__ Gestiunea Financiară a Întreprinderii __ [618420]
FACULTATEA FINANȚE
DEPA RTAMENTUL FINANȚE ȘI ASIGURĂRI
Ion VIERU
GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII
TEZĂ DE LICENȚĂ
Specialitatea 364.1 Finanțe și Bănci
ADMIS la susținere
Șef departament ,,Finanțe și Asigurări”
conf. univ. doctor în economie
Botnari NADEJDA
__________________
”___”_________2019
Chișinău – 2019
Autor:
student: [anonimizat]. FB 152
învățământ cu frecvență redusă
Vieru ION
________________
(semn sătura
Coordonator științific:
conf. univ., doctor în economie
Botnari NADEJDA
________________
(semn sătura)
2
Declarația pe propria răspundere
a) Student: [anonimizat], __Ion Vieru ___ absolvent: [anonimizat] ___Finanțe ___ al Academiei de Studii
Economice din Moldova, specialitatea Fina nțe și Bănci, declar pe propria răspundere ca teza
de licența pe tema:__ ” Gestiunea Financiară a Întreprinderii ”__
a fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la о altă facultate sau
instituție de învățământ superior din țară sau din st răinătate, iar exemplarul prezentat și
înregistrat la departament corespunde integral cu varianta electronică plasată în sistemul
Anti -plagiat.
De asemenea, declar ca sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet, sunt indicate cu
respectarea regul ilor de evitare a plagiatului:
– fragmentele de text sunt reproduse întocmai și sunt scrise în ghilimele, deținând referința
precisă a sursei;
– redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conține referința precisă;
– rezumarea ideilor altor autori conține referința precisă a originalului.
__________________
Semnătura
b) Conducătorul științific
Subsemnatul(a), _ Botnari Nadejda __ la departamentul _Finanțe și Asigurări __, în calitate
de conducător științific a tezei d e licență a student: [anonimizat], ___Vieru Ion __, cu tema
_” Gestiunea Financiară a Întreprinderii ” ,
declar, că teza prezentată corespunde după structură și conținut planului aprobat și obiectivelor
stipulate și admit, pe această cale, plas area tezei în Repozitoriul ASEM.
______________________
Data
__________________________
Semnătura
3
CUPRINS
Declarația pe propria răspundere ………………………….. ………………………….. ……… 2
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 4
Capitolul I CADRUL TEORETIC ȘI METODOLOGIC AL GESTIUNII
FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII ………………………….. ………………………….. .. 6
1.1 Gestiunea financiară: concept, conținut, principii și obiective ……………….. 6
1.2 Metode și politici de gestiune financiară a întreprinderii ……………………….. 9
1.2.1 Gestiunea financiară pe termen scurt ………………………….. ………………… 9
A. Gestiunea stocurilor ………………………….. ………………………….. ……………….. 13
B. Gestiunea creanțelor ………………………….. ………………………….. ………………. 16
C. Gestiunea numerarului ………………………….. ………………………….. ……………. 19
1.2.2 Gestiunea financiară pe termen lung ………………………….. ……………….. 23
1.3 Efectele gestiunii financiare asupra rezultatelor financiare ………………….. 26
Capitolul II STUDIU PRIVIND EFECTELE GESTIUNII FINANCIARE A
ÎNTREPRINDERII ………………………….. ………………………….. …………………………. 30
2.1 Efectele de gestiune financiară asupra rezultatele financiare ………………… 30
2.2 Analiza indicilor de lichiditate, solvabilitate și fluxului de numerar ……… 38
2.3 Analiza efectelor de gestiune financiară asupra stabilității financiare a
întreprinderii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 44
Capitolul III DIRECȚII DE EFICIENTIZARE A GESTIUNII FINANCIARE
A ÎNTREPRINDERII ………………………….. ………………………….. ……………………… 52
3.1 Metoda SWOT de analiza a situației financiare ………………………….. ……… 52
3.2 Soluții de îmbunătățire a situației financiare a întreprinderii ………………… 54
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI ………………………….. ………………………….. …. 60
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 62
ANEXE Situațiile Financiare ale întreprinder ii SRL ”Lumea Filtrelor” ….. 64
4
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei de cercetare. Schimbările care au loc în prezent în
economia de piață influențează nemijlocit sistemul financiar al statului, dar, mai cu seamă,
finanțele întreprinderilor. Accesul la diferite fonduri, provenite din afara țării, și modernizarea
operațiunilor bancare su nt factori importanți care au influențat considerabil modul de constituire
a resurselor financiare în cadrul întreprinderilor autohtone.
Unul din obstacolele dezvoltării businessului din Republica Moldova este finanțarea și
anume insuficiența, formarea, r epartizarea și utilizarea irațională a resurselor financiare, care
limitează posibilitățile de dezvoltare a afacerii și crearea de valoare adăugată.
Acest aspect condiționează necesitatea unei cercetări mai ample asupra metodelor de
gestiune a resurselor f inanciare în scopul optimizării procesului de formare și utilizare a acestora
și asigurării echilibrului financiar atât pe termen lung, cât și pe termen scurt.
Economia de piață plasează în centrul activității economice întreprinderea. Rezultatele
obținute de aceasta este, pozitiv sau negativ, ansamblu economie naționale reprezintă
întreprinderea deoarece aici, la întreprindere, se produc bunurile și serviciile necesare pentru
existență și dezvoltarea unei societăți. Ea poate fi comparată cu un organ comple x, în care are loc
combinarea factorilor de producție, după anumite reguli și anumite proporții transformându -le în
valori mai mari și furnizarea societății. Prin, punerea la dispoziția consumatorilor acele bunuri și
servicii de care ei au nevoie pentru a -și satisface nevoile sociale.
Economia de piață oferă întreprinderilor libertate în acțiune. Proprietarii sunt cei care decid
tipul de activitatea a întreprinderii, ce bunuri să producă, piața pe care doresc să lucreze, dar
deciziile ulterioare privind cum să producă, cât să producă și la ce preț sunt impuse de către
piață. Maximizarea valorii întreprinderii în aceste condiții, necesită studierea permanentă atât
mediul intern, cât și cel extern al întreprinderii de către managerii acesteia, aceștia trebuind să fie
suficient de receptivi la modificările de mediu pen tru a realiza obiectivul propus.
Scopul cercetării constă în dezvoltarea abordărilor teoretice, metodologice și practice de
gestiune activităților economico financiare în vederea optimizării proces ului de formare și
utilizare resurselor , asigurarea echilibrului financiar precum și a unei activități durabile.
Obiectul de cercetare constituie efectuarea analizei resurselor disponibile de întreprindere
precum și gestionarea lor eficientă pentru realiz area obiectivelor financiare. Obiectivul principal
este de a identifica problemele cu care se confruntă întreprinderea și de a face recomandări cu
scopul de a înlătura aceste probleme.
5
Metodologia cercetării . În vederea atingerii scopului propus, în procesul cercetării au fost
utilizate așa metode de cercetare științifică precum: cercetare teoretica (fundamentală) – pentru
dezvoltarea teoretică și conceptuală a temei, cercetare calitativa – a fost utilizată pen tru a fi
înțelese conceptele fundamentale și formularea concluziilor. În capitolul 2 ,, Studiu privind
efectele gestiunii financiare a întreprinderii ” a fost utilizată cercetarea cantitativa au fost culese
datele din situațiile financiare ale întreprinder ii și efectuarea calcularea indicatorilor.
Structura lucrării. Ținând cont de complexitatea temei, scopul și sarcinile urmărite,
cercetarea a fost concepută cu următoarea structură: introducere, trei capitole, concluzii generale
și recomandări, lista surs elor bibliografice și anexe.
În primul capitol ,,Cadrul teoretic și metodologic al gestiunii financiare a
întreprinderii ” sunt generalizate conceptele de bază privind gestiunea financiară a
întreprinderii și sunt prezentate principalele metode și politici de gestiunea financiară a
întreprinderii pe termen scurt și lung.
În capitolul 2 ,, Studiu privind efectele gestiunii financiare a întreprinderii ” efectuat
în baza situației financiare a SRL ,,Lumea Filtrelor” sunt analizați principalii indicatori care
influențează efectele de gestiune financiară precum și formarea stabilității financiare a
întreprinderii cu scopul de a asigura o continuitate a activității întreprinderii.
Capitolul 3 ,, Direcții de eficientizare a gestiunii financiare a întreprinderii ” cuprinde
analiza principalilor indicatori care au influențat negativ în urma gestionării financiare a
întreprinderii în perioada analizată. De asemenea în acest capitol sunt descrise principalele
direcții de eficientizare a gestiunii financiar e a întreprin derii precum și acțiuni care sunt necesare
de întreprins pentru a asigurarea unei gestiuni eficiente care va contribui la realizarea
obiectivelor companiei.
În Concluzii generale și recomandări sunt expuse concluziile formulate în rezultatul
cercetării și sunt înaintate recomandări în vederea optimizării gestiunii financiare a întreprinderii.
6
Capitolul I CADRUL TEORETIC ȘI METODOLOGIC AL GESTIUNII
FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII
1.1 Gestiunea financiară : concept, conținut, principii și obiective
Originea cuvântului ” gestiune provine de la latinescul gestio , care conform dicționarului
enciclopedic înseamnă:
– Acțiunea sau maniera de a administra sau conduce, de a organiza ceva;
– Perioada pe timpul căreia se gestionează o afacere ”1.
Din punct de vedere financiar termenul gestiune înseamnă gestionarea fluxurilor financiare
prin punerea în aplicare un set de metode și politici de politică financiară.
‘’ Gestiunea financiară constituie un ansamblu de metode de analiză și de tehnici operative
care pe rmit agenților economici și altor organisme să -și asigure pătrunderea eficace în mediul lor
financiar. Gestiunea financiară este în strânsă dependență de sistemul financiar global, dar este
determinat și de însăși dezvoltarea întreprinderii. Astfel, aspect ele specifice ale gestiunii
financiare în diferitele stadii ale dezvoltării afacerii depind de lansarea, evoluția, maturitatea sau
declinul acesteia. În toate aceste stadii întreprinderea se confruntă cu nevoi de finanțare
specifice, care, în același timp, pot genera resurse, dar și cu o multitudine de situații care au
evoluții pozitive sau negative.
Gestionarea eficientă presupune îndeplinirea a cel puțin trei condiții, și anume: obținerea
unei rentabilități sperate de acționari, în raport cu alte oportunități de investiții oferite de piața
financiară; asigurarea unei bune solvabilități a între prinderii în relațiile cu oricare dintre clienți,
ținând cont de mediul aleator în care lucrează și de factorii de risc; real izarea unei bune
flexibilități de acțiune pentru toți „actorii” întreprinderii: acționari, creditori, furnizori, clienți,
statul ”2.
Ținând cont de aceste condiții gestiunea financiară a întreprinderii are la bază anumite
obiective, aceste obiective sunt:
1. Maximizarea valorii întreprinderii;
2. Menținerea nivelului de performanță;
3. Stăpânirea riscurilor cu care se confruntă întreprinderea;
4. Menținerea solvabilității sau stăpânirea riscului financiar.
1 Sursă electronica: https://dexonline.ro/definitie/gestiune
2 Sursă electronică: http://www.universitateaeuropeanadragan.ro
7
Gestiunea financiară are menirea să îndeplinească cerințele funcțiunii financiare. Scopul
funcțiunii financiare este de a apăra și consolida patrimoniul și autonomia financiară a
întreprinderii. Gestiunea financiară presupune aplicarea în activitatea între prinderii a două
criterii de bază:
1. Autonomia funcțională – reprezintă modul de procurare și gestiune a capitalului total;
2. Eficiența – obținerea rezultatului optimal în urma gestionării și utilizării capitalului.
Gestiunea financiară prognozează, controlea ză, analizează și reglează, sub aspect financiar,
activitățile desfășurate la nivelul întregii întreprinderi. Aceasta asigură desfășurarea normală a
activităților și urmărește consecințele financiare ale complexului decizional (acționari, manageri,
deciden ți publici și monetari), asupra evoluției structurale și poziției pe piață a întreprinderii.
Gestiunea financiară este influențată de anumiți factori, factorii de influență ai gestiunii
financiare ai unei firme sunt:
– stadiul și formele de dezvoltare ale sistemului financiar național sau internațional;
– natura și diversitatea instrumentelor, instituțiilor și mecanismelor;
– caracteristicele proprii întreprinderii și caracteristicele inerente sistemului financiar.
Gestiunea financiară pe termen scurt cuprinde:
1. Optimizarea stocurilor, a creanțelor, a soldurilor de trezorerie în vederea creșterii
rentabilității și lichidității lor, în condiții de diminuare a riscului.
2. Relaxarea scadențelor datoriilor de pe termen scurt și reducerea costului creditelor pe
termen scurt prin negocierea mai multor surse de credit: bancar, comercial, factoring.
1. Gestiunea stocurilor;
2. Gestiunea creanțelor
clienților;
3. Gestiunea încasărilor,
plăților. 1. Fondul de rulment;
2. Creditul comercial;
3. Credite bancare pe termen
scurt. 1. Bonuri de stat;
2. Bonuri de casă;
3. Bilete de trezorerie;
4. Certificate de depozit;
5. Conturi la termen.
Figura nr.1 Gestiunea financiară pe termen scurt
Sursa: Elaborat de autor ,,Gestiunea financiară pe termen scurt” Gestiunea financiară pe termen
scurt
Gestiunea activelor
circulante Surse de finanțare a
activelor circulante Plasament pe termen
scurt
8
Desfășurarea oricărei activități economice necesită utilizarea nu numai a activelor
imobilizate, ci și asigurarea stocurilor de materii prime și materiale necesare, a stocurilor de
semifabricate și producție în curs de execuție, în vederea desfășurării con tinue a activității
precum și obținerea și stocarea pe anumite intervale de timp a produselor finite pentru realizarea
ritmicității livrărilor către beneficiari. Dar, procurarea stocurilor necesare și efectuarea celorlalte
cheltuieli legate de procesul de fabricație și realizare a produselor, preced momentul încasării
prețului acestora de la clienți. Drept urmare, întreprinderea are nevoie de o sumă determinată de
resurse bănești pe seama căreia să -și poată constitui stocurile de valori materiale pentru pro ducție
și să acopere toate cheltuielile de producție, depozitare, livrare până în momentul încasării
prețului produselor vândute. Pe măsura încasării prețului produselor expediate, întreprinderea
recuperează capitalurile bănești avansate pe care le reavans ează într -un nou proces economic,
adică își reconstituie stocurile de valori materiale pentru producție, lansează noi comenzi în
fabricație și efectuează noi cheltuieli de prelucrare, expediază alte loturi de produse către
beneficiari. Această parte a capi talurilor bănești utilizată în întreprindere formează conținutul
activelor circulante.
‘’ Activele circulante ale societății comerciale sunt elemente patrimoniale de activ care,
potrivit naturii lor și a destinațiilor date în procesul reproducției economi ce au calitatea de a -și
schimba forma de manifestare, în funcție de procesele de transformare la care sunt supuse.
Astfel, activele circulante sunt acele active ale societății comerciale care, în cursul ciclului de
exploatare, se transformă în durate scurt e și foarte scurte de timp dintr -o formă funcțională în
alta, cu finalitatea dobândirii formei bănești inițiale.
Caracteristicile activelor circulante:
1. Valoarea de intrare mai mică de 6000 lei;
2. Perioada de recuperare mai mică de un an;
3. Participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau
parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată;
4. Se consumă complet într -un singur ciclu de producție (ciclul normal de activitate).
Conform SNC ,,Stocuri” activelor circulante se r ecunosc la respectarea si multană a
următoarelor condiții :
1. sunt controlate de entitate, adică se află în proprietatea acesteia;
2. există probabilitatea obținerii de către entitate a beneficiilor economice viitoare din
utilizarea stocurilor;
9
3. sunt destinate utilizării în ciclul normal de producție/prestări servicii sau vor fi vândute
în termen de 12 luni;
4. costul de intrare poate fi determinat în mod credibil ”3.
Creanțe
Figura mr. 2 Procesul de formare și transformare a activelor circulante4
Sursa: Finanțele Întreprinderii, Botnari Nadejda ,,Procesul de formare și tran sformare a
activelor circulante”
1.2 Metode și politici de gestiune financiară a întreprinderii
1.2.1 Gestiunea financiară pe termen scurt
Conținutul gestiunii financiare este în strânsă dependență de sistemul financiar global, dar
este determinat și de însăși dezvoltarea întreprinderii. Astfel, aspectele specifice ale gestiunii
financiare în diferitele stadii ale dezvoltării afacerii depind de lansarea, evoluția, maturitatea sau
declinul acesteia. În toate aceste stadii întreprinderea se confruntă cu nevoi de finanțare
specifice, care, în același timp, pot genera resurse, dar și cu o multitudine de situații care au
evoluții pozitive sau negat ive.
Nivelul de active circulante necesare pentru asigurarea continuității ciclului de exploatare
al unei societăți comerciale este dependent de influența a mai multor factori.
3 Standardele Naționale de Contabilitat e (SNC) ”Stocuri”.
4 Botnari Nadejda, Finanțele Întreprinderii, Tipografia Centrală 2006,pag.95. Stoc de mijloace
bănești inițial
Procurări
Stoc de materii
prime Stoc în curs de
execuție Stoc de produse
finite Vânzări Stoc de mijloace
bănești final
10
Politici de gestiune a activelor circulante
natura activității societății come rciale;
mărimea societății comerciale;
rata creșterii/descreșterii vânzărilor în perioada analizată.
1. În funcției de natura activității , structura activelor circulante diferă în toate cele patru
faze ale circuitului economic. Astfel, pentru societățile comerciale cu profil industrial, vor fi
predominate stocurile de materii prime, de producție neterminată și produse finite destinate
vânzării, în timp ce pentru societățile comerciale care desfășoară activitatea în domeniul
comerțului, ponderi ridicate dețin stocuri de mărfuri și de ambalaje, precum și creanțe asupra
terților. La fel și pentru societățile comerciale care desfășoară activități de executarea lucrărilor
sau prestarea serviciilor, stocurile vor fi de mijloace bănești disponibile, ca re sunt perfect
lichide, precum și creanțe asupra terților.
