Gestiunea Riscurilor In Sistemul Bancar al Republicii Moldova
Gestiunea riscurilor în sistemul bancar al republicii moldova
a
Lista abrevierilor
Cuprins
Introducere
Actualitatea temei. Gestiunea riscurilor în sectorul bancar are o importanță deosebită, fiind argumentată prin rolul pe care îl au băncile în economie, prin prezența unui mare și variat număr de riscuri bancare, prin faptul că banca, mai mult ca oricine, operează cu banii societății (o dată la formarea capitalului social și a doua oară operând cu conturile clientelei).
În plus, se simte o înviorare a concurenței din partea instituțiilor financiare din străinătate, care, pătrunzând pe piața Republicii Moldova, aduc cu sine politici, tehnologii, produse, servicii și abordări noi ale gestiunii bancare. Pentru a-și menține poziția pe piață, băncile Republicii Moldova vor trebui să perfecționeze abordarea tradițională a gestiunii bancare, practicată anterior, inclusiv în domeniul riscurilor bancare. Managementul riscurilor bancare devine, astfel, un test de competență și competitivitate pentru integrarea în sistemul financiar mondial.
În lucrările analitice și științifice ale cercetătorilor și economiștilor din Republica Moldova, sunt evidențiate direcțiile principale de dezvoltare a managementului bancar, însă, multe aspecte referitoare la estimarea și gestiunea riscurilor, deocamdată, nu sunt abordate. Trebuie să remarcăm că, importanța și complexitatea estimării riscurilor bancare, evoluția rapidă a modalităților și tehnicilor de gestiune și, nu în ultimul rând, apariția permanentă a tipurilor noi de servicii și produse bancare, și, respectiv, a riscurilor implicate de acestea, impun o reactualizare periodică a temei abordate. Integrarea metodelor și tehnicilor bancare moderne în Republica Moldova este impusă și de mediul concurențial creat în ultimii ani, inclusiv prin pătrunderea și participarea la piața bancară autohtonă a băncilor străine.
Analiza literaturii economice în problema riscului și managementului riscului bancar demonstrează lipsa, chiar și în prezent, a unei opinii unice referitoare atât la definirea noțiunii de risc, cât și la principiile estimării și managementului adecvat al riscului în banca comercială. Actualitatea lucrării rezidă în totalitatea acestor factori.
Scopul cercetării constă în realizarea unei abordări complexă a gestiunii riscurilor specifice sistemului financiar – bancar și formularea unor propuneri relevante de perfecționare a gestiunii riscurilor în băncile din Republica Moldova.
Scopul propus a determinat următoarele obiective ale cercetării:
analiza evoluției noțiunii de risc în sistemul bancar;
studiul stabilității financaire în sistemele bancare mici prin prisma estimării și gestiunii riscurilor;
concretizarea esenței, particularităților, principiilor de identificare și estimare a riscurilor bancare;
cercetarea și dezvoltarea tendințelor actuale în gestiunea riscurilor bancare;
formularea recomandărilor privind metodele de estimare și gestiune a riscurilor bancare.
Obiectul cercetării îl constituie procesul de identificare, evaluare și gestiune a riscurilor în bancă, identificarea metodelor de perfecționare a gestiunii riscurilor în scopul minimizării lor și asigurarea stabilității funcționări sistemului bancar autohton.
Subiectul cercetării este desfășurat în contextul analizei literaturii economice de specialitate privind riscurile bancare, estimarea și gestiunea lor și care are ca scop final minimizarea pierderilor băncilor în particular și per sistem bancar în general.
Metodologia cercetării s-a bazat pe utilizarea următoarelor metode: metoda normativă, metoda statistică, metoda grafică și dinamică de sinteză, inducția și deducția, analogia, metoda sistemică, metodele statică și dinamică, metodele statistico-matematice.
Suportul metodologic și teoretico-științific. Drept bază teoretică și metodologică a investigațiilor ne-au servit monografiile clasicilor în domeniul gestiunii bancare, inclusiv investigațiile economiștilor americani și europeni, lucrările științifice ale economiștilor români, ruși dar și autohtoni.
Elementele de inovație științifică a investigațiilor o reprezintă:
au fost cercetate aspectele teoretice privind riscurile cu care se confruntă băncile și formularea concluziilor autorului;
au fost analizate riscurile care afectează sistemul bancar al Republicii Moldova și riscurile pe exemplul unei bănci cu identificarea deficiențelor și formularea propunerilor în domeniul analizat;
au fost formulate unele propuneri privind perfecționarea gestiunii riscurilor în sistemul bancar.
Structura și conținutul tezei.
În Introducere este argumentată actualitatea, este formulat obiectivul și scopurile, sunt prezentate obiectul cercetării, metodologia cercetării, baza informațională și structura lucrării.
Capitolul I, ”Concepte teoretice privind estimarea riscurilor bancare” reflectă definitivări conceptuale privind riscurile în cadrul băncilor și metode de estimare, studiul stabilității financiare în sistemele bancare mici prin prisma estimării riscurilor și evidențierea riscurilor bancare asociate sistemului bancar din Republica Moldova: abordări de analiză și evaluare.
Capitolul II, ”Abordarea integrată în estimarea riscurilor în cadrul băncilor” este capitolul aplicativ al autorului în care au fost identificate și estimate riscurile în sistemul bancar autohton, am estimat riscurile bancare în cadrul BC ”Victoriabank” SA și am studiat cerințele BNM privind managementul riscurilor și aplicarea lor în Republica Moldova.
Capitolul III, ”Perfecționarea metodelor de estimare a riscurilor în sistemul bancar prin prisma practicii internaționale” conține studiul practicilor internaționale privind estimarea riscurilor în sistemul bancar pe exemplul unei bănci din România și sunt formulate recomandări privind modele de estimare și gestiune a riscurilor bancare în Republica Moldova.
Concluziile și recomandările cercetării efectuate, conțin unele propuneri care, la părerea noastră ar putea contribui, la perceperea corectă a fenomenului riscului, precum și la perfecționarea sistemului de estimare a riscurilor în băncile comerciale.
Pentru efectuarea tezei au fost consultate și utilizate 45 surse bibliografice.
Teza conține 4 anexe.
Capitolul 1. CONCEPTE TEORETICE PRIVIND estimarea și gestiunea riscurilor BANCARE
1.1.Definitivări conceptuale privind riscurile în
cadrul băncilor și metode de estimare și gestiune
Riscul este un fenomen care afectează în mod direct viața de zi cu zi a oamenilor și a organizațiilor și de aceea influențează în permanență capacitatea și voința decizională a acestora.
O definire relativ simplificată a riscului ar fi: riscul reprezintă potențialul ca un eveniment neașteptat să apară sau să nu apară la un momentdat ca urmare a apariției unor fenomene adverse neașteptate.
O altă definiție mai riguoasă ar fi că riscul reprezintă “contextul în care un eveniment se produce cu anumită probabilitate sau în care amploarea evenimentului urmeză o distribuție de probabilități”. Conform acestei definiții acțiunile și deciziile luate de indivizi au drept consecință un eveniment sau set de evenimente (set de stări – cunoscute și sub numele de hazard), cărora li se poate asocia o probabilitatea sau o distribuție de probabilități de apariție, iar riscul, este o rezultantă a combinației dintre probabilitățile de apariție a stărilor și consecințele acestora. Ultima definiție introduce concepte de teoria probabilităților și statistică matematică – distribuția de probabilități – care vor fi definite și prezentate pe larg în capitolele următoare ale lucrării.
Conform acestei definiții, acțiunile și deciziile luate de persoane, ca urmare, un eveniment sau un set de evenimente (multe state sunt cunoscute și sub denumirea de "hazard"), care se poate asocia o probabilitate sau de distribuție a probabilității de apariție a riscului, este rezultată din combinația dintre probabilitatea de apariție a stărilor și a consecințelor lor. Ultima definiție introduce noțiunile de teoria probabilităților și statistică matematică – distribuția de probabilitate, care vor fi identificate și prezentate pe larg în capitolele următoare a lucrării.
În general, riscul (industrial, comercial, bancar) poate fi definit ca fiind o întâmplare a cărei producere are o consecință nefavorabilă asupra subiectului/agentului economic. Riscul reprezintă posibilitatea de nerealizare a câștigului scontat sau de apariție a unei pierderi în tranzacțiile economice (de import, export, arbitraj etc.), ca urmare a producerii unor evenimente sau fenomene cu impact asupra afacerilor societății comerciale/operatorului. Cele mai multe definiții date riscului și managementului riscului se bazează pe funcția clasică a banilor și anume aceea de intermediere în domeniul riscurilor financiare prin diviziunea lor. Din acest punct de vedere, este privită de obicei problema pierderilor neașteptate din activul băncilor, pierderi cauzate de piață, de riscurile de credit sau lichiditate. Este important de știut că riscul este generat de un număr mare de operațiuni și proceduri. Din această cauză, cel puțin în domeniul financiar, riscul trebuie să fie considerat ca un complex de riscuri, în sensul că producerea unui risc poate conduce la cauzarea altor riscuri. Ca o consecință, aceste operațiuni și proceduri pot genera în permanență o expunere a riscului.
Analiza literaturii economice în problema riscului ne demonstrează lipsa, chiar și în prezent, a unei opinii unice referitor la definirea noțiunii de risc.
Într-o accepțiune foarte largă, de altfel care este și cea mai des utilizată, pe plan mondial, atât în literatura de specialitate, cât și în actele normative, riscul se definește ca probabilitatea apariției unor evenimente cu repercusiuni negative asupra unei afaceri, activități etc., adică evenimente care în cazul în care s-ar produce, ar genera pierderi, pagube economico-financiare, cheltuieli suplimentare neprevăzute, sau ar genera pierderea parțială sau integrală a profitului scontat (așteptat, preliminar). Se constată că această definiție conține și referiri la evenimentele menționate anterior, care ar afecta sau ar putea să afecteze în viitor activitatea, profitabilitatea și chiar solvabilitatea agenților economici.
În prezent, riscurile au devenit aferente tuturor activităților, serviciilor și produselor bancare și această multitudine de riscuri a generat și diferite tratări ale acestei noțiuni. Bunăoară, acad. Costin C. Kirițescu și dr. Emilian M. Dobrescu, definesc noțiunea de risc ca "examinarea în termeni probabilistici a posibilității de obținere a unor rezultate favorabile sau nefavorabile într-o afacere: eveniment viitor și probabil a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi. Poate fi natural (cutremur, inundație, epidemie etc.); social-politic (grevă, criză de guvern, embargo, război, stare de necesitate, schimbarea regimului politic etc.); economic (fluctuațiile prețurilor sau fluctuațiile valutare, neexecutarea unor obligații contractuale, neplata unor mărfuri livrate etc.)”. Dr. Luminița Roxin definește riscul ca "probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecințe adverse pentru subiect".
Profesorul Cobzari L. definește riscul drept “probabilitatea unor pagube suferite în activitatea bancară sub forma unei părți din resursele băncii sau de venituri mai mici decât cele așteptate de bancă în urma efectuării operațiunilor financiare (din cauza necorespunderii prognozei cu evenimentele reale) și drept șansă (posibilitate) a băncii de a realiza un profit” .
Riscurile bancare sunt acele riscuri cu care se confruntă băncile în realizarea operațiunilor curente și nu numai riscurile specifice activității bancare clasice. În general, riscul bancar reprezintă gradul de pierdere suferit de o bancă în cazul în care cealaltă parte contractuală (clientul acesteia) falimentează fără să poată să-și achite obligațiile față de bancă.
De fapt, multitudinea acestor tratări își are explicația în complexitatea fenomenului riscurilor, precum și în punctul de vedere aplicat – teoretic sau practic, însă, ținem să menționăm că, majoritatea autorilor sunt unanimi în aprecierea impactului riscurilor asupra băncii:
impactul în sine, care cuprinde pierderile directe suportate de bancă;
impactul indus, cauzat de efectele asupra clientelei, comportamentului angajaților, partenerilor și, nu în ultimul rând, asupra imaginii publice a băncii.
În prezent, nu există o delimitare riguroasă a tuturor tipurilor de risc, deoarece un astfel de demers este extrem de complicat și complex. În plus, în timp, apar noi expuneri la riscuri sau unele riscuri, anterior neglijate, sunt trecute în revistă, în categoria celor care necesită o atenție deosebită (de ex. este vorba despre ultimele preocupări în materie de gestiune a riscurilor și ultimele evenimente din lume care au impus un tratament special al acestor categorii: riscul de război, riscul de terorism, riscul operațional, riscul climateric sau al stării vremii etc.). Cercetătorii, care s-au pronunțat asupra acestei probleme, au aplicat diferite metode și procedee de analiză a riscurilor bancare, și, în funcție de acestea, au formulat criteriile de clasificare.
Diversitatea riscurilor bancare îi forțează pe mulți specialiști în domeniu, în special pe practicieni, să se concentreze asupra unei clase sau unei grupe de riscuri, evitând abordarea lor general-globală.
In functie de gradul de expunere la risc deosebim:
– riscurile pure – se caracterizează prin aceea că expunerea este generată de activitățile și procesele bancare cu potențial de a produce evenimente care să se soldeze cu pierderi. La rândul lor, riscurile pure se pot împărți în: riscuri fizice, riscuri financiare, riscuri criminale și frauduloase, riscuri de răspundere.
– riscurile lucrative – sunt generate de incercarea bancii de a obține profit mai mare, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare, dar si posibile pierderi. Cheltuielile suplimentare pot rezulta din credite nerambursate la scadență, pierderi la portofoliul de titluri sau o structura defectuoasă a activelor .
In functie de caracteristica bancară deosebim:
1) Riscuri financiare, la care se adresează:
a) riscuri în sistemele de plăți, inclusiv:
– riscul de creditare – este asumat de toate băncile și poate genera probleme serioase daca expunerea la risc este substanțială. Indicatorii tradiționali sunt mai puțin folosiți deoarece ei afectează negativ rentabilitatea băncii. Ei se pot dovedi utili în analize temporale și comparații interbancare. Indicatorii obiectivi, monitorizati atent, pot semnaliza în avans apariția unor probleme pe parcursul procesului dacă limitele sunt depățite pentru mai mulți dintre ei;
Riscul de lichiditate – riscul pierderilor cauzate de incapacitatea instituției de credit de a asigura executarea obligațiilor sale în întregime. Riscul de lichiditate apare ca urmare a dezechilibrului activelor financiare și a datoriilor financiare instituție de credit, inclusiv ca urmare a lipsei de executare a obligațiilor financiare de unul sau mai mulți contractorn de credit.
Riscul de lichiditate intervine atunci când, datorită lipsei de interes pe piață, un anumit activ nu poate fi tranzacționat suficient de rapid astfel încât să se împiedice sau minimizeze o pierdere (sau să se obțină profitul cerut). Lipsa cererii sau a ofertei poate afecta prețul în mod considerabil. Acest tip de risc este mai ridicat atunci când investiția este făcută în piețe în care lichiditatea este scăzută sau în piețe nereglementate. Mai exact, în cazul investițiilor în instrumente financiare derivate tranzacționate în afara burselor (piețe cu negociere directă – piețe de tip OTC), nu există certitudinea că va exista mereu o piață secundară. Lichiditatea scăzută poate să facă dificilă rambursarea anticipată a unei obligațiuni, mai ales în piețele emergente sau în cazul în care obligațiunea are un credit rating scăzut (sub pragul de investiție).
b) riscuri de piață la care se adresează:
– riscul ratei dobanzii este pierderea rezultata din evolutia nefavorabila pe piata a ratei dobanzii cu influienta directa asupra profitului. Dobanda este asociata conceptului de credit si este influentata de elementele: "timp" si "risc". Variatia ratei dobanzii poate fi definita ca fiind "efectul modificarii ratelor dobanzii asupra valorii unui activ financiar sau ca diferenta dintre valoarea unui portofoliu de active financiare si valoarea pasivelor care finanteaza acest portofoliu.
– parcurge numeroase momente în care sa aducă situații dezavantajoase pentru bănci;
– riscul ratei de schimb – riscul de a înregistra pierderi decurgănd din evoluția cursului de schimb. În epoca modernă, stabilirea cursului de schimb are la baza teoria paritatii puterii de cumpărare conform căreia un bun identic, produs oriunde, are același preț. Rezulta ca modificările prețurilor interne vor determina modificări ale cursului de schimb;
c) riscul de faliment – riscul de capital sau riscul de îndatorare exprimă probabilitatea că fondurile proprii ale băncii să fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curenta și că aceste pierderi să afecteze în mod negativ plasamentele creditorilor băncii. Intre toate aceste grupe de risc se exercită o interacțiune permanentă deoarece ele exprimă doar aspecte diferite ale aceluiași potențial de risc – operațiile bancare curente.
2) Riscuri de prestare, la care se adresează:
-riscul operațional – se traduce în risc de credit sau de lichiditate ca rezultat al erorilor umane, al folosirii unor sisteme inadecvate sau datorat unor evenimente externe; include și riscul de ordin juridic, reprezintă riscul de a suferi pierderi fiind determinat de factori interni (derularea inadecvată a unor activitati interne de personal si sisteme necorespunzătoare) sau factori externi( condiții economice, schimbări in mediul bancar, etc. )
– riscul tehnologic, legat de utilizarea în activitatea băncii diferite tehnici și tehnologii. Cu el sunt posibile pierderi din cauza cheltuielilor pentru depanarea de echipamente, precum și din cauza accesului neautorizat la cheie de informații. Acest risc este prezent la orice întreprindere, dar gestionarea acestora pentru banca capătă o importanță majoră. Exemple tipice de cazuri de expunere la risc tehnologic de risc – programe de calculator fraudă și erori în sistemul de plăți electronice.
– riscul produsului nou- reprezinta riscul de lansare a unui produs nou sau riscul concurential. Acest risc decurge din neadaptarea produsului respectiv la nevoile si asteptarile clientelei, sau datorita concurentei. Cauzele principale ale acestui risc provin din slaba sau insuficienta structurare a produsului sau a pietei si dintr-o organizare interna neadecvata. Pentru gestionarea acestui risc se impun studii de piata prin testarea clientilor, dezvoltarea marketingului, organizarea eficienta a activitatii.
– riscul strategic- se referă la capacitatea unei bănci de a alege zone geografice și produselor care pot fi profitabile pentru aceasta în contextul unui viitor mediu complex.
Riscuri ambientale, la care se adresează:
-riscul de fraudă – este un risc de ordin intern și exprima de fapt probabilitatea comiterii unor furturi sau a unor alte acte contrare intereselor băncii de catre angajatii acesteia;
– riscul econimic este asociat cu factorii economici naționali și regionali care pot afecta performanțele unei bănci.
– riscul concurențial – exprimă probabilitatea reducerii profitului în condițiile modificarii raporturilor de piața în defavoarea băncii. Este inerent activității bancare deoarece majoritatea produselor financiare oferite pe piață de o banca sunt oferite și de alte instituții financiare;
– riscul legal – acest risc îmbracă două forme, și anume:
– responsabilitatea creditorilor atunci cînd debitorii au pretenția că falimentul lor a fost cauzat de faptul că banca a promis că nu va retrage creditul sau va acorda credite suplimentare.
– litigii legate de deșeuri toxice depozitate pe terenul deposedat, care inițial a stat la baza acordării de credite ca garanție. După deposedarea acestui teren, prin efectul legii, trebuie făcute cheltuieli mai mari decît valoarea lui, pentru a realiza neutralizarea efectului radioactivității sau chiar interdicția de înstrăinare sau folosire a acestuia.
Sunt măsuri imprevizibile care sunt greu de estimat, ele trebuind să fie luate în considerare de instituțiile financiare, întrucît pot ajunge la valori mari.
In funcție de alocarea lor în cadrul sistemului financiar deosebim:
riscuri diversificabile – ajung sa fie relativ nesemnificative atunci când sunt combinate suficient de multe poziții bilanțiere pentru ca legea numerelor mari să fie activată. Problema principala este ca nici odata nu putem spune ce inseamnă "suficient de multe pozitii", dar este demn de reținut faptul că putem reduce expunerea globala a unei bănci la un anume tip de risc, mărind suficient numarul operațiilor și partenerilor susceptibili a genera acel risc;
riscuri nediversificabile – răman relativ semnificative ca expunere, chiar și după ce toate posibilitatile de a folosi legea numerelor mari au fost exploatate.
În legătură cu faptul că diverși autori, acte legislative tratează în mod diferit riscurile bancare și în special clasifiacrea lor în anexa am prezentat clasificarea riscurilor expusă de diverși autori.
BC „Victoriabank” SA identifică și definiește unele categorii de riscuri pe care le-am expus în tabelul 1.1.
Tabelul 1.1
Riscuri bancare în cadrul BC „Victoriabank” SA
Sursa: elaborat de autor în baza Politicii BC ”Victoriabank” SA de dirijare a riscurilor. [online]. [citat 15 martie 2015]. Disponibil:< http://www.victoriabank.md/ro/politica/dirijare/riscuri/>.
Din riscurile expuse in acest subcapitol și grupate dupa diferite critetii putem afirma sau concluziona că toți autorii specifică existența riscului de credit, de dobăndă, valutar, operațional și mai nou în corespundere cu prevederile Basel III și riscul de capital. Mai mult băncile au început să calculeze necesarul de capital pentru acoperirea acesui risc specific activității bancare.
