Gestionarea Riscului Valutar In Sectorul Bancar al Republicii Moldova

Gestionarea riscului valutar in sectorul bancar al Republicii Moldova

CUPRINS:

Introducere ……………………………………………………………………… .4

CapitolulI. RISCUL VALUTAR PREZENTARE GENERALĂ …………………………6

1.1. Conceptul riscului valutar ………………………………………………………… … 6

1.2. Caracteristicile și particularitățile riscului valutar ………………………………8

1.3. Particularitățile riscului valutar în sectorul bancar …………………………………… ..12

Capitolul al II-lea. MANAGEMENTUL RISCULUI VALUTAR ÎN SECTORUL BANCAR………………………………………………………………………….16

2.1. Managementul riscului valutar în cadrul politicii bancare ……………………… ..16

2.2.Ttranzacții futures/forward ca metodă de gestionare a riscului valutar ………………… 21

2.3. Tranzacții/contracte opțiuni de gestionare a riscului valutar …………………………………… .26

2.4. tranzactiilor hedging de gestionare a riscului valutar …………………………………… 28

2.5. operațiuni de arbitrajare ca metodă de gestionare a riscului valutar ………………………… … 33

Capitolul III. MANAGEMENTUL RISCULUI VALUTAR ÎN CADRUL SECTORULUI BANCAR AL REPUBLICII MOLDOVA ………………………………………… …. 37

3.1. Dinamica pieței valutare din Republica Moldova ………… … 37

3.2.Analiza activelor și pasivelor băncilor în valută străină în Republica Moldova………………………………………………………………………………………….43

3.3. Politica de gestionare a riscului valutar în sectorul bancar din Republica Moldova…………………………………………………………………………………………47

3.4. Implementarea și aplicarea pe metode moderne de acoperire a riscului valutar în sectorul bancar al Republicii Moldova ………………………………………………… ..57

Concluzii………………………………………………………………………………………64

Bibliografie…………………………………………………………………………………….66

INTRODUCERE

În această lucrare vom încerca să examinăm rolul gestionării riscului valutar și efectele generale ale riscului valutar asupra sistemului bancar. Noi considerăm că analiza acestui aspect este de o mare importanță nu doar pentru că schimbul valutar este una dintre componentele fundamentale ale băncii, ci și din cauza aspectului flexibil al managementului cursului de schimb, condițiile în continuă schimbare și dezvoltarea a inovațiilor privind piața financiară globală, precum și corelarea schimbului valutar cu toate sferele economiilor naționale și internaționale.

Actualitatea și necesitatea gestionării riscului valutar devine din ce în ce mai evidentă, deoarece are un impact direct asupra funcționării normale a băncilor naționale, ca urmare a internaționalizării și globalizării actuale, apariția riscului valutar și intercorelarea cursului de schimb valutar cu eforturile de a controla funcționarea normală a economiilor și menținerea stabilității locale, dar și pe piețele financiare globale.

O dată cu creșterea complexității piețelor de capital mondiale și desele crize financiare, care au devenit mai evidente în ultimul secol și care a extins granițele lor pe plan internațional, importanța unui management eficient al riscului valutar a devenit fundamental pentru controlul activității băncii.

Cele mai importante obiective ale acestui management sunt stabilite în funcție de nevoile specifice ale sistemului bancar. Cu toate acestea, în perioade de stres financiar sau chiar crize, supraviețuirea și trecerea economiei la condiții mai bune depinde în mare parte de alegerea corectă a metodei de gestionare a cursului de schimb valutar. Prin această gestionare băncile centrale stabilesc obiectivele privind politicile monetare și controlul aprovizionării de bani pentru economie, alegerea regimurilor monetare corespunzătoare, stabilirea ratei în raport cu alte valute convertibile, gestionarea ratei, decizia uniunei monetare sau blocuri intra, alegerea partenerilor internaționali și multe aspecte importante.

Pentru a putea efectua o analiză mai eficientă a noțiunilor menționate mai sus ne vom structura lucrarea noastră în trei capitole principale. Primul capitol va conține informații generale cu privire la conceptul riscului valutar. In acest stadiu, vom începe prin analiza mai precisă a noțiunei de risc valutar, explicând importanța și utilizarea sa în bancă, continuând prin explicarea noțiunii de risc valutar. Vom explora în special tipurile de riscul valutar, factorii care le influențează, precum și de dezvoltarea cursului de schimb, unele dintre principiile lor de bază, punctele forte și punctele slabe ale acestora.

Un alt punct important va conține o analiză a unor teorii contemporane cu privire la riscul valutar, și mai ales vom vorbi despre sensibilitatea Monte -Carlo, și teoriile stocastice. Mai mult decât atât capitolul va conține particularități de risc valutar și aspecte la evaluarea capacității băncii de a gestiona în mod adecvat operațiunile sale de nivel în valută.

În al doilea capitol vom încerca să facem mai mult o analiza a gestionării riscului valutar. În această etapă, lucrarea va explora politica bancară și a modurilor contemporane de gestionare a riscului valutar. Cu toate acestea, vom vorbi nu numai despre căile generale, dar, de asemenea, despre Futures / Forward, Options, Hedging și tranzacțiile de gestionare a riscului de arbitraj valutar. Vom explica ce aspecte ale cursului de schimb valutar sunt examinate de către băncile centrale, în timpul gestionării acestui risc.

Lucrarea noastră se va încheia cu o analiză amplă a situației din Republica Moldova. Vom vorbi despre impactul sistemului monetar în sistemul nostru bancar și, în special, cu privire la politica de gestionare a riscului valutar. Mai mult decât atât, în această etapă, vom încerca să subliniem punerea în aplicare și aplicarea metodelor moderne de acoperire a riscului valutar în sectorul bancar în Republica Moldova.

Așa cum am menționat mai sus, riscul valutar are o serie de implicații și efecte asupra sistemului bancar, de aceea, atunci când vorbim despre Republica Moldova, vom încerca să aflăm impactul riscului valutar asupra unor parametri de coeziune economică dezvoltarea țării noastre precum și pentru a sublinia modalitățile unui management eficient al riscului valutar, relatînd-o și comparând-o cu practicile bancare.

Capitolul I. RISCUL VALUTAR. PREZENTARE GENERALĂ

Conceptul riscului valutar

Riscul valutar exprima o probabilite de a înregistra pierderi din contractele comerciale internationale sau din alte raporturi economice, din cauza modificarii cursului de schimb al valutei în perioada dintre incheierea contractului și scadență acestuia.

Din 1973 a fost permisa fluctuarea libera a ratelor de schimb ale monedelor majore uneia impotriva celeilalte.Acest lucru, împreună cu creșterea volumului comerțului mondial, a escaladat riscul valutar. În comparație cu investițiile în active, ratele de schimb fluctuante reprezintă un factor de risc suplimentar pentru investitorii care doresc să-și diversifice portofoliile lor pe plan internațional. Prin urmare, este important să se studieze daca acoperirea riscului de schimb valutar este utilă și în ce măsură.

Pentru a administra în mod eficient riscul valutar, au fost adoptate o varietate de abordări, cum ar fi swapul valutar, diversificarea valutară, și hedgingul prin forward, futures și options. Acum apare întrebarea daca aceste instrumente de acoperire oferă reducerea riscurilor si/sau un profit potential. Există numeroase studii care au discutat această problemă prin luarea în considerare a utilizariicontractelor forward, în special din punctul de vedere al investitorilor americani.

Cu toate acestea, pînă în prezent nu s-au facut prea multe pentru a examina eficacitatea opțiunilor valutare europene intr-un cadru. În acest studiu, vom compara eficiența a mai multor strategii de acoperire pe baza a două instrumente principale de acoperire, contractele forward și opțiunile, din perspectiva investitorilor germani.

Jorion (1985, 1986), Eun / Resnick (1988, 1994), Levy / Lirn (1994), și Bugar / Maurer (2002) au arătat că, dacă investitorii nu ar controla parametrul de incertitudine a expunerii valutare, câștigurile potențiale de la diversificarea internațională a portofoliului ar putea să nu fie suficientă pentru a justifica cheltuiala unei investiții internaționale. Având în vedere corelația mare în rândul modificării ratei de schimb, o mare parte a riscului de schimb ar putea rămâne fără diversificare într-un portofoliu multi-valută. Prin urmare, a fost discutat pe larg că investitorii pot elimina teoretic o mare parte a riscului de rată de schimb prin vînzarea cînștigurilor de valută prin intermediul instrumentelor derivate pe bază de monedă-cu-monedă. Folosind strategia raportului unitar a contractelor forward, în scopul de a acoperi riscul ratei de schimb discutate de Eun / Resnick (1988,1994), acestea au aratat ca o astfel de strategie, comparativ cu cea neacoperită, ar reduce volatilitatea randamentelor portofoliului, fără o reducere substanțială a profitului mediu. De aceea au numit-o strategie lipsită de costuri, în termeni de profit de portofoliu, deoarece se reduce doar riscul de portofoliu.

Adler / Prasad (1992) propun ca investitorii pot utiliza raporturile speculative de variație minime (coeficienții de regresie), care provin din regresia portofoliu pe piața mondială sau indicele bursier a oricarei națiuni pe valute terțe. Inegalitatea lui Jensen garantează că raportul de acoperire va fi același pentru fiecare investitor național indiferent de moneda numerarie. Ei au descoperit ca strategia această strategie funcționează mai bine decât altele.Într-un studiu ex-post, Jorion (1994), comparind investitiile internationale neacoperite fata de trei metode, susține că estimarea raportului de acoperire optimă desparte optimizarea activelor. Larsen / Resmck (2000) într-un studiu ex-ante a examinat diferite portofolii de acțiuni pe plan internațional și de acoperirea față de incertitudinea ratei de schimb prin aceeași metodologie utilizată în Jorion (1994), iar rezultatele lor arată că performanța unei astfel de strategii este cea mai bună dintre toate celelalte strategii.

Deși există multe studii empirice asupra contractelor forward pentru a acoperi riscul valutar, dovezile pentru alte tipuri de instrumente precum opțiunile nu sunt multe. Hsin / Kuo / Lee (1994) și Conover / Dubofsky (1995) au lucrat asupra utilizarii opțiunilor americane, în cazul careia aceștia au constatat că protective puts dominează fiduciary calls. Ca urmare a acestei linii de cercetare, acest studiu investighează dacă beneficiul potențial al diversificarii internaționale a portofoliului prin compararea eficienței de acoperire a forward în valută față de opțiuni pe valute. Limitarea de bază a unei astfel de abordări este lipsa unei fundații teoretice satisfăcătoare : Valoarea medie / cadrul variatiei necesită funcții de utilitate pătratice sau distribuirea veniturilor simetrice. Nici presupunerea în situații empirice nu e neapărat corectă.

Pentru a evita aceste ipoteze în care se adoptă o valoare medie / cadrul deficit de risc pentru luare a deciziilor rationale în contextul alocarii activelor în acest studiu. Măsurile de risc Shortfall-formula(downside-) riscul ca o funcție ponderată cu probabilitățile abaterilor negative de la o țintă predeterminată. Aceste măsuri de risc, care reflectă în mod explicit asimetria distribuției de probabilitate a randamentelor activelor, au atras un interes considerabil în literatura recentă pe diversificarea portofoliului (de exemplu, Harlow 1991). Analiza-medie LPM are posibilități de calcul rezonabile, împreună cu un nivel echitabil de compatibilitate cu preocupările principale exprimate de managerii de investiții. În plus, valoarea medie a-LPM arată o baza a alegerilor teoritice satisfăcătoare, deoarece acesta este în concordanță cu funcții de utilitate ce reflectă preferințele fata de riscul de returnari și satisface măsurarea poziției dominante stocastic, care este un criteriu bine-cunoscut pentru factorii de decizie în situații de incertitudine.

1.2. Caracteristicile și particularitățile riscului valutar

Riscul valutar rezulta din modificările ratelor de schimb dintre moneda națională a unei bănci și alte valute.
Cele mai multe bănci în special cele care operează în țările cu monede instabile sunt conștiente de riscurilede valutăasociate cu mediul de afaceri. Băncile care mențin relații de corespondență cu băncile străine sau suportă tranzacțiile clienților exprimate în valută sunt expuse la niveluri mult mai ridicate de risc valutar. Băncile care sunt angajate în astfel de activități ar trebui să gestioneze politicile de administrare adecvate a riscurilor valutare.
Gradul de operațiune și asumarea riscurilor ar trebui să corespundă calității procesului de management al riscului băncii, iar poziția sa, ar trebui să fie în conformitate cu mediulfinanciar de reglementare, macroeconomicși financiar al fiecărei țări respective.
Stabilitatea cursului de schimb poate fi inventat, deoarece condițiile de pe piețele valutare ale acestor țări – cum ar fi dreptul de acces și tipul de tranzacții care sunt permise pe piață – sunt adesea supuse la manipularea de către autorități.

Băncile care operează în astfel de medii sunt expuse la un grad mult mai ridicat de risc valutar, și este mult mai dificil să determine limitele la o astfel de expunere. Băncile pot fi, de asemenea, implicate în operațiuni de schimb valutar la termen, în care maturitatea contractelorforward poate fi de cateva zile, luni sau ani. Ratele forward pot fi afectate, nu numai de ratele spot, care sunt în mod normal influențate de condițiile de piață, dar și de diferențialele de dobândă. O schimbare în diferențiale poate, prin urmare, rezulta un profit, sau o pierdere pe o poziție forward, care necesită ca acestea să fie administrate în mod activ.

Politica de stabilire a responsabilității. Există mai multe activități ale băncilor care implică asumarea de riscuri, dar există câteva în care o bancă poate suporta atât de repede pierderi mari în cazul tranzacțiilor valutare neacoperite. Acesta este motivul pentru care Gestionarea riscului valutar merită atenția unei bănci și a personalului de conducere al consiliului de administrație care trebui să stabilească obiectivele și principiile de gestionare a riscului valutar. Acestea ar trebui să includă în mod special stabilirea limitelor adecvate la riscurile asumate de către o bancă în activitatea sa de schimb valutar , și măsuri pentru a se asigura că există proceduri adecvate de control intern care acoperă acest domeniu de afaceri al băncii. În acest cadru, politicile și limitele specifice ar trebui să fie determinate de un comitet de gestionare a riscurilor. Orientările de politică ar trebui să fie revizuite periodic și actualizate pentru a se potrivi în mod corespunzător profilul de risc bancar și calitatea abilităților de management al riscului al personalului.

Orientările de politică ar trebui să reflecte, de asemenea, schimbarea circumstanțelor pe piețele valutare interne și internaționale, și ar trebui să prognozeze posibilele schimbări în sistemul monetar. De exemplu, în forma controalelor de capital introduse ca urmare a unei decizii politice sau modificarea condițiilor macroeconomice din anumite țări ar afecta cursul de schimb. În plus, ar trebui să se specifice frecvența de reevaluare a pozițiilor valutare în scopuri contabile și de gestionare a riscurilor. În principiu, frecvența de reevaluare și raportarea în scopuri de gestionare a riscului valutar trebuie să fie proporțională cu dimensiunea și natura specifică a expunerilor la risculvalutar al băncii.

În scopuri de gestionare și control, cele mai multe bănci fac o distincție clară între expunerea valută rezultate din care se ocupă și de operațiunile comerciale și de expunerile din cauza unei afaceri bancare mai tradițională ce implică active, pasive, și expunerile din afara bilanțului exprimate într-o monedă străină. Acestea pot include credite, investiții, depozite, împrumuturi, sau capital, precum și garanții sau scrisori de credit ca urmare a naturii diferite a operațiilor și expunerilor de risc.Băncile, de asemenea, mențin în mod obișnuit două tipuri de procese de gestionare a riscurilor valutare.

Riscul limitelor de expunere. O bancă are o poziție netă în valută și este expusă riscului valutar când activul său (inclusiv la fața locului și contractele viitoare de a cumpăra) și datoriile sale (inclusiv la fața locului și contracte viitoare de a vinde) nu sunt egale în moneda. Băncile ar trebui să aibă politici pentru a guverna activitățile lor în valută și de a limita expunerea lor la riscul valutar și, prin urmare, pentru eventuale pierderi suferite. În principiu, limitele sunt stabilite în funcție de natura riscului valutar și de tipul de activitate, prin care ia naștere acest risc.

Limitele pot fi aplicabile în diferite intervale de timp, în funcție de dinamica unei anumite activități. Limitele pe afaceri/trading sunt de obicei stabilite pentru pozițiile overnight, în timp ce pentru unele activități extrem de dinamice, cum ar fi de tranzacționare la fața locului,pot fi necesare limite intraday. Piață valutară fiind mai puțin lichid și / sau mai volatil, mai mică ar trebui să fie, în mod normal stabilit limita expunerii la risc valutar.

Limita poziției nete deschisă este o limită totală de expunere la riscul de valută a unei bănci, exprimate, de obicei ca procent din capitalul băncii, acesta poate fi, de asemenea prezentat în legătură cu active totale sau la un alt punct de referință. În mod logic, limita poziției nete deschisă reprezintă un proxy pentru pierderea maximă pe care o bancă ar putea suporta din cauza riscului valutar. Dacă ratele de schimb ale monedelor în care o bancă deține poziții deschise sunt perfect corelate, atunci limita pe o poziție deschisă netă ar fi suficientă pentru acoperirea riscului valutar. În ceea ce privește agregarea expunerii unei bănci la diverse valute, corelația perfectă ar implica faptul că pozițiile lungi și scurte în diferite valute ar putea pur și simplu să se compenseze.

O bancă puțin conservatoare alege adesea un traseu de mijloc, cum ar fi agregarea toate pozițiile scurte și toate pozițiile lungi în diverse valute și luând cel mai mare dintre cele două ca un indicator al agregat poziția deschis (total) net. Această din urmă metodă este, de asemenea, cunoscut sub numele de "metoda stenografie" și a fost acceptată de către Comitetul de la Basel și Uniunea Europeană.
În multe țări, reglementările prudențiale limitează în mod specific în poziția netă deschisă,de exemplu, expunerea totală a băncii la riscul valutar. În unele țări, limitele sunt comune pentru toate băncile care dețin o autorizație de schimb valutar, în timp ce în altele limitele sunt stabilite între bănci în funcție de evaluările autorităților de supraveghere a calității managementului riscului și a capacității tehnice a personalului. Eforturile au fost, de asemenea, făcute la nivel internațional pentru a ajunge la un acord privind cerințele de capital aferente riscului valutar care ar putea fi promovate ca un standard internațional
În principiu, limita prudențială stabilită într-o anumită țară ar trebui să fie legate de volatilitatea schimbului valutar. În practică, limita prudențială în poziția deschisă netă este stabilită în mod frecvent la 10 din sută din capitalul unei bănci. În perioadele în care semnificativ devalorizarea monedei naționale este de așteptat, banca centrală poate limita și mai mult pozițiile scurte în monede străine. În țările cu rate de schimb relativ stabil și convertibilitate externă, limite nete de poziție deschisă au tendința de a fi mai mare sau inexistente.

Limitele valutare. Având în vedere că mișcările diferitelor valute care ar putea fi deținute de un scul nu corelat perfect, o bancă bine administrată ar trebui să mențină, de asemenea, un set de limite specifice privind expunerea la risc a monedelelor respective, cu alte cuvinte, aceasta ar trebui să stabilească limite pentru pozițiile deschise nete în fiecare valută. Limitelepoziției valutare pot fi aplicate pentru reevaluarea punctelor din balanță, pozițiile overnight, sau pozițiile intraday. Aceste limite pot fi apoi ajustatede la caz la caz, în funcție de așteptările arcei de schimbări în rata de schimb dintre moneda națională și valută.

Alte limite de poziție. În cazul în care banca este angajată în afacere valutară / trading, ar trebui să mențină în mod normal, limite privind pozițiile spot din fiecare monedă. Aceste limite sunt exprimate în mod obișnuit ca valoare maximă totală a tuturor contractelor care pot fi remarcabile pentru o anumită maturitate. Procedurile pot varia între bănci, dar limite specifice sunt în general stabilite zi de zi pentru contractele scadente pentru următoarea saptămînă sau două, pe o bază două ori pe săptămână pentru contractele scadente în următoarele șase luni, și pe o bază lunară pentru toate celelalte contracte.

Dispoziții stop-loss. Cele mai multe bănci care participă activ la piețele monetare, de asemenea, să mențin dispozițiile "stop-loss", sau limitele de expunere a pierderilor determinate pe diverse poziții și / sau valute. Limitele expunerii stop-loss sunt determinate pe baza profilului riscului general al băncii, structura de capital, și tendințele de câștig. Când pierderi ajungla limite stop-loss, pozițiile deschise trebuie să fie acoperite în mod automat. Pe piețele volatile sau nelichide, limita stop-loss nu poate fi pe deplin eficientă, iar piața poate trece peste un declanșator stop-loss înainte ca o poziție deschisă să poată fi închisă.

Limită de concentrație. Valoarea de piață a unui contract exprimat în valută este în mod normal sensibil la maturizarea contactului și ratele de schimb între monedele respective. Concentrația ridicată crește mereu riscul. Prin urmare, o bancă ar trebui să stabilească limite cu privire la valoarea nominală maximă a unui contact în monedele specifice și / sau pe valoarea nominală agregată.

Riscul de decontare. Decontare poate deveni complexă în contextul operațiunilor valutare, deoarece poate implica părți din diferite zone de timp și de ore de funcționare. O poziție deschisă poate dura mai multe ore, și în timp ce pierderile reale rar se materializează, dimensiunea pierderii are un potențial mare. În timp ce riscul de decontare pot fi atenuate printr-o cerere de garanție, o bancă ar trebui să stabilească, de asemenea, limite specifice de expunere la riscul de decontare. Aceste limite trebuie să fie corelată cu cantitatea totală care este remarcabil și este expus riscului de decontare în orice zi. O bancă poate stabili, de asemenea, limite privind riscul de plată, în limita totală de expunere plasat pe o contrapartidă. In astfel de cazuri, o limită ar putea fi privit ca o componentă a riscului de credit.

