Gestiunea Proiectelor Investitionale In Cadrul Intreprinderilor

„Gestiunea proiectelor investiționale în cadrul întreprinderilor”

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: BAZELE TEORETICE ALE GESTIUNII PROIECTELOR INVESTIȚIONALE.

Conceptul, elementele și tipologia investițiilor.

Procesul de elaborare și realizare al proiectelor investiționale.

Indicatori de evaluare a eficienței economice a proiectelor investiționale (conform metodologiei Băncii Mondiale).

CAPITOLUL II: ANALIZA ACTIVITĂȚII INVESTIȚIONALE ÎN CADRUL S.A. “ANCHIR”.

Caracteristica generală a întreprinderii.

Analiza situației economico-financiare a S.A. “Anchir”:

Lichiditatea bilanțului contabil.

Echilibrul financiar în cadrul întreprinderii.

Eficiența activității economico-financiare.

Activitatea investițională în cadrul întreprinderii.

CAPITOLUL III: CĂILE DE AMELIORARE A SITUAȚIEI ECONOMICO-FINANCIARE ÎN CADRUL ÎNTREPRINDERII.

3.1 Metode de majorare a venitului din vînzări.

3.2 Gestiunea eficientă a activelor întreprinderii.

CONCLUZIE

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Adnotare

la teza de licență cu tema:

“Gestiunea proiectelor investiționale în cadrul întreprinderii”

Teza este consacrată studierii investițiilor și a modului lor de gestiune în cadrul întreprinderii. Actualitatea temei de cercetare rezidă din necesitatea elaborării și implementării activității investiționale în cadrul entităților economice pentru dezvoltarea economică a întrepriderii, renovarea și creșterea potențialului de producție, creșterea competitivității și, ca rezultat majorarea avantajului economic.

Scopul tezei constituie cercetarea aspectelor teoretice ale investițiilor precum și a aspectelor practice: definirea situației economice la nivel de întreprindere și studierea potențialului și a necesității investițiilor, precum și propunerea căilor de ameliorare a situației economico-financiare.

Teza cuprinde: Introducere, 3 capitole, concluzii, bibliografie și anexe, 3 acte legislative și un act normativ, 40 surse literare, 48 pagini de text de bază, 10 tabele, 1 figură și 11 formule.

În introducere se argumentează actualitatea temei de cercetare, este formulat scopul și stabilite obiectivele cercetării, se dă o caracterizare succintă a tezei, precum și se evidențiază gradul de cercetare a subiectului.

Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării este constituit din actele normative ale Republicii Moldova, monografiile și publicațiile autorilor români și străini, suporturi de curs.

Valoarea aplicativă a lucrării constă în concluziile și recomandările formulate, care vor putea fi luate în calcul de către managerii întreprinderii la elaborarea și implementarea strategiei investiționale pe termen scurt și lung.

Annotation

undergraduate thesis on the topic:

"Management of investment projects in the enterprise"

The thesis is devoted to a study of investments and their management in the enterprise. The topic is contemporary because of the need of creation and implementation of the investitional activity in the company for its development and increase of the economic benefits.

The aim of the thesis consists in investment theoretical research and practical issues: defining enterprise-wide economic situation and studying the potential and the need of investment and finding ways to improve the economic and financial situation.

The thesis has: introduction, 3 chapters, conclusion, bibliography, annexes, 3 laws, 40 sources, 48 pages of text, 10 tables, 1 figure and 11 formulas.

The introduction presents the actuality of research theme, it is formulated the purpose of the research and are set goals, it also gives a brief presentation of the thesis, and highlights the extent of research on the subject.

The methodological and theoretical scientific sources consists of normative acts of the Republic of Moldova, monographs and publications Romanian and foreign authors, handouts.

The value of the work lies in the conclusions and recommendations that will be considered by managers in developing and implementing enterprise investment strategy for short term and long term.

Introducere

Actualitatea temei de cercetare. În condițiile economiei de piață, elaborarea și implementarea strategiei de dezvoltare economică a întreprinderii, renovarea și creșterea potențialului de producție, sporirea competitivității mărfurilor/serviciilor, precum și consolidarea poziției pe piață solicită o activitate investițională activă și justificată.

Investițiile reprezintă condiția fundamentală pentru progres, dezvoltare, afirmare și perspectivă, atât pentru individ, cât și pentru organizația din care face parte, ca și pentru societate în ansamblul său. Investițiile stau la baza suplinirii, diversificării și creșterii calitative a tuturor factorilor de producție. În cadrul întreprinderii sporirea capitalului fix sau circulant, creșterea randamentului tehnic și economic al utilajului, sporirea productivității muncii, suplimentarea locurilor de muncă, deversificarea producției nu pot fi asigurate fără consum de resurse financiare, fără investiții. Problema este de actualitate întrucît vizează resurse financiare, materiale și umane avansate, cît și capacitatea factorului uman de a le transpune în efecte scontate. Investițiile trebuie abordate în strînsă legătură cu procesul dezvoltării și al creșterii economice. Dezvoltarea depinde de capacitatea factorilor de decizie de a formula opțiuni de investiții în acord cu obiectivele și scopurile stabilite, de a ameliora strategia și politicile de dezvoltare în ideea potențării efectelor investițiilor și de a selecta proiectele de investiții care să permită valorificarea rațională a tuturor resurselor materiale, financiare și de muncă pentru atingerea obiectivelor stabilite. În acest context tema acestei lucrări se dovedește a fi oportună deaoarece reprezintă o direcție cu deosebit interes teoretic și, mai cu seamă, practic.

Gradul de cercetare a subiectului. Subiectele din domeniul teoriei investiționale, a managementului strategic, și cele privind analiza și gestionarea activității investiționale în întreprindere sunt abordate în lucrările științifice ale mai multor cercetători străini precum Levasseur Michel și Mosse Pierre. În literatura românească investițiile sunt cercetate de numeroși economiști: Caracota Dumitru, Cristelican Lazăr, Despa Radu, Dobrea Răzvan Cătălin, Doval Elena, Luchian Ivan, Marianciuc Aurelia, Prelipcean Gabriela, Românu Ion, Stoian Marian, Vasilescu Ion, Văduva Cecilia-Elena și mulți alții.

În procesul cercetării s-a recurs deasemenea la datele din rapoartele financiare oficiale ale întreprinderii S.A. “ANCHIR”, la acte legislative ale Republicii Moldova, la materiale analitice de informare, la materialele conderințelor științifico-practice ce abordează direcții tematice corespunzătoare.

Scopul acestei lucrări este de a cerceta aspectele teoretice și cele practice în privința activitatea investițională în cadrul întreprinderii.

Atingerea acestui scop presupune realizarea următoarelor obiective:

Studierea abordărilor teoretice ale investițiilor.

Efectuarea analizei activității investiționale în cadrul întreprinderii.

Elaborarea căilor de ameliorare a situației economico-financiare a entității.

Scopul și sarcinile au determinat structura logică a lucrării care este formată din introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie și anexe.

Capitolul I “Bazele teoretice ale gestiunii proiectelor investiționale” reprezintă o sinteză a noțiunilor de investiții. Sunt prezentate viziunile asupra investițiilor a mai multor economiști, sunt specificate atributele investițiilor precum și enumerați subiecții investițiilor. Totodată multitudinea investițiilor sunt sortate după mai multe criterii de clasificare întîlnite în literatură, iar în încheiere sunt prezentați indicatorii de apreciere a eficienței investițiilor în baza metodologiei Băncii Mondiale.

Capitolul II “Analiza activității investiționale în cadrul S.A. “ANCHIR ” reprezintă o analiză economico-financiară amplă a entității în baza rapoartelor financiare. Este prezentată caracteristica generală a entității și analizată o serie de indicatori ce vizează lichiditatea bilanțului contabil, echilibrul financiar în cadrul entității și eficiența activității acesteia.

Capitolul III “Căile de ameliorare a situației economico-financiare în cadrul întreprinderii” se indentifică eventualele direcții de ameliorare a situației economico-financiare determinate de rezultatele analizei efectuate în capitolul precedent. Ca prim plan sunt prezentate măsurile pentru sporirea venitului din vînzări, iar, ulterior sunt propuse modalități de gestiune eficientă a activelor, respective de ameliorare a rezultatelor entității.

„Concluzii și recomandări” include concluziile tematice generalizate în cadrul cercetărilor, precum și formularea concluziilor generale și descrierea rezultatelor de bază a cercetării științifice. În capitol dat sunt prezentate recomandările cu privire la eficientizarea activității economico-financiare orientate spre rentabilitatea economică.

Cuvintele-cheie: investiții, activitatea investițională, proiect investițional, investiții directe, valoare actualizată netă, rată internă de rentabilitate, indice de profitabilitate, angajament de capital, testul Bruno.

Capitolul I: BAZELE TEORETICE ALE GESTIUNII PROIECTELOR INVESTIȚIONALE.

1.1 Conceptul, elementele și tipologia investițiilor.

Investițiile constituie fundamentul dezvoltării viitoare a firmelor, având un rol hotărâtor în suplimentarea, diversificarea și creșterea calitativă a tuturor factorilor de producție, asigurând îmbunătățirea poziției concurențiale în raport cu alți agenți economici. În același timp, investițiile constituie suportul material al creșterii economice și al dezvoltării, contribuind la asigurarea funcționării normale a economiei, la creșterea aparatului de producție și a suportului material al activităților social-culturale, precum și la creșterea nivelului de trai al populației. [16, p. 8]

Investițiile sunt definite, în mod obișnuit ca fiind cheltuieli sau plasamente de sume bănești în diferite domenii economice sau extraeconomice, astfel că prin activitatea investițională are loc transformarea a o serie de lichidități actuale în active reale sau financiare cu scopul de a obține anumite efecte economice sau extraeconomice într-o perioadă viitoare.[25, p.5]

În Legislația Republicii Moldova investiția este definită ca „totalitate de bunuri (active) depuse în activitatea de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv pe baza contractului de leasing financiar, precum și în cadrul parteneriatului public-privat, pentru a se obține venit”, iar activitatea  investițională  – ca  „activitate de efectuare a investiției și de desfășurare a activității de întreprinzător în legătură cu această investiție pentru a se obține venit.

În literatura de specialitate se regăsesc următoare definiții ale investiției:

Pentru Peumans, a investi înseamnă a dobîndi bunuri concrete, a plăti un cost actual în vederea obținerii de încasări viitoare, a schimba o certitudine (renunțarea la o satisfacție certă imediată) în favoarea unei serii dn rol hotărâtor în suplimentarea, diversificarea și creșterea calitativă a tuturor factorilor de producție, asigurând îmbunătățirea poziției concurențiale în raport cu alți agenți economici. În același timp, investițiile constituie suportul material al creșterii economice și al dezvoltării, contribuind la asigurarea funcționării normale a economiei, la creșterea aparatului de producție și a suportului material al activităților social-culturale, precum și la creșterea nivelului de trai al populației. [16, p. 8]

Investițiile sunt definite, în mod obișnuit ca fiind cheltuieli sau plasamente de sume bănești în diferite domenii economice sau extraeconomice, astfel că prin activitatea investițională are loc transformarea a o serie de lichidități actuale în active reale sau financiare cu scopul de a obține anumite efecte economice sau extraeconomice într-o perioadă viitoare.[25, p.5]

În Legislația Republicii Moldova investiția este definită ca „totalitate de bunuri (active) depuse în activitatea de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv pe baza contractului de leasing financiar, precum și în cadrul parteneriatului public-privat, pentru a se obține venit”, iar activitatea  investițională  – ca  „activitate de efectuare a investiției și de desfășurare a activității de întreprinzător în legătură cu această investiție pentru a se obține venit.

În literatura de specialitate se regăsesc următoare definiții ale investiției:

Pentru Peumans, a investi înseamnă a dobîndi bunuri concrete, a plăti un cost actual în vederea obținerii de încasări viitoare, a schimba o certitudine (renunțarea la o satisfacție certă imediată) în favoarea unei serii de speranțe repartizate în timp. [7,p.12]

După J.M. Keynes, “investiția constituie actul economic fundamental care determină o creștere atât de mare a venitului global, încât poate să asigure o sporire a economisirii dorite corespunzătoare injecției financiare inițiale”.[17,p.285]

Pentru F.Aftalion, a investi înseamnă a renunța la sume bănești lichide în favoarea speranței realizării unor venituri viitoare, distribuite în timp.

R.Heline și O.Poupart-Lafarge apreciază că prin investiții se afectează resursele pentru realizarea de obiective industriale sau financiare în speranța realizării unor beneficii pe o perioadă de mai mulți ani”.[38,p.168]

Florin Buhociu și Gheorghe Negoescu în ”Investițiile în economia de tranziție” definesc investiția ca “ansamblul resurselor (materiale, financiare, tehnice și umane) destinate creșterii capacității de producție a societății, a vieții sociale sub toate aspectele sale, pentru asigurarea obținerii în viitor a efectelor scontate”.[41,p.8]

Pierre Mosse definește investițiile astfel: „Investițiile reprezintă o renunțare la o satisfacție imediată  și sigură, în schimbul unei speranțe al cărui suport sunt tocmai resursele investite. Pe scurt, investiția trebuie privită ca o cheltuială certă pentru un viitor incert“.[32,p.14]

În plan teoretic investiția constituie: un plasament pe termen lung pentru care se estimează efecte favorabile; o alocare de resurse (capitaluri proprii sau atrase) în activități profitabile, cu speranța recuperării lor pe baza veniturilor viitoare; o modificare a patrimoniului generată de realizarea unor imobilizări corporale, necorporale sau chiar financiare; un proces economic complex, generator al altor procese (de exploatare, de producție, prestații etc.).[20,p.11]

În plan real, practic, tot ceea ce întreprinde omul, entitatea sau comunitatea, pentru a-și depăși “condiția” statică, deci într-un context temporal dinamic, înseamnă, de fapt, investiție. Realizarea unor construcții cu destinații diverse (întreprinderi, instituții de învățămant, spitale etc.), achizițiile de bunuri pentru folosință îndelungată, achizițiile de titluri și active financiare etc., constituie forme concrete, reale și diversificate ale investițiilor. De asemenea, efortul necesar pentru asigurarea educației, instruirii membrilor societății constituie o investiție continuă.[6,p.9]

Complexitatea procesului investițional a determinat necesitatea unor abordări diferențiate în funcție de relevanța în raport cu scopul și obiectivele propuse, modul de percepție, înregistrare, cuantificare a costurilor asociate unei investiții, interesele investitorilor sau ale organiuzațiilor promotoare. Din această perspectivă, relevante pentru delimitarea conceptului de investiții, în raport cu alte categorii de eforturi sunt următoarele dimensiuni:

a) dimensiunea contabilă, ce asociază investiția la noțiunea de imobilizare în sens contabil. Astfel investițiiile reprezintă “toate bunurile mobile și imobile, corporale sau necorporale, achiziționate sau create în organizație, destinate a rămâne constant sub aceeași formă”.

b) dimensiunea economică conform căreia, investițiile sunt reflectate de consumurile de resurse efectuate la momentul prezent, cu speranța înregistrării în viitor, a unor efecte economice, eșalonate în timp, a căror valoare totală să fie superioară eforturilor inițiale.

c) dimensiunea financiară, evaluează investițiile ca fiind “toate cheltuielile de resurse care generează venituri și/sau economii pe o lungă perioadă de timp viitoare, la care amortizarea (rambursarea) lor se face pe mai mulți ani”. Valoarea reală a efortului asociat unei investiții are în componența sa costul obiectivului nou realizat sau a cel asociat modernizării unui obiectiv, la care se adaugă nevoia de fond de rulment necesară primului ciclu de exploatare.

d) dimensiunea juridică, reflectată, în special, în relațiile, acordurile și parteneriatele încheiate între diferitele entități implicate, cu privire la modul în care se asigură promovarea, cooperarea, administrarea și garantarea investițiilor. Din perspectivă juridică internațională investiția este reflectată de “activele deținute de către investitorii unei părți contractante pe teritoriul celeilalte părți contractante în conformitate cu legile și reglementările aplicabile pe teritoriul ultimei”.[18,p.5]

Recapitulând și sintetizând totalitatea viziunilor și completându-le, se poate formula următoarea definiție generală a investiției: „Investiția reprezintă  mobilizarea unor fonduri  actuale  pentru dezvoltare și modernizare cu scopul de a obține în viitor un beneficiu,  o creștere, o situație mai favorabilă decât cea prezentă. Ideea de bază care stă în spatele oricărei investiții este renunțarea la un prezent cert, la consumul imediat, în favoarea unui viitor mai bun, insă incert.“

Investițiilor le sunt caracteristice trăsături clasice și trăsături moderne.

