Geto-Dacii erau o ramură a marelui popor indo-european, cu alte cuvinte unul și același popor, vorbind aceeași limbă. Triburile lor erau cele mai… [305611]

[anonimizat]-Dacii erau o ramură a [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]: Triburile Dacice locuiau pe teritoriul de astăzi al Transilvaniei și al Bamatului iar cele ale Goților în Câmpia Dunării(inclusiv în sudul fluviului) în Moldova între Carpați și Nistru și în Dobrogea.

Organizarea lor statală

În acest sens beneficiem de informații deosebite furnizate de cel mai mare geograf grec al antichității SÎRABON.

„ Burebista bărbat get luând în mâini cârma neamului său, a ridicat poporul copleșit de nevoi din pricina nesfârșitor războaie și i-a [anonimizat] a făurit o mare împărăție și a adus sub stăpânirea lor pe cei mai mulți vecini.”

“ El realizează în anul 82 î.Hr. cea mai mare uniune de triburi din această zonă a Europei de astăzi ajutat fiind în această perioadă de marele preot DECENEU.”

[anonimizat] 44 î.Hr.

În anul 85 d.Hr. [anonimizat], [anonimizat], Muntenia, Modova Centrală și de Sud. Dobrodea fusese anexată de imperiul roman sub numele de Moesia.

[anonimizat]. Romanii sunt învinși. Duras-Durpaneus îl asociază la domnie pe tânărul și viteazul Decebal despre care istoricul antic Dio Cassius scria: „ Era dibaci în a [anonimizat], viteaz, știa să folosească o victorie și să iasă bine dintr-o înfrângere. Din această cauză a fost un adversary de temut pentru romani.”

Urmează cele două războaie cu Imperiul Roman 102-106 d.Hr. [anonimizat].

Epopeea Dacică s-a încheiat cu 50.000 de prizonieri dar fără exterminarea sau deportarea lor. Multe triburi dacice mai ales cele de la periferia fostei Dacii au rămas independente cu statutul de Clientelare.

Stăpânirea Romană durează între 106-273 când fosta Dacie este părăsită de romani

Eroismul dacilor în aceste războaie a [anonimizat].

[anonimizat]:

“Iată în ce fel se socot ei nemuritori: [anonimizat] -[anonimizat]. [anonimizat], încredițăndu-i de fiecare dată de toate nevoile lor.

Trimiterea solului se face astfel: [anonimizat], [anonimizat]-l [anonimizat]-i vânt îl aruncă în sus peste vârfurile sulițelor. [anonimizat]credințați că zeul lor este binevoitor, iar dacă nu moare, atunci îl învinovățește pe el și trimite pe altul. Tot ce au cerut îi spun solului cât mai este în viață. Când tună și fulgeră Tracii despre care este vorba trag cu săgețile în sus spre cer și își amenință zeul căci el nu recunoaște vreun alt zeu în afară de el.”

În credința lor continuă Herodot ”Zamolxis era izvorul vieții, zeul vedetației, al reînvierii naturii, atributele lui erau legate de creșterea vitelor și de rodul ogoarelor. Domnia lui se extinde și asupra împărăției morților. Ei practicau înhumarea morților despre care Herodot ne informează: Înmormântările celor cu stare se fac astfel: țin mortul la vedere timp de trei zile și după ce jertfesc animale de tot soiul, il jelesc apoi în înmormântează așezându-l în alt chip, îngropându-l în pământn iar după ce înalță mormântul, rânduiesc întreceri de tot soiul în care cele mai mari răsplăți sunt statornicite pe bună dreptate, pentru luptele corp la corp.”

“În mormânt erau aruncate obiecte necesare vieții de după moarte. Inventorul funerar descoperin în urma săpăturilor arheologice din zona unde au trăit Geto-Dacii era destul de modest constând în vase de lut și alte ofrande.”

Multe din obiceiurile funerare ale Geto-Dacilor s-au transmis din generație în generație la poporul roman care s-a format până în zilele noastre.

Creștinarea poporului român

Poporul român – popor romanic- este singurul din Europa de Est ce aparține marii familii a popoarelor latine. El s-a format în urma unui proces îndelungat, în procesul simbiozei populației autohtone Traco-Geto-Dace în cea Romană și a asimilării treptate a altor neamuri stabilite în decursul istoriei în spațiul Danumbiano-Pontic și de la Nistru, Carpații Maramureșului la Tisa în care pupulația autohtonă a locuit, în acest spațiu din cele mai îndepărtate timpuri.

Creștinismul – ca doctrină religioasă- are o vechime considerabilă în acest spațiu geografic, începuturile acestui proces corespunde cu activitatea misionară a Sfinților Apostoli.

Primul moment îl constituie anul 60 d.Hr. când Sfântul Apostol Andrei aduce creștinismul pe teritoriul vechii Dacii.

Când a ajuns în Sciția Minor ( Dobrogea de asăzi) împreună cu ucenicii săi unde stăpâneau dregătorii Gutusan și Duras a poposit la marginea unui sat într-o peșteră a transformat-o în locaș de cult și rugăciune. Acolo Sfântul Apostol Andrei i-a botezat în numele lui Iisus pe strămoșii noștri, același lucru l-a făcut și la Sinope în satul de pe malul lacului cu același nume precum și în orașele Calatis, Tomis porturi la Marea Neagră.

Astfel Sciția Minor devine prima provincie creștină încă din timpul apostolic.

Cucerirea Dobrogei de catre Imperiul Roman în 106 nu oprește procesul creștinării ci dimpotrivă numărul acestora precum și al locașurilor de cult se mărește considerabil prin venirea unor adepți ai credinței creștine aduși de cuceritorii romani din provinciile romanizate pentru a coloniza noua provincie.

Și în acestă parte a Imperiului Roman, se declanșează prigoana împotriva creștinilor de către împărații Nero, Traian, Domițian, Dioclețian începând cu cea de a doua jumătate a secolului al II- lea d.Hr.

Prima victimă a fost și Sf. Ap. Andrei martirizat prin răstignirea sa pe o Cruce în formă de X cu capul în jos. Amintim deasemenea faptul că în 1971 în urma săpăturilor arheologice din localitatea Niculițel ( Dobrogea) s-au descoperit ruinele unei biserici paleocreștine în criptele de la subsol au fost găsite 6 morminte iar pe pereții acesteia au fost scoase la iveală 4 litere grecești care traduse însemnau numele martirilor Zoiicos, Attalos, Namissi și Filipos. Se presupune că aceștia au fost martirizați în orașul antic Novidum ( Isaccia) Dobrogea de unde comunitatea creștină de la Niculițel Le-au adus rămășițele lor pământești pe care le-au așezat în cripta basilicii.

Al doilea moment în creștinarea poporului român l-a constituit martirizarea la 12 aprilie 372 d. Hr. a mucenicului Sava prin înecarea sa în apele Buzăului de către goți unde slujea preotul Sansalos. Acesta avea legături cu episcopul Bretanion din Sciția Minor precum și cu Bisericile din Capadocia și Cezareea unde activa în calitate de arhiepiscop Sf. Vasile cel Mare. Sfântul Vasile cel Mare îl roagă pe Iunius Soranus- guvernatorul provinciei Sciția Minor să-i trimită moaștele Sf. Mucenic martirizat Sava pentru a fi păstrate în Bisericile din Capadocia.

Sf. Arhiepiscop Vasile cel Mare mulțumește arhiepiscopului Tesalonicului Ascholius prin două srisori peentru că s-a îngrijit de trimiterea moaștelor Sf. Sava de la Buzău.Aceste scrisori oferă informații deosebite despre organizarea Bisericii Creștine în acest spațiu geografic strămoșesc.

Creștinismul a luat un mare avânt în Sudul și Nordul Dunării în timpul Sf. Împărat Constantin Cel Mare și mai ales după conciliu din 311 d. Hr. când se înființează prima arhiepiscopie a Tomisului.

Amintim apoi faptul că în timpul împăratului Justinian care unifică teritoriul bisericesc din stânga și dreapta Dunării într-o singură autoritate canonică= Arhoiepiscopia Justiniana Prima.

Venirea populației de migratori-slavi și bulgari- nu oprește procesul de construcții de biserici creștine în zona amintită anterior. Dimpotrivă poporul român creștinizat încă din timpul apostolic propovăduitor al Sf Evanghelii a contribuit la creștinizarea populației slave și bulgare.

Terminologia creștină- încă din timpul creștinării sale de către Sf. Ap. Andrei cuvântul Evangheliei a fost în limba latină pe care strămoșii noștri o înțelegeau.

In urma venirii slavilor și a bulgarilor în S. Dunării poporul român a fost silit de îmrejurări istorice să primească limba slavonă în cultul Bisericii și alfabetul Kirilic în cărțile sfinte în timpul formării statului Bulgaro-Vlah. Această situație a durat până în sec. XVII când Antim Ivireanul și Coresi înlocuiesc slavona cu limba română și scrierea khirilică cu cea latină.

Creștinarea a continuat în Transilvania prin înființarea episcopiei de la Dobâca, Vad, Felec, Bălgrad, Arad, Oradea, Sighet. Același lucru și în Moldova prin înființarea episcopiilor de la Suceava și mai ales în timpul Sf. Ștefan cel Mare când se construiesc nenumărate biserici.

Mai mult toți domnitorii Țării Românești și cei ai Moldovei au sprijinit Bisericile Ortodoxe de la Muntele Athos din Grecia.

În concluzie când poporul român a apărut îm istorie ca popor de sine stătător el era deja creștinat fiind unele dintre puținele neamuri fără a avea o dată fixă a încreștinării. El s-a născut creștin așa cum a rămas până astăzi popor latin de credință ortodoxă, cel mai vechi popor creștin din această parte a Europei.

Construirea bisericilor Creștin Ortodoxe în comuna Mereni Județul Teleorman

Construirea primelor biserici în județul Teleorman precum și în cele limitrofe din Sud- Vestul Munteniei se prinde în negura vremurilor.

“ În biserici, la început săpate în pământ- biserici bordeie- apoi în cele din lemn și într-un sfărșit în cele durate din zid- oamenii și-au trăit bucuriile, și-au alinat tristețile și și-au sprijinit nădejdiile. Preoții au fost cei care l.au păstrat viu pe Hristos în inimile lor și în tinda bisericilor le-au descoperit tainele scrisului și ale cititului.

Vitregiile istoriei dar uneori și răutatea oamenilor, au făcut ca multe din mărturiile trăirii autentic creștine ale Teleormanului să dispară sau să zacă ascunse sub pământ ori sub colțul uitării noastre. Peste ele s-a așternut pământul cel atăt de mult iubit de țăranii noștri și atunci când Dumnezeu va binevoi și noi vom fi vrednici milă va reda, însă mai greu decât pământul este uitarea ce se așterne peste memoria noastră.”

Acesta este și scopul editării istoriei construirii bisericilor ortodoxe din Comuna Mereni-Teleorman și anume îndepartarea uitării ce se așterne peste memoria enoriașilor cu privire la trecutul, prezentul și viitorul acestor edificii de cult din localitatea noastră.

Pelând la memoria nescrisă, transmisă din generație în generație în perioada de timp istoric din cele mai îndepărtate timpuri, asistența religioasă a locuitorilor aceste comunități a fost asigurată de călugării de la mănăstirile din Argeș sau Dâmbovița după înființarea în 1359 a Mitropoliei de la Curtea de Argeș confirmată de Patriarhia de la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin.

Evenimentele istorice petrecute pe plan European în perioada 1800-1848 caracterizată prin scăderea puterii Imperiului Otoman asupra Țărilor Române care a permis o mai mare libertate pentru Bisericile Creștine în acest spațiu geographic. Acest lucru a favorizat construirea bisericilor creștin ortodoxe în aproape toate localitățile din Țara Românescă și Moldova.

Construirea bisericii ortodoxe din Merenii de Jos-Teleorman

Prima biserică a fost construită în această comunitate în anul 1848 pe ulița Neguților aflată în spatele actualului local al primăriei comunale.

Era o construcție din bârne de lemn și acoperite cu șindrilă. Ea a fost construită prin contribuția locuitorilor dar și cu contribuția bănească a marchidanilor, negustori greci care desfășurau un prosper comerț în zonele din Sudul Țării Românești și care poposeau în comuna Mereni la prieteni sau chiar rude ( finis au urmașii unor căsătorii).

