Ghcle@yahoo.com 557 Ap Scan Text

Universitatea Transilvania din Brașov PROGRAMUL DE STUDII: DREPT PRIVAT APROFUNDAT LUCRARE DE DISERTATIE COORDONATOR STIINTIFIC: Conf. dr. Andreea Cătălina Ciurea Autor: Penciu Alexandru Dorin BRAȘOV 2021 pe eee] aa [= | Universitatea ȚI | Transilvania din Brașov PROGRAMUL DE STUDII: DREPT PRIVAT APROFUNDAT DISCIPLINA: INSTRUMENTE PROCEDURALE PENTRU VALORIFICAREA DREPTURILOR CIVILE ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE TEMA: CONDIȚIILE DREPTULUI LA ACȚIUNE PRIVIND OBȚINEREA DESPĂGUBIRILOR PE CALE JUDECĂTOREASCĂ Subsemnatul Penciu Alexandru Dorin declar pe proprie răspundere, sub incidența legii penale și a Legii dreptului de autor, că lucrarea de licență/disertație prezentată este elaborată de mine și am respectat normele deontologice de folosire a bibliografie. Data predării lucrării, te oon Sek Pot. a Tau ne ea CONDIȚIILE DREPTULUI LA ACȚIUNE PENCIU ALEXANDRU DORIN PRIVIND OBȚINEREA DESPAGUBIRILOR PE CALE JUDECĂTOREASCĂ CONDIȚIILE DREPTULUI LA ACȚIUNE PRIVIND OBȚINEREA DESPAGUBIRILOR PE CALE JUDECĂTOREASCĂ „New York-ul nu este opera oamenilor, ci a asigurătoriior… fără asigurări, n-ar exista zgărâie-nori, deoarece nici un muncitor n-ar accepta să lucreze la o asemenea înălțime, riscând să facă un plonjon mortal și să-și lase familia în mizerie; fără asigurări, nici un capitalist nu ar investi milioane pentru a construi astfel de clădiri, pe care un singur muc de tigară le-ar putea transforma în scrum; fără asigurări, nimeni nu ar circula cu automobilul pe străzi. Chiar cu un Ford, un bun șofer este conștient de faptul că în fiecare clipă riscă să dea peste un pieton.” Henry FORD CUPRINS CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 11. 1.2. 1.3. Evoluția asigurărilor in România 1.4. Despre evoluția reasigurarilor 1.5. Conceptul de asigurare 1.6. Coasigurarea și Reasigurarea CAPITOLUL Il. NOȚIUNILE GENERALE ALE ASIGURĂRII 2.1. Asiguratul 2.2. Contractantul asigurării 2.3. Beneficiarul asigurării 2.4. Persoana cuprinsă în asigurare 2.5. Tertul păgubit 2.6. Prima de asigurare 2.7. Despagubirea (indemnizatia de asigurare) 2.8. Obiectul asigurării. Obiectul contractului de asigurare. 2.9. Interesul asigurabil 2.10. Riscul asigurat 2.11. Dauna (prejudiciul) 2.12. Suma asigurată 2.13. Asigurătorul CAPITOLUL III. OBȚINEREA DESPĂGUBIRII 3.1. Reglementare 3.2. Obținerea despăgubiri pe cale judecătorească. 3.3. Modalități procesuale de obținere a despăgubirii pe cale judecătorească 3.4. Câteva aspect privind obținerea despăgubirilor în moi unitară europenă privind despăgubirea Pag. Pag Pag. Pag Pag. Pag. oaaon= Pag.15 Pag.16 Pag.24 Pag.40 Pag.42 CAPITOLUL |. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.4. Scurt istoric al asigurărilor Încă din antichitate omenirea a fost preocupată de ideea de asigurare , aceasta fiind tot atât de veche ca și instinctul de solidaritate umană. Cel mai vechi document scris datează de circa 6500 de ani , document din cuprinsul căruia rezultă că meșteșugarii tăietori de piatră din Egiptul de Jos au constituit un fond de intrajutorare, format contributiile tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri, cum ar fi cutremurele, inundațiile, ce se abăteau asupra lor. În Palestina a fost descoperit un document din antichitate care conține ideea de mutualitate in materia asigurării de animale („fiecăruia dintre noi căruia i-a pierit un măgar prin hoți sau prin animale sălbatice fi vom procura un altul”) !. Înțeleptul legislator atenian Solon (640-558 î.e.n.) este autorul celei dintâi asigurări obligatorii care se cunoaște, deoarece el a ordonat ca societatile politice și mestesugaresti să constituie un fond comun, alimentat prin cotizații lunare , având ca destinație suportarea pagubelor survenite în interiorul grupului 2 În Babilon, Fenicia și în alte tari străvechi, proprietarii caravanelor și cei ai corăbiilor trebuiau să se intelega între ei, adică să formeze asociații, în cadrul cărora suportau în comun pagubele provenite din jafuri ori din alte cauze, pe timpul transportului. Talmudul babilonian nuanța ideea de asigurări corelativ cu cea de vinovăție, deoarece se preciza că proprietarii de corăbii trebuie să se înțeleagă între ei pentru ca acela care își pierde corabia să primeasca alta în loc, iar dacă bunul s-a pierdut din culpa acestuia, i se refuza dreptul la orice despăgubire 2. + ne Sferdian , Dreptul Asigurarior, Edija 2, Edtura C.H. Beck , București 2009, p.1 2 ice. 3 Ibidem. 1.2. Primele entitati de asigurare Potrivit unor autori, prima entitate în domeniul asigurarilor o constituie Camera de Asigurări din Bruge, înfințată în anul 1310, unde comercianții acelor vremuri își asigurau marfurile, în principal, împotriva riscurilor maritime. În ordine cronologica, a doua Camera de Asigurări a fost infiintata în anul 1576, în Londra, iar politele de asigurare trebuiau înregistrate la „Royal Exchange”, instituție de care este legată nașterea și evoluția asigurărilor Lloyd’s de astazi. Camerei de Asigurări londoneze îi urmează Camera de Asigurări din Amsterdam, înființată în anul 1598 , în dezvoltarea căreia un rol important I-a avut Banca din Amsterdam, creând prima piață bursieră a lumii, loc in care se tranzactionau inclusiv polite de asigurare. În Franța, s-a constituit Camera de Asigurări, în anul 17542. Primii asigurători sub forma societăților comerciale și-au făcut apariția după înființarea Camerelor de Asigurări, datorită beneficiilor ce se obțineau de pe urma acestor fapte de comerț. Se pare că cea dintâi societate de asigurare a luat ființă In Franța, denumită „Compagnie Generale pur les Assurance et Préts a la Gross Aventure”.în anul 1686 2. În Anglia, comerțul cu asigurări a fost exercitat, la început, nu de către societățile comerciale specializate in asigurări, ci de societățile pe acțiuni de drept comun, începând cu anul 1700. Printre acestea, sunt menționate: „East India Company”, „South Sea Company’ și „Royal African Company”, însă, după prăbușirea economică din 1720, cunoscută sub denumirea de „South Sea Bubble”, în acea perioadă doar doua companii au fost autorizate să încheie asigurări, și anume: „London Assurance’ și „Royal Exchange”, care s-au dezvoltat alături de piața Lloyd’s. Cu toate acestea, prima și cea mai veche societate de asigurări din Anglia, care funcționează și astăzi, a fost constiutuită în anul 1710, sub denumirea „Sun Fire Office” 4. * Vasile Nemeș. Dreptul Asigurărier, Ediția a 4-a. Edtura Hamangiu, 2012, p3. 2 idem, p. 4 3Iidem. «cam. În Statele Unite ale Americii, societăți proprii de asigurare au luat ființă abia spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, aceasta deoarece, până în anul 1815, practicarea asigurărilor a fost dominată de companiile engleze de asigurăre *. După modelul Camerelor de Asigurări si a primelor societăți de asigurare, s-au constituit și functioneza asigurătorii de astăzi, organizați, în principal, sub forma societăților comerciale de asigurare și a socităților mutuale de asigurare 2. 1.3. Evoluția asigurărilor in România În tara noastră, primele forme de asigurare au apărut din cele mai vechi timpuri. Se cunoaște o formă rudimentară de asigurare denumită „Hopșa” și care constă în întrajutorarea reciprocă a locuitorilor din aceeași comună pentru cazul accidentării și sacrificării din necesitate a vitelor . Proprietarii își recuperau total sau parțial dauna pe care au suferit-o, deoarece, în cazul accidentării unui animal, acesta era tăiat, iar carnea se împărțea între toți locuitorii comunei, fiecare plătind o sumă de bani care reprezenta nu numai prețul cărnii, dar și contribuția sa la acoperirea prejudiciului 3 Odată cu asocierea meseriașilor în bresle, în Transilvania secolului al XIV-lea, au apărut și primele organizații cu caracter de mutualitate și întrajutorare, concluzie care se desprinde din examinarea prevederilor statutelor acestora. Astfel, fiecare membru al breslei era obligat să plătească o taxa de înscriere și apoi cotizatt din care se plăteau cheltuielile de înmormântare ale celor săraci, dacă văduva și copiii meseriasului decedat rămâneau fără mijloace de întreținere, erau ajutați din așa-numita „lada zestrei”; copiii minori ai meșterilor decedați erau considerați membri ai breslei, dacă văduva plătea o anumită cantitate de ceară *. + Vasile Nemeș. Dreptul Asigurărier, Edța a 2 Item. 2 na Sferdian , Dreptul Asiguarlor, Edita 2, Edtura CH, Beck , Bucuresti, 2000, p4. “dem. ‘Eatura Hamangiu, 2012, p4. 1.4. Despre evoluția reasigurarilor Cum era și firesc, operațiunile de reasigurare au apărut tot în domeniul comerțului maritim. În literatura de specialitate se susține că primele reglementări referitoare la raporturile de reasigurare se regăsesc în Ordonanța din 1681 a lui Ludovic al IV-lea al Franței, în care una din prevederile principale permitea asigurătorilor să facă reasigurări „cu alte persoane pentru acele efecte pe care ei înșiși le-au asigurat inițial” !. Dintre primele societăți de reasigurare menționăm: înființarea în 1846 a Companiei de Reasigurări „Kolmische Ruch-Koln”, care și-a început activitatea propriu-zisă în anul 185. În anul 1863, s-a înființat prima societate de asigurări și reasigurări din Elvetia, denumită „Swiss Reinsurance Company’; în anul 1867, în Anglia, și-a început activitatea „Reinsurance Company Ltd.”. In America, practicarea reasigurărilor a cunoscut un proces mai lent decât cel din Europa, astfel încât prima societate de reasigurare a fost înființată în anul 1820, intitulată „Reinsurance Company of America” 2. Datorită utiității și siguranței pe care o reprezentau reasigurările, mai multe societăți de asigurare din Europa și-au propus, ca politica internă, încheierea in mod obligatoriu de reasigurări asupra unor asigurări proprii, semnând în acest sens convenții cu diferite alte societăți de asigurare. Spre exemplificare, menționăm Acordul din anul 1849, prin care 17 societăți scoțiene pentru asigurare de viață au convenit principalele reguli privind reasigurările de viață. Exemplul societăților scoțiene a fost urmat în anul 1900 de 46 de societăți engleze, care au încheiat o Convenție, cunoscută sub denumirea de „Reinsurance Agreement 1900″ 3 Așadar, asigurători.ca și asiguratii acestora, isi asigura riscurile decurgând din obiectul lor de activitate la alte societăți numite de reasigurare. În acest context se poate remarca evoluția istorică și importanța economică a asigurărilor în lume. + Ina Sferdian , Dreptul Asiguarior , Eda 2, Editura C.H. Beck , Bucureșt, 2000, p8 2 Vasile Nemes, Dreptul Asiguraior,Edija a 4-a Edtura Hamanglu, 2012, p6 dem, p. 7. 