. Gestiunea Resurselor Si Conducerea Eficienta a Intreprinderii

CAPITOLUL 1

PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII

Elemente de identificare

1. Denumirea S.C. . TRAVEL COLIBRY AGENCY S.R.L.

2. Sediul social. Str. George Coșbuc nr. 5

3. Forma juridică. S.R.L.

4. Durata de funcționare. NELIMITATA

SCURT ISTORIC

Denumirea societății este Societatea Comercială “TRAVEL-COLIBRY AGENCY SRL Timiș. În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele „societate cu răspundere limitata” sau inițialele S.R.L., de capitalul social numărul de înregistrare, din Registrul Comerțului și sediul societății.

Societatea are ca obiect de activitate comercializarea către turiști a programelor și acțiunilor turistice proprii și a celor contractate cu alte agenții tour operatoare.

Societatea Comercială ”TRAVEL-COLIBRI AGENCY” S.R.L. Timiș este persoana juridică română, având forma juridică de societate cu răspundere limitată. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile României și cu statutul societății.

Sediul societății este în România, localitatea Timișoara, str. Rodnei nr. 3 județul Timiș

Societatea poate înființa filiale, sucursale, agenții, puncte de lucru, în țară și străinătate, în conformitate cu legile în vigoare.

Durata societății este nelimitată.

CONSTITUIREA SOCIETĂȚII

Capitalul social total subscris este de 2.000.000 lei împărțit in 200 de parți sociale egale , fiecare in valoare de 10.000 lei, care aparține în întregime asociatului unic, aport exclusiv în numerar , care se va depune la bancă pe numele și la dispoziția societății în termen de 30 de zile de la înmatricularea în Registrul Comerțului.

Capitalul social poate fi majorat pe baza hotărârii Asociatului unic, căruia îi revin potrivit legii drepturile și obligațiile adunării generale, publicată în Monitorul Oficial, prin crearea de noi părți sociale, reprezentând noi aporturi în numerar sau în natură a asociatului unic sau prin includerea in capitalul social a rezervelor extraordinare sau a profitului societății.

Valoarea noilor părți sociale va fi aceeași cu a celor inițiale

Reducerea capitalului social se poate face pe baza hotărârii Asociatului Unic și numai după publicarea în Monitorul Oficial

Hotărârea va trebui să respecte minimum de capital social legal , să arate motivele pentru care se face reducerea precum și procedeul utilizat.

Drepturile și obligațiile ce decurg din deținerea de părți sociale.

Deținerea integrală a părților sociale în calitate de asociat unic conferă acestuia , potrivit legii, drepturile și obligațiile ce revin adunării generale si rezultate din prezentul statut.

Drepturile și obligațiile legate de partea socială, urmează partea socială în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.

Patrimoniul societății nu poate fii grevat de datorii, sau alte obligații personale ale asociatului.

Transmiterea părților sociale se face conform art. 150 din Legea nr. 31/1990. În cazul decesului asociatului unic societatea va fi continuată cu moștenitorii legali.

În cazul pierderii unui certificat al părților sociale, proprietarul va trebui să facă public faptul, prin presă. După 6 luni va putea obține un duplicat al certificatului pierdut.

Asociatul unic PETRAN MARIA, cetățean român, este și administratorul societății, revenindu-i și drepturile și obligațiile prevăzute de lege în această calitate. Asociatul unic își va putea angaja pe parcurs un administrator, drepturile și obligațiile acestuia se stabilesc prin acordul părților cu respectarea legislației în vigoare.

Asociatul unic va desfășura și activitatea de cenzori.

Fuziunea societății cu alte societății se hotărăște de către asociatul unic. Societatea care a hotărât fuziunea trebuie să îndeplinească formalitățile prevăzute de legislația în vigoare. Odată cu cererea de fuziune va fi depus la Registrul Comerțului bilanțul societății. Fuziunea nu poate avea efect decât după 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial, timp în care oricare creditor al societății care fuzionează va putea face opoziție în instanță.

În cazul dizolvării societatea va fi dizolvată. Pentru dizolvarea și lichidarea patrimoniului social sunt aplicabile prevederile legale în vigoare.

Angajarea personalului societății se va face de către asociatul unic pe bază de contracte individuale de muncă prin care se vor stabili drepturile și obligațiile acestui personal. Contractele personale de muncă vor fi înregistrate la Camera de Muncă de pe lângă Direcția Muncii și Protecției Sociale Timiș.

Societatea va întocmi anual bilanțul și contul de profit și pierderi în lei și va ține evidența activității economico-financiare în lei, în conformitate cu legislația în vigoare. Anul financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie același an. Primul an începe la data înregistrării în Registrul Comerțului ți se încheie la data de 31 decembrie.

Profitul societății se stabilește prin bilanț. Profitul societății se stabilește ca diferență dintre suma totală a veniturilor încasate și suma cheltuielilor efectuate pentru realizarea acestor venituri. Pentru determinarea acestui profit se va deduce din profitul anual fondul de rezervă care va fi de cel mult 5 % din totalul profitului prevăzut la bilanțul contabil anual.

Din profitul astfel rămas se scade impozitul legal rezultând profitul cuvenit asociatului unic, precum și alte nevoi ale societății. Asociatul unic va putea ridica lunar sau trimestrial avans din profit conform dispozițiilor legale în vigoare.

Asociatul unic este obligat în termen de 15 zile de la data întocmirii bilanțului, să depună o copie de bilanț, însoțită de contul de profit și pierdere, la Registrul Comerțului, după publicarea în Monitorul Oficial.

Litigiile unității cu persoane fizice sau juridice române sunt de competența instanțelor judecătorești din România.

Litigiile societății născute din raporturile contractuale dintre societate și alte persoane juridice române pot fi soluționate și prin alegerea competenței Arbitrajului Comercial ce funcționează pe lângă Camera de Comerț și Industrie teritorială.

Litigiile personalului angajat de societate ivite în raporturile cu acestea se rezolvă conform legislației muncii din România.

1.4. Obiectul de activitate

Societatea are ca obiect :

tour-operator în domeniul turismului intern și internațional;

comercializarea către turiști a programelor și acțiunilor turistice proprii și a celor contractate cu alte agenții tour operatoare;

rezervarea și comercializarea serviciilor de cazare, masa, transport, agrement, tratament și cură balneară, asistență turistică (ghizi), închirieri de autoturisme cu sau fără șofer, obținerea de vize turistice;

închirierea de microbuze, autocare pentru transport turistic intern și internațional;

rezervarea și comercializarea de bilete de mijloace de transport, spectacole, manifestării artistice, sportive sau alte activității de divertisment și agrement în cadrul sejurului sau programului turistic;

încasării de servicii turistice specifice în valută;

activității comerciale speciale : intermediere, comision, consignație, reprezentare, depozitare, reexport și altele admise de legea română;

operațiuni de import-export și achiziționare de pe piața internă de materii prime, materiale, utilaje, produse și mărfuri alimentare, nealimentare, industriale, agricole, agroalimentare, agroindustriale, îngrășăminte, pesticide, ierbicide, semințe, răsaduri, aparatură electrică, electrotehnică, electronică, electrocasnică, echipamente și instalații pentru industria alimentară și pentru alimentație publică, tehnică de calcul, bunuri de larg consum, de scurtă și lungă întrebuințare, materiale de construcții, autovehicule, tractoare, mașini, utilaje și unelte agricole , piese de schimb și accesorii, piese auto-moto-velo, lemn și produse din lemn, sticlărie, porțelan, ceramică, produse cosmetice, chimice și petrochimice, produse din mase plastice, produse de papetărie, jucării, artizanat, metale și piese prețioase, și semiprețioase în condițiile legii, produse petroliere și derivate ale acestora și în general diverse materii prime, materiale, utilaje, echipamente, instalații, produse și mărfuri, admise de legea română și comercializarea lor en gros, en detaille și ambulant în locuri autorizate prin magazine, tonete, chioșcuri, comerț stradal în locuri publice, depozite, magazii proprii și prin colaboratori la intern-extern.

