Gestiunea Surselor de Finantare la Intreprindere

„Gestiunea surselor de finanțare la întreprindere”

(în baza datelor ,,SMC-Materiale de construcție’’S.R.L.)

la specialitatea 364.1 Finanțe și Bănci

Cuprins

ADNOTARE

la teza de licență cu tema:

,,Gestiunea surselor de finanțare la întreprindere’’

Teza este consacrată studierii surselor de finanțare a întreprinderilor. Actualitatea temei fiind că fiecare întreprindere are nevoie de surse de finanțare pentru a-și extinde activitatea și pentru a efectua cea mai corectă alegere a sursei de finanțare este necesară o analiză financiară a întreprinderii pentru a optimiza alegerea.

Scopul tezei este de a analiza toate tipurile de surse de finanțare și ale depista punctele forte și slabe pentru fiecare sursă în parte. Decizia financiară este un proces rațional de alegere a variantei optime în privința finаnțării și a investițiilor. Importаnța deciziei financiare derivă din faptul că obiectivul oricărei decizii luаte la nivelul unei întreprinderi, are un caracter financiar care constă în special, în sporirea rentabilității, a profitabilității pe produs, pe activitate și pe total întreprindere, аsigurarea unei permanente stări de lichiditate și cunoașterea riscurilor și asigurarea măsurilor pentru evitarea / acoperirea lor, aspecte care așează întreprinderea pe poziție de lider pe piață.

În introducere se аrgumentează аctualitatea temei de cercetаre, sunt formulate obiectivele, sarcinile, temа și obiectul investigаțiilor, se dă o caracterizare succintă a lucrării, subliniindu-se noutatea științifică și valoarea ei practică.

În teză, s-au luat în considerație rezultatele cercetărilor ce relevă anumite aspecte ale activității de finanțare, precum și ceea ce vizează rolul alegerii surselor optime de finanțare.

Suportul metodologic și teoretico-științific аl tezei îl constituie аcte normative аșa ca hotărîri a guvernului, legi, stаndarte nationale de contabilitate, cărți științifice, manuale.

Valoarea aplicativă a lucrării constă în concluziile și recomandările formulate, pentru eficiența ativității economice a întreprinderii.

Annotation

The topic of the undergraduate thesis:

“The management of financing sources at the enterprise”

The thesis is enshrined to study the sources of finance for businesses. The theme timeliness is that each company needs funding sources to expand its activities and to make the correct choice of the source of funding is needed a financial analysis in order to optimize enterprise choice.

The aim of the thesis is to analyze all sources of funding and detect strengths and weaknesses for each source. The financial decision is a rational process of choosing the optimal variant on financing and investment. The importance of financial decision derives from the fact that the aim of any decision taken at company level has a financial nature, especially consisting in increasing profitability, product profitability,the activity and the total enterprise,assurance of a permanent state of liquidity and knowing the risk awareness and providing measures to prevent / cover them, aspects that sits firm on its leading market position.

In introduction is argued the actuality of studied theme , are formulated objectives , goals , theme and subject of investigations , it gives a brief characterization of the work, emphasizing its scientific novelty and practical value.

In the thesis, were considered the research findings that shows certain aspects of financing, and the role aimed at choosing the optimal sources of financing.

The methodological and theoretical- scientific support of the theses consists of government decisions, laws, national accounting standards, scientific books, textbooks.

The value of the work consists of conclusions and recommendations, to the efficiency of the economic activity of the enterprise .

INTRODUCERE

Actualitata temei. Fiecare întreprindere are nevoie de surse de finanțare pentru a-și extinde activitatea. Pentru a efectua cea mai corectă alegere a sursei de finanțare este necesară o analiză financiară a întreprinderii pentru a optimiza alegerea. Pentru a participa la fundamentarea și adoptarea unei noi decizii financiare trebuie investigate realizările obținute care, prin impactul exercitat asupra evoluției viitoare a firmei, îl forțează pe manager să procedeze la un nou efort de gândire capabil să îi schimbe raționamentul.

Intreprinderea, indiferent de forma sa de organizare, de forma de utilizare a capitalului sau, de natura capitalului, își desfasoara activitatea în legatură cu un ansamblu de norme ce se cer respectate în cadrul unor fluxuri de natura băneasca și financiară.

Pentru a participa la fundamentarea și adoptarea unei noi decizii financiare trebuie investigate realizările obținute care, prin impactul exercitat asupra evoluției viitoare a firmei, îl forțează pe manager să procedeze la un nou efort de gândire capabil să îi schimbe raționamentul.

Alegerea unei anumite structuri financiare ține de politica financiară a firmei respective,de obiectivele întreprinderii, de nivelul rentabilității scontate și de riscurile pe care și le asuma.în aceeasi măsură cu factorii interni,structura financiară a unei întreprinderi depinde și de mediul extern, conjunctura economică, situația pietei financiare, oscilatiile ratei dobanzii, inflatia,etc.

Fondurile proprii ale intreprinderii au in general un dublu rol: pe de o parte finanțează o parte din valoarea investițiilor iar pe de altă parte servesc drept garanție creditorilor intreprinderii care finanțează cealaltă parte a investiției.

La evaluarea impactului pe care decalajul înregistrat îl produce asupra evoluției viitoare a întreprinderii, accentul cade pe analiza financiară care s-a integrat în mecanismul de conducere și a devenit un instrument extrem de util pentru practica în domeniu. Analiza financiară este axată cu precădere pe fluxurile financiare care se formează la nivelul unei entități economice, pe modul de gestionare și plasare a capitalurilor. Însă acest demers nu se rezumă doar la aplicarea mecanică a unor formule,dar și la formarea unui veritabil „instinct financiar” al managerului care, prin deciziile luate, valorifică întregul potențial al firmei și asigură funcționarea eficientă a acesteia.

Obiectul de cercetare îl constituie gestiunea surselor de finanțare în cadrul entității economice, analiza structurii și a componenței lor.

Scopul lucrării. Tema pe care am dezvoltat-o în cadrul tezei de licență, intitulată ”Gestiunea surselor de finanțare a îtreprinderii”, se înscrie pe linia preocupărilor privind găsirea celei mai eficiente modalități de finanțare a entităților economice. Pentru atingerea acestui scop general au fost definite următoarele obiective specifice:

– Cunoașterea situației de ansamblu a întreprinderii în perioada 2012- 2014;

– Prezentarea noțiunilor teoretice cu privire la sursele de finanțare a întreprinderilor;

– Identificarea principalelor surse de finanțare a întreprinderilorși a modalităților de accesare a acestora, prezentând avantajele și dezavantajele pentru fiecare dintre ele;

– Elaborarea unor studii și exemple pentru fiecare metodă de finanțare abordată în această lucrare;

– Formularea concluziilor pe baza rezultatelor cercetării științifice efectuate prin intermediul tezei de licență.

Structura tezei de licență. Prin intermediul acestei lucrări, am abordat pe parcursul a trei capitole o temă de mare actualitate în cadrul întreprinderilor, pe care am structurat-o astfel:

În introducere se reflectă acteualitatea temei, scopul, sarcinile și obiectul de cercetare

În capitolul I intitulat: ”Bazele teoretice ale gestiunii surselor de finanțare,, În acest capitol am definit conceptul de capital, am clasifitat sursele de finanțare a întreprinderii, structura și caracteristica lor. Am identificat punctele slabe și forte a surselor de finanțare pentru anumite situații.

În capitolul II intitulat:,,Analiza situației economico-financiare a întreprinderii’’.Am analizat caracteristica general a întreprinderii,, SMC-Materiale de constructie’’SRL, situația patrimonială, am analizat sursele de finanțare folosite în cadrul entității, lichiditatea bilanțului contabil, echilibrul financiar al întreprinderii și eficiența activității economic-financiare.

În capitolul III intitulat:,, Căile de ameliorare a situației financiare în caderul entității economice’’ am analizat cauzele pierderii globale la întreprindere și am propus căi de ameliorare a capitalului propriu și de sporire a vînzărilor.

Suportul metodologic. La elaborarea tezei au fost sursele unor cărți a economiștilor autohtoni și străini, acte normative și legislative aferente temei investigate, raportul financiar al întreprinderii,, SMC-Materiale de construcție’’SRL.

CAPITOLUL I. BAZELE TEORETICE ALE GESTIUNII SURSELOR DE FINANȚARE ÎN CADRUL ENTITĂȚII ECONOMICE.

Conceptul de capital al întreprinderii.

Pentru desfășurarea activităților economice, fiecare unitate dispune de un anumit capital, care prin modul său de utilizare devine factor de producție.Noțiunea de capital apare pentru prima dată în secolul al XII -lea și a circulat la început sub diverse sensuri; ca fond, stoc de mărfuri, masă de bani etc. În secolul al XIV – lea, termenul de capital este întâlnit cu înțeles de bogăție, averi bănești, fonduri etc. Conținutul modern de capital a fost introdus de economistul francez A.J. Turgotîn secolul al XVII-lea. În accepțiunea economistului notțiunea de capital inseamnă mai mult decît bani sau bunuri, respective, o valoare care participăla producerea unor valori și a profitului. Ulterior toți economiștii s-au raportat la acest concept. O noțiunemai amplă dată de economiști este că:

 Capitalul reprezintă ansamblul bunurilor reproductibile ale unei activități anterior, utilizate în producerea de bunuri material și servicii destinate realizării ca mărfuri pe piață în scopul obținerii unui profit. El se constituie din acele bunuri produse și acumulate care nu sunt supuse consumului finl, ci nu sunt utilizate de întreprinderi pentru a produce bunuri economice și a le vinde cu profit.Prin conținutul și rolul său economic, capitalul-factor de producție se delimitează de ceilalți factori de producție și de capitalul lichid (bănesc sau financiar).

Din punct de vedere al conținutului său tehnico-productiv și investițional, capitalul cuprinde acele bunuri reproductibile care condiționează producerea continuă și eficientă a unor bunuri economice fără a căror menținere nu se poate asigura ritmul necesar al activității conomice.[22 pag 5]

Inființarea intreprinderii presupune obligatoriu existența capitalului ca sursă de inființare. La nivelul întreprinderii exista doua categorii de capital:

a) Capitalul propriu este partea de capital expusă la dispoziția intreprinderii de către proprietari.

b) Capitalul străin este partea de capital atrasă de la alte societăți sau bănci, sub forma împrumuturilor pe termen scurt si lung

Capitalul propriu impreuna cu capitalul stain formeaza capitalul permanent.

Capitalul social reprezintă sursa proprie permanentă a întreprinderii, constituită la înființarea acesteia prin aportul în bani sau bunuri aduse de acționari sau asociați.

Capitalul social se calculeaza dupa următoarele relații: capitalul social= nr actiuni inmulțit cu valoarea nominal a actiunilor.

Constituirea capitalului social presupune următoarele relații economice-financiare:

Efectuarea cheltuielilor de constituire ( cheltuieli cu onorariile, cheltuieli cu inscrierea la registrul de stat, alte cheltuieli)

Subscrierea capitalului prin actul constitutiv respectiv angajamentul intreprinzătorului să participe la constituirea intreprinderii.

Varsarea sau depunerea capitalului ( aducerea efectivă a aportului și trecerea lui in proprietatea societății)

Capitalul este elementul esențial pentru existența și funcționarea unei întreprinderi. Ansamblul activităților care trebuie organizate întreprinderi. Ansamblul activităților care trebuie organizate și desfășurate la nivelul întreprinderii pentru mobilizarea oportună, alocarea rațională, potrivit unor metode și tehnici specifice, și pentru utilizarea eficientă a capitalului necesar funcționării eficiente și atingerii obiectivelor întreprinderii poartă numele de fenomen financiar.

În activitatea întreprinderii capitalurile parcurg un ciclu financiar pe care îl încheie prin transformarea lui succesivă din formă bănească, în formă materială,revenind, în final, la forma bănească.

Literatura de specialitate menționează existența a trei cicluri financiare, respectiv: ciclul de investiții, ciclul de exploatare și ciclul operațunilor financiare. [22pag 7]

În cadrul ciclului de investiții se constituie capacitatea de producție a întreprinderii, ceea ce determină transformarea banilor 

(disponibil de casă, finanțăride la terți etc.), ca primă formă de manifestare a capitalului, cumpărare saudecontarea cheltuielilor ocazionate de realizarea în regie proprie a unor elemente deactiv imobilizat, în bunuri materiale. Ca urmare a exploatării capacităților deproducție astfel constituite, o parte din valoarea activelor imobilizate se transferăprin operațiuni de exploatare în mod treptat, pe durata mai multor ani, în valoareabunurilor și/sau serviciilor obținute (amortizarea). Acestea la rândul lor sunt oferitespre vânzare, iar încasarea contravalorii lor permite revenirea la forma bănească acapitalului.

Caracteristic, ciclului de investiții este faptul că bunurile materiale realizate încadrul său reprezintă baza tehnică a ciclului de exploatare, care se crează, în general, într-o perioadă lungă de timp.

Ciclul de exploatare este cel în care are loc întregul proces de aprovizionare,producție, comercializare și încasare a contravalorii produselor rezultate. Prinachiziționarea materiilor prime, materialelor, combustibilului, energiei etc. seconstituie activele circulante ale întreprinderii. Livrarea și încasarea produselorfinite obținute din procesul de fabricație permit revenirea capitalului la formabănească.

Ciclul operațiunilor financiare se formează atunci când se primește sau serestituie un împrumut, ca urmare a unor relații între întreprindere și instituiilefinanciare. Relațiile de împrumut dintre o întreprindere și o bancă se pot stabili și însens invers dacă întreprinderea dispune de un disponibil bănesc pe care dorește să îl valorifice prin plasamente la acea bancă. Acest disponibil apare atunci când secrează un decalaj temporal între fluxurile bănești și cele reale (când furnizoriiacordă un termen de plată întreprinderii, când întreprinderea recuperează într-untermen cât mai scurt creanțele de la clienți, când se scurtează perioada cuprinsă între momentul în care întreprinderea plătește furnizorii și momentul în carerecuperează creanțele clienți).[22, pag 9]

Clasificarea surselor de finanțare a entității economice.

Politica de finanțare a întreprinderii este nevoită să combine sursele de finanțare ale entității economice pentru a asigura buna sa funcționare, performanțele acesteia prezente și viitoare.

O entitate economică poate obține capitalul necesar pentru activitatea sa, prin numeroase căi.

Din punct de vedere al apartenenței fondurilor, sursele de finanțare se clasifică:

– surse de finanțare interne ( autofinanțarea, creșteri de capital );

– surse de finanțare externe ( împrumuturi obligatare, credite bancare, finanțare prin fonduri structurale, leasing )

Figura 1.2 Schema structurii surselor de finanțare din punc de vedere al apartenenței fondurilor.

Sursa: elaborat de autor în baza suportului teoretic.

Clasificarea surselor de finanțare în baza termenului:

Surse de finanțare pe termen lung care se clasifica:

• Capitaluri proprii se formează la înființare, se modifică prin creșteri saudiminuări și se lichidează la încetarea existenței ei. Se formează din contribuțiiexterne și din contribuții interne:

• Contribuțiile externe se referă la aportul proprietarilor și, eventual, aporturiale statului, colectivităților sau ale unor organisme specializate;

• Contribuțiile interne se referă, de regulă, la capacitatea de autofinanțare afirmei.

