Gestiunea Portofoliului de Credite Aflate In Dificultate

INTRODUCERE

În prezent, piața în general cunoaște o dezvoltare deosebită la nivelul tuturor ramurilor, dezvoltare care implicit generează noi nevoi din partea consumatorilor. Odată cu apariția nevoilor apare și finanțarea acestora, astfel agenții economici care nu dispun de resursele necesare pentru achiziția produselor și serviciilor necesare desfășurării activităților sau chiar pentru nevoi personale apelează la creditarea bancară.

Așadar complexitatea activității bancare este mult mai mare datorită necesității studierii meticuloase a fiecărui agent economic care solicită un credit, aceasta implică verificarea situațiilor financiare anuale și nu numai în vederea formării unei viziuni asupra ansamblului activității care să poată oferi o imagine fidelă a realității financiare a entității verificate în vederea fundamentării deciziei de creditare.

Parcurgerea temei, care vizează riscurile în activitatea bancară în general, și în cea de creditare în special, devine cu atât mai interesantă cu cât modul de abordare al acestora la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene tinde spre un numitor comun, și anume Acordul Basel III.

Pornind de la aceste premise, am considerat deosebit de importantă alegerea unei teme de cercetare ce vizează riscurile în activitatea de creditare, punând accent pe analiza bonității clienților atât în cadrul deciziei de creditare în vederea asumării riscului de credit, cât și în determinarea performanțelor financiar-bancare, definind totodată relația risc – performanță în activitatea bancară.

Din pricina complexității riscului bancar, riscul de credit în special, performanța financiară a clienților constituie un domeniu elementar de cunoaștere, cercetare și aplicare date fiind împrejurările în care se dezvoltă actualul sistem bancar românesc.

În prezent, pe plan internațional, responsabilitatea privind menținerea sub control a riscurilor activității băncilor pe piețele financiare a fost redefinită ca un parteneriat între

instituțiile de reglementare și cei ce acționează efectiv pe aceste piețe.

De asemenea, în ultimii ani a apărut conceptul de guvernanță corporatistă care joacă un rol primordial în evaluarea și diminuarea riscurilor financiare printr-o gestionare eficientă a acestora în condițiile unui parteneriat cu roluri precise în evitarea, diminuarea și administrarea acestor riscuri.

Acest parteneriat este format din instituțiile de reglementare și supraveghere, acționarii băncilor, consiliul de administrație, managementul executiv, auditul intern, auditul extern și clienții băncii.

CAPITOLUL I

BONITATEA CLIENTULUI CREDITAT-OBIECTIV CENTRAL AL ANALIZEI DOCUMENTAȚIEI DE CREDIT

Analiza aspectelor financiare în evaluarea bonității clienților creditați

În activitatea de creditare sunt realizate diferite analize economico-financiare în vederea determinării standingului financiar, diagnosticului financiar care constituie proceduri de determinare a bonității clientului bancar în cadrul procesului de creditare.

”La baza analizelor mai sus menționate se află un suport informațional menit să contribuie la o analiză diagnostic de ansamblu. Din cadrul acestui suport informațional putem aminti:

Documente statutare;

Documente financiare;

Alte informații;

Plan al afacerii;

Alte documente pentru analiza investițiilor.”

În cadrul analizei bonității clientului orice instituție bancară ar trebui să își înceapă activitatea prin verificarea documentelor necesare activității de creditare în vederea stabilirii legalității acestora și constituirea unei prime etape pentru aprecierea performanței financiare a solicitantului, pentru ca apoi să pună de acord termenii și condițiile necesare creditării.

Pentru a oferi o definiție conceptului de bonitate este necesară asocierea acestuia cu cuvântul ” încredere”, astfel în urma analizei diferiților indicatori instituția bancară stabilește dacă poate avea sau nu încredere în solicitantul de credit, modul în care acesta și-a îndeplinit obligațiile bancare anterioare, respectarea condițiilor contractuale, plata ratei și a dobânzilor aferente creditelor solicitate anterior într-un timp optim și util.

Prin performanța financiară a unei entități se înțelege ansamblul de potențial economic precum și soliditatea financiară a acesteia dobândite de-a lungul desfășurării activității, performanță măsurată prin analiza factorilor cantitativi și calitativi la nivelul fundamentării deciziei de creditare.

În procesul creditării conform Regulamentului B.N.R. nr.3/2009, factorii cantitativi fac referire la următorii indicatori: de lichiditate, de solvabilitate, de profitabilitate și de risc, inclusiv riscul valutar, iar factorii calitativi vor face referire la aspecte legate de modul de administrare a firmei, de calitatea acționariatului, de garanțiile primite (alte garanții decât acelea care vor fi acceptate la diminuarea expunerii față de debitor), de condițiile existente pe piața în care entitatea economică își desfășoară activitatea.

Este considerat un avantaj al instituției bancare cunoașterea activității desfășurate de client în trecut, dar și previziuni ale acestuia în viitor deoarece aceste informații oferă băncii pe de o parte să își adapteze produsele și serviciile oferite pe piață în funcție de caracteristicile clientului, iar pe de altă parte oferă posibilitatea diminuării riscurilor privind recuperarea creditelor și încasarea dobânzilor.

În consecință, în vederea protejării fondurilor proprii și a celor atrase, banca are datoria de a-și selecționa judicios clienții, deoarece performanțele ei depind de eficiența cu care sunt acordate creditele. Garanția cea mai de preț pentru bancă trebuie să fie bonitatea clienților și nu garanțiile materiale.

“Cel mai frecvent sunt calculați și utilizați următorii indicatori de bonitate:

rata curentă a lichidității= active curente/ pasive curente x 100;

marja de exploatare= profit de exploatare/ cifra de afaceri x 100;

marja netă= profit net/ cifra de afaceri x 100;

grad de îndatorare= capitaluri împrumutate/ active total x 100;

rotația activelor curente= cifra de afaceri/ active curente (salarii medii);

rotația stocurilor= costuri de exploatare aferente cifrei de afaceri/ stocuri medii.”

Performanțele financiare ale unei entități economice nu reprezintă singurul element de luat în calcul pentru încadrarea unui client într-o anumită categorie de performanță finaciară, pe lângă aceasta orice instituție bancară trebuie deasemenea să țină cont de serviciul datoriei, prin care se definește capacitatea debitorului de a-și onora datoria la scadență, exprimat ca număr de zile de întârzâiere la plată de la data scadenței.

Așadar, serviciul datoriei este un important indicator care urmărește comportamentul clientului în legătură cu banca, chiar dacă face referire la trecut este un instrument de apreciere a moralității și responsabilității pe care banca îl utilizează pentru observarea comportamentului solicitantului în relația de parteneriat.

“Conform Regulamentului BNR nr.3/2009, încadrarea clienților în categorii de bonitate se va face după serviciul datoriei astfel:

Categoria “standard” atunci când clientul nu are rate nerambursate și dobânzi neachitate mai vechi de 15 zile.

Categoria “în observație” atunci când ratele scadente și dobânzile sunt achitate cu o întârziere de 16-30 zile.

Categoria “substandard” atunci când ratele scadente și dobânzile neachitate au o întârziere de 31-60 zile.

categoria “îndoielnic”, în cazul în care ratele și dobânzile au o întârziere de 61-90 zile.

Categoria “pierdere” – clientul are datorii restante mai vechi de 90 zile și nu își mai poate onora obligațiile.”

Indicatori cantitativi ai bonității

“În activitatea de programare financiară, de analiză și control a fenomenelor financiare din economia românească regăsim 4 grupe de indicatori cu destinații precise privind aprecierea bonității financiare a firmelor :

A. indicatori ai situației financiare a societăților comerciale;

B. indicatori ai gestiunii resurselor;

C. indicatori ai randamentului financiar și rentabilității;

D. indicatori ai valorii de piață a societăților comerciale.”

„Clasificarea creditelor și plasamentelor se face conform Regulamentului nr.3 din 2009, regulament care face referire la clasificarea creditelor și plasamentelor, constituirea, regularizarea și utilizarea de provizioane specifice de risc de credit prin utilizarea simultană a următoarelor criterii:

Serviciul datoriei;

Performanța financiară;

Inițierea de proceduri judiciare.”

Stabilirea performanțelor financiare ale solicitanților de credite se realizează pe baza anumitor indicatori economico-financiari, specifici și individualizați pentru fiecare bancă în parte.

Pentru fiecare indicator este stabilită o grilă de punctaj, în funcție de valoarea pe care o are în fiecare situație de particularizare aferentă clientului în cauză. Fiecărei societăți bancare îi este lăsată deplină libertate de decizie asupra indicatorilor ce vor fi luați în considerare la stabilirea performanțelor financiare ale clienților precum și asupra modului de punctare al acestora în stabilirea gradului de performanță financiară a clientului. De regulă apar două probleme:

Stabilirea unui număr prea mic de indicatori determină o creștere a riscului unei posibile evaluări sumare a performanței financiare a clientului.

Stabilirea unui număr prea mare de indicatori determină o creștere a timpului de fundamentare a deciziei de creditare.

Pentru evitarea acestor probleme estea necesară alegerea unei variante optime care să ia în considerare doar acei indicatori care au o semnificație reală în determinarea performanței financiare aferente entității verificate, astfel se consideră că varianta optima o reprezintă implementarea unui sistem computerizat de calcul a indicatorilor.