Construcția aceste bisericuțe purta hramul SF. Ier. Nicolae. În scurtă vreme s-a dovedit neîncăpătoare prin creșterea populației mai ales după unirea Principatelor în 1859 și a reformelor înfăptuite sub domnia lui Al. I. Cuza ( cea mai importantă fiind ”Reforma agrară” prin care au fost împroprietăriți cu terenuri arabile și locuri de casă țăranii din România).

Creșterea numărului populației în comuna Mereni a făcut ca biserica să devină neîncăpătoare determinând necesitatea construirii unu nou locaș de cult, pe un alt amplasament deoarece locul de pe ulița Neguților era foarte mic.

Construcția celei de a II-a biserici a început în anul 1880 și terminată în 1883 așa cum ne informează Pisania acesteia.

”Cu voia Tatălui, cu puterea Fiului și cu săvârșire Sfântuluui Duh s-a ridicat această biserică cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae între anii 1880-1883 de către bunii enoriași ai acestei parohii, remarcându-de enoriașul Ioan Sima zis ( Tățar ) în timpul vrednicului preot Rizea Popescu”.

Exteriorul bisericii cu cimitirul eroilor

Trăsăturile caracteristice din punct de vedere architectural

Este o construcție cu puternice influențe arhitecturale ale bisericilor bizantine din Peninsula Balcanică și tradițională a construcțiilor de locașuri de cult din zona de câmpie a Teleormanului.

Forma de cruce cu Altarul la Răsărit, din cărămidă presată, pe o fundație de beton realizată mai târziu deoarece fundația inițială din pământ și bolovani de râu nu mai suporta greutatea construcției. Nu se cunoaște anul când s-a realizat noua fundație.

Construcția înglobează următoarele elemente :

Pronaosul

Naosul

Altarul

Două abside

Bolta înaltă după modelul ” Trucman” cu o turlă aplicată.

Suprafața interioară = 127 mp. Care asigură accesul la slujbele religioase a unui număr de 200 de persoane.

Înălțimea de la paviment până la boltă este de 8 m.

Interiorul bisericii beneficiază de o iluminare naturală prin ferestrele încastrate în zidurile laterale.

Accesul în biserică se făcea prin ușa de intrare confecționată din lemn de stejar și sculptată cu motive florale și geometrice realizată în 1995 prin grija preotului Mateescu Silviu.

Nu se cunoaște numele arhitectului construcției bisericii.

Pictura interioară

Respectă deasemenea canoanele Bisericii Ortodoxe de decorare ale locașelor de cult din partea Sud- Vestică a Munteniei și Olteniei.

Și în acest domeniu descoperim o puternică influența a artei bizantine. Este cazul icoanelor, frescelor, al culorilor și picturilor în tempera și ulei dar și a tradiției în reprezentarea scenelor biblice sau ale chipurilor de Sfinți preluate din cultura bizantină și aplicată în bisericile din Țările Române inclusiv în bisericile din comuna Mereni-Teleorman.

Catapeteasma= sunt pictați Proorocii, Apostolii cu o largă recunoaștere și influență în acest spațiu geografic.

Aici întălnim o particularitate și anume aceea că picture Sf. Părinți din rândul de sus al Catapeteasmei este realizat pe icoane din tablă și montate pe o structură de lemn de brad. Pe rândul al II- lea Sf. Apostoli sunt pictați pe scândură de brad cioplită manual și șlefuită foarte fin. Este o curiozitate deorece pentru picture icoanelor în general se folosește lemn de tei saau frasin precum și alte esențe lemnoase cu fibră densă și uniformă și nu de molid cum este cazul catapetesmei din Merenii de Jos..

Catapeteasma bisericii din Merenii de Jos

Pictura interioară reprezintă însă și unele trăsături caracteristice spre deosebire de alte zone geografice și anume nu există nici-o scenă biblică așa cum întâlnim în bisericile din Muntenia și Dobrogea.

Există o singură scenă în care este reprezentată Învierea Fiului lui Dumnezeu.Aceasta se află la Crucifixul de la Catapeteasmă și păstrează sobrietatea momentului- sugerând idea vieții trecătoare a oamenilor, pe de-o parte și răspundere pentru faptele din timpul vieții lor pământene în fața Dreptului și Supremului Judecător.

Prima pictură interioară a fost realizată de către un pictor necunoscut, și tot atunci a fost sfințită de către un sobor de preoți.

În perioada 1980-1983 s-a refăcut pictura interioară de către pictorița Curteanu Popescu Florentina și sfințită de IPS Părinte Roman Ialomițeanul.

În 2005 a fost repictată.

Obiecte de cult-zestrea și patrimonial bisericii

Biserica din Merenii de Jos posedă o modestă zestre de obiecte de cult, dar puținele care există au o valoare istorică și patrimonială. Printre cele mai importante evidențiem următoarele:

Icoana „ Izvorul Tămăduirii”- 1884- donată de Ștefan Stelian

Nu știm dacă donatorul a fost locuitor al comunei Mereni. Icoana are dimensiunea 0.80/1,10 și este pictată pe lemn.

Valoarea icoanei rezidă dintr-o uimitoare asemănare cu o icoană identică care se află la biserica din Clejani. Este posibil ca donatorul să fi apelat la marele pictor Tătărescu în realizarea acestei icoane. Este interesantă și datarea 1884 când acesta a pictat și interiorul bisericii de la Clejani.

În altă ordine de idei, compoziția lucrării, dispunerea personajelor-încadrate într-un peisaj autentic românesc, coloritul și cromatismul culorilor clar abscurul etc. amintesc de tehnica pictorală a lui Tătărescu în realizarea lucrărilor cu subiect ortodox.

Mai evidențiem și asemănarea dintre picture acestei icoane și icoanele din rândul 1 de sus al catapetesmei reprezentând pe Sf. Apostoli, cromatismul culorilor, predominarea culorilor complementare care imprimă personajelor căldură și umanism etc.

Toate cele semnalate mai sus considerăm că ar putea constitui o temă de cercetare pentru viitor în care cuvântul specialiștilor va fi hotărât.

Candela-donată în 1890 de Alexandru Mateescu, deputat de Mereni

Este din argint lucrată cu mult rafinament de un bijutier necunoscut.

O Evanghelie, alte cărți de cult cu vechime apreciabilă

Există o Evanghelie cu îmbrăcăminte de argint precum și un număr de cărți cu numere kirilice și latine de aproape 100 de ani, donate sau cumpărate cu o valoare și însemnătate istorică deosebită.

Multe cărți sunt „ Mineele” care au diferite consemnări de cântăreți și preoți cu privire la diferite fenomene natural și istorice care au avut loc în comuna Mereni în timpuri străvechi.

Toate cele relatate mai sus situează biserica din Merenii de Jos în rândul celor mai valoroase locașuri ce cult ortodoxe din N-Estul județului Teleorman prin păstrarea credinței ortodoxe ca o flacără vie în rândul enoriașilor săi.

Preoții slujitori ai bisericii din Merenii de Jos

Primul preot care a inițiat și supravegheat construirea bisericii din această comunitate a fost preotul Rizea Popescu- 1880-1885. Îndată după sfințire preotul Rizea Popescu a paralizat și a fost numit preotul Mușat Popescu care funcționează în 1884-1885. Înmulțindu-se populația a fost necesar al doilea postfiind numit preotul Marin Cornescu care după puțină vreme se transfer la parohia Hobaia de acolo la Căscioarele. În locul său este numit Andrei Mușetescu care păstorește până în 1923 când a decedat.

Absolvent al Seminarului Teologic, fiu al comunei Mereni înzestrat cu o voce frumoasă- după cum povesteau bătrânii satului, apropiat de nevoile și suferințele umane ale locuitorilor, preotul Apostol Andrei rămânre una din figurile marcante ale preotului de țară așa cum este înfățișat de scriitorii Gala Galaction, Sadoveanu, L. Rebreanu și altții în lucrările lor.

Este înmormântat în curtea bisericii din Merenii de Jos- loc de adâncă recunoștință de enoriașii din comună care la sfânta pomenire nu pregetă să aprindă o lumânare la mormântul său spre „ Veșnică pomenire”.

În același an este numit în calitate de preot Ioniță Simescu. Nu cunoaștem prea multe amănunte despre acesta. Cert este faptul că în anul 1925 este numit un alt fiu al comunei ca al doilea preot în parohie și anume Pr. Petre Cârnu, care din diferite motive se transfer la altă parohie.

Este numit în locul său preotul Scarleski care și acesta funcționează puțină vreme și se transfer în altă parohie.

Rămâne însă cu cea mai lungă activitate Pr. Ion Popescu Ozunu cunoscut și sub numele de „ popa Ionică” care păstorește în anii cei mai grei ai celui de Al Doilea Război Mondial și până în 1978.

În 1965 este numit ca al doilea preot, Vlad I. Dumitru care însă în 1975 este transferat la Merenii de Sus. Despre această personalitate vom reveni în capitolul dedicate bisericii din Merenii de Sus.

În locul vacant în Merenii de Jos prin transferarea preotului Vlad Dumitru este numit preotul Spoială Dumitru.

Absolvent al Seminarului Teologic din Buzău și apoi al Facultății de Teologie, înzestrat cu o voce de tenor originar din Ținutul Vrancei, slujește împreună cu Pr. Ioan până în 1978 când acesta din urmă se pensionează.

Despre preotul Ioan Popescu Ozunu rămas în mintea locuitorilor și sub numele de „ popa Ionică” putem consemna următoarele:

A fost preotul cu cea mai lungă activitate de păstor, preveghetor și apărător al dreptei credințe ortodoxe în Mereni 1025-1978.

El a întruchipat prin fizionomia lui, prin ținuta vestimentară, prin vorbă, chipul preotului de la țară. Era apropiat față de enoriași cărora le-a fost nu numai sfătuitor, dar și alinător al sufletelor și durerilor nesfârșite suportate de oameni înainte și în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și apoi în perioada 1945-1978.

După pensionare nu a părăsit localitatea ci a trăit până la ultima suflare într-o casă modestă construită de el lângă cimitirul satului.

Părintele Spoială Dumitru cu energia tinereții, s-a dovedit a fi bun gospodar alături de harul său preoțesc. Astfel în 1979 cu ajutorul enoriașilor a restaurat din temelii biserica. Astfel se realizează învelirea, acoperișului cu tablă zinzată, tencuieli exterioare și interioare se repară pavimentul strănilor iar în perioada 1980-1983 s-au executat lucrările de pictură interioara de către pictorița Popescu Florentina. Tot în această perioadă s-a început construirea casei parohiale în incinta terenului pe care este amplasată biserica.

În luna mai 1989 este transferat la Bucureșto și în locul său este numit preotul Mateescu Silviu cu data de 1 oct. 1989 și care a funcționat până la data de 3 iul. 2005 când s-a pensionat.

Despre acesta consemnăm următoarele: Absolvent al Seminarului Teologic de la Buzău și apoi al Facultății de Teologie. Originar din jud. Buzău se descinde dintr-o familie de preoți ( atât tatăl cât și bunicul său au fost preoți de mare prestigiu în zona de munte a jud. Buzău).

Era înzestrat cu o voce puternică și frumoasă cu o statură impunătoare a devenit prin comportamentul său duhovnicesc preotul cel mai iubit și potrivit pentru credincioșii din localitate. Pe bună dreptate părerea enoriașilor era unanimă în sensul că până atunci nu a existat un alt preot mai apropiat față de credincioși, mai activ în adunarea oamenilor la biserică în chemarea lor la dreapta și sfânta credință.

În anul 1997 prin înființarea celui de al doilea post este numit preotul Marinică Anton Vlad care ocupă acest post până ân anul 2000 când este transferat.

În acest an prin plecarea preotului Marinică este numit pe postul ocupat de acesta preotul Cîrstea Constantin instalat prin transfer.

În 2005 preotul Mateescu Silviu se pensionează și în acest caz este numit preotul Marinică Petrică Cătălin. Ultimii doi preoți Cîrstea Constantin și Marinică Petrică slujesc în sfânta parohie și în prezent..