Datorii pe termen lung și mediu;

(capitaluri împrumutate pe termen mediu și lung). Au o exigibilitate mai mare de un an, fiind destinate să finanțeze investițiile de procurare a elementelor de capital fix și a celor de capital circulant cu caracter de permanență. Acestea se pot grupa astfel:

• Credite pe termen mediu și lung;

• Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni;

•Leasing;

Leasingul -este o foarte bună metodă de finanțare în principal datorităoperativității cu care poate satisface necesitățile financiare ale agenților economici și persoanelor fizice deopotrivă. Astfel, pot fi evitate procedurile complicate alecontractării unor credite bancare, proceduri ce uneori presupun imobilizarea unorelemente ale patrimoniului societății sau celui privat, pentru constituirea de garanții. Leasing-ul presupune existența unui furnizor, a societății finanțatoare (societatea de leasing ) și a unui utilizator. În esență operațiunea de finantare prin leasing presupune ca societatea de leasing cumpară de la furnizor bunul solicitatde către utilizator si cedează folosinta acestuia din urmă pentru o anumită perioadăde timp îin schimbul unei redevențe lunare.[22]

Surse de finanțare pe termen scurt;

Sursele de finanțare pe termen scurt pot fi clasificate astfel:

• Mobilizarea creanțelor prin factoring sau scontare;

Factoringul-constă în posibilitatea exportatorilor de a ceda o parte dincreante sau a le ceda în totalitatea lor unor institutii specializate în operatiuni deacest gen pe baza unui contract de factoring în schimbul cedării unui comision. Estedefinit ca un produs financiar complex care combină creditarea, asumarea risculuide neâncasare a creanțelor, servicii de urmărire și încasare a creanțelor, precum și evidența contabilă a creanțelor. Reprezinta o tehnică de transformare în lichidități a creanțelor rezultate în urma livrării bunurilor sau a prestării serviciilor. Factoringul este privit si ca un contractincheiat intre furnizorul de marfuri sau prestatorul de servicii (denumit aderent incadrul acestui contract) si factor (care poate fi o societate bancara sau o institutiefinanciara specializata), prin care creantele aderentului din vanzari de bunuri sau prestari de servicii sunt preluate de factor spre a fi mai apoi încasate de către acestade la debitori.[22]

Scontarea este operațiunea prin care beneficiarul unei cambia o cedează unui alt beneficiar (de regulă banca) în schimbul valorii actuale a cambiei. Agenții economici apelează la această operațiune atunci când au nevoie de lichidități și nu mai pot aștepta până la scadență. Banca percepe unei cambia un commission, scontul (dobânda percepută de la scontare până la scadență) și o garanție care va fi restituită în momentul încasării cambiei.

• Creditele de trezorerie – sunt credite pe termen scurt, de până la un an și auca scop de finanțarea ciclului de fabricație și comercializare.

Ele se împart în două categorii:

Avansuri în cont curent– reprezintă facilitatea acordată de bănci clienților lor de a putea plăti într-o anumită limită stabilită, chiar dacă aceștia nu audisponibilități în contul curent. Limita până la care se pot face plăți se numește “overdraft”. Suma creditului (a descoperirii de cont curent) evoluează în funcție de modificările soldului contului curent; aceste avansuri în contul curent reprezintă osiguranță în ceea ce privește efectuarea plăților, dar implică și o serie de costuri mult mai mari decât la creditele obișnuite, costurile reflectând dobânzile plătite înfuncție de evoluția soldului contului curent.

Creditele specializate– sunt utilizate pentru acoperirea unor necesități ale procesului de producție sau pentru finanțarea producției destinată exportului sau instituțiilor publice .[22]

Figura 1.3 Schema clasificării surselor de finanțare in baza termenului

Sursa:elaborat de autor în baza suportului teoretic [sursa 22]

Clasificarea surselor de finanțare în bza altor criterii:

Surse de finanțare tradiționale:

Credit bancar pe termen scurt/lung;

Datorii comerciale pe termen scurt/lung;

 Datorii pe termen scurt calculate;

Surse de finanțare netradiționale:

Leasing;

Factoring;

Forfetare;

Figura 1.4 Schema clasificării surselor de finanțare în baza altor criteria

Sursa: elaborată de autor în baza suportului teoretic.[sursa22]

Caracteristica surselor de finanțare.

Din punctul de vedere al surselor interne de finanțare, nu prea există multe alternative, respectiv ori se recurge la autofinanțare, ori se aduc aporturi noi la capitalul societății.

Autofinanțarea:

Autofinanțarea presupune că întreprinderea își asigură dezvoltarea cu forțe proprii folosind drept surse de finanțare o parte a profitului obținut în exercițiul expirat și fondul de amortizare.

Asigurarea fondurilor necesare prin autofinanțare trebuie analizată în funcție de rentabilitatea pe care o degajă profitul reinvestit. Dacă rentabilitatea noilor proiecte acoperire prin autofinanțare este egală cu rentabilitatea reclamată de acționari, politica de autofinanțare este neutră pentru întreprindere. Numai atunci când rentabilitatea proiectelor acoperite prin autofinanțare este mai mare decât remunerația cerută de acționari, autofinanțarea este un efect pozitiv pentru întreprindere, în sensul că va crește valoarea financiară a întrepriderii.[25]

Politica de autofinanțare a întreprinderii vizează urmatoarele obiective:

● creșterea autonomiei întreprinderii față de mediul financiar, prin sporirea lichidității, ca urmare a evitării plății dividendelor și a impozitului aferent acestora;

● creșterea cursului acțiunilor și, implicit, a valorii întreprinderii, ca urmare a creșterii proporției profitului net reținut pentru autofinanțare;

● diminuarea riscului de insolvabilitate și creșterea capacității de îndatorare, drept consecințe ale îmbunătățirii raportului capitaluri proprii – datorii totale[25]

În literatura de specialitate și in practica financiară sunt evidențiate cele 2 forme pe care le îmbraca autofinanțarea:

– autofinanțarea netă, care se referă doar la partea din profitul net destinat capitalizării;

– autofinanțarea brută, care se referă pe lângă autofinanțarea netă, și la amortizările și provizioanele constituite, care au ca scop reînnoirea activelor uzate, respectiv de a face față potențialelor riscuri datorate evoluției conjuncturale a factorilor economici.

Nivelul autofinanțării este influențat de doi factori:

→ Marja brută de autofinanțare(capacitatea de autofinanțare)

→ Dividendele distribuite acționarilor [24 pag 11]

Creditul bancar

Creditul bancar reprezintă o sursă principală de finanțare, în special pentru firmele mici și mjlocii. Însă accesul la credite al firmelor noi sau de mici dimensiuni este mai dificil decât al firmelor cu o importantă istorie creditară.

Avantajele creditului bancar sunt următoarele:

– obținerea de fonduri suplimentare;

– stabilirea unor relații de încredere cu instituțiile financiare și accesul mai ușor la alte servicii furnizate de bănci;

– lansarea de semnale pozitive pentru alți potențiali investitori, care să ofere susținere financiară; – în cazul anumitor forme de credit, existența unui grad de flexibilitate privind sumele angajate, termenii de creditare, dobânzile și termenele de rambursare; – necesitatea de a convinge banca de potențialul pozitiv al afacerii sau simpla completare a unei cereri de creditare poate „impune” întreprinzătorul să-și analizeze în mod obiectiv afacerea, să obțină o imagine clară a situației sale financiare și o caracteristică a punctelor slabe și a celor forte, a oportunităților și amenințărilor ce caracterizează situația firmei, să reevalueze ideea proiectului, strategiile de implementare etc.

Printre dezavantajele creditului bancar se numără:

– atitudinea sceptică și reținută a băncilor în ceea ce privește finanțarea noilor firme, banca având nevoie de siguranța că va primi înapoi banii acordați drept credit, în timp ce firmele nou-înființate nu oferă această garanție din diferite motive (nu au istoric, nu au experiență, nu sunt stabile);

– riscul de a pierde garanțiile depuse pentru obținerea creditului sau chiar riscul de faliment în cazul nerestituirii creditului;

– implicarea unui factor extern în managementul firmei, apariția unor restricții; – expunerea proiectului la riscuri noi – de exemplu riscul ratei dobânzii;

– riscul întreruperii creditării în cazul unor evenimente nefavorabile pentru firmă.[23]

Emiterea de acțiuni și obligațiuni

Reprezintă o sursă importantă de finanțare pentru firmele mari, însă este mai pu- țin accesibilă firmelor aflate la început de activitate.

Programe speciale de finanțare

Examinând anterior tipurile de finanțare sub formă de ajutoare și subvenții, am remarcat tangențial și sursele de obținere a acestora – statul sau colectivitățile locale, care, prin intermediul programelor speciale de finanțare (rambursabile, parțial rambursabile sau granturi), stimulează crearea întreprinderilor în anumite domenii de activitate de interes general.

Dintre sursele de finanțare a afacerii prin programe speciale se pot evidenția următoarele: – bugetul statului (prin programe naționale de finanțare);

– bugetele locale (prin programe regionale și locale de finanțare);

– fondurile structurale (prin finanțări nerambursabile);

– fondurile de garantare (garanții bancare);

– organismele nebancare (microfinanțări, credite).

Obținerea unor astfel de finanțări presupune:

– informarea permanentă asupra programelor existente;

– studierea criteriilor de eligibilitate, a documentației necesare, a termenelor de depunere a cererilor de finanțare, a condițiilor de derulare a finanțării și de evaluare a proiectului; – selectarea variantelor potrivite cu profilul de activitate al firmei;

– perfectarea documentației necesare și depunerea proiectului. Înainte de a depune o cerere de finanțare, este necesară o evaluare riguroasă a șanselor de reușită ale acesteia, evitatând astfel consumurile ineficiente de timp și bani. În unele cazuri însuși programul de finanțare poate indica oportunități și variante noi de extindere sau diversificare a activității firmei. Înainte de a căuta programe speciale de finanțare, întreprinzătorul trebuie să estimeze corect efectele unei astfel de mișcări strategice. De multe ori finanțarea acordată în condiții teoretic avantajoase se poate transforma într-o problemă, mai ales în cazul în care firma nu reușește să o folosească în termenii prevăzuți de programul de finanțare. În plus, întreprinzătorul trebuie să țină cont și de condițiile referitoare la contribuția proprie în cadrul proiectului, precum și la garanțiile necesare. Fondurile de capital de risc Sunt surse de finanțare specializate în cadrul proiectelor investiționale, al căror risc de eșec al cărora este mai înalt, dar cazurile de succes fiind totuși suficiente pentru a compensa pierderile. De regulă, fondurile de risc investesc în capitalul firmei în calitate de acționar minoritar și își retrag participarea după o perioadă de aproximativ 3-5 ani, timp în care firma își consolidează pozițiile. Ele câștigă din diferența dintre valoarea acțiunilor în momentul efectuării investiției și cea obținuță în momentul retragerii lor din participare.

Principalele avantaje ale acestei forme de finanțare sunt:

– primirea unei infuzii de capital pentru o perioadă îndelungată, timp în care nu trebuie plătite dobânzi (nici dividendele nu sunt o prioritate a acestui tip de fond);

– primirea unei sume care nu figurează în evidențele firmei ca datorii, ci ca surse financiare proprii

– prin urmare, gradul de îndatorare a firmei nu este afectat;

– odată cu banii, fondul aduce și consilierii săi, care asistă întreprinzătorul în managementul firmei;

– păstrarea controlului majoritar asupra capitalului firmei;

– existența unui semnal privind viabilitatea firmei pe termen mediu.

Există și dezavantaje ale acestei forme de finanțare, cum ar fi:

– dificultatea de obținere a acestor fonduri (în general, în economiile dezvoltate, se apreciază că numai 1% din cererile de finanțare sunt aprobate);

– necesitatea de a participa cu fonduri proprii considerabile la afacere (fondurile de risc sunt, de regulă, acționari minoritari);

– implicarea unui partener extern în managementul firmei;

– necesitatea unor eforturi suplimentare privind prezentarea regulată a situatiei firmei către fondul de investitii;

– necesitatea găsirii unei surse alternative de finanțare în momentul retragerii fondului de risc și posibilitatea interpretării acestei retrageri ca un semnal negativ privind activitatea firmei.[23]

Leasingul .

Leasingul este o formă specială de realizare a operației de creditare pe termen mediu și lung, care se aplică, de regulă, pentru procurarea echipamentului industrial. Echipamentul este cumpărat de către societatea de leasing și este închiriat ulterior solicitantului. De multe ori, solicitantul însuși este mandatat în numele societății de leasing să cumpere echipamentul de care are nevoie. Codul civil al Republicii Moldova, în art.923 alin. (1), definește astfel contractul de leasing: „Prin contractul de leasing, o parte – creditorul financiar (locator) – se obligă să dobândească în proprietate sau să producă bunul mobil specificat în contract și să-l dea în posesiune și folosință, pentru o perioadă determinată în contract, celeilalte părți (locatar), iar aceasta se obligă la plata în rate a unei sume de bani (redevență).” Această formă de leasing se numește și leasing comercial, reprezentând forma principală a acestei surse de finanțare. Forme speciale de leasing sunt lease-back și time-sharing: – în cazul formei de lease-back, posesorul echipamentului, care are nevoie urgentă de bani, vinde utilajul unei societăți de leasing, închiriindu-l apoi de la aceasta; – în cazul formei de time-sharing, există mai mulți solicitanți care vor să utilizeze același echipament, dar fiecare îl folosește o anumită perioadă de timp. Indiferent de forma leasingului, la sfârșitul perioadei stabilite solicitantul are mai multe opțiuni:

1) încetarea contractului;

2) continuarea lui pentru o nouă perioadă de timp;

3) cumpărarea utilajului la prețul prestabilit.

Creditele de la furnizori și clienți Din momentul în care firma a primit bunuri sau servicii livrate de către furnizori și până în momentul plății efective, întreprinzătorul beneficiază, de fapt, de un credit din partea furnizorului. O situație asemănătoare apare în cazul în care clienții plă- tesc anticipat bunurile sau serviciile. Evident, acest tip de finanțare reciprocă se face în condiții de încredere, sumele antrenate nefiind foarte mari, dar suficiente pentru a optimiza fluxul de numerar al unei firme pe o perioadă scurtă de timp. Bineînțeles, este în interesul firmei, pe de o parte, să prelungească perioada de plată către furnizorii săi, iar pe de altă parte, să-și încaseze cât mai repede creanțele de la clienți. Însă acest „interes” va fi gestionat astfel încât să nu afecteze relațiile de afaceri ale firmei cu clienții și furnizorii. Căutarea metodelor alternative de plată și negocierea unor condiții avantajoase constituie unul dintre pilonii principali ai managementului fluxului de numerar al firmei.[14]

Factoringul și scontarea

Factoringul reprezintă o formă de creditare pe termen scurt acordată de băncile comerciale prin compensarea creditului furnizor. Creditul este garantat printr-o factură emisă înainte de termenul de scadență prevăzut în contractul de vânzare-cumpă- rare încheiat între un furnizor și un cumpărător. Codul civil al Republicii Moldova tratează noțiunea dată în articolele 1290-1300. Astfel, în art. 1290 alin. (1) contractul de factoring este definit după cum urmează: „Prin contractul de factoring, o parte, care este furnizorul de bunuri și servicii (aderent), se obligă să cedeze celeilalte părți, care este o întreprindere de factoring (factor), creanțele apărute sau care vor apărea în viitor din contracte de vânzări de bunuri, prestări de servicii și efectuare de lucrări de către terți, iar factorul își asumă cel puțin 2 din următoarele obligații:[1]

a) finanțarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi și plăți în avans;

b) ținerea contabilității creanțelor;

c) asigurarea efectuării procedurilor de somare și de încasare a creanțelor;

d) asumarea riscului insolvabilității debitorului pentru creanțele preluate (delcredere)”.

