Gestiunea Financiara a Intreprinderii
=== e3836eff70da0da5690247fea77c562e0d71a2e1_664297_1 ===
UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCURESTI
FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE
SPECIALIZAREA FINANTE BANCI
GESTIUNEA FINANCIARĂ A INTEPRINDERII
PROFESOR COORDONATOR: Prof. Univ.Dr. PURICĂ IONUȚ
ABSOLVENT: EREMIA (BURADA) ADELA-VALENTINA
BUCURESTI 2018
Cuprins
Capitolul 1. Componentele întreprinderii––––––––––––––––––––––-5
1.1. Conducere––––––––––––––––––––––––––––––––-5
1.2. Financiar–––––––––––––––––––––––––––––––––7
1.3. Funcția de resurse umane––––––––––––––––––––––––––11
1.4. Producție––––––––––––––––––––––––––––––––-12
1.5. Aprovizionare––––––––––––––––––––––––––––––-14
1.6. Paza––––––––––––––––––––––––––––––––––-14
Capitolul 2 Flucxurile finaciare ale întreprinderii––––––––––––––––––-15
2.1. Balanța de venituri și cheltuieli––––––––––––––––––––––––15
2.2. Centre de cost–––––––––––––––––––––––––––––––18
2.3. Conturi bancare––––––––––––––––––––––––––––––19
Capitolul 3. Prezentarea societății S.C. METINOX 2002 S.R.L. ––––––––––––-29
3.1. Scurt istoric–––––––––––––––––––––––––––––––-29
3.2. Structura organizatorică–––––––––––––––––––––––––––31
3.3. Politica S.C. METINOX 2002 S.R.L. –––––––––––––––––––––31
3.4. Parteneri comerciali ––––––––––––––––––––––––––––33
3.5. Analiza principalilor indicatori economico-financiari–––––––––––––––33
Concluzii––––––––––––––––––––––––––––––––––44
Bibliografie –––––––––––––––––––––––––––––––––45
Introducere
Prezenta lucrare, intitulată ,,Gestiunea financiară a întreprinderii” este tema aleasă de mine, ca urmare a interesului pentru componenta financiară a întreprinderii. În zilele noastre, când impactul puternic al mediului extern asupra operațiunilor întreprinderilor și al schimbărilor economice, sociale și politice care afectează activitățile lor, atât în mod pozitiv, cât și negativ, este necesară analiza performanței întreprinderii, acțiunea eficientă și luarea deciziilor pentru o întreprindere pentru a evita insolvabilitatea.
Mecanismul financiar al întreprinderilor este cunoscut a fi realizat prin dezvoltarea și implementarea deciziilor financiare strategice și operaționale. Strategia financiară prevede alte strategii funcționale și joacă un rol important în creșterea competitivității întreprinderilor, asigurarea angajamentului efectiv și a utilizării facilităților, coordonarea fluxului de numerar, care asigură în cele din urmă creșterea valorii de piață a întreprinderii și a bogăției proprietarilor săi. Dezvoltarea strategiei financiare ar trebui să se bazeze pe sistemul de indexare financiară a întreprinderii, implementarea căruia în perioada strategică va permite atingerea obiectivelor sale, obținând un avantaj competitiv.
O organizație de afaceri urmărește să-și atingă obiectivele prin obținerea de fonduri din diverse surse și apoi prin investirea lor în diferite tipuri de active, cum ar fi instalațiile, clădirile, mașinile, vehiculele etc. Gestiunea financiară gestionează finanțele prin luarea deciziilor științifice.
Pentru a lua decizii corecte, managementul financiar trebuie să înțeleagă mediul financiar în care funcționează aceste decizii. Gestiunea financiară va putea apoi să analizeze aceste informații financiare pentru a prezice rezultatele viitoare și pentru a planifica mai atent modul lor de acțiune propus.
Gestiunea financiară se referă la achiziția (investiția), la finanțarea (aranjarea fondurilor) și la gestionarea activelor, având în vedere un scop general. Deciziile de investiții încep cu determinarea valorii totale a activelor cerute de firmă și determinarea valorii bănești a acesteia. Activele care nu pot fi justificate din punct de vedere economic pot fi reduse, eliminate sau înlocuite.
Deciziile de finanțare includ deciziile privind mixul de finanțare, tipul de finanțare angajată, politica dividendelor și metoda de dobândire a fondurilor, adică obținerea unui împrumut pe termen scurt sau a unui contract de închiriere pe termen lung, vânzarea de obligațiuni sau stoc.
Decizia privind gestionarea activelor înseamnă gestionarea eficientă a activelor după achiziție. Succesul unei firme depinde de capacitatea de a strânge fonduri, de a investi în active și de a gestiona cu înțelepciune.
Gestiunea financiară este o parte internă a managementului general și nu o funcție de personal a organizației. Nu se limitează doar la procesul de strângere de fonduri, ci acoperă și utilizarea fondurilor și monitorizarea utilizării acestora. Funcția de finanțare este preocupată de procesul de obținere a unei utilizări eficiente a fondurilor unui sistem de afaceri, pentru a maximiza valoarea întreprinderii.
Gestiunea financiară implică aplicarea principiilor managementului general în funcția financiară. Aceste funcții influențează operațiunile altor domenii funcționale importante ale întreprinderii sau firmei, cum ar fi producția de marketing și personalul. Astfel, supraviețuirea globală a firmei se realizează prin operațiuni financiare.
Capitolul 1. Componentele întreprinderii
1.1. Conducere
Analiza strategică a diagnosticului activităților are drept scop de a evalua potențialul întreprinderilor mici și mijlocii prin evaluarea resurselor lor interioare și a mediului de afaceri în care aceste întreprinderi își desfășoară activitatea. Ca o primă etapă în procesul de management strategic, analiza strategică a diagnosticului asigură premisele pentru fondarea, elaborarea și operaționalizarea unei strategii manageriale competitive. În acest context, lucrarea prezintă criteriile conceptuale care sunt esențiale pentru încadrarea tematică a analizei strategice de diagnostic, precum și principalele instrumente care pot fi utilizate de către întreprinderile mici și mijlocii în această etapă strategică a procesului managerial.
Asimilarea metodei de analiză diagnosticului în arsenalul utilizat de către managerii organizațiilor este un argument principal al tranziției de la faza empirică la faza științifică a managementului și, de asemenea, permite companiilor care o folosesc să mențină și chiar să îmbunătățească strategia menegerială în vederea rentabilității.
Analiza-diagnostic a activităților, presupune ca managementul să se implice în consultări periodeice cu responsabillii de zona juridică, comercială, financiară, pentru a fi în măsură să determine starea de sănătate, vigoarea și capacitatea de adaptare a schimbărilor de mediu ale companiei. Diagnosticul managerial, comparativ cu diagnosticul medical nu implică doar cercetarea simptomelor care au aparut și cauzele lor, dar, de asemenea, identificarea unor tratamente care ar reduce sau elimina aceste simptome.
Diagnosticul poate fi clasificat în funcție de mai multe criterii, printre care cele mai importante sunt: domeniul de aplicare al cercetării, obiectivele, domeniile cercetate și structura echipei de diagnosticare.
Analiza diagnostic poate fi considerată ca un întreg, ca o analiză tehnică și economică complexă, dar axată în principal pe problemelle de organizare. Analiza diagnostic practic implică investigarea organizației și a componentelor sale procedurale și structurale, folosind instrumente specifice, cu scopul de a identifica principalele puncte forte și punctele slabe ale companiei și formularea unor recomandări pentru a spori potențialul companiei.
Metoda de analiză de diagnostic derivă din metodele de stabilire a unui diagnostic medical și necesită desfășurarea coordonată a unor acțiuni specifice legate de următoarele aspect:
– Studiul (examinarea) stării organismului economic de a identifica problemele cu care se confruntă (analiza sistemului);
– Determinarea cauzelor disfuncției;
– Prevăderea măsurilor adecvate de remediere.
Pentru a asigura dezvoltarea sau pur și simplu menținerea echilibrului său, o economic, managementul trebuie să fie capabil să înțeleagă rapid tulburările interne sau dezechilibre latente și să se pregătească acțiuni devreme pentru a se adapta la schimbare. În practică uzuală, examinarea rezultatelor și a evenimentelor din viața unei unități economice, tendințele probabile reprezintă conținutul procesului de consultanță în management. Din acest punct de vedere, diagnosticul este considerat faza operațională a oricărui proces de consultanță în management, care este de obicei precedată de o diagnoza preliminară (Mihăilescu, Răducan, 2005, pp. 35-37).
Diagnosticul este dublu: preventiv și curativ; și are drept scop, pe baza simptomelor raportate și analiza efectelor constatate, să propună căi de atac eficiente, imediate și de perspectivă.
Pentru sistemele de reglare, diagnosticul care rezultă din analiza economică și financiară implică faptul că organismul a experimentat și stabilirea măsurilor corective necesare pentru operarea de înaltă performanță. Astfel de simptome, la un sistem economic pot fi: tendința de scădere a profiturilor, declinul poziției de concurenți, creșterea economică stagnarea negativă, creșterea producției și a costurilor de vânzare, a scăzut productivitatea muncii etc. Cel mai important lucru este, totuși, că stabilirea unui diagnostic se angajează înțelegerea relațiilor cauză-efect, fără de care orice terapie este sortită eșecului.
Caracteristică pentru analiza diagnosticului este faptul că aceasta se face într-o perioadă scurtă de timp și nu caută soluții detaliate, dar soluții generale, soluții sub formă de recomandări și un program de acțiune care va include analize detaliate suplimentare (Maxim, 2004, pp. 39-41).
În literatura de specialitatea se arată că o analiză internă detaliată a punctelor tari și a punctelor slabe ale unei companii este o condiție esențială pentru dezvoltarea strategiilor de succes, deoarece numai în acest mod oportunitățile pot fi exploatate și impactul perturbări poat fi redus la minimum.
Valoarea diagnosticării, oricare ar fi domeniul său de aplicare, va depinde de conformitatea cu un set de reguli:
– Stabilirea unor obiective cât mai clare;
– Existența unui câmp de investigare perfect circumscris acestor obiective;
– Având o abordare riguroasă și participativă;
– Cunoașterea tuturor variabilelor posibile și factorilor de dezvoltare;
– Accesul la toate informațiile relevante și puterea (capacitatea) de a le prelucra;
– Analiza metodică a rezultatelor, astfel încât să fie luate deciziile cele mai potrivite.