După cum s-a văzut, activitatea bancară presupune înainte de toate, asumarea unor riscuri specifice. Un bun management bancar poate evita acceptarea unor riscuri excesive și poate obține un profit rezonabil pentru instituția sa.
După definirea și expunerea tipurilor de riscuri ne vom referi la evaluarea riscurilor. Metodele de evaluare a riscurilor în activitatea bancară sunt pe cât de bogate și variate, pe atât de complexe.
În funcție de obiectul și dimensiunile de estimare, metodele de evaluare a riscurilor bancare sunt delimitate în două mari categorii:
– pentru evaluarea individuală a tranzacțiilor, operațiunilor bancare, elementelor de portofoliu etc, în această categorie sunt incluse metode pentru evaluarea riscului unic aferent unei singure tranzacții, operații bancare, precum și pentru evaluarea expunerilor la risc ale unor elemente patrimoniale separate;
– pentru evaluarea globală a expunerilor la risc ale băncii – în această categorie sunt incluse metode pentru evaluarea riscului global al unei subdiviziuni structurale a băncii (de ex., filiale, reprezentanțe), al unui subansamblu al rețelei băncii (de ex., mai multe filiale și reprezentanțe), al unui profil funcțional (de ex., credite, depozite, valută, decontări, carduri, portofolii de titluri de valoare etc.), precum și al băncii în ansamblu. Metodele din această categorie sunt mult mai complicate și complexe, deoarece presupun evaluarea, analiza, compararea, sistematizarea, stabilirea corelațiilor dintre diferite expuneri la risc, demers ce poate fi extrem de dificil a fi realizat în practică.
În continuare, vom prezenta metodologia de calculare/dimensionare a riscurilor aferente rentabilității scontate de obținut, în scopul diminuării pierderilor.
În funcție de maniera de estimare a riscurilor, metodele de evaluare a riscurilor bancare sunt grupate în două mari clase:
metode interne – în această clasă sunt incluse metodele de evaluare a riscurilor ce sunt aplicate nemijlocit de către bancă;
metode externe – în această clasă sunt incluse metodele de evaluare a riscurilor ce nu sunt aplicate nemijlocit de către bancă. Această clasă cuprinde metode de apreciere și evaluare a riscurilor, implementate de alte persoane decât banca: agenții de rating, firme de consultanță, piața asigurărilor (de ex., firme de asigurare), piața de capital (de ex., market-makerii – instituții care oferă cotații (bid/offer) ale riscurilor la care sunt expuși atât clienții băncii, cât și băncile) etc. Banca este, în cazul acestor metode, un beneficiar gratuit sau contractual al rezultatelor metodelor aplicate.
În continuare, vor fi abordate mai detaliat principalele aspecte ale metodelor interne de evaluare a riscurilor bancare. S-a menționat anterior că în această clasă sunt incluse metodele de evaluare a riscurilor ce sunt aplicate nemijlocit de către bancă la aprecierea și evaluarea riscurilor. Metodele interne reprezintă un ansamblu coerent de metodologii de evaluare și analiză a diferitelor expuneri la risc, metodologii pe care fiecare bancă le are. Acestea sunt utilizate de către funcționarii băncii în activitatea lor pentru a aprecia și a evalua nivelul de risc pe care îl implică o operație sau o tranzacție bancară (de ex., acordarea unui credit), precum și pentru gestiunea eficientă a pozițiilor deschise pe diferite elemente patrimoniale (de ex., valută, valori mobiliare etc.).
Astfel, metodele interne utilizate de către bancă pentru evaluarea expunerilor sale la risc pot fi publice (sunt accesibile publicului larg; de ex., metode elaborate și publicate de autorități, metoda ratelor, value at risk etc.) și nonpublice (nu sunt accesibile publicului larg și ale căror metodologii sunt ținute în secret de către bancă; de ex., metode de scoring, de simulare). Tot în categoria metodelor interne nonpublice sunt incluse și metodele a căror metodologie este cunoscută, dar pentru care nu se cunosc detaliile operaționale (de ex., metodele de scoring utilizate de către băncile comerciale din Republica Moldova pentru care detaliile (numărul, natura și tipul indicatorilor de scoring; punctajul de scoring etc.) nu se cunosc și sunt ținute în mare secret).
Metodele din această clasă sunt delimitate în patru mari categorii, pe care le vom prezenta în continuare.
Metoda ratelor – este cunoscută și ca metoda indicatorilor. Este cea mai simplă metodă de apreciere și evaluare a riscurilor bancare. Utilizează date și informații din diverse rapoarte statistice, contabile, financiare etc. Majoritatea metodelor elaborate și publicate de către autorități fac parte din această categorie. Metoda folosește, așa cum sugerează și denumirea ceste, diferite rate pentru evaluarea și aprecierea riscurilor la care este expusă banca.
Metode analitice, sunt cunoscute și cu numele metode parametrice. Sunt ceva mai complicate decât metodele din categoria precedentă, pentru că fac apel la unele mărimi și estimări probabilistice (sunt utilizate concepte și indicatori din teoria probabilităților și statistica matematică; de ex., probabilitatea medie de default a creditelor etc.). Utilizează date și informații din diverse rapoarte statistice, contabile, financiare, precum și o serie de informații probabilistice (de ex., frecvența istorică de apariție a unor evenimente critice etc.). Oferă rezultate mult mai interesante, cu un grad mult mai mare de credibilitate și utilitate practică, pentru că iau în considerare gradul de realizare a unor evenimente relative riscurilor (de ex., Default-ul debitorului, fluctuația monedei naționale, caracteristicile pieței de capital).
Metode de scoring – reprezintă cele mai simple metodologii de evaluare a riscurilor bancare individuale (unice). Mai multe bănci comerciale din Republica Moldova utilizează pe larg această metodă la evaluarea riscului unic de credit aferent unui credit acordat (sau de acordat) unui client (solicitant). Ideea generală este următoarea. Sunt selectați și utilizați un set de indicatori relevanți de apreciere a riscului de credit relativ unui agent economic. Fiecărui indicator i se asociază un punctaj maxim admîșibil. Ulterior, domeniul admîșibil de variație al fiecărui indicator este fragmentat în subdomenii, cărora li se atribuie, în ordine progresivă sau degresivă, câte un punctaj efectiv aferent (notă). Finalitatea metodei este reprezentată de un indicator sintetic agregat, denumit generic, credit-scor. Credit-scorul va fi suma valorilor tuturor acestor punctaje efective, în funcție de nivelurile corespunzătoare ale fiecărui indicator.
Metode de simulare sunt cele mai complexe metode interne de evaluare a riscurilor bancare. Au la bază o serie de simulări numerice și estimări statistice complexe, prin care sunt obținuți indicatori sintetici ce permit aprecierea gradului de risc la care este expusă banca. Toate aceste metode sunt proiectate și implementate pe calculatoare. Dintre cele mai cunoscute metode de simulare, utilizate în evaluarea riscurilor, menționăm:
monte-carlo și variantele acesteia;
analiza scenariilor;
analiza sensibilității;
teoria jocurilor.
Metode externe de evaluare a riscurilor bancare – s-a menționat anterior că în această clasă sunt incluse metodele de evaluare a riscurilor ce nu sunt aplicate direct de către bancă. De regulă, alți participanți la viața economică evaluează riscul la care sunt expuși clienții băncii, precum și însăși activitatea băncii, pe elemente definitorii și pe ansamblu. Rezultatele acestor evaluări sunt ulterior comunicate băncii prin diferite mijloace: informații relative cotării (bid/offer) diferitelor tipuri de riscuri, aprecieri ale firmelor de rating, aprecieri ale specialiștilor și diferiților analiști etc.
Toate metodele externe de evaluare a riscurilor sunt delimitate următoarele categorii:
– metode bazate pe rating – riscurile la care sunt expuși clienții băncii și unele active financiare ale băncii sunt apreciate de către firme notorii de rating prin calificative adecvate, care reflectă obiectiv gradul de risc aferent. De ex. Standard&Poor’s, Moody’s, Fitch etc. De regulă, aceste firme de rating apreciază, în principal, riscul de credit relativ activelor financiare prin calificative de la AAA la C (Standard&Poor’s) sau de la Aaa la C (Moody’s). Aceste aprecieri vizează expunerea individuală (unică) a unui element sau operații bancare la un anumit tip de risc (de regulă, riscul de credit). Expunerea globală la riscuri a unei bănci comerciale poate fi și ea apreciată de către agențiile de rating de o manieră obiectivă prin intermediul unor instrumente consacrate: rating de sprijin, rating de excelență bancară etc.;
metode bazate pe credit spread – sunt similare cu cele din prima categorie, pentru că rezultatele sunt produse de către agenții de rating sau companii de consulting. Diferă de primele prin faptul că riscurile sunt apreciate numeric (și nu prin calificative), așa că puterea de expresie a rezultatelor acestor metode este cu mult mai mare. De asemenea, aceste metode sunt utilizate numai pentru aprecierea și estimarea riscului de credit: atât unic, cât și global. În calitate de rezultat numeric este utilizat indicatorul credit spread (prima pentru riscul de credit). Cu cât acesta este mai mare, cu atât și riscul de credit este mai mare. De ex: metodologia ECC (Enron Cost of Credit) al firmei EnronCredit;
metode bazate pe estimările pieței. Sunt metode ce au căpătat o notorietate din ce în ce mai mare în activitatea și practica bancară din ultimii ani. Au la bază estimările numerice ale diferiților participanți la piața asigurărilor sau cea de capital. Firmele de asigurări oferă polițe de credit, pentru acoperirea expunerii la riscul de credit aferent unui debitor al băncii. Prețul acestor polițe se află într-o relație directă cu probabilitatea de apariție a evenimentelor critice (de ex. default). Or, dacă costul polițelor de credit ale 2 agenți economici din aceeași țară este cu 2% și, respectiv, 2,5%, atunci este evident că riscul de credit al celui de-al doilea agent economic este mai mare. Similar și pentru produsele pieței de capital.
Concluzionînd putem spune că pentru modelarea corectă a evoluției parametrilor și elementelor riscului în timp, este insuficientă doar analiza datelor statistice, întrucât, odată cu schimbarea tendințelor evoluției, toată informația statistică devine inutilă, dat fiind faptul că se modifică nu doar valoarea elementelor, ci și multitudinea factorilor de influență asupra acestora. Practica analizată confirmă că, în majoritatea cazurilor, atât rezultatele financiare obținute, cât și semnalele interne și externe ale sistemului analizat, nu pot fi considerate de natură statistică.
1.2.Stabilitatea financiară în sistemele bancare
mici prin prisma estimării riscurilor
Țările mici nu sunt în măsură să exploateze pe deplin economiile de scară în procesul prestării serviciilor financiare. Numărul redus al populației limitează cantitativ și calitativ capitalul uman care participă la procesele de obținere a valorii. Lipsa sau insuficiența resurselor limitează posibilitățile de creștere a infrastructurii financiare, inclusiv a sistemelor de plăți, organizare, supraveghere și reglementare a piețelor; costurile irecuperabile (sunk costs) fiind, pur și simplu, prea mari pentru țările mai sărace.
În consecință, piețele financiare mici sunt, de regulă, slab dezvoltate, incomplete, insuficient reglementate, nelichide, înclinate spre lipsa sau insuficiența concurenței, ineficiente și se caracterizează prin tranzacții cu costuri relativ ridicate. Economiile mici sunt mai volatile: devierea medie standard a consumului privat, balanței comerciale, inflației, creșterii PIB și a ponderii fluxurilor de capital în PIB caracteristice pentru țările mici sunt de 1.5 – 4 ori mai înalte decât în țările mari.
Toate acestea, la rândul lor, influențează negativ asupra proceselor de obținere și repartizare a valorii și, în consecință, asupra creșterii economice.
Dimensiunea mică nu se referă numai la un număr de țări de o importanță agregată neglijabilă. Majoritatea sistemelor financiare mici sunt, de regulă, observate în economiile mici deschise (prin dimensionarea produsului intern brut) și cu un număr redus al populației, deși subdezvoltarea sistemului financiar ca rezultat al inflației sau al represiunilor financiare aduce câteva țări, cum este Ucraina, sub nivelul de departajare a dimensiunilor sistemului financiar. Cu ajutorul unor politici corespunzătoare, sistemele financiare ale acestor economii relativ mari se vor dezvolta în timp. Însă, marea majoritate a acelor 60 de țări menționate anterior sunt prea mici pentru a avea perspective reale de a crea un sistem financiar de proporții.
Sistemele financiare mici diferă de cele mari, deoarece, în primul caz, economiile naționale sunt mici, instituțiile sunt mici și debitorii potențiali sunt, de asemenea, mici.
Piețele financiare mici dispun de mai puține instituții și sunt mai puțin competitive. Debitorii nu pot selecta eficient creditorii, deoarece puțini creditori cooperează cu o singură categorie de clienți. Surse bibliografice mai vechi dezvoltă, în baza unor comparații internaționale, ipoteza structură-performanță, ajungând la concluzia în conformitate cu care sistemele bancare concentrate sunt mai profitabile. Poate exista un compromis între economiile de scară și un anumit grad de comportament necompetitiv. Acest compromis pare fi mai acut în sistemele financiare mai mici.
În general, piețele financiare mici tind să ofere servicii mai puțin cuprinzătoare. Această deficiență poate fi parțial atenuată prin obținerea accesului la piețele financiare străine, sau prin formarea piețelor regionale ale hârtiilor de valoare.
Cu puține excepții, economiile mici au sisteme financiare mici, iar sistemele financiare au tendința de a se compune dintr-un număr mic de instituții mici. La nivel instituțional, un studiu semnificativ susține punctul de vedere că într-o dimensiune foarte mică pot exista economii de scară substanțiale. Pe lângă economiile operaționale ce însoțesc dimensiunea, instituțiile mici tind să fie mai slab gestionate și să înregistreze rate de default mai înalte.
Formarea piețelor regionale poate fi importantă, în special, pentru țările mici, unde dimensiunea poate împiedica dezvoltarea sectorului financiar nebancar. În măsura în care (i) piețele financiare moderne reclamă o infrastructură considerabilă și (ii) infrastructura respectivă sub raportul cost – eficiență poate fi paralizată de economii de scară insuficiente, regionalizarea poate fi necesară dacă comunitățile locale din țările mici au de beneficiat de la serviciile moderne de intermediere financiară.
Dimensiunea este crucială pentru a face componentele de infrastructură viabile din punct de vedere financiar. Eșecul de a atinge dimensiunea minimă poate împiedica dezvoltarea unor piețe financiare eficiente, sigure și stabile.
Dinamismul economiei, performanța pe termen lung și capacitatea sa de a crea avere durabilă și locuri de muncă, crucial depinde de starea sistemului financiar. Menținerea stabilității financiare, buna funcționare a piețelor financiare și a sistemelor de plată, prin urmare, joaca un rol-cheie în finanțarea economiei și astfel contribuie la îmbunătățirea bunăstării populației. Această misiune constituie scopul istoric al băncilor centrale ca garant al valorii monedei.
Băncile centrale trebuie să asigure această misiune printr-o monitorizare atentă a piețelor financiare pentru a identifica și preveni vulnerabilitățile și riscurile care ar putea afecta economiile naționale, totodată ar trebui să contribuie, în mod activ la dezvoltarea reglementării prudențiale și supravegherii financiare internaționale.
Managementul defectuos al elementelor din portofoliul de tranzacționare insuficient de bine reglementat, deteriorarea calității portofoliului de credite datorită încetinirii creșterii economice, alături de slaba gestionare a lichidității au fost cauzele unui comportament extrem de vulnerabil al băncilor la evenimentele extreme care s-au produs pe piață odată cu declanșarea crizei financiare în 2008. La nivelul sistemului bancar european se adaugă și dependența subsidiarelor de finanțările provenite de la băncile mamă. Toate acestea au sporit vulnerabilitatea băncilor din Europa concomitent cu agravarea crizei din zona euro.
Să analizăm marjele ratelor dobânzii (interest rate spreads). Diferențele medii ale ratelor dobânzii bancare sunt mai mari în sistemele financiare mici comparativ cu sistemele mari, particularitate ce nu a fost cercetată în literatura de specialitate. Ar putea exista diferite cauze ale fenomenului respectiv, inclusiv penalitățile aferente costurilor inerente, rente și impozite mai înalte – atât implicite cât și explicite, efectele acestora, fiind, însă, destul de substanțiale -ridicându-se potențial la câteva puncte procentuale din PIB pentru țările mai mici. Considerăm în acest context efectul dimensiunii sistemului global, nivelul venitului pe locuitor fiind menținut la un nivel constant.
Piețele mici par a fi incomplete, în sensul că, economiile de scară minime pot să facă imposibilă existența unor servicii financiare. În acest caz, clienții potențiali nu vor trebui doar să plătească mai mult; ei pot, pur și simplu, să nu beneficieze de serviciile de care au nevoie. De exemplu, din aproximativ 60 sisteme financiare „foarte mici” menționate anterior, doar trei au piețe organizate ale hârtiilor de valoare ce intră în componența FIBV (Federația Internațională a Burselor de Valori), dar și acestea înregistrează un număr total de doar 16 companii listate. Aproximativ o jumătate din următoarele 60 sisteme mari au burse de valori organizate. Obligațiunile sunt tranzacționate doar aproximativ la o jumătate din acestea. Conform statisticelor FIBV nici una dintre aceste burse nu tranzacționează contracte futures și options. Câteva studii [346] identifică importanța complimentară a piețelor active pentru creșterea economică.
Diamond și Rajan (2005) au arătat că deficitul temporar de lichiditate înregistrat de mai multe bănci poate cauza contagiunea la nivelul întregului sistem bancar, datorită structurii activelor bilanțiere expuse la factori de piață comuni.
Intrarea Conceptul de "risc sistemic" este apropiat de conceptul de "destabilizare financiară", deoarece afectează o parte semnificativă sau întregul sistem financiar. Din păcate până în prezent nu există nici o definiție general acceptată pentru riscul sistemic.
În acest context, poate fi remarcabilă asocierea riscului sistemic al mediului economic cu riscul sistemic al mediuluii natural, prezentată de Schapiro. Riscul sistemic al mediului natural este amenințarea, că acțiunile milioanelor de persoane, care acționează în urmărirea propriilor interese, poate provoca o defalcare a ecosistemului mondial, o catastrofa globala care va deteriora în cele din urmă toată lumea.
În mod similar, în contextul mediului economic, riscul sistemic este amenințarea că evoluțiile din sistemul financiar pot provoca sechestrarea sau distrugerea acestui sistem și daune masive economiei reale. Aceste evoluții pot provini din eșecul instituțiilor mari și interconectate, din dezechilibre endogene, care se acumulează în timp sau dintr-un eveniment considerabil neașteptat.
În procesul analizei cauzelor instabilității financiare este esențial de evidențiat riscul sistemic. Potrivit definițiiei date de Schapiro, riscul sistemic se manifestă prin două moduri, și anume:
erori neașteptate pe piața financiară (falimente extinse);
poziția dominantă pe piața financiară a jucătorilor excesiv de mari, care pot duce la fragilitatea și lipsă de adaptabilitate a întregului sistemului.
Aceste două tipuri de risc sunt interdependente, deoarece adesea instituțiile financiare mari implicit se încadrează în criteriul too big to fail (falimentul unei astfel de organizații ar putea amenința întregul sistem financiar).
Financial Stability Board (FSB) definește riscul sistemic, ca "un risc de perturbare a serviciilor financiare (i) cauzate de o depreciere a întregului sistem financiar sau a unei părți ale lui și (ii) are potențile grave consecințe negative asupra economiei reale". FSB sugerează că riscul sistemic poate fi descris ca riscul de a avea un puternic eveniment sistemice care afectează în mod negativ un număr de intermediari sistemic importanți sau piețe. Declanșarea evenimentelor poate fi cauzată de un șoc din afara sistemului financiar sau din cadrul lui. Evenimentele sistemice devin puternice atunci când intermediarii sau piețele în cauză sunt disfuncționale. Din moment ce toate aceste diferite dimensiuni ale unui eveniment sistemic interacționează, este clar că riscul sistemic este un fenomen extrem de complex.
În explicarea naturii riscului sistemic pe larg sunt răspândite trei abordări principale. În conformitate cu prima abordare, tulburările financiare pe scară largă se produc în principal ca urmare a falimentului unor instituții financiare (acesta este motivul cel mai important). Prin diverse mecanisme "virusul" falimentului se răspândește asupra întregului sistem financiar. A doua abordare se referă la interdependențele riscului sistemic cu cauzele endogene – acțiunea mecanismelor de amplificare (accelerarea acțiunii parametrilor într-un sistem complex), mai degrabă decât cu șocul extern inițial, adică cu factorul exogen. La acest punct de vedere se alătură și adepții celei de a treia abordări, care examinează instabilitatea ca un factor permanent. Din punctul lor de vedere, sistemul financiar inițial este vulnerabil, din mai multe cauze, de aceea apar brusc șocuri care se răspândesc în întregul sistem sub influența factorilor endogeni – reacții ale operatorilor de pe piață. Această schemă funcționează indiferent de ce factori specifici au stat la baza vulnerabilității inițiale a sistemului financiar.
O altă problemă ce poate fi distinsă, în ceea ce privește riscul sistemic este evaluarea lui. În general pot fi evidențiate, două abordări generale:
activitatea particulară a unei firme, a cărei importanță sistemică impune întregul sistem într-o primejdie marginală o poate provoca la faliment. (”abordare contributivă”);
o companie suferă pierderi, care sunt importante în raport cu pierderile globale în urma unuia (multiplelor) șocuri datorate unei expuneri semnificative către sectorul, țara și/sau moneda frecvent afectate ("concentrarea activitații"), ("abordare participativă").