Banca (factorul) se obligă, prin contractul de factoring, să plătească, la prezentarea de către furnizor (aderent) a documentelor care atestă o creanță comercială, o anumită sumă de bani în schimbul unui comision. Se deosebesc următoarele tipuri de factoring: – disponibil (sau finanțare imediată) și – indisponibil (sau finanțare la încasare). Factoringul disponibil (sau finanțarea imediată) reprezintă suma de bani pe care o plătește banca la prezentarea facturilor. Factoringul indisponibil (sau finanțarea la încasare) reprezintă suma de bani pe care banca o achită în momentul încasării facturilor. În cazul în care există o factură achitabilă la scadență, dar necesitatea de bani apare înainte de scadență, atunci factura va fi achitată de către bancă la un preț mai mic decât cel înscris pe factură, urmând ca banca să încaseze prețul total al facturii. Din diferența dintre prețul plătit de bancă și cel încasat de ea la scadența facturii, banca își acoperă cheltuielile și își formează profitul. Banca va cumpăra, practic, factura respectivă la un preț mai mic. Factoringul este, de regulă, accesibil pentru firmele cu o reputație stabilă și este contractat sub garanții importante, solicitate de bancă.[15]

Scontarea reprezintă o formă de creditare pe termen scurt acordată de băncile comerciale prin achitarea înainte de scadență a unor efecte comerciale – trate (cambii), bilete la ordin (Codul civil, art. 1279) etc. Scontarea reprezintă o operație de cumpărare de către bănci a efectelor de comerț, deținute de clienții lor, în schimbul acordării creditului de scont și reținerii de către bancă a unei sume denumite agio, formate din valoarea scontului adunată cu comisioanele. Ca orice operație de creditare, scontarea presupune și depunerea unei garanții, stabilite de comun acord cu clientul băncii, suplimentar aplicării unui procent de comision la valoarea nominală a efectelor scontate. În cazul în care beneficiarul are nevoie de bani înainte de scadență, el poate sconta efectul comercial respectiv la o bancă comercială, urmând ca banca să-i achite o sumă mai mică decât cea înscrisă pe efectul comercial și să recupereze la scadență banii de la tras (plătitor) sau să resconteze efectul comercial înainte de scadență la altă bancă sau chiar la Banca Națională.[28]

Forfetarea – tehnică de refinanțare a exportului

Conceptul și etapele operațiunilor de forfeiting este o operatiune prin care se vand-cumpara creante (materializate in titluri de credit) si in cadrul careia cumparatorul (forfetor) renunta la actiunea in regres asupra creditorului anterior.

Vînzatorul titlului de credit raspunde pentru legalitatea creantelor, riscurile revenenind forfetorului.Forfetarea constituie un produs bancar complex prin care o banca finanteaza pe termen mediu, respectiv plateste in avans, creante scadente in viitor obtinute din exporturi fara drept de regres impotriva acestora.

Mecanismul de finantare a exporturilor prin forfetare se deruleaza astfel:

exportatorul discuta cu forfetorul in perioada negocierii contractului asupra valorii si valutei in care se exprima contractul, a sumei din cambie ce urmeaza sa fie scontata, precum si conditiile de plata, garantiile, avalizarea, natura marfii si termenul de livrare;

forfetorul stabileste ulterior, in functie de elementele prezentate de exportator, nivelul discountului si comisionul de angajament;

exportatorul livreaza marfurile conform contractului comercial catre importator;

exportatorul prezinta forfetoului spre scontare cambii trase in cadrul contractului si incaseaza suma din documente, mai putin taxa scontului si comisionul;

importatorul achita cambiile la scadenta catre forfetor.

Suma platita de catre exportator (vanzator) forfetorului, poarta denumirea de cost al forfetarii si depinde de dobanzile de pe piata eurovalutelor, de perioada de la achitarea efectelor de comert si pana la scadenta lor, precum si de marja pentru acoperirea riscurilor pe care si le asuma forfetorul si de cheltuielile de natura administrativa.

Operatiunile de forfetare sunt efectuate de catre exportatorii care livreaza marfuri pe credit din contractele comerciale internationale in vederea incasarii contravalorii marfurilor exportate inainte de scadenta. Suma incasata pentru titlurile de credit vandute unor institutii financiar-bancare specializate in astfel de operatiuni de forfetare depinde de anumiti factori precum durata creditului, valuta in care se exprima cambiile, bonitatea debitorului si avalizarea sau garantarea cambiei.

Avantajele factoringului pentru exportator:

îmbunătățirea lichidităților în valută ale exportatorului, tranzacția «la termen» transformându-se în tranzacție « la vedere»

posibilitatea finanțării integrale a tranzacției (după caz, pâna la 100%)

transferul riscului de neplată în proporție de 100% (nu există regres asupra exportatorului, odată ce acesta a vândut înscrisurile, cu excepția cazurilor de fraudă)

structurarea tranzacției în funcție de solicitările deținătorului creanței

eliminarea riscului fluctuației dobânzii și a celui de neplată

eliminarea costurilor de administrare și urmărire a plății

dobândă fixă până la scadență

nu sunt solicitate garanții reale (ipoteci, gajuri etc.[29]

1.4 Politica de finanțare a întreprinderii.

Politica financiară poate fi privită la nivel macroeconomic și la nivel microeconomic.

 La nivel macroeconomic politica financiară este o parte a politicii generale ale statului acționând necontenit asupra procesului de formare și repartizare a fondurilor astfel încât pe de o parte să se obțină veniturile necesare statului, iar pe de alta să se atingă anumite obiective destrategie a dezvoltării economice.

La nivelul microeconomic deciziile de politică financiară se bazează pe structura financiară asocietății, pe obiectivele de rentabilitate și de creștere economică, având în vedere și riscurile posibile. Elaborarea unei politici financiare privește determinarea necesităților de finanțare pentru o perioadă de timp anumită. Politica financiară exprimă condiții financiare de adoptare a întreprinderii la realitățiIle mediului înconjurător sub diverse aspect:

• ritmul de creștere a capitalului;

• modalitățile de finanțare;

• utilizarea surplusului existent.-rincipalele.[24]

 Decizii de politică financiară a întreprinderilor sunt:

decizia de investire

– reprezintă plasarea capitalului într-o anumită operațiune și esterezultatul corelării strânse dintre costul capitalului utilizat și rentabilitatea scontată. Dacă întreprinderea investește în proiecte cu rentabilitate mai mică decât costul capitalului,ea va fi sancționată economic, deci:

a) în primul caz, dacă întreprinderea se finanțează prin îndatorare ea va obține pierdericontabile în măsura în care rezultatele financiare sunt mai mici decât cheltuielile financiare; 

b) în al doilea caz, dacă întreprinderea se finanțează prin capital propriu atunci pierderilecontabile influențează direct asupra masei capitalului propriu și astfel îl micșorează.Dacă întreprinderea investește în proiecte cu rentabilitate mai mare decât costul capitalului,atunci se creează posibilități reale de creștere al volumului capitalului propriu.Din cele expuse anterior rezultă că investițiile a căror rentabilitate este mai mare sau egală cucostul capitalului pot fi acceptate în caz contrar se resping.

 decizia de finanțare

-reprezintă opțiunea întreprinderii de a"și acoperi necesitățile definanțare prin fonduri proprii sau prin împrumuturi.Decizia de finanțare e proprie fiecărei întreprinderi și fiecărui proiect în parte, ea nu depindenumai de întreprindere, ci și de' bancă, facilitățile pe care le obține în negocierea creditelor,cererea și oferta pe piața capitalului de împrumut, existența sau inexistența unor capitaluri libere.

3.  decizia de autofinanțare

semnifică faptul că întreprinderea trebuie să-și asigure dezvoltarea folosind rezultatele financiare pozitive, obținute în exercițiile anterioare. Autofinanțarea prezintă avantaje reale atât pentru întreprindere, cât și pentru acționari. Întreprinderea e avantajată întrucât pentru realizarea creșterii economice nu are nevoie să recurgă la surse de finanțare externe. Acționarii sunt avantajați întrucât fără să depună efort financiar crește valoarea bursieră a întreprinderii și crește valoarea acțiunilor lor.

Politica e finanțare reprezintă operațiunea întreprinderii de a-și acoperi nevoile de finanțare a proiectelor de investiții, fie prin fonduri proprii, fie prin fonduri împrumutate. Deci, alternativele de decizie pot fi:

-din surse proprii, rezultate din autofinanțare și din dezinvestiri de active fixe și curente;

-din surse externe, respectiv atragerea de capitaluri din afara întreprinderii, care la rândul lor potfi: sursei proprii (atragerea de capitaluri noi de la acționari) și împrumutate (credite bancare,emisiuni de obligațiuni). [30]

Piața financiară reprezintă cadrul în care firmele își pot procura majoritatea fondurilor bănești, necesare funcționării și dezvoltării, și pe care își comunică, celor interesați, starea lor financiară prin raportările anuale. Pornind de la această realitate, firma poate adopta, fie o strategie financiară ofensivă (activă), fie o strategie financiară defensivă. Astfel, adoptarea unei strategii financiare ofensive vizează nu numai realizarea operațiunilor financiare, ci și asigurarea dezvoltării firmei prin operațiuni de absorbție, fuziune, comasare și control. În acest caz, goodwill-ul firmei devine un instrument de politică față de terți și față de piață, condiția principală reprezentând-o obținerea unor performanțe financiare superioare, recunoscute de piață și cu o marjă de risc acceptabilă. O strategie financiară defensivă presupune construirea și menținerea unor relații cu piața care să permită firmei să procedeze, atunci când condițiile economice o impun, la emisiunea de obligațiuni sau la majorarea capitalului propriu. În acest caz, piața îndeplinește rolul de „generator” de resurse financiare, iar firma nu încearcă să-i modifice regulile, ci numai să-și mențină independența financiară. Totodată, rolul strategiilor financiare îl reprezintă fundamentarea politicilor financiare ale firmei. Integrarea politicii financiare în strategiile economice ale firmei se realizează prin mecanismele de adaptare și aplicare a deciziilor de strategie financiară.

Elaborarea strategiei financiare presupune o cunoaștere temeinică a standing-ului său financiar, în care este inclusă informația ce trebuie prelucrată prin prisma corelației diferitelor tipuri de efort financiar și de rezultate financiare. La nivelul firmei, în scopul aplicării strategiei sale financiare, se stabilesc politici financiare sau modalități practice de acțiune pe termen scurt (tactice), în cadrul exercițiului financiar (Ilieși,S.,2006). În politica financiară esențiale sunt deciziile cu caracter financiar, ele bazându-se pe structura financiară a firmei adoptată în funcție de obiectivele sale prioritare legate de: • rentabilitate, ca expresie a rațiunii de a fi a firmei; • creștere economică, prin dezvoltarea și amplificarea locului ce-l ocupă pe piață; • risc, respectiv evitarea sau atenuarea acestuia pe seama dezvoltării, asigurării cu rezerve, provizioane și alte strategii de piață specifice. Într-o economie de piață funcțională, maximizarea valorii de piață a firmei presupune adoptarea unor decizii de finanțare care să asigure, concomitent cu un nivel minim al costului capitalului , atât un nivel corespunzător al autofinanțării, cât și o structură optimă a capitalului, în funcție de strategia de finanțare stabilită și o politică eficientă de îndatorare. Din aceste considerente, în cadrul acestui capitol sunt analizate și argumentate conținutul și rolul pe care deciziile de finanțare îl au în concretizarea politicii financiare a firmei și, în final, în maximizarea valorii sale de piață. În general, după 1989, firmele românești au suferit un accentuat proces de decapitalizare și datorită unor erori comise, la începutul anilor ’90, prin reevaluarea patrimonială a fostelor întreprinderi de stat. În cadrul procedurii de reevaluare patrimonială, nu s-a realizat comensurarea exactă a capitalurilor fostelor unități economice de stat, în conformitate cu noile exigențe impuse de economia de piață. Ea a reprezentat doar o aliniere forțată a valorii patrimoniului la prețurile dominante de pe piață și, totodată, o ,,satisfacere” a cerințelor unei inflații în continuă ascensiune. În aceste condiții, atât pentru fostele unități economice de stat, transformate în societăți comerciale sau regii autonome, cât și pentru firmele private nou-înființate, asigurarea necesarului de finanțare, la costuri cât mai reduse, a devenit o prioritate strategică și permanentă a managementului acestora. Funcționarea și dezvoltarea firmelor presupune un volum mare de resurse financiare, care nu poate fi acoperit integral prin autofinanțare. Deseori, acestea sunt nevoite să apeleze, atât la sursele externe de creștere a capitalului propriu, cât și la surse împrumutate. În acest context managementului financiar îi revine, în mare parte, responsabilitatea politicii financiare adoptată, la nivel microeconomic, în scopul îndeplinirii obiectivelor urmărite de stakeholderii firmelor. Prin acțiunile sale, managementul financiar trebuie să asigure atât funcționarea firmei, cât mai ales consolidarea situației sale, probată prin obținerea unor performanțe de piață superioare. În calitatea sa, de componentă de bază a managementului firmei, apreciem că managementul financiar, la nivel microeconomic, îndeplinește două funcții esențiale, respectiv: planificarea și controlul activității firmei prin intermediul mijloacelor și criteriilor specifice finanțelor; fundamentarea și adoptarea de decizii financiare, legate de îndeplinirea obiectivelor propuse,cu luarea în considerare a criteriilor de eficiență financiară.

Una dintre deciziile fundamentale de politică financiară o reprezintă alegerea mijloacelor de finanțare, respectiv determinarea, pe de-o parte a volumului finanțării externe, comparativ cu finanțarea internă, iar pe de altă parte a ,,compoziției” finanțării externe. Alegerea tipului de finanțare și continua finanțare a proiectelor reprezintă, de asemenea, sarcini esențiale ale managerilor financiari. O altă decizie financiară importantă o constituie alegerea tipului de împrumut pe termen scurt, mediu sau lung- care să corespundă cât mai bine nevoilor firmei și să necesite costuri cât mai reduse.

Elaborarea politicii financiare a firmei presupune, așadar, determinarea nevoilor de finanțare pentru un anumit orizont de timp, alegerea variantei adecvate de îndatorare, precum și stabilirea raportului optim între necesarul de finanțare pe termen scurt și cel pe termen mediu sau lung. Având în vedere cele menționate anterior, considerăm că rolul managerului financiar este de a cunoaște cât mai bine modalitățile de atragere a capitalurilor, pentru a putea ,,orienta” politica de finanțare spre sursele de capital cele mai ieftine, care să contribuie la creșterea valorii firmei și la satisfacerea cât mai bună a părților co-interesate. Obținerea de resurse financiare, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung, remunerarea finanțărilor ce pun la dispoziția firmei aceste fonduri, implică anumite costuri ce trebuie luate în considerare în momentul adoptării deciziei de finanțare. În aceste condiții, managementul financiar trebuie să promoveze soluții de finanțare, viabile și flexibile, care să satisfacă nevoile de finanțare datorate evoluției afacerii, în condițiile asigurării unui raport optim între rentabilitatea și riscurile asumate de către firmă. [32]

Maximizarea valorii de piață a firmei presupune adoptarea de decizii de finanțare, care să asigure, concomitent cu un nivel minim al costului capitalului, următoarele deziderate:

menținerea unui nivel corespunzător al autofinanțării, ca și garanție a rentabilității curente și viitoare a firmei, precum și a rambursării creditelor;

asigurarea unei structuri optime a capitalului, în funcție de strategia de finanțare stabilită;

promovarea unei politici de îndatorare eficiente; aplicarea, pe termen mediu și lung, a unei politici de capitalizare care să asigure atât funcționarea și dezvoltarea firmei, cât și o remunerare satisfăcătoare, pe termen scurt, prin intermediul dividendelor acordate.

În cadrul economiei de piață creditul are o răspândire foarte largă și reprezintă un mod definanțare a necesarului de resurse pentru completarea celor existente. Creditul sau relațiile de credit presupun anumite relații bănești de repartiție prin intermediul cărora se mobilizează disponibilități bănești urmând să fie folosite pentru acoperirea nevoilor temporare. Obiectivele politicii de credit vizează utilizarea deplină a forței de muncă,

stabilitatea prețurilor, echilibrarea balanței de plăți, îmbunătățirea structurii diverselor sectoare de activitate.După participanții la relațiile de credit sunt următoarele tipuri de credite:

1.Creditul bancar-forma de credit acordat de către bănci persoanelor juridice și persoanelor fizice în diferite scopuri pe termen lung și pe termen scurt.

