Gestionarea Durabila a Padurilor

Gestionarea durabila a padurilor

Conceptul de gestionare durabilă a pădurilor a fost promovat in anul 1992 la Conferința Mondială pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro la nivel mondial în mod categoric și pertinent, în conceptul preocupărilor și documentelor privind conceptul de dezvoltare durabilă.

Identificarea functiilor social-economice ale padurilor si a bazelor de amenajare

Caracterul functiilor sociale de protectie ale padurilor a fost analizat prin prisma teoriei marxiste asupra valorii, formulandu-se urmatoarele:

-functiile sociale de protectie a;e padurilor eprezinta insusiri naturale ale acestor, concretizate printr-o serie de influente utile asupra omului si mediului inconjurator

-insusirile naturale ale padurilor de a produce lemn si influente utile asupra omului si mediului inconjurator, dau padurii calitatea de util si valoare de intrebuintare, de bun economic

-deoarece de aceste insusiri utile beneficiaza nu detinatorii lor, ci intreaga societate omeneasca, padurile reprezinta o valoare de intrebuintare sociala

-influentele pe care le exercita padurile nu sunt altceva decat manifestari ale insusirilor lor naturale, pe care omul le apreciaza ca folositoare si pe care societatea le foloseste

-exista o dependenta cauzala a influentelor utile de obiectul care le genereaza deoarece “efectul” decurge din “obiect”.

In raport cu natura utilitatii lor, functiile sociale de protectie ale padurilor au fost impartite in trei grupe: influente directe si indirecte asupra mediului inconjurator, influente directe asupra omului si influente de ordin stiintific sau cultural.

Influentele directe si indirecte sunt subimoartite in felul urmator: influente care pot fi produse si de instalatii tehnice si influente care nu pot fi produse in mod practice si de instalatii tehnice.

Clasificarea functiilor padurii s-a facut avand ca scop principal usurarea gasirii criteriilor pentru elaborarea metodei de evaluare baneasca, pe baze obiective a functiilor sociale, de protectie ale padurilor.

Fixarea functiilor social-economice ale padurilor

Cerintele societatii fata de padure se modifica de la perioada la perioada, fiind puternic influentate de dezvoltarea societatii.

Primele reglementari referitoare la gospodarirea padurilor au fost de ordin amenajestic. Fiind determinate in principal de spectrul lipsei de lemn, aceste reglementari urmareau organizarea padurilor in vederea asigurarii permanentzei recoltei de masa lemnoasa. Acest mod de a considera si de a trata padurea, pornind numai de la insusirile ei de productie este reflectat PREGNANT in primele legiuiri referitoare la gospodarirea silvica, atat in Moldova cat si in Tara Romaneasca. Necesitatea utilizarii insusirilor de protectie ale padurilor s-a impus mai tarziu cand au devenit evidente efectele despaduririlor sau ale unei gospodarii necorespunzatoare. In legislatia romaneasca , preocupari privind padurile cu functii de protectie apar pentru prima oara in Codicele silvic din 1881. Ele sunt preluate si amplificate apoi prin Codul silvic din 1910. Se avea in vedere ca toate padurile care indeplinesc functii de protectie sa fie supuse regimului silvic , indiferent de apartenenta lor.

Preocuparile referitoare la ocrotirea padurilor cu functii de protectie s-au intensificat in perioada dintre cele doua razboaie mondiale. Reluandu-se problema padurilor de protectie intr-o noua perspective , s-a ajuns la elaborarea unui sistem de zonare functionala a padurilor. Acest sistem impunea nu numai reglementarea prin amenajament a exploatarii padurilor respective, ci si introducerea unor restrictii de exploatare in raport cu functiile atribuite arboretelor.

Ideile de baza ale sistemului ,aprobat printr-o hotarare speciala a Consiliului de Ministrii, in 1954, au fost preluate atat in Codul silvic din 1962, cat si in Programul national pentru conservarea si dezvoltarea fondului forestier in perioada 1976-2010, sistemul de zonare propriu-zis fiind substantial imbunatatit.

Aplicarea pe teren a zonarii functionale se reanalizeaza si se modifica dupa necesitati cu ocazia revizuirii amenajamentelor, in raport cu noile conditii si cerinte.

Functiile padurii

Functiile padurii sunt de 2 feluri si anume cu rol de protectie deosebit si paduri cu rol de protectie si productie.

Fuctiile de productie sunt de masa vegetala si de masa animala.

Constituind componenta vie a ecosistemelor care le cuprind, biocenozele forestiere prin plantele verzi formeaza si acumuleaza in timp indelungat biomasa vegetala, iar prin lumea lor animala formeaza biomasa animala. Prin reproductia ei periodica padurea inlocuieste biomasa moarta, descompusa in cadrul lanturilor trofice ale ecosistemului sau exploatata prin formarea neintrerupta de noi cantitati de biomasa vegetala si animala. Astfel, padurea pemanenta , veritabila “uzina biologica”, apare ca o resursa regenerabila de lemn si alte bunuri naturale de nare utilitate sau chiar indispensabile vietii omului. Din cele mai vechi timpuri, cand omul primitive gasea in padure adapost, lemn pentru incalzit, materiale pentru imbracaminte, hrana vegetala si animala si pana in zilele noastre, cu cereri uriase si industrializare foarte inaintata a lemnului, importanta padurii ca resursa de bunuri materiale asadar a functiilor ei de protectie au inregistrat in timpurile noi o crestere exploziva. De aceea in prezent si in viitor, silvicultura trebuie sa acorde atentie si grija deosebita realizarii de paduri cat mai productive, indifferent de functiile atribuite lor, sa imbine in mod armonios functiile de protectie cu cele de productie.

Functiile padurii cu rol de protectie sunt urmatoarele: functia geochimica, functia climatica, functia antierozionala, functia hidrologica, functia antifonica, functia biologica/ecologica, functia antipoluanta, functia educative/stiintifica, functia recreativa.

Functia climatica- in functie de specia de arbori ai unei paduri si de anotimp temperatura variaza

Influentele favorabile ale padurii asupra mediului natural se manifesta cu o intensitate remarcabila in special asupra regimului climatic. Aceste influente constau in special in reflectarea, diminuarea patrunderii si absorbtia radiatiilor, atenuarea extremelor de temperature, distributia precipitatiilor, reducerea evaporatiei, cresterea umiditatii atmosferice, atenuarea intensitatii vanturilor. Influenta padurii asupra regimului climatic se datoreste in principal existentei unui plafon alcatuit de coroanele arborilor, care formeaza acoperisuri, ecrane si bariere de densitati diferite, determinand prin prezenta si relatiile lor cu atmosfera apropiata efectele climatice mentionate.