CAPITOLUL 2

CONDUCEREA EFICIENTĂ A ÎNTREPRINDERII

2.1. Necesitatea și importanța adoptării de către firmă a strategiei calității, în condițiile economiei de piață

Competiția pe piața internă și internațională a făcut ca firmele să se preocupe permanent de calitatea produselor și serviciilor, astfel încât acestea să corespundă necesității sociale și cerințelor beneficiarilor.

Asigurând calitatea, producătorul dă încredere beneficiarului că produsele sau serviciile respective sunt conform așteptărilor și ca, atare, demonstrează capacitatea de a le realiza sau presta atâta timp cât este nevoie de ele.

Supremația prin calitate se caracterizează prin acțiune și nu prin poziția pe care firma o are, la un moment dat, pe piață.

Respectarea standardelor, normelor sau a altor reglementări normative interne sau internaționale în domeniul calității, obținerea profitului, reducerea costului reprezintă tot atâtea preocupări, din partea producătorilor, ca produsele sau serviciile proprii să fie acceptate pe diferite piețe

Calitatea produselor sau serviciilor se realizează în urma unui proces ciclic, complex la care participă activitățile firmei, începând de la cercetare și continuând cu proiectarea, pregătirea producției, procurarea materiilor prime și a materialelor, producția propriu-zisă sau prestarea, controlul procesului, inspecții, analize, încercări, probe, vânzarea produselor, efectuarea „service-ului”.

Ciclul de activități menționate reîncepe, însă, de fiecare dată și se fundamentează pe o bază informațională superioară, ceea ce permite calității să se înscrie pe o spirală evolutivă, cunoscută în literatura de specialitate sub numele de „spirala calității” sau „spirala progresului în calitate”.

Spirala calității arată că îmbunătățirea continuă a calității este un proces obiectiv, determinat de progresele realizate de fiecare activitate, care contribuie la realizarea produsului sau prestarea serviciului, în concordanță cu cerințele mereu crescânde ale beneficiarilor, de nivelul caracteristicilor unor produse / servicii similare, existente pe piață, de dorința producătorilor de a se impune cu noi produse sau servicii.

Bazate pe experiența tehnico – științifică, pe diversificarea producției și a consumului sau pe nivelul resurselor materiale și financiare, activitățile de obținere a calității nu sunt numai repetabile dar și perfectibile, ceea ce conferă calității un caracter de dinamicitate.

Calitatea reprezintă unul din factorii importanți ai competitivității firmei și ai determinării performanțelor sale.

Concepția modernă despre calitate exprimă, totodată, angajare, în realizarea acesteia, a întregului personal al firmei, ceea ce presupune existența unei preocupări permanente de instruire și perfecționare.

Calitatea devine, deci, o „preocupare a tuturora și a fiecăruia”.

O abordare modernă a calității care să asigure realizarea cerințelor specificate, presupune:

Cunoașterea necesității sociale și a cerințelor beneficiarilor (utilizatori, clienți);

Proiectarea și conceperea produselor și serviciilor trebuie să asigure satisfacerea necesității sociale și a cerințelor beneficiarilor (utilizatori, clienți);

Eliminarea abaterilor de la calitate, în fazele de realizare a produsului sau de prestare a serviciului;

Componentele calității produselor și serviciilor trebuie să corespundă condițiilor impuse în utilizare;

Siguranța în funcționare a produselor;

Existența unei documentații, că, angajare, în realizarea acesteia, a întregului personal al firmei, ceea ce presupune existența unei preocupări permanente de instruire și perfecționare.

Calitatea devine, deci, o „preocupare a tuturora și a fiecăruia”.

O abordare modernă a calității care să asigure realizarea cerințelor specificate, presupune:

Cunoașterea necesității sociale și a cerințelor beneficiarilor (utilizatori, clienți);

Proiectarea și conceperea produselor și serviciilor trebuie să asigure satisfacerea necesității sociale și a cerințelor beneficiarilor (utilizatori, clienți);

Eliminarea abaterilor de la calitate, în fazele de realizare a produsului sau de prestare a serviciului;

Componentele calității produselor și serviciilor trebuie să corespundă condițiilor impuse în utilizare;

Siguranța în funcționare a produselor;

Existența unei documentații, capabile de a asigura folosirea corectă a produselor de către beneficiari (utilizatori, clienți);

Ambalare corespunzătoare;

Livrarea, conform condițiilor impuse prin contracte sau alte convenții între producător și beneficiar;

Cunoașterea anomaliilor și efectuarea celor mai corespunzătoare acțiuni corective.

Ca urmare, firma trebuie să se preocupe de elaborarea strategiilor în domeniul calității. În cadrul acestor strategii, se specifică nivelul pe care trebuie să-l atingă componentele calității produselor sau serviciilor, într-un anumit orizont de timp, în concordanță cu noile dezvoltări în domeniu, cu necesitatea socială și cerințele beneficiarilor.

Integrate în strategia generală a firmei, strategiile în domeniul calității asigură exprimarea orientărilor privind mărimea performanțelor viitoare ale firmei, posibilitățile de asigurare a unui avantaj concurențial și determinarea procedurilor de comportament, pe diferite piețe.

Elaborarea și importanța strategiilor calității, în cadrul firmei, presupun cunoașterea modului de interpretare și de abordare a calității.

2.2. Calitatea și strategia calității la nivelul firmei

Cuvântul “calitate” își are originea în latinescul “quales” care are înțelesul de „a fi”. Pornind de la acest lucru, literatura de specialitate prezintă un număr considerabil de definiții ale conceptului, care se înscriu pe o linie de evoluție continuă.

Astfel, calitatea este considerată:

Satisfacerea unei necesității;

Conformitate față de specificații;

Nivelul de satisfacere a cerințelor beneficiarului;

Reflectarea mărcii de conformitate în ansamblul necesității beneficiarilor;

Capacitatea de a îndeplini o trebuință;

Un cost mai scăzut pentru o utilitate dată;

Conformitate cu un model dat;

Siguranță în exploatarea produsului;

Ansamblul mijloacelor pentru realizarea unui produs viabil.

Un pas important în formarea unei concepții unanim acceptate privind calitatea, l-a constituit difuzarea unor documente de referință, elaborate de diferite organizații internaționale, regionale și naționale, specializate în standardizare, dintre care un rol de primă mărime îl are Organizația Internațională pentru Standarde (ISO).

În contextul economico-social actual, calitatea este definită, conform standardului internațional ISO -8402 (cu modificări în 1994), ca fiind „ansamblul de caracteristici al unei entități, care confirmă acestei aptitudinea de a satisface necesitățile exprimate sau implicite”. Noțiunea de entitate , care apare în definiție, exprimă printre altele, produsele și serviciile, deci ceea ce poate fi descris și luat în considerare în mod individual. Interpretarea caracteristicilor calității prezintă nuanțe distincte la produs și serviciu7.

Caracteristicile calității unui produs, format din însușiri, trăsături, proprietăți, sunt împărțite, în general, în trei grupe principale, și anume:

funcționale;

psihosenzoriale și sociale;

de disponibilitate.

Caracteristicile funcționalesunt diferite și se referă la însușiri, trăsături, proprietăți, legate fie de folosirea produsului, fie de aspectele tehnico-economice dependente de exploatarea sau utilizarea acestuia.