După alegerea indicatorilor relevanți pentru solicitant va trebui acordat un anumit punctaj acestor indicatori, însă chiar dacă preferabil ar fi acordarea unui punctaj egal tuturor indicatorilor pentru simplificarea calculelor obiectiv ar fi acordarea unor punctaje diferite, chiar restricționare în funcție de importanța și valoarea acestora, astfel încât de exemplu dacă indicatorul profitabilitate ar avea valoarea nulă sau chiar negative indicat ar fi să nici nu se mai realizeze calculul pentru ceilalți indicatori.

După calcularea indicatorilor de performanță financiară și stabilirea punctajului pentru fiecare dintre aceștia, se trece la însumarea punctajului. Clientul se încadrează într-o grilă, prin care i se atribuie o categorie de performanță financiară conform clasificației BNR. Această grilă de încadrare este stabilită de către fiecare societate bancară, conform propriilor norme de creditare, depuse la BNR, în momentul autorizării efectuării operațiunilor de creditare.

„BNR clasifică în cinci categorii agenții economici în funcție de performanțele financiare ale acestora astfel:

Categoria A- performanțele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a dobânzii și a ratei de credit. Totodată, se prefigurează menținerea performanțelor financiare la un nivel ridicat.

Categoria B- performanțele financiare ale entității sunt bune sau chiar foarte bune, însă nu pot menține acest nivel în perspectivă îndelungată.

Categoria C- performanțele financiare a entității sunt satisfăcătoare, îmsă au o evidentă tendință de înrăutățire.

Categoria D- performanțele financiare sunt scăzute și cu o evidentă ciclitate la intervale scurte de timp.

Categoria E- performanțele financiare arată pierderi și există performanțe clare că nu pot fi plătite nici ratele și nici dobânzile.”

Există de asemenea o serie de factori care deși nu sunt cuantificați pe baza unor indicatori, ei trebuie avuți în vedere în stabilirea performanței financiare a clientului:

Echipamentele existente;

Conducerea societății creditate;

Personalul societății crediate;

Poziția în ramură;

Domeniul de activitate.

Acești factori pot influența încadrarea în categoria de performanță financiară, dar nu pot determina deplasarea în sus sau în jos pe grilă cu mai mult de o treaptă.

Al doilea criteriu de selecție- “serviciul datoriei- reprezintă capacitatea debitorului, client al băncii de a-și onora obligațiile la scadență.”

Cel de-al treilea criteriu- inițierea de proceduri judiciare- presupune ca cel puțin una dintre următoarele măsuri să fie luate cu scopul de a recupera creanțele:

Instanța hotărăște deschiderea procedurii falimentului;

Instanța hotărăște aplicarea procedurii de executare silită față de persoanele fizice sau juridice.

Normele interne ale împrumutătorilor se constituie ca un singur act normativ, acestea se aprobă, pentru instituțiile de credit( altele decât organizațiile corporatiste), de organele cu funcții de conducere ale acestor instituții, iar în privința organizațiilor corporatiste de credit, se aprobă de organele cu funcții de conducere ale caselor centrale.

În ceea ce privește aplicarea, normele interne ce aparțin instituțiilor de credit necesită validarea de către Banca Națională a României, de Direcția de Supraveghere.

Instituțiile bancare încadrează debitorii din afara instituțiilor de credit în categoriile de performanță financiară corespunzătoare, notate de la A la E, descrescător în funcție de calitatea acesteia.

Evaluarea și stabilirea performanței financiare a unui debitor, fiind persoană fizică, se întocmește în funcție de criteriile stabilite de către instituțiile bancare prin norme interne, începând de la procedura de clasificare a solicitanților pe categorii de risc de rambursare, efectuate de acestea.

Evaluarea și stabilirea performanței financiare a unui debitor, fiind persoană juridică, care nu aparține sectorului insituțiilor bancare se realizează pe baza normelor interne care aparțin instituțiilor de credit, în funcție de punctaj oferit unor factori atât cantitativi cât și calitativi.

Principalii factori cantitavi fac referire la următorii indicatori, de lichiditate, de solvabilitate, de profitabilitate și de risc, incluzând și riscul valutar.

Acești indicatori se calculează pe baza informațiilor cuprinse în situațiile financiare anuale ale solicitantului, iar bonitatea clientului creditat se stabilește și contribuie la determinarea categoriei de clasificare privind creditele în următoarea lună a celei în care băncii i se prezintă raportările respective.

În situația în care instituțiile bancare se află în imposibilitate de a determina performanța financiară a unui debitor, ca persoană juridică fiind, care nu aparține sectorului instituțiilor bancare, aceasta se va încadra direct în categoria E.

Frecvența de determinare a categoriei de performanță financiară a unui debitor, acesta fiind persoană juridică, care nu aparține sectorului instituțiilor de credit este egală cu frecvența întocmirii situațiilor financiare.

În vederea clasificării creditelor solicitate de către un agent economic în vederea realizării unei investiții sau satisfacerii unor nevoi proprii, pe perioada cuprinsă între două elaborări ale situațiilor financiare, se va alege menținerea ultimei categorii de performanță financiară determinată.

În vederea determinării primei clasificări a creditelor pentru debitori, ca fiind persoane juridice, care nu aparțin sectorului instituțiilor de credit, realizată în conformitate cu prezentul regulament, se va lua în considerare categoria de performanță financiară stabilită pe baza ultimelor situații financiare.

În cazul debitorilor din cadrul sectorului de instituții de credit, performanța finaciară se va încadra direct în categoria A.

1.2. Rolul și importanța aspectelor nefinanciare în evaluarea bonității clienților

Aspectele nefinanciare oferă informații cu privire la credibilitatea clientului, ca element psihologic esențial în legătură cu formarea de către instituția bancară a convingerilor legate de calitățile morale și profesionale ale conducerii agenților economici, a reputației privită prin prisma calității produselor și modului de îndeplinire a obligațiilor cu partenerii de afaceri.

Factorii nefinanciari (calitativi) ai activității clienților pot fi:

Interni

Externi

Factorii interni se referă la:

Calitatea acționariatului

Calitatea managerială (pregătirea profesională, experiența, structura conducerii, prestigiul, calitatea sistemului informațional, succesiunea, perioada de rotație a conducerii, etc.)

Calitatea activității clientului (existența și viabilitatea planului de afaceri, evoluția

activității, caracterul activității, sfera de activitate, segmentul de piață, concurenții, relațiile cu furnizorii, politica de prețuri, resursele materiale și umane, etc.)

Strategia (dacă este realistă, realizabilă sau cu risc de eșec, existența sau nu a

planurilor de restructurare și redresare financiară, modalități de realizare)

Istoricul relațiilor bancare ale persoanei care solicită creditul (mărimea rulajelor

derulate de client prin unitatea bancară teritorială de la care este solicitat creditul,

profitabilitatea relațiilor anterioare ale băncii cu clientul, existența unor credite în derulare și a unor contracte de client la alte societăți bancare).

Volumul, structura și gradul de lichiditate al garanțiilor primite; amplasamentul

bunurilor ipotecate sau gajate ( mediu urban sau mediu rural, zonă centrală sau periferică) calitatea asiguratorului.

Factorii externi se referă la principalele forțe ce acționează în domeniul de activitate a entității; încadrarea activității clientului în politica economică generală; poziția geografică față de furnizori, clienți, mijloace de transport; caracteristicile sociale ale piețelor de desfacere; impactul legislației asupra activității clientului, etc.

Din ce în ce mai mult în activitatea bancară din țara noastră pe lângă analiza indicatorilor financiari începe să fie mult mai utilă analiza indicatorilor nonfinanciari deoarece aceștia au în vedere aspecte ce nu pot fi surprinse cu ajutorul indicatorilor financiari.

CAPITOLUL II

BONITATEA CLIENTULUI CREDITAT-CRITERIU ÎN CLASIFICAREA PORTOFOLIULUI DE CREDITE ȘI ÎN DETERMINAREA PROVIZIOANELOR SPECIFICE DE RISC DE CREDIT

Prin corelarea performanțelor economico-financiare cu serviciul datoriei se poate determina categoria de bonitate a clientului, aceasta constituind totodată și criteriul cel mai imoprtant privind acordarea și clasificarea creditelor.

Categoriile de performanță financiară se vor clasifica în ordine inversă a calității lor, astfel categoria A va avea cea mai bună performanță, iar categoria E cea mai slabă.

Evaluarea performanțelor financiare a unei societăți economice care nu aparține sectorului aferent instituțiilor de credit va determina încadrarea ei într-una dintre cele cinci categorii de performanță financiară. Evaluarea se va realiza în funcție de normele interne ale instituțiilor bancare pe baza unui scor( punctaj) atribuit factorilor cantitativi și calitativi.

Indicatorii de bonitate se calculează în funcție de datele, respeciv informațiile cuprinse în situațiile financiare ale societății economice, care sunt întocmite în conformitate cu reglementările elaborate de Ministerul Finanțelor Publice sau de către autoritățile competente similare din alte țări, iar categoria de performanță financiară determinată stabilește categoriea de clasificare a creditelor în următoarea lună celei în care băncii i se prezintă raportările respective.

