Gestiunea Colectiva a Drepturilor de Autor
Capitolul 1. Introducere. Dispoziții generale. Istoric
Gestiunea colectivă a drepturilor de autor este reglementată de legea nr.8 din 14 martie 1996, care în art.123 alin (1) stipulează că titularii drepturilor patrimoniale de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita aceste drepturi individual sau, la cererea lor, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă. Deși această lege a reglementat pentru prima oară această materie, au existat asociații profesionale al căror principal obiect de activitate îl reprezenta apărarea intereselor unor categorii de creatori și înainte de adoptarea ei.
Astfel, ca regulă, titularii își pot exercita drepturile în mod personal și nemijlocit, iar prin excepție ei au facultatea de a apela pentru aceasta la organismele de gestiune colectivă. Bineînțeles, pentru ultimul caz este necesară încheierea unui acord de voință între titularul dreptului și organismul respectiv.
Adoptarea legii se datorează faptului că după 1990 au avut loc evoluții atât grabnice cât și spectaculoase în domeniul dreptului de autor și a drepturilor „învecinate” sau „conexe”. Acestea includ: influența noilor tehnologii (sau, cel puțin, impactul mai puternic exercitat de acestea); dezvoltarea mijloacelor de reproducere si difuzare a operelor, mereu mai performante; apariția a noi genuri de creație și a noi căi de exploatare a operelor; tendința de globalizare în domeniul comerțului și al schimburilor; propagarea fenomenului pirateriei, foarte dăunător pentru interesele patrimoniale ale autorilor; greutatea tot mai mare de realizare a controlului personal de către autor în privința exploatării operei; apariția unor noi norme internaționale în materie – ne referim aici mai ales la Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul ADPIC) și la așa-numitele „Tratate Internet” ale OMPI: Tratatul OMPI privind drepturile de autor sau WIPO Copyright Treaty (WCT) și Tratatul OMPI privind interpretările sau execuțiile și fonogramele sau WIPO Performances and Phonograms Treaty (WPPT).
Aceste evoluții au avut un impact major asupra domeniului care acum este denumit gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe. Ele au adus noi provocări în acest sector și au necesitat o reacție rapidă cu privire la multe aspecte: ne referim aici la schimbarea formelor de gestiune colectivă, formarea de noi alianțe și „coaliții”, și, bineînțeles, modernizarea mecanismelor tehnice și juridice.
Din momentul revoluției tehnologiei digitale -prin reprezentantul său cel mai de seamă, Internetul- s-au luat măsuri care o privesc în principal pe aceasta. Astfel, Organizația Mondială pentru Proprietate Intelectuală (OMPI) a organizat „Forumul internațional privind exercitarea și gestionarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe în fața provocărilor tehnologiei digitale”, la Sevilla, Spania, în mai 1997. OMPI și-a intensificat activitățile privind toate aspectele gestiunii colective, pornind de la consilierea guvernanților, și mergând până la „construcția instituțională” în țările în curs de dezvoltare și la monitorizarea și studierea noilor dezvoltări tehnologice și juridice.
Din punct de vedere istoric însă, gestiunea colectivă are rădăcini mult mai vechi. Ea s-a născut în Franța, în secolul al XVIII-lea, pe fondul dificultăților apărute ca urmare a reticenței teatrelor de a recunoaște drepturile morale ale autorilor. Astfel, în 1771, a fost înființat , de către Beaumarchais, primul organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor, denumit Biroul de legislație dramatică și devenit apoi Societatea autorilor și compozitorilor de opere dramatice (SACD), care gestiona dreptul de reprezentare publică a acestui gen de opere. În literatură, schimbarea a avut loc la sfârșitul anului 1837, prin înființarea Societății oamenilor de litere (SGDL) de către scriitorii francezi, printre care enumerăm pe Alexandre Dumas, Victor Hugo sau Honoré de Balzac. În 1851 a fost înființată Societatea autorilor, compozitorilor și editorilor de muzică (SACEM), care reglementa dreptul de reprezentare publică a operelor muzicale- în prezent cel mai mare organism de gestiune colectivă din Franța, cu încasări de 3,3 miliarde franci în 1996. Până în 1957 însă, dreptul francez nu a reglementat prin nicio dispoziție expresă societățile de autori.
Pe fondul dezvoltării mijloacelor de comunicare în masă, de tipul cinematograf, televiziune, mass-media, Internet, etc, aceste organisme s-au dovedit utile, reprezentarea publică a operelor realizându-se prin intermediul lor în marea majoritate a cazurilor. În România, în urma modificării Legii nr.8/1996 prin Legea nr.285/2004, au apărut schimbări și completări substanțiale și în privința domeniului gestiunii drepturilor patrimoniale de autor și a drepturilor conexe.
Această lucrare începe prin a prezenta reglementările europene care tratează subiectul relativ recent al gestiunii colective (Capitolul 2); în al doilea rând se tratează necesitatea existenței acestei materii, precum și funcțiile care o guvernează (Capitolul 3); în al patrulea Capitol sunt enumerate formele gestiunii colective în funcție de fiecare tip de drept protejat astfel; în al cincilea Capitol se face o scurtă prezentare a organismelor de gestiune colectivă, pornind de la înființarea acestora, modul lor de funcționare, și principalele obligații ale organismelor de gestiune colectivă în raport cu publicul, cu autorii și utilizatorii de opere și cu ORDA. În acest capitol se discută și despre atribuțiile Oficiului Român pentru Drepturi de Autor, în calitatea sa de organ de specialitate al administrației publice centrale. Nu în ultimul rând, se aduce în discuție calitatea de mandatar al organismelor de gestiune colectivă, în raport de reglementarea pe care o dă legea acestui domeniu. În al șaselea capitol sunt prezentate câteva exemple de practică judiciară, iar în ultimul capitol se încearcă punerea unor concluzii generale cu privire la funcționarea sistemelor de gestiune colectivă.
Capitolul 2. Reglementări europene
Reglementările în privința organismelor de gestiune colectivă nu sunt la momentul actual omogene la nivel european. Totuși, unele directive au valoare de dispoziție și pot ajuta prin interpretarea lor la aplicarea în dreptul intern.
1. Directiva nr. 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională tratează problemele apărute odata cu dezvoltarea tehnologică.
Conform celui de-al 7-lea considerent al preambulului, ,, cadrul legal comunitar pentru protecția drepturilor de autor și a drepturilor conexe trebuie…adaptat și completat atât cât este necesar pentru buna funcționare a pieței interne. În acest scop, acele prevederi naționale privind drepturile de autor și drepturile conexe, care variază considerabil de la un stat membru la altul sau care generează incertitudini legislative, împiedicând buna funcționare a pieței interne și evoluția corespunzătoare a societății informaționale în Europa, trebuie modificate și ar trebui evitate reacțiile naționale inconsecvente la dezvoltările tehnologice, în timp ce diferențele care nu afectează negativ funcționarea pieței interne nu trebuie îndepărtate sau împiedicate”.
În privința gestiunii colective, cel de-al 17-lea considerent menționează că „este necesar, în special în temeiul cerințelor derivate din mediul digital, să se asigure atingerea de către societățile de gestiune colectivă a unui nivel mai ridicat de raționalizare și transparență privind respectarea regulilor concurenței”.
,, În ceea ce privește difuzarea de servicii la cerere de către furnizorii de programe de radio și televiziune a programelor lor având ca parte integrantă muzică din fonograme comerciale, trebuie încurajate modalități de licențiere colectivă pentru a facilita recuperarea drepturilor implicate”. (al 26-lea considerent).
2. În privința dreptului de suită, Directiva nr.2001/84/CE privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale normează că „statelor membre le revine responsabilitatea reglementării modului de exercitare a dreptului de suită, mai ales în ceea ce privește modul de gestionare a acestuia. În acest sens, o posibilitate ar fi gestionarea de către un organism de gestiune colectivă. Statele membre trebuie să se asigure că organismele de gestiune colectivă funcționează eficient și în condiții de transparență. De asemenea, statele membre trebuie să se asigure că sumele destinate autorilor care sunt resortisanți ai altor state membre sunt colectate și distribuite. Prezenta directivă nu aduce atingere normelor de colectare și distribuție existente în statele membre.” Aceste prevederi se regăsesc în al 28-lea considerent al preambulului.
În al 30-lea considerent se menționează că ,,ar trebui introduse proceduri adecvate pentru a monitoriza tranzacțiile și a asigura prin mijloace practice aplicarea eficientă de către statele membre a dreptului de suită. Aceasta implică și dreptul autorului sau al reprezentantului autorizat al acestuia de a obține orice informație necesară de la persoana fizică sau juridică obligată să plătească drepturi de autor. Statele membre care prevăd gestiunea colectivă a dreptului de suită pot să prevadă și că numai organismele răspunzătoare de această gestiune colectivă au dreptul de a obține informații.”
3. Directiva nr.92/100/CEE privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale consideră, în al 16-lea considerent al preambulului, indispensabilă adoptarea sa, „întrucât este necesar să se introducă un regim care să asigure o remunerare echitabilă, la care nu se poate renunța, autorilor și artiștilor interpreți sau executanți, care trebuie să aibă posibilitatea de a încredința gestiunea acestui drept unor societăți de gestiune colectivă care îi reprezintă”.
În art.4 se tratează tot dreptul la o remunerație echitabilă la care nu se poate renunța, și se reglementează următoarele:
„1. Dacă un autor sau un artist interpret sau executant a transferat sau cedat dreptul său de închiriere în ceea ce privește o fonogramă sau originalul sau o copie a filmului unui producător de fonograme sau de filme, acesta păstrează dreptul de a obține o remunerație echitabilă din închiriere.
3. Gestionarea dreptului de a obține o remunerație echitabilă poate fi încredințată unor societăți de gestiune colectivă reprezentând autori sau artiști interpreți sau executanți.
4. Statele membre pot reglementa dacă și în ce măsură gestionarea prin societăți de gestiune colectivă a dreptului de a obține o remunerație echitabilă poate fi impusă, precum și de la cine poate fi solicitată sau percepută această remunerație.”
4.Directiva nr. 93/83/CEE privind coordonarea anumitor dispoziții referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit și retransmisiei prin cablu realizează la început o definiție a organismelor de gestiune colectivă în art.1 pct.4: „În sensul prezentei directive, societate de gestiune colectivă înseamnă orice organism al cărui singur scop sau unul din scopurile principale îl constituie gestionarea sau administrarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe”.
De asemenea, „pentru a evita ca intervenția terților titulari de drepturi asupra unor elemente de programe să împiedice buna desfășurare a aranjamentelor contractuale, se impune să se prevadă, prin obligația de a recurge la o societate de gestiune colectivă, o exercitare colectivă exclusivă a dreptului de autorizare, în măsura în care caracteristicile retransmisiei prin cablu o cer.” (al 28-lea considerent al preambulului).
Conform art.3 pct.2 din directivă, „Un stat membru poate prevedea ca un contract colectiv încheiat între o societate de gestiune colectivă și un organism de radiodifuziune sau televiziune pentru o anumită categorie de opere să poată fi extins la titularii de drepturi din aceeași categorie care nu sunt reprezentați de societatea de gestiune colectivă, cu condiția ca: comunicarea publică prin satelit să aibă loc în același timp cu difuzarea pe cale terestră de către același difuzor și titularul nereprezentat al drepturilor să aibă, în orice moment posibilitatea de refuzare a extinderii contractului colectiv la operele sale și de exercitatare a drepturilor sale, fie individual, fie colectiv.” Se stipulează de asemenea că dispozițiile acestui alineat nu se aplică operelor cinematografice sau operelor create printr-un procedeu analog cinematografiei.
