Gestionarea Unei Crize Prin Medierea Specialistilor In Relatii Publice
INTRODUCERE
Cea mai mare criză economică de la Marea Depresiune nu este un fenomen
natural, ci un dezastru provocat de om în care toți jucăm un rol”.
The Guardian, 29 ianuarie 2009
La aproape doi ani de la declanșarea primelor semne ale crizei financiare, pe lângă avalanșa de informații cu caracter economic, asistăm la înmulțirea declarațiilor politice cu privire la acest fenomen devastator. Deși s-a recurs, încă de la început, la mobilizări impresionante de resurse (financiare, instituționale și de voință politică) pentru minimizarea efectelor crizei, obiectivele declarate – eliminarea activelor financiare toxice, recapitalizarea băncilor, relansarea creditării economiei, prevenirea unei recesiuni economice de proporții etc. – sunt departe de a fi atinse.
Coroborând ineficiența măsurilor anti-criză cu ideea, din ce în ce mai prezentă în discursurile principalilor oameni politici, potrivit căreia actuala criză nu trebuie văzută doar ca o provocare economică, ci mai ales ca o oportunitate politică, putem anticipa o posibilă redefinire a pozițiilor principalilor actori globali, și, în consecință, o posibilă resetare a ordinii mondiale.
Dacă privim criza ca pe o perioadă de încheiere a tranziției multidimensionale de la Războiul Rece către un nou viitor global, putem estima că a sosit momentul unor repoziționări strategice, fiind recomandabil, mai mult decât oricând, ca România să nu piardă din vedere perspectiva și, odată cu ea, locul strategic al statutului roman în această nouă ordine.
Se poate considera că acesta este momentul optim pentru elaborarea unei viziuni naționale, pentru câteva decenii de acum înainte, dacă se dorește valorificarea oportunităților, dureros deschise, și în propriul interes.
România, care, ca multe alte țări, a început să sufere de propagarea efectelor crizei financiare internaționale în economia reală, este în vâltoarea unei dezbateri aprinse circumscrise aspectelor imediat vizibile ale impactului crizei.
CAPITOLUL II. DE LA RISC LA CRIZĂ. GESTIONAREA SITUAȚIILOR DE CRIZĂ
2.1. Interferențe între risc și criză
Criza economică începută în 2007 și cu termen de finalizare incert reprezintă un subiect preocupant pentru multă lume. Este cert că astăzi asistăm la cea mai gravă criză din ultimii 80 de ani.
Există o explicație oficială a crizei, furnizată de instituțiile publice, potrivit căreia problema își are originea în comportamentul nepotrivit al agenților economici și în imposibilitatea pieței de a funcționa lin, asigurând alocarea corespunzătoare a resurselor (cuvinte cheie: asimetrie informațională, capcana lichidității, deflație ș.a.).
Pe de altă parte, majoritatea cercetătorilor – membri corpului academic, dar și analiștii din sectorul privat – susțin că tocmai intervenția statului a sădit semințele turbulențelor financiare pe care le traversăm în prezent. Ca un corolar, potrivit acestora, rețeta prescrisă de autorități nu poate duce la atenuarea dificultăților economice ci, din contră, la agravarea lor.
Criza economică este rezultatul unui complex de factori, care includ în principal: erori de politică monetară, distorsionarea stimulentelor agenților economici și patologia politicii de reglementare financiar-bancară.
Principalul risc pentru societăți îl reprezintă și la această oră situația economică. Deși au trecut trei ani de la criza financiară aceasta continua să influențeze și la această oră acțiunile managerilor. Rezultatul a surprins experții AON care au intervievat manageri de risc și chief executive officer pentru sondajul bienal Global Risk Management Survey ce se realizează cu participarea de societăți din 58 de țări. Pe următoarele locuri găsim schimbările normative, creșterea competitivității, daunele de imagine, lipsa de inovație, lipsa de atractivitate și a capacității de reținere de noi talente, etc.
În economia globală de astăzi, nu se mai poate vorbi despre riscuri izolate , delimitate de mediul economic local sau național, din moment ce ramificațiile contractuale se extind peste granițele culturale și etnice. Să privim la nouă hartă europeană, care reprezintă de altfel și etalonul transnaționalității economice și ne putem face o idee clară despre mișcările economico financiare la nivel mondial. Cu aceste precizări generale, subiectul riscului în afaceri devine din ce în ce mai important.
Odată cu intrarea României în comunitatea Europeană și cu necesitatea adaptării mediului economic Românesc la normele de piață ale acesteia, apare clar necesitatea, unei analize de risc în toate domeniile economice .
Forumul Economic Mondial (WEF – World Economic Forum) a lansat la începutul acestui an raportul asupra riscurilor globale pentru 2010. Această organizație, în colaborare cu câteva dintre cele mai importante instituții financiare mondiale, printre care și MARSH, elaborează un raport complet cu privire la riscurile ce vizează omenirea pentru anul în curs. Acest raport este cel mai popular de acest tip și este prezentat și discutat în cadrul Forumului Economic de la Davos, organizat de WEF.
Această publicație a devenit cu atât mai așteptată și mai dorită cu cât criza economică a schimbat rapid riscurile care amenință economia mondială. Astfel, edițiile 2009 și 2010 au fost cele mai căutate. După șocul suferit de economia mondială în 2008, 2009 a fost anul analizei și ajustărilor. în ceea ce privește riscurile mondiale prezentate în acest raport în ultimii cinci ani, acestea s-au schimbat foarte puțin. Ceea ce s-a schimbat dramatic este acceptarea idei că riscurile sunt globale și interconectate, iar șocurile și vulnerabilitățile nu mai sunt locale, ci globale. Totuși, felul în care aceste riscuri sunt tratate diferă de la o locație la alta.
Primul lucru subliniat în acest raport este faptul că, la nivel global, se resimte o creștere acută a inter-conectivității economiilor, iar această stare de fapt generează un risc sistemic crescut. Așadar, este nevoie de măsuri globale unitare care să trateze aceste riscuri care amenință bunul mers al economiei mondiale. În al doilea rând, chiar dacă șocurile brute, precum incidente geopolitice grave, atacurile teroriste sau catastrofele naturale, pot avea un impact major, falimentul treptat sau riscurile ce cresc în intensitate sunt considerate, în această perioadă, mult mai de impact, dar și mai probabile.
Deoarece aceste falimente și riscuri sistemice evoluează într-o perioadă mai lungă de timp, ele pot fi grav subestimate. Aceste riscuri sistemice se referă la schimbările majore care pot afecta economia mondiala în următorii ani sau în următoarele zeci de ani. Spre exemplu, creșterea populației mondiale, îmbătrânirea acesteia și creșterea consumului au efecte directe asupra resurselor, schimbărilor climatice, sănătății populației și politicilor fiscale.
Apariția mai multor poli de putere în economia și politica mondială este o nouă schimbare sistemică. în același timp, două națiuni, China și Statele Unite, vor juca un rol important, prin politicile lor de economisire și investiții.
O a treia temă a raportului reia un subiect important din 2009, care se referă la diferențele de politici economice la nivel mondial. În condițiile în care au crescut mult presiunile asupra guvernelor pentru rezultate pe termen scurt, s-ar impune rezolvarea problemelor de unificare a legislațiilor. Coordonarea mai bună a supravegherii la nivel macro, politici energetice eficiente și noi mecanisme de gestionare a resurselor sunt aspecte cheie în reducerea expunerii la risc. Specialiștii implicați în redactarea acestui raport au indicat faptul că următorii ani sunt foarte importanți și vor dovedi voința politică, viziunea și disponibilitatea guvernelor, companiilor și, de ce nu, indivizilor de a lua decizii dificile, dar care vor ajuta în lupta împotriva riscurilor.
Riscuri „vedetă“
Raportul World Economic Forum 2010 a punctat asupra câtorva riscuri ce se vor dovedi importante în acest an. Acestea pot avea o influență la nivel de sistem și sunt strâns legate de tendințele pe termen lung ale economiei mondiale.
Lista riscurilor „vedetă” cuprinde:
Crize fiscale, cu implicațiile lor sociale și politice
Drept răspuns la criza financiară globală, multe țări sunt în pericol de a-și extinde nivelul de îndatorare spre zone complet nesustenabile care, în schimb, vor exercita presiuni asupra ratei dobânzilor. Ca și consecință finală, nivelurile de îndatorare nesustenabile vor degenera în crize sociale politice sau chiar de suveranitate financiară a unor state. Post-factum, se poate spune că acest punct reprezintă o previziune împlinită prin criza din Grecia.
Scăderea investițiilor în infrastructură, atât în proiecte noi, cât și în unele existente, având astfel impact asupra creșterii economice, asupra lipsei resurselor și putând influența direct schimbările climatice
Numeroase studii la nivel global au arătat, în repetate rânduri, că largi segmente ale infrastructurii apei, energiei sau transportului au deficiențe structurale sau au funcționalități depășite din punct de vedere tehnic, necesitând investiții anuale importante pentru evitarea unor catastrofe.
Bolile cronice și impactul lor, atât asupra celor mai avansate economii ale lumii, cât și asupra țărilor în curs de dezvoltare
Ca și consecință a schimbărilor socio-demografice profunde, a schimbării obiceiurilor culinare și fizice, bolile cronice continuă să se extindă rapid în țările dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Efectul direct este creșterea costurilor cu sistemele sanitare, concomitent cu reducerea productivității și a creșterii economice.
Crize provocate de bule ale activelor, precum cea din sectorul imobiliar
Riscul de scădere bruscă a prețurilor unor anumite active rămâne, și în 2010, unul dintre cele mai puternice din spectrul aflat sub analiza experților WEF și MARSH – acesta fiind atât probabil, cât și important din punct de vedere al efectelor sale. Există îngrijorări serioase cu privire la declinul dolarului american și la ratele scăzute ale dobânzilor practicate la nivel mondial. Acești factori ar putea influența o nouă criză, de data aceasta cauzată de lichiditate, nu de îndatorare. Experții sunt îngrijorați și de faptul că recesiunea încă nu a atins punctul maxim în anumite zone ale globului.
Nivelul falimentelor în zona întreprinderilor mici și mijlocii rămâne ridicat. Nivelul de neplată a creditelor, chiar și a cardurilor de credit a atins un maxim istoric, fapt legat direct de nivelurile foarte mari ale ratei șomajului. Spre exemplu, șomajul de peste 10% din Statele Unite este mult peste nivelul de 6,5%, luat ca referință în calculele actuariale folosite în designul acestor produse financiare.
Celelalte riscuri expuse în acest raport sunt totuși la fel de importante și au nevoie de soluții globale. Totuși, acestea au șanse ceva mai reduse de a-și manifesta întreg spectrul de efecte în cursul acestui an. Raportul le evidențiază cu scopul de a elimina lipsa de informație. Specialiștii implicați susțin că ignorarea riscurilor globale este una dintre cele mai grave, dar și cele mai frecvente greșeli ale guvernelor, companiilor și ale opiniei publice, în general. Aceste riscuri includ:
crima organizată trans-națională;
corupția generalizată;
lipsa biodiversității;
vulnerabilitatea informatică.
Problema chineză
China pare să fi navigat cu succes prin apele tulburi ale recesiunii globale. Totuși, motorul acestui rezultat pozitiv stă în cererea internă crescută, iar cererea internă a fost stimulată de creșterea volumului de creditare. Astfel, există un risc crescut ca banii să fi fost îndreptați către zone supraevaluate, cum ar fi sectorul imobiliar. O întrerupere a creșterii economiei chineze ar avea un efect direct și important asupra piețelor globale. Guvernul chinez are acum în față un număr important de provocări: creșterea cererii interne, pentru a contrabalansa lipsa cererilor la export, și menținerea monedei naționale, renmimbi, la un nivel cât mai stabil.
Concluzii
nformatică.