Radiatia solara- o parte din radiatia solara de la 5% pana la 20% din radiatia incidenta, variind cu natura (rasinoase, foioase) si densitatea vegetatiei forestiere, cu anotimpul, este reflectata de catre suprafetele superioare ale padurii. Alta parte este absorbita de coroanele arborilor, alta imprastiata difuz in atmosfera interioara a arboretului, iar restul (2-5%) patrunde sub masiv pana la sol.

Temperatura aereului. Influenta padurii se manifesta prin coborarea maximelor si ridicarea minimelor de temperature a aerului si printr-un decalaj in timp al incalzirii si racirii. De exemplu vara in interiorul padurii temperature este cu aproximativ 1,9 grade mai scazuta, iar in zilele geroase de iarna temperatura este mai ridicata cu pana la 1,7 grade spre deosebire de exteriorul padurii (in paduri cu regiuni temperate).

Temperatura solului. Influenta padurii asupra temperaturii solului, in sensul reducerii ECARTULUI intre valorile maxime si cele minime ale temperaturii, este generata de umbrirea datorita coronamentului si in partea de izolatia termica produsa de patura moarta. Efectele celor doi factori reunite pot produce o scadereinsemnata a acestui ECART, in unele situatii chiar cu 20-24% grade. In general in tot cursul verii temperaturile solului sunt cu 3-5 grade mai joase decat in camp cultivat.

Intensitatea vantului. Padurea exercita o influenta apreciabila in reducerea vitezei vantului, ca urmarea a frecarii maselor de aer in miscare de obstacole orizontale si verticale intalnite in padure. Masura in care se produce aceasta reducere variaza in functie de consistenta si structura arboretului, inaltimea deasupra solului, departarea de liziera, puterea vantului s.a. Reducerea cea mai mare are loc in zona coronamentului, fiind cu atat mai mare cu cat viteza vantului din afara este mai mica. Reducerea vitezei vantului are ca efect in timpul iernii depuneri importante de zapada, indeosebi la liziera padurii.

Umiditatea atmosferica. Influenta padurii asupra umiditatii aerului este exprimata cel mai adesea prin marirea umiditatii relative, care variaza in mod invers cu temperature. Umiditatea relative a aerului in padure este in general cu pana la aproximativ 10-12% mai mare decat in afara padurii.

Precipitatiile atmosferice- rezultata in urma interactiunii dintre radiatia solara, circulatia generala a meselor de aer si suprafata active subiacenta (relieful), pluviozitatea constituie factorul general al regimului hidrologic.

Functia hidrologica- consta in patrunderea apei in sol. Padurea prin prezenta ei pe mari suprafete in zona forestiera inalta, ocupand in intregime sau in mare parte bazine-versant de diferite ordine, prin alcatuirea ei structurala si prin procesele fiziologice ale componentilor ei influenteaza puternic procesele de hidrologice si deci ciclul apei in natura. Functia hidrologica asigura protectia solului impotriva eroziunii prin franarea scurgerilor de suprafata generatoare ale procesului de eroziune accelerata si de asigurare a stabilitatii terenurilorimpotriva alunecarilor si surparilor.

Radacinile si frunzisul arborilor inmagazineaza un procent ridicat de cantitate de apa provenita din precipitatii si aprovizioneaza apele subterane pastrand un nivel crescut al apei in sol, reducand probabilitatea producerii inundatiilor.

Interceptia este prima faza a ciclului apei in care intra precipitatiile cauzate deasupra unei paduri. Aceasta depinde de capacitatea de retinere a ploii de catre frunzisul, ramurile si trunchiul arborelui, adica a umezirii acestora pana la limita de saturatie, de la care picaturile de apa cad pe sol. Retinerea precipitatiilor in coronament este in functie de numeroase circumstante dintre care : suprafata foliara, rugozitatea, marimea, numarul, modul in care sunt dispuse frunzele, elasticitatea acestora, felul si temperature precipitatiilor, vantul si deficitul de apa al frunzelor.

Interceptia zapezii poate atinge temporar, in conditii de liniste atmosferica, in paduri de rasinoase , un strat de pana la un metro grosime. Cum zapada nu se mentine mult timp in coroanele arborilor, numai o parte din ea se pierde prin evaporare.

Influenta padurii asupra ciclului apei se manifesta intens prin evaporatie si prin transpiratie.Pentru considerente practice, aceste doua procese sunt analizate impreuna, evapotranspiratia reprezentand acea parte a precipitatiilor care revine in atmosfera, in opozitie cu partea care constituie scurgerea.

Evaporatia de pe sol, inclusive de pe flora acestuia este conditionata in principal de existenta unei energii solare suficiente ( circa 600 cal/cm3 apa), a unui deicit de saturatie in aer si de actiunea vantului. In climatele temperate evaporatia poate sa ia un sfert sau chiar jumatate din totalul precipitatiilor.

Transpiratia restituie atmosferei o cantitate importanta de apa care fusese initial absorbita de arbori. Aceasta variaza in functie de insusirile specifice fiecarei specii si de conditiile mediului inconjurator.

Un sol forestier normal are capacitatea de a stoca un volum de 145 litri pe metru patrat de apa si 1.450 metri cubi la un hectar.

Functia antierozionala- formarea invelisului de soluri sub padure. Padurile au constituit haina naturala protectoare a formarii si invelisului de soluri in zonele forestiere. In aceste zone, biocenozele de padure au fost factorul biologic creator de sol, cel mai complex si mai active. Capacitatea deosebita a padurii naturale de a actiona ca cel mai puternic factor biologic in formarea si evolutia solului se explica prin bogatia, complexitatea biocenozei si exceptionala ei organizare ecosistemica, cuprinzand intr-un intreg ansamblu inter- si intraconditionat: plantele verzi (arborii, arbustii, plantele ierboase), animalele, microorganismele, climatul interior (fitoclimatul), solul si substratul acestuia, deseori si apele subterane apropiate si apele de suprafata. Ca atare, sub padure se realizeaza conditii si procese de solificare active, caracterizate prin stabilitate mecanica, biocumulare de humus si elemente nutritive, buna structurare, infiltrare,percolare si retinerea apei in profilul de sol, alterare active a silicatilor, levigarea substantelor solubile, acidificarea complexului adsorbtiv, aprovizionare continua cu elemente nutritive prin circuitul biologic al substantelor intre arboret, litiera si solul folosit de radacini.

