Gestionarea Resurselor de Apa din Municipiul Ploiesti

Cuprins:

PARTEA INTÂI

PROBLEME GENERALE

Capitolul 1. Poziția geografică

Județul Prahova este situat la Sud de curbura Munților Carpați, ocupând o suprafață de circa 4716 kmp, și având o populație de aproximativ 815.657 locuitori. Județul Prahova se învecinează:

La nord cu județul Brașov

La est cu județul Buzău

Cu județul Dâmbovița la vest

La sud cu județele Ialomița și Ilfov.

Județul Prahova este străbătut de meridianul de 26o longitudine care străbate municpiul Ploiești și comuna Mâneciu, și de paralelea de 45o latitudine, care străbate localitatea Filipești de Pădure și orașul Mizil. Cele două linii geografice se întretaie pe raza comunei Blejoi.

Figura 1. Harta județului Prahova

Județul Prahova se clasează în grupa județelor mici ale României, în ceea ce privește suprafața, însă numărul de locuitori a condus la o densitate dublă față de media pe țară, și anume 176 locuitori/kmp. Potrivit datelor obținute în urma ultimului recensământ al populației, strucutra administrativă a județului Prahova cuprinde 104 localități dintre acestea 14 orașe, 90 comune și 405 sate.

În cadrul județului strucutra populației active este următoarea: 92000 de persoane lucrează în industrie, 64000 de persoane lucrează în sectorul argicol, 28 000 de persoane lucrează în construcții iar circa 3500 de persoane lucrează în sectorul productiv și de servicii.

Reședința județului Prahova este Municipiul Ploiești, acesta fiind situat la 60 km nord de capitala țării – municpiul București – , și având o suprafață de 5828 kmp și o populație de circa 233000 locuitori. Municipiul Ploiești a fost atestat documentare pentru prima oară în anul 1503 și a fost declarat oraș în anul 1601 de către Mihai Viteazul.

Municipiul Ploiești, este situat pe coordonatele de 26o longitudine estică și 44,94o latitudine nordică. Municipiul Ploiești se învecinează cu: comuna Blejoi la Nord, comunele Bărcănești și Brazi la Sud, comuna Târgșoru Vechi la Vest și comuna Bucov la est.

Figura 2. Localizarea Municipiului Ploiești în cadrul județului Prahova

Municipiul Ploiești se găsește în apropierea regiunii viticole Dealul Mare – Valea Călugărească, având acces direct la Valea Prahovei, care reprezintă ceea mai importantă zonă de turism alpin din țara noastră.

Orașele cele mai apropiate de Ploiești sunt: București situat la 60 km sud, Pitești fiind situat la 100 km vest, Brașov care este situat la 100 km nord-vest, Târgoviște localizat la 50 km Vest și Buzău situat la 80 km nord – est.

Orașul Ploiești reprezintă un important nod rutier și feroviar, ce îl pun în legătură cu orașele: București, Brașov. Buzău, Târgoviște, Vălenii de Munte, Slănic – Prahova. Nodul feroviar are două gări de călători: Ploiești Sud și Ploiești Vest, și de asemenea stația de triaj Ploiești Triaj care se află în partea sudică a orașului.

Figura 3. Harta municipiului Ploiești

Capitolul 2. Principalele etape ale dezvoltării orașului

Urmele descoperite în vatra de astăzi a Ploieștiului sau în imediata apropiere împing cu multe decenii în urmă începuturile vieții omenești pe aceste meleaguri. Tradiția acreditată de Nicolae Iorga, leagă numele orașului de întemeietorul său legendary, un anume “Moș Ploaie”, care a venit să se așeze pe aceste meleaguri împreună cu alte câtea familii de mășneni, atrase de bogăția locului.

Desigur, urmele civilizației material în actualul perimetru al orașului datează din neolitic, însă primele atestări ace acestuia sunt legate de cărăușii ploieșteni, în documentele comerciale brașovene din perioada aniilor 1503, 1543 și 1545.

Abia la finele secolului al XVI- lea Mihai Vitezul va ridica așezarea moșnenilor liberi la rangul de târg, încaritrîndu-și trupele aici și oferind anumite privilegii comerciale. Primul document care amintește numele orașului îl constituie o listă de cărăușie, unde figurează numele lui “Radu de la Plorescht”, cunoscut în istorie ca și “Radu de la Ploiești”.

Secolele XVII și XVIII sunt martore ale dezvoltării necontenite a orașului: săptămânal se țineau două târguri, unul la Ploiești iar unul la Târgșor, cel de la Ploiești devenind și reședința ispravnicilor de Prahova.

Anul 1775 aduce “moșia Ploieștilor” ca dar lui Ianache Moruzi, un document al lui Alexandru Ioan Ipsilanti din același an consfințind deposedarea moșnenilor de drepturi fapt ce a atras reacția acestora.

Faptul istoric care a transformat orașul întrun centru diplomatic de însemnătate mondială, astfel cum spunea Nicolae Iorga, îl constituie Războiul de independență din anii 1877 – 1878. Instalarea Marelui Cartier General al armatei ruse, tratativele purtate de țarul Alexandru al II-lea cu domnitorul României și cu Milon Obrenovici, monarhul Serbiei, încărtuirea unităților de bulgari voluntari iar mai târziu succesele Batalionului Doi Vânători din timpul luptelor, relevă importanța dobândită de Ploiești în aceea perioadă istorică.

Epoca de după anul 1878 a adus transformări profunde în evoluția economic și social – politică a orașului. Încă din anul 1871 a funcționat în Ploiești un socialism ale cărui tradiții s-au continuat de către C. Dobrogeanu Gherea, care se stabilise aici în anul 1876, și de doctoral Nicolae Russel.

În preajama și în timpul celui de-al doilea război mondial, Ploieștiul devenea, datorită resurselor sale industrial, unul din centrele principale de aprovizionare cu armament pentru armatele germane de ocupație.

Spre finele războiului, orașul a fost supus mai multor bombardamente, care au provocat pagube însemnate atât material cât și umane.

Declanșarea Revoluției de Eliberare Națională și Socială antifascistă și antiimperială de la 23 august 1944 găsește formațiunea patriotică de luptă și Corpul 5 teritorial de armată pregătite pentru a întâmpina și neutraliza rezistența trupelor naziste de pe valea Prahovei.

Figura 4. Centrul istoric (1975) al orașului Ploiești

În anii luminoși ai socialismului, orașul Ploiești ca și întreg județuul Prahova de altfel, a cunoscut o puternică și o multilateral înflorire, asemenea tuturor județelor patriei noastre.

Capitolul 3. Scurt istoric al cercetărilor

Etapa pregătitoare a fost dedicată colectării, sintetizării, prelucrării și analizei datelor de arhivă și a datelor statistice, concomitent cu selectarea materialelor bibliografice (lucrări științifice publicate, precum tratate, cursuri universitare, teze de doctorat, altase, dicționare, enciclopedii, monografii, articole de specialitate publicate în diferite reviste, articole și/sau hărți publicate pe internet etc., acte normative precum legi, decrete, ordononațe guvernamentale, hotărâri de guvern, ordine etc., Planuri Urbanistice Generale și materiale cartografice), puse la dispoziție de instituțiile de specialitate

Pentru elaborarea acestei lucrări au fost utilizate metode clasice și moderne specifice cercetării geografice, cât și metode specifice cercetării istorice și sociologice.

Dintre acestea amintesc:

analiza logică, spațială și comparativă; Metoda analizei a fost aplicată atât în etapa pregătitoare, prin parcurgerea materialului bibliografic ce face referire la regiunea analizată și la aspectele teoretice, cu scopul familiarizării cu aspectele generale ce urmau a fi aprofundate, cât și în etapa cercetării zonei în mod direct, pe teren, fiind urmărite caracteristicile geografice specifice pentru diferite componente naturale și antropice.

analiza statistică a fost aplicată pentru determinarea unor parametri statistici, pentru diferite corelații liniare și neliniare, pentru analiza unor tendințe de evoluție lineare și neliniare; –

cartografia computerizată;

observația și investigația expediționară;

analizele detaliate a datelor de arhivă, a datelor statistice, a materialului bibliografic și a observațiilor pe teren nu ar fi fost posibile fără consultarea materialelor cartografice de tip hărți totpografice, orto-fotoplanuri și planuri cadastrale, care mi-au permis perceperea cât mai corectă a dispunerii în spațiu a componentelor naturale și antropice, a modificărilor intervenite în timp ca urmare a intervenției antropice, în principal.

PARTEA A DOUA

PRINCIPALELE TRĂSĂTURI ALE ELEMENTELOR CADRULUI NATURAL ȘI SOCIAL ECONOMIC

Capitolul 4. Condiții geologice

Orașul este așezat pe cea mai joasa treaptă de relief a județului Prahova ,în partea central-nordică a județului, în Câmpia piemontană Ploiești, care face parte din Câmpia Română.

Ca parte a Câmpiei Române, Câmpia Ploieștilor reprezintă, din punct de vedere geologic, suprafață de craton alcătuită din fundament și cuvertură sedimentară formată în mai multe etape (cicluri de sedimentare).

Are soclu eoproterozoic, alcătuit din gnaise granitice și șisturi cristaline mezometamorfice și cuvertură realizată în mai multe cicluri de sedimentare, din paleozoic și până la sfârșitul pliocenului și alcătuită dintr-o alternanță de roci sedimentare:

conglomerate,

gresii,

argile,

calcare.

Ultimul ciclu de sedimentare (miocen-pliocen) se încheie prin depozite arenito-pelitice care, ulterior, au fost acoperite de depozitele cuaternare.

Figura 5 Harta tectonică a României

În Neogen a început subsidența Platformei Moessice, care a atins cele mai mari valori în bazinul Focșani (zona Vrancea), iar suprafața Câmpiei Române a devenit un lac, care s-a retras treptat spre partea de nord-est, întreaga suprafață a câmpiei exondându-se la sfârșitul Pleistocenului Superior.

În literatura de specialitate s-au încadrat formațiunile din intervalul badenian–pleistocen ca fiind rezultatul ultimului ciclu de sedimentare, reprezentat prin depozite detritice de molasă.

În sectorul estic mișcarea de subsidență a continuat din Romanian în Pleistocen și Holocen, dar numai în axul sinclinalului, deplasându-se treptat dinspre sud spre nord, la contactul tectonic dintre Câmpia Română și Subcarpați, în lungul faliei subcarpatice. Pe latura de est a Bărăganului, falia marginală a Dobrogei a creat o zonă de subsidență dunăreană și a cauzat afundarea teraselor Dunării sub aluviunile holocene.

Forajele adânci executate în regiune, ca și cercetările geofizice au scos în evidență existența mai multor compartimente tectonice, separate prin falii mari, orientate în majoritate NW-SE, unele limitate la cuvertura paleozoic-mezozoică, altele reflectându-se până în cuvertura neogenă.

La începutul Cuaternarului, cea mai mare parte a Câmpiei Ploieștilor se caracteriza printr-un facies de mlaștini și bălți, în care s-au depus materiale fine. Intervalul holocen-neogen superior se caracterizează prin depozite fine, argile și nisipuri aleuritice, depuse în continuitate de sedimentare în pliocen și pleistocen.

