Gestionarea Riscului In Situatii de Criza de Catre Politia Locala

REFERAT

GESTIONAREA RISCULUI ÎN SITUATII DE CRIZA DE CATRE POLITIA LOCALA

CUPRINS:

INTRODUCERE ÎN TEMA LUCRĂRII

CAP. 1 ACTIUNEA PENTRU LINISTEA SI SIGURANTA PUBLICA

CAP.2 CREAREA UNUI SISTEM DE ANALIZĂ DE RISC

CAP.3 MANAGEMENTUL RISCURILOR

CONCLUZII

INTRODUCERE ÎN TEMA LUCRĂRII

Motorul interacțiunilor umane, indiferent de context sau etapă istorică este interesul, văzut în multiple nuanțe: interes individual sau de grup, economic, spiritual, afectiv, ori de conservare și securizare etc.

Cumulând experiența pozitivă anterioară, se poate afirma că orice societate există și funcționează pe baza unor norme și reguli (economice, morale, politice, religioase, filozofice, sociale, juridice etc.), care, în întregul lor, formează un sistem. Acest sistem normativ are rolul de a reglementa raporturile sociale care iau naștere între membrii societății și între aceștia și organismele sociale și politice.

Necesitatea ordinii și autorității în viața obștii, necesitatea de a îndeplini valorile publice precum, viața, libertatea, demnitatea, avutul privat sau public s-a făcut simțit din cele mai vechi timpuri, în orice comunitate umană, întrucât acțiunile semenilor considerate vătămătoare sau periculoase pentru interesele personale ori de castă, provoacă un răspuns din partea celor nemulțumiți, lezați în drepturile lor.

Dacă acest tip de reacție este exagerat, va fi considerat vătămător, generând o contrareacție.

În acest mod, orice răfuială devine izvorul perpetuu de primejdie pentru persoana sau casta în care apare.

O asemenea stare de lucruri ar duce la deteriorarea relațiilor de conviețuire socială, la transformarea existenței cotidiene în nesfârșite dispute și conflicte din păcate Europa este măcinată de realități de tipul celor amintite, în care ordinea firească a lucrurilor este pusă sub semnul întrebării.

Reputatul analist german, profesorul Ragnar Muller, ne oferă însă un punct de plecare. In opinia sa, acesta este reprezentat de constatarea că, din punct de vedere analitic, mai logic ar fi să nu se înceapă cu o definire exactă a crizei (care ar fi destul de dificilă) sau a păcii (care ar fi de-a dreptul imposibilă), ci să se vizualizeze un continuum, după modelul de mai jos.

Fig. Continuumul pace – criza

Conflictul, ca o parte fundamentală a vieții, formează fondul (invizibil) al continuumului; conflicte vor exista întotdeauna și pretutindeni. Întrebarea decisivă este însă dacă aceste conflicte pot fi soluționate sau nu prin folosirea violenței. Continuumul este împărțit în două de către așa numita „civilizare a conflictului', care formează pivotul central. Războiul și pacea sunt cele două extreme. Factorul decisiv este gradul de violență: dacă aceasta se manifestă într-o mai mare măsură, atunci apare războiul. Dacă nonviolența este caracteristica principală – orice ar însemna acest lucru, atunci predomină pacea. Violența actuală și structurală (din partea stângă) se opune cooperării și integrării (în partea dreaptă).

Aceeași redare sistematică ne oferă unele concluzii despre cum putem pune în relație termenii de război, pace, violență, criză și conflict. Lucrul asupra căruia analiști nu au căzut încă de acord este când începe pacea; sau, ce înțelegem când spunem că "se termină violența"? De asemenea, ea demonstrează că este posibilă delimitarea acestor noțiuni în mod corect doar punându-le în relație. Faptul că în capitolele acestei cărți vom aborda, pe rând, doar câte un concept, nu trebuie să ne facă să credem că nu există o relație între ele.

CAP. 1 ACTIUNEA PENTRU LINISTEA SI SIGURANTA PUBLICA

Ordinea publică națională o stabilește statul însuși, suveran cât privește reglementarea relațiilor sociale de pe teritoriul său între cetățeni, între cetățeni și organele sale, între organele sale. Astfel că, discutăm despre ordinea publică referindu-ne la activitatea normată a componentelor statului între ele (ordinea constituțională), a acestora în raport cu cetățenii (ordinea administrativă), la apărarea și menținerea ordinii publice (dreptul penal), la ocrotirea proprietății publice și private (ordinea privată și publică), a drepturilor fundamentale ale cetățeanului. Se prezumă că statul organizează, apără și promovează ordinea sa publică exercitându-și funcțiile ca entitate suverană.

Rezultă că, ordinea publică a UE privește activitatea normată a componentelor ei instituționale (Comisia Europeană, Parlamentul și Consiliul , Curtea de Justiție Europeană, Curtea de Conturi) și raporturile dintre ele, plecând de la ideea distribuției puterii etatice, de origine aristotelică. Parlamentul UE nu e legiuitorul, în înțelesul democrațiilor juridice moderne, ci acesta, împreună cu Consiliul și Comisia Europeană adoptă regulamente și directive, iau decizii și formulează recomandări și avize. S-ar putea spune că avem de-a face cu un concept de decizie și nu un drept de codecizie,astfel cum observă unii , așa cum sugerează termenul „împreună". Textul arată în ce anume constă „legiferarea": regulamente, directive, recomandări și avize. Acestea formează aquisul comunitar.

Ordinea publică comunitară nu poate avea realitate uniformă și generală decât dacă statele-membre își însușesc acest aquis. Dar și Consiliul european are calitate de legislator, în sensul stabilit prin tratate, întrucât adoptă reguli care devin legal obligatorii prin intermediul regulamentelor, directivelor, recomandărilor, avizelor etc. luate împreună cu celelalte organisme europene. E important de reținut faptul că membrii Consiliului sunt reprezentanți ai statelor membre, ceea ce înseamnă că acestea sunt implicate direct în actele sale decizionale și, implicit, în conceptul de decizie.

Acest argument ne arata ca Poliția locală si Direcția Ordine si Siguranță publică de la M.I. trebuie să fie o singură structură la organele locale ale administrației.

Vorbind despre „ordine”, se impun câteva delimitări conceptuale.

ORDINEA DE DREPT

Ordinea de drept, denumită și ordine de stat, presupune respectarea legilor și a celorlalte prevederi, de către toate categoriile sociale, respect impus și asigurat de însăși autoritatea de stat investită cu această prerogativă.

Ordinea de drept nu este spontană și automată ca ordinea socială; cea dintâi constă în „așezarea instituțiilor și rânduirea regulilor neapărat necesare funcționării statului” (Planiol).

Într-o altă accepție, ordinea de stat se referă la totalitatea relațiilor caracteristice pentru o stabilă stare și funcționare a tuturor elementelor orânduirii de stat (relațiile dintre stat, societate și individ, sistemul instituțiilor puterii și administrației publice, structura administrativ-teritorială etc.).

Ordinea socială și cea de stat, împreună cu ordinea naturală, anterioară primelor două, formează ordinea publică – sinteza acestora.

ORDINEA PUBLICĂ

După definiția dată de dicționarul Larousse, „ordinea publică” este un ansamblu de dispoziții legale, ale căror particularități nu pot, în stipulațiile lor, să-și suprime între ele efectele.

Cu alte cuvinte, se definește prin acest concept, ideea de o sănătoasă activitate a organelor de stat, menținerea liniștii publice, respectarea dreptului acestora și a averi obștești.

Datorită importanței ordinii publice pentru societatea noastră, Ministerul Administrației și Internelor a elaborat „Doctrina națională a ordinii publice”, potrivit căreia definirea acestui concept a fost făcută în sensul că ordinea publică reprezintă o componentă a siguranței naționale și ordinii publice europene și constă în starea de legalitate, de echilibru și de pace socială prin care se asigură liniștea publică, siguranța persoanei, a colectivității și a bunurilor, sănătatea și morala publică, și a cărei menținere se realizează prin măsuri preventive și de constrângere specifice.

În conformitate cu prevederile Legea Poliției Locale nr. 155 din 12 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea poliției locale, poliția aplică măsuri de asigurare a ordinii publice, a siguranței cetățeanului, de prevenire și combatere a fenomenului infracțional și de identificare și contracarare a acțiunilor elementelor care atentează la viața, libertatea, sănătatea și integritatea persoanelor, a proprietății private și publice, precum și a altor interese legitime ale comunității.

Activitățile pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice la nivel central și al unităților administrativ-teritoriale se realizează în sistem integrat, conform PLANULUI UNIC DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ.

Sistemul integrat de ordine și siguranță publică reprezintă ansamblul competențelor, modalităților de acțiune și relaționare, potrivit legii, a forțelor și mijloacelor organizate și dispuse, permanent sau temporar, în teritoriul de competență, pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice.

În cadrul acestui sistem se integrează:

a.- structuri principale, cu statut permanent:

– Poliția Română;

– Jandarmeria;

– Poliția de Frontieră;

– Protecția civilă;

– Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei;

– Corpul Gardienilor Publici.

b.- structuri complementare, cu care structurile principale cooperează în îndeplinirea atribuțiilor legale:

– Garda Financiară;

– Corpul de control al prefecturii și primăriilor;

– Garda de Mediu;

– Poliția Sanitar-Veterinară;

– Direcția de Supraveghere și Control Vamal;

– Personalul silvic și cel însărcinat cu paza fondului cinegetic;

– Inspecția piscicolă;

– Asociația Rezervația Biosferei Delta Dunării;

– Autoritatea Națională pentru Protecția consumatorului;

– Autoritatea de Supraveghere chinologică;

– Inspecția protecției muncii;

– Direcția pentru protecția copilului aflat în dificultate;

– Societăți specializate de pază;

– Voluntari etc.

