Gestiunea Activelor Curente In Cadrul Intreprinderii In Baza Materialelor Incomlac S.a
Teză de licență
„Gestiunea activelor curente în cadrul întreprinderii”
(în baza materialelor SA „Incomlac”)
Plan
Declarația privind conținutul tezei de licență
Întroducere
1. Aspecte generale privind activele curente și gestiunea acestora
1.1. Conținutul și structura activelor curente
1.2. Gestiunea activelor curente în cadrul entității economice
2. Analiza activelor curente ale întreprinderii (în baza materialelor S.A. „Incomlac”)
2.1. Analiza dinamicii și structurii a activelor curente
2.2. Analiza vitezei de rotație a activelor curente
3. Perfecționarea căilor de gestiune a activelor curente
3.1. Metode eficiente de gestiune a stocurilor de marfuri și materiale
3.2. Căile eficiente de gestiune a creanțelor și mijloacelor bănești
Concluzii și propuneri
Bibliografie
Anexe
Introducere
Actualitatea temei. Actualmente Republica Moldova depășește o perioadă îndelungată de tranziție la economia de piață, unde activitatea economică este concentrată în veriga de bază a economiei la întreprinderi, unde se creează bunurile materiale și serviciile necesare societății. Pentru a activa în orice ramură a economiei, conducătorul din cadrul acesteia trebuie să dispună de o informație economică detailată și veridică. Informația necesară pentru desfășurarea activității eficiente este oglindită în evidența contabilă, care prin metodele sale științifice reflectă situația creată în ansamblu, precum și aspectele cele mai însemnate.
Întreprinderea este principala verigă a economiei naționale. În cadrul întreprinderii se creează bunurile materiale și serviciile necesare societății pentru a supravețui. Pentru a desfășura activitatea de producere, fiecare întreprindere are nevoie de resurse materiale, care în procesul prelucrarii se transformă în producție finită.
Pe lîngă instrumente de producție, întreprinderea mai are nevoie și de active curente.
Activele curente sunt bunuri si valori care participa la un singur circuit economic, fiind deținute pe termen scurt (mai mic de un an) de catre societate. Aceasta categorie de active este importantă pentru finanțarea curentă a activității unei companii. Pentru ca un activ sa fie catalogat drept activ circulant trebuie sa fie achizitionat sau produs pentru consum propriu sau în scop de comercializare și să fie consumat în firmă în termen de 12 luni.
Scopul tezei constă în cercetarea bazei normative și legislative, care reglementează gestiunea activelor curente la întreprindere; precăutarea aspectelor teoretice și practice ale gestiunii activelor curente.
Pentru atingerea scopului, ne-am propus următoarele sarcini:
– evidențierea conținutului economic al activelor curente ale întreprinderii;
– determinarea specificului de constituire a acestora în condițiile economiei de piață;
– specificarea structurii activelor curente;
politicile de gestiune a activelor curente;
evaluarea structurii și rotației activelor curente la întreprindere;
analiza utilizării stocurilor de mărfuri și materiale;
elaborarea recomandărilor privind perfecționarea mecanismului de gestionare a activelor curente pe elemente componente.
Realizarea acestor sarcini este importantă atît din punct de vedere teoretic, deoarece asigură o complexitate sporită a investigatiilor, cît și din punct de vedere aplicativ, întrucat contribuie la extinderea arealului de soluționare a dificultăților, cu care se confruntă întreprinderile.
În această teză sunt utilizate cele mai raspîndite metode de analiză prin redarea esenței lor într-o formă accesibilă, începînd cu terminologia economică, formulele de calcul, tabelele analitice, precum și concluziile contextuale, propuneri și recomandări.
Cu scop orientativ au fost investigate lucrările mai multor specialiști în domeniul economiei și contabilității, cum ar fi: N. Feleagă, Hoanță N., Eros Strac Lorant, I. Mihai C. Stănescu (România); A. Nederiță, V. Bucur, Țurcanu V. (Republica Moldova).
În condițiile unei economii de piață, profitabilitatea și lichiditatea reprezintă două probleme principale ale managementului. Lichiditatea unei întreprinderi în mare parte depinde de activele lichide curente, adică pe termen scurt, care reprezintă activele financiare ce rezultă din operațiile bănești, de investire a banilor și de creditare. Activele lichide curente au o utilitate mare datorită faptului că sunt de obicei disponibile în termen scurt pentru achitarea datoriilor pe termen scurt.
Mijloacele bănești reprezintă una din cele mai ingenioase creații ale omenirii. Ele au mijlocit schimbul de mărfuri, au facilitat funcționarea economiei și au dat impuls dezvoltării societății.
În activitatea oricărei întreprinderi o importanță majoră revine existenței și mișcării mijloacelor bănești. Nici o întreprindere nu poate să desfășoare activitatea fără fluxuri bănești. Pe de o parte, pentru fabricarea produselor, prestarea serviciilor este necesar de achiziționat materii prime, materiale, ambalaj, de angajat lucrători etc. Aceasta condiționează plăți de mijloace bănești. Pe de altă parte, pentru producția vândută sau serviciile prestate întreprinderea primește mijloace bănești. În afară de aceasta, întreprinderea are nevoie de mijloace bănești pentru achitarea impozitelor, taxelor la buget, achitarea cheltuielilor generale, comerciale, plata dividendelor etc.
O mare importanță o au stocurile de mărfuri și materiale, care cuprind categoriile de bunuri economice aflate la dispoziția întreprinderii și sunt destinate consumului la prima lor utilizare, de asemenea pentru a fi înregistrate ca producție în curs de executare și pentru a fi vîndute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție.
Nu mai puțin importante în dezvoltarea întreprinderii sunt și creanțele pe termen scurt, care reprezintă valori economice avansate temporar de întreprindere altor persoane fizice și juridice pe un termen mai mic de un an și pentru care urmează să primească un echivalent valoric.
Deci toate aceste elemente ale activelor curente sunt indispersabile pentru funcționarea unei întreprinderi.
În condițiile actuale, managerii de toate rangurile trebuie să cunoască tehnicile de utilizare a disponibilităților bănești ale întreprinderii pentru maximizarea profitului, concomitent cu menținerea lichidității întreprinderii. Această cerință vizează activele lichide curente ale întreprinderii, activele productive, precum și terenurile, clădirile și echipamentele de producție.
În anul 1958, în baza unei fabrici producătoare de unt și cașcaval existente din anul fost fondat Combinatul de produse lactate din Bălți. În anul 1967 acesta a fost reorganizat în asociația fabricilor de produse lactate, devenind în anul 1994 societatea pe acțiuni «Incomlac». În prezent S.A. „Incomlac” face parte din concernul transnațional „JLC Group”. Este de remarcat faptul că întreprinderea este administrată de specialiști competenți, capabili să soluționeze chestiuni ce țin de dotarea tehnică a uzinei, sporirea competitivității produselor fabricate, majorarea volumului de vînzări.
S.A. „Incomlac” este dotată cu utilaj tehnic modern. Astfel întreprinderea fabrică produse competitive de înaltă calitate, ce ocupă 21% pe piața produselor lactate din Republica Moldova.
Teza de față cuprinde trei capitole în care se generalizează informația economică privind gestiunea activelor curente la întreprindere.
În introducere este reflectată actualitatea temei, scopul tezei, precum și caracteristica generală a activelor curente.
În primul capitol cu denumirea „Aspecte generale privind activele curente și gestiunea lor”, vom aborda, conținutul și structura activelor curente, gestiunea stocurilor de mărfuri și materiale precum și gestionarea mijloacelor bănești și a creanțelor în cadrul entității economice.
În al doilea capitol „Analiza activelor curente ale întreprinderii (în baza materialelor S.A. „Incomlac”)” analizăm situația financiară a întreprinderii și punem accent mai mult pe analiza dinamicii și structurii activelor curente, analiza vitezei de rotație și numărul de rotației a activelor curente. Acceastă informație este extrasă din rapoartele financiare ale întreprinderii, analiza fiind efectuată pentru anii 2010 – 2012. La acest compartiment noi facem concluzii, propuneri și recomandări pentru îmbunătățirea situației financiare a firmei.
În capitolul trei, „Perfecționarea căilor de gestiune a activelor curente” noi ne referim la metodele eficiente de gestiune a stocurilor de marfuri și materiale, și la căile eficiente de gestiune a creanțelor și mijloacelor bănești. Aici vom propune măsuri pentru îmbunătățirea situației la întreprinderea investigată.
Apoi urmează concluzia, în care ne expunem opiniile și concluziile despre întreprinderea studiată și analizată.
1. Aspecte generale privind activele curente și gestiunea acestora
Conținutul și structura activelor curente
Societățile din sfera activităților economice își constituie capitalul din aporturi în numerar și din aporturi în bunuri. Numerarul va reprezenta cea mai importantă parte a capitalului activ pe seama căreia să se realizeze atît aprovizionarea și formarea stocurilor, cît și susținerea proceselor economice în sine. Din aporturile în natură, o parte se materializează în active fixe sub forma clădirilor, terenurilor, utilajelor, iar o altă parte, tot în formă materială, este reprezentată de materii prime, materiale, obiecte de inventar, adică elementele patrimoniale ce nu satisfac condițiile de a fi incluse în categoria mijloacelor fixe.
Pentru a face să funcționeze aceste valori întreprinderea trebuie să:
cumpere materii prime;
asigure stocuri pe parcursul lanțului de producție, ca să se evite întreruperile în activitate;
vîndă mărfuri pentru a-și asigura resursele cheltuite.
Adică rezultă că întreprinderea pe lîngă instrumente de producție mai are nevoie și de active curente.
După cum afirmă în lucrarea sa, Botnari Nadejda, activele curente constituie o componentă esențială a mijloacelor economice ale întreprinderii ce au menirea să asigure funcționalitatea curentă a acesteia, constituind obiectul asupra cărora se realizează acțiunea de prelucrare și transformare specifică unității economice [5, p. 95].
Toma Mihai în lucrarea sa afirmă că activele curente sunt bunuri economice consumabile într-o perioadă mai scurtă de un an, necesare realizării unui ciclu de exploatare[10, p. 175].
În viziunea mea activele curente sunt acele bunuri, care vor fi transformate în numerar, în maxim un an, care de regulă nu sunt foarte profitabile, dar tind să confere lichiditate și siguranță operațiunilor unei entități economice.
După părerea altor scriitori, activele curente sunt acea parte a patrimoniului care se caracterizează prin transformarea permanentă a fondurilor funcționale prin consumarea lor într-un singur ciclu de exploatare și transmiterea valorii integral asupra produselor în care au fost incorporate [8, p. 156 ].
Deci în structura activelor curente intră părțile componente care sunt prezentate în figura 1.1.1.
Figura 1.1.1. Structura activelor curente
Mai întîi vom vorbi despre stocurile de mărfuri și materiale care reprezintbuie să:
cumpere materii prime;
asigure stocuri pe parcursul lanțului de producție, ca să se evite întreruperile în activitate;
vîndă mărfuri pentru a-și asigura resursele cheltuite.
Adică rezultă că întreprinderea pe lîngă instrumente de producție mai are nevoie și de active curente.
După cum afirmă în lucrarea sa, Botnari Nadejda, activele curente constituie o componentă esențială a mijloacelor economice ale întreprinderii ce au menirea să asigure funcționalitatea curentă a acesteia, constituind obiectul asupra cărora se realizează acțiunea de prelucrare și transformare specifică unității economice [5, p. 95].
Toma Mihai în lucrarea sa afirmă că activele curente sunt bunuri economice consumabile într-o perioadă mai scurtă de un an, necesare realizării unui ciclu de exploatare[10, p. 175].
În viziunea mea activele curente sunt acele bunuri, care vor fi transformate în numerar, în maxim un an, care de regulă nu sunt foarte profitabile, dar tind să confere lichiditate și siguranță operațiunilor unei entități economice.
După părerea altor scriitori, activele curente sunt acea parte a patrimoniului care se caracterizează prin transformarea permanentă a fondurilor funcționale prin consumarea lor într-un singur ciclu de exploatare și transmiterea valorii integral asupra produselor în care au fost incorporate [8, p. 156 ].
Deci în structura activelor curente intră părțile componente care sunt prezentate în figura 1.1.1.
Figura 1.1.1. Structura activelor curente
Mai întîi vom vorbi despre stocurile de mărfuri și materiale care reprezintă cantități fizice de materii prime și materiale necesare asigurării ritmicității producției. Din punct de vedere financiar: stocurile reprezintă imobilizări de resurse financiare, care nu pot fi recuperate până cînd acestea nu parcurg întreg ciclu de exploatare [6, p. 255].
Mai putem spune că stocurile de mărfuri și materiale sunt activele destinate vânzării în cazul activității economice ordinare sau înregistrate ca producție în curs de execuție sau destinate consumului în procesul de producție și la prestarea de servicii, aceasta afirmă Botnari Nadejda în lucrarea sa. La rîndul său stocurile de mărfuri și materiale cuprind:
– materialele;
– animale la creștere și îngrășat;
– obiectele de mică valoare și scurtă durată;
– producția în curs de execuție;
– produsele finite;
– mărfurile, inclusiv terenurile și alte active materiale achiziționate și destinate revânzării.
Stocurile de mărfuri și materiale cuprind categoriile de bunuri economice aflate la dispoziția întreprinderii și sunt destinate pentrua fi consumate la prima lor utilizare deasemenea pentru a fi înregistrate ca producție în curs de execuție și pentru a fi vîndute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție.