2. Mărimea societății comerciale presupune stabilizarea unei ponderi mai ridicate a
activelor circulante în totalul activelor, în cazul societăților comerciale mici și mijlocii, față de
societățile comerciale mari, la care activele fixe și celelalte imobilizări durabile dețin ponderea.
3. Creșterea/descreșterea vânzărilor se caracterizează în cele mai multe cazuri, cu
evoluția în același sens a mărimii activelor circulante, dar nu trebuie sa fie omise influențele
induse în această dinamică economică de modificarea vitezei de rotație a capitalului circulant, a
mărimii costurilor, prețurilor, precum și a structurii cifrei de afaceri.
Raportul dintre vânzări și nivelul activelor circulante, necesare pentru realizarea acestora,
este specific fiecărei societăți comerciale. În funcție de acest raport, se identifică ” trei politici
alternative de gestiune a activelor circulante , cu efecte diferite asupra rentabilității și riscului, și
anume: politica ofensivă ( agresivă sau restrictivă), politic echilibrată (intermediară) și politica
defensivă (relaxată, conservatoare).
Politica ofensivă (agresivă sau restrictivă) presupune o anumită indiferență față de risc și
este promovată de acei manageri care doresc realizar ea unei anumite cifre de afaceri, cu stocuri
minime (cât mai reduse). Prin promovarea unei astfel de politici se asigură o rentabilitate
ridicată, dar riscurile privind lipsa sau insuficiența stocurilor, lipsa de lichidități și apariția
insolvabilității su nt relativ mari.
Caracteristicile politicii ofensive de gestiune a activelor circulante sunt următoarele:
a) stabilizarea unui nivel scăzut al activelor circulante și administrarea eficientă și agresivă
a acestora;
b) obținerea unui ciclu scurt de conversie a mijloacelor bănești destinate formării activelor
circulante;
11
c) înregistrarea unor cheltuieli reduse și a unor venituri relativ ridicate, cu obținerea unui
volum mare de profit;
d) asumarea unor riscuri mari în derularea activității, ceea ce impune solicitarea u nui venit
ridicat din partea acționarilor societății comerciale.
Politica echilibrată (intermediară) presupune armonizarea relației contradictorii dintre
rentabilitate și risc. În acest context, creșterea cifrei de afaceri sau a volumului de activitate se
realizează cu stocuri curente de mărime corespunzătoare noii cifre de afaceri sau noului volum
de activitate, iar stocurile de siguranță au nivelul care egalizează costul rupturii de stoc (lipsei de
stoc) cu costurile ridicate ale supra stocajului (prin co nstituirea unor stocuri excesive, peste
necesitățile stricte ale exploatării).
Politica defensivă (relaxată sau conservatoare) este specifică pentru performanța
managerilor prudenți, cu o responsabilitate deosebită față de riscuri. Prin această politică se
dorește realizarea unei anumite cifre de afaceri cu stocuri materiale și lichidități ridicate. În acest
caz, costurile suplim entare ale prudenței în asigurarea cu stocuri a continuității ciclului de
exploatare vor afecta rata rentabilității, care va scădea. Prin promovarea acestei politici,
managerii prudenți se mulțumesc cu obținerea unei rentabilități mai moderate și nu accept ă riscul
rupturii stocurilor. Ca urmare, pentru orice creștere a cifrei de afaceri, acești manageri se
preocupă și de creșterea corespunzătoare a stocurilor curente și de siguranță, care să asigure
continuitatea sigură a activității de exploatare ”5.
Caract eristicile politicii defensive de gestiune a activelor circulante constau în:
a) asigurarea formării unui volum ridicat de active circulante;
b) acceptarea unui ciclu relativ lung de conversie a mijloacelor bănești utilizate pentru
formarea activelor circulante;
c) înregistrarea unor cheltuieli ridicate și a unor venituri relativ mai reduse (dar sigure), cu
consecința obținerii unui profit mai scăzut;
d) sumarea unor riscuri cât mai mici, ceea ce determină solicitarea unui venit mai scăzut
din partea acționarilor socie tății comerciale
În ipoteza acceptării unei relații lineare între vânzările societății comerciale și activele
circulante aferente (deși, cel mai adesea, realitatea economică practică este alta), reprezentarea
grafică a acesteia este de forma:
5 Ion Stancu: Finanțe Teoria Piețelor Financiare, Finanțele Întreprinderilor, Analiza și Gestiunea Financiara,
Editura Economică, pag. 474.
12
Active
circulante
(3) politică intermediară
(2) politică defensivă
(1) politică agresivă
Cifra de afaceri
Figura nr. 3 Relația dintre activele circulante și cifra de afaceri6
Sursa : Petre Brezeanu, Gestiunea financiară a întreprinderii în economia de
piață,”concepte, teorii, politici financiare și studii de caz”. Editura Fundației ,,România de
Mâine”, pag. 289
Când se analizează finanțarea activelor circulante într -o ” politică agresivă (1), atunci se
analizează pasivele pe termen scurt (datorii în exploatare, credite bancare), care suportă cele mai
mici costuri la procurarea lor, dar care determină și o preocupare stresantă de a reînnoi creditele
pe termen scurt, la dobânzi mai mari sau chiar riscul unei lipse de capital.
Politica defensivă (2) se r eferă la finanțarea activelor circulante în cea mai mare parte, din
surse permanent (fondul de rulment), care au costuri de procurarea mai mari, dar și o acoperire
suficientă împotriva riscului de reînnoire a creditelor și a creșterii ratei dobânzilor.
Politica intermediară (3) constă în sincronizarea perfectă dintre scadențele activelor și
pasivelor pe termen scurt. Rentabilitatea și riscul care ar fi însoți formarea activelor și pasivelor
circulante au sensuri contrare și nu se iau în calcul. Fondul de ru lment reprezintă marja de
siguranță pentru finanțarea activelor circulante și pentru autonomia financiară a întreprinderii ”7.
Gestiunea activelor circulante cuprinde:
A. Gestiunea stocurilor
B. Gestiunea creanțelor
C. Gestiunea numerarului
6 Petre Brezeanu, Gestiunea financiară a întreprinderii în economia de piață,”concepte, teorii, politici financiare și
studii de caz”. Editura Fundației ,,România de Mâine”, pag. 289.
7 Suport de curs: Gestiunea Financiara Universitatea Europeană ”GRĂGAN” d in Lugoj, facultatea de științe
economice, pag. 33
http://www.universitateaeuropeanadragan.ro/images/imguploads/cursuri_b iblioteca_virtuala/fse/gestiune_financiara
_.pdf
13
A. Gestiunea stocurilor
” Nivelul optim al stocurilor se înțelege prin obținerea celui mai înalt efect, astf el ca fiecare
companie să-și desfășoare activitatea economică cu cheltuieli de producție cât mai mici și cu
beneficii cât mai înalte și, deci, cu cheltuieli privind stocurile cât mai mici.
Optimizarea mărimii stocurilor trebuie să se realizeze ținând cont de creșterea continuă a
eficienței economice prin micșorarea cheltuielilor materiale. Stocul optim este cel ca re asigură
realizarea continuă a procesului de producție în ritm urile și proporțiile st abilite, în condițiile
utilizării totale a capacităților de producție.
Un raport optim între nivelul stocurilor și dinamica profitului trebuie să formeze condițiile
pentru creșterea economică . Mărimea optimă a stocurilor este necesar să permită accelerarea
vitezei de rotație a activelor circulante materiale, readucerea în circuitul economic a stocurilor cu
mișcare lentă sau fără mișcare, eliminarea stocurilor care nu sunt necesare, a pierderilor și
degradărilor în timpul depozitării ș i stocării.
Pentru asigurarea eficienței economice, volumul și structura stocurilor trebuie adaptate la
modificările ce intervin în structura producției și consumului, în tehnologiile noi de fabricație și
în îmbunătățirea continuă a calității produselor ”8.
În acest context, ” este eficientă utiliza rea metodelor:
1. Metoda ABC constă în clasificarea stocurilor în trei grupe, în funcție de importanța
lor, de complexitatea aprovizionării și de gravitatea lipsei de stoc, de alte criterii, după cum
urmează:
În grupa “A”, se includ elemente puține la număr, dar valoroase. În practică, s -a constatat
că ponderea acestora în total stocuri este de 10%, în timp ce valoarea lor constituie circa 70% din
valoarea totală a stocurilor. Lipsa acestor elemente generează ruptu ri ale procesului de producție.
În grupa “B”, se includ elementele mai puțin importante atât numeric, cât și valoric,
ponderea lor în total stocuri de materii p rime și materiale fiind de 20%.
În grupa “C”, includ elemente cel mai puțin importante. Ele sunt multe la număr, circa
70% din numărul elementelor existente în stocuri, dar dețin doar 10% din valoarea stocului
existent. Aprovizionarea se poate face o singură dată în cantitatea necesarului anual, iar lipsa
acestor elemente de materii prime și material e poate fi înlocuită cu altele, ori lipsa lor nu
provoacă întreruperi ale procesului de producție. Un exemplu elocvent poate servi umplutura de
8 Sursă electronică: http://www.annals.seap.usv.ro/index.php/annals/article/downloadSuppFile/840/96 .
14
caramele (magiun de mere, de prune, sau de vișină, etc., care, cu ușurință, se pot înlocui
reciproc).
2. Metoda cel or două recipiente. Această metodă presupune aranjarea elementelor din
stoc în două recipiente: unul este considerat stocul curent, celălalt – stoc de siguranță. Când
primul recipient se golește, se face o nouă comandă și se trece la folosirea elementelor din cel
de-al doilea recipient. Această metodă este eficientă în cazul întreprinderilor de comerț cu
amănuntul, dar și pentru unele întreprinderi din industrie, cum ar fi nasturii pentru secția de
confecții, cuiele pentru secția de asamblare).
3. Metoda linie i roșii. Elementele din stoc sunt așezate într -un vas de sticlă pe care este
desenată o linie roșie. Când nivelul stocului ajunge la această linie, devine necesară efectuarea
unei noi comenzi în aprovizionare. Utilizarea metodei este eficientă în cazul înt reprinderilor din
industria alimentară pentru păstrarea diferitelor condimente (piper, vanilie, rom) ”9.
4. Metoda KANBAN, ” numită și metoda stocului zero sau metoda de producție în flux
continuu. Elaborată la firma “Toyota” din Japonia, metoda prevede ca în treprinderea să dețină un
stoc minimal, iar aprovizionarea să se facă în mod continuu, după necesitate. Utilizarea acestei
metode permite reducerea costurilor legate de deținerea stocurilor, reducerea pierderilor în cazul
învechirii morale a acestora, ca ș i reducerea capitalului imobilizat în stocuri. În același timp,
crește riscul economic ca urmare a unor disfuncționalități în procesul de aprovizionare. Condiția
de bază a aplicării modelului KANBAN este existența unei coordonări excelente între
întreprind ere și furnizori, existența unor furnizori fideli, localizarea judicioasă a unităților de
producție.
5. Metodele computerizate de control a stocurilor – se utilizează de companiile mari,
care dețin stocuri de zeci sau chiar sute de mii de elemente, iar utiliz area lor este direct
proporțională cu volumul vânzărilor. Pe măsură ce rata de utilizare pentru un anumit stoc începe
să scadă, managerul stocurilor trebuie să facă ajustări în direcția reducerii stocului optim de
comandat pentru a evita apariția stocurilo r de materii prime și materiale moral uzate și,
corespunzător, imobilizarea de resurse financiare în aceste stocuri. Și invers, creșterea cererii
pentru anumite produse, va genera o creștere a necesarului de stocuri pe anumite elemente.
Managerul stocurilo r va trebui, în acest caz, să purceadă la modificarea stocului optim de
comandat în direcția majorării acestuia. Un control riguros asupra stocurilor are ca efect evitarea
cheltuielilor suplimentare de deținere a unor stocuri prea mari și neutilizabile, ev itarea uzurii
morale a acestora, evitarea imobilizărilor de capital și reducerea riscului de nerecuperare a
9 Ion Stanc u: Finanțe Teoria Piețelor Financiare, Finanțele Întreprinderilor, Analiza și Gestiunea Financiara,
Editura Economică, pag. 481.
15
capitalului investit în stocuri, accelerarea vitezei de rotație a stocurilor, degajarea unei trezorerii
pozitive. Toate acestea, la rândul lor, vor contribui la creșterea profitului și, corespunzător, la
creșterea va lorii de piață a întreprinderii.
” Nivelul optim al stocurilor se înțelege prin obținerea celui mai înalt efect, astf el ca
fiecare întreprindere să aibă posibilitatea de desfășurate a activit ății economic e cu cheltu ieli de
producție cât mai mici și cu beneficii cât mai înalte și, deci, cu cheltuieli de stocare cât mai
reduse .
Optimizarea mărimii stocurilor trebuie să se realizeze luând în considerare de creșterea
continuă a eficienței economice prin reducerea cheltuielilor materiale. Stocul optim este cel care
asigură continuitatea procesului de producție în ritmurile și proporțiile stabilite, în condițiile
folosirii complete și intensive a capacităților de producție. Mărimea optimă a s tocurilor este „cea
care minimizează cheltuielile totale cu formarea stocurilor în același moment cu maximizarea
rentabilității activității economice .
Un raport optim între nivelul sto curilor și dinamica profitului formează condițiile pentru
creșterea efic ienței economice. Mărimea optimă a stocurilor trebuie să permită accelerarea
vitezei de rotație a activelor circulante materiale, readucerea în circuitul economic a stocurilor cu
mișcare lentă sau fără mișcare, eliminarea stocurilor care nu sunt necesare, a pierderilor și
degradărilor în timpul depozitării și stocării.
Mărimea optimă a stocurilor este acea situație care întocmește relația contradictorie dintre
cheltuielile de aprovizionare (Ca) variabile în funcție de numărul aprovizionărilor și cheltuielil e
de depozitare (Cd) care variază în raport cu mărimea volumurilor stocurilor. Pentru stabilirea
stocului optim de materii prime și materiale trebuie să se identifice o soluție matematică între
reînnoirea frecventă a stocurilor și reînnoirea stocurilor la intervale optime de timp. Dacă s -ar
opta pentru o reînnoire frecventă a stocurilor, cheltuielile de transport – aprovizionare ar crește,
iar cele de păstrare – depozi tare s -ar reduce. O reînnoire a stocurilor la intervale mari de timp ar
avea ca efect micșorarea cheltuielilor de transport – aprovizionare și mărirea cheltuielilor de
păstrare – depozitare.
În cazul gestiunii cu cerere constantă la intervale egale poate f i aplicat modelul Wilson –
Whitin care optimizează mărimea volumului stocurilor pornind de la costul total cu formarea
stocurilor. Acest cost trebuie să fie minim în condițiile maximizării activității de exploatare.
Raționamentul determinării stocului opti m conform modelului Wilson – Whitin este ”10 :
10 Sursă electronică: http://www.annals.seap.usv.ro/index.php/annals/article/downloadSuppFile/840/96 .
16
Ct = cost de achiziție + Ca + Cd; Cost de achiziție = S x u;
Cd =
x2u x q i; Ct = S x u +
xqS a +
x2u x q i
unde:
Ct = costul total cu formarea stocurilor;
Ca = cheltui eli de transport aprovizionare;
Cd = cheltuieli de depozitare;
a = cost fix unitar pentru pre gătirea unei noi aprovizionări;
u = cost unitar de aprovizionare;
i = cost de depozitare pe unitate de stoc;
q = mărimea optimă a stocului;
S = necesarul anual de aprovizionat.
Punctul în care derivata întâi a costului total în raport cu mărimea stocului este egală cu
zero reflectă minimul costului total.
Mărimea optimă a stocului este:
q =
iu x a x S 2
Cunoscând stocul optim se poate determina numărul comenzilor de aprovizionare (Nr.
aprov.) și intervalul mediu între două aprovizionări (im):
Nr. aprov. =
qS ; im =
SqxT
T = număr de zile calendaristice din perioada considerată (T = 360 zile).
B. Gestiunea creanțelor
Clienții reprezintă crenate (drepturi) ale întreprinderii rezultate fie din livrarea de bunuri,
fie din prestarea de servicii, având o anumita scadenta de încasare (de regula 30, 60 sau 90 de
zile).
” Clienții se clasifica astfel:
a) După durata scadentei:
Clienți cu încasare imediata;
Clienți cu încasare la termen.
b) După respectarea scadentei:
Clienți fără întârzieri în încasare
Clienți cu întârzieri in încasare
17
Gestiunea clienților reprezintă ans amblul metodelor si tehnicilor de utilizare cat mai
eficienta a resurselor financiare imobilizate in credite comerciale.
Creditele comerciale includ:
Creditele -vânzător, care reprezintă achizițiile și vânzările pe credit si in funcție de care
întreprindere a poate apărea in doua ipostaze:
Împrumutat, prin creditele furnizori;
Împrumutător, prin creditele clienți.
Creditele -comparator, care reprezintă plățile și încasările în avans si in funcție de care
întreprinderea poate apărea in doua ipostaze:
Beneficiar, prin clienții creditori;
Plătitor, prin furnizorii debitori.
Din punctul de vedere al gestiunii financiare, creditele clienți si avansurile plătite
furnizorilor reprezintă alocări (active, creanțe), iar creditele furnizori si avansurile încasat e de la
clienți reprezintă resurse (pasive, datorii) ”.11
Obiectivele gestiunii clienților:
Diminuarea resurselor financiare imobilizate în creanțele fata de clienți, respectiv
reducerea duratelor de încasare a clienților → inhibarea acestora → scăderea volumului
vânzărilor, dar creșterea gradului de certitudine pentru întreprindere.
Suplimentarea resurselor financiare imobilizate in creanțele fata de clienți, respectiv
creșterea duratelor de încasare a clienților → stimularea acestora → creșterea
volumu lui vânzărilor, dar scăderea gradului de certitudine pentru întreprindere.
In vederea armonizării acestor contradicții se impune apelarea întreprinderilor la firme de
facturare (factoring), care cumpăra creanțele întreprinderilor si se ocupa de gestiunea a cestora
pana la încasare.