Trăsături clasice:

durata relativ mare între momentul efectuării cheltuielilor, momentul obținerii de efecte și momentul care reprezintă sfârșitul efectelor investiționale;

sacrificarea unor resurse certe, prezente, în defavoarea consumului imediat;

riscurile și incertitudinea, care afectează atât eforturile cât și efectele unui proiect de investiții;

ireversibilitatea totală sau parțială a unei investiții în curs de realizare sau deja finalizată, astfel că o decizie greșită conduce la pierderi totale sau parțiale;

Trăsături moderne:

investițiile unei întreprinderi reprezintă o alocare permanentă de capitaluri pentru achiziția de active fizice sau financiare;

caracterul de reversibilitate, manifestat prin mobilitatea deosebită a raportului investiții reale- plasamente financiare și a raportului investiții-dezinvestiții suprapus pe caracterul ireversibil al investițiilor reale;

reducerea considerabilă a orizontului de timp legat de realizarea și exploatarea unei investiții datorită mobilității extraordinare înregistrate ca o consecință a progreselor tehnice, economice, sociale, organizatorice. [25, p. 7]

Atributele principale ale investițiilor sunt:

timpul: Cheltuiala se face în prezent, iar recompensa vine mai târziu; astfel, între momentul investirii și cel al obținerii profiturilor există un decalaj în timp. Orice investiție are un ciclu de viață propriu, caracterizat prin momente bine definite.

riscul: Sacrificiul este făcut în prezent și este sigur. Recompensa pentru el vine mai târziu, dacă vine, și oricum mărimea ei este incertă. Altfel spus, dacă cheltuielile au un grad de certitudine rezonabil, efectele presupun numai speranțe.

conținutul material concret al efortului investițional: Investițiile reprezintă un flux al valorilor ce au ca punct inițial, o structură de resurse diverse ca natură și ca volum, fonduri financiare, o parte a veniturilor și a economiilor realizate, resurse umane etc.

eficiența: O investiție este acceptată și declanșată doar atunci când efectele / suma totală absolută a încasărilor viitoare sunt superioare cheltuielilor inițiale. [22, p 3]

Noțiunea de investiție  se delimitează prin următoarele elemente: subiect, obiect, efort și efect.

Principalul subiect al investiției este investitorul. În conformitate cu legislația  R.Moldova, „investitorul este persoana fizică sau juridică încadrată în activitatea investițională pe teritoriul Republicii Moldova”.

Subiecții afiliați investiției, includ:

antreprenorii (a căror ofertă de servicii, lucrări a fost acceptată în scris de investitor);

proiectanți (persoana juridcă desemnată de investitor pentru proiectarea și elaborarea documentației tehnice și a devizului de cheltuieli);

ingineri (persoane împuternicite să supravegheze și să controleze realizarea lucrărilor investiționale);

organele de supraveghere ale statului responsabile de verificarea respectării în proiectele de investiții a diferitor norme de protecție a mediului ambiant, norme sanitare, urbanistice, de combatere a incendiilor);

creditori de diferit tip;

alți subiecți afiliați (experți, specialiști și consultanți).

Obiectul investiției poate constitui:

active meteriale și nemateriale: bunuri, utilaje, întrerinderi, lice.țe, brevete etc., specifice investițiilor de capital/reale);

titluri de valoare, depozite bancare, opere de artă (investiții de portofoliu/ financiare);

Efortul/costul investiției este reprezentat de totalitatea mijloacelor financiare alocate de către investitor de la începutul proiectului de investiții, cît și totalitatea cheltuielilor pe toată durata de realizare a proiectului.

Efectul/valoarea economică  reprezentat de valorile materiale, economice și financiare ce se vor obține prin realizarea investiției.[15, p.4]

Criteriile de clasificare a investițiilor organizațiilor sunt multiple. În scopul înțelegerii clare a noțiunii de investiții, acestea se pot grupa astfel: după natura lor, obiectiv,  după riscul pe care îl implică pentru viitorul organizației, după politica managerială, sursele de finanțare  și după fluxurile de numerar pe care le implică. Există desigur în literatura de specialitate și alte tipuri de grupări.

După natura lor investițiile sunt:

investiții materiale, care au ca scop menținerea sau creșterea potențialului productiv, fiind constituite din imobilizări corporale și activul circulant;

investiții nemateriale, care concură la realizarea imaginii întreprinderii și care sunt concretizate în domeniul cercetării, formării personalului, reclamă, publicitate și al programelor informatice;

investiții financiare, generate pe lângă urmărirea valorificării disponibilităților întreprinderii și de politica de creștere externă, de impunerea intereselor proprii în gestiunea și administrarea altor unități, regăsindu-se sub forma participării la capitalul acestora(procurarea de acțiuni și obligațiuni);

investiții umane, care urmăresc formarea și perfecționarea personalului (școlarizare, calificare, perfecționare etc.); [43, p.13]

Dupa obiectiv  investițiile sunt:

a)  investiții în sfera productivă, care pot fi:

investiții de înlocuire, care au ca destinație înlocuirea activelor fixe datorită uzurii fizice și morale;

investiții de modernizare care au rolul de a asigura condițiile de reducere a costurilor de producție și a creșterii productivității;

investiții de dezvoltare care au drept scop creșterea capacităților de producție (extinderea sau dezvoltarea întreprinderilor existente, crearea de noi întreprinderi etc.) ca urmare a creșterii cererii pentru produsele existente sau pentru lansarea de noi produse;

investiții strategice care cuprind cheltuielile cu cercetarea științifică și cele de natură socială pentru personalul angajat în unitățile productive și care au ca obiect reducerea riscului din cele două domenii amintite.

b)  investiții în sfera neproductivă, care se realizează în învățământ, cultură, știință, sănătate și asistență socială. [37, p. 8]

În raport cu riscul aferent investițiile sunt structurate în următoarele grupe:

investiții cu risc similar, normal celui atașat activității normale a organizației, cum sunt cele legate de achiziția de echipamente specifice;

investiții cu risc mediu, cum sunt cele legate de dezvoltarea unor servicii noi, modernizarea unora existente destinate unor grupuri țintă cunoscute;

investiții cu risc ridicat, care se referă la acțiuni noi, în raport cu activitățile anterioare, care vizează sporirea capacităților existente cu peste 5o%, sau proiecte de mai mare anvergură, cu durata de viață economică de până la 25 de ani;

investiții cu risc “alb”, care sunt orientate pe ameliorarea condițiilor de muncă ale resurselor umane, ale căror efecte sunt greu de estimat și care au impact relativ mic pe termen scurt;

investiții “cu risc impus”, legate în special de realizarea unor investiții impuse de alinierea la reglementări legale, instituționale sau administrative. [18, p.12]

După politica managerială investițiile se grupează în:

investiții interne, rezultate în urma aplicării unei strategii de creștere internă, concretizată în specializarea producției și consolidarea poziției pe piață. Aceste investiții se fac în cercetare – dezvoltare, în modernizarea tehnologiei de producție și a relațiilor de distribuție și în specializarea personalului;

investiții externe, rezultate ale aplicării unei strategii de diversificare a activității, de speculare a oportunităților de pe piețele de capitaluri; [39, p.5]

Din punctul de vedere a legăturii dintre investiție și obiectivul principal prevăzut în proiect distingem:

investiții directe (de bază) în care se includ construcții, dotări cu echipamente și utilaje, care condiționează realizarea și funcționarea obiectivului conform profilului stabilit;

investiții colaterale în care se cuprind acele construcții și dotări anexe care favorizează funcționalitatea obiectivului( rețele de utilități, drumuri interioare și de acces, împrejmuiri, racordări, stații de epurare etc.);

investiții conexe care sunt impuse de investiția directă (de bază) dar se realizează în alte ramuri (în amonte sau în aval) față de cea de referință (lărgirea bazei de materii prime, a rețelei de căi de comunicație, dotări social culturale etc.). [12,p.18]

După modul și sursa de finanțare în contextul tranziției la economia de piață se pot distinge:

investiții publice, respectiv cele care au ca scop promovarea serviciilor publice în domenii cum sunt: infrastructură, învățământ, s ănătate, cultură și arte, apărare, administrație, fiind finanțate din bugetul de stat (al administrației centrale) sau din bugetele locale;

investiții autonome ale societăților comerciale și regiilor autonome sunt, după caz, productive sau neproductive, materiale sau financiare, fiind finanțate din fondurile de investiții constituite de aceste unități din resurse proprii și din împrumuturi bancare. În cazul regiilor autonome pot interveni complementar subvențiile bugetare;

investiții private realizate de agenții economici cu capital privat care răspund intereselor economice ale acestora și sunt finanțate din fondurile proprii, constituite sau complementar din împrumuturi bancare;

investiții realizate de persoane fizice, cu deosebire locuințe construcții gospodărești și alte dotări, care se finanțează din resursele bănești ale populației;

investiții realizate cu capital străin pot fi integrate în oricare din structurile anterioare și pot fi înfăptuite după caz: a) prin participarea investitorului străin cu o cotă parte de capital în vederea constituiri societății ori la finanțarea unor proiecte; b) prin acordarea unor împrumuturi de către organe financiar bancare străine, investitorilor români; c) ca investiții de portofoliu etc. [15, p.20]

Din perspectiva intrărilor și ieșirilor de fluxuri de numerar din întreprindere, se pot distinge patru tipuri de investiții:

Unele proiecte de investiții în agricultură, silvicultură sau de investiții financiare se caracterizează printr-o singură cheltuială inițială (ieșire) și o singură încasare (intrare) la încheierea duratei de viață a investiției.

Unele proiecte de echipamente industriale solicită o singură cheltuire a capitalurilor inițiale și ocazionează încasări eșalonate pe întreaga durată de viață economică a investiției.

Sunt proiecte complexe care reclamă o cheltuială eșalonată a capitalurilor inițiale și degajă o singură încasare la sfârșitul duratei investiției.

În sfârșit, majoritatea investițiilor industriale se caracterizează prin ieșiri și intrări eșalonate pe întreaga durata de viață economică a investiției.[39, p.7]

1.2 Procesul de elaborare și realizare a proiectelor investiționale

Elaborarea și implementarea oricarui proiect este un proces ciclic format din etape cu o succesiune și etapizare logic prestabilite, care interconditionează reciproc.

Cadrul general al conținutului procesului investițional include, în principiu, următoarele etape:

–  formularea opțiunii de investiții care aparține investitorului;

– fundamentarea opțiunii de investiții care se realizează de către investitor, direct sau/și cu implicarea proiectantului. În cazul investițiilor publice complexe, implică succesiv elaborarea, avizarea și însușirea/aprobarea studiului de prefezabilitate și respectiv a studiului de fezabilitate prin care se conturează parametri proiectului și se argumentează oportunitatea și eficiența acestuia.

–    elaborarea bugetului de finanțare a investiției, care revine investitorului, vizând identificarea resurselor de finanțare, ca structură, volum și cost în perspectiva realizării proiectului;

–  adoptarea deciziei de investiții, revine în principiu entității care finanțează, direct sau indirect, proiectul de investiții;

–   elaborarea proiectului tehnic și a caietelor de sarcini se realizează din inițiativa investitorului, prin unitățile specializate de proiectare, în regim comercial și chiar prin licitație de proiectare;

–  organizarea licitației de execuție a lucrărilor de investiții, are caracter obligatoriu în cazul investițiilor regiilor publice, a instituțiilor statului și a societăților comerciale cu capital de stat. Se realizează de către investitor în cadrul unor restricții impuse de reglementările legale actuale; [18,p.21]

–     elaborarea detaliilor de execuție reprezintă, în fapt, continuarea activității de proiectare, dar în funcție de varianta constructivă și funcțională pentru care s-a acceptat licitația;

–     organizarea și înfăptuirea lucrărilor de investiții are loc sub supravegherea investitorului, cu aportul direct al antreprenorului, câ știgătorul licitației sau în regia proprie a investitorului;

–  finanțarea și decontarea investițiilor are drept scop reglarea drepturilor și obligațiilor ce derivă din derularea procesului investițional, în raportul: investitor – antreprenor; investitor–furnizori; investitor – banca comercială etc.;

–  recepția și punerea în funcțiune a obiectivelor de investiții constituie momentul care atestă finalitatea procesului investițional, implicând r ăspunderi pentru toți factorii implicați în acest proces. [15, p. 57]

În literatura de specialitate se întîlnesc abordări numeroase cu privire la etapele prin care trece un proiect investițional de la apariția necesității/ideii acestuia pînă la încheierea investiției. În linii mari ciclul de viață al unui proiect este descris ca fiind compus din trei mari subcicluri; preinvestițional, investițional și operațional( de exploatare).

Faza preinvestițională este intervalul de timp în care se dezvoltă o idee de proiect, în care se fundamentează necesitatea, oportunitatea și eficiența acțiunii, în cadrul unei documentații specifice: studii de oportunitate, de prefezabilitate și de fezabilitate. Ea cuprinde următoarele momente esențiale:

identificarea oportunității investiției (ideile proiectului)

selecția preliminară (studiu de prefezabilitate)

formularea proiectului (studiu de fezabilitate)

luarea deciziei de investiții (evaluarea)

În această etapă se fundamentează și se adoptă decizia de a investi și se definește concepția tehnico-constructivă și funcțională a proiectului, consumul de resurse fiind relativ redus.

Evaluarea proiectului, ultimul pas al etapei preinvestiționale, reprezintă o activitate desfășurată cu scopul de a asigura fundamentele tehnico-economice și financiare ale deciziei de investiții și de a evidenția eficiența proiectului. Evaluarea se bazează pe datele cuprinse în studiul de fezabilitate.[11,p.16]

Faza investițională (de execuție/implementare)  – este etapa de transpunere în practică a proiectului, consumul de resurse investiționale fiind maxim în raport cu celelalte etape. În cadrul acestei etape resursele alocate sunt transformate în elementele materiale concrete ale viitoarelor capacități de producție sau de folosință, desfășurându-se conform prescripțiilor din documentația tehnico-economică a proiectului elaborată în etapa anterioară. În cadrul acestei etape se realizează:

negocierea și contractarea

proiectarea

construirea (execuția)

punerea în funcțiune a obiectului investiției[42,p.22]

Faza de exploatare este numită și durata de viață utilă a proiectului; este perioada în care se obțin în mod eșalonat rezultatele utile scontate și cuprinde:

exploatarea obiectului investiției;

optimizarea parametrilor funcționali etc. [25, p. 27]

Ceea ce caracterizează majoritatea proiectelor este faptul că cele trei etape descrise mai sus nu sunt consecutive, evoluția proiectului nu este liniară datorită faptului că orice proiect include și anumite omiteri la faxa de proiectare, astfel pe parcursul desfășurării acestuia pot interveni anumite momente din faza deja desfășurată.

Indicatori de evaluare a eficienței proiectelor investiționale (conform metodologiei Băncii Mondiale).

Evaluarea eficientei economice a proiectelor de investitii presupune utilizarea unui sistem complex de indicatori, fiecare dintre acestia reliefând un anumit aspect al eficientei viitorului obiectiv. [5,p.25] În literatura de specialitatea sunt descriși o serie de indicatori folosiți pe larg în managementul financiar al întreprinderilor, cît și de instituțiile ce finanțează proiecte de investiții. Acești indicatori asigură comparabilitatea dintre eforturile și efectele realizate. Aceasta comparabilitate se face la momentul începerii realizării lucrărilor de investiții.[18,p.42]

Pentru o mai mare precizie este foarte important să se țină cont de influența factorului timp asupra investiției, respectiv se întilnesc indicatori statici și dinamici. Indicatorii statici au marele dezavantaj că nu țin seama de implicațiile factorului timp, ei reprezintă, însă, baza de pornire în procesul de actualizare a eficienței investițiilor, a calculului indicatorilor dinamici, care s-au creat tocmai pentru a surprinde implicațiile timpului în procesul investițional.