Problema chineză
China pare să fi navigat cu succes prin apele tulburi ale recesiunii globale. Totuși, motorul acestui rezultat pozitiv stă în cererea internă crescută, iar cererea internă a fost stimulată de creșterea volumului de creditare. Astfel, există un risc crescut ca banii să fi fost îndreptați către zone supraevaluate, cum ar fi sectorul imobiliar. O întrerupere a creșterii economiei chineze ar avea un efect direct și important asupra piețelor globale. Guvernul chinez are acum în față un număr important de provocări: creșterea cererii interne, pentru a contrabalansa lipsa cererilor la export, și menținerea monedei naționale, renmimbi, la un nivel cât mai stabil.
Concluzii
Concluziile sunt simple, dar complexe în același timp. Criza nu a trecut, unele țări nu au atins punctul maxim al acesteia, nesăbuința guvernanților afectează economia globală, iar companiile care nu-și reanalizează expunerea la risc sunt vizate de insolvență sau chiar de faliment.
2.2. Cauze generatoare de crize în organizațiile de afaceri
În lucrările consacrate managementului crizei se consideră că aceasta apare atunci când „întregul sistem este afectat, în așa fel încât existența sa fizică este amenințată; în plus, valorile de bază ale membrilor sistemului sunt amenințate într-o asemenea măsură, încât indivizii sunt obligați, fie să realizeze caracterul eronat al acestor valori, fie să dezvolte mecanisme de apărare împotriva acestor valori”. Cei doi autori disting între incidente (afectează fizic numai un subsistem al organizației), accidente (afectează fizic întreaga organizație), conflicte (afectează simbolic un subsistem) și crize (afectează simbolic întreaga organizație). Din această perspectivă managerială, criza este rezultatul „amenințărilor din mediu corelate cu slăbiciunile organizației; ea apare atunci când amenințările din mediu interacționează cu slăbiciunile din interiorul organizației”.
În cercetările, dezbaterile și practicile recente din domeniul relațiilor publice situațiile de criză sau de pre-criza sunt definite ca fenomene de întrerupere a funcționării normale a unei organizații și ca momente de blocare sau de proastă organizare a schimbului de informații dintre organizație și publicul ei, intern sau extern). Crizele apar, în consecință, ca fenomene care pot aduce daune unei organizații, atât în planul pierderilor materiale, cât și în acela al prestigiului social, prin stricarea imaginii (reputației) publice. După M.W. Allen, R.H. Caillouet (1994, p. 44-45), programele de răspuns la criză, gândite și aplicate de departamentele de relații publice, trebuie să se bazeze pe diferite strategii de comunicare, în măsură să influențeze publicul și să schimbe modul în care acesta interpretează acea criză. În consecință, pentru specialiștii în relațiile publice, criza reprezintă un teren predilect pentru conceptualizarea și aplicarea unor strategii de comunicare vizând limitarea sau stoparea daunelor.
Într-o lucrare de referință în bibliografia de relații publice, criza este definită ca "un eveniment major, impredictibil, care poate conduce la efecte negative; acestea pot afecta organizația în ansamblul ei, sau sectorial, angajații, produsele, serviciile, starea financiară și reputația acesteia”.
K. Fearn- Banks, o autoare consacrată în acest domeniu, susține că o criză este “o situație cu consecințe potențial negative, care afectează o organizație, o companie sau o întreprindere, precum și publicurile, produsele, serviciile, sau renumele acestora”
Alex Mucchielli definește criza în funcție de:
1. Situații generatoare de criză: restructurare, surplus de personal, structura relației logica ierarhică – logica afectivă (prietenie – ierarhie);
2. Elemente fundamentale ce caracterizează situațiile de criză:
a) destabilizarea funcțiilor întreprinderii: adaptare, conducere, coerentă, motivație;
b) apariția unei stări socio-emoționale a colectivității, stare marcată de fenomene psihologice: reacții de apărare, demoralizare, disociere, zvonuri, crize de nervi, de plâns, de sinceritate.
Pentru el criza este un moment dificil care duce la întreruperea activităților normale ale unei organizații și pierderea punctelor ei de reper. O astfel de situație implica și stări psihologice specifice ca plânsul.
Un element nou este întâlnit la A. Mucchielli și care îl diferențiază de ceilalți teoreticieni. Citându-i pe R. Thom și pe J. Freund, Alex Mucchielli evidențiază cauzele apariției unei crize ca fiind înrădăcinate în ființă umană: “Criza presupune întotdeauna existența unui element subiectiv, ea nu poate să apere decât la o ființă înarmată cu conștiință”. și “Fundamental, ea este mai degrabă în spirite decât în faptele materiale”.
c) destabilizarea funcțiilor întreprinderii: adaptare, conducere, coerentă, motivație;
d) apariția unei stări socio-emotionale a colectivității, stare marcată de fenomene psihologice: reacții de apărare, demoralizare, disociere, zvonuri, crize de nervi, de plâns, de sinceritate.
Criza, ca fenomen social complex, este supusă legic unor determinări cauzale care-i definesc esență, îi configurează structura și procesualitatea. Prin activitatea lor conștientă oamenii pot descoperi diferite Înlănțuiri cauzale, pot modifica sistemul de condiții sau, mai exact, acțiunea factorilor care Însoțesc crizele În derularea lor, dar nu pot suprima relațiile cauzale sau introduce ordine cauzală în societate. Legea cauzalității se manifestă diferit în funcție de varietatea formelor de mișcare și a nivelelor de organizare a materiei. În cazul unui raport cauzal, obiectul sau fenomenul care precede și provoacă (determina) producerea altui obiect sau fenomen se numește cauza, iar obiectul sau fenomenul care succede și a cărui pondere este provocată (determinată) de cauză este numit efect. Conform concepției deterministe între cauză și efect se stabilește un raport de necesitate. Constantă acestui raport este întotdeauna mediată de condiții, adică de factorii care însoțesc cauzele în derularea lor. Cauzele pot provoca aceleași efecte (tipuri de crize) numai dacă acționează în aceleași condiții.
Odată apărută, criza poate avea un rol activ, prin efectele produse, asupra cauzelor care au generat-o, influențându-le favorabil sau nefavorabil. Indiferent de rolul pe care îl joacă criza în raport cu cauzele care au produs-o, acestea din urmă au rolul determinant.
Știința contemporană demonstrează faptul că între cauzele crizelor și crizele propriu –
zise există relații precise: continuitate, interdependenta, corelație calitativă, autoreglare.
Această scurtă abordare filosofică a raporturilor existente între cauze și crize (efecte) permite înțelegerea fenomenului criză la nivel individual, organizațional, național, regional (zonal) si global. Crizele pot apare ca fenomene sociale atât pe plan intern cât și pe plan internațional. În ambele situații, este absolut necesară identificarea și definirea factorilor care le generează și care pot fi grupați astfel:
a) factorii interni: – acele elemente, situații sau condiții interne care prin natura lor generează efecte destabilizatoare pentru componentele sistemului național.
posibilele evoluții negative în domeniul democratizării, respectării drepturilor omului și al dezvoltării economice cu efecte destabilizatoare pe plan național, pe zone extinse;
persistența problemelor grave de natură economică, financiară și socială, generate de prelungirea tranziției și întârzierea reformelor structurale;
accentuarea formelor de corupție și de administrare deficitară a resurselor publice care produc adâncirea inechităților sociale, proliferarea economiei subterane și fenomenul de excluziune socială;
reacțiile ineficiente ale instituțiilor statului în fața acutizării fenomenelor de criminalitate economică și de perturbare a ordinii publice și siguranței cetățeanului, fenomene care au efecte negative asupra coeziunii și solidarității sociale, asupra calității vieții cetățenilor;
menținerea unor surse și cauze de potențiale conflicte sociale punctuale, de mai mică sau mai mare întindere, cu efecte asupra consumului inutil al energiei, diminuării sau întreruperii proceselor și activităților economice propriu-zise și asupra stării de liniște a populației;
nerespectarea normelor ecologice în funcționarea unor obiective industriale, producerea unor dezastre ecologice, catastrofe naturale și procese de degradare a mediului;
existența unei birocrații excesive în administrație, cu efecte asupra slăbirii coeziunii sociale și civice și scăderea nivelului de încredere a cetățenilor în instituțiile statului;
menținerea unor decalaje de dezvoltare între regiunile statului;
menținerea la un nivel scăzut a infrastructurii informaționale și întârzieri în realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizării;
emigrarea specialiștilor din diferite domenii de vârf, fenomen ce afectează potențialul de dezvoltare a societății romanești;
existența și funcționarea unui sistem de educație rigid și opac care promovează criterii egalitariste de organizare și administrare, sensibil la presiunile și interesele individuale și de grup.
b) factori externi: – acele elemente, situații sau condiții externe care prin acțiunea lor favorizează apariția și dezvoltarea crizelor interne și internaționale (regionale, zonale, globale).
Pot fi identificați următorii factori externi:
evoluții negative pe plan regional, zonal, în domeniul democratizării, respectării drepturilor omului și al dezvoltării economice;
limitarea accesului statelor la unele resurse și oportunități regionale importante pentru realizarea intereselor naționale;
migrația clandestină, apariția unor fluxuri de refugiați, exodul creierelor;
proliferarea armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor și materialelor nucleare, a armamentelor și mijloacelor letale neconvenționale;
proliferarea și dezvoltarea rețelelor teroriste, a crimei organizate transnaționale, a traficului ilegal de persoane, droguri, armamente și muniție, de materiale radioactive și strategice;
acțiuni de incitare la extremism, intoleranță, separatism sau xenofobie, care pot afecta statul și promovarea valorilor democratice;
existența unor decalaje între nivelurilor de dezvoltare, asigurare a securității și gradul de stabilitate ale statelor din proximitatea statului în cauză;
terorismul politic transnațional și internațional, inclusiv sub formele sale biologice și informatice;
atentatele la siguranța mijloacelor de transport intern și internațional;
acțiuni destinate în mod premeditat afectării imaginii statului în plan internațional, cu efecte asupra credibilității și seriozității În Îndeplinirea angajamentelor asumate;
agresiunea economico-financiară;
provocarea cu intenție a catastrofelor ecologice.
În contextul unei acțiuni conjugate a acestor factori, este tot mai greu de făcut o disociere netă între ceea ce se petrece, ca fenomene pe plan intern și ce se întâmplă pe plan internațional. Accentuarea interdependentelor multiple dintre acești factori, globalizarea și liberalizarea schimburilor de la cele comerciale la cele informaționale, fac tot mai dificilă o asemenea disociere într-un mediu globalizat în care atât factorii interni cât și cei externi se pot genera și potenta reciproc. Fundalul pe care se proiectează dinamica acestor interdependente este totuși unul pozitiv, fiind susținut de un spirit european și mondial de cooperare și dialog precum și de implicarea unor organisme globale în gestionarea problemelor complexe generatoare de crize. Pe acest fundal, responsabilitatea statului este de a gestiona cu autoritate acțiunea factorilor de natura strict internă pentru a oferi un cadru atractiv, economico-social care să poziționeze în mod favorabil statul respectiv în mediul internațional.
CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ: OUG 50/2010 PRIVIND CONTRACTELE DE CREDIT PENTRU CONSUMATORI
3.1. Decizia instituțională
Ordonanța de Urgență nr 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a intrat în vigoare la 21 iunie 2010.
Prevederile noului act normativ se aplică atât contractelor noi cât și celor aflate în derulare, indiferent de valoarea acestora. Instituțiile de creditare au la dispoziție 90 de zile pentru modificarea prin acte adiționale a contractelor de creditare aflate în derulare în conformitate cu noile reglementări.
Termenul de 90 zile pentru actualizarea contractelor la forma legală nu reprezintă o perioadă de derogare de la aplicarea prevederilor legii. Începând din 21 iunie 2010, prevederile din contract care contravin OUG 50/2010 sunt nule de drept, indiferent dacă contractul a fost actualizat sau nu. În această perioadă, toate cererile de rambursare anticipată a creditelor se rezolvă conform prevederilor OUG 50/2010. Toate comisioanele aferente creditelor trebuie actualizate pentru a se conforma noilor reglementări.
