Gestiunea Portofoliului de Valori Mobiliare

1. BURSELE ȘI PIAȚA DE CAPITAL

Accepțiuni ale termenului de bursă

În limbajul comun „bursa‖ reprezintă „o alocație bănească sau un ajutor oferit cu titlu gratuit către o persoană (elev, student, cercetător) pentru a-și acoperi cheltuielile‖.1 Bursa de valori este definită de Legea 52/94 privind valorile mobiliare și bursele de valori astfel: „instituție cu personalitate juridică asigurând publicului prin activitatea intermediarilor autorizați sisteme, mecanisme și proceduri adecvate pentru efectuarea continuă, ordonată, transparentă și echitabilă a tranzacțiilor cu valori mobiliare și care constituie piața oficială și organizată pentru negocierea valorilor mobiliare admise la cotă oferind economiilor investite în ele garanția morală și securitatea financiară prin măsurarea continuă a lichidității respectivelor valori mobiliare.‖

„Bursele sunt locuri unde mărfurile sunt cumpărate și vândute, în special materii prime ce fac obiectul comerțului internațional – cum ar fi grâul, porumbul, metalele, lâna etc. Majoritatea piețelor sunt grupate în marile orașe – Chicago, Londra și New York-ul fiind cele mai mari centre. Vânzarea și cumpărarea sunt realizate de brokeri ce-i reprezintă pe producători și utilizatori. Mărfurile pot fi tranzacționate ca „actuals‖ sau „futures‖. Un comerciant de contracte „actuals‖ poate tranzacționa „spot‖(cu livrare imediată) sau „forward‖(cu livrare la o dată ulterioară). Un comerciant de contracte „futures‖ tranzacționează cumpărarea sau vânzarea unor mărfuri standardizate, la prețuri stabilite pentru un moment fixat în viitor.‖2

Bursa reprezintă o tehnică managerială de afaceri economice specifică economiei de piață, având un caracter concurențial și care concentrează în timp și în spațiu cererea și oferta de mărfuri, servicii, valori (efecte de comerț) și devize și se desfășoară dupa o procedură determinată, potrivit unui program, într-un loc cunoscut (și recunoscut), în prezența vânzătorilor și a cumpărătorilor (sau a împuterniciților acestora).

În concluzie, bursa este o piață care se particularizează prin obiectul tranzacțiilor și modul de organizare și funcționare. Juriștii văd această instituție ca fiind locul unde se negociază (se vând și se cumpără) valori mobiliare sau mărfuri, după o procedură anumită și numai de către anumiți intermediari sub supravegherea unor autorități. Finanțist-monetariștii vor considera bursa a fi una din piețele caracteristice economiilor de piață, pe care se oferă și se desfac după o procedură specială, mărfuri sau valori fungibile. Alte considerații iau în calcul reuniunea periodică a persoanelor care se adună pentru a realiza operațiuni cu valori mobiliare și mărfuri, tranzacții cu titluri financiare, opțiuni sau contracte futures, carți de valoare, valute, etc.

„Bursele sunt considerate ca fiind barometrul economiei, deoarece acestea sunt extrem de sensibile la orice evenimente de ordin economic, financiar, monetar, social sau politic, acestea fiind reflectate imediat în evoluția cotațiilor titlurilor tranzacționate pe piață.‖3

Important este să se rețină că bursa este ultimul etaj al unei piețe, care cuprinde și domină întreaga realitate economică a pieței respective (și nu numai).

1.2. Elemente caracteristice burselor

Ionescu George, Burse de mărfuri și valori 2004, Editura Didactică și Pedagogică, 2004

J.H.Adam, Dictionary of Business English, Longman Edition,York Press, 1987.

Ionescu George, Burse de mărfuri și valori 2004, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004.

2

Bursele sunt centre ale vieții comerciale, piețe unde se tranzacționează mărfuri, titluri pe mărfuri, active monetare și financiare, care au anumite caracteristici:

sunt generice – se individualizează prin măsurare, numărare sau cântărire ;

sunt fungibile – pot fi înlocuite unele prin altele ;

au caracter standardizabil – marfa poate fi împărțită pe loturi omogene ;

sunt depozitabile – permit executarea obligațiilor contractuale la o anumită perioadă de la încheierea tranzacției ;

au un grad redus de prelucrare – menținerea caracterului de produs de masă, nediferențiat, omogen.

Bursa prezintă o serie de caracteristici specifice:

are un caracter colectiv, în sensul că este o asociație care oferă celor interesați facilități de negociere;

activitatea se desfășoară conform regulamentului bursei și sub supravegherea autorităților competente;

comercializarea la bursă se face în mod practic în cadrul unor ședințe (sesiuni) fixate potrivit programului bursei;

piața bursieră este o piață de titluri, aceasta consemnând fie proprietatea asupra mărfii (conosament, warant, etc.) fie participații sau creanțe ale deținatorului lor (acțiuni și obligațiuni), fie drepturile asupra unor active monetare sau financiare;

prețurile stabilite la bursă (cotațiile) sunt operativ difuzate prin mijloacele de informare în masă, fiind accesibile tuturor celor interesați, publicului larg;

este o piață concurențială care concentrează un mare număr de ofertanți și cumpărători, încheierea contractelor realizându-se printr-un procedeu bine stabilit de tipul licitației, respectiv prin confruntarea directă a cererii cu oferta.

Bursele sunt locuri de concentrare a cererii și ofertei pentru mărfuri, precum și pentru diferitele tipuri de hârtii de valoare. Dacă la începutul lor, piețele bursiere erau organizate pentru tranzacționarea în egală măsură a mărfurilor și valorilor, ulterior s-a produs o separare între cele două categorii de burse.

Bursa de mărfuri a apărut cu mai multe secole în urmă, fiind urmarea evoluției în timp a comerțului internațional. De atunci a avut loc atât o creștere, cât și o diversificare a produselor bursiere (categorii de contracte) și a nomenclatorului de mărfuri care formează obiectul schimburilor pe piața bursieră (acest nomenclator numărând în prezent, după unele aprecieri peste 60 grupe de mărfuri).

Este mai important de subliniat de subliniat însă că, odată cu creșterea volumului de contracte, a sporit mult rolul burselor de mărfuri în economia contemporană, îndeosebi în țările dezvoltate cu economie de piață, țări ce dispun de numeroase burse de mărfuri dintre care unele cu o mare vocație internațională.

În condițiile tranziției României la economia de piață, bursa de mărfuri și-a reluat activitatea după o întrerupere de aproape cinci decenii. În ciuda unui început ezitant și a unor oscilații în activitatea ei, bursa de mărfuri își consolidează poziția în mecanismul economiei de piață, urmând să joace un rol tot mai important în viitor.

Bursele de mărfuri pot funcționa în condiții bune și cu eficacitate normală dacă sunt îndeplinite cel puțin următoarele condiții:

produsele trebuie să fie omogene pentru a permite standardizarea, uniformizarea și divizibilitatea contractului de bursă și intersanjabilitatea loturilor de marfă (în general condiție îndeplinită de mărfurile fungibile);

produsele trebuie să poata fi depozitate pe o perioadă mai îndeplungată, fără ca prin aceasta să li se modifice calitățile (ca urmare a perisabilității);

3

oferta de bunuri cotate trebuie să fie amplă pentru continuitatea afacerilor și desfășurarea transportului în condiții normale;

cererea pentru bunurile cotate trebuie să fie amplă, solvabilă și relativ constantă. Solvabilitatea crează fluiditatea pieței, ușurința de a intra și ieși din contracte fără a afecta prețurile, iar constanta cererii permite încheierea unui volum suficient de afaceri

necesar unei activități permanente.

Mărfurile trebuie să fie produse, comercializate și consumate de un număr mare de participanți, iar prețurile și condițiile de tranzacționare să nu fie decisiv influențate de un grup restrâns, pentru a stopa tendințele monopoliste. In prezent există aproximativ 40 de burse de mărfuri principale, la care se negociază contracte reprezentând peste 80 – 100 de produse, numărul de contracte negociate prin burse crescând permanent. Printre cele mai cunoscute burse, care au rolul de piețe caracteristice, menționăm: pentru lână Sydney, New York, pentru bumbac New York, Sao Paolo, New Orleans, pentru cereale Chicago, Liverpool, pentru zahar Londra, Paris, New York, pentru ulei de floarea soarelui Rotterdam, pentru metale neferoase Londra, New York, pentru cauciuc Singapore, New York, pentru cafea, cacao, ceai Londra, New York, Paris, etc.

Bursele de valori, denumite și burse de fonduri, negociază hârtii de valoare sau efecte comerciale (acțiuni, obligațiuni, bonuri de tezaur, alte titluri de proprietate industrială) precum și metale prețioase. Hârtiile de valoare sunt instrumente care conferă posesorului lor fie un drept de proprietate asupra unei părți a patrimoniului unei intreprinderi (acțiunea), fie un drept de creanța asupra unei astfel de intreprinderi (obligațiunea).

Prin operațiunea de lansare pe piață a hârtiilor de valoare, bursa răspunde urmatoarelor

cerințe:

atragerea disponibilităților existente pe piața respectivă, de la bănci sau organisme specializate în operațiuni financiare, precum și de la instituții publice sau private cu atribuții diverse, cum ar fi societăți de asigurări, case de pensii, fundații, eforii de spitale, academii sau alte instituții cu scop nelucrativ și de la investitorii individuali care pot constitui, pe ansamblu, capitaluri importante;

plasarea disponibilităților în sectoarele cele mai active ale vieții economice, creând pe această cale, posibilități considerabile de finanțare a unor acțiuni de mari proporții.

Caracteristica principală a pieței financiare concentrată în cadrul burselor constă în faptul că îmbină activitatea de plasament de capitaluri pe termen lung cu operațiunile speculative ce se desfășoară în scopul obținerii de profituri din diferențe de cursuri ale hărțiilor de valoare comercializate.

1.3. Piața de capital

În orice economie de piață există și funcționează o piață financiară, mai mult sau mai puțin dezvoltată și, aceasta reprezintă locul unde se întâlnește oferta cu cererea de fonduri financiare.

Piața financiară este formată din două mari sectoare: sectorul bancar (sau piața creditului) și sectorul titlurilor financiare (sau piața financiară în sens restrâns).

Piața bancară (piața creditului) privește relația de credit având la bază active financiare fără caracter negociabil – disponibilitățile bănești sunt atrase la bănci și apoi utilizate de către acestea pentru creditarea celor în căutare de fonduri (avem de a face în acest caz cu o finanțare indirectă).

Piața financiară în sens restrâns (piața titlurilor financiare) este structurată în piața monetară și piața de capital. Piețele monetare sunt specializate în tranzacții cu titluri pe termen scurt (până la 1 an) cum ar fi: depozitele bancare, cecuri, bilete la ordin, certificate de

4

depozit, cambii și altele. Prețul dreptului de a utiliza fondurile oferite astfel pe piața monetară este reprezentat în principal de dobândă.

Piețele de capital sunt specializate în domeniul tranzacțiilor cu active financiare pe termen mediu si lung. Aceste titluri financiare sunt reprezentate în principal de acțiuni și obligațiuni. Pe piața de capital apare o relație directă între posesorul de fonduri (investitorul) și cel aflat în căutare de resurse financiare și care va emite titluri, urmând ca în schimb să primească fondurile de care are nevoie.

Piața de capital este structurată în două segmente diferite, dar interdependente: piața primară și piața secundară.

Piața primară

Asigură emisiunea și prima vânzare-cumpărare a titlurilor financiare (spre exemplu,

când o societate emite acțiuni la constituire), permițând finanțarea activității agenților economici prin atragerea capitalurilor financiare disponibile. Piața primară se organizează prin intermediul băncilor sau a societăților de valori mobiliare care sunt specializate pentru acest gen de operațiuni și, astfel, se realizează distribuirea titlurilor de către emitenți și, respectiv plasamentele de către investitorii interesați, în cele mai bune condiții.

Piața secundară

Este cea pe care investitorii și întreprinzătorii cumpără și vând valorile mobiliare

emise și puse în circulație pe piața primară. Datorită existenței acestei piețe, investitorii care-și plasează capitalurile pe piața primară, pot ieși de pe piață înainte de scadența titlurilor cumpărate prin vânzarea lor. Astfel, piața secundară asigură o excelentă mobilitate și lichiditate a capitalurilor, extrem de bine venite pentru buna funcționare a oricărei economii. Pe piața secundară intervin bursele de valori prin intermediul cărora, și alături de piața OTC (sau piața inter dealeri, piața la ghișeu sau bursa electronică cum mai este cunoscută) se realizează tranzacțiile cu valori mobiliare. Cele doua instituții sunt cu atât mai eficiente cu cât ele concentrează cât mai mult din intențiile de cumpărare sau de vânzare de valori mobiliare și reușesc să echilibreze cererea cu oferta. Piața secundară, prin modul de funcționare, tranzacțiile realizate și posibilitățile de fructificare a capitalurilor aici, reprezintă obiectul principal al studiului nostru. În continuare o vom numi generic piața bursieră sau bursa în sens larg.

Astfel, bursa este cea mai importantă instituție a pieței de capital, specifică economiei de piață, concentrând cererea și oferta de valori mobiliare negociate în mod deschis și liber pornind de la reguli cunoscute. Prin tehnici specifice aici se realizează vânzări-cumpărări de valori mobiliare tradiționale (acțiuni, obligațiuni, valute, bonuri de tezaur), cât și moderne (opțiuni sau contracte futures).

1.4. Rolul și funcțiile piețelor bursiere

O întrebare pe care și-o pun deseori (și uneori obsesiv) întreprinzătorii și firmele mai mari sau mai mici este: cum să facem rost de capital? Răspunsurile nu sunt multe și de-a lungul timpului ele au fost aceleași: fie utilizarea propriei averi, fie solicitarea unei subvenții de la stat sau de la o altă instituție sau de oriunde altundeva, fie obținerea unui credit bancar sau, în fine, apelarea la piața bursieră. Prima variantă este posibilă doar pentru cei, puțini de altfel, favorizați de soartă. A doua posibilitate ne apare încă și mai puțin realistă și este determinată de situații excepționale. În ceea ce privește creditul bancar, deși este o variantă mai realistă decât celelalte două, nu este poate tocmai cea mai dorită în primul rând pentru că este scump (dobânzile sunt, în general, destul de ridicate și în al doilea rând, băncile pun o serie de condiții dure și stricte, deseori greu de îndeplinit de către solicitant.

5

O posibilitate pentru un întreprinzător sau pentru o firmă de a obține bani (capital) totuși, evitând problemele ridicate de variantele de mai sus, este reprezentată de vânzarea publică de acțiuni sau de obligațiuni cu ajutorul bursei. Bursa asigură cel mai scurt și eficient circuit între economiile sau surplusul temporar de capital al celor care doresc să investească pe termen mediu sau lung (fie că este vorba de firme, fonduri, bănci, companii de asigurare sau de simple persoane particulare) și nevoile de finanțare ale întreprinzătorilor sau ale societăților comerciale. Bursa devine astfel un concurent puternic pentru bănci, reprezentând o alternativă serioasă la creditul bancar, așa cum arătam, de cele mai multe ori mult mai scump și dificil de obținut.

Din cele de mai sus se desprinde clar rolul principal al piețelor bursiere și anume acela de finanțare a economiei (în speță a agenților economici) prin mobilizarea capitalurilor pe termen mediu și lung. De asemenea, un alt rol important al bursei este acela că aceasta înlesnește circulația capitalurilor, titlurile financiare putând fi ușor transformate în lichidități sau schimbate în alte titluri, prin vânzarea sau re-vânzarea lor pe această piață.