Organismele internaționale acordarea împrumuturi pentru finanțarea proiectelor investiționale pe baza unei profunde analize a proiectelor de investiții elaborate de beneficiarul de credite. Banca Mondială acordă aceste credite numai pentru obiective concrete de investiții cu o înaltă eficiență economică. Caracterizarea eficienței economice a obiectivelor ce vor fi eventual creditate se face printr-un sistem de indicatori elaborat special pentru acest scop, de forul financiar al ONU. În prezent, acest sistem este preluat și de aproape toate marile bănci finanțatoare de investiții existente în lume. [37,p.53]

Sistemul de indicatori este format din:

Angajamentul de capital

Acest indicator exprimă costurile totale inițiale de investiții, pentru constituirea capacităților de producție proiectate și a costurilor ulterioare punerii în funcțiune, pentru exploatarea acestora, (cu excepția amortizării), exprimate în valoare actuală, la un moment de referință, de regulă momentul începerii lucrărilor de investiții (n).[37,p.53]

Orizontul de timp pentru calculul capitalului angajat este durata de execuție a lucrărilor de investiții (d) și durata eficientă de funcționare (D), sau o perioadă de calcul convențională (de exemplu, 10 sau 20 de ani).

Angajamentul de capital se determină cu ajutorul relației:

(1.1)

în care:

– angajamentul total de capital, actualizat la momentul n;

– costurile totale actualizate la momentul n;

a- coeficient de actualizare;

Ih – investițiile anuale;

Ch – costurile anuale sau cheltuielile anuale;

d – durata de execuție a lucrărilor de investiții;

D – durata eficientă de funcționare;

h=d+D.

În general, se urmareste minimizarea angajamentului de capital la un nivel dat al capacitatii de productie, de venituri totale si avantaje economice totale. Cunoașterea angajamentului de capital prezintă interes pentru investitori și manageri, deoarece trebuie să se compare cu totalitatea veniturilor generate de această investiție. Un proiect are un cost eficient și este acceptabil dacă fluxul de numerar ce îl generează depășesc angajamentul de capital. [36.p.50]

Raportul dintre veniturile totale actualizate și costurile totale actualizate(beneficiu/cost).

La evaluarea proiectelor de investitii, înca de la începutul pregatirii deciziei, se acorda o mare importanta calculului si analizei raportului venituri/ costuri pe variante de proiecte si alternative. Aceasta metoda de comparare a veniturilor cu costurile are ca scop stabilirea legaturii dintre acesti doi parametri ai proiectului, ceea ce este foarte important pentru masurarea eficientei, dar si din punct de vedere al posibilitatilor de a asigura fondurile necesare finantarii.[36,p.85]

R=/; (1.2)

Unde :

Vh – venitul anual corespunzator anului h;

Orice proiect de investitii este acceptat în cazul în care valoarea acestui indicator este supraunitară (R > 1 ), adică veniturile sunt mai mari decât cheltuielile . O valoare a raportului R = 1 corespunde unei situatii critice în care veniturile totale acoperă doar cheltuielile totale, adică proiectul nu produce nici pierderi nici avantaje. Decizia de acceptare a unui astfel de proiect poate fi bazată pe utilizarea și a altor indicatori, fie pe baza aprecierii importantei sociale, nationale a proiectului respectiv. Dacă R<1 atunci proiectul produce pierderi, costurile nu se recuperează,respectiv trebuie respins deoarece nu este eficient(nu mai are rost să se calculeze ceilalți indicatori). Se considera ca fiind cea mai eficienta acea varianta sau acel proiect care asigura o valoare maxima a raportului dintre veniturile totale actualizate si costurile totale actualizate, adica R max.[5,p.26]

La evaluarea eficienței pe baza acestui indicator, atât la analiza economică cât și la analiza financiară, trebuie evidențiată legătura inversă dintre coeficientul de actualizare a și mărimea raportului R v/c. Pe măsură ce coeficientul de actualizare crește valoarea raportului scade și implicit eficiența proiectului. Corectitudinea și acuratețea utilizată la determinarea coeficientului de actualizare influențează nivelul de eficiență economică a viitorului obiectiv de investiții.[18,p.43]

Venitul net actualizat

Acest indicator se mai numește și valoarea actualizată netă totală sau cumulată (VAN). VAN constituie un indicator fundamental pentru evaluarea economică și financiară a oricărui proiect de investiții. VAN cuantifica diferenta actualizata între veniturile totale obtinute de viitorul obiectiv de investitii si volumul cheltuielilor totale (cu investitia si cu productia) înregistrate pe întreaga durata de realizare (d) si de functionare (D).[5,p.27]

Relatia de calcul este:

Ca regulă de decizie, dacă proiectul are VAN > 0, atunci el este considerat acceptabil. În plan economic și financiar, un proiect de investiții cu VAN pozitiv semnifică faptul că acel proiect are capacitatea de a rambursa pe perioada duratei de viață economică D, capitalul investit, respectiv că el are o rentabilitate globală, a capitalului inițial cel puțin egală cu rata de actualizare (a) folosită în calcule și de a produce cash-flow în exces, de a asigura obținerea unei anumite valori nete.

Dacă rata de actualizare folosită în calcule este rata de rentabilitate pe care investitorii doresc să o obțină din investițiile întreprinse (costul capitalului), atunci realizarea proiectelor caracterizate prin valori pozitive ale indicatorului VAN va conduce la îmbunătățirea situației financiare a întreprinderii, pe când cele cu valori negative ale VAN vor fi respinse deoarece acestea nu asigură nici măcar recuperarea capitalului investit. Cu cât este mai mare valoarea indicatorului VAN, cu atât proiectul este considerat mai atractiv pentru firmă.[39,p.79]

Indicatorul VAN este folosit pe scară largă în practica mondială pentru evaluarea proiectelor de investiții datorită avantajelor sale:

ține seama de valoarea banilor în timp(factorul de actualizare);

reprezintă în sine un echivalent monetar care poate fi folosit ca indicator pentru compararea proiectelor de investiții, deoarece face actualizarea fluxurilor monetare la același moment (n = 0), respectiv momentul luării deciziei;

valoarea VAN este totdeauna o mărime unică pentru o valoare dată a ratei de actualizare;

Totodată VAN are o serie de dezavantaje care limitează utilizarea sa în anumite condiții:

dificultatea determinării ratei de actualizare reale într-o economie instabilă; folosirea unei rate de actualizate prea mari poate conduce la respingerea unui proiect bun sau, invers, utilizarea unei rate prea mici poate conduce la decizia de acceptare a unui proiect, decizie care în viitor se va dovedi a fi irațională;

VAN ne permite sa constatam daca proiectul de investitii este sau nu rentabil, dar nu pune în evidenta importanta relativa, comparativa a aportului acelui proiect;

Indicatorul nu permite soluționarea problemelor de decizie de investiții când diferă durata de viață economică de la proiect la altul;

VAN nu ține seama de mărimea termenului de recuperare ;

indicatorul VAN se măsoară în unități monetare, este deci un indicator absolut; evaluarea proiectelor după un indicator în mărime absolută nu poate să rezolve problema alegerii corecte a celui mai profitabil din mai multe proiecte. Atunci când se studiază proiecte de dimensiuni diferite se poate trage o concluzie greșită asupra fezabilității unor proiecte individuale; este adevărat că valori mari ale VAN corespund unor proiecte de amploare ce caracterizează întreprinderi mari, dar aceasta nu înseamnă că ele vor fi în mod obligatoriu fezabile. Deci indicatorul VAN trebuie se fie analizat paralel cu rata de rentabilitatea și alți indicatori ai proiectului.

Indicele de profitabilitate

Caracterizează nivelul raportului dintre VAN și fondurile de investiții care stau la baza proiectului și generează acel volum de VAN.[36,p.53]

Indicele de profitabilitate se exprimă în procente:

*100% (1.4)

Unde:

– costurile totale actualizate la momentul n;

Dacă valoarea IP obținută din calcule este supraunitară atunci proiectul în cauză este acceptat. În caz contrar este respins. Varianta optimă de proiect este aceea care răspunde criteriului:Ip→maxim.

La calculul și analiza indicelui de profitabilitate trebuie apelat ori de câte ori proiectele se diferențiază între ele prin efortul investițional necesar (Iti), deoarece el ne permite să luăm în considerație amploarea investițiilor, costurile necesare de investiții, ceea ce nu realizează VAN.[39,p.80]

Indicele de profitabilitate Ip, prin ordonarea proiectelor eficiente, permite elaborarea strategiei cele mai avantajoase de investiții, prin alegerea unui set de proiecte, în concordanță cu restricțiile bugetelor de capital (în limitele fondurilor disponibile pentru finanțarea investițiilor) și prin utilizarea în calitate de criteriu de optimizare a setului de proiecte maxim de VAN pentru ansamblul proiectelor selectate.[4,p.63]

Criteriul IP ca și indicator al eficienței proiectelor de investiții este foarte util la rezolvarea problemelor privind repartiția optimă a capitalului. Deși este mai utilizat decât celelalte criterii menționate anterior, are un dezavantaj comun cu acestea, respectiv necesitatea fundamentării corecte a ratei de actualizare folosite, fapt dificil mai ales în contextul unei economii instabile.

Rata internă de rentabilitate.

Rata interna de rentabilitate (R.I.R.) – reprezinta acea rata de actualizare pentru care venitul net actualizat este nul (veniturile actualizate sunt egale cu cheltuielile totale actualizate). Din punct de vedere economic, RIR semnifica nivelul maxim al ratei de actualizare pâna la care proiectul este eficient (veniturile sunt mai mari decât cheltuielile totale). Evident, în calculele de eficienta se urmareste ca valoarea acestui indicator sa fie cât mai mare.[43,p.79]

Calculul ratei interne de rentabilitate economică se face prin aproximări succesive în sensul că se determină venitul net actualizat la o rată de actualizare corespunzătoare, considerată rată minimă și pentru care el trebuie să fie pozitiv. Apoi se calculează venitul net actualizat la o rată de actualizare mai mare decât rata minimă, suficient de mare ca să obținem un venit net actualizat negativ. În final determinarea exactă a ratei interne de rentabilitate economică se face prin interpolare, conform relației:

în care:

amin și amax – reprezintă rata mai mică, respectiv rata mai mare de actualizare folosite pentru calculul VAN; diferența admisă între ele poate să fie de maxim 5 puncte procentuale;

VAN(+) – venitul net actualizat pozitiv, obținut la rata minimă;

VAN(-) – venitul net actualizat negativ, obținut la rata maximă.

Condiția limită de acceptare a unui proiect de investiții după RIR este RIR>0. Cu cât această rată internă de rentabilitate este mai mare, cu atât proiectul este mai „puternic”, mai viabil, cu atât eficiența economică este mai ridicată. Dacă RIR<0 costurile de investiții nu se recuperează.[37,p.60]

Din punt de vedere economic, dacă RIR = a, acest lucru semnifică faptul că proiectul degajă un cash-flow egal cu capitalul investit și că pe durata de viață economică el asigură o rentabilitate anuală-a, a capitalului, încă neamortizat, existent la începutul fiecărui an.

Pentru a > RIR proiectul de investiții încetează de a mai fi eficient, deoarece rentabilitatea proiectului nu acoperă costul capitalului angajet, astfel Ita devine mai mare ca volumul CFta și VAN va avea valoare negativă .

Dacă a < RIR, VAN este pozitiv și deci, proiectul de investiții devine acceptabil pentru ca rentabilitatea adusă de proiect acoperă costul capitalului angajat și mai produce și surplus.[36,p.54].

Potrivit uzanțelor Băncii Mondiale, aceasta ia în considerare numai proiectele la care RIR este mai mare de l5%.

Avantajele utilizării RIR:

RIR reprezintă criteriul de eficiență a proiectelor spre deosebire de VAN care măsoară efectul general al proiectului

RIR are semnificația și funcția de criteriu fundamental pentru acceptarea proiectelor de investiții și formularea opțiunilor. La proiectele de investiții care se caracterizează prin VAN apropiate, aproximativ egale, se dă prioritate proiectului cu RIR maxim; [39,p.83]

RIR se determină ca un parametru intern al eficienței fiecărui proiect și depinde de mărimea și de durata de desfășurare a fluxurilor monetare pozitive și negative; în același timp acest criteriu înlătură necesitatea de a avea o rată de actualizare externă dată și ține seama și de influența timpului asupra banilor. De aceea RIR este un criteriu foarte răspândit de evaluare a proiectelor de investiții în situații economice instabile, când este dificil de determinat cu exactitate și în mod realist rata de actualizare pentru fluxurile de lichidități de-a lungul unei perioade îndelungate;

Pentru acceptarea sau respingerea unui proiect după acest criteriu, mărimea RIR urmează a fi comparată cu rata de actualizare cerută sau limită stabilită de companie. Această rată trebuie să fie corelată cu rata dobânzii la care se fac împrumuturile sau rata de rentabilitate cerută de la alte proiecte de investiții ale firmei (costul capitalului);

RIR poate fi interpretată ca nivel al dobânzii pe care investitorul o primește la fondurile investite într-un proiect. [39,p.60]

Cursul de revenire net actualizat (Testul Bruno).

Cursul de revenire net actualizat servește la dimensionarea competitivității muncii naționale pe plan internațional și estimează cât va costa în monedă națională cantitatea de valută obținută din realizarea și funcționarea unui obiectiv de investiții, fiind deosebit de util în cazul obiectivelor care asigură producție pentru export sau a celor realizate pentru diminuarea importurilor.[4,p.65]

Cursul de revenire net actualizat servește, deci, la aprecierea competitivității activității agenților economici din țară pe piața internațională. Acest test ne permite să evităm deciziile de investiții care asigură obținerea/economisirea de valută externă cu un cost intern prea mare.[36,p.55]

Informațiile necesare calculului CRNA sunt:

fluxul veniturilor anuale în valută previzionate pe seama vânzărilor la export de produse și servicii, respectiv fluxul economiilor anuale de valută previzionate prin reducerea importului;

costurile de investiții și exploatare a capacității exprimate în valută;

costurile în monedă națională pentru investiții și de exploatare a capacităților;

fluxul valorii nete actuale. [37,p.61]

Relația de calcul este:

Se observă că în cazul cursului de revenire net actualizat se compară venitul net actualizat în valută cu valoarea actualizată a costurilor interne necesare pentru realizarea și funcționarea obiectivului de investiții, un astfel de raport putându-se compara cu cursul oficial sau cu alte cursuri convenționale.

Mărimea coeficientului de actualizare de la numărător și numitor diferă în măsura în care elementele determinante ale coeficientului de actualizare pentru cele două valute diferă (rata dobânzii, rata inflației, eficiența medie pe ramură).[18,p.47]

Condiția de eficiență a unui proiect de investiții privită din punctul de vedere al acestui indicator este aceea de a accepta orice variantă de proiect al cărei curs de revenire net actualizat este mai mic sau cel mult egal cu cursul oficial de schimb al valutei. [4,p.65]

Indicatorii specifici metodologiei Băncii Mondiale contituie principalele modalități de cuantificare a eficienței în sfera investițională. Indicatorii de evaluare a proiectelor prezentați mai sus pot fi folosiți atât independent cât și în combinație. De aceea este important de stabilit interdependența dintre ele. R. Heline consideră că: ”trebuie ales un criteriu principal și, eventual, criterii secundare pentru a ghida evaluarea și selecția alegerii de investiții.”

Analizând avantajele și dezavantajele fiecăruia din criteriile de evaluare a proiectelor de investiții prezentate mai sus, se poate concluziona că este recomandabilă în practică utilizarea lor combinată la analiza proiectelor în scopul luării unei decizii corecte.

CAPITOLUL II: ANALIZA ACTIVITĂȚII INVESTIȚIONALE ÎN CADRUL S.A. „ANCHIR”.

2.1 Carecteristica generală a întreprinderii.

Întreprinderea S.A.,,Anchir” conform formei organozatorico-juridică, este o societate pe acțiuni, fiind amplasată pe teritoriul raionului Anenii Noi, satul Chirca, pe o suprafață 28,37ha.  Adresa juridică a întreprinderii este satul Chirca, raionul Anenii Noi, str. Păcii 43.

Înființarea  întreprinderii pentru producerea materialelor de construcție “Anchir” a avut loc în anul 1994 în rezultatul reorganizării întreprinderii de arendă “Fabrica intergospodărească pentru producerea materialelor de construcție”, care activa din 1961.

La baza  înființării întreprinderii a stat Legile RM “Privind societățile pe acțiuni”, “Cu privire la programul de Stat de privatizare pentru anii 1995-1996”, Contractul de constituirea a Societății, Decizia Adunării constructive a societății.