Art.9 impune exercitarea dreptului de retransmisie prin cablu doar prin intermediul organismelor de gestiune colectivă: „1. Statele membre se asigură că dreptul titutlarilor dreptului de autor și drepturilor conexe de a acorda sau refuza autorizarea unui operator de cablu pentru retransmisia prin cablu a unei emisiuni nu poate fi exercitat decât de către o societate de gestiune colectivă. 2. Dacă titularul nu a încredințat gestionarea drepturilor sale unei societăți de gestiune colectivă, societatea de gestiune colectivă care gestionează drepturi din aceeași categorie este considerată mandatată cu gestionarea drepturilor sale. Dacă există mai multe societăți de gestiune colectivă care gestionează drepturi din această categorie, titularul poate să desemneze el însuși societatea de gestiune colectivă care va fi considerată mandatată să îi gestioneze drepturile. Titularul menționat în prezentul alineat are acealeași drepturi și obligații, în cadrul contractului încheiat între operatorul de cablu și societatea de gestiune colectivă considerată mandatată să îi gestioneze drepturile, ca și titularii care au mandatat această societate de gestiune colectivă să le apere drepturile și își poate revendica drepturile într-un interval de timp care se fixează de către statul membru în cauză, a cărui durată nu este mai mică de 3 ani începând cu data retransmiterii prin cablu a operei sale sau a altui element protejat.” Însă, conform art 13, intitulat „Gestionarea colectivă a drepturilor”, directiva aceasta lasă la latitudinea statelor membre reglementarea activității organismelor de gestiune colectivă.
Al 34-lea considerent mai impune că „prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere unei armonizări ulterioare în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe, precum și în cel al gestiunii colective a unor astfel de drepturi; întrucât posibilitatea pe care o au statele membre de a reglementa activitățile societăților de gestiune colectivă nu aduce atingere libertății de negociere contractuală a drepturilor prevăzute în prezenta directivă, fiind stabilit că această negociere are loc în cadrul normelor naționale generale sau specifice privind dreptul concurenței sau prevenirea abuzurilor din partea monopolurilor.”
Capitolul 3. Scopul și funcțiile gestiunii colective
Dreptul exclusiv al autorilor de a-și exploata propriile opere sau de a autoriza alte persoane să o facă este un element fundamental al dreptului de autor. Acest drept exclusiv presupune atât dreptul de a autoriza, cât și de a interzice realizarea anumitor acte. Titularul, și numai el, este în măsură să decidă dacă o altă persoană poate efectua anumite acțiuni vizate de acel drept și, bineînțeles, de aici rezultă și posibilitatea sa de a nu autoriza și, în consecință, de a interzice un astfel de act.
Trebuie reținut însă că, deși posibilitatea de a interzice anumite acte este importantă, drepturile exclusive ale titularului nu se limitează și nu sunt în mod fundamental de natură negativă. Obiectul lor nu este doar acela de a conferi titularilor posibilitatea de a-i împiedica pe alții să le exploateze operele. Titularul unui drept exclusiv are această posibilitate de a interzice exploatarea operei sale de către alții, dar natura reală a acestui drept constă în garanția pe care acesta o oferă autorului că operele sale sunt exploatate și folosite doar în interesul său și în modalitatea pe care acesta și-o dorește. Rezultă de aici că obiectivul gestiunii colective este acela de a conferi diverse mijloace de a ajunge la această valoare, în situații diferite.
Astfel, exclusivitatea dreptului de a exploata propriile opere presupune ca el să fie exercitat de către însuși titularul său, în mod individual. Trebuie menționat însă că acest lucru este posibil doar dacă titularul poate să exercite direct aceste drepturi exclusive. În această situație, el poate decide personal în ce condiții și ce fel de remunerație să fie utilizată pentru exploatarea operei sale, va deține controlul utilizării, transmiterii și difuzarii operei sale și de-a lungul acestui proces poate supraveghea respectarea drepturilor sale morale și patrimoniale.
În condițiile dezvoltării tehnologiei moderne, drepturile de autor și drepturile conexe nu mai pot fi exercitate individual datorită faptului că operele respective sunt folosite de un număr foarte mare de utilizatori, în circumstanțe, locuri și momente foarte diferite. Titularii nu au astfel posibilitatea să urmărească, individual, fiecare caz, să negocieze cu utilizatorii și să colecteze remunerațiile datorate. În această situație soluția ce se impune o reprezintă gestiunea colectivă a drepturilor exclusive.
Prin intermediul sistemului de gestiune colectivă, titularii de drepturi autorizează organismele de gestiune colectivă să negocieze în locul lor cu utilizatorul final, să colecteze remunerația aferentă, stabilită pe baza unui sistem tarifar corect, prin acordarea unor licențe, iar ulterior colectării remunerației să o și repartizeze diferiților titulari de drepturi. Aceasta reprezintă practic definiția de bază, esența gestiunii colective.
În anumite cazuri totuși, titularii de drepturi nu autorizează organismele de gestiune colectivă să execute toate funcțiile ce rezultă din atribuțiile acestora, ci doar o parte dintre ele. De exemplu, autorii de opere dramatice transmit societăților atribuția de a purta negocierea colectivă și de a stabili un acord cadru cu reprezentanții teatrelor, dar își rezervă dreptul personal de a încheia direct contractele cu teatrele. Organismul de gestiune colectivă va avea astfel numai sarcina de a supraveghea reprezentațiile și punerile în scenă, de a colecta remunerația datorată și de a o trasmite titularului dreptului.
Prin utilizarea unui sistem de gestiune colectivă, titularii de drepturi nu mai dețin un control direct asupra exercitării drepturilor lor, ci doar un control indirect dar, dacă sistemul funcționează corect, aceste drepturi își păstrează parțial caracterul dacă sunt exercitate în mod colectiv, cu condiția ca nivelul de ,,colectivizare” să fie rezonabil.
Avantajele sistemului de gestiune colectivă nu se rezumă doar la interesele titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe, ci și la utilizatori, care astfel beneficiază de faptul că prin gestiune colectivă sunt simplificate negocierile cu utilizatorul final, este ușurat controlul utilizărilor operei și perceperea remunerației. Prin această modalitate, pot avea acces ușor la operele de care au nevoie, de la o sursă unică și cu cheltuieli puține.
Capitolul 4. Formele și condițiile gestiunii colective
Legea nr.8/1996 stipula că ,,titularii drepturilor de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita aceste drepturi în mod personal sau, la cererea lor, prin organismele de gestiune colectivă.” Astfel, gestiunea colectivă era numai facultativă, titularii de drepturi având posibilitatea de alegere. Legea nr.285/2004 a introdus o excepție de la această regulă, prevăzând în art. 1231 că : ,, Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:
-dreptul la remunerație compensatorie pentru copia privată;
-dreptul la remunerație echitabilă pentru împrumutul public;
-dreptul de suită;
-dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale;
-dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, cu excepția proiecției publice a operelor cinematografice;
-dreptul de remunerație echitabilă a artiștilor interpreți și a producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora;
-dreptul de retransmitere prin cablu.”
În cazul acestor drepturi, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe acei titulari de drepturi care nu le-au acordat mandat. Ne aflăm astfel în prezența unui mandat care derivă din lege și nu din convenția părților.
Gestiunea colectivă va fi in schimb facultativă pentru restul drepturilor de autor și conexe, așa cum rezultă din interpretarea articolului 123 alin (1). De asemenea, conform art 1232 alin (1), ,,Pot fi gestionate colectiv (adică facultativ) următoarele drepturi:
-dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme;
-dreptul de comunicare publică a operelor și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual;
-dreptul de împrumut, cu excepția cazului prevăzut la art. 1231 alin (1) lit. b), adică dreptul la remunerație echitabilă pentru împrumutul public efectuat prin biblioteci;
-dreptul de radiodifuzare a operelor și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual;
-dreptul la remunerație echitabilă rezultată din cesiunea dreptului de închiriere prevăzut de art. 1111 alin (1), adică în cazul în care un autor sau un artist intrepret sau executant a transferat sau a cedat dreptul său de închiriere (sau de împrumut), în ceea ce privește o fonogramă ori o videogramă, unui producător de fonograme sau de înregistrări audiovizuale;
-dreptul la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora.”
Pentru aceste drepturi, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă numai pe titularii de drepturi care le-au acordat mandat (art.1233). Spre deosebire de art. 1231, enumerarea din art.1232 nu este una exhaustivă, considerându-se că pentru orice alte drepturi de autor și conexe nemenționate în art. 1231 , gestiunea colectivă este una facultativă.
Conform art. 1234 din aceeași lege, în negocierile cu titlu individual privind drepturile recunoscute prin prezenta lege, existența unui organism de gestiune colectivă nu împiedică pe titularii drepturilor de autor și ai drepturilor conexe să se adreseze unor intermediari, persoane fizice sau juridice specializate, pentru a-i reprezenta în negocierile respective.
Autorii de opere și titularii de drepturi își pot înregistra și numele, literar sau artistic, după includerea operei în repertoriul organismului de gestiune colectivă, în vederea aducerii acestuia la cunoștință publică.
În schimb, organismele de gestiune colectivă pot pune la dispoziția utilizatorilor lista titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe, pe care îi reprezintă, fie că sunt români sau străini. De asemenea, cu excepția cazurilor de gestiune colectivă obligatorie, organismele de gestiune colectivă pot autoriza, la cerere, utilizarea operelor de creație intelectuală, numai pe baza documentelor care certifică existența mandatului titularului de drepturi.
În concluzie, conform legii noastre, pot fi gestionate colectiv acele drepturi de autor și drepturi conexe care, datorită naturii lor și modului de exploatare a operelor, fac imposibilă o autorizare individuală. Intră în această categorie ,,operele radiodifuzate sau televizate prin mijloace fără fir, prin satelit, cablu, fibră optică, etc” (art. 13 lit. g și h), ,,operele radiodifuzate sau televizate retransmise, redifuzate ori prezentate în locuri publice prin orice mijloace” (art 13 lit. j, k și l), ,,operele exploatate prin închiriere” (art 17), ,,împrumut public” (art.18), ,,prestațiile artiștilor interpreți sau executanți”, ,,remunerația compensatorie pentru copia privată” (art. 103, 107 și 109).
În ceea ce privește condițiile cerute pentru gestiunea colectivă a unor opere, art. 123 alin 2) din Legea nr.8/1996 prevede că numai operele aduse anterior la cunoștință publică pot face obiectul gestiunii colective a drepturilor de autor, de asemenea doar interpretările sau execuțiile fixate anterior, și nu în ultimul rând, fonogramele ori videogramele aduse anterior la cunoștință publică pot face obiectul gestiunii colective a drepturilor conexe.
A.Gestiunea colectivă a drepturilor de autor asupra operelor dramatice
Această formă de gestiune colectivă a fost pusă în aplicare pentru prima dată de SACD (Societé des Auteurs et Compositeurs Dramatiques), societatea franceză înființată de Beaumarchais în anul 1777. Această societate a creat o agenție de colectare a redevențelor la Paris, care avea reprezentanți în principalele orașe din provincie.
Deși anumite elemente s-au modificat, sistemul de gestiune colectivă a societății în domeniul drepturilor legate de operele dramatice și dramatico-muzicale, a rămas aproape neschimbat.
Societatea are rolul de a negocia contractele generale cu teatrele și organizațiile reprezentative ale acestora. În aceste contracte sunt prevăzute condițiile minimale, mai ales în privința redevenței de bază. Nu pot fi prevăzute condiții mai puțin favorabile pentru autori într-un contract particular, dar pot fi negociate condiții mai favorabile.
Ținând cont de condițiile minimale, contractele particulare sunt încheiate cu fiecare teatru în parte și pentru fiecare operă. În comparație cu societățile care gestionează drepturile de execuție muzicală, care sunt autorizate de titularii de drepturi să dispună de și să utilizeze operele în discuție fără consultarea lor în prealabil, SACD are obligația să ceară acordul autorului la încheierea fiecărui contract particular. Societatea are în acest caz simplul rol de agent mandatat de titularul de drepturi.
În cazul teatrelor de amatori, s-a instaurat un sistem simplificat prin care autorii au posibilitatea să cedeze dreptul de a autoriza reprezentarea operelor lor printr-un contract încheiat cu Federația Teatrelor de Amatori, contract supus anumitor condiții, dar și restricții.
SACD, prin reprezentanții săi, verifică regulat programele teatrelor din regiunea de care răspunde fiecare și percep remunerațiile aferente. Acestea sunt transferate direct autorilor care dețin dreptul asupra operei respective. Spre deosebire de drepturile muzicale, nu există fonduri de repartiție speciale și nici sistem de punctaj.