Riscul de contrapartidă. Toate tranzacțiile care implică contracte externe sau creanțe în valută implica, de asemenea riscul de contrapartidă, sau expunerea la pierderea din cauza eșecului de către contrapartidă a unui contract de a efectua plățile așteptate. O astfel de risc poate, la rândul lor, să fie din cauza unor împrejurări în țara în care contrapartea își desfășoară activitatea. Acest risc este deosebit de pronunțat în țări care nu dispun de convertibilitatea externă și în cazul în care guvernul impune restricții privind accesul la piața valutară și / sau pe tranzacțiile valutare transfrontaliere. În scopul de a limita riscul, o bancă ar trebui să stabilească limite de risc de contrapartidă, în special pentru contrapărțile în țările care nu dispun de convertibilitate sau în cazul în care există posibilitatea de dezvoltare a unui deficit de valută. Poziții overnight și forward pentru contrapărți individuale sunt tipice. Băncile conservatoare pot stabili, de asemenea, limite de țară referitoare la expunerea totală a tuturor contrapărților bazate într-o anumită țară.

1.3. Particularitățile riscului valutar în sectorul bancar

Riscul valutar constă în probabilitatea ca o variație a cursului valutar pe piațǎ sǎ ducǎ la diminuarea profitului net al bǎncii sau probabilitatea ca o variație a cursului valutar pe piațǎ sǎ influențeze negativ marja dobânzii bancare.

Situația netǎ pe fiecare valutǎ trebuie revizuitǎ și modificatǎ în funcție de condițiile din economia internaționalǎ, urmǎrindu-se sǎ se evite pe de o parte, expunerea la riscul valutar datoritǎ necorelǎrii scadențelor activelor cu cele ale pasivelor și pe de altǎ parte, situația în care ratele dobânziior în valuta ar putea depǎși nivelul pieței.

Este necesar, pentru diminuarea riscului valutar, sǎ se elaboreze prognoze de

evoluție, care sǎ permitǎ structurarea adecvatǎ pe valute a activelor și pasivelor în devize, pentru asigurarea stabilitǎții de ansamblu a portofoliului de depozite și plasamente valutare ale bǎncii.

Pentru elaborarea unor astfel de prognoze este cel mai indicat utilizarea unui sistem informatic de culegere automată a datelor referitoare la ratele de schimb și programarea unor modele econometrice care să permită “exersarea|” de scenarii de evoluție.

Analiza riscului valutar presupune, în principal:

ajustarea periodicǎ a pozițiilor valutare pentru a echilibra pozițiile lungi și scurte;

acoperirea riscului valutar prin folosirea unor metode și tehnici specifice, în special a instrumentelor derivate (hedging).

Pentru realizarea celor douǎ etape de analizǎ a riscului trebuie parcurși urmǎtorii pași:

1) definirea și identificarea periodicǎ a tipurilor de expuneri care pot afecta banca;

2) evaluarea riscului prin determinarea valorii absolute a expunerilor nete pentru fiecare valutǎ, în contextul volatilitǎții anticipate a piețelor valutare;

3) controlul riscului valutar prin: formularea politicii valutare a bǎncii, desemnarea

persoanelor autorizate sǎ angajeze operațiunile valutare, determinarea procedurilor de expunere la risc, stabilirea limitelor de expunere;

4)executarea tranzacțiilor propriu-zise.

Un factor determinant de gestiune al riscului valutar este politica ce impune limitele de expunere a riscului valutar, care ar trebui să fie reevaluate în mod regulat pentru a reflecta potențialele schimbări ale volatilității cursului valutar și filosofiile riscului global al instituției. Limitele trebuie stabilite in contextul riscului general al unei instituții pentru a reflecta aspecte ce țin de adecvarea capitalului, lichidității, creditului, riscului de piață și a riscului de dobîndă. Importanța relativă a fiecărei politici depinde de circumstanțele si operațiunile băncii. Toate politicile si procedurile aplicabile , ar trebui să fie clar definite și ajustate atunci cănd este nevoie. Conducerea responsabilă de eleborarea politicilor trebuie să înțeleagă pe deplin riscurile implicate în operațiunile de schimb valutar. Baza care stă la formarea acestor politici specifice și a limitelor de expunere trebuie să fie explicate în mod clar, coerent și logic.

Particularitățile de apariție a riscului în cadrul băncii:

1) Băncile operează cea mai mare parte cu resurse atractive și acest risc le
pierde în cazul în care deponenții sunt conștienți de situația nefavorabilă a băncii.
2) Banca înmânează produsul sau prestează serviciul clienților săi înainte ca acesta să plătească pentru asta. Din aceast punct de vedere banca riscă să-și piardă nu numai
profitul pentru acest produs, dar cantitatea necesară pentru a fi creată.
3) Banca operează pe piața financiară și acumuleazăriscuri generate atât de factori interni cît și externi.
4) Băncile sunt influențate în strategiile salede deciziileAcționarilor săi. Acest lucru, fiind presat la maxim banca poate asuma un risc necontrolabil.

Recomandarea Basel pentru autoritățile de supraveghere / management este de a asigura faptul că o bancă limite corespunzătoare și aplică controale interne adecvate în activitatea sa de schimb valutar. Procedurile de risc ar trebui să acopere nivelul de expunere valutarpe care o instituție este pregătită să și-l asume, și minim ar trebui să includă limitele intraday, overnight si forward pentru monedelor în care o instituție are o expunere – individuală și pentru toate monedele combinate .

Gestionarea riscului de valutar se poate baza pe analizele gap sau asimetrice folosind aceleași principii ca și în cazul gestionării riscului de lichiditate și a riscului de rată a dobânzii. Procesul ar trebui să determineasimetria sau dezechilibrul adecvat între maturitatea activelor și pasivelor externe. Aceasta asimetrie poate fi evaluată în lumina informațiilor de bază, cum ar fi ratele curente și cele prognozate, ratele dobânzilor (atât la nivel local cât și în străinătate) și profilul de risc-profit, care este acceptabil pentru conducerea băncii.

Calculul unei poziții deschise eficient nete într-o monedă ar trebui să ia în considerare expunerile reflectat pe și în afara bilanțului, și ar trebui să includă poziția spot netă (respectiv toate active minuspasivele, inclusiv dobânda acumulată exprimate în moneda); Poziția netă forward (sumele primite minus sumele ce ar trebui plătite în tranzacțiile valutare la termen, la care se adaugă instrumentele swap neincluse în poziția spot); angajamentele forward nepotrivite; pozițiile nete din instrumente derivate, și pozițiile care rezultă din operațiile din sucursale străine.

Poziția netă în toate monedele ar trebui să fie agregată, și acordată atenție pentru metoda exactă de agregare a pozițiilor deschise care este utilizat de către bancă. O bancă conservatoare ar trebui să unească prin adăugarea valorii absolute a pozițiilor deschise, proiectând astfel cel mai rau scenariu posibil pentru mișcarea cursului de schimb!

Băncile din țările în curs de dezvoltare deseori folosesc monedavalutară în scopuri de gestionare a riscului. Motivul acestei abordări este că expunerea la risc care rezultă din mișcările cursului de schimb ale acestor monede este mult mai mică decât cea care rezultă din fluctuațiile în moneda națională. In plus, gruparea monedelor convertabile ușor simplifică gestionarea riscului valutar. În timp ce acest sistem este, de obicei, folosit în țările în care băncile nu sunt angajate în contracte forward, există situații în care poate avea efecte inverse. De exemplu, dezastre ecologice, evenimente politice și anunțuri neașteptate rele a vindicatorilor macroeconomici poate crește cu promptitudine si in mod semnificativ riscul valutar.

Când apar neconcordanțe în structura de maturitate, rata dobânzii și riscul de lichiditate se dezvoltă. O bancă trebuie să dispună de proceduri bine definite pentru gestionarea acestor nepotriviri, în scopul de a maximiza veniturile și pentru a limita pierderi potențiale.

Structura de maturitate a creditelor finanțate de aceste depozite ar trebui să corespundă în totalitate cu structura de scadența a depozitului.

Gestionarea nepotrivirilor este o sarcină dificilă. În ceea ce privește lacunele de maturitate a contractelor forward, problema cheie nu este comportamentul așteptat al ratelor dobânzilor în raport cu diferite scadențe ale unei monede unice, dar diferența așteptării între ratele dobânzii a două valute pentru diverse scadențe și a riscului respectiv implicat. Aceasta este, evident, o situație mai complexă decât de gestionare a riscului de rată a dobânzii pentru o monedă unică. Eliminarea lacunelor de maturitate pe bază de contract- contract este practic imposibil pentru o banca care este implicat în mod activ pe piețele valutare și că are sute de contracte restantiere.

Lacune de maturitate sunt de obicei tratate prin folosirea contractelor swap. Aceasta este o practică relativ solidă de gestionare a riscurilor, atât timp cât orice modificări ale ratelor de schimb sunt graduale și dimensiunea și lungimea de lacune de maturitate a reușit în mod sistematic și destul de bine. Cu toate acestea, Această procedură, , poate duce la costuri ridicate pentru reducerea decalajelor de maturitate în situațiile în care schimbările bruște și neașteptate ale ratelor dobânzii apar, care poate influența cotațiile pentru tranzacții de schimb.

O bancă în mod clar ar trebui să fie capabilă să gestioneze cu prudenșă riscul valutar. În conformitate cu ghidurile din diferite șări, poziția netă în valută stabilită de către o bancă nu trebuie să depășească 10-15 la suta din capital și rezerve. Folosind metoda de stenografie, capitalul este calculat ca 8 procente din poziția deschisă netă totală. Poziția deschisă netă totală este măsurată ca cea mai mare dintre suma pozițiilor nete scurte și suma pozițiilor lungi nete, la care se adaugă poziția netă (lung sau scurt) în aur, indiferent de semnul.

O bancă de asemenea, ar trebui să mențină un sistem de alerte pentru situațiile în care sunt depășite limitele. Un analist trebuie să se aștepte ca banca să dispună de proceduri bine definite, inclusiv o repartizare clară a responsabilităților, proceduri adecvate și controalele interne ar trebui să fie pentru toate celelalte funcții-cheie, legate de operațiuni de schimb valutar. Analistul asemenea, ar trebui să evalueze procedurile și practicile de reevaluare și pentru măsurarea câștigurilor de tranzacționare de schimb valutar și pierderi. O bancă prudentă ar trebui să revizuiască cu atenție numele instituțiilor și persoanelor înainte de a face o afaceri de schimb și ar trebui să solicite acoperirea marjei ori de câte ori se consideră necesar.Organizarea și calitatea personalului eficient sunt o parte esențială a managementului riscului valutar. Pe scurt, abilitățile și experiența personalului trebuie să fie proporțională cu domeniul de aplicare al operațiunilor unei bănci. Responsabilitatea pentru tranzacționare, operațiunile standard de schimb valutar, de prelucrare a tranzacțiilor și plăților, în față cât și de back-office (operațiunilor) de managementul riscului, precum și funcțiile de reevaluare ar trebui să fie separate în mod clar. Mai critică este separarea ce țineschimbul valutar, contabilitate, și funcțiile de control intern.

Gestionarea ar trebui să fie responsabilă pentru supravegherea tranzacțiilor în valută și asigurarea conformității cu limitele de risc.Analistul trebuie să evalueze sistemele de informații, cerințe de raportare, și de contabilitate, audit, și sistemele de control intern care să susțină operațiunile de schimb valutar și funcția de gestionare a riscului valutar care ar permite și supraveghere. Informațiile de asistențăla fel sunt utile in gestionarea poziției valutare, pentru operțiunile de tranzacțiereevaluarea poziției financiare, estimerea pierderilor / câștigurilor potențiale, și să asigurarea conformării cu politicile de gestionare a riscului. Un analist ar trebui să fie în măsură să identifice subsistemele sau modulele care acceptă aceste funcții.

In plus, sistemele de informații ar trebui să fie capabile să genereze rapoarte oportune și complete de gestionare privind contractele spot și forward, nepotrivirile și pozițiile de lichiditate. Acestea ar trebui să aibă capacitatea de a evidenția orice excepții stabilite prin politici sau expunere a limitelor și de a aduce astfel de excepții în atenția conducerii.

Capitolul II. MANAGEMENTUL RISCULUI VALUTAR

ÎN SECTORUL BANCAR

2.1. Managementul riscului valutar în cadrul politicii bancare

Băncile supraviețuiesc și să prosperă prin acceptarea riscului, care este rolul lor economic esențial și motivul existenței lor. Cu toate acestea, riscul trebuie să fie bine gestionat și de la mai multe instituții, sarcina ce a devenit mult mai dificilă și complexă.

Banca este o afacere cu un grad ridicat înalt de efect de levier, însă cu o marjă a profitului scăzută.Pierderile dintr-un singur împrumut rău sau o defalcare de material în controale poate elimina câștigul pe multe alte tranzacții. Capacitatea continuă de a identifica și de a gestiona riscurile și capacitatea pentru a menține controalele interne corespunzătoare este critică în organizațiile bancare, chiar dacă acestea caută să-și mărească profitul și profitabilitatea.

Noile tehnologii și tehnici trebuie să fie adoptate în cazul în care instituțiile financiare sunt pentru a evita problemele de repetarea și în cazul în care sistemul bancar trebuie să fie la fel de succes în acceptarea riscului în viitor, precum a fost în trecut.

Supravegherea concentrată pe risc și natura bancară astăzi, cer organizațiilor de succes pentru a menține guvernanța corporativă și sisteme puternice de control. Băncile trebuie să gestioneze relațiile cu clienții și în contrapartidă cu o sensibilitate adecvată pentru acoperirea riscului. Agenții de împrumut și managerii de risc trebuie să înțeleagă schimbările în planurile de afaceri ale clienților lor, care ar putea avea implicații asupra solvabilității. Ele nu trebuie să fie orbite de reputația parteneriilor săi, ci mai degrabă să utilizeze toate datele fragmentate, atât brevetate și bazate pe piață, pentru a pune în lumină perspectivele clienților lor. În cele din urmă, limitele de expunere ar trebui să fie suficient de robuste pentru a lua în considerare atât riscul de capital și încasare. Alte practici, cum ar fie diversificarea riscurilor și nu presupunând că numai cele mai bune condiții vor continua nelimitat, par să fie de bun simț.

Supravegherea bazată pe riscuri necesită ca noi să recunoaștem natura de bază a ființelor umane și unele dintre forțele care ne motivează: lăcomia, ambiția, și altele asemenea. Toate acestea, la rândul său, vorbesc despre importanța punerii în aplicare a principiilor de management învățate în colegiu sau ca stagiari: importanța izolării anumitor drepturi; limitării de control a unui individ; stabilirea unor politici și proceduri scrise; precum și furnizarea de informații exacte și în timp util a conducerii superioare a unei organizații.

Într-un efort de a oferi băncilor mari, active pe plan internațional cu stimulente mai mari pentru măsurarea și gestionarea bine a riscurilor, organele de supraveghere bancară din întreaga lume dezvoltă tehnici și standarde mai sofisticate și standarde de reglementare de capital mai sensibile la riscuri.

Acestea au rezultat din cele mai bune practici despre care au vorbit bancile și unii au început să se aplice.

Din păcate, măsurarea riscului valutar nu este ușoară, și nici aplicarea noilor tehnici nu e ieftină, în special pentru acele instituții care au nevoie de ea cel mai tare -marilor bănci active pe plan internațional, cu structurile și operațiunile complexe.Dacă ar fi fost ușor, metodele ar fi clare și bine acceptate deja. În cazul în care măsurarea riscului valutar cu aceste noi tehnici ar fi fost ieftină, mai multe bănci le-ar fi aplicat. Precum am spus, aceasta nu este nici ușor, nici ieftin. Aceste fapte complică procesul internațional pentru dezvoltarea standardelor mai sensibile la riscul de capital și a ajunge la un acord care să abordeze preocupările industriei relevante. Acestea de asemenea fac procesul mai îndelungat.

Scopurile managementului riscului la nivelul întregii bănci este de a stabili un cadru pentru identificarea, monitorizarea și gestionarea riscurilor de la punerea în aplicare a politicii instituțiilor financiare monetare, precum și pentru a facilita alocarea optimă a resurselor de rezerve valutare.

Tema procesului de management al riscului este atunci defalcarea în analize comparative, formularea strategiei, construcție de portofoliu, de măsurare a riscului, monitorizare și control, precum și analiza performanței.

Este important să ne amintim că obiectivul principal al managementului riscului nu este de a structura controale imense, dar pentru a echilibra între control și flexibilitate și pentru a promova alocarea optimă a capitalului rezervelor pe clase de active și valute.Băncile, în general, încearcă să monitorizeze eficiența punerii în aplicare a politicii monetare, în scopul de a evita riscul de a se abate de la obiectivul de politică monetară, care ar putea afecta negativ economia.

Acestor presiuni trebuie să se opună rezistență, deoarece autoritățile de supraveghere din întreaga lume lucrează împreună pentru a dezvolta un standard mai precis, care este suficient de riguros și care îndeplinește obiectivele noastre comune.Ne dorim o structura de capital, care este sensibilă la riscuri; până când vom avea mai multă experiență cu noua abordare, cu toate acestea, prudență argumentează împotriva reducerii cu ridicata a nivelurilor de capital agregate.Cerințele de capital anumitor instituții pot scădea în timp ce cerințele pentru alte instituții cresc, în ambele cazuri, din cauza riscurilor lor de portofoliu.

În scopuri bune sau rele, va exista un decalaj înainte de a putea fi dezvoltate noile reguli, convenite și puse în aplicare prin diverse procese ale noastre de elaborare a reglementărilor. Industria va avea nevoie, de asemenea, de timp pentru a dezvolta sistemele de informații și de măsurare a riscurilor care ar fi necesare.Între timp, comunitățile de reglementare și bancare vor continua să învețe de la evoluțiile în practica de măsurare a riscurilor, iar așteptările de supraveghere vor evolua.

Multe dintre instituțiile noastre financiare astăzi au devenit extrem de mari și complexe, atât în operațiunile lor și a proceselor lor de gestionare.Principiile fundamentale se aplică în continuare, cu toate acestea, și nu ne putem permite să le trecem cu vederea.În același timp, noile tehnologii și concepte oferă posibilitatea de a adăuga la aceste principii un set de tehnici care ar putea schimba bine modul în care băncile gestionează riscul.

Pentru a se evita angajarea în practici bancare nesigure și nesănătoasă, băncile ar trebui să adopte politici și proceduri care reglementează tranzacțiile de rutină sau de urgență cu fonduri de investiții bancare recomandate.Astfel de politici și proceduri trebuie să fie proiectate pentru a se asigura că banca nu va (1) plasa necorespunzător resursele și reputația acestuia la risc în beneficiul investitorilor și creditorilor fondurilor; (2) să încalce limitele și alte cerințe legale aplicabile, sau orice condiție specială de supraveghere impusă de agenții; sau (3) creează o așteptare.

Comitetul de audit al băncii, de asemenea, ar trebui să revizuiască tranzacția să se asigure că politicile și procedurile corespunzătoare au fost urmate:

Implementarea unui sistem eficient de gestionare a riscurilor pentru controlul și monitorizarea riscurilor prezentate la bancă prin activități de consultanță de investiții ale organizației.Controlul riscului ar trebui să includă prin stabilirea unor limite adecvate de risc, planificarea lichidității, sisteme de măsurare a performanței, teste de stres, al conformității și rapoartele de management pentru a reduce nevoia de sprijin bancar semnificativ.

Implimentarea unor politici și proceduri care să asigure că banca este în conformitate cu cerințele de informare și publicitate existente, ca săsă se diferențieze în mod clar investițiile în fonduri avizate de la obligațiile băncii sau depozitele asigurate.

Asigurarea raportării corespunzătoare de reglementare a datoriilor contingente care decurg din activitățile sale de consultanță de investiții în raporturile financiare a organizațiilor bancare publicate.

Conducerea băncii ar trebui să stabilească și să mențină controale și proceduri de gestionare prudentă, luându-se în considerare toate celelalte expuneri a valutei străine ale instituției.Consiliul de administrație sau comitetul de consiliu ar trebui să aprobe și să pună în aplicare politici de control al riscurilor valutei străine.Aceste politici, cel puțin, ar trebui să se abordeze:

Limite valutare

Limitele poziției brute și nete deschise

Limitele de asimetrie activ și pasiv (gap)

Limitele stop-loss

Limitele cumpărare individuală și autoritatea de vânzare

Evaluarea și reevaluarea periodică a expunerii la riscul valutar, de expunere la riscul de țară

Proceduri de reevaluare periodică

Considerații de raportare financiară

Sisteme informatice de gestiune corespunzătoare și sisteme informatice a consiliului

Procedurile de audit intern

Modelarea riscurilor este indispensabilă în ajutarea pen gestionarii riscurilor inerente în portofoliile lor vaste și variate.Intr-adevar, noi ca autoritățile de supraveghere ne-am uita suspect la orice instituție care își asumă un astfel de risc complex, fără a avea sisteme de măsurare a riscului de compararea puterii și rafinamentului.

Una dintre cele mai mari bănci a națiunii- o bancă care a fost pe marginea de taiere a avansurilor serviciilor financiare ale băncii în modelarea și măsurarea riscului, dar despre principiile fundamentale ale managementului riscului- principii validate de experiență recentă proprie a băncii, dar, de asemenea, aplicabile băncilor de toate formele și mărimile.

Principii pentru gestionarea riscului valutar include următoarele etape:

Detectarea riscului. Cu ajutorul modelelor matematice și analizării situației create pe piață, managerul va determina riscul și sursa de apariția ei precum și factorii care vor influența dezvoltarea riscului;

Evaluarea riscului. În această etapă, se va determina valoarea pierderilor probabile înregistrate de către bancă, în cazul producerii evenimentului nefavorabil;

Acoperirea riscului. La această etapă, se va lua o decizie în ceea ce privește metodele și instrumentele de acoperire ale sale;

Finanțarea riscului. Presupune finanțarea instrumentelor da acoperire pentru menținerea pozițiilor de piață deschisă, în scopul de a prezice riscul;

Monitorizarea riscului. Acesta este procesul de urmărire a situației de pe piață, pentru a desemna momentul potrivit pentru acoperirea acestuia.

Reclamarea riscului. Presupune acoperirea în totalitate a pierderilor generate de riscul respectiv prin vînzarea garanțiilor reale, care își exercită dreptul privind instrumentele financiare derivate utilizând fondul de risc format de către bancă.