Spre deosebire de celelalte categorii de bunuri aflate la întreprindere, stocurile se caracterizează prin faptul că se consumă la prima lor utilizare în procesul de producție și trebuie înlocuite cu exemplare noi.
În cadrul ciclului de exploatare stocurile își schimbă atît forma, cît și conținutul lor material.
Într-o întreprindere, stocurile se regrupează în trei categorii de bunuri: materii prime, producție neterminată și produse finite, iar într-o întreprindere comercială stocurile sunt constituite din mărfuri.
Menționăm faptul că nivelul stocurilor de materii prime depinde de previziunile producției întreprinderii, de posibilitățile de aprovizionare și fiabilitatea țărilor producătoare și nu în ultimul rind mai depinde de prețul materiei prime.
Deci, stocurile de mărfuri și materiale au ponderea cea mai mare în structura activelor curente afirmă Țiriulinicova Natalia. Necesarul de fonduri depinde de durata ciclului operațional, de valorile producției, de ritmicitatea aprovizionării și desfacerii. Stocul, la rîndul său, nu trebuie să fie nici prea mic, nici prea mare [11, p. 164].
După părerea mea, stocul prea redus va produce rupturi, iar stocul prea mare va solicita un necesar exagerat de fonduri.
Dacă ne referim la creanțele pe termen scurt, putem spune că reprezintă valori economice avansate temporar de întreprindere altor persoane fizice și juridice pe un termen mai mic de un an și pentru care urmează să primească un echivalent valoric.
După părerea altor autori creanțele reprezintă drepturi juridice ale întreprinderii ca creditor de a primi la scadența stabilită de contractele întocmite, cambiile primite sau de alte documente o sumă de bani, bunuri materiale ori alte valori de la persoane juridice sau fizice numite debitori, aici se includ:
– creanțele pe termen scurt aferente facturilor comerciale;
– corecții la creanțe dubioase;
– creanțe pe termen scurt ale părților legate;
– avansuri pe termen scurt acordate;
– creanțe pe termen scurt privind decontările cu bugetul;
– creanțe preliminate;
– creanțe pe termen scurt ale personalului;
– creanțe pe termen scurt privind veniturile calculate;
– alte creanțe pe termen scurt [4, p. 54].
Valorile realizabile pe termen scurt sunt alcătuite din creanțe ce apar din operațiunile de exploatare, adică odată cu vînzarea produselor finite, elementele de active circulante nu dispar, valoarea lor transformîndu-se în creanțe, pînă la încasarea contravalorii sub formă de bani.
În funcție de proveniența sau conținutul economic deosebim:
creanțele comerciale care reprezintă acea parte a creanțelor care apare în cazul cînd momentul transmiterii către cumpărător a drepturilor de proprietate asupra produselor, mărfurilor și alte active livrate, precum și cel al prestării de servicii nu coincide cu momentul achitării acestora. Evidența analitică a creanțelor pe termen scurt aferente facturilor comerciale se ține pe fiecare debitor, pe termene de formare și de achitare ale acestora;
creanțele bugetului față de întreprindere, ce apar ca urmare a diferențelor dintre sumele calculate și achitate la buget ale impozitelor și taxelor. Situațiile de apariție a creanțelor sunt în dependență de specificul operațiunilor economice și tipul impozitului;
creanțele personalului, ce reprezintă datorii ale angajaților față de întreprindere și apar în urma acordării avansurilor spre decontare, procurarea de către angajați a mărfurilor cu achitare în rate, în urma recuperării de către gestionari a daunei materiale cauzate și a altor datorii;
creanțele privind recuperarea daunei materiele apar în cazurile în care întreprinderii i-au fost cauzate prejudicii, cum ar fi lipsurile de bunuri materiale din vina gestionarilor constatate cu ocazia inventarierii;
creanțele privind veniturile calculate care reprezintă sume datorate întreprinderii aferente veniturilor care sunt determinate în baza contractelor încheiate sau legislației în vigoare. Veniturile calculate ale întreprinderii cuprind:
venituri privind arenda;
venituri privind dobînzile și redevențele calculate;
veniturile privind dividendele calculate;
alte venituri.
În afară de creanțele comerciale, creanțele personalului, părților legate, bugetului, în procesul activității economice a întreprinderii apar alte creanțe:
privind recuperarea pierderilor atunci cind suma despăgubirilor calculate de la companiile de asigurări ca urmare a apariției cazului de risc asigurat de întreprindere sau suma recompenselor calculate de la organele de stat sau alți agenți economici;
ale organelor de asigurări sociale, apar în urma depășirii sumelor virate asupra sumelor calculate, precum și în cazul plăților excedentare a sumelor cuvenite din bugetul asigurărilor sociale, efectuate de întreprindere salariaților proprii;
privind reclamațiile înaintate și recunoscute, unde se include suma daunei materiale provocate, precum și suma veniturilor ratate și amenzilor. Reclamațiile se prezintă împreună cu documentele care justificăîncălcarea condițiilor contractuale și mărimea daunei produse;
ale băncilor comerciale acestea, pot apărea în cazul virării greșite a mijloacelor bănești din conturile curente ale întreprinder, ca urmare a unei erori bancare;
privind alte operațiuni [6, p. 234].
Următoarele component ale activelor curente sunt, investițiile financiare pe termen scurt, acestea sunt investiții pe care întreprinderea are intenția să le comercializeze sau să le stingă în curs de un an, cu excepția titlurilor de valoare de piață cu lichiditate înaltă și au un termen de stingere până la trei luni. În schema următoare este prezentată componența investițiilor financiare pe ternen scurt.
Figura 1.1.2. Structura investițiilor financiare pe termen scurt
Următoarele componente a activelor curente sunt mijloacele bănești care reprezintă disponibilitățile bănești în casierie, care sunt folosite în circuit de entitatea economică. Componența mijloacelor bănești o vom prezenta în figura de mai jos.
Figura 1.1.3. Structura mijloacelor bănești
Elementul fundamental al activității îl reprezintă mijloacele bănești, adică disponibilitățile bănești din casă sau de la bancă, care asigură achiziționarea de materii prime și materiale necesare procesului de producție propriu–zis.
Numerarul intra si iese, dintr-o întreprindere în mod continuu. Nivelul acestuia depinde de mai mulți factori așa ca tipul de activitate, durata ciclului de producție, mărimea întreprinderii. Întrucît incasările si plățile sunt operațiuni cotidiene, iar asigurarea echilibrului financiar necesită asigurarea unei egalități între incasari si plăți, este necesar să se organizeze, la nivel de întreprindere, un departament aparte cu funcții de evidență a acestor operațiuni numit trezorerie sau casierie.
Deasemenea, activele curente se manifestă în viața întreprinderii prin avansări și recuperări succesive. Pornind de la faza inițială de capital bănesc, acestea se transformă, în procesul de aprovizionare, în stocuri de materii prime și materiale, care constituie, la rîndul lor, potențialul productiv al întreprinderii. Prin consumul treptat al stocurilor, activele curente, trec în procesul creării de noi valori și se regăsesc sub forma stocurilor de produse finite sau producție neterminată. Ca rezultat al expedierii lor către consumatori, activele curente apar, în bilanțul contabil, sub forma inițială de capital bănesc sau sub formă de creanțe asupra clienților [6, p. 322].
Procesul de formare și transformare a activelor curente pot fi prezentat schematic, după cum urmează:
Figura 1.1.4. Procesul de formare și transformare a activelor curente
Activele curente se caracterizează prin transformarea permanentă a formelor funcționale, prin consumarea completă a stocului intrat în alchima producției și transferul valorii integrale asupra produselor și serviciilor în care au fost încorporate. Produsele finite înglobează în valoarea lor și valoarea cedată de mijloacele fixe (în marimea uzurii calculate), consumul factorului muncă sub formă de salarii și diferite adaosuri la acestea, asigurări sociale [5, p. 94].
Criteriile de clasificare ai activelor curente variază de la țară la țară, de la ramură la ramură. În continuare vom încerca să prezentăm cele mai principale criterii de clasificare în baza figurii de mai jos.
aprovi
Figura 1.1.5. Componența activelor curente în dependență de fazele procesului operațional
Deasemenea o importanță majoră o au și alte criterii de clasificare a activelor curente. Dacă ne referim la criteriul de formare sau de acoperire cu fonduri, putem spune că îmbinarea acestor categorii de fonduri prezintă o importanță deosebită care trebuie să asigure o reducere a costului capitalului, un grad rezonabil de îndatorare a întreprinderii și o structură financiară corespunzătoare nevoilor de dezvoltare (anexa 3).
Deasemenea volumul total al activelor curente după cum afirmă Bălănuță Vladimir, este dependent de cantitatea de produse cerută pe piață, de volumul vînzărilor programate de capacitatea de producție a întreprinderii, de aptitudinile echipei manageriale de a estima corect nivelul cererii, de a asigura întreprinderea cu factorii de producție încantitate optimă, de înnaltă calitate și la timpul oportun.
Administrarea eficientă a activelor curente reclamă ca sporul activelor curente sa fie mai mic decît cel al producției. Această corelație se poate realiza prin accelerarea vitezei de rotație a activelor curente ca urmare a evitării imobilizărilor de resurse financiare în stocuri de materie prime și materiale, de produse finite, prin evitarea apariției creanțelor dubioase și reducerea perioadei de încasare a clienților. În plus, accelerarea vitezei de rotație a activelor curente are ca efect o eliberare de mijloace bănești, care pot fi plasate rentabil.
Dacă ne referim la ciclul de expoatare atunci putem spune că reprezintă ansamblul operațiunilor realizate pentru atingerea obiectivului întreprinderii, ce constă în producerea de bunuri și servicii. Ciclul de exploatare cuprinde mai multe faze și anume:
faza aprovizionării ceia ce inseamnă achiziționarea de bunuri și servicii;
faza producției reprezintă transformarea bunurilor și serviciilor în produs finit;
faza comercializării adică faza de vînzare a produselor.
În figura următoare vom arăta cum are loc ciclul de exploatare a activelor curente.
Figura 1.1.6. Ciclul de exploatare
Sursa: [5, p. 96]
Acest proces trebuie să funcționeze continuu pentru a asigura o folosire deplină a mijloacelor puse în mișcare, adică a muncii și capitalului. Funcționarea normală și continuă a ciclului de exploatare este asigurată prin existența stocurilor care reprezintă anumite cantități de resurse materiale și cărora le corespund din punct de vedere financiar niște fonduri.
Fluxul fizic al intrărilor și cel al ieșirilor este discontinuu, astfel apar așa stocuri ca cele de materii prime și materiale, cele în curs de execuție și cele de produse finite.
În sfera aprovizionării se au în vedere mai multe forme de formare și finanțare a stocurilor, luîndu-se în considerare metoda stocului zero, care ar presupune o funcționare ideală a proceselor de transformare și a celor de comercializare. Aceasta înseamnă că, la sfîrșitul zilei, în sfera aprovizionării nu trebuie să existe imobilizări. În același timp, este luată în considerație și noțiunea de stoc global, noțiune ce include rezervele de producție, resursele din sfera de producție, cheltuieli avansate în procesul de producție, și stocurile de produse finite.
Întru cât fluxul fizic al intrărilor nu corespunde cu fluxul fizic al ieșirilor, funcționarea continuă și ritmică a ciclului de exploatare este asigurată de existența stocurilor.
Deci, cele abordate în cadrul acestui paragraf ne indică o importanță majoră a stocurilor în componența activelor curente ale întreprinderii și nu numai a lor, dar și a creanțelor. În continuare vom încerca să explicăm cum are loc gestiunea activelor curente la entitatea economică.
Gestiunea activelor curente în cadrul entității economice
Gestiunea financiară eficientă nu ar fi posibilă fără o planificare financiară coerentă și un control de gestiune riguros. Punctele de reper ale celor abordate în continuare sunt metodele și politicile de gestiune a activelor curente, care au fost studiate de mulți specialiști din domeniu Botnari N., Băncilă N., Bălănuță V. etc.
După cum am menționat mai sus stocurile de mărfuri și materiale sunt active curente destinate utilizării în procesul de producție, fabricate în cadrul acestui proces sau cumpărate în vederea revînzării. În acest context putem spune că în mod tradițional stocurile pot fi privite din trei puncte de vedere:
Din punct de vedere a flexibilității în planificarea achizițiilor, al producției și al vânzărilor.
În acest context, întreprinderea poate să dețină 3 categorii de stocuri care sunt:
stocuri de materii prime și material, ele permit întreprinderii de a avea o mai mare suplețe în politica sa de achiziții și, de asemenea, în lansarea seriilor de fabricație. Volumul acestora depinde de producția planificată. De caracterul sezonier al vânzărilor, de gradul e eficiență a realizării aprovizionării și producției;
stocuri de producție în curs de execuție acestea dau posibilitatea de a ameliora planificarea producției deoarece, în absența sa, ar fi trebuit așteptarea finalul operației de transformare înainte de a se trece la operațiunea următoare. Volumul acestora este determinat de durata procesului de producție, astfel că optimizarea acestei categorii de stocuri se poate realiza prin scăderea duratei ciclului de producție sau de comercializare;
stocuri de produse finite ce oferă o mai mare flexibilitate în planificarea producției și, de asemenea, în organizarea vânzărilor. Volumul acestora este influențat de volumul producției și d ritmul vânzărilor;
Din punct de vedere a măsurării preventive a riscurilor este necesar de ținut cont că nivelul stocurilor depinde în mare măsură de estimarea vânzărilor și prin urmare în estimarea volumului de producție;
Figura 1.2.1. Estimarea vînzărilor în cadrul întreprinderii
Din punct de vedere ca rezerva de speculație, în anumite cazuri întreprinderile:
exagerează în menținerea unor stocuri de materii prime și materiale înalte, deoarece ele se tem, de exemplu, de o raritate de materii prime și deci de un preț de achiziție mai ridicat în perioadele ce urmează. În acest caz, întreprinderea speculează cu o marjă beneficiară;
accelerează scadențele de fabricație și acumulează stocuri de produse finite pentru o ulterioară creștere de prețuri. Aceasta se realizează pe perioade scurte de timp. În acest caz, întreprinderea speculează cu o marjă beneficiară [9, p. 87].