Analiza situației operative evidențiază menținerea la un nivel ridicat a stării infracționale, în special a faptelor comise în stradă și în alte locuri publice, precum și o degradare a climatului de ordine și siguranță publică.

Având în vedere aceste aspecte, precum și necesitatea gestionării efective și permanente a întregii problematici pe linia asigurării ordinii publice și folosirii eficiente a resurselor umane și materiale aflate la dispoziția poliției și Jandarmeriei, se impune o mai bună delimitare a sarcinilor ce revin fiecărei instituții, în contextul competențelor pe linia fenomenului infracțional și contravențional.

Noua concepție de activități își propune și rezolvarea acestei problematici prin sistemul integrat de ordine și siguranță publică.

Prin sistemul integrat de ordine și siguranță publică se urmărește realizarea următoarelor obiective:

intensificarea activității specifice pentru îmbunătățirea climatului de siguranță pe întreg teritoriul țării;

asigurarea capacității maxime de acțiune, prin folosirea eficientă a resurselor umane și materiale la dispoziție în vederea contracarării fenomenului infracțional și creșterii operativității în intervenție, la solicitările legitime ale cetățenilor;

repartizarea judicioasă a efectivelor de jandarmi în plan teritorial prin constituirea unor structuri standard (patrulă, post, secție, detașament sau sector), în localitățile în care situația impune;

desfășurarea de activități de prevenire de către structurile de ordine publică, în scopul descurajării oricăror stări conflictuale ce pot apare în zona de responsabilitate, prin realizarea contactului permanent cu populația și colaborarea cu autoritățile administrației locale;

scurtarea timpului de răspuns a structurilor mobile de ordine publică în situația producerii unor evenimente în zona de responsabilitate și reducerea deplasărilor pe distanțe mari;

creșterea gradului de implicare a efectivelor de jandarmi la nivelul Comandamentelor de Jandarmi județene și batalioanelor mobile pentru realizarea climatului de siguranță publică;

cunoașterea permanentă și supravegherea zonelor cu potențial criminogen ridicat, a elementelor infractoare, voiajorilor cât și a persoanelor care prin modul lor de comportare aduc atingere relațiilor de conviețuire socială;

optimizarea relațiilor de colaborare între structurile Ministerului Administrației și Internelor cu atribuții în domeniul asigurării ordinii publice și cooperarea cu alte instituții abilitate.

Având în vedere condițiile socio-economice și eforturile pentru integrarea în Uniunea Europeană s-a impus cu necesitate reorganizarea activității polițienești prin transformarea acesteia într-o instituție constituită ca un serviciu specializat în folosul comunității.

Prin reorganizarea activității de ordine publică în mediul urban se urmărește:

apropierea de populație prin asigurarea prezenței polițistului în mijlocul comunității;

schimbarea statutului funcționarilor publici în agenți de poliție pentru siguranță publică și profesionalizarea acestora;

eliminarea paralelismului și suprapunerilor în activitatea de asigurare a ordinii publice prin sistemul patrulării în perimetrul instituțiilor de învățământ (școlilor), intensificarea activității de ordine publică și creșterea siguranței civice în zona unităților de învățământ), parcuri, străzi, parcări auto, zone de agrement etc. cu jandarmi și corpuri de gardieni publici, în sistemul integrat în cadrul Planului unic de ordine și siguranță publică;

armonizarea activității poliției de ordine publică cu cea a celorlalte structuri din sistemul poliției naționale;

euroconfruntarea și compatibilizarea structurilor cu cele ale poliției statelor din Uniunea Europeană (programe comune de cooperare).

Activitatea birourilor și formațiunilor de ordine publică de la polițiile municipale, orășenești și secții a fost organizat pe principiul poliției de proximitate, astfel:

Compartiment Siguranță publică – s-au înființat zone de siguranță publică și colective de siguranță publică;

Compartimentul poliției de proximitate;

Compartimentul rezolvări lucrări și cauze penale;

Compartimentul regim-pază.

În mediul rural s-au înființat Centre zonale de poliție rurală, prin gruparea a 4-6 posturi de poliție comunale, coordonate de un ofițer șef centru.

Gruparea posturilor și birourilor de poliție pe astfel de centre s-a realizat în funcție de situația operativă și de arondarea la Parchetele locale.

Pe segmentul poliție rurală cooperarea se manifestă nu doar la nivel de post poliție / birou centru zonal, ci și în parteneriat cu poliția de frontieră, poliția de mediu, precum și cu reprezentanții administrației publice locale, în special această cooperare este mai pregnantă în zona de frontieră, avându-se în vedere și armonizarea cooperării, dat fiind faptul că în 2007 se preconizează aderarea României la Uniunea Europeană și vom asigura frontiera de Est a României respectiv a Uniunii Europene.

În ambele zone de acțiune a poliției, respectiv rural, urban, prin conceperea și întocmirea împreună a Planului unic de ordine și siguranță publică s-a urmărit și realizat acțiunea forțelor chemate să asigure siguranța publică, într-o concepție unitară, iar în urma analizelor efectuate la anumite perioade de timp, rezultatul scontat a fost realizat într-un procent mare, dar se impune ca modul de acțiune să fie structurat pe linii de muncă și competențe specifice.

Totodată situația operativă implică realizarea unor activități punctuale, pe baza informațiilor existente care să ducă la înlăturarea stărilor cu potențial criminogen, urmărindu-se generalizarea și popularizarea experienței pozitive.

În urma desfășurării activității de siguranță publică se impune ca unele acte normative existente, cât și protocoalele încheiate, să fie adaptate cerințelor și comandamentelor date realității vieții cotidiene. Se impune ca pe siguranța asigurării bunurilor și valorilor deținute cu titlu, să fie aplicate acte normative, cu sancțiuni mai ridicate pentru conducătorii acestora.

În cadrul structurii poliției de siguranță publică s-ar impune crearea unor compartimente specializate de cooperare și acțiune cu partenerii sociali, sub comandamentul instituțiilor administrației publice, în acest sens, barometrul eficienței activității de siguranță publică să fie analizat prin sondaje de opinie în rândul beneficiarilor – societatea civilă, împreună cu care se vor stabili sarcini și măsuri pentru eficientizarea activității (școală, familie, ONG, instituții care vizează protecția cetățenilor), în acest sens se urmărește întărirea rolului Autorității Teritoriale de Ordine publică, creându-se premisele favorabile înființării Poliției Comunitare.

Conceptul de ordine publică în ultima perioadă de timp a suferit ajustări și modificări care au dus la creșterea gradului de siguranță al cetățeanului și s-a realizat Cap. 32 din HG nr. 455/2001 privind programul de guvernare pe 2011-2014, restructurarea situației de ordine publică, pct.9, demilitarizarea unor structuri din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, și se urmărește modificarea legalității Legii nr. 26/1003 privind înființarea, organizarea, funcționarea Gardienilor Publici, în sensul transformării activității instituțiilor într-o poliției comunitară la nivelul unităților administrației teritoriale.

În contextul sarcinilor și atribuțiilor ce revin fiecărei structuri din legile de organizare și funcționare și alte prevederi legale (Legea 63/2003, Legea 218/2002, Legea 56/1992), cât și a modalității de acțiune stabilită prin „Planul strategic și operațional de îmbunătățire a forțelor de ordine publică în perioada 2001-2004, conducerea forțelor destinate menținerii ordinii publice revine inspectoratelor județene de poliție și se execută prin șefii structurilor de specialitate.

Acest lucru se impune datorită faptului că poliția are structuri în toate localitățile, deține pârghiile de cunoaștere și apreciere a situației operative și are competență materială generală.

Planul unic de siguranță va cuprinde domeniile, mediile și locurile de acțiune, modalitățile de acțiune potrivit competențelor fiecărei structuri, forțele și mijloacele participante, realizarea cooperării, coordonarea, controlul și analiza activităților desfășurate.

La întocmirea planului va fi consultată și Autoritatea teritorială de ordine publică, ale cărei propuneri vor avea caracter de recomandare.

In menținerea ordinii publice polițiștii folosesc si medierea .

Termenul "mediere" provine din latinescul mediare. El a fost introdus în SUA ca termen de specialitate în 1970 și a fost preluat ca atare din limba engleză în cea germană. Medierea este necesară într-un conflict și se face de către terțe persoane, nepărtinitoare și neutre, cu scopul de a găsi o soluție acceptată de toate părțile implicate.

Experiența a arătat că, de la un anumit punct din dinamica escaladării, un conflict nu mai poate fi soluționat de către părți. Acesta este momentul în care trebuie să intervină o terță parte, acceptată de toți cei implicați.

Este situația în care o persoană/echipă specializată sau, în cel mai rău caz, o persoană în care părțile au încredere gestionează procesul de comunicare și ajută la găsirea unor soluții care să conducă la rezolvarea problemei.