Respectarea acestor reguli creează condiții pentru dezvoltarea unui diagnostic relevante. Vânzări reprezintă principalul obiectiv pentru comercializarea produselor / serviciilor, în ceea ce privește eficiența, presupunând activități specifice, cum ar fi dezvoltarea de studii de marketing, în scopul de a oferi contracte și comenzi comerciale, cunoașterea concurenței, a prețurilor, a noilor tendințe hoteliere etc.
Managementul vânzărilor trebuie să asigure un echilibru între nevoile financiare pentru reluarea circuitului economic productiv și a resursele financiare din vânzarea serviciilor hoteliere, având ca scop principal comercializarea produselor din profilul propriu de producție în ceea ce privește eficiența.
1.2. Financiar
Activitatea financiară are o contribuție deosebită la reglementarea și controlul activităților companiei, deoarece finalizarea oricărei activități din cadrul unei companii depinde de aspectul financiar și de existența lichidităților. În cadrul companiilor, profitul are o importanță majoră pentru activitatea unei companii.
Astfel, analiza economico-financiară joacă un rol important în cadrul global sau partial al diagnosticului activităților unei întreprinderi. În ceea ce privește diagnosticul financiar, acest lucru este înțeles ca element al diagnosticului integral specific întreprinderii, cât și separat, ca diagnostic parțial necesar altor categorii de beneficiari. Drept urmare, diagnosticul financiar poate parțială o perspectivă asupra situației financiare și a performanțelor societății, demersul fiind orientat spre studierea următoarelor aspecte.
– Capacitatea unei întreprinderi asupra asigurării imediate și în timp bonitatea, mai precis spre evitarea riscului de faliment;
– Capacitatea de a dovedi destul de performanță, prin luarea în considerare a resurselor angajaților pentru dezvoltarea activității;
– Aptitudinea de a re-finanțarea activității, de a dispune de resurse suficiente pentru a face față riscurilor financiare.
Analiza economico-financiară poate reprezenta o componentă a specificului diagnosticului general al unei întreprinderi, de exemplu în ceea ce privește evaluările întreprinderilor, a planurilor de afaceri, etc. Analiza poate fi, de asemenea, singularizează pe o anumită problemă în ceea ce privește situația societății prin luarea în considerare a aspectului financiar, dar nu în mod necesar să fie înregistrat în circumstanțele unui diagnostic financiar (aprecierea performanțelor pentru un investitor etc.).
Scopul său este oferit de finalitatea motivelor care au necesitat diagnostic financiar. Prin urmare, în cazul în care un diagnostic este legat de criză sau de situația financiară a societății este destinat îmbunătățirii acestora, analiza va fi îndeplinită prin luarea unor decizii asupra managementului fondurilor (studierea capacității de auto-finanțare, capitalul de lucru necesar pentru exploatare, planul de investiții sau finanțare etc.).
Controlul efectuat prin intermediul analizei financiare furnizează indicatori și documente de sinteză, care permit căutarea după și controlând aplicarea unor decizii de management. Cu ajutorul acestora, o comparație poate fi realizată între nivelul indicatorilor și obiectivelor prevăzute și valori, stabilindu-se astfel o stare premergătoare, utilizată pentru a corecta tendința legată de activitatea companiei sau să modifice deciziile de bază non-fundamentale anterioare. Diagnosticul financiar s-ar putea interfera, așa cum a fost menționat, peste situații diferite, ajungând la nuanțe diferite care depind de:
– Devine un diagnostic strategic atunci când caută pentru ambele, puncte forte si puncte slabe, specifice activității întreprinderii, atât în utilizarea potențialului său economic, precum și cu privire la utilizarea acestei relații cu mediul de afaceri extern;
– Se stabilește sub forma unui diagnostic bursier, atunci când se are în vedere încadrarea întreprinderii în piața monetară, în cazul în care acest lucru este dorit. Indicatorii furnizați de acest diagnostic financiar reprezintă un element esențial în direcția care ghidează deciziile de investiții sau vânzări de titluri de valoare din stoc, atât pentru compania în discuție, cât și pentru ceilalți investitori de pe piața monetară;
– Reprezintă un diagnostic de evaluare atunci când acesta contribuie la clarificarea unor elemente necesare pentru stabilirea valorii unei întreprinderi, în situația anumitor investiții în operațiuni, de consolidare sau de absorbție, etc. Diagnosticul financiar ar putea determina în mod direct valoarea patrimoniului societății sau ar putea furniza indicatori necesari pentru stabilirea valorii rezultatului său, ca urmare, permite aprecierea beneficiarului , a capacității specifice a companiei;
– Acesta descrie un diagnostic de criză, când intervine în vederea determinării dificultăților întâmpinate de companie și își propune recuperarea acesteia. În acest caz, scopul prealabil al diagnosticului constă în determinarea măsurii în care o societate poate să se mențină sau să recupereze bonitatea pe termen scurt.
O întreprindere reprezintă un sistem de producție de componente care se află în conexiune și interacționează în vederea realizării misiunii și a obiectivelor stabilite. În cadrul acestui context inter-condiționat, procesul de degradare legat de activitatea întreprinderii ar putea începe în măsură mai mică sau mai mare și poate fi evidențiat prin evoluția unui câmp de activitate, sau prin toate, prin intermediul unui management eficient; în acest mod, a devenit necesar să se identifice în timp potențialele disfuncționalitățile care există, în scopul eliminării acestora. Un diagnostic eficient are nevoie de o funcționare în trei etape, toate interdependente, cum ar fi:
1. identificarea disfuncțonalităților care susțin baza procesului de degradare;
2. stabilirea măsurilor necesare pentru a le elimina;
3. adoptarea deciziilor necesare de către conducere, pentru a se aplica măsurile stipulate.
Trecerea prin aceste etape a devenit obligatorie, în succesiunea mențiionată mai sus, astfel încât să se realizeze o oprire a procesului de degradare. În prima etapă, a identificării disfuncționalităților, programul de diagnostic trebuie să sublinieze în special factorii care atacă activitatea de tip extern și intern, evaluarea lor, influența negativă a acestora, riscurile și amenințările ce provin de aici asupra viitorului activității întreprinderii. Etapa de diagnostic a activității întreprinderii este foarte importantă, deoarece ar putea accentua în mod evident, factorii, cauzele și consecințele care rezultă din activitatea inteprinderii.
Conducerea întreprinderii, în a doua etapă a diagnosticului, este necesar să prevadă măsurile capabile să prevină acțiunile negative ale factorilor din mediul extern și cauzele interne, care produc și contribuie la disfuncționalitățile ce apar de-a lungul procesului de degradare. În ceea ce privește stadiul procesului de degradare, managementul intreprinderii trebuie să adopte strategii adecvate de recuperare și ajungere la o afacere profitabilă, având obiective prioritare pentru fiecare domeniu de activitate al intreprinderii.
Punerea în aplicare a obiectivelor stabilite, politica și măsurile de recuperare au nevoie de adoptarea deciziilor de implementare a acestora, precum și a țintească punerea lor în aplicare, pe baza unor planuri de măsuri tehnico-organizatorice, cu prevederi corespunzătoare eliminării disfuncționalităților existente. Activitatea programului de diagnostic specific, de indentificare a disfunctionalităților existente trebuie să aibă un caracter complex, acoperind toate câmpurile activității intreprinderii, cum ar fi activitatea tehnică și de producție, activitatea cu caracter comercial, cea de organizare și de management, cea cu caracter social sau financiar; diagnosticul analizează fiecare activitate și problemele lor specifice, cu respectarea acelor aspecte care contribuie la procesul de degradare sau punând accentul, pe un plan de recuperare care să conțină măsurători pentru fiecare domeniu de activitate.
Diagnosticul tinde spre aprecierea stării de sănătate a întreprinderii, prin urmare, puternic manifestat prin sistemul cognitiv cauzal, și fără a explica fenomenele care nu vor fi posibile. Diagnosticul presupune măsurarea performanțelor și aprecierea vulnerabilităților, identificarea cauzelor și a contextului, care au generat această stare, fără a propune cu siguranță, aplicarea unui program de recuperare sau de tratament. Acest fapt nu induce ipoteza că diagnosticul ar putea avea un rol pasiv ridicat, și dimpotrivă, oferă substanță viitoarelor direcții strategice, prin faptul că oferă informații despre punctele slabe și puternice, cu privire la riscurile potențiale și șansele viitoare ale afacerii.
Punctele critice ale unei întreprinderi sunt ilustrate de diagnostic, iar factorii de decizie au ca scop, să ia lua măsurile necesare reglementării și asigurării statorniciei inteprinderii.
În cadrul diagnosticului comercial sunt analizate aspectele activității întreprinse decompaniei, penru a înregistra venituri. Pentru a acoperi toate aceste aspecte, analiza se realizează pe mai multe planuri, respectiv:
Evoluția vânzărilor
Este studiată cota de piață deținută de companiei, posibilitatea de a intra pe noi piețe;
Situația vânzărilor pentru principalele produse și perspectivele viitoare;
Analiza cu privire la existența unei rețele proprii de servicii și efectele care le pot avea asupra brandului.
Analiza furnizorilor
Sunt analizați principalii furnizori ai societății;
– Cu privire la existența unui furnizor unic, care generează o situație de monopol și a dependenței societății față de el;
– Cu privire la existența unor relații pe termen lung cu furnizorii;
– Existența unor litigii cu furnizorii, cauzele care le-au generat, etapa la care s-a ajuns și soluția pentru rezolvarea litigiilor;
Analiza clienți și a profilului acestora
În cadrul acestei subcatogrii sunt analizate caracteristicile principalilor clienți ai clientului (dintr-un punct de vedere cantitativ și în funcție de sumele cheltuite,);
Tot în cadrul acestei componente sunt analizați clienții care au datorii în cadrul companiei; existența unor contracte pe termen lung cu clienții; Existența unor litigii cu clienții, cauzele care le-au generat, etapa la care s-a ajuns; posibilitatea de a atrage cât mai mulți clienți străini.
Analiza competitorilor
În cadrul acestei etape sunt analizați principalii competitor ai Hotelului din punct de vedere numeric și a puterii financiare, a raportului de competiție, precum și a carcteristicilor de oferire a serviciilor și facilităților hoteliere;
– Se studiază modul în care produsele companiei sunt diferite de cele ale competitorilor;
– Se analizează competitorii neloiali;
– Sunt analizate modalități legale pentru a contracara concurență (produse mai bune, prețuri mai mici, servicii mai bune etc.).