În continuare vom apreciza metodele de gestiune a stocurilor. Aici putem spune că pentru o mai bună gestiune a stocurilor este necesar de determinat două categorii de stocuri. Prima categorie este stocul de lucru ce este necesarul de stoc la un moment dat și depinde de volumul producției și de vînzări iar a doua categorie este stocul de siguranță care reprezintă nivelul stocului necesar în cazul în care cererea efectivă este mai mare decât cea previzionată sau aprovizionările se realizează cu întîrziere.
Deci, valoarea totală a stocurilor este dată de suma dintre stocurile de lucru și stocurile de siguranță și se reflectă prin următoarea formulă.
Total stocuri = stocuri de lucru + stocuri de siguranță (1.2.1)
Obiectivul principal a unei bune gestionări a stocurilor este de a minimiza costurile ce rezultă din deținerea de stocuri.
Modelul clasic de gestionare a stocurilor are drept scop determinarea cantității pentru fiecare din comenzi, ținînd cont decosturi fixe de trimitere și recepția comenzii, de cifra de afaceri și de costul de imobilizare a stocurilor.
Trebuie să menționăm că stocurile implică două categorii de costuri, prima categorie sunt costuri de depozitare sunt acele costuri care cuprinde suma cheltuielilor ce trebuie efectuate pe timpul staționării resurselor materiale în stoc și de aici fac parte:
costuri de stocaj;
costuri de asigurare;
costuri de depreciere;
costuri de deteriorare;
costul capitalului imobilizat, care trebuie de asemenea luat în considerație deoarece dacă capitalurile nu erau imobilizate în stocuri, ele ar fi putut fi investite în alte active mai productive [7, p. 232].
A doua categorie sunt costuri de aprovizionare, fiind numite și de comandă. Ele sunt egale cu produsul dintre suma fiecărei comenzi și costul unitar al comenzii [3, p. 189].
Există unele cheltuieli care sunt determinate de aprovizionare sau de mărimea comenzii de producție și alte cheltuieli care cresc o dată cu nivelul stocului. Primele costuri duc la aprovizionări masive și loturi mari în producție în scopul reducerii la un nivel acceptabil a costurilor unitare de emitere a comenzii și a costurilor de pregătire. A doua categorie de cheltuieli duce la loturi mici, în scopul menținerii costului stocurilor la nivele acceptabile.
Teoria matematică a stocurilor permite stabilirea momentului și volumului aprovizionării astfel încît politica urmarită să fie optimă. Ea utilizează modele matematice pentru determinarea regulilor de gestiune optimă a materiilor prime, materialelor și produselor finite, cu scopul minimizării cheltuielilor de aprovizionare-stocare în condițiile în care să se asigure realizarea continuă, eficientă a procesului de producție.
Din practica întreprinderilor s-a stabilit că există un raport specific fiecărei întreprinderi între vânzări și nivelul stocurilor de resurse materiale. Pornind de la acest raport se pot identifica 3 politici de gestiune a ciclului de exploatare cu efecte diferite asupra rezultatului financiar:
Prima politică este politica agresivă, această politică presupune obținerea unei rentabilități înalte cu prețul unor riscuri mari legate de stoc, de lipsa de lichidități și de insolvabilitatea întreprinderii. Creșterea rentabilității, în acest caz, va fi favorizată de reducerea cheltuielilor de depozitare, de reducerea pierderilor legate de deteriorarea fizică și/sau uzura morală a acestora. În același timp, crește riscul de afaceri sau de blocaj al procesului de producție din cauza lipsei de stocuri, crește probabilitatea pierderii vânzărilor.
În tabelul de mai jos sunt prezentate avantajele și dezavantajele deținerii unui nivel minim de stocuri.
Tabelul 1.2.1
Avantajele și dezavantajele deținerii unui nivel minime de stocuri
Sursa: [5, p, 99]
A doua politică este acea defensivă ce este practicată de conducătorii prudenți și propune obținerea unui nivel de produse și servicii prin deținerea unor stocuri înalte. Prin această politică se elimină riscul de întrerupere a procesului de producție, dar rentabilitatea poate să scadă ca urmare a creșterii cheltuielilor de depozitare, apare riscul legat de necompetitivitatea produselor și, prin urmare, apariția stocurilor de produse finite. Mai jos vom prezenta avantajele și dezavantajele deținerii unui nivel excesiv de stocuri.
Tabelul 1.2.2
Avantajele și dezavantajele deținerii unui nivel excesiv de stocuri
Sursa: [5, p. 99]
A treia politica se denumește echilibrată, ea presupune asigurarea ritmică a activității întreprinderii prin crearea unui stoc optim, nivelul căruia trebuie să înregistreze un nivel al costurilor totale minime.
În acest context, vom caracteriza tipurile de costuri ce se înregistrează în cadrul întreprinderii:
În primul rînd se înregistrează costuri de deținere sau de păstrare ce includ în sine următoarele tipuri de costuri:
privind păstrarea;
întreținerea personalului de deservire a depozitelor;
privind inventarierea, ținerea evidenței continue a stocurilor;
privind asigurarea;
privind dobânzile aferente capitalului investit;
privind deteriorarea și învechirea fizică și morală.
Următorul tip de costuri este cel de de comandă sau aprovizionare, care cuprind ansamblul costurilor ce apar la realizarea unei comenzi, cum ar fi:
cheltuieli administrative ale secției de achiziții, contabilității și secției de primire a materialelor;
cheltuieli de transport;
cheltuieli de telefon, plata anumitor facturi.
Ultimul tip de costuri sunt cele aferente lipsei de stocuri sau costuri de ruptură , evitarea acestor tipuri de costuri deseori se consideră cauza principală a păstrării stocurilor. În această categorie de costuri se includ:
pierderea marjei de contribuție din cauza scăderii nivelului vânzărilor ca urmare a întreruperii procesului de fabricație sau a imposibilității de deservire a unui client imediat și la timp;
pierderea vânzărilor viitoare din cauza pierderii posibile a clienților;
pierderea prestigiului și respectului din partea clienților (goowill);
stoparea procesului de producție din cauza insuficienței stocurilor de producție neterminată sau a materiilor prime;
cheltuieli suplimentare legate de achiziții urgente, de obicei în volum mic cu prețuri înalte [7, p. 244].
Deci, prin stocuri se întelege cantitatea fizică de materiale, produse sau mărfuri necesare realizării fiecarei faze a ciclului de exploatare. Mai sus am amintit că ciclul de exploatare are trei faze: aprovizionare, producție, desfacere.
Faza de productie are un caracter continuu în timp ce fazele de aprovizionare și desfacere au caracter discontinuu. Acesta este motivul pentru care apare necesitatea unei activități specifice de gestionare a stocurilor.
În continuare vom vorbi despre gestiunea creanțelor ce reprezintă ansamblul metodelor și instrumentelor de utilizare cât mai eficientă a capitalurilor imobilizate în creditele comerciale acordate.
La rîndul său creditele comerciale acordate sunt reprezentate de vânzările realizate pe credit și avansurile acordate furnizorilor. Totodată, creditele comerciale acordate reprezintă alocări de capitaluri ale societății comerciale și exprimă, pentru gestiunea viitoare a acesteia, o nevoie de finanțare. Valoarea creanțelor în cadrul întreprinderii este determinată de nivelul de vânzări și respectiv încasări.
Politica întreprinderii în ceea ce privește gestiunea creanțelor poate viza fie reducerea capitalurilor alocate pentru creditele comerciale acordate, care va crește lichiditatea efectivă a societății comerciale, dar este și de natură a nemulțumi clienții, ceea ce poate determina în viitor o reducere a cifrei de afaceri, fie prelungirea duratei creditelor comerciale acordate, care va crește nivelul capitalurilor alocate pentru finanțarea creditelor comerciale acordate, dar este și de natură a stimula clienții, ceea ce poate determina în viitor o creștere a cifrei de afaceri. Aceste posibile direcții contradictorii de acțiune relevă importanța deciziilor manageriale privind politica de gestiune a creanțelor [8, p. 564].
Politica întreprinderii privind prețul și calitatea produselor, publicitatea și reclama, perioada de acordare a creditelor comerciale influențează în mod direct volumul vânzărilor realizate de firmă. Politica de creditare se poate analiza și prin intermediul elementelor creditelor comerciale. Din cauza riscurilor privind creditelor comerciale, directorul întreprinderii stabilește politica de credit, de regulă, de comun acord cu directorul financiar, al vânzărilor. Managerul de credit este responsabil de gestiunea politicii de credit a întreprinderii.
Pentru a realiza o politică de credit eficientă este necesar de ținut cont de un echilibru între rentabilitatea capitalurilor imobilizate în creanțe și riscul de lichiditate care este atașat deținerii acestor creanțe.
Pentru analiza performanțelor determinate de o anumită politică de creditare este necesară monitorizarea clienților, urmărindu-se evoluția perioadei medii de încasare și întocmirea schemei vârstei, evidența creanțelor pentru fiecare perioadă. De obicei, o astfel de informație este prezentată la finele lunii.
Politica creditelor-clienți este stabilită de către fiecare societate comercială, fiind recomandabilă elaborarea a mai multe variante, care să țină seama de așa parametri cum ar fi evoluția probabilă a vânzărilor, în funcție de condițiile de creditare ale fiecărei variante, un alt parametru este costul capitalului, în funcție de creditele-clienți acordate, mărimea cheltuielilor de administrare a creditelor-clienți, riscul direct asumat și mărimea relativă și absolută a discountului acordat pentru reducerea duratei creditului commercial.
În activitatea oricărei întreprinderi o importanță majoră revine existenței și mișcării mijloacelor banești.
Mijloacele bănești sunt valori economice care indeplinesc functia de bani sub forma de bilete de banca, de monede metalice. Nici o întreprindere nu poate să desfășoare activitatea fără fluxuri bănești. Pe de o parte, pentru fabricarea produselor, prestarea serviciilor este necesar de achiziționat materii prime, materiale, ambalaj, de angajat lucrători și aceasta condiționează plățile de mijloace bănești. Pe de altă parte, pentru producția vândută sau serviciile prestate întreprinderea primește mijloace bănești. În afară de aceasta, întreprinderea are nevoie de mijloace bănești pentru achitarea impozitelor, taxelor la buget, achitarea cheltuielilor generale, comerciale, plata dividendelor.
Importanța mijloacelelor bănești este determinată de trei cauze principale, acestea sunt:
caracter de rutină prin asta subînțelegem că mijloacele bănești sunt utilizate pentru efectuarea operațiilor curente, întreprinderea este nevoită să țină permanent mijloacele bănești disponibile în contul de decontare;
prudență ceia ce inseamnă că activitatea întreprinderii nu are un caracter strict determinat, de aceea mijloacele bănești sunt necesare pentru efectuarea plăților neprevăzute;
caracter speculativ adică mijloacele bănești sunt necesare din considerente speculative, deoarece întotdeauna există probabilitatea că va apărea pe neașteptate posibilitatea unei investiri avantajoase.
Disponibilitatea mijloacelor bănești ale unei întreprinderi deseori este legată de faptul dacă activitatea acesteia este rentabilă sau nu. Astfel, în baza datelor contabilității întreprinderea poate avea profit net, care este reflectat în raportul privind rezultatele financiare și poate fi calculat după relația
Profit = Venituri – (Consumuri + Cheltuieli) (1.2.2)
și totodată poate avea deficit de mijloace bănești :
Fluxul net de MB = Încasări de mijloace bănești – Plăți de mijloace bănești (1.2.3)
Perfecționarea gestiunii mijloacelor bănești trebuie să fie îndreptată în următoarele direcții:
prognozarea fluxurilor bănești;
determinarea nivelului optim al mijloacelor bănești;
analiza mișcării mijloacelor bănești.
Necesitatea prognozării fluxurilor mijloacelor bănești devine o problemă deosebit de actuală. În special, aceste calcule sunt necesare la elaborarea planului de afaceri, la argumentarea proiectelor de investiții și a creditelor solicitate. Prognoza se efectuează pentru o perioadă anumită împărțită în subperioade: anul pe trimestre, anul pe luni și trimestrul pe luni.
Orice întreprindere este necesar să dețină numerar pentru al pune în circulație, c-a mai apoi de a obține venit. Desfășurarea proceselor economico-financiare din întreprindere presupune existența a două categorii de fluxuri prezentale în figura de mai jos.
Figura 1.2.2. Desfășurarea proceselor economico-financiare
La rîndul său fluxurile reale se referă la transformările materiale pe care capitalul sub formă de active fizice le înregistrează în procesul utilizării lui, de la stocurile de materie primă pînă la cele de produse finite.
Pe cînd fluxurile financiare se referă la utilizarea mijloacelor bănești în cadrul procesului economic, inclusiv în derularea schimburilor prin intermediul banilor. Deci, circulația bănească apare din momentul în care un bun se impune servit de monedă.