Astfel, putem deduce că există întotdeauna două sau mai multe părți care participă la negociere, există mereu un conflict de interese între părțile sau scopurile urmărite de cineva, iar părțile doresc mai degrabă, cel puțin pe moment, să caute o înțelegere, decât să lupte deschis sau să forțeze o parte să capituleze. Desigur, atunci când negociem ne așteptăm la o situație de tip „oferă – primește". Ne așteptăm ca ambele părți să-și modifice într-un fel cererile sau solicitările și să cedeze din punctele și argumentele lor de plecare. In schimb, negocierile cu adevărat creative pot să nu se bazeze doar pe compromis, pentru că părțile pot să inventeze o soluție care să satisfacă obiectivele tuturor.

Din punctul nostru de vedere, negocierea apare cel puțin din două motive: 1) să creeze ceva ce nici o parte nu poate realiza individual, prin mijloace proprii și 2) să se rezolve disputa între părți. O asemenea explicație rezultă și din definiția pe care o propune academicianul Mircea Malița (1972) pentru acest proces: „negocierile sunt procese competitive desfășurate în cadrul unor convorbiri pașnice de către două sau mai multe părți, ce acceptă să urmărească împreună realizarea în mod optim și sigur a unor obiective, fixate în cuprinsul unei soluții explicite, agreată în comun."

Literatura de specialitate menționează că succesul în negociere nu stă neapărat în modul în care se desfășoară jocul disputei, în dramatismul prezentării argumentelor, cât mai ales în procesul de planificare, care are loc înainte de începerea dialogului. Din păcate, foarte mulți negociatori nu sesizează nevoia unei planificări riguroase și atente și nu pot realiza adevărata miză a negocierii, nu-și definesc propriile poziții și rămân descoperiți în fața părții adverse.

Strategiile folosite în cadrul procesului de negociere sunt similare stilurilor de abordare a conflictelor și includ: colaborarea (negocierea integrativă), competiția (negocierea distributivă), și acomodarea (negocierea îndatoritoare) cu interesele părții opuse. Urmărind calitatea relațiilor dintre părți, Roy Lewicki și colaboratorii săi prezintă pe larg fazele procesuale ale strategiilor enunțate

Activitatea poliției constituie serviciul public specializat și se realizează în interesul

persoanei, al comunității precum și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii, cooperează cu instituțiile statului și colaborează cu asociațiile și organizațiile neguvernamentale, precum și cu persoanele fizice și juridice.

Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, completată și modificată cu Legea nr. 31/2004. În cazul în care adunările publice își pierd caracterul pașnic și civilizat, poliția și jandarmeria vor interveni pentru împiedicarea sau neutralizarea manifestărilor ce tulbură grav ordinea și liniștea publică, pun în pericol viața, integritatea corporala a cetățenilor, a forțelor de ordine sau amenință cu devastări ori distrugeri de clădiri și alte bunuri de interes public sau privat;

Legea nr.61/1991 cu modificările ulterioare, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Această lege prevede faptele care încalcă unele norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, comise de persoane sau grupuri de persoane care constituie după caz infracțiuni sau contravenții și sunt sancționate conform legii.

Forțele de ordine publică

Conceptul de forță de ordine publică în sens larg, desemnează acele forțe investite, îndrituite să exercite dreptul de poliție: instituții și autorități cu competențe și atribuții în materie de ordine publice, cu dreptul de a soma pe orice în scopul de a respecta anumite reguli de conduită pe care le-a încălcat, cu alte cuvinte au dreptul de a chema la ordine.

În sens restrâns, forțele de ordine publică includ doar acele forțe care asigură servicii de ordine, de menținere ori restabilire a ordinii publice, indiferent de acțiunile și persoanele care provoacă tulburarea acesteia, adică forțele, efectivele de jandarmi și poliție.

Într-o altă accepție, forțele de ordine publică reprezintă autoritatea statului investita prin lege cu atribuții și competențe în materie de ordine publică cărora li se conferă sarcini în exercitarea dreptului de poliție a statului.

Organul de stat abilitat să exercite, în conformitate cu legea, toate măsurile cu privire la respectarea ordinii publice în statul de drept este Ministerul Administrației și Ministerul Internelor dar la realizarea acestor măsuri poate participa și Ministerul Apărării Naționale pentru paza și apărarea unor obiective importante de pe teritoriul național, menținerea și restabilirea ordinii de drept.

Forțele de ordine publică se compun din:

– forțe specializate de ordine publică;

– forțe complementare de ordine publică;

– forțe de excepție pentru apărarea ordinii publice.

I. Forțele specializate sunt alcătuite din unități din structura Ministerului Administrației și Ministerul Internelor destinate executării de activități și misiuni de sine stătătoare. Ele reprezintă componenta de bază a forțelor destinate asigurării și restabilirii ordinii publice și asigură caracterul unitar al activității statului de drept pentru garantarea respectării drepturilor și libertăților cetățenilor cât și funcționarea în normalitate a celorlalte componente ale sistemului securității naționale.

Forțele specializate de ordine publică acționează pentru:

– asigurarea ordinii și liniștii publice, apărarea drepturilor și libertăților, avutului

public și privat și combaterii criminalității;

– menținerea ordinii publice pe teritoriul de competenta ;

– restabilirea ordinii publice în cazul tulburării grave a acesteia;

– pazei militare a obiectivelor de importanță deosebită pentru statul român;

prevenirea și stingerea incendiilor;

– paza, supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat a României;

Managementul ordini și liniști publice

Pentru activitățile curente ce privesc asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice pe raza localităților urbane și rurale, în gări, autogări, aeroporturi, porturi cât și pe mijloacele de transport aerian, feroviar, naval și auto, la nivelul unităților județene se vor întocmi planuri unice de ordine și siguranță publică a localităților se vor întocmi planuri de ordine și siguranță publică.

Acest plan reprezintă documentul de planificare prin care în baza elementelor situației operative existente, se organizează anual activitatea de ordine și siguranță publică pe teritoriul localităților, se întocmește sub coordonarea și autoritatea șefului unității teritoriale de poliție cu participarea tuturor componentelor cu atribuții în domeniu și a reprezentantului Autorității Teritoriale de Ordine Publică.

In localitățile unde funcționează structuri de polițiști comunitari, acestea vor fi incluse în planurile de ordine și siguranță publică în baza protocolului de cooperare încheiat sub coordonarea Autorității Teritoarele de Ordine Publică.

La nivelul municipiilor, orașelor, sectoarelor, secțiilor, birourilor de poliție rurală, birourilor și posturilor de poliție comunale , activitățile curente sau temporare de menținere a ordinii și siguranței publice ce se desfășoară în zona de competență, vor fi conduse de șeful subunității de poliție și subordonate operativ acestuia.

Misiunile comune cu efectivele de jandarmi destinate asigurării ordinii publice se vor folosi cu precădere pentru patrulare în cadrul sectoarelor de siguranță publică din mediul urban și birourilor de poliție rurală, sub coordonarea șefilor acestor sectoare. Aceștia vor fi instruiți la sediul poliției înainte de intrarea în serviciu, iar la terminarea programului vor depune rapoarte privind activitatea desfășurată.

Toate structurile angrenate în activitatea de menținere a ordinii și siguranței publice vor fi responsabilizate pentru faptele comise în sectoarele date în competență.

În vederea asigurării și menținerii ordinii și siguranței publice pe trenurile de călători, în stațiile căi ferate și triaje, vor fi folosite efective cu atribuții de patrulare din poliție și subunitățile de jandarmi transporturi feroviare, în zonele de frontieră si din cele ale poliției de frontieră, iar in cazul activităților desfășurate în baza variantelor de patrulare în sistem județean, interjudețean și înter-regional, coordonarea și conducerea acestora se realizează de șefii subunităților politiei transporturi.

In porturi și aeroporturi, având în vedere specificul activității acestora, se întocmesc planuri unice de ordine și siguranță publică, cu sarcinile și atribuțiile fiecărei structuri operative ale MAI, care se aprobă de șeful inspectoratului de poliție județean și planuri de cooperare și colaborare cu celelalte structuri descentralizate/deconcentrate ale altor ministere cum sunt: SRI, SPP, Ministrul Transporturilor, Construcțiilor,Lucrărilor Publice și Turismului, etc.

In cazul în care activitățile de cooperare se desfășoară pe teritoriul a două sau mai multor localități de pe raza aceluiași județ, șeful inspectoratului de politie județean va desemna, persoana care va conduce din punct de vedere operativ, activitatea pentru toate structurile MAI.

Pentru acțiunile punctuale organizate pe linia asigurării și menținerii ordinii și siguranței publice de una din structuri, planurile de acțiune se întocmesc de fiecare dintre acestea, se aprobă de șeful structurii respective, după obținerea avizului șefului poliției locale, pentru a se evita perturbarea celorlalte acțiuni ori activități operative planificate ori aflate în derulare.

Conducerea nemijlocită, a unităților și subunităților participante, ia acțiunile desfășurate pentru asigurarea si menținerea ordinii și siguranței publice se execută de către șefii (comandanții) acestora potrivit prevederilor regulamentare iar structurile angajate în astfel de activități vor fi folosite conform competenței date prin lege.

Organizarea și conducerea activităților de asigurare/restabilire a ordinii publice reglementate prin acte normative interne specifice este asigurată de șefii structurilor responsabile, conform acestor reglementări.

Pe timpul misiunilor se va avea în vedere folosirea rațională a forțelor, evitarea suprapunerilor activităților precum și angrenarea efectivelor de la celelalte formațiuni operative de poliție, jandarmerie, poliție de frontieră sau polițiști comunitari, când situația impune acest lucru.