1.3. Funcția de resurse umane
Pe parcursul acestei etape sunt analizate resursele umane din întreprindere, sub două aspecte: pe de o parte, dintr-un punct numeric, structural și comportamental, iar pe de altă parte, din punctul de vedere al utilizării eficiente a forței de muncă.
a) Analiza numerică, structurală și comportamentală a forței de muncă
Pe parcursul acestei analize se evaluează:
– numărul mediu de salariați, numărul mediu de personal (determinat prin însumarea numărului mediu de colaboratori cu numărul mediu de salariați), numărul maxim de personal în condițiile unei plenificări a producții și a productivității muncii, etc;
– structura forței de muncă – se realizează o clasificare în funcție de rolul pe care îl joacă în societatea dată spre tranzacționare (muncitorii direct și indirect productivi, personalul auxiliar, management), vârsta, experiența, sexul, nivelul de pregătire etc .;
– numărul de accidente înregistrate în ultima perioadă, amplitudinea lor, (număr de zile de concediu medical) și efectele acestora; procentul de întârzieri la programul de lucru, procentul de acțiuni indisciplinare, numărul și amploarea litigiilor de muncă din societate, etc.
b) Analiza gradului de utilizare eficientă a forței de muncă
Aici putem observa:
– nivelul productivității muncii pentru întreaga societate și pe principalele produse. Analiza ia în considerare nivelul programat și nivelul înregistrat în mod eficient;
-nivelul salariului mediu din societate pentru fiecare departament. Analiza ia în considerare comparația cu nivelul mediu pentru economia națională sau cea înregistrată în societățile similare.
Ca un exemplu, vom prezenta următoarele „puncte slabe” și „puncte tari”:
Posibile puncte slabe :
– vârsta medie a angajaților societății este prea înaintată;
– personalul de execuție nu este suficient de calificat;
– să existe conflicte majore (greve), cu puternice implicații asupra rezultatelor economice ale întreprinderii;
– salariul mediu se situează sub salariul mediu pe economia națională.
Posibile puncte tari:
– să existe o structură echilibrată a forței de muncă în ceea ce privește personalul de execuție și de management;
– un nivel ridicat al productivității muncii să fie înregistrat;
– procentul de absenteism și indisciplina să fie relativ scăzută.
1.4. Producție
Managementul producției înseamnă planificarea, organizarea, dirijarea și controlul activităților de producție. Managementul producției se referă la transformarea materiilor prime în produse sau produse finite. Managementul producției se ocupă și de luarea deciziilor cu privire la calitatea, cantitatea, costul, etc., al producției. Aplică principiile de management la producție.
Managementul producției face parte din managementul afacerilor. Se mai numeste si "Functie de productie". Managementul producției este înlocuit lent de gestionarea operațiunilor.
Obiectivul principal al managementului producției este de a produce bunuri și servicii de calitate adecvată, cantitate adecvată, la momentul potrivit și la un cost minim. De asemenea, încearcă să îmbunătățească eficiența. O organizație eficientă poate face față în mod eficient concurenței. Managementul producției asigură o utilizare completă sau optimă a capacității de producție disponibile.
Managementul producției, denumit și managementul operațiunilor, planificarea și controlul proceselor industriale pentru a se asigura că acestea se mișcă fără probleme la nivelul cerut. Tehnicile de management al producției sunt utilizate atât în industria prelucrătoare, cât și în industria prelucrătoare.
Este o responsabilitate similară în ceea ce privește nivelul și domeniul de aplicare al altor specialități, cum ar fi marketingul sau gestionarea resurselor umane și financiare. În operațiunile de producție, managementul producției include responsabilitatea pentru proiectarea produselor și a proceselor, planificarea și controlul care implică capacitatea și calitatea și organizarea și supravegherea forței de muncă.
Definiția funcției de producție. Acesta poate fi definit ca:
• Efectuarea activităților de management în ceea ce privește selectarea, proiectarea, operarea, Controlul și actualizarea sistemului de producție.
• Este vorba despre procesele de planificare, coordonare și control efectiv a producției, adică operațiunile acelei părți a unei întreprinderi, înseamnă că operațiunile de producție și operațiuni sunt responsabile pentru transformarea materiilor prime în produse finite.
• Managementul producției este o funcție a managementului, legată de planificarea, coordonarea și controlul resurselor necesare pentru ca producția să producă produsul specificat prin metode specificate, prin utilizarea optimă a resurselor.
• Managementul producției este definit ca o funcție de gestionare care planifică, organizează, coordonează, direcționează și controlează activitățile de furnizare și de prelucrare a unei întreprinderi, astfel încât produsele specificate să fie produse prin metode specificate pentru a îndeplini un program de vânzări aprobat. Aceste activități se desfășoară într-o manieră în care laboratoarele, fabricile și capitalul disponibil sunt utilizate în beneficiul organizației
Managementul producției și a operațiunilor
Subiectul managementului producției este studiat în diferite rubrici – cum ar fi planificarea și controlul producției, controlul producției și inventarului, controlul producției și operațiunilor și multe altele. Ce poate fi titlul subiectului, conținutul subiectului este mai mult sau mai puțin unul și același. Înainte de a discuta despre managementul producției, să discutăm despre produs, producție și management. Acest lucru ne va da o idee grosolană despre managementul producției și cu ceea ce trebuie să se ocupe de un manager de producție.
Produsul este combinația de diferite suprafețe și procese (sau operațiuni). Acest lucru se datorează faptului că managerul de producție este singurul responsabil pentru producerea produsului. Trebuie să se gândească la diferitele suprafețe prin care este fabricat produsul, astfel încât să poată planifica procesele prin care poate fi făcută o anumită suprafață și planifică pentru capacitatea necesară a instalației prin care este produsă suprafața. În timp ce planifică, trebuie să se asigure că suprafața necesară este produsă prin metoda cea mai bună și mai ieftină (optim), astfel încât produsul să se confrunte cu concurența pe piață.
Managementul poate fi explicat ca o artă sau știință (de fapt, este o combinație de artă și știință) de a face lucrurile făcute de oameni, prin planificarea, coordonarea, organizarea, dirijarea și controlul activităților pentru a atinge obiectivele specificate, cu cadru de politici convenite.
Explicația de mai sus pune accent pe realizarea de lucruri, planificarea, organizarea, coordonarea și controlul și obiectivele specifice și politicile convenite. Managerul de astăzi are nevoie de o bază științifică, precum și de tactici personale pentru a gestiona oamenii de sub el pentru a atinge obiectivele dorite. Abordarea despre produs, producție și management ne va ajuta să înțelegem exact ce anume este managementul producției sau producția și managementul operațiilor.
1.5. Aprovizionare
Conceptul de "lanț de aprovizionare" este bine stabilit în literatura de specialitate și este denumit, în general, alinierea firmelor care aduc produse sau servicii la piață. Lanțul de aprovizionare include producători, furnizori, depozite, angrosiști, comercianții cu amănuntul, alți intermediari și chiar clienții înșiși. Orice produs comercializat pe piața bunurilor de consum, în evoluția sa de la materia primă la produsele finite, suferă o serie de tranzacții succesive pe piața de afaceri.
Un lanț de aprovizionare este format din toate părțile implicate, direct sau indirect, în îndeplinirea unei solicitări de client. În cadrul fiecărei organizații, cum ar fi un producător, lanțul de aprovizionare include toate funcțiile implicate în primirea și completarea unei solicitări de client. Aceste funcții includ, dar nu se limitează la dezvoltarea de noi produse, marketing, operațiuni, distribuție, finanțe și servicii pentru clienți.
Un lanț tipic de aprovizionare este o rețea de materiale, informații și servicii de prelucrare a legăturilor cu caracteristicile aprovizionării, transformării și cererii, după cum puteți vedea în figura de mai jos.
1.6. Paza
Securitatea este o problemă de afaceri sau organizațională care trebuie să fie încadrată și rezolvată în contextul conducerii strategice a organizației. Cu toate acestea, multe organizații adoptă o abordare orientată spre tehnologie în mod implicit asupra securității. Cea mai mare contribuție la viziunea tehnologică asupra securității este industria în sine – există o tendință puternică de tehnologizare față de abordările și soluțiile de securitate și chiar în alegerea personalului de securitate calificat.
Capitolul 2 Flucxurile finaciare ale întreprinderii
2.1. Balanța de venituri și cheltuieli
Pentru a putea aplica introspecțiile oferite de ansamblul conceptual al sistemului de business și de modul în care acesta ar trebui manageriat, este necesar să căutăm informațiile necesare, care:
Să permită managerului sau analistului să determine poziția financiară și rezultatele operative ale firmei;
Să susțină procesul de înțelegere și aprofundare a structurii fluxurilor de numerar.
În cadrul procesului de analiză economico-financiară există o gamă variată de date formale sau informale, care sunt în mod normal verificate și testate din punctul de vedere al relevanței utilizării lor în cadrul analizei. Cel mai simplu și mai răspândit mod în care informațiile financiare sunt disponibile public, cu excepția companiilor închise, este publicarea acestora în concordanță cu reglementările impuse de Comitetul pentru Standarde de Contabilitate Financiară (Financial Accounting Standards Board – FASB) al practicienilor în profesia contabilă și sub supravegherea Comisiei Valorilor Mobiliare (Security Exchange Comission – SEC). Un astfel de set de situații, stabilite în funcție de reglementările standardelor contabile din SUA (GAAP), conține, de obicei, bilanțul la date prestabilite, situația rezultatelor obținute pe anumite perioade și situațiile fluxurilor de numerar aferente acelorași perioade. De asemenea, este inclusă și o situație cu caracter special, modificările capitalurilor proprii ale acționarilor, cuprinse în cadrul bilanțului prezentat la o anumită dată.