2.1. Bonitatea clientului creditat – criteriu în determinarea provizioanelor specifice de risc de credit

Prin determinarea bonității financiare instituția bancară urmărește, analizează și verifică dacă entitatea economică corespunde criteriilor băncii în vederea aprobării sau respingerii deciziei de creditare, reprezintă totodată o metodă de analiză a agenților economici prin prisma riscului pe care aceștia îl reprezintă pentru un investitor, pentru bănci sau pentru parteneri de afaceri, astfel efectuându-se o ierarhie privind firmele cu bonitate financiară bună și foarte bună, satisfăcătoare și slabă, precum și firme expuse sau neexpuse dificultăților financiare, în ultimă instanță falimentului.

O altă implicație a bonității clienților în pocesul creditării constă în stabilirea necesarului de provizioane specifice riscului aferent unui credit, respectiv plasament care se realizează prin parcurgerea următoarelor etape:

Clasificarea creditelor și/sau plasamentelor:

identificarea din cadrul sumelor înregistrate în conturile de credite, respectiv plasamente a tuturor extraselor care reprezintă expuneri ale unor operațiuni derulate cu un anume debitor și, pentru fiecare dintre aceste expuneri, identificarea sau determinarea celorlalte attribute care sunt necesare pentru realizarea operațiunii de provizionare;

clasificarea acestor expuneri prin aplicarea simultană a următoarelor criterii

a) în cazul instituțiilor de credit :

Serviciul datoriei;

Performanța financiară;

Inițierea de proceduri judiciare .

b) în cazul instituțiilor financiare nebancare :

Serviciul datoriei;

Inițierea de proceduri judiciare .

Reclasificarea acestor expuneri într-o singură categorie, pe baza principiului

declasării prin contaminare (se ia în considerare cea mai slabă dintre categoriile individuale de clasificare).

2. Stabilirea necesarului de provizioane specifice riscului de credit :

2.1 Etapă cu caracter opțional – diminuarea expunerilor care sunt garantate astfel:

a) Prin deducerea din expunerea băncii față de debitor în ceea ce privește garanțiile acceptate a fi luate în considerare, astfel în cazul unui credit care este clasificat într-una din categoriile “standard”, “în observație”, “substandard”, “îndoielnic” sau “pierdere”, dacă nu s-au inițiat proceduri judiciare și în cazul în care toate sumele creditului respectiv înregistrează un număr de cel mult 90 de zile ca serviciu al datoriei.

b) Dacă se ia în considerare întreaga expunere indiferent de garanțiile acordate în cazul unui credit încadrat în categoria “pierdere”, dacă s-au inițiat proceduri judiciare, respective dacă se înregistrează un serviciu al datoriei peste 90 de zile, în cel puțin una dintre sumele creditului respective.

2.2 Aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obținute.

2.3 Etapelor 1 și 2 vor fi reluate în cazul tuturor celorlalți debitori față de care împrumutătorul înregistrează expuneri din credite/plasamente.

În tabelul nr.1 regăsim coeficienții de provizionare aferenți categoriilor de clasificare a creditelor, respective plasamentelor.

Tabel nr.1 Coeficienții de provizionare aferenți categoriilor de clasificare

SURSA: Corneliu Bențe, Gestiunea și contabilitatea instituțiilor de credit, Oradea, 2013, p.55

2.2 Implicațiile bonității clienților în determinarea nivelului dobânzilor la creditele bancare

Întrucât dobânda practicată de bănci cuprinde și ea o măsură a riscului de creditare este recomandabil ca ea să fie diferențiată în raport de situația financiară a clientului debitor și respectiv a categoriei de risc la care se încadrează creditul în discuție. În acest context este util a se opera cu un instrument de lucru adecvat, care să permită corelarea dintre dobânda practicată și riscul la care se expune banca prin acordarea creditului.

Se pleacă de la o dobândă considerată de bază, la care se adaugă o marjă de risc, exprimată în puncte procentuale, ce crește pe măsură ce creditul devine mai riscant. Într-un fel, se apreciază că dobânda diferențiată, calculată și apoi negociată, mai ales în cazul creditelor riscante, trebuie să joace un rol inhibitor, să diminueze apetitul de credit al întreprinzătorului mai puțin prudent, prin nivelul ridicat al prețului plătit pentru resursa împrumutată.

Un astfel de instrument ar putea fi utilizat astfel:

Tabel nr.2 Instrument de determinare a nivelului dobânzii la creditele bancare

SURSA:http:/doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2010/finante/Bica_Ioan_ro.pdf

Este fundamental de luat în calcul câștigurile directe, imediat cuantificabile, cum ar fi dobânda și comisioanele de încasat, în situația unei concurențe ascendente pe piața bancară crește și importanța câștigurilor indirecte, dificil de cuantificat și incerte, cum ar fi inițierea sau menținerea unor relații cu clienții, creșterea depozitelor și a cererii pentru servicii bancare etc.

În acest sens consider necesar ca în urma efectuării unor verificări periodice de către bănci asupra situațiilor financiare anuale, în cazul în care se constată îmbunătățiri, financiar vorbind legate de indicatorii calculați la începutul perioadei de acordare a creditului să se treacă la o diminuare substanțială a dobânzii stabilite inițial în aceași măsură cu îmbunătățirea indicatorilor supuși investigațiilor bancare.

De asemenea consider necesar ca băncile să trateze clienții ca pe adevărați parteneri de afaceri nu doar ca pe o sursă de profit, aceștia să fie informați atât despre posibilitatea negocierii dobânzii, condițiile și limitele acestei negocieri, acest aspect fiind mai mult teoretic cât și despre costurile totale (DAE) pe care le comportă un credit.

CAPITOLUL III

GESTIUNEA PORTOFOLIULUI DE CREDITE AFLATE ÎN DIFICULTATE

3.1 Deprecierea bonității clienților, un semnal al apariției creditelor neperformante

Este dificil de apreciat când se va produce prăbușirea unei companii. Dacă s-ar putea proiecta un mecanism de anticipare a eșecului unei firme atunci:

fie eșecul nu ar mai avea loc datorită măsurilor corective luate

fie previziunea s-ar împlini de la sine, datorită retragerii de către bancheri a facilităților de creditare.

Eșecul poate fi interpretat în mai multe feluri, în funcție de problemele pe care le implică sau de situația cu care se confruntă firma, nu în mod necesar colapsul și dizolvarea unei firme.

“Principala cauză a eșecului unei firme o reprezintă managementul financiar defectuos atât pe termen scurt, cât și în ceea ce privește imposibilitatea finanțării investițiilor din surse pe termen lung. Acest aspect conduce la epuizarea fondului de rulment, cu scopul de a remedia deficiențele activității. Există multiple cauze care pot aduce firma într-o astfel de situație:

incapacitatea de a recupera lichidități de la debitori;

retragerea împrumuturilor;

investiții în mijloace fixe folosind finanțări pe termen scurt și neputând realiza profituri imediate;

creșterea stocurilor (voluntară sau involuntară);

plătirea forțată a creditelor pentru a menține aprovizionarea la nivelul dorit și pentru păstrarea încrederii în firmă;

neputința de a limita costurile administrative în concordanță cu volumul activității;

politici de preț neeconomicoase.”

Semnalele care pot fi identificate din studiul rapoartelor financiare ale unei firme se pot

grupa în:

1. Semnale ușor identificabile:

creșterea masivă a contului creditori (datoriile) ceea ce reprezintă incapacitatea de a menține sistemul de plată anterior;

creșterea substanțială a stocurilor, reprezintă incapacitatea de a vinde produsele;

reducerea lichidităților disponibile, deci sunt probleme la nivel operațional (cost, volum de producție sau preț);

creșterea sumelor împrumutate pe termen scurt poate fi o problemă în cazul unui curs de schimb fluctuant;

creșterea sumelor împrumutate pe termen lung la o durată mai mare și la cursuri fixe, problemele sunt mai mici;

reducerea investițiilor viitoare – influențată mai mult de lipsa de lichidități, decât de nevoile reale ale activității;

reducerea dividendelor plătite – un semnal care avertizează asupra lipsei de încredere în viitorul firmei;

relația dintre mărimea conturilor (creditori, debitori, vânzări, profit) poate fi sugestivă.

Luate separat, fiecare înseamnă ceva, dar împreună ele pot indica modul în care firma

interacționează cu piața pe termen scurt.

2. Semnale greu de identificat:

norme de capitalizare – tind să elimine costurile din contul de profit și pierdere și să le reintroducă pe activ în bilanțul contabil.

Un exemplu tipic este al includerii dobânzii pentru banii împrumutați în vederea

construirii unei clădiri, în valoarea finală a mijlocului fix sau a înregistrării costului manoperei executate de salariați, ca element ce adaugă valoare unui activ și nu ca cheltuială.

Aplicarea unor astfel de norme aduce după sine modificarea valorii profitului datorită creșterii investițiilor de capital, percepute în mod pozitiv drept investiții în viitorul firmei.

Astfel în declarația privind fluxul de numerar primele semnale reprezintă costuri operaționale, transformate în acest caz în investiții de capital care se imobilizează până la finalizarea și punerea în funcțiune (recepție) a clădirii;

reevaluări frecvente ale activelor – în condițiile unei inflații ridicate și în încercarea de a îmbunătăți situația prezentată în bilanțul contabil, se fac adesea, reevaluări ale activelor și ca urmare cresc:

cheltuielile cu amortizarea;

cheltuielile cu taxele locale la buget;

capitalul.