S.A. “Anchir” este înregistrată la Camera de Înregistrare a Ministerului de Justiție al Republicii Moldova la 30 noiembrie 1995 cu nr. 1003600081665 și reînregistrată la 3 februarie 2005. Societatea este o unitate de producție cu formă privată de proprietate, capitalul statutar a căreia constituie 6745870 lei, împărțit în 674587 acțiuni simple cu prețul nominal unitar de 10 lei. Actualmente, societatea activează în baza Statutului și își desfășoară activitatea în strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

SA Anchir se ocupă preponderent cu :

– extragerea zăcămintelor minerale (argilă, nisip), în baza Licenții A MMII nr.035036 din 06 iunie 2010, valabilă pentru cinci ani.

– producerea și comercializarea cărămizii.

Sortimetul producției SA Anchir:

Cărămidă ceramică pentru construcții cu goluri (250x20x65mm)

Cărămidă ceramică pentru construcții plină (250x20x65mm)

Cărămidă ceramică pentru construcții îngroșată cu goluri (250x120x88)

Cărămidă ceramică obișnuită secțiune plină (240x115x63mm)

Cărămidă ceramică obișnuită secțiune plină pentru sobă (205x100x50)

Nisip pentru lucrări de construcție.

Activitatea întreprinderii este reglementată de următoarele documente:

Legea nr. 1134 din 02.04.1997 privind societățile pe acțiuni.

Prezenta Lege stabilește agentți economici care au dreptul, în numele lor (firmelor lor), sa desfășoare activitate de antreprenoriat în Republica Moldova și determină principiile juridice, organizatorice și economice ale acestei activitați. Antreprenor poate1. Agent  al antreprenoriatului poate fi: orice cetățean  al  Republicii  Moldova  carenu  este   îngrădit  în drepturi, în modul stabilit de prezenta Lege și de alte acte legislative; [1]

Statutul SA ANCHIR;

Legea Republicii Moldova nr.220-XVI din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali.[2] În baza acestei legi are loc eliberarea certificatului de înregistrare a unei întreprinderi de către Camera Înregistrării de Stat.

Legea Republicii Moldova nr.845-XII din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi.

Legea Republicii Moldova nr.113-XVI din 27.04.2007 privind evidența contabilă.  Scopul prezentei legi este stabilirea cadrului juridic, a cerințelor unice și a mecanismului de reglementare a contabilității și raportării financiare în Republica Moldova.[3]

Certificatul de înregistrare a SA ANCHIR la Camera Înregistrării de Stat, eliberat la 30.11.1665 și reînregistrată la 03.02.2005 cu nr 1003600081665. Certificatul de înregistrare al unei întreprinderi reprezintă confirmarea înregistrării de stat a acesteia care îi conferă dreptul de a-și desfășura activitatea. Cuprinde informații despre denumirea completă și prescurtată a firmei, adresa juridică, codul fiscal, sediul, obiectul principal de activitate și asociații societății.

Codul fiscal și Codul muncii;

Standardele Naționale de Contabilitate

S.N.C. reprezintă documentul de bază care reglementează și coordonează activitatea contabilă la o întreprindere. Pe lângă elaborarea și impunerea modului de prezentare a Situațiilor financiare ale unei întreprinderi, Standardele Naționale de Contabilitate prevăd și un nomenclator specific și bine organizat al patrimoniului întreprinderii, divizat în Active și Pasive și subdiviziunile corespunzătoare ale acestora, informație prezentată în Planul de conturi contabile al activității economico-financiare.[4]

2.2 Analiza situației economico-financiare a S.A. „ANCHIR”.

a) Lichiditatea bilanțului contabil.

Bilantul este o oglinda economică a activității unităților patrimoniale, care asigură prezentarea în formă generalizată, sintetizată în etalon valoric, la un moment dat, a elementelor patrimoniale și a rezultatelor activității. În condițiile economiei de piață sau concurențiale, datele conținute în bilanț pot oferi o imagine cuprinzătoare și reală asupra situației economice și financiare a fiecarui agent economic.

Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face față obligațiilor pe termen scurt și reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în disponibilități(bani). O întreprindere este “lichidă” când resursele degajate de operațiunile curente ale exercițiului îi furnizează suficiente disponibilități pentru a face față scadențelor pe termen scurt.[35,p.157]

Pentru aprecierea lichidității se calculeaza următorii indicatori:

Tabelul 2.1 Indicatorii de lichiditate.

Sursa: Elaborat de către autor în baza rapoartelor financiare ale SA „ANCHIR”

Lichiditatea de gradul I poartă și denumirea de rata lichidității imediate și exprimă capacitatea întreprinderii de a-și rambursa instantaneu datoriile pe termen scurt din disponibilul existent. O rată ridicată poate exprima și o folosire ineficientă a lichidităților. Se apreciază optimă o rată între 0,2 și 0,25. Aceasta înseamnă că o întreprindere cu o lichiditate optimă pe termen foarte scurt este aptă în orice moment să-și achite minimum 20% din datoriile imediat exigibile, din disponibilitățile existente.[24,p.44]

Din cite se observă, la SA Anchir nivelul acestei rate se află mult sub limitele acceptate, constituind în 2011-0,002, în 2012-0,003, iar spre 2013 respectiv 0,001. Aceast nivel prezintă un semnal de alarmă, dat fiind faptul că întreprinderea nu dispune de mijloace banești suficiente pentru a-și menține un nivel de siguranță în ceea ce privește rambursarea datoriilor pe termen scurt. Întreprinderea ar trebui să revizuiască politica de deținere a numerarului.

Lichiditatea de gradul II exprimă capacitatea întreprinderii de a-și plăti datoriile pe termen scurt din creanțe, investiții financiare pe termen scurt și disponibilități, adică fără a fi nevoită eventual sa-și realizeze stocurile. Valoarea optimă a ratei este cuprinsă între 0,6 și 0,8,. În aceste intervale entitatea nu ar trebui să se confrunte cu dificultăți în vedere achitarii obligațiunilor pe termen scurt.[23,p.119]

În cadrul SA ANCHIR se observă că în anul 2011 și 2013 valoarea acestei rate se afla sub pragul recomandat și constituia 0,2 și 0,4, respectiv. Aceasta înseamnă că firma ar putea întilni dificultăți în ceea ce privește onorarea obligațiunilor pe termen scurt, dat fiind faptul că mijloacele bănești și creanțele acoperă doar 20-40 la sută din totalul datoriilor pe termen scurt. Se apreciază pozitiv faptul că în 2012 nivelul lichidității parțiale constituia 0,8. Întreprinderea ar trebui să mențină acest nivel și pentru perioadele următoare.

Lichiditatea de gradul III- Valorile supraunitare ale ratei arată o lichiditate satisfăcătoare, ca urmare a unui fond de rulment pozitiv. În caz contrar, lipsa de lichidități, consecința unui fond de rulment negativ, poate conduce la încetare de plăți, ceea ce echivalează cu riscul de faliment sau de insolvabilitate. Insuficiența de lichidități are consecințe atât pentru întreprindere (limitarea dezvoltării), cât și pentru creditori (întârzieri de plată a dobânzilor, de rambursări, pierderi de creanțe), precum și pentru clienți (modificarea condițiilor de credit).[35,p.158]

În cadrul SA ANCHIR se observă că în anul 2011 rata lichidității generale constituia 0,52, sub pragul recomandat. Valoarea acestui indicator denotă faptul că în acel an fondtul de rulment era negativ și, deci, întreprinderea se afla în dificultate economică. Astfel, firma nu și-ar putea acoperi datoriile pe termen scurt de pe seama activelor curente. Se observă, totuși, că spre anii 2012-2013 întreprinderea reușește să stabilizeze situția, fondul de rulment devenind pozitiv. Valoarea lichidității de gradul III constituie 2,6 în 2012, înregistrînd o creștere de 2,1 puncte față de anul precedent, iar în 2013 descrește cu 0,61 puncte față de 2012 și reprezintă 2,001(ceea ce înseamnă per total o ameliorarea de 1,48 puncte față de 2011). Un asemenea nivel al acestei rate confirmă faptul că întreprinderea este echilibrată din punct de vedere financiar și își poate acoperi în totalitate obligațiunile pe termen scurt de pe seama activelor curente.

b) Echilibrul financiar

Una din condițiile fundamentale ale activității reușite a întreprinderii o constituie atingerea și menținerea echilibrului financiar dintre patrimoniul și sursele de finanțare a activelor. Asigurarea echilibrului financiar are o mulțime de aspecte, dintre care cel mai important presupune concordanța dintre activele curente și sursele de acoperire a lor.[35,pag.128]

Regula de aur a gestiunii financiare cere ca activele pe termen lung să fie finanțate pe seama surselor stabile, adică pe seama capitalului permanent (capitalului propriu și datoriilor pe termen lung). Pornind de la această premisă, regula echilibrului financiar minim poate fi prezentată sub formă a două egalități:

Active pe termen lung = Capital permanent (2.1)

Active curente = Datorii pe termen scurt (2.2)

Respectarea regulii echilibrului financiar minim adesea nu este suficientă, deoarece stocurile pot să se devalorizeze (să deterioreze, să-și piardă prețul, să fie răpite ș.a.), iar o parte a creanțelor să nu fie achitate (din cauza falimentului debitorului, satisfacerii reclamațiilor debitorilor, returnarii mărfii livrate ș. a.). Deci, este necesară o oarecare marjă de siguranță, adică trebuie ca mărimea activelor curente să depășească mărimea datoriilor pe termen scurt. Această marjă de siguranță reprezintă, în sine, fondul de rulment net. [29, pag.47]

Tabelul 2.2 Fondul de rulment. Lei.

Sursa: Elaborat de către autor în baza rapoartelor financiare ale SA „ANCHIR”

În urma calculelor efectuate observăm ca în anul 2011 fondul de rulment net era negativ și constituia -8,8mln lei, fapt apreciat negativ. Asta ar însemna ca activele pe termen lung sunt finanțate din surse pe termen scurt, respectiv se încalcă echilibrul financiar al entității. În 2012 observăm că situația se redresează, fondul de rulment devine pozitiv, respectiv entitatea deține o marjă de siguranță, dată de finanțarea parțială a activelor pe termen scurt din surse pe termen lung. Această ameliorare se datorează faptului că activele pe termen scurt au crescut cu 9,3 mln lei , iar în același timp datoriile pe termen scurt s-au diminuat cu 10 mln lei, respectiv ambii factori au o influență pozitivă asupra indicatorului rezultativ.

În 2013 fondul de rulment deasemenea crește cu 5,14 mln lei, fapt ce se apreciază pozitiv, nivelul acestuia ajungînd la 16,3 mln lei. Această modificare a fost cauzată de influența favorabilă a creșterii activelor curente cu 14,5 mln lei. Totodată creșterea datoriilor pe termen scurt a avut o influență negativă asupra modificarii fondului de rulment, cauzînd o descreștere a acestuia cu 9,4 mln.

In concluzie putem afirma ca per totalul celor trei ani analizați se înregistrează o ameliorare a indicatorului rezultativ. Dacă în 2011 fondul de rulment era negativ, ceea ce prezenta semnale de alarmă în privința gestiunii activelor, pînă în 2013 întreprinderea depășește această problemă, fondul de rulment după trei ani constituind 16,3 mln lei, ceea ce reprezintă o sporire cu 24,4 mln lei față de anul 2011.

Deasemenea pentru aprecierea echilibrului financiar se mai calculează o serie de indicatori:

Sursa: Elaborat de către autor în baza rapoartelor financiare ale SA „ANCHIR”

În urma calculelor efectuate rezultă că coeficientul de autonomie al SA ANCHIR în anul 2011 se afla sub nivelul de siguranță de 0,50 recomandat și utilizat de către majoritatea creditorilor. Acest lucru denotă faptul că din totalul activelor deținute de entitatea ponderea majoritară sunt constituite din surse împrumutate, deci teoretic nu-i aparțin. Într-o asemenea situație întreprinderea poate contracta cu greu alte împrumuturi/credite fiind că creditorii cer drept garanție pentru achitarea datoriilor, prezența patrimoniului format din surse proprii.

În anul 2012-2013 acest indicator înregistrează o ameliorare, dat fiind faptul ca în 2012 60% din totalul activelor este format de pe seama capitalului propriu, iar în 2013 cu toate că descrește , ramîine în intervalul de siguranță >0.50, respectiv mai mult de jumatatea activelor deținute de entitate sunt finanțate din surse proprii.

Dacă analizăm rata de autofinanțare se observă că în toți cei trei ani se respectă principiul conform căruia pragul minim acceptat este de 0,5. Astfel în anul 2011 valoarea acestui indicator este de 0.61 și crește în uurmatorii ani la 0.93 în 2012 și 0.85 în 2013, fapt ce se apreciază pozitiv.

În ceea se privește ratele de autofinanțare ale activelor curente și a stocurilor în 2011 acestea înregistrează valori negative dat fiind faptul ca fondul de rulment indica o valoare mai mică ca zero, respectiv se inregistreaza coeficienți de -0.92 și 01.73, respectiv. In anii urmatori rata de autofinanțare devine 0,62 în 2012 și 0,5 în 2013 respectiv se încadrează în normele prestabilite cu pragul de 0.5. La fel, rata de autofinanțare a stocurilor crește pină la 1,29 în 2012 și 1,63 în 2013 acestea depășind pragul minim de 0,7, fapt ce se apreciază pozitiv.

Cît privește coeficientul corelației între sursele împrumutate și cele proprii se observă că, (la fel ca ceilalți indicatori calculați, ei intercondiționîndu-se) în 2012 valoarea lui se abate de la normele standard max=1. În 2011 valoarea acestui coeficient este egală cu 1,40, totuși spre anii 2012-2013 acesta revine sub plafonul stabilit și înregistrează valori de 0,68 și 0,95, respectiv.

În ceea ce privește rata generală de acoperire a capitalului propriu se obțin următoarele rezultatea:

În anul 2011 primele 100% din active sunt finantate de pe seama capitalului propriu iar următoarele 140% de pe seama surselor împrumutate, un nivel neacceptat de siguranță.

În anul 2012-2013 primele 100% din active erau finanțaate de pe seama capitalului propriu, iar următoarele 67% și respectiv 97% din surse împrumutate.

În ceea ce privește datoriile întreprinderii se observă o descreștere a indicatorului capacității de indatorare globală, fapt ce se apreciază pozitiv, însă obsservăm că la nivelul anului 2011 indicatorul se afla deasupra plafonului =1, avînd o valoare de 1,40 ceea ce denotă faptul că, teoretic întreprinderea avea dificultăți în conctractarea altor împrumuturi , iar costuri unor noi credite ar fi avut costuri mai mari pentru entitate. În anul 2012-2013 se observă o îmbunătățire a rezultatelor, nivelul indicatorilor denotă faptul că întreprinderea ar putea să apeleze la surse împrumutate de finanțare, inclusiv la credite/împrumuturi pe termen lung.

Solvabilitatea reprezintă un obiectiv prioritar al întreprinzătorului care dorește să-și păstreze autonomia financiară și flexibilitatea gestiunii și ea rezultă din echilibrul dintre fluxurile de încasări și fluxurile de plăți, dar și dintr-un fond de rulment net pozitiv, ceea ce rezultă dintr-o bună adecvare între necesarul de finanțare pe termen lung (în active corporale și financiare) și resursele de finanțare cu caracter permanent (capitalurile proprii și îndatorarea la termen).[26,p.110] Pentru a se situa în afara pericolului incapacității de plată, întreprinderea trebuie să inregistreze un nivel minim acceptabil de 2,00.[10,p.136]

Dacă analizăm rata solvabilității generale se observă că în 2011 întreprinderea era insolvabilă, coeficientul egalîndu-se cu 1,71. În anii ce urmeaza întrepriderea își redresează situația iar nivelul indicatorului denotă faptul că acesta devine solvabilă, înregistrind valori acceptate (mai mari ca 2), respectiv de 2,47 și 2,06.

Analiza politicii de finanțare a activelor

Decizia întreprinderii privind structura financiară presupune pe o parte alegerea raportului dintre capitalul permanent și capitalului pe termen scurt, iar pe de altă parte alegerea proporției fiecărei surse de capital pentru finanțarea activelor. [29, pag. 119]

Figura 2.1 Structura financiară a întreprinderii.