Cea mai importantă funcție a bursei este aceea că aici se efectuează tranzacțiile cu hârtiile de valoare, emise și plasate inițial pe piața primară de capital. După ce titlurile au fost emise și plasate la investitori, acestea pot fi tranzacționate liber la bursă datorită caracterului lor negociabil.

O altă funcțiune importantă a burselor este aceea că asigură lichidități pentru economie. Existând posibilitatea tranzacționării libere a hârtiilor de valoare, cele anterior cumpărate pot fi vândute și astfel ușor transformate în bani garantând astfel investitorului ca-și poate recupera fondurile bănești plasate, bineînțeles la valoarea pe care o au la data respectivă pe piață.4

De asemenea, bursa este locul și instrumentul unor reorganizări și restructurări sectoriale importante. Pe piața bursieră are loc o redistribuire a finanțărilor în cadrul economiei: fondurile financiare sunt orientate spre domeniile mai rentabile sau de perspectivă, deoarece un investitor poate foarte ușor să vândă aici titlurile pe care nu le mai consideră a fi un plasament foarte bun și, să investească într-un sector pe care-l consideră mai atractiv.

Un alt aspect interesant este cel al achizițiilor de companii și a fuziunilor pe piața bursieră care sunt tot mai frecvente. Bursa facilitează aceste operațiuni și principalul instrument prin care se realizează sunt Ofertele Publice de Cumpărare ("tender offer").

Oferta Publică de Cumpărare este operațiunea derulată printr-o societate de intermediere, prin care un investitor anunță că este dispus să cumpere parțial (un anume procent) sau toate acțiunile de pe piață ale unei societăți comerciale în care este interesat, la un preț ferm și într-o perioadă bine delimitată. Astfel au loc majoritatea preluărilor, transferurilor și fuziunilor pe piața bursieră.

La bursă se stabilește și se afișează în permanență prețul de vânzare-cumpărare al valorilor mobiliare cotate. Piața bursieră oferă informații sistematice privind cursul titlurilor financiare cotate și, astfel, implicit informații despre societățile listate și chiar despre economia respectivă în ansamblu. În acest sens un indicator important este capitalizarea bursieră a unei firme listate, care arată valoarea de piață a companiei respective: se calculează prin înmulțirea numărului total de acțiuni ale firmei respective cu cursul de piață al acestora. Pentru a evalua dimensiunile unei piețe bursiere se poate calcula și capitalizarea bursieră totală adunând toate valorile de bursă (capitalizările bursiere) ale societăților listate pe piața respectivă.

4 Anghelache Gabriela, Obreja Carmen – Piețe de capital și tranzacții bursiere, Ed. ASE, Bucuresti, 2000, pag. 172

6

În fine, bursa reflectă deosebit de exact situația de ansamblu a unei economii, precum și tendințele și perspectivele acesteia. Deosebit de utilă în acest scop este studierea indicilor bursieri, calculați ca o medie a evoluțiilor și a volumului tranzacțiilor pentru un eșantion reprezentativ de acțiuni sau pentru totalitatea acestora, la fiecare bursă în parte.

2. PRODUSELE PIEȚEI DE CAPITAL

Cel mai uzual termen utilizat în cadrul pieței de capital îl reprezintă termenul de valori mobiliare.

Valorile mobiliare reprezintă instrumente financiare negociabile transmisibile, care conferă drepturi egale pe categorie, dând deținătorilor dreptul la o fracțiune din capitalul social al emitentului sau un drept de creanță asupra patrimoniului emitentului.

Valorile mobiliare sunt caracterizate de trei aspecte esențiale:

Valorile mobiliare conferă deținătorilor acestora drepturi patrimoniale și nepatrimoniale față de emitent;

valorile mobiliare sunt instrumente negociabile ceea ce presupune transferarea acestora între persoane pe baza cererii și a ofertei – mecanism specific sistemului de economie de piață liberă;

valorile mobiliare pot fi emise în forma materializată sau evidențiate prin

înscriere în cont.

Principalul scop al emisiunii valorilor mobiliare este acela de a transforma resursele financiare disponibile și dispersate din economie în capitaluluri pe termen accesibile emitenților fiind destinate realizării de investiții sau transformandu-se în capital de împrumut.

Din punct de vedere al caracteristicilor valorilor mobiliare acestea se clasifică în:

valori mobiliare primare de tipul acțiunilor și obligațiunilor;

valori mobiliare derivate ce pot rezulta din combinarea anumitor caracteristici ale valorilor mobiliare primare, și sunt de tipul contactelor forward, futures și options;

valori mobiliare sintetice care sunt create prin combinarea diferitelor tipuri de active având ca rezultat apariția unui nou instrument financiar (contracte de tip indici bursieri).

2.1. Valorile mobiliare primare

Valorile mobiliare primare au în componența lor acțiunile, obligațiunile, titlurile de valoare emise de stat și diversele produse generate de acțiuni, adică drepturi de preferiță și warrants.

2.1.1.Acțiunile

Acțiunea reprezintă dovada că deținatorul este proprietar al unei fracțiuni din patrimoniul societății, calitate ce îi confera dreptul de a participa la conducerea acesteia și la profitul sau pierderea care rezultă din activitatea societății.

Acțiunile – reprezintă fracțiuni ale capitalului social și desemnează raportul juridic dintre deținătorului acesteia și persoana juridică emitentă. Principale caracteristici ale acțiunilor:

7

actiunile sunt fracțiuni egale ale capitalului social care conferă aceleași drepturi și obligații tuturor deținătorilor, excepție de la această regulă o reprezintă acțiunile preferențiale;

acțiunile reprezintă fracțiuni ale capitalului social care dețin o anumită valoare nominală;

acțiunile sunt indivizibile – având în vedere că acțiunea reprezintă cea mai mică fracțiune a capitalului social ea nu mai poate fi divizată; În cazul în care din diverse motive se ajunge ca două sau mai multe persoane să aibă în proprietate o singură acțiune atunci aceștia vor trebui să desemneze de comun acord pe unul dintre ei pentru exercitarea drepturilor și obligațiilor aferente acelor acțiuni;

acțiunile sunt instrumente financiare negociabile, ele putând fi transmise altor persoane prin intermediul cererii și ofertei cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Există mai multe criterii de clasificare a acțiunilor:

după forma în care sunt emise:

materializate – ceea ce presupune admiterea lor în formă fizică respectând anumite standarde referitoare la condițiile de tipărire, securizare, înregistrare tocmai pentru a

reduce cât mai mult riscul de a fi reproduse sau contrafacute;

dematerializate – sunt acele actiuni care sunt evidentiate prin inscriere in cont ,

actiuni comune sunt:

actionarii au o raspundere limitata in limita participarii la capitalul social. In cazul in care societatea emitenta va intra in faliment pierderea maxima pentru actionari va fi limitata la valoarea investitiei;

actionarii au dreptul la dividende care reprezinta recompensa acestora pentru asumarea riscului de a investi in respectiva afacere. In cazul in care SC inregistreaza profit, si au hotarat sa acorde dividende, actionarii au dreptul la acest dividend proportional cu cota de participare la capitalul social;

actionarii au dreptul sa vanda, sa tranzactioneze sau sa transfere liber actiunile detinute catre alte perosoane cu respectarea legislatiei in vigoare cu acel domeniu;

actionarii au dreptu la vot in AGA; prin consens s-a ajuns la intelegerea:

cei care detin o pondere de pana la 1% din capitalul social sa voteze dupa principilul ―o actiune – un vot‖;

cei care detin intre 1 si 10% din capitalul social sa aiba drepturi la un vot pentru 5 actiuni ;

iar actionarii cu detineri de peste 10% din capitalul social vor putea sa exprime un vot la fiecare 10 actiuni detinute.

Acest procedeu se utilizeaza atunci cand se doreste evitarea concentrarii puterii de decizie in mana unui singur actionr sau a unui grup restrans de actionari;

8

actionarii au dreptul la informare – au acces la rapoartele financiare anuale ale SC emitente (bilant, cont de profit si pierdere, raportul administratorilor, raportul crenzorilor);

actionarii au dreptul la repartizarea activului ramas dupa acoperirea tuturor datoriilor in cazul in care SC intra in lichidare sau faliment, adica su dreptul de a participa la masa ―credala‖ proportional cu cota de participare la capitalul social.

– actiuni preferențiale – reprezinta o categorie diferita de actiuni care confera posesorilor drepturi suplimentare fata de detinatorii de actiuni commune. Decizia de emiterea de actiuni preferentiale apartine AGA si trebuie sa respecte doua conditii:

actiunile preferentiale trebuie sa aiba aceiasi valoare nominala ca si actiunile comune;

actiunile preferentiale nu pot depasi ¼ din valoarea capitalului social;

Actiunile preferentiale pot fi convertite in actiuni comune prin hotararea AGA. Actiunile preferențiale sau privilegiate se pot emite cu posibilitatea de atasare a

uneia sau mai multor clauze. Emitentul va trebui sa le indentifice pe cele mai avantajoase ambelor parti (emitent si investitor). Aceste clauze pot fi:

clauza de convertibilitate – aceasta face referire la posibilitatea transformarii actiunilor preferentiale in actiuni comune ale societatii emitente, momentul in care detinatorii vor accepta transformarea actiunilor preferentiale este influentat direct de cursul de piata inregistrat de actiunile comune si de rata acestora de dividend. Termenul specific convertibilitatii actiunilor preferentiale este rata de conversie care este stabilita de AGA si care prezizeaza raportul in care se vor transforma actiunile preferentiale in actiuni comune, o rata de converse de 3 la 1 inseamna ca fiecare actiune preferentiala poate fi transformata in 3 actiuni comune.

clauza de răscumpărare – in anumite conditii ale pietei SC emitenta ar putea fi nevoita sa se finanteze prin emisiune de actiuni preferentiale la o rata destul de ridicata a dividendului. Daca se estimeaza ca dupa o anumita perioada de timp ratele dobanzilor de pe piata ar putea inregistra reduceri semnificative, ceea ce ar putea conduce la posibilitatea finantarii in conditii mai avantajoase se poate adopta decizia emisiunii de actiuni preferentiale cu clauza de rascumparare. Asadar aceasta clauza se constituie intr-un mecanism de protectie al emitentilor.

In cazul in care emisiunea se realizeaza in conditii dezavantajoase din punct de vedere al ratei dividendului, iar dupa o perioada de timp ratele dobanzii pe piata inregistreaza o scadere, societatea emitenta va fi nevoita sa achite dividende mult prea mari comparativ cu nivelul pietei, acest lucru ar impovara excesiv activitatea economica a emintentului precum si rezultatele financiare ale acestuia. Caracteristic clauzei de rascumparare este faptul ca alegerea momentului rascumpararii apartine societatii emitente, dar se va face la un prêt determinat in momentul in care s-a realizat emisiunea. Pentru a proteja investitorii emitentii prevad, de obicei, o anumita perioada de ordinul anilor de la momentul emisiunii in care nu vor putea exercita dreptul de rascumparare.

clauza de cumulativitate – in cazul in care societatea emitenta nu intregistreaza profit la sfarsitul exercitiului financiar atunci nici detinatorii de actiuni preferentiale nu vor obtine dividende – avantajul consta in faptul ca dividendul cuvenit pentru toti anii in care s-a inregistrat pierdere se va plati integral in primul

an in care emitentul va inregistra profit, cu prioritate fata de actionarii comuni. In situatia in care profitul inregistrat nu este suficient pentru plata integrala a

9

dividendelor restante atunci diferenta ramasa neachitata va fi platita ulterior in urmatorii ani in care se va inregistra profit.

2.1.2.Obligațiunile

Obligațiunile reprezintă instrumente financiare de credit pe termen scurt, mediu și lung emise de către SC, organe ale administrației publice centrale și locale, guvernele. Obligațiunea reprezintă un titlul de creanță negociabil, totodată obligațiunile certifică investitorilor faptul că emitentul va plăti pe toată durata împrumutului o anumită dobândă, iar suma împrumutată inițial va fi returnată integral la scadență sau în anumite tranșe.

Există mai multe criterii de clasificare a obligațiunilor:

După forma fizică în care sunt emise:

emise în formă materializată ceea ce presupune emiterea acestora pe un suport fizic respectând anumite condiții de tipărire și securizare;

emise în formă dematerializată adică evidențiate prin înscriere în cont sau pe suport magnetic;

După modul de indentificare al deținătorului:

nominative care au specificat numele deținătorului;

la purtător adică posesorul acesteia va încasa dobânzile aferente;

După perioada pentru care sunt emise:

pe termen scurt;

pe termen mediu;

pe termen lung;

După emitent:

obligațiuni de stat;

obligațiuni municipale;

obligațiuni corporative;

După modul de garantare al obligațiunilor acestea pot fi:

obligațiuni garantate pentru care există o anumită formă de garanție, precum o poliță de asigurare emisă de o societate de asigurări, fie o scrisoare de garanție emisă de o bancă. Acest tip de obligațiuni se bucură de o mare apreciere din partea investitorilor deoarece în cazul neplății de către emitent a cupoanelor de dobândă sau în cazul nerambursării la scadență a împrumutului se va executa garanția și astfel se va recupera investiția;

obligațiuni negarantate care sunt emise în lipsa unei garanții suplimentare din partea emitentului, de obicei emitentul se bazează pe renumele său și pe încrederea de care se bucură pe piață.

2.1.3. Tilurile de valoare emise de Stat

În orice țară cu economie de piață liberă investiția în valori imobiliare emise de către Stat este considerată ca fiind cu grad de risc „zero‖ deoarece răscumpărarea ecestora este garantată integral de către Stat.

Principalele categorii de valori imobiliare emise de către stat sunt:

bilete de tezaur;

bonuri de tezaur;

certificate de depozit;

certificate de trezorerie;

obligațiuni de stat;

10

obligațiuni municipale.

În România titlurile de stat sunt înscrisuri emide de către MF și reprezintă un titlu de

creanță financiară garantate necondiționat de către statul român. Titlurile sunt emise în formă dematerializată și sunt evidențiate prin înscriere în cont. Prospectul de emisiune stabilește termenii și condițiile specifice pentru aceste titluri de stat.

Statul român poate emite următoarele valori mobiliare:

titluri de stat cu discount emise pe termen scurt care nu sunt purtătoare de dobândă și care sunt vândute la un preț mai mic decât valoarea nominală, câstigul investitorului provine din diferența înregistrată dintre prețul primit la răscumpărare și prețul plătit la achiziția titlului;

titluri de Stat cu dobândă emise pe termen mediu pentru care Statul plătește periodic dobânzi în conformitate cu condițiile cuprinse în prospectul de emisiune al seriei repective.

2.1.4. Drepturi și warrants

Dreptul de preferință la subscriere – în momentul în care o societate emitentă de acțiuni dorește să-și mărească capitalul social prin emisiunea de noi acțiuni, vechii acționari trebuie să fie protejați împotriva unor efecte nedorite care pot apărea în momentul majorării capitalului social. Dreptul de preferință la subscriere este dreptul unui acționar vechi de a subscrie cu prioritate la majorarea capitalului social proporțional cu numărul de acțiuni deținute pînă în momentul respectiv și la un preț inferior prețului acțiunilor oferite public. În situația în care deținatorii de drepturi de subscriere nu doresc să achiziționeze acțiuni noi ei vor putea totuși să obțină un venit din vînzarea acestor drepturi deținute pe piața secundară.