 2.Creditul public-spre deosebire de creditul bancar unde există un singur creditor și o masă de debitori în cadrul creditului public situația e inversă o masă de creditori avansează sume unuisingur debitor.În funcția de creditori pot fi: întreprinderi, persoane fizice, instituții, ce au disponibilități bănești și doresc să le plaseze pentru a obține o remunerație corespunzătoare. Debitori pot fi: statul, casele de economii.

Creditul public se prezintă sub 2 forme:

a)împrumuturi obligatare, ce se acordă pe termen lung (obligațiuni);

b)depuneri la casele de economii care se remunerează cu dobânzi.

3. Creditul comercial-se acordă direct participanților la relațiile contractuale fără intervenția verigilor intermediare, la nivelul întreprinderilor, pentru o perioadă până la 0-1 zile. Este vorba decreditul pe care îl acordă furnizorul cumpărătorului pentru perioada de livrare a mărfurilor până la încasarea contravalorii lor (credit furnizor), sau invers creditul pe care îl acordă clientul furnizorului sub formă de avansuri pentru a crea posibilități financiare acestuia în vederea executării comenzilor și livrării produselor contractate (creditul client). Politica de credit are sarcina de a stabili comportamentul întreprinderii privind acordarea clienților a creditului comercial. Vânzarea în credit va duce la creșterea veniturilor întreprinderii însă pot apărea pierderi cauzate de imposibilitatea colectării datoriilor (creanțe). Politica de credit presupune o alegere a duratei creditului, a clienților ce pot beneficia de credit, a metodelor de colectare.

Principalele componente ale politicii de credit sunt:

1. Perioada creditului-reprezintă perioada de timp pentru care se acordă creditul. Există olegătură dintre caracteristicile produselor și perioada de credit, cu cât durata de viață a produselor este mai mare cu atât perioada de credit este mai mare.

2. Reducerile utilizate-adică disconturile pentru a convinge clientul să plătească mai repede. Exemplu' achitarea în curs de 15 zile, reducerea de 2% se acordă numai în cazul achitării în cursde 5 zile, notația: ,,2/5 neto15,, .

3. Accesibilitatea creditului-se referă la selectarea clienților adecvați pentru a primi creditul. Există o tehnică de selectare a calității clienților în funcție de capacitatea lor de a rambursacreditul care se numește 5 c a creditului. Componentele tehnicii sunt:

1C –caracterul clientului, se referă la calitățile morale și individuale a echipei manageriale aclientului.

2C- capacitatea, se referă la capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri pozitive denumerar pe termen lung.

3C- condițiile se referă la sensibilitatea veniturilor clientului față de modificările mediului extern.

4C-capitalul se referă la nivelul resurselor financiare disponibile companiei ce caută creditcomercial.

5C- gajul (colateral) este determinat de structura activelor clientului.

4. Formalizarea raportului de credit-adică existența contractului de vânzare -cumpărare, facturile ce confirmă livrarea mărfurilor.

5. Politica de colectare a creanțelor este duritatea aplicată de întreprindere în timpul colectării datoriilor dubioase, adică cu termen expirat.

Politica financiară a agenților economici reflect corelarea unei duble strategii: solvabilitate și rentabilitate. Politica financiară nu poate fi stabilită odată pentru totdeauna, ci se dezvoltă, se modifică, se perfecționează și se adaptează continuu, atât ca scopuri, cît și în ceea ce privește folosirea instrumentelor financiare – conform problemelor și sarcinilor noi, apărute în perioada respectivă. Principalele sarcini ale politicii financiare constau în alegerea unui ritm de creștere a capitalului economic și a modalităților de finanțare ale acesteia deoarece asemenea alegere contribuie la sporirea capitalului financiar și a gradului de autonomie al întreprinderii.[31]

CAPITOLUL II. ANALIZA SITUAȚIEI ECONOMICO-FINANCIARRE A ÎNTREPRINDERII ,,SMC-MATERIALE DE CONSTRUCȚIE‘’ SRL

2.1. Caracteristica generala a ,,SMC-Materiale de construcție‘’ SRL

Descrierea companiei: Forma juridica și de organizare a activității la întreprindere.

SRL ’’SMC-Materiale de construcții’’ a fost fondată în 27.07.1996, creată ca Societate cu Răspundere limitată de către 2 fondatori ,,Ciubotaru Grigore și Cobzac Grigore’’ înregistrată la Camera Înregistrării De Stat, cu numărul de înregistrare (c\f) [anonimizat] [Anexa 1]. Înteprinderea este situată în Orașul Hîncești, str. Chișinăului 18, este plătitoare de TVA 6500055 din data de 01.07.1998 (extras din actul cu privire la declatia privind TVA).

Anul adus schimbări în cadrul firmei, unul dintre fondatori Cobzac Grigorie s-a retras, asociația revenind lui Ciubotaru Grigorie 100%. Capitalul social depus la înființarea societății a fost de 540000 lei,ulterior acesta mărindu-se astfel că acum capitalul propriu al firmei este de 3088518 lei.[Anexa 1]. In 2014 a fost modificat capitalul social la suma de 1224168 lei, asociat 100% Grigore Cobza[Etras din Registrul de stat al persoanei juridice NR. 19087 din data de 16.01.14]

SRL’’SMC-Materiale de construcții’’ este construit pe o suprafață de încadrând un Depozit cu suprafața de .p și o Construcție comerciala pentru prestarea serviciilor cu suprafața de .p .

Obiectul principal de activitate este:

Fabricarea altor produse metalice finite;

Comerțul cu ridicata a materialelor lemnoase , al materialelor de construcție și echipamentului sanitar;

Comerțul cu ridicata a altor materiale de construcție;

Comerțul cu ridicata a articolelor de fierărie, utilajului de apeduct și de incălzire;

Transporturi rutiere de marfuri;

Acordarea de reparatii curente si capitale; [extras din Registrul de stat al persoanelor juridice Nr.19087 din 16.01.2014]

Întreprinderea aprimit licența pentru genul ,,activitatea de transport rutier de marfuri șn trafic internațional la data de 19.02.15. Licența este valabilă pentru următoarele mijloace de transport:

– Autotractoarele cu șaȘ Volvo FH440 HNAR095.

– Semiremorcile: SCHMITZ SPR24 HNAB313.

[Extras din Licență seria A MMII Nr.047496 din 19,02,15, și din decizia privind eliberarea licenței de transport international de marfuri]

Firma are coduri bancare în 2 bănci. EnergBank, SA filiala Hîncești, ENEGMD, 22412, cod de decontare 222402740

Moldova AgroindBank SA filiala Hîncești. AGRNMD 2X752 cod de dec. 225151201401 tel.(0269)21054

Analiza structurii organizatorice

Inițierea și desfășurarea cu succes a activității firmei depinde într-o covârșitoare măsură de gradul în care este înțeles, motivat și coordonat factorul uman. Această importanță se explica prin faptul că resursele umane au devenit obiectiv de preocupare majoră, mai bună utilizare a factorului munca plasându-se printre căile și sursele majore de creștere a eficienței și profitabilității firmei. Pe măsură ce organizațiile se dezvoltă au de a face cu o serie de aspecte esențiale ale managementului resurselor umane. Managerii creează un plan de atragere și reținere a persoanelor cu abilitățile de care are nevoie organizația. Implementarea planului presupune recrutarea, selecția, integrarea, instruirea, recompensarea, alegerea beneficiilor celor mai potrivite și evaluarea permanentă a performanțelor pentru a se verifica dacă sunt atinse obiectivele organizaționale. Aceste activități reprezintă componentele managementului resurselor umane.

Funcția resurselor de muncă în cadrul firmei SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’ este importantă prin realizarea obiectivelor sociale, obiectivele generale ale înteprinderii .

Administrația înteprinderii directorul și contabilii rezolvă probleme de genul:

Înregistrareapersonalului;

Aplicareadispozițiilorlegaleșireglementare;

Luareadeciziilor;

Calcululunorcheltuelisociale;

Administrarearemuneraților.

Restulmuncitorilor

Muncitori direct productivi de (15) înnumar se ocupă de obiectiveleprincipale ale înteprinderii.

Toți muncitorii sunt angajați în baza contractului individual de muncă pe o perioadă nede-terminată, semnând și contractul de răspundere materială în timpul activităților realizate .

Dupa forma de salarizare personalul se distinge în persone plătite lunar, conform schemei de stat. (directori, contabili, toți salariații), dar vînzătorii sunt motivați după Volumul de vânzări.

Structura organizatorică a înteprinderii este construită astfel: Administrația( director și un contabil, economist-1), Muncitori: (inginer-constructor-1, vânzători-3, șoferi-1, hamali-2 ,tractorist-1 ,steclorez-1 ,paznici-3)

Toți angajații activează conform programului de lucru de la orele 08.00- 17.00, de luni până vineri, vânzătorii lucrează și sâmbătă pâna la orele 14-00. Lucrătorii sunt salarizați conform schemei de stat, întarită de director.

Organigrama înteprinderii:

Fig. 1.1 Organigrama întreprinderii ,,SMC-Materiale de Construcție”

Sursa:elaborat de autor

Principiile esențiale ale managementului resurselor umane din intermediul întreprinderii ,,SMC -Materiale de Construcție’’SRL sunt:

1. Aprecierea factorului uman ca o resursă vitală;

2. Corelarea, într-o mаnieră integrаtă, а politicilor și sistemelor privind resursele umаne cu misiunea și strаtegia organizației;

3. Preocupаreа susținută de concentrаre și direcționаre a cаpаcităților și eforturilor individuаle în vedereа reаlizării eficiente а misiunii și obiectivelor stаbilite;

4. Dezvoltаreа unei culturi orgаnizaționаle sănătoase.

Obiectivele urmărite de mаnаgementul resurselor umаne constau în:

1. Creșterea eficienței și eficаcității personalului (sporirea productivității);

2. Reducerea absenteismului, fluctuației și ааmplorii și numărului mișcărilor greviste;

3. Creșterea sаtisfаcției în muncă ааngаjаților;

4. Creștereа cаpаcității de inovare, rezolvare а problemelor și schimbаre a organizației.

În centrul tuturor afacerilor stă omul. Toate celelalte resurse, terenuri, clădiri, mecanisme, utilaje, autovehicule sau bani sunt doar de importanță secundară. Fără oameni nu se pot face afaceri. Afаerile nu аu аlt scop decât să serveasca oamenilor. Desigur, oаmenii au roluri diferite în cаdrul unei аfаceri și аu multe legături cu аlte аfаceri. Oаmenii sunt angаjаții unei orgаnizații (întreprindere, firmă). Uneori ei sunt mаnаgerii аcesteiа, alteori sunt furnizori, clienți, creditori, debitori și deseori sunt аcționаri unei inițiаtive ,în mod frecvent însă, ei pot аveа toаte аceste atribute la un loc.

2.2 Situația patrimoniala la întreprindere.

Situatia financiar- patrimoniala reprezinta o anumita stare a capitalului din punct de vedere al existentei,componentei materiale si a rezultatelor obtinute. Constituie o consecinta a desfășurării proceselor care formeaza obiectul de activitate al întreprinderii, reprezintă cadrul financiar al acesteia, respectiv fluxurile de numerar de intrare și ieșire.

Obictivele analizei financiare sunt complexe si se individualizează în funcție de subiect si scopul urmarit.

  Principalii consumatori ai informației patrimoniale sunt:

Ø     Proprietarii, care vor sa cunoasca evoluția activelor și a profitului pe care îl preconizează.

În functie de situatia data vor adapta masurile corespunzătoare referitoare la politica de investire, divident si nu în ultima instanță în modul de administrare a firmei.

Ø     Administrația întreprinderii, pentru detectarea unor eventuale situații de dezechilibru financiar care afecteaza stabilitatea financiara. Spre deosebire de prima categorie administrația întreprinderii, pe baza informațiilor furnizate de contabilitate, trebue să urmăreasca permanent modul  de realizare a tuturor obiectivelor înscrise în bugetul de venituri și cheltueli, precum și în planul general al întreprinderii. Urmărirea consecutivă a schimbărilor care apar în amplitudine și calitate, dă posibilitate intelegerii și cunoasterii cauzelor care au generat aceste schimbări și luarea pe aceată bază a masurilor care se impun.

Ø     Bancile cu care firma este in relații sînt interesate sa cunoasca lichiditatea acesteia, în operațiunile de creditare, garanțiile pe care le prezintă  în recuperaea împrumuturilor acordate.

Ø     Partenerii de afaceri sunt interesați să amplifice operațiile pe care le deruleaza  în măsura în care le mărește propriul profit.

Ø     Concurența este interesată să cunoasca potențialul tehnico-economic și financiar, pentru a-și elabora politica de consolidare a poziției proprie.

Ø     Organele administrative locale si centrale, pentru fiecare firma constitue o sursă de venit si un mijloc de a soluționa anumite probleme economico-sociale.

Ø     Organele judecătorești în operațiuni de vînzare, furnizare, lichidare.

Ø     Sindicatele pot fi si ele interesate în cunoașterea situației financiar- patrimoniale,în cadrul negocierilor privind majorările de salarii si încheerea contractului colectiv de muncă.

În toate cazurile prezentate si altele posibile, analiza se bazează în principal pe bilanț și contul de profit și de pierdere, care constitue documentele oficiale de gestiune a fiecarei întreprinderi. Ca rezultat, confruntatea acestor indicatori in anul 1998 și perioadele precedente este practic inutila.

       Problematica analizei patrimoniale- financiare este deosebit de complexa, iar in literatura de specialitate este structurata in mod diferit, in functie si de subiectul interesat.Intrucit exista mai multe elemente comune in continuare, se prezinta metodologia generala de analiza a problemelor principale.

În etapa desfășurării activității economico-financiare, întreprinderea își realizează patrimoniul, ce reprezintă totalitatea resurselor economice gestionate de întreprindere. Activul este definit prin prisma structurii de bunuri economice sau mijloace economice. [6]

Analiza situației patrimoniale aSRL ,,SMC-Materiale de construcție’’ presupune examinarea activelor gestionate de întreprindere, indiferent de sursele de finanțare a acestora.În etapa de analiză a patrimoniului întreprinderii am analizat și calculat anumiți indicatori ai structurii activuluiprin intermediul cărora am determinat eficienta de utilizare a activelor. Indicatorii ce determina atingerea scopului întreprinderii sunt:

valoarea medie anuală a activelor;

componențași structura activelor;

prezența patrimoniului pus în gaj;

constatarea averii date în arendă;

determinarea patrimoniului net al întreprinderii;

rotația activelor.

Tabelul 2.2.1. Determinarea valorii medii a activelora SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’

Lei

Sursa elaborată de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’

Din datele tabelului 3.1.1 se observă că situația patrimonială aîntreprinderii SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’înregistrează o scădere în dinamică, atât în ce privește începutul și sfârșitul anului de gestiune (fie 2012, 2013sau 2014), cât și cu referire la modificarea anuală. Astfel, valoarea medie a activelor a înregistrat o scădere de 253158 lei în anul 2014 față de anul 2013, adică, activele medii au scăzut considerabil în decursul unui an. Față de anul 2012, întreprinderea tot a înregistrat o diminuare a activelor medii cu 12771,5 lei în anul 2014, ceea ce înseamnă că întreprinderea a suferit o scădere enormă a activelor pe parcursul a 2 ani.

Creșterea în dinamică a valorii medii a patrimoniului întreprinderii se apreciază negativ. Cu toate acestea este necesar de a analiza și alți indicatori ce caracterizează situația patrimonială pentru a afla dacă valoarea activelor pot fi majorate sau de adus la o poziție stabilă.

