Gesturile Si Privirea. Semnificatia Lor In Diferite Spatii Socio Culturale
Gesturile și privirea
semnificația lor în diferite spații
socio-culturale
Lista figurilor
Capitolul 1 Introducere
Capitolul 2 Comunicarea interculturală în era globalizării
Capitolul 3 Gesturile si privirea
3.1 Gesturile- scurt istoric
3.2 Gesturile- clasificare
2.2.1. Clasificare propusă de Paul Ekman și Wallace V. Friesen
2.2.2. Clasificarea propusă de Desmond Morris
3.4 Pivirea
3.5 Flirtul- semnale de curtenire
Capitolul 4 Similarități și deosebiri interculturale în comunicarea nonverbală
Capitolul 5 Studiul de caz – Interviul
Capitolul 6 Concluzii
Bibliografie
Lista figurilor
Fig.1. Emblema sinuciderii la diferite popoare- P. Ekman: sus mijloc-japonezi, stânga jos- americani, dreapta jos- populația din Noua Guinee (1977, sursa S. Chelcea și L. Ivan, 2008, 145)
Fig.2. Expresiile faciale ale emoțiilor primare ( sursa S. Chelcea și L. Ivan, 2008, 147)
Fig.3. „Te iubesc!” în limbajul surdo-muților (sursa S. Chelcea și L. Ivan, 2008, 151) Fig.4. Feluri de a privi (sursa Pease, 2001, 140)
Fig.5. Etonograma flirtului la tinerele din tribul african Himba ( I. Eibl- Eibesfeldt, sursa Chelcea, 2008, 178)
Fig.6 Un bărbat și o femeie se apropie unul de celălalt (sus); se observă reciproc și trec unul de celălalt ( sursa Pease, 2002, 145)
Capitolul 1
Introducere
Lucrarea de față se dorește a fi o cercetare de actualitate, ce vizează comunicarea nonverbală în context intercultural. Teza oferă o imagine de ansamblu cu privire la modul în care studenți din toate colțurile lumii interpretează elementele de comunicare nonverbală. Am dorit să abordez aceast aspect al interacțiunii culturale în urma experienței personale. Am luat contact cu mai multe culturi prin intermediul unei burse de studiu și astfel, am decis că este necesară o analiză a modului în care indivizii codifică și decodifică elementele de comunicare nonverbală în momentul în care descoperă o altă cultură decât aceea în care s-au format.
Sub impactul transformărilor impuse de fenomenul de globalizare, este tot mai evidentă importanța limbajului trupului. Datorită dezvoltării rețelelor de transport și a evoluției tehnologice, avem posibilitatea de a călători oriunde într-un timp scurt. Astfel că simțim nevoia de a stabili o legătură între modurile diferite de interpretare ale anumitor gesturi, expresii.
Am ales pentru studiul de caz să analizez o situație din viața cotidiană, deoarece subiecții sunt familiarizați cu fenomenul psiho-sociologic cercetat- flirtul. Doresc să menționez faptul că persoanele intervievate formează două eșantioane: unul al studenților români și cel de-al doilea, al studenților bursieri străini.
Pentru a evidenția diferențele de abordare în interpretarea culturală a comunicării nonverbale, am ales ca în partea teoretică să analizez doar gesturile și privirea. Spre deosebire de expresiile faciale care sunt identificate în același mod de către toți indivizii, la bază fiind teoriile behavioristice, gesturile și privirea denotă unicitatea unei culturi și sunt elemente ce încă mai păstrează specificul acesteia, în ciuda tendinței generale spre universalizare.
Lucrarea de față este organizată pe cinci capitole, fiecare dintre aceastea având rolul său în coerența și cursivitatea lucării. Primul capitol este unul introductiv. Cel de-al doilea încearcă ofere o imagine de ansamblu și să cerceteze comunicarea interculturală în era globalizării. Următorul capitol se preocupă de aspecte teoretice: gesturile (printr-un scurt istoric și o clasificare), privirea și flirtul. Al patrulea capitol urmărește să evidențieze similaritățile și deosebirile interculturale în comunicarea nonverbală. Capitolul cinci reprezintă o cercetare empirică în care opiniile unor studenți străini și români au fost comparate pentru a trasa diferențele de interpretare ale elementelor de comunicare nonverbală în timpul flirtului. În final, se găsesc bibliografia și anexele (modelul instrumentului folosit în cercetare-interviurile realizate în trei limbi: română, engleză și spaniolă).
Aportul personal adus acestei lucrări vine mai ales din experiența acumulată în cadrul proiectul la care am luat parte în timpul bursei de studiu. Consider că limbajul trupului este deosebit de important atunci când se realizează un schimb intercultural.
Capitolul 2
Comunicarea interculturală în era globalizării
La început de mileniu trei, comunicarea interculturală este privită ca o necesitate mondială și fără nici îndoială este motorul care pune în mișcare procesul globalizării. Noua eră a informației se bazează pe abilitatea noilor generații de a percepe și evolua în urma comunicării interpersonale. O serie de schimbări la nivel tehnologic, economic și demografic dovedesc nevoia contactului intercultural și mai ales cât de importantă devine înțelegerea acestuia pe plan mondial. Conform lui L. Samovar,R. Porter și L. Stefani (1998, 3) aceste schimbări se concretizează în trei elemente: noile tehnologii și sisteme informaționale, schimbările în populația lumii și dinamica vieții economice .
Prin dezvoltarea sistemelor de transport și sistemelor de comunicații, tehnologia a accelerat contactul intercultural. Durata unei călătorii în zilele noastre este mult mai mică decât acum câteva decenii și mai ales secole.Acum, în câteva ore, oricine poate ajunge în alt colț al lumii. Oameni de afaceri, turiști se pot bucura astăzi de o mobilitate ce le acordă posibilitatea să călătorească și să descopere alte culturi. Cu ajutorul sateliților, spre exemplu, putem folosi internetul, televiziunea digitală, putem urmări filme, putem face schimb de mesaje oricând și oriunde. Numărul mare al canalelor de comunicare au determinat diverși cercetători să susțină că impactul distanței geografice s-a diminuat și lumea astfel devine din ce în ce mai mică ( Blieszner și Adams, 1992, apud Samovar, 1998, 6). Cel de-al doilea factor care a dus la intensificarea contactelor interculturale este creșterea demografică. Efectele nu au întârziat să apară astfel că dialogurile interculturale ale ultimelor decenii au avut ca teme epuizarea resurselor naturale, poluarea, conflicte internaționale (L. Samovar, R. Porter și L. Stefani, 1998, 6). În același timp și migrația, libera circulație au dus la creșterea contactelor interculturale și la necesitatea unei comunicări eficiente între membrii diverselor culturi. Dacă te afli pentru o perioadă de timp într-o țară străină, mai mult ca sigur ești nevoit să intri în contact cu oamenii din țara respectivă, să le cunoști obiceiurile, tradițiile, modul de viață.. De la aeroport până la obietivele tursitice și punctele de informare vei fi nevoit să comunici. Abia atunci putem vorbi de comunicare interculturală și comportamentul indivizilor la impactul cu alte culturi.
Economia la nivel mondial s-a dezvoltat cu rapiditate și astăzi, cele mai mari puteri depind una de alta și influențează economia statelor cu o putere mai mică de decizie. Uniuni, congregații, federații, națiuni unite, toate funcționează datorită unui contact intercultural bine intenționat, pus la punct și respectat. Atâta timp cât toate elementele comunicării interculturale sunt pe deplin înțelese, nu există conflicte și, din punct de vedere economic, există avantaje pentru toate părțile implicate.
Comunicarea interculturală a căpătat o amploare fără precedent la început de mileniu trei datorită telecomunicațiilor globale, intensificării călătoriilor indiferent de scop, economiei globală interconectată și mișcării demografice continue. „Revoluția tehnologică actuală va estompa granițele naționale și va transforma statul națiune într-un mod pe care oamenii nu l-au mai întâlnit în ultimul mileniu ” (P.Andersen, M. Hecht, G. Hoobler și M. Smallwood, 2001, 89). Totuși efectele produse de tehnologie și apariția noilor mijloace de comunicare nu au redus importanța comunicării față-în-față. Oamenii mențin legătura la distanță, stabilesc itinerarii, discută detaliile unor afaceri, dar simt în continuare nevoia de a interacționa față-în-față pentru că, inconștient, au nevoia de a analiza informațiile primite și prin prisma limbajului nonverbal.
În cadrul unor națiuni unde diversitatea culturilor este mare, ca de exemplu Statele Unite ale Americii, comunicarea interculturală nu mai este privită ca o îndepărtare de la propria cultură, ci un mod firesc de a conviețui în aceiași societate indiferent de moștenirea culturală. La fel ca americanii dornici să descopere alte culturi, și europenii membri ai Uniunii Europene agreează contactele interculturale pe întreg teritoriul Uniunii. Acesta fiind obiectivul Uniunii: desființarea granițelor și libera circulație a cetățenilor. Bariera lingvistică nu mai reprezintă o problemă pentru noile generații. Comunicarea interculturală apare în tot mai multe contexte- de la locuri de muncă în străinătate, căsătorii între membrii diverselor culturi- la burse ale studenților pe teritoriul altor țări.
Tot mai multe țări admit limba engleză și pe cea spaniolă ca limbi de circulație internațională datorită nevoii de a facilita schimburile de informații și produse. S-a creat astfel o punte de legătură din punct de vedere lingvistic. Problema contactelor interculturale se reduce la nivelul comportamentului nonverbal. Atâta timp cât cei implicați în procesul comunicării față-în-față nu împărtășesc același sistem de codificare/decodificare al elementelor de comunicare nonverbală, apar barierele interculturale în interacțiunile cotidiene. Aceste diferențe interculturale în interpretarea mesajelor nonverbale pot duce la divergențe și chiar erori de percepție a celuilalt. Numeroși sociologi, antropologi au analizat și dezbătut modul în care diferite culturi au tendința de a analiza aceste elemente.
„Sunt convins că mare parte din dificultățile noastre de a înțelege oamenii din alte culturi sunt cauzate de lipsa cunoștințelor în domeniul comunicării interculturale. Instruirea formală în ceea ce privește limba, istoria, guvernul și obiceiurile unei alte națiuni este doar primul pas al unui program comprehensiv. De o importanță egală este introducerea în limbajul nonverbal care există în fiecare țară din lume și printre grupurile variate din fiecare țară. Cei mai mulți americani sunt foarte puțin conștienți de acest limbaj, chiar dacă îl folosesc zilnic.” Edward T. Hall (1959)
De asemenea, E.T. Hall (1959, 167) justifică atenția acordată studiului limbajului nonverbal prin caracterul „invizibil” al mesajelor nonverbale, ” silențioase, tăcute”. Cu alte cuvinte , limbajul nonverbal constituie „dimensiunea ascunsă a semnalelor nonverbale”, ceea ce face cu atât mai necesar demersul de familiarizare cu semnificațiile atribuite în diferite culturi.
” Numeroase din semnificațiile umane – chiar majoritatea lor – sunt conturate prin atingere, expresie, gesturi, expresie facială, cu/fără ajutorul cuvintelor. Indivizii se observă reciproc, ascultând pauzele și intonația, observând vestimentația, privirile sau tensiunea facială, tot așa cum iau în considerare cuvintele” (D.Barlund, 1970, 67, apud I. Chiru, 2003, 61)
Pe tot parcursul interacțiunii, oamenii observă elementele nonverbale cu aceiași intensitate cu care sunt atenți la cuvintele ce le sunt adresate. Interpretarea comportamentului, atitudinilor, opiniilor, stărilor emoționale se realizează în funcție de înțelegerea acestor elemente de comunicare nonverbală. Bunul mers al discuției implică și o evaluare a acestora. Așa cum susținea și Irena Chiru (2003, 124) comunicarea interpersonală este un proces global, care integrează cuvântul, mimica, privirea, gestul și raporturile spațiale.
Suntem capabili să tragem concluzii în ceea ce îi privește pe alții și stările lor interioare chiaroamenii observă elementele nonverbale cu aceiași intensitate cu care sunt atenți la cuvintele ce le sunt adresate. Interpretarea comportamentului, atitudinilor, opiniilor, stărilor emoționale se realizează în funcție de înțelegerea acestor elemente de comunicare nonverbală. Bunul mers al discuției implică și o evaluare a acestora. Așa cum susținea și Irena Chiru (2003, 124) comunicarea interpersonală este un proces global, care integrează cuvântul, mimica, privirea, gestul și raporturile spațiale.
Suntem capabili să tragem concluzii în ceea ce îi privește pe alții și stările lor interioare chiar dacă aceștia le exprimă fără a folosi cuvinte. Inconștient sau nu evaluăm relațiile cu cei din jur și prin interpretarea elementelor de comunicare nonverbală. Uneori nu avem nevoie de cuvinte ca să ne dăm seama că persoana de lângă noi este agitată, pur si simplu putem citi acest lucru din mișcarea nervoasă a degetelor, jocul picioarelor, privirea încruntată. Dacă vedem pe cineva că râde zgomotos și are o privire luminoasă, vom trage concluzia că acea persoană este binedispusă și fericită. Stările interioare pot fi decodificate prin analiza ochilor, feței, gesturilor, posturii.
Comunicarea nonverbală este importantă și datorită faptului că ajută la formarea unei prime impresii asupra unui subiect nou. În funcție de aceste prime interpretări vom analiza în continuare acțiunile persoanei respective. Datorită acestori afirmații dar și a faptului că transmitem informații despre noi înșine inconștient și involuntar în orice moment este util să cunoaștem sensul mișcărilor, gesturilor oamenilor din diferite culturi. Astfel, putem controla ceea ce lăsăm să se vadă la exterior sau, interpreta corect ce transmit alții.
Între două culturi exisă o multitudine de diferențe. Trecând peste bariera lingvistică evidentă, există cu siguranță numeroase bariere interculturale ce pleacă din interpretarea greșită a elementelor de comunicare nonverbală. Spre exemplu în cazul unor vizite oficiale la nivel de diplomatic sau în cazul discursurilor în cadrul întâlnirilor oficiale, interpretarea incorectă poate avea urmări ireparabile la nivel internațional.
Edificator pentru această problemă este exemplul următor, expus de Carley Dodd (1995, 160) în lucrarea Intercultural Communication and Nonverbal Messages .
Cu mai mulți ani în urmă, un politician din Statele Unite a făcut o vizită în America Latină. La ieșirea din avion a făcut cu mâna, din capătul scării, oamenilor care îl așteptau. Cineva i-a adresat o întrebare la care a răspuns arătând semnul “ok”. La scurt timp după aceea a urmat momentul susținerii obișnuitului discurs. A subliniat că SUA sunt interesate să ajute această țară vecină să își dezvolte economia și să scadă sărăcia. Discursul său, ca și întreaga sa vizită, a fost un dezastru. Și asta în ciuda faptului că din punct de vedere verbal atitudinea diplomatului a fost corespunzătoare. Însă comportamentul nonverbal a fost greșit în majoritatea cazurilor. Pentru început, un fotograf a surprins momentul în care politicianul arata semnul “ok”. Fotografia a apărut pe prima pagină a ziarului local. Ceea ce nu știa politicianul este că gestul, care în SUA înseamnă “ok”, este un gest obscen în țara latino-americană respectivă.