Deoarece situațiile financiare sunt o cauză principală a eforturilor depuse de analiștii financiari, este util să înțelegem pentru început natura, întinderea și limitările acestora, înainte de a utiliza datele din acestea pentru a formula sau fundamenta anumite concluzii. Situațiile financiare reflectă sintetic toate efectele deciziilor trecute ale managementului. În orice caz, acestea au totuși o anumită doză de ambiguitate. Situațiile financiare sunt guvernate de reglementări care urmăresc cu consecvență reflectarea justă în contabilitate a fiecărei tranzacții, respectând următoarele principii:
Tranzacțiile sunt înregistrate în contabilitate la valori istorice (de intrare);
Ajustările acestor valori se fac numai în cazul în care se înregistrează o depreciere a acestora;
Veniturile și cheltuielile sunt recunoscute la data angajării acestora și nu la data încasării/plății lor;
Echilibrul periodic între venituri și cheltuieli se realizează prin intermediul reportărilor (ex: rezultatul reportat), amânărilor (impozit pe profit amânat) sau a repartizărilor contabile (cheltuieli înregistrate în avans);
Reducerile de valoare în cazul deprecierilor se realizează atât prin reducerea valorii activului respectiv, cât și a profitului (prin intermediul cheltuielii), fiind afectat, de obicei, nivelul capitalurilor proprii ale acționarilor.
Aceste reguli contabile lasă o marjă importantă în interpretarea situațiilor financiare anuale, mai ales dacă analistul urmărește înțelegerea performanței economice în vederea determinării valorii economice adăugate pentru acționari. O practică întâlnită în rândul analiștilor financiari este aceea de a ajusta datele contabile raportate de companii, în funcție de înregistrările contabile despre care se știe că nu influențează fluxurile de numerar sau de a face anumite presupuneri în ceea ce privește v aloarea economică a activelor reflectate în situațiile financiare.
Bilanțul
Bilanțul, întocmit la o anumită dată calendaristică, înglobează totalitatea categoriilor de active (resursele utilizate) de care dispune afacerea la un moment dat (la data întocmirii acestuia), precum totalitatea datoriilor către acționari și creditori (sursele de finanțare). Bilanțul mai este denumit si situația poziției finaciare a firmei sau situația condiției financiare a firmei, principala sa proprietate fiind echilibrul permanent și obligatoriu între elementele de activ și cele de pasiv. Prin definiție, “aloarea tuturor activelor de care dispune firma la un moment dat trebuie să fie identic egală cu aloarea surselor care finanțează aceste utilizări (datorii și elemente de capital propriu). Datoriile sunt obligații certe, specifice, care reclamă un drept asupra activelor firmei prioritar în ceea ce privește satisfacerea sa, față de cel al acționarilor. Capitalul propriu al acționarilor, pe de altă parte, reprezintă un interes rezidual asupra activelor firmei, după ce toate obligațiile față de creditori au fost îndeplinite. Principalele categorii de active (sau utilizări ale resurselor) sunt:
Activele curente (elemente care înregistrează cel puțin o rotație în decursul normal al activității firmei, cum ar fi numerarul, investițiile pe termen scurt, creanțele sau stocurile);
Activele imobilizate (cum ar fi terenurile, resursele minerale, clădirile, echipamentele, mașinile sau mijloacele de transport) sunt cele utilizate o perioadă mai îndelungată de timp;
Alte active, cum ar fi patentele, licențele sau alte elemente intangibile, inclusiv fondul comercial, obținut în urma unei achiziții.
Principalele elemente de pasiv (resurse) sunt:
Datoriile curente, care sunt obligații către furnizori, autorități fiscale, angajați și creditori, a căror durată este de regulă mai mică de un an;
Datoriile pe termen lung, care includ o gamă largă de instrumente de împrumut cu un termen de rambursare de peste un an, precum și o serie de datorii potențiale fără o scadență determinată (datorii privind impozitul pe profit amânat aferent rezervelor din reevaluarea activelor imobilizate);
Capitalurile proprii ale acționarilor, care reprezintă suma netă a contribuțiilor diferitelor clase de acționari la finanțarea afacerii, precum și profiturile acumulate în timp și nedistribuite acestora sub formă de dividende.
Bilanțul este prin esența sa o imagine statică, o fotografie a situației patrimoniului și datoriilor firmei la data la care este întocmit. Este de asemenea un document cumulativ, în sensul că include efectele tuturor tranzacțiilor și deciziilor luate de la data constituirii și până la data întocmirii acestuia.
După cum am arătat anterior, principiile contabilității financiare solicită ca operațiunile să fie înregistrate la costuri sau valori istorice, orice ajustări retroactive ale unor elemente din bilanț fiind permise doar în anumite cazuri, extrem de rare. În consecință, bilanțul, ca document cumulativ, reflectă activele și datoriile prezente sau avute la un anumit moment. Pentru că valorile prezente ale elementelor de activ sau de pasiv se pot modifica, în special în cazul mior active cu durată de viață mare (cum ar fi clădirile sau echipamentele) sau a unor resurse naturale (minerale), valorile istorice curpinse în situațiile financiare nu reflectă valoarea economică a acestora. Mai mult, schimbările în valoarea monedei în care sunt exprimate aceste situații financiare pot, în timp, să distorsioneze imaginea patrimonială prezentată în bilanț.
În definitiv, aceste schimbări afectează valoarea capitalurilor proprii ale acționarilor firmei. Există o anumită divergență între valoarea netă contabilă (reziduală) și cea economică a unei afaceri, fapt reflectat în prețurile de piață ale acțiunilor sau în rapoartele de evaluare în cazul achizițiilor. De fapt, acțiunile unor firme de succes sunt tranzacționate la prețuri mult superioare celor care rezultă din evidențele contabile, referitoare la valoarea capitalurilor proprii ce revine unei acțiuni.
O parte a reglementărilor contabile solicită estimarea și recunoașterea în cadrul situațiilor financiare a unor datorii ce rezultă dintr-o gamă largă de obligații viitoare, cum ar fi costurile cu pensiile și beneficiile acordate angajaților, aceste estimări necesitând aplicarea unor raționamente bazate pe valoare. Aceste obligații sunt de regulă reflectate în bilanț în cadrul altor datorii, fiind practic vorba de o reclasificare a acestor valori din categoria capitalurilor proprii în categoria datoriilor speciale pe termen lung.
Bilanțul contabil în context decizional
Active totale
Profesioniștii contabili petrec mult timp încercând să rezolve aceste probleme care afectează imaginea fidelă bilanțieră, succesul fiind însă doar parțial. Standardele contabile sunt într-un proces permanent de evoluție, iar managerii și analiștii financiari trebuie să fie conștienți de problemele latente pe care le incumbă situațiile financiare. Vom discuta aceste probleme mai în amănunt în momentul în care vom examina tehneile financiare în cadrul capitolelor viitoare.
Pasiv total
În contextul decizional avut în vedere (investiții, operațiuni, finanțare), bilanțul este o trecere în revistă cumulativă a impactului investițiilor existente, a deciziilor de finanțare aferente și a rezultatului net al exploatării acestor investiții. Bilanțul reprezintă o imagine istorică a tuturor tranzacțiilor făcute în cadrai afacerii în decursul timpului. Efectul net al operațiunilor, sub forma profitului sau pierderii într-o anumită perioadă de timp, este reflectat într-un cont care modifică valoarea capitalurilor proprii ale acționarilor.
În practică, analiștii financiari întâlnesc o mare varietate de active sau pasive, mult mai detaliate, întrucât bilanțul urmărește reflectarea cât mai fidelă a particularităților fiecărei companii sau ale industriei din care face parte aceasta.
2.2. Centre de cost
Contul de profit și pierdere al companiei reprezintă efectul deciziilor operaționale ale managementului asupra performanțelor firmei și asupra profitului, respectiv pierderii pentru acționari, pe o anumită perioadă de timp. Profitul sau pierderea calculate în cadrul acestui document majorează, respectiv reduc nivelul capitalurilor proprii ale acționarilor din bilanțul contabil. Astfel, situația privind rezultatele obținute este o prelungire necesară a bilanțului, în vederea explicitării unei componente importante a modificării capitalurilor acționarilor și a oferirii de informații detaliate, necesare pentru măsurarea performanței financiare. Contul de profit și pierdere (denumit și situația rezultatelor, situația operațională sau situația veniturilor și cheltuielilor) conține veniturile recunoscute pe o anumită perioadă de timp și cheltuielile efectuate pentru obținerea acestor venituri, cheltuieli din care fac parte și deprecierea activelor sau pasivelor (cheltuieli cu amortizarea și provizioanele) și impozitele. Veniturile și cheltuielile includ elemente de genul:
Venituri din vânzări (în numerar sau pe credit comercial);
Cheltuieli cu achiziția bunurilor destinate valorificării sau fabricației sau cheltuielile necesare serviciilor prestate;
Cheltuieli generale de administrație;
Cheltuieli de reclamă și publicitate;
Cheltuieli de cercetare-dezvoltare pentru noile produse.
Contul de profit și pierdere reprezintă o provocare semnificativă la adresa contabililor companiei, întrucât necesitățile de reflectare corectă și realistă a situației rezultatelor obligă la un efort de comparare a elementelor relevante de venituri cu cele de cheltuieli, de-a lungul unei anumite perioade de timp, proces care implică evidențierea contabilă a unor reporturi de rezultate și repartizări corecte a veniturilor și cheltuielilor prezente sau viitoare.
Între elementele care necesită utilizarea raționamentului profesional se regăsesc:
Modul de recunoaștere a incidenței veniturilor și cheltuielilor în avans sau decalate asupra rezultatelor;
Amortizarea activelor, repartizată pe o perioadă mai mare decât cea curentă;
Costul bunurilor achiziționate sau produse în perioadele anterioare;
Alocarea corectă din punct de vedere temporal a cheltuielilor generale de administrație.
2.3. Conturi bancare
Întrucât scopul desfășurării analizei este de a reliefa efectul combinat al deciziile: investiționale, operaționale și de finanțare, analizarea în paralel a bilanțului (de la începutul și sfârșitul perioadei) și a contului de profit și pierdere al perioadei poate conduce la concluzii mult mai bine fundamentate decât analiza separată a acestor situații. Deciziile manageriale nu produc efecte doar la nivelul profitului, ci sunt însoțite și de modificări ale majorității activelor și pasivelor companie: în special în cadrul elementelelor componente ale capitalului de lucru, cum ar fi numerarul, stocurile creanțele și datoriile curente. Situația care surprinde atât modificările rezultatelor operaționale, câî și pe cele ale elementelor bilanțiere este situația fluxurilor de numerar ale firmei. Aceasta ne oferă o imagine dinamică a efectelor ce se răsfrâng asupra numerarului, ca urmare a deciziilor luate într- o anumită perioadă de timp.