1.5. Conceptul de asigurare În doctrina asigurărilor întâlnim o serie de definiții care pun accentul fie pe aspectul tehnic, fie pe cel juridic, al asigurărilor. Astfel, aspectul tehnic este scos în evidență într-o definiție a lui Chaufton, potrivit careia, asigurarea reprezintă „compensarea efectelor hazardului asupra patrimoniului omului prin mutualitatea organizată după legile statistice”. Din perspectivă tehnică, asigurarea reprezintă transpunerea în practică a unui impuls de natură profund altruistă. Astfel, mai multe persoane care sunt supuse acelorași riscuri se grupează pentru a-l despăgubi pe acela dintre ei care va suferi o pierdere de pe urma realizării acelor riscuri. Asigurarea este o întrajutorare organizată în scopul de a ușura situația celui care suferă o pagubă. Toți plătesc pentru unul, dar, în același timp, participarea ficăruia dintre ei la despăgubire este redusă. Mutualitatea, principiul major care stă la baza asigurării, permite dispersia riscurilor. Cu cât numărul persoanelor care intră în mutualitate este mai mare, cu atât suportarea riscurilor este mai ușoară!. În concepția Legii nr. 32/2000, asigurarea reprezintă operațiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualitatii, un fond de asigurare, prin contribuția unui număr de asigurați, expuși la producerea anumitor riscuri, și îi indemnizeaza pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum și pe seama celorialte venituri rezultate ca urmare a activității desfășurate 2. Asigurarea nu se confundă cu „activitatea de asigurare” care desemnează, potrivit legii, in principal, oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare și reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres și de recuperare, precum și investirea sau fructificarea fondurilor proprii sau atrase prin activitatea desfășurată. Se observă că noțiunea de activitate de asigurare este mult mai largă decât cea de asigurare, cuprinzând toate operațiunile esențiale legate de asigurare, asigurători, reasigurare și intermedierea în asigurări . „Irina Sferdian , Dreptul Asigurarior „Edița 2, Edtura CH. Beck , Bucureși, 2000, p.12. 2 Vasile Nemes , Dreptul Asigurări. Edija a &-a, Edtura Hamangiu, 2012, p9. * idem, p. 10. 1.6. Coasigurarea și Reasigurarea Dacă printre riscurile selectate se află un risc de o valoare considerabil mai ridicată decăt celelalte, la producerea sinistrului, echilibrul financiar al asigurătorului va avea de suferit. De aceea, asigurătorul, prudent, trebuie să determine suma maximă pe care o poate garanta în cazul unui risc determinat. Dacă nu poate suporta singur întreaga sumă, se apelează la coasigurare și reasigurare. Astfel, dispersia riscului se produce nu numai între asiguratii aceluiași asigurător, ci prin coasigurare sau reasigurare depașește cadrul mutualitații inițiale Potrivit Art. 2239 din Codul civil , coasigurarea este operațiunea prin care doi sau mai multi asigurători acoperă același risc, fiecare asumându-și o cota-parte din acesta. Astfel, fiecare coasigurător răspunde față de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin contract. Reasigurarea reprezintă tot o dispersie a riscurilor, prin care asigurătorul, la rândul lui, se asigură la un alt asigurător, care poartă denumirea de reasigurător. În concepția noului Cod civil (art. 2240), prin reasigurare se înțelege operațiunea de asigurare a unui asigurător, in calitate de reasigurat, de către un alt asigurator, în calitate de reasigurător !. Dar reasigurarea poate opera și asupra tuturor asigurărilor subscrise de un asigurător când, de pildă, acesta se reasigură pentru toate asigurările pe care le încheie. În consecință, reasigurarea poate avea ca obiect un risc individualizat în cotă procentuală sau în suma asigurată sau mai multe riscuri specifice unor clase sau forme determinate de asigurare 2. „ina Sferdian , Dreptul Asigurarior . Edija 2, Edtura C.H. Back , Bucuroșt, 2000, p-12. 2 Vasile Nemes , Dreptul Asigurari. Edija a4-a, Edtura Hamangiu, 2012, p.. CAPITOLUL II. NOȚIUNILE GENERALE ALE ASIGURĂRII 2.1. Asiguratul Asiguratul este persoana fizica sau juridica ce încheie contractul de asigurare, plătește primele de asigurare iar, la producerea riscului asigurat, încasează despăgubirile de la asigurător. Spre deosebire de asigurători, care trebuie să îndeplinească o multitudine de condiții pentru a avea această calitate într-un contract de asigurare, pentru asigurat nu sunt reglementate cerințe speciale cu excepția aceleia de a justifica un interes la încheierea asigurării ‘. În cazul asigurărilor de răspundere civilă, interesul asigurabil aparține persoanei în sarcina căreia se va stabili existența răspunderii civile, care impune repararea prejudiciului cauzat unui tert. Prin urmare, această persoană va avea calitatea de asigurat . 2.2. Contractantul asigurării Conform prevederilor Art. 2199 alin. (2) din Codul Civil, contractantul asigurării este persoana care încheie contractul pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activitati ale acesteia și se obligă față de asigurător să plătească prima de asigurare. La fel ca și asiguratul, contractantul încheie contractul de asigurare, plătește primele, dar nu încasează indemnizația de asigurare. Ca regulă, contractantul nu-și asigură riscurile ce privesc propria persoană, ci pe acelea ale beneficiarului. Deci, vorbim de contractant atunci când în raporturile de asigurare este implicată și o a treia persoană, beneficiarul, căruia asigurătorul îi va plăti indemnizația la irea riscului asigurat 1. * Vasile Nemes , Dreptul Asigurarior, Esi a 4-a. Edtura Hamangiu, 2012, p-11 2.3. Beneficiarul asigură, Beneficiarul asigurării este persoana îndreptățită să primească indemnizația de asigurare. În ipoteza cea mai simplă, asiguratul încheie asigurarea în nume propriu și întrunește atât calitatea de contractant, cât și pe cea de beneficiar al asigurării. În asigurarea de bunuri, spre deosebire de asigurarea de viață, beneficiarul asigurării nu poate fi altă persoană decât asiguratul, întrucât indemnizația va fi plătită acelei persoane care are un interes asigurabil, care a suferit o pagubă la producerea sinistrului. Beneficiarul asigurat poate fi însă o persoană distinctă de contractul asigurării ?. Prin urmare, beneficiarul nu semnează polita de asigurare, nu plătește primele, nu are nicio obligație izvorâtă din raportul de asigurare, dar va încasa indemnizația în baza stipulatiei făcută în contract de către contractantul ce |-a desemnat. Sunt cazuri când înseși situațiile practice impun mecanismul desemnării unui beneficiar, altul decât contractul asigurării. Astfel sunt asigurările de deces, in care persoana decedată a încheiat contractul de asigurare, a plătit și primele, dar a stipulat în contract ca, la moartea sa, indemnizatia de asigurare să fie acordată unei anumite persoane care poartă denumirea de beneficiar al asigurării. La fel, în cazul asigurărilor pentru studii, când contractul este încheiat de părți, primele sunt achitate tot de aceștia, iar beneficiar este copilul cau copiii menționați în polița de asigurare 2. 2.4, Persoana cu Codul Civil prevede în Art. 2223, la alin. (2) că, prin contractul de asigurare părțile pot conveni să cuprindă în asigurare și răspunderea civilă a altor persoane decât contractantul asigurării. Persoana cuprinsă în asigurare nu se confundă cu beneficiarul asigurării. Persoana cuprinsă în asigurare are și ea calitatea de asigurat dar, spre deosebire de beneficiarul asigurării, nu încasează indemnizația de asigurare. Prin urmare, asigurătorul va fi obligat la despăgubiri când 1 Vasile Nemes , Dreptul Asigurărier, Edie a 4-a, Edtura Hamangiu, 2012, 0.13, 2 Irina Sferdian | Dreptul Asigurarlor, dia 2, EdturaC.H. Beck, Bucuresti, 2009, p.33. cazul asigurat este produs de către contractant, dar și când acesta este produs de către persoana cuprinsă în asigurare. Întrucât legea nu prevede, credem că poate fi cuprinsă în asigurare atât răspunderea civilă a persoanei fizice cât și răspunderea civilă a persoanei juridice. Pentru a putea fi cuprinsă în asigurare persoana fizică sau persoana juridică, este necesar să fie stipulată în contractul de asigurare, cu precizarea elementelor de identificare ale acesteia !. Termenul de „persoana cuprinsă în asigurare” este caracteristic asigurărilor de răspundere civilă și implică introducerea în contractul de asigurare a răspunderii și a altei persoane pe lângă persoana ce a subsris polita de asigurare. Spre exemplu, societatea comercială poate contracta și răspunderea civilă a managerilor, pe lângă cea proprie: 2.5. Tertul pagubit Tot la asigurările de răspundere civilă întâlnim și acest termen, „terțul păgubit, și el este astfel utilizat pentru a desemna faptul că, deși păgubitul nu este parte contractantă sau beneficiarul asigurări, acesta va încasa despăgubirea de la asigurător. Așadar, în asigurările de răspundere civilă, persoana care suferă un prejudiciu ca urmare a survenirii cazului asigurat se numește tert păgubit. Persoana păgubită este tert față de raportul de asigurare, dar ea este implicată în momentul în care a suferit o daună materială sau morală în urma unui eveniment în legătură cu care există încheiată o asigurare ( deces sau vătămări corporale produse de un conducător auto, sau de un angajat al comitentului etc.) %. 2.6. Prima de asigurare Prima de asigurare reprezintă suma de bani ca obligație de plată a asiguratului către asigurător, din contractul de asigurare. Cu alte cuvinte, putem spune că prima de asigurare este prețul asigurării + Vasile Nemeș. Dreptul Asigurărio, Edija a 4-a, Edtura Hamangiu, 2012, p13. 2 na Sferian , Dreptul Asigurarilor , Eda 2, Editura C.H. Beck , Bucureși, 2008, p83. Vasile Nemeș. Dreptul Asigurărilor, dia a 4-a, Ediura Hamangiu, 2012, p.16, Principalele elemente care stau la baza calculării primei ca obligație a asiguratului sunt forma de asigurare contractată, categoriile de riscuri subscrise, suma asigurată și perioada asigurată. Primele de asigurare se stabilesc, de regulă, pentru un an de zile si pot fi plătite în întregime în momentul încheierii contractului de asigurare sau în mai multe tranșe pe parcursul derulării acestuia. În conformitate cu legislația actuală, prima de asigurare constă in sume de bani, ea neputând fi alcătuită din alte bunuri sau servicii. De regulă, plata primei de asigurare condiționează intrarea în vigoare a asigurării sau începerea perioadei de asigurare !. 