Componentele gestiunii clienților cuprind:
Investiția de resurse financiare pentru constituirea creditelor clienți se refera la
resursele necesare finanțării creanțelor (activelor) reprezentate prin clienți.
Rentabilitatea aferent a vânzărilor suplimentare obținute prin creșterea duratei de
încasare a clienților se refera la creșterea rentabilității întreprinderii generata de
creșterea vânzărilor, ca urmare a unor scadente de încasare a clienților mai
îndepărtate.
11 Ion Stancu: Finanțe Teoria Piețelor Financiare, Finanțele Întreprinderilor, Analiza și Gestiunea Financiara,
Editura Economică, pag. 495.
18
Costul marginal al creșterii investiției de resurse financiare pentru constituirea
creditelor clienți se refera la costul de oportunitate constituit prin întârzierea încasării
lichidităților propriu -zise, firma putând plasa aceste lichiditate;
Riscurile de insolvabilitate a clienților se refera la riscul de neîncasare generat de
prelungirea scadentelor;
Profitul marginal net se refera la diferența dintre rentabilitatea aferenta vânzărilor
suplimentare, pe de o parte si costul marginal si riscul de insolvabilitate, pe de alta
parte;
Alegerea, urmărirea si controlul clienților:
” Cu toate ca exista variate metode de alegere, urmărire si control al clienților, se remarca
doua metode mai frecvent utilizate:
– Metoda „ABC”
– Metoda celor 5 „C -uri”
Metoda „ABC” de gestiune a clienților presupune divizarea acestora in 3 grupe:
Grupa A – clienți foarte importanți, care reprezintă 10% din numărul lor si 60% din
valoarea creanțelor.
Grupa B – clienți importanți, care reprezintă 30% din numărul lor si 30% din valoarea
creanțelor.
Grupa C – clienți neimportanți, care reprezintă 60% din numărul lor si 10% din valoarea
creanțelor
Metoda „celor 5 C -uri” de gestiune a clienților presupune divizarea acesteia in 5 aspecte
importante care încep cu litera „C” :
Caracterul – se refera la probabilitatea ca un client sa î -și onoreze datoriile;
Capacitatea – se refera la posibilitatea ca un c lient sa î -și achite datoriile;
Capitalul – se refera la resursele financiare ale întreprinderii imobilizat e in creanțele fata
de clienți ;
Colateralul – se refera la garanțiile oferite de client in vederea plații datoriilor;
Condițiile – se refera la mediul si conjunctura economica in care se derulează operațiunile
de încasări ale creanțelor, respectiv plați ale datoriilor ”12.
12 Sursă electronică: http://www.creeaza.com/referate/management/Gestiunea -clientilor762.php
19
C. Gestiunea numerarului
Trezoreria reprezintă ansamblu de activități și operațiuni, efectuate de un aparat
specializat, referitoare la gestiunea încasărilor și plăților, astfel încât sa fie asigurată în
permanență o armonie corespunzătoare între cele două categorii de operațiuni (asigurarea
echilibrului dintre încasări și plăți). – (N. Botnari)
Obiectivul gestiunii trezoreriei este asigurarea sincronizată a fluxurilor financiare
încasările cu plățile, pentru a asigura capacitatea de plată a întreprinderii.
Gestiunea trezoreriei are ” obligația să rezolve probleme referitoare la:
– previziunea financiară pe termen scurt;
– luarea unor decizii adecvate și efectuarea tuturor operațiunilor privitoare la derularea
în condiții optime a încasărilor și plăților curent e ale firmei;
– înfăptuirea controlului asupra tuturor operațiunilor care dau conținut gestiunii
trezoreriei;
– realizarea unor analize financiare necesare atât cunoașterii în fiecare moment a stării
de sănătate financiară a firmei cât și fundamentării decizi ilor financiare cu caracter
strategic și cu caracter tactic.
Trezoreria este necesar că să îndeplinească și anumite sarcini, precum:
1. accelerarea încasărilor și evaluarea de investire pe termen scurt a excedentului;
2. evaluarea diferitor surse de finanțare pe termen scurt, care va asigura o rentabilitate a
fondurilor investite;
3. alegerea modalităților de plată, adoptate la nevoile entității;
4. elaborarea bugetului.
Trezoreria = Active curente – Datorii pe termen scurt;
Trezoreria netă = Încasări – plăți curente.
O componentă importantă a gestiunii trezoreriei o constituie previziunea pe termen scurt a
echilibrului financiar al întreprinderii, înțelegând prin aceasta anticiparea unor echilibre între
încasări și plăți, între nevoi de surse pentru exploatare și surse le proprii plus cele împrumutate –
echilibru care are în vedere atât cuantumul fluxurilor, cât și periodicitatea sau ritmul în care
urmează a avea loc.
Mărimea stocului optim de numerar pe care trebuie să -l dețină o întreprindere și care ar
minimiza, pe de o parte, pierderile ce apar atunci când numerarul este mai mare decât strictul
20
necesar pentru efectuarea plăților, dar și riscul de neplată atunci când întreprinderea se confru ntă
cu insuficiență de numerar ”13.
Stocul optim de numerar care minimizează cos tul total de form are și menținere a
numerarului:
c = √2 x Tx k
d, unde:
T – necesarul anual de numerar pentru efectuarea plaților;
k – cost de brokeraj ce se cuvine brokerului pentru executarea comenzii, cheltuieli
administrative asociate cu recepționarea co menzilor.
Numărul de comenzi (n): n = T
c , intervalul între două comenzi (i): i = 360
n
Sursele de finanțare a activelor circulante:
Necesarul de finanțare a activelor circulante începe cu identificarea tuturor cheltuielilor de
aprovizionare și a c elor de deținere a stocurilor.
Cheltuielile de aprovizionare: studierea pieței furnizorilor; de transport -aprovizionare,
nivelul cheltuielilor totale suportate de întreprindere este în dependență de numărul
aprovizionărilor.
Cheltuielile de deținere: condiții de păstrare (căldură, lumină), paza stocurilor, asigurarea
lor. În vederea desfășurării activității în condiții de eficiență, întreprinderea trebuie să -și
definească nevoia de capitaluri ce urmează a fi imobilizate în active circulante (stocuri + cr eanțe)
– „nevoia de fond de rulment” (NFR). În condițiile economiei de piață, atât cererea pentru
produsele și serviciile întreprinderii, cât și prețurile, cele de achiziție și cele de vânzare, sunt
instabile, fluctuante, supuse schimbărilor conjuncturale , și nevoia de fond de rulment va fi
variabilă.
Sursele de finanțare cuprinde:
A. Creditul comercial
B. Fondul de rulment
A. Creditului comercial
Creditul furnizor reprezintă creditul acordat de către furnizori sub formă de livrări de
bunuri, executări de lucrări sau prestării de servicii urmând ca plata să se efectueze la un anumit
13 Sursă electronică: http://www .scritub.com/economie/Gestiunea -Trezoreriei45715.php
21
termen ce este stabilit de comun acord cu furnizorul și debitorul c reditului furnizor.
Întreprinderile ce au o stabilitate financiară și au caracteristica de ”clienți fideli” primesc din
parte furnizorilor o creștere a duratei de acordare a creditului furnizor.
Acordarea creditului comercial este influențata de anumiți factori, acești sunt: factorii
interni și factorii externi.
Factorii interni:
– Gradul de utilizare a capacității de producție;
– Marjele de profit;
– Factorii de natură financiară (gradul de lichiditate, condițiile financiare ale
comparatorului.)
Factorii externi:
– Situația pieței financiare;
– Competitivitatea mediului de afaceri.
” Obiectivul principal al politicii de credit comercial constă în sporirea cifre de afaceri,
creșterea profitul net. Decizia finală cu privirea la creditul furnizor de regulă se efe ctuează și prin
compararea caracteristicelor creditelor bancare cu creditul furnizor. Dacă managerul financiar în
urma analizelor efectuate va diagnostica că creditul bancar este mai puțin avantajos pentru
întreprindere decât cel al furnizorilor atunci el va decide să apeleze la creditul furnizorilor.
Înainte de acordarea creditului comercial managerul trebuie să țină cont de anumite
caracteristici și anume:
1. Analiza creditorului/furnizorului – se examinează caracteristicile economice a
furnizorului și dacă acesta are o statornicie financiară, astfel evitând apariția unor riscuri
pe viitor care pot afecta întreprinderea.
2. Analiza condițiilor creditului – se stabilește dacă termenul de acordare a creditului
este avantajos pentru întreprindere. Este necesar de analizat acest aspect pentru a
planifica astfel activitatea economică a întreprinderii ca la scadența creditului,
întreprinderea să fie capabilă să își îndeplinească obligațiunile față de furnizori.
3. Se studiază reducerile acordate din parte furnizorilor și se stabilește ce impact vor
avea acestea asupra activității întreprinderii. Acestea de regulă sunt acordate ca efect
rezultant a plății înainte de timp a creditului sau pentru volumul mare de achiziționări de
bunuri sau servicii.
4. Sancționarea pentru plata întârziată – în cazul în care întreprinderea nu va fi capabilă
să îți onoreze obligațiunile furnizorii au dreptul de a stabili o taxă suplimentară,
22
gestionarul financiar are ca scop de a analiza mărimea taxei și dacă această mărime este
justificată și nu exagerată. În acest fel întreprinderea va stabili dacă îi este convenabil de
a întârzia cu achitarea plăților ”14.
B. Fondul de rulment
Din punct de vedere financiar, fiecare element de activ reprezintă o alocare de fonduri
bănești, în vederea constituirii u nei structuri de producție, adecvate intențiilor productive ale
întreprinzătorilor. Elementele de activ sunt caracterizate după gradul lor de lichiditate, care la
rândul lor elementele de activ formează alocările permanente. Alocările permanente sunt
acope rite din sursele permanente (capital propriu și datorii financiare). Daca alocările permanent
sunt mai mari ca necesitățile permanente, atunci, întreprinderea dispune de o marjă de securitate.
Marja de securitate formează fondul de rulment.
Fondul de rulme nt ” este disponibilitățile necesare pentru a asigur a continuarea plăților
curente.
În practica financiară sunt folosite următoarele noțiuni de fond de rulment:
Fond de rulment brut – reprezintă elemente de activ circulant
(stocuri+creanțe+disponibilități).
Fond de rulment net – este definit prin următoarele modalități:
– fondul de rulment net = capitaluri permanente – active imobilizate;
– fondul de rulment net = active circulante – datorii pe termen scurt,
Din cele expuse mai sus fondul de rulment net reprezintă excedentul de capital permanent,
din care pot fi finanțate activele curente.
Daca fondul de rulment net este un indicator pozitiv, atunci, aceasta este o situație
favorabilă pe ntru entitate, asigurând o finanțare a activelor pe termen lung precum și asigurarea
unei marje de lichiditate înaltă pentru a face f ață datoriilor pe termen scurt.
Mărimea negativă reflectă situația în care entitatea nu are disponibilități pentru a asigur a
finanța rea datoriilor pe termen scurt.
În procesul de desfășurarea a activității de întreprinzător este nevoia de a asigura cu anumit
nivel de stocuri, acordarea creditelor comerciale pentru asigurarea continuitatea procesul de
producție. Aceste sunt nev oile ciclice ce corespund elementelor de finanțat și se refera anume la
stocuri, ava nsuri plătite, creanțe -clienți.
14 Ion Stancu: Finanțe Teoria Piețelor Financiare, Finanțele Întreprinderilor, Analiza și Gestiunea Financiara,
Editura Economică, pag. 313.
23
Deoarece în procesul de desfășurare a activității decontările nu au loc în momentul livrării
produselor dar la o dată ulterioară, pe lângă a ceste amânări care sunt permanent mai apar și alte
accidente financiare legate de insolvabilitatea terților, lipsa de incapacit ate de plată a
întreprinderii .
Din aceste motive este nevoie de fondul de rulment. Fondul de rulment va asigura
continuitatea act ivității.
Nevoia de fond de rulment = Nevoi temporare – Resurse temporare
Nevoia de fond de rulment este determinată de:
1. Nevoia de asigura procesul de producție cu stocuri de materie primă.
2. Asigurarea capacității de plata (salarii, decontări cu furnizorii, impozite și taxe,
credite).
Această nevoie trebuie sa fie asigurată din sursele permanente. Pentru aceasta
întreprinderea poate să adopte anumite politici pentru asigurarea fondului de rulment. Regula
generală este că fondul de rulment trebuie să fie pozi tiv pentru finanțarea și asigurarea
continuității activităților ”.15
1.2.2 Gestiunea financiară pe termen lung
Gestiunea financiară pe termen lung cuprinde gestiunea mijloacelor fixe.
Mijloacele fixe sunt bunurile materiale, al căror preț unitar depășește plafonul stabilit de
legislație, aflate în sfera de producției, comercializării și prestațiilor de servicii o perioadă mai
mare de un an.
Conform SNC ”Imobilizări corporale și necorporale” mijloacele fixe includ: clădiri,
construcții speciale, mașini și utilaje, instalații de transmisie, mijloace de transport, instrumente,
inventar, costuri capitale privind ameliorarea terenurilor, alte mijloace fixe (investiții capitale
pentru mijloace fixe primite în leasing operațional, fonduri de bibliotecă.), mijloac e fixe primite
în leasing financiar. Aceste bunuri ca să fie considerate mijloace fixe, trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:
1. Valoare de intrare mai mare de 6 000,00 lei;
2. Perioada de recuperare mai mare de un an.
Caracteristicile principale ale MF sunt:
– participă în mai multe cicluri de producție;
15 Cobzari. L, Taran I., Bauriulu A., Politici Financiare ale întreprinderii, pag.26 -28.
24
– se consumă treptat, transferând valoarea lor asupra produselor și serviciilor sub
formă de uzură;
– se recuperează când uzura cumulată devine egală cu valoarea de intrare a mijlocului
fix.
Din momentul în c are am început să utilizăm mijloacele fixe ele se uzează, uzura este de
două tipuri: uzura fizică și uzura morală.
Uzura fizică – constituie valoarea mijlocului fix, fiind determinată conform condițiilor de
utilizare, astfel pentru determinarea uzurii fiz ice a mijlocului fix se ia în considerare următorii
doi factori:
– Intensitatea utilizării mijloacelor fixe;
– Condițiile de utilizare.
Uzura morală – are loc atunci când mijloacele fixe se învechesc din punct de vedere
tehnologic, apar alte modele mai noi și mai performante.
Pentru prevenirea uzurii morale se stabilește ca durata mijlocului fix să fie mai mică dec ât
durata de funcționare utilă.
La stabilirea durata de funcționare utilă se ia în considerare următorii factori:
experiența de lucru anterioara cu un asemenea activ, daca este;
starea reală a obiectului (nou sau utilizat);
condițiile climatice la care este supus activul;
condițiile de păstrare;
condițiile de utilizare.
În urma uzurii suportate mijloacele fixe sunt supuse unui regim de întreținere și reparație.
După recunoașterea inițială în conformitate cu politice contabile și SNC ,,Deprecierea
Activelor”, pentru fiecare mijloc fix se calculează amortizarea. Amortizarea se calculează lunar
pentru fiecare obiect de evidență amortizabil pornind de la v aloarea amortizabilă a obiectului și
durata de utilizare a acestuia. Valoarea amortizabilă se ajustează cu mărimea pierderii
recunoscute sau reluate din depreciere conform SNC „Deprecierea activelor”.
Pentru calcul amortizării sunt ” utilizate următoarele metode:
1. Metoda liniară – prevede repartizarea uniformă a valorii amortizabile pe parcursul
duratei de utilizare a obiectului. Suma amortizării pentru fiecare perioadă de gestiune se
calculează ca raport dintre valoarea amortizabilă a obiectului și numărul perioadelor (anilor,
lunilor, zilelor) în cadrul duratei de utilizare a obiectului. Norma amortizării este constantă pe
toată durata de utilizare și se calculează ca raportul dintre 100% și durata de utilizare (în ani,
25
luni, zile). După expirarea duratei d e utilizare valoarea contabilă a obiectului este egală cu
valoarea reziduală.
2. Metoda unităților de producție – prevede calcularea amortizării ca produsul mărimii
amortizării pe unitate de produs (servicii) și a volumului de produse fabricate (servicii pres tate)
în perioada de gestiune. Mărimea amortizării pe unitate de produs (servicii) se calculează ca
raportul dintre valoarea amortizabilă și numărul de unități de produse (servicii) total planificat.
3. Metoda în raport cu volum produselor fabricate (proporți onală) – este determinată
de volumul efectiv de produse fabricate sau servicii prestate în anul de gestiune și va varia în
raport cu modificarea volumului de producție, iar valoarea de bilanț se va micșora întocmai cu
aceeași sumă până se va egala cu va loarea probabilă rămasă ”.16
4. Metoda de diminuare a soldului – se bazează pe aplicarea unei rate (norme) fixe a
amortizării care poate fi majorată conform politicilor contabile a entității nu mai mult decât de
două ori în comparație cu norma prevăzută confor m metodei liniare. Calcularea amortizării în
baza metodei de diminuare a soldului se efectuează în felul următor:
a) pentru prima perioadă de gestiune norma majorată a amortizării se aplică față de
costul de intrare a obiectului;
b) pentru următoarele perioade (cu excepția ultimei) norma majorată a amortizării se
aplică față de valoarea contabilă a obiectului la finele perioadei precedente;
c) pentru ultima perioadă de gestiune suma amortizării se determină ca diferența dintre
valoarea contabilă a obiectului la fin ele perioadei precedente și valoarea sa reziduală.
La fiecare categorie de proprietate se aplică următoarele norme de amortizare:
Tabelul 1 .1
Lista de categorii și norma uzurii17
Categoria de proprietate Norma de uzură, %
I 5
II 8
III 12,5
IV 20
V 30
Sursa: Hotărâre de Guvern Nr.289 din 14.03.2007 pentru aprobarea Regulamentului privind
evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale. ( http://lex.justice.md )
16 Standardele Naționale de Contabilitate (SNC) ”Imobilizări Necorporale și Corporale”
17 Hotărîre de Guvern Nr.289 din 14.03.2007 pentru aprobarea Regulamentului privind evidența și calcularea
amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale.