În cazul în care, pe timpul misiunilor executate în comun, se constată infracțiuni, care nu intră în competența exclusivă de cercetare a procurorului, dosarele în cauză vor fi repartizate de către șeful care conduce acțiunea, direct organelor de cercetare ale poliției judiciare competente să efectueze cercetări , evitându-se pe cât posibil trimiterea acestora direct la parchete, în scopul valorificării eficiente a momentului operativ și evitării tergiversării cercetări lor.

Totodată, polițiștii de la structurile poliției rutiere, care acționează în stradă, vor fi implicați inclusiv în activități de asigurarea ordinii și siguranței publice în sectoarele de responsabilitate, individual sau în cooperare cu efectivele poliției de ordine publică, jandarmi, poliție de frontieră sau polițiști locali.

Misiuni executate în comun

În cazul producerii unor evenimente deosebite, polițiștii locali și jandarmii vor lua de îndată următoarele măsuri:

– salvarea victimelor și bunurilor asigurând paza acestora;

– asigurarea ordinii și pazei la locul producerii evenimentelor și dirijarea circulației in zonă;

– mobilizarea cetățenilor în vederea lichidării sau limitării consecințelor și prevenirii extinderii acestora;

– identificarea persoanelor care pot da relații cu privire la locul și modul producerii evenimentului, conservarea urmelor;

– raportarea imediată a evenimentelor constatate, la unitatea de poliție și jandarmi, în vederea dispunerii de măsuri pentru intervenție și cercetare;

– colaborează cu forțele speciale sau echipele de cercetare la fața locului, în cazul producerii unor evenimente cu grad ridicat de risc.

In baza Planului de cooperare, Poliția și Jandarmeria vor asigura și executa activități punctuale (filtre, razii, acțiuni etc.), pentru prevenirea, descurajarea și combaterea fenomenului infracțional și contravențional.

Jandarmeria va pune la dispoziția Poliției, temporar, în funcție de resursele umane disponibile efective pentru constituirea patrulelor de menținere a ordinii publice, în conformitate cu prevederile Ordinului MAI nr. 194/2004.

În zona stațiilor, triajelor de cale ferată, precum și pe trenurile de călători, Poliția, prin intermediul formațiunilor de transporturi, va asigura prevenirea și combaterea infracțiunilor, asigurând în acest sens patrulări ce vor fi executate de dispozitive mixte polițiști – jandarmi.

Pentru delimitarea responsabilităților pe timpul vizitelor oficiale, sau a altor activități la care participă demnitari români și străini, se va acționa astfel:

Efectivele poliției locale:

– culeg și valorifică datele și informațiile de interes operativ prin structurile specializate (inclusiv activități de filmare, fotografiere etc.);

– asigură fluența circulației și ordinea publică pe traseele de deplasare a coloanelor oficiale;

– facilitează accesul coloanelor oficiale în obiectivele prevăzute în programul existent și eliberarea parcărilor din apropierea acestora.

Efectivele de jandarmi:

– asigură ordinea publică și protecția demnitarilor în zona obiectivelor și locurilor de desfășurare a activităților prevăzute în programul vizitelor;

– asigură paza locurilor de cazare, prin dispozitive specifice (posturi, patrule, rezerve de intervenție etc.).

Modul de executare al instruirii si controlului dispozitivelor de siguranță publică

Instruirea polițiștilor locali și jandarmilor care acționează în echipele de siguranță publică se realizează zilnic, înainte de intrarea în serviciu, prin rotație, de către șeful poliției municipale, adjuncții săi, șefii și adjuncții de la subunitățile de poliție, șefii birourilor de ordine publică, șefii compartimentelor de siguranță publică, în baza unei tematici zilnice, cu caracter practic aplicativ ce se întocmește lunar.

Instruirea se realizează pe schimburi înaintea plecării în teren, timp de 15-30 minute, ofițerii desemnați urmând să execute:

– verificarea prezenței, dacă polițiștii locali sunt apți fizic și psihic pentru executarea serviciului, dacă au ținută corespunzătoare și toate materialele din dotare asupra lor;

– desfășurarea activităților de pregătire planificată;

– prezentarea situației operative din ultimele 24 ore, a evenimentelor care au avut loc și acțiunilor în curs de desfășurare pe raza localității, precum și a forțelor cu care conlucrează;

– prelucrarea aspectelor rezultate din activitatea desfășurată de aceștia în ziua precedentă;

– indicarea persoanelor, a obiectelor urmărite și a celor revocate;

– să asigure instruirea polițiștilor locali, a elevilor din școlile de poliție și a celorlalte forțe ajutătoare odată cu misiunile polițiștilor, punându-li-se în vedere drepturile și obligațiile pe care le au;

– repartizarea sesizărilor și reclamațiilor cetățenilor după resoluționarea acestora de către conducerea unității;

– alte activități de ordin organizatoric.

Polițiștii locali care execută controlul vor urmări:

– prezența agenților în sectoarele de siguranță;

– modul de îndeplinire a obligațiilor ce le revin și eficiența măsurilor luate;

– cunoașterea populației și a persoanelor aflate în atenția poliției sau date pentru completarea supravegherii;

– activitățile desfășurate și legalitatea măsurilor luate ;

– comportarea față de cetățeni;

– ținuta, modul de întreținere și folosire a mijloacelor din dotare, inclusiv autovehiculele și animalele de serviciu;

– sprijină și îndrumă pe cei aflați în serviciu, pentru executarea în bune condiții a sarcinilor specifice și ia măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.

Deficiențele constatate și propunerile făcute cu ocazia controlului, vor fi menționate in registrul de control al echipelor de siguranță publică care va fi prezentat zilnic șefului sau adjunctului acestuia, cu ocazia schimbării serviciului, pentru a dispune masuri.

Periodic, specialiști din cadrul serviciilor operative, realizează pe bază de grafic instruiri cu jandarmii și polițiști comunitari, referitoare la prelucrarea listelor cu persoanele urmărite general sau local, întocmirea proceselor verbale de contravenție și de confiscare a bunurilor, a primelor documente in cazul prinderii în flagrant a unor persoane care au comis infracțiuni, măsurile ce se iau în cazul depistării vagabonzilor, cerșetorilor, spălătorilor de parbrize, vânzătorilor ambulanți de ziare, minorilor lipsiți de supraveghere, a celor care comercializează sau consumă droguri, acostează elevii în zona unităților de învățământ, cât și referitor la efectuarea legitimărilor; controlul bagajelor, controlul persoanelor, încătușării și conducerii persoanelor la poliție, controlul documentelor comercianților stradali, aplanarea stărilor conflictuale, executarea serviciului în posturile și patrulele de pază, cooperarea cu celelalte forțe, conservarea urmelor până ia sosirea echipelor de cercetare la fața locului etc.

Colaborarea și cooperarea cu alte forțe

La baza cooperării între structuri se află legile de organizare și funcționare ale acestora, hotărârile și ordonanțele de guvern, ordinele și instrucțiunile M.A., cât și protocoalele încheiate între aceste unități.

Cooperarea presupune:

– schimbul operativ de date și informații privind situația operativă din sectorul de responsabilitate;

– organizarea și executarea de razii și acțiuni, informarea reciprocă despre rezultatele acestora și măsurile ce se impun în vederea îmbunătățirii muncii;

– punerea în aplicare a planurilor de cooperare, inclusiv prin asigurarea cu efective și din punct de vedere logistic;

– executarea de analize și controale comune.

In executarea activității specifice, elementele care acționează în dispozitivul de siguranță publică, vor coopera cu:

– elementele de dispozitiv din zonele învecinate pentru a face schimb de informații și a acorda sprijin în soluționarea unor situații ivite pe timpul serviciului;

– polițiștii locali din celelalte formațiuni realizând cu aceștia un schimb operativ de informații, referitoare la:

a)- date de interes operativ apărute în sectorul de responsabilitate

b)- identificarea persoanelor sau obiectelor date în urmărire

c)- apariția unor persoane necunoscute, cu comportament suspect

d)- descoperirea făptuitorilor unor infracțiuni care au rămas în evidență cu autor necunoscuți;

e)- asigurarea integrității bunurilor aparținând avutului public și privat, ordinii și liniștii publice;

f)- activitatea persoanelor în atenție despre care trebuie să cunoască:

– prezența sau absența de la domiciliu

– persoanele găzduite care le vizitează, orele când au loc vizitele;

– dacă transportă la și de la domiciliu bagaje, obiecte ce ar putea proveni din infracțiuni și contravenții;

– locuri și medii frecventate, legături infracționale;

– anturaj, cerc de prieteni;

– alte probleme de interes operativ.

Rezultatul supravegherii directe se raportează în scris, la ieșirea din schimb.

Periodic Conducerea Poliției Locale va informa ATOP cu privire la măsurile întreprinse pentru asigurarea ordinii și siguranței publice concomitent cu solicitarea sprijinului logistic pentru îmbunătățirea activității.

CAP.2 CREAREA UNUI SISTEM DE ANALIZĂ DE RISC

Activitățile în domeniul afacerilor interne contribuie la consolidarea schimbărilor democratice și implicit la îmbunătățirea siguranței cetățenilor, apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. Noile riscuri apărute la adresa securității și a valorilor societății românești determină schimbări în structura și modul de funcționare a Ministerului Administrației și Internelor, care trebuie să fie capabil să răspundă noilor provocări și amenințări.