În primul caz, contribuția la risc sistemic apare din efectul inițial al expunerii directe și indirecte a instituției falite (eg. vânzările de foc ale pasivelor/sau activelor implicite), care escaladează efectele față de instituțiile și piețele anterior independente în rezultatul incertitudinilor mari sau re-evaluării riscului financiar (modificarea apetitului pentru risc sau prețul de piață a riscului)
În contrast, participarea la riscul sistemic are loc prin intermediul expunerii unei instituții de credit și riscului de piață la alte instituții financiare și riscuri de piață, care duc la pierderi care depășesc pierderile estimate, având capacitate de creditori ai băncii.
Abordările privind evaluarea riscului sistemic sunt reflectate în tabelul 1.2.
După identificarea și evaluarea riscului sistemic, autoritățile, trebuie să utilizeze instrumente relevante pentru a evita sau diminua impactul său.
Tabelul 1.2
Abordările privind evaluarea riscului sistemic
Sursă: Andreas, A. Jobst Measuring Systemic Risk-Adjusted Liquidity (SRL). Washington, D.C.: International Monetary Fund, 2012, august, p. 35. ISBN 978-1475548426
Dificultatea gestiunii riscului sistemic este legată de specificul crizelor sistemice, care constă în imprevizibilitatea lor în timpul analizei macroprudențiale, diseminarea în direcții neprevăzute și desfășurarera mai rapidă decât se aștepta. Incapacitatea organelor de supraveghere în recunoașterea și ”vindecarea” riscului sistemic, utilizând instrumentariul disponibil, înainte de a ajunge la proporții sistemice este un element comun care declanșează mecanismul de criza financiară. Pentru a evalua potențialul riscului sistemic, autoritatea de supraveghere și reglementare necesită un volum semnificativ de informații, care este de multe ori disponibil, numai în timpul sau după criză.
O modalitate de a reduce dimensiunile care rezultă din combinația dintre aceste elemente este de a limita atenția asupra a trei „forme” principale de risc sistemic:
riscul de contagiune;
riscul producerii macro șocurilor;
riscul de „dezlănțuire” a dezechilibrelor care au s-au acumulat de-a lungul timpului.
Aceste trei forme de risc nu se exclud reciproc și se pot materializa în mod independent sau în asociere reciprocă.
Contagiunea, de obicei, se referă la o problemă, după cum se presupune, idiosincratică, care devine mai răspândită în dimensiunea transversală, de multe ori, într-o manieră secvențială. Un exemplu este un faliment bancar cauzând eșecul unei alte bănci, chiar dacă cea de-a doua bancă inițial părea solventă.
A doua formă de risc sistemic se referă la un șoc exogen extins, care afectează în mod negativ și simultan o serie de intermediari și/sau piețe. De exemplu, s-a observat că băncile sunt vulnerabile la recesiunea economică.
A treia formă de risc sistemic se referă la acumularea endogenă a dezechilibrelor răspândite pe scară largă în sistemele financiare a lungul timpului, ca și în cazul boom-ului de creditare. „Dezlănțuirea” ulterioară (cauzată în mod endogen sau exogen) a dezechilibrului poate afecta negativ, în același timp, mulți intermediari și/sau piețe.
În încheiere, o creștere proporțională în active, filiale, dispersia depozitelor și diversificarea macroeconomică sporește mai mult decât proporțional valoarea de piață a capitalului propriu și a activelor băncii și reduce considerabil ineficiența valorii de piață a capitalului propriu și ineficiența valorii de piață a activelor băncii. Autorii ajung la concluzia că “beneficiile de la expansiunea geografică și diversificare oferă băncilor un stimulent important de a se consolida, în special la nivel interstatal”.
Incidența politicii monetare asupra sistemului bancar și implicit asupra gestionării riscurilor financiar-bancare decurge din interrelaționarea celor două funcții ale autorității de reglementare – implementarea politicii monetare și supravegherea sistemului bancar. Indeplinirea obiectivului politicii monetare – stabilitatea prețurilor – se repercutează asupra sistemului bancar prin mecanismele de transmisie a politicii monetare, regimul de țintire a inflației flexibile asigurând realizarea unui compromis optimal de către banca centrală între stabilizarea inflației și stabilizarea decalajului producției, relevat printr-o funcție explicită a pierderii, anunțată de banca centrală.
.Riscurile bancare asociate sistemului bancar din
Republica Moldova: abordări de analiză și evaluare
Problemele stabilității sectorului bancar din Republica Moldova sunt "corelate" cu problemele similare ale sistemelor bancar naționale, în special a celor mici.
Republica Moldova este un stat slab dezvoltat din punct de vedere economic, însă dacă ar fi să analizăm sistemul bancar, putem afirma cu certitudine că aceasta dispune de un sistem bancar modern și performant. La momentul actual sistemul bancar al R.Moldova se compune din 2 nivele: Banca Națională a Moldovei și 14 bănci comerciale, 8 dintre acestea având un capital majoritar străin. Deși sistemul bancar din R.Moldova este considerat a fi unul dintre cele mai sigure printre țările fostei URSS, și pe bună dreptate, după nivelul și ritmurile sale de dezvoltare a întrecut nivelul economiei moldovenești per ansamblu, acesta nu se poate detașa de deficiențele unei economii mici și relativ slabe în care funcționează, acesta creând o serie de probleme de genul nivelului redus de intermediere financiară, ratele relativ înalte ale dobânzilor la credite, cerințe rigide ale băncilor referitoare la gaj, fapt ce descurajează întreprinzătorii în inițierea unei afaceri pe teritoriul R.Moldova cu ajutorul contractării unui credit.
Societatile bancare isi desfasoara activitatea intr-un mediu economic complex, marcat de un dinamism tot mai accentuat, in conditiile intensificarii competitiei. Riscurile pe care le incumba activitatea bancara au o determinare multipla, mergand de la particularitatile operatiunilor în proprii desfasurate, pana la caracteristicile mediului economic intern si extern.
In ultimul timp, bancile si-au extins activitatea atat pe piata nationala cat si pe cea internationala, ceea ce a condus la o crestere accentuata a incertitudinilor, ca urmare a dificultatilor in previzionarea cu acuratete a evolutiei viitoare a activelor si pasivelor, implicit a veniturilor si cheltuielilor aferente.
Variabilele generatoare de risc bancar care, intr-o abordare globala, permit un management integrat al riscului sunt determinate de:
evolutiile macroeconomice, in principal dinamica PIB pe total si pe componente, evolutia ratei inflatiei, precum si utilizarea instrumentelor de politica monetara;
modificarile intervenite in legislatia economica in general si in cea financiar-bancara in special, care se repercuteaza asupra eficientei si sigurantei activitatii bancare;
sitatia politica si economica actuala si de perspectiva a tarii, cu implicatii asupra serviciului datoriei externe;
perturbatii provocate de deficientele structurii organizatorice a bancii, pregatirea necorespunzatoare a personalului, realizarea unor operatiuni ineficiente sau insuficient supravegheate care pot genera pierderi;
luarea unor decizii financiare cu efecte negative asupra masei creditului, ratei dobanzii, lichiditatii sau capitalului propriu al bancii.
Avand in vedre ca riscul este o realitate permanenta, insotind toate afacerile bancii, el se manifesta sau nu in functie de conditiile care i se creaza. Adoptarea deciziilor in functie de corelatia rentabilitate-risc si prognoza indicatorilor care o influenteaza reprezinta o problema centrala a managementului bancar, care vizeaza trei elemente importante:
utilizarea unor metodologii viabile pentru analiza rezultatelor bancii;
identificarea cailor de evaluare a profiturilor si a riscurilor aferente asumate de banca;
cunoasterea si controlul relatiei de interdependenta risc-profit.
Pornind de la specificul actvității bancare examinate și ținând cont că panica în rândurile deponenților și crizele bancare au devenit tot mai frecvente și costisitoare în plan internațional, autoritățile competente din întreaga lume își îndreaptă eforturile spre prevenirea unor astfel de fenomene. Instabilitățile financiare nu se manifestă neaparat prin crize banacre, acestea se pot reflecta și prin falimente bancare, un exemplu elocvent fiind și cazul recent al BC ”UniversalBank” SA.
Riscul de sistem este legat, în special de o concentrarea înaltă a sectorului bancar.
În practica bancară international pentru analiza concentrării se utilizează diferite metode speciale, care depind de natura problemei puse, de categoriile de date disponibile și de ușurința utilizării lor, precum și de restricțiile privind divulgarea de informații specific a instituțiilor. Totodată și FMI prin intermediul Ghidului de întocmire a indicatorilor de stabilitate financiară recomandă calculul unor anumiți indicatori.
Indicele Herfindahl (Herfindahl Index), H este suma pătratelor a cotelor de piață ale tuturor firmelor dintr-un sector, adică
(1.1)
Prin cotele de piață, acest indice subliniază importanța companiilor mai mari în totalitatea companiilor. Valorile mai mari a acestui indice, indică o mai mare concentrare.
În lipsa concentrației, atunci când fiecare din 100 de companii au aceeași cotă de piață de un procent, valoare H = 100. În contrariu, în cazul concentrării absolute, atunci când o companie are o cotă de 100 la sută din piață, Н = 10000, adică indicele de monopol este 100 × 100 = 10000. Uneori se utilizează o regulă empirică, potrivit căreia valoare indicelui H mai jos de 1000 indică o concentrație relativ limitată și H peste 1800 de puncte indică o concentrație semnificativă.
Conform practicilor Uniunii Europene semnificația valorilor acestui indicator este următoarea:
HHI tinde la 0, concurență perfectă;
HHI < 1000, piață neconcentrată;
1000 <HHI< 1800, piață moderat concentrată;
HHI > 1800, piață cu concentrare ridicată;
HHI = 10000 , monopol .
Trebuie de menționat faptul că indicele respectiv indică structura pieței la un moment dat de timp, însă acest indice poate să furnizeze informații distorsionate pe o piață cu o dinamică ridicată , care înregistrează modificări semnificative de structură în perioade scurte de timp.
Un alt indice al concentrării este indicele Gini. Indicele Gini dă posibilitatea de a evalua gradul de inegalitate, indicând uniformitatea cu care o variabila este distribuită printre participanți.
Acest indice reflectă informația conținută în curba Lorenz, care reprezintă diferența între actuala distribuție a unei variabile și starea ipotetică în care această variabilă ar fi uniform repartizată. În starea ipotetică fiecare unitate se află în situație similară (după venit, cota pieței, volumul tranzacțiilor pe piață), care generează un indicele Gini cu valoarea zero. În cazul în care toate veniturile, toate activele ș.a.m.d. revin unei unități instituționale, iar celorlalte unități nu le revine nici o cotă parte, atunci concentrația este perfecta și indicele Gini va fi egal cu o unitate. De exemplu, când numărul băncilor, puse în ordine după mărimea activelor totale de la valoarea mai mică la cea mai înaltă, este N, atunci
(1.2)
unde:
(1.3)
= cota parte cumulativă
(1.4)
Deci, indicatorul respectiv poate lua valori între intervalul [0;1], ceea ce ar semnifica că în structura sistemului bancar autohton sunt câteva instituții bancare care detin pozițiile de lideri în numarul activelor deținute, gradul de distribuție fiind relativ redus. Valoarea indicatorului, care în cazul nostru variază de la 0 la 100% ne arată cât din valoarea totală a activelor bancare ar trebui redistribuite pentru a se ajunge la o situație în care activele bancare, și potențialul bancar să fie împărțit în mod egal între toate instituțiile bancare. Astfel dacă mărimea tinde spre 100%, putem spune că inegalitatea este mare, iar dacă tinde spre 0, situația nu este una gravă și poate fi remediată.
Așa cum estimarea riscurilor bancare în sistemul bancar nu poate fi completă fără a efectua o analiză a riscurilor în cadrul fiecărei bănci în continuare o să ne referim la specificul estimării categoriilor de risc expuse în subpunctul 1.1.
In activitatea de conducere si supraveghere a riscului bancar se recomanda folosirea unei metodologii care utilizeaza o procedura in patru etape, respectiv:
identificarea si analiza riscului
controlul sau eliminarea riscului
asumarea riscului
transferul riscului.
Aceasta metodologie porneste de la ideea ca riscul este un fenomen inerent operatiunilor bancare, care induce efecte negative asupra activitatii bancii, prin deteriorarea calitatii afacerii, diminuarea profitului sau chiar inregistrarea de pierderi si afectarea functionalitatii bancii. Managementul riscului apare ca functie a raportului risc-profit, existand din acest punct de vedere doua strategii clasice:
asumarea constienta a unor riscuri mari, atunci cand obiectivul privind nivelul de profit este, de asemenea, foarte ridicat;
abordarea unei atitudini prudente, concentrata pe minimizarea riscului, acceptand castiguri mici dar sigure.
Monitorizarea atenta a factorilor potentiali de risc trebuie integrata in strategia si managementul societatilor bancare, din considerente care tin atat de siguranta proprie, cat si de calitatea mediului de afaceri in care opereaza acestea. Calitatea activitatii desfasurate de orice entitate bancara poate fi cauza, dar si efect al producerii unor riscuri, iar implicatiile sale depasesc sfera strict economica, avand conotatii sociale importante.
În funcție de maniera de estimare a riscurilor, metodele de evaluare a riscurilor bancare sunt grupate în două mari clase:
– metode interne – în această clasă sunt incluse metodele de evaluare a riscurilor ce sunt aplicate nemijlocit de către bancă;
– metode externe – în această clasă sunt incluse metodele de evaluare a riscurilor ce nu sunt aplicate nemijlocit de către bancă.În cadrul analizei riscurilor bancare, o importanță desosebită revine cuantificării acestora, pe baza unui sistem de indicatori specifici, care permit evaluarea statică și dinamică a riscurilor, prin raportarea la standardele internaționale sau la propria experiență istorică a băncii.
Metode interne de evaluare a riscurilor bancare.
S-a menționat anterior că în această clasă sunt incluse metodele de evaluare a riscurilor ce sunt aplicate nemijlocit de către bancă la aprecierea și evaluarea riscurilor. Metodele interne reprezintă un ansamblu coerent de metodologii de evaluare și analiză a diferitelor expuneri la risc, metodologii pe care fiecare bancă le are. Acestea sunt utilizate de către funcționarii băncii în activitatea lor pentru a aprecia și a evalua nivelul de risc pe care îl implică o operație sau o tranzacție bancară (de ex., acordarea unui credit), precum și pentru gestiunea eficientă a pozițiilor deschise pe diferite elemente patrimoniale (de ex., valută, valori mobiliare etc.).
1) Indicatorii riscului de creditare Aproape toate băncile, într-o măsură mai mică sau mai mare, își asumă riscul de creditare, ceea ce presupune necesitatea analizei modului cum evoluează în timp calitatea portofoliului de credite, cu impact asupra profitabilității, adecvării capitalului și încrederii generale în banca respectivă.
Evaluarea riscului de credit de către băncile comerciale de asemenea se realizează prin intermediul a două metode calitative și cantitative.
Metoda calitativă presupune o exprimare verbală a descrierii nivelului riscului și, de obicei, se realizează prin elaborarea rating-ului creditar. Scopul elaborării rating-ului creditar este primirea deciziei în ce privește posibilitatea creditării și în continuare determinarea unor parametri calitativi. Pentru a estima gradul global de risc de credit, asumat de bancă se pot calcula un șir de coeficienți care pot fi adresați la metoda calitiativă de evaluare și ulterior gestiune a riscului de credit.
Se determină doi indicatori de referință pentru estimarea riscului de creditare pe baza ponderii activelor de calitate slabă, care întârzie sau nu permit realizarea veniturilor anticipate:
volumul creditelor restante / total credite *100;
volumul creditelor neperformante / total credite *100.
Este de dorit ca cele 2 rapoarte să aiba valori minimale (tinzând către 0 în primul caz și situate în jur de 1 în al doilea caz), creditele restante, dar mai ales cele neperformante generînd probleme în activitatea și asupra rezultatelor financiare ale băncii.
Alți indicatori ai riscului de creditare utilizează în formula de calcul rezervele și provizioanele pe care băncile le constituie pentru acoperirea eventualelor pierderi:
rezerve pentru pierderi din credite / total credite *100 – raport care exprimă sintetic așteptările manageriale privind evoluția calității portofoliului de împrumuturi;
provizioane pentru pierderi din credite / pierderi nete *100 – raport care reflectă nivelul de prudență adoptat de bancă în politica sa de creditare;
profitul brut / provizioane pentru pierderi din credite *100 – exprimă costul acoperirii riscului de creditare asumat de bancă.
Indicatorii potențiali de măsurare a riscului care pot semnala în avans variațiile veniturilor băncii sunt: concentrarea geografică și pe sectoare economice a creditelor, ritmul accelerat de creștere a volumului de credite, rentabilitatea ridicată a unor categorii de credite.
Deși nici unul din indicatorii menționați nu reprezintă un predictor perfect, nivelul necorespunzător al unuia dintre aceștia sau a mai multora, constituie în sine un barometru al viitoarelor probleme de creditare.
2) Indicatorii riscului de lichiditate. Interpretarea lichidității bancare pe baza situației fluxului de numerar, așa cum se practică în cazul firmelor, este problematică, aceasta reflectând invariabil faptul că banca reușește să își procure suficient numerar din noile depozite sau din fondurile de pe piața monetară pentru finanțarea creșterii creditelor pe care le acordă. În schimb, acastă situație nu reflectă posibilitatea ca banca să fie obligată a plăti dobânzi mai mari pentru resursele atrase. Datorită limitelor informaționale ale situației fluxului de numerar, analiștii bancari utilizează o serie de indicatori pentru măsurarea lichidității.
Principalii indicatori pentru analiza lichidității:
lichiditatea globală – reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a se transforma pe termen scurt în lichidități, pentru a satisface obligațiile de plăți exigibile;
lichiditatea imediată – reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie de a face față datoriilor pe termen scurt;
lichiditatea în funcie de total depozite – care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face față datoriilor reprezentând totalul depozitelor;
lichiditatea în funcție de total depozite și împrumuturi – reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face față datoriilor reprezentând totalul depozitelor și împrumuturilor.
Trezoreria determină și expunerea băncii în funcție de depozitele la vedere și total depozite (raportul dintre acestea) – exprimă tendința de evoluție a depozitelor la termen comparativ cu cea a disponibilităților la vedere cu influență asupra stabilității resurselor și nivelului costurilor.
Alți indicatori care sunt calculați pentru estimarea riscului de lichiditate:
poziția lichidității – indicator derivat din practica gestiunii de trezorerie, a cărui optimizare constă în echilibrarea activelor lichide cu pasivele imediate. Daca poziția de lichiditate este negativă, activele lichide sunt induficiente pentru onorarea integrlă a obligațiilor, banca recuge la împrumuturi pe piața interbancară, de la banca centrală sau lichidarea unor active de portofoliu înainte de termen;
pasivele nete, adică diferența între active și pasive clasificate după scadență – indicator care semnalează perioada de maximă nevoie de lichiditate.
indicele de lichiditate – reprezintă raportul dintre suma pasivelor și suma activelor, ambele ponderate cu numărul de zile sau cu numărul curent al grupei de scadențe respective. Dacă indicele de lichiditate este:
= 1 – banca nu trebuie să facă transformare de scadență;
< 1 – banca face transformarea din pasive pe termen scurt în active pe termen lung, în condițiile curbei crescătoare a dobânzii;
> 1 – banca transformă pasivele pe termen lung în active pe termen scurt, rezultând riscul de lichiditate.
Rata lichidității – exprimă evoluția gradului de îndatorare a băncii față de piața monetară. Acesta se calculează periodic, funcție de scadența operațiunilor de împrumut astfel:
împrumuturi nou contractate / împrumuturi scadente în aceeași perioadă
O rată supraunitară indică scăderea lichidității datorită creșterii gradului de îndatorare, relația fiind inversă în cazul unei rate subunitare.
– Raportul total de credite / total depozite – reflectă proporția din resursele atrase de la deponenți care este împrumutată altor clienți.
3) Indicatorul de solvabilitate (adecvare a capitalului). Adecvarea capitalului a constituit o preocuparea importantă a managemntului bancar datorită semnificației sale privind soliditatea băncii și siguranța depozitelor; are și o dimensiune competitivă, băncile bine capitlizate fiind mai atractive pentru atragerea de resurse fie din depozite, fie din împrumuturi în condiții avantajoase.
Potrivit reglementărilor, băncile trebuie să aibă capitalul de rang I raportat la activele ponderate cu riscul de minim 4%, iar cel de rang II de minim 8%. În prezent, majoritatea băncilor din țările dezvoltate au indicele de adecvare a capitlului de cel puțin 10%, cele mai bine capitalizate ajungând la 12%.
Reglementările BNM prevăd un indice minim de 16%, acesta fiind calculat prin raportarea capitalului normativ total la activele (bilanțiere și extrabilanțiere) ponderate în funcție de risc.
Fondurile proprii sunt formate din următoarele categorii de capital:
capital propriu, care se compune din capitalul social vărsat, primele legate de capital, fondul de rzervă, profitul nerepartizant, fondul imobilizărilor corporale, fondul de dezvoltare, alte rezerve;
capitalul suplimentar, care se compune din rezerva generală pentru riscul de credit, împrumuturi subordonate, alte fonduri.