Formarea active a solului sub padure se explica prin conditiile favorabile asigurate acestui process si prin complexa influenta protectoare de sol a padurii. Multipla adapostire a solului prin biocenoza padurii si patura de frunze moarte, atenuarea puternica sau impiedicarea totala a scurgerilor de suprafata asigura atat buna infiltrare a apei, cat si pastrarea intacta a orizontului superior de biocumulare, iar ancorarea arborilor prin sistemele de radacini asigura stabilitatea intregului strat de sol, deseori si a substratului. Aceasta ideala protectie realizata de padure explica pastrarea si dezvoltarea normala a invelisului de soluri pe terenurile in panta, expuse actiunii distructive a apei in lipsa adapostului padurii sau a altei paturi vegetale bine incheiate. Numai padurea bine inchisa, cu interceptie inaintata si filtrare lenta a precipiatiilor prin coronament, cu topire lenta a zapezii si cu litiera bogata, exercita integral, pe terenuri inclinate, protectia si conservarea solului. In cazul unei consistente intrerupte a padurii, pe asemenea terenuri, aceasta functie se exercita imperfect, litiera este subtire si partial intrerupta, iar orizontul cu humus subtire sau indepartat total, semen ca exista scurgere de suprafata si un process de “spalare” datorita acesteia, cu efecte negative puternice in nutritia padurii.

Eroziunea in forma moderata, dar active, este prezenta in asemenea paduri, afectand tocmai partea cea mai fertile a solului forestier. In urma procesului de despadurire pe versanti, procesul de “spalare” a litierei si solului se dezlantuie cu violenta, se dezvolta procesele de eroziune accelerate in suprafata si in adancime, deseori si de alunecare, surpare etc., cu atat mai puternice cu cat relieful este mai fragmentat, inclinarea terenului mai mare, ploile au caracter mai torrential, acoperirea solului cu vegetatie ierboasa este mai slaba, solul si substratul sunt mai putin rezistente la eroziune.

In cadru larg al eroziunii accelerate se cuprin conventional si procesele de alunecare, surpare, rupture, framantare, amestec haotic al terenurilor in panta, cu stabilitate slaba, alcatuite din argil, marne argiloasesi nisipoase, nisipuri, pietrisuri, alternante din asemenea roci, deosebit de expuse mai ales atunci cand prin umezire, la anumite niveluri se formeaza “paturi de alunecare”.Retentia insemnata a precipitatiilor in coronament, topirea lenta a zapezii, retinerea insemnata a apeiin litiera si orizonturile humifere ale solului, puternicul drenaj biologic si consolidarea profunda a solului si substratului prin puternicele sisteme de radacini lemnoase fac din padure cel mai bun scut protector al integritatii terenurilor de aceasta natura. Rarirea puternica sau disparitia padurii in asemenea situatii se soldeaza de cele mai multe ori mai ales in anii bogati in precipitatii cu punerea in miscare a terenului pe grosime insemnata.

Functia geochimica-este o functie importanta a padurii contribuind la circuitul componentelor chimice in natura. Dupa captarea energiei solare se schimba sub aspect de energie stocata chimic prin procesul de fotosinteza.

Functia antierozionala reduce probabilitatea de producere a alunecarilor de teren, este o functie de productie a solurilor, impiedicand degradarea acestora. Functia se realizeaza de catre radacinile arborilor fixand solul si ajutand la evitarea prabusirilor.

Functia biologica/ecologica se refera la biodiversitate. Permite continuarea existentei speciilor prin procesul de reproducere si pastrarea rezervorului genetic. Padurea gazduieste si ofera sursa de hrana vietuitoarelor speciilor de plante, dar datorita defrisarilor si incendiilor unele dintre acestea au disparut.

Functia antipoluanta – cunoastem foarte bine ca prin procesul de fotosinteza copacii retin dioxidul de carbon si imbogatesc atmosfera cu oxygen, iar capacitatea de absorbtie a copacilor includ si praful, gazele poluante cum sunt oxizii de sulf si azot rezultati din industrie. O portiune de 1 hectar de teren de padure retine intr-un singur an aproximativ 15 tone de dioxid de carbon si produce de doua ori mai mult oxygen, adica 30 de tone.

Functia de asanare (purificare) a atmosferei. Caracterul de masivitate al padurii- determinat de desimea arborilor, marimea coroanelor acestora si bogatia frunzisului lor, procesul de fotosinteza si unele procese metabolice care au loc in aparatul foliar al tuturor plantelor verzi ale fitocenozei forestiere confera padurii un complex de insusiri de suprafata activa, de filtru biologic absorbent si de ecran viu, prin care produce importante efecte se asanare sau purificare a atmosferei apropiate. Adtfel sunt efectele de acest gen datorite procesului de fotosinteza, absorbtie fizice a pulberilor, absorbtiei si absorbtiei gazelor si vaporilor toxici, cu metabolizarea unora in frunze, absorbtia undelor sonore (atenuarea zgomotelor) s.a.

Functiile sociale de protectie ale padurii. In grupa acestor functii sociale de protectie sunt incluse urmatoarele functii:functia stiintifica/educative, functia recreativa, functia estetica-peisagistica.

Aceste functii de protectie atribuite de om padurii au fost numite astfel deoarece efectele lor favorabile, cum sunt acelea de recreare si agreement, ameliorarea sanatatii omului, dezvoltarea stiintei s.a. sunt resimtite direct si indirect de societatea umana.

Termenii de “functii sociale” sau de “interes social”sunt folositi insa de unii specialisti si institutii in sens mai larg cuprinzand “complexul diferitelor forme de actionare utila a padurilor asupra mediului natural, precum si asupra conditiilor de viata ale oamenilor care traiesc in acest mediu”. In aceasta acceptie larga si functiile de protectie pot fi considerate functii sociale ale padurii sau utilitati sociale ale padurii. Despre nici una din aceste functii nu se poate spune ca nu are o importanta pentru viata omului, ca nu este de interes social. Asanarea atmosferei de gaze toxice si alte impuritati, imbogatirea ei in oxygen, slabirea asprimilor climei, impiedicarea farmarii torentilor distrugatori a tot ce intalnesc in cale, apararea manoaselor soluri de lunca de viituri aluviale si coluviale aduse de pe versanti, pierderea prin eroziune a pamantului rodnic de pe pante sunt de interes social foarte important, darn u direct imediat si simtit c recrearea , agrementul, insanatosirea intr-o statiune climaterica etc., motiv pentru care raman conventional ca functii de protectie a mediului, fiind de fapt si de indirect interes social de importanta majora. Atributul “social” astfel folosit ar putea fi, dar si trebuie acordat si functiilor de productie ale padurii, produsele padurii si munca in padure si in industria lemnului fiind prin excelenta de utilitate sociala.