S-a subliniat importanța evaluării riscurilor interne independente și pericolele de a permite acestor evaluări să fie efectuate de către unitatea operațională responsabilă pentru activitate. Și, mai presus de toate, s-a subliniat necesitatea unei strategii generale de gestionare a riscurilor – o strategie bazată pe o înțelegere clară a toleranței instituției pentru risc ~ și dorința de a vedea prin ea, chiar și atunci când acest lucru înseamnă mai sus de profit pe termen scurt.

Dar importanța gestionării riscurilor temeinic justificate fundamentele nu pot fi exagerate sau luate de la sine.

Dar, în timp ce tehnologia poate fi un adjunct foarte valoros în gestionarea riscului, un rol mai mare în gestionarea în viitor în mod încurajator – este faptul că bancherii din comunitate sunt lucrează din greu pentru a gestiona riscul prin educarea clienților lor în moduri mai bune de gestiune a lor.

Unii bancheri in orasele mari ar putea învăța ceva de la unele abordări inovatoare a omologilor mai mici, de gestionare a riscului.

Noi vedem bancherii comunității profitând de administrarea afacerilor mici și alte programe de garantare guvernamentale pentru a servi ca un tampon împotriva riscului.Unele bănci mici au stabilit chiar și relații cu băncile în comunitățile din apropiere pentru a ajuta la atenuarea efectului concentrărilor. Mai mult și mai mult profită de oportunitățile e a vinde piese și hârtii de valoare ale portofoliului de credite pentru a avea acces la noi surse de lichiditate și de a reduce riscul de credit.

Astfel de cazuri exemplifică gestionarea riscurilor la nivelul său cel mai bun.Abordarea unei bănci a riscului trebuie să fie la fel de creativ – și ca baza în fundament – ca modul de abordare a oricărui alt aspect al activității sale.Cu alte cuvinte, managementul riscului nu poate fi redusă la un instrument sau tehnica sau chiar un model; este o filozofie – o conștiință – care trebuie să pătrundă fiecare aspect al operațiunilor unei bănci.Acesta începe cu o conștientizare a formelor pe care riscul le ia.Nu poti administra ceea ce nu recunoști sau înțelegi, și este treaba bancherului de a inocula gradul de conștientizare în factorii de decizie ai băncii și consiliul său.Pare simplu, dar fundamental pentru gestionare eficientă a riscurilor.Cert este că o bancă poate avea toate mecanismele și procedurile corecte în vigoare și să nu dispună un regim eficient de gestionare a riscurilor dacă inima de administrare nu este cu adevărat în ea. De exemplu, departamentul de audit al unei bănci poate deține personal calificat și bine instruit și să fie perseverent în exercitarea regularităților.Dar, în cazul în care cultura băncii încurajează aceste probleme să fie rezolvate fără a le aborda la sursa lor, aceasta invită o recurență.Aceasta nu este o gestionare eficientă a riscurilor. În cazul în care planul de compesare a unei bănci răsplatește producția de împrumut și creșterea creditului și nu deține răspundere oameniilor săi pentru calitatea și performanța acestor credite, care nu prea este gestionarea eficientă a riscurilor, aceasta la fel nu este o gestionare eficientă a riscurilor.

Astfel atragi atenția acelor lucruri care definesc o cultură solidă de gestionare a riscurilor: obiective clare și limitele de toleranță a riscului, a sistemelor informatice de gestiune, capabile să monitorizeze performanța creditului, politicile de diversificare, politicile cu privire la excepții, s procedurile de stres-teste și de audit independent, de revizuire a creditelor și funcțiilor de control, completate de instrumentele de măsurare a riscurilor corespunzătoare. Și asigurarea că acestea și alte funcții de management al riscului funcționează în armonie unul cu altul.

Toate băncile trebuie să aibă principii fundamentale de gestionare a riscurilor într-o anumită formă.Dar, în măsura în care acestea trebuie să fie formalizată în politici scrise depinde de mărimea băncii, precum și complexitatea și caracterul riscului care le-a asumat.În cele mai mari și cele mai sofisticate bănci, politici trebuie să fie formale și prescriptiv.Băncile comunitare, pe de altă parte, ar putea fi în măsură să pună în aplicare aceste principii într-o manieră mai puțin structurată mai puțin formală decât băncile mari.

Modul în care băncile gestionează riscul valutar este un bun barometru al abordării sale de gestionare a riscului în activitatea sa.

Fundamentele managementului riscului sunt atemporale.Bancherii care conștiincios și eficient gestionează riscul vor avea succes. Acei care nu gestionează eficient riscurile, vor fi în cele din urmă copleșiți de ele.

2.2. Tranzacțiile Futures / forward ca metodă de gestionare a riscului valutar

Începând cu anii '70, odată cu trecerea la cursul de schimb valutar flotant, operatiuni FUTURES incep sa se dezvolte.Operațiunile FUTURES reprezintă un acord și o obligație, dar nu un drept de a alege, în comparație cu o opțiune de a vinde sau de a cumpăra o cantitate fixă dintr-o anumită monedă, la o anumită dată în viitor și la un curs de schimb stabilit în momentul de semnare a contractului.O cerință obligatorie în funcționare FUTURES pe piață este lichiditatea care facilitează, efectuarea contractului.

Operațiunile cu contractele futures sunt similare cu operațiile Forward, dar există și câteva diferențe esențiale.

Tabel 2.1

Diferența dintre contractele futures și forward pe piață

Deci, în primul rînd, dacă se așteaptă o diminuare a unei rate de schimb valutar, dealerii vînd valuta la o rată de schimb FORWARD existentă, în scopul de a transfera această valută către cumpărători într-o anumită perioadă de timp și în cazul unei dinamice favorabile a cursului de schimb ei pot achiziționa ieftin această monedă pe piață, obținînd în același timp un profit din diferența cursului de schimb.

Totodată, în cazul în care se așteaptă o creștere a ratei de schimb valutar, dealeri cumpăra valută pentru o anumită perioadă de timp, în scopul de a o duce (această monedă) la expirare de la vânzător la un curs de schimb stabilit mai devreme, și vânzarea în același timp, a monedei pe piața pe o rată de schimb mai mare, pentru a primi un profit.

Aceste operațiuni de obicei generează pierderi mari în procesul de așteptare pentru o creștere considerabilă sau diminuarea ratei de schimb al unei monede.

Pornind de la o orientare mai generică, un contract forward este acela în cazul în care cumpărătorul și vânzătorul convin asupra unui preț, dar transferul efectiv de plată pentru proprietate este amânată până la o dată ulterioară. Deși, de obicei nu s-a gîndit în acești termeni, achiziționarea unei case sau a unor elemente durabile de mare consum, se încadrează în această categorie. Cu astfel de achiziții, cumpărătorul și vânzătorul convin asupra prețului, dar livrarea bunurilor și plata vine mai târziu, posibil într-o săptămână, într-o lună, sau poate chiar mai târziu decât atît.

Contracte forward sunt aranjate între două principii cu flexibilitate completă, cu privire la exact ce proprietate este transferată și când va avea loc transferul. În schimb, contractele futures se tranzacționează în zona unui schimb (viitor ?) de contracte futures. Tranzacțiile trebuiesc făcute în trepte prescrise ( numere întregi de contracte futures care acoperă o "dimensiune", desemnată pe contract), unde capacitatea de stabilire a prețurilor se aplică unui număr limitat de date de decontare prospective.

Cu un contract futures, modificarea valorii futures este trecut între cele două părți la comerțul cu următoarele deplasări ale futures în fiecare zi, utilizarea casei de compensare ca intermediar. În cazul în care prețul de contracte futures crește, cumpărătorul (care deține poziția lungă) "câștigă" modificarea valorii contractului, și vânzătorul (titularul-poziție scurtă) pierde. Ajustările opuse sunt făcute atunci când futures scade.

Menținerea unei poziții Futures impune ca beneficiarul poziție, atât cumpărătorul, cât și vânzătorul, să fie pregătit și capabil să plătească fonduri în casa de compensare (prin intermediul unui broker) în fiecare din zile cînd poziția futures generează pierderi.

În mod alternativ, participarea eficientă pe piața futures impune ca comerciantul / Hedger să fie gata și capabil să angajeze fonduri care pot fi generate din poziții profitabile Futures.

Aceasta este, atunci când se utilizează contracte futures, cumpărătorii și vânzătorii de obicei compensează pozițiile lor inițiale, înainte de data de livrare specificată prin contract, iar apoi acestea fixează moneda dorită printr-o tranzacție de pe piața spot. Acest decalaj a acoperirii contractelor futures este realizată simplu prin a luarea unei poziție opuse din comerțul inițial.

Diferența dintre acoperire (hedging) și speculația (speculating) se referă la riscul existent înainte de intrarea pe piață futures/forward. Speculatorul începe cu nici un risc și apoi intră într-o tranzacție care își asumă riscuri, în speranță să facă profituri. Hedger, pe de altă parte, începe cu un risc preexistent, generat de cursul normal al activității sale sau al său tradițional. Futures (forward) sunt apoi utilizate pentru a reduce sau elimina această expunere preexistent. Aceste contracte pot fi folosite pentru a acoperi o parte sau toate riscurile de acest tip, în principal, prin stabilirea prețului sau a ratei de schimb asociate cu expunerea relevantă.

Desigur, ipoteza că cerința monedei coincide cu graficul de date a valutei futures este prea restrictivă. Un scenariu mai probabil ar fi acela în care data valorii de acoperire este diferită de datele de livrare disponibile Futures (valoare). În astfel de cazuri, poate părea că contractele forward au un avantaj față de Futures, având în vedere flexibilitatea de a selecta o dată valoare care coincide exact cu expunerea ce este acoperită. Prezenta apreciere de obicei, se dovedește a fi exagerată, cu toate acestea, prin urmare, această preferință nu poate fi justificată. Chiar și atunci când se utilizează contractele forward, data la care se așteaptă ca schimbul monedei să aibă loc ar putea fi necesar să fie modificat, astfel încât s-ar putea fi necesare operațiuni suplimentare, adăugând la costul acoperirii monedei.

În cazul în care data valutei de acoperire este diferită de una dintre datele de livrare viitoare disponibile, Hedger-ul inițiază pur și simplu un acoperirea prin futures cu contractul care expiră cât mai curând posibil după data de schimb valutar dorit. Acoperirea va fi simplu lichidată înainte de expirare. Mecanic, atunci când este nevoia de valută, hedger-ul ar asigura moneda dorită cu ajutorul pieței spot și în același timp compensarea contractelor futures.

Acestea sunt instrumente folosite pentru cumpărarea sau vânzarea de o sumă indicată de valută străină la un preț stabilit pe unitate la un moment dat în viitor. Atunci când se semnează un contract forward sau futures nu există nici o plată în avans. Atât contractele forward și futures sunt clasificate ca instrumente financiare derivate, deoarece valorile lor sunt derivate din valoarea garanției subiacente.Contracte futures și forward joacă un rol similar cu gestionarea riscului valutar.Dovezile empirice arată că ambele contracte nu prezintă prețuri semnificativ diferite.

Contractele forward sunt realizate direct între două părți, și nu există nici o piață secundară. In general, cel puțin una dintre părți este o bancă. Contracte forward sunt tranzacționate peste la ghișeu: comercianții și brokerii pot fi localizate oriunde și să ajungă la o înțelegere prin telefon. Pentru a inversa o poziție, trebuie să facă un contract forward suplimentar separat. Inversare un contract forward nu se obișnuiește. Nouăzeci la sută din toate contractele duce la vînzare ce face livrarea moneda de bază.Contractele forward sunt cotate pe piața interbancară pentru scadențe de una, trei, sase, noua si 12 luni.

Un contract futures a standardizat caracteristici și este tranzacționat la bursă, adică, tranzacționate la bursele organizate, mai degrabă decât la ghișeie.Contractele futures valutare sunt pentru sume în valută străină standardizate, terminate uneori la timp standardizat, și să au mișcări minime admisibile ale prețurilor (numite "căpușe") între meserii.Contracte futures pe valute sunt tranzacționate pe piață a mai multor schimburi din întreaga lume.

Acoperirea riscurilor se referă la o strategie care are ca scop să reducă la minimum expunerea la fluctuațiile cursului de schimb, reducând astfel la minimum incertitudinea tranzacțiilor viitoare exprimate într-o monedă străină și oferind o anumită stabilitate a veniturilor și a fluxului de numerar.Acest lucru se realizează de obicei prin utilizarea unor opțiuni sau contracte futures.Contracte forward pot fi de asemenea folosite pentru a acoperi riscul valutar.Cu toate acestea, în timp ce contractele forward sunt superioare contractelor futures în ceea ce privește reducerea lor de risc global, nu există nici o piață centrală pentru contracte forward, ceea ce contribuie la costuri mai mari de tranzacții și lichiditatea mai mică, precum și riscul de contrapartidă (de exemplu, riscul ca respectivul contract nu va să fie onorat la expirare).Atunci când o afacere alege să acopere expunerea la valută, obiectivul este de a reduce incertitudinea, nu pentru a maximiza profitul din speculații valutare.Prin urmare, o poziție acoperită, nu va produce beneficiul unei mișcări favorabile a cursului de schimb, dar în același timp, nu va expune hedger-ul ( acoperitorul) la potențialul pierderii unei mișcări nefavorabile a cursului de schimb.

Principiul care stă la baza unei strategii de acoperire este de a construi un portofoliu constând dintr-o poziție lungă în activul valută străină și o poziție scurtă într-un activ valută străină astfel încât câștigurile de pe unul să compenseze pierderile pe de altă parte.Acest lucru se realizează prin utilizarea instrumentelor financiare derivate ale căror mișcări de preț sunt puternic corelate cu mișcările de pe piața spot.În mod ideal, derivatul utilizat pentru acoperirea va avea aceeași monedă de bază ca și activul în valută fiind acoperite, din moment ce mișcările de preț ale celor două active ar fi foarte similare.

Un contract futures este un angajament standardizat care descrie caracteristicile cheie ale unei tranzacții:

Cantitatea și calitatea mărfii fiind schimbate

Data la care schimbul va avea loc

Metoda de livrare

Prețul la care marfa va fi achiziționată

Contractele futures sunt foarte standardizate și sunt disponibile numai pentru cantitățile fixe de o marfă de calitate uniformă. Datele de expirare urmează un ciclu -tipic o dată pe trimestru pentru valute, dar uneori la fel de des ca și o dată pe lună pentru alte mărfuri – și întotdeauna se încadrează într-o anumită zi lucrătoare a lunii expirării, cum ar fi ce de-a treia zi de miercuri, vineri ultima sau a șaptea zi lucrătoare, ultima zi a lunii.Prețul de decontare se stabilește la data inițierii contractului, și reprezintă prețul pe care titularul contractului îl va plăti pentru marfa la data de expirare, indiferent de ceea ce se întâmplă prețul materiilor prime în acel moment.

Între data la care este cumpărat contractul și data de expirare, câștigurile sau pierderile din contractul futures sunt decontate în numerar.În cazul în care prețul pentru contractele futures crește, deținătorul primește diferența dintre prețul de ieri și prețul de astăzi de la schimbul contractelor futures.În cazul în care prețul de contracte futures scade, diferența de zi cu zi este dedusă din marja din contul de tranzactionare al titularului.Suma tuturor câștigurilor și pierderilor zilnice va fi egală cu variația netă a prețului futures pe durata de viață a contractului.Acestă recontractre de zi cu zi se numește "marcarea la piață".

Diferența dintre prețul unei mărfi pe piața în numerar (sau "spot") și piața futures se numește "bază", și este determinată de ratele dobânzilor relative de contracte futures financiare.Prețul este stabilit printr-un argument de arbitraj care afirmă că plata din conversia unei unități de monedă națională la cursul de schimb, de creditare într-o altă monedă și transformarea sumelor încasate în piața la termen ar trebui să producă același profit ca și creditarea unitatea de monedă națională la acasă – cu condiția ca el sau ea poate împrumuta și împrumuta la rata fără risc.

Circulația futures sunt disponibile pentru majoritatea valutelor importante, dar atunci când o firmă este expusă la o monedă care nu pot fi acoperite în mod direct pe piața futures, uneori, este necesar să se acopere o poziție de numerar într-o monedă cu o poziție de contracte futures într-o altă monedă.

În timp ce forward și futures-uri sunt cele mai eficiente instrumente utilizate pentru a reduce la minimum volatilitatea unei tranzacții în valută expuse, acestea nu pot fi adecvate pentru toate tipurile de gestionare a riscului valutar. Cea mai mare limitare a acestora este faptul că acestea nu oferă posibilitatea de a beneficia de pe urma mișcărilor de schimb valutar favorabile.Se poate argumenta că, dacă o companie este angajată în afaceri de speculații valutare, câștigurile de schimb valutar ar trebui să fie o preocupare secundară, cu toate că un argument contra este faptul că managerii ar trebui să aibă grijă numai cu privire la riscul dezavantaj, deoarece nimeni nu le va penaliza pentru a face prea mulți bani. O altă limitare a forward și futures este ca acestea să nu se potrivească cu natura contingentă a unor tranzacții în valută străină.În cazul în care, de exemplu, o firmă intră într-o poziție la termen scurt pentru a acoperi un aflux anticipat, care nu se materializează, nu vor exista câștiguri pentru a compensa pierderile contractelor futures în cazul în care rata de schimb apreciază.

Hedging-ul se referă la reducerea volatilității, mai degrabă decât maximizarea profitului. Prin limitarea riscului de expunere valută, firmele să renunțe la posibilitatea de a realiza câștiguri din mișcările valutare pozitive, dar în același timp, să se protejeze împotriva mișcărilor monetare negative.Făcând acest lucru, firmele pot adăuga stabilitate la câștigurile lor și a fluxului de numerar, ceea ce reprezintă un factor-cheie care stau la baza evaluărilor de piață.

Există o serie de moduri de a acoperi riscurile aferete expunerii valutare străine, iar cea mai bună alegere pentru o anumită firmă depinde de obiectivele firmei și natura expunerii sale.Contracte futures și opțiunile sunt cele mai comune instrumente utilizate pentru a acoperi riscul valutar, cu toate că strategiile bazate pe aceste instrumente pot varia de la o "acoperire scurtă de bază pe piața futures.

2.3. Tranzacții opțiuni de gestionare a riscului valutar

Opțiunea reprezintă un contract între vânzător și cumpărător, care oferă unui participant dreptul, dar nu și obligația de a cumpăra sau de a vinde o anumită cantitate valută la o rată de schimb fixă în momentul încheierii afacere, dreptul este primită după plata unei prime.

Din punct de vedere al termenului (perioadă) de opțiuni performante, se disting 2 variante:

Varianta de opțiune americană – poate fi efectuată în orice moment până la termenul indicată în contract sau chiar la data scadenței.

Varianta opțiunii europene – oferă posibilitatea de executare a opțiunii

numai la maturitate.

În funcție de care participanții pot schimba condițiile, opțiunea de monedă poate fi de 2 tipuri:

"apel" – proprietarul unei opțiuni – cumpărătorul are dreptul de a cumpăra o anumită cantitate de valută pentru o perioadă de timp, la cursul de schimb fix în prealabil. El are, de asemenea, dreptul de a refuza o afacere, plătind pentru o primă.

"put" – titularul are dreptul de a vinde o anumită cantitate monedă, la o rată de schimb fixă sau să refuze o afacere, plătind o primă opțiune.

Există, de asemenea, o opțiune în timp, care este propusă de către bancă clientului său și este o opțiune înainte de expirarea perioadei de timp în care un transfer de monedă are loc, iar operațiunea se efectuează până la termenul convenit de ambele părți.În această operațiune plătitorul unei prime are dreptul de a solicita o executie afacere in orice moment al perioadei de opțiune (termen), la o rată de schimb determinată anterior.In acest fel participantul plătește o primă opțiune pentru dreptul de a alege cursul de schimb actual cel mai favorabil.

De regulă, un refuz de executare opțiune nu este permisă în timpul opțiunii / perioada (termenul).Această operațiune va fi la fel de eficient ca și marimea ratei fluctuației de schimb.Opțiunea este utilizată în principal pentru a evita sau a reduce riscul valutar.

Din acel moment, piața de opțiuni a cunoscut o creștere rapidă, cu crearea de noi schimburi și mai multe tipuri de contracte noi de opțiuni.Acestea schimbă opțiuni pe active variind de la actiuni individuale si obligatiuni comerciale, de valute, indici de stoc, la opțiuni pe contracte futures.

Pentru fiecare opțiune, există atât un cumpărător și un vânzător. În cazul de apel a opțiunii, vânzătorul primește o plată de la cumpărător și oferă cumpărătorului posibilitatea de a cumpăra o anumită monedă de la vânzător la un anumit preț, cu acest drept durează până la o anumită dată. În mod similar, vânzătorul unei opțiuni put primește o plată de la cumpărător.Cumpărătorul are apoi dreptul de a vinde o anumită monedă către vânzător la un anumit preț pentru o anumită perioadă de timp.Opțiuni, ca și alte instrumente financiare derivate, pot fi scrise la instrumentele financiare, ratele dobânzilor, ratele de schimb valutar și indici financiari.

În toate cazurile, proprietarul unei opțiuni implică dreptul, dar nu obligația, de a face o tranzacție.Proprietarul unei apel de opțiune poate, de exemplu, cumpara valuta de la cantitatea pe parcursul duratei de viață a opțiunii, dar nu există nici o obligație de a face acest lucru.De asemenea, proprietarul unei opțiuni put poate vinde valuta în conformitate cu termenii contractului opțiune, dar nu există nici o obligație de a face acest lucru.Vinderea opțiunii nu angajează vânzător la obligații specifice.Vânzătorul unei opțiuni call primește o plată de la cumpărător, și în schimbul pentru această plată, vânzătorul opțiunii de apel (sau pur și simplu, "chemarea") trebuie să fie gata de a vinde valuta acordată proprietarului apelului, în cazul în care proprietarul apelului dorește.Libertatea de a se angaja în noi tranzacții se află întotdeauna cu proprietarul sau cumpărătorul unei opțiuni.Vânzătorii de opțiune nu au nici o astfel de marjă de apreciere.Ei s-au obligat să efectueze în anumite moduri precum doresc proprietarii de opțiuni.

În piața de opțiuni, există un vânzător pentru fiecare cumpărător, iar ambele piețe permit tranzacții de compensare.