Ca noutate, Ordonanța de Urgență nr. 50/2010 prevede:
comision de rambursare anticipată de maxim 1% pentru credite cu dobândă fixă;
nu se percepe comision de rambursare anticipată la credite cu dobândă variabilă;
se limitează comisioanele aferente derulării contractului de credit la:
– comision de administrare credit,
– comision de penalizare pentru întârzierea la plată,
– comision de rambursare anticipată dacă dobânda e fixă,
– comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor;
– suplimentar, creditorul are dreptul să perceapă doar comision de analiză dosar (numai în cazul în care acceptă creditarea) și comision aferent costurilor cu asigurarea (doar pentru situațiile în care este prevăzută asigurare – excluse contractele de descoperit de cont, creditul de consum, etc.)
interzicerea explicită a unor comisioane pentru operațiuni cu numerar pentru plata ratelor la credit sau tragerea transelor din credit;
obligația de a calcula dobânda variabilă în mod transparent; formula de calcul trebuie să aibă ca referință ROBOR/LIBOR/EURIBOR/dobânda de referință BNR. Marja fixă nu poate fi modificată de creditor pe durata contractului decât în favoarea consumatorului. Intervalele de timp la care se recalculează dobânda sunt prevăzute în contract;
pentru contractele noi, creditorul trebuie să prezinte consumatorului înainte de semnarea contractului un formular standardizat cu toate datele tehnice ale creditului, inclusiv DAE, formula de calcul a dobânzii și suma totală ce urmează a fi rambursată;
creditorul trebuie să prezinte consumatorului contractul de credit cu cel puțin 15 zile înainte de semnare;
dreptul consumatorului de a renunța necondiționat, fără justificări, fără a invoca motive, în termen de 14 zile de la semnare, la un contract de credit.
Actul normativ se aplică contractelor de credit, inclusiv contractelor de credit garantate cu ipotecă sau cu o altă garanție pentru proprietatea imobiliară sau garantate printr-un drept privind proprietatea imobiliară, precum și contractelor de credit al căror scop îl constituie dobândirea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri existente sau proiectate, indiferent de valoarea totală a creditului, precum și contractelor de leasing.
Sfaturi pentru consumatori
• La încheierea unui nou contract de credit:
– să se ceară formularul standard cu parametrii tehnici ai creditului și să se verifice dacă a fost completat cu toate informațiile privind costul creditului;
– să se folosească acest formular pentru a compara ofertele de la posibili creditori;
– formularul conține suma totală de rambursat (rate plus dobânzi plus comisioane) ce poate fi folosită cu ușurință ca parametru pentru a compara diferite oferte;
– să se ceară un exemplar al contractului de credit pentru a-l studia în liniște acasă, înainte de a semna;
– dacă există neclarități, este indicat să se ceară părerea unui consultant;
– creditorul este obligat să prezinte clientului contractul cu cel puțin 15 zile înainte de semnare, pentru orice derogare trebuie să se ceară acordul scris al clientului
• Pentru contractele de credit existente:
– refuzarea comisioanelor pentru unele operațiuni cu numerar pe care băncile le percep pentru plata ratelor (comision de plată a ratei în avans, comision pentru plată prin intermediar etc.)
– să se ceară băncii să stopeze încasarea comisioanelor aferente creditului care nu sunt prevăzute în OUG 50/2010;
– în maxim 90 zile (începând cu 21.06.2010), instituțiile de creditare vor trimite acte adiționale de modificare a contractelor existente. Trebuie verificat dacă modificările sunt în conformitate cu prevederile OUG 50/2010, astfel creditorul nu are voie să vă propună altceva decât prevede actul normativ – dacă există obiecții, este necesară notificarea în scris a creditorului – în caz contrar se prezuma acceptarea tacită;
– există posibilitatea de a primi de la bănci și oferte de modificare a contractelor de credit existente care nu au legătură cu asigurarea conformității contractului cu dispozițiile OUG 50/2010. Poate fi vorba de trecerea de la dobânda variabilă la dobânda fixă sau alte modificări. Nu există obligativitatea de a accepta aceste oferte. Chiar dacă se propune o dobândă mai mică, este indicat să se investigheze nivelul actual al dobânzilor de pe piață pentru a vedea cât de avantajoasă este oferta;
– dacă se dorește rambursarea anticipată a unui credit, în condițiile OUG 50/2010 (fără comision de rambursare la creditele cu dobândă variabilă sau cu comision de 1% pentru dobânda fixă), se poate face chiar dacă instituția de credit nu a modificat contractul existent. Din 21 iunie 2010, orice prevedere din contract referitoare la un comision de rambursare ce contravine OUG 50/2010 este nulă de drept. Ccreditorul trebuie să calculeze suma de rambursat conform OUG 50/2010 și să includă doar comisioanele acceptate de ordonanță de urgență și nu pe acelea existente în contractul de credit;
– este indicat să se utilizeze notificări scrise în relația cu creditorul (notificări depuse la registratură instituției de credit cu număr de înregistrare sau trimise prin poștă cu confirmare de primire. Există situații în care consumatorii ce doresc să beneficieze de noile reglementări legale (rambursare anticipată a creditului sau eliminarea unor comisioane) sunt refuzați verbal de creditorii care se prevalează fie de termenul de grație de 90 zile pentru actualizarea contractelor fie de motivul fals că OUG 50/2010 nu a intrat în vigoare. Corespondența scrisă cu creditorul, urmată eventual de un refuz al acestuia de a aplica prevederile OUG 50/2010 constituie suportul legal pe baza căruia se pot sesiza Comisariatele Județene pentru Protecția Consumatorilor sau să se inițieze o acțiune în instanță.
3.2. Efecte asupra sistemului bancar și reacția acestuia
Deciziei finale privind Ordonanța 50/2010 i s-au propus o serie de amendamente, unul dintre acestea menționând faptul că pentru contractele aflate în curs de derulare, modificarea cauzelor referitoare la dobânzi și comisioane se va realiza cu menținerea dreptului creditorului de a păstra costul total al creditului. Comisioanele vor fi regrupate și/sau redenumite astfel încât să respecte denumirile de la art. 36.
Articolul 36 enumeră comisioanele pe care le poate percepe creditorul pentru împrumutul acordat: „creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Bancherii argumentează că o regrupare/redenumire a comisioanelor nu reprezintă o încălcare a art. 36, întrucât în măsura în care legiuitorul ar fi înțeles să reducă sau să elimine nivelul unor comisioane, ar fi precizat acest lucru în mod expres. Această precizare este necesară pentru a înlătura eventuale distorsiuni de natură concurențială.
Exemplul cel mai ilustrativ îl reprezintă comisionul de urmărire riscuri. Astfel, instituțiile de credit care au un astfel de comision – denumit ca atare – sunt obligate să elimine în totalitate acest comision, în vreme ce acele instituții de credit care aveau inclusă componenta de risc în cadrul altor comisioane vor putea percepe în continuare acest comision.
Instituțiile bancare speră să schimbe în Parlament forma OUG 50/2010, astfel încât să evite problemele apărute. Actul normativ a fost deja modificat în Comisia economică din Camera Deputaților, care a aprobat 98 de amendamente propuse de reprezentanții sistemului bancar, iar Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor susține că printre modificări se regăsesc unele prevederi care afectează în mod grav consumatorii.
După ce a fost amendată de Comisia economică a Camerei, ordonanța va intra și în dezbaterea Comisiei de buget-finanțe a acestui for legislativ, care va face raportul pe fond, apoi va intra în plenul Camerei, care este și Cameră decizională.
Aceste modificări vin pe fondul unor amenințări cu proceduri de preinfringement din partea Comisiei Europene. Bruxelles-ul a solicitat deja autorităților române să prezinte clarificări după ce a primit mai multe plângeri privind transpunerea prevederilor Directivei 84/2008 în legislația națională prin OUG 50/2010, care obligă băncile să aplice principiile de transparență și pentru contractele în derulare. „Comisia a primit mai multe plângeri conform cărora statul român a transpus în mod necorespunzător prevederile Directivei 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului“, se arată în scrisoarea transmisă pe 30 septembrie de Direcția Generală de Sănătate și Consumatori din cadrul CE .
Surse oficiale au declarat încă din luna august anul trecut că băncile comerciale ar putea solicita Comisiei Europene deschiderea unei proceduri de infringement împotriva României dacă Ordonanța 50/2010 nu va transpune exclusiv cerințele directivei europene și se va aplica și contractelor de credite în derulare.
Se estimează că sistemul bancar nu va realiza în 2011 venituri de 610 milioane de euro, ca urmare a aplicării OUG 50, iar aceste pierderi vor avea și un impact fiscal. Când se vorbește de dobânzi și marje, acestea trebuie să urmeze cursul pieței. ANPC a stabilit că și marjele trebuie să fie fixe, dar Asociația Națională a Băncilor a arătat că nu este corect acest lucru pentru că, pe parcursul unui credit care are termen de 30 de ani, poate că, la un moment dat, banca vrea să reducă marjă, dar dacă știe că i se va interzice să o crească când lucrurile vor lua o altă turnură, atunci nu o va face niciodată.
Legea de aprobare a ordonanței în Camera Deputaților a fost inclusă ieri pe ordinea de zi a Comisiei de buget-finanțe. Printre modificările solicitate de Asociația Romană a Băncilor se număra eliminarea prevederii că băncile trebuie să facă toate diligentele necesare pentru a aduce la cunoștință clienților încheierea actelor adiționale, marjă de calculare a dobânzilor ar trebui să nu fie fixă și să nu se perceapă comision de retragere pentru sumele retrase prin intermediul instrumentelor de plată.
Dacă pierd un singur proces, băncile vor trebui să provizioneze toate creditele pentru populație
De la 1 ianuarie 2012 băncile vor înlocui standardele romanești de raportare financiară RAS cu reglementările internaționale IFRS. Teoretic, situația ar putea fi convenabilă pentru autorități, pentru că, pe acest sistem, provizioanele sunt mai reduse și profiturile mai mari, ceea ce ar aduce mai mulți bani la buget. Dar odată cu apariția OUG 50, ale cărei prevederi lasă loc la interpretări, băncile ar putea fi nevoite să facă provizioane mult mai mari decât în prezent.
Diferența dintre cele două standarde de raportare poate reprezenta, pentru o bancă, diferența între profit și pierdere, mai ales că impunerile RAS sunt cu mult mai dure, în primul rând în ceea ce privește modalitatea de provizionare a creditelor restante. De exemplu, potrivit standardelor romanești de raportare, la împrumuturile cu restante mai mari de 90 de zile băncile sunt obligate să provizioneze întreaga valoare, în timp ce IFRS permite deducerea colateralelor, inclusiv a garanțiilor imobiliare.
Cu toate acestea, adoptarea IFRS trebuie să fie completă. Specialiștii KPMG în consultanta financiară spun că nu ar trebui realizată conversia de la RAS numai pentru partea de provizionare, favorabilă băncilor, ci, de exemplu, și pentru evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare, care ar putea induce însă o mai mare volatilitate în performanța financiară a instituțiilor de credit. Totuși experții sunt de părere că, deși trecerea la standardele internaționale este o oportunitate pentru instituțiile de credit, IFRS va constitui o nouă provocare pentru bănci, în plus față de gestiunea afacerilor în contextul economic dificil, de optimizare a proceselor sau de aplicare a OUG 50.
Atât timp cât OUG 50 lasă loc la interpretări, clienții sunt îndreptățiți să acționeze după cum cred de cuviință.
Problema intervine însă în momentul în care băncile pierd aceste procese, din cauza ambiguităților din ordonanța. Există pericolul ca, în condițiile în care se are de-a face cu o masă omogena de credite, iar băncile pierd un singur proces, auditorii să aplice regulă contaminării conform IFRS 39. Cu alte cuvinte, pentru un singur proces pierdut, băncile vor fi obligate să provizioneze toate împrumuturile populației aflate în derulare.
În cazul în care un client câștiga un proces, prin care i se reduce dobânda de la 10% la 4% prin înlocuirea ratei de bază cu Euribor, atunci auditorul arată că există un precedent și se provizionează întregul portofoliu de împrumuturi. În acest caz, din punctul de vedere al acordului de la Basel, cu privire la adecvarea capitalului, banca este falimentară dacă nu cumva a acționat din timp și a adus capital să suplinească această pierdere.