Pentru a analiza componența și a studia structura activelor, în analiza economico-financiară se utilizează analiza pe verticală (Tabelul 3.1.2), care reprezintă calcularea ponderii fiecărui element component în totalul activelor, și metoda cotelor (Tabelul 3.1.3), care presupune calcularea diferitor coeficienți pentru a determina structura patrimoniului după diferite criterii

Tabelul 2.2.2. Structura patrimoniului a SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’pentru perioada 2012-2014

Sursa:elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare a SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’

În urma calculelor efectuate în tabelul 3.1.2, se poate observa că situația patrimonială laSRL ,,SMC-Materiale de construcție’’este una rea, dat fiind faptul că valoarea activelor în anul 2014 scade considerabil față de anul 2013 și 2012.Astfel, în anul 2014,ponderea cea mai mare au avut-o Activele curente, și anume stocurile de marfuri și materiale, reprezentând 64,77% din valoarea bilanțului, atît și în 2013 tot înregistrează cea mai mare pomdere de 61,76% și în 2012 de 57,45%. Faptul ca stocurile reprezintă cea mai mare pondere este apreciat negativ deoarece ale reprezintă capital înghețat pe un timp pîna la vînzarea lor, luînd în considerație ca marfa înreprinderii nu se alterează ușor , practic deloc poate diminua puțin riscul de pierderi.

Starea patrimonială a întreprinderii din aspectul structurii activelor, poate fi apreciată prin intermediul metodei ratelor. Se vor lua în calcul următoarele rate:

Rata imobilizărilor

Rata activelor curente

Raportul dintre activele curente și imobilizate

Rata patrimoniului cu destinație de producție

Rata compoziției tehnice a activelor

Rata activelor perfect lichide

Tabelul 2.2.3. Analiza ratelor de structură a patrimoniului SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’pentru perioada 2012-2014

Sursa:elaborat de autor in baza Rapoartelor financiare a SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’

Conform acestui tabel am analizat dinamica și structura patrimoniului cu ajutorul calculului unui șir de rate ale structurii activului. Rata imobilizărilor reflectă cota activelor imobilizate în suma totală a patrimoniului întreprinderii.La aprecierea acestuia este necesar să ținem cont de nivelul de însușire a capacității de producție.În anul 2014 rata imobilizărilor a înregistrat 26.78%,iar în comparație cu anul 2013 a scazut cu 1.86% iar în comparație cu 2012 a scazut cu 3,47%.Comparînd rata activelor curente din anul 2014cu anul 2013 si 2012 putem spune că a crescut cu 1,86% și respective cu 3,47%.

Raportul dintre activele curente și imobilizate caracterizează corelațiile interne existente între elementele patrimoniului reflectate în activul bilanțului.În anul 2014 a înregistrat 2,7335, iar în 2012 este de 2,3053 aceasta însemnînd o creștere cu 0,4282 .Cu tendință negativă de diminuare se situează rata activelor perfect lichide unde în anul 2014 este de 0,00032 înregistrînd cel mai mic rezultat din toți 3 ani ,iar în 2013 e de 0,0062 fiind cel mai mare rezultat,O importanță deosebită prezintă și analiza patrimoniului net al întreprinderii.

Patrimoniul net se definește ca valoare a activelor, diminuată cu mărimea datoriilor (pe termen lung și scurt).Din calculele efectuate rezultă că la sfîrșitul perioadei de gestiune(anul 2014) entitatea dispune de un patrimoniu net de 1281097lei. Totodata se observă o tendință de scadere a acestiu indicator datorită micșorării considerabile a activelor și a creșterii datoriilor pe termen lung.

Patrimoniul întreprinderii poate fi analizat nu numai la valoarea lui de bilanț, dar și la valoarea lui netă. În cel din urmă caz se folosește noțiunea de patrimoniu net. Patrimoniul reprezintă totalitatea bunurilor economice exprimate în bani incusiv rezultatele folosirii lor, ce aparțin persoanelor fizice sau juridice.[6pag 29]

Patrimoniul net este exprimat prin următoarea formulă:

) (2.1)

Tabel 2.2.4.Calculul și analiza factorială a patrimoniului net

lei

Sursa:elaborat de autor in baza Rapoartelor financiare a SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’

Conform calculelor efectuate în tabelul 3.1.4 în baza datelor din situațiile financiare pentru anii 2012,2013 și 2014, rezultă că patrimoniul net al întreprinderii a scăzut în 2014, față de 2013 cu 321485 lei, iar față de 2012 cu 60020lei , reprezentând, în ultimul an de analiză,1281097 lei. Reducerea activelor nete în dinamică este explicată prin influența negativă asupra patrimoniului net a creșterii datoriilor curente și a celor pe termen scurt. Totodată, majorarea valorii activelor pe parcursul anilor de gestiune luați în calcul, au contribuit la reducerea influenței negative a datoriilor pe termen lung cu 408874 lei în2014 față de 2013 și cu 413874 în față de 2012. Seobservă că în anul 2014 datoriile pe termen scurt au crescut cu 267994lei față de 2013 ceia ce a influențat ngativ asupra patrimoniului net. Tot Datoriile pe termen scurt au crescut si față de 2012 ci 860171 lei ceia ce a influențat negativ asupra patrimoniului net.

Este necesar de menționat că valoarea pozitivă a patrimoniului net reprezintă faptul că activele întreprinderii depășesc cu mult datoriile sale. Suma totală pozitivă a activelor nete poate acoperi în sine existența componentelor negative. Pentru aceasta vor fi luate în calcul și alte aspecte.

2.3 Analiza și structura surselor de fianațare la întreprinderea ,,SMC Materiale de construcție’’ SRL.

Pentru oricare activitate economica întreprinderea are nevoie de capital pentru a-și îndeplini obiectivele sale. Pentru a aduna un anumit capital este necesar de apelat la surse de finanțare. Întreprinderea SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’ nu are un numar mare de surse de finanțare, în cel mai des caz apeleaza la aportul proprietarului Ciubotaru Grigorie și la autofinanțare din venitul din vinzări.

Structura surselor de finanțare a întreprinderii SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’.

Surse de finanțare interne:

Autofinanțarea;

Aportul proprietarului;

Surse de finanțare externe:

Credit bancar pe termen lung;

Împrumut nebancar pe termen lung;

Împrumut nebancar pe termen scurt;

Fig. 2.1 Schema surselor de finanțare a întreprinderii,,SMC-Materiale de Construcție”

Sursa:elaborat de autor

Surse de finanțare interne:

Autofinanțarea- la întreprinderea data are loc prin finanțarea din profitul întreprinderii . Întreprinderea a înregistrat profit doar în anul 2012 in ceilalți ani a obținut pierderi si s-a finanțat din venitul din vinzări. Venitul obținut în urma activității operaționale adica a comerțului este reinvestit în activitatea operațională a întreprinderii. O altă metodă a autofinanțării poate fi numită și comercializarea mijloacelor fixe care nu sunt necesare la întreprindere de exemplu in anul 2013 rezultatul din activitatea de investiții este de 18572 lei (extras din bilantul contabil 2013) ce a avut loc prin vinderea unor utilaje iar în anul 2014 rezultatul din activitatea de investiții este de 833 lei ( extras din bilantul contabil 2014) tot în urma comercializării unui utilaj ce si-a pierdut necesitatea la întreprindere. [Sursa bilantul contabill 2014]

Aportul proprietarului- la întreprinderea SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’ această sursă de finanțare este cea mai folosită. În cazul cînd este necesar capital suplimentar proprietarul Grigorie Ciubotaru contribuie cu capitalul necesar.

Surse de finanțare externe:

Credit pe termen lung- întreprinderea data a apelat la credit pe termen lung în anul 2013.

Contractul de credit nr S130520 din data de 06.12.2013 cu suma de 1800000lei de la banca comerciala Agroindbanc, cu termenul de rambursare pîna în 20.11.2018

Contractul de credit nr S130521 din data de 06.12.2013 cu suma de 700000 lei de la banca comercială Agroindbanc , cu termenul de rambursare pînă în 18.11.2016.

Împrumut nebancar pe termen lung- Conform bilanțului contabil observăm în 2014 un împrumut de 870000 lei.

Împrumut nebacar pe termen scurt- Conform bilanțului conabil în anul 2014 se înregistrează un împrumut pe TS în sumă de: 1166775lei.

Tabelul 2.3.1 Aprecierea structurii și evoluției în dinamică a surselor de finanțare a SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’ pentru anii 2012, 2013, 2014

lei

Sursa:elaborat de autor in baza Rapoartelor financiare SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’

În baza tabelului 2.3.1 constatăm că sursele de finanțare ale întreprinderii analizate au fost formate, în anul 2014, din datorii pe termen scurt, în proporție de 32,94%, 46,8% datorii pe termen lung și 20,253 capital propriu. În dinamică se observă că capitalul propriu a scăzut cu 3,053 puncte procentuale în 2014-2013 si cu 12,442 față de 2012.

Datoriile pe termen scurt au crescut în dinamica în ultimii 2 ani conform imprumuturilor nebancare realizate de întreprindere, iar datoriile peb termen lung au scăzut în dinamică deoarece s-a rambursat o sumă din creditele obținute anterior. Seobservă că în anul 2014 datoriile pe termen scurt au crescut cu 267994lei față de 2013 ceia ce a influențat ngativ asupra ponderii capitaluului propriu. Tot datoriile pe termen scurt au crescut si față de 2012 ci 860171 lei ceia ce a influențat negativ asupra ponderii capitalului propriu.Observăm că față de 2012 în 2014 datoriile pe termen scurt au crescut cu 15,01% iar ponderea capitalului propriu a scăzut cu14,64% ceia ce încă o dată determină influența negativă a cresterii datoriilor pe termen scurt asupra capitalului propriu.

Astfel, pentru a avea o structură a surselor de finanțare nu prea costisitoare, întreprinderea trebuie să întreprindă măsuri în vederea majorării ponderii capitalului propriu în totalul pasivelor.

2.4 Lichiditatea bilațului contabil.

Bilantul este o oglinda economică a activității unităților patrimoniale, care asigură prezentarea în formă generalizată, sintetizată în etalon valoric, la un moment dat, a elementelor patrimoniale și a rezultatelor activității. În condițiile economiei de piață sau concurențiale, datele conținute în bilanț pot oferi o imagine cuprinzătoare și reală asupra situației economice și financiare a fiecarui agent economic. Asemenea informații sunt la fel de utile atît pentru intreprinderea însăși, cît și pentru terți (reprezentați de furnizori, client, banci, investitori, concurenți și administrația de stat). Întocmirea periodică a bilanțului “ca fiind starea la un moment dat a situației întreprinderii” este statuata în toate țările din lume. Bilanțul contabil asigură sintetizarea și genralizarea datelor cu privire la situația patrimoniului și rezultatele obținute. Daca prin intermediul contului și a sistemului de conturi se descrie și analizează marfologia structurii economice Și financiare a patrimoniului, prin bilanȚul contabil se realizează sintaxa aceleiași structure.[32]

Tabelul 2.4.1 Analiza lichidității la întreprinderea ,,SMC-Materiale de construcție’’

Sursa:elaborat de autor in baza Raportelor financiare la SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’

În urma analizei efectuate constatăm că la întreprinderea SRL ,,SMC-Materiale de construcție‘’ capacitatea de plata nu este una favorabilă .

Observăm că rata lichidității absolute(La) crește în dinamică deși foarte puțin pe perioada 2012-2013, însa oricum acest fapt trebuie de apreciat cu 0,01479 și cu scădere 214-2013 cu 0,019 si față de 2012 cu 0,001 ceia ce ne demonstrează că întreprinderea nu poate acoperii datoriile curente cu mijloacele banești ce le are la îndemînă.

Dat fiind faptul că nivelul optim este de (0,20-0,25) și arătăm în ce măsură întreprinderea își poate acoperi datoriile pe termen scurt din contul mijloacelor bănești ,astfel datorită la înregistrata în perioada de gestiune(2014) de 0,001 atunci putem spune ca în cadrul entității nu sunt bani în cantității necesare.

Un alt indicator al lichidității este Li care reflecta capacitatea entității de a-și achita DTS fară a fi nevoită să comercializeze stocurile .Acest indicator descrește în dinamică cu 0,1 față de anul 2013 și față de 2012 cu -0,57 ceea ce nu se poate de apreciat pozitiv deoarece rezultatele înregistrate diferă de nivelul optim acceptat de (0,6-0,8) avînd doar în 2012 un rezultat de 0,83 fiind cel mai aproape de limitele posibile. Diminuarea acestui indicator este asigurată de evoluția stocurilor de mărfuri și materiale.

Alt indicator al lichidității este lichiditatea curentă (Lc) care se descrește în dinamică față de anul 2013 cu 0,45 și cu o diminuare față de anul 2012 cu -1,68.Reducerea acestui indicator este determinată de creșterea considerabilă a DTS al anului de gestiune în o mare parte din contul datoriilor comerciale pe termen scurt conform bilantțului contabil. Lichiditatea curentă nu se încadrează în nivelul optim de (1-2,5), Faptul ca entitatea înregistrează scăderea creanțelor în anul de gestiune ne arată încapacitatea sa de a efectua niște plăți ce pot aparea spontan deoarece creanțele au un grad de lichiditate înalt.Banca poate aprecia negativ scăderea acestui indicator .

În concluzie putem spune ca întreprinderea nu prea dispune de lichiditați, astfel avînd un risc in dezvoltarea afacerii sale, ar fi ca întreprinderea să ia cît mai urgent măsuri în privința aceasta. Întreprinderea nu are o capacitate buna de a-și achita obligațiunile bănești imediate față de terți , aspect care poate fi privit negativ. Aspectul pozitv este că lichiditatea scăzută duce la creșterea rentabilit

Tabelul 2.4.2. Calculele solvabilității și a gradului de îndatorareSRL ,,SMC-Materiale de construcție’’pentru trei ani de activitate

Lei

Sursa:elaborat de autor in baza Rapoartelor financiare a SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’

Analizând indicatorul solvabilității generale și a gradului de îndatorare a întreprinderii, constatăm că aceștia depășesc cu mult norma acceptată, sigură (sub aspect negativ), care ar caracteriza gradul de sănătate al entității. Rata solvabilității a înregistrat cea mai mare valoare in anul 2014 de circa 2,66% ce a fost influențată de către diminuarea gradului de îndatorare a întreprinderii. Cel maic rezultat al solvabilității a avut loc în 2013 de 1,31% tot odata și cea mai mare valoare a gradului de îndatorare de 0,76%. Astfel, rata solvabilității generale, care exprimă gradul de acoperire a surselor împrumutate cu active totale ajunge la nivelul minim admisibil de 2, înregistrând o creștere în dinamică. Nici gradul de îndatorare al întreprinderii, care exprimă cota surselor împrumutate în componența pasivelor, nu prezintă un rezultat acceptabil, acesta depășind limita acceptabilă de 0,5 în descreștere, cel mai bun rezultat îl înregistrează în 2014 de 0,38%ceia ce exprimă că întreprinderea si-a rambursat datoriile precedente.

Se recomandă, deci, identificarea căilor de majorare a capitalului propriu, sau de reducere a surselor străine de finanțare a întreprinderii. Se poatee constata ca în viitorii ani gradul de solvabilitate va creste odata cu rambursarea creditelor bancare pe termen lung, astfel se vor micșora datoriile si se va extinde gradul de solvabilitate a întreprinderii.

2.5 Echilibrul financiar al întreprinderii.

Într-o manierǎ generalǎ, echilibrul evocǎ ideea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce în domeniul financiar se traduce prin armonizarea resurselor cu nevoile.La nivelul fiecǎrui agent economic existǎ un echilibru financiar propriu, ca parte component a echilibrului financiar general. El se sprijinǎ pe relații economice specifice economiei de piațǎ care prin forme, metode și tehnici specifice participǎ la formarea și repartizarea fondurilor bǎnești la nivel microeconomic, în scopul realizǎrii proceselor de aprovizionare, producție și desfacere.

