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
131
DECEMBRIE
Poate c ă așa ne este dat nou ă. Când anul moare, noi s ă renaștem. Aceasta nu
are, probabil, nici o legătură cu… "d ă-i, Doamne, rom ânului mintea de pe urm ă".
Decembrie, pentru rom âni, nu este… timpul min ții de pe urm ă și nici o simpl ă lună
de început de iarn ă, în care s ă se simt ă încă, la gura sobei, nostalgiile toamnei.
Decembrie al nostru este, de multă vreme, un timp al marilor evenimente. Și în
acest an, a fost tot a șa. La Alba Iulia și la Bucure ști, s-a sărbătorit Marea Unire. La
Timi șoara și în toat ă țara, s -au rememorat patru ani de la Revolu ție. Amintiri care
dor, lum ânări care se aprind peste negurile care n -au disp ărut și lacrimi care curg,
tot curg. Nimeni nu mai poate reda via ță celor care au c ăzut atunci, iar via ța
noastr ă de acum nu -i poate lini ști. Am ărăciuni și dureri. Dar și speran țe care
renasc. Via ța, acum, ne apar ține. De și nu ne es te ușor. Mereu ies din umbre ad ânci,
din fântâni cu ap ă moart ă, dar mult ă, simboluri, amenin țări, îngrijor ări. Am înțeles,
în sfârșit, ce înseamn ă cu adev ărat cu șca de la Tiraspol. Pentru Ila șcu. Dar și
pentru noi. Mai ales pentru noi. Sper. (Oare, chiar a m înțeles?) Ne -am unit, totu și,
forțele și am strigat într-un singur glas "Libertate lui Ila șcu!". De aceast ă dată, se
pare c ă lumea a început s ă ne aud ă. Pe ici, pe colo. Inclusiv guvernul SUA. E ceva.
Moțiune în Parlament. Ultima, cea îndreptat ă împotriv a Guvernului – și admis ă –,
a fost dezb ătută pro și contra… 12 ore. Dramatic ă desfășurare de for țe în Dealul
Mitropoliei! Exerci țiu democratic! ar spune unii. Radiografii aspre și tulbur ătoare
ale unor st ări de fapt, dar și lovituri sub centur ă, care, în loc s ă-l linișteasc ă sau s ă-i
ofere ceva bietului om, înfrico șat peste poate de costul vie ții, îl îngrijoreaz ă și mai
tare – ar spune al ții. Cei mai mul ți. În acest timp, putea fi dezb ătut și aprobat
proiectul uneia dintre multele legi care își așteapt ă rândul. Spre exemplu. Oricum,
evenimentul din Dealul Mitropoliei nu r ămâne fără ecou, nu poate r ămâne fără
ecouri în acest, totu și, plin de speran ță sfârșit de an. Nici f ără comentarii. Tonul
unora dintre interven ții, ostenta ția altora, ca și nota persifl antă, agresivitatea,
arogan ța, dihotomia și ireconcilierea, c ăutarea nodului în papur ă, jocurile de culise
scoase aproape în văzul lumii, atitudinea uneori școlăreasc ă (Parlamentul
Rom âniei nu este, totu și, o clas ă de elevi pu și pe șotii, care pot fi tra și de urechi de
președinte și de… clopo țel!) n -au fost de natur ă să merite pe deplin respectul
nostru, al aleg ătorilor. Dar, asta e! Orice om pus în banc ă se comport ă, inevitabil,
ca un școlar. Desigur, acest sentiment general de am ărăciune nu umbre ște cu nimic
relevan ța, elegan ța și calitatea deosebite ale unora dintre interven ții. Și de o parte,
și de alta. Semn c ă Parlamentul Rom âniei este totu și sensibil la problemele și
durerile țării. Chiar dac ă, nota de folosire a prilejului potrivit nu a li psit nic i aici
din post. Iar voturile pro, dar mai ales cele contra, spun foarte mult.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
132
Ședința Consiliului Militar Superior și, înainte de aceasta, primele numiri în
funcții – pe alocuri, surprinz ătoare, dar, sper ăm, de bun augur – în cadrul noilor
structuri. Bil anțurile str ânse, f ără rezultate spectaculoase, dar nu și fără deosebitele
eforturi încorporate în aceste rezultate, preg ătirile pentru noul an, un scurt impuls
la speran ță și împlinire dup ă rectificarea bugetului. Iat ă note într-un registru larg al
vieții românești în acest al patrulea an de la Revolu ția din decembrie 1989.
Decembrie se scurge însă imperturbabil. Limpede ca un izvor și dătător de
speran ță și încredere ca o ap ă sfințită. Trebuie, deci, s ă ne bucur ăm că, poate nu
doar printr -o fericit ă coinc idență, marile momente ale Resurec ției noastre în Spirit
și în Unitate se petrec în preajma s ărbătorilor na șterii M ântuitorului. De aceea,
totdeauna, Decembrie, oric ât de ger ar fi, încălzește inimile noastre, ale rom ânilor.
Întru Speran ță, Iertare, Bun ătate și Încredere.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
133
RESTRUCTURARE
În toate armatele din lume, exist ă un cuv ânt care înfioar ă, care îngrijoreaz ă,
care alarmeaz ă: restructurarea . Mai mult chiar dec ât cuv ântul război. Căci
războiul este în ordinea meseriei. O armat ă trebuie s ă fie gata s ă-l ducă în orice
condi ții. Că de aceea -i armat ă! O a șteapt ă victoria sau înfrângerea, onoarea sau
dezonoarea, dar asta e! Oricare armat ă din lume trebuie s ă fie preg ătită pentru a șa
ceva. Restructurarea este, însă, cu totul altceva. Ea vine ca o restric ție și,
deopotriv ă, ca o nou ă construc ție. Restric ția este perceput ă, întotdeauna, cu inima
strânsă, îndeosebi ca amenin țare, iar construc ția cere timp, timp material, pricepere
și încredere. Orice restructurare serioas ă în plan militar este, în mare parte,
determinat ă, obiectiv, de schimb ările sau muta țiile politico -militare și strategice,
de cerin țele efective de optimizare a func țiilor armatei, a actului conducerii
politice și militare, a sistemului de preg ătire, a concep ției securit ății naționale, de
evolu ție a mijloacelor din înzestrare etc.
Restructurarea este o necesitate. Modul de concepere și de realizare a
acesteia ține, însă, de o anumit ă opțiune, de o anumit ă motiva ție. Facem
restructur ări pentru c ă așa fac și alții? Facem restructur ări pentru a fi pe placul
cuiva și a ar ăta lumii c ă, și la noi, în domeniul militar, se mi șcă, se modific ă ceva?
Facem restructur ări pentru a ne alinia la anumite standarde interna ționale? Sau
facem restructur ări (anumite restructur ări) impuse de necesit ățile efective ale
apărării na ționale, ale securit ății naționale?
O parte din țările foste socialiste au trecut brusc la adoptarea unor noi
structuri (numirea în fruntea ministerului ap ărării a unor personalit ăți civile,
organizarea armatei pe brig ăzi și batalioane etc.), prob abil, pentru a ajunge c ât mai
repede la standardele interna ționale. Rezultatele n -au fost dintre cele mai
spectaculoase. Restructurare nu înseamn ă simpl ă aliniere la anumite standarde,
reașezare, ci construc ție, adic ă redimensionarea unui sistem într-o con cepție nou ă,
mult mai func țional ă. Or, aceasta presupune, înainte de toate, crearea unor
institu ții și, corespunz ător, a unor structuri care s ă asigure func ționarea noului
sistem, a noii configura ții a sistemului militar. Este vorba de ceea ce noi, rom ânii,
înțelegem prin expresia croitorului de mod ă veche "M ăsoară de zece ori și taie o
dată". În acest sens, spre exemplu, a fost creat Colegiul Na țional de Ap ărare, care
asigur ă pregătirea politico -militar ă a personalit ăților civile și militare care vor fi
implicate în procesul conducerii politice a armatei, al elabor ării și materializ ării
concep ției ap ărării na ționale, a securit ății na ționale. Dar nu numai at ât. Întregul
sistem de învățământ militar se cere adaptat la aceste noi cerin țe, pentru a asigura
cadrelor preg ătirea necesar ă (și disponibilitatea necesar ă) integr ării în noile
structuri.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
134
Aceste noi structuri depind, însă, în mare m ăsură de configura ția societ ății, a
institu țiilor statului de drept, a economiei, a învățământului, de stabilitatea
popula ției și a for ței de munc ă, de calitatea legisla ției și a raporturilor sociale, de
respectul fa ță de lege. Sunt, oare, toate acestea la locul lor? Știm cu to ții că
întreaga noastr ă societate se afl ă ea însăși într-un amplu proces de restructurare.
Cum s -a aflat mereu, de c ând ne știm. De aici, în pofida optimismului pe care îl
presupune, pentru unii, schimbarea, se contureaz ă și se deruleaz ă, intempestiv,
avalan șa numeroaselor întreb ări pe care și le pun, deopotriv ă, generalul și soldatul,
ofițerul în pragul pension ării și tânărul locotenent, veteranul de r ăzboi și
rezervistul, subofi țerul și sergentul angajat pe baz ă de contract. Cum va ar ăta
armata rom ână în urma acestor restructur ări? C âți dintre noi vor deveni
disponibili? Ce vom face în continuare? Cum ne vom c âștiga existen ța? Vor fi,
oare, asigurate locuin țe pentru cei care se vor muta la noul lor loc de munc ă? De
unde, din ce fonduri? Ce se va întâmpla cu industria de ap ărare, în condi țiile în
care bugetul este a șa cum este, iar economia rom âneasc ă nu-și găsește încă
echilibrul? Cum vor fi prefigurate, în noile structuri, interdependen țele învățământ
– speran ță profesional ă – organizare – promovare – disponibilitate – echilibru?
Exist ă, oare, programe clare, valabile pentru armata noastr ă sau se caut ă, încă,
modele? Se va renun ța la e șalonul regiment? Ce facem, atunci, cu trecutul plin de
glorie al unor regimente înfiin țate încă în 1830 sau în 1859? Anali știi no ștri
militari, factorii de decizie vor avea, desigur, în vedere toate întreb ările care s -au
pus și se vor mai pune în leg ătură cu noile structuri.
Și încă ceva, extrem de important. Ce vor aduce nou, func țional noile
structuri? Vom avea acelea și unit ăți care fac de toate, de la instruc ția recrutului la
îngrijirea animalelor în G.A.Z., de la aplica ții la preg ătirea rezervei? Vom avea
acelea și unit ăți cu efective diminuate, care n -au văzut și n-au sim țit, de mul ți ani,
cum arat ă un regiment la r ăzboi, cum se trage cu divizionul complet sau gruparea
de artilerie?
La recentul seminar pe teme politico -militare, organizat de Marele Stat
Major, la care a participat și o delega ție N.A.T.O., format ă din exper ți din Belgia,
Olanda, Germania, Grecia, Italia, Statele Unite, s -a reliefat, încă o dat ă, un
principiu pe care ziarul nostru l -a enun țat de nenum ărate ori în acest spa țiu și pe
care îl consider ăm fundamental în condi țiile r ăzboiului modern. Este vorba de
identitatea structurilor de pace cu cele de r ăzboi sau, mai complet spus, de
compatibilitatea acestor structuri. De și armatele moderne sunt pu țin num eroase,
compunerea lor ține strict de rolul foarte exact al acestora într-un război. Se
impune, din ce în ce mai mult, ca unit ățile existente la pace s ă fie structurate
identic cu cele necesare în război. La fel și raporturile care se creeaz ă între
eșaloan e, în procesul conducerii, în sistemul logisticii, în efectuarea mobiliz ării.
Cu alte cuvinte, p ăstrarea unui mare num ăr de unit ăți cu efective mult diminuate,
în ideea c ă ele se vor completa prin mobilizare, nu mai poate fi o solu ție eficient ă.
Trebuie f ăcută o net ă distinc ție între unit ățile lupt ătoare existente la pace (care
trebuie s ă fie unit ăți de r ăzboi) și unit ățile care se completeaz ă sau se mobilizeaz ă
(se formeaz ă prin mobilizare). Nu încape nici o îndoial ă că, în războiul modern,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
135
rezultatul depi nde, în mare m ăsură, de prima ac țiune, de modul cum este suportat ă
și contracarat ă lovitura radioelectronic ă, de calitatea siguran ței strategice și, apoi, a
acoperirii strategice, prin care, se știe, se asigur ă răgazul necesar mobiliz ării
întregii armate și intr ării ei organizate în lupt ă.
De unde rezult ă că restructurarea nu este o ac țiune care poate fi f ăcută
oricum, de oricine și în orice condi ții. Bine ar fi dac ă și parlamentarii no ștri ar
înțelege acest adev ăr și ar pune mai consistent um ărul la asig urarea optim ă a
condi țiilor legislative, obligatorii pentru orice restructurare și, cu at ât mai mult,
pentru una militar ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
136
UN CONCEPT NOU?
Evident, strategia ac țiunilor rapide nu este un concept absolut nou, o
inven ție care s ă metamorfozeze complet arta militar ă. Ac țiuni rapide au existat
dintotdeauna. De altfel, fiecare beligerant, din fiecare r ăzboi, ar fi dorit s ă încheie
cât mai repede ostilit ățile, s ă obțină câștig de cauz ă prin menevre simple, pu țin
costisitoare și de mare eficien ță. Uneori, s -a putut, alteori, nu. R ăzboiul, ca orice
act de pe acest p ământ, este, deopotriv ă, foarte simplu și foarte complicat. Foarte
simplu, întruc ât scopurile și obiectivele sale sunt directe, indubitabile – nimeni nu
face un r ăzboi de dragul r ăzboiului – și foarte c omplicat, doarece confruntarea
armat ă are implica ții și conota ții complexe, pe termen lung, în tot și în toate. Chiar
dacă-și dore ște pacea, lumea tr ăiește sub sceptrul r ăzboiului.
Desigur, o analiz ă serioas ă, adic ă bine elaborat ă, temeinic ă, a acestui
concept ar cere conexarea tuturor determinan țiilor și determina țiilor și
desprinderea notelor, nuan țelor și implica țiilor. At ât cele stimulative, c ât și cele
restrictive. Ar fi interesant de remarcat, spre exemplu, interfa țarea strategiei
acțiunilor rap ide cu descurajarea nuclear ă. Fran ța își men ține, în doctrina sa,
conceptul descuraj ării nucleare. În acela și timp, Fran ța este una din țările cele mai
active, cu o armat ă care și-a realizat, printre primele, structuri în măsură să
desfășoare ac țiuni rapi de. De și cele dou ă componente ale unei doctrine complexe,
ce exprim ă poziția, interesele și politica acestei țări, par a fi paralele – chiar
disjuncte –, în realitate, ele se afl ă într-un perfect raport de complementaritate. O
privire atent ă asupra sistem ului de preg ătire a cadrelor în armata francez ă, asupra
conexiunilor dintre componentele for țelor armate, asupra sistemului raporturilor
publice ale institu ției militare, re ține aten ția în leg ătură cu influen ța acestui tip de
acțiuni în dinamica structu rilor, încep ând cu nivelul tactic și continu ând cu cele de
decizie în plan politico -militar și strategic. Statele Unite ale Americii și Rusia –
mari puteri nucleare – au, de asemenea, o atitudine foarte interesant ă în ceea ce
prive ște interven țiile rapide. De altfel, for țele armate americane sunt printre
primele din lume care, urm ând tradi ția debarc ării din Normandia, și-au realizat
componente extrem de rapide, în măsură să intervin ă oriunde, în oricare zon ă de
pe întregul glob p ământesc, acolo unde interes ele americane o cer. Cel pu țin
pentru americani, nu prin componenta nuclear ă a strategiei s -a acționat, ci prin cea
a interven țiilor rapide. Exemplele sunt deja de notorietate. Dac ă adăugăm, la
acestea, valoarea grup ărilor operative aeropurtate ale armatei ruse și concep ția
întrebuin țării lor în lupt ă și în opera ție, avem deja suficiente elemente pentru a
desprinde anumite concluzii. Rela ția de complementaritate între cele dou ă planuri
– cel al descuraj ării de tip nuclear și cel al ac țiunilor rapide – pare, acum, mai
limpede. Primul creeaz ă un anumit tip de situa ție strategic ă, cel de al doilea

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
137
rezolv ă problemele. Poate fi vorba de interven ții rapide pentru a impune o anumit ă
politic ă, un anumit guvern, de men ținere sau de impunere a p ăcii etc. La ce ne
putem aștepta? Dac ă suntem optimi ști, la bine. În sensul c ă astfel de ac țiuni pot s ă
echilibreze situa ția din anumite zone, s ă mențină sub control poten țialele pericole,
să descurajeze crizele, conflictele. Dac ă nu suntem chiar foarte optimi ști și ne
păstrăm anumite rezerve, atunci ne g ândim la 22 -25 decembrie 1989 și tragem
învățămintele de rigoare.
Acțiuni de tip rapid exist ă și în războiul total, de tip popular. În ultimul sfert
de veac, ne -am ocupat destul de mult de ele și, poate, c ând va veni vremea
potrivit ă, o s ă ne aducem aminte de c âte ceva vizavi de esen ța a ceea ce s -a spus
și s-a scris atunci. Nu g ândirea uman ă produce mon ștri, ci somnul ra țiunii. Deja
unii din ace ști mon ștri se afl ă, probabil, printre noi și ne devoreaz ă. Războiul total
nu est e însă un tip de conflict bazat pe strategia unor ac țiuni rapide. Dimpotriv ă,
scopul lui este de a temporiza ac țiunile adverse, de a h ărțui, de a uza. R ăzboiul
total (poate, doar, cu excep ția celui pe care -l are în vedere doctrina elve țiană) este
un război ce se preconizeaz ă a fi dus în inferioritate tehnologic ă. De aceea, în
epoca modern ă, supertehnologizat ă, e greu de spus dac ă un astfel de r ăzboi are sau
nu vreo șansă reală. Evident, în afara unei descuraj ări de tipul împingerii… copiilor
să se culce în fața tancurilor. Tactica asta merge doar atunci c ând în tancuri se
află… părinții copiilor respectivi. Sau c ând tachi știi se g ândesc la copii. Numai c ă,
acțiunile rapide, la nivel strategic, nu se duc doar cu tancuri care alearg ă pe str ăzi.
Cu toat ă aparenta disfunc ție între r ăzboiul total și strategia ac țiunilor rapide, aceste
concepte nu se exclud. R ăzboiul total, ca reac ție complet ă și complex ă, în toate
planurile, la ac țiunile rapide ale adversarului, nu poate fi, la r ândul lui, conceput
fără întrebuin țarea unor ac țiuni rapide.
În unele doctrine, inclusiv în cea rom âneasc ă, a ap ărut conceptul de
suficien ță defensiv ă sau suficien ță pentru ap ărare. Este un concept foarte complex
– mai mult politic dec ât militar –, foarte transparent la semnifica ții. Partea proast ă
este c ă oricând poate fi defavorabil celui care l -a adoptat, mai ales c ând acesta nu
are destul ă flexibilitate tehnologic ă. În acest caz, suficien ța, în loc s ă fie o minim ă
opțiune cantitativ ă compensat ă sută la sut ă de o maxim ă posibilita te calitativ ă,
rămâne o minimiza ție în minimiza ție, adic ă o sărăcie în sărăcie. Suficien ța
defensiv ă, ca op țiune doctrinar ă, ar trebui s ă se bazeze, în cea mai mare m ăsură, ca
opțiune militar ă, pe strategia ac țiunilor rapide. Or' o astfel de strategie est e de
neconceput. În afara unor structuri militare foarte competitive, a unor tehnologii de
vârf și, evident, a unor structuri de conducere capabile s -o materializeze.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
138
SUBTILIT ĂȚI LA O STRATEGIE
Raporturile interna ționale au, în general, ca obiectiv decla rat și consemnat,
realizarea și men ținerea, în parametrii acceptabili, a unei situa ții echilibrate,
favorabil ă tuturor partenerilor. Și nepartenerilor. Întruc ât nimeni nu poate fi exclus
de la aceste raporturi. Desigur, situa ția interna țional ă nu este un d ar. Nici un dat.
Dar nici o fatalitate. Și nici form ă fără conținut. Dimpotriv ă. Ea are at ât de multe
componente care se condi ționeaz ă și se interfa țează într-un sistem de determina ții
și de probabilit ăți condi ționate, încât e greu s ă-ți dai seama unde s e termin ă
realitatea și unde începe fic țiunea. Exist ă o situa ție politic ă, o situa ție economic ă, o
situa ție social ă, o situa ție politico -militar ă. Dar nu numai at ât. Lumea trece cu
ușurință de la cenu șiu la multicolor, de la suprafe țe plane opace la polie dre
transparente sau str ălucitoare. Adesea, f ără să o știe.
Sensul a tot ce se întreprinde se dore ște a fi optimizarea acestor situa ții,
așezarea lor în coordonate acceptabile, care s ă asigure prevenirea conflictelor.
Îndeosebi a celor militare. Cel pu țin așa se sus ține. Dar realizarea a ceea ce se
susține a fost, este și va fi, mereu, dificil ă. Pentru c ă o situa ție nu este numai o
stare de fapt, la un moment dat, ci și o stare în… mi șcare. Ea cumuleaz ă imaginea
trecutului, sinteza depunerilor și colmatărilor mileniilor, secolelor și deceniilor,
realit ățile prezentului, interesul imediat și perspectiva pe termen lung. De aceea, o
analiz ă consistent ă și riguroas ă a situa ției interna ționale sau zonale – în spe ță a
situa ției politico -militare, de care ne ocup ăm aici – trebuie s ă aibă în vedere toate
aceste componente, inclusiv detalii semnificative, cum ar fi, spre exemplu,
incompatibilit ățile etnice sau religioase, obiceiurile, percep ția global ă, simplificat ă
și, adesea, deformat ă a unor fapte și real ități îndep ărtate.
Din toate acestea, ar rezulta c ă situa ția politico -militar ă global ă sau
regional ă (zonal ă) ar fi deopotriv ă expresia unor realit ăți trecute și prezente și a
unor imagini despre aceste realit ăți, precum și a reunirii lor într-un plan act ual
perceptibil, analizabil, inteligibil. Cunoa șterea, mai exact ac țiunea uman ă
conștientă, nu opereaz ă cu obiecte, cu realit ăți nemijlocite, ci cu imagini ale
acestora, cu no țiuni și judec ăți, cu date și informa ții adunate într-un fel de realitate
a reali tății. Iar aceast ă ultim ă realitate nu este perceput ă și înțeleas ă la fel de toat ă
lumea. În afar ă de aceasta, tensiunile care se acumuleaz ă în timp, problemele care
n-au fost sau nu au putut fi rezolvate, precum și interesele concrete ale prezentului,
ca și proiec țiile lor în viitor, reclam ă, pentru cei interesa ți, o anume subtilitate și o
anume perseveren ță în prezentarea inten ționat ă a ceea ce exist ă, precum și în
introducerea elementelor de fic țiune considerate absolut necesare. Iat ă o
perspectiv ă. Adică un mod de a pune și, evident, de a face s ă fie înțeleas ă
problema. Este notorie ac țiunea de deformare a imaginii (a informa ției con ținute

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
139
în configura ția situa ției interna ționale, zonale, inclusiv a celei politico -militare), în
scopul cre ării prileju lui favorabil realizarii unor obiective care, în general, nu se
declar ă. Din astfel de situa ții, au izbucnit cele dou ă războaie mondiale și tot în ele
se afl ă, în cea mai mare parte, cauzele conflictelor care tot sf ârtecă și fărâmițează
lumea. Ca, mai a poi, s -o adune în cohorte imperiale sau financiare, în alian țe sau
în înțelegeri bilaterale și multilaterale, cu por ți ferecate sau doar întredeschise și
imagini în oglinzi paralele. Pentru c ă, evident, prilejurile sunt mai totdeauna
pereche. Adic ă favor abile pentru unii și defavorabile pentru al ții.
În acest sens, sunt elaborate, cu mult ă minu țiozitate, adev ărate strategii de
deformare a imaginii, de influen țare prin informa ție (mai exact, prin selectarea
informa ției), prin abilit ăți și subtilit ăți logic e sau sentimentale. Mai întâi, se caut ă
deformarea percep ției valorilor și voca ției celui vizat spre a fi def ăimat sau pus la
index. Și chiar dac ă nimeni nu spune c ă, prin ceea ce se întreprinde, se vizeaz ă un
popor, via ța arat ă că nu totdeauna sf ântul re spect a triumfat. În cele din urm ă, tot
omul de r ând este cel care sufer ă, care duce și povara p ăcii și pe cea a r ăzboiului.
Acțiunile din exterior sunt concertate cu cele din interior. În folosul
atingerii acelora și obiective. Ele se desf ășoară mai mu lt sau mai pu țin frecvent, cu
o intensitate mai mare sau mai mic ă, într-un spa țiu mai restr âns sau mai larg,
conjug ându-se cu alte ac țiuni, astfel încât să fie credibile, interesante, s ă provoace
reacții, cu finalitate imediat ă sau în timp. Negarea anumito r aptitudini ale
poporului, ale etniei, ale grupului social care este vizat a fi pus într-o situa ție
nefavorabil ă, indiferen ța față de altele, deformarea unor adev ăruri istorice,
relevarea unor fapte f ără importan ță sau a unor incidente (dar foarte import ante în
formarea unei anumite impresii), publicarea sistematic ă a unor știri sau fotografii
dintr -un anumit spectru (periferie social ă, zon ă insalubr ă, imoralitate, corup ție,
înapoiere, primitivism) sunt modalit ăți grosiere, îndeob ște cunoscute, de
deforma re a imaginii. Astfel, dup ă o îndelung ă intoxicare cu imagini, știri și
propozi ții bine alc ătuite, țara poate fi perceput ă, de o parte din comunitatea
interna țional ă, ca un azil de handicapa ți, cu oameni primitivi, abia cobor âți din
copac, cu o cultur ă precară și o șansă minim ă. E drept, toate aceste afirma ții sau
sugestii pot fi puse la îndoial ă sau verificate de cel care este bine inten ționat și are
posibilitatea s ă o fac ă.
De aceea, în crearea unei situa ții nefavorabile pentru o țară sau alta, se
apelea ză la acuze mai directe, la realit ăți care nu au o imagine perfect controlabil ă,
verificabil ă: nerespectarea drepturilor omului sau ale minorit ăților na ționale,
reînvierea unor structuri totalitare, eludarea unor reguli și embargouri instituite de
comunit atea interna țional ă, poluare, Sida, lipsa legisla ției democratice etc.
Sunt și alte zone asupra c ărora se ac ționeaz ă sistematic și perseverent, at ât
pentru deformarea percep ției interna ționale a realit ăților privitor la țara vizat ă, cât
și cu scopul dire ct de a ob ține anumite efecte interne (c ădere a economiei,
degringolad ă politic ă, stări tensionate, nemul țumire și chiar înspăimântarea
popula ției, enclavizare, izola ționism și tensiuni etnice etc.). Ac țiunile de acest tip
se desf ășoară congruent sau inter mitent, pic ătură cu pic ătură, pe toate planurile și
prin toate mijloacele posibile, de regul ă integrate pe activit ățile normale, infiltrate

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
140
diabolic în via ța oamenilor. Este greu s ă le deosebe ști și să le separi de celelalte.
Nu se poate ști exact dac ă, spre exemplu, ac țiunile str ăzii, din 13 -15 iunie 1991, au
fost o explozie violent ă a celor nemul țumiți, conform ă cu starea de fapt din acea
perioad ă, o ac țiune a celor din fosta securitate, pentru a -și fi f ăcut disp ărute
documentele și urmele, o diversiune în scopul reorganiz ării cine știe căror re țele de
spionaj infiltrate la noi sau, și mai grav, o încercare de deschidere, de declan șare a
unui conflict armat, cu consecin țe imprevizibile (sau foarte bine calculate) în
spațiul rom ânesc și balcanic.
Evolu ția situa ției interne a țării noastre, din acel moment și până azi, are
câteva componente optimiste, dar și multe pete de îngrijorare. Este vorba,
îndeosebi, de c ăderea economic ă. Totu și, în aceast ă perioad ă grea, dezbin ările s -au
atenuat, violen ța străzii a scăzut, oamenii au înțeles c ă, într-o țară civilizat ă, marile
probleme nu se rezolv ă cu bâta. Lupta politic ă a devenit competi ție politic ă, e
drept, f ără fair-play-uri și menajamente, dar cu tot arsenalul de subtilit ăți,
mijloace și procedee pe care le știm. Ea s -a apropiat însă mult de ceea ce este
luptă politic ă în toat ă lumea. Și începe s ă fie perceput ă ca atare.
Poporul rom ân nu mai poate fi dus de nas și angre nat cu u șurință în fel de
fel de spectacole. Chiar și în vremuri grele, el este unitar și puternic, cum a fost
dintotdeauna, for ța lui venind dintr -o înțelepciune de milenii și din resurse morale
foarte ad ânci. Lumea începe s ă înțeleag ă acest adev ăr. Între timp, contactele
Rom âniei și ale armatei rom âne cu alte țări și cu alte armate s -au înmul țit și s-au
diversificat. Semnele par a fi bune. De aici nu rezult ă însă concluzia c ă situa ția
politico -militar ă și geostrategic ă în zona noastr ă nu ar mai fi îngrijor ătoare. Este
vorba nu numai de cercul de foc și de convulsii din jurul nostru, ci și de prezen ța și
subtilitatea unor evolu ții mai mult sau mai pu țin vizibile, mai mult sau mai pu țin
elastice, mai mult sau mai pu țin sesizabile, precum și de persisten ța unor strategii
de creare a unei situa ții nefavorabile pentru Rom ânia.
Argumentele în favoarea pruden ței și înțelepciunii sunt numeroase. Fie și
numai proverbiala noastr ă… sufl are și în iaurt. Dar nu numai at ât. Nimeni nu d ă
vrabia din m ână pe aceea care se afl ă pe gard, dar nici garduri pentru zbur ătoare
nu-și construie ște. Nimic nu s e face gratuit pe lumea asta. Totul are o finalitate.
Probabil c ă ar trebui s ă vedem mai bine finalitatea finalit ăților, s ă învățăm din
dramele lui Decembrie 1989, ca și din momentele sublime ale acestor drame.
Poate c ă n-ar trebui s ă uităm niciodat ă micul episod in primul r ăzboi mondial care
s-a petrecut în acel spa țiu din Bra șov care se nume ște, acum, Gara Bartolomeu…
De aceea, cred c ă avem încă datoria s ă facem ochii mari. Poate și pentru a ne
vedea mai limpede interesele. Iar, în calitate de buni o bservatori, s ă nu cădem în
capcana de a folosi binoclul invers.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
141
CONDI ȚIA SUBOFI ȚERULUI
Institu ția militar ă își are virtu țile ei. Numeroase. Dar și păcatele ei. Destule.
Ordinea, disciplina, respectul, conservarea valorilor pot fi, deopotriv ă, virtu ți și
nevirtu ți, elemente consonante (uneori și distonante) într-o structur ă de rezisten ță
stabil ă, sigur ă și nu foarte u șor schimb ătoare. Între virtu țile armatei, se înscriu și
coeziunea, camaraderia, spiritul de corp. C âteodat ă însă spiritul de corp este
perceput nu doar ca liant profesional și moral, ca spirit, ci și ca limitare
necondi ționat ă, ca un fel de punere în căsuțe predestinate. În acest sens, ne -am
obișnuit (cei care ne -am obi șnuit) s ă consider ăm subofi țerul îndeosebi ca…
plutonier de companie, ca mânuitor de… efecte, ca parte sedentar ă. Nenorocirea
este c ă, în cele mai multe cazuri, el însuși se percepe astfel și – ceea ce este și mai
rău – se comport ă astfel.
Atunci, dac ă subofi țerul nu este ceea ce este, ceea ce se consider ă el însuși
că este, ce este? Ce ar putea fi? Problema este ceva mai complex ă, iar r ăspunsurile
țin de o reconsiderare a viziunilor asupra institu ției militare. În condi țiile în care
asistăm la o adev ărată deplasare a acestei institu ții dinspre preceptul napoleonian
al raport ului cantitativ (les gros bataillons ont toujours raison) spre ceea ce la noi
se cheam ă "puțin și bun", factorii calitativi trec înainte de toate, fiecare lupt ător
devenind un profesionist, un performer, un campion. Are astfel loc o necesar ă
deplasare a co ndiției subofi țerului dinspre "bun la toate", "bun la magazie", "bun
să facă ceea ce nu e demn s ă facă ofițerul", spre ceea ce se cheam ă "lupt ător de
linia întâi", "lupt ător performant". În armatele moderne, cei mai mul ți dintre
subofi țeri sunt instructor i, comandan ți de grupe. Și în armata rom ână, într-o mare
majoritate, subofi țerii, al ături de mai ștrii militari, m ânuiesc mijloace de lupt ă
complexe, îndeplinesc func ții cheie în echipele de lupt ă, sunt specializa ți în
folosirea tehnicii de transmisiuni, su nt operatori, lucreaz ă pe calculatoare
electronice, sunt tehnici de avion etc. Cei mai mul ți dintre comandan ții de tancuri
și dintre mecanicii conductori de pe tancuri, de pe MLI -uri și de pe MLVM -uri
sunt subofi țeri. Unii dintre ei îndeplinesc chiar func ții de comandan ți de plutoane,
de echipaje, de grupe, sunt instructori.
O analiz ă atent ă a situa ției concrete a subofi țerului în armata rom ână ar
trebui s ă schimbe complet vechile mentalit ăți cu privire la locul și rolul acestei
importante categorii de cad re militare, de profesioni ști, vechile percep ții, vechile
atitudini. Poate c ă, în majoritatea unit ăților, ele s -au și schimbat. Dar nu peste tot.
Se mai men țin, pe alocuri, sensuri peiorative. Subofi țerii nu sunt nici "tractori știi"
armatei, cum le zic uni i, mai în glum ă, mai în serios, nici "neamul lui manivel ă", ci
acei profesioni ști care pun suflet în munca lor, care umanizeaz ă tehnica, st ăpânesc
mijloace electronice, sunt și trebuie s ă fie oameni de baz ă în utilizarea actualelor

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
142
sau viitoarelor sisteme de armamente ultraperfec ționate. Din acest motiv, probabil
că și sistemul de preg ătire și selec ționare pentru ace ști lupt ători de linia întâi ar
trebui s ă fie altul. Și, poate, va fi altul. Mai bun, mai eficient. Dar, ceea ce este
esențial pentru aceast ă categorie important ă de cadre ale armatei, este noua
proiec ție profesional ă și moral ă a condi ției subofi țerului în armara rom ână.
Așadar, s ă-l consider ăm pe subofi țer ceea ce este el cu adev ărat. Dar, înainte
de toate, este absolut necesar ca el însuși, păstrând totu și măsura, s ă învețe să se
respecte, știindu -se și comport ându-se, în orice împrejurare, ca un rangers al…
mijloacelor de lupt ă, ca un performer, ca un profesionist, ca un adev ărat lupt ător
de linia întâi.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
143
BUCURO ȘI LE -OM DUCE PE TOATE…
În 1859, unii eram unioni ști, al ții erau antiunioni ști. Dar și atunci, ca și
acum, lumea nu ne prea întreba ce suntem și ce vrem. Au învins ra țiunea, voca ția
unității, for ța și voin ța unui popor puternic și demn. Multe lucruri foarte bune a
făcut apoi, în urma Unirii, Cuza, între care se include și des ăvârșirea procesului de
realizare a unei armate na ționale moderne. Dar apele subterane ale lumii și ale
noastre au continuat s ă se infiltreze, s ă macine, s ă tulbure, s ă erodeze, s ă pună la
îndoial ă, să amenin țe. Ca apele. Ca apele veninde din alte ape. Imperiile erau tot
imperii, puternicii erau tot puternici. Iar lumea era tot lume. Cum a mai fost.
Pentru a se pune cap ăt unei situa ții mai mult sau mai pu țin artificial complicate,
creat ă sau, poate, implementa tă pe timpul domniei lui Cuza, s -a chemat, a șa cum
s-a chemat, un rege. Din afar ă. Procedeul se practica pe atunci. Și nu era r ău,
întruc ât, printr -un sistem de leg ături de acest gen (care n -au disp ărut și, probabil,
nu vor dispare niciodat ă), se asigura p rotec ție sau, în orice caz, neostilitate din
partea unui stat mare și puternic. Nepotism… interna țional? Poate! Se mai practic ă
și azi. Dar sub alt ă pălărie. Ce s ă-i faci! Lumea e lume. Poporul rom ân n-a zis
nimic. A șa a fost s ă fie. Dar ideea domnilor nepământeni n -a fost chiar pe sufletul
nostru. Carol I s -a dovedit însă nu numai un foarte bun rege, ci și un foarte bun
român. La Plevna, Rahova, Vidin și Sm ârdan ne -am confirmat, cu jertfele a zece
mii de oameni mor ți sau disp ăruți, Independen ța. Carol I era acolo. Cu armata.
În 1916, am fost nevoi ți să susținem, cu via ța și cu moartea, cu onoarea și cu
eroismul, un front de 1400 de kilometri. Cel mai întins front din primul r ăzboi
mondial. Armele ne erau cum ne erau, echipamentul ne era cum ne era, dar a veam
în piept o inim ă. Și în suflet o speran ță. Știam c ă Unirea cea mare este un drept al
nostru. Dar un drept care, pentru a fi recunoscut, se cere pl ătit. Tot cu s ânge.
Războiul a trecut, iar pacea ne -a găsit tot s ăraci, pe unii chiar muritori de foame,
cu familiile decimate, cu ogorul p ârjolit, cu buzunarele goale. Dar uni ți și
puternici. Aveam în piept o inim ă fierbinte. Și în suflet o speran ță împlinit ă la 1
Decembrie. La Alba Iulia. Era mult? Era pu țin? Era imens! Dar lumea de dup ă
război, prea pu țin sensibil ă la bucuriile noastre, ca și la necazurile noastre, se
rebulversa și se repolariza. Disp ăruse un imperiu. Cel din Vest. Iar cel din Est își
schimbase culoarea. Imediat dup ă 1918, a scos col ții revizionismul maghiar. Tot
scoși îi are și acum. S -au infiltrat, în Europa, agresiv și intempestiv, cele dou ă
tipuri de totalitarism – fascismul și comunismul –, iar la noi, de prin mijlocul
deceniului patru, a început s ă prolifereze Legiunea. Nume frumos, nume roman.
Dar at ât. Și salutul hitlerist era tot roman. Un cui înfipt în inima țării, care i -a
răscolit pe unii și i-a țintuit la zidul mor ții pe al ții. Ultimatum -ul sovietic, invazia
Basarabiei de Armatele 5,9 și 12, r ăpirea prin Di ctat a nord -vestului Transilvaniei,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
144
a nord -vestului Rom âniei, cutremuru l de p ământ din 1940, dar și cutremurul de
groaz ă al Europei bombardate, r ăscolite, încrâncenate, umilite. Apoi… r ăzboiul.
Războiul nostru. Pentru Basarabia. Și pentru Transilvania. Pentru Rom ânia
românilor. Cu speran țele și iluziile lui. Cu dramele și dezam ăgirile lui. Rareori
războiul aduce ceea ce se sper ă de la el. Apoi… Yalta, schimbarea de sistem,
refugiul în lozinci și în sloganuri, deport ările în Bărăgan (trebuia s ă avem și noi o
"Siberie" a noastr ă!), închisorile de la Jilava, de la Aiud, de l a Sighet, unde au
zăcut, aI ături de cei mai buni politicieni rom âni, și cei mai buni ofi țeri rom âni,
eroii no ștri de pe frontul din Est. Apoi… seceta. Seceta de pe c âmpii și seceta din
sufletele noastre. Foamete. Lacrimi. C ădere a vie ții. Alungarea lui Dumnezeu. Mai
exact, ad ăpostirea lui în sufletele pustiite. Închinarea la un Ra care -și avea r ăsăritul
la Moscova. Depersonalizare. Umilin ță. Înstrăinare. Aservire. Am ăgire. Idealism
mărunt. Simplificare. Vorbe. Cincinale. Tribalism de tip asiatic, dar în plin secol
XX. Gigantism. Îndep ărtare a omului de suportul propriei sale libert ăți, care este
respectul propriet ății. Puseu de demnitate în 1968. Iar ăși înflorire a speran ței.
Ieșire din cea ță. Soarele r ăsare acum de la Bucure ști. Dar cum r ăsare? Din nou
cădere. Autoizolare. Balcanism -orientalism, corup ție, degradare a vie ții, intrare în
labirint. Cozi și cozi de topor, degradare a respectului fa ță de munc ă, față de
societate, fa ță de om. Cameleonism. Orbul g ăinilor. Laissez -faire… Și iar ăși
degradare a v ieții. Izolare. Dezorientare. Opzeci de mii de militari fac salahorl âc.
Ceilal ți realizeaz ă, ca întreaga societate, o nou ă… calitate. Superioar ă. Vorbe. F ără
acoperire. C ătușe sufletului. C ătușe vie ții. Disperare.
Explozie în Decembrie 1989. Explozie sau implozie. Nu e prea clar. Ie șire
peste margini. Se reaprind lum ânări. Se reaprind speran țe. Dar, încep ând cu 22
decembrie, ora 13.00, se declan șează un fel de ciudat r ăzboi. Un r ăzboi în care
armata și sutele de mii de oameni în strad ă apără obiective d e importan ță strategic ă
împotriva unor…fantome în salopete negre ascunse ca liliecii prin cl ădiri
întunecate, prin unghere, prin subterane. Fantomele trag. Ele au ini țiativa. De unde
au ap ărut? Cine sunt? Ce urm ăresc? Evident, provoac ă. Omoar ă oameni. Da r mai
ales urm ăresc s ă-i determine pe cei înarma ți să riposteze violent, s ă tragă cu
armamentul greu, s ă distrug ă, să provoace pierderi. Stilul nu e nou. Este însă
diabolic. Diversiune radioelectronic ă. Diversiune la scar ă mare. Simulare a unei
invazii aer iene de propor ții. Simulare a unei mari opera ții de desant aerian.
Încercare de interna ționalizare. Se urm ărește perceperea, de comunitatea
interna țional ă, a unei imagini -holocaust. Posturile de radio anun ță 60.000 de mor ți.
În realitate, agresiune abil ă și subtil ă împotriva elementelor de stabilitate. Scop
strategic: distrugerea sau neutralizarea sistemului de ap ărare a țării. Mai întîi, a
componentei sale aeriene și antiaeriene, dup ă aceea și a restului. Armata înțelege
jocul. Nu dintr -odată. Dar îl înțelege. Și nu cedeaz ă. Rezist ă. Este și rămâne unicul
punct de sprijin al na țiunii. Ca întotdeauna. Unica for ță capabil ă să facă ordine în
astfel de împrejur ări, să apere ordinea, s ă asigure protec ția valorilor, s ă apere țara.
Dar Biblioteca Central ă Universi tară nu mai exist ă. Pre țul este deja prea mare.
Reunire de o clip ă în jurul armatei. În acest timp, frontiere deschise, dar nu peste
tot, ci doar în punctele de trecere, fuge cine trebuie s ă fugă, intr ă cine trebuie s ă

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
145
intre, r ămâne cine trebuie s ă rămână. Planul strategic al st ăpânilor fantomelor în
salopete negre n -a mers. Sau, mai exact, n -a mers c ât și cum s -ar fi dorit. Trebuia,
deci, adaptat noii situa ții. Evident, acest tip de "trebuie" nu are în vedere interesele
Rom âniei. Nu le -a avut niciodat ă. Nici la Yalta, nici la Malta. Dar Rom ânia îl
suport ă. Știind sau ne știind.
Încep ând cu februarie 1990, diversiunea din 22 -25 decembrie 1989, se mut ă
în alt plan. Cu alte mijloace. De la gloan țe, reflectoare poliedrice, semnale de
radioloca ție, dezinformare și presiune psihologic ă, se trece la… cuvinte. Cuvinte
care întreab ă, sugereaz ă, bolmojesc, încurc ă, acuz ă, suspecteaz ă. Armata a tras,
armata este vinovat ă, armata este corupt ă, armata ad ăposte ște mon ștri și
monstruozit ăți, armata este ultimul st âlp al comunismului, cel mai puternic… Se
caută invective și adjective, cu ardoarea cu care se c ăutau alt ădată elogii pentru…
ilustrissimul conduc ător. Epistola non erubescit (h ârtia suport ă orice). Atunci, ca și
acum. Și noi suport ăm. Chiar dac ă nu suntem hârtie. Lupte politice, lupte de toate
felurile. Pentru putere. Denaturare a entuziasmului, decep ții, dezam ăgiri, renun țări,
demisii. Violen ță, mineriade, atitudini rezervate din partea Vestului, indiferen ță
din partea restului, neclauz ă, ladă de gunoi, im agine defavorabil ă în afar ă și tot at ât
de nefavorabil ă în interior. Înjurături. Presiuni. Dublare și dedublare. Facilit ăți
nejustificate pentru unii, îngrădiri neexplicabile pentru al ții, îmbog ățire u șoară,
fugă din produc ție, reinstituire a lipsei de res pect fa ță de munc ă, față de valoare.
PNB scade la jum ătate, apoi sub jum ătate, via ța se degradeaz ă în progresie
geometric ă, moneda na țional ă este cumplit umilit ă, reforma pune mari probleme.
Lupta politic ă, în loc s ă promoveze valoarea, s ă se repercuteze b enefic în
economie, în schimbare, în optimizare, coboar ă violent și, adesea, vulgar condi ția
uman ă. Unii din afar ă au impresia c ă abia acum am cobor ât din copac. Al ții cred
că nici copaci nu mai avem. Teatru. Oratorie. Unde e ști tu, nene Iancule!
Complicat ă și chinuit ă maieutic ă a legilor! Cele ale ap ărării nu -și au loc. R ăcanii la
urmă! Nu suntem în vreme de r ăzboi! În fosta Iugoslavie se moare. Coasta
Dalma ției a devenit, din Perla Adriaticii, un ținut al groazei. Exod. Genocid.
Embargoul pune probleme. M ari. Foarte mari. Fostele noastre pie țe de desfacere,
fostele noastre surse de materii prime dispar, una c âte una, ard sau se afl ă sub
cenu șă. Pierderile sunt imense. R ăzboiul din Golful Persic ne -a costat vreo trei
miliarde și jum ătate. Dolari. R ăzboiul din Iugoslavia ne cost ă și mai mult. Dar
cel mai mult și mai mult ne cost ă războiul mut și surd din propria noastr ă casă, din
propria noastr ă țară. Basarabia doare. Unii fac însă din aceast ă durere capital
politic. În Transnistria, rom ânii – adică mai mu lt de 40 la sut ă din popula ție – sunt
călcați în picioare. În Transnistria încă se moare. Sau, dac ă nu se moare ca în
capetele de pod de la Cocieri și Malovata, ca la Dub ăsari și Tighina, se moare sub
nelege și nelegiuire. Armata 14 este tot acolo. Rom ânii – cei șase, despre care scrie
presa, dar cine poate spune care -i num ărul lor! – sunt judeca ți în cuști. Ca în Evul
mediu. Comunitatea interna țional ă n-a sesizat ce se întâmplă în Basarabia și în
Transnistria. Nu este greu de înțeles de ce. Este însă durer os. Adev ărul are ochi de
pisic ă. Cert este c ă obiectivul care s -a urm ărit aici s -a realizat. Știm cu to ții ce a
reprezentat Basarabia, de la 1812 încoace, pentru politica imperial ă de atunci. E

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
146
greu de crezut c ă, între timp, s -ar fi schimbat cumva problem a. Un cap de pod din
care pleac ă trei deschideri strategice de foarte mare importan ță – culoarul Gali ției
spre Europa Central ă, cel al Dun ării și cel al M ării Negre spre Mediterana – este
oricând binevenit. Chiar dac ă rachetele strategice și forțele de int erven ție rapid ă
fac desuete și inoperante aceste culoare, la un astfel de cap de pod nu se renun ță.
Pentru o vreme, el trebuie ținut însă în conservare. Lumea nu se schimb ă cu una cu
două. Acesta -i adev ărul. Restul sunt vorbe. Sau verbe.
Leul s -a degradat ireversibil și greu explicabil, sindicatele cer, guvernul n –
are, agricultura face pe alocuri apel la plugul tras de cai (c ă boi nu mai sunt), iar
caii au început s ă aibă picioare de lemn. Retragerea subven țiilor – un fel de
extragere a glon țului dintr -o rană sângerândă – are efecte austere și dureroase
asupra vie ții. Dar asta e! Dac ă nu sco ți glon țul, nu se vindec ă rana. Cu austeritatea
și cu durerea, rom ânul face, de veacuri, cas ă bună. Era și acest moment, ca multe
altele, pentru cei ce ne sunt neprieteni , un prilej pentru a spera într-un conflict
deschis, într-un spectacol cu mineri, mineriade și lacrimogene. Cam mult ă
plictiseal ă în ultimul an în Rom ânia! Nici tu geamuri sparte, nici tu b ătăi cu
ciomege sau cu cocteiluri Molotov, nici tu cl ădiri distruse , nici tu ma șini
incendiate! Ce -o fi asta? În Anglia, din c ând în când, mai explodeaz ă câte o
bomb ă, în India se mai organizeaz ă câte un atentat, p ână și la cele dou ă gemene
din New York, cele mai înalte cl ădiri din lume, s -a produs o explozie care s -a auz it
până la Bucure ști… Numai la noi, nimic. Iat ă că și ultima mare amorsare de
conflict s -a… dezamorsat. Amatorii de g ălăgie, de violen ță, au de ce s ă fie
dezam ăgiți. Dar, probabil, nu mai dispun de curajul (sau suportul) s ă o spun ă, ca
altădată, în gur a mare. Europa și America au aflat, între timp, c ă și Rom ânia este o
țară ca oricare alta, o țară în care nu este terorizat nimeni – nici maghiar, nici
german, nici rom ân –, o țară care a dat lumii valori. Și care a șteapt ă de la lume,
fără să întind ă mâna, fără să cerșească, respectul valorii. Amatorii de violen ță, ca și
mulți alții din cei care n -au aflat încă ce înseamn ă o istorie, un popor și o țară, vor
mai c ăuta și, desigur, vor mai g ăsi multe alte prilejuri s ă se amuze sau s ă
clămpăneasc ă.
Întruc ât retragerea subven țiilor, ca și nerelansarea produc ției, nu înseamn ă
entuziasm, corn al abunden ței, ci via ță grea, austeritate. Nu pentru to ți la fel, se
înțelege. Pentru unii, pentru cei mai mul ți, va fi tare greu. Din încerc ări grele, noi
am ie șit însă totdeauna mai puternici. Asta nu înseamn ă că ne-am dorit astfel de
încerc ări. Nici ele nu ne -au întrebat dac ă le dorim. Au venit pur și simplu. Și nu le –
am putut nici preveni, nici ocoli. E drept, unii ne -au vârât direct în ele, iar al ții nu
s-au ostenit s ă ne întind ă o mână.
Între timp, bietul om, omul de r ând, i-a înjurat, cu n ăduf, și pe unii și pe al ții,
spun ându-și, totu și, că dracul n -o fi chiar at ât de negru pe c ât zic unii, bine c ă nu
vin turcii.
Dar turcii vin. Cu autocarele. Ca prieteni. Nu ca osmani, ca spahii sau ca
ieniceri. Și ne mai ducem și noi pe acolo, pe la ei. Nu cu pe șcheșuri, ci cu bun ă
credin ță. Dar cum ne ducem și, mai ales, cum ne întoarcem, numai Dumnezeu știe,
că pe Alah, probabil, nu -l intereseaz ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
147
Din p ăcate, unii au renun țat la nostalgica narghilea și au început s ă ne aduc ă
și nou ă heroin ă. Probabil în schimbul unora dintre frumoasele noastre fete care au
nevoie de ciorapi fini sau de dolari pe șin. Ce s ă-i faci, economia de pia ță!
Totu și, să nu disper ăm. La urma urmei, nimic nu este nou sub soare.
Oricum, în anul una mie nou ă sute nou ăzeci și trei, azi, zece mai, la încheierea
ediției, armata se afl ă la locul ei, cire șii mai sunt încă înflori ți, iar reforma merge
înainte. În timp ce nivelul nostru de via ță face un pas înapoi . Să sperăm că îl face
doar pentru a -și lua av ânt.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
148
PĂRELNICII ANULUI IV…
În fiecare an, la 22 decembrie, departe, tot mai departe de adev ăr

Nu degeaba se spune c ă pe cine nu -l lași să moar ă nu te las ă să trăiești.
Probabil c ă unii din cei care acuz ă astăzi institu ția militar ă pentru toate oalele
sparte, pentru toate necazurile din decembrie 1989 au uitat ce a însemnat aceast ă
institu ție pentru țară, pentru stabilitatea țării. Pentru via ță, pentru încredere, pentru
speran ță. În acele vremuri deopotriv ă entuziaste și tulburi, unic ă, armata și-a
păstrat luciditatea. E drept, mul ți au murit. Ei sunt eroii Revolu ției noastre din
decembrie, oameni care și-au jertfit via ța pentru libertate. O libertate de care au
profitat, ca peste tot în lumea asta, în prim ul rând, cei ce au g ăsit repede rela țiile și
mijloacele necesare unei schimb ări conjuncturale la 180 de grade. Pe care, poate,
le aveau preg ătite dinainte. Mai ales cei obi șnuiți – în sistemul de atunci – să
îngrădeasc ă, prin magii totalitare, numai de e i știute, libert ățile altora. Unii din
eroii lui decembrie 1989 au c ăzut datorit ă gloan țelor trase din armele armatei. E
limpede. A șa se întâmplă peste tot, c ând armata este scoas ă în strad ă, cu muni ție
de război. A șa s-au petrecut lucrurile și la Los Ange les, a șa se petrec și prin alte
părți. Cei mai mul ți au c ăzut însă de alte gloan țe. De calibru 9 mm sau de alte
calibre care nu sunt în dotarea armatei. Eu, personal, am v ăzut, pe 24 decembrie
1989, aceste gloan țe la Marele Stat Major, la ultimul etaj al c lădirii. Fuseser ă trase
din strad ă. Dintr -un Stecikin. Mul ți, foarte mul ți în raport cu num ărul total al
victimelor, sunt tineri ofi țeri, mai ștri militari, subofi țeri și osta și. Peste 300. Mor ți.
Peste 670. R ăniți. Dup ă cum insinueaz ă unii din cei ce sluj esc emisiunile
unilaterale și clar direc ționate întru acuzarea armatei ale Televiziunii Rom âne – în
genere, aceia și oameni, aceia și câțiva viteji ce dup ă război s -arată – armata și-ar fi
creat o diversiune, pentru a -și justifica… jocul de -a războiul și consecin țele
acestuia. C âte sunt și cum sunt. Tragicul episod de la Otopeni. Distrugerea ABI –
urilor USLA în fața sediului Ministerului Ap ărării Na ționale și nimicirea celor ce
erau în ele. "Evaporarea" terori știlor. Dramele de la Cluj și Sibiu… Situa ții
complicate, unele rezultate din nerespectarea unor elementare reguli de cooperare
militar ă, altele create, probabil, de acele for țe obscure, pres ărate prin toat ă țara,
care au organizat și realizat, într-un "stil" unic, o diversiune radioelectronic ă de
mare amploare, o intoxicare a sistemelor de comunica ții cu informa ție fals ă,
precum și deschiderea, din locuri ascunse, a unui foc de provocare a armatei.
Evident, pentru a o scoate din caz ărmi, a ridica avia ția în aer, a o face s ă riposteze
și să distrug ă. Să distrug ă și să se autodistrug ă. Probabil, pentru a pune ei, ace ști
indivizi, m âna pe situa ție sau pentru a face plauzibil ă o interven ție a altora. Poate
și pentru a for ța judecarea și omor ârea lui Ceau șescu. Cine știe! Cine mai știe! O fi

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
149
fost și vreo a riergard ă fidelă și întârziată a lui Ceau șescu! Care l -a lăsat, singur cu
consoarta, undeva, pe drumul care duce de la Titu la T ârgovi ște. Și s-a apucat s ă
înfrunte, de una singur ă, ca-n filme, o armat ă și o țară!… Evenimentele din 12 și 28
ianuarie sau cele din februarie 1990, de la Bucure ști, încrâncenarea de la 20 martie
de la T ârgu Mure ș, scenariul diversionist din 13 -15 iunie 1991 și multe alte…
întâmplări de gradul 0 au creat toate condi țiile necesare pentru a se distruge
urmele. Adic ă documentel e, dosarele, casetele, poate și ordinele scrise,
instruc țiunile, indica țiile…
Și, dup ă ce toate astea au disp ărut sau au fost puse la ad ăpost sigur, a doua
etapă const ă, dup ă cum se vede de vreo patru ani, la fiecare 22 decembrie, pe
ecranul televizorulu i, în a arunca vina pe "marea mut ă", în a încerca o r ăzbunare,
ca să nu-i spunem altfel, pe o institu ție numit ă cândva "bun ă la toate". Iar treaba
asta este f ăcută cu o abilitate care nu prea las ă dubii în leg ătură cu cei care au
interesul s ă susțină un astfel de climat.
În fiecare decembrie, aceia și clien ți ai televiziunii, aceia și părelnici
sugereaz ă, insidios și agresiv, mereu acelea și întreb ări jignitoare, de col ț de strad ă:
Cine s ă tragă în militari? Ce terori ști? Unde sunt? Cine i -a văzut? Cum o s ă
terorizeze ni ște.. fantome o armat ă care se credea capabil ă să se bat ă de la egal la
egal cu o sut ă de divizii?! Ceea ce vrea s ă însemne: V ă faceți iluzii, domnilor
militari! În realitate, noi suntem cei puternici! Tot noi. Noi, cei din umbr ă. Vom
face, încet-încet, pic ătură cu pic ătură (calit ățile noastre esen țiale fiind
perseveren ța, abilitatea și subtilitatea) s ă se cread ă că voi sunte ți criminalii! P ână
la urm ă, domnilor ce face ți ca umbrele voastre s ă apară (evident, metamorfozate)
și să vorbeasc ă (evident, indignate) la Televiziune, o s ă ne spune ți nou ă, cei din
armata rom ână, că am omor ât și am înrobit poporul ăsta, c ă i-am ascultat
convorbirile telefonice, c ă i-am controlat sufletul și viața, că i-am pus informatori
din doi în doi, c ă am luat drep tul individului la propria -i libertate, c ă știam tot ce
mișcă în țara asta, c ă puneam microfoane în telefoane și ne infiltram diabolic în
sufletul oamenilor, în timp ce bie ții gardieni ai structurilor politice de pe atunci se
chinuiau prin poligoane, visa u la mai mult ă motorin ă pentru tancuri și
transportoare, f ăceau salahorl âc pe șantierele economiei na ționale, durau
Transf ăgărășanul, s ăpau canale de iriga ții și strângeau recolta, construiau blocuri
de locuin țe și adunau r ămășițele celor prin și sub d ărâmături, la cutremure,
tremurau prin viscole și treceau în ap ărare, pe frontier ă, în 1968, c ând ru șii
invadau Cehoslovacia! Se uit ă, oare, domnilor – ni se sugereaz ă printr -un anumit
gen de literatur ă a la Pavel Coru ț –, ce au f ăcut serviciile de informa ții și de
protec ție a informa ției pentru țara asta, în vremea agresiunii împotriva
socialismului și comunismului? Cum s ă-i dăm la o parte pe cei care v ânau
literatura… subversiv ă, lupt ându-se să nu-i mai citim pe Blaga și pe Goga, pe
Nichifor Crainic și pe Mircea Eliade, pe Eugen Ionescu și pe Vasile P ârvan? Pe
un… Pacepa, pe un altul. Poate și cei care au asigurat "intrarea" în dispozitiv a…
extratere ștrilor și fantomelor cu care s -a luptat armata. Acelea și fantome care atac ă
și acum… Oricum, probele au fost distruse. Cel pu țin așa se crede. S ă vedem dac ă
mai g ăsește ceva, pe undeva, comisia parlamentar ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
150
Acum, c ând volburile de dup ă 1989 s -au mai lini știt, se consider ă că e iarăși
timpul s ă se acuze armata și să se dep ăteze, s ă se imaculeze, cu subti litate și
arogan ță, o institu ție care s -a aflat acolo unde s -a aflat sub blazonul unor temute și
eficiente servicii de culegere și protec ție a informa ției de interes na țional. Toat ă
lauda pentru sutele de lucr ători de pe acest t ărâm, pentru profesioni știi care au
adus și, poate, vor mai aduce încă multe servicii țării! Ace ști oameni n -au
colportat, n -au făcut scenarii, n -au uneltit, n -ar fi fost drept s ă unelteasc ă împotriva
armatei rom âne. Altfel s -ar fi aflat de cealalt ă parte a zidului. Adic ă împotriva
Rom âniei. C ăci nu exist ă țară puternic ă, fără respectul ce se cuvine institu ției
militare. Ast ăzi, la patru ani de la Revolu ție, unii au uitat acest respect. F ără să-și
dea seama – sau, poate tocmai pentru c ă își dau seama – că n-ar fi ei, aici, dac ă n-
ar fi fost armata acolo, în posturile ei de ap ărătoare a țării, a ordinii, a Revolu ției.
Din p ăcate, unii v ăd lucrurile la fel ca înaintea celor patru ani. În mintea multora s –
au operat simplific ări nepermise. Al ții au uitat. Unii doar se prefac c ă au uitat. S-a
încercat, la aceea și Televiziune Rom ână, în spa țiul afectat emisiunii armatei, o
relatare, în văzul lumii, despre ce a f ăcut și ce n -a făcut armata în decembrie 1989.
S-a prezentat mai întâi situa ția politico -militar ă și strategic ă pe fondul c ăreia s -au
produs evenimentele din decembrie. Ar fi urmat prezentarea unor film ări concrete
la Timi șoara, la Sibiu, la T ârgovi ște, la Br ăila, la Bra șov, la Bucure ști. Film ări,
documente, m ărturii ale oamenilor care au fost acolo. Și nu p ăreri ale
părelnicilor… Am aflat însă că cineva a oprit aceast ă emisiune. Probabil, aceia și
oameni care au deschis por țile și, apoi, au ferecat por țile…
Au acces pe postul na țional doar interlocutorii domnului Tatulici…
Exprimarea opiniilor este și trebuie s ă fie liber ă într-o țară democrat ă. Dar,
discutarea unor fapte dramatice care, poate, au pus în pericol însăși existen ța
acestei țări, nu este acela și lucru cu un comentariu spumos la teatrul de
divertisment estival de la Costine ști…
Până la urm ă, domnilor, o s ă ne spun eți că am visat, c ă n-a fost nimic pe
ecranele radiolocatoarelor, c ă nu s-a tras, nic ăieri și de nic ăieri, nici un cartu ș, în
afară de cele pe care le -a tras, ca la nunt ă, armata, c ă nu s-a tras din nici un loc
ascuns, nici din balcoanele blocurilor situat e lângă clădirile Ministerului Ap ărării
Naționale, nici din cl ădirile din jurul școlii militare de la Sibiu, nici din macaralele
turn din portul Constan ța, nici din p ădurile din jurul Otopenilor, c ă n-au fost nici
mesaje telefonice false, nici altceva. Ia r în ceea ce prive ște diversioni știi, terori știi,
marțienii sau ce or fi fost, se pare c ă, în concep ția pijamali știlor Revolu ției, n -au
prea… fost. Prilej pentru a z âmbi sau a persifla. Celor pe care osta șii i-au prins
trăgând li s -a dat drumul, întruc ât n-au existat probe. Ce fel de probe? P ăi…
procese verbale, declara ții, schi țe ale locului, expertize balistice… Asta -i valabil în
timp de pace, domnilor! Nimeni nu face însă așa ceva în război. Iar ceea ce s -a
petrecut în Rom ânia între 22 și 25 decem brie 1989 se nume ște război. E drept, un
război ciudat, dar r ăzboi… Dac ă veți continua s ă judeca ți războiul cu legile p ăcii și
pacea cu legile r ăzboiului, probabil c ă și bruma de probe care se mai p ăstreaz ă pe
unde s -or mai p ăstra se vor duce pe apele ce lor care au tot interesul s ă ascund ă
adev ărul… Din p ăcate, armata n -a fost specializat ă în a se constitui în… parte la

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
151
Tribunal. Ea nu este f ăcută pentru a colporta, a inculpa, nici pentru a fi inculpat ă,
nici pentru a se disculpa, ci pentru a ap ăra țara. Pe ea însă cine o ap ără? Vi se pare
cumva c ă nu mai este nevoie de armat ă – cum se spunea c ândva –, că trăim într-o
zonă foarte lini ștită, pe un p ământ ner âvnit de nimeni? A inculpa armata rom ână,
disculp ând umbrele sau f ăcând nolens -volens jocul subv ersiv al acestora și – mai
ales – a întreprinde toate acestea cu pa și mărunți și vorbe umilitoare, mi se pare
inadmisibil. Au fost și excese, au fost și confuzii, au fost și greșeli. Societatea are
dreptul s ă le știe, iar presa are obliga ția să le scormon ească. Exist ă însă și
adev ăruri elementare pe care nimeni nu are dreptul s ă le eludeze. În împrejur ările
acelea, numai soldat, în forma ție, să nu fi fost. Soldat, cu o arm ă în mână, cu
dreptul și obliga ția de a o folosi. Dar armata rom ână este singura inst ituție care și-a
păstrat structurile, care și-a trimis osta șii să lupte și să moar ă pentru a -și îndeplini
misiunea, pentru a ap ăra oamenii, pentru a ap ăra țara.
Armata nu și-a pierdut cump ătul. E drept, unii s -au ascuns pe sub mese. Dar
nu armata. Ea a fo st acolo unde a primit ordin s ă fie. Toat ă lumea a v ăzut-o. Prin
solda ții și ofițerii ei, a rezolvat probleme grave care reveneau altora. Nici chiar
atunci c ând tanchi știi – în imposibilitatea de a -și folosi armamentul de pe tanc –
au fost amenin țați cu c uțitele (pe 22 decembrie 1989, ca și pe 13 iunie 1990),
insulta ți, scuipa ți de fel de fel de indivizi agita ți și iresponsabili. S -au văzut doar
trasoarele trase în sus de solda ții înfrico șați, nu și focurile executate din umbr ă, în
plin, asupra celor din P iața Universit ății, în Pia ța Operei la Timi șoara, pe str ăzile
Brăilei, apoi asupra osta șilor care ap ărau Televiziunea (acee ași Televiziune care,
în loc s ă le pun ă o floare pe morm ânt, acum, îi acuz ă), Radiodifuziunea, sediul
Ministerului Ap ărării Na ționale , castelele de ap ă, depozitele de muni ții, băncile,
rezervele statului. Kilerii au disp ărut, i -a înghițit pământul. Osta șii au r ămas. S -a
văzut doar camionul care a strivit trupuri, nu și cărămida care l -a lovit în cap pe
șofer, f ăcându-l să piard ă contro lul volanului. Este semnificativ ă aceast ă situa ție.
De multe ori, din cauza copacilor nu se mai vede p ădurea. S -au văzut numai florile
pe care oamenii le d ădeau osta șilor, nu și cuțitele care amenin țau și insultele
adresate acelora și osta și. Acelora și ostași care, prin comportamentul lor, îi apărau
pe cei din strad ă, erau cu sufletul al ături de ei, le asigurau libertatea de a ac ționa,
de a se manifesta. Cei mai mul ți din ace ști osta și trăiesc. Sunt printre noi.
Întreba ți-i. Aduce ți-i pe micul ecran. Pentru că și ei au fost acolo. Nu numai
Claudiu Iordache, Dumitru Dinc ă, Dan Iosif, Itu și ceilal ți… Cu care lumea s -a
cam prea obi șnuit.
Unii au spus – mai spun și acum – că armata a tr ădat. Ea trebuia, dup ă toate
regulile, s ă tragă cu tunurile, cu tancurile, cu avioanele și cu mitralierele în
oamenii aduna ți să ceară libertate. Doar armata -i armat ă. Nu se poate impresiona
de o… adun ătură (termenul apar ține unui distins revolu ționar)! Din p ăcate, unii
dintre oamenii care se aflau în strad ă n-au înțeles c ă nu au dreptul s ă agreseze sub
nici o form ă ostașul înarmat, adic ă armata țării, iar al ții și-au găsit, atunci, pe loc,
"voca ția" de b ătăuși, de lupt ători, de comando. I -au atacat pe osta și.
Dumneavoastr ă, domnilor, ce a ți fi făcut, dac ă v-ați fi aflat în stradă, în forma ție,
cu arma încărcată și ar fi trebuit s ă alege ți între a trage foc de avertisment sau chiar

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
152
foc în plin și a vă apăra via ța? V -ați fi lăsat uci și? A ți fi "predat" arma primului
ins care s -ar fi repezit asupra dvs.? Le -ați fi predat postul, ați fi permis s ă fie
atacate, deteriorate și ocupate caz ărmile, depozitele, obiectivele militare,
obiectivele strategice? Aceasta p ână în diminea ța zilei de 22 decembrie. Dar, și
după aceast ă dată, armata s -a aflat acolo unde -i este dintotdeauna locul. În
apărarea obiectivelor de importan ță strategic ă și a popula ției, a obiectivelor
militare. Și tot armata asigura, atunci, c ând peste tot era haos, paza și securitatea
celor ce s -au constituit în conducerea țării. Cine, ce a mai avut cu armata? Oare,
domnilo r viteji de dup ă război, emisioni ști, zvoni ști și ce ve ți mai fi fiind, crede ți
cumva c ă "marea mut ă" este și oarb ă?

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
153
PÂNĂ CÂND?
Sunt unul dintre cei care sus țin – și voi sus ține p ână în pânzele albe –
libertatea cuv ântului. Nimic nu este mai de pre ț pentru un om ca dreptul de a se
exprima. Dar, între dreptul la exprimare și toleran ța ocărârii, distan ța este imens ă.
Este adev ărat, pe banii lui și pentru banii lui, fiecare poate s ă facă ce pofte ște. Cu
o singur ă condi ție: să nu uite c ă trăiește într-o soci etate a oamenilor. Iar atunci
când uit ă, trebuie s ă i se aduc ă aminte. Altfel, ne -am pr ăbuși cu to ții în mocirl ă și
în dezonoare.
Sunt multe, foarte multe curiozit ățile care își cam caut ă azi loc de cetate pe
acest p ământ. Una dintre ele este lipsa de m ăsură. Alta – tolerarea exagerat ă. Care
echivaleaz ă cu indiferen ța exagerat ă. Dar care poate fi și team ă exagerat ă. Team ă
de gunoi. Team ă de b ălăcăreală. Team ă de murd ăria care exist ă și persist ă nu
numai pe str ăzile uitate ale ora șelor noastre, ci și în suf letul unora. Oameni care
parcă sunt f ăcuți pentru a murd ări, pentru a se strecura cu orice pre ț în locuri de
unde pot s ă-și permit ă să arunce cu noroi, s ă facă orice.
Știm cine este și ce este Corneliu Vadim Tudor. Iar dac ă nu știm, vedem,
înțelegem. Știm și de ce este în stare. A fost odat ă un procuror care l ăsa impresia
că se apucase s ă descurce, cumva, at ât cât putea s ă se priceap ă el, ni ște ițe cu…
niște "terori ști" care au împușcat osta și ai armatei rom âne, în decembrie 1989.
Bine înțeles, n -a reu șit. "Terori știi" sau ce or fi fost s -au evaporat. Nimeni nu știe
unde și cum. N -a făcut el, procurorul, mare lucru, dar m ăcar a încercat… Încă se
mai putea, la vremea aceea. A venit, însă, ca un tr ăsnet asupra lui, în aceea și
revist ă "Rom ânia Mare", un mal dăr de pestilen țe de tot felul. Ecouri r ăstălmăcite
de la vreo aventur ă pe care omul, poate, o și uitase în vreun col ț de tinere țe, acuze
de tot felul, înjurături directe, ca la u șa cortului. Poate și adev ăruri de tot felul. Dar
de ce atunci? Și de ce cu o asemenea înverșunare? Și de ce el, procuror, și nu un
altul? Pentru c ă e greu de presupus c ă era singurul c ăruia i se puteau aduce astfel
de acuze. Ce fel de contract o exista sub aceste "desfiin țări" gazet ărești? Indiferent
ce ar fi f ăcut, un om nu merit ă a fi murd ărit, insultat. C ândva, exista duelul. Acum
exist ă legi care protejeaz ă – sau ar trebui s ă protejeze – ființa uman ă. Și demnitatea
uman ă. Împotriva calomniei, insultei și defăimării. Dar cine mai ține ast ăzi seama
de lege?
Societatea rom âneasc ă s-a desprins de totalitarism, de comunism și încearc ă
să-și găseasc ă, cu greu, drumul ei cel bun, cel just. Nu este treaba armatei rom âne
să se implice în acest proces. Armata are, dintotdeauna, o misiune unic ă și sacr ă:
să apere țara. Indiferent care ar fi marile obiective ale momentului, problema
securit ății naționale, a ap ărării țării nu poate fi trecut ă în nici un fel pe ultimul plan
sau la faptul divers, nici l ăsată la dispozi ția celor care și-au reaflat voca ția

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
154
murd ăritorilor de oameni (dac ă nu cumv a și ăsta o fi tot un pre ț care se pl ătește
pentru informa ția primit ă). Pentru c ă o astfel de atitudine sau de neatitudine s -ar
putea s ă ne coste enorm. Odat ă cu debusolarea politic ă și social ă, cu c ăderea
economic ă din interiorul țării, s-a produs, în lum e, și un mare dezechilibru militar.
Aceasta nu înseamn ă că regret ă cineva echilibrul dinainte. Dar s -a ivit, nolens
volens, un adev ărat colaps geostrategic. Ultimul imperiu – cel sovietic – a căzut
(oare, chiar a c ăzut?), iar urm ările celui habsburgic s e mai fac încă și acum sim țite
în tragedia din Bosnia -Herțegovina și în derularea unor scenarii subterane de o
mare periculozitate pentru pacea și stabilitatea în zon ă. Mai toat ă lumea știe ce fac
anumite cercuri de la Budapesta ("Oficiul pentru maghiarii din afara grani țelor" și
funda ția "Teleki Laszlo", gruparea de extrem ă dreapt ă "Tineretul Maghiar
Independent" din cadrul Partidului Independent al Micilor Proprietari) sau aflate în
grația Budapestei (mi șcarea politic ă "Convie țuirea" din Slovacia, spre e xemplu).
Se pun la cale fel de fel de ac țiuni subversive, cu scopul destabiliz ării situa ției din
țările în care locuiesc și maghiari, împingerii la autonomizare etnic ă și zonal ă,
creării unei imagini interna ționale deformate asupra realit ăților privind po zițiile
oficiale ale statelor din jur fa ță minorit ăți (a se citi fa ță de o singur ă minoritate –
cea maghiar ă), complic ării și îngreun ării procesului de normalizare a raporturilor
în zon ă etc. Toate acestea – și multe altele pe care nu le mai prezent ăm aic i – pot
constitui tensiuni, amenin țări, pericole de conflict armat. Situa ția nu este nici a șa
prea roz ă. În Bosnia -Herțegovina – spațiul care rezistase și lui Hitler și lui Stalin –
este plin r ăzboi, încerc ându-se constituirea unui stat musulman în Europa (nu cu
musulmani, ci cu s ârbi-musulmani), în zona caucazian ă a bazinului M ării Negre se
dau lupte înapoia c ărora se afl ă, fără îndoial ă, interese strategice imense. C ăci
Marea Neagr ă este un spa țiu de foarte mare disput ă. Comandantul a ceea ce a mai
rămas din Armata 14 (comandamentul armatei, unit ăți dintr -o divizie mecanizat ă,
subunit ăți de tancuri, de geniu și de alte arme, unit ăți de armat ă) amenin ță, cu o
veche arogan ță dată de o trecut ă faimă (ca fost ă armat ă pentru teatrul militar
european de sud -est), că ajunge în câteva ore la Bucure ști (din care cauz ă, unii, de
pe la noi, au și început s ă tremure, uit ând că mai exist ă, totu și, o armat ă română,
care n -a pierdut nici un r ăzboi!), Jirinovski "desfiin țează" pur și simplu statul
român (epistola non erub escit), iar ă noi… Noi îl citim pe Vadim, cel mai cel,
curatorul moral num ărul unu al tuturor timpurilor, ce -și zice c ă înalță ode armatei
și își ia drept misiune s ă arunce la lada de gunoi mini ștri, generali, secretari de stat,
ba chiar și pe cel votat d e rom âni ca pre ședinte al Rom âniei. O face cu non șalanța
unui șef de clan sau a unui pu ști care crede c ă tot ce zboar ă înseamn ă avion. Și, în
timp ce noi ne ciond ănim sau ne uimim de c âte un Vadim, uit ând de problemele
cele mari, în timp ce se încearc ă aruncarea generalilor la gunoi pentru fel de fel de
motive, decapit ându-se astfel armata de e șalonul g ândirii și experien ței ei
strategice, unele for țe, încet-încet, se regrupeaz ă, se strecoar ă prin zone nev ăzute,
pe aliniamente favorabile, sub pretext c ă își asigur ă, fiecare cum poate și pe unde
poate, protec ție, se redenumesc concepte, se refac concesii. Plute ște, peste tot, o
anumit ă team ă (sau o anumit ă strategie), sunt lucruri care se spun, dar și lucruri
care nu se spun, anali știi militari par un pic deruta ți, dar, p ână la urm ă, totul începe

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
155
să se limpezeasc ă. Nu suntem orbi. Merg ând însă tot a șa, din îngăduire în
îngăduire, din concesie în concesie, din team ă în team ă, din pruden ță în pruden ță,
din cumin țenie în cumin țenie, tare m ă tem c ă, mâine, va fi, poate, mult prea t ârziu
să înțelegem c ă armata pe care o aveam, de fapt, nu mai exist ă. La ora actual ă, se
contureaz ă o singur ă soluție: accesul la structurile euro -atlantice. "Parteneriatul
pentru pace" este o speran ță, dar el nu -ți poate da ceea ce tu însuți nu-ți dai și nici
nu-ți poate impune ceea ce tu nu vrei, în nici un fel, s ă-ți impui. Dac ă prioritari
sunt factorii politici, care dau înțelepciunea, și cei economici, care dau puterea,
vadimii care murd ăresc generali (dar și generali care tremu ră la gândul c ă ar putea
fi murd ăriți de vadimi f ără scrupule), la ce bun s ă mai întreținem o armat ă, care, și
așa (cred unii), la o adic ă, nu poate dec ât să predea armele sau s ă moar ă fără nici
un folos… Eroice jertfe inutile! Este o mentalitate care îți face p ărul m ăciucă! Nici
nu-ți poți imagina c ă, în țara aceasta, mai exist ă oameni care nu înțeleg ce
înseamn ă o armat ă pentru lini ștea, siguran ța, stabilitatea strategic ă și, în ultim ă
instan ță, pentru existen ța poporului rom ân. Au disp ărut războaiele de pe p ământ,
domnilor? S -a instalat, în lume, pacea universal ă? Ne -a apărat cineva, vreodat ă, de
amenin țări, de n ăvăliri, de r ăzboaie? Dac ă nu, atunci, domnule C.V.T., ce face ți
dumneavoastr ă, ca distins parlamentar, pentru calitatea, pentru preg ătirea
corespunz ătoare armatei țării? Care -i bugetul armatei, comparativ cu cel al
armatelor țărilor vecine sau cu al altor institu ții ale statului nostru de drept și de
fapt? Sau, ca și în alte timpuri, apel ăm, în continuare, la iluzia c ă problemele -s
aici, iar războiu -i departe? C ât de departe?
Armata, domnilor, nu se pune în discu ție când este vorba de priorit ăți. Ea nu
este nici prioritar ă, nici neprioritar ă! Ea este o permanen ță! Poate c ă nu e bine c ă e
așa, dar niciodat ă n-a fost altfel pe acest p ământ! Pri oritare pot s ă fie anumite
acțiuni legislative, politice, economice, sociale, morale, chiar militare, anumite
relații interna ționale. Armata nu se pune însă în discu ție. O ai sau nu o ai. Dac ă n-o
ai, este ca și cum, pe timpul ap ărării în munte, ți-ai lăsa nepreg ătită ultima creast ă.
Adic ă ultima putere. Adic ă ultima speran ță. Când ai pierdut ultima creast ă, ai
pierdut și muntele. Armata rom ână nu este o simpl ă noțiune. Desuet ă, pentru unii.
Ineficient ă, pentru al ții. Nici concept al gloriilor de alt ădată. Și nici ceva pe seama
căreia s ă se poat ă obține, într-un fel sau altul, capital politic. Ea este o institu ție
sfântă pentru țară. În acest spa țiu bântuit de migra ții și disputat de imperii, armata
Rom âniei a fost singurul reazem al rom ânilor. Ii dau drept la aceast ă aură gloriile
ei. Comportamentul ei demn și lucid, în vremuri grele. În războaie, la cutremure, la
inunda ții, în acțiuni umanitare. Ea este o institu ție a țării, benefic ă pentru țară. Este
ceea ce Eminescu numea, falnic, ARMIA ROM ÂNĂ. O institu ție format ă din
structuri temeinice, din oameni responsabili. A o terfeli nu înseamn ă neap ărat a-l
contesta pe Eremia Grigorescu, sau pe Averescu (pe Antonescu, încă se mai
poate!), sau pe Avramescu, sau pe Mociulski. C ă n-ar crede nimeni. A o terfeli
înseamnă a-i înjura sau a accepta s ă-i fie înjura ți și batjocori ți solda ții și generalii
ei de azi, s ă-i fie adu și osta șii în murd ăria scenariilor și oratoriei demagogiei
politice, s ă-i fie trata ți ofițerii ca ni ște slugi (ca în vremea acelor umilitoare corv ezi
de pe toate mega șantierele socialiste, pe care nici pu șcăriașii nu le fac), s ă-i fie

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
156
insulta ți militarii. Insulta ți și supu și unor presiuni c ărora ei nu sunt preg ătiți să le
facă față, întruc ât nu cunosc subtilitatea minciunii și a colport ării. Societa tea este
cea care trebuie s ă-i fereasc ă de asemenea experien țe de mahala, s ă-i apere, s ă-i
protejeze împotriva pornirilor viscerale ale unora. Prin legi drastice și drepte. Care
să nu interzic ă exprimarea, nici critica, nici pamfletul (Bacalba șa și Brăescu ar găsi
încă multe subiecte demne de pana lor, spre binele armatei), ci doar s ă curețe
locul de gunoaie. Și să încurajeze iarba bun ă, adic ă exprimarea lucid ă, civilizat ă.
Este iresponsabil s ă faci mahalagism de ultim ă speță pe seama celor ce slujesc în
oștirea rom ână! Asta nu înseamn ă că cei ce gre șesc, cei ce nu -și fac datoria în
cadrul o știrii s ă nu suporte sanc țiunile pe care le merit ă. Din p ăcate, mul ți din cei
vinova ți sunt bine -mersi. Armata a fost procopsit ă cu o avalan șă de avans ări cu
totul și cu totul nejustificate, degradante, periculoase, s -au cultivat, cu sau f ără
bună știință, disensiuni și suspiciuni între camarazi. N -au contat, la vremea aceea,
rezultatele ob ținute în școală, în munc ă, nu s -au avut în vedere criteriile valorii,
competen ța, cultura militar ă! Dar vremea aceea a trecut. Momentul este dep ășit. A
rămas doar am ărăciunea. Multe mai sunt încă de pus la punct în aceast ă armat ă
privind onoarea și demnitatea, respectarea valorilor acestei institu ții! Armata nu -i
un târg, un spa țiu în care se dau grade pe apucate, nici loc de adunare pentru
neaveni ți, nici mare mut ă și surd ă. Armata este și trebuie s ă fie un templu al
demnit ății și al onoarei.
De aceea, încă mai cred c ă Parlamentul Rom âniei și Justi ția Rom âniei nu
vor admite la infin it def ăimarea și umilirea celor care comand ă armata rom ână.
Cadrele armatei și osta șii ei consider ă aceast ă atitudine ca o lips ă de respect fa ță de
armat ă, ca indiferen ță față de aceast ă institu ție. Niciodat ă, în istoria rom ânilor, nu
s-a întâmplat a șa cev a! Armata unei țări trebuie respectat ă și protejat ă de
institu țiile statului de drept care o conduc. Cu at ât mai mult ACUM , când se pare
că nimic nu este întâmplător. Aceste ac țiuni, la fel de murdare și de periculoase ca
provoc ările și diversiunile radioe lectronice, psihologice și prin foc de arm ă din 22 –
25 decembrie 1989, par a fi o continuare a unui proces îndelung de umilire, de
erodare și de împingere a institu ției militare spre tot felul de dispute și acțiuni care
să o compromit ă, să creeze ne încreder e în structurile ei de comand ă, s-o fac ă de
rușine în ochii țării. Imediat dup ă decembrie 1989, atacul declan șat prin unele
publica ții a avut ca obiectiv culpabilizarea generalilor care o conduceau și a
ofițerilor care au fost sco și, cu subunit ățile lor, în strad ă. Atac împotriva v ârfurilor
și a bazei. Nimeni nu i -a apărat. Acum, atacul se produce asupra conducerii
armatei. Cu ce scop?
Corneliu Vadim Tudor nu este un oarecare. Este senator al Rom âniei. Face
parte din camera superioar ă a forului legislat iv al țării. Își semneaz ă articolele – pe
care le public ă în gazeta "Rom ânia Mare" al cărei proprietar este –, adăugând
"senator de Bucure ști". Declar ă că a închinat ode armatei. Armata nu are nevoie
de ode. Și le-a făurit singur ă, pe c âmpurile de b ătaie ale existen ței, vie țuirii și
supravie țuirii acestei na ții. Armata are nevoie de respect. Ce a f ăcut, de fapt,
ilustrul domn senator pentru armata rom ână? Ce a întreprins domnia sa pentru
elucidarea misterelor din decembrie 1989? Ce a f ăcut pentru promovar ea și

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
157
discutarea legilor referitoare la ap ărarea na țional ă, legi care se afl ă de at âta vreme
în Parlament? Iar dac ă a constatat fraude și nereguli, de ce nu ac ționeaz ă, în primul
rând, ca un parlamentar – cu dovezi, cu argumente, cu fapte (doar e senator!) – și
se comport ă ca un… gazetar din presa de scandal, pus pe def ăimare și pe c ăutare
în gunoaie? Vrea s ă-și vândă mai bine ziarul? S ă intre în istorie pentru "curajul"
său de a "desfiin ța" un ministru, sub masca… demasc ării unor impostori? De unde –
i știe? C ând are timp s ă cotrob ăiască și să scotoceasc ă prin toate cotloanele
murdare ale unei lumi care, speram, c ă nu mai exist ă? Cine se afl ă, de fapt la
pupitru? Fa țetele r ăzbun ătoare și răstălmăcirile umilitoare nici m ăcar nu se
ascund! Care sunt res ursele atacurilor sale at ât de dure și de p ătimașe? Sunt ele
oare demne de un senator al Rom âniei?
Ca ofi țer al armatei rom âne, sunt dator s ă-mi ap ăr ministrul, indiferent cine
ar fi în aceast ă funcție! Nu de adev ăr, ci prin adev ăr! Ca ziarist profesionist , sunt
dator s ă caut, s ă aflu și să scriu adev ărul! De aceea, cer domnului senator dovezi!
Nu cuvinte de la periferia limbii și înjurături! Domnul Vadim nu este țața Floarea
care se ceart ă, peste gard, cu țața Veta, pentru c ă vreo g ăină a uneia a intrat în
curtea celeilalte, ci senator al Rom âniei. Un senator care ofenseaz ă un ministru.
Acest om, acest politician – că asta se vrea a fi C.V.T., care este pre ședinte de
partid! – nu-l ocărăște pe l ăutarul din Ferentari pentru c ă a stâlcit o melodie, ci îl
insultă, prin limbajul unui l ăutar, pe ministrul ap ărării na ționale, f ăcându-l cum îi
vine la gur ă, deform ându-i numele, adres ându-i epitete pe care nu le mai auzi nici
în Colentina! Acuza țiile care se aduc unui om ( și cu at ât mai mult unui militar,
unui ministru, unui demnitar) se cer neap ărat dovedite! A șadar, dovezi, domnule
Corneliu Vadim Tudor!
Cerem Justi ției, ca putere separat ă în stat, s ă se autosesizeze și să pună capăt
acestei mascarade! Cerem Parlamentului Rom âniei s ă ia m ăsurile pe care este
îndrept ățit și obligat s ă le ia! Ne afl ăm într-un stat de drept, nu pe un maidan! În
numele calit ății de ofi țer, al onoarei militare, solicit ăm Pre ședintelui țării,
comandant al armatei, s ă facă uz de prevederile Constitu ției și ale legilor statului
pentr u a se solu ționa de îndată aceast ă situație fără precedent, inadmisibil ă într-un
stat de drept! A șa ceva nu se poate tolera la infinit în Rom ânia!

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
158
REFLEC ȚII DIN AM ĂRĂCIUNE
Cu ani în urm ă, într-o garnizoan ă foarte mic ă, sosiser ă șaptesprezece
locotenen ți. Toți, din aceea și promo ție. Tineri. Unul și unul. Parc ă scoși din cutie.
Nu bibelouri, fire ște, ci b ărbați zdraveni, c ăliți în școala militar ă, deja obi șnuiți cu
greul vie ții ost ășești, pu și pe fapte mari. Întinerea b ătrânul c âmp de instruc ție,
când șaptesprezece plutoane – la care se ad ăugau alte at âtea, dar comandate de
"veterani" (locotenen ți sau locotenen ți-majori din promo ții mai timpurii) –
începeau instruc ția. Era un spectacol. Un spectacol frumos, ca la armat ă. Se f ăcea
instruc ție la cataram ă, cu o fițerii în frunte. Nu cunosc nici o situa ție, din vremea
aceea, în care locotenentul s ă nu fi ar ătat personal soldatului și să nu-i fi explicat
de câte ori era necesar mi șcarea. "Face ți ca mine!" era regula num ărul unu a
instruc ției. A fost dintotdeauna. E ste și acum, bine înțeles. Întruc ât locotenentul,
comandantul de pluton, trebuie s ă fie cel mai bun soldat. A șadar, cariera celor
șaptesprezece se derula la fel cu cea a tuturor locotenen ților din armata rom ână a
acelor vremuri. Locuiau pe unde se putea. F ără mari preten ții. La c ămin, la gazde,
în cazarm ă. Nu avea prea mare importan ță. Atunci. Evident, și viața lor se zidea în
acelea și coordonate optimiste ale camaraderiei și tinere ții. Unul c ânta la chitar ă,
unul era foarte bun gimnast, altul c ânta la pian, altul picta. Serile (este vorba de
acele seri în care nu se aflau cu plutoanele la instruc ție) erau cu totul deosebite. Un
fel de întruniri sau de șezători ca în satele toamnelor noastre îmbel șugate.
Reverbera ție a satului rom ânesc care vie țuiește, ca un veritabil ADN social și
sentimental, în sufletele noastre. Erau, deci, cu to ții, împreun ă. Până când a ap ărut
prima fat ă. Până când a ap ărut prima grij ă, prima îngrijorare. C ăci via ța merge
înainte, iar oamenii, inclusiv cei ce sunt locotenen ți, cât ar f i ei de locotenen ți,
trebuie s ă i se supun ă. Principiile au fost încălcate f ără regrete, fiecare a început s ă
se ocupe de sine, de drumul s ău. Unul își petrecea mai tot timpul liber în biblioteca
orașului, altul avea ce avea cu fetele, altul antrena o ec hipă de gimnastic ă, altul
întârzia asupra h ărților cu aplica ții tactice și a planurilor de campanie de
odinioar ă. Nu întruniri politice, nu lecturi din Lenin, nu propagand ă, nu subcultur ă.
Nimic din toate astea, ci numai ceea ce ținea de tinere țe, de via ță. De via ța unui
ofițer, într-o vreme c ând începeam s ă ne deta șăm de sloganuri și să înțelegem
valoarea.
Câțiva ani mai t ârziu, drumurile s -au divizat și mai tare. Unul a devenit
ofițer cu preg ătirea fizic ă, câțiva au fost muta ți în alte garnizoane, doi au devenit
ofițeri de contrainforma ții, doi au reu șit la examenul de admitere în Academia
Tehnic ă Militar ă (așa se numea și atunci), doi s -au înscris la facult ăți civile –
cursuri f ără frecven ță –, unul s -a răsturnat cu motocicleta și și-a pierdut via ța, altul
s-a căsătorit cu cine nu trebuia, altul a avut mai mult noroc în dragoste, în căsnicie,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
159
alții au r ămas ce erau, locotenen ți, la post. Au început s ă se întemeieze primele
familii și să apară primii copii, întâlnirile s -au rărit, to ți intraser ă, putern ic, în
priză, cum se spune, în efortul devenirii, al drumului spre m âine. Promo ția celor
șaptesprezece a readus în armat ă, cât s-a putut și cum s -a putut, spiritul științific,
temeinic, respectul fa ță de carte, fa ță de valoare, profesionalismul. Împrejur ările de
atunci n -au permis o ampl ă desfășurare, o institu ționalizare a efortului învățăturii.
Dar nici nu l -au împiedicat. Cine a vrut s ă învețe a învățat.
Au fost ani grei. Dar ani frumo și. Pentru unii, ani care au însemnat c âte 16
ore de munc ă în fiecare zi, învățătură, nop ți albe petrecute în fața cărților de
matematic ă, de fizic ă, de cibernetic ă, de informatic ă, de istorie, de filosofie, de
literatur ă… Se construia o lume – lumea intelectual ă a fiec ăruia dintre noi, lumea
cea adev ărată a ofițerului ar matei rom âne (deocamdat ă, puternic interiorizat ă) – și
era nevoie de o temelie solid ă. Destinele celor șaptesprezece sunt un evantai de
drumuri. Str ăbătute, toate, cu pasul. Uneori, și prin mersul t ârâș, pe coate și
genunchi. Unii s -au consacrat c âtorva s pecializ ări care le -au adus glorie. Al ții au
rămas la gloria… p ălmașului. Unii au ajuns mari comandan ți, unul a devenit chiar
scriitor, a trecut în via ța civil ă, apoi s -a prăpădit…Cunosc bine aceast ă promo ție
din care f ăceau parte și cei șaptesprezece. A fost prima promo ție masiv ă normal ă.
Adic ă ieșită de pe por țile școlilor cu o preg ătire științifică și militar ă complet ă. Dar
și multe din cele care au urmat (p ână când s-au introdus iar ăși criterii politice
absurde în selectarea și formarea viitorilor o fițeri) au avut acelea și drumuri.
Efortul aplica țiilor, tragerilor, taberelor de instruc ție, cel al cursurilor de
perfec ționare, cel al învățăturii.
De-a lungul a peste dou ă decenii, am fost în fiecare comandament, în fiecare
unitate, în fiecare poligon, la zeci și zeci de aplica ții, în tabere de instruc ție, la
numeroase alte activit ăți de preg ătire pentru lupt ă. I-am întâlnit mereu ( și i-am
urmărit mereu pe cei cincisprezece, c âți mai r ămăseser ă) în toate ipostazele
devenirii lor. Ca ei, aproape to ți ofițerii, mai ștrii militari și subofi țerii și-au urmat
destinele, z âmbind îngăduitor vorbelor circumstan țiale spuse și tolerate pentru c ă
veneau dinspre st ăpânire, laudelor f ără acoperire, vopselelor care se acceptau
aplicate sufletului (pentru a supravie țui moral și profesional). Cu toate restric țiile
existente, ofi țerul (ca și subofi țerul, ca și maistrul militar) își construia, în lumea
lui interioar ă, libertatea de g ândire și de op țiune. Care se bazeaz ă pe
profesionalism, pe cultur ă, pe cunoa ștere. Se știe foarte bine, armata rom ână a avut
și are unii dintre cei mai buni racheti ști, cei mai buni artileri ști antiaerieni, cei mai
performan ți pilo ți, cei mai buni v ânători de munte din lume. Este, poate, și motivul
pentru care, în aceast ă etapă, cei mai mul ți au urmat studii serioase, temeinice,
aduc ând corpul cadrelor la nivelul interbelic. Spun aceste lucruri, întruc ât, azi, unii
dintre cei care m ânuiesc informa ția public ă – și nu numai ei – acrediteaz ă ideea c ă
ofițerul rom ân, în cei 45 de ani de comunism, a fo st îndoctrinat și îndobitocit.
Umilit, da. Umilit a fost. Și încă mai este. Și, fără îndoial ă, va mai fi. Dar el
suport ă. Suport ă orice. Poate și din motive de… sistem. Cei învesti ți cu dreptul și
obliga ția de a conduce armata rom ână, de a -i organiza și reorganiza structurile de
azi și de m âine n -au, poate, suficient timp s ă se aplece asupra fiec ăruia. Sau nu vor

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
160
să o fac ă. Într-adev ăr, ofi țerul rom ân a fost de multe ori umilit și nedrept ățit. De
sistemul politic, uneori și de cei ce trebuiau s ă-l apere și să-l protejeze. Umilit, nu
însă îndobitocit! Niciodat ă, în armata Rom âniei, ofi țerul n -a putut fi cobor ât în
subintelectual! De aici nu se desprinde concluzia c ă, în armat ă, n-au existat și nu
exist ă și exemplare de acest fel. Eu am în vedere nu exce pțiile, nu fabricile de
ofițeri din epocile de r ăsturn ări sociale, ci majoritatea cadrelor armatei rom âne.
Cunosc foarte bine ofi țerul rom ân. Tot at ât de bine cunosc și subofi țerul rom ân. Și
maistrul militar. Și osta șul. Eu însumi, în calitate de comandant de pluton, timp de
zece ani, am instruit nemijlocit nu mai pu țin de 1152 osta și. N-am avut și nu am ce
să le repro șez acestor oameni. Sunt convins c ă avem unul din cei mai inteligen ți,
din cei mai r ăbdători, din cei mai cumin ți și din cei mai supu și osta și din lume. Un
ostaș care le duce în spinare pe toate. A șa cum a dus r ăzboaiele, greul șantierelor,
cum a scos, cu m îinile lui tinere, r ămășițele trupurilor omene ști de sub
dărâmăturile cutremurelor, din albiile colmatate ale r âurilor inundate, cum suport ă
tot felul de priva țiuni și de umilin țe. Aceste calit ăți sunt valabile și pentru cei din
corpul cadrelor. Dar, se pare, c ă nu este de -ajuns. Se pare c ă nu profesionalismul,
nu cultura, nu experien ța, nu cumin țenia și răbdarea conteaz ă. Sunt – și acum, ca și
altădată – alte criterii care, mie, îmi scap ă. Se iese cu tot felul de nimicuri în pres ă,
se stimuleaz ă agresiunea unora împotriva altora, se încearc ă fel de fel de solu ții
care n -au nimic comun cu spiritul corpului nostru de cadre. Imediat dup ă revolu ția
din decembrie 1989, în fruntea armatei au fost adu și, rapid și prin surprindere,
generali și ofițeri din rezerv ă. Aceasta a fost, ca s ă spunem a șa, prima mare
umilire, dup ă revolu ția din decembrie 1989, a celor șaptesprezece și nu numai a
lor. Armata a reacționat însă prompt. Mai întâi, prin a șa-numita "revolt ă" de la
începutul lunii ianuarie 1990, de la Marele Stat Major. Apoi prin alte mijloace. Nu
de "capi" avea nevoie o știrea rom ână, atunci, ci de limpezirea situa ției "strategice"
în care a pierdut s ute de militari, de respectul care i se cuvenea. Comandan ți avea.
E drept, unii dintre ei, în decembrie 1989, nu -și făcuser ă pe deplin datoria. Unii,
nu to ți. Atunci c ând se va reu și să se spun ă lucrurilor pe nume (pentru c ă va veni,
în mod sigur, și vre mea aceea), nu va trebui s ă-i uităm pe cei din structurile de
comand ă ale armatei, care, în loc s ă ia m ăsuri de optimizare a ac țiunilor din
strad ă, de capturare a terori știlor, de înlăturare a diversiunilor, de contraac țiune
radioelectronic ă, de elabora re a unor ordine clare, sigure, minu țioase care s ă
previn ă confuziile regretabile, s ă limiteze pierderile, s ă dezamorseze pornirile
propagandistice ale unor exalta ți și să pună, peste tot, lucrurile la punct, se uitau la
televizor sau… Nu to ți au proced at așa, se înțelege, altfel ar fi fost dezastru. Doar
câțiva. Oameni importan ți pe atunci. Pe care armata nu -i iart ă. Aceasta ar fi fost,
imediat dup ă decembrie 1989, pentru armat ă, prioritatea priorit ăților. Nu s -a ținut
seama de ea, dec ât într-un târziu. Adic ă prea t ârziu. De aceea, în loc de a exprima
adev ărul și respectul fa ță de aceast ă institu ție lucid ă și realist ă, în loc de a elogia
acțiunile ei salvatoare, presa a început, justificat sau nu, atacurile. Presa are
menirea s ă informeze opinia public ă. În acest sens, ea are nevoie de informa ție.
Or, în acea perioad ă, cei care conduceau armata n -au catadicsit s ă spun ă, din
proprie ini țiativă, un singur cuv ânt oficial despre ce s -a întâmplat în decembrie.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
161
Nici n -aveau cum, întruc ât, cei mai mul ți dintr e ei petrecuser ă orele și zilele
revolu ției în… pijama. Au început s ă curgă, apoi, cu sutele și cu miile, întreb ări,
insinu ări, răutăți de tot felul, poate și acțiuni concertate ale unor servicii str ăine de
culegere a informa țiilor care s -au strecurat în țară, prin por țile larg deschise, iar
acum sunt bine mersi. E drept, revolu țiile schimb ă echilibrele realizate vreme de
decenii. Asta este menirea lor! Dar pre țul reechilibrului este uneori extrem de
mare! Dispar valori. Valori care nu vor fi recunoscute și recuperate nici chiar într-
un veac! Avem, ca exemplu, tragedia mare șalului Ion Antonescu și condamnarea
lui la moarte. Unul din cei mai valoro și ofițeri pe care i -a avut vreodat ă armata
română a fost împușcat ca un criminal. Și azi se exprim ă încă îndoieli asupra lui.
Ar trebui s ă reamintim aici c ă ostașii armatei rom âne au refuzat, atunci, s ă facă
parte din plutonul de execu ție.
A doua umilire a promo ției la care m -am referit – și a multora din cele
următoare – este indiferen ța față de ace ști oameni car e au muncit enorm pentru a -și
construi personalitatea, pentru a deveni (unii dintre ei) ofi țeri de elit ă. Tăcerea și
indiferen ța s-au asociat cu o anumit ă grabă a altora de a ajunge în diferite v ârfuri,
în posturi, considerate de ei cheie, pentru care nu a u însă nici voca ție, nici
experien ță. Ne-am mai referit la acest aspect. Atragem din nou aten ția că maniera
– care nu se deosebe ște prea mult de cea a anilor știuți (când, în cadrul conexiunii
universale, orice era posibil) – este foarte periculoas ă pentru armat ă. Este ca și
cum ai pune pilo ții să conduc ă pregătirea profesional ă a tanchi știlor, iar pe
infanteri ști să alcătuiasc ă planul preg ătirii de lupt ă în zbor și la sol a pilo ților de pe
supersonice. T ăcerea, indiferen ța sau trecerea cu vederea pot avea consecin țe
dezastruoase. Interesant este c ă toată lumea e de acord cu sugestiile care se fac, cu
preciz ările care se impun, dar, în realitate, lucrurile merg cum merg. Ai impresia
că funcționeaz ă, peste tot, un sistem al sistemelor, un metasistem, c ă lucrurile care
se văd și se înțeleg sunt cu totul altceva dec ât cele care nu se fac în văzul lumii.
Evident, lumea nu trebuie s ă știe chiar totul, dar nici s ă nu știe mai nimic nu e
deloc foarte bine. Asupra neregulilor, a încălcărilor legii, precum și asupr a
măsurilor luate, armata, ca și țara, ar trebui s ă fie foarte bine și operativ informate.
Când nu se spune mai nimic, oamenii cred în tot felul de alte spuse, în tot felul de
alte surse. N -au uitat perioada c ând informa țiile cele mai veridice le aflau de la
"Europa liber ă". Este, poate, și motivul pentru care fel de fel de asanatori morali
din afara o știrii, mai mult sau mai pu țin bine informa ți, își dau cu p ărerea, pun
întreb ări, atac ă miniștri, cer s ă cadă capete, ofenseaz ă grade militare, a țâță spirite,
strică "imaginea" pe care unii vor cu orice pre ț s-o picteze a șa cum nu este, fac s ă
pluteasc ă pe nedrept asupra acestei institu ții bănuiala, incertitudinea, suspiciunea.
Cineva trebuie s ă dea totu și socoteal ă, într-o zi, pentru astfel de mizerii, jocul cu
focul nu r ămâne fără urmări. Mai ales c ă unii din ofi țeri, spre nelauda lor, se duc la
fel de fel de publica ții, cu fel de fel de informa ții și de p ăreri.
Am aflat, cu am ărăciune, c ă și profesia noastr ă de ziari ști militari este
considerat ă, tocmai de c ei care ar trebui s -o respecte și s-o apere, ca neavenit ă în
armat ă. Armata rom ână, într-o astfel de accep ție, nu ar avea nevoie de jurnali ști, de
istorici, ci doar de lupt ători. Ofi țerii din redac ția noastr ă – cu o singur ă excep ție –

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
162
sunt absolven ți ai d iferitelor școli militare, jum ătate din ei au terminat cu brio
cursurile facult ăților de comand ă și stat major de la Academia de Înalte Studii
Militare – unul dintre ei are numele înscris pe placa de onoare a acestei
prestigioase institu ții –, au lucrat în state majore, au absolvit, în plus, facultatea de
ziaristic ă sau alte facult ăți (filosofie, istorie, drept, filologie), cursuri
postuniversitare sau postacademice. Nu putem îngădui s ă fim considera ți, în
virtutea unui dispre ț de ne înțeles pe care -l manif estă unii fa ță de profesia de ziarist,
o paria a armatei, c ând, de fapt, aici se afl ă ofițeri care fac parte, f ără nici o
îndoial ă, din elita ei. Armata rom ână a avut totdeauna ofi țeri ziari ști de o bun ă
condi ție moral ă și de un recunoscut profesionalism m ilitar. Din 1859 încoace,
niciodat ă publica țiile armatei rom âne n-au fost simple foi volante sau gazete de
perete.
Căutați-le! Sunt în biblioteci! Atunci de unde acest dispre ț față de meseria
scrisului? Oare noi nu suntem lupt ători? Noi nu ne batem pent ru adev ăr, pentru
binele și calitatea armatei rom âne? Citi ți – vorba unora – miile de pagini care s -au
scris, c ărțile care se afl ă în biblioteci, cuvintele care n -au murit! Dac ă se consider ă
însă că este nevoie, vom trece în statele majore, ne vom a șeza la pupitrele sta țiilor
de dirijare, vom face ce ne vor cere cei ce ne comand ă.
Suntem ofi țeri, iar un ofi țer trebuie s ă fie gata în orice moment s ă-și fac ă
datoria pentru care a fost preg ătit! Dar, at âta timp c ât el se afl ă în misiunea de a
scrie și tipări un ziar, o revist ă, o publica ție a armatei, trebuie respectat ca atare! Și
aceasta este o meserie pe care n -o poate exercita oricine, oric ând și oricum. A șa
cum nu oricine și oricum poate trece la man șa unui avion sau la levierele unui tanc
sau în flancul drept al unei divizii marine!
Cu at ât mai mult cu c ât – toată lumea o știe – una din armele cele mai
importante, acum, este scrisul și, evident, priceperea de a g ăsi cuv ântul ce exprim ă
adev ărul, capacitatea de a aduce oamenilor informa ția pe care o a șteaptă. În aceste
condi ții, este de ne înțeles cum publica țiile și editura armatei au fost pur și simplu
aruncate într-o clădire total inadecvat ă. Ba, mai mult, ni s -a propus s ă ne mut ăm
undeva într-o barac ă din fosta tab ără Ghencea! De ce nu la cimitirul Ghe ncea? Și
așa, unii din cei mai buni dintre noi s -au dus prea devreme acolo… Coloneii Jean
Vâjianu, Marin Ciuperceanu, Emil Georgescu, Petre Gavrilescu, Eugen Boc, Emil
Costăchescu… Aceasta -i o meserie de stress continuu, care nu iart ă. Ca și cum n -ar
fi de -ajuns at ât, de patru ani, tr ăim în tensiune, în dram ă, în team ă și nesiguran ță.
Dificultatea subiectelor, lipsa banilor, lipsa de protec ție…
Și nu numai. Suspiciunea unora, lipsa de înțelegere a altora. Manevrele
subterane. Indiferen ța. Lipsa de respect. Oportunismul. Sacii în căruță. Puțin sunt
cei care înțeleg cu adev ărat că lumea nu se opre ște la ei, c ă armata asta mai are
nevoie și de altceva dec ât de grade ob ținute peste noapte, de eroisme f ără eroi și
fără martiri.
Dar toate acestea au mai fost c ândva. În comunism, șase din cei mai buni
redactori au fost pur și simplu da ți afar ă. Întruc ât și-au permis s ă spun ă adev ărul.
Acum, nu sunt da ți afar ă, ci doar nelua ți în seam ă. Nimic nu este, deci, nou sub
soare. O spunem cu foarte mult ă durere. Întruc ât, de mult ă vreme, sim țim, pe l ângă

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
163
săbiile ascu țite ale unei meserii care nu iart ă, și securea mereu amenin țătoare a…
schimb ărilor demolatoare cu orice pre ț. Am ascultat de prea multe ori de o
filosofie circumstan țială și vaporoas ă a înnoirii. Am auzit și am v ăzut multe. Multe
care au trecut. Dar și multe care au r ămas. Valul vine, valul trece. Adesea, dup ă el,
numai pietrele mai r ămân. Dac ă rămân. Oricum, apa le va m ăcina și pe ele și le va
preface în nisip. Nisipul n -are for ță. Poți să-l calci în picioare, f ără să te doar ă. Are
însă durat ă. Deși, sub împărăția valurilor care vin și trec, nimeni nu -și mai face,
azi, castele de nisip.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
164
ZIUA NOASTR Ă
Avem și noi, cei din presa militar ă, o zi. O zi a noastr ă. O zi aniversar ă. Ca
mai toate armele și toate specialit ățile. O zi ce vine de demult, armata fiind printre
primele institu ții ale Rom âniei moderne care a apelat la for ța cuv ântului scris.
Cum bine se știe – e scris și pe frontispiciul ziarului –, la 23 iulie 1859, a ap ărut
primul num ăr al s ăptămânalului "Observatorul militar". Exact acela și profil pe
care îl are și săptămânalul nostru. Bine înțeles, p ăstrînd propor țiile. Atunci, demult,
câțiva ofi țeri inimo și s-au str ăduit s ă facă ceva folositor pentru armat ă, creând o
publica ție, un ziar. Acum avem, în presa militar ă, zeci de ziari ști militari
profesioni ști. Pentru c ă armata nu este o institu ție în umbr ă, nu este o institu ție
care-și ascunde faptele și scopurile. Ea este o for ță a nației. O for ță care pune
umărul la greu, care încurajeaz ă priete nia și descurajeaz ă agresiunea.
S-au împlinit, vineri, 23 iulie, 134 de ani de la apari ția primului ziar în
armata noastr ă. Am fi vrut s ă sărbătorim evenimentul, s ă invităm dou ă sau trei sute
de ziari ști din presa rom âneasc ă, să-i rug ăm, de asemenea, s ă fie al ături de noi, în
aceast ă zi, pe cei care conduc Armata Rom ână, pe comandan ții categoriilor de
forțe ale armatei, comandan ți de unit ăți și mari unit ăți, veterani de r ăzboi, precum
și pe cei ce au slujit acest ziar prin ani grei, prin aspre vremuiri. E vident, pe cei ce
mai sunt în via ță, întruc ât mul ți, foarte mul ți nu mai sunt printre noi. Multe am fi
dorit noi s ă facem în aceast ă zi. Nu s -a putut. Institu țiile noastre – mă refer
deopotriv ă la mijloacele de informare public ă din armat ă, cât și la Editu ra Militar ă
–, ca mai toate institu țiile mass -media și de cultur ă, se confrunt ă cu probleme
financiare complexe. Poate c ă, într-o zi, le vom dep ăși. Din p ăcate, ziua aceea încă
n-a sosit.
Cititorul ziarului "Armata Rom âniei" cunoa ște, la fel de bine ca no i înșine,
eforturile redac ției pentru a reintroduce în drepturi respectul fa ță de informa ție,
față de dialog. El exist ă în toate armatele moderne din lume, întruc ât numai un om
bine informat, și care știe să valorifice aceast ă informa ție, să o introduc ă adică în
structurile sale de cunoa ștere și de cuprindere a fenomenului militar și, pe aceast ă
bază, să participe la dialogul moral, social și profesional, este un bun profesionist,
este un bun militar. Armata Rom ână nu are nevoie de robo ți, ci de militari cu capul
pe umeri, care -și înțeleg bine rosturile, care știu să-și îndeplineasc ă misiunea. În
acest sens, paginile ziarului au cuprins – și vor cuprinde mereu – informa ție
militar ă consistent ă, puncte de vedere nonconformiste, dezbateri profesionale, la
toate nivelurile, dialoguri sociale și culturale. Ne -am str ăduit ca, împreun ă cu
colegii no ștri de la celelalte publica ții militare ("Via ța armatei", "La datorie",
"Revista de Istorie Militar ă", "Revista Marinei", "Scutul patriei", " În slujba
patriei") s ă fim împreun ă cu dumneavoastr ă în toate momentele vie ții noastre

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
165
ostășești. Aceste publica ții – la care se adaug ă revistele specializate "G ândirea
militar ă româneasc ă", "Revista Trupelor de Uscat" și câteva gazete periodice
scoase de unele mari unit ăți –, destul de pu ține în compara ție, spre exemplu, cu
cele ale Ministerului de Interne (peste 50!), men țin cu greu un dialog pe care, din
păcate, unii nu știu să-l respecte, iar c âțiva nu -l prea doresc. Dialogul n -a fost
niciodat ă prea comod. Dar totdeauna a fost a bsolut necesar.
La anul, publica ția noastr ă va împlini 135 de ani de existen ță. Să ne vedem
cu bine pe 23 iulie 1994!

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
166
„PE NOI CINE NE AP ĂRĂ?”
Este o întrebare pus ă ministrului ap ărării na ționale de un comandant. Este o
întrebare f ără retorism, realist ă și amar ă. Este, de fapt, o întrebare care vine din
timpuri și care, într-un fel, pune punctul pe "i". R ăspunsul ar fi foarte simplu. Dac ă
vremurile ar fi normale, cu respect fa ță de oameni și față de lege. Ast ăzi, însă, în
acest timp pe care îl supravie țuim, el este cumplit de t ăios și de dureros. Nimeni,
domnule comandant! Acesta este r ăspunsul. Nimeni! Pe dumneavoastr ă,
comandan ții, nu v ă apără nimeni! Și nu trebuie s ă vă apere nimeni. Dac ă ajunge ți
însă cumva pe m âna Justi ției, s -o găsi totu și vreun avoca t din oficiu, sau vreunul
mai scump, dac ă aveți cu ce s ă-l plătiți. Dar experien ța anilor de dup ă război v ă
este, cred, suficient de cunoscut ă pentru a pune pre ț pe ap ărările din oficiu. Nu v ă
apără nimeni și nu trebuie s ă vă apere nimeni. Întruc ât dumneav oastr ă sunte ți
făcuți pentru a sluji, pentru a ap ăra. Iar de ap ărarea ap ărătorului, a celui care
execut ă ordinele țării, încă n-am auzit. Desigur, întrebarea nu se refer ă la ap ărarea
de pe banca acuza ților, ci la o altfel de ap ărare. La protec ția persoanei și a func ției,
la asigurarea condi țiilor pentru exercitarea actului de comand ă. Prea mul ți
neaveni ți își dau azi cu p ărerea despre toate și în toate, avariind grav respectul fa ță
de comandant, care este respect fa ță de ordin și de ordine – piatră de temel ie a unei
armate –, respectul fa ță de subordonat – care este nucleu al moralului unei armate
– și respectul fa ță de institu ția militar ă – care este suport nemijlocit al siguran ței
naționale. Sondajele de opinie și statisticile arat ă că mai bine de 90 la sută din
popula ția țării respect ă institu ția militar ă, oamenii au încredere în ea, o consider ă
ca pe o institu ție na țional ă, cov ârșitor de important ă pentru siguran ța țării, în
vremurile de azi și în cele de m âine. Din p ăcate, oamenii ace știa n-au mijloac e la
îndem ână să-și spun ă și să-și impun ă opinia – nici nu este în firea lor s ă-și țipe
convingerile în văzul și în auzul lumii –, ei își văd de treburile lor, consider ând că
așa e normal. Al ții – acești puțini care, fie c ă nu înțeleg, fie c ă se fac c ă nu înțeleg
– aduc mari deservicii actului de comand ă. De aici nu se desprinde, desigur,
concluzia c ă un astfel de act ar fi perfect, f ără fisuri. Totu și, un ofi țer care ajunge
să fie comandant de unitate nu este un oarecare, nu este un nimeni. Nu trebuie
confundat cu un oarecine ajuns în armat ă din întâmplare, pus pe c ăpătuială. Pentru
că, din p ăcate, sunt și din ace știa. Dar și comandantul trebuie s ă se respecte. Prin
tot ce face.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
167
BĂTRÂNI ȘI PUFI
Cutumele c ăprărești ale trupei nu sunt de azi de ieri. Ele ex istă de când
lumea, în mai toate armatele, ca un fel de "efect de ser ă" al rigorii, ordinii și
disciplinei duse p ână la absurd sau l ăsate în voia mecanismelor lor intime de
autoreglare. Adic ă a sorții. Desigur, aceste tare se manifest ă mai mult sau mai
puțin intens, în func ție de natura și intensitatea v ânturilor care bat și mai ales ale
celor care nu mai bat. Însă, înainte de toate, ele își fac loc acolo unde unele din
verigile lan țului de comand ă au cam ruginit. Aceste obiceiuri, în compara ție cu
proble mele mari ale unei armate (organizare și reorganizare, înzestrare, reform ă a
învățământului, preg ătire operativ ă și strategic ă etc. etc.), sunt considerate lucruri
cu totul și cu totul minore. Aproape c ă nu intereseaz ă raporturile dintre solda ți sau
cele dintre solda ți și grada ți. Se consider ă, cam peste tot, c ă talpa armatei se
autoregleaz ă, că marile adev ăruri și importantele probleme sunt la… cap. Nu
neap ărat pentru motivul c ă… pe ștele de la cap se împuțește sau c ă acolo unde nu e
cap e vai de pici oare. Oricum, totdeauna, capul va fi primul vizat. Inclusiv c ând
este vorba de picioare. L ăsăm cititorului pl ăcerea sau nepl ăcerea compatibilit ăților
și incompatibilit ăților. Evident, nu neap ărat din aceast ă perspectiv ă se cer
analizate rela țiile intermil itare, ci din aceea a simplului fapt c ă ele exist ă. În toat ă
gama de nuan țe, de la normal la anormal, de la respect la chin, de la r âs la pl âns.
Cert este c ă relațiile dintre militarii în termen – ne referim numai la acestea
– sunt tot at ât de complexe, de contradictorii și de ciudate ca mai toate rela țiile
care se stabilesc între oamenii afla ți laolalt ă. Din p ăcate, la noi, ele sunt încă foarte
serios avariate de un cazonism desuet, anacronic, uneori cu urme ale unui oarecare
parfum, alteori ad ăpostind destul ă stupiditate. Ele ne fac, adesea, s ă zâmbim –
românul este mai tot timpul pus pe șotii –, dar, c ând gluma este dep ășită, lucrurile
devin îngrijor ătoare. Trecem cu vederea micile figuri de stil, chestiunile de limbaj,
anecdotica, paleta poreclelor … Nu deranjeaz ă pe nimeni c ă recru ții sunt uneori
numi ți "pufi", "pufo și", "pufule ți", "boboci", "bobocei", "r ăcani" sau altfel, dup ă
cum poate fi, mai bogat ă sau mai s ăracă, imagina ția celor care îi inițiază în arta
acestor rela ții și le transmit ștafeta. Mentorii nu sunt al ții dec ât cei care au sosit în
unitate doar cu c âteva luni înaintea… "pufo șilor". P ână aici, totul pare în ordine.
Acest obicei exist ă nu numai în armat ă, ci și în institu țiile de învățământ (în
special la c ămine, în internate), la bordul navelor care str ăbat oceanele lumii și în
multe alte locuri unde se transmit, de la o genera ție la alta, ni ște obiceiuri, ni ște
denumiri, un mod de via ță. În unele unit ăți militare, "veteranii" sau "b ătrânii" (sau
cum își mai spun ei, militarii de c iclul doi) consider ă însă că "pufii" trebuie s ă
treac ă printr -un fel de "munci ale lui Hercule", s ă se "purifice", s ă se învețe minte,
să ia contact cu milit ăria cobor âtă din pod, s ă purcead ă adică pasajul de la un fel

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
168
de paria la k șatria. "Probele" sunt ingenioase și foarte simple sau, dimpotriv ă,
foarte sofisticate. Unele au devenit deja "tradi ționale": m ăsurarea dormitorului cu
chibritul, golirea unei b ăltoace cu tubul de cartu ș, cur ățirea WC -ului cu lama,
"siguran ța apropiat ă" a plutonului (adic ă alergare în jurul plutonului, în timp ce
acesta m ărșăluiește) etc. Altele sunt "crea ții sau "inspira ții" mai mult sau mai
puțin de moment ale militarilor de ciclul doi: pescuit (braconaj) în chiuvetele de la
spălător, dup ă stingere, și, respectiv, achitare a amenzii, "santinel ă la drapel" (adic ă
paza, în pozi ția drep ți, la miezul nop ții, a unui fanion care se afl ă la cap ătul patului
sergentului), sp ălarea din ților în ritm, botezul rece, instruc ția cu valizele
"inunda țiilor" (str ângerea apei aruncate de b ătrâni cu g ăleata în dormitor) etc. etc.
De multe ori, acestea – și așa, umilitoare – degenereaz ă în situa ții de co șmar în
care unii din ace ști tineri militari sunt pu și la fel de fel de chinuri: privare de somn,
eforturi fizice stupide, înjurături, chiar b ătăi… Se instaleaz ă, în unele subunit ăți
(grupe, plutoane), un fel de teroare, un sistem extrem de umilitor al rela țiilor dintre
militarii în termen. Aceste realit ăți sunt foarte bine camuflate, unii militari de
ciclul doi devenind un fel de "gangsteri" l ocali atotst ăpânitori. Atmosfera este deja
creat ă, fiecare știe că, atunci c ând ești "puf", trebuie s ă supor ți. Apoi îți vine și ție
rândul s ă te răcorești. Evident, nu peste tot se întâmplă așa, dar nu avem dreptul s ă
ne am ăgim c ă lucrurile sunt perfecte, că toate astea se petrec doar în grădina
vecinului. Faptele se confirm ă (sub forma unor cazuri particulare) de la un ciclu
de instruc ție la altul, lucrurile c ăpătând, uneori, desf ășurări tragice. Pentru c ă nu
toți militarii sunt preg ătiți să suporte umil ința. Nu to ți au rezisten ța psihic ă
necesar ă. Poate c ă unii dintre noi își imagineaz ă că, în felul acesta (chinuindu -i,
umilindu -i), îi preg ătești pe ace ști tineri pentru via ța dur ă de osta ș, pentru r ăzboi.
Care înseamn ă ură, degradare a fiin ței umane, moa rte, umilin ță. Este și acesta un
adev ăr. Militarul trebuie preg ătit să suporte orice. Adic ă tot ce se afl ă în spa țiul
dintre via ță și moarte. Exist ă însă o măsură în toate. Înainte de 1989, ne sufoca
pur și simplu teama de practici neregulamentare. Ca s ă nu mai vorbim c ă noțiunea
în sine este discutabil ă. În sfera acestor practici, erau incluse – evident, de c ătre
nepricepu ți – și exigen țele fire ști ale instruc ției: alergarea pe 10 -20 de kilometri,
parcursurile de lupt ă, deplasarea în salturi sau t ârâș, trecerea prin ap ă cu tot
echipamentul, chinuitoarea repetare a exerci țiilor, str ăbaterea unor por țiuni de
teren inundat sau plin cu noroi și multe altele. Instruc ția e însă instruc ție. Nic ăieri
nu se face cu m ănuși. Nici la noi, nici la al ții. La Academia de la West Point mi s -a
relatat, spre exemplu, c ă alergarea prin curte, cu tot echipamentul, este inclus ă în
rândul m ăsurilor disciplinare care se iau. Toat ă lumea vorbe ște însă aceea și limb ă.
Cadetul știe ce îl așteapt ă când gre șește. Și mai știe că totul se face pentru propria
sa formare, c ă nimeni nu -l jigne ște și nu-l umile ște, că nimeni nu -și bate joc de el.
Dar el trebuie s ă fie preg ătit pentru via ța dur ă care îl așteapt ă. Trebuie s ă înveți să
înduri, s ă-ți păstrezi calmul, luciditatea, s ă-ți stăpânești nervii, s ă fii, continuu, în
disponibilitatea for țelor. Altfel, e ști pierdut.
Pregătirea psihologic ă a lupt ătorului este, deci, absolut necesar ă. Dar ea nu
se realizeaz ă în nici un caz prin tolerarea chinuirii militarilor de ciclul unu de c ătre
milita rii de ciclul doi. E drept, exist ă și aici o întreag ă filosofie, pe care nu avem

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
169
dreptul s -o ignor ăm. Nu ne putem delimita pur și simplu de aceast ă mentalitate, nu
putem arunca aceste realit ăți în rândul problemelor m ărunte. Pentru c ă nu sunt
probleme m ărunte. C ălirea psihic ă a lupt ătorului este un proces foarte complex.
Ea se realizeaz ă treptat, dup ă o metodologie extrem de sensibil ă, în care nu pot
lipsi nici instruc ția "la s ânge", nici respectul fa ță de valori, nici adev ărul c ă
soldatul nu se afl ă în armată pentru a -și însuși manierele elegante, ci pentru a
învăța să lupte. Or, lupta nu are nimic elegant în ea. Dar toate acestea se cer
integrate într-un sistem controlabil și perfectibil, adaptabil la situa ții, av ând drept
finalitate formarea osta șului p entru un r ăzboi din care nu lipsesc nici diversiunile,
nici umilin ța, nici barbarismul, nici moartea. Conflictele militare ale veacului
nostru o dovedesc cu prisosin ță.
Dar acest proces nu are nimic comun cu "tradi ția căprăririi recru ților", o
relicv ă a unor vremuri umilitoare pentru om. Preg ătirea psihic ă pentru r ăzboiul
modern reclam ă știință, prezen ță a psihologului specializat în acest domeniu, a
comandantului format în acest sens. Oricum, trebuie s -o spunem clar ca s ă
înțeleag ă toată lumea, armata nu e o glum ă, nu este floare la ureche, nu este
continuarea cocolo șirii și dezmierd ării de acas ă. Ea este școala aspr ă care ne
învață să supravie țuim în război. Aici nu -și au locul smiorc ăielile și miorl ăiturile
mironosi ților, dar nici b ădărăniile celor ce le lipsesc cei șapte ani de acas ă!
Desigur, vina unor practici umilitoare revine, în primul r ând, celor care le
fac. La redac ție, am primit scrisori prin care ni se relatau comportamente
incredibile ale unor grada ți sau militari de ciclul doi. Pe unele l e-am relatat. Pentru
a trage un semnal. Pentru a îndemna la reflec ție. Mai ales c ă nu numai militarii de
ciclul doi întrec m ăsura. De și, în principal, ei o întrec. Ei nu sunt, totu și, de capul
lor. Nu ei elaboreaz ă metodologia de preg ătire a contingentelor de osta și. Ei sunt
doar o verig ă – e drept, una nemijlocit ă – prin care ar trebui s ă se realizeze nu
frica, ci respectul fa ță de institu ția militar ă. Desigur, t ânărul venit în armat ă trebuie
să fie instruit. Iar instruc ția n-a fost nicic ând ușoară. Ea înseamn ă priva țiuni, efort,
duritate. Uneori, efort de -a dreptul supraomenesc. Adic ă atât de mare, încât, mul ți
nici nu -și pot imagina c ă ar putea face fa ță. Și totu și, la v ânătorii de munte, la
cerceta și, la para șutiști, la celelalte arme, în folosirea arm amentului modern și a
mașinilor de lupt ă, în formarea rezisten ței la solicit ările luptei moderne, se ajunge
la rezultate spectaculoase. A -l preg ăti pe t ânărul osta ș pentru a rezista, în lupt ă,
acestor solicit ări, inclusiv umilin ței, înseamn ă a scoate untu l din el; nu înseamn ă,
însă, sub nici o form ă, a-l umili.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
170
PUTEREA DE DINCOLO DE PUTERE
Din nou, Puterea. Tot ea. Tot despre ea. Cu tot ce are ea. Cu fa țetele ei
ascunse sau neascunse. Cu desf ășurările ei spectaculoase, uneori tragice, alteori,
sublim e. Cu conota țiile ei, pe alocuri, primitive, pe alocuri, cultivate, inteligente,
logice sau absurde. Cu aresenalul ei imens de arme și de for țe. Cu defini țiile ei,
unele începute în neînceputuri stranii, altele împotmolite în nesf ârșituri ale unor
meditații reci și prelungi. Cu marile ei speran țe. Cu marile ei probleme. Puterea
care se afl ă deopotriv ă în noi și în afara noastr ă. Care nu poate fi altfel dec ât,
poate, însăși viața noastr ă. Limpede și învolburat ă, dulce și amar ă, mereu între da
și nu, între împlinire și neîmplinire, între c ăutare și regăsire. Împlinire de o clip ă,
dram ă de o via ță. Tendin ță și realitate, adev ăr și iluzie. Cu toate acestea, fiecare
om viseaz ă să fie puternic. Și, într-un sens sau altul, fiecare este puternic. Nimeni
nu-l împiedic ă să fie. Puterea nu este un dat. Poate fi, uneori, un dar. De cele mai
multe ori, se ob ține. Prin felurite mijloace. Uneori, se construie ște, se dureaz ă.
Temeinic. A șa cum se dureaz ă puterea omului de știință. Câteodat ă, se cucere ște.
Așa cum se cucere ște puterea politic ă. Prin campanii electorale sau prin revolu ții.
Sunt și multe cazuri c ând pur și simplu se însușește. Se ia, adic ă, de-a gata. Iar cei
care și-o însușesc nu știu cum s -o foloseasc ă. O irosesc. Sau se îmbat ă cu ea. Al ții
muncesc în br ânci, ani în șir. Pentru a deveni campioni, pentru a deveni
matematicieni, pentru a deveni comandan ți, pentru a deveni șefi. Ace știa știu care –
i pre țul succesului. Și, când ajung acolo, în vârf, nu se r ătăcesc, nu se tem. Spre
deosebire de ceilal ți car e, o dat ă ajunși în vârf, se deta șează complet de restul
lumii, uit ând de toate. Sunt doar ale și… Puterea înseamn ă mult. Mult prea mult sau
mult prea pu țin. Mult prea mult , c ând nu știi ce s ă faci cu ea, mult prea pu țin, când
nu te mai saturi de ea… Se spune c ă Puterea nu este altceva dec ât dreptul de a
decide. Pu țini (evident, din cei care nu au acces în împărăția Puterii) știu însă că un
astfel de drept înseamn ă, de fapt, obliga ție, răspundere. Acesta -i adev ărul. Puterea
este, pentru cei care -i cunosc valoarea, o mare responsabilitate. Și, de aici,
frustrarea lor de libertatea de a alege, de dreptul omului de a fi liber în ceea ce
face. Un conduc ător nu poate fi niciodat ă liber. Pe el îl subjug ă totdeauna imensa
datorie a puterii. Pentru ceila lți, îndeosebi pentru cei care ajung întâmplător la ea,
Puterea poate s ă fie luat ă drept privilegiu. Privilegiul de a hot ărî, de a dispune de
primul produs și de a avea ultimul cuv ânt. Pentru al ții, puterea poate fi doar o
simpl ă ocazie de a profita. S unt unii care se îmbat ă cu parfumul ei. Ma șină la
scară, subalterni care le c ântă în strun ă, prieteni care îi caut ă și îi laud ă. Poate și
altele: un loc mai bun în urbe, un cuv ânt ascultat în protipendad ă, a laud ă atent ă și
suficient de conving ătoare… Pentru ca și tu, la r ându-ți, să iei aminte… Dac ă ai
putere. Dar parfumul acesta nu este dec ât…. otrav ă. Mai devreme sau mai t ârziu,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
171
totul se va spulbera. Puterea este, c âteodat ă, un fel de p ălărie mexican ă pentru cei
de la Polul Nord, sau o c ăciulă demnă de a fi furat ă chiar de cel care o poart ă. Ea
poate fi, de asemenea, lumin ă pentru orbi. Sau prea mult ă lumin ă pentru ceilal ți.
Adic ă o lumin ă care… orbe ște. În vremuri de tranzi ție, puterea, evadat ă dintr -o altă
putere care nu mai e putere, devine un fel de trofeu pus în joc, pentru lupta
electoral ă, iar actul exercit ării ei nu se poate îndep ărta de un spectru nesigur,
formal. Chiar și în institu ții puternice, riguros organizate, cum este armata,
puterea se zbate între nevoia de fermitate și iluzi a de toleran ță, între "democra ție"
și "autoritate", se teme de psihologia str ăzii și de col ții ascu țiți ai mass media, se
acoper ă de hârtii și se armeaz ă cu o nou ă birocra ție. Cea a statului de drept, f ăcut
deocamdat ă din oameni care nu -și pot permite s ă fie foarte drep ți. Toat ă lumea
vrea aprob ări de la centru, iar centrul, la r ândul lui, are nevoie de avize. Avize
ale… sentimentului de securitate. Poate c ă puterea din noi nu este chiar at ât de
sigur ă, iar cea din afara noastr ă nu este chiar at ât de ma re.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
172
BUGET
Este un capitol care s -a încheiat. Parlamentul a aprobat legea bugetului, iar
Președintele a promulgat -o. E drept, abia la jum ătatea anului. Ei și? Ce mai
conteaz ă? Oricum, și acest an va trece, cum va trece. A șadar, ce era de împărțit s-a
împărțit. Cât de exact, c ât de temeinic, c ât de corect, c ât de oportun, r ămâne de
văzut. A șa cum ne întreb ăm noi, s -au întrebat, probabil, și cei pe umerii c ărora
apasă răspunderea dr ămurii banului public. N -avem nici un motiv s ă credem c ă n-
au făcut-o. Cândva nu ne preocupa aceasta. Aproape totul era inaccesibil omului
de rând. Nimeni nu -i dădea socoteal ă. Statul îi asigura un loc de munc ă, îi dădea o
leafă și cu asta basta. Lefurile nu se comentau, nu se negociau, controlul social
asupra institu țiilor țării er a ceva imposibil de realizat, iar, pentru banul statului,
statul nu d ădea socoteal ă nimănui. Vremurile acelea au trecut. De aceea, problema
bugetului se pune în cu totul al ți termeni. Statul este ceea ce este. Bani sunt c âți
sunt. Poate, mai pu țini. Socie tatea începe s ă-și trăiască propria ei via ță,
reconstituindu -se, încet, încet, din entit ăți economice puternice, din c ărămizi care
se cer bine arse în cuptorul din care provin. Pentru a da durat ă construc ției. Cea
dintâi problem ă a bugetului (evident, dup ă ce va fi fost adunat banul public) o
reprezint ă repar tizarea lui judicioas ă. Învățământ, cultur ă, valori, interne,
transporturi, agricultur ă, industrie, ap ărare na țional ă. Noi, cei care lucr ăm în
domeniul ap ărării nu suntem și nu putem fi nicicum mul țumiți nici de cuantumul
acestui buget (chiar dac ă știm ce este de austeritate!), nici de maniera în care se
pune în oper ă. Compar ăm totdeauna procentul pe care -l reprezint ă el din PNB (2 la
sută, în acest an) cu cel existent în alte țări (5,6 la sut ă, în Bulga ria, 5,4 la sut ă, în
Ungaria etc.) și, bine înțeles, suntem nu ne bucur ăm de acest lucru. De ce? Pentru
că, înainte de toate, comandantul de pluton și cel de companie ( și nu numai ei)
percep dinamica bugetului ap ărării ca un fel de competi ție. Pe ei îi intereseaz ă în
cât timp li se va moderniza transportorul, c ând vor avea dispozitive de vedere pe
timp de noapte mai performante dec ât cele din dotare, c ând vor pri mi locuin țe de
serviciu etc. Desigur, ei sunt în măsură să lupte și cu transportorul pe care -l au în
dotare și cu tancul TR -830, care este un tanc foarte bun, și cu tunul nostru de 100,
care bate multe alte tunuri de acela și calibru. Dar mai știu și care sunt armele
viitorului. Și nu dorim s ă rămânem în urm ă. În realitate, fiecare țară își
construie ște un sistem de securitate, care este al ei și numai al ei. Acest lucru nu se
realizeaz ă într-un turn de filde ș, ci într-un context european și mondial. Un context
în care exist ă și nu exist ă garan ții, în care exist ă și nu exist ă arbitrariu. Chiar dac ă
nu va mai fi niciodat ă așa ceva, noi nu putem uita rezultatele și dramele celor care
au existat. Persist ă, deci, în lume, destule temeri, chiar dac ă inițiativa
"Parteneriatul pentru Pace", în consonan ță cu UEO, cu CSCE, cu alte foruri și

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
173
organisme interna ționale, se str ăduiește să induc ă o altfel de imagine a raporturilor
dintre state, a responsabilit ăților pentru viitorul nostru mai mult sau mai pu țin
apropiat.
Oricât de limpezi ar fi inten țiile, percep ția lor este serios tulburat ă de marea
discrepan ță a forțelor, de lipsa garan țiilor sau de vidul de credibilitate al acestora,
de imaginea încă vie a experien țelor trecute. R ăzboaiele anterioare n -au rezolvat
mare lucru, cele actuale accentueaz ă tragedia, iar imaginea celor viitoare nu poate
fi dec ât înspăimântătoare. Lumea ar dori abolirea armelor nucleare, dar aceste
arme exist ă. Exist ă separat, ca o amenin țare global ă, dar exist ă și integrate perfect
în sistemele de arme care încep s ă strămute r ăzboiul în domeniul roboticii.
Cam asta ar fi tendin ța. Pentru a fi în pas cu ea, e nevoie nu doar de bani, ci
de un sistem coerent de interfa țare a științei și tehnologiilor de v ârf cu mijloacele
de lupt ă ale viitorului. Adic ă de o interconectare a tuturor componentelor
inteligen ței rom ânești în folosul unui concept corespunz ător strategiei militare și
politico -militare a zilei de m âine. Evident, pornind de la realit ățile zilei de azi. Iat ă
de ce nu bugetul reprezint ă totul. Important este dac ă cei investi ți cu dreptul și
obliga ția de a privi în viitor și-au spus sau nu și-au spus cuv ântul, dac ă știu precis
ce să facă cu el, dac ă percep corect dincotro bat v ânturile, dac ă întrez ăresc
reperele sigure și amenințările și au efectuat sau, m ăcar, au de g ând să efectueze
calculele necesare proiect ării ap ărării na ționale la orizonurile mileniului trei.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
174
AGRESIUNEA SE CONTINU Ă
Filosofia complicat ă a câinelui din curte, care nici nu latr ă, nici nu
mușcă. Dar este acolo, și nimeni nu poate trece de el pentru a intra în ogradă.
O vor înțelege oare vreodat ă schimbătorii lui s tăpâni care nu -i dau nici
mâncare îndeajuns, nici nici iubire, dar nici nu se pot lipsi de el?