Nu este surprinzător că vizita cu bune intenții a politicianului american a avut un efect contrar celui vizat. Acesta este un exemplu excelent referitor la posibilele consecințe ale necunoașterii semnificațiilor culturale ale acestor gesturi.
În experiența personală, am descoperit necesitatea comunicării nonverbale în context intercultural în timpul unei perioade de șase luni petrecută în Spania. La început, cunoștiințele de limbă spaniolă nu îmi permiteau să mă descurc în locuri publice singură. Atunci mi-am dat seamă cât de importantă este comunicarea nonverbală în situații de acest gen. Lipsa cunoștiințelor elementare de limbă engleză a localnicilor au intensificat și mai mult nevoia de folosi elemente de comunicare nonverbală. De cele mai multe ori, mesajele nonverbale transmise erau mai eficiente decât cele verbale. Cu trecerea timpului, am depins mai puțin de gesturi. În ciuda faptului că interacționam și cu persoane vorbitoare de limbă engleză, necesitatea folosirii limbajului nonverbal era același.
În contextul multicultural la care am avut șansa să fiu conectată în Spania, am încercat să exploatez cât mai multe dintre elementele nonverbale ale comunicării (începând cu tonul vocii și până la expresia feței și la poziția corpului), pentru a dezvolta relațiile cu membri ai altor culturi (nu numai spanioli, ci și francezi, polonezi, turci sau nemți etc). Există multe diferențe între comportamentele acestora, dar am putut observa și universalitatea unor gesturi sau expresii. Prima element de comunicare nonverbală cu valoare universală pe care l-am recunoscut a fost zâmbetul, care s-a dovedit nu numai o expresie a plăcerii de a vedea pe cineva sau a bucuriei, dar și un mod de inițiere a unei relații.
Bineînțeles, am putut să descopăr și dezavantajele comunicării nonverbale. În multe situații, gesturile mele erau greșit interpretate. Am descoperit atunci că uneori este greu să le controlezi și că reacțiile celorlalți pot fi un semnal de alarmă. Așa am observat diferențele de interpretare a unor mesaje nonverbale de către membrii diferitelor culturi. Dacă pentru unii un gest poate fi banal, pentru alții poate fi o insultă.
În lucrarea de față doresc să analizez în ce măsură pot fi depășite barierele interculturale prin comunicarea nonverbală și cât de mult îngreunează aceasta comunicarea între culturi.
Capitolul 3
Gesturile și privirea
3.1 Gesturile – scurt istoric
„Gesturile sunt imagini care se mișcă, un spectacol” (Jean-Claude Schmitt, 1990/1998, 193, apud S. Chelcea și L. Ivan, 2008, 143). Conform definiției din Concise Oxford Dictionary gestul este o „mișcare semnificativă a membrelor sau a corpului ” sau „utilizarea unor asemenea mișcări ca expresie a sentimentelor sau ca procedeu retoric” .Corpul poate transmite mesaje și fără vreo mișcare, ca dovadă mâinile și picioarele pot fi la fel de semnificative și în repaus ca și în mișcare. Desmond Morris (1982/1986, 38) definește gesturile ca fiind „ orice acțiune care transmite un semnal vizual unui spectator”(apud S. Chelcea și L. Ivan, 2008, 143).
Inițial, termenul descria doar ținuta grațioasă a unui cavaler, ținuta generală a corpului. Ulterior a fost utilizat exclusiv cu un înțeles apropiat celui din dicționarul englez. În perioada Renașterii nu s-au semnalat noutăți în studiul gesturilor. Keith Thomas (2000, 12) în prefața lucrării O istorie culturală a gesturilor amintește câțiva dintre fizionomiștii care au încercat să codifice expresile faciale ale emoțiilor sau ae caracterului. În secolul al XVII-lea, Francis Bacon caracteriza gesturile ca „ un gen de embleme ”. iar cercetările făcute de G. Bonifacio au dus la prezumția că există un limbaj natural al gesturilor, cu o valoare universală, care este înțeles de toate naționalitățile și poate fi utilizat pentru facilitarea relațiilor comerciale internaționale. Mai târziu în 1872, C. Darwin scrie The Expression of the Emotions in Man and Animals și adaugă argumentația în sprijinul teoriei potrivit căreia expresiile fizice pot fi biologic ereditare și accentuează universalitatea aproape integrală a unora dintre expresiile faciale ale emoțiilor ( apud A.Pease, 2002, 12). Lucrări mai moderne pe această tema pornesc de la premisa că gesturile nu constituie un limbaj universal, ci rezultatul unor deosebiri sociale și culturale. În prezent, gesturile sunt studiate, în primul rând, de antropologi, lingviști și psiho-sociologi. Ei sunt preocupați de gesturi ca de o formă de comunicare nonverbală, iar în studierea miscărilor corporale de comunicare folosesc termenul de „kinesică”. Desmond Morris și colaboratorii săi (apud Keith Thomas, 2000, 13) au descris și au alcătuit hărți de răspândire europeană a douăzeci de gesturi simbolice mai importante și referiri la originea acestora.
K. Thomas (2000, 15) acordă un deosebit interes studiului gesturilor deoarece gesturile constituie un element indispensabil în interacțiunile sociale din trecut și pot, în același timp, furniza cheia pentru decodificarea unor valori și interese caracteristice pentru o anumită societate. Gesturile explică mentalitatea și trebuie analizate în plan istoric pentru că, au fost mereu un element de diferențiere socială. Jan Bremmer (2000, 26) arată cum grecii din clasele superioare cultivau postura verticală și mersul fără grabă. Indiferent de perioada istorică, gesturile reflectă deosebirile de origine și de clasă . Prescripțiile în privința comportamentului fizic al femeilor erau diferite de cele destinate bărbaților. Astfel, femeilor li se recomandăsă stea cu ochii plecați în jos, să meargă cu pași mici, să mănânce îmbucături nu prea mari și să își sufle nasul în batiste mici (K. Thomas, 2000, 19).
Semnificația gesturilor a suferit schimbări în timp și loc. Nu mai folosim limbajul corpului din trecut și se poate observa o „înfrânare” a gesturilor și accentuarea controlului asupra propriului corp. Teoreticanul J. Bremmer (2000, 28) dezvăluie că schimbările codurilor gestuale furnizează o cheie pentru descifrarea modificării relațiilor sociale și, în același timp, le consideră o componentă a procesului de civilizare.
3.2 Gesturile- Clasificare
Primele studii de kinetică (kinetica- disciplină a științelor comunicării ce are ca obiect de studiu ansamblul comportamentale emise în mod natural sau cultural) au fost dictate de necesitatea investigării și decodificării mișcărilor vizibile ale corpului, așa numite chei kinezice care pot transmite mesaje și pot influența comunicarea (I.Chiru, 2003, 34).
3.2.1 Clasificare propusă de Paul Ekman și Wallace V. Friesen
Clasificarea propusă de cei doi în 1969 grupează elementele comunicării nonverbale în cinci clase: embleme, ilustratori, expresii faciale, reglatori, adaptori. S. Chelcea și L. Ivan (2008, 144) consideră emblemele reprezintă o traducere directă a cuvintelor, propozițiilor și frazelor în semne și le definește ca elemente nonverbale al căror înțeles este cunoscut de majoritatea membrilor grupului și sunt folosite intenționat pentru a transmite anumite mesaje. Prezintă un echivalent lingvistic cert (Alina Coman, 2004, 121). Au înteles și în afara contextului, pot alcătui un limbaj (limbajul surdo-muților) și numărul lor diferă de la o cultură la alta.. Ekman (1997, apud S. Chelcea și L. Ivan, 2008, 144) prezintă câteva exemple: exprimarea sinuciderii la diferite popoare, emblema OK (atingerea vârfului degetului mare cu vârful arătătorului, formând un cerc, păstrând celelalte degete drepte și palma orientată spre spectator), emblema cifrei 0 (atingerea vârfului degetului mare cu vârful arătătorului, formând un cerc).
Fig.1. Emblema sinuciderii la diferite popoare- P. Ekman: sus mijloc-japonezi, stânga jos- americani, dreapta jos- populația din Noua Guinee (1977, sursa S. Chelcea și L. Ivan, 2008, 145)
Mark L. Knapp(1980, 253) subliniză faptul că semnificația și numărul poate fi diferit de la o cultura la alta și sunt utilizate cu precădere când distanța dintre emițător și destinatar este mare, când există bruiaj puternic, în cazul necunoașterii limbii celeilalte persoane sau al interdicției religioase a anumitor cuvinte (S. Chelcea și L. Ivan, 2008, 145). P. Ekman (1977, apud S. Chelcea și L. Ivan, 2008, 146) adaugă faptul că în cercetările sale transculturale nu a găsit nici o emblemă universală. Ilustratorii sunt elemente nonverbale care însoțesc și completează mesajul verbal, fiind astfel elemente care unesc comunicarea verbală de cea nonverbală. Alina Coman (2004, 121) menționează că această categorie gestuală este însuțită prin învățare având determinare în experiența gestuală. Paul Ekman și Wallace V. Friesen (1972, apud S. Chelcea și L. Ivan, 2008, 147) au identificat opt tipuri de ilustratori realizați cu mâinile:
1) bastoane (batons), mișcări prin care sunt accentuate anumite cuvinte;
2) ideografe (ideographs), mișcări cu ajutorul cărora se arată direcția gândirii;
3) mișcări deictice (deictic movements), implicând sublinierea celor spuse;
4) mișcări spațiale (spatial movements), descriind relațiile spațiale;
5) mișcări ritmice (rhythmic movements), care indică tempoul discursului sau al altor acțiuni;
6) kinetografe (kinetographs), prin care se arată funcționarea corpului uman sau comportamentele animalelor;
7) pictografe (pictographs), mișcări care descriu o imagine;
8) sublinierile (underliners), mișcări prin care se scoate în evidență un cuvânt, o propoziție sau un pasaj din discurs
U. Hadar (1989) concluzionează faptul că există ilustratori care sunt legati de ritmul vorbirii și ilustratori legați de conțintului vorbirii (apud S. Chelcea și L. Ivan. 2008, 147). Expresiile faciale descriu stările afective și sugerează oboseala, entuziasmul, fericirea etc. Sunt depedente de mesajul verbal în mică măsură (Chelcea și L. Ivan, 2008, 148) și datorită faptului că au o puternică determinare biologică, au o semnificație interculturală universală (Coman, 2004, 121).
Fig.2. Expresiile faciale ale emoțiilor primare ( sursa S. Chelcea și L. Ivan, 2008, 147) sus, de la stânga la dreapta a) mânie
b) surpriză
c) dezgust
jos, de la stânga la dreapta d) frică
e) bucurie
f) tristețe
Reglatorii au rolul de a menține și a regla interacțiunea cu interlocutorii. Sunt cultural determinate și asigură feedback-ul nonverbal al procesului comunicațional ( S.Chelcea și L. Ivan, 2004, 148). Adaptorii sunt acele gesturi stereotipe folosite în situații de maximă concentrare sau tensiune , fără intenție (idem) . Alina Coman (2004, 122) face diferența între două mari categorii: manipulările de obiecte (pix, cravată, pahar) și automanipulările (roaderea unghiilor, răsucirea șuviței, mișcări ritmice).
3.2.2. Clasificarea propusă de Desmond Morris
Cercetătorul împarte gesturile în șase categorii: gesturile expresive, sunt considerate a fi similare expresiilor faciale denumite de P. Ekman și W. Friesen(1969) și s-au diversificat în funcție de influențele culturale ( apud S. Chelcea și L. Ivan, 2008, 149); gesturile mimate, când o persoană încearcă să imite altă persoană, obiect sau acțiune (mimetism social, mimetism teatral, mimare parțială, mimare în gol sau în absența relaționării cu un obiect) (ibidem, 150) ; gesturile schematice sunt variantele prescurtate ale gesturilor mimate, realizate prin extragerea unor elemente pentru a scurta timpul efectuării acestora ( idem ); gesturi simbolice prezintă o dimensiune abstractă și comportă numeroase variații culturale ( idem ); gesturile tehnice sunt specifice unei anumite profesii și au semnificație doar în cadrul activității respective ( idem ); gesturile codificate sunt specifice unor receptori și se combină pentru a forma structuri cu sens asemenea limbajului vorbit (limbajul gestual al surdomuților) ( idem ).
Fig. 3 „ Te iubesc!” în limbajul surdo-muților (sursa S. Chelcea și L. Ivan, 2008, 151)
3.4 Privirea – mesajul ochilor
„Se spune că ochii sunt «oglinda sufletului». Modul în care privim și suntem priviți are legătură cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, încredere și prietenie.” (V. Tran și I. Stănciugelu, 2004, 92).
Oamenii au fost întotdeauna preocupați de expresiile ochilor lor și de efectul pe care aceștia îl au asupra comportamentului uman. Cu toții folosim fraze ca: „L-a străpuns cu privirea”, „Are ochi mari de copil”, „Are o privire alunecoasă”, „Are o privire care te îmbie”, „A licărit ceva în privirea lui”, „Are o privire ucigătoare”, „Are o privire care deoache” (A. Pease, 1992, 135). Acestea nu fac decât să redea și să explice mișcările ochilor, mărimea pleoapelor sau modul de a privi.. Privirea dezvăluie cel mai clar sentimentele și atitudinile noastre în diferite situații, mai mult decât orice alt organ de simț. Ea poate dezvălui trăiri pe care omul încearcă să le ascundă. Glumind doar pe jumătate, Allan Pease (1992, 13) ne avertizează că „o femeie poate arunca o privire ucigașă unui bărbat, comunicând acest mesaj fără să deschidă gura”. V. Tran și I.Stănciugelu (2004, 93) adaugă că:
„Chiar și a privi sau a nu privi pe cineva are un înțeles. Privind pe cineva, confirmăm ca îi recunoaștem prezența, că există pentru noi; interceptarea privirii cuiva înseamnă dorința de a comunica. O privire discretă poate însemna onestitate și intimitate, dar în anumite situații comunică amenințare. În general, o privire insistentă și continuă deranjează.”
Dacă ne privim partenerul în mod direct, dăm de înțeles că suntem interesați. Dacă ne mutăm privirea în altă direcție, ceea ce spune persoana cealaltă nu ne mai interesează. Durata și intensitatea contactului vizual stabilește dimensiunea relației dintre interlocutori.
Irena Chiru (2003, 39) consideră că rolul contactului vizual nu este numai de a regla interacțiunea, ci și de a defini pozițiile de putere și statusul, de a influența schimbarea atitudinală și persuasiunea, de a comunica emoții, de a indica gradul de afectivitate, de interes și de atracție în raport cu interlocutorul. Contactul vizual are un rol esențial în crearea impresiilor.
Pentru a întemeia relații bune cu altă persoană, privirile noastre trebuie să se întâlnească aproximativ 60-70% din timp. Aceasta trezește simpatia celeilalte persoane față de noi. Când vorbim cu o persoană care ne place, o privim în ochi peste 70% din timpul conversației (A. Pease, 1992, 39).