Echilibrul financiar al întreprinderii este reprezentat de egalitatea ce trebuie sǎ existe între resurse și necesarul de resurse , respectiv între venituri și cheltuieli. Acționând pentru realizarea propriului echilibru, întreprinderile contribuie la realizarea și consolidarea echilibrului financiar la nivel macroeconomic.

Aprecierea echilibrului financiar al întreprinderii constuie obiectivul oricǎrei analize financiare, indiferent de categoria utilizatorilor cǎrora le este destinatǎ. Estimarea echilibrului financiar la nivelul întreprinderii  este dependentǎ de obiectivele persoanelor care comandǎ sau studiazǎ astfel de analiză:

Din punct de vedere al intereselui proprietarului, se apreciazǎ cǎ echilibrul financiar este respectat dacǎ rentabilitatea pe care i-o oferǎ un astfel de plasament compenseazǎ riscul la care se expune. Riscul in cauzǎ depinde de factorii economici care determinǎ rentabilitatea activelor și de politica de îndatorare practicatǎ de cǎtre ’’SMC-Materiale de construcții’’. Aceastǎ reprezentare aechilibrului financiar este legatǎ direct de obiectivul proprietarului care constǎ în maximizarea valorii întreprinderii.

Structura financiară a întreprinderii reprezintă, ansamblul complex și coordonat al diverselor surse de finanțare folosite de managerul financiar pentru acoperirea necesarului de finanțat. În alte opinii se consideră că structura financiară exprimă raportul existent între finanțările pe termen scurt și cele pe termenlung. La nivelul întreprinderii, structura financiară reflectă compoziția capitalurilor acesteia sau totalitatea componențelor de capital. Din acest motiv structura financiară mai poartă numele de structura capitalurilor întreprinderii. În consecință, structura financiară sau structura capitalurilor întreprinderii este suma ponderilor de participare a acestor surse de finanțare la constituirea capitalurilor investite în întreprindere.[24]

În figura de mai jos voi representa structura financiară a întreprinderii ,,SMC-Materiale de construcție’’.

Valorile și componența surselor de finanțare le vedem în tabelul anterior 2.3.1 Aprecierea structurii și evoluției în dinamică a surselor de finanțare a SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’ pentru anii 2012, 2013, 2014.

Figura2.5 Structura financiara la întreprinderea ,,SMC-Materiale de construcție’’

Sursa elaborată de autor în baza raportului financiar 2014.

Conform acestei figuri observăm că întreprinderea în anul de gestiune conține CP constituie 20% și DTS 33%. Cel mai mare rezultat îl are DTL deoarece întreprinderea deține 2 credite bancare pe termen scurt.Rezultatul mic al capitalului propriu este afectat negativ din cauza înregistrării pierderii în anul 2014. Pentru a mări valoarea CP ar fi bine de marit vînzările sau de gasit căi de micșorat costul vînzărilor. Altă cale de sporirea capitalului propriu este aportul propritarului în bani sau în natură sub formă de mijloace fixce. Capitalul Propriu deține o influență enormă în cadrul întreprinderii. Capitalul propriu reprezintă valoarea de mijloace bănești din care este formată întreprinderea, include rezervele din cadrul întreprinderii și profitul nerepartizat ce urmează a fi reinvestit în viitoarele investiții.

Tabelul 2.5.1 Analiza ratelor de echilibru financiar la întreprinderea ,,SMC-Materiale de construcție’’

lei

Sursa:elaborat de autor in baza Raportelor financiare la SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’

Conform rezultatelor în urma analizei ratelor putem conclude ca echilibrul financiar al întreprinderii nu este este în bună. Analizînd indicatorulRata de autonomie financiară a cărui limită este 0,7-1,00 putem spune că anul 2012 și 2013 se incadrează în limite dar în 2014 indicatorul scade pină la 0,67 adică nu cu mult de limite cu o diferență de 0,03%. Putem observa că indicatorrul scade în dinamică pe parcursul a 3 ani. Rezultatul acestui indicator este unul pozitiv, el ne arată gradul de autofinanțare a activelor cu capitalul propriu, cu cît capitalul propriu este mai mare întreprinderea nu va avea nevoie să apeleze la credite sau alte împrumuturi.

Indicatorul-rata de autofinanțare a activelor exprima gradul in care sunt acoperite cu surse stabile utilizarile stabile. Deoarece sursele contin si datoriile pe termen lung ,finantarea nu este in totalitate proprie. Observăm căindicatorul scade în dinamică față de 2013 cu 0,03 și față de 2012 cu 0,12. Acest indicator nu se incadrează în nici un an de analiză în limita admisibilă de ≥0,5

Denspre rata de autofinanțare cu active circulante putem spune că se încadrează în limita de >0.5% pe tot parcursul perioadei de analiză. Cel mai înalt rezultat s-a înregistrat în 2012 fiind de 0,74. Observăm totuși o diminuare a indicatorului pe parcursul celor 3 ani ceia ce semnifică că capitalul permanent s-a dminuat din cauza diminuării datoriilor pe termen lung si a CP.

Rata de îndatorare globală ne arată gradul de îndatorare a întreprinderii. Întreprinderea analizată se la acest indicator se încadrează în limita de mai mic dee 1, cel mai bun rezultat avîndul în 2012 de 0,67%. Observăm că gradul de îndatorare crește în ultimii 2 ani , față de 2013 cu 0,04% și față de 2012 cu 0,13% acest fapt este apreciat negative de cresterea datoriilor pe termen scurt în anul 2014.

Denspre rata de finanțare a stocurilor de mărfuri ți material putem spune că stocurile au crescut vizibil pe perioada a 3 ai. Acest indicator are limite de >0.7 În anul 2014 acest indicator înregistrează valoare mai ică de imite(0,62%) eia ce determină mărirea stocurilor.

În concluzie putem spune că întreprinderea ar trebui să-și cărească capitalul propriu si să diminueze datoriile pe termen lung pentru a nu obține în viitor o diminuare în dinamică a gradului de îndatorare global.

2.6 Eficiența activității economico-financiare.

În scopul cunoașterii fenomenelor, al depistării legăturilor cauzale apare necesară analiza- o metodă de cercetare bazată pe descompunerea unui întreg(fie el obiect, fenomen, proces)în elementele, laturile sau trăsăturile sale componente, precum și stabilitatea factorilor și a cauzelor care l-au generat, în scopul relevării naturii, locului, însemnătății și necesității lor în cadrul întregului respectiv.

Cu ajutorul analizei este posibilă deci cunoașterea realității obiective în toată complexitatea sa.

Tabelul 2.6.1. Analiza în dinamică a indicatorilor de rezultate financiare

ale.,,SMC-Materiale de Construcție”(2012-2014)

lei

Sursa:elaborat de autor in baza Raportelor financiare SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’

Conform calculelor efectuate în tabelul de mai sus observăm că profitul brut a scăzut în dinamică cu 504350 lei în 2014 faț de 2012. Rezultatul din activitatea operațională înregistrează profit doar în anul 2012 iar în retul 2 ani a înregistrat pierdere . Astfel entitatea economică obține profit net doar în 2012, iar in restul 2 ani pierdere. Acest fapt a avut loc din cauza înregistrării pierderii din activitatea operațională și din activitatea economico financiară. Scăderea enormă a rezultatelor din activități și a indicatorului rezultativ se explică prin comasarea întreprinderilor ,,SMC-Materiale de Construcție”ceia ce a implicat costuri, cheltuieli și diminuări ale afluxurilor de mijloace bănești prea mari pentru a acoperi prognozele de venituri și, mai ales, pentru a obține profit net.

Rentabilitatea este un indicator al eficienței, care exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit. Rentabilitatea se determină ca raportul dintre efectele economice și financiare obținute de întreprindere și eforturile depuse pentru obținerea acestora [1, p.89]. Formula de bază a calculului rentabilității este :

(2.5)

Tipurile de rentabilități ce existente l-a întreprindere sunt:

Rentabilitatea economică,

Renetabilitatea financiară,

Rentabilitatea vînzărilor,

Rentabilitatea capitalului permanent.

Rentabilitatea se definește prin capacitatea unei societăți comerciale de a obține din activitatea pe care o desfășoară un profit sau un beneficiu.

O activitate se dovedește rentabilă (profitabilă, avantajoasă) dacă veniturile (încasările) pe care le aduce acoperă cheltuielile efectuate pentru desfășurarea ei și asigură un excedent de valoare reprezentat de profit.

Pentru a determina eficienta financiară a întreprinderii ,,SMC-Materiale de Construcție” vom folosi următorul tabel 2.5.2

Tabelul 2.5.2. Evoluția ratelor profitabilității a întreprinderii SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’

Lei

Sursa:elaborat de autor in baza Raportului financiar SRL ,,SMC-Materiale de construcție’’

În baza analizei din tabelul 2.5.2 se observă o creștere a ratelor profitabilității în dinamică în primii doi ani de referință. Din cauza comasării sus-menționate, au avut de suferit și aceste rate, respectiv, în anul 2014, ratele, cu excepția rentabilității vânzărilor, iau valori negative (sub minim) din cauza pierderii nete obținute.

1. Rentabilitatea vânzărilor. Deși venitul din vânzări a crescut în dinamică față de 2013 dar a scăzut față de 2012, se înregistrează o descreștere a rentabilității vânzărilor de 0,87 fată de 2013 și 3,16 fașă de 2012, fapt cauzat de creșterea costurilor corespunzătoare. În anul 2012 întreprinderea bani profit de la 1 Leu venit din vânzări, iar în anul 2012, rentabilitatea vânzărilor s-a redus până la 16,37 bani. În 2014 acest indicator a obținut valori mai mici de 13,91 fiind cel mai mic rezultata din ultimii 3 ani.. Nivelul minim acceptabil al acestui indicator este de 20%, respectiv, constatăm că la capitolul venit din vânzări întreprinderea are probleme ce pun în gardă eficiența activității oeraționale.

2. Rentabilitatea economică. Valoarea medie a activelor crește în dinamică. Se observă, de asemenea o scădere a rentabilității acestora în ultimii doi ani de analiză. Astfel, în 2013 entitatea obținea -9,27 bani profit până la impozitare de la 1 leu investit în active, iar în 2014 –-0,49 bani. În anul 2012 acest indicator a obținut valori pozitivede 2,16 bani . Nivelul minim al acestui indicator este de 10%. Având în vedere creșterea activelor medii în dinamică, constatăm că acest rezultat reprezintă o stare financiară foarte gravă ce necesită de ameliorat.

3. Rentabilitatea financiară. Valoarea capitalului propriu scade în dinamică în ultimii 2 ani, înregistrînd în 2013 -39,3 % si în 20145 -2,51% Rentabilitatea financiară,în anul 2012 a fost de 6,12, rezultă ca la un leu investit întreprinderea obține 6,12 bani.. Nivelul minim admisibil al acestui indicator este de 15%. Astfel, se poate observasituația agravată a întreprinderii.

4. Rentabilitatea capitalului permanent. Se identifică o diminuare în dinamică a capitalului permanent. Din tabelul 3.5.1. se observă că în anul 2012 s=a înregistrat unicul rezultat pozitiv fiind de 26,98% iar in restul anilor rentabilitatea capitalului permanent a scăzut considerabil în dinamică fiind de -12,69% în 2013 si în 2014 de -0,76% . Nivelul admisibil al ratei date reprezintă 20-25%, ceea ce oferă informație despre modul de utilizare și gestiune a capitalului propriu și a datoriilor pe termen lung, astfel observăm ca doar în anul 2012 rentabilitatea capitalului permanent se aproprie de limite dar in restul 2 anu situația este critcă.

CAPITOLUL III. Căile de ameliorare a situației financiare a întreprinderii.

3.1 Optimizarea capitalului propriu.

În urma analizei financiare a întreprinderii ,,SMC-Materiale de Construcție” observăm numeroase abateri de la normele admisibile penrtu mai mulți indicatori ceia ce ne vorbește denspre o situație nefavorabilă la întreprindere.

Deci îm urma studierii bilațului contabil și a rapoartelor financiare putem spune că întreprinderea ,,SMC-Materiale de Construcție” are genul de activitate comerțul cu amănuntul a materialelor de construcție și realizarea serviciilor de reparații. Întreprinderea comercializează produse doar pe piața internă. Studiind raportul financiar pe ultimii 3 ani pot spune că întreprinderea ,,SMC-Materiale de Construcție” a avut profit net doar în anul 2012, în restul 2 ani întreprinderea a înregistrat pierdere. Pierderea a fost influențată de activitatea operațională ce tot în 2013,2014 a fost negativă din cauza că au crescut costul vînzărilor. Întreprinderea are stocuri mari de marfuri și materiale ce a înghețat mijloace bănști. Ar fi bine de stopat producția sau procurarea mărfurilor ce deja sunt în stoc pentru a le comercializa pe cele stocate, astfel se va mări și lichiditatea întreprinderii. Denspre patrimoniul întreprinderii pot spune că a scăzut în dinamică în ultimii 2 ani. Astfel, valoarea medie a activelor a înregistrat o scădere de 253158 lei în anul 2014 față de anul 2013, adică, activele medii au scăzut considerabil în decursul unui an. Din calculele efectuate rezultă că la sfîrșitul perioadei de gestiune(anul 2014) entitatea dispune de un patrimoniu net de 1281097lei. Totodata se observă o tendință de scadere a acestiu .indicator datorită micșorării considerabile a activelor și a creșterii datoriilor pe termen lung.

În anul 2014 se observă o scădere dramatică a rentabilității activelor curente, dat fiind faptul că în anul dat întreprinderea a obținut pierdere: la un leu investit,entitatea pierdea câte 6,79 bani de profit (pierderea) până la impozitare investit în active. Se constată, astfel, rezerve interne la întreprindere. Analizînd întreprinderea am constatat că sursele de finanțare ale întreprinderii analizate au fost formate, în anul 2014, din datorii pe termen scurt, în proporție de 32,94%, 46,8% datorii pe termen lung și 20,253capital propriu. Cea mai mare pondere o dețin sursele de finanțare externă: creditul bancar și împrumuturi nebancare.

În urma studiului a fost utilizată literatura de specialitate și mai multe surse de informaii care

 sunt anexate la raport.

Drept concluzie putem spune că situația nefavorabilă la întreprindere a fost cauzată de gradul ridicat de îndatorare, valoarea mica a mijloacelor proprii de finanțare și a scăderii incasărilor din vînzari.

Pentru a opimiza situația financiară la întreprindere este necesar de creșterea capitalului propriu.Observăm că la entitatea economic indicatorul-rata de autofinanțare a activelor cu capitalul propriu pe perioada a 3 ani nu se incadrează în limita de >0.5 ceia ce semnifică că întreprinderea are nevoie de a mări capitalul propriu al întreprinderii. Vom realiza în continuare următoarele calcule pentru a determica cu cît este necesar de modificat pozitiv capitalul propriu.

Rata de autofin.a activelor = >0.5 (3.1)

CP-Capital propriu

TA-total activ

0.5=

CP1=0.5*6325594=3162797lei

CP1-CP=3162797-1602582=1286303lei (3.2)

Din următoarele calcule observăm că întreprinderea are nevoie să aducă capitalul propriu la valoare de 3162797 lei aproape de două ori mai mare decît cea existent pentru ca indicatorul de autofinanțare să fie la limita minimă de 0,5%.

Creșterea capitalului social al intreprinderii reprezintă o decizie financiară strategică, fiind luată de Consiliul de Admnistrație. În evoluția intreprinderilor apar de multe ori nevoi suplimentare de capital determinate de expansiunea prin investiții și modernizări, de necesitatea reconstituirii fondurilor proprii generate de acoperirea unor pierderi, de insuficiența capitalurilor proprii ca garanție pentru obligațiile pe care le au intreprinderile față de terți, etc . În aceste condiții, intreprinderea poate solicita de la acționarii săi , precum și de la alte persoane , noi contribuții, ceea ce dă naștere la o majorare de capital. [15Pag 63.]