Motivația deținerii, în permanență, de către întreprinderi a mijloacelor bănești se datorează unor cauze și împrejurări. Deci numeralul se folosește pentru asigurarea activității curente ceia ce include: plata furnizorilor, plata salriilor, plata dividendelor, achitarea dobînzilor, achitarea impozitelor; pentru a putea beneficia de avantajele oferite de anumite împrejurări conjuncturale favorabile: rabaturi acordate de furnizori, achiziții de bunuri și servicii la prețuri avantajoase, investiții profitabile; pentru efectuarea unor plăți neprevăzute: apariția unor comenzi de producție suplimentare; pentru a avea acces la anumite înlesniri acordate din partea băncilor și pentru a beneficia de punctaje bune în cazul în care întreprinderea dorește să contracteze credite bancare [5, p. 99].
Din considerente de precauție, avînd în vedere caracterul imprevizibil al intrărilor și ieșirilor de numerar, întreprinderile stabile din punct de vedere financiar tind să-și formeze solduri de precauție sub formă de valori mobiliare foarte lichide și cu grad mic de risc.
Numerarul este, în același timp, un element neproductiv, deținerea și neutilizarea lui sunt nerentabile, motiv pentru care el trebuie bine gestionat.
Întreprinderile mari, dinamice preferă să dețină active ușor lichide, rapid negociabile decît numerar în casă sau în cont. Și totuși, determinarea soldului minim de mijloace bănești pe care, pe de o parte, ar asigura capacitatea de plată a întreprinderii în cazul apariției unor dereglări în regimul încasărilor, ori ar face posibilă efectuarea unor plăți neprevăzute, pe de altă parte, reprezintă o practică atît în cadrul economiilor dezvoltate, cît și în a celor aflate în procesul de tranziție.
Atît existența unui sold de numerar mai mare decît cel strict necesar, cît și lipsa de numerar implică atît avantaje,cît și dezavantaje pentru întreprindere, prezentate în tabelul 1.2.3.
Tabelul 1.2.3
Avantajele și dezavantajele deținerii numerarului
Sursa: [3, p. 231]
În concluzie am remarcat faptul că întreprinderea trebuie să utilizeze eficient activele sale, care în rezultat majorează profitul obținut la un leu active. Iar alt punct de vedere scoate în evidență faptul că activele trebuie folosite cît mai intensiv, accelerănd rotația acestora în toate fazele de circulație.
Ideea de baza a paragrafului consta in urmatoarele – in structura economică a întreprinderii, active curente joaca rolul de obiect asupra căruia se realizează acțiunea de prelucrare și transformare. Stocurile de active curente înglobează materii prime si materiale aflate în diferite faze ale prelucrării.
Odată cu vînzarea produselor finite, elementele de active nu dispar, valoarea lor se transformă în creanță, pînă la încasarea contravalorii sub formă de bani. Așa obținem încă un element al activelor curente – mijloacele bănești.
2. Analiza activelor curente ale întreprinderii (în baza materialelor S.A. „Incomlac”)
2.1. Analiza dinamicii și structurii a activelor curente
Dacă ne referim la structura activelor curente putem spune că se divizează în următoarele compartimente:
– stocuri de mărfuri și materiale care sunt aflate in diferite faze ale prelucrării și care au ponderea cea mai mare în structura activelor curente. Necesarul lor depinde de durata ciclului de exploatare, de valoarea producției, de ritmicitatea desfacerii.
– creante pe termen scurt care reprezinta datoria unui client fata de intreprindere;
– investitii pe termen scurt care apar in urma plasarii excedentului de trezorerie;
– mijloace banesti banesti aflate in casa sau pe cont la banca [10, p. 157].
Mai putem spune că structura si valoarea activelor curente este determinată de mai mulți factori, inclusiv si a celor eventuali. Activele curente se divizează în 2 părți.
Prima parte este, partea sistemică a activelor curente care reprezinta minimul necesar pentru desfășurarea activității economice normale.
Partea variabilă reprezintă nevoia suplimentară de active curente ce poate să apară într-o perioadă de o activitate mai intensă sau în calitate de rezerve.
La acest compartiment vom analiza, ponderea activelor curente în total active, vom analiza dinamica activelor curente și structura activelor curente din datele luate din raportul financiar pe anii 2010 – 2012 de „Incomlac”.
În tabelul următor vom prezenta ponderea activelor curente în total active „Incomlac”.
Tabelul 2.1.1
Ponderea activelor curente în total active
Sursa: rapoartele financiare pe anii 2010 – 2012
Din datele obținute în tabelul de mai sus putem constata că „Incomlac” în toți 3 ani activele curente reprezintă mai puțin de 50% din activele firmei. Observăm aici o importanță redusă în ceea ce privește achiziționarea sau producerea activelor pentru consum propriu sau în scopul comercializării.
Stabilind ponderea activelor curente în total active constatăm că ponderea cea mai scăzută pentru S.A. „Incomlac” este în anul 2012 fiind 14,68% micșorîndu-se cu 6,46 % față de anul precedent. Pentru anul 2011 avem cea mai mare cotă a activelor curente de 21,14%, care ne prezintă o creștere cu 1,24% față de anul 2010, în care ponderea lor în active totale era doar de 19,9%.
În tabelul următor vom analiza dinamica activelor curente în cadrul entității economice.
Tabelul 2.1.2
Analiza generală a dinamicii activelor curente
(lei)
Sursa: rapoartele financiare pe anii 2010 – 2012
Conform calculelor obținute din tabelul 2.1.2, putem afirma că se observă o creștere a activelor curente în anul 2011 cu 15138404 lei fată de anul 2010, ceea ce influențează pozitiv asupra situației întreprinderii. Pe cînd în anul 2012 se observă o scădere bruscă de 8191966 lei, ceea ce bineînțeles înrăutățește situația entitătii economice.
Observăm că stocurile de mărfuri și materiale și investițiile pe termen scurt scad de la an la an, în anul 2011 stocurile scăzînd cu 2947098 lei față de anul precedent, iar în scăzut cu 8755912 lei deasemenea față de anul precedent, iar investițiile pe termen scurt au scăzut în anul 2011 cu 13537 lei, iar în 2012 cu 401185 lei, aceasta ne demonstrează o situație negativă a firmei.
Dacă ne referim la creanțe pe termen scurt putem spune că ne prezintă o creștere considerabilă, în anul 2011 au crescut cu 17960540 lei, iar în anul prezentat o creștere de 1022765 lei ceia ce ne arată că firma are o situație pozitivă în ceia ce privește creanțele pe termen scurt.
Totodată pozitiv se apreciază creșterea mijloacelor bănești în anul 2011 cu 76082 lei față de anul 2010, ceia ce a influențat pozitiv asupra lichidității firmei. Nu putem spune același lucru și despre anul 2012 deoarece mijloacele bănești au scăzut cu 200740 lei, ce pune în pericol lichiditatea firmei.
Despre alte active curente putem spune că sunt în creștere de la an la an, crescînd în 2011 cu 62417 lei față de 2010 și in crescut cu 143107 lei, ceia ce denotă o situație pozitivă în firmă.
Studiind dinamica activelor curente, este necesar de a fi analizată și structura lor. Astfel în tabelul următor vom analiza structura activelor curente din datele luate din rapoartele financiar pe anii 2010 – 2012 de „Incomlac”.
Tabelul 2.1.3
Structura activelor curente
Sursa: rapoartele financiare pe anii 2010 – 2012
Conform calculelor din tabelul 2.1.3, observăm o creștere a activelor curente în anul 2011 cu 15138404 lei fată de anul 2010, ceia ce influențează pozitiv asupra situației întreprinderii. Pe cînd în anul 2012 se observă o scădere bruscă de 8191966 lei, ceia ce bineînțeles înrăutățește situația firmei.
Deasemenea observăm scăderea ponderii stocurilor de mărfuri și materiale, în anul 2011 scăzînd cu 19,27% față de anul precedent și în anul 2012 cu 8,63%. Ponderea investițiilor pe termen scurt scade de la an la an, în 2011 față de scăzut cu 0,63%, iar în 2012 cu 0,4%, această scădere a influențat negativ asupra firmei, această scădere sa datorat scăderii stcurilor și a investițiilor.
Ponderea creanțelor pe termen scurt crește cu 23,4% în anul 2011 față de anul precedent, și cu 8,86 în anul 2012 față de 2011. Deasemenea observăm că ponderea mijloacelor bănești în anul 2011 prezintă o scădere neînsemnată de 0,3% , și în 2012 deasemenea este în scadere cu 0,16% față de anul precedent, ceia ce influențează negativ asupra lichidității firmei.
La final din studiul realizat putem spune că S.A. „Incomlac” se află într-o situație favorabilă în ceea ce privește activele curente pe părți componente, adică dispune de suficiente stocuri de mărfuri și materiale, are creanțe în creștere (moment negativ pentru întreprindere) dar dispune și de mijloace bănești care ar fi de dorit să sporească pe viitor.
2.2. Analiza vitezei de rotație a activelor curente
Următoarea etapă în analiza activelor curente este evaluarea vitezei de rotație a activelor curente atît în suma totală cît și pe elemente componente.
Trecerea continuă a fondurilor bănești dintr-o formă în alta, dintr-un proces economic în altul sub aspectul componenței materiale definește caracterul de rotație sau circulație a acestora. Reînnoirea activelor circulante pe seama cifrei de afaceri reprezintă durata de rotație a acestora. Cuantificarea duratei de rotație a activelor curente poate fi exprimată prin intermediul unor mărimi concrete, funadamentate fie pe date de planificare financiară, fie pe baza datelor efective preluate din bilanțul contabil. Durata generalizatoare de rotație a activelor curente, adică viteza de transformare a acestora în forma lor inițială bănească, depinde de viteza de trecere treptată a activelor curente de la o fază de circulație a acestora la alta [11, p. 176].
Deci putem spune că indicatorii trecerii activelor curente dintr-o fază în alta sunt cheltuielile sau ieșirea acestora din forma funcțională dată și trecerea în alta.
Indicatorii vitezei de trecere a activelor curente prin fiecare fază de circulație a acestora sunt numiți indicatori particulari ai rotației activelor curente. Între indicatorii generalizatori și particulari ai rotației activelor curente există o legătură organică: cu cît perioada de aflare a activelor curente în diferite faze de circulație a acestora este mai mică, cu cît mai repede acestea sunt cheltuite sau ieșite, cu atît mai rapid se termină ciclul de producere și de desfacere. Micșorînd nivelul stocurilor, dar menținîndu-l la un nivel suficient pentru înzestrarea neîntreruptă a procesului de producție, întreprinderea reușește să accelereze rotația generalizatoare a activelor curente [11, p.176].
Deci analiza indicatorilor particulari ai rotației activelor curente ne permite determinarea mai concretă a influenței modificării acestora asupra rotației generalizatoare a activelor curente și urmărirea fazelor la care a avut loc accelerarea sau încetinirea rotației acestora. Anume în aceasta constă avantajul aplicării indicatorilor particulari ai rotației activelor curente.
Asfel putem spune că spre deosebire de ratele rotației părților componente ale activelor totale, la determinarea cărora se ia în considerare venitul din vînzări, indicatorii particulari ai rotației activelor se calculează în baza informației specifice cu privire la ieșirea activelor curente dintr-o formă funcțională și trecerea în alta.
Activele curente suporta un proces de transformare succesiva si continuă a formelor functionale. Cresterea eficientei utilizarii activelor circulante corespunde accelerarii vitezei de parcurgere a stadiilor circuitului de capitaluri imobilizate, respectiv rapidității de realizare a rotației. O viteza de rotație accelerată permite intreprinderii realizarea obiectivelor economice propuse cu un volum de active curente mai mic, cu surse imprumutate mai mici [3, p. 137].
După părerea mea viteza de rotație a activelor curente este un indicator calitativ al activității desfășurate de intreprindere, reflectînd eficiența acesteia.
Viteza de rotatie este un indicator de exprimare a modului in care se utilizează activele curente si se exprimă prin doi indicatori generali, aceștea sunt :
– numărului de rotații;
– durata unei rotații în zile [11, p.167].
Deci ne referim la numărul de rotație a activelor curente, acest indicator ne arată câte rotații efectuează activele curente într-o perioadă .
Mult mai important este însă să se calculeze numărul de rotații pe categorii de stocuri, adică rotația pe elemente ale acestora, deoarece ne va furniza informații mai amănunțite asupra gestiunii resurselor materiale, reflectând și localizând aspecte pozitive sau negative ale activității diferitor comportamente ale întreprinderii. Numărul de rotație îl putem calcula prin următoarea formulă [11, p. 167]:
Nr. de rotații a activelor curente = (2.2.1)
Dacă vorbim despre durata în zile a unei rotații putem spune că ea ne arată în cîte zile are loc o rotație a activelor curente, adică perioada de timp în care veniturile din vînzări reînnoiesc activele curente a întreprinderii și se reflectă prin formula [11, p. 169]:
d = , (2.2.2)
unde n – este numărul de rotații; d – este durata unei rotații [9, p. 252].
Putem spune că cu cît durata de rotație a stocurilor este mai scurtă, cu atit mai eficient întreprinderea își organizează relațiile sale cu furnizorii, determină graficul achizițiilor și efectuează controlul stării stocurilor de mărfuri și materiale demonstrează existența la întreprindere a stocurilor fără mișcare sau cu mișcare lentă, ce duce la creșterea riscului de a suporta pierderi.