Astfel, OUG 50 este un mare pericol în formă actuală dacă nu se vor lua măsuri urgente pentru clarificarea prevederilor.
În același timp, comunitatea bancară spune că va plăti factura crizei și în 2010 pentru că va trebui, prin provizioane, să facă față falimentelor și situațiilor în care clienții nu mai pot plăti creditele.
Deja Banca Națională a calculat că, în perioada iunie-decembrie 2010, veniturile neîncasate de bănci după apariția OUG 50 vor fi de aproximativ 594 de milioane de euro. Transpunerea Directivei 48 prin intermediul OUG 50 nu trebuie să-l protejeze pe client scăzându-i rata, ci trebuie să-l protejeze din punctul de vedere al transparenței, al neschimbării unor clauze din contract.
Dar, din cauza modului în care a fost făcută transpunerea se va ajunge în situația în care OUG 50 va proteja atât de bine clientul încât băncile nu-i vor mai da credite. Nu trebuie pierdut din vedere că nu există un articol care să oblige băncile să dea credite și atunci se vor orienta către alte segmente de creditare.
Consecințele OUG 50 asupra sistemului bancar și, implicit, asupra bugetului nu s-au lăsat prea mult așteptate, autoritățile fiind nevoite să revizuiască în scădere veniturile obținute din impozitul pe profitul instituțiilor de credit. De altfel, banca centrală avertizase asupra acestui risc, dar recomandările sale referitoare la efectele nefaste ale ordonanței au fost, sistematic, ignorate.
Guvernul se pregătește să pună în practică a doua rectificare bugetară din acest an. Dincolo de chestiunea arieratelor, care rămâne o provocare pentru sănătatea deficitului fiscal, recalibrarea va ține cont și de scăderea veniturilor din impozite indirecte. Iar una dintre reducerile semnificative este și cea a încasărilor din taxarea profiturilor băncilor, încasări estimate la doar 320 de milioane de lei. Trebuie să mai spunem că, inițial, când a conceput bugetul pe 2010, guvernul miza pe venituri din impozitul pe câștigul instituțiilor de credit în valoare de 1,27 miliarde de lei. La prima rectificare din acest an, și-a redus așteptările la 770 de milioane de lei, pentru că în noiembrie să se mulțumească și cu jumătate din această sumă.
Din păcate – pentru că venituri în scădere înseamnă și cheltuieli mai mici, în special pentru profesori, medici, cercetători și pensionari -, reducerea încasărilor din taxarea băncilor este, în principal, rezultatul manierei în care guvernul a tratat, în acest an, mediul de business, în general, și sistemul bancar, în special. Lipsa programelor coerente anticriză și transpunerea neprofesionistă în legislația românească a Directivei europene a creditului de consum și-au produs efectele mult mai repede decât au fost în stare autoritățile să estimeze.
De altfel, avertismente asupra consecințelor nefaste ale OUG 50 asupra rezultatelor financiare ale băncilor și, mai departe, asupra bugetului au fost date de Banca Națională încă de acum câteva luni, fiind totodată repetate de oficialii BNR suficient de frecvent ca să constituie un semnal de alarma pentru guvern.
Deși băncile s-au dovedit a fi stabile în timpul crizei, prin implementarea OUG 50 există riscul „slăbirii” acestui sector.
OUG 50 nu este în spiritul Directivei europene nici atunci când este aplicată contractelor de credit aflate în derulare și nici atunci când o autoritate, că Protecția Consumatorilor, închide o bancă sau închide activitatea de creditare într-o bancă. Iar din acest ultim punct de vedere, guvernatorul BNR a insistat asupra faptului că supravegherea băncilor, inclusiv pe partea de protecție a consumatorilor, ar trebui făcută de o instituție care să înțeleagă cum funcționează un bilanț, chiar dacă aceasta nu este BNR.
3.3. Efecte asupra clienților și reacțiile acestora
Din 2011 analiștii se așteaptă ca ratele creditelor în euro, legate de Euribor, să se majoreze.
Cei care au credite în euro legate de Euribor vor plăti rate mai mari la bănci începând din 2011. Ordonanța de Urgență 50 privind contractele de credit pentru consumatori nu avantajează pe termen lung clienții, pentru că, deși Euribor se afla acum la un nivel redus, prognozele analiștilor indica majorarea acestuia din a doua jumătate a anului viitor. Pe de altă parte, ANPC a obligat băncile să mențină neschimbați tocmai indicatorii care vor scădea în viitor.
Soluția găsită de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor de „a lega” costurile creditelor doar de indicii de referință de pe piețele interbancare va deveni, nu peste mult timp, nefavorabilă romanilor îndatorați în valută. ANPC a considerat prime rate-ul băncilor indicatorul „vinovat” de ascunderea surselor de profit uriașe pentru bănci. Ca atare l-a eliminat, deși, în principiu, rata internă era printre puținele elemente care permiteau o comparație între instituțiile de credit, ea reflectând tocmai posibilitățile acestora de a se împrumuta, mai ieftin sau mai scump, de pe piețele interbancare.
Însă ANPC, prin intermediul OUG 50, a ales pentru creditele în euro raportarea la Euribor (Euro Interbank Offered Rate), aflată în perioada de transpunere a Directivei 48 la minime istorice, sub 1%, și a obligat băncile să mențină marjele fixe.
Prime rate-ul cuprindea costurile de finanțare, nivelul CDS-urilor (asigurarea contra riscului de intrare în incapacitate de plată), prima de lichiditate, costurile de constituire a rezervelor minime obligatorii (RMO) și, bineînțeles, nivelul Euribor. La toate acestea se adaugă marja, de unde băncile își scoteau profitul. ANPC a ignorat toate costurile și a lăsat doar Euribor-ul. Dar ceea ce a scos Protecția Consumatorilor din prime rate băncile introduc în marjă, care trebuie să rămână fixă. Iar nu peste mult timp consecințele acestei decizii vor face primele găuri în buzunarele consumatorilor de credite.
Deși există 15 rate Euribor în funcție de maturități, de la o săptămână până la 12 luni, cel mai important indicator pentru românii cu împrumuturi în euro este Euribor la 3 luni, acesta înregistrând o valoare de 1,026%. Până în octombrie anul trecut, nivelul său a fost inferior dobânzii de intervenție a Băncii Centrale Europene (BCE), de 1% – un minim istoric, ca urmare a lichidității pompate masiv în piață. La această soluție de diminuare a efectelor crizei se va renunța însă treptat. Totodată, economiștii se așteaptă ca BCE să crească dobânda începând cu anul 2011 și în plus estimează ca dobânzile interbancare vor urca ceva mai devreme, piața anticipând decizia.
Pentru Euribor nu există altă variantă decât să se ducă în sus. Dobânzile la euro sunt în creștere. Tendința este absolut clară, iar ele se vor majoră mai rapid începând cu 201. Acest lucru se va traduce, din păcate, în costuri mai mari cu ratele lunare pentru cei care au contractat credite în euro.
Rata Euribor a depășit nivelul dobânzii de referință, deoarece Banca Centrală Europeană și-a anunțat intenția de a reduce treptat infuziile de lichiditate și diminuarea maturității facilităților de credit acordate băncilor. În consecință, nivelul dobânzii Euribor s-a plasat pe un trend ascendent, care este posibil să continue și în lunile următoare, astfel că dobânda Euribor la 3 luni ar putea ajunge la 1,4%-1,5% la jumătatea anului 2011, iar până la sfârșitul anului ar putea urca până în jurul valorii de 1,8%”.
În opinia analiștilor, criza datoriilor publice va avea efect și asupra dobânzilor interbancare. Chiar dacă BCE își va amâna ieșirea din politica de relaxare cantitativă, anunțată anterior izbucnirii situației din Irlanda, astfel că și majorarea ratei de referință s-ar putea realiza de-abia spre sfârșitul anului 2011 sau chiar în 2012. Datoriile publice excesiv de mari acumulate de țările din EMU vor impune implementarea unor programe drastice de reducere a cheltuielilor publice, ceea ce va îngreuna revenirea economică în UE și va diminua riscul de creștere a inflației, făcând posibilă păstrarea la niveluri reduse a dobânzilor Euribor pe termen mediu.
Economiștii estimează că, în aceste condiții, dobânzile la credite nu ar trebui să crească, în 2011, cu mai mult de un punct procentual față de nivelul actual, deoarece dobânda de referință a BCE se va menține la nivelul de 1% și în trimestrele următoare.
Fixarea costurilor aflate în scădere
Pe de altă parte, ANPC a obligat băncile să mențină marja fixă. Însă în această marjă intra, printre altele, CDS-urile, adică costurile asigurării datoriilor României împotriva riscului de neplată, care măsoară încrederea piețelor financiare și al cărui nivel nu poate fi schimbat nici de bănci, nici de ANPC. Or, dacă la începutul anului trecut valoarea CDS-urilor la 5 ani depășea 800 de puncte de bază (pb), în acest an a coborât foarte mult, în aprilie atingând chiar un nivel minim de aproximativ 200 de pb. Este însă la fel de adevărat că, între timp, a reînceput să crească, până la aproximativ 400 de pb
Astfel, în următorii ani țara noastră se va bucura de mai multă încredere din partea piețelor și atunci este de așteptat că nivelul CDS-urilor să scadă. Cu toate acestea, băncile nu vor putea să scadă marjele, pentru că ele sunt fixe.
Un alt element din marja fixă, care la rândul lui va scădea în viitor, este costul pentru constituirea rezervelor minime obligatorii. Mesajul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a arătat, încă de anul trecut, că banca Națională va scădea treptat rata RMO la pasivele constituite în valută pentru a se încadra în nivelurile stabilite în zona euro. În acest moment, rata rezervelor minime în valută stabilită de BNR este de 25%, iar pentru zona euro de numai 2%. Și în acest caz, orice decizie a băncii centrale a României de reducere a ratei RMO nu va avea nici o influență asupra dobânzilor.
Conflictul băncilor cu clienții nemulțumiți s-a transformat într-un filon de aur pentru casele de avocatură. Aplicarea Ordonanței de Urgență 50/2010, privind creditele acordate populației, generează o cifră de afaceri estimată chiar de avocați la peste 10 milioane de euro. Săptămâna viitoare va fi înregistrată la tribunal prima acțiune a unui grup de clienți nemulțumiți de aplicarea OUG 50, ținta fiind BCR.
Clienții băncilor și-au dat întâlnire pe Internet, s-au organizat, au apelat la avocați, au negociat onorariile și acum sunt gata să meargă în instanță pentru a primi satisfacția pe care instituțiile finanțatoare le-o refuză. Până acum s-a depășit valoarea de 12.000 de clienți nemulțumiți de modul în care instituțiile de credit au recalculat unele comisioane aferente împrumuturilor acordate sau de unele clauze pe care le consideră abuzive. Numărul nemulțumiților continuă să crească însă, cei organizați până în acest moment reprezentând mai puțin de 0,5% din totalul persoanelor care au luat credite.
Avocații clienților nemulțumiți din sistemul bancar susțin că procesele sunt soluția cea mai bună de reducere a costurilor creditelor, chiar dacă durează foarte mult. Persoanele cu credite sunt sfătuite să apeleze la instanță înainte ca OUG 50 să sufere eventuale modificări în Camera Deputaților, în defavoarea acestora.
Primii care câștigă în războiul purtat de sistemul bancar și clienții acestuia sunt avocații, deoarece lupta se anunță a fi de lungă durată. Instanțele par să fie, la ora actuală, locul unde vor ajunge litigiile apărute pe marginea aplicării OUG 50/2010. Cum gradul de încărcare al tribunalelor cu dosare este foarte mare, în București primul termen al unui asemenea proces va fi peste câteva luni.
Sistemul bancar mizează pe procese lungi
Primul pas pe care trebuie să-l facă un client nemulțumit este acela de a notifica bancă, în termen de 15 zile după ce a fost înștiințat de încheierea actelor adiționale. Sfatul dat clienților este să nu se mai aștepte 30 de zile pentru primirea răspunsurilor, pentru că deja băncile au început să vină cu refuzuri sau să nu vină deloc. Ar trebui să înceapă procedura judiciară, respectiv cu concilierea directă.