Caracteristicile psihosenzoriale și sociale cuprind însușiri, trăsături, proprietăți, concretizate sub formă de aspecte estetice, organoleptice sau de exploatare

Caracteristicile de disponibilitate, concretizate în fiabilitatea și mentenabilitatea, exprimă acele însușiri, trăsături, proprietăți care asigură produsului capacitatea de a fi apt de folosire la diferite solicitări.

Utilizarea caracteristicilor menționate pentru aprecierea calității produselor, necesită stabilirea unor limite de referință, concretizate într-o serie de documente specifice, din care cele mai importante sunt standardele, normele tehnice, caietele de sarcini sau specificațiile tehnice din contract.

Prin valorile caracteristicilor calității produselor se exprimă modul cum producătorul încearcă să realizeze cerințele de ordin material, economic și social ale beneficiarilor, cât și necesitățile societății.

Pentru măsurarea și caracterizarea calității produselor se poate folosi un sistem de indicatori, dintre care cei mai importanți sunt următori:

indicatori parțiali ai calității;

indicatori ai ponderi produselor de calitate superioară în totalul produselor;

indicatorii rebuturilor;

indicatorii reclamațiilor beneficiarilor.

a) indicatori parțiali ai calității produselor exprimă o serie de caracteristici măsurabile ale produselor, conținutul acestora reflectând o însușire, trăsătură sau proprietate, corespunzătoare anumitor cerințe. Pentru exprimarea indicatorilor parțiali ai calitățiise folosesc unități de măsură specifice tipului de produs(de exemplu motoare – raportul de compresie, consumul de combustibil, puterea maximă, ș.a.).

Indicatori parțiali ai calității se înscriu în standarde , norme tehnice sau caiete de sarcini.

Aprecierea calității produselor se face prin compararea rezultatelor obținute pebaza măsurări concrete a produselor cu limitele sau nivelele prevăzute în standarde sau în alte documente cu caracter normativ.

b) Indicatori ai ponderi produselor de calitate superioară, în totalul produselorde același fel , se folosesc în ramuri la care produsele pot fi încadrate, în funcție de caracteristicile calitate, pe clase de calitate. Ei se stabilesc, în mod diferențiat, pentru producția omogenă ți pentru producția eterogenă.

Abordarea calității prezintă, în cadrul firmei, două aspecte:

asigurarea calității;

gestiunea calității.

CAPITOLUL 3

ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR ÎNTREPRINDERII

3.1. Analiza gestiunii financiare a resurselor

Gestionarea resurselor trebuie să asigure realizarea integrală și la termen a obiectului de activitate , obținerea unor produse și servicii de calitate superioară, competitive pe piață, valorificarea superioară a potențialului resurselor.

Exprimarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează cu ajutorul vitezei de rotație, prin care se măsoară durata în timp necesară parcurgerii tuturor fazelor ciclului de exploatare. Ratele de gestiune măsoară durata de transformare a activelor în lichidități și durata de reînnoire a datoriilor.

3.1.1. Analiza ratelor generale de gestiune

Derularea activității curente este asigurată de procese economice (prin care se asigură transformarea materiilor și materialelor în noi valori de întrebuințare) și procese financiare(prin care se realizează mobilizarea și alocarea surselor financiare pentru desfășurarea activității).Din veniturile totale se acoperă toate cheltuielile, se reînnoiesc imobilizările fixe și stocurile, se rambursează creditele, se achită obligațiile financiare și fiscale, se creează resursele de dezvoltare.

Atele de gestiune se folosesc pentru a aprecia nivelul de utilizare a resurselor aflate la dispoziția întreprinderii, respectiv viteza cu care aceste resurse parcurg circuitul economic și ajung să devină lichidități.

Măsurarea vitezei de rotație se realizează cu ajutorul a doi indicatori :

– nr. de rotații (nr.rot) – arată de câte ori se rotește elementul de activ sau pasiv analizat prin elementul de venit într-o perioadă de gestiune.

– durata în zile a unei rotații (dz) –care arată durata medie în care elementul analizat parcurge întregul ciclu economic și se reîntoarce în firmă sub formă inițială bănească; reducerea duratei medii în zile a unei rotații înseamnă o recuperare mai rapidă a elementului analizat sub formă bănească.

Cei doi factori ai vitezei de rotație se condiționează reciproc (veniturile depind în mare măsură de nivelul și evoluția elementelor de activ și pasiv, care la rândul lor depind direct de nivelul veniturilor).

Accelerarea vitezei de rotație ,se concretizează în creșterea numărului de rotații sau diminuarea duratei în zile a unei rotații, înseamnă reducerea necesarului absolut și / sau relativ de resurse pentru realizarea unui anumit nivel al venitului, deci obținerea unui venit mai mare la un consum total dat de resurse. Are loc când dinamica elementului de venit devansează ca ritm dinamica elementului de activ sau de pasiv.

Accelerarea sau încetinirea vitezei de rotație are ca efect eliberarea absolută sau relativă a resurselor materiale și financiare, reducerea cheltuielilor de exploatare și deci sporirea profitului.

Viteza de rotație a resurselor este elementul determinant al nivelului și eficienței economice, a rentabilității și a masei profitului. Accelerarea sau încetinirea vitezei de rotație are ca efect direct eliberarea (E) sau imobilizarea (I) absolută sau relativă de resurse.

Analiza ratelor de gestiune se face detaliat, grupate în :

Rate generale de gestiune a resurselor financiare

Rate generale de gestiune a utilizărilor financiare

Rate generale de gestiune a stocurilor

Rate generale de gestiune a creanțelor curente

Rate generale de gestiune a datoriilor curente

Analiza gestiunii generale urmărește să aprecieze nivelul general de utilizare a resurselor aflate la dispoziția întreprinderii, respectiv viteza cu care aceste resurse parcurg circuitul economic și ajung să revină sub formă bănească.

Analiza se face pe două mari direcții:

analiza ratelor generale de gestiune a pasivelor

analiza ratelor generale de gestiune a activelor

3.1.1.1. Gestiunea generală a capitalurilor

Analiza gestiuni generale a capitalurilor urmărește să aprecieze nivelul general de utilizare a resurselor financiare, respectiv viteza cu care aceste resurse ajung să revină sub formă bănească

a) ANALIZA GESTIUNII CAPITALURILOR PERMANENTE

Viteza de rotație a capitalurilor permanente arată modul de fructificare a resurselor permanente într-o perioadă de gestiune.

Valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii capitalurilor permanente este de două rotații, care corespunde unui termen mediu de revenire sub formă bănească inițială de 180 de zile. Măsurile principale de influențare a ratei sunt :

creșterea eficientă a capitalului permanent;

alocarea corespunzătoare a capitalului permanent în procesul finanțării.

Tabel nr. 3.1.

VITEZA DE ROTAȚIE A CAPITALURILOR PERMANENTE

În ultimul an de analiză capitalurile permanente se roteau prin veniturile totale de 41 de ori, recuperându-se sub formă inițială bănească într-un termen mediu de 9 zile. Față de anul precedent, numărul de rotații a scăzut cu 0,5 iar durata medie în zile a unei rotații a rămas nemodificată.

Fig. 1 Viteza de rotație a capitalului permanent

b) ANALIZA GESTIUNII CAPITALURILOR PROPRII

Viteza de rotație a capitalului propriu arată numărul de refolosiri ale capitalului propriu pe seama veniturilor totale într-o perioadă de gestiune.

Valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii capitalurilor proprii este de două rotații, care corespunde unui termen mediu de revenire de 180 de zile.

Măsurile principale de influențare sunt:

-creșterea eficientă a capitalului propriu

-creșterea gradului de valorificare a capitalului propriu

Tabel nr. 3.2.