Majorarea de capitalla întreprinderea ,,SMC-Materiale de Construcție”poate îmbrăca forme diferite și anume :

• aporturi în numerar și în natură ;

• încorporarea de rezerve ;

Analizănd într-o maniră generală formele de creștere a capăitalului unei intreprinderi, rezultă că numai majorarea capitalului în numerar este o operațiune de finanțare directă, deoarece aduce intreprinderii noi lichidități.[15pag65]

Creșterile de capital reprezintă un mijloc de finanțare prin fonduri proprii, ca și autofinanțarea . Deosebirea constă că, în timp ce autofinanțarea este, practic, o finanțare internă, realizată prin efortul propriu al societății comerciale, respectiv capitalizarea unei părți a beneficiului, creșterea de capital reprezintă o finanțare externă, prin fonduri proprii aduse din afara societății, de către acționari. Din acest punct de vedere creșterile de capital se aseamănă cu finanțarea prin îndatorare, care este tot o finanțare externă .

Sporirea vînzărilor produselor comercializate.

Analizînd tabelul 2.4.1 Analiza lichidității întreprinderii, observăm că indicatorii lichidității nu se încadrează în limitele accesibile. De exemplu lichiditatea curentă în anul de gestiune 2014 este de 0,001% limita căruia este de 0,2-0,25. Acest fapt ne indică că întreprinderea nu poate sî-și acopere datoriile curente din mijloacele banești ce le are la îndemînă. Pentru ca acest indicator să revină la normal întreprinderea ar fi trebuit să mărească mijloacele bănești prin vinderea stocurilor și obținerea mijloacelor bănești. Valoarea minimă de MB pe care întreprinderea ar trebui să o constituie va fi calculată mai jos.

La=; (3.3)

La- lichiditatea absoluta,

MB-mijloace banesti,

DTS- datori pe termen scurt.

0,2=;

MB=0,2*2083371=416674,2lei (3.4)

416674,2-32794=383880,2lei

Întreprinderea trebuie să dețină mijloace bănești în valoare de 416674,2 lei cu 383880,2lei mai mult decît deține aproximativ de 92 de ori mai mult.

Denspre lichiditatea internediară putem spune că în anul 2014 se înregistrează de 0,26% c ear trebui să fie de (0,7-1,00). Acest rezultat fiind foarte slab faptul care a influențat negative este mărimea mare a stocurilor. Vom calcula în continuare cu cît are trebui să scdă stocurile la întreprindere pentru a obține un rezultat optim.

Li= ; (3.5)

Li-lichiditatea intermediară,

AC-activ curent,

DTS-datorii pe termen scurt.

0,7=; (3.6)

4631407+ 2x -4097574=0,7*2083371

2x=14583597-533833

X=924526,7/2

X= 462263,35lei stocuri de marfuri și material trebuie să fie vîndute.

4097574-462263=3635311lei

Conform calculelor întreprinderea trebuie sa diminueze stocurile de marfuri și material pîna la suma de 3635311 lei ceia ce semnifică că ar trebui să realizeze vînzări în sumă de 462263 lei pentru ca indicatorul lichiditatea intermediară să ajungă la limita minimă de 0,7%. Astfel am ajuns la concluzia că întreprinderea trebuie să mărească vînzările și să diminuez stocurile de mărfuri și material astfel se vor mări și activele curente.

Întreprinderea ,,SMC-Materiale de construcție'' SRL se ocupa cu comerțul cu ridicata a materialelor lemnoase, al materialelor de construcție și echipamentului sanitar, a articolelor de fierărie, utilajului de apeduct și de încălzire, magazinul are o gamă largă de produse, distribuind brănduri bine cunoscute pe piața orașului Hîncești ca Supraten, Lafarge și Construct resurs. Misiunea întreprinderii este păstrarea clienților (parte din populația orașului – persoanele care sunt implicate în construirea și repararea a careva imobile, ar fi bine pentru eisă se ofera reduceri de la o anumita sumă de bani; ,,Ciamor’’ SRL,, , ,,Xvadim’’ SRL) și atragerea unui număr mai mare de clienți prin oferirea unor oferte mai bune ca a concurenților.[19]

Obiectivele strategice ce ar trebui urmărite.

Având în vedere faptul că obiectivele strategice trebuiesc corelate cu modalitățile de realizare a lor, stabilim urmatoarele obiective strategice:

Să crească lichiditatea absolută și intermediară pînă la limitele accesibile încercandu-se o creștere avînzării producției, prin utilizarea mai eficientă a capacităților de productie, în condițiile în care costurile de producție cresc rapid datorită inflației și deasemenea să se încerce diminuarea stocurilor;

Să crească nivelul calitativ al productiei prin introducerea de utilaje mai performante atât în cadrul secției de exploatare cât și în platforma de depozitare a stocurilor, de tehnologii care să ușureze munca angajatilor;

Să fie îmbunătățită imaginea firmei prin desfășurarea unei puternice activități promoționale, dar și prin oferirea unor produse și servicii superioare calitativ;

Să se adapteze producția la cerințele pieței deoarece se observă o mare cantitate în stoc, prin efectuarea de studii de marketing pentru prospectarea pieței și dacă este nevoie introducerea în fabricație a unor noi produse cerute la acel moment pe piață;

Să crească nivelul de organizare în cadrul secției de exploatare prin intruducerea unor noi posturi care să eficientizeze rezultatele acestei activități;

Să crească nivelul profitului față de anul anterior cu 10% însa această valoare nu se va prezenta în mod real, deoarece o mare parte din acesta și din fondurile de dezvoltare va fi utilizat pentru înfăptuirea obiectivelor strategice ale întreprinderii propuse anterior;

Să crească nivelul de pregătire al personalului angajat prin efectuarea de cursuri de pregătire organizate de întreprindere, pentru a face cunoscute angajaților noile cerințe ale domeniului.

Ultimii ani pe piața orașului au apărut întreprinderile mici și mijlocii care prestează același serviciu – aprovizionarea populației cu materiale de construcție, a crescut considerabil ponderea sectorului privat în economie, se dezvoltă societăți comerciale mixte, funcționează numeroase filiale ale firmelor pe teritoriul orașului.

Aceste mutații reclamă un nou management caracterizat prin cerințe noi, exigențe noi, exprimate generic prin: valoare-client, valoare-personal, viziune și cultură, o nouă abordare a strategiei creșterii și creativității, fuziune și integrare, viteză și flexibilitate, procese, proiecte, întreprinderi orizontale, rețea, parteneriat, întreprindere extinsă, specializare, alianțe, autonomie, putere și implicare, managementul competențelor, managementul calității totale, satisfacerea clientului.

Este foatre dificil, dacă nu imposibil de formulat căi, care să asigure într-un anumit interval de timp, atingerea unor cote ridicate de performanță și competitivitate. Pentru elaborarea și implementarea strategiilor care să asigure succesul oricărei organizații este necesară analiza mediului intern și cuplarea rezultatelor obținute cu cele prezentate în analiza mediului extern. Prin studierea mediului extern, organizațiile identifică ceea ce ar putea face, în contextul competițional dat și al unui mediu extern general favorabil sau advers.[19]

Puncte ce ar trebui urmărite pentru a spori vînzările la întreprindere:

Diversitatea de servicii conexe acordate clientului;

Aspect comercial modern, plăcut, comerț civilizat;

Marfa nouă tot timpul, pe gustul clienților;

Furnizori ageți, stabili;

Prețuri de achiziție ce permit o marjă comercială decentă;

Standarte și proceduri de operare bine definite și eficiente;

Consultanță gratuită;

Asistență gratuită după cumpărare;

Diversitatea foarte mare de articole;

Parcare;

Servicii după cumpărare;

Raport excelent calitate-preț;

Comenzi speciale.

Oportunitați:

Exigențele și obiceiurile de consum ale clientului se schimbă, avantajînd magazinul, care practică un comerț civilizat, într-un ambient plăcut;

Pretențiile crescute ale publicului (25-50 ani ), ce dorește să fie în pas cu tendințele internaționale și la nivelul entertainment- ului;

Lipsa din piață a unor lanțuri internaționale de prestigiu din domeniu;

Campanii publicitare intense;

Contracte noi cu firmele pentru care prezintă interes;

Îmbunătățirea softului;

Dezvoltarea accentuată a pieței materialelor de construcții.

Politica înteprinderii ,,SMC-Materiale de construcție’’ SRL în domeniul marketingului și reclamei ar trebui să pună accent pe unicitatea serviciului prestat. Proprietarul ar fi bine să conceapă o strategie de marketing care conține metode și elemente specifice fiecărei etape din viața magazinului.

Ar fi bine de expediat cărți de vizită pe adresa societăților comerciale, a firmelor, sau instituțiilor publice, culturale și de învățământ;

Un mediu de comunicare în masă, radioul este o altă cale de a face publicitate. Înteprinderea ar putea să colaboreze cu Radioul ,,Radio Hîncești Regional’’ unde saptămânal se va informa denspre noile promoții, reduceri și denspre brăndurile comercializate de înteprindere.

În perioada rece a anului (lunile decembrie, ianuarie, februarie), întreprinderea ar trebui să producă produse mai puține și să cumpere mai puține mărfuri astfel se vor comercializa stocurile existente , deoarece activitatea întreprinderii nu este benefică în perioada rece.

Deși între satisfacția unui client și fidelitatea respectivului client nu se poate pune semnul egal (un client poate continua să cumpere de la o firmă nu pentru că este satisfăcut, ci pentru că nu are de ales), satisfacția este o condiție necesară fidelizării. [16, pag. 35] Satisfacția rezultă din calitatea produselor, a comunicării, a acțiunilor de marketing direct ale firmei ,,SMC-Materiale de Construcție’’ SRL cu clienții dar și furnizorii.

Un demers preventiv, activ, ce presupune căutarea anticipativă a criteriilor de satisfacție ale clienților și, bineînțeles, încercarea de satisfacere a acestora;

Clienții trebuie să simtă că sunt tratați deosebit;

Întreprinderea poate demonstra că îi cunoaște și că dorește să îi ajute. Este necesar sa le trimită informații scrise (articole, prospecte, relatări) despre afacere sau produse, să-i invite la o cină sau la o petrecere, să-i viziteze de sărbători, să le ofere o carte, să le sprijine inițiativele și să fie aproape de ei;

Să creeze un sistem de comunicare dinamic.

Una din metodele cele mai sigure de întărire a relațiilor cu clienții este crearea unui sistem dinamic de comunicare. Cel mai modern și mai practic mijloc de comunicație este poșta electronică prin Internet (e-mail).

Prin această tehnică de comunicații la distanță se pot trimite buletine de informații, fotografii, articole, pagini web, etc. ajungând la destinație practic imediat. Periodic se pot expedia informații unui grup de clienți care dispun de o legătură prin e-mail. Astfel, întreprinderea poate coresponda cu clienții, răspunzându-le imediat la întrebările legate de produse sau afacere. Nu se recomandă trimiterea de prospecte pentru produsele companiei la care v-or colabora.Să le recomande clienților să acceseze direct site-ul companiei.

Este necesar de cerut permisiunea clienților de a fi incluși în lista de e-mail.

Întreprinderea trebuie să le ofere garanții

O cale sigură de garantare a serviciilor și produselor oferite este garanția personală a supraofertei înteprinderii. Dacă clienții vor fi convinși de garanția acordată, ei vor dezvolta relația cu întreprinserea, vorbind și altora despre produse și afacere. Dacă nu există garanții depline pentru un anumit produs, este necesar ca întreprinderea sa ofere această garanție.

Una din dificultățile majore în câștigarea încrederii clienților este lipsa atenției personale. Acest atribut datorat civilizației moderne este cauza destrămării relațiilor interumane. Stresul zilnic, distanțele mari, circulația aglomerată, etc. reprezintă surse ale creșterii unui individualism pregnant. Antidotul acestei stări de fapt negative este comunicarea deschisă și disponibilitatea față de clienți. Întreprinderea trebuie să se asigure că poate fi găsită oriunde și oricând de către clienți. Este necesar de răspuns la telefon sau la mesajele pe e-mail în cel mult 24 de ore. Este necesar de oferit o oră de consultații pentru clienții. și pregătirea de a răspunde la întrebări. Este necesar de creat o pagină personală pe Internet și de convins că clienții o consultă și comandă produse prin intermediul ei.[19]

Fiecare client trebuie să fie tratat ca fiind cel mai important client de pe pământ.

Întreprinderea trebuie să creeze o comunitate virtuală a clienților.

După toate probabilitațile, una din cauzele succesului companiilor network marketing este oferta unică a comunității unor oameni care au preocupări asemănătoare, guvernatede relații stabile de colaborare. Aici oamenii au posibilitatea unei vieți sociale depline, pot fi ajutați, pot învăța, își pot împărtăși bucuriile, pot comunica deschis și își pot dezvolta noi relații.

Să nu neglijam și posibilitățile de comunicare prin:

Telefon – organizarea teleconferințelor, a sesiunilor de instruire la distanță, a seminariilor interactive, etc.

De asemenea, poșta poate juca rolul unui liant între dvs. și clienți prin trimiterea unor materialele tipărite, sub forma unor buletine de informare (newsletter) cu știri de ultima oră din afacerea dvs.

Totuși dupa părerea mea cea mai eficace strategie ar fi folosirea de către consumatori a cartelei de discount, unde ar fi înregistrate punctele acumulate, astfel consumatorul singur ar vedea câți bani a economisit și ar înțelege mai bine atitudinea înteprinderii față de consumatorii fideli.

Firma trebuie sa acorde o atenție sporită indicelui de infidelitate a clienților și să caute metode de a reduce nivelul acestuia. Sunt patru etape de parcurs în acest sens:

Societatea comercială trebuie să definească și să măsoare indicele de păstrare a clienților;

Întreprinderea trebuie să identifice cauzele care duc la pierderea clientelei și să găsească mijloacele de combatere a acesteia. Se poate face multe în cazul clientilor care nu mai apelează la societatea noastră din cauza produselor de slabă calitate, a prețurilor exagerate. Este foarte utilă realizarea unui grafic care să indice ponderea clienților pierduți din diverse motive;

Întreprinderea trebuie să calculeze profitul nerealizat prin pierderea clienților;

Firma a trebuit să evaluieze costurile legate de reducerea indiciului de infidelitate.

Atâta timp cât costurile sunt mai mici decât profitul nerealizat, firma le poate suporta.[16]

Păstrarea clientelei existente trbuie să fie obiectivul cel mai important al societății comerciale și de aceea se recomandă două căi de acțiune pentru realizarea acestuia. Cea dintâi constă în plasarea unor obstacole în calea plecării clienților. O modalitate mai bună de abordare constă în cresterea nivelului de satisfactie oferit clienților. Unei firme concurente îi va fi mai dificil să depășească această barieră oferind prețuri mai avantajoase sau prezentând perspective mai atrăgătoare. Acțiunea de creare a unei clientele fidele poartă numele de marketing de relație. Societatea comercială "Spicul S.A." trebuie să implementeze un marketing de relație de cooperare cu clienții, iar în anumite momente unul ofensiv, și nu un marketing de relatie elementar (adica societatea vinde produsele fără a mai lua legătură cu clientul).

Pentru a realiza un marketing de relatie de cooperare cu clienții, firma noastră trbuie să elaboreze și să susțină financiar programe destinate a-i face pe cumpărători să revină, să cumpere mai mult și să rămână fideli societății. Problema constă în a stabili o relatie specială cu cei mai buni clienți ai firmei, relație care se bazează pe o comunicare reală în ambele sensuri și care să-i facă pe clienți beneficiarii unor reconpense sau privilegii speciale.