În cazul încetinirii rotației materialelor este necesar a clarifica dacă, în componența stocurilor, nu sunt materiale demodate sau deprisos. Aceasta se poate depista ușor utilizînd datele evidenței de la depozit sau a balanței de verificare.
Aici putem spune că dacă vreun material are un sold mare, iar pe parcursul perioadei de gestiune el na fost consumat sau consumul lui a fost neînsemnat, atunci acest material poate fi inclus în grupa de materiale fără mișcare sau cu mișcare lentă. Existentă, unor astfel de materiale semnifică faptul că activele curente sunt pentru o perioadă mai indelungată în stocuri de material, ce condiționează încetinirea rotației acestora.
Modificarea vitezei de rotație de la o perioadă la alta are ca efect:
fie imobilizări de resurse financiare în cazul în care viteza de rotație din perioada curentă e mai mică decât viteza de rotație din perioada precedentă,
fie eliberări de resurse financiare în cazul în care viteza de rotație din perioada curentă e mai mare decât viteza de rotație din perioada precedentă [8, p. 583].
Deci scopul oricărei întreprinderi constă în utilizarea cît mai eficientă a activelor, în accelerarea rotației acestora.
Accelerarea rotației activelor duce la sustragerea activelor din circuitul economic, iar încetinirea la atragerea lor în circuit.
În fiecare fază a procesului de exploatare, aprovizionare și comercializare trebuie să fie urmărite căi de accelerare a vitezei de rotație ca de exemplu:
În faza aprovizionării în scopul asigurării neîntrerupte a procesului de producere cu materiale și micșorării perioadei de aflare a activelor în stocuri de materiale, este necesară aprovizionarea întreprinderii cu resurse materiale prin încheerea contractelor cu furnizorii, de dorit diversificarea furnizorilor, adaptarea la condițiile de piață, aprovizionarea de la cele mai apropiate surse la cele mai mici costuri, îmbunătățirea condițiilor de păstrare a stocurilor de materii prime și material, deasemenea și creșterea operativității, care va avea loc prin perfecționarea aprovizionării, reducerea consumurilor specifice și a pierderilor în timpul transportului, depozitării, cheltuielilor de transport.
În faza producției este necesară reducerea întreruperii în procesul de muncă, reducere costului și duratei ciclului de fabricație, utilizarea tehnologiilor modern, folosirea integrală a timpului de muncă, utilizarea maximă a capacităților de muncă, organizarea maximă a muncii, creșterea calificării angajaților și deasemenea creșterea calității producției.
În faza de desfacere, este necesară diversificarea pieței de desfacere, modificarea sortimentului conform cerințelor pieței, studierea posibilităților de a se livra marfa pe credit, respectarea regimului vânzărilor, reducerea timpului de sortare-ambalare, reducerea perioadelor de decontare [11, p. 184].
După părerea mea aceste faze se folosesc la ultima etapă a analizei, cînd se stabilesc căi principale și se elaborează măsuri concrete privind accelerarea rotației activelor curente pentru fiecare fază de circulație a acestora.
În continuare vom aprecia evoluția ratelor de rotație a părților componente ale activelor curente în comparație cu anii precedenți. În baza datelor rapoartelor financiare ale S.A „Incomlac”.
Tabelul 2.2.1
Analiza generală a ratelor de rotație a părților componente ale activelor curente
Sursă: Analiza elaborată în baza datelor din raportul financiar pe anii 2010, 2011, 2012
Din calculele efectuate din tabelul 2.2.1 rezultă că, „Incomlac” în anul 2011 fată de anul 2010 și în anul 2012 față de anul avut loc scăderea numărului de rotații a activelor curente cu 0,23 ori și 0,2 ori respectiv. Aceasta a condiționat încetinirea rotației a activelor curente cu 34,33 zile și respectiv 40,83 zile, ceeace ne prezintă o situație negativă a firmei.
În continuare vom aprecia durata de aflare a activelor curente în diferite faze de rotație a acestora în comparație cu datele din anii precedenți.
Tabelul 2.2.2
Aprecierea duratei de aflare a activelor curente în diferite faze de rotație a acestora
Sursă: Analiza elaborată în baza datelor din raportul financiar pe anii 2010, 2011, 2012
În baza datelor din tabelul 2.2.2 putem constata că s-a încetinit viteza de transformare a activelor curente aflate în produse în curs de execuție, și creanțe pe termen scurt în anul 2011, cu 0,013 zile și 13,7 zile respectiv. Pe cînd în anul 2012 s-a observat o accelerație cu 0,048 zile și 7,58 zile pentru activele respective. S-a constatat accelerația stocurilor de mărfuri și materiale cu 3,77 zile în 2011 și 8,35 zile în 2012, deasemenea a produselor cu 4,8 zile și 0,23 zile respectiv față de anii precedenți, se observă și o accelerare neînsemnată a mărfurilor cu 2,18 și 0,71 respectiv.
Deci putem menționa că, „Incomlac” activele curente aflate în diferite faze de circulație sunt utilizate cu o eficiență mai înnaltă, ceea ce ne arată o accelerare a activelor curente ce este o situație benefică pentru întreprindere.
În continuare vom efectua analiza factorială a duratei de rotație a activelor curente și a elementelor componente a acestora „Incomlac”.
Din calculul influenței factorilor asupra modificării duratei de rotație a activelor curente pentru anii 2010-2011 se constată o încetinire a vitezei de rotație a activelor curente cît și a componentelor a acestora (cu excepția produselor), situația care se apreciază negativ. Veniturile din vînzări au înregistrat un ritm de creștere mai lent decît cel înregistrat la valoarea medie a activelor curente, determinînd încetinirea rotației tuturor elementelor component ale activelor curente.
Creșterea soldului mediu a activelor curente a condiționat încetinirea rotației activelor aflate în materiale și creanțe pe termen scurt cu 12,17 zile. Numai reducerea soldului mediu de produse în curs de execuție șî a soldului mediu de produse a determinat accelerarea rotației acestora cu 6,56 zile (anexa 4).
Pe cînd în anul 2012 situația la întreprindere sa normalizat, scăderea soldului de active curente a condiționat accelerarea rotației, materialelor cu 4,65 zile, a produselor în curs de execuție cu 1,01 zile, a produselor cu 2,44 zile. Numai rotația creanțelor pe termen scurt s-a încetinit nesemnificativ cu 1,36 zile.
Deci se constată o accelerare a rotației activelor curente, căci s-a intensificat procesul de producție, a avut loc utilizarea mai rațională a resurselor de muncă și materiale, nu s-a admis existența stocurilor de mărfuri și materiale asupra normelor stabilite, a avut loc distragerea mijloacelor în creanțe (anexa 5).
În continuare vom analiza evolutia de rotație a materialelor, și vom compara schimbările ceau avut loc în anii 2010, 2011, 2012, „Incomlac”. Această analiză o vom face prin formula următoare, și rezultatele le vom înterpreta în tabelul următor [10, p.178] :
(2.2.3)
Tabelul 2.2.3
Aprecierea evoluției rotației materialelor
Sursă: Analiza elaborată în baza datelor din raportul financiar pe anii 2010, 2011, 2012
În baza datelor din tabelul de mai sus putem spune ca „Incomlac”, în anul avut lor creșterea valorii medii a stocurilor de materiale față de anul precedent cu 5253159 lei și o creștere a materialelor consumate cu 27569 lei, astfel a avut loc accelerarea rotației activelor curente cu 13,54 zile, ca rezultat al depășirii ritmului de creștere a materialelor consumate, față de ritmul creșterii stocului de materiale.
Pe cînd în anul scăzut valoarea medie a stocurilor cu 5851505 lei față de anul precedent, și valoarea materialelor deasemenea a scăzut cu 52256 lei. Datorită acesteia a avut loc încetinirea rotație activelor curente cu 85,79 zile.
Astfel putem afirma că „Incomlac”, în anul 2011 s-a utilizat mai eficient stocurile de materiale în activitatea sa de întreprinzător. Iar în scăzut considerent eficacitatea lor.
În tabelul următor vom analiza evoluția duratei de rotație a producției în curs de execuție, ce reprezintă perioada ce are loc fabricarea producției. Analiza o vom face pe trei ani 2010, 2011, 2012, și vom compara rezultatele, calculelele vom face prin următoarea formulă [11, p. 178]:
(2.2.4)
Tabelul 2.2.4
Aprecierea evoluției duratei de rotație a producției în curs de execuție
Sursă: Analiza elaborată în baza datelor din raportul financiar pe anii 2010, 2011, 2012
Din datele tabelului de mai sus rezultă că soldul mediu a producției în curs de execuție s-a redus în anul 2011 cu 1162666 lei față de anul precedent, iar în 2012 deasemenea s-a redus cu 12343 lei față de anul 2011, pe cînd costul producției fabricate a crescut cu 2700667,2 lei în anul 2011 și cu 1221328,2 lei în anul 2012, iar perioada aflării activelor în procesul de producere s-a micșorat cu 1,38 zile în anul 2011, și cu 0,64 zile în 2012, ceia ce ne demonstrează creșterea eficienții de utilizare a activelor curente la această fază a ciclului operațional.
În continuare vom examina durata de rotație a produselor pe trei ani de gestiune „Incomlac”, vom afla perioada de dipozitare a produselor pînă la livrarea lor consumatorilor. Aceste calcule le vom efectua prin raportul de mai jos și le vom reflecta în table [11, p. 179].
Durata de rotație a produselor = (2.2.5)
Tabelul 2.2.5
Aprecierea evoluției duratei de rotație a produselor
Sursă: Analiza elaborată în baza datelor din raportul financiar pe anii 2010 – 2012
Calculele efectuate în tabelul 2.2.5. ne arată că, că în anul 2011 fată de anul 2010, durata de aflare a produselor la depozitul întreprinderii din momentul ieșirii acstora din producere pînă la livrarea lor cumpărătorilor, s-a micșorat nesemnificativ cu 0,019 zile. Același lucru putem spune și despre anul 2012, la fel s-a micșorat cu 0,0054 zile, ce ne prezintă o scădere nesemnificativă.
Astfel putem spune că la S.A. „Incomlac” a crescut eficiența utilizării activelor curente în formă de produse, chiar dacă ne prezintă o accelerare foarte mică. Astfel putem spune că întreprinderea a lărgit piața de desfacere a produselor, a micșorat costul produselor vîndute și a crescut calitatea acestora.
În continuare vom analiza durata de rotație a creanțelor pe termen scurt, la „S.A. Incomlac”, în comparație cu anii precedenți și vom reflecta în tabel datele calculate prin formula [11, p. 181]:
Tabelul 2.2.6
Aprecierea evoluției duratei de rotație a creanțelor pe termen scurt
Sursă: Analiza elaborată în baza datelor din raportul financiar pe anii 2010, 2011, 2012
În urma calculelor efectuate în tabelul de mai sus putem spune că „Incomlac”, valoarea medie a creanțelor pe termen scurt a crescut cu 9708809 lei în anul 2011 și cu 76743131 lei în anul 2012, din cauza majorării volumului din vînzări. Iar venitul din vînzări a crescut pentru anul 2011 cu 22672855 lei ceia ce se apreciază pozitiv pentru situația firmei, pe cînd în 2012 se observă o scădere a venitului din vînzări cu -71478460 lei.
Deci perioada de incasare a creanțelor pe termen scurt a crescut cu 0,02 zile în 2011, și 0,15 zile în 2012.
În concluzie generală am putea remarca un nivel înalt al mijloacelor bănești scoate în evidență conservarea acestora, care prin urmare nu generează profit întreprinderii.
De asemenea considerăm că pe seama creșterii vitezei de rotație a creanțelor pe termen scurt, se micșorează perioada de încasare a mijloacelor bănești și ca urmare se observă o creștere a acelor mai lichide mijloace în active curente. Dar aceasta nu înseamnă că dacă întreprinderea are încasări atunci soldurile mijloacelor bănești ar trebui să fie mari, ci totuși pe seama plăților suma respectivă se diminuează. Astfel în baza flexibilității înalte este dificil de apreciat cu exactitate situațiile formate în perioada analizată.
3. Perfecționarea căilor de gestiune a activelor curente
3.1. Metode eficiente de gestiune a stocurilor de mărfuri și materiale
Sistemul de gestiune a stocurilor se structurează în mai multe subsisteme caracterizate în continuare. Subsistemul „Decizional și de reglare” are rolul decisiv în conducerea și gestiunea procesului de stocare, fiind cel care, prin deciziile luate, asigură menținerea stocurilor la un nivel eficient, în condițiile respectării regulilor de gestiune adoptate.
Practic, acest subsistem trebuie să răspundă la două întrebări fundamentale:
cînd ne aprovizionăm;
cu cât ne aprovizionăm.
Subsistemul „Intrări” are rolul de a materializa deciziile transmise de către subsistemul „Decizional și de reglare” și de a pune la dispoziție o serie de informații cu caracter anticipativ cum ar fi:
mărimea comenzilor intrare;
dinamica timpului de asigurare (de livrare);
dinamica prețului de aprovizionare;
existența unor restricții etc. [3, p. 135].
Mărimea comenzilor intrare este necesară pentru că, prin comparație cu ce sa comandat, să se poată lua măsuri de ajutare a procesului ulterior, de asigurare materială. Astfel, mărimea comenzilor intrate este semnificativă pentru fundamentarea mărimii stocurilor de siguranță în funcție de potențialul de livrarea furnizorului.