Sursa: Elaborat de către autor în baza rapoartelor financiare ale SA „ANCHIR”

În urma figurii analizate se poate spune clar că SA ANCHIR deținea o structura financiară total dezechilibrată în anul 2011. Dupa cîte se observă aproape de 30 la suta din activele materiale pe termen lung erau finanțate din surse pe termen scurt, ceea ce încalcă total principiul conform căruia trebuie să existe minim o corespundere între valoarea activelor imobilizate și a surselor permanente. În anii următori însă se reușește echilibrarea structurii financiare și apariției unei marje de siguranță formată di active curente ce sunt finanțate din surse pe termen lung.

c)Eficiența activității economico-financiare.

Pentru a putea fi considerate raționale, activitățile economice trebuie să fie aducătoare de profit, de o anumită mărime, care să permită înfăptuirea unor scopuri individuale, de grup și colective.

Profitul constituie, în economia de piață, rațiunea de a fi a oricărui agent economic, fiind considerat un câștig ce remunerează factorii de bază, clasici ai producției: capitalul, pământul, munca, fiind urmărit, din punct de vedere strategic pe două orizonturi de timp: termen scurt și termen mijlociu și lung.

Rentabilitatea reflectă capacitatea firmei de a produce profit, oglindind într-o formă sintetică eficiența întregii activități economice a ei și este una din formele de exprimare a eficienței economice.

Măsurarea eficienței economice se face ținând cont de anumite criterii de eficiență (grad de economisire, grad de valorificare, nivel de actualizare), în două variante:

– în mărime absolută, prin metoda diferenței, obținându-se soldurile intermediare de gestiune: rezultat din activitatea operațională, rezultat din activitatea de investiții, rezultat din activitatea financiară și rezultat din activitatea excepțională;

– în mărime relativă, cu ajutorul indicatorilor de eficiență, obținuți prin raportarea efectelor la efortul depus pentru obținerea lor (efect util pe unitatea de cost antrenată) și viceversa (cost specific pentru obținerea unei unități de efect util) – rate ale rentabilității.[10,p.93]

Rezultatul financiar al activității întreprinderii se caracterizează prin suma profitului (pierderilor) și a nivelului rentabilității obținute. Profitul reprezintă depășirea veniturilor câștigate de întreprindere asupra consumurilor și cheltuielilor suportate de aceasta din activitatea de întreprinzător. Cu cât este mai mare valoarea veniturilor cu atât va fi mai ridicată mărime; profitului, și invers, creșterea valorii consumurilor și/sau cheltuielilor duce la diminuarea mărimii profitului.[5,p.20]

Tabelul 2.4 Indicatorii de rezultate financiare ale întreprinderii.

Sursa: Elaborat de către autor în baza rapoartelor financiare ale SA „ANCHIR”

În urma datelor analizate rezultă că profitul net înregistrează o tendință de descreștere, fapt ce se apreciază negativ . Dacă în anul 2011 profitul net constituia 272,2 mii lei, în anul 2012 acesta descrește față de anul precedent cu 5944 lei(înregistrîndu-se o valoare de 266,2 mii lei), iar în anul 2013 descrește cu 1,2 mln lei, respectiv întreprinderea înregistrează pierdere netă a perioadei 2013 de 922,3 mii lei, fapt ce indică probleme majore de eficiență.

În anul 2011 se observă că la formarea profitului net contribuie toate activitățile cu excepția celei operaționale care duce la diminuarea profitului net cu 737,2 mii lei. Un asemenea rezultat dă semnale e alarmă luîndu-se drept reper faptul că activitatea operațională este cea de baza în cadrul unei firme și ea ar trebui să fie cea care aduce cele mai mari rezultate. Observăm că ponderea cea mai mare la formarea profitului o deține rezultatul din activitatea excepțională cu 871,5 mii lei, fiind urmat de către rezultatul din activitatea financiară și cea din investiții cu, respectiv, 272 mii lei și 117,5 mii lei.

În anul 2012 indicatorul rezultativ descrește cu 5944 lei, fapt ce se apreciază negativ. Asupra indicatorului au influețat negativ descreșterea rezultatului din activitatea de investiții cu 20,4 mii lei (-100% față de perioada precedentă), diminuarea rezultatulului din activitatea financiară cu 42,8 mii lei (-63,53% față de 2011) și lipsa unui rezultat din activitatea exceptională care a condus la descreșterea indicatorului rezultativ cu 871,5 mii lei. Concomitent se observă că rezultatul din activitatea operațională crește cu 130,3% față de perioada precedentă si contribuie la formarea profitului net in sumă de 960,7 mii lei.

În anul 2013 profitul net descrește datorită scăderii tuturor elementelor ce il formează. Rezultatul din activitatea operațională descrește cu 497% și se înregistrează o valoare de -887,2 mii lei, rezultatul din activitatea financiară se diminuează cu 181% înregistrîndu-se o valoare de -35 mii lei. Acest condiționează descreșterea profitului net cu 446% astfel întreprinderea în 2013 nu mai inregistrează profit, iar pierderea netă constituie 922 mii lei.

Per totalul celor trei ani analizați se observă că indicatorii de rezultate inregistrează o tendință de descreștere. Astfel față de anul 2011, în 2013 profitul scade cu 1,19 mln lei, adică cu 438%, fapt ce indică dificultăți economice ale firmei..

Tabelul 2.5 Ratele de rentabilitate ale activității întreprinderii.

Sursa: Elaborat de către autor în baza rapoartelor financiare ale SA „ANCHIR”

Rentabilitatea este categoria economică prin care se exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit, ceea ce reflectă performanța acesteia. Obiectivul major al întreprinderii este atât mărirea averii participanților la viața întreprinderii (acționari, salariați, creditori, stat), cât și creșterea valorii sale, pentru asigurarea propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiționată de desfășurarea unei activități rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producție și a capitalurilor utilizate, indiferent de proveniență.

În ceea ce privește ratele de rentabilitate ale SA ANCHIR se observă că toate ratele de rentabilitate au o tendiță de descreștere în perioada analizată, fapt ce se apreciază negativ.

Cît privește rentabilitatea vînzărilor observăm că aceasta descrește per totalul trei ani. Dacă in anul 2011 rentabilitatea vînzărilor constituia 23,86% , în 2012 scade la 13,71% prierzînd 10,16 puncte procentuale, iar în anul 2013 rentabilitatea crește cu 1,93 puncte procentuale, și constituie 15,65% un nivel mult mai inferior față de anul 2011.

Rentabilitatea economică descrește și ea de la 0.61% în 2011 la 0.38% în 2012, respectiv pînă la -0.88% în 2013. Rezultă că în anul 2011 entitatea cîștiga 0.61bani la fiecare leu investit în active, iar în 2012 0,38 bani. Situația se înrăutățește în anul 2013 cînd rentabilitatea devine negativă, deci la fiecare leu din active se pierde 0.88 bani.

Aceeași tendință este înregistrată și de catre rentabilitatile financiare și a capitalului permanent. Dacă în 2011 entitatea obținea 1,51bani la fiecare leu investit în capitalul propriu, atunci în 2012 se cîștigă doar 0.46, iar în 2013 se inregistrează pierderi de 1,61 bani pentru fiecare leu din capitalul propriu.

Descreșterea ratelor de rentabilitate dă un semnal de alarmă privind gestiunea întregii activități a întreprinderii, acesta însemnind ca activitatea desfășurată de întreprindere nu își motivează investițiile efectuate pentru întreținerea acesteia.

Analiza activității investiționale în cadrul întreprinderii S.A. “ANCHIR”.

Analizînd anexele rapoartelor financiare ale societății pe acțiuni “ANCHIR” pentru anii 2011-2013 se observă că activitatea investițională lipsește complet în anii 2012-2013. Întreprinderea nu a implementat nici un plan de investiții, respectiv nu a achiziționat careva active ce își recuperează investiția într-o perioadă mai lungă ca un ciclu operational.

Cu toate acestea, în anul 2011 se înregistreză următoarea situație: Rezultatul din activitatea de investiții a constituit 20436 lei. Acest rezultat a fost format pe baza veniturilor din ieșirea activelor material pe termen lung în valoare de 33333lei și încasărilor de 12879 deasemenea din vînzarea activelor imobilizate . Se poate menționa ca întreprinderea nu a implementat careva proiecte investiționale, acest rezultat fiind cauzat de scoaterea din functionare a unui obiect, posibil din cauza ca utilizarea în continuare a acestuia nu mai era justificată economic. Respectiv întreprinderea a decis să recurgă la dezinvestire.

Dezinvestiția constituie, la prima vedere, procesul de renunțare la exploatarea unui activ devenit inadecvat pe plan economic. Ea nu trebuie interpretată strict ca operațiune inversă investiției. Conceptual, dezinvestiția se situează într-o perspectivă de strategie a întreprinderii, deoarece presupune alegerea între continuarea exploatării obiectului și renunțarea la el.[15,p.249]

Levasseur Michel în lucrarea “Finance” se pronunță :“În plan financiar dezinvestiția constituie o “destrucție creativă”, întrucât oferă ocazia redistribuirii sau reorientării unor resurse de natură financiară, în cadrul întreprinderii, cu o mai mare eficacitate.[27,p.392]

Factorii care influențează dezinvestiția sunt: supraproducția unor produse care nu mai întâlnesc cerere pe piață; gradul insuficient de utilizare a capacităților; declinul industriei în general; dificultăți de aprovizionare (materii prime limitate etc.); calificarea insuficientă a forței de muncă; conjunctura; concurența ridicată; tehnologia învechită; reorientarea strategică a organizației; subcapitalizarea organizației.[21,p.5]

Dezinvestiția nu constituie un eșec în activitatea unei firme ci, dimpotrivă, efectul unei decizii conștiente și raționale la un anumit moment. Adică, renunțarea la exploatarea în continuare a unui activ material, în măsura în care acest fapt se dovedește a fi ineficient. Renunțarea la exploatarea activului respectiv poate avea loc prin dărâmare, transfer, deconstrucție etc., în funcție de oportunitatea considerată viabilă de către agentul economic. În cazul SA ANCHIR dezinvestiția a constat în ieșirea unui utilaj ca urmare a uzurii sale complete, ceea ce este un proces absolut normal și așteptat, respectiv dezinvestirea este în acest caz scoaterea din exploatare a obiectivului atunci când funcționarea lui nu mai este interesantă din punct de vedere al efectelor pe care le produce.

Dezinvestirea permite degajarea unor resurse posibile de a fi investite în noi activități care oferă oportunități favorabile pe termen scurt, mediu sau lung. În situația când dezinvestirea nu se realizează în timp operativ, întreprinderea este expusă eroziunii accelerate a rezultatelor și activității sale, riscând să nu mai poată recupera nici o resursă reinvestibilă pentru o altă redezvoltare.[29.p.16]

Teoretic, în cadrul întreprinderii analizate nu se desfășoară activitate investițională, adică ea nu finanțeaza obiective care s-ar recupera intr-o perioadă mai mare de un ciclu operațional și ar aduce o plus valoare întregii ctivități treptat. Practic, însă se observă că întreprinderea desfășoară activitate operațională destul de largă, respectiv întreprinderea injectează resursele sale în activitate curentă, deci finanțează active curente. Avînd în vedere faptul că ponderea activelor imobilizate este destul de însemnată, o asemenea strategie temporară este binevenită, deoarece pentru a-și desfașura activitatea în mod normal întreprinderea are nevoie și de active curente pentru a exploata la maxim acele mijloace fixe ce rezultă deja constituite la întreprindere. În continuare se vor analiza activele întreprinderii pentru a exemplifica că întreprinderea practic finanțează în mod constant în toate elementele sale structurale, respectiv aceste acțiuni tot pot fi categorizate drept activități de investiții.

Tabelul 2.6 Componența și structura activelor.

Sursa: Elaborat de către autor în baza rapoartelor financiare ale SA „ANCHIR”

Efectuînd o analiză în dinamică a patrimoniului întreprinderii, observăm că există o tendință de majorare a totalului activelor deținute de SA ANCHIR, fapt ce se apreciază pozitiv. Dacă în 2011 totalul activului constituia 43,3 mln lei, în 2012 acesta este de 97,8 mln lei (o creștere cu 54 mln), iar în 2013 ajunge pînă la 111,6 mln lei, stabilindu-se o majorare per totalul celor trei ani analizați de 68,2 mln lei. In urma calculelor efectuate se observă că asupra modificării totalului de activ au contribuit favorabil în 2012-2013 creșterile înregistrate de activele materiale(+45 mln lei), stocuri (majorare de 4 mln), creanțe (+2,4mln) și a altor active curente(+2,9mln). Concomitent există o influență negativă, nesemnificativă, a deprecierii volumului activelor nemateriale si a mijloacelor bănești, care scad respectiv cu 13 mii lei și respectiv 23 mii lei.

În ceea ce privește anul 2013, factorii care au contribuit la majorarea totalului de activ cu 68,3 mln lei au fost: volumul stocurilor și alte active pe termen scurt , care au imfluențat pozitiv asupra indicatorului rezultativ cu aproximativ 13 mln lei fiecare. Totuși se observă că în anul 2013 o influență negativă există din partea activelor pe termen lung care duc la diminuarea totalului de activ cu 804 mii lei. În total pentru perioada 2011-2013 se înregistrează o creștere a activelor, generată de creșterea tuturor elementelor structurale ale acestora , cu excepția modificărilor nefavorabile ale activelor materiale și mijloacelor bănești, dar care au o influență negativă nesemnificativă. Dacă analizăm din punct de vedere structural, se observă că ponderea cea mai mare pe parcursul celor trei ani analizați o dețin activele pe termen lung (70-80%) și în special activele materiale pe termen lung care constituie 79 %, 81% si 70 % din totalul activelor anilor 2011, 2012 și respectiv 2013. În ceea ce privește activele pe termen scurt, stocurile contribuie la formarea activului întreprinderii în proporție de 11 la sută în 2011 și 9 la sută în 2012 și 2013 (ponderea stocurilor ne înregistrind modificări esențiale). Creanțele pe termen scurt scad în fiece an cu cîte un punct procentual, respectiv de la 7% în 2011 la 6% în 2012 și respectiv 5% în 2013. Mijloacele bănești în toți cei trei ani analizați au o pondere în totalul de activ mai mică de 1%, în schimb alte active contribuie tot mai mult la formarea totalului de activ. Dacă ponderea acestora în 2011 constituia 2,17%, în 2012 aceasta crește la 3,94%, iar în 2013 alte active ocupă 15 la sută din totalul activului firmei. O asemenea structură a activelor și în special al raportului dintre activele curente si cele imobilizate este tipică întreprinderilor de producere, unde exista o pondere peste 60% a activelor materiale pe termen lung. Trebuie însă de analizat dacă o asemenea structură nu crează probleme în desfășurarea activității curente a firmei.

Tabelul 2.7 Structura și evoluția valorii mijloacelor fixe.

Sursa: Elaborat de către autor în baza rapoartelor financiare ale SA „ANCHIR”

În urma calculelor efectuate observăm că valoarea mijloacelor fixe se mărește pe parcursul celor trei ani analizați. Dacă în 2011 valoarea mijloacelor fixe constituia 45,7 mln lei, în 2012 aceasta devine 85,7 mln lei ( înregistrîndu-se o creștere de 39,9 mln lei), iar în 2013 mijloacele fixe constituie 91,3 mln lei, ceea ce înseamnă o majorare cu 5,6 mln față de anul precedent și cu 45,6 mln lei față de anul 2012. Creșterea totalului de mijloace fixe a fost cauzată de influența pozitivă a creșterii valorii clădirilor și a mașinilor și utilajelor, care au contribuit la majorarea indicatorului rezultativ cu 37,3 mln și respectiv 2,6 mln. În anul 2013 observăm influența pozitiva a creșterii tuturor elementelor structurale ale mijloacelor fixe, respectiv valorii clădirilor cu 3,6 mln lei, a construcțiilor speciale cu 360 mii lei, a mașinilor și utilajelor cu 1,3 mln lei , a mijloacelor de transport cu 262 mii lei și a valorii altor mijloace fixe cu 16 mii lei.