VITEZA DE ROTAȚIE A CAPITALULUI PROPRIU

În ultimul an de analiză capitalurile proprii se roteau prin veniturile totale de 41 ori, recuperându-se sub formă inițială bănească într-un termen mediu de 8,8 zile. Față de anul precedent numărul de rotații a scăzut cu 0,5 rotații, iar durata unei rotații medii în zile a crescut cu 0,11 zile, ceea ce înseamnă scăderea eficienței utilizării capitalurilor proprii, respectiv creșterea duratei medii de recuperare a lor sub formă bănească inițială.

Fig. 2 Viteza de rotație a capitalurilor proprii

C) ANALIZA GESTIUNII DATORIILOR TOTALE

Viteza de rotație a surselor împrumutate și atrase – arată numărul de reconstituiri a surselor împrumutate și atrase pe seama veniturilor totale într-o perioadă de gestiune. Arată, practic de câte ori sau în câte zile se pot restitui datoriile pe seama veniturilor totale.

Tabel nr. 3.3.

VITEZA DE ROTAȚIE A DATORIILOR TOTALE

În ultimul an de analiză datoriile se roteau prin venituri totale de 1,95 ori recuperându-se sub forma inițial bănească într-un termen mediu de 186 de zile. Față de anul precedent numărul de rotații s-a redus cu 0,13 , iar durata în zile a unei rotații a crescut cu 11 zile ceea ce înseamnă mărirea duratei medii de creditare comercială și financiară a firmei.

Viteza de rotație a surselor împrumutate pe termen mediu și lung arată numărul de refaceri ale surselor împrumutate pe termen mediu și lung pe seama veniturilor totale dintr-o perioadă de gestiune.

Viteza de rotație a datoriilor curente arată numărul de reconstituiri ale datoriilor curente pe seama veniturilor totale într-o perioadă de gestiune. Practic arată de câte ori, respectiv în câte zile, s-ar putea restitui datoriile curente pe seama veniturilor totale.

Valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii datoriilor curente pe termen scurt este de 4 rotații, care corespunde unui termen mediu de creditare comercială și financiară de 90 zile.

Tabel nr. 3.4.

VITEZA DE ROTAȚIE A DATORIILOR CURENTE

În ultimul an analiză datoriile se roteau prin venituri 10,09 ori recuperându-se sub formă inițial bănească într-un termen de 36 de zile. Față de anul precedent numărul de rotații a crescut cu 3,17 rotații, iar durata medie în zile a scăzut cu 16 zile.

3.1.1.2. Gestiunea generală a activelor

Aceasta urmărește să aprecieze nivelul general de utilizare a resurselor financiare, respectiv viteza cu care aceste resurse ajung să revină sub formă bănească pentru firmă.

a) ANALIZA GESTIUNII ACTIVULUI TOTAL

Viteza de rotație a activului reflectă eficiența utilizării tuturor bunurilor reale ale firmei, respectiv nivelul general de organizare a activității. Valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii activelor totale este de două rotații care corespund unui termen mediu de revenire sub formă bănească de 180 de zile. Pentru unitățile comerciale și prestări servicii acestea au nevoie de imobilizări într-o proporție mai redusă.

O creștere a vitezei de rotație evidențiază sporirea eficienței utilizării activelor, reducerea duratei de recuperare a lor sub formă bănească. Efectul accelerării vitezei financiare este relaxarea financiară. In sens contrar o reducere a vitezei de rotație determină o creștere a presiunii financiare: degajată în creșterea gradului de imobilizări a activelor.

R(+) sau P(-) = -(dz1 – dz0)* = -(∆dz)*

Măsurile pentru îmbunătățirea nivelului și evoluției ratei sunt :

optimizarea structurii activului în acord cu obiectul de activitate și particularitățile tehnice și tehnologice ale activității de exploatare;

valorificarea superioară a imobilizărilor;

fructificarea resurselor materiale și creșterea gradului lor de lichiditate;

creșterea cifrei de afaceri.

Tabel nr. 3.5

VITEZA DE ROTAȚIE A ACTIVULUI TOTAL

În ultimul an activele se roteau prin venituri de 1,8 ori nerecuperându-se sub formă inițial bănească într-un termen mediu de 195 de zile. Față de anul precedent numărul de rotații a crescut cu 0,1 rotații, iar durata medie în zile a scăzut cu 13 zile, ceea ce înseamnă o creștere a eficienței utilizării activelor.

FIG. 3 Viteza de rotație a activului

b) ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR IMOBILIZATE

Viteza de rotație a activelor imobilizate –(indicatorul de intensitate a capitalului) reflectă eficiența utilizării imobilizărilor firmei.

Valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii activelor imobilizate este de 4 rotații ,care corespunde unui termen mediu de revenire sub formă bănească inițială de 90 de zile.

Creșterea vitezei de rotație evidențiază creșterea eficienței utilizării activelor imobilizate ,reducerea duratei de recuperare a lor sub formă bănească, îmbunătățirea structurii activelor imobilizate în corelație cu specificul activității .Principalul efect al accelerării vitezei de rotație este relaxarea financiară.

Măsurile pentru îmbunătățirea nivelului si evoluției ratei sunt :

optimizarea structurii activelor imobilizate, în sensul creșterii ponderii mijloacelor fixe active.

reducerea consumului specific de imobilizări la unitatea de venit, respectiv creșterea randamentului imobilizărilor

Tabel nr. 3.6.

VITEZA DE ROTAȚIE A ACTIVELOR IMOBILIZATE

În ultimul an de analiză activele imobilizate se roteau prin veniturile totale de 3,5 ori recuperându-se sub formă inițial bănească într-un termen mediu de 102 zile. Față de anul precedent, numărul de rotații a scăzut cu 1,1 rotații, iar durata medie în zile a unei rotații a crescut cu 24 de zile ceea ce înseamnă scăderea eficienței utilizării activelor imobilizate, respectiv creșterea duratei medii de recuperare a lor sub formă bănească.

FIG. 4 Viteza de rotație a activelor imobilizate

c) ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR CIRCULANTE

Viteza de rotație a activelor circulante – exprimă numărul de rotații sau durata medie a unei rotații efectuate de activele circulante prin veniturile totale.

Valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii activelor circulante este de 6 rotații, care corespunde unui termen mediu de revenire sub formă bănească inițială de 60 de zile.

Creșterea vitezei de rotație reflectă sporirea eficienței utilizării activelor circulante, reducerea duratei de recuperare a lor sub formă bănească (creșterea gradului de lichiditate a activului), îmbunătățirea structurii activelor circulante în corelație cu specificul activității.

Principalul efect al accelerării vitezei de rotație este relaxarea financiară datorată eliberării de resurse financiare.

Măsurile pentru îmbunătățirea nivelului și evoluție ratei sunt:

Optimizarea structurii activelor circulante ;

Gestionarea eficientă a stocurilor materiale;

Creșterea gradului de lichiditate a activelor circulante.

Tabel nr. 3.7.

VITEZA DE ROTAȚIE A ACTIVELOR CIRCULANTE

În ultimul an de analiza activele circulante se roteau prin veniturile totale de 3,9 ori recuperându-se sub forma bănească într-un termen mediu de 93 de zile.

Față de anul precedent, numărul de rotații a crescut cu 1,1 rotații iar durata medie a unei rotații a scăzut cu 36 de zile ceea ce înseamnă creșterea eficienței utilizării activelor circulanta.

FIG. 5 Viteza de rotație a activului circulant

3.1.2. Gestiunea stocurilor

Rotația stocurilor arata rapiditatea cu care stocurile trec prin toate stadiile activității pană se reîntorc la forma inițială. Cu cât viteza de rotație a lor este mai mare cu atât eficiența lor este mai mare.

3.1.2.1. Analiza gestiunii stocurilor totale

Rata de gestiune a stocurilor totale arata de câte ori într-o perioada de gestiune stocurile materiale trec succesiv prin toate fazele.

Valoarea minima care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii stocurilor este de opt rotații care corespund unui termen mediu de revenire sub forma băneasca de 45 zile.