26
Pentru fiecare categorii se stabilește următoarea ordine de evidență a proprietății pe
categorii:
a) pentru proprietatea raportată la categoria I, calcularea amortizării se face pentru fiecare
obiect;
b) pentru proprietatea raportată la categoriile II -V, calcularea amortizării se efectuează prin
aplicarea normei de uzură la baza valorică a categoriei respective.
c) pentru proprietatea ce reprezintă investiții efectuate la mijloacele fi xe care fac obiectul
unui contract de leasing operațional, locațiune, concesiune, arendă, uzura se calculează
în modul stabilit pentru categoria de proprietate la care se atri buie mijloacele fixe
respective
1.3 Efectele gestiunii financiare asupra rezultatelor financiare
Eficiența utilizării activelor circulante este foarte importantă pentru rezultatele finale ale
activității de exploatare și comercializare. Modul de gestionare al activelor circulante, de folosire
a lor și vitezei de rotație a acestora sunt hotărâtoare pentru rentabilitatea și profitabilitatea
întreprinderii.
” Eficiența folosirii activelor circulante poate fi determinată cu ajutorul vitezei de r otație
acestora . Viteza de rotație se determină prin numărul de rotații și durata în zile a unei rotații.
– numărul de rotații: 𝐧𝐫= 𝐕𝐕
𝐀𝐂 ;
Numărul de rotații ne spune de câte ori activele circulante parcurg ciclul compl et al
producției în cadrul procesului de producție a unui bun.
– Durata unei rotații: 𝑫𝒓= 𝐀𝐂
𝐕𝐕∗𝑻.
Unde:
VV – volumul vânzărilor ;
AC – active circulante;
T – durata perioadei financiare de ref erință (360, 180, 90, 30 zile).
Durata unei rotații ne arată numărul mediu de zile pentru o rotație din momentul procurării
materiilor prime și până în momentul realiză rii produselor finite. În cazul în care are loc o
creștere a numărului de rotații și implicit a micșorarea a duratei în zile a unei rotații vom avea o
accelerare a vitezei de rotație a activelor circulante. Majorarea vitezei de rotație atrage după sine
o serie de efecte economico – financiare pozitive, cum ar fi:
eliberări de capital, care pot fi absolute, relative și compuse. Cele relative nu se pot
observa cu ochiul liber, ci trebuie determinate.
27
majorarea rezultatelor financiare
Micșora rea costurilor fixe totale ”18.
Diminuarea vitezei de rotație a activelor circulante provine în momentul în care asistăm la
o creștere a duratei de zile a unei rotații a activelor circulante. Efectele economico – financiare
negative, induse de reducerea vitezei de rotație a activelor circulante sunt:
imobilizările de capital
reducerea rezultatelor financiare
creșterea costurilor fixe totale pe o rotație. Măsurile de creștere a eficienței activelor
circulante
reducerea cheltuiel ilor de aprovizionare și de stocare
reducerea duratei medii de stocare a produselor finite
reducerea duratei de încasare.
Eficiența utilizării stocurilor – ” Eficiența, economicitatea și eficacitatea pot fi
considerate componente necesare asigurării creșterii economice . Eficiența trebuie studiată atât
din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Din punct de vedere cantitativ se în calcul
economicitatea, adică obținerea d e efecte indirecte prin economisire de resurse bănești . Din
punct de vedere calitativ se analizează rezultatul obținut cu efectul propus, accentul fiind pus pe
noțiunea de eficacitate.
Eficiența utilizării stocurilor se studiază prin metoda ratelor de rotație care pot fi exprimate
prin număr de rotații, respe ctiv prin durata unei rotații.
Viteza de rotație a stocurilor sau perioada de conversie a stocurilor se calculează ca un
raport în care la numărător se înscrie produsul dintre stocul mediu și numărul de zile din an sau
semestru, iar la numitor volumul cifrei de afaceri anual sau trimestrial:
Viteza de rotație a stocurilor =
afaceri de Cifra365 mediu x stocului Valoarea
Coeficientul vitezei de rotație sau numărul de circuite pe care le realizează stocurile într -o
perioadă de timp se calculează ca raport între cifra de afaceri și stocul mediu:
Coeficientul vitezei de rotație a stocurilor =
mediu stocului Valoarea afaceri de Cifra
Observăm că cei doi indicatori implicați în calcularea eficienței utilizării stocurilor nu sunt
exprimați în aceeași unitate de măsură: cifra de afaceri este evaluată la prețul de vânza re, iar
valoarea stocului mediu, la costul de procurarea sau la costul de producție. De aceea, pentru
18 Sursă electronică: https://conspecte.com/Fina ntele -Intreprinderii/
28
calculul eficienței stocurilor de mărfuri din entitățile comerciale se iau în calcul următorii
indicatori:
Rotația stocurilor de mărfuri =
marfuri de mediu Stocul vandute marfurilor al achizitie de Costul
Perioada de conversie a stocurilor =
stocurilor Rotatia365
Viteza de rota ție a stocurilor este comparată în timp pentru a se formula concluzii și a se
lua măsuri asupra nivelului stocurilor în funcție de interesele entității economice. Accelerarea
vitezei de rotație influențează pozitive asupra profitului și ratei rentabilității. Accelerarea vitezei
de rotație a stocurilor se poate menține prin acțiuni de natură t ehnică, organizatorică și financi ară
care trebuie să fie realizate în fiecare fază a procesului de exploatare: aprovizionar e, producție și
comercializare.
În faza aprovizionării sunt necesare de luat decizii și de întreprins acțiuni care să asigure
eliminarea perioadei de inactivitate din cauza insuficienței aprovizionării. Asigurarea
continuității a procesului de producție este nevoie de existența unui stoc permanent de materii
prime și materiale. Perfecționarea aprovizionări i are loc prin majorare a operativității, adaptarea
rapidă la condițiile de piață, selectarea furnizorilor după anumite criterii, încheierea contractelor
la timp și îndeplinirea lor. În această fază este necesar să se micșoreze pierderile în timpul
transpor tului și depozitării. O cauză a încetinirii vitezei de rotație în această fază constă în
apariția de stocuri mai mult decât sunt necesare ca urmare a contractării eronate sau sistării
fabricației unor produse .
În faza de producție volumul stocurilor depin de în cea mai mare parte de costuri și de
durata ciclului de fabricație. Orice acțiune de reducere a acestor reprezintă și un mod de
accelerare a vitezei de rotație a stocurilor. Realizarea acestui obiectiv se realizează prin
organizarea corespunzătoare a p roducției, stabilirea unor fluxuri raționale de fabricație și prin
alegerea celor mai bune tehnologii inovatoare de fabricație.
În faza comercializării, realizarea produselor și încasarea rapidă a contraval orii lor au ca
efect majorarea lichidității. Grad ul de lichiditate generală a întreprinderii se calculează prin
raportând total active circulante la total active pe termen scurt. Accelerarea vitezei de rotație în
faza de comercializare se poate crește prin reducerea perioadei de decontare, asigurarea ritmică a
produselor și prin reducerea t impului de sortare și ambalare prin utilizarea tehnologiilor ”19.
În procesul de gestiune a trezorerie excedentul sau deficitul trezorerie are anumite efectele
asupra lichidității și solvabilității. Prin lichiditate se înțelege capacitatea elementelor
19 Susă electronică: http://www.annals.seap.usv.ro/index.php/annals/article/downloadSuppFile/840/96 .
29
patrimoniale de a se transforma în bani. Solvabilitatea reprezintă capacitatea unui agent
economic de a -si onora la scadență obligațiile asumate față de creditorii săi.
Indicii lichidității măsoară capac itatea întreprinderii de a -și îndeplini obligațiile de plată
față de debitorii în baza disponibilitățile activelor curente. Indicii ai lichidității sunt calculați prin
trei indicatori:
1. Lichiditatea curentă, generală, de gradul III – arată dacă întreprinder ea dispune de
active circulante pentru achitarea datoriilor curente în suma deplină.
𝐋𝐂 = 𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚𝐧𝐭𝐞
𝐃𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐮𝐫𝐞𝐧𝐭𝐞 , intervalul optim 1 – 2,5.
2. Lichiditatea intermediară, gradul II, reflectă cota datoriilor curente care entitatea este
capabilă sa achite prin mobilizarea numerarului, investițiilor financiare curente și creanțelor
curente.
𝐋𝐢 = 𝐍𝐮𝐦𝐞𝐫𝐚𝐫 +𝐈𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢 ț𝐢𝐢 𝐟𝐢𝐚𝐧𝐜𝐢𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮𝐫𝐞𝐧𝐭𝐞 +𝐂𝐫𝐞𝐚𝐧 ț𝐞 𝐜𝐮𝐫𝐞𝐧𝐭𝐞
𝐃𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐂𝐮𝐫𝐞𝐧 𝐭𝐞, intervalul optim 0,7 – 0,8.
3. Lichiditatea absolută, urgentă, gradul I, caracterizează cota datoriilor curente care
întreprinderea este capabilă să achite imediat utilizând numai numera rul disponibil la momentul
dat.
𝐋𝐚 = 𝐍𝐮𝐦𝐞𝐫𝐚𝐫
𝐃𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐮𝐫𝐞𝐧𝐭𝐞, intervalul optim 0,2 – 0,25.
4. Gradul de asigurare cu mijloace bănești, Indica capacitatea de efectuarea plăților
imediate.
𝐊𝐦.𝐛 = 𝐍𝐮𝐦𝐞𝐫𝐚𝐫
𝐃𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐮𝐫𝐞𝐧𝐭𝐞, intervalul optim 1 – 1,5.
Solvabilitatea este ca pacitatea întreprinderii de a face fata datoriilor pe o perioada mai
lunga de timp, întreprinderea este solvabila daca are disponibilități de mijloace bănești.
Indicatori de evaluare a solvabilității:
1. Solvabilitatea generală = 𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚𝐧𝐭𝐞
𝐃𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐮𝐫𝐞𝐧𝐭𝐞 , valoare minimă admisă ce poate varia
între 1,2 – 1,8.
2. Solvabilitatea globală = 𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚𝐧𝐭𝐞 +𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐟𝐢𝐱𝐞
𝐃𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐓𝐨𝐭𝐚𝐥𝐞.
3. Rata solvabilității = 𝐂𝐚𝐩 𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮 𝐏𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐮
𝐓𝐨𝐭𝐚𝐥 𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥 * 100 %, valoarea admisibilă ≥ 50%.
Surse de finanțare a activelor circulante sunt nevoile de finanțare pe termen scurt ale
întreprinderii, care reprezintă nevoi permanente, pot fi finanțate atât din surse interne , cât și din
surse externe .
30
Capitolul II STUDIU PRIVIND EFECTELE GESTIUNII FINANCIARE A
ÎNTREPRINDERII
(în baza situației financiare a SRL ,,Lumea Filtrelor” )
2.1 Efectele de gestiune financiară asupra rezultatele financiare
Definiții ” (din SNC):
Rezultatele financiare – profitul (pierderea) calculat ca diferență dintre veniturile și
cheltuielile perioadei de gestiune.
Profit brut (pierdere brută) – reflectă diferența dintre veniturile din vânzări și costul
vânzărilor .
Rezultatul din activitatea operațională: profit (pierdere) – reflectă diferența dintre
veniturile și cheltuielile din activitatea operațională din perioada de gestiune.
Rezultatul din alte activități: profit (pierdere) – reflectă diferența dintre veniturile și
cheltuielile din alte activități din perioada de gestiune.
Profit (pierdere) până la impozitare – indică rezultatul financiar până la impozitare
determinat ca suma dintre rezultatul din activitatea operațională și rezultatul din alte activități.
Profit net (pierdere netă) al pe rioadei de gestiune – indică rezultatul financiar după
impozitare determinat ca diferența dintre profitul (pierderea) până la impozitare și cheltuielile
privind impozitul pe venit sau Profitul net (pierderea netă) al perioadei de gestiune se determină
ca d iferența dintre veniturile și cheltuielile curente ale entității recunoscute în perioada de
gestiune curentă.
Profit utilizat al perioadei de gestiune – reflectă suma profitului utilizat al perioadei de
gestiune pentru plata dividendelor, constituirea reze rvelor și în alte scopuri conform deciziei
organului de conducere împuternicit al entității ”20.
Analiza în dinamică a profitului (pierderii) până la impozitare permite evaluarea mărimii
acestuia în comparație cu rezultatelor anilor precedenți și/sau cu datele stabilite în Planul de
afaceri.
Analiza structurală a profitului (pierderii) până la impozitare permite efectuarea analizei
pe fiecărui tip de activitate în obținerea a profitului (pierderii) până la impozitare.
Creșt erea în dinamică a cotei profitului din activitatea operațională în suma totală a
profitului până la impozitare este apreciată pozitiv.
20 Standardele Naționale de Contabilitat e (SNC)
31
Din punct de vedere al ” tehnicii de calcul, la analiza dinamicii și structurii profitului
(pierderii) până la impozita re se calculează ca abaterea absolută (față de perioada precedentă
și/sau de plan), ritmul creșterii, procentul îndeplinirii planului și ponderea rezultatului financiar
obținut din fiecare tip de activitate în suma totală a mărimii profitului (pierderii) p ână la
impozitare.
Analiza dinamicii și structurii profitului (pierderii) până la impozitare este efectuată în
baza datelor din: Situația de profit și pierdere.
Analiza structurii profitului (pierderii) până la impozitare
Profitul (pierderea) până la impozitare poate fi determinat conform formulei ”21:
PPI = ±RAO ± RAA, unde:
PPI – profitul (pierderea) până la impozitare;
RAO – rezultatul din activitatea operațională;
RAA – rezultatul din alte activități;
unde:
RAA = ± RAI ± RAF ± RE,
RAI – rezultatul din activitatea de investiții;
RAF – rezultatul din activitatea financiară;
RE – rezultatul excepțional.
Tabelul 2 .1
Analiza st ructurii profitului (pierderii) până la impozitare în dinamică (mii lei)
Indicatori Anul precedent Anul curent Abaterea în
Suma, mii lei Suma,
mii lei Cota, % Suma,
mii lei Cota,
% Sumă, mii
lei Cotă, puncte
procentuale
1 2 3 4 5 6 7
1.Rezultatul din
activitatea
operațională: profit
(pierdere)
3 916
95
4 507
96
+ 591
+1
2.Rezultatul din alte
activități: profit
(pierdere)
202
5
165
4
-37
-1
3. Profit (pierdere)
până la impozitare 4 118 100 4 672 100 + 544 X
Sursa: Elaborat de autor, în baza Situațiilor Financiare a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”
21 Bușe Lucian. Analiza economico -financiară. București: Economică, 2005
32
Conform calcurilor efectuate în tabelul 2.1 putem formula următoare concluzie, în anul
curent întreprinderea a înregistrat rezultat din activitatea operaționala 4 507 mii lei, cu 591 mii
lei mai mult față de anul precedent. Cota principală de activitate e revine a ctivității operaționale,
ceea ce se apreciază pozitiv fiindcă este activitatea pentru care a fost creată entitatea.
Din calculele din tabelul 2 .1 observăm că profitul până la impozitare a crescut cu 544 mii
lei, pentru a înțelege mai bine factorii de influ ență de creștere a profitului până la impozitare vom
folosi metoda de analiză factorială a profitului (pierderii) din activitatea operațională .
Scopul analizei factoriale a profitului (pierderii) din act ivitatea operațională constă în
” stabilirea influenței factorilor care au contribuit la modificarea în dinamică a profitului
(pierderii) din activitatea operațională. Din punct de vedere factorial, profitul (pierderea) din
activitatea operațională se determină conform formulei:
Profitul
(pierderea)
din activitatea
operațională
=
Profit
brut
(pierdere
brută)
+
Alte venituri
din
activitatea
operațională
– Cheltuieli
de
distribuire
– Cheltuieli
administrative
– Alte cheltuieli
din activitatea
operațională
Fiecare parte componentă a formulei factoriale influențează asupra profitului (pierderii) din
activitatea operațională a întreprinderii. Profitul brut (pierderea brută) și alte venituri din
activitatea operațională au o acțiune directă, iar cheltuielile perioadei (curente) – o acțiu ne
inversă ” 22.
Pentru calculul influenței factorilor asupra profitului (pierderii) din activitatea operațională
se aplică metoda bilanțieră, deoarece există legătură aditivă dintre factorii de influență și
indicatorul rezultativ.
În calitate de sursă de informație pentru analiza factorială a profitului (pierderii) din
activi tatea operațională, servește: Situația de profit și pierdere.
Tabelul 2.2
Calculul influenței factorilor asupra modificării profitul ui ( pierderii) din activitatea
operațională prin metoda bilanțieră. (mii lei)
Indicatori Anul
precedent Anul curent Abaterea
absolută Mărimea
influenței
factorilor
1 2 3 4 5
1. Profit brut (pierdere brută) 9 884 11 169 +1 285 +1 285
2. Alte venituri din activitatea
operațională 6 15 +9 +9
3. Cheltuieli de distribuire 372 3 577 +3 205 -3 205
4. Cheltuieli administrative 3 405 2 941 -464 +464
22 Robu V. ș.a. Analiza economico -financiară a firmei. București: Economică, 2014.
33
Continuare Tabelul 2.2
5. Alte cheltuieli din
activitatea operațională 2 196 160 -2 036 +2 036
6 Profitul ( pierderea) din
activitatea operațională 3 917 4 506 +589 +589
Sursa: Elaborat de autor, în baza Situațiilor Financiare a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”
În baza calcu rilor efectua te în tabelul 2.2 putem formula următoare concluzie, în anul
curent întreprinderea a înregistrat rezultat pozitiv din activitatea operațională 4 506 mii lei, cu
589 mii lei mai mult decât anul precedent. Această majorare s -a dorat influența pozitivă a
următorilor factori: majorarea profitului brut cu 1 285 mii lei, creșterea alte venituri din
activitatea operațională cu 9 mii lei, reducerea cheltuielilor administrative cu 464 mii lei și
micșorarea alte cheltuieli din activitatea operațională cu 2 036 mii lei. Negativ a infl uențat doar
majorarea cheltuielilor de distribuire cu 3 205 mii lei.
În anul de gestiune întreprinderea a obținut profit din activitatea operațională 589 mii lei.