Cumpărătorul unei opțiuni va plăti pentru opțiunea la momentul tranzacției, astfel încât să nu existe nici o griji cu privire la fluxurile de numerar asociate cu achiziționarea.Pentru vânzătorul unei opțiuni, problema este ceva mai complicată.În vânzarea de o opțiune de apel, vânzătorul este de acord să vândă moneda pentru un anumit preț în cazul în care proprietarul apelului dorește acest lucru.Acest lucru înseamnă că vânzătorul poate avea nevoie de resurse financiare mari pentru a-și îndeplini obligațiile sale.

Pentru vânzător, măsura deplină a acestor obligații nu este cunoscută atunci când opțiunea este vândută. În consecință, titularul are nevoie de garanții financiare din opțiunea.

Cumpărătorul unei opțiuni are dreptul de a prelua livrarea de schimb.În cazul în care decizia este de a lua livrarea, cumpărătorul trebuie să notifice vânzătorul această decizie prin "exercitarea" dreptul la livrare.Prin urmare, exercitarea unei opțiuni este efectiv anularea opțiunii și crearea unei tranzacții de schimb valutar la fața locului.Opțiunile sunt exercitate numai în cazul în care este benefic pentru a face acest lucru.

Strike- (de asemenea, cunoscut sub numele de prețul de exercitare) este rata predeterminată de schimb, la care are loc exercitarea.Acesta este de obicei ales în apropiere de locul sau rata forward, dar poate fi la orice nivel rezonabil.

Acest lucru se face pe bază "goală", în cazul în care se presupune că nu există nici o poziție în numerar de bază.Prin urmare, opțiunea este utilizată ca metodă de efectul de levier de pariuri privind mișcarea viitoare a monedei subiacente.În practică, cu toate acestea, opțiunile sunt utilizate într-o măsură mai mare pentru a proteja de străinele existente – expunere de schimb și sunt astfel folosite ca acoperire, sau ca o poliță de asigurare, mai degrabă decât ca o investiție speculativă "goală".

Formula Black Scholes pentru prețul unei opțiuni europene apel la ora 0≤t≤T cu K grevă, prețul curent de active p, un risc mai mic de rată a dobânzii r, volatilitatea și scadența T este
Fσ(t,p)=pN(d1)-Ke-r(T-t)N(d2),
unde

d2 = d1-σ√T-t

și N (x) este funcția de distribuție cumulativă a distribuției normale standarde.

Opțiunile pentru moneda unică europeană pot fi evaluate folosind Black – Scholes prin modelarea cursului de schimb, deoarece acesta este prețul de valută străină în cazul în care valuta străină este activul suport.Valuta străină este tratată în același mod ca și un dividend de plată, deoarece cota de depozit valută străină nu numai că returnează modificările de capital din cursul de schimb, dar și câștigurile de dobândă la rata dobânzii în valută.

Opțiunile americane sunt cel mai bine evaluate folosind o tehnică numerică, deși ele pot fi aproximate folosind modificările la Black-Scholes acoperit anterior.Acest lucru înseamnă că valoarea contractelor de opțiuni europene va fi la fel ca și valoarea opțiunii europene echivalentă cu activul suport.Același rezultat nu deține opțiunile în stil american.

Acoperirea riscurilor este un sistem de decontare a contractelor forward și chilipiruri care iau în considerare posibilitatea modificărilor ratelor de schimb pentru viitor și are scopul de a evita consecințele nedorite ale acestor modificări.

2.4. Tranzactii de gestionare a riscului valutar

Cuvântul "hedging" este tradus ca "adăpost" și este folosit în literatura de specialitate pentru a descrie diferite metode de asigurarea riscului valutar.

Acoperirea riscurilor este un sistem de decontare a contractelor forward și chilipiruri care iau în considerare posibilitatea modificărilor ratelor de schimb pentru viitor și are scopul de a evita consecințele nedorite ale acestor modificări.

Ca regulă, hedging-ul este o operațiune prin care un cumpărător sau o bancă, promite pentru a plăti o sumă în valută la scadență și să împrumute aceeași sumă în aceeași monedă și la aceeași dată scadentă. In acest fel cumpărătorul unei valute evită riscul deprecierii monedei în timp, deoarece posibila pierdere este compensată de profitul obținut dintr-un împrumut.

Există 2 operațiuni principale de acoperire:

Hedging în creștere sau prin cumpărare – este o operațiune de cumpărare contractelor forward, care este utilizat atunci când este necesar pentru a evita riscul de creștere a ratelor de schimb în viitor;

Hedging în diminuarea sau prin vânzare – este o operațiune de vânzare a contractelor forward, care este utilizată pentru compensarea eventualelor pierderi rezultate din diminuarea cursului de schimb în viitor.

Putem distinge unele tehnici de acoperire împotriva riscurilor:

Prin ratele de schimb valutar;

Prin operațiuni forward;

Cu ajutorul opțiunilor valutare, etc.

Operațiunile la scadență particularizează prin faptul, că odată cu soluționarea decontării comerciale – contract international sau contract de vânzare / cumpărare, agentul economic poate realiza o operațiune scrisă cu o bancă specializată pentru a efectua în numele său și pe riscul său o operațiune forward, în anumite condiții, cu scopul de a acoperi în fața posibile evoluții a unei monede, iar în unele cazuri, pentru a primi un profit. Aceste operațiuni sunt efectuate de băncile centrale și comerciale pe cont propriu sau în numele clienților lor. În scopul de a efectua operațiuni de acoperire în mod eficient, este necesar să se asigure următoarele momente:
1) să posede informațiile necesare pentru efectuarea operațiunii simple sau compuse;
2) crearea unei paralele între execuția contractului de vânzare și execuția operațiunei de acoperire, astfel încât semnarea contractului să coincidă cu termene de realizare funcționare;
3) Marja ratei de schimb valutar, în care băncile trebuie să efectueze operațiuni de acoperire, ar trebui să fie optimă determinată, astfel încât funcționarea să poată fi realizată și să fie recepționat un profit.

Determinarea în activități și excluderea riscului valutar cu ajutorul operațiunilor de acoperire permite obținerea rezultatelor financiare reale, nu desfigurate de fluctuațiile cursului. Acoperirea împotriva riscului valutar înseamnă protecția fondurilor tale de fluctuațiile valutare nefavorabile, care se realizează prin fixarea valorii curente a fondurilor prin oferte de cont în marjă. Aceasta contribuie la planificarea prețului real de cost al mărfurilor cumpărate sau vândute, permite stabilirea prețurilor și să calculeze profitul în avans.

De obicei, contabilitate banilor se menține într-o monedă, prin urmare, ca urmare a reevaluării elementelor și a pozițiilor în valute străine, din cauza fluctuațiilor valutare esențiale permanente sunt posibile profituri sau pierderi. În această privință, valoarea de bani reală a bunurilor și mijloacelor cumpărate și vândute de valută, precum și profitul viitor și pierderile în valute străine se pot schimba dramatic, iar un contract care părea să fie rentabil, se poate transforma în cele din urmă în neprofitabil.

Principiul general al acoperirei împotriva riscurilor este că pozițiile valutare sunt deschise pe un cont de marjă în direcția viitoarei operațiunii de conversie de bani.

Dacă sunteți un importator și cumperi o anumită valută, în scopul de a plăti pentru bunuri, și la care ți-e frică de posibila creștere a costurilor de această monedă, se va deschide o poziție prin cumpărarea aceastei monede pe un cont de marjă, iar în cazul în caremomentul pentru a cumpăra într-adevăr valuta de pe contul dvs. de verificare vine, închideți poziția marja deschis în prealabil. Aceasta se numește acoperire a unui cumpărător.

Dacă aveți de gând să vindeți o monedă străină și aveți nevoie pentru a limita riscul legat de posibila scădere a costului aceastei monede, de exemplu, ești un exportator, atunci vei deschide o pozitie prin vânzarea acestei monede în contul dvs. în marjă, și atunci când momentul de a vinde într-adevăr valuta de pe contul dvs. de verificare vine, închideți această poziție în marjă. Aceasta se numește acoperirea vânzătorului.

Exemplul simplu menționat mai jos, demonstrează în mod clar consecințele lipsei controlului asupra riscurilor și avantajelor aduse de acoperire împotriva riscurilor cumpărătorului:
O companie a semnat un contract de livrare de bunuri în valoare de 100000 de euro într-o lună. Venitul de bază al companiei este în dolari SUA, iar suma necesară este disponibilă în USD, și în prezent este pus în circulație și aduce bani, și se va întoarce numai după o lună, exact atunci când plata contractuală este programată. De asemenea, sa luat o decizie că euro este scump (la rata EUR / USD-0,9771) și că se merită de cumpărat luna viitoare (adică persoana, care a făcut o astfel de decizie, de fapt, este angajat în speculații regulate, care implică, de altfel, sume destul de decente de bani, nici măcar recunoscând faptul).
Realitatea dură, cu toate acestea, este că, până la momentul plății programate, euro a crescut până la EUR / USD 0,9991. I.E. societatea suferă o pierdere de 2000 USD. Uneori este suficient pentru ca contractul să devină neprofitabil.
La semnarea contractului, persoanele responsabile, reieșind din calculele de cheltuieli și venituri decid să pună cea mai mare parte a disponibil USD 100000 la 97000 USD în circulație. Este de asemenea stabilit, că 3000 USD sunt introduse de la verificarea contului in marja, iar euro este cumpărat în scopul de acoperire la rata 0.9771 fără a fi livrate, în scopul de a compensa posibila creștere a prețului EUR. Suma depozitului de securitate necesară pentru a menține poziția este de 1,00%, din poziția deschis sau de 1000 EUR, care, în dolari SUA la începutul operațiunii sa ridicat la 977.10 USD, în timp ce 2022.90 USD (USD 3000 – USD 977.10) este rezervat pentru riscuri a fluctuațiilor ratei nefavorabile asupra poziției de acoperire lungă.
Când vine momentul pentru a efectua plata contractuale, 100000 EUR cumpărat în contul în marjă la 0,9991 sunt vândute, iar sumele rezultate profit până la 2000 USD (100000 * (0,9991-0,9971)). Depozitul de securitate este deblocat automat, iar rezultatul financiar total – 5000 USD (3000 USD + 2000 USD) este transferată în contul de verificare; banii investiți de către companie în afaceri – USD 97000 – este, de asemenea, inclus în contul de verificare. Deci există 102000 USD Per total.
100000 EUR sunt cumpărate pe contul de verificare în conformitate cu rata următoarea: EUR / USD 0,9976, pentru care sunt plătite 99,760 USD. Ca rezultat, compania are 100000 EUR pentru plată contractuale și 2240 USD rămase, 240 USD dintre acestea fiind soldul după conversie pentru plata, iar veniturile din 2000 USD -operational speculative, în timp ce compania a avut cheltuieli numai atunci când euro a fost simultan vândute în contul în marjă și cumpărate la verificarea contului, iar acestea s-au ridicat la 50 USD ((0,9976-0,9971) * 100000). În același timp, toate operațiunile pot fi executate literalmente de un singur apel telefonic, deoarece acestea sunt realizate în una și aceeași bancă și, practic, la unul și același departament cu eficiență maximă.
Esența exemplului descris mai sus este faptul că veniturile încasate în contul în marjă compensează pierderea cauzată de fluctuația negativă a ratei de euro pe piața valutară mondială în cursul viitoarei conversii euro necesare pentru a efectua plata. I.E., indiferent de direcția fluctuației de rata de euro, sumele de profit și pierdere de pe diferite conturi vor compensa întotdeauna reciproc. Astfel, oamenii s-au salvat de la probleme legate de posibila creștere a prețului de euro și rezervat banii lor pentru alte operațiuni. Desigur, situația opusă, este de asemenea posibilă, atunci când fluctuațiile valutare nu aduc un profit speculativ, cu toate acestea, sarcina de societăți comerciale sau de producție nu câștigă profit din fluctuațiile valutare – adică pentru speculatori și diviziuni speciale care utilizează astfel de oportunități, dacă aveți astfel de diviziuni și specialiști, sau dacă tu ești un astfel de specialist.
O simplă concluzie se sugerează: operațiunile speculative sunt mai profitabile pe cont de marjă, sunt mult mai ușor, mai ieftine, mai eficiente și necesită mai puține resurse în comparație cu speculațiile cu bani reali și, mai mult, se poate specula cu cantități într-adevăr mari de bani.

Reducerea riscului are prețul său propriu, acoperirea implică anumite cheltuieli. Orice oferte sunt legate de cheltuielile exprimate ca diferența minimă de cumpărare a valutei și prețurile de vânzare (spread), care cu siguranță este acceptabilă.

Poziții sunt păstrate pentru puțin timp și transferate automat la următoarea dată (rostogolirii) luând în considerare diferențele de curs de schimb considerare pentru monedele afacere. Obiectul unei direcții de afacere, transferul poate aduce profit exprimat în puncte swap. Transfer face aproximativ 0,002% – 0,004% pe 24 de ore – banii nu sunt foarte mari.
Pentru a deschide o pozitie, este nevoie de un timp de mai multe depozit de securitate mai mică decât valoarea tranzacției de acoperire împotriva riscurilor respective. După ce poziția este închisă, puteți obține depozitul înapoi, pierderea sau profitul luat în considerare.
Scopul acoperirii nu este obtinerea de profit suplimentar, dar reducerea riscurilor de pierderi potențiale. Prin urmare, eficiența de acoperire poate fi estimat numai din punctul de vedere al activității principale a societății.
Prin utilizarea în mod activ a acestor mecanisme simple și interesante, vei fi capabil de a obține rezultate stabile și oportunități largi. Acest succes natural în gestionarea riscului este folosit peste tot în lume, sperăm să-l implimentați și dvs., de asemenea. Programele speculative bine structurate pentru reducerea riscului valutar, cu ajutorul ofertei de marjă sunt foarte populare, pentru că ele dau avantaje suplimentare.
Accesibilitatea comerțului cu un număr mare de diferite perechi valutare permite deschiderea pozițiilor atât prin cumpărarea și vânzarea de orice monedă (inclusiv valute diferite de cea a depozitului).
Simplitatea fixă a ratei, fără a fi necesar să se aștepte ziua plății sau pentru primirea întregii sume de bani, răspândiri favorabile mici și cheltuieli generale minime numite mai departe de lipsa de livrare.
Resursele sunt eliberate, nu trebuie să implici sume mari de bani în această activitate, efectuați operațiuni cu orice alte sume de bani care depășesc zeci de depozit de start și chiar sute de ori. Reduceți cheltuielile și economisiți bani, prin urmare, fiind în măsură să vă concentrați mai bine asupra principalelor aspecte ale activității dumneavoastră.
Întreținerea pozițiilor pentru o perioadă nelimitată de timp, fără a face nimic – pozițiile sunt transferate la data valutei următoare și executate automat.
Banii sunt transferați din contul dvs. de verificare în contul în marjă și întors înapoi, în caz de necesitate, destul de repede.
Oricine, care a deschis un cont de marjă, poate face uz de avantajele oferite de acoperire și de a extinde spectrul de oportunități.

2.5. Operațiuni de arbitraj ca metodă de gestionare a riscului valutar

Arbitrage este cumpărarea și vânzarea simultană a aceleiași sau în esență similare, monede în două piețe diferite, în mod avantajos pentru prețuri diferite.
Operațiile de pe diferite instrumente trebuie să fie simultane. Oportunitățile de arbitraj sunt de scurtă durată, și în consecință fără risc.
Instrumentele de arbitraj trebuie să fie identice sau în esență similare sau se comportă într-un mod foarte asemănător. Această asemănare în esență este un contract de asigurare, precum și prin construcție, se elimină toate și orice risc dincolo de executare imediată.

Evoluția recentă a pieței independente transversală, combinată cu progresele tehnologice în comerțul computerizat, a marcat începutul unei noi ere în piața valutară. Arbitrajul triunghiular (sau trei puncte de arbitraj) între valute este acum o practică comună pentru cei cu acces la sume mari de bani. Un profit fără risc poate fi făcută profitând de discrepanțe de preț ale unei monede în mai multe piețe diferite.

Atâta vreme cât ratele de schimb sunt citate încrucișate în mod independent, în Forex la nivel mondial, și sunt conduse de forțe economice fundamentale, altele decât ratele directe va exista o mare oportunitate de a asigura profit din ea. Monedele au de fapt o piață pentru ei înșiși, mai degrabă decât să fie derivați ai ratelor de dolar directe. Comercianții pot face profituri fără risc cumparand scăzut la rata indirectă. Mișcarea cursului de schimb va încuraja activitatea de arbitraj triunghiular, până când ratele se adapteze în așa fel încât nu există oportunități profitabile disponibile. Forțele puternice ale pieței libere, generate de stimulente pentru a face bani, se vor asigura că echilibrul este restabilit.

O piață unică de arbitraj triunghiular este un grup de trei monede. Aceste trei monede pot genera trei rate de schimb. Trecerea de la prima la a doua monedă, de la al doilea la al treilea și înapoi la prima este ceea ce se face referire la arbitrajul ca monedă triunghiulară. Pe măsură ce concurența crește profiturile în exces, care rezultă din arbitrajul triunghiulare sunt răspândite printre mai mulți comercianți, și în cele din urmă dispar. Aceasta este atunci când piața este considerată a fi eficientă. Ca rezultat al forțelor pieței concurențiale ratele de schimb sunt aliniate în așa fel încât nu poate fi făcut nici un profit în exces.

Triunghiulara paritate Teorema: Prețul de orice monedă X cu privire la orice monedă Y este aceeași, indiferent dacă achiziționate în mod direct sau indirect, printr-o monedă intermediară Z.
(Y / X) t = (Y / Zt) (Z / Xt)

t- indică faptul că cele trei prețurile trebuie să fie înregistrate în același timp, în caz contrar, există riscul de a fi expus, cu o poziție deschisă.
De fiecare dată când cele două părți ale ecuației sunt diferite unele de altele, aceasta înseamnă că o oportunitate potențial profitabil este prezentă pe piață și poate fi exploatat.

Pentru a crede că Arbitrajului este un proces continuu. Piața se mișcă în jurul ceasului. Pur și simplu, nu e nici o șansă că nici o oportunitate nu va apărea. Pentru a crede că o oportunitate nu va apărea este de a crede că piața este perfect eficient sau că ratele de schimb nu se mișcă deloc.

Arbitrajul valutar reprezintă o operațiune de valută, care combină cumpărarea / vânzarea unei monede cu efectuarea de contra-operare, cu scopul de a obține un profit din diferente de curs de schimb de pe diferite piețe valutare – arbitraj teritoriale, sau din cauza fluctuațiilor cursului de schimb pe parcursul unei perioade de timp – arbitraj la scadență sau în timp.

Principiul de bază de arbitraj este de a cumpăra scăzut și de a vînde ridicat. Succesul acestei operațiuni este determinat în mare parte de rapiditate, estimarea situației monetare pe 2 piețe diferite.

Scopurile de arbitraj sunt:

1) Capitalizarea depozitelor în valută prin primirea ratelor dobânzilor, care poate compensa deprecierea monedei.
2) Achiziționarea dintre monedele cele mai favorabile.
3) Primirea unui profit.

Se disting următoarele tipuri de arbitraj:

1) Arbitrajul teritorial sau arbitraj în spațiu (piețe diferite) (arbitrajul teritorial).
2) Arbitraj la scadență sau în timp (diferență de curs de schimb în diferite perioade de timp) (ABR. La Termen Sau în Timp).
3) Arbitraj valutar simplu- efectuat cu 2 valute.
4) Arbitraj valutar compus- efectuat cu 3 și mai multe valute.
5) Arbitraj valutar efectuat cu fiecare monedă.
6) Arbitraj valutar efectuat prin virament.
7) Arbitraj valutar efectuat în scop economic.
8) Arbitraj valutar efectuat în scop speculativ.

Începînd cu anii 70, a fost dezvăluit o răspîndire a arbitrajului valutar la scadență (în timp) bazat pe discrepanța termenilor de vânzare de valută și cumpărarea acesteia. În fapt, necesitatea acestui tip de arbitraj este determinat de operațiunile efectuate cu valute diferite în proporții enorme de către marile bănci, neavînd întotdeauna posibilitatea de a realiza contra-operațiuni.

Arbitrajul valutar este deasemenea legat de operațiunile pe piața capitalului de împrumut. Deținătorul de valută își poate investi capitalul pe această piață într-o altă valută la un impozit procentual mult mai favorabil, care este pentru a utiliza procentul de arbitraj bazat pe utilizarea de către bancă a diferențelor dintre impozitele procentuale utilizate pe diferite pieți.

Arbitrajul ratei de schimb

Arbitrajul ratei de schimb este practica de a profita de ratele de schimb inconsistente în diferite piețe prin vânzarea într-o piață și cumpărarea într-un alt mod simultan. Arbitrii nu își asumă riscuri sau, cel puțin, nu este intenția lor de a face acest lucru. Cu alte cuvinte, se străduie să mențină pozițiile închise în orice moment. Ratele profitului la operațiunile de arbitraj sunt neapărat scăzute în piețele competitive, bine informate, dar din moment ce tranzacțiile sunt, de obicei, foarte mari, profituri absolute pot fi, de asemenea mari dintr-un arbitraj de succes. Arbitrage îndeplinește funcția pentru un sistem de piață de a aduce prețurilor într-o piață în conformitate cu cele din alte piețe. Există două tipuri de arbitraj de relevanță pentru piețele valutare: arbitrajul cursului de schimb și a ratei dobânzii. În arbitrajul ratei de de schimb, avantajul este luat din diferențele prețului unei monede în diferite piețe. Operațiunile de arbitraj ale cursului de schimb pot fi clasificate în funcție de numărul de piețe implicate. Astfel, putem distinge arbitrajul dublu și multilateral.

Arbitrajul dublu

Arbitrajul dublu se referă la două monede în două piețe separate geografic. De exemplu, fie cursul de schimb de 1 £ = 1,55 $ în Londra și £ 1 = $ de 1,60 în New York. În cazul dat vom cota ambele rate de schimb împotriva lirei sterline.Vom cota GBP/USD. Aceasta reprezintă cotația indirectă a lire sterline și cotația directă a dolarului. Amintiți-vă că expresia valutei A / B vă oferă suma de valută B, care face schimbul pentru o unitate a monedei A. În practică, cele mai multe rate de schimb sunt cotate în raport cu dolarul american.