Warrant-ul reprezintă o valoare mobiliară ce acordă deținătorului garanția din partea societății emitente că într-o anumită periodă de timp va putea cumpăra la un preț prestabilit o anumită cantitate de acțiuni comune ale respectivului emitent. Dacă prețul pe piață al acțiunilor comune este mai mare decat prețul prestabilit de warrant atunci investitorul poate obține un profit imediat.

Warrant-ul poate fi emis de obicei pentru perioade de timp medii cu o durată de viață cuprinsă între 1 și 5 ani, existând și posibilitatea de a fi cu o durată de viață nelimitată, fiind valabile până la execuție.

2.2.Valori mobiliare tranzacționate pe piața secundară de capital – valori mobiliare derivate și sintetice

Din categoria valorilor mobiliare derivate fac parte:

Contractul forward – acesta reprezintă un acord încheiat între 2 operatori prin care vînzătorul se obligă să livreze la o anumită dată viitoare un anumit activ suport (marfă sau activ financiar) iar cumpărătorul se obligă să efectueze plata la momentul livrării activului suport pe baza unui preț prestabilit la momentul încheierii respectivului contract. Elementele contractului precum obiectul, cantitatea, calitatea, prețul, scadența și locul de livrare sunt supuse negocierii și sunt determinate la momentul încheierii contractului. Câștigul sau pierderea operatorilor vor fi determinate la scadență, fiind reprezentate de diferența dintre prețul curent de piață și prețul contractat al activului suport. Contractul forward este finalizat întotdeauna prin livrarea efectivă a activului suport și respectiv plata contravalorii acestuia la scadență.

11

Contractele futures reprezintă standardizarea contractelor forward. Condițiile standardizate fac referire la: natura, calitatea și cantitatea activului suport, scadenta contractului și locul de livrare. În concluzie singura variabilă ce este supusă negocierii este prețul de tranzacționare, acest contrac futures fiind actualizat zilnic. Ca regulă generală câștigul unuia dintre operatori reprezintă sau se constituie în

pierdere pentru partenerul său și viceversa. Lichidarea contractului futures se poate realiza fie prin livrarea efectivă a activului suport la data scadenței și efectuarea plății aferente fie printr-o operațiune de sens contrar, respectiv printr-o compensație pe piață.

Contractele options sunt contracte standardizate care în schimbul unei prime crează petnru cumpărătorul opțiunii dreptul dar nu și obligația de a cumpăra sau de a vinde un anumit activ suport la un preț prestabilit numit preț de exercitare pînă la sau la data expirării. Aceste constracte sunt de două feluri: contracte de cumpărare (call option); contracte de vânzare (put option).

Valorile mobiliare sintetice sunt reprezentate de contracte derivate futures sau options dar care au ca activ suport indici bursieri.

3. EMISIUNEA ȘI EVALUAREA ACȚIUNILOR ȘI A OBLIGAȚIUNILOR

3.1. Acțiunile și valorile acestora

Valorile posibile ale unei acțiuni pe parcursul derulării activității societății emitente pot fi:

valoarea nominală care reprezintă raportul dintre capitalul social și numărul total de acțiuni emise :

VN=CS/N

2. valoarea patrimonială reprezintă valoarea activului ne tcontabil ce revine pentru o acțiune aflată în circulație :

VP=ANC/N

Activul net contabil reprezintă averea acționarilor degrafată de datorii;

valoarea financiară exprimă raportul dintre eficiența plasamentului în respectiva acțiune și eficiența unui plasament alternativ remunerat cu o rată a dobînzii medii

VF=Dividende/Rata medie a dobânzii;

valoarea de piață reprezintă prețul stabilit la un moment dat prin confruntarea cererii și a ofertei libere la care se realizează tranzacțiile cu respectivele titluri. Valoarea de

piață este influeințată direct de:

situația economico-financiară curentă și de perspectivă a societății emitente;

factori conjuncturali care pot afecta la un moment dat echilibrul dintre cererea și oferta respectivului titlu;

evoluția mediului economic intern și internațional respectiv a situției pieței în ansamblu.

3.2. Emisiunea de acțiuni

Emisiunea de acțiuni poate apare fie la momentul constituirii unei societăți, fie ori de cât ori societatea dorește să-și majoreze capitalul social. La momentul înființării societății efectul emisiunii de acțiuni din punct de vedere al emitentului este constituirea capitalului social iar pentru investitor efectul se va manifesta în viitor prin obținerea unor profituri. La emisiunile ce au loc ulterior emisiunii inițiale pot apărea pentru acționari existenți la

12

momentul emisiunii (acționarii vechi) efecte nedorite, aceste efecte se numesc efecte de diluție și afectează cota de participare la capitalul social al acționarilor cu efecte asupra reducerii profitului pe acțiune, reducerii valorii patrimoniale a acțiunii și reducerii drepturilor de vot.

Următorul exemplu poate fi considerat concludent pentru o societate care își dublează capitalul social printr-o emisiune de acțiuni și la care un acționar deține 20 de acțiuni care reprezintă 10% din capitalul social.

Efectele rezultate în urma majorării sunt următoarele:

1. Diluția profitului pe acțiune:

– înainte de majorarea capitalului social acționarul va obține un profit pe acțiune de 10 u.m. pe acțiune;

– după majorarea capitalului social acționarul va obține un profit pe acțiune de 5u.m. pe acțiune;

2. Diluția valorii patrimoniale a acțiunii:

– la momentul înființării valoarea patrimonială a acțiunii era de VP1 = CP/N1=

((VNxN1)+R)/N1 = 35 u.m. per acțiune;

– după majorarea capitalului social valaorea acțiunii va fi: VP2= CP2/N1+N2 = ((VN*N1) + (VN*N2) + R / N1+N2 = 22,5 u.m. per acțiune

3. Diluția drepturilor de vot:

înainte de majorarea capitalului social acționarul deține – 20/200*100=10%

după majorare – 20/400*100=5%

Vechiul acționar pentru a fi protejat împotriva acestor efecte negative prezentate mai sus va beneficia de un număr de drepturi preferențiale la subscriere. Aceste drepturi de subscriere conferă vechiului acționar prosibilitatea de a achiziționa un anumit număr de acțiuni comune din noua emisiune de acțiuni proporțional cu numărul vechi de acțiuni deținute și la un preț mai mic decît prețul de emisiune.

3.3. Valoarea dreptului de subscriere și a celui de atribuire

Drepturile de subscriere se acordă vechilor acționari și constă în dreptul de prioritate de a subscrie acțiuni noi la prețul de emisiune proporțional cu numărul de ațciuni vechi deținute înainte de emisiune. Valoarea teoretică a dreptului preferențial de subscriere reprezintă diferența dintre cursul acțiunilor înainte și după lansarea emisiunii:

Unde: Nv – numărul vechi de acțiuni;

Nn – numărul de acțiuni noi emise;

Cv – cursul vechi al acțiuni;

Pe – prețul de emisiune.

13

Dacă s-au distribuit dividende vechilor acționari, atunci valoarea dreptului preferențial

de acțiuni ca urmare a creșterii capitalului prin încorporarea rezervervelor. Valoarea drepturilor de atribuire de determină în funcție de cursul acțiunilor vechi, de numărul de acțiuni vechi și de numărul de acțiuni noi atribuite gratuit acționarilor:

Dacă s-au distribuit dividende acționarior, valoarea drepturilor de atribuire se diminuiază cu valaore dividendelor încasate:

3.4. Evaluarea acțiunilor

Se poate realiza prin două modalități:

evaluarea sau analiza fundamentală a acțiunilor;

analiza tehnică a acțiunilor.

Analiza fundamentală a acțiunilor

Se realizează pornind de la indicatorii economico-financiari ai emitentului prezentați în formularele de bilanț și contul de profit și pierdere. Printre principalii indicatori putem enumera:

profitul pe acțiunie – reprezintă valoarea profirului ce revine la o acțiune sau poate fi interpretat ca reprezentînd capacitatea emitentului de a genera profit:

PPA=PN/N

rata de disttribuire a dividendelor – reflectă cota parte din profitul net ce va fi distribuită acționarilor sub formă de dividend:

RDD=(PNRD/PN)x100

dividendul pe o acțiunie – reprezintă suma acordată pentru dividende pentru fiecare acțiune în parte:

DPA=PNRD/N;

coeficientul PER – reprezintă unul dintre cei mai sintetici indicatori pentru a caracteriza o acțiune reprezentând durata în care este posibilă recupererarea investiției din veneiturile generate de acțiune. O altă interpretare a indicatorului PER este aceea că arată ce sumă trebuie să plătească un investitor pentru a avea acces la o unitate

monetară din profitul emitentului:

PER=C/PNA

randamentul acțiunii sau rata internă de rentabilitate (RIR) – reprezintă dividendele ce urmăează a fi încasate precum și rezultatul obținut ca urmare a variației cursului de piață al acțiunii respective.

14

RIR=((DPA+PV+PA)/PA)x100

dividendele așteptate în viitor – se obțin prin actulizarea fluxurilor financiare ce vor fi generate de respectiva acțiune din dividende:

Este evident că o astfel de evaluare a acțiunii pe baza actualizării fluxurilor financiare ne va conduce la rezultate mult mai apropiate de adevăr decât evaluarea pe baza performanțelor trecute.

3.4.2. Analiza tehnică a acțiunilor

Dacă analiza fundamentală a acțiunilor utilizează informații furnizate de bilanț și contul de profit ți pierdere și încearcă să stabilească valori ale acțiunilor la momente diferite de timp pentru a calcula sau a încerca să previzioneze evoluția prețului pe piață, analiza tehnică își propune același lucru dar folosește alte mijloace.

Analiza tehnică se folosește doar de informațiile obținute prin studierea evoluției cursului pe piață și fără să țină cont de datele financiare ale SC emitente. De fapt analiza tehnică caută să determine cu ce intensitate se produce un eveniment și dacă acesta se repetă în timp.

În practică se poate observa un paradox: modificările cursului bursier al unei acțiuni duce la modificarea comportamentului investitorilor față de acea acțiune, iar comportamentul investitorilor este cel care influiențează cursul acțiunii.

Analiza tehnică pornește de la mai multe premize. În realitate formarea cursului unei acțiuni este un fenomen extrem de complex, care este infliențat de un mare număr de factori variabili. Pentru a reuși să anticipezi evoluția cursului ar trebui să fie posibil calculul tuturor acestor variabile, lucru practic imposibil. Pentru analiza tehnică cel mai important element este cursul acțiunii trecute deoarece acesta cuprinde factori de influeiență cunoscuți deja. Variația acestui curs pentru o perioadă de timp suficient de lungă formează tendul acțiunii.

Totodată evoluția cursului este influiențată în mod direct de comportamentul investitorior pe piață, care poate fi rațional sau irațional. Analiza tehnică consideră că de regulă comportamentul invetitorilor pe piață priviți în totalitate este irațional. Acest lucru deoarece este mult mai ușor de sesizat în eventualitatea unor situații limită.

De asemenea analiza tehnică presupune ipoteza că istoria se repetă pe piețele financiare, acest lucru nu se datorează faptului că s-ar repeta și condițiile de piață, ci se datorează tocmai păstrării aceluiași tip de comportament din partea investitorilor.

Analiza tehnică se bazează pe datele ale cursului istoric și încearcă să identifice comportamentele trendului cu ajutorul cărora să poată fi făcută o previzionare a evoluției viitoate a cursului.

Se consideră, conform teoriei lui Charles Dow, că piața în ansamblul său variază producînd mișcări ale cursului acțiunilor asemănătoare cu valurile produse de ape. Potrivit aceleiași teorii a lui Dow, majoritatea titlurilor cotate la bursă au un comportament similar iar evoluția pieței sau a unui curs poate fi caracterizată prin trei tipuri de trend care arată evoluția cursului bursier pe o perioadă scurtă de timp:

trend primar sau ascendent;

trend secundar sau descendent;

trend terțiar.

15

Trendul cursului bursier poate fi caracterizat prin mai multe elemente importante:

suportul – reprezintă acel curs al unei acțiuni petru care volumul cererii depășește volumul oferteii, cursul primin un trend ascendent;

rezistența – definește un anumit nivel al cursului pentru care volumul ofertei este mai mare decât volumul cererii, din acestă cauză cursul primește un trend descendent. Nivelul de suport și rezistență pot fi determinate cu ajutorul minemelor și maximelor de preț înragistrate în perioada precedentă semnificativă. Conceptul de suport și rezistență poate fi aplicat atât pentru intervale scurte de timp cât și pentru cele medii sau lungi. Aceste două elemente putând da indicații investitorilor la ce nivel de preț poate fi cumpărată acțiunea și la ce nivel ar trebui să vândă acțiunea pentru a înregistra un profit.

Liniile de trend – reprezinta o linie dreapta ce uneste valoriile minime sau maxime inregistrate intr-o perioada de timp decursul unei actiuni. Cu ajutorul linilor de trend se pot proiecta in viitor tendintele actuale ale cursului iar gradul de inclinare al liniei de trend poate da indicatii cu privire la viteza trendului.

Rafturile de trend – sunt reprezentari grafice ale evolutiei cursului unei actiuni care pune in evidenta variatiile semnificative ce depasesc nivelurile de suport sau rezistenta,inregistrate intr-o perioada anterioara.

Canalele de trend – în situatia in care variatiile cursului bursier se situeaza intre 2 drepte paralele, se poate spune ca se formeaza un canal de trend. Acesta defineste marja de oscilatie a unui curs bursier si poate oferi informatii referitoare la alegerea celor mai prielnice momente pt cumpararea sau vanzarea actiunilor.

În afară de aceste cateva elemente grafice uzuale, analiza tehnica utilizeaza numeroase alte formatiuni tipice caracteristice diferitelor metode de reprezentare a cursului bursier: reprezentari grafice de tip bara, reprezentari grafice de tip lumanare.

Pe lângă aceste grafice analiza tehnica utilizeaza din ce in ce mai multi indicatori calculati dupa modele matematice, cei mai reprezentativi sunt:

1. RELATIVE STRENGHT INDEX (RSI) contrar denumirii nu masoara puterea relativa dintre 2 actiuni ci mai mult puterea interna a unei singure actiuni.

unde: U – media preturilor de inchidere pt zilele de crestere a cursului.

D – reprezinta media preturilor de inchidere ptr zilele de scadere ale cursului.

De regula pentru calculul acestui indicator se considera ultimele 14 preturi de inchidere, valoarea indicatorului variaza absolut intre 0-100 avand semnale de cumparare in jurul valorii de 30 si semnale de vanzare in jurul val de 70.

2. ON BALANCE VOLUM (OBV) acesta este un indicator ce tine cont de variatiile de volum, dar si daca pretul de inchidere a fost mai mare sau mai mic decat cel din ziua precedenta.

Indicatorul se calculeaza astfel: se porneste de la un volum mediu de tranzactii caracteristice actiunii analizate, daca in ziua curenta pretul de inchidere a fost mai mare decat pretul de inchidere al zilei precedente, atunci volumul de azi al tranzactilor se adauga la suma volumelor de pana acum. Daca pretul de inchidere al zilei curente este mai mic decat pretul de inchidere al zilei precedente atunci volumul curent al tranzactiilor se scade din suma volumelor de pana acum.

16

3.5. Emisiunea obligațiunilor

Obligatiunile reprezinta instrumente financiare de credit pe termen scurt, mediu sau lung emise de societăți comerciale, organe ale administratiei publice centrale sau locale, guverne.

Obligatiunile sunt valori mobiliare ce atesta existenta unei creante, a detinatorului asupra emitentului, respectiv creanta fiin rezultata in urma unui imprumut lansat pe piata de catre emitent care isi asuma obligatia de a plati o anumita dobanda si de a rascumpara titlul emis la o data ulterioara stabilita.

