Gestiunea Si Contabilitatea Creantelor la Societatile Comerciale

CUPRINS

CAPITOLUL 1.

ORGANIZAREA SISTEMULUI INFORMATIONAL LA SC X SA

Prezentarea scoietatii SC Morarit Panificatie SA

1.1.1 Organizarea societatii SC Morarit si Panificatie SA

Denumirea societatii: SC Morarit Panificatie SA

SC Morărit Panificație datează încă din anul 1950, fiind o societate de interes local.

În 1990, prin Hotărâre de Guvern, s-a înființat Societatea Comerciala Morărit și Panificație SA Neamț, din care se desprinde în 1991 Societatea Comercială Morărit și Panificație Roman, care va fi privatizata, în 1997 devenind SC MORĂRIT PANIFICAȚIE ROMAN SA.

Imediat după privatizare a avut loc un amplu proces de retehnologizare și dotare cu echipamente, prin import de utilaje și investiții în regie proprie. Acum practic moara și silozurile sunt complet refăcute, iar spațiile de producție au fost reamenajate pentru a satisface cerințele standardelor de calitate și igienă.

Forma juridica a societatii: este persoana juridica romana avand forma juridica de societate pe actiuni, care-si desfasoara activitatea in prevederile statutului societatii si cu legile romane existente in vigoare.

Sediul societatii: Romania, Loc. Roman, Strada Magurei, nr. 3

Societatea este privatizata potrivit legii 58/1991 privind privatizarea societatilor comerciale, numarul de inmatriculare la Oficiul Registrului Comertului este J27/86/1991 , precum si celelalte coduri de inregistrare

Durata societatii: este nelimitata

Capitalul social: 456 060,20 lei

Cifra de afaceri( lei): 8 834 542 lei

Conform actului constitutiv societatea este administrata de un Consiliu de administratie format din 5 membri, care au calitatea de administratori

Obiect de activitate: fabricarea produselor de morarit( cod CAEN 1061) si fabricarea produselor de panificatie( cod CAEN 1071)

Structura organizatorica

Structura organizatorica a SC Morarit panificatie SA reprezinta ansamblul persoanelor si subdiviziunilor organizatorice astfel constituite incat sa asigure conditiile realizarii obiectivelor previzionate.

In cadrul acesteia exista 2 compartimente principale:

Structura manageriala;

Structura de productie- personal de executie.

Structura organizatorica este urmatoarea:

Compartiment Marketing:

are ca raspundere circulatia corespondentei societatii, organizarea arhivei, intretinerea imobilelor din patrimoniu, paza generala si organizarea activitatii de protocol.

Compartiment resurse umane:

recrutarea personalului;

asigurarea personalului;

incheierea contractelor de munca;

incetarea contractelor individuale de munca;

informatizarea datelor de personal.

Compartiment financiar-contabil:

– stabileste si analizeaza periodic rezultatele financiare

– efectueaza control gestionar;

– intocmeste indicatori financiari;

– instituie calcule de sinteza si previziune;

– asigura reflectarea tuturor miscarilor de valori din patrimoniul unitatii;

– intocmeste bilantul contabil, contol de profit si pierdere si anexele de bilant.

1.1.2 Organizarea compartimentului financiar-contabil:

Contabilitatea societatii este organizata in compartiment distinct comform prevederilor Legii contabilitatii nr. 82/1999 republicata cu modificarile si completarile ulterioare.

Organizarea si conducerea contabilitatii s-a facut cu respectarea art. 10(2) din Legea nr. 82/1999 republicata si a prevederilor Ordinului M.F.P. nr 2861/2009, actualizat.

Societatea conduce registrele obligatorii in corelare cu prevederile normelor contabile aplicate persoanelor care utilizeaza sisteme informatice de prelucrare automata a datelor.

Operatiunile economico-financiare privind exercitiul incheiat sunt consemnate in documente justificative, intocmite in momentul efectuarii acestora si inregistrate in contabilitatea societatii.

Bilantul contabil este intocmit in baza Registrului Cartea Mare si a balantei sintetice de verificare, document ce este utilizat pentru verificarea soldurilor costurilor din bilanturile intocmite cat si pentru verificarea veniturile si cheltuielilor inscrie in situatiile Contului de profit si pierdere.

Implicatii ale procesului tehnologic asupra organizarii sistemului informational al intreprinderii

Desfasurarea si finalitatea oricarui act economic sunt influentate de procesul conducerii, de calitatea deciziei elaborate la momentul oportun. Aceste actiuni sunt imposibile fara aportul esențial al contabilității care „permite producerea și difuzarea de informații în vederea luării deciziilor”. Literatura de specialitate defineste in multe moduri rolul contabilitatii, printre care si „joc social, în cadrul unei abordări axate pe actorii implicați (producători beneficiari și normalizatori)”.

Evolutia societatii a prezentat, de-a lungul timpului, o dorinta tot mai mare de cunoastere si capacitate de informare. In procesul de contabilizare se urmareste colectarea, prelucrarea si analiza tuturor datelor ce privesc intreprinderea din punct de vedere juridic si economic. Toate aceste actiuni au la baza informatia, ce reprezinta, prin definitie, o stire, un mesaj ce face obiectul cunoasterii.

Contabilitatea ca sistem informațional operează cu partea contabilă, care circulă între producătorii și utilizatorii acestora, pe un traseu bine conturat, fiind tratată prin proceduri și mijloace specifice proprii. Astfel, scopul prioritar al acesteia este satisfacerea nevoilor informaționale ale utilizatorilor, prin reprezentarea realității economice.