4) Indicatorii riscului ratei dobânzii. Riscul ratei dobânzii este măsurat fie prin raportul între activela și pasivele sensibile la dobândă, fie prin diferența între acestea.Indicatorii mai avansați ai riscului ratei dobânzii includ măsurarea gap-ului la diferite termene de scadență, pe baza unor estimări de reinvestire.
Indicatorii riscului ratei dobânzii utilizați în practica bancară sunt:
riscul ratei dobânzii – se determină ca raport între activele productive și pasivele purtătoare de dobânzi;
marja abolută a dobânzii bancare – exprimată prin veniturile nete din dobânzi, reflectă capacitatea băncii de a acoperi cheltuielile cu dobânzile din veniturile obținute prin încasarea dobânzilor la creditle acordate;
marja procentuală brută a dobânzii bancare – care rezultă din raportarea marjei absolute la activele productive.
marja procentuală netă a dobânzii bancare – care se calculează ca raport între nivelul mediu al ratei dobânzii active și nivelul mediu al ratei dobânzii pasive.
5) Indicatorii riscului valutar. Risul vlutar este încadrat de specialiști, de regulă, în categoria așa-numitelor riscuri de piață, fiin determinat de variațiile cursurilor de schimb, deficitele balanțelor de plăți, penuria de lichidități.
Indicatorii riscului valutar pe care ii calculează băncile comerciale sunt:
poziția valutară individuală – care se determină pentru fiecare valută de gestionat;
poziția valutară globală – care reprezintă soldul net al creanțelor în devize față de pasivele în devize, ambele transformate în moneda de referință, pentru compatibilitate. Acest indicator oferă o imagine generală asupra expunerii valutare a băncii.
Indicatorii utilizați pentru cuantificarea diferitelor categorii de riscuri răspund, în principal, unor necesități informaționale în procesul de analiză și management al riscurilor bancare.
Metode externe de evaluare a riscurilor bancare în această clasă sunt incluse metodele de evaluare a riscurilor ce nu sunt aplicate direct de către bancă.
Capitolul II. Abordarea integrată în identificarea și estimarea riscuRILOR în cadrul sistemului bancar
2.1. Identificarea și estimarea riscurilor în cadrul
sistemului bancar autohton
Analiza concentrării din sistemul bancar vizează aprecierea gradului de concentrare a diverselor elemente din portofoliul băncilor comerciale (active, CNT, depozite, credite, automate bancare, carduri emise, clientelă etc.) și, pe această bază, a nivelului concurenței și a principalelor raporturi de forță dintre băncile comerciale din Republica Moldova.
Măsurarea gradului de concentrare prin procedee numerice constă în calculul unor indicatori ai concentrării, cum ar fi coeficienții gradului de concentrare:
indicele de concentrare Gini;
indicele Herfindahl-Hirschman.
Analizând datele obținute în urma calculelor efectuate (anexa 1, 2), putem reliefa niște eventuale concluzii referitoare la gradul de concentrare a puterii de piață în cadrul sistemului bancar autohton.
Sursă: elaborată de autori în baza Anexei 1.
Figura 2.1. Indicele Gini al sistemului bancar al R.Moldova
în perioada a.a 2009-2014 (%).
Un indicator relevant în analiza sistemului bancar al R. Moldova este considerat a fi indicele Gini. Acest indicator dă posibilitatea de a evalua gradul de inegalitate, indicând uniformitatea cu care o instituție bancară este distribuită printre participanții pe piața bancară. Astfel, când numărul băncilor, puse în ordine după mărimea activelor totale de la cea mai mică valoare la cea mai înaltă, indicele Gini este egal cu:
Unde:
x100 ;
= cota parte cumulative;
.
Indicatorul respectiv poate lua valori între intervalul [0;1], ceea ce ar semnifica că în structura sistemului bancar autohton sunt câteva instituții bancare care detin pozițiile de lideri în numarul activelor deținute, gradul de distribuție fiind relativ redus.
Acest indice reflectă informația conținută în curba Lorenz, care reprezintă diferența între actuala distribuție a unei variabile și starea ipotetică în care această variabilă ar fi uniform repartizată. În starea ipotetică fie care unitate se află în situație similară (după venit, cota pieței, volumul tranzacțiilor pe piață), care generează un indicele Gini cu valoarea zero. În cazul în care toate veniturile, toate activele ș.a.m.d. revin unei unități instituționale, iar celorlalte unități nu le revine nici o cotă parte, atunci concentrația este perfecta și indicele Gini va fi egal cu o unitate.
Analizînd calculele valorilor indicelului Gini (anexa 1) și reflecția grafică din figura 2.1, putem concluziona că situația în cadrul sistemului bancar autohton, este una favorabilă, dat fiind faptul că acesta are o valoare mai mică de 50%, ceea ce semnifică că repartiția activelor și potențialului bancar între instituțiile bancare este uniformă. Mai mult decât atât, în anul 2012 această valoare s-a redus până la 43,37%, fapt ce indică evoluția pozitivă a sistemului bancar din punctul de vedere al dispersiei potențialului bancar.
Pentru determinarea concentrației sectorului bancar al R.Moldova vom utiliza Indicele Herfindahl (HHI), care nu este altceva decât suma pătratelor cotelor de piață ale tuturor instituțiilor bancare .
Semnificația acestui indicator se referă la gradul de concentrare a puterii de piață în cadrul sistemului bancar autohton. Astfel, conform practicilor Uniunii Europene semnificația valorilor acestui indicator este următoarea:
HHI tinde la 0, concurență perfectă;
HHI < 1000, piață neconcentrată;
1000 <HHI< 1800, piață moderat concentrată;
HHI > 1800, piață cu concentrare ridicată;
HHI = 10000 , monopol .
Trebuie de menționat faptul că indicele respectiv indică structura pieței la un moment dat de timp, însă acest indice poate să furnizeze informații distorsionate pe o piață cu o dinamică ridicată , care înregistrează modificări semnificative de structură în perioade scurte de timp.
Indicele Herfindahl–Hirschman exprimă gradul de concentrare a unei piețe (de ex., piața creditelor, piața depozitelor etc.) luând în considerare dispersia (inegalitățile de repartiție) ce există între cele mai mari bănci comerciale. Evoluția valorilor indicelui Herfindahl calculat în baza sistemului bancar din R.Moldova pentru perioada anilor 2009-2014 este reprezentată în în figura 2.2.
Sursă: elaborată de autori în baza Anexei 2.
Figura 2.2. Indicele Herfindahl al sistemului bancar al R.Moldova
în perioada a.a. 2009-2014.
Astfel având în vedere semnificația indicatorului Herfindahl, observăm că în anii 2009-2014, sistemul bancar este reflectat printr-o piață cu un nivel de concentrare relativ scăzut fapt condiționat de reorganizările succesive în plan bancar, cât și de criza economică ce a afectat substanțial volumul activelor deținute de instituțiile bancare. O situație neprevăzută ce a condiționat modificări enorme în cadrul sistemului bancar autohton, a fost falimentul BC ”Universalbank” din anul 2011, aceasta nefăcând față unui număr impunător de credite neperformante acordate la sfârșitul anului 2010, începutul anului 2011. Acest fapt a condiționat și creșterea nivelului de concentrare a pieței bancare în anul 2012, fapt demonstrat și de valorile indicelui Herfindahl, (1173), acesta fiind calculat în baza cotelor de piață a fiecărei bănci în legatură cu activele deținute. În prezent putem afirma cu certitudine că valoarea indicelui Herfindahl corespunde unui nivel moderat de concentrare a puterii de piață în cadrul sistemului bancar autohton.
O alta modalitate de estimare a riscurilor în sistemul bancar este metoda raitingurilor. Din companiile specializate pe piața Moldovei care efectuiează raitinguri se enumără compania “Estimator VM” care publică trimestrial clasamente de eficiență pentru băncile din Republica Moldova. În Anexa si figura am plasat clasamentul pentru finele anului 2014 din analiza căruia putem spune că pe primul loc se plasează BC “Moldindconbank” cu cel mai mare ROE și ROS. Pe parcursul anului de raportare BC „Moldindconbank” S.A. a demonstrat o dinamică semnificativă pe majoritatea indicatorilor de volum, fapt ce a permis consolidarea și mai mult a poziției în clasamentul băncilor autohtone.
Figura 2.3. Clasamente de eficiență pentru băncile din Republica Moldova
Astfel, pentru anul 2014 activele Băncii au crescut cu 443 milioane lei, pînă la 13.3 mlrd lei. Volumul creditelor brut a atins 8.9 mlrd lei, majorîndu-se cu 17,3% anual. Volumul total al depozitelor au rămas practic la nivelul anului trecut, însumînd 9.0 mlrd lei. Capitalul Băncii a înregistrat la finele anului 2014 un volum de 1.7 mlrd lei, majorîndu-se semnificativ cu 28,5% față de anul precedent.
Conform rezultatelor anului 2014, BC "Moldindconbank" S.A. a obținut un profit net în mărime de 398 milioane lei, nivel record aît pentru Bancă cît și pentru sistemul bancar autohton. Conform deciziei Adunării Generale a Acționarilor, 25 mil. lei din profit au fost îndreptate pentru plata dividendelor, iar restul sumei – la capitalizarea, formarea rezervelor și dezvoltarea Băncii.
Pe locul 2 s-a palsat MAIB – eEficiența politicii de administrare a băncii este demonstrată prin rezultatele financiare obținute. Banca continuă să domine clasamentele eficienței bancare a băncilor din Republica Moldova, fapt confirmat de o serie de indicatori relevanți, înregistrați de bancă. La 31 decembrie 2014, banca deținea o cotă de 17,6% din totalul activelor, 21,7% din totalul creditelor, 23% din totalul depozitelor persoanelor fizice pe sistemul bancar al țării. În cei 22 de ani de activitate banca a devenit cel mai mare investitor în creditarea economiei naționale: fiecare al cincilea leu de credit este acordat de Moldova Agroindbank. Datorită unei politici bancare bine conturate, Moldova Agroindbank a înregistrat în anul 2014 un profit record de peste 325 milioane lei.
Și pe locul 3 plasîndu-se Victoriabank. BEM și Eximbank au înregistrat indice negative așa cum au finalizat anul 2014 cu pierderi enorme de peste 200 mln lei fiecare.
Rezultatele numerice și graficele furnizate de analiza gradului de concentrare trebuie interpretate cu anumite rezerve. În primul rând, este vorba despre aprecierile calitative care se fac în baza rezultatelor obținute, adică de comparațiile în termeni nominali (valorile elementelor de portofoliu deținute) și în termeni reali (cotele de piață deținute de fiecare bancă comercială). Dacă în Occident analizele și comparațiile în termeni reali sunt utilizate pe scară largă și se bucură de mare popularitate (datorită specificului piețelor occidentale), pentru Republica Moldova astfel de analize și, în speță, interpretările în termeni reali ale rezultatelor numerice și grafice impun anumite rezerve și un grad înalt de precauție pentru a evita tragerea unor concluzii eronate sau chiar aberante. Pentru Republica Moldova, sunt preferabile analizele combinate, atât în termeni reali, cât și în termeni nominali.
2.2. Estimarea riscurilor în cadrul BC ”Victoriabank” SA
Activitatile băncii sunt espuse la о varietate de riscuri financiare si aceste activitati necesită analiza, evaluarea, acceptarea si gestionarea gradului riscului sau combinarea riscurilor. Asumarea riscului reprezintă baza activitatii financiare, iar riscurile operationale sunt о consecinta inevitabilă..
Politicile managementului de rise ale Băncii sunt proiectate pentru a identifica si analiza aceste riscuri, pentru a stabili limite si controale ale riscului corespunzătoare si pentru a monitoriza riscurile si aderenta la limite cu ajutorul unor sisteme de informatii sigure si actuale. Banca revizuieste periodic politicile si sistemele sale de management a riscului pentru a refiecta modificările de pe piata, a produselor si a dezvolta cele mai bune practici.
Riscul de credit. Grupul este expus la riscul de credit, care este riscul ca о contrapartidă să cauzeze о pierdere financial pentru Grup prin nemdeplinirea unei obligatii. Riscul de credit este cel mai important rise pentru afacerea unei institutii financiare; astfel că conducerea gestionează atent expunerea sa la riscul de credit. Expunerea la credite apare în principal în activitatile de creditare care implică acordarea de credite si avansuri, si activitatile de investitii care aduc titluri de datorii în portofoliul activelor. Există de asemenea riscul de credit în instrumentele financiare extrabilantiere, precum obligatiile de acordare de credite. Managementul si controlul riscului de credit sunt centralizate în departamentul monitorizării riscului de credit si raportate regulat Consiliului Directorilor.
În anexa . am expus calculele autorului privind analiza portofoliului de credite după risc.
Analizând tabelul din anexa , observăm următoarea situație a coeficienților calculați. În primul rând, K1 ne arată în ce măsură fondul de risc acoperă total credite, care sunt supuse riscului de încasare. Acest fond acoperă în mărime de 0.004% valoarea întreagă a creditelor dispulzate în economie. Acest indicator crește o dată cu scurgerea timpului, așa ca pâna în 2013 valoarea acestuia să ajungă la 0.009%.
K2 arată ponderea creditelor performante în total credite. Se observă ca valoarea acestuia este destul de mare, ptractic tate creditele acordate sunt performante deoarece acestea constituie in medie 99.98% și 99.99% din total credite.
Respectiv mărimea coeficientul K3 este foarte mică, de 0.02% și 0.01%, ceea ce semnifică că valoarea creditelor neperformante este foarte mică comparativ cu volumul întreg de credite acordate, și ponderea acestora este de 0.01-0.02%.
Următorul indicator calculat va fi ponderea creditelor performante în total capital normativ. Astfel K4 oscilează între 20% la început perioadei analizate (2011), acesta crescând esențial până la finele anului 2012 și în anul 2013 aceasta majorare a cntinuat, ajungând la 68,81% în trimestrul IV.
Respectiv mărimea coeficientul K3 este foarte mică, de 0.02% și 0.01%, ceea ce semnifică că valoarea creditelor neperformante este foarte mică comparativ cu volumul întreg de credite acordate, și ponderea acestora este de 0.01-0.02%.
Sursa: elaborat de autor în baza datelor din anexa
Figura 2.4. Diagrama evoluția cotei creditelor performante în CNT la BC ”Victoriabank” SA în perioada a.a. 2008-2013, %.
Următorul indicator calculat va fi ponderea creditelor performante în total capital normativ. Astfel K4 (figura ) oscilează între 20% la început perioadei analizate (2009), acesta crescând esențial până la finele anului 2011 și în anul 2012 aceasta majorare a cntinuat, ajungând la 68,81% în trimestrul IV.
Sursa: elaborat de autor în baza datelor din anexa
Figura 2.5. Diagrama evoluția cotei creditelor neperformante în total active la BC ”Victoriabank” SA în perioada a.a. 2008-2013, %.
Este o agrvare a situației creditelor neperformante care au crescut de-a lungul timpului. K5 de asemenea a cunoscut o tendință de creștere de la 2,9 la inceputul anului 2009, la 6,56% spre finele anului 2012. Acesta calculează ponderea creditelor neperformante în total active și deoarece valoarea acestor credite a crescut la fel și ponderea acestora crește necătând la faptul ca volumul activelor totale de asemenea a crescut esențial.
Sursa: elaborat de autor în baza datelor din anexa
Figura 2.6. Diagrama evoluția cotei creditelor expirate în total credite la BC ”Victoriabank” SA în perioada a.a. 2008-2013, %.
K6 arata ponderea creditelor expirate în total credite, astfel ponderea acestora în anul 2009 a fost de 0.03% în mediu, ca până în 2012 și valoarea k6 să crească, astfel ca la finele anului 2012 să obținem o valoare de 0.009%. Majorararea acestui indicator de-a lungul anului, ne demonstrează că banca nu iși poate colecta o serie de credite acordate, ceea ce influențeazâ negativ asupra activității băncii.
Victoriabank structurează nivelele de rise de credit pe care aceasta le întreprinde prin plasarea limitelor la volumul riscului acceptat referitor la un împrumutat sau grup de împrumutati si la segmentele industriale. Asemenea riscuri sunt monitorizate rotativ si sunt supuse unor revizuiri anuale sau mai frecvente. Limite la nivelul riscului de credit pe produs sau sector industrial sunt aprobate trimestrial de către Consiliul Directorilor.
Expunerea la oricare debitor inclusiv băncile si brokerii este ulterior restrictionată prin sub-limite care acoperă expunerile bilantiere sau extrabilantiere si prin limite ale riscului de livrare zilnică referitor la elementele comerciale precum contracte de schimb valutar. Expuneri reale care depăsesc limitele sunt Înregistrate zilnic. Adică, riscul de schimb valutar se estimează prin determinarea poziției de schimb aferente fiecărei valute în parte ținînd cont de scădența creanțelor și datoriilor.
Expunerea la riscul de credit este gestionată prin analize regulate ale abilitatii debitorilor si potentialilor debitori pentru a Întruni obligatiile de plată a dobânzii si capitalului si prin modificarea acestor limite unde este cazul. Expunerea la riscul de credit este de asemenea gestionată în parte prin obtinerea de garantii colaterale si corporative si personale, dar о pozitie semnificativă este Tmprumutul personal unde nu se pot obtine astfel de facilităti.
Calitatea creditară în functie de clasa activelor financiare.
Calitatea creditară a activelor financiare este gestionată de către Bancă utilizând evaluări interne de credit. Sistemul de evaluare internă adoptat de către Bancă este conform reglementărilor BNM în vigoare si este prezentat în tabelul 2.2.
Tabelul 2.1
Sistemul de evaluare internă de credit adoptat de BC ”Victoriabank”SA
Sursa: elaborată de autor.
Pentru scopurile prezentării în situatiile financiare, activele financiare care au fost depreciate, fie individual sau colectiv sunt definite ca active pentru care evidenta obiectivă a deprecierii există la data de 31 decembrie 2013 si 2011, si astfel provizionul pentru deprecierea specifică sau colectivă este recunoscut cu privire la aceste active.'
Expunerea maximă la riscul de credit înainte de colateralul detinut sau alte garantii suplimentare este expusă în tabelul 2.4.
Toate titlurile de datorii din sold la 31 decembrie 2013 si 31 decembrie 2012 au fost eliberate fie de către Ministerul Finantelor al Republicii Moldova fie de Banca Nationals a Moldovei. La 31 decembrie 2013 si 31 decembrie 2012 Republica Moldova nu este evaluata de nici о agentie internatională de rating.
Tabelul 2.2
Expunerea maximă la riscul de credit înainte de colateralul detinut sau alte garantii suplimentare în cadrul BC ”Victoriabank” SA în perioada a.a. 2011-2013
mii lei
Sursa: elaborată de autor în baza raportului Situații financiare consolidate și individuale BC ”Victoriabank” SA pentru anul încheiat la 31.12.2013 .
Concentratiile de risc a expunerii maxime la riscul de credit.
Concentratiile de rise ale Băncii sunt gestionate în functie de client /contrapartidă si în functie de industrie. Expunerea maximă creditară la orice client sau contrapartidă la 31 'decembrie 2013 a fost de 144.274 000 lei (la 31 decembrie 2012: 144.545 000) Înainte de a lua considerare colateralul sau alte garantii suplimentare.
Creditele acordate la 10 clienti majori (grupuri de clienti) ai Băncii la 31 decembrie 2013 au fost în valoare de 1.336.308 mii lei reprezentând 20% din portofoliul brut de credite al Băncii (la 31 decembrie 2012 1.322.929 mii lei sau 21%, la 31 decembrie 2011 1.368.790 mii lei sau 27%).
Tabelul 2.5
Creditele acordate la 10 clienți majori de către BC ”Victoriabank” SA
în a.a. 2011-2013 mii lei
Sursa: elaborată de autor în baza raportului Situații financiare consolidate și individuale BC ”Victoriabank” SA pentru anul încheiat la 31.12.2013.
Riscul de piata. Economia Republicii Moldova continuă să afiseze caracteristici a unei piete emergente. Aceste caracteristici includ, dar nu se limitează la, existenta unei monede care nu este liber convertibilă' În afara tarii, un nivel scăzut de lichiditate a datoriilor publice si private si a pietelor de capital propriu si о inflatie relativ crescuti, in plus, sectorul serviciilor financiare din Republica Moldova este vulnerabil fluctuatiilor valutare negative si conditiilor economice.
Perspectivele stabilitatii economice viitoare În Republica Moldova depind În mare măsură de eficienta măsurilor economice luate de către guvern, împreună cu dezvoltările legale si reglementare.
Banca acceptă expunerea la riscurile pietei, care este riscul ca valoarea justă sau fluxurile de numerar viitoare ale unui instrument financiar să fluctueze datorită modificărilor În preturile pietei. Riscurile pietei apar din pozitii deschise ale ratei dobânzii, produse valutare si de capital propriu, toate acestea fiind expuse' miscărilor si schimbărilor generale si specifice ale pietei la nivel de volatilitate a ratelor de piata sau preturilor, precum ratele dobânzii, spread-ul creditar, ratele de schimb valutar si preturile capitalului propriu. Banca separă expunerile la riscul pietei În portofolii trading sau non-trading.
Portofoliul trading include acele pozitii care reies din tranzactiile realizate pe piata În care Banca actionează ca principal cu clientii sau piata.