Cu cât viteza de rotație a stocurilor este mai mare cu atât eficiența folosirii lor este mai ridicată deoarece efectele obținute in urma folosirii acestora sunt mai mari.

Eliberările ( E ) sau imobilizările ( I ) se pot determina după relațiile

Măsurile principale pentru accelerarea vitezei de rotație a stocurilor se pot identifica în stadiul circuitului economic în care acționează, adică aprovizionare depozitare producție, desfacere și încasare. Practic aceste măsuri pot fi concentrate prin formularea a două obiective.

Dimensionarea optimă a stocurilor în toate fazele ciclului economic

Reducerea cheltuielilor de exploatare

Atingerea acestor obiective înseamnă accelerarea vitezei de rotație a stocurilor ,creșterea gradului lor de lichiditate , cu toate efectele favorabile pentru rezultatele financiare ale întreprinderii.

Tabel nr. 3.8.

VITEZA DE ROTAȚIE A STOCURILOR TOTALE

În ultimul an se observă că firma și-a epuizat stocurile fapt ce determină ,față de anul precedent o scădere a numărului de rotații la 0 la fel ca și durata medie în zile ceea ce înseamnă reducerea eficienței utilizării stocurilor respectiv scăderea duratei medii de recuperare a lor sub formă bănească inițială prin cifra de afaceri.

FIG. 6 Viteza de rotație a stocurilor

3. Gestiunea creanțelor

3.1.3.1. Analiza gestiunii creanțelor curente

Ratele de gestiune a creanțelor curente exprimă durata medie în zile de încasare a contravalorii creanțelor curente. Practic indică decalajul mediu in zile intre data facturării si data încasării contravalorii.

Valoarea minima care asigura o stare acceptabila a gestiunii creanțelor este de patru rotații, care corespunde unei durate medii de încasare a creanțelor de 90 de zile. Valoarea optima ar fi de 30 de zile.

În dinamică, este de preferat ca durata în zile să se reducă ,respectiv să crească numărul de rotații .Este de recomandat ca durata medie de plată a datoriilor curente să fie mai mare decât durata medie de încasare a creanțelor curente .

Tabel nr. 3.9.

VITEZA DE ROTAȚIE A CREANȚELOR CURENTE

Fig. 7 Viteza de rotație a creanțelor curente

În anul 1999 creanțele se roteau prin veniturile totale de 3,9 ori recuperând într-un termen mediu de 93 de zile. Valoare indicatorului nu este buna deoarece aceasta a crescut cu 0,4 rotații, iar durata medie in zile a unei rotații a scăzut cu 11 zile.

a) ANALIZA GESTIUNII CREDIT –CLIENT

Rata de gestiune a clienților (viteza de rotație a creanțelor-clienți) ne arata in câte zile firma își încasează contravaloarea mărfurilor de la clienți, putându-se aprecia fie prin numărul de rotații fie prin durata de încasare in zile a creditului acordat.

Rata de gestiune a clienților exprimă creditul-client acordat de firmă, adică durata medie in zile de încasare a contravalorii mărfurilor de la beneficiar.

Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii creanțelor-clienți este de cel puțin 8 rotații care corespund unei durate medii de încasare de 45 de zile. Valoarea optimă ar fi de 30 de zile.

Dacă are loc o diminuare a creditului-client , adică reducerea duratei medii a unei rotații, înseamnă ca are loc o îmbunătățire a gestiunii clienților ca urmare a schimbării politicii de credit comercial.

O durată mare de rotație in zile înseamnă că resursele financiare ale firmei sunt utilizate de către clienți o perioadă de timp mai mare.

Dacă durata în zile a unei rotații depășește 30 de zile, există semnale că întreprinderea se confruntă cu greutăți în încasarea facturilor emise. Dacă tendința duratei în zile a rotației este în creștere, se impune analiza clienților rău platnici.

Chiar dacă are loc o creștere a creditului client fără a exista o creștere a vânzărilor, acesta poate fi semnalul înrăutățirii situației firmei care este nevoită să-și modifice politica de credit pentru a-și păstra clientela. De asemenea poate să însemne și faptul că beneficiarii au dificultăți de plată ca urmare a conjuncturii nefavorabile. Dacă durata creditului client este mai mare decât durata creditului furnizor, atunci se creează un deficit de resurse financiare.

Tabel nr. 3.10.

VITEZA DE ROTAȚIE A CREDITULUI -CLIENT

În ultimul an de analiză creanțele-clienți se roteau prin cifra de afaceri de 7,3 ori recuperându-se într-un termen de 49 de zile. Valoarea indicatorului este bună însă față de anul trecut numărul de rotații a crescut cu 4 rotații iar durata medie în zile a unei rotații a scăzut cu 56 de zile, ceea ce înseamnă prelungirea duratei medii de recuperare a lor.

FIG. 8 Viteza de rotație a creditului client

Gestiunea datoriilor

3.1.4.1. Analiza gestiunii datoriilor curente

Ratele de gestiune a datoriilor curente – exprimă durata medie în zile de plată a contravalorii datoriilor pe termen scurt.

Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii datoriilor curente este de 4 rotații, care corespunde unei durate medii de plată de maximum 90 de zile. Valoarea optimă a perioadei de decontare ar fi de maxim 30 de zile.

În dinamică este de preferat ca numărul de rotații, să scadă adică să crească durata în zile. Este de recomandat ca durata medie de plată a datoriilor curente să fie mai mare decât durata medie de încasare a creanțelor curente

Tabel nr. 3.11.

VITEZA DE ROTAȚIE A DATORIILOR CURENTE

În ultimul an de analiză datoriile curente se roteau prin cheltuielile totale de 2 ori achitându-se într-un termen mediu de 148 de zile. Valoarea indicatorului este acceptabilă, însă față de anul precedent numărul de rotații s-a redus cu 2 rotații iar durata medie în zile a crescut cu 55 de zile, ceea ce înseamnă mărirea duratei medii de plată a lor.

Fig. 8 Viteza de rotație a datoriilor curente

3.1.4.2. Analiza gestiunii creditului-furnizor

Rata de gestiune a furnizorului – ne artă în care zile firma își achită obligațiile sale față de furnizori. Rata de gestiune a furnizorilor exprimă creditul – fizic primit de firmă, adică durata medie în zile de plată a contravalorii bunurilor achiziționate de la furnizori.

Practic indică decalajul mediu în zile între data facturării și data plății contravalorii bunurilor cumpărate.

Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii datoriilor față de furnizori este de cel puțin 8 rotații, care corespunde unei durate medii de plata a facturilor de 45 de zile. Valoarea optimă ar fi de maximum 30 zile.

O viteză de rotație mică (durata în zile mare) înseamnă ca firma folosește resursele furnizorului, și cu toate că reflectă o situație favorabilă, poate conduce înrăutățirea relațiilor comerciale dacă durata în zile a unei rotații este mai mare de 30 zile și nu este efectul unei înțelegeri prealabile. Dacă durata creditului – furnizor este mai mare decât durata creditului – client, atunci se creează un excedent de resurse financiare.

Viteza de rotație a creditului – furnizor

Tabel nr. 3.12.

În ultimul an de analiză datoriile față de furnizori se roteau prin cheltuielile aferente de 2,1 ori achitându-se într-un termen mediu de 167 zile. Valoarea indicatorului corespunzătoare unor condiții comerciale normale, însă față de anul precedent, numărul de rotații a scăzut, iar durata medie în zile a crescut cu 116 zile, ceea ce înseamnă prelungirea duratei medii de achitare a lor. Acest fapt a generat efecte pozitive asupra trezoreriei în sensul că firma a beneficiat de o durată mai ridicată a creditului comercial acordat de furnizor.