Arbitrajul multilateral

Ratele de schimb pot fi extern coerente, dar lipsită de coerență internă. Astfel, ratele de schimb între valute diferite pot fi reciproc incompatibile. Arbitrarii vor încerca apoi să profite de pe urma acestor neconcordanțe și în proces vor elimina discrepanțele și vor stabili rate de schimb încrucișate reciproc coerente. O rată de programe de schimb, este pur și simplu prețul celei de a doua valute exprimat în termeni de o treime sau o rată de schimb calculat de la alte două rate. De exemplu, rata monedei euro față de coroana suedeză derivată ca rata de la US $ transversală – Coroana și US $ fata de euro. Aceste complicații apar deoarece numărul cel mai mic este întotdeauna plasat pe primul loc, cotând suma licitată / oferta se extinde. De fapt, aproape toate ratele încrucișate sunt calculate prin dolarul american și dolarul american în mod normal, cotat în mod indirect. Cu toate acestea luarea în considerare a încrucișării ratelor de schimb, avem mai degrabă în vedere arbitrajul triplu

Să presupunem acum că o incoerență dezvoltată și că rata EUR / CHF a fost schimbat la 1.6410-23. Aceasta, în ceea ce privește rata încrucișată, euro a fost prea scump în termeni de franci elvețieni. Ar mai fi o oportunitate de profit pentru arbitrari. Intrebarea este cum s-ar putea merge în exploatarea sa (a face lucrurile în mod greșit rotund și va genera o pierdere). Este destul de ușor de a genera procedura corectă. Tot ce trebuie să facem este să ne amintim că, pentru a face bani, trebuie să cumperi ieftin și să vinzi scump.

Prin urmare, dorești întotdeauna să vinzi produsele mai scump, nu și să le cumperi. Astfel, în scopul generării profitului în cazul de mai sus trebuie să fie de vânzare euro și cumpărare francii elvețieni. Deasemenea, depinde de moneda cu care începi. În cazul în care începi în dolari, trebuie să se vândă dolarii pentru euro, utilizînd euro pentru a cumpăra franci elvețieni și să se vândă francii elvețieni pentru dolari. Dacă se începe în franci elvețieni, este nevoie pentru a îi vinde pentru dolari, utilizînd dolarii pentru a cumpăra euro, iar apoi se utilizează euro pentru a cumpăra franci elvețieni.

Arbitrajul ratei dobânzii

Aceasta este exploatarea simultană a diferențialei ratei dobânzii într-una sau mai multe piețe pentru profit. Arbitrarii pot transfera fie un capital propriu de la o piață la alta sau să împrumute simultan într-o singură piață și să acorde în alta. Arbitrajul ratei dobânzii se bazează pe principiul parității ratei dobânzii, care, așa cum s-a văzut în prezentarea ratelor de schimb forward, se exprimă prin: diferența ratelor dobânzilor = diferența dintre cursurile spot și forward de schimb: Din nou, rezultatele sunt tranzacții cu costuri mici. LHS (prima forward anuală) este cunoscută sub numele de Agio de schimb. Semnele negative, presupun că lira sterlină este la un discount. RHS se numește Agio interes. În cazul în care nu există oportunități pentru arbitrajul de acoperire a dobînzii profitabil, Agio a dobânzii va fi egală cu Agio a cursului de schimb, pentru a permite costurile tranzacțiilor. Cu toate acestea, în cazul în care acestea sunt amânate apoi acoperite, arbitrajul dobânzii ar putea fi posibil.

Cifra din coloana din mijloc, diferența de rată a dobânzii, ar reprezenta perfecta paritate a ratei dobânzii, presupunând că:

nu au existat costuri de tranzacții; și

valorile mobiliare ale diferitor țări au fost substitute perfect pentru fiecare. Putem vedea că actuala premie / reducere este, în toate cazurile, mai mare decât diferența ratei dobânzii, dar acest lucru este ceea ce ne-am aștepta doar din existența tranzacțiilor costurilor. Amintiți-vă că aici folosim cursurile de schimb, care sunt punctul de mijloc între ratele de cumpărare și de vânzare. Pentru a permite acest lucru, se poate observa că primele forward / reducerile sunt suficient de aproape de diferența de rată a dobânzii pentru a ajunge la concluzia că această diferență este influența majoară asupra relației dintre spot și ratele de schimb forward și că acoperirea ratei dobânzii deține paritate. Cu alte cuvinte, arbitrarii au acționat pentru a profita de orice posibile oportunități de arbitraj și, în acest sens, s-au eliminat orice neconcordanțe ale pieței.

Capitolul III. GESTIONAREA RISCULUI VALUTAR ÎN SECTORUL BANCAR AL REPUBLICII MOLDOVA

3.1. Dinamica pieței valutare în Republica Moldova

Pe parcursul anului 2012, cursul de schimb oficial nominal al monedei naționale în raport cu dolarul SUA sa depreciat cu 3.0 la sută, iar față de euro – cu 6,1 la sută față de sfârșitul anului 2011 (Figura 3.1).

Figura 3.1. Fluctuațiile cursului oficial de schimb al leului moldovenesc.

Rata medie oficială de schimb al monedei naționale sa depreciat față de dolarul SUA cu 3,2 la sută în 2012 și față de euro sa apreciat – cu 4,7 la sută, comparativ cu rata medie de schimb oficial al monedei naționale în 2011.

Cursul de schimb real efectiv al monedei naționale (REER), calculat pe baza raportului dintre parteneri comerciali majori și ratele medii de schimb, sa depreciat cu 3,8 la sută față decembrie 2011.

Figura 3.2. Contribuția principalilor parteneri comerciali ai RM la modificarea cursului de schimb real efectiv în cursul anului 2012.

Cei mai mulți dintre principalii parteneri comerciali, cu excepția Ucrainei, a contribuit la deprecierea cursului de schimb real efectiv, Federația Rusă (cu 1.63 puncte procentuale) și Belarus (0,72 puncte procentuale), a avut loc o contribuție semnificativă ca urmare a unor evoluții mai puțin favorabile asupra pieții lor interne în comparație cu cea a Republicii Moldova.

O serie de factori, cum ar fi o acoperire excesivă a cererii de valută străină de la agenții economici prin intermediul ofertei nete de valută străină de la persoane fizice, fluxul masiv de credite externe, evoluțiile cursurilor de schimb valutar de pe piețele externe și intervențiile BNM pe piața valutară internă , au influențat în ansamblu traiectoria cursului de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul american în cursul anului 2012.

În general, în ciuda unei răciri economice globale în 2012, pe piața valutară internă a fost saturată cu lichiditatea în valută străină. Pe fondul unei cereri relativ reduse de valută străină de la agenții economici, excesul de valută străină a fost generată de o sursă netă de valută străină de la persoanele fizice (2707.0 milioane USD), majorându-se cu 13.0 la sută și un aflux net masivă de credite externe și investiții (332,0 milioane USD), în creștere cu 55,2 la sută față de 2011.

În același timp, creșterea soldului conturilor curente și a depozitelor în valută străină ale persoanelor fizice și persoanelor juridice cu 171,300,000 USD sau 14,6 la sută față de sfârșitul anului 2011, a contribuit la creșterea lichidității în valută străină pe piața valutară internă.

Figura 3.3. Dinamica cursului nominal și real efectiv de schimb al monedei naționale calculat în baza ponderii principalilor parteneri comerciali pentru perioada 2007 – 2012.

Având în vedere aceste evoluții, precum și în limitele politicii monetare promovate în cursul anului 2012, BNM a absorbit surplusul de valută străină prin achiziționarea suma de 310,100,000 USD de pe piața valutară interbancară.

Astfel, evoluția cursului de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul SUA, în 2012, a fost împărțită în două perioade – una din depreciere și una de apreciere.
In primele 8 luni ale anului 2012, cursul de schimb al monedei naționale a fost poziționată pe un trend ascendent, în ciuda unui volum exces de lichiditate pe piața valutară internă.

În acest sens, până în toamnă, volumul net de valută străină de la persoanele fizice (1778900000 USD) a depășit cererea de valută străină de la agenții economici (1691400000 USD) cu 5,2 la sută, s-au înregistrat intrări nete substanțiale de credite și investiții (USD 176100000), soldurile în conturile curente și de depozit ale persoanelor fizice și juridice au crescut cu 36,4 milioane dolari SUA. Cu toate acestea, cursul de schimb al monedei naționale a crescut la un maxim de MDL 12.548915 pe USD în ultimii 2 ani (august 2010 – august 2012), depreciindu-se cu 7,1 la sută față de sfârșitul anului 2011.

Figura 3.4. Gradul de acoperire a vânzărilor nete de valută străină acordate persoanelor juridice de către oferta netă de valută străină de la persoanele fizice și dinamica cursului de schimb nominal al monedei naționale în raport cu dolarul SUA.

Deprecierea sa datorat cumpărărilor de valută străină în sumă de 168,700,000 dolari SUA de către BNM în contextul politicii sale monetare promovate, care a fost orientată spre reducerea presiunilor deflaționiste și pentru a consolida rezervele valutare.

Este de asemenea evident faptul că tendința de depreciere a cursului de schimb al monedei naționale și tendința ascendentă a soldului disponibilitate în valută străină s-au deplasat căi similare, atingând apogeul în toiul verii.

Figura 3.5. Rata de creștere a ofertei nete de valută străină de la persoanele fizice și vânzările nete de valută străină acordate persoanelor juridice, comparativ cu perioada similară a anului precedent.

Mai târziu, în timpul ultimelor 4 luni ale anului 2012, cursul de schimb al monedei naționale a inversat tendința, înregistrând o apreciere cu 3,9 la sută față de maximul înregistrat în ultima lună de vară. Aprecierea monedei naționale a fost înregistrată sub o sursă netă de valută străină de la persoanele fizice (928,100,000 USD), care au furnizat în proporții semnificative (113,1 la sută), reducerea cererii de valută străină de la agenții economici (820,300,000 USD). Astfel, în comparație cu aceeași perioadă a anului 2011, oferta netă de valută străină de la persoanele fizice au crescut cu 12,6 la sută, în detrimentul vânzărilor nete de valută străină către persoanele juridice, care sa redus cu 8,7 la sută.

Figura 3.6. Dinamica fondurilor de unică folosință în valută străină și cursul de schimb oficial nominal al leului moldovenesc față de dolarul SUA în cursul anului 2012.

În același timp, fluxul net de credite și investiții masive în valoare de 155,900,000 USD, iar creșterea soldurilor conturilor curente și depozitele în valută străină ale persoanelor fizice și juridice prin 134,900,000 dolari SUA au contribuit la majorarea volumul de disponibilitate în valută străină pe parcursul ultimelor 4 luni ale anului 2012.
Prin urmare, BNM a intervenit prin achiziționarea suma de 141,400,000 de dolari, atenuarea aprecierii monedei naționale. Până la sfârșitul anului 2012, soldul disponibilitate în valută străină de la băncile licențiate s-au ridicat la 392900000 dolari SUA, majorându-se cu 75.8 milioane de dolari, comparativ cu sfârșitul lunii august 2012 și reprezentând 21.0 la sută din totalul activelor nete de bilanț în valută străină.
La sfârșitul anului 2012, activele oficiale de rezervă sa situat la nivelul de 2515.0 milioane dolari SUA, majorându-se cu 28,0 la sută, de la sfârșitul anului 2011, acoperind aproximativ 4.717 lunide importuri.

În același timp, activele oficiale de rezervă au fost consolida de primirea de către Ministerul Finanțelor din partea Comisiei Europene a treia tranșă de 30,0 milioane EUR (echivalentul 39,2 milioane dolari SUA) în cadrul Acordului între Comisia Europeană și Guvernul Republica Moldova în valoare de 90,0 milioane de euro, tranșele din cadrul Programului de susținere a politicilor de Sector în sectorul apei (12030000 EUR, echivalentul a 14,8 milioane dolari SUA), programul de sprijin financiar pentru politicile sectoriale – Medicina (4,1 milioane de euro, echivalent de 5,470,000 dolari SUA), subvenția primită pentru depășirea consecințelor secetei (3,15 milioane euro, echivalentul a 4,160,000 dolari SUA).

Figura 3.7. Evoluția rezervelor valutare exprimate în luni
a importurilor de bunuri și servicii.

Creșterea activelor oficiale de rezervă a fost condiționată în principal de achizițiile de valută străină în sumă de 310,100,000 dolari SUA de către BNM pe piața valutară interbancară și de primirea de către BNM de la FMI a 2 tranșe în cadrul Mecanismului de Finanțare Extinsă (echivalentul suma de 106,6 milioane dolari SUA), cât și în cadrul mecanismului extins de creditare (echivalentul a 48,03 milioane dolari SUA).

Ministerul Finanțelor a primit, de asemenea, de la Banca Mondială un grant în valoare de 30,5 milioane dolari SUA în cadrul Programului de Dezvoltare Politica Operare competitivitate și un grant de 6,8 milioane de dolari în cadrul Programului pentru consolidarea eficienței sistemului de asistență socială.

Piața valutară a Republicii Moldova

Piața valutară a Republicii Moldova în anul 2012 indică o tendință de creștere în cazul tranzacțiilor efectuate pe piața valutară internă contra MDL.
Rulajul total al valutelor străine tranzacționate contra MDL în această perioadă s-au ridicat la echivalentul a 14336.818 milioane dolari SUA, majorându-se cu 17,0 la sută față de 2011.
În structura rulajului total, cumpărările de valută străină pe piața valutară internă contra MDL a fost de 7158700000 USD, iar vânzările – 7178100000 dolari SUA.

Volumul tranzacțiilor de schimb valutar efectuate pe piața valutară internă în cursul anului 2012 a înregistrat o tendință de creștere, atingând în al patrulea trimestru valoarea maximă de 4584400000 USD.Operațiunile de transfer de schimb valutar de pe piața internă au fost determinate în principal de tranzacțiile efectuate de către persoanele juridice, cu toate că performanța lor economică, fiind influențată de un mediu economic și financiar extern înrăutățit, în special în zona euro, a condus la o ușoară scădere a volumului tranzacțiilor pe piața valutară internă în comparație cu anul 2011. Băncile rezidente (reprezentând majorări pe cifra de afaceri de 2,9 ori,) și BNM (de 3,2 ori), a înregistrat o prezență de notorietate pe piața de transfer în 2012, în timp ce casele de schimb valutar ale băncilor licențiate (reprezentând majorări pe cifra de afaceri de 4,9 ori) înregistrate o prezență notoriu pe piața valutară în numerar) (Tabelul A.12). Pe parcursul anului 2012, dolarul american și-a menținut poziția dominantă în ambele totaluri a cifrelor de afaceri ale operațiunilor de schimb valutar pe piața valutară internă și în operațiunile de schimb valutar pe piața de transfer, euro care deține poziția dominantă în cifra de afaceri totală de schimb valutar piață în numerar.
Atât în 2012 și în 2011, în ceea ce privește totalul achizițiilor de valută străină pe numerar și transfer de pe piața valutară, moneda euro a dominat (de 48,6 și, respectiv, 47,3 la sută), în timp ce, în ceea ce privește vânzările totale, dolarul american a dominat (cu 60,4 la sută și 59,2 la sută).
Comparativ cu 2011, achizițiile în valută ale băncilor licențiate pe piața valutară internă sa majorat cu 1022600000 USD în 2012, sau cu 18.0 la sută (Tabelul A.14). Această creștere sa datorat în principal achizițiilor sporite de valută străină de la băncile rezidente – cu 632,800,000 USD (cu 2.9 ori) și de la persoane fizice – cu 276,0 mil USD (9,5 la sută). Cu toate acestea, sa înregistrat o reducere a achizițiilor de valută străină de la persoane juridice – cu 29.7 mil USD (1,5 la sută) și de la BNM – cu 11,5 milioane dolari SUA (36,5 la sută), de la băncile nerezidente – cu 2,5 milioane de dolari (31,3 la sută ) și de la casele de schimb valutar – cu 0.6 milioane dolari SUA (21,2 la sută).
Astfel, achizițiile de valută străină de către băncile licențiate pe piața valutară internă în anul 2012 s-au făcut cea mai mare parte de la persoane fizice (47,7 la sută), persoane juridice (29,1 la sută) și băncile rezidente (14,5 la sută).
Comparativ cu anul 2011, vânzările de valută străină de către băncile licențiate pe piața valutară internă în anul 2012 au crescut cu 988,100,000 USD, sau cu 17,2 la sută, fiind determinată în principal de vânzări mai mari pentru băncile rezidente – 644100000 USD (de 2,9 ori), la BNM – cu 252,400,000 USD (de 4,2 ori) și la băncile nerezidente – cu 24,2 milioane dolari SUA (de 3,5 ori).
În același timp, vânzarea de valută străină persoanelor juridice a scăzut cu 61.9 milioane dolari (1,4 la sută) și persoanelor fizice cu 29.8 milioane dolari (5,6 la sută). Vânzarea de valută străină de către băncile licențiate pe piața valutară internă în anul 2012 a fost făcută în principal persoanelor juridice (66.4 la sută), băncile rezidente (14,5 la sută), persoane fizice (7,4 la sută) și BNM (4.9 la sută).
Excedentul în valută pe piața valutară internă în sumă totală de 2829600000 dolari SUA, derivate în principal, de la persoane fizice (2697600000 USD, sau 95,3 la sută), achiziționate de către bănci în 2012, a fost vândut persoanelor juridice (2511700000 USD).

3.2. Analiza activelor și pasivelor
în valută străină a băncilor în Republica Moldova

La data de 31 decembrie 2012 activele de bilanț ale băncilor în valută străină (împrumuturi acordate, fondurile disponibile, rezervele obligatorii, alte active în valută străină și a activelor currencylinked externe) a crescut cu 12,9 la sută față de 31 decembrie 2011 (de la 1748.9 USD milioane la 1974600000 dolari SUA).

Figura 3.8. Evoluția activelor bilanțiere ale băncilor licențiate (milioane, USD)
și a cursului de schimb oficial al monedei naționale în raport cu dolarul SUA (MDL / USD).

Soldul creditelor acordate în valută străină a avut loc cea mai mare pondere în totalul activelor de bilanț în valută străină și a constituit 62,8 la sută la 31 decembrie 2012, cu 2,6 puncte procentuale mai puțin față de 31 decembrie 2011.
Acest indicator a variat pe parcursul anului 2012 de la nivelul minim de 64,9 la sută, până la nivelul maxim de 71,1 la sută. Față de 31 decembrie 2011, soldul creditelor în valută străină sa majorat cu echivalentul a 96500000 USD (de la 1143700000 USD până la 1240200000 dolari SUA) sau cu 8,4 la sută.

Figura 3.9. Dinamica fondurilor de unică folosință în valută străină (echivalentul în milioane USD).