Armata Rom ână nu este Dumnezeul acestei na ții. Nu trebuie s ă se închine
nimeni la ea. Nu este nici sufletul ei. Sufletul na ției rom âne se afl ă în Sfântul Plai ,
în Spiritul P ământului, în Iubire, în Iertare și în Pătimire. Iar Dumnezeul ei se afl ă
în Ceruri. Armata rom ână este doar martirul de pe altarul acestei na ții. Unii n -o
percep sau nu pot s -o perceap ă așa, ci doar ca pe un biet c âine c âine ascult ător,
blând cu st ăpânii săi, menit s ă apere curtea și avutul casei de t âlhari, pe po ți să-l
asmu ți sau s ă-l pui în lan ț și, când ai chef, s ă-l love ști și să-l înjuri, c ă nu te mu șcă
și nu te p ărăsește. Schel ălăie un timp, dar r ămâne tot acolo, în curte, la misiune a
lui. Armata rom ână nu este fotoliul cu bra ț de catifea scump ă, nici barul cu b ăuturi
alese, nici vitrina cu cristaluri din saloanele aristocrate. Ea este doar acoperi șul
care opre ște apa din ploi și din z ăpezi, st âlpul care ține în picioare construc ția,
atunci c ând vin cutremure și uragane. Dup ă ce acestea trec, unii vor s ă impun ă
ideea c ă un st âlp nu -și mai are nici o importan ță. Îl văd doar ca pe o ur âțenie,
acolo, în casa plin ă de lumin ă, de lambriuri, de femei frumoase și de bibelouri.
Alții, neaten ți și exalta ți, iubitori de schimb ări și de confort, chiar îl dărâmă. Fără
să-și dea seama c ă și stâlpul acesta își are rostul lui. C ăci, din p ăcate, ne afl ăm într-
o zon ă seismic ă. Și la propriu, și la figurat. Cutremurele de p ământ ne -au distrus,
adesea, c asele, în timp ce altfel de cutremure – adică celelalte, toate – încearc ă, nu
de azi de ieri, s ă ne distrug ă sufletul. Sufletul, încrederea, for ța, unitatea. Înainte de
decembrie 1989, știam c ă vorbele ne sunt supravegheate, c ă, poate, cel de l ângă
noi es te unul care ne vrea r ăul. Sau care ne poate face, f ără să vrea, r ău. Și ne
feream, c ât puteam și cum puteam, de el. Ne feream unii de al ții. Sau ne îndoiam
unii de al ții. N -am uitat însă nici o clip ă cine suntem și ce suntem noi, osta șii.
Lupt ători, gata la ordinul țării, gata la sunetul goarnei. Armata rom ână, ca oricare
altă armat ă din lume, ascult ă de ordine. Iar ordinele referitoare la întrebuin țarea
armatei le dau totdeauna cei ale și sau numi ți să facă politica țării. Nu armata este
responsabil ă de or dinele care i se dau. Nici de modul cum este f ăcută politica țării.
Nu ea o face. Ea este însă prima care pl ătește, totdeauna, oalele sparte. În cea de a
doua conflagra ție mondial ă, armata a pierdut peste 800.000 de oameni. Osta și
care au luptat eroic p entru re întregirea Rom âniei sf ârtecate prin ultimatum -uri și
dictate. Încep ând chiar din primii ani de pace, mul ți din eroii o știrii, bravi generali
și ofițeri, au fost judeca ți și condamna ți la moarte sau la ani grei de deten ție și de

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
175
umilin ță. Timp de p atru ani, ace ști oameni luptaser ă pentru Rom ânia. Drept
răsplat ă, pentru ei, pentru eroii neamului, au urmat condamn ări la moarte sau la
zeci și zeci de ani de închisori. În Rom ânia… Dar ei n -au încetat s ă-și iubeasc ă
țara, s ă sufere, s ă ierte, s ă spere… Exist ă un înlăcrimat și cutremur ător "memorial
al durerii" ; ar trebui s ă existe însă și un ad ânc și pios respect al durerii . Și el
exist ă, în fiecare din noi, ca o binecuv ântare re ținută și demn ă. Peste am ărăciuni,
peste ne încrederi, peste îndoieli, peste resemn ări și dezam ăgiri. Datoria osta șului
este mai presus de îndoieli și dezam ăgiri. Pentru c ă este mai presus dec ât viața.
De aceea, relele lumii, chiar dac ă ne umilesc, pentru c ă suntem oameni, n -ar trebui
să ne ating ă. Pentru c ă suntem osta și. Iar osta șul este invulnerabil la vremuiri. Și
totuși…
Sfârșitul lui decembrie 1989, prin explozia limpede și virulent ă a străzilor și
a răbdării unui popor chinuit, a o adev ărată Restaura ție, un act de împlinire a
speran ței. Niciodat ă, în istoria acest ei na ții (poate, cu excep ția marii adun ări de la
Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918), n -a fost at âta rev ărsare peste margini, n -a
strălucit at âta lumin ă în sufletele care n -au permis s ă fie sub nici o form ă
întemni țate. Cei care s -au aflat, atunci, încep ând cu diminea ța zilei de 22
decembrie, în strad ă au sim țit adev ărata for ță a na ției rom âne, optimismul,
încrederea, resursa de entuziasm și de tinere țe a rom ânilor. Iar primii care au
înțeles acest mare adev ăr au fost, ca întotdeauna, osta șii.
A urmat cee a ce se pare c ă lumea a cam uitat. Sau, cine știe, n -o fi uitat,
întruc ât n-o fi a aflat – și, poate, n -o să afle niciodat ă pe deplin – ce a fost. În
timp ce strada triumfa și noua putere politic ă, la ad ăpostul armelor și sufletului
devotat și plin de sp eranță al armatei, își realiza, deja în convulsiile luptei pentru
un loc în fotoliu, noile structuri, asupra institu ției militare a țării se declan șa,
organizat ă până în cele mai ne însemnate detalii, o agresiune de propor ții, de un tip
nemaint âlnit, despre care, la noi, nu se scrisese un cuv ânt și nu se învățase mai
nimic. Din acest punct de vedere, putem spune c ă "inamicul" nostru de atunci a
reușit să realizeze, încep ând chiar cu dup ă-amiaza zilei de 22 decembrie – prima zi
de triumf a revolu ției rom âne –, surprinderea strategic ă. Diversiunea, mai exact,
agresiunea radioelectronic ă, prin care s -a vizat complicarea situa ției aeriene,
simularea unei mari opera ții din aer, de desant și trupe aeropurtate – evident, în
primul r ând, în scopul anihil ării sistemu lui ap ărării antiaeriene și aeriene a țării și
apoi în cel al dezorganiz ării ac țiunii militare coerente –, a fost corelat ă milimetric,
într-un sistem unitar, cu puternice ac țiuni psihologice și de dezinformare și cu un
foc de provocare și de h ărțuire b ine organizat, executat (sau simulat) din cl ădiri
situate în jurul sediului Ministerului Ap ărării Na ționale, fostului Comandament al
Infanteriei și Tancurilor, Televiziunii, Radiodifuziunii, Palatului Telefoanelor,
aerodromurilor, unit ăților armatei, școlilor militare din Sibiu, completelor de
cercetare de radioloca ție și al altor obiective militare sau de importan ță operativ –
strategic ă. Asupra unit ății militare de la T ârgoviste, unde se aflau re ținuți cei doi
Ceau șescu, s -au concentrat ac țiuni de tot fel ul și presiuni de tot felul. Dup ă ce s-a
transmis, pe postul na țional de televiziune, procesul, condamnarea la moarte și
execu ția soților Ceau șescu, toate acestea aproape c ă au încetat.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
176
Aceste adev ăruri sunt, de -acum, cunoscute. De toat ă lumea. Sper ăm că și
comisia parlamentar ă care cerceteaz ă situa ția din decembrie 1989 a luat act.
Nimeni n -a dat însă un răspuns. Probabil c ă este delicat și foarte dificil s ă știm și
să spunem exact cine, în ce scop și cu ce mijloace a organizat și efectuat aceast ă
agresiun e împotriva armatei rom âne. Dar avem cu to ții cap și am învățat la orele
de tactic ă, să facem analiza situa ției și să desprindem concluzii. S -o facem!
Zilele, s ăptămânile, lunile, anii au trecut. Trec. Și vor tot trece. Generalul
Popa Gic ă, cel care i -a judecat, la T ârgovi ște, pe so ții Ceau șescu, se afl ă, acum, în
pământ. Generalul Macri a încetat din via ță, în timpul faimosului proces de la
Timi șoara. Generalul Puiu, cel care se afla în Avia ția Militar ă, a trecut, de
asemenea, în lumea umbrelor. Generalul Voinea ne -a părăsit subit, în plin ă
activitate. Generalul Safta, unul din oamenii num ărul unu, în acele zile fierbin ți
din 22 -25 decembrie 1989, din punctul de comand ă de la Ministerul Ap ărării
Naționale, a încetat din via ță, la Spitalul Militar Central, răpus de o necru țătoare
boală de pancreas. Poate, stressul. Moartea tragic ă a generalului Gu șă Ștefan a
venit ca o umbr ă a tuturor umbrelor, ca o mare tragedie. Poate c ă așa le-a fost
soarta. Nu te întreab ă nimeni c ând sose ște clipa. Cine urmeaz ă?
Moarte a e moarte. Trecerea unui om în nefiin ță îi încheie toate socotelile cu
lumea. Lucrurile sunt însă mult mai complicate cu cei vii, cu cei r ămași. Unele
ziare, pe la începutul anului 1990, au declan șat o virulent ă campanie împotriva
armatei rom âne, calific ând-o în fel și chip, acuz ând-o în fel și chip. Unii, pentru c ă
așa au crezut. Al ții, pentru c ă așa li s -a spus. Nu po ți ataca însă o armat ă în bloc.
Ar fi o nebunie! Nebuni sunt destui pe lumea asta. Dar lumea nu se poate lua dup ă
nebuni. Fiecare țară are o armat ă care trebuie s ă fie gata s ă lupte, s ă asigure, la
nevoie, cu arma în mână, supravie țuirea na țiunii. Și atunci, dup ă ce nebunia a
încetat, au început s ă fie căutați țapi isp ășitori. Dac ă, dup ă 1945, o mul țime de
ofițeri și generali au înfundat pu șcăriile, de ce n -ar fi și acum v ârâți câțiva la zdup?
Probabil c ă sunt și printre actualii unii care au f ăcut exces, care pot fi acuza ți că au
omor ât oameni, c ă au tras în popor. S -au încercat fel de fel de procese. S -au urzit
campanii și răscampanii, s -au scris o mul țime de c ărți – nici una însă despre rolul
armatei în Revolu ție –, s-au constituit asocia ții și paraasocia ții, dar mor ții au
rămas cu mor ții, răniții cu r ăniții , mutila ții cu mutila ții. Cei mai mul ți dintre
aceștia îi are, bine înțeles, armat a.
Bugetul ap ărării este cel care este, c âțiva politicieni consider ând că factorul
militar trebuie s ă treac ă, în aceast ă etapă de tranzi ție, care nu mai este o epoc ă a
luminilor, ceva mai la urm ă. Unii chiar consider ă că rolul armatei se cere diminuat
– toată lumea își reduce armatele! Acum, în aceste vremuri de democra ție și
puternice conflicte militare, nu armatele, ci alte g ânduri ne fr ământă! Ar trebui,
poate, s ă li se spun ă celor ce nu au loc de armata rom ână că nicăieri armatele nu se
reduc. Dimpotr ivă, puterea lor devine din ce în ce mai mare. Este de -ajuns s ă
spunem c ă, ast ăzi, un singur proiectil cargou con ține… 250 de proiectile
cumulative. Deci un singur obuzier care trage astfel de prouiectile face c ât… 250
obuziere clasice. Cam asta înseamnă reducere. Și acesta -i doar un exemplu,
departe de performan țele ultimelor genera ții de tehnic ă. Un sistem de cercetare –

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
177
lovire de mare precizie este un complex integrat de avioane de cercetare de tip
Awacs sau E 3 A, s ă zicem, care descoper ă obiective pe o ad âncime de vreo… 800
de kilometri, un bruiaj care -i dezorganizeaz ă conducerea adversarului și îi face zob
sistemul de transmisiuni (mai ales dac ă acesta este ierarhic), un computer care
analizeaz ă toate datele și stabile ște tipul mijlocului de fo c și de muni ție necesar și
mijlocul de lovire, calcul ând toate elementele de tragere… Un asemenea sistem
înlocuie ște divizii și regimente întregi, reune ște în aceea și dimensiuni, toate
categoriile de for țe armate. Aceasta înseamn ă, oare, reducere de for țe și de
mijloace? Nimeni nu -și permite, azi, s ă reduc ă, fără a pune ceva mai bun în loc. S ă
nu ne am ăgim. L -am ascultat pe un distins parlamentar vorbind la o întâlnire cu
Colegiul Na țional de Ap ărare despre tendin ța reducerii for țelor armate în lume.
Dar numai despre fa ța care se vede…
Atacul, prin pres ă, asupra generalilor a încetat. Ca prin farmec. Ca și cum ar
fi venit o boare sau o suflare care a rupt vraja. Ca și cum, p ână ieri, au fost corup ți
și, de azi, nu mai sunt. Între timp, au fost aresta ți trei ofi țeri la Timi șoara. Pentru
ce s-a petrecut în decembrie. De și au trecut patru ani. Erau, atunci, în decembrie
1989, în unitate. În unitate, nu în altă parte. Aveau un consemn. Aveau un ordin.
Erau în alarm ă de lupt ă. Au ac ționat la ordinul e șaloan elor superioare. Ce se va
întâmpla, în viitor, cu ordinele e șaloanelor superioare? M âine, ce va mai urma?
Unii spun c ă, împotriva armatei, se desf ășoară o agresiune imagologic ă. Pare
absurd. Care țară din lumea asta își denigreaz ă imaginea propriei armat e?
Agresiunea nu poate veni dec ât din partea du șmanilor țării. Rom ânii nu pot fi
dușmanii țării în care tr ăiesc. Nici calculatorul nu suport ă o astfel de aser țiune.
Întruc ât nu suport ă absurdul. Ia foc. Agresiune din interiorul țării împotriva
imaginii arm atei?! Exclus! Se pare c ă așa e. Der și sondajele de opinie indic ă însă
cu totul altceva. Încredere deplin ă în armata țării. Respect. Sprijin. Un popor nu -și
agreseaz ă niciodat ă propria -i armat ă. Atunci cine face aceste jocuri murdare, cine
ațâță spiritele, ale cui interese le slujesc cei ce alimenteaz ă astfel de ac țiuni? Ar
trebui, poate, s ă nu le b ăgăm în seam ă. Întruc ât ele, poate, nici nu ne ating. Dar
când un general, un colonel și un c ăpitan sunt aresta ți, prin surprindere, precum
borfa șii de drumul ma re, nu pot s ă nu m ă întreb: Ce se întâmplă, Doamne, în țara
asta?

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
178
MORAL
Clausewitz noteaz ă, în „Teoria Marelui R ăzboi”: „Câteodat ă, critica,
merg ând și mai departe, elimin ă în mod absolut din teorie for țele morale și, ținând
seama, de acum înainte, numai de for țele materiale, reduce totul la c âteva propor ții
matematice de echilibru, de superioritate numeric ă, de calculul timpului și
spațiului, la c âteva unghiuri și la c âteva linii geometrice! Dac ă n-ar fi vorba dec ât
de acest lucru, problema ar fi rezolvat ă cu ușurință de un elev de școală primar ă.
(…) Rela țiile care exist ă între lucrurile materiale sunt, toate, foarte simple. Dificil
este s ă se țină seama de for țele morale prezente. ”
Elementul moral este inclus de Clausewitz în marea strategie. Arta mi litară
a tuturor timpurilor a confirmat pe deplin acest adev ăr. Chiar și în epoca
tehnologiilor militare supersofisticate, moralul – ca for ță moral ă – rămâne arma
numărul unu a oric ărei armate. Obiectivul acestui articol nu este însă a prezenta
cititorului importan ța forței morale a unei armate. Ar însemna s ă demonstr ăm un
adev ăr care n -are nevoie de demonstra ție. La urma urmei, nici nu exist ă o
component ă moral ă distinct ă a for ței unei armate. Ea nu poate fi decupat ă din
context, m ăsurat ă, investigat a, inclusă în raporturile de for țe. Moralul unei armate
este liantul acelei armate. Este ceea ce face ca betonul s ă fie beton și fluviul s ă fie
fluviu, este for ța care ține unite moleculele, este structura unui sistem, este ceea ce
face ca șapte solda ți și un gradat s ă alcătuiasc ă o grup ă, mai mul ți ofițeri, c âțiva
maiștri militari și subofi țeri un stat major etc. Ea exist ă deci în toate, ca un spirit,
ca un anima, ca însuți principiul atrac ției universale. A șadar, moralul este o
rezultant ă, este un element de sintez ă, nu un efect, s ă zicem, al unui anumit tip de
propagand ă, sau de impunere a unei imagini. De aceea, spionajul caut ă, totdeauna,
pe lângă elementele de ultim ă oră care țin de anumite programe, și note sau date
care conduc la evaluarea moralului une i armate, ca factor de poten țial. (In una din
lucrările dinainte de 1989, l -am numit "coeficient de integralitate"). Poate c ă unii,
cu ani în urm ă, au crezut c ă moralul se ob ține prin vorbe, prin ceea ce se numea –
în sensul în care se numea – educa ție, ad ică influen țare. Nu. Moralul înseamn ă cu
totul altceva. Înseamn ă, înainte de toate, integrare într-un sistem de valori. Și, de
aici, respectul fa ță de valori. Respectul fa ță de acei oameni care au dat țării totul,
care au luptat pentru Rom ânia, care și-au făcut, p ână în ultima clip ă a vie ții lor,
datoria. A fost o vreme c ând se dorea s ă nu se știe nimic despre comportamentul
armatei rom âne în războiul pentru eliberarea Basarabiei, pentru re întregirea țării.
Aceast ă perioad ă de grele încerc ări și de tragedie a armatei noastre, dar și de
adâncă și consistent ă demnitate, era transformat ă, de c ătre cei dispu și să slujeasc ă
interesele altora, exact în contrariul ei, adic ă în condamnare și umilin ță. Mul ți,
foarte mul ți din cei mai buni ofi țeri ai armatei rom âne și-au sf ârșit via ța în

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
179
închisori sau ca urmare a umilin țelor și regimului subuman al închisorilor. Floarea,
de fruntea armatei rom âne! Ni se spunea c ă războiul nostru din Est a fost nedrept,
că ne-am al ăturat puterii hitleriste într-un război de cuceriri și agresiuni. Genera ția
mea n -a crezut, bine înțeles, o iot ă din toate acestea. Și n-am nici un motiv s ă cred
că alte genera ții au crezut. Cel mult, ne știutorii și nepricepu ții în arta militar ă
repro șau armatei c ă a trecut și dincolo de Nistru. Spre Est. Nimen i nu i -a repro șat
însă, atunci, c ă a trecut și dincolo de Tisa. Spre Vest. Cunoa ștem cu to ții istoria
țării și motivele cele adev ărate ale r ăzboaielor noastre. Toat ă lumea știa adev ărul.
Dar accepta, din comoditatea unora, din oportunismul altora, din team a celor mai
mulți sau din nevoia de supravie țuire a na ției, neadev ărul. La fel se întâmplă și
acum. La fel se va întâmpla mereu, at âta timp c ât o astfel de acceptare nu prezint ă
un pericol evident. Dar, în adâncul sufletului, fiecare știe despre ce este vo rba.
Dacă analiz ăm sondajele de opinie cu privire la atitudinea popula ției fa ță de
armata țării – atitudine de respect și încredere –, nu putem s ă nu lu ăm în seam ă
concluziile. Și să nu vedem adev ărul de dincolo de ele, din substan ța lor. Acestea
sunt, to ate, în consonan ță cu moralul armatei. E drept, moralul nu se reduce la
percep ția optimist ă sau mai pu țin optimist ă a unui sondaj de opinie. Moralul este
un element de mare ad âncime. El vine din str ăfundurile fiin ței, ale na ției, ca o
defini ție. De și nu e de-ajuns. Suportul lui se afl ă și într-o preg ătire profesional ă,
adică militar ă, de cea mai bun ă calitate. Preg ătirea temeinic ă creeaz ă echipa,
genereaz ă siguran ța, încrederea și forța. Dar aceasta se cere neap ărat, pentru noi,
românii, corelat ă și corobor ată cu for ța care vine totdeauna din izvoare. Adic ă din
respectul fa ță de valorile noastre na ționale și militare. Or, din p ăcate, încă mai sunt
oamenii în țara aceasta care cred (sau sunt nevoi ți să cread ă, ceea ce este și mai
grav) c ă mare șalul Antonescu a fost criminal de r ăzboi, c ă generalul Macici și
ceilal ți n-au fost condamna ți chiar pe nedrept, c ă Moldova de dincolo de Prut ne -ar
face mai multe probleme dec ât bucurii, c ă trebuie s ă te faci neap ărat frate cu
dracul p ână treci lacul. Dar asta -i viața.
Desigur, moralul rezult ă și din putere, din baza economic ă pe care o ai, ca și
din consisten ța actului politic, mai ales diplomatic. Cineva spunea c ă economia îți
dă puterea, politicul îți dă înțelepciunea, iar cunoa șterea istoriei – demnitatea,
mândria și responsabilitatea. F ără o industrie de ap ărare puternic ă, fără o politic ă
militar ă profund ă, realist ă, inteligent ă, fără cunoa șterea valorilor țării și ale
institu ției militare, moralul armatei s -ar eroda, ar r ămâne doar o nostalgie sau o
vorbă goală.
Moralul unei armate se consolideaz ă prin protec ția asigurat ă ostașului prin
lege, prin respectul legii. Desigur, adesea, Adev ărul și Interesul politic nu se
armonizeaz ă, iar armata execut ă ordinul dat de puterea politic ă. Acolo unde
Legiuitorul și Judec ătorul nu -și respect ă însă institu ția militar ă, acolo unde Legea
și Justi ția slujesc Interesul politic și nu Adev ărul, valorile se degradeaz ă, iar for ța
moral ă a armatei poate fi grav afectat ă. De c âte ori se schimb ă puterea politic ă,
plătește institu ția militar ă. Din p ăcate, în ultima jum ătate de secol, cele mai mari
daune moralului armatei, le -a adus, tocmai… Justi ția. Judecarea și condamnarea la
moarte sau la ani grei de închisoare a at âtor generali și ofițeri care și-au făcut

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
180
datoria pe c âmpul de lupt ă nu este de natur ă să creeze respect fa ță de lege.
Desigur, se poate preciza c ă Justiția nu sluje ște Adev ărul Universal, în sens
filosofic, ci adev ărul consfinț it de lege. Iar legea, de multe ori, este o emana ție a
puterii. Dar acela și raționament este v alabil și pentru institu ția militar ă. Cu at ât
mai mult cu c ât aceast ă institu ție nu are abilit ățile și nici instrumentele necesare
pentru a verifica și confirma legalitatea sau ilegalitatea ordinelor pe care le
prime ște. Pentru c ă exact în acela și mod – într-o procedur ă de urgen ță, grăbit,
precipitat, f ără probe – a fost judecat și Ceau șescu. Poporul acesta ar fi meritat mai
mult. Și Justi ția rom ână ar fi meritat mai mult. Probabil, se va spune c ă procesul
respectiv s -a desf ășurat sub presiunea terori știlor. Justi ția ar trebui s ă fie însă
insensibil ă în fața oric ăror presiuni. Cu at ât mai mult cu c ât, iată, la patru ani de la
revolu ția din decembrie 1989, a început s ă se sus țină (chiar de c ătre Justi ție)
inexisten ța acestor terori ști. C ând legea se schimb ă după cum bat v ânturile, iar
vânturile nu bat niciodat ă în interesul Rom âniei, m ă tem c ă va trebui s ă ne căutăm
suportul moral nu în respectul institu țiilor fa ță de armat ă, ci în responsabilitatea pe
care institu ția militar ă o are fa ță de aceast ă țară. Arest area, pe u șa din dos, dup ă
patru ani de la evenimentele din decembrie 1989, a trei ofi țeri acuza ți de crim ă sau
de instigare la omor deosebit de grav și considera ți, acum, ni se pare, contrar a
ceea ce se afirm ă, tocmai o lips ă de respect fa ță de lege. Ast a nu înseamn ă că
vinova ții nu trebuie pedepsi ți. Dar și în Drept, ca în oricare alt domeniu al vie ții
omene ști – și cu at ât mai mult în Drept, în Justi ție, care este și trebuie s ă fie
templul sf ânt al respect ării Adev ărului – acționeaz ă logica. Potrivit ac estei logici,
lanțul unor astfel de arest ări (dac ă nu sunt praf arunca ți în ochii nu știu cui) ar
trebui s ă ajung ă, în cele din urm ă, la Soldat. La bravul soldat al armatei rom âne.
Sau la umilul soldat al armatei rom âne. Care a fost întotdeauna bun la toa te.
Inclusiv la scos castanel e din focul celor ce fac fum… Dac ă un comandant de
divizie, care a executat ordinul ministrului, este considerat vinovat, atunci vinovat
ar trebui considerat și soldatul aflat în strad ă sau în apărarea obiectivului militar.
Căci el a ap ăsat, în ultim ă instan ță, pe tr ăgaci. S ă vedem, domnilor, cine va fi
primul care -și va permite s ă pună în lan țuri soldatul armatei rom âne! Consider ând
că ordinul dat de conducerea de atunci a fost ilegal pentru comandantul de divizie,
tot ilegal trebuie s ă fi fost și pentru soldat. De accidentul pe care -l face șoferul, nu
este vinovat șeful de ma șină. Așadar, domnilor procurori, pe c ând ve ți trece la
arestarea solda ților? Sau v -ați propus și dumneavoastr ă, ca și alții, să curățiți
armata rom ână de usc ături, de bi șnițari și de criminali. V -am dori mult succes! În
1945 -1950 se spunea cam acela și lucru. Invoc ându-se, și atunci, ca și acum, statul
de drept.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
181
ACȚIUNILE RAPIDE
O strategie din trecut spre timpul viitor

Acțiunile rapide s -au aflat dinto tdeauna în aten ția tuturor armatelor din
lume. Este, de altfel, și motivul principal pentru care s -a început cu…folosirea
calului și, ceva mai t ârziu, s -a continuat cu solicitarea serviciilor rachetei. Cu sau
fără voia noastr ă, s-au inventat ( și se vor inventa mereu) mijloace de lupt ă dintre
cele mai rapide. Nu știm exact ce va urma dup ă rachet ă, dar în mod precis va mai
urma ceva. E drept, firile pacifiste au visat, de c ând exist ă lumea, paji ști cu flori și
armonii universale, dar via ța cea adev ărată n-a exclus niciodat ă războiul. Omul a
devenit foarte repede lup pentru om, de și nu se știe foarte exact dac ă lupul poate
deveni vreodat ă om pentru lup. Ac țiunile rapide sunt, într-un fel, în ordinea
lucrurilor și a fiin țelor, c ăci via ța, ca și lupta pentru supravie țuire înseamn ă în
primul r ând mi șcare, și încă mișcare foarte rapid ă. Strategia ac țiunilor rapide este
însă cu totul altceva. Ea presupune o trecere substan țială de la concret la concept,
de la faptul comun la sintez ă. Toate epocile artei militare conțin, într-o form ă sau
alta, strategii ale ac țiunilor rapide. Una este însă rapiditatea ac țiunii, devansarea
inamicului, c âștigarea ini țiativei – elemente valabile oric ând și oriunde – și cu
totul altceva o strategie bazat ă pe ac țiunile rapide. Aici lu crurile nu sunt foarte
clare. Unii apreciaz ă acțiunile rapide ca o… mod ă american ă, alții nu le iau în
seam ă, în timp ce mul ți (poate cei mai mul ți) le consider ă la fel de importante ca
oricare altele. Evident, un r ăzboi nu se poate duce numai prin ac țiuni rapide.
Așadar, o strategie care are în vedere numai ac țiunile rapide nu este și nu poate fi
suficient de realist ă. Oric ât de diversificate, de complexe și de eficiente ar fi
acțiunile rapide, ele nu pot duce, singure, la reu șită, la fundamentarea unei
doctrine, unei concep ții de securitate. Și totu și, ne afl ăm în epoca strategiei
acțiunilor rapide. Este o strategie impus ă deopotriv ă de saltul uria ș al tehnologiilor
militare și de presiunile politice, economice și umanitare asupra dimensiunii
armate a co nflictelor, evolu ției situa țiilor în zonele fierbin ți, legilor statistice care
guverneaz ă comportamentul popula țiilor și institu țiilor.
Exist ă o anumit ă specializare a ac țiunilor rapide – cu forțe de interven ție
(acțiune, reac ție) rapid ă –, dar și un conce pt mai larg al acestora care condi ționeaz ă
fizionomia general ă războiului, a actului militar, a raporturilor militare, a rolului și
locului factorului armat și, de aici, definirea ripostelor organizarea armatelor,
constituirea alian țelor și a grup ărilor de for țe etc.
Strategia ac țiunilor rapide nu este doar o mod ă. Într-un anume fel, ea
reprezint ă, pentru aceste vremuri, ceea ce a reprezentat arta lui Napoleon pentru
secolul XIX. Poate nu la fel de spectaculos. Dar nu mai prejos.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
182

1. Argument

Războaiele se preg ătesc din timp. Și cele de agresiune și cele de ap ărare.
Așa a fost dintotdeauna, a șa este și acum, a șa va fi mereu. Cine nu are în vedere
războiul, risc ă să-l piard ă chiar înainte de a începe. Este adev ărat, r ăzboiul, mai
ales în vremurile moderne , nu reprezint ă decât ultima solu ție, deoarece reclam ă
costuri foarte mari și riscuri foarte numeroase. În plus, r ăzboaiele nu sunt agreate
de opinia public ă. Până la ac țiunile armate, agresiunea (ca și apărarea) se duce cu
multe alte mijloace, și îndeoseb i cu cele politice, economice, diplomatice,
recurg ându-se, adesea, la presiuni de tot felul, la descuraj ări și chiar la amenin țări.
În acela și spa țiu al tratativelor, în vederea cre ării unei situa ții politico -militare și
strategice favorabile, se realizeaz ă acorduri bilaterale sau multilaterale, se cer și,
adesea, se și dau garan ții, se constituie alian țe. Se întreprind și acțiuni în for ță, care
nu sunt altceva dec ât modalit ăți de impunere a unor interese sau de limitare a unor
tendin țe periculoase. De și, pe mapamond, în ultimul timp, s -a afirmat tot mai mult
războiul de diversiune, întrebuin țarea for ței se face, în general, prin ac țiuni rapide,
foarte bine organizate.
Războiul înseamn ă, indubitabil, ac țiune. Grup ări și regrup ări de for țe,
disloc ări și redi slocări, sistem complex de interdependen țe și intercondi ționări
între dispozitivul strategic din timp de pace (dispozitivul strategic de pace) și
dispozitivul strategic pe care îl cere r ăzboiul (dispozitivul strategic de r ăzboi).
Evident, r ăzboiul înseamn ă mișcare. Mai mult de 80 la sut ă din timpul unui
conflict armat îl ocup ă mișcarea for țelor în vederea constituirii dispozitivului cel
mai favorabil, realiz ării manevrei, surprinderii adversarului.
Mare șalul Ion Antonescu, într-o conferin ță ținută la Școala Superioar ă de
Război, probabil în 1928, ar ăta că "… arta mi șcării este arta conducerii strategice"
(Ion Antonescu, Istoria m ă va judeca, p.50). Alexandru cel Mare (336 -323 î.e.n.)
străbate cu armata sa un spa țiu de 26.000 de kilometri, în condi ții foar te grele și în
regiuni foarte diferite, încerc ând să întemeieze un stat mondial. (Ibidem, p.71). În
numeroase b ătălii, el a realizat, ca str ălucit strateg, surprinderea, tocmai datorit ă
mișcării, ac țiunilor nea șteptate.
Gingis -Han (1206 -1227) și-a preg ătit o armat ă excep țional ă în vederea
realiz ării unui război-fulger. Arta militar ă, cu Gingis -Han, atinge una din cele mai
strălucite culmi ale evului mediu. Am putea spune, într-un anume sens, c ă
strategul num ărul unu al Evului Mediu poate fi considerat unul din întemeietorii a
ceea ce, în sens modern, numim acțiune rapid ă. Desigur, p ână la conceptul de
care inten ționăm să ne ocup ăm în continuare, este un drum lung. Dar, și în
domeniul strategiei, ca în oricare alt domeniu al ac țiunii umane, se pare c ă nimic
nu este chiar foarte nou sub soare. Lectura atent ă a scrierilor antice conduce la
concluzia c ă, și în arta militar ă, ca și în filosofie, aproape totul se afl ă, într-o form ă
primar ă și simplificat ă, exprimat și experimentat în campaniile acelui timp.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
183
Napole on – cel care a introdus principiul superiorit ății numerice a for țelor și
mijloacelor în locul dorit și la momentul voit (les gros bataillons ont toujours
raison) – este și un precursor modern al ac țiunii ferme, consistente, desf ășurată cu
rapiditate și suplețe. Cele mai str ălucite victorii ale acestui mare comandant pe
câmpul de b ătaie s -au datorat unor manevre rapide, considerate de adversari
aproape imposibile. Iar înfrângerea lui se datore ște, în ultim ă instan ță, nereu șitei
unei ac țiuni rapide ( în sensu l în care putea fi ea înțeleas ă atunci). Mare șalul
Grouchy a plecat din cantonamentul s ău de la Gembloux abia la orele 10,00
diminea ța. Între orele 12,00 și 13,00, g ăsindu -se în drum spre Wavre, a auzit
canonada de la Waterloo. Generalul Exelmans, care com anda cavaleria, s -a
apropiat de el și, foarte emo ționat, i -a spus: " Împăratul este angajat cu armata
englez ă: nu este nici o îndoial ă: un foc at ât de teribil nu poate fi o simpl ă luptă.
Domnule mare șal, trebuie mers la glasul tunului. Sunt un vechi soldat al Armatei
de Italia, am auzit de sute de ori pe generalul Bonaparte recomand ând acest
principiu.
Dacă ne întoarcem spre st ânga, vom fi în dou ă ore pe c âmpul de b ătălie".
"Eu cred c ă aveți dreptate – zise mare șalul –, dar, dac ă Blucher debu șează din
Wavr e și ne atac ă din flanc, voi fi vinovat c ă n-am executat ordinul, care prevede
să înaintez contra lui Blucher" (Napoleon, "Memorii", vol.3, Editura Militar ă,
1981, p.310). O ac țiune rapid ă a lui Grouchy ar fi schimbat, poate, soarta b ătăliei
de la Waterlo o. Și cine știe cum s -ar fi derulat, apoi, istoria!
S-ar putea aduce alte numeroase exemple care se afl ă în anticamera a ceea
ce numim, azi, ac țiune rapid ă. Războiul conceput de Hitler se baza pe o astfel de
acțiune la scar ă foarte mare. De altfel, întreg războiul fusese conceput ca o uria șă
acțiune rapid ă. În aceea și notă se înscriu și acțiunile japonezilor la Pearl Harbour,
ca și cele ale lui Rommel în nordul Africii.
De fapt, al doilea r ăzboi mondial schimb ă aproape complet concep ția în plan
strategic a acțiunilor de mare amploare. Observa ția pe care o face, în 1928,
Antonescu asupra unei defini ții a ofensivei din vechile noastre regulamente (luate
după cele franceze), "ofensiva este focul care înainteaz ă", ni se pare deosebit de
judicioas ă pentru spirit ul de atunci. S ă nu uit ăm că ne aflam, la un deceniu de la
primul r ăzboi mondial, la o r ăscruce de doctrine, concep țiile r ăzboiului pozi țional
fiind serios atacate de adep ții războiului de mi șcare.
Al doilea r ăzboi mondial, cu masivele sale manevre în toat e mediile, cu
acțiuni de mare amploare pe diferite teatre de opera ții, a fixat asupra artei militare
universale valoarea mi șcării, a ac țiunii.
Debarcarea din Sicilia, debarcarea din Normandia, numeroasele manevre de –
a lungul și de-a latul fronturilor, întrebuin țarea masiv ă a manevrei pe vertical ă, ca
și a celei submarine (manevra subteran ă fusese deja întrebuin țată în războiul de
poziții de la Plevna), au schimbat radical fizionomia strategic ă a războiului, au
dezvoltat un nou concept – care va fi extrem d e utilizat în perioada postbelic ă și
îndeosebi în ultimii ani ai r ăzboiului rece –, cel al luptei (b ătăliei) aeroterestre și
aeronavale.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
184
Ulterior, acest concept a devenit at ât de… integrat tuturor ac țiunilor militare,
încât anali știi au considerat c ă nu mai e nevoie s ă fie întrebuin țat, întreg r ăzboiul,
în toate componentele sale, av ând o dimensiune aeroterestr ă și aeronaval ă.

2. Crize și acțiuni

În 1967, pe timpul conflictului armat dintre Israel și Egipt, for țele aeriene
israeliene au zburat peste M editerana, la suprafa ța apei, surprinz ând total, la
primele ore ale dimine ții, aerodromurile militare egiptene. În câteva ore, au fost
scoase din lupt ă 430 de avioane adverse, at ât egiptene, c ât și iordaniene. În
acțiunile terestre, unit ăți rapide israelie ne s -au infiltrat prin dispozitivele de
apărare ale for țelor adverse și, în foarte scurt timp, au blocat trec ătorile din mun ții
Sinai. O singur ă acțiune foarte bine organizat ă – o ambuscad ă sau o pung ă de foc
de propor ții – a scos din lupt ă, în câteva min ute, o brigad ă de tancuri iseraelian ă.
Șase ani mai t ârziu, dou ă armate egiptene au for țat canalul de Suez prin
surprindere, înaint ând într-un ritm destul de rapid spre Sinai. Pe timpul derul ării
ostilit ăților, israelienii, profit ând de intervalul creat între cele dou ă armate
egiptene, au infiltrat, peste lacul Amar, un batalion dintr -o brigad ă, apoi o brigad ă
întreag ă, apoi o puternic ă grupare de for țe care a întors dispozitivul uneia dintre
armate și a înaintat rapid, t ăind c ăile de aprovizionare ale aces teia la 100 de
kilometri de Cairo. Era o ac țiune rapid ă, menit ă să creeze un fait accompli pentru
negocierile care urmau s ă aibă loc dup ă aceast ă extrem de violent ă confruntare
armat ă. Acțiunea poate fi cotat ă ca o reu șită manevr ă ofensiv ă a apărării, dar și ca
un tip specific de ac țiune rapid ă de valoare tactic ă, cu implica ții în desf ășurarea
strategic ă a conflictului. Desigur, surprinderea, de aceast ă dată, a fost de alt ă
natur ă și s-a realizat într-un alt spa țiu al r ăzboiului – cel terestru. Spre deoseb ire de
1967, ap ărarea antiaerian ă a egiptenilor a func ționat f ără cusur, contribuind astfel
la reu șita realiz ării surprinderii strategice.Avia ția israelian ă, practic, n -a putut
obține mare lucru.
Câțiva ani mai t ârziu, argentinienii realizeaz ă, în Malvine, un dispozitiv
masiv, îngropat la teren, cu cincisprezece mii de oameni. Englezii preg ătesc un
corp expedi ționar, compus din c âteva fregate, c âteva submarine, c âteva nave de
desant, infanterie marin ă, portavioane, și, ajuta ți de un sistem de informa ții pri n
satelit, foarte bine pus la punct, precum și de echipament modern (aparatur ă de
vedere pe timp de noapte, costume speciale, termoizolante etc.), realizeaz ă,
paradoxal, surprinderea. Este o ac țiune rapid ă de propor ții, mai exact o mare
opera ție rapid ă de desant maritim, cuprinz ând toate etapele, de la alc ătuirea și
constituirea convoiului la traversad ă, realizarea dispozitivului de debarcare și a
debarc ării propriu -zise. Dispun ând de toate datele necesare – unele furnizate de
cercetarea proprie ( îndeosebi prin grupuri de cercetare infiltrate în insule), altele
asigurate de cercetarea american ă prin satelit –, corpul expedi ționar englez a reu șit
și surprinderea tactic ă: debarcarea într-un sector considerat nefavorabil acestei
opera ții, deci nesupravegheat, înaintarea rapid ă și punerea for țelor argentiniene în

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
185
imposibilitatea de a riposta. Este, poate, pentru prima oar ă în istoria unor mari
bătălii, c ând, printr -o ac țiune energic ă, bine coordonat ă și perfect asigurat ă
logistic, informativ și interarme, se re ușește, la acest nivel, ob ținerea victoriei într-
o acțiune ofensiv ă, fără a fi fost realizat un raport (cantitativ) superior de for țe.
Desigur, calitatea dot ării, a instruirii, profesionalizarea for țelor, precum și calitatea
și oportunitatea informa țiilor și-au spus din plin cuv ântul.
Tot în rândul ac țiunilor rapide pot fi situate și interven țiile americane în
Grenada, ac țiunile franceze în Africa, pentru a nu mai vorbi de opera țiile coali ției
antiirakiene care, cum bine se știe, au deschis o nou ă epoc ă în folosirea for ței
pentru descurajarea crizelor și impunerea p ăcii.
Dar, evident, ac țiunile rapide, indiferent de obiectivele lor, sunt mult mai
complexe și îmbrac ă o gam ă extrem de diversificat ă de forme, de procedee, de
configura ții. Unele dintre ele urm ăresc realizarea unor obiective politice imediate,
altele au drept scopuri, implicite sau directe, descurajarea conflictelor, prevenirea
acțiunilor teroriste, controlul zonelor periculoase etc.

3. Pro și contra

Asupra ac țiunilor rapide exist ă numeroase p uncte de vedere. Evident, astfel
de ac țiuni nu sunt la îndem âna oricui și nu urm ăresc, totdeauna, scopuri acceptate
unanim de opinia public ă. Ele sunt ac țiuni armate, duse de profesioni ști, în timp
scurt și cu o intensitate a luptei neobi șnuită. Formele și procedeele de ac țiune sunt
atât de numeroase și de complexe, încât cu greu pot fi clasificate și studiate
temeinic. Este, deci, normal ca astfel de ac țiuni s ă fie suspectate și tratate cu
rezerve. At âta timp c ât ele sunt percepute doar ca o component ă a agresiunii. Dar,
oare, acesta este adev ărul?
Cei care le resping ab initio aduc drept argumente tocmai faptul c ă ele
înseamn ă a recurge la for ță, a obliga prin for ța armelor, a crea faptul împlinit, a
proteja sau a impune, prin mijloace militare directe, anumite interese. Astfel,
acțiunile rapide sunt luate drept componente ale recurgerii la for ță sau la
amenin țarea cu for ța în raporturile dintre state, ca modalit ăți de escaladare
supertehnologic ă a acțiunii armate. Se consider ă că o armat ă care nu are mi siuni
să reprezinte, s ă slujeasc ă sau s ă impun ă peste m ări interesele politice, economice
etc. ale statului respectiv sau ale comunit ății interna ționale nu ar avea nevoie de o
strategie bazat ă pe ac țiuni rapide și nici de structuri care s ă includ ă acțiuni de acest
tip. Dimpotriv ă, strategia ap ărării – și îndeosebi a ap ărării na ționale – ar impune
temporizarea ac țiunilor, încetinirea r ăzboiului, riposta gradual ă, mobilizarea
eșalonat ă a for țelor și resurselor. Toate acestea, potrivit unei astfel de concep ții, ar
exclude ac țiunile sau reac țiile rapide.
Strategia ac țiunilor rapide ar fi, astfel, incompatibil ă cu strategia r ăzboiului
de durat ă, a războiului de h ărțuire, care este un r ăzboi de incertitudini și confuzii,
de gheril ă ce se practic ă, de regul ă, de țările invadate, întruc ât acestea nu -și pot
permite o ripost ă fermă, spontan ă, masiv ă, tehnologic ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
186
O strategie a ac țiunilor rapide nu poate exclude realit ățile și posibilit ățile
efective. În trecut, unit ățile de cavalerie u șoară puteau îndeplini misiuni specifice
acțiunilor rapide (la nivelul de atunci). Și nu era mare lucru s ă realizezi o
cavalerie u șoară. Acum, unit ățile de acest fel se cer superdotate cu tehnic ă de lupt ă
extrem de performant ă, care nu este accesibil ă oricui.
Și, în afar ă de aceasta, astfel de unit ăți se încadreaz ă într-un sistem
complex, în structuri adecvate. De unde rezult ă că o țară care adopt ă o concep ție
strategic ă bazat ă pe ac țiuni rapide trebuie s ă aibă mijloacele necesare și să-și
realizeze structuri adecvate.
Alții văd, în tot și în toate, numai ac țiuni rapide. Este vremea vitezei, a
acțiunilor fulger ătoare. Nu numai în domeniul militar, dar mai ales în acest
domeniu. Și chiar dac ă acțiunile rapide moderne întreprinse p ână acum nu au fost
totdeauna suficient de concludente ( în sensul c ă nu au reu șit în toate situa țiile),
viitorul luptei armate este, în viziunea acestora, foarte clar: o confruntare rapid ă,
violent ă de for țe, în care c âștigă cel mai bun. Adic ă cel mai rapid.

4. Interfa ță

Obiectivele ac țiunilor rapide, în plan strategic sau cu implica ții în plan
strategic, sunt numeroase și foarte diversificate. Unul din acestea – cel mai
frecvent – îl constituie crearea faptului împlinit . Faptul împlinit se afl ă undeva
între politic ă (exist ă, cum bine se știe, o politic ă a fap tului împlinit) și strategie. La
urma urmei, ce este strategia dac ă nu o modalitate de a aplica politica în
confrunarea armat ă? Sau de a impune politica în evitarea confrunt ării armate.
Faptul împlinit mizeaz ă pe lipsa de reac ție a celuilalt. Sau pe teama de reac ție. El
trebuie s ă creeze, s ă impun ă lipsa de reac ție. Sau s -o fac ă de la început riscant ă,
nepopular ă, neeficient ă. Uneori, faptul împlinit determin ă reacția, o impune, chiar
o dicteaz ă. Întruc ât, cum bine se știe, de mult prea multe ori, în isto rie, reac ția –
justificat ă sau nu – a constituit un prilej (mai exact, un pretext) de escaladare a
conflictului, de extindere a r ăzboiului. Un pretext c ăutat sau impus tocmai de
autorul faptului împlinit. De nenum ărate ori, în istoria r ăzboaielor, cel care a
reacționat a fost considerat vinovat de consecin țe. Evident, atunci c ând n -a avut
câștig de cauz ă. Pentru c ă, dac ă luăm exemplul invaziei rapide a Basarabiei de
către trupele sovietice, în 1940, vinovat de consecin țele războiului – în acest caz –
a fost considerat… p ăguba șul. Adic ă Rom ânia. Adic ă partea îndrept ățită la reac ție
(reac ția fiind r ăzboiul nostru în Est). Adic ă cel pus în imposibilitatea de a -și
adjudeca dreptul sacru. De aceea, adesea, din teama unui dezastru, ca și din cea a
asum ării respo nsabilit ății escalad ării conflictului, unele țări nu reac ționeaz ă,
prefer ând tratativele sau, și mai r ău, voia soartei ( a se vedea dictatul de la Viena
din 30 august 1940). În istoria raporturilor dintre state, faptul împlinit a constituit,
adesea, o pol itică eficient ă, mai ales c ând a apar ținut celor puternici. Dar faptul
împlinit este și un fel de "joc la ofsaid", care poate avea multe dezavantaje. El este
însă, în toate cazurile, un rezultat al strategiei ac țiunilor rapide. Nu poate fi

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
187
conceput în afa ra acestei strategii. Este, poate, cel mai tipic exemplu în acest sens.
Suportul lui juridic – dacă termenul "juridic" are vreun sens în aceast ă relație – îl
constituie… dreptul primului venit. Adic ă dreptul celui care pune primul piciorul.
Adic ă dreptul celui care apuc ă primul. Adic ă dreptul celui care este mai iute de
mână și mai ager la minte. Adic ă dreptul celui care este mai rapid. În ceea ce
prive ște componenta militar ă, a fi iute înseamn ă a fi primul în locul voit și la
momentul dorit, a realiza r apid dispozitivul, a g ăsi primul solu ții tuturor
problemelor, a -l surprinde pe adversar, a nu -i da timp s ă-și elaboreze reac ția, să
calculeze și să își asume în mod con știent toate riscurile. Dimensiunea strategic ă a
faptului împlinit este, practic, inep uizabil ă. Uneori, un întreg r ăzboi se reduce la a
crea acea situa ție care s ă nu permit ă extinderea lui și care s ă asigure realizarea
scopului politic c ât mai repede și cu c ât mai pu ține pierderi. Ac țiunile rapide au
schimbat și au impus guverne, au preveni t sau au generat r ăzboaie, au asigurat
echilibre, dar au și apropiat, de at âtea ori, holocaustul.
Faptul împlinit se poate realiza însă și în alte nuan țe, mult mai periculoase.
Acțiunea de introducere a armamentului în fosta Iugoslavie, cucerirea de c ătre
beligeran ți a unor pozi ții avantajoase pe un p ământ numit Bosnia -Herțegovina, în
general, tot ce s -a petrecut între Dun ăre și Adriatica este, pentru Europa, pentru
lumea întreag ă un dureros, un tragic fapt împlinit. Evenimentele din decembrie
1989 de pe teritoriul Rom âniei – evenimente peste care s -a suprapus extraordinara,
superba Revolu ție Rom ână – au, la nivel strategic, valoarea unor complexe ac țiuni
rapide, menite s ă creeze (poate, pentru sistemul politic al acelor vremuri, poate
pentru situa ția geo strategic ă din zon ă, poate pentru înseși independen ța și
suveranitatea Rom âniei) un fapt împlinit. Nu se îndoie ște nimeni (evident, din cei
care-și dau seama de dimensiunea r ăzboiului de diversiune pe care l -am tr ăit) de
rapiditatea și complexitatea lovit urii radioelectronice care are toate caracteristicile
unei ac țiuni rapide la nivel strategic sau unei componente a unei opera ții strategice
rapide. Cel dint âi obiectiv pe care și-l putea propunea o astfel de opera ție era,
bineînțeles, realizarea surprind erii strategice. Ne d ăm seama cu to ții că obiectivul
acesta, cel pu țin în intervalul de timp 22 -25 decembrie 1989, a fost realizat. Am
crezut, la un moment dat, c ă vom fi invada ți. S-au tras zeci de rachete antiaeriene,
tone de muni ții, s-au mi șcat trupe, s-au creat confuzii, au fost puse în mișcare for țe
și acțiuni în toate sistemele și componentele vie ții acestei țări care cu greu vor
putea fi armonizate. Evident, nu acest fait accompli a creat Revolu ția Rom ână, dar
nici nu se poate spune c ă a reu șit cin eva, p ână acum, s ă deceleze faptele și
evenimentele, s ă separe gr âul de neghin ă. Ba, dimpotriv ă. Așadar, obiectivul
strategic al r ăzboiului de diversiune declan șat împotriva Rom âniei a fost realizat
printr -un complex de ac țiuni rapide duse cu for țe de div ersiune. Iat ă, așadar, o
nouă component ă a strategiei ac țiunilor rapide, cu efecte pe termen lung. Astfel de
acțiuni nu se duc cu brig ăzi, batalioane, divizii sau corpuri de armat ă, nici cu
grupări operative specializate în interven ții rapide armate, ci cu forțe care
acționeaz ă din umbr ă, cu re țele de spionaj, cu re țele de diversiune, cu mijloace
electronice mai mult sau mai pu țin sofisticate, cu informa ția. A înțelege, azi,
strategia ac țiunilor rapide doar în componenta ei militar ă, armat ă, înseamn ă a nu

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
188
lua în seam ă muta țiile politico -militare și strategice produse, a eluda miezul
problemei. În urma unei ac țiuni de acest fel, trec ani și chiar zeci de ani, p ână se
limpezesc lucrurile.
Așadar, în condi țiile de azi – și cu at ât mai mult în cele de m âine, când
mijloacele de lupt ă se vor superdezvolta – strategia ac țiunilor rapide, fie chiar și în
dimensiunea de care ne ocup ăm aici – crearea faptului împlinit – comport ă o
combinare abil ă între informa ție, dezinformare, amenin țare, descurajare,
provocare, lov ire radioelectronic ă și, la nevoie, ac țiuni armate extrem de
diversificate, unele de mic ă amploare dar de mare intensitate, altele de mare
amploare dar de mic ă intensitate. Aceast ă strategie se afl ă undeva la grani ța dintre
știință și artă, cere extrem de mult și extrem de multe, și nu se știe foarte exact
dacă ea este uimitoare sau înspăimântătoare. Cred c ă, deocamdat ă, lumea nu
realizeaz ă ce comport ă strategia ac țiunilor rapide, ce muta ții fantastice se vor
produce în legile și realit ățile r ăzboaielor. Aceast ă strategie, ca orice mare
strategie, are dou ă sensuri: unul spre catastrof ă, spre Hades și altul spre
cunoa șterea și înțelegerea catastrofei și imperiului lui Hades și, de aici, spre
prevenirea conflictelor, descurajarea r ăzboiului, slujirea, ap ărarea și chiar
impunerea p ăcii.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
189
VIOLON D'INGRES
Schuster, bleib' bei deinen Leisten

Exist ă o m ăsură în toate, spuneau anticii. Iar m ăsura m ăsurii tuturor
lucrurilor este el, inventatorul ei, omul. A șadar, tot ce se afl ă pe lumaea asta se
cere m ăsurat, eva luat. M ăsura este o component ă uman ă a existen ței. Nu degeaba
vechii greci spuneau c ă omul este m ăsura tuturor lucrurilor. A celor ce sunt, pentru
că sunt, și a celor ce nu sunt, pentru c ă nu sunt. Se m ăsoară, deci, și ceea ce exist ă,
dar și ceea ce nu exi stă. Se m ăsoară ceea ce prisose ște; se m ăsoară însă și ceea ce…
lipse ște. Alerg ătorii de curs ă lungă își evalueaz ă, la fiecare antrenament, cre șterile
și descre șterile, halterofilii își cântăresc greut ățile pe care le au de ridicat, dar și pe
cele pe car e nu le pot încă ridica, tot omul își măsoară forțele, ca și nefor țele, își
evalueaz ă posibilit ățile și disponibilit ățile, își dimensioneaz ă trebuin ța, își pune în
frâu voin ța. Nimic din ceea ce este omenesc nu poate fi lipsit de o anumit ă măsură.
Totul ar e o finalitate, este proiect sau prospect, este voin ță, datorie, obliga ție,
conștiință. Napoleon preciza c ă, adesea, cele mai inspirate ini țiative pe c âmpul de
luptă nu sunt dec ât… reamintiri.
Așadar, trebuin ța de m ăsurare, sau, într-un concept mai larg, de evaluare,
este în firea omului, este ceea ce -l define ște pe om. Nimic pe lumea asta nu se
face întâmplător. Iar dac ă întâmplarea exist ă – și fără îndoial ă că exist ă –, atunci
ea nu este altceva dec ât o rela ție care precede actul evalu ării, o punte d e tranzi ție
între dou ă evalu ări, un impuls spre evaluare. În acest sens, omul a inventat
matematica și, în cadrul matematicii, teoria probabilit ăților (exist ă însă
probabilit ăți condi ționate), apoi informatica.
Prin excelen ță, armata este o institu ție a m ăsurii, și anume a m ăsurii celei
mai exacte. Via ța soldatului, ca și cea a ofi țerului, maistrului militar sau
subofi țerului, se deruleaz ă pe ore și minute, ac țiunile subunit ăților și unit ăților sunt
riguros calculate, nimic nu este l ăsat în voia soartei. P ână și deplasarea dintr -un
raion în altul, spre linia frontului sau dinspre linia frontului ( în caz de r ăzboi) spre
câmpul de instruc ție sau de la c âmpul de instruc ție (în vreme de pace) este strict
planificat ă, în func ție de misiunea unit ății sau subunit ății respective, de condi țiile
concrete, de starea tronsoanelor de drum, de antrenamentul lupt ătorilor, de
caracteristicile tehnicii. Lipsa de m ăsură ar echivala, în război ( și nu numai în
război), cu un dezastru. Exemplele sunt numeroase. Și de unele, și de altele. Marii
comandan ți se conduceau dup ă principii foarte riguroase. Geniul lor const ă tocmai
în măsurarea exact ă a valorii principiilor. Gingis Han se baza pe ac țiunile ofensive
rapide, impetuoase, Alexandru Cel Mare avea în aten ție ordinea des ăvârșită,
Napoleon nu s -a ab ătut niciodat ă de la principiile sale fundamentale

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
190
(superioritatea numeric ă la momentul dorit și în locul voit și, legat de aceasta,
surprinderea), iar atunci c ând n-a reu șit să le materializeze a fost înfrânt.
Iată doar c âteva subie cte de reflec ție. Ele sunt cu miile în istoria artei
militare universale. Și, poate c ă, din c ând în când, ar merita s ă ne aplec ăm asupra
lecțiilor istoriei. Excep ționalele prelegeri ale mare șalului Antonescu la Școala
Superioar ă de R ăzboi sunt capodopere a le științei m ăsurii. Iar știința nu este
altceva dec ât imaginea adev ărului. Atunci c ând, dup ă războiul din 1914 -1918,
doctrinele lumii supraapreciau ap ărarea pozi țional ă, el evalua, pe criterii științifice,
importan ța ofensivei. C ând unii teoreticieni din catedrele școlilor de r ăzboi și de
prin statele majore (de la noi și de la al ții) se l ăsau entuziasma ți de valoarea
aviației, preconiz ând dispari ția celorlalte arme și consider ând-o pe aceasta capabil ă
ca, singur ă, să câștige r ăzboiul, Antonescu demonstra, cu o luciditate f ără egal,
valoarea cooper ării interarme, for ța acțiunii unitare în lupt ă. Am știut noi s ă
fructific ăm, să valorific ăm și, mai ales, s ă respect ăm lec ția istoriei? Am știut,
desigur. Altfel n -am mai fi aici. Dar nenorocirile nu ne -au ocolit . Dar și în
nenorocire exist ă o anumit ă măsură. Deși, vorba lui Vergiliu, c ând vin vremuri
grele, adesea r ămâi singur. Se știe care a fost soarta lui Antonescu. Și nu numai a
lui. Știm cum au tr ăit, dup ă război, și cum au murit generalul D ăscălescu,
genera lul Mociulschi și cam toat ă floarea conducerii armatei rom âne. Dar oamenii
demni trec în nefiin ță cu modestie și demnitate. Aceasta este ultima ratio mundi a
valorilor, ultima unitate de m ăsură a oamenilor cu adev ărat mari: s ă moar ă cu
demnitate. Generalul Gușă n-a lăsat capodopere ale artei militare universale, n -a
fost nici doctor în știință, nici autor de c ărți, manuale, cursuri sau regulamente
militare. Dar lec ția de demnitate pe care ne -a lăsat-o nou ă, tuturor, ca un dar, ca un
argument, ca o iertare și, poate, ca o binecuv ântare, este m ăsura vie ții și forței
acestui militar des ăvârșit, a devotamentului, patriotismului, credin ței și iubirii
acestui om minunat. Am înțeles noi, to ți, gestul s ău? Mai avem noi – acum și aici
– acest respect al valorii care trece dincolo de simpla percep ție, de bunul sim ț, de
simțul comun? Mai avem noi, nealerat și mai puternic dec ât viața, sim țul măsurii?
Mai știm noi cu adev ărat ce suntem și dac ă mai putem sau nu urca Everestul? S -a
vehiculat ani de zile, prin armat ă, așa-numitul principiu al lui Peter. Circula și o
traducere a unui text care explica pe înțelesul tuturor acest principiu. Era vorba,
între altele, de un gr ădinar foarte competent, con știent însă de "limitele"
competen ței sale și care a înțeles perfect c ă, dac ă accept ă funcția de gr ădinar -șef,
are toate șansele s ă devin ă un șef incompetent. El nu se pricepea la șefie, el se
pricepea la gr ădinărie. Un exemplu de acest fel exist ă chiar și în breasla noastr ă, a
jurnali știlor militari. Unuia i s -a propus, la un mom ent dat, directoria fostei edituri
militare. Func ție de general. A refuzat politicos, spun ând că își iube ște meseria și
nu dore ște altceva. Nu neap ărat pentru c ă s-ar fi temut c ă va deveni un director
incompetent, ci pentru c ă exist ă nu numai o m ăsură în toate, ci și anumite limite.
Asemenea limite nu sunt pe înălțimile aztece de la Tiahanaho, ci în adâncurile
adesea neumblate ale propriei noastre fiin țe. Nu este unicul exemplu, fire ște.
Astfel de exemple sunt cu sutele în armata rom ână. E drept, c âteodat ă, omul nu
știe ce poate, de ce este în stare. Ar trebui s ă știe însă neap ărat ce nu poate. Sau,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
191
mai precis, ce nu poate mai bine ca altul. E adev ărat, via ța este o competi ție, iar
performan ța presupune curajul alegerii, adic ă riscul asumat și dus p ână la capăt.
Dar niciodat ă un campion de tenis care se respect ă n-o să urce în ring pentru a
smulge titlul unui campion de box. Rembrandt nu este Paganini. Nici Paganini nu
este Rembrandt. Est modus in rebus sunt certi denique fines (exist ă o măsură în
toate, da r mai ales anumite limite).
Reforma, restructurarea înseamn ă, și la noi, în armat ă, înainte de toate, o
reașezare a valorilor, o reconsiderare a competen țelor, în raport de anumite criterii.
Se stabilesc noi func ții și func țiuni, se constituie structuri no i, se construiesc
piramide, se proiecteaz ă deveniri, se prefigureaz ă idealuri, se împlinesc visuri, se
reliefeaz ă, cu acest prilej, voca ții, talente. Alt ădată, un ofi țer care a absolvit școala
de război cu media 9,71 nu avea dreptul ( și nu-și accepta drep tul) s ă fie promovat
pe o func ție superioar ă înaintea colegului s ău care a ob ținut, la absolvire, media
9,72. Era respectul școlii. Acum, acest respect nu mai exist ă. Criteriile se stabilesc,
adesea, în func ție de conjuncturi. Dar nu criteriile sunt impor tante, ci atitudinea
noastr ă față de noi înșine. Reu șim oare s ă știm cu adev ărat cine suntem și ce
putem? Suntem oare în măsură să deosebim cu adev ărat talentul autentic de un…
violon d'Ingres?

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
192
Armata 2000
IEȘIREA DIN MODESTIE
S-ar putea zice c ă este în firea noastr ă să ne tot spunem c ă n-avem și că nu
se poate s ă avem. Unii numesc asta… realism. De -a lungul istoriei, ne -am îmbătat
de multe ori cu acest soi de realism, pe care l -am perceput ca pe o fatalitate.
Desigur, au mai fost și voci care au ieșit din acest dat. S -au ținut discursuri în
Parlament, s -au scris mii de pagini, uneori s -a bătut și cu pumnul în mas ă. Cu toate
acestea, armata rom ână n-a avut niciodat ă tot ce -i trebuie. Nici c ând se spunea c ă,
atunci c ând e vorba de armat ă și nevo ile ei, nici un sacrificiu nu este prea mare,
nici înainte și nici dup ă. Războaiele ne -au prins cum ne -au prins, ne -au adus ce ne –
au adus și ne-au lăsat cum ne -au lăsat. S ă nu uit ăm, totu și, că prin ele ne -am unit
noi, rom ânii (mai pu țin vreo c âteva bune milioane) în aceea și țară a noastr ă. Dar
n-am ajuns niciodat ă acolo unde ne este locul. Mereu ni s -a cultivat și ne-am
cultivat con știința de s ăraci, de neputincio și economic. De aici nu se desprinde
însă concluzia c ă armata n -a știut ce vrea și ce-i trebu ie. Dar schimbarea frecvent ă
de situa ții, de interese și de regimuri politice, s ărăcia sau s ărăcirea na țiunii,
numeroasele conjuncturi nefavorabile, jocurile strategice de tot felul, for țarea
priorit ăților, abilit ățile perverse ale unora și incon știența altora, ca și lipsa de
orizont a unor politicieni în ceea ce prive ște viitorul unei armate au a șezat mai
totdeauna institu ția militar ă la masa s ăracului. Unii chiar au alimentat ideea c ă
oastea, în calitatea ei de mare consumatoare, este o povar ă pentru țară, că n-ar prea
fi nevoie de ea, c ă ar trebui s ă se mul țumeasc ă cu pu țin. C ă n-am avea nevoie de
apărare ( într-o lume a p ăcii) sau, oricum, ne vor ap ăra al ții. Istoria i -a contrazis
totdeauna. A fost mereu nevoie de armat ă. Și în vremuri de pace, și în vrem uri de
război. Nu ne -a apărat niciodat ă nimeni. Și încă ceva, foarte important: armata
aceasta a noastr ă n-a stat în expectativ ă și n-a făcut niciodat ă pasul înapoi, atunci
când a fost vorba de interesele țării. Toat ă lumea din țara asta știe dintotdeauna că,
la o adic ă, armata este cea care trece în eșalonul întâi și rezolv ă problemele. Și la
război, dar și în vreme de pace (atunci c ând este nevoie s ă intervin ă forța și
autoritatea armatei). Numai c ă, între timp, s -a mai schimbat c âte ceva, iar puterea
și calitatea unei armate nu se mai afl ă, ca alt ădată, în num ărul osta șilor, în
piepturile lor de aram ă, ci în for ța moral ă care integreaz ă calitatea deosebit ă a unor
luptători superprofesioni ști dota ți cu mijloacele de lupt ă necesare. R ăzboiul nu se
duce cu s trâmbături adresate inamicului (cum se spune c ă se derulau, în epoca
foarte primitiv ă, unele… confrunt ări între triburi) sau cu tone de cerneal ă
consumate pe înjurăturile din ziare – deși nici acestea din urm ă nu sunt de neglijat,
iar cerneala este și ea destul de scump ă –, ci cu SISTEME DE ARMAMENTE,
perfect integrate într-o concep ție limpede și unitar ă. De mai bine de un deceniu,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
193
literatura de specialitate este plin ă de astfel de sisteme, iar r ăzboiul din Golf din
prima parte a anului 1991 a demonstrat ce înseamn ă în opera ție și în lupt ă
armamentul integrat în sisteme de cercetare -lovire de mare precizie. Un astfel de
sistem presupune o component ă de cercetare în toate mediile și prin toate
mijloacele (a se vedea, spre exemplu, avionele AWACS, precum și sistemele de
cercetare prin microunde, prin termoloca ție etc.), o component ă de analiz ă și
decizie, mijloacele de foc (de ac țiune) corespunz ătoare și rela ția feed -back. Un
sistem de armamente permite ca, de la descoperirea obiectivului, calcularea cu
precizie a coordonatelor acestuia, alegerea mijlocului de distrugere și declan șării
acestuia, la lovirea țintei și primirea datelor despre efect s ă se scurg ă doar c âteva
minute sau c âteva… secunde, adesea, f ără interven ția omului. "Statul major" al
sistemelor de armamente este calculatorul. Pentru nimicirea (neutralizarea,
distrugerea) unui obiectiv, poate fi folosit ă, spre exemplu, o rachet ă de croazier ă,
pentru altele, se "aleg" casete cu submuni ții "inteligente" trase de artilerie sau
lansate din av ion, proiectile -săgeată, ac țiuni comando, sau… bombe
"diversioniste"… Mai rar, ap ărare în tran șee interminabile, atacuri cu infanteria
desfășurată, cu mase de tancuri, cu puzderii de avioane… Timpul masivit ății a cam
trecut. De și "Desert storm", ca re n -a fost chiar copia fidel ă a… debarc ării din
Normandia de acum 50 de ani, a demonstrat, într-un fel, c ă nici cantitatea for țelor
nu este de neglijat.
Așadar, ce facem? Care -i orizontul nostru? Ne mul țumim, în continuare, cu
câte un aviona ș, mai rep arăm un altul, mai moderniz ăm o pu șcă, mai m ărim b ătaia
unui tun, mai schimb ăm filtrele la o masc ă, mai facem un camion, mai
redimension ăm un transportor, sau, paralel cu acestea ( întruc ât și astfel de
activit ăți sunt necesare într-o țară care are armat ă), ne g ândim la ziua de m âine?
Proiect ăm, adic ă, din toate punctele de vedere și, mai ales, din cel al înzestr ării,
"Armata anilor 2000" sau chiar pe cea a anilor 2050? Evident, trebuie s ă ne mai și
cârpim (altfel ne plou ă prin acoperi ș!), dar proiectul nos tru este dator s ă sfideze
mileniul trei! Nu ne -ar strica, spre exemplu, un sistem de cercetare integrat ă (cu
componente teritoriale fixe și componente mobile), care s ă acopere întregul spa țiu
de interes și să "vadă" totul, din str ăfundurile p ământului și până departe, în
cosmos, un sistem na țional computerizat ( și nu numai computerizat) de analiz ă și
decizie strategic ă și tehnic ă, precum și mijloacele de lovire corespunz ătoare
(avia ție, rachete, artilerie, blindate, structuri teritoriale și de reac ție rapid ă etc.). Nu
foarte mult, nici foarte multe, ci doar at ât cât este necesar pentru a ne ap ăra țara.
Avem nevoie de un sistem foarte modern de armamente care s ă răspund ă în
exclusivitate nevoilor noastre de ap ărare și obliga țiilor de men ținere a p ăcii și de
descurajare a crizelor, pe care ni le asum ăm în cadrul organismelor din care facem
parte. Este complet gre șit să consider ăm că numai și numai marile puteri și
puterile economico -financiare au nevoie de sisteme moderne de armamente, c ă
numai ele își pot per mite s ă fie… puternice. Toate țările au dreptul sacru și
obliga ția care li se transmite prin s ânge, de la str ămoși, să-și apere spa țiul de via ță
și de perpetuare a valorilor na ției din care fac parte. Într-o lume în care exist ă

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
194
pericolul de r ăzboi, uneo ri, ești obligat s ă devii puternic, s ă fii puternic. Sau,
măcar, inteligent. Altfel dispari.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
195
DÉJÁ VU, DEJA CONNU
A venit toamna. A început activitatea parlamentar ă. Au început și procesele.
E rândul armatei s ă fie în box ă. Doar roata istoriei, ca toate ro țile de pe acest
pământ, se învârtește, nu? Dar poate c ă e mai bine a șa. Armata nu e stat în stat. Și
ea se supune și trebuie s ă se supun ă Justiției. Dar justi ție să fie! Dura lex sed lex.
Vacan țele s -au sf ârșit. Începe stagiunea. Actorii, își ocup ă locuri le în scen ă, în
cabine, în culise.
Mulți vor fi aplauda ți. Unii dintre ei vor fi chema ți la ramp ă. Câțiva vor fi
trecu ți în șomaj , întruc ât li s -au redus posturile. Cu dou ăzeci la sut ă. Ca s ă aibă
încadrare doar optzeci la sut ă. Cum cer standardele noa stre… originale. Tona de
hârtie de ziar s -a stabilizat la un pre ț de peste un milion de lei. Protec ția social ă
a… p ădurii. A șadar, maximum de informa ții pe cuadrat de copac! Am aflat c ă, pe
undeva, pe sus sau pe și mai sus, unii, c ând aud de armat ă, fac o grimas ă de
repulsie, de alergie sau de… lehamite. Și se întorc cu spatele. De și au și ei grade
militare pe umeri, și nu prea mici, chiar dac ă prefer ă să nu le poarte.
Dincolo, la armat ă, locotenen ții, căpitanii, maiorii și chiar unii colonei și
generali vor spune iar ăși că omologii lor de la Interne au lefuri mai mari, privilegii
mai serioase și considera ții mai multe. Nu se știe dac ă este foarte adev ărat sau
numai adev ărat. Percep ția conteaz ă.
În războiul psihologic al dezbin ărilor, suspiciunilo r și grădinii vecinului,
obiectivele strategice sunt… percep țiile, reprezent ările, convingerile, iluziile sau
confuziile. Numai c ă un astfel de r ăzboi nu este, nu poate fi al nostru, al rom ânilor,
ci al altora. Ne știuți, necunoscu ți, nenominaliza ți și neindentifica ți. "Cine -a tras
în noi, dup ă 22?" este o întrebare valabil ă încă și acum. Întruc ât tot f ără răspuns
rămâne. Cu singura precizare, absolut necesar ă, că "cine trage -n noi v ă lovește și
pe voi", cei care v ă bucura ți că se trage în noi. Toat ă lumea cu sau f ără uniform ă
are treab ă serioas ă în țara asta.
Armata realizeaz ă siguran ța militar ă strategic ă a țării, descurajarea
agresiunii, este for ța înarmat ă a nației, se constitui ca parte necesar ă și onorabil ă în
dialogul militar cu lumea. În aceast ă lume tensionat ă, guvernat ă de imprevizibil,
de legi statistic ă, în care r ăzboaiele se constituie încă în supape tragice pentru
rezolvarea acumul ărilor și conflictelor, ar fi o crim ă să nu ai instrumentul care s ă-ți
dea garan ția militar ă a propriei existen țe.
Unii nu se g ândesc însă la așa ceva. Cred, probabil, c ă ne ap ără alții.
Internele și structurile de siguran ță și ordine public ă dezbat o adev ărată doctrin ă a
ordinei publice, care, probabil, nu se constituie într-o replic ă la doctrina militar ă
națională, la concep ția securit ății naționale, ap ărării na țional ă, ci într-un colrolar al
acesteia, necesar în aceste timpuri grele ale recrudescen ței violen ței, criminalit ății,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
196
faptelor antisociale, c ând mai u șor po ți să-ți cumperi un pistol dec ât o cutie cu
lapte praf de calitate pentru noul n ăscut. În acest timp, poli țiști se lupt ă cu
criminalii tranzi ției și hoții elibera ți din sloganurilor închisorilor îngăduinței,
jandarmii fac scut obiectivelor de importan ță deosebit ă, pompierii sting focurile
nestinse ale ecourilor prelungi, iar S.R.I. -ul face rapoarte. Rapoarte ca toate
rapoartele sau nu chiar ca toate.
La patru ani de la revolu ție, lucrurile apar, în aceste rapoarte, cam prea
cusute cu a ță albă. De la rapoartele acestei institu ții am fi a șteptat cu totu l altceva.
Spre exemplu, clarific ări în domeniul dezinform ării, al diversiunii. Or, rapoartele
lor, ale serei știlor nu se refer ă la dec ât tangen țial la astfel de lucruri. Nu se refer ă,
spre exemplu, la func ționarea sau nefunc ționare structurilor de protec ție
informativ ă a țării.
Deși au început judec ățile, unora le vine foarte greu s ă iasă din prejudec ăți.
Prefer ă… culisele. Aici se pot face multe. Pentru fiecare centimetru de scen ă
funcționeaz ă un întortocheat kilometru de culise. Și cum scenele sunt fo arte
felurite, trebuie adesea s ă apelăm la metoda grafurilor pentru a identifica aria
rețelelor culiselor, care sunt și mai felurite. Veteranii nu mai stau la cozi la carne,
la lapte sau la p âine.
Cozile s -au mutat acum la arhivele militare pentru a afla ce au fost, cum au
fost și pe unde au fost (cei care au fost, dar, și cei care n -au prea fost) și la centrele
militare pentru a primi ce li se cuvine.
Deși generalul Nicolae D ăscălescu, generalul Macici, generalul Mociulschi
sau mare șalul Antonescu nu -și vor mai primi niciodat ă viața înapoi. C ăci mor ți
sunt cei muri ți, cum ar fi spus tot el, Eminescu. Generalul Avramescu nu -și mai
poate identifica locul unde i se afl ă morm ântul. Dac ă l-o fi îngropat cineva pe
undeva.
Ce-i pierdut e bun pierdut. Infante rișii nu și-au g ăsit încă falnicul lor
monument (pe care l -au avut și nu-l mai au) și, de aceea, au declan șat un concurs
pentru a face altul (dar care nu va fi cel demolat și uitat, deci nu va avea o istorie),
artileri știi și-au pierdut inspectoratul, gen iștii își caut ă, pe drumul din 1859 de
peste Milcov, cartea de identitate și, sub protec ția gambioanelor care le -au
asigurat, la '77, drumul spre Grivi ța, încearc ă să se apropie, printr -o amar ă
manevr ă de… fortifica ții, spre reduta scobor ârii lor în nost algia unei amintiri de
armă-matc ă, de arm ă bună la toate.
Vin recru ții cu valizele lor de lemn sau din piele de bizon, c ântând "Nu mi -i
grea arma -n spinare, dar mi -e dor de -acasă tare", fapt pentru care au și preg ătit câte
un "Kent" (dac ă nu cumva o fi cr escut, între timp, pre țul). Primul lucru pe care -l
vor învăța de bun ă voie și nesili ți de nimeni este s ă scrijeleasc ă pe tocul ferestrei
din dormitor sau s ă scrie cu cuiul pe perete: "Hai liberare!"
Aviatorii își scot, din cutiile nemagice ale speran țelor, juc ăriile lor pilot –
fără… avion, în timp ce marinarii își torpileaz ă propriile lor torpile ca s ă le rămână
suficient spa țiu marin pentru v ânt bun din pupa și soare f ără dinți din prova, dou ă
noduri înainte, și unul înapoi, sub cea ța care rugine ște pescărușii pe puntea uitat ă

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
197
a epavei celui de al doilea distrug ător, naufragiat în avans de a se na ște în curtea
unui șantier militar, precum, cu ani în urm ă, o navă rătăcită la… Costine ști.
În lipsa studentelor, pierdute și ele printre scoici, pe pl ajă, briza g ăsește mai
ușor catargele…
Și toate acestea, în timp ce frunzele se îngălbenesc, norii se adun ă, zilele se
împuț inează , și încep, ca o negare a neg ării, restructur ările restructur ării. Parc ă a
mai fost c ândva a șa ceva. "C ăci, din nimic, nim ic de s -ar face, atunci de prisos s ă
mai fie semin țe" – scria (tot c ândva) Lucre țius în "De rerum natura". Și totul
devine dintr -o dat ă, pod de pontoane peste Pontul Euxin.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
198
OFIȚERUL ROM ÂN
Câteva tribunale militare din Rom ânia au pe rol procese în care in culpa ți
sunt ofi țeri ai armatei rom âne. Ofi țeri care, în zilele și nop țile fierbin ți ale lui
decembrie 1989, se aflau, potrivit ordinelor primite, în alarm ă de lupt ă, în
dispozitive ordonate de conducerea armatei, încerc ând să rezolve – asum ându-și
decizii și răspunderi extrem de importante pentru destinul țării – situa ții
dramatice, greu de descifrat. Desigur, actul de justi ție este absolut necesar și el
trebuie s ă se deruleze f ără nici un fel de ingerin țe, fără nici un fel de opreli ști.
Probabil c ă toți cei investi ți cu prerogativul de a c ântări faptele oamenilor, de a
discerne între bine și rău, între just și nejust, între drept și nedrept, între adev ăr și
neadev ăr au luat deja act de situa ția complex ă a acelor zile și nop ți, de pericolele
reale care p ândeau țara, la aceast ă cotitur ă de istorie. M ă refer la diversiunea
radioelectronic ă efectuat ă în acele zile în jurul aerodromurilor, în sistemele noastre
de cercetare de radioloca ție, pe întreg cuprinsul țării (Dumnezeu știe de cine, dar,
probabil c ă o Jus tiție ar trebui s ă afle!), la provocarea armatei prin foc de arm ă
(Dumnezeu știe cine sunt cei care au tras, dar, probabil c ă o Justi ție ar trebui s ă-i
găseasc ă pe cei ce au deschis focul asupra armate rom âne în Rom ânia!), la
sistemul dezinform ării (Dumne zeu știe cine l -a conceput și realizat și de ce!), la
războiul psihologic îndreptat împotriva armatei rom âne. Și, probabil, c ă Justiția a
trecut în revist ă și condamn ările primite de unii dintre cei mai str ăluciți ofițeri ai
armatei rom âne care au luptat și în Est și în Vest sub Tricolor, sub Jur ământ,
pentru Dreptate istoric ă, pentru Re întregirea teritoriului, pentru Supravie țuirea
neamului. Mul ți din ace ști excep ționali ofi țeri n -au supravie țuit însă nedrept ăților
și umilin țelor la care au fost supu și, după ce se acoperiser ă de glorie în război.
Așa au fost vremurile.
Simt nevoia s ă fac aceast ă subliniere și să-mi exprim aceast ă speran ță,
întruc ât, iată, ne afl ăm în apropierea zilei de 25 Octombrie, ziua în care, cu 50 de
ani în urm ă, a fost anulat de fa cto (nu și de jure) efectul dictatului de la Viena, prin
care se zmulsese dureros, tragic, din trupul țării, o parte din Ardeal, inima ei cea
mai fierbinte. Un alt dictat – cel con ținut în Pactul Ribbentrop -Molotov – a rămas
în vigoare încă cincizeci de an i și cine știe cât o să mai r ămână! Dar despre acesta
nu mai vorbe ște nimeni.
Ziua de 25 Octombrie – ca zi a armatei rom âne – este contestat ă de unii, pe
motiv c ă n-ar fi cea mai reprezentativ ă, întruc ât nu întregul teritoriu al țării a fost
eliberat atun ci, ci doar o parte, c ă e ziua de na ștere a regelui (iar Rom ânia nu mai
este monarhie!), c ă nu are suficient ă relevan ță pentru a fi pus ă pe frontispiciul unei
oștiri-erou, unei o știri-martir pe altarul na ției. Toate aceste argumente și multe
altele, pro sa u contra, au fost discutate și, sper ăm, vor mai fi. O asemenea disput ă

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
199
– fireasc ă și necesar ă – nu trebuie s ă umbreasc ă însă, sub nici o form ă, respectul
nației și al fiec ăruia dintre noi fa ță de calitatea osta șului rom ân, a ofi țerului rom ân
care și-au dat sângele și viața pentru țară, care au înfruntat mitralierele inamice la
Ghime ș, pe Dealul S ângeorgiu, la Severin, la Moldova Nou ă, la Oarba de Mure ș,
la Bon țida, la Turda, la Cluj, la Oradea, la Carei. Alungarea inamicului din vatra
strămoșească a Transil vaniei era o mare izb ândă, echivalent ă reușitei debarc ării
din Normandia. Era mai mult dec ât debarcarea alia ților în Normandia, întruc ât se
reînfăptuia, pentru rom âni, un drept istoric, un drept sacru, dreptul de a tr ăi liberi
în propria lor cas ă. Iată de ce, anivers ând, în aceste zile, o jum ătate de secol de la
eliberarea p ărții de nord -vest a Transilvaniei, trebuie s ă punem o floare pe
mormintele osta șilor care au c ăzut atunci și să-i vener ăm pe cei care s -au întors și
sunt printre noi. Ofi țerii și osta șii acelor vremuri au tr ăit însă numai pe jum ătate
bucuria izb ânzii. Pentru c ă o altă parte însemnat ă din trupul țării rămăsese acolo,
sub ocupantul sovietic, care avea s ă ne decid ă multă vreme destinul. Un ofi țer
adev ărat nu se putea bucura, at âta vreme c ât obiectivul r ăzboiului – eliberarea
complet ă a Basarabiei și a părții de nord -vest a Transilvaniei – nu fusese realizat în
totalitate. Cei ce nu s -au bucurat au luat drumul închisorilor. Ei au acceptat – au
fost nevoi ți să accepte – și acest drum. Unii au sfârșit în fața plutoanelor de
execu ție, al ții și-au dus via ța cum au putut. Este momentul s ă ne înclin ăm în fața
demnit ății lor. Pentru c ă ei, cei ce nu și-au plecat capul ca s ă nu fie t ăiat de sabie,
sunt adev ărata m ăsură a onoarei, demnit ății și calit ății spiritului armatei rom âne.
Au p ătimit. To ți au p ătimit. Și mare șalul, și generalul D ăscălescu, și Macici, și
Mociulschi și sutele de colonei, maiori, c ăpitani, subofi țeri… Au p ătimit pentru
noi, pentru adev ăr. Să ne umplem inimile cu respectul și eco urile acestor p ătimiri,
să ne ducem pe locurile unde s -au purtat lupte și să învățăm o dat ă să ne cinstim
așa cum se cuvine eroii și monumentele.
Din p ăcate, la o jum ătate de secol de la acele vremuri, se revigoreaz ă, în
pofida eviden țelor europene coope rante, un spirit revan șard, antirom ânesc. Unii și-
au făcut un fel de țară a lor țara noastr ă, cultiv ă tonalit ățile cenu șii la adresa
poporului rom ân, creeaz ă o imagine exact invers ă celei reale, umplu pagini de
ziare cu venin și cu tot felul de nedev ăruri strigătoare la cer. Ziarul suedez
"Dagens Nyheter", spre exemplu public ă articolul "Nedorita minoritate din
Rom ânia" în care vorbe ște de situa ția grea a maghiarimii, de nedreptatea f ăcută
ungurilor de Tratatul de la Trianon, pe motiv c ă nu și-au ales bine tabăra în primul
război mondial. Acest cotidian iresponsabil arat ă că, în Transilvania, are loc o
purificare etnic ă, dar cu alte mijloace dec ât în Bosnia și că obiectivul acesteia ar fi
distrugerea etniei maghiare. Etnia maghiar ă din Rom ânia are drepturi mai
numeroase dec ât etnia rom ână din Rom ânia, plus un partid al ei, un partid special,
un partid etnic, reprezentat foarte bine în Parlamentul Rom âniei. Un singur drept
nu-l are etnia maghiar ă din Rom ânia: acela de a distruge aceast ă țară și de a o
împărți în o mie de Bosnii și Bosniu țe. Probabil c ă etnia maghiar ă din Rom ânia
(care este, totu și, compus ă din cet ățeni rom âni) nu are aceast ă inten ție care i se
sugereaz ă (nu știm de ce) prin toate mijloacele. Mai exist ă deci voci care se pun
de-a curmezi șul ist oriei, care alimenteaz ă seperatismul și enclavizarea etnic ă,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
200
Rom ânia fiind singura țară din lumea civilizat ă unde mai exist ă o astfel de
mentalitate. La o jum ătate de secol de la eliberarea Transilvaniei de horthysm și
fascism, este regretabil c ă tocmai pr esa suedez ă alimenteaz ă așa ceva. Și cotidianul
"Svenska Dagbladet" ad ăposte ște, tot în aceast ă țară a bunilor oameni nordici, în
aceea și not ă anacronic ă, afirma ții potrivit c ărora, în Rom ânia, "na ționali știi
extremi ști rom âni" ar genera un conflict îndrep tat împotriva unei "minorit ăți
oprimate și a unei țări nedrept ățite în anul 1918". În anul 1918, domnilor ziari ști
suedezi, a pierit un imperiu considerat chiar de întemeietorii lui ca o închisoare a
popoarelor! N -ați aflat p ână acum acest adev ăr? Cum se f ace c ă, într-o Europ ă care
promoveaz ă un Parteneriat pentru Pace, rela ții de bun ă vecin ătate, un climat de
încredere și securitate, de prevenire a tensiunilor și atitudinilor revan șarde, vocea
dumneavoastr ă, a unor ziari ști din cea mai frumoas ă și mai aute ntică democra ție
european ă – cum este cea a Suediei – a rămas la nostalgiile habsburgice de
altădată? Este de necrezut!
Iată de ce suntem nevoi ți să înfrunt ăm mereu neadev ăruri, s ă trăim
amărăciuni. xPoate c ă n-ar trebui s ă ne aplec ăm, tutu și, la toate s pusele. Ar trebui
să luăm în seam ă doar limpezimile. De și, nimic nu este curat, nimic nu este
limpede pe lumea asta. Iar viiturile distrug totdeauna limpezimile.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
201
GÂND DE TOAMN Ă
Numai st ânca a r ămas cenu șie și rece. Sub ea și dincolo de ea, muntele s -a
necuprins în culorile toamnei. De sus, din regrupare, dup ă efortul primei lungimi
de coard ă, abrupturile, țancurile și steiurile îți apar altfel. Mai accesibile. Mai
aproape de tine. Și lumea îți apare altfel. Mai real ă, mai adev ărată. Exist ă, în
fiecare din noi, o mare resurs ă de optimism. Ea biruie g ândul negru, rupe
dezam ăgirea și adâncește încrederea. "Bucuro și le-om duce toate" nu este doar un
început de vers. Este o dimensiune moral ă a existen ței, este o ontolgie a spiritului.
Recenta scumpire a vie ții ne afecteaz ă, dar… va trece și aceasta, cum au trecut
toate, și vor veni altele. Și scumpiri, dar, poate, și unele ieftiniri. Dar ce este oare
ieftin pe lumea asta? Lefurile nu ne colc ăie gologanii în buzunare, dar, slav ă
Domnului, o ducem de pe o lun ă pe alta. N -a murit încă nimeni de foame. Dar
oamenii, în general, își caut ă un loc mai bun sub soare. Unii își construiesc palate,
alții își fac firme prospere, al ții se descurc ă cum pot, al ții caut ă prin gunoaie o
bucățică de p âine. Pu țini se mai sih ăstrec azi. Vremea lui Diogene a trecut.
Câștigul, nolens -volens, trece, adesea, pe primul plan. E normal. Oamenii au copii
de crescut, familii de întreținut, planuri și speran țe de înfăptuit. Iubirile sunt tari,
nostalgiile dor, dar ele nu țin de cald. Tot omul ar vrea s ă facă ce-i place, dar, uite
că nu totdeauna se poate. Unitatea aceasta de v ânători de munte a pierdut c âțiva
profesioni ști de mare clas ă. Unul dintre ei, iat ă-l, s-a întors pentru o clip ă – în clipa
lui liber ă, dup ă ce a ie șit din șut – la stâncă. A fost sergent – sergentul Biceps, i se
spunea în unitate –, alpinist des ăvârșit, foarte bun instructor, foarte bun v ânător de
munte. Dar, la min ă, leafa este cam de trei ori mai mare dec ât cea pe care o primea
ca sergent angajat pe baz ă de contract. P lus… prima (sau sporul) de fidelitate. Cam
așa ceva se spune c ă au minerii din Valea Jiului! Prim ă de fidelitate!? Ce -o fi
aceea?!? Și, ce s ă facă omul, a l ăsat dragostea deoparte și s-a dus acolo. Din c ând
în când, mai trece însă și pe la v ânători, mai schimb ă cu ei o vorb ă-două, mai trece
și pe la st âncă, nu se duce, ca mul ți din ortacii lui, la c ârcium ă. Suie, repede, dou ă
lungimi de coard ă, își umple inima de munte, apoi se preg ătește pentru urm ătorul
șut.
Cu c âțiva ani în urm ă, un altul, ofi țer – pe nume Adi șor G ărdean – s-a
prezentat la comandant și a cerut s ă fie trecut în rezerv ă. Constatase c ă are voca ție
pentru lumea afacerilor, arma v ânătorilor de munte cer ând altceva, alte calit ăți. I s-
a aprobat. A pornit de la o… ramp ă pe care schimba uleiu l la ma șini și a ajuns
patronul uneia dintre renumitele firme din localitate, "Rom Oil". V ânătorii îl
admir ă pentru reu șita lui. Și el îi admir ă pe vânătorii de munte. Pentru ceea ce
sunt, pentru ceea ce l -au învățat. Sufletul lui a r ămas, totu și, acolo, u nde și-a
început via ța cea adev ărată, la v ânătorii de munte. Angajeaz ă cu prioritate, la firma

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
202
sa, so țiile cadrelor militare, care n -au serviciu, sponsorizeaz ă cu generozitate și
bucurie activit ățile sportive și aplicativ -militare ale v ânătorilor. C ăci omu l care -i
om rămâne om. Nu uit ă să dea "Bun ă ziua" și nici s ă se întoarc ă cu respect în locul
de unde a plecat, în locurile pe unde a trecut și a fost, la r ându-i, omenit.
Sunt însă și vânători de munte care n -ar părăsi aceast ă armă nici pentru un
milion de dolari, nici dac ă ar răbda de foame. Pentru c ă, dincolo de bani și de
actuala s ărăcie material ă pe care o tr ăim cu to ții, avem necuprinsa bog ăție a iubirii
de munte, onoarea și demnitatea armei, voca ția profesiei, responsabilitatea
misiunii. Din p ăcate, n u toat ă lumea înțelege acest adev ăr. Altfel, procentajele
care se acord ă alpini știlor militari n -ar fi a șa cum sunt în momentul de fa ță.
Cu fiecare ie șire în teritoriu, cu fiecare nou pas f ăcut în cunoa șterea de la
sursă a problemelor cu care se confrunt ă institu ția militar ă, nu descop ăr altceva
decât noi fa țete ale unei… str ăvechi permanen țe. Unul din cei care au c âștigat
combinata alpin ă, în aceste zile, la concursul v ânătorilor din Cheile T ăii, tânăr
ofițer, întrebat care -i factorul succesului, a r ăspuns simplu: "Este meritul solda ților
mei." Și noi, coloneii de acum, atunci, c ând eram locotenen ți, comandan ți de
plutoane și, la concursuri, șefi de patrule, tot a șa răspundeam. Pentru c ă așa
credeam. Pentru c ă acesta era adev ărul.
Unitățile, toate, fac instruc ție. Armata 4 se afl ă în plin ă aplica ție. A mai
căzut un MiG -21, s -a mai salvat, din fericire, un pilot. La Babadag s -a tras cu
rachetele sol -sol pe care unii vor s ă le desfiin țeze. Transmisioni știi exerseaz ă, într-
o aplica ție excep țional ă, STAR -ul. Activit ățile în cadrul Parteneriatului pentru
Pace sunt pe rol. Primul nostru pluton care a participat la exerci ții comune s -a
întors în țară cu rezultate foarte bune. To ți cei implica ți în astfel de activit ăți n-au
timp s ă se mai g ândeasc ă la bani, la b uzunarele proprii. E mult prea important ă
opera de restructurare a armatei și de a șezare a noilor structuri în parametri de
calitate proiecta ți, calcula ți, spera ți. Ar fi o crim ă să se gândeasc ă cineva la
altceva, s ă se încetineze sau s ă se obstruc ționeze acest proces.
Nu cultiv ăm voca ția hei -rup-ului, a dezinteresului, a pauperului. Un ofi țer
trebuie s ă aibă venituri, s ă fie un om cu posibilit ăți. Dar dincolo de toate acestea,
datoria, demnitatea uman ă, onoarea militar ă, respectul fa ță de meserie,
responsa bilitatea fa ță de misiune sunt repere inconfundabile ale carierei militare,
ale institu ției militare, în valoarea lor afl ându-se însăși valoarea armatei.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
203
EMBARGOU PE INSTABILITATE
Poate c ă războiul rece s -a terminat. Lumea are destule alte probleme, mult
mai imporante, dec ât să se tot împart ă în dou ă cete. Și dac ă, totu și, o face, nu ne
rămâne dec ât să ne spunem c ă așa a fost mereu. De și știm foarte bine c ă lumea nu
este un simplu dipol. Și chiar dac ă ar fi, cu greu am putea accepta o împărțire a ei,
simpl istă, arbitrar ă, exclusivist ă, nenuan țată, între "da" și "nu", între "a fi" și "a nu
fi". Via ța dovede ște că, de cele mai multe ori, nici faptul trecut nu poate fi încadrat
în scheme fixe, în spa ții anteconcepute. Cu at ât mai pu țin, se supun acestor reguli
ale… mecanicii newtoniene popula țiile.
Regimurile politice, imperiile, r ăzboaiele, cutremurele, judec ățile și
prejudec ățile, molimele, credin țele și necredin țele, iubirile și dezam ăgirile le -au
amestecat și le-au separat, iar ăși le-au amestecat și iarăși le-au separat. Numai c ă
popula țiile nu sunt turme, nici mul țimi de numere sau de obiecte. Ele se supun și
altor reguli în afara celor ale instinctului gregar, ale combin ărilor și recombin ărilor
de mul țimi și de propozi ții mai mult sau mai pu țin cuantif icabile. Ele au ad âncimi
și profunzimi, își reprezint ă timpul și spa țiul, își construiesc lumi ale lumilor,
sublumi și metalumi, opereaz ă cu sentimente și simboluri, cu valori și nonvalori,
cu concepte, cu interese.
Când vine pe lume, omul g ăsește un sist em în care se îngrămădesc, dup ă
regulile cristalelor sau dup ă cele ale lui Brown, și bune și rele și toate cele care
sunt ale oamenilor, ale popula țiilor, ale timpului și ale timpurilor.
Unele sunt deasupra omului, altele se afl ă cufundate ad ânc, implac abil și
iremediabil în condi ția uman ă, astfel încât niciodat ă nu pot fi scoase de acolo. Cel
puțin așa se pare. Azi. experien ța dramatic ă a războiului din Bosnia -Herțegovina
arată că popula țiile nu se supun nici legilor, nici intereselor altora. Își au leg ile lor,
care vin din începuturi și se pierd în viitoruri nedefinite. S ă pare c ă organismele
interna ționale – creații ale omului pentru a -și controla și optimiza ambiantul – au
început s ă înțeleag ă acest mare adev ăr. Dar asta nu înseamn ă că sunt dispuse s ă îl
și respecte. Raporturile dintre na țiuni se armonizeaz ă greu și în nici un caz dup ă
legea numerelor mari…
Istoria prea -plină a Europei a l ăsat, totu și, multe spa ții goale, multe piscuri
fără zăpezi, multe ad âncuri f ără ape. Conferin ța de le Helsinki, numit ă de Pamfil
Șeicaru "Yalta nr.2", n -a rezolvat problema frontierelor, ci doar a impus -o în
viziunea fostei Uniuni Sovietice, dar a creat Occidentului un puternic culoar de
manevr ă mult mai subtil ă și mai elegant ă: drepturile omului.
De fapt, o iluzie compensatorie, ca at âtea altele. Scria Arghezi, în una din
zilele sale negre: "Dec ât să mă mândresc cu ele,/ Am renun țat la drepturile mele",

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
204
avertiz ându-l, în final, pe om s ă se str ăduiasc ă să fie mai înțelept, în fond, nu are
nimeni nici un drept.
Vien a, Paris, Geneva, Malta, Roma, Maastricht, Bruxelles… Locuri în care
s-au dezb ătut probleme arz ătoare, s -au încheiat acorduri, s -au formulat
avertismente, s -au fixat principii, s -au cultivat speran țe. Din 1990 încoace,
problematica s -a schimbat pe ici pe colo, trec ându-se de la analizele globale ale
unui bipolarism periculos și mereu ultimativ la dezbaterile concrete ale zonelor și
surselor de instabilitate, poten țiale focare de conflict armat de tipul celor din
Iugoslavia, Abhazia, Georgia, Kurdistan, Orientul Mijlociu, Ruanda, Somalia,
Irlanda de Nord etc. Aceste surse de instabilitate sunt numeroase și diversificate.
Cele mai puternice se afl ă în dezechilibrele economice. La fel de puternice sunt și
problemele etnice (ale minorit ăților), religioase, cele ale frontierelor și cele ce s –
au acumulat de -a lungul istoriei, mai ales în zonele de intersec ție, de colaborare
sau de conflict dintre marile imperii sau dintre marile puteri.
Într-un fel, ceea ce se întâmplă azi este o consecin ță a ceea ce nu s -a rezolvat
corect ieri. Istoricul american Henry Adams, la începutul secolului, formul ând
"legea acceler ării istoriei", profetiza c ă omenirea va fi în fiecare zi mai pu țin
capabil ă să-și rezolve problemele, întruc ât accelerarea ritmului schimb ărilor ne
apropie de limita capacit ății noastre de reac ție și nu va mai fi posibil s ă răspundem
numeroaselor agresiuni ale viitorului.
Dar lumea, între timp, a inventat… reac ția rapid ă. Atât militar ă, cât și
economic ă, politic ă, financiar ă. La colocviul pe teme strat egice de la Paris din
toamna anului 1992, problematica instabilit ății din zonele tradi țional instabile,
precum și din perimetrul Estului a fost dezb ătută cu mult ă seriozitate și cu un
oarecare optimism.
Soluțiile preconizate de cei mai mul ți participan ți se refer ă la accel;erarea și
diversificarea cooper ării economice, la ajutarea acestor zone prin investi ții, precum
și prin cump ărarea produselor lor. Rolul cel mai direct îl au însă organismele
interna ționale, create tocmai în scopul armoniz ării rela țiilor dintre state na ționale,
pentru prevenirea instabilit ății și rezolvarea contradic țiilor și conflictelor. Aceste
organisme emit, azi, un fel de embargou pe instabilitate.
Europa nu este, deci, foarte stabil ă, iar reconstruc ția unei idei – Statele
Unite ale Europei – nu poate fi finalizat ă fără aceast ă stabilitate. A șadar, domnilor
europeni, din Est, din Vest, din Sud, din Nord sau de pe unde ve ți mai fi fiind,
dacă vreți să intrați în NATO, în UEO, în alte structuri europene, dac ă vreți să
accede ți la id eea "Parteneriatului pentru Pace", fi ți parteneri cu adev ărat. Aceste
organisme nu import ă… instabilitate.
Cu alte cuvinte, l ăsați de o parte r ăzboaiele, animozit ățile, sloganurile,
polițele de pl ătit, uneltirile, dezinform ările, diversiunile, r ăzbun ările! Structurile
europene nu v ă vor ajuta s ă vă realiza ți interesele voastre în dauna intereselor
comunit ății europene. Se cunosc prea bine argumentele istoriei, dar și jocurile
strategice ale prezentului și viitorului. Nu se mai pot face diversiuni, iar st rategiile
acțiunilor indirecte, oric ât ar fi ele de subtile, au ni ște limite. Lumea s -a convins

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
205
cine cu cine joac ă. A sosit, deci, timpul s ă trăim fără spectrul r ăzboiului. Deja s -a
plătit prea mult p ână acum!
Toată lumea înțelege despre ce -i vorba. Ideile generoase n -au lipsit niciodat ă
de pe aceast ă planet ă. Trebuie s ă ne dăm mâna. Dar și aici este o problem ă. Acest
"trebuie" este el perceput ca un imperativ categoric kantian al timpului pe care îl
trăim, al responsabilit ăților pe care le avem fa ță de ome nire și de noi înșine, sau
este imperativul celui tare, pe care po ți să-l accep ți, chiar s ă-l și lauzi – și e bine
să-l lauzi –, gândindu -te însă la cu totul altceva. Va cre ște oare v âscul în altă parte
decât pe v ârful copacilor cei mai falnici?

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
206
VÂNĂTORI I
Li s-a dus vestea în Est. Li s -a dus vestea și în Vest. Ei au luptat la fel. Și în
Caucaz, și în Javorina. Ferm, energic, dup ă legile aspre dar drepte ale r ăzboiului.
Au luptat legendar. Pentru c ă veneau din mun ții no ștri legendari. Și în Est și În
Vest, au luptat pentru Rom ânia. Pentru ca Ea s ă supravie țuiasc ă uraganului și să
dăinuie. Întreag ă, civilizat ă, uman ă. Drept r ăsplat ă, în 1961, unit ățile de v ânători
de munte au fost… desfiin țate. Ast ăzi, toat ă lumea e acoperit ă, nimeni nu -i vinovat,
acțiune scuzabil ă. Unii spun c ă nu noi le -am desfiin țat, ci ei, ocupan ții sovietici.
Potrivit acestei viziuni, tot sovieticii i -au condamnat la moarte pe Antonescu și pe
Macici, și tot ei l -au aruncat în închisoare pe generalul Leonard Mociulschi, idolul
vânătorilor de munte… Al ții, pr ăpăstioșii acestui neam – că sunt destui –, care
totdeauna ies în față și au ceva de spus, de și ei n -au construit niciodat ă nimic,
numai au distrus, arunc ă vina asupa poporului rom ân. Poporul ăsta barbar,
prăpădit și blestemat tot deauna și-a omor ât conduc ătorii și eroii – zic ei. Ca și
cum v ânătorii lui Mociulschi l -ar fi condamnat pe Mociulschi. Ca și cum solda ții
lui D ăscălescu l -ar fi uitat sau – și mai r ău – l-ar fi condamnat pe generalul lor. Ca
și cum mo ții lui Avram Iancu și-ar fi condamnat Cr ăișorul. Ca și cum pandurii lui
Tudor l -ar fi condamnat pe pandurul lor din Vladimiri. Ca și cum oltenii lui Iancu
Jianu l -ar fi condamnat pe Iancu Jianu. Ca și cum haiducii lui Pintea l -ar fi ucis pe
Pintea… Nu, domnilor! Poporul ro mân nu și-a ucis niciodat ă și în nici o
împrejurare conduc ătorii și eroii. Rom ânia nu este o țară a spânzurătorilor, a
bandi ților de drumul mare, a vendetei și a serb ărilor însângerate. Poporul rom ân și-
a venerat conduc ătorii și eroii, le -a ridicat monumen te și a țesut în jurul lor
legende. Treburile murdare nu le pot face dec ât cei murdari, nu un popor curat și
statornic, care d ăinuie ște aici de mii de ani. Treburile murdare le fac lichelele,
perverti ții, ling ăii, oportuni știi, carieri știi, exalta ții, impo tenții intelectual,
veneticii, tic ăloșii, antirom ânii. Sau pro știi. Tot ei i -au pus la index și pe Lucian
Blaga, pe Octavian Goga, pe Nae Ionescu, pe Nichifor Crainic, pe Vasile P ârvan,
pe Mircea Eliade, pe Eugen Ionescu și chiar pe Eminescu. Tot ei au aru ncat în
închisori și în fața plutoanelor de execu ție floarea unei armate rom âne care salvase
țara! Nem ții au avut procesul de la Nurenberg – o capodoper ă a Justi ției –, noi am
avut procesul marii tr ădări – o crim ă împotriva Justi ției. Dar nu poporul rom ân a
condus procesul, nu poporul rom ân le-a făcut pe plac ocupan ților, nu poporul
român a pronun țat sentin ța. Și nici Justi ția Rom ână cea adev ărată, cea pe care o
purtăm în sângele nostru curat și în sufletul nostru cinstit, în obiceiurile
pământului, în leg ile nescrise ale satului, în judecata înțeleapt ă și nep ărtinitoare a
bătrânilor. Poporul nostru a fost dintotdeauna el însuși victima actelor de injusti ție
care s -au făcut conduc ătorilor și eroilor s ăi.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
207
Deci nu poporul rom ân și-a desfiin țat trupele de v ânători de munte și nici
doar sovieticii. Ei, ocupan ții, au sugerat, poate au impus. Decizia a apar ținut însă
conduc ătorilor de atunci, unor oameni care, atunci, ca și acum, n -au priceput și nu
pricep ce înseamn ă valoare în oștire, element permanent al dispoz itivului strategic,
siguran ță strategic ă, trup ă de elit ă, capacitrate de lupt ă a unei armat ă. Dac ă ar fi
înțeles c ă Rom ânia nu poat ă să dispar ă decât dac ă i se iau mun ții. Și tocmai de
aceea, ap ărarea complet ă, permanent ă, special ă și inteligent ă a mun ților noștri ține
de marea strategie. Dac ă aceast ă apărare are o importan ță1 mai mult dec ât
strategic ă, este la mintea oricui c ă forțele destiante s ă-i apere se constituie în
elem,ent al dispozitivului strategic. Dac ă ar fi înțeles asta, cei care au semnat f ără
să le tremure m âna actul de desfiin țare a trupelor noastre de elit ă ar fi p ăstratat
măcar ni ște nuclee. Dar ei n -au p ăstrat nimic. Insist asupra acestor aspecte,
întruc ât, la cotitur ă de istorie ( și nu numai), ele sunt esen țiale. Poporul rom ân,
statornic și înțelept, nu este un popor de lichele, ci un popor care, din p ăcate,
tolereaz ă licheleler. A șa cum trunchiul de stejar tolereaz ă vâscul și este
neputincios în fața lui. Iar v âscul nu cre ște oriunde, ci tocmai sus, în vârf. De
aceea, ale șii săi, ai popo rului rom ân ar trebui s ă-l fereasc ă de lichele, iar institu țiile
statului de drept s ă limiteze accesul iresponsabililor la actul de decizie. Vezi,
Doamne, ritmurile ofensive infernale și aberante pe care le impuseser ă sovieticii
într-o doctrin ă total diver gentă cu interesele ap ărării noastre na ționale f ăceau, în
mintea celor ce nu vedeau dec ât explozii nucleare și mase enorme de blindate
hălăduind întinsurile, cu totul și cu totul inoperante ni ște trupe care aveau în
dotare cai, tunuri de munte și inim ă română…
… Unit ățile de v ânători de munte s -au re înfiin țat. În numai trei ani de
desfiin țare, ele deveniser ă cenu șă. Au ren ăscut deci din cenu șă. Din p ătimire. Din
durere. Pentru c ă țara, trezit ă brusc la realitate, avea nevoie de ele. Încet, încet,
infan teriștii crestelor carpatine au reurcat aceste creste, convin și, ca și odinioar ă,
că cine st ăpânește creasta st ăpânește și valea. Nu s -a trecut, desigur, în cealalt ă
extrem ă, adic ă se se fac ă unități de v ânători de munte și în Dobrogea. O armat ă
numai din vânători de munte nu se poate. Dar nici f ără vânători de munte nu se
poate. De aceea, dac ă n-a fost posibil ca v ânătorii de munte s ă coboare la…
câmpie, în spa țiul blindatelor, atunci s -au urcat blindatele pe creste. Și astfel s -a
realizat un blindat pen tru spa țiul înalt, pentru crestele netede și platourile
carpatine, sut ă la sut ă românesc, ma șina de lupt ă a vânătorilor de munte. Și să
sperăm că, nu peste mult ă vreme, vom auzi și de un elicopter sut ă la sut ă al
vânătorilor de munte.
Câmpia urc ă, cerul co boară, în timp ce muntele r ămâne acolo, înalt, statornic
și puternic, reper de baz ă în inima noastr ă.
I-am numit, uneori, în reportaje, pe v ânătorii de munte, "infanteri ști ai
crestelor". Nu este o metafor ă scobor âtoare, ci una înălțătoare. Întruc ât a fi
infanterist înseamn ă a simi ți sub t ălpi p ământul, a -l iubi, a -l cuceri cu arma și cu
inima, a -l pune în suflet și a te sf ârși în el. Iar crestele carpatine nu sunt altceva
decât cel mai înalt p ământ al țării. Aceast ă metafor ă nu are însă nimic comun cu
"infanterizarea" v ânătorilor de munte, cu deturnarea de la misiunea lor sacr ă, cu

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
208
scoaterea lor din mun ți. Înainte de a fi desfiin țate, trupele de v ânători de munte au
suferit un astfel de proces de "infanterizare". Adic ă de ie șire din specialitate, din
struct urile lor specifice, de subordonare total ă altor structuri, de distrugere a unei
tradiții. În anii trecu ți, făuritorii no ștri de doctrine își făceau un mare merit din
găselni țșa luptei v ânătorilor de munte în câmpie. F ără a exclude, desigur, și o
asemenea eventualitate, o astfel de concep ție creeaz ă premisa foarte periculoas ă a
scoaterii arbitrare a v ânătorilor de munte din ap ărarea strategic ă a masivelor
muntoase, a mun ților ca entitate, cetate care ad ăposte ște Podi șul Transilvaniei. Și
așa, dup ă ce au fo st sco și din structurile lor specifice – mă refer la corpul (sau
corpurile) de munte –, și risipi ți prin alte structuri, nici p ână astăzi nu s -au găsit
soluții pentru realizarea unor structuri care s ă răspund ă prompt și deplin unei
concep ții de ap ărare f ermă, specializat ă, unitar ă, înspre toate orizonturile, a
munților no ștri. Ne afl ăm însă în plin proces de restructurare a armatei și sper ăm
că vânătorii vor veni, în sfârșit, pe deplin, la ei acas ă.
Așadar, copii ai p ământului înalt, coard ă sigur ă în asc ensiunea noastr ă acolo,
sus, la piatra de încercare a vulturilor, pe t ârâmul legendelor, la geneza izvoarelor!

