Gestiunea investițiilor publice [617646]

Gestiunea investițiilor publice
3

UNITATEA DE STUDIU 1
INVESTIȚIILE ȘI ROLUL LOR ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

1.1. DEFINIREA NOȚIUNII DE INVESTIȚIE

În literatura de specialitate termenul de investiție este privit pe două planuri: primul, mai
larg reprezentat de investițiile financiare și al doilea, mai restrâns, al investițiilor de
capital.Investițiile financiare sunt reprezentate din orice plasament de capital, cu rolul de a obține
un anumit beneficiu (profit). Astfel, cumpărarea de acțiuni sau de alte titluri de valoare, plasarea
de sume de bani la bănci, alocarea de fonduri pentru dezvoltarea de afaceri (cu scopul de a obține
dividende, dobânzi și profituri) – reprezintă investiții financiare. Pe planul al doilea, cel al
investițiilor de
capital, agenții economici (atât cei publici cât și cei privați) achiziționează noi
mijloace fixe și se modernizează cele existente. Investițiile de capital au loc în economia reală
precum și în domeniile social – culturale, constituind baza creșterii economice și al dezvoltării
sectoarelor soc
ial – culturale.
Investi
țiile au un caracter novator, schimbă situația economică existentă, apar noi
elemente tehnologice decât cele cunoscute anterior. Investițiile vizează activitatea economică
viitoare, implicând astfel un însemnat factor de risc, ele reprezintă privarea de un consum cert
astăzi, în schimbul unei speranțe viitoare, pe care o certifică specialiștii.
Investițiile publice (statului) sau ale unui agent economic pot fi făcute în propria sa țară
sau în alte țări. Investițiile dintr-un stat pot avea surse interne și/sau surse externe atrase, deci
procesul investițional are determinări endogene și exogene. Atunci când se combină cele două
surse de proveniență a capitalului (internă și externă), activitatea investițională desfășurată se
numește investiție mixtă. Agenții economici străini pot realiza investiții proprii, fără participare
autohtonă.
În România se pot realiza trei categorii de investiții:
– investiții proprii, românești (autohtone);
– investiții mi
xte, cu capital românesc și străin;
– investiții străine, cu capital extern.
Corelația dintre investiții și creșterea economică este dublă: pe de o parte, investițiile
influențează creșterea economică prin volumul lor; pe de altă parte creșterea economică este
influențată de calitatea investițiilor realizate, aspect ce se reflectă în eficiența economică a
investițiilor.
Desfășurarea normală a procesului de producție presupune contribuția mai multor factori
(capital fix, muncă, materii prime), iar în cadrul acestora, un rol deosebit de important îl ocupă
capitalul fix. Crearea de noi utilaje, precum și aducerea parametrilor celor existente la nivelul
impus de progresul tehnic contemporan, se realizează numai prin investiții. În acest context,
investițiile de capital reprezintă totalitatea cheltuielilor prin care se creează sau se achiziționează
noi capitaluri fixe, productive sau neproductive, se dezvoltă, se modernizează și se reutilizează
cele existente. Prin investiții publice de capital se asigură construirea de noi unități economice,
dezvoltarea, modernizarea și reutilarea celor existente, precum și construirea, lărgirea și
amenajarea obiectivelor cu caracter social – cultural și de locuințe.Sunt asimilate investițiilor,
cheltuielile
pentru explorări, prospecțiuni și cercetări geologice referitoare la lucrările de
investiții; cheltuielile ocazionate cu proiectarea tehnologică și productivă a lucrărilor de