„Dacă cineva minte sau tăinuiește anumite informații, privirea sa se întâlnește cu a noastră doar o treime din timpul petrecut împreună. Dacă privirea respectivului o întâlnește pe a noastră mai mult de două treimi din timp, aceasta poate însemna, fie că ne găsește foarte interesanți sau atractivi, și în acest caz se uită la noi cu pupilele dilatate, fie că nutrește față de noi un sentiment de ostilitate și eventual recurge și la provocări non-verbale, iar în acest caz pupilele sale se contractă.” (ibidem, 138)
Mișcările ochilor pot transmite o serie de mesaje despre persoana care le utilizează. De exemplu, „privirea insistentă, cu pupilele dilatate, semnalează dorința de intimitate, interesul pentru ceva anume și o manieră de a hărțui sau de a face curte. Adesea, privirea insistentă este așteptată, chiar dorită.”(Șt. Prutianu, 2005, 267). Este indicat să se cunoască momentele în care utilizarea acesteia este optimă. Rotirea ochilor în sus exprimă încercarea individului de a-și aminti ceva; rotirea în jos exprimă tristețe, modestie, timiditate sau ascunderea unor emoții Contactul scurt, intermitent și rece al privirilor sugerează lipsa de prietenie. Privirea laterală sau lipsa contactului vizual denotă lipsă de interes și răceală. Se consideră că absența contactului vizual înseamnă tentativă de ascundere a unor sentimente, lipsă de confort sau un sentiment de inferioritate. „Evitarea contactului vizual poate avea și rolul de a evita privirea interlocutorului, pentru a reduce agresivitatea sau ceea ce este resimțit ca atare; este un tip de conduită de calmare care se regăsește deseori la introvertiți, timizi, anxioși sau sociofobi” (I. Chiru, 2003, 40). Priviri „pe furiș” denotă faptul că anumite persoane doresc să observe fără ca subiectul să aibă posibiliatea de a le remarca. Cu toate acestea, spune Prutianu (2005,267), mulți escroci privesc direct și „inocent”, mențănând ochii larg deschiși.
În poziția de ascultare sunt utilizate contacte vizuale de 4-5 secunde, la intervale regulate de timp. Cei cărora le este greu să stabilească un contact vizual direct, obișnuiesc să privească un punct imaginar, între ochii interlocutorului. Celor aflați în grupuri mari le este recomandat să privească fiecare segment din grup, pe rând. Dacă vorbim depsre grupuri mici de persoane, este recomandat ca cel ce prezuntă să privească în ochii fiecărei persoane timp de 3-5 secunde (idem).
S. Chelcea și L. Ivan susțin că apropierea sau ostilitatea dintre două persoane poate fi citită prin intermediul contactului vizual întreținut de acestea. Apropierea fizică este controlată și menținută prin mișcările ochilor și prin privire. În cazul flirtului, contactul vizual insistent dintre două persoane aflate la distanță mare una de cealaltă, micșorează distanța fizică.
„ Ochii au un mare rol în relațiile dintre sexe. Femeile se folosesc de farduri pentru a atrage atenția asupra ochilor. Dacă o femeie este îndrăgostită de un bărbat, îl privește cu pupilele dilatate, iar bărbatul interpretează acest semnal corect, fără a ști, de fapt, ce se întâmplă. De aceea, întâlnirile romantice se petrec de obicei în locuri puțin luminate unde pupilele se dilată.” (A. Pease, 2002, 136).
Diferite tehnici de a privi
Cei ce au studiat aceste aspecte sunt de părere că există trei feluri de a privi, complet diferite între ele. Acestea sugerează tipul de relație propusă partenerului aflat în dialog. În acest context prezintă o importanță deosebită atât durata privirii, cât și partea trupului sau a feței asupra căreia este îndreptată privirea noastră. Aceste semnale sunt transmise și receptate nonverbal și sunt interpretate exact de către receptor (Allan Pease, 2002 139). Astfel, într-o convorbire oficială vom privi un punct situat la mijlocul frunții interlocutorului, în timp ce într-o conversație informală, amicală, să privim un punct situat undeva între ochi și gură. Un grad mai mare de intimitate va deplasa punctul către o zonă situată între bărbie și coapse (V. Tran și I. Stănciugelu, 2004, 93).
Privirea oficială este privirea care focalizează un punct de pe fruntea partenerului, un mic triunghi aflat la rădăcina nasului, deasupra liniei ochilor. Prin menținerea privirii noastre numai asupra acestei zone, vom crea o atmosferă serioasă, iar partenerul își va da seama instinctiv că subiectul de discuție ne interesează. „Cu condiția ca privirea noastră să nu coboare sub nivelul ochilor celeilalte persoane, vom putea păstra controlul asupra desfășurării discuției” (A. Pease, 2002, 193). Un alt tip de privire este privirea de anturaj, cea folosită, în general, la prezentări și la primul contact. Aceasta coboară de pe frunte, sub nivelul ochilor, focalizând o zonă triunghiulară mai amplă, ale cărei vârfuri sunt ochii și gura (Șt. Prutianu, 2005 , 268). Acest tip de privire crează o atmosferă de anturaj. A. Pease (2002, 140) susține că cercetările efectuate la reuniuni amicale au arătat că ochiul interlocutorului privește, ca și în cazuri oficiale, tot o zonă triunghiulară pe fața celeilalte persoane, dar de data aceasta zona dintre ochi și buze. Al treilea tip de privire amintit de Pease este privirea intimă, cea care „scanează, alunecă și se «lipește» peste suprafețe mari pe trupul cuiva, fără focalizare, de la nivelul ochilor până la al coapselor și din picioare până în cap ” ( idem ). Acest gen de privire introduce și un alt tip de relație decât cea neutră, politicoasă, rece, diplomatică sau strict profesională. Privirea intimă coboară de la ochi, spre bărbie și de aici spre alte părți ale trupului. Pease consideră că este vorba tot despre un triunghi, care este situat între ochi și piept când cei doi stau aproape unul de celălalt, respectiv între ochi și încheietura coapsei când stau ceva mai depărtați ( idem ). Acest mod de a privi este utilizat în relațiile interpersonale dintre bărbați și femei atunci când aceștia doresc să-și exprime interesul unul față de celălalt. Dacă interesul este reciproc și modul de privire va fi același.
Fig.4 : Feluri de a privi (sursa Pease, 2001, 140)
În plus față de aceste trei tipuri, Allan Pease identifică privirea laterală. Aceasta este folosită atât pentru exprimarea interesului față de interlocutor, cât și pentru exprimarea unei atitudini de ostilitate ( ibidem , 140-141). Interpretarea ei depinde de asocierea cu alte semnale non-verbale transmise prin intermediul mimicii feței. Când este însoțită de o ridicare ușoară a sprâncenelor sau de un zâmbet, este cu siguranță o marcă a interesului pentru cealaltă persoană, fiind utilizată frecvent ca și semnal de curtenire. Iar dacă este însoțită de încruntarea sprâncenelor sau de ridicarea frunții, ea denotă suspiciune sau atitudine critică.
Dacă este să analizăm partea trupului celeilalte persoane asupra căreia se îndreaptă privirea noastră, se poate afirma cu certitudine că aceasta influențează în mod decisiv rezultatele întâlnirilor directe, datorită faptului că exprimă intențiile interlocutorilor și conturează o atmosferă prietenoasă sau uan tensionată. Privirea pe care bărbații o consideră a fi „promițătoare”, utilizată adesea de femei, nu este decât o combinație între privirea laterală și cea intimă. Un bărbat sau o femei care dorește să exprime indiferență va evita privirea intimă și nu va utilizarea cu preponderență privirea de anturaj. În schimb, dacă un bărbatul sau o femeia, în timp ce cochetează, utilizează privirea oficială, sunt categorisiți ca făcând parte din categoria oamenilor neprietenoși. Însă privirile intime aruncate de bărbați unei posibile viitoare partenere, trădează de cele mai multe ori intențiile lor. „Femeile sunt experte în a trimite și primi astfel de ocheade, majoritatea bărbaților, din nefericire, nu. Privirea intimă a bărbaților este de obicei prea evidentă, iar dacă li se adresează lor această privire, de cele mai multe ori nici nu o observă, spre dezamăgirea femeii care a recurs la acea privire” (ibidem , 141).
3.5 Comunicarea nonverbală în context intercultural – Flirtul
Flirtul este un ritual subtil ce nu include doar vorbe, ci, în primul și primul rând, gesturi și atitudini: mișcările ochilor, mângâierile din priviri, atingerile insesizabile ale veșmintelor, apoi ale pielii, strângerile de mână, freamătul întregului trup, felul acela aparte în care trupul tău se apleacă asupra persoanei ce i-a stârnit interesul. Aceste gesturi fac parte din jocul dragostei și sunt gesturi preliminarii de apropiere. Așa cum aprecia Alain Corbin (1985/1995, 191, apud Septimiu Chelcea, 2008, 178), reprezintă o „ conversație mută a apetitului sexual” și poate fi privit ca o conduită de tranziție între planul mental și apropierea fizică ( „gâsca albă” și „ tânăra eliberată” ). Studii relativ recente au analizat modul de apropiere între indivizi și prin prisma comunicării nonverbale. Astfel, cercetători ca K.L. England, B.H. Spitzberg și M.M. Zomeier (1996, apud Chelcea, 2008, 178) și Allan Pease (2002) au descris flirtul în legătură cu competența de comunicare nonverbală. După ce au studiat comportamentul animalelor în procesul de curtenire, zoologii și reprezentanții psihologiei behavioriste au indicat că atât masculii cât și femelele folosesc o serie de gesturi complexe, unele evidente, altele extrem de subtile și rafinate (A. Pease, 2002, 144). În așa numita perioadă de curtenire, masculul se rotește fudul în jurul femelei, scoate diverse sunete și se străduiește prin mișcări variate să-i atragă atenția. Acest ritual prezent la specia animală se aseamană foarte mult cu ceea ce face instictiv omul-animal.
Într-un mod suprinzător, flirtul are aceleași reguli de desfășurare în orice colț al lumii. Femeile își înclină capul într-o parte, expunând senzual vederii gâtul lor, cu pielea moale și parfumată, ca o pradă supusă. Bărbații își umflă pieptul în poziție de atac și îți lățesc umerii. Oamenii de știință numesc această atitudine ”pregătirea de contact”, deoarece indică, nonverbal, că ești pregătit pentru un angajament fizic și o consideră esențială pentru următoarea etapă în cadrul unei relații între persoanele de sex opus. Cu alte cuvinte, acestea sunt semnale fizice primare, pe care oamenii le transmit posibililor parteneri ca o introducere pentru faza verbală, mult mai complicată și mai evoluată. De ce se întâmplă asta? Poate pentru că suntem programați să ne comportăm astfel, fie de biologie, fie de cultura în care ne-am format .Cercetătorul Irenaus Eibl-Eibesfeldt, (revista The ONE) de la Max Planck Institute din Germania, a arătat în 1960 că femeile din triburile africane folosesc exact aceeași mișcare a capului și același zâmbet când vor să seducă un mascul, precum femeile din America sau Germania. Ilustrează aceste observații printr-un exemplu concret, cel al unei tinere oarecare din tribul de păstori africani Himba. Iar concluzia lui a fost că acele femei care reușesc să execute ritualul fără greșeală au cele mai mari șanse de a-și găsi un partener, iar expresia sentimentului de cochetărie expus de tânără ne este cunoscut și familiar datorită universalității.
Fig.5. Etonograma flirtului la tinerele din tribul african Himba ( I. Eibl- Eibesfeldt, sursa Chelcea, 2008, 178)
Eibl-Eibeslfeldt (1985/1998, 58) oferă explicații pentru ipostazele în care a fost surprinsă tânăra:
după stabilirea contactului vizual, îți reține zâmbetul
inclină capul și privește lateral
iscodește cu privirea și face ochii mici
întoarce capul
își ascunde surâsul
stabilește contactul vizual, zâmbește și privește cu coada ochiului- semn complex al acceptării relației intime (apud Chelcea, 2008, 179)
Jeffrey Simpson , șeful catedrei de psihologie socială la University of Minnesota spune că ”majoritatea oamenilor consideră (conștient sau inconștient) flirtul ca o modalitate de comunicare, în special nonverbală, cu semenii noștri” (apud revista The ONE, 104).
Septimiu Chelcea (2008, 179) citează spusele lui Georg Simmel (1911/1998, 95) cu privire la ritualizarea comportamentului de fugă-retragere, refuz și dăruire, invitație și urmărire:
„Cochetăriei îi este caracteristică privirea cu coada ochiului, cu capul pe jumătate întors. În aceastã privire se află un refuz al sinelui, un refuz de care, totuși, este legată o fugitivă dăruire a sinelui, către care ți se atrage atenția – este drept, pentru o clipă –, deși în același timp, simbolic, prin cealaltă direcție a capului și a corpului este subînțeles refuzul. Această privire nu poate dura fiziologic mai mult de câteva secunde, în așa fel încât acordarea sa presupune inevitabil și întoarcerea sa în altă direcție. Ea, privirea, are farmecul intimității, al tainei, care nu poate dura prea mult, și din aceastã cauză da și nu se amestecã aici inseparabil.”
Toate aceste procese se produc insonștient, ceea ce dovedește că flirtul nu este întotdeauna intenționat. În general, pentru că oamenii nu se văd pe ei înșiși, pot emite semnale de flirt fără măcar să își dea seama. Primul ghid de flirt a fost scris acum 2000 de ani. Arta iubirii a lui Ovidiu este la fel de explicită precum mult mai recentele ghiduri pentru bărbați, care te învață cum să seduci o femeie frumoasă. Ideea este că flirtul se poate învăța. Exact cum învățăm regulile de comportament într-un restaurant sau la întâlnire de afaceri, putem învăța cum să vorbim sexului opus cu șanse maxime de succes.
În cadrul acestui proces, hotărâtoare este crearea primei impresii. Un rol deosebit îl au fața și zâmbetul. Avem tendința de a considera că o față simetrică este frumoasă, iar un zâmbet simetric este sincer. Mulți oameni au avut sentimentul ciudat că le-a plăcut cineva chiar din momentul în care au întâlnit acea persoană. Psihologii susțin că aceasta nu este dragoste la prima vedere ci o simpatie față de cineva la prima vedere. Psihologul american Robert Zajonc (1979) susținea că această simpatie la prima vedere este produsul unei ”cunoașteri fulgerătoare” , altfel spus produsul comunicării nonverbale ( apud David Cohen, 1997, 52 ). Stilul de comunicare nonverbală al unor oameni se conectează, în timp ce al altora se bate cap în cap. Mai mult ca sigur. Factorii ce țin de inconștient sunt cei care influențează sentimentele.O interacțiune pozitivă se poate produce când limbajul trupului a două persoane se conectează.
Modul în care poate fi salutată o persoană străină, de sex opus, variază de la o simplă înclinare a capului, fără nici un contact fizic, până la a lua mâna persoanei respective și a o săruta precum cavalerii, exemplu fiind bărbatul care încearcă să epateze. Numit și ”grangurul”, acesta se comportă într-un mod care sare în ochi . Își umflă pieptul și își pune o mână pe umărul femeii , gest care vrea să demonstreze că își domină partenera. În unele culturi latine, se acceptă mai ușor un asemenea comportament , comparativ cu zona anglo-saxonă (ibidem, 58). Putem să ne folosim trupul pentru a accepta sau a refuza o persoană. Modul cel mai dur este să îi întorci spatele.Dar există și modalități mai subtile , cum ar fi să te întorci către ea doar pe jumătate sau să te îndepărtezi pe jumătate. În ambele poziții, îți este mai ușor să îi eviți privirea pentru a-i transmite prin gesturi și proxemică refuzul.