Functiile sociale ale padurii determina si foarte inseminate efecte materiale. In aceasta privinta este suficient sa fie luata in seama contributia mediului impadurit la valoarea statiunilor BALNEOCLIMATERICE si la beneficiile care se realizeaza prin serviciile acestor statiuni puse mult in valoare si bine pastrate prin prezenta padurii. De asemenea contributia padurii la industria turismului, care in multe din actiunile ei, folosind padurea ca baza naturala pentru constructii de hoteluri, hanuri, campinguri etc.

Functia stiintifica/educativa- consta in posibilitatea sau capacitatea padurii de a reprezenta o sursa de documentare, studio si dezvoltare a stiintei, fiind o cale spre educatie si cultura. Nedefrisand padurile ajutam la conservarea diversitatii ecologice si a peisajului pe care padurea ne-o ofera, intotdeauna in schimbare in functie de anotimpuri imbraca diferite culori, avand deasemenea si functia recreativa deoarece peisajul si aerul curat sunt motive satisfacatoare pentru a atrage turisti.Omul gaseste in padure un refugiu prin evitarea aerului poluant, a zgomotului, a soarelui arzator sau a vantului dorind sa intre in contact cu padurea pentru beneficiile acesteia, pentru stimularea spirituala sau recreere.

Ca orice fenomen al lumii materiale, padurea poate constitui obiect al cercetarii stiintifice in cele mai diverse scopuri. Caracteristica ei generala de a fi cea mai complexa comunitatea de viata si conditii naturale de viata in unitate de ecosystem amplifica in mod deosebit importanta stiintifica si interesul in cunoastere multilaterala si integrate a acestei supreme creatii a naturii. De aceea printer multiplele functii ale padurii se inscrie si functia stiintifica. Orice padure, naturala sau cultivate este capabila de a indeplini functia stiintifica, poate deveni obiect de studiu sau experimentare si poate furniza o insemnata cantitate de informatie stiintifica. In mod deosebit, padurea naturala sic ea gospodarita, cu compozitie si alcatuire structurala apropiate de cele naturale, ecosystem sau ansamblu de ecosisteme reprezentand rezultatul unei evolutii si adaptari indelungate la mediul de viata, constituie sursa cea mai bogata de informatie stiintifica atat asupra multimii organismelor si populatiilor componente, asupra imbinarilor firesti in lanturi si retele trofice, cat si asupra raporturilor lor cu mediul de viata.

Functia stiintifica a padurii prezinta si o foarte mare importanta practica. In faza de dezvoltare a societatii in care stiinta a devenit o forta de productie, functia stiintifica a padurii capata o importanta deosebita deoarece cunoasterea aprofundata a insusirilor padurii este necesara, indispensabila pentru dezvoltarea silviculturii si utila altor sectoare economice (energetica, agricultura, conservarea mediului, turism etc.).

Functia recreativa. O caracteristica a epocii actuale, de rapida industrializare cu tehnologii poluante si urbanizare este cresterea masiva a numarului oamenilor care simt nevoia de a evada din mediul orasenesc multipoluat in natura si de a-si petrece timpul liber in zonele verzi apropiate, in parcurile naturale si in general in padure, unde gasesc cel mai agreabil spatiu de miscare si recreere. Presiunea recreativa crescanda asupra padurilor de diferite categorii , apropiate si divers departate de centrele orasenesti , se traduce intre altele, prin dezvoltarea tot mai intensiva a turismului, inlesnita mult de amplificarea masiva a transportului cu automobilul.

Functia antifonica sta in baza capacitatii padurii de a reduce zgomotul si efectele negative ale acesteia care afecteaza locuitorii mai ales in zonele din jurul oraselor. Aceasta functie joaca un rol important asupra sanatatii omului si a calitatii vietii stiind ca zgomotul pe langa perturbarea auzului afecteaza in multe alte feluri organismul cum ar fi: ritmul cardiac, somul si organe interne.

Functia estetica-peisagistica. Natura a imbracat muntii, dealurile si campiile Terrei cu haina vie si pitoreasca a vegetatiei, in alcatuire de amanunt si ansambluri corespunzatoare diferitelor tipuri de LANDSAFT. Exceptand regiunile alpine, prea reci si cele stepice si semidesertice, prea uscate, aceasta uriasa haina vie a naturii este alcatuita predominant din felurite paduri, de specii rasinoase, foioase cu frunza cazatoare, foioase intotdeauna verzi, in asociatii pure sau divers amestecate. Padurea a fost de la aparitia ei pe Pamant si va ramane permanent scut viu si impunator al naturii care realizeaza nu numai cea mai desavarsita protectie a solului si reliefului impotriva actiunii destructive a apei, ci si in cel mai inalt grad viata si frumusetea peisajului si prin aceasta, atractivitatea peisajului, chemarea lui spre a fi admirat. Padurea realizand in mod superlative frumusetea peisajului natural, nedegradat de om, protejand aceasta frumusete si reimplinind-o prin reimpaduriri acolo unde peisajul a fost uratit prin actiunea degradatoare a omului, apare pe deplin justificat a ateibui padurii functia estetica al frumosului natural in general si functia peisagistica apropiata de element superlative al peisajului frumos in particular. Deoarece aceste functii sunt strans legate intre ele, s-au reunite intr-una singura, bivalenta, functia estetica-peisagistica a padurii.

Functia economica si produsele lemnoase ale padurii

Functia economica a padurii consta in forta acesteia de a oferi numeroase resurse atat principale cat si secundare care pot fi resurse regenerabile cu conditia de a fi exploatate durabil. Resursa principala a mediului forestier exploatata este masa lemnoasa pe diferite categorii de specii de arbori forestieri. Resursele secundare provenite din exploatarea padurii sunt: fructele de padure, ciupercile, plantele medicinale, rasina, produsele apicole etc.

Padurile reprezinta din punct de vedere economic un ansamblu de resurse si utilitati (pamant, fond lemons de productie, resurse de produse accesorii, insusiri de protectie etc.), fiecare din acestea constituind la randul sau sursa de valori de intrebuintare si prin urmare obiect de valoare economic. Deci, valoarea unei paduri este suma valorilor pamantului pe care cresc arboretele, a fondului lemons al arboretelor, a produselor accesorii (iarba, ciuperci, rasina etc.) si a efectelor utile exercitate de paduri asupra mediului inconjurator si asupra omului.