Situația fluxurilor de numerar este construită cu ajutorul comparațiilor între bilanțul de deschidere și cel de închidere al perioadei și prin utilizarea unor elemente cheie ale contului de profi: și pierdere, toate acestea interpretate în termeni de utilizări, respectiv resurse de numerar:
Numerarul generat de activitățile profitabile sau cel absorbit de cele neprofitabile;
Impactul modificărilor în necesarul de fond de rulment asupra numerarului;
Alocările în numerar destinate investițiilor în active imobilizate sau rambursării datoriilor.
Creșterea resurselor de numerar, fie prin împrumuturi suplimentare, fie prin reducerea unor investiții deja existente în active;
Impactul emisiunii de noi acțiuni sau al răscumpărării acestora asupra numerarului;
Impactul volumului dividendelor achitate acționarilor asupra numerarului;
Ajustările înregistrate în bilanț sau contul de profit și pierdere pentru deprecieri, amortizări sau alte elemente care nu generează numerar;
Impactul net al modificărilor numerarului asupra conturilor de disponibilități ale firmei.
Situația fluxurilor de numerar oferă astfel o imagine panoramică asupra impactului corelat al mișcării numerarului asupra tuturor deciziilor manageriale ale unei perioade. Utilizatorul acestor situații privind numerarul poate să interpreteze atât volumul, cât și relațiile mișcărilor numerarului, având posibilitatea să estimeze capacitatea susținerii unor investiții pe măsura rezultatelor operaționale, nivelul și oportunitatea modificărilor în politica de finanțare și modificările disproporționate ale necesarului de fond de rulment. Observarea tipologiei fluxurilor de numerar poate să ofere anumite răspunsuri privind eficacitatea strategiilor manageriale, precum și asupra calității deciziilor operaționale. Gradul de detaliere al acestora poate varia semnificativ, în funcție de natura afacerii și a necesităților de detaliere a diferitelor tipuri de fluxuri.
În trecut, formatul de bază al acestor situații era la fel de diferit. Recent, FASB și SEC au solicitat ca toate situațiile privind fluxurile de numerar să aibă un format unitar, prezentând utilizările și resursele pe cele trei segmente decizionale binecunoscute: investiții, operațiuni și finanțare. Această regulă subliniază încă o dată utilitatea acestei segmentări în înțelegerea dinamicii sistemului de business descris anterior.
Modul de integrare a situației fluxurilor de numerar în contextul deciziilor manageriale
Investiții
Investițiile (creșterile) în orice tip de active reprezintă o utilizare a numerarului; dezinvestițiile (reducerile) în orice tip de active reprezintă surse de numerar
Operațiuni
Operațiunile profitabile sunt o sursă de numerar; pierderile sunt un consum de numerar, o ieșire din sistem. Amortizările sau provizioanele nu afectează numerarul; trebuie ajustat doar impactul asupra profitului.
Finanțare
Creditul comercial și noile finanțări (creșterea datoriilor și a capitalurilor acționarilor) sunt o sursă de numerar; rambursarea datoriilor, plata dividendelor și răscumpărarea acțiunilor sunt utilizări ale numerarului.
Un element specific al situației fluxurilor de numerar, care ar necesita o atenție și o explicație separată, este modul de recunoaștere a ajustărilor contabile. Din punct de vedere al fluxurilor de numerar, ajustările de forma amortizărilor sau a provizioanelor reprezintă numai înregistrări contabile de a avea un efect asupra numerarului. Rațiunea acestei stări de fapt ține de aceea că activele supuse analizării au beneficiat de o ieșire de numerar în trecut, la data achiziției acestora. Astfel, ajustările mișcării imobilizărilor, care modifică profitul net, trebuie adunate la profitului net în cadrul fluxurilor de numerar, pentru a restabili nivelul real al numerarului generat de operațiunile firmei, înainte ca ajustările contabile să fie făcute. Această problematică a efectului amortizării a mai fost amintită inferior, la discuția privind sistemul afacerii.
Situația privind fluxurile de numerar conține aceleași limitări inerente bilanțului sau contului de profit și pierdere, fiind bazată pe datele contabile ale firmei. Datorită orientării sale spre modificările pe parcursul perioadei, limitările legate de valorile contabile istorice sunt nesemnificative. Oricum, trebuie să avem în vedere că, prin reflectarea unei valori nete a activelor sau pasivelor de la începutul și sfârșitul perioadei, situația fluxurilor de numerar poate „ascunde” anumite tranzacții importante nu chiar compensa aceste mișcări semnificative din cadrul perioadei. Totuși, aceste tranzacții semnificative (investiții majore, achiziții, vânzări) sunt reflectate distinct în situațiile financiare ale firmei. Această situație financiară permite astfel o imagine mai detaliată a impactului evenimentelor semnificative de-a lungul perioadei analizate.
Modificările capitalului propriu
Cea de-a patra componentă a situațiilor financiare publicate de o companie este reprezentată ca valiză a principalelor schimbări pe parcursul perioadei în capitalurile proprii ale firmei. După cum am menționat anterior, o componentă a acestei modificări este dată și de profitul sau pierderea pentru perioada respectivă, incluse în contul de profit și pierdere, lângă aceasta, mai există decizii manageriale care pot să afecteze nivelul capitalurilor acționarilor.
De exemplu, multe corporații, plătesc dividendele trimestrial. Aceste plăți afectează atât numerarul, cât și nivelul profiturilor nerepartizate, care sunt o parte a capitalurilor proprii. O altă decizie ce afectează capitalurile este și cea a emisiunii de noi acțiuni ordinare sau răscumpărarea acțiunilor prin alocarea surplusului de numerar, care pot fi ulterior vândute în cadrul programelor de stock-options.
Ca o concluzie la cele prezentate până acum, bilanțul descrie poziția financiară a firmei la un anumit moment. Acesta reflectă efectul cumulat al deciziilor manageriale anterioare, inclusiv profitul sau pierderea aferentă. Contul de profit și pierdere însumează veniturile și cheltuielile aferente unei anumite perioade, inclusiv repartizări sau deprecieri de active sau pasive. Oferă o imagine mai detaliată asupra elementelor care au condus la formarea profitului net inclus în bilanț.
Pe de altă parte, situația fluxurilor de numerar este o reprezentare dinamică, reprezentare care subliniază modificările nete ale activelor, datoriilor și capitalurilor proprii pe parcursul unei perioade Ea reflectă destinațiile și sursele numerarului, ca urmare a deciziilor manageriale referitoare la investiții, operațiuni sau finanțare. Această situație vine să corecteze faptul că ajustările non-monetare și amortizările sunt înregistrări contabile neînsoțite de mișcări ale numerarului (Erich A. Helfert D.B.A., 2006, p. 28).
Situația privind modificările capitalurilor proprii oferă mai multe detalii în ceea ce privește schimbările intervenite în valoarea și structura capitalurilor proprii între data de deschidere și cea de închidere a bilanțului. Sub impactul reglementărilor GAAP și a raționamentului profesional al contabililor, acesată situație de sinteză urmărește să reflecte, cu un grad suficient de fidelitate, toate tranzacțiile care, în timp, au avut ca rezultat o creștere sau o reducere netă a capitalului acționarilor. Managerii vor trebui însă să analizeze pragmatic semnificația acestora, datorită implicațiilor utilizării valorii contabile, având în vedere limitările acestora. Este nevoie să se recurgă atât la raționamente practice, cât și la ajustări ale valorilor utilizate în interpretarea performanțelor financiare și a celor economice ale companiilor.
Contextul analizei financiare
Investiții
Investițiile (creșterile) în orice tip de active reprezintă o utilizare a numerarului; dezinvestițiile (reducerile) în oricc tip de active reprezintă surse de numerar
Operațiuni
Operațiunile profitabile sunt o sursă de numerar; pierderile sunt un consum de numerar, o ieșire din sistem. Amortizările sau provizioanele nu afectează numerarul; trebuie ajustat doar impactul asupra profitului.
Finanțare
Creditul comercial și noile finanțări (creșterea datoriilor și a capitalurilor acționarilor) sunt o sursă de numerar, rambursarea datoriilor, plata dividendelor și răscumpărarea acțiunilor sunt utilizări ale numerarului.
Managerii și analiștii care efectuează analize economice sau financiare au un scop bine definit, de a începe efectiv analiza.
Nu numai aceste categorii de utilzatori ai datelor financiare au un scop bine stabilit, ci și cei care participă activ la procesul de furnizare a datelor și informațiilor pe care se bazează aceste analize.
Trebuie să avem în vedere orientarea și accentul pus de aceste procese în cazul utilizării unor date și informații comune. Scopul final și suprem este acela de a analiza și interpreta performanțele afacerii în termeni economici proces care necesită ajustări pmdente ale datelor și analize care deseori presupun urmărirea mai multor scopur.
Când ne referim la analiza financiară de bază, vom pune mai mult accentul pe partea contabilitatea financiară și pe o parte din analiza investițională. Când ne referim la analiza economică, accentul va cadea pe contabilitatea/finanțele manageriale și pe o parte din analiza investițională. În pofida unor diferențe evidente între aceste trei categorii, majoritatea datelor disponibile sunt oferite de contabilitatea financiară, în timp ce o altă parte provine din analiza investițională. În plus, datele privind activitatea economică și piața de capital provin din cadrul părții centrale a tabelului.
Contabilitatea financiară are trei obiective majore, după cum sunt stabilite de către standardele profesionale și reglementările SEC:
Determinarea profitului;
Determinarea valorii;
Stabilirea obligațiilor fiscale.
Determinarea profitului se axează pe recunoașterea momentului în care veniturile sunt realizate și stabilirea modului de alocare a cheltuielilor pentru realizarea acestor venituri.
O distincție clară ce trebuie făcută este aceea între înregistrarea unui venit sau a unei cheltuieli și încasarea, respectiv plata aferentă acestora, care poate fi decalată zile sau chiar luni. În mod similar, cheltuielile survenite în trecut și alocate perioadei curente (întrucât sunt aferente acesteia, de exemplu cheltuielile înregistrate în avans) au menirea de a stabili profitul perioadei, doar pe baza veniturilor și cheltuielilor recunoscute în contabilitate în această perioadă. Un proces asemănător de alocare este și cel al cheltuielilor aferente perioadelor viitoare, survenite în perioada curentă. Aceste cheltuieli au o influență importantă asupra fluxurilor de numerar (fiind ieșiri curente de numerar neîsoțite de recunoașterea integrală în cheltuieli).