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
209
INTRE DURERE ȘI SPERAN ȚĂ
A mai trecut un an. Al cincilea de la Revolu ția Rom ână din decembrie
1989. A trecut sau n -a trecut? Unii, poate, spun da, alții, poate, nu spun nu.
Astăzi, nu mai po ți fi sigur de nimic. Totu și, ne afl ăm în Sărbători. Cel pu țin acest
lucru este cert. Deci, primul… cincinal al noii noastre epoci (Doamne, c âte epoci
noi am mai trecut!), mai exact al întoarcerii la Adev ăr, care a început cu un
Crăciun Însângerat, se încheie iar ăși cu un Cr ăciun. F ără bilan ț. Fără glorie. F ără
spectacol. Ci, poate, doar cu "spectacolul" unei noi mo țiuni de cenzur ă în
Parlament. Dar asta nu e treaba noastr ă, a militarilor. Noi le avem pe ale noastre.
De-a lungul anului care tocmai se încheie, al celor cinci ani, al celor 135 de ani de
când exist ă presă militar ă româneasc ă, s-au spus și s-au scris, cuviincios și demn,
aceste multe "ale noastre". Și, poate, se vor mai scrie. De ce "poate"? Pent ru
simplul ra ționament logic sau, dac ă vreți, lipsit de logic ă, potrivit c ăruia, din faptul
că soarele a r ăsărit în fiecare diminea ță, nu rezult ă cu necesitate c ă el va r ăsări și
mâine.
Din acest col ț de pagin ă, vreau s ă vă mulțumesc, Dumneavoastr ă, milita ri ai
Armatei Rom âne, camarazi de arme, pentru c ă ne-ați prilejuit aceste "ale noastre",
pentru c ă le-ați spus și chiar le -ați și scris, pentru c ă le-ați construit, a șa cum se
construiesc palatale care dureaz ă milenii. Cu migal ă, curaj și responsabilitate , cu
răbdare, iubire și înțelepciune!
Sărbătorim, deci, ca în fiecare an, un Cr ăciun. Îndurerat, extrem de
Îndurerat, pentru cei ce și i-au pierdut pe cei dragi în dramatismul acelor
evenimente din decembrie 1989. Durerile lor sunt, într-un fel, și ale noa stre, ale
celor din aceast ă redac ție, care, în toate împrejur ările, am fost și am r ămas al ături
de ace ști oameni, încerc ând să le amelior ăm suferin ța prin for ța tămăduitoare și
binecuv ântătoare a adev ărurilor scrise f ără rezerve, singura Mare Putere care a
făcut posibil ă, întotdeauna, resurec ția moral ă a poporului rom ân. Un popor care se
protejeaz ă prin c ămașa ciobanului din Carpa ți și nu e învățat să trăiască în iluzii, ci
în adev ăruri d ătătoare de valoare și speran ță. Să le dea Dumnezeu, solda ților
noștri, puterea de a fi și a rămâne ceea ce au fost în clipe grele și sunt și acum, în
clipe la fel de grele, de aspre, de tulburi: oameni curajo și, osta și adev ărați ai unei
armate adev ărate!
Dar Cr ăciunul acesta nu este numai Îndurerat. Durerea nu se p ăstreaz ă în
amintire. Ea exist ă sau nu exist ă. Exist ă atunci și numai atunci c ând o ai, c ând te
doare. În amintire se p ăstreaz ă numai for ța bucuriei. Cr ăciunul acesta este, deci, și
Fericit. Fericit, extrem de fericit, mai ales pentru cei ce au realizat ceva în acest
răstimp. Au absolvit o școală, un curs postacademic, au f ăcut un pas înainte pe
scala devenirii profesionale și morale, au avansat cu un grad în ierarhia militar ă, au

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
210
devenit p ărinți, și-au împlinit un vis, o speran ță, un ideal. Avem onoarea s ă-i
felicităm și să le urăm toate cele bune.
Venim, deci, încet, încet, acas ă, sim țind adierea v ântului c ălduț care ne -a
mângâiat copil ăria, urc ăm dealul pe care l -am cobor ât de at âtea ori, ne rec ăutăm
visul pierdut, ne tr ăim bucuriile pe care ni le -am dorit, fugi m de am ărăciuni și de
vânturile care mai mi șcă încă morile de v ânt, ne bucur ăm de via ță și de soare. Unii
dintre noi nu mai pot s -o fac ă, iar al ții au posibilitatea s -o fac ă mai mult dec ât s-au
așteptat vreodat ă. Să sperăm că anul care vine ne va aduce nu neap ărat mai mul ți
bani, ci neap ărat mai mult ă încredere, mai mult ă luciditate, mai mult realism, mai
multă frumuse țe în suflet și în via ță, mai mult ă senin ătate, mai mult ă bunătate.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
211
CALCULATORUL
Ziarul "Observatorul militar" și revista "Spirit militar mo dern" se preg ătesc,
până la faza exemplar unu, pe cinci calculatoare. Unul – AT-386 – se folose ște
pentru tehnoredactare (ajutat de un al doilea), dou ă sunt destinate culegerii și
proces ării textelor, iar cel de al cincelea – AT-286, transformat în 386, pr in
amabilitatea Comandamentului Transmisiunilor, Informaticii și Electronicii, c ăruia
îi mul țumim și pe aceast ă cale! – se afl ă la redactorul -șef, pentru rezolvarea unor
probleme de conducere, de redactare și tehnoredactare. Acest calculator se
constituie și în ceea ce s -ar putea numi… rezerva noastr ă "strategic ă". Mai
dispunem de dou ă imprimate laser Xerox 4030 și de trei imprimate matriceale. Se
culeg, se proceseaz ă, se tehnoredacteaz ă, pentru fiecare num ăr, între 300 și 400
pagini manuscris.
La începu t, adic ă prin anul 1991, aproape toat ă lumea fugea de calculator
sau, în orice caz, îl privea cu suspiciuine, cu ne încredere. De ce s ă ne leg ăm la cap
dacă nu ne doare? De ce s ă prelu ăm noi, redac ția, aproape întregul proces de
tipografiere, p ână la rotat ivă? La urma urmei, calculatorul nu te face mai de ștept,
nu-ți scrie el materialul. Tot stiloul este sf ânt. Dac ă ai ceea ce -ți trebuie s ă-l
sfințești… A șa o fi.
Calculatorul nu te face mai de ștept. Te face însă mai eficient. Îți
economise ște enorm timpu l și te scute ște de un milion de chinuri inutile. Acum,
cei care lucreaz ă efectiv pe calculator nu s -ar mai desprinde de el nici noaptea.
Unele din calculatoarele noastre lucreaz ă și 16 ore pe zi!
De aceea, obiectivul nostru este s ă realiz ăm o re țea cu 1 0 utilizatori care va
revolu ționa complet modul de lucru în redac ție și calitatea publica țiilor pe care le
pregătim. Cu sprijinul generos și absolut necesar al Comandamentului
Transmisiunilor, Informaticii și Electronicii, sper ăm să realiz ăm acest modest
obiectiv.
La Academia "West Point" din S.U.A., fiecare cadet, în anul întâi, prime ște
un calculator, pe care -l plătește în cei patru ani de studii. Este calculatorul lui
personal, cu care intr ă imediat în rețeaua Academiei și prin care prime ște orice
inform ație dore ște, de oriunde din Academie sau din SUA, în mai pu țin de un
minut. Fiecare lector din aceast ă institu ție care num ără 4500 de cade ți este mentor
la 6-8 cade ți. Adic ă le faciliteaz ă acestora, prin dialog, printr -un sistem de rela ții
foarte elevate, specific corpului ofi țerilor, intrarea normal ă și temeinic ă în via ța
care-i așteapt ă. Ei bine, în transmiterea mesajelor între mentor și cade ți, sau între
cadeți și mentor, se folose ște, de regul ă, calculatorul (fiecare cadet dispune de a șa
ceva) și mai puțin… telefonul.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
212
Biblioteca de la Academia For țelor Aeriene din Colorado Springs, care
numără peste 600 000 de volume este, toat ă, pus ă pe calculator. Cadetul n -are
decât să intre într-un program (dup ă un algoritm care este înscris l ângă calculator
sau pe ecran) și poate consulta, cu cea mai mare u șurință, orice carte dore ște. Am
avut ocazia ca, folosind un calculator dintr -o astfel de re țea, să "răsfoiesc" c âteva
mari biblioteci. In mai pu țin de un minut ai în față, pe ecran sau pe imprimant ă, tot
ce dorești să afli din toate bibliotecile conectate la astfel de re țele.
Avioanle foarte moderne au la bord calculator. P ădurea de butoane care
face-l face pe pilot s ă-și plimbe capul de colo colo ca un c ântăreț la nai a disp ărut.
Cerin ța de distributivitate a atenției, de antrenament îndelungat pentru a… g ăsi
toate comutatoarele și butoanele din carling ă a disp ărut. Totul se afl ă sub ochii
pilotului, pe ecran.
La bordul avionului, calculatorul face totul, de la supravegherea aparatelor
de naviga ție, a insta lațiilor și sistemelor, la asisten ța actului de pilotaj, cre ându-i
pilotului posibilitatea s ă se concentreze asupra descoperirii și aparaturii care
asigur ă căutarea, descoperirea și lovirea prin surprindere a țintei. Toat ă lumea știe
foarte bine c ă sisteme le de conducere a focului aflate pe tancuri ( și nu numai pe
tancuri) au în compunere calculator balistic. La fel și navele de lupt ă, subunit ățile
de artilerie, ca s ă nu mai vorbim de sistemele de arme care sunt de neconceput f ără
aceast ă component ă extraor dinar ă – calculatorul.
Așadar, calculatorul este cheia prin care preg ătrim deschiderea por ților
secolului urm ător. Dar nu e de -ajuns s ă-l dorim, s ă-l cump ărăm, să-l avem pe
inventar. Este nevoie s ă facem din el un spirit, s ă-l înțelegem și să-l folosim ex act
în limitele a ceea ce este: o prelungire a posibilit ăților umane, un instrument al
minții, al inteligen ței. Îmi aduc aminte de începuturile apropierii mele de
calcualtor. Aceasta se petrecea prin anii 1967 -1973. Eram student la facultatea de
filosofie, cursuri f ără frecven ță. La Cibernetic ă, trebuia s ă ne însușim programul
FORTRAN. M ă duceam deseori la Centrul de Calcul al Facult ății de Matematic ă,
unul din pu ținele care func ționau pe atunci, m ă minunam de cartelele perforate, de
benzile magnetice, de c amerele acelea pilne cu aparate. Apoi nu m ă mai minunam.
Totul era în ordinea lucrurilor.
După mulți ani, în 1991, c ând am adus calculatoare în redac ție, am reluat
acea pre țioasă învățătură. FORTRAN -ul este, acum, o amintire. Detaliile le -am și
uitat. Mi -a rămas spiritul. Mie mi -au trebuit mul ți ani p ână am ajuns s ă devin un…
utilizator. Nepo țelul meu, care are doar șase ani, a învățat într-o singur ă oră să
intre în Windows, s ă-și caute jocul cu mine sau jocul de c ărți, să scrie, s ă
deseneze, s ă se bucur e de aceast ă minune a min ții omene ști.
Așadar, s ă facilit ăm copiilor no ștri, elevilor din liceele militare, studen ților
din institutele militare de învățământ accesul la calculator, într-un sistem bine
organizat și inteligent conceput! Știm c ă se lucreaz ă intens la un astfel de sistem,
că Direc ția Învățământului Militar are o concep ție și un program în acest sens,
vizând trei domenii distrincte: însușirea lucrului pe calculator de catre elevi și
studen ți, folosirea calculatorului în procesul didactic și utilizarea acestui
instrument în conducerea învățământului militar. N -ar fi r ău dac ă s-ar găsi o

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
213
modalitate ca fiecare dintre noi s ă-și poat ă cump ăra, într-un sistem de facilit ăți, un
calculator. Dar, mai ales, genera țiile care vin au nevoie de a șa ceva. Cun oașterea
calculatorului – sub toate aspectele, de la cele tehnice, la programe și programare –
este absolut necesar ă pentru forma ția viitorului. Exemplele sunt numeroase. Nimic
nu este foarte nou sub acest soare al nostru, al tuturor. A fi, în viitor, ofi țer, maistru
militar, subofi țer înseamn ă a fi în măsură să utilizezi calculatorul. Oriunde s -ar afla
acesta. F ără electronic ă, fără calculator, este de neconceput meseria de milita. În
prezent și, mai ales, în viitor.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
214
LITERATURA UNEI ILUZII
Revolu ția rom ână din decembrie 1989 nu putea r ămâne fără ecou în pres ă și
în literatur ă. A fost o r ăsturnare de planuri, o rupere de z ăplazuri, cu tot cortegiul
de umbre și de penumbre care rezult ă de aici, cu tot arsenalul de real și de fantastic
nelipsit marilor eveni mente. Cuv ântul trece realitatea, adev ărul într-o altă lume, în
lumea simbolurilor, construit ă din simboluri. A șa că nu este obligatoriu ca lumea
reală să fie identic ă cu reprezentarea acestei lumi. În cărțile care s -au scris despre
revolu ție, în publica țiile care au tratat – pe tone întregi de h ârtie – acest subiect,
găsim tot ce poate fi g ăsit. De la prezentarea frust ă a unor fapte la fantasmagorii.
Subiectul permite, bine înțeles, infiltrarea masiv ă a politicului, a diplomaticului, a
jocurilor de interese , pentru realizarea unor scopuri și obiective pe toate palierele
și la toate nivelurile, începând cu prilejul de a pune m âna pe un ciolan mai mare
până la spionaj, încercare de creare – evident, nu de c ătre noi – a unei situa ții
politico -militare și strate gice nefavorabile, acumulare de tensiuni, provocare de
conflicte etc.
Toate acestea și multe altele sunt prezente și vor fi prezente în ziare, în
reviste, în cărți. S-a brodat și se va broda mult pe aceast ă temă. Bijuterii de art ă
literar ă sau gazet ăreasc ă nu s -au realizat încă. Lupta este în toi, brutal ă,
nenuan țată, uneori subtil ă, alteori lipsit ă cu totul de subtilit ăți. Toate acestea sunt
normale. A șa s-au petrecut lucrurile pretutindeni. Revolu țiile, loviturile de stat și
condi țiile specifice din țările sud -americane, spre exemplu, au dus la realizarea
unei literaturi de mare profunzime, în timp ce simplit ățile și linearit ățile
Occidentului n -au determinat dec ât creșteri ne însemnate în planul valorii literare, o
literatur ă plată sau axat ă pe o cobor âre în pornografic, în facil.
Eu cred, încerc s ă cred c ă scriitorii rom âni încă nu și-au dat drumul. Pe masa
lor de lucru, în sistemul de documentare nu se poate s ă nu se afle dramele pe care
le-a con ținut sau pe care le -a determinat revolu ția rom ână din decem brie 1989. A
fost, acolo, entuziasm, s -au consumat tr ăiri ad ânci și tensiuni înalte, s -au definit și
se definesc și în continuare caractere, s -au dezv ăluit oceane de umbre și de mizerii,
au murit oameni, au explodat și au pierit speran țe, s-au sf ârșit lumi , s-au năruit
iluzii, s -au ivit iluzii… Agresivitatea presei este doar o reac ție, nu o construc ție.
Încerc ările unora de a prinde una sau alta dintre fa țete – mă refer la romanele lui
Pavel Coru ț – sunt afectate sau, în orice caz, suspectate de partizana t, de interes.
Unele realiz ări, în planul construc ției literare sau jurnalistice, care apar țin unor
scriitori puternici, nu au for ța valorii autentice, ci pe cea a reflexului valorii (un
scriitor valoros și când scrie prost sun ă bine), sunt impregnate fie de extremism,
fie de inexactit ăți și patimi. Altele nu se pot desprinde de suprafe țe, nu pot

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
215
pătrunde în adânc. Le baricadeaz ă drumul teama, scutul impenetrabil care s -a creat
în jurul evenimentelor, interesul.
Presa nu este obiectiv ă. Fuge dup ă senza țional. Îl caut ă însă în facil, în
nimicuri, în factologie m ăruntă. E greu de spus din ce motiv. Pentru c ă noi avem,
totuși, o pres ă capabil ă de a spune adev ărul, de a se lupta pentru el. S ă luăm, spre
exemplu, ac țiunea ziarului "Adev ărul" pentru a face lumin ă în problema
importului de… de șeuri toxice din Germania. Ziarele nu și-au concentrat însă în
nici un fel eforturile pentru a afla ce s -a întâmplat cu adev ărat în decembrie 1989 –
în special, dup ă 22 decembrie –, care-i adev ărul în leg ătură cu pericolele reale
care au amenin țat țara în acea periaod ă. Informa ția prezentat ă în pres ă – și mai ales
la televiziune – a fost și continu ă să fie trunchiat ă, inexact ă, părtinitoare și, în ceea
ce prive ște institu ția militar ă, revolt ătoare. Fie din necunoa ștere, fie din alte
pricini, unii emit judec ăți neverificate, care incrimneaz ă fără argumente, care
ofenseaz ă, care calomniaz ă pur și simplu o institu ție aflat ă în apărarea na țional ă.
Tot felul de neaveni ți își dau cu p ărerea, în timp ce oamenii abilita ți, care știu și
înțeleg ce s -a întâmplat nu scot o vorb ă sau nu sunt întreba ți.
Cel mai mare pericol îl reprezint ă menținerea st ării de confuzie. Este
adev ărat, pentru literatur ă, acesta este un izvor care poate releva fa țete ale
personalit ății umane, subiecte de mare forță. Nu intr ăm aici în alte aspecte. O
literatur ă, o pres ă serioas ă, obiectiv ă trebuie s ă găseasc ă asfel de subiecte nu
numai în gunoiul vie ții, ci și în diamantele ei.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
216
DREPTUL INIMII
Exist ă tot felul de pericole pe lumea aceasta. Au existat dintot deauna.
Odinioar ă, ne invadau migratorii și barbarii. Acum ne invadeaz ă cohortele de
cuvinte. Unele, migratoare. Altele, doar barbare. Altele, am ăgitoare. Acestea din
urmă pot fi substantive, adjective, verbe, adverbe, proverbe sau… antiverbe.
Concesiuni sau… promisiuni. Exist ă pericolul ca s ărbătoarea de la 1 Decembrie,
sărbătoarea Inimii Rom âne, s ă fie inundat ă de tot felul de substantive, de
adjective, de verbe, de adverbe, de proverbe, de…antiverbe. De concesiuni,
confesiuni, promisiuni. Sunt mul t prea multe cuvinte pe lumea aceasta, pentru a ne
încrede în ele. Mult prea multe antiverbe. At ât de multe, încât, de mult ă vreme, și-
au făcut o lume a lor. O lume de dincolo de lume, de dic ționare și lexicoane. Sau,
poate, sunt mult prea pu ține, pentru a-și fi făcut o lume cu adev ărat a lor. Unele au
crescut ca ciupercile dup ă ploaie. Peste tot. Pe tot felul de supor ți. Au crescut,
deci, și la noi. Mai ales dup ă ploicica noastr ă din decembrie 1989. Altele n -au mai
crescut. Crescuser ă destul. Înainte. Și ce-i crecut e bun crescut.
Ne place s ă exprim ăm ce sim țim. Uneori, doar ce dorim. Alteori, doar ce
poftim. Sau ce pl ănuim. La parole a été donné a l'homme pour déguiser sa pensée.
Sau… pour exprimer sa pensée… (Cuv ântul a fost dat omului pentru a -și ascunde
gândurile. Sau… pentru a și le exprima). Trebuie s ă alegem. Nu e prea u șor. Sau s ă
fim aten ți la ceea ce se alege. Vor fi ținute discursuri, vor fi organizate – și înainte
și dup ă – simpozioane, vor fi scrise articole, vor fi citite alocu țiuni, vor fi
planificate conferin țe. Partidele își vor scoate solda ții pe fronturile campaniei
pentru democra ție. Oratorii își vor aduce aminte c ă se trag din Demostene.
Savan ții și litera ții vor spune "Evrika!", – sau nu vor mai spune nimic. "Evrika!"
s-a spus demult. Azi, nimeni nu -i mai ascult ă, e vremea politicienilor! Corurile vor
cânta Imnul Eroilor sau Trece ți batalioane rom âne Carpa ții, inimile vor vibra, iar
ostașii unei armate na ționale care se reorganizeaz ă (după unii, fericit, dup ă alții,
dramatic) v or asculta lini știți discursurile, alocu țiunile, confesiunile și
promisiunile, vor bate pasul de defilare și, în tăcere, își vor a ștepta p ărinții, iubitele
sau permisiile. Poate va ninge, poate va ploua, poate se vor recita poezii frumoase,
poate se vor ține slujbe de pomenire a eroilor neamului. Cum e normal, cum e
firesc, cum e peste tot în lume. Inimile noastre au nevoie de cuvinte. Omul nu
poate exista f ără cuvinte. Nimic nu exist ă omene ște pe lumea aceasta f ără cuvinte.
Nici binele, nici r ăul. Nici pl inul, nici prea -plinul. Și la 1 Decembrie, cuvintele vor
fi ceea ce sunt. Unele, balsam pentru inim ă, altele, materie prim ă pentru ceea ce se
află în afara inimii. Și chiar dac ă unele vor încerca s ă fie altceva – mult mai mult
sau mult mai pu țin –, unii d intre noi nu le vor auzi, al ții nu le vor crede, nu le vom
crede, le vom l ăsa să se scurg ă spre cer, ca rugile, ca fl ăcările focurilor din tulpini

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
217
uscate de boz din Joia Mare, ca fulgii de p ăpădie sau ca g ândurile noastre r ăvășite
de vânturile tranzi ției, de speran țe spulberate și de am ăgiri uitate. Dac ă vor fi prea
multe, ne vor umbri o clip ă soarele curat al inimii noastre de buni rom âni sau ne
vor lumina prea tare ochii, orbindu -ne sufletul. Altele ne vor macula albul
zăpezilor d'antan, apoi se vor îmbulzi spre sublim și, ca la orice înghesuial ă, își vor
spune, la r ându-le, vorbe pe -nțeles și pe ales, mai mult sau mai pu țin plăcute, mai
mult sau mai pu țin nepl ăcute. Foarte nepl ăcute. Sau… foarte pl ăcute. Poate doar…
compensatoare. Sau complementar e. Sau am ăgitoare.
Să nu le credem! Nici pe unele, nici pe altele. Ziua de 1 Decembrie este
dincolo de ceea ce știm noi c ă este și mai presus de ceea ce sim țim. Ziua de 1
Decembrie este o mare s ărbătoare a Sufletului Rom ânesc, a Inimilor noastre de
buni români. A unei mari împliniri. A celei mai mari împliniri din istoria na ției
române. Dar și a durerilor care încă ne mai dor. A dreptului Inimii Rom âne. Care
este sacru. Dar și a nedreptului care ne apas ă Sufletul. C ăci Rom ânia de azi nu este
cea de la 1 Decembrie 1918!
Să oprim cuvintele la poarta inimii. S ă nu le l ăsăm să ne răneasc ă. Nici s ă ne
amăgeasc ă. Sau, dac ă nu le putem opri – verba volant, nimeni nu poate închide
drumurile v ăzduhului –, să le lăsăm să pluteasc ă în libertate, încerc ând să le
deosebim pe cele "volant" de cele "manent", s ă le păstrăm pe cele care sunt f ăcute
să rămână și, mai ales, s ă ascult ăm cu sfin țenie și bun ă credin ță tăcerea din
cuvinte. Poate vom reu și să ne auzim, mai limpede, mai frumos, mai curat, b ătăile
cele adev ărate, cele nemuritoare ale Inimii Rom âne.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
218
„E CEVA PUTRED ÎN DANEMARCA ”
Pe la jum ătatea secolului al XVII -lea, pe linia deschis ă de Descartes,
filosoful olandez Baruch Spinoza considera c ă fericirea se afl ă în iubirea a ceea ce
este nepieritor, iar nepieritor e ste numai adev ărul. Via ța lui este exemplar ă în acest
sens. A refuzat tot ce i s -a oferit pentru a -și ameliora via ța: o catedr ă de profesor, o
sumă dată de un prieten, o mo ștenire, iar la succesiune, dup ă moartea tat ălui său,
din averea familiei, n -a reținut pentru sine dec ât un… pat. Și totu și, Spinoza, ca și
Socrate, se considera fericit. Întruc ât, spunea el, fericirea nu se afl ă în lucruri
trecătoare ca avu ția, voluptatea, gloria. Acestea ne dau doar triste țe, suferin ță,
durere, gelozie, invidie, ur ă. Curat ă și durabil ă nu e dec ât mul țumirea pe care o
aflăm în cercetarea și iubirea adev ărului.
Chiar dac ă filosofia autorului lucr ării „Ethica more geometrico
demonstrata ”, ca și cea a predecesorului s ău, René Descartes (care se tr ăgea, prin
tatăl său, dint r-o veche familie de magistra ți și militari) sau monada lui Leibniz nu
se afl ă direct la baza eticii militare, spiritul vremii – respectul fa ță de cercetarea și
cunoa șterea adev ărului –, condi ționeaz ă puternic sentimentul onoarei și demnit ății
slujitorilo r armelor.
Împrejurimile Parisului sunt pline de m ărturii sângeroase ale ap ărării –
adesea, prin duel – a onoarei militare, bazat ă pe respectul fa ță de adev ăr, iar istoria
militar ă a timpurilor de atunci consemneaz ă fapte indubitabile cu privire la etica
omului aflat sub arme. Afacerea Dreyfus, în Fran ța epocii moderne, este iar ăși o
excelent ă demonstra ție a triumfului final al adev ărului în defavoarea blazonului.
Pentru c ă, în pofida a ceea ce s -a întâmplat în acel proces, concluzia rezultat ă este
aceea c ă onoare nu înseamn ă doar blazon. Onoare înseamn ă adev ăr. Onoarea care
nu se construie ște pe adev ăr nu este onoare, ci f ățărnicie, impostur ă, vanitate.
Am umblat mult prin unit ățile armatei rom âne. Am fost, efectiv, în aproape
toate caz ărmile, în toate pol igoanele și la majoritatea aplica țiilor. Am cunoscut mii
și mii de ofi țeri, mai ștri militari, subofi țeri și osta și, cu unii am împărțit greul, am
făcut echip ă în ascensiuni alpine, am discutat îndelung strategie, tactic ă, filosofie,
metodic ă. Eu însumi am fost un deceniu comandant de subunitate, am lucrat mult
și cu pasiune într-un stat major de mare unitate.
Am renun țat la o carier ă pe linie de comand ă care se anun ța promi țătoare,
mai ales dup ă terminarea Academiei Militare, în favoarea scrisului (dar din spre
filosofia și etica actului de comand ă), a posibilit ății de a cunoa ște armata, în toate
ipostazele ei, de a cerceta și afla adev ărurile o știrii. Și nu regret. De -a lungul unui
sfert de veac, am cunoscut pe deplin adev ărul armatei rom âne. Adev ărul ei ce l
adev ărat, care nu este nici lustru, nici blazon institu țional, nici capitonaj politic,
nici nostalgie a unor vremuri apuse, nici f ățărnicie a impostorilor, nici paravan al

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
219
parvenetismului. Militarii sunt oameni adev ărați, iar ofi țerii, în permanen ța unui
spirit care vine, din genera ție în genera ție, dintr -o adâncă filosofie a armatei, a
poporului rom ân, dintr -un cod al responsabilit ăților eterne ale institu ției militare,
nu m -au dezam ăgit niciodat ă. Dimpotriv ă, am descoperit valori care uimesc, t ării
de caracter care dau, clar și distinct, imaginea for ței, a moralului unei armate.
Comportamentul ofi țerilor în diferite împrejur ări – la trageri, la aplica ții, în
ascensiuni alpine, în ieșirile în mare, la cutremure, la inunda ții, în revolu ția din
decembrie 1989, ca și în via ța de zi cu zi –, lipsit de explozii orgolioase, de ie șiri
spectaculoase, de fraze patriotarde, de spirit sectarist, de meschin ării și subtilit ăți
de umbr ă, egoiste și perverse, este, de veacuri, adev ărata m ăsură a substan ței din
care se întemeiaz ă structura de rezisten ță a moralului armatei rom âne. De ani de
zile, sunt atent la nuan țe, studiez registrul acestui comportament, evaluez
rezultatele. Iar concluzia este c ă ofițerul rom ân din toate timpurile este un om de
valoare și merit ă pe deplin respectul na țiunii.
Desigur, p ădure f ără uscături nu exist ă. Din p ăcate însă, la noi, unele din
aceste usc ături fac mult zgomot. Ofi țerul obi șnuit (ca și maistrul militar și
subofi țerul) nu -și clameaz ă, ostentativ, amenin țător și categoric, opiniil e, durerile,
necazurile și, mai ales, nu -și blameaz ă public camaradul. Vorbele lor, ale celor ce
dureaz ă etica armatei, nu se aud. Pentru c ă ei nu sunt oameni ai vorbelor, ci ai
faptelor.
După decembrie 1989, dar mai ales în ultimii ani, unii dintre cei p e care -i
consider ăm camarazii no ștri își vars ă însă, din umbr ă, cu non șalanță, veninul în fel
de fel de publica ții, insult ă institu ția militar ă, pun la dispozi ția celor interesa ți date
secrete, slujesc interese str ăine o știrii, pl ătesc poli țe, îndep ărtându-se din ce în ce
mai mult de adev ărul nostru cel sf ânt. Sunt blama ți și făcuți de ocar ă ofițeri de
onoare, oameni verticali în fața vremurilor, care își fac datoria fa ță de armat ă și de
țară, sunt terfelite institu ții de tradi ție în armata rom ână, se proli fereaz ă, fără nici o
jenă, insulte și umilin țe, pentru care, într-un stat civilizat, Justi ția n-ar rămâne
indiferent ă. Nenorocirea este c ă unii din cei care slujesc asemenea abjec ții poart ă
grade de ofi țer pe umeri. Nu pledez pentru ermetismul institu ției, pentru sp ălarea
rufelor murdare în familie. N -ar fi în spiritul respectului nostru, al militarilor, fa ță
de adev ăr.
Armata trebuie s ă-și măture o dat ă curtea, s ă-și scoat ă gunoaiele pe care i le –
au adus cine știe ce v ânturi. Dar nu a șa. Nu prin insinuar e, minciun ă și ultragiu,
prin proliferarea – mereu în acelea și publica ții – a unei imagini deformate și
obscene, conceput ă într-un anumit segment al unor orgolii r ănite și construit ă
exact dup ă mintea și etica celor ce o concep și o scriu. Un adev ăr deform at, întors
pe dos, nu este adev ăr, ci o m ârșavă minciun ă.
Poate c ă e ceva putred și în armata rom ână. Dar putreziciunea nu se afl ă
acolo unde oamenii își dau ultima pic ătură de energie în interesul institu ției, unde
se dureaz ă valoarea, în spa țiul etic pr ofesional al celor care ob țin rezultate, care -și
au numele înscrise pe pl ăcile de onaore ale diferitelor institu ții de învățământ, care
uimesc str ăinătatea, care își duc via ța prin poligoane, prin biblioteci, prin
laboratoarele armatei, care nu cer nimic d e la nimeni – deși dau totul –, ci acolo

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
220
unde se infiltreaz ă minciuna și micimea, unde se urzesc intrigi, procese de inten ții
și planuri de murd ărire.
Dând cuv ântul gunoaielor și căutătorilor în gunoaie, și scriitura respectiv ă va
fi tot la fel. Plin ă de venin, de gunoi, de minciun ă, de ur ă și de m ârșăvie. C ăci, de
obicei cei pe care nu -i lași să moar ă nu te las ă să trăiești.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
221
DREPTUL LA OPINIE
Ne str ăduim s ă facem, pentru dumneavoastr ă și pentru noi, un ziar bun.
"Observatorul militar" , ziar care a ap ărut cu 135 de ani în urm ă, reapare, azi,
păstrând și continu ând o frumoas ă tradiție a presei militare rom ânești, a spiritului
științific și democratic al corpului ofi țerilor, a calit ăților intelectuale ale cadrelor
Armatei Rom âne. În paginile sale, se adun ă informa ții, date, comentarii, interviuri,
puncte de vedere, pe teme militare, de o manier ă exact ă, prompt ă, profesional ă,
elegant ă și curajoas ă, care ar face cinste oric ărei publica ții din lume. Avem și
reviste bune. "Via ța armatei" este o revist ă de liter atură și artă, scris ă cu har și
căldură, care cultiv ă, de mul ți ani, valoarea, iar "Spirit militar modern" – revist ă de
psihologie, sociologie și teorie didactic ă – este unic ă, în felul ei, în Europa. În
urma unei anchete de pres ă efectuat ă anul trecut pe un eșantion de aproape 600 de
militari, am îmbun ătățit substan țial con ținutul publica țiilor. Ziarul este, acum, în
întregime rubricizat, fiecare pagin ă având personalitatea ei, iar revistele își
onoreaz ă, de asemenea, profilul. Pagina 1 a ziarului con ține, în afara unui editorial,
un interviu cu o personalitate din armat ă sau din afara armatei, știri oficiale, un
fapt deosebit, un eveniment, o ac țiune a publica ției, pagina 2 este rezervat ă
valorii, deci civiliza ției și culturii, pagina 3 este o pagin ă de eveniment, pagina 4
conține informa ții, reportaje, date și comentarii sau puncte de vedere privind
problematica preg ătirii pentru lupt ă, pagina 5 este destinat ă dezbaterilor organizate
de redac ție pe teme ale securit ății na ționale, doctrinelor, artei milita re, pagina 6
găzduie ște problematica arz ătoare și foarte complex ă a învățământului militar, care
se zbate între tradi ție și opțiunea viitorului, pagina 7 este afectat ă condi ției
ostașului armatei rom âne, pagina 8 este o pagin ă de probleme sociale și logist ică,
pagina 9 este pagina noastr ă arsenal, deci de tehnic ă militar ă și știință, pagina 10
este dedicat ă pregătirii fizice și sportului, pagina 11 este rezervat ă veteranilor de
război și rezervi știlor, iar pagina 12 con ține comentarii politico -militare cu
trimiteri interna ționale actuale. Periodic, edit ăm o pagin ă "Azimut" – de
cunoa ștere detaliat ă a armatelor str ăine –, aduc ând informa ții de pretutindeni.
Ziarul este, de asemenea, prezent – și nu oricum – la toate momentele cruciale în
reedificarea onoarei și demnit ății militare. A ș aminti doar sutele de materiale din
ziar, precum și numerele din ultima s ăptămână a fiec ărui decembrie, din ultimii
patru ani, care formuleaz ă fără prejudec ăți și trateaz ă coerent, la modul cel mai
direct și mai profund posibil , marile probleme cu care s -a confruntat Armata
Rom ână în timpul revolu ției din decembrie 1989 și dup ă aceea. Am preg ătit, de
asemenea, patru suplimente ale ziarului pe o tem ă care n -a mai fost tratat ă
niciodat ă coerent în pres ă: Armata Rom ână în al doilea război mondial – toate
campaniile. Niciodat ă acest ziar n -a fost at ât de bogat în informa ții și comentarii și

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
222
atât de consistent în con ținut. Toat ă paleta de probleme, de la cele care preocup ă
ostașii și iubitele lor la cele care preocup ă comandan ții și strategii, se reg ăsesc – de
multe ori inedit și cu har – în paginile ziarului. Desigur, ziarul nu este perfect.
Până la perfec țiune mai avem un drum lung. Dar este unicul purt ător, elevat, sincer
și curat, de cuv ânt scris, în aceea și pagin ă, al generalului și al soldatului, al
tânărului ofi țer și al pensionarului, al veteranului de r ăzboi și al rezervistului, al
oșteanului de r ând și al ministrului. Dac ă citiți ziarul, este imposibil s ă nu fi
sesizat, s ă nu știți că acesta -i adev ărul!
Dar mai ales ziarul es te un slujitor fidel și serios al adev ărului. Prelucrarea,
înfrumuse țarea, eludarea, neluarea în seam ă a adev ărului pot servi cel mult unei
persoane sau alteia, pot constitui un interes m ărunt, o ie șire a cuiva dintr -o situa ție
neplăcută, un compromis. Dar nerespectarea adev ărului n -a slujit și nu va sluji
niciodat ă Armata Rom ână. Iar ziarul nostru are un cult fa ță de adev ăr. Nu armata
este vinovat ă, atunci c ând unii nu respect ă onoarea militar ă, când nu -și fac datoria,
când compromit uniforma pe care o poa rtă. Armata noastr ă nu are strategii
subterane, nu -și propune alte obiective dec ât apărarea țării. Interesele strategice ale
armatei, ale țării se rezum ă la ap ărarea na țional ă, la securitatea na țional ă, în
respect fa ță de na țiunile lumii și ale Europei, fa ță de vecini și față de locuitorii
acestei țări. Este un adev ăr foarte simplu pe care ziarul s -a străduit s ă-l afirme cu
toată forța și cu toat ă convingerea. Adev ărul nostru, al Armatei Rom âne, al
ostașilor rom âni, con ține frumuse țe, demnitate, t ărie de ca ratcer, maturitate, sim ț
național, moralitate, devotament, profesionalism, dar și colțuri de mizerie, locuri
infestate cu slug ărnicie, cu gunoaie, umbre și penumbre, iluzii și subterfugii,
temeri și interese. Toate acestea, într-o form ă sau alta, se reg ăsesc în paginile
ziarului și ale revistelor. Pentru c ă exist ă. Pentru c ă sunt adev ărate.
Am constatat, de asemenea, c ă ziarul este citit, iar dialogul s ău cu ofi țerii,
maiștrii militari, subofi țerii, osta șii și salaria ții civili, cu rezervi știi și veteranii de
război, cu cet ățenii țării până la care ajunge, din c ând în când, cum ajunge, c âte un
exemplar, începe s ă intre în normalitate.
De aceea, ne -am fi a șteptat la un sprijin financiar mai substan țial din partea
celor care sunt, al ături de osta și, principali i noștri cititori – cadrele armatei.
Desigur, sistemul de difuzare este cel care este, sistemul de abonare – sofisticat și
extrem de rigid – este cel care este, dar sunt unit ăți militare cu sute de cadre care
nu au nici un abonament la ziar sau la reviste, în timp ce alte unit ăți au zeci sau
chiar sute de abonamente. Inclusiv unele filiale ale veteranilor de r ăzboi au
realizat, din pu ținul lor, abonamente la ziarul armatei. Le mul țumim! Spre
exemplu, filiala Bra șov, unde se afl ă un vânător de munte de excep ție, care a f ăcut
războiul și în Est și în Vest cu Batalionul 6 V ânători de Munte, domnul general –
maior (r) Li țiu Constantin, a realizat 50 de abonamente care sunt trimise la
subfilialele din comunele jude țului Bra șov. Iat ă o modalitate prin care ziarul
ajunge în toate comunele jude țului Bra șov! Din p ăcate, este una din pu ținele
inițiative care vin, deopotriv ă, în sprijinul cititorilor și al ziarului. Pu ține unit ăți
militare au 50 de abonamente la ziar! A șadar, ne -am fi a șteptat ca, în fiecare
unitate, din proprie ini țiativă – fără centralismele p ăgubitoare și umilitoare de

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
223
altădată – să fie organizat ă activitatea de abonare la ziar și la celelalte publica ții
militare. Desigur, abonamentul nu mai este, azi, o mod ă. Fiecare își cump ără un
ziar, de la un chio șc, atunci c ând consider ă necesar și când are 300 de lei în
buzunar. Publica țiile armatei au însă nevoie de acest sprijin, indiferent c ă sunt sau
nu sunt bugetare. Toate armatele s ărace din lume își sus țin, prin contribu ția
financiar ă a cadrelor, publica țiile. Cele bogate le distribuie gratuit. Desigur, e greu
ca un ofi țer, maistru militar, subofi țer sau sergent angajat pe baz ă de contract s ă
rupă din solda sa lunar ă, drămuită între chirie și kilogramul de lapte pentru copil,
suma necesar ă pentru a se abona la o publica ție militar ă și cu at ât mai pu țin la
toate. Dar, dac ă treaba este bine organizat ă, poate fi g ăsită, în cadrul fiec ărei
unități, o solu ție convenabil ă pentru ca toate publica țiile armatei s ă intre în
patrimoniul de documentare al cadrelor. Nimen i nu-l opre ște pe comandant s ă
organizeze aceast ă activitate. E adev ărat, nimeni nu -l oblig ă s-o fac ă. Nu credem
că este prea greu ca, în cadrul unit ății, sec ției, direc ției, comandamentului, cineva
să stabileasc ă cuantumul de publica ții necesare și, în funcție de acesta, contribu ția
băneasc ă a fiec ăruia. Sau… invers. În func ție de suma care se poate realiza, poate fi
stabilit cuantumul publica țiilor.
Cred c ă este o datorie a noastr ă, a tuturor, și a fiec ăruia în parte s ă ne
exercit ăm, să ne facilit ăm și să ne ap ărăm dreptul constitu țional la informare, la
opinie, la exprimare, s ă realiz ăm și să susținem, prin toate mijloacele și din toate
punctele de vedere, publica ții puternice, serioase, sigure, capabile s ă exprime,
împreun ă cu emisiunile de televiziun e și de radio, adev ărata imagine a armatei
române, a osta șului rom ân, cel mai chinuit, dar cel mai curajos și cel mai demn
cetățean al țării.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
224
RESPECTUL
În procesul de reevaluare a structurilor și raporturilor militare, s -au ivit și se
vor ivi mereu com plicări, adapt ări și readapt ări, neg ări și reneg ări, sau, și mai r ău,
simplific ări și chiar vulgariz ări. Unii vor spune c ă așa sau cam a șa e și la al ții, la
francezi, la englezi, americani, la nem ți, la turci, la mar țieni… Al ții vor spune c ă nu
e așa, ci aproximativ a șa, așa sau altfel, n -are importan ță, oricum ce e la al ții e mai
bun, mult mai bun dec ât ce avem noi de secole. În acest univers mi șcător, cu opinii
și descoperiri sau redescoperiri de tot felul, se înscrie și conceptul de educa ție.
După unii, el apar ține unei epoci apuse și, de aceea, nu mai are ce c ăuta în noul
peisaj al preg ătirii militare. Soldatul a venit în armat ă să facă instruc ție nu s ă vadă
filme, s ă asculte conferin țe și să citeasc ă literatur ă! Cât prive ște ofi țerul, maistrul
militar , subofi țerul, militarul angajat pe baz ă de contract sau salariatul civil, este
treaba fiec ăruia s ă se ocupe de propria educa ție. Pe mine, armat ă – zic sau prezic
acești apostoli –, nu m ă intereseaz ă dacă respectivul este sau nu este educat, adic ă
rafinat , elevat, stilat, cultivat, dac ă citește sau nu cite ște, ce cite ște și cum cite ște,
dacă vede sau nu vede filme, dac ă merge sau nu merge la teatru, dac ă este sau nu
este abonat la concert sau la ziar. Toate astea nu ajut ă la nimic, sunt un lux al
civiliza ției moderne, o chestiune de loisir. Intereseaz ă, în aceast ă viziune, ca
militarul s ă știe să tragă cu pu șca sau cu tunul, s ă se țină bine de man șă, să-și
comande bine unitatea sau subunitatea la instruc ție și, dac ă va fi nevoie, în lupt ă,
să răspund ă prompt la comenzile care i se dau, s ă execute întocmai ordinele. În
rest, e treaba lui.
Din aceast ă perspectiv ă, lucrurile par foarte simple. Instruc ție și iar
instruc ție, dou ăzeci și patru de ore din dou ăzeci și patru, preg ătire individual ă la
sânge, karate, trageri, supravie țuire, cunoa ștere a tehnicii, a sistemelor de arme.
Asta-i menirea unei armate: s ă formeze lupt ători. Care s ă lupte oriunde e nevoie de
ei. Dac ă nu le place asta și vor s ă-l știe pe Confucius, pe Seneca, pe Russel sau pe
Moisil, s ă pictez e, să scrie, s ă cânte, s ă danseze sau s ă facă sport de performan ță,
n-au dec ât să se duc ă în altă parte! Aici, în armat ă, nu este loc pentru a șa ceva! Noi
avem nevoie de lupt ători, iar un lupt ător se formeaz ă exclusiv prin instruc ție!
Oare? A șa să fie?
Educație?! S ă fim serio și, domnilor! Educa ția s-a făcut în familie, în școală,
în societate. Și, în armat ă, se face, dar numai și numai prin instruc ție! Nu altfel!
Atunci, de ce ne trebuie nou ă cultur ă? Și dac ă ne trebuie, de ce s ă n-o cump ărăm
de la cei car e o au? Nu avem noi oare în țara asta at âta cultur ă, încât poți să
acoperi cu ea tot globul cu un strat de 2 cm și să-ți mai r ămână și în depozite încă
pe-atât? Nu exist ă în lumea asta at âta cultur ă, încât, la tot pasul, te izbe ști de
valori? N -ai dec ât să scoți dolarii și valorile îți vin imediat. Pe tav ă! De care vrei.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
225
Și de unde vrei. Nu avem noi, oare, în lumea asta, cel mai mare num ăr de savan ți
și oameni de valoare la mia de locuitori? De ce ne trebuie nou ă institu ții de
cultur ă? Nu sunt at âtea în țară? Biblioteci, opere, teatre de tot felul, muzee,
filarmonici, plus tarafuri, restaurante, baruri, video… Tot ce vrei, pentru toate
gusturile!
De ce ne trebuie nou ă Bibliotec ă Militar ă Național ă? Nu avem Biblioteca
Academiei Rom âne? Nu avem bibliotecil e ora șelor, cartierelor, comunelor, satelor,
institu țiilor de învățământ, căminelor de b ătrâni, orfelinatelor și grădinițelor? Nu
are fiecare biblioteca lui personal ă?
De ce ne trebuie nou ă cor b ărbătesc și încă unul dintre cele mai bune din
Europa? Nu ave m corul operei? Nu avem coruri la fiecare c ămin cultural, la
fiecare școală? De ce ne trebuie nou ă orchestr ă? Nu avem at âtea orchestre, în
fiecare ora ș și chiar în unele comune? Și apoi, noi avem, prin tradi ție, fanfar ă
militar ă!
De ce ne trebuie nou ă editură militar ă? Nu sunt at âtea edituri? Bani s ă ai și
să le dai și îți public ă tot ce vrei!
De ce ne trebuie nou ă cărți de literatur ă militar ă, care au tiraje mici și prețuri
mari? Nu avem noi la îndem ână, pe toate tarabele, la un pre ț de 2000 de lei
exempla rul, at ât de r ăscititele romane, scoase pe band ă, ale lui Sanda Brown?
Cine -i mai cite ște azi pe Faulkner, pe Proust, pe Lucian Blaga, pe Marin Preda sau
pe Nicolae T ăutu?
De ce ne trebuie nou ă istorie militar ă? Ce, istoria militar ă este altceva dec ât
istorie istorie? Și de ce istorici militari? N -avem at âția istorici, care nici p ână la ora
actual ă nu s-au hot ărât să realizeze un tratat de istorie na țional ă în 12 sau 20 de
volume? Și ce dac ă ai no ștri au realizat un tratat de istorie militar ă? Și ce dac ă s-
au hot ărât să-l și termine? Hai s ă învârtim punga cu ei, altfel se organizeaz ă, o
rup, se apuc ă de treab ă, reiau lucrul de unde l -au lăsat și te treze ști cu o istorie
militar ă național ă adevărată! La urma urmei, unii poate se întreab ă: de ce "istorie
național ă"? Nu vorbim noi de integrare, de renun țare la suveranitate, la
mentalit ăți? Cu ani în urm ă, când lozinca mitingurilor din Pia ța Aviatorilor era
"Stalin și poporul rus/ Libertate ne -au adus" , nu se g ândeau oare unii c ă, poate,
ne-ar sta mai bine s ă fim o… Republic ă Sovietic ă Socialist ă Rom ână?
De ce avem noi nevoie de ziare și de reviste militare? Nu sunt destule ziare
și reviste în țara asta? Po ți cump ăra, de la fiecare chio șc, câte vrei și de care vrei.
Și, dac ă vrei s ă se scrie ceva despre ar mată, e de -ajuns s ă le dai informa ție!
Imediat ți-o public ă. Și ce dac ă o truncheaz ă, o simplific ă, o aduc din condei sau o
preiau a șa și numai a șa cum vor editorii? Nu știe oare toat ă lumea c ă o informa ție,
pentru a fi publicat ă, trebuie s ă fie de interes pentru publica ția respectiv ă, să fie de
senza ție și să nu ocupe prea mult spa țiu? Este oare nevoie, în țara asta, de
informa ție militar ă public ă? De ce s ă scoți armata în văzul lumii? Educa ție prin
informa ție?! Un om educat, un om temeinic preg ătit este în primul r ând acela care
este bine informat?! De unde a ți mai scos -o și pe-asta?

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
226
Acum, în aceast ă etapă, pe care am crezut -o și am dorit -o a rea șezării
valorilor noastre militare na ționale, sunt, din p ăcate, și ofițeri care g ândesc astfel.
Presa ți de n evoia de a reduce cu orice pre ț efectivele, de a c ăuta solu ții, de a
economisi banii, ei încearc ă să renun țe la elemente și structuri care slujesc, în
modul cel mai calificat, valoarea. Valoarea moral ă. Iar f ără valoare moral ă, nu
exist ă performan ță. Grav este însă că unii și cred ceea ce sus țin. Ca și cum noi am
pregăti robo ți și nu lupt ători rom âni. Ca și cum noi n -am veni de undeva, din ni ște
părinți, din ni ște părinți ai p ărinților, care au murit la Posada, la Rovine, la
Mărășești, la Oarba de Mure ș, pentru țara asta, pentru demnitatea, onoarea și gloria
ei. Ca și cum am fi de nici unde, n -am avea o istorie, n -am avea ni ște valori, n -am
avea ni ște morminte de ap ărat, n -am avea un moral care trebuie construit, ca
temelie a unei armate, nu doar prin instru cție prusac ă, nu doar prin repetarea seac ă
și infinit ă a exerci țiului de formare a deprinderii, ci și prin actul de cultur ă, prin
respectul valorii, prin informa ție. Ca și cum militarii armatei rom âne n -ar fi
oameni ai armatei rom âne, ci sisteme cibernetic e cărora po ți să le comanzi ce vrei.
Dacă algoritmul comenzii se respect ă, se ob ține efectul dorit. Dac ă nu, nu. Grav ă
eroare! P ână și în sistemele cibernetice neumane intervin rela țiile de feed -back!
Omul nu se instruie ște doar prin exerci țiu. El are nev oie de cultur ă, de informa ție,
de univers și mai ales de universul lui social și național. Întruc ât este o fiin ță
universal ă, o fiin ță național ă și nu un animal de dresat. Nici animalul nu poate fi
dresat, dac ă, mai întâi, nu s -a realizat ata șamentul fa ță de dresor, absolut necesar
actului comunic ării în ambele sensuri. Și dac ă e să luăm exemplul altora – și
trebuie s ă-l luăm –, atunci ar trebui s ă luăm aminte ce înseamn ă cuvântul
american , pentru americani, cuv ântul francez , pentru francezi, drapelul na țional.
Exist ă în Statele Unite ale Americii o zi a s ărbătoririi drapelului. Toate bazele
militare americane au ziar propriu, iar structurile de rela ții și informa ții publice
sunt considerate aici pl ămânii prin care respir ă social o armat ă modern ă.
Ar treb ui să respect ăm valorile pe care și le-a creat armata rom ână prin
secole, în consonan ță cu respectul valorilor na ționale și universale. Întruc ât
educa ția nu poate fi rupt ă de respectul valorii. Iar respect înseamn ă cunoa ștere.
Desigur, respectul fa ță de va lori se formeaz ă în timp, iar perioada scurt ă cât se afl ă
sub arme (dac ă vorbim de militarul în termen) n -ar fi de -ajuns pentru a -l forma,
dacă el nu exist ă. Dar un hiatus – fie el și de un an – în dialogul cet ățeanului -soldat
cu cultura, cu via ța națiunii ar fi o catastrof ă pentru institu ția militar ă. Ca s ă nu
mai vorbim ce ar însemna un astfel de hiatus pentru cadrele militare. For ța și
înțelepciunea armatei rom âne, comportamentul ei corect, salvator pentru na țiune,
în toate împrejur ările istorice grave, inclusiv în vreme de catastrofe, capaciatatea
de a fi r ămas totdeauna singura institu ție în picioare, c ând toate celelalte au c ăzut,
se datore ște în mare m ăsură încorpor ării în procesul de educa ție a actului de
cultur ă, a respectului valorilor. Respectul v alorilor creeaz ă modestia,
înțelepciunea, încrederea și forța. Iar acest respect s -a format în primul r ând la
nivelul cadrelor armatei. El este secretul nostru, este arma noastr ă cea mai
puternic ă. Dac ă n-am fi știut s ă folosim aceast ă armă, de mult am fi dispărut din
acest spa țiu geostrategic strivit at âtea secole de tot felul de mari imperii și de și

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
227
mai mari imperative. Imperiile ni le -au impus al ții, cei ce le -au creat, imperativele
ni le-am impus noi.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
228
LOCOTENEN ȚII TRANZI ȚIEI
A trecut un an. Întâiul. Dintr -o nou ă etapă. Pentru fiecare, la vremea lui, a
trecut un an. Și încă unul. Mereu, dintr -o etap ă. Dintr -o nou ă, dintr -o altă etapă.
Dar prima dintre etape a r ămas acolo, în școală, în Institut. Mai ales pentru ei,
pentru cei care abia și-au s ărbătorit un an de la absolvire. Locotenen ții.
Locotenen ții tranzi ției anului IV… A r ămas acolo, l ângă cea dint âi piatr ă de hotar
a carierei. Pe platoul de adunare, în laboratoare, în sălile de tactic ă, în poligonul de
la Poplaca sau în cel de la Cincu, pe nava -școală sau pe avionul -școală, în sala de
sport, în dormitorul mai mult sau mai pu țin spa țios, în sala de mese, la apelul de
seară, la inspec ția de diminea ță… A r ămas acolo, în obi șnuita adunare pentru a
intra la orele de curs, pentru a merge la instruc ție, pentru a intra la mas ă, pentru a
da onorul oaspe ților importan ți, pentru a intra în gard ă, pentru a ie și din gard ă… A
rămas acolo, de și, ei, to ți, din plutonul 1, din plutonul 2, din plutonul 3, din
plutonul x, au plecat, și-au luat zborul. Ea, etapa întâi a vie ții militare, s -a încheiat,
pentru ei, anul trecut ( în acest an, nu avem promo ții la institutele militare), a r ămas
în urm ă, s-a consumat, s -a pref ăcut în dor. Și iată, acum, c ând s-a împlinit un an,
parcă n-a fost nimic mai frumos…
A trecut, deci, un an. Anul unu. Seria unu. A trecut un pluton. Primul pluton.
A trecut un vis. Primul vis. A trecut un stol de speran țe – unele, spulberate, altele,
împlinite, ca -n via ță –, a trecut un oftat, a trecut o aplica ție… a trecut un an din
carier ă… Un an întreg! Chiar?! A trecut un an?! Repede mai zboar ă timpul! Unii s –
au căsătorit, al ții fac naveta spre localit ățile în care se afl ă soțiile lor ( și cine știe
cât or s -o mai fac ă, deși Guvernul s -a făcut luntre și punte și a alocat aproape 46
miliarde lei pentru locuin țele de serviciu, cum or mai fi și acelea!), banca de credit
a oștirii întârzie, reforma înseamn ă, încă de pe acum, noi mut ări, noi nevoi… Își
mai scriu unii altora c âte o scrisoare, ei locotenen ții anului IV al tranzi ției, un pic
amărâți că nu li s -a promis și lor o diplom ă de inginer, sau de manager, sau de
profesor, bucuro și, totu și, că au una de ofi țer, care este mai important ă decât toate
celelalte la un loc. Pentru cel ce și-a propus s ă devin ă ofițer și nu doar s ă profite de
situa ție pentru a deveni altceva… Unora, m ămica le mai trimite pachet, al ții – care
încă nu s-au căsătorit, dar au greut ăți în locurile de unde vin – trimit ei, din pu ținul
lor, c âte o mie -două de lei mamei… Unii au ajuns în garnizoana dorit ă, adic ă acolo
unde se afl ă apartamentul p ărinților. Și grija p ărinților pentru ei, locotenen ții afla ți
la început de drum. Cei mai mul ți au ajuns însă în locuri nefamiliare, în garnizoane
noi, acolo unde au fost repartiza ți, unde a avut armata nevoie de ei. Unii dorm prin
cazărmi, adesea, în paturi suprapuse, în mari ora șe sau în micu țe garnizoane, pe la
vreo companie radiotehnic ă, pe la vreun depozit sau pe la vreo gard ă îndep ărtată,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
229
visând o garsonier ă în care s ă își înceap ă viața cu jum ătatea pe care și-o vor lua cu
zestre de pe Muntele G ăina, de la vreun privatizat sau de unde le -o fi norocul…
Timpul zboar ă… Ce grea, ce complicat ă este via ța în tranzi ția anului IV! Și
câte visuri nu și-au făcut în 1990, imediat dup ă Revolu ție, când toat ă țara striga
"Armata e cu noi !"… Dar visele sunt vise. Unele se izb ândesc, altele se împlinesc,
altele – cele mai multe – se risipesc. Ca un fum. Nu prea știu ei multe. Își dau însă
seama c ă tehnica este cum este, bani nu prea sunt, nici n -ar avea de unde s ă fie
într-un buget de aus teritate, pentru a o schimba, au ap ărut și solda ți analfabe ți
(trebuie s ă-i înveți măcar s ă se isc ăleasc ă, ce Dumnezeu, suntem într-o țară
civilizat ă!), echipamentul nu -i tocmai scos din cutie, dar… mergem înainte. Chiar
și pentru locotenen ții tranzi ției anului IV, clipele de bucurie, de înălțare sunt mult
mai numeroase dec ât dezam ăgirile. Și ei le știu, le tr ăiesc, le simt. C ând, la
depunerea Jur ământului militar, sub sceptrul Iancului, în marea pia ță a Libert ății
din Cluj -Napoca, o mie de osta și cântă în cor Imnul Țării. C ând, în poligon,
plutoanele trag "foarte bine". C ând, în calitate de cap de coard ă, escaladeaz ă
primul traseu de gradul VI. C ând aduc avionul cu bine la aterizare, iar instructorul
le promite c ă, în cur ând, le va da drumul " în simpl ă". Când plutoanele c ântă
"Trece ți batalioane rom âne Carpa ții!", Imnul Soldatului Rom ân care știe c ă
muntele se urc ă totdeauna cu inima și cu of -ul de țară, că el, Piscul Carpatin, nu a
despărțit niciodat ă poporul rom ân de poporul rom ân, frate de frate. Cum ni ci
Prutul nu desparte rom ân de rom ân, chiar dac ă unii se înverșuneaz ă în a sus ține
contrariul. Unii i -au spus c ă e desuet c ântecul ăsta cu batalioanele și cu Carpa ții –
și așa e el anonim –, că n-ar mai trebui c ântat. Ce înseamn ă îndemnul ăsta, c ând
Carpa ții sunt, azi, inima Rom âniei? Înseamn ă că inima rom ână va bate întotdeauna
în adâncul lor, iar osta șii le vor sui mereu pov ârnișurile, în numele celor care au
luptat pentru Întregirea Neamului și în amintirea ve șnică a celor ce au nemurit în
numele unit ății naționale. Nu ca pe o Golgot ă, ci ca pe un spa țiu plin, p ăstrat în
Respect și Iubire. C ântecul r ămâne ca un Imn al Datoriei de Soldat, care este
Unic ă și Suprem ă. Aceea și bucurie o tr ăiesc ei, locotenen ții trnzi ției anului IV și
atunci c ând, în filele îngălbenite ale c ărții din arhiv ă, descoper ă valoarea de
odinioar ă a ofițerului rom ân. Când ei înșiși se redescoper ă în aceast ă valoare, care
nu este un dat, care nu este o mo ștenire, nici o tranzi ție, ci o cetate auster ă, ce se
construie ște greu, în fiecar e zi, toat ă viața, cu sacrificii de me șteri Manole și se
apără cu pre țul vie ții.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
230
PRUDEN ȚA

"Frica p ăzește via" – spune rom ânul, care este un mare iubitor de vie și
deloc iubitor de fric ă. Frica nu face parte din fizionomia noastr ă, din zestrea
noastr ă genetică. Cel pu țin așa ne place s ă spunem, s ă ne spunem sau s ă ni se
spun ă. La urma urmei, cui nu -i place a șa ceva?! Desigur, "frica" de mai sus nu este
destinat ă stăpânului viei, ci ho țului de vie. St ăpânul doar sper ă în ea. Ca un… efect
anticipat. Dar nu se bazeaz ă pe ea. Pentru st ăpânul viei, ea este doar un… p ândar
neplătit, un instrument, o speran ță. Dar nici ho țul, nici st ăpânul nu se bazeaz ă doar
pe așa ceva. Fiecare își ia toate m ăsurile pe care le consider ă necesare pentru a -l
surprinde pe cel ălalt și a nu fi surprins de cel ălalt. "Frica" ce p ăzește via se
nume ște, la nivel politico -militar, descurajare. Care poate fi mai mult sau mai
puțin real ă, mai mult sau mai pu țin credibil ă, în func ție de… st ăpânul viei, mai
exact, de imaginea pe care aces ta și-a creat -o sau care i s -a creat și, evident, de
hoțul de vie. Raporturile acestea nu sunt, însă, niciodat ă precise. Ele se supun
legilor probabilit ăților condi ționate complex, în care intervin numero și factori
perturbatori. De aceea, frica na ște, de a mbele p ărți, pruden ță. Paza bun ă trece
primejdia rea. În acest sens, pruden ța nu este altceva dec ât o fric ă… inteligent ă,
adică o fric ă judecat ă cu creierul, nu cu inima. Dar nici creierul nu este m ăsura
absolut ă a tuturor lucrurilor. Rom ânul spune c ă unde-i mult ă minte, e și destul ă
prostie. Și știe el de ce o spune. Depinde, deci, prin care filtru al creierului trece
frica pentru a deveni pruden ță. Pentru a nu -i ofensa pe habsburgi, înainte de 1916,
noi, rom ânii, nu ne -am preg ătit nici minut armata pent ru lupta în mun ți.
Consecin țele se cunosc. Aproape o jum ătate de secol, pentru a nu -i ofensa pe
sovietici, noi, rom ânii, am evitat s ă concepem și să desfășurăm aplica ții cu fa ța
spre Est. Consecin țele încă nu se cunosc. Se spune c ă pruden ța, ca și modestia ,
este o însușire a oamenilor inteligen ți. Diploma ția rom âneasc ă – totdeauna,
inteligent ă și eficient ă – este caracterizat ă de pruden ță. Chiar și atunci c ând, în
politica intern ă a țării, s-au ivit sincope, distorsiuni, lupte de interese și câte altele,
ca să nu mai vorbim de perioada ei totalitar ă, diploma ția a p ăstrat m ăsura. F ără
măsură, nu exist ă pruden ță. Deși se întâmplă, uneori, ca pruden ța să depășească o
anumit ă măsură. Mai ales c ând nu este vorba de… diploma ție.
Pruden ța este prevedere, anticipa re, condi ție a unei construc ții durabile,
asigurare, conexiune a eventualit ăților și multe altele. În nici un caz, ea n -ar trebui
să aibă de a face cu teama și de umbra ta, cu tremuratul izmenelor, cu slug ărnicia,
cu renun țarea, cu excesul de m ăsură, cu li psa de personalitate, cu lipsa de ac țiune.
Excesul de pruden ță duce, totdeauna, la inactivitate, la inac țiune. Și impruden ța
duce la exces, e drept. La un exces care poate costa foarte mult. Nimeni nu știe

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
231
foarte exact care este limita între pruden ță și excesul de pruden ță, între impruden ță
și curaj. De și lucrurile par, uneori, foarte simple.
Pruden ța a f ăcut mult bine acestui popor la nostru. A f ăcut mult bine
comandan ților și osta șilor pe c âmpul de lupt ă. Nu totdeauna, ci doar atunci și
numai atunci c ând a fost inteligen ță, prevedere, judecat ă adâncă și curaj. Aceasta,
în lupt ă, când totul cap ătă alte dimensiuni, se supune altor legi. Dup ă război, însă,
mulți viteji se arat ă. E drept, nu -i ascult ă nimeni, dar nici nu -i opre ște nimeni. Cei
mai mul ți înțeleg adev ărurile lumii, m ăsura comportamentului corect, atent,
prudent. Pruden ța este, deci, înțelepciune. De multe ori, însă, nu este a șa ceva, ci
doar un reflex al fricii, dar nu al fricii care p ăzește via, ci al fricii… de globul de
sare din poveste. Nu întâmplător, regulamentele noastre prev ăd că "nu va fi
învinuit comandantul care, cu toat ă străduința de a nimici pe inamic, nu a reu șit să-
și îndeplineasc ă integral misiunea, ci acela care, din teama de a -și asuma
răspunderea, a dat dovad ă de inactivitate și nu a folosit toate for țele și mijloacele
de care dispune pentru ob ținerea succesului în lupt ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
232
SPIRITUL ȚĂRII
Din nou, la Carei. Loc în care, la 25 octombrie 1944, dup ă patru ani de
lupte, s -a consumat episodul fierbinte al refacerii frontierei na ționale în partea de
vest a Rom âniei. A trecut o jum ătate de secol. Ne -am g ândit cu to ții la sensul
războaielor noastre. R ăzboaiele noastre n -au fost niciodat ă desfășurări fantastice
de for țe, nici castele de iluzii cl ădite pe o psihologie agresiv ă, belicoas ă,
cuceritoare. Spiritul militar de care se vorbe ște uneori – de care s -a vorbit mai ales
între cele dou ă războaie – nu are nimic comun cu spiritul r ăzboinic al marilor
cohorte care au h ălăduit lumea în copitele cailor, nici cu spiritul revan șard al celui
ce își asuma datoria sau m ândria de a -și recupera o b ătălie pierdut ă, nici cu
interesul strategic al marilor cuceritori ai lumii. Acest spirit militar rom ânesc
izvor ăște din latinescul "vivere militare est" (a tr ăi înseamn ă a lupta), adic ă din
nevoia de a l upta pentru a tr ăi, pentru a exista. Ce altceva a fost, pentru noi, via ța
pe acest p ământ, dac ă nu o lupt ă continu ă pentru supravie țuire? O lupt ă – prin
toate mijloacele, de la cele diplomatice la cele ale armelor – cu cele trei mari
imperii care s -au afla t cândva în jurul nostru, cu to ți cei care au venit în țara asta
cu gândul de a -și instala, pentru mai mult ă sau mai pu țină vreme, taberele lor
războinice. Ei, ace ști războinici ai lumii, au reu șit (destul de greu, dar au reu șit!) să
divid ă vechea Dacie, s ă despart ă, prin frontierele intereselor mai -marilor lumii din
acele timpuri, frate de frate, dac de dac, rom ân de rom ân. Popula ția acestor
pământuri era compus ă din țărani statornici și harnici, pe care nu -i prea interesa
lumea mare. Satul este locul în care oamenii au un contract moral, neconsemnat
nicăieri și nesemnat de nimeni, dar absolut necesar. Satul tr ăiește între sate,
oamenii reprezent ându-și exact și pe termen foarte lung, dintotdeauna și pentru
totdeauna la fel, binele și răul, frumosul și urâtul. Lupta lor, a oamenilor care s -au
născut din aceste p ământuri, a fost și a rămas lupt ă pentru valori, pentru valorile
care au dat acestui popor înțelepciune și durat ă. De aceea, st ăpânirile care s -au
perindat n -au putut s ă dezrădăcineze nici un rom ân ad evărat, n -au putut s ă
schimbe valorile noastre milenare. De și au încercat. Încearc ă. Și vor mai încerca.
Noi ne -am ap ărat dintotdeauna aceste valori. De aceea, r ăzboaiele, pentru noi, n -au
fost r ăzboaiele orgolioase ale cavalerilor str ălucitori de odinioar ă, nici cruciade
împotriva altora care n -au zis sau n -au crezut ca noi, ci reac ții determinate de
amenin țarea iminent ă a fiin ței noastre, r ăzboaie de ap ărare. Nu ne intereseaz ă și nu
ne-au interesat laurii frun ților de fier, nici aurul altora, nici blazoan ele, nici
triumfurile. Monumentele noastre sunt spa țiul plin al poporului rom ân, sunt dealul
și valea, credin ța și recuno ștința, lanul de gr âu și de porumb, livada cu meri, nucul
și via, cuv ântul "acas ă". Unii spun c ă, pentru mul ți dintre noi, asemenea luc ruri nu
mai sunt, c ă alte doruri ne fr ământă. Dar noi știm cu to ții că nu este a șa, că sângele

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
233
apă nu se face, c ă momentul cel mai fericit, cel mai emo ționant, cel mai plin, cel
important din via ța unui om nu este str ălucirea orbitoare a unei clipe sau a u nei
mari reu șite, ci întoarcerea acas ă, acolo unde se afl ă izvorul valorilor cu imaginea
căruia fiecare dintre noi a plecat spre destinul care i -a fost h ărăzit. Chiar și cei care
s-au dus departe, peste oceane și mări, să-și caute norocul, cei care au deve nit
personalit ăți remarcabile ale lumii științifice, literare, artistice, economice sau
politice nu s -au îndep ărtat de spiritul țării, au r ămas sau au revenit mereu acas ă.
Mircea Eliade este aici, n -a fost niciodat ă plecat, nici uitat, Eugen Ionescu ne -a
cucerit totdeauna cu spiritul s ău, Br âncuși are un frumos muzeu -atelier la Paris,
dar și un unic și inegalabil complex eroic -monumental la T ârgu Jiu, adic ă acasă la
el, Pamfil Șeicaru a r ămas mereu l ângă Rom ânia, l ângă oștirea rom ână, lângă
mânăstirea Sf ânta Ana de la Or șova, pe care a ridicat -o dup ă primul r ăzboi
mondial, Ion Ra țiu s-a întors acas ă… Rătăciții și amăgiții de dincolo de Prut încep
să înțeleag ă, să priceap ă că sunt rom âni și nu altceva, c ă valorile lor se afl ă în casa
lor și că ele sunt ace leași cu cele din Carpa ți…To ți cei peste 12 milioane de rom âni
care tr ăiesc în afara frontierelor Rom âniei de azi au acelea și valori, știu ce
înseamn ă cuvântul "acas ă"…
Războaiele noastre, toate, au fost r ăzboaie pentru "acas ă", pentru ap ărarea
caselor și frontierelor noastre. De aceea, ele nu au putut avea învinși și înving ători.
"Noi n -am învins pe nimeni". Expresia apar ține domnului Gheorghe Tinca,
ministrul ap ărării na ționale, și este bine g ăsită. Deși pare paradoxal, r ăzboaiele pe
care le -am dus no i s-au subordonat totdeauna interesului na țional, idealului
național; iar atunci c ând s-a deviat de la acest interes, armata a f ăcut ceea ce
trebuia f ăcut. De aceea, ea n -a pierdut nici un r ăzboi. Și nici n -a învins pe cineva.
Noi n -am învins nici o țară. Nici n -am fost învinși. Noi am f ăcut tot ce trebuia
făcut pentru a ne ap ăra pământul. Ne -au obligat s ă punem m âna pe arme n ăvălirile
altora, r ăzboaiele altora, rapturile teritoriale f ăcute de al ții. De aceea, trebuie s ă
spunem c ă voca ția noastr ă nu este r ăzboiul, ci pacea, adic ă buna convie țuire, buna
vecin ătate, buna înțelegere. Afirmarea rom ânismului, în deceniile de dinaintea
războiului, n -a însemnat na ționalism extremist, exclusivism, ci cu totul altceva.
Rom ânismul era un concept de valoare cooperant ă, era o alternativ ă la
naționalismul desuet, adesea extremist, era particularizarea la specificul nostru a
spiritului iluminist, intelectual și moral al vremii. Era rezultatul secolelor de lupt ă
pentru unitate na țional ă, era afirmarea noastr ă (prin valoril e noastre rom ânești) în
lume și în propria noastr ă viață. Era con știința de sine a unui popor care are
conștiință de sine.
O analiz ă atent ă a războaielor purtate de rom âni, a opera țiilor la care au
participat armatele noastre, a scopurilor și obiectivelor politico -militare și
strategice ale b ătăliilor nu se supune spiritului clasic, algoritmului obi șnuit. Sunt
elemente care par a nu fi în consonan ță cu cutumele r ăzboiului, cu unele norme de
fidelitate fa ță de lideri, de alia ți etc. Realitatea este însă cu totul alta. Interesele
altora au deviat de la morala cea adev ărată a confrunt ărilor armate, de la
cavalerismul luptelor. Și mai este ceva, foarte important. Morala armatei rom âne
este una singur ă: fidelitate fa ță de țară. Nimic nu poate fi mai presus pentru armata

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
234
noastr ă ca ap ărarea țării. Valoarea suprem ă a armatei rom âne este Patria. Mai
presus de Dumnezeu și de Patrie, nu exist ă nimic. August 1944 și decembrie 1989
sunt argumente în acest sens. De aceea, probabil c ă toată lumea a înțeles c ă armata
nu fac e jocurile politice ale nim ănui. Ea r ămâne unica for ță care nu face dec ât o
singur ă politic ă: apărarea țării. F ără a rămâne fixist ă și inflexibil ă la moderniz ări,
la evolu ții, la perfec ționări, la nuan țe – războiul, azi, are extrem de multe
dimensiuni, fa țete, forme de desf ășurare, conota ții în planul concep ției, preg ătirii și
desfășurării –, armata își păstreaz ă, mai mult dec ât alte institu ții, mai mult dec ât
fiecare om în parte, un anume sim ț al adev ărului na țional, un puternic sentiment
național. Are si mțul țării. Niciodat ă armata rom ână nu a gre șit față de țară.
Încerc ările de a o încrimina pentru r ăzboiul din est, pentru ce s -a petrecut, în
decembrie 1989, la Timi șoara, la Otopeni, la Sibiu, la Br ăila, la Cluj -Napoca, la
Bucure ști sunt ori incon știente , ori interesate. Cei care au f ăcut sau fac acest lucru
ar fi trebuit s ă știe, ar trebui s ă știe sau, cel pu țin să doreasc ă să știe, prin ce au
trecut cu adev ărat țara și armata c ând li s -a ordonat osta șilor s ă treac ă Prutul, c ând
unitățile au r ămas f ără artilerie și mijloace antitanc în Cotul Donului, precum și în
decembrie 1989, c ând diversiunea radioelectronic ă și psihologic ă, provocarea
ordinar ă prin foc de arm ă tras din locuri situate în clădiri, în plin ora ș a vizat
crearea unei mari confuzii și autoneutralizarea singurei for țe care mai putea ap ăra
țara. Revolu ția noastr ă din decembrie 1989 a fost, într-adev ăr, o mare ridicare
popular ă, o explozie a rom ânilor, a tuturor. Înapoia acesteia – și îndeosebi dup ă ce
armata și-a definit clar și distinct poz iția –, s-au petrecut însă lucruri stranii, drame
cumplite, care au fost îndreptate, în primul r ând, împotriva oastei țării. Ele nu s -au
încheiat încă. De aceea, s ărbătorind, la Carei și în toat ă țara, ziua armatei,
înțelegând cu to ții valoarea institu ției militare pentru securitatea și stabilitatea
țării, respectul pe care poporul rom ân îl poart ă armiei sale, ar trebui s ă luăm cu
toții aminte. Noi n -am învins pe nimeni, dar nici n -am acceptat vreodat ă să fim
învinși la noi acas ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
235
SUB DUHUL IANCULUI
În aceste zile, în Transilvania și îndeosebi în Apuseni, s -a sărbătorit
împlinirea a 170 de ani de la na șterea lui Avram Iancu, marele spirit al Libert ății,
sufletul și speran ța mo ților, simbolul luptei pentru drepturile rom ânilor, dar nu în
dauna drepturilor celorlal ți, ci în deplin ă consonan ță cu ele. Duhul Iancului se afl ă
pretutindeni în Transilvania. Iar în Țara Mo ților – munții Apuseni –, el trăiește în
fiecare piatr ă, în fiecare localitate, pe fiecare pisc pe unde l -or fi purtat pa șii – de la
Piatra Gr ăitoare la Curcub ăta, de la G ăina la Dobrinul. C ăci nu exist ă palm ă de
pământ și inim ă de mo ț să nu vibreze la numele Iancului și nu exist ă suflet de
român care s ă nu se înnobileze cu duhul Iancului.

1. În marea Pia ță a Libert ății din Cluj -Napoca, l ângă monumentul Iancului,
în spiritul Iancului, o mie de osta și din garnizoan ă au depus leg ământul solemn
față de țară. S-a adunat mult ă lume aici. P ărinți și frați ai osta șilor, oameni ai
Clujului. Întotdeauna, la bine și la greu, clujenii se adun ă aici. De Ziua Eroilor, în
nopțile marilor victorii ale fotbali știlor rom âni, în noaptea învierii, dar și în zilele
de triste țe ale mor ților Clujului, în clipele cu orizonturi întunecate, at âtea c âte au
fost. Acum, în aceast ă diminea ță de 23 iulie, c ând ziarul nostru, p urtător de cuv ânt
și de demnitate ost ășească, împline ște 135 de ani, iar spiritul Iancului al mo ților și
al rom ânilor împline ște 170, cerul Clujului mi se pare a fi minunat de senin. De
aceea, cuvintele Jur ământului Militar, rostite în prezen ța ministru lui ap ărării
naționale, a comandantului Armatei 4 "Transilvania", a I.P.S. Irineu Pop
Bistri țeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a
prefectului jude țului, a miilor de oameni prezen ți în acest loc sf ânt, sunt
înălțătoare. Apoi întreaga forma ție, împreun ă cu fanfara și cu întreaga asisten ță,
cântă imnul țării. Iat ă un gest at ât de necesar pe care ne -am bucura s ă-l vedem și
să-l remarc ăm la toate solemnit ățile, ca un act de înalt respect fa ță de simbolurile
Rom âniei.
Slujba de sfin țire a acestei clipe, precum și îndemnurile adresate tinerilor
ostași de domnul Gheorghe Tinca, ministrul ap ărării na ționale, și de domnul
general -colonel Paul Cheler, comandantul armatei, sunt receptate pe m ăsura clipei.
Am fost de multe ori la Cl uj-Napoca. M ă impresioneaz ă acest ora ș prin
trecutul s ău zidit în monumente inegalabile sau aflat sub p ământ, prin spiritul
culturii și calitatea oamenilor. Dar parc ă niciodat ă n-am fost at ât de impresionat ca
acum.

2. Vânătorii de munte din brigada "Avra m Iancu" au tr ăit, de asemenea,
chiar în Apuseni, clipa solemn ă a depunerii Jur ământului militar. Cei din

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
236
batalionul comandat de locotenent -colonelul Mircea T ămăslăcaru s -au aliniat în
spațiul sanctuarului de la Țebea, l ângă Gorunul lui Horea, acolo unde bate
neîncetat inima Apusenilor. C ăci din morm ântul s ău de la Țebea, Iancu învie în
fiecare clip ă, ca un Hristos al acestui p ământ, duc ând în casele și în sufletele
oamenilor speran ța, încrederea, responsabilitatea. Aici, în acest loc, în care, din
mormin te, cresc goruni, oamenii se adun ă de multe ori. De mult. Unii veneau, pe
vremuri, s ă-și adape privirile la Tricolorul rom ânesc, pictat pe bolta bisericii din
Țebea. Sau s ă țină sfat. Al ții veneau s ă se închine Iancului, s ă-i aud ă fluierul sau s ă
se înarm eze cu șoaptele frunzelor de gorun. Ast ăzi, aici, se organizeaz ă mari
serbări câmpene ști. Pentru c ă munții ace știa știu nu numai s ă lupte, nu numai s ă-și
doară dorul, ci și să-și cânte via ța oamenilor care îi înnobileaz ă piscurile și
poienile.
Festivitate a depunerii Jur ământului militar la Țebea este, efectiv, una din
acele reu șite care te marcheaz ă o via ță. Ea se constituie într-un reper de baz ă, la
care te vei raporta mereu, oriunde ai fi. Osta șii, împreun ă cu p ărinții, rudele,
prietenii și, bine înțeles, cu comandan ții lor tr ăiesc o clip ă unică. La umbra
gorunilor, ei se leag ă să ducă mai departe mesajul de libertate, de demnitate și de
bună înțelegere cu toat ă lumea l ăsat de Cr ăișor. Iar dac ă va fi nevoie, s ă pună mâna
pe arme. Exerci țiile demonstrative prezentate în continuare sunt edificatoare în
acest sens. To ți cei de fa ță iau cuno ștință, cu încredere și respect, de priceperea
vânătorilor în organizarea ambuscadelor, în folosirea terenului, în lupta apropiat ă.
Iar ceilal ți trebuie s ă ia aminte. "Ne na ștem cre știni – sublinia domnul ministru, în
cuvântul s ău – și ne leg ăm de cre știnism prin botez. Ne na ștem rom âni și ne leg ăm
de poporul rom ân prin acest botez al Jur ământului militar." (…) "Suntem aproape
de morm ântul lui Avram Iancu. Unitatea voastr ă are nume de munte – Zarand.
Face ți-o tare și de netrecut ca el. Brigada din care face ți parte are numele lui
Avram Iancu. Fi ți copii frumo și și cura ți ai Craiului mun ților și comporta ți-vă de
așa natur ă încât să nu jigni ți spiritul lui de mare patriot rom ân. Prin s ărbătoarea lui
de na ștere, acum 170 de ani, v ă nașteți și voi ca fii devota ți ai poporului rom ân."

3. Pe muntele G ăina sunt, la aceast ă oră, zeci de mii de oameni. Au venit de
peste tot. Din toat ă țara. Cu trenul, cu ma șina, cu autobuzul, cu ce au putut. Cei
mai mul ți dintre ei sunt mo ți. Ei, mo ții, vin de multe decenii aici. Vin din
Legend ă, vin, pentru c ă sunt de -ai muntelui și muntele trebuie s ă le fie martor, s ă
le fie p ărtaș, să le fie sf ătuitor la toate momentele ciclului vie ții. Aici, pe muntele
Găina, sub geana Bihorului, Tarc ăului, Zarandului, Vl ădesei și Codrului Moma –
că toți ace ști mun ți se z ăresc de aici – moții veneau odinioar ă să-și mărite fetele.
Era anticamera nun ților din toamn ă. Era un loc de împliniri. Nu era pur și simplu
un târg, un iarmaroc, un talcioc. Era o întâlnire în spiritualitate. Ceva între Sf ântul
Plai și Sfântul Om. Sub patronajul Bunului Dumnezeu, care și-a dorit s ă-i aibă pe
acești oameni c ât mai aproape de el. Era un loc în care se croia, dup ă datina
străbună, începutul familiilor. Fetele de m ăritat își ascultau p ărinții, iar p ărinții
aveau toat ă grija s ă le aleag ă mirii pe care ele și-i alegeau. Este o mare
înțelepciune în aceast ă îngem ănare între muntele cel vertical și viața mo țului din

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
237
acest spa țiu dur, bărbătesc. O via ță care nu este u șoară. Iubirea cea adev ărată vine
din iubirea p ământului, din responsabilitatea perpetu ării vie ții. Și azi, cei mai mul ți
o duc greu. Coboar ă o dat ă la lun ă în vale, în sat sau în ora ș, să-și cumpere sare și
gaz, apoi se întorc la casele lor, la gospod ăriiile lor, sus, pe dealul dealului și
trăiesc în izolare, f ără să se simt ă nici o clip ă singuri.
Și iată-i, azi, aici, pe Muntele Vie ții, veni ți cu zecile de mii, la S ărbătoarea
Național ă a Vie ții, a Rom ânismului, a unui Spir it care ne -a păstrat nealterate prin
vremuri și vremuiri valorile.
Firesc, în sprijinul acestei extraordinare s ărbători de care s -a ocupat cu toat ă
inima prefectul Ioan Rus, au ac ționat și apărătorii crestelor carpatine, v ânătorii de
munte din unitatea com andat ă de maiorul Ion Bucaciuc. Ei au preg ătit din toate
punctele de vedere acest spa țiu, s -au urcat pe munte înaintea oaspe ților, au
amenajat, în corturile lor alpine, izoterme, 900 de locuri de cazare. E drept, cei
pentru care s -au preg ătiti aceste cortu ri – oameni importan ți și arti ști din toat ă țara
– au fost cam de dou ă ori mai numero și. Dar toate au trecut. Iar acum, dup ă
impresionanta sliujb ă de la Cruce, pe marea scen ă, se cite ște mesajul pre ședintelui
Rom âniei. Domnul Adrian N ăstase, pre ședintele C amerei Deputa ților, roste ște
apoi cuvinte tulbur ătoare, iar domnul ministru Gheorghe Tinca d ă glas mesajului
Guvernului Rom âniei. Iau cuv ântul prefec ții jude țelor învecinate și ai unor alte
județe, înclusiv cel al jude țului Covasna. Domnul Grigore Vieru, m esager al
sufletului rom ânesc de dincolo de Prut, vorbe ște aici, pe Muntele Vie ții Mo ților
din Apuseni, de un "Avram Iancu" al chinuitei noastre Basarabii – Ilie Ila șcu.
Mama lui, m ăicuța Natalia, o femeie b ătrână, bătrână, când a fost s ă fie, i -a spus
fiului ei doar at ât: "Ilie, s ă faci a șa încât să nu dai înaoi, s ă nu îngenunchezi în fața
păgânilor". Nicolae Furdui -Iancu, cr ăișorul c ântecului din Țara Mo ților, un
adev ărat Avram Iancu al viersului Mun ților Apuseni, al sufletului rom ânesc din
acest spa țiu, cu vocea sa inconfundabil ă și inegalabil ă – o asemenea voce apare o
dată la o sut ă de ani – face s ă vibreze tot muntele. Urmeaz ă hora și cântecul venite
aici, la aceast ă sărbătoare na țional ă a poporului rom ân, din toat ă țara. P ăcat c ă, în
acest spa țiu atât de frumos și atât de curat, au suit și ceea ce g ăsim at ât de jos prin
alte locuri: plastic, gum ă de mestecat, b ăutură proast ă și… semin țe. Dar, poate c ă și
astea fac parte din… decor. Vom avea oare puterea și priceperea s ă trecem de la
aceast ă polua re comercial ă la adev ărata semnifica ție a T ârgului de fete de pe
Muntele G ăina, care trebuie s ă însemne admira ție a frumuse ții și cur ățeniei
suflete ști a oamenilor din aceast ă minunat ă inimă a țării, respect fa ță de valoare,
față de tradi ție?
Oricum, v ă invit pe to ți, la anul, pe 24 iulie, la T ârgul de Fete de la G ăina,
pe cei mai tineri, pentru a -și "cump ăra" vreo frumuse țe de feti șcană de prin partea
alocului, pe ceilal ți, pentru a ne recuceri, cu inima și cu înțelepciunea, jum ătatea pe
care ne -a dat -o Dumnezeu și cu care am mers și vom merge p ână la cap ăt pe
drumul cel mai frumos al datoriei și al vie ții.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
238
CAPITALA O ȘTIRII
Statul Major General este un sumum al armatei rom âne. El este
elementul de conducere strategic ă. Totdeauna a fost. Aici se elabore ază toate
planurile mari, aici se construiesc structurile de rezisten ță ale oștirii, aici se
fundamenteaz ă strategia, marea strategie. Aici se afl ă matematica tacticii și artei
militare, aici se dureaz ă logica deontic ă a armatei. To ți privim cu respect spr e
această instituție. Ea își cinstește numele și își onoreaz ă renumele. Pe
frontispiciul acestei institu ții se înscriu, în aceste zile, 135 de ani. Trepte de
statornicie, prestigiu f ăurit prin truda și valoarea unor ofi țeri de excep ție. Tot ce
a avut mai b un, mai valoros armata – esența gândirii și practicii militare – s-a
concentrat aici, în această instituție. Când în unități se vorbe ște de Marele Stat
Major (de Statul Major General, azi), tot militarul înțelege că are de a face cu
autoritatea num ărul un u a armatei, cu Cartierul ei General, cu Capitala o știrii.
De-a lungul anilor, Statul Major General a realizat o foarte solid ă construcție, o
fizionomie unic ă a organismului militar rom ânesc, de mare profunzime, de
mare for ță. Personalitatea Statului Major General este dat ă, deopotriv ă, de
ofițerii care au încadrat și încadrează această instituție, de realiz ările lor
deosebite – mulți dintre ei, în curgerea anilor și a genera țiilor, oameni de știință,
membri ai Academiei Rom âne –, cât și de spiritul de sta t major care s -a
constituit de -a lungul timpurilor și care este, la r ândul lui, una din marile valori
ale oștirii române.

Acum, la cea de 135 -a aniversare, avem bucuria și onoarea s ă salutăm
Statul Major General al Armatei Rom âne și să-i urăm
La mulți ani!

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
239
ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT
Dacă merge ți într-un regiment de avia ție, să nu vorbi ți pilo ților despre
poezia zborului, nici despre F -16, Rafale, Tornado, Mirage, Harier sau MiG –
29. To ți le cunosc. În detaliu. Ei nu au nevoie de impresie artistic ă, de il uzii, de
imagini ale avia ției altora. Am avut și noi, c ândva, IAR -ul nostru, care rivaliza cu
Messerschmit -ul. Nu -l mai avem! Ei, pilo ții militari de azi, au nevoie de
cauciucuri pentru avioanele din dotare, de carburant, de petrol, de ore de zbor și,
mai ales, de încredere, de iubire, de înțelegere. Iar țara aceasta are nevoie de
piloți experimenta ți și are dreptul la o avia ție militar ă performant ă!

Cu un an în urm ă se transmitea, în mediile de informare, o știre uimitoare.
Undeva, în sudul Olteniei, între cer și pământ, s-au ciocnit dou ă avioane. Erau
două avioane de lupt ă. De fapt, s -au pulverizat. La un impact de peste 400 de metri
pe secund ă, materia intr ă într-o altă stare. Erau dou ă avioane MiG -21, unul pentru
simpl ă, celălalt cu comand ă dublă. Sim pla efecuta un viraj la 4000 metri altitudine.
Dubla era la 2000 și urca. S -au ciocnit la 3000 de metri. Cineva spunea c ă este o
ciocnire… imposibil ă. Adic ă să fi vrut careva s ă o planifice și să o efectueze și nu
reușea at ât de… perfect. Al ții îi zic altfel. A fost însă o mare nenorocire. Pilotul de
pe avionul în simpl ă, care se afla în plin viraj n -avea cum s ă vadă bolidul care
urca spre el ca o rachet ă, întruc ât câmpul de vedere îi era limitat. Nici instructorul
de pe avionul de dubl ă, care se afla înapoia pilotului, nu avea vizibilitate. Singurul
care putea s ă vadă avionul aflat în plin viraj și să-l evite era… pilotul de pe avionul
de dubl ă. Dar se efectua zbor instrumental și cabina era acoperit ă. Doar pilotul de
pe avionul de simpl ă a reu șit să se catapulteze. Ceilal ți s-au năruit în văzduhul lui
Exupery și al lui Davidovici. Caz incredibil! Stupid! Dar au murit doi pilo ți – unul
foarte experimentat și celălalt foarte t ânăr – și s-au spulberat dou ă avioane. Parc ă
le-a împins cineva unul c ătre al tul! Parc ă erau doi magne ți cu poli de sens contrar.
Erau doar ele dou ă în acea zon ă! Ceva de domeniul fantasticului! Dar a șa a fost.
Deja, drama de atunci a devenit amintire.
La vremea respectiv ă, m-am g ândit și mă mai g ândesc și acum la o
întâmplare la f el de stupid ă pe care eu însumi am tr ăit-o. Evident, p ăstrând
propor țiile. Eram în concediu la Mangalia. M ă trezisem pe la orele 03.30 și o
pornisem înot în larg s ă simt, cum se spune, marea, la r ăsăritul soarelui, acolo,
departe, în larg, într-o deplin ă singur ătate. Dup ă clipa de euforie pe care am tr ăit-o
destul de departe de țărm, am luat -o înot înapoi, doz ându-mi cu grij ă efortul. La un
moment dat, simt o puternic ă izbitur ă în cre ștet, scot capul din ap ă și… În fața mea,
exact în aceea și postur ă, se a fla un alt înotător. Ne izbiser ăm cap în cap, ca
berbecii. Și eram doar noi doi în acea por țiune de mare…, la ora 06.00 diminea ța…

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
240
Am z âmbit, și ne-am continuat drumul. Dac ă eram pilo ți pe dou ă supersonice,
altul putea fi deznod ământul…
Anul acesta, pe 14 octombrie, încă un MiG -21 din parcul avioanelor de lupt ă
al aceastei unit ăți s-a spulberat. Încă un pilot, un t ânăr pilot, un om deosebit de bun
și de cald, tat ă și soț, un camarad de excep ție, a trecut în nefiin ță. Zbura în celul ă
și, probabil, c ăutându-și capul de forma ție în plin viraj, cu ochii în soare, a intrat
în pământ. La 200 de metri pe secund ă nici nu și-o fi dat seama de pierderea de
înălțime. Era în plin viraj, la 220 de grade, era în forma ție… Și nu avea dec ât 13
ore de zbor în acest an. Dac ă ar fi avut 60 sau 160, deprinderile l -ar fi ajutat, poate,
să nu intre într-o astfel de situa ție… sau s ă iasă cu ușurință din ea… Bine înțeles, to ți
cei în drept au analizat, secund ă cu secund ă, acest zbor care a durat doar… patru
minute. Dar cine poate oare ști foarte exact ce s -a întâmplat cu adev ărat acolo,
sus?! Ce a g ândit, ce a tr ăit, ce a sim țit acest b ărbat frumos, înalt de 1,80 metri,
calm, meticulos, st ăpân pe el, acolo, între cer și pâmânt, at ât de aproape de
pământ, în ultima lui s ecund ă de via ță?!?
…Ajung la regimentul "C ăpitan Alexandru Șerbănescu" diminea ța. Sunt
scoase la zbor doar dou ă avioane. Zboar ă unul. Vor lua startul 15 pilo ți. To ți, pilo ți
clasa a întîi, instructori de zbor. Cei mai buni din unitate. Vor fi controla ți de al ți
instructori de zbor. Tot din unitate. Tot dintre cei 15. Plus un instructor de la
comandament. Ceilal ți, căpitanii, locotenen ții-majori și locotenen ții, pilo ții clasa a
treia, se afl ă la preg ătire. Imaginea este dur ă. Au trecut doar dou ă săptămâni de la
accident. Ace ști cavaleri ai aerului și-au condus, pe ultimul drum pe p ământ, spre
morm ânt, un camarad, un pilot. Fiecare este, într-o form ă sau alta, marcat. Chiar
dacă n-o spune, chiar dac ă n-o știe. At ât de pierderea unui coleg, unui prieten, c ât
și de soarta nedreapt ă a avia ției rom âne. Aici, la regiment, la avion, la pilot –
terminal și baz ă a avia ției militare a Rom âniei –, toate durerile dor cumplit. Ba,
mai mult, ele înseamn ă pierderi imense, uneori chiar moarte.
Înainte de a merge la zebr ă, iau act, pe video, de o caset ă. A fost filmat locul
impactului avionului cu solul. Celui care a filmat – și el tot pilot – i-a tremurat
mâna. Pe sute de metri sunt fragmente dintr -un avion robust, poate dintr -o mare
iubire. C ăci pilotul acesta, c ăpitan ul Tru șcă Adrian, cel care nu mai este printre
noi, și-a iubit, ca nimeni altul, avionul. Acest avion. Fusese și el selec ționat s ă
treac ă pe MiG -29. Este singurul pilot din cei selec ționați care a dorit s ă rămână,
totuși, la MiG -21. Aceast ă opțiune spune f oarte mult, întruc ât MiG -21, intrat în
dizgra țiile presei și ale multor oameni, a fost și mai este încă un avion bun, dar
greu de pilotat, mai ales în apropierea solului.
Motorul, un angrenaj din cel mai bun o țel, este torsionat și adus la forma
fierului vechi, inutil și uitat. Buc ăți de dural sunt peste tot. Jum ătate din capul
pilotului, casca, o parte din musta ță, ochiul care nu se va mai deschide niciodat ă,
o parte din palma m âinii st ângi, degetul cu verigheta, c âteva buc ăți dintr -un trup
frumos, robu st, sportiv sunt amestecate cu buc ăți de metal și cu p ământ… S ânge –
și el pulverizat – pe buc ățile care au mai r ămas din costumul de zbor… Nici un os,
doar c âteva vertebre și o parte din craniu… Doctorul, ajutat de pilo ți, a str âns, într-

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
241
un loc, aco lo pe ar ătură, rămășițele p ământești ale celui care a fost un pilot… Apoi
le-a pus într-un sicriu…
… În una din s ăli, se adun ă opt tineri pilo ți. Plus un comandant de escadril ă
care nu este la zbor. Nu poate. Evenimentul de acum dou ă săptămâni l-a ma rcat
profund. Și nu numai evenimentul. Inten ționez s ă-i pun în tem ă, să-i rog s ă se
pregăteasc ă pentru un scurt dialog, pe care s ă-l desf ășurăm spre sear ă, la cercul
militar. Sunt tri ști. Probabil c ă nu le arde de dialog. N -au trecut dec ât dou ă
săptămâni de când unul din familie, din familia lor, a aviatorilor, cu care au fost
colegi, cu care au glumit, cu care au împărțit bucuriile și necazurile vie ții de
regiment, ale vie ții de colonie (a șa se numesc casele lor de al ături, din p ădure), a
dispărut. Este și motivul pentru care ei, de și nu au dec ât între 13 și 20 de ore de
zbor – și ne afl ăm în luna noiembrie! – nu vor fi ast ăzi la start. Doar trei dintre ei
își dau drumul și își exprim ă direct, tran șant opiniile. Ceilal ți urm ăresc cu aten ție
fiecare cuv ânt care se spune. Particip ă și ei la acest dialog. În felul acesta t ăcut,
atent, r ăbdător. Cuvintele camarazilor lor sunt și cuvintele lor, de aceea, mi -am
propus s ă nu-i nominalizez. Este important ce au spus, nu cine a spus.
– Știți, domnule colonel, c ă, în ultimul an, acest regiment a pierdut de la zbor
11 pilo ți?
– Nu știu.
– Trei au murit (s -au pr ăbușit cu avioanele, 2 au fost opri ți de la zbor, doi se
pensioneaz ă, unul și-a tăiat degetele în tren…
– Dumneavoastr ă câte ore de zbor ave ți în acest an?
– 19.
– Dar dumneavoastr ă, domnule c ăpitan?
– Eu am 14…
– E mult, e pu țin…
– Știți care se consider ă că e limita de supravie țuire, domnule colonel?
– Cam 50 -60 de ore pe an!
– Da, aceasta este. Colegul nostru, cel care a c ăzut avea 13 ore de
zbor…E ram prieteni. Buni prieteni. Am fost colegi de liceu, am stat cu el în aceea și
camer ă. Tare îmi lipse ște… Fiecare din noi are ceva la el… Tr ăiesc un sentiment de
amărăciune, de neputin ță, dar și de revolt ă. Dumneavoastr ă vă dați seama c ă, în
ritmul ac esta, avia ția militar ă a Rom âniei poate r ămâne în doi -trei ani, f ără piloți
de vânătoare?
– Are dreptate – intervine un alt pilot. În fond, c âți suntem? Cifra cred c ă vă
este cunoscut ă. Dar nu cifra conteaz ă, ci sistemul de preg ătire, care nu asigur ă
continuitate, fluen ță, concordan ță între plan și realitate. Instructorii no ștri, unul
câte unul, se duc. Unii se pensioneaz ă, alții renun ță. Vremurile nu au permis s ă se
acumuleze experien ță. Când merge ți la start, ei, instructorii, or s ă vă explice mai
bine.. . Dar și pe noi ne îngrijoreaz ă. Pentru c ă, dup ă ce vor pleca ei, noi vom fi
instructori… Oare, putem? Avem, adic ă, experien ța necesar ă?
– Cei din NATO zboar ă…

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
242
– Știm exact c ât zboar ă cei din NATO. Știm și ce avioane au și care sunt
performan țele acest ora. Știm c ă se zboar ă asistat de calculator, c ă atenția pilotului
nu este concentrat ă asupra aparaturii de supraveghere, de securitate a zborului,
care se face automat, ci asupra luptei aeriene, asupra țintei. Ne -am dori și noi astfel
de avioane și mai s perăm încă, trebuie s ă sperăm, că le vom avea c ândva. Avia ția
română le merit ă. Dar noi, domnule colonel, cerem mult mai pu țin. Cerem
cauciucuri, petrol și piese de schimb pentru avioanele pe care le avem! Cu 200.000
de dolari pe regiment, eu cred c ă s-ar putea asigura ce e necesar pentru ca pilo ții
noștri să nu mai intre în pământ.
– Pilotul care a disp ărut a l ăsat în urma lui o feti ță de patru ani și o so ție fără
serviciu. Domnul comandant se str ăduiește să-i găseasc ă un loc de munc ă în
unitate. Mai greu este cu feti ța lui. Ea știe că tăticul ei e plecat acolo, sus, printre
nori, c ă are treab ă acolo. Și că, dup ă ce își va termina treaba, se va întoarce. Și
întreab ă mereu, de dou ă săptămâni, când se va întoarce t ăticu. Copiii cred mai u șor
ca noi lucrurile imposibile. Dar începe s ă-i cuprind ă și pe ei îngrijorarea. Știți ce i –
a spus unul tat ălui său? "Tati, dac ă ai nevoie de bani, îți dau eu. Nu mai zbura, nu
te mai duce acolo, nu vreau s ă mori, te iubesc!"
– Dumneavoastr ă, domnule colonel, spunea ți, în pre ambulul acestei discu ții,
că, probabil, și în avia ție, ca peste tot în țara asta, lucrurile sunt foarte complexe,
foarte complicate. Poate c ă, văzute dintr -un unghi inaccesibil mie, a șa or fi. Din
punctul meu de vedere, ca pilot pe supersonic, lucrurile s unt însă foarte simple.
Toată lumea le cunoa ște. Inclusiv opinia public ă. Avem nevoie de ore de zbor.
Făcute la timp. Nu am ânate sine die. Deci, de avioane, adic ă de bani, de petrol, de
cauciucuri și de piese de schimb. Și de un mecansim, de un sistem de p regătire și
de siguran ță care s ă funcționeze. Mie nu mi -e fric ă de avion. Eu vreau s ă zbor. Dar
nu sunt robot. C ând m ă urc în avion, nu pot s ă las de o parte grijile care m ă
cople șesc. Chiar dac ă aș vrea eu s ă le las. N -am cas ă, cei doi copii ai mei merg c u
autobuzul unit ății în ora ș, la școală – și trebuie s ă plătim acest autobuz –, banii nu
ne ajung, cele mai multe din so țiile noastre n -au serviciu, iar dac ă se întâmplă ceva
cu noi, pentru c ă și riscul face parte din meseria noastr ă, nu putem s ă nu ne g ândim
la familie, la cei dragi…
– Și apoi care -i considera ția față de noi? De ce trebuie s ă se spun ă "noi" și
"voi". "Voi", adic ă noi, cei de aici, de la regiment, nu suntem altceva dec ât ce au
fost, cu ani în urm ă, cei ce -și spun "noi", adic ă cei care au fost, la vremurile
respective, ca noi. Pilo ți pe acelea și avioane. Ar trebui s ă-i doar ă durerile noastre,
întruc ât nimeni nu știe mai bine ca dumnealor c ă noi suntem cei care zbur ăm azi
avionul pe care l -au zburat (cei care l -au zburat), l -au tr ăit și l-au iubit ei ieri. Pe
atunci era cel mai bun… Acum a mai îmbătrânit și el. Și are nevoie de multe…
Căpitanul Tru șcă a pierit. La funeralii, din partea comandamentului, n -a fost nici
măcar un sergent angajat. La noi, treaba aceasta are o mare importan ță. Pentru c ă
suntem ca o familie. Pentru c ă suntem cu to ții pilo ți militari. Care ar trebui s ă fim
mereu unii l ângă alții și să ne unim și mai tare în vremuri de durere.
– Sunt c ăpitan. Fac serviciu de lupt ă pe timp de zi. Dumneavoastr ă știți că,
până la aceast ă oră, eu n -am v ăzut cum pleac ă o rachet ă aer-aer de sub plan? V ă

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
243
pot spune la ce folose ște, ce greuate are, cum se lanseaz ă. Dar n -am tras niciodat ă
cu ea. Nici nu am v ăzut cum se trage. Dac ă e nevoie s ă ies la interceptare și să o
declan șez, am s -o fac, dar am s -o fac pentru prima dat ă…
– Eu sunt comandant de escadril ă. Fac serviciul de lupt ă noaptea. Desigur,
sunt pilot clasa întâi, zbor în toate condi țiile. Dar eu n -am mai zburat pe timp de
noapte din 9 septembrie…
– Am auzit, domnule colon el, c ă s-au luat m ăsuri pentru modernizarea
avionului MiG -29.
– Da, s -au luat.
– Nu e r ău, dar eu cred c ă treaba asta este ca și cum ai pune un termostat pe
un ceainic…
– La urma urmei, azi, nu conteaz ă atât performan țele avionului, c ât ale
mijloacelor pe care le pui pe el. Dac ă ai un radiolocator care vede la 120 de
kilometri și o rachet ă pe care o lansezi la 60…
– Este adev ărat, dar avioanele acestea ale noastre au fost c ât au fost. Și mai
pot fi. Pentru antrenament, pentru c ă nu avem altele. Dar, do mnule colonel, știm
cu to ții ce înseamn ă aviație modern ă…

Pe 7 iunie 1991, la Washington, am asistat la parada militar ă american ă în
urma victoriei în războiul din Golf. Cu c âteva zile înainte, americanii au scos, între
Casa Alb ă și Obeliscul Washington , tehnic ă militar ă. S-o vad ă americanii. Se aflau
acolo avioane F -15 și F-16, tancuri M1 Abrams, transportoare, obuziere
atutopropulsate de 155 mm, elicoptere… În ziua paradei, au trecut o mul țime de
forma ții mixte de avioane. Avioanele F -117, F -16, Awac s erau aplaudate și
aclamate. Americanii le cuno șteau și se m ândreau cu ele. Pentru c ă America este o
țară a avia ției performante și știe să-și respecte avia ția. Și noi am fost c ândva o țară
a avia ției performante. În al doilea r ăzboi mondial, avioanele no astre de lupt ă erau
la fel de performante ca Messerschmit -urile germane. Numai c ă uzina care le f ăcea
s-a transformat în… fabric ă de tractoare…
Țara aceasta are dreptul la performan ță, la o avia ție pe m ăsură. Dar
performan ța nu se d ăruiește, nu se cum pără, nu se negociaz ă, ci se ob ține prin
efort, inteligen ță, voin ță și iubire. A ș dori at ât de mult s ă-i văd pe oameni
aplaud ând IAR -urile noastre performante…

… Conduc ător de zbor este chiar comandantul. Locotenent -colonel Ilie
Juncu. El a zburat de ja. Sonda. Diminea ță caldă de toamn ă. Pista liber ă,
vizibilitatea trei kilometri. Nu este chiar o zi limpede, formidabil ă, cum sunt unele
zile de toamn ă. Cei care zboar ă acum sunt însă obișnuiți cu tot felul de condi ții
meteo. Au multe ore de zbor. Nu chia r atât de multe, dar, oricum, au prins, în
tinere țe, vremuri mai bune, din acest punct de vedere.
400 se afl ă la cap ătul pistei. I se permite decolarea. Pilot: maior Ion B ăloi,
comandant de escadril ă. Instructor: locotenent -colonel Valer Scrobot ă, instru ctor

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
244
cu trageri și lupt ă aerian ă. Se p ăstreaz ă legătura radio, se efectueaz ă corect, f ără
probleme traiectul. Pilotul trece la vertical ă, apoi vine la aterizare.
Vine apoi r ândul lui 382. Pilot: maior Valentin Mihai. Un pilot cu suflet
sensibil. L -am v ăzut, pe caset ă, la cimitir, citind necrologul. Un imn adus celor ce
slujesc, azi, în aceste condi ții grele, avia ția militar ă a Rom âniei. Instructor:
locotenent -colonel A. Lupa șcu, din Statul Major al Avia ției și Ap ărării
Antiaeriene. 406 este ultimul care zb oară. Îl aștept la cap ătul pistei. Colonelul
Nicolae Ioni ță este foarte bine dispus. A fost un zbor de rutin ă. Nimic deosebit.
Avionul e bun. Domnul colonel este de p ărere c ă modernizarea lui ar rezolva, într-
adev ăr, o problem ă de tranzi ție spre avia ția mo dernă. Dac ă se realizeaz ă în 3-5 ani.
Altfel, se poate pierde și urm ătorul start…

Tehnicienii spun c ă avionul e bun. Nu prea sunt piese de schimb, dar… asta
e. Ei îl preg ătesc foarte bine pentru zbor și nu i -ar da drumul dac ă ar ști că are vreo
defec țiune.
Maistrul militar clasa a I -a Gheorghe Andreescu, șef grup ă echipament
altitudine, ne spune c ă echipamentul este bun. Strictul necesar pe pilo ți. Adic ă
fiecare pilot își are costumul lui de zbor. Și știe ce spune, întruc ât are 21 de ani
vechime aici. Și avioanele care r ămân în start sunt disponibile.

Solicit ăm și punctul de vedere al unui pilot care se afl ă la celula de lupt ă, pe
timp de zi. C ăpitanul Nicolae Jianu ne r ăspunde tran șant:
– Domnule colonel, eu cred c ă lucrurile sunt abordate cu prea mu ltă
elegan ță. Trebuie b ătut cu pumnul în mas ă. Avia ția nu poate r ămâne la condi ția la
care este. Se d ă bugetul în mai, iar în octombrie se spune c ă nu mai sunt bani!
După încheierea zborului, la regiment, spre sear ă, avem o scurt ă discu ție. De
data aceasta , particip ă cei mai experimenta ți pilo ți din regiment. Percep ția este, în
general, aceea și. Ace ști oameni nu se g ândesc numai la ei, la via ța lor, ci, în primul
rând, la avia ția militar ă a Rom âniei. Aproape toate problemele care -i frământă pe
cei din Stat ul Major al Avia ției și Apărării Antiaeriene, pe cei din Departamentul
Înzestr ării Armatei, ca s ă nu mai vorbim de conducerea ministerului, îi frământă și
pe ei, pe pilo ți, pe comandan ții de patrule și de escadrile, pe comandantul de
regiment și pe loc țiitorii s ăi.
– Avioanele cad din cauza… avioanelor, a pilo ților și a sistemului care
conduce zborul – spune maiorul Virgil Florea. E clar. Am 700 de ore de zbor. Nu
mi-e fric ă de avion. Niciunuia dintre noi nu -i este. În acest an, am zburat în toatal
44 de ore, dar numai 16 pentru mine. E nevoie s ă se fac ă ceva, dar s ă se fac ă ceva
real! Toate necazurile noastre, ca și toate lipsurile care sunt la aeronave se
constituie în cauze care afecteaz ă atât preg ătirea pilotului, c ât și condi ția
regimentului.
– Eu am peste o mie de ore de zbor pe acest avion – intervine locotenent –
colonelul Valer Scrobot ă. Îl cunosc bine! Il iubesc, am fost at âția ani împreun ă, dar
i-a trecut vremea. Modernizarea lui este deja improviza ție. Nu avem nevoie de a șa

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
245
ceva. Avem nevoie de un avion bun, performant, dac ă se poate cu decolare
vertical ă, întruc ât spa țiul nostru de importan ță strategic ă este cel muntos… Este
opinia mea. Dec ât să dăm banii pe moderniz ări, mai bine luam, pentru fiecare
regiment, c âte un avion modern și ne preg ăteam în mod foarte serios pilo ții pentru
aviația pe care trebuie s ă ne-o facem. Dup ă revolu ție, am crezut c ă se vor crea alte
condi ții pentru antrenament. În 1990 -1991 s -a zburat 30 -40 de ore, în 1993, mai
puțin, în 1994. S -au alocat resurse și mai pu ține. C hiar dac ă se vor aloca resurse
până la sfârșitul anului, nu vom realiza mare lucru, întruc ât nu se men ține ritmul
optim în formarea și consolidarea deprinderilor. Cert este c ă suntem sub nivelul de
supravie țuire! Matematic vorbind, oric ând sunt posibile si tuații grele, neprev ăzute.
Piloții foarte buni au început s ă plece. Situa ția nu este deloc str ălucită. Cei care ne
conduc ar trebui s ă ia aminte. To ți cei care vin în regiment și nu numai în regiment
cunosc problemele. Dar at ât! Ba unii ne mei pun și fermo ar la gur ă. Trebuie s ă
spunem lucrurilor pe nume. A șa nu mai merge!
– Mâine voi împlini 44 de ani – spune locotenent -colonel Iliescu. De 22 de
ani sunt în aceast ă unitate. Am 1400 de ore de zbor. B ăiatul meu este student la
Brașov, la Antiaerian ă, iar fata este în clasa a X -a. Am ândoi copiii iubesc avia ția.
Pentru c ă și eu o iubesc. De aceea, m ă doare antagonismul. O fi ea lumea sistemic ă
și antagonist ă, dar avia ția nu trebuie s ă fie așa. Avia ția trebuie s ă fie armonioas ă și
complementar ă. Cel mai mult și mai mult m ă doare pierderea încrederii. Cineva
parcă ar vrea s ă distrug ă aviația de v ânătoare. Nu cred c ă sunt pilo ți care nu mai
vor s ă zboare. Însă pragul de sigu ranță este 60 de ore, în plan prev ăd 40 și zbor 14!
Mi se pare inadmisibil! Pierdem instruc torii. Pierdem fluxul form ării pilo ților de
clasă! Pierdem floarea avia ției! Dar, ceea ce mi se pare și mai grav, pierdem și
startul pentru cei care vin dup ă noi. Apoi, nu știu de ce, dar regimentul ăsta nu mai
particip ă la aplica ții! Este un fel de oaie neagr ă, este cam ce era Borcea înainte de
1990. Am vrea s ă ieșim din starea asta. Noi, toate unit ățile de avia ție, indiferent de
profil, noi, to ți pilo ții, form ăm o familie.