Întreprinderea a înregistrat rezultate satisfăcătoare și observăm ca este eficientă și își în deplinește
obiectivul principal pentru care a fost creată, obținerea profitului.
Nivelul de eficiență se măsoară cu ajutorul unui sistem de indicatori, între care ce ai
rentabilității un loc deosebit de important. În continuare vom calcula rentabilității veniturilor din
vânzări .
Rentabilitatea veniturilor din vânzări ” reflectă capacitatea întreprinderii de a obține profit
în urma vânzării produselor, mărfurilor și prestării serviciilor, adică caracterizează mărimea
profitului obținut la un leu venituri di n vânzări.
Rentabilitatea veniturilor din vânzări exprimă legătura care există între rezultatul financiar
și veniturile din vânzări obținute de întreprindere și se determină în baza raportului dintre
mărimea profitului și valoarea veniturilor din vânzări.
Pot fi aplicate mai multe variante de calcul al rentabilității veniturilor din vânzări în funcție
de mărimea cărui fel de profit se ia în calcul la determ inarea nivelului rentabilității.
Rentabilitatea veniturilor din vânzări calculată în baza profitului b rut:
Rentabilitatea VV=Profit brut
Venituri din vînzări x 100%
Rentabilitatea veniturilor din vânzări, calculată în baza profitului brut caracterizează cât
profit brut (pierdere brută) a generat întreprinderea la un leu venituri din vânzări, care poate fi
îndreptat atât la acoperirea cheltuielilor curente, cât și la formarea profitului din activitatea
operațională.
34
Rentabilitatea veniturilor din vânzări calculată în baza profitului din activitatea
operațională:
𝑅𝑒𝑛𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑉𝑉=Profitul din activitatea operațională
Venituri din vînzări x 100%
Nivelul acestui indicator indică cât profit (pierdere) din activitatea operațională a obținut
întreprinderea la un leu venituri din vânzări și permite aprecierea mai exactă a eficienței gesti unii
vânzărilor în urma activității de bază a întreprinderii.
Rentabilitatea veniturilor din vânzări calculat în baza profitului până la impozitare:
𝑅𝑒𝑛𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑉𝑉=Profitul pînă la impozitare
Venituri din vînzări x 100%
Rentabilitatea ve niturilor din vânzări, calculată în baza profitului până la impozitare,
caracterizează corelația dintre mărimea profitului până la impozitare și veniturile din vânzări, și
arată cât profit până la impozitare a câștigat întreprinderea la un leu venituri din vânzări.
Rentabilitatea veniturilor din vânzări calculată în baza profitului net:
𝑅𝑒𝑛𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑉𝑉=Profitul net
Venituri din vînzări x 100%
Rentabilitatea veniturilor din vânzări, calculată în baza profitului net arată cât profit net a
generat întreprinderea la un leu venituri din vânzări ” 23.
Analiza începe cu aprecierea generală a dinamicii nivelului rentabilității veniturilor din
vânzări. În calitate de surse informaționale aprecierea generală a dinamicii nivelului rentabilității
veniturilor din vânzări pentru sunt utilizate: Situația de prof it și pierder e.
Tabelul 2.3
Aprecierea dinamicii rentabilității veniturilor din vânzări (mii lei)
Indicatori Anul
precedent Anul
curent Abaterea
absolută
1. Venituri din vânzări 18 204 20 534 2 330
2. Profitul brut 9 884 11 169 1 285
3. Profitul din activitatea operațională 3 916 4 507 591
4. Profitul până la impozitare 4 118 4 672 554
5. Profitul net (pierderea netă ) 3 629 4 125 496
6.1. Rentabilitatea veniturilor din vânzări (%),
calculată în baza Profitului 54,30 54,39 0,10
6.2. Rentabilitatea veniturilor din vânzări (%),
calculată în baza Profitului din AO 21,51 21,95 0,44
6.3. Rentabilitatea veniturilor din vânzări (%),
calculată în baza Profitului până la impozitare 22,62 22,75 0,13
6.4. Rentabilitatea veniturilor din v ânzări (%),
calculată în baza Profitului net (pierderii nete) 19,94 20,09 0,15
Sursa: Elaborat de autor, în baza Situațiilor Financiare a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”
23 Bușe L., Siminică M., Cîrciumaru D., Ganea M. Analiză economico -financiară. Craiova: SITECH, 2009.
35
În baza calcu rilor efectuate în tabelul 2.3 putem efectua următoarele concluzii,
Rentabilitatea veniturilor din vânzări în anul curent a constituit 54,39% ceea ce înseamnă ca la
fiecare leu venit din vânzări entitatea a obținut 54 bani profit brut. Rentabilitatea veniturilor din
vânzări în baza pro fitului din activitatea operațională a constituit 21,95% ceea ce înseamnă ca la
fiecare leu venit din vânzări profit din activitatea operațională constituie aproximativ 22 bani.
Rentabilitatea veniturilor din vânzări în baza profitului până la impozitare a constituit 22.75%,
ceea ce înseamnă ca la fiecare leu venit din vânzări entitatea obține aproximativ 23 bani profit
până la impozitare. Rentabilitatea veniturilor din vânzări în baza profitului net a constituit
20,09%, astfel la fiecare leu venit din vânz ări entitatea obține 20 bani profit net. Din cele expuse
mai sus putem constat precum că entitatea este profitabilă, menținând o creșt ere constantă.
Asigurarea unei creștere constate este asigurată prin folosirea eficientă a activelor.
Folosirea eficientă a activelor presupune existența la întreprindere a unui stoc optim de materii
prime și materiale, care necesită asigurarea optimizarea duratei de transformare în mijloace
bănești. Obținerea unui profit este dependent de utilizarea corectă a activelor.
Rentabilitatea activelor ” reflectă nivelul profitului obținut de la fiecare leu al mijloacelor
investite în circuitul întreprinderii, indiferent de sursa de finanțare a acestora.
Rentabilitatea activelor se determină conform formulei:
Rentabilitatea activ elor (Ra) = Profit (pierdere )până la impozitare
Valoarea medie a activelor x 100 %.
Valoarea medie a activelor poate fi calculată prin două modalități:
după media cronologică în baza datelor Cărții mari
după media aritmetică simplă în baza datelor din Bilanț.
Nivelul rentabilității activelor este determinat de influența următorilor factori:
1) modificarea rentabil ității veniturilor din vânzări;
2) modificarea numă rului de rotații ale activelor.
Rentabilitatea activelor = Rentabilitatea veniturilor din vânzări x Numărul de rotații ale
activelor ” 24.
În calitate de surse informaționale pentru efectuarea analizei factoriale, servesc: Situația de
profit și pierdere; Bilanț.
24 Nadejda Botnari, Finanțele Întreprinderii pag.192
36
Tabelul 2.4
Analiza rentabilității activelor (mii lei)
Indicatori Anul precedent Anul curent Abaterea absolută
1 2 3 4 = 3 – 2
1. Venituri din vânzări 18 204 20 534 + 2 330
2. Profit (p ierdere) până la impozitare 4 118 4 672 + 554
3.Valoarea medie a activelor 19 639 20 826 + 1 187
4. Rentabilitatea activelor, % (rd.2 :
rd.3 x 100) 20,96 22,43 +1,47
Sursa: Elaborat de autor, în baza Situațiilor Financiare a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”
Conform c alcurilor efectuate în tabelul 2.4 putem menționa că rentabilitatea activelor în
anul curent a constituit 22,43 %, ceea ce înseamnă ca la fiecare leu active, entitate are Profit până
la impozitare aproximativ 22 bani. Față de anul precedent rentabilitatea activelor s -a majorat cu
1,47%. Ace astă majorare s -a datorat creșterea veniturilor din vânzări cu 2 330 mii lei care a dus
la majorarea rentabilitatea veniturilor cu 13%.
Rentabilitatea activelor este considerată ca unul dintre cei mai importanți indicatori ai
eficienței financiare a întrep rinderii. ” În țările cu o economie dezvoltată se consideră ca
rentabilitatea activelor trebuie să fie mai mare de 25%, astfel timp de 4 ani să -și poată reînnoi
capitalurile angajate prin profitul obținut.
Ansamblu de operațiuni economice de transformare a activelor curente din forma inițială
de capital bănesc până la întoarcerea lor în aceeași stare se numește rotaț ie, estimată în număr de
zile.
Indicatorii de apreciere a eficienței activelor curente sunt:
1. Numărul de rotație a activelor curente (n), formula de calcul este următoare:
n = Venitul din vânzări
Valoarea medie a activelor
Rezultatul obținut indică de câte ori activele curente au parcurs un ciclu întreg. Numărul de
rotații ale activelor sau recuperabilitatea activelor caracterizează eficiența cu care sunt utilizate
mijloacele de care dispune întreprinderea, sau de câte ori vânzările au reînnoit activele într -o
perioadă.
2. Durata de rotație a activelor curente ( 𝐃𝐫), formula de calcul este următoare:
Dr= Active curente
𝑉𝑒𝑛𝑖𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑣â𝑛𝑧ă𝑟𝑖 x 360 zile
37
Durata de rotație arată în câte zile are loc o rotație a activelor, adică perioada de timp
(numărul de zile) în care veniturile din vânzări reînnoiesc activele întreprinderii. Perioada de
timp în care se anal izează rotația (an – 360 zile, trimestru – 90 zile, lună – 30 zile) ”25.
Cei doi indicatori, numărul de rotație a activelor curente și durata de rotație a activelor
curente, sunt invers proporționali: cu cât mai mare este numărul de rotație cu atât este m ai scurtă
durata unei rotații și invers.
Tabelul 2.5
Calculul influenței factorilor la devierea nivelului rentabilității activelor (mii lei)
Indicatori Anul precedent Anul curent Abaterea
absolută
1 2 3 4 = 3 – 2
1. Venituri din vânzări 18 204 20 534 + 2 330
2.Valoarea medie a activelor 19 639 20 826 + 1 187
3. Numărul de rotații ale activelor,
unități (1/2) 0,9269 0,9859 +0,059
4. Durata unei rotații, zile
(2/1)*360 388 365 -23
Sursa: Elaborat de autor, în baza Situațiilor Financiare a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”
Conform calcurilor din tabelul 2.5 observăm ca numărul de rotație a activelor a accelerat
cu 0,059 mai mult decât anul precedent, în anul curent numărul de rotație a constituit 0,9859
unități. Accelerarea numărul de rotații a activelor a dus la reducerea duratei de rotație a activelor
cu 23 de zile. A ceasta înseamnă ca ciclul de reînnoire a activelor este mai mic și activele sunt
mai eficiente. Întreprinderea a reușit să respecte corelația dintre efort și efect. Accelerarea
numărul de rotație a fost influențată pozitiv de majorarea veniturilor din vânz ări cu 2 330 mii lei.
În baza calcurilor Recomandări:
Considerăm că managementul întreprinderii trebuie sa ia masuri privind sporirea
rentabilitatea activelor și anume:
Creșterea volumului vânzărilor;
Creșterea calității produselor;
Îmbunătățirea a nalizei de market și promovare;
Extinderea pieții de desfacere.
25 Nadejda Botnari, Finanțele Întreprinderii pag.114
38
2.2 Analiza indicilor de lichiditate, solvabilitate și fluxului de numerar
Prin lichiditate se înțelege capacitatea întreprinderii de a transforma activele sale în bani,
iar gradul de lichiditate caracterizează capacitatea de plată a întreprinderii.
În funcție de componența numărătorului și numitorului formulei de bază pot fi constituite
numeroase ” variante de indicatori ai lichidității.
Cele mai frecvente metode de analiză a lichidității sunt:
1) în cadrul analizei exprese;
2) cu aplicarea normativelor de reduceri;
3) sub aspect dinamic.
Tabelul 2.6
Coeficienții de lichiditate
Nr. Denumirea
coeficientului Modul de calcul Sensul economic Intervalul
Optim
1. Lichiditatea
curentă,
generală, de
gradul III
Active circulante
Datorii curente Arată dacă întreprinderea
dispune de active circulante
suficiente pentru achitarea
datoriilor curente în suma
deplină. 2 – 2,5
1 – 2,5
2. Lichiditatea
intermediară, de
gradul II
Numerar + Investiții financiare curente
+ Creanțe curente
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑢𝑟𝑒𝑛𝑡𝑒 Reflectă cota datoriilor
curente care întreprinderea
este capabilă să achite prin
mobilizarea numerarului,
investițiilor finan ciare
curente și creanțelor curente. 0,7 – 0,8
3. Lichiditatea
absolută,
urgentă, de
gradul I
Numerar
Datorii curente Caracterizează cota
datoriilor curente care
întreprinderea este capabilă
să achite imediat utilizând
numai numerarului
disponibile la moment. 0,2 – 0,25
Sursa: Elaborat de autor ,,Coeficienții de lichiditate”
Avantajele aprecierii lichidității în cadrul analizei exprese:
simplitatea și ușurința calculării coeficienților;
acces la sursa informațională – bilanțul.
39
Dezavantajele (neajunsurile) sistemului de apreciere a lichidității în cadrul analizei
exprese:
concordanța statică a mijloacelor și obligațiilor de plată la un moment dat nu asigură
corespunderea acestor elemente în viitor;
caracterul subiectiv al parametrilor de apreciere care nu sânt argumentate în mod logic și
s-au stabilit reieșind din practica activității întreprinderilor în condițiile pieței dezvoltate;
ignorarea gradului diferit de lichiditate a activelor reflectate în bilanț în componența
elementului patrimonial unic (produse stocate la depozit din insuficiența ambalajului sau
din insuficiența cererii, c alității scăzute) ”26.
Tabelul 2.7
Calculul coeficienților lichidității în cadrul analizei exprese (mii lei)
Nr. Indicatori Anul
precedent Anul curent Abaterea
Absolută
1 2 3 4 5
1 Numerar 517 454 -63
2 Investiții financiare curente – – –
3 Creanțe curente 4 423 5 692 1 269
4 Active circulante 15 309 17 434 2 125
5 Datorii curente 6 936 9 938 3 002
6 Lichiditatea curentă (generală, de
gradul III), unități 2,21 1,75 -0,45
7 Lichiditatea intermediară (de gradul
II), unități 0,71 0,62 -0,09
8 Lichiditatea absolută (urgentă, de
gradul I), unități 0,07 0,05 -0,03
Sursa: Elaborat de autor, în baza Situațiilor Financiare a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”
În baza calcu rilor efectuate în tabelul 2.7 putem fo rmula următoarea concluzie: n ivelul
lichidității absolute în anul curent a constituit 0,05 unități cu 0,03 mai puțin față de anul
precedent. Nivelul lichidității absolute este în intervalul optim (0,2 -0,25). Aceasta semnifică
precum că entitatea poate să achite datoriile curente. Nive lul lichidității intermediare în anul
curent constituie 0,62 unități cu 0,09 unități mai puțin față de anul precedent, nivelul lichidității
26 Sursă electronică: http://www.creeaza.com/afaceri/economie/Analiza -lichiditatii -si-solvab678.php
40
la fel se încadrează în intervalul optim ( 0,7 – 0,8). Și reflecta precum că întreprinderea este
capabilă să achite datoriile curente prin mobilizarea numerarului, investițiilor și creanțele
curente. Nivelul lichidității curente în anul curent constituie 1,75 unități cu 0,45 unități mai puțin
față de anul precedent. Nivelul lichidității curente se încadrează în interva lul optim stabilit (1 –
2,5), acest indicator arată precum că întreprinderea dispune de active circulante suficiente pentru
achitarea datoriilor curente.
Gradul prin care întreprinderea poate face față datorii pe termen scurt se numește
solvabilitate.
Solvabilitatea reflecta capacitatea întreprinderii de a -și achita obligațiile pe termen mediu
și lung, de a asigura sursele bănești capabile să susțină continuitatea acti vității pe termen lung.
Este evident faptul ca întreprinderea este solvabila dacă are disponibilități de mijloace de
plata. In cadrul studiilor de măsurarea indicilor de solvabilitate sunt folosiți următorii indicatori:
Solvabilitatea generală = 𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚𝐧𝐭𝐞
𝐃𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐮𝐫𝐞𝐧𝐭𝐞, acest indicator se apreciază ca valoare minimă
admisibilă ce poate varia între 1,2 – 1,8.
Solvabilitatea globală = 𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚𝐧𝐭𝐞 +𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐟𝐢𝐱𝐞
𝐃𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐓𝐨𝐭𝐚𝐥𝐞
Rata solvabilității = 𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐮
𝐓𝐨𝐭𝐚𝐥 𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥 𝐱 𝟏𝟎𝟎 %, acest indicator trebuie să fie ≥ 50%
Tabelul 2.8
Calcul indicatorilor de solvabilitate (mii lei)
Nr. Indicatori Anul
Precedent Anul curent Abaterea
Absolută
1 2 3 4 5
1 Active circulante, mii lei 15 309 17 434 2 125
2 Datorii curente, mii lei 6 936 9 938 3 002
3 Mijloace fixe 3 565 3 744 179
4 Capital propriu 5 5 0
5 Total capital 9 535 8 907 -628
6 Solvabilitatea generală 2,21 1,75 -0,45
7 Solvabilitatea globală 2,72 2,13 -0,59
8 Rata solvabilității 0,05 0,06 0
Sursa: Elaborat de autor, în baza Situațiilor Financiare a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”
În urma calc urilor efectuate în tabelul 2.8 putem constata următoarele: Rata solvabilității
generale în anul curent constituie 1,75 unități mai puțin față de anul precedent cu 0,45 unități.
Indica torii se încadrează în intervalul optim (1,2 -1,8). În baza indicatorilor putem stabili precum
41
că întreprinderea dispune de surse de finanțare a activelor circulante, care sunt nevoile de
finanțare pe termen scurt ale întreprinderii.
Pentru a verifica necesitatea existenței echilibrului financiar, în practica economică se
operează cu indicatorul fond de rulment.
