Gestiunea Riscurilor Climatice In Podisul Dobrogei de Sud

CUPRINS

INTRODUCERE

Clima reprezintă principalul factor energetic ce contribuie la modificarea suprafeței terestre, influențând dinamica reliefului și peisajele geografice, dar și o sursă de energie indispensabilă vieții, însă aceasta poate fi și un factor de risc, ce afectează sistemele geografice, provocând astfel pagube importante atat asupra mediului, cât și a societății.

Această lucrare este structurată în două părți, astfel că prima parte cuprinde caracteristicile climatice și relaționarea acestora cu riscurile climatice, iar în vederea studierii acestora am folosit metoda analizei, metoda de reprezentare grafică, metoda reprezentării cartografice, metoda sintezei și a deducției, toate acestea fiind posibile cu ajutorul prelucrării datelor climatologice și prin analizarea terenului la fața locului.

În a doua parte au fost abordate riscurile climatice în funcție de sezonul în care se produc, astfel că au fost clasificate ca riscuri climatice posibile în semestrul rece, cele din semestrul cald și cele posibile în tot anul, iar în vederea analizării acestora am folosit tot metodele specificate anterior.

Lucrarea a fost realizată astfel încât să fie urmărit scopul indicat în cadrul motivației alegerii temei. Literatura de specialitate utilizată a fost selectată din biblioteci și biblioteca online, iar cercetarea realizată a fost completată prin datele climatologice obținute de la Administrația Națională de Meteorologie și de munca de pe teren prin analizarea la fața locului.

Voi încheia prin a aduce mulțumiri corpului profesoral al Facultății de Geografie din cadrul Universității din București, alături de care mi-am desfășurat activitatea și am acumulat toate cunoștiințele necesare în cei trei ani de licență, dar în special, doresc să îi mulțumesc Domnului Profesor Coordonator Adrian Amadeus Tișcovschi, care reprezintă un model pentru studenții geografi, atât ca profesor, cât și ca om.

De asemenea, voi aduce mulțumiri și colegilor mei, care sunt și prietenii mei, deoarece ne-am susținut, am colaborat și ne-am dezvoltat pe tot parcursul anilor petrecuți ca studenți ai Facultății de Geografie din cadrul Universității din București.

PODIȘUL DOBROGEI DE SUD. INDIVIDUALITATE GEOGRAFICĂ

Poziția geografică si delimitarea teritorială

Podișul Dobrogei de Sud, subdiviziune a Podișului Dobrogei, este situat in partea sud-estică a Romaniei, unde relieful predominant este de podiș tabular, cu înălțimi medii în jurul valorii de 150m, cu interfluvii largi, brăzdate de văi bine individualizate și cu margini abrupte spre Dunare si mare.

Acesta este delimitat la Nord de Podișul Casimcei pe aliniamentul depresiunilor de contanct Azarlîc – Stupina – Dorobanțu – Nicolae Bălcescu.Limita estică și cea vestică prezinta un caracter morfohidrografic, situate de-a lungul falezei Mării Negre si falezei abruptului dunarean. Limita sudica este data de granița cu Bulgaria, prin Podișul Ludogorie. Din punct de vedere administrativ – teritorial, Podișul Dobrogei de Sud se extinde preponderent pe teritoriul județului Constanța și deține o suprafață totala de cca. 6200 kmp.

Județul Constanța se află în extremitatea sud-estică a țării, având deschidere la țărmul vestic al Mării Negre.Având o suprafață de 7 071 km², acesta ocupă 3% din teritoriul țării și se situează pe locul opt ca mărime în rândul județelor României.

Fig. 1. Harta așezării geografice a Podișului Dobrogei de Sud în cadrul României (Sursă: harta topografica a romaniei, scara 1:25000, server server WMS-geo-spatial.org)

Particularități principale

În decursul timpului, Dobrogea de Sud a adunat o serie importantă de particularități, ce ii ofera o anumită originalitate geografică, pe langă condițiile climatice deosebite, care ii ofera posibilitatea să iși creeze o individualitate chiar și față de Dobrogea de Nord și de Dobrogea Centrala.

In funcție de potențialul hidrografic de care dispune Podișul Dobrogei de Sud, dar și din necesitațile economice, acesta reprezenta punctul de atracție a vapoarelor ce veneau din porturile mediteraneene in cele ale Pontului Euxin. Astfel ca pe acest teritoriu s-au dezvoltat doua dintre cele mai mari orașe porturi Tomis (Constanța), ce reprezenta si punctul de legătura către centrul comercial Histria și Callatis (Mangalia). Concomitent cu nevoile economice, de la vest la est, a fost construit Canalul Dunare – Marea Neagră, care și in ziua de azi reprezintă o mare arteră pentru activitațile portuare si turistice.

Lacul Techirghiol prin calitațile sale in ceea ce privește aportul de apă puternic salinizată (mineralizată) si a nămolului saprofilic, cunoscut prin puterea sa in tratarea diferitelor maladii, reprezintă cea mai veche așezare balneară. În prezent, reprezintă un adăpost pentru numerose specii de păsări, fiind o arie protejată.

1. Caracteristici fizico-geografice ale Podișului Dobrogei de Sud, cu care interacționeaza factorul climatic

1.1. Individualitatea structurii geologice a Podișului Dobrogei de Sud

Podișul Dobrogei de Sud reprezinta un pamant vechi și complex sub raport geologic, suprapunându-se integral Platformei Moesice, cu cele mai vechi formațiuni, soclul cristalin, acoperit de formațiuni depuse in ciclurile de sedimentare.

Soclul Platformei Sud-dobrogene este format din gnaise granitice, urmate de șisturi cristaline mezometaformice de vârstă Proterozoic inferior, acoperit de o cuvertură de depozite necutate de vârstă paleozoică, mezozoică si neozoică, fiind raspândit într-un sistem de tip horst-graben. Sedimentele aflate la zi sunt rezultate din largi bombări (sinclinorii, anticlinorii, domuri de platformă) si au o poziție cvasiorizontală sau slab monoclinală.

Din punct de vedere petrografic, predominante la zi sunt depozitele loessoide, in raport de 90%, fiind urmate de calcare, marnocalcare, in raport de 7% la zi și 75% la baza loessului, iar in cele din urmă au fost depuse gresiile, conglomeratele, nisipurile, pietrișurile si argilele.

Individualizarea geologică a Podișului Dobrogei de Sud se evidențiază prin faptul ca nu a cunoscut mișcări de orogen, dispunând la bază de un fundament carbonifer al platformei prebalcanice, ce este acoperit spre sud de depozite necutate, mezozoice si terțiare. Predominante sunt gresiile si calcarele, dispuse orizontal, acestea ducând la formarea unor ondulațiuni largi. Sarmațianul superior reprezintă formațiunea geologică cea mai răspândită, acoperind cea mai mare parte a regiunii. Zona litorală a platformei sud-dobrogene, unde se afla orașul Constanța, prezintă orizonturi de argilă si marne roșii cu concrețiuni mari calcaroase.

Fig.2. Harta structurii geologice (Sursă: Harta geologica a Romaniei, scara 1:200000, server WMS-geo-spatial.org)

1.2. Relieful

Individualizarea Podișului Dobrogei de Sud față de regiunile invecinate, se datorează condițiilor fizico-geografice asupra climei acestuia și anume, prin circulația generală a atmosferei și de asemenea prin modificările radițiilor solare.

Caracteristicile climatice distincte sunt generate de insușirile fizice si procesele generate de cele două tipuri prezente de suprafețe active, pamântul dobrogean si Marea Neagra, prin determinarea unor modificări de substanță in regimurile si valorile tuturor elementelor meteorologice. Relieful deține un rol important in crearea diferitelor microclimate si topoclimate dobrogene, acesta fiind principalul factor ce determina nemogenitatea pamântului dobrogean.

În condițiile unei structuri unitare de platformă, Dobrogea de Sud, apare ca o unitate tipică de podiș, cu o valoarea medie altitudinală de 75-100 m, fiind cel mai coborât podiș din țară. Altitudinea maximă si minimă sunt de 235 m în Culmea Băltăgești – Dealul Alde Bai, respectiv -1 m pe țărmul Lacului Techirghiol. Deși, Podișul Dobrogei de Sud este denumit a fi un podiș tabular si neted precum o câmpie, acesta deține orientare, pante si fragmentare diferite, ondulari și cateodata căderi de altitudine rapide. În Podișul Dobrogei de Sud se individualizeaza șase mari subdiviziuni: Podișul Istriei, Podișul Cernavodă, Podișul Medgidiei, Podișul Negru Vodă, Podișul Oltinei, Podișul Dobrogei maritime.

Fig. 3. Harta unităților de relief (Sursă: Harta topografica a Romaniei, scara 1:25000, server WMS-geo-spatial.org)

Podișul Dobrogei de Sud reprezintă o câmpie înaltă, vălurită cu depozite groase de loess, ceea ce conduce la un caracter structural cvasitabular, situate pe gresii de vârstă cretacică și terțiară și roci calcaroase, acestea având la bază un fundament rigid, de platform, alcătuit din șisturi verzi. Depresiunile endoreice, cheile, peșterile si dolinele reprezintă martorii unui relief carstic, in aceasta regiune, acesta dezvoltându-se pe calcare sarmațiene si barremiene.

Podișul Istriei

Podișul Cernavodă

Podișul Medgidiei reprezintă podișul cu cea mai mare desfașurare, situându-se de la Dunare la Marea Neagră, în partea nordică a Dobrogei Sudice și in lungul Culoarului Carasu, de aici fiind indentificat in unele materiale din literatura geografică ca fiind numit Podișul Carasu. Relieful podișului are în general, un aspect colinar, cu o grosime a loessului ce favorizează unele procese geomorfologice de sufoziune, tasare, șiroire si torențialitate pe versanții văilor principale, in timpul averselor puternice de ploaie.

Individualitatea podișului este reprezentată prin altitudinea acestuia, fiind cel mai coborât podiș din Dobrogea, dar și din România, având o altitudine medie de 50-100 m, însa în zonele de vărsare a văilor, altitudinea sa scade la 1,5 si 10 m. Podișul Medgidiei poate fi considerat a fi alături sau chiar sub înălțimea unor câmpii, datorită caracteristicilor sale hipsometrice.

Podișul Oltinei este situate in partea de sud-vest a Dobrogei, fiind delimitat la nord de Podișul Medgidiei, la vest de vaslea Dunării la est de Podișul Cobadin, iar la sud de granița cu Bulgaria.

Aici se regasesc altitudinile cele mai mari din Podișul Dobrogei de Sud, cuprinse între 100-200 m, cu altitudinea maximă in Dealul Dobromirului (209 m). Relieful este fragmentat de vai inguste si prezintă un ansamblu de interfluvii largi, cu o ușoara înclinație nord-vest. Versanții abrupți domină numeroasele sectoare de vale, ce au o inclinare inversă față de panta generală, formându-se lacuri pe unele văi, prin unirea conurilor de dejecție.

Podișul Negru-Vodă este delimitat in nord-est de Podișul Oltinei, in est apare in contact cu litoralul sud-dobrogean, iar spre sud depașeste granița cu Bulgaria.

Deține un relief carstic cu polii si peșteri mici, dar și forme exocarstice, iar în comparație cu Podișul Medgidiei, prezintă o fragmentare relativ redusă. Din punct de vedere altitudinal, acesta deține valori in jur de 180 m, cu maximna de 184 m, in sud lângă localitatea Cerchezu.

Podișul Dobrogei maritime este un podiș structural cu fragmentare redusă si cu interfluvii largi, vălurite cu loess, altitudinile nedepășind 100 m.

Aici este incadrat și Litoralul maritim al Dobrogei de Sud, având o desfașurare sudică ingustă. Țărmul este alcătuit din calcare si depozite loessoide, fiind extrem de variat, prin succesiunea de lacuri fluvio-marine. Văile Mării Negre fragmenteaza faleza, însă prin bararea gurilor de vărsare, au fost schimbate în limane fluvio-maritime, precum Siutghiol, Techirghiol, Talageac, Mangalia.

Numeroase procese și femomene meteorologice depind de caracterul cvasitabular al Dobrogei de Sud, de înălțimea, orientarea si înclinarea pantelor, astfel că valea Carasu, determină prin proziția ei, canalizarea maselor de aer și creșterea accentuată a frecvenței vânturilor, având versanții văii simetrici, însă ambii terminându-se prin maluri repezi, cu frecvente forme de șiroire si sufoziune.

Regimul vremii și al climei sunt afectate de formele de relief și de orientarea pantelor, oferind condiții optime pentru crearea inversiunilor termice, des înâlnite in valea Carasu, datorită formei concave a acesteia ce favorizează procesul de acumulare și reținere a aerule a aerului rece și dens. Astfel că, pe fundul formelor concave ale reliefului, comparativ cu pantele si formele convexe de teren, amplitudinile oscilațiilor zilnice și anuale alte temperaturii solului și aerului sunt mai ridicate.

În funcție de orientarea și înclinarea pantelor se alege unghiul de incidență al razelor solare și deci cantitatea de căldură, astfel ca acestea reprezintă un rol important în repartiția căldurii pe suprafața reliefului. Versanții preiau și transformă diferențiat radiația solară prin dispunere lor spațială în funcție de expunerea spre Soare, iar prin orientarea lor față de circulația generală a atmosferei în regiune, aceștia repreintă bariere orografice pe care masele de aer le depășesc cu greu. În concluzie, gradul de luminare și umbrire diurnă produc electul prim și important al reliefului.

Fig. 4. Harta hipsometrică (Sursă: Harta topografica a Romaniei, scara 1:25000, server WMS-geo-spatial.org)

1.3. Hidrografia

Pe teritoriul Podișului Dobrogei de Sud se regăsește un regim hidrografic semipermanent cu caracter de torențialitate, datorită condițiilor de climat deficitar, sărac în precipitații cu medii anuale sub 350 mm și insolație puternică.

De asemenea, condițiile semiaride și relieful tabular, fragmentat de văi puternic meandrate, redau o rețea de ape subterane în diferite depozite geologice, o rețea hidrografică de suprafață, tipică prin regimul de scurgere cu caracter intermitent, ceea ce explică densitate redusă de 0,1-0,8 km/kmp, dar și limanuri de natură fluviatilă sau maritimă.

Limanurile fluviatile, din partea de vest a Dobrogei de Sud, sunt dispuse între Cernavodă și Ostrov, au o strânsă legatură cu fluviul Dunărea și o formă sinuoasă, deoarece se întind pe spațiul văilor înecate cu apă. Acestea sunt: limanul Oltina cu Canaraua Fetii, limanul Mârleanul în care debușează valea Dobromirului, Buceagul, denumit și Gârlița, limanul Vederoasa cu valea Urluia, valea Peștera. Limanurile fluvio-marine își extind bazinul de alimentare cu o serie de afluenți mici și intermitenți în Podișul Dobrogei de Sud, pe latura maritimă. Cu toate că suprafața acestora este mai redusă decât a limanurilor fluviatile, adâncimea acestora este mult mai mare. În această categorie se regăsesc: lacul Siutghiol, lacul Techirgiol, lacul Mangalia. Evoluția paleogeografică recent a bazinului Mării Negre și a regiunilor înconjurătoare (diferențele eustatice ale nivelului mării correlate cu mișcări epirogenetice locale), au condus la apariția limanurilor fluvio-maritime, lacurile Tașaul și Corbul, ce s-au format prin abraziune și acumulare marină.

Cea mai însemnată rețea hidrografică o reprezintă Valea Carasu, pe albia căruia s-a amenajat Canalul Dunăre –Marea Neagră, cu o lungime de 64,4 km, de la Cernavodă până la noul port Constanța-Sud-Agigea.

Apele subterane se regăsesc în strate acvifere freatice, dar și sub forma apelor de adâncime ce se infiltrează prin golurile și fisurile clacarelor. Stratele acvifere freatice sunt alimentate prin infiltrație în cea mai mare măsură din precipitații distribuite neuniform și în cantități reduse, aflându-se sub influența climatului semiarid dobrogean. Acestea se prezintă sub forma unor areale discontinue și sunt întâlnite cantonate în depozite loessoide, în aluviuni recente, calcare cretacice, calcare sarmațiene. Stratele acvifere de adâncime se caracterizeaza prin rezervele mari de apă pe cale le constituie.