Banca acceptă expunerea la efectele fluctuatiilor În ratele de schimb valutar asupra pozitiei financiare si fluxurilor de numerar. Consiliul stabileste limite la nivel de expunere pe valută străină si pe total valute străine atât' pentru pozitii overnight cât si intra-day, care sunt monitorizate zilnic.
Analiza senzitivitatii la riscul valutar. Banca a realizat о analiză a senzitivitatii la riscul valutar la care este expusă la data de 31 decembrie 2013, arătând cum contul de profit si pierdere ar fi putut fi afectat ca rezultat al posibilelor modificări ale ratelor de schimb.
Tabelul 2.6
Valutele pentru care BC ”Victoriabank” SA este expusă la
riscul valutar la 31.12.11 și 31.12.12
Sursa: elaborată de autor în baza raportului Situații financiare consolidate și individuale BC ”Victoriabank” SA pentru anul încheiat la 31.12.2013.
Tabelul arată valutele pentru care Grupul este expus semnificativ la riscul valutar la 31 decembrie 2032 si la 31 decembrie 2011, pentru elementele de bilant care sunt sensibile la modificările cursului valutar. Analiza demonstrează efectul posibilelor modificări rezonabile'm ratele de schimb valutar pentru leul moldovenesc cu alte variabile păstrate constant.
În continuare ne v-om expune asupra valutele față de care Banca are expunere sporităm informație prezentată în tabelul 2.7. Observăm că pentru anii 2009-2010, la Victoriabank se atestă cea mai sporită expunere pentru valutele EUR,USD. Întrucît, la o creștere posibilă a ratetor cu 5% pentru anul 2009, aceasta va avea pierderi în valoare de 5.537 mii lei (cazul EUR) și 1.405 mii lei (cazul USD). În caz de reducere a acestor rate veniturile vor fi corespunzător : 5.537 mii lei (cazul EUR), 1.405 mii lei ( cazul USD). Dacă ne referim la anul 2010, atunci putem afirma că cresterea ratelor pentru EUR cu 5% a dus la obținerea unei pierderi de 4.047 mii lei, și la creștrea ratelor cu 5% pentr USD pierderea a fost de 2.715 mii lei. Veniturile au fost corespunzatoare.
Tabelul 2.7
Valutele față de care BC ” Victoriabank” SA are expunere
sporită pentru a.a. 2008 – 2013
Sursa: elaborată de autor în baza raportului Situații financiare consolidate și individuale BC ”Victoriabank” SA pentru anul încheiat la 31.12.2013.
Riscul ratei dobânzii. Sensibilitatea dobânzii activelor, datohilor si elementelor extrabilantiere – analiza ratei dobânzii
Riscul ratei dobânzii cu efect asupra fluxurilor de numerar este riscul ca fluxurile de numerar viitoare ale instrumentelor financiare să fluctueze datorită modificărilor pe piata a ratelor dobânzii. Riscul ratei dobânzii asupra valorii juste este riscul ca valoarea instrumentului financiar să fluctueze datorită modificărilor pe piata a ratelor dobânzii. Grupul acceptă expunerea la efectele fluctuatiilor a nivelelor predominante a ratelor dobânzii pe piata atât cu impact asupra valorii juste cât si cu impact asupra fluxurilor de numerar. Marjele dobânzii pot creste ca rezultat al unor astfel de modificări dar pot scădea sau aduce pierderi În cazul În care apar miscări neasteptate. Consiliul stabileste limite a nivelului de decalaj al termenilor de modificare a ratei dobânzii care poate fi acceptat, care este monitorizat zilnic.
Conform evolutiei pietei financiare interne si externe, Grupul prezice evolutia ratelor dobânzii pentru activele si datoriile sale si impactul acestor posibile modificări asupra venitului net din dobânzi (tabelul 2.8). Banca estimează о fluctuatie de +/- 100 si +/- 50 puncte procentuale.
Tabelul 2.8
Evolutia ratelor dobânzii pentru activele si datoriile BC ”Victoriabank” SA cu impactul asupra venitului net din dobânzi în a.a. 2011-2013
Sursa: elaborată de autor în baza raportului Situații financiare consolidate și individuale BC ”Victoriabank” SA pentru anul încheiat la 31.12.2012.
Sursa: elaborată de autor în baza raportului Situații financiare consolidate și individuale BC ”Victoriabank” SA pentru anul încheiat la 31.12.2013.
Creditele sunt acordate la о rată care poate fi unilateral modificată de către Bancă. Creditele acordate la rate de dobândă fixă care nu pot fi modificate unilateral de către Bancă reprezintă doar о fractiune din portofoliul de credite. Tabelul 2.8 prezintă portofoliul de credite clasificat În functie de cea mai apropiată dată între data modificării contractuale a dobânzii si data scadentei fără a lua În considerare posibilitatea modificării unilateral a ratei dobânzii de către Bancă.
Riscul lichiditatii.
Banca este expusă la solicitări zilnice cu privire la resursele de numerar disponibile din depozitele pe termen scurt (overnight), conturile curente, depozitele la scadenta, trageri de credite si garantii. Banca nu mentine resursele de numerar pentru a Întruni toate aceste nevoi, deoarece experienta arată ca un nivel minim de reinvestire a fondurilor la scadenta poate fi prezis la un nivel ridicat al sigurantei. Consiliul stabileste limite ale proportiei minime de fonduri la scadenta disponibile spre a răspunde la asemenea solicitări si ale nivelului minim de Tmprumuturi interbancare sau alte Tmprumuturi, care ar trebui să existe pentru a acoperi retragerile la un nivel neasteptat de cereri.
Potrivirea si decalajul controlat al scadentelor si al ratelor dobânzii a activelor si datoriilor este fundamental pentru gestionarea Băncii. Este neobisnuit ca institutiile financiare să nu prezinte decalaje, deoarece activitatea afacerii este deseori fără termene certe si de diverse tipuri. О pozitie deschisă poate dezvolta о profitabilitate, dar În acelasi timp măreste riscul pierderilor.
Scadentele activelor si datoriilor si disponibilitatea de a Înlocui, la un cost acceptabil, datoriile purtătoare de dobândă la termen sunt factori importanti În evaluarea lichiditatii Băncii si expunerii sale la modificările ratelor dobânzii si ratelor de schimb.
Tabelul 2.9
Activele si datoriile în grupuri cu scadenta relevantă pe baza perioadei rămase de la data bilantului până la data scadentei contractual la BC ”Victoriabank” SA
mii lei
Sursa: elaborată de autor în baza raportului Situații financiare consolidate și individuale BC ”Victoriabank” SA pentru anul încheiat la 31.12.2013
Conducerea este încrezătoare că în ciuda unei porțiuni substanțiale a depozitelor cu date de scadenta conform contractului la 3 luni, diversificarea acestor depozite prin număr si tip de depozite si experienta anterioară a Băncii ar indica că aceste depozite oferă о sursă de finantare pe termen lung si sigură a Băncii.
O banca ar trebui sa fie analizata ca o singura entitate dar si ca o unitate intr-o baza consolidata, fiind importanta si expunerea filialelor cat si a altor intreprinderi din tara si din strainatate. Perspectiva de a tinde catre alte unitati este necesara in evaluarea bazei consolidate a bancii, in special in cazul unor institutii care tind catre un numar final al juristictiilor si/sau pietelor straine. Analizarea riscurilor bancare semnificative ar trebui efectuata in conformitate cu tendinta grupurilor similare si/sau a normelor din industrie, mai ales atunci cand apar probleme semnificative ca profitabilitate, structura balantei sau proportionalitatea capitalului. O analiza justa poate indica natura motivelor pentru eventualele dereglari.
2.3. Cerințele BNM privind gestiunea riscurilor și aplicarea
lor în Republica Moldova
Stabilitatea unei bănci universale care operează pe diferite segmente ale pieței financiare este direct influențată de modul de abordare a administrării riscurilor. Existența unui sistem eficient de administrare a riscurilor generează efecte pozitive atât pentru bancă, cât și pentru clientela sa.
Astfel, beneficiile băncii constau în diminuarea nivelului pierderilor neașteptate, optimizarea veniturilor și cheltuielilor așteptate, primelor pentru risc, precum și în micșorarea volatilității rezultatelor financiare etc. Acestea, la rândul lor, în afară de sporirea nivelului de stabilitate financiară a băncii, produc un șir de beneficii pentru clientelă: optimizarea tarifelor, sporirea calității și gradului de diversificare a serviciilor și operativității prestării lor, majorarea gradului de protecție a intereselor clientelei.
În conformitate cu recomandările Băncii Naționale a Moldovei (BNM), în activitatea lor băncile comerciale din Republica Moldova identifică următoarele grupuri de riscuri: riscul de creditare, riscul de piață (inclusiv riscul valutar), riscul operațional (inclusiv riscul juridic), riscul dirijării activelor și pasivelor (inclusiv riscul lichidității și riscul ratei dobânzii), riscul evenimentelor externe și riscul strategic. Având în vedere importanța majoră a administrării riscurilor bancare, BNM a elaborat și a pus în aplicare un șir de acte normative menite să asigure o abordare prudentă din partea băncilor din Republica Moldova a riscurilor inerente activității lor. Astfel, în corespundere cu actele normative ale BNM, băncile comerciale îndeplinesc cu strictețe toate cerințele înaintate, și anume: formarea fondului rezervelor obligatorii pentru depozitele atrase, formarea rezervelor pentru reduceri pentru pierderi la credite, menținerea structurii portofoliului de credite în corespundere cu politica de creditare, menținerea mărimii capitalului normativ total și suficienței capitalului ponderat la risc în limitele stabilite de BNM, respectarea limitelor față de poziția valutară deschisă, lichiditatea băncii, credite acordate etc.
În scopul administrării eficiente a unui spectru larg de riscuri, enumerate mai sus, unele bănci din Moldova au creat, bazându-se pe experiența mondială în domeniu, Subdiviziunile de Administrare a Riscurilor. La finele anului 2001, băncile comerciale din Moldova nu au avut subdiviziuni independente de administrare a riscurilor. În anul 2004, deja în trei bănci (BC "Moldova Agroindbank" S.A., BC "Mobiasbanca" S.A., BC "EuroCreditBank" S.A.) au existat asemenea subdiviziuni. În anul 2006, numărul acestor bănci s-a mărit încă cu trei (BC "Victoriabank" S.A., BC "Moldindconbank" S.A., BC "Unibank" S.A.). Procesul dat continuă permanent, ceea ce demonstrează sporirea interesului conducerii băncilor autohtone față de problema administrării riscurilor.
Cu toate că denumirile și funcțiile subdiviziunilor independente de administrare a riscurilor diferă de la o bancă la alta, se poate menționa că anume ele devin responsabile pentru dezvoltarea tehnologiilor de dirijare a riscurilor, precum și sisteme de instrumente specifice, relevante atât fiecărui risc, cât și condițiilor actuale din Moldova. Lista tradițională a instrumentelor în cauză, caracteristică pentru majoritatea băncilor menționate include dar nu se limitează la riscurile specificate în tabelul 2.10.
Tabelul 2.10
Lista activitãților de administrare a riscurilor
Sursa: elaborată de autor.
În scopul minimizării expunerii la risc, optimizării proceselor business și al perfecționării calității serviciilor prestate, băncile dezvoltă în permanență sistemul de control intern care, fiind un element important al administrării riscurilor, cuprinde întreaga structură organizațională a băncii – de la nivelurile superioare la subdiviziunile structurale inferioare.
Dezvoltarea sistemului de control intern se bazează pe analiza detaliată a proceselor tehnologice și se realizează prin elaborarea și implementarea elementelor noi de control intern și perfecționarea bazei normative. Efectuând într-un mod complex controlul financiar, compliance control, controlul contabil și măsurile de prevenire a spălării banilor, băncile contribuie la reducerea riscurilor, optimizarea proceselor tehnologice și la sporirea calității produselor.
Metodele de administrare a riscurilor propuse de BNM se reduc la respectarea unui set de normative în domeniul creditării, lichidității, poziției valutare deschise, sistemului de luare a deciziilor, mărimii capitalului. Băncile execută aceste cerințe și țin cont de ele perfectând politicile și strategiile interne, business-planului. Aceste metode sunt relativ simple, mecanice și nu necesită investiții excesive atât în pregătirea personalului, cât și a sistemelor informaționale. Totodată, aceste metode, în pofida conservatismului lor, au demonstrat o eficiență înaltă și au contribuit la stabilitatea sistemului bancar din Republica Moldova. Cerințele contemporane ale BNM sunt bazate preponderent pe stipulările Acordului Basel I, care a fost aprobat cu 20 de ani în urmă. Ele sunt totalmente îndeplinite atât în Moldova, cât și în multe țări ale lumii. Actualmente, Acordul Basel II propune niște modificări cardinale, îndreptate spre stabilizarea continuă a sistemului bancar internațional și sporirea siguranței funcționării lui.
Asa cum am aminteam anterior liberalizarea si fluctuatia pietei financiare, cresc concurenta si expun banca unor noi riscuri si provocari, fiind nevoie de modalitati de management al afacerilor inovatoare asociate cu riscul respectiv pentru a ramane in concurenta. Cresterea orientarii bancilor pe piata a determinat, deasemnei, schimbari in regulament si conducere.
Responsabilitatea pentru intretinerea sistemului bancar si redefinirea esentei pietei, mai intai intr-o tara si apoi in alta, cade in sarcina unui numar esential de jucatori care conduc dimensiuni variate ale riscurilor operationale si financiare. Aceasta apropiere demonstreaza calitatea managementului bancar si in special riscul de management, fiind cheia in asigurarea sigurantei si stabilitatii bancilor individuale si intregului sistem bancar. Reglementarea si supravegherea bancara nu pot impiedica esecul bancar. Pentru a da posibilitatea crearii unui mediu stabil, au un rol deosebit de important in influentarea celorlalti “jucatori”.
Conducerea bancii, care se bazeaza pe informatiile furnizate de situatiile finaciare si analizele specifice generate de datele continute de acestea, continua sa fie un factor cheie in mentinerea stabilitatii si confidentialitatii in sistemul financiar. Metodologia utilizata in trecerea in revista a bancilor, in timpul si in afara procesului de conducere, este similar cu aceea utilizata in sectorul privat.
Evaluarea riscurilor bancii intr-un mediu de piata competitiv si nesigur, presupune un process complex. Pe langa conducerea si supravegherea propriu-zisa, mai sunt necesari si alti factori pentru asigurarea sigurantei institutiilor bancare si stabilitatii sistemului financiar si a pietei financiare. Acesti factori vizeaza politici macroeconomice solide si sustinute, precum si un cadru de lucru consecvent si bine “inchegat”. Sectorul financiar adecvat infrastructurii, disciplina pietei, si un sector bancar sigur sunt elemente cruciale in realizarea evaluarii unei banci. Pentru mentinerea evaluarii la un nivel semnificativ si interpretarea constatarilor, estimarea potentialului in viitor, un diagnostig al problemelor esentiale si estimarea reala si practica acursului actiunilor, analiza bancara trebuie sa aiba cunostinte largite cu privire la piata si mediului economic in care banca opereaza.
Capitolul III. Perfecționarea metodelor de gestiune a riscurilor în sistemul bancar prin prisma practicii internaționale
3.1. Practici internaționale privind administrarea riscurilor semnificative pe exemplul băncii ”CEC BANK” SA
Prezentul Raport este conceput pentru alinierea Băncii la cerințele Regulamentului BNR-CVNM nr. 25/30/2006 privind cerințele de publicare pentru instituțiile de credit și firmele de investiții, referitoare la asigurarea unui nivel adecvat de transparenta.
In cadrul CEC BANK S.A., activitatea de administrare a riscurilor se desfășoară sub coordonarea Comitetului de Administrare a Riscurilor, constituit la nivelul Centralei Băncii. Acesta este un comitet permanent, a cărui funcționare si atribuții sunt reglementate de Regulamentul de Organizare si Funcționare al Băncii. Regulamentul Comitetului de Administrare a Riscurilor si componenta acestuia sunt aprobate de către Consiliul de Administrație al Băncii.
Banca administrează riscurile aferente activităților ce pot fi desfășurate in conformitate cu Statutul CEC BANK – S.A. si legislația specifica instituțiilor de credit, conform autorizației Băncii Naționale a României, pe măsura desfășurării activităților respective.
Riscurile semnificative care se au in vedere sunt următoarele: riscul de credit si riscul de credit al contrapartidei, riscul rezidual, riscul de concentrare, riscul din securitizare, riscul de piața, riscul de rata a dobânzii ce apare din activitățile care sunt in afara portofoliului de tranzacționare, riscul de lichiditate, riscul operațional si riscul reputațional.
Limita de expunere la risc reprezintă capacitatea maxima a Băncii de a-si asuma angajamente bilanțiere si extrabilanțiere, intr-o perioada de timp, capacitate stabilita in corelare cu:
-nivelul fondurilor proprii existente si prognozate;
-structura si nivelul resurselor si plasamentelor existente si cele prognozate a se realiza;
-nivelul profitului estimat a se realiza.
Obiectivele si limitele privind expunerea la riscuri stabilite prin Strategia de administrare a riscurilor semnificative si Profilul de risc pentru anul 2013 au fost determinate in conformitate cu țintele strategice ale Băncii, si cu prevederile Bugetului de Venituri si Cheltuieli pentru anul-2013 precum si corelarea obiectivelor generale prevăzute cu evoluțiile pieței financiare si economice si ale mediului de afaceri.
Pentru anul 2013, în conformitate cu misiunea sa, obiectivele Băncii au fost:
oferirea unor produse si servicii diverse si de calitate, urmărind cu precădere finanțarea IMM- urilor,agriculturii și administrației publice locale, precum și a acelor proiecte bancabile, care, prin natura lor, contribuie la dezvoltarea economică, crearea și menținerea locurilor de muncă;
– sprijinirea clienților pentru accesarea Fondurilor Europene si implicarea in susținerea Programelor Guvernamentale; menținerea poziției recunoscute pe piața de banca activa si inovativa in finanțarea proiectelor de accesare a instrumentelor structurale;
identificarea de noi forme de sprijinire a clienților care se confrunta cu probleme cauzate de criza economica; oferta diversificata de produse si servicii de calitate care sa permită clienților persoane ridice si persoane fizice sa depășească cu succes piedicile generate de perioada de criza economica;
implicarea în continuare în programele de dezvoltare ale României;
– o atenție deosebita acordata in continuare relației cu populația care reprezintă un segment de clientela tradiționala pentru Banca;
urmărirea încadrării indicatorilor de prudențialitate ai Băncii in limitele impuse de BNR.
Strategia de administrare a riscurilor semnificative si Profilul de risc sunt revizuite anual sau ori de cate oh este cazul, in funcție de evoluția indicatorilor de prudențialitate ai Băncii, in contextul evoluției pieței financiar-bancare, astfel incît sa se realizeze obiectivele strategice ale Băncii.
Obiectivele strategiei de administrare a riscurilor sunt susținute printr-un sistem de control al riscurilor, bazat pe masuri eficiente de determinare si apreciere a fenomenelor, factorilor si evenimentelor care au o influenta negativa asupra activității Băncii, folosind reguli, proceduri si instrumente specifice Strategiei de administrare a riscurilor.
Strategia privind administrarea riscului de credit.
Stabilitatea financiara a Băncii este direct influențată de modul de abordare a administrării riscurilor. Având in vedere ca activitatea de creditare deține o pondere importanta in activitatea desfășurata de Banca, un sistem eficient de administrare a riscului de credit generează efecte pozitive atât pentru Banca, cat si pentru clientela sa. Pentru Banca, efectele pozitive constau in diminuarea nivelului pierderilor rezultate din credite neperformante, optimizarea veniturilor si cheltuielilor previzionate la întocmirea bugetului de venituri si cheltuieli, precum si diminuarea volatilității rezultatelor financiare. Pentru clientela, efectele pozitive constau in optimizarea tarifelor, sporirea calității, a gradului de diversificare a serviciilor si operativității prestării lor, majorarea gradului de protecție a intereselor clientelei. In acest scop, prin profilul de risc, Banca si-a stabilit limite privind concentrarea expunerii pe tipuri de expunere, sectoare economice, categorii de clienți, zone geografice, valuta, durata inițiala de creditare, profitabilitatea estimata a portofoliului, in vederea promovării anumitor categorii de credite.
Strategia privind riscul de credit stabilește:
cerințele generale de elaborare a politicilor si procedurilor privind activitatea de creditare prin prisma abordării riscului de credit, având in vedere raportul considerat acceptabil intre risc si profit, in condițiile asigurării continuității activității pe baze sănătoase si prudente;
liniile de urmat in vederea implementării profilului de risc ales prin intermediul politicilor si procedurilor de creditare si administrare a riscului de credit.