Obligatiunile sunt considerate a fi instrumente financiare cu venit fix deoarece ele constituie o modalitate de plasament ce va permite obtinerea unor randamente direct dependente de nivelul ratei dobanzii de referinta. Prin emisiunea de obligatiuni, SC emitenta doreste sa atraga de pe piata de capital o anumita cantitate de resurse financiare care le va oferi posibilitatea de a obtine resursele necesare efectuarii investitilor preconizate.

Elementele unei emisiuni de obligatiuni

a) Valoarea nominală (VN) a obligatiunii reprezinta suma care va fi rambursata la scadenta de către emitent si care mai poate fi numita si principal.

VN= I / N

Unde: I – valoarea initiala a imprumutului

N – numarul de obligatiuni.

Pretul de emisiune este stabilit de catre emitent si reprezinta pretul cu care vor fi oferite obligatiunile spre vanzare.

Acesta poate fi egal cu valoarea nominala(ad-pari), mai mic decat VN(sub-pari), sau mai mare decat aceasta (supra-pari),in functie de obiectivele emitentului si de conditiile concrete existente la momentul emisiunii.

Prima de emisiune daca pretul de emisiune este mai mic decat VN se va obtine o suma care este atractiva pentru investitor.

Pe = VN – Pret emisiune

Termenul de rambursare este cuprins intre momentul emisiunii si momentul rascumpararii de catre emitent a obligatiunilor si reprezinta durata de viata a unei obligatiuni.

In decursul perioadei de viata a unei obligatiuni se evidentiaza:

 Data emisiunii care este data la care emitentul a pus in vanzare obligatiunile;

 Datele de plata sunt reprezentate de momentul platii dobanzilor aferente obligatiunilor;

 Data maturitatii sau data scadentei, reprezinta data la care obligatiunile vor fi rascumparate de catre emitent.

Rata nominala a dobanzii este rata anuala a dobanzii, platita de catre SC emitenta ptr imprumutul contractat;

Cuponul de dobanda al obligatiunii (CD) reprezinta modalitatea de fructificare a plasamentului in obligatiuni si se stabileste in functie de VN a obligatiunii si rata dobanzii(Rd):

17

CD = VN * Rd 100

Daca plata cuponului de dobanda se face la perioade mai mici de 1 an atunci acesta se calculeaza dupa formula:

CD = VN * Rd * t 100 *T

Unde : t – durata in zile ptr care se efectueaza plata dobanzii,

T – numarul de zile al anului.

Tabloul de rambursare (amortizare) care poate fi:

Dintr-o data la scadenta, cand intreaga suma imprumutata este rambursata in ultima zi de viata a obligatiunilor;

Rambursarea prin anuitati constante pe tot parcursul perioade de viata a obligatiunilor, anuitati care sunt compuse din plata dobanzilor si rambursarea unei plati a principalului;

Rambursarea sub forma unui cupon mic iar dobanziile nu se mai platesc regulat ci sunt capitalizate si sunt platite odata cu rambursarea principalului;

Obligatiuni inversate, convertibile.

4. BURSELE DE VALORI. BURSA DE VALORI BUCUREȘTI

Bursa este o piață organizată în sistem de autoreglementare, în sensul că tranzacțiile se realizează conform unor principii, norme și reguli cunoscute și respectate de către toți participanții. Aceasta nu înseamnă administrarea pieței, ci reglementarea ei în scopul obținerii unui sistem ce garantează caracterul liber și deschis al tranzacțiilor comerciale și financiare.

Nu pot fi tranzacționate la bursă decât mărfuri sau valori pentru care există concurență liberă, pentru care oferta provine de la un număr suficient de mare de ofertanți, cererea este solvabilă și relativ constantă, astfel încât să nu apară posibilitatea unor concentrări în scopul manipulării prețului.

4.1. Bursele de valori

Existența și funcționarea burselor de valori mobiliare este condiționată de emisiunea și utilizarea valorilor mobiliare ca active financiare, ca și de diversitatea produselor bursiere în calitatea lor de instrumente de plasament a capitalurilor disponibile și de acoperire a riscurilor.

4.1.1. Scopul esențial al bursei de valori

Bursa de valori are rolul principal de a facilita acumularea fondurilor necesare finantarii activitatii economice si de a dirija fluxul fondurilor acumulate spre ramurile economice cele mai rentabile. Ea îsi îndeplineste acest rol mai ales prin operatiunile de vânzare si cumparare de actiuni si obligatiuni emise de societatile pe actiuni. Cei care doresc sa devina proprietari si sa participe nelimitat la riscuri si beneficii cumpara actiuni simple, cei care nu doresc sa-si asume riscuri si beneficii nelimitate cumpara actiuni preferentiale cu un venit fix si cu un risc minimal, iar cei care nu doresc sa devina proprietari ci numai creditori, micsorându-si riscul la maximum, cumpara obligatiuni cu un venit fix exprimat procentual si denumit cupon.

18

Ordinea în care societatea emitenta distribuie beneficiile: banii rezultati din vânzarea celor trei feluri de efecte financiare sunt utilizati de societatea emitenta pentru investitii productive, cumparari de materii prime si materiale, angajarea fortei de munca, plata gestiunii economice etc. În conditiile în care activitatea economica se desfasoara normal, rezulta venituri totale care se diminueaza cu costurile de lucru (în care intra si rambursarea datoriilor) si se obtine profitul de lucru.

Distribuirea profitului de lucru se înscrie în urmatoarea ordine de prioritati:

se platesc cupoanele la obligaliuni;

din ce rămâne se platesc impozitele pe venit sau pe cifra de afaceri;

profitul ramas se numeste net si se împarte între coproprietari, respectiv intre detinatorii de actiuni.

Și repartizarea profitului net urmeaza o ordine de prioritati:

se platesc mai întâi veniturile la actiunile preferentiale;

restul se împarte în doua: pentru plata dividendelor la actiunile simple si pentru constituirea cotelor de rezerva în vederea noilor investitii (sau conform statutului).

Obiectul bursei de valori

La bursa de valori se negociaza:

Valori mobiliare (titluri financiare): actiuni, obligatiuni, bonuri si bilete de tezaur, titluri de renta, etc.

Valute selective.

Produse bursiere derivate: contracte futures, optiuni pe marfa, optiuni pe titluri financiare, optiuni pe valute, optiuni pe indici de bursa, optiuni pe rata dobânzii, etc.

Exista burse la care obiectul principal al negocierilor îl constituie actiunile. Aceste burse se mai numesc si burse de actiuni. Unele burse de valori au ca obiect de activitate tranzactionarea valorilor mobiliare pe plan local si acestea sunt burse locale, necaracteristice

în comertul bursier international, altele au un obiect extins la un numar mare de valori mobiliare admise la cotare, indiferent de tara emitenta. Acestea sunt burse caracteristice, de reputatie internationala, detinând un rol conducator în tranzactiile bursiere generale.

4.1.3. Conditiile esentiale pentru înfiintarea unei burse de valori

Pentru fondarea unei burse de valori sunt necesare trei conditii:

existenta în zona respectiva sau în apropiere a unor societati anonime de mare anvergura;

difuzarea actiunilor si a obligatiunilor emise de societatile anonime respective la un numar mare de actionari;

reglementarea judicioasa a activitatii tranzactionale prin norme legislative imperative cu privire la codul de conduita, limita participarilor, modul de desfasurare a negocierilor, etc.

4.2. Bursele în România

După cum relatează Nicolae Iorga în „Istoria comerțului"(1937), încă din 1839 apare ideea organizării unor burse în București și Brăila. În anul 1840 în ziarul „Mercurul Brăilei" este prezentat „Codul de Comerț" care cuprinde prima reglementare generală a bursei de comerț în Muntenia. Acest cod a fost pus în practică și în Moldova, unde a fost extins oficial după unirea Principatelor, în cadrul acțiunii de unificare legislativă, prin legea din 7

19

decembrie 1863. „Codul de Comerț" din 1840 constituie o reproducere a „Codului Comercial Francez " din 1807. În 1865, în ziarul „Monitorul – Jurnal oficial al Principatelor Unite Române" apare primul proiect de lege pentru instituirea burselor de comerț la București, Iași, Galați și Brăila care cuprinde reglementarea organizării și funcționării acestor burse. „Legea asupra burselor mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri" din 1881 adoptată după legislația franceză, punea bazele organizării burselor de mărfuri și de valori. Un an mai târziu se deschidea Bursa de la București. „Legea asupra burselor de comerț" din 1904 a redefinit instituția bursieră iar legea de unificare din 1929 a determinat creșterea credibilității instituției bursiere din România.

Deși legea din 1929, cunoscută sub denumirea de „Legea Madgearu", admitea operațiunile la termen, acestea nu au fost practicate în România până în 11 iulie 1997, când au fost lansate în premieră la Bursa din Sibiu. Pe fondul unui volum de tranzacții scăzut pe piața mărfurilor fungibile și al lipsei unui cadru legislativ care era tot mai mult cerut de piața din România, Bursa Monetar Financiară și de Mărfuri Sibiu (pe atunci Bursa din Sibiu) s-a orientat în lansarea contractelor futures pe indici bursieri și pe valute. Este cunoscut faptul că lansarea cu succes a unui contract futures depinde de lichiditatea pieței activului de bază. Aceasta a fost premisa care a determinat reorganizarea Bursei de Mărfuri din Sibiu ca piață futures financiară.

Prima inițiativă legislativă după 1990 a avut loc în 28 august 1997 prin Ordonanța 69 privind „Legea burselor de mărfuri". Ea venea să contureze modul de organizare al burselor de mărfuri în vederea tranzacționării de contracte futures și opțiuni.

4.3. Bursa de Valori București

Bursa de Valori București este o entitate cu putere de autoreglementare, înființată și funcționând ca instituție publică cu personalitate juridică, înființată și autorizată de C.N.V.M.

4.3.1. Prezentarea generală a Bursei de Valori București

Bursa de valori București a fost înființată în 14 decembrie 1994, având 11 acționari care dețineau 17 cărți de membru.

În iulie 1997 Bursa din București a devenit prima bursă futures și de opțiuni din România, jucând un rol important în cadrul economiei de piață românești prin oferirea unor instrumente eficiente pentru managementul riscului.

Crearea primei burse futures din România a constituit o etapă de maximă importanță în transformarea unei societăți care se ocupă de intermedieri și licitații, într-un centru național în care participanții la piața bursieră au oportunitatea de a-și acoperi riscurile sau de a specula modificarea prețurilor folosind titluri financiare derivate.

Politica Bursei este aceea de a oferi servicii de calitate, de a realiza o bună administrare a resurselor de care dispune pentru menținerea comisioanelor la un nivel redus.

Obiectivele principale ale Bursei de Valori București sunt:

extinderea oportunităților oferite investitorilor;

posibilități eficiente pentru acoperirea riscului;

o mai mare lichiditate a pieței;

costuri de tranzacționare reduse.5

Obiective pe termen scurt și mediu:

5 Ghilic-Micu Bogdan, Bursa de valori, Editura Economică, București, 1997, pag. 120

20

Promovarea activității specific bursiere prin înființarea de agenții de brokeraj în toate județele țării (creșterea numărului agențiilor de brokeraj active, de la 31 existente în prezent până la acoperirea tuturor județelor țării). Acest obiectiv este susținut de constanta preocupare a Bursei de Valori București privind educarea mediului economic românesc, ca singura bursă din țara care tranzacționează titluri financiare derivate.

Introducerea scadențelor la 9 și 12 luni pentru toate contractele futures și cu opțiuni tranzacționate în prezent la BMFM Sibiu (ROL/USD, ROL/DEM, ROL/EURO, BET/ROL, EURO/USD, EURO/JPY, BUBOR 1 opțiuni pe contractele futures BET/ROL, ROL/USD,

EURO/USD, EURO/JPY, BUBOR 1)

Perfecționarea programelor informatice de transmitere în timp real către agențiile de brokeraj a tranzacțiilor efectuate în ringurile Bursei de Valori București precum și a programelor de compensare a tranzacțiilor, achiziționarea unui soft de măsurare a gradului de risc.

Organizarea, după un sistem mai eficient și accesibil, a cursurilor de pregătire și atestare a operatorilor pe piețele futures.

Structura Bursei de Valori București

În cadrul Bursei de Valori București se instituie Asociația Bursei care este formată din membrii Bursei și funcționând conform comunității de interese ale acesteia. Asociația Bursei reprezintă organul suprem de precizie privind activbitatea Bursei. Pot deveni membri doar societățile de servicii de investiții financiare autorizate de C.NV.M. și acceptate de ceilalți membrii ai Asociației.

Asociația Bursei este formată și funcționează pe baza comunității complementarității de interese ale membrilor săi cu privire la :

Asigurarea execuției continue, ordonate, eficiente, echitabile și transparente a tranzactiilor cu valori mobiliare înscrise la Cota Bursei de Valori București;

Asigurarea protecției adecvate a investițiilor;

Funcționarea mecanismelor de înregistrare, compensare, decontare a tranzacțiilor bursiere, în condițiile de minimizare a riscurilor;

Asigurarea bunei administrări a Bursei de Valori București.

Aociația Bursei promovează principii de etică și conduită formulate în conformitate cu standardele naționale și internaționale specifice domeniului, în vederea asigurării încrederii publice în activitatea bursei de valori și a intermediarilor de valori mobiliare.

Membrii Asociației Bursei se angajează să respecte Statutul Bursei și Regulamentele Bursei, desfășurând o activitate de intermediere a valorilor mobiliare în conformitate cu reglementările legale în vigoare. Membrii urmăresc în desfășurarea activității lor respectarea unor principii referitoare la :

Corectitudine;

Buna credință și confidențialitatea informațiilor;

Diligență;

Capacitate profesională și respoinsabilitate financiară;

Cunoașterea clientului și informarea corespunzătoare a acestuia;

Evitarea conflictelor de interese.

În desfășurarea activității lor, membrii Asociației Bursei au în vedere executarea promptă și întocmai a ordinelor primite de la clienții lor, în cele mai bune condiții existente pe piață.

21

Membrii Asociației poartă răspunderea exclusivă pentru repararea pagubelor survenite ca urmare a folosirii de căptre agenții de bursă a mecanismelor și sistemelor de tranzacționare din cadrul bursei.

Asociația Bursei își desfășoară activitatea prin Adunări Generale Ordinare și Extraordinare. Adunarea Generală a Asociației Bursei are următoarele atribuții principale:

adoptă și modifică Statutul Asociației Bursei sub rezerva aprobării acestuia de către Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare;

alege și propune revocarea membrilor Comitetului Bursei priun vot secret, conform legii;

examinează și aprobăî bugetul Bursei de Valori îănaintat de către Comitetul Bursei, stabilind și renumerațiilor cuvenite Comitetului Bursei și cenzorilor externi;

examinează și aprobă raportul anual de gestiune, bilanțul Bursei și celelalte situații financiare, prervăzute de lege, înainte de către Comitetul Bursei și însoțite de reportul centorilor externi;

desemnează 3 cenzori externi, independenți, pentru un mandat de 5 ani;

desemnează persoanele care urmează a fi înscrise pe lista de arbitri ai Camerei Arbitrale a Bursei de Valori București;

înaintează propuneri Comitetului Bursei privind modul de funcționare a Bursei de Valori București;

aprobă Regulamentul de Funcționare al Comitetului Bursei;

stabilește condițiile retragerii unui membru al Asociației Bursei la propria

cerere;

Conducerea executivă a activității Bursei de Valori București este realizată de Comitetul Bursei, care este format din 9 membrii aleși de Asociația Bursei. Atribuțiile

Comitetului Bursei sunt :

numirea și demiterea directorului general al bursei;

adoptă și modifică regulamentele de funcționare și organizare a bursei de valori precum și a regulamentelor privind operațiunile de bursă;

adoptă proiectul de buget, pe care îl supune aprobării Asociație Bursei;

prezintă și supune aprobării Asociației Bursei bilanțul activității bursei;

stabliește nivelul comisioanelor încasate din operațiuni de bursă;

stabilește garanțiile ce trebuie constituite de intermediari pentru a asigura lichidarea integrală și la scadență, conform tipului de operațiune, a tranzacțiilor cu valori mobiliare negociate în bursă.