Fig. 5. Harta rețelei hidrografice (Sursă: Harta topografica a Romaniei, scara 1:25000, server WMS-geo-spatial.org)

1.4. Caracteristici biogeografice

Existența unei vegetații cu caracter aparte, este determinată de condițiile geografice deosebite dobrogene oferite de climă, sol și relief, care impun astfel un factor individualizator al acestei zone. Potențialul biopedogeografic aparține zonei vestice de stepă, datorită zonalității longitudinale ale climatului, vegetației si solului sud dobrogene.

Podișul Medgidiei prezinta unele particularități biopedogeografice prin vegetația predominantă de pajiște stepică, care aproape a disparut din cauza extinderii agriculturii. Datorită caracterului climatologic, tipului solului și resturilor vegetației primare se poate preciza cu certitudine ca pajiștile stepice au deținut in trecut, o largă desfașurare din Dobrogea de Sud.

Frecvente sunt si pâlcurile de pădure care atestă faptul ca această zona a fost aproape complet impădurită în trecut, însă au avut loc defrișări pentru extinderea culturilor. Asociații de pădure mai există la Basarabi, unde speciile plantale alterneaza cu cele natural de silvostepă. Impactul pădurilor asupra climei câmpurilor vecine este destul de mare, acestea exercitând un rol protector iarna împotriva vânturilor puternice ce îndeparteaza zăpada de pe camp, iar vara împotriva vânturilor uscate ce măresc evapotranspirația.

Umezeala fiind mai mare în împrejurimi și în interiorul pădurilor, datorită evapotranspirației mai mari și a umbrei date de coromanet, pădurea are și un rol de moderator termic, diferențele termice fiind diminuate în comparație cu câmpurile însorite, astfel că la orele 10-11, temperaturile sunt de 5-6° C pe sol și 1-2° C în aer. Particularitățile biopedogeografice reliefează un anumit contrast între partea vestică legtă de lunca Dunarii, Balta Ialomiței si zonele situate la est de aceasta, în podișul dobrogean.

Vegetația luxuriantă este prezenta in Luncile Dunării, ce aparțin Bălții Ialomița, aceasta fiind verde aprope tot anul, dar in podișul dobrogean, in ceea ce privește biopedologia, se observă o vegetație spontană de stepă, cu puține specii, fapt care atestă un potențial redus al solului.

Sectoarele de interferență locală în structura peisajului apar și aici, ca oriunde, în zona de contact a Bălții Ialomiței cu Podișul Dobrogei de Sud. Din punct de vedere faunistic, există o dezvoltare specifică a acesteia în Podișul Medgidiei, dintre care pot fi mentionate dihorul pătat dobrogean pe cale de didpariție, din cauza extinderii culturilor agricole, “balaurul” dobrogean, dropia, broasca țestoasă, șarpele.

Considerațiile privind protecția și conservarea vegetației și lumii animale în orizontul local, adică în Podișul Medgidiei, sunt numeroase prin zonele si locurile ce reprezintă rezervații natural, acestea fiind ocrotite prin lege, precum Fântânița, Murfatlar, Valul lui Traian, însă în prezent, mai sunt in curs de validare si alte propuneri de protecție naturală.

Se disting trei zone latitudinale ale vegetației în Podișul Oltinei, precum zona pădurilor de foioase, zona silvostepei și zona stepei.

Zona pădurilor de foioase este localizată pe treapta înaltă a podișului, aici fiind predominante, in asociațiile lemnoase, ceretele și gârnițele, cereto-șleaurile. Formațiunile secundare și derivate din păișuri au fost instalate in locurile defrișate, printre care se remarcă și asociații mai rare cu Festuca glauca, Potentila taurica, Minuartia glomerata plante exerofile ce cresc în cadrul canalelor.

Zona de silvostepă este mai restrânsă decât cea de stepa, remarcându-se prin guercineele subxerofile-termofile cu Quercus pubescus, Quercus pedunculoflora, șibleacuri cu mojdrean si căpârniță cu scumpie, cu pălinur, dar și prin apariția unor elemente sudice rare (Periploca graeca, Jasmiuim fructicans). În ceea ce privește structura ierboasă, se remarcă colilia si păiușul.

Zona vegetației de stepă, prin puținele pajiști rămase nearate, este formată din pajiști si pârloage, precum Festuca valesiaca, Agrapyron cristatum, Stipa lessingiana, Poa bulbosa, Artemisia austriaca, Euphorbia stepposa.

Regimul climei este reflectat în mare măsură de zonalitatea solurilor și a vegetației, astfel că solurile din zona văii Carasu, fiind arabile in cea mai mare parte, influențează evoluția valorilor albedoului, în funcție de umezirea și uscarea acestora.

Regimul meteorologic al stratului de aer învecinat este influențat in mod direct de varietatea plantelor cultivate, de dezvoltarea stadială a plantelor, dar și de rotația sau alternanța culturilor de la un an la altul, ceea ce creează un caracter schimbător al suprafeței active.

Crearea microclimei are loc vara, in perioada de maturitate, când din cauza densității mari a plantelor, în comparație cu platforma de sol dezgolită de la stația meteorologică, temperatura suprafeței active este cu circa 2° C mai mică la culturile de păioase si cu circa 4° C mai mică la cele de porumb. Radiația solară, în funcție de desimea plantelor, aflându-se la suprafața superioară a învelișului vegetal, este absorbită selectiv, fiind transformată în căldură, dar și reflectată si difuzată în mod specific, rămânând astfel numai o anumită parte solului. Deasupra culturilor, umezeala aerului este diferită față de cea din câmpul dezgolit, acestea influențând direct umezeala aerului și a solului prin faptul că în perioada de vegetație, revervele de apă se modifică în raport direct cu necesitățile fiziologice ale plantelor agricole.

Astfel se poate afirma că din punct de vedere biopedogeografic, Dobrogea de Sud aparține climatului de stepă cu caractere de ariditate și apare ca un factor climatogen mai puțin active decât relieful.

Fig. 6. Harta caracteristicilor biogeografice (Sursă: Harta topografica a Romaniei, scara 1:25000, server WMS-geo-spatial.org )

1.5. Solurile

Datorită poziției Podișului Dobrogei de Sud, din punct de vedere climatic, al reliefului, dar și a altor cauze (vegetația, apele subterane), învelișul de sol este caracterizat printr-o dispunere sub formă de fâșii, unde predomină solurile tipice de climat semiarid și arid, cele mai întâlnite fiind solurile bălane și cernoziomurile.

Datorită unei omogenități relative a factorilor pedogenetici, solurie fac parte doar din două clase: molisoluri și soluri neevoluate. Molisolurile reprezintă una din clasele specific ale Dobrogei de Sud, formându-se într-un climar călduros-secetos, cu o cantitate mică de precipitații 350-450 mm și temperature relative ridicate 11-11,6 °C. Din această categorie de soluri regăsim următoarele tipuri: soluri bălane, cernoziomuri, cernoziomuri cambice, cernoziomuri argiloluviale, soluri cenușii, soluri castanii de păduri xerofile si șibleacuri, redzinele.

Solurile bălane se regăsesc in partea vestică a Podișului Dobrogei de Sud, pe latura Dunării în Podișul Oltinei și Podișul Medgidiei. Ocupă în general suprafețe cu altitudini joase, făcând trecerea, odată cu creșterea altitudinii, în cernoziomuri. Aceste soluri sunt specifice culturilor de camp, în special grâu. Solurile saline și cele alcaline sunt favorabile zonei litorale.

Cernoziomurile ocupă cea mai mare suprafață și prezintă și cea mai ridicată fertilitate naturală, fiind întâlnite în Podișul Medgidiei, Podișul Negru-Vodă, Podișul Oltinei, Podișul Mangaliei. Acestea s-au format în regiunile centrale și estice, pe suprafețe orizontale cu pantă mică, iar apa freatică se gasește la adâncimi sub 20 m.

Sunt soluri fertile, cu un conținut mai mic de humus, dar bogate în azot, astfel se întâlnesc: cernoziom carbonatic (cel mai extins), castaniu, ciocolatiu si levigat. Cernoziomul carbonatic se găsește în zona litorală, dar și pe suprafața cuprinsă între Negru-Vodă și Ion Corvin la sud, iar în nord Cogealac și Pantelimon.

Datorită poluanților din regiune, ca urmare a lucrărilor canalelor Dunăre-Marea Neagră și Poarta Albă-Navodari-Midia, apar soluri afectate intens, aceștia având efect asupra acidifierii soluției solului.

Fig. 7. Harta claselor de sol (Sursă: Harta solurilor Romaniei, server WMS-geo-spatial.org)

1.6. Marea Neagră

Marea Neagră, prin poziție și proximitate, determină o multitudine de resurse climatice distincte pământului dobrogean. Cele două tipuri fundamentale de suprafață activă creează o serie de diferențieri între caracteristicile climatice speficice acestora, prin modul diferit de încălzire și răcire, prin procesele de condensare și sublimare ce determină apariția ceții, prin modificările pe care le aduce proceselor atmosferice și caracteristicilor vântului (mai ales în zona litorală), nebulozității și precipitațiilor.

Presiunea atmosferică este afectată de încălzirea diferențiată a celor 2 tipuri fundamentale de suprafață activă, Marea Neagră și uscatul dobrogean, apa mării încălzindu-se de 2-3 ori mai puțin decât uscatul, încălzind astfel și stratul de aer de la suprafața sa, comparativ cu cel situate deasupra apei. În aceste condiții, datorită apariției unei presiuni ridicate deasupra apei, se vor forma brizele de mare, dar și o minimă barică deasupra uscatului. În același timp, se vor forma curenți de convecție ascendenți deasupra uscatului, care în altitudine se îndreaptă spre Marea Neagră (antibriza), de unde coboară pe vertical, menținând presiunea ridicată și unde se realizează închiderea circuitului. Însă, în timpul nopții, are loc o inversiune a diferențelor de temperatură, datorită răcirii mai rapide a uscatului, astfel ca gradientul baric se îndreaptă acum dinspre uscat spre mare, formându-se briza de uscat sau de noapte. Datorită acestei brize și a curenților ascendenți ce se dezvoltă deasupra apei, ajutând la dezvoltarea norilor și a celor descendenți ce se află deasupra uscatului, este favorizată o vreme cu cer senin. Briza de mare ajută la crearea unui climat local de litoral maritime, ce ajută la dezvoltarea diverselor domenii precum cele balneoclimaterice si terapeutice.

Datorită faptului ca valea Carasu reprezintă o suprafață acvatică însemnată, aceasta are o influență doar la nivel de microclimat, resimțindu-se pe o distant de aproximativ 35 km, unde se atenuează frontal brizelor marine, pe fondul circulației predominante din vest și nord care împiedică extinderea aerului maritime spre interiorul uscatului.

2. Factorii climatogeni specifici Podișului Dobrogei de Sud

2.1. Stațiile meteorologice din subordinea Centrului Meteorologic Regional Constanța

Cu scopul obținerii unei imagini cât mai complete și mai apropiate de realitate asupra condițiilor climatice din Podișul Dobrogei de Sud, s-au adunat date brute de la cinci stații meteorologice situate pe teritoriul analizat. Stațiile au fost alese în funcție de disponibilitatea datelor meteorologice care să acopere întreaga zonă studiată. Astfel, pentru realizarea prelucrărilor de date meteorologice și pentru evaluarea condițiilor și riscurilor climstice din zonă, s-au ales cinci stații care să poată furniza datele necesare calculelor. Dintre cele cinci stații, două dintre ele sunt situate pe litoralul românesc și anume stația meteorologică Constanța (unde se află și Centrul Meteorologic Regional Dobrogea) și stația meteorologică Mangalia, iar cele trei stații se află în interiorul județului, acestea fiind stațiile meteorologice Adamclisi, Medgidia și Cernavodă.

Fig.8. Harta amplasării stațiilor meteorologice în cadrul județului Constanța (Harta topografica a Romaniei, scara 1:25000, server WMS-geo-spatial.org)

Coordonatele celor cinci stații meteorologice de la care s-au obținut datele brute utilizate pentru efectuarea calculelor si evaluarea condițiilor și a riscurilor climatice sunt următoarele:

Constanța: 44˚ 13’ lat.N, 28˚ 38’ long.E, alt.=14m. (POZA)

Mangalia: 43˚ 49’ lat.N, 28˚ 35’ long.E, alt.=9m. (POZA)

Adamclisi: 44˚ 05’ lat.N, 27˚ 57’ long.E, alt.=158m. (POZA)

Medgidia: 44° 15’ lat. N, 28° 17’ long.E, alt.=67m.

Cernavodă.

(Sursă: National Climatic Data Center)

Un scurt istoric al stațiilor meteo la care s-a apelat pentru acest studiu, privind data înființării, modul de funcționare, perioadele de efectuare de observații și de culegere și înregistrare de date meteorologice, precum și perioadele în care au existat întreruperi de funcționare în activitățile celor trei stații alese, este prezentat în continuare:

Stația meteorologică Constanța s-a înființat în iunie 1885 și a funcționat de la data înființării fără perioade de întrerupere a activității, iar în prezent funcționează;

Stația meteorologică Mangalia și-a început activitatea din anul 1967, nu au existat perioade de întrerupere a activității, iar în prezent funcționează în continuare;

Stația meteorologică Adamclisi a fost înființată în anul 1953;

Stația meteorologică Medgidia a fost înființată în anul 1950;

Stația meteorologică Cernavodă.

În perioadele de timp în care aceste stații au funcționat, ele au furnizat observații și măsurători meteorologice foarte importante în realizarea prognozelor și avertizărilor privind zona de sud a podișului dobrogean.

Factorii climatogeni radiativi

Radiația solară reprezintă cel mai important factor climatogen natural, fiind sursa energetică de bază a proceselor geofizice, fizice si biogeografice. Diferențele dintre valorile radiației solare înregistrate între estul și vestul regiunii sunt foarte reduse, datorita teritoriului destul de restâns al Dobrogei de Sud. Partea estica a podișului prezintă particularități specifice, reprezantând porțiunea sudică a litoralului românesc, iar în partea vestică, factorii climatici sunt influențați de suprafața subiacentă.

Radiația solară directă se formează din radiația solară ce strabate atmosfera schimbându-și astfel compoziția și intensitatea prin absorbție, difuziune și reflexie, însă cea mai mare parte ajunge la suprafața sbiacentă nemodificată.

Radiația solară difuză, ca și în cazul radiației solare directe, este strâns legată de unghiul de înălțime al Soarelui, de opacitatea atmosferei, dar și de nebulozitate

În perioada caldă a anului, radiația solară difuză atinge valori cuprinse între 50-55%, datorită valorilor scăzute ale nebulozității anuale în podișul sud-dogrogean, dar și datorită proceselor de descendență a aerului și de destrămare a norilor.

Radiația solară globală este rezultată din suma radiației solare directe cu radiația solară difuză,iar spre deosebire de cele menționate mai sus, este influențată de genul norilor, de poziția acestora față de discul solar, dar și de înălțimea lor. De asemenea, poziția longitudinală a regiunii analizate influențează valorile lunare și regimul anual al radiației solare globale, fiind situată între paralela de 44°44’01” la nord și la sud de 43°44’04”, iar stația actinometrică Constanța se află la 44°13’00” latitudine nordică.

Intensitatea radiației solare globale, depinde de mărimea unghiului de incidență a razelor solare cu supafața orizontală a zonei studiate, dar și de gradul de transparență al norilor.

Radiația reflectată este desăvârșită în funcție de albedoul suprafeței subiacente, de fluxul radiativ, dar și de caracteristicile fizice ale stratelor inferioare ale atmosferei. În timpul iernii, în prezența stratului de zăpadă, mai ales în zona centrală a regiunii analizate, se înregistrează cele mai mari valori ale radiației reflectate.

Radiația efectivă rezultă în urma diferenței dintre radiația emisă de suprafața activă și radiația absorbită, datorită temperaturii suprafeței terestre care este mai mare decât cea a aerului, astfel că radiația terestră este la rândul ei mai mare decât radiația solară, rezultând o pierdere de căldură. Aceasta depinde de o serie de factori climatici specifici, precum situația atmosferică, temperatura suprafeței și a aerului, de umezeala absolută, nebulozitate, de densitatea și înălțimea norilor.

Pierderea de căldură ce conduce la răcirea solului dobrogean, se realizează noaptea, pe timp senin și iarna, dar și în timpul sezonului de vară, în orele amiezii, atunci cand suprafața terestră este supraîncălzită, înregistrând valori mai ridicate vara 10-15 kcal/cmp/lună și mai scăzute iarna 7-8 kcal/cmp/lună în regiunea analizată.

Repartiția neuniformă a valorilor intensității medii a radiației efective în timpul verii, în special în orele amiezii, se datorează diferențierilor climatice a celor două tipuri fundamentale de suprafață activă, de condițiile biogeografice, dar și de tipul solurilor specifice zonei.