Tabelul 2.9
Analiza fondului de rulment
Indicatori Perioada
precedentă Perioada
curentă Abaterea
absolută
1. Datorii pe termen scurt 6 937 9 938 3 001
2.Active circulante 15 309 17 434 2 125
3.Fondul de rulment 8 372 7 496 -876
Sursa: Elaborat de autor, în baza Situațiilor Financiare a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”
În baza cal curilor efectuate în tabelul 2.9 putem formula următoare concluzie precum că
întreprinderea în anul curent a înregistrat fondul de rulment net în valoare de 7 496 mii lei cu 876
mii lei mai puțin de anul precedent. Din motiv ca fondul de rulment este un indicator pozitiv
aceasta reprezin tă o situație favorabilă pentru întreprindere asigurând o finanțare a activelor pe
termen lung precum și asigurarea unei marje de lichiditate înaltă pentru a face față datoriilor pe
termen scurt.
Pentru a evita situațiile de insolvabilitate managerii finan ciari trebuie să utilizeze diferite
metode de determinare și apreciere a fluxurilor de mijloace bănești pentru a identifica
principalele probleme care intervin în cadrul ciclu lui financiar al întreprinderii
Fluxurile de numerar ” reprezintă încasările și p lățile de numerar efectuate în cursul
perioadei de gestiune respective. Diferența dintre suma încasărilor și plăților constituie fluxul net
de numerar. In scopul diagnosticului evoluției fluxurilor de numerar se studiază modificările
survenite în mărimile absolute și relative a fluxurilor de numerar în comparație cu perioada
precedentă și nivelul prognozat.
Aprecierea informațiilor obținute se efectuează reieșind din următoarele considerente:
Desfășurarea reușită a activității operaționale trebuie să genere ze fluxul de numerar net
pozitiv.
Menținerea și dezvoltarea potențialului economic al întreprinderii condiționează fluxul de
numerar net negativ din activitatea de investiții.
Fluxurile pozitive din activitatea operațională și cea financiară (în caz de necesitate)
trebuie să compenseze fluxul de numerar negativ din activitatea de investiții.
42
De menționat ca nerespectarea primei și ultimei condiții provoacă scăderea soldului de
numerar și insolvabilitatea întreprinderii. Neglijența celui al doilea aspect determină reducerea
potențialului întreprinderii în perspectivă ”27.
In calitate de surse informaționale pentru efectuarea analizei servesc: Situația fluxurilor
de numerar .
Tabelul 2.10
Aprecierea generală a evoluției fluxurilor de numerar în dinamică (mii lei)
Nr. Fluxuri de numerar pe
tipuri de activități Perioada
precedentă Perioada
curenta Abaterea
absolută
1 2 3 4 5
1 Activitatea operațională 991 625 366
2 Activitatea investițională – – –
3 Activitatea financiară 553 (787)
4 Fluxul net de numerar
total 1 544 (162) – 1 706
Sursa: Elaborat de autor, în baza Situațiilor Financiare a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”
În baza datelor din ta belul 2.10 putem constata precum că întreprinderea anul curent a
înregistrat flux de numerar din activitatea operațională 625 mii lei, cu 366 mii lei mai puțin față
de anul precedent. Fluxul net de numerar în anul de gestiune este negativ, o micșorare
semnificativă față de anul precedent cu 1 706 mii lei, din aceasta rezultă precum că entitatea nu
este capabilă să -și acopere plățile. Încasările sunt mai mici ca plățile.
În teoria și practica economică se aplică diverse modalități tehnice de efectuare a analizei
structurale a fluxului de numerar.
Esența – analiza separată a structurii încasărilor și plăților prevede calcularea ponderii
fiecărui element component în suma totală a încasărilor sau resp ectiv a plăților.
Avantajele analizei separată a structurii încasărilor și plăților:
simplitatea și ușurința calculării cotelor;
acces la sursa informațională – Situația fluxurilor de numerar.
Dezavantajul analizei separată a structurii încasărilor și plăților – nu permite de a aprecia
corelațiile existente între diferite ele mente componente ale plăților și încasărilor.
În calitate de sursă informațională servește Situația fluxurilor de numerar
27 Petcu M. Analiza economico -financiară a întreprinderii. Ediția a doua. București: Economică
43
Tabelul 2.11
Analiza separată a structurii încasărilor și plăților în dinamică (mii lei)
Fluxurile de numerar Anul precedent Anul curent
Suma, lei Cota, % Suma, lei Cota, %
1 2 3 4 5
I. Încasări
Încasări din vânzări 15 700 86% 22 176 88%
Alte încasări 212 1% 1 258 5%
Încasări sub formă de credite și
împrumuturi 2 351 13% 1 699 7%
Total încasări 18 263 100% 25 133 100%
II. Plăți
Plăți pentru stocuri și materiale 3 994 21% 14 603 58%
Plăți către angajați și organele de
asigurare socială și medicală 7 124 38% 4 143 16%
Dobânzi plătite 161 1% 144 1%
Plata impozitului pe venit 285 2% 623 2%
Alte plăți 5 340 29% 3 296 13%
Plăți aferente rambursări
creditelor și împrumuturilor 1 799 10% 2 486 10%
Total plăți 18 703 100% 25 295 100%
Sursa: Elaborat de autor, în baza Situațiilor Financiare a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”
Conform ca lcurilor efectuate în tabelul 2.11 observăm că î n anul curent entitatea a
înregistrat total încasări 25 133 mii lei și plățile totale au constituit 25 295 mii lei. Prin urmare
întreprinderea a înregistrat flux net de numerar 162 mii lei. În anul curent suma încasărilor s -a
majorat față de anul trecut cu 6 870 mii lei, aceasta s -a datorat creșterii încasărilor din vânzări cu
6 476 mii lei. În anul curent întreprindere a înregistrat total plăți mai mult față de anul precedent
cu 6 592 mii lei, această majorare s -a datorat creșterea plațil or pentru stocuri și materiale și
anume cu 10 609 mii lei. Analizând structura încasărilor și a plăților putem constat precum că
încasările din vânzări constituie 88 % constituind cota principală și plățile pentru stocuri și
materiale constituie 58%, cota principală în total plăți.
44
2.3 Analiza efectelor de gestiune financiară asupra stabilității financiare a
întreprinderii
” Stabilitatea financiară a întreprinderii este asigurată prin realizarea activității sale la un
nivel înalt și obținerea profitului. Es te nevoie de remarcat faptul că entitățile pot ajunge în
situația de faliment, chiar dacă indicatorii de rentabilitate sunt destul de înalți, această se
întâmplă în cazul în care întreprinderea utilizează pentru finanțarea activității surse împrumutate
în special pe termen scurt ” 28.
Asupra stabilității întreprinderii influențează un număr mare de factori, astfel este
important de efectuat o analiză a structurii surselor de finanțare a întreprinderii.
Analiza surselor de formare a activelor întreprinderii pornește cu aprecierea generală a
structurii pasivelor. În acest scop se calculează și se interpretează un șir de indicatori, care în
literatură specială se numesc coeficienți ai structurii capitalului . Acești coeficienți reprezintă o
totalitate de rate reciproc interschimbabile.
1. Coeficientul de autonomie (de autofinanțare, de concentrare a capitalului propriu).
Acest indicator se aplică de obicei în sistemul bancar al Moldovei în procesul aprecierii
credibilității clientului.
Coeficient de autonomie = Capital propriu
Total pasive, ≥ 0,5 (50%)
Coeficientul în cauză reflectă cota capitalului propriu în suma totală a surselor de finanțare.
Din punct de vedere a creditorului nivel de siguranță a acestui coeficient, după părerea
preponderentă a specialiștilor, alcătuiește cel puțin 0,5. În acest caz riscul creditorului este minim
pentru că patrimoniul întreprinderii ca re este format din surse proprii servește drept garanție
pentru achitarea tuturor datoriilor față de creditori.
Dacă coeficientul de autonomie a întreprinderii nu atinge nivel de siguranță, atunci
conducerii va fi greu de obținut credite necesare fără mări rea prealabilă a capitalului propriu, în
particular celui social. Sau creditorii vor acorda credit cu condiții mult mai dure (gajul, garanția
terților).
2. Coeficientul de atragere a surselor împrumutate (de concentrare a datoriilor)
caracterizează structura surselor de finanțare a activelor din punctul de vedere al cotei surselor
împrumutate:
Coeficient de atragere a surselor împrumutate = Datorii pe termen
lung și curente
Total pasive ≤ 0,5 (50%)
28 Drd. Ludmila Todorici, Universitatea de Stat din Co mrat. Publicație în Revista/Jurnal ,,Economica” nr.1(75) 2011
45
Acest coeficient dimensionează nivelul de îndatorare (solvabilitate) a întreprinderii și în
mod nor mal oscilează în limitele 0 -0,5
3. Coeficientul corelației între sursele împrumutate și proprii reflectă suma mijloacelor
atrase revenită la 1 leu capital propriu:
Coeficientul corelației între sursele împrumutate și proprii = Datorii pe termen
lung și curente
Capital propriu ≥ 1
Cu cât mărimea acestui coeficient este mai mare, cu atât mai riscantă este situația
financiară a întreprinderii. Punctul critic la aprecier ea coeficientului de corelație este 1.
4. Rata generală de acoperire a capitalului propriu (rata pârghiei financiare):
Rata generală de acoperire a capitalului propriu = Total pasive
Capital propriu ≤ 2
Fiind calculat în procente, acest raport arată că la primele 100 % activele întreprinderii se
finanțează pe seama surselor proprii, iar la celelalte procente – prin atragerea mijloacelor
împrumutate. Sporirea acestui coeficient peste 200 % reflectă situația dificilă a întreprinderii
privind independenț a fina nciară. În calitate de sursă informaționale servesc Bilanțul .
Tabelul 2.12
Analiza ratelor structurii surselor de finanțare în dinamică (mii lei)
Nr.
d-o Indicatori La începutul
anului La
sfârșitul
anului Abaterea
absolută
1 2 3 4 5
1 Capital propriu 9 535 8 908 -627
2 Datorii pe termen lung 3 167 3 167 0
3 Datorii curente 6 937 9 938 3 001
4 Total pasive 19 639 22 013 2 374
5 Rata de autonomie, % (1/4) 48,55 40,47 -8,08
6 Rata de atragere a surselor împrumutate, %
(2/4) 51,45 59,53 8,08
7 Rata corelației între sursele împrumutate și
proprii, % (2+3)/1 105,97 147,11 41,15
8 Rata solvabilității generale, % 4/(2+3) 194,37 167,97 -26,39
9 Rată generală de acoperire a capitalului
propriu, % (4/1) 205,97 247,11 41,15
Sursa: Elaborat de autor, în baza Situațiilor Financiare a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”
46
Conform calc urilor efectuate în tabelul 2.12 putem formula următoarea concluzie, rata de
autonomie la sfârșitul anului constituie 40,47 % cu 8,08% mai puțin decât anul precedent, astfel
coefic ientul este mai mic decât norma stabilită și aceasta semnifică precum că entitatea are
dificultăți privind sursele de finanțare pe termen lung. Rata de atragere a surselor împrumutate
este de 59,53% mai mult cu 8,08%, acest coeficient depășește norma stabi lită de 50%, chiar dacă
sursele deține o cotă mai mare decât sursele proprii observăm ca Rata corelației dintre surselor
împrumutate și proprie este mai mare de 100% aceasta semnifică precum că entitatea folosește
mai mult sursele externe pentru finanțare decât sursele proprii. Rata generală de acoperire a
capitalului propriu este de 247,11% mai mult cu 41,15% față de anul precedent, această situație
este apreciat negativ deoarece acest coeficient este mai mare de 200% astfel activele
întreprinderii sunt f inanțate din sursele externe, și reflectă situația dificilă a întreprinderii privind
independența financiară.
Bazându -ne pe c alculele efectuate în tabelul 2.12 observăm precum că întreprinderea
folosește sursele împrumutate ca surse de finanțare. O atenț ie deosebită trebuie acordată
utilizarea și componența capitalului propriu și a indicatorilor de rentabilitatea a capitalului.
Rentabilitatea capitalului propriu reflectă capacitatea întreprinderii de a utiliza capitalul
propriu în vederea obținerii profitului, adică caracterizează mărimea profitului obținut pentru
fiecare leu inves tit în capitalul propriu.
Rentabilitatea capitalului propriu se determină în baza raportului:
Rentabilitatea capitalului propriu = Prift net (profit până la impozitare )
Valoarea medie a capitalului propriu
Valoarea medie a capitalului propriu poate fi calculată prin două modalități:
după media cronologică în baza datelor Cărții mari conf orm formulei:
după media aritmetică simplă în baza datelor din Bilanț:
În teorie și practică, sunt utilizate mai multe modele de interpretare a sistemelor factoriale
de analiză a rentabilității capitalului propriu.
Deoarece pentru proprietarii întreprinder ii (acționarii, asociații), rentabilitatea capitalului
propriu calculată în baza profitului net este preferabilă rentabilității capitalului propriu, calculată
în baza profitului până la impozitare, vom aprecia rentabilitatea capitalului propriu ca lculată î n
baza profitului net.
Rentabilitatea capitalului propriu calculată în baza profitului net se modifică sub influența
următorilor factori:
1. rentabilitatea activelor
2. rata pârghiei financiare
47
3. rata profitului net
Sistemul factorial al rentabilității capitalul ui propriu:
Rentabilitatea capitalului Rentabilitatea Rata pârghiei Rata profitului
propriu = activelor x financiare x net
Rentabilitatea activelor reflectă capacitatea întreprinderii de a utiliza activele totale în
vederea obținerii profitului. Acest indicator caracterizează mărimea profitului obținut pentru
fiecare leu investit în active.
Rata pârghiei financiare reflectă structura de finanțare a a ctivelor. Dacă unitatea
economică nu atrage surse împrumutate, atunci pârghia financiară se situează la nivelul minim
100 % (s au 1), nivelul maxim nu există.
Rata profitului net caracterizează presiunea fiscală asupra rezultatelor financiare ale
întreprind erii și reflectă corelația dintre profitul net, rămas la dispoziția întreprinderii în suma
totală a profitului până la impozitare. Mărimea acestui coeficient depinde de cota impozitului pe
venit și diferențele temporale și permanente, care condiționează mo dificarea venitului impozabil
în comparație cu profitul până la impozitare.
În calitate de surse informaționale pentru efectuarea analizei factoriale, servesc: Situația de profit
și pierdere; Bilanț.
Tabelul 2.13
Analiza factorială a rentabilității capitalului propriu (mii lei)
Indicatori Anul
precedent Anul curent Abaterea
absolută
1 2 3 4
1. Venituri din vânzări, lei 18 204 20 534 2 330
2. Profit (pierdere) până la impozitare, lei 4 118 4 672 554
3. Profit net (pierdere netă), lei 3 629 4 129 500
4. Valoarea medie a capitalului propriu, lei 9 535 9 221 -314
5. Valoarea medie a activelor, lei 19 639 20 826 1 187
6. Rata pârghiei financiare, coef. (rd.5 : rd.4) 2,06 2,26 0,20
7. Rentabilitatea capitalului propriu,
calculată în baza profitului net, (rd.3 : rd.4 x
100), % 38,06 44,78 6,72
Sursa: Elaborat de autor, în baza Situațiilor Financiare a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”
48
În urma ca lcurilor efectuate în tabelul 2.13 putem constata următoarele, în anul curent
rentabilitatea capitalului propriu a constituit 44,78%, cu 6,72% mai mult față de anul precedent.
Această modificare s -a datorat majorarea profitului net cu 500 mii lei. Rata pârghiei financiare în
anul curent co nstituie 2,26 unități cu 0,20 unități mai mult față de anul precedent. Influența
pozitivă a indicatorilor a fost influențată și de majorarea veniturilor din vânzări cu 2 330 mii lei
și creșterea valoarea activelor cu 1 187 mii lei. Negativ a influențat mic șorarea valoarea
capitalului propriu cu 314 mii lei .
” Un factor important care influențează stabilitatea financiară este componența optimă și
structura activelor, daca o întreprindere micșorează suma mijloacelor circulante, atunci ea are
posibilitatea să plaseze mai mult capital în circulație și prin urmarea să obțină mai mult profit.
Totodată, crește riscul de insolvabilitate a întreprinderii din cauza insuficienței celor mai lichide
active și stopării procedurii datorită insuficienței rezervelor. Esența gestionării eficiente a
activelor cons tă în utilizarea lor rațională ”.29
În practică se ” utilizează două metode de analiză a activelor:
metoda ratelor structurii activelor în dinamică
analiza activelor nete
În cadrul analizei structurale a activelor se examinează corelațiile existente între diferite
elemente patrimoniale reflectate în activul Bilanțului. Pentru studierea structurii patrimoniului
întreprinderii pe larg se folosește metoda ratelor .
În acest caz se calculează și se interpretează o varietate mare de coeficienți cu ajutorul
cărora se analizează structura patrimoniului după diferite criterii.
În cadrul analizei structurale a patrimoniului pot fi calculate următoarele rate.
1. Rata imobilizărilor reflec tă cota activelor imobilizate în suma totală a patrimoniului
întreprinderii. Acest coeficient se calculează în felul următor:
Rata imobilizărilor = Total active
Active imobilizate ≤ 2
3 din active.
Creșterea în dinamică a ratei imobilizărilor în condițiile unui grad scăzut de utilizare a
capacităților existente reflectă o compoziție fragilă a utilizării patrimoniului întreprinderii.
Ponderea ridicată (mai mare de două treimi din activ) a imobilizărilor poate crea dificultăți
privin d achitarea datoriilor cur ente.
2. Rata activelor circulante se află în dependența op usă cu rata imobilizărilor:
Rata activelor circulante = Active circulante
Total active , sau 1 – Rata imobilizărilor.
29 Drd. Ludmila Todorici, Universitatea de Stat din Comrat. Publicație în Revista/Jurnal ,,Economica” nr.1(75) 2011
49
3. Rata patrimoniului cu destinație de producție reflectă ponderea activelor care pot fi
direct utilizate în cadrul întreprinderii pentru fabricarea producției, comercializarea mărfurilor,
prestarea serviciilor, executarea lucrărilor.