În afara atribuțiilor anterior menționate, Comitetul Bursei mai poate înființa Comisii Speciale, care sunt organe cu caracter decizional și consultativ cu o componență expres determinată și raportată la un anumit domeniu al activității bursiere (Comisia de etică și conduită, Comisia de înscriere la Cotă, Comisia arbitrală, etc. )

Comitetul Bursei alege Directorul General al Bursei, dar care nu este unul dintre membrii Comitetului. Acesta este reprezentantul legal al Bursei în fața autorităților publice și în relațiile cu terții.

Supravegherea și controlul bursei, în ceea ce privește funcționarea și regimul operațiunilor, se exercită de către Inspectorul General al Bursei de Valori, care este numit de C.N.V.M. pentru un mandat de 5 ani, cu drept de reinvestire. Inspectorul General poartă următoarele atribuții :

participă la toate adunările Asociației Bursei, dar fără drept de vot;

asistă la ședințele Comitetului Bursei;

supraveghează operațiunile de bursă, având acces liber la toate incintele, la documentație, informațiile și evidențele bursei de valori;

22

transmite către C.N.V.M. constatările activității bursei de valori.

Bursa de Valori București este organizată intern într-o structură ce cuprinde șase direcții, fiecare dintre acestea având în subordine diverse servicii cu componențe bine precizate. În plus, există la nivelul structurii organizatorice un Compartiment de Control Intern, care exercită controlul întregii activității economice-financiare a Bursei.

Direcția Membri și Emitenți, coordonează activitatea legată de funcționarea societăților membre ale Asociației Bursei precum și a societăților care au emis și înscris valori mobiliare la Cota Bursei. Cuprinde două servicii: Serviciul Membri și Serviciul Emitenți;

 Direcția Operațiuni Bursiere coordonează activitatea de tranzacționare și supraveghere a pieței, depozitare și înregistrare a valorilor mobiliare, compensare și control al decontărilor, precum și administrarea și întreținera întregulu sistem informatic al Bursei. Cuprinde patru servicii : Serviciul de Tranzacționare și Supraveghere a Pieței, Serviciul Registrul Bursei, Serviciul Compensare și Control al Gestiunii și Serviciul Informatică;

Direcția Relații cu Publicul coordonează activitățiile referitoare la relațiile Bursiere cu publicul și cele privind cercetarea și dezvoltarea activității bursiere. Activitatea se desfășoare prin intermediul a două servicii : Serviciul de Relații cu Publicul și Serviciul de Cercetare-Dezvoltare;

Direcția Juridică asigură cadrul legal necesar desfășurării activității membrilor Asociației Bursei și personalului acestein instituții;

Direcția Economică asigură premisele desfășurării în mod optim a activității Bursei, privitoare la evidența financiar-contabilă, selectarea de personal și achiziționarea dotărilor materiale.

Participanții la piața bursieră

În general, se poate vorbi despre participanții la piața bursieră, clasificați în două mari categorii: investitori și agenți de bursă.

Investitorii sunt principalii participanți ai pieței bursiere, fiind cei care își mobilizează și plasează fondurile bănești disponibile, în vederea obținerii unor câștiguri viitoare, prin fructificarea acestora directă (dividende sau dobânzi) sau indirectă (din variațiile favorabile ale cursului bursier).

După importanța participării la piață și a volumului resurselor financiare mobilizate, investitorii se clasifică în :

Investitori instituționali (bănci comerciale, societăți de investiții, fonduri de pensii, fonduri de investiții, societăți de asigurare, etc. );

Investitori corporativi ( societăți comerciale);

Investitori individuali (persoane fizice) .

În funcție de obiectul stabilit pentru plasamentul resurselor financiare, se deosebesc

:

Investitori strategici (care, de regulă, achiziținează pachetul majoritar de acțiuni pe termen lung, profitul lor provenind din exploatarea societății preluate sau retehnologizarea și modernizarea societății și ulterior revânzarea acesteia la un preț mai mare);

23

Investitori de portofoliu (care achiziționează pachete de acțiuni pe termen mediu, de obicei mai mici decât pachetul majoritar, se implică activ în managementul societății, iar profitul provine din dividendele obținute și din revânzarea ulterioară a pachetului deținut la un preț mai bun);

Investitori speculativi (investesc pe termen scurt, nefiind interesați neapărat de profitul societății, ci doar de posibilitatea obținerii unor câștiguri din diferențele favorabile de curs sau din încasara unor dividende sau dobânzi consistente ).

Agenții de bursă reprezintă o categorie de profesioniști ai bursei, al căror principal rol este de a încheia și derula tranzacții cu valori mobiliare, fiind intermediarii dintre investitori, deoarece aceștia nu se pot întâlni direct în cadrul negocierilor. Agenții de bursă sunt considerați a fi specialiști, deoarece prin activitatea lor asigură buna funcționare a mecanismelor bursei.

Din punctul de vedre al activității desfășurate, agenții de bursă pot fi considerați :

Specialiști operativi, în situația în care realizează în mod direct și nemijlocit operațiuni de bursă și pot fi grupați la rândul lor în :

o Brokeri ( sau intermediari de bursă); o Dealeri (sau comercianți de bursă);

Specialiști neoperativi, dacă rolul lor constă în efectuarea de diferite studii sau analize cu menirea de a furniza cliențiilor informații asupra conjuncturii și oportunităților de investire. În această categorie se includ :

o Analiști financiari;

o Funcționari, angajați ai bursei care au sarcini de supraveghere, urmărire

și control, asupra derulării operațiunlor specifice în incinta bursei, ori care se ocupă cu transmiterea de informații sau întocmirea de documente.

Prin prisma rolului pe care agenții de bursă îl au pe piața bursieră și a felului în care se angajează în tranzacții, se deosebesc :

1. Brokerii sunt cei care acționează pe cont propriu, angajați în cadrul unei societăți de brokeraj sau ca funcționari proprii ai bursei, și pot fi:

Brokerii de bursă sunt agenții de bursă în sensul propriu al termenului, care pot angaja tranzacții în numele, pe contul și pe riscul clientului. Aceștia pot fi

angajați la o firmă sau pot lucra independent;

Brokerii de comision sunt cei care primesc și execută ordinele de la brokerii de titluri care lucrează la firma de brokeraj. Dupa executarea acestor ordine, brokerii de comision pot executa și ca independenți anumite ordine primite

direct de la anumiți clienți;

Brokerii independenți execută ordine primite de la alți agenți de bursă sau de la membrii unor firme care nu au agenți activi în incinta bursei respective.

o Dealerii (traderii), sunt operatorii care lucrează în nume și pe cont propriu, putând fi :

Dealerii formatori de piață (market markers) sunt folosiți pentru a asigura lichiditatea pieței sau pentru a fixa corect prețul valorilor mobiliare

tranzacționate;

Dealerii concurenți sunt operatori ai pieței, înregistrați și autorizați, care efectuează tranzacții în incinta bursei, în nume și pe cont propriu, profitul fiind obținut din diferențele dintre prețul cu care vând și prețul cu care cumpără valorile mobiliare;

24

Dealerii pentru ordine nestandard (odd-lot dealers) au rolul de a primi ordine care nu respectă pachetul standard de tranzacionare al pieței, pentru a le reuni în loturi standard și ale executa. Prin lot standard se înțelege pachetul minim ce poate fi tranzacționat pe piață printr-un singur ordin ( de cele mai multe ori 100 titluri).

În România, tranzacționarea în cadrul Bursei de Valori București este monopolul membrilor Asociației Bursei și poate fi realizat exclusiv prin intermediul agenților de bursă autorizați.

5. BURSELE DE MĂRFURI

Bursa de mărfuri a apărut cu mai multe secole în urmă, fiind urmarea evoluției în timp a comerțului internațional. De atunci a avut loc atât o creștere, cât și o diversificare a produselor bursiere (categorii de contracte) și a nomenclatorului de mărfuri care formează obiectul schimburilor pe piața bursieră (acest nomenclator numărând în prezent, după unele aprecieri peste 60 grupe de mărfuri).

Este mai important de subliniat de subliniat însă că, odată cu creșterea volumului de contracte, a sporit mult rolul burselor de mărfuri în economia contemporană, îndeosebi în țările dezvoltate cu economie de piață, țări ce dispun de numeroase burse de mărfuri dintre care unele cu o mare vocație internațională.

În condițiile tranziției României la economia de piață, bursa de mărfuri și-a reluat activitatea după o întrerupere de aproape cinci decenii. În ciuda unui început ezitant și a unor oscilații în activitatea ei, bursa de mărfuri își consolidează poziția în mecanismul economiei de piață, urmând să joace un rol tot mai important în viitor.

5.1. Bursele de mărfuri în România

În 1991 s-a permis înființarea de burse de mărfuri ca societăți pe acțiuni, iar o data cu Legea nr. 52/1994 a fost reglementată piața bursieră cu componenta ei cea mai activă – piața de capital.

Legea 129/2000 reglementează expres bursele de mărfuri.

Dezvoltarea economiei de piață în România a impus, alături de reglementările specifice pieței de capital, adoptarea unei legislații referitoare la piețele reglementate de mărfuri și la instrumentele financiare derivate.

Această legislație, preluată dupa reglementările europene în materie, prezintă o serie de importante similitudini cu cea din domeniul valorilor mobiliare și al piețelor reglementate în cadrul cărora sunt realizate servicii de investiții financiare.

Un factor important îl reprezintă instituirea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare ca autoritate publică de reglementare și supraveghere și în sfera piețelor reglementate de mărfuri. Dubla competență a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, atât în domeniul pieței de capital, cât și în cel al piețelor de mărfuri, este de natură să ducă la adoptarea unei legislații secundare unitare, precum și la aplicarea uniformă și coerentă a dispozițiilor legale ce privesc ambele categorii de piețe.

Legislația aferentă piețelor reglementate de mărfuri privește atât instituțiile și actorii principali ai pieței (bursele de mărfuri, trader-ul, broker-ul, casele de compensații), cât și tranzacțiile de pe aceste piețe, cu produsele lor specifice – mărfuri fizice și instrumente financiare derivate.

Bursele de mărfuri pot fi înființate numai de către o societate de bursă, în baza autorizării C.N.V.M., orice modificare a condițiilor în baza cărora s-a obținut autorizața de funcționare fiind supusă autorizării C.N.V.M.

25

Elementele caracteristice ale unei societăți de bursă sunt, printre altele, următoarele:

Este constituită ca o societate pe acțiuni, în temeiul Legii 31/1990, este autorizată de C.N.V.M. și autonomă în raport cu participanții la piață, participanți care prestează servicii de interes public prin intermediul burselor de mărfuri înființate de către societatea de bursă;

Pentru a se putea înregistra la Oficiul registrului comerțului, are nevoie de o autorizație de înființare emisă de C.N.V.M. Ulterior, pe baza dovezii de înregistrare la Oficiul registrului comerțului, se va solicita C.N.V.M. autorizația de funcționare a societății de bursă;

Societatea de bursă emite acțiuni nominative care trebuie plătite în întregime, în numerar, la momentul depunerii cererii de autorizare;

Un acționar nu poate deține direct sau prin persoane implicate mai mult de 5% din drepturile de vot conferite de acțiunile emise de societatea de bursă;

Obiectul principal de activitate al societații de bursă este administrarea burselor de

mărfuri.

În mod auxiliar obiectului principal de activitate, societatea de bursă poate desfășura și activități conexe, cum ar fi: organizarea de licitații pentru vânzări și achiziții de produse, servicii și lucrări, active ale persoanelor juridice și fizice, realizarea, administrarea ș comercializarea sistemelor informatice specifice burselor de mărfuri, organizarea de seminarii și cursuri, în scopul pregătirii participanților în domeniul burselor de mărfuri, sau alte activități calificate astfel de C.N.V.M.

Adunarea generală ordinară a acțonarilor are următoarele atribuții principale (pe lângă cele generale stabilite de Legea 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare):

(i) Inființarea, funcționarea și desființarea unei burse de mărfuri;

Inființarea, funcționarea si desființarea comisiilor;

Admiterea categoriei traderilor ca operatori la tranzacționarea pe piețele instrumentelor financiare derivate dezvoltate la o bursă de mărfuri

h) Acționarii unei societăți de bursă beneficiază, pe lângă drepturile prevăzute de Legea 31/1990, de următoarele drepturi specifice:

Dreptul de a tranzacționa în bursa de mărfuri numai cu autorizarea acestora de catre C.N.V.M;

Dreptul de a transmite, către orice persoană juridică agreată de societatea de bursă, folosirea unuia sau mai multor locuri de tranzacționare;

Dreptul de a deține unul sau mai multe locuri de tranzacționare în condițiile actului constitutiv al societății de bursă.

5.2. Tranzacțiile le Bursa de Mărfuri

Busele de mărfuri, în vederea atingerii scopului pentru care au fost înființate, dezvoltă piețe la disponibil și piețe ale instrumentelor financiare derivate, piețe pe care se tranzacționează:

mărfuri fizice cu un grad ridicat de fungibilitate, cum ar fi: cereale, petrol, metale, servicii standardizate și altele asemenea, aprobate de consiliul de administrație al societății de bursă:

instrumente financiare derivate, având ca active suport mărfuri, titluri reprezentative de mărfuri, active financiare și orice alte active suport aprobate de C.N.V.M.

5.2.1. Piețele la disponibil

Piețele la disponibil sunt dezvoltate exclusiv de către bursele de mărfuri.

26

Tipurile de contracte tranzacționate pe aceste piețe sunt: contracte spot și contracte forward cu clauze standardizate, negocierea realizandu-se exclusiv cu privire la preț.

5.2.2. Piețele instrumentelor financiare derivate

Piețele instrumentelor financiare derivate sunt piețe specializate, dezvoltate de o bursă de mărfuri, care asigură condițiile pentru negocierea și încheierea de tranzacții cu instrumente financiare derivate.

Sunt instrumente financiare derivate: contractele futures, contractele cu opțiuni, precum și alte asemenea instrumente calificate astfel de C.N.V.M., ale căror active suport includ marfa, titlul reprezentativ de marfă sau activul financiar.

Obligațiiile născute dintr-un contract futures, pot fi stinse în două moduri:

la scadență, prin livrare fizică ori regularizare valorică prin plata diferențelor sau,

pana la scadență, prin închiderea poziției deschise.

Clauzele standardizate ale unui contract futures vor cuprinde cel puțin:

activul suport;

data scadenței;

mărimea obiectului contractului;

prima și ultima zi de tranzacționare;

prețul de executare la scadență;

modalitatea de executare la scadență a pozițiilor rămase deschise în evidența casei de compensație, respectiv regularizare valorică sau livrare fizică.