Privirea este și ea considerată a fi semn al apropierii și al acceptării în timpul flirtului. Cineva care este interesat de persoana ta se va uita la fața și la ochii tăi. Când femeile se uită la un bărbat, ele au tendința să își concentreze atenția asupra feței, pieptului și umerilor. Când timpul pe care cineva și-l petrece uitându-se la tine este mult mai mic decât timpul cât privește în altă parte, înseamnă că acea persoană nu-ți acordă atenție. O privire căutătoare transmite un mesaj negativ.
Modul în care întâmpini partenerul variază de asemenea. Poți săruta pe obraz o persoană pe care o întâmpini. Gestul este plin de afecțiune și nu pretinde nimic în schimb. Un alt gest inofensiv de apropiere este atinsul brațului. Este plin de căldură, dar nu neapărat erotic. Pentru a evita atingerea ne folosim brațele și mâinile. Poziția ”palmă-n palmă” – poate fi și gest de prietenie, dar cu cât durează mai mult, cu atât devine mai intim. În culturile occidentale, este cel mai frecvent mod de a atinge pe cineva pentru prima oară (ibidem, 83). Când bărbatul își trece brațul pe după umărul femeii crează un spațiu intim. Sărutul are semnificații diferite de la o cultură la alta: eschimoșii preferă să-și frece nasurile, gest considerat a fi culmea pasiunii. În anumite culturi islamice, sărutul nu este considerat deloc romantic, ci dimpotrivă act dezgustător. În culturile europene însă, este modul cel mai întâlnit de a-ți exprima iubirea (ibidem, 88).
Succesul obținut în relațiile cu membrii sexului opus depinde de abilitatea cu care sunt transmise semnalele de atracție fizică și de recunoaștere a celor retrimise. Femeile recunosc imediat gesturile de curtenire. Datorită faptului că dispun de o gamă mai largă de semnale pentru a evidenția atracția, femeile recunosc mult mai multe gesturi ale trupului decât bărbații.
Allan Pease(2002, 146) îl citează pe Dr. Albert Scheflen, care, în articolul său intitulat Quasicourtship behavior in psychotherapy (Comportamentul de cvasi-curtenire în psihoterapie), remarcă faptul că atunci când cineva ajunge în compania unei persoane de sex opus, în el se petrec anumite schimbări fiziologice. Dr. Scheflen arată că, în timp ce un individ se pregătește pentru o întâlnire sexuală, în el se produce o puternică tensiune musculară, „pungile” de pe față și de sub ochi se micșorează, moleșeala trupului dispare, pieptul iese în afară, stomacul se retrage automat, trupul ia o ținută dreaptă, iar persoana pare mult mai tânără. Locul ideal pentru observarea acestor schimbări este plaja, când doi indivizi de sex opus se îndreaptă unul către celălalt. Modificările încep să aibă loc atunci când ei se apropie suficient pentru ca privirile să li se întâlnească și să continuă până în momentul în care trec unul de celălalt, după care fiecare își reia postura obișnuită.
Fig.6. Un bărbat și o femeie se apropie unul de celălalt (sus); se observă reciproc și trec unul de celălalt ( sursa A. Pease, 2002, 145)
Gesturile de curtenire ale bărbaților
Asemenea celor mai multe specii animale, și masculul uman începe prin etalarea unor gesturi de împăunare la apropierea femeii. Completând reacțiile fiziologice automate amintite deja, își duce mâna la gât pentru a-și aranja cravata. Dacă nu poartă cravată, își aranjează gulerul sau îndepărtează un firicel de praf inexistent de pe umeri, își aranjează butonii, cămașa, sacoul sau un alt obiect vestimentar, poate își netezește părul pentru a avea un aspect exterior cât mai atractiv. Gestul agresiv al degetului mare introdus în curea, care accentuează puternic zona organelor genitale, sugerează manifestarea cea mai evidentă în direcția femeii. De asemenea, el își poate întoarce trupul spre femeie și va menține și laba piciorului în direcția ei. Privirea intimă durează mai mult ca deobicei, iar pupilele sale se vor dilata. Adesea stă cu mâinile la șolduri, pentru a accentua mărimea sa corporală și demonstra disponibilitatea pentru aventură. Picioarele le ține îndepărtate, expunându-și zona încheieturii coapselor.
Gesturile și semnale de curtenire ale femeilor
Femeile utilizează, în principal, aproape aceleași gesturi de împăunare ca și bărbații: își ating părul, își aranjează fusta, își pun una sau ambele mâini la șold, se întorc spre bărbat cu laba piciorului sau cu întregul lor corp, își prelungesc privirea intimă și stabilesc contacte din ochi tot mai intense. Preiau și gestul degetului mare, care, cu toate că are un carcter bărbătesc agresiv, utilizat de femei devine mai subtil: se expune doar un singur deget mare, ieșit în afara poșetei sau din buzunar. Interesul însoțit de starea de surescitare atrage după sine dilatarea pupilelor și îmbujorarea feței.
Aruncarea capului pe spate: scuturând capul, femeia își aruncă părul peste unul din umeri, sau îl aruncă pe spate. Chiar și femeile cu părul scurt pot utiliza acest gest.
Expunerea încheieturii mâinii: femeia interesată își dezvăluie încetul cu încetul pielea netedă, catifelată a închieturii în fața partenerului potențial. Zona încheieturii mâinii este considerată una dintre cele mai erotice părți ale trupului. În timp ce vorbește, ea își dezvăluie și palma înaintea bărbatului. Pentru o fumătoare expunerea ațâțâtoare a palmelor și încheieturii mâinii este o sarcină ușoară. Gesturile de dezvăluire a încheieturii și aruncarea capului pe spate sunt frecvent imitate de bărbații homosexuali, care se străduiesc să pară cât mai feminini.
Îndepărtarea picioarelor: picioarele femeii se îndepărteză mai mult decât atunci când bărbatul nu apăruse în preajma ei. Gestul de folosit atât stând în picioare, cât și în poziție de ședere, în contrast cu gestul picioarelor întotdeauna strâns încrucișate ale femeii defensive din punct de vedere sexual.
Legănarea șoldurilor: legănarea șoldurilor în timpul mersului este menită să accentueze regiunea bazinului.
Privire laterală: femeia privește bărbatul cu ochii pe jumătate închiși până ce acesta sesizează privirea ei, după care ea își întoarce rapid ochii în altă parte. Gestul stârnește senzația excitantă de a fi pândit și de a pândi, și are efect imediat asupra majorității bărbaților normali.
Gură întredeschisă, buzele umezite: după caracterizarea lui Desmond Morris ( apud A. Pease, 2002, 150), acest gest este un „automimetism” și dorește să simbolizeze regiunea organelor genitale ale femeii. Umezirea se face cu salivă sau cu preparate cosmetice, ambele creând aparența invitației sexuale din partea femeii.
Privire laterală, peste umărul ridicat: acest gest este un „automimetism” al rotunjimii sânilor la femei.
Gesturi ale încrucișării picioarelor la femei
Bărbații iau loc adesea cu picioarele îndepărtate unul de celălalt, arătând cu agresivitate partea de jos a trupului, în schimb femeile preferă încrucișarea picioarelor, în semn de protejare a zonei genitale delicate. Femeile folosesc trei poziții de bază ale picioarelor pentru exprimarea cochetăriei lor, enunță Pease (ibidem, 151). În cazul gestului etalării genunchilor, unul din picioare este așezat sub celălalt și îndreptat persoanei considerate interesante. Este o poziție foarte destinsă, care exclude orice element de formalitate din conversație si face posibilă arătarea pentru o clipă a coapselor. Jocul cu pantofii arată tot o atitudine relaxată. Cei mai mulți bărbați consideră că așezarea strânsă a picioarelor, unul peste altul este cel mai atrăgător mod de a ședea al femeilor. Este un gest pe care femeile îl folosesc în mod conștient pentru a atrage atenția. După constatarea lui Scheflen ( apud A. Pease, idem), lipirea strânsă a picioarelor creează impresia unei înalte tensiuni musculare. Printre celelalte semnale utilizate de femei sunt și încrucișarea și desfacerea lentă a picioarelor în fața bărbatului si mângâierea fină a coapselor, exprimând prin acest gest dorința de a fi atinsă. Aceste mișcări sunt adesea însoțite de cuvinte rostite în surdină.
Capitolul 4
Similarități și deosebiri interculturale în comunicarea nonverbală
Comportamentul nonverbal poate fi afectat de foarte mulți factori. O parte dintre aceștia sunt înnăscuți sau genetici și produc similarități. În general, în orice cultură oamenii recunosc indicatorii nonverbali ai plăcerii sau ai neplăcerii, ai tensiunii și relaxării, ai statusului înalt sau scăzut. Conform teoriei lui Darwin (1872), expresia facială “primară” va fi universal recunoscută de membrii diferitelor culturi întrucât abilitatea de a comunica și de a identifica principalele emoții faciale este considerată a fi înnăscută (apud Pease, 2002, 12). Ekman, Friesen și Ellsworth (apud Knapp, 1980, 312) au întreprins cercetări care susțin ipoteza conform căreia șase emoții de bază – fericirea, frica, surpriza, mânia, dezgustul și tristețea – sunt dezvăluite prin expresii faciale similare și sunt decodate într-un mod similar de către membrii oricărei culturi. Aceste comportamente înnăscute se pot schimba o dată cu îmbătrânirea sau cu educația în context cultural. Astfel, deși un zâmbet este recunoscut universal ca semn de prietenie, are și alte înțelesuri specifice fiecărei culturi. Germanii zâmbesc mai puțin decât americanii, dar asta nu înseamnă că sunt mai puțin prietenoși. De aici se înțegele faptul că oamenii din Germania și din SUA au idei diferite despre condițiile în care zâmbetul este un gest potrivit (Knapp, 1980, 313).
Ridicatul din umeri este, de asemenea, un gest universal și se utilizează pentru a semnala că o persoană nu știe sau nu înțelege despre ce se vorbește. Este un gest compus, alcătuit din trei părți principale: palmele deschise, umerii ridicați și sprâncenele înălțate ( ibidem , 314 ).
Knapp (1980) aduce în discuție modul în care a fost folosit Testul PONS (Profilul Sensibilității Nonverbale) de către Rosenthal și colegii săi asupra diverselor grupuri culturale din Australia, Hawai, Noua Guinee și Israel. Interpretând rezultatele lor, Rosenthal et al. scriu că „ipoteza universalității culturale, care sugerează că toate culturile s-ar descurca la fel de bine în cadrul experimentului datorită universalității comportamentului nonverbal, poate fi considerată infirmată de datele obținute. A existat o variație largă între grupurile interculturale în nivelurile de acuratețe în decodarea filmului PONS”. Diferențele interculturale în comunicarea nonverbală par să devină mult mai pronunțate dacă trecem de la considerații asupra exprimării emoțiilor la gesturi- embleme, ilustratori și regulatori. Diferențele interculturale se manifestă mult mai evident în comportamentele contrastante referitoare la proxemică și la atingeri în diverse culturi. Oricum, raportul dintre similaritatea dintre culturi și probabilitatea ca stilurile de comunicare nonverbală să se fie similare este egal ( ibidem, 316).
Așa cum limbajul verbal diferă de la o cultură la alta, și limbajul nonverbal poate fi diferit în anumite culturi. Interpretarea semnalelor poste fi destul de dificilă dacă vorbim de o serie de diferențe interculturale în limbajul nonverbal. În timp ce un gest poate fi răspândit într-o cultură dată și prezintă o interpretare clară, într-o altă cultură același gest poate fi lipsit de sens sau poate avea un înțeles total opus, adaugă Allan Pease (2002 , 17). În ciuda similarităților considerabile în ceea ce privește comportamentul nonverbal al persoanelor din diferite culturi, există diferențe majore, cele mai multe dintre acestea fiind rezultatul influențelor culturale, al „modurilor variate de percepție și organizare a lumii care sunt împărtășite de un grup de oameni și transmise interpersonal și intergenerațional” (Knapp, 1980, 462). Culturile în care oamenii mențin o apropiere interpersonală considerabilă sunt numite „culturi cu un contact ridicat” întrucât oamenii din aceste culturi stau mai aproape unii de ceilalți, se ating mai mult și preferă mai multă stimulare senzorială decât oamenii din culturile cu un contact mai scăzut ( idem ).
Diferențele interculturale în comunicarea nonverbală se manifestă în multe feluri. Emblemele gestuale sunt probabil cele mai importante și, de aceea, de cele mai multe ori sunt interpretate greșit. Embleme gestuale similare au diferite înțelesuri în diferite culturi și embleme diferite sunt folosite în culturi diferite pentru a comunica același înțeles (ibidem, 226). Cercetătorii au aflat nu numai că gesturi similare au înțelesuri diferite în diverse culturi europene, dar și că diferite culturi folosesc gesturi diferite pentru a exprima aceleași înțelesuri. Mai mult, există posibilitatea ca, gesturile folosite pentru a comunica anumite înțelesuri specializate într-o cultură europeană nu sunt folosite sau nu sunt recunoscute în altă cultură europeană. De exemplu, în America, încuviințarea din cap sugerează acord, dar în Japonia semnifică înțelegerea mesajului primit.
Samovar și Porter ( 1998, 180 ) atrag, de asemenea, atenția asupra unor diferențe interculturale în limbajul nonverbal. În țările din Orientul mijlociu și îndepărtat, este un semn de impolitețe să arăți spre cineva cu degetul arătător. În Thailanda, când cineva îi face semn unei persoane să se apropie, își mișcă degetele înainte și înapoi cu palma îndreptată în jos. În Statele Unite, același mesaj este transmis prin palma îndreptată în sus și mișcarea degetelor spre corp. Încrucișarea picioarelor în Statele Unite este semn de relaxare, iar în Coreea este un tabu social. Musulmanii sunt de părere că mâna stângă nu este curată și nu mănâncă și nu transferă obiecte cu ea. Mulți asiatici cred că este politicos să se folosească ambele mâini când se oferă sau se primesc obiecte.
Familiaritatea cu stilul comunicativ (nonverbal) al unei culturi este absolut necesară dacă se vrea obținerea unei comunicări interculturale de succes. Culturile sunt foarte diferte în ceea ce privește utilizarea comunicării nonverbale. Cu alte cuvinte, toate ființele umane realizează acțiuni cărora ceilalți le atașează înțelesuri, dar aceste înțelesuri sunt influențate cultural în majoritatea cazurilor ( idem ).
Capitolul 5
Flirtul în diferite spații socio-culturale
Datorită globalizării și dezvoltării rapide a tehnologiei și mijloacelor de transport, avem posibilitatea de a lua contact cu diverse culturi fără un efort prea mare. Suntem conștienți că ne este necesară cunoașterea unei limbi de circulație internațională sau achiziționarea unui ghid de conversație. În orice caz, ne așteptăm la bariere comunicaționale în limbajul verbal, la dificultăți în exprimarea sau înțelegerea verbală cu cei cu care interacționăm . Însă, nu suntem conștienți pe deplin de necesitatea înțelegerii limbajului nonverbal, limbaj care de cele mai multe ori ne poate ușura interacțiunea. Am auzit de foarte multe ori expresia: „ am vorbit de m-au durut mâinile”. Trecând peste umorul situației, mi-am ridicat problema dacă ne folosim de elementele de comunicare nonverbală într-un mod eficient și conștient. Câți dintre noi iau în considerare importanța și semnificația anumitor gesturi în cultura cu care iau contact? Câți dintre noi se documentează în prealabil și sunt preocupați de faptul că gesturile lor pot fi interpretate într-un mod greșit? Din experiența personală, am descoperit că foarte puține persoane au cunoștințele necesare pentru a identifica corect elementele de comunicare nonverbală. Aceste observații au stat la baza realizării prezentei lucrări.