Preotul Cîrstea Constantin , născut la data de 5. X. 1978, Mun. Curtea de Argeș, jud Argeș, absolvent al Seminarului Teologic „ Neagoe Basarab” Curtea de Argeș și al Facultății de Teologie Ortogoxă „ Sf. Muc. Filoftea” Pitești. Preoțit la data de 23 aprilie 1998 la Mănăstirea Sf. Treime- Drăgănești Vlașca. În data de 13 mai 1998 a fost instalat la parohia Ludăneasca comuna Razmirești. În data de 1 mai 2000 a fost transferat la parohia Merenii de Jos.

Preotul Marinică Petrică Cătălin, născut în anul 1984, în orașul Videle, a urmat cursurile Seminarului Teologic „ Calinic Cernicanul” din Turnu Măgurele între anii 1999 și 2004 și a absolvit Facultatea de Teologie „ Sf. Muc. Filoftea” din Pitești în 2008.

Inundațiile catastrofale din anul 2005

Biserica din Merenii de Jos Grav Afectată

În vara anului 2005, Comuna Mereni a suferit una din cele mai catastrofale inundații- lunile mai și iunie au fost caracterizate prin furtuni și averse deosebit de puternice. Apele revărsate au lovit în mod deosebit satul Merenii de Jos. Au fost distruse numeroase gospodării dar și Căminul Cultural și biserica din acest sat.

PS. Galaction la Sfințirea bisericii din Merenii de Jos la 4 iulie 2005, înainte de inundații cu câteva minute.

Articol publicat în ziarul Teleormanul despre inundațiile din 2005 și efectele distructive din Mereni-autor Matilda Cazacu

Reparațiile după inundații

După aceste inundații biserica din Merenii de Jos a suferit reparații și îmbunătățiri:

Punerea unu lambriu la o înălțime de 150 cmde la podea pe marginea interioară a bisericii .

Înlocuirea ușilor și a ferestrelor cu unele noi de termopan.

Construirea unui pangar în pronaosul bisericii deoarece acesta se afla în tinda bisericii.

Și altele cu importanță mai mare sau mai mică care se preferă să rămână în amintirea celor care le.au săvârșit spre pomenirea lor veșnică.

Alte lucrări efectuate în parohia Merenii de Jos sub conducerea și îndrumarea Pr. Cîrstea Constantin

Sfintele Daruri Pregătite pentru Împărtășire

În conformitate cu mesajul biblic pe care îl propăvăduiește, cu frica de Dumnezeu și cu ajutorul colegului său Pr. Marinică Petrică, dar și cu ajutorul autorităților locale și al enoriașilor preotul paroh Cîrstea Constantin a reușit să aducă bisericii un licăr de lumină nou, pe de-o parte și modern dar care să fie folosit în scopuri binecuvântate.

Deoare preotul este slujitor lui Dumnezeu pentru oameni, în această localitate se poate observa acest lucru doar privind frumoasele lucrări efectuate la organizarea unei atmosfere cât mai plăcute atât în interiorul bisericii cât și în exteriorul ei. Dintre acestea amintim:

Instalarea unei centrale termice cu roate cele necesare pentru încălzirea bisericii.

Achiziționarea de scaune de strană din lemn masiv .

Înlocuirea vechilor bănci de lemn din biserică cu scaune tapițate.

Contruirea unui edificiu pentru aprins lumânări.

Vopsirea clopotniței ori de câte ori aceasta necesită.

Poziționarea a 4 băncuțe în curtea bisericii și a încă 2 în cimitir.

Turnarea aleelor principale cu beton în cimitir.

Schimbarea gardului bisericii dar și al cimitirului.

Instalarea unui sistem de iluminat în cimitir.

Dar cele mai de suflet lucrări se rezumă tot la înteriorul bisericii, aici găsim copii de pe icoanele Ierusalemita și Betleemita primite în dar de la fostul cântăreț Pescaru Arnold actualul Ieromonah Nectarie de la Mănăstirea Radu Vodă din București pentru care s-au construit la comandă un baldachin și o axioniță, tot la acea vreme s-au mai achiziționat și scaunul arhieresc și vasul pentru anafură.

Nu trebuie uitat nici faptul că în anul 2015 din parohia Merenii de Jos s-au ales câteva icoane care s-au păstrat din prima biserică a localității care au fost curățate de un specialist pentru a fi expuse la un Muzeu din București.

Icoana Învierii și a Maicii Domnului cu Pruncul

Icoana Sf. Ioan Botezătorul cu proriul cap pe tipsie și a Sf. Ier. Nicolae patronul și ocrotitorul bisericii din Merenii de Jos

Amintim și faptul că în fiecare an de Sărbătoarea Nașterii Domnului în acastă parohie are loc un extraordinar concert de colinde susținut de elevii Școlii din Mereni.

Așadar putem spune că parohia Merenii de Jos este cu adevărat o parohie vie în care există activitate atât Liturgică-Sacramentală dar și activități gospodărești de amploare care vor rămâne și care se vor transmite din generație în generație ca toți cei care vor auzi de această parohie să știe că aici atât credincioșii cât și preoții dar și autoritățile sunt în relații deosebit de frumoase și de fiecare dată cănd este nevoie în această biserică se vede trăirea si simțirea autentic ortodoxă.

Biserica din Merenii de Sus- Teleorman

Istoria primelor biserici din Merenii de Sus este deosebit de interesantă. Ea a fost reconstituită prin noile documente puse la dispoziție de preotul Viezuianu Nicolae parohul acesteia.

Din însemnările preotului Tudor Iancu din 1956 rezultă faptul că în această comunitate au existat până în prezent trei locașuri de cult și anume:

O bisericuță din lemn 1805-1865

O altă biserică 1865-1929

Biserica actuală 1929-prezent

Iată însemnările preotului Tudor Iancu din Condica Bisericii:

„Pe locul dintre biserica veche (1865-1829) și cea nouă ( 1929-1957) unde sunt îngropate osemintele ce s-au scos din șanțuri când s-au făcut săpăturile din acest loc, am găsit piciorul din lemn al Sfintei Mese din Altar ceea ce înseamnă că înaintea bisericii vechi a mai fost o altă biserică în acest sat.

Și dacă această biserică ar fi durat 50-60 de ani, din orice matteriale ar fi fost construită, înseamnă că a fost construită înainte de 1800 fiindcă a doua biserică datează din 1865.

Și dacă mai adăugăm și considerentele de mai sus și faptul că ar fi trebuit să mai treacă încă câțiva ani până să se înghecheze satul în așa fel ca să-și construiască o biserică ne dă tot 1800 atât dacă se știe că a fost o altă biserică înaintea celei de a doua după piciorul Sfintei Mese descoperit cu prilejul săpăturilor făcute la construirea noii biserici.

Despre cel de al doilea locaș de cult (1865-1929) Preotul Iancu Tudor consemnează în condica parohiei următoarele:

„Când au venit în anul 1929 din parohia Prunaru, am găsit biserica din Merenii de Sus care a fost construită în 1965 în felul următor:

“Biserica este construită din lemn, numai altarul este din zid. Materialele din care a fost construită au fost aduse cu căruțele și cu cheltuiala unui oarecare Vlad Drăgan care este înmormântat în partea dreaptă când intri în biserică.

Altarul a fost consolidat în interior și în exterior cu câțiva ani înainte de 1929. Pe jos era pardosită cu cărămidă într-o formă neregulată până în anul 1931 când s-a turnat beton pentru a nivela și acoperi cărămizile.”

Biserica veche din Merenii de Sus 1865-1933

În perioada 1894-1900 biserica se deteriorase mult datorită vechimii și a materialelor din care fusese construită. Se impunea deci construirea unei noi biserici. Se trece chiar la strângerea fondurilor bănești necesare care au fost depuse la bancă.

În 1910 se formează un comitet avându-l ca președinte pe învățătorul Ion Voinea un mare patriot implicat în istoria învățământului din această comunitate și un bun creștin. Cu fondurile strânse pentru construirea noului locaș s-au cumpărat 70.000 de cărămizi folosite mai târziu la construirea bisericii actuale iar sumele rămase au fost depuse la bancă – sume pierdute datorită conversiunii.

Perioada 1910-1929 este o perioada plină de evenimente nefavorabile pentru realizarea visului multor locuitori din Merenii de Sus. Printre acestea amintim următoarele:

1910-1915. Pregătirile pentru participarea României la Primul Război Mondial. În această perioadă mulți cetățeni sunt concentrați în armată, în sat nu rămân decât femeile, copii și oamenii în etate.

1917-1918. Localitatea este ocupată de trupele germane. Comandamentul german instalat la Ghimpați introduce un sistem de teroare, alimentele de bază, vitele și cerealele sunt confiscate pentru armata de ocupație germană. Bolile în special tuberculoza fac victime și în această localitate.

1918-1929. Terminarea războiului nu realizează decât în mică măsură situația economică și socială și în Merenii de Sus. Devalorizarea monedei naționale, vitele de muncă puține după jaful trupelor germane au drepr consecință recolte mici realizate pe suprafețe mici de pământ. Începutul crizei economice mondiale în 1929 încep să se simtă și în Merenii de Sus.

Se părea că intenția de a construi o nouă biserică în Merenii de Sus nu se va materializa.

Construirea actualului locaș de cult în Merenii de Sus 1933-1956

În 1929 se instalează ca preot paroh Iancu Tudor, venit din localitatea Prunaru.

Este persoana care s-a implicat în mod definitoriu la construirea actualului local al bisericii cu hramul „ Adormirea Maicii Domnului” din această comunitate, căruia cetățenii îi poartă o veșnică recunoștință.

Construirea acestei biserici a durat 23 de ani ( 1933-1956) cu greutăți enorme întâmpinate atât de ordin economic dar mai ales politic impuse de aurtoritățile comuniste locale și raioanele pe care le vom aminti în această carte.

Construirea ei s-a desfășurat în trei etape

Etapa I. 1933- sept. 1939

La 23 iulie 1933 părintele Tudor Iancu convoacă consiliul parohial care hotărăște întocmirea planurilor și a devizului pentru construirea unei alte biserici în locul celei vechi.

Pe 28 august 1933 același consiliu aprobă planurile și devizul bisericii întocmite de arhitectul Penescu din București. Aceste documente au fost contrasemnate și de arhitectul Naumescu specializat în construcții de cult acreditat de Patriarhia Română.

Între 3 sept. și 8 oct. 1933 se organizează licitația pentru antreprenorii care vor participa la construcția bisericii. Este pentru prima dată când se folosește sistemul licitației în astfel de situații.

Licitația după două „ strigări” este câștigată de arhitrectul G. Ionescu din București.

Pe 31 oct. 1933 încep lucrările propriu zise prin săpăturile fundației-care sunt terminate pe 31 oct. 1933.

Din însemnările preotului Iancu Tudor aflăm faptul că cu acest prilej în șanțurile săpate la fundație s-au găsit foarte multe oseminte umane semn că acolo a existat un vechi cimitir.

Venirea iernii mai devreme se termină deci fundația și sistează lucrările care vor fi reluate in primăvara anului 1934.

Până în 1939 construcția bisericii a ajuns până la bolțile și arcele care vor susține turla mare, aceste lucrări au fost executate de antrepriza arhitectului G. Ionescu.

Continuarea lucrărilor au fost executate de arhitectul Manolescu-Drăgănești prin înălțarea clădirii cu turla mare susținută de bolțle și arcele prevăzute în proiect.

Începutul celui de Al Doilea Război Mondial la care participă și România a însemnat și oprirea lucrărilor locașului de cult în Merenii de Sus. Se termină deci prima etapă de construcție. În perioada 1940-1948 toată atenția enoriașilor și a preotului paroh Iancu Tudor au fost îndreptate pentru conservarea a ceea ce se construise până atunci.

Instaurarea regimului comunist în urma alegerilor din 19 noiembrie 1946, devalorizarea monedei naționale, naționalizarea industriei și a băncilor, arestarea adversarilor politici și a moșierilor precum și alte reforme înfăptuite au făcut această perioadă să nu fie favorabilă pentru construirea lucrărilor la noua biserică din Merenii de Sus.

Enoriașii în frunte cu preotul Tudor nu se descurajează. Se colectează 360 duble de cereale pe care se obține suma de 140 de milioane Lei care se pierd la reforma bănească din 1947.