Ordinea publică internă este conectată intrinsec cu evoluțiile pozitive ale cooperării internaționale în domeniul afacerilor interne, pe plan regional, european și chiar global. În acest context, activitatea pe care Ministerul Administrației și Internelor o desfășoară în cadrul procesului de integrare europeană și euroatlantică a României și al cooperării în cadrul organizațiilor cu vocație globală și regională contribuie semnificativ la realizarea obiectivelor, sarcinilor și misiunilor ce-i revin.

Principalele vulnerabilități din mediul intern sunt generate de:

degradarea climatului general de siguranță civică și creșterea în amploare a criminalității;

accentuarea unor fenomene de corupție, care afectează stabilitatea economică;

amplificarea infracționalității economico-financiare;

contrabandă, migrație clandestină și traficul de persoane, în contextul insuficientei securizări a frontierelor;

traficul cu armament, muniție, materii explozive, substanțe toxice, radioactive;

escaladarea traficului și consumului ilicit de droguri și substanțe stupefiante;

contrabanda cu produse, tehnologii și servicii aflate sub embargo internațional;

posibilitatea penetrării ilegale sau distrugerii rețelelor de telecomunicații speciale;

posibilitatea apariției unor amenințări teroriste, fenomene extremiste, xenofobe sau separatiste;

dezastre, calamități naturale, acțiuni – premeditate sau accidentale – cu consecințe negative asupra mediului înconjurător.

Pe timpul stării de urgență și al stării de asediu Ministerul Administrației acționează pentru prevenirea apariției unor tulburări sociale, apărarea instituțiilor statului de drept, a democrației constituționale și asigurarea în acest fel a stabilității în mediul intern. Principiile care stau la baza întrebuințării efectivelor Ministerului Administrației și Internelor la instituirea stării de asediu și a stării de urgență sunt:

supremația legii;

principiul prevenirii și descurajării acțiunilor de tulburare a ordinii publice; principiul operabilității și interoperabilității; nonsurprinderea;

principiul respectării drepturilor și libertăților omului; principiul colaborării permanente; principiul proporționalității; principiul mobilității; principiul informării populației.

Pe timpul stării de urgență și al stării de asediu, Ministerului Administrației și Internelor îi revin următoarele misiuni:

intensificarea măsurilor pentru prevenirea sustragerilor de armament, materiale radioactive, explozivi și substanțe toxice;

întărirea măsurilor de pază a obiectivelor din competență, în special a celor din zonele afectate de situațiile de criză;

intensificarea activității informativ-operative pentru culegerea de informații și date referitoare la intențiile unor grupuri ostile sau persoane predispuse la comiterea unor acte de tulburare a ordinii și liniștii publice;

participarea la prevenirea, neutralizarea și lichidarea efectelor acțiunilor de violență, teroriste sau de diversiune pe teritoriul României;

intensificarea măsurilor de asigurare a pazei și supravegherii frontierei de stat a României.

În conformitate cu prevederile legislative în vigoare, pe timpul instituirii stării de urgență, în scopul menținerii sau restabilirii stării de legalitate, coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decretul de instituire a stării revine Ministerului Administrației, iar în situația instituirii stării de asediu această responsabilitate revine Ministerului Apărării Naționale.

În cazul unei agresiuni declanșate din exterior, participarea efectivelor Ministerului Administrației la efortul general de apărare a țării se realizează sub coordonarea Marelui Cartier General, în conformitate cu atribuțiile, organizarea și dotarea acestora. În întrebuințarea forțelor Ministerului Administrației la efortul de apărare a țării se vor avea în vedere:

asigurarea numărului minim de efective și unități necesare îndeplinirii misiunilor specifice în faza inițială a războiului, precum și a raportului optim dintre efectivele de pace și cele prevăzute la mobilizare și război, în funcție de potențialul și posibilitățile de asigurare a resurselor umane;

participarea efectivelor Ministerului Administrației la efortul colectiv de apărare a țării, potrivit legii, în conformitate cu atribuțiile ce le revin, organizarea și dotarea acestora, de regulă, pentru îndeplinirea cu prioritate a misiunilor specifice, având competență zonală, administrativ-teritorială sau pe misiuni și obiective; participarea, cu unități de jandarmi, la acțiuni de luptă în dispozitivele de apărare sau ofensive ale armatei, temporar, de regulă cu unități și subunități neangajate în misiuni specifice numai în situația când și-au pierdut zonele de responsabilitate, au fost completate, dotate, pregătite și sprijinite corespunzător și sunt asigurate rezervele necesare îndeplinirii misiunilor specifice; respectarea drepturilor omului, în conformitate cu prevederile legislației internaționale la care România a aderat sau este parte semnatară.

În cazul unei agresiuni declanșate din exterior asupra teritoriului național, Ministerului Administrației și Ministerului Internelor le revin următoarele misiuni:

participarea la realizarea măsurilor de asigurare a acțiunilor și de protecție a efectivelor;

apărarea obiectivelor de importanță deosebită, precum și a unor transporturi speciale;

participarea, cu forțele disponibile, la acțiunile de luptă pentru blocarea și nimicirea trupelor aeromobile și desantului aerian inamic;

protejarea populației, bolnavilor, răniților și prizonierilor; participarea la evacuarea populației, precum și la paza bunurilor materiale evacuate;

participarea la neutralizarea grupurilor extremist-teroriste, elementelor ostile, precum și la acțiuni de contracarare a agresorului;

prevenirea și descoperirea actelor de sabotaj, de cercetare-diversiune și teroriste, cu accent pe protejarea agenților economici incluși în producția de apărare;

protecție civilă, supravegherea respectării de către populație a măsurilor de menținere a ordinii publice, precum și aprovizionarea populației cu bunuri de strictă necesitate;

întărirea pazei frontierei de stat în sectoarele unde nu se duc acțiuni militare;

intensificarea schimbului operativ de date și informații cu partenerii externi, inclusiv prin atașații de afaceri interne și ofițerii de legătură;

culegere de informații în zona de responsabilitate; contracararea acțiunilor de cercetare ale agresorului la frontieră.

Efectivele Ministerului Administrației și Ministerului Internelor participante la acțiunile organismelor internaționale pentru gestionarea crizelor pot îndeplini următoarele misiuni:

apărarea populației, proprietății private și publice;

supravegherea respectării drepturilor omului;

supravegherea desfășurării alegerilor sau a referendumurilor;

identificarea și reținerea persoanelor declarate a fi comis crime împotriva umanității;

crearea condițiilor care să asigure descurajarea ostilităților, dezangajarea și separarea forțelor opozante, crearea unui mediu sigur și stabil în zona de conflict;

participarea la elaborarea măsurilor sporite de protecție specifică a ambasadelor țărilor cu interese în zona de conflict (criză);

participarea la procedurile de aplicare a planurilor de cooperare cu celelalte organizații și organisme interne și internaționale implicate în procesul de gestionare a crizei;

separarea adversarilor, crearea unei zone tampon sau echivalente și asigurarea aplicării armistițiilor sau acordurilor de încetare a focului;

fluidizarea circulației și controlul asupra circulației persoanelor și mărfurilor pentru anihilarea traficului cu arme sau produse interzise;

participarea la activitățile de salvare și evacuare a persoanelor și bunurilor;

asigurarea pazei și securității personalului și obiectivelor aparținând organismelor internaționale, a localurilor misiunilor diplomatice sau ale unor agenții care își desfășoară activitatea în zona de conflict;

escortarea convoaielor umanitare;

menținerea ordinii publice, prevenirea și neutralizarea actelor teroriste și diversioniste;

formarea și instruirea noilor forțe locale de poliție cu atribuții în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice;

supravegherea respectării embargourilor;

paza refugiaților, asigurarea locurilor de reședință a acestora, precum și ale personalităților din statele în conflict.

Programele de constituire și modernizare a forțelor Ministerului Administrației și Ministerului Internelor prevăd acțiuni și măsuri concrete, ale căror costuri sunt organizate pe natura cheltuielilor, defalcate pe ani și obiective, ce au la bază propunerile eșaloanelor beneficiare și care sunt analizate în ședința Colegiului ministerului și aprobate de către ministrul administrației și internelor. Ele se fundamentează, derulează și se evaluează prin constituirea unui sistem de scopuri, obiective și indicatori de performanță, punerea lor în practică fiind asigurată prin numirea unui director pentru fiecare program, care poartă întreaga responsabilitate pentru realizarea acestora. Totodată Direcția Generală Organizare, Planificare Misiuni și Resurse elaborează proiectul bugetului anual de venituri și cheltuieli al Ministerului Administrației, verifică încadrarea planurilor anuale în limitele fondurilor alocate prin acesta și monitorizează derularea și stadiul realizării diferitelor etape ale programelor, efectuând corecțiile necesare. Direcția Generală Organizare, Planificare Misiuni și Resurse are, totodată, și rol de interfață între Ministerul Administrației și Ministerul Internelor, precum și organismele decizionale la nivel național (Parlament, Guvern, ministere), precum și cu structurile interne de coordonare și execuție. Toate deciziile privind funcționarea sistemului de planificare a resurselor la nivel instituțional sunt adoptate prin consultarea Colegiului ministerului și aprobarea ministrului administrației și internelor.

Aplicarea sistemului de planificare, programare și evaluare a forțelor, activităților și resurselor Ministerului Administrației și Ministerului Internelor precum și a bugetării pe programe va căpăta valențe superioare, contribuind în mod esențial la o planificare și utilizare cu maximă eficiență a resurselor, în funcție de atribuțiile și misiunile încredințate Ministerului Administrației și Ministerului Internelor.