Sectorul economiei forestiere care cuprinde activitatile din silvicultura si din exploatarea-prelucrarea primara si industria lemnului, prezinta o importanta deosebita pentru economia noastra nationala, atat prin produsele care se obtin din prelucrarea lemnului, cat si prin functiile de protectie pe care le implinesc padurile. Intre aceste activitati exista o stransa corelare si interdependenta, in sensul ca lemnul – produsul principal al activitatii din silvicultura poate fi valorificat optim numai in conditiile unei organizari a activitatii de exploatare-prelucrare primara si industrie a lemnului, corespunzatoare specificului si potentialului de productieal silviculturii.Exploatarea padurilor si industria lemnului nu se pot dezvolta normal decat in stransa legatura cu dezvoltarea productiei silviculturii.

Avand acelasi obiect al muncii, lemnul, exploatarile forestiere impreuna cu industria de prelucrare a acestui produs formeaza o singura ramura industriala cu toate ca structura procesului de productie in cuprinsul ei este diferita. Exploatarea forestiera este o activitate cu character extractiv, recoltand lemnul din padurile incluse in silvicultura in procesul de productie. Aceasta activitate nu poate si nu trebuie sa fie considerate ca o tehnica integral separate si independenta de silvicultura propriu-zisa. Prin taierile respective, recoltarea lemnului este si un act de cultura silvica a unor noi arborete, fiind valabil principiul “prin exploatare la regenerare” si la conducerea arboretelor.

Implicatiile exploatarii ca instrument de aplicare efectiva si de finalizare a masurilor si actiunilor silvotehnice si amenajistice, in conceptia moderna, corespunzatoare cerintelor de valorificare optima a potentialului polivalent al padurilor, apar intr-o lumina clara, daca se are in vedere ca rolul padurilor nu mai poate fi considerat exclusive de productie si ca acestea exercita si numeroase functii de protectie. Exceptand rezervatiile naturale , este de asemenea de neconceput existenta unor paduri cu rol prioritar de protectie, fie hidrologic, antierozional,de ameliorare a factorilor climatici, de interes social etc. , fara ca in aceste paduri sa intervina obligatoriu cu lucrari de exploatare pentru concretizarea masurilor silvotehnice aplicate in scopul realizarii telurilor de gospodarire stabilite pentru padurile respective.

Produsele lemnoase care se recolteaza intr-un ciclu de productie se impart dupa natura taierii de interes silvicultural din care provin, in :

-produsele principale, cu ponderea cea mai mare, reprezentand masa lemnoasa bruta rezultata din arborii de dimensiuni mari si de calitate superioara, care se recolteaza la sfarsitul ciclului, cand prin taieri de regenerare se creeaza premise de instalare si dezvoltare a unei noi generatii de arbori.

-produse secundare, care reprezinta masa lemnoasa brut ace se obtine prin taierile de ingrijire a arboretelor (curtiri si rarituri), lemnul rezultat avand de regula dimensiuni reduse (lemn subtire).

-produsele din taieri de igiena, care reprezinta masa lemnoasa bruta rezultata din recoltarea arborilor cazuti, uscati, deperisanti din arborete de toate varstele in scopul asigurarii unei stari fitosanitare corespunzatoare padurilor, lemnul obtinut fiind de calitate mai slaba.

In afara acestor trei categorii de produse, care constituie productia normala a padurilor si se recolteaza anual de pe suprafete de padure bine delimitate in raport cu cerintele silviculturale de regenerare, mai exista produse accidentale, care reprezinta masa lemnoasa rezultata din doborarea sau uscarea arborilor in urma unor calamitati naturale (vanturi, zapezi abundente, atacuri de insecte). Pentru a nu se produce un dezechilibru in gospodarirea padurilor, masa lemnoasa care se obtine din produsele accidentale se PRECOMPTEAZA in contul produselor principale sau secundare, reducandu-se in anul respectiv volumul acestora cu o cantitate egala cu volumul produselor accidentale extrase.

Produsele lemnoase ale exploatarilor de paduri sunt standardizate. Sortimentele de lemn brut se definesc si se fasoneaza ( in padure sau in platforme si centre de preindustrializare) dupa un sistem de sortare complex, bazat pe criterii mixte: utilizari-dimensiuni-calitate.

Exploatarea forestiera este si in acelasi timp si o activitate industriala, arborii recoltati trecand in cadrul procesului de exploatare printr-o serie de prelucrari primare (cepuit, cojit, sectionat, despicat etc.) de deplasari si manipulari pana ajung in consum sau pe rampa industriei.

Lemnul se valorifica in numeroase feluri pentru diferite ramuri ale economiei precum: din industria chimica (provin hartia si cartonul), din industria textila se obtin materiale textile prin prelucrarea celulozei, in constructii.

Lemnul se mai poate valorifica prin prelucrare sub forma de jucarii, articole decorative si de uz caznic etc.

Obiectivele social-economice ale padurilor

Padurea pe langa rol economic are si un esential rol social si de ocrotire a mediului.

Obiectivele social-economice sunt exprimate prin natura bunurilor si serviciilor de protectie sau referitor la raportul dintre cadrul social si cultural ale padurii.

Valoarea economica si sociala a padurii necesita ajutorul fiecarei functii in parte la cresterea economica, sociala si a evolutiei ecologice si umane. Contributia tuturor functiilor conduce la maximizarea economica si la reducerea costurilor implicit la diminuarea riscurilor.

Stabilirea bazelor de amenajare ale arboretelor si ale padurii

Amenajamentul silvic reprezinta un ansamblu de preocupari si masuri organizatorice complexe, tehnico-economice si ecologice menite sa creeze conditiile necesare pentru stabilirea unui regim de exploatare. Amenajamentul este un instrument tehnic de organizare avand ca obiective asigurarea continuitatii functiilor de productie si recoltare care sa satisfaca in prezent si viitor nevoile locale si generale, sporirea productiei, elaborarea conceptiei de organizare, planificarea si desfasurarea lucrarilor necesare.

Reglementarile din amenajamente au implicatii adanci si de durata asupra fondului forestier, modificarile structurale pe care le imprima afectand substantial capacitatea de productie si de protetie a padurilor. Acest fapt impune ca reglementarile respective sa se faca in conditiile respectarii unor idei fundamentale, exprimand si reflectand deziderantele majore urmarite prin amenajament. Acestea sunt principiile de amenajare a padurilor. Pentru a indeplini in conditii corespunzatoare functiile care le sunt atribuite atat arboretele luate individual, cat si padurea de amenajat in ansamblul sau trebuie sa fie indrumate arboretele si padurea care este considerate prin prisma fondului de productie este definite prin baze de amenajare. Principiile si bazele de amenajare pot fi considerate si ca principii de baza ale gospodariei silvice deoarece ele determina caracteristici importante ale modului general de gospodarire a padurilor.