Etapa a II-a- aprilie 1948 –noiembrie 1953

În această perioadă continuarea construirii bisericii se desfășoară în condiții deosebit de dramatice. În acest sens notăm însemnările preotului Tudor:

„În anul 1952 se înfăptuiește altă reformă monetară prin care și puținii bani rămași după reforma din 1946 se pierd. În această perioadă apar și declarațiile unor reprezentanți ai sectelor religioase care propovăduiau printre altele, că omul se poate ruga și în casa lui ca și în biserică și că biserica nu e decât o provocație a popii.

Unii stîângiști ( comuniștii locali n.n.) încep a spune că bisericile vor dispărea și că acest măreț locaș ce se construiește pentru biserică va deveni teatru sau cinematograf.

În ultimii 2 ani ai construcției părintele Tudor se îmbolnăvește grav și începe a se spune că nu-mi este dat a face casă lui Dumnezeu- ca și lui David- și că nu vor apuca să intre în ea.

A vrut Dumnezeu să trecem prin toate greutățile care nu au fost decât încercări de la El și trecând peste toate să zicem ca și Sf. Părinți „ Slavă lui Dumnezeu pentru toate fiindcă ne-a ajutat de am și sfințit-o”.

În această perioadă după insistențe mari pe la autoritățile locale, cu sprijinul protopopiatului și al Patriarhiei se continuă lucrările. Se construiesc cele 3 turle, acoperișul și pardoselile interioare prin ajutorul enoriașilor în frunte cu cetățeanul Constantin I. Stanciu fost primar al localității.

Etapa a III-a cuprinsă între luna mai 1954 și noiembrie 1956

Lucrările sunt reluate în primăvara anului 1954 prin terminarea lucrăriloer de la roșu la tencuielile interioare și exterioare în regie de către intreprinderi de stat locale. Se termină acoperișul și se învelește cu tablă galvanizată.

Pe 4 noiembrie 1956 biserica este sfințită de către IPS Teoctist Botoșăneanul ( Viitorul Patriarh al României) împreună cu un sobor de preoți din localitățile apropiate, prezența credincioșilor din Merenii de Sus și a celor din Merenii de Jos.

Prezența la acest eveniment a IPS Teoctist a fost o mare onoare pentru comunitatea creștină din Merenii de Sus care răsplătea străduirea, persevența și eforturile enoriașilor în frunte cu Pr. Paroh Tudor Iancu care timp de 23 de ani a învins toate greutățile construind această biserică.

Lucrările la noua biserică 1965-2017

Sfințirea bisericii din Merenii de Sus nu a însemnat și terminarea acesteia. Lucrările au fost reluate și continuate la inițiative și sub conducerea preoților care s-au succedat după decesul preotului Tudor Iancu în 1967 de către Pr. Gh. Dincă, Pr. Vlad I. Dumitru și actualul preot Viezuianu Nicolae.

Amintim câteva dintre aceste lucrări:

Preotul Dincă Gh- s-a construit noua casă parohială.

-au fost plantați doi tei și doi fagi în 1970 donați de cantonierul Iancu Roșu

Vechea casă parohială construită de Pr. Simescu Nicolae în 1908 și demolată în 1965. Merenii de Sus fiind localitatea în care s-a construit o lociuință pentru preoții și familie acestora spre deosebire de Merenii de Jos în care această problemă să fie ca o preocupare din partea autorităților în acest sens.

În 1970 Pr. Ion Ozun Popescu a construit o căsuță în curtea cimitirului din Merenii de Jos în care a locuit până la decesul său.

În prezent Pr. Cîrstea Constantin și-a construit cu cheltuială personală o căsuță modestă în Merenii de Jos în care locuiește.

Pr. Vlad Dumitru- 1965-1975 Merenii de Jos

-1975-1992 Merenii de Sus

În timpul acestuia s-au executat următoarele lucrări:

-terminarea exterioară, finisarea fațadei- la 1 noiembrie 1975 turnarea betonului la trotuarul din jurul bisericii, construirea gardului împrejurul bisericii și cimitirului executat de Coop. Prestarea din Videle de panouri prefabricate.

Preotul Vlad Dumitru și fiul său la începutul lucrărilor de tencuire exterioară a bisericii.

Hramul bisericii 15 august 1976

Lucrările efectuate de Pr. Viezuianu Nicolae 1992-2017

Preoții sliujitori în acest sat

Biserica Merenii de Sus cu hramul Adormirea Maicii Domnului

Preotul Ifrim ( tatăl preotului Ioniță din Mereniide Jos) care ar fi fost împroprietărit cu locul de casă parohială în 1864- nu se știe perioada în care a păstorit. După el au mai existat doi preoți Marin și Ion alungați din sat de enoriași- nu se cunosc motivele.

Preotul Mihalache Ionescu care păstporește până în 1902 când a decedat. Este înmormântat în curte bisericii lângă Sf. Altar. El a venit din comuna Făcău jud. Vlașca.

Preotul Simescu Nicolae 1902-1920. Era fiul preotului Ioviță Ionescu din Merenii de Jos. A venit din comuna Siliștea. În 1908 a construit casa parohială demolată în 1965.

Preotul Iancu Tudor 1929-1956 ( Iorga Tudor ) născut în 1903 în comuna Epurești jud. Vlașca, a fost elev al Seminarului Nihon din București și hirotonit în 1925- numit preot la Prunaru de unde se transferă la Merenii de Sus. A constituit elementul principal pentru construirea bisericii noi în perioada 1933-1956, ajutat de enoriași înfruntând greutățile materiale dar și politice din timpul regimului comunist. A decedat în 1957 și este înmormântat în curte bisericii din Merenii de Sus.

Preotul Gheorghe Dincă 1957-1986. A construit noua casă parohială a bisericii în locul celei vechi demolată în 1965.

Preotul Vlad Dumitru 1965-1975, 1975-1992. A fost numit preot în Merenii de Jos în 1965. În 1975 este transferat în Merenii de Sus pe cel de al II-lea post alături de preotul Dincă Gheoghe. Deși grav bolnav s-a implicat împreună cu Pr. Dincă în construirea lucrărilor de temcuire exterioară și de construirea gardurilor din panouri prefabricate dimprejurul bisericii și al cimitirului.

A introdus pentru prima dată prăznuirea hramului la 15 august 1976 de către enoriași.

Preotul Viezuianu Nicolae 1992-prezent. S-a născut în satul Roman de Jos- orașul Horezu, jud. Vâlcea dintr-o familie de preoți cu mare prestigiu în domeniu. Tătăl său preot în localitate. Fratele său Dumitru- preot în orașul Szalzburg- Austria trimis de Patriarhia Română. Socrul său preot în parohia Moșteni.

Preotul Nicolae a absolvit Seminarul Teologic Mânăstirea Radu Vodă București, apoi Facultatea de Teologie București.

Pe 8 martie 1992 este hirotonit diacon de către PF Patriarh Teoctist iar pe 15 martie 1992 preot de către PS. Roman Ialomițeanul la București. Soția sa este absolventă a Facultății de Teologie și funcționează ca profesor de religie la Școala Nr 2 Videle. În afară de munca la catedră îndeplinește și funcția de metodist-îndrumător la specialitatea Religie numită de către Inspectoratul Școlar al Județului Teleorman.

Preotul Nicolae a fost numit preot în parohia Merenii de Sus în 1992 și îndeplinește această activitate și în prezent. În perioada 1992-2017 a gospodărit cu multă competență activitățile bisericii.

Cântăreții slujitori la bisericile din Merenii de Sus în diferite perioade.

Stanciu Neacșu

Nicolae Popescu

Cristache Popescu

Stanciu Nicolae

Stan Mihalcea

Dan Constantin

În Merenii de Sus- pentru cinstirea memoriei eroilor căzuți pe câmpul de luptă s-a ridicat un monument la 12 decembrie 1940. Autorul monumentului Sebastian și Anca Georgescu

Al doilea monument ridicat în memoria eroului Gheorghe Popescu decedat în revoloția din 1989 prin donația lui Călin Ștefan, Manea Vasile, Georgescu Marin

Tabelul eroilor din Merenii de Jos și Merenii de Sus

„Presărați pe-a lor morminte ale laurilor flori spre a fi mai dulce somnul fericiților eroi”