Mi-am propus să cercetez cât de importantă este comunicarea nonverbală în momentul interacțiunii cu alte culturi și cât de conștienți sunt oamenii în momentul în care îmbină comunicarea verbală cu cea nonverbală. La o primă cercetare am realizat că anumite gesturi cu valoare universală sunt decodificate ușor, fără probleme. Mă refer aici în primul rând la culturile occidentale și explicația este destul de simplă: cinematografia și politica occidentală au „promovat” și au oferit universalitate anumitor gesturi. Cum rămâne cu elementele specifice unei culturi? Am ales o situație din viața cotidiană pentru a analiza comportamentul indivizilor (flirtul) și pentru a găsi răspuns la această îintrebare.
Pentru acuratețea rezultatelor, m-am folosit de experiența personală. Pentru o perioadă de șase luni am luat contact cu diferite culturi în cadrul unei burse de studiu în Spania. Acolo am analizat interacțiunea la nivel nonverbal dintre studenți și am cules date pentru a trage o concluzie cât mai elocventă. Iar pentru a trasa diferențele interculturale, am realizat același interviu și pe un eșantion de persoane din România. A contat foarte mult părerea studenților străini, deoarece fiind expuși unui schimb intercultural au căpătat o experiență ce oferă obiectivitate răspunsurilor. Am urmărit în primul rând cât de mult pun accent pe comunicarea nonverbală și cum se folosesc de elementele de comunicare nonverbală în timpul flirtului. Imaginea formată este una complexă și cuprinzătoare.
Obiectivele cercetării
Flirtul este un ritual subtil ce nu include doar vorbe, ci, în primul și primul rând, gesturi și atitudini. Și aici mă refer la mișcări ale ochilor, atingeri ale pielii, strângeri de mână, zâmbete, descoperiri subtile ale unor părți ale corpului. Succesul flirtului este dovedit de competența de comunicare nonverbală. Am pornit de la studiile realizate de cercetători ca K.L. England, B.H. Spitzberg și M.M. Zomeier (1996, apud Chelcea, 2008, 178) și Alan Pease (2002). Reprezentanții psihologiei behavioriste au pus în legătură comportamentul speciei animale cu cel al omului. S-a ajuns la concluzia că se folosesc o serie de gesturi complexe, unele evidente, altele extrem de subtile și rafinate (A. Pease, 2002, 144). Din aceste studii, reiese importanța covărșitoare a elementelor de comunicare nonverbală în procesul de curtenire. Alături de alte situații din viața cotidiană ( interviul, piese de teatru, discursul etc), flirtul evidențiază foarte bine abilitatea de codificare și decodificare a semnalelor nonverbale.
Fiind pusă în fața unor situații în care mi-am dat seama că uneori gesturile universale nu sunt de ajuns, am dorit să analizez diferențele interculturale în comunicarea nonverbală. Aici mi-am pus următoarele întrebări: Oamenii au tendința de a remarca limbajul mut al trupului? Citesc ei in mod conștient înțelesul ascuns al gesturilor celorlalți? Descifrează ei în spatele mișcărilor corporale alte înțelesuri? Obiectivul principal este identificarea rolului comunicării nonverbale într-o situație dată ( flirtul). Mi-am propus să aflu în ce masură indivizii sunt capabili să citească semnalele nonverbale în contextul altei culturi decât cea în care au crescut. Pentru a scoate în evidență diferența de abordare a indivizilor din culturi diferite, am realizat interviuri pe două grupuri de indivizi: cei străini în comparație cu cei români. Pentru acuratețea interpretării finale , am împărțit obiectivul principal în două obiective specifice. Astfel, am dorit să aflu părerea celor intervievați cu privire la flirt și importanța acestuia. Este esențial, deoarece oferă o premisă pentru partea a doua a interviului. Cei ce nu pun preț pe acest proces, nici nu vor remarca limbajul nonverbal al celui din fața sa, pentru a continua jocul flirtului. Am aflat părerea generală, scopul în care flirtează, momentele, obiceiuri de flirt, gradul de conștientizare a utilizării elementelor de comunicare nonverbală. Apoi, în a doua parte, am investigat cunoștințele de bază a celor care participă la acest gen de interacțiune. Am abordat pe rând aspecte legate de gesturi, privire, expresie facială, contact fizic. Pentru a concluziona, am dezbătut problema diferențelor interculturale în cazul flirtului.
Metoda utilizată
Pentru realizarea studiului de față, am ales ca metoda de investigare ancheta. Conform lui Moser (1958/1967 apud Chelcea, 2007), „ancheta socială este dificil de definit, întrucât aceasta acoperă o varietate foarte largă de cercetări, începând de la analizele clasice asupra sărăciei, până la sondajele opiniei publice, anchetele pentru planificarea orașelor, cercetarea pieței, precum și nenumăratele investigații organizate de institutele de cercetare” (1958/1967 apud Chelcea, 2007,175).
Am realizat astfel o ancheta, ce folosește ca instrument de investigare interviul. Spre deosebire de experiment, „ancheta sociologică are un caracter neexperimental, cu un grad relativ scăzut de control al cercetătorului asupra variabilelor analizate” (Chelcea apud Marginean, 1993, 36). Ancheta presupune investigarea subiecților în afara experimentului, și își propune să aibă în vedere nu numai atributele subiective avute în vedere în cadrul studiului, ci și cele obiective legate de caracteristicile sociale ale subiectului.
Am considerat că metoda se pliază cel mai bine pe obiectivele studiului realizat. Discuțiile au fost realizate cu 10 subiecți străini și 10 subiecți români. Au avut forma unei discuții libere, plecând de la întrebările puse (vezi Anexa 1). Aceștia și-au exprimat punctul de vedere și au oferit răspunsuri cuprinzătoare .Astfel că am reușit să surprind mai multe aspecte ale aceleiași probleme.
Studenții străini au fost aleși în funcție de naționalitate. Astfel, se regăsesc opinii ale studenților din cultura franceză, americană, canadiană, spaniolă, italiană, slovenă, lituaniană, maghiară, spaniolă și a Republicii Moldova. Toți sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 20 și 25 de ani, care au au obținut bursa Erasmus în Spania și au interacționat la rândul lor cu alte culturi. Schimbul intercultural la care au luat parte fiind și condiția pentru care i-am selectat. Subiecții români sunt de asemenea studenți, cu vârsta cuprinsă între 20 și 23 de ani.
Instrumentul de cercetare
Am considerat că pentru acest tip de cercetare, cel mai potrivit instrument de investigare este interviul structurat, deoarece nu am avut posibilitatea să intervievez studenții străini față în față. Mi-am propus să aflu detalii pe care le relevă singuri, dar totuși să păstrez autenticitatea răspunsurilor printr-o ordine a întrebărilor prestabilită.
Studiul reprezintă o cercetare calitativă, prin faptul că își propune să aprofundeze fenomenul flirtului, printr-o analiză a elementelor de comunicare nonverbală. Interviul conform lui S. Chelcea (2004, 297) este o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor sociologice. Cercetarea calitativă pune accent pe viziunea personală, pe modalitatea unică prin care un individ se raportează la un fapt, un fenomen sau o realitate dată. Am consider util pentru studiul de față să încerc să aflu informații în ceea ce privește fenomenul sociologic studiat, flnirtul.
Am utilizat interviul structurat ca metoda de investigare. Am ales interviul iar nu chestionarul pentru a păstra specificitatea fiecărui răspuns și a fiecărei viziuni, pentru a nu pierde, prin standardizare, detalii de mare interes. Am considerat interviul ca o discuție, un mediu mai cald decat chestionarul, care permite repondentului să fie mai sincer, să se deschida mai mult.
Interviurile structurate sunt larg utilizate în cercetările sociologice. Operatorul de interviu nu beneficiază de libertatea alegerii temelor sau de posibilitatea reformulării întrebărilor și schimbării succesiunii lor. Tema a fost prezentată subiectului și pe rând i-au fost citite întrebările. Răspunsurile au fost dezvoltate de către acesta, urmând grila de întrebări prestabilită. Întrebările au oferit atât posibilitatea enunțării unui răspuns consistent, dar au fost formulate și întrebări scurte, care vizau un aspect ce nu cerea dezbatere.Unii repondenți au răspuns pe scurt, altora le-a făcut plăcere să îmi povestească din experiențele personale. Studenții au personalități diferite, astfel că răspunsurile oferă viziuni diferite și mi-au oferit posibilitatea unei analize amănunțite.
Rezultatele cercetării
Studenții intervievați sunt exponenți ai unor culturi diferite, crescuți în medii diferite și cu viziuni diferite asupra conceptelor. Interviul a durat aproximativ 30 min, în funcție de complexitatea răspunsurilor. Media de vârstă fiind între 20 și 25 de ani. Tema a fost în unanimitate apreciată. Am ales persoanele indiferent de starea lor civilă sau de experiența personală în relațiile cu persoanele de sex opus.
Interviul a fost structurat în două părți. Astfel , în prima parte am urmărit să aflu părerea despre flirt. Iar în cea de-a doua, am adus în discuție elementele de comunicare nonverbală utilizate ca elemente de curtenire. Am început cu întrebări de deschidere pentru a detensiona atmosfera și a risipi emoțiile aferente acestui gen de situație. Ulterior, a fost prezentată tema și subiecții au fost rugați să spună primul lucru care le vine în minte când se gândesc la flirt. Grupul de studenți străini au răspuns la unison că prima imagine la care se gândesc este compusă din doi tineri care se privesc și își zâmbesc. Studenții români în schimb au enumerat mai multe elemente, atât verbale cât și nonverbale. Cei din cultura română pun accent pe emoții, încredere în sine și ” joc de cuvinte dulci” , pe lângă contactul vizual și zâmbet. Bursierii intervievați nu s-au gândit la comunicarea verbală și și-au imaginat flirtul doar cu ajutorul semnelor nonverbale, dovadă a utilizării acestora cu mai mult interes. Aceștia sunt mult mai atenți la mesajele transmise cu ajutorul trupului și gesturilor.
La un joc de vorbe dulci si jocuri de priviri între două persoane. (subiect român, studentă, București)
În continuare, pentru a-i familiariza cu tema , subiecții au făcut un efort de memorie și și-au adus aminte de prima experiență în care au flirtat. Toate persoanele au legat acest episod de perioada adolescenței, povestind cu melancolie încercările timide de a flirta. Toți au afirmat că totul a început cu o privire și cu un zâmbet timorat. Locurile menționate sunt diverse și în general sunt spații publice unde poți interacționa și găsi mai ușor subiecte de discuție: excursii, într-un bar, la o petrecere, într-o discotecă, la școală. Răspunsurile au fost omogene, persoanele de sex feminin au povestit cum au fost cuprinse de emoție și după un schimb de priviri au așteptat ca persoana cealaltă să facă următorul pas. Bărbații, în schimb, recunosc cât efort au depus pentru a intra în grațiile persoanei respective: au încercat să binedispună prin glume, i-au făcut diverse favoruri pentru a o impresiona, au căutat diverse pretexte pentru a petrece mai mult timp în prezența ei și nu în ultimul rând, și-au adus aminte de încercările timide de a realiza un contact fizic. Fiind pentru prima oară când au fost puși în această situație, toți au adus în discuție ca element de comunicare nonverbală doar contacul vizual. Acesta element este realizat din instinct și nu necesită un exercițiu anterior în codificarea și decodificarea limbajului nonverbal.
Îmi aduc aminte că eram foarte tânăr și s-a întâmplat la o petrecere.
Îmi aduc aminte cum căutam ocazii să intru în vorbă și ulterior cum mă ofeream să o ajut pentru a-i arăta că îmi pasă de ea. Mereu făceam glume ca să o fac să râdă. (subiect străin, student, Canada)
Am dorit să aflu care consideră respondeții că este scopul flirtului, de ce fac oamenii acest lucru și ce avantaje le oferă. Răspunsurile au fost diverse și complexe.O parte au analizat importanța flirtului ca etapă în consolidarea unei relații, alții au scos în evidență avantajele la nivel personal, din punct de vedere psihologic. Majoritatea au fost de acord că flirtul presupune o bună cunoaștere de sine și e modul prin care lași o primă impresie și îți etalezi anumite calități. Cinci din cei 20 subiecți au menționat că preferă acest joc pentru că astfel primesc feedback de la ceilalți în ceea ce privește felul în care sunt percepuți. Alți doi subiecți au declarat că acest mod de a comunica este un joc amuzant și palpitant, care îți crește andrenalina. O singură persoană a făcut diferența între avantajul obținut de către o femeie, și anume că „ realizezi orice cu un zâmbet bine plasat și o atingere discretă pe mâna stângă” și ce reprezintă pentru un bărbat- „ o modalitate de a arăta că pot fi gentlemeni sau doar drăguți cu cineva de sex opus”. Privit ca o etapă de cucerire, flirtul este comod pentru alți zece respondenți deoarece nu presupune claritatea unei declarații directe și este și mai prudent să testezi atitudinea celuilalt prin gesturi subtile decât să îl acaparezi cu dezvăluiri neașteptate. În opinia celor zece, succesul acestei etape garantează un început de relație. Unul singur din toți subiecții a legat acest fenomen psiho-sociologic de situații cotidiene:
În plus, sunt de părere că la locul de muncă, este o formă de a obține ce dorești de la colegi și șef: o mărire de salariu, concediu pe termen mai lung, mai multă responsabilitate. Dacă vorbim despre compețiție/concurență, mă gândesc că este cel mai ușor mod de a te face plăcut și de a reuși. (subiect străin, student, Franța)
Pentru a-i apropia pe subiecți de punctul central al discuției, și anume modalități de curtenire cu ajutorul elementelor de comunicare nonverbală, am vrut să aflu metodele pe care aceștia le cunosc sau le folosesc în momentul în care iau parte la acest joc de apropiere. Și aici răspunsurile au coincis în mare măsură. Patru din studenții români au subliniat că de la privire începe totul și că este important să alternezi contactul vizual pentru a atrage atenția ( privirea intimă cu privirea laterală). În schimb, toți cei străini au menționat contactul vizual ca fiind element de bază, metoda cel mai des utilizată. Alte elemente aduse în discuție în majoritatea interviurilor au fost: zâmbetul, contactul fizic, gesturile de atingere a părului sau a picioarelor. Doar doi subiecți au mărturisit că nu s-au gândit niciodată la metode și nu analizează modul în care se apropie de cineva, mizând pe naturalețe.
Păi sincer să fiu nu pot să zic că știu anumite metode. În ceea ce mă privește, „ metoda” folosită cel mai des este sinceritatea, modul de a fi direct, scurt și la obiect și umorul. (subiect român, student, București)
O singură persoană (Franța) a amintit faptul că o primă impresie este creată și de îmbrăcăminte, de machiajul persoanei de sex feminin. Respondentul din Ungaria a fost singura persoană care a descris flirtul ca fiind „ jocul pe ringul de dans” , moment în care ne folosim de mișcările corpului pentru a atrage atenția.