Dacă analizăm mijloacele fixe din punct de vedere structural, se observă că pe parcursul tuturor anilor analizați ponderea majoritară o dețin clădirile cu 47,56% în 2011, 68,96% în 2012 și 68,67 în anul 2013. Pe locul doi în structura mijloacelor fixe se află mașinile și utilajele care dețin în 2011 37,35 la sută, în 2012 -22,99 la sută, iar în 2013 -23,07%. Descreșterea ponderii utilajelor se apreciază negativ, dat fiind faptul că constituie mijloacele fixe cu destinație exclusiv de producție, respectiv cele care contribuie cel mai mult la aducerea de venituri. O pondere sub 10% în totalul mijloacelor fixe o dețin construcțiile speciale și mijloacele de transport, iar sub 1 la sută reprezintă plantațiile perene și alte mijloace fixe..

Tabelul 2.8 Mărimea, structura și evoluția activelor curente.

Sursa: Elaborat de către autor în baza rapoartelor financiare ale SA „ANCHIR”

În urma datelor analizate observăm că valoarea activelor curente crește în toti cei trei ani analizați, fapt ce se apreciază pozitiv. Dacă în 2011 suma activelor curente constituia 8,8 mln lei, în anul 2012 ele constituie 18,1 mln lei ( o creștere cu 9,3 mln) iar în 2013 constituie 32 mln lei , ceea ce reprezintă o creștere față de anul trecut cu 14 mln lei , iar față de anul 2011 cu 23 mln lei.

Asupra acestor modificari ale indicatorului rezultativ au contribuit creșterile tuturor elementelor structurale , cu excepția numerarului:

Stocurile de mărfuri și materiale înregistrează în anul 2011 o valoare de 4,6 mln lei, în 2012- 8,6 mln lei , iar în 2013- 10 mln ( respectiv se înregistrează o creștere cu 4 mln în 2012 și cu 1,3 mln lei în 2013). Per totalul celor trei ani analizați stocurile cresc cu 5,3 mln lei.

Totalitatea creanțelor în 2011 constituia 3,1 mln lei. În 2012 se înregistrează o crestere de 2,4 mln, iar în 2013 de 199 mii lei. Faptul că totalitatea creanțelor se află în creștere se apreciază negativ. Asta ar însemna că întreprinderea cu toate că înregistrează venituri din vînzări nu deține efectiv lichiditățile date. Acesta ar putea crea inconveniențe, dat fiind faptul că entitatea are nevoie mereu de surse disponibile pentru a-și finanța cheltuielile curente: dobînzile bancare, plata furnizorilor, achitarea salariilor, decontări privind bugetul, respectiv sunt plăți care sunt obligatorii și amînarea lor pînă la momentul încasării creanțelor poate provoca costuri suplimentare, penalități, etc.

Valoarea altor active crește și ea în 2012 cu 2,9 mln lei și în 2013 cu 13 mln lei, respectiv se înregistreaza în 2012 valoarea de 3,8 mln lei , iar în 2013 de 16,8 mln lei.

Totodată se observă influența negativă a descreșterii numerarului la S.A ANCHIR. Daca in anul 2011 numerarul disponibil constituia 40,9 mii lei în anul 2012 suma scade la 17,7 mii lei , iar în 2013 ajunge la valoarea de 11,9 mii lei. Acest rezultat se apreciază negativ din cauza că poate crea dificultăți in desfășurarea plăților curente la întreprindere, respectiv indicele de lichiditate ce se vor analiza în următorul capitol.

Daca analizăm activele curente din punct de vedere structural se observă că în anul 2011 ponderea majoritară era deținută de stocurile de mărfuri și materiale cu 53,04 la sută, urmată de creanțe cu 35,87 la suta, și alte active curente cu10,62 la sută. În anul 2012 stocurile pierd 5 puncte procentuale, și respectiv nu mai dețin ponderea majoritară în totalul activelor curente, cu o pondere de 47,93%. O descreștere a ponderii este înregistrata și de creantele pe termen scurt -5,14 puncte procentuale. În structura activelor curente , alte active curente ocupa cu 10 puncte procentuale mai mult decit in anul 2011.

În anul 2013 se mentine tendința de descreștere a ponderii stocurilor și creanțelor cu respectiv 17 pencte procentuale și 13 puncte procentuale. In același timp alte active curente dețin ponderea majoritară de 51,60% din totalul de active curente. Aceste modificări nu se apreciază pozitiv deoarece:

Diminuarea ponderii stocurilor presupune o scadere a capacitătii de producție, respectiv influențează direct veniturile pe care le acumulează întreprinderea.

Cresterea creanțelor se apreciază pozitiv numai in cazut în care cresc datorită venitului din vînzări mai mare. In cazul SA ANCHIR se observă ca ritmul de creștere al creantelor devansează ritmul de creștere al vaniturilor din vinzări respectiv și durata de performare a creanțelor crește.

Tabelul 2.9 Ratele rotației activelor și a părților componente ale acestora.

Sursa: Elaborat de către autor în baza rapoartelor financiare ale SA „ANCHIR”

Ratele de rotație a activelor măsoară viteza de transformare a activelor întreprinderii în lichidități. Viteza de rotație a activelor în diferite ramuri și întreprinderi este diversă: în unele sectoare ale economiei, activele se rotesc mai repede, în altele – mai încet.

În teoria și practica economică sunt utilizate trei modalități de apreciere a ratelor generalizatoare de rotație a activelor prin determinarea: numărului de rotații; ratei înzestrării veniturilor din vânzări cu active; duratei de rotație.

Numărul de rotații ale activelor sau recuperabilitatea activelor caracterizează eficiența cu care sunt utilizate mijloacele de care dispune întreprinderea, sau de câte ori vânzările au reînnoit activele într-o perioadă. Analiza acestui indicator se efectuează în dinamică. În cadrul SA ANCHIR se observă că numărul de rotații ale activelor totale înregistrează o tendință de descreștere în perioada celor trei ani analizați. Dacă în 2011 rezultă ca activele efectuează timp de un an 0,56 rotații ceea ce ar însemna că timpul în care activele se reînoiesc constituie 652 zile, adică un pic mai puțin de 2 ani; atunci în 2012 indicatorii de rotație descresc: în timp de un an activele efectuează 0,40% dintr-o rotație respectiv, se reînoiesc timp de aproape 3 ani. În 2013 se înregistrează o scadere considerabilă a indicatorilor de rotație: activele efectuează o rotație completă în 7 ani, fapt ce se apreciază negativ. În teorie activele ar trebui să înregistreze minim o ratație anuală ceea ce ar însemna ca întreprinderea își foloseste rațional toate activele pe care le posedă. Situația înregistrată la SA ANCHIR semnifică faptul că întreprinderea nu comercializează suficiente produse față de activele pe care le utilizează. O astfel de situație poate fi cauzată de gestionarea proastă a stocurilor. În mod normal, veniturile din vânzări trebuie să crească, iar activele care nu aduc nici un profit ar trebui scoase din circuitul economic al întreprinderii.

Rata înzestrării venitului din vînzări cu active caracterizează de câte active are nevoie întreprinderea pentru generarea veniturilor din vînzări în valoare de un leu. În cazul întreprinderii analizate se observă că în anul 2011 pentru 1 leu venit din vînzări întreprinderea avea nevoie de 1,79 lei active. Acest indicator in intervalul 2011-2013 înregistreză creșteri, fapt ce se apreciază negativ: în 2012 firma utiliza 2,51 lei active pentru a obține 1 leu venit din vînzări , iar în 2013 valoarea activelor utilizate crește pînă la 6,95 lei pentru a obține 1 leu venit din vînzari.

În ceea ce privește ratele de rotație ale elementelor structurale ale activelor rezultă următoarea situație:

Mijloacele fixe efectuează în anul 2011 0,58 rotații, în 2012- 0,43 rotații , iar în 2013 0,17 rotații. Scăderea indicatorului cu 0,15; 0,26, și respectiv 0,41 este apreciată negativ, pentru că asta înseamna ca întreprinderea își reînoiesște mijloacele fixe respectiv o dată la 1,72 ani, 2,33 ani și respectiv 5,87 ani. Aceste rezultate au influențat puternic modificarea rotațiilor activelor per total , cauzînd marirea cu ritmuri destul de mari a duratei unei rotații.

Activele curente au înregistrat și ele o descreștere a ratelor de rotație. Dacă în 2011 și 2012 activele curente efectuau cîte 2,35 și respectiv 2,08 rotații anual, în 2013 acestea efectuau doar 0,59 rotații( o rotație în 2 ani). Descreșterea acestor indicatori a fost provocată de influența negativă a descreșterii rotațiilor stocurilor de la 3 rotații anual la 1,36 rotații în 2013 și descreșterea rotațiilor creanțelor , de la 7 rotații în 2011 la 2,66 rotații în 2013. Concomitent se observă o influență pozitivă a creșterii rotațiilor mijloacelor bănești.

În concluzie se poate remarca că entitatea analizată înregistrează o descreștere a rezultatelor sale în perioada analizată, 2011-2013. Indicatorii analizați rezultă unele aspecte care ar trebui revăzute în gestiunea financiară a întreprinderii. În capitolul următor se vor revizui unele recomandări cu privire la posibilele manevre ce ar putea conduce la creșterea indicatorilor de rezultate și eficiență, respectiv la valoarea totală a întreprinderii.

CAPITOLUL III: CĂILE DE AMELIORARE A SITUAȚIEI ECONOMICO-FINANCIARE ÎN CADRUL ÎNTREPRINDERII.

3.1. Metode de majorare a venitului din vînzări.

În cadrul SA ANCHIR indicatorii de rezultate și cei de rentabilitate în perioada 2011-2013 înregistrează o tendință de descreștere. Aceasta denotă faptul că întreprinderea se află într-o fază de declin economic și ar trebui să întreprindă măsuri pentru ameliorarea activității sale. Un pas important în ceea ce privește obținerea unui profit cît mai mare constituie creșterea venitului din vînzări care poate fi obținut prin mai multe metode.

Creșterea volumului producției fabricate va influența direct obținerea unui venit mai mare din vînzări. Pentru acesta întreprinderea trebuie să efectueze și investiții în utilaje noi sau pentru raparația celor vechi. Acest lucru va accelera timpul de producere, se va obține o calitate mai mare a produselor finale, utilaje mai noi însemnă și un consum de energie/combustibil mai eficient, respectiv costurile marginale vor descrește. Ca obiectiv de investiții se propune:

Reutilarea sobelor de ardere pentru automatizarea procesului de ardere a cărămizii, prin schimbarea tehnologiilor mai performante și reglarea consumului de combustibil. Pentru a nu întrerupe procesul de producere se recomandă reutilarea pe rînd a mijloacelor în cauză, precum și efectuarea acestor lucrări în perioada rece a anului, dat fiind sezonalitatea vînzărilor. Reutilarea acestor sobe va permite deasemenea accelerarea producerii cu 50% și scăderea consumului de combustibil pînă la 30%.

Procurarea unei mori de fărîmițare a cărămizii rebut care va fi refolosită ulterior ca materie primă. Reciclarea este deasemenea o metodă prin care întreprinderea își poate diminua costurile de producție.

Deasemenea trebuie să se investească și în potențialul uman: să se asigurea calificarea potrivită a personalului și motivarea lui, să se ia măsuri privind creșterea productivității muncii.

Creșterea eficienței vînzărilor: Producția trebuie să fie adaptată la cerințele pieței, respectiv dacă este cazul trebuie să fie modificat sortimentul producției.

O modalitate de a creste vanzarile este aceea de a mări valoarea comenzilor medii. Acest lucru se poate obține oferind produse/servicii adiacente produselor de bază vîndute de companie, spre exemplu servicii de livrare a cărămizii la șantiere de construcții etc.

În același timp trebuie să se țină în mixul de produse sau servicii livrate se regăsesc produse cu o marjă mai ridicata de profit iar altele care genereaza pierdere companiei. Pentru identificarea produselor care generează pierdere este foarte important să existe rapoarte de analiză în ceea ce privește costurile medii și cele marginale pentru fiecare tip de produs, pragurile de rentabilitate, marja de contribuție. Marja brută reprezintă diferența dintre veniturile generate de companie și costurile direct alocate generarii acestor venituri. Marja bruta trebuie sa fie cat mai mare astfel incat sa acopere cheltuielile fixe, cele care nu se modifica în functie de volumul vanzarilor.

Creșterea prețurilor este și ea o metodă prin care se obține un venit din vînzări mai mare. Totodată creșterea prețului poate influența negativ dat fiind faptul că va conduce la descreșterea cererii. Deci o modificare a prețului trebuie foarte bine argumentată în baza repoartelor precedente de consumuri și costuri, în baza analizei concurențiale și deasemenea trebuie să fie o acțiune planificată pe termen lung și nu una pentru a obține avantaje pe termen scurt cu prețul pierderii unui segment de piață.

Acțiuni de marketing. Marketingul înseamnă nu numai a prova un produs final dar și multe alte etape:

Studierea pieței pentru a găsi necesarul de produse, cantitatea și calitatea dorită de potențialii consumatori( studierea cererii existente).

Studierea ofertei, adică a potențililor concurenți, respectiv desfășurarea unei analize SWOT între întreprinderea dată și celelalte.

Promovarea propriu-zisă a produselor întreprinderii.

Recoltarea rezultatelor operațiunilor efectuate și analiza acestora pentru elaborarea unei strategii ulterioare.

Aceste măsuri pot determina  la început  creșterea costurilor de achiziție a clienților, dar pe termen lung vor duce la creșterea vînzarilor și a profitului.

Fidelizarea consumatorilor: Odată ce primul pas a fost făcut și anume, satisfacerea consumatorilor, acțiunile de marketing vor fi îndreptate spre păstrarea acestor consumatori. Dar acest țel nu este ușor de atins. Este nevoie de inițierea unor unor demersuri strategice ample, bazate pe o bună comunicare cu publicul țintă și pe adoptarea celor mai eficiente tehnici în acest sens. Ca tehnică de comunicare promoțională, promovarea vânzărilor reușește să îndeplinească fidelizarea consumatorilor pe o anumită perioadă de timp, cu condiția respectării unor cerințe ce țin atât de alegerea tehnicilor adecvate, cât și de execuția corectă a acestora. Prin fidelizarea consumatorilor, organizațiila urmăresc îndeplinirea a cel puțin trei obiective principale:

– recompensarea consumatorilor în așa fel încât aceștia să nu se orienteze spre celelalte mărci concurente;

– determinarea consumatorilor să achiziționeze și să consume produsele sau serviciile organizației în mod frecvent;

– atragerea unui număr cât mai mare de consumatori ocazionali și transformarea acestora în clienți obișnuiți.

Accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante trebuie urmărită în toate fazele ciclului de exploatare: aprovizionare, producție și desfacere.

În faza aprovizionării se impune o selecție a furnizorilor, încheierea la timp a contractelor, respectarea acestora, determinarea optimului de stocuri (evitarea sub și supradimensionării stocurilor), reducerea consumurilor specifice și a pierderilor tehnologice, eliminarea pierderilor în timpul transportului, manipulării și depozitării, diminuarea cheltuielilor de transport- aprovizionare- depozitare.

În cadrul procesului de producție se poate acționa asupra costurilor și a duratei ciclului de fabricație (dar nu în detrimentul calității). În acest sens, se impune organizarea corespunzătoare a fluxurilor de producție, utilizarea capacităților de producție la capacitatea optimă, dotarea cu utilaje performante specializate, îmbunătățirea procesului de organizare a muncii, creșterea nivelului de calificare a peronalului direct productiv, organizarea ciclului de producție pe linii tehnologice automatizate, diminuarea timpilor de întreruperi și a celor pentru activități auxiliare, aprovizionarea în condiții optime a locurilor de muncă. De asemenea, trebuie acționat în sensul creșterii nivelului calitativ al producției și al volumului acesteia, dimensionării corespunzătoare a stocurilor de producție neterminată.

În faza desfacerii trebuie să se acționeze în sensul transformării rapide a produselor finite în disponibilități bănești. Această operație este posibilă dacă se obțin produse finite superioare din punct de vedere calitativ, cu desfacere asigurată, dacă se diminuează perioada de timp cuprinsă între momentul finisării și cel al expedierii, se respectă clauzele contractuale, se îmbunătățesc condițiile de manipulare, transport, se reduce perioada de decontare.

3.2. Gestiunea eficientă a activelor întreprinderii.

În urma analizei efectuate la întreprinderea S.A. ANCHIR se observă că cei mai importanți indicatori, cei de rezultate și de rentabilitate se află în scădere față de anul 2011. Întreprinderea în anul 2013 ajunge să înregistreze pierderi de 922 mii lei, iar indicatorii de rentabilitate sunt negativi. Un asemenea rezultat a fost cauzat de mai mulți factori: în analiza indicatorilor ecoonomico-financiari s-au depistat numeroase abateri care respectiv se răsfrîng asupra eficienței și indicatorilor de rezultate finale ale întrepriderii.