Societatea reține un comision din redevențele colectate calculat în funcție de regiunea, zona geografică din care provine, dar și o cotizație pentru asigurările sociale. O parte din suma rămasă după rețineri poate fi rambursată autorilor în cauză.
SACD gestionează și drepturile legate de operele difuzate la radiouri și televiziuni și de operele audiovizuale. În acest caz operează ,de regulă, gestiunea colectivă integrală, în sensul că autorii își dau acordul deplin ca SACD să exercite drepturile lor exclusive pentru aceste utilizări. SACD va avea dreptul și obligația de a negocia contractele generale cu radiodifuzorii și cu producătorii din domeniul audiovizual, va colecta redevențele datorate și le va transmite titularilor de drepturi.
B.Gestiunea comună a drepturilor privind copia privată a fonogramelor și a operelor audiovizuale
Nu există îndoială că reproducerea la domiciliu a înregistrărilor sonore în scopuri private (așa-numita ,,înregistrare la domiciliu” sau ,,copie privată”) aduce prejudicii grave intereselor legitime ale autorilor. Prejudicii similare se produc și în cazul reproducerii la domiciliu a operelor audiovizuale în scopuri private, chiar dacă mai puțin evidente și, în consecință, mai mult supuse unei plăți.
Constatând aceste situații, Convenția de la Berna a impus ca nicio astfel de reproducere să nu fie autorizată de legislațiile naționale ale țărilor parte a Convenției, cu excepția cazului în care acest prejudiciu este eliminat sau cel puțin atenuat, grație unui drept la remunerație. Prima țară care a introdus acest drept la remunerație a fost Germania, în anul 1965, urmată de Austria în 1980, și apoi Ungaria în 1982. Acest exemplu a fost urmat apoi și de alte țări interesate.
Legislațiile țărilor în care există un drept la remunerație sunt foarte diferite în această privință. Obligația de a plăti redevențe privește și afectează în primul rând importatorii de material de înregistrare și, eventual de suporturi de înregistrare. Anumite categorii de material și de suporturi sunt scutite totuși de această obligație. Aici intră articolele exportate, materialele și suporturile destinate unei folosiri profesionale sau care, dimpotrivă, nu sunt deloc susceptibile de a fi utilizate pentru înregistrarea de opere protejate.
Valoarea redevențelor este stabilită prin lege sau, uneori, este fixată de un organ de tip arbitral, cu respectarea anumitor condiții; ea poate consta fie într-o sumă fixă, fie într-un procent din prețul materialelor sau suporturilor.
Legislațiile naționale care au introdus redevențe pentru copia privată prevăd că acestea pot fi pretinse doar prin intermediul organismelor de gestiune colectivă. Acest drept de remunerație nu poate fi gestionat individual prin insăși natura sa.
În majoritatea statelor, un organism deja existent care gestionează în colectiv drepturile autorilor are și responsabilitatea de a colecta redevențele și ulterior de a le transmite titularilor de drepturi partea care le revine. În unele țări, totuși, există un organism reprezentativ distinct ce acționează în contul tuturor organismelor ce reprezintă diversele categorii de titulari de drepturi. Un astfel de organism este ZPU sau SORECOP în Germania, însărcinat cu perceperea redevențelor pentru copia privată a fonogramelor, și COPIE FRANCE pentru colectarea redevențelor pentru copia privată a operelor audiovizuale, în Franța.
Repartiția sumei reprezentând remunerația datorată pentru copia privată se realizează de către organismul de gestiune colectivă prin intermediul tehnicii de eșantionare, una dintre tehnicile cel mai des utilizate de organismele ce gestionează drepturile muzicale. Această tehnică întâmpină anumite dificultăți la aplicare, dar garantează o repartiție echitabilă între titularii de drepturi, deoarece ține cont de utilizarea efectivă a operelor protejate.
Legea este cea care fixează în general nivelul procentual al repartiției sumelor colectate ca redevență pentru copia privată între autori, artiști interpreți sau executanți și producători. De exemplu, în Franța, în cazul copiei private a fonogramelor, remunerația compensatorie se împarte în proporție de 50% autorilor, 25% artiștilor interpreți sau executanți și 25% producătorilor. Tot în Franța, pentru copia privată a operelor audiovizuale, remunerația compensatorie se repartizează în mod egal între autori, artiști interpreți sau executanți și producători. În Ungaria, pentru copia privată în cazul fonogramelor, procentele sunt de 50% pentru autori, 30% pentru artiștii interpreți sau executanți și 20% pentru producători, în timp ce în cazul operelor audiovizuale proporțiile de repartiție sunt de 13% pentru producători, 25% pentru artiștii interpreți sau executanți, 16% pentru scenariști, 22% pentru creatorii din audiovizual, 4% pentru creatorii de opere de artă și de opere fotografice, 20% pentru compozitorii și textierii operelor muzicale. În alte țări, cum ar fi Germania, procentajele de repartiție sunt și mai complexe, ducând uneori la modificarea reglementărilor de bază, ca urmare a renegocierilor.
C.Gestiunea comună a dreptului de suită
Conform art. 14 alin 1) al Convenției de la Berna, ,,în ceea ce privește operele de artă originale și manuscrisele originale ale scriitorilor și compozitorilor, autorul, sau, după decesul său, persoanele sau instituțiile cărora legislația națională le recunoaște calitatea, se bucură de un drept inalienabil de a fi parte interesată în cazul operațiunilor de vânzare ce au ca obiect aceste opere, după prima înstrăinare operată de autorul însuși”.
De asemenea, din alineatele 2) și 3) ale aceluiași articol rezultă că reglementarea acestui drept este lăsată la latitudinea țărilor parte la convenție. Legislațiile țărilor vor fi cele care decid dacă doresc să recunoască acest drept și dacă el va fi condiționat sau nu de clauza de reciprocitate. Tot țările parte la convenție vor stabili valoarea sumelor colectate cu titlu de remunerație și modalitatea concretă în care se va face colectarea.
Uniunea Europeană a impus dreptul de suită prin adoptarea Directivei 2001/84/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind dreptul de suită în favoarea autorului unei opere de artă originale, din data de 27 septembrie 2001.
Această directivă realizează o definiție a dreptului de suită, prevăzând următoarele : ,,Dreptul de suită urmărește să asigure, pentru autorii de opere de artă grafică și artă plastică, o participare la succesul economic al creațiilor lor. El tinde să restabilească un echilibru între situația financiară a autorilor de opere de artă grafică și plastică și cea a altor creatori care obțin venituri din exploatările succesive ale operelor lor”.
Dreptul de suită se referă deci la operele de artă originale, în majoritatea statelor. Chiar dacă în câteva țări dreptul de suită a fost extins și la manuscrisele originale, el nu se aplică în practică decât în domeniul operelor de artă. Prin articolul 2.1 al Directivei Uniunii Europene, ,,operele de artă originale” sunt definite ca fiind: ,,operele de artă grafică sau plastică precum tablourile, colajele, picturile, desenele, gravurile, litografiile, sculpturile, tapiseriile, ceramica, sticlăria și fotografiile, cu condiția ca acestea să fie creații executate de însuși artistul sau exemplarele considerate ca fiind opere de artă originale”.
Conform art. 2.2, ,,Exemplarele de opere de artă care au fost executate în cantitate limitată de către artistul însuși sau sub responsabilitatea sa, trebuie considerate ca opere de artă originale și aceste exemplare sunt în principiu numerotate, semnate sau autorizate corespunzător într-un anume fel, de către artist.”
Primul articol al Directivei, în paragrafele 2 și 3 prevede că dreptul de suită se aplică ,,tuturor actelor de revânzare în care intervin ca vânzători, cumpărători sau intermediari, profesioniștii pieței de artă, cum ar fi sălile de vânzare, galeriile de artă și, la modul general, orice negustor de opere de artă”.
În practică, dreptul de suită se aplică de obicei vânzărilor la licitații publice și vânzărilor operate de negustorii de artă. Statele membre au posibilitatea să reglementeze în legislația lor ca dreptul de suită să nu se aplice în cazul revânzărilor în care opera de artă a fost cumpărată direct de la autor cu mai puțin de trei ani înainte de revânzare, și prețul de revânzare nu depășește 1000 de euro.
Conform articolului 1.4 al Directivei, în țările membre ale Uniunii Europene, vânzătorul este obligat să achite dreptul de suită. Totuși, statele pot să prevadă că negustorul de artă sau galeria de artă au obligația de plată a dreptului, sau să împartă această răspundere cu vânzătorul. Totuși, în marea majoritate a cazurilor, obligația revine vânzatorului. Sunt, însă, și state, cum ar fi Ungaria, unde plata dreptului se face de către cumpărător.
Pentru calcularea dreptului de suită se folosesc două metode: fie ținând cont de prețul de revânzare al operei, fie de creșterea prețului operei la fiecare revânzare. În statele în care se aplică cea de-a doua metodă procentul care se aplică numai valorii adăugate este de obicei mai mare decât în statele din prima categorie. Se stabilește însă un nivel minim al prețului de vânzare ce trebuie respectat obligatoriu. În statele membre ale Uniunii Europene, Directiva privind dreptul de suită menționează în articolul 3 că legislațiile statelor au responsabilitatea de a stabili prețul de vânzare minimal, însă acesta nu poate depăși suma de 3000 de euro, valoare considerată în doctrină mult prea mare.
În ceea ce privește gestiunea colectivă, aceasta capătă un interes deosebit atunci când vorbim despre una dintre condițiile esențiale pentru exercitarea dreptului de suită, și anume ,,dreptul la informare”. Pentru a respecta acest drept, comercianții și galeriile de artă trebuie să consemneze datele cerute: numele autorului, titlul operei și prețul de revânzare.
Problema care se ridică o reprezintă faptul că autorii vor avea dificultăți în a verifica toate locurile în care operele lor pot fi revândute și valoarea de revânzare aferentă. Această problemă poate fi rezovată prin asocierea într-un organism de gestiune colectivă ce poate garanta titularilor respectarea drepturilor lor atât pe piața internă, cât și în străinătate. Gestiunea colectivă va rezolva problema respectării drepturilor și în cazurile tot mai frecvente de vânzare și revânzare a operelor de artă la licitații prin intermediul internetului.
Printre organismele de gestiune colectivă ce urmăresc respectarea drepturilor asupra operelor de artă se numără: ADAGP în Franța, VBK în Austria, VEGAB în Spania, DACS în Anglia, COPY-DAN BILLDEKUNST în Danemarca, VAGA în Statele Unite ale Americii și multe altele. De asemenea, există și organizații la nivel regional ce gestionează drepturile asupra operelor de artă. Un exemplu în acest sens îl reprezintă EUA (European Visual Artists).
D.Gestiunea colectivă a drepturilor de retransmitere prin cablu a programelor radiodifuzate
Există două mari categorii de programe distribuite prin cablu: în primul rând programele proprii, realizate de operatorul de cablu însuși, și în al doilea rând, programele radiodifuzate, retransmise simultan și nealterat prin cablu.
Retransmiterea simultană și nealterată a programelor radiodifuzate este reglementată de articolul 11 bis 1) al Convenției de la Berna , care prevede că: ,,autorii se bucură de dreptul exclusiv de a autoriza orice comunicare publică… prin fir… a operei radiodifuzate, atunci când această comunicare este făcută de către un alt organism decât cel de origine”. Conform articolului 11 bis 2) acest drept exclusiv de autorizare poate fi înlocuit cu licențe non-voluntare, adică un drept de remunerație.
Directiva nr. 93/83/CEE a Consiliului Comunităților Europene din 27 septembrie 1993 privind coordonarea anumitor reguli cu privire la radiodifuzarea prin satelit și retransmiterea prin cablu reglementează în articolul 8.1 că statele membre trebuie să aibă grijă ,,ca retransmiterea prin cablu a programelor emise ce provin din celelalte state membre să aibă loc pe teritoriul lor cu respectarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe în vigoare, pe bază de contracte individuale sau colective, încheiate între titularii de drepturi de autor și de drepturi conexe și distribuitorii prin cablu”. De asemenea, conform articolului 9.1 ale directivei, statele membre ,, veghează ca dreptul titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe, de a acorda sau de a refuza autorizarea unui operator de cablu pentru retransmiterea prin cablu a unei emisiuni să nu poată fi exercitat decât prin intermediul unui organism de gestiune colectivă”.