3. Semnale care apar fără nici un avertisment :

Multe indicii privind potențialele probleme de lichiditate ale unei firme sunt adânc

îngropate în cifrele reprezentând totalurile conturilor (cheltuielile cu reclama sau marketingul în general). Rapoartele financiare care sunt publicate conțin informații bine cunoscute, dar unele probleme sunt lăsate să iasă la iveală numai în momentul în care experții contabili trebuie să semneze rapoartele financiare, deci în mod obișnuit ei sunt cei care forțează apariția problemei. Din păcate multe din aceste evenimente sunt date în vileag mult prea târziu.

4. Semnale, altele decât cele prin cifre care anunță apariția unui credit neperformant:

expansiune rapidă: a volumului, a principalelor conturi, a capitalului angajat;

incapacitatea de a întocmi la timp rapoartele financiare și situația conturilor;

încetinirea ritmului perioadei de recuperare a sumelor de încasat;

întreruperi frecvente ale producției;

pierderea unuia sau mai multor clienți importanți, cu poziție financiară solidă;

vânzarea activelor în afara cadrului obișnuit de afaceri;

achiziții speculative de inventar, care se abat de la practica normală de achiziție;

combinarea funcțiilor de președinte și director executiv, mai ales când acestor funcții li se asociază și un pachet mare de acțiuni proprii;

demisii frecvente din consiliul de conducere;

schimbări intervenite în conduita unor persoane cheie;

lipsa de experiență;

vânzarea de acțiuni aparținând proprietarului sau directorului firmei;

trecerea de achiziții de active, la leasing;

un comportament acaparator al conducerii.

5. Semnale de avertizare din interiorul băncii:

nerespectarea contractului de credite;

solicitări prea dese de credite;

scopul creditului solicitat este neclar;

probleme în obținerea garanțiilor;

retrageri mari de numerar;

procese și litigii cu alți creditori etc.

3.2 Arieratele de plăți, sistemul bancar și disciplina financiară

Printre diferitele fenomene care au loc la nivel global, se poate observa că există o legătură direct proporțională între creditele neperformante și adâncirea dezechilibrelor din economie.

Operatorii economici trebuie să acorde o importanță deosebită poziției financiare în general; surselor de finanțare, politicii de îndatorare, fluxurilor de trezorerie, acestea

influențând atât performanțele economico-financiare cât și serviciul datoriei și în final

categoria de bonitate.

Este necesar de precizat relația de intercondiționare care există între arierate și bonitatea clienților, acestea generându-se reciproc astfel încât arieratele determină deteriorarea categoriei de performanță financiară și implicit credite mai scumpe sau imposibilitatea de a contracta credite, fapt care la rândul său crează noi arierate.

Prin arierate înțelegem plățile restante, neonorate printr-un transfer corespunzător de bani, în intervalul de timp prevăzut prin contracte și în normele legale cu privire la decontările dintre agenții economici: firme, bănci, organisme guvernamentale.

O altă consecință a arieratelor este asocierea lor cu o parte de “balast” care duce la blocarea circulației bănești și a puterii de cumpărare, provoacă blocaje economico-financiare și decorelarea economiei nominale de economia reală.

Arieratele au o anumită influență asupra bonității clienților, implicațiile acestora observându-se în analiza serviciului datoriei de către ofițerii de credite, acest indicator fiind calculat pentru clienții existenți ai băncii, iar deși face referire la trecutul clienților băncii acesta pune în valoare comportamentul solicitantului în relația cu instituția bancară, moralitatea și responsabilitatea pe care solicitantul o investește în relația de parteneriat.

3.3 Implicațiile arieratelor clienților creditați asupra băncilor

Portofoliul de credite specific unei bănci comerciale și provizioanele aferente riscului.

Repartizarea creditelor pentru diverse domenii de activitate reprezintă o încercare a instituțiilor bancare de a echilibra portofoliile lor de credite, precum și raportul dintre risc și profit, astfel creditelor le sunt asociate diferite caracteristici de risc.

Prin principiul diversificării observăm că pierderile efective care aparțin unui portofoliu de credite pot fi previzionate în timp util și în aceeași măsură diminuate în timp ce numărul de credite distincte din portofoliul băncii devine mult mai răspândit pe afaceri de natură diferită.

“Pe măsura apariției și creșterii continue a creditelor neperformante, în interiorul băncii se creează o serie de implicații financiare nedorite, care se concretizează în înregistrarea în contabilitate a veniturilor artificiale, care la rândul lor vor fi impozitate, astfel diminuându-se sursele de creditare ale băncii, care generează profit, ca urmare a imobilizărilor create, în vederea creării de noi rezerve, dar și provizioane cât mai mari, care vor duce implicit la diminuarea profitului, la dividend din ce în ce mai mici, iar în final chiar la apariția pierderilor de capital propriu.”

Pentru a preveni apariția creditelor neperformante, în urma solicitării de către un agent economic a unui credit de la o instituție bancară acesta va fi încadrat într-o categorie de credit, căreia îi va corespunde o cota procentuală aferentă provizionului de risc care necesită a fi constituit, cotă care se va aplica asupra întregii sume formate din credit plus dobânzi datorate.

Aplicarea Regulamentului nr.2/2000 și a normelor metodologice specific la începutul lui noiembrie 2000, presupune obligativitatea clasificării portofoliilor de credite, pe lângă performanța financiară a altor două criterii și anume serviciul datoriei și inițierea de proceduri judiciare, criterii considerate a fi de maxima importanță în vederea analizei capacității clienților de a-și rambursa datoriile față de instituțiile bancare.

Criteriul privind „inițierea de proceduri judiciare” face referire la următoarele situații:

în cazul persoanelor juridice debitoare, instanța a fost de accord cu deschiderea procedurii de reorganizare judiciară ori de faliment, sau în cazul persoanelor fizice cererea fiind depusă de acestea sau de o terță persoană instanța dispune executare silită a patrimoniului;

printr-o hotărâre judecătrească definitivă s-a dispus învestirea cu formulă executorie a

contractului de credit, și deasemenea a contractelor de garanții aferente.

În concordanță cu relevanța acestor criterii privind caracterizarea performanței

financiare a clienților nonbancari, care beneficiază de credite, în acțiunea sistematică privind clasificarea portofoliului de credite, băncile comerciale folosesc următoarea matrice, notată ca tabelul nr.3:

Tabel nr.3 Criterii de încadrare pe categorii de clasificare pentru expunerile din credite, înregistrate de instituțiile financiare nebancare față de debitorii din afara sectorului instituțiilor de credit

SURSA: Corneliu Bențe, Gestiunea și contabilitatea instituțiilor de credit, Oradea, 2013, p.55

“Creditele neperformante se pot defini ca fiind acele împrumuturi bancare acordate clienților a căror situație economico-financiară, deteriorată din diverse cauze, în diverse faze ale procesului de creditare, nu mai asigură condiții de rambursare integrală sau parțială a creditului și de achitare a dobânzilor și comisioanelor datorate.”

Creditele în momentul când devin neperformante generează o serie de neajunsuri pe mai multe planuri și anume:

1. Din punct de vedere al băncii :

a) diminuarea profitului;

b) înregistrarea unor venituri artificiale (venituri de încasat) impozabile;

c) diminuarea surselor de creditare generatoare de profit.

În practica bancară compensarea costului unui credit neperformant se face prin derularea mai multor credite performante.

d) creșterea provizioanelor;

e) diminuarea capitalului propriu;

f) diminuarea patrimoniului prin trecerea în afara bilanțului.

Pentru a menține solvabilitatea, sumele aferente creditelor neperformante, vor fi luate din profit sau din alt activ al băncii.

2. Din punct de vedere al clientului:

a) diminuarea cifrei de afaceri;

b) creșterea debitorilor;

c) diminuarea profitului;

d) diminuarea capitalurilor;

e) creșterea obligațiilor și generarea falimentului.

3. Din punct de vedere macroeconomic:

a) blocaj financiar;

b) perturbații în ramuri și subramuri ale economiei;

c) limitarea activității de comerț exterior prin limitarea importurilor și a exporturilor;

d) dereglări monetare.

Din experiența instituțiilor bancare în a acorda credite se poate preciza faptul că principala cauză pentru care creditele devin neperformante este pe de o parte caracterizată de proasta gestiune managerială a activității conduse, iar pe de altă parte o slabă analiză din partea ofițerilor de credite a dosarelor de creditare.

Planul de afaceri trebuie să aibă următorul conținut:

prezentarea generală a societății.

Acest lucru se referă la: forma juridică, nivelul capitalului, numele patronilor sau deținătorilor de acțiuni, adresa, obiectul de activitate, tipul de activitate;

prezentarea afacerii – riscurile afacerii.