Astfel structura valutară, a soldul creditelor acordate în valută străină pe tipuri de valute a înregistrat următoarele cote la 31 decembrie 2012: EUR – 57,7 la sută, USD – 42,3 la sută. În valori absolute, soldul creditelor în EUR și USD au crescut cu echivalentul a 84.0 milioane dolari SUA (de la 631,600,000 USD până la 715,600,000 USD), sau cu 13,3 la sută și cu echivalentul a 12,5 milioane de dolari, respectiv, (de la 512,100,000 USD în USD 524600000), sau cu 2,4 la sută.
La 31 decembrie 2012, ponderea fondurilor de unică folosință în valută străină a constituit 19.9 la sută în totalul activelor bilanțiere în valută străină ale băncilor licențiate. Acest indicator a variat pe parcursul anului de la nivelul minim de 16,1 la sută, până la nivelul maxim de 22,9 la sută. La sfârșitul anului 2012, fondurile de unică folosință în valută străină, față de 31 decembrie 2011, s-au majorat în valori absolute cu echivalentul a 92700000 USD (de la 300.1 milioane USD până la 392,800,000 USD) sau cu 30,9 la sută.
Fondurile de unică folosință în valută străină ale băncilor licențiate din 31 decembrie, în 2012 a avut următoarea structură: conturile "Nostro" deschise în străinătate – 49.5 la sută, numerar în valută străină – 24,5 la sută, plasamente overnight – 15,8 la sută, plasamente în străinătate ale băncilor licențiate – 9.6 la sută și titluri de valoare în valută străină – cu 0,6 la sută.
Pe parcursul perioadei de raportare, destinațiile de plasare în străinătate și creditele overnight ale băncilor licențiate au crescut cu 4,3 și 1,3 puncte procentuale, respectiv.
La 31 decembrie 2012, soldul fondurilor de unică folosință în valută străină a înregistrat următoarea structură pe tipuri de valută: EUR – 51,2 la sută, USD – 39,8 la sută, RUB – 7,9 la sută, alte valute – 1,1 la sută. La sfârșitul anului 2012, ponderea fondurilor de unică folosință în dolari SUA a scăzut cu 3,6 puncte procentuale, pe fondul creșterii ponderii fondurilor de unică folosință în ruble rusești cu 4,4 puncte procentuale.
Soldul rezervelor obligatorii în valută străină a constituit 9.6 la sută din totalul activelor bilanțiere în valută străină ale băncilor licențiate la 31 decembrie 2012 și în cursul perioadei de raportare a variat între nivelul minim de 10.0 la sută până la nivelul maxim de 11,4 la sută.
Soldul activelor legate de valută străină a constituit echivalentul a 103.1 milioane USD la 31 decembrie 2012, în ușoară creștere cu 2.0 mil USD, sau cu 2.0 la sută față de 31 decembrie 2011.
Soldul creditelor legate de valută înregistrate în cursul anului 2012 valoarea minimă 101,5 milioane USD, iar valoarea maximă de 108,5 milioane dolari SUA.
Bilanțul pasivelor în valută străină ale băncilor, au înregistrat pe parcursul perioadei de raportare o creștere cu echivalentul a 242,300,000 USD (de la 1704800000 USD la 31 decembrie 2011 la 1,947.1 milioane dolari la 31 decembrie 2012), sau cu 14,2 la sută, determinată în principal, de creșterea soldului depozitelor clienților băncii.
Depozitele la termen în valută străină ale clienților deținute la 31 decembrie 2012, cea mai semnificativă pondere în totalul obligațiunilor de bilanț în valută străină (45,5 la sută). La sfârșitul anului 2012, soldul acestor depozite sa majorat cu echivalentul a 116,600,000 USD (de la 769.0 milioane USD până la 885,600,000 dolari SUA) cu 15,2 la sută, în principal, în detrimentul creșterii soldului depozitelor persoanelor fizice rezidente.
Depozitele la termen ale nerezidenților au crescut de 2,8 ori la 31 decembrie 2012 (de la 19,4 mil USD la 31 decembrie 2011 la 54.1 la milioane de dolari la 31 decembrie 2012), în principal din cauza persoanelor juridice nerezidente. Pe parcursul anului 2012, ponderea depozitelor la termen ale nerezidenților în totalul depozitelor la termen ale clienților a variat între 2,6 și 6,2 la sută.
La sfârșitul anului 2012, ponderea diferitelor depozite ale clienților în valută străină au reprezentat 9,6 la sută din totalul obligațiunilor de bilanț în valută străină, în scădere în valori absolute cu echivalentul a 217,200,000 USD (de la 404,100,000 USD la 31 decembrie 2011 la 186,900,000 USD la 31 decembrie 2012), sau cu 53,7 la sută.
Scăderea semnificativă a diferitelor depozite sa datorat modificărilor reglementărilor referitoare la structura pasivelor în valută străină începând cu luna ianuarie 2012, și anume, separarea soldurilor conturilor curente din soldurile diferitelor depozite, care au format anterior din același grup conturilor.
În acest context, ponderea soldului conturilor curente în valută străină ale clienților a fost de 14,0 la sută din totalul obligațiunilor de bilanț în valută străină, în sumă, în termeni absoluți la 271,800,000 USD.
Ponderea diferitor depozite ale nerezidenților în totalul depozitelor clienților a variat între 3,1 și 10,9 la sută, al căror sold a fost de 2,7 milioane de dolari la sfârșitul anului, fiind deținute de persoane fizice nerezidente.
Ponderea depozitelor nerezidenților în soldul total al depozitelor clienților a fost de 6,1 la sută (comparativ cu 3,1 la sută înregistrată în 2011), care variază în cursul anului 2012 între 3,3 și 6,1 la sută.
Bilanțul de bază a pasivelor în valută străină ale băncilor licențiate (depozite la termen, diferite depozite și conturi curente ale clienților) au crescut cu echivalentul a 171,300,000 USD (de la 1173100000 USD la 31 decembrie 2011 la 1344400000 USD la 31 decembrie în 2012 ), sau cu 14,6 la sută.
Ponderea soldului depozitelor în euro în totalul depozitelor în valută străină a clienților la sfârșitul perioadei de raportare a fost de 66,1 la sută, în scădere cu 3,6 puncte procentuale față de 31 decembrie 2011, cota minimă în cursul perioadei de referință fiind de 65,2 la sută iar maximul de 71,6 la sută.
Soldul depozitelor clienților în euro la 31 decembrie 2012 a fost echivalentul a 888,700,000 dolari SUA, majorându-se cu echivalentul a 70900000 USD, sau cu 8,7 la sută față de 31 decembrie 2011.
La 31 decembrie 2012, ponderea soldului depozitelor clienților în dolari SUA a crescut cu 3,1 puncte procentuale față de sfârșitul anului 2011 (de la 29,4 la sută la 32,5 la sută). Pe parcursul anului 2012, ponderea maximă a acestor depozite a fost de 34,0 la sută, iar minimul de 27,7 la sută. Soldul depozitelor în dolari SUA au constituit 436,500,000 USD la sfârșitul perioadei de raportare, majorându-se cu 91,900,000 dolari SUA, sau cu 26,7 la sută față de 31 decembrie 2011.
Deposits in RUB and other currencies have been an insignificant part of total clients’ deposits in foreign currency. La sfârșitul perioadei analizate, soldul depozitelor în ruble rusești a constituit echivalentul de 16,5 milioane dolari SUA, în principal, care provin de la persoane juridice nerezidente. Ponderea depozitelor în ruble rusești în totalul depozitelor clienților a crescut cu 1,2 la sută, față de 0,5 la sută la sfârșitul anului 2011.
La 31 decembrie 2012, ponderea soldului creditelor în valută străină în totalul obligațiunilor de bilanț în valută străină ale băncilor licențiate a constituit 24,5 la sută, în creștere în valoare absolută cu echivalentul a 87,0 milioane de milioane de dolari (de la 389,800,000 USD în USD 476.8 ), sau cu 22,3 la sută față de sfârșitul anului 2011.
Soldul depozitelor la termen în valută străină ale băncilor străine au scăzut la 31 decembrie 2012, cu echivalentul a 53.0 milioane dolari SUA (de la 103,500,000 USD până la 50.5 mil USD) sau cu 51,2 la sută față de sfârșitul anului 2011.
Soldul activelor și pasivelor condiționate în valută străină cu băncile licențiate a crescut în mod semnificativ, la sfârșitul anului 2012, în comparație cu sfârșitul anului 2011. Astfel, soldul activelor condiționate a crescut de 1,6 ori și cea a pasivelor condiționate de 1,5 ori mai mare.
La 31 decembrie 2012 activele condiționale în valută străină au avut următoarea structură: cumpărări curente – 98.2 la sută, cumpărări la termen – 1,0 la sută și alte active condiționale – 0.8 la sută. În același timp, datoriile condiționale în valută străină au avut următoarea structură: vânzări curente – 98.9 la sută, vânzările pe termen – 1,0 la sută și alte pasive condiționate – 0.1 la sută. Diferența dintre active și pasive condiționale în valută străină la capitalul de reglementare a atins nivelul de minus 1,1 la sută la 31 decembrie în 2012.
Comparativ cu sfârșitul lunii decembrie 2011, poziția deschisă valută străină 20 (lungă) ale băncilor licențiate pentru toate valutele au scăzut cu 9,9 la sută (de la 45,300,000 USD până la 35,400,000 dolari SUA). Această scădere a fost determinată de scăderea în poziția USD cu 40.6 la sută (de la 28,3 milioane de dolari la 16,8 milioane de dolari SUA), în timp ce poziția euro sa majorat cu 79,2 la sută (de la 4,8 milioane USD la 8,6 USD la sută).

3.3. Politica de gestionare a riscului valutar
în sectorul bancar din Republica Moldova

La nivelul instituției bancare posibilitățile de asigurare a riscului valutar sunt mult mai mari, din cauza activității specifice băncilor, disponibilității rezervelor valutare considerabile și instruirii în mod special a personalului bancar pentru această chestiune.
Pe termen scurt, modelul de gestionare al riscului valutar la nivel mezzo-economic presupune în primul rând, administrarea poziției valutare care cuprinde tendința de a închide pozițiile valutare deschise. Și deoarece această situație nu este posibilă și nu este rezonabilă, băncile trebuie să administreze veniturile și cheltuielile acestora din tranzacțiile valutare astfel încât eventualele pierderi să fie minime.
Pentru a acoperi riscul valutar pe care banca îl dezgolește ca o consecință a poziției sale valutare deschise se poate de acționa în trei moduri:
a) să închidă imediat poziția sa valutară deschisă de cumpărarea sau vânzarea valutei, în dependența de tipul poziției valutare deschise (lungi sau scurte) pe piața valutară la fața locului;
b) cumpără sau vinde valută pe piața valutară forward la media tehnicilor asiguratorii ca forward, futures, opțiune sau de swap;
c) ia sau oferă independența creditelor pentru tipul poziției valutare (scurte sau lungi), pentru o perioadă determinată de timp.La termenul său Banca Națională a Moldovei reglementează gestionarea pozițiilor valutare ale instituțiilor bancare prin stabilirea limitelor zilnice ale pozițiilor valutare lungi și pozițiile valutare scurte exprimate în lei moldovenești, iar limita de zi cu zi poziția valutară deschisă pentru toate valutele străine este stabilită maximă până la 25% din capitalul normativ al băncii totale.

Deoarece nu toate activele sau pasivele valutare sunt expuse riscului în aceeași măsură, din motiv că băncile folosesc în cadrul tranzacțiilor valutare diferite valute străine, este necesar pentru a administra nu numai pozițiile valutare pentru fiecare monedă în parte, dar, de asemenea, întreg portofoliu valutar.
Gestionarea portofoliului valutar presupune diversificarea acestuia.În condițiile actuale, acestea nu pot fi realizate pe deplin din cauza diferitelor cauze care sunt în mare parte de nivel micro și macro economic al economiei Republicii Moldovei
În același timp, apare în ultimul timp problema administrării nu numai a portofoliului format din valute străine, ci a întregului portofoliu format atît din active străine cît și de active naționale.
Ratele poziției valutare sunt volatile, și pozițiile valutaredeschise scurte sau lungi pot duce la pierderi considerabile.Capitalul trebuie, prin urmare, să fie menținut pentru a acoperi astfel de posibilități.Această secțiune descrie cerințe de capital propus pentru pozițiile valutare deschise.
Ea nu propune cerințe de supraveghere pentru definirea și limitarea concentrațiilor excesive ale pozițiilor valutare sau expuneri în contrapartidă, pe care autoritățile naționale de supraveghere sunt totuși încurajate să le adreseze.
Există două sarcini distincte în procesul de stabilire a cerințelor de capital pentru pozițiile valutare deschise ale băncilor.Prima este de a măsura expunerea într-o poziție valutară unică.A doua este de a măsura riscurile inerente în mixul unei bănci de poziții lungi și scurte în diferite valute.
I. Măsurarea expunerii într-o singură valută
Poziția valutară deschisă netă a băncii în fiecare valută va fi calculată prin însumarea următoarelor elemente:
– poziția spot netă (adică toate elementele de activ minus toate elementele de pasiv, inclusiv dobânda acumulată, exprimată în moneda în cauză);

-poziția netă (adică toate sumele care urmează să fie primite minus toate sumele care urmează să fie plătite în cadrul operațiunilor de schimb valutar forward, inclusiv contracte futures valutare și principalul aferent swap-urilor de valuta care nu sunt incluse în poziția spot);

-garanții (și instrumente similare), care sunt anumite să fie numite și sunt susceptibile de a fi recuperate;

-venituri / cheltuieli nete viitoare care nu sunt încă angajate, dar deja complet acoperite (la discreția instituției raportoare);

-delta net (sau calculat pe bază delta) echivalentul a portofoliului total de opțiuni de valuta străină;

-în funcție de anumite convenții contabile din diferite țări, orice alt element care reprezintă un profit sau pierdere în valute străine.

Tranzacționare de către bănci în aur și metale prețioase este adesea considerată ca o extensie a tranzacționare de schimb valutar.Cu toate acestea, volatilitatea prețurilor metalelor prețioase este semnificativ mai mare decât majoritatea cursurilor de schimb și mai aproape de cea a altor mărfuri.În cazul în care cerințele specifice de capital urmau să fie dezvoltate pentru a acoperi pozițiile de mărfuri, ar putea fi incluse unele sau toate metalele prețioase.Pentru moment și în absența unor astfel de cerințe, se propune ca pozițiile de metale prețioase să fie incluse în sfera de aplicare a cerințelor de capital de schimb valutar.În cazul în care acest lucru se realizează, poziții lungi în prezent sunt supuse cerințelor existente în materie de risc de credit în Basel ar înceta să mai fie așa.

Pozițiile valutare compuse, cum ar fi ECU, ar trebui să fie raportate separat, dar, pentru măsurarea pozițiilor deschise ale băncilor, pot fi tratate fie ca monedă de sine stătătoare sau divizat în părțile componente ale acestora pe o bază consistentă.

Patru aspecte necesită comentarii mai specifice: tratamentul de interes, alte venituri și cheltuieli; măsurarea pozițiilor de valuta forward; tratamentul opțiunilor valutare; și tratamentul pozițiilor "structurale";

Tratamentul de interes, alte venituri și cheltuieli

Dobânda acumulată (sau câștigată, dar nu a fost încă primită) va fi inclusă ca o poziție.Cheltuielile vor fi de asemenea înregistrate în avans.Cheltuieli constatate în avans (necîștigate), dar așteptate în viitor ant anticipate vor fi de obicei excluse, cu excepția dacă sumele sunt certe, iar băncile au avut posibilitatea de a le acoperi.În cazul în care instituțiile raportoare includ venituri / cheltuieli viitoare ar trebui să facă acest lucru în mod consecvent, și nu este permis să selecteze numai acele fluxuri viitoare preconizate care reduc poziția lor.

Tratamentul poziției forward

Pozițiile forward vor fi în mod normal, evaluate la ratele curente de schimb pe piața spot.Folosind ratele de schimb forward ar avea ca rezultat pozițiile măsurate care reflectă diferențele ratei dobânzii curente, care ar fi în mod normal, luate în considerare în măsurarea expunerii ratei dobânzii unei banci.
Pentru unele bănci o metodă alternativă ar fi să reducă pozițiile forward lavalorea actuală netă.Se recunoaște faptul că fluxurile de numerar care au loc la diferite date viitoare au valori diferite, dacă se măsoară în funcție de valoarea lor prezentă la bancă.În cazul în care acest lucru este baza gestionării contabilitătii normale a băncii, folosind valori nete actuale ar fi o modalitate acceptabilă de măsurare a pozițiilor valutare în scopuri de supraveghere.

Tratamentul opțiunilor valutare

Instrumentele cele mai dificil de inclus intr-un sistem de măsurare a riscului sunt opțiunile.Principala complicație este faptul că prețul unei opțiuni nu se mișcă într-o relație de unu la unu cu rata spot al monedei livrabile, din moment ce valoarea unei opțiuni este o funcție complexă a ratei spot al valutei de bază, volatilitatea acestuia, rata dobânzii diferențiale, prețul de exercitare și opțiunile pe durata rămasă.
Cu toate acestea, achiziționarea unei opțiuni poate fi un mijloc util de acoperire a altor poziții, deoarece oferă deținătorului o formă de asigurare, a cărei cost este reprezentat de prima opțiuneiPentru băncile din Moldova, care nu tranzacționează un portofoliu de opțiuni, dar pe care le este convenabil să utilizeze opțiuni ca acoperire, se propune ca atât opțiunile și pozițiile acoperite prin hedging vor fi sculptate din cartea de schimb valutar că următorul tratament ar a fi aplicat:

o poziție lungă (spot sau forward) acoperită de un put lung; sau o poziție scurtă acoperită de un apel lung, taxa de capital ar fi de 8% din poziția fiind acoperite mai puțin suma prin care opțiunea este în bani (dacă este cazul);

în cazul în care un apel lung / put lung este deținut direct (adică nu a avut loc ca acoperire), taxa de capital ar fi cea mai mică dintre (1) 8% din valoarea de piață a

care stau la baza și (2), valoarea de piață a opțiunii.

Pentru băncile care sunt în mod activ tranzacționează opțiuni și, prin urmare, vor dori să gestioneze riscul lor de valută pe bază de portofoliu, o măsură în uz general este delta net (sau pe bază de delta) echivalentul a portofoliului total de opțiuni în valută străină.Cu toate acestea, delta de acoperire este eficientă numai pentru modificările mici ale ratelor spot și există alte variabile, în special volatilitatea, nu capturate în deltă.Se propune ca valoarea netă delta va fi utilizată ca măsură de expunere pentru jucătorii majori ai opțiunilor, deltele fiind calculată în conformitate cu un model de schimb sau model de tarifare intern aprobat de supraveghetor.In plus, ar fi de așteptat conducerea să aplice măsuri de protecție interne suplimentare pentru a face față cu celelalte riscuri de opțiune, de exemplu, prin simularea performanței portofoliilor peste intervale de niveluri posibile de rate spot, volatilități diferențialul ratei dobânzii.

Autoritățile naționale de supraveghere ar fi gata să ia în considerare mai multe abordări avansate pentru capturarea riscurilor a pozițiilor de opțiuni și pozițiilor spot sau forward conexe pe care instituțiile de tranzacționare sofisticate ar dori să le propună.Criteriile pentru acceptarea unor astfel de metode ca alternative la calcularea deltei ar fi că acestea ar trebui să ofere o estimare mai credibilă a pierderii posibile în funcție de parametrii stabiliți de către autoritățile de reglementare, și că acestea permit supravegherea oversight într-un mod rentabil.De exemplu, acești parametri pot fi concepuți pentru a acoperi cea mai mare pierdere în opțiunile de schimb valutar ale băncii (și legate de pozițiile spot sau forward) portofoliul presupunând anumite modificări (pe bază de pereche valutară) în ratele de schimb valutar și volatilitățile implicite.Comentarii și sugestii cu privire la ceea ce ar trebui să fie astfel de parametri ar fi binevenită.

Tratamentul pozițiilor structurale

O poziție valutară compensată va proteja o bancă împotriva pierderilor din variațiile cursului de schimb, dar nu va proteja în mod necesar raportul de adecvare a capitalului.În cazul în care o bancă are capital denominat în moneda sa internă și are un portofoliu de active și pasive în valută, care este complet compesat, raportul său de capital / active va scădea în cazul în care moneda națională se depreciază.Prin rularea unei poziții scurte în moneda națională banca poate proteja rata de adecvare a capitalului, care sta la baza și (2), valoarea de piață a opțiunii.

Pentru băncile care în mod activ tranzacționează opțiuni și, prin urmare, vor dori să gestioneze riscul lor de valută pe bază de portofoliu, o măsură în uz general este delta net (sau pe bază de delta) echivalentul a portofoliului total de opțiuni în valută străină.Cu toate acestea, acoperire prin delta este eficientă numai pentru mici modificări ale ratelor spot și există alte variabile, în special volatilitatea, nu capturat în delta.Se propune ca valoarea netă delta să fie utilizată ca măsură de expunere pentru utilizatorii majori de opțiuni, deltele fiind calculate în conformitate cu un model de schimb sau model de tarifare intern aprobat de supraveghetor.In plus, ar fi de așteptat conducerea să aplice măsuri de protecție interne suplimentare pentru a face față cu celelalte riscuri de opțiune, de exemplu, prin simularea performanței portofoliilor peste intervale de niveluri posibile de rate spot, volatilități diferențialul ratei dobânzii.

Autoritățile naționale de supraveghere ar fi gata să ia în considerare mai multe abordări avansate pentru capturarea riscurilor în pozițiile de opțiuni și spot sau forward conexe pe care instituțiile de tranzacționare sofisticate ar dori să propună.Criteriile pentru acceptarea unor astfel de metode ca alternative la măsura delta ar fi că acestea ar trebui să ofere o estimare mai credibilă a pierderii posibile în funcție de parametrii stabiliți de către autoritățile de reglementare, și că acestea permit supravegherea într-un mod rentabil.De exemplu, acești parametri pot fi concepute pentru a acoperi cea mai mare pierdere în opțiunile de schimb valutar ale băncii (spot saupozițiile forward) portofoliului presupunând anumite modificări (pe de bază pereche valută) în ratele de schimb valutar și volatilitățile implicite.Comentarii și sugestii cu privire la ceea ce ar trebui să fie astfel de parametri ar fi binevenită.

Tratamentul pozițiilor structurale

O poziție valutară compensată va proteja o bancă împotriva pierderilor din variațiile cursului de schimb, dar nu va proteja în mod necesar raportul de adecvare a capitalului.În cazul în care o bancă are capital denominat în moneda sa internă și are un portofoliu de active și pasive în valută, care este complet combinat, raportul său de capital / active va scădea în cazul în care moneda națională se depreciază.Prin rularea unei poziții scurte în monedă națională banca poate proteja rata de adecvare a capitalului, cu toate că poziția ar duce la o pierdere în cazul în care moneda națională s-ar aprecia.
Se propune ca autoritățile de supraveghere ar trebui să fie deschise pentru a permite băncilor să protejeze rata de adecvare a capitalului în acest mod.Astfel, în orice poziție pe care o banca a luat-o în mod deliberat pentru a acoperi parțial sau total împotriva efectului advers al cursului de schimb asupra raportului său de capital ar putea fi excluse din calculul pozițiilor valutare deschise nete, sub rezerva fiecăreia dintre următoarele condiții îndeplinite :

astfel de poziții ar trebui să fie de o "structură", adică o natură non-abuzive (definițiaexactă care urmează să fie stabilită de către autoritățile naționale de supraveghere în conformitate cu standardele naționale și practicile contabile);

supraveghetorul național ar trebui să se asigure că poziția "structurală" exclusă nu face decât să protejeze rata de adecvare a capitalului băncii;

orice excludere a poziției ar trebui să fie aplicată în mod consecvent, cu tratamentul acoperirii rămânând același pentru viața activelor sau a altor elemente.

Acelasi tratament poate fi aplicat pozițiilor aferente elementelor care sunt deduse din capitalul unei bănci la calcularea bazei de capital.

II. Măsurarea riscului valutar într-un portofoliu de poziții valutare și stabilirea cerinței de capital

Orice cadru de măsurare a riscului implică un compromis între simplitate și precizie.Pentru a ține seama de corelații între relațiile cursului de schimb și volatilități diferite ale acestora se necesita o măsură complexă, care ar putea fi în mod nejustificat împovărătoare.Cu toate acestea, o măsură mai simplă bazată pe o ipoteză cu privire la componența unui portofoliu mediu al activelor și pasivelor în valută poate necesita o prejudecată conservatoare în cazul în care portofoliile de un risc mai mare decât media nu sunt insuficiente.
Se propune să rezolve acest lucru, permițând o alegere între două măsuri alternative, la latitudinea de supraveghere; o metodă "prescurtată"; și o metodă mai complexă "simulare", în care cerințele de capital ar fi determinate prin simularea rezultatului probabil din deținerea portofoliului real al băncii.Metoda de simulare ar fi disponibilădoar pentru băncile care pot satisface autoritățile de supraveghere naționale cu privire la caracterul adecvat al sistemelor lor de măsurare și control și a accesului acestora la datele necesare.
Conform acestei metode (metoda stenografie), valoarea nominală a poziției nete în fiecare monedă și a poziției nete din fiecare metal prețios ar fi convertite la rate spot în moneda de raportare.Poziția deschisă netă va fi măsurată prin agregare:

suma pozițiilor scurte sau suma pozițiilor lungi, oricare este mai mare; la care se adauga

totalul fiecărei poziții nete (scurtă sau lungă), în orice metal prețios, indiferent de semn.