Condițiile paleoclimatice au influențat ritmul depunerilor eoliene și evoluția Câmpiei Ploieștilor, condiționând atât procesele eoliene și pedologice cât și procesele fluviatile (eroziune, acumulări, adânciri, colmatări). Schimbările climatice din emisfera nordică din timpul pleistocenului au controlat procesele ciclice de sedimentare care au condus la formarea secvențelor de loess-paleosol în Europa Centrală. În prezent se consideră că în perioadele glaciare s-au format depozitele de loess, iar în perioadele interglaciare soluri fosile.

Depozitele superficiale (0-2 m grosime), care constituie materialul parental al solurilor, au alcătuire granulometrică relativ uniformă, diferențele fiind date de procentul de nisip grosier și de aportul de nisip din partea de nord a câmpiei, care acoperă depozitele de loess.

Capitolul 5. Caracteristici morfologice și morfometrice ale reliefului

Câmpia Ploieștului, al cărei nume provine de la principalul oraș situat în această regiune – Ploiești- este ultima unitate de relief străbătută de râul Prahova, înainte de vărsarea acestuia în Ialomița.

Câmpia piemontană a Ploieștiului se întinde de la limita cu Subcarpații de Curbură, în interiorul cărora aceasta pătrunde sub forma unui folf, de-a lungul râului Prahova, până la o altitudine de 340 – 350 m în partea nordică și până la Câmpia de suzistență a Gherghiței în partea sudicăice care, ulterior, au fost acoperite de depozitele cuaternare.

Figura 5 Harta tectonică a României

În Neogen a început subsidența Platformei Moessice, care a atins cele mai mari valori în bazinul Focșani (zona Vrancea), iar suprafața Câmpiei Române a devenit un lac, care s-a retras treptat spre partea de nord-est, întreaga suprafață a câmpiei exondându-se la sfârșitul Pleistocenului Superior.

În literatura de specialitate s-au încadrat formațiunile din intervalul badenian–pleistocen ca fiind rezultatul ultimului ciclu de sedimentare, reprezentat prin depozite detritice de molasă.

În sectorul estic mișcarea de subsidență a continuat din Romanian în Pleistocen și Holocen, dar numai în axul sinclinalului, deplasându-se treptat dinspre sud spre nord, la contactul tectonic dintre Câmpia Română și Subcarpați, în lungul faliei subcarpatice. Pe latura de est a Bărăganului, falia marginală a Dobrogei a creat o zonă de subsidență dunăreană și a cauzat afundarea teraselor Dunării sub aluviunile holocene.

Forajele adânci executate în regiune, ca și cercetările geofizice au scos în evidență existența mai multor compartimente tectonice, separate prin falii mari, orientate în majoritate NW-SE, unele limitate la cuvertura paleozoic-mezozoică, altele reflectându-se până în cuvertura neogenă.

La începutul Cuaternarului, cea mai mare parte a Câmpiei Ploieștilor se caracteriza printr-un facies de mlaștini și bălți, în care s-au depus materiale fine. Intervalul holocen-neogen superior se caracterizează prin depozite fine, argile și nisipuri aleuritice, depuse în continuitate de sedimentare în pliocen și pleistocen.

Condițiile paleoclimatice au influențat ritmul depunerilor eoliene și evoluția Câmpiei Ploieștilor, condiționând atât procesele eoliene și pedologice cât și procesele fluviatile (eroziune, acumulări, adânciri, colmatări). Schimbările climatice din emisfera nordică din timpul pleistocenului au controlat procesele ciclice de sedimentare care au condus la formarea secvențelor de loess-paleosol în Europa Centrală. În prezent se consideră că în perioadele glaciare s-au format depozitele de loess, iar în perioadele interglaciare soluri fosile.

Depozitele superficiale (0-2 m grosime), care constituie materialul parental al solurilor, au alcătuire granulometrică relativ uniformă, diferențele fiind date de procentul de nisip grosier și de aportul de nisip din partea de nord a câmpiei, care acoperă depozitele de loess.

Capitolul 5. Caracteristici morfologice și morfometrice ale reliefului

Câmpia Ploieștului, al cărei nume provine de la principalul oraș situat în această regiune – Ploiești- este ultima unitate de relief străbătută de râul Prahova, înainte de vărsarea acestuia în Ialomița.

Câmpia piemontană a Ploieștiului se întinde de la limita cu Subcarpații de Curbură, în interiorul cărora aceasta pătrunde sub forma unui folf, de-a lungul râului Prahova, până la o altitudine de 340 – 350 m în partea nordică și până la Câmpia de suzistență a Gherghiței în partea sudică, unde altitudinea minimă de 72 m.

Câmpia Ploieștiului reprezintă o câmpie piemontană, înclinată ușor, constituită din aluviunile aduse de râurile Teleajăn și Prahova.

Aceasta are forma tipică a unui con de dejecție, fiind îngustă în partea nordică, circa 2,5 km lățime, și mai largă în partea de sud, circa 35 km lățime.

Diferența de altitudine dintre pumctul cel mai înalt (417 m) și cel mai jos (72 m) fiind de aproximativ 335 m. Această amplitudine altimetrică pe o distanță de circa 40 km semnifică o pantă accentuată, de circa 8 m /km, pentru o regiune de câmpie.

În cadrul Câmpiei piemontane a Ploieștiului figurează mai multe forme de relief. Una dintre acestea, este ceea a luncilo, unități morfo-hidrografice complexe, care constituie sectorul cel mai jos și cu vârsta ceea mai recent, dezvoltat de-a lungul văilor râurilor Prahova și Teleajan.

Capitolul 6. Condițiile climatice

Orașul Ploiești se află în Câmpia Romană, câmpia piemontană Ploiești, astfel valorile anuale ale temperaturii aerului sunt cuprinse între 11-10 C.

Precipitațiile atmosferice constituie o importantă caracteristică climatică, a cărei studiere prezintă un deosebit interes practic și teoretic.

În semestru cald(1.IV-30.IX) în nordul Câmpiei Române precipitațiile sunt în jur de 400mm. Iar în semestrul rece(1.X-31.XII) datorită predominării regimuli anticiclonic, sunt însumate în general cantități reduse de precipitații, între 200mm și 250mm.

Regimul anual al precipitațiilor atmosferice se caracterizează, în general, prin prezența unui maxim în luna iunie și un minim în intervalul ianuarie-martie. Pentru această regiune, se mai găsește și un maxim secundar în luna august, când predomină regimul anticiclonic de vara.

Nebulozitatea intereseaza în mod deosebit deoarece acest fenomen atmosferic modifică esențial și diferențiat componentele principale ale bilanțului caloric și radiativ al suprafeței terestre și al stratului de aer inferior.

Tabelul 1- Temperatura medie anuală a aerului la stația meteorologică Ploiești în perioada 2007 – 2013

Tabelul 2. Temperatura minimă anuală a aerului la stația meteorologică Ploiești în perioada 2007 – 2013

Tabelul 3. Temperatura maximă anuală a aerului la stația meteorologică Ploiești în perioada 2007 – 2013

Valorile medii anuale ale nebulozitații cresc pe masură ce altitudinea se mărește, astfel în zona de câmpie cresc de la 5.5zecimi.

În cursul anului nebulozitatea are un maxim în timpul iernii, localizat în luna decembrie, ca rezultat al intensificării activității ciclonice deasupra bazinului Mării Negre și al fronturilor care îl însoțesc și un minim vara, când predomină timpul anticiclonilor.

Regimul anual al numărului de zile senine se caracterizează printr-un minim în lunile de iarna și un maxim la sfârșitul verii și începutul toameni, dar acest regim diferă și regional în funcție de condițiile locale specifice.

Numărul zilelor noroase este egal cu 120-130 anual. Aceste valori mai ridicate se datorează frecvențelor ,proceselor de cumulizare care au loc în regiunile respective. Regimul anual al zilelor noroase se caracterizează printr-un maxim în lunile de primavară și de la începutul verii și un minim în lunile de iarnă, dar acest regim diferă și regional, în funcție de condițiile atmosferice specifice acestora.

Numărul anual de zile cu cerul acoperit este mai mare de 125 zile. Regimul anual al zilelor cu nebulozitate mare se caracterizează printr-un maxim în lunile decembrie și ianuarie și un minim în luna august.

Tabelul 4. Cantitatea medie anuală de precipitații (mm) căzută, înregistrată la stația meteorologică Ploiești în intervalul 2007 – 2013

Vântul este un fenomen meteorologic vertical, deosebit de variabil în timp și spațiu, condiționat de contrastul baric orizontal creat în cadru circulației generale a atmosferei.

Vântul se caracterizează prin doi parametrii extremi de variabili în timp și spațiu: direcția din care bate vântul și viteza.

Caracteristicile regimului vântului de pe teritoriul României sunt în dependență de activitatea, poziția și extensiunea centrilor barici principali care afectează Europa.

În partea centrală a Câmpiei Române devin predominante vânturile de est și apoi cele de vest. Distribuția în cursul anului a vitezei vântului este dirijată de regimul circulației generale amosferice.

În general, se remarcă intensificarea vântului iarna, în cazul gradienților barici orizontali mari. Totuși, în acest anotimp, în cazul formațiilor barice anticiclonice, predomină timpul calm.

Capitolul 7. Caracteristici ale învelișului vegetal și edafic

Din punct de vedere biogeografic zona analizată aparține zonei de silvostepă înlocuită în prezent de culturi agricole.

Local au mai rămas areale ce păstrează o parte din flora original care cuprinde specii forestiere precum stejarul pedunculat, carpenul, ulmul salcâmul.

Sustratul arbustiv este alcătuit din porumbar, măceș și păducel.

Vegetația ierboasă este alcătuită din elemente stepice, precum: păius, firuta, mohor, costrei, pălămidă.

Microclimatul de luncă a creat condiții pentru dezvoltarea unor specii iubitoare de umiditate (hidrofile) care se grupează în asociații floristice formate din plop, salcie, rogoz, coada calului etc.

Solul reprezintă un suport de producție care se formează și evoluează în timp la suprafața litosferei datorită interacțiunii factorilor fizico – geografici și ai omului care intervine în procesul de formare a solului.

În această zonă regăsim următoarele tipuri de soluri: cernoziomuri cambice, argilo – aluvionale, brun-roșcate, iar în luncile care străbat câmpia și în zona de dragare apar suprafețe întinse cu aluviuni și soluri aluvionale, lacoviști și cernoziomuri freatic-umede.

Capitolul 8. Principalele trăsături ale cadrului social-economic

8.1. Populația

Potrivit recensământului realizat în anul 2011, populația municpiului Ploiești ajunge la circa 210000 locuitori, fiind în scădere față de recensământul anterior din anul 2002 când se înregistraseră circa 233000 locuitori.

Majoritatea locuitorilor sunt români în proporție de 91%, cu o minoritate de romi de circa 2,5%. Pentru 6,5% din totalul populației, apartenența etnică nu se cunoaște.

Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodoxi și anume un procent de circa 91%, în timp ce pentru un procent de aproximativ 7% din totalul populației apartenența confesională nu este cunoscută.

Figura 6. Evoluția populației la recensăminte

8.2. Profilul economic

În cadrul economiei, ponderea ceea mai mare revine industriei extractive,de prelucrare a țițeiului, și se cocsificare a cărbunelui, producerea, distribuția și transportul energiei electrice si energiei termice, a gazelor natural și a apei. Datorită potențialului economic, facilităților și stabilităților economice ale județului Prahova, lângă și în municipiul Ploiești, mari concerne multinaționale au ales să își dezvolte aici companiile românești. Dintre acestea amintim: Unilever, Timken, DBW, Cameron, Lukoil, Grupul Vivendi, Halewood.

De asemenea în parcul industrial Ploiești își desfășoară activitatea circa 60 de companii cu capital românesc, olandez, japonez, german, Italian, American, din domenii diverse de activitate, printer care producția de echipament pentru extracția petrolieră, producția de component electrice pentru autovehicule și motoare, fabricare de ambaleje, producție de betoane etc.

Industria construcțiilor și a materialelor de construcții reprezintă o ramură industrial ce s-a dezvoltat în zona studiată, în ciuda tuturor dificultăților cu care s-a confruntat, construindu-se atât în domeniul industrial dar și în domeniul locative. Se poate constata un trend ascendant continuu în această ramură industrial, dezvoltarea datorându-se mai ales datorită nenumăratelor firme străine care și-au deschis filial aici. Construcțiile localtive s-au dezvoltat și datorită impulsului creat pe piața imobiliară datorită programului guvernamental al Agenției Naționale pentru Locuințe.

Figura 7. Fabrica de echipamente petroliere de lângă Ploiești

Cu privire la materialele de construcție în afara multiplelor cereri care provin din industria constructivă, un argument ce a impulsionat acest domeniu îl constituie și nenumăratele lucrări de renovare ori modernizare.

În sectorul agricol și vegetal, culturile preponderente sunt: cereal pentru boabe, porumb și boabe, grâu și secară, plante uleioase, floarea – soarelui, cartofi, legume și pepeni etc. în zootehnice, septelul existent și producțiile animaliere realizate asigură disponibilul și pentru județele învecinate, dar și pentru export.

Datorită avantajelor de care beneficiază județul Prahova per ansamblu, și în special, municipiul Ploiești, comerțul a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă. Astfel că, în Ploiești, pe lângă o rețea dezvoltată de magazine en-detail, și-au deschis “porțile” și majoritatea lanțurilor multinaționale de supermarket-uri.

În ceea ce privește turismul, Ploieștiul n-a intrat în epoca modern cu un inventor architectonic bogat. Curțile lui Mihai Viteazul au existat doar în legendele locului, iar palatele Muruzeștiilor, destul de modeste, nu au rezistat decât aproximativ două decenii.

PARTEA A TREIA. RESURSELE DE APĂ

Capitolul 9. Apele curgătoare și caracteristicile lor hidrologice

9.1. Date generale privind cursurile de apă

Resursele de apă ale județului Prahova reprezintă totalitatea apelor de suprafață (râuri, lacuri, etc) și apele subterane din acest teritoriu.

Resursa de apă de suprafață se calculează pe baza debitului mediu multianual alături de debitele ce pot fi asigurate prin lacuri de acumulare sau alte lucrări de amenajare.

Întreg subbazinul hidrografic Prahova – Teleajen are o suprafață de 3738 km2, este cuprins între localitățile Predeal și Adâncata și face parte din bazinul Ialomița. Respectiva suprafață acoperă 79% din suprafața administrativă a județului Prahova.

Principalele râuri care constituie subbazinul Prahovei sunt Prahova și afluenții principali ai acestuia – Azuga, Doftana, Teleajen, Cricovul Sărat.

Județul Prahova are 104 de localități (2 municipii, 12 orașe și 90 de comune).

Alături de rețeaua de râuri, o serie de lacuri completează imaginea hidrografică a județului Prahova. Satisfacerea necesarului de apă pentru alimentarea cu apă potabilă și pentru activitatea industrială și agricolă se realizează și cu aportul lacurilor de acumulare Paltinu și la Măneciu.

9.2. Scurgerea lichidă

Scurgerea lichidă este un fenomen hidrologic complex determinat de interacțiunea factorilor naturali și antropici din arealul bazinului de recepție. Dintre factorii naturali (climă, geologie, relief, vegetație, soluri) cei mai importanți sunt condițiile climatice reprezentate, în special, prin precipitații, evaporație și temperatura aerului).

Prahova are un regim hidrologic nivo-pluvial (conform clasificării lui Musy, 2005), ce se caracterizează prin ape mari la sfirsitul primăverii (in mai) si prin ape mici iarna (in ianuarie). Un al doilea maxim se produce la sfirsitul toamnei, iar un al doilea minim la inceputul acestui

sezon. Pornind de la referințele bibliografice analizate, am putut constata rolul Carpaților pentru regimul hidrologic al Prahovei si al afluenților săi:

râurile care au izvoare la peste 2000 m altitudine au faza de ape mari în lunile mai sau în iunie; afluentul Valea Cerbului, al cărui bazin hidrografic est intergral carpatic și se întinde până la 2500 m altitudine, are alimentare nivală (Figura 1);

râurile care izvorăsc din Carpați, de la mai puțin de 2000 m altitudine, înregistrează faza de ape mari în luna aprilie;

râurile care izvorăsc din Subcarpați au faza de ape mari în luna martie.

Figura 8. Variațiile lunare ale debitelor medii ale râului Prahova și afluentul său Valea Cerbului.

Debitele maxime ale Prahovei se produc cu precădere în sezonul cald. Prahova a înregistrat debitul centenal pe 12 iulie 2005 la stația Prahova (766 m3/s) și pe 2 iulie 1975 la stația Adâncata (1220 m3/s). Aceste viituri ale Prahovei sunt asociate situaŃiilor

meteorologice de nord si de nord-est, conform clasificării lui Hess-Brezowski (Gerstengarbe

si Werner, 2005).

Debitul albiei pline este de 50 m3/s la Bușteni în Carpați, 233 m3/s la Câmpina în Subcarpați, 606 m3/s la Stănceștiîin Câmpia Ploieștiului, de 290 m3/s la Prahova la ieșirea din Câmpia Ploieștiului și de 278 m3/s la Adâncata în Câmpia Gherghiței (Tabel 1). Timpul său de revenire variază între 2,6 ani la Adâncata și 35 ani la Stăncești, ceea ce indică faptul că inundațiile fluviale ale Prahovei sunt relativ puțin frecvente.

Debitul la maluri pline este un parametru reprezentativ pentru analiza frecvenței inundațiilor numai la scara timpului actual, deoarece geometria albiei Prahovei poate evoluaîin timp.

Tabel 5. Valorile parametrilor intermediari și ai debitului albiei pline la secțiunile trasversale de pe Prahova luate în considerare.

Unde: A = suprafața secțiunii transversale a albiei pline (m2) ;

P = perimetrul secțiunii transversale a albiei pline (m) ;

R = raza hidraulică (m) ;

S = panta oglinzii apei (‰) ;

D50 = granulometria ;

n = coeficientul de rugozitate al lui Strickler ;

vm= viteza medie a apei (m/s) după Manning ;

Qb = debitul la albie plină (m3/s).

Tabel 6. Valorile puterii fluviale și puterii fluviale specifice în secțiunile transversale luate în considerare pentur râul Prahova.

Unde:

w = lățimea secțiunii transversale a albiei pline (m) ;

Ωb = puterea fluvială ce corespunde debitului la albie plină (W/m) ;

ωb = puterea fluvilă specifică ce corespunde debitului la albie plină (W/m2).

Prahova este un râu energic în Carpați, în Subcarpați și în Câmpia Ploieștiului (putere fluvială 100-250 W/m2), dar pierde această energie în Câmpia Gherghiței.

Figura 9. Relația dintre debitul albiei pline, lățimea albiei, panta oglinzii apei și puterea fluvială specific (în W/m2) propusă de Brookes (1988) și locul Prahovei în această relație.

Cel mai sintetic parametru cantitativ al scurgerii lichide îl constituie debitul mediu multianual. Acesta este la postul hidrometric Cheia de 0,785 m³/s. Volumul de apă mediu anual (Wan) al râului Teleajen la postul Cheia este de 28,6996 * 106 m3.

Debitele medii lunare prezintă cele mai mari valori în lunile de primăvară, atunci când topirea zăpezii se asociază adesea cu ploile căzute în această perioadă, și la începutul verii când se înregistrează valori mari ale cantităților de precipitații (Figura 3). Toamna și iarna valorile debitului sunt apropiate.

Tabel 7. Debitele medii lunare la stația hidrometrică Cheia (1950-1998)

Figura 10. Debitele medii lunare la s.h. Cheia (1950-1998)

Din analiza debitelor medii anuale la postul Cheia, pentru perioada de observație 1950-1998, se constată faptul că există ani în care valorile acestora sunt cu mult peste media multianuală (intervalul 1969-1985).

Există și ani în care, datorită unor cantități de precipitații reduse, debitul mediu a avut valori scăzute, sub 0,8 m3/s.

Tabel 8. Debitele medii anuale la stația hidrometrică Cheia

Figura 11. Debitele medii anuale la s.h. Cheia (1950-1998)

La postul hidrometric Gura Vitioarei debitul mediu multianual este de 5,57 m3/s, iar volumul mediu anual (Wan) este 175,7892*106 m3. Debitele medii lunare sunt cuprinse între 9,91 m3 în luna aprilie și 3,03 m3 în luna septembrie. Cele mai mari valori ale acestui parametru se înregistrează în lunile de primăvară ca urmare a cantităților mari de precipitații dar mai ales a topirii zăpezii. Toamna ca urmare a secetei caracteristice acestei perioade a anului, debitele medii lunare prezintă cele mai mici valori din timpul anului.

Tabel 9. Debitele medii lunare la stația hidrometrică Gura Vitioarei

Figura 12. Debitele medii lunare la s.h. Gura Vitioarei (1950-1998)În perioada 1950-1998, la postul Gura Vitioarei, în 24 de ani s-au înregistrat valori peste media multianuală, iar 25 au fost sub medie. Aceste variații de debit au avut la bază variațiile cantităților anuale de precipitații.

Tabel 10. Debitele medii anuale la stația hidrometrică Gura Vitioarei

Figura 13. Debitele medii anuale comparativ cu media multianuală, la stația Gura Vitioarei (1950-1998)

Ca urmare a factorilor care acționează asupra resurselor de apă de suprafață, la cele două stații hidrologice analizate cele mai mari debite se înregistrează, cum este și normal primăvara, iar cele mai mici toamna. Variații de debite prezintă și de la un an la altul ca urmare a condițiilor climatice specifice.