Pentru anumite categorii de opere, cum ar fi operele audio-vizuale, operatorii de cablu nu pot obține din timp autorizațiile necesare pentru retransmiterea acestora deoarece societățile de autori sunt mai puțin dispuse să acorde licențele corespunzătoare. De aceea, legislațiile mai multor țări au stabilit că exploatarea făcută de o rețea de cablo-distribuire (operator de cablu) nu poate fi garantată decât prin licența non-voluntară. Astfel de licențe sunt aplicate în țări ca Austria, Danemarca și ,doar pentru anumite programe, în Statele Unite ale Americii.
Aceasta nu este însă singura soluție. O soluție mai optimă și care poate proteja mai eficient drepturile autorilor de opere audiovizuale o reprezintă gestionarea în comun a acestor drepturi. Organismele de gestiune colectivă existente în acest moment nu sunt foarte numeroase, cel mai important organism internațional care grupează creatorii de audiovizual fiind Asociația internațională a autorilor de audiovizual (AIDAA), înființată în 1985. Ea cuprinde la ora actuală 21 de societăți și 20 de asociații ce asigură gestiunea drepturilor autorilor de audiovizual. Printre acestea se numără SACD în Franța, SPA în Portugalia, dar și organisme ca DPRS (Directors and Producers Rights Society)- în Anglia sau DGA (Directors Guild of America)-în Statele Unite ale Americii. Un organism regional ce se ocupă cu gestiunea colectivă a operelor audiovizuale este Federația europeană a realizatorilor de audiovizual (FERA).
Aceste organisme membre ale AIDAA realizează gestiunea colectivă și se ocupă nu numai de drepturile de retransmitere prin cablu a programelor audioviziuale ci și, atunci când este cazul, de drepturile la remunerație compensatorie pentru copia privată sau pentru închirierea și împrumutul acestui tip de opere.
E.Gestiunea comună a drepturilor artiștilor interpreți sau executanți și ale producătorilor de fonograme
Articolul 12 al Convenției de la Roma reglementează că: ,,Atunci când o fonogramă în scopuri comerciale, sau o reproducere a acestei fonograme, este utilizată direct pentru radiodifuzare sau pentru o comunicare oarecare către public, o remunerație echitabilă și unică va fi vărsată de utilizator artiștilor interpreți sau executanți, sau producătorilor de fonograme sau ambelor categorii. Legislația națională poate, în lipsa acordului între aceste categorii interesate, să stabilească condițiile de repartizare a acestei remunerații”
De menționat că articolul 12 prevede doar un drept de remunerație echitabilă, și nu face nicio referire la un drept exclusiv de radiodifuzare sau vreun drept exclusiv de comunicare către public. Chiar dacă legea nu menționează expres aceasta, țările parte a Convenției de la Roma pot să acorde și alte drepturi exclusive în afara dreptului de remunerație. De exemplu, unele state acordă producătorilor de fonograme dreptul de a autoriza sau interzice radiodifuzarea sau execuția publică a fonogramelor lor. În majoritatea țărilor însă, artiștii interpreți sau executanți au garantat cel puțin dreptul la remunerație echitabilă.
Articolul 12 stabilește astfel că beneficiari ai acestor drepturi pot fi fie numai artiștii interpreți sau executanți, fie numai producătorii de fonograme, fie si unii și alții. De asemenea, legea mai poate impune ca dreptul să fie acordat doar artiștilor sau doar producătorilor, cu condiția să îl împartă cu cealaltă categorie.
Asemănător drepturilor de execuție muzicală ale compozitorilor și textierilor, și dreptul exclusiv al artiștilor interpreți sau executanți și al producătorilor de fonograme poate fi exercitat doar printr-un sistem eficient de gestiune colectivă. Printre organizațiile de gestiune comună ce se ocupă cu această problemă enumerăm GUL în Germania, LSG în Austria, GRAMEX în Danemarca, SENA în Olanda, SOCINPRO în Brazilia. În alte țări, artiștii interpreți sau executanți au organizații distincte (de exemplu AIE în Spania, ADAMI în Franța, IMAIE în Italia, URADEX în Belgia), și la fel au și producătorii de fonograme (PPL în Marea Britanie).
Organismele de gestiune colectivă au aceleași atribuții pe care le regăsim și în cazul celor ce gestionează drepturile de execuție muzicală. Rolul lor este de a negocia cu utilizatorii, și în anumite țări trebuie să obțină aprobarea autorităților competente în ceea ce privește tarifele/baremurile. În alte țări, deoarece există un monopol al acestor organisme, autoritățile competente și tribunalele speciale nu sunt solicitate să intervină decât în caz de litigiu.
Repartiția remunerației între artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme diferă de la un stat la altul; o parte importantă a remunerației, partea care nu poate fi repartizată, va fi destinată scopurilor culturale sau sociale. Colectarea remunerației se poate face fie chiar de către organizațiile de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și ale producătorilor de fonograme, fie de către organismele care gestionează drepturile de execuție ale autorilor, mandatate special în acest scop. În acest din urmă caz, organizațiile de gestiune colectivă vor trebui sa achite un comision, aferent acestor servicii.
Organismele de gestiune ale artiștilor interpreți sau executanți au doi mari reprezentanți la nivel internațional: Federația internațională a muzicienilor (FIM) și Federația internațională a actorilor (FIA). Producătorii de fonograme au, la rândul lor, ca reprezentant, Federația internațională a industriei fonografice (IFPI). La nivel regional, menționăm AEPO și ARTIS-GEIE în Europa, și FILAIE, pentru țările latino-americane.
Capitolul 5. Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor
Secțiunea 1. Înființarea organismelor de gestiune colectivă
Conform articolului 124 din Legea nr. 8/1996, organismele de gestiune colectivă sunt persoanele juridice constituite prin libera asociere a titularilor drepturilor de autor și de drepturi conexe, care au ca obiect principal de activitate colectarea și repartizarea drepturilor încredințate spre gestiune. Din reglementările articolului 125 din aceeași lege rezultă că pot fi organisme de gestiune colectivă asociațiile fără scop lucrativ care dobândesc avizul ORDA și personalitate juridică, în condițiile legii.
Dacă există mai multe organisme de gestiune colectivă într-un anumit domeniu, titularii acestora se pot asocia sau o pot doar indica pe cea care să îi reprezinte. Astfel, organismele de gestiune colectivă au posibilitatea:
fie să primească un mandat de gestiune colectivă de la titularii drepturilor, nefiind în acest caz vorba de o cesiune a drepturilor în sensul prezentei legi;
fie să încheie contracte cu titularii drepturilor de autor și a drepturilor conexe pentru exercitarea acestor drepturi patrimoniale, caz în care se aplică regulile în materie de cesiune stabilite de lege.
Legea stabilește un termen de 3 ani de la exploatarea drepturilor în care
titularii pot revendica un drept de autor sau un drept conex. În cazul în care există mai multe organisme de gestiune colectivă într-un anumit domeniu de activitate, titularul va decide la care dintre acestea să se asocieze. Dacă titularul de drepturi nu este asociat la niciun astfel de organism, tot el va avea competența să îl desemneze pe acela care îi va gestiona drepturile.
Pe lângă aceasta, organismele de gestiune colectivă sunt supuse avizării de către Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA). Fiind asociații fără scop lucrativ, ele vor dobândi personalitate juridică prin respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, în lipsa unor reglementări speciale, derogatorii.
Avizul Oficiului Român pentru Drepturi de Autor se acordă, conform Legii, (în articolul 126), organismelor de gestiune colectivă cu sediul în România care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
– urmează să se constituie sau funcționează potrivit reglementărilor legale la data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996;
– fac dovada gestionării unui repertoriu de opere, interpretări și execuții artistice, fonograme și videograme, aparținând propriilor membri, precum și dovada contractelor încheiate pentru gestionarea de drepturi similare cu organisme străine. Repertoriul se depune, prin decizie a directorului general, în format scris și electronic, și trebuie să conțină cel puțin numele autorului, numele titularului de drepturi, titlul operei, elementele de identificare ale artiștilor interpreți și executanți, ale fonogramelor sau videogramelor.
– au adoptat un statut care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr.8/1996 și Ordonanța nr. 26/2000;
– au capacitate de gestionare colectivă, juridică și economică, și dispun de mijloacele umane și materiale necesare gestionării repertoriului pe întreg teritoriul țării;
– permit accesul oricăror titulari de drepturi de autor sau de drepturi conexe din domeniul pentru care se înființează și care doresc să le încredințeze un mandat, potrivit dispozițiilor exprese din propriul statut.
Decizia ORDA, prin care se acordă avizul de constituire și funcționare a organismului de gestiune colectivă, se publică în Monitorul Oficial al României, partea I, pe cheltuiala organismului de gestiune colectivă. Această decizie, reglementată în articolul 126 alin. (2) se referă la dobândirea personalității juridice fără de care nu este posibilă exercitarea efectivă a drepturilor. Organismul de gestiune colectivă devine astfel persoană juridică din momentul înscrierii lui în registrul asociațiilor și fundațiilor.
Înființarea organismelor de gestiune colectivă se realizează în mod direct prin asocierea titularilor de drepturi de autor sau drepturi conexe : autorii, producătorii, artiștii interpreți sau executanți, organismele de radio sau televiziune, dar și alți titulari, persoane fizice sau juridice, ai unor drepturi de autor sau drepturi conexe. Articolul 4 din Ordonanța nr. 26/2000 menționează că este necesar să se asocieze cel puțin trei persoane pentru constituirea unui organism de gestiune colectivă.
Conform articolului 127 din Legea nr. 8/1996, statutul organismelor de gestiune colectivă trebuie sa cuprindă mai multe dispoziții:
denumirea, domeniul și obiectul de activitate, și indicarea drepturilor pe care le administrează pe baza repertoriului constituit în acest scop;
condițiile în care se realizează gestionarea drepturilor pentru titularii acestora, pe baza principiului egalității de tratament;
drepturile și obligațiile membrilor în raport cu organismul de gestiune colectivă;
modul de desemnare al administratorului general și atribuțiile acestuia, precum și ale organelor de administrare și reprezentare;
modalitatea de verificare a gestiunii financiare și economice de către membri;
patrimoniul inițial și resursele economice prevăzute;
modalități de stabilire a comisionului datorat de titularii de drepturi organismului de gestiune colectivă pentru cheltuielile necesare funcționării;
regulile privind repartizarea drepturilor colectate, în proporție cu utilizarea reală a repertoriului titularilor de drepturi, precum și regulile cu privire la sumele nerepartizate sau nerevendicate;
modalitatea de stabilire a metodologiilor ce urmează a fi negociate cu utilizatorii, precum și reguli privind reprezentarea în cadrul negocierilor;
orice alte dispoziții obligatorii stabilite de lege.
În completare, articolul 6 alin. (3) din Ordonanța nr. 26/2000 mai menționează câteva date pe care trebuie să le cuprindă statutul unui organism de gestiune colectivă, respectiv:
numele sau denumirea, domiciliul sau sediul asociaților;
modalitatea de dobândire și de pierdere a calității de asociat;
scopul propus și exprimarea voinței de asociere;
sediul organismului de gestiune colectivă;
perioada de funcționare, respectiv pe termen determinat (cu indicarea termenului în mod expres) sau pe termen nedeterminat;
în caz de dizolvare, modul de transmitere a bunurilor;
atribuțiile organelor de conducere, administrare și control al organismului de gestiune colectivă.
Orice încercare de modificare a statutului trebuie să fie avizată de către ORDA cu cel puțin două luni înainte de adunarea generală a organismului de gestiune colectivă. Este obligatoriu ca acest aviz să fie eliberat în termen de 10 zile de la solicitare. În cazul în care avizul este favorabil, el se depune la instanța judecătorească pentru efectuarea înregistrării modificării. În cazul în care acesta este negativ, ORDA are obligația să-l motiveze. Tot în cazul în care avizul este negativ, el poate fi atacat la instanța de contencios administrativ, chiar dacă legea nu prevede expres aceasta.