Determinarea valorii se bazează pe principiul costului istoric, un principiu al prudenței care utilizează doar datele contabile existente ca bază de stabilire a valorii. Când există modificări ale datelor istorice ale activelor sau pasivelor existente, ajustările contabile se realizează numai în cazul în care este vorba despre o depreciere. De obicei, aceste ajustări includ creanțele a căror încasare devine incertă sau stocuri a căror valoare a scăzut sub valoarea de achiziție. O reglementare recentă a FASB solicită corecții negative ale goodwill-ului (fondului comercial). Creșterile sunt recunoscute numai atunci când activele sunt vândute (creșterea potențială fiind transformată în numerar), nu și pe perioada deținerilor acestora.
Valoarea reziduală a firmei, ca valoare a capitalurilor proprii ale acționarilor, va ajunge să reflecte în timp numai o parte a valorii de piață (economice) a acestora, în plus, recunoașterea tot mai multor posibile datorii viitoare, prin constituirea de provizioane în pasivul bilanțier, modifică negativ valoarea, întrucât sunt recunoscute numai posibilele datorii, nu și posibilele câștiguri. Ca exemplu, putem aminti datoriile către angajați privind pensiile sau eventuale beneficii, precum și o serie de obligații legate de probleme operaționale, legale sau contractuale, în general, aceste elemente (provizioane) sunt reflectate distinct în bilanț, diminuând nivelul capitalului propriu.
Pe de altă parte, aprecierea valorii unor active precum clădirile, terenurile sau resursele naturale este nerecunoscută în bilanț până la momentul vânzării acestora. După cum a demonstrat și valul achizițiilor din ultimii 15 ani, analiza atentă a bilanțurilor companiilor a relevat un pe potențial enorm de câștig nerecunoscut în cadrul acestora, care s-ar fi putut transforma în numerar pin divizarea companiilor respective și utilizarea sa în parte pentru achizițiile efectuate.
Determinarea obligațiilor fiscale este guvernată de către cerințele legale în vigoare, cum ar fi Codul fiscal, care de obicei stabilește alte principii privind recunoașterea veniturilor și cheltuielilor, inclusiv nerecunoașterea fiscală a unor cheltuieli. Legislația fiscală tinde să accelereze procesul de recunoaștere a veniturilor și să amâne recunoașterea cheltuielilor. Aceste legi sunt astfel stabilite, pentru a crește încasările bugetare din taxe și impozite. Diferența între contabilitatea financiară și cea în scopuri fiscale ridică anumite probleme în gestionarea chestiunilor fiscale (minimizarea masei impozabile pe căi legale) în firme și companii în care aceste sume sunt suficient de însemnate pentru a influența deciziile de investiții, operaționale și cele de finanțare.
Din punctul de vedere al analizei financiare, întrebarea de bază este cea legată de efectul rentabilității în scopuri fiscale asupra situațiilor financiare. După cum vom vedea, suma taxelor și impozitelor plătite efectiv și cea cuprinsă în situațiile financiare se pot deosebi semnificativ, iar schimbările ce trebuie efectuate pentru ajustarea bilanțului pot implica mișcări importante de fonduri.
Analiza investițională în acest context urmărește trei elemente:
Interpretarea datelor financiare;
Utilizarea datelor comparative;
Analiza piețelor financiare.
Interpretarea datelor financiare se referă la analizarea situațiilor financiare și a altor surse informaționale, pentru a stabili și prognoza evoluția performanței financiare și a valorii afacerii, abonamentul profesional se îndreaptă spre procedurile de ajustare prin care datele sunt modificate adaptate pentru interpretări referitoare la performanța economică și a gestionării fluxurilor de numerar. Numai în cazuri rare situațiile financiare publicate pot fi utilizate pentru analiză în forma lor inițială, fără a fi nevoie de ajustări. Aplicarea practică a unor indicatori financiari, poate să conducă la întrebări suplimentare, care impun efectuarea de ajustări în timpul analizei.
Analiza de trend utilizează serii întregi de date istorice ajustate pentru a putea analiza schimbările semnificative în nivelul și relația între anumiți indicatori pe o perioadă de timp, devenind bază a previziunilor financiare ale rezultatelor. Ultimele ajustări vizează înțelegerea structurii și a tiparelor fluxurilor de numerar generate de afacere și previzionarea acestor fluxuri, ca indicator al performanței așteptate și al valorii viitoare.
Datele comparative sunt un element important al analizei financiare, întrucât ajută la fundamentarea perspectivelor și evoluției unei afaceri. Ca urmare, toate aceste perspective privind performanțele și valoarea țin de standardele și percepțiile analistului. Datele comparative doar asistă nalistul în confirmarea acestor interpretări. Analiza industriei implică selectarea unei grupe semnificative de companii și calcularea de indicatori specifici, comparându-i cu datele și indicatorii disponibili pentru firma analizată. Problema cea mai importantă în acest stadiu este cea a necesității adoptării și interpretării datelor financiare ale companiilor, pentru a se asigura comparabilitatea cu firma analizată.
Analiza concurențială aplică aceleași procese în mod individual companiilor sau diviziilor care concurează direct cu firma analizată. Condițiile economice și starea concurențială a pieței sunt analizate în vederea interpretării unor evoluții anterioare, ca ghid al previzionării performanțelor valorii viitoare.
Analiza pieței presupune studierea și previzionarea evoluției cotațiilor bursiere ale firmei, comparativ cu cele ale competitorilor și ale pieței în ansamblu, în funcție de condițiile economice și politice, în general, și cele ale industriei sau sectorului de activitate, în special. În această parte, analiza financiară este liantul între situațiile financiare și trendurile pieței de capital, care reflectă valoarea economică a firmei. Analiștii se axează în acest context pe vectorii de valoare din spatele valorilor de piață ale acțiunilor, care sunt indicatori economici esențiali (la fel ca fluxul de numerar sau eficiența costurilor) alături de raționamente privind impactul strategiilor firmei asupra capacității concurențiale. Modelele de piață variază de la relații simple între variabilele cheie și prețurile de piață ale acțiunilor, până la simulări numerice complexe, cu scopul de a stabili potențialul prezent și viitor de creare a valorii economice pentru acționari, prin intermediul fluxurilor de numerar așteptate.
Finanțele manageriale se concentrează asupra a trei obiective majore:
Determinarea economicității activităților desfășurate;
Determinarea eficienței utilizării resurselor;
Crearea de valoare pentru acționari.
Toate cele trei obiective oferă perspective decizionale pentru manageri în vederea creării de valoare pentru acționari. Astfel, orientarea finanțelor manageriale este strâns legată de scopul analizei economice, definit în cadrul acestui capitol. De fapt, al treilea obiectiv al finanțelor manageriale justifică întrebarea supremă a oricărei activități: Activitatea desfășurată este creatoare de valoare pentru acționari?
Economicitatea activităților firmei este un termen generic pentru diferitele tipuri de procese și analize care definesc și stabilesc o serie de date și informații relevante din punct de vedere economic, care să ajute în interpretarea oportunității relative a oricărui aspect al afacerii sau al componentelor sale operaționale. Printre acestea, analiza activității (atribuțiilor) vizează determinarea costului economic real al fiecărei sarcini de execuție, fie că este vorba despre operațiuni legate de achiziții sau consultanță juridică, fie că este vorba despre segmentul de desfacere (vânzări). Acest lucru se realizează prin măsurarea diferitelor etape și pași necesari pentru furnizarea unui serviciu sau a fazelor de fabricație pentru activitățile productive, urmând să se determine resursele necesare, direct sau indirect, în fiecare activitate în parte. Acest tip de proces analitic, denumit anterior contabilitate pe bază de activități (activity-based accounting) este mult mai profund decât principiile normale ale contabilității costurilor. Aceste principii sunt adesea limitate în ceea ce privește alocarea justă din punct de vedere economic a elementelor de cost legate de resurse utilizate împreună la realizarea mai multor produse distincte sau nu pot să surprindă exact toate aspectele unei sarcini sau activități.
Analiza structurală (contributivă) își propune să măsoare diferența între veniturile create și costurile economice implicate de o divizie a firmei sau de către un produs sau serviciu individual. Aceste informații despre contribuția economică pot să ofere managerilor date importante în stabilirea combinației de activități care să creeze cea mai mare valoare economică pentru acționari. Aceste opțiuni privind mix-ul de activități necesită întotdeauna comparații economice bazate pe informații economice, nu pe date contabile. Prin utilizarea informațiilor furnizate de contabilitatea bazată pe activități, managementul poate să ia atât decizii operaționale, cât și strategice, cu privire la monitorizarea și ajustarea portofoliului de produse și servicii.
Eficiența resurselor alocate încearcă să răspundă la o întrebare extrem de importantă, și anume cât de bine sunt utilizate din punct de vedere economic resursele încredințate unei afaceri, atât în prezent, cât și în viitor. Acest demers vizează măsurarea rentabilității investițiilor existente, justificarea oportunității unor noi investiții sau dezinvestiții, precum și randamentul resurselor umane.
Crearea de valoare pentru acționari, țelul suprem al managementului, este măsurată în r-menii unei combinații între fluxurile de numerar prezente și viitoare, costul capitalului firmei și previziunile de rentabilitate ale investitorilor pentru acest tip de activitate. În esență, procesul de creare a valorii pentru acționari devine o expresie tangibilă a raportului rentabilitate-risc, în contextul că mai tebuie judecată investiția în capitalul unei companii. Managementul trebuie să fie capabil în orice moment să stabilească dacă expectațiile de degajare a fluxurilor de numerar din strategiile, politicile și deciziile asumate sunt în măsură să satisfacă interesul investitorilor, prin crearea de valoare adăugată pentru acționari.
Conducerea cu succes a unei afaceri presupune înțelegerea relațiilor sistemice între elementele de bază ale investițiilor, operațiunilor și finanțării firmei și a impactului deciziilor luate asupra acestora. O gândire de ansamblu a sistemului de business este o necesitate vitală atât pentru fundamentarea strategiei, cât și pentru punerea sa în practică.
Fluxul de numerar este elementul esențial pentru valoarea și performanța unei afaceri, utilizarea sa atât în analizele interne, cât și a externe necesitând o atenție sporită în selectarea datelor, stabilirea cadrului și instrumentarului analitic și în inteipretarea datelor.
Așteptările acționarilor în ceea ce privește fluxul de numerar sunt baza de la care pornește crearea de valoare pentru aceștia. Valoarea unei afaceri raportată la concurenți sau la piață în ansamblu se va modifica în funcție de aceste așteptări. Această situație necesită o orientare spre viitor a analizei performanțelor firmei.