Bilanțul radiativ reprezintă diferența dintre suma tuturor radiațiilor primate de suprafața terestră și suma tuturor radiațiilor emise tot de suprafața terestră. Asupra valorilor bilanțului radiativ, cat și a componentelor acestuia, acționeaza o serie de factori, influențând astfel variabilitatea în timp a acestora, dar și distribuția teritorială neuniformă.

Activitățile umane, prin poluarea aerului, pot modifica valorile bilanțului radiativ al suprafeței solului sud-dobrogean, deoarece poate micșora transparența solului și poate modifica albedoul suprafeței terestre.

Durata de stralucire a soarelui

Acest parametru ne oferă posibilitatea de a cunoaște valorile timpului real în care Soarele strălucește de-a lungul zilei, confirmând faptul ca pământul dobrogean este regiunea cea mai senină a țării, fapt care ajută la dezvoltarea diverselor domenii de activitate, precum turismul, agricultura, balneologia, însă fiind direct influențat de cantitatea și regimul norilor.

Marea Neagră influențează circulația generală a atmosferei din această regiune, ce conduc la destrămarea sistemelor noroase, deci la mărirea duratei de strălucire a Soarelui, rezultând astfel existența unor valori medii anuale ce depășesc 2200 ore de insolație în cadrul județului Constanța.

Pentru acest parametru climatic, s-au analizat date din perioada 1971-1980 de la stațiile meteorologice Constanța (2246 ore), Mangalia (1944.1 ore) și Adamclisi (2091.8 ore).

Regimul anual al duratei efective de strălucire al Soarelui

Regimul duratei de strălucire a Soarelui depinde de factorul astronomic, dar și de regimul de nebulozitate, dependent la rândul său de circulația atmosferică. Astfel că, pe măsura apropierii solstițiului de vară, valorile duratei de strălucire cresc și scad pe măsura apropierii solstițiului de iarnă. În ceea ce privește regimul nebulozității, acesta este caracterizat de frecvența mare a norilor stratoformi, ce anulează radiația directă la nivelul solului, spre deosebire de norii superiori și mijlocii ce permit trecerea unor raze solare luminoase.

Valorile medii lunare ale duratei de strălucire a Soarelui evidențiază, pe pământul sud-dobrogean, faptul că durata medie cea mai ridicată se înregistrează în luna iulie, luna cu zile lungi și nebulozitate mică, iar durata medie cea mai scăzută se înregistrează în decembrie, luna cu zilele cele mai scurte și cu nebulozitatea cea mai ridicată. Mediile lunare și anuale ale duratei strălucirii Soarelui (1971-1980) prezentate în tabelul .., evidențiază faptul că în cursul anului, în luna iulie sunt înregistrate cele mai mari valori (peste 321 ore), iar în luna decembrie, cele mai mici valori ( 42-46 ore).

Mediile lunare și anuale ale duratei strălucirii Soarelui (1971-1980)

Tabelul 1

Fig. 1. Regimul anual al duratei strălucirii Soarelui (1971-1980)

Constanța Mangalia

Adamclisi

Fig. 2. Variația lunară multianuală a duratei de strălucire a Soarelui față de media multianuală

Tabelul 1 și fig. 1, prin datele reprezentate, ne oferă o imagine de ansamblu comparativă a regimului anual al duratei strălucirii Soarelui din cadrul stațiilor meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi.

Din analiza acestor date, se poate observa că durata anuală de strălucire a Soarelui este in continuă creștere dinpre interiorul Podișului Dobrogrodei de Sud, spre partea litorală, ca urmare a întinderilor de apă ale mării, ce determină timpul senin și destrămarea sistemelor noroase.

În primul rând, s-au analizat în fig. 2, valorile lunare multianuale, dar și abaterile de la media multianuală, iar în al doilea rand au fost reprezentate în fig. .., valorile anuale și media multianuală pentru întreaga perioadă de observație pentru Constanța, Mangalia și Adamclisi.

Astfel că, în cazul parametrului climatic privitor la valorile medii lunare de strălucire a Soarelui la stațiile meteorologice în perioada 1971-1980, se poate constata, după cum am mai precizat, că luna cea mai însorită este iulie, cu valori ce pot depăși 300 de ore, iar luna ce deține valorile minime ale duratei de strălucire a Soarelui, este decembrie cu 42-46 de ore (Tab.1 și fig.1).

În ceea ce privește parametrul climatic privitor la valorile medii anuale de strălucire a Soarelui la stațiile meteorologice în perioada 1971-1980, se poate constata că cea mai mare durată de strălucire a Soarelui din an are loc în cele 6 luni ale semestrului cald (aprilie-septembrie), astfel că pe baza acestor grafice (fig. 2), se pot evidenția valorile anuale extreme, Constanța având cea mai mare durată cu 195.1 ore în anii 1971, 1973, Mangalia, care deși statia meteorologică este umbrită de Hotel Mangalia, a reușit sa înregistreze o valoare maximă de 188.1 ore în anul 1971, iar la Adamclisi s-au înregistrat 186.3 ore în anul 1977.

Durata mare de strălucire a Soarelui în Podișul Dobrogei de Sud, se explică atât prin aspectul plan al acestuia și latitudinea sudică, dar și prin condițiile atmosferice locale, sub influența Mării Negre, ce cauzează reducerea miscărilor convective ale aerului, acționând împreună cu valorile reduse ale temperaturii suprafeței active, dar și cu intensitatea brizelor, ce cauzează raritatea norilor cumuliformi.

Constanța Mangalia

Adamclisi

Fig. 3. Variația duratei anuale de strălucire a Soarelui față de media multianuală

Nebulozitatea

Reprezintă unul dintre parametrii climatici ce influențează clima, modificând principalele elemente ale bilanțului radiativ și caloric al suprafeței active și al stratului de aer din imediata apropiere a acesteia. Nebulozitatea apare ca o consecință a condensării și sublimării vaporilor de apă la diferite niveluri din atmosferă, fiind principala sursă a precipitațiilor atmosferice. La rândul ei, poate fi influențată de circulația generală a atmosferei și de natura suprafeței subiacente, prin formă, altitudine, expoziție, ce redau cantitatea și regimul norilor.

În zona litoralului, datorită influenței Mării Negre, dezvoltarea procesului de formare a norilor este redusă, astfel în zilele de vară, în această zonă sunt specifice descendența aerului, înseninarea, răsfirarea norilor și reducerea generală a precipitațiilor.

Regimul anual al nebulozității

Nebulozitatea este reprezentată prin gradul de acoperire a boltei cerești cu nori și se exprimă în zecimi sau optimi.

Datorită regimului anual al nebulozității, pot evidențiate perioadele din an în care nebulozitatea înregistrează valori maxime, dar și minime, astfel că valoarile maxime se produc în lunile de iarnă, când se intensifică circulația ciclonilor pe Marea Mediterană, iar cele mai mici valori se înregistrează în a doua parte a verii, cand este predominant timpul anticiclonic (tab. 2). Totuși, în regiunea dobrogeană, se înregistrează cele mai scăzute valori ale nebulozității.

Tabelul 2

Nebulozitatea medie (zecimi) lunară și anuală (1971-1980)

Fig. 4. Regimul anual al nebulozității (1971-1980)

Tabelul 2 și fig. 4, prin datele reprezentate, ne oferă o imagine de ansamblu comparativă a regimului anual al nebulzității din cadrul stațiilor meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi, în perioada 1971-1980.Din analiza acestor date, se poate observa că valorile nebulozității sunt în general mici, în luna februrarie fiind înregistrate cele mai importante, atunci când norii stratiformi cu slabă dezvoltare pe verticală, ecranează Soarele, acoperind tot podișul sud dobrogean.

În fig. 5 sunt reprezentate pe același grafic valorile lunare multianuale, media multianuală pentru întreaga perioadă de obsrvație pentru Constanța, Mangalia și Adamclisi, dar și abaterile.

Constanța Mangalia

Adamclisi

Fig. 5. Regimul anual al nebulozității față de media multianuală

Valorile medii anuale ale nebulozității totale înregistrate la stațiile Constanța, Mangalia și Adamclisi, în intervalul 1971-1980, sunt cuprinse între 5,1 și 5,6 zecimi, abaterile acestora fiind negative în lunile de vară și începutul toamnei, atunci când timpul senin este predominant.

Analizând valorile, se constată faptul că în ciuda poziției pe litoral a stațiilor meteorologice Constanța și Mangalia, unde predomină mai intens procesele de descendență ale aerului, destrămarea sistemelor noroase fiind mai evidentă comparativ cu interiorul regiunii la Adamclisi, nu s-au înregistrat diferențieri cantitative majore în distribuția nebulozității medii, în perioada 1971-1980.

În timpul verii încălzirea este puternică, iar convecția se dezvoltă intens, însă datorită valorilor mari ale insolației din podișul dobrogean și a timpului senin predominant, este imposibilă formarea norilor deoarece nivelul de condensare se gasește numai la înălțimi mari.

Frecvența nebulozității

Gradul de acoperire cu nori se modifică din zi în zi, dar și regional, datorită circulațiilor atmosferice și a condițiilor locale, precum bazine de apă, relief, dar și poluare, iar pentru o mai bună caracterizare a regimului nebulozității se impune și cercetarea altor parametrii.

Astfel, frecvența cantității norilor reprezintă un parametru ce introduce diferențieri în gradul de ocupare cu sisteme norroase a bolții cerești, fiind reprezentat prin trei categorii de zile: senine, cu o nebulozitate cuprinsă între 0,0-3,5 zecimi, noroase, cu o nebulozitate cuprinsă între 3,6-7,5 zecimi și acoperite, cu o nebulozitate cuprinsă între 7,6-10 zecimi. (tab. 3 și fig. 6)

Tabelul 3

Numărul mediu al zilelor senine (1971-1980)

Numărul mediu al zilelor noroase (1971-1980)

Numărul mediu al zilelor acoperite (1971-1980)

Constanța Mangalia

Adamclisi

Fig. 6. Frecvența nebulozității (1971-1980)

Factorii dinamici

Circulația generală a atmosferei

Județul Constanța se încadrează circulației generale a atmosferei, condițiile aerosinoptice specifice zonei fiind în legătură directă cu câmpul baric aflat deasupra continentului european. Astfel, cunoscând manifestarea circulației atmosferei la nivelul Europei, putem cunoaște și circulația atmosferei de deasupra județului Constanța.

Datorită încălzirii sau răcirii excesive a uscatului, deasupra continentelor se manifestă cicloni și anticicloni sezonieri, în timp ce deasupra oceanelor întâlnim cicloni și anticicloni permanenți. Centrii de acțiune ai atmosferei sunt reprezentați de aceste formațiuni barice și se împart în centri permanenți, de origine dinamică și centri de anotimp, de origine termică.

Așadar, principalii centrii barici care influențează circulația atmosferică în Europa sunt: Anticiclonul Azoric, Anticiclonul Arctic, Anticiclonul Asiatic, Ciclonul Islandez și Ciclonul Mediteranean.

Anticiclonul Azorelor ia naștere în regiunea Insulelor Azore, fiind un centru baric cu caracter cvasipermanent. Are o intensitate mai mare în timpul lunilor de vară, când se extinde spre nord, iar iarna are o acțiune mai redusă, formând un brâu anticiclonic, în urma unirii cu Anticiclonul Asiatic, ce traversează Europa pe direcția vest-est.

Anticiclonul Arctic, cunoscut și sub numele de Anticiclonul Scandinav, se localizează în Bazinul Arctic, fiind un centru baric cu caracter permanent. Acesta aduce cu el o masă de aer rece, de origine polară. Se prezintă mai intens iarna, generând temperaturi foarte scăzute în tot continentul european prin masele de aer rece și are o frecvență mai mare în timpul verii. În perioada primăverii și toamnei, acest anticiclon determină răciri masive și bruște ale aerului, drept urmare, în România favorizează apariția înghețurilor și brumelor târzii de primăvară și timpurii de toamnă.

Anticiclonul Asiatic se mai numește și Anticiclonul Ruso-Siberian, Euro-Siberian sau Siberian și este de origine termică, având un caracter sezonier sau semipermanent. Acesta se formează în perioada lunilor de iarnă și se manifestă pe teritoriul european al Rusiei și în jumătatea nordică a continentului asiatic. Antrenează mase de aer polar, puternic continentalizate și reci, fiind un anticiclon foarte intens.

Anticiclonul Siberian influențează intens zona dobrogeană, însă, în sudul Dobrogei putem remarca că apar unele anomalii determinate de influențele curentului atlantic. Ele sunt produse de divergența vântului predominant și nu sunt cauzate de influența Anticiclonului Scandinav. (Beșleagă, N., 1972).

Ciclonul Islandez sau Depresiunea Islandeză este un centru baric de origine dinamică și se formează în zona cuprinsă între Groenlanda, Islanda și partea nordică a Oceanului Atlantic. Ciclonii islandezi fac parte din brâul subpolar de joasă presiune, urcând spre nord în perioada de vară și coborând spre sud în timpul iernii. Ei antrenează masele de aer oceanic, iar masele de aer arctic sunt transformate în mase de aer maritim umed, temperaturile sunt relativ ridicate, acestea continentalizându-se pe parcursul înaintării spre est. De asemenea, acești cicloni se caracterizează prin prezența cantităților ridicate de precipitații și prin apariția vântului puternic.

Ciclonul Mediteranean sau Depresiunea Mediteraneană are centre localizate în Golful Genova, în zona Siciliei și în partea vestică a Mării Mediterane și are un caracter semipermanent. Apare în timpul iernii, pe frontul polar ce este coborât spre sud și ajunge până în Marea Mediterană. Aproximativ jumătate de an se menține regim ciclonic în bazinul Mării Mediterane, ponderea anuală a ciclonilor mediteraneeni fiind de 41%. Drept urmare, acești cicloni se manifestă pe tot parcursul anului și în bazinul Mării Negre. În semestrul rece al anului, aceștia vin încărcați cu o masă de aer cald și umed peste masa de aer rece și uscat, continentalizată. Astfel, ei determină apariția ploilor, ceții, iar în urma deplasării lor spre vestul bazinului Mării Negre, determină o ușoară încălzire a aerului și vântul bate moderat până la tare. În urma evoluției lor, temperatura scade, vântul își schimbă direcția și începe să se intensifice. Treptat, ploile se transformă în lapoviță și ninsoare, ninsorile fiind chiar abundente și viscolite. Pentru litoralul românesc al Mării Negre, se înregistrează anual, in medie, 2 – 3 serii ciclonice.

Circulația ciclonilor și anticiclonilor frontali, dar și a zonelor de perturbație atmosferice, este dirijată de centrii de acțiune atmosferică, aceștia determinând structura spațială a câmpurilor de presiune și geopotențial, prin urmare determinând forma și direcția liniilor de current.

Marea Neagră preia, pe traiectorii diferite, circa 30% din totalitatea ciclonilor formați în partea centrală a Mării Mediterane. Astfel, prin analiza datelor sinoptice s-a putut identifica existența unor situații tipice în semestrul rece de vânturi cu intensități mari deasupra bazinului Mării Negre. De cele mai multe ori, acestea au luat naștere sub influența acțiunii ciclonilor mediteraneeni. Tipurile de circulație identificate sunt în număr de patru, ele fiind următoarele:

Tipul 1 de circulație reprezintă unirea dintre anticiclonul Azoric și prelungirea anticiclonului Siberian, având ca rezultat o axă cu direcția SV-NE.

Tipul 2 de circulație este reprezentat de retragerea centrului baric Siberian și de înaintarea anticiclonului Azoric.

Tipul 3 de circulație este caracterizat de o prelungire peste întregul cuprins al continentului, determinând retragerea anticiclonului Azoric spre sud-vest.

Tipul 4 de circulație este evidențiat de extinderea anticiclonului Scandinav, prin amplificarea lui de către anticiclonul Azoric inferior, generând centri barici de înaltă presiune cu direcția de orientare de la sud-vest către nord-est.

În urma observațiilor efectuate, se poate concluziona că cea mai mare frecvență anuală – 38% – o deține tipul 1 de circulație, după care urmează tipul 2 de circulație cu o frecvență anuală de 25%, tipul 3 de circulație are o pondere de 24,4%, iar cea mai mica frecvență de apariție, de numai 4,5% este reprezentată de tipul 4.