Promovarea unei afaceri eficiente și implicit credite de calitate depinde de calitatea

investigației pe care banca o face privind baza de credit a solicitantului. Băncile trebuie să evalueze riscurile cu care au de-a face în creditarea unei afaceri, să cerceteze motivul împrumutatului și să identifice sursele de restituire care depind de derularea afacerii pe care o creditează, deci dacă afacerea va fi profitabilă și dacă funcționarea ei în viitor va genera profit și suficient disponibil pentru a rambursa împrumuturile.

analiza pieței

Se analizează dacă: piața este saturată, segment de piață în creștere/declin, produs învechit, moda, distribuție, cost, transport, competiție, costuri de publicitate, portofoliul de clienți (ca număr și reputație).

procesul de producție.

Se verifică modul cum este organizat procesul de producție, etapele și cerințele pe fiecare etapă (personal, suprafață, echipamente, mijloace de transport, materiale, căi de acces etc), tipuri de fabricație (în serie, la comandă, sezonieră), caracteristicile producției (specială, standard), tehnologie și procedeele tehnologice aplicate, timpul, controlul calității, costul calității, costul energiei, uzura utilajelor, cheltuieli cu protecția mediului.

Pentru a fi eficientă o companie trebuie să ia în primul rând cele mai bune decizii privind producția și desfacerea, să dispună de o organizare care care să-i permită obținerea unor rezultate maxime.

informații financiare:

Situații financiare pentru perioadele anterioare și curente, proiecții financiare.

Abilitatea debitorului de a restitui creditul depinde de situația financiară. Pe baza planului de afaceri prezentat de companie se va folosi metoda diagnosticării SWOT care presupune identificarea următoarelor elemente: Sreengths-puncte tari; Weaknesses-puncte slabe; Opportunities-posibilități; Threats-amenințări. Se bazează pe tehnica investigațiilor, respectiv a chestionării, prin aplicarea de întrebări.

În final, toate informațiile obținute sunt grupate pe componentele analizei, fiind relevați factorii interni și externi ce influențează bunul mers al activității și puse în valoare punctele tari, punctele slabe, posibilități viitoare, amenințările.

Rezultatele analizei factorilor externi sunt influențate în principal de influențele de ordin politic și ale legislației, de cele economice (cererea de produse, canalele de distribuție, gusturile și moda, nivelul prețurilor, venitul consumatorilor, nivelul exporturilor și importurilor, curs valutar, taxe și impozite, tarife vamale etc.), cele sociale și nu în ultimul rând de cele privind utilizarea de tehnologii eficiente și de protecție a mediului.

Esența aplicării ei constă în analiza cauză – efect, iar calitatea diagnosticului depinde de măsura în care s-au identificat cauzele generatoare de disfuncționalități.

Ofițerii de credite vor analiza situația bonității clienților pe baza unui sistem de

indicatori de structură și performanță. Indicatorii de bilanț sunt indicatori statistici bazați pe date contabile la un moment dat. De aceea, pentru o mai bună apreciere a situației unui client și a înțelegerii activității acestuia, se impune analiza acestor indicatori în evoluție și în comparație cu alți clienți din aceeași ramură de activitate.

Băncile manifestă o dependență mare în decizia lor privind acordarea creditului față de indicatorii de bonitate și de garanțiile solicitantului, dar acești indicatori nu exprimă în totalitate realitatea, ei ar trebui să fie doar o carte de vizită a companiei, iar garanția ar trebui privită ca o măsură asiguratorie, nu ca o certitudine de recuperare a creditului prin valorificarea ei. Riscul garanției rezultă din incertitudinea băncii asupra posibilităților de a-și recupera creanțele din ultima sursă pe care o are la dispoziție, după epuizarea tuturor celorlalte căi.

În ceea ce privește creditele acordate putem clasifica garanțiile în două categorii mari:

a) garanțiile reale și b) garanțiile personale.

Garanțiile reale se pot define ca luarea sub gaj a unuia sau mai multor bunuri mobile sau imobile, după caz, care aparțin persoanelor fizice sau juridice care solicită împrumutul, bunuri care dacă creditul nu va fi rambursat, vor fi valorificate de către instituția de credit cu scopul de a-și recupera creanțele cuvenite.

Garanția reală are ca și forme gajul și ipoteca.

Garanțiile personale se definesc prin garanția acordată de către o terță persoană, fie ea fizică sau juridică, privind rambursarea creditului contractat de către debitor. Dacă persoana carea a contractat creditul nu îl restituie, terțul va avea obligația să plătească din fonduri proprii datoria solicitantului garantat către bancă.

Concretizarea unei garanții personale din punct de vedere juridic are loc prin angajamentul în scris făcut de către o persoană fizică sau juridică, prin care aceasta se obligă, ca în situația în care debitorul principal nu își va plăti datoria, aceasta să o plătească în locul acestuia.

Formele garanției personale sunt: fidejusiunea și cauțiunea.

3.4 Recuperarea creditelor declarate restante sau în litigiu

În vederea recuperării de către bancă a creditelor restante se poate proceda fie la plata de către debitor a sumelor datorate către bancă din proprie initiative, fie în caz contrar la aplicarea de proceduri de recuperare specifice băncilor.

Creditele restante se pot recupera prin două căi care sunt considerate de bază:

calea amiabilă; b) calea juridică.

b) Calea juridică de recuperare

După epuizarea posibilităților de utilizare a căilor amiabile (dar nu și renunțarea la ele), Comitetului de credite și risc din sucursală emite o hotărâre prin care se decide trecerea creditului rămas restant în faza de executare silită. Această procedură presupune predarea către consilierul juridic, a unui dosar al solicitantului care va cuprinde copii după toate actele necesare pentru susținerea litigiului (contracte, garanții, corespondența cu clientul etc.) de către Serviciul Credite, sub semnătura moderatorului precum și a șefului serviciu credite.

3.5 Instrumente de sprijin pentru supravegherea prudențială și stabilitatea financiară

În figura nr.1 se poate observa un instrument constituit în vederea realizării și îndeplinirii obiectivelor bancare. Instituțiile bancare trebuie să aibă la îndemână o serie de instrumente privind supravegherea și stabilitatea fiananciară a entităților cărora li s-au acordat credite precum și a mediului financiar, acestea fiind:

Figura nr.1 Fluxul informational al Centralei Riscurilor de Credit

SURSA:http:/doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2010/finante/Bica_Ioan_ro.pdf

Între instrumentele de supraveghere și stabilitatea financiară există o legătură directă acestea influențându-se reciproc, astfel pornind de la acordarea de credite de către instituțiile bancare persoanelor fizice sau juridice putem observa că nu toate creditele sunt rambursate în timp util și eficace, astfel apar creditele neperformante care reprezintă un dezavantaj pentru bănci, o pierdere de bani, pierdere care mai devreme sau mai târziu va fi resimțită și la nivelul economiei naționale influențând-o pe aceasta în mod direct.

În acest fel este perturbat echilibrul financiar existat într-un stat, echilibru denumit și stabilitate financiară.

a) “Centrala Riscurilor de Credit (CRC) reprezintă o structură specializată în colectarea, stocarea și centralizarea informațiilor privind expunerea fiecărei persoane declarante (instituție de credit sau societate de credit ipotecar) din România față de acei debitori care au beneficiat de credite și/sau angajamente al căror nivel cumulat depășește suma limită de raportare (20.000 RON), precum și a informațiilor referitoare la fraudele cu carduri produse de către posesori.”

Baza de date și informații a Centralei Riscurilor de Credit este planificată în patru registre:

1) Registrul central al creditelor (RCC) conține date și informații cu privire la riscul bancar raportate de instituțiile bancare și este actualizat lunar;

2) Registrul creditelor restante (RCR) conține date și informații despre riscul bancar care fac referire la abaterile de la graficele privind rambursarea din cel mult ultimii 7 ani și este alimentat lunar de RCC;

3) Registrul grupurilor de debitori (RGD) conține date și informații cu privire la grupuri de

persoane fizice si/sau juridice, reprezentând un singur debitor care este alimentat lunar

de RCC;

4) Registrul fraudelor cu carduri (RFC) conține date și informații cu privire la fraudele cu carduri efectuate de către posesori și care sunt raportate de instituțiile bancare fiind actualizat on-line.

b) Centrala Incidentelor de Plăți (CIP)

Centrala Incidentelor de Plăți reprezintă un centru privind intermedierea gestionării informației specifice incidentelor de plăți, pentru interesul public, dar și pentru scopurile anumitori utilizatori predefiniți. Datele privind incidentele de plăți sunt transmise, difuzate și valorificate în funcție de informații, chiar anterioare plății, păstrate în evidențe și care sunt ocazionate de fapte și acte potențial fraudulose, litigiose sau producând riscuri de neplată, chiar și dintre cele care pot afecta finalitatea decontării.

Centrala Incidentelor de Plăți gestionează și organizează un fișier de interes general, denumit Fișierul național de incidente de plăți FNIP, care este format astfel:

Fișierul național de cecuri FNC;

Fișierul național de cambii FNCb;

Fișierul național de bilete la ordin FNBO.

Bazele de date ale Centralei Incidențelor de Plăți pot fi accesate 24 de ore din 24 și conțin informații referitoare la:

refuzul plății cecurilor, cambiilor și biletelor la ordin;

declararea cecurilor pierdute, distruse, furate sau anulate precum și declararea cambiilor sau biletelor la ordin pierdute, furate sau distruse;

peroanele fizice sau juridice care se află în interdicție bancară în a emite cecuri.