Politicile si procedurile privind activitatea de creditare care sunt subiectul unor revizuiri au in vedere următoarele:
proceduri riguroase privind analizarea cererilor de credit si acceptarea clienților;
sistem adecvat de scoring;
sistem adecvat de aprobare a expunerilor;
stabilirea unui sistem adecvat de semnături pentru punerea la dispoziție si utilizarea creditelor;
sistem adecvat de protecție a expunerilor;
sistem de urmărire a creditelor acordate;
sistem de stabilire a competentelor de aprobare a creditelor in funcție de calitatea portofoliului de credite si performantele obținute in activitatea de creditare;
sistem de gestionare a limitelor privind nivelul de concentrare a riscului de credit, atât la nivel de client, cat si la nivel de portofoliu de credite, sau emitent de garanții reale.anca nu finanțează:
operații al căror scop este incălcarea sau nerespectarea reglementarilor legale;
tranzacții si clienți despre care exista suspiciuni bine fondate ca obțin beneficii materiale de pe urma infracțiunilor comise de ei insiși sau in cadrul sferei lor de interese;
jocuri de noroc si cazinouri;
organizații politice si campanii electorale;
activitățile incluse pe lista BERD privind neîncadrarea in reglementările referitoare la protecția mediului înconjurător, respectiv:
producție sau activități care implica forme de exploatare, munca periculoasa sau forțată sau munci periculoase pentru minori, practici discriminatorii sau practici care împiedica angajații sa-si exercite conform legii drepturile de asociere si negociere colectiva; producția, utilizarea sau comerțul cu fibre de azbest si produse conținând azbest;
activități interzise de legislația din România sau convențiile internaționale referitoare laprotecția biodiversității resurselor sau a tradițiilor culturale;
producția sau comerțul produselor ce conțin bifenil policlorinat;
producția sau comerțul cu pesticide, ierbicide, produse farmaceutice si alte substanțe periculoase, ce fac subiectul unor restricții internaționale, retrase din producție sau interzise; producția sau distribuția de substanțe care distrug stratul de ozon si fac subiectul unor restricții internaționale;
comerț cu animale si plante sălbatice, reglementate de Convenția CITES (Convenția privindComerțul International cu Specii Protejate);
pescuitul marin cu plase plutitoare, utilizând plase cu o lungime mai mare de 2,5 km;
transport de petrol cu petroliere, fără certificate IMO;
comerț cu bunuri fără licențe de import sau export sau autorizații de tranzit din tarile deexport, import, respectiv, tranzit.
In procesul de desfășurare a activităților permise prin Statutul Băncii si legislația specifica instituțiilor de credit, având drept contrapartide entități din sectorul instituțiilor de credit si din afara acestuia, activități care generează risc de credit si risc de credit al contrapartidei, in scopul încadrării in profilul de risc asumat, Banca a avut in vedere următoarele:
administrarea riscului de credit la nivel individual, pentru clienții persoane fizice si persoane juridice;
administrarea riscului de credit la nivelul Băncii, prin prisma calității portofoliului de credite si instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate.
Administrarea riscului de credit la nivelul Băncii, prin prisma calității portofoliului de credite si instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate. Profilul de risc al portofoliului de credite al Băncii reprezintă un proces de distribuire pe patru niveluri de risc ( scăzut, moderat, mediu, ridicat) a creditelor acordate.In afara profilului de risc al contrapartidelor care este acceptat o data cu intrarea in relații contractuale cu acestea, având in vedere dinamica portofoliului de credite, Banca își stabilește si un profil de risc acceptat al portofoliului de credite. Conform Strategiei de Afaceri a Băncii, s-a urmărit constituirea unui portofoliu de tip banking book prin înregistrarea predominanta de expuneri (acordarea de credite si emiterea de garanții) fata de contrapartide reprezentate de si întreprinderi mici si mijlocit, autorități ale administrației publice locale si persoane fizice.
Administrarea riscului de credit la nivelul portofoliului de credite a avut in vedere evaluarea riscului aferent portofoliului de credite si instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, si încadrarea in limitele stabilite de expunere la riscul de credit, respectiv:
plafoane si limite de expunere fata de băncile romanești si străine înregistrate in activul bilanțier si in afara bilanțului;
limite de expunere pe fonduri de garantare si societăți de asigurare;
limite privind riscul de concentrare rezultat din operațiuni cu clientela nebancara înregistrate in activul bilanțului si in afara acestuia.
Profilul de risc al portofoliului de credite se determina prin calcularea ponderii creditelor încadrate in cele patru categorii de risc (scăzut, moderat, mediu si ridicat) in volumul total al creditelor.
Scopul introducerii sistemului de evaluare a profilului de risc al portofoliului de credite este acela de a diferenția nivelurile de risc in cadrul portofoliului de credite al Băncii pentru:
evitarea situației concentrării portofoliului de credite in profilul de risc ridicat;
determinarea trendului calității portofoliului astfel incot sa se poată întreprinde masurile necesare pentru a evita o deteriorare, in timp, a acestei calități;
asigurarea managementului riscului de credit si protecția corespunzătoare a Băncii împotriva acestui risc.
Încadrarea in profilul de risc ales are in vedere inclusiv nivelul de profitabilitate estimat, astfel incît activitatea Băncii sa poată fi desfășurata in condițiile respectării indicatorilor de prudenta bancara
Având in vedere:
– situația economica generala;
– perspectivele negative legate de creșterea economica si șomaj;
– creșterea costului creditului;
– deprecierea monedei naționale;
– deprecierea valorii garanțiilor,
la nivelul Băncii se efectuează lunar/trimestrial scenarii de previzionare a profitului si evaluare a impactului materializării riscului de credit asupra necesarului de capital in condiții de criza, fiind informat Comitetul de Administrare a Riscurilor care propune masuri de remediere a situației, inclusiv revizuirea politicilor de creditare.
In ceea ce privește riscul rezidual, nu au fost aspecte relevante in cursul anului 2013.
Riscul de piața.
In conformitate cu prevederile Regulamentului privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri si condițiile de externalizare a activităților acestora, cu completările si modificările ulterioare:
riscul de piața reprezintă riscul actual sau viitor de afectare negativa a profiturilor determinat de fluctuațiile pe piața ale preturilor titlurilor de capital si ale ratei dobânzii in ceea ce privește activitățile care aparțin portofoliului de tranzacționare, precum si fluctuațiile cursului valutar si ale preturilor mărfurilor pentru întreaga activitate a Băncii;
riscul de rata a dobânzii reprezintă riscul actual sau viitor de afectare negativa a profiturilor si capitalului ca urmare a unor modificări adverse ale ratelor dobânzii.
I. Strategia privind administrarea riscului de piața.
Strategia de risc (prin prisma riscului de piața) a avut in vedere, in principal, componentele majore ale riscului de piața, respectiv:
riscul variației ratei dobânzii;
riscul valutar.
Factorii care influențează, in principal, apariția si dezvoltarea riscului variației ratei dobânzii, pot fi :
factori endogeni (importanți pentru gestionarea riscului, acțiunea asupra lor generând minimizarea expunerii la risc): strategia Băncii, structura activelor si pasivelor bancare, volumul si valoarea creditelor, calitatea portofoliului de credite, eșalonarea scadentelor creditelor, scadenta fondurilor atrase;
factori exogeni (determinați de evoluția condițiilor economice generale): mediul economic existent, tipul de politica economica, monetara si financiar-valutara practicata de autorități, corelarea politicii monetare a autorității centrale cu politica economica a guvernului, evoluția pieței interbancare, factori de ordin psihologic.
Banca si-a propus atât un management adecvat al dobânzilor active si pasive conjugate cu acțiuni de promovare a produselor active si pasive, pentru a se realiza atât o creștere a volumului de activitate si asigurarea unui ecart de dobânda optim, cat si asigurarea unui nivel echilibrat al pozițiilor valutare individuale ajustate si al poziției valutare totale.
Prin strategia riscului de piața s-a urmărit realizarea unui portofoliu cu senzitivitate scăzuta la variațiile ratei dobânzii si ale cursului valutar si realizarea țintelor stabilite in profilul de risc. Aceste scopuri s-au realizat prin gestionarea marjei dobânzii, calculul si analiza indicatorilor riscului ratei dobânzii, gestionarea poziției valutare a Băncii si analiza indicatorilor riscului valutar.
Prin intermediul strategiei riscului de dobânda, Banca si-a propus diminuarea decalajului intre activele si pasivele sensibile la variația ratei dobânzii, atât pe total cat si pe orizonturi de timp, astfel incît impactul variației ratei dobânzii asupra veniturilor nete din dobânzi sa fie cat mai mic.
Banca a elaborat planuri alternative si după caz de contingența (funcție de intensitatea eventualelor evenimente) stabilind, in principal:
– responsabilitatea structurilor de conducere ale Băncii;
– procedurile ce urmează a fi luate la activarea acestor planuri;
– identificarea soluțiilor post criza.
Profilul riscului de piața.
Banca a urmărit încadrarea intr-un nivel scăzut de risc de piața si încadrarea in limitele de risc semnificative stabilite prin reglementari interne cat si in limitele impuse de BNR. In administrarea riscului de piața, s-au avut in vedere:
identificarea elementelor potențial generatoare de risc;
monitorizarea, evaluarea/analizarea expunerilor la risc;
raportarea expunerilor la risc;
masuri de reducere a riscului;
teste pentru evaluarea impactului modificării diferiților determinanți de risc;
sisteme tip scenarii/teste pentru evaluarea condițiilor de criza (stress testing) si proceduri de aplicat in astfel de situații;
sisteme de control intern.
Administrarea riscului de dobânda.
Administrarea riscului de dobânda s-a realizat prin determinarea unor indicatori de sensibilitate la variația ratei dobânzii (raportul G.A.P.) implicând identificarea activelor/pasivelor bilanțiere si extrabilanțiere sensibile si non-sensibile la variația ratei dobânzii pe total si pe orizonturi de timp.
Prin monitorizarea de tip G.A.P Banca si-a propus diminuarea decalajului intre activele si pasivele sensibile la variația ratei dobânzii, atât pe total cat si pe orizonturi de timp, astfel incît impactul variației ratei dobânzii asupra veniturilor nete din dobânzi sa fie cat mai diminuat.
In scopul preîntâmpinării cazurilor de criza, Banca a elaborat scenarii de simulare, inclusiv scenarii de tip „stress testing". Simulările s-au bazat pe soldurile activelor si pasivelor sensibile la variația ratei dobânzii si dobânzi medii si s-au realizat prin scenarii ce au implicat modificări la nivelul activităților Băncii coroborate cu modificări ale dobânzilor in sens crescător si/sau descrescător.
De asemenea, Banca a testat prin simulări impactul șocurilor asupra curbei randamentelor rezultata din modificarea in sens crescător sau descrescător a ratelor dobânzii fie prin modificarea constanta fie prin creșterea/descreșterea diferențiata a acestora, conform modului de lucru prevăzut in politica de administrare a riscurilor.
In conformitate cu Ordinul BNR privind raportarea modificării potențiale a valorii economice a instituțiilor de credit ca urmare a schimbării nivelurilor ratelor dobânzii, prin aplicarea metodologiei standardizate de calcul prevăzuta de BNR prin Regulamentul, Banca determinat modificarea potențiala a valorii economice prin aplicarea unui soc standard stabilit de BNR. respectiv modificarea presupusa a randamentului cu 200 puncte de baza – basis points pentru fiecare moneda ce depășește 5% din activele sau pasivele sensibile la rata dobânzii (respectiv lei si EUR) precum cumulat pentru celelalte monezi.
11.2. Administrarea riscului valutar
Administrarea riscului valutar s-a realizat:
1.prin determinarea următorilor indicatori:
a) poziția deschisa neta pe fiecare valuta (exclusiv moneda de raportare) si pe aur;
b) poziția neta totala;
pe baza cărora s-au monitorizat si limitat nivelurile maxime ale pozițiilor deschise nete si ale poziției nete totale in total fonduri proprii.
In conformitate cu Regulamentul privind adecvarea capitalului instituțiilor de credit si al firmelor de investiții, Banca a cuantificat riscul valutar asumat in vederea determinării cerinței de capital pentru acoperirea acestuia, prin:
– determinarea poziției deschise nete a Băncii pe fiecare valută din portofoliu;
– determinarea pozițiilor lungi și scurte nete pe fiecare valută, alta decât moneda de raportare. Dacă valoarea poziției totale nete pe valută a depășit 2% din totalul fondurilor proprii, Banca a calculat cerința de fonduri proprii care să acopere riscul valutar prin înmulțirea acesteia cu 8%. Banca a efectuat, trimestrial, teste in ceea ce privește impactul deprecierii/aprecierii maxime a cursului de schimb asupra activelor si pasivelor in valuta prin elaborarea de simulări având ca premise un curs de schimb determinat pe baza unui istoric de 12 luni.
De asemenea, lunar a fost evaluat impactul potențial al unor factori perturbatori prin teste de tip „stresstesting".
Pentru măsurarea riscului aferent portofoliului de valute al Băncii s-a utilizat metodologia VaR, in scopul determinării zilnice ale pierderile maxime prognozate.
Riscul de lichiditate.
Riscul de lichiditate exprima riscul actual sau viitor de afectare negativa a profiturilor si capitalului, determinat de incapacitatea Băncii de a-si îndeplini obligațiile la scadenta acestora având in vedere ca sursa depozitelor care asigura finanțarea sporește volatilitatea fondurilor, intricat anumiți creditori sunt mai senzitivi la evenimentele de piața decât alții; riscul de lichiditate rezida din incapacitatea Băncii de a-si onora obligațiile de plata pe termen scurt, fără ca aceasta sa implice costuri sau pierderi ce nu pot fi suportate de Banca.
Riscul de lichiditate se refera la:
– incapacitatea Băncii de a finanța portofoliul de active pe maturitățile corespunzătoare;
– incapacitatea Băncii de a lichida poziția la momentul oportun si la un preț rezonabil.
Strategia privind administrarea riscului de lichiditate
Prin strategia riscului de lichiditate s-a urmărit realizarea, in principal si fără a fi limitative, următoarelor obiective:
monitorizarea încadrării in limitele semnificative a indicatorilor de administrare a riscului de lichiditate, inclusiv a indicatorilor de avertizare timpurie;
monitorizarea portofoliului de active din punct de vedere al posibilității transformării acestora in numerar, clasificându-le in 3 categorii: activele cel mai lichide, active mai puțin lichide, active cel mai puțin lichide;
realizarea unui indicator al lichidității la valori de peste 1, pe echivalent lei (pe benzi de scadenta). in vederea respectării reglementarilor BNR, prin monitorizarea zilnica a acestuia;
monitorizarea lunara a indicatorului de lichiditate, analiza evoluției acestuia, cauzele ce pot conduce/au condus la o eventuala deteriorare a indicatorului si propunerea de masuri;
monitorizarea lunara a GAP-ului de lichiditate {independent de modul de calcul al indicatorului de lichiditate prevăzut prin reglementările BNR in vigoare), analiza evoluției acestuia;
monitorizarea lunara a riscului mare de lichiditate si a grupurilor de client aflați in legătura care derulează operațiuni de pasiv cu Banca;
elaborarea lunara de previziuni pe diferite orizonturi de timp, in baza cărora s-au formulat premise cu privire la direcția viitoare a evoluției lichidității/indicatorului de lichiditate. De asemenea, in conformitate cu prevederile Regulamentului privind lichiditatea instituțiilor de credit (art. 37) si ale Regulamentului privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri si condițiile de externalizare a activităților acestora cu modificările si completările ulterioare, s-a elaborat „Strategia CEC BANK SA in domeniul administrării riscului de lichiditate si soluții pentru depășirea cazurilor de criza pentru anul 2013", transmisa Băncii Naționale a României.
Având in vedere ca situațiile de criza sunt determinate atât de factori endogeni, cat si de factori exogeni Băncii, acestea au fost preîntâmpinate prin masuri de monitorizare permanenta a situației lichidității, concomitent cu masuri de prevenire a unei eventuale crize de lichiditate.
Principalele obiective ale strategiei Băncii in administrarea riscului de lichiditate au fost:
a) prevenirea si preîntâmpinarea situațiilor de criza;
Metodele de prevenire si preîntâmpinare a situațiilor de criza s-au referit la administrarea riscului de lichiditate, prin: definirea profilului de risc al lichidității pe un orizont de timp limitat si încadrarea indicatorilor de lichiditate monitorizați in nivelul riscului acceptat atât prin reglementările Băncii Naționale a României, cat si prin reglementările interne.
b) elaborarea/adoptarea planurilor de acțiune pentru situații neprevăzute si identificarea de soluții de acțiune pentru depășirea/remedierea unor eventuale perioade de criza de lichiditate ale Băncii;
Prin elaborarea planurilor alternative pentru administrarea riscului de lichiditate in situații de criza, Banca si-a asumat menținerea lichidității pe termen scurt si mediu la un nivel optim, corelate cu strategia sa de risc, astfel incît sa poată asigura creșterea prudenta a activelor si onorarea obligațiilor sale, tara a induce costuri inacceptabile. Principalul obiectiv al Băncii in eventualitatea unei crize de lichiditate ii constituie onorarea angajamentelor sale in condiții optime de costuri/beneficii si cu asigurarea constituirii rezervei minime obligatorii.
c) identificarea de soluții post-criza;
Conform Regulamentului privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri si condițiile de externalizare a activităților acestora cu modificările si completările ulterioare, Banca a elaborat (in eventualitatea unei crize de lichiditate), un set de linii directoare in ceea ce privește identificarea de soluții si masuri post-criza, acestea referindu-se in principal la:
determinarea cauzelor care au condus la criza de lichiditate;
– analiza situației Băncii in timpul crizei de lichiditate si obținerea de concluzii care sa conducă la îmbunătățirea si perfecționarea sistemelor informaționale/informatice, de control, gestiune ariscurilor;
stabilirea unor masuri noi coordonate in ceea ce privește monitorizarea lichidității Băncii, in funcție de cauzele care au provocat criza de lichiditate administrarea funcționarii Băncii in eventualitatea unei crize de lichiditate, depășirea si minimizarea urmărilor negative ale acesteia sunt asigurate de către Comitetul de gestionare a crizei de lichiditate.
Profilul riscului de lichiditate.
In ceea ce privește riscul de lichiditate, Banca a urmărit încadrarea intr-un profil de risc mediu, avându-se in vedere parametrii considerați optimi pentru Banca.
In scopul măsurării riscului de lichiditate acceptat, riscul de lichiditate a fost gestionat conform:
strategiei CEC BANK S.A. privind managementul lichidității si soluții pentru depășirea cazurilor de criza pentru anul 2013 (care a avut drept scopasigurarea capabilității Băncii de a-si Îndeplini obligațiile atât in condiții normale, cat si in condiții adverse);
reglementarilor interne privind administrarea riscurilor semnificative in cadrul Băncii.
Prin profilul de risc, Banca a monitorizat:
– indicatorul de lichiditate lunar (având la baza modul de calcul prevăzut prin Regulamentul privind lichiditatea instituțiilor de credit), determinat si/sau previzionat in sens static si in sens dinamic;
indicatorul zilnic de lichiditate;
riscul mare de lichiditate si grupurile de clienți aflați in legătura;
profilul lichidității prin intermediul analizei de tip GAP (GAP, GAP cumulat si indicator de lichiditate curenta pe termen scurt);
indicatori de avertizare timpurie in vederea identificării in regim de urgenta a creșterii vulnerabilității in ceea ce privește poziția lichidității sau a necesarului de finanțare;
indicatorul lichiditate imediata si ponderea titlurilor de stat libere de gaj in obligații bilanțiere neajustate;
ponderea activelor lichide (diverse grade de lichiditate) in total obligații bilanțiere neajustate;
ponderea lunara a operațiunilor efectuate in euro in total operațiuni efectuate in echivalent lei, etc;
rezerva de lichiditate, care prin s-a urmărit acoperirea riscului de lichiditate, in situații neprevăzute, din rezerva de lichiditate disponibila imediat;
menținerea unor rezerve de active cu grad ridicat de lichiditate pentru acoperirea necesităților de finanțare in condiții nefavorabile, conform prevederilor Acordului Basel III, prin monitorizarea.
Din punctul de vedere al lichidității, pe întreg parcursul anului 2013, Banca s-a încadrat in limitele impuse prin prevederile BNR.
De asemenea, s-au elaborat teste de rezistenta de diverse intensități si pe diferite perioade de deținere, in scopul evaluării pierderilor ipotetice, ce pot fi suferite in eventualitatea unor fluctuații semnificative ale unor elemente de activ si/sau pasiv luate in calculul lichidității, in mod deosebit a lichidării neașteptate a unor surse de finanțare.
Riscul operațional.
Riscul operațional reprezintă riscul de pierdere determinat fie de utilizarea unor procese, sisteme si resurse umane inadecvate sau care nu si-au îndeplinit funcția in mod corespunzător, fie de evenimente si acțiuni externe. Riscul operațional include si riscul legal.
Banca a urmărit stabilirea unui cadru de administrare a riscului operațional care sa acopere apetitul si toleranta la riscul operațional prin crearea unor politici si procese de identificare, evaluare, monitorizare. raportare, control si diminuare a riscului operațional.
Riscul operațional se identifica si se evaluează pentru fiecare activitate, produs sau serviciu bancar existent, precum si pentru cele noi introduse, la nivelul fiecărei unități a Băncii.
Strategia privind administrarea riscului operațional.
Strategia de administrare a riscului operațional a stabilit cerințele generale de elaborare a politicilor si procedurilor interne ale Băncii prin prisma abordării acestui risc, având in vedere încadrarea in profilul de risc si raportul considerat acceptabil intre profit si risc, in condițiile asigurării continuității activității pe baze sănătoase si prudente.
Procesul de administrare a riscului operațional a avut in vedere următoarele evenimente generatoare de risc operațional:
– frauda interna;
– frauda externa;
– practici de angajare si siguranța la locul de munca;
– clienți, produse si practici comerciale;
– pagube asupra activelor corporale;
– întreruperea activității si funcționarea neadecvata a sistemelor;
– executarea, livrarea si gestiunea proceselor.