Iar ca o diferență de abordare între cele două eșantioane este importanța oferită limbajului verbal, spre deosebire de cel nonverbală. Subiecții români au subliniat faptul că privirea este în majoritatea cazurilor premergătoare unei replici. Replica este alături de privire, metoda cea mai des utilizată.
Cea mai drăguță replică de agățat pe care am auzit-o este: „ Ce câine drăguț ai…are un număr de telefon?”. Bărbații au de cele mai multe ori pregătite niște replici pentru a reuși să lege o discuție.De obicei, când flirtez privesc în ochi persoana spre care îmi îndrept atenția pentru câteva secunde, după care îmi îndrept privirea spre altceva. După câteva mișcări de genul ăsta aștept ca respectivul să mă abordeze.(subiect român, studentă, București)
Am dorit să aflu în ce condiții obișnuiesc oamenii să flirteze. Din cei 20 de respondenți, doar două persoane de sex feminin(o persoană din România și una din Spania) au recunoscut că preferă în anumite situații ( dacă sunt oprite de polițist, în trafic pentru a avea prioritate, la bar pentru a cumpăra mai repede etc) să se folosească de flirt pentru a obține diverse avantaje în situații cotidiene, fără intenția de a consolida o relație. Restul de 18 subiecți au răspuns categoric că nu au tendința de a flirta în orice situație și nici nu dispun de un ritual prestabilit cu care se raportează în orice moment, indiferent de persoană.
Sincer da, flirtez mai ales în trafic…zâmbesc frumos și sunt lăsată să schimb banda. Și se mai întâmplă să realizez astfel de jocuri cu persoane noi pe care le cunosc pentru a mă face remarcată și plăcută.(subiect român, studentă, București)
Cred că este important să știm dacă persoanele care flirtează știu care le sunt punctele tari și se folosesc de acestea prin limbajul nonverbal, al trupului pentru a se face placute. Persoanele din România au răspuns în unanimitate că sunt conștiente de atuurile pe care le au, în schimb cele din eșantionul de studenți străini au avut răspunsuri variante. Persoana de sex masculin din Canada a menționat că știe ce metode să folosească pentru a ieși în evidență și ce nu trebuie să aplice. Spre deosebire de subiectul din Franța care a negat faptul că conștientizarea atuurilor e un avantaj.
Consider că nu există „atuuri” în acest caz. Există lucruri eficace în anumite situații, lucruri care se mulează pe comportamentul celeilalte persoane, dar la fel de bine ai putea da greș cu altă persoană. Nu este benefic să consideri că aceleași atuuri îți aduc mereu aceleași avantaje.(subiect străin, student, Franța)
Prima parte a interviului a vizat strict flirtul, ca fenomen sociologic. Subiecții au fost introduși în temă, pentru ca ulterior să se ajungă la punctul principal al acestui interviu: comunicarea nonverbală în timpul flirtului. Într-o primă etapă mi s-a părut important să știu câtă atenție acordă elementelor de comunicare nonverbală și i-am rugat să enumere câteva dintre ele. Răspunsurile au fost afirmative în mare parte (excepție făcând partea masculină a eșantionului) , fiecare specificând că deși își controlează gesturile pentru a crea impresia dorită, nu uită să analizeze și comportamentul celuilalt pentru că doar așa pot comunica conform așteptărilor fiecăruia.
Da, de cele mai multe ori. Se prea poate să folosesc și unele gesturi…cum ar fi fluturatul din păr (ceva tipic pentru femei), atingeri intenționate, dar care par întâmplătoare , priviri misterioase și atractive.(subiect străin, studentă, Republica Moldova)
Subiecții au mărturisit că sunt atenți la mimica feței, la privire, la poziția mâinilor, atingeri subtile.Din acest motiv, în a doua parte a interviului au dorit să pun accentul pe anumite elemente pentru a descoperi dacă subiecții își mențin părerea și astfel să verific dacă răspunsurile din prima parte au fost valide prin intermediul întrebărilor închise. Respondenții au fost întrebați dacă studiază privirea celuilat, dacă zâmbesc mult, dacă trec des mâna prin păr, dacă o fac conștient, dacă își descoperă gâtul, dacă privesc fix persoana respectivă, dacă caută pretexte pentru a iniția un contact fizic. Răspunsurile au variat:
Cel mai mult studiez expresiile feței, mi se par cele mai importante, exprimă sinceritatea persoanei respective. Sunt atentă și al gesturi dar în mai mică măsură. Zâmbesc des și de multe ori chiar dacă nu este cazul. Cred că este involuntar. Mâna prin păr o trec conștient , iar gâtul prefer să nu îl descopăr, deoarece m-aș simți vulnerabilă. (subiect român 1, studentă, București)
Da, privirea celuilalt îmi indică interesul lui față de mine, dacă își ferește privirea des, înseamnă că deja nu mai e interesant pentru el. Iar gesturile sunt foarte importante, deoarece vin în completarea limbajului verbal și pot trăda anumite aspecte despre persoana din fața ta. Zâmabesc mult, mai ales dacă îmi place cum decurge întâlnirea. Nu îmi trec des mâna prin păr, iar de cele mai multe ori conștientizez gestul. Da, îmi descopăr gâtul. Mi se pare o zonă care indică atât că vrei să arăți mai mult, cât și că ești decentă în expunerea coprului tău. Uneori privesc fix, dar de cele mai multe ori doar mențin contactul vizual, pentru că privirea fixată pe celălalt poate fi inconfortabilă. (subiect străin, studentă, Lituania)
Modul diferit de a acționa demonstrează și subiectivitatea codificării și decodificării fiecărui mesaj. Așa cum era normal, femeile au pus mai mare accent pe gesturi și avantajul de a-și folosi corpul pentru a atrage atenția. Femeile zâmbesc mai mult, într-un mod decent își descoperă părți ale trupului, se folosesc de vestimentație pentru a-și pune în evidență calitățile corpului. De menționat că respondeții din Italia pun mai mare accent pe gesturi și pe mișcarea corpului, spre deosebire de cei din nord (Lituania, Germania) care evită contactul fizic pentru început, punând accent pe expresia feței.
În final, le-am cerut celor intervievați să menționeze dacă au cunoștințe în ceea ce privește modul diferit de abordare al flirtului în diferite culturi. Subiecții din România au fost aleși și în funcție de stilul de a călători. Cei mai mulți( opt din zece) nu au descoperit alte culturi și tocmai de aceea răspunsurile au fost vagi. Opt dintre români au admis că este posibil să existe diferențe de abordare în funcție de fiecare cultură, dar că nu ar putea da un exemplu concret sau susțin că nu văd de ce ar fi diferit, deoarece flirtul e un fenomen universal. Unul din subiecții români a locuit șase luni în Germania și completează:
Da, există diferențe, deoarece avem abordări diferite ale flirtului, iar cultura determină și modul în care reacționăm la persoanele de sex opus. O persoană din Germania, spre exemplu, este mult mai reticentă și mai sociabilă, spre deosebire de un român care este mai expansiv.” (subiect român 2, studentă, Bacău)
Alt respondent român a călătorit în Țările Arabe și Japonia:
Cu siguranță există diferențe. În țările arabe privitul fix către o persoană de sex feminin este considerat jignitor (student român, educator, București)
Respondenții din țările străine au oferit răspunsuri mult mai nuanțate.Studenta din Lituania a menționat că este chiar dezamăgită de faptul că în țara ei spre deosebire de Spania, bărbații nu sunt deloc interesați de comunicarea nonverbală. Părând chiar insensibili și brutali în gesturi:
Persoanele de sex masculin din Lituania nu fac nimic special sau sofisticat pentru a se apropia de o femeie. De cele mai multe ori zâmbesc și inițiază o discuție. Cred că acest lucru poate fi explicat și datorită faptului că poporul lituanian este un popor distant, nu crează relații interpersonale la un nivel mai porfund. Călătorind și trăind într-o țară latină precum Spania, am descoperit că poate și clima contează enorm și , de ce nu, numărul locuitorilor. În Lituania , numărul persoanelor de sex feminin este de două ori mai mare decât numărul persoanelor de sex masculin.Glumind, cred că bărbații lituanieni nu depun efort să flirteze foarte mult pentru că sunt relaxați: există sigur o femeie care va aprecia acel zâmbet. (subiect străin, studentă, Lituania)
De aceiași părere este și subiectul din Ungaria:
Noi, ungurii, nu ne apropiem foarte tare de persoanele de care nu suntem foarte interesate, spre deosebire de spanioli. Distanța intimă diferă foarte mult și cred că ceea ce pentru spanioli înseamnă distanța normală între doi amici, în Ungaria poate ajunge chiar să fie distanța intimă între două persoane aflate la o primă întâlnire. Dar un ungur nu se supără dacă este atins ăntr-o relație amicală sau dacă cineva se apropie foarte tare de el. Înțelegem diferențele culturale. Dar dacă e să comparăm cu alte culturi, cred ca noi suntem la mijloc. (subiect străin, studentă, Ungaria)
Respondetul din Italia, în schimb, susține că italienii din contră sunt la polul opus, mult mai direcți și expansivi:
Italienii, sunt mult mai direcți și se apropie mult mai mult de persoane cu care abia fac cunoștiință decât spaniolii. Ating foarte mult celelalte persoane în timpul dialogului și sunt recunoscuți pentru multitudinea de gesturi pe care le folosesc în timp ce vorbesc. (subiect străin, studentă, Italia)
Verbal vs nonverbal. Mi-am propus în cele ce urmează să aflu cât de important este limbajul trupului în viziunea studenților. Contrar așteptărilor mele, aceștia au dovedit o mai mare aplecare spre nonverbal decât spre aspectul verbal al fenomenului. Astfel, 15 din cei 20 intervievați au susținut ideea importanței comunicării nonverbale cu precădere , în timp ce doar cinci au adus în discuție limbajul verbal și au menționat că se folosesc de replici pentru a curta pe cineva. Subiecții de sex masculin au fost mai interesați de partea verbală, recunoscând că le e mai ușor să între în dialog cu o femeie decât să încerce să îi citească comportamentul. Aceștia folosesc anumite replici sau se lasă la voia întâmplării mizând pe spontaneitate. În esență, o femeie este mult mai sensibilă la aspectul nonverbal, își folosește mult mai mult imaginația pentru a coda aceste mesaje și își acordă mult mai mult timp decodării feedback-ului. Doi din cinci bărbații au menționat faptul că admit importanța elementelor nonverbale și că acestea transmit foarte multe informații prețioase, dar că mizează pe naturalețe și pe felul lor de a fi, fără să piardă timp cu decodificarea mesajelor. De cealaltă parte, 10 din cele 15 femei intervievate au taxat indiferența părții masculine, adăugând faptul că acordă mai puține șanse unui flirt dacă atitudinea bărbatului respectiv este contrastantă: verbal își arată interesul, dar prin priviri și distanță intimă pare total dezinteresat. Respondenții români , atât femei cât și bărbați , au inclus replicile ca etapă următoare contacului vizual. Indiferent de locul în care aceștia flirtează, își exprimă interesul și pe cale verbală la scurt timp după ce li se întâlnesc privirile. Subiecții străini au menționat în unanimitate că prelungesc acestă etapă din mai multe motive: pentru a fi siguri că decodifică corect mesajele primite, dar și pentru că între culturi diferite limbajul nonverbal transmite de cele mai multe ori informații mai precise.
Respondenții au fost încurajați să gândească căror elemente le-ar acorda o importanță mai mare în timpul flirtului. 18 din cei 20 au menționat că prin privire se dă de înțeles cel mai ușor intenția de a flirta. Ochii prin profunzime, dilatarea pupilelor, forma sprâncenelor și direcție inițiază jocul seducției.
Prima dată observ cum sunt privită. Ochii transmit cel mai bine intențiile.Orice femeie își dă seama dacă bărbatul din fața ei dorește mai mult. Modul în care sunt privită îmi dă de înțeles dacă este vorba de flirt sau nu. (subiect străin, studentă, Spania)
Zâmbetul a fost al doilea element ca importanță în înșiruirea realizată de respondenți. 13 din cele 15 femei chestionate au fost de părere că prin zâmbet sunt mult mai atrăgătoare și lasă o impresie pozitivă care atrage mult mai mulți admiratori.
Cea mai des folosită „metodă” este zâmbetul, pentru că bucură, oricine apreciază un zâmbet fie că este în scop de flirt, fie în alt scop.Avantajul cel mai mare este…cred… faptul că te faci recunoscut dintr-o mie de fețe care nu zâmbesc și nu privesc pe altcineva.(subiect român, student, Bacău)
Scop vs. plăcere ( Intenționalitate) . Mi-am propus să aflu în ce măsură subiecții flirtează pentru că sunt atrași de persoana respectivă sau pentru că sunt de părere că este un mod facil de a obține avantaje în situații cotidiene. Am fost surpinsă să aflu că doar trei din cele 20 de persoane se folosesc de anumite gesturi , priviri sau zâmbete pentru a înainte într-o sală de așteptare sau în trafic. Flirtul nu are mereu conotația unui joc sexual și conform răspunsurilor, am descoperit că majoritatea nu îmi împărtășesc părerea. Flirtul nevinovat poate apărea și într-o situație cotidiană, doar din dorința de a ne face plăcuți și de a crea o impresie bună. Acest aspect a fost dezaprobat de majoritatea respondeților, fiind catalogat drept un gest îndoielnic prin care se dă impresia de neseriozitate. Doi dintre cei întrebați au fost categorici, răspunzând că niciodată nu ar recurge la asemenea comportamente pentru a obține avantaje. Un singur subiect de sex masculin a recunoscut că uneori flirtul poate fi foarte subtil astfel că trece neobservat și nu este considerat jignire dacă este vorba de o situație cotidiană. Atâta timp cât este respectat statutul celeilalte persoane și nu se întrece limita bunului simț, flirtul prezintă avantaje și te face mai plăcut.
Sunt de părere că uneori îmi aduce avantaje. Dacă ofer respect și mă comport politicos, îmi câștig credibilitatea și nu dau dovadă de proastă creștere. (subiect român, student, București)
Mai există o categorie de persoane care flirtează indiferent de situație, nu pentru a obține anumite avantaje ci doar pentru a-și demonstra că se pot face plăcute oricând și astfel își mențin stima de sine la un nivel ridicat.
Cred că unii flirtează pentru a atrage atenția oamenilor de care sunt atrași fizic…alții o fac doar pentru că este amuzant și oarecum palpitant, entuziasmant. Avantajele ar putea fi că de fiecare dată, în fiecare nouă partidă se pot prezenta lumii altfel… fie ca „ băiat timid”, fie ca un „ Don Juan” ( subiect român, studentă, București)
Atractivitatea și încrederea în sine. Teoreticienii au realizat studii prin care au demonstrat că de multe ori nu frumusețea fizică este cea care provoacă admirație, ci încrederea în sine. Atractivitatea feței umane de multe ori nu este un avantaj, multe persoane extrem de frumoase din acest punct de vedere nu sunt evaluate pozitiv. În societate, în timpul flirtului și nu numai, aceste persoane sunt tratate superficial, considerându-se că frumusețea fizică poate trece drept o aparență atrăgătoare.