Informațiile cu privire la incidentele de plăți sunt stocate în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți pentru o perioadă de șapte ani începând de la data înscrierii.

Incidentul de plată reprezintă neîndeplinirea obligațiilor participanților întocmai și la timp, înaintea sau în timpul procesului de decontare a unui instrument de plată (cec, cambie sau bilet la ordin), obligații care sunt rezultate prin efectul contractului și/sau al legii care le reglementează, a căror neîndeplinire este comunicată Centralei Incidentelor de Plăți de entitățile declarante, în vederea apărării interesului public.

Incidentul de plată major reprezintă incidentul de plată determinat de înregistrarea uneia din următoarele situații:

În cazul cecului:

cec emis fără autorizarea trasului;

cec refuzat din lipsa disponibil totală, în situația prezentării la plată înainte de a expira termenul de prezentare;

cec refuzat la plată din lipsa de disponibil parțială, în situația prezentării la plată înainte de a expira termenul de prezentare;

cec emis cu dată falsă sau care nu are o mențiune obligatorie;

cec circular sau cec de călătorie emis la purtător;

cec emis de un trăgător care se află în interdicție bancară;

În cazul cambiei și al biletului la ordin:

cambia fiind scontată fără existența în total sau în parte a creanței care este cedată în momentul cesiunii acestuia;

biletul la ordin sau cambia cu scadența la vedere au fost refuzate din lipsa totală de disponibil, în situația prezentării la plată în termen;

biletul la ordin, respectiv cambia cu scadența la vedere au fost refuzate din lipsa parțială de disponibil, în situația prezentării la plată în termen;

biletul la ordin, respectiv cambia cu scadența la un anumit timp de la vedere, la un anumit timp de la data emiterii ori la dată fixă au fost refuzate din lipsa totală de disponibil, în situația prezentării la plată la termen;

biletul la ordin, respectiv cambia cu scadența la un anumit timp de la vedere, la un anumit timp de la data emiterii ori la o dată fixă au fost refuzate din lipsă parțială de disponibil, în situația prezentării la plată la termen.

Scopul major al instuțiilor de credit îl reprezintă diminuarea riscului astfel încât în utilizarea instrumentelor de plată de debit, băncile își instruiesc clienții cu privire la utilizarea acestora în conformitate cu legile și reglementările aplicabile și, de asemenea încheie cu clienții convenții privind declararea imediată a instrumentelor pierdute, furate, distruse sau anulate.

Interdicția bancară reprezintă un regim cu caracter imperative, impus de instituțiile bancare unui titular de cont prin care i se interzice emiterea de cecuri pentru o perioadă de un an, în conformitate cu unele angajamente reciproce care se aplică plății cu cecuri, drept consecință a diverselor incidente de plăți majore produse cu cec.

CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ

LA SC KUKI AGRO SRL

Pentru încadrarea agenților economici într-o anumită categorie de performanță fianaciară, banca trebuie să efectueze analiza financiară a clienților săi, aceasta analiză efectuându-se pe baza informațiilor financiare furnizate de: bilanț și raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, balanța de verificare.

4.1 Analiza financiară a entității

În continuare, în tabelul nr.4 voi prezenta analiza financiară cu informații colectate din anexele nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 și nr.8 a clientului SC KUKI AGRO SRL:

Tabel nr.4 Analiza financiară a indicatorilor SC Kuki Agro SRL

SURSA: Prelucrare personală, Lect.univ.dr.Bogdan Moinescu, Creditare bancară-Note de curs-Academia de studii economice-Catedra de monedă, București 2008, p.24

Prin analiza economică evidențiată în tabelul nr.5, calculată cu ajutorul anexei nr.2 se urmărește detrminarea și evaluarea puterii economice a solicitantului de credit astfel:

Tabel nr.5 Analiza rezultatelor economice ale SC Kuki Agro SRL

SURSA: Anexa nr.2, http://www.zf.ro/zf-15-ani/cum-a-evoluat-inflatia-in-ultimii-15-ani-11706444, accesat în data de 02.11.2013, ora 13.00.

Pe lângă indicatorii finanicari banca este nevoită să analizeze și indicatorii non-financiari deoarece aceștia au o importanță deosebită în acordarea sau nu a creditului solicitat oferind informații despre moralitatea comercială și capacitatea managerială a potențialului client, astfel dacă clientul se află într-una din stările de dizolvare, faliment, înmatriculare respinsă, lichidare sau radiere acesta va fi eliminate imediat din analiză.

În continuare, în tabelul nr.6 voi prezenta o analiză a informațiilor nefinanciare ale entității studiate cum ar fi:

Tabel nr.6 Analiza informațiilor nefinanciare ale SC Kuki Agro SRL

SURSA: Prelucrare personală

4.2 Elaborarea metodologiei de agregare a notelor obținute pentru fiecare criteriu în parte

Societatea Kuki Agro SRL

Societatea KUKI AGRO prezintă următoarele caracteristici:

Informații generale

Nume Companie KUKI AGRO

Stare operațională Funcțiune

Statut juridic al companiei SRL

Data începerii activității 01/01/2011

Cod CAEN 0146

SURSA: Anexa nr.1

Informațiile financiare, conform tabelului nr.7 sunt următoarele:

Tabel nr.7 Datele financiare din bilanț ale SC Kuki Agro SRL

Bilanț

SURSA: Anexa nr.1

Tabel nr.8 Datele financiare din contul de profit sau pierdere ale SC Kuki Agro SRL

Contul de profit și pierdere

SURSA: Anexa nr.2

Pe baza informațiilor specifice societății KUKI AGRO și folosind date cu caracter general precum cursul de schimb, rata inflației au fost evaluate criteriile componente ale sistemului de rating observate în tabelul nr.9:

Tabelul nr.9. Criteriile sistemului de rating

REZULTATE ECONOMICE 2011 2012

Creșterea reală a cifrei de afaceri – 0,5882

Creșterea reală a profitului net – 1,686

Mărimea companiei 840.601,151 2.063.594,8324

MORALITATE COMERCIALĂ

Numărul de ani de activitate 2 3

Forma juridică SRL SRL

Starea operațională Funcțiune Funcțiune

PUTERE FINANCIARĂ

Lichiditatea generală 1,8817 1,0018

Lichiditatea curentă 0,7404

Gradul de îndatorare 0,8682

Acoperirea dobânzilor 28.303 62.539

Rotația stocurilor 38,4952

Termenul mediu de recuperare 17,9612 24,4059

a creanțelor

Termenul mediu de plată 53,7122

a datoriilor

Rotația activelor fixe 0 13,1453

Rotația activelor totale 6,4159 5,6946

Rata profitului 0,0066 0,019

Puterea de câștig 0,05 0,1269

ROE 0,9918 0,818

SURSA: Prelucrare personală

Valorile criteriilor sistemului de rating au fost notate în conformitate cu metodologia de rating. În tabelul nr.10 sunt prezentate notele obținute pentru fiecare indicator în parte:

Tabelul nr.10 Punctajele criteriilor sistemului de rating

REZULTATE ECONOMICE 2011 2012

Creșterea reală a cifrei de afaceri – 1

Creșterea reală a profitului net – 1

MORALITATE COMERCIALĂ

Numărul de ani de activitate 1 1

Forma juridică 4 4

Starea operațională 4 4

PUTERE FINANCIARĂ

Lichiditatea generală 1 1

Lichiditatea curentă 3 2

Gradul de îndatorare 5 5

Acoperirea dobânzilor 5 1

Rotația stocurilor 2 1

Termenul mediu de recuperare 2 2

a creanțelor

Termenul mediu de plată 3 3

a datoriilor

Rotația activelor fixe 5 1

Rotația activelor totale 1 1

Rata profitului 5 5

Puterea de câștig 5 5

ROE 1 1

SURSA: Lect.univ.dr.Bogdan Moinescu, Creditare bancară-Note de curs-,Academia de studii economice-Catedra de monedă, București 2008, p.22.

Ratingul pe cele trei aspecte ale activității societății KUKI AGRO este următorul:

Punctaj Rating

REZULTATELE ECONOMICE 1 A

MORALITATEA COMERCIALĂ 3 C

PUTERE FINANCIARĂ 2.33 B

SURSA: Lect.univ.dr.Bogdan Moinescu, Creditare bancară-Note de curs-,Academia de studii economice-Catedra de monedă, București 2008, p.22

Analiza comparativă între sistemele de rating ale BRD și BCR

Spre deosebire de sistemele de rating comercial care urmăresc notarea agenților economici în sens general, sistemele de rating utilizate de bănci urmăresc evaluarea unei solicitări de credit, având ca finalitate estimarea probabilității de nerambursare a creditului solicitat. Astfel, băncile utilizează pe lângă criterii generale privind caracteristicile clientului și informații specifice solicitării de credit precum valoarea sumei creditului solicitat, destinația fondurilor cerute, valoarea de piață a garanției și sursa de rambursare.

În vederea realizării următorului studiu de caz vom prezenta în continuare metodologiile de rating ale BRD, precum și BCR și testarea acestora pe baza caracteristicilor SC KUKI AGRO SRL.