Timpul de asigurare de obținere sau de livrare este timpul consumat între apariția oportunității unei comenzi și până când comanda este disponibilă pentru consum. Timpul de asigurare în general cuprinde: timpul de lansare a comenzilor, timpul de obținere (producție) la furnizori, timpul de transport, timpul de recepție-depozitare.
Cunoașterea mărimii timpului de asigurare este foarte importantă, deoarece determină atât mărimea stocurilor de siguranță, cât și mărimea stocurilor de alertă și de comandă
Prețul de achiziție este o variabilă de stare importantă prin influența pe care o are atât asupra modelelor și regulilor de gestiune folosite, cât și al cantităților comandate. Influența prețului se va regăsi atât din punct de vedere al sistemului de preț practicat, dar mai ales al rabaturilor la preț acordate.
Gestiunea stocurilor poate fi privită în două accepțiuni:
în sens restrîns, de evidență propriu-zisă, în care se urmărește mișcarea materiilor prime, materialelor (întrările, ieșirile, stocul inițial, stocul final);
în sens larg, de modelare și optimizare a proceselor de stocare prin luarea în considerare a costurilor implicate de existența stocurilor în întreprinderi.
Ca moment supus controlului operativ poate servi ecuația de echilibru structural între indicele volumului vînzărilor nete și indicile activelor curente în stocuri de mărfuri și materiale:
Ivv > Ism, (2.3.1)
unde Ivv – indicele venitului din vînzări; Ism – indicele stocului de materiale [18, p. 220].
Cu alte cuvinte, sporirea volumului de activitate contribuie la majorarea justificată a activelor curente în stocuri de mărfuri și materiale.
Ecuația de echilibru poate fi și în cazul cînd indicile venitului din vînzări este mai mare sau egală cu indicele stocurilor, adică se admite o creștere a stocurilor doar atunci cînd are loc o creștere a volumului de activitate.
Cantitatea de stocuri depinde de venitul din vînzări, dar, în același timp, trebuie achiziționată înainte ca aceste vînzări să aibă loc. Astfel, o dublare a volumului vînzărilor duce la o creștere a stocurilor, însă nu în aceeași proporție, ci cu un temp mai încet.
De aici și reese regula generală care este interpretată astfel încît orice creștere a volumului de vînzări duce la o creștere a stocurilor, dar nu direct proporțional, și de aceea rata de rotație a stocurilor va crește pe măsura creșterii vînzărilor. [13, p. 256].
Avînd în vedere că stocurile de la începutul perioadei sunt identice cu stocurile de la sfârșitul perioadei precedente, modificarea stocurilor în cursul perioadei reflectă variația stocurilor în perioada curentă comparativ cu perioada precedentă. Variația valorii stocurilor de la sfârșitul perioadei față de începutul perioadei se explică prin acțiunea modificării următorilor factori:
prețul materialelor;
cantitatea de materiale aflate în stoc;
structura materialelor aflate în stoc.
Pentru a determina eficiența metodelor de gestiune a sticurilor e nevoie de a evalua Ism în comparație cu Ivv, prezentată în anexa 6.
În baza rezultatelor indicate în anexa 4 se observă că indicele de creștere a stocurilor de mărfuri și materiale pentru anul 2011 în coparație cu 2010 s-a redus cu 0,76 puncte, deasemenea s-au redus și stocurile de mărfuri și materiale cu 2947096, iar indicelede creștere a veniturilor din vînzări s-a micșorat cu 0,05 puncte. Deci, rezultă că IcSMM<IcVv.
Unde IcSMM – indicele de creștere a stocului de mărfuri și materiale; IcVv – indicele creșterii a venitului din vînzări.
Pentru anul 2012 IcSMM a constituit 0,71 puncte, sau cu 0,2 puncte mai puțin decît în anul 2011, iar IcVv a înregistrat o majorare cu 0,03 puncte în comparație cu anul precedent a constituit 1,08 puncte. În acest an se respectă și condiția ca IcVv> IcSMM.
Figura 3.1.1. Evoluția indicelui stocurilor și a venitului din vînzări
Determinînd valorile Ism și a Ivv constatăm că pentru perioada analizată Ivv > Ism în 2011 și 2012, adică în acești ani S.A. „Incomlac” odată cu sporirea venitului din vânzări se atestă o descreștrere a stocurilor de mărfuri și materiale, fapt ce este pozitiv pentru entitatea economică.
Totodată menționăm că S.A. „Incomlac” gestionează și evaluează stocurile de mărfuri și materiale conform metodei costului mediu ponderat, deci această metodă este eficientă.
Pe viitor se recomandă sporirea în continuare a Ivv de la 488452935 lei la 50000000 – 515000000 lei cu condiția reducerii mai lejere a Ism de la 21545032 lei la 19000000 – 17000000 lei.
Scăderea bruscă și enormă a Smm poate crea dificultăți pentru activitatea entității, punîndu-se în pericol întreaga activitate de producție.
Acest fapt se demonstrează și prin comparația Ismm cu 1, din care ne rezultă că doar pentru anul 2010 Ism > 1 iar pentru următorii ani din contra Ism < 1.
Desigur că valorile calculate pun în gardă managerii entității care răspund pentru aprovizionare, deoarece pot apărea decalaje semnificative între perioadele de aprovizionare. Cu toate că mai sus am recomandat în continuare reducerea stocurilor de mărfuri și materiale sepoate de spus că și o ușoară creștere este binevenită dar cu condiția că ea să nu depășească creșterea venitului din vînzări (1,05(515000000 /488452935) 1,04(22500000 x 21545032).
Pentru a analiza eficiența resurselor materiale sunt propuse următorii doi indicatori:
randamentul resurselor materiale consummate, care se determină ca raportul dintre volumul producției fabricate și consumul total de materiale;
consumul specific de materiale, care se determină ca raportul dintre consumul total de materiale și volumul producției fabricate [20, p. 83].
De menționat este faptul că experiența țărilor industrial dezvoltate arată că progresul tehnic-științific este însoțit de micșorarea consumului specific de materiale.
Așadar, cu cît consumul specific de materiale este mai mic, cu atît eficiența utilizării resurselor materiale este mai mare și viceversa. Indicatorii nominalizați sunt calculați în anexa 7.
Din analiza eficienței utilizării resurselor materiale am constatat că S.A. „Incomlac” în anul mărit consumul specific de materiale cu 2,25 bani față de anul precedent, ceea ce a dus la micșorarea randamentului resurselor materiale cu 0,32 lei. Deasemenea în anul 2012 tot s-a mărit consumul specific de materiale cu 3,12 bani, ceia ce a dus la micșorarea randamentului cu 0,06 lei. Rezultatele respective ne sugerează o utilizare eficientă a resurselor materiale din motivul că întreprinderea a cheltuit mai mulți bani la fabricarea produselor.
Măsurile pentru îmbunătățirea nivelului și evoluției ratei sunt:
optimizarea structurii activului în acord cu obiectul de activitate și particularitățile tehnice și tehnologice ale activități de exploatare;
valorificarea superioară a imobilizărilor;
fructificarea resurselor materiale și creșterea gradului de lichiditate;
creșterea venitului din vînzări [12, p. 187].
Figura 3.1.2. Evoluția consumului specific de materiale „Incomlac”, bani
Volumul producției fabricate de S.A. „Incomlac” este în descreștere consumul total de materiale este în descreștere faprce condiționează diminuarea randamentului economic al resurselor materiale consumate, cu impact nefavorabil pentru activitatea S.A. „Incomlac”. În condițiile creșterii volumului de producție trebuie să sporească și consumul de materiale.
Valoarea optimă pentru entitatea cercetată este de 50232544 lei () la
volumul de producție și de 39123804 lei pentru consumul de materiale de 39123804 lei. Valorile recomandate sunt realizabile pentru entitate. În rezultat randamentul resurselor este de 1,28 lei ().
De menționat este faptul că analiza consumului specific de materiale constituie unicul pilon forte care influențează modificarea randamentului resurselor materiale, reflectat în figura 3.1.3.
Figura 3.1.3. Evoluția randamentului resurselor materiale „Incomlac”, lei
Datele din figura 3.1.3 ne face să constatăm că la S.A. „Incomlac” în anul 2012, randamentul resurselor materiale denotă o stare ineficientă a utilizării resurselor materiale, atingînd rezultatul cel mai rău de 1,24 %.
Al treilea aspect al analizei stocurilor de materiale se referă la determinarea și examinarea rezervei în zile pe fiecare fel de materiale concrete sau pe grupe de materiale necesare pentru desfășurarea tuturor activităților la întreprindere. Rezerva în zile se determină prin următoarea relație [10, p. 82]:
Rezerva în zile = (2.3.2)
unde Consumul zilnic = (2.3.3)
Numărul de zile de rezervă pentru stocul de materiale depinde de rezerva curentă, care trebuie să acopere necesitățile întreprinderii în perioada dintre două aprovizionări consecutive.
Tabelul 3.1.1
Aprecierea rezervei în zile a stocurilor de materiale
Sursă: Analiza elaborată în baza datelor din raportul financiar pe anii 2010, 2011, 2012
Consumul zilnic de stocuri de mărfuri și materiale la S.A. „Incomlac” în anul crescut față de anul precedent cu 27677,4 lei, față de anul precedent aceasta are loc din cauza majorării stocurilor de mărfuri și materiale, pe cînd în anul 2012 s-a redus cu 34493,4 lei, ceea ce se explică prin micșorarea stocurilor de mărfuri și materiale. Rezerva în zile s-a redus considerabil pentru toți anii analizați, constituind în anul 2010, 296,63 zile, în anul scăzut cu 79,83 zile, iar în scăzut cu 12,14 zile față de anul precedent.
Odată cu evaluarea eficienței stocurilor de mărfuri și materiale se poate de propus și măsuri de creștere a rezervei în zile în baza sporirii consumului zilnic.
Astfel în urma recomandărilor de pînă acum vom obține următoarele rezultate:
– = 108677,23
– 207,03 zile
Deci, pe viitor S.A. „Incomlac” va putea activa fără întreruperi 207,03 zile sau 2,37 zile mai mult (207,03 – 204,66).
O gestionare eficientă a stocurilor depinde de relații directe și de durată cu furnizorii adică S.A. „Incomlac” ar trebui să întrețină o relație bună cu furnizorii să stabiliască și urmărirească graficile de aprovizionare, să lichideze întîrzierile în aprovizionare, să reducă cheltuielile de transport, să reducă blocările de monedă în stocuri inutile. Pe cînd se observă din an în an o îmbunătățire a condițiilor de păstrare și gestionare a resurselor, s-au redus pierderile în timpul transportării și depozitării.
În marea majoritate a cazurilor, constituirea stocurilor nu adaugă valoare bunurilor economice inmagazinate, mai mult, stocarea generează anumite cheltuieli directe și indirecte ca urmare a achiziționării, transportului, depozitării și înregistrării unor eventuale pierderi, datorate deprecierii materiilor prime, materialelor.
Existența în întreprinderea industrială a unui program optim de producție asigură un nivel minim cheltuielilor ocazionate de depozitarea materiilor prime, materialelor și de eventualele modificări ale volumului producției.
De aceea considerăm că o gestiune adecvată a stocurilor de mărfuri și materiale necesită o coordonare strînsă între departamentele de achiziție, producere și vînzări. Cele ce ține de vînzări ar fi bine de a efectua periodic scutiri în limita posibilităților, participări la iarmaroace, concursuri etc, ceea ce ar putea într-un mod oarecare scoate S.A. „Incomlac” pe o poziție înaltă în economia de piață.
Căile eficiente de gestiune a creanțelor și mijloacelor bănești
Întreprinderile mari, dinamice preferă să dețină active ușor lichide, rapid negociabile decât numerar în casă sau în cont. Și, totuși, determinarea soldului minim de mijloace bănești care, pe de o parte, ar asigura capacitatea de plată a întreprinderii în cazul apariției unor dereglări în regimul încasărilor, ori ar face posibilă efectuarea unor plăți neprevăzute (apariția unor investiții profitabile), pe de altă parte, reprezintă o practică atât în cadrul economiilor dezvoltate, cât și în a celor aflate în procesul de tranziție.
Un instrument al planificării financiare este fluxul de numerar, care cuprinde informații despre:
disponibilul bănesc la începutul perioadei de activitate la care se referă, respectiv soldul inițial al numerarului, în casă și în bancă;
încasările în numerar previzionate pentru perioada de activitate considerată;
cheltuieli în numerar aferente perioadei respective;
disponibilul bănesc la sfârșitul perioadei pentru care s-a întocmit situația financiară.
Pentru a elabora un flux de numerar e necesar de a evalua trei tipuri de activități:
Activitatea de producție propriu zisă;
Activitatea de investiții;
Activitatea financiară.
Fluxul de numerar se întocmește pentru perioade definite de timp, de regulă un an, cu defalcarea lunară sau trimestrială. Această lucrare oferă firmei o serie de avantaje în previzionarea financiară și anume:
oferă într-un mod sistematizat , informații referitoare la veniturile și cheltuielile firmei în perspectiva unei noi perioade de activitate;
permite identificarea nevoilor viitoare de numerar ale firmei, astfel încât să se poată negocia din timp un credit, pentru depășirea unui eventual deficit de numerar;
identificarea din timp a excedentului de numerar cu scopul orientării acestuia spre operațiuni rentabile;
permite determinarea posibilităților firmei de a face investiții din fonduri proprii;
susține cererea firmei de credite, împrumuturi de la bănci sau alte instituții financiare.
Întocmirea fluxului de numerar se bazează pe informațiile cuprinse în situația previzională a veniturilor și cheltuielilor, într-o perioadă viitoare determinată, precum și cele cuprinse în diferite situații statistice elaborate de firmă.