5.3. Compensarea și decontarea operațiilor bursiere

Toate contractele tranzacționate pe piețele instrumentelor financiare derivate dezvoltate de o bursă de mărfuri se înregistrează, se garantează, se compensează și se decontează printr-o casă de compensație a cărei activitate se stabilește prin regulament propriu de funcționare, cu autorizarea C.N.V.M.

Casa de compensație se poate înființa ca:

societate pe acțiuni, avand ca acționari și membri ai bursei de mărfuri;

departament în cadrul unei societăți de bursă.

Membrii compensatori pot fi membrii bursei de mărfuri acționari ai casei de compensație agreate de societatea de bursă, care îndeplinesc condițiile stabilite de acesta prin regulamente proprii de funcționare.

Inregistrarea instrumentelor financiare derivate tranzacționate se face la casa de compensație numai prin intermediul membrilor compensatori.

5.4. Bursa Monetar – Financiară și de Mărfuri Sibiu

Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu SA (BMFMS)a fost înființată sub denumirea de Bursa de mărfuri Sibiu SA și este organism cu putere de autoreglementare.

În decembrie 1996 a fost finalizat și amenajat spațiul de peste 1000 mp, aflat în proprietatea bursei din februarie 1995. Astfel, bursa din Sibiu a devenit prima bursă – și până în prezent și singura din România – proprietară a sediului în care își desfasoară activitatea.

În februarie 1997, cele 4000 acțiuni emise de bursă au fost compactate în pachete de acțiuni alcătuind cărți de membru în formă materializată, fiecare carte reprezentând 50

27

acțiuni. Din iulie 1997 și până în prezent numărul membrilor bursei a crescut cu 24, cele 90 cărți de membru (memberships) fiind deținute acum de 78 de acționari.

Membrul BMFMS este "acel acționar al S.C. Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri S.A. care îndeplinește toate condițiile prevăzute de legile și regulamentele în vigoare pentru a putea tranzacționa pe piețele dezvoltate de BMFMS." (art. 39. lit.1 din Regulamentul nr. 1 privind organizarea și funcționarea Bursei Monetar Financiare și de mărfuri Sibiu).

Pot dobândi calitatea de membru al BMFMS societățile de servicii de investiții financiare, băncile, societăți comerciale (exclusiv pentru tranzacții pe piețele la disponibil) precum și alte entități autorizate de către Comisia Natională a Valorilor Mobiliare din România.

Condițiile pe care o entitate trebuie să le îndeplinească pentru a deține calitatea de membru BMFMS sunt:

să dețină dreptul de tranzacționare în calitate de acționar al S.C. BMFM S.A. Sibiu (este necesară deținerea în proprietate a cel puțin unei cărți de bursă, indiferent de natura acesteia)

carte mare adică 50 de acțiuni SC BMFM SA SIBIU, sau carte mica adică 20 acțiuni SC BMFM SA SIBIU);

să nu aibă obligații de natură financiară către S.C. BMFM S.A. Sibiu;

să fie autorizată sau avizată de C.N.V.M. să desfașoare tranzacții pe piețele dezvoltate de BMFMS, după caz;

să fie aprobată cererea de dobândire a statutului de membru de către Consiliul de administrație al S.C. BMFM S.A. Sibiu.

5.4.1. Organizarea BMFMS

BMFMS este organizată după modelul burselor americane, pe cărți de membru (memberships). Prin compactarea celor 8560 acțiuni materializate în pachete de acțiuni au rezultat 90 de cărți de membru al Bursei (vezi anexa 1).

La sfarsitul anului 2007, piața la termen a BMFM Sibiu cuprindea 24 membri autorizați de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare să efectueze tranzactii cu instrumente derivate. Structura acestora includea 1 institutie de credit, 17 societati de servicii de investiții financiare și 6 societati de brokeraj. Lista intermediarilor autorizați să tranzacționeze pe piața BMFM Sibiu în anul 2007 este prezentată în figura de mai jos:

Figura nr. 5.1. Structura membrilor autorizați în cadrul BMFMS

28

Cartea de bursă reprezintă un pachet de 20 acțiuni BMFMS pentru membrii fondatori și de 50 acțiuni pentru ceilalți membri, și dă deținătorului ei dreptul de a înființa o societate de brokeraj și de a efectua tranzacții în oricare dintre piețele futures și options.

Membrii Bursei au acces direct în piețele BMFMS și pot fi totodată membri compensatori, având astfel acces și la mecanismul de compensare oferit de Casa Română de Compensație.

Întrucat nu toate cărțile sunt active, Asociația Bursei a hotarat limitarea numărului de cărți de bursă la 90, cei care doresc să desfășoare activitate bursieră având posibilitatea de a deveni membri asociați prin cumpărarea sau închirierea uneia dintre cărțile emise.

Operatorii care tranzacționează în numele societății de brokeraj sau traderii (persoane fizice care negociază numai în numele și pe contul lor în baza unui permis eliberat de bursă) trebuie să fie atestați de către BMFMS ca operatori pentru piețele futures și de opțiuni.

6. COTAREA ȘI INTERMEDIEREA VALORILOR MOBILIARE

6.1. Înscrierea și retragerea de la cota bursei

Tranzacțiile bursiere se pot realiza cu condiția înscrierii valorii imobiliare la Cota Bursei. Procedura de admitere la cota oficială presupune parcurgerea obligatorie a trei etape:

întocmirea dosarului de admitere la Cota Bursei, care va cuprinde anumite informații prevăzute de rugulamentele bursire inclusiv datele de bilanț contabil și ale conturilor de rezultate pentru minim 3 ani de activitate;

asumarea anumitor obligații din partea emitentului cum ar fi:

punerea la dispoziția pieței a unei cantități de valori mobiliare chiar din prima zi de introducere la cota oficială precum și menținerea unei piețe unei active și regulate a titlurilor respective;

informarea la timp a autorităților bursiere asupra tuturor evenimentelor care afectează existența juridică a societății;

informarea sau publicarea periodică a tuturor aspectelor și informațiilor privind evoluția activității economico-financiare, inclusiv cifra de afaceri;

emiterea înscrisurilor în conformitate cu anumite norme impuse pe plan intern și internațional;

examinarea și apropbarea cererii de admitere de către reprezentanții comisiei de înscriere la Cota Bursei.

Cota Bursei de Valori București este structurată pe trei mari sectoare:

sectorul valorilor imobiliare emise de persoanele juridice române;

sectorul obligațiiunilor și altor valori mobiliare emise de către stat, județe, orașe, comune;

sectorul internațional.

Sectorul valorilor mobiliare emise de persoanele juridice române – acesta este organizat pe două categorii diferențieate din punct de vedere al criteriilor de performanță pentru SC care doresc să aibă valori mobiliare cotate.

Cerințele pentru înscrierea valorilor mobiliare în categoria de bază (categoria a II-a) sunt următoarele:

29

– libera tansferabilitate a valorilor mobiliare care presupune ca valorile mobiliare înscrise la Cotă să fie liber transferabile;

înregistrarea la oficiu de evidență a valorilor mobiliare în vederea înscrierii la Cota Bursei;

încheierea unui contract de registru cu registru bursei sau cu o societate de registru independent, care va acționa ca agent de depozitare, înregistrare și transfer;

furnizarea de servicii adecvate către deținătorii de valori mobiliare – în vederea asigurării protecției investitorilor, emitentul trebuie să asigure deținătorilor, valorilor sale mobiliare, servicii adecvate și un flux de informații corespunzător. Calitatea acestor servicii este estimată de către Bursă de la caz la caz.

Furnizarea de informații, în sensul că emitentul ale căror valori mobiliare sunt înscrise la Cota Bursei trebuie să realizeze furnizarea informațiilor în cel mai scurt timp posibil, în așa fel încât să asigure accesul echitabil al investitorilor la informațiile necesare luării deciziei de a investi;

Plata comisioanelor de înscriere la Cota Bursei terbuie făcută de către emitent în conformitate cu prevederile procedurilor bursei;

Legătura cu Bursa, adică SC emitentă trebuie să numească o persoană care să mențină legătura cu Bursa permanent.

Certificarea datelor furnizate de către emitent trebuie făcută de instituții specializate conform precedurilor Bursei.

Angajamentul de înscriere și menținere la Cota Burse, adică emitentul valorilor mobiliare trebuie să adere la condițiile și termenii angajamentului de înscriere și menținere la Cota Bursei.

Pentru înscrierea în categoria I societatea comercială emitentă trebuie să îndeplinească, pe lângă cerințele prevăzute pentru înscrierea la categoria de baza, și o serie de alte cerințe:

perioada de activitate – emitentul trebuie să fi desfășurat o activitatea economică în ultimii 3 ani, din punct de vedere financiar societatea respectivă trebuie să fi obținut profit net în ultimii doi ani de activitate, în calculul acestui profit luându-se în considerare profitul aferent venitului financiar.

Conducerea și alte aspecte legate de activitatea emitentului – bursa poate aprecia competența profesională și integritatea morală a personalului de conducere a emitentului precum și aspecte legate de activitatea economico-financiară a acestuia cum ar fi: capitalul circulant, fluxul de lichidități.

Pentru înscrierea la Cota Bursei a acțiunilor trebuie ca cel puțin 15% din numărul acțiunilor emise și aflate în circulație să fie deținute de cel puțin 1800 de acționari, excluzând persoanele implicate și angajații emitentului. Fiecare din acești 1800 de acționari trebuie să dețină un număr de acțiuni a căror valoare totală minimă să fie de 100.000 Lei, procentul minim menționat anterior terbuie să reprezinte minim 75.000 de acțiuni.

Pentru înscrierea la Cota Bursei a obligațiunilor trebuie ca cel puțin 30% din numărul total de obligațiuni emise și flate în circulație să fie deținute de cel puțin 1000 de deținători, excluzând persoanele implicate și angajații emitentului. Fiecare din acești 1000 de deținători trebuie să dețină un număr de obligațiuni a căror valoare totală minimă să fie de 300.000 Lei, procentul minim menționat anterior trebuie să reprezinte minim 50.000 de obligațiuni.

30

O societate emitentă care are valori mobiliare cotate la categoria de bază a BVB poate promova la categoria I dacă îndeplinește toate criteriile impuse de reglementările în vigoare.

Sectorul obligațiunilor și altor titluri emise de autoritățile statale – obligațiunile și valorii mobiliare emise de către stat, orașe, comune, de către alte autorități ale administrației publice centrale și locale sunt de drept admise la cotă la primirea de către BVB a respectivului document.

Sectorul internațional – valorile imbiliare străine emise de persoanele juridice străine sunt inscrise la Cota Bursei în cadrul sectorului internațional fiind afișate distinct de cele autohtone. Pentru a avea înscrise valorile mobiliare în cadrul sectorului internațional emitenții acestora, persoane juridice străine, trebuie să îndeplinească aceleași condiții pe care trebuie să le îndeplinescă și emitenții autohtoni cu condiția de a avea respectivele valori mobiliare depozitate la o SC de depozitare colectivă a valorilor mobiliare desemnată de BVB. Aceste valori mobilaire străine vor trebui să fie înscrise pe o piață organizată din țara în care au fost emise și recunoscută de către BVB.

În anumite situații Bursa poate decide suspendarea, retrogradarea sau retragerea de la

Cota Bursei pentru anumite valori mobilare dacă:

Emitentul nu respectă condițiile angajamentului de înscriere și menținere la Cota

Bursei;

Acționarii iau decizia de retragere de la Cotă;

Emitentul nu plătește vreunul din comisioanele datorate Bursei;

Emitentul nu întocmește rapoartele financiare conform principiilor contabile prevăzute de legea în vigoare;

Emitentul nu furnizează regulat informațiile către Cota Bursei.

Bursa poate retrograda valorile mobiliare ale oricărui emitent din categoria I în categoria a II-a în cazul în care:

Cerințele referitoare la profitul net nu mai sunt îndeplinite;

Procentul minim prevăzut în cerințele de înscriere la Cota Bursei, adică 15% din numărul acțiunilor aflate în circulație scade sub 10%, iar încazul obligațiunilor este mai mic de 20% comprativ cu 30% cât este oficial;

Numărul acționarilor este mai mic de 1500, sau dacă valorea totală minimă deținută de fiecare dintre acționari este mai mică de 90.000 Lei (față de 100.000Lei);

Numărul deținătorilor de obligațiuni este mai mic de 800 sau dacă valoare totală minimă deținută de aceștia este mai mică de 250.000 lei.

6.2. Intermedierea valorilor mobiliare

În România, activitatea de intermediere a valorilor mobiliare este realizată de persoane autorizate și constă în cumpărarea și/sau vânzarea de valori mobiliare și drepturi aferente lor sau derivând din acestea precum și în operațiuni conexe, autorizate de C.N.V.M.

Orice operațiune de vânzare, cumpărare, schimb precum și orice altă operațiune translativă de proprietate, orice conversie exercitare a unui drept având ca obiect valori mobiliare sau alte instrumente financiare create în legătură cu valorile mobiliare emise de o societate deținută public, se vor desfășura doar pe piațe reglementate și prin intermediul societăților de servicii de investiții financiare sau al altor intermediari autorizați de C.N.V.M.

31

7. TRANZACȚII LA TERMEN

Tranzacțiile bursiere se referă la contractele încheiate în cadrul unei burse, prin intermediul agenților de bursă și în conformitate cu reglementările pieței respective.

Tranzacțiile la termen cele mai frecvent întâlnite sunt:

tranzacții futures

tranzacții forward

opțiunile sunt contracte la termen cu optiune liberă a cumpărătorului de a fi executate sau nu pe perioada de valabilitate sau la scadență. În opoziție cu acestea, există contracte ferme la termen în care execuția acestora la scadență este obligatorie. În această categorie intră contractele FORWARDS și

FUTURES .

7.1. Contracte la termen Forward

Un contract FORWARD se bazeaza pe un acord privat între părți —vânzătorul și cumpărătorul — de a livra și de a plăti la o data viitoare prestabilită o marfă (valută sau titlu financiar) la un preț convenit în momentul contractării.

„Trebuie menționat că acest contract nu este standardizat, nu are o piață secundară, deci nu este un activ financiar. Pentru că lichiditatea lui se realizează fizic respectiv marfă contra bani el se mai numește și Cash Forward‖6

De exemplu, abonamentul la o revistă reprezintă un contract FORWARD. Astfel, dacă se achită pe un an abonamentul la o anumita revistă, aceasta înseamnă că abonatul va plăti un preț care va fi blocat, ca și la un contract FORWARD. Cu alte cuvinte, chiar dacă prețul revistei va crește la chioșcul de ziare, abonatului i se va percepe, pe toată durata valabilitații abonamentului, prețul convenit anterior.

Deci, contractul FORWARD este determinat de elementele sale esențiale — părți (cumpărătorul și vanzatorul), obiect, preț, termen de livrare/plată – în momentul incheierii tranzacției. Ceea ce rămâne incert însă este valoarea contractului în momentul derulării, ținând cont de faptul că între momentul contractării și cel al executării, prețul se modifică pe piață.

În urma tranzacției una din părți va înregistra în mod cert profit, iar cealaltă, o pierdere, după cum prețul pieței în momentul executării contractului este mai mic sau mai mare decat în momentul contractării.

Să presupunem, de exemplu, că în momentul to se încheie un contract la prețul 100 (preț forward), cu lichidare la termen, precum în figura următoare:

6 Adrian Nițu, Burse de mărfuri și valori, Tribuna Economică, București, 2002.

32

Figura nr.7.1. Situația profit/pierdere pentru cumpărător

La scadența contractului (tn) prețul curent pentru activul care face obiectul contractului ajunge la 120 (în grafic la O+X). În acest caz, deținătorul contractului (cumpărătorul) are un câștig unitar de 20 (primește activul la 100 și poate vinde la 120). Dacă, dimpotrivă, prețul scade în perioda (t0, tn) la 80, cumpărătorul înregistrează o pierdere de 20 (în grafic O-X).