Clientul cheamă reprezentanții instituției de credit la discuții, iar dacă nu se ajunge la o înțelegere se adresează instanței de judecată. Procedura costa mai puțin la un proces colectiv. În acest caz trebuie identificate problemele comune din contracte, existând riscul să fie omise alte nereguli. Costurile unui proces individual pot ajunge la 2.000-2.500 de lei, iar ale unui proces colectiv de la 300 de lei până la 800 de lei de persoană.
3.4. Efecte ale crizei economice
Faptul că Ordonanța 50 ascunde capcane, care la un moment dat se pot activa, producând consecințe nefaste pentru economie.
România a avut o criză financiară, și nu una bancară, și, ca atare, nu trebuie să și-o declanșeze singură, întrucât efectele sunt grave. Crizele bancare s-au lăsat, de regulă, chiar și în statele dezvoltate cu consecințe nedorite, pe termen foarte lung.
Cu o viziune cuprinzătoare asupra economiei și a corelațiilor care apar în sistem, economistul-șef al BNR a explicat că adâncimea pieței financiare este importantă pentru atragerea capitalului străin și nu trebuie afectată de stat sau clienți.
Ponderea creditării în PIB se menține în România la aproximativ 40%. Aplicarea OUG 50 ar putea diminua aceasta pondere, deci adâncimea pieței financiare ar scădea, iar România și-ar pierde și bruma de atractivitate pe care o mai are în fata investitorilor străini, de banii cărora depinde.
Efectele crizei generate de Ordonanța 50/2010 privind creditele consumatorilor sunt pe cale să se încheie, iar oamenii se vor adresa din nou băncilor cu aceeași încredere pe care o aveau înainte de apariția actului normativ.
Asociația Română a Băncilor se va concentra în direcția promovării unei relații cât mai corecte și de încredere între bănci și clienți și va derula proiecte de educație financiară, pentru ca oamenii să înțeleagă mai bine care e rolul și care sunt limitele băncilor, care sunt regulile pe care trebuie sa le respecte etc.
3.5. Reflectarea în mass-media
Expirarea termenului de 90 de zile până la care prevederile Ordonanței 50 – care reglementează condițiile de acordare a creditelor pentru consumatori – ar fi trebuit puse în practică a adus doar o intensificare a disputelor dintre clienții nemulțumiți și bănci, care au amânat până în ultima clipă semnarea actelor adiționale.
Tensiunile amplifică conflictul existent între clienții nemulțumiți, care consideră că ordonanța le dă dreptul și la o scădere a costurilor creditelor, prin eliminarea unor comisioane și raportarea la indicatori transparenți fără modificarea marjelor, în timp ce bancherii consideră că nu ar trebui să modifice și costul împrumuturilor, odată cu modificarea contractelor. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a transmis în scris unele precizări bancherilor, însă textul ordonanței, trecută deja de Senat, nu a fost modificat.
Perioada de 90 de zile, stipulată de OUG50/2010 ca fiind destinată alinierii prevederilor contractuale la dispozițiile directivei europene, reprezintă un termen limită pentru bănci, să aibă pregătite aceste acte adiționale și să ne notificăm clienții în legătură cu acestea. Tocmai pentru că s-a observat din mass-media că există un oarecare grad de îngrijorare în rândul unor clienți cu privire la termenul în care trebuie să comunice băncilor acordul sau dezacordul vis-a-vis de actele adiționale, s-a luat decizia de a acorda un termen mai lung de cele 15 zile stipulate, și anume până în data de 29 octombrie.
Banca a prelungit perioada de lucru cu publicul, agențiile având sâmbătă program normal (9-17), iar duminică program scurt (9-13).
Bancherii interpretează din nou diferit ordonanța față de clienți, considerând că termenul de 90 de zile se referă la obligativitatea de transmitere a notificărilor către clienți, iar semnarea actelor se poate face și ulterior. În cazul clienților care nu sunt de acord cu propunerile făcute de bancă nu există o abordare unitară, bancherii precizând doar că vor avea loc discuții la nivel individual.
Ordonanța 50 nu prevede distinct un termen până la care actele adiționale ar fi trebuit prezentate clienților, nici privind perioada în care aceștia ar fi trebuit să vină să le semneze. În schimb, ordonanța prevede că "nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită".
Banca a propus comasarea comisioanelor percepute într-unul singur, denumit conform ordonanței, de gestiune a creditului. Totuși, textul ordonanței prevede că banca nu poate introduce noi taxe sau comisioane și nu poate modifica nivelul marjei din contract fără acordul clienților. Mulți clienți au ales astfel să refuze actele adiționale.
În primul rând fiecare sesizare va primi un răspuns. Fiecare client urmează să procedeze, dacă nu este de acord, conform celor precizate de specialiștii în materie de legislație.
Pe site-ul propriu, ANPC a publicat un set de sfaturi pentru consumatori, unde se precizează că banca "nu are voie să redenumească comisioanele pe care legea îi cere să le elimine".
Sunt prevederi care se aplică automat, sunt impuse băncilor, iar acestea trebuie să își modifice sistemele. Clientul ar trebui să refuze explicit aplicarea modificărilor cerute, dar în mod normal e o adaptare la norma legală. Ce urmează, dacă clienții vor să negocieze dobânda sau alte aspecte care nu intră sub incidența ordonanței, se face separat
Și ANPC precizează că prevederile ordonanței trebuie aplicate automat, iar dacă clientul consideră ulterior că banca nu a procedat corect, le poate contesta.
Dacă nu se semnează și nu se contestă în scris, prevederile actului adițional intră în vigoare prin acceptare tacită. Prevederile care nu respectă OUG 50/2010 rămân nule de drept, dar riscați să fie aplicate în continuare de creditor. Se pot contesta ulterior, în interiorul termenului de prescripție.
3.6. Date economice: BCR și BRD
BNR-ul recunoaște abuzul bancherilor, însă îl acceptă prin poziția adoptată față de OUG 50/2010. ARB-ul reclamă OUG 50/2010 ca având caracter retroactiv însă nu-i deranjează retroactivitatea practicată de ei asupra contractelor semnate anterior deciziilor lor, oricare ar fi acestea, ei le aplică în principal asupra clienților existenți ăi mai puțin asupra celor viitori.
Creșterea marjelor de dobândă și, într-o măsură mai mică, reducerea costurilor de operare le-au permis băncilor să digere creditele neperformante fără să piardă prea mult din profituri. Strategia bancherilor pentru a se proteja de criză a fost să majoreze costul împrumuturilor pentru clienții buni-platnici și să reducă dobânzile acordate deponenților pentru a putea să digere pierderile pe care le au din creditele pe care nu le mai recuperează, este concluzia la care a ajuns Banca Națională în Raportul asupra stabilității financiare – ediția 2010.
Creșterea cheltuielilor cu provizioanele pentru acoperirea creditelor neperformante a fost invocată mereu de bancheri ca motiv pentru scumpirea creditelor. Aceste scumpiri nu au vizat însă doar creditele nou-vândute, ci și pe cele în derulare, punând astfel presiune mai mare pe clienții care fac eforturi să rămână la zi cu plata ratelor, deși se confruntă cu creșteri de prețuri și, în multe cazuri, cu reduceri ale salariilor, respectiv cu prăbușiri ale piețelor de vânzări în cazul clienților companii.
O asemenea politică s-ar putea dovedi însă contraproductivă pe termen lung.
Prin politica de prețuri pe care o practică, un număr de bănci vor avea de suferit pe viitor din perspectiva relației cu clienții lor. Poți miza că acum clientul este captiv și nu are de ales, dar este de văzut în ce măsură, odată eliberat de povara creditului, se va întoarce la t bancă.
Băncile aveau în iunie 2008 o marjă de dobândă de șapte puncte procentuale la lei, în condițiile în care dobânda medie la creditele în lei pentru populație era de 14% pe an, iar la depozite se plătea o dobândă de 6,9% pe an. În iunie 2009 marja era de 4,9 puncte procentuale, în creștere deja de la circa trei puncte procentuale înainte de declanșarea crizei financiare în toamna lui 2008.
În acest fel, sistemul bancar a reușit să încheie anul 2009 pe plus, cu un profit cumulat de 182 de milioane de euro, mai mic totuși decât vârful istoric de peste un miliard de euro, atins în 2008.
Și oamenii de afaceri critică practica băncilor de a-i sufoca pe clienții existenți, în condițiile în care efortul mai mare făcut pentru plata ratelor le lasă oamenilor mai puțini bani pentru consum, afectând implicit afacerile firmelor. În acest context, Ordonanța de Urgență nr. 50/2010 din iunie 2010 care stabilește noi reglementări pentru creditele pentru consumatori – cum ar fi eliminarea comisionului de rambursare anticipată – a fost primită cu entuziasm de clienți și de oamenii de afaceri, dar a stârnit nemulțumirea bancherilor.
După primele șase luni din 2010 băncile locale contabilizează însă o pierdere cumulată de 56 de milioane de euro din cauza cheltuielilor tot mai mari cu provizioanele. Este pentru prima în istoria recentă când sistemul bancar încheie un semestru cu pierdere. Totuși, bancherii au continuat să facă eforturi pentru a-și îmbunătăți câștigul din operațiunile curente, astfel încât acesta să acopere în proporție tot mai mare pierderile financiare.
În iunie 2010, profitul operațional era cu 20,6% peste cel înregistrat în aceeași perioadă a anului anterior, veniturile operaționale scăzând într-un ritm mai lent decât cheltuielile similare. Spre exemplu, băncile și-au redus personalul cu 5% pe parcursul anului trecut.
Băncile au încă în bilanțurile lor multe active de o calitate îndoielnică. Principala lor prioritate este să transforme aceste active în lichidități. Și BNR notează că pe parcursul anului 2009 băncile au cerut garanții mai mari pentru acordarea de credite – mai ales în cazul companiilor – în timp ce clienților individuali le-au impus un grad de îndatorare mai mic.
Ponderea creditelor cu întârzieri la plata ratelor mai vechi de 60 de zile – unul din principalii indicatori urmăriți de BNR – a urcat constant în ultimii doi ani, depășind 17% în iunie anul acesta, de la 5% în toamna lui 2008.
Cu toate că lichiditatea s-a ameliorat, volatilitatea ratelor de dobândă a rămas importantă. Băncile au translatat o parte din aceste incertitudini ale pieței monetare către companii și populație, concomitent cu mărirea primei pentru riscul de credit. Marja ratei dobânzii (față de Robor trei luni) pentru finanțarea în lei a celor două sectoare a fost în creștere, deși rata de politică monetară a scăzut continuu. Din 2008 și până în primăvara acestui an banca centrală a redus dobânda-cheie cu patru puncte procentuale, respectiv de la 10,25% pe an la 6,25% pe an.
Încă din iunie 2010, băncile s-au confruntat cu o serie de dileme legate de creditele în derulare. După ce au criticat aspru ordonanța 50/2010, majoritatea au decis să păstreze modificările operate în contracte, de dragul transparenței, în timp ce altele sunt gata să treacă peste Curtea Constituțională doar pentru a reveni la condițiile inițiale.
Epopeea OUG 50, devenită între timp Legea 288/2010, este departe de a se fi încheiat. Unii dintre clienții care nu au semnat actul adițional propus de bănci trebuie să ia acum o nouă decizie.
După ce în septembrie anul trecut, contractele lor au fost modificate automat, prin acceptarea tacită a actului adițional, la finalul anului trecut clienții au aflat că, în conformitate cu prevederile noii legi, pot fi obligați de bănci să se întoarcă la condițiile inițiale ale contractului de credit.
Deși Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate invocată de un grup de parlamentari, în cadrul motivării deciziei a menționat că denunțarea actelor adiționale acceptate tacit nu se poate face fără acordul clientului
Majoritatea băncilor nu sunt afectate de precizarea inclusă în motivarea deciziei Curții Constituționale, deoarece au hotărât să nu denunțe actele adiționale acceptate tacit.