Întregul sistem de management al resurselor umane va fi restructurat și orientat în scopul transformării Ministerului Administrației și Ministerului Internelor într-un organism eficient, calificat și capabil să-și exercite funcțiile esențiale de asigurare a siguranței cetățeanului și a ordinii publice naționale. Se va realiza în mod gradual descentralizarea competențelor în gestionarea resurselor umane, iar încadrarea și promovarea personalului se vor efectua exclusiv pe criteriile profesionalismului și competenței.

Organizarea și funcționarea structurilor naționale și locale de ordine publică vor fi racordate la imperativele aderării la Uniunea Europeană, asigurându-se demilitarizarea unor structuri și transferarea treptată a unor atribuții către autoritățile publice locale.

Dinamica asigurării personalului în următorii ani va fi influențată de amplele și profundele transformări structurale ale instituției în ansamblu, prin necesitatea armonizării juridice și organizatorice cu structurile similare din Uniunea Europeană, dar și datorită imperativului menținerii sub control a criminalității și fenomenului infracțional, aflate în continuă evoluție.

Prevederea viitorului – tendințe și scenarii

Când organizațiile planifică viitorul, se vor baza în mod normal pe statistici. În statistici, mărimea cifrelor este principala informație, dar la fel de importante sunt și tendințele. Tendința este rata medie definită a dezvoltării bazată pe perioade de timp. În mod normal când dorim să facem o prevedere a viitorului, extrapolăm tendința pentru a vedea cum se prezintă viitorul. Acum, dacă dorim să prevedem viitorul, cea mai acceptabilă cale este să continuăm pe tendință – ne asteptăm ca dezvoltarea experienței sa continue. În acest caz aceasta sugerează o creștere anuală a numărului. Aceasta deja se poate numi analiză; încă este foarte simplu un studiu. În cazul normal, statisticile bune și tendințele sunt perla pe care se presupune că ar produce-o analistul de informații de nivel strategic.

Este bună, dar nu se vor realiza toate. O viziune mai largă si uneori mai clară poate fi dezvoltată prin exercitarea câtorva critici asupra a ceea ce pare a fi evident.

Așa cum știm, tendințele se întorc uneori și un analist adevărat este cel care iși face organizația să fie pregatită pentru aceasta. Dacă tendința se schimbă, este important să recunoaștem aceasta cât mai devreme posibil.

O altă întrebare este cum ni se atrage atenția către problema corectă. Totuși, orice nou factor prezent și viitor dominant crescător poate concura cu rolul ghidant al factorilor anteriori. Este totuși folositor să apreciem care va fi scala și timpul cadru în care scenariul se poate produce.

Totuși, probabilitatea unei asemenea dezvoltări trebuie să fie estimată. Dupa acest exercițiu avem o estimare despre cât de mulți oameni vor sosi, cât de repede după apariția primelor semne ale catastrofei și cât de posibil este ca toate acestea să se întample. Putem dezvolta de asemenea un scenariu mai probabil, scenariul celui mai rau caz și un scenariu al celui mai bun caz și evaluarea posibilității fiecăruia dintre ele. Chiar și dupa acest stagiu, este folositor să apreciem impactul fiecărui scenariu asupra societății noastre. Pe baza acestor parametri este foarte ușor să propunem planuri politice. Politicile pot să ceară uneori pregătiri pentru câteva din scenariile recunoscute,iar pentru altele nu; acesta se poate întampla dacă scenariul este foarte improbabil, dacă impactul negativ este limitat sau dacă costurile pregătirilor este foarte ridicat.

Pentru a completa evaluările strategice despre potențiale amenințări, mai trebuie să fie facută o muncă. Un analist bun trebuie să arate, cum poate fi prevazută în avans apariția fiecărui scenariu. Aceasta poate fi facută prin concentrarea atenției către factorii de inițiere – dezvoltările posibile să facă elementele scenariului nostru să înceapă să se dezvolte. Astfel de factori de inițiere pot fi totodată denumiți indicatori de risc de nivel strategic. Acești indicatori trebuiesc să fie semnalați ca intrebări permanente de informații pentru ofițerii în tot cuprinsul sferei de interes.

SCENARII:

– Cel mai rău caz, cel mai probabil, cea mai ușoară versiune

– Probabilitatea ca fiecare scenariu să devină adevarat

– Impactul fiecărui scenariu(securitate, economie, politici) -politici propozabile

– Indicatori de risc strategici care să arate posibila actualizare a problemei

Analiza Riscurilor și Amenințărilor.

Un nivel bun de înțelegere la nivel strategic este atins când informațiile strategice sunt procesate mai departe prin testarea lor cu câteva întrebări critice. Așa cum am stabilit mai sus, întrebările relevante sunt legate de schimbarea potențiala a dezvoltării actuale, de probabilitatea și impactul diferitelor scenarii. De asemenea, este necesar să exercităm evaluarea sursei: cât de adevărate și de încredere sunt informațiile disponibile?

În primul stagiu al dezvoltării conceptului, Europol a fost invitat să participe cu experți. Ei au adus în Europol conceptul de analiză a informațiilor. Aceste analize au un punct de plecare puțin diferit, datorită mandatului și sarcinilor Europol. De altfel este util să unim conceptele cât mai mult posibil. Conceptul Europol este foarte mult legat de informațiile infracționale, dar dintr-o perspectiva mai largă este ca și aceasta folosit aici. În acest model, pilonul „informații” a fost definit ca sistemul de culegere al informațiilor relevante pentru controlul frontierei, fiind tactic, operațional și strategic. În lumea (albastră) a poliției, informațiile infracționale sunt poate chiar predominant legate de investigațiile infracționale. În acest context, informațiile infracționale sunt privite ca un instrument de culegere a astfel de informații operaționale care să conducă la deschiderea dosarelor de investigații infracționale împotriva persoanelor sau grupurilor infracționale. Desigur, este și un spațiu pentru culegerea și analiza informațiilor strategice, și în acest sens, modelul poliției este mult mai asemanător cu cel sugerat pentru poliția de frontieră.

De moment ce culegerea și analiza este una din sarcinile fundamentale ale Europol, conceptul său nu separă funcțiile de informații și analiza de risc cum o facem noi în acest model al poliției de frontieră. Dealtfel, modelul (public) al Europol împarte funcția de informații în două sfere: ,,analiza amenințărilor” și „analiza riscurilor”. Aici, „amenințarea” înseamnă orice informație sau activitate infracțională, de exemplu moduri de operare, statistici, perpetuatori, cauze socio-economice etc. „Riscul” înseamnă „vulnerabilitățile” din partea „noastră”, care au o înclinație specială spre a fi lovite de activitățile infracționale, acoperind întreaga societate, respectiv cetățeni, administrație, inima poliției etc.

Diviziunea descrisă mai sus a Europol, se aseamnă foarte mult cu nevoile analizei de risc ale serviciilor poliției de frontieră. „ Analiza amenințărilor” făcută de Europol este foarte mult din ceea ce a fost descris sub titlul care acoperă informațiile strategice, operaționale și tactice: toate acestea se ocupă în principal de activitățile nelegale și informațiile care le relatează. Analiza de risc are ca ținte persoane individualizate, subiecți sau mijloace de transport care trec frontiera (tactic) sau fluxuri de trafic, terenul, timpul din an și tăria sau slăbiciunile sistemului de control (operațional). Cu alte cuvinte, analizele de risc tactic și operational se preocupă în principal de „propriul” sistem, analogic cu diviziunea din Europol.

La nivel strategic, analiza de risc a Poliției Locale se presupune că va combina toate informațiile cu privire la infracțiuni, mediu, tăria și slăbiciunile controlului. În terminologia Europol, aceasta înseamnă combinarea informațiilor în „riscuri și amenințări”, incluzând evaluarea sursei și o vedere orientată spre viitor.

Pentru a face modelele Poliției Locale și Europol compatibile este util să cădem de acord pe definirea similară a riscurilor și amenințărilor. De aceea, funcția de informații a Poliției de Frontieră trebuie să fie văzută ca „analiza amenințărilor” efectuată de nivelele organizaționale, iar funcția de analiză de risc a Poliției Locale este analogă cu definiția Europol, din nou la toate nivelele organizaționale. Dealtfel, analiza de risc a Poliției Locale întotdeauna înglobează produsele analizei amenințărilor. Iată de ce scopul acestui model poate fi pus foarte rapid în urmatoarele: Analiza de risc=analiza amenințărilor și riscurilor. În special aceste două elemente sunt interconectate la nivelul strategic, unde riscurile și amenințările trebuiesc analizate într-o manieră care să evalueze sursele și să fie orientate spre viitor.

Aceasta este desigur foarte academic dar merită. Contactele între forțele de aplicare a legii Europene trebuie să fie în mod normal cât mai ușoare posibil. Câteodată definiții diferite cauzează argumentații inutile.

Pe baza considerentelor de mai sus, nivelul strategic al modelului poate fi definit așa cum se arată în Anexa 1O; funcția de informații abordează amenințările (respectiv infracțiunile), funcția de analiză de risc analizează la fel și riscurile și amenințările, și pe baza acestor analize, managementul de nivel strategic are obținut materialul pentru munca sa. Pe termen lung poate fi figurat orice în organizație (resurse, funcții, legislație) și pe termen scurt, managementul strategic trebuie să puncteze efectul așteptat asupra infracțiunilor și contravențiilor.