Strategia CEC BANK – S.A. pe anul 2013 si-a propus sa urmărească si sa controleze riscul operațional la toate nivelurile si in toate activitățile derulate, începând chiar din momentul creării sau promovării unui produs, serviciu sau activități si sa se încadreze intr-un nivel de risc moderat.
Obiectivul strategic al Băncii in ceea ce privește administrarea riscului operațional a urmărit, in principal:
evaluarea produselor si serviciilor, activităților, proceselor si sistemelor in vederea determinării riscului operațional inerent;
stabilirea unor indicatori de risc operațional, analizarea si monitorizarea acestora in vederea încadrării in limitele stabilite;
stabilirea unor praguri pentru indicatorii de risc operațional, praguri utilizate atât pentru monitorizare, cat si pentru controlul riscului operațional cu care se confrunta Banca;
stabilirea unor indicatori de risc operațional care sa fie:
specifici: indicatorii de risc operațional sunt determinați conform ariilor, proceselor, sistemelor si produselor Băncii;
măsurabili: indicatorii de risc operațional sunt cuantificați in mod obiectiv si pot fi verificați ușor;
relevanți: fiind sensibili la risc, indicatorii de risc operațional sunt cu atât mai relevanți cu cat semnalează din timp pierderile care pot surveni;
cu limite de alerta clar definite: indicatorii de risc operațional se țin sub observație in funcție de anumite praguri folosite atât pentru monitorizare, cat si pentru control.
stabilirea unor masuri de control ale riscului in scopul reducerii semnificative a pierderilor datorate producerii riscului operațional, respectiv a pierderilor datorate proceselor interne neadecvate, erorilor umane si erorilor diferitelor sisteme automatizate, precum si celor datorate unor factori externi;
îmbunătățirea controlului intern prin adaptarea continua a cadrului intern de reglementare si a proceselor interne astfel incît sa fie asigurata concordanta acestora cu cerințele Băncii Naționale a României;
intensificarea programelor de training pe parcursul anului 2013 si organizarea de cursuri pentru însușirea reglementarilor interne în scopul reducerii riscului operațional;
monitorizarea nivelului riscului operațional in raport cu profilul de risc operațional pentru detectarea cat mai rapida a masurilor optime de control si diminuare a riscului;
evaluarea expunerii la riscul operațional folosind baza de date privind istoricul de pierderi înregistrate de Banca;
includerea in reglementările interne, in funcție de domeniul de reglementare, a prevederilor referitoare la fluxul de lucru si de documente, a unor responsabilități clare ale personalului implicat in îndeplinirea respectivelor reglementari, precum si modalitatea de control a respectării acestora;
monitorizarea riscului juridic, componenta a riscului operațional, apăruta ca urmare a neaplicării sau aplicării defectuoase a dispozițiilor legale ori contractuale, care afectează negativ operațiile sau situația Băncii;
luarea unor decizii privind:
asumarea/acceptarea anumitor riscuri;
intensificarea masurilor de control in scopul prevenirii si reducerii riscului operațional;
transferul riscului operațional (prin externalizarea sau încheierea de asigurări).
revizuirea periodica a planurilor de reluare a activității, in cazurile de încetare a acesteia datorate unor eventuale situații de criza, având in vedere funcționarea principiului continuității activității si minimizarea pierderilor;
stabilirea unor scenarii de criza, având la baza scenariile istorice sau scenariile ipotetice, funcție de diverși parametrii.
Strategia riscului operațional a urmărit reducerea evenimentelor generatoare de risc operațional, rezultate din procese interne, sisteme inadecvate sau eronate, incluzând atât fraudele interne si externe, cat si procesările defectuoase ale datelor legate de clienți, tratamentul aplicat clienților si contrapartidelor comerciale sau funcționările defectuoase ale sistemelor informatice.
In scopul limitării riscului operațional, Banca a avut in vedere, fără a fi limitative, următoarele:
încadrarea personalului in funcții de gestionare conform legislației in domeniu;
efectuarea, la intervale scurte de timp, a controlului încrucișat, ca o măsura de descoperire a fraudelor;
instruirea periodica a personalului pentru însușirea reglementarilor interne pe domenii de activitate;
eliminarea cazurilor de conflict de interese rezultate din nesegregarea funcțiilor, neactualizarea fiselor de post sau funcționarea unor unități cu un singur lucrător;
raportarea cazurilor de fraudă către autoritățile competente (Poliție si Parchet), in sprijinul identificării autorilor/infractorilor.
De asemenea, Banca a elaborat scenarii de stres care au evaluat impactul generat de manifestarea riscului operațional asupra necesarului de capital pentru acoperirea riscului operațional.
Profilul riscului operațional.
Profilul riscului operațional s-a determinat prin coroborarea a doi factori:
probabilitatea (redusa, medie sau ridicata) producerii riscului operațional, determinata prin centralizarea punctajelor acordate de Unitățile Băncii pentru aprecierea probabilității producerii unui eveniment generator de risc operațional;
impactul (scăzut, moderat, mediu sau ridicat) producerii riscului operațional asupra cerinței de capital pentru riscul operațional sau asupra veniturilor brute din activitatea bancara.
CEC BANK-S.A. s-a încadrat in anul 2013 intr-un profil de risc operațional moderat.
Banca a evaluat trimestrial, pe baza de scenarii de criza, impactul materializării riscului operațional asupra profitabilității si solvabilității Băncii.
Riscul reputațional.
Riscul reputațional reprezintă riscul actual sau viitor de afectare negativa a profiturilor si capitalului determinat de percepția nefavorabila asupra imaginii Băncii de către clienți, contrapartide, acționari, investitori sau autorități de supraveghere.
Strategia privind administrarea riscului reputațional.
Principalele obiective strategice ale Băncii pentru anul 2013 au urmărit:
consolidarea poziției cele mai vechi banei din România ca banca comerciala universala, competitiva, cu valori definite noi, cu marketing si comunicare, prin creșterea volumului si complexității tranzacțiilor desfășurate si promovarea noilor produse, printre care menționam:
creditul punte pe termen mediu;
serviciul de transfer de bani MoneySend si a cârdului de debit MasterCard Gold (lansat in 2012) promovate in parteneriat cu MasterCard;
credite in cadrul programelor "Prima Casa" si credite pentru reabilitare termica;
credite pentru achiziția de teren pentru producția agricola;
continuarea procesului de schimbare a imaginii băncii, extinderea rețelei de acceptare cârd, dezvoltări funcționale ale sistemului „back oftice" cârduri, precum si diverse dotări in unitățile bancare si in centrele de pregătire ale băncii;
promovarea accesării de fonduri europene prin intermediul „Birourilor de Fonduri Europene" si sprijinirea clienților in accesarea fondurilor europene, pentru dezvoltarea IMM-urilor. a resurselor umane, protecția mediului, dezvoltarea rețelelor de transport si dezvoltare rurala;
promovarea produselor existente de pasiv si dezvoltarea de noi produse atractive in scopul consolidării poziției Băncii pe sectorul atragerii de economii ale persoanelor fizice si juridice;
continuarea schimbării comportamentale a personalului atât in interiorul instituției, cat si fata de clienți si asigurarea unui nivel cat mai înalt de pregătire profesionala a personalului;
consolidarea imaginii Băncii pe piața financiar-bancara.
In scopul reducerii riscului reputațional, Banca a avut in vedere permanenta actualizare a reglementarilor interne cu privire la standardele si acțiunile de urmat in activitatea de cunoaștere a clientelei si de prevenire a spălării banilor si finanțării terorismului, rezolvarea reclamațiilor si petițiilor formulate de unii clienți ai Băncii.
Profilul riscului reputațional.
Riscul reputațional este in directa legătura cu riscul operațional, având unele soluții comune de limitare a acestuia. Odată pierduta, imaginea se reface foarte greu, iar scăderea prestigiului poate avea consecințe grave in activitatea unei banei.
In anul 2013, Banca a urmărit încadrarea intr-un nivel de risc reputațional scăzut, care sa nu conducă la înregistrarea de pierderi sau la nerealizarea profiturilor estimate de Banca. In acest sens, Banca si-a propus sa prevină si sa limiteze evenimentele generatoare de risc reputațional, prin:
adaptarea reglementarilor interne pentru promovarea produselor si serviciilor bancare cu un impact pozitiv asupra pieței;
practicarea unor dobânzi si comisioane atractive la credite si depozite, pe termen scurt, mediu si lung, in măsura sa atragă un segment important de clientela;
– introducerea produselor si serviciilor bancare moderne, eficiente si in concordanta cu cerințele mereu crescânde ale pieței bancare traversate de efectele crizei financiare;
promovarea produselor si serviciilor bancare in mass media, prin toate formele de publicitate după ce au devenit operaționale, sau cu specificarea momentului când vor deveni operaționale;
elaborarea de planuri alternative de continuare a afacerii, pentru asigurarea condițiilor ca in caz de necesitate sa fie puse in aplicare in regim de urgenta, in alta locație diferita de Centrala Băncii;
introducerea unor tehnologii performante de procesare si de asigurare a securității informațiilor.
3.2.Recomandări privind modele de gestiune a riscurilor bancare în Republica Moldova
Sistemul băncilor comerciale moldovenești s-a format și a început să se consolideze din 1990, legislația în vigoare și contextul macroeconomic favorizând opțiunile strategice pentru profilul de universalitate.
Implicarea băncilor în finanțarea unei economii aflate în plin proces de restructurare, ale cărui efecte s-au resorbit în hiperinflație, deficite bugetare și comerciale, depreciere valutară, contractarea consumului de bunuri și servicii, a determinat o permanentă înăsprire a climatului de afaceri și agravarea riscurilor în activitatea curentă.
În cadrul sistemului bancar gestiunea riscurilor se înfăptuiește prin intermediul metodelor de evaluare a riscurilor, care pot fi atît interne cît și externe. Metodele interne reprezintă un ansamblu coerent de metodologii de evaluare și analiză a diferitelor expuneri la risc, metodologii pe care fiecare bancă le are. Acestea sunt utilizate de către funcționarii băncii în activitatea lor pentru a aprecia și a evalua nivelul de risc pe care îl implică o operație sau o tranzacție bancară (de ex., acordarea unui credit), precum și pentru gestiunea eficientă a pozițiilor deschise pe diferite elemente patrimoniale (de ex., valută, valori mobiliare etc.). Aceste metode pot fi elaborate de către:
– banca comercială;
– alte bănci și instituții financiare;
– companii de consulting;
– autorități (de ex., BMN);
– instituții academice (de ex., universități).
Astfel, metodele interne utilizate de către bancă pentru evaluarea expunerilor sale la risc pot fi publice (sunt accesibile publicului larg; de ex., metode elaborate și publicate de autorități, metoda ratelor, Value at Risk etc.) și nonpublice (nu sunt accesibile publicului larg și ale căror metodologii sunt ținute în secret de către bancă; de ex., metode de scoring, de simulare). Tot în categoria metodelor interne nonpublice sunt incluse și metodele a căror metodologie este cunoscută, dar pentru care nu se cunosc detaliile operaționale (de ex., metodele de scoring utilizate de către băncile comerciale din Republica Moldova pentru care detaliile (numărul, natura și tipul indicatorilor de scoring; punctajul de scoring etc.) nu se cunosc și sunt ținute în mare secret).
Metodele externe – în această clasă sunt incluse metodele de evaluare a riscurilor ce nu sunt aplicate nemijlocit de către bancă. Această clasă cuprinde metode de apreciere și evaluare a riscurilor, implementate de alte persoane decât banca: agenții de rating, firme de consultanță, piața asigurărilor (de ex., firme de asigurare), piața de capital (de ex., Market-makerii – instituții care oferă cotații (bid/offer) ale riscurilor la care sunt expuși atât clienții băncii, cât și băncile) etc. Banca este, în cazul acestor metode, un beneficiar gratuit sau contractual al rezultatelor metodelor aplicate.
Toate metodele externe de evaluare a riscurilor sunt delimitate următoarele categorii.
1. Metode bazate pe rating. Riscurile la care sunt expuși clienții băncii și unele active financiare ale băncii sunt apreciate de către firme notorii de rating prin calificative adecvate, care reflectă obiectiv gradul de risc aferent. De ex. Standard&Poor’s, Moody’s, Fitch etc. De regulă, aceste firme de rating apreciază, în principal, riscul de credit relativ activelor financiare prin calificative de la AAA la C (Standard&Poor’s) sau de la Aaa la C (Moody’s). Aceste aprecieri vizează expunerea individuală (unică) a unui element sau operații bancare la un anumit tip de risc (de regulă, riscul de credit). Expunerea globală la riscuri a unei bănci comerciale poate fi și ea apreciată de către agențiile de rating de o manieră obiectivă prin intermediul unor instrumente consacrate: rating de sprijin, rating de excelență bancară etc.
2. Metode bazate pe credit spread. Sunt similare cu cele din prima categorie, pentru că rezultatele sunt produse de către agenții de rating sau companii de consulting. Diferă de primele prin faptul că riscurile sunt apreciate numeric (și nu prin calificative), așa că puterea de expresie a rezultatelor acestor metode este cu mult mai mare. De asemenea, aceste metode sunt utilizate numai pentru aprecierea și estimarea riscului de credit: atât unic, cât și global. În calitate de rezultat numeric este utilizat indicatorul credit spread (prima pentru riscul de credit). Cu cât acesta este mai mare, cu atât și riscul de credit este mai mare. De ex: Metodologia ECC (Enron Cost of Credit) al firmei EnronCredit.
3. Metode bazate pe estimările pieței. Sunt metode ce au căpătat o notorietate din ce în ce mai mare în activitatea și practica bancară din ultimii ani. Au la bază estimările numerice ale diferiților participanți la piața asigurărilor sau cea de capital. Firmele de asigurări oferă polițe de credit, pentru acoperirea expunerii la riscul de credit aferent unui debitor al băncii. Prețul acestor polițe se află într-o relație directă cu probabilitatea de apariție a evenimentelor critice (de ex. default). Or, dacă costul polițelor de credit ale 2 agenți economici din aceeași țară este cu 2% și, respectiv, 2,5%, atunci este evident că riscul de credit al celui de-al doilea agent economic este mai mare. Similar și pentru produsele pieței de capital.
In orice institutie bancara, managementul riscurilor reprezinta responsabilitatea conducerii sale superioare si a conducerii executive. Desi dezideratul managerilor este acela de a maximiza "valoarea actionarilor", un management performant are la baza si cerintele clientilor, salariatilor, precum si ale societatii in ansamblu.
Principalele obiective ale unui sistem performant de management al riscurilor vizeaza:
stabilirea unei definitii larg acceptate a notiunii de "risc" si a tipurilor de risc, care sa determine elaborarea unei "harti a riscurilor" bancii;
evaluarea cuprinzatoare si continua a surselor existente si potentiale de riscuri interne si externe;
stabilirea unor responsabilitati clare in domeniul managementului riscurilor (de sus in jos, in ierarhie) si a sistemului de raportare (de jos in sus), pentru a evita confuziile, suprapunerea eforturilor sau pierderea din vedere a unor aspecte importante;
asigurarea transparentei, printr-un sistem cuprinzator de informare a conducerii, precum si printr-un sistem de monitorizare si raportare, prin care sa se prezinte, sa se analizeze si sa se comunice expunerile efective, castigurile si pierderile care trebuie cunoscute si stocate pentru referiri viitoare;
elaborarea unui sistem de masurare a performantei financiare care sa ia in considerare pierderea prevazuta (costul activitatii), pierderea neprevazuta (masurarea riscurilor), alocarea de capital pe fiecare categorie de risc acolo unde este posibil, precum si veniturile ajustate pentru fiecare risc (rentabilitatea capitalului ajustat cu riscurile);
evaluarea in functie de piata a costului capitalului, a ratei minime de rentabilitate si a posibilitatilor si limitelor cresterii organice a expunerilor la risc;
definirea si utilizarea principiilor de diversificare a riscurilor si de management al portofoliului;
eleborarea unui sistem de clasificare a creditelor pe baza ratei anticipate de neperformanta;
stabilirea preturilor produselor si serviciilor, luand in considerare toate elementele mentionate anterior;
identificarea inclinatiei/tolerantei in asumarea riscurilor si stabilirea limitelor de expunere in concordanta cu aceasta;
elaborarea unui cadru conceptual consistent, prin care sa se stabileasca obiectivele si sa se evalueze performantele unitatilor operative, produselor, relatiilor cu clientii si salariatii;
instalarea, in toate domeniile de activitate ale bancii a unor planuri de recuperare in caz de dezastre si/sau a unor planuri de continuitate a activitatii, actualizarea si teastarea cu regularitate a acestor planuri;
analiza permanenta a realizarilor si esecurilor sistemului de management al riscurilor si ajustarea, in functie de acestea, a instrumentelor de control;
stabilirea si implementarea unui sitem independent de management al riscurilor, separat de desfasurarea activitatii;
asigurarea unui nivel profesional si specializat al cunostintelor salariatilor in domeniul neutralizarii si controlului diferitelor tipuri de riscuri bancare.
În consecință, îmbunătățirea gestiunii riscurilor bancare reprezintă un obiectiv obligatoriu al politicilor de dezvoltare durabilă, atât la nivelul fiecărei bănci în parte, cât și la nivel global.
În același timp însă, potențialul operațional încă redus al pieței de capital, al pieței secundare a titlurilor de stat, precum și al piețelor specifice pentru valorificarea garanțiilor, concomitent cu utilizarea incompletă a instrumentelor financiare moderne, limitează foarte muit alternativele practice de diminuare a riscurilor, făcând necesară aplicarea unor tehnici adaptate situațiilor concrete.
Una dintre condițiile principal necesare pentru managementul eficient al riscurilor bancare constă în stabilirea de structuri organizatorice adecvate, bazate pe o conepție clară din punct de vedere al răspunderii, responsabilităților, monitorizării și controlului în domeniu.
Ca în orice afacere, într-o bancă, managementul riscului este în primul rând responsabilitatea consiliului de administrație și, implicit, a comitetului de direcție, care reprezintă managementul executiv.
Obiectivul fundamental al consiliului de administrație vizează tratarea riscurilor într-o manieră care să întărească veniturile acționarilor, concomitent cu minimizarea potențialelor daune, având în vedere în același timp protejarea intereselor clienților și personalului propriu. În egală măsură, consiliul trebuie să se preocupe de asigurarea unui plan operațional de supraviețuire și refacere în cazul producerii unor pagube, indiferent de precauțiile luate. Responsabilitatea pentru managementul zilnic al riscurilor rămâne în sarcina echipei executive.
Considerăm că infrastructura dezirabilă pentru coordonarea procesului de gestionare a riscurilor bancare ar trebui să cuprindă:
pentru riscul de creditare – un comitet de credit care să direcționeze politicile, strategia, structura portofoliului și analiza, respectiv sancționarea expunerilor mari;
pentru riscul de lichiditate, riscul ratei dobânzii și riscul de preț – un comitet de gestionarpe a activelor și pasivelor;
pentru riscurile de operare – recomandăm crearea unei unități centrale, care să acționeze ca un consultant și coordonator, cu atribuții în domeniul uniformizării metodologice și al raportărilor către consiliul de administrație;
pentru riscul de solvabilitate – apreciem că planificarea și managementul capitalului este o responsabilitate comună a președintelui comitetului de direcție și a șefului departamentului financiar.
Este de dorit, de asemenea, pentru coerența demersului, să se creeze un nivel superior de coordonare, respectiv un comitet de management al riscurilor, menit să supervizeze activitatea celorlalte organisme și să asigure o unică interfață cu consiliul de administrație.
O altă direcție importantă pentru diminuarea impactului negativ al riscurilor bancare constă în diversificare. Menținerea unei structuri "granulare" a portofoliului de plasamente presupune realizarea unui echilibru optim al activelor după gradul lor de risc. În acest sens, sugerăm ca structură asiguratorie a plasamentelor orientarea spre investițiile cu risc minim în proporție de 30%, pentru cele cu risc mediu – 30%, iar pentru cele cu risc ridicat, de regulă, cele mai rentabile – 40%.
Analiza în timp real a diferenței dintre plasamentele și resursele cu scadență rămasă în anumite intervale de timp reprezintă un instrument de lucru eficient pentru supravegherea lichidității pe termen scurt și lung.
În legătură cu acest aspect, apreciem că un obiectiv central trebuie să devină asigurarea unui GAP cumulat pozitiv până într-o lună, GAP calculat cu toate activele lichide introduse în acest interval și ponderate cu un anumit factor, în funcție de gradul lor de lichiditate. Pentru realizarea analizei în timp real este absolut necesară dezvoltarea unui sistem informațional performant, care se fundamentează pe soluții informatice moderne.
Datorită ponderii semnificative ce revine creditelor în portofoliul băncilor comerciale, putem conchide că riscurile asociate acestora trebuie să focalizeze, în mod deosebit, atenția managerilor bancari.
Cunoscând că riscul poate fi identificat, evaluat, monitorizat și diminuat, dar niciodată eliminat, pentru a se proteja, băncile trebuie să dezvolte un set de politici generale (în funcție de prevederile legale și reglementările băncii centrale), politici specifice (în raport de strategia de dezvoltare a băncii) și politici sectoriale (limite de expunere pe ramuri și sectoare de activitate, pe zone și unități teritoriale).