Așadar, dincolo de poezie, dincolo de patim ă, de ADN -ul care ne transmite,
din ge nerație în genera ție, gena, aptitudinea zborului și dorin ța de zbor – poate, ca
o compensa ție că suntem prea p ământeni, prea statornici, prea iubitori de glie –,
aviația este o problem ă care se cere continuu rezolvat ă. Avionul MiG -21 – unul
din cele mai b une avioane de lupt ă în anii '960, a devenit, acum, mai mult… avia ție
sportiv ă, cum spun pilo ții experimenta ți din acest regiment. Avem nevoie de
altceva. Avem nevoie de o reconsiderare a avia ției militare a Rom âniei, de o
analiz ă profund ă, temeinic ă, serioas ă (care, de altfel a și început) a problemelor cu
care se confrunt ă și de rezolvarea lor ne întârziată. Nu numai ale avia ției, dar și ale
aviației.
Domnul general Ion S ăndulescu îmi spunea c ă a zburat 19 ani avionul MiG –
21. Îl cunoa ște perfect, i -a ump lut aproape dou ă decenii via ța. Este un avion bun,
dar un avion preten țios și greu de pilotat. Un avion care vine la aterizare cu 340
km pe or ă și deschide para șuta de fr ânare la 280. În acest regiment, se deschide la
240, pentru a proteja… para șutele. Au fost situa ții când nu s -a zburat din cauza

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
246
lipsei acestor para șute de fr ânare. Este un avion care necesit ă foarte mult
antrenament, care se piloteaz ă manual. Și tocmai el are at ât de pu ține ore. Exist ă
însă și o lips ă crasă de înțelegere din partea fir melor și societ ăților care au
obliga ția, potrivit contractelor, s ă asigure avia ției militare a Rom âniei petrol,
cauciucuri, piese de schimb pentru aeronave și tot ce mai este necesar. Nu s -a
înțeles c ă, atunci c ând este vorba de asigurarea celor necesare d omeniului ap ărării
naționale – și mai ales avia ției, ap ărării antiaeriane, sistemelor gata de lupt ă
permanent – nu se glume ște și nu se t ărăgănează lucrurile. Dac ă se livrau la timp
cantit ățile de petrol planificate, dac ă regimentele aveau posibilitatea s ă-și respecte
planul de preg ătire de lupt ă în zbor, dac ă Trușcă zbura 30 de ore în loc de 13,
poate c ă, azi, ar fi fost viu, iar peste un an -doi, ar fi devenit unul din cei mai buni
piloți de v ânătoare ai Rom âniei, instructor de zbor în toate condi țiile…

Oameni buni, țara aceasta a noastr ă nu are oare capacitatea și înțelegerea de
a asigura acestei avia ții militare strictul necesar pentru a deveni ceea ce ea trebuie
să fie? Guvernul a f ăcut un gest, a mai dat avia ției, în acest an, fa ță de anul trecut,
câteva miliarde. Dar miliardele n -au nici o valoare pentru aviatori. Lor le trebuie
avioane, petrol, cauciucuri, piese de schimb. Pe care nu le fac banii, ci
întreprinderile din Rom ânia care primesc ace ști bani. Și le mai trebuie pilo ților și
tuturor celor care deservesc aerodromurile, punctele de comand ă, sta țiile de
radioloca ție, case de locuit, c ăldură la bloc, înțelegere.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
247
DINCOLO DE SFIDARE
Referitor la s ărbătoarea noastr ă de suflet de la Carei, cotidianul or ădean
"Bihari Naplo" public ă, sub semn ătura lui Indig Otto, comentariul intitulat
"Parade și fraze" , pe care -l redăm în continuare:
"În sfârșit, s-a încheiat evocarea istoriei prin demonstra ție de for ță a puterii.
Săptămâni de -a rândul, statul -major al imbeciliz ării poporului a s ărbătorit
"eliberarea – mai precis reanexarea – Ardealului de Nord prin parade militare,
mesaje na ționaliste și discursuri înflăcărate de demagogie, prin depuneri de
coroane și coruri ale veteranilor. Demonstra ția – ce ar putea echivala chiar și cu o
avertizare – a început în ora șul lui Sf. Gheorghe ( în inima Țării Secuilor), primul
dintre ora șele reocupate, noul octombrie socialist al activi știlor reformatori ai post –
comunismului rom ânesc fiind continuat în centrul spiritualit ății maghiare ardelene
– cu un trecut maghia r multisecular –, Târgu-Mure ș, Cluj, Oradea. Și Careiul a
devenit loc de desf ășurare a acestui cabaret politic str ăbătut de lozinci na ționaliste
și șovine; în micul ora ș al anilor de școală ai lui Ady, în imediata vecin ătate a
castelului Karolylor, a fost ridicat ă, pentru Pre ședinte și primarii și prefec ții
fanario ți ce-l înconjurau, o tribun ă ce amintea de vechile zile de 23 August.
Strălucirea "S ărbătorii" a fost accentuat ă de amintirile autocomp ătimitoare ale
veteranilor și de avans ările la gradul de ge neral. Chiar și faimosul – repudiat
general al armatei din Transilvania, m âncătorul de maghiari – Cheler a mai urcat
o treapt ă pe scara gradelor.
După bunul obicei al conduc ătorilor rom âni, însă, istoria din urm ă cu 50 de
ani a fost temeinic "reprelucrat ă", oratorii etal ând-o dup ă bunul lor plac. Și, între
timp, de -a lungul a c âteva s ăptămâni bune, au dat o m ână de ajutor la buna
desfășurare a acestor reprezenta ții și mediile de informare; și-au a țintit
reflectoarele asupra "atrocit ăților comise de trupele horhysto -hitleriste", au evocat
amintirea victimelor rom âne, dar c ălăreții de elit ă ai revolu ției furate "au uitat" s ă-
și aminteasc ă despre cum au fost uci și oameni nevinova ți (din Secuime și, mai
apoi, în ținuturile Beiu șului) de c ătre trupele rom âne "re cuceritoare" și alia ții lor
sovietici (toate acestea, în numele tradi ționalei prietenii ruso -române și sub semnul
răzbun ării).
Aceast ă serie de ceremonii, de multe ori cu iz provoc ător, n -a ajutat deloc
dialogul rom âno-ungar și poate nici concilierea, ca c erințe obligatorii ale acestui
moment politic. S -a dovedit, însă, potrivit ă pentru a distrage aten ția de la situa ția,
starea catastrofal ă a țării și societ ății. Căci, pentru echipa Iliescu -Văcăroiu, acest
lucru este, momentan, cel mai important, întruc ât sărăcia și corup ția au c ăpătat
asemenea dimensiuni încât pot întoarce împotriva lor furia electoratului lor, prostit
și înșelat anterior. Sub semnul "circ pentru popor", a fost din nou aruncat în scena

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
248
politic ă antimaghiarismul (dup ă gustul unor Funari, P ăunești, și Vadimi). Cu
"toleran ța" majorit ății…"
Acesta este articolul publicat într-un cotidian din Rom ânia. (Alocu țiunile de
la Carei, ale domnilor general -colonel Marin Dragnea, pre ședintele ANVR,
Gheorghe Tinca, ministrul ap ărării na ționale și Ion Il iescu, pre ședintele Rom âniei
le-am publicat în num ărul… al ziarului nostru). Dar nu alocu țiunile au st ârnit furia
cotidianului respectiv, ci altceva. Probabil c ă astfel de sfid ări grosolane, cu not ă
arogant ă și dispre țuitoare și cu efect umilitor în prof ilaxia unei colabor ări, unei
convie țuiri, n -ar trebui luate în seam ă. Sunt destule în țara aceasta
postdecembrist ă. Și au fost și înainte, dar ascunse de lumina lumii. Articolul
jigne ște însă armata rom ână, poporul rom ân, spiritul comemor ării de la Carei.
Acolo, în ora șul-simbol al re întregirii Rom âniei în partea ei de vest (nu al
"reanex ării Ardealului de Nord", cum insidios se subliniaz ă în comentariul
cotidianului din Oradea, noi nu anex ăm ce este al nostru!), nu s -a comemorat o
victorie împotriva cuiva , nu s -a etalat un spirit r ăzboinic, nu s -a reactivizat
antimaghiarismul (care, de fapt, nici nu exist ă în Rom ânia; în Rom ânia, exist ă doar
atitudinea arogant ă, separatist ă, enclavizant ă, antirom âneasc ă a unor cercuri care
țin cu tot dinadinsul s ă ațâțe spiritele, s ă creeze o fals ă imagine asupra raporturilor
din aceast ă țară, singurul stat na țional unitar din lume în care unii din cei ce o
locuiesc au libertatea s ă-și spun ă altfel dec ât rom âni), ci s -a sărbătorit o împlinire,
înlăturarea unei nedrept ăți făcută printr -un dictat, cinstindu -se jertfele osta șilor
români care au f ăcut posibil acest moment scump poporului nostru. În Vest, alia ții
au comemorat cu mare fast debarcarea din Normandia, iar nem ții și italienii – mari
popoare, cu sim țul istoriei și al a devărului – nu s-au ofuscat defel. Istoria r ămâne
istorie, faptele sunt fapte. Ar trebui s ă se înțeleag ă odată că Europa de azi, la 50 de
ani de la încheierea r ăzboiului, nu mai are – și n-ar trebui s ă mai aib ă – învinși și
înving ători, ci țări care nu se doresc a fi inamice unele altora, armate care își
propun s ă colaboreze, popoare care doresc s ă trăiască în pace. Tot ce a fost este
istorie. Dar istoria, domnilor care scrie ți astfel de comentarii, este cartea cea dint âi
a unei na ții. Exist ă și istoria im periilor, dar aceasta nu poate fi dec ât cartea
dureroas ă a națiilor. Momentul Carei este, pentru poporul rom ân, pentru Rom ânia,
istorie. Dar o istorie sf ântă. Iar pentru armat ă – un simbol. Pentru care a luptat tot
războiul. Și în Est și în Vest. Dac ă acest lucru nu v ă este clar, atunci e greu s ă
puteți înțelege, e greu s ă participa ți efectiv la un dialog. De fapt, obiectivul celor
care scriu astfel de materiale nu este dialogul, ci altceva, cu to ții înțelegem ce
anume. Și, din p ăcate, nu putem spune "Iart ă-i, Doamne, c ă nu știu ce fac"…

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
249
PAMFIL ȘEICARU

ân, în țară
condamnat la moarte, în emigra ție supus, at âția ani, la o conspira ție a t ăcerii,
dar care n -a tăcut p ână în ultima clip ă a vie ții sale

"L-am v ăzut pe mare șalul Antonescu la Ol ănești, în ziua de 7 august (1944).
Mi-a cerut s ă plec urgent în Spania, la Madrid. Iat ă un adev ăr care se ocole ște în
special în emigra ție: Conferin ța de la Stockholm în vederea negocierilor unui
armisti țiu, care s -au dus cu doamna Kolontay. Ini țiativa negocierilor a venit de la
Stalin. La Stockholm era, ca ministru al Rom âniei, Nanu. Mare șalul mi -a sspus: <
Am ob ținut trei puncte, ma sunt încă două; le vom avea. Ru șii nu vor s ă-i apuce
iarna. Carpa ții anuleaz ă valoarea tan kurilor. De aceea, avem nevoie, dat fiind c ă
armisti țiul se va încheia, de o baz ă de ap ărare în afara hotarelor țării. Ru șii vor
semna armisti țiul așa cum îl cred eu favorabil, în condi țiile actuale, țării noastre.
Dar nu -l vor respecta. Sigur vor fi încălcări și nu vom putea protesta în presa
noastr ă. Așa cum am vorbit, avem nevoie, în afara Rom âniei, de organe (de pres ă)
prin care s ă denun țăm opiniei interna ționale orice încălcare a celor prev ăzute în
acordul de armisti țiu. Spania este țara în care noi pu tem desf ășura denun țările
rusești ale obliga țiilor luate, Franco nu va relua c ât va tr ăi rela țiile cu Rusia
Sovietic ă. Deci nu vom fi împiedica ți. Vei pleca imediat acolo, la Madrid, vei
căuta s ă închiriezi sau chiar s ă cumperi o tipografie. E ști de meseri e și gazetar și
tipograf. Vom face și depozit de h ârtie. Cau ți colaboratori pentru o publica ție în
limba francez ă și alta în limba englez ă, ambele s ăptămânale. Dup ă ce ai aranjat
totul, te întorci ca s ă stabilim programul de ac țiune. Vei avea semnat de Ic ă
(Antonescu) un ordin de a ți se pune la dispozi ție suma necesar ă pentru arvun ă.
Mă ții la curent cu ce a f ăcut ministrul Dumitrescu" . (Pamfil Șeicaru, SCRISORI
DIN EMIGRA ȚIE, Editura Europress – ediție îngrijit ă de Rodica Șerbănescu și
Nicolae Copoiu. p. 100).
Pamfil Șeicaru a plecat la misiune. A lucrat foarte intens, la Madrid, apoi la
München și Dahau. A scris vreo zece c ărți foarte importante, av ând o uluitoare
capacitate de previziune. Am în față "La Roumanie dans la Grande Guerre" ,
Minard 1968, o exc epțional ă analiz ă a Marelui nostru R ăzboi, "Dun ărea- fluviu a
cinci m ări", "Davai Ceas" . Își mai a șteptau r ândul la publicare "Helsinki – Yalta
numărul doi" , "Memoriile unui gazetar" și câte altele! Dar via ța unui om e at ât de
scurt ă!
În loc de un portret al marelui jurnalist și scriitor, iat ă un fragment de un
cople șitor optimism dintr -o scrisoare adresat ă unui t ânăr prieten din Rom ânia,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
250
Radu Valentin, datat ă 5 octombrie 1974: "Am retr ăit, citindu -ți cartea ("M ărășești
1917" N.N.), acel anu crucial 1917 ca re a l ăsat o crest ătură adâncă, necicatrizat ă în
ființa mea. Ca s ă-ți dai seama de ce puternic ă a fost experien țșa războiului, te rog
du-te la Or șova și vezi m ânăstirea și biserica Sf ânta Ana (numele mamei mele), pe
care le -am construit nu cu subscrip ție public ă, ci cu propriile mele mijloace.
Aveam trei ziare la dispozi ție: Curentul, Evenimentul și Rapid. Zadarnic vei
căuta în paginile lor, nu vei g ăsi men ționat ă ctitoria mea. Ai r ăscolit, tinere
prieten, întreaga mea tinere țe evoc ând 1917 și cartea d umitale este un act
educativ. Între genera ția mea și genera ția 1941 – 1944 s -a interpus o genera ție
care invoc ă anual doi combatan ți, Mo ța și Marin, și o victorie: N. Iorga. Va veni
ziua c ând vor fi evoca ți cei ce s -au bătut pe c âmpiile Rusiei p ână la Volg a și în
Caucaz. S -ar putea spune eroice jerfe inutile. Dar toat ă istoria noastr ă este o
succesiune de eroice jertfe inutile. Totalizate, ne -au dat emo ționanta realitate:
nația exist ă. Ca s ă-mi înțelegi g ândul, f ă o traiectorie între 1821 și 1975: ce drum
am str ănătut în 154 de ani. Eram dou ă țări vasale Turciei și, dincolo de Carpa ți, o
popula ție căreia îi era interzis s ă se așeze în ora șe. Azi, Rom ânia este cunoscut ă
până și în cel mai obscur stat din Africa sau din Asia. Exist ăm. Dar, la baza
existen ței noastre ca stat și națiune solid închegat ă, ca temelie sunt oasele
eroismelor inutile. La 80 de ani și șase luni sunt optimist în ce prive ște
perspectivele na ției mele. Îți mul țumesc penbtru cartea ce m -a întors la 1917."
(Ibidem, p.13 -14)
Și noi trebuie s ă-i mul țumim acestui mare rom ân pentru asemenea cuvinte
care sunt at ât de rezonante în sufletul nostru.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
251
PENTRU LIMPEZIMEA ORIZONTULUI STRATEGIC
Nu știm dac ă anul care abia a început va fi la fel de bun sau la fel de r ău cu
cel care a trecut. Nici dac ă va fi mai bun sau mai r ău. Via ța merge, totu și, înainte.
Cu sau f ără speran țele, iluziile, convingerile sau neconvingerile noastre. Cu sau
fără noi. Cu sau f ără cei care sunt. Cu sau f ără cei care nu mai sunt. Mor ții cu
morții, disp ăruții cu disp ăruții, ajun șii cu ajun șii, împătimiții cu împătimiții,
prefăcuții cu pref ăcuții, contraf ăcuții cu contraf ăcuții, deveni ții cu deveni ții,
supravie țuiții cu supravie țuiții, boga ții cu boga ții, săracii cu s ăracii, viii cu viii… Se
poate și altfel, în lumea aceasta orice este posibil. Chiar și imposibilul. Oricum,
anul care a venit nu este locul în care exist ăm sau nu exist ăm, în care devenim sau
rămânem nedeveni ți, ci încă un fragment de timp la dispozi ție în care suntem sau
nu suntem ceea ce suntem, dar și în care pute m deveni ceea ce dorim sau ceea ce
nu dorim. Timpul unora și anotimpul sau netimpul altora. Loc sub soare este
pentru toat ă lumea. Chiar dac ă nu toat ă lumea are parte de soare. Mai sunt și nori
pe ceruri și în suflete. E drept, norii sunt trec ători. Mereu alții, aduc ători sau
neaduc ători de ploi, de v ânturi, de nostalgii, de am ăgiri sau de triste ți. Norii sunt,
deci, trec ători. Dar cerul și sufletul sunt ve șnice. Cerul senin, ca și sufletul senin.
Chiar dac ă unii nu v ăd dec ât relativitatea seninului și nes eninului. Depinde de
locul unde te afli. Po ți fi pe p ământ sau deasupra norilor. Po ți fi în sufletul
oamenilor sau în afara acestuia.
Sfârșitul lui decembrie 1994 n -a mai fost, parc ă, atât de violent și de nedrept
la adresa armatei rom âne, pe tema particip ării acesteia la evenimentele din
decembrie 1989. Viperele cu corn și-or fi epuizat veninul sau și-or fi tocit cornul
tot mu șcând dintr -o iluzie pe care ele însele și-au creat -o spre a -și exersa
mușcătura și a-și prolifera pungu ța cu otrav ă. De aici nu rez ultă cu necesitate c ă nu
mai sunt vipere în țara aceasta. Probabil c ă sunt destule, dar iarna și înghe țul nu le
sunt prielnice. Oricum, teama de vipere este încă prezent ă în unii dintre noi care
refuz ă să iasă în lume pentru a evita orice mu șcătură. Așa, spre exemplu, c ând ne –
am propus ca, în nr.51/1994 al ziarului nostru, s ă public ăm câteva din h ărțile
întocmite la Statul Major al Avia ției și Apărării Antiaeriene cu situa ția aerian ă din
22-25 decembrie 1989 – documente care, de -acum, sunt istorie – comanda ntul
trupelor radiotehnice ne -a cerut s ă obținem aprobarea expres ă a șefului Statului
Major General. Pentru c ă, dumnealui, din c âte am înțeles, s -a fript o dat ă cu ciorba
și, acum, este obligat s ă sufle și în iaurt. Domnul general a uitat probabil c ă ziaru l
nostru a fost singura publica ție din Rom ânia și singurul compartiment al armatei
care a exprimat public, coerent, argumentat și temeinic, încă din ianuarie 1990,
adev ărul în leg ătură cu marea diversiune radioelectronic ă și psihologic ă cu care s –
au confr untat în primul r ând trupele radiotehnice. Drept mul țumire, iat ă,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
252
neîncrederea! V ă mulțumim, domnule general! Am ob ținut, bine înțeles, aprobarea
respectiv ă, dar nici aceasta nu a fost de -ajuns; trebuia, dup ă părerea domnului
comandant al trupelor radiotehn ice, s ă-i solicit ăm șefului Statului Major General
să dea ordin expres șefului Statului Major al Avia ției și Apărării Antiaeriene s ă ne
pună la dispozi ție o astfel de hart ă… Până la urm ă, așa am procedat. De și, dup ă
toate regulile de func ționare a unei a rmate și a unui sistem de informare public ă,
domnul comandant al acestor trupe, care este o autoritate în materie, trebuia s ă fie
primul interersat s ă spun ă lumii ( în primul r ând, prin ziarul armatei) ce au f ăcut
trupele radiotehnice în decembrie 1989, cu ce probleme s -au confruntat, cum au
acționat – și n-au ac ționat r ău! – pentru a preveni catastrofa care ni se preg ătea
probabil de c ătre… acei mar țieni care n -aveau loc de armata rom ână și de sistemul
de ap ărare aerian ă și antiaerian ă al țării. N -a fost să fie așa…
Nu este nici primul și nici ultimul caz în care s -a manifestat reticen ță sau
pruden ță excesiv ă, cu totul nejustificat ă, în aceast ă ampl ă acțiune de a informa
țara și lumea întreag ă cu comportamentul corect, eroic al armatei rom âne în
Revol uția din decembrie 1989, comportament care atest ă încă o dat ă că oștirea
noastr ă nu a gre șit niciodat ă față de na țiune, c ă ea este um ărul țării la greu. N -am
obținut încă un articol de analiz ă serioas ă, de nivel strategic, absolut necesar ă, de
la compart imentul de lupt ă radioelectronic ă din Statul Major General și nici alte
materiale care s ă pună lumea în cuno ștință de cauz ă cu dimensiunea strategic ă a
evenimentelor care s -au desf ășurat în acele zile fierbin ți, sublime, dar și
dramatice, poate paralel cu marea revolt ă popular ă din decembrie 1989. Am
obținut, în schimb, numeroase materiale de analiz ă psihologic ă a evenimentelor de
atunci, ceea ce înseamn ă deja foarte mult în demersul nostru de a formula și a
exprima clar și distinct adev ărurile fundamental e ale Revolu ției rom âne din
decembrie 1989. A șa cum am mai spus -o, nici comisiile parlamentare și nici
Justiția nu au competen ța militar ă și politico -militar ă necesar ă pentru a analiza și a
stabili, la nivel strategic ( și nici m ăcar din punct de vedere mi litar), adev ărul
situa ției din acel însângerat decembrie 1989. O face, într-un fel, volumul "Armata
română în revolu ția din decembrie 1989", care a ap ărut recent, dar nu pe post de
carte alb ă, ci ca un studiu preliminar, care se cere ad âncit, diversificat, completat
cu noi date și cu noi considera ții. Avem anali ști de mare suprafa ță, de mare for ță,
oameni foarte inteligen ți, care cunosc bine implica țiile politico -militare și
strategice ale evenimentelor de atunci. Foarte pu țini dintre ei au spus lumii
(evident, at ât cât se poate spune) ce s -a întâmplat cu adev ărat în acele zile. S ă
sperăm că o vor face de acum înainte, at ât în paginile ziarului nostru, în emisiunile
de radio și televiziune militare, c ât și în lucr ări de analiz ă științifică riguroas ă și
responsabil ă. Oricum, nu putem s ă nu încerc ăm am ărăciunea constat ării lipsei de
concertare a vocilor destinate s ă lumineze – și pe aceast ă cale – orizonturile
strategice ale armatei rom âne.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
253
ASALT ALPIN
De o s ăptămână, tot ninge. S -a așternut un strat de om ăt cât mun ții și cât
toate c âmpiile la un loc. E foarte bine. Înseamn ă că, la prim ăvară și la var ă, vom
avea din bel șug ap ă. Apă pentru c âmpii. Ap ă pentru izvoare. Ap ă pentru via ță. Cu
acest g ând lini știtor, privesc totu și cu îngrijorare spre creasta M ălăieștilor și spre
Bucșoiul Mare. S -au adunat cantit ăți imense de z ăpadă, iar v ântul a f ăcut din ele
corni șe. Dac ă se v ăd de la o asemenea distan ță, înseamn ă că sunt deja
peridculoase. M ă tem pu țin, dar nu îndeajuns pentru a spune NU entuziasmului
care însoțește totdeauna o întreprindere de amploarea "Patrulei Carpa ților". Discut
îndelung cu colonelul Gheorghe Suman, un mare sufletist, un v ânător de munte de
excep ție, care, de -a lungul anilor, a f ăcut at âtea pentru camarazii s ăi, pentru ace ști
ostași ai creste lor, din elita armatei rom âne. Este optimist, dar puternic sensibilizat.
Chiar acum, duminic ă, 28 februarie, s -a încheiat etapa final ă, pe Ministerul
Apărării Na ționale, a concursurilor sportive și aplicativ -miltare de iarn ă. O reu șită.
O frumoas ă reușită. Totu și, căderile masive de z ăpadă, meandrele iernii,
psihologia specific ă unei premiere na ționale nu pot s ă nu pun ă probleme. Multe
sunt g ândurile și frământările celor ce poart ă răspunderea unui astfel de examen.
Cu via ța oamenilor nu te joci. Chiar dac ă acești oameni nu sunt copii de gr ădiniță
sau domni șoare de pension, ci lupt ători de talie din unit ăți de elit ă ale armatei
române.
Dar ziua trece repede în noapte și, iat ă, clipa cea mare a sosit. Start într-o
competi ție a vigorii, curajului și for ței, a tinere ții fără bătrânețe înstăpânită de
multă vreme pe crestele alpine ale v ânătorilor de munte. Patrulele se av ântă, din
cinci în cinci minute, pe un drum al unor încerc ări pe care osta șii mun ților și ai
pătimașelor iubiri nu le vor uita niciodat ă. Înaintea lor, pe acest frumos traseu al
anduran ței și împlinirii, am pornit -o și eu, împreun ă cu un as al schiului militar
alpin, maistrul militar Gheorghe Gr ădinaru. Un început de lun ă strălucitoare, stele
necăzătoare, ger aspru, respira ție fierbinte. Cobor âm vertiginos. În lunecarea
fantastic ă, ireal ă a schiurilor se concentreaz ă și se dilat ă maiestuos timpul. Merit ă
să-ți dai jum ătate din via ță pentru o asemenea clip ă. Momentele sunt prea
frumoase pentru a le p ăstra numai pentru mine. Reproduc traseul pe car e l-am mai
parcurs odat ă, la recunoa ștere. Diham V ânători, Forban, Orban, Valea Fr ăsinet,
Valea R âului Mare, Cabana M ălăiești, Hornurile M ălăiești, V ârful Omu, Valea
Ialomi ței, Pe ștera, Babele, Ob ârșia Mare, Valea Cerbului, Poiana Co știlei, Pichetul
Roșu, Poiana Izvoarelor, Diham V ânători. Pe acest traseu de 50 de kilometri, cu
diferen țe de nivel de peste o mie de metri, vor fi ei, cei din patrule. Oameni ai
crestelor și piscurilor de diamant. V ânători de munte. Adev ărați. Viguro și. Bine
antrena ți. Plini de forța tinere ții și de delicate țea sufletului alpinistului. Îmi vine

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
254
greu, acum și aici, s ă-i identific, s ă le redau numele. Numele lor se cheam ă iubirea
muntelui. Pre țuirea meseriei. Locotenent -major Ștefan Harapu. La recunoa ștere,
zburda pe… custura m ăturată de vântul puternic. Mi -am spus atunci, îmi spun și
acum, cred, mai mult, sunt convins c ă, împreun ă cu coechipierii s ăi, va fi unul din
principalii candida ți la cucerirea titlului de cea mai bun ă patrul ă a Carpa ților.
Căpitan Vasile Some șan, cel cu care, în octombrie 1989, am urcat V ârful Pietrosul
din Masivul Rodnei. Am scris atunci cteva pagini pe care le -aș fi dorit pe m ăsură.
Dar a venit decembrie. Acele pagini se afl ă acum într-un roman despre Muntele
Iernii. Iar eu m ă aflu, acum, pe unul din a cești mun ți. Ca un vis al visului. Ca o
speran ță a speran ței. L -am re întâlnit cu bucurie pe coechipierul meu din masivul
Rodnei. Un om de munte, un v ânător adev ărat. Pietrosul este tot acolo, în acel
spațiu de legend ă și de frumuse țe pe care nu po ți să-l uiți, care -ți adap ă, preț de o
viață, izvoarele sufletului. Locotenent Adrian Negoi ță. Sergent angajat Mihai
Vrânceanu. Locotenent -major Ion Muntean… Nume sunt multe. În total, 123.
Venite aici, la o întîlnire formidabil ă cu iarna și cu spiritul muntelui .
Cine va c âștiga? Care patrul ă va fi prima? Sunt întreb ări care nu m ă
frământă. Vor c âștiga to ți. Vor c âștiga v ânătorii de munte. Și mă bucur c ă și de
aceast ă dată ma aflu aici. Am ținut neap ărat să nu lipsesc de la aceast ă premier ă.
Sunt, deci, aici. Al ături de ei. Împreun ă cu ei. Întruc ât mun ții no ștri nu poart ă
numai aur, nu poart ă numai flori de col ț și poieni de rododendron, ci și căldura
celor care știu să facă din piscuri ascu țite de viscol și din custuri înghe țate, austere,
admirabile temelii într-un templu al iubirii și respectului.
Traseul este aspru, epuizant. Pa șii deseneaz ă trepte în Hornuri, lumini ța de
pe Omu parc ă se tot îndep ărteaz ă, pe m ăsură ce noi ne apropiem. Temperatur ă
alpin ă. Una c îte una, patrulele asalteaz ă, pur și simplu, în noa pte, acest bastion
auster. Nu bate încă vântul, dar aerul puternic rarefiat te p ătrunde. Este un loc
frumos. Un loc în care bate, totu și, o inim ă caldă. Stația meteorologic ă. Cei care
viețuiesc aici, pe Omu, m ăsurând zi și noapte, temperatura, umiditatea, viteza
vântului, știu s ă fie gazde deosebit de primitoare. Au pus la dispozi ția acestui
periplu în alb tot ce au mai bun. Buc ătărie, pentru prepararea unui ceai fierbinte,
punct medical, încăperi, pentru cei ce se afl ă la limita puterilor.
Raliul în alb tr ece din noapte în zi, sub înmărmurirea Co știlei și clipirea
atent ă aochiului elicopterului care, iat ă, începe s ă survoleze crestele și văile.
"Acolo, sus, cineva ne iube ște", constat ă un soldat dintr -o patrul ă care, dup ă ce a
escaladat de dou ă ori Omul, co boară dezinvolt în Valea Cerbului. Se referea la
elicopter, dar, poate, și la vremea frumoas ă care a fost rezervat ă acestei încerc ări.
La recunoa ștere, se aflau, pe aici, c îteva capre negre. Acum se afl ă doar albul tasat
al unei avalan șe care s -a întâmplat ieri. Tot pe aici, pe undeva, cu ani în urm ă, m-
am salvat dintr -o astfel de avalan șă, ascunz ându-mă după o… st âncă. O caut din
ochi. Ei îi datorez, poate, via ța. Dar cum s -o reg ăsesc în acest labirint de alb al
zăpezii și de cenu șiu al pietrei?
Munte fr umos, munte înalt, munte plin de c ăldura p ământului și a iubirii
noastre! ÎțI mul țumim pentru c ă ești ceea ce e ști și pentru c ă, prin spiritul t ău, noi
înșine suntem ceea ce suntem.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
255
Concursul acesta este un act de cutezan ță. Este un act de curaj. Hornuril e
zornăie sub pa și, acumul ările mari de z ăpadă pot crea mari probleme. Dar
instruc ția, adev ărata instruc ție a v ânătorilor de munte nu se face l ângă focul care
arde ca un g ând în sob ă. Și nici la… macheta terenului. Cineva trebuia s ă aibă
odată curajul s ă o spun ă și, mai ales, s ă o fac ă. Este doar un început. Omul are
puteri nelimitate. Și, când acestea sunt coroborate cu o mare responsabilitate și cu
o mare iubire, nu exist ă obstacol pe lumea asta care s ă nu poat ă fi trecut.
Sosirea, dup ă un parcurs at ât de dificil, este pe m ăsură. Clasamentul care se
întocme ște măsoară deopotriv ă calitatea efortului, dar și deprinderile de tr ăgător,
de lupt ător. Se fac calcule, se stabile ște o ierarhie a celor mai buni. Campioan ă, la
categoria A (traseul complet) este pa trula comandat ă de locotenentul -major Ștefan
Harapu. La categoria B (acela și traaseu, mai pu țin bucla Valea Ialomi ței, Pe ștera,
Babele, Ob ârșia Mare), titlul este cucerit de patrula comandat ă de locotenentul –
major Ion Muntean. Cupa cea mare, cupa transmisi bilă va poposi o vreme, adic ă
până la urm ătoarea edi ție, în Apuseni, la lotul Bihorul. Oriunde ar fi, în mun ții
noștri, suntem la noi acas ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
256
AUSTERITATE ȘI RESPONSABILITATE
Mereu plutim între senza ția că, în mare parte, ceea ce tr ăim acum am mai
trăit cândva și senza ția că așa ceva este unic, teribil, complicat, c ă pământul pe
care c ălcăm ne fuge și ne tot fuge de sub picioare, c ă, peste tot, ni se pun fel de fel
de be țe în roate, c ă, la fiecare col ț de strad ă, ne a șteapt ă un Everest. Discursurile
din Par lament seam ănă cu alte discursuri care au mai fost rostite c ândva ( între
cele dou ă războaie, spre exemplu), iar experien țele noastre în materie de ap ărare
ne-au învățat că trebuie s ă suflăm și în iaurt. Tot aici, în acela și spa țiu din Dealul
Mitropoliei și cam în acela și registru de… înțepături elegante, se punea și în trecut
țara la cale, invoc ându-se Constitu țiunea. În multe. Inclusiv în domeniul ap ărării.
Se sub înțelegea ( și atunci, ca și acum) c ă problemele -s aici, iar r ăzboiu -i departe,
ce să avem noi, cei mai pacifi ști dintre pacifi ști, cu r ăzboaiele lumii și cu lumea
războaielor?! Și se mai spunea c ă bugetul este cel care este și de unde nu este nici
Dumnezeu nu poate s ă dea. Și astfel (atunci, ca și acum), s -au cam dus pe apa
Ciorog ârlei și plan urile de modernizare a armatei, și industria de ap ărare. În
favoarea idealismului unei concep ții de securitate bazat ă pe încredere nem ăsurat ă
în puterea moral ă a Societ ății Na țiunilor. În vremea asta (cea de atunci, fire ște!), se
vedea dinspre toate p ărțile că Europa clocote ște, că echilibrele impuse dup ă primul
război mondial se… b ălăngăneau, ca acrobatul încep ător pe s ârma prea întins ă, că
o teribil ă cursă contracronometru începuse. Numai dinspre Dealul Mitropoliei nu
se vedea nimic. Sau se vedea cee a ce se dorea s ă se vad ă. Altele erau priorit ățile.
Atunci, ca și acum. Altele au fost mai mereu. Înaintea ap ărării na ționale se afl ă
ofensiva nevoilor care dau buzna. Ca la omul s ărac. De aceea, nu ne -am aplecat
prea mult asupra nevoilor de ap ărare. N -am putut. Sau n -am știut. Sau n -am vrut.
Toată lumea era lini ștită că aveam, totu și, o armat ă. Orbul politicienilor l -a plătit
însă din greu bietul soldat. L -a plătit cu s ânge. A șa cum se pl ătește totdeauna
insuficien ța în preg ătire și în înzestrare. Referito r la preg ătirea armatei, Constantin
Kirițescu nota în 1924: "Considera ții de ordin politic – legăturile noastre cu
puterile triplei alian țe – o făceau s ă pară inutil ă; considera ții de ordin financiar o
făceau s ă pară imposibil ă". Cele mai bune divizii avea u, în 1916, c îte șase
mitraliere de regiment. Unele aveau doar c âte dou ă, iar altele nu aveau deloc. În
1917, în Carpa ți, au fost situa ții când doi solda ți luptau cu o pu șcă (și aceea,
prăpădită, întruc ât multe pu ști din dotarea armatei rom âne făcuser ă războiul la
Plevna), În preajma celui de al doilea r ăzboi mondial, generalul Antonescu
avertiza din nou c ă incompeten țele și iresponsabilit ățile celor ce r ăspund de
apărarea țării se pl ătesc cu s ângele osta șilor. Politicienii uitaser ă lecția aspr ă a lui
'916! Ai no ștri deja au uitat -o și pe a lui decembrie 1989! Dac ă or fi luat cumva
cuno ștință de ea, în acest r ăstimp. Dac ă nu… nu. Nu se poate uita ceea ce nu știi.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
257
În campania din Est, ca și în cea din Vest, ne științele ca și amneziile au
costat foarte scu mp. Iar situa ția geostrategic ă în care ne afl ăm acum nu ne
îndrept ățește să nu deschidem bine ochii. În Iugoslavia este un r ăzboi crunt. Spre
Est, pe mai bine de 1300 de kilometri, noi nu avem… frontiere ( în sensul c ă nu
avem tratate noi, viabile, care s ă le reglementeze), ci doar linii de demarca ție. În
Caucaz, bubuie tunul. R ăzboiul din Irak abia s -a încheiat, dar apele Golfului încă
nu s -au limpezit. Fundamentalismul islamic, drama kurzilor, situa ția de la
frontierele Israelului cu țările arabe sunt, iată, alte puncte nevralgice, extrem de
sensibile. La care se adaug ă diseminarea for țelor nucleare strategice ale fostei
Uniuni Sovietice, tensiunile din Federa ția Rus ă, terorismul de pretutindeni,
războiul psihologic și încă o mie de alte și alte probleme care împing un fitil deja
aprins spre butoiul de pulbere din Balcani și nu numai din Balcani. Dar toate
acestea se pare c ă n-au nici o importan ță pentru parlamentarii no ștri, de vreme ce
dezbaterea și aprobarea legilor care ar trebui s ă reglementeze opera tiv, prompt,
eficient și clar domeniul ap ărării se tot am ână. Am notat cu mult ă plăcere în ziarul
nostru confluen ța opiniilor partidelor politice privind ap ărarea na țional ă,
securitatea na țional ă. Idei limpezi, exprimate cu elegan ță și frumoase cuvinte. Am
prefera însă necuvintele lui Nichita St ănescu, dec ât cuvintele f ără acoperire ale
celor care, în Parlamentul Rom âniei, au legat pur și simplu de m âini și de picioare
ministerul ap ărării. Nici m ăcar posibilitatea de a c ăuta ni ște resurse care s ă mai
compe nseze c ât de c ât sărăcia nu i -a fost l ăsată! Bravos na țiune! O fi el bugetul
atât cât este, adic ă penultimul din Europa (raportat la cap de locuitor), dar a trata,
în parlamentul țării, ap ărarea na țional ă ca pe o oarecare problem ă, cum ar fi, spre
exemplu, cea a f ăcătorilor de tonete sau cea a v ânzătorilor de gum ă de mestecat ni
se pare a cobor î sub orice m ăsură. Noroc c ă românul are șapte vie ți în pieptu -i de
aram ă!
Ar fi trebuit, poate, ca parlamentarii no ștri să fi sesizat multe alte lucruri
care nu su nt în regul ă privind ap ărarea na țional ă. Plafoanele în armament și
tehnic ă de lupt ă s-au stabilit, la Viena, în condi țiile existen ței Tratatului de la
Varșovia, țara noastr ă fiind considerat ă, pe atunci, pe undeva, cam prin e șalonul
doi strategic, ca un f el de oaie neagr ă, refractar ă la invaziile Cehoslovaciilor,
Afganistanelor și altor zone de interes pentru al ții. Doctrina noastr ă, se știe foarte
bine, se desprinsese net de cea de bloc. Noi n -am invadat niciodat ă pe nimeni. De
aceea, nu ne duceam cu s ăgețile de pe h ărțile aplica țiilor dincolo de frontiere.
Dincolo de frontiere se afl ă alte țări cu care noi dorim s ă trăim în bun ă pace. Oare
acele criterii dup ă care s -au stabilit plafoanele mai sunt valabile și în actualele
condi ții ale situa ției geostrat egice? De aici nu se desprinde concluzia c ă milit ăm
pentru înarmare. Dar dr ămuirea mijloacelor absolut necesare pentru ap ărarea țării
este o problem ă extrem de important ă și trebuie s ă se fac ă în deplin ă cuno ștință de
cauză și în modul cel mai responsabil. Acestea nu sunt nici priorit ăți, nici
conjuncturi. Sunt permanen țe. Sunt puncte obligatorii de trecere. Sunt constante
ale existen ței noastre. Iar istoria ne -a învățat să nu ne juc ăm cu ele.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
258
AZI
E ceață, încă multă ceață peste limpezimile din noi

Sentim entul pe care -l trăim azi este unul foarte foarte contradictoriu. S -ar
putea spune – dacă am accepta c ă totul are valoare de construc ție – că un astfel de
sentiment este… insuficient elaborat. În acest uria ș receptacul încă nedefinit, în
care se amestec ă, zi și noapte, probleme, situa ții, concep ții, relicve ale istoriei,
lecții ale trecutului, judec ăți de tot felul și prejudec ăți de tot felul, team ă și
speran ță, proiecte ale viitorului și realit ăți ale prezentului, exist ă, totu și, pentru
noi, ca militari , și un reper ferm, neclintit sub v ânturi și sub z ări. Este vorba de
misiunea care ne vine din vechime, pe care o prelu ăm, din contingent în
contingent, ca pe un consemn. Cu toate facerile, refacerile, prefacerile și
contrafacerile doctrinare, ea este mai presus de noi și de al ții, mai puternic ă decât
gândul și dec ât sufletul, mai sus ca via ța și mai ad âncă decât timpul. Despre ea nu
se discut ă. O știm. Iar atunci c ând, totu și, se discut ă, trebuie s ă uităm de noi și de
tot ce se afl ă în noi. Ea este, pentr u un militar, mai mult dec ât o religie, iar pentru
cel care nu este militar, mai mult dec ât ultimul spa țiu de siguran ță și, adesea, de
supravie țuire. Pentru libertatea și independen ța Rom âniei, au s ângerat, în primul
rând, osta șii. Osta șii rom âni. Rom ânia Mare s -a înfăptuit prin jerfta lor. Și tot prin
jertfa lor, a supravie țuit Rom ânia de azi. Se întâmplă, însă, de multe ori, ca însuși
reperul de baz ă al unei armate – și poate al unei na ții – să se piard ă în cea ța unor
vremuiri, în umbra unor dezam ăgiri. Unii chiar pot s ă cread ă că a disp ărut
definitiv, c ă altele sunt, acum, coordonatele existen ței și siguran ței noastre
naționale. Într-o Europ ă a cooper ării și a p ăcii, a schimb ărilor și confrunt ărilor
economice, sportive, comerciale, a muzelor în voal de b aiadere și a baiaderelor pe
post de muze, a cur ților inundate de b ălării, a hainelor m âncate de molii și de
desuetitudine, a celor care se ru șineaz ă să facă, în școli, istorie na țional ă și să
cinsteasc ă monumentele poporului din care fac parte, mai avem n oi, oare, nevoie
de valori, de arme și de armate? Desigur, am dori ca Europa viitoare s ă fie
alcătuită din entit ăți naționale care s ă coopereze între ele. Și probabil c ă așa va fi.
Dar mai sunt încă tunuri care bubuie cumplit în Europa, oameni care mor în
războaie, contradic ții care dor, țări care se înspăimântă de de șerturi, și deșerturi
care pustiesc țări, iluzii care tatoneaz ă prudent fuga de spa ții goale și încearc ă să
obțină un loc în cele pline (dar și acestea sunt prea -pline), lumi care dispar și lumi
care se rea șază. Pericolele sunt cele care sunt și nu sunt cele care nu sunt, to ți știm
sau m ăcar b ănuim c ând și cum se adun ă norii între cer și pământ. Ruleta este tot
acolo unde a mai fost, roata istoriei se învârtește la fel, chiar dac ă, la masa de joc,
actorii nu mai sunt chiar aceia și. "Parteneriatul pentru pace" este o idee – o idee și

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
259
o șansă –, UEO este solu ția Europei pentru Europa, Rusia își are și ea șansa ei,
împreun ă cu Europa, împreun ă cu lumea întreag ă, nu izolat, nu izolat ă. Jocurile se
cer, deci, respectate. Iar noi, cei din Rom ânia, trebuie s ă ne valorific ăm și noi
șansa noastr ă. În văzul lumii și împreun ă cu lumea. Și, în acela și timp, trebuie s ă
ne punem ordine la noi acas ă. Ziarele, dar nu în primul r ând ziarele, tot caut ă nod
în papur ă armatei, în timp ce armata își readun ă cu greu valorile, își reașează cu
rabdare priorit ățile și posibilit ățile. Avia ția nu este într-o situa ție foarte bun ă, dar
aviatorii știu foarte exact ce au de f ăcut, planurile lor sunt gata. Numai bani s ă fie.
Bani și, evident, posibilit ăți economice. Și marinarii știu precis ce vor. La fel și
infanteri știi, v ânătorii de munte, artileri știi. Asimilarea proiectilului cargo, spre
exemplu, asigur ă artileriei rom âne un salt spre anul 2000, iar proiectilul -săgeată
are o importan ță colosal ă în ceea ce prive ște sistemul nostru de ap ărare antitanc,
bazat, în esen ță pe rachete și artilerie cumulativ ă care, se știe, n -au efect împotriva
tuturor categoriilor de blindaje. Asimil ând și proiectilul s ăgeată, sistemul pare a f i
complet, este complet. Asta -i important. De un an de zile, ziarele au tot rezonat pe
tema "afacerii țigareta", c ăutând corup ții și erup ții, fel de fel de ascunzi șuri, c ând,
poate, înapoia acestui scandal, se ascunde o ac țiune de mare amploare de
eliminar ea noastr ă de pe o pia ță de armament. Și chiar dac ă nu s-ar ascunde o
astfel de ac țiune, efectul este acela și. Pentru c ă, în toate țările din lume, afacerile
cu armament cer discre ție. Iar c ând discre ția lipse ște, afacerea înceteaz ă. Nu se știe
dacă va fi descoperit vreodat ă adev ărul. În astfel de situa ții, lucrurile sunt tare
încurcate. În toate acestea, se pierde din vedere ceea ce este important, ceea ce este
adev ărat. Pentru min țile înfierb ântate, ca și pentru cele interesate, nu adev ărul este
important , ci atingerea unui scop, impunerea unei imagini. Valoarea, pentru ei,
const ă în efect, adic ă în scandal, în spectacol, în ocazia de a ironiza, de a terfeli, de
a suspecta, de a pl ăti poli țe. În ochii unora care nu prea pricep ce se întâmplă cu
armata asta , care cred c ă institu ția militar ă este subiectul lor gras de scandal, totul
se afl ă sub sceptrul unor… afaceri dubioase, f ăcute de ni ște generali corup ți, privi ți
printr -un binoclu intors invers. Fiecare alege, din noianul de explica ții, de date, de
fapte, de expuneri la conferin țele de pres ă, ceea ce -i convine, ceea ce poate
constitui, în limita spa țiului acordat, un subiect pentru ziarul la care lucreaz ă. Mai
rău este c ă, în timp ce, potrivit sondajelor de opinie, 90 la sut ă din popula ția țării
respect ă armata, înțelege problemele noastre geostrategice și are încredere în
ostașul rom ân, c âțiva "strig ă-tare" arunc ă cu noroi, continu ă presiunile
distrug ătoare și destabilizatoare asupra unei institu ții care -și panseaz ă încă greu
rănile morale și materiale . Din p ăcate, s -ar putea ca unii din ace ști "strig ă-tare",
ajuta ți de ni ște soiuri de "instig ă-din-umbr ă" să se afle chiar printre militari. Numai
cei care au acces la informa ții deosebite pot s ă scoat ă din fi șete și să facă publice
date care, în toate arm atele din lume, sunt secrete. Dac ă ei, ace ști oameni, ace ști
"îngrijora ți" pentru destinele armatei, consider ă că lucrurile sunt grave, de ce nu se
adreseaz ă, în primul r ând, Parlamentului Rom âniei, Justi ției, Guvernului? Și, mai
ales, de ce nu își asum ă, sub semn ătură, răspunderea propriilor opinii? Ce fel de
onoare, ce fel de demnitate au ace ști oameni? Obiectivele acestor ac țiuni devin din
ce în ce mai clare. E drept, unele sunt nimicuri omene ști (răfuieli personale,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
260
răzbun ări, poli țe de pl ătit etc.), al tele sunt însă, indubitabil, servicii f ăcute altor…
servicii, contraatacuri îndreptate împotriva unor ac țiuni ale țării neconvenabile
pentru un anumit segment din peisajul politic intern sau interna țional. Într-un
anume fel, se pare c ă ele continu ă ceea ce s-a început în 22-25 decembrie 1989.
Pentru c ă, diversiunea de atunci, provoc ările prin foc de arm ă, dezinformarea și
presiunile psihologice au vizat, ca și unele din ac țiunile de acum, în exclusivitate,
armata rom ână. De ce? Am mai spus -o. Să nu uit ăm că, în 22 decembrie 1989,
armata era unica for ță organizat ă, puternic ă, în măsură să contracareze orice fel de
acțiune îndreptat ă împotriva țării. Din 1990 și până în prezent, aceste ac țiuni se
continu ă. Sunt oameni care fac o grimas ă atunci c ând aud vorbi ndu-se de armat ă.
Grav este c ă unii din oameni ace știa poart ă grade militare pe um ăr. Desigur, nu
sunt mul ți. Dar sunt. Nici în decembrie 1989, diversioni știi n -au fost prea
numero și. Dar au fost. Ac țiunile sunt, în continuare, îndreptate mai ales împotr iva
celor din conducerea armatei. Și ele, de regul ă, au finalitate. Istoria, întruc âtva, se
repet ă. Să ne amintim cum a fost decapitat ă conducerea armatei rom âne dup ă cel
de al doilea r ăzboi mondial. Generali str ăluciți, ofi țeri foarte bine preg ătiți, cu
experien ța războiului, patrio ți, oameni de o condi ție moral ă impecabil ă, eroi ai
Rom âniei, au fost terfeli ți prin ziare, f ăcuți criminali și arunca ți în închisori.
Acela și lucru se încearc ă, într-un fel, și acum. Lucrurile sunt cunoscute. Nu le mai
repet ăm. Justiția ar trebui s ă stabileasc ă mai întâi ce c ăutau acele grupuri, la
Timi șoara, pe calea Lipovei, în fața unei divizii de ap ărare antiaerian ă a teritoriului
și dac ă exist ă vreo leg ătură între ac țiunea acestora și puhoiul de ținte aeriene
(marcate sau s imulate eletronic) care au împânzit ecranele radiolocatoarelor din
aceast ă parte a țării, încep ând cu dup ă-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Justi ția
nu ac ționeaz ă la presiuni sau conform unor comenzi… sociale, ci numai și numai
în spiritul legii, al ad evărului. Poate s ă piară întreaga lume, dar s ă se fac ă dreptate
unui om! În locul limbajului persiflant, dezonorant și umilitor întrebuin țat de unii
magistra ți cu grade militare superioare într-un proces -spectacol, cum este cel al
Otopenilor, ar trebui sta bilit cu exactitate ce se petrecea, în acele zile (22 -25
decembrie), în jurul aeroportului Otopeni, ce ținte erau pe ecranele IOC -urilor,
cine le imita și de ce, cine a deschis focul dinspre p ădure și din jurul pistelor, cine
și de ce a creat, acolo, ace a stare de teroare, în dispozitivul celor chema ți să apere
aeroportul num ărul unu al Rom âniei. Iar cei vinova ți – dar to ți, absolut to ți! – să
suporte consecin țele! Spre binele și spre cinstea Justi ției Rom âne. Altfel, vom
rămâne la fr ânturi dintr -un adev ăr pe care nu -l vom ști niciodat ă.
Așadar, chiar dac ă, în fiecare dintre noi, lucrurile sunt deja limpezi sau încep
să se limpezeasc ă, într-un alt plan – cel al responsabilit ăților – ceața tot mai
persist ă. Să sperăm că ea n -o să ne poat ă împiedica la in finit s ă vedem și să știm
ceea ce este important.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
261
IARNA STRATEGIEI
N-a nins mult timp și, apoi, a nins prea mult, unele t âmple au mai încărunțit
cu 15 la sut ă, altele s -au fr ământat dureros în strânsura palmelor prea uscate sau
prea transpirate. Nimic n u este însă nou sub soare. Tot ce se întâmplă acum a mai
fost c ândva. C ândva, demult, dar și cândva, nu prea demult. Mereu a trebuit s ă ne
ținem capul în palme, s ă ne for țăm gândurile, s ă găsim solu ții ale solu țiilor și ale
rezolu țiilor. Un Parlament, un Guvern și, împreun ă cu parlamentarii și cu
guvernan ții, o țară întreag ă s-au adunat, în aceste zile, cu sufletul la gur ă, într-un
fel de spa țiu fără dimensiuni, spre a -și defini, în primul r ând, orizonturile. De ce
orizonturile? Ce nevoie avem noi, acum și aici, de orizonturi, dac ă ne fuge
pământul de sub picioare, dac ă ne pasc șomajul, greul unei tranzi ții care nu se mai
termin ă (pleac ă una, vine alta!), nesiguran ța, teama de nedefinit? Întreb ări care se
pun – și cât de acut se pun! –, dar și răspunsuri c are nu pot fi date dec ât tot în
aceast ă marjă de incertitudine, de vis doar visat, de proiect doar proiectat.
Guvernarea, ca și conducerea politic ă a unei țări, nu poate fi redus ă la a da
răspunsuri întreb ărilor acute. Dar nici f ără astfel de r ăspunsuri nu se poate.
Spectacolul din Parlament – de fapt o înfruntare politic ă în toat ă regula – n-a
încălzit pe nimeni. Și n-a alinat cu nimic sufletul bietului om. Cel mult l -a
cufundat și mai ad ânc în greaua ne încredere, îndep ărtându-l de o binemeritat ă
speran ță.
Guvernul a prezentat Parlamentului o strategie. Un orizont de obiective.
Firesc. Trebuie s ă știm încotro mergem. Dar, ca s ă mergem cu adev ărat, avem
nevoie deopotriv ă de cap și de… picioare. Gustul amar pe care l -au lăsat unele din
discursuri, cele ma i multe dintre ele lovituri sub centur ă date și de o parte și de
alta, s -a constituit, cred eu, sau ar trebui s ă se fi constituit într-un du ș rece, ne -a
tăiat pur și simplu picioarele. Sper s ă ne trezim și să înțelegem c ă nimic nu se
poate face în țara ace asta f ără sinceritate, f ără conlucrare, f ără responsabilitate.
Calitatea de parlamentar sau de guvernant nu este un privilegiu, ci o sarcin ă
extrem de grea, epuizant ă. Este și motivul pentru care ea nu se mo ștenește. Lupta
politic ă nu este joc pe o tabl ă de șah, nu este distrac ție sau relaxare, nu este goan ă
după prestigiu sau dup ă altceva, ci modalitate de a aduce în fruntea țării pe cei mai
buni. Pe cei mai buni, nu pe cei mai abili, pe cei mai puternici, nici pe cei mai
patetici. Cu patetismul nu se c âștigă războaie, ci doar, c âteodat ă, aplauze
amăgitoare, circumstan țiale.
Dacă programele detaliate prin care se vor îndeplini obiectivele strategice
prezentate în fața națiunii vor fi bune sau rele, vom vedea. Important este ca ele s ă
rezolve problemele cu care ne confrunt ăm și să creeze bazele necesare unui
echilibru real, credibil, stabil și sigur. Nu noi, militarii, suntem cei care avem

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
262
competen țe și răspunderi nemijlocite în acest sens. Nu noi elabor ăm politica
acestei țări. Nu noi avem solu ții pentru r elansarea economiei, culturii, vie ții
sociale. Dar capacitatea de ap ărare a țării, m ăsurile de securitate na țional ă care se
preconizeaz ă n-ar fi altceva dec ât simple iluzii, simple inten ții bune, dac ă nu s-ar
sprijini pe puterea real ă economic ă, politic ă, social ă și moral ă a țării. Privim, deci,
cu îngrijorare la ploaia de cuvinte și la seceta de solu ții viabile, Uneori ai senza ția
că te afli într-un ora ș fără identitate, într-un ora ș fără forță, întruc ât este lipsit de
realitate, este doar o iluzie a unui oraș. Desigur, este doar o senza ție. Noi știm – și
trebuie s ă știm – că țara aceasta este foarte puternic ă și foarte matur ă, că are
suficiente izvoare pentru a -și limpezi r âurile, dar și prea multe lacrimi pentru a -și
umezi ochii și prea mult de munc ă pentru a -și lini ști palmele, c ărora, unii, în
incon știența lor bizar ă, le răpesc acest drept la trud ă. Uneori și noi, osta șii, sim țim
aceast ă cădere în nic ăieri. Și, mai ales, am resim țit și am retr ăit aceast ă stare c ând
am v ăzut, am auzit și am înțeles c ă, vorba matematicianului, din faptul c ă soarele a
răsărit în fiecare zi nu rezult ă cu necesitate c ă el va r ăsări și mâine.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
263
NEVEDERE PE TIMP DE LUMIN Ă
Primim, la redac ție, multe scrisori. Probabil c ă, în alte structuri ale
ministerului, se primesc și mai mul te. Mai toate se refer ă la problemele cu care se
confrunt ă oamenii în acest proces al reformei, la rezultatele bune, la faptele
remarcabile, dar și la dificult ăți, la disfunc ționalit ăți. Că sunt și din acestea destule.
Cei mai mul ți din cei care ne scriu n e iau drept interlocutori de suflet, ne spun –
demn și elegant – nu numai lucrurile bune, ci și durerile și amărăciunile lor. Și
unele și altele le apar țin lor, fire ște. Dar, oric ât de particulare ar fi, sunt, în acela și
timp, și ale Armatei Rom âne. Și, de aceea, sunt, încă o dat ă, ca disfunc ționalit ăți
neconsonante cu verticalitatea unei institu ții, și ale lor.
Aceste scrisori (cele mai multe dintre cele care se refer ă la un astfel de
subiect) nu vor s ă fie nici pe departe acte de acuzare agresive și cate gorice, cum se
poart ă, azi, în anumite limbaje, nici sentin țe, nici p âre răutăcioase, nici pl ângăreli
pe um ărul cuiva. Sunt pur și simplu semnale ale unor st ări de lucruri din anumite
locuri, sunt, c âteodat ă, mărturisiri cutremur ătoare ale degrad ării condi ției umane, a
raporturilor intermilitare. Nu în toat ă arma se întâmplă așa ceva. Ar fi catastrofal.
Armata Rom ână este o institu ție a onoarei și demnit ății, a curajului,
responsabilit ății și eroismului. N -o spunem circumstan țial, ca pe vremuri, sau ca o
scuză-acoperire c ă nu putem zice mai mult.
Armata și-a dovedit de at âtea ori valoarea ei excep țional ă, ca institu ție a
țării, încât nici un om de bun ă credin ță nu poate pune sub semnul îndoielii calitatea
oștirii. Sondajele de opinie cu privire la credibili tatea acestei institu ții, la
ierahizarea institu țiilor în țara noastr ă sunt edificatoare. Peste 8o la sut ă din
cetățenii acestei țări situeaz ă armata rom ână pe primul loc între institu țiile statului
român. Și totu și, sunt încă și în armat ă unele locuri și, mai ales, persoane care
adăpostesc lucruri nepl ăcute. Unii sunt cel pu țin neaten ți (ca s ă nu spunem altfel)
în fața forma ției sau pe unde nimeresc, al ții amenin ță, ridic ă vocea și chiar m âna la
semenul lor.
Au fost și câțiva care și-au însușit, cum bine se știe, bunuri sau servicii ce nu
le apar țineau. Dar cel mai grav este c ă unii nu s -au debarasat de obiceiul de a -i
umili pe ceilal ți. Este vorba de raporturile dintre militarii în termen, dar nu numai
de acestea.
Au fost și cazuri – de notorietate în presă – care relev ă date și documente
nedestinate publicit ății, puse la dispozi ție tot de cei care respect ă atât de pu țin
adev ărurile ca și durerile institu ției pe care o slujesc.
Au fost și unii care au crezut c ă, în economia de pia ță, se permite orice, c ă a
face afaceri înseamn ă a trece peste orice și peste oricine, a acumula primitiv un
capital, sfid ând orice reguli ale comportamentului militar.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
264
Desigur, institu ția militar ă nu poate admite a șa ceva și își ia m ăsurile
necesare. Faptele, însă, rămân.
Poate că unii nu sunt de acord cu aceste r ânduri care, f ără îndoial ă, se refer ă
la câteva aspecte particulare, necaracteristice organismului militar, filosofiei
instruc ției și educa ției militare. Poate. Dar astfel de r ânduri nu pot tulbura în nici
un fel imagi nea de cristal a celei mai credibile și mai statornice institu ții a țării.
Sunt doar referiri la ni ște pete de rugin ă care au r ămas din cine știe ce șuruburi sau
suporturi, pe marginea oglinzii de cristal și pe care nu ne putem preface c ă nu le
vedem. Rugi na nu poate p ătrunde însă cristalul. Cel mult, îi acoper ă un col țișor.
Într-o zi, cineva va șterge aceste pete cu o bucat ă de cârpă curat ă. Până atunci,
astfel de pete de rugin ă, sau de ce or fi, exist ă.
Respectul fa ță de om este și trebuie s ă fie mai pres us de orice. O institu ție
serioas ă nu poate accepta s ă-i fie umilit omul. Și Armata Rom ână nu accept ă așa
ceva. Regulamentele ei ( și cele trecute, și cele actuale și cele viitoare) îl înalță pe
om, cultiv ă și impun respectul fa ță de osta ș, față de militar . Nim ănui nu -i este
îngăduit, sub nici o form ă, să lezeze în vreun fel demnitatea subordonatului, a
camaradului, a comandantului.
În fața demnit ății, to ți suntem egali. C ăci to ți suntem demni și avem,
deopotriv ă, onoarea persoanei și pe cea a institu ției. Toți știm acest adev ăr
elementar. El face parte din structura de rezisten ță a institu ției militare, este
preceptul num ărul unu al eticii unei armate. Nu exist ă ofițer, maistru militar,
subofi țer, sergent sau soldat care s ă nu fi învățat așa ceva. Practica umilirii,
favoritismul, mersul pe al ături nu sunt proprii militarului rom ân. Și totu și exist ă și
așa ceva, în unele locuri. Poate, ca excep ții. Dar exist ă. Unii se suie prea rapid și,
poate, prea lesne pe ni ște platforme aburcate deasupra celorlal ți și nu se dau în
lături în a-i vătăși și a-i chinui pe al ții. Nu to ți. Doar unii. Se practic ă, desigur, și
metoda de a nu -i vedea, de a nu -i mai vedea, de a nu -i băga în seam ă pe ceilal ți.
Sau, și mai r ău, de a nu -i uita și a nu -i ierta pentru vreo vorb ă sau vre o fapt ă
neconvenabil ă. Chestiunea cu țiganul care a ajuns împărat.
Poate c ă nimeni nu se recunoa ște (sau nu vrea s ă se recunoasc ă) în aceste
cuvinte. Și totu și, exist ă și așa ceva. Unii uit ă foarte repede de unde au plecat.
Sau…, poate c ă nu uit ă. N-ai cum s ă uiți ce n -ai învățat niciodat ă…
Scriem aceste r ânduri cu am ărăciunea și îngrijorarea celor care constat ă că
exist ă încă porți deschise ne încrederii în oameni, suspiciunii, nes ăbuinței,
arogan ței, îngâmfării, umilirii celor din jur. Nu doar prin a titudinea direct ă, ci și
prin sistemele de am ânare a rezolv ării problemelor, de sofisticare a rela țiilor, prin
revigorarea birocra ției… Îi rog pe cei mul ți, pe cei ce duc greul acestei armate
aflată în plin ă reform ă, să mă ierte pentru îndoielile formula te cu privire la acest
tip de comportament, care nu le apar ține lor, ci doar unora care se afl ă printre ei.
Viața (sau ce o fi la mijloc) îi propulseaz ă, câteodat ă, prea repede pe unii și îi uită
prea lesne pe al ții. Unii din cei ajun și (unii, nu to ți!) nu prea sunt, de fapt, acolo
unde se afl ă. Dar ei cred c ă sunt. Și chiar sunt nemul țumiți că nu sunt și mai și. Și,
pentru a se autoconvinge și mai tare c ă sunt ceea ce, poate, niciodat ă n-or să fie, le
spun din c ând în când celor l ăsați de c ăruță: "De la nivelul t ău, nu po ți pricepe

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
265
asta!" Sau, cum scria Eminescu, "De și vorbe ști pe înțeles/ Eu nu te pot pricepe".
Trist. Dar, asta e. Parc ă n-am putea exista și fără aceste repere triste, f ără aceste
umbre care chinuiesc, de c ând ne știm, lumina, f ără aceste pâlpâiri care ne
întunec ă fruntea și ne am ărăsc sufletul. Este adev ărat, în procesul reformei, se
reconstruie ște – și trebuie s ă se reconstruiasc ă – ceea ce s -a dărâmat prin
totalitarism. Reconstruc ție nu înseamn ă însă orice, ci situare în prezent a acelor
elemente rezistente, care merit ă să fie preluate, care se afl ă sub semnul duratei,
precum și durarea respectului fa ță de valori. Lumina orbe ște, iar prea -multa –
lumin ă înmul țește num ărul nev ăzătorilor pe timp de zi.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
266
GÂNDURI ÎN REFORM Ă
Exprimarea liber ă reprezint ă dreptul natural al omului. Nimeni, sub nici o
form ă, nu poate îngrădi acest drept. Dar omul este responsabil pentru spusele lui

Dreptul la exprimare este un drept fundamental al omului. Nu numai pentru
că este înscris în Constitu ția țării. Nu Co nstitu ția creeaz ă acest drept. Ea doar îl
consemneaz ă, îl consfin țește, și-l însușește. Și, recunosc ându-l, se ridic ă la rangul
de cuprindere și de statuare a unor raporturi umane pe care, în lipsa unui termen
mai consistent, le subsum ăm unui concept mai l arg numit, de la Pericle încoace,
democra ție. Ele con țin însă, în sistemul lor, valoarea unui mare adev ăr, care
aparține esen ței umane. Deci nu ea, Constitu ția, justific ă un drept care este fapt,
adev ăr, ci, consemn ându-l, îi dă putere de Lege, instituind obligativitatea
comunit ății și a Puterii de a -l înfăptui, respecta și proteja. Aceasta întruc ât, așa
cum scria Hegel, "dreptul pe care îl am trebuie s ă fie un drept recunoscut de lege.
(…) Esen ța statului nou const ă în cerin ța ca universalul s ă fie lega t cu libertatea
deplin ă a particularit ății și cu prop ășirea indivizilor, a șadar în cerin ța ca interesul
familiei și al societ ății civile s ă se reuneasc ă, supun ându-se statului, dar totodat ă în
recunoa șterea c ă universalitatea scopului nu poate progresa f ără știința și voin ța
proprie a particularit ății, care trebuie s ă-și păstreze drepturile ei. A șadar
universalul trebuie înfăptuit, dar, pe de alt ă parte, subiectivitatea trebuie s ă fie și ea
în întregime și viu dezvoltat ă. Numai c ând ambele momente își păstrează puterea,
atunci și numai atunci statul poate fi considerat ca stat deplin articulat și cu
adev ărat organizat".
Dreptul la exprimare liber ă are deci o fundamentare temeinic ă, profund ă.
Este, am putea spune, un drept natural al omului. Întruc ât ține de natura uman ă.
Numai omul se exprim ă. Societatea voteaz ă, selecteaz ă, întrune ște. Esen ța lumii
este omul. Nimeni, sub nici o form ă, oricare ar fi ra țiunea în numele c ăreia
acționeaz ă, nu este în măsură și nu trebuie s ă se creeze iluzia c ă ar putea cineva să
fie în măsură să îngrădeasc ă acest drept. Aceasta, principial. Exist ă însă și o alt ă
determina ție care face din acest drept un element de mare for ță. Este vorba de
matricea spiritual ă a unui popor, de modul în care acesta și-a durat și și-a respectat
valorile. Iar valorile nu rezult ă din mu țenie, nici din dictatura for ței, ci din dialog,
din comunicare. Ne place s ă invoc ăm, adesea, constatarea c ă așa e și la al ții,
îndeosebi la țările cu vechi democra ții. Ar trebui s ă răscolim însă mai profund
universul axiologic al poporului rom ân, în care g ândul – cum spunea D.D. Ro șca
– este adesea mai tare ca via ța, în care judecata ad âncă, sănătoasă, înțelepciunea
vorbei cu t âlc sunt valori ale unei convie țuiri milenare, resurse creative greu de
egalat. Nici un ob icei rom ânesc nu interzice și nu îngrădește dreptul la exprimare.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
267
Până și nebunii, în filosofia satului, au dreptul s ă fie asculta ți. Cu at ât mai mult,
oamenii normali, care pun, în via ța lumii și a institu țiilor pe care le slujesc, însăși
viața lor. Aici nu exist ă sintez ă, ci doar acceptare a unui adev ăr care apar ține
fiecăruia, care ține de filosofia p ământului și a plaiului, a ceea ce exist ă în om ca o
conștiință a spa țiului personificat. Statul modern, institu țiile sociale moderne – de
la familie la na țiune, de la uli ță la universitate, de la asocia țiile libere la Parlamente
– exist ă cu adev ărat în măsura în care protejaz ă acest drept, în măsura în care
slujesc și nu îngrădesc omul. Acestea sunt lucruri vechi, de c ând lumea, se
transmit din genera ție în genera ție și nimeni nu are dreptul s ă le ignore. Cu at ât
mai mult cu c ât societatea informa țional ă a mileniului trei, spre care ne îndrept ăm,
nu poate s ă existe f ără circula ția liber ă a informa ției. O reform ă adev ărată nu se
poate înfăptui în afara acesto r repere umane inconfundabile, în afara dreptului
sacru uman la exprimare. Nu poate fi vorba de reform ă în afara respectului fa ță de
om, fa ță de drepturile sale. Acest respect al unui drept cutumiar trebuie însă
instituit și prin Lege, iar Legea nu poate e xista împotriva unui drept natural –
dreptul omului la exprimare și, anume, la exprimarea g ândului, adic ă a punctului
său de vedere.
Se pune totu și o întrebare: Este oare aceast ă viziune compatibil ă cu calitatea
de militar, cu institu ția militar ă, institu ție care cere rigoare, disciplin ă, ordine și
supunere? R ăspunsul mi se pare foarte clar: ESTE. Și nu de azi, de ieri, ci din
străvechi timpuri. Institu țiile care nu respect ă drepturile omului, care nu asigur ă
aplicarea legilor naturale ale fiin ței umane – între care cea dint âi este libertatea de
exprimare –, care îngrădesc libertatea uman ă sunt ele însele nelibere, deci
neconforme cu condi ția uman ă și, mai devreme sau mai t ârziu, vor disp ărea.
Istoria este plin ă de astfel de exemple, cel mai recent fiind cel al dictaturii
totalitarismului în numele egalitarismului, care interzicea, în modul cel mai
categoric, dreptul la op țiune și dreptul la exprimare liber ă. Oare chiar am ie șit pe
deplin din aceste dogme? Chiar suntem dispu și să-i ascult ăm și pe ceilal ți?
Institu ția militar ă nu este o institu ție în sine, ci o institu ție a societ ății, a
statului, a țării. Func ția ei este una de protec ție na țional ă și statal ă prin mijloace
militare. La al ții, aceast ă institu ție are și func ția de a impune un anumit tip de
comportament, de a servi, prin mijloace militare, interesele politice – și nu numai
politice – globale sau zonale ale statului respectiv, ale grupului de state, ale
alian ței sau ale comunit ății mondiale. Oricare ar fi misiunile unei armate, aceast ă
institu ție are rigori care rezult ă din specificul ei. Cine a optat pentru cariera
militar ă trebuie s ă le respecte. Iar cei ce își satisfac serviciul militar – care, la noi,
este un serviciu în folosul na țiunii – au, de asemenea, obliga ția să se conformeze
exigen țelor impuse, indiferent c ă sunt sau nu de acord cu ele. Oricum, acestea se
cer acceptate. Cea dint âi acceptare este cea a datoriei de a lupta și, la nevoie, a
muri pentru ceilal ți, pentru țară. Acceptarea, aici, înseamn ă opțiune. Și, în primul
rând, op țiune moral ă. Este o op țiune nobil ă, un act de bravur ă. Omul adev ărat
pune mai presus de via ță datoria, iar cea dint âi datorie uman ă este s ă fie de folos
semenilor s ăi și, prin respectul lor, sie și. De aici rezult ă dreptul și datoria omului
de a-și exprima, în fața celorlal ți, gândurile, op țiunile, de a se prezenta, de a se

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
268
identifica, de a spune cine este și ce g ândește. Omenirea n -are nevoie de anonimi,
nici de gloate amorfe, m ânuibile, influen țabile, ci de oameni strict individualiza ți,
care se definesc și, prin aceasta, își aleg, își definesc și își stabilesc, în văzul lumii,
locul lor în comunitate, în societate, în institu ția pe care o slujesc, cu care au
încheiat un contract în sensul lui Rousseau. Și militarii sunt oameni. Și ei, ca
oricare al ți oameni, a u dreptul și obliga ția de a se exprima, de a -și face publice
gândurile, op țiunile, opiniile. Vremea c ând se spunea c ă pentru soldat g ândește
comandantul a trecut. De fapt, nici n -a existat cu adev ărat o astfel de vreme.
Expresia de mai sus se refer ă la cu totul altceva. Este vorba de responsabilitatea
care revine comandantului în organizarea luptei, de grija pe care trebuie s -o poarte
soldatului, de competen ța lui în conducerea oamenilor, în exercitarea comenzii.
Întotdeauna, în armata rom ână, s-au creat co ndiții care s ă asigure materializarea
dreptului osta șului de a se exprima și de a fi ascultat. Marii comandan ți și-au făcut
o virtute din a asculta, a înțelege și a respecta glasul soldatului. Și cu at ât mai mult
pe cel al ofi țerului. Nimeni nu și-a permis niciodat ă, sub nici o form ă, în adev ărata
armat ă română, să interzic ă militarului s ă-și exprime opiniile, s ă-și dezv ăluie
gândurile. Dimpotriv ă, dreptul ofi țerului de a fi ascultat era un drept sacru, care
ținea de onoarea și demnitatea militar ă. Dovad ă sunt publica țiile militare dintre
cele dou ă războaie mondiale, ale c ăror pagini con țin un dialog militar, profesional
și social impresionant. Libertatea de exprimare nu are însă nimic comun cu
divulgarea secretelor, cu scurgerea informa țiilor care nu sunt destinate publicit ății,
cu denigrarea institu ției și a camarazilor, cu alte aspecte pe care nici o comunitate,
nici o institu ție – și cu at ât mai pu țin o institu ție militar ă – și nici un om adev ărat
nu le accept ă. Dar cel ce se preteaz ă la așa ceva nu este și nu poate fi un om
adev ărat. Nu este și nu poate fi un soldat. Și cu at ât mai pu țin nu poate fi subofi țer,
maistru militar sau ofi țer. El este cu totul altceva. Este ceea ce rezult ă (din ceea ce
spune) c ă este. În acest sens, exist ă un proverb rom ânesc foarte sugestiv: fiecare
pasăre pe limba ei piere. Dar nimeni n -a făcut vreodat ă legi dup ă care s ă cânte
păsările, cu convingerea c ă, în felul acesta, va proteja institu ția păsărimii planetei.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
269
Demnitatea nu este hain ă de parad ă, nici c âine care latr ă în ograd ă.

Imediat dup ă 22 decembrie 1989, impresiile și reprezent ările noastre despre
raporturile intermilitare sunt printre primele care au început s ă de dezopacizeze. În
fond, cu to ții avem cap, iar capul nu este f ăcut numai pentru a nu ne ploua în gât,
ci și pentru alte lucruri cel pu țin la fel de importante. Între acestea, cu permisiunea
cititorilor, a ș situa și dreptul (poate și obliga ția) de a g ândi.
Așadar, cei mai mul ți sau, dac ă un astfel de tablou majoritar deranjeaz ă,
măcar unii dintre noi g ândeau c ă lucrurile arbitrare, formale, nenecesare, uneori
absurde, alteori stupide, f ățarnice, lingu șitoare, îngăduitoare, formale etc.,etc. au s ă
dispar ă. Era crezul revolu ției rom âne, era sensul acelei mi șcări sublime pentru
libertate și demnitate pe care armata a înțeles-o, a admirat -o, a sprijinit -o și a
apărat-o. Nimeni nu și-a închipuit atunci c ă ar fi vreunul care ar dori ca, în noua
societate care se contura, fiecare își va face de cap, ca, în locul ordinii, s ă fie
introdus ă dezordinea, iar ierarhia s ă fie înlocuit ă cu anarhia, inteligen ța cu prostia,
competen ța cu abilitatea sau rudenia…
Nici nu putea fi vorba de a șa ceva. Diversiunii, poporul rom ân și armata
română i-au opus un admirabil spirit de ordine, calm și luciditate, un
incomensurabil sim ț al valorii, precum și un indiscutabil respect fa ță de lege. Care
lege? Legea care guverneaz ă de dou ă mii de ani acest popor – aceea a respect ării
demnit ății omului, care este a convie țuirii, toleran ței și ajutor ării la greu, a
împărțirii buc ății de p âine cu aproapele, a solidarit ății umane necondi ționate, a
respectului și mândriei na ționale.
Ne-am întors la un imn durat prin vremuri aspre în sufletul și în viața
poporului nostru – "Deșteapt ă-te Rom âne!" –, am reluat Imnul Eroilor Neamului,
ne-am dus la bi seric ă și ne-am rugat, dup ă datina str ăbună, bunului Dumnezeu s ă
fie pace și să aibă grijă de acest popor. Au t ăcut, atunci, oportuni știi și răii,
făcătorii de probleme și cei ce n -au știut niciodat ă să respecte omul, egoi știi și
frico șii, saltimbancii și fripturi știi, puitorii de capcane și profitorii, lozincarzii și
informatorii… Au t ăcut sau, mai exact, s -au pitit în mul țime și în mu țenie,
așteptând… A șteptând vremuri mai bune… Unii, cameleonii, s -au pref ăcut din nou.
E în firea lor s ă se coloreze după împrejur ări, dup ă orice împrejur ări, uit ând că,
important nu este a te adapta și a supravie țui, ci a face ceva, a ac ționa în sensul
adev ărului și drept ății. E drept, au ie șit în față cei care ies în față în astfel de
împrejur ări, unii dintre ei eroi a devărați, lupt ători adev ărați, oameni care au un
crez, cei care au crezut ani și ani într-un destin, al ții, exploatatori de sp ărturi sau
amatori de senza ții tari.
După ce clipa de incertitudine a trecut, a venit r ândul celor care, de obicei,
mimeaz ă eroismul, al vitejilor de dup ă război, al celor care for țează porțile
deschise… Oamenii obi șnuiți au fost, ca întotdeauna, la locul lor. Adic ă nici la
dreapta, nici la st ânga, nici sus, nici jos. Un popor nu se schimb ă după cum bat
vânturile, o armat ă nu-și schimb ă valorile, dup ă cum trec sau nu trec culorile
politice. Dac ă și le schimb ă, atunci nu mai este armat ă, ci altceva.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
270
Între valorile fundamentale ale institu ției ost ășești, demnitatea ocup ă un loc
central. Nici unde, în lume, militarii nu -și calc ă pe demnitate, nu renun ță la onoare,
nu se apleac ă după cum bat v ânturile. Reforma, într-o armat ă adev ărată, nu vizeaz ă
asemenea lucruri. Demnitatea este una singur ă, de la Maraton încoace. Ea nu se
schimb ă, nu se transform ă, nu se cump ără, nu se vinde, nu se învață, nu se creeaz ă.
O ai sau nu o ai. O ai, dac ă poporul și institu ția militar ă o au, dac ă gena pe care ți-
au transmis -o părinți și strămoșii o con ține, n -o ai dac ă ești un impostor sau un
făcător de iluzii, dac ă ești un r ătăcit sau un v ânător de func ții. În toate
împrejur ările grele, poporul rom ân și armata sa au ac ționat cu demnitate. În
decembrie 1989, dar și în perioada grea care a urmat, Armata Rom ână s-a
comportat cu mult ă demnitate. Ea nu a reac ționat violent și necontrolat la
diversiuni și la de șertăciuni, la r ăutăți și la adversit ăți, ci și-a văzut de treab ă,
înfrunt ând cu r ăbdare și demnitate greut ățile și dificult ățile unei perioade de
tranzi ție, pun ându-și ordine în propria -i ograd ă, pans ându-și rănile, îngrop ându-și
morții, redescoperindu -și valorile.
Greul a trecut. Armata nu mai este acum în prim plan, nu mai trebuie s ă
apere nemijlocit, cu arma în mână, institu țiile care s -au reconstituit. Ea se afl ă în
cazărmi, în poligoane, la aplica ții, își vede de treab ă. Așa cum e firesc. A șa cum se
petrec lucrurile în orice țară civilizat ă din lume. Dar Rom ânia a trecut printr -o
revolu ție, s-au schimbat structuri, s -au schimbat multe. Unii încearc ă să reschimbe
schimb ările, s ă tragă cenu șa pe turta lor, s ă iasă în relief cu orice pre ț, să arunce cu
noroi în unica institu ție care n -a părăsit niciodat ă țara la greu, care este unica și
ultima speran ță a nației în situa ții de criz ă. Căci armata nu e o institu ție oarecare,
la cheremul nu știu cui, ci este însăși națiunea sub arme, este partea dinamic ă,
concr etă, în for ță, credibil ă și de temut a concep ției de securitate. Într-o lume în
care r ăzboiul n -a încetat și, probabil, nu va înceta niciodat ă, armata este singura
forță credibil ă de descurajare a r ăzboiului. Incon știenții, pătimașii, impostorii și
nerom ânii nu înțeleg sau nu vor s ă înțeleag ă asta.
Unii încearc ă să schimbe imaginea institu ției militare în ochii na țiunii, caut ă,
în continuare – după sistemul pe care îl știm – capete de acuzare pentru unit ățile
armatei în evenimetnele din decembrie, uit ând că, dac ă armata n -ar fi fost nimic n –
ar fi fost, iar ei n -ar avea, azi, posibilitatea s ă fie ceea ce sunt, s ă spun ă ceea ce
spun, s ă scrie ceea ce scriu.
Aceste cuvinte ale mele nu vin din partea Armatei Rom âne, care este o
institu ție puternic ă și care nu ascult ă orice l ătrături, ci din partea unui ofi țer care
nu îngăduie impostura și lătrăturile pe la col ț de publica ții, care crede cu toat ă tăria
ceea ce poporul rom ân a exprimat prin sondajele care s -au făcut privind încrederea
în institu ția militar ă. Demn itatea osta șului rom ân este construit ă pe spa ții infinite,
vine din str ămoși și se proiecteaz ă în viitor.
E drept, uneori ea se confund ă cu orgoliul c âte unuia dintre noi, r ănit de
atâția impostori, de at âția inși care își caut ă un loc mai comod sub soare le acesta
blând și nev ăzător. Este de înțeles. Demnitatea nu este însă orgoliu. Nu este
vanitate, nici blazon confec ționat din iluzii, nici hain ă pusă la parad ă, nici c âine
care latr ă în ograd ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
271
Demnitatea este o construc ție interioar ă durabil ă, de mare s uprafa ță, dar
insesizabil ă pentru ochii care nu știu să vadă, nefotogenic ă, alergic ă la imagine – și
cu at ât mai mult la imagologie – este macromolecula de ADN care se transmite din
genera ție în genera ție, într-o na ție, într-o institu ție de rezisten ță și de for ță, în
sistemul de vie țuire și de supravie țuire al unui popor vechi. Ea nu intr ă, deci, în
reform ă, nu face parte din programe, nu este obiect de studiu, nici strategie, nici
artă de a am ăgi, a dezam ăgi sau de a min ți. Este filonul de aur și de diaman t care
înnobileaz ă ostașul și institu ția din care face parte. De aceea, ea trebuie c ăutată în
adânc. În ad âncul sufletului, acolo unde suntem totdeauna cu adev ărat ceea ce
suntem și numai ceea ce suntem.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
272
FIR-AR S Ă FIE!
Cea mai bun ă cale ca armata s ă câștige încrederea popula ției, ca s ă nu
mai vorbim despre cea a celor care fac parte din armat ă, este ca ea s ă-și facă
treaba de zi cu zi cât mai bine
General Arthur Collins

În cei cinci ani care au trecut de la Revolu ție, ne -am întâlnit cu situa ții
despre care nu ne -am imaginat vreodat ă că ar fi posibile. De -a lungul a patru
decenii și jum ătate, ne confruntaser ăm, la fel, cu probleme și mai și, care nu sunt
niciunde în lume specifice pentru o armat ă. Dup ă excep ționalul comportament în
cel de al doilea r ăzboi mondial, Armata Rom ână a fost nevoit ă să suporte, cu
resemnare și cumin țenie, umilin țele p ăcii. Epurare, aruncarea celor mai bravi
ofițeri ai ei în închisori, desfiin țarea v ânătorilor de munte, a artileriei de coast ă și a
unora din cele mai bune unit ăți navale ale Marinei Militare a Rom âniei,
redislocarea anapoda a unora dintre unit ăți, fortificarea zonelor cel mai pu țin
vulnerabile pentru țară etc., etc. Apoi, impunerea unei doctrine str ăine, deturnarea
armatei de la misiunea ei principal ă, salahorl âcul de pe șantiere, 96.000 de militari
(ofițeri, mai ștri militari, subofi țeri și osta și) robotind necalificat, mai r ău dec ât
iloții de odinioar ă, pe șantierele economiei na ționale. Desigur, munca nu este
rușinoas ă, iar ce au realizat ace ști militari este demn de toat ă admira ția. Sunt opere
unice: Transf ăgărășanul, canalul Dun ăre Marea Neagr ă, sistemele de iriga ții,
sistemele hidroenergetice, și câte altele! Dar cu ce pre ț! În cele din urm ă – adică
după 1968 –, am tr ăit ceea ce am putea numi trezirea din co șmar, ivirea la orizont
a speran ței refacerii demnit ății și onoarei militare, reelaborarea doctrinei militare
naționale, redislocarea corect ă, din punctul de vedere al ap ărării țării, a unor
unități, re înfiin țarea industriei de ap ărare. Toate acestea au avut ca baz ă o
resurec ție a con științei na ționale, un mare moment de luciditate na țional ă. Ulterior,
însă, și aceast ă realitate a fost subordonat ă unor scheme și unor sloganuri
dăunătoare profesionalismului militarilor, produc ătoare de ne încredere, de stres, d e
nonvaloare. Este vorba, între altele, și de prioritatea, cu orice pre ț, a elementului
muncitoresc ( în școlile militare, în promovarea în func ții, în încadrarea comenzilor
etc.), în dauna criteriilor de valoare. Unde s -a ajuns, știm cu to ții. Nu a trecut prea
mult timp de atunci, ca s ă putem uita. E drept, 22 decembrie 1989 a fost o lec ție pe
care, de și unii nemilitari au uitat -o foarte repede (cum se uit ă de fiecare dat ă
asemenea lec ții în istorie), cei sorti ți să ducă greul veghei de țară, responsabilita tea
indivizibil ă a apărării na ționale n -au uitat nimic. Experien țe, deci, au fost. Destule.
Dar, din p ăcate, nu s -a învățat prea mult din ele. Suntem aceia și robi nu numai ai
neputin ței economice (care își are justific ările ei), ci și ai unei anumite nepu tințe

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
273
morale care nu -și are nici un fel de motiva ții, ci, poate, cel mult, unele explica ții.
S-a uitat prea repede c ă, în războiul din 1877 -1878, s -au făcut subscrip ții publice
pentru a se întreține trupele pe front, c ă, în 1916 -1917, au fost situa ții când ostașii
nu aveau arme cu care s ă lupte, s -au uitat și zbaterile dintre cele dou ă războaie
mondiale pentru a se da o știrii ce i se cuvenea: nu grade și func ții, ci aten ție,
respect și mijloace necesare pentru a -și îndeplini misiunile. Respect și încredere
acord ă și azi na țiunea rom ână armatei sale. Din sondajele de opinie efectuate, a
rezultat c ă peste 90 la sut ă din cet ățenii țării au încredere în institu ția militar ă,
situând-o pe primul loc între institu țiile statului în ceea ce prive ște credibilitatea.
Poate c ă nu e chiar foarte bine ca institu țiile statului s ă fie comparate unele cu
altele (fiecare își are rolul ei foarte exact într-un sistem), dar, din c âte cunoa ștem,
nu s-a întâmplat niciodat ă, de c ând se știe țara țară, ca rom ânii s ă nu fi avut
încred ere și, la vremuri grele, s ă nu-și fi pus ultima speran ță în Armata Rom ână.
Respectul țării fa ță de armata sa nu este unul curtenitor, declarativ, pus pe toate
paginile de ziare și în toate emisiunile de radio și televiziune, ca și cum numai și
numai armat a ar avea importan ță pe lumea asta, ci unul ad ânc, temeinic, sincer,
lipsit de echivocuri, declara ții sfor ăitoare, ambiguit ăți, oportunisme,
superficialit ăți. Armata n -are nevoie de a șa ceva. Armata nu are nevoie s ă fie
curtat ă. Nici s ă curteze pe cineva. Avalan șa de avans ări din anii 1990 -1991
constituie una dintre cele mai mari capcane care s -a întins vreodat ă institu ției
noastre, una dintre cele mai mari am ăgiri și una dintre cele mai nedrepte umilin țe
pe care le -a suportat vreodat ă o armat ă. Acum, poat e, nu este prea clar acest lucru.
Oricare ofi țer viseaz ă să ajung ă mare șal. Iar c ând a ajuns, nu se îndoie ște nici o
clipă că s-a întâmplat datorit ă, în exclusivitate, meritelor sale. Nu știm c ât de mari
pot fi meritele unui militar pentru ca, în timp de p ace, în numai trei -patru ani, în
situa ții extrem de confuze, lipsite de orice urm ă de eroism, s ă ajung ă de la gradul
de maior la cel de general! Armata, ca institu ție, a trecut însă și peste asta. Cum a
trecut peste toate. Va veni însă o vreme a adev ărului. Și, la urma -urmei, deja s -a
realizat un echilibru. Propor ția generalilor în armata rom ână este la fel ca în toate
celelalte armate moderne. Problema nu este deci contestarea sau discutarea
necesit ății unei m ăsuri, ci maniera precipitat ă și îndoielnic ă în care s -a realizat
aceasta, chiar dac ă, în fond, era nevoie se se corecteze o nedreptate a anilor
anteriori. Probabil, m âine, c ând ne vom fi revenit din co șmare, din vise dulci, din
amăgiri sau din iluzii, vom constata c ă am avut, totu și, puterea s ă supra viețuim
sau, și mai și, să exist ăm atunci c ând însăși existen ța ni se punea la îndoial ă. Mai
mult, chiar în aceste condi ții extrem de dificile, ca s ă nu le spunem altfel, gre șelile
sau presiunile de tot felul n -au constituit pentru organismul militar un fa ctor de
instabilitate, o criz ă a valorilor, ci doar o experien ță tristă. Care se afl ă în sufletul
nostru doar ca o ratio mundi. Dimpotriv ă, așa cum a afirmat -o în nenum ărate
rânduri însuși Pre ședintele țării, Armata Rom ână a constituit ea însăși, în aceste
vremuri de rena ștere na țional ă, un element de stabilitate. Poate, singurul. C ăruia i
s-a alăturat, ca de fiecare dat ă, înțelepciunea și buna cuviin ță a poporului rom ân.
Dincolo de toate acestea, r ăzbate însă viața. Via ța cea adev ărată, cu toate
probleme le ei. Și, mai ales, cu puterea de a construi. De a împlini. De a regenera.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
274
De a umple golurile. De a vindeca r ănile. Chiar dac ă unele din acestea nu pot fi
prea u șor vindecate. De a ascunde cicatricele. Chiar dac ă unele nu pot fi niciodat ă
ascunse. Actual a ședință a Consiliului Militar Superior a subliniat c ă
restructurarea armatei se afl ă în plin ă desfășurare, c ă în unit ăți și în mari unit ăți se
face instruc ție, se desf ășoară aplica ții, trageri, iar învățământului militar i se
pregătește o nou ă formul ă. Nu pentru c ă formula dinainte ar fi fost proast ă, ci
pentru c ă nimic nu r ămâne înțepenit pe lumea asta, totul se mi șcă, se adapteaz ă
împrejur ărilor. Este o lege. Dar nu o lege oarb ă. Ci o lege a oamenilor care știu să
vadă. Ce, c ât, cum și când trebuie sch imbat, aceasta este deja o alt ă problem ă, care
nu mai ține de lege, ci de cei care o aplic ă. Țara n -are bani, iar cei pe care -i are s –
au repartizat cum au calculat cei din Guvern și din Parlament c ă e mai bine. N –
avem de ce s ă nu le d ăm crezare. Putem veri fica. Bugetele sunt transparente, iar
aritmetica este una pentru to ți. Unu și cu unu fac totdeauna doi. Peste tot. Cuv ântul
de ordine este acum: mai mult nu se poate! Dac ă nu se poate, nu se poate! Ex
nihilo nihil. Dac ă cineva nu are nici un leu în buzunar , nu-ți poate da unul. Iar dac ă
are unul singur, nu -ți poate da doi. Și cu at ât mai pu țin trei. De ce acel cineva nu
are nici un leu în buzunar sau are doar unul singur, este o alt ă problem ă a cărei
încercare de rezolvare ne -ar conduce la vechea poveste cu oul și găina. Cert este c ă
nu sunt bani. Sau sunt at ât de pu țini, încât nici nu poate fi vorba de vreo manevr ă
de compensare. Iar armata are nevoie de sume foarte mari. Numai repara ția
motorului unui avion de lupt ă, spre exemplu, cost ă un milion de dolari !
Discu țiile despre bani, repro șurile care se fac (c ând se fac și cui se fac),
cererile justificate ale unit ăților, rapoartele comandan ților produc, deseori, alergie.
De ce, domnilor? Convine mai mult t ăcerea? De ce s ă nu spun ă omul ce -l doare?
Cu at ât mai mult cu c ât, o știm cu to ții, greul armatei, la pace ca și la r ăzboi, cade
pe umerii comandan ților de unit ăți. Ei sunt cei care planific ă totul, care fac, la
nivelul unit ăților, adic ă acolo unde se materializeaz ă opera ționalitatea, adic ă starea
de opera tivitate, capacitatea de lupt ă, cum îi spunem noi, aproape totul. Li se
spune, c âteodat ă, sec și foarte categoric, a șa cum trebuie s ă fie la armat ă: "Ce vrei,
domnule? Asta e! At ât am s ă-ți dau, at ât îți dau!" Ni se pare corect. Dar la fel de
corect ni se pare ca, atunci c ând exist ă scurt -circuite, c ând bugetul s ă de în iunie,
în loc s ă se dea în ianuarie, c ând birocratismul și neconcordan ța unor normative
afecteaz ă capacitatea de lupt ă a armatei, c ând lipsa de înțelegere a problemelor
apărării na ționale de către unele institu ții de care depinde execu ția bugetar ă se
răsfrânge în neasigurarea la timp a condi țiilor și resurselor ap ărării, s ă se spun ă
lucrurilor pe nume și să se pun ă piciorul în prag. Într-o perioad ă de tranzi ție, acest
dialog, oric ât de dur și de incomod ar fi, trebuie s ă aibă loc! Dac ă nu are loc, ceva
este în neregul ă. Ori comandantul de unitate este incon știent – ceea ce nu e cazul
în armata rom ână! –, ori este servil și oportunist. Dac ă nu are cu ce s ă-și
îndeplineasc ă întocmai misiunea, e l este obligat de regulament s ă raporteze. Chiar
dacă eșalonul superior știe acest lucru și se simte tracasat. Totul se cere cunoscut,
gestionat, analizat, rezolvat. Armata nu cunoa ște jum ătăți de m ăsură.
Este adev ărat, în Armata Rom ână se face instruc ție. Și încă instruc ție de
calitate. Ne referim la instruc ția individual ă. Care este foarte important ă. Generalul

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
275
Arthur Collins scria, în 1982, în cartea sa "Reflec ții asupra instruc ției trupelor de
uscat din armata SUA": "Instruc ția individual ă stă la baza p regătirii armatei. Este
sursa încrederii soldatului în armat ă". Și, mai departe: "ceea ce face armata pentru
fiecare soldat în parte se reflect ă în atitudinea acelei persoane fa ță de armat ă după
părăsirea serviciului militar". Probabil c ă pe unii din cei c are sunt acum pe unde
sunt nu i -a instruit suficient, nu i -a făcut s ă simtă greul. Altfel, ace ști puitori de
bețe în roate ar ști că problematica ap ărării na ționale nu se confund ă cu ceea ce se
întâmplă prin talciocurile de la Vitan -Bârzești. Acela și autor – un general foarte
experimentat – spune c ă, pentru o instruc ție de calitate, este nevoie s ă fie
îndeplinite patru cerin țe: solda ți, echipament, loc și o combina ție de creier,
imagina ție, interes și ini țiativă. Adev ăruri incontestabile, vrednice de un cod
deontologic al instruc ției. C ând una din aceste cerin țe nu este îndeplinit ă, trebuie
tras semnalul de alarm ă. Dac ă la nivelul instruc ției individuale aceste patru cerin țe
sunt sfinte, la nivelul unit ății – și cu at ât mai mult la nivelul unei armate –, cea de
a doua cerin ță – echipamentul – devine extrem de important ă. Este adev ărat că
omul sfin țește locul, c ă luptătorul folose ște arma și nu arma lupt ătorul, dar una
este s ă sfințești un loc în care beligeran ții lupt ă cu arcul cu s ăgeți și alta s ă sfințești
o situa ție în care unul este preg ătit pentru lupta cu carabina și altul folose ște
sistemele de arme.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
276
INFANTERISTUL

„Întreaga stare de alert ă de pe un front – scria un general e nglez – oricât
de mare ar fi ea, în ultim ă instan ță apas ă tot pe umerii infa nteristului. Ziua, ca și
noaptea, în cea ță, pe ninsoare sau ploaie, el este cel care st ă de santinel ă și
păzește frontul. Frontul se pr ăbușește, atunci c ând infanteria se pr ăbușește.
Frontul ține, atunci c ând și infanteria ține”

Toate reformele, în toate armatele din lume, oricine le -ar face, oric ând și
oricum s -ar face, se pare c ă nu-l afecteaz ă prea mult pe infanterist. El r ămâne
luptătorul constant și neschimbat, salahorul r ăzboaielor, elementul de stabilitate al
armatelor, leg ătura lor nemijlocit ă cu pământul și cu istoria. De obicei, reformele
sunt schimb ări sau adapt ări în plan organizatoric și tehnic, în concep țiile de
pregătire și ducere a r ăzboaielor, în întrebuin țarea armelor. Dar transform ările care
se preconizeaz ă, chiar dac ă nu-l ocolesc nici p e infanterist, nu -i schimb ă radical
menirea și maniera de ac țiune în câmpul tactic și de preg ătire pentru lupt ă. Pentru
că el, infanteru' , este cel care duce, teluric, infanteristic, greul r ăzboiului. El este
santinela care p ăzește frontul. El este dalta c are p ătrunde trunchiul dur de stejar.
El este pic ătura care macin ă stânca. El este stropul de rou ă care învioreaz ă lupta.
El este ploaia care șuvoie ște războiul. El este iarba care moare și reînviaz ă, care
acoper ă și înnobileaz ă pământul. De și infanteria este arma cea mai numeroas ă,
infanteristul este lupt ătorul cel mai singur și cel mai p ătimit. Singur ătatea lui
rezult ă din imensitatea și intensitatea c âmpului tactic, din dep ărtatea e șaloanelor
de decizie, a șefilor și teoreticienilor și din specializarea strict ă a armelor, din
complexitatea și unicitatea situa țiilor cu care se întâlnește la tot pasul, din pericolul
permanent care -l pândește în fiecare clip ă, din postura sa ingrat ă de osta ș al unei
arme interarme, din imensele presiuni psihologice pe care trebuie s ă le suporte de
peste tot, at ât din greutatea rani ței, c ât și din complicatele sisteme de arme
psihologice pe care le folose ște inamicul, din tot ceea ce înseamn ă război. El este
atomul armatelor. El este monada r ăzboaielor. Dincoace de el exist ă structuri și
armături, arme și sisteme ultrasofisticate de arme, doctrine și strategii, știință și
artă militar ă. Dincolo de el nu mai exist ă nimic. El, infanteristul, este cel mai
vulnerabil și cel mai ieftin osta ș, el este pionul care se sacrific ă pentru apărarea
regilor și reginelor și câștigarea sau pierderea r ăzboaielor, el este gloata amorf ă și
marea mut ă, lupt ătorul cel mai comun și cel mai ne însemnat. La infanterie se
pricepe toat ă lumea. Cel pu țin, așa se crede. Infanteria este, în viziunea celor c e nu
sunt infanteri ști, pedestrimea, lupta necalificat ă, purt ătoarea de foc și de pa și. Și
carnea de tun. Infanteristul este lucrul comun, pentru mul ți din cei ce conduc,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
277
câteodat ă, important, c âteodat ă, neimportant, dar absolut necesar. El devine însă,
după hecatombele luptelor, c ând războiul se va fi sf ârșit, un fel de fal ă eroic ă a
tragediei, o glorie t ăcută a armatelor și un punct al discursurilor politicienilor, o
liniște înălțătoare a satelor și un mare respect al na ției. Soldatul infanterist se
const ituie, astfel, într-un simbol. Un simbol al sacrificilui înălțător. Dup ă primul
război mondial, în mare parte din satele rom ânești, s-au ridicat, infanteristului – și
nu numai lui –, monumente. Oamenii și-au rupt de la gur ă și au contribuit la
eternizarea numelui și renumelui celor ce și-au dat via ța pentru țară. Dup ă al doilea
război mondial, în care soldatul rom ân și-a făcut la fel de bine datoria, nu s -a
realizat mai nimic pentru cinstirea și neuitarea faptelor lui. Cineva sugera c ă, la
Oarba de Mure ș, locul în care au disp ărut 11.000 de osta și rom âni – cei mai mul ți
infanteri ști – să se construiasc ă un mausoleu. Mausoleul -simbol al sacrificiului
pentru Transilvania, pentru Rom ânia. Sugestie a fost, sugestie a r ămas. În multe
locuri, cimitirele eroilor s -au distrus, monumentele arat ă ca vai de lume, despre
marii no ștri generali care, dup ă război, și-au sf ârșit via ța sub gloan țele plutoanelor
de execu ție sau prin închisorile comuniste, nu se spune mai nimic, în afara celor
câteva c ărți scrise adesea pe con t propriu, a c âtorva episoade ale emisiunii
"Memorialul durerii" – excelent rechizitoriu al crimei împotriva valorii și
demnit ății umane –, a articolelor ap ărute în ziarul nostru și în alte c âteva
publica ții. În rest, mai nimic…
Doar la s ărbători, se a prinde c âte o lum ânare, curg c âteva lacrimi, se depun
coroane, se citesc sau se construiesc ad hoc ergo propter hoc discursuri. Au trecut
mulți ani. Emo țiile, ca și durerile, nu dureaz ă.
Infanteria! S ăraca, biata infanterie! Este plin p ământul de osemint ele ei.
Imediat se uit ă însă și aceast ă emoție… nereprezentativ ă. În fond, p ământul este
plin și de osemintele țăranilor care trudesc de dou ă mii de ani pe ogorul țării și ale
vitelor de jug. De aceea, infanteristul ne apare, cumva antinomic, militarul cel mai
dispre țuit și cel mai pre țios.
Și acum, ca și în vremea lui Franz Joseph, el își duce singur arma și rani ța,
foaia de cort și gamela, conserva și bidonul cu ap ă, unitatea de foc și ciorapii de
rezerv ă pe care, de multe ori, nu mai are prilejul s ă-i încalțe. Căci, prea adesea,
rămâne acolo, în Ieslea Domnului, copil -minune al p ământului în care își vars ă
sângele pentru resurec ția perpetu ă a iubirii de Patrie și a respectului fa ță de
Pământ. În numele și pentru binele genera țiilor viitoare. Infanteri stul Rom ân nu
este un mercenar. El vine din istorie ca un Hristos, ca un simbol al sacrificiului pe
altarul libert ății și independen ței.
Viața și sângele lui sunt pre țul pl ătit, argumentul prezentat, la masa
tratativelor, celor ce au decis soarta popoarel or. El, Infanteristul Rom ân, a asaltat
Grivi ța în 1877, el a ținut frontul la Plevna, el a înghe țat, a murit și reînviat în
tranșeele de la Stalingrad, nu împotriva Rusiei Sovietice – noi nu suntem
împotriva nim ănui! –, ci pentru Basarabia și Transilvani a, el a luat în piept dealul
Sângeorgiu de la Oarba de Mure ș, el a murit pe Nistru și pe Tisa. Și tot el a pl ătit,
cel dint âi, dup ă război, oalele sparte de al ții. El este cel ochit de toate armele, de la
cele obi șnuite la cele de înaltă precizie, de la ce le improvizate la cele de distrugere

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
278
în mas ă. El este iobagul luptelor de c âmp și de munte. El este cel aruncat cu
parașuta, transportat cu elicopterul sau cu navele de desant, cu toate mijloacele și
prin toate mijloacele. Pentru a fi acolo unde îl așteapt ă Pământul. Nu planeta
Pământ, ci P ământul oamenilor și al r ăzboaielor. El este gunoier și gropar, în
citadela r ăzboiului, el scormone ște pământul pentru a se ad ăposti sau pentru a -și
îngropa camaradul, atunci c ând mai poate face acest lucru. Pentru c ă, locașul de
tragere pe care el însuși și-l sap ă îi este, infanteristului, nu numai scut, ci – de câte
ori, Doamne! – și morm ânt.
Lumea crede c ă lupta infanteriei este mocirloas ă, vierm ănoasă, urâtă și
complet necalificat ă. Din p ăcate, de treaba asta sunt c onvin și și unii din mai -marii
armatelor, care, bine înțeles, n -au fost prea mult infanteri ști, chiar dac ă au purtat
mulți ani uniforma de infanterist. De aceea, și în Armata Rom ână, la fel ca în mai
toate armatele din lume, la arma infanteriei sunt reparti zați cei ce r ămân dup ă ce s-
a făcut selec ția pentru rachete, pentru jandarmi, pentru cercetare, pentru artilerie,
pentru transmisiuni, pentru alte și alte arme sau specialit ăți mai mult sau mai pu țin
tehnice.
Infanteriei i s -au dat, în ultimele decenii, t ransportoare și mașini de lupt ă.
Infanteristului i s -a dat și lui c âte ceva, pe ici pe colo: o vestea antiglon ț, o casc ă
din materiale compozite, mai u șoară și mai rezistent ă, o arm ă mai performant ă,
aparatur ă de vedere pe timp de noapte, ecuson, uniform ă-mozaic, insigne
frumoase. Dar el, infanteristul, chiar dac ă "vede" și pe timp de noapte, r ămâne
ceea ce a fost el dintotdeauna. Pifan, motofan, iepure de c âmp. Eu i -aș spune o
furnic ă a câmpului de lupt ă. El știe asta și, într-un fel, se m ândrește că este ceea ce
este. Infanteristul este lupt ătorul care totdeauna trebuie s ă aleag ă, în modul cel mai
direct și cel mai rapid, între moarte și inteligen ță.
Nevoia de a supravie țui și de a învinge îl oblig ă pe infanterist s ă devin ă
luptător de elit ă, să-și pun ă adică mintea la contribu ție, să găseasc ă soluții, în
condi țiile în care nici o situa ție nu seam ănă cu alta, s ă se orienteze rapid în câmpul
tactic și, la nevoie, s ă fie gata de sacrificiu. Lui i se cere totul și, în schimb, nu i se
dă mai nimic. Nici nu se poate, întruc ât, de și este un lupt ător de ad âncă
singur ătate, infanteristul nu este totu și singur.
În folosul s ău acționeaz ă toate celelalte arme, deschiz ându-i calea, realiz ând
adev ărate și îngrozitoare dueluri de foc, pentru ca el, infanteristul, s ă țină frontul,
să apere tran șeea țării, să recucereasc ă pământul invadat, s ă sărute borna de hotar,
să deschid ă poarta soarelui. Avioanele cost ă însă foarte mult, rachetele, la fel, iar
sistemele de arme și mai și.
Lui îi rămâne, deci, foarte pu țin dintr -un buget de cele mai multe ori de
austeritate. Dar el se mul țumește și cu acest foarte pu țin. Unele armate și-au luat
totuși măsuri foarte serioase în ceea ce prive ște reconsiderarea infanteriei. O face,
bineînțeles, dup ă puterile ei, și Armata Rom ână. Care și-a respectat și și-a iubit
totdeauna infanteri știi.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
279
Totu și, întreb ările pe care ni le punem cu to ții nu sunt retorice: Acum, în
acest prim proces de restructurare, de reorganizare, de reform ă, ne-am g ândit oare
în măsură suficient ă la acest teribil copil al războiului – infanteristul?
I-am elaborat, adic ă, un cod moral și profesional, un model? Știm cum va
acționa el într-un eventual r ăzboi? Tot a șa, în lan ț de tr ăgători, cu pieptul lui de
aram ă protejat uneori de o vest ă antiglon ț, strig ând "Ura!", aru ncând grenada și
împung ând cu baioneta? Sau altfel? Altfel, cum? Avem noi o idee foarte clar ă în
legătură cu infanteristul rom ân al anilor 2000? Știm noi to ți, spre exemplu, c ât
cântărește echipamentul pe care trebuie s ă-l care un infanterist acum și pe c are îl
va căra în anul 2000?
Și, peste toate acestea, ar trebui, poate, s ă nu uit ăm remarca extraordinar ă a
generalului Collins: " …nici o armat ă cu infanterie slab ă n-a câștigat vreodat ă un
război".

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
280
MAGIE PENTRU NOI
Dumnezeu este prea sus, iar cei d e
lângă noi sunt, uneori, at ât de departe.. .

Ediția num ărului anterior al ziarului nostru s -a încheiat luni spre mar ți, la
două ore dup ă miezul nop ții. A "c ăzut" un calculator, iar tehnoredactarea ultimelor
pagini s -a făcut pe dou ă calculatoare mai încete, improprii pentru a șa ceva. Echipa
de num ăr – compus ă, ca de fiecare dat ă, din redactorul -șef, secretarul de redac ție,
doi responsabili, tehnoredactor, corectur ă, montaj, în total, zece oameni – a lucrat
nonstop, 18 ore, adic ă de luni , de la ora 8.00 și până marți, la ora 2.00 Acest efort
epuizant, stresant se repet ă săptămână de săptămână. Dar avem m ăcar mul țumirea
că facem o treab ă bună, că reușim să asigur ăm publica ției num ărul unu a armatei
un con ținut bun și o formul ă grafic ă mode rnă, acceptabil ă. Un calculator în plus
față de cele pe care le -am achizi ționat în 1990 (acum, insuficiente, întruc ât
volumul de munc ă, între timp, s -a triplat) sau realizarea unei microre țele ne -ar
scuti de toate aceste chinuri, dar… magie nu exist ă, Dumnezeu este în ceruri, iar
cei de pe p ământ n-au timp s ă vadă așa-ceva. Sau nu -i intereseaz ă în ce condi ții
este realizat ziarul armatei, singurul mijloc care asigur ă, în deplin ă cuno ștință de
cauză, informarea public ă scrisă, operativ ă și competent ă a personalului o știrii
române și a popula ției, precum și materializarea dreptului constitu țional la opinie,
pe care -l au și militarii. Sau nu -l au?
Bucuro și le-am duce noi pe toate, dac ă structurile care s -au creat ar
funcționa normal, dac ă fiecare și-ar face datoria. La ora 2.00 noaptea, h ârtia nu
sosise încă în tipografie, de și cel care se ocup ă de așa ceva ne -a spus s ă nu ne
facem nici o grij ă. Aprovizionarea cu h ârtie n -o realizeaz ă Grupul de Pres ă al
Armatei, cum ar fi firesc, ci Centrul Editorial de Asigu rare Tehnico -Economic ă a
Presei și Tip ăriturilor Armatei, care nu este subordonat Direc ției din care face
parte acest Grup de Pres ă, ci Direc ției Cultur ă. Și care, bine înțeles, prime ște 10 la
sută pentru aceast ă opera țiune. E drept, Direc ția Cultur ă și Direcția de Informare și
Relații Publice fac parte din Departamentul pentru Politica de Ap ărare și Rela ții
Interna ționale! Au, deci, acela și serviciu financiar, se afl ă sub aceea și căciulă. Deși
e foarte greu s ă acoperi cu o c ăciulă două capete care se pare că se dore ște cu orice
preț să fie diferite. Ziarul armatei se multiplic ă la "Progresul rom ânesc", tipografie
particular ă, întruc ât, am mai spus -o, tipografia pe care a cump ărat-o ministerul, a șa
cum a cump ărat-o, cu 680.000 de dolari, nu este pretabil ă pentru a șa ceva.
Tipografia "Progresul rom ânesc" n -a mai putut s ă ne împrumute, din nou, cu trei
tone de h ârtie, întruc ât ne împrumutase și pentru num ărul anterior, și pentru alte și
alte numere anterioare, și era pus ă ea însăși în situa ția de a nu fi în măsură să

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
281
asigure cantitatea de h ârtie necesar ă tipăririi ziarului "Cotidianul", publica ție
căreia îi apar ține.
Încă din luna ianuarie, prev ăzând astfel de situa ții nepl ăcute, Grupul de
Presă al Armatei a înaintat un raport în care se solicita asigurarea fond urilor
necesare pentru a se cump ăra hârtie pe tot anul pentru "Observatorul militar",
"Viața armatei" și "Spirit militar modern", total 144 tone. Ceea ce nu este prea
mult, dac ă avem în vedere faptul c ă, spre exemplu, unele cotidiene consum ă,
fiecare, 40 t one zilnic. Acest raport a fost avizat favorabil de cei în drept și aprobat
de ministrul ap ărării na ționale. Le mul țumim pentru receptivitate, pentru grija pe
care o acord ă publica țiilor armatei. Direc ția Financiar ă a făcut cum a f ăcut și a
asigurat fondur ile necesare ( încă înainte de aprobarea bugetului), dar… Centrul
Editorial spune c ă nu le -a primit, biroul financiar al departamentului spune c ă le-a
dat la Direc ția Cultur ă, care nu le -a dat la Centrul Editorial, Centrul Editorial se
plânge c ă Oficiul J uridic i -a pus be țe în roate, Oficiul Juridic spune c ă n-a pus la
nimeni be țe în roate, ci doar i -a cerut s ă efectueze licita ție, fiind vorba de o sum ă
mai mare de 30 de milioane… De și, cu aceast ă criză de hârtie și cu un furnizor unic
– fabrica de la Le tea-, numai de licita ție avem nevoie. În rest, avem de toate. Dar
legea -i lege.
Ziarul n -a putut fi, deci, tip ărit în noaptea de luni spre mar ți și nici în cursul
zilei de mar ți. Cel care r ăspunde de h ârtie și-a cump ărat bilet de tren pentru ca,
miercuri d iminea ța, să se duc ă la Letea, directorul Centrului Editorial a spus c ă el
n-are ce face, asta -i situa ția, dar mi -a sugerat s ă facem un nou împrumut de 3 tone
la revista "Frontiera", întruc ât grănicerii, mai precau ți, au vreo 17 tone în stoc.
Generalul -maior Dumitru Luca, comandantul Comandamentului Na țional al
Grănicerilor, colegul și prietenul meu de o via ță, n-a putut s ă mă refuze. Dar nici
plăcere nu i -a făcut repetabila mea milogeal ă. Pentru c ă nu era prima oar ă când
apelam la el cu a șa ceva. Sunt, tot uși, bucuros. Dar directorul tipografiei m ă
atenționeaz ă că, de fapt, aceste 3 tone pe care le -am împrumutat ar trebui s ă
acopere datoria pe care o avem la ei. Cu c âteva zile înainte, o doamn ă din aceea și
tipografie mi -o spusese oarecum nedumerit ă, contrar iată: "Dumneavoastr ă,
domnule colonel, nu sunte ți ai armatei? Armata asta nu este a Guvernului, a țării?
Cum de v ă faceți astfel de probleme cu h ârtia?!" Directorul tipografiei este la
celălalt cap ăt al firului. Ne cunoa ștem și ne respect ăm. Îl rog s ă ne m ai am âne, în
câteva zile va sosi h ârtia de la Bac ău…
Și uite a șa, săptămână de s ăptămână, tremur ăm pentru fiecare num ăr,
inund ăm Centrul de Boli Cardiovasculare al domnului general C ândea sau
Institutul de Medicin ă Aeronautic ă al domnului colonel R ăduică. Nu stresul
profesional ne omoar ă, cât aceast ă lipsă de siguran ță, încep ând cu sabia
restructur ării, continu ând cu mizeria arunc ării noastre într-o clădire care nu rezist ă
la cutremur și se afl ă în plin șantier ( în pauz ă de cinci luni!), lipsit ă aproape d e
orice amenaj ări cât de c ât civilizate și culmin ând cu labirintul legal sau ilegal în
care s -au risipit banii no ștri aduna ți pentru h ârtie…
Și nu e singura durere. Încă din luna ianuarie am întocmit, cum era și firesc,
o "Concep ție tematic ă orientativ ă a activit ății publicistice a Grupului de Pres ă al

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
282
Armatei pe anul 1995". În primele s ăptămâni ale lunii februarie, acest document de
conducere a activit ății publicistice la nivelul publica țiilor centrale ale armatei a
fost consultat, completat și avizat fa vorabil de statele majore ale categoriilor de
forțe ale armatei, apoi, pe 6 martie a.c., înaintat, spre aprobare, ministrului ap ărării
naționale, prin Statul Major General și Departamentul pentru Politica de Ap ărare și
Relații Interna ționale. La bilan țul G rupului de Pres ă al Armatei raportasem
domnului ministru despre acest document care, într-un fel, este planul nostru cu
principalele activit ăți pe 1995, strategia noastr ă și, de ce s ă n-o spun, m ândria
noastr ă. Am re ținut remarca acid ă a domniei sale: "Poa te ajunge și la mine prin
luna iunie…". În prima s ăptămână a lunii aprilie, n -am reu șit să aflu unde s -a
împotmolit. Am încercat din nou, ieri. Voi mai încerca. N -aș spune ca Margaret
Mitchel, c ă, în definitiv, mai este și mâine o zi… De și, într-adev ăr, și mâine este tot
o zi. O zi mai pu țin din via ța noastr ă. O zi mai pu țin, o dezam ăgire mai mult…
Pentru c ă, în cele din urm ă am aflat c ă documentul nostru strategic se afla pe
undeva printr -un sertar pe la un birou care chipurile ne coordoneaz ă. Dup ă câteva
discu ții, planul și-a reluat mersul. Dar cine știe când se va întoarce acolo unde este
nevoie de el!
Nu ne pl ângem dumneavoastr ă, stima ți cititori. Încerc ăm doar s ă exprim ăm,
prin propria noastr ă experien ță, una din fa țetele acestei perioade de tranz iție, pe
care dumneavoastr ă o resim țiți, poate, și mai acut. Dumnezeu este prea sus, iar cei
de lângă noi sunt, uneori, at ât de departe…

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
283
INSTRUC ȚIA CA INSTRUC ȚIE
Instruc ția bine f ăcută este prima condi ție a existen ței unei armate. F ără o
bună instruc ție, într-o armat ă, nu exist ă nimic. Nici calitate a preg ătirii pentru
luptă, nici curaj, nici disciplin ă, nici respect. Totul, dar absolut totul se construie ște
pe instruc ție. Este greu de definit ce înseamn ă instruc ție. Poate, nici nu este
necesar. Toat ă lumea știe despre ce -i vorba. Pu țini fac însă instruc ția așa cum
trebuie. Pentru c ă nu este u șor. Instruc ția nu se rezum ă la transpunerea în practic ă
a unui plan, a unui program. Ea înseamn ă mult mai mult. Este un mod de a
respira… milit ărie. Este o const rucție în care conteaz ă și proiectul, și salahorl âcul,
și mortarul. Este o confruntare. O lupt ă. O lupt ă pentru performan ță. În care este
important instructorul. Dar și mai important este cel care se instruie ște. Instruc ția
se desf ășoară în beneficiul lui , al celui care se instruie ște. Instruc ția este, deci, un
mod de a deveni, o încrâncenare în efort, cu tine însuți, este un pariu pe care
trebuie s ă-l câștigi. Este singura modalitate prin care înveți – și trebuie s ă înveți –
să-ți aperi via ța, risc ându-ți viața.
Instruc ția, într-o armat ă, este o munc ă a lui Hercule. Dar, o munc ă sacră.
Unii o trateaz ă ca pe o repetare mecanic ă, transform ând-o într-un chin, mai exact,
într-o chinuire. Este, într-adev ăr, și chin. Dar un chin asumat. Chinul alerg ătorului
de cursă lungă. Chinul alpinistului care se preg ătește pentru ca, într-o zi, c ândva,
să fie în măsură să escaladeze Everestul. Chinul electronistului care trebuie s ă se
descurce în scheme complicate. Chinul celui care învață. Chinul celui care se
antreneaz ă. Dar și chinul celui care antreneaz ă. Chinul antrenorului. Tot asumat.
Nu chinul celui care chinuie ște, ci chinul celui care se chinuie ște. Nu de dragul de
a se chinui, ci pentru a realiza performan ță. Instruc ția, în armat ă, este unica
modalitate de a acced e la performan ță. Armat ă, fără performan ță, nu exist ă.
Instruc ția este, deci, și chin. Chin -autochin. Dar cu o finalitate. Și cu o puternic ă
motiva ție, bazat ă pe patriotism, spirit de performan ță și respect fa ță de m ăiestria
armelor. Toate armatele care au valoare și tradi ție cultiv ă și întrețin acest respect.
Cea mai bun ă expresie a grijii fa ță de soldat este a -l preg ăti bine pentru
luptă, a-l instrui. Nu a -l cocolo și. Nu a -l feri de greu. Nu a -l adăposti de efort.
Nimic nu valoreaz ă mai mult pentru un mil itar ca instruc ția bine f ăcută. Am fost
mulți ani în flancul drept al unui pluton, al unei companii, iar restul anilor din
carier ă mi i-am petrecut în contact direct cu instruc ția. Acum, dup ă atâția ani de
câmp, de munte, de poligoane, de aplica ții, pot af irma cu certitudine c ă instruc ția
bine f ăcută este resursa de baz ă, inepuizabil ă, a calit ății lupt ătorului. Iar calitatea
luptătorului este piatra de temelie a oric ărei armate. Unii comandan ți reclam ă că
nu pot face o instruc ție de calitate, întruc ât n-au o baz ă material ă corespunz ătoare,
poligonul este prea departe, solda ții sunt prea pro ști, tehnica din înzestrare nu este

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
284
performant ă etc. Instruc ția general ă a soldatului și a grupei nu are nevoie de a șa
ceva. Ea se poate face oriunde, atunci c ând comandan tul de subunitate
(instructorul) este un bun profesionist și își pune mintea la contribu ție. Instruc ția
este, prin excelen ță, individual ă. În multe armate din lume, se pune un mare accent
pe instruc ția individual ă. Nu doar a soldatului, ci și a locotenentu lui, a colonelului
și a generalului. Fiecare militar trebuie s ă se încadreze în anumite bareme. De -a
lungul anilor și experien ței, aceste bareme au fost bine stabilite, pentru fiecare
vârstă, pentru fiecare categorie de lupt ători. Sunt bareme fizice, dar s unt și teste
psihologice sau profesionale. Esen țial, pentru o instruc ție de calitate, este
evaluarea. Efortul trebuie bine dozat. Rezultatele se cer m ăsurate. De c ătre
instructor, dar și de c ătre cel care se instruie ște. Fiecare lupt ător trebuie s ă-și
întocmeasc ă un grafic, unind, cu o linie, cotele performan țelor sale. Va ști, astfel,
exact c ât a crescut sau c ât a sc ăzut, c ând este " în form ă" și când nu este. Treaba
asta o face și comandantul de subunitate. Ca un antrenor con știincios și priceput, el
este dator s ă știe, s ă măsoare, s ă analizeze și să coordoneze evolu ția subordona ților
săi, să-i ajute, acolo unde este necesar – și numai atunci c ând este necesar – pentru
a realiza cre șterile planificate. Primul și adev ăratul interesat de calitatea instruc ției
sale este cel care se instruie ște. Fiecare instructor știe foarte bine c ă nimeni nu -l
poate înlocui pe soldat în lupt ă. Și, în primul r ând, soldatul este dator s ă afle și să-
și însușească acest adev ăr. Instruc ția adev ărată se desf ășoară sub un astfel de
imperativ, sub perspectiva unui astfel de punct obligatoriu de trecere. A șa cum
antrenorul nu lupt ă în ring în locul boxerului, nici comandantul de subunitate nu
acționeaz ă în locul lupt ătorului. E drept, în câmpul tactic, subunitatera ac ționeaz ă
ca o ech ipă, fiecare lupt ător îndeplinindu -și obliga țiile sale. Dar, pentru aceasta,
este obligatoriu ca fiecare din cei care compun echipa s ă fie foarte bine instruit.
Pentru calitatea instruc ției soldatului, r ăspunde deopotriv ă instructorul și cel
ce se instrui ește. Dar beneficiarul num ărul unu al instruc ției este cel ce se
instruie ște. Și abia dup ă aceea, subunitatea, unitatea, marea unitate, armata. Nu
exist ă armat ă instruit ă fără luptători instrui ți. De și se spune c ă poate exista armat ă
neeficient ă cu lupt ători foarte bine instrui ți. Aceasta este însă o altă problem ă de
care nu ne ocup ăm aici.
În procesul de instruc ție, instructorul și cel ce se instruie ște (comandantul și
subordonatul) coopereaz ă. Instruc ția este nu numai riguroas ă, ci și imaginativ ă.
Dar ea nu devine și eficient ă, dac ă soldatul (sau cel ce se instruie ște) nu știe ce
face și de ce face a șa și nu altfel. Motiva ția instruc ției, con știentizarea ei,
înțelegerea mecanismului form ării deprinderilor, realiz ării performan ței sunt
obligatorii. Soldatul nu este un obiect din care un sculptor iscusit poate face o
operă de art ă, iar unul ageamiu nimic; el este chiar sculptorul care se modeleaz ă pe
sine, sub asisten ța iscusit ă a maestrului. Din acest motiv, instructorul – cel pu țin la
nivelul plutonului și grupei – trebuie s ă fie cel mai bun. El este maestrul. El este și
trebuie s ă fie – cel pu țin în prima etap ă – performerul. Adic ă el trebuie s ă alerge
zece kilometri în 35 de minute, s ă facă cele mai multe flot ări, cele mai multe
tracțiuni în bra țe, să realizeze cele mai multe puncte la tragere, s ă demonteze și să
monteze mitraliera în câteva secunde, s ă treac ă pista cu obstacole sub baremul

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
285
pentru "foarte bine", s ă fie primul, diminea ța, la echipare, s ă fie cel mai bun cap de
coard ă (dacă este v ânător de mu nte), s ă stea o jum ătate de or ă, afar ă, în zăpadă, la
minus 10 grade, f ără cămașă, să realizeze cel mai bun timp pe un parcurs de lupt ă
etc. De aici, poate, unii deduc, f ără un prea mare efort, c ă instructorul trebuie s ă fie
un dur. Nu. Nu trebuie s ă fie un dur. Trebuie s ă fie un om adev ărat. Și, mai ales, s ă
fie inteligent. Un instructor care nu este inteligent, care nu are capacitate
asociativ ă, care nu vede nimic dincolo de rigoare, nu este instructor. Preceptul
acesta este un fel de "a" din "abc" -ul ins trucției. Este valabil pentru toat ă lumea. Și
pentru cel de la catedr ă, și pentru instructorul de zbor, și pentru comandantul
unității de lupt ă de pe nav ă, și pentru scafandru, și pentru para șutist, și pentru
genist… Nimic nu este imposibil pe lumea acea sta, c ând este vorba de instruc ție și
de modalit ățile concrete de realizare a acesteia.
Ani de zile, am învățat, cu to ții, la toate convoc ările metodice, în toate
școlile și la toate cursurile, c ă instruc ția trebuie s ă fie individualizat ă, intensiv ă,
practic-aplicativ ă, activ ă, participativ ă. Neîndoielnic, a șa trebuie s ă fie. A șa și este.
Mai trebuia subliniat ă doar responsabilitatea celui ce se instruie ște. Pentru propria
sa instruire. Aceast ă responsabilitate nu este abstract ă. Ea are un obiect. Pentru
aceasta, celui ce se instruie ște trebuie s ă i se precizeze obiectivul de realizat. El își
însușește acest obiectiv și se str ăduiește să-l realizeze. Asistat de instructor. De
multe ori, instructorul le spune tinerilor s ăi învățăcei c ă o să scoat ă untul din ei.
Asta înseamn ă că o să-i solicite foarte tare pentru a face din ei buni lupt ători. Dar
nimeni nu poate face din cineva ceva, dac ă respectivul nu dore ște sau nu accept ă.
Instructorul are obliga ția să stimuleze aceast ă dorin ță în fiecare din cei ce i s -au
încredin țat spre instruire. Pentru aceasta, din nou își va pune mintea la contribu ție.
Nu exist ă, aici, c ăi bătătorite. Nu exist ă sloganuri. Fiecare om își are propriul s ău
drum, propria sa imagine despre ce -i bine și ce-i rău, propria sa reprezentare. A fi
instructor înseamn ă a merge, o por țiune din acest drum, împreun ă cu cel ce se
instruie ște. Pe drumul lui. Nu pentru a -l căra în spate, ci doar pentru a -l însoți. A
merge, adic ă, pe drumul lui, al ături de el, împreun ă cu el. Dar nu în mersul lui, ci
în cel al t ău. Tu impui ritmul. Nu e prea u șor. Dar nici imposibil.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
286

INTRE TEAM Ă ȘI SPERAN ȚĂ
…August 1944. Plin r ăzboi. Avioanele coali ției bombardeaz ă orașele și
satele țării (ora șul Drobeta Turnu Severin a fost lovit de nou ă ori), trupele
Wermachtului încearc ă să-și consolideze unele aliniamente, armata rom ână se
regrupeaz ă în vederea noii etape a r ăzboiului, trupele sovietice se afl ă deja în țară.
Învălmășeală. Între zecile de mii de oameni care str ăbăteau, în acele zile, str ăzile
Capitalei se afla și un elev de liceu militar. A ștepta trenul cae s ă-l duc ă acasă, la
părinți, la Turnu Severin. N -a mai apucat. Sovieticii l -au aruncat într-o ma șină și,
după lungi s ăptămâni de c ălătorie, s -a pomenit undeva, în imensul teritoriu de la
Răsărit. Cei de acolo l -au luat drept evreu și nu l -au dus în lag ăr. A ajuns la un
cămin de copii, iar de acolo, mai t ârziu, din nou la școală. Tânăr dotat, inteligent, a
învățat repede limba și s-a lăsat dus de soart ă, cu teama de a nu fi descoperit c ă
este rom ân și cu singura spe ranță că, într-o zi, va reu și să-și continue drumul p ână
acasă la el, în Turnu Severin, unde îl așteptau p ărinții. Drum întrerupt brusc și
brutal în capitala Rom âniei, în timp ce el a ștepta trenul care s ă-l duc ă spre cas ă.
Un tren care n -a mai venit… Dar părinții nu -l mai a șteptau. Îl crezuser ă mort, îi
ridicaser ă o cruce de marmur ă albă în cimitirul ora șului și, cu anii, încercaser ă să
se obi șnuiasc ă cu gândul c ă unicul lor fiu nu mai este. R ăzboiul. Pre țul războiului.
Acolo, departe, în Est, copilul lor nu s-a obi șnuit niciodat ă cu gândul c ă nu
se va mai întoarce acas ă. Via ța și-a urmat, însă, cursul ei. Copilul a crescut, a
urmat o facultate, a devenit inginer, s -a căsătorit și, la r ându-i, a devenit tat ă a doi
copii. Familia lui era, acum, acolo. Dar g ândul lui a r ămas pironit în capitala
Rom âniei, în așteptarea trenului care s ă-l duc ă în ora șul lui, acas ă, unde se aflau
părinții săi. Băiatul lui crescuse, terminase școala militar ă, devenise pilot în avia ția
militar ă sovietic ă, fetița, de asemenea, era, acum, la casa ei, dar el nu încetase nici
o clip ă să se gândeasc ă la casa lui și la țara lui, tem ându-se în fiecare clip ă să nu-i
fie descoperit și zădărnicit g ândul și sper ând să și-l împlineasc ă. Soția lui a trecut –
poate, prea repede – în nefiin ță. Aceasta i -a fost soarta. I -a părut rău, a iubit -o
mult, a fost o femeie deosebit ă. Trăiseră împreun ă patruzeci de ani, crescuser ă doi
copii, trecuser ă prin greut ăți, avuseser ă, poate, ca tot omul, și bucurii, dar el nu i -a
spus niciodat ă că e rom ân. De ce oa re? N -o fi avut încredere nici în soția lui? Sau
o fi p ăstrat acest adev ăr al lui ca pe un lucru sf ânt, ca pe un mare secret? Greu de
spus. Probabil, din ambele motive și din multe altele, toate definind o epoc ă
istoric ă.
Într-o zi, într-un restaurant din Moscova, la o mas ă, se aflau c âțiva ofi țeri
români. Omul s -a bucurat, era o mare surpriz ă pentru el. A mul țumit lui Dumnezeu

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
287
că s-a făcut s ă fie să se găseasc ă și el acolo, în acel loc. Inima i -a bătut puternic în
piept. Înțelegea perfect ce spun și, o dat ă cu muzica vorbelor, îl inunda, ca un
balsam, plaiul. Plaiul Mehedin ților, al Or șovei și al Tismanei, locurile copil ăriei și
forța extraordinar ă, dumnezeiasc ă a întoarcerii acas ă. Ar fi vrut s ă intre în vorb ă cu
ei, dar îi era fric ă să nu fie descoperit și să i se n ăruie visul. Și apoi… nu era foarte
sigur dac ă mai poate vorbi rom ânește. L -au inundat lacrimile, dar via ța lui, dus ă
mereu între team ă și speran ță, l-a învățat să se stăpâneasc ă, să se ascund ă la fiecare
pas. În cele din urm ă, a încropit un b ilețel pe care l -a strecurat la masa acelor
ofițeri rom âni. "Comunica ți părinților mei c ă eu, fiul lor, tr ăiesc". At ât. Și, mai jos,
scrisese numele p ărinților și adresa lor din Turnu Severin. Acel bilet nu a ajuns
niciodat ă la destina ție. De ce? Greu de s pus. Oricum, nu -i felicit pe acei ofi țeri
care n -au transmis mesajul acelui om, acelui rom ân răpit dintre ai lui și dus
departe. Bunii rom âni nu prea fac a șa ceva. Dac ă mai sunt prin armat ă, ar trebui s ă
le fie ru șine. Iar dac ă nu mai sunt… nu mai sunt. Și nici n -am dori s ă mai fie astfel
de oameni… În vechile manuale de logic ă se dădea un exemplu foarte sugestiv în
legătură cu frumuse țea și for ța sentimentului rom ânesc. Într-o zi, la Paris, un
român a vrut s ă știe câți compatrio ți se afl ă în acea clip ă acolo, în parc, unde c ânta
o fanfar ă militar ă. S-a dus la șeful muzicii și l-a rugat s ă cânte o doin ă. Apoi, f ără
nici un cuv ânt, i-a îmbrățișat și i-a sărutat pe to ți cei care aveau lacrimi în ochi…
În 1990, în sfârșit, acel om a venit acas ă. Părinții săi muriser ă cu câteva
săptămâni în urm ă. Și-a reg ăsit casa, a reprimit -o cu greu, și-a reluat via ța de unde
a lăsat-o. Rudele l -au dus la morm ântul p ărinților s ăi. Al p ărinților s ăi și al lui.
Chiar din prima zi a revenirii sale acas ă. Via ța a re început p entru acest om dur,
extrem de dur. Și s-a continuat și mai dur. Dar ajunsese acas ă. În acea prim ă zi a
revenirii sale acas ă, a ținut s ă-și revad ă părinții. Pe crucea alb ă, alături de
fotografia sa în uniforma liceului militar, erau fotografiile p ărinților săi…
Trecuser ă 50 de ani…

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
288
AB UNO DISCE OMNES
Se spune c ă nimic nu e b ătut în cuie pe lumea asta. Și chiar dac ă ar fi, cuiele
nu țin o via ță. Unele mai și ruginesc, altele se pot scoate, altele se pot rupe. Lumea
de aceea -i lume. Ca s ă nu fie b ătută în cuie și, dac ă totuși se întâmplă și așa ceva,
să-și iasă cât mai repede din ele. Ca s ă devin ă, să se schimbe, s ă stea de vorb ă cu
sine, s ă se transforme. Via ța nu este sc ândură bătută într-un gard. Popoarele care s –
au izolat, s -au închis în propria lor t rufie sau în propria lor am ărăciune, sau pe care
istoria le -a bătut în cuie, au ruginit și au disp ărut. Șansa supravie țuirii este
schimbul de substan ță, de energie și de informa ție cu lumea. Este comunicarea.
Este adaptarea. Este schimbarea. Factorii care determin ă schimbarea nu sunt foarte
numero și, dar nici foarte pu țini. Ab uno disce omnes, spune o vorb ă care vine din
vremea unei mari culturi. Prin unul gr ăiește întreaga omenire. Adic ă în fiecare
dintre noi trebuie s ă se afle, în sintez ă și în detalii, în spirit și în piatr ă, întreaga
omenire. Altfel acest UNU nu exist ă. El nu este dec ât o expresie. A unit ății lumii.
Iar dac ă unitate nu exist ă, nimic nu exist ă. A unit ății lumii întregi. El este monada
lumii.
Revolu ția din decembrie 1989 este un nume, un unicat, o fapt ă, o ie șire
violent ă dintr -un fel de izolare… social ă forțată, dintr -un țarc, dintr -o peșteră. Este
o ieșire dintr -o grav ă izolare a universalului. Este o fugire dintr -o siluire a
spiritului. Ea nu realizeaz ă însă ipso facto și o schimbar e complet ă, deplin ă. Chiar
dacă însăși revolu ția, ca salt, ca ie șire peste margini, înseamn ă automat schimbare.
Omul nu se schimb ă cât ai bate din palme. Nici societatea, ca entitate, dar și ca
sumă a oamenilor care o compun, ca stat, ca țară, nu se schimb ă și nu se poate
schimba la comand ă. Schimbarea este un proces care izvor ăște, cum ar fi spus
Hegel, dintr -o necesitate înțeleas ă. Deci, care are nevoie de minte, de inteligen ță,
de matematic ă și de logic ă.
Lumea este mereu la fel și mereu alta. Și izvor ăște continuu din sine, a șa
cum apa izvor ăște din ap ă și lumina din lumin ă. Este, dac ă nu izvor limpede și
puternic, ce își croie ște dintr -odată o albie, atunci izvor pic ătură cu pic ătură, care
macin ă stânca și taie muntele. Pentru a reveni de unde a plecat și a-și reizvor î
izvorul. În timp. A voi nu este de -ajuns pentru a te schimba. Nici imperativul
trebuie, oric ât de categoric ar fi, nu este de -ajuns. Dincolo de imperativ și de
voință, trebuie s ă fie resursa, determina ția legic ă, ciclul interior, g ândul c are
devine fapt ă și fapta care devine g ând.
Așadar, devenirea, schimbarea sunt, pentru societatea rom âneasc ă, deci și
pentru Armata Rom ână, mai mult dec ât a vrea, a putea, a se conforma. Sunt
procese fire ști, care țin de esen ța fenomenului, sunt coordonat e ale existen ței și ale
dezvolt ării.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
289
Dintotdeauna s -a vorbit de reform ă. Și întotdeauna se va vorbi de reform ă.
De pu ține ori, s -a respectat însă acest cuv ânt. De pu ține ori s -a înțeles ce se afl ă
înapoia lui. Și nici nu e posibil s ă înțeleag ă cineva tot ul, să știe totul despre o
reform ă de asemenea propor ții. În general, termenul de reform ă este perceput
restrictiv și limitativ. Sau, pentru unii, ca un prilej favorabil. Reforma înseamn ă
încercare de a ie și din s ărăcie, insuficien ță, hain ă pentru cei ce se am ăgesc,
modalitate de a politiza sau, zic vreo c âțiva, de a complica via ța. Mai ales c ând i se
asociaz ă, cum e și firesc, termenul de tranzi ție.
De c ând ne știm, am tot str ăbătut perioade de -astea de tranzi ție. De la una la
alta. Fiecare și-a avut co ordonatele și determina țiile sale. Le -am explicat, le -am
calculat, le -am teoretizat, le -am asimilat, le -am înjurat, le -am contestat, le -am
divinizat sau, în orice caz, ne -am conformat. Pe marginea lor, s -au scris tomuri
întregi, s -au elaborat strategii și fel de fel de teorii și, ca peste tot, unii au
prosperat, al ții au suferit. A șadar, acestor termeni nu le prea d ă nimeni crezare.
Sunt abstrac ți. Sunt greu de acoperit cu fapte. Cu fapte peste alte fapte.
Așadar, schimbarea este o lege a sistemelor vii. A tuturor sistemelor. Pentru
a exista, un sistem trebuie s ă fie integral, adic ă să-și aibă propria unitate, propria
identitate. Dar trebuie s ă fie și deschis, adic ă să aibă capacitatea de a asimila și de
a se acomoda, într-un cuv ânt, de a se adapta. Sistemel e închise ajung la entropie
zero și mor. Societatea rom âneasc ă a fost dintotdeauna deschis ă spre lume. Ea a
produs valori, a acceptat valori și a receptat valori. Unul dintre cele mai vechi
popoare din Europa și din Lume este prosper și puternic. Chiar dac ă, acum și aici,
se afl ă în suferin ță. Reforma este maniera de readaptare la actualul sistem de
valori. Este reconstruc ție în vederea facilit ării schimbului de valori. Este
revitalizare a mitocondriilor și kinestozomilor unei celule sociale vii, care nu po ate
exista f ără celelalte sociale celule vii. Reform ă înseamn ă, deci foarte mult. Mai
întâi, definire exact ă a ceea ce e ști, a ceea ce ai. Diagnostic al st ării de s ănătate
social ă, economic ă, politic ă, moral ă. Depistare a maladiilor și tratarea lor adecvat ă.
Proiectarea viitorului. Sau, l ăsând de o parte similitudinile cu organismul viu, a
efectua o reform ă înseamn ă a-ți restructura tot ce ai, de la g ând la fapt ă, de la
cuvânt la p ământ, a -ți regrupa for țele, a -ți reevalua posibilit ățile, a -ți reelabora
strategiile, a -ți moderniza conceptele, a -ți deschide orizonturile. Omul trebuie s ă
asimileze lumea în fiecare zi și să produc ă lume în fiecare ceas. Iar cea mai
fascinant ă dintre lumi este lumea g ândului. Acolo se produc marile metamorfoze,
acolo se z ămisle sc minunile. Schimbarea este deci schimb. Lipsa schimbului
înseamn ă sufocare. Restructurarea, ca parte a reformei, este tocmai schimbare în
vederea optimiz ării schimbului, este a șezare, organizare a structurilor în vederea
creșterii posibilit ății de asimil are a lumii, ea însăși în schimbare. Cine nu înțelege
aceast ă dinamic ă și nu-și deschide por țile pentru ea și spre ea nu are nici o șansă.
Desigur, reforma își are partea ei de proiect și partea ei de imprevizibil, de
necunoscut. Guvernul a elaborat strate gia de reform ă, care fixeaz ă obiectivele și
modalit ățile de a le atinge, jalon ând un drum. Dar un astfel de proiect nu este
acela și lucru cu proiectul unui pod sau cu proiectul unei case, iar drumul nu e, de
fapt, drum, ci ascensiune spre Everest. Este un proiect supus legilor statistice. Este

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
290
un proiect în obiective, în valori, în speran țe. Uneori, în am ăgiri. Pentru a face o
reform ă, trebuie s ă vezi. S ă vezi departe. S ă vezi stereoscopic. S ă vezi în
nevăzuturile lumii. Avem, oare, aceast ă putere? Avem, oa re, aceast ă calitate? Cei
mai mul ți dintre noi n -o au. Cei mai mul ți dintre noi sunt furnicile dintr -un
mușuroi. Sunt alibinele comunit ății dintr -un stup. Suntem adic ă truditorii reformei.
Nu proiectan ții ei. Și nici nu putem fi, cu to ții vizionari. De fap t, și aceast ă viziune
nu este nici complet ă, nici definitiv ă, nici pe de -a întregul și pe termen lung.
Vedem mai departe sau mai aproape, în măsura în care inteligen ța ne ajut ă să
anticip ăm, intui ția să intuim, imagina ția să ne imagin ăm, matematica s ă calculăm
și ochii min ții să înregistr ăm. Cel mai periculos lucru este s ă fim convin și că
vedem atunci c ând, în realitate, nu vedem, s ă proiect ăm atunci c ând, de fapt, nu
știm ce și cum trebuie proiectat, s ă credem c ă am înțeles totul c ând, de fapt, n -am
înțeles nimic.
Din aceste motive – și din multe altele –, reforma este și nu este ceea ce
este, întruc ât mul ți dintre cei care o prefigureaz ă și o înfăptuiesc creioneaz ă, de
fapt, o devenire în propriul lor interes. Omul nu se schimb ă prea u șor. Tendin ța lui
nu este s ă se reverse peste margini, în grădina lumii, ci s ă aduc ă lumea întreag ă la
el în șopron, s -o pun ă la treab ă sau s -o admire, integr ând-o în structurile sale
afective și de cunoa ștere, uneori cu convingerea ferm ă că el este cel care se
adapteaz ă la împrejur ări, care se supune voin ței universale, care sluje ște lumea.
Ecce homo.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
291
SUNTEM CEEA CE SUNTEM?
Vine un timp c ând trebuie s ă ne dăm seama dac ă suntem cu adev ărat ceea ce
suntem. Dac ă suntem, adic ă, identici cu noi înșine sau avem o alt ă identitate , care
nu este a noastr ă, dac ă suntem noi, cei care ne afl ăm dintotdeauna în noi, sau
suntem al ții, tenta ți, interesa ți, cointeresa ți sau obliga ți să ne lu ăm mereu alt ă și
altă înfățișare. C ât este relativitate, c ât este variabilitate și cât rămâne statorn icie,
stabilitate în ceea ce suntem, în ceea ce știm c ă suntem? Desigur, s -ar putea spune
că omul nu este stan ă de piatr ă să rămână neschimbat prin vremi. De fapt, nici
piatra nu r ămâne neschimbat ă. Ploile și vânturile, gerurile și crăpătul de soare o
maci nă încet încet și, până la urm ă, o distrug. Sau, și mai r ău, o transform ă. În
nisipuri nestatornice și schimb ătoare. Omul este ceea ce este, a șa cum și piatra este
ceea ce este. Omul este o fiin ță deopotriv ă fragil ă și rezistent ă, schimb ătoare și
statornic ă, slab ă și, adesea, foarte puternic ă. Schopenhauer, care a scris celebra
lucrare "Lumea ca voin ță și reprezentare", dormea cu pistolul sub cap, Balzac, care
scria un capitol de roman pe noapte, risipea to ți banii în afaceri inutile, despre
Verlaine și Rim baud se spun o mul țime de lucruri, iar Caragiale era extrem de
categoric, de serios și de exigent în ceea ce prive ște limba și ortografia. Tot ce
exist ă pe lume – bun sau r ău, bun și rău – exist ă și în bietul om. În fiecare din noi
se afl ă o lume. Cu tot c e apar ține unei lumi. Cu întunericul Pe șterii și cu lumina
Everestului, cu t ăcerea Oceanului și imensitatea De șertului, cu cruzimea
Uraganului și măreția Florii de Col ț. O lume care cre ște și descre ște, care exist ă și
nu exist ă, care moare și reînviaz ă, care înrobe ște și elibereaz ă, care umile ște și
înnobileaz ă.
Noi, cu to ții, venim dintr -un timp pe care, azi, într-un fel – felul multora
dintre noi de a fi – îl condamn ăm. A șa cum cei care apar țin genera ției războiului
au venit și ei dintr -un timp pe care t ot ei (sau o parte dintre ei) l -au condamnat, l –
au negat și ne-au învățat și pe noi s ă facem la fel. Mereu al ții și alții sunt vinova ți
de împlinirile și neîmplinirile noastre, de iluziile și confuziile noastre. Am asistat,
acum c âțiva ani, la o scen ă în care un foarte bun profesionist, un om demn și drept
afirma c ă îi pare r ău că a trăit o via ță întreag ă degeaba, c ă a slujit cu bun ă credin ță
niște sloganuri, o himer ă, o nonrealitate. Oare, a șa să fie? Poate un om s ă trăiască
o via ță întreag ă în confuzie, s ă nu disting ă planurile, s ă nu-și aib ă propriile lui
repere, s ă nu deosebeasc ă arta autentic ă de kitsch, valoarea de nonvaloare? M ă
îndoiesc! Cu at ât mai mult cu c ât omul de care vorbesc aici a slujit toat ă viața
valoarea, avea un anume sim ț al ei ( îl resp ectam și îl iubeam pentru asta) și nu l ăsa
uscăturile și usc ăciunile s -o ating ă. Întâlnim, c âteodat ă, foști comuni ști înfoca ți,
care, cu c âțiva ani în urm ă, îți demonstrau, logic și coerent, consisten ța
umanismului socialist. Azi, tot ei, sunt cei mai înfocați anticomuni ști și sunt

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
292
capabili s ă îți facă o demonstra ție la fel de coerent ă și la fel de logic ă despre lipsa
de umanism a acelei or ânduiri. Care sunt ei, cei adev ărați? Care este elementul lor
de statornicie? Care -i reperul lor de baz ă? Sau caracteri stic pentru ace ști oameni
este… ve șnica schimbare, adaptarea la mediu, fluiditatea, trecerea de la un cap ăt la
altul, polarizarea? Greu de r ăspuns tran șant! Omul este schimb ător. Ca tot ce
exist ă pe lumea asta. El creeaz ă și întreține actul comunic ării, fiind el însuși un
produs al acestui act. Comunicarea înseamn ă cunoa ștere, transfer de cuno ștințe.
Adic ă asimilare și acomodare, dialog permanent cu lumea și cu sine, pentru c ă și
Eul fiec ăruia nu este un simplu lucru -în-sine, ci o lume, un Univers.
E ușor să-i judec ăm pe al ții. Dar e foarte greu de creat o interfa ță între aceste
judec ăți. Eu însumi, din acest col ț de pagin ă, care nu este un privilegiu, ci un loc
presărat cu responsabilitate, am formulat, poate, ca o terapie de șoc pentru moralul
armatei, unele judec ăți apreciative, problematice, apodictice mai mult sau mai
puțin bine înțelese, mai mult sau mai pu țin bine primite. Unele, poate, au produs
dureri. Probabil c ă unii din cei ce au sim țit aceste dureri vor înțelege adev ărul și
mă vor ierta. Pentr u că l-am spus. Al ții, nu. Nimic nu este perfect pe lumea
aceasta. Și unele și altele sunt adev ăruri. Adev ăruri din tot arsenalul tr ăirilor și
simțirilor umane. Triste, profunde, rezonante, ad ânci ca oceanul, limpezi ca
izvoarele din Carpa ți, imense ca Uni versul, imune ca statuile, am ăgitoare ca
frumuse țea. Ele nu au însă nici o valoare dac ă nu sunt și adev ăruri ale fiec ăruia,
dacă nu sunt asimilate, dac ă nu sunt reconstruite, cu migal ă de artizan și, adesea,
cu sacrificii de me șteri Manole, în noi înșine, în propria noastr ă filosofie, în
propriul nostru Eu.
Așadar, și astăzi, ca întotdeauna , este nevoie s ă ne aplec ăm asupra acestor
adev ăruri, s ă ne răspundem – de bun ă voie și nesili ți de nimeni, nici m ăcar de
propria noastr ă viață sau de propriul nostru in teres – la toate întreb ările pe care ni
le punem sau ar trebui s ă ni le punem. Unele pot veni din lumea valorilor, a
simțului valorii, altele din cea a am ăgirilor, dezam ăgirilor sau am ărăciunilor. Cu
toții sim țim gustul amar al înfrângerilor și dezam ăgirilor. Dezam ăgirea vine din
iubirea neconsonant ă cu iubire, din încrederea f ără încredere, din respectul f ără
respect, din speran ța fără speran ță și fără împlinire. Toate nasc întreb ări. Toate au
nevoie de r ăspunsuri.
Poate c ă pe mul ți dintre noi nu ne -a învățat nimeni s ă facem introspec ții și
nici s ă dialog ăm cu lumea. Bunul sim ț al țăranului rom ân ne-a arătat doar cum s ă
respect ăm lumea. Creang ă o spunea at ât de frumos: "Ce-i lumea? Zi -i lume și te
mântue!" . Poate c ă nu ne -a învățat nimeni s ă ne cufund ăm ad ânc într-o filosofie
simpl ă și, în acela și timp, complicat ă a Sinelui, a Con științei de Sine, cum zicea
Hegel, și, deopotriv ă, a Universului, a Lumii, a celui din afara ta, de și rom ânul, ca
bun cre știn, este milos, știe să vadă esența, este capabil s ă înțeleagă și să ierte.
Înțelepciunea ancestral ă ne dă siguran ța și forța nației, dar complica țiile lumii și
ale vie ții ne fac s ă ne sim țim, uneori, ca frunza în vânt. Socrate e prea departe și
prea necunoscut, "Critica ra țiunii pure" a lui Kant este prea pentr u filosofi, prea
pentru cunoa șterea cunoa șterii, Hegel e prea abstract, Emil Cioran ne -a lipsit, iar
când a venit a f ăcut-o prea brusc, Petre Țuțea vine dintr -o altă perspectiv ă, Noica

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
293
ne doare prin profunzimi, Blaga prin luciferismul s ău aproape tragic, iar pe ai
noștri, din armat ă – nefilosofi, dar oameni de mare valoare –, de la Averescu la
Antonescu, de la Sichitiu la Marin, de la D ăscălescu la Gu șă – nu-i prea știm, sau,
și mai r ău, nu prea știm c ă-i știm. Trebuie s ă vină alții să ne spun ă cât de mar i și de
demni au fost, c ât de adev ărați sunt, c ât de mult nu i -a omor ât moartea, c ât de mult
trăiesc în fiecare dintre noi. Și atunci, abia atunci, vom ști cu adev ărat c ă doar
vremurile se schimb ă, OAMENII R ĂMÂN!