Crearea de valoare pentru acționari este o responsabilitate cheie a managementului afacerii, al cărei sucees este legat de utilizarea coerentă a unor comparații economice de către managementul afacerii. Pentru aceasta este nevoie de o înțelegere adecvată din partea managementului a economiei și structurii afacerii, a implicațiilor deciziilor luate asupra fluxului de numerar, a riscurilor implicate și a climatului organizațional, care pot să asigure o astfel de consistență și coerență necesară politicilor și strategiilor, precum și luării și implementării deciziilor.
Cu toate că situațiile financiare sunt cele mai ușor disponibile informații pentru analiza financiară, limitele inerente ale întocmirii acestora (bazate pe principiile și standardele contabile) necesită o înțelegere mai aprofundată din partea utilizatorilor a modului în care rezultatele analizelor și ale evaluărilor pot fi distorsionate, precum și a corecțiilor a căror efectuare e necesară anterior procedurilor de analiză și evaluare.
Contextul oricărui demers analitic este important pentru a determina în mod real problemele de rezolvat de către analiză. O mare parte a procesului rațional din spatele analizei trebuie orientat spre asigurarea unei congruențe între obiective, pe de o parte, și datele disponibile și procesele analitice, de cealaltă parte.
Capitolul 3. Prezentarea societății S.C. METINOX 2002 S.R.L.
3.1. Scurt istoric
SC METINOX 2002 SRL s-a înființat în data de 30 octombrie 2002, are ca domeniu de activitate fabricarea de contrucții metalice și părți componente ale structurilor metalice.
SC METINOX 2002 SRL este situată pe Str. Antrepozite 1 Focșani, Județul Vrancea, și este înregistrată la Registrul Comerțului din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a Județului Vrancea sub nr. J39/475/2002 din data de 30.10.2002, cod unic de înregistrare RO14976140. Este o societate cu răspundere limitată în sensul că obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar fiecare asociat în parte răspunde în limita cotei lui de participare la constituirea capitalului social.
METINOX 2002 a devenit unul dintre cei mai mari producători din zonă de: recipienți sub presiune, cazane abur și apă caldă, recipienți din inox pentru industria alimentară, farmaceutică și petro-chimică, instalație GPL rafinărie, pompe API de înaltă presiune și debit plus echipamente auxiliare acestora (rame și lanterne rulment pentru ansamblul complet motor – pompa), structuri, tubulaturi, platforme și echipamente pentru rafinării, prelucrări țevi colector dimensiuni mari Ø800-900 x 8 m, etc.
METINOX 2002 s-a conformat celor mai exigente standarde din domeniu, fiind autorizată pentru execuția de echipamente după unele dintre cele mai importante norme din domeniu ASME, PED97 / 23/EC, ISCIR, ISO 18800-7 Clasa E, etc. De asemenea firma noastră face mereu demersurile necesare pentru obținerea de noi autorizări, în funcție de noile cerințe ale clienților.
Produsele sunt fabricate într-un sistem de management integrat al calității, mediului, sănătății și securității în muncă, toate procesele fiind controlate și urmărindu-se în continuu îmbunătățirea eficacității și conformitatea cu cerințele standardelor aplicabile ISO 9001:2008.
Principalul obiectiv este satisfacerea nevoilor clienților din toate domeniile, oferindu-le piese și echipamente de cea mai bună calitate, utilizând cele mai noi tehnologii de fabricație, respectând toate standardele și normele specificate de client precum și normele de siguranță în domeniu.
De-a lungul timpului, valorile, de care a dat dovada fata de clienti au fost, sunt și vor fi:
– Calitate
– Profesionalism
– Crearea de produse de calitate
– Experiență și tradiție
– Respect
– Onestitate și integritate
Produsele sunt fabricate într-un sistem de management integrat al calității, mediului, sănătății și securității în muncă, toate procesele fiind controlate și urmărindu-se în continuu îmbunătățirea eficacității și conformitatea cu cerințele standardelor aplicabile ISO 9001:2008.
3.2. Structura organizatorică
Fiind o societate comercială medie, SC METINOX 2002 SRL prezintă o structură organizatorică medie. Societatea dispune în total de 43 de angajați, dintre care 6 cu funcții de conducere și 37 cu funcții de execuție. Directorul Economic este răspunzător pentru activitatea desfășurată în cadrul biroului financiar-contabil, respectiv pentru ținerea contabilității analitice, pentru gestiuni de produse finite, materii prime, materiale consumabile, pentru menținerea legăturii cu vama și cu banca.
Alături de Directorul General și Directorul Economic există și un Director Tehnic, care are rolul de a îndeplini sarcinile cu privire la bunul mers al activității de producție, de a conduce și supraveghea activitatea desfășurată.
Serviciul resurse umane formulează și implementează strategiile de resurse umane, care sunt integrate în strategia companiei și se ocupă cu prevederea, planificarea și participarea la acoperirea necesarului de resurse umane al companiei. De asemenea, acest compartiment realizează și aplică strategia și politicile interne de salarizare, strategia privind pregătirea, instruirea și formarea resurselor umane ale companiei.
Departamentul Import–Export are numeroase responsabilități: ține legatura cu partenerii externi, participă la stabilirea strategiei prețului de export pe fiecare produs în parte, asigură derularea contractelor și a comenzilor pentru activitatea de import–export, studiază politica vamală, etc.
3.3. Politica S.C. METINOX 2002 S.R.L.
CALITATEA este principiul de bază în afacerile organizației, motiv pentru care s-a stabilit ca obiectiv prioritar și principal al firmei satisfacerea cerintelor și așteptărilor clienților prin execuția cu promptitudine de produse și servicii de o calitate superioare.
Pentru atingerea acestui obiectiv conducerea S.C. METINOX 2002 S.R.L. se angajează:
Să respecte cerințele clienților, aplicând prevederile legislației naționale în vigoare, ale standardelor existente, ale normele Uniunii Europene precum și a standardelor de firmă;
Să stabililească obiective privind calitatea produselor și serviciilor prestate pe care le măsuram, monitorizăm, evaluam și o menținem;
Să încurajeze participarea întregului personal la efortul pentru îmbunătățirea continua a eficacității sistemului de management al calității;
Să urmărească creșterea satisfacției clientului prin îmbunătățirea continua a eficacității sistemului de management al calității;
Să asigure securitatea și sănătatea la locurile de muncă prin minimizarea sau izolarea riscurilor pentru proprii angajați, clienți și vizitatori;
Să asigure creșterea continuă a satisfacției clienților prin oferirea de produse cu grad înalt de inovare și servicii de calitate;
Să asigure protejarea mediului înconjurator prin reducerea emisiilor cât mai mult posibil, precum și aplicarea celor mai ecologice tehnici disponibile în operațiunile organizației.
Administratorii societății sunt Roșioru Gheorghe, Rosioru Dragos, Rosioru Ionut și Rosioru Cristina . Capitalul de bază în valoare de 101.000 RON. Capitalul social este privat,
asociații fiind persoane juridice române, așa cum se observă în tabelul următor :
Tabel 3.1 – Structura asociaților
3.4. Parteneri comerciali
SC METINOX 2002 SRL are numeroase contracte comerciale atât cu furnziori interni, cât și cu furnizori externi. Aprovizionarea cu materii prime și materiale este asigurată din import, în funcție de prețurile practicate, calitate și nu în ultimul rând de respectarea termenelor de livrare convenite. Principalii clienți externi sunt: DAEWO MANGALIA, ROMANOTUB, ROEL CONSTRUCT, GENERAL CONSTRUCT, ROMAQUA SEBES, SCORPION EXIM Focsani, ARCELOR MITTAL Galati, ROEL CONSTRUCT Bucuresti, RIXE IMPEX Bucuresti, BETA HEURTEY Buzau, VINCON Vrancea, ECCOR Bacau, etc.
Principalii furnizori externi sunt: Danzer-Austria, Duropal-Germania, MFanplit-Ucraina, Euroshipping-Slovenia, Zealtex Limited-Ucraina, Lap Internațional-Franța, Ferspeed-Slovenia, Haussermann-Germania, etc.
Concurența este influențată în principal de numărul și mărimea firmelor care controlează oferta unui anumit produs. Piața românească este caracterizată de o concurență puternică.
3.5. Analiza principalilor indicatori economico-financiari
Importanța calculării indicatorilor economico-financiari constă în cunoașterea evoluției acestora și în compararea cu exercițiile financiare precedente, ceea ce oferă conducerii entității, posibilitatea de a efectua analize economico-financiare cu impact în procesul decizional. De asemenea, cunoașterea nivelului indicatorilor economico-financiari permite efectuarea de comparații cu alte entități din sectoare de activitate similare, autohtone sau internaționale. În teoria economică, noțiunea de echilibru are semnificații multiple. Într-o concepție generală, echilibrul economico-financiar la nivelul întreprinderii se realizează atunci când se recuperează integral mijloacele consumate, respectiv când veniturile sunt egale cu costurile. O asemenea înțelegere are un caracter reducționist, nu pune în evidență legătura ansamblului cu componentele echilibrului general, cu stările parțiale ale lui, care se constituie într-un sistem de proporționalitate și relații prin care se realizează și se menține starea generală.
Pentru aprecierea echilibrului financiar trebuie avute în vedere mai multe tipuri de “egalități” și “corelații” între “necesitățile” și “posibilitățile” întreprinderii, respectiv între sursele financiare și mijloacele economice necesare desfășurării activității de exploatare și comercializare pe termen lung și scurt.
Asigurarea echilibrului financiar al firmei reprezintă o condiție de bază pentru desfășurarea unei activități profitabile, iar realizarea acestui echilibru financiar se poate obține prin reglarea dezechilibrelor care se manifestă în activitatea curentă a firmei.
Bilanțul este un instrument de reflectare a echilibrului financiar la încheierea exercițiului financiar ca și de reflectare a modului de folosire a capitalurilor proprii și împrumutate. Analiza bilanțului se poate realiza cu ajutorul mai multor indicatori (de structură și combinați) care au drept scop studiul utilizărilor efectiv realizate și al resurselor ce au finanțat aceste utilizări. Informațiile necesare pentru efectuarea diagnosticului financiar sunt preluate din situațiile financiare simplificate, și anume bilanțul și contul de profit și pierdere.