Sistemul informational cuprinde o categorie de resurse umane si de capital, ce s-au investit la un moment dat intr-o intreprindere, in scopul de a colecta si prelucra toate datele necesare pentru a produce baza informationala unei conduceri corecte a activitatii. Astfel, informatia este esentiala in demersul decizional, lucru ce face contabilitatea a fi o componenta extrem de importanta in activitatea de management.

Rolul sistemului informational este de a transmite informatiile necesare dintr-un compartiment al intreprinderii, in altul. De exemplu, in cadrul unei entitati economice, sistemul financiar-contabil are datoria de a furnizare echipei managerial toate datele necesare pentru formularea deciziei manageriale din cadrul intreprinderii.

In conditiile unei economii de piata, unele informatii economice trebuie sa fie transparente si la indemana oricarei persoane care vrea sa le acceseze. In acest scop, isi face aparitia contabilitatea financiara, ce este „generatoare de informatii publice, continute in documente de sinteza contabila (Bilantul, contul de „Profit si pierdere”, Notele explicative la situatiile financiare anuale) destinate in principal utilizatorilor externi: actionari, asociati, clienti, furnizori, institutii financiare si de credit, organe fiscale, potentiali investitori.” Transparența acestei părți a informațiilor contabile, prin publicarea lor sub forma documentelor contabile de sinteză, este supusă unor norme de operații de control, unitare pentru toate unitațile patrimoniale, necesare pentru informarea persoanelor interesate de aceste informatii.

Contabilitata de gestiune are ca rol furnizarea de informatii confidentiale, regasite in documentele de analiza interna, folosite in luarea deciziilor operative, decizii ce au ca obiect buna functionare a intreprinderii, rentabilitatea si eficienta acesteia. Prin intermediul contabilitatii de gestiune se calculeaza costuri de productie, rezultate ale activitatii, analiza circuitului de productie, se controleaza indeplinirea bugetelor, etc.

Cele doua circuite trebuie sa fie in stransa legatura, si nu ca o fragmentare arbitrara, deoarece aceste folosesc aceeasi baza documentara unica. Impreuna ajuta la formarea de strategii ce stau la baza alegerilor de productie, marketing si toate elementele ce face intreprinderea a fi rentabila.

Sistemele informaționale sunt prezentate pe 5 paliere și anume:

Un prim palier este rezervat bazelor conceptuale ale sistemului informațional. În cadrul acestui palier o atenție deosebită se acordă tehnicilor conceptuale și caracteristicilor fundamentale necesare unei mai ușoare înțelegeri a modului în care sistemul informațional poate sprijini operațiile economice, procesul de luare a deciziilor, și dezvoltarea avantajelor strategice ale firmei comporativ cu alte societați;

„Al doilea palier constituie domeniul tehnologic un lucru în cadrul sistemelor informaționale.” Astfel, în categoria tehnologiilor informaționale sunt incluse: rețelele, echipamentele, produsele-program, gestiunea bazelor de date și alte tehnologii de procesare a informației;

Al treilea palier se referă la aplicațiile specifice sistemelor informaționale pentru activitățile de gestiune, de exploatare și pentru avantajele competitive ale întreprinderii în care sunt incluse lucruri în cooperare folosind Internetul, Intranetul și Extranetul și comerțul electronic;

Al patrulea palier are în vedere latura dezvoltării sistemului informațional al întrepreinderii. În acest caz, apare problema posibilității utilizatorilor finali și a specialiștilor informaticieni de a dezvolta sisteme informaționale ca soluții la probleme economice, prin folosirea rezolvatoarelor de probleme și prin dezvoltări metodologice;

Al cincilea palier pune accentual pe strategii și resurse în procesul gestiunii sistemelor informaționale.

Sistemul informațional reprezintă acel ansamblu de mijloace tehnice și informaționale orientate/specializate în colectarea, procesarea și stocarea, accesarea și transmiterea datelor și informațiilor despre procesele ce au loc în perimetrul unei întreprinderi. În măsura în care toate aceste operații se referă la procese economice derulate în întreprindere, se poate discuta despre sistemul informațional economic al întreprinderii.

Iata că definirea unui sistem informațional este strâns legată de conceptul de proces și, în mod indirect, de cel de activitate. Genier C. și Bonnebouche J. definesc procesul ca fiind un ansamblu de activități care se derulează succesiv sau simultan pentru a produce un rezultat (produs sau serviciu) cu o anumită valoare pentru un client. La rândul lor, activitățile sunt definite ca fiind un ansamblu de operații elementare coordonate și puse în operă pentru antingerea unui scop.

Sunt considerate procese ce au loc în mod curent într-o întreprindere:

proces de fabricare a unui produs;

procesarea unei comenzi de la un beneficiar;

procesul obținerii calculatoarelor periodice de sinteză;

încheierea unui contract;

achiziția unui utilaj, și altele.

La rândul lor, activitățile economice care au loc în întreprinderi se pot clasifica din mai multe puncte de vedere astfel:

Din punct de vedere funcțional există:

activități de aprovizionare;

activități de producție;

activități comerciale;

activități financiare;

activități contabile;

activități de personal.

Din punct de vedere al creării de valori există:

Activități de susținere:

a infrastructurii întreprinderii;

a gestiunii resurselor umane;

a gestiunii dezvoltărilor tehnologice;

a aprovizionărilor .

Activități principale:

logistica internă;

producție;

logistică externă;

comercializare și vânzare;

servicii.

Din punct de vedere financiar există:

activități de exploatare;

activități de investiții;

activități de finanțare.