De reținut este faptul că niciun centru baric nu își are geneza pe suprafața României sau în apropierea ei, dar toți cei prezentați au o influență asupra țării noastre. În cele mai multe cazuri, cei doi centri barici care au cele mai frecvente activități sunt reprezentați de ciclonul de origine mediteraneeană și cel de origine asiatică.

Presiunea atmosferică

Reprezintă un factor genetic important al climei, constituind cauza principală a mișcărilor aerului, având o repartiție neuniformă în spațiu și o serie de modificări neîncetate în timp. Presiunea atmosferică, ca element climatologic, nu are un impact atat de mare asupra componentelor mediului fizico-geografic precum temperatura sau precipitațiile, însă valorile acesteia, repartiția și variațiile sale periodice și neperiodice au o însemnătate foarte mare. Viteza și direcția vântului sunt în directă legătura cu valorea și repartiția presiunii atmosferice, astfel că în podișul sud-dobrogean, cele mai mari variații de presiune sunt cele neperiodice.

Regimul anual al presiunii atmosferice

Regimul anual al presiunii atmosferice este în corelație cu variația anuală a temperaturii aerului și cu regimul circulației atmosferice. Repartiția valorilor medii anuale ale presiunii atmosferice se desfășoară în funcție de distribuirea anotimpuală a proceselor circulației atmosferice, astfel că vara, în părțile răsăritene ale continentului predomină o presiune atmosferică scăzută alaturi de o activitate ciclonică, iar iarna apar forme pozitive ale reliefului baric, de care se leagă circulația anticiclonică. În fig. 8. sunt reprezentate variațiile presiunii medii anuale față de media multianuală de la cele trei stații meteorologice Constanța, Mangalia, Adamclisi în perioada 1971-1980, pe baza datelor prezentate în tabelul 4.

Tabelul 4

Mediile lunare și anuale ale presiunii atmosferice (mb) (1971-1980)

Fig. 7. Regimul anual al presiunii atmosferice

Analizând fig. 7., se poate observa ca la toate cele trei stații meteorologice sunt înregistrate valori scăzute ale presiunii atmosferice în lunile aprilie, iunie, iulie, august datorită activității ciclonale, iar cele mai mari în octombrie, noiembrie și ianuarie datorită activității anticiclonale, cu o amplitudine medie anuală neînsemnată. Datorită extinderii spațiale redusă a județului Constanța, distribuția pe orizontală a presiunii atmosferice nu prezintă mari diferențe. După cum se poate observa, cele mai scăzute valori sunt înregistrate la stația meteorologică Adamclisi, datorită contrastelor termice.

Periodicitatea evoluției presiunii atmosferice este dificil de pronunțat, datorită vastei variabilități a valorilor din jurul mediei multianuale.

Constanța Mangalia

Adamclisi

Fig. 8. Variația presiunii medii anuale față de media multianuală (1971-1980)

Vântul

Vântul reprezintă cel mai dinamic element meteorologic al climei, fiind rezultatul diferenței de presiune dintre două mase de aer învecinate, mișcarea producându-se de la presiunea ridicată la cea scăzută, iar intensitatea este redată în funcție de mărimea gradientului baric orizontal.

Particularitățile generale ale atmosferei și cele ale suprafeței subiacente active determină regimul vântului, astfel că pe litoral, apar brizele marine, cu o frecvență ridicată în timpul verii, iar în timpul iernii intervin vânturile de vest. Acesta este un parametru important deoarece ajută la echilibrarea contrastelor de atmosferă, ca urmare a proceselor diferite de încălzire și răcire a suprafeței active. Caracteristicile cele mai importante ale vântului sunt direcția și viteza acestuia.

Direcția vântului

Județul Constanța este caracterizat printr-o dinamică activă privind direcția, viteza și intensitatea vântului, datorită situării acestuia în sud-estul țării și limitelor estică (Marea Neagră) și vestică (bălțile Dunării).

Vânturile puternice existente în bazinul Marii Negre și evoluția tipurilor de cicloni mediteraneeni, ce joacă un rol important în generarea unor vânturi puternice, influențeaza caracteristicile asemănătoare ale vânturilor pe întreaga parte de nord-vest a bazinului Mării Negre.

Conform tabelelor 5 și 6 , cele mai mari frecvențe anuale la stația Constanța sunt date de vânturile de V, cu 14,7 % și cele de N cu 14,0 %, iar la stația Adamclisi sunt date de vânturile de N cu 13,7 % și cele de V cu 12,3 %, datorită circulației generale a atmosferei și a tipului baric. Datorită influenței bazinului vestic al Mării Negre asupra stației Constanța și a văii Dunării asupra stației Adamclisi, este generată ordinea descrescândă a frecvenței vânturilor între cele două stații.

În cadrul stațiilor analizate în perioada 1971-1980 (tab. 5 și 6), mai sunt remarcate cu frecvențe substanțiale și vânturile NE (12,6%) și S (12,4 %) la stația Constanța și NV (10,7) și SE (10,3 %) la Adamclisi, fiind urmate de vânturile NV (10,9 %) la Constanța și S (9,4 %) la Adamclisi.

Viteza vântului fiind cea de-a doua caracteristică importantă a vântului depinde de valoarea gradientului baric orizontal. Asupra acestei caracteristici acționează în mod direct relieful specific al podișului dobrogean prin sporirea vitezei liniilor de curent și prin scăderea vitezei prin îndepărtarea liniilor de curent și apariția curenților contrari. În cadrul tabelelor .. sunt prezentate valorile multianuale ale vitezei vântului la stațiile Constanța și Adamclisi, âmpreună cu frecvența pe direcții și calmul atmosferic în perioada 1971-1980.

Valorile multianuale pe direcții a frecvenței și vitezei vântului și calmul atmosferic la stația Constanța (1971-1980) Tabelul 5

Valorile multianuale pe direcții ale frecvenței și vitezei vântului și calmul atmosferic la stația Adamclisi (1971-1980) Tabelul 6

Fig. 9. Rozele frecvențelor și vitezelor medii multianuale ale vânturilor la Constanța și Adamclisi (1971-1980)

În fig. 9 sunt reprezentate rozele frecvențelor și vitezelor medii multianuale ale vânturilor la stațiile Constanța și Adamclisi, în perioada 1971-1980,realizate conform tabelelor .., pentru a crea o mai bună imagine asupra distribuției acestora.

Fig. 10. Regimul anual al calmului atmosferic (1971-1980)

Calmul atmosferic este influențat atat de activitatea principalilor centrii barici de acține, prin formațiunile anticiclonale staționare, dar și de condițiile geografice locale.

În fig. 10. este reprezentat regimul anual al calmului atmosferic prin comparația celor două stații meteorologice Constanța și Adamclisi, în perioada 1971-1980. Astfel se poate observa diferența valorilor dintre cele două stații, Adamclisi înregistrând valori ce depășesc 30 %, pe cand la stația Constanța abia s-au înregistrat valori de 15 %.

Astfel se pot constata influențele din jurul stației Adamclisi, prezența văii Dunării și a Câmpiei Române în vest, podișul dobrogean în est și nord.

Analiza datelor pe frecvențe și viteze medii pe anotimpuri (fig. 11), evidențiază faptul ca iarna, la stațiile meteorologice Constanța și Adamclisi, în perioada 1971-1980, sunt predominante direcțiile din NV, N și V, datorită influenței anticiclonului siberian. În semestrul de iarnă, atât la Constanța și la Adamclisi, frecvențele pe directii predominante sunt din N, NV și N, vitezele sunt cuprinse între 3-6 m/s la stația Adamclisi și 3-9 m/s la stația Constanța.

În semestrul de primăvară, au loc dezvoltarea vânturilor locale de tip brize, datorită încălzirii aerului și a apei, direcțiile predominante la stația Constanța fiind NE cu 14.7 %, SE cu 15.6 % și S cu 14.9%, iar la stația Adamclisi N cu 12%, SE cu 14.9% și S cu 11.3%.

Constanța Adamclisi

Fig . 11. Rozele frecvențelor și vitezelor medii anotimpuale la stațiile Constanța și Adamclisi (1971-1980)

În timpul verii datorită influenței cauzată de contrastul baric și termic ce este rezultatul încălzirii și răcirii diferite a apei și uscatului, în regiunea litoralului se creează circulația locală a aerului sub formă de brize, cu desfășurarea specifică. Frecvența direcției vântului este predominantă din S cu 13.4% și V cu 13.3% la stația Constanța și la Adamclisi din NV cu 14.6% și N cu 13.8%, iar viteza medie a vântului oscilând între 3-6m/s la stația Constanța și 2-4m/s la stația Adamclisi. Apele Mării Negre și uscatul dobrogean influențează regimul elementelor meteorologice, iar astfel zona litorală este acoperită alternativ de aer maritim sau continental. În semestrul toamnei frecvența direcțiilor vântului sunt predominante din V cu 16.9% și N cu 15.4% la stația Constanța, iar la stația Adamclisi din N cu 12.7 și V cu 11.4%.

Frecvența direcției și viteza vântului pe anotimpuri analizate la cele doua stații meteorologice Constanța și Adamclisi, în perioada 1971-1980,ne permit o imagine de ansamblu asupra valorilor direcțiilor și vitezelor vântului predominante, astfel ca în Constanța direcția predominantă este V, în timp de la Adamclisi este tot V, dar urmată de NV. În ceea ce priveste frexvența lunară a vântului cu diferite viteze, se poate observa că vântul cu valori cuprinse între 3 și 7 m/s se desfășoară în zona litorală.

Vânturile locale

Întinderile de apă ale Mării Negre și uscatul dobrogean reprezintă cele două tipuri de suprafețe ce formează zona litorală cu o serie de proprietăți și caracteristi fizice specifice ce ajută la diferențierea acestora. Astfel că, regimul climatic din zona litorală este infleunțat de corelația suprafeței ausbiacente cu circulația aerului, prin particularitățile de încălzire și răcire a bazinelor de apă și a individualității Mării Negre. Suprafața întinsă a mării fiind lipsită de obstacole, permite deplasarea aerului și intensificarea vânturilor în tot timpul anului.

Datorită gradului de încălzire și răcire a apei și a uscatului, ce se alfă sub influența contrastului termic și baric, în zona litorală apare o circulație locală a aerului sub formă de brize, care în timpul zilei se desfășoară dinspre mare, iar în timpul nopții se desfășoară dinspre uscat, acestea conduc la acoperirea zonei litorale cu aer maritim sau continental.

În semestrul rece, conform latitudinii țării noastre, intervine circulația zonală fiind dominante vânturile de vest, astfel că influența mării se resimte mai slab și pe o regiune mai îngustă. Fronturile reci ale ciclonilor mobili creează vânturile violente, ce pot cauza cresterea nivelului mării, însă pe litralul Mării Negre sunt înregistrate foarte rar. În data de 21 februarie 1979, s-a înregistrat la stația meteorologică Constanța o furtună ce a atins o viteză a vântului de 25 m/s și o înălțime a valurilor de 8 m.

Regimul termic

Temperatura aerului este unul dintre cei mai importanți parametrii ce influențează variabilitatea în timp a stării vremii, fiind dominată de fluxul de radiații solare, circulația generală a atmosferei, de formele de relief, oferind oscilații legate de factorii astronomici și de circulația atmosferică.

Aceasta variază în timp și spațiu, nefiind o mărime constantă, ci un rezultat al corelației fluxului radiativ cu suprafața terestră, reprezentând cea mai importantă caracteristică climatică pentru regiunile situate la latitudini medii. Amplitudinile termice de asemenea sunt variabile în functie de regiune, de neomogenitatea suprafeței terestre, astfel cele diurne sunt mai reduse deasupra suprafeșelor mlăștinoase și a celor acoperite cu păduri și mai ridicate în zonele ce prezintă stepă și deșerturi.

Podișul sud dobrogean prezintă înregistrări ale celor mai mari valori de temperaură ale aerului din țară, oferind în același timp acestei regiuni o particularitate climatică.

Distribuția spațială a temperaturii

Pentru studierea acestui parametru, s-au analizat valori ale temperaturii înregistrate la stațiile meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi, în perioada 1971-1980, însă acestea nu reflectă o imagine de ansamblu suficient de precisă, pentru a eloabora distribuția spațială a temperaturii aerului.

Apele bazinului Mării negre influențează acest parametru climatic, atât prin desfășurarea anotimpuală și distanța față de mare, dar și prin atitudinea punctelor meteorlogice de observație.

Climatul specific al acestei regiuni este cel temperat semirarid, acesta dezvoltându-se în urma corelației dintre poziția geografică, în vest fiind bâlțile Dunării, iar în est Marea Neagră și dintre componentele fizico-georgafice zonale. Marea Neagră și bălțile Dunării conferă un regim al umidității permanent al aerului, dar și răcirea acestuia prin evaporarea continuă a apei.

Fig. 9. Distribuția spațială a temperaturii în Podișul Dobrogei de Sud (Sursă: date climatice ANM, 1971-1980)

Regimul anual al temperaturilor medii anuale și lunare

Conform tab. 7. și fig. 12., la stațiile meteorologice în perioada 1971-1980, la Constanța și Mangalia, temperatura multianuală a fost de 10.8°C, respectiv 10.7°C, iar la Adamclisi de 10.0%, evidențiind faptul că valorile temperaturii medii anuale scad o dată cu creșterea altitudinii.

Datorită influenței direcțiilor de deplasare a celor două categorii de mase de aer, continentale și mediteraneene, ce dețin mase de aer cu origini și caracteristici diferite, podișul sud dobrogean este supus unor valuri de aer mai rece sau mai cald, ceea ce conduce la realizarea unor oscilații neregulate în distribuția temperaturii aerului.

Valorile temperaturii medii anuale variază de la un an la altul, prezentând abateri continue de la valoarea medie multianuală, acest fapt datorându-se dinamicii circulației atmosferice. Evoluția temperaturii aerului se aseamănă cu cea a regimului radiativ, deoarece se află într-o strânsă corelație.

Variația valorilor medii lunare multianule pun în evidență particularitățile generale ale desfășurării regimului anual al temperaturii aerului.

Tabelul 7

Mediile lunare și anuale ale temperaturii aerului (1971-1980)

Fig.12 Variația anuală a valorilor medii lunare și abaterile față de media multianuală (1971-1980)

În tabelul. 7. și fig. 12. sunt reprezentate variațiile anuale a valorilor medii ale temperaturii aerului și abaterile de la media multianuală, la stațiile meterologice Constanța, Mangalia și Adamclisi, structurate comparativ, în perioada 1971-1980. Această structură comparativă ne permite o mai bună imagine de ansamblu asupra distribuției valorilor temperaturii aerului în această regiune, de-a lungul perioadei observate. Valorile nu prezintă mari diferențe, astfel că, în funcție de diversele influențe se înregistrează valori multianule de 11.4° C la stația meterologică Constanța, de 11.3°C la Mangalia și de 10.6°C la Adamclisi.

Conform tabelului 7. și figurii 13., la stațiile meterologice Constanța, Mangalia și Adamclisi, în perioada 1971-1980, se constată faptul că există o variabilitate redusă de la un an la altul. Astfel că, la stația Constanța în anul 1971 s-a înregistrat o valoare de 11.6°C, iar în anul 1980 o valoare de 10.8°C, la stația Mangalia valorile au oscilat între 11.3°C în 1971 și 10.7°C în 1980, iar la stația Adamclisi sunt prezentate valori cuprinse între 10.7°C în 1971 și 10.0°C în anul 1980.

Constanța Mangalia

Adamclisi

Fig. 13. Variația anuală și abaterile medii din fiecare an față de media multianuală(1971-1980)

Constanța

Mangalia

Adamclisi

Fig. 14.Variațiile anuale a lunilor ianuarie și iulie și abaterile medii față de media multianuală (1971-1980)

Cu ajutorul mediilor lunare înregistrate la stațiile meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi, în perioada 1971-1980, s-au reprezentat în fig. 14. oscilațiile neperiodice lunilor ianuarie și iulie asupra variațiilor anuale a temperaturii aerului și abaterile medii din fiecare an față de mediile multianuale.

Analizând fig. 14. prin structua comparativă, se poate constata faptul că mediile anuale a lunilor ianuarie și iulie nu înregistrează valori extrem de diferite la cele trei stații meteorologice studiate Constanța, Mangalia și Adamclisi, în perioada 1971-1980.