2.7. Despăgubirea (indemnizația de asigurare) Despăgubirea reprezintă suma de bani pe care asigurătorul este ligat să o plătească personei bagubite în cazul înfaptuirii sinistrului asigurat. Potrivit Art. 14, alin. (4) din Legea nr. 132/2017, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri. Principiul care cârmuiește plata indemnizației de asigurare este acela că despăgubirea nu poate depăși intinderea prejudiciului suferit de către asigurat sau, după caz, de către terful pagubit. În cazul asigurărilor de răspundere civilă, pentru ipoteza în care indemnizația de asigurare nu acoperă prejudiciul terțului păgubt, atunci restul de pagubă va fi suportat de persoana vinovată de producerea cazului asigurat. Aceeași este soluția și când suntem în prezența supraasigurării, adică a acelei situații în care suma asigurată depășește valoarea bunului asigurat din momentul încheierii contractului de asigurare. În cazul asigurărilor de persoane, indemnizația de asigurare se va plăti până la limita sumei asigurate 2. Conform legislației noastre naționale, despăgubirea se poate stabili în baza constatării amiabile de accident, a documentelor eliberate de reprezentanți ai autorităților competente să constate accidentele de vehicule, prin hotărâre judecătorească, precum și pe baza proceselor- verbale întocmite de reprezentantul asiguratorului * Vasile Namoș., Dreptul Asigurărior, Edița a 4-a, Edtura Hamangiu, 2012, p-15, idem, p. 16, 2.8. Obiectul asigurării. Obiectul contractului de asigurare. Noul Cod Civil face distincție între obiectul asigurării și obiectul contractului de asigurare. Astfel, prin interpretarea Art. 1225 si a Art. 1226, coroborat cu Art. 2199 din Codul Civil putem concluziona că, în timp ce obiectul contractului de asigurare este operațiunea juridică insăși convenită de parti, obiectul asigurării este valoarea patrimonială sau nepatrimonială asigurată. De exemplu, obiectul specific al contractului de asigurare de răspundere civilă îl reprezintă tocmai răspunderea civilă a contractantului și a persoanelor cuprinse în asigurare față de terțele persoane care, prin survenirea evenimentului asigurat, ar suferi un prejudiciu material sau de natură morală. Asadar, obiectul asigurării de răspundere civilă nu se confundă nici cu riscul asigurat care, în concret, reprezintă despăgubirile datorate tertilor !. 2.9. Interesul asigurabil Potrivit Art. 2215 din Codul interes cu privire la bunul asigurat. vil, asiguratul trebuie să aibă un În asigurările de bunuri, interesul este exprimat prin valoarea economică, patrimonială, care poate fi pierdută de subscriitor (asigurat) ca urmare a producerii riscului. În asigurările de răspundere civilă, interesul este dorința legitimă a unei persoane de a nu-și vedea micșorat patrimoniul prin angajarea față de terți a răspunderii sale în situația săvârșirii unei fapte cauzatoare de prejudicii. Interesul în asigurările de persoane constă fie în așteptarea legitimă a unui beneficiu în cazul supraviețuirii (asigurarea de viață), fie în dorința legitimă de protecție (a familiei) în cazul decesului, pensionării sau invaliditatii asiguratul (asigurarea de deces, de invaliditate etc.) . * Vasile Nemes „Dreptul Asigurărier, Eda a 4-a, Eaiura Hamangiu, 2012, p.17 ” Interesul asigurabil este considerat, în doctrină, ca fiind raportul economic dintre o persoană și valoarea pe care dorește să o asigure. Astfel, interesul asigurabil este un concept economic, iar nu juridic, deși, pentru a putea exista, interesul asigurabil se grefează pe un raport juridic al persoanei cu privire la obiectul asigurării. Are interes asigurabil acea persoană al cărei patrimoniu ar avea de suferit de pe urma producerii riscului. Din acest punct de vedere, interesul asigurabil nu poate fi obiectul contractului de asigurare, noțiune in exclusivitate juridică !. 2.10. Riscul asigurat Riscul asigurat este evenimentul descris în contractul de asigurare care, dacă se produce, dă naștere obligației asigurătorului de plată a indemnizației de asigurare 2. Lipsa riscului asigurat determină desființarea contractului de asigurare. Astfel, Codul Civil prevede prin Art. 2205 sancțiunea desființării de drept a contractului de asigurare în cazul în care, înainte ca obligația asigurătorului să înceapă a produce efecte, riscul asigurat s- a produs ori producerea acestuia a devenit imposibilă, precum și dacă, după ce obligația menționată a început să producă efecte, intervenirea riscului asigurat a devenit imposibilă. În asigurările de răspundere civilă, riscul îl reprezintă eventualitatea producerii unor prejudicii tertilor pentru care asiguratul este obligat să răspundă. Desigur că, dacă în același contract este cuprinsă și răspunderea altei persoane, riscul privește si eventualitatea producerii unei pagube pentru care aceasta este chemată să răspundă. Legislația din domeniul asigurărilor nu enumeră riscurile specifice răspunderii civile delictuale, de unde consecința potrivit cu care riscul poate cuprinde ca regulă orice fel de acțiuni, inactiuni, precum și elemente obiective sau subiective. În majoritatea covârșitoare a situațiilor, în asigurările de răspundere civilă riscul constă în faptele delictuale ale asiguratului ori persoanei cuprinsă în asigurare, apte să creeze pagube terțelor persoane *. „Vasile Nemeș. Dreptul Asigurărilor, Ediia a 4-a. Edhura Hamangiu, 2012, p.17 idem, p. 16, ra Serdan, Droptl Asari Elia 2, Esiura CH, Beck, Bucuregt, 2008, p136. vallegeaz nevcictionar-urcc, Legea de ia Aa Z 2 2.11. Dauna (prejudiciul) Prejudiciul este de mare însemnătate în materia asigurărilor, lipsa lui lasă fără efect răspunderea asigurătorului. Nu este suficientă survenirea cazului asigurat; dacă nu s-au produs prejudicii nu se poate dispune răspunderea asigurătorului. Am putea spune că lipsa prejudiciului lasă fără obiect răspunderea asigurătorului. Mai exact, nu este suficientă fapta delictuală a asiguratului în conduita sa, ci este necesară și producerea unui prejudiciu în persoana unui tert pentru ca polita de asigurare să poată fi activată și răspunderea asigurătorului atrasă !. Dauna sau prejudiciul este pierderea materială sau morala suferită de către asigurat. Într-o interpretare a Normei nr. 20 din 27 iulie 2017, a Autorității de Supraveghere Financiară, privind asigurările auto din România, dauna este prejudiciul material rezultat în urma avarierii autovehiculelor sau altor bunuri aparținând persoanei prejudiciate, precum și prejudicii ca urmare a vătămării integrității corporale sau decesului. 2.12. Suma asigurată Suma asigurată este suma maximă în limita căreia asigurătorul este obligat să plătească indemnizația de asigurare la ivirea cazului asigurat În asigurările de răspundere, pentru stabilirea sumei asigurate este importantă natura riscului garantat, tipul activității desfășurate, comportamentul asiguratului în situația in care a mai încheiat asigurări cu privire la același risc. Stabilirea sumei asigurate se face la o valoare agreată de parti, iar in cazul asigurărilor obligatorii sau pseudoobligatorii, Ia o valoare stabilită de lege 2. + Vasile Nemes , Dreptul Asigurărio, Edța a 4-a, Edtura Hamangiu, 2012, p19, 2 dem, p. 20. 1 Conform prevederilor legale in vigoare, prin Legea nr. 132 din 31 mai 2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, Art. 6 alin. (4) punctele a) și b), limitele de despăgubire sunt stabilite la un nivel de 1.220.000 euro pentru prejudiciile materiale, respectiv de 6.070.000 euro pentru vătămări corporale si decese. Aceste limite sunt revizuite din 5 în 5 ani, în funcție de evoluția indicelui european al prețurilor de consum (EPC). „Pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza prețurilor de referință pe piață la data producerii riscului asigurat. (Legea 132/2017, Art. 22, alin. (2) ), în timp ce pentru vătămări corporale sau deces rezultate în urma unui accident de vehicule, stabilirea despăgubiri se stabilește atât pe cale amiabilă, cât și pe cale judecătorească, conform alin. (4) din același articol al legii mai sus menționate. Prin urmare, la producerea cazului asigurat, indiferent de întinderea pagubei suferite de asigurat sau de terta persoană, despăgubirile acordate de asigurator nu vor depași limita sumei asigurate. Dacă prejudiciul depășește contravaloarea sumei asigurate, restul de pagubă va fi suportat de către asigurat sau de tertul vinovat de producerea acestuia !. 2.13. Asigurătorul Asigurătorul este persoana juridică română autorizată, în conditille legii, să exercite activități de asigurare, sucursala sau filiala unui asigurător dintr-un stat tert, precum și sucursala unei socitati de asigurare sau a unei societăți mutuale dintr-un stat membru, care a fost autorizată de autoritatea competentă a statului membru de origine 2. În România legea care reglementează înființarea și functionarea societăților de asigurări și reasigurări este Legea nr. 237/2015 iar autoritatea competentă pentru autorizarea și supravegherea activității de asigurări este Autoritatea de Supraveghere Financiară (AS.F.). „Kina Sferdian, Dreptul Asigurarilor. Ediția 2, Edura C.H. Beck , București 2008, p-161 idem, p. 163. 1 Conform legii mai sus amintite, asigurătorii sunt clasificați n trei categorii : asigurător compozit, asigurator captiv și asigurător mixt. Astfel, in timp ce asigurătorul compozit este o societate cu activitate exclusivă de asigurări, care la data de 1 ianuarie 2017, precum și la data intrării în vigoare a noii legi (Legea nr. 237/2015), deținea autorizație de a subscrie simultan asigurări directe generale și asigurări directe de viață, asigurătorul captiv este asigurătorul deținut fie de o societate: financiară, alta decât un asigurător, un reasigurător sau un grup de societăți de asigurare, fie de o societate nefinanciară, al cărui obiect de activitate este asigurarea în mod exclusiv a riscurilor entității de care aparține sau ale uneia sau mai multor entități ale grupului din care face parte. Asigurătorul mixt este asigurătorul care subscrie simultan asigurări și reasigurări, autorizat să funcționeze în conformitate cu dispozitile legii. Potrivit Art. 4 alin. (4) din Norma A.S.F. nr. 20/2016 privind autorizarea și monitorizarea societăților de asigurare și reasigurare, Autoritatea de Supraveghere Financiară decide asupra acordării unui aviz, în termen de 90 de zile de la data la care informează solicitantul conform alin. (1) al aceluiași articol din norma menționată. A.S.F. decide asupra acordării autorizației de funcționare în termen de 30 de zile de la data depunerii documentației complete de către solicitant. CAPITOLUL III. OBȚINEREA DESPĂGUBIRII 3.1. Reglementare În ceea ce privește asigurarea de răspundere civilă auto pentru prejudicii aduse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, Legea nr. 182/2017 reglementează modalităție prin care păgubitul iși poate valorifica dreptul la despăgubire. Astfel, despăgubirea poate fi obținută atât pe cale amiabilă, cât și pe cale judecătorească. De asemenea, ea poate fi recuperate direct de la asigurător sau de la persoana responsabilă de producerea evenimentului asigurat. Ca element de noutate în domeniul despagubirilor, legea prevede și posibilitatea soluționării litigiului pe cale alternativă, în sensul în care păgubitul se 15 poate adresa unei entități de soluționare alternativă a litigiului privind stabilirea și plata despăgubi Prin analogie, si în cazul celorialte tipuri de asigurări, despăgubirea poate fi obținută prin cele trei modalități mai sus amintite. 