Articolul 127 alin. (4) prevede obligativitatea existenței avizului ORDA la realizarea oricărei modificări a statutului, deoarece orice modificare a statutului efectuată și înregistrată la instanța judecătorească fără avizul acestei instituții este automat lovită de nulitate absolută.
Organismele de gestiune colectivă mai au obligația, reglementată în articolul 1251 din Lege, să transmită publicului, prin mijloacele de informare în masă, următoarele elemente:
categoriile în care se încadrează titularii de drepturi pe care îi reprezintă;
drepturile de autor sau drepturile conexe pe care le administrează;
categoriile de utilizatori, precum și alte categorii de persoane fizice sau juridice care au obligații de plată;
actele normative în temeiul cărora funcționează, mai ales în privința colectării remunerațiilor;
modul de colectare și persoanele însărcinate cu aceasta, pe plan central și local;
programul de lucru.
Secțiunea 2.Funcționarea organismelor de gestiune colectivă
Legea nr. 8 din 14 martie 1996 reglementează în detaliu, în Secțiunea a III-a, principalele reguli de funcționare ale organismelor de gestiune colectivă, precum și obligațiile acestora în raport atât cu autorii și utilizatorii operelor protejate, precum și cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în fața căruia acestea trebuie să răspundă în privința îndeplinirii propriilor atribuții. Pentru aceasta, ele trebuie să transmită Oficiului o dare de seamă anuală, aprobată anterior de adunarea generală statutară, și un raport al comisiei de verificare a gestiunii economice și financiare, în primul trimestru al fiecărui an.
Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor are posibilitatea să ceară intrarea în legalitate prin acordarea unui termen în acest sens, iar dacă situația se prelungește, poate cere instanței de judecată desființarea organismului. Aceste dispoziții se aplică și în cazurile în care organismul de gestiune încalcă în mod repetat și flagrant obligațiile stabilite de lege, [articolele 130 și 135 alin.(1)] sau dacă nu mai îndeplinește condițiile impuse pentru constituirea sa (enumerate în articolul 124).
Regulile ce trebuie respectate de către organismele de gestiune colectivă pentru desfășurarea activității lor sunt reglementate în articolul 134 alin. (2), și prevăd că gestiunea colectivă se exercită obligatoriu cu respectarea următoarelor dispoziții:
a) deciziile privind metodele și regulile de colectare a remunerației și a altor sume de la utilizatori și cele de repartiție a acestora între titularii de drepturi, cât și cele privind alte aspecte mai importante ale gestiunii colective trebuie să fie luate de membri, potrivit statutului, în cadrul adunării generale;
b) titularii ale căror drepturi sunt gestionate de un organism de gestiune colectivă trebuie să primească periodic informații exacte, complete și detaliate despre toate activitățile organismului de gestiune colectivă;
c) sumele colectate de către un organism de gestiune colectivă pot fi folosite doar pentru acoperirea costurilor reale generate de colectarea și repartizarea către membri a sumelor cuvenite, care au rămas după deducerea costurilor, dacă nu există o autorizație expresă din partea titularilor ale căror drepturi le gestionează. Nicio remunerație percepută de organismul de gestiune nu poate fi folosită în alte scopuri, cum ar fi cele culturale, sociale ori pentru a finanța activități de promovare. Cu toate acestea, un procent de maxim 30% din sumele colectate poate fi utilizat în scopuri comune, numai dacă adunarea generală decide aceasta, și numai în limita obiectului de activitate al organismului de gestiune;
d) în termen de maximum 6 luni de la colectare, sumele obținute de organismul de gestiune colectivă se repartizează individual titularilor de drepturi, proporțional cu repertoriul fiecăruia; în consecință, titularii de drepturi pot pretinde plata sumelor colectate nominal. În termen de 30 de zile de la data colectării lor, se va face repartizarea acestor sume care nu presupun o documentare specială;
e) după deducerea costurilor reale ale gestiunii colective, sumele colectate de organismul de gestiune colectivă se impozitează potrivit prevederilor legale în materie. După alte deduceri autorizate de titularii de drepturi, sumele respective se repartizează între titulari proporțional cu utilizarea reală a operelor lor;
f) după calcularea repartiției individuale se va reține comisionul datorat de către titularii de drepturi organismului de gestiune, din sumele obținute de fiecare;
g) veniturile nerepartizate și nerevendicate, respectiv cele aflate în depozite bancare sau obținute din alte operațiuni, ce au fost realizate însă în limita obiectului de activitate, ca și cele obținute cu titlul de daune sau prejudicii pentru încalcarea drepturilor titularilor, revin de drept și se vor repartiza acestora. Ele nu pot reveni în nicio condiție organismului de gestiune colectivă.
h) comisionul ce trebuie plătit de titularii de drepturi, membri ai unui organism de gestiune colectivă, datorat pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, împreună cu suma cu titlu de comision datorată organismului de gestiune colectivă care este colector unic, nu trebuie să depășească un procent de 30% din sumele colectate anual [art 133 alin (2) lit c) și alin (4)].
După modificarea Legii nr.8/1996 și completarea ei prin Legea nr. 285/2004 și Ordonanța de Urgență nr. 123/2005, s-au introdus dispoziții foarte detaliate cu privire și la alte aspecte ale funcționării organismelor de gestiune colectivă : programul desfășurării negocierilor, care nu poate depăși 45 de zile calendaristice de la data constituirii comisiei; protocolul prin care se consemnează rezultatul negocierilor; procedura de mediere în cazul în care nu s-a ajuns la o înțelegere; detalii privind repetarea procedurii de negociere; modalitatea de repartizare a remunerației între titularii de drepturi; modalitatea de colectare a sumelor de la utilizatori; exercitarea gestiunii colective; documentele ce trebuie depuse anual la ORDA de către organismele de gestiune colectivă; ce informații sunt obligate să publice pe pagina de internet organismele de gestiune colectivă; informațiile la care pot avea acces membrii acestor organisme referitor la sumele datorate de utilizatori, și multe altele.
Dacă discutăm despre regulile interne de funcționare a organismelor de gestiune colectivă, vom observa că articolul 127 alin (2) interzice administratorului general, sau oricărei alte persoane care are calitatea de angajat retribuit al organismului, de a face parte din consiliul director al acestuia. Tot articolul 127 menționează că nu intră în categoria de angajat retribuit membrii organismului de gestiune colectivă care participă la activitățile din cadrul organelor de conducere alese și primesc indemnizație pentru aceasta.
Secțiunea 3.Obligațiile organismelor de gestiune colectivă
Organismele de gestiune colectivă, conform articolului 130 din Legea 8/1996 modificată, au următoarele obligații:
a) să acorde autorizații neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remunerații, prin licență neexclusivă, în forma scrisă;
b) să elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plății acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi. Aceste metodologii vor fi elaborate după ce au fost negociate în cadrul unei comisii constituită prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor. Din comisie vor face parte, conform articolului 131 alin (1), câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivă, care funcționează într-un domeniu și câte un reprezentant al principalelor asociații patronale ale utilizatorilor dintr-un domeniu;
c) să încheie, în numele titularilor de drepturi care le-au acordat mandat, sau pe baza convențiilor încheiate cu organisme similare din străinătate, contracte generale cu organizatorii de spectacole, cu utilizatorii care desfășoară activități de comunicare publică, cu organismele de radiodifuziune ori de televiziune sau cu distribuitorii de servicii de programe prin cablu, având ca obiect autorizarea de utilizare a repertoriului protejat;
d) să protejeze interesele membrilor lor, în ceea ce privește gestionarea drepturilor cuvenite, ca urmare a utilizării repertoriului propriu, în afara teritoriului României, prin încheierea de contracte de reprezentare cu organismele similare din străinătate;
e) să colecteze sumele datorate de utilizatori și să le repartizeze între titularii de drepturi, potrivit prevederilor din statut;
f) să asigure accesul propriilor membri la informațiile privind orice aspect al activității de colectare a sumelor datorate de utilizatori și de repartizare a acestora;
g) să acorde asistență de specialitate titularilor de drepturi și să îi reprezinte în cadrul procedurilor legale, în limita obiectului lor de activitate;
h) să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informații și transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remunerațiilor pe care le colectează, precum și informații privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora; utilizatorii sau intermediarii acestora au obligația să furnizeze, în format scris și electronic, în termen de 10 zile de la solicitare, informațiile și documentele solicitate, sub semnătura reprezentantului legal și ștampilate;
i) să asigure transparența activității de gestiune colectivă în raporturile cu autoritățile publice care au drept de control și, prin acestea, cu utilizatorii;
j) să îndeplinească orice altă activitate, conform mandatului special primit de la titularii dreptului de autor sau ai drepturilor conexe, în limitele obiectului lor de activitate.
Aceste obligații pot fi catalogate în funcție de mai multe criterii, împărțindu-se în mai multe categorii. O primă clasificare, ce ține cont de regulile enumerate în capitolul anterior, împarte obligațiile în 1) obligații de reprezentare și 2) alte obligații. În prima categorie se înscriu obligațiile de la litera b), c), d), e) și h). În cea de-a doua categorie, unde sunt incluse alte obligații în afara celor de reprezentare, enumerăm dispozițiile de la litera a), f), g), i) și j).
Într-o altă clasificare, obligațiile organismelor de gestiune colectivă se împart în obligații în raport cu publicul, în raport cu titularii drepturilor de autor și ai drepturilor conexe, și în raport cu Oficiul Român pentru Drepturi de Autor.
1. Cele mai importante sunt obligațiile față de titularii drepturilor, respectarea acestor obligații reprezentând și motivul pentru care un creator sau autor de opere protejate ar mandata organismul de gestiune să îi reprezinte drepturile. Aceste obligații sunt cele enumerate la modul general în articolul 130 din Lege și sunt aplicabile tuturor tipurilor de organisme de gestiune colectivă, precum și tuturor tipurilor de autori sau utilizatori.
Dintre acestea se desprind trei obligații cu importanță deosebită, respectiv cele menționate la litera b) –elaborarea metodologiilor pentru domeniilor lor de activitate, litera e) – colectarea și repartizarea sumelor datorate de utilizatori și f)- asigurarea accesului la informații a membrilor proprii.
1.1 Obligația de negociere și elaborare a metodologiilor pentru domeniile lor de activitate – articolul 130 litera b)
Conform articolului 131 din Lege, organismul de gestiune colectivă are obligația să depună o cerere la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, pentru a se putea porni procedurile de negociere în privința elaborării metodologiilor. Negocierile se poartă în cadrul unei comisii constituită prin decizie a directorului general al ORDA, decizie elaborată în maxim 5 zile de la data primirii cererii.
Din comisie vor face parte, conform articolului 131 alin (1), câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivă, care funcționează într-un domeniu, și câte un reprezentant al principalelor asociații patronale ale utilizatorilor dintr-un domeniu. În lipsa acestora, din comisia de negociere vor face parte câte un reprezentant al primilor trei utilizatori majori din domeniu, în funcție de cifra de afaceri, sau, după caz, al societăților publice de radiodifuziune și de televiziune. Însărcinarea de participare în cadul comisiei de negociere se transmite părților prin scrisoare recomandată, însoțită de metodologiile propuse a fi negociate.
În cadrul negocierilor este interzis ca organismele de gestiune colectivă să pretindă utilizatorilor, din încasările brute, iar în lipsa acestora din cheltuielile ocazionate de utilizare, un procent total mai mare de 10% pentru drepturile de autor și 3% pentru drepturile conexe. Calculul remunerațiilor datorate se realizează prin aplicarea procentului negociat la veniturile obținute de utilizatori, în funcție de ponderea în cadrul acestor venituri a utilizării repertoriului protejat.
Tabelele și metodologiile propuse vor fi negociate în termen de maxim 45 de zile calendaristice de la data constituirii comisiei. Ele sunt supuse ulterior avizării de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, care le va înainta Guvernului spre aprobare în termen de 30 de zile.