Principalul obiectiv al gestiunii numerarului este reducerea numerarului la un minim necesar pentru desfășurarea afacerii. Numerarul este necesar pentru:
putea beneficia de reducerile oferite;
2. Să-și mențină un nivel suficient de lichidități pentru a beneficia de credite bancare;
3. Să poată finanța unele situații favorabile apărute neașteptat;
4. Să poată face față unor urgențe [7, p. 125].
De regulă mijloacele bănești deținute de întreprindere se împart în:
rezerva operațională – necesarul zilnic de finanțare a activității operaționale;
rezerva de siguranță – pentru situații imprevizibile;
rezerva de compensație – minimul cerut de bancă, creditori;
rezerva speculativă – pentru achizițiile la un preț redus.
O primă sarcină a gestiunii numerarului este sincronizarea ieșirilor și intrărilor de numerar, ceia ce permite reducerea soldului de mijloace bănești în conturi.
O altă problemă este întîrzierea plăților, ceia ce influenteaza încasările în numerar. Întîrzierile pot fi datorate politicii de credit, procedurilor interne ale întreprinderii, sistemului bancar, sistemului poștal. Cu cît întîrzierile sunt mai mici cu atît soldul de mijloace bănești ce va putea fi deținut de întreprindere va fi mai mic.
Firmele pot reduce soldul de mijloace bănești prin deținerea de investiții financiare pe termen scurt, care pot fi vîndute foarte rapid și la un preț apropiat de cel cu care au fost procurate. Avantajul acestor investiții este siguranța și rentabilitatea pe care o oferă.
Una din principalele sarcini ale gestiunii resurselor bănești este optimizarea soldului curent mediu al acestora.
Ciclul operațional caracterizează perioada de timp pe parcursul căreiea producția finită este obținută, comercializată și sunt încasați banii din vînzări.
Întreprinderea are nevoie de bani pentru a finanța ciclul operațional, și cu cît e mai mare durata acestui ciclul cu atît perioada de imobilizare a banilor în active curente este mai mare. Deseori întreprinderea reușește să procure materialele și celelalte resurse în credit și să genereze datorii comerciale.
Astfel, fiecare întreprindere are o anumită capacitate de a întîrzia plățile. Cu cît capacitatea de a întîrzia plățile este mai mare, cu atît întreprinderea va avea nevoeie de resurse financiare mai mici pentru a finanța ciclul operațional.
În unele cazuri întreprinderile sunt în stare să-și amîne plățile pentru perioade mai mare ca ciclul operațional, în acest caz întreprinderea nu are nevoei de resirse externe pentru a finanța ciclul operațional.
Din cele mai dese ori situație este inversă: întreprinderea are nevoie de o rezervă de numerar sau de credite pentru a finanța ciclul operațional.
Sînt cinci indicatori ce caracterizeaza ciclul operațional și de conversie a numerarului:
Perioada medie de colectare a creanțelor, adică în cît timp în mediu creanțele se transformă în bani:
Perioada medie de colectare a creanțelor = ; (3.2.1)
Perioada medie de conversie a stocurilor, în cît timp în mediu materia primă se trasnformă în producție finită care apoi este vîndută, se calculează astfel:
Perioada medie de conversie a stocurilor = ; (3.2.2)
Ciclul operațional caracterizează perioada de timp pe parcursul căreiea producția finită
este obținută, comercializată și sunt încasați banii din vînzări.
Ciclul operațional =Per. med. de convers. a stoc. + Per. med. de colect. a creanț.; (3.2.3)
Perioada medie de întîrziere a plăților, în cît timp întreprinderea plătește pentru materia primă achiziționată:
Per. med. de înt a pl =; (3.2.4)
5. În baza componentelor sus-numite se calculează ciclul rotației mijloacelor bănești sau ciclul financiar (CF) – un factor foarte important pentru analiză și luarea deciziilor.
C. de conversie a numeral. = ciclul operațional – perioada medie de întîrziere a plăților (3.2.5)
Ciclul financiar reprezintă perioada de timp între achitarea stocurilor de mărfuri și materiale și primirea mijloacelor bănești din vînzări, pe parcursul căruia întreprinderea trebuie să dețină un capital circulant suficient [8, p. 205].
Cu alte cuvinte, ciclul financiar corespunde în medie perioadei de timp în cursul căreia mijloacele bănești sunt „înghețate” sub forma altor active curente.
Din datele anexei 8 se observă că perioada medie de colectare a creanțelor în anul fost de 10,81 zile, sporind în 2011 la 18,02 zile, iar în sporit la 25,50 zile față de anul precedent. O astfel de evoluție o explicăm prin creșterea valorii medii a creanțelor și a venitului din vînzări în aceste perioade.
Perioada medie de conversie a stocurilor de mărfuri și materiale „Incomlac” evoluează în ascensiune de la 22,32 zile la 25,4 zile odată cu sporirea valorii medii a stocurilor de mărfuri și materiale de la 26521333 lei la 31774492 lei, iar în anul 2012 indicatorul rezultativ s-au redus de la 25,4 zile la 19,1 zile, datorită scăderii stocurilor de mărfuri și materiale.
Ciclul operațional la S.A. „Incomlac” este în creștere de la an la an ,în anul 2010 are o durată 33,13 zile în anul 2011, are durata de 43,42 zile în anul crescut la 44,6 zile, din cauza că astfel a evoluat și perioada medie de colectare a creanțelor și perioada medie de conversie a stocurilor.
Perioada medie de întîrziere a plăților „Incomlac” în anul înregistrat valoarea de 27,13 zile, crescînd nesemnificativ la 27,87 în anul 2011, iar în anul crescut cu 5,41 zile, fată de anul precedent, avînd valoarea de 33,27 zile, această creștere se datorează din cauza creșterii valorii medii a datoriilor comerciale și calculate de la 23904823,5 lei la 27628681lei și respectiv la 35016509,2 lei.
Ciclul financiar are o evoluție în creștere în perioada 2010 – 2011 de la 6,0 zile la 15,56 zile și pentru 2012 este caracteristică o diminuare la 11,33 zile față de anul precedent.
Reducerea ciclurilor operațional și financiar în dinamică se consideră pentru întreprindere ca o tendință pozitivă. În cazul în care ciclul operațional poate fi redus pe seama accelerării procesului de producție și a rotației creanțelor, ciclul financiar poate fi redus pe seama acestor factori, cît și pe seama încetinirii vitezei de rotație a datoriilor.
Gestiunea eficientă a numeralului și a creanțelor poate fi recomandată în baza evaluării ciclului operașional și financiar pentru următorul an.
Conform rezultatelor din anexa 6 perioada medie de colectare a creanțelor este în creștere cu efect negativ asupra volumului de mijloace bănești deținute (micșorarea de la 865384 lei la 664644 lei).
Se recomandă reducerea perioadei de colectare a creanțelor de la 25,5 zile la 14 – 17 zile prin reducere valorii medii a creanțelor la 24625742 lei () și sporirii venitului din vânzări la 515000000 lei.
Deci, perioada de colectare a creanțelor va fi de 17,22 lei = x 360.
Sporirea perioadei de conversiune a stocurilor la 20,17 zile = x 360.
Ciclul financiar = 20,17 + 17,22 = 37,39 zile.
Perioada medie de întârziere a plăților poate rămîne la același nivel de 33,27 zile sau să se reducă la 31 – 30 zile sau chiar să crească la 34 de zile. În acest caz ciclul financiar va fi de 6,39 zile sau 3,39 zile.
În concluzie trebuie să menționăm că, bugetul de trezorerie are un rol deosebit de important în gestionarea optimă a resurselor financiare proprii și împrumutate ale întreprinderii, iar fluxurile financiare de intrări sau ieșiri de numerar trebuie să asigure echilibrul financiar al activității.
Concluzii
Conținutul gestiunii activelor curente poate fi abordat prin referința la obiectul său, sarcinile fundamentale care i se cuvin, responsabilitățile operaționale care sunt încredințate specialiștilor din departamentul de gestiune a activelor curente.
În urma cercetărilor efectuate în cadrul capitolelor lucrării au fost atinse sarcinile și scopul propus inițial, fiind prezentată caracteristica activelor curente și a modului de clasificare după diverse criterii, precum și specificul gestiunii și analizei „Incomlac”.
Fiecare întreprindere are a ei venituri și cheltuieli, la fel le are și S.A. „Incomlac”. Activele curente sunt acele bunuri, care vor fi transformate în numerar, în maxim un an, care de regulă nu sunt foarte profitabile, dar tind să confere lichiditate și siguranță operațiunilor unei entități economice.
S.A. „Incomlac” este dotată cu utilaj tehnic modern. Astfel întreprinderea fabrică produse competitive de înaltă calitate, ce ocupă 21% pe piața produselor lactate din Republica Moldova.
În concluzie putem spune ca făra active curente funcționarea unei întreprinderi ar fi imposibilă, deoarece ele conțin cele mai importante elemente ale bilanțului contabil, cum ar fi materia primă, produse, creanțe, mijloace bănești, produse finite etc.
În urma analizei efectuate „Incomlac”, putem spune că aceasta este o întreprindere autonomă, deține independență economică, financiară și organizatorică.
Producția S.A. „Incomlac” tradițional ocupă poziția de lider pe piața autohtonă. Fiind parte componentă a economiei naționale, S.A. „Incomlac” intră în topul celor 10 întreprinderi prelucrătoare ale Republicii Moldova. În anul 2010 volumul de producere a atins cifra de 383 mln. lei, iar volumul de vînzări 434 mln. lei, majorîndu-se în comparație cu anul precedent cu 10,2%, ceea ce este foarte benefic pentru întreprindere. Aceasta a permis ca întreprinderea să aloce în bugetul de stat defalcări și impozite în sumă de 27033 mii lei.
Putem constata că „Incomlac” în toți trei ani activele curente reprezintă mai puțin de 50% din activele firmei. Observăm că se acordă o atenție redusă achiziționării și producerii activelor pentru consum propriu sau în scopul comercializării.
Deci, întreprinderea se află într-o situație favorabilă în ceea ce privește activele curente pe părți componente, adică dispune de suficiente stocuri de mărfuri și materiale, are creanțe în creștere (moment negativ pentru întreprindere), dar dispune și de mijloace bănești care ar fi de dorit să sporească pe viitor.
Analizînd viteza de rotație a activelor curente la entitatea economică studiată, am costatat că un nivel înalt al mijloacelor bănești denotă conservarea acestora, care prin urmare nu generează profit întreprinderii.
Apreciind durata de aflare a activelor curente în diferite faze de rotație a acestora în comparație cu datele din anii precedenți, am contatat, că activele curente aflate în diferite faze de circulație sunt utilizate cu o eficiență mai înaltă, ceea ce ne arată o accelerare a activelor curente ce este o situație benefică pentru întreprindere.
De asemenea putem afirma că „Incomlac”, în anul 2011 s-au utilizat mai eficient stocurile de materiale în activitatea sa de întreprinzător. Iar în scăzut considerent eficacitatea lor. Observăm că a crescut eficiența utilizării activelor curente în formă de produse, chiar dacă accelerarea este foarte mică. Astfel, am costatat că întreprinderea a lărgit piața de desfacere a produselor, a micșorat costul produselor vîndute și a îmbunătățit calitatea acestora.
De asemenea constatăm că pe seama creșterii vitezei de rotație a creanțelor pe termen scurt, se micșorează perioada de încasare a mijloacelor bănești, și ca urmare, se observă o creștere a acelor mai lichide mijloace în active curente. Dar aceasta nu înseamnă că dacă întreprinderea are încasări, atunci soldurile mijloacelor bănești ar trebui să fie mari, ci totuși pe seama plăților suma respectivă se diminuează. Astfel în baza flexibilității înalte este dificil de apreciat cu exactitate situațiile formate în perioada analizată.
Din an în an întreprinderea se dezvolta, își mărește capacitățile de producere, se înzestrează cu utilaj modern de o productivitate înaltă. Producția fabricată se bucura de o popularitate sporită în cea mai mare parte datorită calității înalte.
Sintetizînd unele aspecte ale literaturii de specialitate, despre modul de gestionare a activelor curente și analizînd activitatea întreprinderii S.A. „Incomlac” în domeniul respectiv, putem face concluziile că această întreprindere nu merge spre faliment, dar chiar și în timpul de criză înregistrează venituri destul de mari, ca să poate funcționa și în continuare.
Astfel putem face concluzia că valoarea maximă de utilizare a resurselor materiale a fost atinsă în anul 2010, fiind de 1,62 %, iar în 2011 de 1,3%. Tendința de descreștere a acestui indicator denotă o stare neeficientă de utilizare a resurselor materiale și aduce întreprinderii beneficii mai reduse decît în cazul diminuării randamentului de resurse materiale.
Sistemele moderne de gestiune a stocurilor presupun ca fiecare unitate economică să corespundă următoarelor cerințe:
determinarea cantității optime de comandat;
determinarea perioadei optime de aprovizionat;
determinarea stocului de siguranță optim în condițiile minimizării cheltuielilor.
După cum s-a menționat, unul din componentele activelor curente sînt stocurile de mărfuri și materiale, gestiunea cărora este punctul de plecare în cadrul gestiunii activelor curente.