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
294
ARTA TERGIVERS ĂRII
Tergiversarea nu este o artă. Ea este o meteahn ă. Dar și meteahna (sau ce o
fi) poate deveni, în anumite condi ții, o… "art ă". Avem exemple berechet. "Arta"
amânării de azi pe m âine a tot ce se poate am âna – și totul se poate am âna pe
lumea asta, chiar și dorin ța de a fi ferici t –, meșteșugul fabric ării de argumente…
imbatabile, apel ându-se deopotriv ă la filosofia clipei și a duratei, la rigoarea
matematic ă a probabilit ăților condi ționate și la… ou sont les neiges d'antan…, fac
parte din arsenalul de mare for ță al unei lu mi care se simte bine în labirintul
hârtiilor acoperitoare și al lucrurilor r ămase nef ăcute. Bugetul, în loc s ă vină în
ianuarie, vine în mai, cauciucurile pentru avioane vin cum vin și când vin,
acumulatorii pentru ma șinile blindate acumuleaz ă și ei mari. .. întârzieri sau nu mai
acumuleaz ă nimic, pentru c ă, de regul ă, lipsesc cu des ăvârșire, costumele de
suprasarcin ă s-au promis și promise au r ămas, de și din cauza lipsei unui astfel de
costum un pilot în floarea v ârstei și în plin ătatea puterilor și-a pier dut via ța (cel
puțin la aceast ă concluzie a ajuns comisia care a cercetat accidentul), proiectul
unui sistem de transmisiuni care vrea s ă fie ceva pentru Armata Rom ână este
bruiat sau, în orice caz, neglijat sistematic, n -ai cui s ă te plângi și nici nu -i frumos
să te plângi… Am întâlnit oameni în toat ă firea care se aflau la cap ătul puterilor și
al răbdării, care au încercat s ă pună piatră peste piatr ă pentru a -și zidi am ărăciunea,
întruc ât s-au învățat să nu mai a ștepte, știind c ă așteapt ă zadarnic… Do mnul
ministru, c ând a vizitat unitatea de avia ție din B ărăgan, impresionat de condi țiile
grele în care supravie țuiesc pilo ții de acolo, le -a promis un climatizor pentru celula
de alarm ă. Un gest m ărunt, dar cu mare valoare pentru acei oameni. Cei în drept
aveau obliga ția să se conformeze și să facă în așa fel încât climatizorul s ă ajung ă
în timpul cel mai scurt acolo unde este mare nevoie de el… Era în joc cuv ântul
unui ministru. Am crezut c ă, prin și cu problemele mari ale reorganiz ării armatei și
ale tra nziției, cei obliga ți să onoreze promisiunea domnului ministru (promisiunea
unui ministru trebuie s ă fie un cuv ânt de ordine pentru cei ce func ționeaz ă în
sistemul respectiv, dac ă vrem s ă ne respect ăm unii pe al ții!), au omis s ă-i dea curs.
Se mai întâmplă… De aceea, bine inten ționați, am dat o sut ă de telefoane cam
peste tot pe unde trebuia. Am scris chiar și în ziar despre problema aceasta, cu
grijă, ca s ă nu am ărâm oamenii – și așa au ei destule pe cap -, dar vorbele au zburat
și scrisul… scris a r ămas. Cei de la Departamentul Înzestr ării nu citesc ziarul. Nu
exist ă nici un abonament în tot departamentul, iar noi nu ne -am g ândit s ă le
trimitem c âte un exemplar din gratuit ățile pentru solda ți sau din semnalele
redac ției, de și unii dintre ei sunt colabor atori de marc ă ai ziarului, iar publica țiile
noastre se afl ă printre singurele din țară care abordeaz ă sistematic și competent
marile probleme, marile drame, dar și marile speran țe ale revigor ării industriei de

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
295
apărare, ale înzestr ării institu ției militare cu mijloacele de lupt ă performante pe
care le merit ă… La telefonul nostru, s -a dat din umeri sau – și mai r ău – cei de la
capătul cel ălalt al firului ne -au trimis la alte fire… Ne -am dus, ni s -a promis, dar
climatizorul tot n -a ajuns în Bărăgan… Și tot așa. Dac ă nici cuv ântul ministrului
nu este respectat, atunci de prisos s ă mai fie cuvinte, cum spunea cineva c ândva,
cu g ândul la versurile lui Lucre țius despre nimicul din nimic și prisosul
semin țelor-cuvinte din necuvinte. Arabii au o vorb ă care-i enerveaz ă și îi amuz ă pe
europeni: " șuaai, șuaai" (u șurel, u șurel). La ei este un mod de via ță, de deta șare din
stress, de realimentare a sinapselor, de medita ție prin nirvana. La noi (c ăci și noi
avem aceast ă vorbă), este îndemn la ra țiune, c ăci graba str ică treaba. Între grab ă și
tărăgănare este însă o prăpastie imens ă, care nu poate fi umplut ă cu nimic. U șurel,
ușurel, c ă doar n -or intra zilele în sac! De ce s ă ne gr ăbim?! De ce s ă rezolv ăm
imediat problemele?! Se decurc ă ei cum pot. Și, în definitiv, ma i este și mâine o
zi! "În definitiv, mai este și mâine o zi" sunt și cuvintele cu care se încheie un
mare roman. Pentru a se continua în romanul cel de fiecare zi al vie ții.
Tergiversarea nu face însă casă bună cu armata. Oamenii reu șesc totu și să
mai real izeze c âte ceva. A șa cum pot și cât pot, chiar și din nimic, pun ând mult
suflet în ce fac și mult ă iubire în ce g ândesc, l ăsând adic ă urme prin locurile pe
unde trec. Am fost, recent, în cadrul aplica ției tactice anuale a Grupului de Pres ă al
Armatei, în câteva din unit ățile brig ăzii de v ânători de munte comandat ă de
colonelul Leucea Cr ăciun. Exist ă, în aceast ă brigad ă, un spirit, o concep ție clar ă,
distribuit ă în toate capilarele vie ții și activit ății vânătorilor de aici. Colonelul
Leucea și colaboratorii săi au creat un sistem al netergivers ării, al neam ânării
lucrului de azi pe m âine. Cu c âtva timp în urm ă, aici se elabora o concep ție
intergat ă a preg ătirii intensive, în spa țiul unit ăților, printr -un sistem dinamic,
interoperabil. L -am g ăsit deja pus la p unct, func ționând irepro șabil. Poligoane de
instruc ție ca la "beretele verzi", exerci țiu tactic cu plutonul, ap ărarea punctului de
comand ă, instruc ție tip comando, c ălire fizic ă, alpinism, conducerea ma șinilor de
luptă, instruc ție samarizat ă, transmisiuni, artilerie, logistic ă…
Tergiversarea nu -i pentru oameni inimo și. Cei ce tr ăiesc și sufer ă pentru
aceast ă institu ție, durat ă să apere țara, n -au timp s ă amâne lucrul de azi pe m âine.
N-au timp s ă caute argumente la neargumente. Ei nu -și măsoară zilele și nop țile în
ore dormite sau nedormite, ci în lucruri f ăcute sau care urmeaz ă a fi f ăcute.
Tergiversarea nu face cas ă bună cu osta șul rom ân. El trebuie s ă-și sape loca șul de
tragere în barem,altefl dispare, s ă tragă perfect cu arma, s ă conduc ă irepro șabil
tancul, s ă devin ă pilot clasa întâi cu 40 -50 de ore de zbor pe an! Și totu și ea,
tergiversarea exist ă acolo unde exist ă, o sim țim ca pe o reptil ă rece sau ca pe o
maree care ne infesteaz ă izvoarele. Tergiversarea vine de sus în jos, de undeva
dintre cer și pământ, exist ă și persist ă ca o amenin țare și tinde s ă treac ă tot mai
mult din sfera metehnelor în cea a "artei", a artei non -artă, rănind grav sufletele
celor obi șnuiți cu lucrul bine f ăcut, umilind iubirea de frumos, anul ând demnitatea
și lăsând nem ăturată curtea sufletului, a șa cum sunt azi str ăzile uitate ale
Bucure știului, un ora ș care a fost c ândva fala Rom âniei.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
296
CRIZA DE BANI…
La omul s ărac, nici banii nu trag.. .

Toată lumea se pl ânge c ă nu sunt bani. Toat ă lumea știe că ea și numai ea –
criza d e bani – este cauza tuturor relelor. Și a celor ce sunt, și a celor ce nu sunt,
dar care, oricum, tot o s ă fie. Soldatul crede c ă el n-o duce tocmai foarte bine, pe
motiv c ă nu sunt bani. Locotenentul este convins c ă tot lipsa de bani poart ă vina
pentru c ă el și tânăra lui so ție nu au un apartament al lor – și nici nu prea sunt
șanse s ă și-l poat ă cump ăra cu bani lichizi –, pentru c ă lucrurile nu merg prea bine
nici la instruc ție și nici prin alte p ărți ale carierei pe care și-a ales -o. Aviatorii dau
și ei vina tot pe lipsa banilor. Ea este de vin ă pentru c ă unele din avioanele cu care
își împart via ța nu sunt foarte performante, pentru c ă o parte din ele au r ămas la
nivelul anilor '70, pentru c ă nu s-au făcut la timp comenzi pentru cauciucuri,
pentru para șutele de fr ânare sau de salvare, pentru c ă, atunci c ând au una, nu au
alta, și când au și una și alta, nu le permite vremea s ă zboare etc. etc. La ei, situa ția
este și mai și, întruc ât, datorit ă acestei penurii de bani și de mijloace, care se
manifest ă cam de dou ăzeci de ani încoace, s -au acumulat destule rele – inclusiv
cele produse de multele ore nezburate –, plătite scump, adesea cu vie ți omene ști.
Noi înșine, cei care facem acest ziar, credem c ă nu-l putem face mai bun, tot din
cauză că n-avem bani s ă-l facem mai bun, adic ă să cump ărăm hârtie mai bun ă, să
facem re țeaua de calculatoare de care am avea at âta nevoie, s ă facem rost m ăcar de
un scanner (c ă de procesoare de imagine nici nu poate fi vorba), s ă achizi ționăm,
poate, și o rotativ ă care s ă ne asig ure independen ța față de alte tipografii etc. etc.
E drept, cu doi ani în urm ă, s-a achizi ționat o tipografie care a costat vreo 680.000
de dolari, cu consumabile din import, dar care nu e pentru noi. Noi nici n -am fost
întreba ți. Altele au fost ra țiunile pentru care s -a întâmplat ce s -a întâmplat. Dar
asta este deja istorie…
Nu sunt bani. Și, totu și, sunt. Toat ă lumea se vait ă că n-are bani și, totu și, se
dau înapoi bani! Bani care n -au putut s ă fie cheltui ți. De ce? Exist ă o sut ă de mii
de explica ții. Foarte exacte și foarte corecte. Dar este culmea culmilor s ă se
întâmple a șa ceva! De ce? De ce se dau înapoi bani? În ancheta pe care o public ăm
în acest num ăr, se g ăsesc și câteva r ăspunsuri. Care, evident, dau o imagine a ceea
ce se întâmplă. Unele r ăspunsuri nu se dau, pentru c ă e greu s ă găsești răspunsuri
foarte exacte în acest sistem de incertitudini și îndoieli, dar tot omul își dă seama
despre ce este vorba. Dac ă bugetul pe anul 1994 a fost aprobat de Parlamentul
Rom âniei abia la jum ătatea anului 1 994, este la mintea oricui c ă timpul care a mai
rămas – din iulie p ână în octombrie – nu permitea cheltuirea eficient ă și legal ă a
unor resurse care, în mod normal, erau destinate s ă fie folosite, într-un anumit

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
297
ritm, dup ă o anumit ă metodologie, un an întreg! Deviza bunului gospodar rom ân
"fă-ți vara sanie și iarna, car" cade de la sine. E greu de spus dac ă toate astea fac
parte dintr -o strategie (cu c ât dai banii mai t ârziu, cu at ât se cheltuiesc mai pu țini)
sau a șa e să fie în aceste vremuri grele.
De fa pt, banii care se dau înapoi nu se "dau"; ei n -au intrat niciodat ă în
conturi, deci în buzunarele armatei. Pentru c ă n-au fost. Și chiar dac ă mințile
expeditive, iste țe și îndrăznețe ale comandan ților și financiarilor no ștri, ale
ordonatorilor de credite a r fi g ăsit, în cele din urm ă, o solu ție, Everestul legilor
care limiteaz ă, strunesc, îngrădesc, interzic inter șanjabilitatea capitolelor și
articolelor de buget, sistemul kafkian al aprob ărilor și neaprob ărilor de tot felul,
lipsa de cooperare, insuficien țele unei economii care abia începe se stabilizeze și
să afle cam încotro merge și cele ale unui sistem financiar în construc ție i-au făcut
pe unii s ă rămână cu banii în buzunar. Nenorocirea este c ă nu în buzunarul
armatei…
Dincolo de toate acestea se afl ă însă și factorul subiectiv. Necunoa șterea
legităților economiei de pia ță, rigidit ățile și imobilismele, sistemul nestimulativ și
foarte îngust al licita țiilor, neglijen țele, teama și lipsa de ini țiativă își au și ele
partea lor de contribu ție la favoriza rea acestei situa ții paradoxale. O armat ă care
este în plin ă reform ă, în plin ă modernizare – care are, deci, mare nevoie de bani,
de foarte mul ți bani – dă bani înapoi și din pu ținul pe care l -a primit! Probabil c ă,
data viitoare, n -o să se mai întâmple a șa ceva. N -o să mai fim p ăcăliți atât de u șor.
Ulciorul nu merge de multe ori la ap ă. Dac ă te duci la munte și îți pui schiurile pe
picioare, apoi trebuie s ă înveți slalom. Altfel ri ști să-ți rupi gleznele și chiar s ă-ți
spargi și capul. Dac ă-l mai ai… Pr obabil c ă vom face ochii mari și ne vom lua toate
măsurile ca, în intervalul extrem de scurt care ni se creeaz ă pentru cheltuirea
fondurilor b ănești, să avem tot ce ne trebuie pentru a nu da un leu înapoi, pentru a
folosi totul în modul cel mai eficient po sibil.
Făcând aceast ă constatare, îmi revin în minte cele scrise de generalul
american Arthur Collins în lucrarea "Reflec ții asupra instruc ției trupelor de uscat
din armata SUA" (o filosofie practic ă pentru comandan ți). Generalul, care a fost
mulți ani co mandant de brigad ă, care a f ăcut r ăzboiul, care a fost și în Vietnam
spunea c ă omul cheie la instruc ție este comandantul de batalion. "C ând este nevoie
să se ajung ă la un general pentru a ap ăra programul unit ății sau pentru a
demonstra c ă ordinele primite nu sunt realiste – scria el –, iată momentul c ând
colonelul poate face și el ceva pentru a demonstra c ă nu ia leafa degeaba."(…)
"Generalii își pot și ei aduce contribu ția la procesul de instruire dac ă dezvolt ă o
metod ă de a opera cu unit ățile în lini ște și nu în condi țiile în care fiecare apari ție a
lor determin ă un spectacol în genul super -produc țiilor de la Hollywood".

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
298
IMNUL ÎN CULORI
Nu știm foarte exact dac ă omul a creat simbolul sau simbolul l -a creat pe
om. Cert este c ă nu exist ă oameni f ără simboluri și nici simboluri f ără oameni.
Omul nu este singur, oamenii nu sunt indivizi risipi ți pe planet ă și lăsați în voia
vântului sau a hazardului. Oamenii sunt oameni și, de aceea, ei se conformeaz ă
regulilor de compunere și func ționare a sistemelor om enești. Ei s -au grupat în
comunit ăți, au creat state, s -au unit prin limb ă, prin obiceiuri, prin cultur ă, prin tot
ceea ce -i adun ă. S-au adunat, dar s -au și separat. Prin tot ceea ce îi separ ă. S-au
unit prin simbol. Dar s -au și separat prin simbol. Deasup ra lor – mai exact, în
imediata lor apropiere, adic ă la vedere, la bun ă vedere – au situat un semn. În cele
din urm ă, acest semn a devenit un fel de flamur ă. Care lumineaz ă. Care cheam ă.
Care construie ște. Care inflameaz ă. Care îndeamn ă. Care urc ă în fieca re ca un fel
de super -ego. Un semn c ăruia i s -a atribuit, deci, o semnifica ție. O mare
semnifica ție. Un semn care s -a identificat cu însăși comunitatea, cu statul, cu
institu ția. Acest semn se nume ște Drapel. El este insemnul unui stat, și este
respectat pe m ăsură. Drapelul este Imnul în Culori al Statului. Este numele statului
scris cu lumin ă în inima fiec ăruia. Este ceea ce une ște și ceea ce identific ă
grupurile umane constituite în state. Drapelul este Iubire și Respect, este Datorie și
Onoare. Nu exist ă pe lume stat f ără Drapel. Dintre toate institu țiile statului, numai
armata are Drapel. Drapel de Lupt ă. Nu exist ă pe lume armat ă fără Drapel de
Lupt ă. Știm ce a însemnat steagul de lupt ă pentru Daci. Știm ce a însemnat
Tricolorul pentru Revolu ția Francez ă. Știm ce înseamn ă Drapelul pentru
Americani. Știm ce înseamn ă Tricolorul pentru Rom âni. Drapelul Tricolor Francez
se afl ă pe uniformele solda ților francezi, a șa cum și Drapelul Tricolor German se
află pe uniformele solda ților germani. Din p ăcate, Trico lorul Rom ânesc nu se afl ă
pe uniformele solda ților rom âni, de și se afl ă în sufletul lor. În biserica din Țebea,
Tricolorul Rom ânesc, Tricolorul nostru sf ânt înnobileaz ă interiorul acestui l ăcaș
care-l ridic ă pe om spre Dumnezeu, cinstindu -i însemnul de Sta t. În Statele Unite
ale Americii exist ă o sărbătoare a Drapelului. Într-o zi anume, americanii se adun ă
și își sărbătoresc Drapelul. Îl ridic ă pe cel mai înalt catarg, îl binecuv ânteaz ă, îi
dedic ă frumoase c ântece, îl privesc. Îl deseneaz ă mereu pe o mul țime de obiecte, îl
au acas ă sau pe birou, vor s ă-l știe tot timpul al ături. Pentru c ă Drapelul înseamn ă
America. America cea mare, cea iubit ă de americani și respectat ă de lumea
întreag ă, cea care are o istorie glorioas ă și o responsabilitate imens ă. Eu însumi,
când am fost în Statele Unite ale Americii, în ziua de 4 iulie, ziua Statelor Unite,
am purtat, la fel ca to ți americanii care se aflau la New Canon, la New York sau în
alte ora șe, un asemenea simbol al Americii, care este Drapelul. L -am v ăzut
flutur ând la Washington, pe Casa Alb ă, la morm ântul Soldatului Necunoscut din

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
299
Aerlington, la Pentagon, peste tot pe unde am umblat. Și mi-am adus aminte de
copil ăria mea s ăracă și chinuit ă, undeva într-un sat din nordul Olteniei. Era imediat
după război, satul își plângea mor ții și disp ăruții pe front, multe femei erau
îmbrăcate în negru, clopotele de la cimitir b ăteau trist, Drumul Eroilor (a șa se
nume ște în satul nostru Calea Lactee – Drumul Eroilor și, câteodat ă, Drumul
Robilor) era parc ă trist și întunecat, er am tare nec ăjiți, abia aveam ce s ă mâncăm,
iar ideea colectiviz ării pândea pe la u și și se insinua în via ța satului ca o stafie de
care oamenii se temeau. Se temeau de ea, de consecin țele ei, dar se temeau și să n-
o agite, s ă nemul țumeasc ă. Cea mai frumoas ă imagine pe care o port cu mine, din
acea perioad ă aspră, este o s ărbătoare dintr -o duminic ă de prim ăvară. Și noi, copiii
din clasa întâi, fuseser ăm chema ți la școală, în hăinuțe populare. Am primit fiecare
câte un Tricolor Rom ânesc confec ționat din h ârtie, prins cu pioneze pe c âte o șipcă
subțire de brad. Am c ântat în corul bisericii, ținând steagul la piept, iar învățătorul
ne-a spus c ă nimic nu e mai frumos și mai de pre ț pe lumea aceasta ca Drapelul
Țării. N -am uitat niciodat ă aceste cuvinte. Mult mai târziu, la anii tinere ții, când
am depus Jur ământul Militar, undeva într-o cazarm ă de l ângă cimitirul
Rulikovschi, din Oradea, am auzit, în adâncul sufletului, glasul învățătorului din
satul meu. Inima mi -a vibrat cu putere. Cu puterea pe care ți-o dă totdeauna
Izvorul. Acum, c ând unit ățile Armatei Rom âne primesc Drapelul de Lupt ă, mă
întorc iar ăși la acest Izvor. Fiecare din noi a fost copil, a ținut în mână, la anii
copil ăriei, pentru prima oar ă, Tricolorul Rom ânesc, a avut un învățător care i -a
spus, aco lo, lângă Izvorul Vie ții, că nimic nu e mai de pre ț pe lumea aceasta ca
Drapelul Țării. Poate c ă viața ne-a dus și ne-a condus prin multe locuri, ne -a
înăsprit sufletul, ne -a răscolit convingerile, ne -a spulberat speran țele, ne -a frânt
zborul, ne -a am ăgit sau ne -a dezam ăgit, ne -a bucurat sau ne -a întristat. Dar
Tricolorul nostru Rom ânesc se afl ă acolo, l ângă limpezimea sufletului și a
gândului fiec ăruia dintre noi. F ără acest sentiment, f ără acest reper care se g ăsește
pe frontispiciul Statului Rom ân și al Sufletului nostru, n -am fi nimic. Sau am fi
orice, în afar ă de buni rom âni. Intersant este c ă frumoasa imagine a copil ăriei mele
mi-a revenit în suflet ca o dulce adiere, ca o redescoperire, și atunci, la 4 iulie
1991, acolo, departe, la New Canon, în Sta tele Unite, c ând țineam în mână un mic
steag american. M -am rev ăzut copil, cu Tricolorul Rom ânesc, în satul meu,
străbătând drumul de la școală până la biseric ă, cântând apoi în cor, cu Drapelul
Țării la piept. Și m-am bucurat, c ând am constatat c ă, pe paj iștea aceea în care
americanii s ărbătoreau ziua de 4 iulie, ziua Statelor Unite ale Americii, to ți copiii
aveau în mână câte un mic Drapel cu insemnele statului american. Am înțeles,
atunci, încă o dat ă, că Drapelul, cel care ne este Via ță, Suflet, Onoare și
Demnitate, însemn și îndemn în lupt ă, ne este – și trebuie s ă ne fie! –, prin
respectul pe care i -l purt ăm, și simbol care ne une ște și ne d ă identitate pe
Pământul Oamenilor.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
300
„TACI! CÂND VORBEȘTI CU MINE, SĂ TACI!”
Toată viața omul caut ă. Fiecare o m este un c ăutător de aur și de diamante.
Pentru c ă are dreptul la aur și la diamant, la str ălucire și la comori. Niciunde, pe
planeta P ământ – care este și o planet ă a oamenilor – aurul și diamantul nu se
găsesc la vedere, în form ă pură, în zăcăminte omog ene, ci în firi șoarele de nisip, în
piatra dur ă sau în fundul p ământului. A le scoate de acolo, înseamn ă, mai întâi, a
le descoperi, apoi, a sf ărâma piatra, a sfredeli roca sau a cerne nisipul r âurilor de
munte. Gr ăuntele de valoare nu este un dar, ci o încununare a unui efort
îndelungat, însoțit și de o oarecare șansă. Exist ă, poate, c ăutători de aur și de
diamante care, de și și-au scormonit toat ă viața pământul și sufletul, n -au avut
niciodat ă șansa s ă le găseasc ă, acolo, str ălucirea. Dar lucrurile aceste a pre țioase nu
sunt numai în piatr ă și în apă, în pământ și în stele, ci și în marile înțelepciuni ale
lumii, în universit ăți și în biblioteci, în tabla de valori a lumii, în sufletul
oamenilor, în cuv ânt. Fiecare din noi tr ăiește marea aventur ă a căutării, pentru c ă
vine dintr -un mare imperativ al cunoa șterii. Iar ofi țerul rom ân trăiește și mai intens
aceast ă aventur ă, întruc ât în forma ția lui uman ă, moral ă și militar ă, pe l ângă
imperativul cunoa șterii, ac ționeaz ă și cel al datoriei. Care este un imperativ
categoric în sensul kantian al no țiunii. Cel dint âi instrument care a fost dat omului
pentru a -și exercita voca ția de c ăutător și calitatea de restaurator al cunoa șterii și
de reformator al lumii și al institu țiilor acestei lumi a fost cuv ântul. În acela și timp,
cuvântul este aurul, este diamantul, este Everestul societ ății omene ști, este
comoara pe care o caut ă omul și instrumentul cu care o caut ă. Este, însă, și sterilul,
balastul, reziduul, gunoiul. C ând exprim ă astfel de lucruri. Adic ă simbolul,
semnul , reconstruc ția pe planul g ândirii. A diamantelor, ca și a gunoaielor
planetei.
Aceste adev ăruri de la începutul lumii sunt valabile și pentru militarul
armatei rom âne. Și lui, ca oric ărui altui om de pe p ământ, cuv ântul nu i -a fost dat
doar pentru a r ăspunde "Am înțeles!" sau "N -am înțeles!". Între afirma ție și
nega ție exist ă lumea infinit ă a tuturor posibilit ăților numit ă entropie, pus ă în
ecuație de Shannon. De aici, nu trebuie s ă rezulte c ă totul trebuie pus la îndoial ă
pentru a crea posibilitatea înlăturării nedetermin ării, prin formula lui Shannon.
Dacă este adev ărat ce se spunea ( în replic ă la celebra formul ă a lui Talleyrand) c ă
vorba a fost dat ă omului nu numai pentru a -și ascunde g ândurile, ci și pentru a și le
exprima –, apoi, acest adev ăr este v alabil și pentru militarul armatei rom âne.
Evident, armata nu este un club de discu ții, un loc de medita ție sau de spovedanie,
și nici un spa țiu în care fiecare spune ce vrea și face ce poate. Dar trebuie s ă fie un
loc în care spusele și faptele rezoneaz ă în acțiuni eficiente. Ofi țerul care nu -și
schițează planul ac țiunii, care nu și sus ține ac țiunea ( în primul r ând în fața lui

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
301
însuși) cu for ța argumentului ra țional, inteligent, n -are nici o șansă de reu șită.
Militarul care, din dorin ța de a se conforma, d e a nu sup ăra pe nimeni, accept ă
orice, de și știe că, prin ceea ce i se spune sau i se cere, se încalc ă legea sau c ă nu
este corect ceea ce se afirm ă sau ceea ce se întreprinde, ar trebui acuzat de la șitate.
Înseamn ă că, din team ă, din oportunism, sau din alte motive greu de acceptat, el n –
a folosit arma pe care i -a dat -o Dumnezeu – cuvântul – în apărarea adev ărului.
Supu șenia oarb ă, irațional ă nu duce la întărirea armatei, ci la amorfizarea ei.
Exprimarea adev ărului, c ăutarea solu țiilor optime, actul de cr eație (la instruc ție, în
întocmirea a ceea ce se cheam ă concep ție a aplica țiilor, în cercetarea științifică, în
elaborarea unor studii operativ -strategice, în elucidarea unor fapte de arme ale
trecutului etc.) nu submineaz ă autoritatea institu ției militare , ci, dimpotriv ă, o
întăresc cu for ța argumentului științific, a valorii.
Din p ăcate, adesea, ne d ăm seama de aceasta prea t ârziu, mult prea t ârziu.
Doru Davidovici – omul, ofi țerul, pilotul –, unul dintre cei mai experimenta ți
piloți ai Avia ției Militar e a Rom âniei (dup ă cum afirm ă cei ce l -au cunoscut și l-au
prețuit), instructor de zbor în toate condi țiile, împătimit de zbor, iar în ceea ce
prive ște scrisul, un Exupery al nostru, umbla toat ă ziua cu o porthart ă de gât unde
înghesuia o nelipsit ă carte p e care o citea printre pic ături și o carte la care scria tot
printre pic ături. C ând intra la preg ătirea pentru zbor, urma cu sfin țenie ritualul
sacru al marilor pilo ți, uitând și de porthart ă, și de carte, și de toate, iar, în puținele
clipe de nezbor, pe care și le poate permite un pilot de pe supersonice, transforma
avionul într-un poem. Îl trecea, adic ă, prin sufletul lui frumos și cald spre marea
literatur ă. Unii din cei ce au fost mai -marii Avia ției Militare a acelor timpuri nu l –
au înțeles, sau nu și-au dat seama cine era Doru, ce for ță reprezentau el, ca pilot, și
cuvântul lui, spus nonconformist în ședințe, adresat, cu umor, unui coleg,
reverberat, în cabin ă, în sufletul celui c ăruia îi era instructor, sau, adesea, doar un
simplu prieten mai mare. Cu vântul schi țat, parc ă la întâmplare, în carnetul lui de
pregătire, între dou ă desene de avioane. Dar și cuv ântul scris monumental în
romanele sale. Am fost recent în unitatea lui Doru Davidovici. Doru nu mai era.
Pe 20 aprilie 1989 s -a prăbușit lângă Jegălia, împreun ă cu locotenentul -major
Dumitru Petra cu care zbura în dubl ă, ca instructor. Dar spiritul lui Doru
sălășluiește pe acel aerodrom militar din B ărăgan, precum spiritul Iancului în
Apuseni. Pilo ții militari nu -și uită niciodat ă idolii și eroii. De aceea și vorbele lor
la adresa realit ăților de azi din Avia ția Militar ă sunt aspre, neiert ătoare, dar
temeinice și pline de o filosofie profund ă care, dac ă vrei și reușești să o pătrunzi,
te cutremur ă. Vom continua, oare, s ă le ignor ăm ca și pe cele al e lui Doru?
Una din calit ățile remarcabile ale ofi țerului armatei rom âne este franche țea.
Este o calitate izvor âtă dintr -un anumit mod (nespecific altor armate) de tr ăire a
meseriei și, mai ales, de proiectare discret ă, în planul responsabilit ății personal e, a
matricei de valori a poporului rom ân. De aceea, conferin țele, colocviile,
exprimarea punctelor de vedere, formularea unor propuneri, sesizarea unor
inadverten țe, unor excese, unor abuzuri, unor abateri de la regulile institu ției
militare, ar trebui s ă facă parte din practica raporturilor intermilitare. Fire ște, nu

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
302
oricum, ci la nivelul de inteligen ță, de for ță și de valoare pe care -l presupune
dialogul militar.
Exprimarea liber ă a opiniilor, dialogul profesional și social nu
scurtcircuiteaz ă în nici u n fel actul de comand ă (care este altceva, ține de un alt
sistem de referin ță, de o alt ă scală de valori), ci, dimpotriv ă, îl înnobileaz ă, îl
reașază pe coordonatele actuale, moderne, îl ridic ă la nivelul cerut de noile
concepte strategice, de noile struc turi. La noi, actul de comand ă este considerat ca
un fel de monad ă leibnizian ă, indivizibil ă, incolor ă, inodor ă, insipid ă și
indiscutabil ă, de care nu se atinge nimeni, pe care n -o înțelege nimeni și de care nu
se ocup ă nimeni. Un fel de lucru -în-sine, în sens kantian, cu care ne se opereaz ă, ci
care este luat a șa cum este. Prin alte p ărți, chiar și actul de comand ă (ca act de
conducere, ca sistem de norme și principii) este supus analizei științifice, disecat,
discutat, întors pe dos, ca orice activitate u mană de pe lumea asta. De aici nu poate
nimeni s ă desprind ă concluzia c ă s-ar pune în pericol autoritatea ordinului. Și
regulamentele noastre admit un dialog prealabil execut ării ordinului. Un dialog
lămuritor, prin care comandantul ( șeful) se convinge c ă subordonatul a înțeles
despre ce -i vorba, iar subordonatul cere toate l ămuririle necesare și, dac ă e
necesar, formuleaz ă toate obiec țiile pe care este în drept s ă le formuleze. Pe care
este dator să le formuleze. Nu suntem ma șini! De fapt, nici ma șinile, nici
calculatorele electronice, oric ât de perfec ționate ar fi, nu r ăspund dac ă dai o
comand ă greșită. Ele nu iart ă, nu îngăduie eroarea. Atunci, noi, oamenii, de ce s -o
îngăduim? Autoritatea nu se ob ține prin supunerea oarb ă a celorlal ți, ci prin
funcționarea corect ă a sistemului, prin instalarea spiritului de echip ă. Rela ția feed –
back, care se manifest ă în toate etapele conducerii, prin multiple c ăi și nu doar
prin rigidele rapoarte ierarhice, este absolut necesar ă, pentru eficientizarea
permanent ă a sist emului. Comandantul, indiferent pe ce treapt ă ierarhic ă s-ar afla,
trebuie s ă-și însușească arta dialogului, s ă aibă răbdare, s ă asculte, dac ă vrea s ă fie
ascultat. Altfel, ne întoarcem iar ăși la acele vremuri c ând, c âte un șef enervat și
nerăbdător, îl punea imediat la punct pe subordonatul s ău, căruia îi cerea insistent
explica ții, dar nu -i dădea r ăgaz s ă deschid ă gura: "Taci! C ând vorbe ști cu mine, s ă
taci!" Și subordonatul t ăcea. T ăcerea este, c âteodat ă, de aur. Atunci c ând
comunicarea este de plumb.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
303
TERORISM… MEDIA?!
Știm ce înseamn ă să fii ziarist, s ă te ba ți și să te zba ți pentru informa ție,
pentru adev ăr. Mii de oameni și-au făcut din aceast ă profesie – care nu poate fi
practicat ă doar opt ore pe zi – un mod de a fi, o credin ță. Sunt ziari ști – și nu pu țini
– care i -au dat totul. Ei, ace ști oameni, pe umerii c ărora s -a edificat puterea presei,
n-au zi, n -au noapte, n -au lini ște, n-au odihn ă. Malaxorul de idei și de informa ții
lucreaz ă tot timpul, consum ându-le via ța, anii cei mai frumo și. Mul ți din tre ei se
trezesc dintr -odată bătrâni și, poate, abia atunci, c ând nu mai are nimeni nevoie de
ei, descoper ă că exist ă. Alții, nici atunci. Nu mai au timp. Nu mai au resurse. Au
dat totul.
Un ziarist adev ărat nu se sfie ște să caute, deopotriv ă, și în lăzile cu gunoi ale
lumii, și în palatele regilor. Pentru c ă lumea trebuie s ă afle, s ă știe și ce cre ște în
grădinile ei și ce se ad ăposte ște la s ânul ei. În lupta pentru a c ăuta aceste adev ăruri
și a le spune lumii, mul ți străluciți mânuitori ai condeiului, ai reportofonului, ai
camerei de luat vederi și-au pierdut via ța. Poate c ă lumea nu -și dă pe deplin seama
că știe ce știe și pentru motivul c ă, pretutindeni pe aceast ă planet ă, ziari știi îi pun
mereu în față adev ărata, frusta ei oglind ă. O oglind ă a cuvintel or care p ătrund în
adânc, care alin ă sau dor, care descoper ă diamantele sau murd ăriile, luxurile
exorbitante sau întunecimile, labirinturile, catacombele. O oglind ă a imaginilor
care cutremur ă, dezgust ă, impresioneaz ă. O oglind ă, adesea, dur ă, nemiloas ă. Care
arată ridurile, putreziciunile, mizeriile. C âteodat ă, însă, și sublim ă, așa cum poate
fi, uneori, imaginea adev ărului. Alteori, ur âtă, jalnic ă, reconstituit ă din cioburi și
din iluzii, din ce s -a mai putut aduna dup ă războaie, crahuri, crime, dezam ăgiri,
sinucideri, c ăderi.
Meseria de ziarist nu este, deci, u șoară. Nici comod ă. Nici respectat ă. Toți
spunem c ă vrem s ă știm adev ărul. Dar adev ărul care ne convine. Și, apoi, pentru
descoperirea, exprimarea și validarea adev ărului concur ă multă lume pe acea stă
planet ă: oameni de știință, cercet ători, justi țiari, guvernan ți, parlamentari, al ți
demnitari, precum și gândirea, ra țiunea, înțelepciunea, con știința fiec ăruia. Ziarul,
radioul, imaginea de televiziune și mai ales aceasta din urm ă, care a trecut de
multă vreme pe primul loc, h ărțuiesc însă neîncetat, în fiecare zi, lumea, cu propria
ei ra țiune, cu propria ei imagine, îi exploreaz ă adâncurile și îi escaladeaz ă
înălțimile, îi dezv ăluie abisurile și norii invizibili, ghe țăriile și deșertăciunile, o țin
la curent cu tot ceea ce face ea însăși și cu tot ceea ce se face sau se face c ă se face
în numele ei. Televiziunea, presa scris ă, radioul sunt senzorii lumii, uneori și
anticorpii ei, sunt puternicele ei telescoape a țintite spre z ări și spre h ăuri, spre
lumini și spre umbre, spre lumini șuri și spre întunecimi, sunt detectivii ei
particulari – alții dec ât cei oficiali sau ai intereselor de stat sau de grup –, care scot

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
304
și trebuie s ă scoat ă totul la iveal ă. Pentru simplul motiv c ă exist ă. Și tot ce exist ă
trebuie s ă existe și în oglinda lumii.
Desigur, sunt și ziare, emisiuni de radio și de televiziune departamentale sau
particulare, exist ă și o pres ă a partidelor politice; dar și aceast ă presă trebuie s ă se
integreze conceptului general, ra țiunii de a fi a pr esei, decup ând din marea familie
a adev ărurilor lumii doar pe acelea care exprim ă, identitfic ă sau justific ă o opțiune.
Deformarea adev ărurilor, dezinformarea, calomnia, minciuna nu fac parte
din ra țiunea de a fi a presei. Aceasta nu înseamn ă că presa nu c onține și așa ceva.
În aceast ă situa ție, însă, presa nu mai e pres ă, iar ziari știi nu mai sunt ziari ști, ci
instrumente de lupt ă, – adesea, suburban ă sau insalubr ă –, care fac o… antipres ă.
Într-un stat democrat, într-o lume care nu -și dore ște războiul (nici cu arme,
nici cu alte mijloace), presa nu trebuie folosit ă ca arm ă pentru dezinformare,
pentru producerea unor efecte, pentru manipulare, pentru urzeli și scenarii, pentru
denigrarea unor oameni, pentru cucerirea unor pie țe și slujirea unor interese.
Aceasta nu înseamn ă că presa nu este folosit ă și pentru a șa ceva. Noi înșine am
publicat în num ărul 1/1995 al ziarului un excelent interviu al psihologului, dar…
antipres ă, acredit ând ideea c ă, pe aceast ă planet ă, se duce un mare r ăzboi prin
cuvânt și imagine. S -o duce, dar f ără susținerea adev ăraților jurnali ști. Studiind
atent zeci de publica ții, urm ărind zeci de programe de televiziune și de radio, peste
tot pe unde am fost, eu nu am ajuns, în nici un caz, la concluzia c ă adev ărații
jurnali ști ar fi l uptători pe un astfel de front imagologic. Dimpotriv ă, am constatat
că ei se bat – uneori cu pre țul vie ții – pentru a afla și a prezenta lumii întregi
adev ărul. Pentru acest adev ăr, Calderon a c ăzut în decembrie pe str ăzile
Bucure știului, patru jurnali ști au căzut, aproape sub ochii no ștri, la Mogadiscio, cu
un an în urm ă, atâția alții și-au pierdut via ța în Cecenia, în Bosnia -Herțegovina, în
numeroase alte zone de conflict sau, în afara conflictelor, în alte locuri fierbin ți ale
cunoa șterii, în Himalaya, în Arctica sau în Sahara, în fiecare țară și în fiecare loc
important de pe acest P ământ unde s -a întâmplat ceva. Cum s ă pui la îndoial ă buna
credin ță a acestor oameni? Cum s ă-i suspectezi c ă ar fi naivi sau lupt ători de partea
cuiva? C ă ar fi încercat s ă deformeze, s ă produc ă un anumit efect psihologic, s ă
facă servicii cuiva? Este ca și cum ai acuza un poli țist de infrac țiune. De aici nu se
deduce c ă, în rândul poli țiștilor, n -ar exista și infractori, și nici c ă în rândul
ziariștilor n -ar exista colportori , mistificatori , agen ți, dezinformatori, in și care
slujesc anumite interese.
Altfel cum s -ar ad ăposti, în unele publica ții, ideea c ă, spre exemplu, în
decembrie 1989, armata rom ână sau anumi ți oameni din armat ă ar fi dorit sau i -ar
fi slujit pe cei ce au dorit s ă se produc ă victime omene ști pentru a se da…
credibilitate Revolu ției? Ce este aceasta? Diabolism sau lupt ă politic ă? Adev ărata
presă nu face a șa ceva!
Totu și, la noi se mai întâmplă și din astea. C ând doi fotoreporteri (sau ce or
fi fost) bat l a ușa apartamentului unui ofi țer, îl fotografiaz ă fără permisiunea
acestuia, o iau apoi la fug ă pe sc ări, dispar de la fa ța locului, ca și cum ar fi folosit
farfurii zbur ătoare, și, a doua zi, îi public ă fotografia pe prima pagin ă a unui ziar,
acuzându-l de terorism, cum se cheam ă aceast ă acțiune? Documentare ziaristic ă?

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
305
Lupt ă pentru adev ăr? G ăselni ță fotoreportericeasc ă? Sau încălcare grosolan ă a
drepturlui omului la propria sa imagine? Adic ă terorism… mass media!
Un ziarist adev ărat nu se sfie ște să caute, deopotriv ă, și în lăzile cu gunoi ale
lumii, și în palatele regilor. Dar nu oricum. Nu trec ând peste demnitatea, onoarea
și drepturile sacre ale celor pentru care și în numele c ărora caut ă, descoper ă și
exprim ă adev ărul.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
306
EXIST Ă OARE „PRO ” FĂRĂ „CONT RA”?
Astăzi, 24 ianuarie 1996, se împlinesc 137 de ani de la unirea Țării
Rom ânești cu Moldova în arealul sudic, sud -estic și estic al vechii Dacii. Ceva mai
târziu, în iulie, se vor împlini tot 137 de ani de la apari ția ziarului "Observatorul
militar", p rimul ziar al Armatei Rom âne. Deci, prieteni, ziarul nostru este de -o
vârstă cu Rom ânia modern ă. În decembrie, vor fi 81 de ani de la reconstituirea, în
spațiul rom ânesc, a Daciei str ămoșilor…
Atunci, în acel ianuarie 1859, sufletul rom ânesc a vibrat, s -a bucurat, s -a
reîntregit – atât cât se putea el re întregi în acele vremuri dominate de cele trei mari
imperii –, dar s -a și întristat. C ăci noi, rom ânii, suntem parc ă blestema ți să nu
avem fericire f ără durere, bucurie f ără triste țe, împlinire f ără dezamăgire, cinste
fără necinste, erosim f ără lașitate, via ță politic ă fără șantaj, altruism f ără ticăloșie.
Ne consol ăm însă cu gândul c ă nu numai la noi este a șa. Istoria Fran ței, cea a
Marii Britanii și chiar cea a Statelor Unite ale Americii consemneaz ă, la fel,
șantaje, crime politice și asasinate. Și nu pu ține. Lumea este lume peste tot. Și ca
dânsa suntem și noi, cum spune o vorb ă de prin p ărțile noastre. Din p ăcate, și
atunci, în acele timpuri extraordinare pentru rom ânii din Carpa ți, au fost și
antiuni oniști, și inși care slujeau interesele altora, și profitori, și ticăloși. Dar
spiritul bun, for ța care vine din izvorul acestei na ții au învins. A șa cum și în
Germania anului 1990, la 45 de ani de la sf ârșitul r ăzboiului, spiritul unitar al
poporului germ an a învins. Indubitabil. De și, o știm cu to ții, și acolo au fost in și
care s -au opus unific ării. La noi, ianuarie 1959, a reprezentat prima treapt ă spre
statul na țional unitar modern, puternic și stabil. Min țile luminate ale acelui timp
știau acest adev ăr. Nația îl sim țea și, prin el, își sim țea viitorul. Iar nerom ânii, ca
întotdeauna, se opuneau acestui viitor al na ției. Ei nu doreau dec ât un prezent
prolix și profitabil pentru inteligen țele perverse, precum și un viitor al lor.
Așa este. Și așa a fost me reu. De și nu a șa ar trebui s ă fie. E drept, nu exist ă
bine f ără rău, zi f ără noapte, fapte bune f ără contrariul lor. Sunt însă momente în
viața unei na ții când ra țiunea este și trebuie s ă fie mai presus dec ât viața. La 24
ianuarie 1859, a fost un astfel de moment. A învins for ța na ției, sentimentul
unității na ționale, fapta dreapt ă, gândul nostru cel bun, respectul. Era momentul
împlinirii și exprim ării con științei de sine a unui popor chinuit, care supravie țuise
marilor cataclisme ale istoriei – creșterea și descre șterea imperiului roman și a
celui bizantin, invazia migratorilor, constituirea și expansiunea imperiilor otoman,
habsburgic și rus.
De atunci, din 1859, istoria se tot repet ă. Fără să pericliteze însă drumul cel
drept, cel hot ărât de Dumnezeu al nației rom âne. În 1918, Rom ânia s -a întregit în
spațiul Daciei str ămoșilor, dar, în 1940, au venit ultimatumul sovietic și dictatul de

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
307
la Viena, r ăpindu -ne Basarabia, Bucovina de Nord, ținutul Her ței și nord -vestul
Transilvaniei… Bucuria unei întregiri, durerea unui rapt… În 1944, nord -vestul
Transilvaniei a fost adus acas ă, dar Basarabia a r ămas printre str ăini – unde se afl ă
și acum –, iară noi, noi, epigonii, nu mai avem nici m ăcar retoricele suli ți ale
acelui mare mare poet. Ca s ă ni le împlântăm în mu țenia absurd ă a unei jum ătăți
de secol. T ăcem. T ăcem și ne mul țumim c ă exist ăm. T ăcerea e de aur… Iar via ța e
una. Și o tr ăiești sau o mori. Preferabil este s -o trăiești, nu? Chiar dac ă, de fapt,
pentru na ție, ai murit -o din clipa în care ai acceptat , cu bun ă știință, o nedreptate
făcută poporului t ău.
Decembrie 1989, la 130 de ani de la marele eveniment, ne -a adus un alt
mare eveniment. A fost din nou momentul exploziei con științei de sine, al
entuziasmului str ăzii, al reurc ării treptelor demnit ății. Ne-au fost date și astfel de
momente. Era, atunci, în strad ă, o for ță pe care n -o mai v ăzusem, care nu știam c ă
exist ă. Sim țeam, în acele momente, c ât de puternic ă este na ția rom ână, câtă forță
se afl ă în fiecare și, mai ales, c ât de puternic ă este Armat a Rom ână, cât sim ț
național statornice ște în caz ărmile noastre, mutilate at âta vreme de sloganurile
neoștirii, c âtă iubire exist ă în fiecare dintre noi. Asemenea momente se relev ă o
dată sau de dou ă ori la un veac, ele sunt sclipiri de geniu – geniul unui popor – și
profileaz ă la orizontul con științei na ționale marile simboluri. Trebuia, desigur, în
virtutea blestemului nostru, ca și un asemenea moment s ă fie întinat de metafor ța
ticăloșiei, de inteligen ța pervers ă, de cei c ărora le convenea situa ția confuz ă,
profitabil ă pentru ei, precum și de cei care nu doreau în nici un fel binele acestei
țări. Ne place s ă zicem c ă ăștia – perver șii lumii, terori știi, nerom ânii, tic ăloșii –
erau din afara țării, din r ândul du șamanilor no ștri sau cine mai știe din care r ânduri
– poate ale… prietenilor. Noi știm însă precis – sau, chiar dac ă nu știm, m ăcar
bănuim – că ăștia erau, în primul r ând, de prin… interiorul țării, p ândarii, r ăii,
profitorii, du șmanii o știrii și toți ceilal ți… Ei, indiferent de unde ar fi fost și cum s –
ar fi adunat sub geana lui decembrie 1989, la ad ăpostul sublimei revolu ții rom âne,
și-au făcut jocul lor. Care n -are nici o leg ătură cu redescoperirea puterii na țiunii,
cu exprimarea sentimentului na țional, lucid al o știrii, cu voin ța rom ână. Ei a u
acționat pe cont propriu sau în contul du șmanilor țării, cre ând o situa ție confuz ă,
condamn ând fără judecat ă, trăgând cu tot felul de arme și de murd ării din locuri
ascunse, ca liliecii, acuz ând din umbr ă, terfelind ulterior tot ce era imaculat. Nu era
pentru întâia oar ă. Mihai Viteazul, Cuza, Antonescu, Macici au fost condamna ți la
moarte, iar al ți eroi ai neamului, la închisoare pe via ță, aici, pe p ământul acesta
care încă ne mai suport ă. Și tot aici, în ora șele și locurile dragi ale rom ânilor,
liliecii înarma ți ai unui sf ârșit de demisecol s -au ascuns și au tras asupra noastr ă.
În 22 decembrie 1989 și dup ă aceea. Pentru ca noi, osta șii, să ne diviz ăm, să ne
ucidem unii pe al ții în învălmășeala str ăzii, s ă ne distrugem ora șele și bunurile, s ă
ne dăm foc cazărmilor și obiectivelor de importan ță strategic ă, să ridicăm avia ția
în aer, s ă tragem cu tunurile, s ă lansăm rachete, s ă facem un r ăzboi pe care s ă-l
sting ă alții, ca prin alte p ărți ale lumii, iar ei, ei, profitorii, s ă adune, din cenu șa
unui popor b ogat și distrus, diamantele. N -a fost s ă fie așa, dar nici prea departe de
așa-ceva n -am fost. Dup ă ce toate au trecut, au început altele. Lupta politic ă

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
308
subteran ă, șantajul, corup ția, dărâmarea, distrugerea. Ce n -au reu șit să facă prin
provocarea glasului tunului, fac prin fel de fel de interpu și, prin scandaluri de
propor ții și jocuri murdare care dezam ăgesc din nou acest popor cuminte, harnic,
chinuit și a toate r ăbdător. Mereu se g ăsește câte ceva. De la Armat ă se trece la
SRI, de la SRI la MI, de la MI la MAE, de la MAE la MT, de la MT la primul
ministru, de la primul ministru la Pre ședinte. Eu nu zic c ă astfel de lucruri sunt
interzise, ca alt ădată, – dimpotriv ă, ele sunt necesare, se petrec în toat ă lumea –,
dar la noi se întrece orice m ăsură. Și tocmai în momentele mari ale istoriei, c ând
ne hot ărâm un destin, c ând ne accept ăm o soart ă, când ne alegem un drum, c ând
suntem în etapa calcul ării cu lux de am ănunte a mar șului care ne a șteapt ă, nu
termin ăm bine de înfăptuit o reform ă că și trecem la contes tarea ei, prolifer ând
contrariul, umbl ând prin dosare, terfelind oameni, c ăutând țapi isp ășitori, nod în
papur ă și papur ă pentru noduri.
E limpede, se apropie alegerile. Campania electoral ă a început, este pe rol
striptisul politic, se ilumineaz ă feeric fo tografiile fetelor ne îmbrăcate, nu numai ale
celor alese la Sexi -club, ci și ale celor nealese, de aiurea, ale nefetelor foarte
prihănite, se dezv ăluie dosare, se caut ă senza ționalul, ur âtul, mizerabilul, gunoi ul,
pestilen țialul… Marele public trebuie ținut sub sabia lui Damocles, cu sufletul la
gură, aruncat în canionul suspiciunilor de tot felul, uimit, indignat, înfrico șat,
spectacolul țării trebuie s ă fie tensionat, de la tragic și înfior ător, la pervers și
umilitor, poporul trebuie s ă se îngrijoreze, să nu gândeasc ă, să nu fie sigur, ci doar
să înjure și, în final, s ă voteze.
Dar osta șul? Osta șul rom ân ce trebuie s ă facă în acest amalgam de
dezvăluiri, de colport ări, de scandaluri, de r ăutăți și contrar ăutăți, de p ăruiri și
puneri de poale în cap? S ă stea lini știt la poarta caz ărmii, s ă nu-i bage în seam ă pe
acești indivizi? S ă se roage, cu îngăduință, pentru f ăcătorii de matrapazl âcuri,
pentru tulbur ătorii de ape și de timpuri: "Iart ă-i, Doamne, c ă nu știu ce fac!"? Sau
să îi someze puternic: "Stai! Ocole ște dreapta!" (sau st ânga, dup ă caz) ? Și, în
acest timp, în gândul lui de c ătană, adic ă de tânăr chemat aici s ă învețe cum s ă-și
apere țara și, la nevoie, s ă-și dea via ța pentru supravie țuirea și pentru libertatea
națiunii – cum a f ăcut-o soldatul r omân întotdeauna –, să-și spun ă cu triste țe și
obidă versurile marelui poet pe care le știe și le murmur ă orice rom ân la indignare
și amărăciune:
"Cum nu vii tu, Țepeș Doam ne, ca, pun ând, m âna pe ei,
Să-i împar ți în dou ă cete, în sminti ți și în mișei
Și, în dou ă temni ți large, cu de -a sila s ă-i aduni,
Să dai foc la pu șcărie și la casa de nebuni"…

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
309
Starea de fapt
PERICOLUL IGNOR ĂRII CHESTIUNII
Armata Rom ână este în plin ă reform ă. Etapa a I -a s-a încheiat, etapa a II -a a
început. Toat ă aceast ă perioad ă este grea, este complex ă, dar toate armatele din
lume, periodic, trec prin a șa ceva. Ba, am putea chiar spune c ă, într-un fel, reforma
este o stare permanent ă a institu ției militare. Aceast ă institu ție, de și conservatoare
prin sistemul ei de valori, este, în realitate, foarte flexibil ă, foarte mobil ă.
Dinamica riscurilor și a pericolelor, amenin țările mai mult sau mai pu țin directe,
mai mult sau mai pu țin sesizabile și măsurabile, cer o anumit ă flexibilitate a
doctrinelor și structurilor militare, adaptare a din mers la situa ția impus ă de acest
sistem complex. Desigur, acest sistem nu este izolat, nu este independent, ci este
strâns legat de sistemul structurilor politice și economice în care se dezvolt ă
anumite raporturi, de sistemul statelor na ționale sau federale de pe planeta noastr ă.
Nu intr ăm aici în detalii. Important este c ă reforma, într-o armat ă, este
condi ționat ă multilateral. Ea presupune nu numai adaptarea structurilor la noile
condi ții, potrivit noului concept strategic, ci și schimbarea mental ităților,
păstrându-se însă sistemul de valori ale institu ției militare în ansamblu și ale
fiecărei armate în parte.
La baza acestei metamorfoze se afl ă, cum spuneam, aproape în exclusivitate,
dinamica riscurilor și, uneori, a amenin țărilor. Intervin însă și alți termeni în
ecuație, cum ar fi, spre exemplu factorul tehnologic și cel economic. De aceea,
armatele trebuie s ă se adapteze în permanen ță acestei dinamici, p ăstrându-și însă,
în orice împrejurare, identitatea. Din p ăcate, adesea, din dorin ța sau di n interesul
mărunt al cuiva de a o implica, de a o atrage c ât mai mult, chiar hot ărâtor (pentru
că armata este o for ță), sau de a -i condi ționa reac ția în favoarea unui sistem sau
unui anumit interes, se intervine – uneori subtil, alteori brutal – în sistem ul ei de
valori și se opereaz ă schimb ări sau chiar muta ții care perturb ă grav respectul fa ță
de ierarhie, fa ță de ordin, fa ță de filosofia acestei institu ții de mare importan ță
pentru țară. Imediat dup ă încheierea r ăzboiului, mul ți din cei mai str ăluciți generali
și ofițeri, care s -au acoperit de glorie pe frontul din Est și pe cel din Vest, au fost
arunca ți în închisori sau trecu ți în rezerv ă, în timp ce o nou ă genera ție de cadre,
promovate aproape în exclusivitate pe criteriul devotamentului fa ță de un si stem
politic – sistemul socialist – le-a luat locul. A fost nevoie de o jum ătate de secol
pentru ca o parte din valorile perene ale Armatei Rom âne, îndeosebi cele care țin
de cultura, inteligen ța, competen ța, verticalitatea și profesionalismul corpului de
cadre, s ă fie repus ă în oper ă. Acum, în noul sistem al tranzi ției spre reconstruirea
statului de drept, cel pu țin până la apari ția Legii 80 referitoare la statutul cadrelor
militare, avansarea f ără măsură, fără discern ământ, inclusiv la gradul de general, a

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
310
perturbat de asemenea grav respectul fa ță de ierarhia militar ă, îndeosebi fa ță de
gradul militar, de spiritul de corp, de competen ță, de valori. Respectul societ ății
civile, dar și al militarilor. Atunci c ând un t ânăr căpitan sau maior devine, în
numai 4 -5 ani general, ceva nu este în regul ă, chiar dac ă asemenea lucruri sunt
excep ții. Un astfel de act este, de fapt, o umilire a gradului militar, o depreciere a
valorii lui. Cu sau f ără inten ție. Gradul militar nu este o recompens ă oarecare, nu
este o moned ă prin care s ă fie pl ătit sau r ăsplătit un ofi țer, maistru militar sau
subofi țer pentru anumite servicii, pentru un anumit tip de devotament. El este un
element al ierarhiei militare, o valoare într-un sistem de valori, iar acordarea lui se
constituie într-un act de responsabilitate. S ă reținem c ă o astfel de perturbare s -a
produs în timp ce eforturile tuturor militarilor se îndreptau spre realizarea
reformei, c ând se cereau, din partea fiec ăruia, profesionalism, munc ă nemăsurat ă,
disciplin ă, spirit de corp , devotament fa ță de institu ție, renun țări, sacrificii. Etapa
aceasta este, de -acum, dep ășită și poate c ă n-ar trebui s -o mai aducem în discu ție.
Ce a fost a fost. Acum nu mai e a șa. Acum domne ște și aici spiritul legii. Pentru c ă
legea protejeaz ă gradul m ilitar împotriva oric ăror umilin țe, cea mai grav ă dintre
acestea fiind excesul acord ării de grade, inclusiv la nemilitari.
Între 22 și 30 decembrie 1989, dar și dup ă aceea, armata a fost supus ă unui
examen unic în istoria sa. Încă din dup ă-amiaza zilei de 22 decembrie, cum bine se
știe, s -a deschis focul asupra unit ăților aflate în dispozitiv pentru protec ția și
apărarea obiectivelor de importan ță strategic ă (un foc de provocare, bine înțeles), s –
a efectuat o adev ărată lovitur ă radioelectronic ă asupra siste mului de transmisiuni și
cercetarii prin radioloca ție a spa țiului aerian, s -a exercitat, cu tot arsenalul, un
război psihologic asupra osta șilor și cadrelor militare. P ână la ora actual ă, lucrurile
nu sunt clarificate, institu țiile abilitate s ă efectueze a nchete consistente asupra
acestor situa ții dramatice n -au reu șit să dea un r ăspuns întreb ărilor: 1. Cine, cu ce
mijloace și de ce a efectuat diversiunea radioelectronic ă creând imaginea unei
situa ții aeriane extrem de complexe, unei invazii aeriene de prop orții, care a
determinat un anumit tip de reac ție? 2. Cine i -a ucis pe cei peste 300 de militari ai
armatei afla ți în dispozitiv în apărarea Revolu ției Rom âne? 3. Cine a tras asupra
militarilor, în Bucure ști, de pe acoperi șuri, din locuri ascunse în anumi te clădiri
situate în jurul sediului Ministerului Ap ărării Na ționale, Palatului Telefoanelor,
Televiziunii, Radiodifuziunii și a altor obiective de importan ță strategic ă? Dar în
celelalte ora șe? 4. Cine, cu ce mijloace și de ce a organizat și efectuat dive rsiunea
în sistemele de comunica ții ale țării și ale armatei? 5. Cum se face c ă o mare parte
din oamenii importan ți, care s -au aflat, atunci, în miezul acelor evenimente, și-au
pierdut via ța între timp? Este o simpl ă coinciden ță sal altceva? Altceva ce?
După șase ani, se pare c ă nu s-a găsit încă nici un r ăspuns pentru întreb ările
pe care și le pune în mod legitim Armata Rom ână. De ce? Dar și aceste lucruri au
trecut, sunt de -acum istorie. Nedumeririle însă au rămas și nu sunt pu ține. Dar ele
aparțin unui alt timp și nu trebuie s ă le amestec ăm cu starea de acum a Armatei
Rom âne, o armat ă care rena ște și, treptat, își rec âștigă prestigiul încă știrbit pe
alocuri at ât de al ții, din afara institu ției, c ât și de unii dintre noi înșine, care slujim
aceast ă instituție.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
311
Grija Parlamentului țării, a Guvernului, a Puterii în general fa ță de
instituirea unui sistem de drept inclusiv în raporturile dintre institu ția militar ă și
celelalte institu ții, dintre Putere și institu ția militar ă, dintre societate și aceast ă
instituție este remarcabil ă. Ea se exprim ă în faptul c ă lucrurile se rea șază încet-
încet în ordinea lor fireasc ă, iar militarii încep s ă simtă acest efect al func ționării
din ce în ce mai corecte a statului de drept. În sensul c ă s-au emis legi. Legi bune.
Dar aceste legi se cer, acum, aplicate și respectate. Exist ă însă pericolul s ă apară și
alte modalit ăți, și alte fisuri, de data aceasta specifice unor noi tendin țe (care se
întâlnesc și în statul de drept) de perturbare a sistemului de valori ale institu ției
militare. Una dintre acestea este disputa pentru buget. Este adev ărat, peste tot în
lume, problema stabilirii bugetului pentru ap ărare este dificil ă și sensibil ă. În
general, militarii nu sunt nic ăieri mul țumiți cu bugetul care li se acord ă. În fine,
peste tot, bugetul este cel care este. Fire ște, și la noi el este a șa cum este. Dar, c ând
execu ția bugetar ă creeaz ă perturba ții și probleme dificile unit ăților, derul ării
programelor care țin de domeniul ap ărării, atunci ceva nu este în regul ă. Or suntem
atât de s ăraci încât apel ăm al subterfugii p ăgubitoare (de și se pare c ă nu crede
nimeni aceast ă realitate, at âta timp c ât povara nu este suportat ă la fel de toat ă
lumea – pentru c ă, în astfel de situa ții, se manifest ă un spirit de solidartitate
național ă și în sărăcie, nu?), or exist ă persoane care țin cu tot dinadinsul s ă se
creeze probleme. Probabil c ă adev ărul este, ca deobicei, pe undeva pe la mijloc.
Formul ăm aceste g ânduri nu pentru a nec ăji sau sup ăra pe cineva anume, ci pentru
simplul fapt c ă o astfel de percep ție exist ă în toate structurile armatei și genereaz ă
îngrijorare pentru cei ce duc greul reformei. S -ar impune ceva mai mult respect din
partea tuturor fa ță de aceast ă institu ție at ât de important ă pentru asigurarea
stabilit ății în țară și în zon ă.
Rezultatul unei reforme este și nu este o nou ă armat ă. În general, a șa se
spune: reforma duce la înnoire, în urma ei rezult ă un nou sistem, o nou ă armat ă.
Este și nu este a șa. Este a șa, pentru c ă, într-adev ăr, trecerea de la structurile pe
divizii și regimente la cele pe corpuri, brig ăzi și batalioane reprezint ă o schimbare
structural ă de esen ță. Elementul de baz ă, elementul -cheie devine, acum, batalionul,
care este mai suplu, mai u șor de condus, mai bine sudat, deci cu un coeficient de
integralitate și de eficien ță mult mai mare. Acest lucru influen țează aproape totul,
de la sistemul de ac țiuni la organizarea dispozitivelor. Nu este a șa, pentru c ă, la
urma urmei, misiunea Armatei Rom âne nu s -a schimbat niciodat ă de-a lungul
secolelor, iar adaptarea struc turilor la noile condi ții este un lucru firesc și necesar
ce ține de func ționalitatea institu ției. Deci, nu concep ția ca atare, nu demersurile
care s -au făcut și se fac pentru modernizarea institu ției, pentru punerea în oper ă a
conceptului "Armata 2000" cr eează probleme și temeri, ci perturba țiile care apar și
care nu țin de sistem, ci de persoane, de mentalit ăți, de o anume indiferen ță care nu
poate trece neobservat ă.
Când analiz ăm starea de fapt a unei armate, nu putem s ă nu ținem seama de
toate elemen tele care intr ă în ecua ție, care influen țează funcționarea sistemului ca
atare. Și cele care au fost, dar mai ales cele care sunt sau se profileaz ă a-și face
apari ția la orizontul mileniului trei. Exist ă pericolul strecur ării, în anumite

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
312
componente ale str ucturilor investite cu dreptul și obliga ția de a respecta și a aplica
legea, a nerespectului fa ță de institu ția noastr ă. Unii deja afi șează un soi de…
"antimilitarism" arogant și păgubitor pentru toat ă lumea, iar al ții cred c ă prioritatea
priorit ăților, acum, nu este ap ărarea țării, ci altceva. Preg ătirea pentru ap ărarea țării
nu se afl ă și nu se poate afla niciodat ă pe o scal ă, într-un sistem de priorit ăți, în
concuren ță sau în opozi ție cu altceva. Consider ându-se cerin ța preg ătirii pentru
apărare ca o c erință oarecare într-un sistem de priorit ăți, ar putea s ă rezulte, pentru
unii, concluzia complet eronat ă că, dac ă nu ne atac ă nimeni, nu mai avem nevoie
de armat ă. Raționamentul ar fi o… ignoratio elenchi, iar acceptarea lui ar fi o mare
greșeală. Preg ătirea pentru ap ărarea țării nu este nici prioritar ă, nici neprioritar ă.
Ea este una din acele permanen țe care fac parte din structura de rezisten ță și de
existen ță a oric ărui stat și a oric ărei na ții pe aceast ă planet ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
313
FORTIFICAREA
La baza preg ătirii une i armate trebuie s ă stea, între multe altele, și
fortificarea. Probabil c ă nu toat ă lumea este de acord cu acest concept. Unii spun
că tăria unei armate nu const ă neap ărat în… trac țiuni în bra țe, flot ări, genuflexiuni,
alerg ări, exerci ții fizice speciale sau nespeciale, ci în cu totul altceva. Ei, și ce dac ă
ofițerii, subofi țerii și solda ții americani alearg ă zilnic 10 -15 kilometri sau c ât or
alerga?! N -au dec ât să alerge c ât vor, cum vor și cât vor, ce avem noi cu ei! La noi
nu prinde stilul ăsta! Noi nu le avem pe -astea cu alerg ările. Cum s ă alerge un
ofițer, de unul singur, pe str ăzile ora șului, ca n ăucul, s ă îl râdă lumea și să îl latre
maidanezii? La noi, c ând îl pui pe un soldat s ă alerge, înseamn ă că-l umile ști.
Sigur c ă-l umile ști, dac ă-l faci… s atelit artificial în jurul subunit ății, în timp ce
aceasta se deplaseaz ă, iar tu îți fumezi lini știt țigara. Sigur c ă-l umile ști, dac ă-l pui
să alerge pentru a -l pedepsi sau a -l chinui, pentru c ă așa ai g ăsit tu de cuviin ță.
Alergarea n -are nici un sens, d acă nu se face cu scopul de a asigura lupt ătorului o
fortificare fizic ă și psihic ă, dac ă nu fixezi, pentru fiecare, ni ște obiective pe care s ă
le știe și el și, evident, s ă și le însușească și să le realizeze, dac ă nu evaluezi, dac ă
nu cuantifici efortul f iecăruia. Aceasta înseamn ă să cronometrezi, s ă măsori, s ă
compari, s ă ceri sfatul medicului și să ții seama de el, s ă ai o concep ție, o g ândire
în acest sens, s ă fii, adic ă, un bun antrenor, un bun instructor. Nu se poate s ă nu le
spui, celor pe care -i instruiești, ce au f ăcut bine și ce n -au făcut bine, c âte trepte au
urcat și, eventual, c âte mai au de urcat p ână la atingerea obiectivului fixat. P ână la
obiectivul pe care i l -ai fixat tu, instructor, comandant de subunitate, și pe care l -a
acceptat și el, ostașul, pentru c ă trebuie s ă-l accepte, întruc ât rezult ă dintr -o cerin ță
a institu ției, pentru c ă așa e la armat ă! Efortul performan ței este însă al lui, al celui
care se instruie ște. Tu, comandant de subunitate, instructor sau ce ai fi, nu faci
altceva d ecât să îl asiști, să îl îndrumi, s ă îl ajuți, să îl corectezi, s ă îl antrenezi. O fi
ea ac țiunea de lupt ă spontan ă, imprevizibil ă, complex ă, stresant ă, neformalizabil ă
în toate cazurile, dar preg ătirea pentru o astfel de ac țiune se face totdeauna într-un
mod foarte exact, științific, elaborat, folosindu -se metode active, participative, de
mare eficien ță. Ea nu poate fi l ăsată sub nici o form ă la bunul plac al nu știu cui.
Fortificarea nu este o vorb ă în vânt, nu este propagand ă, nici ap ă de ploaie,
nu est e o alternativ ă la lipsa mijloacelor de lupt ă performante, cum mai cred unii.
Și americanii, și francezii, și nem ții, și englezii și rușii au mijloace de lupt ă
ultraperformante și nu neglijeaz ă niciodat ă, în nici o împrejur are, fortificarea
luptătorului și a armatei. Fortificarea fizic ă și psihic ă a militarului are valoare
strategic ă. Ea este at ât de important ă, încât, nu numai c ă nici o armat ă din lume
nu-și permite s ă o neglijeze, dar, în multe din acestea, reprezint ă o prioritate
absolut ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
314
Fortificarea n u este totu și foarte simpl ă și nu se realizeaz ă cât ai bate din
palme. Ea înseamn ă mult mai mult dec ât un rezultat al exerci țiului fizic f ăcut sub
presiunea programului. Exerci țiul fizic impus de al ții poate deveni un chin, se
poate transforma într-o teroa re fizic ă și psihic ă. Or, asta nu -i fortificare, asta -i
distrugere. Adesea, unii grada ți, pentru a -i umili pe camarazii lor mai tineri, îi
supun pe ace știa la eforturi stupide, îi chinuiesc cu fel de fel de "exerci ții"
inventate de ei sau "transplantate" d in sistemul de instruc ție în sistemul pedepsirii.
Folosite astfel, exerci țiile duc la epuizarea fizic ă și psihic ă rapid ă a oamenilor și
pot distruge la ace știa, pentru mult ă vreme, respectul fa ță de propria lor fortificare.
Fortificarea vine la cap ătul unu i efort îndelungat, asumat (sau acceptat) con știent,
se men ține prin exerci țiu, și se întreține prin atitudinea pe care o ai fa ță de
exerci țiul fizic. Ea face parte dintr -o filosofie echivalent ă, în bun ă măsură, cu
filosofia extrem de complex ă și de ciudat ă a artelor mar țiale. Ea înseamn ă, înainte
de toate, un mod de a g ândi și a sim ți, un mod de a accede la performan ță, un mod
de a te împlini. Ac țiunea de a te fortifica este o cerin ță a profesiei de militar, este
un element de capacitate. Fortificarea tre buie s ă fie, în primul r ând, un rezultat al
unui efort determinat și sus ținut de o op țiune personal ă. Ea este un bun al t ău,
echivalent cu o avere. O avere pe care nu ți-o face nimeni cadou… și nici n -o poți
procura de la farmacie sau de la magazinele de superlux. Desigur, nu fortificarea
este totul. Unii sunt de p ărere c ă poți fi un excelent matematician, sau un foarte
bun lector de trageri, și fără să faci 60 de flot ări în dou ă minute, s ă alergi 10.000
de metri în 30 de minute și 42,195 km în dou ă ore și dou ăzeci minute! Exerci țiul
fizic – spun ace știa – nu este chiar totul. Via ța, realiz ările, eficien ța mai depind și
de ce ai în cap. Pentru c ă nu cu genuflexiuni se conduce o armat ă în lupt ă și nu cu
alerg ări pe distan țe interminabile se rezolv ă probleme le complexe ale planific ării
strategice. Lucrurile nu stau chiar a șa. Nu stau deloc a șa. Fortificarea este
deopotriv ă un rezultat al unui efort, un indicator de stare și un suport al reu șitei în
situa ții-limit ă. Un ofi țer (ca s ă luăm exemplul ofi țerului, d ar aser țiunea este
valabil ă pentru orice militar) nu poate conduce, nu poate rezolva în mod
corespunz ător o problem ă militar ă (tactic ă, de instruc ție, de logistic ă, de
transmisiuni etc. și chiar de nivel strategic), dac ă nu este pe deplin în cuno ștință
de cauză. Iar a fi în cuno ștință de cauz ă, în institu ția militar ă, înseamn ă a stăpâni
domeniul, a înțelege rostul și impactul efortului, a cunoa ște filosofia fortific ării
fizice și psihice. N -am inventat noi asta. A șa e de c ând lumea, de c ând armata.
Pentru că armata este o institu ție a efortului, a travaliului, a luptei și nu a paradei…
modei, de și și acolo se lupt ă și încă pe via ță și pe moarte. Și mai înseamn ă a-ți
reprezenta în mod corect drumul, a pune în ecua ție o mul țime de constante și de
variabile. Imagina ți-vă cum ar putea organiza și conduce instruc ția alpin ă un ofi țer
care habar n -ar avea de alpinism, care, iarna, și-ar duce veacul în birou, cu re șoul
la picioare, în loc s ă fie, atunci c ând este nevoie, primul la schi sau în esclalad ă.
Imagina ți-vă cum ar putea conduce instruc ția de para șutare un… nepara șutist, adic ă
cineva care n -ar fi preg ătit și nu s -ar preg ăti zi de zi pentru a face fa ță solicit ărilor
extrem de dure și riscurilor extrem de mari ale acestei arme. Desigur, exemplele pe
care le -am luat nu sunt, poate, cele mai potrivite. Prin excelen ță, aviatorii,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
315
parașutiștii, vânătorii de munte, cerceta șii – și nu numai ei – trebuie s ă fie oameni
tari, fortifica ți. Dar fiecare ofi țer al Armatei Rom âne, fiecare subofi țer, fiecare
ostaș trebuie să-și fac ă drum de acces spre performan ța para șutistului, a
vânătorului de munte, a scafandrului de lupt ă, a cerceta șului. Pentru a fi acolo, sus,
de unde se vede totul, trebuie s ă urci p ână acolo.
Latinii spuneau "Mens sana in corpore sano". Alt ădată, peste tot, era înscris ă
aceast ă judecat ă cu valoare apodictic ă. Acum nu mai e. A mai r ămas doar pe ici pe
colo, pe unde nu s -a putut șterge. Speciali știi no ștri în domeniul preg ătirii fizice și
sportului au elaborat studii și au realizat experimente foarte in teresante pe aceast ă
temă a fortific ării. Pe unele le -am mai anun țat și noi prin ziar. Pe altele, nu. S -a
realizat și o superb ă sală de gimnastic ă la Statul Major General. Dar, pentru
fortificare fizic ă și psihic ă nu ai neap ărată nevoie de investi ții extra ordinare, de
aparatur ă ultrasofisticat ă, cum cred unii. Este nemaipomentit ă aceast ă aparatur ă,
atunci c ând este, dar nu moare lumea atunci c ând nu este, c ând n-o ai. Un general
american scria c ă, unui bun comandant, pentru a desf ășura o instruc ție de calit ate
(iar instruc ție înseamn ă, automat, și fortificare), îi trebuie un loc unde s -o fac ă,
solda ți pe care s ă-i instruiasc ă, voin ța de a face aceast ă treab ă, un pic de imagina ție
și un pic de creier. Locuri se g ăsesc destule sub acest soare, solda ții (at âția câți
sunt și cum sunt) ne vin de la centrele militare, imagina ție este (c âtă este, acolo
unde este, c ă de unde nu este nici Dumnezeu nu poate s ă dea), creier se g ăsește și
el destul, c ă orice bun rom ân mai are și așa-ceva pe acas ă (chiar dac ă, despre unii ,
se spune, mai în glum ă, mai în serios c ă au cam început s ă facă… burt ă la creier și
nu-i intereseaz ă decât… dolce farniente). Este adev ărat, cu voin ța nu st ăm
totdeauna foarte bine. Mai ales atunci c ând ea ține, prin unele locuri, de o anumit ă
mental itate și de un anumit obicei al unor case mai mari sau mai mici de a taxa
efortul fizic, antrenamentul fizic, drept chiul de la munc ă, sustragere de la
îndeplinirea unor sarcini ce constau, adesea, în întocmirea unor h ârtii totdeauna
extrem de urgente. Dar , oricum, nu ne putem pl ânge. Pentru exerci țiul fizic îți
trebuie și mai pu țin. El poate fi practicat oriunde și oric ând, cu condi ția să vrei s ă-l
faci, s ă știi cum s ă-l faci și să fii convins c ă el îți ușureaz ă viața pe termen lung, te
ajută să-ți faci me seria de militar și nu îți amplific ă niciodat ă chinul.
Din p ăcate, nu to ți răspundem prompt la materializarea concep ției de
fortificare a organismului, de formare a rezisten ței la eforturi fizice și psihice
prelungite. Cu toate m ăsurile care s -au luat, une le locuri se afl ă încă sub influen ța
fricii de h ârtie, se lucreaz ă uneori zile și nop ți la fel de fel de documente, și ele
necesare, dar care nu mai las ă omului timp s ă respire, s ă iasă la munte, s ă alerge,
să înoate, s ă facă schi, alpinism, drume ție, cicl ism, volei, fotbal, mi șcare. Cel
puțin, aceasta este scuza. Probabil c ă oamenii ace știa, ocupa ți foarte tare cu
probleme ale profesiei, ale func ției, nu știu încă, nu au aflat c ă avem locuri at ât de
frumoase și de interesante, care uimesc pe toat ă lumea. Am întâlnit pe munte zeci
și zeci de turi ști veni ți din Germania, din Polonia, din Fran ța, din Rusia și din
multe alte țări, la r ândul lor, și ele minunate. Rareori am întâlnit însă un ofi țer
român, în afara aplica țiilor sau activit ăților oficiale. Mentali tatea este c ă ofițerul
are treab ă și nu-și poate permite luxul drume ției. Dar drume ția nu este un lux, nu

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
316
este un moft, nu este și nu trebuie s ă fie, pentru un militar, un hobby. Ea, ca multe
alte activit ăți și exerci ții fizice, ar trebui s ă facă parte s ă zicem dintr -un plan
personal de fortificare a organismului, încurajat de comandan ți și de șefi și nu
tratat cu indiferen ță sau, și mai r ău, ca sustragere de la sarcinile unit ății. Unitatea
nu poate avea alt ă sarcin ă mai mare și mai important ă decât aceea d e a-și preg ăti
oamenii pentru lupt ă, de a -i men ține, în orice moment, în forma fizic ă, psihic ă și
profesional ă maxim ă. Pentru c ă, a preg ăti pe cineva pentru lupt ă, înseamn ă mai
întâi a-l forma în respectul vie ții, a-l căli, a-l fortifica, a -l pre țui. Desig ur, nu e
militar care s ă nu știe toate aceste adev ăruri. Soldatul rom ân este ascult ător și
răbdător, subofi țerul este priceput, iar ofi țerul rom ân este inteligent, cultivat și
tenace. C ând ei vor, orice problem ă își găsește solu ția potrivit ă. Eu nu spun c ă în
unități nu se face preg ătire fizic ă. Se face. Și încă, în unele, foarte bine. Dar, de la
ceea ce știm noi c ă înseamn ă, pentru unii, ora de preg ătire fizic ă, la respectul
general al exerci țiului fizic, înțeles ca modalitate de fortificare a organismului , de
menținere a s ănătății omului, osta șului și nației, de p ăstrare intact ă, până la anii
bătrâneții, a poten țialului de munc ă, a optimismului și capacit ății de r ăspuns
prompt la solicit ări, este încă un drum care se cere str ăbătut.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
317
UN ELEMENT DE FOR ȚĂ, NU O DOVAD Ă
DE SL ĂBICIUNE!
Adesea, c ând nu gem boii sc ârțâie carul

Articolul 20 din Legea 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare
abiliteaz ă Guvernul Rom âniei s ă stabileasc ă valoarea și perioada de acordare a
indemniza ției pentru so țiile cadrelor militare care au fost încadrate în munc ă și au
întrerupt activitatea ca urmare a mut ării so țului, în interesul serviciului, într-o altă
garnizoan ă. Acest articol 20 nu este un privilegiu, nu este un cadou f ăcut armatei
pentru c ă, vezi Doamne, ar d ori cineva ca so țiile cadrelor militare s ă stea pe vatr ă
și să primeasc ă 30 la sut ă din solda so ților. Dimpotriv ă, este o modalitate de a
compensa c ât de c ât un sacrificiu, de a ap ăra familiile cadrelor militare, de a nu
prejudicia interesele ap ărării na ționale. Urm ându-și soțul, so ția, adesea, renun ță la
locul ei de munc ă, la posibilitatea de a se realiza în cariera ei, în via ța ei. Motivele
sunt pu ține, dar foarte temeinice: iubirea fa ță de so ț, de familie, datoria de so ție și
înțelegerea necesit ății sacr ificiului care i se cere. Ofi țerul nu se duce acolo c ă vrea
el, ci pentru c ă așa trebuie. El este obligat s ă se duc ă acolo unde îl trimit armata și
țara. A i se acorda, în acest caz, so ției sale, familiei sale, o compensa ție este,
pentru legiuitor și, evid ent, pentru executiv, mai mult dec ât o obliga ție. Mai ales în
aceast ă perioad ă foarte grea, c ând, în urma reorganiz ării armatei, foarte multe
cadre s -au mutat în alte garnizoane, iar so țiile și-au lăsat serviciul și și-au urmat
soții. Condi țiile nu sunt fo arte u șoare. Lipsa de locuin țe, luarea vie ții de la început,
instabilitatea pre țurilor creeaz ă pentru oricare familie probleme deosebite.
Legiuitorul, înțelegând datoria militar ă și răspunderile ce -i revin în acest sens ca
pe una din valorile perene ale na ției, a stabilit aceast ă măsură compensatorie care
se cerea aplicat ă îndată. În acest sens, Ministerul Ap ărării Na ționale a ini țiat încă
de anul trecut un proiect de hot ărâre de guvern. În principiu, prin acest proiect se
stabilea c ă soțiile cadrelor milit are mutate într-o alt ă garnizoan ă, în interesul
serviciului so țului, care au fost încadrate în munc ă și au întrerupt activitatea
datorit ă mutării împreun ă cu so țul, să aibă dreptul la o indemniza ție lunar ă brută
de 30 la sut ă din solda de grad, solda de fu ncție și grada țiile so țului din luna pentru
care se pl ătește, dar nu mai mic ă decât salariul de baz ă minim brut pe țară. Acest ă
indemniza ție urma s ă fie acordat ă până la noua angajare, dar nu mai mult de 36 de
luni. Proiectul unei astfel de hot ărâri de guv ern face parte din m ăsurile care se cer
luate ne întârziat pentru aplicarea legii și se înscrie în actul reformei, iar sus ținerea
lui, adic ă nota de fundamentare, semnat ă de to ți cei implica ți și avizat ă favorabil
de ministrul de stat, ministrul muncii și protec ției sociale, ni se pare limpede și
realist ă. Aceast ă notă nu este însă avizat ă de ministrul finan țelor, care, se pare, are

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
318
o cu totul alt ă viziune asupra problemei. Domnia sa a remis documentul
Ministerului Ap ărării Na ționale cu specifica ția ca indem nizația respectiv ă să fie la
nivelul salariului de baz ă minim brut pe țară și să nu se aplice pe o perioad ă mai
mare de 9 luni.
"Apreciem c ă reducerea perioadei de acordare a indemniza ției de la 36 de
luni la 9luni – se arat ă în adresa respectiv ă – va det ermina persoanele beneficiare
să acționeze cu mai mult ă insisten ță pentru c ăutarea unui loc de munc ă în vederea
reîncadr ării în activitate."
Fără comentarii.
Fiecare are dreptul la opinie, chiar dac ă este ministru, numai s -o fac ă în
cuno ștință de cauz ă și în spiritul legii. Nu este nevoie s ă spunem noi, aici, c ă
spiritul legii este acela de protec ție a familiilor oamenilor afla ți sub Drapel, în
sensul intereselor ap ărării na ționale și nu al privilegiilor. T ărăgănarea lucrurilor,
lipsirea sistematic ă a ins tituției militare de fondurile strict necesare pentru a -și
desfășura activitatea – inclusiv pentru asigurarea la timp a hranei pentru militarii în
termen – a devenit deja o practic ă. Nic ăieri în lume nu se mai întâmplă așa ceva.
Dar la noi de ce se întâmplă?
De asemenea, lipsa avizului necesar pentru promovarea unei hot ărâri de
guvern cu efect material și psihologic direct și nemijlocit în calitatea reformei
armatei și în protec ția social ă a cadrelor militare, întârzierea rezolv ării acestei
situa ții sunt in compatibile cu spiritul legii, cu filosofia sistemului ap ărării
naționale și cu realit ățile dramatice ale momentului. Înțelegem c ă nu sunt bani.
Ceea ce ar justifica, într-o anumit ă măsură, un astfel de comportament din partea
celui care gestioneaz ă bugetu l țării. C ând visteria este goal ă, numai ministrul
finan țelor s ă nu fii! Nu înțelegem însă de ce nu sunt. Și, mai ales, nu înțelegem de
ce trebuie s ă suporte și oamenii afla ți la datorie, în serviciul ap ărării na ționale,
aceast ă deficien ță care nu le apar ține! Dumneavoastr ă nu știți, domnilor, c ă nu
poate exista armat ă… săracă? O armat ă exist ă sau nu exist ă. Dac ă exist ă (și
bineînțeles c ă exist ă!) ea trebuie s ă fie în măsură să-și îndeplineasc ă misiunea, iar
cei în drept trebuie s ă-i asigure aceste condi ții. Dac ă nu pot, s ă-i lase pe al ții s-o
facă. Nu ne putem juca în nici un fel cu capacitatea de ap ărare a țării, indiferent c ât
de "departe" sau c ât de "imposibil" ar fi r ăzboiul sau dc ât de mult am avea noi
simțul umorului! Chiar și în țările cele mai s ărace de pe glob, armatele sunt armate
și nimeni nu -și permite s ă le persifleze, s ă le neglijeze sau s ă le dispre țuiasc ă! Am
aflat c ă ministrul finan țelor dore ște ca Armata Rom ână să fie dimensionat ă după
bugetul care i se va da și care va r ămâne, în linii g enerale, acela și care a fost în
1995, adic ă evaluat în jur de 850 milioane dolari. Avem impresia c ă, în țara
aceasta, mai exist ă oameni afla ți în structuri importante care nu știu, nu înțeleg sau
nu vor s ă înțeleag ă ce înseamn ă armat ă în secolul XX! Sim țim din nou obliga ția să
amintim c ă un singur avion de lupt ă costă peste 35 milioane dolari, iar un elicopter
de lupt ă performant și o nav ă de lupt ă modern ă costă, fiecare, cu mult mai mult,
unele ajung ând la aproape 60 de milioane de dolari. Numai elicoptere le de lupt ă și
de transport ale unei brig ăzi aeropurtate, spre exemplu, cost ă peste 3 miliarde

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
319
dolari, adic ă de aproape patru ori bugetul ap ărării na ționale al Rom âniei pe un an
întreg.
Armata unei țări nu se dimensioneaz ă după bugetul care i se poate aco rda la
un moment dat, ci dup ă nevoile efective de ap ărare pe care nu le stabile ște
Ministerul Finan țelor, nici altcineva, ci care rezult ă dintr -o analiz ă riguroas ă și
competent ă a situa ției politico -militare și strategice a lumii, a continentului și a
zone i, dintr -o evaluare lucid ă și realist ă a amenin țărilor și riscurilor. Evident, nu se
poate eluda problema banilor. Dar, c ând e vorba de capacitatea de ap ărare a țării,
capacitate care a fost pus ă de at âtea ori în istorie la grea încercare, aceast ă
problem ă trebuie rezolvat ă și nu luat ă ca blazon al neputin ței, ca restric ție
absolut ă. Armata nu poate fi tratat ă așa cum o trateaz ă ministrul finan țelor!
Nicăieri în lume nu se întâmplă așa ceva! Se vorbe ște cu mult ă amărăciune despre
un anume fel de a se ripost a gre țos și a lehamite la problemele armatei,
comportament pe care cei ce intr ă direct în contact cu el îl apreciaz ă ca dispre ț față
de institu ția militar ă, pe care o unii confund ă cu vreo umil ă firmă de slug ărit sau
de pândărit (avem în vedere inclusiv mo dul cum se adreseaz ă aceștia "unii" unor
ofițeri care, obliga ți de atribu țiile func ției, calc ă pragul Ministerului Finan țelor).
Cunosc în detalii zbaterile ministrului ap ărării na ționale și ale șefului
Statului Major General, ale conducerii armatei, împre ună cu toat ă armata, pentru
înfăptuirea reformei, ca etap ă necesar ă, intrinsec ă nu numai a procesului de
modernizare a o știrii, ci și a p ărții noastre de contribu ție la construirea noii
arhitecturi de securitate în Europa, la integrarea în NATO și în struc turile
europene. Succesele în rela țiile militare interna ționale sunt remarcabile, iar
recunoa șterea interna țional ă a calit ăților deosebite ale Armatei Rom âne este din ce
în ce mai consistent ă.
Oameni de valoare din lumea aceasta își dau seama c ă și noi av em militari
de valoare, iar institu ția militar ă româneasc ă este una de mare calitate. Nu acela și
lucru se întâmplă însă și pe plan intern. Sunt multe situa țiile c ând, ca și în cazul
aplic ării articolului 20 din Legea 80, cei din conducerea armatei se zbat ca pe ștele
pe uscat, iar vocea lor r ăsună ca o simfonie într-un pustiu. Avem obliga ția
profesional ă să facem public acest lucru.
Aplicarea acestui text de lege – pentru a r ămâne la exemplul pe care l -am
luat – ni se pare a fi extrem de important ă nu numai pentru o necesar ă compensare
material ă a unor eforturi ale cadrelor care, în cazul înființării unor noi unit ăți, sunt
aproape supraomene ști, ci și pentru o anume stare de spirit. Înainte de 1989,
Armata Rom ână era considerat ă și tratat ă de forarte mul ți demnitari ca o institu ție
a salahorl âcului, a lucrului în subteran, a str ânsului recoltei. Cunosc o mul țime de
exemple c ând p ână și șeful unei oarecare ferme, spre exemplu, ca s ă nu mai
vorbesc de ceilal ți, situa ți mai sus, țipa cu dispre ț și arogan ță la co mandantul
detașamentului de militari trimis s ă-i culeag ă lui porumbul de pe c âmp, în timp ce
fermierii jucau fotbal, f ăceau bi șniță sau se distrau pe undeva: "B ă, maiorule, unde
te treze ști tu aici? Mie s ă-mi str ângeți porumbul de pe c âmp! Asta este treaba
voastr ă" Păstrând propor țiile, al ții, îndeosebi activi ști de partid în foruri înalte,
urlau de se cutremurau geamurile: "B ă, generale, comentezi ordinele? M âine, zbori

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
320
din armat ă!" Acesta nu era un control democratic asupra armatei, ci b ătaie de joc
pe ca re societatea n -ar trebui s -o mai admit ă niciodat ă. Să nu uit ăm că, datorit ă
aceleia și arogan țe a unui soi de elit ă format ad -hoc și aceluia și dispre ț umilitor fa ță
de institu ția militar ă al unor sus -puși, aservi ți puterii sovietice, cei mai str ăluciți
generali și ofițeri ai Armatei Rom âne, glorio și în război, eroi ai neamului, au pierit
în închisorile comuniste rom ânești de la Sighet, Aiud, Gherla, Jilava…
În timp ce sondajele de opinie arat ă încredere și respect fa ță de Armata
Rom ână, anumi ți demnitari continu ă să trateze aceast ă institu ție și oamenii ei ca pe
o paria: "Ce, b ă, colonele, iar ai venit dup ă bani?"
Anul acesta, din bugetul nenorocit pe care îl avem pentru ap ărare, s -a pus de
o parte suma de 6 miliarde lei pentru a se achita so țiilor cadrel or care și-au lăsat
serviciul și s-au dus, în respectul familiei și al intereselor ap ărării na ționale, în
garnizoanele în care au fost muta ți soții lor potrivit reorganiz ării armatei. Pentru c ă
Hotărârea de Guvern, cu toate zbaterile ministrului ap ărării și a celor implica ți –
pentru c ă ăsta-i adev ărul și trebuie s ă-l spunem! –, n-a fost încă aprobat ă și pus ă
în aplicare, este posibil ca banii ace știa să ia o alt ă destina ție sau s ă fie returna ți la
buget, probabil nu la cel al ap ărării, așa cum s -a mai întâmplat și cu alte sume care
n-au putut fi cheltuite întruc ât era imposibil s ă fie cheltuite…
Și știm cu to ții de ce.
Aceast ă atitudine ni se pare inadmisibil ă. O spunem deschis pentru ca cei în
drept s ă ia act. Formele de protest și presiunile care se f ac azi de c ătre anumite
categorii socio -profesionale pentru ob ținerea de avantaje sau de drepturi sunt
incompatibile cu calitatea de militar și armata nu le va folosi niciodat ă. Dar acest
lucru nu trebuie luat ca o sl ăbiciune, ci ca un element de for ță, de valoare. Probabil
că unii profit ă de aceast ă regul ă sfântă a unei institu ții sfântă și ea la r ândul ei
pentru țară și frustreaz ă Armata Rom ână de drepturile ei fire ști. Știm cu to ții foarte
bine, cadrele militare își văd de treab ă. S-au prezentat la post și își fac datoria.
Sunt situa ții când, din solda lor, completeaz ă chiar și unele cheltuieli de instruc ție.
Soțiile și-au urmat so ții. Unii stau prin c ăminele de garnizoane, al ții, cu chirie,pe
unde se nimere ște, al ții se descurc ă cum pot. Sunt ora șe și garnizoane unde li se
cere chiria în dolari. Cheltuielile sunt foarte mari. În multe cazuri so țul și soția iau
prânzul alternativ. Unul într-o zi, altul în cealalt ă zi. Pentru c ă nu le ajung banii.
Domnule ministru al finan țelor, cei mai mul ți din ace ști oam eni, din ace ști
luptători de linia întâi, din aceast ă carne de tun în război sunt maiori, c ăpitani,
locotenen ți, mai ștri militari, subofi țeri, oameni care -și duc via ța pe supersonice
rezist ând la suprasarcini de 7 -8 G, pe vedetetele torpiloare, rezist ând la trepida ții și
vibra ții care le distrug via ța în câțiva ani, pe tancuri în zgomotul infernal al
motoarelor și în fumul proiectilelor, pe ma șinile de lupt ă inconfortabile, în
costume de scafandri lupt ându-se cu ad âncurile, în poligoane, pe traseele cumplit e
de alpinism, pe geruri sau c ălduri greu de suportat, sub cerul liber, în largul sau în
adâncul m ării. Iar la campanie, via ța lor at ârnă întotdeauna de un fir at ât de slab…
Ei sunt și trebuie s ă fie zi și noapte gata de ac țiune, c ând pleac ă de acas ă să
cumpere o p âine dau telefon la unitate, ca nu cumva s ă sune alarama și să nu fie
găsiți în câteva minute. Oamenii ace știa tresar la orice telefon, tremur ă pentru

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
321
solda ții pe care -i instruiesc și, uneori, nu au cu ce s ă le asigure norma de hran ă pe
care le -o acord ă țara. Au fost situa ții când, p ână la sosirea banilor destina ți hranei
solda ților, cadrele au dat bani din solda lor pentru c ă furnizorii nu a șteapt ă, iar
soldatul rom ân, încazarmat, nu poate r ăbda de foame. Ofi țerii, mai ștrii militari și
subofi țerii Armatei Rom âne sunt și ei osta și. Cei mai mul ți sunt profesioni ști
desăvârșiți, așa cum o dovedesc rezultatele ob ținute în poligoanele proprii, a șa
cum o dovedesc rezultatele ob ținute la exerci țiile multina ționale organizate în
cadrul "PpP" sau în acțiunile de men ținere a p ăcii. În aceea și măsură, o dovedesc
și rezultatele foarte bune – unele de excep ție – obținute de ofi țerii care au fost
trimi și la cursuri în str ăinătate, în țări cu mari tradi ții (ca și noi, de altfel) în
domeniul învățământului milita r și care au f ăcut cinste na țiunii rom âne.
Fiecare, în garnizoa na în care a fost repartizat sau mutat își face datoria.
Oamenii s -au legat de locurile respective, dau totul unit ăților în care lucreaz ă. I-am
văzut la fa ța locului, dar nu a șa, în treac ăt, într-o vizit ă de curtoazie, ci acolo unde
inima bate cu putere, transpira ția curge pe fruntea încrâncenat ă în efort, la
instruc ție, în poligon, în tanc, pe nava de lupt ă, pe munte, în avion. În câteva luni,
au transformat bar ăcile în care au fost amplasate unitățile în caz ărmi moderne,
funcționale, în care îți este drag s ă intri. Pilo ții de pe aerodromurile militare,
cinstindu -i pe cei care au c ăzut pentru gloria aripilor rom ânești, înfrunt ă toate
greut ățile, fac eforturi supraomene ști și men țin Avia ția Mili tară în parametri de
reacție, marinarii ne -au reprezentat cu cinste la toate activit ățile de pe mare, cei din
Trupele de Uscat fundamenteaz ă un nou concept de preg ătire și de ac țiune, își
reconstruiesc dimensiunea reac ției în noile condi ții. Pentru c ă omul sfințește locul
și își înalță profesia la gradul de m ăiestrie, de art ă. Iar oamenii o știrii rom âne au
fost, sunt și vor fi totdeauna oameni minuna ți și profesioni ști foarte buni. În zilele
fierbin ți ale lui Decembrie 1989, dup ă 22 decembrie, pe scena în care se hot ăra
soarta țării, la un moment dat, în momentul decisiv, mai erau doar trei elemente:
entuziasmul și dramatismul str ăzii; armata, pe care n -a clintit -o nimeni, niciodat ă,
de la locul ei și, de partea cealalt ă a baricadei, diversiunea. V ă mai ami ntiți, nu?
Așa ceva nu se uit ă sau n -ar trebui s ă se uite prea u șor.
Anii au trecut, vremurile s -au schimbat. Armata este tot acolo, la locul ei,
chiar dac ă unii au orbul g ăinilor, entuziasmul și dramatismul str ăzii au devenit, din
păcate, apatie, indifere nță, ne încredere sau am ărăciune, partea violent ă a
diversiunii a intrat în conservare, cealalt ă… s-o fi mutat în dulceg ării sau în uneltiri
subversive. Nu știm, poate c ă nici nu este important s ă știm. Ceea ce știm, ceea ce
vedem sunt eforturile incredib ile ale cadrelor militare pentru a men ține aceast ă
institu ție na țional ă, aceast ă institu ție a țării în parametrii unei armate moderne,
gata oric ând de ac țiune, capabil ă de reac ție. În aceste vremuri, c ând unii au ajuns,
în câțiva ani, miliardari – bineînțeles, pe banii țării –, iar al ții sfideaz ă o institu ție
care a dat sacrificii imense pe altarul demnit ății na ționale, cadrele își păstreaz ă
verticalitatea, își fac datoria. Acesta, domnilor, este un element de for ță, nu o
dovad ă de slăbiciune.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
322
CE AVE ȚI CU ARMATA ROM ÂNĂ,
DOMNILOR EDILI?
V-ați văzut foarte repede sacii în căruță, domnilor responsabili cu denumirile
de str ăzi, cu miturile și cu simbolurile acestei na ții! Și cum nimic nu este pentru
unii dintre dumneavoastr ă sfânt pe p ământul ăsta, nici jerfa ostașului rom ân se
pare c ă nu este. Ce conteaz ă că au căzut c âteva zeci de mii de osta și rom âni la
Mărăști, în 1917! Ce conteaz ă că au căzut al ți 11.000 la Oarba de Mure ș! Ce
conteaz ă că mai bine de un milion de tineri militari, în uniforma Armatei Rom âne,
zac sub p ământ, pre ț de via ță și de s ânge al celor dou ă războaie ale noastre care au
făcut Rom ânia și au supravie țuit Rom ânia! Ce conteaz ă că poporul rom ân, prin
armata sa, a dat jertfa suprem ă pentru na ția rom ână, pentru țara aceasta! Acum,
poate, vi se par vorbe mari, patriotarde, dar, pe 22 decembrie, c ând ni ște umbre ale
nu știu cui (poate le știți dumneavostr ă, că prea le sluji ți și le continua ți prin at âtea
alte mijloace!) tr ăgeau de pe cl ădiri în Armata Rom ână, când o parte din ora șele
țării deveni seră câmp de lupt ă, unii dintre dumneavoastr ă, domnilor viteji de dup ă
război, cam tremura ți înapoia u șilor închise! Și vă punea ți mari speran țe în
cuvântul și fapta acestei pr ăpădite armate pe care, azi, n -o mai vede ți, întruc ât
aveți orbul g ăinilor! Atun ci, în acel sf ârșit de decembrie, doar osta șul și tânărul
adolescent, viteaz și încrez ător, st ăteau acolo, în strad ă, zi și noapte. T ânărul,
pentru c ă îl ținea acolo, speran ța și încrederea într-un viitor mai bun, și osta șul,
pentru c ă așa i-o cerea datori a.
Dar timpul a trecut. Și, iat ă, am ajuns s ă aflăm cu stupefac ție că s-au
terminat toate str ăzile din Sibiu. Mai r ămăsese doar una – bulevardul Milea –,
strada pe care se afl ă Academia Trupelor de Uscat și numele unui erou al O știrii.
V-ați propus s ă-i schimba ți și aceleia numele, opun ând unui simbol alt simbol.
Rușine! Mare ru șine! Corneliu Coposu este un mare om politic, un simbol, o
demnitate na țional ă. De ce trebuie pus în concuren ță cu un general demn al
Armatei Rom âne pentru o strad ă? De ce opunem un simbol altui simbol? Nu mai
avem loc pe p ământul ăsta să ne cinstim și să ne onor ăm eroii? S -a împuținat at ât
de tare p ământul? Sau nu ne mai rabd ă!
Denumirea "Bulevardul Armata Poporului" r âcâia poate nepl ăcut urechile
finuțe ale ilu ștrilor no ștri ed ili, vajnicii no ștri viteji de dup ă război. Ce e aia
"Armata Poporului"? Unde s -a mai pomenit a șa ceva? Ce e cu populismul ăsta? Ce
e cu militarismul ăsta desuet în Capitala Rom âniei? Ce e cu denumirea asta
specific ă epocii comuniste? Ce e ăla popor? Aceas tă strad ă ați decis c ă trebuie s ă
se numeasc ă "Iuliu Maniu". De ce nu "Armata Rom ână"? De ce nu "Bulevardul
Armiei"? De ce nu "Bulevardul Aviator Caranda"? Desigur, Iuliu Maniu este un
simbol. Alt simbol care este folosit pentru a se scoate de pe soclu un simbol al

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
323
Armatei. Dar pe aceast ă strad ă, în aceast ă parte a ora șului, s -a aflat un aerodrom,
una din primele caz ărmi ale o știrii, aici a c ăzut cu avionul s ău, pe 20 iunie 1910,
locotenentul Caranda, prima victim ă a Avia ției Militare a Rom âniei care abia s e
înfiin ța. Oare aceasta era unica solu ție? Nu mai existau alte bulevarde în Bucure ști
care s ă merite numele ilustrului om politic al unor vremuri at ât de tulburi, Iuliu
Maniu? C ând s-a ridicat problema aprob ării unui monument pentru Ion Antonescu,
ați dat din umeri, domnilor edili, v -ați făcut c ă nu auzi ți și nu vede ți. Morm ântul
Soldatului Necunoscut a ți acceptat s ă fie asuns într-un parc, printre buticuri și
jucători de c ărți, cimitirele eroilor rom âni zac în paragin ă, monumentele s -au
degradat, marii mu tilați de r ăzboi au acela și statut cu handicapa ții! Vae victis! Iar
învinșii și umili ții dumneavoastr ă sunt eroi ai Armatei Rom âne. Ru șine!
Așa au f ăcut oare și americanii cu cimitirul Aerlington? A șa au f ăcut și
francezii cu Domul Invalizilor? A șa au f ăcut și belgienii cu c âmpul de la Waterloo,
pe care se afl ă, azi, în semn de respect pentru o mare b ătălie și pentru un mare
învins, o impun ătoare movil ă și un muzeu cum rareori g ăsești pe acest p ământ?
Dăm aceste exemple, pentru c ă mereu ne raport ăm la al ții. Atunci c ând este vorba
să ne dispre țuim valorile proprii. Nimeni nu se pricepe mai bine ca noi la
demolarea monumentelor, la uciderea conduc ătorilor, la umilirea generalilor. Dar
nu ne -am g ândit dec ât rareori s ă vedem cum își pre țuiesc al ții solda ții. L a
americani, spre exemplu, fiecare osta ș căzut pe c âmpul de lupt ă are o cruce în baza
militar ă din care face parte, în cimitirul o știrii. Rudele și camarazii îi aprind o
lumânare, iar simbolurile armatei sunt sfinte. Morm ântul lui Kennedy este o
flacără care arde pe un soclu modest, la cap ătul unor sc ări simple, în cimitirul
Arlington . La c âțiva pa și de acest modest loc, Morm ântul Soldatului Necunoscut
este un templu în marmur ă albă, cu gard ă care se schimb ă, dup ă un impresionant
ceremonial, din or ă în oră.
E drept, nu numai armat ă exist ă pe pământul acesta, dar vai de na ția care nu –
și respect ă și nu-și cinste ște jertfa o știrii!
Domnilor edili!
Ați întrebat locuitorii Bucure știului și pe cei ai Sibiului dac ă sunt de acord
cu schimb ările numelor acestor str ăzi? Dar pe cei care v ă scot de sub d ărâmături la
cutremure, care v ă sar primii în ajutor la inunda ții și catastrofe, care sunt santinele
ale țării și unic ă speran ță în vremuri tulburi, care sunt fii și frații dumneavoastr ă în
uniforma militar ă a nației ro mâne, în cămașa mor ții, i-ați întrebat? Sau m ăcar i-ați
încuno ștințat că le ve ți lua înapoi pre țuirea și recuno ștința de care s -au bucurat
cândva, în urma unor fapte de glorie și demnitate militar ă? Sau Armata Rom ână
rămâne în continuare marea mut ă cu care dumneavoastr ă – veniți și neaveni ți –
faceți ce vre ți, cum vre ți și când vre ți! Controlul politic asupra o știrii nu înseamn ă
umilirea ei, ci respectul ei!

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
324
UNDE NE ESTE OARE LOCUL?
Adesea, lucrurile importante nu se spun, ci se sub înțeleg, iar cele care s e
subînțeleg și nu se spun nu se prea iau în seam ă. Așa e lumea f ăcută. Crede sau nu
crede în luceferi și în stele c ăzătoare, ia sau nu ia în seam ă ce se spune și ce i se
spune, face sau nu face ce spune și ce i se spune, spune sau nu spune ce face și ce
nu face. Totdeauna exist ă un ceva care o plute ște între un adev ăr și un alt adev ăr,
între un destin și un alt destin.
Se pare c ă nimeni nu știe exact ce se întâmplă, nimeni nu se intereseaz ă cu
adev ărat de ce nu se întâmplă. Singura certitudine este aceea că mor oameni și se
nasc oameni. Dar și aceasta începe s ă fie uneori pus ă sub semnul îndoielii sau al
relativit ății. Aproape totul se arunc ă – azi, ca și ieri – sub semnul relativit ății,
drumul de la adev ărul absolut la cel aparent fiind pres ărat deopotri vă cu palate și
cu cimitire.
Cât este o țară, cum este și de ce este a șa și nu altfel par și ele tot lucruri
vremelnice și nu a șa cum sunt, adic ă temeinice și netemeinice, conven ționale și
relative, adev ăruri m ăcinate de îndoieli, de temeri, de incertitu dini și întreținute de
fel de fel de speran țe, de fel de fel de iluzii.
Ne este cumva jen ă să mai spunem acum Rom ânia Mare, pentru c ă un astfel
de cuv ânt "MARE", ad ăugat unui nume de țară, pare s ă fie nu numai în dezacord
cu noua armonie universal ă – se zice și Ungaria Mare și Bulgaria Mare, și Serbia
Mare și, în general, Țară Mare –, ci și un perpetuu n ăscător de rele. Pentru noi, el
însemna, înseamn ă și va însemna mereu doar grani țe fire ști. Adic ă areal în care s -a
născut și exist ă poporul rom ân și nu a ltceva. Dar poporul rom ân nu este singur pe
pământ, nu -și impune s ă se închid ă cu un gard de s ârmă sau de beton în acest areal
și să nu mai vad ă nimic dincolo de zid.
Zidurile, azi, cel pu țin cele din v ăzul lumii, nu mai exist ă. Sau, în orice caz,
nu noi le-am ridicat. Poporul rom ân este, ca întotdeauna, deschis spre lume, în
dialog cu lumea din care el însuși face parte, a șa cum ramura face parte din copac,
muntele din p ământ și omul din via ță.
A fost o vreme a migra țiilor. De -a lungul mileniilor, peste noi au venit și au
răzvenit al ții și alții – era loc destul sub soare și încă mai este și acum pentru toat ă
lumea –, unii au trecut mai departe c ă așa-i călătorul, îi stă bine cu drumul, al ții au
rămas. Unii mai vin și acum. A șa cum și unii de pe la noi se duc prin alte p ărți.
Unii – spre exemplu, țiganii – sunt duc ăreți de felul lor, pentru c ă și la noi au venit
de pe unde au venit. Al ții vor s ă cunoasc ă lumea sau s ă se pricopseasc ă.
Câteodat ă, se întâmplă însă ca fostul musafir, adic ă cel pe care l -ai primit
sau l -ai acceptat, împărțind cu el tot ce ai avut, s ă devin ă prea puternic, și tu prea
slab, s ă te dea afar ă din propria -ți casă. Pentru ca, mai apoi, s ă fii nevoit s ă tremuri

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
325
pe la propria -ți poart ă, să bați timid și să aștepți să-ți răspund ă altul: "Da, intr ă!",
să-l rogi s ă te lase s ă te ad ăposte ști, promi țând că vei fi cuminte, c ă vei sta acolo
unde ți se va spune, c ă nu-ți vei aminti nimic, c ă vei lua totul de la început, ca și
cum ar fi prima zi, primul minut de lume, c ă vei fi adic ă un nou n ăscut dup ă
milenii de existen ță, că vei fi ceea ce ți s-a stabilit c ă ești și nu cine e ști cu
adev ărat. Pentru c ă nu conteaz ă cine ai fost și cine e ști, ci numai și numai ce ți se
spune c ă ești.
Asta-i eterna poveste pe care o știm de c ând este p ământul: ad esea, pe cine
nu-l lași să moar ă, nu te las ă să trăiești. Am ărăciunea și dezam ăgirea nenorocului
te cuprind c âteodat ă atât de tare de -ți vine s ă dai cu "cu țâtu-n piatr ă", vorba
cântecului. A șa a fost mereu pentru noi – și mai ales pentru cei din Ardeal – de-a
lungul istoriei. Un adev ăr care, de și se iart ă, nu se uit ă.
Dar, dup ă ce furia ți-a trecut și vântul serii te -a lini știt, te întrebi din nou
pentru a nu știi câta oar ă: Așa o fi oare? Au pierit, oare, valorile durate prin miile
de ani de trud ă, trăsăturile fiin ței noastre na ționale, voca ția ancestral ă și zestrea
spiritual ă, deschiderea spre lume, dialogul cu lumea, exprimat prin toleran ță,
bunătate, demnitate și cultur ă? Au pierit, oare, idealurile și speran țele, optimismul
și încrederea în destin ale atâtor oameni care au zidit ora șe, temple, monumente,
civiliza ții? Avem noi, oare, dreptul s ă accept ăm să fim altceva dec ât ne e h ărăzit să
fim, dec ât am fost de milenii? Nu cumva, noi, prin modul de a fi, prin deschidere,
ospitalitate și cultur ă, am anti cipat, într-un fel, aceste vremuri ale unui dialog care
se anun ță cu adev ărat prolific și benefic pentru toat ă lumea? Nu cumva, și noi, ca
și alții, am tr ăit, împreun ă cu ceilal ți, de mult în ele, nu lupt ându-ne cu migratorii
și exclusivi știi, cu intoleran ții și jefuitorii de suflete, ci oferindu -le pâine și sare?
Iar când unii ne -au lovit, noi nu ne -am răzbunat, ci am întors și obrazul cel ălalt.
E bine s ă ne amintim acest lucru, mai ales acum, în Săptămâna P ătimirii
Mântuitorului. Putem noi, oare, s ă fim altundeva dec ât aici, în acest spa țiu uman și
spiritual în care ne -a creat Dumnezeu, adic ă unde ni se înfirip ă izvorul, unde s -au
născut str ămoșii, unde se afl ă mormintele lor și pământurile noastre? Adic ă în
Carpa ți și în Europa, în dialog cu Parisul, cu Berlinul, cu Londra, cu Roma, cu
Sofia, cu Budapesta, cu Moscova, cu Kievul, cu Viena, cu Var șovia, cu Lisabona?
Putem noi, oare, s ă nu respect ăm cursul istoriei, s ă accept ăm o Atlantid ă a
civiliza ției din Carpa ți, o reconstruc ție a ceea ce noi avem deja d urat de milenii?
Putem noi, oare, s ă consider ăm ca pe o mare descoperire ceea ce știm de mult,
ceea ce am învățat cu to ții de la mamele noastre, ceea ce se afl ă la temelia vie ții
satului rom ânesc și a ora șului rom ânesc – sfatul bun și vorba înțeleapt ă, principiul
ajutor ării aproapelui, al încrederii în oameni, al respectului, al toleran ței, al bunei
vecin ătăți, adic ă al cămășii care -ți e mai aproape de trup dec ât haina, al p ăcii și al
drept ății?
Cei cu care intr ăm în dialog, în noul dialog european (care, pentru noi, este
vechi de c ând ne știm, ne este familiar și ne este drag, întruc ât este dintotdeauna și
al nostru), știu oare adev ărul despre noi? Nu cumva, pun ând sub semnul
relativit ății ceea ce pentru noi este sf ânt, ne ad âncesc și mai mult dezam ăgirea și
amărăciunea? Nu cumva, ei, ace ști pricepu ți și eficien ți constructori ai Europei de

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
326
azi, sunt cei care ne -au uitat prea repede, preocupa ți de noile sisteme de integrare,
de noua construc ție european ă la vârf? Suntem noi, oare, vinova ți pentru linia de
demarca ție tras ă – Dumnezeu știe de cine anume și de ce! – între Europa de Vest și
Europa de Est, desp ărțind o inim ă în dou ă? Putem noi, oare, fi trata ți ca oaia
rătăcită care s -a întors acas ă, ca venetici în propria noastr ă arie de cultur ă, în
propria noa stră casă, în propriul nostru sistem de valori de care nu ne -am
îndep ărtat nici m ăcar o singur ă clipă?
Poate, oare, cineva s ă cread ă că un regim politic – indiferent de ce factur ă ar
fi sau ar fi fost acesta – poate s ă distrug ă două mii de ani de civiliza ție, poate s ă
degradeze fiin ța spiritual ă a unuia dintre cele mai vechi popoare din Europa, s ă
spele creierele genera țiilor, s ă îndobitoceasc ă o na ție care a dat lumii at âtea
străluciri? Este oare de vin ă excelentul profesor de matematic ă, savantul care a
creat opere de valoare, c ă haina lui este peticit ă, că fiul lui a ajuns șomer, c ă
lucrurile sunt a șa cum sunt? Desigur c ă nu. Ca dovad ă, tot mai mul ți oameni de
pretutindeni, din acest str ălucit v ârf al construc ției europene, ne calc ă pragul și
constat ă că nu suntem nici mai buni nici mai r ăi ca al ții, că suntem ca to ți oamenii
de pe acest p ământ. Ba, uneori, ne dovedim chiar mai buni. Am suferit și încă mai
suferim, dar, într-o form ă sau alta, toat ă lumea sufer ă. Am g ăsit – și noi, ca și alții
–, în istor ie, solu ții de vie țuire și de supravie țuire care s -au impus acelor vremuri,
fără să ne fie ru șine de ce am f ăcut, pentru c ă noi n -am făcut nimic r ău în istorie,
istoria noastr ă este tragic ă, dar eroic ă.
Așa a fost. N -ar trebui s ă ținem cu din ții de ce a f ost, dar nici nu dorim s ă
mai tr ăim vremurile acelea. Cei ce ne viziteaz ă țara au posibilitatea s ă afle (dac ă
vor s ă afle, dac ă nu știu) c ă, în istorie, nu ne -am b ătut niciodat ă cu al ții pentru
bucățica lor de p ământ, ci ne -am ap ărat, cu arma în mână și cu preț uriaș de vie ți
omene ști, buc ățica noastr ă de vatr ă strămoșească. Desigur, acum lucrurile nu se
mai pun în ace ști termeni. Reconcilierea celor mai aprigi adversari din Europa –
Franța și Germania – este un argument pe care abia acum ne str ăduim s ă îl
înțelegem. Dup ă drama iugoslav ă, e greu s ă înțelegi opusul acesteia. Pentru c ă nu
este u șor de înțeles, întruc ât este altceva dec ât a fost p ână acum. Este o nou ă
dimensiune, o nou ă matrice a unor rela ții care, în mintea multora dintre noi, se afl ă
încă sub semnul incertitudinii, al îndoielii. Dar toate acestea țin de un nou concept
strategic, definesc o nou ă realitate, deschid o nou ă șansă.
De fapt, aproape toate întreb ările de mai sus, ca și răspunsurile pe care cu
toții le știm, au nota lor de am ărăciune și de uimire, sunt și pot fi suspectate –
astăzi aproape totul se afl ă sub semnul suspiciunii – de relativism. Noi ne -am
obișnuit s ă spunem și să ne spunem c ă adev ărul se afl ă undeva la mijloc. Asta
pentru a împăca, totdeauna, și capra, și varza. Dar adev ărul este acolo unde este el,
și nimeni nu -l poate nici schimba, nici ascunde mult ă vreme.
Și, când, în acest relativism perpetuu, r ăsună, ca ni ște lovituri de tun,
sentin țe categorice venite parc ă de nic ăieri sau – și mai r ău – din propria -ți curte,
de tipul: "Sunte ți cu Estul!", "Sunte ți cu Vestul!", "Nu suntem nici cu Estul, nici cu
Vestul; suntem ni ște nimeni!", "Suntem un popor de la și și de handicapa ți!", îți

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
327
vine s ă-ți astupi urechile și să închizi ochii, s ă te supui unui fel de îndoial ă a
îndoielii, în care nu se mai înțelege nimic și nu se mai știe nimic.
La urma urmei, totdeauna vor fi întreb ări și vor fi îndoieli, c âinii vor l ătra și
la lun ă, ca și la omul bun, dar noi știm c ă, de regul ă, câinele care latr ă nu mu șcă,
oamenii sunt oameni pretutind eni, iar neoamenii tot neoameni r ămân.
Cei care n -au nimic de spus strig ă cel mai tare, iar cei care ar mai avea c âte
ceva de spus, de regul ă, tac, a șteptând să se fac ă liniște sau s ă vină vremuri mai
bune. Tac, nu neap ărat pentru c ă tăcerea ar fi de aur, ci mai ales pentru c ă ea este,
câteodat ă, în vremuri tulburi, un limpede izvor pentru g ândul cel bun.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
328
FRICA DE CUV ÂNT
Pentru ce i -a fost dat omului cuv ântul? Pentru a -și ascunde g ândurile?
Pentru a și le stăpâni? Sau pentru a și le exprima?