Analizîndu-se patrimoniul entității în total pentru perioada 2011-2013 se înregistrează o creștere a activelor, generată de creșterea tuturor elementelor structurale ale acestora, cu excepția modificărilor nefavorabile ale activelor materiale și mijloacelor bănești, dar care au o influență negativă nesemnificativă. Din punct de vedere structural, se observă că ponderea cea mai mare pe parcursul celor trei ani analizați o dețin activele pe termen lung (70-80%) și în special mijloacele fixe care constituie 79 %, 81% si 70 % din totalul activelor anilor 2011, 2012 și respectiv 2013. Se recomandă ca întreprinderea să analizeze eficiența utilizării acestor active: dacă sunt exploatate la maxim din punct de vedere al capacității de productie, dacă utilajul este eficient tehnologic si energic, și daca acesta nu necesită reparații/ înlocuiri care ar contribui la scăderea costurilor și, respectiv, la marirea veniturilor întreprinderii. Un semnal de alarmă este dat și de faptul că viteza de rotație a activelor pe termen lung, si în special a mijloacelor fixe crește considerabil de la an la an. Dacă în 2011 mijloacele fixe efectuau o rotație timp de 631 zile, în anul următor durata constituie 853 zile, iar în 2013 crește considerabil-la 2143 zile. Acesta semnifică că mijloacele fixe nu se reînoiesc,se invechesc și trebuie reutilate.

În ceea ce privește activele pe termen scurt, stocurile contribuie la formarea activului întreprinderii în proporție de 11 la sută în 2011 și 9 la sută în 2012 și 2013. Se observă că în ultimii ani viteza de rotație a stocurilor a scăzut de 2 ori, respectiv în scopul unei gestiuni eficiente a stocurilor întreprinderea trebuie să creasca viteza rotației acestora cel puțin la nivelul din 2011- 3,09 rotații anual. Pentru a-și crește rentabilitate întreprinderea ar trebui să-și stabileasca și să respecte necesarul de stocuri ce trebuie deținut. Necesitatea dimensionării corecte a stocurilor decurge din consecințele acestora asupra desfășurării ciclului de exploatare asupra nivelului de blocare a capitalului și asupra costurilor. Nivelul optim al stocurilor este acela care ține seama de condițiile reale de aprovizionare, producție, comercializare, tehnologice, de reducere a capitalurilor blocate și a costurilor și este orientat spre accelerarea vitezei de rotație și maximizarea rentabilității activității de exploatare.

Deci, constituirea stocurilor trebuie să urmărească asigurarea ritmică a procesului de producție sau desfacere astfel încât să se evite ruptura între aprovizionare și desfacere. În gestiunea stocurilor se poate utiliza și metoda ABC. Aceasta se bazează pe faptul că activele circulante utilizate de întreprinderi pot fi analizate pe 3 grupe:

grupa A ,,puține dar valoroase” ce include activele circulante care au o pondere mică în numărul total de elemente dar au o valoare mare pe unitatea de măsură;

grupa B care reflectă activele circulante cu o pondere și valoare medii în numărul total de elemente;

grupa C (multe dar mărunte) în care sunt incluse elementele cu pondere mare în numărul total dar cu o valoare mică pe unitatea de măsură.

Această metodă presupune analiza detaliată a stocurilor din grupele A și B, dimensionarea matematică a mărimii optime a acestora astfel încât costurile de constituire și depozitare să fie minime și o analiză globală a stocurilor din grupa C care se formează în loturi mari și pentru perioade mari de timp pentru diminuarea cheltuielilor de transport aprovizionare.[19,p.103]

Cît privește creanțele pe termen scurt, ponderea acestora scade în fiece an cu cîte un punct procentual, însă valoarea absolută a acestora este în continuă creștere. Daca facem trimitere la venitul din vânzări acesta descrește în fiecare an, respectiv creanțele nu sunt justificate prin faptul că se vinde mai mult, valoarea acestora crește datorită majorării duratei de încasare a acestoraceea ce se apreciază negativ. Același fapt este și confirmat de indicatorii de rotație: rotația creanțelor descrește an de an. Entitatea trebuie să stabilească o politică mai aspră în ceea ce privește încasarea creanțelor, deoarece acestea afectează și situația fluxurilor de numerar, respectiv cu efecte negative și asupra lichidității acesteia.

Mijloacele bănești în toți cei trei ani analizați au o pondere în totalul de activ mai mică de 1%, valoarea absolută a numerarului disponibil scăzînd în fiece an. Acest fapt se apreciază negativ din punct de vedere al lichidității. Dacă facem trimitere și la acești indicatori se observă că lichiditatea de toate gradele se află înafara intervalelor recomandate.

Lichiditatea de gradul I se afla sub pragul recomandat și constituia 0,001-0,003, respectiv. Aceasta înseamnă că firma ar putea întilni dificultăți în ceea ce privește onorarea obligațiunilor pe termen scurt, dat fiind faptul că mijloacele bănești acoperă sub 1 la sută din totalul datoriilor pe termen scurt. Întreprinderea ar trebui să revizuiască politica de deținere a numerarului. Un mod prin care entitatea ar putea să crească suma lichidităților este încasarea creanțelor.

Avînd în vedere intervalul recomandat se calcultează care ar trebui să fie disponibilitatea în casă și în conturi a SA ANCHIR:

Respectiv pentru a determina necesaru de numerar se calculează produsul între nivelul datoriilor pe termen scurt și coeficientul 0,2. Se obține:

Se observă că întreprinderea ar trebui să crească volumul numerarului cu peste 50 ori.

Rata lichidității generale(II) În cadrul SA ANCHIR în anul 2011 și 2013 se afla sub pragul recomandat și constituia 0,2 și 0,4, respectiv. Aceasta înseamnă că firma ar putea întilni dificultăți în ceea ce privește onorarea obligațiunilor pe termen scurt, dat fiind faptul că mijloacele bănești și creanțele acoperă doar 20-40 la sută din totalul datoriilor pe termen scurt. Se apreciază pozitiv faptul că în 2012 nivelul lichidității parțiale constituia 0,8. Întreprinderea ar trebui să mențină acest nivel și pentru perioadele următoare.

Valoarea lichidității de gradul III constituie 2,6 în 2012, înregistrînd o creștere de 2,1 puncte față de anul precedent, iar în 2013 descrește cu 0,61 puncte față de 2012 și reprezintă 2,001(ceea ce înseamnă per total o ameliorarea de 1,48 puncte față de 2011). Se recomandă ca entitatea să mențină acest ritm si pentru perioadele ce urmează.

Ce ține de sursele de finanțare ale activelor se observă că în anul 2011 structura financiară era formată din : 41,67% capital propriu, 19,19% datorii pe termen lung și 39,14% datorii pe termen scurt. În 2012 se înregistrează o modificare a ponderilor în sens favorabil: sursele proprii dețin ponderea majoritară 59,56%, datoriile pe termen lung 33,35%, iar datoriile pe termen scurt 7,09%. Totuși o asemenea structură implică costuri mai mari al capitalului. În 2013 cu toate că ponderea capitalului propriu înregistrează o scădere cu 8,17 puncte procentuale, rămîine sursa prioriitară de finanțare- 51,39% din totalul pasivului. Ponderea datoriile pe termen lung nu înregistrează o modificare substanțială +0,62 pencte procentuale, în schimb datoriile pe termen scurt cîștigă 7,55 puncte procentuale și respectiv ajung să constituie 14,64% din totalul pasivului. Se recomandă ca entitatea să-ți constituie în așa fel structura sa financiară, încît să-și mențină gradul de autonomie, să-și finannțeze corect activele din punct de vedere al destinației fondurilor și paralel să aibă un cost cît mai mic al capitalului.

Pentru a aprecia echilibrul financiar al entității, pe lîngă analiza surselor de finanțare din punct de vedere structural, se mai determină și proporția fiecărei surse de capital în finanțarea activelor. În urma analizei structurii financiare se poate spune clar că SA ANCHIR deținea o structura financiară total dezechilibrată în anul 2011. Dupa cîte se observă aproape de 30 la suta din activele materiale pe termen lung erau finanțate din surse pe termen scurt, ceea ce încalcă total principiul conform căruia trebuie să existe minim o corespundere între valoarea activelor imobilizate și a surselor permanente. În anii următori însă se reușește echilibrarea structurii financiare și apariției unei marje de siguranță formată di active curente ce sunt finanțate din surse pe termen lung, adică fondul de rulment pozitiv.

Din datele analizate observăm ca în anul 2011 fondul de rulment net era negativ și constituia -8,8mln lei, fapt apreciat negativ. Asta ar însemna ca activele pe termen lung sunt finanțate din surse pe termen scurt, respectiv se încalcă echilibrul financiar al entității. În 2012 observăm că situația se redresează, fondul de rulment devine pozitiv.Această ameliorare se datorează faptului că activele pe termen scurt au crescut cu 9,3 mln lei , iar în același timp datoriile pe termen scurt s-au diminuat cu 10 mln lei, respectiv ambii factori au o influență pozitivă asupra indicatorului rezultativ.

În 2013 fondul de rulment deasemenea crește cu 5,14 mln lei, fapt ce se apreciază pozitiv, nivelul acestuia ajungînd la 16,3 mln lei. Această modificare a fost cauzată de influența favorabilă a creșterii activelor curente cu 14,5 mln lei. Totodată creșterea datoriilor pe termen scurt a avut o influență negativă asupra modificarii fondului de rulment, cauzînd o descreștere a acestuia cu 9,4 mln. Per totalul celor trei ani analizați se înregistrează o ameliorare a indicatorului rezultativ. Dacă în 2011 fondul de rulment era negativ, ceea ce prezenta semnale de alarmă în privința gestiunii activelor, pînă în 2013 întreprinderea depășește această problemă, fondul de rulment după trei ani constituind 16,3 mln lei, ceea ce reprezintă o sporire cu 24,4 mln lei față de anul 2011. Se recomandă ca entitatea să mențină fondul de rulment pozitiv și în continuare.

Un alt set de indicatori ce dau semnale de alrmă în privința situației instabile la entitate sunt coeficienții structurii surselor de finanțare și echilibrului financiar. În urma calculelor efectuate rezultă că coeficientul de autonomie al SA ANCHIR în anul 2011 se afla sub nivelul de siguranță de 0,50 recomandat și utilizat de către majoritatea creditorilor. Acest lucru denotă faptul că din totalul activelor deținute de entitatea ponderea majoritară sunt constituite din surse împrumutate, deci teoretic nu-i aparțin. Într-o asemenea situație întreprinderea poate contracta cu greu alte împrumuturi/credite fiind că creditorii cer drept garanție pentru achitarea datoriilor, prezența patrimoniului format din surse proprii.

În anul 2012-2013 acest indicator înregistrează o ameliorare, dat fiind faptul ca în 2012 60% din totalul activelor este format de pe seama capitalului propriu, iar în 2013 cu toate că descrește , ramîine în intervalul de siguranță >0.50, respectiv mai mult de jumatatea activelor deținute de entitate sunt finanțate din surse proprii. Se recomandă ca entitatea să mențină acest indicator la nivelul înregistrat în 2013.

Dacă analizăm rata de autofinanțare se observă că în toți cei trei ani se respectă principiul conform căruia pragul minim acceptat este de 0,5. Astfel în anul 2011 valoarea acestui indicator este de 0.61 și crește în urmatorii ani la 0.93 în 2012 și 0.85 în 2013, fapt ce se apreciază pozitiv, respectiv entitatea trebuie sa mențină invariat nivelul cestui indicator.

În ceea se privește ratele de autofinanțare ale activelor curente și a stocurilor în 2011 acestea înregistrează valori negative dat fiind faptul ca fondul de rulment indica o valoare mai mică ca zero, respectiv se inregistreaza coeficienți de -0.92 și 01.73, respectiv. In anii urmatori rata de autofinanțare devine 0,62 în 2012 și 0,5 în 2013 respectiv se încadrează în normele prestabilite cu pragul de 0.5. La fel, rata de autofinanțare a stocurilor crește pină la 1,29 în 2012 și 1,63 în 2013 acestea depășind pragul minim de 0,7, fapt ce se apreciază pozitiv.

Cît privește coeficientul corelației între sursele împrumutate și cele proprii se observă că, (la fel ca ceilalți indicatori calculați, ei intercondiționîndu-se) în 2012 valoarea lui se abate de la normele standard max=1. În 2011 valoarea acestui coeficient este egală cu 1,40, totuși spre anii 2012-2013 acesta revine sub plafonul stabilit și înregistrează valori de 0,68 și 0,95, respectiv.

Ce ține de rata generală de acoperire a capitalului propriu se obțin următoarele rezultatea: În anul 2011 primele 100% din active sunt finantate de pe seama capitalului propriu iar următoarele 140% de pe seama surselor împrumutate, un nivel neacceptat de siguranță. În anul 2012-2013 primele 100% din active erau finanțaate de pe seama capitalului propriu, iar următoarele 67% și respectiv 97% din surse împrumutate.

În ceea ce privește datoriile întreprinderii se observă o descreștere a indicatorului capacității de indatorare globală, fapt ce se apreciază pozitiv, însă observăm că la nivelul anului 2011 indicatorul se afla deasupra plafonului =1, avînd o valoare de 1,40 ceea ce denotă faptul că, teoretic întreprinderea avea dificultăți în contractarea altor împrumuturi , iar costuri unor noi credite ar fi avut costuri mai mari pentru entitate. În anul 2012-2013 se observă o îmbunătățire a rezultatelor, nivelul indicatorilor denotă faptul că întreprinderea ar putea să apeleze la surse împrumutate de finanțare, inclusiv la credite/împrumuturi pe termen lung.

Solvabilitatea reprezintă un obiectiv prioritar al întreprinzătorului care dorește să-și păstreze autonomia financiară și flexibilitatea gestiunii și ea rezultă din echilibrul dintre fluxurile de încasări și fluxurile de plăți, dar și dintr-un fond de rulment net pozitiv, ceea ce rezultă dintr-o bună adecvare între necesarul de finanțare pe termen lung (în active corporale și financiare) și resursele de finanțare cu caracter permanent (capitalurile proprii și îndatorarea la termen). Pentru a se situa în afara pericolului incapacității de plată, întreprinderea trebuie să inregistreze un nivel minim acceptabil de 2,00. În 2011 întreprinderea era insolvabilă, coeficientul egalîndu-se cu 1,71. În anii ce urmeaza întrepriderea își redresează situația iar nivelul indicatorului denotă faptul că acesta devine solvabilă, înregistrind valori acceptate (mai mari ca 2), respectiv de 2,47 și 2,06. Managerii întreprinderii trebuie să depună efort pentru ca entitatea să fie mereu solvabilă.

În ceea ce privește indicatorii de rezultate ale întreprinderii rezultă că profitul net înregistrează o tendință de descreștere, fapt ce se apreciază negativ . Analizînd factorii care contribuie la formarea profitului se poate menționa:

a)Profitul brut scade în fiecare an, deci entitatea trebuie să depună efort pentru a ridica nivelul venitului din vînzări și scăderea costului vînzărilor.

b)Rezultatul din activitatea operațională timp de 2 ani înregistrează valori negative cu toate că profitul brut este mereu pozitiv. Acesta denotă faptul că cheltuieli comerciale și cele generale și administrative au un nivel ridicat, respectiv se rocomandă revizuirea și optimizarea lor. Totodata se observă că rezultatul din activitatea operațională nu deține ponderea majoritară în formarea profitului pînă la impozitare, respectiv entitatea ar trebui să-ți orienteze eforturile pentru ca aceasta să progreseze.

c)Rezultatul din activitatea de investiții lipsește complet în ultimii 2 ani. Managerii ar trebui să dezvolte un plan de investiții pentru a susține activitatea operațională. O soluție ar fi și investirea în exterior.

d)Rezultatul din activitatea financiară în anul 2013 indică o valoare de -35025lei. Se recomandă să se întreprindă măsuri pentru evitarea sau diminuarea riscului valutar, dat fiind faptul că acest rezultat a fost cauzat de diferențele de curs nefavorabile din acel an.

e)Rezultatul din activitatea excepțională a constituit factorul cu ponderea cea mai semnificativă la formarea profitului în anul 2011. Cu toate acestea, trebuie să se țină cont de faptul că aceste rezultate nu pot fi prevăzute, respectiv entitatea trebuie să depună efort pentru a se asigura împotriva unor evenimente care ar putea provoca prejudicii.