Gestiunea investițiilor publice
4
investiții; îmbunătățiri funciare. Prin extindere, sunt considerate investiții cheltuielile cu
supravegherea realizării viitorului obiectiv și pentru calificarea salariaților care vor lucra la
unitatea nou construită; cheltuielile pentru demolări, exproprieri și amenajări.
Investițiile , atât publice cât și private se pot clasifica după mai multe criterii, și anume:
 După structura lor, se pot grupa în:
– mașini, utilaje, instalații și linii tehnologice, inclusiv aparate de măsură și control;
– lucrări de construcții – montaj, compuse din lucrări de construcții și instalații și lucrări de
montaj al utilaje
lor tehnologice realizate pe șantierele de construcții;
– lucrări geologice pentru descoperirea de noi rezerve de substanțe minerale utile;
– alte cheltuieli de investiții.
 După legătura pe care o au cu obiectivul proiectat, investițiile se clasifică în:
– investiții directe: sunt cele care se fac pentru obiectivul de bază (achiziționarea utilajelor,
montarea acestora, executarea fundațiilor și a construcțiilor) Aceste investiții se
calculează pe baza devizelor de cheltuieli care se întocmesc pe categorii de lucrări, pe
obiectiv, sau pe întreaga investiție (devizul general).
– investiții colaterale: se materializează în lucrări care asigură utilitățile obiectivului de
bază (căi de acces, conducte de apă, gaze, aer comprimat, rețele telefonice, precum și cele
îndreptate spre construirea unor obiective destinate deservirii obiectivului de bază –
magazine, locuințe
în jurul obiectivului de bază). Cheltuielile care se fac cu aceste
investiții se stabilesc prin devize special elaborate
– investiții conexe : sunt cele finalizate în alte obiective economice (în amonte) pentru a
asigura viitorului obiectiv materiile prime necesare desfășurării procesului de producție.
 După sursa de finanțare, investițiile pot fi:
– investiții finanțate din surse proprii (se constituie din capitalul propriu (din profit, din
fondul de amortizare și din încasările obținute în urma vânzării unor utilaje);
– investiții finanțate din surse atrase (în această perioadă au rol mare în finanțarea
investițiilor și se constituie din credite bancare interne și externe, alocații de la buget sau
din alte surse).
 După modul de constituire pot fi:
– investiții nete (sunt constituite din sumele de bani ce provin din produsul național net și
au ca scop sporirea capitalului fix și a stocurilor de materii prime și materiale)
– investiții brute (se obțin adăugând la investiția netă amortizarea, care are ca scop
înlocuirea capitalului fix uzat. Investițiile brute contribuie astfel la creșterea absolută a
capitalului fix).
 După natura obiectivului, investițiile pot fi obiective noi sau pot fi dezvoltări,
modernizări, reutilări sau reprofilări ale unor investiții anterioare.
 După modul de execuție, investițiile sunt:investiții executate în antrepriză si investiții
executate în regie.Acest mod de clasificare sa folosește cu precădere pentru lucrările de
construcții. Modul de execuție este impus de o serie de factori, din care pot fi precizați:
gradul de specializare a viitorului obiectiv, mărimea obiectivului, natura lucrărilor, etc.
Investițiile se mai pot clasifica și după alte criterii și anume: sfera de activitate
(productivă, social – culturală); ramurile beneficiare (investiții executate în industrie, agricultură,
construcți
i, transporturi), etc.

Gestiunea investițiilor publice
5

1.2. ROLUL INVESTITIILOR IN SOCIETATE

Procesul investitional este un cumul de activitati a carui finalitate are un efect
multiplicator in societate, prin noile capacitati productive, dezvoltarea sau modernizarea celor
existente, toate acestea corelate cu nevoile prezente si/sau de perspectiva ale comunitatii, cu
posibilitatile de realizare tehnica si argumentate prin, analize economico-financiare privind
avantajele derularii acestuia proces.
Colectivitatile umane, indiferent de regim sau forma de organizare, au, inteles ca procesul
investitional este forta motrice de baza a dezvoltarii, generatorul de progres pe toate planurile. El
trebuie sa fie guvernat de anumite reguli, care sa formeze cadrul metodologic reglementar unitar
necesar desfasurarii sale in conditii de eficienta si eficacitate in toate sectoarele vietii economico-
sociale. El nu trebuie sa exceada cadrul general legal al stadiului de dezvoltare al societatii,
constituindu- se ca, o parte integranta sistemului unitar al economiei de piata.
Investitiile au un rol important cu implicatii profunde asupra sigurantei alimentare s i
sociale, in realizarea si consolidarea stabilitatii economice si sociale. Principalele forme de
manifestare ale contributiei activitatii investitionale la realizarea acestor deziderate, elemente
definitorii ale calitatii vietii sunt:
 potentarea ofertei de bunuri si/sau servicii in sensul ca, prin actiunea agentilor economici
declansatori de actiuni investitionale de implementare a diverse proiecte de crestere a
capacitatilor productive, va creste oferta pusa la dispozitia consumatorilor;
 potentarea nev
oilor – orice proiect de investitii va genera nevoi sau cereri suplimentare,
cu efect de antrenare/propagare in sectoare conexe; in amonte (furnizoare de materii prime,
materiale, utilitati, forta de munca etc.) sau in aval (distribuitoare sau consumatoare a bunurilor
si serviciilor oferite). Este cunoscut sloganul acestei perioade care arata ca iesirea din criza este
posibila numui prin investitii. Este corect deoarece orice proiect demarat acum va crea nevoi
sporite de resurse, materiale, tehnice, umane, potentand astfel productia din sectoarele de profil.
Astfel, const
ructia unei autostrazi, prin specificul ei, va solicita cantitati sporite de
echipamente, utilaje de constructii, materiale de constructii, ciment, produse de balastiera,
arocamente s.a., resurse umane semnificative, chiar daca nu de nivel IT, implicit efectul
bulgarelui de zapada determinat de interrelationarea dintre ramurile si sectoarele de activitate ale
unei economii. In cazul nostru, din pacate, efectul benefic este mult diminuat, nesemnificativ
chiar pentru ca antreprenorii, „firme straine de renume", adopta o strategie de procurement
bazata pe importuri, lucru de altfel remarcat si la marile firme de retail care au mari complexe
comerciale in Romania.
 regularizarea pietei prin sustinerea politicilor de stimulare sau inhibare
a cererii/consumului unui produs/serviciu. Printr-o politica de investitii abila actoriiscenei
economice pot educa consumatorii prin atragerea lor spre servicii/produse cu anumite atribute ce
tin de protectia mediului (produse biodegradabile, cu consumuri reduse de materiale rare),
conservarea energiei, protectia starii de sanatate a individului (produse naturale fara aditivi
nocivi) etc.;
 cresterea stocului de active fixe prin realizarea de proiecte sau programe de investitii,
constituind principala parghie de realizare a unei restructurari economice reale, prin crearea de
noi structuri, mai performante in acord cu optiunile strategice ale societati;
 obtinerea
de venituri suplimentare pentru investitor, pentru alti agenti economici antrenati
prin efectul de propagare, precum si la populatie, in general;