In amenajamentul romanesc, in randul bazelor de amenajare figureaza regimul, compozitia arboretelor, tratamentul, exploatabilitatea si ciclul.

Regimul, ca baza de amenajare, defineste structura padurii sub raportul caracteristicilor arboretelor imprimate de originea lor. Normele tehnice de amenajare precizeaza ca, tinand seama de obiectivele economice generale si de necesitatea folosirii cat mai corespunzatoare a capacitatii de productie a padurilor, se acorda prioritate regimul codru, care asigura producerea unor sortimente de dimensiuni si calitati superiare; aplicarea crangului este limitata la statiunile si formatiile paduroase in care aplicarea codrului nu este posibila (arboreta de salcam, cerete din stepa si silvostepa) precum si in cazul unor arboreta sau paduri cu destinatie speciala. Aceasta orientare este corespunzatoare si necesitatilor privind conservarea mediului ambient, regimul codru fiind cel mai convenabil atat sub raportul mentinerii ecosistemelor naturale, cat si din punct de vedere al functiilor de protectie atribuite arboretelor.

Compozitia defineste structura arboretelor si a padurii in ansamblul ei sub raportul proportiei speciilor. Normele tehnice de amenajare disting: o compozitie optima constituind telul final sub acest raport, o compozitie la exploatabilitate care se stabileste in functie de posibilitatile modificarii in directia dorita, a compozitiei arboretelor existente, o compozitie de regenerare stabilita pentru arboretele exploatabile.

La stabilirea compozitiei trebuie avut in vedere ca in tara noastra exista inca multe paduri naturale foarte productive rezistente la adversitati cu o structura care le confera posibilitatea de a exercita in conditii optime functii multiple. Este de luat in considerare si faptul ca si compozitia padurilor nu este intotdeauna in concordanta cu evolutia tendintelor consumului de lemn in perspective si nici nu asigura in toate cazurile valorificarea optima a potentialului silvoproductiv. Aceasta motiveaza actiuni de modificare si ameliorare a structurii padurilor, prin introducerea sau sporirea proportiilor unor specii mai indicate in raport cu functiile atribuite arboretelor si cu conditiile stationale date.

Tratamentul ca baza de amenajare, defineste structura arboretelor din punct de vedere al distributiei spatiale si al repartitiei arborilor pe categorii dimensionale. Programul national pentru conservarea si dezvoltarea fondului forestier pune un accent deosebit pe imbunatatirea modului de gospodarire a padurilor prin extinderea tratamentelor intensive, restrangerea taierilor rase, micsorarea suprafetei parchetelor etc. In situatiile in care compozitia si si celelalte caracteristici structurale ale padurilor corespund telurilor de gospodarire trebuie promovata cu insistenta regenerarea naturala prin aplicarea taierilor gradinarite sau a altor tratamente corespunzatoare functiilor si particularitatilor ecologice ale arboretelor. In arboretele in care se urmareste ameliorarea compozitiei prin introducerea rasinoaselor se are in vedere ca intensitatea interventiilor pe cale artificiala san u duca la dereglarea ecosistemelor. In toate cazurile tratamentele adoptate trebuie sa asigure atat regenerarea arboretelor si indrumarea lor spre structurile urmarite, cat si o stabilitate maxima a acestora.

Exploatabilitatea, respective calitatea arboretelor de a fi exploatabile in raport cu functiile pe care le indeplinesc, defineste structura arboretelor sub raport dimensional si isi gaseste exprimare de regula in diametrele limita in cazul structurilor de codru gradinarit si in diametrele medii de realizat, respective in varsta corespunzatoare acestora, varsta exploatabilitatii in cazul structurilor de tip regulat. Pe baza de cercetari intreprinse pentru arboretele de codru regulat,normele tehnice de amenajare dau orientativ , pe principalele specii sip e clase de productie, diametrele medii ale arboretelor la exploatabilitate in raport cu sortimentele principale de realizat, precum si varsta exploatabilitatii tehnice corespunzatoare. Se fac de asemenea precizari in legatura cu varsta exploatabilitatii absolute, pentru situatiile in care se urmareste realizarea unei productii lemnoase maxime, nediferentiata pe sortimente , precum si cu varsta exploatabilitatii de protectie de adoptat in cazul unor paduri de grupa I.

Ciclul, exprimat prin numarul de ani fixat ca norma pentru realizarea de arboreta exploatabile intr-o padure amenajata, de codru regulat sau de crang, se stabileste pe baza varstei exploatabilitatii arboretelor, tinandu-se seama si de o serie de particularitati legate de conditiile social-economice, stationale de ansamblu functiilor pe care le indeplinesc arboretele, de aspecte tehnice de organizare etc. El determina in cazul padurilor respective marimea si structura fondului de productie in ansamblul sau in raport cu varsta arboretelor componente. Tocmai de aceea, sistemul de amenajare unitara a padurilor tarii s-a acordat o atentie deosebita atitudinii in legatura cu marimea ciclului.

In general, arboretele de varsta ridicata sunt mai indicate, atat sub raportul realizarii unor sortimente superioare, cat si sub cel al functiilor de protectie. Acest fapt trebuie avut in vedere la adoptarea ciclurilor, mai ales ca o reducere nefundamentata a acestora are implicatii de durata asupra structurii padurilor, redresarea fondului de protectie neputandu-se realize decat cu mari sacrificii.

Structurile preconizate trebuie sa asigure nu numai arboretelor, ci si padurii in ansamblu un grad inalt de stabilitate, de rezistenta la adversitati deoarece numai in acest fel functiile lor social-economice pot fi indeplinite cu continuitate. De necesitatea asigurarii acestei stabilitati se tine seama atat la alegerea bazelor de amenajare, cat si la stabilirea masurilor de gospodarire preconizate prin amenajament.

Lucrari de ajutorare a regenerarii naturale si de impadurire

Regenerarea si ingrijirea padurilor

Telurile economice stabilite prin amenajament pentru diferitele unitati forestiere de gospodarire din padurile cultivate (serii naturalistice, unitati de productie) se realizeaza prin aplicarea de-a lungul existentei acestora a unor complexe de lucrari silvotehnice.