Zilele trec ute, am participat la o întrunire cu c âțiva ofi țeri care lucreaz ă în
domeniul asigur ării psihologice și culturii. Am discutat, între altele, și despre
publica țiile noastre, ca purt ătoare de cuv ânt ale tuturor militarilor, ca suport al
exercit ării dreptului la exprimare. Le -am vorbit despre respectul pe care -l dator ăm
cuvântului scris, despre rolul culturii și, în spe ță, al cuv ântului ce prezint ă
valoarea, adev ărul în forma ția militarului Armatei Rom âne, precum și despre
obliga ția și responsabilitatea exprim ării ideilor, opiniilor, experien ței profesionale
și sociale, atitudinilor etc. Le -am explicat c ă respectul valorii, ca element
fundamental al actului culturii, reprezint ă unul din reperele de baz ă ale profesiei de
ofițer, că dintotdeauna Armata Rom ână a avut o considera ție aparte fa ță de cuv ânt.
Iar colegul meu, redactorul șef de la "Via ța Armatei", colonelul Ion Jianu, a ar ătat
că, între cele dou ă războaie mondiale, au existat peste 50 de publica ții ale armatei,
aproape toate sus ținute de ofi țeri. În acel e timpuri, ofi țerii știau s ă-și respecte
dreptul la exprimare și să-și asigure condi ții pentru a și-l exercita. Cu competen ță,
cu for ță, cu responsabilitate. Ne -au ascultat cu to ții cu foarte mare aten ție. Unii
dintre cei prezen ți nici m ăcar nu clipeau. Cu vintele noastre le mergeau la inim ă,
puneau degetul pe o ran ă. Pentru c ă vorbeam de respect într-o vreme în care exist ă
impresia c ă un astfel de cuv ânt nu prea mai are acoperire. Apoi, c ând noi ne -am
oprit, au început ei. S -au rev ărsat ca o ap ă scăpată din zăplazuri asupra noastr ă.
Spune ți că asigura ți exercitarea dreptului la exprimare, tuturor militarilor, da? A ți
făcut un procentaj între prezen ța în publica țiile armatei a generalilor și a celorlal ți
ofițeri? Dar despre exprimarea exact ă a condi ției milit arilor în termen și a marilor
probleme cu care ne confrunt ăm? Despre ce fel de libertate de exprimare vorbi ți,
când, prin ordin, cel care are ceva de spus sau de scris trebuie s ă obțină
permisiunea șefului s ău pentru a o face? Nu este, desigur, r ău să te prezin ți la
comandant și să-i raportezi c ă tu ai o idee despre o nou ă metod ă de instruc ție pe
care vrei s -o exprimi în ziar. R ău este cum reac ționeaz ă unii dintre șefi. V ă dați,
desigur, seama ce se întâmplă, de regul ă, în acest caz. Te întreab ă dacă ți-ai
terminat treburile din unitate și cum de mai ai timp și de a șa ceva! Pu țini sunt cei
care încurajeaz ă exprimarea! Unii o consider ă echivalent ă cu sfidarea! Paradoxul
este c ă trebuie s ă te prezin ți în fața șefilor s ă solici ți să ți se acorde permisiunea
pentru a -ți exercita un drept prev ăzut în Constitu ție! Dar, m ă rog, în Legea
Statutului Cadrelor Militare sunt prev ăzute și niște interdic ții, care se cer
respectate. Dar una este respectul legii și cu totul altceva atitudinea sau

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
329
mentalitatea unor oameni ca re iau acest lucru ca pe un drept al lor de a -ți interzice
ție exercitarea unui drept al t ău. Și atunci, b ănuind reac ția, te lipse ști. Dec ât să
solici ți aprobarea pentru a -ți exprima o idee a ta, mai bine urci Everestul. Cu at ât
mai mult pentru a acorda un interviu, pentru a scrie un articol, pentru a -ți spune
punctul de vedere, într-o problem ă sau alta, în publica ții. Punctul de vedere?! Știți
că, dac ă vreunul scrie un articol în ziar, se întâmplă, în unele unit ăți, să fie imediat
întrebat de ce l -a scris, dacă nu are și altă treab ă, și este taxat c ă trage chiulul de la
munc ă? Nu se încurajeaz ă exprimarea, domnule colonel! În general, se cam pune
pumnul în gur ă! Nu știm de ce, dar a șa se întâmplă! Spune ți că slujiți adev ărul, c ă
acest imperativ este fundame ntal pentru un jurnalist și cu at ât mai mult pentru un
jurnalist militar!? C ă sute de ziari ști și-au pierdut via ța, în zonele de conflict, în
zonele fierbin ți, pentru a afla și a scrie adev ărul!? A șa e, știm și noi. Dar
adev ărurile vie ții unit ăților de ce nu sunt prezente totdeauna a șa cum sunt ele în
publica țiile armatei? Cine s ă scrie despre ele, dac ă nu dumneavoastr ă? Cine s ă ia
taurul de coarne în locul dumneavoastr ă? Sau ne facem c ă nu le vedem?! De ce nu
vă duce ți până colea, la doi pa și de Bucure ști, să vedeți cum tr ăiesc oamenii? Sau,
dacă la doi pa și, vă este prea departe, duce ți-vă până în unit ățile de pe Ghencea, la
sala cu mese, în dormitoare, la c âmpul de instruc ție! Și veți vedea c ă dormitoarele
sunt ne încălzite, c ă sălile cu mese sunt a șa cum sunt, c ă instruc ția se face a șa cum
se face! De ce nu v ă scriem noi despre toate acestea? Pentru c ă noi – și toți cei din
unități – mai avem încă mulți ani p ână la pensie și fiecare dintre noi dore ște să-și
păstreze locul de munc ă. Noi nu spunem c ă ziarul nu are curaj și că nu are idei.
Dar, domnule colonel, ideile exprimate în ziar, ca și adev ărurile, atunci c ând sunt
spuse, sup ără. Sau, pur și simplu, nu sunt luate în seam ă. Pentru c ă, probabil, se
dorește o imagine imaculat ă, se doresc laude. Degeaba v ă zbate ți să determina ți
oamenii s ă participe la acest dialog, de altminteri , benefic pentru armat ă! Nu ve ți
reuși. Oamenii se tem. Se tem foarte tare. Le este fric ă de cuv ânt. Le este al naibii
de fric ă! Ne spunea ți că informa ția este o arm ă strategic ă. Sig ur că este. Dar,
deocamdat ă, ea ne love ște pe noi! P ână când nu se va realiza – în genul
americanilor – un contract, acceptat de toat ă lumea, c ă nimeni nu se sup ără în
dialogul ideilor, oamenii se vor feri s ă spun ă lucrurilor pe nume. Acesta -i
adev ărul. Și apoi, domnule colonel, dumneavoastr ă ați încurajat oare îndeajuns
exprimarea? A ți scris în ziar c ă aștepta ți telefoanele noastre, ne -ați căutat prin
unități, ați stat de vorb ă cu noi, ne -ați asigurat protec ție în situa ția când suntem
obliga ți de a suporta consecin țe pentru c ă ne-am exprimat în scris (evident, în
modul cel mai decent și mai ales cu putin ță, ca între ofi țeri) o opinie sau o idee?
Nu crede ți că se face prea pu țin pentru respectul ofi țerului, al militarului în
general? Nu ave ți cuno ștință de faptul c ă, în unele unit ăți, umilirea oamenilor a
devenit o chestiune la ordinea zilei?
Aveau dreptate. Și chiar dac ă lucrurile nu stau tocmai a șa, ele a șa sunt
percepute în multe unit ăți. Mie, spre exemplu, nu mi s -a întâmplat niciodat ă să fiu
întrebat de ce am scris un articol sau o carte sau de ce mi -am exprimat un punct de
vedere care nu era în concordan ță cu pozi ția oficial ă. Nici în vremea c ând eram
comandant de subunitate sau lucram într-un stat major de mare unitate și nici în

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
330
calitatea mea de ziaris t militar. Dar lucruri de astea se întâmplă, totu și. Avem
numeroase semnale. Din p ăcate, mai exist ă încă oameni m ărunți, care nu sunt în
stare s ă se bucure atunci c ând camarazii lor au o idee și o și exprim ă, când un
militar scrie un articol bun, c ând scoa te o carte. În loc s ă încurajeze dialogul, ei îl
stopeaz ă, îl dezagreaz ă sau chiar îl reprim ă. Unii sunt, poate, invidio și, alții nu, dar
au ceva împotriva cuv ântului. Se tem de el. Nu citesc dec ât rareori, nu au încredere
în efortul pe care -l face omul în fața unei coli albe de h ârtie. Îl consider ă pueril,
teoretic, inutil, colateral, cronofag, intelectualist, d ăunător, c ăpcăunist chiar…
Aceștia nu sunt numero și. Sunt doar c âțiva. În general, militarilor le place s ă
citeasc ă, să scrie, s ă-și exprime ide ile. Cei mai mul ți fac din asta o art ă, un mod de
a fi. Armata Rom ână dispune, în general, de ofi țeri, mai ștri militari și subofi țeri
foarte capabili, pasiona ți de lectur ă, cu sim țul valorii, cu respect fa ță de actul
creației, al exprim ării. Ofi țerul rom ân este inteligent, priceput, performant. La fel
și osta șul rom ân, în general. Dar sunt și câțiva care împiedic ă mersul normal al
lucrurilor. Și, printr -un fel de induc ție negativ ă, creea ză acest spectru de
nesiguran ță și de suspiciune care germineaz ă frica. Frica fa ță de cuv ânt. Celor care
nu respect ă cuvântul le este fric ă de impactul lui, iar celor care -l respect ă și îl
slujesc le e fric ă să-l exprime. Și își vars ă focul asupra publica țiilor care nu reu șesc
să pătrund ă în somnul ra țiunii lor și să le înlăture, printr -o maieutic ă miraculoas ă,
monștrii care le devoreaz ă respectul cuv ântului și încrederea în cuv ânt.
Lăsați frica de o parte, domnilor! Ea nu concord ă cu meseria noastr ă.
Cuvântul este cea mai teribil ă forță atunci c ând exprim ă adev ărul și cea ma i
abject ă armă, atunci c ând nu -l exprim ă, când este folosit pentru a dezinforma,
pentru a min ți. Noi, cu to ții, avem nevoie, ca de aerul pe care -l respir ăm, de for ța
cuvântului, de plin ătatea lui, de impactul lui asupra inteligen ței creatoare, asupra
omulu i care trebuie s ă fie și să rămână om!
Paginile publica țiilor militare v ă așteapt ă, domnilor ofi țeri, mai ștri militari,
subofi țeri, studen ți, elevi, militari și salaria ți civili. Scrie ți! Scrisul nu este un lux,
nu este un moft, nu este un exerci țiu litera r, nu este o mod ă, nu este un privilegiu și
nici o deprindere de șoarece de bibliotec ă. Scrisul, pentru un militar adev ărat,
pentru un ofi țer îndeosebi, este un fel de p âine de toate zilele, este arta de a se
limpezi, este cunoa ștere, evaluare, putere și cutezan ță de a încerca s ă vezi și
dincolo de ceea ce se vede.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
331
ESTE ARMATA ROMÂNĂ PREGĂTITĂ
SĂ INTRE ÎN NATO?
De mul ți ani, atunci c ând s-a vorbit și s-a tot vorbit despre Armata Rom ână,
s-a arătat mai ales c ă ea este o institu ție săracă, modest ă, conserv atoare, mereu
rămasă în urma celorlalte armate moderne ale lumii, mereu în inferioritate
tehnologic ă, mereu sub sceptrul acelui s ărac bun sim ț exprimat într-un vers at ât de
cunoscut – "bucuro și le-o duce noi și numai noi pe toate". Desigur, acestei
precari tăți materiale și financiare i s -a contrapus o recunoa ștere a eroismului
ostașului rom ân, a inteligen ței ofi țerului, a for ței morale a institu ției. Dar, s -a lăsat
să se înțeleag ă că, în concernul armatelor lumii, institu ția militar ă româneasc ă nu
este chia r în primul e șalon calitativ, mai ales tehnologic, ci undeva, acolo, între
altele, adic ă într-un fel care înseamn ă… nici prea -prea, nici foarte -foarte. Desigur,
multe din aceste spuse sunt adev ărate. Multe nu sunt adev ărate. Armata Rom ână
nu este defel i nferioar ă altora, modest ă, pric ăjită și umil ă, așa cum vor unii s ă se
spun ă că este, sau cum cred unii c ă este. Este adev ărat, armatele nu sunt toate la
acela și nivel de dotare tehnic ă, nici la acela și nivel de preg ătire, nici la acela și
nivel de respect. Aceasta nu le face ab initio pe unele inferioare și pe altele
neinferioare, a șa cum o na țiune nu poate fi inferioar ă alteia, a șa cum un om nu
poate fi, din punct de vedere al respectului ce i se cuvine și al drepturilor pe care le
are, inferior altuia. Arm ata Rom ână nu este nici mai bun ă nici mai pu țin bun ă ca
alte armate. Și aici, ca și la nivelul individului sau comunit ăților umane, ac ționeaz ă
o lege a complementarit ății, a compensa ției, a unit ății. Pe ansamblu, suma p ărților
bune și mai pu țin bune, a cal ităților și defectelor este relativ constant ă de la o
națiune al alta, de la o armat ă la alta, de la un om la altul. Dar nu despre aceste
lucruri dorim noi s ă vorbim aici, pentru c ă ele se cunosc deja de mult ă vreme, ci
mai ales despre unele aspecte care s e cer foarte bine nuan țate și foarte bine
definite. Altfel, informa ția despre ele va fi cel pu țin neconform ă în totalitate cu
realitatea.
Armata Rom ână nu este, deci, cu nimic inferioar ă altor armate. Chiar și în
condi țiile unui buget s ărac, institu ția mi litară a Rom âniei continu ă să aibă valoare
și să creeze valoare. O analiz ă mai atent ă și mai profund ă a acestor valori ale
oștirii aduce o cu totul alt ă imagine despre calitatea, for ța, filosofia și
comportamentul Armatei Rom âne dec ât cea care, uneori, se lasă să se înțeleag ă din
frecven ța cu care sunt prezentate unele situa ții ce exist ă, cel pu țin în acelea și
procente, dac ă nu în procente mult mai mari, în toate armatele din lume, oric ât ar fi
ele de moderne (abateri disciplinare, sinucideri, accidente etc .). Nu intr ăm aici în
detalii. Conferin ța de pres ă a domnului ministru pe aceast ă temă a fost, credem,
edificatoare. Sunt mul ți alți parametri care atest ă calitatea unei armate. S ă luăm,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
332
spre exemplu, pregătirea cadrelor . Ofițerii rom âni s-au dovedit foart e competitivi
în absolut toate împrejur ările, încep ând cu stagiile de preg ătire efectuate în
străinătate, unde, to ți, au ob ținut rezultate foarte bune – unii, chiar de excep ție – și
continu ând cu comportamentul lor în acțiunile din opera țiunile de men ținere a
păcii sau la activit ățile din cadrul "Parteneriatului pentru Pace". Nu cunosc nici un
exerci țiu, nici o activitate concret ă de instruire sau de alt ă natur ă unde ofi țerii,
maiștri militari și subofi țerii rom âni să nu se fi comportat excelent. Învățământul
militar rom ânesc din toate timpurile a fost și este unul foarte bine cotat, institu țiile
noastre militare de învățământ se m ândresc cu toate promo țiile pe care le -au scos.
Desigur, nu to ți absolven ții sunt str ăluciți, dar media comportamentului cadrelor
militare în toate situa țiile – și îndeosebi în cele dificile – este de natur ă să ne
îndrept ățească la o evaluare pe m ăsură. I-am v ăzut pe ofi țerii, mai ștrii militari,
subofi țerii și osta șii rom âni în Angola, în Somalia, în Bosnia -Herțegovina. Sunt
printre cei mai buni. De ani și ani, i -am însoțit la aplica ții, prin poligoane, pe
munte, pe mare, chiar și în avioanele de lupt ă, și mi-am dat seama la fa ța locului,
de calitatea lor deosebit ă, atunci c ând sunt solicita ți, respecta ți și lăsați să-și facă
treaba.
Rezultatele ob ținute de statele majore, de unit ăți sunt, la fel, dintre cele mai
bune. Și nu sunt de parad ă. În Armata Rom ână se munce ște zi și noapte. Cu
modestie, cu pasiune, cu profesionalism. Aproape toate problemele complexe – de
la cele de mobilizar e la cele pe care le presupune conceperea aplica țiilor tactice și
a planurilor de preg ătire – sunt rezolvate cu migal ă și cu inteligen ță. Am fost la
sute de aplica ții, am urm ărit, în toate componentele artei militare, sute și sute de
soluții, de ac țiuni în plan tactic, operativ și strategic și, sincer, de cele mai multe
ori m -am uimit de iscusin ța ofi țerilor, de capacitatea lor de a g ăsi solu ții
ingenioase.
Desigur, ne mai fur ăm câteodat ă și căciula. Dar este în ordinea obiceiurilor
militare s ă mai și fugim după rezultate. De ele depind avansările, promov ările,
aprecierile. Și în armata Statelor Unite, care este o armat ă de elit ă, rodat ă în
numeroase confrunt ări și beneficiind de o tehnic ă ultraperformant ă, se practica, cel
puțin în vremea generalului Arthu r Colins (a se vedea cartea sa despre filosofia
instruc ție în Trupele de Uscat din armata SUA), fuga dup ă rezultate. Și acolo se
găureau țintele cu creionul, se folosea cel mai bun ochitor, în timp ce titularul
echipajului era ascuns pe undeva etc., etc. Și prin alte armate caporalii îl pun pe
leat cu botul pe labe, c ă așa-i omul f ăcut, dar nu aceasta -i problema esen țială.
Asemenea practici țin de o anume zon ă de culise a armatei, și ea adev ărată, dar
esența este cu totul alta. Adesea, din cauza unor asemen ea m ărunțișuri, nu vedem
valoarea. Eu nu spun c ă mărunțișurile trebuie s ă existe. În armatele profesioniste,
ele exist ă din ce în ce mai pu țin, dar exist ă. Eu spun doar c ă înlăturarea lor este o
problem ă, iar filosofia preg ătirii și acțiunii unei armate es te deasupra acestei
probleme.
Trebuie de asemenea spus c ă Armata Rom ână nu învață acum s ă mearg ă cu
automobilul. Armata Rom ână are în dotare avioane supersonice și subsonice care
se modernizeaz ă exact la nivelul la care sunt cele mai performante aeronave de

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
333
luptă, tancuri cu turele și sisteme de conducere a focului moderne, mijloace
artileristice performante (chiar dac ă nu sunt de ultim ă oră), ma șini de lupt ă foarte
bune, armament individual bine cotat. Am prezentat în ziar cele 19 programe de
modernizare a tehnicii. Cititorul avizat și-a dat se ama c ă este o treab ă bine
chibzuit ă, cu b ătaie lung ă și nu doar o c ârpeal ă pentru a supravie țui. A șa cum s -a
mai scris în ziarul no stru anul trecut, în decembrie, tehnica Batalionului 2
Infanterie "C ălugăreni" s -a comportat foarte bine – chiar excep țional – în misiunea
din Angola, rul ând mii și mii de kilometri printr -un teren accidentat, pe drumuri
foarte grele, practic f ără nici o problem ă, Tehnica batalionului de geniu care se afl ă
în prezent în Bosnia -Herțegovina se prezint ă foarte bine, este, deci, competitiv ă.
Cu c âțiva ani în urm ă, când vedeam un calculator ne minunam.
Calculatoarele se g ăseau numai la compartimentele specializate în așa ceva. Acum,
aproape pe fiecare birou al unui ofi țer care se respect ă, se a flă un calculator. Mul ți
dintre ofi țeri și-au cump ărat calculatoare personale, unii s -au conectat la
INTERNET și, probabil, în 2-3 ani, în Rom ânia se va realiza o re țea na țional ă de
calculatoare.
Armata este printre primele institu ții ale țării care r ăspun de prom pt la
modernizarea tehnic ă, la progres. Cadrele ei sunt în măsură să foloseasc ă în orice
moment, cu o minim ă pregătire prealabil ă, orice fel de tehnic ă potrivit
specialit ăților fiec ărei arme. Armata Rom ână, îndeosebi prin corpul ei de cadre,
este fo arte mobil ă în gândire, cu un nivel intelectual elevat, cu o mare capacitate
de a se adapta tehnologiilor moderne. Pilo ții noștri sunt în măsură să realizeze într-
un timp record trecerea pe orice tip de avion de lupt ă, tanchi știi pot folosi orice tip
de ta nc, infanteri știi pot asimila orice fel de transportor, radiolocatori știi vor fi
printre primii care vor trece din mi șcare la noul sistem de supraveghere și control
unitar militar -civil al spa țiului aerian, lucr ând at ât pe radare tradi ționale, c ât și pe
cele tridimensionale ultraperformante, care vor intra în cur ând în dotare. Înainte de
a intra în dispozitiv, sunt singur c ă ele vor fi cunoscute de ace ști oameni la circuit
integrat.
Aceasta este, în linii foarte generale, imaginea cea adev ărată a Armatei
Română. Institu ția noastr ă are o baz ă de valori foarte temeinic ă. Ea este capabil ă
să se adapteze imediat oric ăror situa ții, să devin ă interoperabil ă cu oricare alt ă
armat ă, să se integreze în orice fel de structuri. Reforma care se deruleaz ă acum în
armat ă, intrarea fluid ă în func țiune a noilor structuri și mai ales rezultatele ob ținute
în aceste timpuri grele, cu mijloace financiare pu ține, în condi ții grele, o dovedesc
cu prisosin ță.
De aceea, sunt foarte optimist în ceea ce prive ște viitorul Armatei Rom âne și
capacitatea institu ției noastre de a se integra în orice moment în structurile militare
euroatlantice. Întruc ât îi cunosc foarte bine valoarea.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
334
SUB SEMNUL DURATEI ȘI AL IUBIRII
De-a lungul a 137 de ani, to ți cei care au slujit presa militar ă s-au str ăduit s ă
pună în pagin ă și, mai t ârziu, în emisie, nu numai un cr âmpei din sufletul lor – sau
chiar tot ce a fost mai bun și mai frumos în sufletul lor –, ci mai ales cuv ântul ce
exprim ă adev ărul. El, cuv ântul, ca și fapta pe care o înalță în lumea g ândului, a
respectului și a valorii, înseamn ă foarte mult, înseamn ă totul pentru o construc ție
care s ă dureze. Publica țiile armatei, de -a lungul acestor foarte mul ți ani, au vibrat
cu fiecare cuv ânt, au pl âns cu pl ânsul celor pentru care au scris, au sim țit și au trăit
durerea durerilor o știrii și amărăciunea am ărăciunilor o știrii, c ând au fost și câte au
fost – și au tot fost mereu –, s-au bucurat de bucuriile și izbânzile venite din fapte
înălțătoare, din oameni deosebi ți, au tr ăit și au suferit dramele și restricțiile,
umilin țele, ne înțelegerile și neîncrederile unor vremuri, a șa cum au fost și câte au
fost.
Cuvântul spus sau scris, cuv ântul-imagine, cuv ântul-trăire și sim țire este,
poate, al ături de inima noastr ă, bunul cel mai de pre ț pe care -l avem. Nu
întâmplător limba rom ână este at ât de expresiv ă, atât de nuan țată și, deși atât de
veche, este, totu și, atât de modern ă. Ea con ține cuvintele și spiritul unei na ții care
nu numai c ă scoboar ă din nemuritori, dar se și întoarce mereu la izvoarele
nemuririi. Ia r oștirea nu este doar for ța cu care na ția poate s ă izbeasc ă acolo unde
are interesul s ă izbeasc ă, ci și forța care sluje ște plaiul și statornicia, care tr ăiește
nu în baze militare, ci în ora șe, în blocuri de locuin țe, în miezul cet ății și în văzul
cetății, care știe să sufer ă și, la nevoie, s ă moar ă pentru valorile care sunt sfinte
țării. Nu tr ăim într-o exaltare eroic ă, într-o mândrie absurd ă, nu suntem buricul
pământului, ci avem puterea s ă ne dezam ăgim c ând suntem cuprin și de
dezam ăgire, c ând lucruril e ne merg prost, s ă ne îndurer ăm, să ne critic ăm, să ne
vedem defectele și, atunci c ând e cazul, s ă râdem de ele sau s ă plângem de ele.
Armata este, poate, cel mai realist și mai cinstit organism pe care îl are țara,
copacul ei neschimbat de secole, stator nic precum mun ții, câmpiile și spiritul. Dar
un copac viu, pe care nu -l pot dobor î furtunile, de și îi rup mereu crengile cele mai
frumoase, îndeosebi pe cele dinspre v ârf. El r ămâne deci acolo, statornic și
neclintit precum marile simboluri. De aceea, încrederea na ției în armat ă este
deplin ă. Procentajele de peste 90 la sut ă, repartizate, din c âte știm, destul de
echilibrat în cadrul e șantionului ales, spun foarte mult. Unii sunt de p ărere c ă nu
spun mai nimic, sau c ă spun cu totul altceva dec ât se zice c ă spun sau de c ât ar
vrea ei s ă spun ă. Și vin imediat cu un argument de aiurea cum c ă o na ție
subdezvoltat ă, care tr ăiește sub tensiunea foamei și sub sceptrul amenin țării, are
încredere doar în for ța armatei. Încredere sau team ă. În for ța armatei au încrede re
și americanii, și englezii și francezii, care nu se poate spune c ă fac parte din lumea

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
335
a treia. Și în aceste țări, institu ția militar ă, în cadrul evalu ării percep ției și
încrederii popula ției, este tot pe primul loc. Acest prim loc nu se datore ște, deci ,
nivelului sc ăzut de cultur ă și de civiliza ție al popula ției, cum se sugereaz ă adesea,
ci valorilor o știrii. Iar una din aceste valori ale Armatei Rom âne o reprezint ă
tocmai libertatea de exprimare, materializat ă prin faptul c ă oștirea își are de 135 de
ani publica ții foarte puternice, existen ța unei comunic ări directe cu na ția, cu
întreaga popula ție, leg ătura str ânsă care s -a format de mii de ani, prin tot și prin
toate, între o șteanul care a ap ărat țara și ceilal ți locuitori ai cet ății.
Nu ne propunem s ă dezvolt ăm aici acest subiect. Vrem doar s ă spunem c ă
prea adesea vin unii, de pe unde vin și cum vin, cu argumente de împrumut, care
nu sunt nici valabile nici adev ărate pentru o știrea rom ână, sau cu judec ăți elaborate
în grab ă, al c ăror singur merit est e acela c ă nu sunt precum celelalte, c ă neagă sau
eticheteaz ă, că stigmatizeaz ă sau dau sentin țe. Publica țiile armatei nu se apleac ă
spre aceste cuvinte -necuvinte. Ele exprim ă – și aceasta -i menirea lor – adev ărurile
oștirii. Nu în haina lor festiv ă – cum se mai dore ște uneori –, nici în vreo not ă
absolut ă și definitiv ă – pentru c ă nu exist ă așa ceva –, ci în diversitatea lor, în
trăirea lor direct ă și, adesea, dramatic ă. Faptul c ă acum 137 de ani Armata Rom ână
avea un ziar dovede ște calitatea intelectual ă a cadrelor o știrii în primul r ând, dar
nu numai a lor, nivelul lor de cunoa ștere, spiritul democratic – pentru c ă numai în
democra ție exist ă adevăratul respect al actului comunic ării –, grija fa ță de dialog,
de exprimarea direct ă, concret ă și, în acela și timp, elevat ă, ca suport al culturii.
Constat ăm că spiritul acesta nu a murit. El exist ă și azi, ofi țerii no ștrii,
maiștrii militari, subofi țerii, salaria ții civili, studen ții, militarii angaja ți pe baz ă de
contract și, bine înțeles, talpa armatei – ostașii – citesc publica țiile, ne scriu, încep
să-și exprime cu mai mult curaj opiniile, s ă participe cu mai mult ă forță la acest
dialog care este unul din marile elemente de putere ale unei armate. Nimeni nu mai
înțelege azi dialogul, libertatea de exprimare, dreptul la exprimare – pentru un
ofițer, spre exemplu, aceast ă libertate, acest drept reprezint ă, de fapt, o obliga ție,
un act de responsabilitate – ca pe un libertinism desuet și păgubitor, ca pe o
pierdere de vreme, ca pe o sfidare a unit ății de comand ă, ca pe o înstufare inutil ă a
actului comunic ării militare, care trebuie s ă fie simplu, direct, cu minimum de
redundan ță și cu maximum de claritate, de concizie și de precizie, ci ca pe un act
firesc și necesar. De aceea, acum, de Ziua Presei Militare, noi, slujitorii condeiului,
ziariștii și scriitorii din Armata Rom ână, avem onoarea s ă adres ăm colaboratorilor
și cititorilor publica țiilor noastre, ascult ătorilor emisiunilor de radio și numero șilor
telespectatori mul țumiri c ălduroase pentru tot ce fac în num ele respectului acestui
factor de putere al Armatei Rom âne, care este cuv ântul, ur ări de bine și de
sănătate, a șteptându-i pe to ți în fața microfoanelor, a camerelor de luat vederi sau
în paginile publica țiilor pe care le slujim, le iubim și le p ăstrăm ca pe lumina
ochilor.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
336
INVITA ȚIE LA REALISM ȘI STABILITATE
Conferin ța de pres ă de la Palatul Cotroceni

Miercuri, 3 aprilie, la Palatul Cotroceni, a avut loc conferin ța de pres ă a
Președintelui Rom âniei. Ea a fost transmis ă în direct pe postul nostru de radio , iar
presa a comentat pe larg, aproape sub toate aspectele, reperele de baz ă, precum și
nuan țele și conota țiile dialogului domnului Ion Iliescu cu reprezentan ții mass
media. Din punctul nostru de vedere, conferin ța de pres ă a Pre ședintelui țării,
dincolo de obiectivul ei de a informa, de a preciza, de a dialoga cu mass media, s -a
constituit, în acest an electoral, într-o invita ție tran șantă la stabilitate, la realism, la
unitate și responsabilitate în spectrul exprim ării cu limpezime a adev ărului acestei
etape, pentru a se sluji astfel, în modul cel mai direct și cel mai eficient cu putin ță,
interesul na țional. Nu este nici o exagerare, nici o revenire la o etap ă pe care unii o
consider ă depășită. Știm cu to ții că în toat ă lumea se procedeaz ă astfel. În
scrisorile și articolele pe care ni le trimit frecvent c âțiva rom âni care lucreaz ă în
Germania și sunt cet ățeni germani, se subliniaz ă tocmai aceast ă unitate a presei
germane în a exprima și a servi cu prioritate interesul na țional, în a formula cu
claritate, cu siguran ță adevărurile de acolo. Cu un an și jum ătate în urm ă, am
asistat la o ședință de num ăr în redac ția marelui cotidian francez "Le Figaro" și am
constatat c ă și francezii procedeaz ă în acela și fel în organizarea ziarului și
exprimarea adev ărurilor nației franceze. Presa este peste tot pres ă. Ea nu poate fi
altfel dec ât așa cum sunt adev ărurile na ției. A cere altceva presei dec ât cere via ța
ar însemna s ă ne întoarcem iar ăși la iluzii.
Președintele țării nu a cerut presei nimic. Pur și simplu a atras atenția asupra
unor caracteristici și unor adev ăruri ale prezentului și perspectivei imediate.
Suntem în anul alegerilor, iar electoratul trebuie s ă fie informat corect. Domnul
Președinte a formulat temerea c ă s-ar putea ca, într-o anumit ă măsură, confrun tarea
pe care o presupune campania electoral ă să degenereze în dispute nebenefice
pentru procesul de reform ă în care este angajat ă țara, pentru obiectivele strategice
pe care ea le are. Exist ă, deci, riscul confrunt ării. Mai exact, al transform ării
confrun tării electorale în confrunt ări pasionale, al politiz ării excesive a vie ții
sociale rom ânești. Ceea ce ar duce aproape inevitabil la formularea, ca de fiecare
dată, a unor neadev ăruri care ar intoxica electoratul și ar crea o atitudine de
respingere a fap tului politic.

1. Știm c ă, până la aceast ă dată, principalele for țe politice din Rom ânia și-au
exprimat op țiunea lor ferm ă pentru integrarea țării în structurile europene și
euroatlantice. S -a format, la nivelul partidelor care fac parte din Parlamentul

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
337
României și al institu țiilor importante din țară, un Consiliu Na țional Consultativ
pentru Integrare Euro -Atlantic ă, s-a elaborat și aprobat o strategie a acestui
demers, s -au făcut pa și însemna ți în acest sens. Exist ă, desigur, și unele rezultate.
Rom ânia a devenit membru cu drepturi depline în Consiliul Europei, a aderat
prima la ac țiunea "Parteneriatul pentru Pace", își respect ă întocmai obliga țiile pe
care și le-a asumat, se str ăduiește să valorifice în modul cel mai substan țial cu
putin ță aceast ă șansă istoric ă. Foarte pu țini se mai îndoiesc de acest adev ăr,
întruc ât țara noastr ă se raporteaz ă la un sistem de valori care -i sunt ei înseși
proprii: democra ție, respectul propriet ății, respectul drepturilor omului, rela ții de
bună vecin ătate, economie dinamic ă etc. Și totu și, adesea, se poart ă un dialog în
afara acestui adev ăr unanim acceptat, insinu ându-se lipsa de garan ții, întoarcerea
cu fa ța spre Est, oprimarea minorit ăților etc. A face capital politic pe seama unor
neadev ăruri privind valorile la care se raporteaz ă Rom ânia este c ât se poate de
dăunător nu numai pentru imaginea țării, ci și pentru realizarea obiectivului ei
strategic fundamental, care este tocmai integrarea în structurile europene și
euroatlantice.
Fără a nominaliza cine o face, cum o face și de ce o face, domnul Ion Iliescu
a arătat că "practica pl ângerii la Înalta Poart ă îi discrediteaz ă în primul r ând pe cei
care o fac". Cei din afara frontierelor nu -i apreciaz ă pe cei care vin la ei cu
plângeri. Dimpotriv ă, îi desconsider ă. Acesta este p unctul de vedere exprimat în
conferin ța de pres ă de la Cotroceni. Campania electoral ă, lupta politic ă, lupta
pentru respectul valorii trebuie s ă se desf ășoare în țară și nu prin alte p ărți,
denigr ându-se sau minimaliz ându-se realit ățile noastre. C âțiva zi ariști, la capitolul
"Întreb ări", au cerut nominaliz ări, dar domnul Pre ședinte a r ăspuns c ă se cunosc
foarte bine cei care se pl âng prin str ăinătate și nu e cazul s ă li se spun ă pe nume.
Unele for țe politice și unele publica ții – a arătat domnul Pre ședinte – și-au
exprimat temerea c ă se tărăgănează alegerile, c ă se dore ște am ânarea acestora.
Domnul Pre ședinte a precizat c ă nimeni nu e interesat – și cu at ât mai pu țin
Puterea – în am ânarea alegerilor. Aceasta ar aduce daune țării. P ână cel târziu în
septembr ie, aceste alegeri se cer încheiate, întruc ât, până în iarn ă, Guvernul trebuie
să fie format și pus pe rol. Numai c ă, din p ăcate, legea alegerilor abia acum se
finalizeaz ă, ceea ce duce la crearea și men ținerea unei situa ții confuze, favorabile
specula țiilor de tot felul. Prioritare sunt, bine înțeles, alegerile locale. În fruntea
organelor locale trebuie s ă fie ale și bunii gospodari, oameni capabili, care s ă
rezolve problemele și nu s ă le am âne de pe o zi pe alta. Oamenii încep s ă-și dea
seama de acest adev ăr. Domnul Ion Iliescu precizeaz ă că, dup ă aceste alegeri
locale, își va preciza op țiunea, inclusiv aceea de a candida sau nu pentru un nou
mandat preziden țial. P ână atunci, își va exercita cu responsabilitate actualul
mandat.

2. Domnul Pre ședinte a const atat, de asemenea c ă, în pofida scepticismului
unora, prima etap ă a marii privatiz ări s-a încheiat. Desigur, despre aceast ă formul ă
s-a discutat mult și încă se va mai discuta. A fost o solu ție. Dec ât să nu faci nimic,
este preferabil s ă faci ceva. Procesu l de privatizare nu este foarte simplu. În

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
338
Germania, spre exemplu, s -au investit, p ână acum, peste o mie de miliarde de
mărci și procesul reformei economiei fostei Germanii de Est tot nu este încheiat.
Polonia și Ungaria au beneficiat de o finan țare extern ă substan țială. Noi trebuie s ă
ne descurc ăm prin resurse proprii. Dar economia începe s ă se redreseze. În 1993, a
fost cea mai mare c ădere dup ă 1989. Ultimii ani au înregistrat o u șoară creștere.
Nu peste cota lui 1989, dar, oricum, o cre ștere. Veniturile popula ției sunt mici,
pensiile sunt mici, aloca țiile pentru învățământ, pentru cultur ă, pentru ap ărare sunt
și ele foarte mici, dar reforma continu ă.

3. O alt ă problem ă despre care s -a discutat la Guvern – a subliniat domnul
Președinte – s-a referit la c ampania agricol ă de prim ăvară. Iarna grea, de cinci luni,
în afara unei mai mari cantit ăți de ap ă în sol – ceea ce este un lucru bun –, a adus
multe probleme. Acestea s -au ad ăugat la "criza -belșug" a gr âului din var ă, precum
și la alte multe situa ții pe c are le întâmpin ă agricultura. Plus o mul țime de alte
lucruri nepl ăcute. Unii spun chiar c ă se dore ște refacerea vechilor CAP -uri, al ții
aduc alte acuze. Se confund ă, adesea, regimul și structura propriet ății cu formele
de valorificare, de exploatare a p ământului. Oricum, nu întoarcerea la plugul cu
doi boi este solu ția în agricultur ă. De distrus e u șor, de construit e mai greu.

4. Vizita Pre ședintelui Rom âniei în țările din Caucaz a fost interpretat ă și ea
în fel și chip. Domnul Ion Iliescu s -a referit pe larg la aceast ă problem ă. Unii au
considerat -o drept o încercare de apropiere fa ță de Est, al ții au insinuat c ă ar fi fost
o întâlnire mascat ă cu Boris El țîn, alții i-au găsit alte conota ții. Domnul Ion Iliescu
a arătat că, de fapt, aceast ă vizită nu are n ici o leg ătură cu ce cred sau vor unii s ă
se cread ă despre rela țiile noastre cu Estul. Oricum, rela țiile noastre cu vecinii și cu
țările din zon ă – inclusiv cu Federa ția Rus ă – trebuie s ă fie normale. Or, acest
lucru nu se poate realiza dec ât prin efortul tuturor. Vizita în Caucaz a avut cu totul
alte obiective. Din cele relatate de domnul Pre ședinte, rezult ă că, într-un anume
sens, aceast ă vizită are o importan ță strategic ă, zona respectiv ă fiind, dup ă unele
estim ări, cea mai bogat ă din lume în hidrocarbu ri. Sub Marea Caspic ă, în
subsolurile Azerbaidjanului, Turkmenistanului, Kazahstanului etc. se afl ă uriașe
zăcăminte de petrol. Țara noastr ă, ca terminal al arterei strategice a Dun ării, este
interesat ă în a tranzita drumurile petrolifere spre Est și spre Vest. Evident, în
avantajul nostru, dar și în al Vestului și al Estului. Speran țele care se pun într-o
astfel de proiec ție sunt at ât de mari încât Pre ședintele țării evalua un astfel de
demers ca o refacere a vechiului drum al m ătăsii, evident pe alte coo rdonate și cu
alte obiective.

5. Reconcilierea cu Ungaria este, cum bine se știe, un obiectiv de mare
importan ță nu numai pentru cele dou ă țări, ci pentru întreaga situa ție din zon ă.
Avem nevoie de stabilitate, de siguran ță, de încredere. Recent, s -a desf ășurat, la
Bucure ști, o reuniune pe aceast ă temă a reconcilierii dup ă modelul franco -german.
Au participat, bine înțeles, reprezentan ți din Fran ța, Germania, Ungaria și

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
339
Rom ânia. Concluziile sunt optimiste. În realizarea tratatului de baz ă româno-
ungar, exis tă, de fapt, un singur obstacol: ungurii țin cu din ții să fie inclus ă, în
acest document, recomandarea 1201 a Consiliului Europei, ceea ce pentru noi este
inacceptabil. Nimeni, în Europa, în afar ă de Slovacia, nu a acceptat aceast ă
recomandare. Dar și slov acii, dup ă ce au inclus -o în tratat, au avut numeroase
probleme, întruc ât ea nu a fost acceptat ă în interiorul țării. Este firesc. Importante
sunt drepturile fundamentale ale omului, ale persoanei, nu cele ale colectivit ăților.

Problemele cu care ne conf runtăm nu sunt pu ține. Totu și, constat ăm cu to ții
că spectrul politic rom ânesc începe s ă intre în coordonatele obi șnuite ale oric ărui
sistem politic democratic. Privit din perspectiva implica țiilor sale în planul
stabilit ății țării, care are un impact nemi jlocit și în definirea situa ției strategice,
pare, într-un anume fel, lini știtor. M ăcar at ât. M ăcar în planul obiectivelor de
importan ță strategic ă să fie unitate. Dup ă cum bine se știe, Armata Rom ână, atât la
nivelul unit ăților, c ât și la cel al conduceri i, apreciaz ă în mod deosebit demersurile
care se fac, în planul rela țiilor interna ționale, pentru a asigura integrarea țării în
structurile europene și euro -atlantice, ca șansă istoric ă pentru repunerea în drepturi
a unor valori la care Rom ânia este, prin tradiție, racordat ă de când exist ă ea. În
acela și timp însă, mai ales la nivelul unit ăților, exist ă multă amărăciune și multe
rezerve în ceea ce prive ște politica bugetar ă, modalit ățile de sprijinire financiar ă a
reformei în domeniul militar, asigurarea re surselor minime necesare desf ășurării
instruc ției și punerii în oper ă a programului de înzestrare. Nimic nu este, însă,
definitiv pe lumea asta și noi, cu to ții, sper ăm că, fără a se neglija domeniile de
importan ță strategic ă pentru viitorul na țiunii rom âne, cum sunt învățământul,
sănătatea și cultura, se vor g ăsi totu și și resursele absolut necesare moderniz ării
institu ției militare și realiz ării tuturor obiectivelor reformei în domeniul securit ății
și apărării na ționale.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
340
MĂIASTR Ă CARTE
De c âte ori pronu nț cuvântul "carte" m ă cuprinde un fior. Pentru c ă de o
viață îl respect, de o via ță îl folosesc și de o via ță îl slujesc. Cuv ântul scris av ând,
pentru mine, pentru noi to ți, valoarea unei filosofii, a unei lumi a ideilor, a
construc ției în planul sufletul ui, este normal s ă-i dau – să-i dăm – totul. Zilele
acestea s -a petrecut un eveniment care ar fi trebuit s ă aibă semnifica ții deosebite
pentru noi to ți, pentru cultura militar ă, pentru cultura rom ână: s-au aniversat 45 de
ani de la înființarea Editurii Mil itare, una dintre cele mai prestigioase case
editoriale din țară.
A fost! – ar spune unii – și, poate, o s ă mai fie – ar completa al ții. A fost,
într-o vreme c ând se c ăuta o compensare a îngrădirii libert ății de exprimare cu
setea lumii de a citi și chiar de a crea. Crea ție sub un anumit control, e drept, dar
creație. Nimeni nu pl ânge acei ani, dar to ți depl ângem degradarea respectului fa ță
de carte. Nu este vina Editurii Militare c ă, în ace ști ani, s -a întâmplat a șa ceva, c ă
bunul cel mai de pre ț al omulu i – cartea – s-a scumpit în bani și s-a ieftinit în
conținut, cobor ându-se aproape în trivial, c ă Sandra Brown a dominat ace ști câțiva
ani pia ța de carte rom âneasc ă, dar este vina noastr ă că am uitat s ă mai deschidem o
carte bun ă sau, dac ă am deschis -o, să o și citim p ână la cap ăt. Pentru c ă, între timp,
nu numai Sandra Brown a ap ărut pe pia ță, ci și Petre Țuțea, Nietzsche,
Schopenhauer, Emil Cioran, Mircea Eliade, R ădulescu Motru. Înainte, anumite
cărți le g ăseam numai la Fondul Special – spre exemplu, exc elenta lucrare a lui
Kirițescu despre r ăzboiul de întregire a neamului din 1916 -1918 sau Procesul
Mare șalului, dar și scrieri ale lui Platon și Aristotel, ale lui Iorga, ale lui Sichitiu,
ale lui Blaga și –, pe altele – spre exemplu c ărțile lui M ărginean u – le cump ăram
cu o mie de lei exemplarul, dar nici o clip ă n-am încetat s ă căutăm aceste c ărți, să
le citim, s ă le punem la loc de cinste în bibliotecile noastre. O mai facem oare și
acum?
În pofida sistemului politic rigid, respectul fa ță de carte era, atunci, acolo
unde i -a fost dintotdeauna locul în Rom ânia. Cartea nu era foarte scump ă. Oricine
își putea cump ăra o carte de citit. Cele din "Biblioteca pentru to ți" costau 5 lei
exemplarul, cele din colec țiile "Cartea osta șului" și "Sfinx", tot cam at ât – și în
SUA, o carte pe care o cite ști în metrou cost ă 5 dolari exemplarul, adic ă exact c ât
costa la noi cu 30 de ani în urm ă (desigur, valoarea dolarului în SUA nu este cea
din Rom ânia) –, prețurile, în materie de carte, erau stabile și accesibile oricui.
Respectul fa ță de carte a fost, a r ămas și va r ămâne for ța noastr ă, izvorul nostru de
limpezime sufleteasc ă și de valoare, modul nostru de a supravie țui. Standul de
carte din fiecare unitate militar ă era plin de volume de valoare, ofi țerii își cheltuiau
o parte însemnat ă din sold ă pe carte, cele mai bune c ărți pe care eu însumi le -am

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
341
cump ărat sunt din aceste unit ăți unde c âte o bibliotecar ă cu respectul fa ță de carte
sau c âte un ofi țer care lucra în domeniul culturii g ăseau posibilitatea de a se
aprovizion a cu carte bun ă. Ne sim țeam tare m ândri c ând descopeream și
cump ăram aceste c ărți, iar cei care ni le procurau se sim țeau și mai m ândri. Știam
că, la Lugoj, este un om care se pricepe s ă aduc ă în unitate carte bun ă, altul, la
Flore ști, avea Trilogia Cultur ii, altul, la Ia și, avea Istoria literaturii rom âne a lui
Călinescu, altul, la Oradea, avea Istoria religiilor, altul, la brigada de gr ăniceri din
Drobeta Turnu Severin, unde am lucrat și eu at âția ani, avea toat ă opera lui Kant.
Pe atunci, cartea, în unit ățile militare, era tot at ât de important ă ca instruc ția, ca
tragerile, ca ie șirea la alarm ă.
Cartea era spa țiul nostru cel mai frumos – uneori un loc de refugiu, alteori
un spa țiu de decompensare a stresului și a efectelor prostiei unora –, dar, de cele
mai multe ori, era un templu de rug ăciune și de înțelepciune, un loc divin. Au fost
clipe unice, echivalente cu mari victorii pe c âmpul de lupt ă. Uneori d ădeam
telefoane în toat ă țara dup ă o carte, cutreieram satele și comunele din jude ț pentru
a o g ăsi, acolo, undeva, în vreo libr ărie, pr ăfuită și important ă. Îmi aduc aminte cu
drag de acele vremuri. Lucram în garnizoana Drobeta Turnu Severin și eram
student la facultatea de filosofie, la f ără frecven ță.
Aproape tot timpul liber mi -l petreceam în bibliot eca ora șului. Era acolo un
fond special – fondul Bibicescu – unde se g ăseau clasicii filosofiei universale, dar
și colec ții din literatura militar ă dintre cel dou ă războaie. Îi citeam cu r ăsuflarea
oprit ă pe clasici, acolo, într-o sal ă mare de lectur ă, cu mese lungi, acoperite cu un
pluș verde. Sala era totdeauna aproape plin ă. Oameni de toate v ârstele veneau
acolo, ca într-o biseric ă a sufletului, c ălcau pe v ârfuri, se a șezau la una din acele
mese lungi, acoperite cu plu ș verde, și citeau. Și citeau. Și citeau…
…Vremurile acelea au trecut. Dup ă decembrie 1989, unii au crezut c ă nu mai
este cartea important ă, ci modul de a scoate bani din ea. Au ap ărut o mul țime de
edituri (ceea ce este un lucru foarte bun), dar și o mul țime de oameni care au adus,
și în literatur ă, în filosofia producerii și difuz ării cărții, spiritul ieftin al economiei
de pia ță, un spirit nociv pentru sufletul nostru, pentru spa țiul valorii. Spun ieftin,
nu pentru c ă s-ar fi ieftinit cartea, ci pentru c ă a fost atacat bunul sim ț, supo rtul
adev ăratului pre ț. Căci nu se poate s ă scoți bani chiar din orice. Imediat au ap ărut
cărți interzise sau puse la index – ceea ce este iar ăși un lucru foarte bun –, dar și
cărți din subcultur ă, din contracultur ă, din periferia comportamentului uman, u nele
chiar potrivnice naturii umane, perverse, obscene, scrise sub orice limit ă. În
general, în astfel de epoci de cotitur ă, se infiltreaz ă germenul p ăcătos al distrugerii
valorilor în numele reconstruc ției valorilor. Societatea nu se poate ap ăra în aceast ă
etapă, este vulnerabil ă, își are distrus sistemul imunologic. Și nici nu -și poate
diagnostica boala și vulnerabilitatea, pentru c ă institu țiile care o protejeaz ă nu mai
funcționeaz ă, iar cele care func ționeaz ă sunt, în general, dominate de noul val, iar
noul val nu este totdeauna reprezentat de valori. Societatea încearc ă o nou ă
experien ță, este dezorientat ă. Și atunci, unii – și nu numai cei tineri – citesc și
literatur ă pornografic ă (măcar a șa, din curiozitate), se alimenteaz ă și cu filme de
groaz ă, acc eptă și dialogul pe teme de homosexualitate – în numele libert ății de a

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
342
alege –, fără să-și dea seama c ă toate acestea sunt antiumane, întruc ât sunt
împotriva lucrurilor fire ști și au efecte distrug ătoare. Este adev ărat, nu -l opre ște
nimeni pe un om s ă sară de la etajul 10, dar se știe că, dac ă o face, aceasta este
ultima lui experien ță de via ță, saltul fiind ucig ător. Desigur, nu to ți oamenii vor
sări de la etajul 10 – că nu sunt nebuni –, dar s ăritura de la etajul 10 nu poate fi
interzis ă prin lege. Nu trebuie s ă elaboreze Parlamentul o lege care s ă interzic ă o
astfel de s ăritură, altfel spus, lectura c ărților lui Sandra Brown sau a celei care
sluje ște pornografia și subcultura.
Omul este liber s -o fac ă, dar o face pe propria -i piele, pe propriul s ău suflet.
Oare? A șa o fi? Chiar a șa, omul este liber s ă facă ce pofte ște?!? Dar libertatea nu
înseamn ă oare și responsabilitate? Și respectare a regulilor de func ționare a
sistemului? Este aceasta o moral ă acceptabil ă pentru omenire? Atunci de ce mai
exist ă morală creștină, de ce mai exist ă educa ție, de ce mai exist ă școală? Asupra
unei astfel de morale a imoralit ății, ar mai trebui meditat. Cert este c ă piața
literaturii (dac ă se poate spune a șa ceva) ar trebui grabnic înlocuit ă cu templul
literaturii.
Cel pu țin, în institu ția noastr ă, a celor ce suntem chema ți ca, la nevoie, s ă
murim pentru ca țara s ă existe. Pentru c ă, dac ă este l ăsată așa, ea se poate infiltra
ca o cium ă pervers ă printre noi și poate distruge multe suflete . Desigur, arma de
luptă împotriva unui astfel de flagel nu este nici spada și nici interdic ția, ci
promovarea valorii, a respectului valorii, a cunoa șterii. Editura militar ă trebuie s ă
devin ă deci un instrument de slujire a valorii.
Ca autor care am predat acestei Edituri, de -a lungul ani lor, zeci de
manuscrise, în prezent, dezam ăgit profund de condi ția ei din ultimul timp (creat ă,
desigur, de împrejur ări, dar și de oameni) și de lipsa de respect fa ță de autorii care
poart ă uniform ă militar ă, nu încetez o clip ă să am încredere în for ța ace steia, în
capacitatea ei de a ie și de pe un anumit tobogan și de a sluji valorile institu ției
căreia îi apar ține. Îi urez drum bun și mult noroc în aceast ă întreprindere pe care
diriguitorii ei sunt obliga ți s-o pun ă în oper ă. Nu numai cu mijloacele pe ca re se
pare c ă nimeni nu le poate pune încă la dispozi ție, ci și cu pre aplinul sufletului
celor ce slujesc cultura rom ână.
Din p ăcate, ca mai tot ce înseamn ă azi la noi slujire a cuv ântului scris, și ea,
Editura Militar ă, ca și Presa Militar ă, este l ăsată să se descurce cum poate în
păienjeni șul acesta tic ălos și pervers al pie ței literaturii și presei, unde se vinde
orice și se cump ără orice, unde cel ce vinde icoane este obligat s ă se confrunte cu
cel ce vinde femei goale.
Considera ți aceste cuvinte ale mele ca pe un protest, ca pe un țipăt de
revolt ă, dar și ca pe un apel la for ța inteligen ței noastre, la revigorarea respectului
pe care -l dator ăm cărții. Nu șefii sunt datori s ă optimizeze Editura Militar ă și Presa
Militar ă, ci noi, to ți ofițerii, mai ștri militari, subofi țerii, militari angaja ți pe baz ă de
contract, osta șii și salari ații civili din Armata Rom ână.
Șefii nu pot fi mai responsabili ca noi, pentru c ă nu ei sunt Dumnezeii
culturii, ei au doar putere de decizie. Dar cultura nu se face prin deci zii. For ța

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
343
armatei se afl ă nu numai în modul cum este condus ă, ci mai ales în spiritul și în
sufletul ei. Cultura nu se impune prin ordin de zi, nu se d ă cu linguri ța, nu intr ă în
norm ă, nu este o uniform ă pe care o por ți cât o por ți, apoi o arunci c ând se rupe și
îți iei alta nou ă. Ea este ceea ne mai r ămâne dup ă ce am uitat totul, este monada
acelei for țe care ne men ține dumnezeie ște în acest spa țiu al spiritualit ății lumii,
care a creat nu numai geniile rom ânilor, ci și vatra rom âneasc ă produc ătoare de
genii, de valoare. S ă ne-o apărăm și s-o slujim ca pe lumina ochilor, pentru c ă
nimeni n -o va face în locul nostru!

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
344
AMNEZIE
Am tr ăit zilele acestea încă o experien ță dureroas ă. Multe de -astea tot
trăiește omul într-o via ță, dar se am ăgește cu g ândul c ă, la urma urmei, și durerea,
și am ărăciunea, și triste țea, ca și foarte pu țina bucurie pe care ne -o rezerv ă
câteodat ă aceste vremuri fac parte din ceea ce îi e dat omului s ă cunoasc ă și să-și
pună în desag ă. Sistemele care se construiesc și se reconstruiesc nu țin seama dec ât
de… ansamblul activit ății umane, de institu ții și de interese, și nu de bietul om, iar
toate pove știle care se îndrug ă pe unde se îndrug ă cu drepturi și nedrepturi nu pot
avea darul s ă păcăleasc ă pe nimeni. Omul concret se face c ă nu ved e și nu aude
reclama care se face pe spezele lui (nu și în favoarea lui) și trece mai departe. Nu
el trece, ci doar pa șii lui trec. El r ămâne, pentru a asista la tristul spectacol al lumii
și al oamenilor. Cel ălalt din el – adică omul interesat, pus pe c ăpătuială și pe
supravie țuire în sferele înalte, în care adesea nu este un chemat – face o plec ăciune
și zice precum un vers pe care l -am cam uitat "Ce țară fericit ă, majestate!" Și, dup ă
aceasta, se întoarce c ătre ceilal ți și le spune cu un aer de de nemul țumire, de
filosofie înrămată și de revolt ă: "Cât o să vă mai suport, b ă, porcilor! Țara asta a
ajuns o cloac ă în care nu mai avem loc de o mul țime infest ă de păcătoși și muritori
de rând p ătrunși de imperativul blidului lor de linte cu aere de regi și sufl et de
țigani!" Unii nu spun nimic, nici ce g ândesc, nici ce nu g ândesc, dar își accept ă
treapta pe care i -a urcat v ântul din patruv ânturile lumii ca pe un drept cucerit cu
spada celui mai mare dintre merite. F ără să-și dea seama c ă, de fapt, acest unic
merit este cel al necunoa șterii, al ignoran ței și nevinov ăției. J'y suis j'y reste!
Toate acestea nu sunt doar simple realit ăți. Nu sunt doar simple
conglomerate de roci montane sau de nimicuri umane. Ele sunt construc ții de fum
care se vor Peretele Atlantic ului, dar, la drept vorbind, singurul lor efect nu este
decât o sufocare general ă și o tuse pe m ăsură. Am cunoscut, în aceste zile, un om
rănit foarte tare. Se pref ăcea c ă nu simte durerea acelei r ăni a umilin ței și
dezam ăgirii, a m ărginirii, a labirintulu i kafkian, a injusti ției și formalismului de
care și lui i -a fost dat s ă ia cuno ștință în modul cel mai direct posibil: pe propria -i
piele. "Este în ordinea lucrurilor! ar fi spus Homer cel orb. Iar Baudelaire, cel
judecat de un tribunal pentru c ă a ofensa t superficialitatea și viciul necon ților
coco țați pe treapta titlului de conte cu frumuse țea extraordinar ă a ceea ce se mai
nume ște încă și azi, ca și atunci, "Florile r ăului", ar fi confirmat. Este în ordinea
lucrurilor șterse, necuprinz ătoare și conjunct urale s ă nu ia aminte la valoare și la
cuvinte. Pentru c ă totdeauna cuvintele cele adev ărate, cele spuse sau scrise cu
suflet și cu har, m ăsurate cu inima și cu via ța, nu pot fi pe placul celor ce nu vor
înțelege niciodat ă necuvintele lui Nichita St ănescu.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
345
Din c âte îmi amintesc eu, fiecare om are parc ă nu doar un nume, un
matricol, ci și o identitate. Dar, în aceste condi ții, când, de regul ă, trebuie s ă-ți
spun ă alții cine e ști și ce e ști, parc ă n-ar trebui s ă ne mai g ândim la chestiunea asta.
Ar trebui s ă accept ăm ab initio starea de amnezie sau postura de amnezi ști, și să ne
lăsăm du și în voia celor ce sunt absolut imuni la a șa ceva. Nu pentru c ă așa ar fi, ci
pentru c ă așa vor ei s ă-și fie. Sunt, deci, al ții care au menirea s ă ne spun ă cine
suntem și ce suntem, pe unde am umblat, cu ce ochi și cu care ochi am privit cerul,
cât de mult am mers pe jos și de c âte ori n -am prins ultimul tren…
La ce bun, deci, s ă mai fim noi înșine, s ă ne mai exprim ăm, să ne mai batem
pentru vreo idee, s ă o mai lu ăm de la c apăt, să ne mai uit ăm în vreo oglind ă, când,
de fapt menirea care ni se preconizeaz ă, care ni se define ște este s ă accept ăm
matricea, imaginea, defini ția, portretul f ăcut de al ții, să mergem pe drumul deschis
de al ții, să nu o lu ăm prin h ățișurile cunoa șterii de sine pentru c ă, de, am învățat cu
toții că, uneori, omul poate fi lup pentru om.
După ce ploicica a trecut, aproape totul se schimb ă. Dar nu în sensul firesc,
ci altfel, mereu altfel. În fiecare epoc ă istoric ă, altfel. Pentru c ă fiecare epoc ă
istorică – sau ce o fi – își are un "altfel" al ei, care rezult ă dintr -un alt fel de a
vedea și evalua lucrurile. Apare o lume ciudat ă a amnezicilor și a
redescoperitorilor ro ții, pătratului înscris în cerc și oului lui Columb, care se
înstăpânește peste floril e albastre de dup ă Potop, peste picturile rupestre de la
începuturile lumii, peste "Lanul de gr âu cu corbi" al lui Van Gogh, peste sufletele
care dor și peste g ândurile care au murit.
Tăcerea este de aur, dar aurul nu valoreaz ă doi bani dac ă n-ai fost aco lo, în
adâncul minei, în întunericul în care el str ălucește mai tare ca via ța. Fără
cunoa șterea întunericului, aurul nu este dec ât o am ăgire.
Omul pe care l -am întâlnit în aceste zile era nu numai un om r ănit foarte
tare, ci și un om definit într-un fel c are mi s -a părut a sem ăna cu prezentarea unei
oi proaste dar bun ă de lână, sau a unui cal bun de samar, sau a unei harpe ve șnic
neacordate, sau a unui plug primitiv, de lemn, care mai scrijele ște încă o miri ște a
tranzi ției, sau a unui tun ruginit care ma i poate trage încă vreo c âteva proiectile
perforante neruginite complet. Îl definea un alt om care, poate, la r ândul lui, putea
să fie și el definit ca o oaie bearc ă și rătăcită, ca un cal, ca o harp ă, ca un plug de
lemn sau de metal, ca o f ălcea de tun sa u ca un oblon de tanc… Desigur, toate
acestea nu sunt dec ât niște definiri ale definirii definirilor a ceea ce se întâmplă sau
nu se întâmplă azi pe acest p ământ care suport ă orice, oric ât și oricum. Chiar dac ă
românul spune "Nu te -ar mai r ăbda p ământul! ", pământul nu este de acord cu ce
spune rom ânul și ne rabd ă pe to ți deopotriv ă și pe fiecare în parte, în veacul
veacurilor. Iar dac ă nu ne mai rabd ă, nu-i nimic, schimb ăm doar sistemul de
referin ță: îl răbdăm noi pe el. Într-un frumos eseu despre a treia iubire, Octavian
Paler, cit ându-l pe Malraux, ne spune c ă orice durere se poate schimba în valoare.
Între durerea care produce valoare și valoarea care produce durere se situeaz ă însă
creatorul de am ărăciune. De el n -are nevoie nimeni, dar el se afl ă peste tot, în toate
lumile omului și în toate sistemele lumii. Am ărăciunea nu este dezn ădejde.
Dezn ădejdea este, spune Paler, for ța luminii din picturile lui Van Gogh, iar durerea

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
346
este fericirea lui Eminescu. Kafka, fiind internat într-un spital l ângă Viena, și-a
smuls tubul de oxigen, Holderlin a murit nebun, Rousseau a creat Emile. Marile
încerc ări nu sunt ocolite de cei care știu să simtă durerea. Heminguway a f ăcut tot
războiul pentru a fi ceea ce a fost. Socrate a suferit, Bruno a pierit pe rug, Galileo a
abjurat, Marin Preda s -a stins într-o mare nedumerire. Pe frontisopiciul
Universit ății din Uppsala scrie: "A g ândi liber e mare lucru. A g ândi corect e și
mai mare lucru". Pe frontispiciul Academiei Tehnice Militare din Bucure ști stă
scris: "Ad augusta, pe r angusta" (La rezultate str ălucite se ajunge pe c ăi
nebătătorite). C âți dintre noi merg pe astfel de c ăi? Și câți dintre noi și le mai
amintesc?

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
347
VIITOR LA TIMPUL TRECUT
„Nu putem încerca s ă întrevedem viitorul omenirii – scrie P.P. Negulescu în
Destinul omenirii – decât numai întemeindu -ne pe cunoa șterea pozitiv ă a
trecutului ei ”. Dar trecutul este un imens c âmp de lupt ă, un haos din care ne -am
născut și în care ne vom întoarce, f ără se știm de ce și cum. H.G. Wells, în La
découverte de l'avenir , nume ște acest imens trecut cu un termen foarte interesant:
"trecut inductiv". Aceasta înseamn ă o explorare prin induc ție înapoi. Și, dup ă
aceea, înainte. "Cred c ă e aproape timpul c ând se va putea risca o explorare
sistematic ă a viitorului. Și nu trebuie s ă judec ăm șansele de succes ale unei
asemenea întreprinderi dup ă eșecurile din trecut". Nu m ă îndoiesc nici o clip ă de
limpezimea și frumuse țea ra ționamentelor acestor mari oameni. Cu at ât mai mult
cu cât, de la ei încoace, omenirea s -a zbuciumat, s -a încrâncenat și s-a cutremurat
în destinul ei, c ând chinuit, c ând înălțător, iar al ți și alți străluciți viitorologi (a se
citi Tofler) s -au aplecat cu o for ță fantastic ă asupra acestui drum, descoperindu -i,
în țărână, diamantele și, în diamante, țărâna. Eu știu doar c ă poporul rom ân –
destin tragic și sublim în Carpa ți – s-a născut cu cultul p ământului și cu fantasmele
nemuririi și a tr ăit (p ână acum) în nemurirea fantasm elor și în respectul
pământului. De și a stat totdeauna acas ă la el, precum Kant în Königsbergul lui
natal, și n-a ieșit niciodat ă dincolo de arealul în care s -a format, acest popor a dat
lumii valori și a primit de la lume valori, a învățat de la to ți cei care au trecut pe
aici și i-a învățat pe to ți cei care au trecut pe aici. Poporul rom ân este frumos și
mândru. Nu este însă înstăpânit de o m ândrie rigid ă, decupat ă din plato șa
războinicului inflexibil și tenace, ci una flexibil ă, înțeleapt ă, inteligent ă, adaptat ă
nevoii de a supravie țui, de a cultiva p ământul și a cre ște în bun ă pace copiii.
Vorbe! ar spune unii, g ândindu -se la marii oameni pe care ni i -am omor ât
(Nicolae Iorga, I.G. Duca, Armand C ălinescu, Ion Antonescu și atâția alții), la
marii generali pe care ni i -am împușcat sau ni i -am umilit, ni i -am t ârât prin
închisori, la t ăcuta armat ă pe ca re ne -am înjosit -o în toate timpurile, pe care am
păstrat-o în opinci și am hr ănit-o cu m ămăligă, inclusiv atunci c ând venea cu
steagul biruin ței de la Plevna, de la M ărășești și, în 1945, de pe teatrul de r ăzboi al
supravie țuirii neamului.
Și n-ar putea să le spun ă nimeni c ă nu au dreptate. Umilin țe și înjosiri au
fost. Destule. Sunt. Și, poate, vor mai fi. Unele dintre ele au trecut, altele n -au
trecut – sufletul nostru este și azi, ca și al celor de atunci, plin de am ărăciune –,
dar totul se iart ă pe acest p ământ care suport ă orice. Noi zicem c ă au trecut, pentru
că toate sunt trec ătoare. Armata însă a rămas. Ea este deasupra acestor lucruri
vremelnice. Ea nu poate s ă poarte nim ănui ranchiun ă, ea este o for ță național ă și
moral ă durat ă prin moarte și prin via ță, prin destinul de a muri eroic și de a

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
348
supravie țui tragic. Armata nu poate fi schimbat ă de vremuri. Spiritul ei este mai
tare ca vremurile. Cel mult, doar unii din cei care o conduc pot fi schimba ți și
aduși la forma normal ă convenabil ă vremurilo r. Armata, nu. Ea urmeaz ă
implacabil destinul na ției. S -a născut odat ă cu na ția și va pieri odat ă cu ea. Toate
celelalte sunt nimicuri omene ști. Dar și aceste nimicuri dor. Chiar dac ă ele nu pot
distruge valorile, a șa cum se distrug monumentele – valorile nu pot fi distruse, ele
sunt nemuritoare –, pot distruge însă oameni valoro și.
Obiceiul se mo ștenește. Malaxorul lucreaz ă. Dup ă decembrie 1989, c ând
locuitorii Capitalei și ai principalelor ora șe din țară erau, entuzia ști, pe tancurile
armatei cu Tricolo rul flutur ând, ni ște fantome au deschis un foc absurd de pe
clădiri ( îndeosebi de pe cele situate în apropierea unit ăților militare), în plin
centrul Bucure știlor, în Timi șoara, în Sibiu, în Brăila, în Bra șov și în alte localit ăți,
pe ecranele radiolocatoa relor au ap ărut ținte, în sistemul de transmisiuni al armatei
(sistem, este un fel de a spune!) s -au infiltrat diversioni știi…
Desigur c ă armata a ripostat. Doar nu era s ă depun ă armele. Iar acum, c ând
nu se vrea a se mai ști aproape nimic din ce a fos t, căci mor ți sunt cei muri ți (iar
armata are peste 300 de mor ți și peste 600 de r ăniți) și păcăliți sunt cei p ăcăliți,
câțiva generali și ofițeri sunt t ârâți prin tribunale, iar ceilal ți… fiecare cu destinul
lui…
…Anii au trecut. Și vor tot trece. Trecutul deja s -a acoperit de v ălul uit ării
detaliilor. Prospect ăm viitorul, pornind din aceast ă amărăciune. Nimic nu este
perfect pe lumea asta, dar am ărăciunea nu poate fi doar un rezultat al
imperfec țiunilor. Ea este și un efect al poverilor nemeritate. Aceste poveri nu ne
dau generozitatea lui Prometeu, ci condamnarea lui Sisif. Ne ducem pietroiul și nu
ne mai intereseaz ă restul. Ne bucur ăm că mai putem respira și că muntele nu s -a
prăbușit încă peste noi. Percep ția celuilalt trece prin sine, dar nu poa te trece și
înaintea sinelui. Herbert Spencer, în Principiile de psihologie, zicea c ă
"sentimentele altruiste sunt toate excit ări ale sentimentelor egoiste". Te doare adic ă
durerea altuia, atunci c ând ea devine durere a ta. Te bucur ă bucuria altuia, atunci
când ea devine bucurie a ta. Îl vezi pe altul, atunci c ând îl vezi prin tine. Uneori
însă te vezi numai pe tine. S -au repartizat, recent, salariile de merit, doar pentru 14
la sut ă din efectiv (ca și cum, într-o unitate, numai 14 la sut ă ar fi oameni
merituoși, iar ceilal ți n-ar fi!) și am remarcat c ât de altruist ă e lumea și cât de mare
este gr ădina vecinului. S -au încheiat, în februarie, not ările de serviciu și am v ăzut
cât de competen ți sau c ât de genero și sunt cei care apreciaz ă, câtă bucurie sau c âtă
amărăciune – uneori exprimate, alteori, nu, dar ambele tr ăite – s-a consumat în
rândurile celorlal ți. Trăiești o via ță cu un om și nu-l cuno ști. Și, iată, acum și aici,
într-un sistem creat, trebuie s ă evaluezi munca de un an a unui om care și-a pus
poate tot ce are el mai bun și mai frumos în a realiza o pic ătură de rou ă, un
diamant în care str ălucește o lume întreag ă. Dar tu n -ai văzut, pentru c ă nu erai
acolo. Acolo era el. Doar el. Tu erai în altă parte. Și n-aveai cum s ă cuno ști și să
înțelegi acea fil osofie aspr ă care umple sufletul, care face m ăreția profesiei, care
șlefuie ște măiestria pilotului, a scafandrului, a c ăutătorului de perle, a sculptorului
de cuv ânt, a mecanicului conductor, a operatorului de radioloca ție, a cercet ătorului

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
349
din domeniul la serilor, a profesorului de matematic ă… Pentru c ă tu nu e ști nici
pilot, nici scafandru, nici c ăutător de perle, nici sculptor de cuv ânt, nici operator de
radioloca ție, nici cercet ător în domeniul laserilor, nici profesor de matematic ă… Și
nici nu încerci să înțelegi. Atunci ce e ști? Nu conteaz ă ce ești, conteaz ă unde e ști.
Dar de unde e ști, adesea, toate acestea se v ăd altfel. Luna de pe p ământ apare doar
ca un glob luminos sau ca o minge de fotbal în care cineva a aprins un bec… E ști,
oare, con știent de toate astea?…
…Recent, s -a înaintat spre avizare proiectul de statut al Asocia ției Na ționale
a Vânătorilor de Munte din Rom ânia. Scopul acestei asocia ții este – spun juri știi –
exclusiv de competen ța Ministerului Ap ărării Na ționale, ceea ce este f oarte
adev ărat, dar ministerul – spun tot juri știi, pentru c ă așa spune Legea – nu trebuie
implicat cu absolut nimic în aceast ă Asocia ție. Pentru ca s ă fie înscris ă la Justi ție,
aceast ă asocia ție trebuie s ă aibă un sediu, dar obiec ția este c ă ea nu poate p rimi un
sediu nici în Brigada 2 V ânători de Munte din Bra șov – pentru c ă implic ă
ministerul –, nici la cercul militar – pentru c ă, la fel, implic ă ministerul și, în afar ă
de asta, trebuia s ă aibă contract de închiriere, iar acesta se cere f ăcut în urma un or
licita ții etc. Dar, pentru a închiria, o asocia ție trebuie s ă aibă personalitate juridic ă.
Or personalitate juridic ă nu poate avea dac ă n-are sediu, patrimoniu și statut. Cum
să ieși din acest cerc vicios?
Dar cercul militar din Bra șov a fost construit cu banii ofi țerilor genera țiilor
anterioare, iar Asocia ția Na țional ă a Vânătorilor de Munte este o ASOCIA ȚIE ÎN
PRIMUL R ÂND A OFI ȚERILOR, A V ÂNĂTORILOR DE MUNTE ÎN
FOLOSUL V ÂNĂTORILOR DE MUNTE, AL ARMATEI ROM ÂNE, AL
ROM ÂNIEI și nu o asocia ție a tingiri știlor în folosul produc ătorilor de fulgi de
păpădie.
Înainta șii noștri și-au rupt de la gur ă pentru a -și face un cerc militar, un loc
unde s ă se adune, unde s ă vină până la moarte, s ă cinsteasc ă și să slujeasc ă oștirea
ce le -a dat via ță și căreia i -au dedic at întreaga lor via ță. Aici, to ți ofițerii – activi și
din rezerv ă, veterani de r ăzboi –, mai ștrii militari și subofi țerii se întâlnesc,
discut ă, își fac asocia ții pe profilul pe care îl doresc, își organizeaz ă viața cum vor,
respect ând condi ția de militar și Legea statutului cadrelor militare. Nici nu s -ar
putea altfel. Unde, în alt ă parte, s ă se duc ă acești oameni care s -au hot ărât să
alcătuiasc ă una din cele mai puternice, mai spectaculoase și mai benefice asocia ții
în sprijinul respectului și în numele gloriei unei arme care a înnobilat o știrea
română? Unde s ă găseasc ă sediul?
O Asocia ție al c ărei scop este în exclusivitate de competen ța Ministerului
Apărării Na ționale trebuie s ă plăteasc ă chirie Ministerului Ap ărării Na ționale?
Unde s -a mai pomenit a șa ceva? Ce Lege poate fi aceea care -i cere muncitorului
să-și plăteasc ă patronul?
Ne îndrept ăm spre viitor, c ălcând, f ără să ne d ăm seama, peste sufletul
acelor oameni care au durat spiritul Armatei Rom âne, care ne -au lăsat ca mo ștenire
singura lor mare ave re: respectul și iubirea fa ță de oștire, de adev ăr și de na ția
română. Nația, la r ândul ei, își respect ă solda ții. O știm. O spun sondajele de
opinie. O spune istoria. O spune via ța. Atunci cine nu -i respect ă? Cine le calc ă pe

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
350
morminte? Cine le necinste ște eroismul? Cine -i târăște prin tribunale? Cine -i
oblig ă să-și plăteasc ă chirie în propria lor cas ă? Cine? A șezați-vă, domnilor
diriguitori și făcători de legi, la masa adev ărurilor acestei na ții și face ți legi în
respectul na ției și al valorilor ei. Și nu altfel. Ca s ă ne construim viitorul trebuie s ă
ne respect ăm trecutul. Ca s ă durăm, trebuie s ă prețuim valoarea. Numai valoarea
se afl ă sub semnul duratei. Restul, toate, sunt trec ătoare. Iar dac ă nu înțelegem
toate acestea, s -ar putea s ă nu avem dec ât un v iitor la timpul trecut.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
351
ASCENSIUNE ÎN ALBUL CEL MAI PUR
Este ora 06.18. Pornim. Ninge. Ajungem în câteva minute la șosea, înapoia
gării. Privim înapoi. Gara Bu șteni pare ha șurată în alb. Tot ora șul este cuprins de
alb. Alb peste alb. O lu ăm în pas întins spre Gura Diham. Ne a șteapt ă un drum
lung. Și greu. Stratul nou de z ăpadă a adăugat celui vechi ceva mai mult de
cincisprezece centimetri. Este aproape finele primei luni de prim ăvară. Dar, totu și,
ninge. Tot ninge. Ie șim din localitate. Ne continu ăm pa șii pe sub geana p ădurii.
Aici, vara, este o feerie în verde crud. Acum, iarna, este o feerie în alb. În albul cel
mai pur. O lu ăm spre Valea Cerbului. Prin p ădure. Pe drumurile în alb ale
vânătorilor de munte. Sunt doar c âteva urme. Acoperite complet de s tratul nou de
zăpadă. Sunt ca ni ște unduiri. Ultimul care a trecut pe aici, înaintea noastr ă, a fost,
probabil, un c âine mare. Sau un lup. Urmele acestea sunt proaspete. Diminea ță
frumoas ă și lini ștită. Nici o adiere, nici o mi șcare. Doar pa șii no ștri pe z ăpada
pufoas ă. Uneori se afund ă prea mult, alteori r ămân la suprafa ță. Va fi o ascensiune
grea. Foarte grea. Ajungem la poiana Co știla. O poian ă în alb. Cu dou ă ierni în
urmă, pe aici au trecut torentele Patrulei Carpa ților. Doamne, c ât a fost de greu!
Dar cât de frumos! Vom parcurge, p ână la Omu și, de la Omu, la Babele, acela și
traseu. Dar în sens invers. Atunci am urcat de la Babele și am cobor ât de la
Cerdac. Acum vom urca la V ârful Omu și vom cobor î la Babele.
Ninge. Tot ninge. Vizibilitatea este redu să. Probabil c ă, pe m ăsură ce vom
înainta, va fi și mai redus ă. Nu-i nimic. A șa trebuie s ă fie în munte, iarna. Ie șim
din zona împădurit ă și intr ăm în golul alpin. Continu ă să ningă. Nu se v ăd
versan ții, nu distingem repere cunoscute. Mai mult intuim drum ul. Dac ă ai fost de
multe ori pe munte, ți-ai format desigur deprinderea de a sim ți sub pa și drumul cel
bun, de a g ăsi solu ția potrivit ă. E drept, uneori nu trebuie s ă te bazezi prea mult pe
aceast ă deprindere, dar nici f ără ea nu se poate. P ână la Priponu l Văii Cerbului, nu
sunt prea multe probleme. Mers și iar mers. Mers greu, ca pe z ăpadă, dar mers. Ar
fi fost bune ni ște schiuri de tur ă cu piele de foc ă și încălțăminte adecvat ă. Lucian
are în rucsac dou ă piei de foc ă. Le va duce acolo, sus, pe Platou, gh izilor care se
află la preg ătire. Și el face parte dintre ei. Schiurile nu sunt însă cu noi. Se poate și
fără ele. N -avem nici col țari. Tipul de z ăpadă pe care mergem nu cere deocamdat ă
așa ceva. Avem fiecare c âte dou ă bețe de schi, iar Lucian are și un pi olet pe care și
l-a cump ărat din Fran ța, de la Chamonix, c ând a fost acolo, în stagiu, la Școala
Mun ților Înalți. C ăutăm să identific ăm confluen ța potecii care vine de pe br âna
mare a Morarului cu cea de pe Valea Cerbului. E dificil. Nu reu șim. Nici nu e
important. Totul e alb, stratul de z ăpadă, pe aici, a acoperit totul, pe alocuri are o
grosime de c âțiva metri, nu se vede la doi pa și, stâncile seam ănă unele cu altele,
ninge.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
352
După ce trecem de Pripon, ascensiunea devine cu adev ărat dificil ă. La un
moment dat intr ăm într-un fel de culoar îngust care seam ănă cu Hornurile
Mălăiești. Privim în sus. De aici, nu pare prea lung. Noi știm c ă este doar o
aparen ță. De altfel, cea ța și zăpada ne limiteaz ă strict orizontul. Înclinarea pantei
este mare, peste 50 de gr ade. Lucian trece în față. Nu putem urca dec ât prin trepte
săpate în zăpadă. Constat ăm, încet, încet, c ă, de fapt, culoarul este foarte lung. Nu
se mai termin ă. De dou ă ore ne afl ăm în acest culoar. Tot urc ăm. Treapt ă cu
treapt ă. Degetele de la picioare su nt amor țite. Ne oprim din zece în zece pa și.
Inima bate în tâmple, genunchii tremur ă. La un moment dat, sim ți cap ătul
puterilor. Prima manifestare a epuiz ării este impulsul greu de st ăpânit de a renun ța.
A renun ța? Dar ce înseamn ă a renun ța, aici, în abrup t, prins în treptele s ăpate în
zăpadă? De cobor ât, n-ai cum s ă cobori, traversarea n -are nici un sens, urcu șul
simți că devine imposibil! Este un sentiment pe care -l trăiește oricare om care se
avântă într-o astfel de ascensiune. Dac ă nu-l cuno ști și nu-l înțelegi, dac ă nu ești
pregătit pentru a -l înfrunta, pentru a -l dep ăși, acesta înseamn ă sfârșitul. Mul ți
oameni – unii chiar foarte bine preg ătiți, oameni de munte – n-au reu șit să iasă din
aceast ă clipă de incertitudine, de renun țare, de disperare. Pentru astfel de situa ții,
nu exist ă rețete. Nu exist ă reguli absolute. Te opre ști câteva momente, îți tragi
sufletul, a ștepți să ți se lini șteasc ă bătăile inimii – dar nu prea mult, pentru c ă prea
mult înseamn ă ieșire din regimul de efort – și continui. A șa pro cedăm și noi.
Constat ăm că avem încă forță, pașii ascult ă, inima nu mai bate în tâmple.
Deocamdat ă. Peste zece pa și iarăși va bate, piatra care s ă zărește prin cea ță, pe
albul z ăpezii, pare cabana de pe Omu, dar noi știm c ă nu este adev ărat, dep ășim
piatra respectiv ă, mai vine încă una, și încă una, și tot a șa… Trebuie s ă ai răbdare,
trebuie s ă știi că timpul, pe munte, are alte dimensiuni, iar spa țiul înseamn ă respect
al pa șilor pe care îi faci, al pietrei de care îți sprijini i8deea de caban ă, al z ăpezilor
care te limpezesc sau te orbesc.
La un moment dat, calc gre șit și lunec c âțiva metri pe panta care, aici este la
fel de înclinat ă. Nu disper, îmi controlez lunecarea. Totu și, abia reu șesc s ă îmi
opresc c ăderea, înfigând puternic b ățul metalic în zăpadă. Mă ridic, îmi sap cu
grijă treptele, cu v ârful înghe țat al bocancului, re încep s ă urc cei c âțiva metri. Am
forțe noi, parc ă mi-au fost date de cineva. Bocancii de v ânător de munte sunt
excep ționali pentru acest tip de z ăpadă, însă costumul meu mozaicat de iarn ă, pe
care-l iubesc foarte mult și îl port ori de c âte ori mi se ive ște prilejul, nu este totu și
foarte bun pentru astfel de deplas ări. Este greoi, incomod, st ânjenitor. Se îmbib ă
cu ap ă și cu transpira ție, devine foarte greu, iar pantalonul, f ără parazăpezi, se ud ă,
înghea ță, devine o scoar ță. Lucian îmi arunc ă o cordelin ă, o fixeaz ă cu pioletul în
zăpadă. Dar nu mai e nevoie. Sunt atent la treptele pe care mi le fac, evit cu grij ă
locurile în care z ăpada este nesigur ă. Suntem iar ăși la un metru unu l de cel ălalt.
Urcăm. Urc ăm mereu. Parc ă răsplătindu -ne pentru efortul nostru, cea ța se ridic ă
pentru c âteva secunde. Z ărim, în stânga, sus, Cerdacul și, jos, în vale, st âna. At ât.
Dar e o surpriz ă plăcută care ne d ă noi for țe. Știm, de -acum, c ă mai avem puțin de
urcat p ână la caban ă. Constat ăm că am urcat vertical, direct în abrupt, și nu pe

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
353
poteca de var ă – nici nu s -ar fi putut a șa ceva –, prin acel culoar -horn prin care,
vara, nici nu îndrăznești să prive ști.
Ieșim pe Creasta Morarului, foarte aproap e de cabana meteorologic ă. Bate
un v ânt puternic. V ântul de creast ă. Este un v ânt răscolitor de amintiri. Mi se
umple sufletul de c ăldura lor, de zborul anilor pe care i -am tr ăit pe mun ți și pe
dealuri, cu plutonul meu, cu compania mea, sau, în calitate d e ziarist militar,
împreun ă cu cei care, la r ândul lor, își durau și ei experien ța cea mai frumoas ă a
acestui spa țiu plin cu iubire și respect. Cabana nu se vede, dar știm c ă nu este prea
departe. D ăm peste o cruce de metal – Doamne, c âte cruci mai sunt și pe muntele
ăsta! – și citim: "Pe v ârful Omu am muncit o via ță/ Pe timp frumos, dar și în ger și
ceață/ Cum este vremea transmiteam din dou ă în dou ă ore/ Mai toat ă lumea -l
cuno ștea pe nenea Gore./ Eu pe turi ști mereu i -am îndrăgit/ Și nu odat ă -n vreme
rea i-am g ăzduit/ Muntele mi -a fost precum un frate/ La el r ămân acum pentru
eternitate. Ridicat în amintirea celui care a fost Gore Spiridonescu, om de mare
omenie, care a lucrat 25 de ani la sta ția meteo de la V ârful Omu."
Să-ți fie piatra u șoară nene Gor e, toți te știm. Lumea e mic ă aici, pe unul din
cele mai înalte piscuri ale p ământului rom ânesc.
În câteva minute, ajungem la cabana meteorologic ă. Bate un v ânt aspru,
stratul de z ăpadă gros de c âțiva metri acoper ă ferestrele și ușile, p ătrundem în
cabană printr -un fel de trepte s ăpate în zăpadă, ca într-un ad ăpost antiatomic.
Meteorologii din tura de serviciu și șeful Asocia ției Ghizilor Montani ne primesc
cu bucurie. Le povestim aventura noastr ă, care se afl ă, totu și, abia la jum ătatea
drumului. Ceai ul este fierbinte, în buc ătărie e cald și bine, for țele ne -au revenit
complet, suntem gata de drum.
Urcăm, în pas viu, V ârful Bucura. V ântul bate puternic, cea ța este
persistent ă, nu se vede la doi pa și. Descoperim totu și corni șa și o evit ăm cu mult ă
grijă. Cobor âm, apoi, cu pruden ță pe partea cealalt ă a Vârfului Bucura și intr ăm în
traversarea de deasupra Cerdacului. Este o br ână foarte îngust ă, acoperit ă în
întregime de z ăpadă. Nu avem voie s ă greșim. Orice eroare ar însemna o c ădere de
sute de metri în abisul alb, f ără vreo șansă de sc ăpare. Nu asta -i însă problema. Nu
va cădea nimeni. Dar concentrarea asupra treptelor pe care le s ăpăm cu v ârful
bocancului în zăpadă este at ât de mare, încât nu se aude dec ât vântul care sufl ă
intens. Tot at ât de intens ca în iarna în care am recunoscut traseul pentru Patrula
Carpa ților. Suntem încă în acest traseu. Îl reparcurgem, dar în sens invers. Ie șim cu
bine pe platou și ne continu ăm drumul. Platoul nu mai este însă bulevardul montan
pe care îl știm. V ântul puternic, ceața și zăpada abundent ă fac din el un spa țiu
dificil de str ăbătut, un t ăpșan echivalent cu un labirint. La un moment dat, între
două indicatoare metalice, pierdem drumul. Abia de ne z ărim v ârful bocancului.
Avem senza ția că ne găsim într-o baie de aburi de ghea ță. Este nevoie ca maiorul
Lucian Pa șca să scoat ă busola. Reg ăsim repede direc ția de deplasare și, în dou ă
ore, ajungem la Cabana Babele. Domnul Sandu Brumaru, șeful cabanei meteo,
prietenul nostru, tocmai se întoarce de la schi, de la Cota 2000. N e continu ăm
drumul în direc ția aceea. P ână aproape de Cabana Piatra Ars ă, unde va sosi m âine
lotul v ânătorilor de munte pentru Patrula Ghe țarilor, drumul este excelent. Apoi

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
354
devine foarte greu. Este deja întuneric. Întuneric, cea ță, vânt. Urechile ne -au
înghețat demult, pe pleoape, pe spr âncene și pe echipament avem promoroac ă, dar
asta e. O parte din traseu îl vom parcurge, deci, noaptea, pe viscol.
Vântul bate puternic din dreapta. M âinile au înghe țat pe be țele de schi,
încerc ăm, cumva, s ă le protej ăm, d ar speran țele sunt foarte slabe. Este un v ânt
continuu, de zon ă alpin ă, care n -are mil ă de nimeni. Trebuie s ă urcăm V ârful
Furnica. Ultimul urcu ș. Care n -ar trebui s ă fie prea greu. Nici nu este. Dar z ăpada
esta mare, ne afl ăm în plin întuneric și avem de ja aproape 14 ore de mers.
Ajungem totu și cu bine în vârf și începem s ă cobor âm spre Cota 2000. Ne
bucur ăm că, la cabana Miori ța, vom bea un ceai fierbinte și o ap ă mineral ă, dup ă
care vom cobor î, prin abruptul at ât de cunoscut, în Sinaia. Din p ăcate, caba na
Miori ța, acest superb loc din Mun ții Bucegi, este într-o stare jalnic ă. Fără uși, fără
ferestre, plin ă cu moloz și cuprins ă de zăpezi. Doamne, cine ia f ăcut a șa ceva?
Ne continu ăm drumul cu regret. Cobor âm. Fără probleme. În mai pu țin de o
oră, suntem l a cota 1400. Și, în urm ătoarea or ă, adic ă la 22.18, ajungem în gara
Sinaia. Au trecut șaisprezece ore. Șaisprezece ore pe traseele Patrulei Carpa ților,
șaisprezece ore de înfrățire cu muntele, șaisprezece ore ale unei ascensiuni în albul
cel mai pur, în spațiul de iarn ă al instruc ției vânătorilor de munte. Cu primul tren,
eu voi pleca spre Bucure ști și, tot cu primul tren, Lucian se va întoarce la Bra șov.
Data viitoare, vom merge în peretele V ăii Albe sau în abrupturile din Piatra
Craiului.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
355
PÂNDARI ȘI PÂNDIȚI
Orice bun rom ân care se respect ă se adun ă cu alt bun rom ân care se respect ă
și chiar cu un bun nerom ân care se respect ă la o bibliotecă , la vreun col ț de strad ă
sau la un pahar cu vin, la " Hanul lui Manuc", la "Botul calului", la "Doi coco și",
la "Doi colonei", la "Doi c ăpitani" sau prin alte locuri și cu alte nume, mai iau în
răspăr vreo idee, mai pun țara la cale, mai ascult ă cu to ții câte un c ântec de inim ă
albastr ă, mai trag c âte o înjurătură, îl mai b ârfesc ba pe unul, ba pe altul, c ă așa e…
românește. Acesta -i bunul rom ân, care nu trebuie confundat însă cu profitorul, cu
pândarul vremurilor tulburi. Profitorul, chiar dac ă are aceea și fizionomie a bunului
român, este cu totul altceva. Adev ărat, nici el nu lipse ște din locurile din care se
poate a cumula c âte ceva. Fire ște, nu din pl ăcerea de a fi împreun ă cu un altul, la
un teatru sau la vreun pahar de vorb ă, pentru c ă pe el nu -l intereseaz ă așa ceva, ci
altceva. El nu se duce în cârciuma de l ângă gară, dec ât dac ă este for țat de vreun
interes. El f recventeaz ă mai ales locurile în care au acces cei cu dreptul de decizie
sau cu posibilitatea de a oferi ceva. Acolo – și nu numai acolo – profitorul își
făptuie ște planul sau își aranjeaz ă ploile privind c âștigul, avansarea, m ărirea,
suirea, mutarea, pro movarea sau ce își mai propune el s ă realizeze. A auzit și el, ca
tot omul care a citit o carte, de principiul lui Peter, dar profitorul nu -și pune în
acești termeni problema competen ței, el este bun pentru tot ce -i poate aduce un
avantaj. El nu face nimic pe gratis – nici m ăcar propria -i meserie –, la el totul se
supra -plătește, via ța pentru el este un t ârg în care trebuie s ă vândă și să cumpere,
să induc ă în eroare, s ă câștige și să nu piard ă. Acesta -i talentul lui. Aceasta -i
competen ța lui. Prin locuril e de care vorbeam mai sus, oamenii își mai spun și câte
un of, își mai vars ă focul, iar cei altrui ști, boemi și… pro ști, se mai și îngrijoreaz ă
de necazurile celorlal ți, mai și depl âng soarta lumii, de la Gingis -Han la Petru cel
Mare, de la vreun ales al poporului la vreun hulit al decorului. A șa a fost mereu și,
probabil, c ă tot a șa va fi c ât vom tr ăi. Bunul rom ân nu se va lipsi niciodat ă de
Cațavencii și Neneaiancii, Tip ăteștii și Farfuridi știi vremurilor sale. Via ța ar fi
foarte plicticoas ă și, poate, foarte trist ă fără ei. Unii îi vor lua la unsprezece metri
pe al ții, argoul va prospera, iar înjurătura de obid ă sau de fantezie se va înstufa și
mai mult sau se va… esen țializa și mai consistent. Pentru c ă exist ă consisten ță și în
așa-ceva, nu? Se spun e că ungurii au cele mai impresionante, cele mai pitore ști și
cele mai prelungi înjurături de pe mapamond, dar nici noi nu suntem mai prejos.
Mi se pare corect. Doar suntem buni vecini, chiar dac ă ne mai p ăruim uneori.
Profitorii, p ândarii tranzi țiilor, a i situa țiilor confuze, vorbesc cel mai mult,
se bat cu pumnul în piept, au fel de fel de idei, sunt cei mai nedrept ățiți (când din
imaginea nedrept ățirii le vine certificatul sau avantajul), își caut ă primii drepturile,
se bat chiar și pentru al ții, dac ă avantajul este de partea lor. E drept, sunt și unii

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
356
care tac și fac. Tot ce -și plănuiesc ei, cu principii sau pe l ângă principii. Și nu se
dau în lături de la a deschide u și și prin fa ță și prin dos, și direct și prin al ții, și cu
forța și cu umilin ța, și aplicând legea avantajului și neabdic ând nici o clip ă de la
fărădelegea smulgerii bunului altuia, în numele filosofiei profitorului și
învârtitului. Cunosc o mul țime de oameni care v ăd fenomenul ca pe un cancer, ca
pe o mafie de tipul celei italiene, f ără leac, f ără măsură, fără nimic. Din c ând în
când mai explodeaz ă însă buboiul și ne umple de coptur ă pe to ți. Ne apuc ă, așa, o
silă cumplit ă când ne g ândim c ă am stat c ândva la aceea și mas ă. Deun ăzi, unul din
cei pe care -i știm a fost detronat din e șalonul pr ofitorilor și din dulcele t ârg al
Iașilor, dar noi, țăranii rom âni, știm foarte exact, din genera ție în genera ție, că
pirul nu dispare atunci c ând i se taie doar… mo țul. Nu dispare deloc, este de -al
pământului.
Am primit la redac ție o mul țime de fotograf ii cu unul care -și face cas ă
folosindu -se de ma șinile unit ății, de solda ții unit ății și de nevederea celor care ar
trebui s ă-l vad ă și să ia măsuri. Dar p ândarii și profitorii nu pot fi a șa ușor prin și cu
mâța în sac pentru simplul motiv c ă nu de m âțe le a rde lor. M âțele sunt f ăcute s ă
umble pe acoperi șuri și să miaune. Ei sunt tot timpul la p ândă, pe faz ă, ei v ăd totul
și aud totul, ei își creează "front de lucru" și au de lucru pentru toate fronturile.
Lucreaz ă acoperit, iar unii o duc a șa toat ă viața. Îi lovesc nemilos pe cei care -i
deranjeaz ă, îi arunc ă prin alte garnizoane (c ând le st ă în puteri), se folosesc de
toate mijloacele pentru a -i distruge efectiv. Cine le st ă în cale pl ătește scump
îndrăzneala de a -i înfrunta. Pentru c ă asta-i morala lor. Cei ce smulg inele de aur
de pe degetele livide ale mor ților nu sunt altceva dec ât jefuitori de mor ți. Cei ce își
bat joc de cei vii nu pot fi altceva dec ât ticăloși de drumul mare care n -au ce c ăuta
nici la col țul str ăzii, unde se întâlnește un om bun cu un a lt om bun și nici în
unitatea militar ă unde soldatul vine s ă-și fac ă armata, iar ofi țerul își exercit ă
onorabila sa profesie. Ei, ace ști ascun și pe dup ă colțuri, deghiza ți în plin ă strad ă
sau ajun și printre noi, au poli țe de pl ătit, afaceri nebuloase de ar anjat, averi de
adunat, suflete de m âncat. Ei nu pot tr ăi dec ât în aceast ă încâlceal ă, în aceast ă
confuzie de planuri. C âți or fi din ăștia, Dumnezeu știe! Înainte ziceam c ă sunt
cazuri izolate, c ă sunt excep ții, că… Acum nu mai zicem nimic c ă, de, e eco nomie
de pia ță. Armata nu este însă piața nim ănui, ci institu ția care te învață să fii om,
care te oblig ă să fii om. Dar principiul acesta nu este valabil și pentru ei. Neomul
nu poate fi obligat s ă fie om. Pentru c ă nu se poate. El este altceva. El face p arte
dintr -o altă lume. El este p ândarul și profitorul tranzi ției. Este deci posibil ca și în
aceast ă institu ție să se infiltreze p ândari de profesie și neoameni de profesie.
Profesia lor este incompatibil ă cu condi ția de osta ș, dar asta n -are importan ță
pentru ei, ci pentru noi, ceilal ți. Mediul lor favorit se afl ă în locurile marcate de
incompatibilit ăți, de încurc ături, de tranzi ții. Ei se infiltreaz ă ușor în astfel de
locuri. Mimeaz ă. Au to tdeauna preg ătite pa șapoarte false. Este ca și cum lupul și-
ar pune coarne și blan ă de berbec și ar deveni, cum spunea cineva, un fel de…
colonel al oilor. Întruc ât nu oile își aleg și își avanseaz ă coloneii (ele ascult ă și
execut ă doar ordinele), el poate r ămâne bine -mersi la st ână, până-și mănâncă toate
oile, ferin du-se doar de… cioban. Iar cum ciobanul are c âteodat ă orbul g ăinilor,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
357
nimic nu este mai simplu pe lumea asta ca lupul p ândar-șef la st ână… Nici acum n –
or fi prea mul ți din ăștia, cel pu țin mie nu mi -a fost prezentat nici unul, și nu li se
scrie pe frun te că sunt ce sunt. Pe frunte nu li se scrie nimic, sau își scriu ei înșiși
că sunt cei mai cei. Nu fruntea este însă vinovat ă de ce sunt ei cu adev ărat, ci ceea
ce au sub frunte și sub blana de oaie. Armata nu este și n-ar trebui s ă fie mediul lor
favorab il. Și cu at ât mai pu țin, ad ăpostul lor comod. În armat ă exist ă un sistem
riguros de preg ătire pentru lupt ă, legi și regulamente, ordine și dispozi țiuni,
disciplin ă și… responsabilitate. Armata preg ătește oameni adev ărați, lupt ători care
să moar ă de g ât cu inamicul dac ă țara le -o cere, nu tic ăloși și îmbuiba ți, nu
Cațavenci și făcători de bani, nu îngâmfați, arogan ți, filfizoni și profitori. Dar, din
păcate, sunt și din ace știa prin armat ă. Și nu-i prea bag ă nimeni în seam ă. Îi lasă de
capul lor. Și ei as ta vor. Dac ă presa nu s -ar lega de ei din c ând în când, nu i -ar
deranja nimeni cu nimic. Pe unii, îi știm. Pe al ții, îi cam sim țim. Pe unii, poate,
doar îi bănuim. Pe mul ți dintre ei îi onor ăm și îi cinstim dup ă legile bre slei, adic ă
după ce le e scris în frunte sau în fișa postului. Dar faptul c ă sunt și indivizi de
acest tip printre noi, c ă știm c ă sunt ne determin ă să nu avem deplin ă încredere
unii în alții, să ne privim unii pe al ții cu suspiciune, s ă ne păzim de cei ce ne
pândesc, s ă închidem bine u șa de la intrare, s ă ne ferim și de umbra noastr ă, să ne
măsurăm cuvintele, s ă ne vedem, cum se spune, de treaba noastr ă. Faptul c ă ne
vedem de treaba noastr ă nu este r ău deloc. A șa trebuie s ă fie într-o armat ă. Vremea
neîncrederii, a suspiciunii, a fricii d e cel ălalt ar fi trebuit s ă treac ă. Dar n -a trecut.
Nu ne putem transforma acum în detectivi, în căutători de colportori, de p ândari și
de tic ăloși. Dar nici nu trebuie s ă ne fie fric ă de ei. Indiferent pe ce treapt ă s-ar afla
și ce ar învârti. Nimeni nu p oate sfida prea mult ă vreme adev ărul. Vine o vreme
când lucrurile ies la iveal ă. Din p ăcate, astfel de vremuri vin totdeauna prea t ârziu.
Dar vin. De și nu țin prea mult. Doar at ât cât să lase loc iluziei c ă suntem nep ândiți
și speran ței că omul, m âine, va fi cel adev ărat. E drept, numai și numai cel care
sluje ște adev ărul este un om adev ărat. Dar c âți dintre noi reu șesc s ă deosebeasc ă
adev ărul de non -adev ăr?

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
358
În anticamera dramei

FUGA DE ORIZONT
Omul, în lumea modern ă, voie ște să fie onorat în interioritat ea sa .
G.W.F. Hegel

Cu mult înainte de 1989, centrele militare semnalau o acut ă deteriorare a
resursei umane încorporabile, îndeosebi în ceea ce prive ște sănătatea și rezisten ța
psihic ă. Cerin țele de efective erau destul de mari – armata reprezenta, atunci, între
altele, și una din modalit ățile de a mobiliza for ță de munc ă ieftin ă, aproape gratuit ă
–, iar posibilit ățile de a aduna sub arme tineri ap ți de instruc ție și de munc ă fizică
brută devene au din ce în ce mai reduse. Procentajele de inap ți pentru serviciul
militar erau, încă din vremea aceea, cel pu țin îngrijor ătoare, ca s ă nu spunem
alarmante. Ceva se întâmpla cu s ănătatea și vigoarea tinerei genera ții, dar nimeni
nu spunea ce anume. Studiile sociologice publicate în acea vreme erau și ele la fel
de îngrijor ătoare. Dup ă 1990, aceste procentaje nu au sc ăzut, ci, dimpotriv ă, au
crescut. Cauzele sunt multiple. Le -au semnalat sociologi, psihologi, institute
abilitate, ziari ști, scriitori, oameni de știință, toți cei c ărora le pas ă într-un fel sau
altul de viitorul acestei na ții. Dar ele sunt semnalate de mult ă vreme, încă de la
Hegel și Wundt. Nu suntem, desigur, un popor de handicapa ți, cum ar putea s ă
rezulte d in unele reportaje televizate care se tot reiau pe anumite posturi cu o
frecven ță care ar trebui s ă dea de g ândit, dar fenomenul handicap ării începe s ă se
facă din ce în ce mai mult sim țit. Vrem sau nu vrem.
Ne place s ă ni se spun ă de al ții, dar ne spunem și ne tot spunem și noi înșine,
ori de c âte ori avem prilejul, c ă suntem un popor puternic, s ănătos, cu sev ă, cu
forță nativ ă, cu resurse de inteligen ță care vin dintr -o cultur ă milenar ă, dintr -un
sistem de valori bine ancorat în spa țiul nostru de existen ță. Poate c ă așa și este.
Desigur, p ână la un punct. Sun ă frumos aceast ă judecat ă afirmativ ă, aproape
categoric ă. Sunt și argumente în favoarea ei. Nenum ărate. Tot mai mul ți tineri
câștigă olimpiade interna ționale de matematic ă, de fizic ă, de electronic ă, de
informatic ă. Rom ânia a dat omenirii str ăluciri pe firmamentul științei și al culturii.
Arta interpretativ ă româneasc ă este recunoscut ă pentru valoarea ei, iar spa țiul
nostru spiritual este at ât de vast, at ât de dens, at ât de divers și atât de profund,
încât găsești în el aproape orice. Indicii antropometrici sunt și ei, pentru o parte din
popula ția tânără, în cre ștere. O arat ă, de altfel, și rezultatele sportive cu totul și cu
totul deosebite. Dar și faptul c ă tot mai mul ți oameni, îndeosebi tineri, lips iți de
orizont și de speran ță, capoteaz ă, nerezist ând presiunilor și labirinturilor acestei
lumi kafkiene care s -a instalat și la noi, este tot un adev ăr. Un trist și extrem de

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
359
dureros adev ăr. Într-o țară care ar putea s ă fie a minunilor l ăsate de la Dumne zeu,
pentru c ă are aceste minuni, se afl ă, uni ți în aceea și limb ă și în acela și suflet,
genii, copii -minune, care uimesc lumea prin inteligen ța lor și prin preg ătirea lor, și
oameni la cap ătul speran ței, copii -pe-marginea -prăpastiei, aurolaci și tineri f ără
căpătâi care, poate, m âine, dac ă nu chiar de azi, vor deveni delincven ți notorii.
Este un mare paradox, dar și un mare p ăcat pentru o țară cotat ă cândva cu unul
dintre cele mai eficiente și mai serioase sisteme educa ționale din lume. Un sistem
care, azi , continu ă totuși să produc ă elevi și studen ți geniali. Dar și un sistem care
nu reu șește să împiedice proliferarea de dezam ăgiți și chiar de devian țe
comportamentale grave în rândul popula ției tinere. Desigur, procentul devian țelor
comportamentale este, t otuși, mic, dar nici al geniilor nu este uluitor. De altfel, se
știe, ambele produc ții sunt, de c ând lumea, egale pe diagrama lui Gaus s. Între genii
și mon ștri se afl ă însă o lume extrem de divers ă și de ciudat ă, care îmbrac ă toate
culorile și toate nuan țele, de la tragic, la sublim. Partea tragic ă am început s -o
privim mai îndeaproape. Reportajele televizate cu aurolaci sunt acuzatoare, cele
realizate în cartierele lipsite de orice salubritate și de orice respect fa ță de nivelul
de civiliza ție la care se a flă sau ar trebui s ă se afle țara sunt revolt ătoare. Oameni
care tr ăiesc în ruinele unor foste magazii, care dorm pe unde pot, unii, prin g ări sau
chiar sub cerul liber, solitari care nu -și pot încălzi locuin ța pe timpul gerurilor
cumplite, b ătrâni care ca ută prin co șurile de gunoi o buc ățică de pâine și o molf ăie
apoi la un col ț de strad ă pentru a -și astâmpăra foamea, tineri cu ochii du și în
fundul capului, lihni ți de foame și câteva bande de tineri care terorizeaz ă unele
cartiere… Iat ă o imagine care nu ne poate face cinste. O imagine care exist ă. Exist ă
și prin alte p ărți, e drept, chiar și în țări foarte bogate, dar asta nu -i o consolare. La
noi, ea n -ar trebui s ă existe.
Mulți tineri nu -și mai propun s ă urmeze învățământul superior ( îndeosebi
politeh nic), întruc ât, dup ă absolvire, au prea pu ține șanse de a -și valorifica studiile,
numărul copiilor care nu mai frecventeaz ă școala a crescut. Înainte de 1989,
valoarea învățământului rom ânesc general sc ăzuse și ea, e drept, în anumite locuri,
până la degra dare, datorit ă amestecului arbitrar și confuz de teorie și practic ă, de
voluntarism și cvasi -profesionalism, de valoare și mediocritate, de politicianism,
populism, c ăpătuială și lips ă de orizont științific. Dup ă 1990, de și în plin ă și
benefic ă reform ă, învățământul a intrat iar ăși într-un con de probleme, datorit ă
bugetului s ărac, cre șterii num ărului de șomeri din r ândul celor ce întrețin familii
numeroase și cre ării imposibilit ății trimiterii copiilor din respectivele familii la
școală, mic șorării p ână la dispari ție a orizontului profesional pe care îl ofer ă
școala, deci a șanselor ca, învățând, absolventul s ă aibă un loc de munc ă sigur și
bine pl ătit etc. etc. Lipsa de siguran ță social ă și profesional ă are efecte numeroase
și, adesea, dezastruoase în toat e planurile, dar mai ales în planul echilibrului și
stabilit ății personalit ății umane. Se accentueaz ă până la catastrof ă procesul de
înstrăinare, am ărăciunea și dezam ăgirea, ne încrederea și nesiguran ța. În aproape
toate mediile, num ărul sinuciga șilor a cre scut, ca și cel al actelor necugetate și al
infrac țiunilor și nenorocirilor de tot felul. Sunt familii care se dezmembreaz ă, cu
toate consecin țele care decurg de aici, în timp ce, pentru cei tineri, devine din ce în

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
360
ce mai greu s ă-și asume responsabilitate a constituirii unei familii care s ă-și
doreasc ă mulți copii și mult ă fericire în acest spa țiu al singurei valori perene a
omenirii: convie țuirea în familie. Probabil c ă și pe la al ții e cam la fel, de vreme
ce, în aproape toate filmele aduse de peste hotar e, în aproape toate emisiunile de
televiziune ale unor posturi serioase, se încearc ă recultivarea respectului fa ță de
familie și de copii.
Care sunt deci posibilit ățile reale pentru un t ânăr, în ziua de azi? Ce poate el
face? Ce șanse are? Nu sunt prea mu lte. Dac ă este fiul unui om cu mul ți bani, se
poate lef ăi, poate s ă-și permit ă orice, inclusiv o bun ă școală, o bun ă educa ție. Dar
oamenii cu mul ți bani nu sunt chiar pe toate drumurile. Dac ă este fiul unui țăran,
poate urma, adesea, f ără nici o problem ă, școala din sat (cu condi ția ca p ărinții săi
să fie ap ți de munc ă și să nu fie el nevoit s ă ducă greul trudei p ământului). Mai
departe, Dumnezeu cu mila, sau tata cu banii… Dac ă îi are. De aceea, mul ți din
copiii satelor nu se g ândesc s ă mearg ă mai depart e. Ei vor r ămâne în sat, cu
aceast ă psihologie amar ă de robi ai p ământului, a șa cum a fost totdeauna la
români. Numai c ă nu o s ă mai țină multă vreme a șa. Este timpul ca țăranul s ă
devin ă stăpân și nu rob al p ământului. Dar pentru aceasta, îi trebuie o foa rte
serioas ă școală, o temeinic ă știință de carte. O știință care nu se mai poate mul țumi
cu… tabla înmul țirii. O știință care va însemna matematic ă, electronic ă, inginerie
genetic ă. Dar cum s ă ajung ă, azi, un t ânăr dintr -un sat pr ăpădit, acolo, la maril e
facult ăți electronice, de biologie și de inginerie genetic ă? Cine -i plătește lui
medita țiile, cine -i asigur ă accesul la informa ția științifică de ultim ă oră care i se
cere la examen? Și, dac ă totuși ar ajunge, la ce i -ar folosi în urm ătorii 10 -15 de ani
astfel de studii complexe și sofisticate, în acel sat pr ăpădit unde agricultura se face
cu un plug tras de un cal sau cu un tractor prop ășit pe la vreun mecanizator de
modă veche? Dar tot t ânărul de la țară speră să ajung ă la ora ș. Și ajunge… Dac ă
tânărul este fiul unui muncitor prost pl ătit are perspectiva, cu pu țină șansă, să
studieze la o școală profesional ă și să-i ia locul tat ălui său, să-i devin ă coechipier,
să devin ă șomer sau, cel mai r ău, să îngroa șe rândurile tinerilor cu probleme. Dac ă
este însă fiul unui șomer, șansele sunt și mai reduse… Desigur, to ți ace ști tineri pot
încă urma un liceu de stat, un liceu militar, o facultate particular ă sau de stat… Nu
s-ar spune c ă, teoretic, nu exist ă șanse. Dar noi cunoa ștem cu to ții adev ărul. Între
tinerii încorpora ți exist ă mulți analfabe ți.
Ei, bine, acesta este tabloul în care se formeaz ă tinerii pentru via ță, înainte
de a fi chema ți sub Drapel. Mul ți dintre ei vin în armat ă cu aceste traume, cu
aceste presiuni formidabile. Dup ă euforia Revolu ției din decembrie 1989, c ând ei,
tinerii, cu sufletul lor curat și cu marea lor speran ță de mai bine, au ie șit în strad ă
și au înălțat acolo un adev ărat rug al purific ării na ției, iat ă-i, acum, victime ale
unei situa ții pe care n -a prev ăzut-o nimeni. Mul ți dintre ei vin, deci, în armat ă cu
aceste mari probleme, cu aceast ă mare dezam ăgire. Iar prima îngrijorare, pe care o
formuleaz ă destul de limpede celor care au r ăbdarea și bunul sim ț să stea de vorb ă
cu ei și nu s ă-i repead ă, este o proiec ție a lipsei de vii tor, de șansă pentru ob ținerea
unui loc de munc ă, dup ă ce vor termina armata. Ne se tem de armat ă, ci se
îngrozesc de ace astă neșansă de a nu avea, dup ă armat ă, un loc de munc ă sigur.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
361
Mulți dintre tinerii cu probleme au și greut ăți familiale mari: p ărinți despărțiți sau
bolnavi, mul ți frați, încurc ături de tot felul, pentru c ă un necaz nu vine niciodat ă
singur. Și ce g ăsesc ei în armat ă? Desigur, unii – cei mai mul ți – găsesc aici
oameni obi șnuiți, buni profesioni ști, instructori des ăvârșiți, care scot untu l din ei
și-i fac b ărbați adev ărați, lupt ători. Unii n -au însă aceast ă șansă. Ei, ace știa din
urmă, găsesc, în unele unit ăți, mentalit ăți de pe vremea lui mo ș Teac ă, caporali
mici la suflet și la minte care -i înjosesc și îi umilesc, practici reprobabile ca re se
transmit din contingent în contingent, Dumnezeu știe cum!, s ărăcie, zone de
corup ție și câte altele.
Soldatul nu fuge de o bun ă instruc ție. Dimpotriv ă, instruc ția dur ă, dar
corect ă și inteligent ă, îi place. Și o accept ă. Știe că, la cap ătul ei, va f i un bun
soldat, un om preg ătit nu numai s ă-și apere țara, ci și pentru via ța grea care îl
așteapt ă, că va fi un performer. Și toți își doresc s ă devin ă performeri. N -am
întâlnit niciodat ă un soldat care s ă fugă de o bun ă instruc ție. Dimpotriv ă, în lunga
mea experien ță de instructor, am constatat c ă, atunci c ând instruc ția este bine
conceput ă și bine f ăcută, soldatul, transpirat, plin de sare, la cap ătul puterilor, este
mulțumit. Nu de greu fuge soldatul rom ân. Un soldat adev ărat nu fuge niciodat ă de
greu. Nu greul îl duce la disperare pe un soldat. Nici chiar pericolul de moarte nu -l
înspăimântă. El, osta șul, n-a fugit niciodat ă de greu, ci l -a înfruntat cu b ărbăție și
credin ță. Osta șul, ca oricare om de pe lumea asta, fuge de umilin ță. Nu greul este
insupo rtabil. Umilin ța este insuportabil ă. Nu greul îl doare. Umilin ța îl doare . În
alte armate, acest lucru elementar a fost înțeles de mult ă vreme. Spre exemplu, la
vestita academie West Point, c ând un cadet s ăvârșește o abatere, i se aplic ă, între
alte pedeps e, și aceea de a înconjura curtea școlii, în pas alerg ător, cu tot
echipamentul. Dar este o pedeaps ă pe care el, cadetul, și-o asum ă, o accept ă,
întruc ât știe că o merit ă și că e prev ăzută în sistem. Nimeni nu -l umile ște. Nici
gradatul și nici ofi țerul nu -și fac o pl ăcere din a -l alerga prin curte, nu -l înjură și
nu-l chinuie pentru a se distra ei sau pentru a -l înjosi pe el. Totul, absolut totul, are
un obiectiv precis, este m ăsurabil, vizeaz ă formarea lupt ătorului și nu chinuirea
inutil ă a omului. Sunt, d esigur, și teme în care se urm ărește formarea rezisten ței
ostașului la presiuni psihologice și la umilin țe. În războiul psihologic exist ă și așa
ceva. Dar sunt teme de instruc ție, nu modalit ăți de exprimare a caren țelor în
educa ție ale instructorilor, grad aților și celorlal ți.
Orice efort se cere evaluat. Este un lucru elementar. Eu însumi l -am aplicat
zece ani c ât am fost în flancul drept al unei subunit ăți, cu rezultate de -a dreptul
spectaculoase. Niciodat ă, noi, comandan ții de subunit ăți de atunci, n -am fost la
instruc ție fără cronometru, f ără schița terenului și a exerci țiului g ândit îndelung.
N-am umilit în via ța mea un soldat. Dimpotriv ă, l-am ajutat s ă fie m ândru, s ă aibă
conștiința și alura de înving ător. Pentru c ă așa am fost și eu, la r ându-mi, învățat și
format. Or, din p ăcate, ast ăzi, unii comandan ți de subunit ăți nu se mai g ândesc la
așa ceva. Ba, mai mult, unii au ajuns s ă pretind ă militarilor, pentru c âteva ore de
învoire, țigări, bani, cadouri. A șa ceva nu este admisibil într-o armat ă, indife rent
care ar fi situa ția ei financiar ă. Cunosc un caz c ând, pentru c âteva ore de învoire,
ostașul trebuie s ă-i aduc ă șefului s ău nemijlocit trei sticle cu bere, pentru c ă mama

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
362
soldatului respectiv lucreaz ă la un bufet. Trei sticle de bere cost ă aproape șase mii
de lei, iar mama osta șului c âștigă pe lun ă 90.000 de lei și mai are acas ă încă doi
copii c ărora trebuie s ă le dea de m âncare. Preten ția acelui comandant de subunitate
este, în aceste condi ții, o tic ăloșie. Instructorul este obligat s ă-l cunoasc ă bine pe
ostaș, să și-l apropie, s ă fie prieten cu el și să-l ajute s ă accead ă la performan ță. Or,
în loc de receptivitate, de predispozi ție la dialog, de organizare riguroas ă, de
respect – pentru c ă prima condi ție a unei bune instruc ții este respectul –, de grijă,
de rigoare și de știință a instruc ției, tânărul militar g ăsește practici stupide, oameni
puși pe c ăpătuială (atâția câți sunt), "vetereani" (militari de ciclul doi) care -l pun s ă
facă "muncile lui Hercules", ofi țeri care nu se obosesc s ă afle c ă și el, umilul osta ș,
exist ă și are probleme etc. Nu peste tot se întâmplă așa ceva, se înțelege, dar exist ă
locuri unde se întâmplă, iar aceste locuri sunt inclusiv unit ăți cu mare firm ă, cum
este, spre exemplu, Brigada de Gard ă.
Desigur, nu armata este vinov ată pentru marile probleme pe care le are
tineretul nostru azi. Ele sunt un produs al mediului, al tranzi ției și al ne șanselor.
Dar nici institu ția noastr ă nu poate fi absolvit ă de vina pe care o are, de
insuficienta preg ătire profesional ă, psihologic ă, pedagogic ă și uman ă a unora
dintre instructori, de neeradicarea practicilor stupide care vin dintr -un subsol
infestat de prejudec ăți și nerespect. Nimeni nu spune c ă ostașul trebuie tratat ca o
domni șoară aflată la pension, c ă tânărul care vine în armat ă trebuie cocolo șit,
înfofolit și privit ca o fiin ță fragil ă și delicat ă, în jurul c ăreia trebuie s ă mișune
psihologii, sociologii, doctorii, pedagogii, ofi țerii, generalii, savan ții și preo ții.
Tânărul care vine în armat ă este un om ca to ți oamenii și trebuie tratat ca un om, și
nu ca o pacoste sau ca o fiin ță neadaptabil ă care se hr ănește cu zilele
comandantului de subunitate, cum se glume ște pe ici pe colo. Acolo unde osta șii
sunt trata ți ca ni ște oameni care se afl ă la datorie, sub Drapelul țării, rezultatel e
sunt pe m ăsură. Rom ânul – inteligent, tolerant, modest și harnic – este capabil de
performan țe incredibile. A șa se și explic ă rezultatele deosebite ale unor unit ăți, în
aceste condi ții extrem de s ărace și de dure. Acolo unde se uit ă însă că și osta șul
este un om, unde anumi ți grada ți certa ți cu sim țul bunului rom ân își fac de cap,
unde ofi țerii se fac c ă nu v ăd ce se întâmplă sau încurajeaz ă asemenea acte,
consecin țele pot fi dezastruoase. Ne pare r ău, dar trebuie s ă o spunem r ăspicat: nu
exist ă pentru o armat ă durere mai ad âncă și amărăciune mai mare ca atitudinile și
faptele prin care se umilesc și se nedrept ățesc, cu bun ă știință, osta șul, subofi țerul,
maistrul militar și chiar ofi țerul, iar aceste atitudini și fapte sunt, la r ându-le,
factori favoriza nți ai unor gesturi necugetate, disperate cum sunt dezert ările și
sinuciderile.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
363
STRATEGIA ÎNGRIJOR ĂRII
La politic ă și la fotbal to ți ne pricepem. Este știut de c ând lumea! Dar la
strategie? La strategie și mai și! Mai ales c ă sună frumos, interesant, imp resionant
acest cuv ânt: STRATEGIE. Orice se poate pune sub aceast ă căciulă imens ă.
Pentru c ă strategia se ocup ă cu războaiele, nu? Iar r ăzboaie, slav ă Domnului, avem
de când e lumea. Tot felul de r ăzboaie. De regul ă, calde, fierbin ți, distrug ătoare.
Ca lav a vulcanilor din epoca de piatr ă. Exist ă însă și unul… rece. Unul singur. O
amenin țare reciproc ă de o jum ătate de secol, un ghem de probleme c ât globul
pământesc, care a cumulat filosofia tuturor r ăzboaielor la un loc și încă ceva în
plus, cu totul și cu totul necunoscut p ână în acest secol: descurajarea nuclear ă,
perspectiva autodistrugerii totale.
Și, de aici, întreb ările. R ăzboiul rece a fost o realitate, este o specula ție, o
metafor ă, sau doar un concept? Și, dac ă a fost o realitate, un fapt, care sun t
rezultatele confrunt ării beligeran ților? O victorie pentru unii și o înfrângere pentru
ceilal ți? Sau mai multe victorii și tot at ât de multe înfrângeri? Numai victorii?
Numai înfrângeri? Sau și unele și altele? R ăzboiul rece a fost chiar a șa cum se
spune , rece, sau a produs, peste tot și peste toate, în afar ă de o mie de du șuri reci,
și o mul țime de dureri de cap și de probleme fierbin ți? Înainte de a trage linia și a
aduna ce a fost și ce nu a fost, ce a fost r ău și ce n -a fost prea r ău în aceast ă ultim ă
jumătate de secol, ar trebui, poate, s ă ne aducem aminte c ă lumea nu a început cu
noi și nici cu r ăzboiul nostru rece, nu s -a sfârșit o dat ă cu încheierea r ăzboiului
rece și nu se va sf ârși nici cu r ăzboirile opiniilor, iluziilor, confuziilor sau
speran țelor noastre. C ând am venit pe p ământ, noi am g ăsit aceast ă lume aproape
așa cum e ea acum și o s-o lăsăm tot aici, c ând nu vom mai fi, a șa cum am g ăsit-o.
De aceea, un r ăzboi nu poate schimba mare lucru pe acest p ământ. Cel pu țin așa a
fost p ână acum. Și, probabil, tot a șa va fi și de acum înainte. Cu at ât mai mult cu
cât, acum, r ăzboiul nu mai este chiar instrumentul cel mai eficace în realizarea
unor obiective politice. Succesul politic în rela țiile interna ționale nu se mai ob ține
numai în urma victorie i sau înfrângerii pe c âmpul de lupt ă, într-o bătălie decisiv ă.
Războiul r ămâne doar unul din instrumente. Dar și acesta își schimb ă radical
fizionomia, devine altceva. Mai sunt și altele, deosebit de eficiente în epoca în care
ne afl ăm: diploma ția, for ța economic ă, presiunile economice, mass media, for ța
organismelor interna ționale etc. Armatele au devenit foarte costisitoare și, de
aceea, solu țiile militare în rezolvarea unor probleme nu sunt totdeauna agreate nici
de opinia public ă, nici de factorul polit ic. Desigur, aceast ă aserțiune nu are valoare
universal ă. Aici ar fi nevoie, totu și, de o delimitare. Una este s ă folose ști for ța
militar ă pentru a impune un interes, pentru a rezolva o problem ă în care tu e ști
interesat și cu totul altceva s ă folose ști forța militar ă pentru a r ăspunde la un atac

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
364
armat, pentru a -ți apăra țara. Dar și aceast ă noțiune – "a-ți apăra țara prin for ța
armelor" – devine, cumva, în anumite medii, discutabil ă. Ce înseamn ă "a-ți apăra
țara prin for ța armelor"? Este aceasta ultima so luție? Este unica solu ție? Împotriva
cui? În ce situa ție? Aproape toate țările din Europa – inclusiv cele vecine cu noi și
cele aflate în zona noastr ă de interes – au declarat c ă nu au inamici nominaliza ți și
nu se consider ă inamic pentru nici o alt ă țară. Cele mai multe au declarat c ă
sistemul lor de ap ărare este împotriva unui poten țial inamic, dar inamicul respectiv
nu este nici definit, nici localizat. De aceea, mai peste tot se vorbe ște de o ap ărare
spre toate orizonturile, omnidirec țional ă. Dar, în situația în care nu exist ă inamic,
sistemele na ționale de ap ărare – sistemele de ap ărare, în general – mai au oare
vreun sens? Logic, potrivit premiselor de mai sus, armatele ar trebui desfiin țate, în
locul lor introduc ându-se institu ții ale armoniei unive rsale, ale încrederii generale,
sau, p ână una-alta, o armat ă interna țional ă, puternic ă și suficient de mare, pentru a
interveni acolo unde apar tensiuni. Știm însă cu to ții că nu exist ă și, poate, nici nu
va exista armonie universal ă. Așa ceva nu se poate. Deocamdat ă. Țările au declarat
că nu au inamici. Este corect. Nu au de -a adev ăratelea, pentru c ă, în timp de pace,
țările se afl ă în raporturi de colaborare sau de necolaborare, se supun legilor p ăcii
care nu accept ă beligeran ța. O țară este inamic pentr u o alt ă țară numai și numai în
timp de r ăzboi. Or, deocamdat ă, nu exist ă un război, în sensul consacrat al
cuvântului, de confruntare armat ă direct ă. De și o confruntare exist ă. În planul
pregătirii și al dot ării cu arme, în constituirea alian țelor și a si stemelor de
securitate, în lucrurile nespuse și nescrise despre parametri pe baza c ărora se
alcătuiesc planurile militare (planificarea ap ărării, preg ătirea cadrelor și a trupei, a
popula ției, a teritoriului și a economiei etc.). Fiecare țară își evalueaz ă cu mult ă
grijă amenin țările posibile – nemijlocite, imediate, directe, pe termen mediu și pe
termen lung, din interior și din exterior – și, pentru contracararea lor, își ia
măsurile pe care le consider ă necesare. Amenin țările nu sunt numai de natur ă
militară. Cele de natur ă militar ă ne intereseaz ă și pe noi, militarii. Dar nu numai pe
noi. Amenin țările sunt însă foarte complexe și prolixe: economice, demografice,
culturale, în domeniul informa ției etc. Unele vin din milenii, altele au ap ărut
recent, ca te ndințe. Unele sunt, deci statornice, țin de structura geostrategic ă a
zonei, altele sunt foarte flexibile și extrem de dinamice. Facem noi oare diferen ța
cuvenit ă între amenin țare și competi ție, între amenin țare și risc, între amenin țare și
prejudecat ă, între amenin țare și team ă? Poate c ă da, poate c ă nu. Oricum, lucrurile
acestea nu sunt foarte simple. Nimeni nu de ține monopolul asupra lor. Prin alte
părți, exist ă institute strategice care se ocup ă de astfel de analize și prognoze, care
reunesc oameni de știință din toate domeniile. La noi, fiecare se pricepe la toate.
Exist ă oameni din spectrul politic al Rom âniei care se av ântă cu non șalanță în
analize și prognoze strategice, c ând ei, de fapt, știu ceva foarte vag despre acestea,
despre armat ă, probabil d e prin pres ă, din vreo carte sau din povestirile sergen ților
și ale solda ților. Spre exemplu, domnul Berceanu a și emis judec ăți atât de
categorice și atât de exacte c ă mă și întreb de ce mai avem noi Academie de Înalte
Studii Militare, Colegiu Superior de Stat Major, institute de cercet ări, inclusiv în
domeniul strategiei, dac ă problemele strategice ale armatei sunt at ât de simple și la

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
365
îndem âna tuturor? Dumnealui nu știe că, pentru țările mici și mijlocii, care nu vor
accede niciodat ă la nivelul tehnic 0 al descuraj ării, exprimat prin for ța tehnologiei
și finan țelor, adic ă prin aplica țiile militare ale unei științe foarte eleborate,
capabil ă tehnic și financiar s ă exploateze domeniile cele mai avansate (General
André Baufre), și vor r ămâne la nivelul 2 (a rmament ieftin, pu țin sofisticat, produs
al industriilor na ționale de ap ărare, dar competitiv pentru tipul de r ăzboi total),
serviciul militar obligatoriu este o modalitate de preg ătire a na ției pentru r ăzboi și
de men ținere, la nivelul întregii popula ții, a responsabilit ăților care -i revin pentru
apărarea țării. Deci, serviciu na țional, domnule Berceanu, nu "pif ăneală inutil ă".
Pifăneală îi zic solda ții și sergen ții neinstrui ți. O armat ă profesionist ă este foarte
bună, este excelent ă, dar cine ne d ă nouă oare permisiunea s ă lipsim cet ățeanul
român de dreptul lui la responsabilitatea ap ărării țării? Dac ă ar spune -o vreo
fetișcană pe care o deranjeaz ă numele de caporali și de solda ți – eroi de r ăzboi –
care s -au dat unor str ăzi, ar mai fi o scuz ă, dar c ând o spune un parlamentar, mi se
pare c ă nu este totul în regul ă. Desigur, exist ă încă multă durere și amărăciune în
relațiile dintre unii grada ți și unii solda ți, prin unele unit ăți, dar, de aici și până la
a denumi Armata Rom ână "pifăneală inutil ă" mi se par e cel pu țin o atitudine
neatent ă.
Vreau s ă spun c ă strategiile nu se elaboreaz ă de oameni care nu st ăpânesc
domeniul, la o discu ție de tipul celei publicate în acel ziar, la o țigară, pe coridor,
sau între dou ă alte activit ăți. Strategia este un rezultat al unor analize foarte
elaborate, ani și ani, și cere foarte mult. Decizia, aici, la acest nivel, poate fi
catastrofal ă sau genial ă. Pentru c ă ea implic ă deopotriv ă organizarea armatei,
înzestrarea, elaborarea concep ției de securitate na țional ă, conceperea și realizarea
unui sistem de ap ărare na țional ă. Or treaba aceasta nu se poate face f ără să ai
prognoze politice, economice, demografice, strategice pe termen lung. Politica,
într-adev ăr, este flexibil ă, deși obiectivele ei în ceea ce prive ște securitatea
național ă nu se schimb ă de la o zi la alta, iar armata, prin costurile imense pe care
le incumb ă, prin sistemul de preg ătire, prin nevoia de stabilitate și de limpezime
moral ă, nu se poate schimba at ât de u șor. Ea nu se schimb ă, de fapt, niciodat ă. Își
poate moderniza structurile, își poate adapta concep ția de instruire și de înzestrare,
dar, ca institu ție, ea trebuie s ă rămână aceea și. Or, vorbele aruncate în doi peri,
opiniile neavizate, ca s ă nu mai vorbim de m ăsurile iresponsabile care se iau
uneori, sa u cele care ar trebui luate și nu se iau la timp (a se avea în vedere dotarea
armatei pentru campania anului 1916) au efecte dramatice. Un antrenor neavizat,
înfumurat și necompetent poate distruge, într-un singur sezon, și cea mai
competitiv ă echip ă de fo tbal. A șa se poate întâmpla și cu o armat ă atunci c ând nu
sunt asculta ți speciali știi, iar unii politicieni ajung la concluzia c ă ei se pricep nu
numai la fotbal și la zboruri planetare, ci și la strategie.