Organizațiile pot fi considerate ca un sistem care tratează fluxuri materiale și fluxuri informaționale, în vederea atingerii obiectivelor impuse, de obiectul de activitate. Totuși, la rândul său, acest sistem poate fi chiar el descompus într-un anumit număr de subsisteme, fiecare având ca scop să asigure un ansamblu de operații necesare pentru funcționarea la nivel global a organizației. În cadrul fiecărui subsistem se pot indentifica principalele subsisteme de informare pe care acestea le implică, dar care, reunite, formează sistemul informațional.

Fiecare din fluxurile de natura materiala(produsem personal, bani) sunt prelucrate in interiorul sistemului informational al organizatiei de catre subsistemele care asigura functiuni specific. Fiecare pot, la randul lor sa se imparte in alte subsisteme. Asadar, principalele subsisteme ale unei intreprinderi sunt:

Sistemul logistic si de productie – sta la baza dezvoltarii continue a activitatii dintr-o organizatie. In acest sens, sistemul logistic si de productie are ca obiectiv asigurarea continua si prelucrarea fluxurilor de stocuri care vin de la furnizori si pana la distributia lor catre clientii intreprinderii. Sistemul logistic propriu-zis asigura aprovizionarea unitatilor de productie, logistica productiei, depozitarea in depozitele de produse finite si semifabricate si distributia fizica la client.

Sistemul de marketing – acest system se ocupa de mai multe functii, dupa cum urmeaza: studiul petelor, conceperea produselor, stabilirea politicilor de comercializarea a produselor, desfacerea produselor pe o piata, stabilirea canalelor de distributie. Indeplinirea sarcinilor acestea cere schimbul de informatii cu celelalte sisteme si subsisteme din cadrul sistemului informational.

Sistemul financiar-contabil – in cadrul acestui sistem se pot distinge trei categorii de operatii, anume: operatii ce se refera la activitatea de exploatare, operatii financiare si cu character exceptional. In cadrul acestui sistem se disting doua componente:

Prelucrari contabile – se orienteaza spre fluxuri si stocuri de bani, de creante si datorii.

Analiza financiara – pune la dispozitia sistemului de control si gestiune strategic informatii prelucrate in vedrea obtinerii de indicatori economic-financiari.

Sistemul de gestiune al personalului – implica prelucrarea repetitive pentru efectuarea platilor si stabilirea bazei de date privind personalul si posturile de lucru care sa permita facilitarea viitoarelor prelucrari, efectuarea de cercetari sau de simulari cu privire la posibilele influente.

Sistemul de planificare, control si gestiune strategic – este idea principala ce sta la baza fiecarei activitati si sistem de informare aferent si consta in faptul ca acestea presupun activitati de planificare si de control sistem

Eficienta sistemului informational in demersul adoptarii deciziilor manageriale

Economia concurentiala presupune ca toate entitatile sa aiba un management dezvoltat, ceea ce inseamna o conducere rationala. Acest lucru impune o utilizare cat mai eficienta are informatiilor aflate la dispozitia echipei manageriale.

Prin definitie, a conduce inseamna punerea in functiune a tuturor mijloacelor, functiilor si a persoanelor ce le indeplinesc, pentru atingerea unui scop prestabilit. Actul decizional se concretizeaza prin intersectarea a trei sisteme:

sistemul operational (ce priveste fabricarea, stocajul, livrarea produselor)

sistemul de conducere (totalitatea deciziilor adoptate)

sistemul informational (asigura comunicarea intre cele doua, operational si de conducere, in ambele sensuri)

Sistemul operational este un ansamblu de activitati pe care intreprinderea le executa pentru a indeplini un scop. Sunt considerate procese ce au loc în mod curent într-o întreprindere:

proces de fabricare a unui produs;

procesarea unei comenzi de la un beneficiar;

procesul obținerii calculatoarelor periodice de sinteză;

încheierea unui contract;

achiziția unui utilaj, și altele.

Sistemul de conducere reprezinta „ansamblul centrelor de decizie si actiunea acestora in functionarea sistemului international”, are urmatoarele obiective:

obtinerea rezultatelor prin intermediul resurselor umane

orientarea spre mediul inconjurator

adoptarea strategiilor care sa aiba legatura cu pozitia finala a intreprinderii

o buna colaborare cu angajatii

a asigura o buna desfasurare a activitatii si intelegere intre subalterni

Sistemul informational reprezinta „un ansamblu organizat si integrat de date si informatii, inclusiv procedurile si mijloacele utilizate pentru colectarea, prelucrarea si transmiterea acestora”.

Procesul decizional se bazeaza in cea mai mare parte pe decizie. Decizia este un proces de natura rationala de alegere, pe baza unor informatii, a unei directii de actiune cu privire la un obiectiv. Deciziile financiare sunt acele hotarari care se iau in urma unei analize si vizeaza in mod direct resursele si capitalurile intreprinderii.

Deciziile financiare se pot clasifica astfel:

Din punct de vedere al complexitatii:

curente (operative);

Deciziile curente sau operative au legatura cu activitatea curenta a intreprinderii si apar in mod repetat de-a lungul anului financiar, lucru datorat continuitatii operatiunilor. Acestea cuprind o sfera foarte larga si se refera la: platile la bugetul statului, achitarea obligatiilor catre terti, contractarea si restituirea creditelor, constituirea fondurilor prin prelevari din excercitiul financiar current, etc. Deciziile curente sunt influentate de legea economico-financiara si fiscal aplicata in cadrul intreprinderii.

strategice( de perspectiva);

Deciziile financiare strategice se concentreaza pe activitatea din viitor a intreprinderii, si au efect pe termen indelungat.