9.3. Scurgerea de aluviuni

Definită prin cantitatea de material solid transportat de ape, de pe suprafața unui bazin hidrografic, într-un interval de timp dat, scurgerea de aluviuni este un proces foarte complex, care desfășurat la scara timpului geologic a contribuit la formarea reliefului actual.

Pentru existența lui, este necesar să fie puse la dispoziția scurgerii liniare, materiale solide, cu diametre adecvate vitezei curentului, pentru ca apa, ca agent fluid, să exercite acțiunea de transport.

Fragmentarea materialelor se realizează prin procesele de meteorizație, adică prin totalitatea transformărilor fizice și chimice, pe care le suferă suprafața scoarței terestre sub acțiunea forțelor exogene în care includem apa, care acționează fizic și chimic, temperatura, plantele, animalele și chiar omul. Ca urmare a ponderii și interdependenței dintre aceste forțe, au loc procesele de dezagregare și de alterare care duc la formarea unui strat de material detritic, sursă pentru scurgerea de versant și de albie.

Apa, ca agent de eroziune și de transport, acționează asupra scoarței de alterare, pe o multitudine de căi. În primul rând, picăturile de ploaie la contactul cu solul exercită o acțiune de dislocare a particulelor de sol, care apoi, parțial sau total, vor fi antrenate de scurgerea de versant spre rețeaua de albii. Cantitatea de material antrenată este direct proporțională cu energia cinetică a masei de apă și invers proporțională cu rezistența pe care o opune substratul.

Intensitatea cu care se produce acest proces depinde de o mulțime de factori care acționează la suprafața bazinelor hidrografice, dintre care remarcăm: rezistența pe care o opune substratul prin tipurile de roci; scoarța de alterare rezultată și învelișul de sol format; textura solurilor și gradul lor de permeabilitate în raport cu pantele versanților; gradul de acoperire cu vegetație și modul în care aceasta asigură sau nu protecția solului.

Depinde apoi de cantitatea de precipitații, de caracterul și distribuția lor în timp, mai ales a celor torențiale, de rețeaua de albii și de pantele acestora în profil longitudinal și chiar de intervenția omului în peisaj, care poate influența intensitatea procesului de formare a scurgerii solide sau poate diminua acest proces. Este suficient, în acest sens, să amintim despăduririle versanților cu roci ușor friabile sau lucrările de combatere a eroziunii solurilor.

Producerea viituriilor li trăsăturile lor mai sunt determinate, în afară de condițiile climatice (vectorii de biotop) și de alți factori cum ar fi: permeabilitatea, gradul de umiditate, temperatura solului, vegetația, pantele albiilor și ale versanților, forma și suprafața bazinelor de recepție și caracteristicile albiilor.

Scurgerea de aluviuni în suspensie are cele mai mari valori în Subcarpați. Din cantitatea totală de aluviuni pe care o transportă Teleajenul, peste 80% provine din zona subcarpatică.

9.4. Principalele proprietăți fizice și chimice ale apelor curgătoare

Căldura sau energia calorică pe care o posedă orice corp este o formă de energie, care poate fi ușor trecută de la un corp la altul sau de la un mediu la altul, în cazul unei diferențe de potențial termic.

Ea este una dintre formele de energie internă, existentă la nivel molecular. Un vas cu apă, în care lichidul este în repaus complet, are totuși o energie internă care permite mișcarea browniană a moleculelor, dar care nu poate fi văzută. Desigur că viteza acestora este cu atât mai mare cu cât temperatura este mai ridicată. Când moleculele de apă au suficientă energie, pot părăsi suprafața lichidului prin procesul de evaporare. Pentru a aprecia starea termică a apei, se impune a cunoaște câteva noțiuni importante.

Căldura specifică a apei este cantitatea de căldură necesară ridicării cu 1grad C a temperaturii unei unități de un gram de masă.

Căldura latentă este cantitatea de căldură absorbită ori cedată în cursul modificării stării de agregare la presiune și temperatură constantă. Aceasta presupune că această căldură este absorbită ori eliberată numai la o transformare de fază. Cantitatea de căldură înmagazinată sau cedată de apă la trecerea de la o stare de agregare la alta are o foarte mare importanță în natură, cunoscut fiind rolul moderator pe care-l au masele de apă în ponderarea condițiilor climatice. Aceasta se explică prin faptul că masele de apă se încălzesc mai greu decât cele de uscat, dar au și capacitatea de a reține mai mult căldura și de a o ceda într-un timp mai îndelungat.

Energia calorică, pe care o posedă masele de apă de pe suprafața planetei, provine de la energia solară și de la cea geotermală. Ultima este mult mai mică și nu se realizează decât punctual, prin izvoarele calde și prin activitățile post – vulcanice sau vulcanice actuale. Cea mai mare pondere o are energia acumulată de masele de apă din radiația solară prin procesul de insolație, care însumează energia solară primită de o suprafață expusă, sub formă de radiație directă, difuză și de radiație a atmosferei.

Este cunoscut faptul că pentru emisfera nordică numai 47% din energia solară se primește la sol prin insolație directă și radiație difuză a cerului (Strahler, 1973). Această energie este absorbită și cedată diferit de masa de apă și de uscat, proces care mai depinde de latitudine și de altitudine. Prin influența factorilor meteorologici care își pun amprenta pe schimbul caloric dintre aer și apă se realizează și o legătură între temperatura apei din râuri și cea a aerului. Desigur că însușirile mediului acvatic de a se încălzi mai greu, dar și de a ceda mai greu căldura înmagazinată se reflectă și în variațiile spațiale ale regimului termic al apelor din râuri.

Diferența de încălzire dintre apă și uscat, în condițiile aceleiași insolații, se explică prin faptul că transparența masei de apă permite pătrunderea radiațiilor calorice la adâncimi mai mari, căldura fiind repartizată la un strat mai gros de apă. În schimb, solul fiind opac, căldura este reținută numai la suprafața lui și, ca urmare, aceasta ajunge la o temperatură mai mare. Apoi, masele apelor se amestecă prin circulația verticală și orizontală, în timp ce în sol nu pot avea loc astfel de mișcări.

Suprafața apei are o evaporare continuă și, ca urmare, este într-un process de răcire continuă, în timp ce la suprafața solului acest proces este mult mai moderat. O altă cauză a contrastului termic o constituie faptul că o masă de apă are nevoie de o energie de cinci ori mai mare, pentru a-și ridica temperatura cu același număr de grade, în comparație cu solul, care are o căldură specifică mult mai mică comparativ cu apa (Strahler, 1973). Măsurarea temperaturii apei se face cu ajutorul termometrului cu mercur, care are subdiviziuni din 0,2 în 0,2 grade. Pentru ca măsurătorile să fie reprezentative, se impune ca temperatura să fie măsurată în curentul apei și nu la maluri sau în locuri în care este vegetație, sau stagnează apa. Măsurarea se face prin introducerea verticală a termometrului, menținerea lui în curent, cel puțin 5 minute, după care se face citirea, ținând rezervorul termometrului în apă. Dacă termometrul are carcasă cu păhărel, se poate scoate din apă în momentul în care se face citirea, dar să nu fie prea mult expus la soare.

Măsurarea temperaturii încetează după 3 zile de la apariția primelor forme de gheață și se continuă după ce râul a fost eliberat de aceste formațiuni. La râurile cu adâncimi mari, măsurătorile se pot face cu sticla batimetrică sau cu o sticlă simplă.

Cu ajutorul unei astfel de butelii se recoltează proba de la adâncimea dorită, fie cu termometrul în butelie, fie se introduce după scoaterea probei și se așteaptă până se stabilizează mercurul, după care se citește temperatura. Măsurători mai rapide și mai precise se pot face și cu aparatură modernă cu senzori special adaptați la astfel de măsurători, cu afișaj electronic, valorile obținute putându-se nota sau stoca direct în calculator pentru prelucrare. De regulă, aceste observații se fac la stațiile hidrometrice de două ori pe zi, când se fac și citirile pentru niveluri.

În analiza regimului termic al apelor curgătoare și în variația lui în timp și în spațiu se impune a avea în vedere atât caracteristicile legate de dependența regimului termic al apelor de cel al aerului, cât și de particularitățile legate de volumul de apă, de caracteristicile scurgerii și ale secțiunilor transversale în profilul longitudinal (Figura 7). Astfel, în profil transversal, la râurile mici scurgerea, în funcție de debit, viteză și rugozitate, realizează repede o omogenitate a temperaturii apei.

Figura 14. Variația temperaturii apei și aerului (valori medii lunare multianuale) la stațiile hidrometrice Câmpulung Moldovenesc, pe râul Moldova (a), Cheia, pe râul Teleajen (b) și Giurgiu, pe fluviul Dunărea (c), 1. temperatura aerului, 2, temperatura apei (după Miță, 1986)

În regiunea de munte se constată că în sezonul cald al anului temperatura apei este mai mică decât cea a aerului, în schimb, în sezonul rece situația este inversă. În zona subcarpatică și de câmpie valorile temperaturii aerului și ale apei sunt foarte apropiate în prima jumătate a anului din martie până în iulie, după care, din august temperaturile apei se mențin la valori mai ridicate ca ale aerului . În cazul Dunării această caracteristică este și mai evident pentru cea de a doua parte a anului, când valorile temperaturii apei sunt sensibil mai mari.

Temperaturile extreme zilnice se produc cu o întârziere de 15 minute față de cele ale aerului, în funcție de debitul de apă. În profilul longitudinal al râurilor din zona studiată se remarcă o scădere a temperaturilor medii ale apelor, de la munte spre câmpie, ca urmare a zonalității verticale a temperaturii apei râurilor.

Apa înghețată, în stare cristalină, are moleculele aranjate într-o geometrie fixă și cu o mișcare vibratorie. Acestea, fiind imobilizate, nu au nevoie de energie și când trec în această stare eliberează în mediu un echivalent caloric de 80 cal/g. Gheața are o densitate de 0,916 g/cm3, fapt care-i permite întotdeauna să se mențină la suprafața apei, unde formează un strat protector, sub care temperatura este cuprinsă între 00 și + 40 C. Forța expansivă a apei înghețate este foarte mare, fapt ce explică spargerea conductelor. Din această cauză, plantele odată înghețate nu-și mai revin, deoarece la înghețarea apei se sparg membranele celulare ale țesuturilor și planta moare. Dată fiind legătura dintre temperaturile aerului și cele ale apelor

din râuri, o scădere a temperaturilor sub 00 C atrage după sine, în funcție de durată și modificări în regimul termic al apelor.

Figura 15. Temperatura medie anuală (grade C) a râurilor (după Geografia României I, Geografia fizică, 1983).

Capitolul 10. Apele subterane

Amplasarea geografică a județului Prahova, clima, cantitatea de precipitații, alcătuirea ineralogică și organică a solurilor, acțiunea plantelor și animalelor, a microorganismelor și, mai ales, activitățile umane diverse determină o influență semnificativă asupra apelor subterane.