Protocolul încheiat cu privire la metodologiile negociate se publică, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general al ORDA, în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ulterior publicării, aceste dispoziții sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul respectiv, indiferent dacă au participat sau nu la negocieri.
Remunerațiile stabilite în sumă fixă pot fi modificate de către organismele de gestiune colectivă periodic, respectiv anual, odată cu indexarea veniturilor, realizată la nivel național, pe baza indicelui de inflație. Ele se pot modifica începând cu prima lună a anului următor celui în care s-au publicat metodologiile, și se pot pune în aplicare începând cu luna următoare comunicării lor către utilizatori.
Dacă în urma negocierilor părțile nu au ajuns la un acord în privința tabelelor și metodologiilor în termen de 90 de zile de la data constituirii comisiei de negociere, se poate solicita Oficiului Român pentru Drepturi de Autor să inițieze o procedură de mediere. Pentru realizarea medierii, Oficiul Român pentru Drepturi de Autor convoacă părțile la sediul său și, prin tragere la sorți, vor fi desemnați cinci arbitri titulari și trei arbitri de rezervă. Arbitrii principali vor constitui completul de mediere, iar arbitrii de rezervă îi vor înlocui pe cei titulari în cazul în care aceaștia nu sunt disponibili.
Onorariul arbitrilor va fi stabilit în funcție de uzanțele profesionale din domeniu de către completul de mediere. Tot completul de mediere va avea responsabilitatea de a stabili primul termen și locul medierii, și de a informa părțile. Plata onorariului arbitrilor se face, în părți egale, de către organismele de gestiune colectivă, părțile aflate în mediere, dar și de către utilizatori. Partea care nu a achitat onorariul până la primul termen de mediere va fi decăzută din dreptul de a propune probe și de a formula concluzii.
În termen de 30 de zile de la primul termen procedura de mediere trebuie finalizată, iar arbitrii sunt obligați să depună la ORDA forma finală a metodologiilor. Acest termen poate fi prelungit cu maximum 15 zile, la cererea motivată a arbitrilor.
Forma definitivă va fi publicată, pe cheltuiala ORDA, în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin decizia directorului general emisă în termen de cinci zile, nu însă înainte de a fi comunicată părților. După publicare, metodologiile sunt obligatorii pentru toți utilizatorii cărora li se adresează, indiferent dacă au participat sau nu la negocieri.
Hotărârea arbitrală este supusă doar apelului, efectuat la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Secția a IX-a civilă și pentru litigii privind proprietatea intelectuală din cadrul Curții de Apel se va pronunța cu privire la cauză în ,,complet civil”. Până la pronunțarea soluției definitive, hotărârea arbitrală temporară este executorie de drept.
După publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, soluția Curții de Apel rămâne definitivă și irevocabilă, iar publicarea ei se face pe cheltuiala ORDA, prin decizie a directorului general, emisă în termen de cinci zile de la data comunicării.
În ceea ce privește remunerațiile stabilite procentual, o nouă cerere de inițiere a procedurilor de negociere a tabelelor și metodologiilor, în vederea modificării lor, se poate face oricând de către organismele de gestiune colectivă sau de către oricare dintre părți, dar nu mai devreme de trei ani de la data publicării acestora în formă definitivă în Monitorul Oficial. Vechile metodologii rămân valabile până când se realizează publicarea definitivă a modificărilor.
1.2 Obligația de colectare și repartizare către titularii de drepturi a sumelor datorate de utilizatori – articolul 130 litera e)
Prin adoptarea tabelelor și metodologiilor din domeniile lor de activitate, organismele de gestiune colectivă vor adopta și sumele pe care sunt obligate să le plătească asociațiile patrimoniale de utilizatori în funcție de spațiul, perioada și locul difuzării operei – de exemplu suma în lei/manifestare, m2/suma în lei, etc. Aceste sume se stabilesc de către o comisie, iar la negociere va participa câte un reprezentant al fiecărei părți.
Conform completărilor aduse de Legea nr. 285/2004, un singur organism de gestiune colectivă va fi responsabil de colectarea sumelor datorate de utilizatori, pentru același domeniu și pentru aceeași categorie de utilizatori, chiar dacă într-un domeniu există mai multe astfel de organisme de gestiune. Acesta va fi desemnat prin decizie a directorului ORDA, pe criteriul reprezentativității.
Articolul 133 menționează o singură excepție de la această regulă, în privința utilizărilor prin radiodifuzare și prin proiecție publică în cinematografe, unde se colectează sumele datorate pentru fiecare categorie de titulari de drepturi.
Organismele de gestiune colectivă au obligația să susțină organismul comun colector unic în activitatea sa de colectare a sumelor datorate, iar acesta are obligația să își îndeplinească aceste atribuții cu deplină transparență. Această îndatorire se aplică și în privința costurilor ce se nasc în raporturile cu organismele de gestiune beneficiare. Aceste cheltuieli de colectare trebuie menționate distinct și trebuie să fie justificate prin documente.
Repartizarea sumelor colectate către organismele de gestiune colectivă beneficiare se va face pe baza unui protocol negociat între acestea. Organismele de gestiune vor avea obligația să depună acest protocol la ORDA, și va trebui sa cuprindă următoarele mențiuni: a) organismul de gestiune colectivă ce va fi numit, dintre ele, colector unic; b) proporția în care va fi repartizată remunerația către fiecare categorie de beneficiari; c) evidențierea și justificarea cheltuielilor realizate de organismul de gestiune colectivă care este colector unic și modalitatea de acoperire reală a acestor costuri.
Protocolul trebuie depus în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a metodologiilor, iar în cazul în care acest termen nu este respectat, ORDA, prin decizie a directorului general, are atribuția de a desemna drept colector unic un organism de gestiune colectivă dintre organismele existente în domeniul respectiv.
Pentru a se evita situațiile în care se realizează o încasare multiplă a remunerațiilor de la același utilizator pentru diverse utilizări de către anumite organisme de gestiune colectivă , ORDA poate aviza înființarea unor organisme comune de colectare. Acestea vor avea atât calitatea de organisme de gestiune colectivă, fiind înființate chiar de către acestea, dar, conform legii în vigoare, vor avea și regimul juridic al federațiilor de persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.
1.3 Obligația de a asigura accesul la informații a propriilor membri – articolul 130 litera f)
Conform legii, orice membru al unui organism de gestiune colectivă are dreptul să consulte, în termen de 30 de zile înainte de adunarea generală, următoarele date: a) bilanțul contabil; b) raportul organelor de conducere și al comisiei de cenzori; c) salariile angajaților; d) darea de seamă anuală; e) informațiile privind categoriile de utilizatori, numărul celor plătitori din fiecare categorie și suma colectată de la fiecare categorie; f) informațiile privind litigiile cu utilizatorii; g) sumele din conturile bancare, plasamentele și dobânzile obținute la închiderea ultimului exercițiu financiar.
Pentru obținerea acestor informații, membrii interesați vor depune o cerere scrisă, iar accesul se face cu respectarea confidențialității datelor personale ale angajaților organismului de gestiune respectiv.
Articolul 1341 alin. (2) menționează că membrii au de asemenea dreptul să solicite , în nume personal sau prin reprezentant autorizat, informații cu privire la proveniența sumelor repartizate lor în ultimele 12 luni, valoarea acestora, modul de calcul și reținerile aplicate, și pot verifica concordanța acestora cu prevederile din regulamentul de repartizare.
Dacă le-a fost încălcat dreptul de acces la aceste informații, membrii pot sesiza comisia permanentă specială privind accesul la informații, în termen de trei zile de la data acestei încălcări. Comisia are obligația să răspundă atât solicitării membrului prejudiciat, cât și administratorului general, în termen de șapte zile. Din comisie nu pot face parte angajați sau membri ai organelor de conducere a organismului de gestiune colectivă. Comisia va fi formată din cinci membri, desemnați de adunarea generală. Ea va avea atribuția să întocmească un raport anual cu privire la activitatea sa, raport ce va fi ulterior înaintat adunării generale și ORDA.
2.Obligații în raport cu publicul
Tot conform articolului 1341 alineatul 1, organismele de gestiune colectivă vor trebui să publice, pe pagina proprie de internet, deci în format electronic, următoarele informații referitoare la organizarea lor: a) membrii organelor de conducere, la nivel central și local, membrii comisiilor interne și responsabilii locali; b) statutul organismului de gestiune; c) darea de seamă anuală; d) situația anuală, respectiv valoarea sumelor colectate pe categorii de utilizatori, sumele reținute, sumele nerepartizate, costurile necesare pentru realizarea gestiunii și, nu în ultimul rând, sumele repartizate pe categorii de titulari de drepturi; e) date privind adunarea generală, respectiv: ordinea de zi, data și locul convocării, hotărârile adoptate; f) alte date
Alte informații generale actualizate, pe care organismele de gestiune colectivă au obligația să le transmită publicului, prin mijloace de informare în masă, sunt, conform articolului 1251: a) drepturile patrimoniale pe care le au în gestiune; b) categoriile de titulari de drepturi reprezentați; c) categoriile de utilizatori obligați la plata remunerațiilor; d) actele normative în temeiul cărora își desfășoară activitatea; e) persoanele responsabile de colectare și modalitățile de efectuare a acesteia, pe plan central și local; f) programul de lucru.
3. Obligații față de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
Dacă organismul de gestiune colectivă încalcă, în mod repetat și manifest, obligațiile menționate anterior, prevăzute în articolele 130, 133, 134, 1341 și 135 din Legea nr 8/1996 modificată, se poate acorda de către ORDA, prin decizie a directorului general, un termen pentru intrarea în legalitate. Decizia poate fi atacată în contencios administrativ.
Dacă și decizia rămasă definitivă a fost încălcată, Oficiul Român pentru Drepturi de Autor poate solicita instanței de judecată desființarea organismului de gestiune colectivă, sau poate retrage avizul acordat acestuia, până la schimbarea administratorului general. Aceste dispoziții se aplică și în situația în care organismul de gestiune colectivă nu mai îndeplinește condițiile prevazute pentru înființare și funcționare (articolele 124 și 126).
Organismele de gestiune colectivă au obligația de asemenea să furnizeze Oficiului Român pentru Drepturi de Autor orice informații legate de exercitarea atribuțiilor proprii și să pună la dispoziția acestuia , în primul trimestru al fiecărui an, bineînțeles după încheierea adunării generale, următoarele documente (în formatul stabilit prin decizie a directorului general al Oficiului): a) repertoriul actualizat, b) darea de seamă anuală, aprobată de adunarea generală statutară, c) raportul anual al comisiei de verificare a gestiunii economice și financiare, formată din cenzori; d) hotărârile judecătorești referitoare la orice modificări ale statutului, avizate de ORDA; e) contractele de reprezentare ale organismelor similare din străinătate.
Secțiunea 4.Oficiul Român pentru drepturi de autor
Conform Legii nr. 8/1996, ,,ORDA este autoritate unică de reglementare, evidență prin registre naționale, supraveghere, autorizare, arbitraj și constatare tehnico-științifică în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe în România”. Reglementarea în domeniu este asigurată, pe lângă articolul 137 din Legea nr 8/1996, și de Hotărârea Guvernului nr.758/2003 privind organizarea și funcționarea ORDA.
Oficiul a fost înființat prin reorganizarea unui alt organ de specialitate, Agenția Română pentru Protejarea Dreptului de Autor, care funcționa în subordinea Ministerului Culturii. La ora actuală, ORDA se află tot în subordinea Guvernului, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, fiind coordonat de Ministerul Culturii și Cultelor.
Cheltuielile de investiții și funcționare sunt finanțate integral de la bugetul de stat. De asemenea, Oficiul își desfășoară activitatea în baza unui Regulament propriu de funcționare și organizare aprobat de Guvern.