3.2. Obținerea despagubirii pe cale judecătorească. În cazul despăgubirii pe cale judecătorească, păgubitul se poate adresa direct instanței de judecată, printr-o cerere îndreptată împotriva persoanei vinovate de producerea prejudiciului. Hotărârea definitivă data de instanța de judecată reprezintă titlu executoriu privind cuantumul despăgubiri, stabili in cuprinsul hotărârii. De asemenea, pe lângă suma stabilită cu titlu de despăgubire, la cererea petentului instanța poate acorda și sume suplimentare cuprinzând cheltuielile de judecată avansate de acesta Cu titlu de exemplu redau mai jos o speță, cauză înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani, încheiată prin Hotărârea civilă nr. 1464/2021 „Pe rol aflându-se soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul L. D. domiciliate în comuna U., sat U., Jud. Vrancea, în contradictoriu cu pârâtul Ghe. E. domiciliate în Mun. Focșani, Jud. Vrancea, având ca obiect pretenții, Instanta reține că reclamantul a tat ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige paratul la plata sumelor de: -12.000 lei, reprezentând cv reparatiei autoturismului avariat; -3.000 lei, reprezentând daune materiale; -50.000 lei, reprezentând daune morale; -Chettui „În motivare, a arătat că la data de 9.10.2017 se deplasa cu autoturismul VW Passat cu nr. de înmatric. VN….. pe DJ 205B către localitate de domiciiu, iar din contrasens a apărut autoturismul Dacia Logan cu nr. de înmatriculare VN…. care a pătruns pe sensul său de mers acroșându-l. le judecată. În urma accidentului autoturismul său a suferit avarii ce au necesitat reparații în cuantum de 12.000 Lei. În același eveniment reclamantul a suferit vătămări ce au necesitat 6-7 zile de îngrijiri mediacale, dovedite 16 de certificatul medico-legal depus la dosarul cauzei. De asemenea, a arătat că în urma leziunilor suferite in accident a fost nevoit să urmeze un tratament medical prescris, să meargă la controale medicale periodoce, costurile cu vindecarea leziut ridicându-se la suma de 3.000 lei În ce privesc despăgubirile pretinse de la pârât reprezentând daune morale, arată că acestea reprezintă prejudiciul moral cauzat prin fapta sa de către pârât, ca urmare a vătămării și traumelor suferite, a restricțiilor la care a fost expus din cauza semnelor și a durerilor, imposibilitatea de a desfășura aceleași activități ca și anterior incidentului, starea de neliniște și stres produsă prin fapta paratului În dovedire a solicitat proba cu acte, interogatoriul pârâtului, 3 martori, eventual expertiza tehnică de specialitate și orice alte probe utile cauzei. În cadrul probei cu acte solicită a se face adresă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani pentru a fi comunicată o copie a dosarului de urmărire penală în care se află declarații date în fața organului de cercetare penală atât de părțile în cauză, cât și de martorul asistent. În drept a indicat reclamantul art. 1357, art. 1531 Cod civil, art 148 și 194 și urm. Cod proc. civ. În baza art. 223 alin. 3 și art. 411 alin. 1 pet. 2 Cod pr. civ. solicit judecarea cauzei și în lipsă. Paratul Ghe. E. legal citat a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată și să se dispună în sarcina reclamantului plata de daune interese. În motivare paratul a arătat că reclamantul avea deschisă calea obținerii despăgubiri de la asigurător conform Legii nr. 132/2017, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Mai mult decât atât acesta chiar a deschis un dosar de daună la City Insurance Focșani cu privire la daunele suferite, el având încheiată o asigurare de răspundere civilă auto, valabilă la data accidentului. A solicitat respingerea cțiunii reclamantului întrucât nu a îndeplinit procedura obținerii despăgubirii conform normelor în vigoare și obligarea acestuia la plata de daune interese pentru relele intenții de a-i cita în instanță nejustificat, pricinuindu-i cheltuieli de deplasare și disconfort. Ei În drept a invocate paratul art. 186 și 205 Cod pr. civilă. În dovedire a solicitat proba cu martorul Gherghina Mircea Mihail său. fiul Reclamantul L. D. a formulat răspuns la întâmpinare arătând că pârâtul avea obligația ca în temeiul art. 15 din Legea 132/2017 să notifice asigurărtorul în legătură cu accidentul rutier în termen de 5 zile de la producerea acestuia și să-i transmită și lui în calitate de persoană prejudiciată informațiile pentru formularea pretențiior. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: data de 9.10.2017, ora 17.20, lucrătorii din cadrul Biroului Rutier Focșani au fost sesizati cu privire la faptul că pe DJ 2058, în sat U. com. U., județul Vrancea a avut loc un accident de circulație cu victime omenești. Cu ocazia cercetării penale effectuate s-a stabilit că în timp ce se afia la volanul autoturismului marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare VN…. pe care-l conducea pe DJ 205B în sat U. com. U., jud. Vrancea, din direcția centrul satului către DN2-E85, numitul Ghe. E. |-a acroșat pe numitul L.D., care circula regulamentar cu autoturismul marca VW Passat cu numărul de înmatriculare VN….., pe sensul de mers DN2-E85, în urma evenimentului rutier rezultând rănirea numitului L.D. Toate acestea au fost confirmate de martorul M.N. (audiat de către organelle de cercetare penală), prin declarația părții vătămate L.D., corroborate cu recunoașterea celui vinovat, Ghe. E. Pentru vindecarea leziunilor ce i-au fost cauzate numitului L. au fost necesare 6-7 zile de îngrijiri medicale așa după cum rezultă din CML 812/A2/10.10.2017 emis de IML Vrancea. Ca urmare a cercetării la fata locului, a fost întocmit procesul verbal din 9.10.2017 în cuprinsul căruia au fost constatate avariile produse autoturismului VW Passat cu numărul de înmatriculare VN.. Având în vedere că la data de 13.11.2017 cu ocazia audierii sale de către organelle de cercetare penală, L.D. a declarant că nu dorește să depună plângere penală împotriva numitului Ghe. E. și că dorește doar ca paguba suferită să fie suportată de persoana vinovată de producerea accidentului, dorind totodată să fie despăgubit și moral, la 18 data de 10.04.2018 s-a dispus clasarea cauzei privind pe numitul Ghe. E., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 196 al 2 și 3 Cod Penal, impotriva ordonanței de clasare niciuna din părți nu a formulat plângere în conformitate cu disp. Art. 339 al. 4 Cod Procedură Penală. Ulterior producerii evenimentului rutier, reclamantul a fost nevoit să transporte autoturismul VW Passat la o unitate service din Mun. Focșani, achitând pentru transport suma de 250 Lei și pentru reparații suma de 6700 Lei. Cu privire la sumele în concret solicitate de către reclamant, pârâtul nu a înțeles să le conteste, limitându-se doar a invoca faptul că acesta avea calea despăgubiri de către asigurător. Cu privire la acest aspect, la solicitarea instanței SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE CITY INSURANCE SA, la care era asigurat RCA autoturismul în litigiu la data producerii evenimentului rutier, a invederat instanței că nu a primit nicio solicitare de deschidere dosar de daună și nu a fost avizată cu privire la acest eveniment rutier. Tot cu titlu de despăgubiri materiale, înafara celor aferente reparațiilor autoturismului avariat, reclamantul a mai solicitat de asemenea și altă sumă, întrucât în urma leziunilor suferite în accident ar fi fost nevoit să urmeze tratamentul medical prescris, să meargă la controale medicale periodice, costurile cu vindecarea leziunilor ridicându-se la suma de 3000 Lei, daune materiale ce se impun a fi acoperite de pârâtul vinovat prin fapta sa, de producerea lor, însă cu privire la aceste pretenții nu a făcut nicio dovadă. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect daune morale, respectiv cu privire la prejudiciul real si efectiv suferit, reclamantul nu a făcut nicio dovadă, de altfel, acesta doar s-a rezumat a susține în cererea de chemare în judecată că acestea reprezintă prejudiciul moral cauzat prin fapta sa de către pârât, ca urmare a vătămării și traumelor suferite, a restricțiilor la care a fost expus, din cauza semnelor și a durerilor, imposibilitatea de a desfășura aceleași activități ca si anterior incidentului, starea de neliniște $i stres produsă prin fapta parétului Față de cele mai sus reținute instanța constată că în speță sunt îndeplinite cumulativ conditile răspunderii civile delictuale, respectiv prin fapta ilcita săvârșită cu vinovăție de paratul Ghe. E. a fost cauzat reclamantului un prejudiciu cert, fiind totodată îndeplinită si condiția privind legătura de cauzalitate dintre fapta iicită săvârșită de pârât și prejudiciul încercat de reclamant și văzând și dispozitile art. 1357 alin. 1 și 2 NCC „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă iiită săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”, cât și cele ale art. 1381 alin. 1 NCC „orice prejudiciu dă dreptul la reparații raportat la art. 1385 alin. 1 NCC conform căruia „prejudiciul se repară integral dacă prin lege nu se prevede altfel” si ale art. 1530 NCC conform căruia „creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directa și necesară a neexecutării fără justificare sau după caz culpabile a obligației”, instanța constată întemeiată în parte cererea reclamantului, urmând a o admite cu consecința obligării paratului la plata contravalorii despagubirilor materiale avansate de către reclamant, dovedite conform inscrisurilor anterior menționate in cuantum de 6988 lei (6700 lei cv reparații autoturism, 250 lei cv transport si 38 lei taxa IML). Este adevărat că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând în dureri fizice și psihice întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate adduce victimei unele alinări sau satisfacții. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi achivalate baneste. În schimb, se poate acorda victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care prin excelență poate fi o sumă de bani care îi permite să își aline prin anumite avantaje rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat în realitate este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare. Din acest motiv, instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât și de a-l procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de cae a fost privată. Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decăt prin voința de a oferi o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării și fără ca această satisfacție să aibă o reală corespondență cu prejudiciul, astfel că a cuantificarea sumei accentual trebuie pus pe importanța prejudiciului din punct de vedere al victimei. Însă câtă vreme, așa cum anterior am reținut, reclamantul nu a făcut nicio dovadă cu privire la prejudiciul moral încercat, acesta nu se prezumă, ci se dovedește, așa încât toate principiile anterior enunțate fiind de prisos, instanța constată neintemeiat acest capăt de cerere, urmând a-l respinge ca atare. Retinand culpa procesuală a paratului, aceasta căzând în pretenții, în baza art. 453 și urm. C. proc. civ., instanța va dispune obligarea acesteia și la plata sumei de 3455 lei către reclamant (sumă compusă din 955 lei cv taxă timbre și 2500 lei cv onorarii apărători aleși). Văzând că a fost legal timbrata, PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE: Admite cererea, formulate de L. D. domiciliat în com. U., sat U., Jud. Vrancea, în contradictoriu cu paratul Ghe. E. domiciliate în Mun. Focșani, jud Vrancea având ca obiect pretenții, în parte. Obligă paratul la plata către reclamant, cu titlu de despăgubiri materiale, a sumei de 6988 lei. Respinge ca neintemeiat capătul de cerere având ca obiect daune morale. Obligă paratul la plata către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumei de 3455 lei Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare. Declarația de apel se va depune la Judecătoria Focșani. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 25.02.2021.” În consecință, analizând speța de mai sus, se pot desprinde următoarele: a) În cazul despăgubirilor solicitate pe cale judecătorească, a păgubitul se îndreaptă impotriva persoanei vinovate de producerea prejudiciului; b) Pe lângă cuantumul despăgubiri stabilite de instanța de judecată, evident pe baza probelor depuse la dosarul cauzei, paratul căzut în pretenții va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată (cv taxă timbru judiciar, onorarii avocatiale, cheltuieli de deplasare dacă e cazul etc.), ©) Termenul in care se obține despăgubirea este relativ mare, necesitând și eforturi suplimentare (prezentarea la termenele fixate de instanță, plata în avans a cheltuielilor de judecată etc.). d) Riscul de a nu putea proba și cuantifica daunele morale (vezi exemplul dat). La o analiză amănunțită asupra spetei expuse, aduc următoarele observații: În cadrul prezentei cauze, pârâul avea și posibilitatea să cheme în garantie asigurătorul. Astfel, art. 72 și urm. din C. proc. civ reglementează condiție, forma și termenul in care se poate face această acțiune. Conform art. 72 C. proc. civ., partea interesată poate să cheme în garantie o terță persoană, impotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separate in garantie sau în despăgubiri. Textul normativ reglementează acea formă de participare a tertelor persoane în procesul civil prin care se conferă părților dreptul de a solicita introducerea în proces a persoanelor care ar avea obligația de garanție sau de despăgubire, în ipoteza în care partea solicitantă ar pierde procesul. Paratul poate formula această cerere în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanțe [art. 204 alin. (1) NCPC}, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată. Dacă reclamantul își modifica acțiunea în condițile art. 204 alin. (1) NCPC, pârătul poate formula cererea de chemare în garantie până la termenul următor. După depunerea cererii de chemare în garanție, instanța va dispune, din oficiu, comunicarea acesteia celui chemat în garanție. La cererea de chemare în garanție se vor alătura atâtea exemplare câți chemați în garantie sunt, plus un exemplar pentru instanță. Se vor alătura, totodată, copii de pe înscrisurile depuse de cel garantat. Odată cu cererea de chemare în garanție se va comunica o copie de pe cererea principală, de pe întâmpinare și de pe înscrisurile evocate mai sus, pentru ca persoana chemată in garantie să își poată exercita dreptul la apărare.! Față de cererea inițială a reclamantului, cu privire la solicitarea acestuia de judecarea cauzei în lipsă, coroborată cu aceea de admitere a probei testimoniale cu martori si interegatoriu, constat o neconcordanta profesională a apărătorului, în sensul că nu poți administra o astfel de probă în lipsă. Aceste probe sunt administrate printr-o serie de întrebări adresate atât de către părți, cât și de către judecător, prin care martorul să poată aduce lamuriri și clarificări privind situația de fapt a cauzei Față de cele reținute de instanța de judecată, vizând obligația pârâtului de a notifica asigurătorul în termen de 5 zile de la producerea evenimentului (art. 15 din Legea 132/2017), având în vedere că a fost deschis un dosar de cercetare penală imediat după producerea accidentului, la acel moment nu se cunoștea persoana vinovată de producerea accidentului, fapt ce face inaplicabilă această prevedere din legea specială. Mai mentionez aici și că, dacă păgubitul s-ar fi adresat direct societății de asigurări, daunele morale ar fi fost cuantificate într-o oarecare măsura, cuntificare care în procedura contencioasă judecătorească nu s- a întâmplat. Art. 22 alin. (5) din Legea 132/2017 arată modalitatea de cuantificare a despăgubirilor morale. Pe de alta parte, dacă reclamantul ar fi probat neechivoc daunele morale suferite, prin atașarea la dosarul cauzei a unui examen psihologic, ori psihiatric, pe baza căruia judecătorul ar fi putut corela rezultatul expertizei medicale cu prevederile din legea specială (art. 22 alin. (5) din Legea 132/2017), instanța ar fi putut cuantifica și daunele morale suferite de către reclamant. lată aici cât de clar se poate evidenția principiul disponibilității procesului civil. Nu pot incheia analiza spetei de mai sus fără a mai aduce o mențiune și față de cheltuielile de judecată. În cauza dedusă analizei s-au succedat doi reprezentanți ai reclamantului, avocați, fapt ce a determinat creșterea sumei aferente cheltuielilor de judecată, prin obligația de plată a două onorarii, contrar prevederilor statutului profesiei și a legii 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. ww lene 10, accesat la data de 09.04.2021, ora 11 23 3.3 Modalități procesuale de obținere a despăgubi judecătoreasă. pe cale În ceea ce privește modalitatea procesuală, tehnico-judiciară cum am numit-o eu, redau în continuare câteva spete spre exemplificare și analiză a modului prin care se poate obține despăgubirea pe cale judiciară. Procedura cea mai simplă este cât se poate de clară în ceea ce privește acțiunea judiciară, anume „procedura comună” având ca obiect pretenții Prin această procedură pagubitul cheamă în judecată vinovatul de producerea evenimentului, iar judecătorul, în baza probelor aduse de către părți în fata sa, dispune cuantumul și modalitatea de plată a despăgubirii de către cel care se face vinovat de producerea accidentului. Această procedură, în actualul sistem judiciar, durează aproximativ doi ani, dacă părțile nu cer iar judecătorul admite proba cu expertiza judiciară. Competența materială de judecată a unei astfel de cereri aparține Judecătoriei, dacă valoarea prejudiciului nu depășește suma de 200.000 lei, iar cea teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs evenimentul (art. 115 C. pr. civ.). Prin conținutul alin. (2) al art. 115 C. pr. legea lasă fără efect orice convenție anterioară producerii evenimentului, privind competența instanței. De asemenea, prin același articol C. pr. civ. face referire și la tertul păgubit în ceea ce privește competența teritorială a instanței de judecată, atribuind acestuia aceleași drepturi cu cele ale persoanei asigurate. Totuși, există și în acest domeniu unele excepții, astfel încât prin alin. (4) al art. 115 C. pr. civ., de la regula competenței teritoriale sunt excluse cauzele în materie de asigurări maritime, fluviale și aeriene. Bineînțeles, reclamantul poate alege ca și competență teritorială regula generală, adică instanța în a cărei circumscripție își are domiciiul sau sediul paratul. Procedura comună implică timbrajul acțiunii conform OUG 80/2013, taxa judiciară de timbru raportându-se la valoarea prejudiciului. a Așadar, având în vedere unele dezavantaje ale procedurii comune (timp și costuri) în funcție de cuantumul și natura despăgubiri, Codul de procedură civilă oferă și două proceduri speciale, „Procedura ordonanței de plată” (OUG 119/2007) și „Procedura cu privire la cererile de valoare redusă”. SENTINȚA CIVILĂ NR. 5881/2020 Sedinta publică din data de 24.08.2020 „Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect ordonanță de, formulate de către creditoarea A.N…n contradictoriu cu debitoarea S.C.E.R.A-RSA. Dezbaterile asupra fondului și sustinerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13.07.2020, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, avănd nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 28.07.2020, apoi pentru 31.07.2020, 17.08.2020 și 24.08.2020 dată la care a adoptat această hotărâre: INSTANȚA, Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: A. Cererea de emit unei ordonanțe de plată Prin cererea de emitere a ordonantei de plată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea în data de 23.03.2020, sub nr. 7704/94/2020, creditoarea A.N…a chemat în judecată pe debitoarea S.C. E. R. A-R S.A,, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata: *sumelor totalizând 28.367,48 lei, diferente neachitate, penalitati de întârziere de 0,2%/zi; cheltuielilor de judecată. În motivarea în fapt a cererii, petenta a invederat, în esență, că membrii săi, păgubiți în dosare de dauna tip RCA, au fost despăgubiți parțial de către E… și, deși cea dintâi a somat-o pe debitoare să achite diferențele, aceasta nu a dat curs solicitărilor sale. În drept, creditoarea și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1014 i urm. C. proc. civ., art. 2199 C. civ. În dovedirea cererii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a depus la dosar (f.5,7-39). Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbre în cuantum de 200 lei, conform art. 6 alin. (2) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbre (f. 6). B. Apărările formulate Debitoarea a depus întâmpinare in 25.06.2020 (f. 47-53), prin care a pretins respingerea cererii, pe cale de excepție, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuala activă, iar pe fondul cauzei, ca inadmisibilă, deoarece creditoarea nu face dovada întrunirii cerințelor prevăzute în mod expres la art. 1013 C. proc. civ., respective cele referitoare la caracterul cert, lichid și exigibil al creantei. Astfel, creditoarea solicită contravaloarea prejudiciilor suferite de persoanele păgubite ca urmare a unor accidente rutiere, debitoarea fiind societatea cu care proprietarii auto vinovați de accident au încheiat polite de răspundere civilă obligatorie. Ca atare, izvorul pretentiei creditoarei este răspunderea civilă delictuala ca urmare a unor fapte ilicite săvârșite de intervenienti forțați Or, precedura ordonanței de plată nu se aplică unor astfel de pretenții, legea prevăzând în mod neechivoc faptul că aceasta poate avea ca obiect obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de parti prin semnătură ori în alt mod admis de lege. Pe de alta parte, adeziunile de membru depuse la dosar în justificarea calității de persoană indrituita să ridice pretenții în numele persoanelor prejudiciate, fără a fi depus statutul asociației, nu confer acesteia dreptul de a solicita despăgubiri în numele persoanelor prejudiciate, în lipsa unor contracte de mandat sau a unor procuri notariale, pentru ca aceste mandate să imbrace forma cerută de lege pentru opozabilitatea acestora. C. Judecata La termenul de judecată din 13.07.2020, instanța a unit cu fondul cauzei excepțiile invocate și a Incuviintat pentru ambele parti proba cu înscrisuri. 26 Analizând actele și lucrările dosarului, instanța va respinge rerea pentru motiveli ntate în rândurile subsecvante: A. Exceptiile invocate Procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide si exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist si o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de parti prin semnătură ori în alt mod admis de lege [art. 1014 alin. (1) C. proc. civ.]