Eroii căzuți pe câmpurile de luptă în Primul și Al Doilea Război Mondial

Merenii de Jos

Primul Război Mondial 1916-1919

ANĂSTASE STAN

BADEA VASILE

BARBU ALEXANDRU

BARBU ION

BĂCANU DUMITRU

BĂDUCU ILIE

BĂDUCU ION

BĂDUCU MARIN

BĂDUCU VASILE

BĂDUCU STAN

BELGHIRU DICU

BELIVACĂ STAN

BIBAȘCU MARIN

BIVOLARU PETRE

BUSULAN CONSTANTIN

BUDULAN RADU

BUNEA NĂSTASE

BUNEA STAN

CATRINESCU DUMITRU

BURCEA STAN

CĂLDĂRARU HRISTACHE

CAPALĂU NICOLAE

CAPALĂU STOICA

CĂPRARU ALBU

CĂPRARU IANCU

CÂRNU CONSTANTIN

CÂRNU NICOLAE

CEAPRAZ ION

CELĂREL ION

CELĂREL MARIN

CHIRA BADEA

CHIRA TUDOR

CIOBANU ALEX

CIOBANU ION

CIOBANU VOICU

CISMARU IANCU

COROIANU CONSTANTIN

COJOCARU ILIE

COJOCARU NICOLAE

COJOCARU ION

COJOCARU TUDOR

CONSTANTINESCU GHEORGHE

CROITORU ION

CROITORU ION

CROITORU R. ION

CROITORU SAVU

CROITORU D-TRU

CURCĂ ION

CURCĂ MARIN

DICU D-TRU

DIMA MIHAI

DINU STAN

DOVRICĂ STAN

DOBRE C-TIN

DOBRE ILIE

DOBRE NICOLAE

DOBRE STOIAN

DOROBANȚU IACOB

DRĂGAN MARIN

DUMITRACHE ION

DUMITRU MARIN

DUMITRACHE ȘTEFAN

DURLĂ STOIAN

DRĂGHICI ION

DUMITRACHE MARIN

ENACHE GHEORGHE

ENACHE MARIN

ENE O. CRISTACHE

ENE CĂLIN

ENE ION

FILIP ION

FLĂMÂNZEANU STAN

GÂȚA STAN

GHEORGHE FILIP

GHEORGHE C-TIN

GHERGHE MARIN

GHEORGHE ION

GHEORGHE RADU

GHIȚĂ RADU

GHERGHESCU PETRE

JLEANCA ILIE

IONIȚĂ ION

IONIȚĂ MARIN

IONIȚĂ PETRACHE

JARCĂ ION

CRISTACHE FLOREA

CRISTOI MARIN

LUCA MARIN

LUCA PREDA

MANEA NICOLAE

MIHĂILESCU STANCU

MIHAI PREDA

MIREA STAN

MIROȘANU TUDOR

MUȘĂTESCU TĂNASE

MOCANU MIREA

MUȘAT ION

MUȘAT RADU

MUȘAT SANDU

NEAGA ALEXANDRU

NEAGA MARIN

NEGRU RADU

NICOLAE VOICU

PAZVANU MARIN

PÂRVU DRAGNE

PÂRVESCU ION

PĂRVESCU VOICU

PĂSĂRICĂ DRAGNE

PĂSĂRICĂ GHEORGHE

PĂTRAȘCU ION

PĂUN RADU

PLOTOAGĂ NICOLAE

POPESCU VOICU

POPESCU ION

PREDOI D-TRU

PREDOI MARIN

PREDOI NICOLAE

POGOJAN VOICU

ROȘU ILIE

ROTARU MARIN

SAFTA GHEORGHE

JARCĂ NICOLAE

JUGHENEANU MARIN

SAFTA I. GHEORGHE

SĂNĂGEANU VASILE

SPLICĂ GHEORGHE

STANCIU GHEORGHE

STANCIU MARIN

STOENESCU ȘTEFAN

STOEAN VASILE

TUDOR ION

TÂRNĂ ALEXANDRU

TELER MARIN

TUDORACHE STOIAN

TUDOSE MARIN

TUDOR MIREA

TUDOR RADU

TUDOSE VASILE

TUFAN D-TRU

TUFAN STANCU

URUCU GHEORGHE

URUCU MARIN

VASILE ION

VĂDUVA D-TRU

VĂRZARU D-TRU

VĂRZARU ION

V ĂRZARU MARIN

VĂRZARU TUDOR

VLADU STANCU

VOCHIN ION

VOCHIN TUDOR

VOCHIN RADU

VOCHIN FLOREA

VLADU RADU

VOICU GHEORGHE

Merenii de Jos 1941-1945

BELIVACĂ V. ALEXANDRU

BELIVACĂ I. GHEORGHE

MUȘAT C-TIN

PLOTOACĂ I. RADU

PÂRLOG ST. MARIN

PÂRLOG M. D-TRU

VĂRZARU M. ION

RADU I. ION

STANCU N. PETRE

Merenii de Sus 1916-1919

PĂUN ILIE

NICOLAE MARIN

PÂRLOG ENE

RĂDOI MARIN

GROSU D-TRU

BÂCU D-TRU

VIȘAN D-TRU

RADU TUDOR

VREMEȘ PETRE

STANCIU ION

NEACȘU STANCIU

STANCA ION

BAREA HRISTACHE

ENACHE D-TRU

STANCIU STANCU

BARNEA VASILE

MATEI BADEA

PĂUN NICOLAE

CHIȚU GHEORGHE

STROE PARASCHIV

STAN ION

RĂDOI MIHALACHE

RĂDOI FLOREA

NICULA LAZĂR

DOBRE VASILE

STOICA C-TIN

DRAGOMIR PETRE

STANCIU R. PETRE

Merenii de Sus 1941-1944

SERGENT MAJOR TRÂNCĂ D. PETRE

SERGENT MAJOR VLAD ST. ION

SERGENT IORDACHE HEDELEA

CAPORAL MATEI D. FLOREA

SOLDAT STOIAN E. MIHALACHE

SOLDAT STANCIU C. DUMITRU

SOLDAT NECULA M. TUDOR

SOLDAT ROȘU H. VOICU

SOLDAT VARA C. DUMITRU

SOLDAT DINCĂ ION

SOLDAT DINCĂ C. ILIE

SOLDAT MATEI I. MARIN

SOLDAT MATEI V. ION

SOLDAT VOICU N. MARIN

SOLDAT VOICU N. ION

SOLDAT PÂRLOG C. ENACHE

SOLDAT PUCHEANU T. GHEORGHE

SOLDAT ILINA N. STAN

SOLDAT NEACȘU T. ILIE

SOLDAT VOINEA T. TACHE

SOLDAT PĂUN NICOLAE

SOLDAT MIHALACHE F. ION

SERGENT T.R. PETRUȘ D. ION

SERGENT CEAPRAZ RADU

CAPORAL VLAD I. RADU

SOLDAT GHIȚU D. STAN

SOLDAT DINA VASILE

SOLDAT BIGU ST. STANCU

SOLDAT CĂLIN ILIE

SOLDAT SERAFIM ST. STAN

SOLDAT PÂRLOG N. MARIN

SOLDAT CHERARU M. FLOREA

SOLDAT PÂRLOG M. DUMITRU

SOLDAT GHERGHESCU D. ION

SOLDAT T. ION

SOLDAT NEACȘU I. TUDOR

SOLDAT NEACȘU I. PETRE

SOLDAT MIHALCEA R. MARIN

SOLDAT TAIETU M. GHEORGHE

SOLDAT DURBA N. NICOLAE

SOLDAT VARA D. STOICA

SOLDAT PETRUȘ N. ILIE

SOLDAT CHIȚU I. DUMITRU

SOLDAT STANCIU N. PETRE

Și aceștia sunt tot eroi! Supraviețuitori ai celui de Al Doilea Război Mondial răniți , prizonieri în lagărele din URSS cu sănă tatea zdruncinată și decedați în Mereni 1941-1960

Din Merenii de Sus

ROȘU NICOLAE

TRANCĂ GH. GHEORGHE

PÂRVU STAN

DOBRE ION

PĂTRAȘCU STAN

DRĂGOI D-TRU

BUCIU D-TRU

MATEI RADU

ȘERBĂNICĂ PREDA

MANEA NICULAE

NEAGA MARIN

GROSU STANCU

VLAD ILIE

CEAPRAZ HRISTACHE

CHIRIȚĂ ION

MIHALCEA NEACȘU

MANEA ANGHEL

STANCU C-TIN

VOINEA D-TRU

CHIȚU DRĂGUȘIN

BĂDILĂ MARIN

NEACȘU T. ION

DOBRE NICOLAE

CĂLIN NICOLAE

VOICU MIHALACHE

STOICA S. GHEORGHE

BIGU MARIN

DOBRE STAN

CONSTANTINESCU ILIE

MANEA I. MANEA

RUSU VASILE

NEACȘU PETRE

ILINA MANEA

PÂRLOG Z . MARIN

IANCU MARIN

Din Merenii de Jos

VOCHIN MIHAI- întors din prizonierat din lagărul din Siberia 1952 luat prizonier la Stalingrad 1942.

Din păcate dintr-o neglijență lista supraviețuitorilor din Merenii de Jos s-a pierdut și nu a mai putut fi constituită. Numărul acestora este tot atât de lung ca și cel din Merenii de Sus.

Aspecte ale credinței și religiozității locuitorilor din comuna Mereni- Teleorman

Din cercetările efectuate în urma unor sondaje în rândul locuitorilor precum și prin participările la serviciile divine atăt la biserica din Merenii de Jos și de Sus, rezultă faptul că toți locuitorii sunt de religie ortodoxă.

Interesant este faptul că în ciuda propagandei ateiste, timp de aproape 50 de ani, credința creștină prin ritualurile legate de principalele momente din viața omului ( botez, cununie, înmormântare), s-a păstrat nealterată.

În lucrarea de față nu ne propunem să analizăm în profunzime religiozitatea oamenilor în comună, dacă sunt sau nu credincioși și cât sunt de pătrunși de credință în Dumnezeu și în Sf. Treime. Aceasta probabil va constitui o temă de cercetare pentru preoții parohi din comună.

Putem afirma însă un aspect, rezultat din sondajele efectuate și anume că enoriașii din localitate se împart în 3 categorii și anume:

Credincioși practicanți- active

Ei reprezintă aproximativ 20-30% din totalitatea locuitorilor și sunt în general reprezantați de bătrânii satului adică cei trecuți de 50 de ani, dar și de copii și adolescenți în ultima perioadă de timp. Această categorie de credincioși participă cu regularitate la slujbele religioase din sărbători, se spovedesc și împărtășesc respectă posturile din preajma marilor sărbători din timpul anului.

Credincioși- declarați dar pasivi

Această categorie reprezintă partea cea mai numeroasă a populației și ce este mai dureros este faptul că în ea se încadrează tineri și vârstini între 20 și 50 de ani, și unii bătrâni mai izolați. Aceștia nu participă la slujbele duminicale cid oar la Înviere sau Crăciun. Se spovedesc sau împărtășesc ocazional sau deloc.

Totuși nu punem la îndoială lipsa lor de credință ortodoxă. În această privință este datoria bisericii, a preoților, de a active această categorie și transformarea lor în credincioși active spre binele lor sufletesc.

Credincioși- nepracticanți

Este puțin numeroasă formată din oameni care nu intră în biserică ani în șir, o fac numai cu prilejul înmormântării unor rude sau membrii ai familiei care implică și prezența lor.

Evită botezarea locuințelor, nu se spovedesc sau împărtășesc decât înainte de moarte sau când sunt grav bolnavi, nu susțin material biserica atunci când este vorba de reparații.

Ei reprezintă cu alte cuvinte „ oaia cea pierdută” care trebuie adusă pe calea cea dreaptă a sfintei credințe de către Biserică.

Cultul morților- preocuparea de seamă a credincioșilor din comuna Mereni- Teleorman

Aspectul cel mai interesant al religiozității enoriașilor din comuna Mereni este acela legat de cultul morților, poate cel mai dezvoltat în această zonă față de alte localități din românia.

Nu cunoaștem de unde și de când cultul morților a devenit o practică în preocuparea esențială a urmașilor celor decedați.

Probabil că începuturile se pierd în negura vremurilor în neoliticul superior când omul, ca ființă rațională, îngropată de cei decedați și în mormânt așează obiecte de podoabă și hrană pentru călătoria veșnică.

În comuna Mereni, urmașii celor decedați nu prețuiesc nimic, nici osteneala, nici cheltuielile materile pentru a face cele de trebuință pentru pomenirea celor decedați, începând cu udarea mormântului cu apă proaspătă la treia zi după deces apoi pomeni și paraistase, slujbe periodice care durează ani de zile.

O atenție deosebită, este acordată celor decedați fără lumină, împărtășanie sau spovedanie. Pentru ei se țin slujbe speciale și sunt pomeniți la Sf Liturghie cu denumirea de „ morți fără lumânare, împărtășanie sau spovedanie”.

Pentru aceștia, în noaptea de Înviere sunt aduși la biserică și împărțiți preotului cocoși de culoare albă timp de 7 ani, cocoși care în credința popular la „ Judecata de Apoi ” trebuie prin cântecul lor să-I trezească și să-I călăuzească pe cei morți în fața Dreptului Judecător.

Sunt impresionante aspectele din cimitirele comunei înainte de răsăritul soarelui la „Sâmbăta Morților ”, la Înviere sau la Crăciun când femeile, rude ale celor morți se adună la morminte, aprind lumânări și impart merinde.

În aceste momente, cimitirul are un aspect straniu în care parcă luminițele lumânărilor nu sunt altceva decât licăriri ale sufletelor celor decedați.

Nimic nu le împiedică pe femei pentru a merge la morminte în astfel de ocazii, nici ploi, viscole sau zăpadă, drumurile înfundate și impracticabile, distanțele între satele communei și cimitir.

Este impresionant faptul că în toiul nopții se întălnește pe drumul de la Ștefeni la Merenii de Jos femeile ce poartă nelipsitul coș în care duc la cimitir ceea ce au din modesta lor avere, pentru împărțit, în amintirea și pomenirea celor decedați, alături de o cană de lut cu jăratec pentru tămâierea mormântului, lumânări etc.

Cât de dureros pare bocetul sau chiar dialogul legat între acestea și cei decedați, bocet ce nu jumai că îi pomenesc pe cei plecați în lumea umbrelor dar cei vi parcă îi informează de necazurile și durerile lor lumești profunde, percepute și uneori de nesuportat.

Este un aspect pozitiv care purifică sufletele urmașilor, îi fac mai buni în fața aspectului morții.

În aceste obiceiuri sunt antrenați și inițiați copiii , în special fetele, care asigură continuitatea în cultul morților pe aceste meleaguri.

Cultul morților se oprește însă la aspectele semnalate mai sus și nu este continuat mai departe în mod deosebit la îngrijirea mormintelor funerare sau cimitirelor.

Din acest punct de vedere cu unele excepții, aspectul mormintelor mai ales în timpul verii, lasă foarte mult de dorit.

Sperăm ca în viitor această problem va fi rezolvstă prin strădania preoților parohi sau și a enoriașilor din această localitate.

Destul de interesant și de neexplicabil pare însă obiceiul ca după deces mortul să nu fie așezat imediat în sicriu ci, ținut în pat timp de trei zile asemenea unui om care doarme, este așezat în sicriu numai în momentul plecării cortegiului funerar spre cimitir.

În acest sens autorii lucrării nu au găsit o explicație. Această practică este folosită în această parte geografică a județului Teleorman.

Ceremonialul înmormântărilor este sobru și plin de demnitate și respect pentru cel condus pe drumul „ fără de întoarcere.”

Până în 1965 sicriul în care era depus ce decedat era purtat de la domiciliul acestuia spre cimitir într-un car tras de boi pdecorați cu covoare sau velinte în care alături de sicriu erau urcate și rudele apropiate, soț sau soție, fii sau fiice, frați sau nepoți etc.

În drumul spre biserică cel decedat era plans cu voce tare de către rudele apropiate, bocete în care erau amintite faptele lor săvârșite de cel plecat din această lume.

După carul mortuar urma cortegiul, tăcut și consemnat al rudelor, cunoscuții și prietenii celui decedat, cărora după obicei li se dăruiau prosoape din borangic sau batistă cu lumânări și florile culese din curțile lor.