Comparând mediile anuale ale lunii ianuarie cu media termică multianuală, se poate observa că abaterile pozitive ating valori mult mari mari decât cele negative. Din numărul de abateri pozitive, cea mai mare valoare termică este înregistrată în anul 1971 cu aproximativ 4°C, iar maxima negativă în anul 1974 cu aproximativ -2°C la stația meteorologică Constanța, la Mangalia tot în anul 1971 s-a atins maxima pozitivă cu aproximativ 4,5°C, iar maxima negativă tot în 1974 cu -1°C, iar la Adamclisi maxima pozitivă s-a înregistrat în anul 1971 cu 2.5°C, iar maxima negativă în 1974 cu -3°C.

În luna iulie, datorită circulației atmosferice mai redusă din podișul sud dobrogean și a intervenției contrastelor termo-barice ce favorizează circulația de tip briză în zona litorală, redau valori diferențiate între abaterile maxime ridicate și coborâte între stațiile meteorologice Constanța-Mangalia și Adamclisi. Astfel că la stația Constanța maxima pozitivă este de 23.5°C în anul 1975, cu o maximă coborâtă de 20° în 1974, iar la Adamclisi maxima ridicată este de 22.8°C în anul 1972, cu o maximă coborâtă de 19.8°C în anul 1978.

Amplitudinea anuală a temperaturilor medii anuale

Tabelul 8

Fig.15. Valorile medii anuale ale amplitudinii temperaturii aerului (1971-1980)

Amplitudinea medie anuală reprezintă parametrul ce exprimă caraterul continental al climei și exprimă diferența de temperatură dintre luna cea mai caldă și cea mai rece a anului, punând în evidență caracterul regimului temperaturii aerului.

În regiunea studiată a podișului sud dobrogean, pe baza datelor analizate de la stațiile meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi, în perioada 1971-1980, cea mai mare amplitudine termică multianuală s-a înregistrat la stația Adamclisi cu 22.0°C, fiind urmată de stația Constanța cu 20.9°C și Mangalia cu 20.0°C, fapt ce ne arată că amplitudinea temperaturii aerului se mărește în interiorul uscatului, pe măsura depărtării de Marea Neagră. Acest fenomen se realizează datorită temperaturilor reduse de la suprafața apei Marii Negre, ce împiedică dezvoltarea convecției termice ascendente, conducând la descendența aerului, înseninarea și reducerea precipitațiilor. Diferențele dintre temperaturile aerului de deasupra apei și cele de deasupra uscatului creează diferențe de presiune, în timpul verii, astfel apărând brizele de mare pe timpul zilei și brizele de uscat, pe timpul nopții, acestea împiedicând încălzirea excesivă a uscatului și micșorează amplitudinile termice diurne, înregistrând valori de circa 2°C în ianuarie și 4°C în iulie.

Regimul anual al mediilor lunare ale minimelor și maximelor lunare

Tabelul 9

Constanța Mangalia

Adamclisi

Fig.16. Variația minimelor și maximelor termice medii lunare (1971-1980)

În Podișul Dobrogei de Sud se înregistrează variații ale temperaturii aerului, ce sunt evidențiate de limitele extreme atinse local, pe parcursul celor 10 ani studiați, din care sunt marcate maxima absolută și minima absolută, în perioada observată cuprinsă între 1971-1980, la stațiile meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi.

Maximele și minimele absolute sunt realizate pe baza circulațiilor atmosferice ce au adus aerul tropical-continental fierbinte în semestrul verii și pe baza advecțiilor de aer rece arctic din N și NE, de origine polară în semestrul rece,ce pot genera geruri puternice, uneori alăturându-se fenomenul de viscol.

În timpul verii s-au înregistrat la toate cele trei stații meteorologice, Constanța, Mangalia și Adamclisi, temperaturile maxime absolute multianuale în luna iulie de 22.3°C, 22.7°C, respectiv 22.8°C, în perioada 1971-1980 (tab.9. și fig. 16). Aceste valori maxime absolute din semestrul cald se datorează maselor de aer continental-tropical, ce a condus la dezvoltarea scăzută a nebulozității și la supraîncălzirea suprafeței solului.

În timpul iernii s-au înregistrat tot la toate cele trei stații meteorologice, Constanța, Mangalia și Adamclisi, temperaturile minime absolute multianuale în luna februarie de -1.8°C, -1.1°C, respectiv -3.2°C, în perioada 1971-1980. (Tab. 9. și fig. 16) Aceste valori minime absolute din semestrul rece se datorează existenței unei zone depresionare localizată pe Marea Mediterană și Marea Neagră, dar și a unor centrii barici de maximă presiune situați în estul și nordul continentului.

Frecvența zilelor cu temperaturi caracteristice și praguri specifice

Tabelul 10

Fig. 17. Frecvența zilelor cu temperaturi caracteristice (1971-1980)

Variațiile de temperatură ale aerului și frecvența numărului de zile cu valori termice caracteristice din cadrul podișului sud dobrogean, elaborează o individualitate termică pentru regiunea analizată, ce permit analizarea zilelor extrem de reci sau deosebit de calde. Frecvența zilelor cu temperaturi caracteristice înregistrate la cele trei stații meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi, în perioada observată 1971-1980, sunt reprezentate în tab. 10. și fig.17. .

Semestrul rece pe litoralul Mării Negre înregistrează un număr mediu lunar scăzut de zile de iarnă, acesta fiind de 4-5 zile, comparativ cu interiorul podișului sud dobrogean, unde se măsoară un număr de 8-9 zile, datorită departării față de Marea Neagră. Luna ianuarie przintă cel mai mare număr de zile de iarnă la toate cele trei stații observate, astfel că la Constanța numărul maxim este 6.4 zile, la Mangalia este de 4.7 zile, iar la Adamclisi este de 9.1 zile.

Zilele cu îngheț sunt afectate tot de contrastul termic dintre apa Mării Negre și uscatul sud dobrogean, astfel că, datorită maselor de aer advective foarte reci, s-a înregistrat un număr maxim annual de 62.7 zile cu îngheț la stația meteorologică Constanța, de 58.7 zile la Mangalia și de 85.5 zile la Adamclisi. Maximul de zile cu îngheț se înregistrează în luna ianuarie la toate cele trei stații observate, astfel că la Constanța s-au înregistrat 20 de zile cu îngheț, 18.2 zile la Mangalia și 23.8 zile la Adamclisi.

În semestrul cald, zilele de vară cu temperaturi maxime de peste 25°C, au loc în urma maselor de aer fierbinte continentale, dar și a încălzirii locale a maselor de aer, fiind măsurate valori ce depășesc 25°C și 30°C. Maximul de zile de vară se înregistrează în luna iulie la toate cele trei stații observate, astfel că la Constanța s-au înregistrat 20 de zile de vară, 18 zile la Mangalia și 24 zile la Adamclisi. În intervalul 1971-1980, cele mai numeroase zile tropicale s-au înregistrat în luna august, la toate cele trei stații meteorologice, astfel încât la stația Constanța s-au înregistrat 1.7 zile tropicale, la Mangalia 1.2 zile, iar la Adamclisi 64 de zile tropicale.

Frecvența zilelor tropicale este destul de scăzută pe litoral, în comparație cu interiorul podișului sud dobrogean, datorită departării față de Marea Neagră și de diminuarea influenței brizelor de zi, astfel înât la Constanța numărul mediu annual este de 3.9 zile tropicale, iar la Adamclisi este de 20.1 zile tropicale.

Regimul umidității

Umezeala aerului constituie cantitatea de vapori de apă pe care o conține o masă de aer la un moment dat. Înteracțiunea învelișurilor geosferei conduc la prezența vaporilor de apă. Acesta oprește răspândirea impurităților, prin îngreunarea posibilității de deplasare în special în perioadele când predomină ceața, constituind astfel un factor deosebit de periculos al impurificării.

Procesele de evaporare și de condensare din prezența bazinului Mării Negre condiționează regimul umezelii aerului, prin sursele disponibile de apă, prin temperatura acestora, dar și prin circulația aerului sub forma brizelor de mare, ce conduc pe timpul zilei aerul mai răcoros, mai umed și mai bogat în aerosoli marini deasupra uscatului dobrogean.

Evaporarea reprezintă un fenomen foarte important, deoarece constituie o serie de surse pentru crearea vaporilor de apă, prin evaporarea apei din sol, de pe râuri, lacuri, mlaștini, evaporarea superficială de pe suprafața gheții și a stratului de zăpadă, transpirația și evapotranspirația fiziologică, acestea fiind în corelație cu circulația generală a atmosferei.

Umezeala relativă a aerului contribuie la cunoașterea gradului de uscăciune a aerului, reprezentând raportul dintre tensiunea reală și tensiunea de saturație a vaporilor de apă din atmosferă. Umezeala relativă a aerului înregistrează valori medii anuale de 82% la Constanța, 81% la Mangalia și 77% la Adamclisi, în perioada 1971-1980.

Tabelul 11

Mediile lunare și anuale ale umezelii relative (%) (1971-1980)

Fig.18. Regimul anual al umezelii relative (1971-1980)

Regimul anual al umezelii relative are un rol deeosebit de important în reglarea proceselor de evaporație, de tranpirație, de vegetație, dar prezintă și o corelație în producerea sistemelor noroase și formarea ceții. Particularitățile fizice ale circulației atmosferice și particularitățile fizico-geografice locale ale suprafeței active influențează cantitatea de vapori de apă din atmosferă. Datorită poziției geografice a podișului sud dobrogean, ce este delimitat la vest de bălțile Dunării și la est de Marea Neagră, prezintă o permanentă creștere a gradului de umezeală a aerului, cauzate de sursele nelimitate de evaporație și evapotranspirație.

În podișul sud dobrogean, conform tab. 11. si fig. 18., s-au înregistrat la stațiile meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi, în perioada 1971-1980, cele mai mari valori medii lunare multianuale în lunile de iarnă, respectiv decembrie, ianuarie și februarie, dar și martie, datorită maselor de aer mai cald și mai umed de deasupra Mării Mediterane.

În semestrul cald, umezeala relativă prezintă valori medii cuprinse între 69% și 77%, cea mai scăzută valoare fiind înregistrată la Adamclisi în lunile iunie și iulie, datorită distanțării de Marea Neagră, iar cele mai ridicate la Constanța cu valoarea constantă de 77% pe timpul verii și la Mangalia în luna iunie, atunci când temperatura aerului este foarte ridicată, ce cauzează stoparea advecțiilor umede.

Constanța Mangalia

Adamclisi

Fig. 19. Variația lunară multianuală a umezelii relative a aerului și abaterile față de media multianuală (1971-1980)

Valorile medii lunare ale umezelii relative oferă o imagine de ansamblu mai detaliată asupra impactului acesteia, dar de asemenea și raportul dintre umezeala și temperatura aerului.

Mediile lunare ale umezelii relative prezintă abateri de ± 5% și ± 10% față de media multianuală și acest lucru se datorează fronturilor barice ce separă invaziile de aer rece sau predominanța maselor de aer cald cu diferite măsuri de umezeală provocate la rândul lor de dinamica circulației atmosferice și a sistemelor barice.

Astefel că cele mai mari valori medii lunare ale umezelii relative se produc în lunile de iarnă din cauza nebulozității proeminente, temperaturilor scăzute și duratei de strălucire redusă, iar în semestrul cald, aceste valori prezintă o scădere evidentă.

Constanța Mangalia

Adamclisi

Fig. 20 Variația anuală a umezelii relative a aerului și abaterile față de media multianuală (1971-1980)

Valorile medii anuale ale umezelii aerului oscilează în podișul sud dobrogean, astfel că cele mai ridicate valorile se regăsesc pe litoral, datorită prezenței Mării Negre ce conduce la creșterea umezelii cu toate că valoarea medie anuală a temperaturii aerului este și ea ridicată, iar pe măsura distanțării de influența întinderilor de apă, valorile medii anuale ale umezelii aerului sunt în scădere.

Se constată deci, că în ceea ce privește evoluția anuală a umezelii relative la cele trei stații meteorologice analizate Constanța, Mangalia și Adamclisi, în perioada observată 1971-1980, conform fig. 20., aceasta diferă de la o stație la alta, datorită influențelor precizate, dar și a celor antropice, prin prezența platformelor industriale, ce afectează stațiile litorale.

Regimul precipitațiilor atmosferice

Alături de temperatura aerului, radiația solară, umezeala aerului și vântul, precipitațiile atmosferice reprezintă unul dintre parametrii importanți pentru caracterizarea climei unei regiuni. În vederea îmbunătățirii a diverselor sectoare ale economiei naționale este necesară analizarea regimului precipitațiilor.

Regimul precipitațiilor a fost și este supus unor serii de cercetări privind vaste domenii precum evoluția condițiilor climatice în cursul anilor ce se regăsesc prin nivelul apelor curgătoare și al lacurilor, analiza ghețarilor, dar și a variabilității în timp a climei. Cantitatea anuală de precipitații variază de la un loc la altul, astfel că este dependentă de circulația atmosferică și de natura aerului umed sau uscat, rece sau cald si instabil sau stabil. Trebuie însă să existe un raport direct proporțional între cantitatea sistemelor noroase și cantitatea precipitațiilor. Valorile medii lunare și anuale se deosebesc de la un an la altul, datorită dinamicii circulației atmosferice ce determină precipitațiilor atmosferice o vastă variabilitate spațială și temporală.

Distribuția spațială a precipitațiilor

Regimul anticiclonic continental determină cantitățile reduse de precipitații înregistrate, acesta provocând în cea mai mare parte seceta. Variația cantităților de precipitații este oferită de valorile înregistrate diferențiate de la un an la altul. Sursele de umezeala, precum lacurile naturale și cele hidroenergetice și intensitatea mișcărilor verticale alea aerului, reprezintă factori locali ce contribuie la formarea precipitațiilor.Datorită mișcărilor verticale ale aerului, în semestrul cald se dezvoltă nori ce oferă ploi cu cantități ridicate și caracter de aversă însoțite de grindină, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată a vitezei vântului provocând fenomenul de vijelie. Fronturile atmosferice reci determină majoritatea precipitațiilor abundente cu origine frontală.

Distribuția spațială a cantităților lunare și anuale de precipitații

În funcție de circulația generală a atmosferei și de interacțiunea cu factorii fizico-geografici, catitățile medii lunare prezintă valori diferite de la o lună la alta.

În perioada studiată 1971-1980, la stațiile meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi, conform tabelului 12. și figuri 21., cantitatea maximă de cantități medii de precipitații lunare și anuale este înregistrată la Adamclisi cu 479.3 mm, fiind urmată de Mangalia cu 432.4 mm și de Constanța cu 408.5 mm. Cele mai mari cantități medii lunare și anuale de precipitații se produc la începutul și sfârșitul verii, în luna august la Adamclisi înregistrându-se maxima de 67.2 mm, dar și în luna noiembrie, iar cele mai mici în luna ianuarie tot la Adamclisi cu minima de 18.6 mm.

Tabelul 12

Cantități medii de precipitații lunare și anuale (mm) (1971-1980)

Fig.21 Regimul anual al variației cantităților medii anuale de precipitații (1971-1980)

Fig. 21. pune în evidență repartizarea cantităților medii anuale de precipitații și de asemenea direcția lor de creștere, de la est la vest, pe măsură ce cresc influențele continentale și scad influențele Mării Negre și ale bălților Dunării.

Constanța Mangalia

Adamclisi

Fig.22 Variația cantităților medii lunare de precipitații anuale și abaterile față de media multianuală (1971-1980)

Conform figurii 22. mediile lunare multianuale ale cantităților medii lunare de precipitații anuale variază între 34.0mm, reprezentând cea mai mică medie din cele trei, înregistrată la stația Constanța și 39.9mm, reprezentând cea mai mare medie din cele trei, înregistrată la stația Adamclisi, iar la Mangalia a fost înregistrată medie multianulă de 36.0mm.

Tabelul 13

Conform tabelului 13. se poate constata faptul că cele mai mari cantități de precipitații, în podișul sud-dobrogean, în perioada 1971-1980, apare la începutul și sfârșitul verii, atunci când cantitatera de precipitații este cuprinsă între 0.7mm și 208.1mm. De asemenea, apare și un maxim, dar și un maxim pluviometric în luna noiembrie, cu valorea de 2.3mm (Constanța), respectiv 127.7mm (Mangalia).

Constanța Mangalia

Adamclisi

Fig.23 Variația cantităților medii anuale de precipitații anuale și abaterile față de media multianuală (1971-1980)

Conform figurii. 23. abaterile față de media multianulă prezintă un regim neuniform și variază de la an la an, la toate cele trei stații meteorologice, în perioada 1971-1980.

Tabelul 14

În ceea ce privește maximul și minimul pluviometric anual în prerioada 1971-1980, aceștia au fost înregistrați la Mangalia în anul 1976 cu valoarea de 336.6mm, respectiv la Adamclisi în anul 1979 cu valoarea de 636.6mm.