Și în ceea ce prive ște conceperea și ducerea r ăzboaielor, se pare c ă ne afl ăm
în debutul unei noi epoci. Arta militar ă a timpului modern este influen țată masiv,
ca întotdeauna, de for ța tehnologiei. Pericolul nuclear, apari ția sistemelor de arme,
grație computerului, au pulverizat în mii de buc ățele r ăzboiul global de tip

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
366
mondial care este un r ăzboi masiv, greoi, imposibil de evaluat și de ținut în frâu. În
sfârșit, s-a ajuns la un asemenea nivel de dezvoltare a armamentelor, încât forța
extraordinar ă a armelor, într-un război de tip global, nu mai prez intă un avantaj
pentru cineva, ci o amenin țare pentru to ți. Din faptul c ă războiul global, mondial
nu mai este ast ăzi posibil (sau, în orice caz, verosimil) nu rezult ă cu necesitate c ă
pericolul ar fi disp ărut sau c ă amenin țarea s -ar fi diminuat, ci doar c ă ele sunt
foarte diversificate. Este o reac ție la reac ție, o încercare de strecurare prin urechile
acului, de sc ăpare de sub control. Omenirea nu și-a realizat încă mijloacele
necesare pentru controlul r ăzboiului de tip global. A g ăsit însă unele modalit ăți de
a sesiza și a spune c âte ceva despre monstruozitatea unei astfel de confrunt ări, ceea
ce face ca un r ăzboi mondial s ă fie, azi, mai pu țin probabil, dac ă nu chiar
imposibil. Ca întotdeauna, țările foarte puternice sunt nevoite s ă-și asume
responsabili tăți. Spre deosebire de alte vremuri, azi, aceste responsabilit ăți sunt
foarte mari. Ele sunt direct propor ționale cu amenin țările și au ca obiectiv
principal gestionarea sau, cu un termen mai precis și mai la mod ă, managementul
zonelor și situa țiilor de c riză.
Să încerc ăm o trecere în revist ă a câtorva din aceste foarte numeroase
amenin țări și, de aici, a îngrijor ărilor care ne fr ământă azi pe to ți deopotriv ă. Se
menține încă – și se va men ține mereu – amenin țarea unui conflict nuclear major .
Este adev ărat, îngrijorarea declan șării lui ca urmare a tensiunilor între cei mari,
între cei puternici, s -a diminuat sim țitor, o dat ă cu încetarea r ăzboiului rece. O
îngrijorare mare a fost înlocuit ă însă cu numeroase altele care, însumate, nu sunt
mai mici. Armament ul nuclear poate fi produs aproape de oricine (tehnologia lui
nu mai este de mult ă vreme un secret) și poate fi folosit de oricine ( țări interesate,
dar și grup ări teroriste, indivizi dezaxa ți psihic, for țe extremiste puse în
imposibilitatea de a riposta a ltfel etc.). Controlul asupra acestor amenin țări
nucleare disipate, înmul țite, diversificate este foarte greu de exercitat. În afar ă de o
agen ție interna țional ă pentru energie atomic ă nu prea mai exist ă altceva, adic ă alte
forțe specializate, autoritare și credibile care s ă controleze folosirea energiei
nucleare, s ă descurajeze acest tip de amenin țări și să diminueze acest tip de
îngrijor ări.
Alte amenin țări majore rezult ă din evolu ția imprevizibil ă a raporturilor
economice, din cre șterea decalajelor, din adâncirea polului s ărăciei. De aici nu
trebuie neap ărat înțeles c ă țările foarte s ărace se vor n ăpusti asupra celor foarte
bogate s ă le ia bunurile sau c ă țările foarte bogate le vor strivi pe cele foarte s ărace
pentru a sc ăpa de o posibil ă amenin țare a ve cinului s ărac și muritor de foame. Dar
aceste decalaje men țin o stare confuz ă și complex ă, o stare de îngrijorare,
favoriz ând ac țiuni și reac ții, inclusiv în plan militar. Este adev ărat, exist ă un
supercontrol financiar interna țional, o reac ție destul de r apidă la decalaje, exist ă
gigan ți financiari și economici mondiali, dar problemele nu sunt încă rezolvate.
Decalajele cresc, resursele se împuțineaz ă, popula țiile îmbătrânesc, iar interven ția
economic ă și financiar ă in extremis a comunit ății interna ționale devine din ce în ce
mai mult o realitate complex ă, dureroas ă. În ultim ă instan ță, aceast ă interven ție
(prin acordarea de ajutoare) este un paliativ . Ea nu rezolv ă problema, ci doar

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
367
amelioreaz ă durerea. Se impun alte solu ții, cum ar fi, spre exemplu, cele de
parteneriat economic. De aceea, asocia țiile interna ționale cu caracter economic –
financiar, de tipul Comunit ății Europene, încep s ă aibă un rol foarte important,
integrarea devine o realitate, conceptele tradi ționale sufer ă unele modific ări,
înnoiri, act ualiz ări. Dar adaptarea la cerin țele sf ârșitului de veac și începutului de
mileniu nu se face f ără probleme, f ără contradic ții. Desigur, realit ățile și
contradic țiile de acest fel nu trebuie s ă degenereze în conflict militar. Dimpotriv ă,
se pare c ă ele se exprim ă printr -un dialog și în plan militar. De aceea, exist ă o
tendin ță de integrare inclusiv în plan militar. Ele impun o nou ă filosofie, bazat ă pe
colaborare și integrare, dar, în acela și timp, men țin și diversific ă anumite
suspiciuni, anumite tipuri de neîncredere.
Cele mai puternice amenin țări vin însă din mo ștenirile l ăsate de istorie, din
neconcordan ța dintre aspira țiile na ționale și realit ățile interna ționale , din modul
cum este a șezată și structurat ă lumea. Aceste amenin țări sunt extrem de
diversi ficate. Ele se afl ă peste tot – inclusiv în țările cele mai puternice –, sunt
repartizate inegal pe globul p ământesc, fiecare rezult ând din modul cum este
cunoscut și perceput adev ărul de c ătre o țară sau alta, de c ătre un grup sau altul, de
către un om s au altul. Exist ă zeci de mii de adev ăruri aparente sau relative, zeci de
mii de îngrijor ări și zeci de mii de speran țe. Gestionarea acestor adev ăruri, de fapt,
a acestor amenin țări și îngrijor ări este foarte dificil ă, dac ă nu imposibil ă. Opusul ei
trebuie să fie construirea încrederii. Dar este oare posibil a șa ceva? De vreme ce
se încearc ă, sigur c ă este posibil. Nu toat ă lumea ader ă însă, dintr -odată, direct și
necondi ționat, la o astfel de construc ție. Dimpotriv ă, o parte a lumii se opune și
reacționea ză. În fel și chip. Și nu totdeauna prin mijloacele cele mai pa șnice. Una
dintre aceste reac ții o reprezint ă terorismul . Este reac ția țărilor sau grup ărilor care
nu-și pot permite s ă realizeze armate și mijloace compatibile cu for țele armate ale
țărilor su perdezvoltate. Terorismul este nu doar o amenin țare, ci efectiv un r ăzboi.
Un r ăzboi permanent, dur, ascuns, f ără grani țe, fără fronturi, f ără reguli, f ără
beligeran ți. Este un r ăzboi absurd, o confruntare punctiform ă, de tip mozaic, greu
de prev ăzut și de contracarat. El face numeroase victime și produce o permanent ă
îngrijorare. Terorismul este r ăzboiul secolului nostru, un r ăzboi în timp de pace,
dar și în timpul confrunt ărilor militare directe, cu implica ții foarte mari în toate
domeniile. Exist ă, desig ur, și o strategie antiterorist ă, care este, ca mai toate
strategiile de azi, o strategie a îngrijor ării. Dar care nu rezolv ă pe deplin acest tip
de conflict, ci doar încearc ă să-i limiteze efectele și, pe c ât posibil, s ă-l men țină
sub control.
Dar cele ma i noi amenin țări vin din spectrul dezinform ării. Informa ția este,
azi mai mult ca oric ând și mâine mai mult ca azi, cea mai periculoas ă și mai
eficient ă armă. Ea nu are, practic, limite. Ea creeaz ă siguran ță, stabilitate, împinge
omenirea înainte, dar tot ea men ține în actualitate nesiguran ța, ne încrederea,
războiul informa ției, stimuleaz ă creșterea și diversificarea mijloacelor de
management informa țional și de utilizare a acesteia ca arm ă ofensiv ă sau de
apărare. Strategia inform ării-dezinform ării este, d eopotriv ă, cuv ânt, imagine,
matematic ă, electronic ă, film, teatru, conferin ță, simpozion, o lume complex ă într-

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
368
o lume complex ă, un adev ăr în nonadev ăr, greu de definit și de identificat. Se
adevere ște astfel acea dimensiune a cunoa șterii – cunoa șterea luci ferică – de care
vorbea Lucian Blaga, potrivit c ăreia, cu c ât cunoa ștem mai mult ceva, cu at ât se
înmul țesc necunoscutele despre acel ceva, cu at ât mai mult se ad âncește misterul.
Războiul informa ției este un r ăzboi al misterului.

Cu cât cunoa ștem mai mul t ceva, cu at ât se ad âncește partea necunoscut ă, cu
atât cre ște misterul. De unde rezult ă că amenin țarea cea mai mare o reprezint ă
necunoa șterea, ignoran ța, lipsa de efort în a înțelege problemele și a le g ăsi o
soluție. De -a lungul secolelor care au trecu t, multe s -au schimbat. Și multe încă se
vor mai schimba de -a lungul secolelor care vor veni. Pentru c ă vor veni. Și, o dat ă
cu ele, vor veni și minuni, dar și nenorociri. Cum se știe de c ând lumea,
nenorocirile, catastrofele, cataclismele produc muta ții, iar muta țiile sunt, în
procent de 99 la sut ă, letale și numai de unu la sut ă utile. Totu și, omenirea a
supravie țuit. Și, poate, încă va mai supravie țui. Pentru c ă muta țiile aduc caractere
noi, rezisten țe noi, imunit ăți noi. Dar și probleme noi. Nimic nu es te etern pe
lumea asta. Nimic nu este perfect pe lumea aceasta. Nici m ăcar lumea. Totul se
schimb ă. Totul se afl ă sub semnul întreb ării. Totul trece. Și totul r ămâne.
Dacă privim din aceast ă perspectiv ă zona noastr ă de interes strategic, ar fi
foarte mult e de spus. Mul ți s-au încumetat s ă se preocupe ani în șir de descifrarea
voca ției popoarelor din zon ă și chiar au publicat ample studii sau simple
considera ții despre aceasta. A fost și este o întreprindere extrem de grea, întruc ât
acest indicator – voca ția – nu este unul de sintez ă, nici o însumare, nici o simpl ă
caracteristic ă, ci un complex sinergic al unor caractere și însușiri aflate sub steaua
destinului, definite istoric și validate de comportamentul milenar. Este ceea ce nu
se schimb ă în urma muta țiilor, este ceea ce nu moare, ceea ce rezist ă și se
îmbog ățește cu însușirile cele noi, cu caracterele cele noi, cu orizonturile cele noi.
De aici nu se deduce c ă totul ar merge spre armonia universal ă, că muta țiile utile
le-ar estompa sau le -ar domina pe c ele letale, ar dezamorsa conflictele, ar spulbera
mentalit ățile, ar vindeca r ănile, ar aduce mai mult soare la Polul Nord și și mai
puțină arșiță sub soarele arz ător al Africii. Via ța arat ă că nu este a șa. Civiliza ția n-
a exclus r ăzboaiele, cultura n -a sol uționat enigmele, miturile n -au fericit oamenii,
matematica exact ă a informa ției n -a spulberat neadev ărurile, nici dezinformarea,
nici minciuna.
Care -i voca ția popoarelor din zona noastr ă de interes strategic? Care -i
voca ția rom ânilor, a ungurilor, a s ârbilor, a croa ților, a bulgarilor, a ucrainenilor , a
grecilor, a turcilor, a albanezilor, a polonezilor, a cehilor, a slovacilor, a ru șilor,
precum și a altor etnii care au r ămas pe aceste meleaguri, dup ă ce furtunile cu care
au venit au trecut? Care -i voca ția celor care au ajuns, într-un mod sau altul, în țara
noastr ă? Este vorba de nem ți, francezi, italieni, chinezi, japonezi, indieni, englezi,
americani etc. Este aceea și ca în spa țiile geografice în care se afl ă popoarele și
națiile c ărora le apar țin sau e ste alta, de o alt ă factur ă? Câtă interferen ță și cât
transfer exist ă în aceste voca ții ale popoarelor și minorit ăților din Balcani, din
Carpa ți, din Caucaz, din Rodopi, din Olimp? Care -i voca ția țiganilor stabili ți în

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
369
Rom ânia? Voca ția este o stare pur ă care izvor ăște din destin și se subordoneaz ă
destinului, sau este un melanj care supune destinul legilor statistice, seriei
statistice, probabiliste? Ce au dat aceste popoare lumii și ce au primit de la lume?
Ce valori au creat și de ce valori s -au bucurat? Sunt aceste valori create de popoare
concurente, sau se afl ă într-o perfect ă relație de completitudine? Care sunt
calitățile acestor popoare? Dar defectele? Se poate vorbi, oare, la nivelul
popoarelor, al na țiunilor, al marilor comunit ăți umane, al marilor civiliza ții, de
calități și de defecte? Pe ce criterii se stabilesc acestea? În raport cu ce? Și cine
anume le stabile ște? Este o reflec ție în sine, o autoreprezentare, o autoevaluare?
Este vorba de reprezentarea, în con știința fiec ărui popor, a voca ției, calit ăților și
defectelor celorlalte? Cum își reprezint ă ele, popoarele, na țiunile și oamenii ce este
drept și ce nu este drept, ce este corect și ce nu este corect? La ce se raporteaz ă?
Care sunt criteriile? Care sunt etaloanele? Este vorba de acceptar ea unui cod etic și
juridic al popoarelor și al na țiunilor? De un cod regional? De dreptul interna țional?
Este vorba de o serie de parametri introdu și într-o banc ă de date, într-o ma șină de
analizat, sintetizat și concretizat din care cine dore ște extrage adev ărul absolut sau
adev ărul s ău absolut? Sau este vorba de consonan ța și distonan ța faptelor și
valorilor cu interesele fiec ăruia, în împrejur ări date? Care sunt aceste interese? Și,
mai ales, care sunt suporturile acestor interese? C âtă judecat ă și câtă prejudecat ă
exist ă în fiecare? C ât realism și cât idealism se afl ă în ele? C ât sunt ele de
obiective și cât de subiective? În ce se concretizeaz ă? Într-o judecat ă dreapt ă,
atent ă, acceptat ă de toate lumea? S -a întâmplat vreodat ă ca toat ă lumea s ă accepte
ab initio vreo judecat ă, oric ât de înțeleapt ă, sau altceva? În naționalism extremist?
În arogan ță și infatuare? În arianism? În structuri și asocieri inter țări și interna ții,
bazate pe mul țimea intersec țiilor voca țiilor? Voca țiilor sau intereselor? S -ar pu tea
ca armonizarea voca țiilor sau asocierea pe criteriile unor valori, în respectul unor
valori, s ă însemne colaborare, convie țuire, efort convergent în crearea de valori, iar
asocierea dup ă interes și prejudec ăți să genereze grup ări și regrup ări de state și
națiuni, opozi ții, tensiuni, spirit revan șard, st ări conflictuale. Întruc ât omenirea se
armonizeaz ă în destin, în valoare și se confrunt ă în interese.
Care sunt problemele controversate? Ele țin de necunoa șterea voca țiilor, a
destinului fiec ărui popor, a valorilor fiec ăruia sau de lucruri mai m ărunte, mai
pământene? Peste tot – din Irlanda de Nord și până în Cordilieri, din Orientul
Mijlociu și până în Tahiti –, s-a văzut c ă, atunci c ând se ive ște o sc ânteie, focul se
aprinde aproape instantaneu și pământul arde ca fulminatul de mercur. To ți ne
temem de aceast ă scânteie, c ând, de fapt, ar trebui s ă ne temem de fulminatul de
mercur a șternut între noi, peste noi sau în fiecare din noi. Din ce se na ște acest
fulminat? Cine îl așterne? Care sunt germenii ten siunilor? Frontierele? Lipsa de
identitate între spa țiul geografic și spa țiul etnic, între spa țiul real și spa țiul moral,
între areal și statul de drept? Reprezentarea deformat ă a acestei lipse? Deformat ă
în raport cu ce? Cu ce fel de form ă? Cu realitatea? Realitatea cui? Lipsa de dialog?
Diferen țele de poten țial economic, demografic și militar? Modul de asociere? Și,
la urma urmei, cum se fac asocierile? Dup ă valorile comune? Dup ă interesele

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
370
comune? Dup ă compromisurile reciproce? Dup ă nevoia de securitate , de
siguran ță?
Întreb ările, ca și răspunsurile pe care le sugereaz ă, nu sunt generatoare de
încredere, ci de îngrijorare. Vrem sau nu vrem, ele exist ă. Cele formulate mai sus
și nu numai acestea ne dau mult ă bătaie de cap. Unele se pun, altele nu se pun. În
dialogul interna țional exist ă ceea ce se nume ște diploma ție. Iar în diploma ție,
adesea, este mult mai important ce nu se spune dec ât ceea ce se spune. Oricum,
șansa dialogului este însuși dialogul. Nu poate exista comunicare f ără dialog, nu
poate exista dialog f ără întreb ări, nu pot exista întreb ări acolo unde nu exist ă
probleme. Și nu pot exista solu ții acolo unde nu exist ă reflec ție, judecat ă, analiz ă,
efort de înțelegere, de c ăutare, de crea ție.
Dacă voca ția este drumul unei na ții de la apari ție spre destin, atunci via ța de
zi cu zi nu poate fi altceva dec ât efortul de a rezolva probleme de tot felul, unele
situate foarte departe, altele foarte aproape de ceea ce se nume ște voca ție.
Analistului nu trebuie s ă-i scape nici nuan țele, nici raporturile ese nțiale.
Oricât ar fi ele de apropiate, oric ât ar fi de îndep ărtate. Pentru c ă toate sunt
întreb ări, răspunsuri la probleme sau înseși probleme. Cele mai complexe sunt cele
ale ie șirii din starea de îngrijorare. Cele mai simple sunt cele ale intr ării în starea
de îngrijorare. Unele cu altele se compenseaz ă, pentru c ă, oricum, cui pe cui se
scoate.

Democra ția înseamn ă libertate, iar libertatea, în societatea omeneasc ă,
înseamn ă, înainte de toate, re spectul legii. Legile, la r ândul lor, trebuie s ă respecte,
să exprime și să susțină drepturile omului, iar drepturile omului nu pot fi rupte de
responsabilit ățile omului. Pentru c ă, la urma urmei, cel dint âi drept al unul om
trebuie s ă fie dreptul la responsabilitate.
La grani ța dintre drept și responsabilitate, se afl ă încă multă nedumerire,
multă umbr ă, mult ă amărăciune și mult ă îngrijorare. Dreptul este luat, uneori, c ând
este vorba de anumi ți oameni sau de anumite comunit ăți, ca privilegiu, iar
responsabilitatea ca restric ție social ă. Unul din drepturile funda mentale ale omului
este dreptul la identitate. Omul trebuie s ă știe cine este și de unde vine. Identitatea
presupune deci un spa țiu și o devenire. Adic ă un loc geografic, un drum istoric și
un prospect social.
Exist ă deci o identitate geografic ă, spa țială, una istoric ă și una social ă.
Exist ă, desigur, și o identitate etnic ă – foarte important ă, poate cea mai important ă,
întruc ât ea întrune ște caracteristicile unei comunit ăți care se reg ăsesc în fiecare
individ.
Omul nu este singur pe p ământ, nu este izola t, ci aparține unor valori, este
racordat la anumite valori. De aceea, întreb ările care se pun – și pe care și le pune
fiecare – în leg ătură cu propria identitate sunt întreb ări și probleme ale condi ției
umane și, de aceea, sunt cele mai numeroase, cele ma i grave și cele mai
îngrijor ătoare. Pentru c ă nu sunt simple și nu-și află totdeauna r ăspunsuri pe
măsură. Importan ța spa țiului, a arealului, în cunoa șterea și afirmarea identit ății

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
371
este foarte mare. Drama dinainte de r ăzboi a poporului evreu și actuala dr amă
palestinian ă sunt doar dou ă exemple în acest sens. În cunoa șterea, sus ținerea și
afirmarea identit ății, spa țiul geografic pare s ă fie (chiar dac ă nu se spune)
elementul cel mai substan țial. Cele mai numeroase controverse – de unde, și cele
mai mari îngrijorări – țin de localizarea arealului na țional. Între spa țiul geografic și
comportamentul comunit ăților, exist ă determina ții foarte complexe și foarte
puternice. De aceea, lupta cea mai mare se d ă pentru spa țiu, nu pentru… cultur ă
spre exemplu. Aceasta pentru c ă afirmarea identit ății se face adesea prin negarea
altor identit ăți sau prin competi ție cu al ții. De unde, o mul țime de malforma ții și de
construc ții ciudate în raporturile interna ționale și interetnice, unele gener ând, de
mulți ani, conflicte de schise.
Aceasta este o realitate. Peste ea se suprapun însă alte realit ăți: schimbul
interna țional de valori, confluen țele de culturi, informatizarea societ ății omene ști,
finan țele, mondializarea vie ții economice, lumea științifică etc. Toate acestea ar
trebui s ă estompeze fenomenul afirm ării și susținerii propriei identit ăți, în folosul
comunic ării și colabor ării interna ționale. Și, desigur, exist ă aceast ă tendin ță. Care
își are numeroase forme de exprimare. Uniunea European ă, spre exemplu, este o
modalita te de c ăutare și de afir mare a identit ății europene. Ea nu este o ac țiune
voluntar ă, ci una impus ă de concuren ța economic ă japonez ă și american ă, de nece –
sitatea unei construc ții economice puternice în spa țiul european.
Aceast ă necesitate a devenit deja o impresionant ă realitate. Toate popoarele
din Europa se simt solidare cu o astfel de identitate, doresc efectiv s ă facă parte din
ea, întruc ât – o știm din str ăvechime – unirea face puterea. Iar o Europa Unit ă este
un vis foarte vechi și foarte frumos al europenilor.

Lucrul ascuns produce o lume ascuns ă.
Aceast ă lume a lumii, aceast ă lume a nelumii.
De la principiul ținerii de m ână la principiul buim ăcirii

Exist ă încă numeroase îndoieli, b ănuieli, temeri și nesiguran țe pe acest
pământ. Naturae non imperatur nisi parendo (nu putem cunoa ște natura dec ât
supun ându-ne cauzelor legilor ei) – scria Francis Bacon –, iar aceste cauze sunt
infinit mai complexe și mai greu de cunoscut, de înțeles și de respectat c ând este
vorba de natura uman ă. Natura uman ă este complicat ă și contradictorie, reperele ei
de baz ă se afl ă în lupta pentru a vie țui și a supravie țui, în capacitatea omului și a
omenirii de a proiecta, de a construi, de a dura. Pentru c ă omul nu tr ăiește în orice
fel de natur ă, în orice fel de lume, c i în natura omului, în lumea omului. Frederic
cel Mare scria: "Un general perfect ca în Republica lui Platon este o pl ăsmuire.
Chiar dac ă ar fi de dorit, nu este, totu și, caracteristic naturii umane s ă produc ă
ființe lipsite de sl ăbiciuni și defecte." De a ceea, probabil c ă și principiile de baz ă
ale strategiei îngrijor ării, ca și cele ale strategiilor optimiste, ar trebui c ăutate în
calitățile și în slăbiciunile oamenilor, printr -un efort de sintez ă, prin cuprinderea și

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
372
explorarea unei evolu ții pe care o in tuim, o înțelegem, o putem cunoa ște, dar, din
păcate, n -o putem încă influen ța.
Nolens, volens, lumea își creeaz ă propriile ei miracole, ca și propriile ei
catastrofe sau, poate, doar se supune lor, iar autoreglarea se produce în cicluri de
câte o jum ătate de veac și în limita unor parametri care nu pot fi încă nici
cunoscu ți în întregime, nici computeriza ți, nici evalua ți o dat ă pentru totdeauna.
Aceste principii, rezult ă mai ales din ceea ce nu se spune, din ceea ce nu se
vede, din acele încruci șări de drumuri și de destine care ad âncesc misterul. Unul
din acestea este principiul îndoielii . Descartes, c ândva, mizase foarte mult pe acest
principiu. Dobito ergo cogito, cogito ergo sum (mă îndoiesc, deci cuget, cuget,
deci exist). Era un sens metodologic da t îndoielii, era un fundament, un punct de
plecare pentru ceea ce, azi, numim cunoa șterea cunoa șterii. Omul, prin natura sa,
trebuie s ă se îndoiasc ă. A te îndoi înseamn ă a-ți pune probleme și, câteodat ă, a le
și rezolva. Dar a te îndoi mai înseamn ă și a nu fi sigur, a suspecta, a nu avea
încredere. Îndoiala te îndeamn ă la cercetarea lucrurilor și aflarea adev ărului, ceea
ce este foarte bine. Dar îndoiala, uneori, te face s ă trăiești într-o ve șnică
incertitudine, s ă nu ai încredere în nimeni, s ă suspectezi p e toat ă lumea. Îndoiala
naște, deci, nu numai curiozitate, ci și îngrijorare. C ând vezi c ă unul a ajuns în
câțiva ani de la gradul de maior sau chiar de la cel de c ăpitan la general, c ând al ții,
din aceast ă țară, au ajuns în câteva luni miliardari, în timp ce foarte mul ți oameni o
duc extrem de greu, c ând camaradul t ău, fără să fi făcut nimic special, f ără să-și fi
tocit coatele pe b ăncile cine știe căror mari școli, f ără să-și fi chinuit via ța prin
poligoane sau pe acolo pe unde se dureaz ă valorile în arma tă, fără să fi dat lumii
sau institu ției în care lucreaz ă valori, se afl ă pe o treapt ă situat ă foarte sus, iar tu,
care e ști mai bun ca el, îți duci via ța de pe o zi pe alta, parc ă nu-ți mai arde de
nimic și de nimeni, parc ă orizonturile s -au înnegrit și lumea s -a împuținat. Iar când
tu nu e ști un simplu om, ci e ști o țară, parc ă lucrurile sunt și mai și. Toate țările
declar ă că nu au inamici, dar ele fac tot ce e posibil ca s ă-și păstreze intact ă
suficien ța defensiv ă și să realizeze un sistem de siguran ță care s ă-i asigure victoria
sau supravie țuirea în timp de r ăzboi. Oric ât de frumoase ar fi orizonturile, oric ât de
bune speran țe ar deschide dialogul interna țional, oric ât de benefic ar fi, pentru
acest dialog, "Parteneriatul pentru Pace", sursele de tensiu ne nu s -au diminuat,
îndoiala încă persist ă, îngrijorarea n -a disp ărut.
Un alt principiu al acestei strategii este cel al lucrului ascuns. Primul
argument al acestui principiu ar fi acela c ă așa a fost mereu. Urm ătorul s -ar referi
la faptul c ă, între vorbe și fapte, nu exist ă încă totdeauna deplin ă concorda nță. N-a
existat niciodat ă și nicăieri. Vorbele și faptele nu sunt mul țimi identice. De multe
ori, în atâtea împrejur ări, una se spune și alta se face. Și aceasta nu pentru c ă, pe
parcurs, s -ar fi modific at parametrii ac țiunii. Nu, nu din acest motiv, ci pentru un
altul, mult mai grav, cel al premedit ării. De multe ori, de la început, se dore ște
precis c ă una s ă se spun ă și alta s ă se fac ă. Divergen ța între vorb ă și fapt ă este,
deci, c âteodat ă, programat ă, antecalculat ă. Așa se întâmplă în toat ă lumea, pentru
că așa e lumea, imperfect ă și secret ă. Și nu s -a descoperit încă mașina aceea care
să scoat ă în văzul oamenilor g ândurile și să stabileasc ă precis ce e bine și ce nu e

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
373
bine. Dar c ând acest lucru prive ște decizii de mare amploare, care se refer ă la pace
sau la r ăzboi, la rela ții dintre state, la influen țe sau zone de influen ță (în sensul în
care ne temem cu to ții, nu în cel care ține de zona influen ței unor anumite culturi
sau valori), lucrurile devin pr imejdioase. Lucrul ascuns produce o lume ascuns ă.
Ne temem cu to ții că, pe l ângă lumea noastr ă cea de fiecare zi, care este o lume a
lumii, mai exist ă și o alt ă lume, lumea de dincolo de aceast ă lume a luminii zilei, o
lume a nelumii.
În aceea și măsură creează îngrijorare și principiul interesului . Cândva se
spunea c ă interesul mi șcă și morile de v ânt și mintea omului. Deci, el, interesul,
este motorul ac țiunii umane. Și probabil c ă așa și este. Apoi, cei ce se ocup ă cu o
astfel de problematic ă au clasifica t interesul în fel și chip, de la cel individual la
cel social, de la cel na țional la cel mondial, de la cel particular la cel general etc.
De fapt, oricum l -am clasifica, interesul este interes. El ține de natura uman ă și,
într-adev ăr, se constituie în mo tiv al acțiunii. Dar, haide ți să încerc ăm să reunim și
să intersect ăm toate intere sele noastre și ale celorlal ți, care nu sunt ale noastre.
Probabil, concluzia va fi foarte interesant ă. Rom ânul zicea, tot c ândva, ca s ă scape
din încurc ătură, sau ca s ă explice diversitatea: "c âte bordeie, at âtea obiceie". Cu
alte cuvinte, c âți oameni, at âtea concep ții, atâtea interese. Dar interesul este oare
rupt de ceea ce se cheam ă valoare uman ă? Poate fi el separat de responsabilitate?
Poate fi el izolat de toate celelal te drepturi, obiceiuri și restric ții care țin de natura
social ă a omului? Poate fi el, oare, rupt de interesul armatei, de interesul na ției, de
interesul țării? Dar care este acest interes al armatei, al na ției, al țării? Este unul
consonant? Cine îl stab ilește? Desigur, na ția prin… ale șii săi. Și prin legile pe care
acești ale și le fac. Ale și care se schimb ă din patru în patru ani, dar care au obliga ția
să respecte legile pe care tot ei le -au elaborat. Se întâmplă așa? Respect ă ei
întocmai aceste legi? N-avem suficiente motive s ă credem c ă nu le respect ă, dar
sunt c âteva care arat ă că unii le respect ă, iar al ții nu le respect ă. Percep ția
popula ției este însă alta. Popula ția are încredere deplin ă în armat ă, dar nu are
încredere deplin ă în cei care o condu c, adic ă în cei care fac legile, în cei care
diriguiesc destinele țării, adic ă în ale șii săi! Îndoiala persist ă, neîncrederea
persist ă, îngrijorarea cre ște. Faptul este foarte grav, întruc ât ține de filosofia
raporturilor umane, a sistemului func țiunilor s ociale într-un stat de drept și a
raporturilor între state, ceea ce poate avea consecin țe greu de prev ăzut în ceea ce
numim strategia îngrijor ării.
Principiul buim ăcirii este, poate, cel mai încurcat lucru din c âte se cunosc,
dar și cel mai concludent pro ducător de ne încredere, nesiguran ță, team ă și
îngrijorare. O vreme îndelungat ă, ne-am învățat să nu spunem lucrurilor pe nume,
să nu lăsăm omului posibilitatea de a alege, de a -și croi drumul, ci s ă-l ținem str âns
de m ână, ca pe un copil care învață să meargă sau, și mai r ău, ca pe un orb,
oblig ându-l astfel s ă mearg ă numai pe acolo pe unde dorea cineva s ă mearg ă.
Apoi, dintr -odată, am renun țat la principiul ținerii de m ână și l-am lăsat pe bietul
om aproape buimac, s ă se descurce cum poate în mijlocul unui labirint, al unei
lumi pe care n -o cunoa ște. Am n ăpădit imediat cu legile peste el, evident, pentru a –
l ajuta s ă iasă din labirint. Dup ă ce, o vreme, îl cople șiserăm cu vorbe frumoase

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
374
despre ni ște daruri imaginare pe care nu i le -am putut asigura, conving ându-l în
acela și timp c ă el nu este dec ât un biet slujitor al colectivului, c ă el nu știe ce face,
alții au dreptul s ă hotărască pentru el, îi spunem, acum, dintr -odată că nu este a șa,
că viața se afl ă în propriile sale m âini, cum și-o croie ște așa o tr ăiește, cum își va
așterne a șa își va dormi și somnul cel de fiecare noapte, și som nul cel de moarte.
Statul n -are ce -i face, statul nu este nici administrator de mo șie, nici patron a tot și
a toate, cum a mai fost, ci un umil func ționar public, care tr ăiește din impozite și
se ocup ă cu ordine de drept, învățământ, cultur ă, politic ă extern ă, apărare
național ă, ceva protec ție social ă… Și cam at ât.
Cam asta ar fi, cam asta înțelege bravul rom ân încă legat la ochi, încă
buim ăcit, încă șomer, încă neresponsabi l de c ăderea lui sau de urcarea celuilalt,
peste noapte, în fruntea a zece buticuri care i -au adus unuia un miliard avere, iar
lui, celui obi șnuit s ă-și aștepte cuminte ra ția de lapte, de carne și de libertate, un
munte de durere, revolt ă și amărăciune.
Și, în acest bulversat sf ârșit de ev încins, c ând unii își cântă diziden ța, alții
își pun în valoare impertinen ța, al ții își scot de la naftalin ă calitățile de
descurc ăreți, iar cei mai mul ți fac ochii mari de uimire, de nedumerire, de
curiozitate și de îngrijorare, se cuib ărește, ca un șarpe lene ș care ucide nu prin
veninul mu șcăturii, ci prin cel al privirii, principiul nerespectului . Care nu mai
trebuie comentat.

A fi singur într-o lume nesingur ă. Arta necomunic ării.
Condamna ți la singur ătate. Mor ți în lum ea celor vii

A început s ă cânte cucul. L -am auzit, într-o diminea ță, zilele acestea, pe
malul unui lac, într-un c âmp plin de verdea ța grâului sc ăpat de sub z ăpezi și,
pentru o clip ă, de sub ploi. La noi se spune c ă, dac ă te spurc ă cucul (dac ă-i auzi
cântecul pe nem âncate), îți moare cineva apropiat, cineva drag. Cineva apropiat,
cineva drag… În fiecare s ăptămână, ziarul nostru public ă o rubric ă de ultime
cuvinte scrise cu lacrimi în ochi despre cei pleca ți prea repede dintre noi. Despre
cineva aprop iat, despre cineva drag… Camarazi de -ai no ștri, oameni care au dat
armatei totul, unii, veterani de r ăzboi, al ții, rezervi știi, dar și ofițeri, mai ștri militari
și subofi țeri în activitate, unii, în vârstă, apăsați de povara anilor și a greului
armatei, alții, cei mai mul ți, în floarea v ârstei, stopa ți în plin av ânt, în plin ă
ascensiune de nemilosul ecou cernit al c ântecului de cuc. Num ărul acestora din
urmă nu este foarte mic, de unde rezult ă o concluzie îngrijor ătoare cu privire la
speran ța de via ță a cadrelor militare. Stresul, nesiguran ța, presiunile de tot felul,
care se adaug ă la tumultul profesiei, la solicit ările ei uneori supraomene ști, dar mai
ales ne înțelegerea efectului ac țiunii îndelungate a acestora ne îngrijoreaz ă foarte
mult. Nu agresorul c lasic face asta, ci un agresor mult mai par șiv și mai subtil,
care, adesea, se strecoar ă printre noi, în postura de prieten, de profet, de confesor,
de alter ego. Nu pentru a ne sf ătui, ci pentru a ne s âcâi, pentru a ne face via ța mai
amar ă, zilele mai scu rte și nop țile de nesomn și de co șmar c ât mai lungi.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
375
De regul ă, pier cei mai buni, cei care nu reu șesc s ă se adapteze acestor
vremuri aspre unde principiul homo homini lupus este, uneori, mai presus de arta
de a tr ăi. Ei sunt primele victime, primii neada ptați, primii arunca ți în singur ătate.
Se instituie, violent și pătimaș, peste c âmpul de b ătaie al vremurilor noi, arta de a
nu comunica. Unii au uitat s ă asculte, al ții au uitat s ă se asculte. Unii vorbesc
ceasuri întregi f ără să spun ă, de fapt, nimic, al ții tac ceasuri întregi, nespun ând, de
drept, tot nimic. Unii vorbesc f ără să se aud ă, alții tac f ără să tacă. Necomunicarea
este, pentru omenire, maladia cea mai grea, cancerul psihicului, arma nuclear ă a
dușmanului din noi. Este adev ărat, ne îndrept ăm cu pași mai mult sau mai pu țin
repezi spre o societate a informa ției, dar comunicare nu înseamn ă numai
informa ție, ci și sistem de receptare a ei, construc ție, tr ăire, crea ție, idee,
apropiere.
Dar apropierea este, azi, un fel de minune a minunii, un fel d e întâlnire a
unui munte cu un alt munte. Oamenii au devenit, în genere, mai reci și mai
depărtați dec ât mun ții, marile aglomera ții urbane nu -i apropie, ci, dimpotriv ă, îi
îndep ărteaz ă și mai mult pe unii de al ții, îi izoleaz ă și mai ad ânc. Nu pe to ți,
desigur, ci doar pe unii. Uneori te sim ți foarte singur, chiar dac ă trăiești în plin
centrul celei mai aglomerate capitale din lume. Singur, foarte singur, într-o lume
nesingur ă. Timpul de azi, aflat mereu în suprapresiune, condensat la maximum,
poate instala în unii dintre noi cea mai profund ă și cea mai cumplit ă singur ătate.
Omul singur nu poate comunica. Nu știe să comunice, nu vrea s ă comunice, nu
stăpânește arta de a se face ascultat, nu -l intereseaz ă aceast ă artă. Nu tot omul
singur este a șa. Un om singu r poate fi și un resemnat, un împăcat, un retras, un
pustnic, un sihastru. Cel care s -a sih ăstrit a f ăcut-o pentru medita ție, pentru a -și
facilita comunicarea cu Dumnezeu. El nu este un om singur. El se are pe sine și îl
are pe Dumnezeu. Omul singur nu are pe nimeni. Pentru c ă nu are încredere în
nimeni, pentru c ă nu crede în nimic, pentru c ă pe el nu -l aude, nu -l vede și nu-l
ascult ă nimeni.
Din p ăcate, și în institu ția noastr ă, num ărul oamenilor singuri este în
creștere. Multe din canalele prin care arma ta își ascult ă și își respect ă solda ții (to ți
suntem solda ți!) s-au opturat. Imperativele și toboganele au luat din ce în ce mai
mult locul dialogului sincer, al respectului sincer. Lipsa de respect a unora fa ță de
alții, graba, ne încrederea și umilirea su nt catapulte ale însingur ării, ale
condamn ării la singur ătate. Militarul jignit, umilit, nerespectat se refugiaz ă în
necomunicare, în dezam ăgire, în singur ătate. Se refugiaz ă, sau pur și simplu este
încarcerat acolo, este aruncat acolo. Și el accept ă asta. Deși, la drept vorbind, el ar
trebui s ă lupte, s ă se fac ă ascultat, respectat. Acestea sunt vorbe, pentru c ă, în
realitate, ac ționeaz ă alte legi. Legea mieilor sacrifica ți, legea b âtei, legea
manevr ării aproapelui, legea minimei rezisten țe, legea neascult ării celuilalt (sau a
pumnului în gur ă), legea r ăstălmăcirii, legea am ăgirii, legea promisiunii, legea do
ut des ( îți dau ca s ă-mi dai) etc. Legi care au putere de f ărădelege. În fața lor, omul
obișnuit, nepreg ătit în arta f ărădelegii și a descurc ărelii, r ămâne singur. Lovit de
un asemenea zid, el se buim ăcește și rămâne și mai singur. To ți trecem prin astfel
de momente, unii însă nu mai pot ie și din ele. Num ărul acestora din urm ă este tot

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
376
mai mare. Desigur, n -a făcut nimeni o statistic ă și nici nu se poate face prea u șor
așa ceva. Omul singur, însingurat de al ții, nu -și scrie pe frunte "Singur", iar singur
nu echivaleaz ă cu singuratic. Un om poate fi un singuratic, adic ă un nec ăutător de
prietenii u șoare, un ins care nu se simte bine în aglomera ții, un nepa lavragiu, un
om c ăruia îi place s ă rămână singur cu sine, cu g ândurile sale. Dar acesta este un
singuratic în văzul lumii. De fapt, el nu este un om singur, ci un om care are
calitatea de a fi un singuratic. Își are g ândurile, c ărțile, ideile, imaginile, l umea lui.
El comunic ă perfect cu sine și, prin sine, cu lumea. Omul însingurat este un
aruncat în singur ătate, adic ă un exilat în singur ătate, un condamnat la singu rătate.
Cine -l condamn ă? Uneori, via ța, alteori, lumea, sistemul sau fuga de sistem,
propri a-i fiin ță. Nu vom ști niciodat ă dacă cineva este vinovat sau nu de
singur ătate. Nu vom ști niciodat ă nici dac ă singur ătatea este o vin ă a cuiva sau a
ceva anume, dar știm precis c ă singur ătatea este un delict împotriva naturii umane,
așa cum este homosexu alitatea, c ă ea nu este proprie omului, ci devine un dezastru
pentru om.
Unii spun c ă singur ătatea este apanajul zeilor și al geniilor. Da, și geniile se
află în singur ătate. Dar este o singur ătate aparent ă, pentru c ă geniile au foarte
multe de spus, de c omunicat. Geniile sunt cele mai comunicative fiin țe din lume,
sunt ascultate de lumea întreag ă, genera ție dup ă genera ție, chiar și atunci c ând ele
nu mai sunt. Însingurarea, singur ătatea, reprezint ă cu totul altceva: o maladie a
acestui sf ârșit de mileniu, o ciuperc ă otrăvitoare a civiliza ției de împrumut, un
produs al agresivit ății umane. Pentru c ă omul însingurat nu decide el s ă fie singur,
nu-și alege el singur ătatea, ci este obligat, condamnat la singur ătate, artuncat în
singur ătate sau nevoit s ă se ref ugieze în singur ătate. Dintre cei însingura ți, unii
aleg calea sinuciderii, al ții o duc mai departe cu aceast ă infirmitate a
necomunic ării, rămânând ceea ce au fost condamna ți să fie, ni ște mor ți printre vii,
niște mor ți nemuri ți pe deplin, ci muri ți doar pentru ceea ce devine tot mai mult
neviu printre cei vii.

Omul este un univers în care nu mai încape alt univers. Refugiul în
compromis, compromisul refugiului . Dolce et decorum est pro patria mori și Auri
sacra fames – două adev ăruri ale aceleia și realități tulbur ătoare și nesigure

Fugit irreparabile tempus . Uit ăm repede ceea ce nu vrem s ă ținem minte.
Sau, de cele mai multe ori, ținem minte teribil de mult ceea ce, poate, ar trebui s ă
uităm imediat. V ă mai aminti ți? Cu c âtva timp în urm ă, cuv ântul d e ordine era…
lupta împotriva automul țumirii. Fiecare trebuia s ă-și cear ă mai mult, mai repede,
mai bine. Opusul automul țumirii trec ătoare și periculoase trebuia s ă fie
autonemul țumirea permanent ă și lini știtoare sau autocritica benefic ă, matur ă,
constru ctivă. N-am făcut, n -am dres, am înțeles c ă n-am înțeles, puteam s ă fac mai
mult, dar n -am făcut mai mult, acum am înțeles c ă trebuie s ă înțeleg ce s ă fac și ce
să nu fac, ce s ă nu fac și ce s ă fac și, gata, voi face ce trebuie s ă fac și nu voi face
ce nu trebuie s ă fac. Mul țumesc, v ă mulțumesc foarte mult c ă m-ați ajutat, singur
n-aș fi putut s ă înțeleg niciodat ă asta, trebuia s ă mi se deschid ă capul, s ă fiu

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
377
criticat, s ă-mi dau seama c ă n-ar fi trebuit s ă mă mulțumesc cu ceea ce m -am
mulțumit, s ă mă… aut omul țumesc… Și așa mai departe. Doar… imperativul
categoric al epocii luminilor era voin ța colectiv ă, nu? Voin ța celorlal ți.
Vorbe. Vorbe f ără acoperire, care nu veneau dintr -o determina ție real ă,
obiectiv ă, ci din una contraf ăcută, supus ă unor slogan uri. Chiar dac ă inten ția era
bună și se înscria unei anumite morale – negarea duce la dezvoltare –, realizarea
devenea imposibil ă. Omul este un univers în care nu mai încape alt univers. El
accept ă sau nu accept ă, iar între acceptare și neacceptare nu poa te fi dec ât
compromisul. Omul obi șnuit se refugiaz ă, adesea, în acest compromis – ne
refugiem cu to ții în el, spun ând că întotdeauna adev ărul este la mijloc –, pentru a
nu se complica, pentru a c âștiga timp, pentru a -și păstra nealterat și secret
colțișorul său de lume. De lume a g ândului. Pentru c ă, uneori, numai g ândul îi mai
rămâne. At ât cât îi mai poate r ămâne. De aceea, omul de fiecare zi se afl ă, uneori,
în opusul cuvintelor pe care este nevoit s ă le spun ă, și, din acest motiv, procesul de
înstrăinare, de form ă fără conținut, de conformare f ără participare se accentueaz ă,
se tot accentueaz ă, astfel încât totul devine o fars ă.
Prin alte p ărți, poate, omul se supune mai u șor sloganelor. Sunt țări unde cei
devota ți stăpânului sau conduc ătorului îl urmea ză fără condi ție, îl slujesc, îl
divinizeaz ă, se închin ă și se înclin ă în fața lui și mor o dat ă cu el. La noi, omul își
este, totu și, sie și stăpân și nu accept ă orice, chiar dac ă se preface c ă accept ă,
desigur, unul pentru a supravie țui, altul pentru a se înavu ți, altul pentru a se
strecura spre un loc mai bun sau spre un post mai bun. Este foarte greu s ă-ți dai
seama de adev ărata calitate uman ă a celui de l ângă tine. Miz ăm însă pe statistic ă.
Cei mai mul ți oameni – mai ales în uniforma Armatei Rom âne –, în condi ții
deosebite, au avut un comportament deosebit. E drept, și în aceste condi ții, unii au
jefuit morminte, al ții au c ălcat pe cadavre și au acumulat averi sau au ajuns acolo
unde le -a fost mai bine. Dar a șa e peste tot în aceast ă lume. Și, în orice caz,
jufuitorii de morminte n -au fost osta și ai Armatei Rom âne. Cel mult ei, osta șii,
sunt cei jefui ți din mormintele lor s ărace și, adesea, uitate. Nu de aur și de
diamante – ostașul nu are a șa ceva –, ci de respectul și de recuno ștința cuvenite
celui ce a căzut pentru țară. Dar, ast ăzi, și acestea par, pentru unii, vorbe. Vorbe
mari. St âlpii de cafenele, plimb ăreții, cosmopoli ții, cei care se adapteaz ă atât de
ușor oric ărei împrejur ări (în folosul lor), cei care își schimb ă ușor părul nu sunt
foarte disp uși să audă aceste vorbe. Unii chiar își arog ă în exclusivitate dreptul de
a ni le spune ei, ca și cum ei și numai ei le -ar fi descoperit undeva, pe mapamond
și le-ar fi importat cu pre ț greu, numai și numai pentru binele acestui popor. De și
cel care a inv entat avionul cu reac ție este un rom ân, noi nu știm s ă apreciem acest
lucru și ne plec ăm cu sfiiciune în fața altor industrii aeronautice, c ând ar trebui s ă
mâncăm pământ și să nu-l trădăm pe Coand ă. Armata Rom ână are pres ă militar ă
de cea mai bun ă calitat e de 137 de ani, dar unii dintre noi abia acum învață despre
libertatea de exprimare, despre responsabilitatea exprim ării, lucruri care au f ăcut
gloria și elementul de for ță al Armatei Rom âne dintotdeauna. Oare, chiar suntem
dispu și să învățăm și să aplic ăm adev ăratele legi (este vorba de legile obiective)
care ac ționeaz ă în Armata Rom ână cu privire la ceea ce se nume ște elementul

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
378
numărul unu al capacit ății de lupt ă? Nu, nu suntem! Sau, în orice caz, unii dintre
noi nu sunt dispu și să-și piard ă prețiosul lo r timp cu astfel de medita ții. Sunt alte
lucruri mai directe și mai p ământene sub acest soare bl ând de Carpa ți.
Bine c ă și uitarea, ca și neb ăgarea în seam ă sau indiferen ța sunt înscrise în
legile omene ști. Și – nu-i așa? – nimic nu trebuie s ă ne fie str ăin din ceea ce este
omenesc. Tot omenesc, cred unii cu senin ătate, este și să-i dai soldatului drumul în
învoire cer ându-i în schimb, sau, m ă rog, accept ându-i să-ți aduc ă un… miel. Tot
omenesc, cred al ții, este s ă cheltui banii bugetului pe tot felul de prostii, s ă
deturnezi fonduri, s ă favorizezi anumite firme, s ă nu iei în seam ă sesiz ările
controlului financiar de gestiune, s ă bagi m âna în buzunarul contribuabilului în
interes personal, s ă crezi c ă totul ți se cuvine sau, m ă rog, s ă accep ți că ți se cu vine
ceea ce de fapt nu ți se cuvine… Acestea – și nu numai acestea – sunt lucruri grave,
făcute de c âțiva, care afecteaz ă imens buna noastr ă credin ță și bunul nostru
renume. Și chiar dac ă lucrurile nu stau peste tot a șa – și, bine înțeles, c ă nu stau
peste tot a șa! –, percep ția este c ât se poate de îngrijor ătoare. Ea ne macin ă, ne d ă
nesiguran ță și neîncredere, accentueaz ă sentimentul de înstrăinare pe care mul ți îl
trăiesc, m ăresc nesiguran ța, stresul, ad âncesc umilin ța. În lipsa unor m ăsuri ferme
de st opare, inteligen ța pervers ă prolifereaz ă. Aceasta este una din cauzele cele mai
profunde ale sinuciderilor din armat ă, dar și ale unor st ări care ar trebui luate în
seam ă. S-ar putea spune c ă toate acestea nu exprim ă chiar o stare general ă, ci
accidente gr ave și, într-un fel, consecin țe ale intr ării în armat ă, pe u șa din dos sau
cine mai știe pe unde, a unor oameni care au ajuns cadre militare și care n -au, de
fapt, nimic comun cu aceast ă institu ție. A șa e. Dar asemenea lucruri sunt
realmente motive de îngrijorare, pe care, al ții, neprieteni ai Armatei Rom âne,
poate, le provoac ă sau le folosesc. Din decembrie 1989 încoace, se tot caut ă, prin
fel de fel de mijloace, s ă se cultive ne încredere în osta șul rom ân. Efectul este, din
fericire, invers. Poporul acest ei țări are încredere în armat ă. Are și puterea s ă
înțeleag ă că nimic nu este perfect pe lumea aceasta și, ca urmare, și în aceast ă
institu ție se mai petrec pe ici pe colo unele lucruri care nu -i sunt comune. N -ar
trebui s ă tolerăm sub nici o form ă asemene a lucruri. Cu at ât mai mult cu c ât
ostașul rom ân este un osta ș foarte bun. A dovedit -o întotdeauna, o dovede ște și
acum. La exerci țiile organizate în cadrul "Parteneriatului pentru Pace", în
misiunile din Somalia, din Angola, din Bosnia, la aplica țiile, tr agerile și exerci țiile
de zi cu zi, ca și în cazul unor situa ții deosebite, el s -a comportat cu
profesionalism, umanism, curaj, erosim chiar. Osta șii rom âni, indiferent de gradele
pe care le poart ă pe umeri, sunt oameni cu care se poate porni la drum, chia r dac ă,
în anumite împrejur ări, unul este vr âncean, altul muntean și altul moldovean…
Acesta este elementul nostru forte și, deopotriv ă, elementul nostru de
îngrijorare. Dolce e decorum est pro patria mori și Auri sacra fames sunt din
păcate – și la no i, ca și la al ții – două adevăruri ale aceleia și realit ăți tulbur ătoare și
nesigure, dar și acestea sunt ale noastre și, de aceea, cum spunea poetul, bucuro și
le-o duce toate.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
379
Un nume frumos, un renume trist. A tr ăi și a muri pentru o iluzie.
Îngrijorarea legii absurde a lucrurilor întâmplătoare. Respectul identit ății
armatelor

Am fost, recent, în Bosnia. Un nume frumos, un renume trist. Bosnia – spun
unii – este un loc blestemat. Al ții spun c ă Bosnia nu este un loc blestemat, ci unul
binecuv ântat; bles tema ți sunt doar cei care au pref ăcut acest ținut de vis într-un
teatru de r ăzboi și de co șmar. Dar cine sunt aceia? Locuitorii acestor superbe sate
și orașe de pe Valea Bosnei, de pe Drina,din tot acest ținut de basm? Numai ei? În
exclusivitate ei? De ce au făcut-o? Ce anume i -a îndemnat s ă se urasc ă de moarte
unii pe al ții, să se ucid ă unii pe al ții, să-și mitralieze casele și orașele, s ă-și distrug ă
familiile și viața? Doar era loc destul pentru fiecare! Și fiecare își făcuse o cas ă ca
în pove ști! Unii ar spune c ă vinovate sunt cele trei religii care se afl ă aici:
ortodoxismul s ârb, catolicismul croat și musulmanismul. Dar religiile ap ără viața
și îndeamn ă la toleran ță și iubire universal ă, nu la r ăzboi! R ăzboaiele religioase au
apus de mult! Al ții las ă religiile de o parte – doar religiile respect ă armonia și
promoveaz ă un spirit de egalitate în fața divinit ății pentru to ți oamenii de pe
pământ! – și caut ă explica țiile într-un anumit interes politic. Al cui? Unii las ă și
interesul de o parte și acuz ă trecutul, istoria, prezentul, iluzia. Mul ți dintre oameni
trăiesc într-o iluzie și își dau via ța pentru o iluzie… Cei mai mul ți nu înțeleg însă
mai nimic din tot ce s -a petrecut aici și, de aceea, caut ă explica ții în dramele
trecutului, în traumele prezentu lui, în confuziile viitorului, sau pur și simplu
presupun. Presupunerea nu este însă demonstra ție științifică și, de aceea, nu are
nici o relevan ță. Ea este, totu și, de multe ori, motorul ac țiunii și cenu șa care se
spulber ă în vânt dup ă ce totul s -a sfârșit.
Aici începe îngrijorarea. Îngrijorarea legii absurde a lucrurilor
întâmplătoare. Lucrurile întâmplătoare sunt considerate întâmplătoare pentru
simplul motiv c ă nu au, pe moment, alte explica ții. Dar ele își au totu și niște cauze
ale lor. Cauzele evenim entelor dramatice din Bosnia sunt c ăutate, deopotriv ă, și în
acest spa țiu de o frumuse țe unic ă, dar și în altă parte. Poate într-un blestem. Poate
în soart ă. Doar sc ânteia primului r ăzboi mondial s -a aprins tot la Sarajevo… Am
văzut locul din Sarajevo u nde a fost ucis prin țul Ferdinand, în 1914. Nu m -a
impresionat. M -au impresionat însă profund urmele aspre, dramatice ale luptelor,
clădirile distruse, îngrijor ările de pe chipurile oamenilor. E drept, nu se mai aud
focuri de arm ă și lovituri de tun la Sar ajevo. Dar oamenii tremur ă la gândul c ă s-ar
mai putea auzi. Ei s -au săturat de r ăzboi. Dar r ăzboiul se afl ă peste tot, în casele
distruse, în gropile comune, în sufletul oamenilor, în ura care încă îi macin ă pe
unii, în intoleran ța altora, în revolta celo r mai mul ți. În mare parte, s ârbii bosniaci
care locuiau la Sarajevo au plecat. Foarte mul ți din musulmanii care și-au părăsit
casele și avutul din pricina r ăzboiului încă nu s-au întors. Sunt sate și localit ăți în
care este arborat steagul croat. Cineva p ovestea o scen ă de la Doboj care mi s -a
părut cutremur ătoare. C âteva sute de s ârbi bosniaci și de musulmani bosniaci s -au
luat, într-o zi, la b ătaie. Cu pietre, cu b âte, cu cu țite. Ceva în genul încăierării din
20 martie 1990, de la T ârgu Mure ș, dintre ung uri și rom âni. Unii spun c ă

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
380
încăierarea dintre s ârbi și musulmani a început de la un incident între familiile
mixte desp ărțite care se postau de o parte și de alta a r âului Bosna, treceau apoi un
pod și se întâlneau s ă-și vad ă copiii și să-și rezolve probl emele. So țul sârb
comunica astfel cu so ția musulman ă, sau doar îi aducea copilul s ă-l vad ă, soția
sârbă își revedea – Dumnezeu știe cum, cu ce ochi! – soțul musulman. E greu de
spus dac ă între cei doi oameni care s -au iubit mai exist ă la ora actual ă iubir e sau
responsabilitate. Se spune c ă ura a luat locul iubirii, iar iubirea nu mai exist ă. Greu
de crezut a șa ceva. Dar acesta -i adev ărul. C ăci, dac ă cei doi so ți nu au fost de
aceea și parte a baricadei – unul fiind s ârb iar cel ălalt croat sau musulman, auto mat
familia respectiv ă s-a desp ărțit.
Cu sau f ără voia celor doi și cu at ât mai pu țin a copiilor rezulta ți din
căsătorie. Adic ă din proprie pornire sau sub presiunea celorlal ți. Sentimentele
omene ști foarte normale în vreme de pace au devenit, în timpul r ăzboiului și dup ă
război, ur ă. Sau fric ă. Sau durere. Poate, nu la to ți – oamenii sunt oameni –, dar
aproape to ți au fost nevoi ți să se supun ă deciziei de a o rupe cu cel ălalt, so țul sau
soția. Solda ții din IFOR care asigurau întâlnirea p ărinților ca s ă-și vad ă reciproc
copiii s -au speriat de acest incident, au deschis foc de avertisment și, de atunci, au
devenit intoleran ți la astfel de întâlniri. Un subofi țer genist rom ân, impresionat de
ruptura s ălbatic ă dintre tat ă și mam ă, de imposibilitatea comunic ării între cei doi,
de pruden ța celor ce caut ă să previn ă orice fel de incident care ar putea redeclan șa
ostilit ățile, a luat în bra țe feti ța de la mama ei, a trecut cu ea podul și i-a dat -o
tatălui s-o vad ă și să-i spun ă câteva cuvinte. Apoi tot el a luat -o și i-a dus -o înapoi
mamei.
Noi nu știm însă cu precizie ce a fost în ace ști ani de crunt r ăzboi. Vedem
numai c âteva din urmele care mai sunt încă vizibile. Însă, de cele mai multe ori,
ceea ce este important nu se dezv ăluie ochilor.
Asta e. Iat ă că, în secolul nostru, sunt posibile și asemenea lucruri. N -ar
trebui s ă ne mir ăm, pentru c ă, în decembrie 1989, în martie 1990, am v ăzut și la
noi a șa ceva. Nu chiar cu at âta cruzime, dar pericolul unui conflict de propor ții nu
a fost prea departe.
Aici încep întrebările, suspiciunile, temerile. Se reface oare Imperiul
Habsburgic? Începe b ătălia pentru culoarul strategic al Dun ării sau, deja, aceasta s –
a încheiat? Cine urmeaz ă la rând? Cine va face parte din zona tampon? Se va mai
extinde oare NATO spre est sau s e va opri doar în centrul Europei? Aceast ă forță
uriașă de implementare a p ăcii (IFOR) de 60.000 de oameni care ac ționeaz ă în
Bosnia – din care face parte și un foarte bun batalion rom ânesc de geniu – va reu și
oare s ă previn ă războiul și să-i ajute pe oame nii din aceast ă parte de lume s ă revin ă
la via ța normal ă? Când și mai ales cum se vor normaliza lucrurile în aceast ă parte
de lume? Conflictul se va stinge definitiv? Rela țiile dintre statele care au rezultat
în urma destr ămării fostei Iugoslavii nu vor pu rta oare în ele amprenta acestui
război? În ce m ăsură va influen ța evolu ția acestor rela ții situa ția strategic ă din
zonă? Să dea Domnul ca totul s ă fie bine! Dup ă atâta negur ă, acest p ământ merit ă
parcă un nou r ăsărit de soare.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
381
Arta de a fi ni ște oameni l iberi sub vremuri

Am scris de multe ori în acest col ț de pagin ă, așa cum m -am priceput, despre
lucruri cunoscute și trăite, unele mai mari, altele mai m ărunte, unele mai
importante, altele mai pu țin impor tante, dar toate f ăcând parte din lumea noastr ă,
din universul g ândurilor și al preocup ărilor noastre, din temerile, îngrijor ările sau
convingerile noastre. Am scris despre disfunc ționalit ăți care ne complic ă viața și
despre un soi de vie țuire care amplific ă… disfunc ționalit ățile, despre fapte care ne
înalță sau ne scad în ochii no ștri și în ochii lumii, dar și despre ochi care nu v ăd
sau nu vor s ă vadă faptele. Sunt temeri care sunt pur și simplu temeri, ca toate
temerile de pe acest p ământ, dar și temeri care ar trebui s ă ne doar ă și chiar s ă ne
înspăimânte, întruc ât nu sunt simple temeri, ci adev ăruri triste. Din ce în ce mai
mult, se instituie ( în noi sau în afara noastr ă) o instan ță care ne judec ă foarte aspru.
Ne judec ă atât pentru ceea ce facem, c ât mai ales pentru ce nu facem.
Altădată eram cu to ții oameni noi, acum suntem cu to ții oameni liberi. Dar
libertatea este o stare foarte grea. Unii îi acuz ă pe al ții în leg ătură cu aceast ă stare,
alții spun c ă starea de libertate nu este chiar a șa de proast ă, că situa ția se
echilibreaz ă, unii fac teoria t eoriei, al ții nu mai fac nimic, iar cei mai mul ți tac.
Pentru c ă libertatea este o art ă, iar t ăcerea este de aur. Poate c ă n-am ie șit încă din
confuzie, cum se afirm ă adesea, poate c ă în capul nostru, al unora dintre noi, este
un fel de cea ță, iar dincolo de cea ță nu se mai afl ă nimic. Poate c ă nu vedem, nu
gândim, nu înțelegem. Vremurile se schimb ă…
Este adev ărat, unii dintre noi se adapteaz ă rapid oric ăror împrejur ări, trec cu
nonșalanță, cu mare u șurință de la o convingere la alt ă convingere, de la un statut
la alt statut, profit ând la maximum de tot ce se poate profita. Este oare aceasta arta
de a fi liberi? Îți demonstrau, ieri, c ât de performat este un sistem, c ât de grozav e
un filosof, iar azi, tot ei, și tot în linia cunoscut ă, îți demonstre ază cât de abject a
fost acel sistem pe care abia l -au pream ărit și cât de nesavant era acel filosof.
Evident, ace ști oameni – atâția câți sunt – nu au emigrat pe planeta Marte – ei nu
emigreaz ă niciodat ă, sunt foarte statornici –, ci se afl ă probabil printre noi, a șa
cum s -au aflat întotdeauna. Cei mai mul ți dintre ei poate c ă nici nu știu că sunt a șa
cum sunt. Pentru ei lucrurile normale au dimensiuni variabile, în func ție de
locurile unde se afl ă și de timpurile sub care se afl ă. Poate nici nu sunt cu adev ărat,
poate numai noi avem c âteodat ă impresia c ă sunt. Adic ă sunt o crea ție a noastr ă,
pentru c ă numai noi îi vedem. Și când ei dispar – pentru c ă fantomele mai și
dispar, nu? –, apare altcineva. Un personaj straniu, neidentificabil, invizibil, un fel
de al ter-ego cu care vorbim atunci și numai atunci c ând suntem foarte singuri. El
este, c âteodat ă, unicul nostru partener de dialog. Pe vremuri, cu acest alter -ego,
vorbeam frecvent despre cerin ța oficial ă de a discuta despre existen țialism, doar
pentru a -l combate, despre Hegel, doar pentru a -i scoate în relief pe al ții, despre
alții, doar pentru a sc ăpa de amenin țările și tenta țiile din noi…
Ei, dar toate acestea au trecut, le -am și uitat. Acest alter -ego este, totu și,
foarte important, mai ales atunci c ând nu te bag ă nimeni în seam ă. Dac ă spui
lucrurilor pe nume, cei c ărora nu le convin numele precise și nesecretizate ale

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
382
lucrurilor cele adev ărate te ignor ă, iar ceilal ți… nu te v ăd. Istoria se repet ă. Mul ți
oameni n -au prea fost b ăgați în seam ă, deși ar fi avut c âte ceva de spus. Asta nu
înseamn ă că nebăgarea în seam ă este un cap ăt de lume. Nu, nici vorb ă! Înseamn ă,
cel mult, confirmarea acelei ipoteze c ă unii din oamenii favoriza ți de vremuri nu
accept ă adevărul, iar cei care -l accept ă nu sunt lua ți în mod serios în seam ă de
vremuri. Dac ă o astfel de concluzie este adev ărată, atunci din acest punct încep
îngrijor ările. Ar fi putut s ă fie, desigur, și mai r ău. Vă mai aminti ți? Nietzsche,
autorul lui "A șa grăit-a Zarat hustra", a fost considerat, t ârziu, dup ă moartea
cumplit de chinuit ă pe care a avut -o, un ideolog în exclusivitate fascist, Nicolae
Iorga a c ăzut sub gloan țele legionarilor, Eminescu, într-o vreme, a fost scos din
unele manuale, mare șalul Antonescu a fost ucis ca un criminal de r ăzboi, nu
numa i pe c âmpul de la Jilava, ci și în sufletele celor care, poate, ar fi putut s ă-l
prețuiasc ă, filosofia lui Blaga a fost l ăsată la col țul str ăzii, Nichifor Crainic a fost
trecut de cealalt ă parte a liniei, Mircea Eliade a fost interzis etc. etc. Aceasta era
partea oficial ă a lucrurilor, linia de conduit ă impus ă de acele vremuri. Totu și, cei
mai mul ți dintre noi am continuat s ă-i cunoa ștem și să-i respect ăm pe ace ști
oameni. Era o art ă. Arta de a fi liberi într-o societate neliber ă. Acum, vremurile îți
impun să fii liber. Liber într-o societate care -și are și ea, la r ându-i, regulile ei
despre libertate! Mai ales despre libertatea libert ății…
Unii nu reu șesc s ă sesizeze diferen ța, iar ceilal ți, neliberii, ca și condamna ții
la libertate, chiar dac ă nu mai sun t în situa ția de a -și bea zeama de cucut ă, ca
Socrate, își văd de treab ă, ca întotdeauna, și sfârșesc, ca at âția alții, fără discipoli și
fără glorie. De anon imi, de liberi și de supu și este mare nevoie oriunde. Ei suport ă
sărăcia, în vremuri normale, întrucât n-au voca ția înavu țirii, și, în timp de r ăzboi
sau de catastrofe, pl ătesc adesea cu via ța efectele pe termen lung ale lucr ăturilor
inteligen țelor descurc ărețe. Li s -a spus s ă se conformeze realit ăților și ei, cumin ți
și disciplina ți, s-au conformat. Și totu și, unii din ace ști oameni v ăd, câteodat ă,
mult mai departe dec ât orizonturile vremurilor pe care le tr ăiesc, chiar dac ă pe ei
nu-i vede și nu-i ascult ă nimeni. Acesta -i adev ărul. Și este foarte important,
întruc ât acești oameni exist ă. Sunt cei mai mulți.
Unii vor c ădea, al ții se vor ridica. A șa a fost mereu. Balan ța vie ții nu este
cântar de farmacie. Supu șenia tot mai m ăiastră, ca și libertatea cea de dincolo de
responsabilitate, datul din umeri, ne îngrijorarea, ca și indiferen ța față de vremuri le
prin care trecem, fa ță unele din procentajele din PIB alocate, în diferite țări de pe
mapamond, diferitelor domenii, spre exemplu, sunt nu doar indicatori de stare,
care definesc într-un anumit fel o strategie a îngrijor ării, ci și adev ăruri care, într-o
vară atât de fierbinte, îl tulbur ă pe omul cinstit, îl descurajeaz ă pe întreprinz ătorul
bine inten ționat și îl dezarmeaz ă pe cel ce mai crede în valori nepreluate și
neincluse în concepte. Evident, nu în "valorile" acestor vremuri, vremuri în care
încă se mai poate p ătrunde pe u șa din dos pentru a se ie și, apoi, cu senin ătate, în
văzul lumii, pe cea din fa ță.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
383
MODERN SAU… P ĂGUBITOR?
La ora actual ă, se desf ășoară, în țara noastr ă, o ac țiune de mare amploare și
de mare importan ță pentru viitorul ap ărării na ționale a Rom âniei: reforma
institu ției militare rom ânești. În cadrul acesteia, conceptul "Armata 2000"
proiecteaz ă, la orizontul mileniului trei, for ța armat ă a țării. Este doar un proiect.
Dar un proiect care începe s ă se realizeze. Este un proiect f oarte îndrăzneț, foarte
important, cu efecte mari în filosofia ap ărării na ționale. Este însă posibil ca, în
viitor, s ă apară și cu unele vulnerabilit ăți. Pentru analistul militar reflec ția
neconformist ă, rezultat ă din îngrijor ările care rezult ă din p ătrund erea fenomenului
militar actual și viitor, este nu numai necesar ă, ci și obligatorie. În concep ția
actual ă, nu numai armata face parte din for ța armat ă a țării. Dup ă părerea noastr ă,
acest lucru nu apar ține și nu poate apar ține unei concep ții moderne a ap ărării
naționale, care prospecteaz ă viitorul amenin țărilor, al ac țiunilor și al reac țiilor în
plan militar. Conceptul de mai sus apar ține unei epoci dep ășite, în care se
considera c ă armata este doar un pivot al sistemului ap ărării na ționale. Armata, în
epoca tehnologic ă informatic ă, nu poate fi pivot, nu poate fi o institu ție între alte
institu ții; ea nu poate fi considerat ă nici m ăcar un centru al institu țiilor armate în
jurul c ăruia s ă se grupeze aceste institu ții armate. C ând este vorba de concep ția
apărării țării, de un sistem al ap ărării na ționale, nu se admite aglutinarea unor
elemente pentru simplul motiv c ă poart ă sau ar putea s ă poarte uniform ă. Dintr -o
analiz ă atent ă a profilului r ăzboiului viitorului, se ajunge la o concluzie tran șantă:
armata și numai armata este instrumentul eficient al ap ărării na ționale armate, și
nu orice fel de instrument, ci singurul instrument al ap ărării na ționale armate.
Altfel, lucrurile se încurc ă, responsabilit ățile se dilueaz ă, competen țele se
amestec ă și ajungem i arăși la experien ța dramatic ă a ultimei decade din decembrie
1989. Subliniem acest lucru, întruc ât apărarea na țional ă, la orizontul mileniului
trei, nu mai poate sem ăna cu ap ărarea na țional ă la nivelul începutului secolului
pe care tocmai îl încheiem. De aici nu rezult ă că apărarea na țional ă nu este un
sistem, c ă forțele care fac parte din acest sistem vor sta cu m âna în sân și vor
aplauda sau vor huidui armata. Rezult ă doar necesitatea de a se privi lucrurile mai
profund de a se opera o strict ă specializ are a acestor for țe, pe principiul
complementarit ății, al ac țiunii specializate, eficiente.
Zona geografic ă în care ne afl ăm, sistemul militar interna țional în care vrem
să ne integr ăm (NATO, UEO) nu mai accept ă conceptul de r ăzboi dus cu for țe
amestecat e, predominant mobilizate, cu for țe eterogene, cu "oastea cea mare".
Acest concept – războiul pentru ap ărarea țării dus cu "oastea cea mare" – nu este
scump, face parte din istoria noastr ă, este cioplit în piatra muntelui și pătruns
adânc în inima noastr ă. Dar ele este deja istorie. De altfel, în Armata Rom ână, s-au

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
384
și luat primele m ăsuri pentru aplicarea unui nou principiu al strategiei, potrivit
căruia, capacitatea de ripost ă a unei armate este direct propor țional ă cu capacitatea
de reac ție a structurilor existente în timp de pace. Din punctul de vedere al datoriei
fiecărui cet ățean fa ță de ap ărarea țării, al respectului pe care trebuie s ă-l avem fa ță
de valorile militare, al fortific ării fizice și psihice a na ției, al cultului
individualit ății na ționale și drepturilor asupra teritoriului pe care îl locuim, se
poate sus ține și actuala form ă în care este conceput ă apărarea na țional ă. Dar numai
ca modalitate de a cultiva respectul și responsabilitatea. For ța armat ă capabil ă să
acționeze și să câștige un confl ict armat la nivelul anilor 2010 -2100 este și trebuie
să fie cu totul altceva. O for ță extrem de tehnic ă, ultraperfec ționat ă, de mare
profesionalism, sprijinit ă pe o logistic ă modern ă și o baz ă național ă foarte
puternic ă. Amestecul de structuri de tot fel ul – fiecare cu preten ții de for ță armat ă,
când, de fapt rolul acestora este și trebuie s ă fie cu totul altul –, nu este benefic
pentru ap ărarea na țional ă și, dac ă nu se ține seama de realit ățile fenomenului
militar contemporan, ar putea s ă lipseasc ă acest compartiment de suportul moral,
material și politic pe care îl merit ă și care -i este absolut necesar. Sistemul ap ărării
naționale nu poate fi o structur ă în care armata d ă exemplu și celelalte for țe o
urmeaz ă, nici o uniformizare a for țelor, dar cu subo rdonări, roluri și concep ții
diferite, ci un sistem cibernetic, în care fiecare își îndepline ște misiunea pe care o
are, armata f ăcându-și treaba ei.
În virtutea unor concepte r ămase din alte timpuri (unele se reg ăsesc din
păcate și în actualele proiecte ale concep ției integrate a securit ății na ționale și
doctrinei militare a Rom âniei), exist ă pericolul s ă se amestece lucrurile, în
detrimentul construc ției acelui spirit militar modern de care a avut nevoie
dintotdeauna Armata Rom ână.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
385
AMENIN ȚĂRI DESUETE?
Nu știm dac ă este sau nu foarte bine s ă se mai opereze azi cu termenul
„amenin țare”. Într-o lume în care se dore ște pace și securitate, un astfel de termen
pare… desuet și inutil. Și totu și… R ăzboaiele n -au disp ărut, iar pericolul lor nu
este, acum, ma i mic ca ieri. Amenin țarea, deci, exist ă. Chiar dac ă ea nu este foarte
direct ă sau foarte clar ă. Amenin țările – sau ce or fi – au ele însele determina ții
complexe. Unele vin din conflictele precedente, fiind o prelungire a acestora, altele
apar pe parcurs, ca urmare a evolu ției nefavorabile, pentru unii sau pentru al ții, a
situa ției politico -militare și strategice. Amenin țările viitoare le vor continua pe
cele precedente și pe cele actuale, vor evolua din ele și, probabil, se vor
diversifica. Este posibil c a ele s ă continue s ă se înscrie în spectrul cunoscut,
acoperind practic întreaga arie a temerilor și îngrijor ărilor tuturor țărilor din zona
noastr ă.
Aceste amenin țări pot fi: a) De natur ă extern ă; b) De natur ă intern ă; c)
Combinate; d) Conjuncturale.
a. Cele de natur ă extern ă rezult ă, sub o form ă sau alta, sub un grad sau altul
de periculozitate, din: contestarea, reformularea sau revizuirea tratatelor prin care
s-au stabi lit actualele frontiere; tendin ța celor puternici de a avea în permanen ță
controlul z onelor de intrare în culoarele strategice ale zonei; conflicte deschise în
apropierea frontierelor; st ări tensionate în țările cu care Rom ânia are rela ții fie
apropiate, fie mai pu țin apropiate; venirea la putere, în țări puternice, a unor for țe
extremiste , cu concep ții de dominare asupra zonei balcanice; neincluderea țării
noastre în sistemele de securitate europene și păstrarea ei într-o zon ă tampon între
Est și Vest; dispute asupra platoului continental al M ării Negre; proliferarea
producerii artizanale sau ascunse de arme de distrugere în mas ă; transformarea
unor zone din țară ca baze de plecare pentru emigra ția arabilor, indienilor,
asiaticilor etc. spre Vest; realizarea de baze subversive și agenturi de informa ții pe
teritoriul rom ânesc etc.
b. Amenin țările de natur ă intern ă sunt și ele, la r ândul lor, foarte
diversificate, f ără note foarte evidente, și pot s ă îmbrace o gam ă foarte
diversificat ă de aspecte, între care: ac țiuni separatiste ale unor grupuri sau
minorit ăți; proliferarea ac țiunilor terorist e interne în zone instabile din punct de
vedere al raporturilor între locuitori; instabilitatea economic ă, cu consecin țe în
planul nivelului de via ță al popula ției; diversiuni din partea unor for țe potrivnice
unității naționale a Rom âniei; organizarea unor manifest ări de mare amploare, sub
pretextul unor nemul țumiri, care pun în pericol securitatea na țional ă;
posibilitatea unor sabotaje; apar iția și recrudescen ța for țelor paramilitare
ostile etc.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
386
c. Amenin țările din exterior – atâtea c âte sunt sau c âte pot fi – se pot
combina și armoniza cu cele din interior, de unde pot rezulta anumite pericole:
introducerea în țară de armament, muni ții, mijloace de propagand ă
antirom âneasc ă; enclavizarea unor zone cu sprijinul unor grup ări din exterior,
ostile Rom âniei; o rganizarea de diversiuni și sabotaje cu sprijin din exterior;
terorism combinat; punerea sub st ăpânire extern ă a surselor și resurselor cu
valoare strategic ă; alcătuirea în țară, cu sprijin din afar ă, a unor organiza ții ostile
Rom âniei etc.
Desigur, exist ă și amenin țări conjuncturale, rezultate dintr -o mul țime de
factori care azi sunt m âine nu sunt, iar acestea se cer evaluate cu mult ă grijă,
întruc ât nu le substituie pe celelalte, ci, dimpotriv ă, le completeaz ă, le întregesc.
Din punct de vedere al ac țiunilor adverse pri mare , aceste amenin țări pot fi: directe;
indirecte; imediate; ocazionale; pe termen lung; permanente. Din punct de vedere
al perioadei de manifestare și al etapelor care caracterizeaz ă situa ția strategic ă,
aceste amenin țări par a se categori si, și în deceniile urm ătoare, astfel:
– în timp de pace;
– în anumite perioade;
– în perioade de precriz ă;
– în perioadele de criz ă fără implicarea Rom âniei;
– în timp de r ăzboi;
– permanente.
Exist ă, desigur, numeroase tipuri de amenin țări și, probabil, un catalog al lor
ar fi necesar analistului militar și nu numai militar. Ele nu se desprind prea u șor
din gama larg ă a raporturilor care se creeaz ă între state sau în interiorul statelor.
Din contr ă, ele sunt extrem de bine ascunse și se desprind mai ales din ceea ce nu
se vede, din ceea ce nu se spune. Este destul de greu s ă decelezi, în cadrul
schimburilor economice sau în rela țiile financiare ce anume reprezint ă amenin țări
și ce anume interese ale partenerului.
Exist ă, desigur, amenin țări globale, confu ze, cu evolu ții imprevizibile,
îngrijor ătoare, dar și amenin țări ochite, planificate.
Analistul are obliga ția de a studia evolu țiile, de a evalua faptele, de a face
corela ții, pentru fiecare tip de amenin țări. Exist ă și vor exista mereu amenin țări în
spectrul economic, în cel social, în cel politic, în cel financiar, în cel militar. Și
amenin țările de tip militar se diversific ă și, de aceea, se cer analizate ca atare. Va
trebui s ă descompunem amenin țarea militar ă global ă în componentele sale și să
sesiz ăm pericolele iminente (atunci c ând ele exist ă cu adev ărat). Altfel nu va putea
fi planificat ă și elaborat ă în bune condi ții reac ția. Pentru c ă, spre exemplu,
diversiunii i se r ăspunde prin antidiversiune, ac țiunii radioelectronice prin
contraac țiune radioel ectronic ă, atacului armat prin contraatac armat și așa mai
departe.
Amenin țările mai pot fi privite și din punct de vedere geopolitic și
geostrategic, precum și din punct de vedere demografic și al distribu ției popula ției.
Ele se cer localizate, puse în relație cu factorul geografic, cu calitatea popula ției,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
387
cu elementele favorizante și defavorizante. Ajungem la concluzia unui spa țiul fluid
al amenin țării, modelabil, u șor de folosit în organizarea unor ac țiuni adverse
surprinz ătoare și greu de contracarat. În acest sens, se cer identificate cu precizie
locurile unde posibilul adversar își poate alc ătui "coloana a 5 -a", dac ă are sau nu
în inten ție așa ceva, dac ă întrevede o astfel de eventualitate, dac ă o planific ă și,
evident, dac ă este sau nu este posibil așa ceva. Pentru c ă unul dintre cele mai mari
pericole pentru securitate este s ă vezi amenin țări și sfid ări acolo unde ele nu sunt.
Uneori trebuie pornit de la fapte m ărunte, dar care sunt simptomatice:
incidente de frontier ă, fără vreo gravitate anume; co mportamente în anumite
situa ții; fapte care se repet ă cu o anumit ă frecven ță; fapte accidentale. Spre
exemplu, într-o anume împrejurare, un grup de minoritari au sechestrat gr ănicerii
și poli țiștii din acea localitate de frontier ă, cerând urgent, sub exe rcitarea presiunii,
o întrevedere cu autorit ățile zonale din țara vecin ă. La întâlnirea cu acestea, grupul
respectiv a cerut nici mai mult nici mai pu țin ca zonele lor de p ășunat și localit ățile
în care se afl ă să treac ă automat la țara vecin ă. Desigur, er a o naivitate, dar ea
dezvăluia o stare de spirit și, poate, o aspira ție a unui grup restr âns de oameni. Dar,
în situa ții de precriz ă sau de criz ă, aceast ă stare reprezint ă o amenin țare deosebit
de grav ă.
Exist ă o permanen ță și un dinamism al amenin țărilor. Unele se adapteaz ă cu
ușurință împrejur ărilor, altele nu sufer ă nici un fel de modific ări prin secole.
După cum rezult ă din analiza statistic ă a evolu ției amenin țărilor în ultima
sută de ani, se pare c ă, etapa urm ătoare în rela țiile europene ca fi carac terizat ă prin
realizarea unit ății. Nu știm c ât va dura aceast ă etapă, dar în cursul ei se vor
manifesta și tendin țe centrifuge, tendin țe de enclavizare, tendin țe centripete și,
bineînțeles, presiuni prin toate mijloacele. Reac ția nu poate fi organizat ă decât
cunosc ând foarte bine situa ția real ă și elementele cheie ale evolu ției acesteia în
viitorul apropiat.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
388
CHESTIUNE DE MENTALITATE?
Cu mul ți ani în urm ă, am constatat c ă, la unele subunit ăți, unii militari
deveneau, printr -un complex de împrejur ări, un fel de ordonan țe neoficiale pentru
unii comandan ți de subunit ăți. Le purtau portharta, le transcriau programul, le
făceau bocancii, le lustruiau nasturii… Func ția aceasta – ordonan ță – a fost c ândva.
Dar vremurile au desfiin țat-o. Și mi se pare normal. Resp ectul fa ță de om este
altul, acum. Sau ar trebui s ă fie. Dar cel care -i făcea bocancii de la ținuta de
instruc ție comandantului de pluton avea și el c âteva mici avantaje. Nu participa
totdeauna la programul de sear ă, nu ie șea la înviorare, mai primea și câte o învoire,
iar sergentul ținea seama de pozi ția special ă a celui în cauz ă… Era, s ă zicem, o
conven ție. Nel ăudabil ă. Mai ales c ă nu to ți comandan ții de subunit ăți procedau
așa. Erau doar c âțiva. Aveau n ăravul ăsta. De -a lungul a aproape patru decenii de
milit ărie la cataram ă, am v ăzut însă și comportamente inadmisibile. Cei care s -au
străduit s ă lupte împotriva lor au constatat c ă, de fapt, se luptau cu ni ște umbre, cu
niște fantome. Pe care n -ai cum s ă le învingi întruc ât fac parte dintr -o altă lume. Ei
bine, lumea aceasta a fantomelor din armat ă este, totu și, foarte p ământean ă. Bunul
plac, nest ăpânirea, nerespectul sunt, în unele locuri, la ele acas ă. Timpul nu le -a
estompat. Iarba rea nu piere at ât de u șor. Și astăzi, sunt unii care nu înțeleg c ă
inferiorul nu este slug ă, nu este în serviciul personal al cuiva, ci în serviciul țării.
Ostașul este un om liber, un om demn, o roti ță în sistem, un coechipier. Nimeni nu
are voie, sub nici o form ă, să umileasc ă un militar, s ă-l insulte, s ă-l pun ă într-o
postură de inferioritate, de neputin ță. Un om adev ărat, un b ărbat adev ărat,
indiferent pe ce treapt ă ierarhic ă s-ar afla, nu face a șa ceva. Nu love ște – nici cu
vorba, nici cu fapta și cu at ât mai pu țin cu b âta – un camarad c ăruia postura de
subordonat sau d e inferior în grad nu -i permite s ă se apere, s ă riposteze. De fapt,
nu el, inferiorul trebuie s ă riposteze. Pe fiecare dintre noi ne ap ără legea, ne ap ără
Constitu ția, ne ap ără Istoria, ne ap ără regulamentul militar. Este extrem de grav,
este inuman s ă jignești, să umile ști sau s ă lovești un t ânăr care a venit sub Drapel
să-și fac ă datoria fa ță de țară. Serviciul militar, perioada petrecut ă sub arme se
constituie într-o etap ă de anduran ță, de c ălire fizic ă și moral ă, de lupt ă cu greul,
dar și de formare, d e consolidare a demnit ății, a onoarei, a spiritului de echip ă, a
tăriei de cara cter. Sunt situa ții când se alearg ă, ziua și noaptea, zeci de kilometri,
când se îndură frigul, c ând militarul ajunge la cap ătul puterilor. Am avut și eu
destule situa ții de a cest fel în via ța mea. Am organizat parcursuri de lupt ă pe
distan țe de 30 -40 de kilometri, am scos untul din solda ții mei, dar, la cap ătul
acestui efort, eram mai prieten cu ei. Îi respectam și mai mult, îi iubeam, m ă
bucuram pentru reu șita exerci țiului și mă întristam pentru nereu șite, sim țeam c ă
suntem o echip ă și, poate, și ei m ă respectau ceva mai mult pe mine. Pentru c ă,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
389
noi, ofi țerii, eram totdeauna cu ei, în acela și efort, în aceea și situa ție, în aceea și
ținută, îi ajutam, le luam, în împrejur ări mai deosebite, c ând ei se aflau la cap ătul
puterilor, rani ța, îi încurajam. A șa trebuia, a șa era normal, a șa s-ar fi întâmplat și
în lupt ă. Așa a fost mereu. A șa este și acum. În cele mai multe unit ăți. Și așa va fi
mereu. Serviciul sub arme trebuie s ă ne ono reze, s ă ne formeze, s ă ne uneasc ă, nu
să ne umileasc ă. Exemplul de respect fa ță de soldat al str ăluciților comandan ți ai
Armatei Rom âne din timpul r ăzboaielor duse pentru fiin ța neamului trebuie s ă fie
urmat de fiecare dintre noi. Soldatul este camaradul nostru, este fiul nostru, este
prietenul nostru, nu c âinele nostru, nu sclavul nostru. Condi ția de soldat este cea
mai înaltă, cea mai demn ă, cea mai respectat ă de na țiunea rom ână. Toate na țiile își
respect ă solda ții. E drept, pe osta ș trebuie s ă-l faci s ă reziste la orice i se poate
întâmpla în lupt ă, inclusiv la tic ăloșii și umilin țe. El se cere preg ătit și pentru
eventualitatea în care, în timp de r ăzboi, ar c ădea prizonier la inamic. Se știe,
prizonierii nu sunt trata ți cu m ănuși, adesea sunt teroriza ți și înjosi ți, supu și la
presiuni psihice inimaginabile și, uneori omor âți în chinuri groaznice. Și în aceste
condi ții, un soldat adev ărat trebuie s ă-și men țină forța și verticalitatea p ână în
ultima clip ă a vie ții. Dac ă este s ă moar ă, apoi trebuie s ă moar ă cu demnitate. Dar
una este a -l preg ăti pentru astfel de eventualit ăți și cu totul altceva a -ți bate joc de
el. Pentru c ălirea psihic ă exist ă programe foarte dure, greu de suportat. Unii pot s ă
capoteze. Nu to ți oamenii sunt la fel de tari. Dar via ța arat ă că militarul, oric ât ar fi
de pl ăpând, suport ă mai bine un program andurant, dec ât o umilin ță. Din p ăcate,
sunt situa ții când, sub ochii ofi țerilor, unii grada ți lovesc militarii de ciclul unu, îi
supun la activit ăți umilitoare, îi șicaneaz ă, le pretind l ucruri absurde. Cei mai mul ți
o fac, bine înțeles, în glum ă, dar cu astfel de lucruri nu se poate glumi. Lupt ăm de
multă vreme împotriva unor astfel de practici. Din p ăcate, nu numai grada ții, nu
numai militarii de ciclul doi fac asta. Sunt și unii ofi țeri – ba chiar și unii ofi țeri cu
grade mai mari – care, profit ând de pozi ția lor, înjură oamenii, îi pun în situa ții
înjositoare, le condi ționeaz ă rostul în armat ă, în unitate sau în subunitate de cine
știe ce avantaje personale. În acest con de umbr ă, exist ă, la ora actual ă, dou ă
tendin țe. Una vine dinspre societate, dinspre familie și se rezum ă la a face orice
pentru a -l proteja de efort pe b ăiatul mamei, al tate i sau al bunicii, în sensul ca
odorul s ă nu fie supus, în timpul armatei, la un program de instr ucție prea exigent,
să fie cât mai aproape de cas ă, să fie încadrat pe undeva, pe la vreun birou, furier
sau ce s -o putea… Un t ânăr adev ărat, puternic, nu trebuie s ă accepte însă așa ceva.
Dacă este b ărbat, el trebuie s ă refuze categoric un astfel de aju tor. Un t ânăr care se
respect ă nu accept ă pila, c ând e vorba de serviciul militar, ci, dimpotriv ă, ține s ă
fie trimis acolo unde e de el, acolo unde este mai greu și mai greu. Un b ărbat
adev ărat nu accept ă să-și facă armata l ângă fusta mamei sau a iubitei, ci se duce
acolo unde îl cheam ă țara, f ără a înceta o singur ă clipă să-și iubeasc ă și să-și
prețuiasc ă mama, familia și iubita. Cei mai mul ți așa fac. Sunt însă și unii care
accept ă să intervin ă pentru ei, pentru a le face armata mai u șoară, mama, tata,
unchiul, iubita, cuno ștința sau cine s -o putea. Din p ăcate, a șa a fost mai tot timpul
la rom âni. Exist ă un procentaj relativ constant de învârtiți, de pilo și, de proteja ți.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
390
Ce să facem, asta e! Vorba poetului: "Multe flori sunt, dar pu ține rod în lume au s ă
poarte/ Toate bat la poarta vie ții, dar se scutur multe, moarte…"
Cealalt ă tendin ță vine din partea unor comandan ți de subunit ăți și a unor
militari de ciclul doi și are drept consecin ță umilirea "leatului", satisfacerea unor
porniri satrapice ale unor a. În fapt, nu este dec ât exprimarea neghiobiei și a
neputin ței de a percepe sistemul, de a respecta regulamentul. Lipsa de respect fa ță
de legi, care exist ă la ora actual ă în societate, se reflect ă și în armat ă prin lipsa de
respect (a unora, bineînțeles, nu a tuturor!) fa ță de prevederile regulamentelor care
sunt foarte precise și protej ează demnitatea și onoarea militar ă.
Inser ând cu am ărăciune aceste r ânduri în ziarul armatei nu facem altceva
decât să încerc ăm să scoatem în văzul lumii și acele umbre c are ne umplu sufletele
de durere, specific ând că astfel de apuc ături nu sunt ale Armatei Rom âne, nu sunt
ale militarilor adev ărați, ci ale celor care s -au infiltrat în acest organism, care n -au
prezentat, la poarta caz ărmii, cartea de identitate.
Este tim pul s ă-i aflăm și să-i trimitem acolo unde le este locul. Armata
Rom ână nu are nici o pat ă, nici o umbr ă pe blazonul ei moral. Ea este o institu ție a
demnit ății și onoarei, este o institu ție eroic ă și brav ă, care a dat totdeauna suprema
jertfă pe câmpurile de bătaie ale neamului. Și n-ar trebui s ă tolereze, sub nici o
form ă, nim ănui umilirea osta șului ei.
Dar, o știm cu to ții, oamenii sunt a șa cum sunt. E vina lor și nu e vina lor. Ei
sunt a șa pentru c ă sunt a șa. Nu i -a învățat nimeni s ă fie tic ăloși sau f ățarnici,
agresivi sau tolomaci, toleran ți sau intoleran ți. Treburile astea sunt sub înțelese,
nimeni nu se ocup ă în mod special de ele. Desigur, morala… Dar, cum rezult ă din
ceea ce spunea at ât de frumos Lucian Blaga, morala nu este pentru cel îndrăgosti t.
El ascult ă, înțelege, accept ă, dar merge mai departe în întâmpinarea iubirii, în
împlinirea ei. Chiar dac ă gândul ne este mai tare ca via ța, iubirea este, uneori,
deasupra g ândului. Morala nu este nici pentru cei f ărădelege, pentru cei f ăcuți să-i
dispr ețuiasc ă pe al ții, să-i umileasc ă sau s ă profite de pe urma lor. Dar, domnilor,
aceștia nu sunt compatibili cu ins tituția militar ă. Locul lor este în altă parte. Nu
știm exact unde, dar știm precis c ă la noi nu, întruc ât fac mult r ău armatei.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
391
PIETROI NEC ĂRAT. SE CAUT Ă UN SISIF
Zeii l -au pedepsit pe Sisif s ă care toat ă viața un pietroi pe un munte. Și
astfel, arealul de via ță și de existen ță al acestuia s -a închis într-un sistem izolat pe
acel munte, iar func ția creativ ă specific ă activit ății oric ărui om de pe pământ a fost
obligat ă să plonjeze într-o munc ă inutil ă, fără sens și fără finalitate. Sisif și-a luat
însă rolul în serios și s-a apucat de treab ă. În definitiv, era și aceasta o munc ă, nu?
E drept, c ând ajungea în vârf, pietroiul se rostogolea la val e, Sisif cobora dup ă el și
îl urca din nou. Dar asta nu -l deranja pe Sisif. Nu trebuia s ă-l deranjeze. Altfel
totul s -ar fi n ăruit, Sisif n -ar mai fi fost Sisif, poate, chiar s -ar fi sinucis sau ar fi
devenit rege, iar zeii n -ar mai fi avut nici putere, ni ci autoritate. Sisif n -a protestat
împotriva unei astfel de munci. El s -a conformat, n -a crâcnit, ci a luat lucrurile a șa
cum i -au fost h ărăzite. Ba, mai mult, și-a iubit munca. Acestea erau limitele
sistemului existen ței sale, aceasta era munca sa. Singur ele evad ări pe care și le
putea permite erau acelea ale faptului c ă viața (via ța lui, c ăci el era viu!) anima și
dinamiza sistemul s ău care trebuia s ă fie închis. El putea s ă vadă, astfel, în fiecare
diminea ță, răsăritul soarelui, putea s ă simtă arșița, răcoarea, ploile, v ânturile,
furtunile, avalan șele. Nimic nu era mai frumos pentru el ca un as tfel de spectacol
al lumii. El nu trebuia s ă fie dec ât un c ărător al propriului s ău pietroi. Era însă și
un spectator. Un om care vedea și dincolo de munte și de pi etroi. Spre orizont, cu
ochii, spre ad ânc, cu sufletul. Un ve șnic spectator. Și, poate, și puțin un explorator.
Dreptul acesta nu i -l putuse lua nimeni. Chiar dac ă își căra piatra pe muntele acela
blestemat, el tot își permitea s ă evadeze o clip ă cu privir ea din sui ș, să admire
desfășurarea norilor, pictura lor m ăiastră pe albastrul cerului, s ă caute, dincolo de
nori, raza de soare care s ă-i încălzeasc ă fruntea transpirat ă și mâna înghe țată și,
alături de sui ș, izvorul care s ă-i astâmpere setea, floarea de colț care s ă-i
compenseze singur ătatea, g ândul care s ă-i alunge triste țea. Erau clipele lui, unice,
monade ale sufletului, repere într-o via ță aparent f ără sens și fără semnifica ție. Și,
de aceea, muntele lui era și binecuv ântat. De unde rezult ă că Sisif e ra fericit. Oare?
Așa să fie?
Frumosul, ur âtul, binele și răul nu sunt universale. Nu sunt pentru to ți la fel.
Ele tr ăiesc în fiecare om altfel, în limitele sistemului cuno ștințelor și sim țirilor
sale, fac parte din lumea pe care fiecare dintre noi și-o construie ște sau o g ăsește
pe muntele s ău. Pe muntele s ău unic, ascuns privirilor și dezam ăgirilor, locul
nostru secret în care ne autoexil ăm pentru a ne c ăra lini știți pietroiul pe care ni l -au
dat zeii. Sau pe care ni l -am luat singuri. A venit timpul c ând noi înșine ne suntem
zeii care s ă ne pedepseasc ă, să ne izoleze în acel cr âmpei de lume -nelume, pe acel
munte st âncos și sălbatic, unde nu se afl ă decât un pietroi și trebuin ța sau sentin ța
fiecăruia de a -l căra iar ăși și iar ăși. Accept ând sistemul, accep tăm soarta.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
392
Accept ându-ne soarta, ne supunem sistemului. Nu numai pentru a ne izola, ci și
pentru a ne pedepsi s ă fim ferici ți. Sau pentru a ne permite exercitarea dreptului de
a fi neferici ți.
Trecând dincolo de aceste fatalisme sisifiene, se pare c ă roata morii încă se
mai învârtește, iar Sisif continu ă și azi s ă-și care pietroiul s ău pe muntele s ău. De
aceea, în virtutea mitului în cauz ă, de fiecare dat ă când se apropie vreun eveniment
important în țară – alegeri, s ărbătoarea de la 1 Decembrie, o reform ă de răsunet
etc. –, sunt umbre care -și amintesc c ă armata -și tot car ă singur ă pietroiul, cu
palmele arse de munc ă și de castanele pe care al ții le-au scos din foc cu m âna ei,
cu umerii b ătătoriți de corvezi, cu sufletul r ănit de dezam ăgiri. Și râd. Sau r ânjesc.
Și țin neap ărat să mai creeze c âte o tensiune și prin armat ă. Cu fulgerele lor lovesc
din nou pietroiul lui Sisif, sar sc ântei care -i rănesc um ărul și brațul ce -i iese obosit
de sub c ămașa rupt ă, se desprind firicele de piatr ă și de nisip care -i pătrund pe sub
pleoape, se st ârnesc v ânturi care -i îngreuneaz ă mersul și îl împing de -a curmezi șul
pantei sau îl rostogolesc p ână jos, cu pietroiul s ău cu tot. Și, în acest timp, ca un
făcut, bugetul nu ajunge la timp, c âte un ziar își aduce aminte c ă a mai căzut pe
undeva c ândva vreun avion, c âte un soldat se mai sinucide sau vreun gradat
neinspirat pune "leatul" la corvezi absolut inutile, doar a șa, ca s ă se amuze, vreun
profitor scoate capul, c âte un pamfletar își caut ă subiecte prin lumea kaki…
Procesul Timi șoara cre ște și descre ște precum mareele cine știe c ărui sistem
neoplanetar, c ând vin alegerile se redeschide și se intensific ă, se repune pe rol un
dosar deja îngălbenit de vreme și i se caut ă tot felul de chichi țe altui dosar deja
rezolvat. E dreptu l celor în drept s ă le caute și, poate, bine fac c ă le caut ă! La
urma urmei, Justi ția trebuie s ă fie Justi ție! Dar de ce tocmai c ând se apropie
alegerile, c ând se anun ță venirea vreunei personalit ăți în țară, când se pune
problema s ă aderăm la vreo organi zație interna țional ă, când suntem pe cale de a
realiza o înțelegere cu cineva, c ând vreun acord de colaborare militar ă sau vreun
tratat politic se află pe rol? De ce tocmai atunci? Dumnezeu știe! Poate c ă toate
astea nu sunt dec ât niște simple coinciden țe ca at âtea altele în istoria acestui
popor… A șa cum au fost și cele cu cei muri ți, rând pe r ând, an dup ă an, dup ă
Revolu ția din decembrie 1989… Au murit cam mul ți Sisifi și Nesisifi, care,
probabil, n -au reu șit, dup ă revolu ție, să-și mai suporte povara a ceea ce știau sau se
credea c ă știu, iar pietroaiele lor au r ămas pe vreun piemont sau la vreo margine de
cărăruie, uitate de lume, cu c âte o insc ripție ștears ă de ploi și de vremea care
începe s ă treac ă: "Pietroi nec ărat. Se caut ă un Sisif." În timp ce Sisif cel adev ărat
își cară tot singur și lini știt, de mii de ani, pietroiul lui pe muntele -i de piatr ă seacă
și nu se intereseaz ă defel de soarta lumii. De și îl lasă în plata lui și în pedeapsa lui,
lumea noastr ă cea nemitic ă nu l-a uitat totu și pe Sisif, iar munca lui continu ă să fie
și să rămână și azi, dup ă mii de ani, mitul pe care încă îl mai știm și îl mai
respect ăm.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
393

ARMATA ȘI REVOLU ȚIA
Dacă armata n -ar fi existat, probabil c ă nici victoria în revolu ție n-ar fi
existat

Încheiem anul și începem anu l mereu cu aceea și imagine de co șmar. Se bat
cap în cap fel de fel de interese, iese în relief o lume foarte șireată sau, dimpotriv ă,
foarte revoltat ă. Unii, cei care cred c ă au pierdut, se v ăicăresc c ă au pierdut.
Ceilal ți, cei care n -au pierdut, se uit ă în ograda celor care, cred ei, poate pe bun ă
dreptate, au c âștigat pe nemerit. Dar, în ceea ce prive ște Armata Rom ână, și unii și
alții își dau cu p ărerea într-o inimaginabil ă incon știență. Doamne, oare oamenii
aceștia nu știu ce înseamn ă armat ă, adic ă forță armat ă a țării controlat ă de puterea
politic ă și pus ă să execute f ără crâcnire ordinele și misiunile pe care le prime ște!?
Cei de ast ăzi acuz ă aceast ă institu ție exact pentru ceea ce îi cer ei s ă fie: o institu ție
care s ă asculte de puterea politic ă, de conducerea statului, care s ă n-o ia razna, s ă
nu fac ă ea ce fac și desfac unele armate prin alte p ărți ale lumii. Dar ei, probabil,
nu știu, n -au aflat nici p ână acum c ă Armata Rom ână n-a făcut niciodat ă așa ceva.
Ea nu a pus niciodat ă mâna pe putere, nu și-a făcut de cap, n -a luat -o razna, n -a
devenit stat în stat, n -a ignorat niciodat ă propria ei condi ție de bra ț înarmat al țării.
A fost carne de tun, c ând era nevoie s ă fie carne de tun, dar a fost și salahor, a fost
și ocna ș (la Canalul Dun ăre-Marea Nea gră și pe șantierele de iriga ții, cadrele și
militarii în termen f ăceau munci pe care nici ocna șii nu le mai fac), atunci c ând i s –
a spus s ă fie, s -a aflat deci într-o perpetu ă disponibilitate în serviciul na țiunii, gata
în orice moment s ă facă ce i se spu ne. N -a plecat singur ă la război, nu s -a dus
singur ă pe șantiere, nu a ie șit singur ă în strad ă, în 16 decembrie 1989, la
Timi șoara, și în 21 decembrie 1989, la Bucure ști.
O armat ă este o armat ă. Ea prime ște ordine și le execut ă. Așa cum
procedeaz ă toate a rmatele din lume. A șa cum li se cere s ă procedeze. Nu ea alege
conduc ătorii țării, guvernele și parlamentele. Nu ea este în măsură să elaboreze
ordinele de mare anvergur ă care o pun pe picior de r ăzboi. Ea doar execut ă aceste
ordine. Dar nu trebuie s ă se uite că o armat ă are arme și muni ții și, când e scoas ă
din caz ărmi prin alarm ă de lupt ă, înseamn ă că e scoas ă la război. Armata Rom ână
așa a crezut atunci, în acele zile fierbin ți. Până ce s-a dumirit, s -a întâmplat ce s -a
întâmplat. Și la Los Angeles armat a a fost scoas ă din baze și trimis ă în strad ă să
pună ordine. Armata Rom ână n-a tras în poporul rom ân, nu și-a ucis p ărinții,
frații și camarazii. A șa ceva nu este posibil. Armata a tras, dar focul ei a fost un
foc de descurajare, de avertisment, de prev enire a unui dezastru. De aici nu rezult ă,
desigur, c ă n-au avut loc incidente, c ă n-au căzut oameni nevinova ți. Au c ăzut.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
394
Destui. Dar cei mai mul ți au c ăzut din Armata Rom ână! N-am auzit și n-am v ăzut
pe nimeni, în preajma sfintelor s ărători de Cr ăciun și de Anul Nou, pe ecranele
vestitel or noastre posturi de televiziu ne, s ă aduc ă măcar un cuv ânt de respect
creștinesc sutelor de osta și, subofi țeri, mai ștri militari, ofi țeri și salaria ți civili care
și-au dat via ța în post, în timpul unei misiuni de lupt ă în apărarea obiectivelor
strategice ale țării, a popula ției, a revolu ției. Împotriva cui? Împotriva celor care se
aflau în umbr ă și trăgeau din umbr ă, care se mai afl ă și acum în umbr ă și care mai
trag și acum din umbr ă, dar cu altfel de gloan țe, care nu vo r ieși niciodat ă la
lumin ă, care nu vor avea niciodat ă curajul s ă înfrunte o știrea țării fa ță în față.
Diversiunea este tot un r ăzboi. Și încă unul cumplit.
N-am v ăzut prea mul ți să vorbeasc ă pe postul na țional de televiziune sau pe
cele particulare de ro lul pozitiv al armatei în revolu ție, de imensul sacrificiu pe
care l -a făcut O știrea Rom ână, pentru ca ei s ă se poate exprima, azi, liber. Se
adevere ște încă o dat ă proverbul c ă "pe cine nu -l lași să moar ă nu te las ă să
trăiești". Și chiar dac ă, în anumite locuri, datorit ă diversiunii, unii militari i -au
împușcat pe al ți militari, aceasta -i o tragedie și mai mare, și nu un prilej de a r âde,
a ironiza sau a acuza. Acesta -i rolul diversiunii și al dezinform ării: s ă distrug ă
mijloacele de comunica ții, să produ că derut ă, panic ă, să-i facă pe militari s ă tragă
unii în alții. Cei ce au organizat diversiunea radioelectronic ă, dezinformarea și
provocarea terestr ă prin foc de arm ă au realizat în mare m ăsură acest obiectiv
strategic. În mare m ăsură, dar nu în totalita te. De obicei, diversiunea de acest tip și
de o asemenea amploare produce zeci de mii de victime, divizeaz ă forțele armate,
contrapune fac țiunile pe unele împotriva altora, determin ă, în ultim ă instan ță,
războiul civil sau ceea ce eu numesc r ăzboiul -mozaic . Nu s -a ajuns p ână aici în
Rom ânia. Pentru aceasta, meritul este exclusiv al Armatei Rom âne, nu al altcuiva.
Faptul c ă armata a fost scoas ă din caz ărmi, în 16 și 21 decembrie 1989, din ordinul
lui Ceau șescu, este cert și el trebuie luat ca atare. Dac ă armata a fost opus ă în mod
conștient poporului care își cerea drepturile sale, atunci acest act este deopotriv ă o
crimă împotriva poporului și împotriva institu ției militare. Iar Armata Rom ână are
dreptul s ă acuze, s ă ceară explica ții! Și chiar dac ă, azi, nu i le mai poate da nimeni,
întreb ările și acuzele r ămân. Încă în ianuarie 1990, un grup de ofi țeri curajo și,
reuni ți în CADA, au cerut aceste explica ții. Și nu le -au primit. Ceea ce s -a
întâmplat în decembrie 1989 a fost o crim ă monstruoas ă, nu numai pentru că au
fost omor âți oameni, ci și pentru c ă s-au creat premisele muririi unui respect f ără
de care na țiunea nu poate exista. Dar nu armata e vinovat ă, ci aceia care au luat
decizia s ă o scoat ă în strad ă și să distrug ă un respect milenar. Iar ei, ace ști
acaparatori de istorie și de profituri, întotdeauna r ămân nepedepsi ți. Ponoasele le
trag cei care sunt cu ponoasele. O știrea a înțeles însă rapid ce se întâmplă și a
procedat în consecin ță. Adic ă a lăsat poporul s ă-și facă revolu ția pe care și-o dorea
– pentr u că și noi, to ți cei din armat ă, doream a șa ceva –, iar ea și-a văzut de
treab ă, la locul ei, cu ochii la integritatea frontierelor și cu sufletul la lini ștea țării.
De aceea, ceea ce v ăd ochii și aud urechile azi este o blasfemie. Poate c ă sunt
vinova ți unii oameni, dar nu armata în ansamblul ei. O armat ă nu poate fi
vinovat ă. Este o contradic ție în termeni. Este o abera ție! Justi ția va stabili, desigur,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
395
cine și de ce este vinovat. Evident, dac ă este Justi ție și dac ă nu va repeta tragedia
generalilor și ofițerilor, în primii ani de dup ă război, eroi ai Rom âniei, pe care tot o
anume justi ție i-a condamnat la moarte sau la ani grei de temni ță.
După cum bine se știe, pe 22 decembrie, în jurul orei 18.00, în zona sediului
Televiziunii Rom âne și în Pia ța Pala tului, la Timi șoara, la Constan ța, la Sibiu și în
alte localit ăți s-a deschis foc de pe unele cl ădiri și din alte locuri ascunse, exact în
zonele în care primiser ă ordin s ă intre în dispozitiv unit ăți ale armatei sau în zonele
în care erau dislocate unit ăți militare. S -a deschis foc și împotriva sediului
Ministerului Ap ărării Na ționale. Evident, foc de provocare. Acum știm asta.
Atunci n -o știam. În jurul sediului Ministerului Ap ărării Na ționale, spre exemplu,
se trăgea și din ni ște ma șini care ap ăreau în viteză de dup ă blocuri, iar cei care se
aflau în ele și executau foc strigau c ât îi ținea gura: "Ve ți muri, tr ădătorilor!" Dar
cine putea atunci s ă facă deosebire între focul de provocare și acțiunile complexe
ale unor for țe ultraspecializate, cum se zicea la televizor, în fața națiunii, sau ale
unor trupe aeropurtate, de tipul celor care invadaser ă prin surprindere
Cehoslovacia în 1968? Mai mult, o asemenea team ă de o invazie masiv ă,
tridimensional ă, dinspre est, dinspre vest, dinspre nord, dinspre sud, exi sta de
multă vreme în Armata Rom ână. În acele momente, numai frontiera cu Iugoslavia
era considerat ă ca sigur ă. Celelalte, nu. De aceea, mai toate aplica țiile vizau
antrenarea trupelor și comandamentelor tocmai pentru a ac ționa în cazul unei astfel
de inva zii, a -i opune conceptul disuasiv de r ăzboi al întregului popor, a o descuraja
deci. Era o stare teribil ă! Unii din ofi țeri – mă gândesc la operatorii din statele
majore, la cei care se ocupau cu planificarea strategic ă, la cei care duceau greul –
erau ext rem de îngrijora ți, pentru c ă, atunci c ând se f ăcea raportul de for țe, se
constata c ă Armata Rom ână are 90.000 de oameni pe șantiere și doar c âțiva prin
cazărmi, de regul ă, în gărzi sau în alte servicii. Asta nu era armat ă!
Armata, atunci, era bun ă doar d e dispre țuit, de luat în tărbacă – ofițerii ei
fiind practic exclu și în modul cel mai arbitrar cu putin ță din lumea intelectual ă – și
de pref ăcut într-o mare mut ă și ascult ătoare.
Așa a fost! O știm cu to ții! De aceea, ac țiunile de diversiune –
radioelect ronic ă, psihologic ă și tip gueril ă urban ă – au surprins Armata Rom ână.
S-a realizat, vrem sau nu vrem s -o recunoa ștem, o surprindere strategic ă, ceea ce
era foarte, foarte grav, iar urm ările puteau fi catastrofale. Desigur, într-o astfel de
situa ție strate gică, s-au tras tone de muni ții, au murit oameni nevinova ți, unii
dintre ei uci și de gloan țele armatei. Este dureros c ă s-a întâmplat a șa, dar nu
armatei îi revine responsabilitatea pentru ceea ce s -a întâmplat, ci acelora care au
folosit -o și acelora care au atacat -o.
Nu știm nici azi precis cine și de ce a organizat și efectuat diversiunea
radioelectronic ă – și nici nu prea sunt șanse s ă aflăm, iar de specula ții ne -am
săturat –, cine a intrat în sistemele de transmisiuni ale armatei și a dat dispozi țiuni
foarte grave, încurcate, prolixe, prin care se crea automat premisa ca o unitate s ă
întâmpine cu foc alt ă unitate (a se vedea tragedia de la Otopeni, dar nu numai
aceea), cine a deschis focul de provocare sau de dezorganizare și cum a ajuns în

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
396
acele locu ri (apartamente nelocuite, poduri de case, locuri foarte bine distribuite în
jurul unit ăților militare și obiectivelor de importan ță strategic ă)…
Într-adev ăr, unii din cei care au fost atunci acolo au ajuns departe. Al ții au
rămas pe loc, al ții se afl ă în morminte sau în cărucioare de invalizi. Via ța a fost, în
continuare, foarte generoas ă cu unii și foarte tic ăloasă cu al ții. Nimeni, p ână azi, n –
a făcut deosebirea între unii și alții. Unii din cei implica ți în evenimentele din
decembrie 1989 nu se mai află printre cei vii: generalul Gu șă, generalul Voinea,
generalul Puiu, generalul Popa Gic ă, generalul Safta, colonelul Malu țan… Au dus
cu ei în morm ânt totul. Al ții…
De fapt, sunt foarte pu ține șanse de aflare a adev ărului. Cele mai multe
probe au f ost distruse. De cine? De ce? Se spune c ă Direc ția Informa ții a Armatei a
făcut și a dres. Direc ția Informa ții a f ăcut exact ceea ce face orice direc ție de
informa ții din lumea asta: culege informa ții și le pune la dispozi ția factorilor de
decizie militar ă. Exist ă documente, exist ă state de organizare a acestei direc ții,
factorii în drept le pot vedea, nu e nici un secret. Este însă de ne înțeles cum de se
rostesc pe posturi prestigioase neadev ăruri revolt ătoare. V ă este at ât de greu,
domnilor, s ă verifica ți? Dar, se știe, una din regulile cele mai importante ale
războiului – inclusiv ale celui psihologic – este ca atacul s ă se produc ă asupra
structurilor importante, cu rol esen țial în elaborarea deciziei strategice, una din
aceste structuri fiind cea special izată în informa ții militare. Nu insinu ăm nimic.
Amintim doar una din regulile r ăzboaielor. Mai sunt și altele: discreditarea,
crearea suspiciunii, a sentimentului de vinov ăție, compromiterea unor oameni
importan ți etc. Pe toate meridianele se practic ă așa ceva. De ce nu s -ar practica și
la noi?
Mai exist ă însă și un alt fel de atac împotriva armatei: a -i umili valorile.
Gradele. Cum este posibil ca sute și sute de veterani de r ăzboi – ofițeri – să fie azi
avansa ți, fără nici un discern ământ și fără nici u n avantaj moral și material, la
gradul de general, un c ăpitan activ (sau un maior) s ă ajung ă, într-o situa ție de
tranzi ție, de reform ă, în câțiva ani, general!? Unde s -a mai pomenit a șa ceva? Or,
treaba asta nu este doar de competen ța armatei! Nu este delo c de competen ța
armatei. Iar cei care au acceptat o astfel de situa ție se vede c ă ei înșiși n-au respect
față de valori. Nu este o alt ă poveste, este aceea și poveste de dup ă 22 decembrie
1989. Numai mijloacele sunt altele. Se pare a fi, de fapt, o continua re, cu alte
mijloace, a diversiunii din 22 -30 decembrie 1989! Suntem obliga ți să luăm în
calcul asemenea ac țiuni, s ă încerc ăm să nu vedem în toate numai și numai r ău.
Poate c ă, la urma urmei, este normal s ă fie a șa. În decembrie 1989, au murit
oameni – aproape jum ătate din ei fiind militari –, au fost mul ți răniți și mul ți
dezam ăgiți. Totu și, explozia violent ă din Rom ânia a marcat, în aceast ă parte de
lume, punctul fierbinte al unui sf ârșit și floarea albastr ă de dup ă potop a unui nou
început.
Trebuie văzut dac ă astfel de atacuri globale împotriva institu ției militare
sunt o reac ție fireasc ă a celor nemul țumiți împotriva celor ce au avut o șansă sau
este vorba de altceva. C ând, în cadrul sondajelor de opinie, peste 90 la sut ă din
popula ție își exprim ă încrederea deplin ă în institu ția militar ă, consider ând-o cea

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
397
mai important ă și cea mai serioas ă (este normal s ă fie așa, armata este de -o vârstă
și de o condi ție cu țara, pentru c ă este a țării), este de ne înțeles o astfel de r ăutate,
o astfel de suspiciun e din partea unor oameni care au obliga ția să apere institu ția
militar ă, să-i asigure condi ții pentru ca ea s ă-și poat ă face în orice moment datoria.
Or, cum poate fi vorba de a șa ceva, c ând bugetul este c ât este și cum este, c ând
rareori auzi un parlament ar sau un guvernant vorbind la modul cel mai sincer de
problemele institu ției militare, c ând respectul fa ță de valorile militare, ca parte
component ă a valorilor na ționale, se estompeaz ă din ce în ce mai mult? Nu exist ă
democra ție fără respectul institu țiilor de drept, nu exist ă stat modern pe acest
pământ care s ă nu-și respecte și să nu-și onoreze armata. Or, ce fel de respect
exist ă față de institu ția militar ă când nici p ână azi nu s -au aprobat ordinele,
medaliile și însemnele de onoare care se atribuie u nui militar, c ând prevederile
Legii statutului cadrelor militare cu privire la indemniza ția care se cuvine so țiilor
ce-și urmeaz ă soții în garnizoane unde nu -și pot continua profesia nu se aplic ă nici
la un an de la aprobarea ei, c ând ofi țerul este privit cum este privit, c ând
neadev ărurile care se spun sau se scriu despre o astfel de institu ție rămân
neamendate? În care țară din lume se mai întâmplă așa ceva? Desigur, institu ția
militar ă nu este tabu. Ea este o institu ție ca oricare alta. Și cu c ât este cr iticat ă mai
mult, cu at ât e mai bine. Dar una este a fi transparent ă, a prezenta na țiunii
adev ărurile și am ărăciunile ei, c âte sunt și cum sunt, și alta a -și exersa fiecare
condeiul sau vocea cu ce -i trece prin cap, sau cu ce -i vine la gur ă, sau cu ce își
imagineaz ă fiecare despre o institu ție preg ătită să lupte și să înving ă sau s ă piară
pentru țară.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
398
TEAMA DE IZOLARE?!
Integrarea în NATO și în structurile economice, politice și de securitate
europene reprezint ă, pentru Rom ânia, nu doar o prioritate absolu tă, ci o strategie
național ă, care ține de un orizont existen țial. Priorit ățile sunt conjuncturale, sunt
momentane, strategia este cu totul altceva. Poate c ă nici conceptul "strategie" nu
este chiar cel mai potrivit. Strategia este, totu și, o știință a lup tei, a marii ac țiuni,
prin care se prevede, se alege, se calculeaz ă un anumit comportament, în vederea
realiz ării unor obiective de importan ță strategic ă. În acest sens, unul din scopurile
acțiunii politice, politico -militare și strategice este acela de a crea o situa ție
strategic ă favorabil ă. Or, integrarea în aceste structuri nu este doar o ac țiune
dependent ă de "știința de a ob ține avantaje strategice, de a crea o situa ție strategic ă
favorabil ă", ci o construc ție durabil ă, într-un sistem de valori. Ne do rim
dintotdeauna aceast ă construc ție, pentru c ă ea se afl ă în gena noastr ă, este o
voca ție a poporului rom ân. Noi suntem un întreg dintr -un întreg, dar, totdeauna,
viața ne-a situat în zona marilor explozii ale lumii – unele benefice (acelea în care
neutro nii liberali au dezagregat dictaturi și imperii), altele catastrofale (cele în care
virușii fuziunii imperiale și ai dictaturilor de tot felul au subjugat sau distrus
democra ții) –, adică în miezul fierbinte al confrunt ării. Totdeauna ace ști neutroni
ne-au lovit și pe noi, rup ându-ne teritorii, reduc ându-ne capacitatea economic ă,
distrug ându-ne încrederea, provoc ându-ne mari traume și am ărăciuni. În aceste
catastrofe, ori am fost izola ți, ori am fost arunca ți în de șertul deziluziilor și
nesperan țelor. De și n-am încetat nici o clip ă să sperăm și să credem în valorile
omenirii și în destinul nostru. Iar credin ța și încrederea ne -au fost r ăsplătite.
Suntem, azi, o țară respectabil ă, unitar ă și puternic ă.
Dar via ța noastr ă este deopotriv ă eroic ă și dramatic ă. Am cunoscut și gloria,
și înfrângerea, și triumful și umilin ța. Construc țiile europene pe care le -am
încercat – unele, pe cont propriu, altele, prin aderare la alian țe mai mici sau mai
mari – n-au rezistat. Le -au desfiin țat războaiele sau interesele altora. Înseamn ă că
ele n -au corespuns pe deplin intereselor tuturor celor mari. Dar, ce a fost a fost, iar
o percep ție total negativist ă asupra istoriei nu este nici realist ă, nici benefic ă. Totul
a trecut, istoria ne va judeca în continuare pe to ți. Neutralitat ea n-a fost posibil ă
pentru Rom ânia și, probabil, nici nu va putea fi. De și n-ar fi deloc rea. Dar noi nu
suntem Elve ția, coco țată pe cupola Europei, l ăsată în pace s ă-și dureze o situa ție
cu totul special ă, protejat ă chiar, respectat ă, transformat ă, într-o vreme, în
buzunarul secret al Puterii Financiare; noi suntem o țară situat ă la originea unor
mari culoare strategice europene, foarte active și, de aceea, foarte periculoase
pentru integritatea și unitatea noastr ă teritorial ă. Este vorba de culoarul stra tegic
central, care începe din Gali ția (la nord de Carpa ți) și leag ă zona de vest a fostului