Conducerea ORDA este asigurată de un director general, numit de către Primul ministru, la propunerea ministrului culturii și cultelor, și este ajutat de către un director general adjunct. Din componența Oficiului mai face parte un corp de 20 de arbitri numiți tot prin hotărâre de Guvern, la propunerea principalilor actori în domeniu: organismele de gestiune colectivă, care propun arbitri din structurile asociative ale utilizatorilor, asociațiile de creatori, de artiști, interpreți sau executanți, societățile publice de radiodifuziune și de televiziune și producătorii și organismele care grupează entități a căror activitate are legătură cu utilizarea operelor. Propunerile se înaintează împreună cu o prezentare a candidatului propus și cu acceptul scris al acestuia.
Candidații propuși trebuie să aibă pregătire juridică și o experiență de minimum 10 ani de activitate în domeniul dreptului civil. Ei sunt numiți din trei în trei ani și nu au calitatea de salariați ai ORDA, însă pot face parte din comisiile de mediere a metodologiilor de colectare a drepturilor gestionate de către organismele de gestiune colectivă, pentru această activitate având dreptul la un onorariu. Dacă numărul arbitrilor permanent disponibili scade sub 16, corpul de arbitrii va fi reconstituit.
Principalele atribuții ale Oficiului Român pentru Drepturi de Autor sunt, conform articolului 138, următoarele:
– inițiază proiecte de acte normative în domeniul său de activitate;
– elaborează programe de intruire, de formare teoretică și practică în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe, pe cheltuiala celor interesați și organizează activități de informare cu privire la legislația din domeniu, pe cheltuială proprie;
– organizează și administrează evidența repertoriului de opere și de autori transmise de organismele de gestiune colectivă;
– realizează înregistrarea operelor protejate în registrele naționale și în alte evidențe naționale specifice, contra cost;
– efectuează expertize la cererea persoanelor interesate, pe cheltuiala acestora;
– la cererea organelor de cercetare penală, efectuează constatări tehnico- stiințifice cu privire la caracterul orginal al operelor și produselor ce intră sub incidența legislației de protecție a dreptului de autor și a drepturilor conexe;
– supraveghează funcționarea organismelor de gestiune colectivă și acordă avize pentru constituirea lor ca persoane juridice;
– intervine pe cale de mediere în negocierile dintre organismele de gestiune colectivă și utilizatori;
– desemnează organismele de gestiune colectivă și asociațiile patronale ale utilizatorilor ce fac parte din comisia de negociere a tabelelor și metodologiilor [art. 131 alin. (1) și (2)];
– desemnează organismul unic de gestiune colectivă căruia i se încredințează sarcina de a colecta sumele datorate de utilizatori (art. 133 alin. 2);
– desemnează organismul de gestiune colectivă căruia i se încredințează sarcina de a colecta sumele datorate cu titlu de remunerație compensatorie pentru copia privată, pentru fiecare domeniu în parte (art. 109 alin. 4);
– încheie procese verbale de constatare a încălcărilor legii de către organismele de gestiune colectivă și aplică sancțiuni contravenționale atunci când este cazul. De asemenea, sesizează organele competente în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu;
– administrează, la nivel național, baza de date privind contravențiile sancționate în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe;
– întreține relații de colaborare cu organizațiile de specialitate similare și cu organizațiile internaționale din domeniu, la care România este parte;
– alte atribuții.
Printre atribuțiile introduse ulterior prin Legea nr. 285/2004 menționăm posibilitatea de realizare a unui control al modului de funcționare a organismelor de gestiune colectivă, de către Oficiul Român pentru Drepturi de Autor.
Controalele generale pot fi efectuate o dată pe an, numai cu notificarea prealabilă a organismului de gestiune colectivă controlat. ORDA mai poate efectua și controale extraordinare, în cazurile în care organismul de gestiune colectivă face obiectul unei reclamații, acestea fiind efectuate ori de câte ori este nevoie. În ceea ce privește controalele generale, organismul controlat trebuie anunțat cu 10 zile înainte de efectuarea controlului, conducerea fiind notificată și de obiectivele acestui control. În privința controalelor inopinate, este necesar ca organul de gestiune verificat să fie notificat cu trei zile înainte.
La efectuarea controlului, administratorul general este obligat să dea orice informații îi sunt solicitate și să predea orice documente necesare, sau copii după acestea, la cererea organului de control. Se pot lua de asemenea note explicative în legatură cu situația constatată, atât administratorului general, cât și altor persoane angajate.
În procesul verbal încheiat ulterior se menționează concluziile organelor de control ale ORDA, și observațiile administratorului general. Pe baza acestui proces verbal, atunci când este cazul, ORDA, în termen de 30 de zile de la constatarea neregulilor, poate aplica sancțiuni contravenționale (articolul 1382).
Secțiunea 5. Gestiunea colectivă: mandat sau gestiune obligatorie?
Confederația Internațională a Societăților de Autori și Compozitori (CISAC) este o organizație internațională ce are ca scop protejarea eficientă a drepturilor autorilor din întreaga lume și coordonarea activității acestora astfel încât obiectivele lor să fie atinse. Acest organism reunește doar societăți de gestiune colectivă, așa cum sunt acestea percepute în propriul statut.
Din definiția dată în articolul 5 al statutului acestui organism de mare anvergură, reiese că societățile de gestiune a drepturilor de autor nu au numai calitatea de instrumente eficiente de colectare și repartizare a remunerațiilor către titularii de drepturi de autor, ci au ca ,,obiect principal de activitate și asigură efectiv, promovarea intereselor morale ale autorilor și apărarea drepturilor lor patrimoniale”.
Se înțelege astfel că societățile de gestiune a drepturilor de autor sunt organisme complexe, ce depășesc limitele unui simplu mecanism juridico-tehnic de gestiune a drepturilor, ele având la bază o întreagă comunitate a creatorilor, cu obiective și interese comune, trecându-se astfel în sfera culturală și socială.
Acest tip de organisme sunt preferate în special în țările ce pun accent pe autor, creator, organele legiuitoare considerând dreptul de autor ca pe un drept al omului, și încurajând astfel creativitatea. Aceste sisteme limitează de obicei transferul acestor drepturi și conferă avantaje exclusive autorilor în colectiv, axându-se pe protecția intereselor acestora. Existența acestor organisme prezintă numeroase avantaje pentru titularii de drepturi reuniți sub apanajul lor și îi ajută să își creeze o unitate prin care își pot promova interesele.
Există, însă, anumiți autori care preferă să recurgă la organisme ce se apropie mai mult de calitatea unui simplu mandatar de drepturi, fără a pune prea mult accent pe caracterul colectiv și social al acestor sisteme. De cele mai multe ori, aceste sisteme au ca singură atribuție colectarea redevențelor și transmiterea lor cât mai rapid către titularii de drepturi, în funcție de utilizarea efectivă și de valoarea operelor acestora. Creatorii ce folosesc acest tip de organisme preferă să își protejeze interesele lor comune prin apelarea la alte instituții, de genul organizațiilor profesionale.
Pot exista în cadrul aceluiași domeniu de creație atât organisme de gestiune colectivă, cât și organisme de tip mandat, ce pot funcționa în paralel și pot încheia chiar colaborări sau alianțe atunci când interesele autorilor pe care îi reprezintă o cer.
Pot exista de asemenea și conflicte între aceste două sisteme, bazate mai ales pe considerente culturale, dar și economice sau juridice. Adepții fiecărui sistem își pot schimba tabăra în funcție de avantajele pe care presupun că le vor avea în cadrul celuilalt sistem, ceea ce poate duce la necesitatea intervenției statului pentru a împiedica apariția unor dezechilibre ce ar pune în pericol chiar interesele creatorilor. În aceste situații, statul poate impune gestiunea colectivă obligatorie în privința anumitor categorii de drepturi, acestea putând fi exercitate doar colectiv, și poate interzice posibilitatea de transfer a unor drepturi. Scopul acestor măsuri este acela de a întări poziția organismelor de gestiune colectivă, astfel încât acestea să își poată îndeplini funcțiile de protecție a drepturilor autorilor.
Pe lângă aceste sisteme, mai poate exista și un al treilea tip de gestiune comună, și anume o formă de gestiune colectivă parțială, ce constă practic în gestiunea doar a unor drepturi la remunerație.
În sistemul de drept român, legea stabilește clar că ne aflăm în prezența unui contract de mandat încheiat între titularii de drepturi și organismele de gestiune colectivă, fiind interzisă cesionarea drepturilor patrimoniale către aceste organisme. Mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale poate fi direct sau indirect.
Mandatul poate fi acordat direct, în temeiul articolului 129 alin (1) din Lege, prin contract scris, de către titularii de drepturi unor organisme de gestiune colectivă. Fiecare titular de drepturi care a acordat un mandat direct are dreptul la un vot în adunarea generală a organismului de gestiune mandatat. Artiștii interpreți sau executanți, care au participat la o execuție sau o interpretare colectivă a unei opere, au dreptul la un singur vot în adunarea generală, acest vot putându-l exercita și printr-un reprezentant desemnat anterior cu acordul majorității.
Titularii de drepturi pot acorda si un mandat indirect. Acest mandat se acordă prin contract scris, încheiat între organisme de gestiune colectivă din România și organisme străine care gestionează drepturi similare, pe baza repertoriilor membrilor acestora. Prin acordarea unui mandat indirect însă, titularii de drepturi nu au drept de vot în cadrul adunării generale.
Conform articolului 129 alin (3), ,,orice titular al dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate încredința prin contract exercițiul drepturilor sale unui organism de gestiune colectivă, acesta din urmă fiind ținut să accepte exercitarea acestor drepturi pe o bază colectivă, dacă gestiunea categoriei de drepturi în cauză intră în activitatea sa statutară”. De aici rezultă că organismul de gestiune colectivă este obligat să administreze drepturile gestionate prin mandat, dacă acestea se regăsesc în sfera sa de activitate, în caz contrar el având dreptul de a refuza.
Mandatul poate fi și obligatoriu, în ipoteza în care titularul de drepturi nu este asociat la nici un organism de gestiune comună, astfel că va reveni competența de a reprezenta acest titular de drepturi organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri.
Conform articolului 1291, în acest caz sumele datorate titularilor de drepturi pot fi revendicate de aceștia în termen de trei ani de la colectarea lor. Dacă acest termen este depășit titularul va fi decăzut din dreptul său, iar sumele nerepartizate sau nerevendicate vor fi utilizate potrivit hotărârii adunării generale.
Capitolul 6. Practică judiciară
1. Calitatea procesuală activă a organismelor de gestiune colectivă. Obligația de plată a remunerațiilor aferente titularilor drepturilor.
Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 4694, din 8 iunie 2007:
Potrivit articolului 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, ,,Colectarea sumelor datorate de utilizatori se va face de către un singur organism de gestiune colectivă, pentru un domeniu, desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pe criteriul reprezentativității”.
În temeiul acestor dispoziții, ORDA a desemnat organismul de gestiune colectivă COPYRO în calitate de gestionar unic a drepturilor de autor în domeniul operelor scrise. Însușindu-și această calitate, reclamanta are dreptul de a solicita în instanță plata sumelor datorate cu titlu de drepturi de autor pentru utilizarea de către pârâtă a unor opere ce se află în repertoriul său de gestionare.
Prin cererea de chemare în judecată din data de 2 iunie 2005, reclamanta COPYRO, în calitate de organism de gestiune colectivă, a acționat în instanță Societatea Română de Televiziune, având calitatea de pârât, și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 2.985.686.932 lei, reprezentând remunerația privind difuzarea, în anul 2004, pe posturile de televiziune a unor opere aflate în repertoriul gestionat de ea.
Tribunalul București, prin sentința civilã nr. 1272, din 8 noiembrie 2005, a admis cererea, dispunând îndeplinirea pretențiilor reclamantei.
Potrivit art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile recunoscute de acest act normativ, personal sau prin organismele de gestiune colectivã. În conformitate cu aceste dispoziții legale, gestiunea colectivã este, așadar, facultativã.
Cu toate acestea, indiferent cã acționeazã în virtutea unei gestiuni obligatorii sau facultative, reclamanta are dreptul sã solicite plata drepturilor cuvenite acelor autori care au acceptat includerea operelor lor în repertoriul gestionat de COPYRO.
2.Remunerația echitabilă cuvenită artiștilor interpreți sau executanți. Obligațiile utilizatorilor și organismul de gestiune colectivă colector.
Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală – Decizia nr.1505 din 10 februarie 2006:
Potrivit Legii nr.8/1996, pârâta, fiind utilizator, are obligația de plată a unei remunerații cuvenite artiștilor interpreți sau executanți, organismului de gestiune colectivă din speță, ce are calitatea de reclamant. Conform articolului 98 litera g), atunci când interpretarea sau execuția a fost deja fixată sau radiodifuzată ori realizată pe baza unei fixări, artistul interpret sau executant are dreptul la o remunerație echitabilă pentru comunicarea publică sau radiodifuzarea interpretării sau execuției sale.
Aceeași lege mai prevede în articolul 130 alin. (1) lit. a) că organismele de gestiune colectivă au obligația de a acorda autorizații neexclusive de utilizare a operelor, sub formă de licență neexclusivă, utilizatorilor acestora, pe baza încheierii unui contract, în schimbul unei remunerații.
Reclamantul CREDIDAM a chemat în judecată pe pârâta U- Zalău prin acțiunea din data de 21 decembrie 2000, solicitând instanței:
să oblige pârâta să plătească remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți, cu dobânda aferentă și ținând cont de modificările ratei inflației;
să oblige pârâta să obțină autorizația de utilizare a prestațiilor sub formă de licență neexclusivă;
să oblige pârâta să pună la dispoziția reclamantei lista cu toate prestațiile transmise prin emisiuni de la data de 1 ianuarie 2000;
să oblige pârâta la publicarea, pe cheltuiala ei, prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, hotărârea instanței.
Acțiunea a fost respinsă ca nefondată în primă instanță, însă ulterior,Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 37 din 20 martie 2003, a admis în parte acțiunea, dispunând următoarele:
a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului remunerația unică în valoare de 17.083.103 lei, reprezentând drepturile artiștilor interpreți sau executanți, la care s-a adăugat dobânda legală pe perioada solicitată de reclamant și valoarea ce a reprezentat creșterea inflației pe perioada desfășurării procesului;
a obligat-o pe pârâtă să obțină autorizația de utilizare a prestațiilor sub formă de licență neexclusivă pentru transmiterea prestațiilor musicale, în temeiul articolului 130 alin. (1) lit. a);
a obligat-o pe pârâtă să pună la dispoziția reclamantei lista cu toate prestațiile transmise prin emisiuni începând din data de 1 ianuarie 2000;
a respins cererea prin care pârâta era obligată la publicarea hotărârii instanței, pe cheltuiala ei, însă a obligat-o la plata sumei de 15.286.000 lei cheltuieli de judecată.
În temeiul articolului 133 alin. (2) din lege, ORDA are obligația să atribuie, pe criteriul reprezentativității, colectarea sumelor datorate de utilizatori unui singur organism de gestiune colectivă pentru un domeniu. ORDA a desemnat în acest sens organismul de gestiune colectivă CREDIDAM, prin decizia 1/2000 acordându-i dreptul de a colecta sumele datorate artiștilor interpreți sau executanți.
S-a considerat astfel că pârâta nu și-a îndeplinit legal obligațiile prin contractarea cu UCMR-ADA(organismul de gestiune colectivă desemnat oficial să colecteze remunerația cuvenită autorilor) și UPFR(cel desemnat să colecteze remunerațiile cuvenite producătorilor de fonograme), deoarece obiectul acestor contracte l-au reprezentat alte categorii de drepturi ai altor categorii de titulari (autorii de opere și,respectiv, producătorii de fonograme), iar nu artiștii interpreți sau executanți.
3. Dreptul de autor asupra operelor scrise. Obligația organismului de gestiune colectivă de încheiere a unui contract de licență neexclusivă cu utilizatorii.
Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală – Decizia nr. 2842 din 9 mai 2008:
Potrivit articolului 130 alin 1 lit (b) din Legea nr. 8/1996, organismul de gestiune colectivă ce are calitatea de pârât, are obligația, și nu dreptul, de a încheia un contract de licență neexclusivă cu reclamanta, aceasta fiind utilizator al unor opere din repertoriul gestionat de pârât.
Dacă pârâta ar include în contract clauze contrare acestei dispoziții, încercând să evite obligația de a încheia contractul de licență, ea va putea fi acuzată de abuz de drept, și pusă în imposibilitatea de a folosi operele din repertoriul gestionat de reclamantă. De asemenea se pot aplica de către instanță sancțiuni. În speță însă, reclamanta a omis să menționeze care sunt dispozițiile legale încălcate de pârâtă și în ce constă abuzul efectuat de aceasta.
Curtea de Apel și-a întemeiat decizia pe principiul libetății contractuale (,,simplul acord de voință al părților stă la baza încheierii contractului”), reținând că nu poate interveni în contractul părților, impunând punctul de vedere al uneia dintre părți.
Reclamanta S.R.Tv. a chemat în judecată pe pârâta COPYRO – Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, prin acțiunea din data de 31 ianuarie 2006. Prin cererea de chemare în judecată ea a solicitat ca pârâta să fie obligată la încheierea unui contract de licență neexclusivă, în forma propusă de reclamantă.
ORDA a desemnat organismul de gestiune colectivă COPYRO, prin decizia nr. 212 din 18 octombrie 2005, în calitate de colector unic al remunerației aferente titularilor de drepturi pentru radiodifuzarea operelor scrise ale acestora.
Reclamanta a susținut că organismul de gestiune nu s-a arătat interesat să încheie un contract-licență neexclusivă cu S.R.Tv, emițând o autorizație ce a fost contestată anterior de reclamantă, deoarece conținea dispoziții inacceptabile din punctul său de vedere. Reclamanta a înaintat în acest sens pârâtei un proiect de contract modificat, invitând pârâta la negocieri pentru acceptarea acestuia în forma propusă de ea.
Prin sentința civilă din 26 septembrie 2006 Tribunalul București a respins acțiunea ca inadmisibilă. După reformularea cererii la Curtea de Apel, aceasta a apreciat că actul juridic încheiat între părți este un contract sinalagmatic, bilateral, ce dă naștere la obligații reciproce și interdependente între părți, iar clauzele sale sunt stabilite în cea mai mare parte prin dispoziții legale și de către părți.
Ținând cont de aceasta, și considerând că părțile se află în proces de negociere, Curtea a stabilit că nu poate interveni, dispunerea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună punctul de vedere al uneia dintre părți încălcând principiul general conform căruia, la negocierea unei convenții, părțile se află pe picior de egalitate.
4. Dreptul de autor asupra operelor scrise. Obligația de plată a importatorilor de aparate prin care se realizează reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remunerația compensatorie pentru copia privată.
Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală – Decizia nr. 3693 din 6 iunie 2008:
Legea nr. 8/1996 dispune în articolul 109 alin (1) că ,, autorii și editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remunerație compensatorie pentru copia privată”. Conform alineatului 2 al aceluiași articol, cei obligați la plata acestei remunerații sunt fabricanții sau importatorii de aparate prin care se realizează reproducerea acestor opere. Sumele cu valoare de remunerație vor fi plătite în momentul punerii în circulație a acestor aparate.
Această obligație este impusă de lege și se aplică tuturor importatorilor de aparate, indiferent dacă acest import reprezintă sau nu obiectul lor principal de activitate.
La data de 7 aprilie 2003, reclamanta COPYRO, în calitatea ei de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor, a intentat acțiune împotriva pârâtei SC S.G. SA. În cererea sa, ea a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata remunerației compensatorii pentru copia privată. Această sumă se va calcula în raport cu volumul importurilor, și echivalează cu 5% din valoarea aparatelor importate de pârâtă (copiatoare, scanere), prin care se realizează reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog.
Instanța a admis cererea, stabilind că pârâta, ce avea ca obiect de activitate comercializarea bunurilor și serviciilor obținute din comerțul exterior de import export, nu și-a îndeplinit obligația legală de plată a procentului, solicitat de către reclamantă, de 5% din valoarea aparaturii de reproducere a operelor, în condițiile în care firma achiziționase, în perioada 2000-2003 , mai multe astfel de aparate multifuncționale ce permit scanarea, forocopierea sau reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog.
Capitolul 7. Concluzie
Deoarece gestiunea colectivă acoperă un domeniu amplu și se aplică la nivel internațional, a fost necesară cooperarea în privința consilierii statelor asupra aspectelor administrative și legislative de care depinde dreptul proprietății intelectuale.
Este de dorit ca statul să exercite un control în ceea ce privește înființarea și funcționarea organismelor de gestiune colectivă, control ce oferă astfel garanția existenței unor condiții rezonabile în momentul afilierii titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe la aceste organisme. Prin acest control se evită abuzurile și se oferă titularilor de drepturi accesul la un sistem de gestiune ce le reprezintă interesele.
Controlul statului nu poate fi însă absolut, deoarece titularilor trebuie să li se ofere libertatea de asociere, respectiv libertatea de a alege între exercitarea individuală a propriilor drepturi și gestiunea comună a acestora. Gestiunea colectivă presupune negocierea condițiilor de afiliere la organismele de gestiune comună, titularii de drepturi fiind cei care iau deciziile privind modalitățile și regulile de colectare și repartizare a remunerațiilor și impun condițiile de autorizare a organismelor de gestiun și sancționare a utilizatorilor ce pun probleme acestui sistem.
Majoritatea cazurilor de depășire a atribuțiilor de către societățile de gestiune colectivă sancționate de Curtea Europeană s-au referit la procesele de abuz de poziție dominantă, cazuri ce țin mai mult de domeniul dreptului concurenței decât de dreptul proprietății intelectuale. Printre practicile interzise în jurisprudența europeană menționăm impunerea unor prețuri de vânzare sau cumpărare neechitabile, plasarea în dezavantaj clar a anumitor titulari de drepturi, forțarea acestora la acceptarea unor obligații ce le lezează interesele, impunerea de către unele țări a unor tarife prea mari în comparație cu celelalte state membre. De asemenea, se consideră că un organism de gestiune colectivă abuzează de poziția sa dominantă dacă impune membrilor asumarea unor angajamente ce depășesc obiectul lui de activitate sau dacă refuză să încheie un contract de gestiune a drepturilor cu artiști străini. Tot abuz de poziție dominantă se consideră și cazul în care un organism de gestiune colectivă pretinde remunerație pentru opere al căror termen de protecție a expirat.
În concordanță cu practica europeană, și dreptul român se ocupă să interpreteze și să aplice în legislație și în domeniul juridic modalitățile de sancționare a abuzurilor reglementate de dreptul concurenței.
De asemenea, pentru mult timp, până la impunerea ca ramură de drept distinctă, dreptul proprietății intelectuale a fost reglementat și protejat prin norme de drept civil, acesta având o funcție de ,,drept comun” sau ,,reglementare-cadru” în materie și în ziua de astăzi.
În condițiile dezvoltării tehnologiei moderne, drepturile de autor și drepturile conexe nu mai pot fi exercitate individual datorită faptului că operele protejate sunt folosite de un număr foarte mare de utilizatori. În acest caz se impune o bună reglementare a sistemului de gestiune colectivă a drepturilor exclusive. Prin alinierea la reglementările europene, legislația română impune un sistem de mandat conferit societăților de gestiune comună, mandat ce poate fi direct sau indirect, și uneori chiar obligatoriu. În concluzie, gestiunea colectivă reprezintă soluția viabilă pentru protejarea intereselor titularilor de drepturi de autor într-o lume în continuă dezvoltare.
Cuprins:
1. Introducere. Dispoziții generale. Istoric
2.Reglementări europene
3.Scopul și funcțiile gestiunii colective
4.Formele și condițiile gestiunii colective
5. Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor
Secțiunea 1. Înființarea organismelor de gestiune colectivă
Secțiunea 2.Funcționarea organismelor de gestiune colectivă
Secțiunea 3.Obligațiile organismelor de gestiune colectivă
Secțiunea 4.Oficiul Român pentru drepturi de autor
Secțiunea 5. Gestiunea colectivă: mandat sau gestiune obligatorie?
6.Practică judiciara
7.Concluzii.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Gestiunea Colectiva a Drepturilor de Autor (ID: 115875)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.