Programele de marketing de frecvență sunt destinate să ofere diverse recompense clienților care cumpără în mod frecvent sau în cantități însemnate. Marketingul de frecvență reprezintă recunoasterea principiului lui Pareto, anume ca 80% din activitatea unei firme depinde de 20% din clientela sa.

Fără un marketing orientat spre rezultate, compania nu ar câștiga noi consumatori și, după un timp destul de scurt, ar începe să-i piardă și pe cei pe care-i avea. Conform uneia dintre maximele marketerilor de stil vechi, dacă reușești să câștigi un consumator când acesta este tânăr, l-ai câștigat pe viață. Preferințele sunt perisabile, mai ales în zilele noastre. Dacă nu apari cu modalități noi de a recrea sau de a restabili preferința respectivă, de a revinde oamenilor produsul tău, clienții vor dispărea și curând vei dispărea și tu.

Pentru a soluționa situația financiară putem propune următoarele recomandări primordiale:

Mărirea gamei de produse- astfel întreprinderea va ține piept concurenței și va atrage mai mulți client astfel se vor mări veniturile din vînzări și va creste profitul brut.

Alegerea unui împrumut pe termen lung cu o rată a dobînzii mai favorabilă pentru a diminua plățile pentru împrumuturi bancare.

Micșorarea stocurilor în caz că ele nu sunt folosite pe termen lung, realizarea produselor și mărfurilor strict necesare cu o rezervă moderată deoarece întreprinderea nu are vînzări enorme în perioada rece avîd o activitate mai mult sezonieră, astfel se va mări nivelul lichidității și întreprinderea va avea bani pentru a achita datoriile curente și întreprinderea nu va fi nevoită să necesite credit bancar pe termen scurt.

Realizarea prognozelor și planurilor financiare vor stabili o preveziune pe viitor, astfel managerul va alege metodele cele mai eficiente de finanțare.

Apelarea la metodele netradiționale de finantare: leasing, factoring. Aceste metode nu sunt folosite de catre ,,SMC-Materiale de construcție,, SRL însă în situația actuală ar fi binevenite.

Stabilirea transparenței asupra capitalizării reale și a surselor acesteia.

Implementarea și întreținerea unui control specific al capitalului de lucru.

Angajarea personalului calitativ, motivarea

Folosirea tehniciilor inovaționale de producere, astfel se vor micșora cheltuielile de producție și se va mări productivitatea.[19]

Concluzii și recomandri.

În urma studierei temeni ‘’Analiza gestiunii surselor de finanțare a entității economice’’ am realizat următoarele concluzii:

Observăm că sursele de finanțare se clasifică în cîteva moduri, așa ca: surse de finanțare în baza termenului ce include surse de finanțare pe termen lung și scurt, surse de finanțare în funcție de apartenența fondurilor ce se clasifică în surse interne și surse externe, și alte surse de finanțare ca surse tradiționale și netradiționale. Analizînd fiecare sursă în parte pot ajunge la concluzia că cea mai eficientă cale de finanțare este finanțarea din surse proprii asa ca aportul acționarilor sau autofinanțarea prin reinvestirea profitului. Astfel va crește cifra de afacere a întreprinderii și nu va fi nevoie de achitat dobînzi pentru un capital împrumutat.

Sursele externe au și ele avantajele sale, de exemplu în situația cînd întreprinderea are nevoie de extindere și nu are capital pentru această operațiune poate apela la surse externe așa ca credite bancare TL sau TS, doare în cazul în care investirea va fi rentabilă și întreprinderea va obține repede lichidități pentru a rambursa împrumutul efectuat. În cazul cînd entitatea economic are nevoie de un utilaj ce va mări productivitatea și nu deține bani la moment poate sa-l procure în leasing astfel va realize o productivitate mai mare si se va mări venitul din vînzări.

Creditul obligatar este o sursă de finanțare pentru societățile pe acțiuni binevenită în cazul cînd societatea are deficit de mijloace bănești, poate emite obligațiuni. Acest fapt este cel mai des întîlnit în cadrul întreprinderilor mar ice au o credibilitate bună.

Studiind tema dată am ajuns la concluzia că fiecare entitate economic înainte de a apela la o anumită sursă de finanțare trebuie să realizeze o analiză în baza căreia va allege cea mai bună oportunitate de finanțare deoarece fiecare entitate economic îsi are situația sa financiară ce îi deschide unele căi sau le închide.

Analizînd întreprinderea ’’SMC-Materiale de construcții’’ SRL expun că se ocupă cu comerțul cu amănuntul a materialelor de construcție și cu realizarea reparațiilor, construcțiilor clădirilor. Studiind situația financiară a entității economice pot spune că întreprinderea se află întro situație de criză financiră din cauza scăderii vînzărilor, astfel în anul 2013 și 2014 întreprinderea a înregistrat pierdere globală, conform bilanțului contabil 2014. Denspre patrimoniul întreprinderii pot spune că a scăzut în dinamică în ultimii 2 ani. Astfel, valoarea medie a activelor a înregistrat o scădere de 253158 lei în anul 2014 față de anul 2013, adică, activele medii au scăzut considerabil în decursul unui an. Din calculele efectuate rezultă că la sfîrșitul perioadei de gestiune(anul 2014) entitatea dispune de un patrimoniu net de 1281097lei. Totodata se observă o tendință de scadere a acestiu .indicator datorită micșorării considerabile a activelor și a creșterii datoriilor pe termen lung.

În anul 2014 se observă o scădere dramatică a rentabilității activelor curente, dat fiind faptul că în anul dat întreprinderea a obținut pierdere: la un leu investit,entitatea pierdea câte 6,79 bani de profit (pierderea) până la impozitare investit în active. Se constată, astfel, rezerve interne la întreprindere. Analizînd întreprinderea am constatat că sursele de finanțare ale întreprinderii analizate au fost formate, în anul 2014, din datorii pe termen scurt, în proporție de 32,94%, 46,8% datorii pe termen lung și 20,253capital propriu. Cea mai mare pondere o dețin sursele de finanțare externă: creditul bancar și împrumuturi nebancare.

Denspre sursele de finanțare a întreprinderii ’’SMC-Materiale de construcții’’ SRL relatez că sunt surse pe termen lung așa ca 2 credite bancare TL și surse de finanțare pe termen scurt ca împrumuturi nebancare pe termen scurt. Faptul că întreprinderea nu deține profit nu poate să realizeze autofinanțarea acest fenomen a fost posibil doar în 2012. Situația nefavorabilă l întreprindere este realizată din cauza datoriilor mari și a stocurilor enorme la întreprindere. Pentru ameliorarea situației financiare la întreprindere propun următoarele recomandări:

Întreprinderea ’’SMC-Materiale de construcții’’ SRL trebuie să micșoreze stocurile de mărfuri și materiale existente, astfel întreprinderea își va mări capitalul propriu și asa va crește și ichiditatea intermediară și lichiditatea absolută.

Entitatea economică si-ar putea mări capitalul propriu prin aportul de capital de la proprietarul întreprinderii, acest fapt va mări liciditatea absolută a întreprinderii și astfel întreprinderea va avea lichidități pentru a acoperi plățile, datoriile curente ce pot apărea.

Pentru perioada de iarnă , entitatea economică ar putea să nu producă/procure mărfuri, materiale în cantități mari deoarece activitatea sa nu este sporită în perioada rece astefel nu se vor forma stocuri mari și mijloacele bănești nu vor fi înghețate ci folosite pebtru alte investiții sa achitarea datoriilor curente.

Întreprinderea ar putea apela la sursa de finanțare pe termen lung așa ca leasingul pentru procurarea de noi utilaje mai eficiente și cu o productivitate mai bună ce nu ar stopa activitatea sa dar a o mări.

Pentru eficientizarea vînzărilor, întreprinderea ar fi bine să să exercite operațiuni de marketing ce ar face cunoscută întreprinderea nu doar în regiunea orașului dar și pe un areal mai mare. Ar fi bine de intervenit la televiziune, radiou, presa pentru o publicitate mai intensă.

Pentru a micșora stocurile se poate de organizat reduceri sau cadouri la procurarea de o sumă semnificabilă pentru clienții fideli, astfel va spori venitul din vînzări, se vor micșora stocurile și întreprinderea va fi aptă să procure mărfuri noi.

Mărirea gamei de produse- astfel întreprinderea va ține piept concurenței și va atrage mai mulți client astfel se vor mări veniturile din vînzări și va creste profitul brut.

Întreprinderea ar putea alege un împrumut pe termen lung cu o rată a dobînzii mai favorabilă pentru a diminua plățile pentru împrumuturi bancare.

Directorul ar trebuie să realizeze prognoze și planuri financiare ce vor stabili o preveziune pe viitor, astfel el va alege metodele cele mai eficiente de finanțare.

Apelarea la metodele netradiționale de finantare: leasing, factoring. Aceste metode nu sunt folosite de catre ,,SMC-Materiale de construcție,, SRL însă în situația actuală ar fi binevenite.

Implementarea și întreținerea unui control specific al capitalului de lucru.

Angajarea personalului calitativ, motivarea

Folosirea tehniciilor inovaționale de producere, astfel se vor micșora cheltuielile de producție și se va mări productivitatea.

În concluzie pot spune că pentru a alege o sursă cît mai eficientă de finanțare întreprinderea trebuie să-și analizeze obiectivele activității sale și capacitatea de rambursare a împrumutului. Situația financiară actuală a entității economice joacă un rol extrem de important în alegerea sursei optime de finanțare deoarece ea arată capacitățile de finanțare din surse proprii și gradul de lichiditate, rentabilitate e întreprinderii.

BIBLIOGRAFIE:

Codul civil al Republicii Moldova

Hotărîrea nr 289 din 14.03.2007 pentru aprobarea Regulamentului privind evidenț si calcularea uzurii mijloacelor fixe în scopuri fiscale. 1

Standartul Național de contabilitate nr. 3,  Monitorul Oficial al RM nr.88-91 din 30.12.1997

Standardul Național de Contabilitate nr.13,  Monitorul Oficial al RM nr.35-38 din 15.01.1999

Standardului Național de Contabilitate nr.16, Monitorul oficial al RM nr.88.91 din 30.12.1997

Standardului Național de Contabilitate nr. 18,  Monitorul Oficial al RM nr.88-91 din 30.12.1997

Achim, M.V., (2005), Leasing, o afacere de succes, București, Editura Economică.

Bogdan, I., (2004), Management financiar, București, Editura Universitară.

Bran, P., (1997), Finanțele întreprinderii, București, Editura Economică

Bucataru , D.– Gestiunea financiara a Intreprinderii , Editura Junimea , Iasi , 2004

Cătoiu I. , Cercetări de Marketing, Editura Uranus, București, 2002;

Covlea Marian, Finanțele Întreprinderii, București, Editura Pro Universitaria, 2012,

Dobrotă Gabriela, Gestiunea întreprinderii, Tîrgu Jiu, Editura academică Brâncuși, 2004, 182 pagini.

Dumbrăveanu Lilia, USM

Finanțarea prin aranjament la termen. Universitatea Dimitrie Cantemir,București.

Gheorghiu Anda, Vidvarschi Angela, Bazele contabilității,Universitatea Hyperion București. (6)

Gheorghe,A., (2001), Finanțele și politicile financiare ale întreprinderilor, București, Editura Economică.

Helfert, E., (2006), Tehnici de analiză financiară, București, BTM Publishing House.

Hanciuc Nina, Iordache Carmen, Simionescu A., Economia și managementul serviciilor, Ed. Independența Economică, Pitești, 2006

Hărnău S., Marketing-ghid antreprenori, instructori și consultanți, Ed. Economică ,Chișinău, 2003.

Hlaciuc E., Marketing modern-concepte, tehnici, strategii, Ed. CSE, Iași, 2000

Ioncică Maria, Economia serviciilor – teorie și practică, Ed. Uranus, București, 2003

Mihaela Cristina Onica-Finanțele întreprinderii, universitatea Dunarea de jos Galați Editura Euro Plus 2010.

Mihaela Onofrei structura financiară a întreprinderii . finanțele întreprinderii.

Mișu Nicoleta Finanțele întreprinderii pag 11,

Nadejda Botnari, Finanțele întreprinderii tipografia central Chișinău 2006

Universitatea Europeană Drăgan- Gestiunea financiară.

http://caam.utm.md/files/docs/ANTREPRENORIAT_c10.pdf

https://www.bcr.ro/ro/corporate/companii/trade-finance/forfetare-primara-valuta

https://ru.scribd.com/doc/16951583/Finantele-intreprinderii

http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/finante/-210828.html

http://biblioteca.regielive.ro/referate/economie/analiza-lichiditatii-bilantului-contabil-262199.html

BIBLIOGRAFIE:

Codul civil al Republicii Moldova

Hotărîrea nr 289 din 14.03.2007 pentru aprobarea Regulamentului privind evidenț si calcularea uzurii mijloacelor fixe în scopuri fiscale. 1

Standartul Național de contabilitate nr. 3,  Monitorul Oficial al RM nr.88-91 din 30.12.1997

Standardul Național de Contabilitate nr.13,  Monitorul Oficial al RM nr.35-38 din 15.01.1999

Standardului Național de Contabilitate nr.16, Monitorul oficial al RM nr.88.91 din 30.12.1997

Standardului Național de Contabilitate nr. 18,  Monitorul Oficial al RM nr.88-91 din 30.12.1997

Achim, M.V., (2005), Leasing, o afacere de succes, București, Editura Economică.

Bogdan, I., (2004), Management financiar, București, Editura Universitară.

Bran, P., (1997), Finanțele întreprinderii, București, Editura Economică

Bucataru , D.– Gestiunea financiara a Intreprinderii , Editura Junimea , Iasi , 2004

Cătoiu I. , Cercetări de Marketing, Editura Uranus, București, 2002;

Covlea Marian, Finanțele Întreprinderii, București, Editura Pro Universitaria, 2012,

Dobrotă Gabriela, Gestiunea întreprinderii, Tîrgu Jiu, Editura academică Brâncuși, 2004, 182 pagini.

Dumbrăveanu Lilia, USM

Finanțarea prin aranjament la termen. Universitatea Dimitrie Cantemir,București.

Gheorghiu Anda, Vidvarschi Angela, Bazele contabilității,Universitatea Hyperion București. (6)

Gheorghe,A., (2001), Finanțele și politicile financiare ale întreprinderilor, București, Editura Economică.

Helfert, E., (2006), Tehnici de analiză financiară, București, BTM Publishing House.

Hanciuc Nina, Iordache Carmen, Simionescu A., Economia și managementul serviciilor, Ed. Independența Economică, Pitești, 2006

Hărnău S., Marketing-ghid antreprenori, instructori și consultanți, Ed. Economică ,Chișinău, 2003.

Hlaciuc E., Marketing modern-concepte, tehnici, strategii, Ed. CSE, Iași, 2000

Ioncică Maria, Economia serviciilor – teorie și practică, Ed. Uranus, București, 2003

Mihaela Cristina Onica-Finanțele întreprinderii, universitatea Dunarea de jos Galați Editura Euro Plus 2010.

Mihaela Onofrei structura financiară a întreprinderii . finanțele întreprinderii.

Mișu Nicoleta Finanțele întreprinderii pag 11,

Nadejda Botnari, Finanțele întreprinderii tipografia central Chișinău 2006

Universitatea Europeană Drăgan- Gestiunea financiară.

http://caam.utm.md/files/docs/ANTREPRENORIAT_c10.pdf

https://www.bcr.ro/ro/corporate/companii/trade-finance/forfetare-primara-valuta

https://ru.scribd.com/doc/16951583/Finantele-intreprinderii

http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/finante/-210828.html

http://biblioteca.regielive.ro/referate/economie/analiza-lichiditatii-bilantului-contabil-262199.html