Indicatorii de lichiditate și solvabilitate
Lichiditatea reflectă capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor pe termen scurt și implică aptitudinea de a transforma rapid activele circulante în disponibilități. O întreprindere este “lichidă“ când resursele degajate de operațiuni curente ale exercițiului îi furnizează suficiente disponibilități pentru a face față scadențelor pe termen scurt. Dacă lichiditatea vizează obligațiile pe termen scurt, solvabilitatea se referă la toate obligațiile pe care firma le are față de creditori, indiferent de perioada de angajare a acestor obligații: pe termen scurt, mediu sau lung.
Tabelul 3.2. Date și Indicatori financiari în RON – METINOX 2002 SRL
Rata lichidității generale exprimă capacitatea de acoperire a datoriilor totale prin lichidarea activelor circulante, iar rata curentă indică măsura în care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt acoperite de valoarea activelor care pot fi transformate la nevoie în bani lichizi.
Se apreciează că situația lichiditații generale este satisfăcătoare, în condițiile încadrării acesteia în jurul cifrei de referință.
Rata solvabilității generale exprimă capacitatea agentului economic de a-și achita datoriile la scadență, prin valorificarea tuturor activelor, precum și gradul în care capitalul social este utilizat în scopul obținerii unui profit corespunzător. O întreprindere este solvabilă atunci când suma activelor fixe, financiare și circulante este cel puțin egală cu totalul datoriilor sau obligațiilor. Valoarea minimă se apreciază că trebuie să se încadreze în limitele 0,3 – 0,5 , iar peste 0,5 situația poate fi considerată normală.
Tabel 3.3 – Calculul indicatorilor de lichiditate și solvabilitate
Fig. 3.1. Rata lichidității generale a firmei SC METINOX 2002 SRL
Fig. 3.2. Rata lichidității curente.
Fig. 3.3. Rata solvabilitatii generale
Valorile obținute în anii 2012, 2013 și 2014 sunt cele recomandate, deci nu există nici un pericol ca întreprinderea să nu poată acoperi drepturile creditorilor pe termen scurt din valoarea activelor. Rata solvabilității generale este considerată normală, ceea ce rezultă că situația financiară de ansamblu este bună, iar entitatea este independentă față de creditori.
Indicatorii de gestiune furnizează informații privind viteza de intrare sau de ieșire a fluxurilor de numerar ale întreprinderii, precum și capacitatea întreprinderii de a controla capitalul circulant și activitățile comerciale de bază ale întreprinderii.
Tabel 3.4 – Situația indicatorilor de gestiune
Fig. 3.4. Cifra de afaceri
Cifra de afaceri reprezintă un indicator esențial pentru precizarea locului societății comerciale în sectorul de activitate, a poziției acesteia pe piață, a capacității de a lansa și dezvolta activității profitabile.
Analiza dinamicii și structurii cifrei de afaceri sesizează cauzele care au determinat evoluția acestui indicator și modificările structurale, în vederea stabilirii măsurilor corespunzătoare pentru reglarea activității.
Pe baza datelor din contul de profit și pierdere se constată că față de perioada precedentă veniturile din exploatare-totale au înregistrat scaderi substanțiale ceea ce va influența negativ cifra de afaceri.
Fig. 3.5. Stocurile firmei SC METINOX 2002 SRL
Fig. 3.6. Datoriile firmei SC METINOX 2002 SRL
Viteza de rotație a stocurilor (Vrs ) aproximează de câte ori stocul a fost rulat de-a lungul exercițiului financiar și arată influența stocurilor existente asupra mișcării bilanțiere. O viteză mare de rotație a stocurilor indică utilizarea eficientă a capitalului cu un risc asociat minim de valorificare a produselor.
Viteza de rotație a activelor totale (Vrat ) evaluează eficiența activelor totale prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de activele societății.
Viteza de rotație a activelor imobilizate (Vrai ) evidențiază aportul adus de activele imobilizate la realizarea cifrei de afaceri.
Necesarul de fond de rulment este indicatorul cel mai relevant al echilibrului funcțional, întrucât evidențiază acele nevoi ciclice neacoperite financiar din resursele temporare reînnoibile
permanent în cadrul acelorași cicluri de exploatare. Datorită decalajului dintre plăți și încasări apare necesitatea identificării unor surse de finanțare pentru NFR. Evoluția NFR este influențată de mai mulți factori, cum ar fi: cifra de afaceri, durata ciclului de exploatare, costurile de producție, gestiunea stocurilor, modificarea prețurilor la materii prime, materiale, comustibil și a tarifelor pentru energie și transport, precum și de nivelul datoriilor ciclice sau de exploatare.
Tabel 3.5 – Calculul indicatorilor de gestiune
Fig. 3.7. Viteza de rotație a stocurilor
În urma calculelor efectuate, observăm o scădere a vitezei de rotație a stocurilor în anul 2014 față de anul 2012, ceea ce a determinat o scădere a vânzărilor și implicit a profitului brut din vânzări.
Viteza de rotație a activelor totale crește în anul 2014 față de anul 2013, ceea ce semnifică creșterea eficienței utilizării activelor, creșterea gradului de lichiditate a acestora și îmbunătățirea structurii activelor în corelație cu specificul activității societății.
Fig. 3.8. Viteza de rotație a activelor totale
Fig. 3.9. Viteza de rotatie a activelor imobilizate
Ce am evidențiat în graficele de mai sus sunt indicatori de activitate (de gestiune) ale căror formule de calcul sunt următoarele:
Viteza de rotație a stocurilor = Costul vânzărilor/Stocul mediu, unde
Stocul mediu = (sold la începutul perioadei + sold la sfârșitul perioadei)/2
Aproximează de câte ori a fost stocul rulat pe parcursul exercițiului financiar. În cazul societății aceasta nu are înregistrate stocuri.
Viteza de rotație a debitelor-clienți = (Sold mediu clienți/ Cifra de afaceri) x 365
Sold mediu = (sold început perioadă + sold sfârșit perioadă)/2
Indicatorul calculează eficacitatea persoanei juridice în colectarea creanțelor. Exprimă numărul de zile până la data la care debitorii își achită datoriile către persoana juridică. Cu cât acest indicator crește cu atât problemele de eficacitate în colectarea creanțelor sunt mai mari.
Viteza de rotație a creditelor – furnizori = (sold mediu furnizori /CA) x 365
Sold mediu furnizori = (sold început perioadă + sold sfârșit perioadă)/2
Acest indicator nu se poate calcula din cauza lipsei soldului furnizorilor.
Viteza de rotație a activelor imobilizate = CA/ Active imobilizate
V rot. active imob. = 220922 RON /21299 RON = 10
Acest indicator evaluează eficacitatea activelor imobilizate prin analiza cifrei de afaceri raportate la activele imobilizate.
CONCLUZII
În realizarea acestui proiect am încercat să reliefez importanța managementului financiar în managementul general al oricărei intreprinderi.
Managementul financiar reprezintă esența managementului general al firmei deoarece reflectă modul în care se realizează obiectivele de bază ale managementului, ale strategiei firmei: valorificarea resurselor, realizarea profitului scontat, echilibrul economic și financiar, capacitatea concurențială, creșterea valorii firmei, imaginea firmei, atractivitatea ei, climatul de creație, ordine, eficiență, perspectivele acesteia.
Managementul financiar ne apare ca proces de conducere prin finanțe, suprapunându-se secvențial- constituirii, utilizării și valorificării capitalurilor intreprinderii
Fără un management financiar eficient, o firmă poate cădea foarte ușor într-un colaps financiar care poate duce la insolvență si apoi la faliment. Este important să știi care îți sunt cheltuielile și veniturile firmei, și mai ales fluxul de rotație a acestora, este important ca fiecare decizie financiară pe care o iei să se bazeze pe o analiză financiară și este important ca întotdeauna să constientizezi gradul de profitabilitate a afacerii tale.
Managementul financiar al întreprinderii nu urmărește obținerea cu orice preț a profitului maxim pe termen scurt ci acordă o mai mare importanță stabilității performanțelor pe termen lung, încercând să găsească un efectiv, satisfăcător între stabilitate și rentabilitate.
Managementul financiar se relevă ca proces de monitorizare a gestiunii economice și financiare a societății, întrucât calitatea decizională este de regulă structurată pe trepte, niveluri de competență. Indiferent de treapta și de competența managerială – managerul financiar, trebuie să dețină calități specifice: o bună pregătire de specialitate, capacitate de previziune, de analiză și sinteză, discernământ în aprecieri, viziune de ansamblu, capacitate de instruire continuă, inteligență, obiectivitate și sinceritate, asumarea răspunderii pentru efectele deciziilor sale.
Bibliografie
Dincă Marius, Dincă Gheorghița, Botiș Sorina, Finanțe, monedă și credit, Ed. Universității Transilvania, Brașov, 2006;
Erich A. Helfert D.B.A., Tehnici de analiză financiară, Editura BMT Publishing house, București, 2006;
Hoanță Nicolae, „Finanțele firmei”, București, 2003;
Mărgulescu, Dumitru; Niculescu, Maria; Robu, Vasile, Diagnostic economico-financiar : Concepte – metode – tehnici, Editura economică, București, 1994;
Mihăilescu I., „Managementul financiar al întreprinderii”, Ed. Independența economică, 2000;
Moldovan, E., Conceptele și practica formelor tradiționale și moderne de turism activ, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2007;
Morgan, N., Pritchard, A., Pride, R.,(Eds), Destination Branding: Creating the Unique Destination Proposition second ed., Elsevier Butterworth Heinemann, Oxford, 2007;
Neagu Vasile, ,” Managementul turistic și al serviciilor turistice”, Editura Sylvi, 2000;
Neagu, V., Managementul turistic și al serviciilor turistice, Editura Sylvi, București, 2002;
Niculescu M., „Diagnosticul economic”, București., 2003;
Robu V., Vâlceanu Gh., Georgescu N., Analiza economico-financiară, Ed.Economică, București, 2005;
Stancu I., „Finanțe”, Ediția a III-a, Ed. Economică 2002;
http://www.booking.com/;
http://www.grandhotel.ro/contact;
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/turism/a15/turism07r15.pdf;
http://www.marriott.com/;
http://www.marriott.com/hotels/travel/buhro-jw-marriott-bucharest-grand-hotel/;
http://www.risco.ro/verifica-firma/date-financiare/societatea-companiilor-hoteliere-grand-cui-1594319;
http://www.risco.ro/verifica-firma/marriott-international-hotels-inc-maryland-usa-sucursala-bucuresti-romania-cui-13294323;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Gestiunea Financiara a Intreprinderii (ID: 115879)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.