Începând cu anul 1965 înmormântările se modernizează. Dispare căruța trasă de boi care este înlocuită de o remorcă tractată de un tractor dată de către CAP.

Dispar mai ales după 1989 prosoapele de borangic care sunt inlocuite de cele cumpărate din magazinele chinezești precum și florile culese din grădinile personale din care nu lipseau busuiocul și mușcatele care sunt inlocuite cu jerbe și coronae cu flori natural sau artificial cumpărate de la florăriile din oraș.

Este pe cale de dispariție și împărțirea la mormântul celui decedat a unor pachete cu câteva produse alimentare după posibilitățile materiale ale famiilor celor decedați.

Dacă în trecut decesul unui cetățean, din localitate și durerea familiei era împărtășită de întreaga comunitate care participa în număr foarte mare la ceremonia de inmormântare, în prezent asistăm la cortegii funerare la care participă numai rudele celui decedat. Evenimentul este privit cu pasivitate de restul comunității, ca un fapt obișnuit în care este implicată numai famiia celui decedat și ce ste mai grav că la această ceremonie, nu întotdeauna participă vecinii sau cei care au lucrat o viață întreagă cu cel decedat.

Toate cele semnalate se datorează poate rămășițelor propagandiste ateiste ale vechiului regim dar și de greutățile imense suportate de locuitorii comunei în această perioadă de tranziție pe care o parcurgem în prezent peste care se așterne pasivitatea.

O altă cauză a acestei situații o mai constituie și aceea a creșterii numărului deceselor într-o perioadă de timp.

Dacă în trecut decesele în localitate erau foarte rare, în prezent nu există săptămână în care să nu se înregistreze 1-2 înmormântări.

Un alt aspect deosebit de interesant se înregistrează după anul 2000 în localitate la înmormântările unor reprezentanți înstăriți ai familiilor de romi din localitate care este o îmbinare a sacrului ortodox cu obiceiuri profane contemporane.

Cheltuielile nu cunosc limite în neconcordanță cu sărăcia și modestia familiilor de români sau chiar de romi săraci stabiliți în localitate.

Famfare și muzică specific aceste etni, manele, difuzate prin aparate electronice cu mii de decibel, specificarea a 2-4 cortegii fastuase la care participă sute de romi din localitate dar și din Bolentin, Ghimpați, Videle, Bragadiru și București, sicrie scumpe, punerea în sicriul celui decedat a unui număr impresionant de bacnote în valoare de 50-100 lei sau euro, dolari etc.

Astfel de evenimente depășesc de multe ori cadrul funerar de durerea omenească indifferent de etnia sau culoarea celui decedat.

Obiceiuri, tradiții, datine, ceremonii, etc profane și religioase

Trecu, prezent, viitor în comuna Mereni-Teleorman

Din cele mai îndepărtate timpuri s-au format și practicat o „ mulțime de manifestări, obiceiuri, tradiții, datine și ceremoniicare oglindesc raporturile omului cu natura și cu lumea înconjurătoare, relațiile interumane și cele dintre individ și comunitate, cunoscând o amplă desfășurare în viața satului tradițional și implicând participarea întregii comunități.”

Obiceiuri

Ansamblul de manifestări legate de un anumit eveniment de obiceiuri, tradiții, datine, ceremonii care s-au transmis din generație în generație de la părinți la copii până în zilele noastre.

Dintre cele mai importante obiceiuri care s-au păstrat în comuna Mereni deosebim:

Obiceiuri din ciclul vieții-de naștere, de nuntă, de înmormântare

De naștere

Dezlegarea de către preot a celei ce a născut

Ursitorile

Ruperea colacului de către nașii copilului

De nuntă

În comuna Mereni au dispărut aproape în totalitate obiceiurile de nuntă.

În ultimii 15 ani (2000-2015) la o singură nuntă ( Fam. Sergiu Stoenescu) am văzut respectarea unor obiceiuri străvechi de nuntă și anume :

-obiceiul de împodobire a miresei și bărbieritul mirelui. Este foarte interesant cântecul miresei : Ia-ți mireasă ziua bună de la tată de la mumă, de la frați de la susrori, de la grădina cu flori etc.

Amintim deasemenea obiceiul ca pe drumul de acasă la biserică pentru oficierea religioasă a cununiei la intersecții mireasa este întâmpinată cu găleți de apă în care aruncă câțiva bănuți pentru urarea „ Să aibă o viață limpede ca apa de izvor și plină de belșug” . Petrecerea în seara nunții este însoțită de ”strigături” cu dedicații pentru socrii, ginere, și mireasă dar și pentru nași etc.

Aceste obiceiuri sunt foarte rare. În prezent mireasa și ginerele vin direct cu autoturismul în cel mai fericit caz de acasă de la părinții fetei sau băiatului îmbrăcați în costume de nuntă direct la biserică. Se acordă mai multă atenție câștigurilor bănești realizate în acest caz.

Obiceiuri la înmormîntare.

Bocetul- cântece evocând pe melodii improvizate biografia defunctului. De obicei femeile bătrâne bocesc mortul aatunci când intră în camera în care este depus și așează florile aduse în sicriu și aprind o lumânare la căpătâiul acestuia. Ele evocă în bocet amintiri din viața defunctului scoțând în evidență caracterul, faptele, relațiile cu membrii colectivității umane și la locul de muncă etc.

În ultima vreme bocetul este înlocuit cu manelele difuzate la etnia romă.

Colacul- sub diferite forme ( cruce, coroniță la mijloc cu o cruce) insoțește din cele mai îndepărtate timpuri ritualele de la înmormântare până la obiceiurile de pomenire a celui decedat.

Semnificația colacului în general este explicată astfel : „ Așa cum grâul este chinuit pentru a se transforma în pâine- hrană cu valență sacră în tradiția românească- și omul trece prin transformări dureroase dar necesare pentru ași împlini rostul pe lume.”

În trecut colacul era confecționat în cuptoare din vatra casei. În prezent el este cumpărat în majoritatea cazurilor de la magazinele de panificație.

Ilinca Cheroi de 75 de ani decedată în urmă cu câțiva ani, știa și bocetul „ Zorilor” ce descria pregătirile defunctului de „ plecare către lumea cealaltă ” învățat de la mama și bunica sa.

„ Roagă-mi-te, roagă/ De șapte zidari/ Zidul să-l zidească/ Și ție să-ți lase/ Șapte zăbrele/ Pe una să-ți vină/ Colac și lumină/ Izvorul de apă/ Darul de la tată/ Dar de la surori/ Spicul grâului/ Raza soarelui/ ”

Un obicei pe care l-am întâlnit numai în Mereni este și ținerea defunctului în pat pregătit pentru înmormântare. Este ridicat și așezat în sicriu numai cu câteva minute înainte de a pleca spre cimitir.

Sunt înlocuite pomenile după înmormântare acasă la defunct precum și cele de un an, cu împărțirea la mormânt a unor bunătăți în amintirea celui decedat. În trecut se făceau cu cheltuieli deosebite.

Căratul apei- acesta se face timp de 40 de zile la mormânt și la un gospodar anume.

Pomenirile defunctului- 3,6,9 zile, 3,6 săptămâni, 3,6,9 luni, și de la 1 an până la 7 ani, iar după aceea dacă va fi cu putință pentru membrii familiei, la biserică se aduc colivă și colaci care sunt împărțiți la cetățeni.

Multe înmormântări din Mereni seamănă aidoma cu cele descrise de scriitorul Marin Preda în „ Moromeții ” .Până în 1990 înmormântările erau nelipsite de tractorul cu remorcă în care așezat coșciugul cu defunctul iar pe canapele rudele apropiate care-l ducea pe cel decedat pe drumul de acasă la cimitir.

În prezent mulți bucureșteni originari din Mereni sunt aduși direct la cimitir în ziua înmormântării în locurile de veci ale părințior sau rudelor apropiate care sunt deshumate pentru a face loc „ bucureștenilor”. Dacă „ bucureșteanul” nu mai are pe nimeni în comună este ținut o perioadă de timp în biserica din localiate iunde i se săvârșește slujba de înmormântare iar apoi este dus în cimitir.

Obiceiuri cu date calendaristice

Noaptea de 29/30 noiembriecunoscută sub denumirea de „ noaptea Sf. Andrei”

Aceste obiceiuri cuprind: superstiții, farmece , predicții legate de ursit dar și de cum va fi vremea în anul care vine, apariția strigoilor, dar și protecșia oamenilor, a locuințelor și a animalelor.

În această noapte, hotarul dintre cele văzute și cele nevăzute dispare, iar momentul este favorabil pentru unele practici de prevedere a viitorului.

„ Andrei cap de iarnă” cum este cunoscută această noapte în din diferite regiuni ale țării dar și în teleorman și prin urmare și în comuna Mereni are loc producerea unei îbinări între lucrurile rele și cele benefice, dispărând hotarele dintre ele.

Astfel în noaptea Sf. Andrei umblă „strigoii” să fure „mana vacilor”, „mințile oamenilor”, „rodul livezilor”. Împotriva strigoilor în multe localități din țară dar și în Teleorman și prin urmare și în Mereni, gospodinele atârnă cununi de căpățâni de usturoi, ori ung ușile, ferestrele locuinței sau porțile grajurilor pentru animale cu usturoi pisat pentru a preveni pătrunderea strigoilor.

Acest usturoi va fi folosit de-a lungul anului care va veni pentru diferite boli, ca mijloc de protecție pentru duhurile malefice, precum și ca modalitate de a atrage un posibil partener de viață a ursitului ( după ce în prealabil a fost sfințit în biserică și păstrat la icoană).

Ca mijloc de protecție față de strigoi se mai folosesc și frimituri de pâine împrăștiate în curte pentru ca duhurile rele să nu intre în casă după mâncare- și candela aprinsă la icoana Sf. Andrei. Animalelor din gospodărie li se pon usturoi sfințit și în apă aghiasmă mare de la Boboteză.

Tot în noaptea Sf Andrei oamenii aduc în casă ramuri tinere de vișin, le pun în apă și dacă înfloresc până la Crăciun va fi un om bogat. Pun câteva boabe de grâu la încolțit și dacă încolțesc și cresc până la Crăciun va fi un om bogat.

Nici animalele din gospodărie nu sunt scutite de primejdii. Acestea sunt protejate cu ajutorul unor cruci de ceară de albine din lumânările sfințite la biserică și puse la ușa grajdurilor.

Pe de altă parte condițiile meteorologice pot fi cunoscute în această noapte. Dacă afară este un cer senin și cald nu e o iarnă grea. Dacă va fi întunecat cu lună plină, ninsoare sau ploaie sunt semne de iarnă grea și troiene mari.

Datini

Exprimă ideea de moștenire, adică de trecere și legătură între generații, este o formă tradițională și constituie un fenomen de conservare.

Cele mai importante datini în această localitate sunt cele legate de „ Nașterea lui Iisus Hristos” precum și de „ Rusalii”

Datini în luna decembrie și ianuarie în Mereni

Datini de Crăciun-bucuria Nașterii Domnului Iisus Hristos

Vestea nașterii pruncului Iisus pe care ne-o aduce Biserica an de an prin cuvântul Evangheliei, este însoțită și de o serie de datini transmise din generație în generație ale căror începuturi se pierd în negura vremilor prin diverse forme.

Colindele-vin din timpuri imemorabile prin graiul lor vechi, parfumul arhaic, simplitatea expresiei, bucuria proprie atmosferei de sărbătoare prin melodii specifice.

Amintim în această lucrare câteva colinde care se aud pe ulița comunei Mereni în preziua de 25 decembrie a fiecărui an-dar și după slujba din ziua de Crăciun în Biserică.

„ Steaua sus răîsare, Că astăzi curata,

Ca o taină mare Preanevinoata,

Steaua strălucește Fecioara Maria

Și lumii vestește Naște pe Mesia”

Colindul este însoțit de o stea cu raze specifice, în mijlocul ei o iconiță reprezentând Nașterea luimIisus Hristos. Cu aceasta copiii merg la colindat.