Având în vedere faptul că și înainte de publicarea acestei legi, condițiile ofertei BRD erau apropiate de prevederile legale, modificările au fost minore, în favoarea clienților băncii. Prin urmare, cu ocazia publicării Legii 288/2010, nu banca are în vedere notificarea clienților pentru revenirea la vechile condiții de creditare.
BCR a emis pe 18 februarie un comunicat de presă în care se anunța decizia de denunțare a tuturor actelor adiționale acceptate tacit. Reprezentanții BCR au contestat temeiurile juridice pe care Curtea Constituțională și-a bazat motivarea deciziei sale.
Piața românească a cardurilor traversează o perioadă interesantă. În ciuda crizei, lunile din 2010 pe care le-am depășit în 2010 au adus pe acest segment evenimente importante, inovații, lansări de produse și servicii.
Băncile mizează pe utilizarea „calitativă” a cardurilor
De la începutul lui 2009, piața românească a cardurilor a intrat într-o perioadă de rafinare a portofoliilor. Accentul băncilor s-a mutat de la extinderea cantitativă pe zona cardurilor către impulsionarea utilizării acestor produse și dezvoltarea calitativă a portofoliilor. Acest lucru s-a văzut prin scăderea numărului de carduri valide din piață la 12,8 milioane, la finalul lui 2009, de la 13,5 milioane în 2008. Prima jumătate a lui 2010 a menținut numărul de carduri în circulație la un nivel apropiat, chiar dacă în această perioadă s-au emis încă aproximativ 1,25 milioane de carduri. Creșterea portofoliului de carduri valide în primul semestru a fost marginală, de 0,6%, de la 12,8 milioane, la 12,9 milioane de carduri.
Jucătorii emergenți, în prim-plan
Există o segmentare a pieței cardurilor autohtonă, între marii emitenți, cu portofolii de peste un milion de carduri – BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania –, și băncile din eșalonul secund al acestui sector, cu un portofoliu mai redus. Primul semestru al anului evidențiază o diferență de evoluție între cele două segmente. Astfel, la nivelul a trei bănci din primul eșalon portofoliul de carduri s-a restrâns sau a rămas aproape neschimbat ca volum. Această situație de la nivelul BCR și se datorează restrângerii portofoliului de carduri de debit.
Cardurile de credit recuperează teren
După un 2009 în care emitenții „au făcut curat” în portofolii, piața cardurilor de credit și-a reînceput revenirea în prima jumătate a lui 2010. Conform datelor BNR, anul trecut a consemnat o diminuare a numărului de carduri de credit valide cu aproximativ 470.000 de unități, în special pe seama restrângerilor la nivelul emitenților IFN-uri. La jumătatea lui 2010, statistica BNR consemna 2.263.926 carduri de credit, cu 15.000 mai mult decât la finalul lui 2009. De asemenea, BRD este un jucător cu o evoluție foarte solidă pe piața cardurilor de credit.
Investiții importante în rețeaua de acceptare
În primul semestru al anului, rețeaua de acceptare a plăților cu cardul și-a continuat ritmul de creștere rapid. La nivelul celor mai mari acceptatori, precum BCR și BRD extinderea a fost una redusă, ținând cont de nivelul deja atins de dezvoltare a rețelei. Se remarcă însă BCR, cu un efort important în dezvoltarea infrastructurii, cea mai mare bancă autohtonă instalând peste 1.000 POS-uri în primele șase luni.
Plata cu cardul la comercianți, tot mai utilizată
Datele furnizate de bănci indică o creștere robustă a utilizării la comercianți a cardurilor emise de către acestea și, concomitent, a numărului de tranzacții derulate prin rețeaua de POS-uri. O activitate importantă de impulsionare a comercianților în acceptarea plăților cu cardul a avut-o BCR, unde numărul de tranzacții derulate prin rețeaua de POS-uri a crescut de aproape 3 ori (182%) în primele șase luni ale anului, până la aproape 8 milioane de tranzacții. În materie de număr de tranzacții cu cardul la comercianți, ritmul de creștere al acestora pe primul semestru este, în medie, de două ori mai rapid decât cel al volumului de tranzacții realizate cu cardul.
Creșteri exponențiale pe e-commerce
Comerțul electronic este însă performerul pieței pe această jumătate de an. În acest segment se înregistrează creșteri explozive la nivelul portofoliului de carduri al fiecărei bănci, este drept, în condițiile în care acest tip de achiziții este la început în România și pornind astfel de la o bază de calcul redusă. Tranzacțiile de e-commerce cu cardurile proprii au cunoscut cele mai rapide evoluții în primul semestru la BRD (numărul acestui tip de tranzacții a crescut cu 160%), însă cea mai ridicată utilizare în comerțul electronic o înregistrează cardurile ING. Acestea au fost utilizate, în primul semestru, în derularea a aproape 950.000 de tranzacții de comerț electronic, de două ori mai mult decât cifrele înregistrate la celelalte bănci.
Tehnologia contactless ține capul de afiș
Evenimentul anului în materie de inovație din piața de carduri autohtonă este, fără îndoială, tehnologia contactless de la BRD. Spunem tehnologie pentru că nu este vorba despre un card, ci doar despre un cip contactless, încorporat într-un sticker, care poate fi lipit, de exemplu, pe spatele telefonului mobil.
Produsul este emis în colaborare cu MasterCard și a fost lansat la început de martie, oferind clienților o infrastructură inițială de acceptare de 60 de terminale, toate localizate în București. Rețeaua de acceptare s-a extins în mai multe orașe din toată țara, existând peste 300 de terminale care acceptă plăți contactless. Până la finalul anului, cei de la BRD și-au propus ca numărul de astfel de POS-uri să ajungă la 1.000 de unități.
Cum a afectat criza economica profiturile băncilor din România
Anul 2009 a fost unul dificil pentru sistemul bancar – economia a scăzut cu 7.2%, numărul șomerilor a crescut cu 75%, cererea de credite a fost extrem de mică, iar restanțele la credite aproape ca s-au triplat. În acest context va fi prezentată situația evoluției profiturilor raportate de două dintre cele mai importante bănci din România, BCR și BRD.
BCR – a obținut în 2009 un profit operațional de 3,261.5 milioane lei (772 mil. euro), în creștere cu 32,1% (sau 792.5 mil. lei) față de sfârșitul anului 2008, în timp ce profitul net calculat conform standardelor internaționale de raportare financiara (IFRS) a ajuns la 871.7 mil. lei (206.3 mil. euro), în scădere cu 57% față de 2008, însă trebuie să se țină cont de faptul că profitul din 2008 a fost umflat de vânzarea Asiban.
Dacă nu se ia în considerare vânzarea Asiban, profitul net a scăzut anul trecut cu 43% comparativ cu anul 2008. În 2007, profitul net al BCR a fost de 924.8 milioane lei, iar în 2006 de 756.3 milioane lei.
BRD a obținut un profit brut din exploatare de 2,084 mil. lei (492 mil. euro), în creștere cu 13% față de 31/12/2008, în timp ce profitul net consolidat a ajuns la 812 mil. lei (192 mil. euro), în scădere cu 40% față de 31 decembrie 2008. Profitul a fost raportat conform standardelor românești de contabilitate (RAS).
De remarcat că și BRD a obținut în 2008 un profit suplimentar datorită vânzării Asiban dacă nu se ia în considerare acest profit, scăderea față de 2008 ar fi de 29%.Î 2007, profitul net consolidat al BRD a fost de 932 mil. lei, iar în 2006 de 685 mil. lei.
Profitul net al BRD in 2009 calculat conform IFRS a fost de 230.8 milioane euro, mai mare decât cel înregistrat de BCR.
După un an 2008 absolut spectaculos din punctul de vedere al profiturilor, anul 2009 a fost unul decent pentru bănci dacă se ia în considerare faptul că cererea de credite pe partea de retail a fost absolut anemică, însă anul trecut statul a fost clientul perfect, asigurând sistemului bancar un profit de aproximativ 185 milioane euro conform unor calcule efectuale de Business Standard.
De remarcat este și creșterea profiturilor operaționale, ceea ce înseamnă că dacă în 2010 provizioanele pe care băncile au fost nevoite să le constituie au fost mai mici decât în 2009, profiturile au crescut semnificativ.
Anul 2010 a fost unul în care sistemul bancar a fost profitabil decât în 2009. În acest sens, a se observa creșterea marjelor între dobânzile active și cele pasive, ceea ce înseamnă că în 2010, băncile au câștigat mai mult din diferențialul de dobândă.
BRD are o rată a creditelor neperformante de 8%. BCR – una de 10,6%
Creditele neperformante ale primelor două bănci din România totalizau, la finele lunii septembrie 2009, peste 7,5 miliarde de lei. Dacă la BCR ponderea neperformantelor se ridică, la aceeași dată, la 10,6%, la BRD aceasta reprezintă în jur de 8% din totalul finanțărilor acordate de bancă.
La sfârșitul lunii august 2009, potrivit datelor Băncii Naționale, sistemul bancar înregistra un total de credite clasificate ca fiind îndoielnic și pierdere de 25,6 miliarde de lei. Ceea ce înseamnă că BCR și BRD dețin peste 29% din totalul neperformantelor din sistemul bancar.
Până la finele anului 2009, creditele neperformante vor rămâne la același nivel. Provizioanele băncilor au un efect negativ asupra bilanțurilor. Multe bănci din sistem își externalizează creditele neperformante. Creditele neperformante ale BRD se regăsesc în rapoarte.
La nivelul întregului sistem bancar, creditele neperformante reprezintă 13% din soldul împrumuturilor. Cererea de credite este inexistentă în acest moment, iar revenirea acesteia depinde de direcția economică, de creșterea economiilor europene din vest, dar și de piața imobiliară.
Președintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels, declara, în momentul publicării indicatorilor băncii, că “rezultatul operațional continuă să aibă o evoluție pozitivă, dar acest lucru nu este suficient pentru a contracara creșterea costului riscurilor”.
BRD Societe Generale a obținut, în primele nouă luni ale anului 2009, un profit net de 660 milioane de lei, în scădere cu 19% față de intervalul similar din 2008, dar în creștere cu 235 milioane de lei față de rezultatul raportat la finele lunii iunie. Provizioanele constituite de bancă au crescut de aproape trei ori, la 673 milioane de lei, față de septembrie 2008. Rezultatele au fost satisfăcătoare, având în vedere cererea constantă de credite. În ultimele trei luni nu a avut loc nicio îmbunătățire, doar o stabilizare. Creditarea din sectorul privat a influențat pozitiv profitul, împreună cu programul Prima Casă, unde Banca are o cotă de piață foarte bună, de 50%. Impactul cursului de schimb a fost neutru la nivelul creditelor, deoarece s-a acordat clienților persoane fizice foarte puține împrumuturi în valută.
Costul riscului la nivelul BRD este ridicat, dar se menține sub media din sistemul bancar. Rata de capital a băncii este 11,6%, peste nivelul minim de 7% cerut de BNR. Astfel, în 2010 nu s-a avut nevoie de recapitalizare.
Profitul brut din exploatare înregistrat de BRD la finalul celui de-al treilea trimestru al anului 2009 a marcat o creștere de 22% față de perioada similară a anului anterior, până la 1,465 miliarde de lei. Activele BRD au atins, la 30 septembrie 2009, un nivel de 47,9 miliarde de lei, în creștere cu 7,6% față de aceeași dată din 2008, când se situau la 44,5 miliarde de lei, dar în scădere cu 2,7% față de finele lui 2008. Venitul net bancar raportat de subsidiara Societe Generale a înregistrat o creștere cu 18% față de septembrie 2008, până la 2,53 miliarde de lei.
Soldul creditelor acordate de bancă au ajuns la 33 miliarde de lei, volum cu 8% mai mare decât cel înregistrat la aceeași dată a anului 2008, din care 15,8 miliarde de lei erau împrumuturi acordate persoanelor fizice. Creditele acordate companiilor au crescut cu 12% în ultimul an, până la 17,2 miliarde de lei, se arată în comunicatul băncii.
Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) a fost de 21,6% la sfârșitul trimestrului al treilea al anului 2009, în timp ce raportul cost/venituri s-a menținut la un nivel de 42,1%. Pe segmentul depozitelor, banca a raportat un sold de 30,2 miliarde de lei, în creștere cu 1% comparativ cu sfârșitul lui septembrie. BRD – Groupe Societe Generale avea, la 30 septembrie 2009, 2,4 milioane de clienți activi.
Angajații băncii franceze, acționarul majoritar al BRD, au intrat în grevă pe 24 noiembrie 2009, pentru o zi. Decizia membrilor de sindicat a fost luată după eșecul discuțiilor dintre reprezentanții acestora și cei ai conducerii băncii. Potrivit cotidianului Le Figaro, greva de la Societe Generale este una dintre puținele mișcări de protest care au avut loc în istoria recentă a sistemului bancar francez. La originea conflictului dintre angajați și conducerea băncii se află divergențele privind creșterile salariale pentru anul viitor. Angajații solicită o majorare de 2% a salariilor, în timp ce conducerea este dispusă să ofere o creștere de numai 0,7%. Greva este sprijinită de toate cele șase sindicate la care sunt afiliați angajații Societe Generale.
BRD-Groupe Societe Generale, a doua bancă de pe piața românească după rețea și active, a obținut în primul trimestru al anului 2008 un profit net de 259 milioane lei (70 milioane euro), în creștere cu 54% față de același interval din 2007, pe fondul avansului creditelor cu 44%.
„Rezultatul brut din exploatare, fără impactul provizioanelor, a fost în primul trimestru al anului 2008 de 382 milioane lei (103,5 milioane euro), în creștere cu 49% față de aceeași perioadă a anului anterior.
Banca a reușit să performeze într-un climat dificil, caracterizat de înăsprirea condițiilor de piață, creditarea fiind și de această dată motorul creșterii înregistrate de bancă.
Ambele piețe au înregistrat avansuri importante ale volumelor de creditare, cu un accent suplimentar pe retail și IMM-uri.
Spre comparație, Banca Comerciala Romana (BCR) și-a sporit profitul net consolidat după impozitare și plata intereselor minoritare în primul trimestru al anului 2008, cu 82,4%, până la 382,74 milioane lei (103,6 milioane euro), datorită veniturilor solide din dobânzi și comisioane.
La sfârșitul lunii martie, portofoliul de credite al BRD însuma 28 miliarde lei (7,5 miliarde euro), în creștere cu 44% față de finalul primului trimestru din 2007. Față de decembrie 2007, când creditele băncii însumau 27 miliarde lei (7,5 miliarde euro), împrumuturile au crescut cu aproape 4%.
Creditele acordate companiilor au crescut cu 41% în intervalul martie 2007-martie 2008, iar creditele acordate populației au avansat într-un ritm ceva mai alert, de 47%, în același interval.
BCR, contracandidata băncii franceze, a raportat un volum al creditelor acordate la nivel de grup de 41,05 miliarde lei la sfârșitul lunii martie 2008, în creștere cu 4,2% față de sfârșitul anului anterior.
În același timp, depozitele atrase de la clienți au avansat cu 3% în perioada martie 2007-martie 2008, până la 27 miliarde lei (7,2 miliarde euro) după primele trei luni. Față de decembrie 2007, valoarea depozitelor atrase de la clienți a stagnat.
Activele băncii au crescut foarte ușor – la cifre raportate in lei – în primele trei luni ale anului, de la 40,7 miliarde lei (11,3 miliarde euro) la 31 decembrie 2007 la 41 miliarde lei (11 miliarde euro) după primele trei luni din 2008. Anul trecut, activele băncii avansaseră cu 45%.
BRD are active ce depășesc 11,5 miliarde euro. Banca are o rețea de peste 800 de unități prin care deservește peste 2,4 milioane clienți și are cea de-a doua capitalizare bursieră la Bursa de Valori București (BVB).
Acționariatul BRD este format din banca franceză Societe Generale, cu 58,33% din capitalul social, SIF Oltenia (5,34%), SIF Muntenia (5,27%), SIF Moldova (5,05%), SIF Transilvania (5%), SIF Banat-Crișana (4,6%), BERD (4,99%) și alți acționari (11,43%).
În concluzie notele obținute de BCR și BRD fiind sensibil egale, între evaluările băncilor BRD Groupe Societe Generale și Banca Comercială Română nu există diferențe semnificative, mediile obținute de cele doua bănci fiind asemănătoare pe marea majoritate a atributelor analizate.
.
În ceea ce privește cardurile de salarii, BCR-ul are cea mai mare penetrare în București (41.2% față de 28.7% la nivelul întregii țări), iar cea mai mică penetrare în Moldova (16%). Cardurile de salarii BCR sunt folosite, în special, de către persoanele cu un nivel de educație scăzut – 10 clase sau mai puțin (41.4% față de 28.7%).
Cardurile de salarii BRD sunt cu preponderență folosite de către persoanele cu venitul net lunar pe membru de familie între 150 și 200 EUR.
Depozitele bancare
Depozitele bancare sunt cele mai populare servicii bancare realizate prin opțiunea clientului (scoțând din calcul cardurile de salarii, care reprezintă opțiunea angajatorului), fiind folosite de către un sfert dintre utilizatorii de servicii bancare.
În cazul depozitelor bancare în lei, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ deține aproape jumătate din piață, 40.2% dintre persoanele care au un depozit la termen în lei îl au la această bancă. Pe următoarea poziție se află, la mare distanta, BRD (20.2%).
Totuși, în ceea ce privește depozitele bancare la termen în lei, cea mai bună evaluare din partea clienților au avut-o BRD (8.24) și apoi BCR (8.04).
Analizând situația depozitelor bancare la termen în valută se observă că patronii/ managerii/ angajații cu studii superioare, în comparație cu toate celelalte categorii ocupaționale, este cel mai probabil sa aibă depozite bancare în USD și/sau depozite bancare în EURO
Principalele bănci la care s-au realizat depuneri în valută sunt BCR și BRD.
Primele două bănci locale în funcție de numărul activelor, Banca Comercială Română (BCR) și BRD Groupe Societe Generale, au raportat un profit mai scăzut în primele trei luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2010. Băncile au acordat mai puține credite noi în acest interval, principală preocupare fiind restructurarea portofoliilor existente.
BCR a înregistrat în primul trimestru din 2011 un profit net după impozitare de 76,1 milioane RON (18,1 milioane EUR), potrivit standardelor internaționale de contabilitate (IFRS) în creștere față de o pierdere de 29,5 milioane RON în trimestrul anterior, dar cu 68,7% mai mic comparativ cu perioada similară din 2010, în timp ce BRD a obținut un profit net de 122 milioane lei, potrivit standardelor locale de contabilitate (RAS), în scădere cu 38,7% față de perioada similară din 2010.
Principala deosebire dintre IFRS și RAS constă în provizionare, RAS impunând provizioane suplimentare față de standardele internaționale.
Profitul operațional al Grupului BCR s-a diminuat în primele trei luni ale anului cu 20,2% față de aceeași perioadă din 2010, însă a crescut cu 10,9% față de trimestrul anterior, la 608,8 milioane RON (144,5 milioane EUR). Venitul operațional s-a diminuat cu 9,6% față de primul trimestru din 2010, la 1,05 miliarde RON (250,4 milioane EUR), deși s-a îmbunătățit cu 8,2% față de T4 2010.
În cazul BRD, venitul net bancar a fost de 787 milioane lei, iar profitul brut din exploatare a ajuns la 443 milioane lei.
Portofoliul BCR de credite retail (care include persoanele fizice și microîntreprinderile) a scăzut cu 5,2% în perioada analizată. Evoluția pozitivă a creditării ipotecare, antrenată în principal de programul guvernamental "Prima Casă", a fost contracarată de scăderea fluxului de credite noi de consum, garantate și negarantate, se arătă în raportul BCR.
Portofoliul de credite corporate deține o cotă de 58,3% în totalul creditelor acordate clienților, în timp ce creditele retail (inclusiv afacerile micro) reprezintă 41,7%. Depozitele de la clienți au scăzut cu 2,9% față de începutul anului până la valoarea de 36,2 miliarde RON (8,7 miliarde EUR) pe fondul tendințelor sezoniere pe segmentul clienților companii (în scădere cu 11,4%) și în combinație cu o creștere a depozitelor retail (+0,2%).
BRD a acordat credite pentru persoane fizice în valoare de 15,5 miliarde lei, în scădere cu aproximativ 1%, în timp ce valoarea creditelor acordate clientelei de persoane juridice a scăzut cu 1%, șoldul acestora fiind de 16,8 miliarde lei. Volumul total al depozitelor clientelei înregistra la sfârșitul primului trimestru al anului precedent o scădere de circa 5% față de perioada ianuarie-martie 2010, ajungând la peste 29 miliarde lei.
Reducerea ratelor dobânzilor, impactul implementării legii privind contractele de credit pentru consumatori, scăderea cererii eligibile de credite
Primele trei luni ale anului 2011 nu au adus revirimentul așteptat pe piață, diferența față de ultima parte a anului trecut fiind nesemnificativă. Activitatea economică suferă în continuare, influențând și cererea de servicii bancare. Cu toate acestea, au fost sesizate semne pozitive care rămân să fie confirmate în perioada următoare. Mai concret, un prim semnal pozitiv este intrarea pe o pantă descendentă a costului net al riscului, tendința care sperăm că va continua de-a lungul întregului an.
Profitul net al BCR, în scădere cu 29% în 2010 comparativ cu 2009
Grupul BCR a obținut în primele trei trimestre ale anului 2010 un profit net consolidat după impozitare și interese minoritare de 494,5 mil. lei (117,7 mil. euro), cu 29,3% mai mic decât în perioada similară din 2009, pe fondul cheltuielilor mai mari cu provizioanele.
Rezultatul operațional a crescut, însă, cu 3,6%, la 2,3 miliarde lei (548,4 milioane euro) de la 2,22 miliarde lei (528,0 milioane euro) în primele nouă luni din 2009, ca rezultat al creșterii venitului operațional combinat cu un control mai bun și eficient al costurilor.
Venitul operațional a crescut ușor, de la 3,49 miliarde lei (829,3 milioane euro) la 3,55 miliarde lei (844,9 milioane euro).
Principalul motor al acestei îmbunătățiri a fost creșterea venitului net din dobânzi la nivelul Grupului BCR (creștere cu 7,3% sau 197,2 milioane lei față de sfârșitul lunii septembrie 2009), de la 2,67 miliarde lei (638,7 milioane euro) la 2,89 miliarde lei (687,1 milioane euro), deși s-a aflat sub presiunea generata de diminuarea ratelor dobânzilor, concurența crescândă și un volum al cererii redus.
Totodată, venitul net din taxe și comisioane a scăzut față de luna septembrie a anului trecut, ca rezultat al implementării OUG 50/2010, care a redus veniturile din comisioane și al unui volum de afaceri mai scăzut.
Rezultatul operațional a fost afectat și de scăderea cu 28,7% a venitului net din tranzacționare comparativ cu rezultatul de la finele lunii septembrie 2009, generată unei perioade de volatilitate ridicată a leului la începutul trimestrului trei 2010.
Cheltuielile operaționale au scăzut ușor, de la 1,27 miliarde lei (301,4 milioane euro) in primele trei trimestre din 2009 la 1,24 miliarde lei (296,4 milioane euro), ca rezultat al unor îmbunătățirii continue de eficiență și productivitate, care au contracarat creșterea TVA.
BCR a continuat investițiile în "costurile bune" care aduc valoare pentru clienți, precum dezvoltarea canalelor alternative de distribuție si a rețelei de unități retail (10 unități noi fata de anul trecut).
Rezultatul operațional pozitiv demonstrează capacitatea BCR de a răspunde corespunzător la condițiile dificile de pe piață. Se adoptă o abordare prudentă a riscului, dat fiind contextul economic încă dificil. BCR este bine pregătită pentru a face față cu succes acestei situații. Se va continua să se ajute clienții să traverseze această perioadă, precum și să se caute soluții pentru a ajuta România să reia creșterea economică.