Forajele executate în Prahova au arătat că există depășiri ale limitelor admise excepțional de STAS 1342/91 la indicatorii enumerați anterior. Acestea sunt amplasate în zona industrial Tătărani/Teleajen și în N-E Ploiești, zona Tinosu, zonele agricole Buda Palanca și Burias-Predești, precum și în zona solurilor sărăturoase (Adâncata, Fierbinți, Baba Ana). Toate aceste foraje au adâncimi sub 50 m.

Compoziția solurilor din regiune favorizează infiltrarea precipitațiilor (anul 2002 a avut un regim pluviometric însemnat cantitativ în raport cu anii precedenți). Totodată, infiltrarea apelor din unitățile hidrografice de suprafață determină variații în calitatea apelor subterane de tip freatic, comparativ cu apele de adâncime.

Principalele resurse de ape minerale din județ sunt:

apele bicarbonate, calcice, bromurate, sulfuroase: Sinaia

apele sulfuroase, sulfatate: Apostolache, Bertea, Brebu, Călugăreni, Ceptura, Vărbilău, Vâlcanești;

apele clorurate, sodice: Băicoi, Brebu, Călugăreni, Valea Doftanei, Mizil, Urlați-Orzoaia;

lacurile cu ape clorurate, sodice concentrate la Slănic, Telega.

10.1. Condiții hidrogeologice.

Datorită litologiei formațiunilor geologice la nivelul cuaternarului, zona studiată prezintă importanță sub aspectul posibilităților de circulație a apei.

Cele mai favorabile din acest punct de vedere sunt formațiunile constituiente ale comului aluvionar al Prahovei și depozitele de la partea superioară a complexului de vârstă Pleistocen inferior, descrise în literatura de specialitate sub numele de Stratele de Cândești.

Din punct de vedere hidrogeologic, prezintă interese doar formațiunile pliocen superioarem pleistocene și holocene.

10.2. Tipuri de acvifere

După dispunerea pe verticală, în cuprinsul conului aluvionar Prahova – Teleajen pot fi două compelexe acvifere:

Complexul acvifer superior, cu o dezvoltare relativ uniformă, dar cu grosimi variabile (până la 30 m) și având în bază o argilă negricioasă (care încheie suita stratelor de vârstă pleistocen superior), semnalată în general în toate forajele. Cantonat în depozitele aluvionare ale conului de dejecție, acest acvifer este constituit în general din pietrișuri, nisipuri și bolovănișuri, cu grosimi mari și frecvente intercalații argiloase. Nivelurile hidrostatice se situează la adâncimi variabile, funcție de cantitatea de precipitații, iar granulația rocilor magazin este grosieră. Coeficienții medii de filtrație sunt în general de peste 6-70 metri/zi, ajungând în unele zone chiar la 200-400 m/zi.

Complexul acvifer inferior, cantonat în depozite de vârstă Pleistocen și caracterizat prin prezența unor strate acvifere sub presiune, uneori chiar cu caracter artezian, la adâncimi cuprinse între 40 – 160 m. Aceste depozite au o dezvoltare largă în zonă, fiind formate din nisipuri grosiere, pietrișuri și bolovănișuri. În partea nordică a hidrostructurii predomină fracția grosieră, în timp ce spre sud aceasta se transformă în depozite din ce în ce mai fine.

10.3. Principalii parametri hidrogeologici

Corpul de apă subterană freatică, este de tip poros permeabil și este cantonat în depozitele conului aluvionar, de vârstă cuaternară.

Acviferul freatic este constituit dintr-o alternanță de nisipuri, pietrișuri și bolovănișuri cu structură încrucișată.

Stratul acvifer freatic care se dezvoltă în depozitele conului aluvionar apare ca un complex unitar, care prezintă unele caractere specifice prin dezvoltarea lenticulară a argilelor nisipoase.

Depozitele conului sunt constituite din nisip cu pietriș și bolovăniș, în alternanță cu argile și silturi cu structură încrucișată.

Figura 16. – Secțiune hidrogeologică longitudinală prin con (partea vestică)

Figura 17. Secțiune hidrogeologică longitudinală prin con (partea estică

Figura 18- Secțiune hidrogeologică transversală prin conul aluvionar Prahova-Teleajen (nord Ploiești)

Figura 19, Secțiune hidrogeologică transversală prin conul Prahova – Teleajen (sud Ploiești)

Sub complexul de pietrișuri și nisipuri se dezvoltă un alt complex litologic constituit dintr-o alternață de argile, nisipuri și pietrișuri. La sud de limita Târgșoru Vechi-Ploiești acest complex cantonează un orizont acvifer multistrat sub presiune (forajele care îl captează se manifestă artezian). Acviferul situat deasupra lui are nivel liber, aparținând genetic câmpiei de divagare. În zona cuprinsă între Prahova și Teleajen, stratul freatic are direcția de curgere orientată NV-SE.

Conul Prahova-Teleajen apare bine individualizat la contactul dintre zona de dealuri subcarpatice și câmpia propriu-zisă. Acest con face parte din câmpia piemontană care se dezvoltă în interfluviul râurilor Prahova și Teleajen și este cunoscut sub numele de câmpia piemontană a Ploieștilor, prezentându-se sub forma unei pâlnii care acoperă o suprafață de cca.600 kmp. Pe o lungime de aproape 30 km această subunitate morfologică înregistrează o diferență de nivel de 160 m, de la limita nordică la cea sudică, adică de la 320 m, cotă maximă, la 160 m, cotă minimă.

Alimentarea acviferului se face din NV și mai puțin dinspre N și NE.Panta hidraulică atinge valori de 8-9 ‰ în zona de nord (Aricești – Rahtivani – Stoenești), iar spre sud-est nu depășește 5 ‰.

În ceea ce privește schimbul de ape dintre apele de suprafață și cele subterane, se constată că până în dreptul comunei Târgșoru Nou, râul Prahova drenează apele din subteran, iar în aval de această comună schimbul de ape este invers, râul Prahova pierzând în depozitele conului aluvionar.

Raionarea apelor freatice, din punct de vedere al adâncimii nivelului hidrostatic, indică zone cu adâncimi ce încep cu valori mai mici de 5 m, până la ultima zonă unde adâncimea nivelului este mai mare de 45 m.

Întreaga suprafață a conului Prahova-Teleajen se poate separa, în funcție de nivelurile piezometrice, în două zone: o zonă sudică, unde adâncimile sunt mai mici,până la 10 m (în această zonă apar fronturile de captare CET și Tătărani-Teleajen); și – o zonă centrală și nordică, unde adâncimea atinge valori mai mari. Această zonă se caracterizează prin adâncimi mai mari de 10 m și care cresc treptat spre nord și nord vest, ajungând la 40- 45 m, în zona comunelor Nedelea, Cătunu și Păulești. Grosimea maximă a depozitelor conului este de 50 m, pe linia Zalhana – Strejnicu – Tătărani – Boereni – Cătunu, scăzând pe flancurile paleodepresiunii centrale, cât și la NV, în zona Aricești – Stoenești. Direcția generală de curgere este dominant NV-SE.

Un element hidrogeologic important al conului îl constituie linia de descărcare sub formă de izvoare pe aliniamentul Bărcănești – Ghighiu – Mimiu.

Cota minimă a nivelului hidrostatic este de 95 m în sud estul conului și crește treptat spre nord.

Parametrii hidraulici au următoarele valori: coeficienții de filtrație sunt cuprinși între 50-150 m/zi, transmisivitățile între 500 – 2000 m2/zi, iar debitele specifice sunt de 5-7 l/s. Alimentarea acviferului freatic se realizează din precipitații, iar descărcarea se face în primul rând către râuri și prin sistemele de exploatare a apelor subterane. Există, de asemenea, posibilitatea unei relații de schimb între acviferul freatic și cele două râuri Prahova și Teleajen

ceea ce permite schimbul de ape în ambele sensuri. Datorită grosimii reduse a stratului acoperitor (și chiar a lipsei acestuia) gradul de protecție este redus.

Diagramele Piper și Schoeller sunt executate după datele unor foraje aparținând Rețelei Hidrogeologice Naționale și după cele ale SC PROSPECȚIUNI S.A. Ele indică existența a două tipuri de apă amestecate în proporții diferite. Primul tip este cel bicarbonatat calcic specific corpurilor amplasate la sud de Carpații Meridionali, iar cel de-al doilea este clorosodic mai mult sau mai puțin sulfatat, specific corpurilor amplasate la sud de Carpații Orientali.

Figura 19.- Diagramele Piper și Schoeller efectuate pe baza analizelor chimice ale unor foraje

În cadrul acestui corp de apă subterană se observă diferențieri în ceea ce privește capacitatea de debitare. Analiza a fost realizată pe baza forajelor hidrogeologice existente în baza

de date a INHGA și se constată că zonele cu cele mai mari valori ale debitului specific (peste 30 l/s/m) sunt situate în partea sudică a conului aluvionar Prahova acolo unde depozitele poros-permeabile sunt constituite din pietrișuri și bolovănișuri și unde sunt localizate și principalele captări de apă.

Figura 20. Zonarea corpului de apă subterană ROIL15- Conul aluvial Prahova

Din analiza hărții utilizării terenului se constată că majoritatea suprafeței acestu corp de apă subterană (75%) este acoperită de terenuri arabile cultivate.

Figura 21. Utilizarea terenului pentru corpul de apă subterană ROIL15– Conul aluvial Prahova

Corpul de apă subterană freatică este de tip poros-permeabil, dezvoltat în lunca și terasele

râului Teleajen și este de vârstă cuaternară. Șesurile aluvionare și terasele dezvoltate în subzonele în care fundamentul este constituit din depozite romaniene și pleistocen inferioare, sunt destul de bine individualizate, dat în aceste subzone râurile pierd cantități însemnate de apă prin nisipurile și pietrișurile ce constituie Formațiunea de Cândești din sectorul de alimentare a acviferului de adâncime ce se dezvoltă în zona Măgurele-Băltești și la sud spre Câmpia Ploieștilor. Analiza hărții utilizării terenului indică faptul că cea mai mare parte din suprafața corpului de apă subterană este ocupată de terenuri cultivate.

Figura 22. Utilizarea terenului pentru corpul de apă subterană ROIL18 – Teleajen

Capitolul 11. Lacurile

11.1. Originea lacurilor și caracteristicile lor morfometrice

Lacurile prezintă o gamă variată de morfologii ale reliefului acestora. Orice cuvetă lacustră se individualizează printr-o zonă de țărm și una de adâncime. În regiunea de țărm, deosebim:

malul ca parte a uscatului care înconjoară lacul;

țărmul ca fiind arealul de contact dintre uscat și apă, care este în continuă modificare. El este constituit dintr-o parte uscată, una inundabilă care este acoperită cu apă numai la niveluri maxime și una subacvatică acoperită permanent. Bancurile de nisip litoral sunt constituite din material fin purtat și depus de valuri.

Figura 23.. Profil transversal prin regiune de a țărm a unui lac

Zona de adâncime se caracterizează printr-un relief sublacustru, cu mult mai uniform ca în cazul țărmului. Orice cuvetă lacustră se caracterizează însă printr-o serie de elemente morfometrice, dintre care remarcăm:

Suprafața lacului (Sl) este arealul ocupat de oglinda apei și care se poate determina cu ajutorul planimetrului. Desigur că suprafața oglinzii apei poate varia de la un anotimp la altul, în funcție de nivelul apei, astfel încât va fi mare la inundații și mai redusă la niveluri minime.