Alt colind:

„Astăzi s-a născut Hristos,

Mesia Chip Luminos

Lăudați și cântați

Și vă bucurați”

Prin simplitatea versurilor transmise prin glasurile de argint ale copiilor colindători care vestesc marea bucurie a Nașterii Domnului se realizează prin legătura dintre omul creștin și Dumnezeu. Să păstrăm și să cultivăm cu sfințenie aceste forme de exprimare a marii bucurii a Nașterii Domnului Iisus Hristos și să le predăm urmașilor noștri așa cum le-am învățat și noi de la părinții noștri. Ele reprezintă existența noastră ortodoxă pe acest pământ. Să-i primim cu dragoste pe copiii colindători care ne aduc o rază de pace, bucurie și lumină sfântă în sufletele noastre.

Datini-profane-Rusaliile în Mereni- Teleorman

Amintim și obiceiurile de la sărbătoarea Rusaliilor practicate în județul Teleorman și deci și în comuna Mereni.

Pogorârea Sfântului Duh- „ Rusaliile sunt o serie de sărbători ce-și au locul în timpul „ Călușului” ele durează o săptămână primăvara și sunt ținute cu mult respect de teamă că prin lucru în zilele când ele sunt sărbătorite sau prin alte fapte nedemne să nu fie sluțite o boală asemănătoare cu nebunia.

De aceea în aceste zile nu se lucrează la câmp, nu se spală rufe, nu se coase, nu se văruiesc casele etc.

Cine încalcă aceste interdicții „ Rusaliile” îl pedepsesc pe cel vinovat cu o boală asemănătoare nebuniei.

În calendaru ortodox Rusaliile sunt declarate sărbători religioase importante.

Rolul Familiei, al Instituțiilor de învățământ și al altor factori în educația moral-religioasă a tinerii generații din comuna Mereni

Așa cum învățăm din Sf. Scriptură„ familia este așezământul divin creat de Dumnezeu în rai, prima societate naturală, o legătură idisolubilă dintre bărbat și femeie”. Familia este cea dintâi instituție, unitatea primordialaă a întregii societăți. Legătura care se realizează între un bărbat și o femeie devine mai puternică decât orice legătură de sânge căci a spus Dumnezeu : Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup. Dacă în Vechiul Testament familia are o legătură naturală, firească, dintre un bărbat și o femeie odată cu renașterea creștinismului, ea este ridicată de Hristos la rang de Taină. Căsătoria, prin care se întemeiază familia, devine „ taină mare” (Ef. 5,32) prin care cei doi soți primesc binecuvântarea Duhului Sfânt, care îi ajută în îndeplinirea scopului ei și în împlinirea și desăvârșirea dragostei dintre soți.

Legătura dintre bărbat și femeie este văzută ca model al legăturii dintre Hristos și Biserică.

Soții sunt datori să se iubească și să se cinstească(1 Cor. 7,3) să fie fideli unul altuia, să-și iubească copiii asigurându-le bunăstare materială, dar și o bună educație să crească copiii în credință și în frică de Dumnezeu.

Familia este celula cea mai mică din care se țese organismul social, o societate este o multiplicitate de familii. Familia este pepiniera în care cresc și se formează viitorii membri ai societății. Un popor sănătos are familii sănătoase.

Așadar prima grijă a părinților nu este aceea de a dărui copiilor bunurile trecătoare ( hrană, îmbrăcăminte, juxcării și toate celelalte), ci de a-i ajuta să-l cunoască pe Hristos, să devină fii credincioși ai Bisericii, să fie buni, milostivi și iertători, să iubească și să practice binele- într-un cuvânt să dobândească mântuirea.

Copiii, la răndul lor, trebuie să-și cinstească părinții, să-i asculte, să-i ajute să se roage pentru ei, atăt cât sunt în viață, cât și după moarte. Biserica îndeamnă pe membrii familiei să petreacă viața într-o atmosferă de rugăciune, avându-l în felul acesta mereu pe Dumnezeu în mijlocul ei, fiind conștienți că tot ceea ce fac trebuie să fi spre mântuire. Orice copil crescut în rugăciune și dragoste, în blândețe, cumințenie și acultare, se va simți atras în mod tainic de frumusețea Sf. Liturghii.

Într-o familie de creștini nu se poate face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. El sfințește dragostea dintre părinți și tot El este învățătorul care desăvârșește educația copiilor.

Școala ne învață să ne îmbogățim cunoștințele și să dobândim virtuțile creștine, deprinderile de viață duhovnicească, într-un cuvânt viață veșnică. Profesorii, la rândul lor, au datoria să înmulțească copiilor talanții pe care i-au primit de la Dumnezeu: blândețe, răbdare, credință, iubirea de învățătură și iubirea de Dumnezeu.

Rolul și rostul familiei este foarte important dacă avem în vedere că ea menține continuitatea biologică a societății prin copii, dar și pe cea culturală, din tată în fiu, prin educație.

Până să ajungem la școală sau la biserică unde învățătorul sau preotul ne învață să fim buni, cominți și ascultători, îi avem lângă noi, încă din primele clipe ale vieții noastre pe părinți. Ei sunt primii oameni care ne dăruiesc dragostea, care se îngrijesc de noi și care ne înavață să ne rugăm lui Dumnezeu și să-I mulțumim pentru toate darurile primite. Familia este prima biserică sau „biserica de acasă”.

Un rol al Ierurgiilor prin care preotul sfințește și creștinează familia este de a ne determina să stăruim în rugăciunea individuală și colectivă în familie. În familia în care se practică rugăciunea, acolo este și binecuvântarea divină. Nu este nimic mai înălțător și mișcător decăt rugăciunea laolaltă a membrilor familiei. Această rugăciune crează spiritul de unitate a familiei, ea creează însă un climat de pace și liniște, înalță viața familiei, curățește duhul intrigii și apropie locuitorii ei de Dumnezeu.

Educarea elevului se situează în egala măsură, în familie și școală. Meritul familiei îl reprezintă formarea temeliei individualității copilului, încă de la vârstă fragedă. Mediul familial oferă primele ocazii de stabilire a unor relații sociale, de comunicare afectivă și verbală. Climatul familial își pune amprenta pe personalitatea sa. Odată cu intrarea copillului în școală, funcțiile educative ale familiei nu încetează, ci se amplifică, în sprijinirea rolului de elev. Profesorii trebuie să colaboreze cu familia, să facă în așa fel încât să-l facă un aliat și să se sprijine reciproc în munca de educație. Alături de școală, familia exercită cea mai mare influență asupra copilului, iar scopul acțiunilor lor trebuie să fie unitar. Familia, prin condițiile oferite, prin înțelegerea corectă a manifestărilor copiilor, prin contribuția în lărgirea orizontului profesional al acestora și prin oferirea unor modele pozitive de conviețuire socială contribuie la pășirea corectă a tânărului în viață.

Familia poate stimula elevul, îl poate mobiliza în opțiuni legate de un anumit domeniu de activitate față de care manifestă aderență și pentru care reprezintă mai multă garanție, în valorificarea capacităților proprii. Părintele își poate da mai bine seama de toate acestea în colaborare cu școala. Familia trebuie să se preocupe de asigurarea unui trai decent, să apere copilul de pericole, să le ofere condiții de odihnă și învățătură, să se îngrișească de starea lor de sănătate, să le formeze deprinderi de igienă, să le dezvolte gustul lecturii.

Copiii își formează deprinderi de comportament civilizat totul în familie: respect, politețe, cinste, decență. Părinții reprezintă un exemplu pentru copii, tot îi trebuie să-l îndrume să fie sociabil, bun coleg și prieten. Familia realizează contactul cu frumusețile naturii și se preocupă de cultura estetică.

Copilul are nevoie să fie ajutat, apărat, călăuzit, să se simtă important pentru cei din jurul său. Într-o familie care îi asigură un echilibru, copilul se dezvoltă armonios, face eforturi de a învăța pentru a răsplăti pe părinți. Părinții trebuie să le organizeze timpul astfel încât să îmbine orele de pregăîtire a lecțiilor cu ore de odihnă și joacă. Trebuie să îmbine exigență cu indulgența, să-i ajute la realizarea temelor de casă dacă le este solicitat ajutorul, dar să nu minimalizeze controlarea acestora.

Familia trebuie să înțeleagă că un copil nu este un televizor, ojucărie care poate fi reparată atunci când se strică. Copilul are un suflet care trebuie dezvoltat din toate punctele de vedere, astfel încât să fie capabil să răzbată în viață. Fiecare membru al familiei trebuie să devină sensibil la nevoille și sentimentele copiilor. Copilul are nevoie de un mediu părintesc cald, liniștit.

Părinții trebuie să ducă un mod de viață corect, echilibrat, să dea dovadă, de o atitudine civilizată față de ei înșiși și față de cei din jur. A crește și educa un copil este o operă care cere, înalinte de toate multă dragoste, aceasta nu înseamnă că ea nu impune și rațiune, bazată pe cunoștințe precise. Copilul pe care noi îl creștem și educăm nu este la fel cu toți ceilalți, el este unic pentru noi și de aceea educația pe care i-o dăm trebuie adaptată personalității lui. Ca și o pantă, copilul crește diferit în funcție de ambința favorabilă sau dedavorabilă a mediului familial.

Această ambianță, acest climat, poate sa-l ajute sau sa împiedice să se dezvolte normal și răspunderea o purtăm noi, educatorii șî pătinții lui. Copilul are nevoie să fie ajutat, apărat, călăuzit, are nevoie să se simtă imortant pentru cei din jurul său. Să conduci către maturitate o ființă umanăz nu este deloc simplu. Eforturile, descurajările, slăbiciunile fac drumul greu. Dacă pe acest drum părinții și copiii vor găsi sprijin din partea noastră a educatorilor, mai târziu, peste ani, efortul ne va fi răsplătit.

Școala și familia trebuie să sprijine copilul în luarea deciziilor privitoare la orientarea spre o treaptă superioară învățământului și spre o carieră. Ele facilitează luarea unor decizii în concordanță cu cerințele personale și realitățile sociale. Rezultatul sau evaliuarea acțiunilor de orientare constau în curajul deciziei, degajarea de prejudecăți sociale, obiectivitatea lor, încrederea în valoarea anumitor forme de educație.

„ Meseria” de părinte este, în același timp, cea mai dificilă și cea mai ușoară meserie din lume. Este deosebit de greu să reziști tot timpul ritmului antrenant impus de copilul tău, să ai răbdare, să răspunzi adecvat la întrebări „ puerile”, să reușești să vezi lumea prin ochii lui, dar de modul în care părintele își îndeplinește rolul depinde viitorul copilului.

Anexa

Pelerinaje la monumentele religioase din țară și locurile sfinte din Israel, Turcia, Grecia și Bulgaria făcute de locuitorii comunei Mereni

O mare atenție a fost acordată de preoții din parohiile comunei Mereno- Teleorman organizării cu enoriașii din această localitate a unor pelerinaje la mănăstirile din județele Teleorman, Giurgiu, Argeș, Dâmbovița ș.a.

Cu ajutorul unor sponsori locali în perioada 2001-2015 au fost organizate pelerinaje la biserica din Letca Nouă- Giurgiu, la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare Maria, la Târgoviște, Curtea de Argeș precum și la mănăstirile de pe Valea Oltului și nordul Olteniei.

În perioada 2009-2017 câteva familii mai prospere din localitate au făcut pelerinaje organizate de Patriarhia Română la Locurile Sfinte din Israel, Turcia, Grecia, Bulgaria, Italia și Croația.

Printre acestea amintim:

Familia Stoenescu Sorin-Israel-2016

Prof. Dana Viezuianu, soția preotului din Merenii de Sus

Familia Prof. Gheorghe V. Petre

Toți membrii familiei au făcut numeroase excursii organizate de Patriarhia Română în marea lor majoritate dar și pe cont propriu în Israel, Iordania, Grecia, Turcia,peninsula Sinai, la mănăstirea Hozeva, Italia, Malta, Bulgaria și Croația- în perioada 1995-2016

.

Autorul și fiul său Dan Petre în Capadocia

Trăirile personale ale Prof. Gh. V. Petre în timpul pelerinajului făcut în Turcia împreună cu fiul său organizat de Patriarhia Română.