Fig. 9 Viteza de rotație a creditului

Tabel nr. 3.13.

Analiza modificării duratei de rotație a creditului – furnizor

Soldul mediu al furnizorilor se determină prin media aritmetică a valorii datoriilor față de furnizori de la începutul (Fzi) și sfârșitul perioadei (Fzf):

Modificarea rotației de la o perioadă la alta se poate cuantifica cu relația:

Această abatere poate fi explicată pe seama modificării următorilor factori de influență:

Pe seama modificării CA :

Pe seama modificării soldului mediu al furnizorilor:

3.2. Analiza resurselor umane

Așa cum se știe, în conceptul anglo – saxon al evaluării economice a întreprinderii, factorul uman este situat în prim – planul celor 5 M (Men, Money, Marchandise, Materials, Market), deci fiind considerat factor esențial al activității întreprinderii.

În concepția modernă a întreprinderii, el este tratat în optica a două grupuri de teorii, respectiv cele ale resurselor umane și cele ale capitalului uman.

Teoriile resurselor umane promovate de o seamă de autori, printre care A . Maslow, D. Mc Gregor, F. Herzberg, subliniază că, alături de nevoile primare sau psihologice, la toți oamenii se manifestă nevoi secundare de ordin social și nevoi terțiare ale autorealizării, nevoi de care orice politică a gestiunii trebuie să țină seamă.

Referitor la teoriile capitalului uman, care pun problema cuantificării acestuia, practic, ele marchează o redescoperire a gândirii economice a lui W. Pettz, A. Smith, J.B. Saz, care la timpul lor au propus și măsurarea valorii capitalului uman.

Implicate în analiza diagnostic de ansamblu, resursele umane se manifestă pe o arie largă de consecințe economico – financiare, contribuind esențial la valoarea economică a întreprinderii.

Problemele analizei gestiunii resurselor umane sunt:

Analiza gestiunii resurselor umane ca potențial economic al întreprinderii;

Analiza eficienței utilizării resurselor umane;

a) Analiza gestiunii resurselor umane ca potențial economic al întreprinderii

În conceptul modern al întreprinderii se apreciază creșterea semnificativă a rolului resurselor

umane în asigurarea de înalte performanțe ale activității.

Efectivul, calitatea(competența), utilizarea timpului de muncă, randamentul reprezintă prin sine o dimensiune a potențialului economic al întreprinderii și, bineînțeles, cuplate cu factorul tehnic – tehnologic, generează un lanț de efecte economice și financiare ce concură la capacitatea concurențială a agentului economic, la viabilitatea acestuia.

Mai mult ca oricând, capitalul uman și, respectiv, competența umană vor fi motorul bunei funcționări a întreprinderii.

Analiza gestiunii resurselor umane ca potențial economic al firmei presupune:

Analiza asigurării cu resurse umane din punct de vedere cantitativ și calitativ;

Analiza timpului de muncă (dimensiune, utilizare, impact în performanțele economico – financiare ale întreprinderii);

Analiza eficienței utilizării resurselor umane.

Analiza asigurării cu resurse umane din punct de vedere cantitativ și calitativ

În analiza diagnostic a efectivului de salariați, se recomandă utilizarea unor indicatori ca:

Efectivul total

la finele perioadei de gestiune;

ca număr mediu.

efectivul permanent (în sensul de titular al unui contract nedeterminat).

Efectivul temporar (titular al unui contract determinat).

Efectivul de salariați pe categorii (muncitori, de cercetare, de administrație).

Efectivul la sfârșitul perioadei, pe sexe.

Efectivul de salariați pe clase de vârstă

Efectivul la sfârșitul perioadei, după vechime.

Efectivul de salariați pe funcțiuni ale întreprinderii.

Fiecare dintre indicatorii menționați contribuie la completarea diagnosticului din diferite unghiuri.

Efectivul total dă dimensiune factorului de producție – muncă, inclusiv potențialului economic al întreprinderii.

Cerința este ca dinamica efectivului să se realizeze în condițiile corelației:

<

unde:

= indicele numărului de salariați

= indicele productivității muncii (se exprimă comparabil)

sau

<

unde:

Qst= volumul de activitate în timp standard sau normal.

Respectând asemenea cerințe înseamnă că numărul de salariați contribuie la creșterea capacității de ofertă a întreprinderii în condițiile în care are loc creșterea productivității muncii.

Efectivul permanent și temporar reflectă și o latură socială a personalului în sensul că cei cu contract nedeterminat au o siguranță relative a muncii de lungă durată, doar o asemenea stare reprezintă o motivație comportamentală pentru performanțele economico – financiare ale întreprinderii.

Interes pentru diagnostic reprezintă și efectivul pe sexe care, în contextul general al unei economii, reflectă gradul de dezvoltare a acesteia, în sensul că un membru al familiei, salariat, poate asigura un trai decent al acesteia.

Totodată, într-o anume întreprindere industrială, o pondere mai mică sau mai mare a femeilor evidențiază profilul acesteia, gradul mai mare de accesibilitate a muncii și pentru femei (exemple: industria textilă, alimentară și chiar electronică). În activitatea comercială pură, predominanța feminină este evidentă.

Pe clase de vârstă, analiza efectivului de salariați permite nu numai cunoașterea fluxului normal al mobilității ci și dimensiunea experienței ca element al potențialului economic al resurselor umane.

Deși nu automat, structura efectivului de salariați pe clase de vechime are legătură cu precedenta și denotă stabilitatea (fidelitatea), cu impact direct în randament.

Într-un fel, stabilitatea factorului uman atestă și prestigiul întreprinderii, calitatea managementului, inclusiv a funcției „personal”.

Calitatea muncii este variabila determinantă în eficiența activității oricărui agent economic. Asociată nivelului tehnologic favorizează asigurarea capacității concurențiale a acestuia.

Pentru aprecierea potențialului uman din punct de vedere al calității, se pot folosii mai multe posibilități:

situația calificării muncitorilor pe categorii de calificare;

situația pregătirii personalului pe nivele de studii:

situația încadrării personalului de conducere pe clase de competență;

concordanța dintre complexitatea lucrărilor și competența (calificarea) personalului.

Calificarea muncitorilor este direct condiționată de complexitatea lucrărilor. De fapt, în acest

caz complexitatea lucrărilor este și cea care formează structura calității muncii și împreună stau la baza negocierii salariilor (se face abstracție de inflație).

Pentru o exprimare sintetică se poate folosi coeficientul mediu al calificării stabilit cu relația

unde:

n = numărul de muncitori pe categorii de calificare;

k = categoria de calificare.

b) Analiza eficienței resurselor umane

Analiza eficienței utilizării resurselor umane pe baza profitului pe un salariat sau unitate de timp

O astfel de analiză implică abordarea următoarelor probleme:

Analiza productivității valorice a muncii (medii și marginale)

Analiza productivității fizice a muncii

Analiza pe baza conversiei măsurilor de creștere a productivității muncii

analiza reflectării productivității muncii în principalii indicatori ai performanței economico – financiare a întreprinderii.

Productivitatea fizică este cea care reflectă pur capacitatea productivă a factorului muncă.

Pentru exprimarea productivității fizice a muncii se recomandă folosirea timpului de muncă.

Pentru exemplificare se admite situația:

Tabel nr. 3.15.

NOTĂ: Cu exactitate, indicele productivității fizice s-ar calcula astfel:

Rezultă că la toate produsele s-a realizat o creștere a productivității fizice a muncii care realmente se va reflecta favorabil în performanța economico – financiară a întreprinderii și implicit în cea concurențială.