Explică faptul că selectivitatea:

Este gîndită pentru a vă ajuta să evidențiați pasagerii sau marfa cu grad ridicat de risc, permițînd astfel eficientizarea fluxului de marfă și călători.

Vă ajută să ideitificați caracteristicile comune situațiilor în care apare contrabanda.

Aplicată corect, produce rezultate semnificative. Cu toate acestea, se fac multe capturi de narcotice care nu se înscriu în parametrii selectivității.

Este un sistem care trebuie adus la zi permanent, pe măsură ce apar noi informații, pentru a fi eficientă.

Spune-le participanților că lecția prezintă informații despre:

Diferitele tipuri de informații folosite pentru crearea și îmbunătățirea sistemelor de selectivitate.

Etapele folosite pentru crearea și folosirea acestor sisteme.

Menționează că alte lecții vor discuta despre următoarele subiecte:

Analiza documentară. Această lecție se concentrează asupra tipurilor de informații care trebuiesc analizate cînd se verifică documentele mărfii și de călătorie.

Interviuri cu pasagerii. Această lecție se concentrează asupra modului de culegere de informații prin interviuri.

Ciclul analizei de risc include următoarele etape:

Colectarea de date

Analizare datelor

Identificarea țintelor

Examinarea

Înregistrarea rezultatelor

Subliniați cît e de important ca rezultatele inspecțiilor să fie introduse în procesul de colectare de date, pentru îmbunătățirea rezultatelor viitoare. Restul acestei lecții va prezenta informații despre fiecare din aceste etape.

Pune următoarele întrebări:

Ce tipuri de colectare de informații și ce sisteme de selectivitate folosiți în punctele unde lucrați? Comentați răspunsurile.

Explici că dezvoltarea unui sistem de selectivitate începe prin colectarea informațiilor corecte și la timp. Treci în revistă următoarele surse pentru colectarea de date:

Rapoarte despre arestări și confiscări: Aceste rapoarte sînt sursa primară folosită pentru dezvoltarea sistemului de selectivitate. Nu uitați, selectivitatea s ebazează pe istoria recentă a capturilor de droguri în punctul de trecere a frontierei în care lucrați. Dacă nu există astfel de rapoarte, trebuie să creați un sistem de implementare a lor. Aceste rapoarte mai pot fi folosite și pentru:

Strângerea de informații.

Crearea de grafice și statistici.

Analizarea curentelor existente. Nu uitați să aduceți la zi rapoartele odată cu schimbarea curentelor.

Rapoarte informative: Aceste rapoarte pot oferi informații generale despre curentele recente din fluxul contrabandei, sau informații specifice despre un anumit pasager sau transport de marfă. Conlucrați cu resursele locale pentru a căpăta acces la informațiile necesare.

Interviuri: Informațiile extrase din discuțiile cu alți ofițeri și din comunitatea comercială sau a agenților de turism pot fi neprețuite.

Documente și Sisteme computerizate: Documentele și bazele de date computerizate pot oferi informații despre mișcarea persoanelor, bunurilor și mijloacelor de transport. Nu uitați că aceste surse pot fi simple, cum ar fi documentele care însoțesc un pasager sau un transport de marfă, sau complexe, cum ar fi o bază de date a tranzacțiilor vamale anterioare. Sursele deschise, publice, ca Internetul, pot fi unelte valoroase.

CAP.3 MANAGEMENTUL RISCURILOR

În pofida intențiilor tradiționale de rezolvare a conflictelor, pe care deja le-am detaliat, în ultimul timp se impune tot mai mult un nou termen, transformarea conflictului. Deși această noțiune o întâlnim mai întâi la Johan Galtung, creatorul metodei Transcend, care propune pace prin abordarea transformativă – Conflict Transformation by Peaceful Means, John Paul Lederach descrie poate cel mai bine evoluția acestei abordări, care urmărește obținerea păcii în organizații. Termenul de transformare acordă o înțelegere mai cuprinzătoare, care poate fi evidențiată la mai multe niveluri. Ideea de transformare nu sugerează faptul că eliminăm pur și simplu sau controlăm conflictul, ci mai degrabă arată natura lui dialectică: conflictul social trece prin anumite faze previzibile, care transformă relațiile și organizarea socială.

Conflictul schimbă schemele de comunicare, afectând astfel relațiile și organizarea socială, transformă percepțiile despre sine, despre ceilalți, precum și problemele aflate în dispută. Modelul lui Lederach se bazează pe un proces participativ, care urmărește crearea schemelor de transformare a conflictului, incluzând etape cum ar fi:

descoperirea: participanții se angajează și interacționează cu propria lor înțelegere asupra modului în care funcționează conflictul;

recunoașterea și structurarea în categorii: pune participanții în situația de a crea propria lor teorie, pe baza experienței trecute și pe înțelegere, fiind importantă contribuția procesului de învățare;

evaluarea: o dată ce participanții au descoperit ce este conflictul și cum se rezolvă, ei pot începe să evalueze ce ia ajutat și ce nu din modul cum au gestionat conflictul;

adaptare/re-creare: aceasta este ocazia de a adapta modalitățile curente de gestionare a conflictului sau de a explora noi strategii, prin analizarea practicilor din culturi și contexte diferite;

5. aplicarea practică: stadiul final al învățării rezolvării conflictelor implică exerciții, prin care se experimentează noile idei și opinii; membrii organizației sunt capabili să folosească noile cunoștințe și aptitudini în situații de confruntare.

Faptul că organizațiile care acceptă compromisul și colaborarea creează o „coaliție" dominantă în rezolvarea conflictelor ne face să credem că abordarea transformativă își va găsi mai repede terenul de manifestare în acest tip de organizații și nu în cele „închise", plafonate și sortite, în cele din urmă, eșecului.

Obiectivul-cheie în cazul unui proces de rezolvare a conflictelor prin abordarea transformativă este un acord care dă satisfacție reciprocă părților și îmbunătățește situația ambelor părți. In abordarea transformativă, obiectivul principal este chiar „schimbarea în bine" a părților. Practic, abordarea transformativă are succes atunci când părțile experimentează succesul atât în capacitatea de a se întări pe sine, cât și în capacitatea de relaționare cu ceilalți.

Prezentăm în continuare câteva metode de rezolvare a conflictelor prin abordarea transformativă:

1. Intervenția pacifistă – poate avea loc în orice stadiu de evoluție a conflictului.

Trebuie menționat însă faptul că unele metode intervenționiste pot fi mult mai eficiente în soluționarea conflictelor decât altele, în funcție de etapa de evoluție a acestora. Intervenția pacifistă nu trebuie văzută doar din perspectiva implicării constructive a unei a treia părți, aflată în afara conflictului (negociatori, experți în gestionarea conflictelor), ci și din perspectiva implicării directe chiar a părților aflate în conflict. Intervenția trebuie efectuată cu persoane sau structuri autorizate de organizațiile

internaționale, regionale sau nonguvernamentale. Uneori, pentru creșterea eficienței intervenției pot fi implicate chiar și persoane și structuri particulare, interesate în soluționarea constructivă a conflictului.

Avertizarea timpurie și acțiunile preventive sunt destinate să atenționeze asupra faptului că o anumită situație conflictuală poate evolua către un curs violent și sunt necesare acțiuni preventive pentru stoparea acestei evoluții. Avertizarea timpurie necesită existența unor structuri specializate în monitorizarea anumitor zone și transmiterea informațiilor utile despre evoluția evenimentelor, pe baza cărora să se poată execută acțiunile preventive în timp util. Momentul cel mai potrivit pentru o intervenție preventivă este atunci când conflictul este încă latent.

Managementul crizelor – reprezintă un set de măsuri și acțiuni destinate a opri în ultimul moment evoluția conflictului către un curs violent sau a stopa extinderea violențelor către război. Dacă violențele nu au izbucnit, intervenția în sensul gestionării crizei poate schimba cursul acesteia spre unul pacifist. Insă dacă violențele sunt principalul mod de exprimare între părțile în conflict, atunci managementul crizei devine unul foarte dificil. Organizațiile umanitare și nonguvernamentale, alături de unele grupuri de cetățeni, pot juca un rol esențial în acordarea de ajutor victimelor violențelor, iar publicitatea făcută evenimentelor poate duce la reducerea intensității violenței. Intervenția pe scară largă pentru managementul eficient al crizelor necesită acțiuni de tipul peacekeeping, peacemaking, peace enforcement sau peacebuilding. Acest lucru trebuie însă realizat cu mult discernământ, pentru a evita criticile venite din multe direcții, în special cu privire la legalitatea intervenției.

Consultările, medierea și arbitrajul reprezintă modalitățile de intervenție pentru schimbarea cursului conflictului, atunci când acesta a atins cotele violenței extreme. Contactele cu părțile în conflict sunt foarte dificile într-o astfel de situație, din cauza faptului că acestea sunt extrem de neîncrezătoare în alternativele la soluția militară. Pe de altă parte, avansarea unei soluții nonviolente de către una din părți poate fi interpretată de cealaltă parte ca o slăbiciune și o poate încuraja în continuarea acțiunilor militare. Chiar dacă pe termen scurt rezultatele contactelor de tipul consultărilor, medierii sau arbitrajului sunt puțin vizibile, ele trebuie promovate, pentru că pe termen lung pot contribui la creșterea încrederii și confidelității părților într-o soluție nonviolentă.