Factorii climatogeni antropici

Înca din cele mai vechi timpuri activitățile omenești s-au dezvoltat, însă o dată cu acest fapt a crescut si nivelul impactului și modificărilor asupra suprafeței active subiacente, dar și a atmosferei.

PARTEA A DOUA

RISCURI CLIMATICE DIN PODIȘUL DOBROGEI DE SUD

Neperiodicitatea climei ce antrenează mase de aer tropicale, polare sau arctice, conduce la diversitatea riscurilor climatice, ce afectează populația, bunurile materiale ale acestora și economia națională, prin geneză, mod de manifestare și consecințe.

Riscurile climatice fac parte din categoria riscurilor naturale, fiind considerate și fenomene naturale extreme, astfel că o data cu dezvoltarea economiei și a gradului de civilizație, a crescut și gradul de vulnerabilitate al populației în ceea ce privește anumite riscuri, dar și frecvența acestora.

Nu este stabilită încă o terminologie unanimă acceptată în ceea ce privește definirea fenomenelor naturale extreme nici pe plan mondial, nici în România, însă în literatura de specialitate se regăsesc diferiți termeni, ce urmăresc gradul periculozității generate de fenomenele naturale periculoase, precum: hazarde, riscuri, dezastre naturale.

Hazard – reprezintă un fenomen imprevizibil, ce determină un dezechilibru în evoluția firească a mediului, în cautarea unei noi stări de echilibru.

Risc – prezintă un caracter nedefinit de prognoză, oferind probabilitatea reală de producere a unui fenomen, conștientizat, cu consecințe grave, față de care omul și mediul prezintă o poziție pasivă.

Vulnerabilitate – reprezintă cantitatea graduală de pierderi umane sau materiale, rezultate din probabilitatea producerii unui fenomen.

Podișul dobrogean reprezintă regiunea cu cele mai diversificate riscuri climatice, însă în partea sudică a acestuia sunt prezente doar o parte din acestea. Acest fapt se datorează atat zonei de interferență a aerului polar cu cel tropical, caracteristicilor regimului de încălzire și răcire Mării Negre comparativ cu uscatul dobrogean, dar și de dinamica circulației generale a atmosferei.

Astfel că, datorită invaziei de mase de aer foarte reci și uscate de origine arctică sau polară și invaziei maselor de aer fierbinte tropical, au loc riscurile climatice de iarnă, respectiv riscurile climatice de vară.

În zona de interferență a acestor mase de aer au loc fenomenele cu posibilitate de desfășurare în tot timpul anului, însă acestea prezintă un grad mai ridicat de periculozitate datorită producerii în afara sezonului caracteristic, limitând astfel perioada de vegetație. Aceste riscuri climatice posibile tot timpul anului nu pot fi întotdeauna prevăzute și preîntâmpinate, deoarece evoluția sezonieră și multianuală a acestora nu are un caracter periodic.

Asemenea fenomene naturale extreme evidențiază anumite caracteristici ale climei Podișului Dobrogei de Sud, având consecințe în funcție de intensitatea condițiilor genetice și de tipul hazardului, astfel că riscurile climatice specifice vor fi clasificate în funcție de semestrele anuale (semestrul rece, semestrul cald, riscuri climatice posibile tot anul).

Principalele fenomene climatice de risc din Podișul Dobrogei de Sud caracteristicice semestrului rece al anului sunt: zile de iarnă și zile cu îngheț, stratul de zăpadă (brumă, chiciură, polei), viscolul.

Principalele fenomene climatice de risc din Podișul Dobrogei de Sud caracteristicice semestrului cald al anului sunt: zile de vară și zile tropicale, grindina, ploile torențiale.

Principalele fenomene climatice de risc din Podișul Dobrogei de Sud posibile în tot anul sunt: ceața, orajele, seceta.

1.Fenomene climatice de risc din semestrul rece al anului

Toate fenomenele climatice de risc, în perioada rece a anului, prezintă o caracteristică comună, adică temperaturile negative. În această categorie, în cadrul Podișului Dobrogei de Sud, au fost identificate și analizate următoarele:

Zile de iarnă și zile cu îngheț;

Stratul de zăpadă:

Bruma;

Chiciura;

Poleiul;

Viscolul.

Zile de iarnă și zile cu îngheț

Variațiile de temperatură ale aerului și frecvența numărului de zile cu valori termice caracteristice din cadrul podișului sud dobrogean, elaborează o individualitate termică pentru regiunea analizată, ce permit analiarea zilelor extrem de reci sau deosebit de calde. Frecvența zilelor de iarnă și cu îngheț înregistrate la stația meteorologică Cernavodă. (tab.15 și fig. 24) .

Semestrul rece pe litoralul Mării Negre înregistrează un număr mediu lunar scăzut de zile de iarnă, acesta fiind de 4-5 zile, comparativ cu interiorul podișului sud dobrogean, unde se măsoară un număr de 8-9 zile, datorită departării față de Marea Neagră. Luna ianuarie prezintă cel mai mare număr de zile de iarnă, respectiv 8.4 zile. Tabelul 15

Zilele cu îngheț sunt afectate tot de contrastul termic dintre apa Mării Negre și uscatul sud dobrogean, astfel că, datorită maselor de aer advective foarte reci, s-a înregistrat un număr maxim anual de 82.5 zile cu îngheț la stația meteorologică Cernavodă. Maximul de zile cu îngheț se înregistrează tot în luna ianuarie 21.8 zile.

Minimele absolute sunt realizate pe baza advecțiilor de aer rece arctic din N și NE, de origine polară în semestrul rece, ce pot genera geruri puternice, uneori alăturându-se fenomenul de brumă. Aceste valori minime absolute din semestrul rece se datorează existenței unei zone depresionare localizată pe Marea Mediterană și Marea Neagră, dar și a unor centrii barici de maximă presiune situați în estul și nordul continentului.

Fig.24. Variația zilelor de iarnă și zilelor cu îngheț la Cernavodă (1985-2001)

Numărul de zile cu îngheț este în jur de 80-90 zile și sunt înregistrate în intervalul octombrie-aprilie, fiind mai numeroase în lunile ianuarie și februarie. Primul îngheț apare în ultima decadă a lunii octombrie în jumătatea vestică a podișului sud dobrogean și în prima decadă a lunii noiembrie în cea estică, deci sesizându-se întârzierea cu o lună a producerii fenomenului.

Tabelul 16

Astfel că în funcție de frecvența zilelor cu viscol în perioada observată determină și probabilitatea de apariție a fenomenului de zile de iarnă și zile cu îngheț în perioada ce urmează, dar și curba de asigurare a acestuia (tab. 17 și fig.25).

Tabelul 17

Fig.25. Curbele de asigurare a numărului de zile de iarnă și de îngheț la Cernavodă (1985-2001)

Stratul de zăpadă

Valorile negative înregistrate pentru câteva zile consecutive aupra temperaturii solului și a aerului, conduc la fenomenul specific semestrului rece al anului și anume la stratul de zăpadă.

Astfel că, temperaturile negative ale aerului și solului, ninsorile în cantități suficiente și existența calmului atmosferic reprezintă cele trei condiții necesare pentru formarea stratului de zăpadă. Stratul de aer inferior și cele superioare ale solului suferă unele modificări importante în ceea ce privește procesul de încălzire și de propagare a caldurii, determinate de proprietățile calorice ale stratului de zăpadă, precum și de valorile ridicate ale albedoului.

În podișul sud dobrogean, precipitațiile sub formă solidă sunt datorate interacțiunii maselor de aer rece polar și arctic, ce sunt generate de anticiclonii groenlandezi, scandinavi, dar mai ales de anticiclonul est-european și de aerul cald tropical, ce este generat de ciclonii europeni. Depunerea neuniformă a zăpezii, care formează straturi cu diferite grosimi în arealele adăpostite este determinată de interacțiunea vântului cu relieful specific al podișului sud dobrogean.

Stratul de zăpadă poate fi considerat un risc climatic în condițiile existenței unei grosimi excepțional de mare și când este viscolit ce conduce la formarea troienelor. Fenomenul de viscol în regiunile sud estice ale țării se datorează tendinței de adâncire a formațiunilor barice de minimă presiune sub influența căldurii cedate aerului de întinderile de apă ale Mării Negre mai calde decât platforma sud-dobrogeană.

Un parametru ce scoate în evidență caracteristicile stratului de zăpadă este reprezentat de numărul mediu al zilelor cu precipitații și probabilitatea producerii zilelor cu ninsoare. Precipitațiile sub formă de ninsoare se realizează numai în condițiile în care temperatura aerului este negativă între formațiunile noroase și suprafața terestră.

Tabelul 18

În tabelul 18. (a, b, c) la cele trei stații analizate în perioada observată, 1971-1980, cele mai mari valori ale numărului mediu al zilelor cu precipitații solide și probabilitatea zilelor cu ninsoare, au fost înregistrate la stația Constanța, fiind urmată de Adamclisi și Mangalia.

Bruma

Bruma reprezintă fenomenul meteorologic ce se produce în urma condensării vaporilor de apă sub formă de depuneri de gheață, cu aspect cristalin, uneori sub formă de solzi, ace de gheață, pene sau evantai pe suprafața terestră sau a o obiectelor de pe aceasta, în serile senine, calme și reci de primăvară, toamnă și iarnă.

Periculozitatea acestui factor meteorologic, prin brumele timpurii de toamnă și cele târzii de primăvară, constă în afectarea culturilor legumicole, pomicole și viticole din cadrul zonei analizate.Astfel, cele mai periculoase sunt acelea care se desfășoară în afara sezonului specific. Acest fenomen este posibil în Podișul Dobrogei de Sud, ca rezultat al advecțiilor de aer determinate de anticilonii scandinavi și groenlandezi și cei est-europeni.

Deoarece pentru producerea brumei este necesară prezența înghețului, existând o strânsă legătură între aceste două fenomene meteorologice. Primul îngheț apare în ultima decadă a lunii octombrie în jumătatea vestică a podișului sud dobrogean și în prima decadă a lunii noiembrie în cea estică, deci sesizându-se întârzierea cu o lună a producerii fenomenului. Astfel că și fenomenele de brumă sunt puțin întârziate în zona litorală și în apropierea bălților Dunării, datorită suprafețelor de apă limitrofe.

După cum am afirmat mai sus, temperaturile minime absolute au fost înregistrate la cele trei stații observate, în perioada 1971-1980, în luna februarie, astfel că și cele mai multe brume revin acestei luni, însă și lunilor decembrie și ianuarie. La stația Adamclisi, conform fig. 26., se înregistrează cea mai mare medie multianuală de zile cu brumă (45 zile) și la stația Mangalia cea mai mică medie multianuală de zile cu brumă (25 zile), iar la stația Constanța se înregistrează o medie multianuală de zile cu brumă de 30 de zile. Aceste diferențe se datorează influenței Mării Negre din estul regiunii, care asigură întârzierea producerii brumei.

În ceea ce privește data medie de producere a brumei, poate fi precizat faptul că în apropierea bălții Dunării și a litoralului Mării Negre, aceasta apare între 10-20 noiembrie, fiind luna cea mai importantă pentru agricultură, iar ultima dată medie de producere a acesteia este înainte de 1 aprilie.

În ceea ce privește variabilitatea acesteia, bruma se produce la intervale de timp foarte diferite, numărul zilelor cu brumă variind de la un an la altul.

Datorită figurii 26, se pot preciza particularități specifice legate de neperiodicitatea medie anuală a zilelor cu brumă la stațiile meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi.

Constanța Mangalia

Adamclisi

Fig. 26 Variațiile medii anuale ale zilelor cu brumă și abaterile față de media multianuală la Constanța, Mangalia și Adamclisi (1971-1980)

Astfel că, anul 1975 prezintă la toate cele trei stații meteorologice cele mai ridicate valori medii anuale ale zilelor cu brumă, ce depășesc media multianuală, la Constanța 43 de zile, Mangalia 33 de zile, Adamclisi 61 de zile, iar cele mai scăzute valori medii anuale ale zilelor cu brumă sunt înregistrate în anii 1979 la stațiile Constanța (17 zile) și Mangalia(15 zile) și în 1971 la stația Adamclisi (27 zile).

Pentru o mai bună caracterizare a brumei, ca fenomen meteorologic, este necesară și cunoașterea frecvenței procentuală a zilelor cu brumă înregistrate la cele trei stații meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi, în perioada 1971-1980 (tab. 19.).

Tabelul 19

Tabelul 19. oferă o serie de indicații asupra fluctuației și variației medii anuale a zilelor cu brumă, înregistrate la stațiile meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi, în perioada 1971-1980.

Cunoașterea intervalului de timp în care fenomenelor meteorologice de brumă și îngheț înregistrează anumite valori de producere este foarte important pentru economia și agricultura județului Constanța, datorită efectelor negative, astfel că toamna sunt afectate culturile leguminoase și oleaginoase, iar primăvara târziu sunt afectate mai ales culturile de câmp aflate la începutul perioadei de vegetație și livezile de pomi fructiferi.

Astfel că în funcție de frecvența zilelor cu brumă în perioada observată determină și probabilitatea de apariție a fenomenului de viscol în perioada ce urmează, dar și curba de asigurare a acestuia (tab. 29 și fig. 27).

Tabelul 20

Fig. 27. Curbele de asigurare a numărului de zile cu brumă

Chiciura

Chiciura este un fenomen hidrometeorologic ce constă intr-o depunere de granule de gheată albicioasă pe obiectele subțiri (S. Ciulache, Nicoleta Ionac, 2003). Acest fenomen hidrometeorologic se produce pe timp cețos în prezența unor centrii barici de maximă presiune, când se prezintă sub formă cristalină, chiciură moale sau la advecțiile de aer cald și umed din perioada rece a anului, când prezintă o formă granulară, chiciura tare.Perioadele în care se înregistrează zilele cu chiciură, ce prezintă un diametru mai mare de 5 cm, reprezintă un grad de periculozitate ridicat, prin greutatea ridicată asupra rețelei de transport a energiei electrice, a celei de telecomunicații, dar și asupra arealelor cu pomi fructiferi din Podișul Oltinei și Podișul Negru Vodă. La amplificarea impactului provocat de chiciură asupra economiei locale, contribuie în același timp și vânturile tari, ce ating cele mai ridicate frecvențe în semestrul rece al anului.

Constanța Mangalia

Adamclisi

Fig.28. Variațiile medii anuale și abaterile față de media multianuală a zilelor cu chiciură la stațiile meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi, în perioada 1971-1980

Durata medie anuală a chiciurei evidențiază faptul că aceasta oscilează între 1-2 zile pe cea mai mare parte a podișului sud dobrogean, iar valoarea minimă mai mică de o zi se înregistrează pe o arie largă de desfășurare de-a lungul țărmului sudic al Mării Negre și în extremitatea sud-vestică a Podișului Dobrogei de Sud.

Datorită figurii 28., se pot preciza particularități specifice legate de neperiodicitatea medie anuală a zilelor cu chiciură la stațiile meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi, în perioada 1971-1980. Astfel, se poate constata faptul ca există abateri importante în unii ani față de media multianuală, iar în anul 1975 se înregistrează cele mai mari valori medii anuale la toate cele trei stații observate, astfel că la stația Constanța sunt înregistrate 7 zile cu chiciură, la Mangalia 1 zi, iar la Adamclisi 5 zile. Valori semnificative s-au mai înregistrat la Constanța în anul 1974 tot 6 zile, iar in 1972 au fost 5 zile, la stația Mangalia s-a înregistrat în anii 1979-1980 tot 1 zi, în restul anilor nu s-a depus chiciură nici moale nici tare, iar la Adamclisi în anul 1974 s-au înregistrat 4 zile de chiciură.Formarea depunerilor de chiciură este dependentă de valorile temperaturii aerului, devenind mai afânată pe măsura scăderii temperaturii, picăturile înghețând mai repede și nu mai există posibilitatea formării unui strat dens de gheață.

Tabelul 21

În tabelul 21, este reprezentată determinarea numărului total de zile cu chiciură și probabilitatea de producere a acestora la stațiile meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi, în perioada 1971-1980, pentru evidențierea stărilor de timp care apar în sezonul rece.