Pe de altă parte, costurile nete cu provizioanele de risc pentru credite și avansuri au totalizat 1,59 miliarde lei (378,5 milioane euro), conform așteptărilor, în condițiile în care în special IMM-urile au continuat să resimtă constrângeri în ceea ce privește fluxurile de numerar, lichiditatea și profitabilitatea, iar ajustările macroeconomice au afectat inevitabil nivelul veniturilor gospodăriilor și comportamentul acestora în privința cheltuielilor.
Era de așteptat ca situația dificilă de pe piață să se mențină în ultimul trimestru al anului 2010, dat fiind că era de așteptat ca PIB să reintre în zona negativă în trimestrul trei din anul 2010, din cauza scăderii puternice a cheltuielilor publice, precum și a recentei creșteri a TVA care va exercita presiuni suplimentare asupra cererii interne.
Potrivit reprezentanților grupului financiar, BCR a continuat să administreze o activitate solidă și durabilă potrivit așteptărilor, în condițiile unui mediu economic încă perturbat. Astfel, activele totale ale băncii au crescut cu 1,62%, la 65,57 miliarde lei (15,35 miliarde euro) la 30 septembrie 2010, de la 64,52 miliarde lei (15,23 miliarde euro) la 31 decembrie 2009.
De asemenea, BCR și-a menținut poziția pe piața creditului la aproximativ 22% cota de piață, conform strategiei sale de afaceri și management al riscului și a așteptărilor într-un mediu economic perturbat, datorită unor creșteri la creditele pentru locuințe (+0,8 p.p. anual) și poziției relativ stabile pe segmentul corporate.
Creditarea a evoluat conform așteptărilor în contextul unei cereri eligibile slabe. Volumul cumulat al împrumuturilor acordate clienților (înainte de provizioane, IFRS) s-a majorat cu 325,9 milioane lei (crestare cu 0,70%), la 46,84 miliarde lei (10,96 miliarde euro), de la 46,51 miliarde lei (10.98 miliarde euro) la sfârșitul anului 2009 și cu 1,96% față de sfârșitul lunii septembrie 2009.
Depozitele de la clienți au scăzut ușor, cu 2,63% față de anul trecut, până la 34,88 miliarde lei (8,16 miliarde euro), de la 35,82 miliarde lei (8,45 miliarde euro) la sfârșitul anului 2009, ca urmare a unei reduceri mai mari a depozitelor corporate, mai volatile (-6,2% față de anul trecut), combinată cu o scădere moderată a depozitelor retail, mai stabile (-1,32% față de anul trecut.
Profitul BCR a scăzut cu peste 68% 2011 comparativ cu 2010
Profitul net al grupului bancar BCR a scăzut cu 68,7 la sută în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2010, ajungând la 76,1 milioane de lei.
Situația este, totuși, mult mai bună decât în trimestrul anterior, când banca a înregistrat pierderi de 29,5 milioane de lei.
Potrivit oficialilor băncii, profitul a scăzut din cauza diminuării venitului operațional și a nivelului încă ridicat al provizioanelor de risc. De asemenea, rentabilitatea capitalului a coborât la 4,3 la sută, la sfârșitul primului trimestru din acest an.
Venitul operațional net a scăzut de la 1,16 miliarde de lei (282,1 milioane de euro) la 1,054 de miliarde de lei (250,4 milioane de euro), principalul factor al declinului fiind diminuarea ratelor dobânzilor, având ca efect reducerea venitului din dobânzi cu 13,3 procente.
Rezultatele au fost influențate și de revenirea economică fragilă în primele trei luni din acest an, perioada în care multe companii s-au confruntat cu o reducere dramatică a cererii pentru produsele și serviciile lor.
Din păcate, un mare număr de afaceri chiar s-au închis, În special microîntreprinderi și IMM-uri. Toate acestea au avut un impact negativ asupra afacerilor lor cu BCR.
Printre factorii sezonieri care au afectat rezultatele financiare se număra sentimentul de încredere în economie a clienților de retail puternic deteriorat de scăderea veniturilor familiale, generată de pachetul de austeritate și de creșterea TVA, precum și implementarea legislației privind contractele de credit pentru consumatori (fosta OUG 50/2010), care a avut efecte negative asupra fluxurilor de afaceri și a diminuat venitul din comisioane al băncilor.
Profitul BRD a scăzut la 122 mil lei în primul trimestru
BRD-Groupe Societe Generale a raportat pentru primele trei luni ale anului un profit net de 122 milioane lei, în scădere cu 38,7% față de perioada similară din 2010.
Venitul net bancar a fost de 787 milioane lei, iar profitul brut din exploatare a ajuns la 443 milioane lei. Volumul total al creditelor acordate clientelei este de 32,4 miliarde lei, cu circa 1% mai mic față de 2010. Creditele pentru persoane fizice au ajuns la 15,5 miliarde lei, în scădere cu aproximativ 1%, în timp ce valoarea creditelor acordate clientelei de persoane juridice a scăzut cu 1%, soldul acestora fiind de 16,8 miliarde lei. Volumul total al depozitelor clientelei înregistra la sfârșitul primului trimestru al anului precedent o scădere de circa 5% față de perioada ianuarie-martie 2010, ajungând la peste 29 miliarde lei.
În același interval, cheltuielile generale au scăzut cu 1% față de 31 martie 2010, iar coeficientul de exploatare, calculat ca raport intre cheltuielile generale si venitul net bancar, a atins 43,6%, pe fondul scăderii venitului net bancar.
Primele trei luni ale anului 2011 nu au adus revirimentul așteptat pe piață, diferența față de ultima parte a anului trecut fiind nesemnificativă. Activitatea economică suferă în continuare, influențând și cererea de servicii bancare. Cu toate acestea, au fost sesizate semne pozitive care rămân să fie confirmate în perioada următoare. Mai concret, un prim semnal pozitiv este intrarea pe o pantă descendenta a costului net al riscului, tendința care băncile speră ca va continua de-a lungul întregului an.
BRD – Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor. Banca are aproape 2,5 milioane de clienți și operează o rețea de peste 930 de unități. BRD are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Se estimează că sistemul bancar nu va realiza în 2011 venituri de 610 milioane de euro, ca urmare a aplicării OUG 50, iar aceste pierderi vor avea și un impact fiscal.
Când se vorbește de dobânzi și marje, acestea trebuie să urmeze cursul pieței. ANPC a stabilit că și marjele trebuie să fie fixe, dar Asociația Națională a Băncilor a arătat că nu este corect acest lucru pentru că, pe parcursul unui credit care are termen de 30 de ani, poate că, la un moment dat, banca vrea să reducă marjă, dar dacă știe că i se va interzice să o crească când lucrurile vor lua o altă turnură, atunci nu o va face niciodată
Ceea ce s-ar putea propune este modificarea textului articolului 35 din Ordonanța de Urgență 50 care prevede interzicerea perceperii comisionului de retragere pentru sumele trase din credit. Textul propus ar putea fi: „se interzice perceperea unui comision de retragere pentru sumele trase din credit cu excepția cazului în care retragerea sumelor de bani din cont se realizează prin intermediul unui instrument de plată, card de debit/credit”.
Argumentare: În cazul descoperitului de cont precum și în cazul cardului de credit, limita acordată se poate utiliza parțial/integral în orice moment pe parcursul duratei de viață al produsului. Pe lângă limita de credit în cazul descoperitului de cont, clientul poate avea în cont și disponibilități proprii, caz în care delimitarea nu poate fi efectuată. Comisionul de retragere se percepe în funcție de suma retrasă și nu de natura ei. Este greoi să se diferențieze sursa primară a disponibilităților de cele ale băncii în condițiile în care ambele sunt vărsate în contul curent și accesate oricând de către client. Mai mult, acest comision nu reprezintă un cost al creditului cu un cost perceput pentru utilizarea unui serviciu de plata (retragere numerar ATM).
O altă propunere este cea legată de marja dobânzii în cazul contractelor cu dobândă variabilă (Articolul 37 din OUG 50– Marja Dobânzii Variabile)
Textul inițial al Ordonanței este „…marja dobânzii poate fi modificată ca urmare a modificărilor legislative care impun mod expres acest lucru". Textul propus ar putea fi: „această prevedere nu se aplică la momentul conversiei (pentru portofoliul de credite aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de Urgență".
Argumentare: Atât timp cât se menține nivelul dobânzii astfel cum acesta a fost agreat de ambele părți la data semnării contractului, marja dobânzii poate fi modificată, ceea ce nu contravine prevederilor art.37 lit.b). A admite contrariul constituie o atingere adusă dreptului băncii consfințit prin contractul de credit încheiat cu clientul. Scopul OUG 50/2010 nu este de a conduce la o diminuare a veniturilor instituțiilor de credit care trebuie să urmărească, la rândul lor, acoperirea cheltuielilor cu creditul respectiv.
Una din propuneri ar fi cea legată de situația în care cel ce contractează creditul intră în șomaj concediu de boala sau suferă o reducere a salariului. (Articolul 38 din OUG 50/2010 – Dobânda Penalizatoare / Cazuri Speciale)
Autorii Ordonanței au propus ca în această situație, dacă împrumutatul înregistrează restanțe, banca să nu-i poată mări dobânda cu mai mult de două puncte procentuale.
Această prevedere ar trebui eliminată, argumentând faptul că băncile nu sunt informate de situațiile enumerate, fiind imposibilă urmărirea și aplicarea unei asemenea limitări a dobânzii penalizatoare.
De asemenea, pentru contractele aflate în curs de derulare, modificarea cauzelor referitoare la dobânzi și comisioane ar putea să se realizeze cu menținerea dreptului creditorului de a păstra costul total al creditului. Comisioanele vor putea fi regrupate și/sau redenumite astfel încât să respecte denumirile de la art. 36.
O regrupare/redenumire a comisioanelor nu reprezintă o încălcare a art 36. În măsura în care legiuitorul ar fi înțeles să reducă/elimine nivelul unor comisioane, ar fi precizat acest lucru în mod expres. Această precizare este necesară pentru a înlătura eventuale distorsiuni de natura concurențială. Exemplul cel mai ilustrativ îl reprezintă comisionul de urmărire riscuri. Astfel, instituțiile de credit care au un astfel de comision – denumit ca atare – sunt obligate să elimine în totalitate acest comision, în vreme ce acele instituții de credit care aveau inclusă componenta de risc în cadrul altor comisioane vor putea percepe în continuare acest comision.
BIBLIOGRAFIE
R. Thom, „Crise et catastrophe”, revista „Communication”, nr. 25, 1976, p. 35 apud A. Mucchielli, 1993, p. 23
T.C. Pauchant, I.I. Mitroff, 1992
W.G. Engelhoff, F. Sen, 1992
J. Freund, “Sociologie du conflit”, PUF, 1983, p. 314 apud A. Mucchielli, 1993
Dicționar de filosofie, Ed. Politica, București, 1978
Basno Cezar, Dardac Nicolae, „Operațiuni bancare”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996
Berea A., Berea O., „Orientări în activitatea bancară contemporană”, Editura Expert, 1999
Coman Florin, „Activitatea bancară. Profit și performanță”, Editura Lumina Lex, 2000
Gust Marius, Elena Enache, Mihaela Diaconescu, „Analiza economico- financiară, Editura Independența Economică, București, 1998
Gust Marius (coordonator), „Management bancar’’, Universitatea Constantin Brâncoveanu, 2003
Ionescu C. Lucian, „Băncile și operațiunile bancare’’, Editura Economică, București, 1996
Kirițescu Constantin, „Băncile – mică enciclopedie”, Editura Expert, București, 1998
Luminița Ristea, „Managementul societăților bancare și instituțiilor financiare”, Editura Muntenia și Leda, Constantă, 2002
Nitu Ion, „Managementul riscului bancar’’, Editura Expert, București, 2000
www.bcr.ro
www.brd.ro
www.zf.ro
BCR : Raport Anual 2007, 2008, 2009, 2010, 2011
BRD : Raport Anual 2007, 2008, 2009, 2010, 2011
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Gestionarea Unei Crize Prin Medierea Specialistilor In Relatii Publice (ID: 140620)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.