Gestiunea investițiilor publice
6
 in sectorul public, investitiile destinate serviciilor pentru populatie se caracterizeaza
printr-o larga paleta de efecte induse de ordin social, cultural etc. Orice protect de investitii din
domeniul lucrarilor publice este (trebuie sa fie) subordonat unei conceptii generale, integratoare
la nivel de colectivitate teritoriala si, ca atare, efectele sale vor avea un caracter difuz in
comunitate, dar si la nivelul individului;
 investitiile
joaca rolul de regulator/compensator pe piata fortei de munca in imbunatatirea
calitatii vietii.
Implementarea unor proiecte sau programe de investitii antreneaza modificari in ocuparea
fortei de munca prin generarea nevoilor suplimentare de forta de munca in sectoare care
pregatesc si implementeaza actiuni investitionale (cercetare-proiectare, constructii, productia de
echipamente si instalatii de lucru etc.), dar mai ales la beneficiarii de proiect care exploateaza
noile capacitati de productie. Aceasta are ca efect imediat (sau intr-o perspectiva mai mult sau
mai putin indepartata), atenuarea presiuni factorilor generatori de somaj. In acest context,
investitiile pot fi privite ca liant intre generatii, prin crearea de noi locuri de munca pentru
generatia tanara, dar si prin mostenirea de capital fix pe care aceasta o primeste de la generatiile
anterioare.
Nu in ultimul rand, investitiile constituie suportul material al promovarii progresului
tehnico-stiintific in diverse sectoare de activitate. Proiectele de investitii aplicate sunt mijlocul
principal de valorificare a solutiilor tehnice si tehnologice noi oferite de cercetarea stiintifica.

1.3.STRATEGII INVESTIȚIONALE

Procesul investițional reprezintă suportul material al dezvoltării economice, investițiile
stau la baza diversificării sau creșterii calitative a tuturor factorilor de producție. Fără activitatea
de investiții nu se pot asigura sporuri de capital fix sau circulant, creșterea numărului de locuri de
muncă, creșterea randamentelor utilajelor, creșterea productivității muncii. Investițiile pentru
dezvoltare, ca totalitate a cheltuielilor făcute pentru construirea de noi obiective, dezvoltarea sau
modernizarea celor existente, reprezintă un cost cert pentru un viitor ce conține elemente de
incertitudine. Fenomenul de incertitudine poate consta în diminuarea cererii pentru produsele
finite, creșterea cantităților de produse finite apărute pe piață, creșterea costurilor materiilor
prime, apariția altor produse mai performante, etc. De aceea, în cadrul strategiilor și politicilor
firmei, strategia investițională are un loc important deoarece toate celelalte activități ale firmei
depind de investiții, depind de politica de investiții adoptată.
Strategia investițională, ca o mulțime logică de informații cu caracter tehnic și economic,
stabilește, pe baza unor studii, analize, simulări, obiectivele principale ale firmei în domeniul
investițional, acțiunile ce urmează să se desfășoare pentru atingerea obiectivelor, modalitățile de
atingere a acestora, sursele de finanțare și metodele de alocare a resurselor. Strategia
investițională, ca o strategie parțială, dar care ocupă un loc central în cadrul strategiilor și
politicilor firmei, trebuie să aibă în vedere și celelalte strategii ale firmei (de piață, de
restructurare, privatizare, informatizare, etc.), înscriindu-se în strategia globală a firmei, în
politica sa economică, asigurând suportul financiar al materializării programelor firmei.
Strategia investițională a firmei, fie ea privată sau publică, are un puternic caracter
novator deoarece prin investiții se asigură promovarea progresului tehnic și a rezultatelor
cercetării științifice, perfecționarea capitalului fix, a tehnologiilor, a metodelor de organizare a
producției, etc.