Pentru vânzătorul din contractul FORWARD, situația profitului/ pierderii este redata în figura următoare:

Figura nr. 7.2. Situația profit/pierdere pentru vânzător

33

Cu cât prețul curent al pieței crește mai mult peste prețul forward (situat în momentul O), cu atat vânzătorul înregistrează o diferență negativă mai însemnată (O, X); dimpotrivă, dacă prețul scade, el va înregistra un profit virtual, pentru că va primi un preț (X) mai mare decat cel de pe piață (O).

Principalele avantaje ale unui contract FORWARD sunt următoarele:

certitudinea prețului poate oferii celor doi parteneri posibilitatea de a-

și prognaza, cat mai corect posibil, fluxurile de venituri viitoare și de a-și anticipa costurile viitoare

 cunoașterea exactă a cantității de mărfuri (valute sau active financiare) pe care cumpărătorul o va primii, dar și a datei exacte când va avea loc livrarea, oferă cumpărătorului posibilitatea acoperirii în timp util a nevoilor individuale care l-au determinat să încheie tranzacția

cunoașterea cu precizie a calității mărfurilor contractate (valute sau

active financiare) oferă un plus de siguranță cumpărătorului

Cu toate acestea, prin încheierea unul contract FORWARD, riscul ca unul dintre parteneri să nu-și onoreze obligațiile contractuale (fie datorită reducerii drastice a prețurilor, fie datorită creșterii nejustificate a acestora) nu se elimină. În vederea reducerii acestui risc, în practică, se utilizează o metodă care constă în depunerea de către fiecare dintre cei doi participanți (vânzător și cumpărător) a unor sume de bani cu titlu de garanție la o a treia persoană, neutră.

În concluzie, un contract FORWARD, se caracterizează prin următoarele elemente:

mărimea sa este adaptabilă fiecărei solicitări vânzătorul putând livra cumpărătorului orice cantitate de marfă cerută de acesta

prețul la care se execută contractul este stabilit în particular de către vânzător și cumpărător prin negociere directă, ceea ce îl diferențiază de un contract bursier

tranzacțiile sunt efectuate în mod direct, fără intermediari

livrarea marfurilor și efectuarea plății au loc la o dată stabilită de cei doi parteneri, tot pe bază de negociere, adaptabilă fiecărei solicitări

în situația în care între vânzător și cumpărător exista o incredere deplină, depozitul de asigurare care rezolva problema garantării executării tranzacției, nu este obligatoriu, constituind un avantaj pentru ambii parteneri, deoarece nu sunt obligați să-și imobilizeze inutil fondurile

lichidarea contractului are loc odata cu predarea fizică a marfurilor și, doar în cazuri extrem de rare, prin compensare (adică plata diferenței dintre prețul spot și prețul forward) care necesită anumite costuri

pot fi utilizate și în scopuri speculative în vederea obținerii de profit din diferența între prețul spot la executare și prețul forward contractat

Contractele la termen FORWARD sunt utilizate pentru mai multe scopuri.

În primul rând, se poate fixa prețul pentru o livrare viitoare: atât cel care urmează să vândă efectiv la un termen viitor, cat și cumpărătorul, care are nevoie de marfă peste un

34

anumit timp, au la dispoziție contractu1 FORWARD pentru a stabili cu anticipație prețul. În tranzacțiile la termen vânzătorul nu trebuie să dispună de marfă în momentul contractării (ca în cazul tranzacțiilor spot); el poate să fie un producător care-și fixează prețul producției viitoare, sau un comerciant, care stabilește un preț de desfacere pentru o marfă pe care o achiziționează în viitor în vederea revânzării. Pe de altă parte, producătorul care are nevoie de produse primare sau intermediare pentru procesul de producție la o dată viitoare se poate aproviziona printr-un contract FORWARD.

În toate cazurile, datorită evoluției prețului curent pe piață, poziția contractantului se schimbă între momentul acordului de voință și cei al executării contractului; vânzătorul (sau cumpărătorul) poate fi avantajat, dacă piața a scăzut (crescut) sau dezavantajat dacă a crescut (scăzut). Prin urmare, fixarea prețurilor este practicată de către cei care urmăresc stabilirea anticipată a condițiilor unei tranzacții viitoare, fără să se preocupe de schimbarea poziției lor pe piață ca urmare a mișcării prețurilor.

În al doilea rând, prin tranzacțiile FORWARD se poate asigura desfacerea/aprovizionarea de marfă sau valori. Cel care încheie o astfel de tranzacție are în vedere necesitatea garantării debuseelor în momentul în care marfa este disponibilă (de exemplu, este produsă în vederea exportului sau cumpărată pentru reexport) sau a garantării procurării mărfii pentru utilizare în producție. Debitorul unei plăți în valută la o dată viitoare poate procura cu anticipație lichiditățile printr-o cumpărare forward pe piața valutară, în timp ce un exportator, care va fi plătit la un termen viitor poate vinde contra moneda națională suma în valută printr-o operațiune forward.

În aceste cazuri, operatorul este supus riscului de preț (cel care cumpără cu anticipație pierde dacă prețul scade, cel care vinde pierde dacă prețul crește). Ca atare, el poate să ia măsuri de protecție, prin efectuarea de operațiuni la termen de tip futures sau cu opțiuni.

În al treilea rând, contractele FORWARD pot fi realizate în scopul obținerii unui profit din diferența între prețul spot la executare și prețul forward contractat. În funcție de evoluția pieței, vânzătorul sau cumpărătorul poate să dobândească până în momentul executării o poziție de câștig sau pierdere virtuală. Atunci când scopul tranzacției este obținerea de profit, prin asumarea riscului ca piața să evolueze în sens contrar așteptărilor și să înregistreze o pierdere, este vorba de operațiuni speculative.

7.2. Contractul la termen Futures

Contractul futures este un angajament standardizat între doi parteneri – un vânzător și un cumpărator – de a vinde, respectiv de a cumpăra un anumit activ (devize, acțiuni, alte titluri financiare sau mărfuri), la un preț stabilit în momentul încheierii tranzacției și cu executarea contractului la o dată viitoare numită scadență. Cu alte cuvinte, printr-un astfel de contract, vânzătorul se obligă să vândă, iar cumpăratorul să cumpere activul de la baza contractului la o dată viitoare (scadență), dar la un preț stabilit în momentul încheierii contractului.

35

Atât cumpărătorul cât și vânzătorul sunt expuși riscului ca prețul pe acea piață spot să evolueze nefavorabil lor, astfel încât să afecteze valoarea activului deținut de el. ‖Piața suport este piața activului suport, și este denumită câteodată și piața cash. "7

De exemplu, în cazul contractelor futures pe valute tranzacționate la BMFMS, ROL/USD, ROL/DEM, ROL/EURO, valoarea contractului futures este egală cu 1000 x prețul futures al valutei. Dacă se tranzacționează contracte futures pe euro, la prețul futures de 35.100 lei/euro, pentru scadența ianuarie 2006, deținerea unui contract futures este echivalentă cu investirea a 35.100.000 lei în moneda europeană. Când se tranzacționează un contract futures ROL/EURO, vânzătorul (denumit și short) este de acord să vândă 1000 euro la prețul futures al acesteia, iar cumpărătorul (sau long) este de acord să cumpere 1000 euro la prețul futures al monedei europene, la scadența contractului. Cumpărătorul se obligă, la inițierea tranzacției, să cumpere 1000 de euro, la prețul stabilit prin licitație electronică, de 35.100 lei, executarea contractului are loc la scadența stabilită, adică în ultima zi lucrătoare a lunii ianuarie 2006.

La rândul lui, vânzătorul se obligă să vândă cumpărătorului 1000 de euro, la sfârșitul lunii ianuarie 2006, la prețul stabilit de 35.100 lei.

Dacă la scadență, în ultima zi lucratoare a lunii ianuarie 2006, prețul futures este mai mare decât cursul euro oficial comunicat de BNR în ziua respectivă, cumpărătorul câștigă diferența dintre cursul oficial BNR și cotația futures la care a încheiat tranzacția x 1000 euro. Vânzătorul are o pierdere egală ca valoare cu profitul cumpărătorului.

Primele contracte FUTURES au apărut, se pare, în Japonia secolului al XVIII-lea, în legătură cu comerțul cu orez, dar s-au conturat în forma modernă la jumătatea secolului trecut, un moment de referință fiind crearea în 1848 a Bursei de Comerț de la Chicago (Chicago

Board of Trade). Ulterior aceste contracte s-au extins de la mărfuri la valute, instrumente finaciare și alte active.

Contractele FUTURES au apărut și s-au dezvoltat pe baza tranzacțiilor FORWARD, fiind practic vorba de produse tranzacționate aproximativ echivalente, tratate însă pe piețele organizate (denumite în mod generic burse de mărfuri, chiar dacă, în prezent, mai multe dintre acestea tranzacționează cu precădere valori derivate bazate pe marfă sau alte active).

Spre deosebire de contractul FORWARD, condițiile contractului FUTURES sunt standardizate în ceea ce privește natura obiectului comercializat (o marfă de o anumită calitate și cantitate, o anumită valută) scadență contractului. Cu alte cuvinte, contractele FORWARD standardizate s-au transformat în contracte FUTURES.

Un contract FUTURES se concretizează într-un angajament standardizat de vânzare-cumpărare a unui activ (marfa, titlu financiar, instrument monetar), denumit activ suport, tranzacționat la o bursă, la un preț stabilit în momentul încheierii tranzacției, cu lichidarea contractului la o dată viitoare.

Contractele FUTURES prezintă mai multe caracteristici.

În primul rând, într-un contract FUTURES condițiile contractuale sunt standardizate în ceea ce privește natura activului de bază (o anumita calitate a mărfii) și cantitatea contractuală, numită și unitate de tranzacții sau lot. Toate contractele FUTURES pe același

7Adrian Nițu, Burse de mărfuri și valori, Tribuna Economică, București, 2002

36

activ standardizat formează un gen de contracte FUTURES. Totodată, fiecare contract are un anumit termen de executare, mai precis o luna în care urmează să aibă loc lichidarea. Lunile de livrare sunt prestabilite și cotează la bursă, iar contractele pe un anumit activ cu aceeasi scadență formează o specie a contractului FUTURES pe acel activ.

Prin urmare, când vorbim de contractul FUTURES avem în vedere mulțimea contractelor de un anumit gen care au o anumită lună de livrare. Aceste contracte sunt reciproc substituibile pentru că obiectul lor este un anumit activ omogen din punct de vedere calitativ, definit în mod unitar în termeni cantitativi, toate având aceeași scadență.

În al doilea rând, prețul contractelor FUTURES se stabilește în bursă prin procedura specifică de negociere și contractare a acestei piețe organizate. Prețul este expresia raportutui dintre cererea și oferta pentru fiecare contract standardizat și el variază zilnic, în funcție de condițiile pieței. Valoarea contractului (dată de produsul dintre prețul unitar și unitatea de tranzacție) nu mai este fixă, ca în cazul contractului FORWARD, ci este variabilă. De aici rezultă una din caracteristicile dominante ale contractului, și anume faptul că acesta este zilnic actualizat sau ―marcat la piață‖ (market to market)‚ astfel încat pierderile uneia din părțile contractante sunt transferate ca venituri celeilalte părți.

În al treilea rând, contractul FUTURES poate fi executat prin livrare efectivă, dar aceasta reprezintă excepția în tranzacțiile bursiere. În mod normal, cel cu poziție long își poate lichida poziția printr-o vânzare, în timp ce operatorii rămași cu poziții deschise în ultima zi de tranzacții vor intra automat în procesul executării contractului prin predarea activului care stă la baza acestuia.

Prin trăsăturile sale, contractul FUTURES se definește ca un titlu finaciar (valoare mobiliară), dar unul derivat, constituit pe un activ de bază, care poate fi o marfă, o valută, un instrument financiar etc.

Principiul de functionare al contractelor FUTURES este următorul: doi operatori care au anticipan diferite cu privire la evoluția cursurilor sau a ratelor dobânzilor, încheie un acord privind schimbarea unei cantități determinate de active finaciare la o dată viitoare determinată, pentru un anumit nivel al prețului cunoscut în avans.

―Acoperirea‖ pe piața contractelor FUTURES se realizează prin adoptarea unei poziții inverse, comparativ cu cea existentă; astfel, pierderea ce se poate înregistra din variația prețului se compensează prin câștigul obținut ca urmare a contractului și invers.

Între cumpărător și vânzător se interpune Camera de Compensație, care asigură finalizarea operatiunilor, suprimă orice risc finaciar și favorizează o bună lichiditate a pieței. În funcție de modul în care cumpărătorul și vânzătorul au obligația unul de a cumpăra și celalalt de a vinde titluri, rezultă că este necesar de a se constitui un depozit de garanție la Camera de Compensare, în scopul garantării execuției contractului. Depozitul de garantare este ajustat în fiecare zi, în functie de evoluția cursului activelor suport.

Sintetizând, diferențele și asemănările dintre contractele FORWARD și FUTURES pot fi analizate prin intermediul următorului tabel:

37

Tabelul nr. 7.1.

Diferențele și asemănările dintre contractele FORWARD și FUTURES

38

8. INDICI BURSIERI

8.1. Caracteristicile indicilor bursieri

Indicii bursieri exprimă evoluția cursurilor valorilor mobiliare pe o anumită piață. Indicele bursier este cel mai sintetic indice al unei economii și presupune raportul între cerere și ofertă la un moment dat pe piața respectivă. Din acest punct de vedere, indicele

caracterizează starea economică în general, dacă structura indicelui e reprezentativă pentru ansamblul ramurilor și sectoarelor de activitate.

În practica bursieră există două categorii de indici:

indici din prima generație, ca Dow Jones, Financial Times, Nikkei

Principala caracteristică se referă la faptul că în componența acestor indici se include valori mobiliare numai din ramuri industriale sau, chiar dacă titlurile componente prezintă o diversificare pe ramuri, alcătuirea indicelui e simplă, fără ponderea titlurilor în funcție de capitalizarea bursieră, ceea ce face ca nivelul de reprezentativitate al indicelui să fie restrâns;

indici din a doua generație (compoziți), cum sunt NISE, Composite Index, Financial

Times, 100 TOPIX

Caracteristică pentru generația a doua este diversificarea largă a valorilor mobiliare ce intră în compoziția indicelui, precum și alcătuirea acestuia cu respectarea anumitor criterii ca:

selectarea eșantionului de firme incluse în structura indicelui – din acest punct de vedere se aleg valori mobiliare emise de societăți din toate ramurile de activitate, inclusiv sectoare bancare, de asigurări și servicii necomerciale de toate tipurile;

dispersia valorilor mobiliare incluse în structura indicelui – ceea ce înseamnă că difuzia acestora în rândul investitorilor să fie foarte mare, astfel încât nimeni să nu dețină controlul total asupra uneia din valorile mobiliare incluse;

gradul de capitalizare bursieră – adică în structura indicelui vor fi cuprinse valori mobiliare ce asigură un grad ridicat de capitalizare bursieră, atât din punct de vedere al valorilor tranzacționate cât și prin prisma nivelului dividendelor pe acțiune repartizate de emitent;

gradul de lichiditate al titlurilor incluse în structura indicelui – se aleg cele mai lichide valori mobiliare, cele pentru care interesul investitorilor e mare și constant;

reprezentativitatea (ponderea) valorilor mobiliare în structura indicelui poate fi:

pondere egală pentru toate valorile mobiliare luate în considerare;

pondere cu capitalizare bursieră, caz în care se atribuie o importanță mai mare acelor valori mobiliare pentru care dividendul pe acțiune e mai ridicat;

ponderea atribuită numai prin prisma evoluției prețurilor valorilor mobiliare, ceea ce înseamnă că se acordă o importanță mai mare titlurilor care au un curs în creștere pe un interval de timp suficient de mare considerat astfel încât să fie reprezentativ din punct de vedere al cererii pentru titlurile respective.

alegerea datei de referință pentru care nivelul indicelui se egalează cu 100, 1.000, 10.000 sau mai multe puncte ale indicelui. Prin urmare, nivelul inițial al indicelui corespunde unui anumit moment, după care orice fluctuație a indicelui pune în evidență o creștere sau o scădere față de nivelul de bază.