Din punct de vedere al competentei:

din proprie initiativa;

Deciziile din proprie initiativa sunt, de obicei, luate la nivelul compartimentului financiar.

prin aprobare;

Deciziile luate prin aprobare, spre deosebire de cele din proprie initiativa, sunt intai supuse dezbaterii si apoi aprobarii de catre organul superior si vor fi puse in aplicare dupa avizul acestuia.

Din punct de vedere al naturii lor:

de investitii;

Deciziile de investitii sunt decizii strategice si sunt luate in scopul plasarii capitalurilor. Aceste decizii influenteaza in mod direct atat modernizarea dotarilor tehnice a intreprinderii cat si al asigurarii unei rapiditati in procesul de transformare a bunurilor in bani, in cadrul politicii de finantare a firmei.

de finantare

Deciziile de finantare sunt luate in vederea finantarii intreprinderii din surse proprii( autofinantare) sau imprumuturi pentru activitatea de exploatare. Obiectul deciziilor de autofinantare sunt sursele proprii ale societatii: profit, subventii, amortizari, etc.

de dividend

Deciziile de dividend vor fi luate la sfarsitul exercitiului financiar si apar in cadrul repartizarii profitului intreprinderii pe anul precedent.

In lucrarea sa, The practice of Management, Peter F. Drucker sustine ca luarea unei decizii trebuie sa respecte urmatoarele criterii:

identificarea si prevenirea riscului, fiecare alternative continand o evaluare a raportului dintre beneficial scontat si riscul posibil;

economisirea efortului, adica stabilirea acelor directii de actiune care, cu cel mai mic efort, dau cele mai mari rezultate si cele mai mici perturbatii asupra sistemului;

sincronizarea si cronometrarea, adica corelarea deciziilor cu factorul timp;

intelegerea, indemanarea, competent si optica oamenilor chemati sa aplice decizia.

In cadrul analizei sistemului informational legat strans de procesul decizional, se contureaza urmatoarele etape:

analiza informationala – decizionala generala;

proiectarea informationala – decizionala de ansamblu;

analiza si proiectarea domeniului specific uman al sistemului

proiectarea sistemului de prelucrarea si calcul;

implementarea solutiilor proiectate.

Fig. nr. 1.1 Legatura dintre sistemul inforational si cel decizional

“Sistemele informationale au devenit o componenta esentiala a oricarei organizatii. Ele pot juca un rol capital in succesul unei intreprinderi, prin furnizarea informatiilor de care are nevoie conducerea si exploatarea lor eficienta, pentru obtinerea si mentinerea avantajelor fata de concurenti.”

Informatiile furnizate de catre un sistem informatic in cadrul unei intreprinderi, expun utilizatorilor o viziune clara atat asupra situatiei trecute cat si a situatiei existente si ofera posibilitatea anticiparii situatiei viitoare a intreprinderii cu scopul indeplinirii obiectivelor acesteia. Sistemul informational are menirea de a optimiza activitatea, furnizarea informatiilor corecte intr-o forma usor utilizabila avand ca scop sprijinirea procesului decizional si procesului operational.

Sistemul informational trebuie sa sustina activitatea din interiorul intreprinderii pe toate nivelurile decizionale. Deoarece sistemul informational are ca obiective principale stabilirea politicilor de dezvoltare si controlul( supravegherea metodelor de implementare a strategiilor, a evolutiei performantelor in curs si rectificarea erorilor aparute), putem afirma ca fluxul informational contine informatii strategice, tactice si operative.

Importanta si rolul sistemului informational in activitatea financiar-contabila

Sistemul informational este „ una dintre cele trei componente ale unei entitati, vazuta ca un sistem cibernetic, stand practic alaturi de celelalte doua, sistemul decizional si cel de executie, constituind puntea lor de legatura. Obiectul sistemului informational este informatia. Calitatea si valoarea deciziilor luate de catre sistemul de conducere depind in mare masura de calitatea informatiilor. Astfel, sistemul informational este dependent nu numai de continutul, forma si cantitatea de informatii vehiculate de catre acesta ci si calitatea transformarilor la care acestea au fost supuse.”

O decizie corecta inseamna accesul la informatii corecte, ce stau la baza unei analize economico-financiare, efectuata pentru realizarea unui diagnostic economico-financiar ce urmeaza sa permita luarea unor decizii si a unor hotarari viitoare au la baza urmatoarele categorii de informatii:

Informatii cu caracter general pe plan economic, fiscal si monetar ce privesc conjunctura economica;

Informatii sectoriale specifice activitatii intreprinderii care au incidenta asupra rentabilitatii, rotatii stocurilor, mijloacelor de finantare;

Informatii economice si juridice privind intreprinderea. Dintre acestea, o parte sunt obligatorii si publice, altele sunt date doar cu ocazia analizelor interne sau externe realizate periodic sau la cerere.

Contabilitatea in cadrul sistemului informational al analizei economico-financiare ocupa un loc primar deoarece permite transpunerea activitatii intreprinderii intr-un mod care ajuta la luarea deciziei economice de catre echipa manageriala, reprezentand legatura dintre investitori si activitatea intreprinderii. Ca sistem informational foloseste informatia contabila ca resursa si circula intre producatori si utilizatorii acestora pe un traseu bine stabilit fiind prelucrata prin proceduri specifice proprii. “ Procesul producerii informatiei contabile presupune consumul de resurse umane, de resurse materiale, de resurse informatice si, nu in ultimul rand de resurse financiare.”