Ce ține de capitolul rentabilitate și aici indicatorii denotă situația precară în cadrul entității. Toți indicatorii de rentabilitate se află în scădere per totalul celor trei ani analizați. Rentabilitatea vînzărilor pierde 5,23 puncte procentuale, iar rentabilitatea activelor, cea a capitalului propriu și cea a capitalului permanent înregistrează valori negative la sfîrșitul anului 2013. Indicatorii de rentabilitate nu pot fi analizați separat, dat fiind faptul multitudinii de factori ce duc la formarea lor și, deci nu se poate propune o strategie de înbunătățire strictă a lor. Dacă întreprinderea va depune efort în remedierea lacunelor depistate în privința indicatorilor anterior analizați, aceste eforturi se vor face vizibile si asupra indicatorilor de rentabilitate.

Concluzie

În urma cercetării subiectului “Gestiunea activității investiționale în cadrul întreprinderii” se evidențiază următoarele momente:

Investițiile constituie fundamentul dezvoltării viitoare a firmelor, având un rol hotărâtor în suplimentarea, diversificarea și creșterea calitativă a tuturor factorilor de producție, asigurând îmbunătățirea poziției concurențiale în raport cu alți agenți economici. În același timp, investițiile constituie suportul material al creșterii economice și al dezvoltării, contribuind la asigurarea funcționării normale a economiei, la creșterea aparatului de producție și a suportului material al activităților social-culturale, precum și la creșterea nivelului de trai al populației.

Atributele principale ale investițiilor sunt timpul, riscul, efortul investițional și eficiența, iar ca elemente componente ale investiției avem subiectul, obiectulo, efortul și efectul investițional. Investițiile se clasifică după natura lor(materiale, nemateriale, financiare, umane), după obiectiv (în sfera productivă: de înlocuire, modernizare, dezvoltare, strategice, și în sfera neproductivă), după politica managerială( interne și externe), după sursa de finanțare( publice, autonome, private, ale persoanelor fizice, cu capital străin) și altele.

Indicatorii de eficiență a investițiilor utilizati de către Banca Mondială sunt: angajamentul de capital, raportul între veniturile totale actualizate și costurile totale actualizate, venitul net actualizat, indicele de profitabilitate, rata internă de rentabilitate, cursul de revenire net actualizat.

Studiînd bazele teoretice ale gestiunii întreprinderilor reiese că orice entitate pentru a-și desfășura activitatea sa desfășoară într-o oarecare măsură o activitate de investiții: alege între a păstra disponibilitățile sau a finanța active pe termen lung sau scurt pentru desfășurarea în continuare a activității.

În urma analizei efectuate la întreprinderea S.A. ANCHIR se observă că cei mai importanți indicatori, cei de rezultate și de rentabilitate se află în scădere față de anul 2011. Întreprinderea în anul 2013 ajunge să înregistreze pierderi de 922 mii lei, iar indicatorii de rentabilitate sunt negativi. Un asemenea rezultat a fost cauzat de mai mulți factori: în analiza indicatorilor ecoonomico-financiari s-au depistat numeroase abateri care respectiv se răsfrîng asupra eficienței și indicatorilor de rezultate finale ale întrepriderii:

În componența activelor o pondere foarte mare o au mijloacele fixe, respectiv asta poate crea dificultăți, dat fiind faptul că întreprinderea are blocat capitalul fără a ține cont de necesitatea existenței activelor curente pentru exploatarea utilajelor.

Se observă că indicatorii de rotație descresc de la an la an, și în speecial al stocurilor. Pentru a-și crește rentabilitate întreprinderea ar trebui să-și stabileasca și să respecte necesarul de stocuri ce trebuie deținut. Deasemenea se recomandă și o politică mai strictă de gestiune a creanțelor, observîndu-se că durata lor de încasare crește ceea ce afectează lichiditatea.

Indicatorii de lichiditatea denotă o gestiune ineficientă a activelor, indicatorii se află mult sub norma recomandată. Entitatea trebuie să crească ponderea mijloacelor bănești deținute și a stocurilor.

În ceea ce privește capacitatea generală de plată se observă că în 2011 entitatea era insolvabilă, cu ulterioare ameliorări. Se recomandă ca pe viitor întreprinderea să nu permită descreșterea indicatorului sub pragul acceptat.

În ceea ce privește indicatorii de rezultate ale întreprinderii rezultă că profitul net înregistrează o tendință de descreștere, fapt ce se apreciază negativ. Se propun apelarea la numeroase tehnici de sporire a venitului din vînzări pentru a obțină un rezultat din activitatea operațională favorabil și respectiv un profit net satisfăcător.

Analiza situației financiare la S.A.”ANCHIR” a scos la inveală numeroase neregularități în ceea ce privește gestiunea activității sale, respectiv cu efecte negative asupra rezultatelor totale ale ei. Managerii întreprinderii trebuie să revizuiască nu doar politica investițională ci și politica financiară în totalitate pentru a crește eficiența/rezultatele și, respectiv beneficiile aduse de funcționarea entității

Bibliografie

Legea RM privind Societățile pe acțiuni. Nr. 1134-XIII din 02.04.1997 cu modificările ulterioare.

Legea Republicii Moldova nr.220-XVI din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali.

Legea Republicii Moldova nr.113-XVI din 27.04.2007 privind evidența contabilă.

Standardele Naționale de Contabilitate, aprobate prin ordinul ministrului finanțelor al Republicii Moldova

Analiza rapoartelor financiare, Chișinău, Editura ASEM, 250pagini.

Badescu Gheorghe, Oancea- Negescu Mihaela-Diana, Analiza investițiilor imobiliare, București, Editura Economică, 2009, 150 p.

Barbacaru Alexandru, Eficiența investițiilor în condiții de risc valutar, București, Editura ASE, 2005, 279p.

Bărbulescu Constantin, Diagnosticarea întreprinderilor în dificultate economică, Strategii și politici de redresare și dinamizare a activității, Editura Economică, București 2008, 320 p.

Bilaus Mihaela, Gestiunea investițiilor, Iași, Universitatea “Petre Andrei”, 2007, 79 p.

Bîrsan Mihaela, Analiză și diagnostic economic-financiar, Suceava, Universitatea Ștefan cel Mare, 2009, 171p.

Bințințan Petru, Afrăsinei-Zevoianu Cătălin, Managementul investițiilor, Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai, 2011, 150 p.

Caracota Dumitru, Managementul investitiilor in active financiare utilizind analiza tehnica:Grafice, trenduri, indicatori, București, Editura ASE, 2007, 94p.

Ciobanu Ana-Maria, Analiza performanței întreprinderii, București, Editura ASE, 2006, 204 p.

Covlea Marian, Finanțele Întreprinderii, București, Editura Pro Universitaria, 2012, 157 p.

Cristelican Lazăr, Economia, eficiența și finanțarea investițiilor, București, Editura Economică, 2002 535 p.

Despa Radu, Zirra Daniela, Munteanu Andreea, Avrigeanu Alina, Nedelescu Mihai, Eficiența investițiilor, București, Editura Universitară, 2005, 166 p.

Dicționar de economie politică, Editura Politică, București 1974, 389p.

Dobrea Răzvan Cătălin, managementul investițiilor, București, Editura ASE, 2011, 48 p.

Dobrotă Gabriela, Gestiunea întreprinderii, Tîrgu Jiu, Editura academică Brâncuși, 2004, 182 p.

Dornescu Valeriu, Finanțarea investițiilor, Iași, 2008, 212 p.

Doval Elena, Managementul investițiilor, București, Editura Fundației România de Mâine, 2013, 260 p.

Fuior Elena, Sanduța Tatiana, Bazele activității investiționale, suport de curs, Chișinău, UCCM, 2011, 98 p.

Gheorghe Cătălin, Analiza economico-financiară a întreprinderii, Brașov, Universitatea Transilvania, 2009, 129p.

Gheorghina Rodica, Duca Ioana, gestiunea financiară a întreprinderii, București, Universitatea Titu Maiorescu, 2010, 102p.

Iloiu Mirela, Managementul Investițiilor, Petroșani, Universitatea din Petroșani, 2009, 115 p.

Ișfănescu Aurel, Robu Vasile, Titu Anca, Anghel Ion, Evaluarea întreprinderii, București, Editura Tribuna economică, 2004, 256 p.

Levasseur Michel., Quintart A., Finance, Editura Economică, Paris, 1992, p.541.

Luchian Ivan, Marianciuc Aurelia, Managementul portofoliului de investiții: sinteze, scheme, studii de caz, Chișinău, editura ASEM, 2007, 172p.

Marin Dumitru, Finanțele întreprinderii, București, Editura Fundației României de mâine, 2006, 276p.

Marin Dumitru, Gestiunea financiară a întreprinderii – Teste grilă. Răspunsuri, Aplicații, Probleme rezolvate și propuse spre rezolvare, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007, 142 p.

Monea Mirela, Analiză economică-financiară, Petroșani, Editura Universitară, 2005, 114p.

Mosse Pierre, Le chois des Investissment Chriteres et Methodes, Paris, Dunod, 1964.

Oprean Camelia, Formarea și utilizarea capitalului: abordări prin prisma managementului financiar”, Chișinău, editura ASEM, 2008, 392 p.

Petrescu Silvia, Analiza economică-financiară II, Iași, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, 2006, 148 p.

(24) Petrescu Silvia, Analiză financiară aprofundată, Iași, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, 2005, 228p.

Prelipcean Gabriela, Investițiile și eficiența în economia de piață, Suceava, Universitatea “Ștefan cel Mare”, 2009, 91 p.

Prelipcean Gabriela, Lupan Mariana, Strategii investițională în afaceri, Suceava, Universitatea “Ștefan cel Mare ”, 2009, 143 pagini.

Românu Ion – Economie cu aplicații la eficiența investițiilor, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975, 328p.

Sârbu Flavius, Managementul investițiilor, suport de curs, Universitatea “Transilvania”, Brașov, 2007, 95 pagini.

Stoian Marian, Gestiunea Investițiilor, București, Editura ASE, 2003, 288 p.

Vasilescu Ion ș.a., Investiții, Editura Economică, București, 2000, 480p.

Vasilescu Ion, Strategii manageriale de firmă, București, Editura Economică, 1998, 576 p.

Văduva Cecilia-Elena, Managementul Investițiilor, Târgu Jiu, Universitatea “Constantin Brâncuși”, 2010, 193 p.

Vîlceanu Gheorghge, Robu Vasile, Nicolae Georgescu, ,,Analiza economico-financiară”, București, Editura Economică, 2005.

Bibliografie

Legea RM privind Societățile pe acțiuni. Nr. 1134-XIII din 02.04.1997 cu modificările ulterioare.

Legea Republicii Moldova nr.220-XVI din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali.

Legea Republicii Moldova nr.113-XVI din 27.04.2007 privind evidența contabilă.

Standardele Naționale de Contabilitate, aprobate prin ordinul ministrului finanțelor al Republicii Moldova

Analiza rapoartelor financiare, Chișinău, Editura ASEM, 250pagini.

Badescu Gheorghe, Oancea- Negescu Mihaela-Diana, Analiza investițiilor imobiliare, București, Editura Economică, 2009, 150 p.

Barbacaru Alexandru, Eficiența investițiilor în condiții de risc valutar, București, Editura ASE, 2005, 279p.

Bărbulescu Constantin, Diagnosticarea întreprinderilor în dificultate economică, Strategii și politici de redresare și dinamizare a activității, Editura Economică, București 2008, 320 p.

Bilaus Mihaela, Gestiunea investițiilor, Iași, Universitatea “Petre Andrei”, 2007, 79 p.

Bîrsan Mihaela, Analiză și diagnostic economic-financiar, Suceava, Universitatea Ștefan cel Mare, 2009, 171p.

Bințințan Petru, Afrăsinei-Zevoianu Cătălin, Managementul investițiilor, Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai, 2011, 150 p.

Caracota Dumitru, Managementul investitiilor in active financiare utilizind analiza tehnica:Grafice, trenduri, indicatori, București, Editura ASE, 2007, 94p.

Ciobanu Ana-Maria, Analiza performanței întreprinderii, București, Editura ASE, 2006, 204 p.

Covlea Marian, Finanțele Întreprinderii, București, Editura Pro Universitaria, 2012, 157 p.

Cristelican Lazăr, Economia, eficiența și finanțarea investițiilor, București, Editura Economică, 2002 535 p.

Despa Radu, Zirra Daniela, Munteanu Andreea, Avrigeanu Alina, Nedelescu Mihai, Eficiența investițiilor, București, Editura Universitară, 2005, 166 p.

Dicționar de economie politică, Editura Politică, București 1974, 389p.

Dobrea Răzvan Cătălin, managementul investițiilor, București, Editura ASE, 2011, 48 p.

Dobrotă Gabriela, Gestiunea întreprinderii, Tîrgu Jiu, Editura academică Brâncuși, 2004, 182 p.

Dornescu Valeriu, Finanțarea investițiilor, Iași, 2008, 212 p.

Doval Elena, Managementul investițiilor, București, Editura Fundației România de Mâine, 2013, 260 p.

Fuior Elena, Sanduța Tatiana, Bazele activității investiționale, suport de curs, Chișinău, UCCM, 2011, 98 p.

Gheorghe Cătălin, Analiza economico-financiară a întreprinderii, Brașov, Universitatea Transilvania, 2009, 129p.

Gheorghina Rodica, Duca Ioana, gestiunea financiară a întreprinderii, București, Universitatea Titu Maiorescu, 2010, 102p.

Iloiu Mirela, Managementul Investițiilor, Petroșani, Universitatea din Petroșani, 2009, 115 p.

Ișfănescu Aurel, Robu Vasile, Titu Anca, Anghel Ion, Evaluarea întreprinderii, București, Editura Tribuna economică, 2004, 256 p.

Levasseur Michel., Quintart A., Finance, Editura Economică, Paris, 1992, p.541.

Luchian Ivan, Marianciuc Aurelia, Managementul portofoliului de investiții: sinteze, scheme, studii de caz, Chișinău, editura ASEM, 2007, 172p.

Marin Dumitru, Finanțele întreprinderii, București, Editura Fundației României de mâine, 2006, 276p.

Marin Dumitru, Gestiunea financiară a întreprinderii – Teste grilă. Răspunsuri, Aplicații, Probleme rezolvate și propuse spre rezolvare, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007, 142 p.

Monea Mirela, Analiză economică-financiară, Petroșani, Editura Universitară, 2005, 114p.

Mosse Pierre, Le chois des Investissment Chriteres et Methodes, Paris, Dunod, 1964.

Oprean Camelia, Formarea și utilizarea capitalului: abordări prin prisma managementului financiar”, Chișinău, editura ASEM, 2008, 392 p.

Petrescu Silvia, Analiza economică-financiară II, Iași, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, 2006, 148 p.

(24) Petrescu Silvia, Analiză financiară aprofundată, Iași, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, 2005, 228p.

Prelipcean Gabriela, Investițiile și eficiența în economia de piață, Suceava, Universitatea “Ștefan cel Mare”, 2009, 91 p.

Prelipcean Gabriela, Lupan Mariana, Strategii investițională în afaceri, Suceava, Universitatea “Ștefan cel Mare ”, 2009, 143 pagini.

Românu Ion – Economie cu aplicații la eficiența investițiilor, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975, 328p.

Sârbu Flavius, Managementul investițiilor, suport de curs, Universitatea “Transilvania”, Brașov, 2007, 95 pagini.

Stoian Marian, Gestiunea Investițiilor, București, Editura ASE, 2003, 288 p.

Vasilescu Ion ș.a., Investiții, Editura Economică, București, 2000, 480p.

Vasilescu Ion, Strategii manageriale de firmă, București, Editura Economică, 1998, 576 p.

Văduva Cecilia-Elena, Managementul Investițiilor, Târgu Jiu, Universitatea “Constantin Brâncuși”, 2010, 193 p.

Vîlceanu Gheorghge, Robu Vasile, Nicolae Georgescu, ,,Analiza economico-financiară”, București, Editura Economică, 2005.