Negocierile, concilierea, rezolvarea problemelor – reprezintă modalități de intervenție pentru soluționarea conflictului, o dată ce acesta a intrat în faza destinderii. De îndată ce acordul de încetare a violențelor a fost acceptat, părțile sunt invitate la negocierea neînțelegerilor. Acestea se pot desfășura în două faze: prenegocierea și negocierea propriu- zisă, fiecare dintre ele necesitând strategii și metode distincte. In faza de prenegociere, spre exemplu, strategiile trebuie să urmărească convingerea părților de a se angaja în procesul de negociere, iar negocierile propriu-zise trebuie să urmărească găsirea unor soluții concrete pentru soluționarea conflictului. Concilierea este definită ca implicare a unei a treia părți, a cărei credibilitate este dovedită – de regulă o echipă specială, în scopul facilitării contactelor dintre părțile în conflict, al identificării problemelor majore ce stau la baza acestuia și încurajarea inițierii de negocieri în acest sens. Rezolvarea problemelor înseamnă organizarea unor sesiuni speciale de lucru, cu angajarea unei a treia părți, înalt calificată și în cunoștință de cauză, în care sunt dezbătute și analizate aspectele care fac obiectul conflictului în curs, în scopul găsirii unor soluții creative.

In abordarea transformativă a conflictului prin una din metodele prezentate pot fi adoptate trei strategii:

strategii de tip pas-cu-pas (step by step);

strategii de tip procedural (procedural framework);

strategii de final (end picture).

Strategiile de tip pas-cu-pas se referă la adoptarea unor planuri de acțiune graduală, care, plecând de la substanța conflictului, să ducă la modificarea treptată a comportamentului dintre părți. Strategiile de tip procedural se referă la adoptarea unor planuri de acțiune ce țin cont de anumite proceduri, ignorând substanța reală a conflictului. Această strategie este într-un fel similară strategiei pas-cu-pas, descrisă anterior, doar că schimbarea atitudinii părților nu se face ținând cont de substanța conflictului, ci de anumite cerințe de procedură. Strategiile ce țin cont de final sunt diferite față de primele două prin aceea că își propun schimbarea atitudinii părților prin confruntarea lor cu cerințele de soluționare pe termen lung a conflictului.

Aceste metode și strategii de intervenție pentru soluționarea transformativă a conflictelor se pot aplica la toate nivelurile (personal, local, național, regional și internațional sau global) și în toate stadiile de evoluție a conflictelor. Politica diplomatică este cea care caracterizează relațiile dintre părți în cazul păcii durabile, iar diplomația preventivă sau prevenirea conflictului sunt cele mai potrivite pentru a preîntâmpina escaladarea tensiunilor și pentru evitarea confruntărilor. Managementul crizelor devine necesar în cazul în care conflictul a atins cotele unei crize, adică tensiunile au erupt în violență, fără ca aceasta să devină generalizată. Operațiile de impunere a păcii (peacemaking) sau managementul conflictului se impun în cazul în care violențele au atins cote maxime, adică s-au transformat în război, iar operațiile de întărire a păcii (peace enforcement), la fel ca cele de impunere a păcii, au menirea de a muta conflictul din zona de extremă violență în zona nonviolentă, în timp ce acțiunile de terminare a conflictului (conflict termination) descriu operațiunile pentru înlăturarea condițiilor de reluare a violențelor. Dacă există riscul reaprinderii violente a conflictului, atunci devin necesare operațiile de menținere a păcii (peacekeeping), pentru ca în cele din urmă operațiile de construcție a păcii postconflict sau de rezoluție a conflictului (conflict resolution/post-conflict peacebuilding) să asigure intervenția în stadiul final al conflictului, atunci când acesta se îndreaptă către reconciliere.

CONCLUZII

Putem aprecia astfel că este prezentă o suveranitate participativă, adică se creează un nou tip de suveranitate, care nu dezbracă statele-membre de această calitate, ci îi reconfigurează trăsăturile. Suveranitatea de stat are două aspecte: pe de o parte, autonomie în organizarea ordinii sale de drept atât ca ordine publică, cât și ca ordine privată, pe de altă parte independență față de alte state cu care stabilește multiple relații, fără ca acele alte state să-i impună vreo conduită în plan intern sau extern. In exercitarea atribuțiilor sale ca autoritate de putere unică și indivizibilă pe teritoriul său și asupra cetățenilor săi, statul unitar modern și-a distribuit puterea , fiecare parte revenind unui organ al său.

Statul, indiferent dacă e național sau multinațional, unietnic sau multietnic, statul unitar modern își distribuie puterea în componente care o exercită conform cu competențele ce le atribuie fiecăreia. Instituțiile statului modern unitar constituie un ansamblu complex de reguli juridice în vigoare, de autorități investite cu atribuții, răspunzătoare de strategia și tactica legislativă, de executarea și aplicarea acelor reguli, și pentru care li se repartizează mijloace materiale, financiare și de altă natură, potrivite.

Izvoarele dreptului public comunitar sunt: primare și izvoare derivate . Cele două tipuri de izvoare sunt invocate pentru un Corpus iuris europensis, pentru un cod penal european, un cod vamal, un cod administrativ.

Majoritatea teoriilor moderne asupra teoriei decizionale, pornesc de la ideea generală de aversiune față de risc a indivizilor, indiferent de natura meseriei lor, ființa umană optând prin structura sa spre obținerea cu certitudine a unui rezultat,în dauna unei opțiuni fără o certitudine sigură ce ar putea conduce către aceeași finalitate. De asemeni, studiile de specialitate precizează că atitudinea în raport cu factorii de risc, este o caracteristică stabilă a fiecărui individ , legată de dezvoltarea personalității , precum și de cultura acestuia. Datorită însă complexității fenomenului, precum și a multitudinii de teorii vehiculate în domeniul riscului, opiniile cercetătorilor nu sunt în permanență în corelație în privința diferitelor aspecte caracteristice implicate în acest proces. Astfel, dacă pentru unele aspecte cum ar fi gustul pentru risc, specialiștii au căzut de acord că acesta este asociat de cele mai multe ori cu anumite trăsături particulare ale personalității individului decident, în ceea ce privește diferențierea pe baze științifice a amatorilor de risc de ceilalți membrii ai aceleiași culturi sau profesii ,opiniile celor ce investighează acest domeniu devin divergente. Aceste neconcordanțe între teoriile oamenilor de știință sunt însă în mare parte pe deplin fundamentate, deoarece dacă gustul riscului este considerat de către specialiști un element stabil al personalității, atitudinea față de risc precum și percepția acestuia de către indivizi, este dependentă de elemente variabile cum ar fi: sentimente, modul de prezentare al realității, umor etc. Dacă aceaste caracteristici le întâlnim la nivel decizonal general, o notă particulrară o reprezintă situația managerilor sau a persoanelor implicate în conducerea unor societăți comerciale, companii etc.

În concordanță cu cifra de afaceri a firmei, a domeniului de activitate precum și al complexității acestora, societatea respectivă posedă sau nu un departament specializat în domeniul prognozelor pentru identificarea, monitorizarea și minimizarea factorilor de risc,structură condusă de către un manager de risc. Acesta trebuie să posede o înaltă calificare în domeniu, fiind în permanent contact cu ultimele noutăți și descoperiri științifice referitoare la strategiile de combatere sau/și de diminuare a riscurilor.

Pentru societățile sau companaiile mai mici, care nu posedă astfel de departamente specializate, activitățile de management de risc sunt preluate de către managerul general al firmei, care va include în mod obligatoriu în cadrul agendei sale de lucru aceste tipuri de activități. Indiferent însă de sistemul de management de risc practicat, studiile de specialitate arată că asumarea riscului este în același timp o necesitate și o plăcere în cadrul funcțiilor de conducere, reliefând totodată faptul că această măsură are mai de grabă o motivație personală decât una incitativă.

BIBLIOGRAFIE

Constituția României;

Legea Poliției Locale nr. 155 din 12 iulie 2010

Hotărârea de Guvern nr. 1332/2010

Ordinul nr. 92 din 5 mai 2011 pentru aprobarea Metodologiei de aprobare a planului de ordine și siguranța publică al Poliției Locale

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE :

Mateaș Florian Poliție locală, Editura univ. AGORA, Oradea, ISBN 978-973-1807-55-3, 2014

Mateaș Florian Deontologia funcționarului public, Editura univ. AGORA, Oradea, ISBN 978-973-1807-56-0, 2014

Mateaș Florian, Curculescu Gabriel, Nicolae Mihai Micador „Manualul polițistului local” –Coordonator – caiet de seminar, Editura Corpul Experților în Accesarea Fondurilor Structurale și de Coeziune Europene., SMIS : 11324, București, oct. 2011

Mateaș Florian, Curculescu Gabriel, Nicolae Mihai Micador „Proceduri operaționale de lucru” –Coordonator – caiet de seminar, Editura Corpul Experților în Accesarea Fondurilor Structurale și de Coeziune Europene., SMIS : 11324, București, oct. 2011

Mateaș Florian, Popescu Cristian, Matei Cristian „Investigarea criminalității transfrontaliere” –Coordonator – curs universitar, Editura M.I.R.A., ISBN : 978-973-745-053-1 București, 2007; indexată în BDI : cod CNCSIS 270

Mateaș Florian, Note de curs : “Pregătire de specialitate“- 2014.

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATA :

Doru Luminosu,V.Popa,-Criminologie, Editura Timișoara, 2005

Emanuel Fântâneanu-Mari excroci,mari excrocherii,Sibiu , 2004

Ion Bodunescu-Terorismul-fenomen global,Ed.Tipo Alex,București,2002