Astfel că în luna ianuarie se înregistrează numărul maxim de zile cu chiciură și frecvența cea mai mare a chiciurei la stația Constanța (13 zile), la Mangalia prezintă aceeași valoare (1 zi) în lunile noiembrie, ianuarie și februarie, iar la Adamclisi în luna dcembrie (7 zile), rezultând faptul că acest fenomen se produce la intervale foarte diferite, prezentând mare variabilitate de la an la an.În aceste luni din semestrul rece se înregistrează temperaturile cele mai favorabile depunerilor de chiciură cristalină, aceste temperaturi fiind situate sub -15°C, iar atunci când temperatura aerului depâșește -2°C, chiciura lipsește în totalitate.

Tabelul 22

Fig. 29. Curbele de asigurare a numărului de zile cu chiciură

Astfel că în funcție de frecvența zilelor cu chiciură în perioada observată determină și probabilitatea de apariție a fenomenului de viscol în perioada ce urmează, dar și curba de asigurare a acestuia (tab. 22 și fig. 29).

1.2.3. Poleiul

Poleiul reprezintă o depunere de gheață, deseori transparentă și netedă, rezultată în urma înghețării picăturilor de ploaie sau de burniță suprarăcite pe obiecte ce prezintă temperaturi negative sau peste 0° la suprafață. Acesta acoperă toate suprafețele obiectelor expuse precipitațiilor, iar în ceea ce privește formarea acestora pe suprafața solului, se realizează la impactul cu acesta, spărgându-se și transformându-se astfel într-o peliculă de gheață. Acesta reprezintă un grad de periculozitate în primul rând asupra transporturilor pe căile de comunicație interne, rețeaua de telecomunicații și energie electrică, dar și asupra agriculturii. Poleiul este un hidrometeor specific sezonului rece, el formându-se în Dobrogea de Sud, în timpul advecțiilor maselor de aer cald și umed de la periferia sud-vestică a anticiclonilor estici (frecvente dinspre Marea Mediterană) ( Mihăilescu I.F., 1997).

Tabelul 23

Durata zilelor cu polei crește de la est la vest, unde se regăsesc cele mai reci suprafețe expuse invaziilor de mase de aer cald și umed, iar în zona estică, în apropierea litoralului Mării Negre, valorile temperaturilor medii lunare ale aerului rămân pozitive.

În podișul sud-dobrogean, poleiul apare în urma perioadelor de răciri masive, ce întrețin temperaturile scăzute ale solului, asociate cu advecțiile de aer maritim polar vestic sau advecții de aer maritim tropical sud-vestic. Inceputul iernii marchează apariția poleiului, prezentând valori mai scăzute în luna februarie și sporadic în luna martie. (tabelul 23. și fig. 30.)

Fig. 30. Variabilitatea numarului de zile cu polei la Medgidia(1980-1992) și Cernavodă(1986-2001)

Conform fig.., în luna ianuarie se înregistrează numărul mediu maxim de zile cu polei, atât la stația meteorologică Medgidia cu 1.0 zile cu polei, cât și la Cernavodă cu 1.9 zile cu polei.

Numărul mediu minim de zile cu polei s-a înregistrat la stația Medgidia în luna februarie cu 0.1 zile cu polei, iar la stația Cernavodă în luna martie tot cu 0.1 zile cu polei. Particularități specifice s-au înregistrat la ambele stații meteorologice analizate, astfel că la stația Medgidia, în luna octombrie s-a înregistrat un număr de 0.2 zile cu polei, iar la stația Cernavodă în luna martie cu un număr de 0.1 zile cu polei. Analizarea datelor de la stațiile meteorologice Medgidia și Cernavodă, pe un șir mai lung de ani, evidențiază particularitățile specifice și fluctuațiile neperiodice ale numărului mediu de zile cu polei. (fig. 30. ). În funcție de media multianuală înregistrată la fiecare din stațiile analizate, Medgidia cu o medie multianuală de 2 zile cu polei în perioada 1980-1992, iar la Cernavodă cu o medie multianuală de 4.8 zile cu polei în perioada 1986-2001, s-au evidențiat o serie de abateri semnificative.(fig. 31.)

Medgidia Cernavodă

Fig. 31. Variabilitatea numărului de zile cu polei la Medgidia(1980-1992) și Cernavodă(1986-2001)

Astfel că, la stația meteorologică Medgidia în anul 1987 s-a înregistrat numărul mediu maxim, 10 zile cu polei, fiind urmat de anul 1988 cu 9 zile cu polei, iar la stația Cernavodă în anul 1997 s-a înregistrat numărul mediu maxim, 14 zile cu polei, fiind urmat de anul 1989 cu 13 zile cu polei. În urma acestei analize, ies în evidență abaterile pozitive față de mediile multianuale la ambele stații studiate, dar și scăderea de la vest la est a numărului zilelor cu polei.

Tabelul 24

În tabelul 24. , sunt reprezentate perioadele cu probabilitatea apariției fenomenului de polei în cadrul celor două stații meteorologice analizate, Medgidia (1980-1992) și Cernavodă (1986-2001). Astfel că în funcție de frecvența zilelor cu polei în perioada observată determină și probabilitatea de apariție a fenomenului cu polei în perioada ce urmează. (tab 25 si

Tabelul 25

Fig. 31. Curbele de asigurare a numărului de zile cu polei

1.3. Viscolul

Vicolul este reprezentat de transportul de zăpadă la înălțime, fiind un ansamblu de particule de precipitații solide antrenate de vânt de pe suprafața solului la diferite înălțimi. Stratul de aer în care se dezvoltă fenomenul de viscol este de circa 1,80 m, acest fapt deosebindu-l de alte fenomene de transport al zăpezii de la sol. În timpul sezonului rece, deasupra Mării Negre există tendința adâncirii formațiunilor barice ciclonale sub influența căldurii cedate aerului de ape mai calde, decât zonele continentale învecinate. Aceasta tendință determină intensificarea vântului și dezvoltarea fenomenului de viscol pe regiuni întinse din sud-estul țării. (Tișcovschi A., 2006)

Viscolul, ca fenomen climatic de risc, se produce în sezonul rece, dar și foarte timpuriu toamna sau foarte târziu primăvara, iar efectele lui sunt asociate înghețului, provocând pagube majore culturilor agricole.

Tabelul 26

Conform tabelului 26., la stația meteorologică Cernavodă (1986-2001), cele mai multe viscole se produc în lunile decembrie, ianuarie și februarie, iar sporadic în noiembrie și martie. Fenomenul de viscol a înregistrat un număr mediu maxim de zile în luna decembrie cu 0.6 zile cu viscol și un număr mediu minim de zile în luna noiembrie cu 0.2 zile cu viscol.

Fig. 32. Variabilitatea numărului de zile cu viscol la stația meteorologică Cernavodă (1986-2001)

În funcție de media multianuală înregistrată la stația meteorologică Cernavodă, în perioada observată 1986-2001, cu valoarea de 1.75 zile cu viscol, pot fi observate și abaterile pozitive, de-a lungul anilor. Astfel că, numărul mediu maxim s-a înregistrat în anii 1993 și 1996, de 6 zile cu viscol, fiind urmați de anul 2001 cu un număr de 4 zile cu viscol.

Tabelul 27

În tabelul 27., sunt reprezentate perioadele cu probabilitatea apariției fenomenului de viscol în cadrul stației meteorologice Cernavodă (1986-2001).

Astfel că în funcție de frecvența zilelor cu viscol în perioada observată determină și probabilitatea de apariție a fenomenului de viscol în perioada ce urmează, dar și curba de asigurare a acestuia ( tab. 28 și fig.33).

Tabelul 28

Fig. 33. Curba de asigurare numărului de zile cu viscol la stația Cernavodă (1986-2001)

Fenomene climatice de risc din semestrul cald al anului

Toate fenomenele climatice de risc, în perioada rece a anului, prezintă o caracteristică comună, adică temperaturile pozitive. În această categorie, în cadrul Podișului Dobrogei de Sud, au fost identificate și analizate următoarele:

Zile de vară și zile tropicale;

Grindina;

Ploile torențiale.

2.1. Zile de vară și zile tropicale

Numărul ridicat al zilelor de vară și al zilelor tropicale din podișul sud dobrogean, de-a lungul timpului au captat atenția, astfel că au fost analizate și studiate amănunțit, ajungând chiar să fie considerate fenomene climatice de risc, numai în condițiile în care sunt depășite valorile standard.

Variațiile de temperatură ale aerului și frecvența numărului de zile cu valori termice caracteristice din cadrul podișului sud dobrogean, elaborează o individualitate termică pentru regiunea analizată, ce permit analiarea zilelor extrem de reci sau deosebit de calde. Frecvența zilelor cu temperaturi ridicate și foarte ridicate la stația meteorologică Cernavodă în perioada 1985-2001, sunt reprezentate în tab. 29. și fig. 34.

Tabelul 29

În semestrul cald, zilele de vară cu temperaturi maxime de peste 25°C, au loc în urma maselor de aer fierbinte continentale, dar și a încălzirii locale a maselor de aer, fiind măsurate valori ce depășesc 25°C și 30°C. Maximul de zile de vară se înregistrează în luna iulie la stația meterologică Cernavodă, respectiv 28.4 zile de vară. În intervalul 1985-2001, cele mai numeroase zile tropicale s-au înregistrat tot în luna iulie la stația Cernavodă, cu 14.7 zile tropicale.

Fig. 34. Variația zilelor de vară și zilelor tropicale la Cernavodă (1985-2001)

Frecvența zilelor de vară și zilelor tropicale este destul de scăzută pe litoral, în comparație cu interiorul podișului sud dobrogean, datorită departării față de Marea Neagră și de diminuarea influenței brizelor de zi, astfel încât la stația meteorologică Cernavodă, în perioada 1985-2001, frecvența zilelor de vară este prezintă cea mai ridicată în luna iulie cu 27.6%, iar valoarea frecvenței zilelor tropicale este de 35.2 % tot în luna iulie.

Tabelul 30

Tabelul 31

Fig.35Curbele de asigurare a numărului de zile de vară și zilelor tropicale la Cernavodă (1985-2001)

Astfel că în funcție de frecvența zilelor de vară și a zilelor tropicale în perioada observată determină și probabilitatea de apariție a fenomenului de viscol în perioada ce urmează, dar și curba de asigurare a acestuia (tab. 31 și fig.35).

2.2. Grindina

Precipitațiile sub formă de particole de gheață transparente, parțial sau în totalitate opace, cu formă sferoidală, conică sau neregulată, cu un diametru cuprins între 5 și 10 mm, ce cad separat sau aglomerate în blocuri de formă neregulată din nori constituie grindina.

Grindina este specifică semestrului cal al anului și norilor Cumulonimbus. Frecvența medie a zilelor cu grindină este condiționată de constrasul dintre mare și uscat, instabilitatea maselor de aer, specificitatea reliefului, aceasta scăzând de asemenea dinpre est spre vest.

Fenomenul de grindină petrecut în podișul sud-dobrogean a cauzat pierderi importante, în special în ceea ce privește agricultura, astfel că fiind prezent în semestrul cald al anului, acesta afectează culturie agricole, vița de vie și pomii fructiferi. Chiar și de la o singură cadere de grindină, întreaga recoltă este dezechilibrată.

În funcție de dimensiunile și densitatea boabelor de grindină, aceasta poate prezenta și efecte mai reduse, prin durata mai scăzută și faza de vegetație crescută. Grindina este considerată un fenomen climatic de risc caracteristic Podișului Dobrogei de Sud, datorită caracterului suprinzător al producerii.

Cel mai favorabil interval de producere a grindinei se regăsește în orele amiezii, când se înregistrează cele mai ridicate temperaturi, iar suprafața terestră se încălzește excesiv, cu o durată scurtă de câteva minute până la 15 minute, fiin d însoțită de cele mai multe ori de vânturi puternice, descărcări electrice și precipitații torențiale, astfel că sunt necesare luarea unor măsuri pentru diminuarea pagubelor.

Grindina reprezintă un fenomen climatic de risc, deoarece aceasta produce pagube mari economiei naționale prin afectarea culutilor cerealiere, legumicole, horticole, pomilor fructiferi, viilor, dar afectează și bunurile materiale ale populației, gospodăriile și locuințele acestora.

Ploile torențiale

Ploile torențiale sunt reprezentative semestrului cald al anului, în urma circulației generale a maselor de aer a Anticiclonului Azoric, oceanice și mediteraneene, generatoare de mari cantități de apă ce cad într-un interval de timp foarte scurt, de natură frontală și se produc de obicei ziua.

Formațiunile noroase ce pot produce astfel de cantități de precipitații atmosferice, se dezvoltă în urma unor procese fundamentale, precum schimbul turbulent din interiorul maselor de aer și convecția.Cantitățile maxime de precipitații atmosferice căzute în 24h prezintă valori mari ridicate în centrul podișului sub-dobrogean, acestea scăzând treptrat spre litoralul Mării Negre.

Tabelul 32

Conform tabelului 32. cele mai mari valori se înregistreaza la stația meteorologică Constanța în luna august cu 63.8mm în anul 1972, la stația Mangalia în luna septembrie cu 71.4mm în anul 1971, iar la Adamclisi în luna august cu 70.8 în anul 1979.

După cum se poate constata, cele mai mari cantități de precipitații căzute în 24h, se înregistrează în lunile mai, iunie, iulie, dar uneori și în septembrie. Pe teritoriul județului Constanța, aceste cantități de precipitații sunt distribuite neuniform.

Acestea sunt generatoare de mari cantități de apă, ce prezintă o mare intensitate și provoacă mari viituri, cu efecte negative asupra gospodăriilor și locuințelor populației, precum și dezvoltarea unor procese geomorfologice.

Fenomene climatice de risc posibile în tot anul

Toate fenomenele climatice de risc, posibile pe tot parcursul anului, prezintă o caracteristică comună, adică temperaturile negative. În această categorie, în cadrul Podișului Dobrogei de Sud, au fost identificate și analizate următoarele:

Ceața;

Orajele;

Seceta.

3.1. Ceața

Ceața reprezintă fenomenul meteorologic care, datorită condensării vaporilor de apă deasupra suprafeței terestre, afecteaza vizibilitatea orizontală sub 1 km. Cristalele de gheață, picăturile fine de apă sau ambele au luat naștere prin sublimarea vaporilor de apă determinată de scăderea temperaturii aerului sub punctul de rouă, aceasta realizându-se datorită maselor de apă rece ridicate prin procesul de upwelling din lungul litoralului. În condițiile în care vizibilitatea orizontală este între 1 și 10 m, se formează aerul cețos, iar dacă aceasta scade sub 1 km, se formează ceața. Astfel, în zilele de vară când este prezent aerul cețos se datorează acestui proces, iar datorită fenomenului meteorologic de ceață, umezeala relativă a aerului este de 100%.

Ceața apare mai rar la orele amiezii și vara, iar frecvența acesteia este mai mare noaptea, mai ales în primele ore după apusul Soarelui și înainte de răsăritul lui, dar și dinspre perioada caldă spre cea rece. În județul Constanța, ceața se formează în tot impul anului, caracterizându-se printr-un regim invers în raport cu temperatura aerului.

Condițiile favorabile pentru formare, atat pentru ceață cât și pentru aerul cețos, sunt impuse de temperatura aerului ce trebuie se fie cuprinsă între -5°C și +5°C, umezeala relativă trebuie să depășească 80%, iar viteza vântului să fie mai mică de 4 m/s.

Repartiția ceții în podișul sud dobrogean prezintă un caracter neuniform, ce oscilează în medie ca durată, de la 15 zile până la 50 de zile anual, înregistrând o valoare minimă în lunile iulie sau iunie și o valoare maximă în semestrul rece al anului, în lunile decembrie și ianuarie.

Conform tabelului 33. și graficului 36., în perioada 1971-1980, cele mai mari valori se înregistrează ale numărului de zile cu ceață se înregistrează în lunile de iarnă, crescând însă din luna noimebrie până în luna martie. Astfel că cel mai mare număr de zile cu ceața este înregistrat în toate lunile la stația meteorologică Constanța, în luna noiembrie au fost 8.6 zile cu ceață, în luna decembrie 10.1 zile, în luna ianuarie 9.6 zile, în luna februarie 8.7 zile, iar în luna martie 10.3 zile cu ceață.

Tabelul 33

Fig. 36 Variația anuală a numărului de zile cu ceață la stațiile meteorologice Constanța, Mangalia și Adamclisi (1971-1980)

Datorită temperaturii ridicate a zonei analizate și a inerției termice mai mare a acesteia ce împiedică formarea ceții, valorile înregistrate ale numărului de zile cu ceață, nu depășesc 11 zile cu ceața, în niciuna din stațiile observate.