Functiile contabilitatii in cadrul unei entitati economice sunt urmatoarele:

Functia de prezentare – orice operatiune ce are loc in cadrul entitatii impune consemnarea ei in scris. Pe masura dezvoltarii fortelor de productie, este necesara existent mai multor asociati. Prin aceasta functie, managerul se foloseste de contabilitate pentru a oferi toate informatiile necesare asociatilor si investitorilor.

Functia de control social face ca responsabilitatea contabilitatii sa se extinda si in domeniul fiscalitatii. In acest caz, contabilitatea are rolul de a furniza o baza de calcul statului.

Functia de inregistrare si prelucrare a datelor reprezinta consemnarea fiecarei operatiuni si fenomen economic exprimabil in etalon cantitativ- valoric.

Functia de observare si informare priveste patrimonial intreprinderii, modul in care sunt utilizate resursele, cheltuielile si veniturile obtinute.

Functia de control gestionar vizeaza monitorizarea permanenta a eficientei in exploatare si modul in care sunt folosite mijloacele materiale si banesti.

Functia juridica are ca scop solutionarea litigiilor cu ajutorul datelor si informatiilor pe care le detine.

Functia previzionala conta in capacitatea de determinare a tendintelor de evolutie a proceselor si fenomenelor economice, prin luarea in considerare de informatii contabile aferente unei perioade déjà incheiate.

Intr-o economie de piata unele informatii contabile sunt transparente si anume informatiile publice furnizate de contabilitatea financiara. Acestea sunt publicate in forma de documente contabile de sinteza si sunt supuse unor operatii de control pentru a se asigura o corecta informare a utilizatorilor externi: asociati, furnizori, clienti, actionari, organe fiscale, potentiali investitori, institutii financiare si de credit.

Prioritatea informatiei contabile in sistemul decizional si implicit in sistemul informational economic, deriva din urmatoarele particularitati:

dispune de un grad de certitudine si relevanta superior celorlalte sisteme de informare;

prin ”dubla reprezentare” a patrimoniului pune in evidenta relatii “discrete”, de interdependent intre substanta materiala, a averii (MIJLOACE) si abstractizarea lor juridica, provenienta acestora (RESURSE);

asigura prin mijloace si procedee specific (cont, balante, bilant, inventor, calculatia costurilor etc) atat o cunoastere globala cat si analitica a perimetrelor studiate;

gradul de corelare, agregare si verificare a realitatii informatiei contabile este realizat prin intermediul principiului Activ=Pasiv si a relatiei formale Debit=Credit;

prin calculi complexe permite stabilirea costului de productie, a veniturilor si a rezultatelor;

fundamenteaza strategiile economice viitoare are firmei, functie de rezultatele obtinute in perioada raportata;

permite efectuarea analizelor comparative in timp si in spatiu.

CAPITOLUL 2.

ORGANIZAREA CONTABILITATII CREANTELOR

2.1. Definirea si tipologia creantelor

In contabilitatea financiara creantele existente reprezinta „valorile economice avansate temporar altor persoane fizice sau juridice pentru care urmeaza sa se primeasca o prestatie, numerar sau echivalente de numerar.” Persoanele fizice sau juridice ce au primit in avans o valoare economica si pentru care urmeaza a efectua o prestatie, sau sa achite numerar, se definesc prin termenul de debitor.

In rolul de active, creantele curente incep sa functioneze din momentul nasterii drepturilor fata de terti pana in momentul achitarii lor. Creantele existente se incadreaza in una dintre cele doua categorii, si anume creante pe termen scurt sau curente.

Creantele sunt drepturi ale unei societati fata de tertii ei. Cele mai des intalnite sunt cele de natura comerciala, si anume: creante-clienti, efecte de primit, clienti incerti sau in litigiu, clienti facturi de intocmit, etc. Pe langa acestea gasim creantele salariale, sociale, fiscale, fata de asociati.

Dictionarul Explicativ al Limbii Romane defineste termenul creanta ca fiind dreptul pe care il are creditorul asupra unei sume de bani ce i se datoreaza. Practic, creanta reprezinta o anumita indatorire aparuta in urma unui raport obligational al unei activitati.

În vederea realizării obiectului de activitate, o societate intră în relații cu mediul economico-social din jurul sau. Astfel, pentru a-și asigura necesarul de bunuri economice de tipul activelor imobilizate, activelor circulante sau altor bunuri necesare desfășurării propriei activități, aceasta intră în relații cu terțe persoane fizice sau juridice. În procesul de aprovizionare, societatea comerciala cumpără bunuri economice de diverse tipuri de la alte persoane juridice și fizice, bunuri pentru care își creează datorii; de asemenea vinde produsul rezultat din activitatea sa în cadrul procesului de desfacere, proces în urma căruia rezultă creanțele. Creanțele pe termen scurt reprezintă active ale societatii rezultate în urma tranzacțiilor cu tertii, relații în urma cărora întreprinderea a livrat un bun, a prestat un serviciu sau a executat o lucrare și pentru care trebuie să primească un echivalentul valoric, într-o perioadă de timp de până la un an.

Cele mai cunoscute creante sunt cele care provin din raporturile obligationale reglementate de dreptul civil, comercial, dreptul muncii sau Codul Fiscal. Prim urmare, putem identifica urmatoarele tipuri de creante:

– creante civile;

– creante comerciale;

– creante bancare;

– creante fiscale sau bugetare;

– creante salariale.

Creantele civile- sunt acele creante nascute din raporturile intre persoane fizice, necomercianti sau neprofesionisti.