Lungimea lacului (L) reprezintă distanța dintre punctele extreme ale cuvetei lacustre, măsurată pe axa lacului.

Lățimea lacului (lmed) se calculează ca raport între suprafața (Sl) și lungimea lacului (L).

Se mai folosește și lățimea maximă, ca fiind distanța dintre cele mai îndepărtate puncte opuse pe lățime și lățimea minimă ca distanța dintre cele mai apropiate puncte de pe malurile opuse.

Sinuozitatea liniei de țărm depinde de lungimea perimetrului (P) și de forma lacului. Ca și în cazul bazinelor hidrografice, pentru coeficientul de formă se pot folosi mai multe formule.

Volumul lacului (V) sau cantitatea de apă stocată în cuveta lacului, se poate determina, cunoscând suprafața dintre izobate (F1, F2, F3,….Fn) și diferențele de nivel (h1, h2, h3,…..hn) dintre acestea.

Adâncimea medie (hmed) rezultă prin raportul dintre volumul (V) și suprafața lacului (Sl).

Se mai folosește și adâncimea maximă ca fiind cea mai mare adâncime pe care o are lacul analizat.

Forma lacurilor este un element important legat, în principal, de originea cuvetelor lacustre. Astfel, lacurile glaciare, cele situate în doline și cele din cratere vulcanice au o formă rotundă. Lacurile de, origine eoliană sunt semicirculare, cele instalate în grabene sunt alungite, iar cele care ocupă periferia glaciației continentale au forme neregulate. După forma cuvetelor lacustre, pe baza unui coefficient rezultat prin raportul dintre adâncimea medie și cea maximă, Neumann deosebește trei categorii de forme lacustre: lacuri cu cuveta conică, care au un coeficient de 0,333, cu cuvetă sinusoidală, cu 0,467 și elipsoidală, cu un coeficient de 0,666.

11.2. Caracteristici hidrologice: surse de alimentare, bilanț hidric, regimul nivelurilor, dinamica apelor, proprietăți fizice

Regimul termic este legat de condițiile climatice, dar un rol important îl au și gradul de salinitate, alături de forma cuvetei lacustre și de curenții de apă. Temperatura apei este determinată de temperatura aerului cu variațiile ei diurne, anotimpuale și anuale.Lacul sărat Slănic Prahova prezintă o temperatură maximă de 17 grade Celsius.

Alimentarea lacurilor se realizează din surse natural, deoarece lacurile își mențin calitățile terapeutice atâta timp cât principal sursă de alimentare rămâne pânza freatică.

Capitolul 12. Calitatea apelor

12.1. Calitatea apelor curgătoare

12.1.1. Sursele de poluare (naturale și antropice) și principalii poluanți

Unul din factorii perturbatorii, în situația apelor curgătoare îl constituie poluarea. Poluarea naturală apare drept urmare a încărcării apelor curgătoare cu suspensii de natură mineral, ca de pildă, nisip, argilă, clorură de sodium dizolvată ori de natură organic ca de exemplu resturi animale ori vegetale în descompunere.

Aceste procese sunt dăunătoare pentru mediul înconjurător în condițiile în care drept urmare a unor ploi puternice și de îndelungată durată, resturile și aluviunile în descompunere de pe suprafața uscată ajung în apă în cantități ridicate, și conduc astfel la diminuare fotosintezei plantelor acvative, și la diminuarea cantității de oxygen din ape.

12.1.2. Caracterizarea calității apei (pe baza indicatorilor fizico-chimici, din punct de vedere biologic și bacteriologic)

Evaluarea stării ecologice de calitate a râurilor din subbazinul s-a realizat în baza rezultatelor obținute din cadrul monitoringului elementelor fizicochimice, biologice și hidromorfologice, caracteristice fiecărui program de monitoring și este prezentată în Anexa nr. 1.

În ceea ce privește calitatea apelor râurilor din sub-bazinul Prahova, urmărind grupele regim de oxigen, nutrienți, salinitate, poluanți toxici de origine naturală și alți indicatori chimici relevanți comparativ cu anii 2007-2008, în anul 2009 se constată că:

indicatorii din grupa « regimului de oxigen » s-au modificat foarte puțin față de anul 2008: a scăzut ușor numărul de km din clasa I-a și a crescut cel din clasa a II-a de calitate, iar cel din clasele a III-a, a IV-a și a V- a rămas același.

la grupa «nutrienți», calitatea apelor de suprafață nu s-a modificat în perioada 2007-2009.

pentru indicatorii din grupa «salinitate», numărul de km din clasa a I-a a crescut foarte puțin în timp ce tronsoanele de râu care s-au încadrat în clasele de calitate a II-a și a III-a au scăzut ușor, iar numărul de km din clasa a V-a a ramas constant.

la indicatorii din grupa «PTSON» (poluanți toxici specifici de origine naturală) se constată o îmbunatățire față de anii trecuți și anume în anul 2009 toate cursurile de apă s-au încadrat în clasa a I-a si a II-a de calitate.

pentru grupa «AICR» (alți indicatori chimici relevanți) se observă o ușoară imbunătățire a calității apelor comparativ cu perioda anterioară, s-a marit numărul de km din clasa I-a iar cel din clasa a III-a a scăzut.

Pentru toate aceste grupe, numărul de km de clasa a V-a sunt în inferioritate netă față de celelalte clase și au o anumită constanță de la un an la altul.

Evaluarea stării chimice a râurilor s-a făcut pe baza rezultatelor analizelor la elementele și standardele de calitate pentru stabilirea stării chimice a apelor de suprafață conform Ordinului nr. 161/2006.

Pentru majoritatea secțiunile analizate s-a stabilit stare chimică necorespunzătoare, încadrarea s-a facut după indicatorii grupei „substanțe periculoase relevante” și „prioritar/prioritar periculoase”, rezultand o situație mai bună față de anii trecuți când nici o secțiune nu a fost corespunzătoare.

Analizând datele obținute, numai 5 secțiuni au atins starea chimică bună, restul au fost necorespunzătoare pentru că s-au înregistrat depășiri în 36 de secțiuni la fracția dizolvată de la metale grele (Cu, Ni și Pb) și în 5 secțiuni la PAH (hidrocarburi aromatice polinucleare) situate în aval pe râurile:

Doftana- aval Campina, Prahova la Tinosu,

Teleajen la Moara Domneasca,

Cricovul Sarat- aval Ciorani i

Dambu la Goga.

12.2. Calitatea apelor subterane

Sursele de poluare

Contaminarea cu hidrocarburi a terenurilor și apelor subterane din vecinătatea rafinăriilor în Județul Prahova constituie una din cele mai mari probleme ale protecției mediului.

Metodologiile de cercetare a poluării cu hidrocarburi includ o varietate largă de tehnici complementare de investigații directe (foraje de cercetare, carotaje mecanice, măsurători ale parametrilor de curgere)

Sistemul de monitoring reprezintă un sistem complex de achizțtie a datelor privind calitatea mediului, obținute pe baza unor măsurători sistematice, de lungă durată, la un ansamblu de parametri indicatori, care să asigure posibilitatea controlului poluării.[1]

În județul Prahova, poluarea cu produse petroliere se datorează, în principal proceselor tehnologice desfașurate în cele 5 rafinării din județ, activității de extracție țiței, transportului de țiței și de produse petroliere finite prin conducte și scurgerilor accidentale din conducte1e de transport, având drept cauze vechimea conductelor și spargerea acestora in scopul efracției.

Aspectul particular al poluării apelor subterane cu țiței și produse petroliere pentru România constă in aceea că este un fenomen cu o istorie de peste 100 de ani, care a debutat odată cu inceperea exploatării zăcămintelor de țiței in zona văii Prahovei și cu apariția și dezvoltarea industriei prelucrătoare de țiței.

Astfel, orașul Ploiești a fost, timp de decenii, cel mai mare centru de prelucrare a țițeiului din România, aici funcționând inainte de cel de-al doilea război mondial 12 rafinănrii de diverse capacitați, care insumau 78% (4,6 milioane tone/an) din cantitatea totală de țitei prelucrată in România.

Odată cu trecerea timpului poluarea s-a extins, fiind generată de scurgerile din instalații, parcuri de rezervoare, rampe de incărcare – descărcare, stații de pompare, conducte subterane, rețele de canalizare, bataluri pentru depozitarea reziduurilor.

Un vârf al acestui fenomen a fost atins in timpul celui de-al doilea război mondial, odată cu bombardarea masivă a rafinariilor din vecinătatea Ploieștiului, fapt care a condus la scurgerea unor cantități importante de produse petroliere in sol și, indirect, in ape1e subterane de mică adâncime.

Calitatea apelor subterane (pe baza analizei indicatorilor fizico-chimici și bacteriologici).

Compoziția apelor subterane, aferentă forajelor studiate, cu amplasamentul acviferului sub 50 m, este mult influențată de compoziția solurilor, regimul hidrografic, relief, condiții meteorologice și de activitățile umane (industrie, agricultură, activități turistice, lucrări de infrastructură).

Cele mai seminificative depășiri s-au înregistrat indicatorii: amoniu cloruri, fier și mangan. Concentratiile ridicate de fier și mangan pot proveni din dizolvarea rocilor bogate în sărurile acestor metale și, în absența pompărilor periodice, din contactul prelungit cu tubulatura metalică a forajului.

Conținutul ridicat de substanțe la indicatorii cloruri, amoniu, azotați și substanțe organice este rezultatul descompunerilor organice din sol, spălării terenurilor agricole (fertilizate cu îngrășăminte chimice în perioadele anterioare) de către apele meteorice și temperaturilor ridicate dar și a lipsei zonei de protecție în jurul forajelor.

Din totalul de 36 de foraje monitorizate se pot aprecia orientativ posibilitățile de utilizare a apelor subterane din zonele unde sunt amplasate forajele de observație, astfel: aproximativ 21 (60%) din foraje sunt potențial potabile, și 15 (40%) nepotabil ce pot fi folosite în scop industrial.

Calitatea apei lacurilor

Principalele surse de poluare a lacurilor

Procesul de colmatare a lacurilor se datorează depunerii de material transportat de apele curgătoare întru bazin care determină scăderea volumului de apă ce se poate stoca. Se poate defini astfel colmatarea ca fiind procesul de umplere în mod natural a unui bazin oceanic, lacustru, marin, prin aluvionare.

12.3.2. Calitatea apei lacurilor (pe baza analizei indicatorilor fizico-chimici și bacteriologici). Eutrofizarea lacurilor.

În cursul anului 2009 au fost analizate, din punct de vedere fizico – chimic și biologic, lacurile de acumulare Paltinu și Măneciu.

Lacul Baia Miresei-Slănic nu s-a monitorizat la indicatorii de calitate solicitați datorită salinității ridicate a apei.