Rata patrimoniului cu destinație de producție = Mijloace fixe la valo area contabilă
+ Stocuri de mărfuri și materiale
Total activ
Rata patrimoniului trebuie sa fie > 50 %
Creșterea acestui indicator în dinamică se apreciază ca pozitivă, fiindcă contribuie la
sporirea volumului activității pentru desfășurarea căreia a fost formată întreprinderea. Situația
patrimonială a întreprinderilor din sectorul real al economiei naționale cu rata redusă (mai mică
de 0,5) a patrimoniului cu destinație de producție se consideră periculoasă cu consecințe negative
în ce privește posibilităț ile de a dezvolta activitatea operațională. Un interes deosebit reprezintă
analiza acestei rate pentru investitori strategici potențiali.
4. Rata activelor perfect lichide, reflectă cota activelor întreprinderii care se află într -o
formă absolut lichidă și po t fi imediat utilizate pentru achitarea datoriilor sau alte scopuri ”30.
Rata activelor perfect lichide = Numerar
Total activ
În calitate de sursă informațională servește Bilanțul.
Tabelul 2.14
Analiza ratelor structurii activelor în dinamică (mii lei)
Nr. Indicatori La începutul
anului La sfârșitul
anului Abaterea
absolută
1 Active imobilizate, mii lei 4329 4578 + 249
2 Active circulante, mii lei 15309 17434 + 2125
3 Total active, mii lei 19639 22013 + 2374
4 Mijloace fixe la valoarea
contabilă, mii lei 3565 3744 + 179
5 Stocuri de mărfuri și
materiale, mii lei 10319 11207 + 888
6 Numerar, mii lei 515 454 – 61
7 Rata imobilizărilor, % 1/3 22,0428 20,7968 -1,2461
8 Rata activelor circulante, %
2/3 77,9520 79,1986 1,2466
9 Rata patrimoniului cu
destinație de producție, %
(4+5)/3 70,6961 67,9190 -0,0278
10 Rata activelor perfect
lichide, % 6/3 2,6223 2,0624 -0,0056
Sursa: Elaborat de autor, în baza Situațiilor Financiare a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”
30 Țiriulnicova N. (coordonator) ș.a. Analiza rapoartelor financiare. Ed. a II -a, revăzută. Chișinău: Asociația
Obștească „ACAP RM”, 2011.
50
În baza cal curilor efectuate în tabelul 15 putem menționa ca la sfârșitul anului Rata
imobilizărilor a constituit 20,80 din total active și rata activelor circulante 79,20 % din total
active. Rata imobilizărilor s -a diminuat cu 1,15 p.p. iar rata activelor circulante s -a majorat cu
1,24 p.p. La sfârșitul perioadei de gestiune rata activelor circulante este mai mare de 2/3 din
total active, acesta situație arată precum că entitatea poate să -și achite datoriile curente. Rata
patrimoniului cu destinație de producție este mai mare de 50%, care repr ezintă un indicator bun
pentru entitate pentru investitori.
În practica economică internațională se aplică două variante de definire și, respectiv, de
calculare a activelor nete (patrimoniului net).
1) Active nete = Total active – Datorii pe termen lung – Datorii curente
Din formulă se observă că rezultatul calculului efectuat în baza datelor Bilanțului va fi egal
cu valoarea capitalului propriu.
2) Active nete = Total active – Datorii curente
În practica autohtonă se aplică prima din cele două modalități exi stente de definire și
calculare a activelor nete.
Activele nete reflectă mărimea activelor controlate de întreprindere care sunt formate
numai pe seama surselor proprii de finanțare și nu sunt împovărate de datorii. Dacă mărimea
activelor nete:
1) crește în dinamică – entitatea desfășoară o activitate economico -financiară eficientă.
2) scade în dinamică – există aspecte dificile în dezvoltarea întreprinderii și situația
financiară în acest caz se caracterizează ca instabilă.
3) are valoare negativă – stare de criz ă, când întreprinderea nu dispune de active formate pe
seama surselor proprii și activitatea pe deplin se finanțează datorită surselor
împrumutate, adică, se constată dependența financiară a întreprinderii de creditorii
acesteia.
Valoarea activelor nete s e folosește la efectuarea următoarelor operațiuni economice:
la evaluarea patrimoniului întreprinderii în scopul acționării, privatizării, vânzării,
moștenirii,
la asigurarea bunurilor întreprinderii contra daunelor,
la reorganizarea întreprinderii (fuziunea, divizarea ),
la evaluarea pachetelor de acțiuni (cotelor de participație) pentru răscumpărarea,
depunerea în gaj .
În cadrul activelor nete se evidențiază două părți componente:
1. activele imobilizate nete
2. activele circulante nete (fondul de rulment net).
51
Active nete = Active imobilizate nete + Active circulante nete unde:
În procesul analizei structurale a activelor nete se apreciază dacă se respectă una din
regulile fundamentale ale echilibrului financia r care prevede că activele imobilizate trebuie
finanțate pe seama capitalului permanent (capitalului propriu și datoriilor pe termen lung). Dacă
în urma calculelor se determină:
mărimea negativă a activelor imobilizate nete, se constată încălcarea principi ului de
finanțare, și anume: creditele și împrumuturile pe termen lung destinate procurării
(creării) sau reînnoirii activelor imobilizate au fost folosite pentru finanțarea activității
curente (procurarea materialelor, remunerarea muncii, plata impozitelo r).
mărimea negativă a activelor circulante nete, confirmă încălcările disciplinei financiare
de alt gen: creditele, împrumuturile, precum și alte surse atrase curente (datorii față de
furnizori, salariați, buget) au fost plasate în activele imobilizate.
Tabelul 2.15
Analiza structurii activelor (mii lei)
Active Datorii Active nete
Comp
onente
Suma, mii lei
Compo
nente
Suma, mii lei
Comp
onente La începutul
anului
La sfârșitul
anului
la
începu
tul
anului la
sfârșit
ul
anului la
începu
tul
anului la
sfârșitul
anului Suma
mii lei Cota
, % Suma,
mii lei Cota
, %
Active
imobil
izate
4 329
4 579 Datorii
pe
termen
lung
3 168
3 168 Active
imobil
izate
nete
1 161
12,1
8
1 411
15,8
4
Active
circula
nte
15 309
17 434 Datorii
curente
6 937
9 938 Active
circula
nte
nete
8 372
87,8
2
7 496
84,1
6
Total
active
19 638
22 013 Total
datorii
10 105
13 106 Total
active
nete
9 533
100
8 907
100
Sursa: Elaborat de autor, în baza Situațiilor Financiare a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”
În baza cal curilor efectuate în tabelul 2.15 putem efectua următoare concluzie, componența
activelor nete la începutul anului au constituit 9 533 mii lei, din care 8 372 mii lei active
circulante nete, cota poarte 87,82% și active imobilizate nete 1 161 mii lei cota parte 12,18 %,
prin urmare deduce m că în perioada analizată a fost respectat echilibru financiar. Activele
imobilizate au fost pe seama capitalului permanent. Deoarece Activele circulante predomină ca
cotă parte, putem să spunem că întreprinderea dispune de surse de finanțare pe termen sc urt
52
Capitolul III DIRECȚII DE EFICIENTIZARE A GESTIUNII FINANCIARE
A ÎNTREPRINDERII
3.1 Metoda SWOT de analiza a situației financiare
Utilizând informațiile prezentate în Capitolul II vom utiliza metoda SWOT de analiză
pentru identificarea punctele tari și punctele slabe a întreprinderii ,,Lumea Filtrelor”. Metoda
SWOT este o metodă folosită în mediul de afaceri, pentru a ajuta la proiectarea unei viziuni de
ansamblu asupra firmei. Ea este folosită pentru a scoate în ev idență puncte tari și punctele slabe a
întreprinderii precum și oportunitățile și amenințările cu care se ciocnește întreprinderea.
Analiza SWOT oferă o radiografie a companiei la un moment dat. Astfel, analiza SWOT
constituie cea mai important ă tehnica m anagerială utilizată pentru înțelegerea poziției strategice
a unei organizații pentru că :
oferă un tablou cuprinzător ce arata valorile interne ș i punctele critice interne ale
organizației ;
ajuta managementul să identifice forțele externe care influențează , pozitiv s au
negativ, succesul companiei către atingerea obiectivului propus;
ajuta managementul sa obțină un răspuns la întrebarea: „Putem sa mergem pe calea
aceasta pentru atingerea obiectivului organizației ?”;
ajuta să se evidențieze rapid punctele fo rte și punctele de slăbiciune ale organizației;
ajuta la cunoașterea și înțelegerea contextului larg î n care funcționează compania.
53
Tabelul 3.1
Analiza SWOT a rezultatelor ,,Provocări și Oportunități”
I Puncte Tari (S) II Puncte Slabe (W)
1. Majorarea profitului din activitatea
operațională – în anul de gestiune a crescut
cu 589 mii lei, întreprinderea obține 20 bani
profit net la un leu vânzări;
2. Creșterea volum vânzărilor ;
3. Creșterea indicatorilor de rentabilitatea a
veniturilor din vânzări;
4. Indicii de lichiditate se încadrează în
intervalile optime. Întreprinderea dispune de
un înalt grad de lichiditate, are
disponibilități pentru a achita datoriile pe
termen scurt;
5. Rata patrimoniului cu destinaț ie de
producție este favorabilă, mai mult de 70 %.
Rata patrimoniului este apreciată pozitiv
fiindcă are loc creștere volum de vânzări, la
fel este un indicator pozitiv pentru
investitori.
1. Majorarea cheltuielilor de distribuire;
2. Rentabilitatea activelor sub intervalul optim.
rentabilitatea activelor este sub 20%, perioada
de reînnoire a capitalurile angajate este prea
mare care va duce la micșorarea profitului net.
3. Durata de rotație a activelor prea mare (365
zile). Durata de rotație a activelor este mai mult
de 365 zile, reprezintă o perioada mare,
veniturile din vânzări reînnoiesc activele
întreprinderii într -un cilclu, din motiv ca
perioada este mare această influențează negativ
la stabilitatea întreprinderii;
4. Indicatorii de solvabilitatea mai mici decât
intervalele optime , capitalul propriu
întreprinderii este doar de 5 mii lei, valoarea
minimă care a fost necesară pentru înregistrare a
companiei, coeficienții de autonomie sunt sub
intervalele optime și sunt apreciate negativ și
sursele externe au cota mai mult de 50 % în
total capital.
5. Micșor area fondului de rulment față de anul
precedent. În perioada de gestiune fondul de
rulment s -a micșorat cu 876 mii lei, este un
indicator care este apreciat negativ, deoarece
fondul de rulment reprezintă fondul de
finanțare pe termen scurt.
6. Flux net de nu merar negativ, acest indicator
este apreciat negativ, observăm cum plățile au
ritm mai mare de creștere ca încasările, dacă
acest fenomen va continua întreprindera va
ajunge la incapacitate de plată;
7. Indicatorii de autonomie mici,
întreprinderea folosește mai mult sursele
externe decât sursele proprii;
8. Majorarea stocurilor, în perioda curentă a
crescut semnificativ stocurile, întreprinderea
trebuie sa ia măsuri privind optimizarea
stocurilor.
54
Continuare Tabelul 3.1
Sursă: Elaborat de autor în baza rezultatelor obținute în Capitolul II ,,Provocări și Oportunități”
În urma analizei SWOT se poate constata că întreprinderea Lumea Filtrelor SRL dispune
de un șir de puncte forte cum ar fi: creșterea volum vânzărilor, dispune de un grad de lichiditate
înalt. Acest fapt îi oferă un șir de avantaje dar la fel întreprinderea dispune și de un șir de puncte
slabe care o pune în pericol pe o perioadă lunga. Este nevoie de revizuire planul de acțiuni pe
termen lung precum și politica fin anciară. Totodată, este nevoie de pus accentul pe punctele, ele
reprezintă oportunitățile disponibile și investirea în aceste laturi va avea un efect pozitiv care va
duce la majorarea profitului.
3.2 Soluții de îmbunătățire a situației financiare a întreprinderii
În condițiile actuale, pentru asigurarea unei viabilități, orice întreprindere are nevoie de
resurse, în special financiare. Resursele financiare contribuie la constituirea, funcționarea
normală și dezvoltarea întreprinderii.
Desfășurarea ef icientă a activității unei întreprinderi nu este posibilă fără o gestionare
judicioasă a resurselor financiare a acesteia.
Condițiile de bază pentru dezvoltarea afacerii sunt rentabilitatea și asigurarea echilibrului
financiar. Gestiunea financiară a între prinderii are ca obiectiv principal maximizarea valorii
acesteia, ceea ce presupune corelarea optimă a deciziilor privind investițiile în active circulante
cu cele privind finanțarea acestora. Cu alte cuvinte, întreprinderea trebuie să adopte strategii car e
să echilibreze riscurile asumate cu rentabilitatea prognozată, astfel încât valoarea întreprinderii
să aibă un ritm de creștere.
În aceste ordine de idei, în continuare vom prezenta principalele probleme cu care se
confruntă întreprinderea și metode de soluționarea acestora. Oportunități (O) Amenințări (T)
III (S-T)
1. Atragerea investitoriilor ;
2. Dezvoltarea continuă a tehnologiilor și
inovațiilor și a capacității de absorbție ale
acestora ;
3. Creșterea nivelului de necesitatea pentru
consumatori.
IV (W -T)
1. Riscul de pierderea clienților, incapacitatea
de plată pentru bunuri și servicii;
2. Presiune competitivă ;
3. Tendința de majorare a poverii fiscale ;
4. Migrarea semnificativă în rândul tinerilor și
lipsa influxului de cadre tinere specializate în
activități antreprenoriale
5. Instabilitatea cadrului legislativ.
55
Principalele problemele:
Flux de numerar negativ;
Stocuri mari;
Lipsa a utonomie financiară;
Micșorarea f ondul ui de rulment.
Ca rezultat a soluționării acestei probleme autorul tezei a formulat o serie de recomandări
generale:
1. Anali za creanțelor comerciale, urgentarea încasărilor, evitarea acordarea creanțelor
pentru companiile care au un nivel scăzut de credibilitate, analiza creanțelor cu termen
de prescripție expirate.
2. Accelerarea duratei de efectuare a plăților, duratei ciclurilo r financiare, mărirea ponderii
plăților electronice în total plăți, reducerea plăților în numerar, care vor influența direct
asupra creșterii eficienței utilizării activelor circulante și indirect asupra reducerii
necesității în împrumuturi, păstrarea unei structuri satisfăcătoare a bilanțului, precum și
creșterea stabilității financiare și a echilibrului financiar.
3. Reconsiderarea din partea managerilor financiari a structurii resurselor financiare, dând
prioritate celor permanente, chiar dacă inițial au un cost mai mare. Dintr -o astfel de
poziție, întreprinderea are un spațiu de manevră mai mare și își permite să profite de
oportunitățile pieței, iar costurile de finanțare înalte vor servi drept stimulente pentru
rezultate maxime.
4. Accentuarea în procesul ge stiunii a resurselor financiare a indicatorilor fondului de
rulment și necesarului de fond de rulment, care permit aprecierea eficienței și a
lichidității în același timp.
Determinarea unui stoc de siguranță de mijloace bănești este o prioritate importantă pentru
întreprindere. Literatura de specialitate oferă soluții de gestionare a capacității de plată prin
formarea unui excedent de numerar și gestionarea mijloacelor, una dintre care este metoda
BAUMOL.
Modelul Baumol permite determinarea soldului optim de numerar. Acest model
echilibrează costurile de oportunitate apărute în urma deținerii fondurilor sub formă de numerar,
cu costurile de tranzacție care apar atunci când t rebuie plasată o nouă comandă de numerar.
Modelul BAUMOL echilibrează costul de oportunitate care apare ca urmare a deținerii de
numerar cu costurilor de tranzacție suportate se când are loc achiziționarea acestor fonduri.
Costul de oportunitate este repre zentant de valoarea câștigurilor ce se pot obține dacă ,,stoc de
numerar” care va fi investit fără nici un grad de risc.
56
Costul de deținere de numerar este minim atunci când este respectat egalitatea:
𝐓
𝐜 x k = 𝐜𝟐 x d, unde:
T – necesarul anual de numer ar pentru efectuarea plăților cu regularitate;
c – stocul optim;
c2 – soldul de numerar;
k – cost de brokeraj, plata ce se convine brokerului pentru executarea lucrărilor;
d – rata dobânzii bancare.
Stocul optim de numerar se calculează după formula:
c = √𝟐 𝐱 𝐓 𝐱 𝐤
𝐝
Dezavantajul acestui model constă în faptul că se bazează pe ipotezele unei siguranțe
perfecte și ale unor alimentări ritmice ale conturilor de disponibilități.
Pentru realizarea obiectivelor strategice ale întreprinderii și, respectiv, pentru ca ciclul
operațional să genereze fluxuri pozitive de numerar, managerii trebuie să gestioneze corect
fondul de rulment.
Determinarea nivelului optim al fondului de rulment și al elementelor componente ale
acestuia permite evaluarea indicatorilor de bază în procesul elaborării strategiei întreprinderii.
Cu ajutorul indicatorului fond de rulment, dar și din confruntarea indicatorilor fond de
rulment și nevoia de fond de rulment, poate fi determinată politica de finanțare a activelor.
Totodată, confrun tând fondul de rulment și nevoia de fond de rulment, se constată dacă
întreprinderea are deficit sau excedent de lichidități.
Un dezechilibru financiar indică, în mod automat, asupra incapacității de plată a datoriilor
curente. În acest sens, analiza indic atorilor de lichiditate permite determinarea rezervelor de care
dispune întreprinderea la capitolul onorarea obligațiunilor curente. Mai mult ca atât, lichiditatea
este una din caracteristicile de bază ale situației financiare a întreprinderii și reprezint ă unul din
indicatorii ce pot determina insolvabilitatea acesteia.
În vederea creșterii calității gestiunii resurselor financiare, autorul consideră necesară
introducerea noilor instrumente de gestiune, cum ar fi: analiza cu ajutorul sistemului KPI, care
permite monitorizarea performanței întreprinderii în ansamblu sau raportat la altă întreprindere
similară, analiza în baza trendului indicatorilor, care permite gestiunea în dinamică a resurselor
financiare.