Datorită prezenței întinderilor de apă, Marea Neagră, Dunăre și Canalul Dunăre-Marea Neagră și a proceselor specifice determinate de relief, numărul mediu de zile cu ceață este puternic influențat, astfel că se creează o repartizare neuniformă. Marea Neagră, care prezintă valori termice și o umezeală relativă ridicate, deține deplasări ale aerului mai rece deasupra suprafeței acesteia, astfel că odată cu scăderea temperaturii aerului, sunt create condiții optime pentru formarea ceții de evaporare în semestrul rece al anului.

Tabelul 34

În tabelul 34., frecvența ceții în intervalul martie-septembrie prezintă valori maxime la stația meteorologică Mangalia (7.5 %), fiind urmată de stația Constanța (5.9 %) și în final de Adamclisi (5.1 %), iar în intervalul octombrie-februarie cele mai mari valori ale frecvenței fenomenului de ceața se înregistrează la Adamclisi (12.8 %), Constanța (11.7 %) și Mangalia (9.5 %).

Tabelul 35

Iarna, producerea fenomenului de ceață are loc în zilele mai călduroase ce au loc după o perioadă geroasă, în prezența unui vânt relativ cald ce conduce la un regim termic mai ridicat în cursul zilei, sporind evaporarea.

Toamna acesta se formează în special atunci când regimul termic prezintă o serie de variații, astfel că valorile diurne sunt foarte ridicate, iar cele nocturne foarte scăzute, prin intermediul radiației solare.

Primăvara, prezența zilelor cu dezgheț favorizează frecvența ceții, în momentul în care aerul de desupra suprafeței terestre prezintă o umiditate ridicată, astfel încât în timpul nopții, vaporii de apă se condensează și conduc la formarea ceții.

Datorită prezenței bazinelor de apă, atât iarna, cât și primăvara, este frecventă ceața de evaporație, regimul termic ridicat al acestor bazine, determină patrunderea vaporilor de apă în aer unde este posibilă condensarea.

Vara, fenomenul de ceață este rar, acesta fiind posibil în urma ploilor reci ce cauzează regimul termic scăzut.

Tabelul 36

Conform tabelului 36., valoarea maximă a numărului lunar și annual al zilelor cu ceață se înregistrează în semestrul rece, astfel că în luna decembrie la stația Adamclisi s-au produs 19 zile cu ceață, 15 zile la Constanța. Primăvara, la stația Constanța în luna martie s-au produs 16 zile cu ceață, iar în luna noiembrie la stația Adamclisi, 16 zile cu ceață.

În concluzie, se poate observa o creștere evidentă a fenomenului de ceață dinspre semestrul cald al anului spre cel rece.

Tabelul 37

Fig. 37. Curbele de asigurare a numărului de zile cu ceață

Astfel că în funcție de frecvența zilelor cu ceață în perioada observată determină și probabilitatea de apariție a fenomenului de viscol în perioada ce urmează, dar și curba de asigurare a acestuia (tab. și fig.37).

3.2. Oraje

Orajele sunt definite ca fiind electrometeori ce constau din descărcări electrice repetate între două părți ale aceluiași nor, între doi nori sau între nori și suprafața terestră, însoțite de tunete (Ciulache, Sterie, Ionac Nicoleta, 2003). Aversele de ploaie puternice sunt însoțite de regulă de efectele luminoase și sonore ale descărcărilor electrice.

Fenomenul climatic orajos prezintă o repartiție neuniformă datorită reiefului variat, fiind evidențiată prin numărul mediu de zile cu oraje, însoțite de tunete și fulgere, acestea din urmă fiind asociate norilor de convectie, alaturi de precipitațiile sub formă de ploaie, ninsoare sau grindină. În urma dezoltării norilor Cumuonimbus, în condițiile unei stratificări instabile a aerului cu prezența unei cantități mari de vapori de apă are loc producerea fenomenelor orajoase. Caracteristicile reliefului, încălzirea puternică a maselor de aer și în funcție de direcția de deplasare a acestora iau naștere fenomenele orajoase. Fenomenul orajos se manifestă mai des în semestrul cald al anului, iar în semestrul rece cu o frecvență foarte redusă.

Tabelul 38

Fig. 38. Repartiția numărului mediu anual al zilelor cu oraje

Conform tab 38. si fig 38., cele mai mari medii lunare și anuale ale zilelor cu oraje se înregistrează în luna iunie, atât la stația meteorologică Medgidia în perioada 1980-1992, cât și la Cernavodă în perioada 1986-2001.

Fig.39. Variabilitatea numărului de zile cu oraje la Medgidia (1980-1992) și Cernavodă (1986-2001)

Analiza numărului de zile cu oraje din fiecare an la Medgidia și Cernavodă, evidențiază o serie de abateri semnificative în unii ani față de media multianuală, aceasta înregistrând valoarea de 22.54 de zile la Medgidia și 21.06 de zile la stația Cernavodă.

În interiorul unei mase de aer mai rece, care ajunge deasupra unei suprafețe de uscat puternic încălzite apar orajele locale. Orajele au o durată și o intensitate scăzută, cu o repartiție spațială punctiformă, izolată.

In tabelul 39. este determinată frecvența zilelor cu oraje la stațiile meteorologice Medgidia, în perioada 1980-1992 și Cernavodă, în perioada 1986-2001, care ajută la completarea caracterizării variabilitășii fenomenelor orajoase.

Tabelul 39

Conform tabelului 39a., frecvența zilelor cu oraje la stația meteorologică Medgidia, în perioada observată 1980-1992, cea mai mare frecvență procentuală se înregistrează în luna iunie cu valoarea de 32.4%, această lună prezentând o intensificare a activității ciclonice în regiunea analizată. De asemenea, această frecvență este în strânsă legatură cu probabilitatea de apariție a orajelor în perioada următoare.

Frecvența zilelor cu oraje la stația meteorologică Cernavodă, în perioada 1986-2001, a înregistrat cea mai mare valoare tot în luna iunie cu valoarea de 31.8%.

Calcularea asigurării valorilor înregistrate în cursul intervalului analizat poate ajuta la prevenirea si combaterea efectelor negative produse de fenomenele orajoase, aceastea fiind evidențiate în tabelul 40.

Tabelul 40

În funcție de valorile asigurărilor calculate în tabelul 40., s-a putut realiza și curba de asigurare a numărului de zile orajoase înregistrate. Astfel că numărul de zile orajoase corespunde fiecărui grad de asigurare claculate pentru ambele stații meteorologice analizate, în perioadele observate.

Fig. 40. Curbele de asigurare a numărului de zile cu oraje

Analizarea și conștientizarea producerii acestui fenomen orajos pe teritoriul podișului sud-dobrogean aigură întâmpinarea acestuia și impune cerințe practice pentru a evita efectele negative asupra pagubelor materiale, precum sistemul energetic național, construcții de navigație aeriană, linii de telecomunicație, ce se produc tot timpul anului. Acest fenomen nu trebuie neglijat nici în ceea ce privește activitatea de proiectare a unor obiective.

Seceta

Factorii climatogeni caracteristici Podișului Dobrogei de Sud înregistrează valori specifice, diferite în comparație cu celelalte regiuni ale tării, iar acest fapt se datorează influenței întinderilor de apă ale Mării Negre, dar și circulației maselor de apă. Astfel, gradul ridicat de ariditate din podișul sud-dobrogean, condiționează modelarea specifică a reliefului, regimul de scurgere deficitară și particularitățile biopedogeografice.

Podișul Dobrogei de Sud este caracterizat prin frecvenșa foarte ridicată a secetei, aceasta producându-se în urma cantităților extrem de reduse de precipitații atmosferice. În urma analizării regimului precipitațiilor atmosferice din prima parte a lucrării, au fost puse în evidență și diferențele regionale ce conduc la producerea secetei, prin corelarea brizelor marine și formarea zonei aride și de secetă în Podișul Dobrogei de Sud.

În perioada caldă a anului, în regiunea analizată, este caracteristică o vulnerabilitate ridicată în raport cu umiditatea, datorită diferenței dintre cantitatea de precipitații atmosferice și evaporație. Astfel că, se produce un fenomen cu particularități specifice pentru podișul sud-dobrogean, acesta fiind ariditatea, deșertificarea.

Podișul Dobrogei de Sud este caracterizat de un regim hidric deficitar, cantitatea medie anuală de precipitații crescând dinspre est spre vest, de la 350-400 mm la 500-550 mm, astfel că este necesară intervenția irigațiilor.

Din analiza datelor meteorologice, rezultă că în Dobrogea de Sud și pe litoralul Mării Negre se pot înregistra cele mai lungi perioade de secetă din toată Romănia (18-20 de zile) (Neacșa și colab., 1969). Acest fapt se datorează în principal influenței Mării Negre, ce se întinde pe o suprafața de circa 20-25 km spre interiorul podișului, producând astfel descendența aerului, datorită temperaturii mai scăzute a suprafeței acvatice, și înseninarea și scăderea cantităților de precipitații. Astfel că, în semestrul cald al anului, circulașia maselor de aer tropocal nord-african condiționează timpul senin și valorile termice ridicate, conducând astfel la realizarea unui regim secetos.

Cantitatea scăzută de precipitații atmosferice a condus la creșterea neuniformă a culturilor agricole, astfel că au fost condiționate o serie de măsuri specile în exploatarea terenurilor agricole, iar regimul hidric deficitar a fost completat de sistemele de irigații.

De-a lungul timpului s-au amplicat cercetările în ceea ce privesc efectele negative generate de acest fenomen, în ceea ce privește terenurile supuse aridității, a unor programe speciale de supraveghere și elaborare a acestora, dar și asupra programelor de conservare și de protecție a mediului înconjurător.

Monitoringul riscurilor climatice în Podișul Dobrogei de Sud

Cu înaintarea timpului, a crescut și interesul populației asupra riscurilor climatice, datorită amplificării acestora, a gradului de periculozitate mult mai ridicat și a schimbărilor climatice existente. Astfel că, și metodele de prevenire și de combatere a riscurilor climatice au luat amploare, în vederea protejării populației și a bunurilor acesteia, dar și a mediului și a economiei.

Riscurile climatice ocupă un loc important în cadrul monitoringului factorilor de mediu, iar pentru diminuarea efectelor negative, acestea necesită o atenție deosebită prin supravegherea teritoriului, controlul și combaterea acestora.

În ceea ce privește supravegherea teritoriului, sunt urmărite două activități principale și anume, efectuarea unor observații meteorologice, ce își desfășoară activitatea în cadrul rețelei naționale de stații meteorologice și elaborarea unor prognoze meteorologice, această activitate complexă desfășurându-se în paralel cu prima.

Această activitate de supraveghere este condiționată de două etape pentru diminuarea sau chiar evitarea pierderilor materiale. Astfel că, acestea sunt reprezentate de supravegherea momentului declanșator al riscului și momentul final al riscului. De asemenea, are în vedere și stabilirea ariilor cu frecvență mai mare, evaluarea pierderilor materiale și a costurilor necesare pentru redresare, inventarierea tuturor riscurilor climatice și formarea unei bănci de date cu caracteristicile fiecăruia în vederea comparării lor în perspectiva altor evenimente similare. (Bogdan Octavia, 1999).

O altă activitate importantă din cadrul monitoringului riscurilor climatice este reprezentată de măsurile luate în vederea combaterii și controlului consecințelor riscurilor climatice. În funcție de clasificarea anterioara a riscurilor climatice după sezonul de producere, astfel și măsurile vor fi divizate în funcție de acestă clasificare.

Prima categorie a măsurilor de combatere și control al consecințelor este cea a riscurilor climatice de iarna, astfel că regimul termic de iarnă afectează mediul și economia prin valorile negative caracteristice, ce favorizează apariția înghețului, care la rândul său condiționează celelalte riscuri climatice de iarnă. Consecințele acestora trebuie observate și preîntâmpinate, astfel că populația trebuie sa fie avertizată, iar autoritățile responsabile cu acest lucru sa fie preagătite apelând la diversele metode folosite împotriva riscurilor climatice de iarnă, ce ajută la reducerea răcirilor radiative, la distrugerea stratului de inversiune termică de la sol și la menținerea temperaturii aerului și pe suprafața solului >0°C.

A doua categorie a măsurilor de combatere și control ale consecințelor este cea a riscurilor climatice de vară și ale celor posibile tot anul, astfel că diminuarea pagubelor create de acestea reprezintă principalul obiectiv, în ceea ce privește regimul termic cu temperaturi caracteristice și procesele erozionale.

După cum am specificat anterior, regimul termic caracteristic reprezintă principala cauza a fenomenului de secetă alături de lipsa precipitațiilor, acest fapt având un impac asupra mediului, dar și a vegetației, acest lucru putând fi combătut cu ajutorul irigațiilor, ce asigură umezeala necesară plantelor, dar reglează și procesele de evapotranspirație. În ceea ce privește procesele erozionale, acestea sunt cauzate de ploile torențiale și de fenomenul de grindină. Astfel că, în ceea ce privește ploile torențiale, în funcție de cantitatea de apă cazută, măsurile luate sunt caracterizate de amenajările silvice și amenajările hidrotehnice, precum îndiguiri, canalizări, cu intenția de a diminua efectele negative ale inundațiilor și a proceselor erozionale. În cazul grindinei, care afectează regiounile agricole, difuzarea la timp a prognozei meteorologice de avertizare, permite luarea unor măsuri de distrugere a norului cu grindină, prin însămânțarea lui cu diferite substanțe chimice. (Bogdan Octavia, 1999)

Toate aceste acțiuni pun în valoarea măsurile de monitoring și de sincronizare a prognozei meteorlogice cu măsurile de diminuare a consecințelor riscurilor climatice.

Concluzii

În urma analizei diferitelor tipuri de riscuri climatice, acestea fiind clasificate în funcție de sezonul de producere (fenomene climatice de risc din semestrul cald, din semestrul rece și posibile în tot anul), gestiunea acestora este variată în funcție de metodele de combatere și control prezentate anterior.

Aceste metode de combatere și control au fost precum un răspuns al experiențelor trecute, al numărului ridicat de cazuri afectate de riscurile climatice, în vederea diminuării impactului generat de acestea asupra bunurilor populației, dar și a mediului.

Datorită creșterii numărului de cazuri cu efecte negative ale riscurilor climatice din ultimii ani, au fost introduse și/sau îmbunătățite sistemele de observație/monitorizare, dar au fost implementate și unele strategii locale de management a acestora, în vederea măsurilor de prevenire a acestora, de combatere, dar și de informare a populației.

Gestiunea riscurilor climatice în Podișul Dobrogei de Sud urmărește diminuarea pagubelor produse de acestea, atât asupra mediului cât și asupra societății, iar lupta contra acestora se realizează prin metode mai mult sau mai puțin moderne, condiționate în urma cunoașterii particularităților genetice ale fiecărui fenomen climatic de risc, a caracteristicilor parametrilor climatici, astfel încât este posibilă prevederea acestora, pentru o creștere a gradului de rezistență la risc, pentru ca pierderile sa fie reduse. (Bogdan Octavia, 1999).

Bibliografie

Bandoc G., (2004), Potențialul eolian al litoralului românesc al Mării Negre, Edit. Universitară, București;

Ciulache S., (2002), Meteorologie și Climatologie, Edit. Universitară, București;

Ciulache S., Ionac Nicoleta, (2009), Esențial în meteorologie și climatologie, Edit. Universitară, București;

Ciulache S., Ionac Nicoleta, (1995), Fenomene atmosferice de risc, Edit. Științifică, București;

Ielenicz M., Săndulache I., (2008), Dealurile și podișurile Romaniei, Edit. Universitară, București;

Octavia B., (1999), Riscurile climatice din România, Compania SEGA-INTERNAȚIONAL, București;

Tișcovschi A., (2006), Clima și Poluarea Aerului în Dobrogea de Sud, Edit. Universitară, București;

Bibliografie

Bandoc G., (2004), Potențialul eolian al litoralului românesc al Mării Negre, Edit. Universitară, București;

Ciulache S., (2002), Meteorologie și Climatologie, Edit. Universitară, București;

Ciulache S., Ionac Nicoleta, (2009), Esențial în meteorologie și climatologie, Edit. Universitară, București;

Ciulache S., Ionac Nicoleta, (1995), Fenomene atmosferice de risc, Edit. Științifică, București;

Ielenicz M., Săndulache I., (2008), Dealurile și podișurile Romaniei, Edit. Universitară, București;

Octavia B., (1999), Riscurile climatice din România, Compania SEGA-INTERNAȚIONAL, București;

Tișcovschi A., (2006), Clima și Poluarea Aerului în Dobrogea de Sud, Edit. Universitară, București;