3.2.1. Analiza asigurării cu personal

Asigurarea cu personal este parte componentă a procesului de asigurare cu resurse a întreprinderii, motiv pentru care procesul de asigurare trebuie să urmărească următoarele aspecte :

– asigurarea să fie cantitativă – numărul efectiv de personal să corespundă cu necesarul de personal;

– asigurarea să se facă în structură – adică structura efectivă a personalului să se suprapună peste structura dată de cerințele posturilor din organigrama întreprinderii;

– asigurarea să fie calitativă – ceea ce înseamnă că nivelul de calificare a personalului trebuie să corespundă nevoilor procesului tehnologic, respectiv să nu fie nici mai ridicat dar nici mai coborât comparativ cu aceste nevoi;

– asigurarea să se facă la termen.

3.2.1.1. Analiza asigurării numărului de personal

Numărul de personal existent la un moment dat într-o întreprindere trebuie corelat cu volumul și structura producției. Stabilirea necesarului de personal depinde de doi principali factori:

– volumul producției – fizic sau valoric;

– eficiența utilizării personalului – productivitatea muncii.

Dacă volumul de producție estimat a se realiza și care stă la baza dimensionării necesarului de personal, depinde de capacitățile de producție existente ți de capacitatea de absorbție a pieței, nivelul mediu al productivității muncii se determină prin metode specifice de normare a muncii.

Aprecierea modului de asigurare cu personal se face prin compararea disponibilului de personal cu necesarul de personal.

Disponibilul de personal poate fi apreciat cu ajutorul următorilor indicatori:

numărul scriptic de personal;

numărul mediu scriptic de personal;

numărul efectiv de personal;

numărul mediu efectiv de personal;

a) Numărul scriptic de personal, exprimă numărul de personal încadrat cu contact de muncă într-o întreprindere, la un moment dat.

Având în vedere că acest indicator nun spune nimic despre numărul de personal existent la lucru la un moment dat, putem considera că el reprezintă de fapt stocul de resurse umane (de personal) existent în întreprindere la momentul respectiv.

Dezavantajele indicatorului:

nu oferă informații despre nivelul de participarea salariaților la procesul de producție;

– informația pe care o furnizează este aferentă strict momentului respectiv(mâine nivelul indicatorului s-ar putea să fie altul).

b) Numărul mediu scriptic de personal, exprimă numărul mediu de personal cu contact de muncă care a stat în întreprindere o anumită perioadă de timp (lună, trimestru, semestru, an).

Utilitate:

determină numărul de personal aflat în medie la dispoziția întreprinderii;

stă la baza determinării mai multor indicatori: salariul mediu pe întreprindere, indicatori

ai utilizării timpului de lucru, productivitatea muncii, etc.

Limite:

– reflectă nivelul mediu disponibil al personalului doar sub formă de potențial, fără să caracterizeze modul de utilizare al acestuia.

c) Numărul efectiv de personal, stabilește numărul de personal existent la lucru la un moment dat.

Utilitate:

apreciază disponibilul efectiv de personal aflat la dispoziția întreprinderii la un moment

dat;

Limite:

nu are capacitatea de a exprima modul de utilizare a personalului prezent la lucru;

valoarea sa informațională este limitată (caracterizează doar momentul).

c) Numărul mediu efectiv de personal, exprimă numărul de personal existent în medie la lucru pe o perioadă de timp (lună, trimestru, semestru, an).

Utilitate:

apreciază nivelul mediu disponibil de personal aflat la dispoziția întreprinderii;

dimensionează consumul mediu de muncă care a fost necesar pentru derularea activității.

Limite:

– nu permite aprecierea modului de utilizare a resurselor de muncă în procesul de producție.

Aprecierea gradului de asigurare cu personal

Metode de utilizare:

abaterea absolută a numărului de personal;

abaterea relativă a numărului de personal;

corelația de indici.

Abaterea absolută a numărului de personal

Constă în compararea numărului mediu scriptic de personal (muncitori) din perioada curentă

sau realizat, cu cel din perioada de bază.

● în mărimi absolute

ΔNp=Np1-Np0

● în mărimi absolute

INp=x100

Δ INp= INp-100=x100

Utilitate:

apreciază evoluția numărului de personal în raport cu o bază de comparație.

Limite:

nu poate aprecia semnificația economică a plusului sau minusului de personal deoarece

nu face legătura cu nivelul de realizare a volumului de activitate (creșterea numărului de personal înseamnă un volum mai mare de cheltuieli salariale dar dacă acest lucru a dus la creșterea volumului de activitate și la creșterea veniturilor într-un ritm superior cheltuielilor, atunci modificarea numărului de personal este eficientă pentru întreprindere).

Abaterea relativă a numărului de personal

Se obține prin compararea numărului mediu scriptic de personal din perioada curentă (nivel

realizat) cu numărul mediu admisibil de personal.

Numărul mediu admisibil de personal este o recalculare a necesarului de personal plecând de la premisa următoare: care este numărul mediu de personal (muncitori) pe care întreprinderea trebuie să-l utilizeze, pentru a realiza volumul de activitate din perioada curentă, menținând același nivel al productivității muncii din perioada de bază ?

x sau

● în mărimi absolute

ΔNpr=Np1-Np

● în mărimi absolute

x100

x100

Semnificație:

ΔNpr > 0 – există un excedent de personal determinat de nerealizarea nivelului productivității muncii în perioada de bază (sau nivelul planificat); eficiența utilizării personalului s-a depreciat;

ΔNpr = 0 – nivelului productivității muncii în perioada de bază (sau nivelul planificat) s-a păstrat nemodificat; eficiența utilizării personalului s-a menținut;

ΔNpr < 0 – există o economie relativă de personal, determinată de creșterea productivității muncii față de perioada de bază (sau nivelul planificat); eficiența utilizării personalului s-a ameliorat.

c) Corelația de indici

x100 x100 x100

x

Există trei situații principale:

1) IQ > 1

2) IQ = 1

3) IQ < 1

3.2.1.2. Analiza asigurării personalului în structură

Structura personalului se stabilește în funcție de caracteristicile posturilor din organigrama întreprinderii, cele mai reprezentative criterii de structurare fiind:

structura pe categorii de personal;

structura pe meserii (în special a muncitorilor);

structura după vechimea în muncă;

structura pe vârste;

structura pe sexe.

Indicatorii utilizați în aprecierea structurii personalului sunt de două tipuri și anume:

indicatori de tipul ponderii diferitelor categorii de personal în totalul personalului;

indicatori obținuți prin raportarea diferitelor categorii de personal la 100 de muncitori

cum ar fi: numărul de personal TESA la 100 de muncitori, numărul de ingineri la 100 de muncitori,

etc.

Utilitatea analizei structurii personalului:

fundamentarea necesarului de personal;

elaborarea politicii de pregătire, recrutare și încadrare a personalului;

analiza mișcărilor de personal;

analiza impactului structurii forței de muncă asupra gradului de valorificare a resurselor

materiale.

3.3. Analiza gestiunii resurselor materiale

Resursele materiale fac parte din ansamblul intrărilor (inputurilor) în sistem (întreprindere) care prin combinare și consumare concură la realizarea ieșirilor (outputurilor),reprezentând bunuri ți servicii destinate pieței și aducătoare de profit (ca scop, profit maxim).

Practic, resursele materiale (echipamente, utilaje, materii prime, materiale ș.a.) ca proces de combinare și consumare acoperă spațiul funcției de producție pentru care operează criteriul general al eficienței cu toate cerințele ce le implică. Ele formează suportul capitalului fix real (mijloace fixe, respectiv active fixe de exploatare) și capitalului circular (stocuri, corespunzător active circulare de exploatare în accepțiunea și limita resurselor materiale).

În cazul ambelor categorii de resurse operează analiza statică (diagnostic static) și analiza dinamică (diagnostic strategic) și corespunzător, se utilizează modele și, subordonat lor, metode adecvate (determinisme, probabiliste, euristice).