Creantele comerciale- sunt rezultate in urma incheierii contractelor comerciale. Contractul comercial este acel contract incheiat intre comercianti, ori intre comercianti si o autoritate contractanta , ce are ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea unor servicii contra unui pret reprezentat de o suma de bani.

Creantele bancare- sunt creantele nascute in urma incheierii unui contract de credit bancar.
Contractul de credit bancar este contractul de impumut de consumatie prin care imprumutatorul( Banca) remite imprumutatului(persoana fizica sau juridica) o suma de bani contra unei dobanzi, imprumutatul obligandu-se sa restituie respectiva suma de bani intr-o anumita perioada de timp. In aceasta situatie, debitorul se obliga sa utilizeze creditul in scopul pentru care a fost contractat, sa-l ramburseze conform unui grafic stabilit de comun acord si sa plateasca dobanda si eventualele penalitati, in cazul in care nu-si respecta una sau mai multe dintre clauzele convenite.

Creantele fiscale- sunt drepturile patrimoniale provenite din raporturile de drept material fiscal canstand in:

– creante fiscale principale: nascute din obligatia de plata a taxelor, impozitelor, amenzilor si altor sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat;

– creante fiscale accesorii: nascute din perceperea dobanzilor si penalitatilor de intarziere.

Creantele salariale- acest tip de creante este reglementat de dreptul muncii si sunt rezultatul unui raport de munca creat intre angajator, ca debitor si salariat, avand rolul de creditor. Pentru a se putea executa o creanta, indiferent de tipul ei, aceasta trebuie sa fie certa, lichida si exigibila.

Creanta certa- conform Codului de Procedura Civila, creanta certa este aceea a carei existenta rezulta din insusi actul de creanta sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul (ex: contract semnat si stampilat de debitor, facturi semnate si stampilate de debitor, angajamente de plata semnate si stampilate de debitor, etc.).

Creanta lichida- presupune ca aceasta sa aiba un cuantum foarte bine determinat. Acesta poate fii determinat prin insusi actul de creanta (contract, factura etc.) sau cu ajutorul actului de creanta si a altor acte neautentice (fise de client cu recunoastere de sold din partea debitorului, dovezi de plata partiala etc.).

Creanta exigibila- presupune ca acesta sa aiba o scadenta implinita, pentru a permite, astfel, creditorului s-o execute imediat.

O creanta este recunoscuta in contabilitate si prezentata in bilant atunci cand:

este probabila realizarea unui beneficiu economic viitor de catre entitate;

are un cost sau o valoare care poate fi evaluat(a) in mod credibil.

2.2. Contabilitatea creantelor privind livrarile de produse finite

Creantele sunt sume de bani ce trebuie achitatea intreprinderii la data scadenta stabilita, in schimbul unor materii sau servicii prestate de societate.

La intrarea in patrimoniu creantele sunt evaluate la valoarea lor nominala, ce se poate gasi in documentele justificative. Aceasta valoarea nominala este reprezentata de valoarea probabila de incasat. Stingerea unei creante este marcata de incasarea acesteia, prin sume de bani sau efecte de comert.

Pentru evidenta creantelor unitatii patrimoniale izvorate din livrari de produse si marfuri, executari de lucrari si prestari de servicii se folosesc conturile 411 „Clienti”, 416 „Clienti incerti” si 418 „Clienti- facturi de intocmit”. De asemenea, pentru evidenta creditului comercial acordat clientilor, se foloseste contul 413 „Efecte de primit”.

Contul 411 „Clienti” este un cont de activ si „ tine evidenta creantelor si decontarilor in relatiile cu clientii interni si externi pentru produse, semifabricate, marfuri, etc., vandute, servicii prestate, pe baza de facturi cu exceptia entitatilor afiliate si a entitatilor legate prin interese de participare, inclusiv a clientilor incerti, rau-platnici, dubiosi sau aflati in litigiu”. Soldul debitor prezinta sumele datorate de clienti , deci creante.

Contul 413 „Efecte de primit” se foloseste pentru evidenta drepturilor de creanta stabilite pe baza de efecte comerciale, rezultate din relatiile cu clientii.Este un cont de activ si se debiteaza cu sumele datorate de clienti, ce reprezinta contravaloarea efectelor comerciale primite. Pe credit se gasesc efectele comerciale primite de la clienti. Soldul debitor prezinta creantele rezultate din comerciale de primit.

Contul 418”Clienti-facturi de intocmit” evidentiaza lvirarile de bunuri sau prestari servicii, inclusiv taxa pe valoarea adaugata pentru care nu s-au intocmit facturi. Fiind tot un cont de activ, soldul debitor prezinta valorea tuturor bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, pentru care nu s-au intocmit facturi.

Contul 419”Clienti –creditori” este un cont de pasiv in care se tine evidenta clientilor de la care s-au incasat avansuri. Soldul creditor prezinta sumele datorate clientilor- creditori.

In cazul contabilitatii privind livrarile de produse finite, veniturile aferente produselor vandure se inregistreaza pe creditul contului 701” Venituri din vanzarea produselor finite”.

Principalele operatiuni reflectate in contabilitate aferente creantelor sunt:

Livrarea de produse finite, conform facturii ce cuprinde pretul de livrare si taxa pe valoare adaugata.

Incasare, prin virament, a contravalorii facturii privind produsele livrate.