Gestiunea investițiilor publice
7
În funcție de puterea economică a firmei, de corelarea care există între ceea ce ea produce
și cererea pieței, strategia investițională poate fi:
– strategie de redresare;
– strategie de consolidare;
– strategie de dezvoltare.
Strategia investițională de redresare (aplicabilă firmelor la care cererea de produse finite a
scăzut foa
rte mult) presupune restructurarea producției, schimbarea utilajelor și tehnologiei, etc.
Strategia de consolidare se aplică numai acolo unde se constată mici modificări în
structura pieței, unde au apărut și alți furnizori de produse finite, unde se constată o creștere a
concurenței și există riscul pierderii vechilor piețe de desfacere a produselor finite. Strategia
aplicată în această perioadă trebuie să fie una de adaptare la condițiile concrete ale vieții social –
economice, de menținere a poziției câștigate, a locului deținut în acțiunile de cooperare și
contractele cu partenerii tradiționali.
Strategia de dezvoltare se aplică în cazul în care există o cerere pronunțată de produse
finite sau în cazul în care piața reclamă apariția de noi produse finite cu parametri, calități, sau
efecte sociale superioare celor existente deja pe piață.
Investițiile reprezintă o economie la fondul de consum, o cheltuială făcută azi pentru
asigu rarea unei dezvoltări viitoare și, în acest caz, investitorului nu-i poate fi indiferent modul
cum se cheltuiește această economie a lui. În cazul investițiilor publice, investiții care au la bază
surse bugetare, interesul este al întregii comunități, al tuturor contribuabililor. Ca urmare, la baza
oricărei activități investiționale trebuie să stea principiul eficienței economice, al obținerii unui
efect cât mai mare la fiecare unitate de efort făcută.
Elaborarea unei strategii investiționale presupune multă abilitate din partea celui ce o
elaborează, deoarece orice strategie implică riscuri, știindu-se că cea mai mare rată de risc poate
duce la cele mai mari profituri, dar și la cele mai mari pierderi. De aceea, orice strategie, și cu
atât mai mult cea investițională, necesită multă gândire și analize minuțioase, deoarece nu
întotdeauna strategia de a obține cel mai mare profit este cea mai bună.
La nivel macroeconomic, în sfera de acțiune a investițiilor publice, strategiile
guvernamentale de investiții, trebuiesc elaborate în conformitate cu planul de dezvoltare
economică națională pe termen mediu și lung, ținând cont de obiectivele strategice naționale. În
cazul obiectivelor de investiții foarte mari care necesită finanțări mari și foarte mari, statul poat e
coopera și cu firme cu capital privat, atât naționale cât și internaționale.
În fundamentarea strategiei investiționale și în general a firmei, trebuie observat ce tip de
economie de piață promovează guvernul. Într-un fel se va fundamenta strategia dacă economia
de piață se bazează pe o concurență perfectă sau pe una imperfectă, pe o economie de piață
dirijată de Stat, planificată, sau pe una modernă, liberală.
Evident că fiecare țară își dorește o economie de piață modernă, care se realizează prin
mecanismele economico – financiare unde statul influențează în mod direct activitatea firmelor
prin pârghii
financiare, unde economia este descentralizată și proprietatea publică coexistă cu cea
privată (care deține ponderea cea mai mare).
Strategia investițională, cel puțin pentru marile firme (private sau publice), depinde de
opțiunile politice. De aceea, este foarte greu pentru o firmă mare să elaboreze o astfel de
strategie, să facă propuneri de acțiuni concrete pentru realizarea unor obiective, dacă nu există o
strategie la nivel macroeconomic sau dacă aceasta nu este cunoscută de factorii de decizie de la
nivel sectorial, regional, zonal, etc.

Gestiunea investițiilor publice
8
Cel mai mare neajuns al unei politici economice îl reprezintă marginalizarea activității de
investiții, lipsa de coordonare dintre o serie de măsuri ce vizează reforma economică și
activitatea investițională.
Relansare activității din industrie, construcții și agricultură, ridicarea productivității
muncii și a eficienței utilizării factorilor de producție, creșterea accelerată a exportului față de
import, nu se poate face fără o politică clară în domeniul investițiilor la nivelul guvernului, care
să constituie un element orientativ pentru fundamentarea strategiilor investiționale ale firmelor
publice ori private.