Metoda stenografie presupune unele, dar nu perfecte, corelație între mișcările diferitelor cursuri de schimb.Pozițiile valutare transversale nu ar fi penalizate în mod nejustificat, nici acordate preferințe nejustificate.Cu toate acestea, metoda nu ar recunoaște acoperirea transversală în cazul metalelor prețioase, volatilitatea prețurilor, care pare să justifice un tratament mai conservator.
Comitetul propune o cerință de capital de 8% din poziția netă deschisă precum e expus calcululmai sus.Acest lucru ar asigura un nivel adecvat de protecție împotriva pierderilor pentru cele mai multe portofolii, și ar asigura să fie în linii mari, în conformitate cu propunerea pentru riscurile legate de rata dobânzii și poziției de capitaluri proprii în cazul portofoliilor medii.
Comitetul consideră un merit în permiterea "de minimis" scutire pentru băncile cu afaceri neglijabile în valută străină, la care nu iau poziții de schimb valutar pentru contul său propriu.În consecință, autoritățile naționale de supraveghere ar avea libertatea de a scuti o bancă de la cerințele de capital pentru pozițiile sale de schimb valutar, cu condiția ca:

activitatea sa în valută străină (definită ca fiind cea mai mare dintre suma brută lungă și suma brută scurtă, inclusiv metale prețioase) nu depășește 100% din capital astfel cum este definit în Acordul din 1988;

poziția sa deschisă netă nu depășește 2% din capitalul său.Comentariile sunt binevenite dacă majorarea de capital a unei bănci ar rezulta din traversarea acesteia a unuia dintre cele două praguri care este suficient de importantă pentru a ridica problema și, în caz afirmativ, cu privire la posibile modalități de a le atenua.Potențialul de pierdere rezultă din procesul de reevaluare a pozițiilor valutare în ceea ce privește moneda națională.Atunci când băncile au o poziție deschisă într-o monedă străină (unde activele în valută nu sunt egale cu pasivile în această monedă), procesul de reevaluare va crea în mod normal, un câștig sau o pierdere.Câștigul sau pierderea este diferența dintre variația totală în valoarea monedei naționale echivalentă a activelor denominate în valută și schimbarea totală a valorii pasivelor și capitalului denominate în această monedă.
Dacă banca suportă un câștig sau o pierdere depinde atât de direcția modificării cursului de schimb și dacă banca este netă lungă sau netă scurtă moneda străinăÎn cazul în care banca are o poziție lungă netă în valută, reevaluarea va produce un câștig în cazul în care valoarea valutei crește și o pierdere în cazul în care valoarea monedei scade.Pe de altă parte, o poziție scurtă netă va produce o pierdere, dacă valoarea în valută crește și un câștig în cazul în care acesta scade.
Normele contabile pentru reevaluarea pozițiilor valutare necesită în mod normal că activele din bilanț, datoriile și capitalurile să fie reevaluate utilizând rata de schimb a poziției spot actuale.Pentru elementele reevaluate la cursul de schimb a poziției spot, schimbările înechivalentul valoarii monedei naționale sunt o reflectare exclusivă de evoluție a cursului de schimb.Contractele în afara bilanțului de curs de schimb, pe de altă parte, sunt adesea reevaluate folosind ratele de schimb forward curente corespunzătoare scadenței elementului reevaluat.Pentru aceste instrumente, modificări ale valorii echivalente monedei naționale reflectă nu doar evoluția cursului de schimb, ci, de asemenea, mișcări ale ratelor dobânzilor, în monedele naționale și străine.
Indiferent de metodologia și tratamentul reevaluării câștigurilor și pierderilor în scopuri contabile, directorii de bănci și de supraveghere bancară trebuie să fie preocupațî de consecințele mișcărilor potențiale ale cursului de schimb asupra valorii monedei naționale a tuturor pozițiilor valutare.
O abordare comună pentru măsurarea și limitarea riscului valutar este de a limita mărimea pozițiilor deschise în fiecare monedă, de la încheierea activității în fiecare zi.Pozițiile deschise nete, atunci poate fi exprimate ca procent din capital, activele băncii, sau un alt criteriu de referință. Limitele sunt stabilite fie pentru dimensiunea nominală a poziției sau mărimea procentului.Managerii care folosesc această încercare de abordare a controlului riscului valutar folosind dimensiunea pozițiilor deschise nete ca substitut pentru pierderea potențială pe care o astfel de poziție ar putea să o producă.
Pentru a estima pierdere potențială direct, managementul determină mărimea pierderii care ar fi posibil de suportat în cazul în care moneda sa mutat împotriva poziției deschise a băncilor.Pentru a face această estimare, conducerea face una sau mai multe ipoteze cu privire la mișcările adverse potențiale ale cursului de schimb, și calculează pierderile care ar fi suportate de către poziția deschisă de reevaluarea băncii la riscul valutar.Mărimea pierderilor potențiale produse în acest mod este supusă unei limite.Limita poate fi exprimată în funcție de valoarea nominală a pierderii, sau în ceea ce privește un anumit procent dintr-un punct de referință, cum ar fi profitul estimat sau capitalul total.În mod normal, scopul principal de administrare este de a oferi o asigurare puternică că pierderile de schimb valutar nu va diminua substanțial veniturile totale ale băncii.

Managerii băncilor bazate în țările în curs de dezvoltare pot gestiona riscul cursului de schimb valutar prin tratarea unui grup de valute străine dure ca monedă unică.Raționamentul este că expunerea care rezultă dintr-o poziție care implică o monedă greu împotriva alteia este în general mult mai mică decât expunerea care rezultă dintr-o poziție care implică piața internă și o monedă greu (mai ales o datorie în valută finanțarea unui activ monedă națională).În practică, această procedură simplifică gestionarea pozițiilor valutare, dar trebuie recunoscut faptul că acesta nu surprinde riscul care rezultă din poziții încrucișate în valute grele.

Consiliul de administrație și conducerea superioară a unei bănci ar trebui să stabilească dacă și în ce măsură, banca ar trebui să tranzacționeze afaceri în valute străine.Pentru mai multe bănci, resursele necesare pentru a gestiona riscul valutar în mod corespunzător sunt prohibitive. Alte bănci văd potențialele riscuri implicate în tranzacțiile în valută străinăca o cintărire a potențialei profitabilități a afacerii.

Aceste bănci pot alege să nu acționeze ca un principal în tranzacțiile în valută străină, ci mai degrabăca un canal oricărei afacere necesară, prin intermediul băncilor corespondente.

În cazul în care mișcările de risc valutar sunt determinate de forțele pieței, precum și în cazul în care sistemele de reglementare contabile se concentrează asupra rezultatelor pieței, disciplina de sunet se impune cu privire la desfășurarea operațiunii valută străină al băncii.Managerii trebuie să acorde o atenție forțelor pieței.Ele tind să dobândească competențe mai mari și să obțină o apreciere pentru riscurile si beneficiile asumate unui anumit nivel de risc valutar.Managerii se străduiesc să îmbunătățească actualitatea și acuratețea sistemelor lor de informații pentru a facilita capacitatea lor de a controla riscul și de a obține profituri. Accesul rapid la piețele lichide permite băncilor să compenseze (acopere) pozițiile valutare rapid și eficient, oferind baza de gestionare a riscurilor.În aceste condiții, băncile pot găsi acceptabil rularea pozițiilor deschise pentru a facilita capacitatea lor de a se adapta nevoilor de creditare a clienților și de depozit, deoarece acestea au capacitatea de a compensa rapid aceste poziții, dacă este necesar.Astfel de bănci ar putea să opereze, de asemenea, operațiuni de tranzacționare mici, în scopul de a spori accesul acestora la omologii de pe piață și să îmbunătățească cunoștințele despre condițiile de piață.

Valoarea monedei naționale este adesea controlată de către Banca Națională a Moldovei, accesul la schimb valutar poate fi limitat, iar regimurile contabile și de reglementare pot fi ineficiente.

Pentru băncile din Moldova, care se decid să se implice în afaceri cu valutăstrăină, conducerea și consiliul ar trebui să se asigure că operațiunile sunt efectuate într-o manieră sănătoasă și în conformitate cu legile și reglementările în vigoare.Amploarea operațiunilor și asumarea riscurilor ar trebui să se bazeze pe calitatea generală a procesului de gestionare a riscurilor și natura piețelor valutare în țările în care operează banca și omologii săi. Experiența și cunoștințele conducerii și personalului, promptitudinea și acuratețea sistemelor informatice, precum și eficacitatea limitelor de risc sunt principalii factori determinanți ai calității procesului de management al riscului.Procesul de management al riscului ar trebui să fie sprijinite prin proceduri contabile conservatoare, complete de control intern și tehnologii adecvate.

Responsabilitati pentru managementul de schimb valutar ar trebui să fie definite în mod clar. În mod normal, conducerea departamentului de externe (sau unitate similară) este responsabil pentru supravegherea tranzacțiilor în valută și asigurarea respectării limitelor de risc.În funcție de mărimea instituției, departamentul de externe sau de o unitate operațională distinctă, este responsabilă pentru operațiunile și pentru generarea rapoartelor de gestiune.Responsabilitatea pentru stabilirea limitelor de credit în contrapartidă și limite de decontare și de țară ar trebui să fie integrat cu procesul global de aprobare de credit al băncii.O astfel de integrare se asigură că expunerea totală potențială la orice debitor / contrapartidă sau țară este controlată.

Băncile ar trebui să aibă o politică scrisă care reglementează activitățile în monede străine. Scopul unei politici scrise este de a comunica așteptările conducerii superioare și consiliului de administrație (sau organism similar) la conducere și personal.Politica trebuie să fie, prin urmare, revizuită și aprobată de către consiliul de administrație. În general, aceasta ar trebui să reflecte toleranța consiliului și conducerea superioară pentru diversele riscuri care decurg din activitățile de valută străină.

Limite de poziție deschisă overnight ar trebui să fie stabilită în funcție de monedă, precum și pentru toate monedele combinate, cu o metodă de agregare acceptabilă.

În cazul în care pozițiile sunt relativ mici, se poate accepta să utilizeze o limită unică pentru un grup de valute greu combinate.În cazul în care moneda națională este susceptibilă la deprecieri semnificative, toate pozițiile scurte în valute străine ar trebui să fie strict limitate, în special poziții scurte în valute grele. Pozițiile lungi în valute predispuse la deprecieri sau la lipsa de disponibilitate gata, ar trebui să fie strict limitată.

Un element critic în procesul general de management al riscului valutar este calitatea și organizarea personalului implicat în operațiuni de schimb valutar.Instruirea, aptitudinile și experiența personalului trebuie să fie proporțională cu domeniul de aplicare al operațiunilor băncii. Personalul ar trebui să fie organizat pentru a asigura un control intern adecvat.Procedurile aplicabile personalului autorizat să inițieze tranzacții în valute străine ar trebui să fie proiectate pentru a se asigura că toate tranzacțiile sunt imediat și cu acuratețe înregistrate, în scopul de a urmări poziția băncii în fiecare monedă, să asigure corectitudinea înregistrărilor contabile, precum și să asigure procesarea corectă de intrare și plăți efectuate.Un control intern critic este faptul că persoanele responsabile pentru inițierea tranzacțiilor, nu sunt implicate în procesarea plăților, reconcilierea confirmărilor tranzacțiilor de intrare și de ieșire, reconcilierea valutei străine datorate de conturi bancare, sau pregătirea rapoartelor de gestiune. – pag 57 inceput

Sistemele de informații exacte și util in timp sunt critice pentru gestionarea pozițiilor valutare și de a asigura respectarea limitelor de risc relevante.Organele de supraveghere bancară ar trebui să se asigure că băncile aloca resursele necesare pentru a genera astfel de informații.Rapoartele standardizate ar trebui să fie proiectate pentru a comunica informații cu privire la pozițiile valutare deschise,pozițiile ratei dobânzii inaintate, pozițiile de lichiditate, și expunerile de contrapartidă și de țară.Pozițiile și expunerile trebuie raportate pe o bază consolidată. După cum sa menționat mai devreme, aceste rapoarte ar trebui să fie pregătite și verificate de către persoane care nu sunt responsabili pentru afacerile in valuta straina.

Banca în multe țări impune limite de poziție peste noapte la filealele ei.Astfel de limite pot fi stabilite în funcție de monedă străină individuală, precum și pentru toate pozițiile valutare combinate.În unele cazuri, autoritățile de supraveghere impun o limită comună asupra băncilor, bazată adesea pe active sau de capital.În altele, supraveghetorii aplică limite individuale pentru fiecare bancă, în baza percepției calitatii procesului de management al riscului. Recent, Banca din Moldova in multe tari industriale a depus efortul pentru stabilirea unei cerințe de capital pe baza pozițiilor valutare ale băncilor. Daca aceste cerințe sunt destul de conservatoare, cerintele acestui capital va diminua nevoia aparentă pentru limitele pozițiilor impuse de supraveghetor.

3.4. Implementarea și aplicarea pe metode moderne

de acoperire a riscului valutar în sectorul bancar al Republicii Moldova

Implementarea și aplicarea pe metode, moderne de acoperire a riscului valutar în sectorul bancar al Republicii Moldova, cu contracte financiare derivate, cum ar fi redectionarea, schimbarea și opțiunile pot crește valoarea băncii prin reducerea șansei de dificultăți financiare.Multe bănci din Republica Moldova utilizează contracte derivate în valută străină ca o protecție împotriva unei deprecieri a monedei naționale.În această analiză exploram eficacitatea managementului riscului valutar în timpul și ca urmare a devalorizarii monedei.Mai precis, vom examina practicile de acoperire în valută și deasemenea vom investiga efectul de gestionare a riscurilor asupra performanței bancare.

Cu toate acestea, sugerat de către băncile care ar putea fi o acoperire împotriva riscurilor strategice de valoare tot mai mare pentru mai multe bănci.În special, costurile asociate cu efect de balast care suporta dificultăți financiare sau accesarea piețelor externe de capital pot fi reduse la minimum prin urmare a unor strategii de management al riscului valutar.

Cu toate acestea, noi nu presupunem că utilizarea instrumentelor financiare derivate este în mod necesar echivalent cu acoperire, dar în schimb, noi oferim teste pentru a examina dacă derivatele sunt folosite ca acoperire pentru acoperirea riscului valutar în bănci.

Este posibil ca tehnicile de gestionare a riscurilor au fost concepute pentru a proteja împotriva unei devalorizare a monedei și mișcări nu mici ale cursului de schimb.

Harvey și Roper (1999) sugerează că "Sistemul bancar al Moldovei a sporit investițiile într-o perioadă de performanță în declin, în încercarea de a "spori" pe performanța de termen lung a băncilor și a mărit miza utilizând valută străină datoriile exprimate; prin urmare, în măsura în care datoria externă este lăsată neacoperită, pariul implică, de asemenea, direcția cursului de schimb de bănci. "

Un accent principal al analizei noastre este examinarea performanței investitorilor "în timpul de după criza din 1998 privind practicile de acoperire ale firmelor EA în mijlocul crizei, ne permite să examinăm utilitatea instrumentelor derivate pentru gestionarea riscului în timpul unui șoc financiar major.Mai exact, folosim măsuri de performanță financiară, intoarcerea capitalurilor proprii, precum și sensibilitatea ratei de schimb pentru a testa în mod direct, eficiența utilizării derivate valutare în băncile din izolatoare fluctuațiile valutare neprevăzute în timpul și după 1997.În primul rând, examinăm diferențele dintre factorii de performanță de piață și riscul de capitaluri proprii.In testele univariate, nu vom găsi nici o diferență semnificativă între performanța hedgerilor și non hedgerilor în timpul crizei. După criză, hedgerii aveau o performanta mai sporita decât non hedgerii.

Testele multivariate de performanță, de asemenea, indică faptul că utilizarea derivaților au avut un impact slab asupra capitalului propriu.Cu toate acestea, mijloacele alternative de operațiuni de acoperire au avut un efect pozitiv și semnificativ asupra randamentului investițiilor în acțiuni.Fara a fi surprinzator, descoperim nivelurile datoriei externe să fie puternic legate negativ atât pentru echitate cit și pentru performanța financiară în timpul crizei.În cele din urmă, dovezile indică faptul că riscurile economice și de afaceri, măsurată prin modificări ale vânzărilor, profitabilitatea și oportunități de creștere, sunt factori determinanți importanți pentru randamentul de capital.În această secțiune vom examina utilizarea derivatelor valutare de către bănci. Cu cit mai putin este cunoscut practicile managementului de risc al societatilor ne financiare, vom începe analiza noastră prin documentarea caracteristicilor utilizatorilor derivate.Apoi vom testa teoriile de gestionare optimă a riscului valutar utilizate de bănci. Aceste teorii se impart în două grupuri generale.Analiza noastră oferă un test de esation pentru aceste rezultate, deși, după cum am menționat anterior, mai multe dintre aceste teorii nu pot fi la fel de aplicabile băncilor pe piețele mai puțin dezvoltate.În plus, eșantionul nostru ne va permite să se examineze dacă factorii specifici fiecărei țări sunt de asemenea importante în decizia de a utiliza instrumente derivate sau dacă factorii specifici băncilor sunt principalii determinanți ai acestei decizii, precum cercetarea prealabilă afirmă.Acest lucru este interesant, deoarece există puține dovezi cu privire la modul factorilor determinanți ai practicilor de gestionare a riscului diferă de monedă între regiuni și țări.Mai important, pe piețele mai mici sau mai puțin dezvoltate, riscul valutar este mai probabil să fie relevant.

În cazul în care o bancă utilizează instrumentele derivate pentru a acoperi obligația datoriei externe, atunci diferența semnificativă a costurilor legate de ratele dobânzilor ar fi eliminate.Pe de altă parte, lăsând această poziție de datorii externe expune firmel la riscul valutar în cazul unei deprecieri a monedei locale.

În acest sens, utilizarea instrumentelor financiare derivate este o încercare de a diminua riscul valutar, iar băncile de acoperire sunt de succes în măsura în care piața lor și performanța financiară este aproape imposibil de distins de băncile non-hedging a riscului în timpul crizei. De asemenea, noi speculam asupra impactului de selectie asupra performantei: ar putea fi acea "sub-acoperire" din cauza acoperirii selective, este responsabilă pentru lipsa de performanță superioară de hedgeri.

În prezent, băncile, în special cele angajate în operațiuni de export / import de comerț exterior și de producție au departamente analitice și specialiști în acoperire, speculații, de capital și de gestionare a riscurilor, acestea invita finantatori profesionisti, consilieri comerciali și creaza propriile lor extra-oportunități.

Determinarea în activități și excluderea riscului valutar cu ajutorul de acoperire permite obținerea rezultatelor financiare reale, nu desfigurate de fluctuațiile cursului.Acoperirea împotriva riscului valutar înseamnă protecția fondurilor tale de fluctuațiile valutare nefavorabile, care se realizează prin fixarea valorii curente a fondurilor prin oferte de cont în marjă.Aceasta contribuie la planificarea prețului real de cost al mărfurilor cumpărate sau vândute, permite stabilirea prețurilor și să calculeze profitul în avans. PAGINA 59

pag 60 – Principiul general eschivare împotriva riscurilor este ca pozițiile valutare sa fie deschise pe un cont de marjă în direcția viitoarei operațiunii de conversie a banilor.

Dacă sunteți un importator și cumperi o anumită valută, în scopul de a plăti pentru bunuri, și la care ți-e frică de posibila creștere a costurilor de această monedă, vei deschide o poziție prin cumpărarea de această monedă pe un cont de marjă, iar în cazul în care momentul pentru a cumpăra valuta de pe contul dvs. de verificare intradevar vine, închideți poziția de marja deschisa în prealabil. Aceasta se numește acoperire a unui cumpărător. Dacă aveți de gând să vândeti o monedă străină și aveți nevoie sa limitati riscul legat de posibila scădere a costului de această monedă, de exemplu, sunteti un exportator, atunci deschideti o pozitie prin vânzarea a acestei monede în contul dvs. în marjă, și atunci când momentul de a vinde valuta de pe contul dvs. de verificare intradevar vine, închideți această poziție în marjă

Aceasta se numește acoperirea vânzătorului. Exemplul de mai jos simplu menționat, cu un importator de mărfuri, demonstrează în mod clar consecințele lipsei controlului asupra riscurilor și avantajelor aduse prezentate de acoperire împotriva riscurilor cumpărătorului:

Pag. 61

Când vine momentul pentru a efectua plata contractuale, 100000 EUR cumpărat în contul în marjă la 0,9991 sunt vândute, iar sumele rezultate profit până la 2000 USD (100000 * (0,9991-0,9971)).Depozitul de securitate este deblocat automat, iar rezultatul financiar total – 5000 USD (3000 USD + 2000 USD) este transferat în contul de verificare; banii investiți de către bancă în afacere -USD 97000 – de asemenea este înregistrat în contul de verificare. Deci, nu sunt 102000 USD în total.
100000 EUR sunt cumpărate pe contul de verificare în conformitate cu rata următoarea: EUR / USD 0,9976, pentru care sunt plătite 99,760 USD.Ca rezultat, compania are 100000 EUR pentru plată contractuale și 2240 USD rămași, 240 dintre acestea fiind soldul după conversie pentru plata, și 2000 USD – venituri operaționale din acoperire, în timp ce compania a avut cheltuieli numai atunci când euro a fost simultan vândut în contul în marjă și cumpărat la verificarea contului, iar acestea s-au ridicat la 50 USD ((0,9976-0,9971) * 100000).
În același timp, toate operațiunile pot fi executate literalmente de un singur apel telefonic, deoarece acestea sunt realizate în una și aceeași bancă și, practic, la unul și același departament cu eficiență maximă.
Esența exemplului descris mai sus este faptul că veniturile încasate în contul în marjă compensează pierderea cauzată de fluctuația negativă a ratei EURO pe piața valutară, în cursul viitoarei conversii euro necesare pentru a efectua plata. I.E. indiferent de direcția în care fluctuează rata euro, sumeleprofit și pierdere de pe diferite conturi se vor compensa întotdeauna reciproc.Astfel, oamenii s-au salvat de la probleme legate de posibila creștere a prețului de euro și și-au rezervat banii pentru alte operațiuni.
Desigur, situația opusă, atunci când fluctuațiile valutare aduc un profit speculativ este, de asemenea, posibil, cu toate acestea, sarcina societăților comerciale sau de producție nu este de a câștiga profit din fluctuațiile valutare – care este pentru speculatori și diviziuni speciale, ce folosesc astfel de oportunități.
Operațiuni speculative sunt mai profitabile pe contul de marjă, este mult mai ușor, mai ieftin, mai eficient și necesită mai puține resurse în comparație cu speculațiile cu bani reali și, mai mult, se poate speculaîntr-adevăr cu sume mari de bani.
Reducerea riscului are prețul său propriu, și acoperirea implică anumite cheltuieli.
Orice oferte sunt legate de cheltuielile exprimate ca diferența minimă de cumpărare a valutei și prețurile de vânzare (spread), care cu siguranță este acceptabilă.
Scopul acoperire nu este obtinerea unui profit suplimentar, dar reducerea riscurilor de pierderi potențiale. Prin urmare, eficiența de acoperire poate fi estimată numai din punctul de vedere al activității principale a băncii.
Prin utilizarea în mod active a acestor mecanisme simple și interesante, vei fi capabil de a obține rezultate stabile și oportunități largi.Acest succes natural în gestionarea riscului este folosit peste tot în lume, sperăm să fie implimentat și de dvs, de asemenea.Programele speculative bine structurate pentru reducerea riscului valutar, cu ajutorul ofertelor de marjă sunt foarte populare, pentru că ele vă dau avantaje suplimentare.
Accesibilitatea comerțului cu un număr mare de diferite perechi valutare permite deschiderea pozițiilor atât prin cumpărarea și vânzarea oricărei monede.
Astfel de bănci se angajeze în mod activ în comercializare monedei și / sau poate juca rolul factorilor de piață; cu alte cuvinte, ele pot deveni dealeri în valute străine.Băncile implicate în piețele valutare și de comercializare a spotului pot transporta pozitiile deschise nete considerabile, cu toate că, pentru perioade relativ scurte de timp.În anumite circumstanțe, cu toate acestea, evoluția cursului spot poate deveni atât de rapidă încât poziție deschise se pot transforma în pierderi într-o oră sau chiar minute.Organizare eficientă și personalul tehnic competent, tehnologia sofisticată și sistemul de informații, precum și accesul la informații de ultimă oră este de o importanță vitală pentru tranzacționare spot – în plus, desigur, gestionarea adecvată a politici riscului valutar.Băncile care nu dispun de resurse de informare adecvate sunt mult mai vulnerabile la mișcări bruște a ratei spot determinate de aprovizionare temporară dezechilibrată / condițiile de cerere, informații privilegiate, sau zvonuri.
Băncile pot fi, de asemenea, implicate în operațiuni de schimb valutar forward, în care scadența contractului de continuare poate fi de câteva zile, luni sau ani.Ratele forward sunt afectate nu numai de ratele spot, care sunt în mod normal, influențate de condițiile de piață, dar și de diferențele dintre ratele dobânzilor.O modificare a diferențelor poate, prin urmare, să rezulte un profit sau o pierdere pe o pozitie forward, solicitând ca acestea să fie administrate în mod activ.Aceasta, la rândul său, necesită o capacitate semnificativă de prelucrare a informațiilor.O bancă ar trebui să mențină o carte forward, care este de obicei gestionat pe bază de decalaj(asimetrie).O carte forward menține de obicei, o privire atentă, pe bază săptămânală sau de două ori pe săptămână, la pozițiile forward pentru contracte în curs de maturitate, și un aspect pe o bază lunară pentru alte contracte. O bancă poate lua un punct de vedere în ceea ce privește circulația așteptată în diferențele dintre ratele dobânzilor și de a gestiona pozițiile sale forward într-un mod care este compatibil cu mișcările așteptate.