Astfel, SC KUKI AGRO SRL a solicitat atât BRD cât și BCR suma de 1 mld. de RON, dispunând de un imobil în valoare de 1.5 mld. RON pe care acceptă să îl ipotecheze în favoarea băncii care îi va da curs favorabil solicitării sale. În partea finală a acestui capitol vom realiza o analiză comparativă între sistemele de rating ale BRD respectiv BCR pe baza analizei indicatorilor KUKI AGRO SRL.

Metodologia de rating BRD

Sistemul de rating al BRD indică printr-un singur simbol performanța așteptată pentru companii. Criteriile de performanță sunt:

Rentabilitatea financiară

Factori Lichiditatea generală

cantitativi Gradul de îndatorare

Rata de solvabilitate

Acoperirea dobânzilor

Calitatea acționarilor

Criterii Calitatea managementului

calitative Moralitatea comercială

Collateral Valoarea ajustată a garanției/ Total debit

Sistemul de rating al BRD este particularizat prin alocarea solicitantului într-o categorie specifică de performanță în funcție de criteriile prezentate anterior. Indicatorii, respectiv caracteristicile acestui sistem sunt evaluate pe baza anumitor intervale valorice (indicatori cantitativi) sau pe baza unor caracteristici descriptive( indicatori calitativi).

În conformitate cu sistemul de rating al BRD din tabelul nr.11, caracteristicile SC KUKI AGRO SRL se prezintă astfel:

Tabelul nr.11 Criteriile sistemului de rating conform BRD

Valori Rating

FACTORI CANTITATIVI

Rentabilitatea financiară 0,818 10

Lichiditatea generală 1,0018 10

Gradul de îndatorare 0,8682 0

Rata de solvabilitate 1,1518 10

Acoperirea dobânzilor 62,539 10

Factori calitativi

Calitatea acționarilor Interese convergente 10

Calitatea managementului Standard 10

Moralitatea comercială Bună 8

COLLATERAL

Valoarea ajustată a garanției/ Total debit 150% 10

TOTAL SCORE 78

SURSA: Prelucrare personală, http://www.mi.bxb.ro/Articol/MI_29_18.pdf, accesat la data 12.04.2014, ora 12.00.

Metodologia de rating BRD ne arată faptul că firma KUKI AGRO prezintă o performanță economică foarte bună, ea deși nu înregistrează un punctaj maxim al criiteriilor cantitative, înregistrând doar 40 de puncte, scorul total al entității este de 78 de puncte, motiv pentru care aceasta se încadrează în categoria de performanță A.

Compania prezintă nivele ridicate ale rentabilității și lichidității. Managementul activelor este eficient, iar firma prezintă o bună moralitate comercială.

Metodologia de rating BCR

Sistemul de rating de credite al BCR este conceput pe ideea de a asigura o abordare cât mai completă a riscului aferent împrumuturilor acordate, prin încorporarea celor două dimensiuni ale sale generate de:

Caracteristicile clientului- se determină pe baza unei analize cuprinzătoare, care acoperă toate aspectele acestuia:

Generale

Financiare

Caracteristicile creditului- se fundamentează pe informațiile care privesc creditul propriu-zis și oferă o imagine concludentă despre acesta:

Condiții de eligibilitate

Sursa de rambursare

Garanții.

Clienții BCR sunt clasificați în 11 categorii în funcție de obiectul principal de activitate, astfel încât pentru fiecare categorie în parte există intervale valorice diferite pentru indicatorii, ROE, lichiditatea generală, active pe datorii și datorii pe capital propriu.

Ratingul de credite se calculează pentru toți clienții solicitanți de credite, pe baza situațiilor financiare și a altor informații relevante. Notarea propriu-zisă se realizează prin marcarea căsuței corespunzătoare pentru fiecare criteriu care caracterizează clientul și creditul. Pentru același criteriu nu se poate marca decât o singură căsuță rezervată astfel încât, pentru fiecare client se marchează 14 căsuțe, tot atâtea câte criterii cuprinde ratingul.

Ratingul clientului se calculează ca medie ponderată a notelor obținute cu greutatea specifică fiecărui criteriu în parte.

Nivelul cel mai bun al ratingului este 1, iar cel mai slab 5, astfel un credit cu ratingul 5 este considerat pierdere, nivelul acceptabil fiind 3.

În conformitate cu specificul sistemului de rating BCR din tabelul nr.12, caracteristicile SC KUKI AGRO SRL au fost notate după cum urmează:

Tabelul nr.12 Criteriile sistemului de rating conform BCR

SURSA: http://www.scribd.com/doc/97900373/94979626-Analiza-Scoring, accesat la data de 03.03.2014, ora 14.00.

CR== 3x 0,1+ 2x 0,06+ 1x 0,06+ 3x 0,07+ 1x 0,08+ 2x 0,02+ 1x 0,08+ 2x 0,1+ 2x 0,08+ 1x 0,09+ 2x 0,03+ 2x 0,09+ 2x 0,1+ 2x 0,04= 1,86

Analiza comparativă a sistemelor de rating utilizate atât a celor două bănci prezentate în studiul de caz cât și sistemele de rating specifice celorlalte bănci din România se elaborează pe baza indicatorilor specifici pentru fiecare entitate în parte în cazul nostru SC KUKI AGRO SRL.

În urma aplicării fiecărei metodologii în parte vom putea observa și determina asemănările și deosebirile sistemelor de rating a celor două bănci BRD și BCR, astfel observăm următoarele aspecte:

În conformitate cu metodologia BRD, punctajul obținut de SC KUKI AGRO SRL este de 78 dintr-un total de 100, ratingul fiind de categoria A.

În conformitate cu metodologia BCR, punctajul obținut de SC KUKI AGRO SRL este 1,86 pe o scala de la 1 la 5.

Din cauza diferențelor privind metodologia de calcul a sistemelor de rating se creează probleme la nivelul determinării rezultatului agregat, astfel este nevoie de metode de echivalare privind compatibilitatea acestor sisteme la nivelul punctajelor obținute ale BRD și BCR.

Astfel, este necesar de menționat în primul rând diferența de scală a modalității de exprimare a rezultatului agregat, aceasta se referă la faptul că metodologia BRD cuantifică bonitatea SC KUKI AGRO SRL la 78 puncte pe o scală de la 1 la 100, în timp ce metodologia BCR cuantifică bonitatea SC KUKI AGRO SRL la 1,86 puncte pe o scală de la 1 la 5.

Această diferență metodologică poate fi rezolvată prin convertirea scalei BCR din sistemul 1-5 puncte în sistemul BRD 1-100 puncte cu ajutorul următoarei formule:

„CRBCR= x100”

CRBCR- echivalentul ratingului BCR în termenii scalei 1-100

RBCR- ratingul BCR în termenii scalei 1-5 puncte.

CRBCR= x100= 78,5 puncte.

În urma echivalării sistemului de rating al BCR cu cel al BRD, putem observa că punctajul obținut de BCR este de 78,5 puncte pe o scală de la 1 la 100, mai mult cu 0,5 puncte decât ratingul BRD, diferență provenită în principal din analiza criteriilor calitative și caracteristicile solicitării de credit.

Chiar dacă BRD punctează gradul de îndatorare inferior BCR, băncile au aproximativ aceeași părere și rezultat despre solvabilitatea entității, însă pe de altă parte lichiditatea generală este mai aspru punctată de BCR.

În ceea ce privește criteriile cantitative BRD oferă aproape un punctaj maxim, diferența față de maxim făcând-o moralitatea comercială care este apreciată ca fiind bună, însă BCR evaluând mai mulți indicatori calitativi are o părere deasemenea bună despre entitate, însă nu oferă punctaj maxim acesteia.

Pe parcursul prezentării comparative a ratingului celor două bănci pe baza informațiilor din situațiile financiare ale SC KUKI AGRO SRL se fac remarcate o serie de asemănări și deosebiri conceptuale.

Principalele asemănări conceptuale se referă la:

ambele instituții bancare evaluează agenții economici atât în funcție de criterii cantitative cât și calitative;

atât BRD cât și BCR utilizează ca și criterii cantitative lichiditatea generală, rentabilitatea financiară respectiv gradul de îndatorare rata de solvabilitate în cazul BRD și active pe datorii, respectiv datorii pe capital în cazul BCR;

ambele bănci utilizează ca și criterii calitative managmentul și calitatea acționariatului;

atât în cazul BRD cât și în cazul BCR calitatea acționariatului prezintă punctaj maxim.

Principalele deosebiri conceptuale se referă la:

în cazul metodologiei BRD, aceasta evaluează bonitatea solicitanților de credite pe baza unui sistem unic de evaluare, în timp ce în cazul metodologiei BCR se utilizează intervale valorice diferite pe baza obiectului principal de activitate al solicitantului;

în vederea evaluării performanțelor financiare a entității analizate BRD utilizează 14 criterii, în timp ce BCR utilizează doar 9 criterii, diferența majoră fiind în cazul criteriilor calitative, singura diferență în ceea ce privește BRD este moralitatea comercială, în timp ce restul criteriilor calitative precum strategia, caracteristicile pieței în care solicitantul își desfășoară activitatea și realitatea raportărilor contabile le regăsim în cazul BCR.