Răspunsurile au fost împărțite în mod egal. Așadar, 10 din cei 20 intervievați au afirmat că nu se lasă păcăliți de un aspect frumos și se simt mult mai atrași de o persoană care emană încredere în sine, care știe să își pună în valoare calitățile, subminând defectele (în mod special cele fizice). Demn de menționat este faptul că nouă din cei 10 care au oferit acest răspuns sunt studenți străini. Restul, majoritate români, sunt de părere că primul pas spre un flirt „reușit” este atracția fizică. Iar această atracție este provocată de atractivitatea persoanei care ia parte la jocul seducției. Frumusețea fizică provoacă, atrage și de cele mai multe ori oferă avantaje. Acest detaliu, subliniază faptul că în cultura română se pune mult mai mult accent pe fizic decât pe interior.
Îmi face plăcere să am în fața mea o fată frumoasă. Nu neg că și o persoană mai puțin atrăgătoare are anumite calități, dar nu consider că sunt la vârsta necesară la care să am răbdare să descopăr aceste calități. Sunt tânăr și vorba aceea…„ Ce e frumos și lui Dumnezeu îi place”. Vreau să merg pe stradă mândru că am lângă mine o fată frumoasă. (subiect român, student, București)
Unul dintre subiecți a declarat ca frumusețea fizică îi produce o stare de bine, că îi face plăcere să flirteze doar cu oameni atrăgători, pentru simplul fapt că fumusețea fizică îl provoacă mult mai mult. El se declară conștient de superficialitatea naturii umane, și de slăbiciunea acesteia în fața unor stimuli atractivi.
Frumusețea fizică poate fi foarte periculoasă. Este amuzant când ești tânăr să ai un partener foarte frumos din punct de vedere fizic. Există acel orgoliu de a avea un iubit sau o iubită admirat/ă de toți. Acum realizez că este un rogoliu stupid, de tânăr imatur. Cred că ulterior, peste ani, această frumusețe este o corvoadă… ajungi să fi preocupat inutil de faptul că toți îți admiră soția/soțul.(subiect român, studentă, Bacău)
În numeroase studii s-a vorbit despre existența unor indicatori de comportament, cei de dominare și cei de supunere. Gesturile, expresiile feței, postura sunt analizate din perspectiva unui raport ce se realizează între cele două persoane implicate în flirt. Acest raport de dominare/supunere împarte indivizii în două categorii: cele submisive, care sunt în mod normal mult mai pașnice și nesigure și cele dominante, care impresionează prin relaxare și încredere în sine. Acest aspect a fost adus în discuție prin intermediul întrebării despre atracția fizică și limbajul nonverbal. Am încercat să văd ce contează mai mult pentru cei ce flirtează, cât de ușor se lasă oamenii înșelați de frumusețea fizică. Partea feminină a eșantionului a fost de părere că frumusețea fizică nu durează și de aceea cu cât înaintează în vârstă cu atât pun preț mai mare pe calitățile sufletești. De aceea, în momentul flirtului, nu atractivitatea cântărește cel mai mult, ci modul în care persoana se face plăcută și atrage atenția. În acest sens, este mai apreciată o persoană neatrăgătoare dar care știe că zâmbetul său luminează încăperea în care a intrat și are încredere în propria persoană, decât o persoană care știe că are anumite calități fizice dar nu transmite nimic. Doi dintre subiecți au avut în vedere faptul că limbajul trupului este destul de edificator în acest caz. Au menționat chiar anumite gesturi-cheie, sau anumite poziții pe care le remarcă atunci când observă gradul de încredere al persoanei cu care flirtează.
Când o persoană evită contactul vizual sau își freacă mâinile încontinuu, tind să cred că este foarte emoționată și nesigură. Atunci când cineva este foarte expansiv, îmi dă impresia că este încrezătoare. (subiect român, studentă, București)
Preponderența gesturilor de curtenire- în funcție de cultură
Așa cum am mai amintit, diverse elemente de comunicare nonverbală sunt folosite într-o măsură mai mare în anumite culturi. Italienii sunt recunoscuți pentru viteza cu care vorbesc și pentru asta se folosesc foarte mult de gesturi și mimică. În timpul unui dialog, mâinile sunt într-o permanentă mișcare. Spaniolii, în schimb, sunt recunoscuți pentru modul prietenos în care întâmpină un necunoscut. Distanța personală este mult mai mică în Peninsula Iberică, iar un străin se va mira de faptul că orice spaniol cu care va face cunoștință îl va săruta pe obraz. I-am rugat pe subiecți să adauge căteva informații la sfârșit în legătură cu orice experiență demnă de menționat, ce are în prim plan diferența de abordare a comunicării nonverbale de la o cultură la alta. Românii s-au abținut de la detalii, iar studenții străini au fost și ei, suprinzător de rezervați . Doar trei din zece au povestit cât de diferit li se pare limbajul trupului indivizilor de aparațin unor culturi diferite.
Ca și student Erasmus în Germania, am avut ocazia de a observa diferitele moduri în care sunt interpretate gesturile în cadrul altor culturi. Spre exemplu, o interepretare diferită a gestului de săruta pe cineva pe obraz când te întâlnesti cu el. Nemții se sărutau pe obraz doar cu prietenii foarte apropiați, pe când italienii sau spaniolii și noi românii o făceam cu toate cunoștințele noastre, indiferent dacă ne erau prieteni sau doar amici.
Dar un gest care se pare că este universal, este cel al strângerii mâinii cuiva când se face cunoștință.
În ceea ce privește flirtul, există cam aceeași modalitate de abordare. Mai întâi privirea, contactul vizual păstrat pentru mai mult timp, iar apoi când cei doi implicați în flirt se apropie unul de celălalt, se ating ușor sau sunt îndreptați unul spre celălalt. Cu toate acestea, nemții par să stabilească mai greu contacte cu străini, dând impresia că sunt timizi la început.
O colegă din Finlanda mi-a spus cât de ciudat i se pare ei că noi ne manifestăm public și zgomotos bucuria de a ne revedea. La ei lumea e foarte tăcută pe stradă, sau în mijloacele publice de transport, pe când în Germania, mai ales noi studenții Erasmus eram destul de zgomotoși și mereu povesteam ceva cu voce tare. Iar când dorea un bărbat sa flirteze cu ea, nu reușea să mențină contactul vizual constant, deoarece i se părea prea insistent, prea invaziv . (subiect străin, studentă, Spania)
Capitolul 6
Concluzii
Mi-am propus în cercetarea de față să interpretez limbajul nonverbal în diferite spații socio-culturale și să descopăr modul în care studenții interpretează elementele nonverbale în timpul flirtului. Într-o perioadă istorică în care societățile luptă să își păstreze unicitatea și identitatea culturală în raport cu globalizarea la nivel mondial, limbajul nonverbal tinde spre o universalizare. Dacă expresiile faciale sunt o expresie a acestei universalități, gesturile încă demonstrează specificul unei culturi și am dorit să scot în evidență acest aspect. Am căutat o situație des întâlnită pentru a putea realiza studiul de caz pe subiecți familiarizați cu tema respectivă- flirtul. Consider că nu poți cunoaște cu adevărat o cultură fără a lua contact cu locurile, obiceiurile, tradițiile, oamenii ce o definesc. De aici am plecat în alegerea persoanelor ce avea să le intervievez. Experiența personală în ceea ce privește schimbul intercultural a constituit condiția de bază în selectarea acestora. Deoarece și eu personal am beneficiat de o bursă ce a avut ca scop facilitarea acestui demers, am considerat că este adecvat să îmi interoghez colegii întâlniți în timpul bursei. Am purtat discuții cu oameni de peste tot din lume și ulterior, am reușit să trag concluziile.
Am descoperit în urma cercetării că toți subiecții, indiferent de cultura din care provin, acordă o atenție considerabilă limbajului trupului. Flirtul este un fenomen psiho-sociologic privit cu interes de către toți tinerii care au luat parte la interviu și așa cum am și dorit să demonstrez, este pus în legătură directă cu comunicarea nonverbală. Nu există flirt fără priviri cu subînțeles, fără atingeri întâmplătoare sau fără zâmbete timide. Semnalele nonverbale dictează tonul întâlnirii, atrag atenția, ajută la crearea unei legături între indivizi, sunt semnale de alarmă. În ceea ce privește flirtul, elementele de comunicare nonverbală sunt percepute ca aspecte de sine stătătoare și sunt vitale în crearea unei prime impresii.
Am descoperit că semnul nonverbal cel mai important în inițierea flirtului este contactul vizual. Indiferent de cultura din care provin, subiecții au răspuns la unison că acest element este cel mai la îndemână și în același timp este indispensabil. Deși amintirile sunt vagi, cu toții își aduc aminte cu melancolie de primele emoții când au privit timid spre persoana pe care o admirau. Părerile au fost în schimb împărțite în ceea ce privește scopul flirtului. O parte au susținut că acesta are loc doar când două persoane se plac, iar alții sunt de părere că flirtul poate exista în mai multe situații chiar și în cazul în care se urmărește doar obținerea unor beneficii în situații cotidiene. Gradul de conștientizare a avantajelor aduse de limbajul trupului este mai mare la femei deoarece acestea dețin și o gamă mai largă de posibilități de utilizare a elementelor nonverbale.Astfel, femeile sunt mult mai atente la trup și la semnalele transmise de partener, în timp ce bărbații mizează pe naturalețe. Toți subiecții studiază privirea celuilalt, își trec mâna prin păr și își descoperă gâtul (persoanele de sex feminin cu precădere), zâmbesc mult mai mult sau caută pretexte pentru a realiza contact fizic „întâmplător”. Aceste elemente sunt prezente în timpul flirtului indiferent de cultură. Singura diferență fiind că, în culturile din zonele cu climă mai caldă, oamenii realizează contacte mult mai ușor și astfel gesturile sunt mult mai expansive. Dacă spaniolii sunt mult mai calzi, contactul vizual este mai intens, sărutul pe obraz este o modalitate de a saluta, zâmbesc oricărui necunoscut, iar italienii gesticulează excesiv de mult dând vitalitate dialogului, nordicii sunt mai retrași, nu mențin contactul vizual mult timp, nu se îmbrățișează în semn de salut.
Gesturile și privirea sunt interpretate corect în toate culturile și în ceea ce privește flirtul, nu există diferențe majore. Și aici mă refer la faptul că unii respondeți au menționat că au cunoștințe în ceea ce privește cultura arabă sau japoneză, în care femeia nu este privită direct și contactul vizual îți pierde din importanță. În culturile occidentale, privirea denotă interes, iar gesturile accentuează intenția de apropiere. Elementele nonverbale sunt la fel de importante ca și discursul verbal, ele potențează cuvintele și au relevanță de sine stătătoare. Conform așteptărilor, indivizii acordă importanță ridicată interpretării gesturilor și relaționează cu persoanele de sex opus în timpul flirtului în urma codificării și decodificării acestora. Toate aceste gesturi individualizează persoana respectivă și vorbesc despre aceasta. Schimbul de priviri, mișcările mâinilor, poziția trupului, surâsul, rochița feminină sau costumul elegant, toate alcătuiesc jocul plăcut al seducției.
Bibliografie
Andersen, Peter A., Hecht, Michael L., Hoobler, Gregory D. și Smallwood, Maya. (2001). Nonverbal Communication Across Cultures, Handbook of International and Intercultural Communication. (ediția a II-a). [etc.]: Sage Publications Inc
Birkenbihl, Vera F. (1997). Semnalele corpului- cum să înțelegem limbajul corpului. București: Gemma Press
Borțun, Dumitru. (2006). Semiotica : limbaj și comunicare. București: Comunicare.ro
Bremmer, Jan și Roodenburg, Herman (eds). [1991] (2000). O istorie culturală a gesturilor. Din Antichitate și până în zilele noastre. București: Editura Polimark (A Cultural History of Gesture. From Antiquity tothe Present Day. : Polity Press. Trad. rom. T. Avacum).
Chelcea, Septimiu, Ivan, Loredana și Chelcea, Adina. (2008). Comunicarea nonverbală: gesturile și postura. București: Comunicare.ro
Chelcea, Septimiu (Coord.). 2004. Comunicarea nonverbală în spațiul public.București: Tritonic
Chelcea, Septimiu, 2007. Cum să redactăm o lucarea de licență, o teză de doctorat, un articol științific în domeniul științelor socioumane. Ediția a IV-a. București: Comunicare.ro
Chelcea, Septimiu, 2001. Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București: Editura Economică
Chiru, Irena. (2003). Comunicarea interpersonală. București : Tritonic
Cohen, David (1997). Body Language in Relationships. București: Polimark
Collett, Peter. (2005). Cartea gesturilor : cum putem citi gândurile oamenilor din actiunile lor. București : Editura Trei
Dodd, Carley. (1995). Dynamics of Intercultural Communication, ; ; : Brown and Benchmark
Hall, E.T. (1959). Silent Language . : Doubleday & Co.
Knapp, M.L. și Hall, J.A. (2002). Nonverbal Communication in Human Interaction. 5th Ed. Belmont, CA.:
Knapp, Mark A., Hall, Judith A. [2006]. Nonverbal communication in human interaction. 6th edition Belmont, CA: Wadsworth / Thomson Learning
Knapp, Mark, (1980). Essentials of nonverbal communication, ; ; [etc.] : Holt, Rinehart and Winston
Pease, Allan. (2002). Limbajul trupului : cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor, București : Polimark
Prutianu, Ștefan.(2005). Antrenamentul abilităților de comunicare, Iași: Polirom
Revista The ONE, numărul 55 din luna februarie 2009
Samovar, Larry A., Porter, Richard E. și Stefani, Lisa A. (1998). Communication Between Cultures. , :
Tran, Vasile și Stănciugelu, Irina. (2003). Teoria comunicării. București : Comunicare.ro
Bibliografie online
http://www.askoxford.com/worldofwords/wordfrom/concise11/?view=uk, accesat 28 mai 2009
http://ukcatalogue.oup.com/product/0.do , accesat 28 mai 2009
http://dexonline.ro/ , accesat perioada martie-iunie 2009
Bibliografie
Andersen, Peter A., Hecht, Michael L., Hoobler, Gregory D. și Smallwood, Maya. (2001). Nonverbal Communication Across Cultures, Handbook of International and Intercultural Communication. (ediția a II-a). [etc.]: Sage Publications Inc
Birkenbihl, Vera F. (1997). Semnalele corpului- cum să înțelegem limbajul corpului. București: Gemma Press
Borțun, Dumitru. (2006). Semiotica : limbaj și comunicare. București: Comunicare.ro
Bremmer, Jan și Roodenburg, Herman (eds). [1991] (2000). O istorie culturală a gesturilor. Din Antichitate și până în zilele noastre. București: Editura Polimark (A Cultural History of Gesture. From Antiquity tothe Present Day. : Polity Press. Trad. rom. T. Avacum).