Principalele măsuri care ar trebui adoptate pentru prevenirea riscului de creditare considerăm că sunt următoarele:
acordarea creditelor să se bazeze în primul rând pe analiza viabilității și realismului afacerilor, în vederea identificării și evaluării capacității de plată a clienților, respectiv de a genera venituri și lichidități ca principală sursă de rambursare a creditului și de plată a dobânzii. Determinarea capacității de plată se face și prin analiza aspectelor financiare și nefinanciare ale afacerilor din perioada expirată și din ceaprognozată;
creditele trebuie să fie în toate cazurile garantate cu colaterale cash sau non-cash, iar volumul minim al garanțiilor constituite trebuie să acopere datoria ma-ximă a împrumutatului către bancă (credit și dobânzi), un rol extrem de important revenind modului în care banca își stabilește criteriile de acceptare a diferitelor tipuri de garanții.Subliniem însă, încă o dată, că principiul prevalent la acordarea creditelor rămâne acela că prima sursă de rambursare o constituie capacitatea clientului de a genera un cashflow pozitiv, garanțiile materiale plasându-se pe un loc secundar;
pentru reducerea riscurilor, se impune analiza periodică și exigentă a calității portofoliului de credite, de dorit la intervale cât mai scurte de timp, precum și constituirea de provizioane și rezerve pentru acoperirea eventualelor pierderi;
dispersia riscului de creditare se poate realiza prin sindicalizarea împrumuturilor mari cu alte societăți bancare (moldovenești și/sau străine), precum și prin diversificarea bazei de clienți și a tipurilor de credite practicate. Recomandăm în acest context acordarea cu prioritate a creditelor pe obiect, în defavoarea celor globale de exploatare, precum și promovarea creditelor de consum pentru populație;
pentru evitării pericolului de concentrare excesivă a creditelor față de o anumită ramură de activitate, credem că e necesară stabilirea unor limite de expunere, pe baza elaborării de modele proprii de analiză tip scoring, în funcție de indicatorii relevanți pentru evaluarea performanțelor sectoriale;
rentabilitatea ramurii în raport cu volumul creditelor angajate de unitățile cu pierderi; ponderea creditelor acordate sectorului privat în total ramură.
Disponibilitatea unor prognoze de evoluție macro și microeconomică, în raport cu trendul istoric și programele guvernamentale, constituie o premisă importantă pentru abordarea coerentă a analizelor sectoriale. Alături de expunerile pe ramuri economice, expunerile față de principalii clienți ai băncii trebuie să facă, de asemenea, obiectul unei supravegheri permanente.
Un ultim aspect demn de reținut, fără a-i eclipsa însă semnificația deosebită pentru un real management al riscurilor bancare, se referă la necesitatea consolidării continue a capitalurilor proprii, preponderent pe seama creșterii profiturilor. Apreciem că, pentru desfășurarea unei activități normale băncile ar trebui să urmărească realizarea unui indice de adecvare a capitalului de minimum 15-17%, în condițiile creșterilor de capital cu cele ale activelor riscante.
Așa cum teza se axează pe concepte teorecipe cu aplicarea lor pentru BC „Victoriabank” SA o să ne referim la politicile de dirijare a riscurilor în această bancă. Gestiunea riscurilor se petrece în corespundere cu regulamentul privind administrarea riscurilor. Managerii băncii sunt conștienți de prezența riscurilor investiționale și de necesitatea permanentă de evaluare și gestionare a lor. În acest scop, Victoriabank, acționează moderat și rațional atunci când ia decizii de investiții, acordând o mare atenție distribuției la timp a investițiilor pentru a obține venituri reieșind din rata dobânzii comensurabilă cu nivelul riscului asumat. Banca ia masuri avantajoase și prudente în momentul luării deciziei. Banca va utiliza investițiile în așa fel, încât să satisfacă cerințele stabilite conform lichidității și fluxurilor de mijloace bănești.
Principiile generale ale portofoliului de investiții sunt elaborate și dirijate de comitetul de management al activelor și pasivelor și aprobate de consiliul de administrație al băncii.
Comitetul de management al activelor și pasivelor este responsabil de implementarea politicii și strategiei de dirijare a riscurilor bancare, care permite băncii realizarea obiectivelor, conducându-se de practicile prudente și general acceptate în activitățile bancare.
Administrarea riscurilor financiare se efectuează în conformitate cu următoarele principii:
Banca dispune de sisteme informaționale adecvate pentru evaluarea, monitorizarea și raportarea expunerii la risc.
Banca elaborează proceduri și instrucțiuni interne privind testele de stres care asigură efectuarea periodică a testelor, cu o varietate de scenarii pe termen scurt și lung, ținând cont de situațiile specifice băncii și pieței.
Testele de stres sunt instrumente care completează celelalte abordări și măsuri de gestionare a riscului, cu un rol deosebit în:
furnizarea evaluărilor viitoare ale riscului
depășirea limitelor modelelor și datelor istorice
susținerea comunicării interne și externe
includerea procedurilor de planificare a capitalului și a lichidității
informarea privind stabilirea toleranței riscului băncii
facilitarea dezvoltării planurilor pentru diminuarea riscului sau pentru situații neprevăzute de stres.
Banca dispune de planuri de gestionare a diferitor scenarii de stres pentru situații imprevizibile.
Banca îmbunătățește permanent testele de stres atât din punct de vedere al nivelului de prezentare a riscului cât și din punct de vedere al gamei de riscuri luate în considerație. Astfel, Banca va revizui continuu scenariile și va căuta noi scenarii, va examina proceduri noi pentru identificarea riscurilor potențiale, va îmbunătăți identificarea agregării riscurilor corelate și a interacțiunii dintre riscurile financiare.
Controlul privind testele de stres revine Comitetului de direcție, iar responsabil de implementarea, administrarea și supravegherea testelor este Comitetul de administrare a activelor și pasivelor.
Obiectivele Victoriabank cu privire la investiții:
asigurarea unor venituri medii din partea portofoliului de investiții superioare sau egale mediei stabilite pe industrie, ținând cont de gestiunea prudentă a riscului;
protejarea valorii portofoliului de investiții, investind în instrumente lichide și/sau care se bucură de un preț stabil;
diversificarea portofoliului de investiții în scopul reducerii riscurilor.
Pentru o dirijare eficienta a riscurilor, ALCO stabilește limitele pentru principalele tipuri de operațiuni bancare privind:
portofoliul de credite;
portofoliul de investiții în hârtii de valoare;
investițiile in fonduri fixe și investițiile in capitalul altor unități economice (companii);
mijloacele bănești utilizate în calitate de lichidități;
operațiunile de schimb valutar pe parcursul zilei.
Băncile comerciale sunt instituții concepute funcțional pentru gestionarea riscurilor. Acest adevăr, care a căpătat valențe profunde în experiența economiilor de piață din ultimii ani, pe măsură ce fenomenul globalizării redimensionează mediul de afaceri și relațiile internaționale, impune băncilor moldovenești adaptări comportamentale. Gestiunea riscurilor bancare devine astfel un test de competență și competitivitate pentru integrarea în sistemul financiar mondial.
Considerăm, că, structurile organizatorice au un rol esential in coordonarea responsabilitatilor in domeniul managementului riscului. La nivelul bancii, responsabilitatea permanenta pentru gestionarea riscurilor revine Conducerii executive, care reprezinta Consiliul de Administratie al bancii intre doua sedinte ale acestuia. Succesul activitatii de management al riscului decurge din modul in care este conceputa responsabilitatea monitorizarii acestuia, in cadrul departamentelor din structura bancii.
Se pot evidentia, in sinteza, cele trei trepte de monitorizare a riscurilor ce decurg din operatiunile bancare:
T1-structurile operative unde se desfasoara propriu-zis activitatea generatoare de riscuri;
T2-structurile specializate (Comitetul de Credite, Comitetul de Administrare a Activelor si Pasivelor, Comitetul de Risc) si Condu-cerea executiva;
T3-Consiliul de Administratie.
Banca folosește testele de stres pentru a identifica, monitoriza și controla concentrarea riscurilor. Testele de stres sunt integrate în procesul de planificare a capitalului și a lichidității.
Tipul testelor de stres variază de la simplu la complex, în funcție de numărul datelor de intrare, variabile ale modelului și numărul datelor de ieșire (indicatorii modelați).
Testele simple sunt teste de stres ad-hoc flexibile, care trebuie să fie completate rapid și care să răspundă la problemele aferente riscului emergent (de ex. riscul de lichiditate). Acestea sunt de fapt analize simple ale sensibilității bazate pe schimbări la un anumit factor de risc.
Testele complexe sunt testele de stres ce evaluează impactul evoluțiilor mai multor factori de risc, combinați într-un scenariu unic, asupra situației financiare a băncii, evaluată prin intermediul unui set de indicatori.
Frecvența exercițiilor de testare este în dependență de tipul și scopul testului de stres. Periodicitatea minimă obligatorie de testare este trimestrială pentru testele de stres complexe și lunară pentru testele cu factorii de risc luați individual (teste simple).
METODOLOGIA TESTELOR DE STRES.
Pentru ca un test de stres să fie eficient, esențială este stabilirea unui scenariu viitor, a cărui alcătuire necesită combinarea cunoștințelor și a raționamentelor experților din bancă. Scenariul trebuie să se bazeze pe dialogul și judecățile managementului superior. Scenariul va fi actualizat la fiecare testare. Analiza scenariului și a sensibilității trebuie să fie efectuată regulat nu numai în timpul elaborării testului deoarece modelele se pot deteriora și relațiile dintre variabile se pot schimba în timp.
Indiferent de simplitatea sau complexitatea testului de stres el trebuie să urmeze un același algoritm, diferențele dintre teste fiind determinate de complexitatea ipotezelor și numărul de indicatori modelați:
Descrierea tipului testului de stres și a scopului principal al efectuării testului
Descrierea trebuie să fie laconică și să fie cuprinsă în nota informativă adresată conducerii, atașată testului de stres. Din descriere trebuie să reiasă clar indicatorii testați și motivul pentru care se efectuează testul (de exemplu: test de stres simplu cu indicatorul testat: lichiditatea, motivul: calcularea impactului asupra lichidității băncii pe care îl va avea atragerea unui depozit în sumă de 100 mil. MDL)
Definirea blocului datelor de intrare (ipotezele)
Componența blocului datelor de intrare și variațiile pe care le vor suporta acestea vor fi bine determinate de la început, orice imixtiune ulterioară (fie în sensul adăugării, fie în sensul reducerii unor date) putând avea efecte indezirabile. (de exemplu: Datele de intrare ale testului: soldul, termenul și rata depozitelor reziliate, soldul, termenul și rata creditelor acordate, ș.a.)
Definirea blocului datelor de ieșire (indicatorii supuși testului de stres)
La fel ca și în cazul datelor de intrare, datele de ieșire vor fi stabilite irevocabil de la început, datorită interdependențelor strânse dintre riscurile emergente. (de exemplu: Datele de ieșire: portofoliul de depozite, portofoliul de credite, capitalul, adecvarea capitalului, lichiditatea)
Colectarea și stocarea datelor utilizate de model în dinamică pentru un interval de timp suficient
Pentru a putea previziona evoluția ulterioară a indicatorilor testați la stres obligatorie este cunoașterea evoluției în dinamică pentru o perioadă de timp suficientă concluzionărilor. (de exemplu: Datele statistice necesare: bilanțul consolidat, rata medie a portofoliilor, lichiditatea, capitalul, ș.a., pentru perioada de timp necesară: un an)
Stabilirea interdependențelor între datele din model.
Dacă punctele a – c sunt definite aproape integral de către top management odată cu solicitarea testului de stres, pentru executarea celorlalte puncte este necesară intervenția experților din bancă pe diferite direcții de activitate, combinarea cunoștințelor și raționamentelor acestora fiind esențială pentru obținerea unui rezultat corect. În special pentru testele complexe interacțiunile dintre riscurile bancare sunt substanțiale, necesitând abordări mai sofisticate, dat fiind faptul că șocul se aplică mai multor parametri concomitent. Stabilirea interdependențelor înseamnă de fapt stabilirea formulelor și rapoartelor necesare obținerii rezultatelor testului de stres.
Obținerea datelor de ieșire (concluziile).
Testele de stres vor fi materializate obligatoriu într-un fișier (tipul fișierului este facultativ) cu o interfață simplă și ușor de interpretat, în care blocul datelor de intrare va permite modificarea valorii acestora, iar variația lor va determina modificarea corespunzătoare a valorii datelor de ieșire. Rezultatele obținute vor fi supuse analizei și vor fi desprinse concluzii care vor fi utilizate pentru determinarea unor eventuale planuri sau stabilirea unor limite interne care să tempereze riscurile.
Descrierea măsurilor de remediere care decurg din rezultatele testului.
Planurile de remediere care decurg din rezultatele testelor trebuie să conțină descrierea succintă a măsurilor ce trebuie întreprinse și termenii maximi de realizare ce fac eficientă remedierea. (de exemplu: majorarea soldului depozitelor cu 1% în timp de 2 luni, diminuarea ratei medii a portofoliului de depozite cu 1% pe parcursul a trei luni ș.a.). Decizia finală asupra măsurilor ce trebuie întreprinse aparține Comitetului de direcție.
In cadrul structurilor organizatorice, un rol important revine auditorilor interni si externi, acestia avand o functie distincta, in afara structurii prezentate mai sus.
Rolul auditului intern si extern vizeaza:
inspectarea evidentelor contabile si verificarea activelor si pasivelor la toate sediile bancii, periodic, la termene prestabilite;
realizarea unei verificari permanente a operatiunilor efctive de control al riscurilor din toate domeniile de activitate;
participarea la elaborarea oricaror norme noi de control (inclusiv pentru produsele noi);
realizarea unei baze de date cuprinzand fraudele, investigarea tuturor cazurilor importante de fraude si a oricaror pierderi neprevazute, in momentul aparitiei lor;
reprezentarea bancii, impreuna cu alte departamente din banca, in relatiile cu politia sau serviciile speciale.
Pentru a crea un echilibru intre profilul de risc al bancii, venituri si capital, sistemul "Windows on risk" are in cadrul acestei banci trei componente majore:
elaborarea unei prognoze pe termen scurt privind mediul global extern, cu identificarea riscurilor majore;
examinarea profilului de risc al bancii care afecteaza afacerile si operatiunile banesti;
initierea de actiuni care influenteaza profilul de risc.
In activitatea Comitetului de Risc, analiza profilului de risc se refera la:
tendintele de evolutie a riscului, inclusiv a raportului risc-profit;
concentrarea pe industrii, la nivel global si regional;
limitele stabilite pe relatii si programe;
concentrarile pe produs si pe regiuni;
riscul de tara, riscul de contra-partida, riscul de pret, riscul lichiditatii, riscul de capital.
Avand in vedere faptul ca riscul poate fi identificat, monitorizat si diminuat, dar niciodata eliminat complet, bancile trebuie sa dezvolte un set de politici generale (in functie de prevederile legale si reglementarile bancii centrale), politici specifice (in raport de strategia de dezvoltare a bancii) si politici sectoriale (limite de expunere pe ramuri si sectoare de activitate, pe zone si unitati teritoriale). Consideram ca liniile directoare pentru diminuarea riscului de credite al bancilor comerciale trebuie sa urmareasca:
analiza viabilitatii si realismului afacerilor creditate;
obtinerea de garantii acoperitoare;
analiza periodica a calitatii portofoliului de credite si provizionarea corespunzatoare;
asigurarea impotriva riscului la institutii specializate (Fondul Roman de Garantare a Creditelor pentru Intreprinzatorii Privati, Fondul de Garantare a Creditului Rural, Eximbank, societati de asigurare – reasigurare);
dispersia riscului prin sindicalizarea imprumuturilor mari cu alte societati bancare;
stabilirea unor limite de expunere pe ramuri de activitate, pe baza unor modele proprii de analiza.
In conditiile concrete ale economiilor in tranzitie, un manage-ment adecvat al riscurilor bancare trebuie sa vizeze si consolidarea continua a capitalurilor proprii, preponderent pe seama cresterii profiturilor.
Bancile sunt institutii concepute functional pentru gestionarea riscurilor. Acest adevar, care a dobandit valente profunde in experienta economiilor de piata in ultimii ani, pe masura ce fenomenul globalizarii redimensioneaza mediul de afaceri si relatiile internationale, impune bancilor romanesti adaptari comportamentale in consecinta.
Managementul riscurilor bancare devine, astfel, un test de competenta si competitivitate pentru realizarea unui sistem bancar viabil si performant, compatibil din punctul de vedere al performantelor cu standardele economiilor de piata dezvoltate.
Concluzii și recomandări
Cercetarea temei propuse, conform scopului și sarcinilor stipulate, a determinat formularea concluziilor și recomandărilor prezentate în continuare.
Concluziile formulate în studiul efectuat sunt:
Teoria financiară caracterizează riscul ca fiind fie mărimea abaterii posibile de la valoarea prognozată (estimată în unități monetare), fie probabilitatea apariției evenimentului (poate fi descris prin intermediul unei legi de repartiție a probabilităților). Cercetările efectuate demonstrează că această abordare nu poate explica ipoteza aflată la baza teoriei financiare a riscului privind aversiunea investitorului față de risc. Considerăm că este necesară examinarea celui de-al treilea factor: utilitatea profitului scontat (rentabilității scontate). Acest factor este o funcție determinată de situația financiară, conjunctura economică, vârstă, personalitate etc.
2. În prezent, nu există o delimitare riguroasă a tuturor tipurilor de risc, inclusiv din cauza că un astfel de demers este extrem de complex. În plus, totodată, apar noi expuneri la riscuri sau unele riscuri, care, anterior, au fost neglijate, sunt trecute în revistă, în categoria celor care necesită o atenție deosebită. Cercetătorii, care s-au pronunțat asupra acestei probleme, au aplicat diferite metode și procedee de analiză a riscurilor bancare, și, în funcție de acestea, au formulat criteriile de clasificare.
3. Metodele de evaluare a riscurilor în activitatea bancară sunt pe cât de bogate și variate, pe atât de complexe. Așadar, se cunosc mai multe criterii și principii de clasificare a acestor metode.
Gestiunea riscului în banca comercială este influențat de trei puteri principale: proprietarii băncii; managementul băncii; societatea (interesele fiind reprezentate de organele de reglementare). Fiecare dintre aceste puteri, pentru intervale mici de timp, sau în anumite condiții specifice, poate avea scopuri diferite și aceasta explică diferența metodologiilor recomandate și aplicate în managementul riscului.
6.Se cunosc mai multe modele de gestiune a riscurilor, însă, principalele obiective ale managementului riscului sunt identificarea sistematică a expunerilor la risc, evaluarea și analiza riscurilor, stabilirea magnitudinii riscurilor identificate, dezvoltarea sistematică a strategiei de gestiune a riscului.
7. Capitalizarea corespunzătoare prevenirii riscurilor prevalente a continuat să reprezinte о caracteristică esențială a sectorului bancar românesc; aceasta este rezultatul măsurilor adoptate de Banca Națională a României și al îndeplinirii angajamentelor băncilor-mamă de menținere a unui nivel adecvat al capitalului pentru subsidiarele lor de pe piața locală. Măsurile de reglementare prudențială adoptate în contextul introducerii Standardelor Internaționale de Raportare Financiară au fost necesare și pentru evitarea fluctuațiilor conjuncturale rezultate din aplicarea modelelor diferite de determinare ale ajustărilor de valoare asupra fondurilor proprii și indicatorilor de prudența bancară.
8. Conform temei prezentei lucrări, s-a efectuat analiza principalilor riscuri financiare în cadrul BC „Victoriabank” S.A, modului de gestionare și acoperire a riscurilor. Pe baza rezultatelor obținute, au fost identificate problemele principale și factorii de bază care determină direcțiile prioritare de perfecționare a managementului bancar.
9. Noile reglementări privind capitalul și lichiditatea băncilor vor avea doar un impact modest asupra producției din economie în perioada în care vor fi introduse, dar vor aduce beneficii substanțiale pe termen lung, susțin instituțiile însărcinate cu elaborarea regulilor "Basel III". Reglementările vor înăspri condițiile de creditare și vor reduce investițiile în perioada de tranziție într-un grad cu mult mai redus decât ceea ce estimează băncile.
Totodată, noile reguli vor reduce semnificativ incidența crizelor financiare și implicit a scăderilor economice pe care acestea le cauzează, beneficii care depășesc cu mult pierderea modestă de producție care va fi remarcată în anii în care vor fi introduse. Setul de reguli Basel III va impune probabil băncilor să aibă o rată de adecvare a capitalului de rang întâi de 4-6%, au declarat săptămâna trecută pentru Reuters surse apropiate discuțiilor.
10. Evaluarea riscurilor bancii intr-un mediu de piata competitiv si nesigur, presupune un process complex. Pe langa conducerea si supravegherea propriu-zisa, mai sunt necesari si alti factori pentru asigurarea sigurantei institutiilor bancare si stabilitatii sistemului financiar si a pietei financiare. Acesti factori vizeaza politici macroeconomice solide si sustinute, precum si un cadru de lucru consecvent si bine “inchegat”. Sectorul financiar adecvat infrastructurii, disciplina pietei, si un sector bancar sigur sunt elemente cruciale in realizarea evaluarii unei banci.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Gestiunea Riscurilor In Sistemul Bancar al Republicii Moldova (ID: 140661)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.