Analiza utilizării capitalului real fix (mijloacelor fixe)

Problemele analizei utilizării capitalului real fix (mijloacelor fixe) pot fi grupate în două module,

și anume:

1.1 Analiza volumului, structurii și calității potențialului tehnic al întreprinderii (materializat în

mijloace fixe patrimoniale) și a reflectării în indicatori de bază ai performanței economico – financiare a întreprinderii.

Analiza utilizării potențialului tehnic (mijloacelor fixe) și a reflectării în indicatorii principali

ai performanței economico – financiare a întreprinderii.

În cazul primului modul, analiza economică se referă la:

Dinamica mijloacelor fixe;

Structura mijloacelor fixe (compoziția tehnologică și vârsta acestora);

Starea funcțională a mijloacelor fixe și reînnoirea lor.

Se desprinde cu ușurință că aspectele menționate permit atât un diagnostic static, cât și unul

dinamic, strategic, precum și relevarea unor legături premisale – cauzale cu indicatori esențiali ai performanțelor întreprinderii (firmei)

3.3.1. Analiza utilizării capitalului real fix (mijloacelor fixe)

Analiza dinamicii mijloacelor fixe este în primul rând o problemă internă a firmei prin care se evidențiază, pe de o parte, materializarea investițiilor, iar pe de o altă parte, legătura cu dinamica efectelor ce le produce, masa acestora.

Nu se exclude nici interesul băncilor sau altor creditori (deși ca atare în bateria de indicatori solicitați de acestea nu intră), precum și al concurenților.

Rațiunea este simplă, deoarece se degajă capacitatea de finanțare, respectiv capacitatea dezvoltării și expansiunii pieței produselor sau penetrării pe noi piețe geografice.

A opera cu dinamica mijloacelor fixe pe o perioadă mai mare de un an înseamnă efectuarea unor calcule suplimentare pentru a asigura corelația dintre volumul fizic (masa) și valoarea mijloacelor fixe (cea din urmă actualizată în funcție de prețurile pieței în momentele inventarierii pentru reflectare în bilanț).

Oricum, pentru aprecierea dinamicii mijloacelor fixe, două valori sunt edificatoare, și anume: valoarea inițială (de intrare) și valoarea medie, stabilită pe baza primei.

În analiza dinamicii valorice a mijloacelor fixe în corelație cu dinamica unor efecte economico – financiare se poate folosii valoarea de intrare actualizată și respectiv cea medie, deoarece și efectele sunt supuse fluctuațiilor prețurilor. Valoarea rămasă nu este concludentă întrucât nu reflectă proporționalitatea cu randamentul echipamentelor și este totodată influențată și de sistemul de amortizare (altul decât cel liniar îndeosebi accelerat).

Necorelată cu efecte ale performanței întreprinderii, dinamica în sine a mijloacelor fixe permite doar construirea de judecăți – ipoteză. De aceea, ea trebuie corelată cel puțin cu producția marfă fabricată sau cu cifra de afaceri aferentă activității de bază (corelația poate fi extinsă și la valoarea adăugată sau la profitul din exploatare).

În acest caz, corelația este liniară, iar funcția de regresie este următoarea: y = a + bx, unde:

y = producția marfă fabricată sau cifra de afaceri aferentă activității de bază, valoarea adăugată sau profitul din exploatare;

x = valoarea mijloacelor fixe (stabilită în condițiile menționate mai înainte);

“a” și “b” = parametrii ecuației determinați cu formule consacrate.

Cu ajutorul funcției de regresie de mai sus se poate face și o extrapolare a efectului, valoarea probabilă a acestuia situându-se într-o zonă cu amplitudine mai mare sau mai mică față de valoarea seriei teoretice.

Structura mijloacelor fixe (activelor fixe corporale) realizează o funcție importantă în analiza diagnostic a potențialului tehnic al întreprinderii deoarece permite evidențierea categoriilor spre care au loc mutații ca urmare a materializării investițiilor.

Evident, în acest cadru este important ca mutațiile să aibă loc în favoarea acelor elemente sau categorii care generic formează grupa mijloacelor fixe active, ceea ce în literatura de specialitate se definește ca fiind compoziția tehnologică a capitalului fix.

Așadar, cerința este ca (n reprezintă perioada curentă, iar n-1 perioada precedentă).

Între compoziția tehnologică a mijloacelor fixe și efectele de bază ale performanței întreprinderii există legături cauzale, de tip atât determinist, cât și aleatoriu.

CAPITOLUL 4

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

4.1 Concluzii în urma analizei gestiunii resurselor

Gestionarea resurselor trebuie să asigure realizarea integrală și la termen a obiectului de activitate, obținerea unor produse și servicii de calitate superioară, competitive pe piață, valorificarea superioară a potențialului resurselor.

Exprimarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează cu ajutorul vitezei de rotație, prin care se măsoară durata în timp necesară parcurgerii tuturor fazelor ciclului de exploatare. Ratele de gestiune măsoară durata de transformare a activelor în lichidități și durata de reînnoire a datoriilor.

Orice firmă caută să realizeze un profit suficient printr-o cât mai eficientă gestionare a resurselor de care dispune, de a menține potențialul său tehnic și economic, de a asigura o expansiune rațională ținând seama de evoluția pieței și de tendințele conjuncturale.

În urma abordării din punct de vedere al analizei gestiunii resurselor financiare a societății “ TRAVEL – COLIBRI AGENCY ” SRL. am putut observa evoluția principalilor indicatori de gestionare a resurselor financiare a acestei societăți.

Concluziile acestei analize sunt următoarele:

societatea are o evoluție ascendentă a capitalurilor permanente ceea ce înseamnă că dispune de stabilitate financiară ;

totodată se observă că viteza de rotație a creditului client este mai mare decât viteza de rotație a creditului furnizor ceea ce reprezintă un aspect pozitiv pentru firmă;

de asemenea un aspect pozitiv pentru firmă este faptul că nu are datorii financiare pe termen mediu și lung;

din punct de vedere financiar se observă că societatea nu a apelat la împrumuturi pe termen mediu și lung, iar activitatea este finanțată în primul rând din surse proprii și parțial din împrumuturi pe termen scurt, societatea nu a mai apelat la credite pe termen scurt în ultimul an;

Ratele generale de gestiune a elementelor de pasiv privite după sursele de proveniență, evidențiază sporirea eficienței utilizării resurselor proprii și reducerea eficienței utilizării resurselor împrumutate și atrase.

Gestiunea stocurilor este eficientă în faza de aprovizionare, desfacere, comercializare și eficientă în cadrul fabricației.

Gestiunea corelată a datoriilor și creanțelor este excedentară, generând efecte pozitive asupra trezoreriei.

Propuneri și sugestii:

optimizarea raporturilor dintre capitalul propriu și capitalul împrumutat;

selecționarea celor mai eficiente căi de creștere a capitalului permanent;

dimensionarea optimă a stocurilor materiale;

îmbunătățirea organizării locurilor de muncă;

utilizarea instrumentelor legale pentru a determina plata integrală și la termen a facturilor de către beneficiar.

ANEXE

ANEXA NR.1

JUDEȚUL FORMA DE PROPR.

UNITATEA ACTIVITATE PREPONDERENTĂ

ADRESA (denumire grupă CAEN )

STR. COD GRUPĂ CAEN

TEL. CODUL FISCAL

FAX

NR. DIN REGISTRUL

COMERȚULUI

BILANȚ

ANEXA NR. 2

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

mii lei –

ANEXA NR. 3

REPARTIZAREA PROFITULUI

– mii lei.

SITUAȚIA DATORIILOR

– mii lei –

ANEXA NR.4

Bilanțul financiar

-mii lei-

ANEXA NR.5

Regruparea elementelor corectate

-mii lei-

Bilanț financiar retratat

-mii lei-