Aceste lucrari se pot grupa in mai multe categorii, care se deosebesc dupa natura lor sau dupa perioada de timp din existenta arboretelor in care acestea se executa, dintre cele mai importante sunt: lucrari de regenerare-ameliorare, lucrari de conducere-ingrijire si protectie, lucrari de exploatare.

In privinta regenerarii paduurilor este necesar sa se faca o distinctie intre modul in care se realizeaza acest process important in padurea virgina, ferita de actiunile antropice, si in padurea cultivate, in care procesul regenerarii, ca dealtfel intregul complex de lucrari, este dirijat de om, in scopul realizarii celei mai mari eficiente economice. Astfel, regenerarea padurilor virgine se realizeaza in mod normal, pe masura ce arborii si arboretele existente depasesc limita longevitatii fiziologice si dispar , locul lor fiind luat de o generatie tanara alcatuita in general din aceleasi specii ca arboretele amterioare. Constituie exceptii de la aceasta regula cazurile in care padurile sunt distruse si aceasta se poate intampla la orice varsta, ca urmare a unor calamitati ( doboraturi de vant, rupture de zapada, incendii, atacuri masive de insecte).

Spre deosebire de padurea virgina, regenerarea naturala in padurea cultivate, adica instalarea, mentinerea si dezvoltarea tineretului se realizeaza ca urmare a exploatarii arboretelor sau a arborilor la varsta exploatibilitatii dinainte stabilita. Aceasta este varsta la care arborii au atins dimensiunile necesare pentru producerea celor mai solicitate sortimente sau cand pentru padurile cu rol prioritar de protectie si de interes social, arboretele respective isi pierd capacitatea de a exercita in conditii satisfacatoare rolul atribuit. Este de mentionat, chiar padurile existente asemanatoare din punct de vedere al compozitiei cu cele virgine nu-si mai indeplinesc in multe situatii functiile multiple conform cu obiectivele economice urmarite.

In consecinta, cu ocazia regenerarii acestora se impune sa se procedeze si la meliorarea compozitiei lor, prin introducerea de noi specii importante din punctul de vedere cultural-ecologic, al productiei, al rezistentei la actiunea diversilor factori daunatori, peisajistic, de agrement, sanitary, al protectiei mediului ambient etc. Pe de alta parte, de multe ori de impune si modificarea formei lor structurale prin aplicarea asa-ziselor lucrari de transformare. Deci, pentru a obtine cea mai indicata compozitie si forma structurala a arboretelor din padurea cultivata, silvicultorul trebuie sa intervina intens in ecosistemele forestiere existente chiar din faza regenerarii acestora, adoptand insa in acest scop cele mai indicate tehnologii de lucru, acestea trebuie apoi sa se aplice cu respectarea riguroasa a legilor naturii, pentru a se evita cat mai mult dereglarile structurale si functionale ale ecosistemelor respective.

Rezulta deci ca intre exploatarea padurilor si regenerarea acestora exista o legatura foarte stransa si ca procesul regenerarii sic el al exploatarii se conditioneaza in mod hotarator, reciproc. In consecinta, activitatea de regenerare si cea de exploatare trebuie sa se armonizeze perfect tinandu-se seama de conditiile naturale si economice in care se desfasoara aceste lucrari.

Metode de regenerare

Metoda taierilor rase pe suprafete mari. Aceasta se caracterizeaza prin taierea unica (rasa) a tuturor arborilor existenti pe o anumita suprafata, denumita “parchet”, iar regenerarea suprafetei complet descoperite se asigura ulterior pe cale artificiala, prin plantatii de puieti sau prin samanaturi directe. Programul national de masuri, adoptata prin Legea Nr 2/1976, prevede restrangerea suprafetei parchetelor taiate ras la maximum 5 hectare in padurile cu functii speciale de productie si in padurile pure de molid si la maximum 10 hectare in celelalte paduri. De asemenea,pentru a se evita concentrarea taierilor pe bazine, parchetele anuale se vor amplasa astfel, incat alaturarea lor sa aiba loc la intervale de 3-7 ani. In aceasta situatie apare necesitatea ca posibilitatea anuala calculata sa fie recoltata din mai multe guri de exploatare. Forma parchetului se adapteaza realitatii terenului, dar se urmareste sa aiba o forma cat mai regulate, de obicei cat mai apropiata de forma patrata sau dreptunghiulara. Foarte important este modul de asezare a taierilor, mai ales in cazul aplicarii tratamentului molidisuri, fiind cunoscuta sensibilitatea molidului fata de actiunea daunatoare a vantului. In legatura cu modul de asezare a taoerilor s-a ajuns la stabilirea urmatoarelor reguli:

-taierile trebuie sa inainteze contravantului dominant;

-taierile se aseaza unele langa altele, dar taierea parchetului alaturat nu se face decat dupa 3-7 ani

-taierile de aseaza in asa fel, incat materialul lemons exploatat san u fie scos prin parchetele in curs de regenerare sau care sunt regenerate, spre a feri de vatamari tineretul din aceste parchete

Exploatarea poate fi realizata in conditiile unui grad inalt de mecanizare a diferitelor faze de lucru. Regenerarea suprafetelor ramase complet descoperite in urma exploatarii are loc in mod obisnuit pe cale artificiala, prin plantatii sau prin semanaturi directe. Se recomanda protejarea eventualului seminis preexistent utilizabil, cu ocazia doborarii si scoaterii materialului lemnos exploatat, cu deosebire cand acesta este instalat sub forma unor grupe sau PALCURI mai mari.

Metoda taierilor rase pe suprafete mici. In scopul diminuarii dezavantajelor culturale ale taierilor rase pe suprafete mari si pentru a se beneficia de capacitatea de regenerare naturala a arboretelor, se recurge la taieri rase pe suprafete mici. In functie de modul de asezare in spatiu si de esalonarea lor in timp se deosebesc urmatoarele variante ale taierilor rase pe suprafete mici: in benzi alaturale si in benzi alterne. Taierile in benzi s-au individualizat ca metoda aparte din taierile rase pe parchete, pentru a se reduce cat mai mult posibil dezavantajele culturale ale taierilor rase pe suprafete mari. S-a urmarit ca prin forma si asezarea benzilor sa se obtina pe de-o parte o regenerare naturala a suprafetelor taiate ras, prin insamantarea naturalaa suprafetelor respectivecu seminte usoare, de obicei aripate, provenite de la arboretul matur alaturat benzii, iar pe de alta parte sa se realizeze protectia semintisului instalat prin adapostul oferit acestuia de arboretul matur alaturat.