Lacul Paltinu este situat pe cursul râului Doftana, are o suprafață de 275 ha și un volum la NNR este 56 mil.mc, iar lacul Măneciu este situat pe râul Teleajen, are o suprafață de 192 ha și un volum de apa la NNR de 50 mil.mc.

Cele două lacuri de acumulare sunt folosite ca amenajări complexe: alimentare cu apă potabilă, atenuarea viiturilor, producere de energie, etc.

Evoluția apei lacurilor s-a urmărit în timp (4 campanii), în două secțiuni: mijloc lac- zonă fotică și baraj lac-zonă fotică.

Prelucrarea datelor s-a realizat conform Indrumarului metodologic pentru supravegherea evoluției trofice a lacurilor de acumulare și lacurilor naturale ICIM 1995, iar rezultatele s-au exprimat prin densitatea organismelor (nr.ex./l), biomasa (mg/l), și grad de trofie (pentru probele biologice); Standardul Roman SR ISO 10260/1996 (pentru clorofila “a” – rezultatele s-au exprimat în μg/l).

Încadrarea lacurilor în clase de calitate s-a făcut în baza datelor stocate în programul Qual 2008 și în conformitate cu Ordinului nr.161/2006 pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calității apelor de suprafață în vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă.

Din punct de vedere fizico-chimic, clasa de calitate este a I-a, pentru cele două lacuri. Pentru aprecierea stadiului trofic al lacurilor s-au analizat valorile indicatorilor specifici procesului de eutrofizare: azotul mineral total, fosforul total, clorofila ’’a’’, biomasa fitoplanctonică, alături de organismele indicatoare fito planctonice.

În ceea ce privește lacul Paltinu, studiind variația indicatorilor pentru aprecierea ritmului de eutrofizare, observăm că valorile găsite atât la azotul mineral total, cât și la fosforul total sunt caracteristice stadiului mezotrof.

Biomasa fitoplanctonică a înregistrat o valare maximă de 4,31 mg/l în luna iunie -secțiunea baraj lac – zonă fotică și una minimă 0,63 mg/l în luna octombrie secțiunea baraj lac- zonă fotică. In functie de valoarea medie a biomasei 2,39 mg/l, lacul s-a încadrat în stadiul trofic oligotrof. Clorofila “a” a încadrat acumularea din punct de vedere trofic în categoria lacurilor ultraoligotrof, având o medie anuală de 0,55 g/l.

Din punct de vedere al gradului de eutrofizare, clasa de calitate globală a lacului Paltinu este mezotrof.

La lacul Măneciu, azotul total înregistrează pe parcursul recoltărilor valori caracteristice stadiului eutrof, iar în ceea ce privește fosforul total, valoarea se încadrează în stadiul mezotrof.

Biomasa fitoplanctonica a înregistrat o valoare maxima de 4,78 mg/l în luna august, secțiunea baraj lac-zona fotică și una minimă 0,88 mg/l în luna aprilie secțiunea baraj lac-zonă fotică. In functie de valoarea medie a biomasei 2,73 mg/l, lacul s-a încadrat in stadiul trofic oligotrof. Clorofila “a” a încadrat acumularea din punct de vedere trofic în categoria lacurilor mezotrofe, având o medie anuală de 1,11 g/l.

Clasa de calitate globală a lacului Măneciu este mezotrof din punct de vedere al gradului de eutrofizare.

Încadrarea pe clase de calitate din punct de vedere fizico-chimic a lacurilor:

PARTEA A PATRA. GESTIONAREA APEI ÎN MUNICIPIUL PLOIEȘTI

Capitolul 13. Alimentarea cu apă

13.1. Sursele de alimentare și caracteristicile lor

Alimentarea cu apă a unui centru populat, în cazul general, cuprinde construcții pentru captarea, tratarea, înmagazinarea, aducțiunea, distribuția și pomparea apei. Schema de alimentare cu apă a unui centru populat din zona de câmpie este prezentată în figura 23.

În malul râului sunt prevăzute construcțiile de captare LC. Stația de pompare SPC este amplasată după captare și ridică apa la stația de tratare ST.

După ce își îmbunătățește proprietățile în stația de tratare, apa trece în rezervorul îngropat RI. Pompele de distribuție din stația de pompare SPD, trimit apa tratată din rezervorul îngropat la castelul de apă C, prin conductele de transport LA.

Apa trece apoi în rețeaua de distribuie RD, care face parte din sistemul de distribuție. Rezervorul îngropat este o construcție de înmagazinare și constituie un depozit intermediar între stația de tratare, care poate funcționa în flux continuu și stația de pompare de distribuție, care poate funcționa și intermitent.

Castelul de apă face parte tot din categoria construcțiilor de înmagazinare având rolul de a stoca apa în rezervor când debitul de apă furnizat de stația de pompare este mai mare decât debitul consumat în rețeaua de distribuție, sau de a completa debitul atunci când pompele de distribuție funcționează cu un debit mai mic decât cel necesar în rețea.

Liniile piezometrice (de sarcină) indică presiunea în diferite instalații. Nivelurile cele mai defavorabile pentru pompe sunt N1 și N2, respectiv N3 și N4. Pompele se pot amplasa și în aceeași clădire. Schema de alimentare cu apă de izvor a unui centru populat amplasat într-o vale este redată în figura 24. Diferența H1 dintre cotele terenului din punctele extreme de consum din centrul populat, este mai mică de 30…40 m, iar în punctele defavorabile există clădiri cu 1…5 etaje.

Izvorul I trimite apă de calitate ireproșabilă în mod constant în rețeaua de distribuție. Conducta de aducțiune trece prin rețeaua de distribuție și face parte din această rețea pe traseul 1-2.

Contrarezervorul R reglează debitele și presiunile din rețea. În anumite ore din zi debitul izvorului este mai mare decât consumul din rețeaua de distribuție și atunci surplusul de apă trece în contrarezervor. Acest surplus de apă trece de la contrarezervor la rețeaua de distribuție în orele în care izvorul nu poate acoperi singur tot consumul de apă din rețeaua de distribuție. In contrarezervor se înmagazinează și apă pentru incendii.

Pe traseul de la R la 2 conducta poate fi simplă sau dublă. Valoarea H' nu trebuie să depășească 60 m col. apă, pentru ca să nu se deterioreze instalațiile interioare din clădiri și să nu se producă pierderi prea mari de apă, la valori mai mari utilizându-se conducte și armături corespunzătoare.

Figura 23. Schema de alimentare cu apă de râu

Figura 24. Schema de alimentare cu apă de izvor

Figura 25. Schema de alimentare cu apă pe zone

13.2. Sistemul de alimentare cu apă

Alimentarea cu apă a municipiului Ploiești se face atât din surse de apă subterană, cât și din ape de suprafață.

Pe raza municipiului există 219 foraje din care 177 aparțin agenților economici, 42 fiind destinate pentru consumul populației, cu debitul exploatat de aproximativ 810 l/s.

În conul aluvionar Prahova – Teleajen sunt concentrate 172 foraje de apă. Potențialul stratului acvifer este de aproximativ 7700 l/s, debitul instalat fiind de 6800 l/s, iar cel exploatat de 1600 l/s.

Râurile Doftana și Teleajen reprezintă sursele de apă de suprafață care asigură alimentarea cu apă a 50% din consum, cu un debit de 800 l/s.

Alimentarea cu apă potabilă și menajeră (necesități, consumuri, etc.). Estimarea cerințelor de apa potabilă

Calitatea apei potabile este asigurată de Compania Națională Apele Române în S.G.A. Prahova prin stațiile de tratare Voila, Văleni și Nod Hidrotehnic Movila Vulpii.

Pentru acoperirea deficitului de apă al municipiului Ploiești au fost executate încă două racorduri, unul din aducțiunea Movila Vulpii – Brazi și celălalt din aducțiunea Movila Vulpii în Teleajen, ambele aparținând Companiei Naționale Apele Române – S.G.A. Prahova.

Prin aceste racorduri există posibilitatea suplimentării debitului cu încă 800 l/s.

Municipiul Ploiești este canalizat în sistem unitar și în sistem divizor.

Din 864 străzi totalizând 268 km, doar 512 străzi au canalizare, în lungime de 183,7 km.

Disfuncționalități:

rețeaua de canalizare este subdimensionată;

stația de epurare municipală este depășită, dispunând numai de treaptă de epurare mecanică;

stațiile de preepurare și epurare ale industriei petrochimice au în general o funcționare bună, dar neuniformă și se impune controlarea permanentă pentru asigurarea funcționării corecte a acestora.

Alimentarea cu apă industrială

Pentru satisfacerea altor nevoi, în cadrul Municipiului Ploiești, cum ar fi: stropitul străzilor și al spațiilor verzi, spălatul piețelor și al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor și consumul tehnologic al unităților industriale, se va utiliza cu precădere apa industrială.

Apa industrială sau apa cu caracter nepotabil este asigurată prin sisteme publice de alimentare cu apă industriala sau prin sisteme individuale realizate și exploatate de agenții economici.

Este interzisă orice legătură sau interconectare între sistemele de alimentare cu apă potabilă si sistemele de alimentare cu apa industrială.

Disfuncționalități în alimentarea cu apă

Disfuncționalități:

rețeaua de canalizare este subdimensionată;

stația de epurare municipală este depășită, dispunând numai de treaptă de epurare mecanică;

stațiile de preepurare și epurare ale industriei petrochimice au în general o funcționare bună, dar neuniformă și se impune controlarea permanentă pentru asigurarea funcționării corecte a acestora.

Capitolul 14. Sistemul de canalizare

14.1 Structură, caracteristici, epurare

Sistemul de canalizare al Municipiului Ploiești trebuie să asigure, cu precădere, colectarea, transportul, epurarea sș evacuarea într-un receptor natural a apelor uzate provenite de la utilizatorii serviciului de alimentare cu apă, precum și a apelor pluviale sau de suprafață colectate de pe teritoriul municipiului.

Nămolurile care provin din stațiile de tratare a apei, din sistemul de canalizare și din stațiile de eupurare a apelor uzate de pe teritoriul Municipiului Ploiești sunt tratate și prelucrate în vederea deshidratării, neutralizării, depozitării controlate ori valorificării, conform prevederilor legale în viogare, cu privire la protecția și conservarea mediului, respective a igienei și sănătăției populației.

14.2 Disfuncționalități în sistemul de canalizare

Principalele disfuncționalități ale sistemului de canalizare din Municipiul Ploiești sunt următoarele:

Absența canalizării în anumite zone provoacă disconfort edilitar;

Rețeaua de canalizare este în mare măsură subdimensionată;

Stația de epurare municipală este fundamental depășită;

Stațiile de preepurare și epurare a industriei au în general o funcționare neuniformă, evacuând poluanți interziși în canalizarea existentă.

Capitolul 15. Alte folosințe ale apei

15.1. Irigații

Apa uzată procesată în stație poate fi folosită în agricultură pentru irigații, dacă îndeplinește caracteristicile și compoziția dacă sunt prevăzute de lege.