O bancă poate menține în mod deliberat pozițiile deschise, în scopul de a profita de evoluția cursului de schimb de așteptat.Acest lucru preia de obicei o formă de arbitraj pe piață valutară, sau, uneori, speculații, și implică cumpărarea și vânzarea de valute străine, titluri de valoare sau instrumente financiare derivate. Este motivată de discrepanțe între ratele de schimb spot care predomină în același timp, în diferite piețe, sau prin diferențele dintre marjele forward pentru scadențe diferite sau cu rate ale dobânzii care există în același timp, în diferite piețe sau monede.Cumpărarea unei monede într-o piață pentru vânzarea simultană într-o altă piață este numit arbitrajul în spațiu.Crearea unei poziții deschise într-o monedă în anticiparea unei viitoare miscare favorabile a cursului de schimb este numit arbitrajul în timp.Trecerea de la o monedă la alta, în scopul de a investi fonduri la un randament mai mare este legată de moneda de arbitraj de interes.Pentru autoritățile de supraveghere, cu toate acestea, orice presupunere deliberată a riscului pe o poziție deschisă este de obicei caracterizată ca fiind mai degrabă speculație, decât arbitraj.
Băncile ostile riscului pot evita tranzacționarea contractelor forward cu totul, și să se angajeze în swap-uri în loc. Swap-urile denotă achiziționarea simultană și vânzarea într-o singură tranzacție de o anumită sumă de valută străină pentru două date diferite de valoare, un proces care nu are ca rezultat într-o poziție deschisă netă.În orice caz, într-un mediu de tranzacționare în mod normal, dinamic, este practic imposibil pentru o bancă activă pe piețele monetare, pentru a-și menține pozițiile acoperite în toate monedele, în orice moment.Pozițiile scurte sau lungi, în diferite valute alternează orice număr de ori pe parcursul unei zile.În anumite momente, stabilite prin procedurile sale de gestionare a riscului valutar, o bancă determină, prin urmare, de obicei, pozițiile sale deschise și ia măsurile necesare pentru a acoperi expunerile excesive de risc, de obicei, prin aranjarea swap-urilor.
Gestionareaprudentă a riscului valutar pentru o bancă, angajată în mod normal într-un număr mai mare de tranzacții spot și forward impune stabilirea unei proceduri formale de calculare a câștigurilor nerealizate / pierderilor pe o bază de zi cu zi / și calculelor mai frecvente, decît acest lucru sunt de dorit.

Concluzii

În această lucrare am încercat să facem o analiză a managementului riscului valutar în sistemul bancar și modalități de gestionare a acestuia.

Sperăm că am demonstrat actualitatea gestionării riscului valutar prin, dezvăluirea influenței acesteia asupra stabilității generale numai a băncilor, ci și a tuturor celorlalte medii.
Atunci când am discutat despre gestionarea riscului valutar ne-am oprit mai amănunțit la conducerea realizată de către băncile centrale și autoritățile monetare ale țării respective, această gestionare nu ar trebui să fie efectuate numai de către aceste instituții.Fiecare dintre noi influențează riscul valutar în viața noastră făcându-ne mai bogați sau mai săraci.
Am analizat, de asemenea, unele teorii contemporane ale gestionării riscului valutar. In acest moment, am introdus cele trei teorii mai importante: Monte-Carlo, Sensibilitatea, și Stochastic.Fiecare teorie are propriile sale particularități și pot fi utilizate în diferite condiții.Totuși ar putea să apară complexe și neînțelegeri, acestea sunt foarte simple, iar unii dintre noi, deoarece familiarizați cu cel puțin una din timpul unor perioade particulare.Am încercat să le simplificăm descriind exemple care pot fi întâlnite în activitățile noastre de zi cu zi, și nu este necesar ca noi să fim o bancă sau o organizație internațională să ne implicăm în astfel de operațiuni.
În analiza noastră am considerat, de asemenea importantă pentru a face o imagine de ansamblu a gestionării riscului valutar în bănci și dificultățile care apar în sectorul bancar, pentru a face o analiză a impactului acestora asupra dezvoltării riscului valutar. In vremurile actuale, este bine cunoscut faptul că regulile de concurență sunt nemilose și, în scopul de a supraviețui orice bancă trebuie să dezvolte și să introducă în mod constant inovații la toate nivelurile.Riscul valutar afectează nu numai o bancă în economie, dar toate băncile, iar acesta este motivul pentru care este atât de important pentru economiști, finanțatori, precum și orice alte persoane. Crizele, pe de altă parte, sunt un fenomen care a fost analizat pentru mai mult de o sută de ani.O mulțime de teorii și recomandări au fost elaborate în această direcție.Am dorit să demonstrăm că riscul valutar în sectorul bancar, care a avut loc în timpul secolului 20 a avut un mare impact asupra dezvoltării economiei în ansamblul său și cu privire la gestionarea stabilității riscului valutar.
Atunci când am discutat despre gestionarea riscului valutar am descris foarte atent procesul de intervenție bancară.Am dedicat atât de mult spațiu pentru acest subiect, deoarece, în opinia noastră, este una dintre cele mai importante componente ale managementului riscului valutar.Cu toate acestea, am ajuns să înțelegem că, nu contează ce tip de bancă încearcă să intervină pe piață.Atunci când am discutat despre intervenția efectuată de către Banca Națională a Moldovei ne-am dorit să facem această analiză un pic diferită.Am încercat să facem o analiză a BNM a politicilor monetare și valutare în perioada de la sfarsitul anilor 1990 pînă în prezent.
Am dori să adaugăm că nu ar trebui să fie o surpriză atunci când ne referim la Moldova ca o țară a paradoxurilor, pentru că suntem siguri că fiecare țară are propriile sale situații bancare speciale.
Din nefericire nu am putut sprijini în mod substanțial dovezile din cauza spațiului limitat.Analiza gestionării riscului valutar în sectorul bancar din Moldova trebuie să fie făcută într-o analiză paralelă a forțelor politice și a factorilor care au venit și au plecat de pe scena politică moldovenească.
Sperăm că această lucrare, cel puțin a luminat impactul gestionării riscului valutar în sectorul bancar și căile necesare pentru un astfel de management.Sperăm că lucrarea a detaliat studiul factorilor, căile, consecințele, teoriile, metodele și multe alte componente ale impactului riscului valutar în sectorul bancar și modalități de gestionare a acestuia.

BIBLIOGRAFIE

Legi și reglementări

Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei: nr. 548-XIII din 21.07.95. În: Monitorul Oficial al R. Moldova [online]. 1995, nr. 56-57, art.624 [citat 29 martie 2014]. Disponibil: < http://bnm.md/md/law_bnm>.

Legea Republicii Moldova privind instituțiilor financiare, nr.550-XIII din 21.07.1995. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1/2 din 01.01.1996.

Legea RM privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, № 1682-III din 19.02.2004.

Regulamentul cu privire la poziția valutara deschisa a băncii. Aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale Moldovei nr. 126 din 28.11.1997 (cu intrarea in vigoare la 01.01.1998).

Regulamentul privind stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc fata de valutele străine nr. 3 din 15 ianuarie 2009. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 27-29 din 10.02.2009.

Regulamentul cu privire la poziția valutara deschisa a băncii nr. 126 din 28.11.1997. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 112-114/198 din 14 octombrie 1999.

Bibliografia de specialitate

7. ARNERICH, Tony; PERKINS, Jilian. Extinderea la nivel global: De ce diversificare moneda de înțelegere în cadrul unui portofoliu global este importantă pentru SUA – investitori pe bază. Arnerich Massena & Associates, Inc .; Decembrie 2007.

8. Basno, Cezar; Dardac, Nicolae. Management bancar. București: Editura Economică, 2002. 271p.

9. BRENDEA, C .; ZAMFIRESCU, M .; DĂEANU, V .; GHIȚĂ, M. ȘI Riscul Performanta creditului în România, bancar. CNI "CORESI" București, 2001, VI. 188 p.

10. BUTLER, Chuck. De ce portofoliul dumneavoastră are nevoie de diversificare în valute, în noiembrie 2009, scrise pentru revista International Living [on-line]. [Citat la 11 martie 2014]. Disponibil pe: <www.internationalliving.com>.

Brezeanu, P., Novac, L. Metode practice de analiză a riscului. Finanțe, bănci, asigurări. Martie 2005. Nr. 3. P.61-64.

Caragaciu, Anatolie. Instrumentariu de analiză a proceselor financiare. Chișinău: Prut Internațional, 2001. p..112.

Ciochină, Ana. Riscurile bancare – concepte, clasificări, gestiune. Studia Universitates „Babeș – Bolyai" Oceanica. 2001. M.2 – p. 131-139.

Cociug, Victoria; Cinic, Liliana. Gestiunea riscurilor bancare. Chișinău: Editura ASEM, 2008. 211 p.

Cociug, Victoria,Mistrean, Larisa. Operațiuni bancare. Concepte. Scheme.Aplicații. Chișinău: Editura ASEM, 2006. 268 p.

Cobzari, Ludmila; Dicov, Irina. Management bancar: lucrare didactico – metodică. Chișinău: Editura ASEM, 1998. 139 p.

Costica, I.; Lazarescu, S.Politici si tehnici bancare. Ed. ASE, București, 2004. 194p.

18. CROUHY, M .; Galai, D .; MARK, R. elementele esențiale ale managementului riscului. 2006. 414p.

19. Choudhry, activ M. Bank și pasivelor: strategie, de tranzacționare, de analiză. 2007. 1440 p.

20. Culp, C. Procesul de management al riscului: strategia de afaceri si tactici. 606 p 2001. În.
Dănilă, N. Management bancar fundamente și orientări. București, 2000. 120 p.

21. Dedu, Vasile. Gestiunea bancară. București: Editura Didactică și Pedagogică, ediția II-a, 1999. 351 p.

22. Dedu, Vasile. Management bancar. București, 1997. 67 p.

Demsetz, R.S. Bank Loan Sales: A New Look at the Motivations for the Secondary Market Activity. Staff Reports of the Federal Reserve Bank of New-York, March 1999. 339 p.

Dimitrov, L. Problemele și Factori de gestiune a riscurilor în managementul bancar. Academia de Studii Economice din Moldova, teza de doctor în științe economice. Chișinău, 2004.

Decker, P. The Changing Character of Liquidity and Liquidity Risk Management: A Regulator’s Perspective, Emerging Issues Series, Federal Reserve Bank of Chicago. April 2000. 88 p.

Enicov, Igor. Orientări în managementul riscurilor bancare. Chișinău, 1997.80p.

Enicov, Igor. Teoria și practica riscului în banca comercială. Universitatea de Stat din Moldova, teză de doctor habilitat în economie. Chișinău, 2007.

FLYVBJERG, B.; BRUZELIUS, N.; ROTHENGATTER, W. Megaprojects and Risk: An Anatomy of Ambition [online]. [quoted on 17 March 2014]. Available on <www.scribd.com>.

Greuning, H., Bratanovich, S.B. Analiza și Managementul Riscului Bancar: Evaluarea guvernantei corporatiste și a riscului financiar. – București: Casa de Editură Irecson, 2003.

Hrișcev, Eugen. Managementul firmei. Chișinău, 1998. 398 p.

Iuga, I. Riscul în activitatea de creditare bancară. Finanțe, bănci, asigurări. – Septembrie 2005 – Nr. 9. – P.51-53.

International Monetary Fund, Manual on monetary and financial statistics, Washington, 2000 [online]. [quoted on 05 May 2014]. Available on: <www.imf.org>.

KRITESCU, Constantin. Relații valutar financiare internaționale. București: Editura Științifica si Enciclopedica, 1978.

Lăzărescu, S. Acoperirea la riscul de rată a dobânzii. Finanțe, bănci, asigurări. – August 2005. – Nr. 8. – P.58-59.

Lăzărescu, S.; Bunea, D. Benchmark-ul și riscurile bancare // Finanțe, bănci, asigurări. – Septembrie 2004. – Nr. 9. – P.57-58.

Stoica, Maricica. Management bancar. București, 1999. 111 p.

Goldberg,,Mike; Palladini, Eric.Managing risks and creating value with Microfinance. The World Bank, Washington D.C., 2010. 122 p.

Gheorghe, M. Analiza riscului într-un mediu informatizat. Finanțe, bănci, asigurări. Septembrie 2004. Nr. 9. P.46-47.

Hennie van Greuning, Joselito Gallardo, Bikki Randhawa, A Framework for Regulating Microfinance Institutions, Financial Sector Development Department, The World Bank, December 1998. [online]. [cited on 10 March 2014]. Available on:
http://www-<wds.worldbank.org/external/default/WDSContentServer.pdf>

HERRING, J. Richard. Managing foreign exchange risk. Cambridge University Press, 1986.

Ledgerwood, J.; White, V. Transforming microfinance institutions: providing full financial services to the poor, World Bank Publications 2006. [online]. [cited on 08 March 2014]. Available on: <http://books.google.com/books/about/Transforming_microfinance_institutions.html>

Managing foreign exchange risk, The Business Times, January 28, 2010 [online]. [quoted on 15 March 2014]. Available on: <http://www.asiaone.com/Business/SME+Central/Dollars+%2526+Sense/Story/A1Story20100126-194581.html>.

MIHĂIESCU, Sorin V. Controlul financiar-bancar. Ed. III-a, Iași: Editura Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”.

McNally, Ed. A.Basic topics in sound bank management. Economic Development Institute, Washington DC, 1996. 102 p.

Melnic, C. M. Modelarea riscului bancar in conditiile economiei de piata,ed. ASE, Bucure;ti, 2003, V. 318 p.

Mihai, I. Tehnica și managementul operațiunilor bancare.Ed. Expert, București, 2003. 627 p.

Mishkin, F.S. The economics of money, banking and financial markets. Edition 8, Pearson Publisher, 2007. 660 p.

Nanu, R. Băncile din Europa Centrală și de Est în fața noilor exigențe impuse de Basel II. Finanțe, bănci, asigurări. Septembrie 2005. Nr. 9. – P.54-63.

Nistorean, G. Riscuri cu care se confruntă piața bancară Românească. București. 2001. p.6-10.

Nicolescu, Ovidiu. Management. București: – Economica. 1995. 123 p.

O’donohoe, Nick; Reille, Xavie. All eyes on microfinance asset quality, J.P. Morgan Microfinance Global Valuation Survey, 2 March 2010. [online]. [cited on 08 March 2014]. Available on: <http://microrate.com/wp-content/uploads/2008/09/MFI_Research_2010 JP-MORGAN.pdf>

PISLARUC, Viorica. Gestiunea riscului valutar in Republica Moldova: teza de dr. in Științe economice, București, 1998.

PUNNET, Betty Jane; RICKS, David A. International Business. Second edition, U.S.A., Blackwell Publishers, 1997.

PURCARU, Ion. Matematici financiare. Vol. II, București: Editura Economica, 1993.

Roxin, L. Gestiunea riscurilor bancare. București, 1997. 288 p.

RUSU, Gheorghe. DEX Banci, Finante, Comert international. Chisinau: Editura PRICEPS, 2006, 150 p.

Sarbu, I. Riscurile întreprinzătorului în relațiile economiei de piață a Republicii Moldova. În:Tribuna economică. 1996. Nr. 50.

Stoica, Maricica. Managementul bancar. București: Ed. Economică, 2000. 224 p.

STEFIRTA, Natalia. Gestiuneariscului valutar in sistemul bancar al Republicii Moldova: autoreferat la teza de dr. în științe economice. Chișinău, 2006.

Tomozei, V.; Enicov I.; Oboroc I. Riscuri și instrumente financiare de acoperire. Chișinău: Evrica, 2002, AȘM a R. Moldova. 264 p. Seria Finanțe și contabilitate.

III. Date statistice și surse on-line

62. Un cadru de gestionare a riscurilor pentru instituțiile de microfinanțare. Deutsche Gesellschaft für Technische Zusammenarbeit (GTZ) GmbH, iulie 2000. [on-line]. [Citată la 08 mai 2014]. Disponibil pe: <http://www.hic-net.org/content/ Managementul cadru MFIs.pdf>

63. Rapoartele Annaul ale BNM pentru anii 2007-2010 [on-line]. [Citat la 12 martie 2014]. Disponibil pe: <www.nbm.md/annual_reports>. cursului de schimb
64. Moneda de "Banca de Economii" SA, ianuarie 2011 [on-line]. [Citat la 25 ianuarie 2014]. Disponibil pe: <www.curs.md>.de gestionare a riscului
65. Moneda pentru începător [on-line]. [Citat la 17 februarie 2014]. Disponibil pe: <www.currencyriskanalysis.com>.

66. portofoliul cu Diversificarea valute străine, 22 februarie 2011 [on-line]. [Citat la 12 mai cu 2014] Disponibilă: <www.forextraders.com>.

67. Dicționar explicativ român. Disponibil: <http: //www.dexonline>

68. Cursul de schimb prognoza [on-line]. [Citat la 17 aprilie 2014]. Disponibil pe: <www.economywatch.com>.

69. Condiții financiare. [pe net]. [Citată la 29 mai 2014]. Disponibil pe: <http://www.finance-lib.com/financial-term-multicurrency-clause.html>

nota 70. Orientare pentru manageri de program și ingineri. Organizația Mondială a Sănătății, 2010. [on-line]. [Citată la 08 mai 2014]. Disponibil pe: <http://www.who.int/water_sanitation_health/wastewater/Volume4_v2.pdf>

71. Materiale de la pagina web oficială a BANCII a Moldovei Naționale.

Disponibil: [on-line]. [08 Mai 2014 citat]. <Http: // www.bnm.org>

72. Materiale de la pagina web a oficială de BANCII Reglementare Internațională.

Disponibil: <http:. //www.bis.rg>

73. "Moldova-Agroindbank" Rata de schimb a raportat, ianuarie 2011 [on-line]. [Citat la 22 ianuarie 2014]. Disponibil pe: <www.curs.md>.

74. Deschideți rapoarte de schimb valutar pentru luni august- noiembrie 2010 An [on-line]. [Citat la 30 martie 2014]. Disponibil pe: <www.bnm.md>.

75. Raportul Forumului pentru stabilitate financiară privind consolidarea pieței și Institutional Resilience aprilie 2008 74 p.

76. Banca elvetiana Raportul anual pentru anul 2010. Politica monetară și de diversificare a portofoliului în Elveția [on-line]. [Citat la 15 mai 2014]. Disponibil pe: <www.volcon.ch/portfolio-diversification.html>.

77. Regulamentul intern al "FinComBank" SA [on-line]. [Citat la 14 ianuarie 2014]. Disponibil pe: <www.fincombank.com>.

78. Reglementarea riscului intern al BC "Mobiasbancă – Groupe Société Générale" SA [on-line]. [Citat la 15 ianuarie 2014]. Disponibil pe: <www.mobiasbanca.md>.

79. Rata de schimb a "FinComBank" SA, ianuarie 2011 [on-line]. [Citat la 16 ianuarie 2014]. Disponibil pe: <www.curs.md>.

80. Raportul anual de la Banca pentru Reglementări Internaționale [on-line]. [Citat la 29 martie 2014]. Disponibil pe: <www.bis.org>.