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
399
Imperiu Țarist de Berlin și Paris, marile capitale ale Puterilor Europene, de -a
lungul c ăruia s -au dus dintotdeauna toate marile r ăzboaie (culoarul opera țional), d e
culoarul strategic al Dun ării (care este un culoar logistic) și de culoarul strategic
maritim (Marea Neagr ă, Marea Egee, Marea Mediteran ă), care este un culoar cu
conota ții directe în spa țiul comercial și în cel politic. Toate aceste culoare, la limita
lor dinspre est, încep la frontierele Rom âniei, învăluie Rom ânia. Poate c ă tocmai
din acest motiv, Imperiul Țarist a luat Basarabia în 1812 și, de-a lungul unui secol
și jum ătate, a schimbat sau a favorizat schimbarea compozi ției popula ției doar la
gurile D unării și în Bucovina de Nord, adic ă la intrarea în culoarul strategic
dunărean și în cel central -european (a se vedea, în acest sens, și testamentul lui
Petru cel Mare, precum și liniile de extensie a slavismului spre Vest). Dar nu
numai Imperiul Țarist s -a interesat de a șa ceva. Și Puterile Occidentale au avut în
vedere, într-o măsură mai mare sau mai mic ă, cele trei culoare strategice. S ă ne
gândim la vechiul drum al m ătăsii – Marea Medi terană, Marea Neagr ă, Marea
Caspic ă, Orient, la importan ța pe care a u acordat -o Imperiul Habsburgic, apoi, în
vremurile moderne, dup ă primul r ăzboi mondial, Germania, culoarului strategic al
Dunării, la faptul c ă, azi, marele fluviu european este, cum scria Pamfil Șeicaru,
"fluviu al cinci m ări", precum și la evolu ția actu ală a evenimentelor în acest spa țiu.
Cel pu țin, așa a fost p ână acum, din vremea Imperiului Roman încoace. Oare a șa
va fi și de acum înainte? Noi sper ăm că nu. Europa se reune ște în spa țiul valorilor
ei tradi ționale dup ă cu totul alte principii. Totu și, este limpede pentru toat ă lumea
că liniile de for ță ale marilor ac țiuni politice și militare graviteaz ă tot în jurul
acestor mari culoare (coridoare) strategice. Liviu Mure șan, întemeietorul Funda ției
Eurisc, a reliefat faptul c ă Rom ânia se afl ă în zona de c onfluen ță a dou ă axe: axa
Marea Caspic ă – Marea Mediteran ă și axa Dun ării. Prima are o importan ță cu totul
special ă, mai ales prin faptul c ă se tinde ca Marea Caspic ă să devin ă un fel de
"Golf Persic Oriental", în timp ce pe axa Dun ării, îndeosebi dup ă drama iugoslav ă,
situa ția evolueaz ă într-un anume sens, care aminte ște de trecut. Rom ânia se afl ă în
zona de impact a celor dou ă axe.
Pentru a înțelege mai bine cum evolueaz ă sau cum pot evolua evenimentele
în acest spa țiu european, trebuie neap ărat s ă avem în vedere cum se deruleaz ă
acțiunile în jurul marilor repere, culoare, aliniamente și raioane geopolitice și
geostrategice și care este sau poate fi sensul și structura lor de rezisten ță în noul
concept european, în noua construc ție european ă.
Se grupeaz ă iarăși națiunile pe linii de for ță, pe zone de interes, pe module
strategice? Avem de a face cu o reac ție european ă la noua reconstruc ție mondial ă,
bazat ă pe module financiare foarte puternice care schimb ă complet configura ția
raporturilor economice și politice, amenin țând b ătrânul continent? Evident, la o
astfel de reac ție trebuie angajat, cu tot poten țialul s ău, și Estul. Sau este vorba de
un "export", de un transfer de securitate, de conciliere, de reconstruc ție, în sistem
franco -german, dinspre Vest sp re Est, într-o zon ă care a constituit de secole
butoiul de pulbere ale Europei? Și într-un caz și în altul, pentru țara noastr ă,
neutralitatea este practic imposibil ă.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
400
Imposibilitatea neutralit ății nu este, desigur, totuna cu posibilitatea izol ării.
Neutr alitatea este neangajare, ți-o alegi și îți este sau nu îți este respectat ă. Ea
înseamn ă doar neangajament militar în conflicte europene, în alian țe militare, dar
nu exclude colaborarea, schimburile economice, tehnologice, militare și altele. Ea
nu este to tuna cu izolarea. Și starea de izolare, e drept, ți-o poți alege. Omul poate
să-și aleag ă orice, inclusiv… sinuciderea. Dar izolarea nu poate fi convenabil ă
pentru nimeni. Foarte pu ține țări de pe lumea aceasta își aleg o astfel de stare, un
astfel de co mportament. Sensul istoriei, al lumii, este colaborarea, cooperarea, nu
izolarea. Izolarea îți poate fi însă impus ă. De o dictatu ră, de o situa ție politic ă
nefavorabi lă, de interesele unor țări puternice, ale unor alian țe, ale unor grup ări
ostile. De aceea , teama de izolare este foarte mare la țările cu voca ția cooper ării și
experien ța dramatic ă a singur ătății în fața unor situa ții grele. Istoria, adesea, se
repet ă. Pentru c ă marii ei actori sunt cam aceia și. Dar nu este vorba numai despre
aceasta. Popoarel e care au voca ția cooper ării – și, practic, toate popoarele o au,
altfel, genetic, n -ar mai fi popoare, cele care n -au avut -o au disp ărut – simt nevoia
dialogului, a comunic ării, a convie țuirii într-un sistem de valori. Ast ăzi nu se poate
viețui și supravi ețui în izolare. Integrarea în NATO nu este deci o fug ă după
protec ție, ci o expresie a con științei că acolo ne este locul. Nu sunt vorbe. Faptul
că 95 la sut ă din popula ția țării – procentul este uluitor! – opteaz ă, fără nici un
echivoc, pentru aceast ă integrare arat ă că suntem o na țiune care știm ce vrem. De și
suntem foarte diferi ți și, unii dintre noi, foarte nec ăjiți, avem cu to ții aceea și
percep ție, aceea și judecat ă asupra valorilor și nonvalorilor, asupra pericolelor și
șanselor. Fiind situat ă, atâtea veacuri, între trei mari imperii, țara noastr ă, întruc ât
n-a putut fi cucerit ă și anexat ă, a fost considerat ă tot timpul de ace ști colo și, un fel
de zon ă-tampon. Poporul rom ân nu a fost niciodat ă întrebat dac ă accept ă sau nu ca
țara s ă fie zon ă-tampon. Ac est sondaj arat ă că el nu accept ă să fie spa țiu de
siguran ță pentru nimeni. Nici pentru Est, nici pentru Vest. Rezult ă, de aici, c ă el nu
accept ă nici negocierile pe seama so rții lui, cum s -a întâmplat de at âtea ori în
istorie, nici condi ția de moned ă de schimb, hot ărâtă când la Yalta, c ând la Malta,
sau cine mai știe prin care punct de pe glob. El nu accept ă nici condi ția de modul
strategic, nici pe cea de plac ă turnant ă, nici pe cea de sacrificiu pentru nesup ărarea
uneia sau alteia dintre marile puteri. N oi nu vrem s ă supărăm pe nimeni. Vrem
doar s ă fim noi înșine, s ă fim respecta ți și să se țină seama de faptul c ă suntem aici
dintotdeauna și că ne vedem de treaba noastr ă. Poporul rom ân are o op țiune –
integrarea în NATO –, și-a exprimat -o tran șant, pentr u că ea corespunde
sistemului nostru de valori. Ea a fost f ăcută cunoscut ă (cel pu țin, așa cred), iar cei
în drept, probabil, vor ține cont de ea. Avem aceast ă speran ță, pentru c ă, în istorie,
s-a ținut adesea cont de op țiunea poporului rom ân. M ă gândesc l a Unirea din 1859
și la Unirea cea Mare din 1918.
NATO s -a constituit în jurul unor valori, chiar dac ă este o alian ță militar ă.
Aceste valori sunt cele ce țin de democra ție, de libert ățile umane, de economia de
piață, de respectul na țiunilor și minorit ăților na ționale. La urma urmei, militarii
sunt primii care slujesc și apără valorile na țiunilor și ultimii care doresc rezolvarea
diferendelor și neînțelegerilor prin mijloace militare. De și întreaga na țiune rom ână

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
401
a optat pentru integrarea în NATO și în cele lalte structuri europene, s -ar putea ca
unii, de pe la noi sau de aiurea, s ă se întrebe dac ă nu cumva este vorba de o
pendulare între o alian ță și o alt ă alian ță, de o op țiune… impus ă. Ce leg ătură avem
noi cu NATO? De ce trebuie s ă ne aliniem neap ărat la o altă Alian ță? N-am fost în
atâtea? C âte din ele și-au îndeplini obliga țiile fa ță de noi? Dar noi? Noi ne -am
îndeplinit totdeauna obliga țiile? Cu ce sacrificii? Au fost ele, aceste sacrificii,
evaluate vreodat ă? Și dac ă da, atunci care sunt concluziile?
Întreb ările sunt, desigur, mult mai numeroase și, de aceea, vom încerca s ă le
formul ăm cât mai clar, s ă discut ăm pe larg șansele și neșansele, adev ărurile și
neadev ărurile care ne bucur ă și ne dor, care nolens volens fac parte din via ța
noastr ă. La urma urmei, noi nu suntem singuri pe lume. Tot ce am realizat p ână
acum – unitatea na țional ă, buna convie țuire în Carpa ți, valorile civiliza ției
românești etc. – nu sunt f ăcute sub clopotul izol ării, ci prin deschideri spre toate
orizonturile, prin cooperare cu toată lumea, prin bun ă vecin ătate, prin respect fa ță
de toat ă lumea și față de noi înșine…

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
402
SPERAN ȚE ȘI CERTITUDINI
Toamna electoral ă s-a desf ășurat cu cer senin și oameni lini știți, plini de
speran ță. Electoratul rom ân are un anume sim ț al adev ărului. Matematica – fie ea
considerat ă chiar și numai în componenta ei statistic ă – este matematic ă. Ea nu se
înțală niciodat ă. La fiecare patru ani, vom tr ăi mereu acelea și sentimente ale unei
schimb ări, ale unei înnoiri, ale unui ciclu al vie ții. Din patru în patru ani, tot
românu va hot ărî. Problemele sunt numeroase. Și vor fi mereu numeroase. Unele,
poate, vor fi rezolvate, altele, nu.
În aceste zile, c ând oamenii s -au dus la urne pentru a alege echipa care va
conduce țara timp de patru ani, idealurile noastr e n-au trecut nici în umbr ă și nici
n-au rămas în vreo sal ă de așteptare. L -am ascultat cu bucurie pe unul din ale și
când vorbea de speran ța reîntregirii țării. Se referea, desigur, la venirea r ătăcitei
noastre Moldove de la est de Prut acas ă. Poate c ă, în sfârșit, a sosit timpul. L -am
ascultat, de asemenea, cu bucurie pe liderul USD vorbind de șansele sporite ale
integr ării noastre în primul val în NATO. Americanii și-au încheiat și ei alegerile
preziden țiale. Clinton a învins. Ne bucur ăm. Clinton este unu l din cei care se pare
că înțeleg bine problemele noastre și sensul foarte sincer și direct al op țiunilor
noastre. Am constatat c ă aproape toate țările din NATO înțeleg valoarea integr ării
în Alian ță a Rom âniei. Țara noastr ă este o for ță în aceast ă regiune , este centrul
sud-estului Europei, cum se exprima foarte realist un comentator de la BBC, iar
acest lucru este deosebit de important pentru procesul extinderii NATO pe piloni
puternici, stabili, siguri. Nu se poate ca NATO s ă nu vad ă asta!
Reîntregirea țării și integrarea în NATO sunt, pentru rom âni, problemele
cele mai mari și mai presante ale prezentului și ale viitorului. Rom ânul este în
stare de orice sacrificii pentru realizarea acestor obiective. Spre binele țării.
Nimeni nu se a șteapt ă ca integrar ea în NATO s ă aducă mai mult ă bunăstare, mai
multă fericire. Fericirea și bun ăstarea trebuie s ă ni le facem singuri, muncind
serios și temeinic. To ți ne a șteptăm însă la mai mult ă siguran ță pentru țară, la un
dialog benefic pentru țară, la o construc ție de securitate la care, evident, și noi s ă
punem v ârtos um ărul. Iar binele țării nu poate fi dec ât acolo unde este locul țării,
adică împreun ă cu na țiunile occidentale cu care împărtășim aceea și cultur ă și
aceea și civiliza ție. Venirea Moldovei dintre Prut și Nistru acas ă nu este o ambi ție,
ci este sf ârșitul unei dureri. Are fi ca și cum m âna amputat ă s-ar reface, ca și cum
întregul s -ar reface, ca și cum iubirea s -ar reface. A șa ar fi drept. A șa ar fi normal.
La sf ârșitul acestei luni, toamna electoral ă se va încheia. A fost o toamn ă
fără convulsii și fără tensiuni, f ără demonstra ții în strad ă și fără, Doamne fere ște,
mineriade! A fost o toamn ă a tensiunilor l ăuntrice, a c ăutărilor în str ăfunduri, a
responsabilit ății, a puterii celei adev ărate, aceea a poporulu i. Desigur, ea, aceast ă

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
403
toamn ă electoral ă, își are o istorie a ei, o poveste a ei, o valoare a ei, o filosofie a
ei. Anali știi politici vor avea destul de lucru, iar ceilal ți, oamenii de știință și de
cultur ă, vor redescoperi, poate, înlăuntrul comportamen tului electoral, ceva din
voca ția poporului rom ân. Ea va r ămâne înscris ă ca un reper în zbuciumata carte a
tranzi ției.
Noi, militarii, a șteptăm cu ner ăbdare, dar și cu încredere, numirea
ministrului ap ărării na ționale, discutarea și aprobarea bugetului, c ontinuarea
reformei și, de aici, reconsiderarea, pe temeiurile adev ărului (nu ale cine știe cărui
interes), a problemelor cele mari ale o știrii și, bine înțeles, repunerea în drepturile
care i se cuvin a respectului institu ției noastre.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
404
O IUBIRE CARE STR ĂLUCE ȘTE MEREU

Echipa de fotbal "Steaua", într-o curs ă impetuoas ă și grea, a cucerit din nou
Cupa Rom âniei. Ultimul act al acestui maraton fotbalistic s -a produs miercuri
seara, în nocturn ă, pe stadionul "Na țional", într-o companie elegant ă și tenace, cea
a echipei "F.C. Na țional". "Steaua" a c âștigat finala cu 4 -2, ceea ce înseamn ă un
rezultat foarte frumos, care relanseaz ă aceast ă echip ă spre noile performan țe pe
care le a șteptăm. La noblesse oblige . Sâmbătă, dup ă amiaz ă, pe stadionul din
Ghencea, "Steaua" a câștigat din nou (de data aceasta, meciul de campionat) cu
"F.C. Na țional", devenind, practic, campioana Rom âniei. Pentru a cincea oar ă
consecutiv. Sper ăm ca, în urma acestor dou ă meciuri, "F.C. Na țional" s ă nu fie
marcat de un "complex Steaua". Ar fi o mare pierdere pentru fotbalul rom ânesc.
Bancarii sunt sportivi foarte curajo și și cu resurse financiare serioase, care,
împreun ă cu alte 4 -5 echipe valoroase ale diviziei na ționale, pot și trebuie s ă ridice
nivelul de performan ță al campionatului intern, așa cum "Steaua" și "Dinamo", la
care se adaug ă "Universitatea" Craiova și, adesea, "Rapid" Bucure ști, o fac de o
jumătate de secol. Iar "Steaua" ar trebui, în acest fini ș strălucitor, s ă-și aduc ă
aminte c ă a fost c ândva campioan ă a Europei! Chiar dac ă au început s ă bată unele
vânturi și prin acest club. Idei vin cu nemiluita. Noi înșine am p ățit-o și încă o
pățim mereu din cauza lor. Unii sus țin că fotbalul de la "Steaua", ajuns la
performan ța pe care i -o știm, n -ar mai avea nevoie de altceva. Sau, în oric e caz, ar
avea nevoie de o "autonomie local ă" care s ă-l deta șeze de ceilal ți muritori de r ând
de la "Steaua". R ămâne de v ăzut. Pentru c ă respectivii "muritori de r ând" sunt, cei
mai mul ți, campioni mondiali, performan țe la care fotbalul cu greu poate visa.
Armata Rom ână le știe pe toate. Și le respect ă pe toate. De aceea, disputele care
plutesc prin unele sfere ne provoac ă nouă, celorlal ți, am ărăciune. Clubul sportiv al
armatei nu s -a născut de 50 de ani. Dintotdeauna, Armata Rom ână a dat țării mari
campion i. Și la schi, și la tir, și la scrim ă, și la atletism, și la multe alte discipline.
Fotbalul – regele sportului din secolul nost ru – a apărut mult mai t ârziu. Și armata
l-a respectat și a făcut tot ce e posibil pent ru ca "Steaua" s ă străluceasc ă și aici.
Mai ales aici. De și n-a fost u șor. Performan ța în fotbalul de la "Steaua" nu s -a
născut peste noapte, ci în urma unor mari eforturi din partea Armatei Rom âne.
Unii au uitat acest adev ăr. Și, vorba aceea, pe cine nu -l lași, la greu, s ă moar ă, nu
te las ă, după aceea, s ă trăiești. Dar asta este p ărerea unora. Clubul "Steaua" este
deținătoarea celor mai multe recorduri mondiale, altele dec ât cele din fotbal. Și,
poate, mult mai mari dec ât cele din fotbal. Mul ți însă nu le v ăd.
Fotbalul este la mare vog ă, dar "Steaua" nu înseamn ă numai fotbal. La cei
50 de ani ai s ăi, Clubul Sportiv al Armatei Rom âne "Steaua" se prezint ă cu

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
405
rezultate excep ționale, ob ținute, an de an, la aproape toate disciplinele. Palmaresul
acestui club sportiv este impresionant. Cred c ă sunt foarte pu ține cluburi sportive
pe lume care se pot m ândri cu astfel de rezultate. Indiferent care au fost, care sunt
și care vor fi sacrificiile, aceste rezultate exist ă. Și, dac ă ne gândim bine, aceste
sacrificii n -au fost niciodat ă prea mari. Oricum, l e-am suportat. Și ne-am bucurat
pentru că le-am putut face. Rom ânia n -a fost niciodat ă o țară a huzuririlor și a
bănetului care prisose ște. Din p ăcate, ac este rezultate ale Clubului "St eaua" nu se
cunosc de toat ă lumea. E drept, s -a scris și s-a vorbit ad esea despre ele. Dar nu a șa
cum ar fi trebuit, at ât cât ar fi trebuit și așa cum ar fi meritat -o acest club. O parte
din ele au fost publicate și în ziarul nostru, an de an, readuc ându-se astfel, c ât am
putut și cum s -a putut, la lumina rampei glorii pe n edrept uitate. Sau neglijate de
mass media care umbl ă după senza ționalul prezentului. Public ăm și în acest num ăr
al ziarului o sintez ă a drumului unor glorii f ără egal. Dar nu despre aceste rezultate
vreau s ă vorbesc aici – eu nu sunt un istoric și nici un cronicar al Clubului
"Steaua" –, ci despre spiritul lor. Pentru c ă el, acest spirit, este cel care se afl ă în
miezul lucrurilor. El este cel care a dat for ță și strălucire Stelei. De cele mai multe
ori, bucuro și de rezultate, îi uităm adesea și pe cei ca re le-au creat, și pe cei care
le-au ob ținut, precum și travaliul imens care se afl ă în aceast ă construc ție. Și e
păcat!
Despre cluburile sportive create în ace ști 50 de ani, ca, de altfel despre toate
celelalte, se spun azi multe lucruri. Desigur, cluburi le sportive nu trebuie
confundate cu "toate celelalte" și nu trebuie amestecate cu toate celelalte. De și și
aceste "toate celelalte" nu sunt deloc un talme ș-balme ș pe care îl dispre țuim, îl
condamn ăm și îl neg ăm global. Pentru c ă, în aceast ă țară, în timp ce unii s -au
dedat la fel de fel de tic ăloșii, au distrus valori și au îngenuncheat adev ăruri
scumpe, cei mai mul ți dintre noi au învățat, au muncit, au creat. Sufletul nostru, al
românilor, este curat și sincer, via ța noastr ă este simpl ă și cinstit ă, arta noastr ă este
statornic ă și monumental ă, morala noastr ă este european ă, fiin ța noastr ă este
senin ă, voca ția noastr ă este cea str ămoșească. Cluburile sportive au cultivat
performan ța, valoarea. Și nu altceva. Or, acolo unde unit ățile de m ăsură sunt
valoarea și performan ța, nu exist ă loc pentru altceva. În cazul lor, al cluburilor
sportive, judec ățile concluzive ar trebui s ă aibă ca premise rezultatele de excep ție,
valorile și nu altceva. Cu at ât mai mult, c ând este vorba de clubul sportiv "Steaua",
care are un nume construit cu efort și cu iubire de institu ția militar ă a țării. Din
păcate, și în evaluarea a ce se întâmplă aici, ca și în cazul Armatei Rom âne în
general, se manifest ă, adesea, la c âțiva, o unic ă măsură, care nu este dec ât o
globalizare gr ăbită, o punere în aceea și oală, în ultim ă instan ță, o ignoratio elenchi
(ignorarea chestiunii). Or, esen țialul este c ă, de 50 de ani, acest club sportiv
"Steaua" a produs valori care au purtat cu demnitate Tricolorul rom ânesc în lume
și l-au ridicat pe cele mai înalte catarge. În acest club, a b ătut mereu o inim ă
română frumoas ă și adev ărată și a supravie țuit mereu o inim ă română puternic ă și
curat ă. Nu izolat ă undeva într-un turn al iluziei, al ceea ce unii numesc cu dispre ț
naționalism, al fanteziei și absurdit ății, ci în concertul celorlalte inimi ale Europei
și ale întregii lumi. Noi, cei mul ți, n-am ignorat niciodat ă valorile lumi. Noi le -am

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
406
respectat și le-am cultivat. Iar atunci c ând dialogul rom ânesc cu lumea nu mai era
posibil pe vechile lui coordonate de sinceritate și încredere, datorit ă unei politici
despre care încă n-am aflat totul, el se purta, totu și, prin sport, prin știință, prin
cultur ă și prin bun sim ț. Ele – aceste cluburi sportive rom ânești, între care "Steaua"
s-a aflat mereu în avangard ă –, au fost, at âția ani, printre pu ținii ambasadori
sinceri ai Rom âniei, pretutindeni în lume. Trebuia s ă fi privit ochii fotbali știlor de
la "Steaua" pe marele stadion din Sevilla, atunci c ând au cucerit cupa Europei,
trebuia s ă fi privit ochii Laurei Badea și ai at âtor sportivi de excep ție de la
"Steaua", atunci c ând, la olimpiade sau la campionatele mondiale, se înălța
Tricolorul și se c ânta imnul țării, pentru a înțelege ce a însemnat și ce înseamn ă
acest club pentru na țiunea rom ână, pentru voca ția rom ânilor. El nu este un produs
al comunismului, cum cred unii. El este un produs al iubirii militarilor rom âni, al
iubirii rom ânilor fa ță de sport, într-o conjunctur ă care nu permitea altceva. Este o
construc ție tenace, mig ăloasă și îndelungat ă, precum și un rez ultat al spiritului
militar care anim ă dintotdeauna acest club. Aici, la fel ca în oricare alt ă unitate
militar ă, se reunesc valori ale unei institu ții care nu poate exista f ără eficien ță și
performan ță. Aici, ceea ce se cheam ă spirit ofensiv, disciplin ă, ordine,
camaraderie, curaj, respect, tenacitate, for ță interioar ă, spirit de sacrificiu,
profesionalism nu sunt simple no țiuni, nu sunt simple adev ăruri, ci valori. În acest
sistem de valori s -a format și exist ă de o jum ătate de veac cel mai mare, cel mai
diversificat și cel mai performant club sportiv al țării: "Steaua". Acest spirit a fost
preluat, dup ă război, de clubul sportiv al armatei. El a existat însă dintotdeauna în
Armata Rom ână și nu este inven ția sau cucerirea ultimilor 50 de ani. Tocmai
datori tă acestui spirit, el a str ălucit și strălucește nu numai prin fotbal – care este de
excep ție –, ci și prin celelalte ramuri sportive care, adesea, pe nedrept, sunt l ăsate
în umbr ă.
"Steaua" este, orice s -ar spune, clubul nostru de suflet, port -drapelul n ostru
sportiv. Ne place s ă ne reg ăsim în valorile acestui club, iar atunci c ând sportivii de
la "Steaua" urc ă pe cea mai înaltă treap tă a podiumului, inima noastr ă bate cu
putere. Suntem tri ști când sportivii militari pierd un titlu, și ne înflorim via ța când
laurii str ălucesc pe fruntea Stelei. Clubul sportiv al armatei "Steaua" a fost și este
valoarea sportiv ă numărul unu a țării. Unii spun c ă sistemul în care s -a construit
aceast ă valoare este dep ășit, iar acest club, ca și altele, reprezint ă o reminisce nță a
unor timpuri care se cer eradicate. Reminiscen țele unor timpuri, da, se cer
categoric eradicate. Dar valorile nu. Valorile se cer respectate și onorate. Nimeni
n-a distrus Capela Sixtin ă, sau turnul din Pisa, sau Sfinxul sau Cristo Rei sau
istoria ca mpaniilor lui Alexandru cel Mare. Nici r ăzboaiele, nici regimurile
politice, nici extremismele de tot felul, nici trecerea timpului. Nimeni nu poate
distruge valorile Clubului Sportiv al Armatei "Steaua". Și nici mecanismele care
le-au produs. Pentru c ă nu politica partidului unic le -a produs, ci iubirea, sudoarea,
talentul și dârzenia antrenorilor și sportivilor, spiritul olimpic, încrederea, voin ța,
responsabilitatea și, mai ales, patriotismul. Nu cel clamat, ci cel tr ăit, cel care se
află acolo unde -i este locul, în inim ă, în suflet, în fiin ță. Și probabil c ă Armata
Rom ână nu va admite a șa ceva, chiar dac ă fiecare dintre noi trebuie s ă contribuie

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
407
la finan țarea acestui club cu o parte mai substan țială din salariul nostru. Este prea
important ă aceast ă valoa re care a str ălucit de at âtea ori pe firmamentul lumii
pentru a nu o face.
Se pune, totu și, o întrebare: Respectul Clubului Sportiv al Armatei "Steaua"
față de institu ția din care face parte este totdeauna pe m ăsură? Desigur, expresia
cea mai concret ă a unui respect sunt faptele, rezultatele. Iar acestea au fost
totdeauna pe m ăsură. Acestea str ălucesc de o jum ătate de veac pe cerul
performan țelor na ționale și mondiale. Și la fel de viu str ălucesc și în sufletul
nostru. Altceva nu ne trebuie de la "Stea ua". Totu și, în lumea oamenilor, în afar ă
de fapte, mai exist ă și dialog. În ceea ce ne prive ște, în ziarul "Observatorul
militar", portdrapelul Stelei, și în celelalte reviste ale Grupului de Pres ă al
Armatei, s -a acordat, constant, dintotdeauna, problema ticii clubului, un spa țiu
substan țial pe care l -am umplut nu numai cu cronici și cu fapte de la "Steaua", ci și
cu mult ă iubire fa ță de aceast ă mare unitate de elit ă a Armatei Rom âne. Militarii
români și ceilal ți cititori ai publica țiilor armatei au dreptu l să fie informa ți. Au
dreptul s ă trăiască emoția și frumuse țea performan ței sportivilor militari. Chiar
dacă cei de la conducerea Clubului "Steaua" nu știu totdeauna acest lucru. Sau nu -i
intereseaz ă.
Lăsând, pentru o clip ă, de o parte, am ărăciunile, pers pectivele, visurile sau
temerile Stelei – care sunt destule – să felicit ăm cu c ăldură marele nostru club
sportiv, s ă ne bucur ăm, la aceast ă aniversare, pentru bucuriile lui, pentru
rezultatele de excep ție ob ținute de sportivii militari la toate disciplinel e și să urăm
Clubului Sportiv al Armatei "Steaua", str ălucire, via ță lungă și bucuria de a fi
totdeauna cel mai bun.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
408

CĂLDURA PIETREI
Am fost acolo unde se prinde harta în cui, unde Maramure șul cântă și
Pietrosul tun ă din avalan șe, unde nimeni nu a șteapt ă minuni, dar totul este aici o
minune. Cea dint âi dintre ele fiind însuși muntele. Muntele. Glasul în piatr ă al
pământului. Monument al zborului în piatr ă spre cer. Al zborul din inim ă și prin
inimă spre via ță, spre ad âncul vie ții. Zbor plin de iubire spre iubire.
Dar mun ții noștri nu ne sunt numai piatr ă, vatr ă și iubire. Ne sunt deopotriv ă
un s ărut pe frunte și o poart ă a soarelui pe care Maramure șul o înalță spre cer. Ne
sunt poarta noastr ă spre Dumnezeu, ne sunt religie și mister, ne sunt putere și
cărări pentru suflet, ne sunt filosofie a unui spa țiu totdeauna plin cu iubire. Și, în
timp ce prin alte p ărți, ca întotdeauna, se fac scenarii cu privire la soarta noastr ă,
eu simt nevoia s ă mă aflu din nou în spa țiul unde se tr ăiește muntele ca un
spectaco l drag, ca o minune a certitudinii și a speran ței. M ă aflu unde -mi este
locul. În spa țiul de suflet al v ânătorului de munte. Acolo unde el este la fel de tare
ca piatra. La fel de puternic ca înălțimile pe care le str ăbate cu pasul și cu g ândul.
La fel de nobil ca piscurile.
De aceea v ânătorul de munte este exact ceea ce este și muntele care -i poart ă
pașii, care -i alin ă suferin ța și îi astâmpără setea de înălțime. Osta șul piscurilor și
crestelor carpatine nu este un osta ș de rând. Nu este un trec ător prin arta de a iubi
muntele, nu este un salariat al înălțimilor. Cine se apropie o singur ă dată cu
dragoste și cu sinceritate de munte și reușește să-i aud ă glasul și să-i simt ă căldura
nu se mai poate dezlipi de el. Iar muntele, la r ându-i, nu -l va p ărăsi nic iodat ă.
Conceptul filosofic fundamental al poporului rom ân este spa țiul. Timpul trece,
spațiul rămâne. Iar muntele, într-un astfel de spa țiu, nu este un simplu accident
geologic, nu este o simpl ă încre țitură rezultat ă din r ăcirea scoar ței terestre, nu este
o realitate dat ă, găsită, aceea și mereu, peste care treci și pe care, adesea, n -o mai
vezi. Muntele este cristalul dintr -un strop de rou ă, este candoarea florii de col ț care
trăiește printre z ăpezi, este preluca dorului și veșnicia unui izvor cu ap ă sfințită.
Este locul în care se înnobileaz ă sufletul și se o țelește caracterul. Este locul în care
devii d ârz și bun, puternic și temerar, modest și curajos.
În labirintul de voci care nu spun nimic și de dezam ăgiri care umplu
totdeauna paharul cu pelin, am sim țit de fiecare dat ă, împreun ă cu vânătorul de
munte, c ăldura pietrei, puritatea ierbii și limpezimea dorului de a sui acolo, sus, în
cerdacul cerului, unde ne sim țim cu to ții acas ă. Am ascultat c ântecul duios al
vântului care trece prin cetini și am sim țit că, suind, m ă înalț și, înălțându-mă, mă
împlinesc, devin eu însumi. Ne vedem cu to ții în fiecare montan iard, în fiecare
vânător de munte care a ajuns s ă stăpâneasc ă piscurile. Retr ăim, de fiecare dat ă,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
409
drumul pe care l -am parcurs. Unii vor începe s ă-l parcurg ă chiar acum. Dup ă
primul pas va urma al doilea, și tot a șa, o via ță. Pentru c ă, totdeauna, muntele îți
devine prieten pentru o via ță.
Cel mai t ânăr contingent de v ânători de munte, abia sosit în unit ăți, și-a
început ucenicia. Iat ă-i privind spre înălțimi, spre viitorul lor spa țiu de împlinire.
Iată-i sorbind din ad âncul luminilor ochilor înălțimile care -i privesc, la r ându-le,
maiestuos. Ceva, în ei, foarte ad ânc, fredoneaz ă difuz și discret c ântecele de pe
aici, murmur ă undeva un izvor, apoi dint r-o dat ă se las ă liniștea. De acolo, de sus,
de pe munte, se rostogolesc peste noi, aerul tare al crestelor, parfumul ierbii și al
rășinilor. Îi aud cum povestesc p ărinților veni ți să-i vad ă primele lor mici aventuri
la acest început de lupt ă cu sine și de înfrățire cu muntele, primele impresii, primul
lor entuziasm. Își strâng în bra țe iubitele, venite și ele s ă-i vad ă în noua uniform ă,
acum, la început de sui ș. Se înarmeaz ă, în acest spa țiu de iubire, cu roua
sentimentelor curate pentru a -și încerca, în săptămânile urm ătoare, puterile în
primele lor ascensiuni spre Marele Sentiment care este Muntele. Muntele care
închide zarea și deschide z ările, muntele care ad ăposte ște Transilvania și aduce în
pragul caselor primul r ăsărit de soare. Muntele care se rec onstruie ște în inim ă ca
un castel de certitudini. Muntele care te învață să fii OM.
Primii pa și ai recru ților la v ânătorii de munte sunt ca primii pa și ai copilului
care învață să mearg ă. Muntele este pentru ei – pentru noi to ți – nu doar o nou ă
experien ță, ci și o nou ă existen ță care se amplific ă devenind un fel de suprasarcin ă
a înălțimilor ce se cer nu cucerite, ci apropiate, îmbrățișate, unite cu profunzimile
ființei și ale sufletului într-o unitate a vie ții și a sim țirii, a patimii și a datoriei, într-
o entitate care, pentru un v ânător de munte, este totdeauna mai tare ca via ța.
Zăpezile r ămase pe br âne și prin fisuri str ălucesc, caprele negre ies pe
țancuri cu siluetele lor inconfundabile, golul alpin se umple de parfumul de
rododendron și de bujor d e munte, brazii fo șnesc în adierea verii, traseele alpine
așteapt ă.
Accelerez mi șcarea, compactez clipa și îi las pe tinerii recru ți să facă și cel
de al doilea pas. Primul deja a r ămas în urm ă. Știu să cânte, s ă țină caden ța, să facă
primele noduri de alp inism, încep s ă reușească să-și potriveasc ă pasul cu
dificultatea pantei, s ă fie mai rapizi, s ă alerge, s ă treac ă primele obstacole, s ă se
bucure de reu șita celuilalt.
Mâine sau poim âine, vor începe primele ascensiuni. Inima bate cu putere,
nerăbdarea crește, emo ția întâlnirii cu piatra este la fel de tare ca piatra. Totul
începe s ă se învârteasc ă în jurul acelei clipe și tânărul își mușcă buza pentru a -și da
seama c ă acestea sunt g ânduri adev ărate, într-o lume real ă, și nu visuri. Și totu și,
acum, la început de drum, cu at âtea lucruri care te cople șesc, e foarte greu s ă faci
distinc ție între vis și realitate. Mai ales c ă l-ai văzut pe locotenent la st âncă, pe un
traseu de gradul șase. Era parc ă tot una cu st ânca. Sim țeai că muntele te sufoc ă, iar
răcoarea îți pătrundea prin to ți porii ca o amenin țare. Se c ățăra abil, parc ă mângâia
piatra. "Oare, eu am s ă pot vreodat ă să fac a șa ceva?" Nu era o simpl ă întrebare.
Era o uimire și o zvâcnire , o speran ță și o disperare.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
410
Seara, înainte de a -l fura somnul în par fum de cetin ă, tânărul recrut, viitorul
vânător de munte adev ărat, își imagineaz ă… O succesiune de imagini accelerate
sau persistente… Primul pas f ăcut spre locul începerii ascensiunii. Pasul cel mai
greu. Fr ânghia care șerpuie ște printre degete. Nodul de legare. Ochiul care caut ă
prima priz ă. Degetele care tremur ă înainte de a o atinge… Prima carabinier ă fixată
la pitonul de asigurare, prima priz ă de dup ă primul piton, care frige degetele,
prima bavarez ă, primul horn care cere ramonaj, prima surplomb ă, prima sc ăriță
care tremur ă sub talp ă, primul popas, prima fixare în zelp, primele pic ături de
sudoare sau primii stropi de rou ă care r ăsar pe frunte ca o împlinire a efortului… O
pauz ă, încă un metru de c ățărare…. Dar, deodat ă, puterile sl ăbesc, gen unchii
tremur ă, sudoarea curge șiroaie pe t âmple, antebra țul se întărește, bicepsul se
blocheaz ă. Hăul se deschide, se casc ă, se apropie, vuie ște, îi sparge timpanele…
Simte c ă se desprinde. Nu mai exist ă prize, nu mai exist ă carabiniere, nu mai
exist ă zelp… Cade… Se treze ște brusc, lac de sudoare, cu gura uscat ă și inima
bătând să-i sparg ă pieptul… Nu, nu s -a întâmplat nimic. A fost doar un vis. Își
continu ă cu greu somnul întrerupt, în clipele sufocante ale îndoielilor. Reia visul
sau ce o fi fos t de unde l -a lăsat. Bra țele îl dor, simte o r ăceală pe frunte… Dar, de
data aceasta, g ăsește totu și puterea s ă se aga țe de un firicel de încredere. Degetele
caută priza cea mai bun ă, piciorul se fixeaz ă parcă mai bine în scăriță, sudoarea de
pe frunte n u mai doare, a devenit parc ă stropi de rou ă primenitoare… Își lipe ște
obrazul de st ânca dur ă, închide ochii. Și, dintr -odată, aude glasul muntelui și
simte fierbin țeala pietrei care -i limpeze ște sinapsele, îi deblocheaz ă mușchii, îi
alung ă tremurul îi dă putere și încredere.
Continu ă ascensiunea. Surplomba, hornul, fisura, locul de regrupare… Dar
muntele e sus, tot mai sus… Acolo, sus, pe crestele de piatr ă, îl așteapt ă alt
examen. Țintele sunt ascunse printre st ânci, unele, undeva, sus, și mai sus, sau,
poate, undeva, jos, în căldare, altele, în dreapta sau în stânga, printre jnepenii din
golul alpin, trebuie s ă le descopere pe toate și să deschid ă asupra lor un foc precis,
la timp. Altfel… În aceste clipe simte c ă este, asemeni infanteristului, u n lupt ător
de ad âncă singur ătate. Nu se simte însă cople șit sau uitat. Singur ătatea lupt ătorului
stimuleaz ă responsabilitatea lupt ătorului, puterea lui, independen ța lui, capacitatea
lui de a ac ționa rapid, în orice împrejurare, nevoia de a fi cel mai bun, de a fi
performer… Dar c ât efort! De zece ori pe zi, flot ări. Serii de c âte cincizeci sau de
câte o sut ă. Dou ăzeci de kilometri de alergare. C âte dou ăzeci de trac țiuni în bra țe…
Lucru în poligonul înțesat de obstacole care mai de care mai dificil…
…Mai departe, pe platoul alpin care închide trec ătoarea și deschide manevra,
trebuie s ă fie MLVM -urile, le și aude caden ța aspr ă a mitralierelor de 14,5, în timp
ce elicopterele vor p ătrunde impetuos, prin surprindere, de -a lungul v ăii, printre
piscuri, și vor lansa acolo desantul… B ăieții vor face un rapel ca -n filme… Tunurile
de munte, de și se afl ă înapoi, la marginea p ădurii, vor fi primele care vor lovi
adversarul de pe creasta pietruit ă și încazematat ă. Le va auzi numai f âșiiturile
proiectilelor și exploziile din fa ță, de pe aliniamentul advers…

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
411
… Visul s -a sfârșit de mult, din vremea primelor s ăptămâni de instruc ție, au
trecut peste el aplica ții, tabere, a trecut și iarna, iarna schiului și a ascensiunilor pe
traseele albe… Se opre ște o c lipă, își aduce aminte de kilometrul de ghea ță pe care
l-a escaladat ast ă iarnă – nu credea c ă exist ă așa ceva în țara asta –, retrăiește
căldura ghe ții ca pe o iubire de demult.
Pioletul de ghea ță, colțarii, str ălucirea de diamant a traseului, de parc ă ar fi
urcat un turn de sticl ă…
Nopțile lungi trecute în lunecarea schiurilor, în șir indian, în costume de
mascare albe, cu tot echipamentul și cu aten ția în vârf de ac…
Frica de ambuscad ă…
Căderea în ambuscad ă…
Ieșirea din ambuscad ă…
Apoi ambuscada pe care subunitatea ta a realizat -o, la r ându-i, sus, pe
creast ă.
O ambuscad ă de creast ă…
Atacul vertiginos pe schiuri, de parc ă se deschisese muntele, de parc ă se
prăvălise muntele…
Avalan șa, hăul alb, albastrul de deasupra dezastrului…

Toate au trecut și n-au trecut, fac parte din via ța sa, pentru c ă el este acum
vânătorul de munte care s -a dorit s ă fie. Escaladeaz ă cu ușurință traseul, pitoanele
cântă, coarda vibreaz ă fierbinte în mâinile sale, prizele sunt la îndem ână, ochii îi
sunt plini de iubire și de z âmbet, muntele îi este drag. Este muntele lui, este via ța
lui. Simte în toat ă ființa căldura pietrei, a aceleia și pietre de care, c ândva, parc ă
într-o altă viață, s-a temut. O c ăldură care este statornic ă prin ierni și prin veri, pr in
vremuri bune și prin vremuri rele, singura care nu ne las ă niciodat ă la greu.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
412
MEMORIE PENTRU VIITOR
Fiecare soldat din Europa a luptat pentru țara lui. Osemintele celor ce
au murit se afl ă adânc crescute în acest p ământ european. Dar vremurile
beligera nței au trecut. Este timpul s ă ne aducem aminte cu respect de jertfa
acestor oameni, s ă o cinstim și să o respect ăm. Cine nu știe să respecte un act
de eroism sau o valoare nu merit ă respect.

Sâmbătă, 17 octombrie, am fost cu o delega ție rom ână format ă din câțiva
ofițeri din Statul Major General (general de divizie aerian ă Iosif Rus, colonel
Gârbăcea, c ăpitan R ădulescu) și 12 solda ți de la Brigada de Gard ă, plus
comandantul lor, la Li ége, în Belgia. Am decolat la ora 06.30 de pe Otopeni cu un
Hercules C 1 30 și ne-am întors, pe acela și aerodrom, în aceea și zi, la ora 21.00.
Motivul acestei vizite scurte: depunerea de coroane de flori la Memorialul
Interaliat din acest ora ș belgian. Povestea acestui memorial este simpl ă, ca toate
istoriile mari ale acestei l umi. În anul 1925, la Roma, Federa ția Interaliat ă a
Vechilor Combatan ți a emis dorin ța ca ora șul Li ege să fie ales ca loc de consacrare
pentru c ă el a fost prima cetate care a opus o rezisten ță eficace invadatorilor din
anul 1914. De aceea, la 7 august 19 14, Fran ța decernase acestui ora ș Crucea
Legiunii de Onoare. Era primul ora ș din afara Fran ței care era onorat cu o astfel de
distinc ție. Alegerea de la Roma fiind acceptat ă, s-a ob ținut o subscrip ție și, în
septembrie 1928, au fost deschise lucr ările. La 20 iulie 1937, Leopold al III -lea,
acompaniat de Contele de Flandra și de ilustre personalit ăți străine, a inaugurat
acest memorial. Erau prezen ți reprezentan ți din: Fran ța, Marea Britanie, Italia,
Statele Unite, Canada, Polonia, Spania, Rom ânia și Iugosla via. Noi, genera ția de
azi, abia acum am aflat de acest memorial, de și acolo se afl ă și un monument al
ostașului rom ân căzut pe c âmpurile de b ătaie ale Vestului. Un monument f ăcut de
Rom ânia. Într-o cript ă care seam ănă cu cea a generalului Eremia Grigoresc u din
mausoleul de la M ărășești, se odihnesc, pentru veacuri, osemintele acestor osta și
români care au luptat în Vest. În 1916, c ând Rom ânia a intrat în război, frontul
românesc m ăsura, la un moment dat, 1400 de kilometri, fiind cel mai lung din
Europa. Ia r jertfele Rom âniei în acest r ăzboi au fost imense. Delega ția rom ână a
onorat a șa cum se cuvine acest eveniment, chiar dac ă gazdele nici m ăcar imnul
țării noastre nu l -au știut. Dar astea sunt defec țiuni de organizare, care nu trebuie
să ne îngrijoreze pre a mult. Ceea ce cu adev ărat ne îngrijoreaz ă este lipsa de
informa ție din aceast ă țară și din altele din zona respectiv ă despre noi, despre
adev ărurile noastre. Știm c ă presa și televiziunea de aici și din țările din zon ă
prezint ă și comenteaz ă imagini ales e cu mult ă grijă de regul ă numai din spectrul
mizeriei și al unei lumi cu care nimeni nu se m ândrește și care, din p ăcate, exist ă și

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
413
la noi, ca peste tot. Și Rom ânia, ca și alte țări, are copii abandona ți și copii ai
străzii, dar are și copii geniali care câștigă medalii de aur la concursurile
interna ționale de matematic ă, fizic ă, electronic ă etc., are și institu ții care sunt la
nivel european, are și valori care nu pot fi puse la îndoial ă de nimeni. Una din
aceste valori este respectul fa ță de soldatul Eur opei. Memorialul pe care -l vizit ăm
este al alia ților, este interaliat. Pe p ământul nostru, în mausoleele noastre, se afl ă și
fostul inamic. La loc de cinste. Pentru c ă și soldatul inamic și-a făcut datoria fa ță
de țara lui. Din c âte știm noi, în foarte pu ține țări exist ă mărturii ale acestui
respect, monumente care s ă-l materializeze și să-l imortalizeze pentru eternitate.
Acum, c ând țara noastr ă bate la por țile NATO, Europa ar trebui s ă nu uite
acest lucru. Sau m ăcar s ă-l afle. Pentru c ă nu po ți uita ceea ce nu știi, ceea ce n -ai
vrut sau n -ai reu șit să afli. Respectul face parte din firea poporului rom ân și se
manifest ă în toate timpurile și în toate epocile istorice, de și imaginile despre noi și
de la noi care se vehiculeaz ă prin alte țări sunt pe invers . În urma b ătăliei de la
Mărăști din 1917, spre exemplu, pe dealuri și în valea M ărăștilor au r ămas 11.000
de mor ți. Rom âni, nem ți, unguri, ru și. Generalul Averescu a dat ordin s ă fie
îngropa ți cu to ții și să nu fie l ăsați să putrezeasc ă și să-i mănânce co rbii. Dup ă
război, din s ărăcia lucie în care se zb ătea țara – pentru c ă, se știe, se r ăbda și se
murea de foame –, poporul rom ân a g ăsit ultimele resurse și a ridicat monumente
aproape în fiecare sat și mari mausolee care sunt extrem de valoroase pentru c eea
ce numim aici respect fa ță de soldatul Europei . În criptele mausoleelor de la
Mărășești, M ărăști, Soveja, Mateia ș, Diham și din at âtea alte locuri, se afl ă
oseminte ale osta șilor rom âni, nem ți, ruși, unguri, austrieci. Aceste mausolee,
aceste osuare su nt expresii ale unui respect pe care nu -l întâlnești pretutindeni.
Este, a șa cum subliniam și trebuie subliniat, una din valorile noastre na ționale. De
unde rezult ă că Rom ânia nu s -a închistat niciodat ă într-un na ționalism extremist și
păgubitor, cum se ma i vehiculeaz ă pe ici pe colo de min ți imaginative sau r ău
inten ționate, ci a existat și a evoluat în acest respect al na țiunilor, în acest
sentiment de cinstire a eroilor, indiferent cui au apar ținut ei. Și chiar dac ă, într-o
vreme, s -au vehiculat și la no i sloganuri, știm cu to ții foarte bine c ă ele nu
aparțineau și nu vor apar ține niciodat ă națiunii rom âne. Și mai e ceva. Foarte
important. Osta șilor rom âni nu li s -a cultivat niciodat ă ura fa ță de inamic, ci
respectul fa ță de inamic. În ordinele de zi ale comandan ților de atunci, din iarna lui
1916 și din vara lui 1917, spre exemplu, se spunea despre soldatul german c ă este
cel mai bun din lume – pentru c ă era, într-adev ăr, printre cei mai buni osta și din
lume – și se recuno ștea ost ășește bravura lui de pe câmpul de b ătaie, a șa cum se
sublinia și bravura osta șului rom ân. Ace ști înainta și ai no ștri ne -au învățat, adesea
cu pre țul vie ții lor, s ă trăim în demnitate, s ă nu ne umilim și să ne respect ăm atât
vecinii, c ât și pe cei care, via ța ni-i face, în vreme de război, inamici. În timp de
pace nu exist ă inamici. Numai r ăzboiul creeaz ă astfel de ipostaze.
Este, credem, momentul s ă ne aducem din nou aminte de acest spirit al
nostru. Care este AL NOSTRU și care face cinste poporului rom ân. El exist ă
dintotdeauna. A intrat de mult în legendele noastre. Și ne m ândrim cu el. El exista
într-o vreme c ând în Europa nu se vorbea de a șa ceva, c ând continentul era divizat

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
414
în tabere și în contradic ții care duceau, totdeauna, aproape inevitabil, la conflicte și
războaie. Și dacă, într-o vreme, și la noi, mausoleele și monumentele primului
război mondial au fost l ăsate în plata Domnului, iar cele de dup ă al doilea r ăzboi
mondial au fost cum au fost și câte au fost, nu este vina poporului rom ân.
Dimpotriv ă, este tragedia poporu lui rom ân, umilirea lui. Dar cu to ții știm c ă
oamenii locului, chiar și în zilele în care se pream ărea Stal in, se duceau la
mormintele osta șilor rom âni și străini, la mausoleele noastre și aprindeau o
lumânare. Poate și acesta este un motiv pentru care, du pă decembrie 1989, s -a
declan șat un adev ărat război al distrugerii monumentelor care nu ne apar țin. A fost
doar o reac ție. În realitate, noi avem în sufletul nostru, în gen a care ne vine de la
statornicii locuitori ai acestor plaiuri, respectul.
Este, cre dem, timpul s ă continu ăm să aducem în stare de a fi vizitate de
urma șii celor ce au luptat în primul și în al doilea r ăzboi mondial locurile unde s –
au desf ășurat lupte și bătălii, unde au pierit sau au fost salva te vieți omene ști.
Războaiele s -au terminat de mult. Acum nu mai exist ă beligeran ță. Exist ă și
trebuie s ă existe doar respect. Respectul soldatului Europei care și-a făcut datoria
față de țara lui, care a luptat și a murit sau a supravie țuit la ordinul patriei lui.
De ce nu i -am invita, spre exempl u, pe nem ți, pe unguri, pe austrieci, pe
ruși, să-și vad ă, conservate cu grij ă, osemintele osta șilor lor și chiar s ă-și ridice ei
înșiși, dac ă doresc, monumente pe locurile în care au pierit, sub drapelul țării lor,
ostași care și-au făcut datoria? A cinst i memoria osta șului c ăzut pe c âmpul de
luptă este o datorie a tuturor. Ast ăzi, sub sceptrul NATO, al UE și al UEO, se
încearc ă și se realizeaz ă pas cu pas o unitate a Europei. De aceea, cu to ții vrem s ă
intrăm în NATO, s ă contribuim la realizarea unui vis frumos care a animat
dintotdeauna min țile vizionare, oamenii de valoare ai continentului. Inamicii de
ieri sunt și trebuie s ă fie azi prieteni, colaboreaz ă, zidesc o nou ă lume. Nu se poate
continua la infinit o stare care, odinioar ă, a produs at âtea traged ii europene. Dar
nici nu trebuie aruncat v ălul uit ării peste ceea ce s -a întâmplat, peste eroismul
ostașului Europei, oricine ar fi fost el, oric ărei armate ar fi apar ținut el.
Dimpotriv ă, a cultiva respectul fa ță de osta șul Europei c ăzut pe c âmpurile de
bătaie este un act de reconciliere, este un act de valoare, de demnitate, este o
memorie pentru viitor.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
415
O NOU Ă AVIA ȚIE A COMPUTERULUI
ȘI A LASERULUI
Joi, 8 mai, la Bac ău, s-a produs un eveniment echivalent cu escaladarea
Everestului. A luat startul, la m anșa avionului MiG 21 LANCET, prima escadril ă a
Avia ției Militare a Rom âniei care va face saltul de la grila mecanic ă la computer.
De fapt, saltul este deja f ăcut. Ace ști băieți inimo și și puternici au parcurs deja
programul de trecere pe noul avion de lu ptă din dotarea For țelor Aeriene Rom âne,
iar azi, iat ă, vor decola cu el spre noile orizonturi ale For țelor Aeriene Rom âne.
Evenimentul s -a desf ășurat în prezen ța generalului de divizie ing. Dan
Zaharia, secretar de stat și șef al Departamentului Înzestr ării și Logisticii Armatei,
sufletul programului de modernizare a avionului MiG 21, ca și al altor programe
de înzestrare cu sisteme de arme a tuturor categoriilor de for țe ale armatei, a
generalului de flotil ă aerian ă Gheorghe Buc șe, șeful Statului Major a l Avia ției și
Apărării Antiaeriene, a comandantului Avia ției Militare, general de flotil ă aerian ă
Ion Stan, a reprezenta ților Uzinei AEROSTAR din Bac ău și ai firmei ELBIT din
Israel.
Generalul Ion Stan a subliniat, în deschiderea activit ății de preg ătire a
zborului, importan ța deosebit ă a acestei zile unice:
"Așteptăm aceast ă de zi de foarte , foarte mult ă vreme. În cei șapte ani de
zile, dumneavoastră știți, pentru c ă v-ați aflat în miezul problemelor, c âte activit ăți
s-au desf ășurat, c âtă munc ă enorm ă s-a depus ca s ă punem la locul lui fiecare
butona ș, fiecare contact. Argumentul For țelor Aeriene Rom âne pentru integrare în
NATO îl constituie acest avion care este compatibil cu tot ce este mai bun acum în
lume. Viitorul Avia ției Militare este deci asigurat pentru urm ătorii zece –
cincisprezece ani. Tot ca beneficiar al acestui program, apreciez c ă modernizarea
avionului MiG 21 a fost una din cele mai inspirate idei, chiar dac ă la vremea
respectiv ă nu toat ă lumea a fost de acord. Vreau s ă adresez pilo ților prim ei
escadrile care va zbura acest tip de avion îndemnul de a fi în permanent ă
competi ție atât cu avionul c ât și cu ei înșiși. Dumneavoastr ă, domnilor, scrie ți, azi,
o istorie. A șa cum și cei de dinaintea dumneavoastr ă au scris -o despre avia ția pe
care o știți și o tr ăiți. Dumneavoastr ă scrieți o alt ă pagin ă, o nou ă pagin ă a istoriei
aviației… Aceast ă zi este la fel de important ă ca ziua c ând s-a zburat pentru prima
dată acest avion."
Domnul general are perfect ă dreptate. De -acum începe o nou ă aviație. O
aviație a electronicii, a computerului, a laserului, a sistemelor de arme. Ea este
altceva dec ât zborul pe -o raz ă de lun ă, este altceva dec ât poezia zborului. Ne
despărțim cu regret și cu nostalgie de o astfel de etap ă, dar ne bucur ăm că intrăm
într-o eră nouă, în care For țele Aeriene au o carte extrem de important ă de jucat.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
416
Înainte de a se efectua preg ătirea nemijlocit ă a zborului, facem cuno ștință cu
componen ța acestei escadrile de suflet a avia ției electronicii:

1. Căpitan comandor Vasile Bor țan, inspect or de zbor la S.M.Av.A.A.
2. Căpitan comandor Virgil Ristea, inspector de zbor la Corpului 1 Avia ție și
Apărare Antiaerian ă.
3. Comandor Dan Fr ățilă, inspector de zbor în cadrul flotilei de la Bac ău,
instructor cu securitatea zborului, conduc ător de zbor.
4. Comandor Ion Oancea, comandantul Grupului 95.
5. C ăpitan comandor Victor Preda, ofi țer cu cercetarea la Grupul 95,
instructor și conduc ător de zbor.
6. Căpitan comandor Adrian Puiu.
7. Căpitan comandor Vasile T ănase, instructor de zbor, conduc ător de z bor.
8. Locotenent comandor Dumitru Nichifor, comandant de patrul ă.
9. Locotenent comandor Nicolae Țurlea, comandant de patrul ă.
10. C ăpitan Titu B ăleanu, pilot șef.
11. C ăpitan Viorel P ăsăreanu.
12. C ăpitan Eugen Botezatu.
13. C ăpitan Valentin Late ș.
14. Căpitan Mihai Cara

General de divizie ing. Dan Zaharia și general de flotil ă aerian ă Gheorghe
Bucșe apreci ază eforturile depuse, precum și importan ța acestei zile. În cuvinte
foarte alese, este consemnat ă clipa, dup ă care ne îndrept ăm cu to ții spre sal a
simulatorului. Aici întâlnim, cu bucurie, o mai veche cuno ștință: calculatorul.
Cabina avionului, sistemul de introducere a datelor, modalitatea de antrenare a
piloților…
Totul, dar absolut totul este nou și deosebit de interesant. De aceea, înainte
de a trece la efectuarea programului propriu -zis, pilo ții acestei escadrile, ca și alții
care vor urma, au efectuat timp de trei luni un curs de cunoa șterea limbii engleze,
precum și cursuri de cunoa șterea computerului și de lucru cu acesta. De -acum,
comput erul va fi cel mai bun prieten al pilotului, camarad credincios și eficient.
Acolo, sus, în cabin ă, în singur ătatea clipei, diplay -ul, va fi, pentru pilot, cel dint âi
cer și cel de pe urm ă pământ. Un avion care va fi rapid ca un fulger și precis ca un
electron. Nu va disp ărea, desigur, patima lans ării spre v ăzduhuri, a suirii spre
înălțimi, va ap ărea însă matematica zborului și uimitoarea eficien ță a folosirii
avionului deopotriv ă în spa țiul strategic și în cel tactic. Avionul devine astfel un
sistem de arm e, o fort ăreață zburătoare, iar pilotul trece definitiv din spa țiul de
zburător în cel de lupt ător aerian. De -acum, preocuparea lui principal ă nu va mai fi
supravegherea aparaturii de naviga ție și pilotajul, ci aceea de a descoperi la timp
ținta și a o nim ici.
Am avut prilejul – unic în felul s ău – să văd pe viu ce înseamn ă aceast ă
metamorfoz ă. Am fost, pe 5 septembrie 1995, la Han Pijesak, în Bosnia, în timpul

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
417
bombardamentelor NATO asupra obiectivelor s ârbilor bosniaci. Am intrat chiar în
unul din obiect ivele bombardate – o cazarm ă – între dou ă atacuri aeriene și am
rămas impresionat de efectul ac țiunilor avia ției NATO și de marea precizie a
bombardamentelor. Cl ădirile (de fapt, ni ște bar ăci cu etaj) erau lovite, toate, la
îmbinarea acoperi șului cu pere ții, o vil ă de locuit aflat ă în incint ă era neatins ă iar
un utilaj pentru desz ăpezirea drumurilor era lovit precis cu muni ție de
fragmenta ție. Scopurile ac țiunilor din cadrul opera ției "Deliberate Force" erau,
cum bine se știe, acelea de a neutraliza cerceta rea prin radioloca ție a s ârbilor
bosniaci, centrele lor de transmisiuni și mijloacele de ap ărare antiaerian ă, de a lovi
armamentul greu, infrastructurile, punctele de comand ă etc. și a-i obliga astfel pe
beligeran ți să înceteze ostilit ățile și să vină la masa tratativelor.
Acțiunile din aer ale for țelor aeriene ale NATO au durat 11 zile. Ele au
însumat 3515 ie șiri și au însemnat 338 obiective lovite. S -au întrebuin țat 42
rachete aer -sol dirijate prin televiziune sau infraro șu, 56 rachete antiradar, 13
rachete de croazier ă, 653 bombe ghidate prin laser, 318 bombe conven ționale și
peste 10.000 obuze. Mijloacele folosite cel mai mult în aceast ă opera ție au fost
bombele GBU -PAVEWAY I ghidate prin laser (greutate: 1000 kg din care 428 kg
încărcătura de lupt ă, precizie: 3 -5 metri, distan ța de tragere fa ță de obiectiv: 2 -7
km) și rachetele AGM -84 Slam ghidate prin televiziune și infraro șu (greutate: 500
kg din care 220 încărcătura de lupt ă, precizie: 2 -5 metri, distan ța de tragere: p ână
la 95 km fa ță de obiectiv). Împotriva acestor mijloace nu s -a putut reac ționa în nici
un fel. Bombardamentele NATO și-au atins obiectivul și i-au adus pe s ârbii
bosniaci la masa tratativelor. Iat ă încă o dovad ă (dacă mai era nevoie de a șa ceva
după spectacolul aerian din Golful Persi c) că Forțele Aeriene au o importan ță
covârșitoare în spa țiul strategic și în cel tactic.
De aceea, asist ând, azi, la lansarea spre înălțimi a primei escadrile care va
zbura noul avion MiG -21 LANCET (For țele Aeriene Rom âne vor avea 110 astfel
de avioane , din care 39 chiar în acest an), mi -am adus aminte de marea precizie a
bombardamentelor NATO din Bosnia. Iat ă, într-un timp care este destul de scurt,
avem un avion cu care ne m ândrim. Pilo ții militari ai Rom âniei iubesc avionul
MiG 21 și îl zboar ă de mul tă vreme cu dragoste și respect. Noua cabin ă a
avionului, sistemele de arme care îl vor echipa (bombe ghidate prin laser, rachete
ghidate prin laser și televiziune, poate chiar rachete Mystral) fac din MiG 21 un
avion extrem de performant, unul dintre cele mai interesante din lume. Și când te
gândești cât de hulit a fost la un moment dat b ătrânul cu aripi în delta! Desigur,
acest LANCET este acum alt avion. Și, pe c ând prima dubl ă MiG 21 LANCET, în
cabinele c ăreia se afl ă căpitanul comandor Liviu Burhal ă, pilot (cabina întâi) și
comandorul Gheorghe Simion, instructor (cabina a doua) ruleaz ă și apoi decoleaz ă
cu for țaj total, urmat ă îndeaproape de simplele pilotate de c ăpitanii comandori
Adrian Puiu și Virgil Ristea, m ă gândesc la uria șul sacrificiu f ăcut de atâția
minuna ți pilo ți ai Rom âniei pe altarul zborului. Doru Davidovici, Nistor, Scrobot ă,
Băloi… C âteva zeci, o puternic ă escadril ă de oameni tineri, de virtuo și ai zborului,
aflată acum în ceruri… Ei au crezut nu numai în acest avion pe care l -au zb urat cu
dragoste și patim ă, ci și în aripile rom ânești, au slujit f ără crâcnire, p ână la ultima

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
418
picătură de energie, de via ță și de s ânge, Avia ția Militar ă a Rom âniei, for țele
aeriene ale țării. M ă gândesc la anii întuneca ți când ziarele scriau c ă MiG 21 a ră
câmpiile rom ânești, când unui pilot de lupt ă nu i se asigurau nici m ăcar 20 de ore
de zbor pe an, de și se știa foarte bine c ă limita supravie țuirii este de 50 sau 60!
Nici în acest an nu i se asigur ă cu mult mai mult, dar avem un avion performant și
speranța reîncepe. Am fost atunci cu c âțiva dintre ei, în acela și avion, acolo sus,
unde cerul, p ământul, aeronava, inima și iubirea se contopesc și se topesc în
acela și spa țiu, și mi-am dat seama c ă am avut o șansă pe care foarte pu țin oameni
obișnuiți o au într-o via ță – aceea de a cunoa ște o filosofie extraordinar ă a zborului
și a tr ăi clipele unice ale unei iubiri f ără de margini. Am regretat atunci c ă nu mai
am 25 de ani s ă o iau de la început, s ă bat la poarta acestei uria șe familii a
zborului, a sacrif iciului iubirii, a visului și a adev ărului. Acum, asist ând cum
fulgerul electronic st ăpânit de m âna lui Burhal ă și a lui Simion evolueaz ă în viraj
maximal, în viraj în for țaj, în luping, în șandel ă, în immelman etc., m ă gândesc la
arta lui Davidovi ci, a lu i Dorel Luca, la cele dou ă decenii de zbor pe MiG 21 ale
generalului de divizie aerian ă Ion S ăndulescu… Desigur, toate avioanele fac a șa
ceva, dar LANCET are, acolo, la bord, un computer precis, un locator performant,
un GPS și un diplay pe care scrie t otul… Și îmi pare iar ăși rău că nu pot fi al ături
de ei dec ât cu inima…
Avem, deci, un avion performant și pilo ți care îl zboar ă. Vom avea și altele
– elicoptere echipate dup ă ultima or ă, alte categorii de avia ție performant ă –,
pentru c ă, în sfârșit, începem s ă ieșim din cea ță, zborul deasupra cazanului cu
smoal ă înceteaz ă, abisul și nadirul se limpezesc, luminile se aprind. Dar toat ă
lumea trebuie s ă înțeleag ă – și să înțeleag ă foarte bine – că, pentru a întrebuin ța un
astfel de avion în lupt ă, pilo tului nu -i mai sunt de ajuns doar… 15 sau 20 de ore de
zbor. Nu ne mai putem juca cu via ța oamenilor și cu uria șele costuri materiale.
Pentru c ă, toat ă lumea știe, un astfel de avion cost ă foarte mult. E drept, pentru a
distruge un pr ăpădit de pod, nu ma i ridici în aer dou ăsprezece avioane, ci doar
unul singur care poate distruge cu fiecare bomb ă un câte un pod, dar, pentru asta,
pilotul trebuie s ă fie, deopotriv ă, operator, analist, programator, comandant și
luptător. Noua cabin ă a avionului u șureaz ă sarcina pilotului – totul se execut ă cu
mâinile pe comenzi –, dar cere rapiditate, precizie, capacitate de reac ție ieșită din
comun, st ăpânire de sine, aptitudini de electronist și minte de matematician.
Îl întreb pe Burhal ă, imediat ce coboar ă din cabin ă cum a fost. R ăspuns ca la
carte: normal. Eu știu însă ce înseamn ă normal pentru un pilot, pentru un aviator.
"Și avionul?" "Avionul?!" "Da, avionul!" " Îl zbor de at âția ani, dar, azi, mi s -a
părut a fi altul. Da, este alt avion, cu totul alt avion!". "Mai b un?" "Mai t ânăr. Mai
rapid. Mai exact. Mai ascult ător. Uimitor de exact. Uimitor de ascult ător. Uimitor
de bun." Și ochii îi sclipesc uimitor de frumos.
MiG 21 este, acum, cu totul alt avion. Avionul urm ătorului deceniu al
Forțelor Aeriene ale Rom âniei. A rgumentul lor pentru integrare în NATO.
Argumentul nostru pentru a da str ălucire și respect Aripilor Rom ânești.
Generalul de divizie ing. Dan Zaharia este foarte mul țumit. Generalul de
flotil ă aerian ă Gheorghe Buc șe este foarte mul țumit. Generalul de flot ilă aerian ă

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
419
Ion Stan este foarte mul țumit. Comandorul Gheorghe Catrina, care și-a adus cu el
și costumul pentru zbor, pentru c ă va zbura, cel care r ăspunde din partea
Comandamentului Avia ției Militare de acest program de zbor pe MiG 21
LANCET, este foarte mulțumit. Au fost sute de ore de munc ă, de calcule, de
zbateri, de c ăutări, de probleme, dar totul este bine c ând se sf ârșește cu bine.
Directorul AEROSTAR z âmbește și el mul țumit. Vicedirectorul firmei ELBIT, din
Israel, este și domnia sa, la r ându-i, foarte mul țumit. Pilotul încerc ător israelian
este și el tot foarte mul țumit. Pilo ții militari rom âni radiaz ă. Toți cei invita ți se
apropie de cabine, privesc interiorul acestora, se bucur ă de aceast ă clipă unică,
istoric ă, de aceast ă reușită, aparatele de f otografiat țăcăne, imortalizeaz ă
momentul.
Asta, da, avia ție! ar spune cine știu eu și abia a ștept s ă-i văd și pe cei de pe
Borcea lu ându-și în primire avioanele acestea întinerite, modernizate, superdotate
și nechez ându-le pătimaș, cu jeturi de foc, cu bi ce de soare, cu lacrimi de iubire,
deasupra B ărăganului.
I-am v ăzut de at âtea ori pe pilo ți așteptându-și cu încordare camarazii afla ți
în zbor, i -am v ăzut lu ând startul, le -am ascultat convorbirile radio c ând situa ția
devenise dificil ă, acolo, în aer. I -am v ăzut bucur ându-se ca ni ște copii pentru un
nou start, pentru o zi cu soare sau doar pentru 30 de minute de zbor. I -am v ăzut
apleca ți pios deasupra crucii lui Davidovici din c âmpia plin ă cu gr âu și cu maci.
Am v ăzut, în bazele aeriene, so țiile ve șnic înlăcrimate ale celor c ăzuți, le-am v ăzut
la raport la ministru, zb ătându-se pentru drumul în via ță al fiilor r ămași orfani de
tată… I-am v ăzut pe slujitorii Avia ției Militare a Rom âniei de at âtea ori îndurera ți
și revolta ți, încrâncena ți și, câteodat ă, furioși pentru starea de fapt, pentru
indiferen ța celor ce nu înțeleg sau nu vor s ă înțeleag ă ce înseamn ă forțele aeriene
în vremurile de azi… Niciodat ă nu i-am v ăzut însă dispera ți sau neputincio și, ci
doar îngrijora ți. Așa cum îngrijora ți și îndurera ți erau și pilo ții de la Deveselu
privind lung și trist locul unde se pulverizase în miri ștea reav ănă avionul lui
Scrobot ă, un împătimit al zborului… Grupurile de zbor sunt, toate, puternice și
tenace, lucide și gata de ac țiune și de sacrificiu. Iar sacrifi ciul lor, al aviatorilor, a
fost foarte mare, mult prea mare. Acum, azi, cu prilejul lans ării în zbor pe noul
avion a acestei escadrile, am v ăzut însă, pentru întâia oar ă de când cunosc eu
Avia ția Militar ă a Rom âniei, bucuria cea mai deplin ă, cea mai unit ară,
indivizibil ă, marea clip ă, marele Zbor.
Să fie într-un ceas bun, copii ai v ăzduhului, oameni ai înălțimilor
nemăsurate!

În continuare, drept r ăsplat ă pentru aceast ă remarcabil ă realizare –
modernizarea exc epțional ă a avionului MiG 21 –, generalul de divizie ing. Dan
Zaharia a înmânat, într-un cadru festiv, directorului AEROSTAR, certificatul de
calitate. Acest certificat este proprietate a Ministerului Ap ărării Na ționale și se
acord ă, pentru o perioad ă de doi ani, întreprinderilor care lucreaz ă în dom eniul
industriei ap ărării și care îndeplinesc toate standardele de calitate cerute. Un astfel
de certificat este foarte important. El asigur ă întreprinderii respective comenzi din

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
420
partea Ministerului Ap ărării Na ționale, precum și un prestigiu care o poate
propulsa în circuite extrem de importante și de benefice. În continuare, domnul
general a r ăspuns la întreb ările ziari știlor referitoare la programele de înzestrare și
la momentul de azi.
O zi cu soare și vizibilitate total ă spre toate orizonturile pentru Avia ția
Militar ă a Rom âniei. Pentru sufletul celor ce fac s ă bată inima zborului și a iubirii.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
421
ULTIMA ȘANDEL Ă
În trupul chinuit al Avia ției Militare a Rom âniei, dou ă inimi nu vor mai
bate. Dar Avia ția Militar ă a Rom âniei va exista și va înflori

„E trag edie-nălțătoare, c ând, birui ți, oștenii mor ”

Miercuri, 11 iunie, orele 09.00, decola, pe aerodromul din Timi șoara, dubla
L-39 Z.A. cu nr. 118. Acest moment – cel al primei decol ări – este, pe fiecare
aerodrom militar, ca un r ăsărit de soare. Ca primul sur âs al razelor dimine ții. Ca un
fâlfâit de arip ă. Inimile tuturor vibreaz ă cu putere. Începe zborul… Via ța cea
adev ărată, cea f ără de margini a tuturor celor care își leag ă timpul de acest miracol:
avionul. Pilo ți, tehnicieni, echip ă de start, punct de co mand ă, oameni care asigur ă
zborul…
La man șă, în cabina întâi, se afl ă căpitanul comandor Gheorghe Cre țu, pilot
clasa întâi, instructor de zbor în toate condi țiile, profesor de zbor în templul
aviatorilor militari, la Bobocu, prin m âna căruia au trecut ze ci pilo ți. Este un
bărbat în plin ă putere, în plin ă performan ță – în ianuarie a împlinit abia 42 de ani –
și are at ât de multe de spus și de f ăcut pentru aripile rom ânești. Ceea ce se
întâmplă azi (un antrenament) și, mai ales, ceea ce s -a programat s ă se petreac ă
duminic ă – este vorba de un miting aviatic la care Avia ția Militar ă a Rom âniei și
piloții au dreptul și la care țin foarte mult – reprezint ă un bun prilej de a o face. Și
o și poate, deoarece are 1651 ore de zbor din care 1035 pe acest tip de avio n. Este
drept, în acest an, c ăpitanul comandor Gheorghe Cre țu n-a acumulat dec ât 19 ore
de zbor, ceea ce este foarte pu țin pentru ceea ce se cheam ă nu numai show aerian,
dar chiar și avia ție. Dar asta -i situa ția.
În cabina a doua se afl ă un bărbat doar cu 7 ani mai în vârstă ca el, un pilot
ajuns în vârful ierarhiei, dar niciodat ă desprins de avion, însuși comandantul
Avia ției Militare a Rom âniei, generalul de flotil ă aerian ă (la ora c ând scriu aceste
rânduri, general de divizie aerian ă) Ion Stan. Experien ță îndelungat ă, 2016 ore de
zbor, din care 404 pe acest avion.
Doi camarazi, doi prieteni. Entuzia ști. Optimi ști. Dornici de a ar ăta țării și
întregii lumi c ă Rom ânia, una din cele mai vechi țări aeronautice ale Planetei, mai
are totu și Avia ție.
Și un avio n bătrân și, într-un fel, lini știt și ascult ător. Aproape to ți pilo ții au
trecut pe la man șa lui, întruc ât, se știe, este un avion de școală de produc ție ceh ă,
în dotarea Institutului de Avia ție de la Bobocu. Dubla cu num ărul 118 este
fabricat ă la 20 iulie 1981 și are 1320 ore de zbor (704, de la ultima repara ție

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
422
capital ă) și 5250 ateriz ări. Ultimele lucr ări, cele de la 100 de ore, au fost efectuate
în acest an, pe 20 mai. Motorul a fost fabricat la 20 decembrie 1985.

La 09.00 punct, conduc ătorul de zbor permite decolarea. Avionul ruleaz ă
frumos, viteza cre ște, dincolo, în afara cabinelor, sunt 17 grade, v ânt calm, ziua se
anun ță tocmai bun ă pentru un astfel de antrenament. Ceilal ți pilo ți sunt în start.
Urmăresc, ca deobicei, decolarea primului avion. Un MiG 21 este deja cu motorul
pornit. El va decola imediat dup ă ce 118 va intra în turul de pist ă, cu misiunea de a
efectua cercetarea meteorologic ă profund ă. Totul este normal. Dup ă ce 118 iese de
pe ax, MiG -ul 21 decoleaz ă cu for țaj total și aerodromul își aminte ște de zilele lui
bune…
Ultimul miting al Avia ției Rom âne s-a desf ășurat acum doi ani pe aeroportul
Băneasa. Anul trecut, aici, la Timi șoara, de Ziua Avia ției Rom âne, au evoluat… o
forma ție de înaltă acroba ție a For țelor Aeriene Americane. A ev oluat și un IAR 99,
iar cinci IAR 93 au trecut la vertical ă deschiz ând mitingul. Acum, în apropierea
Zilei Avia ției Rom âne din 1997, sper ăm ca și băieții no ștri să prezinte na țiunii
ceva frumos. De și în Avia ția Militar ă a Rom âniei, în afar ă de sufletul pil oților,
tehnicienilor și de inimile fierbin ți care bat pe aerodromuri, nimic nu se mai afl ă în
liniște și mul țumire, ci, dimpotriv ă, în am ărăciune și într-un chinuitor și
neputincios sentiment de revolt ă. Ba, mai mult, anii bugetului de austeritate, ca și
cei de dinaintea lor – toți caracteriza ți printr -o lips ă crasă de respect fa ță de reac ția
din spa țiul aerian, reac ție hot ărâtoare în orice conflict armat – au adus aceast ă forță
de elit ă a Armatei Rom âne în sap ă de lemn. Totu și, programele îndrăznețe din
ultimul timp, trecerea la produc ția, p ână la sf ârșitul anului, a primelor 40 de
avioane MiG 21 LanceR, revigorarea elicopterului și a altor tipuri de aeronave,
precum și realizarea, în viitorul apropiat, a sistemului unic militar -civil de
supraveghere a spa țiului aerian reprezint ă nu numai materializarea unei speran țe,
ci și o nou ă dimensiune, o nou ă voca ție a for țelor aeriene ale țării. Mitingul avea
deci drept scop nu numai s ă impresioneze, ci și să recultive respectul pe care
Avia ția Rom ână îl merit ă cu prisosin ță.

Cei doi pilo ți din cabinele dublei 118 fac turul de pist ă. Cu acest prilej,
efectueaz ă și o prim ă evaluare nemijlocit ă a condi țiilor meteo din zona
aerodromului. Este de competen ța comandantului s ă-și ia toate m ăsurile pe care le
consider ă necesare pentru ca zborul s ă se desf ășoare în condi ții normale. Dup ă
turul de pist ă și cercetarea meteo nemijlocit ă, în apropierea aerodromului, 118
intră în zona de acroba ție. Axul longitudinal al acesteia este paralel cu axul pistei,
la o distan ță de vreo 2 00 de metri spre nord. A șa este firesc.
Programul de acroba ție al acestei duble este frumos, curajos și la parametri
aeronavei. C ăpitan comandorul Gheorghe Cre țu se afl ă la al unsprezecelea
antrenament, iar generalul Stan a efectuat și el, împreun ă cu pil otul, c âteva
antrenamente. Deci nu se pun probleme. Dar generalul Stan se afl ă la bord și în
calitate de comandant al mitingului și al Avia ției Militare a Rom âniei. Este, poate,

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
423
dreptul lui și, într-un anume fel, obliga ția lui s ă fie acolo. Un pilot, chiar dacă este
comandant al Avia ției Militare, cu greu poate accepta s ă stea la sol, oric ât de
numeroase, de presante și de grele ar fi problemele pentru zbor care se rezolv ă, de
regul ă, pe p ământ, în afara zborului. Și oric ât de interesant ă ar fi experien ța altora
și oric ât de accentuat ă ar fi mentalitatea noastr ă despre ele.

În planul ini țial, pentru acest avion, era prev ăzută următoarea evolu ție:
– viraje orizontale cu înclinare maxim ă (v = 500 km/h; H = 200 m);
– șandel ă cu tonouri și scoatere prin viraj de 180 grade (unghi = 40 grade;
Vintrod. = 600 km/h; Vscoatere = 250 km/h);
– picaj și zbor la mic ă înălțime (unghi = 30 grade; Vscoatere = 500 -600
km/h; Hzbor la mic ă = 100 m);
– șandel ă cu răsturnare (unghi = 40 grade; Vintrod = 600 km/h; Vr ăsurnare =
250 km/h; Hredresare = 100 m);
– looping (Vintrod = 600 km/h; Hintrod = 100 m; Hpsuperioar ă = min. 1000
m; Vpsuperioar ă = 250 km/h);
– immelman cu scoatere în picaj (Vintrod = 600 km/h; Hintrod = 100 m;
Vîntoarcere = 250 km/h; Unghi = 30 grade);
– picaj (u nghi = 30 grade), zbor pe spate (H = 200 m; timp = 5 secunde) și
viraj de lupt ă.

Avionul r ăspunde la comenzi, conduc ătorul de zbor, întreaga echip ă de start,
precum și pilo ții care a șteapt ă, la avioane, s ă le vin ă rândul la decolare și să
execute ce s -a stabilit la preg ătirea nemijlocit ă nu sesizeaz ă nimic deosebit. Totul
pare s ă fie normal, potrivit planului grafic al zborului, ale c ărui detalii tocmai le -au
discutat la preg ătirea nemijlocit ă.
Avionul execut ă viraje cu unghi maxim, dup ă care intr ă în șandelă. Privirile
tuturor sunt lipite de silueta zvelt ă care descrie pe cerul albastru cunoscuta
mișcare, adic ă o urcare vertiginoas ă, aproape vertical ă. Toți pilo ții prezen ți pe
acest aerodrom au executat -o de at âtea ori. Nu numai pentru c ă este o figur ă
spectaculoas ă, avionul str ăbătând în câteva secunde distan ța de la p ământ la cer și,
acolo, sus r ăsturn ându-se temerar sau trec ând într-un viraj ame țitor, ci și pentru
motivul c ă este o manevr ă de lupt ă, pe vertical ă, prin care pilotul poate pune rapid
aeron ava într-o pozi ție avantajoas ă, atât pentru lupta aerian ă, cât și pentru atacul la
sol, sco țând-o, în acela și timp, dintr -o zon ă de foc sau din fasciculul de autodirijare
al rachetei inamice.
Aeronava se înscrie în traiectoria obi șnuită, urmeaz ă răsturnare a și, de aici,
manevra de ie șire din r ăsturnare. O lunecare spre p ământ, într-un picaj accentuat,
un fel de semibucl ă, la partea ei de jos, înălțimea, potrivit programului stabilit,
trebuind s ă fie de o sut ă de metri. Dincolo de bucla pe care începe s ă o descrie
avionul, jos, pe p ământ, dar destul de departe de axul evolu ției, se afl ă localitatea
Gearmata. Zona a fost aleas ă cu mult ă grijă ca nu cumva s ă fie amenin țate casele
oamenilor sau spectatorii de la apropiatul miting. Înălțimea de la care se începe

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
424
manevra, de și nu este foarte mare, asigur ă, totu și, condi ții pentru ca ea s ă fie
efectuat ă.
Dar… stupoare!
Avionul, de și nu cade ca o piatr ă, nu poate fi redresat. Este clar pentru toat ă
lumea. Pilo ții nu intuiesc, ci știu exact ce s -a întâmplat și ce ur meaz ă. Fulgerul
acesta de g ând este doar de o frac țiune de secund ă. Inimile tuturor bat s ă sparg ă
piepturile, întruc ât toți înțeleg iminen ța catastrofei. În secunda urm ătoare,
aeronava, sub privirile tuturor, se izbe ște de p ământ, rico șează, se aude o expl ozie,
apoi totul coboar ă în lini ștea dimine ții. Este al 14 -lea minut de la decolare.
Neterminat.
Cumplit spectacol!

…Încă un avion a c ăzut. Încă doi oameni pl ătesc cu via ța cutezan ța de a fi
aviatori și drama de a fi pilo ții, azi. Unul dintre ei este însuși comandantul Avia ției
Militare a Rom âniei. Unde s -a mai pomenit asta?! Ca însuși comandantul Avia ției
să plăteasc ă, la man șă, acest pre ț unic, maximal, al unei profesii care, la noi, a fost
făcută, de-a lungul anilor, o ap ă și un p ământ cu toate cele lalte! Fiecare tr ăiește un
amestec cumplit de sentimente: uimire, am ărăciune, ciud ă, revolt ă. În nici un caz,
team ă sau fric ă de avion! Echipa de salvare intervine imediat, dar numai pompierii
de pe aerodrom își află utilitatea și eficien ța. Ei sting imed iat focul și ajut ă astfel la
păstrarea ultimelor r ămășițe pământești ale acestor icari.

Locul este imediat pus sub paz ă și accesul interzis. Este normal. Acolo se
află rămășițele p ământești ale unor oameni, pilo ți ai Avia ției Militare a Rom âniei,
și resturile unui avion. S -a frânt încă o dat ă, dramatic și revolt ător de trist și de
stupid, un zbor și un vis al unor oameni care slujesc de o via ță zborul. Desigur, o
ramur ă ruptă dintr -un copac nu înseamn ă moartea copacului, ci doar a ramurii. Dar
parcă prea multe ramuri s -au rupt în ace ști ani din copacul Avia ției Militare a
Rom âniei! Și nu pilo ții sunt vinova ți pentru aceast ă tragedie na țional ă!

Sosim acolo la c âteva ore de la producerea catastrofei. Ma șini, o gard ă care
păzește zona de împrăștiere a r ămășițelor avionului, numero și ziari ști și
cameramani a șteapt ă nerăbdători, dar înțelegători și triști, accesul în zona de
impact și primele declara ții competente. Unii dintre ei au stat de vorb ă cu martorii
oculari. Cu to ții sunt stupefia ți. Nimeni nu se g ândește că s-a mai ivit un
eveniment de senza ție, pentru pagina întâi. Ar fi preferat s ă nu aib ă parte de o
asemenea știre.
Pista este pustie, avioanele și planoarele Avia ției Sportive sunt pur și simplu
proptite trist și neputincios într-o margine de aerodr om, consternarea plute ște sub
cerul pe care au ap ărut primii nori, între Gearmata și turnul de control, pe toate
chipurile oamenilor și în tot spa țiul care trebuia s ă fie, acum, plin cu miros de
petrol, cu zgomot de motoare și cu voia bun ă a zborului. Nu s e aude nici m ăcar

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
425
șoapta v ântului care începe s ă bată. Totul este încremenit, ca într-o țară a statuilor
de piatr ă.

Generalul de divizie aerian ă Iosif Rus, inspector la Inspectoratul
Ministerului Ap ărării Na ționale, el însuși aviator între aviatori și fost comandant al
Avia ției Militare, numit acum pre ședintele comisiei, cu cunoscuta -i meticulozitate
și precizie, organizeaz ă inteligent și eficient, la fa ța locului, lucrul echipelor: pilo ți,
tehnicieni, responsabili cu securitatea zborului, transmisioni ști, medici. Mai întâi,
trecem cu to ții în revist ă suprafa ța de împrăștiere, de la impact, p ână la ultima
piesă din ceea ce a fost, cu doar numai c âteva ore în urm ă, dubla 118, preg ătită
pentru mitingul aviatic de duminic ă, 15 iunie. Sunt vreo trei sute de m etri, poate
chiar mai mult. La o prim ă apreciere, se pare c ă impactul cu solul s -a făcut sub un
unghi de 10 – 20 de grade. Partea din spate a avionului s -a înfundat mult în
pământ, lăsând, împreun ă cu întreg fuzelajul o amprent ă foarte ad âncă. Totu și
impac tul a avut loc gen piatr ă aruncat ă razant pe suprafa ța apei, de unde rezult ă că,
la contact cu solul, avionul era deja în redresare. Și, probabil, dac ă ar mai fi fost
50-100 de metri, situa ția ar fi fost salvat ă. Toate astea sunt, desigur, presupuneri.
Sau evalu ări, fără a avea o baz ă temeinic ă. În realitate, lucrurile sunt mult mai
complicate. Totdeauna poate exista ceva care s ă scape. Spre exemplu, la o
aterizare pe dou ă roți care s -a făcut anul trecut pe acest aerodrom cu un MiG 21 de
comandorul Gavril M orar și căpitanul Burileanu, s -a constatat c ă una din jambe n –
a ieșit din cauza unui cablu care s -a rupt probabil în zbor. Dac ă avionul se
prăbușea (Doamne fere ște!), cine mai putea identifica o astfel de defec țiune?
Ceilal ți membri ai comisiei continu ă investiga țiile. Ei vor fotografia și vor
investiga cu cea mai mare aten ție fiecare pies ă, fiecare r ămășiță și fiecare loc șor al
impactului.
Ce s-o fi întâmplat? Generalul Rus le spune ziari știlor, la obiect, ceea ce s -a
întâmplat, precum și primele concluz ii rezultate din analiza la fa ța locului a
evenimentului. Ele se refer ă la cauzele care, prin eliminare, se exclud: avionul a
fost bine preg ătit pentru zbor, motorul a func ționat, pilo ții aveau suficient ă
experien ță. La întreb ările ziari știlor referitoare la cauzele care au determinat
accidentul, generalul Rus r ăspunde exact, f ără a face presupuneri sau supozi ții.
Cauzele sunt complexe, iar misiunea comisiei este s ă le depisteze. Dar nu va fi
ușor.

Urmând exemplul șefului comisiei, s ă nu ne pripim nici no i cu concluziile,
nici cu presupunerile. În asemenea momente, tenta ția de a desprinde concluzii, de
a comenta, de a face conexiuni este foarte mare. Cu to ții ne pricepem la a șa ceva,
așa cum ne pricepem noi la toate… Doar pilo ții – cei care știu bine ce înseamn ă
aceast ă tragedie – sunt mai t ăcuți și mai aten ți. Noi, ceilal ți, vorbim. Și, Doamne,
de câte ori gre șim! mai ales c ă sunt at âtea lucruri de l ămurit. O prim ă nedumerire
ar fi aceea c ă tubul pitot este înfundat în pământ, la nivelul impactului p ărții din

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
426
spate a avionului. Or, se știe, la acest tip de avion, tubul pitot se g ăsește pe arip ă.
Cum s -a fi întâmplat?
Continu ăm deplasarea. Unul din planuri este chiar în fața noastr ă. Ce a mai
rămas din el. O bucat ă de tabl ă și însemnul . Părți din avion sun t împrăștiate peste
tot. Motorul și cabinele pilo ților, precum și trenul de aterizaj au fost azv ârlite, ca
dintr -o bombard ă, dincolo de calea ferat ă, pe vreo dou ă sute de metri. Motorul este
torsionat și redus la o bucat ă mai mare de metal. Undeva, în apro piere, se g ăsește
caseta cu filmul. Trupurile celor doi sunt aproape ultimele. Dincolo de ele se mai
află doar una din ro țile trenului și câteva buc ăți de aluminium. Trupul generalului
Stan este ultimul, de și se afla în cabina a doua. Cel al c ăpitanului co mandor Cre țu
(ce a mai r ămas din el) se afl ă la câțiva pa și lateral și înapoia lui. Cei doi sunt
parcă într-o forma ție. Ultima forma ție, cea a celulei lor din ceruri. Costumul
generalului Stan, care trebuia s ă fie ignifug, a ars. Noroc cu pompierii. Trupur ile
lor sunt c âte o gr ămăjoară de carne și de oase. Pot fi însă identifica ți. Inima
generalului Stan a ie șit din piept și a sărit la c âțiva metri lateral st ânga. C ăpitanul
Daniela Stoica, doctorul, o ridic ă de jos și o ține cu delicate țe în palma
înmănușată. Inima mare a acestui om care a b ătut at ât de fierbinte, at ât de iubitor,
atât de dramatic și atât de dureros pentru Avia ția Militar ă a Rom âniei, pentru
Forțele Aeriene ale Țării, for țe pentru care, iat ă, a făcut și ultimul sacrificiu! Mai
mult dec ât atât nu se poate. Sacrificiul suprem al comandantului Avia ției Militare
este ultima semn ătură – cu sângele și cu via ța lui și ale camaradului lui – pe
rapoartele nerezolvate de -a lungul acestor șapte ani, pe strig ătul în pustiu, pe
teribilul periplu prin care trece eroica Avia ție militar ă a Rom âniei.

Măcar pe acesta asculta ți-l! Este glasul de s ânge, de iubire și de
responsabilitate al unui om care a albit la mai pu țin de 45 de ani pentru soarta
Avia ției Militare, care a suferit și a tremurat pentru nedrept ățile și dramele avia ției
acestor vremuri. Tocmai în momentele c ând s-a dovedit, parafraz ându-l pe marele
Marin Preda, c ă, dac ă aviație nu ai nimic nu ai. Eu însumi am scris -o de at âtea ori
în paginile acestui ziar: fără o capacitate de reac ție pe m ăsură din spațiul aerian,
o armat ă nu exist ă. Și, dac ă ne gândim bine, nici o țară nu poate exista sub semnul
duratei.

L-am cunoscut bine pe generalul Ion Stan. Am fost colegi în Academia
Militar ă, am discutat îndelung, ore în șir, de -a lungul și de-a curmezi șul acestor ani
despre condi ția aviatorului și drama Avia ției Militare a Rom âniei, dar și despre
speran ța reînălțării ei. Pentru c ă aviația noastr ă încă n-a murit. Și chiar dac ă mai
avem o alt ă aviație în ceruri (de la locotenentul Caranda, prima victim ă în slujba
aripilor militare rom ânești, care a c ăzut la 20 iunie 1910 pe c âmpul de la
Cotroceni, și până azi, s -au pulverizat cu m âna pe man șă, la datorie, 1350 de
piloți!), cea de pe p ământ este deopotriv ă o mare iubire a zborului și o imens ă
responsabilitate a reacției eficiente în spa țiul aerian.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
427
Chiar și acest miting este tot un strig ăt de lupt ă, dar și de revolt ă și de
disperare, un semnal al for ței imanente a unei avia ții care, în afar ă de o inim ă mare
și de o speran ță imens ă, dată de noile programe de mod ernizare, nu prea mai are
mare lucru. Cel pu țin în aceste momente. Programele de modernizare au dat însă
aripi noi aviatorilor și ei doreau s ă dovedeasc ă țării și lumii întregi, dar și lor
înșile, c ă știu să și foloseasc ă aceste aripi.
După părerea mea – și nu numai a mea –, organizarea și preg ătirea acestui
miting, ca și desf ășurarea lui (dac ă s-ar fi hot ărât așa ceva, dup ă catastrof ă)
reprezint ă un act de eroism; reprezint ă aproape o nebunie, sau, mai exact, un act de
disperare. Dar care trebuia f ăcut. P entru c ă, din p ăcate, unii din oamenii politici și
chiar unii dintre militari nu știu, nu înțeleg sau nu -i intereseaz ă problemele
aviației. Acest miting urma s ă-i sensibilizeze pe to ți, să-i determine s ă se aplece
mai mult și cu mai mult ă grijă nu numai as upra programelor de modernizare, ci și
asupra a ceea ce înseamn ă formarea pilo ților și a personalului de asigurare a
zborului și men ținerea lor în capacitate de ac țiune eficient ă. Pre țul și, evident,
riscul unui asemenea miting erau însă prea mari, și nu știu dac ă, în condi țiile de
azi, se merit ă. Și iată de ce. Spre exemplu, c ăpitan comandorul Popescu Ion, care
urma s ă execute acroba ție cu unul din cele dou ă avioane MiG 29 prezente la
miting, avea planificate, pentru anul 1997, doar 5 ore de zbor. Av ându-se în vedere
dificultatea acestei misiuni, i s -au mai dat încă… cinci. Or, cu zece ore de zbor, PP
trebuia s ă facă acroba ție aerian ă de înaltă clasă… Și PP, doar cu zece ore de zbor la
activ, f ăcea aceast ă acroba ție. Și o făcea foarte bine. Este incredi bil! De aici nu
rezult ă însă că riscul era mai mic. Dimpotriv ă. De asemenea, pilo ții celor nou ă
avioane MiG 21, care treceau în forma ție, aveau doar șapte ore de zbor în acest an.
Și, se știe, zborul în forma ție, mai ales într-o forma ție mare, cere foarte mult
antrenament. Totu și, la repeti ția pe p ărți, ei au trecut în forma ție. Și, dac ă mitingul
s-ar fi desf ășurat, ar fi trecut și acolo, prin fa ța tribunelor. C ăpitan comandorul
Dorel Luca este, ca întotdeauna, în mână. Dar Dorel nu este un pilot oarecare. El
face într-o oră cât alții în zece. Și totu și, pentru a face ce face cu acest avion iubit
de pilo ți și hulit de nepilo ți, Dorel munce ște de zece ori mai mult dec ât, poate, ar fi
normal. Și renu nță de zece ori mai m ult la ceea ce un om obi șnuit nu renun ță
niciodat ă. Și evident, are și rezultate pe m ăsură. Dar cu ce pre ț! Gândiți-vă,
domnilor, o singur ă clipă, cu luciditate, la Dorel Luca, și o să aflați. La el, talentul
e doar un suport. Restul este munc ă, responsabilitate, dragoste și, într-un fel, o
comp ensare a unor frustr ări și a unor am ărăciuni. O munc ă și o responsabilitate
care se deruleaz ă într-un cadru de renun țări, nemul țumiri și am ărăciuni. Chiar
dacă, în cur ând, Grupul de Zbor de pe B ărăganul va fi dotat cu LanceR. El are, la
activ, în acest an, multe ore de zbor. Ca instructor, dar și ca pilot. Dar și el este
frământat și îndurerat de marile probleme încă nerezolvate ale Avia ției Militare. Și
le prive ște cu ochii profesionistului. Iar ochii ace știa nu exprim ă aproape nici un
fel de bucurie. Pent ru că nimeni nu se poate bucura de un regim de austeritate în
Avia ție. Și mai este ceva. N -o spun pentru pilo ți. Ei o știu foarte bine. O spun
pentru noi, ceilal ți. Avionului trebuie s ă-i dai totul. Chiar dac ă ție nu -ți dă nimeni
nimic… Aceasta înseamn ă a fi un pilot adev ărat. Și pilo ții Avia ției Militare a

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
428
Rom âniei sunt pilo ți adev ărați. Acesta este motivul pentru care ei și-au asumat
riscul unui miting efectuat în condi țiile unei criminale pu ținătăți a orelor de zbor.
Avioane po ți cump ăra. Iar dac ă îți pui industria la punct, le po ți produce tu
însuți și încă în condi ții foarte bune. Pilo ți, însă, nu. Ei nu sunt nici de v ânzare,
nici de cump ărare, nici vreun produs al vreunei industrii. Un pilot se formeaz ă cel
puțin în zece ani, și numai în situa ția când sistemul metodic func ționeaz ă perfect,
când exist ă, deci, o acumulare ritmic ă și o practic ă bogat ă, precum și instructori pe
măsură, și când se asigur ă toate condi țiile (respect din partea na țiunii și a factorilor
de conducere, ore de zbor, tehnic ă perfo rmant ă, sisteme de refacere și recuperare
etc.).
Iată de ce, pentru curajul lor, organizatorii acestui miting și pilo ții Avia ției
Rom âne – militari și sportivi – merit ă toate laudele. Tragicul accident le fr ânge
însă și lor aripile. Pentru c ă una au sper at și alta a ie șit.

…Comandorul Tecuceanu – un alt pilot de excep ție – se afl ă, de multe ore,
împreun ă cu o echip ă de ingineri, la celul ă. Filmul a fost recuperat și este citibil.
Oamenii urm ăresc cu înfrigurare indicatorii. Timpul, înălțimea, comportam entul
profundorului și cel al motorului, manevrele avionului… Merge destul de greu.
Aici nu este vorba de un simplu control obiectiv, ci de descifrarea cauzelor care au
dus la catastrof ă. Până la răsturnarea din șandel ă, pe film, totul este normal.
Valor ile sunt comparabile cu cele ale zborului asem ănător efectuat ieri. Unul
dintre ingineri este venit de la Bobocu și face parte din acei speciali ști în controlul
obiectiv la acest tip de avion și nu numai c ărora nu le treci niciodat ă pe dinainte
fără să-ți ridici p ălăria. Analiza este, deci, foarte riguroas ă. Chiar și șandela se
înscrie în parametri normali. Valorile, interpretate, nu conduc la nici o concluzie
îngrijor ătoare. Abia dup ă răsturnare apar probleme. Avionul intr ă în trepida ție,
viteza nu cre ște, valorile profundorului sunt mari, ca și cum pilo ții ar fi b ălăbănit,
înainte și înapoi, într-un ritm imposibil, man șa…
Exist ă cauze precise, dar și numeroase îndoieli, exist ă certitudini, dar și
semne de întrebare. Și chiar dac ă, dup ă măsurători, evalu ări și experien ță,
majoritatea lucrurilor ar p ărea clare, eu continui s ă cred c ă, în astfel de cazuri,
acționeaz ă un lan ț cauzal, în care se afl ă factori eviden ți și factori ascun și sau
imprevizibili. Și atunci c ând lucrurile par evidente, exist ă totuși un mic semn de
îndoial ă. Adev ărul adev ărat numai Dumnezeu îl știe. De aceea, concluziile trebuie
să se înscrie într-o marj ă corespunz ătoare de evalu ări, în așa fel încât ele s ă fie cât
mai aproape de adev ăr (pentru c ă tot adev ărul nu -l vom ști niciodat ă) și să nu-i
facă să se răsuceasc ă în morm ânt pe cei care au murit la datorie, cu m âna pe
manșă. Pentru c ă Dumnezeu e mare.
Stau de vorb ă cu foarte mul ți pilo ți despre acest caz, ascult cu mult ă atenție
evalu ările lor; r ămânem cu to ții la p ărerea c ă nici o sit uație nu este identic ă cu
cealalt ă, fiecare caz este unic pe lumea asta, fiecare solu ție este valabil ă doar
pentru cazul pe care l -a rezolvat.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
429
Despre aceast ă tragedie s -au spus și se vor spune multe. Un singur lucru este
cert: ceea ce s -a întâmplat a avut ca suport, dincolo de toate, o mare iubire și o
mare încercare de a dovedi c ă se poate, de a da un semnal, de a face iar ăși Avia ția
Militar ă a Rom âniei s ă zboare acolo sus, unde o merit ă. Și de a determina ca ochii
care nu o v ăd să o vad ă.
…Prima zi din ultimul s ău an de zbor trebuia s ă fie, pentru generalul de
divizie aerian ă Ion Stan o mare reu șită. Pentru acest moment s -a preg ătit, poate, o
viață. Fără să știe, fără să-și propun ă acest lucru. El a vrut doar s ă fie un bun pilot,
pentru c ă a iubit avionu l mai mult dec ât propria -i viață. Atunci c ând, în urma unei
năzbâtii de -ale tinere ții, a fost oprit de la zbor, a pl âns și a suferit imens. A sim țit
că a rămas f ără busol ă, că toată viața de p ână atunci se risipise ca o corol ă de fulgi
de păpădie.
Totu și, a reu șit. A reu șit să ajung ă comandantul Avia ției Militare a
Rom âniei, în cea mai neagr ă epoc ă a ei, s ă sufere cumplit pentru tot dezastrul, s ă
se bat ă pentru scoaterea ei din vrie și pentru stabilizarea respectului fa ță de
profesia de aviator și de for țele aeriene ale țării. Teza lui de doctorat pe aceast ă
temă fusese predat ă cu câteva zile înainte la Academia de Înalte Studii Militare. Se
pare c ă începuse s ă reușească și mai mult. Avionul însă nu l-a iertat. De aceea,
soarta a f ăcut s ă fie înmorm ântat la 49 de ani, pe 14 iunie, chiar în ziua în care s -a
născut. Pietrele vor pl ânge, man șa avionului care i -a fost, în cele peste 2000 de
ore, adesea, unic prieten va tremura, aerul pe unde a zburat o via ță se va întuneca o
clipă, adâncurile inimilor noastre vo r vibra, palma delicat ă a doamnei doctor
Daniela Stoica, ultima care a sim țit ce a mai r ămas din c ăldura inimii mari a
acestui om inteligent și tenace nu -i va uita zv âcnetul pierdut, locul unde a c ăzut va
deveni, poate, un izvor, pentru c ă încă doi me șteri Manole și-au frânt aripile pentru
ca opera lor s ă dureze, so ția îl va pl ânge mereu, ca și atunci, în diminea ța zilei de
11 iunie, pe coridoarele triste, între ochii înlăcrima ți ai pilo ților și tehnicienilor de
la Baza Aerian ă Otopeni, prietenii nu -l vor u ita.
În casa c ăpitanului comandor Gheorghe Cre țu, de la Buz ău, va fi triste țe,
copiii vor a ștepta s ă se întoarc ă tatăl și nu vor crede niciodat ă că un as al man șei,
un profesor de zbor, s -a prăbușit și nu va mai fi printre noi. A șa cum nu credem c ă
Doru Da vidovici, care era și el, nu numai un mare scriitor, ci și un mare pilot, s -a
prăbușit în Bărăganul înverzit, a șa cum nu credem c ă Scrobot ă și prietenul s ău,
Băloi, s -au pulverizat la o arunc ătură de băț de cap ătul pistei, a șa cum nu credem
că Mircea Zoril eanu a murit undeva, în Italia, ca un c âine, a șa cum nu credem c ă
1350 de a și ai man șei alc ătuiesc Avia ția Militar ă din ceruri a Rom âniei.
Dar știm cu to ții că așa este, c ă așa a fost s ă fie.
Să-ți fie țărâna ușoară și zborul lin, scump coleg și prieten dr ag!
Să-ți fie somnul lin și lecția vie ții aproape, profesor al unui zbor iubit și
nepre țuit!
Odihni ți-vă în pace, aviatori ai unei mari iubiri și ai unui imens sacrificiu!
Fie ca toate genera țiile care vor veni s ă nu v ă uite, s ă vă înțeleag ă și să vă
respecte!

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
430
O GENERA ȚIE DE MARTIRI ȘI EROI
Iubire, Onoare, Respect și Credin ță

În penultima zi a lunii mai, am asistat la un eveniment care m -a impresionat.
Câțiva veterani de r ăzboi, oameni minuna ți ai unui secol tragic, care și-au petrecut
o parte din tinere țe în tran șeele r ăzboiului, apoi, mul ți dintre ei, au suportat povara
închisorilor comuniste, își sărbătoreau un camarad și un efort exprim at într-o carte.
Într-o nou ă carte. Generalul de corp de armat ă (r) Marin Dragnea împlinea
frumoasa v ârstă de 74 de ani, iar pe biroul s ărbătoritului se afla o oper ă comun ă,
de mare sim țire, al c ărei suflet este generalul B ărboi, aceea a rememor ării unor
fapte de arme din cel mai crunt r ăzboi al Europei. S -au spus cuvinte frumoase, s -au
adus flori, s -a ciocnit o cup ă de șampanie, s -a băut o p ălincă aduse de pe meleaguri
arădene. Vechea camaraderie, început ă în școala militar ă și călită în anii r ăzboiului
și, pentru mul ți din ace ști oameni drep ți ca bradul cel b ătrân, continuat ă în
vremurile și mai grele ale nerecuno știnței, umilin țelor, închisorilor și
condamn ărilor la moarte și la munc ă silnic ă, se manifest ă din nou. Liber, frumos și
sănătos. Desigur, nu to ți eroii no ștri de r ăzboi au avut soarta lui Macici, a lui
Avramescu, a lui D ăscălescu, a lui Mociulschi sau pe cea a Mare șalului. Dar
destinul tragic al zecilor de generali și ofițeri de excep ție, eroi de r ăzboi, sf ârșiți
sub gloan țele plutoanelor de execu ție sau în închisorile de la Jilava, de la Sighet,
de la Gherla, de la Aiud sau de prin alte p ărți, din Siberia și până-n Carpa ți,
trăiește, în fiecare din ace ști oameni, ca o con știință a pământului însufle țit. Îi
cunosc bine. Cu to ții îi cunoa ștem. Unii mi -au fost profesori în Academie, al ții mi-
au fost camarazi de unitate sau interlocutori de o clip ă în lungul meu p eriplu de
jurnalist militar și ofițer de comand ă și stat major. Adeseori, f ără să-mi dau seama
de la început, am avut în fața mea oameni de o for ță moral ă incredibil ă, adev ărați
stâlpi ai onoarei și demnit ății militare, camarazi de excep ție pe care și acum am
fericirea s ă-i cunosc și să-i admir în fiecare zi. Pentru c ă în fiecare zi, unii dintre ei,
trec pe la redac ție, schimb ă două cuvinte cu genera ția noastr ă, în stilul lor demn și
elevat de odinioar ă, dup ă care își văd de drum. Veteranii de r ăzboi, mul ți dintre ei,
oameni cu o cultur ă enciclopedic ă și o valoare uman ă greu de egalat, sunt primii
care apreciaz ă străduința noastr ă, care sesizeaz ă cu ușurință strategiile și reperele
de valoare din publica țiile armatei. Pentru c ă vin dintr -o școală care a dat ă țării
ofițeri de excep ție. E drept, mul ți dintre ei tr ăiesc și vor tr ăi și în morm ânt drama
sfârtecării ca și pe cea a ne întregirii țării, dar lucrurile astea par a avea mai pu țină
importan ță azi. Nu pentru ei, și nici pentru noi, desigur…
Unii îi împart pe ace ști veterani de r ăzboi în func ție de destinul pe care l -au
avut, refuz ându-le unora dreptul de la demnitatea suferin ței. S ă fim serio și.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
431
Desigur, nu to ți oamenii sunt la fel. Și nici veteranii de r ăzboi nu sunt unul și
acela și. Și ei sunt tot oame ni. Dar ni ște oameni care poart ă cu ei amprenta
destinului unei genera ții de sacrificiu, unei genera ții de eroi.
Cei de fa ță îl felicit ă pe generalul Dragnea pentru anii împlini ți și îi
mulțumesc pentru c ă s-a zbătut pentru drepturile și respectul veterani lor de r ăzboi.
Așa e. S -a zbătut. S -a zbătut teribil. El, împreun ă cu to ți ceilal ți, suport ând de
multe ori birocra ția, umilin ța și lipsa de respect a unor oameni – unii sus pu și –
despre care ei, b ătrânii înțelepți ai O știrii Rom âne, or fi șoptit, cu îngăduință,
precum IIsus: "Iart ă-i, Doamne, c ă nu ști ce fac!" Noi înșine, la redac ție, am
primit, din partea unora din genera țiile de azi, repro șuri de genul: "De ce acorda ți o
pagin ă întreag ă veteranilor de r ăzboi și rezervi știlor, c ând noi, cei din armat ă,
avem at âtea probleme care se cer spuse în ziar? Gata, vremea lor a trecut!"
Nu, vremea lor n -a trecut. Vremea veteranilor de r ăzboi nu trece niciodat ă.
Chiar și atunci c ând nu vor mai fi r ăzboaie, respectul fa ță de veteranii ultimului
război nu se va sting e. Veteranii nu sunt un trecut. Ei sunt con știința unui prezent
care nu poate exista f ără respectul trecutului. Ei, veteranii sunt eterni în istorie.
Pentru c ă genera ția lor a f ăcut suprema jertf ă pe câmpurile de b ătaie. Ei, eroii
noștri de r ăzboi, sunt ne muritori. Chiar dac ă viața cea p ământean ă hotărăște mereu
altfel. O armat ă care nu -și respect ă veteranii de r ăzboi nu este armat ă, ci o
adun ătură fără busol ă, fără orizont, f ără viitor, periculoas ă și, adesea, absurd ă. Iar
o națiune care nu -și respect ă bătrânii nu poate exista sub semnul duratei. Nu este,
desigur, cazul Armatei Rom âne. Și nici al Na țiunii Rom âne. Veteranii no ștri de
război au toate drepturile pe care le merit ă cu prisosin ță. Atât cât se pot și cum se
pot ele asigura azi, într-o țară mereu c ondamnat ă să pluteasc ă pe m ările nesigure și
foarte agitate ale tranzi țiilor. Noi știm, totu și, să ne respect ăm și să ne pre țuim
bătrânii. A șa cum și ei știu s ă lase pesc ărușii să zboare, s ă se înalțe deasupra
furtunilor.
Totu și, pe ici, pe colo, se mai iv ește câte unul care nu are suficient loc sub
soare din cauza acestor genera ții de eroi. Ace știa, c âți or fi, sunt de pl âns. Iar dac ă
mai sunt și sus -puși, n-ar trebui s ă-i plângem, ci s ă ne întreb ăm cum au ajuns
acolo…
…În apropierea Zilei Înălțării, care este și Ziua Eroilor, asist ând la acest
eveniment simplu din via ța unui om simplu, m -am g ândit încă o dat ă cât de mult
dator ăm veteranilor no ștri de r ăzboi, eroilor no ștri de r ăzboi, și cât de mult
conteaz ă, pentru viitorul Rom âniei, jer tfa lor și iub irea lor, precum și faptul c ă ei
exist ă printre noi și trăiesc, împreun ă cu noi, un adev ăr care aduce un timp în alt
timp, o via ță în alt ă viață, o lumin ă în aceea și lumin ă, o credin ță în aceea și
puternic ă și durabil ă credin ță.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
432
ÎN SLUJBA CUV ÂNTULUI SCRIS
Pe data de 10 septembrie 1997, cariera militar ă a autorului acestor
rânduri se încheie. Av ând în vedere onoarea de a fi scris, pre ț de șapte ani, în
acest col ț de pagin ă, din tot sufletul, editorialul, simt nevoia s ă-mi iau, tot aici,
în acest spa țiu privi legiat din ziar, la revedere de la cei pe care i -am slujit și i-
am respectat o via ță întreag ă.

Vine deci și o vreme a finalului. C âteodat ă, o astfel de vreme vine atunci
când te sim ți în plin ă putere și crezi c ă, în sfârșit, ești preg ătit pentru a escala da
Everestul. Vremea aceasta a venit și pentru mine. Nu -mi vine s ă cred, dar, acesta -i
adev ărul. Încep ând cu 1 septembrie 1997, voi trece la pensie. Nu -mi place luna
septembrie – când nu e nici toamn ă, nici var ă –, dar, în via ță, nu ți se ofer ă numai
lucruri pl ăcute. Mie, cel pu țin, nu mi s -au oferit de prea multe ori. Asta nu
înseamn ă că n-am tr ăit și clipe pl ăcute. Au fost destule. La pluton, la companie, în
statul major în care am lucrat, la Academie, la facultate, prin alte func ții și locuri
pe unde m -a purtat via ța, la ziar. În compania unor oameni deosebi ți pe care i -am
întâlnit pretutindeni în Armata Rom ână. Dar ele, aceste clipe, au venit, de fiecare
dată, dup ă ce am escaladat, singur sau împreun ă cu sutele de prieteni din O știrea
Rom ână, din toate armele, Himalaya. M -am bucurat totdeauna de acest efort, de și,
la drept vorbind, n -am fost niciodat ă acolo, sus, pe cupola lumii. Am escaladat
doar Himalaya din mine însumi sau din lumea în care am tr ăit și trăiesc. E drept,
câteodat ă, am mai și căzut. Dar care al pinist n -a căzut m ăcar o dat ă în coard ă?

V-am sim țit, pe to ți, aproape at âția ani și am încercat s ă pun în cuv ântul
scris nu numai aceast ă relație special ă de la soldat la soldat, de la ofi țer la ofi țer, de
la militar la militar, de la gazetar la cititor și de la cititor la gazetar, ci și ceva din
izvoarele mult mai profunde pe care le -am c ăutat, le -am g ăsit și le-am cercetat.
Obiectivul meu a fost s ă explor ăm temeinic, împreun ă, adev ărurile institu ției
militare, s ă repunem în drepturile lor valori le și să facem din publi cațiile armatei o
forță respectat ă, căutată, recunoscut ă, apre ciată, chiar temut ă, care s ă contribuie la
calitatea armatei și a oamenilor ei. Aveam în spate mai bine de un secol de pres ă
militar ă de cea mai bun ă calitate (ziarul " Observatorul militar", prima pu blicație
din Armata Rom ână, a ap ărut, se știe, pe 23 iulie 1859), și nu-mi puteam permite
să las aceast ă valoare în voia v ânturilor care tot bat c ând din Est, c ând din Vest,
când dinspre un interes, c ând dinspre altul. Am p reluat de la înainta și aceast ă
datorie și am încercat s ă mi-o fac și eu, la r ându-mi, la fel de bine. Nu știu cât am
reușit, dar știu c ă i-am consacrat absolut totul, intelectual, profe sional, fizic și
moral, o via ță, dou ăzeci și patru de ore din dou ăzeci și patru, f ără a face niciodat ă

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
433
rabat de la principiul meu fundamental care este respectul fa ță de adev ăr. Consider
că, pentru institu ția militar ă, pentru țara aceasta și pentru fiecare dintre noi,
adev ărul și numai adev ărul este foarte important. Sunt împotriva oric ărei așa-zise
"imagini de marc ă", atâta timp c ât ea nu se bazeaz ă pe adev ăr. Sunt împotriva
oricărui artificiu care s ă gratuleze orgolii, a oric ărei înfrumuse țări, a oric ărei
eludări.
Adev ărul este cel mai frumos lucru de pe lumea aceasta. Chi ar și atunci c ând
frumosul nu este… frumos. El, adev ărul, nu are nevoie de lustru. Nu se poate
lustrui sur âsul Giocondei. Nici Sonata Lunii. Nici Infernul lui Dante. Nici
universul shakespearian. Nici suferin ța lui Eminescu. Nici opulen ța castelelor. Nic i
gropile Bucure știului. Nici suferin țele Armatei Rom âne. Lui, adev ărului, i s -au
consacrat opere nemuritoare. Pentru el au murit milioane de oameni. Pentru el
trăiesc miliarde de oamen i. Toate celelalte sunt fie pali ative, fie iluzii și
subterfugii, fie a măgiri, fie servicii care se fac de regul ă orgolio șilor, impostorilor,
ajunșilor, parveni ților și altora care, chiar dac ă pot avea, la un moment dat, o
oarecare putere, n -au, totu și, aproape nimic comun cu institu ția noastr ă. Pentru c ă
numai astfel de oame ni pot pretinde sau sugera ne exprimarea adev ărului sau o
anume oportunitate a exprim ării lui. Întruc ât ei înșiși, chiar dac ă poart ă uniform ă,
nu sunt militari adev ărați și nu respect ă adev ărul. Pentru un militar adev ărat,
pentru un jurnalist militar adev ărat, lucrurile stau altfel. Eu consider c ă, dacă o
singur ă dată în via ță un jurnalist scrie cu bun ă știință un neadev ăr, el se
descalific ă profesional și moral pentru tot restul zilelor . Nu m -am ab ătut
niciodat ă cu bun ă știință de la acest principiu. Acest lucru nu l -am învățat. El face
parte nu numai din fiin ța jurnalistului, ci și din cea a ofi țerului, din via ța lui, din
deontologia lui profesional ă.
Am încercat, de asemenea, s ă slujesc, prin cuv ântul scris de mine însumi și
de to ți cei care au acest har și s-au adresat publica țiilor noastre, arta militar ă. Ea
este, pentru poporul rom ân, mai mult dec ât o simpl ă artă de a duce r ăzboiul. Este
arta supra viețuirii, a limpezirii, a unit ății. Pentru noi, principiul vivere militare est
(a trăi înseamn ă a lupta) este extrem de important, este hot ărâtor. Poate c ă așa ne-a
fost scris. Nu s ă fim un popor de r ăzboinici – n-am fost niciodat ă așa ceva –, ci un
popor care tr ăiește în respectul inteligen ței neamului, exprimat ă, între altele, și în
arta de a lupta pentru a supravie țui. A uita acum acest principiu echivaleaz ă cu a
nu vedea adev ărul stelelor c ăzătoare, ci dor iluzia minunii str ălucirii lor.

În calitate de redactor șef, am respins o singur ă dată ab initio un material al
unui autor (de fapt, o replic ă dură), întruc ât l-am evaluat ca neconform cu etica
dialogului între ofi țeri. Am f ăcut-o, poate, și pentru a proteja o structur ă – Corpul
de control al ministrului – care are misiunea s ă se lupte cu neregulile și cu
corup ția, în folosul institu ției, al adev ărului și al oamenilor, dar nu numai pentru
acest motiv. N -am încurajat niciodat ă răfuiala, r ăzbunarea, veninul. Respingerea
acelui material, poate, o fi fost, într-o oarecare m ăsură, o gre șeală. Era, totu și,
dreptul lui, al acelui autor, s ă se exprime cum dor ea el. De aceea, îi cer iertare.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
434
Acestea au fost, ca s ă spunem a șa, principiile. Le -am respectat. Le -am
aplicat. Le -am consacrat întreaga mea via ță de până acum. Le -o voi consacra și în
continuare.

Acum, în final, sunt dator cititorilor și mie însumi cu câteva r ăspunsuri la
multele întreb ări care mi s -au pus, de -a lungul anilor, în leg ătură cu persoana mea
și cu filosofia publica țiilor la care lucrez.

1. Am fost întrebat ce rol și ce rost mai au publica țiile noastre, într-o vreme
în care armatele sunt p rofesioniste și trec în prim plan rela țiile publice. Nu cumva
acest mod de a informa, de a dialoga, de a se exprima este desuet și nerealist? Am
susținut de c ând m ă știu și sus țin și acum c ă publica țiile Armatei Rom âne
reprezint ă un element de for ță al ins tituției militare. Ele se constituie nu doar într-
un purt ător de cuv ânt al armatei, într-un creator de imagine, ci mai ales într-un
suport al dialogului militar direct, la obiect, tran șant, inteligent și în cuno ștință de
cauză. Alt suport mai la îndem ână și mai consistent al unui astfel de dialog nu
exist ă. Cuv ântul scris va reprezenta totdeauna un element de mare for ță, și anume
singurul care poate s ă dea expresie capacit ății unui om de a construi abstract, de a
planifica, de a proiecta, de a g ândi, de a crea. De aceea, cred c ă ofițerii, mai ștrii
militari, subofi țerii și militarii angaja ți pe baz ă de contract, ca și cei din rezerva
armatei, au datoria s ă respecte și să susțină aceste publica ții cu orice pre ț, inclusiv
financiar, s ă le țină cât mai departe de oportunisme și conjuncturi și să le men țină
în sfera valorilor și adev ărurilor institu ției. Nimeni n -o va face în locul lor. Pentru
că nimeni, în afar ă de dumneavoastr ă, domnilor, nu este interesat s ă o fac ă. În
multe editoriale, am explicat pe larg de ce aceste publica ții sunt un element de
forță. Cred c ă fiecare își dă seama de aceasta. O dat ă cu ultimul cuv ânt va disp ărea
și ultimul om. Pentru c ă va disp ărea ultima speran ță de libertate. Iar om f ără
respect și libertate nu exist ă.

2. Unii m -au întreb at de ce n -am fost avansat, de ce n -am fost luat în
considera ție, de ceam suportat uneori umilin țe… N -am ce s ă răspund. Avansarea o
hotărăsc, totdeauna, al ții. Nu m -a preocupat niciodat ă așa ceva. N -am suferit și nu
m-am b ătut pentru asta, de și, ca orice ofițer, nu am exclus nici eu posibilitatea de a
deveni c ândva general. Totu și, bănuiesc c ă motivul principal îl constituie
"respectul" pe care cei în drept îl acord ă presei militare de multe decenii (practic,
de când s-a înfiin țat). Probabil cineva s -o fi întrebat: Un general în presa militar ă?!
Cine dracu' a mai v ăzut a șa ceva? Ce comand ă ăsta? Diviziile care nu mai exist ă?
Este oare nevoie ca, pentru c ăprărirea cuvintelor, s ă avem un general?! Aceea și
întrebare i s -a pus, pe vremuri, și colonelului Ol aru Radu, predecesorul meu, un
redactor șef de voca ție, un ofi țer demn, un om cultivat și cu un comportament
excep țional, care a condus acest ziar dou ăzeci de ani. Probabil, ar fi fost de dat
cam acela și răspuns. Din c âte știu eu, n -a dat nici unul.

Gheorghe Văduva  SE CAUTĂ UN S ISIF
435
3. Am fost întrebat (unii chiar mi -au repro șat) de ce nu m -am dus în altă
parte, acolo unde drumul spre v ârfuri era mai accesibil, mai deschis, iar avantajele
mai numeroase… Ce a ș putea s ă răspund? Mie îmi place s ă escaladez v ârfurile, nu
să merg pe c ăi acces ibile. Iar avantajele nu m ă intereseaz ă. Am venit aici și am
rămas aici din respect fa ță de cuv ântul scris, pe care eu îl consider încă singurul în
măsură să exprime și să slujeasc ă valorile acestei institu ții. Desigur, valorile se pot
sluji și prin ceea c e faci, prin fapte, prin imagine, prin cuv ântul vorbit. Voca ția
mea au fost însă poligoanele, instruirea osta șilor, armele și scrisul. Cel pu țin așa
cred. Am ales, în cele din urm ă, scrisul. F ără să mă îndep ărtez o clip ă de celelalte.
Era dreptul meu, nu? Profesia de ziarist militar nu mi -a produs dezam ăgiri. Ea este
foarte stresant ă, cea mai mic ă medie de via ță o au pilo ții de pe supersonice și
ziariștii. Dar, ca și meseria de zbur ător, este nobil ă și frumoas ă. Dezam ăgiri mi -a
produs doar sistemul în care se promoveaz ă respectul fa ță de oameni și de valori.
Mai exact, lipsa func ționalit ății unui astfel de sistem. Dac ă el exist ă.

4. Am fost întrebat dac ă nu-mi este fric ă, dac ă n-am suportat presiuni sau
consecin țe în urma unor materiale incomode pe care le -am scris. Fric ă nu-mi este
și nici nu mi -a fost vreodat ă, întruc ât am încercat s ă slujesc valorile institu ției și să
exprim adev ărurile ei. Sunt sute de ziari ști care au pl ătit cu via ța în bătălia pentru
adev ăr. Sunt mii și mii de ofi țeri care au murit pe câmpul de lupt ă pentru onoarea
patriei și libertatea adev ărurilor ei. Pentru ziar, am tremurat însă de multe ori. Am
avut multe nop ți albe. Și voi avea p ână la sfârșitul vie ții. Este adev ărat, cu c âțiva
ani în urm ă, am fost chemat de c âteva ori la ordine pentru unele din materialele pe
care le -am scris. Dar, dup ă cum știți și dumneavoastr ă, cuv ântul este liber și, dac ă
mai exprim ă și adev ărul, va ob ține totdeauna permis de liber ă circula ție. Oricum,
cu sau f ără permis, adev ărul tot circul ă. La urma urmei, păstrând totu și propor țiile,
mă consolez cu g ândul c ă și Baudelaire, care nu era un simplu ziarist, a fost
chemat în fața unui juriu pentru "Florile r ăului". Eu am fost chemat doar pentru
cuvântul ce exprim ă adev ărul. Și, probabil, de aceea, n -am p ățit nim ic, dup ă cum
se vede. Ies la pensie viu și nev ătămat, în plin ă putere.

În final, vreau s ă mulțumesc tuturor celor pe care i -am cunoscut, care mi -au
însoțit pașii în lungul meu drum c ătre noi înșine sau c ătre nic ăieri, c ărora le -am
însoțit și eu, la r ându-mi, pa șii în lungul lor drum c ătre treptele pe care au ajuns
sau n -au ajuns, și să-i asigur de sinceritatea și cur ățenia g ândurilor mele. Le urez
sănătate și puterea de a spune și a sluji totdeauna valorile și adev ărurile institu ției
militare. Ele sunt ma i presus de oameni. Chiar dac ă omul este m ăsura tuturor
lucrurilor.
Mulțumesc, în acela și timp, institu ției care mi -a oferit nu numai spa țiul de
exprimare, ci și posibilitatea de a o sluji și a o respecta.