Apa de spălare de la filte poate fi folosită în scopuri industrial sau pentru irigații, în situația în există utilizatori, însă doar pentru tratare.

15.2. Navigație

Pe teritoriul Municpiului Ploiești nueste utilizată apa în scopuri navigabile.

Capitolul 16. Lucrări de prevenire și combatere a efectelor distructive ale apei

16.1. Apărarea împotriva inundațiilor

Apele pluviale și de suprafață din intravilanul Municipiului Ploiești se pot evacua prin rețeaua de canalizare realizata in sistem unitar.

În programele anuale de verificări, operatorul trebuie să prevadă verificarea și curățarea periodică a rețelei de canalizare.

Operatorul are obligația să întrețina curate gurile de scurgere-colectare a apelor meteorice și stradale, scop în care va efectua verificări și curățări periodice. În cazul ploilor torențiale operatorul va lua măsuri de intervenție în locurile inundate.

În cazul în care se constată producerea sistematică de inundații în anumite puncte ale rețelei de canalizare, operatorul împreună cu autoritățile administrației publice locale vor lua măsuri de redimensionare a conductelor rețelei de canalizare, multiplicare și/sau repoziționare a gurilor de scurgere-colectare.

Curățarea rigolelor și gratarelor, pentru asigurarea scurgerii apelor rezultate din topirea zăpezilor, se asigură prin grija operatorului serviciului de salubrizare, în conformitate cu prevederile regulamentului serviciului de salubrizare.

Curățarea gurilor de scurgere, cu depozit și sifon, guri de scurgere specifice rețelei în procedeu unitar, se face în Municipiul Ploiești în mod obligatoriu înaintea sezonului ploios și după ploi puternice pentru a se putea depista care sunt gurile inactive.

În timpul operației de curățare, nămolul îndepărtat manual nu se va depozita direct pe trotuar, ci în saci de plastic, care vor fi transportați la terminarea operației la stația de epurare a apelor uzate.

După curățarea mecanică, gura de scurgere se spală, cu apă din cisternă, pentru îndepărtarea urmelor de nămol și asigurarea umplerii gurii cu apă pentru realizarea închiderii hidraulice.

16.2. Combaterea excesului de umiditate

Studiile și cercetările cu privire la situația terenurilor agricole afectate de exces de umiditate au arătat că acestea cuprind o suprafață de 5,53 milioane de hectare, din care 2,53 milioane de hectare sunt situate în luncile inundabile ale râurilor, iar 3 milioane de hectare reprezintă terenuri grele și areale depresionare cu drenaj natural neasigurat.

Excesul periodic de umiditate în sol afectează circa 3,8 milioane ha, dintre care, o mare parte este situată în perimetrele cu lucrări de desecare-drenaj (3,2 milioane ha) și care nu funcționează cu eficiența scontată.

Periodic, sunt inundate o serie de perimetre din areale cu lucrări de îndiguire vechi sau ineficiente, neîntreținute, înregistrându-se pagube importante prin distrugerea gospodăriilor, culturilor agricole, distrugerea șeptelului, a căilor de comunicație și pierderi de vieți omenești.

În vederea înlăturării excesului de umiditate din sol și de la suprafața acestuia s-au realizat în Municipiul Ploiești numeroase lucrări de desecare și drenaj, acestea fiind localizate cu precădere în zonele joase, caracterizate de o evoluție istorică cât și de o dezvoltare social – culturală.

Capitolul 17. Aspecte privind protecția și conservarea resurselor de apă

17.1. Cadrul legislativ și instituțional

Conform prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea public central din domeniul apelor elaborează strategii și politici naționale în domeniul gospodăririi apelor, stabilește regimul de utilizare a resurselor de apă, indifferent de forma de proprietate și asigură coordonarea și controlul aplicării prevederilor legale, interne și internaționale în domeniu

Referitor la instituțiile care au ca responsabilitate protecția și conservarea resurselor de apă în Municipiul Ploiești enumerăm:

S.C.Apa Nova Ploiești S.R.L

Primăria Municipiului Ploiești,

S.C Rosal Grup S.R.L

17.2. Măsuri concrete pentru protecția și conservarea calității apelor mediului

Măsurile concrete întreprinse la nivelul Municipiului Ploiești referitor la protecția și conservarea apelor sunt următoarele:

Epurarea – reprezintă procesul complex de reținere și neutralizare a substantelor daunatoare dizolvate, în suspensie sau coloidale prezente în apele uzate industriale sau menajere în stații epurare pentru redarea lor în circuitul apelor de suprafața la parametrii avizați de normele în vigoare.

Stațiilor de epurare a apelor uzate au o schemă de organizare asemănătoare, majoritatea fiind construite pe orizontală. Procesul de epurarea este realizat prin trei faze de epurare, mecanică, chimică și biologică în vederea obținerii unui randament ridicat de îndepărtare a impurităților existente în apele reziduale brute. Se disting două treapte de epurare: primară, mecanică, o treaptă secundară, biologică și la unele stații și o treapta terțiară ‐ biologică, mecanică sau chimică.

Figura 25. Schema unei stații de epurare a apei menajere din Municipiul Ploiești

Concluzii

Pentru a concluziona cu privire la gestionarea apei în cadrul Municpiului Ploiești am elaborat o analiză SWOT cu privire la aceste aspecte. Din analiza întreprinsă au reieșit următoarele:

Puncte tari

Rețea de alimentare cu apă potabilă

Rețele de alimentare cu apă rehabilitate prin programul SAMTID;

Localități rurale din zona metropolitan a Municpiului Ploiești alimentate cu apă prin lucrări finanțate prin programul SAPARD;

Proiecte de alimentare/extindere/modernizare/reabilitare a rețelelor de apă în execuție sau depuse în vederea obținerii finanțării.

Localități rurale din zona metropoliatană a municpiului Ploiești în care s-au realizat rețelele de canalizare și stații de epurare finanțate prin programele PHARE și SAPARD.

Puncte critice

Stații de tratare a apei care necesită modernizare;

Vechimea și gradul de uzură a rețelelor de alimentare cu apă

Slaba dezvoltare a rețelei de canalizare a apelor uzate în mediul rural (în 20 localități rurale din zona metropolitan a Municipiului Ploiești funcționează sisteme de canalizare cu lungimea sub 10 km.);

Resursele limitate ale localităților pentru realizarea rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare.

Oportunități

Surse de alimentare cu apă disponibile, în curs de valorificare;

Existența operatorului unic S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. având ca obiect de activitate: producerea, transportul și distribuția apei potabile, precum și gestionarea apei uzate;

Extinderea ariei de operare a operatorului unic și în localitățile rurale din zona metropolitan a municipiului Ploiești;

Surse de apă aflate în proprietatea Consiliului Județean

Gruparea zonală a operatorilor de servicii publice pentru a fi mai competitivi în raport cu alți operatori.

Amenințări

Interesul capitalului privat este insuficient comparativ cu nevoile de investiții în acest sector;

Pericolul neconformării cu Directivele în domeniu.

Pericolul neconformării Directivelor Uniunii Europene privind gestiunea completă a apei.

Bibliografie

Alexeeva L.I.,Andreescu I.,Bandrabur T., Cepalîga A.,Ghenea C.,Mihăilă N.,Trubihin V. (1983) – Correlation of the Pliocene Deposits in the Dacic and Euxinic Basins. Anuarul Inst.Geol.al României, vol. LIX, Lucr.Congr. XII al Asoc. Carpato-Balcanice

Coteț P. (1964), Unele aspecte ale reliefului dezvoltat pe loess și depozite loessoide, Com. Geogr., SSNG, III, București

http://economie.hotnews.ro/

http://mihai.cochinescu.com/2010/04/ploiesti-centrul-istoric-in-1975.html

http://www.ploiesti.ro/

http://www.prahova-noastra.wgz.ro

Prima pagina

http://www.tourismguide.ro/

Institul Național de Statistică, ww.insee.ro

Ion Zăvoianu, (2006), Hidrologie, Ed. Fundației România de Mâine, București

Kukla, J., (1970), Correlations between loesses and deep-sea sediments. Geol. Foeren. Stockholm Foerh.

Liteanu E. (1961), Cercetări geologice și hidrogeologice în Câmpia Română, București

Maher, B. (1998), Magnetic proprieties of modern soils and Quaternary loessic paleosols: paleoclimatic implications, Paleogeogr,. Paleoclimatolo., Paleoecol., 137

Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, www.mmediu.ro/

Mutihac V, Stratulat Maria, Fechet Roxana (2004), Geologia României, Ed. Didactică și Pedagogică

Mutihac V, Stratulat Maria, Fechet Roxana (2004), Geologia României, Ed. Didactică și Pedagogică

Paraschiv D. (1965), Din evoluția paleogeomorfologică a Câmpiei Române, ASUCI-SN-GG, XI, Iași

Paul D. Popescu,(2000), Municipalitatea ploieșteană: istorie și actualitate, Editura Noel Computers

pe-harta.ro

Sevastos, Mihail, (2002),Monografia orașului Ploiești, Editura Fundația Europeană Titulescu, Ploiești

Bibliografie

Alexeeva L.I.,Andreescu I.,Bandrabur T., Cepalîga A.,Ghenea C.,Mihăilă N.,Trubihin V. (1983) – Correlation of the Pliocene Deposits in the Dacic and Euxinic Basins. Anuarul Inst.Geol.al României, vol. LIX, Lucr.Congr. XII al Asoc. Carpato-Balcanice

Coteț P. (1964), Unele aspecte ale reliefului dezvoltat pe loess și depozite loessoide, Com. Geogr., SSNG, III, București

http://economie.hotnews.ro/

http://mihai.cochinescu.com/2010/04/ploiesti-centrul-istoric-in-1975.html

http://www.ploiesti.ro/

http://www.prahova-noastra.wgz.ro

Prima pagina

http://www.tourismguide.ro/

Institul Național de Statistică, ww.insee.ro

Ion Zăvoianu, (2006), Hidrologie, Ed. Fundației România de Mâine, București

Kukla, J., (1970), Correlations between loesses and deep-sea sediments. Geol. Foeren. Stockholm Foerh.

Liteanu E. (1961), Cercetări geologice și hidrogeologice în Câmpia Română, București

Maher, B. (1998), Magnetic proprieties of modern soils and Quaternary loessic paleosols: paleoclimatic implications, Paleogeogr,. Paleoclimatolo., Paleoecol., 137

Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, www.mmediu.ro/

Mutihac V, Stratulat Maria, Fechet Roxana (2004), Geologia României, Ed. Didactică și Pedagogică

Mutihac V, Stratulat Maria, Fechet Roxana (2004), Geologia României, Ed. Didactică și Pedagogică

Paraschiv D. (1965), Din evoluția paleogeomorfologică a Câmpiei Române, ASUCI-SN-GG, XI, Iași

Paul D. Popescu,(2000), Municipalitatea ploieșteană: istorie și actualitate, Editura Noel Computers

pe-harta.ro

Sevastos, Mihail, (2002),Monografia orașului Ploiești, Editura Fundația Europeană Titulescu, Ploiești