Chelcea, Septimiu, Ivan, Loredana și Chelcea, Adina. (2008). Comunicarea nonverbală: gesturile și postura. București: Comunicare.ro
Chelcea, Septimiu (Coord.). 2004. Comunicarea nonverbală în spațiul public.București: Tritonic
Chelcea, Septimiu, 2007. Cum să redactăm o lucarea de licență, o teză de doctorat, un articol științific în domeniul științelor socioumane. Ediția a IV-a. București: Comunicare.ro
Chelcea, Septimiu, 2001. Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București: Editura Economică
Chiru, Irena. (2003). Comunicarea interpersonală. București : Tritonic
Cohen, David (1997). Body Language in Relationships. București: Polimark
Collett, Peter. (2005). Cartea gesturilor : cum putem citi gândurile oamenilor din actiunile lor. București : Editura Trei
Dodd, Carley. (1995). Dynamics of Intercultural Communication, ; ; : Brown and Benchmark
Hall, E.T. (1959). Silent Language . : Doubleday & Co.
Knapp, M.L. și Hall, J.A. (2002). Nonverbal Communication in Human Interaction. 5th Ed. Belmont, CA.:
Knapp, Mark A., Hall, Judith A. [2006]. Nonverbal communication in human interaction. 6th edition Belmont, CA: Wadsworth / Thomson Learning
Knapp, Mark, (1980). Essentials of nonverbal communication, ; ; [etc.] : Holt, Rinehart and Winston
Pease, Allan. (2002). Limbajul trupului : cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor, București : Polimark
Prutianu, Ștefan.(2005). Antrenamentul abilităților de comunicare, Iași: Polirom
Revista The ONE, numărul 55 din luna februarie 2009
Samovar, Larry A., Porter, Richard E. și Stefani, Lisa A. (1998). Communication Between Cultures. , :
Tran, Vasile și Stănciugelu, Irina. (2003). Teoria comunicării. București : Comunicare.ro
Bibliografie online
http://www.askoxford.com/worldofwords/wordfrom/concise11/?view=uk, accesat 28 mai 2009
http://ukcatalogue.oup.com/product/0.do , accesat 28 mai 2009
http://dexonline.ro/ , accesat perioada martie-iunie 2009
Anexe
Anexa 1 – Model de interviu limba română
Interviu structurat
În primul rând, vreau să-ți mulțumesc pentru că ai răspuns invitației mele. Scopul studiului pe care îl realizez este de a afla părerea oamenilor cu privire la flirt și modul conștient sau inconștient în care oamenii se folosesc de limbajul nonverbal în acest demers.
Este important să știi că nu există răspunsuri bune sau rele, corecte sau greșite. Mă interesează pur și simplu opiniile tare sincere în legătură cu acest subiect.
Deoarece voi avea interviuri cu mai multe persoane, iar la sfârșit va trebui să trag niște concluzii, îți cer permisiunea să înregistrez această conversație – vreau să mă asigur că nu uit nimic din ceea ce spui. Totodată, te asigur de confidențialitatea informațiilor, doar eu voi asculta înregistrarea.
Spuneți-mi câteva date despre dumneavoastră: cum vă numiți, cu ce vă ocupați ?
Tema pe care v-o propun este flirtul. Care este primul lucru la care vă gândiți când vine vorba de flirt?
Gândiți-vă la prima experiență în care ați realizat că flirtați/ altcineva flirta cu dumneavoastră. Ce amintiri aveți? Cum s-a întâmplat?
De ce credeți că oamenii flirtează ? Ce avantaje le oferă?
Haide să vorbim acum despre metode de flirt. Ce metode cunoașteți sau abordați?
Aveți obiceiul de a flirta în orice ocazie?
Vă folosiți de acest joc și în situații cotidiene doar pentru a obține diverse avantaje (dacă vă oprește un polițist, dacă vreți să vi se acorde prioritatea în trafic, dacă vreți să obțineți un loc mai în față într-o sală de așteptare etc ) ?
Aveți un ritual?
Sunteți conștient de atuurile dumneavoastră în timpul acestui joc?
Ce observați prima dată la o persoană care flirtează cum dumneavoastră?
Sunteți atent la elementele de comunicare nonverbală în timpul flirtului?
Folosiți anumite gesturi intenționat? Cum anume procedați?
Vă aflați la prima întalnire
13.Studiați privirea ceiluilalt? Sunteți atent la gesturi?
14 Cât de mult zambiți?
15 Vă treceți des mâna prin păr? O faceți conștient?
16 Vă descoperiți gâtul?
17 Priviți fix persoana respectivă?
18 Se întâmplă să atingeți din greșeală persoana respectivă? (contactul fizic)
19Cât de importantă credeți că este comunicarea nonverbală în timpul flirtului?
20Considerați că abilitatea de a folosi limbajul nonverbal poate compensa atracția fizică?
Sunteți de părere că există diferențieri de abordare în cultura dumneavoastră față de alte culturi?Care ar fi acelea?
Aici se termină discuția noastră. Crezi că am trecut ceva cu vederea în legătură cu subietul abordat? Dorești să adaugi ceva? Îți mulțumesc pentru participare și îți doresc o zi frumoasă în continuare!
Anexa 2- model interviu limba engleză
Interview
Flirt- attraction and nonverbal communicacion
First of all, thank you for answering my invitation. The aim of the study that I coordinate is to get a feedback about how people flirt (characteristics of each culture).And the conscious or unconscious way in which people make use of nonverbal language in this process.
It is important to know that there are no right or wrong answers. I am interested in honest opinions on the subject.
Since I must have interviews with several people, I will need to draw some conclusions. If you are curious to find out how people flirt in their culture I will be happy to share with you these conclusions. However, I assure the confidentiality of information.
.
Tell me some things about you: your name, your age, what do you do?
2. The theme that I propose is flirt. What is the first thing that comes on your mind when you think of that word?
3. Think about the first experience you had and you realized that you were flirting or somebody else was flirting with you. What memories you have? What happened?
4. Why do you think people flirt? What advantages it offers?
5. Let’s talk about ways to flirt. What methods do you know or approach?
6. Are you used to flirt with any occasion?
7. Are you used to flirt in everyday situations just to obtain various benefits (if a cop stops you, if you want to be given priority in traffic, if you want to get a place in queue/waiting room etc.)?
8. Do you have a ritual?
9. Are you aware of your strengths in this game?
9. What is the first thing you notice when a man flirts your way?
10. Do you pay attention to the nonverbal communication elements while flirting?
11. Do you use some gestures intentionally? How exactly?
You are at the first date
12. Do you study your partner’s way of flirting?
13. Do you pay attention to gestures?
14. How much do you smile?
15. Do you often go with your hand through your hair ? Are you aware of that while doing it?
16. Do you let your neck be seen?
17. Do you look deep into others person’s eyes?
18. Does it happen to accidentally touch your partner? ( physical contact at first date)
19. How important do you think nonverbal communication is, while flirting?
20. What do you think? Can nonverbal language replace the physical attraction?
21. Do you know if there are different approaches in your culture(unlike to other cultures) about flirting?
This is all. If you want to add something, please do (opinions about nonverbal communication and importance of this language in your culture)! Thank you for your participation and have a nice day!
Anexa 3 – model interviu limba spaiolă
Entrevista
Flirt-atracción y no verbal communicación
En primer lugar, gracias por contestar a mi invitación. El objetivo del estudio es informar acerca de cómo la gente coquetee (flirtear-características de cada cultura). Y la manera consciente o inconsciente en el que las personas hacen uso de lenguaje no verbal en este proceso.
Es importante saber que no hay respuestas correctas o incorrectas. Estoy interesada en opiniones honestas sobre el tema.
Desde que debe tener entrevistas con varias personas, me tendrán que sacar algunas conclusiones. Si usted es curioso descubrir cómo la gente en su cultura coquetear seré feliz de compartir con ustedes estas conclusiones. Sin embargo, quiero asegurar a la confidencialidad de la información.
.
1. Dime algo sobre ti: tu nombre, tu edad, ¿qué haces?
2. El tema que propongo es coquetear(flirtear) ¿Qué es lo primero que viene a su mente cuando se piensa de esa palabra?
3. Pienses en la primera experiencia que tenías y te dieron cuenta de que usted o otra persona estabas flirteando. ¿Qué recuerdos tiene? ¿Qué pasó?
4. ¿Por qué crees que la gente flirte? ¿Qué ventajas ofrece?
5. Hablemos de formas de coquetear. ¿Qué métodos sabe usted o enfoque?
6. ¿Estas firteando/coqueteando con cualquier ocasión?
7. Estas flirteando en situaciones de la vida cotidiana para obtener diversos beneficios (si un policía detiene a usted, si quiere ser una prioridad en el tráfico, si desea obtener un lugar en la cola / sala de espera, etc)?
8. ¿Tiene usted un ritual?
9. ¿Es usted consciente de sus puntos fuertes en este juego?
9. ¿Qué es lo primero que usted nota cuando un hombre coquetea a tu manera?
10. ¿Se presta atención a la comunicación no verbal, mientras que elementos de coquetear/flirtear ?
11. ¿Utiliza usted algunos gestos intencionalmente? ¿Cómo exactamente?
Usted se encuentra en la primera fecha
12. ¿Estas estudiando la manera/forma de flirtear de tu pareja?
13. ¿Se presta atención a los gestos?
14. ¿Cuánto sonrisa?
15. ¿Sueles ir con la mano a través de tu pelo? ¿Es usted consciente de eso gesto
16. ¿Te deje que su cullo(neck) se ve?
17. ¿Estas mirando en el fondo de los ojos de otras personas?
18. Sucede que, accidentalmente, toca a su pareja? (Contacto físico en la primera fecha)
19. ¿Es importante la comunicación no verbal, al mismo tiempo coquetear?
20. Que opinas? El lenguaje nonverbal puede substituir la attracion fisica?
21. ¿Sabes si hay diferentes enfoques en su cultura (a diferencia de otras culturas) acerca de coqueteo/flirt?
Esto es todo. Si quieres añadir algo, por favor hacer (opiniones sobre la comunicación no verbal y la importancia de este idioma en su cultura)! Gracias por su participación y que tienes un buen día!
Anexa 4- exemplu de interviu realizat în limba română
În primul rând, vreau să-ți mulțumesc pentru că ai răspuns invitației mele. Scopul studiului pe care îl realizez este de a afla părerea oamenilor cu privire la flirt și modul conștient sau inconștient în care oamenii se folosesc de limbajul nonverbal în acest demers.
Este important să știi că nu există răspunsuri bune sau rele, corecte sau greșite. Mă interesează pur și simplu opiniile tare sincere în legătură cu acest subiect.
Deoarece voi avea interviuri cu mai multe persoane, iar la sfârșit va trebui să trag niște concluzii, îți cer permisiunea să înregistrez această conversație – vreau să mă asigur că nu uit nimic din ceea ce spui. Totodată, te asigur de confidențialitatea informațiilor, doar eu voi asculta înregistrarea.
1. Spuneți-mi câteva date despre dumneavoastră: cum vă numiți, cu ce vă ocupați ?
Mă numesc Ungurelu Alexandra, sunt studentă și în timpul liber confecționez bijuterii.
2. Tema pe care v-o propun este flirtul. Care este primul lucru la care vă gândiți când vine vorba de flirt?La un zâmbet.
3.Gândiți-vă la prima experiență în care ați realizat că flirtați/ altcineva flirta cu dumneavoastră. Ce amintiri aveți? Cum s-a întâmplat?
Eram în liceu, pe holul liceului, totul s-a petrecut destul de repede, zâmbete, priviri scurte dar pătrunzătoare și plăcute.
4.De ce credeți că oamenii flirtează ? Ce avantaje le oferă?
Cel mai des cred că se întâmplă pentru că majoritatea sunt conștienți/suntem conștienți că nu vor reuși să cunoaștem acea persoană cu care flirtăm foarte bine și atunci încercăm să lăsăm totuși o impresie, un zâmbet, o privire. Drept avantaje, cel mai mare cred că este faptul că te faci recunoscut dintr-o mie de fețe care nu zâmbesc și nu privesc pe altcineva.
5. Haide să vorbim acum despre metode de flirt. Ce metode cunoașteți sau abordați?
Cea mai des folosită “metodă” este zâmbetul, pentru că bucură, oricine apreciază un zâmbet fie că este în scop de flirt, fie în alt scop. Alte metode sunt, cel mai probabil: apropierea corpului de altă persoană, adică micșorarea distanței personale, privirea intensă sau privirea scurtă. Momentan atât îmi aduc aminte.
6.Aveți obiceiul de a flirta în orice ocazie?
Nu, nu în orice ocazie. Totul depinde de persoana care îmi atrage privirea.
7.Vă folosiți de acest joc și în situații cotidiene doar pentru a obține diverse avantaje (dacă vă oprește un polițist, dacă vreți să vi se acorde prioritatea în trafic, dacă vreți să obțineți un loc mai în față într-o sală de așteptare etc ) ?
Nu m-am folosit niciodată de flirt în astfel de scopuri.
8.Aveți un ritual?
Nu l-aș putea numi un ritual. O privire, un zâmbet, cam la asta se rezumă.
9.Sunteți conștient de atuurile dumneavoastră în timpul acestui joc?
Atuul cel mai important cred ca este faptul că sunt femeie, femeile sunt mult mai seductive decât bărbații.
10Ce observați prima dată la o persoană care flirtează cum dumneavoastră?
Privirea. Există o anumită privire în momentul în care o persoană flirtează, destul de greu de descris.
11.Sunteți atent la elementele de comunicare nonverbală în timpul flirtului?
Consider că elementele nonverbale fac totul în cazul flirtului, vorbitul mai mult ca sigur poate ruina un moment de acest gen.
12Folosiți anumite gesturi intenționat? Cum anume procedați?
Vă aflați la prima întalnire.
Cred că aș încerca să zâmbesc cât mai des, să privesc cealaltă persoană în ochi, ăsta mi se pare un lucru important.
13.Studiați privirea ceiluilalt? Sunteți atent la gesturi?
Cel mai mult studiez expresiile feței, mi se par cele mai importante, exprimă sinceritatea persoanei respective. Sunt atentă și la gesturi dar în mai mică măsură.
14 Cât de mult zambiți?
Destul de des, în cele mai multe cazuri când se întâmplă ceva amuzant.
15 Vă treceți des mâna prin păr? O faceți conștient?
Da, o fac conștient, am un fel de tic, trebuie să-mi aranjez părul constant.
16 Vă descoperiți gâtul?
Nu, m-aș simți vulnerabilă dacă aș face asta, nu știu exact de ce, dar așa m-aș simți.
17 Priviți fix persoana respectivă?
O privesc în ochi, nu fix, adică nu tot timpul, altfel ar părea ciudat.
18 Se întâmplă să atingeți din greșeală persoana respectivă? (contactul fizic)
Din greșeală se întâmplă în orice context, în acest caz nu s-ar întampla din greșeală, ar intra în ritualul de flirt.
19Cât de importantă credeți că este comunicarea nonverbală în timpul flirtului?
Foarte importantă, așa cum am spus mai devreme, este mai importantă ca orice, mai importantă decât vorbitul, indică adevăratele intenții ale persoanei.
20Considerați că abilitatea de a folosi limbajul nonverbal poate compensa atracția fizică?
Nu cred.
21 Stiți dacă există diferențieri de abordare în cultura dumneavoastră diferite fata de alte culturi?
Nu cunosc diferențe exacte, dar mai mult ca sigur există, fiecare cultură are semne și semnale cu diferite semnificații și pentru diferite contexte.
.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Gesturile Si Privirea. Semnificatia Lor In Diferite Spatii Socio Culturale (ID: 165350)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.