La elaborarea direcțiilor de optimizare a resurse lor financiare este necesar de identificat
premisele ce determină oportunitatea și necesitatea optimizării sistemului de gestiune. Studiile
efectuate în capitolele doi și trei, permit autorului formularea următoarelor premise:
57
– utilizarea unui volum scăzut de resurse financiare stabile în activitatea întreprinderii. În
majoritatea cazurilor, întreprinderile se finanțează din surse care necesită rambursarea în
scurt timp a acestora;
– finanțarea neadecvată, care este demonstrată prin indicatorul fondului de rul ment, ceea
ce duce la dezechilibru în afacere, și poate conduce chiar la sistarea ei;
– desfășurarea unei activități nerentabile;
– fluctuațiile mari în evoluția principalilor indicatori ce caracterizează activitatea
întreprinderilor, ceea ce prezintă o flexib ilitate redusă a structurii financiare și a celei
patrimoniale și, respectiv, o gestiune neeficientă a acestora.
Aceste situații pot servi, fără îndoială, drept premise pentru elaborarea direcțiilor de
optimizare a procesului de gestiune a resurselor finan ciare ale întreprinderilor.
Optimizarea procesului de gestiune trebuie să pornească de la conștientizarea necesității
acesteia. Dacă în întreprinderile mari există departamente care se ocupă cu gestiunea resurselor
financiare, atunci în cadrul întreprinder ilor mici resursele financiare sunt gestionate, de multe ori,
de către proprietarii acestora. De aceea, în primul rând, este necesară „pregătirea” managerilor în
acest domeniu, conștientizarea riscurilor aferente lipsei unui sistem eficient de management.
Analiza situației financiare, ca prim pas în luarea deciziilor financiare, este indispensabilă. Dacă
în cadrul întreprinderilor mari (în societățile pe acțiuni cu siguranță) analiza situației financiare
se face cu regularitate de către specialiștii interni și experții externi, atunci în cadrul
întreprinderilor mici, analiza indicatorilor se face doar la necesitate (de exemplu cu scopul
obținerii finanțării).
În această ordine de idei, este necesară formularea unor direcții de optimizare a resurselor
financi are și anume:
Modificarea structurii cheltuielilor întreprinderii, creșterea ponderii serviciilor în costurile
de producție. Aceste modificări sunt condiționate de așa factori ca: delegarea unei părți din
funcții, atât cu caracter de producție, cât și a fu ncțiilor ce țin de deservirea producției de bază, de
transport, de gestiune și altor organizații. În afară de aceasta, în condițiile unei dezvoltări
accelerate a tehnologiilor, nu este rațional de investit un volum mare de resurse în utilaje, precum
și în diferite încăperi. Aceasta atrage după sine reducerea cheltuielilor de capital, cheltuielilor de
achiziționare a activelor fixe, de întreținere a utilajelor, dar, totodată, cresc plățile privind arenda.
Crearea și păstrarea unei structuri financiare flexib ile, care să permită utilizarea cu
maximă eficiență a resurselor disponibile și a celor atrase. O structură flexibilă permite, pe de o
parte, minimizarea cheltuielilor, iar, pe de altă parte, adaptarea rapidă la modificarea condițiilor
pieței. În acest sen s, o însemnătate deosebită capătă gestiunea resurselor financiare și, mai cu
58
seamă, gestiunea activelor circulante. Astfel, gestiunea eficientă a activelor circulante permite
optimizarea stocurilor de mărfuri și materiale, stocurilor de produse finite și, respectiv,
accelerarea vitezei de rotație a acestora. O mare însemnătate în acest caz o are și gestionarea
eficientă a fondului de rulment, mai cu seamă efectuarea controlului asupra suficienței acestuia.
Consecințele insuficienței fondului de rulment pot fi destul de impunătoare pentru activitățile
întreprinderii, iar uneori chiar fatale. Necesitatea de a mări fondul de rulment apare pe măsură ce
se extinde volumul afacerii întreprinderii. Dacă întreprinderea nu este asigurată cu o structură
corespunzătoar e a capitalului, precum și dacă nu și -a prognozat corect încasările și plățile de
mijloace bănești, atunci ea poate avea insuficiență de lichidități. În consecință, conducătorii
întreprinderii trebuie să ia măsuri operative de redresare a situației, și anu me: să găsească
mijloace bănești pentru achitarea salariilor, impozitelor. Deseori, în aceste situații, conducătorii
întreprinderii își axează atenția asupra soluționării problemei create, neglijând, astfel problemele
creșterii valorii acțiunilor, care, î n cele din urmă, duce la scăderea competitivității și, respectiv, a
rentabilității.
Soluțiile în acest caz pot fi următoarele:
Soluția radicală constă în reducerea volumului afacerii. Întreprinderea va trebui să
se dezică de comenzile avantajoase din cauza deficitului de resurse pentru finanțarea necesarului
de fond de rulment. Dacă, totuși, comenzile sunt inevitabile, ceea ce presupune un pericol de
mărire a nivelului acceptabil al gradului de îndatorare, executarea acestor comenzi trebuie
efectuată în așa fel, încât cheltuielile, ce țin de îndatorare, să nu fie mai mari decât valoarea
pierderilor ce pot apărea în cazul evitării comenzilor;
Cea mai simplă modalitate o reprezintă majorarea capitalizării, care poate avea loc
în urma unei activități profitabil e. Una din strategiile de finanțare a activelor circulante este
strategia agresivă care se realizează prin intermediul unor capitalizări mici. Așa situație
generează insuficiența fondului de rulment. În acest caz, problema poate fi soluționată prin
majorar ea permanentă a activelor circulante, care va fi însoțită de o creștere adecvată a
capitalului permanent, preferabil de realizat pe seama emisiunii de acțiuni sau contractării de
împrumuturi pe termen lung;
O altă modalitate o constituie efectuarea unui co ntrol judicios asupra utilizării
fondului de rulment. Analiza permanentă a stării fondului de rulment și a fluxurilor de numerar
generate de către acesta permite întreprinderii să limiteze utilizarea resurselor suplimentare,
necesare pentru finanțarea acti vității de bază.
Asigurarea unei creșteri a activității impune, ca în procesul de constituire și utilizare a
capitalurilor, să se țină cont de anumite criterii și restricții, care, în cele din urmă, trebuie să
59
asigure întreprinderii un grad de independență financiară necesară viabilității sale prin adaptarea
la schimbările ce vor interveni pe parcursul activității sale. Una din funcțiile de bază ale
managerilor financiari este gestiunea surselor de proveniență a capitalurilor financiare, unde sunt
utilizate pe larg instrumente financiare primare și derivate.
Odată formate, resursele financiare sunt utilizate în scopul îndeplinirii funcțiilor sale de
bază, dar și onorarea obligațiunilor față de terți (alte întreprinderi, stat, bănci comerciale,
companii de as igurare). Astfel, eficiența gestiunii resurselor financiare este determinată nu doar
de modul în care au fost formate resursele financiare (structura financiară), dar și de direcțiile de
utilizare a acestora.
Direcțiile de utilizare a resurselor financiar e, precum și volumul lor depind de mai mulți
factori, printre care cei mai importanți sunt:
etapa de dezvoltare la care se află întreprinderea;
forma organizatorico -juridică;
volumul, sursa de proveniență și termenul de utilizare a resurselor financiare;
genul de activitate.
Repartizarea și utilizarea corectă a resurselor financiare va contribui la dezvoltarea
întreprinderii și maximizarea profitului.
Fiecare întreprindere poa te alege criteriul propriu de optimizare a structurii capitalului, fie
costul minim al capitalului, fie valoarea de piață maximă, fie rentabilitatea maximă. Însă,
practica internațională, dar și cea autohtonă demonstrează faptul că, în prezent, criteriul
determinant rămâne a fi, totuși, valoarea maximă de piață. Aceasta din urmă poate fi atinsă în
urma creării unei structuri financiare echilibrate, care va genera fluxuri de numerar pozitive.
Practica țărilor dezvoltate a demonstrat că utilizarea „costului c apitalului”, drept criteriu de
optimizare a structurii financiare, nu este întotdeauna cea mai bună variantă. Mai mult ca atât,
costurile ridicate ale finanțării pot servi drept imbold pentru o activitate mai reușită.
În actualul context economic, politic și social, caracterizat prin instabilitate economică și
politică, presiune fiscală înaltă, limitarea activității pieței de capital, situația la majoritatea
întreprinderilor este nesatisfăcătoare. În asemenea situații, resursele financiare, de regulă, sunt
limitate, capacitatea de plată a debitorilor este scăzută, ceea ce afectează direct și capacitatea de
plată a întreprinderii, prin urmare scade gradul de atractivitate a întreprinderilor față de
investitorii străini. Întru soluționarea acestor probleme, es te necesară o gestiune corectă și
eficientă a tuturor resurselor disponibile la întreprindere, în primul rând asigurarea unui echilibru
financiar atât pe terme n lung, cât și pe termen scurt.
60
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
În urma cercetărilor efectuate în domeniul gestiunii financiară a întreprinderii și a
importanței considerabile a acestora în dezvoltarea întreprinderilor din Republica Moldova,
principalele concluzii sunt sintetizate astfel:
1. Gestiunea resurselor financiar e este un ”proces dinamic, care necesită o perfecționare
continuă în dependență de condițiile concrete de dezvoltare a întreprinderii, dar și de conjunctura
pieței. Scopul gestiunii financiare este maximizarea averii acționarilor, care nu ar fi posibilă fă ră
o activitate continuă. În aceste condiții, una din sarcinile de bază este asigurarea echilibrului
financiar atât pe termen lung, cât și pe termen scurt. Astfel, o gestiune neeficientă a fondului de
rulment prezintă pericol nu numai pentru dezvoltarea pe viitor a întreprinderii, ci și posibilitățile
întreprinderii de a supraviețui în perioadele de criză.
2. Existența divergențelor în ceea ce privește conceptul de gestiune financiare a făcut
necesară cercetarea opiniilor mai multor autori și formularea defini ției proprii: gestiunea
financiară reprezintă totalitatea metodelor care sunt utilizate de managerul întreprinderii cu
scopul de gestionarea întreprinderii și utilizare rațională a disponibilităților bănești cu scopul
de a realiza obiectivele întreprinderi i. În abordarea dată accentul este pus anume pe faptul că în
categoria gestiunea financiara se pune accentul mijloacele financiare care pot contribui la
acoperirea reală a unor necesități. Generalizând conceptele de gestiune financiară și resurse
financiar e, propunem conceptul de gestiune a resurselor financiare în următoarea redacție:
gestiunea resurselor financiare este o activitate complexă, care constă în ansamblul de acțiuni și
operațiuni de identificare a surselor de mijloace posibile, valorificarea, repartizarea rațională,
utilizarea cât mai eficientă a lor, astfel încât să fie satisfăcute principalele obiective financiare
de echilibru, eficiență și risc, precum și cele de natură socială ”31.
3. Introducerea noilor tehnologii informaționale în relațiile î ntreprinderii cu partenerii
săi: statul, băncile, colaboratorii și alte întreprinderi. Astfel, Microsoft Business Intelligence
ajută managerii din orice întreprindere să -și fundamenteze solid deciziile de business, având la
îndemână soluții complete și eco nomice, combinând capacitatea de analiză a datelor la nivelul
întreprinderii. ” Soluțiile Business Intelligence pot fi folosite pentru:
elaborarea și analiza sistemului de indicatori KPI, care permit a urmări performanța
întreprinderii în ansamblu sau raportat la altă întreprindere similară;
31 Gherjavca S. Determinarea nivelului optim al fondului de rulment – necesitatea zilnică a întreprinderii. În
Conferința Științifică Internațională „Creșterea economică – prioritate națională în co ntextul integrării în Uniunea
Europeană”, Chișinău: USM, 2008, p. 117 -119.
61
analiza financiară cu referire la analiza profitabilității pe departamente, categorii de
produse, puncte de desfacere;
planificarea bugetelor;
analiza în managementul proiectelor;
analiza de marketing;
Obținerea pro fitului reprezintă obiectivul principal al oricărui manager. Indicatorii care
caracterizează cât de sănătoasă este întreprinderea, sunt indicatorii de rentabilitate. Rentabilitatea
este definită sintetic ca fiind capacitatea întreprinderii de a realiza pro fit, necesar atât dezvoltării,
cât și remunerării acționarilor. Analiza rentabilității se realizează pe baza ”contului de profit și
pierdere”, care arată modul în care s -a ajuns la o anumită stare patrimonială finală, care au fost
fluxurile de ”venituri și cheltuieli”.
Analiza în dinamică și structurală a profitului ne permite de a analiza indicatorii care
influențează la mărimea profitului și rentabilitatea profitului, oferind informație completă despre
starea întreprinderii și posibilitatea de evoluție a ei pe piață ținând cont de structura și necesitățile
pieții. Precum, și capacitatea de adaptarea la condițiile pieții, o întreprindere cu un profit mare
mereu va avea siguranța financiară, la rândul când ai o siguranță financiară posibilitatea de a face
schimbări și nu să modifice situația este m ai mică perturbările sunt mici ”32.
A înțelege necesitatea de repartizarea a profitului și repartizarea corectă este o adevărată
artă financiară. Efectuarea repartizării profitului net este nevoie de a efectua o prev iziune de
evoluție a întreprindere, efectuarea greșită poate să influențeze viitorul entității.
La sigur obținerea profitul este scopul principal al fiecărui întreprinzător dar, de mărimea,
gestionarea lui și de viața a întreprinderii depinde de capacități le manageru lui și spiritul de
antreprenor.
Consideram că informarea continuă cu privire la condițiile pieței financiare și pieței de
desfacere interne și externe, preferințele consumatorilor, legislația în domeniu și instruirea
continuă a managerilor, vor spori considerabil calitatea gestiunii financiare și vor schimba
abordarea subiectivă a întreprinderilor, în special a celor mici, din parte a furnizorilor și
creditorilor.
În ceea ce privește perspectivele cercetării efectuate, considerăm că problematica
optimizării gestiunea financiare a întreprinderii este deosebit de complexă și în permanentă
schimbare, ceea ce face necesară studierea continuă a subiectului cercetat în vederea asigurării
dezvoltării durabile și competitive a întreprinderilor autohtone.
32 Popescu D. Resurse financiare și performanța firmei prin e -management. În: Tribuna economică. 2006, Nr. 23, p.
67-68
62
BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATOVE
1. Standardele Naționale de Contabilitate (SNC)
2. Hotărâre de Guvern Nr.289 din 14.03.2007 pentru aprobarea Regulamentului privind
evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale. ( http://lex.justice.md )
MANUALE, MONOGRAFII, LUCRĂRI DIDACTICE, BROȘURI
1. Botnari Nadejda, Finanțele Întreprinderii, Tipografia Centrală 2006
2. Bușe Lucian. Analiza economico -financiară. București: Economică, 2005
3. Bușe L., Siminică M., Cîrciumaru D., Ganea M. Analiză economico -financiară. Craiova:
SITECH, 2009.
4. Cobzari. L, Taran I., Bauriulu A., Politici Financiare ale întreprinderii 2005
5. Drd. Ludmila Todorici, Universitatea de Stat din Comrat. Publicație în Revist a/Jurnal
,,Economica” nr.1(75) 2011
6. Gherjavca S. Determinarea nivelului optim al fondului de rulment – necesitatea zilnică a
întreprinderii. În Conferința Științifică Internațională „Creșterea economică – prioritate
națională în contextul integrării în Uni unea Europeană”, Chișinău: USM, 2008.
7. Gheorghe Bașanu, Mihai Pricop: Managementul aprovizionării si desfacerii -vânzării,
Editura Economică.
8. Ion Stancu: Finanțe Teoria Piețelor Financiare, Finanțele Întreprinderilor, Analiza și
Gestiunea Financiara, Editu ra Economică
9. Mihai Toma: Finanțe si gestiune financiara, Editura Economică
10. Țiriulnicova N. (coordonator) ș.a. Analiza rapoartelor financiare. Ed. a II -a, revăzută.
Chișinău: Asociația Obștească „ACAP RM”, 2011.
11. Petcu M. Analiza economico -financiară a într eprinderii. Ediția a doua. București:
Economică,
12. Popescu D. Resurse financiare și performanța firmei prin e -management. În: Tribuna
economică. 2006, Nr. 23, p. 67 -68
13. Petre Brezeanu, Gestiunea financiară a întreprinderii în economia de piață,”concepte,
teorii, politici financiare și studii de caz”. Editura Fundației ,,România de Mâine”,
14. Petre Brezeanu, Gestiunea financiară a întreprinderii
15. Robu V. ș.a. Analiza economico -financiară a firmei. București: Economică, 2014.
63
ARTICOLE DIN EDIȚII PERIODICE
1. Bârjov eanu, Mariana -Adriana Conferința internațională "Rolul științei și învățământului
economic în realizarea reformelor economice din Republica Moldova" (25 – 26 septembrie
2003)
2. Bușmachiu, Eugenia Analele Academiei de Studii Economice din Moldova 2009, Vol. 7
RESURSE ELECTRONICE
1. Definiția gestiunii financiare [online], disponibil: https://dexonline.ro/definitie/gestiune
2. Suport de curs: Gestiunea Financiara Universitatea Europeană ”GRĂGAN” din Lugoj,
facultatea de științe e conomice. [online], disponibil:
http://www.universitateaeuropeanadragan.ro/images/imguploads/cursur i_biblioteca_virtual
a/fse/gestiune_financiara_.pdf
3. Analiza lichidității și solva bilității [online], disponibil:
http://www.creeaza.com/afaceri/economie/Analiza -lichiditatii -si-solvab678.php
4. Gestiunea cre anțelor [online], disponibil:
http://www.creeaza.com/referate/management/Gestiunea -clientilor762.php
5. Rentabilitatea întreprinde rii și indicatorii de performanță [online], disponibil:
https://conspecte.com/Finantele -Intreprinderii/
6. Gestiunea numerarului și a fluxului net [online], disponibil:
http://www.scritub.com/economie/Gestiunea -Trezoreriei45715.php
7. Eficiența utilizării stocurilor [online], disponibil:
http://www.annals.seap.usv.ro/index.php/annals/article/downloadSuppFile/840/96.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: __ Gestiunea Financiară a Întreprinderii __ [618420] (ID: 618420)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.