2.5 Contabilitatea creditului comercial

Creditul comercial este un credit acordat de regula cumparatorului de catre furnizor, sub forma unor vanzari de marfuri, executari de lucrari sau prestari de servicii, urmand ca plata acestora sa se faca la o data ulterioara stabilita de comun acord, sau avansarea anticipata de catre cumparator a unei sume furnizorului sau, urmand ca acesta sa-i livreza ulterior, la o anumita data, marfa solicitata.

Creditul comercial este o sursa importanta si convenabila pentru finantare, mai ales pentru firmele mici si vulnerabile. 

De obicei, creditele comerciale sunt considerate a fi credite pe termen scurt, insa durata si si nivelul acestuia sunt influentate de de factori externi si factorii interni:

Factori externi:

Competivitatea mediului de afaceri determina creditul comercial sa fie un intrument concurential si o componenta a mixului de marketing, in masura sa influenteze succesul competetiv al intreprinderii, sporirea cifrei de afaceri si implicit rezultul din exploatare. Obtinerea unei asemenea performante contribuie la cresterea valorii intreprinderii.

Gradul de integrare pe verticala a intreprinderii( care are tendinte de crestere datorita unor procese de productie complexe si extinse temporar), genereaza o valoare adaugata ridicata, insa creste si durata creditului compercial acordat clientilor, comparativ cu cele priite de la furnizorii de consumuri intermediare( stocuri de materii prime si materiale, cheltuieli cu energia si apa, prestatii externe, etc.)

Necesarul de finantare al unei intreprinderi trebuie analizat in corelatie cu disponibilitatile pietii financiare. Acordarea creditului comercial prin diminuarea capitalurilor proprii si apelarea la capitalurile imprumutate conduce la diminuarea rezultatelor financiare ale intreprinderii.

Factorii interni:

Gradul de utilizare a capactitatii de productie este maxim sau are tendinte de creste contribuie la diminuarea duratei creditului comercial, deoarece intreprinderea are nevoie de resurse financiare pentru reluarea ciclului de exploatare.

Varsta si dimensiunea intreprinderii contribuie la durata si valorea creditului comercial in sensul ca intreprinderile cu vechime, trafitie si marca recunoscuta isi gasesc mai usor clienti credibili pentru acordarea si recuperarea la termen a creditului comercial.

Marjele de profit ridicate conduc la cresterea solvabilitatii si lichidatilor intreprinderii, fapt care ii permite acordarea de credite comerciale.

Un rol important in acordarea de credite comerciale cu durate indelungate il constituie factorii de natura financiara: gradul de lichiditate, costul capitalului. Intreprinderile care detin lichiditati si pot sa isi reia ciclul de exploatare isi permit acordarea e credite comerciale in conditii avantajoase.

Contabilitatea creantelor privind creditului comercial se evidentiaza in contabilitate pein contul 413 ”Efecte de primit”. Acesta este un cont de activ si are pe debit sumele datorate de clienti reprezentand valoarea efectelor comeciale acceptate si diferentele de curs valutar favorabile aferente efectelor comerciale de incasat.

Creditul comercial se reflecta in contabilitate dupa cum urmeaza:

Se livreaza produse finite in valoare de 1000 de lei conform facturii ce cuprinde pretul de livrare si TVA-ul:

Se incaseaza, prin virament, contravaloarea facturii pentru produsele livrate:

Se presupune ca unitatea furnizoare acorda clientului un credit comercial pe trei luni, acceptand, in acest caz, un bilet la ordin, emis de catre client:

Cu ocazia primirii de la client a efectului de comert anterior acceptat, se inregistreaza:

La scadenta, se incaseaza efectul de comert depus la banca:

Daca intreprinderea detinatoarea a efectului de comert solicita incasarea inainte de scadenta a acestuia, consimtind o reducere pentru acesta de 5%, ce reprezinta scontul acordat paltitorului, se inregistreaza:

Cap. 3 Analiza economico-financiara a creantelor

„ Analiza apare ca instrument indispensabil in procesul cunoasterii in orice domeniu al activitatii umane. Cu ajutorul analizei, omul cerceteaza si intelege lucrurile si fenomenele care il inconjoara, percepe mecanismele care le genereaza, legile desfasurarii lor si, in cele mai multe cazuri, adopta decizii fundamentate pe analiza.” Analiza resurselor unei intreprinderi presupune luarea unor decizii corecte in cadrul managementului acesteia si alocarea resurselor in mod cat mai eficient.

Analiza economico-financiara are ca scop principal urmarirea si gestionarea fenomenelor economice din cadrul intreprinderii, identificand factorii importanti, cauzele si consecintele modificarii acestora, si realizeaza un diagnostic in vederea orientarii deciziilor ce privesc o buna functionare a intreprinderii in mediul economic in care se afla. In acest sens, analiza economico-financiare devine un sistem important care:

ofera sprijin in orientarea procesului decizional oferind un diagnostic;

pune bazele deciziilor strategice;

ajuta la adoptarea deciziilor de finantare potrivite;

ofera analiza completa a intreprinderii in raport cu alte intreprinderi.

Analiza vitezei de rotatie a creantelor

Viteza de rotatie a creantelor este un “indicator ce arata de cate ori creantele unei firme au fost convertite in numerar intr-o anumita perioada. O valoare mare indica eficienta cu care managementul companiei vinde pe credit si incaseaza datoriile de la clienti” Viteza de rotatie a creantelor coreleaza cifra de afaceri sau un element al acesteia cu stocurile sau cu creantele.

Astfel, viteza de rotatie a creantelor se exprima ca:

Rc= sau ,

unde:

Scr- suma soldurilor medii debitoare pentru conturile de creante;

CA*- cifra de afaceri corectata cu TVA;

Rccr- suma rulajelor creditoare ale conturilor de creante.