În așa mod, actualizînd permanent baza de date privind stocurile la anumite intervale, pot fi obținute informații necesare privind lichidarea premiselor de formare a stocurilor peste cele normate și anume:
întocmirea la timp și în strînsă legătură a necesarului aprovizionrăii cu programul intern de producție;
utilizarea în producție, în primul rînd a stocurilor de materiale excesive, cu diminuarea corespunzătoare a aprovizionărilor;
inventarierea permanentă a stocurilor și vînzarea materialelor, care nu mai pot fi utilizate în producție, precum și vînzarea producției finite cu termenul lung de stocare la un preț acceptat de consumator.
Recomandările cele mai potrivite în acest sens constau în promovarea strategiei privind accelerarea rotației activelor curente, deoarece orice circuit în plus al mărfurilor, produselor reprezintă o modalitate de sporire a marjei comerciale (încheierea în termen a contractelor de aprovizionare, extinderea aprovizionării directe, folosirea rațională a spațiului comercial).
Bibliografie
1. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprindere nr. 845 din 03.01.1992 În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 2 art Nr : 33 din 28.02.1994.
2. Legea Republicii Moldova privind societățile pe acțiuni Nr. 1134 din 02.04.1997 În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 1-4 din 01.01.2008.
3. ANTONIU, N., ADOCHIȚEI, M., et al. Finanțele întreprinderilor. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1993. 208 p. ISBN 973-30-2340-X.
4. BĂLĂNUȚĂ, Vladimir. Analiza gestionară. Chișinău : Ed. ASEM, 2003. 120 p. ISBN 9975-75-186-5.
5. BOTNARI, Nadejda. Finanțele întreprinderii. Chișinău: Ed. ASEM, 2006. 240 p. ISBN 978-9975-78-482-5.
6. ILIE, Vasile. Gestiunea financiară a întreprinderii. București: Editura Meteor Press, 2008. 424 p. ISBN 973-728-068-7.
7. ILIE, Vasile. Gestiunea financiară a întreprinderii. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1999. 312 p. ISBN 973-30-9397-1.
8. STANCU, I. Finanțe. București: Ed. Economică, 2002. 1056 p. ISBN 973-590-512-4.
9. STÎNCU, Ion. Gestiunea Financiară. București: Editura Economică, 1994. 119 p. ISBN 973-964-871-1.
10. TOMA, Mihai. Finanțe și gestiune financiară de întreprindere. București: Editura Economică, 1998. 408 p. ISBN 973-590-034-3.
11. ȚIRIULINICOVA, N., PALADI, V. et al. Analiza rapoartelor financiare. Chișinău :
Ed. ASEM, 2011. 400p. ISBN 978-9975-78-995-0.
12. VINTILĂ, Georgeta. Gestiunea Financiară a Întreprinderii. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2005. 430 p. ISBN 973-30-1398-6.
13. VINTILĂ, G. Diagnosticul financiar si evaluarea întreprinderilor, București: Editura Didactică și Pedagogică, 1998. 335 p. ISBN 973-30-5681-2.
14. Закoн Pecпyблики Moлдoва «Oб oбщecтваx c oгpаничeннoй oтвeтcтвeннocтью» № 135 oт 14.06.2007 г. În: Monitorul oficial al Republicii Moldova, 17 aug., ., nr. 127-130.
15. Закoн Pecпyблики Moлдoва «Oб акциoнepныx oбщecтваx» №1134-XIII oт 2.04.1997 г. In: Monitorul oficial al Republicii Moldova, 12 iunie 1997, nr. 38-39.
16. HCБУ 1 «Учeтная пoлитика». În: Monitorul oficial al Republicii Moldova, 30 dec., 1997, nr. 88-91 (c пocлeдyющими измeнeниями и дoпoлнeниями, внeceнными Пpиказoм Mиниcтepcтва Финанcoв Pecпyблики Moлдoва oт 3 маpта 2000 гoда).
17. HCБУ 5 «Пpeдcтавлeниe финанcoвыx oтчeтoв». În: Monitorul oficial al Republicii Moldova, 30 dec., 1997, nr. 88-91 (c пocлeдyющими измeнeниями и дoпoлнeниями, внeceнными Пpиказoм Mиниcтepcтва Финанcoв Pecпyблики Moлдoва oт 3 маpта 2000 гoда).
18. HCБУ 2 «Toваpнo-матepиальныe запаcы». În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30 dec., 1997, nr. 88 – 91 (c пocлeдyющими измeнeниями и дoпoлнeниями, внeceнными Пpиказoм Mиниcтepcтва Финанcoв Pecпyблики Moлдoва oт 3 маpта 2000 гoда).
19. HCБУ 7 «Oтчeт o движeнии дeнeжныx cpeдcтв». În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30 dec., 1997, nr. 88 – 91 (c пocлeдyющими измeнeниями и дoпoлнeниями, внeceнными Пpиказoм Mиниcтepcтва Финанcoв Pecпyблики Moлдoва oт 3 маpта 2000 гoда).
20. HCБУ 18. «Дoxoд». In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30 dec., 1997, nr. 88 – 91 (c пocлeдyющими измeнeниями и дoпoлнeниями, внeceнными Пpиказoм Mиниcтepcтва Финанcoв Pecпyблики Moлдoва oт 3 маpта 2000 гoда).
21. БAЛЫHCКИЙ, Aндpeй. Финанcы пpeдпpиятий и кopпopаций: Учeб. / Aндpeй Балынcкий, Hадeжда Шeвчeнкo. – Bălți : S.n., 2006. – 384 c. ISBN 978-9975-9572-3-6.
22. БAЛЫHCКИЙ, Aндpeй. Meтoдoлoгия наyчныx экoнoмичecкиx иccлeдoваний. Учeб. – Кишинeв: Издатeльcтвo MARKETING PLUS, 2005. – 208 c. ISBN 9975-9970-0-7.
23. ИOHOBA, A. Ф.; CEЛEЗHEBA, H. H. Финанcoвый анализ: yчeб. – M.: TК Beлби, Изд-вo Пpocпeкт, 2006. – 624 c. ISBN 5-482-00559-3.
24. КУКУШКИH, C. H. Финанcoвo-экoнoмичecкий анализ дeятeльнocти пpeдпpиятия: Кoнcпeкт лeкций. – M.: Пpиop-издат, 2006. – 192 c. ISBN 5-9512-0581-6.
25. ЛAПУCTA, M. Г.; MAЗУPИHA, T. Ю.; CКAMAЙ, Л. Г. Финанcы opганизаций (пpeдпpиятий): Учeб. – M.: ИHФPA-M, 2008. – 575 c. ISBN 978-5-16-002926-9.
26. ПИBOBAPOB, К. B. Финанcoвo-экoнoмичecкий анализ xoзяйcтвeннoй дeятeльнocти кoммepчecкиx opганизаций. – 3-e изд. – M. Издатeльcкo-тopгoвая кopпopация «Дашкoв и Кo», 2006. – 120 c. ISBN 5-94798-933-6.
27. XPУЦКИЙ, B. E., CИЗOBA, T. B., ГAMAЮHOB, B. B. Bнyтpифиpмeннoe бюджeтиpoваниe: Hаcтoльная книга для пocтанoвки финанcoвoгo планиpoвания. – M.: Финанcы и cтатиcтика, 2003. – 400 c. ISBN 5-279-02216-0.
Bibliografie
1. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprindere nr. 845 din 03.01.1992 În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 2 art Nr : 33 din 28.02.1994.
2. Legea Republicii Moldova privind societățile pe acțiuni Nr. 1134 din 02.04.1997 În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 1-4 din 01.01.2008.
3. ANTONIU, N., ADOCHIȚEI, M., et al. Finanțele întreprinderilor. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1993. 208 p. ISBN 973-30-2340-X.
4. BĂLĂNUȚĂ, Vladimir. Analiza gestionară. Chișinău : Ed. ASEM, 2003. 120 p. ISBN 9975-75-186-5.
5. BOTNARI, Nadejda. Finanțele întreprinderii. Chișinău: Ed. ASEM, 2006. 240 p. ISBN 978-9975-78-482-5.
6. ILIE, Vasile. Gestiunea financiară a întreprinderii. București: Editura Meteor Press, 2008. 424 p. ISBN 973-728-068-7.
7. ILIE, Vasile. Gestiunea financiară a întreprinderii. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1999. 312 p. ISBN 973-30-9397-1.
8. STANCU, I. Finanțe. București: Ed. Economică, 2002. 1056 p. ISBN 973-590-512-4.
9. STÎNCU, Ion. Gestiunea Financiară. București: Editura Economică, 1994. 119 p. ISBN 973-964-871-1.
10. TOMA, Mihai. Finanțe și gestiune financiară de întreprindere. București: Editura Economică, 1998. 408 p. ISBN 973-590-034-3.
11. ȚIRIULINICOVA, N., PALADI, V. et al. Analiza rapoartelor financiare. Chișinău :
Ed. ASEM, 2011. 400p. ISBN 978-9975-78-995-0.
12. VINTILĂ, Georgeta. Gestiunea Financiară a Întreprinderii. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2005. 430 p. ISBN 973-30-1398-6.
13. VINTILĂ, G. Diagnosticul financiar si evaluarea întreprinderilor, București: Editura Didactică și Pedagogică, 1998. 335 p. ISBN 973-30-5681-2.
14. Закoн Pecпyблики Moлдoва «Oб oбщecтваx c oгpаничeннoй oтвeтcтвeннocтью» № 135 oт 14.06.2007 г. În: Monitorul oficial al Republicii Moldova, 17 aug., ., nr. 127-130.
15. Закoн Pecпyблики Moлдoва «Oб акциoнepныx oбщecтваx» №1134-XIII oт 2.04.1997 г. In: Monitorul oficial al Republicii Moldova, 12 iunie 1997, nr. 38-39.
16. HCБУ 1 «Учeтная пoлитика». În: Monitorul oficial al Republicii Moldova, 30 dec., 1997, nr. 88-91 (c пocлeдyющими измeнeниями и дoпoлнeниями, внeceнными Пpиказoм Mиниcтepcтва Финанcoв Pecпyблики Moлдoва oт 3 маpта 2000 гoда).
17. HCБУ 5 «Пpeдcтавлeниe финанcoвыx oтчeтoв». În: Monitorul oficial al Republicii Moldova, 30 dec., 1997, nr. 88-91 (c пocлeдyющими измeнeниями и дoпoлнeниями, внeceнными Пpиказoм Mиниcтepcтва Финанcoв Pecпyблики Moлдoва oт 3 маpта 2000 гoда).
18. HCБУ 2 «Toваpнo-матepиальныe запаcы». În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30 dec., 1997, nr. 88 – 91 (c пocлeдyющими измeнeниями и дoпoлнeниями, внeceнными Пpиказoм Mиниcтepcтва Финанcoв Pecпyблики Moлдoва oт 3 маpта 2000 гoда).
19. HCБУ 7 «Oтчeт o движeнии дeнeжныx cpeдcтв». În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30 dec., 1997, nr. 88 – 91 (c пocлeдyющими измeнeниями и дoпoлнeниями, внeceнными Пpиказoм Mиниcтepcтва Финанcoв Pecпyблики Moлдoва oт 3 маpта 2000 гoда).
20. HCБУ 18. «Дoxoд». In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30 dec., 1997, nr. 88 – 91 (c пocлeдyющими измeнeниями и дoпoлнeниями, внeceнными Пpиказoм Mиниcтepcтва Финанcoв Pecпyблики Moлдoва oт 3 маpта 2000 гoда).
21. БAЛЫHCКИЙ, Aндpeй. Финанcы пpeдпpиятий и кopпopаций: Учeб. / Aндpeй Балынcкий, Hадeжда Шeвчeнкo. – Bălți : S.n., 2006. – 384 c. ISBN 978-9975-9572-3-6.
22. БAЛЫHCКИЙ, Aндpeй. Meтoдoлoгия наyчныx экoнoмичecкиx иccлeдoваний. Учeб. – Кишинeв: Издатeльcтвo MARKETING PLUS, 2005. – 208 c. ISBN 9975-9970-0-7.
23. ИOHOBA, A. Ф.; CEЛEЗHEBA, H. H. Финанcoвый анализ: yчeб. – M.: TК Beлби, Изд-вo Пpocпeкт, 2006. – 624 c. ISBN 5-482-00559-3.
24. КУКУШКИH, C. H. Финанcoвo-экoнoмичecкий анализ дeятeльнocти пpeдпpиятия: Кoнcпeкт лeкций. – M.: Пpиop-издат, 2006. – 192 c. ISBN 5-9512-0581-6.
25. ЛAПУCTA, M. Г.; MAЗУPИHA, T. Ю.; CКAMAЙ, Л. Г. Финанcы opганизаций (пpeдпpиятий): Учeб. – M.: ИHФPA-M, 2008. – 575 c. ISBN 978-5-16-002926-9.
26. ПИBOBAPOB, К. B. Финанcoвo-экoнoмичecкий анализ xoзяйcтвeннoй дeятeльнocти кoммepчecкиx opганизаций. – 3-e изд. – M. Издатeльcкo-тopгoвая кopпopация «Дашкoв и Кo», 2006. – 120 c. ISBN 5-94798-933-6.
27. XPУЦКИЙ, B. E., CИЗOBA, T. B., ГAMAЮHOB, B. B. Bнyтpифиpмeннoe бюджeтиpoваниe: Hаcтoльная книга для пocтанoвки финанcoвoгo планиpoвания. – M.: Финанcы и cтатиcтика, 2003. – 400 c. ISBN 5-279-02216-0.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Gestiunea Activelor Curente In Cadrul Intreprinderii In Baza Materialelor Incomlac S.a (ID: 140623)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.