Autorul-la casa Sfintei Fecioare Maria

Printre obiectivele prevăzute în program a fost inclusă și vizita la casa Sfintei Fecioare Maria de pe muntele Corasos-Turcia. Am fost profund impresionat de două miracole în timpul vizitei și anume:

Un incendiu devastator a pârjolit pădurea de măslini de pe versanții muntelui. Flăcările s-au apropiat la câțiva metri de casa Sfintei fecioare fără nicio intervenție a autorităților .

În jurul casei Sfintei Fecioare erau panouri prin care pelerinii erau avertizați că nu au voie să rupă flori sau ramuri de măslini din grădina acestui obiectiv. Amenzile erau deosebit de mari. Împreună cu fiul meu ne-am asumat riscul. Am rupt câteva rămurele din măslinul de la intrarea în casa Sfintei Fecioare. Tocmai atunci s-a îndreptat spre noi o patrulă militară. Am rămas aproape fără glas. Patrula a trecut pe lângă noi ca și cum nu am fi existat, ocrotiți de Sfânta Fecioară. Am adus la Mereni frunzele de măslin și dăruite părintelui Constantin. Ele se păstrează și în acest moment pe Sfânta Masă din Altarul bisericii din Merenii de Jos ca o ofrandă de suflet pentru ajutorul dat de Sfânta Fecioară cu acest prilej.

Apa Iordanului

Epilog.

Bibliografie

C. G. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor, vol. I, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1975.

Idem, Istoria românilor din cele mai îndepărtate timpuri și până astăzi, Ed. Albatros, București 1971.

Episcopia Alexandriei și Teleormanului- Protoieria Videle-Monografie. Album, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria 2011, P.S.Galaction Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Trecut și viitor în bucuria prezentului-Cuvânt la prăznuirea Sf. Ioan Valahul, 2011.

Biblia sau Sfânta Sriptură, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al BOR, București, 1982.

Gh. Bichir, Geto-dacii din Muntenia în epoca Romană, Ed. Academiei, 1984.

Maria Georgescu, Introducere în cultura bizantină, Ed. Cetatea de scaun Târgoviște, 2008.

Toma Bulat, Încercare de mai bună pregătire a clerului în sec. XVII, în rev. Glasul Bisericii-iulie-aug 1962.

Bunescu Gh. Alecu, G. Badea D. Educația părinților. Strategii și programe, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1997.

Gh. V. Petre, Marin Dobre, Monografia comunei Mereni,Ediția 2016, Ed. Topoalex, 2016.

Condica bisericii Merenii de Sus, Jud. Vlașca, Ed. București, Topografia Cărților Bisericești, 1936. Documente inedite- însemnări.

Nicolae Constantinescu-Ioana Fruntelată-Folclor, Buc. 2005

Foto

Arhivele personale ale autorilor.

Revista Efes=Tout Efes avec 130 photo en couieurs

Albume, Reviste, Icoane, etc.

Profesor Gheorghe V. Petre-Biografie

Născut în comuna Verenești, Jud. Buzău, în anul 1927 este absolvent al Facultății de Filologie cu secția Română- Istorie, Universitatea București.

A funcționat ca învățător în comuna Lopătari, satul Terca, din jud. Buzău în perioada 1946-1947.

Încorporat ca militar activ în 1949 este trimis în Școala militară de ofițeri activi din Beiuș, pe care a absolvit-o în august 1951, fiind înaintat la gradul de locotenent.

Este reprezentat ca profesor de Științe sociale la Școala Militară de ofițeri tehnici de artilerie Sibiu unde funcționează până în 1953.

În perioada 1945-1958 lucrează ca șef de catedră pentru Științele sociale la Cursurile de perfecționare ofițeri superiori de artilerie Mihai Bravu Dadilov și apoi la Școala de subofițeri tancuri Pitești până la 1960 când a trecut în rezervă cu gradul de câpitan. În anul 2000 a fost avansat la gradul de maior în retragere.

În perioada 1960-1989 funcționează ca profesor de Istorie la diferite Licee din București, printre care amintim: Liceul Matei Basarab, Liceul George Coșbuc, Liceul Nicolae Bălceanu ( Colegiul Sf. Sava) și în ultimii 20 de ani la Liceul de Matematică- Fizică nr. 3 ( azi Colegiul Al. I. Cuza) de unde se pensionează la 1 septembrie 1989.

Între anii 1967-1972 a îndeplinit funcția de inspector la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, iar în perioada 1972-1989 de colaborator și cercetător cu jumătate de normă în cadrul institutului Național De Cercetări Pedagogice București.

Este autorul unor lucrări pe teme de istorie militară și civilă publicate în diferite reviste de specialitate și în volume separate.

În cursul activităților sale didactice a participat la numeroase colocvii și Congrese Naționale de pedagogie unde a prezentat diferite comunicări științifice apreciate de forurile de specialitate.

Începând din anul 1990 se stabilește în comuna Mereni împreună cu soția sa Didina Petre Cheroi, tot cadru didactic unde a construit o casă.

A contribuit în mod esențial la întocmirea celor două ediții ale Monografiei comunei Mereni- Teleorman.

De același autor:

Monografia taberei de artilerie Mihai Bravu Dadilov 1864 -1957

Având caracter intern și secret a fost predată în 1960 generalului Marin Niculescu Comandantului artileriei la trecerea autorului în rezervă din cadrele active ale armatei.

Monografia comunei Glina-sectorul 3 București, 1966.

Monografia monumentelor istorice din Raionul Tudor Vladimirescu- București.

Set de diapozitive-ilustrate prin imagini a monumentelor istorice și de patrimoniu din Raionul Tudor Vladimirescu București.

Dezvoltarea economică, socială și culturală a Raionului Tudor Vladimirescu București în anii puterii populare 1967.

Monografia comunei Mereni județul Teleorman 1527-2005, Editura Luceafărul.

Generalul de Brigadă Petre N. Predan 1891-1960- O viață, un destin, Teleprest Edit. Alexandria, Jud. Teleorman, 2009.

Monografia comunei Vernești județul Buzău Ed. Rafet, Râmnicul Sărat, 2014.

Monografia Liceului Al. I. Cuza, sector 3 București 2015.

Monografia Parcului Al. i. Cuza ( fost IOR) sect. 3 București, 2016.

Monografia Sectorului 3 București 2017.

Anexe

Procesul verbal încheiat și semnat de PS Teoctist Episcop al Arhiepiscopiei Bucureștilor Vicar al patriarhiei Române la sfințirea bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Merenii de Sus la 4 noiembrie 1956.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Ridicatu-sa această Sf. Biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului în parohia Merenii de Sus punându-i-se temelia în anul 1933 și lucrându-se biserica în timp de 23 de ani cu toată cheltuiala enoriașilor acestei parohii sub conducerea preotului paroh Tudor Iancu ajutați de Arhiepiscopia Bucureștilor sub păstoria Pf. Patriarh Justinian.

Sfințirea ei s-a făcut astăzi duminică 4 noiembrie 1956 cu mare bucurie de Prea Sfințitul Episcop Teoctist Vicarul Patriarhiei Române fiind de față și Prea Cucernicul Preot Alexandru Ionescu vicarul Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, Prea Cucernicul Preot Ioan Finchițeanu Protoereul Raionului Videle și soborul preoților din parohiile vecine.

Acest document se scrie spre sfințirea celor ce vor veni după noi ca ideea la credința în Dumnezeu și s-a semnat de toți cei mai sus arătați precum și de epitropii și consilierii parohiei din trecut și din prezent care s-au străduit din inimă cu zidirea aceste Sf. Biserici, precum și de toți enoriașii buni ai parohiei care și-au dat aportul lor pentru zidirea acestui Sfânt Locaș.

Slavă lui Dumnezeu în Treime , Amin.

Vicar Patriarhal

Episcop Teoctist Botoșeneanul

Pr. Stravofor Tudor Iancu Vicar al Sf. Arhiepiscopii a Bucureștilor

Alți semnatori : Preot Alexandru Ionescu

Preot Protoereu Videle Pr. C-tin Popescu= Spăneești, Pr. I. Stanciu-Rădulești, I. Fierbințeanu, Pr. N. Stănescu- Furculești, Pr. Niculescu-Tărtășești, Pr. Radu Tudor- Clejani, Pr. Teodor Scarlescchi- Merenii de Jos, Pr. Gh. G. Ionescu- Rușii lui Asan Pr. Iorgu Ionescu- Crevenicu.

Cu ocazia sfințirii Bisericii noi .

Însemnările Pr. Tudor Iancu, 29 noiembrie 1956.

„ S-au trimis cinci călăreți îmbrăcați în costume naționale, cămăși cusute frumos, încinși peste mijloc cu bete sau brăie roșii- ca pe Vlașca- cu căciuli sau pălării cu pene și panglici, călare pe cai, deasemenea împodobiți, ca să întâmpine mașina în care venea Prea Sfințitul Teoctist Botoșăneanul Vicarul Patriarhiei Române, însoțit de Prea Cucernicul Părinte Alex. Iancu fost coleg de seminar cu subsemnatul-astăzi vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și de Părintele Diacon Andrei Iacobeanu de la Arhiepiscopie. Și așa au mers, călăreții înainte și mașina pe urmă de la Rușii lui Asan și până la poarta bisericii noi, unde mulțime de credincioși îi așteptau cu multă nerăbdare până la amurgul serii încolonați pe o parte și alta pe o lungime de cca. 100m .

La coborârea din mașină oaspeții au fost întâmpinați de un grup de copii îmbrăcați în frumoasele costume naționale, cu buchete de flori în mână. Eleva Tudose Elena din clasa a IV-a elementară a oferit Prea Sfințitului un buchet de flori sărutându-i mâna.

Moșneagul Ion Gh. Vlad, nepotul ctitorului bisericii vechi Vlad Drăgan, a oferit oaspeților Tradiționala „ Pâine cu sare” făcăndu-le următoarea urare : „ Vă oferim pâine și sare, pâinea este produsul muncii noastre iar sarea sunteți Prea Sfinția Voastră, care veniți pentru a sfinți biserica și a ne curăța de păcate ”.

După slujba de sfințire a bisericii, Prea Sfințitul Părinte Vicar împreună cu alți preoți au mers acasă la subsemnatul unde soția mea preoteasa zăcea grav bolnavă în pat urându-i și cerând dela Dumnezeu grabnică însănătoșire a vrut Dumnezeu ca de atunci să înceapă a-i fi mai bine.

Masa s-a luat atât sâmbătă seara cât și duminică la ora 14:00 în casele lui Voicu Stoian, seara numai oaspeții și preoții vecini iar duminică la 12:00 circa 100 persoane.

Oaspeții au fost găduiți în casele învățătorului Neacșu Păun din acest sat, care ne-a arătat foarte multă bunăvoință. ”

Preot Tudor Iancu

1956-Noiembrie-29

N. B.

„Între biserica veche, 1865-1956 și biserica nouă ce se construiește s-au găsit de mine personal piciorul Sfintei Mese din Altar din lemn.

Pe acest loc s-au găsit oseminte ce s-au scos din șanțurile ce s-au săpat în anul 1933 pentru a se turna fundația bisericii noi, iar în fața lor s-au așezat crucile ce s-au stâns de pe locul unde s-au ridicat noua biserică. Deci ea este construită pe vechiul cimitir care era, când a fost biserica veche înainte de 1865 până la șosea.

Atât osemintele și crucile s-au așezat în anul 1933 prin slujirea unui parastas pentru cei răposați.

S-au închis cu ulucă locul prestolului, crucile și osemintele pentru următoarele îndatoriri:

A nu se umbla pe locul unde a fost Sfântul Altar și mai ales piciorul Sfintei Mese, în care au zăcut Moaștele Sfinte cu care s-a lărgit biserica.

A nu se călca-profanându-se- atât sfintele cruci cât și osemintele moșilor și strămoșilor acestui sat.

Pentru a se cinsti locul, pristolul, crucile și osemintele, tămâindu-se – de cei în viață,

Mai ales pentru a nu trece pe lângă cei ce odihnesc căci-în gura morților, așteptând slăvita înviere-ca și preotul și levitul din Sf Evanghelie, fără a le da o mână de ajutor ca samarineanul, aprinzându-le o candelă, o lumânare, făcând o milostenie pentru ei sau măcar tămâindu-i și zicându-le „ Dumnezeu să-i ierte ”.

Paroh Pr. Tudor Iancu