In calculul vitezei de rotatie anuale sunt folosite drept sursa atat situatiile financiare anuale cat si balanta de verificare.

In general, in calculul determinarii vitezei de rotatie a creantelor se folosesc soldurile medii ale conturilor de creante si mai putin informatiile privind rulajele creditoare. Acestea din urma pot fi denaturate, fara sa arate intotdeauna o reflexie perfecta asupra valorii creantelor incasate de firma.

In functie de durata de activitate a intreprinderii, soldul mediu debitor al conturilor se calculeaza dupa cum urmeaza:

Activitate sezoniera:

Scr=

Activitate continua:

Scr=

O viteza de rotatie mare permite intreprinderii sa execute mai multe operatiuni fara sa creasca activele. Acest lucru inseamna ca suma de bani blocata in creante neincasate este mica, ceea ce imbunatateste lichiditatea.

Informatiile oferite de indicatorul vitezei de rotatie a creantelor privind masura in care creantele sunt transformate in lichiditati sunt veridice dacaeste asigurata comparabilitatea intre cifra de afaceri si valoarea medie a creantelor. Asadar, fie este eliminata din valoarea creantelor TVA incorporata, fie este „corectata” cifra de afaceri prin adaosul de TVA.

Un alt mod in care se determina daca creantele se transforma in lichiditati este folosirea indicatorului durata de recuperare a creantelor ( Drc) sau durata medie de incasare a creantelor. Acesta exprima timpul necesar creantelor sa se transforme in lichidati, si se calculeaza prin formula:

Drc= = x T sau x T,

unde:

T- numarul de zile al perioadei( 360 pentru un an,180 pentru un semestru etc. )

Indicatorul durata de recuperare a creantelor se foloseste in mod deosebit pentru a caracteriza eficienta politicii comerciale, prin el determinandu-se durata medie de incasare a clientilor.

Analiza vitezei de rotatie a stocurilor

Numarul de rotatii a stocurilor ofera o imagina eficientei activitatii comerciale ale intreprinderii, care este puternic influentata de procesul de aprovizionare si desfacere a marfurilor. In cadrul activitatiii de comert, stocurile sunt formate din „ bunuri achizitionate din afara unitatii pentru a fi vandute in aceeasi stare, fara vreo prelucrare suplimentara”.In aceassta categorie intra marfurile achizitionate din alte unitati comerciale, cum ar fi: materii prime, materiale etc., ce au menirea de a fi vandute tertilor.

In literatura de specialitate stocurile sunt considerate „elemente patrimoniale procurate din afara unitatii sau obtinute in cadrul acesteia si trecute in sfera circulatiei pentru a fi vandute in starea in care se gasesc sau in urma unor prelucrari cu scopul de a se obtine un plus de valoare sau un profit”. Acestea stau la baza activelor circulante, iar structura ofertei lor este principalul element in programarea cifrei de afaceri.

La fel ca viteza de rotatie a creantelor, cea a stocurilor se determina dupa numar si dupa durata, si anume:

Numarul de rotatii a stocurilor:

Ns=

Durata unei rotatii a stocurilor:

Ds== x 360 (zile/ rotatie)

In ambele cazuri, stocul mediu se socoteste ca medie aritmetica intre stocul initial si cel final.

Cresterea vitezei de rotatie a stocurilor se regaseste in eficienta activitatii intreprinderii, cu conditia ca media cifrei de afaceri sa fie mai mare decat cea a stocului mediu(ΔCA> ΔSm).

Implicatia creantelor in asigurarea echilibrului financiar al firmei

Activele circulante sunt o componenta importanta a activului economic al unei societati si au caracteristica principala transformea in mod continuu, in cadrul unui ciclu de exploatare, din forma fizica in forma baneasca. In cadrul unei entitati, activele circulante sunt formate din: marfuri aflate in stoc, productie neterminata, ambalaje, obiecte de inventar, piese de schimb, creante, disponibilitati banesti, capital subscris dar nevarsat.

In cadrul activelor circulante, stocurile cuprind toate tipurile de materiale evaluate la pretul de achizitie sau de productie, dupa caz. Constituirea stocurilor trebuie sa depinda de o analiza a cererii si ofertei ca rezultat al cercetarilor de marketing.

Creantele care, de regula, cuprind si clientii beneficiari de marfurile si serviciile intreprinderilor si trebuie sa fie incasate pentru a se crea disponibilul banesc pentru asigurarea ciclului de exploatare.

Se poate observa din tabelul de mai sus cum activele circualnte au cunoscut o evolutie asemanatoare cu cea a cifrei de afaceri, dar viteza lor de rotatie a scazut nejustificativ, fiind influentata de urmatorii factori:

Ponderea stocurilor de materii prime si materialelor consumabile din totalul stocurilor a scazut, dar au inregistrat o viteza de rotatie mai mare pe parcursul perioadelor analizate avand o influenta negativa asupra disponibilitatilor banesti.

Stocurile de marfuri au o evolutie diferita fata de cifra de afaceri, rezultata din viteza lor de rotatie. Si acest lucru a dus la diminuarea disponibilitatilor banesti.

Creantele au inregistrat perioade diferite de recuperare, ceea ce au dus la modificarea disponibilitatilor in mod proportional.

Disponibilitatile au o pondere mica fata de cifra de afaceri, dar evolutia lor a fost una pozitiva fata de diminuarea cifrei de afaceri.

Durata unei rotatii a activelor circulante a crescut nejustificat datorita vitezelor de rotatie a stocurilor si creantelor.