în timp ce BRD utilizează ca și caracteristici ale solicitării de credit doar garanțiile, BCR adaugă și condițiile de eligibilitate și sursa de rambursare în plus.

metodologia BCR folosește o metodă neliniară de agregare a notelor fiecărui criteriu în parte, în timp ce metodologia BRD acordă aceeași importanță tuturor criteriilor de evaluare;

în ceea ce privește lichiditatea generală și rentabilitatea financiară în cazul BCR intervalele valorice sunt mai exigente decât în cazul BRD.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În urma culegerii datelor și informațiilor necesare redactării acestei lucrări am încercat să sintetizez în paginile de mai sus ideile cele mai importante privind tema aleasă și anume „Bonitatea clientului creditat”, o temă complexă care studiată în profunzime prezintă misiuni dificile începând cu evaluarea dosarului solicitantului de credit, a ansamblului de indicatori atât cantitativi cât și calitativi, pe urmă cu supravegherea în urma acordării creditelor a agenților economici pe toată perioada creditării în condițiile economiei de piață actuale.

Am încercat să ofer în prima parte a lucrării o imagine privind noțiunile teoretice privind tema aleasă, indicatorii evaluați de către instituțiile de credit care în funcție de metodologia fiecărei bănci în parte se încadrează în anumiți parametrii de măsurare a performanței financiare a unei entități econmice. Pe lângă calculele necesare efectuate de bancă este fundamental de precizat riscul de creditare pe care fiecare bancă și-l asumă în acordarea creditelor, de aceea rezultatul evaluării dosarelor solicitanților de credite este atât de important în decizia de creditare.

Scopul oricărei intituții de credit este maximizarea profitului, care în cazul băncilor este format în principal din dobânzi ale creditelor acordate și alte venituri obținute din serviciile bancare, astfel este foarte importantă minimizarea riscului de creditare care are loc prin cunoașterea aprofundată a ofițerilor de credite a datelor și informațiilor relevante și reale a entității economice creditate.

Din punctul meu de vedere cel mai mare risc pe care îl poate suferi instituția de credit este acela al nerecuperării creditelor acordate datorită lipsei de profesionalitate sau datorită lipsei unei garanții adecvate creditului acordat.

În analiza documentației de creditare pe lângă performanța financiară a entității economice se are în vedere și criterii precum serviciul datoriei, respectiv inițierea de proceduri judiciare care oferă informații suplimentare legate de client în legătură cu relația sa anterioară cu banca, dacă este cazul.

În funcție de categoria de clasificare a creditelor( A, B, C, D, E) banca își constituie provizioane aferente acestor credite, care în cazuri de nerambursare să acopere parțial sau total pierderile ocazionate de acestea.

Fiecărui credit acordat de către bancă îi corespunde o dobândă, această dobândă diferă în funcție de categoria de credit în care este încadrată entitatea economică, astfel cele încadrate în categoria A au o dobândă normală, iar pe măsură ce categoria descrește dobânda crește.

Între entitatea economică creditată și instituția bancară există o legătură directă, astfel odată cu declinul entității apar probleme la nivelul băncii legate de creditele neperformante, datorită scăderii indicatorilor de performanță financiară a entității creditate.

Deasemenea există o legătură direct proporțională între creditele neperformante și dezechilibrele care au loc în economie, astfel la nivelul băncii apar arieratele de plăți concretizate prin neonorarea la timp a plății ratelor și dobânzilor aferente creditelor primite.

Astfel, datorită încercării de a diminua aceste credite neperformante, precum și reducerea cazurilor de nerambursare a creditelor acordate s-au implementat la nivelul băncii instrumente de sprijin pentru supravegherea prudențială și stabilitatea financiară.

În ceea ce privește studiul de caz am efectuat o analiză comparativă între metodologiile de rating ale BCR, respective BRD privind performanța financiară a SC KUKI AGRO SRL.

În analiza comparativă între cele două instituții de credit există atât asemănări cât și deosebiri semnificative la nivelul sistemelor de rating a acestora, iar punctajul agregat poate înregistra diferențe chiar mai evidente în cazul unor valori mai reduse a indicatorilor ROE și lichiditatea generală.

În continuare aș dori să redactez niște propuneri cu privire la studiul de caz realizat și anume:

Recomand analiza detaliată și în profunzime a documentației de creditare, în cazul nostru situațiile financiare anuale elaborate de către entitatea creditată, fapt definitoriu în fundamentarea deciziei de creditare;

Analiza și studierea nu numai a entității creditate ci și a mediului economic în care aceasta își desfășoară obiectul de activitate;

Acordarea unei importanțe deosebite analizei factorilor calitativi ai entității, factori care pot schimba decizia de creditare.

BIBLIOGRAFIE

M. Bătrâncea, L. Bătrâncea-Standing Financiar-bancar, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2006, pag. 10-12

Regulament BNR nr.3/2009 – M.O. 200/2009

Clara Ursuleac – Riscul în activitatea de creditare a agenților economici – BCR, 2003 pag.5

Ioan Trenca – Metode și tehnici bancare – Ed. Casa Cărții de Știință Cluj-Napoca 2002 – pag.180, pag.185, pag.188, pag.192, pag.200, pag.205, pag.217

Dedu V., Gestiune și audit bancar, Ed. Economică, București,2003

Regulamentul BNR nr. 3 din 19.03.2009 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specific de risc de credit, publicat în M.O. nr. 200/30.03.2009;

http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2010/finante/Bica_Ioan_ro.pdf, pag.5, pag.20-33.

http://www.ase.ro/upcpr/profesori/979/GB%202.%20Riscul%20de%20credit%20I.pdf

http://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=404&actId=88

T.Roșca – Monedă și credit, Ed. Altipa, Alba Iulia 2001, pag. 224, pag.226

Albu C., Albu N., Instrumente de management al performanței, Ed. Economică, București,2004;

http://www.lege-online.ro/lr-REGULAMENT-2-2000-(21985).html

,,Prin bonitate a clientului care solicită și obține un credit înțelegem capacitatea financiară a acestuia de a rambursa creditul și a achita dobânzile datorate la termenele convenite cu împrumutatorul” [Vasile MARIAN, Monedă și credit, Cluj-Napoca, 2000, p.263].

http://lege5.ro/Gratuit/gmydqnrq/regulamentul-nr-1-2001-privind-organizarea-si-functionarea-la-banca-nationala-a-romaniei-a-centralei-incidentelor-de-plati/1?pid=&d=2001-02-23&redirectReason=

A. Socol – Tehnica bancară, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca 2006, pag. 179-180

Lect.univ.dr.Bogdan Moinescu, Creditare bancară-Note de curs-,Academia de studii economice-Catedra de monedă, București 2008, p.22, p.24

Corneliu Bențe, Gestiunea și contabilitatea instituțiilor de credit, Oradea, 2013, p.55

http://www.zf.ro/zf-15-ani/cum-a-evoluat-inflatia-in-ultimii-15-ani-11706444

http://www.mi.bxb.ro/Articol/MI_29_18.pdf

http://www.capital.ro/lungul-drum-al-firmei-catre-creditul-bancar-184334.html

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

M. Bătrâncea, L. Bătrâncea-Standing Financiar-bancar, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2006, pag. 10-12

Regulament BNR nr.3/2009 – M.O. 200/2009

Clara Ursuleac – Riscul în activitatea de creditare a agenților economici – BCR, 2003 pag.5

Ioan Trenca – Metode și tehnici bancare – Ed. Casa Cărții de Știință Cluj-Napoca 2002 – pag.180, pag.185, pag.188, pag.192, pag.200, pag.205, pag.217

Dedu V., Gestiune și audit bancar, Ed. Economică, București,2003

Regulamentul BNR nr. 3 din 19.03.2009 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specific de risc de credit, publicat în M.O. nr. 200/30.03.2009;

http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2010/finante/Bica_Ioan_ro.pdf, pag.5, pag.20-33.

http://www.ase.ro/upcpr/profesori/979/GB%202.%20Riscul%20de%20credit%20I.pdf

http://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=404&actId=88

T.Roșca – Monedă și credit, Ed. Altipa, Alba Iulia 2001, pag. 224, pag.226

Albu C., Albu N., Instrumente de management al performanței, Ed. Economică, București,2004;

http://www.lege-online.ro/lr-REGULAMENT-2-2000-(21985).html

,,Prin bonitate a clientului care solicită și obține un credit înțelegem capacitatea financiară a acestuia de a rambursa creditul și a achita dobânzile datorate la termenele convenite cu împrumutatorul” [Vasile MARIAN, Monedă și credit, Cluj-Napoca, 2000, p.263].

http://lege5.ro/Gratuit/gmydqnrq/regulamentul-nr-1-2001-privind-organizarea-si-functionarea-la-banca-nationala-a-romaniei-a-centralei-incidentelor-de-plati/1?pid=&d=2001-02-23&redirectReason=

A. Socol – Tehnica bancară, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca 2006, pag. 179-180

Lect.univ.dr.Bogdan Moinescu, Creditare bancară-Note de curs-,Academia de studii economice-Catedra de monedă, București 2008, p.22, p.24

Corneliu Bențe, Gestiunea și contabilitatea instituțiilor de credit, Oradea, 2013, p.55

http://www.zf.ro/zf-15-ani/cum-a-evoluat-inflatia-in-ultimii-15-ani-11706444

http://www.mi.bxb.ro/Articol/MI_29_18.pdf

http://www.capital.ro/lungul-drum-al-firmei-catre-creditul-bancar-184334.html

ANEXE