- Or, acțiunea creditoarei formulate împotriva debitoarei se formulează în primul rând pe răspunderea civilă delictuală a persoanelor despre care se susține că ar fi răspunzătoare pentru producerea accidentelor și abia în ultimul rând pe contractele de asigurare încheiate între acestea și debitoare. Ca atare, obligația de plată invocată de către creditoare nu rezultă dintr-un contract civil și nu este determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de parti prin semnătură ori în alt mod admis de lege, în contextul in care instanța ar fi nevoită să analizeze cu prioritate condifile atragerii răspunderii civile delictuale a persoanelor despre care se pretinde că ar fi răspunzătoare. Pe cale de consecință, instanța conchide că pretenția petentei nu poate fi analizată în procedura specială a ordonanței de plată, drept pentru care va admite excepția inadmisibiității ridicată de către debitoare și va respinge cererea ca inadmisibilă. B. Cheltuieli de judecată În privința cheltuielilor de judecată, constatând că petenta a pierdut procesul, instanța va respinge ca neintemeiaté cererea sa accesorie vizând obligarea debitoare la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., interpretat per a contrario. 2 PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE: Admite excepția inadmisibilitatii cererii invocată de către debitoare prin întâmpinare. Respinge ca inadmisibilă cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulate de către creditoarea A.N….., în contradictoriu cu debitoarea S.C. ER. A-R S.A. Respinge ca neîntemeiată cererea accesorie vizând obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva prezentei hotărâri se poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței astăzi, 24.08.2020.” COMENTARIU: lata că, în accepțiunea primei instante de judecată, procedura specială a ordonanței de plată este inadmisibilă. Mai mult, judecătorul reține faptul că speța nu corespunde condițiilor acestei proceduri speciale și admite excepția lipsei calității active a creditoarei, În motivare se arată că „obligația de plată invocată de către creditoare nu rezultă dintr-un contract civil și nu este determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege” și că „procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide si exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist si o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege” 2 Or, contractul de răspundere civilă este un veritabil contract special reglementat de Codul civil (art. 2.223 și urm.) iar tertul păgubit devine parte a acestuia la momentul apariției evenimentului asigurat, fiind creditorul indemnizației. Pe de altă parte, instanța judecă fără citarea persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, condiție prevăzută expres de legea specială, Legea 132/2017, art. 22 alin. (1). , Despăgubirea se stabilește și se plătește în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubiri prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită Impotriva asigurătorului RCA, in limitele obligației acestuia cu citarea obligatorie a persoanei persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați” Față de cele criticate, reclamanta avea calea cererii în anulare a hotărârii, iar din punctul meu de vedere aceasta ar fi fost admisă, cel puțin pentru al doilea considerent, judecata s-a făcut fără citarea persoanei vinovate. Însă, pentru celeritate reclamanta decide o nouă acțiune împotriva asigurătorului, alegând procedura cu privire la cerererile de valoare redusă, având în vedere și că obiectul litigiului este reprezentat de o sumă de bani care nu depășește valoarea de 10.000 Lei, condiție impusă de art. 1.026 C. proc. civ. În plus, această procedură se timbrează cu 50 Lei dacă valoarea cererii nu depășește 2.000 Lei În această procedură specială, instanța competentă din punct de vedere material este judecătoria iar din punct de vedere teritorial aceasta se stabilește conform dreptului comun Procedura de judecată este una rapidă și se desfășoară în camera de consiliu. De menționat aici și forma cererii, impusă prin OMJ 359 — 2013, Anexa 1 Tot prin formular impus conform OMJ 359 — 2013, Anexa 5, pârâtul poate face opoziție în termen de 30 zile de la comunicarea cererii de către instanță, completând corespunzător formularul de răspuns. Conform art. 1.031 alin. (1) C. proc. civ. „instanța va pronunța și redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală. ” Bineînțeles, termenul poate crește în funcție de numărul și durata amânărilor privind pronunțarea de către instanța de judecată. Astfel, procedura este una mult mai rapidă decât cea comună și, evident, mult mai putin costisitoare. SENTINȚA CIVILĂ NR. 5979 Ședința din camera de consiliu de la 12.04.2021 Instanta constituită din: PREȘEDINTE: Cristina Stoica Grefier: Irina Dincă „Pe rol soluționarea cererii formulate de reclamantul POPOVICI MIHAI, prin ASOCIAȚIA NEMULTUMITILOR ȘI PAGUBITILOR DE ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI în contradictoriu cu pârâta SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA și cu intervenientul ANDRONIC VIOREL. Dezbaterile au avut loc în ședința din camera de consiliu de la 05.03.2021 fiind consemnate in incheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 22.03.2021 și ulterior Ta 05.04.2021, respectiv la 12.04.2021 când, în aceeași compunere a hotărât următoarele: INSTANȚA, Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 25.09.2020 sub nr. 25137/94/2020, reclamantul POPOVICI MIHAI, prin ASOCIAȚIA NEMULTUMITILOR ȘI PAGUBITILOR DE ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. EUROINS ROMANIA ASIGURARE – REASIGURARE S.A., cu citarea intervenientului forțat ANDRONIC VIOREL, obligarea părătei la plata sumei de 1291,72 lei reprezentând debit principal, precum si obligarea pardtei la plata către reclamantă a penalitatilor de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată. In motivare, s-a arătat că Asociația Nemultumitilor și Pégubitior De Asigurări Reasigurări este constituită în baza OG nr. 26/2000, iar „membru asociatiei sal, Popovici Mihai, păgubit în dosarul de daună EJ00618329 deschis la Euroins în data de 06.06.2019, în urma evenimentului rutier produs în data de 05.06.2019, în care vinovat de producerea acestuia este conducătorul autovehiculului cu nr. de înmatriculare VN-50-VWS, Costul total al reparațiilor autoturismului avariat a fost de 16110,15 lei, iar asigurătorul trebuia să facă plata acestei sume până la data de 07.08.2019. La data de 02.10.2019, Euroins România SA a achitat cu întârziere suma de 14818,43 le, restul de 1291,72 lei nefiind achitate nici până în prezent. La data de 04.11.2019 a fost notificată societatea de asigurare cu privire la aceste aspecte, însă nu a răspuns. În drept, au fost invocate dispoziție Legii nr. 132/2017. In susținere, au fost atașate înscrisuri în copii certificate pentru conformitate cu originalul (f. 10-21). La data de 03.11.2020, pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE- REASIGURARE S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neintemeiaté, solicitând să se constate lipsa calității procesuale active a reclamantei, ținând cont de faptul că dreptul Ja indemnizația de asigurare, în cazul asigurării RCA se naște ca urmare a săvârșirii unei fapte iicite, accident rutier din culpa unui conducător auto, temeiul răspunderii față de păgubit fiind răspunderea civilă delictuală, iar persoana îndreptățită să incaseze indemnizatia de asigurare este păgubitul sau asiguratul, iar cesionarul persoanei prejudiciate nu ar putea beneficia de acest drepturi cu caracter incesibil, personal, strâns legate de persoana prejudiciată. A mai arătat că din dispozițiile Legii nr. 1322017 rezultă că despăgubirea se plătește numai persoanei prejudiciate, astfel încât creanța constând în despăgubirea ce urmează a fi achitată de Euroins ar E avea caracter netransmisibil, în considerarea caracterului intuituu persoane al dreptului persoanei prejudiciate prin accident de a obține repararea daunei, conform art. 22 alin. 1 din Legea nr. 132/2017 care face referire la acțiunea directă a persoanei prejudiciate împotriva asigurătorului RCA. A invocat jurisprudența CJUE – cauza C-106/17. A solicitat să se constate și lipsa de interes a reclamantei în solicitarea despăgubiri, întrucăt nu este parte în raportul juridic izvorât di polita de răspundere civilă, aceasta fiind aplicabil numai între asigurător, asigurat și persoana prejudiciată, iar reclamanta nu poate fi creditor, întrucât indemnizația de asigurare nu poate fi urmărită. Pe fondul cauzei, a arătat că reclamanta pretinde neplata unor sume de bani pe care le consideră „costuri de reparație” sau „costuri pentru folosința auto’, fără să justifice existența acestor cheltuieli, simpla emitere a unei facturi fiscale neputând îndeplini condiția dovedirii cuantumului pagubei. Reclamanta cu rea-credință nu depune la dosarul cauzei contractul de reparație auto sau comanda de reparație auto care ar trebui să conțină informații suficiente pentru dovedirea prejudiciului, cum ar fi: tarif manopera afișa în ziua efectuării reparatilor și nu a facturării timpul de manopera, piesele necesare și adaos comercial practicat, soluții tehnice adoptate, deviz estimativ cere să cuprindă aceste date inainte de efectuarea reparatiei, perioada efectivă in care se efectuează reparația, intervalul de timp, perioada de timp pe care se indisponibilizează autovehiculul, iar contractul să fie asumat și semnat de către persoana prejudiciată la momentul intrării autovehiculului în reparație și la primirea autovehiculului reparat prin semnarea unui proces-verbal. Totodată, persoana prejudiciată trebuie să primească de la service garanția de bună execuție și să semneze factura fiscală precum și cererea de despăgubire. În realitate, persoana prejudiciată semnează toate documentele „în alb” de la momentul prezentării în service și nu cunoaște cuantumul pagubei sale, iar unitatea reparatoare facturează orie sumă mai mare de 3 sau 4 ori decât media pieței, considerând că asigurătorul RCA are obligația să deconteze suma integrală. În ceea ce privește lipsa de folosință, în lipsa contractului de reparații, reclamanta nu face dovada întinderii și existenței acestei prestații, întrucât perioada de închiriere auto trebuie să fie corelată cu perioada efectuării reparațiilor, iar lipsa de folosință trebuie să fie una efectivă. Diferențele reclamante și neacceptate la plată provin din: reparații auto facturate cu sume majorate de 3 sau 4 ori peste media pieței și a reprezentantelor, lipsa de folosință auto prin majorarea nejustificată a tarifelor de închiriere și a timpului de reparație. Valoarea medie a daunei în cazul acestor daune vizate avizate prin intermediul unei a numite unități reparatoare, în număr, de maxim 50 la nivelul întregii țări din sute de unități reparatoare, Euroins având parteneriate cu aproximativ 300 de serviceuri auto, crește în mod nelegal de 3-4 ori față de media constatată a pieței Părăta a invocat art. 22 alin. 2 din Legea nr. 132/2017, potrivit cărora prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza preturilor de referință pe piață la data producerii riscului asigurat. Atâta timp cât asigurătorului i se impune această limitare, acest fapt ii este pe de-a- ntregul opozabil păgubitului, iar dispozițiile art. 22 alin. 6 din Norma confirmă acest lucru. Astfel, la momentul formulării pretentilor prin cererea de despăgubire, persoana prejudiciată trebuie să țină cont de prețurile de referință practicate pe piață la data producerii riscului asigurat. Ca o consecință directă, ulterior formulării pretențiilor și primirii acestora de câtre asigurător, acestea trebuie și pot fi cenzurate de către acesta, lucru confirmat de textul legal al art. 22 alin. 6 din Norma ASF. Primind această cerere, asigurătorul este îndreptățit să verifice dacă cererea de despăgubire respectă criteriul legal. Din faptul că asigurătorului îi este permis să cenzureze modul de calcul de către păgubit al pretentilor sale, rezultă că în cazul în care pretențiile nu respectă criteriul legal, asigurătorul are dreptul să respingă aceste pretenții motivat. Pârâta a făcut trimitere la sentința civilă nr. 480 din 15.01.2019 și sentința civilă nr. 1940 din 18.02.2020 pronunțate de Judecătoria Timisoara, in sensul că „Textele legale nu instituie o prioritate sau o valoare probatorie mai ridicată a pretentillor formulate de către persoanele prejudiciate fata de oferta de despăgubire făcută de asigurător, ci prevăd doar faptul că se iau ca bază de calcul, respectiv ca punct de pornire al evaluării pagubei în funcție de pretinsele prejudicii afirmate”. E În ceea ce privește noțiunea de pret de piață, a menționat că aceasta este ușor de definit find vorba de prețul format sub influența factorilor pieței și care se modifică sub influența acelorași factori. Ca urmare, legiuitorul a introdus noțiunea de preț de referință și a fixat și data de referință la care să se determine, prin calcul, acest pret de referință, și anume cea a producerii evenimentului/riscului asigurat. In ceea ce privește noțiunea de preț de referință, acesta nu poate fi lăsat la aprecierea și influența subiectivă a părților, ci trebuie construit pe temeiuri obiective și surse reale de informații pertinente. Cu privire la penalitatile de întârziere, părâta a precizat că prevederile art. 21 din Legea nr. 132/2017 disting două momente în raport de care asigurétorul RCA are obligația să plătească despăgubirea, în cauză fiind incidentă ipoteza in care stabilirea despăgubirior se realizează pe cale judiciară. Deși legal citat cu o copie de pe cererea de chemare în judecată și Inscrisurile atașate, intervenientul nu a formulat întâmpinare în cauză. Instanta a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei depuse de către reclamantă și părâtă. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța refine următoarele: În temeiul art. 248 alin. 1 C. proc. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției ljpsei calității procesuale active a reclamantei și a excepției lipsei de interes, invocate de câtre pârâtă, pe care le va respinge ca neintemeiate, având în vedere că Asociația Nemultumitilor și Păgubiților De Asigurări Reasigurări are calitatea de mandatar al membrului său, Popovici Mihai, acționând în numele păgubitului, ca reprezentant al acestuia. În fapt, la data de 05.06.2019 s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare VN-50-WVW, condus de către intervenientul forțat, asigurat RCA la SC EUROINS SA, precum și autovehiculul cu nr. de înmatriculare VN-08-LMT, culpa în producerea evenimentului rutier aparținând intervenientului forțat astfel cum rezultă din constatarea amiabil de accident. Autovehiculul cu nr. de înmatriculare VN-50-WVW constituia obiectul politei de asigurare de răspundere civilă auto RCA încheiată cu părâta, în cauză fiind deschis dosarul de daună nr. EJ00618329. În ceea ce privește existența evenimentului rutier și a împrejurărilor in care s-a produs, instanța reține că pârâta și/sau intervenientul forțat nu au formulat obiectiuni, respectiv situația de fapt învederată de către reclamantă nu a fost contestată. Pagubele produse autovehiculului cu nr. de înmatriculare VN-OB-LMT au fost constatate de către un reprezentant al societății părăte, fiind încheiat în acest sens un proces- verbal la data de 06.06.2019 (f. 51). Autovehiculul avariat a fost reparat de către societatea Scorpion Exim SRL (reprezentanta auto marca VW) așa cum rezultă din devizul întocmit și din factura seria VW1106225 din 04.07.2019, stabilindu-se valoarea reparațiilor la suma de 16110,15 lei. În drept, cu referire Ia legea aplicabilă, instanța urmează a analiza incidența răspunderii civile delictuale raportat la situația de fapt dedusa judecății conform normelor juridice în vigoare la momentul producerii faptei ilicite, având în vedere disp. art. 103 din Legea nr. 71/2011, care stabilesc că obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale se Supun legii în vigoare la data săvârșirii sau producerii lor. Astfel, întrucât evenimentul rutier s-a produs ulterior datei de 12.07.2017, în speță sunt incidente prevederile Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie și ale Normei ASF nr. 20/2017, care se completează cu dispoziție C.civ.. În continuare, potrivit art. 1357 alin.1 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Din analiza acestei prevederi legale rezuită că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condi: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției persoanei cu capacitate civilă delictuală cauzatoare a prejudiciului. Conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 132/2017, „Riscurile acoperite: (1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat. (2) Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (8) și în conditile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru: (…) c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condijile legii; d) prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate (…).” De asemenea, potrivit art. 14 alin. (3) din același act normativ, valoarea reparatiei se stabilește folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documentele emise în conditile legii în care unitatea reparatoare își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată. Mai mult, instanța reține că, deși art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017 stabilește că pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza prețurilor de referință pe piață la data producerii riscului asigurat, textul art. 14 alin. (3) din același act normativ are caracter special, reglementând modul de calcul al valorii de reparație, în lipsa unei reglementări legale a prețului de referință pentru ora de manoperă in acest domeniu. Or, întrucât prezenta cauză vizează contravaloarea reparațiilor efectuate asupra autovehiculului avariat, instanța va aplica, cu prioritate, dispozitile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 pentru a stabili cuantumul prejudiciului. In ceea ce privește apărarea pârâtei privitoare la modalitatea de calcul a despăgubiri, instanța refine că, desi art. 22 alin. (2) din Legea nr. 182/2017 stabilește că pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza prețurilor de referință pe piață la data producerii riscului asigurat, textul art. 14 alin. (3) din același act normativ are caracter special, reglementând modul de calcul al valorii de reparație, în lipsa unei reglementări legale a prețului de referință pentru ora de manoperă în acest domeniu. Or, întrucât prezenta cauză vizează contravaloarea reparatilor efectuate asupra autovehiculului avariat, instanța va aplica, cu prioritate, dispoziție art. 14 alin. (3) din Legea nr. 182/2017 pentru a stabili cuantumul prejudiciului. În consecință, instanța constată că reparatille efectuate asupra vehiculului avariat au fost în cuantum total de 16110,15 lei, această valoare fiind determinată prin utilizarea propriei valori a orei de manoperă practicată de unitatea reparatoare. Instanta nu va reține apărarea părâtei cu privire la adaosul comercial practicat de către unitatea reparatoare în condijiile în care persoana păgubită nu are obligația alegerii unei unități reparatoare, legiuitorul nu a stabiit un anumit plafon cu privire la valoarea manoperei $i nici nu s-a dovedit încheierea unei convenții frauduloase intre creditorul cedent și reclamantă. Valoarea ori costul reparatilor se stabilește în raport de prețurile practicate de unitățile de specialitate, iar nu prin raportare la o evaluare sau calcul propriu al asiguratorului, iar unitatea reparatoare nu se poate îmbogăți fără justă cauză, câtă vreme serviciile de reparație au fost efectiv prestate, există documente justificative, s-a emis factura fiscală,deci un document contabil care atestă o tranzacție comercială. Față de toate aceste aspecte, având în vedere faptul că pârâta nu a făcut dovada executării integrale a obligației, a existenjei unei cauze justificative de neexecutare sau dovada notificări respingerii pretentillor de despagubire, conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 132/2017, instanța va admite primul capăt de cerere și va obliga părâta să plătească reclamantului Popovici Mihai suma de 1291,72 lei, reprezentând diferența de despăgubire aferentă dosarului de daună nr. E.J00618329. Cu privire la penalitățile de întârziere, instanța reține că potrivit art. 1535 alin. (1) C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratori, de la scadență până în momentul plăți, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Conform art. 21 alin. (2), (4) și (5) din Legea nr. 132/20127, dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretentilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubiri Despăgubirea se plătește de câtre asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data Ia care asigurătorul RCA a primit o hotărâre Ei judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a itigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubiri, acesta este obligat la plata unor penaltăți de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată. Plata penaltățior se face odată cu plata despăgubiri. În prezenta cauză, i-au fost comunicate pârâtei documentele aferente dosarului de daună la data de 10.07.2019, iar aceasta nu a făcut dovada achitării in totalitate a despăgubiri. Având în vedere că pârăta a efectuat o plată parțială la data de 02.10.2019, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului penalitati de întârziere în cuantum de 0.2% pe zi deintarziere, calculate prin raportare la suma la suma de 1291,72 lei de la data de 02.10.2019 până la data achitării integrale a despăgubiri. Potrivit dispozitillor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă poate pretinde cheltuieli de judecată partea care câștigă procesul, prin urmare cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată va fi admisă, pârâta având o culpă procesuală. În temeiul art. 452 din Codul de procedură civilă, partea care pretinde cheltuieli de judecată, trebuie să facă dovada existenței și întinderii lor, în condiile legii Având în vedere aceste aspecte, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 50 lei taxa judiciară de timbru și a sumei de 214,44 lei cheltuieli transport. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE: Respinge, ca neintemeiate, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes, invocate de către parata. Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamantul POPOVICI MIHAI, cu domiciiul în Foșcani, str. Borzești, nr. 12A, județul Vrancea, CNP 1761201390681, prin ASOCIAȚIA NEMULTUMITILOR ȘI PAGUBITILOR DE ASIGURĂRI ȘI REASIGURARI, cu sediul în Brașov, E] șos. Cristianului, cap de linie Stad. Municipal, județul Brașov, cu sediul pentru corespondență în Brasov, str. Fagetului, nr. 4, ap. 2, județul Brașov, în contradictoriu cu pârâta S.C. EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE – REASIGURARE S.A., cu sediul în Voluntari, sos. Bucuresti Nord, nr. 10, Global City Business Park, Clădirea 023, et. 4, judetul lov, înregistrată sub nr. J23/2823/2011, CUI 5328123, și cu intervenientul forțat ANDRONIC VIOREL, cu domiciliul in sat Putna, județul Vrancea. Obligă pârât la plata către reclamant a sumei de 1291,72 lei, reprezentând diferența de despăgubire aferentă dosarului de daună nr. EJ00618329, Obligă părăta la plata către reclamant a penalitatilor de întârziere în cuantum de 0.2% pe zi de întârziere, calculate prin raportare la suma la suma de 1291, 72 lei de la data de 02.10.2019 până la data achitării integrale a despăgubirii. Obligă părăta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru în sumă de 50 lei și cheltuieli transport în sumă de 214,44 lei. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunțată astăzi, 12.04.2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.” Față de speța anterioară, procedura specială a ordonanței de plată, putem observa că în cazul mai sus aminti instanța reține corect calitatea Asociației și anume aceea de reprezentantă a păgubitului reclamant, nu de parte în contract, așa cum eronat a înțeles prima instanță, atunci când a respins acțiunea pe temeiul excepției lipsei calității procesuale active. De altfel, acea instanță a confundat reprezentantul reclamantului cu creditorul. În realitate, creditorul este păgubitul/păgubiții, nu reprezentantul. Așa cum am arătat în comentariul făcut anterior, creditorul despăgubiri este tertul păgubit, care devine parte a contractului de asigurare RCA la momentul producerii evenimentului asigurat. Avantajul procedurii speciale a cererii de valoare redusă este celeritatea procesului, judecata făcându-se într-un termen mult mai scurt față de procedura comună, ca și în cazul ordonanței de plată. În plus, această procedură este mai putin costisitoare decat cea a ordonanței de plată dacă suma care face obiectul acțiunii, fără a lua în calcul dobânzile și cheltuielile de judecată, este de până la 2 000 Lei. În schimb, această procedură poate fi admisă numai dacă valoarea cererii nu depășește suma de 10 000 Lei. Astfel, conform prevederilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 80/2013, „cererile de valoare redusă, soluționate potrivit procedurii speciale prevăzute de T.X. al cărții a VI-a NCPC, rep., cu modif. și compl. ult., se taxează cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depășește 2.000 lei, $i cu 200 lei, pentru cererile a căror valoare depășește 2.000 lei.” 3.4. Câteva aspect privind obținerea despagubirilor în cazul daunelor morale: În cele două spete mai sus analizate s-a făcut discuție despre daunele materiale ca urmare a producerii evenimentului asigurat, această situație fiind cel ai des întâlnită. Totuși, în domeniul raspunderii civile delictuale nu putem omite și daunele morale. Practica judecătorească post-decembristă privind răspunderea civilă delictuală pentru daune morale a evoluat, pornind dintr-o zonă de evitare pe considerente ideologice a reparatiei bănești pentru prejudici nepatrimoniale, spre un sistem mixt de reparare a acestei categorii de daune, atat prin mijloace nepatrimoniale cât și prin mijloace bănești. În cazul daunelor morale rezultate din vătămarea sănătății și a integrității corporale ori a decesului persoanelor, instanțele din România au înțeles să acorde cu predilecție compensații bănești pentru prejudiciile nepatrimoniale suferite de victime. Astfel, în absența unor criterii cât de cât obiective prevăzute în legislația națională, care să contureze un sistem de referință la care să se raporteze atât justitiabilii cât și instanțele, practica judiciară în materia compensatiilor pentru daune morale a evoluat relativ neunitar, între compensațiile acordate pentru cazuri similare fiind uneori diferente extrem de mari, în raport de 1 la 100 sau alteori chiar și mai mari. 40 În aceste condiții prin scăderea predictibilitatii cazuisticii (element esențial al funcționării sistemului de asigurări) s-a constatat necesitatea identificării unor repere care să constituie măcar un punct de pornire în procesul de soluționare a pretentillor de despăgubire pentru daune morale ca urmare a producerii unor riscuri asigurate și în urma cărora a rezultat vătămarea sănătății și a integrității corporale ori decesul persoanelor. Totodată, s-a considerat că un astfel de demers ar fi în măsură să asigure în relația cu persoanele prejudiciate obiectivitatea și tratamentul nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 al CEDO. * Cu acordul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor FPVS a demarat studiul privind daunele morale rezultate în urma vătămării corporale ori decesului persoanelor, acesta având ca scop principal identificarea unor criterii obiective care să permită evaluarea unor compensații echitabile pentru astfel de prejudicii nepatrimoniale, fiind vizate transparența, flexibilitatea și rapiditatea, echitatea și predictibilitatea procesului de estimare și de despăgubire a acestui tip de prejudiciu. Cercetarea s-a dovedit ca fiind una dificilă atât din punct de vedere tehnic, dar mai ales moral. Astfel, s-a evitat stabilirea unui „curs de schimb lacrimi / lei”, sănătatea sau viața persoanelor fiind elemente inestimabile care nu pot avea valoare de înlocuire. În schimb s-a încercat identificarea unor compensații bănești ancorate în jurisprudența și realitatea economică generală din România, care ar fi în măsură să ofere suficientă satisfacție pentru a crea o alinare a suferințelor de natură morală în caz de vătămări corporale ori deces.! ? Sorin Greceanu, Mai Necrelescu; ed: Georgiana Henfeg. Ghid pentu soluționarea daunelor morale + București Editura UNSICAR, 2012 “ 3.5. Legislație unitară europenă privind despăgubirea: Prin DIRECTIVA 2009/103/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 16 septembrie 2009, în materie de legislație: unitară, au fost stabilite modalități de obținere a despăgubirilor pentru persoanele vătămate atât pentru accidentele produse pe teritoriul statului de origine, cât si pe cel al altui stat membru Astfel: „În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) coroborat cu articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea si executarea hotărârilor în materie civilă si comercială (10), părțile vătămate pot intenta o acțiune în justiție împotriva asiguratorului răspunderii civile din statul membru pe teritoriul căruia își au domiciiul. Sistemul de birouri care emit cartea verde permite soluționarea, fără dificultate, a cererii de despăgubire în țara de reședință a persoanei vătămate, chiar și în cazul în care cealaltă persoană este originară dintr- o altă țară europeană. O persoană vătămată în urma unui accident rutier care intră sub incidența prezentei directive și produs într-un alt stat decât cel de reședință ar trebui să poată să invoce dreptul la despăgubire, in statul „membru de reședință, în fata reprezentantului însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire și desemnat, pentru statul respectiv, de către întreprinderea de asigurare a persoanei responsabile. Această soluție permite repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată în afara statului membru de reședință, în conformitate cu procedurile cu care aceasta este familiarizaté.” Pentru obținerea despăgubirilor fiecare stat membru are un organism specializat (BAAR – în România) care, în conformitate cu prevederile Directivei vor plăti în numele intreprinderii de asigurare despăgubirea. Problema care se ridică însă, este atunci când nu se poate stabili întinderea prejudiciului și persoana responsabilă din punct de vedere civil, cu element de extraneitate. Un prim pas îl face chiar directiva în cauză, stabilind mutatis ‘mutandis competența instanței din punct de vedere teritorial, oferind posibilitatea păgubitului de a se adresa instanței de la domiciliul său. De asemenea, Rezoluția Parlamentului European din 4 iulie 2017 conținând recomandări adresate Comisiei privind termenele de prescripție pentru accidentele rutiere (2015/2087(INL)) face referire și la termenul de prescripție privind acțiunea în despăgubire. „Statele membre se asigură că un termen de prescripție de cel puțin patru ani se aplică acțiunilor referitoare la despăgubirea pentru vătămări corporale și prejudicii materiale rezultate în urma unui accident rutier transfrontalier care intră sub incidența articolului 2. Termenul de prescripție începe să curgă de la data la care reclamantul a luat cunoștință sau a avut motive rezonabile pentru a lua cunoștință de amploarea vătămării, pierderii sau prejudiciului, de cauza sa, de identitatea persoanei responsabile și de întreprinderea de asigurare care acoperă răspunderea civilă a persoanei responsabile sau de reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire sau de organismul de despăgubire responsabil pentru acordarea despăgubirii impotriva căruia urmează a fi formulată cererea” ( Art. 4, alin (1)). „Statele membre se asigură că, în cazul în care victimele au recurs a procedura prevăzută la articolul 22 din Directiva 2009/ 103/CE pentru soluționarea cererilor de despăgubire rezultate ca urmare a unui accident cauzat de un vehicul acoperit de asigurare, acest lucru nu trebuie să aibă ca efect Impiedicarea victimelor de a initia proceduri judiciare sau mediere în legătură cu respectivele cereri până la expirarea oricărui termen de prescripție în temeiul prezentei directive în cursul procedurii de soluționare a cererii lor de despăgubire. (Art. 8) a BIBLIOGRAFIE 1. LEGEA NR. 287/2009 privind CODUL CIVIL; 2. LEGEA NR. 134/2010 privind CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ; 3. Irina Sferdian , Dreptul Asigurarilor , Ediția 2 , Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2009; 4. Vasile Nemeș , Dreptul Asigurărilor, Ediția a 4-a , Editura Hamangiu, 2012; 5. www.legeS.ro, accesat la data de 09.04.2021, ora 11.15; 6. SENTINȚA CIVILĂ NR. 5881/2020 Sedinta publică din data de 24.08.2020, a Judecătoriei Buftea; 7. SENTINȚA CIVILĂ NR. 5979 Ședința din camera de consiliu de la 12.04.2021, a Judecătoriei Buftea. 8. Sorin Greceanu, Mihai Necrelescu; ed: Georgiana Hențeș. Ghid pentru soluționarea daunelor morale – București: Editura UNSICAR, 2012.