Orice indice bursier se măsoară, așadar, în număr de puncte de indice, iar în alcătuirea lui se ține seama de eventualele modificări care intervin la nivelul societăților emitente ale titlurilor incluse în indice precum și de condițiile nou apărute pe piața respectivă, condiții care ar putea impune modificarea indicelui.

Pe orice piață, organismele reprezentative ale bursei își asumă dreptul de calcul, cu condiția ca orice modificare să fie justificată și comunicată în piață anterior producerii ei.

39

8.2. Indicii bursieri pe diferite piețe

Indici bursieri pe piața americană

Indicele Dow-Jones (Dow-Jones 30 – Share Industrial Average) – cuprinde 30 de acțiuni reprezentative din ramura industriei americane. Acest indic e cel mai frecvent folosit de presă pentru a caracteriza standardul economiei americane la un moment dat. Pentru analiști financiari însă, importanța indicelui nu e aceeași deoarece o analiză pe baza lui e restrânsă la ramura industriei;

Cel mai folosit indice ce caracterizează ansamblul pieței americane e indicele Corporației Standard and Poor, numit indicele Standard and Poor 500. În alcătuirea lui intră 500 de societăți reprezentative pentru toate ramurile, sectoarele și domeniile de activitate. Acest indice este recalculat în fiecare minut al zilei de tranzacționare, motiv pentru care e considerat indice în timp real. Acțiunile din structura indicelui sunt selectate cu scopul de a reprezenta gruparea pe ramuri industriale la Bursa de Valori din New York. Valoarea totală de piață a acțiunilor ce compun indicele reprezintă 80% din valoarea acțiunilor tranzacționate în New York Stock Exchange. Acest indice reprezintă suportul contractelor futures tranzacționate la CME și al opțiunilor tranzacționate la NYSE;

Indicele Frank Russel e calculat pe baza cursului celor mai importante 3000 de acțiuni cotate în Statele Unite (din punct de vedere al capitalizării bursiere) și reprezintă aproximativ 98% din piața valorilor mobiliare din SUA. Aceste indice are două forme: Russel 1000 și Russel 2000. Acești indici sunt cotați la fiecare 15 secunde.

Indici bursieri pe piața britanică

Indicele Financial Times 30 (FT-30), fiind cunoscut sub denumirea de FT Ordinary Share Index, este cel mai vechi indice din Marea Britanie. El se bazează pe cursul a 30 de acțiuni tranzacționate intens fiind recalculat ori de câte ori se produc modificări ale cursurilor acțiunilor care intră în componența indicelui;

Indicele Financial Times Stock Exchange 100 (FT-SE 100) a fost introdus pentru a satisface nevoia unui indice al acțiunilor calculat în timp real (în fiecare moment al zilei). Intenția inițială la data de referință a acestui indice (31 decembrie 1983) a fost de a evidenția importanța primelor 100 de companii cotate la bursa londoneză. În prezent, se consideră că el caracterizează ansamblul pieței britanice. Acest indice constituie suportul pentru contractele futures, dar mai ales pentru opțiunile tranzacționate la Bursa de Valori Mobiliare Derivate din

Londra.

Indici bursieri pe piața japoneză

Indicele Nikkei (Nikkei Stock Average), numit și Nikkei Dow, este compus din 225 de acțiuni din prima secțiune a bursei din Tokyo, fiind calculat ca o medie aritmetică ponderată. Indicele se modifică în mod egal pentru aceeași variație a cursului acțiunilor, indiferent de capitalizarea bursieră;

Indicele TOPIX este indicele primei secțiuni al bursei din Tokyo și cuprinde în componența sa toate (aproximativ 1200) acțiunile companiilor cotate la prima secțiune a bursei. Este indicele cu cea mai largă bază de calcul, fiind structurat astfel încât să dea cea mai bună imagine a pieței japoneze. Indicele TOPIX este calculat la fiecare 60 de secunde.

Indici bursieri pe piețele internaționale

Indicii internaționali oferă o bază de analiză a pieței bursiere mondiale.

Există trei indici și anume:„MSCI World Index" (Morgan Stanley Capital International), „FT Actuariers World Index" și „Solomon-Russel Global Equity Index".

40

8.3. Indicii bursieri utilizați pe piața românească și la Bursa De Valori București

8.3.1. Familia indicilor VAB ( Vanguard București)

Familia indicilor VAB a fost lansată în aprilie 1996 cu ocazia „Forumului Crans Montana" de la București:

VAB este indicele general al pieței de capital și cuprinde toate acțiunile tranzacționate pe această piață.

VAB.RA este indicele tuturor acțiunilor tranzacționate pe RASDAQ.

VAB.BX urmărește capitalizarea tuturor acțiunilor cotate la bursa de valori București.

Indicii VAB se calculează în funcție de evoluția zilnică a capitalizării totale a fiecărei piețe urmărite.

La solicitarea investitorilor instituționali, indicii au fost ajustați la cursul leu/$ apărând trei noi indici: $VAB, $VAB.RA, $VAB.BX.

De asemenea, tot ca o necesitate au apărut și indicii pe sectoare industriale, instrumente esențiale în evaluarea performanțelor oricărui portofoliu de investiții, precum și constituenții acestora, calculați tot pe baza capitalizării tuturor societăților tranzacționate atât pe RASDAQ cât și la BVB, din fiecare sector.

Indicele BVB1

Este indicele propriu al Bursei de Valori Bucuresti și a fost primul indice bursier românesc care s-a constituit ca suport pentru utilizarea contractelor futures pe indici.

În urma unei activități laborioase, în data de 11 iulie 1997, la Bursa de Valori Bucuresti a fost implementat primul contract futures din România și anume contractul futures pe indicele BVB1.

Indicele este de tipul celor neponderați, ce include numai prețul de piață al acțiunilor cotate la categoria I a Bursei de Valori București și valoarea nominală a acestora.

În activitatea curentă a Bursei de Valori București se pot ivi situații particulare, situații care pot influența valoarea indicelui BVB1.

Una din situații este aceea a opririi de la tranzacționare a unei acțiuni care intră în componența indicelui. În acest caz nu putem avea prețul de piață al acelei acțiuni și nu putem spune că în calculul indicelui avem prețul actualizat. Soluția adoptată pentru acest caz particular este calcularea indicelui cu ultimul preț mediu tranzacționat al acelei opțiuni. Pentru a nu scoate din indice o acțiune și să fie perturbată valoarea acestuia, este adoptată decizia de mai sus. Dacă la începutul tranzacționării contractului futures indicele BVB1 avea o anumită structură și componență, aceasta se va menține până la scadența contractului, chiar dacă unele acțiuni din componența indicelui nu se mai tranzacționează.

Altă situație este aceea a intrării unei noi societăți ale cărei acțiuni sunt tranzacționate la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti. În această situație, acțiunea nou cotată nu intră în calculul indicelui atâta timp cât contractele futures începute mai devreme nu au ajuns la scadență. La începutul tranzacționării unui nou contract futures pe indicele BVB1 cu altă scadență, indicele va include în componență toate acțiunile cotate la acea dată la categoria I a BVB, deci acțiunea intră în indice numai atunci. În perspectivă, vom adăuga la preț un factor de corecție sau de influență, care se adaugă numai dacă este cazul, valoarea lui fiind făcută publică cu cel puțin 5 zile înaintea începerii tranzacționării unui nou contract futures.

41

Contractul futures pe indicele BVB1 a fost tranzacționat la Bursa de Valori Bucuresti până la 31 august 1998, iar din data de 1 septembrie 1998 a început tranzacționarea contractelor futures pe indicele BET(ROL).

8.3.3. Sistemul de indici RASDAQ

Piața Națională de Valori Mobiliare RASDAQ a lansat în august 1998 propriul sistem de indici cu caracteristică bursieră. În acest sens, Raportul de tranzacționare din 3 august 1998 a cuprins prima calculație a variației indicelui RASDAQ Compozit (data de referință în care indicele a luat valoarea start de 1000 de puncte fiind 31 iulie 1998).

Sistemul de indici are următoarele componente:

Indicele RASDAQ Compozit, incluzând în calculație toate societățile listate pe piața RASDAQ;

Indicele RASDAQ 50 ce reflectă activitatea societăților cu o pondere majoră în trendul pieței;

Un subsistem de indici ce delimitează evoluțiile societăților grupate prin prisma apartenenței la un anumit sector de activitate economică principală;

Un subsistem de indici ce grupează societățile listate din punct de vedere al capitalului social;

Un subsistem de indici ce grupează societățile listate din punct de vedere al localizării geografice.

Sistemul urmărește sintetizarea în informație utilă a următoarelor elemente:

tendința globală a prețurilor acțiunilor emise de societățile listate pe piața RASDAQ;

trendul grupului de societăți care, prin activitatea bursieră pe care o generează și prin caracteristicile economico-financiare, se situează pe primul plan al pieței RASDAQ;

evoluțiile sectoriale ale acțiunilor societăților listate.

Indicii BET

Numele oficial al indicelui este Indicele Bursei de Valori București (Bucharest Exchange Trading). Numele abreviat este BET, Agenția de presă Reuters îl publică sub denumirea de BETI.

Indicele BET(ROL) este un indice ponderat cu capitalizarea bursieră și este creat pentru a reflecta tendința de ansamblu a prețurilor celor mai lichide 10 acțiuni tranzacționate la prima categorie a Bursei de Valori București.

Indicele BET(ROL) este cel mai cunoscut indice al pieței românești de capital, fiind calculat pentru prima dată la 22 septembrie 1997 pentru, a ajuta investitorii să identifice mișcările pieței de acțiuni. Data de referință a indicelui a fost 19 septembrie 1997 când nivelul indicelui a devenit 1000 de puncte.

El a fost creat pentru a reflecta tendința de ansamblu a prețurilor celor mai lichide 10 acțiuni tranzacționate la prima categorie a cotei BVB.

Alegerea celor 10 acțiuni care compun indicele s-a făcut ținându-se seama de transparența informațiilor referitoare la societățile pe care le desemnează, de performanțele lor financiare și de alte criterii considerate a fi relevante. În plus aceste societăți sunt supuse unui control riguros și unor evaluări periodice din partea autorităților pieței de capital. Cele 10 acțiuni alese sunt:

ALR (Alro Slatina – aluminiu)

ARC (Arctic Găiești – mașini și aparate electrocasnice);

ATB (Antibiotice Iași – produse farmaceutice de baza);

AZO (Azomureș Târgu-Mureș – îngrășăminte și produse azotoase);

42

CMP (Compa Sibiu – piese și accesorii pentru autovehicule și motoare);

DAC (Automobile Dacia Pitești – autoturisme);

OLT (Oltchim Râmnicu-Vâlcea – produse chimice anorganice de bază);

PLC (Policolor București – vopsele și lacuri);

SNC (Șantierul Naval Constanța – construcții navale);

TER (Terapia Cluj Napoca – preparate farmaceutice).

Prin construcție (metodologie de calcul, reguli de selecționare a acțiunilor și de actualizare), el se constituie ca suport pentru tranzacțiile derivate pe indici. Aceste tranzacții sunt opțiuni și futures, precum și combinații ale acestora.

Baza legală a acestora este Ordonanța nr. 69 din 28 august 1997 privind bursele de mărfuri.

Tranzacționarea instrumentelor derivate pe indici are ca scop acoperirea riscului investitorilor în deținerea acțiunilor ce compun portofoliul indicelui, prin angajarea de tranzacții pe instrumente derivate în sens invers celor pe valorile mobiliare respective.

Indicele BET permite managerilor de portofoliu calcularea coeficientului de volatilitate beta, având astfel la dispoziție o măsură mai precisă a volatilității acțiunilor cotate.

Indicele BET este exprimat și în USD prin convertirea prețurilor în lei la cursul BNR din ziua respectivă, servind astfel și investitorilor străini care doresc o astfel de exprimare a indicelui.

Metodologia de calcul

Indicele BET este calculat ca o medie ponderată cu capitalizare a prețurilor celor mai lichide acțiuni cotate la Bursa de Valori bucuresti. Valoarea prețurilor din fiecare zi este raportată la prețurile corespunzătoare din data de referință (momentul t=0).

Formula de calcul a indicelui BET este următoarea : n

 qi0 x pit

i=1

BET = 1000 x f x

n

 qi0 x pi0

i=1

unde:

f = factor de corecție;

qi0 = număeul total de acțiuni emise de societatea (i) la data inițială; pit = prețul mediu ponderat al acțiunii (i) la momentul (t);

pi0 = prețul mediu ponderat al acțiunii (i) la momentul (0); n = numărul total de acțiuni din portofoliul indicelui (10);

Pentru a compensa orice efect artificial asupra prețului de tranzacționare datorat măsurilor de divizări sau consolidări de acțiuni, fuzionări ale firmelor sau orice modificări ale capitalului social al unei acțiuni aflate în portofoliul indicelui, valoarea indicelui este ajustată (indicele este racordat) cu un factor de corecție f, în ziua în care are loc schimbarea care afectează prețul.

Astfel, se realizează și comparabilitatea valorilor indicelui.

În cazul în care există acțiuni care nu mai corespund regulilor de includere în portofoliul indicelui și alte acțiuni care sunt tranzacționate corespund acestor reguli, se procedează la o actualizare a portofoliului indicelui. Și în acest caz factorul de corecție este recalculat, pentru a compensa această modificare. Astfel se asigură cerința ca indicele să reflecte zilnic schimbările prețurilor acțiunilor față de prețurile acelorași acțiuni la un moment de referință.

43

Toate modificările portofoliului indicelui se fac periodic și se decid de către Comitetul Indicelui al Bursei de Valori Bucuresti care analizează și decide trimestrial actualizarea acestuia conform celor prezentate anterior.

Regulile selecției valorilor mobiliare în portofoliul indicelui

Regulile selecției celor 10 acțiuni care formează portofoliul indicelui sunt următoarele:

acțiunile trebuie să fie cotate la categoria I a Bursei de Valori București;

acțiunile trebuie să aibă cea mai mare capitalizare bursieră. De asemenea, se urmărește ca suma capitalizărilor firmelor ale căror acțiuni sunt incluse în portofoliul indicelui să depășească 60% din capitalizarea bursieră totală;

acțiunile trebuie astfel alese încât să se asigure diversificarea portofoliului indicelui;

acțiunile trebuie să fie cele mai lichide, această caracteristică fiind aproximată prin totalul valorii tranzacțiilor pe acțiunea respectivă. Se urmărește ca suma valorii totale a tranzacțiilor acțiunilor din portofoliul indicelui să fie de cel puțin 70% din valoarea totală tranzacționată.

44