Taierile rase in benzi alaturate incepe la o margine a padurii in fasii cat mai apropiate de forma dreptunghiular, avand latimea de 0,5-1,0 inaltimi de arbore. Metoda este aplicabila numai arboretelor constituite din specii cu samanta usoara, de obicei aripata care poate fi imprastiata de vant pe suprafata benzii taiate ras, cum sunt arboretelede molid, prin LARICE. Imprastierea semintelor se face mai usor in cazul in care taierile inainteaza in contra vantului dominant. Pentru a se preveni doboraturile de vant si a se folosi marginile cele mai favorabile regenerarii, se constituie succesiuni de taieri incadrate, de regula in grupuri de rezistenta (blocuri). Organizarea succesiunilor este indicat sa se faca in asa fel incat taierile sa inceapa in marginea adapostita a padurii si sa inainteze impotriva vantului periculos cu adaptarile corespunzatoare in functie de relieful terenului si tinundu-se seama de consitiile ecologice create pentru seminis si de conditiile de explotare.

Taierile rase in benzi alterne (culise). La aceasta varianta, benzile taiate ras nu se succed una langa alta, ci alterneaza cu portiuni de padure care sunt lasate deocamdata netaiate, urmand a se taia mai tarziu. Arboretul netaiat are rolul de a produce seminte pentru regenerare si de a oferi adapost seminisului care se instaleaza in bezile taiate. Inconvientul cel mai mare al acestei variante de tratament este constituit de faptul ca benzile ramase in picioare pot fi foarte usor doborate de vant si de aceea asemenea taieri de pot aplica numai in arborete care nu sunt expuse doboraturilor de vant, indeosebi la foioase, aplicarea lor evitandu-se la padurile de molid.

In ultimele decenii aplicarea taierilor rase in benzi alterne a fost facuta cu rezultate mai bune in paduri de foioase in cazul unor lucrari de refacere pe cale artificiala, atunci cand a fost necesar ca o parte din arboretul natural sa fie mentinut pentru a oferi un adapost lateral culturilor instalate.

Metoda taierilor successive. Aceasta metoda se caracterizeaza in primul rand prin aplicarea a doua sau mai multe taieri successive in timp, numarul si intensitatea taierilor depinzand de conditiile de instalare si de dezvoltare a seminisului. In arboretele neparcurse anterior cu rarituri, prima taiere, denumita teiere preparatorie, se aplica cu 5-10 ani inainte de inceperea taierilor de regenerare si are drept scop sa pregateasca arborii pentru fructificare si solul pentru a primi samanta. Urmeaza taierea de insamantare, care se aplica de preferinta in anii de fructificatie abundenta a speciei de valoare, urmarindu-se asigurarea unor conditii favorabile germinarii semintelor deja cazute pe solul padurii, precum si a celor care vor ajunge la sol, ca si a unor conditii favorabile dezvoltarii seminisului, in primii ani dupa instalare. La 3-7 dupa taierea de insamantare in cazul in care s-a realizat instalarea seminisului, se aplica taierea de dezvoltare sau de punere in lumina, pentru a se da mai multa lumina si caldura seminisului instalat. Dup ace seminisul este suficient de dezvoltat(aprox. 30-80 cm) si poate suporta lipsa adapostului oferit de arboretul batran se aplica ultima taiere, denumita teiere definitiva prin care se scoate in totalitate restul arboretului batran.

Metoda taierilor succesive s-a bucurat intr-o anumita perioada de cea mai larga aplicare in padurile tarii noastre dintre toate metodele cu taieri repetatesi cu regenerare sub masiv.

Metoda taierilor in ochiuri. Aceasta metoda se caracterizeaza prin interventii localizate la inceput numai in anumite puncte (ochiuri), in care exista nuclee de seminis preexistent utilizabil sau in care solul este apt pentru a primi samanta. In aplicarea metodei taierilor in ochiuri se disting urmatoarele etape:

deschiderea ochiurilor, largirea ochiurilor si racordarea ochiurilor

Deschiderea ochiurilor se face deobicei prin rarirea arboretelui in punctele alese, spre a se d alumina luminisului utilizabil instalat sau in curs de instalare. Numarul ochiurilor se fixeaza pe teren in asa fel incat sa permita recoltarea posibilitatii anuale si in acelasi timp sa asigure regenerarea unei suprafete intinse posibil.

Diametrul ochiurilor variaza de obicei intre ½ din inaltimea arborilor din jurul ochiului, in cazul speciilor de umbra (brad, fag) si 1 si ½ -2 inaltime de arbore in cazul pseciilor de lumina (stejar, gorun).

Largirea ochiurilor se face in primul an de fructificatie care urmeaza dupa deschiderea ochiurilor, prin aplicarea unei taieri de insamantare, pe o banda in jurul ochiului. Latimea benzii variaza in general intre 20-30 metri in cazul speciilor de umbra si 2-3 inaltime de arbori, in cazul speciilor de lumina.

Taierile de racordare a ochiurilor se executa in momentul cand ochiurile deschise, largite si regenerate, ajung atat de aproape unele de altele, incat numai sunt separate decat de ultimele benzi inguste de arboret matur netaiat.

In tara noastra metoda taierilor in ochiuri s-a aplicat si se aplica cu bune rezultate in arboreta amestecate, cum sunt amestecurile de fag cu rasinoase si padurile se stejar si gorun in amestec cu alte specii de foioase (sleauri).

Metoda taierilor combinate. Aceasta metoda imbina in tara noastra , interventiile partial caracteristice taierilor succesive cu cele partial caracteristice taierilor in ochiuri, in scopul unei bune adaptari a taierilor la mersul regenerarii. Este indicate pentru arboreta de codru constituite din specii cu temperamente diferite , precum si cazul unor arboreta pure sau amestecate, atunci cand se urmareste modificarea compozitiei prin introducerea unor specii noi, mai productive cum este de exemplu bradul de fAgete. Taierile combinate se aplica pe scara tot mai mare, mai ales in arboretele amestecate (amestecuri de fag cu rasinoase).

Metoda taierilor evasigradinarite. Ca tehnica de aplicare, metoda taierilor evasigradinarite se aseamana cu cea a taierilor in ochiuri. In cadrul aplicarii ei se deschid ochiuri de diferite marimi, care se inmultesc si se largesc in functie de evolutia instalarii si dezvoltarii semintisurilor, pana la lichidarea vechiului arboret prin taierile de racordare. In cazul taierilor de evasigradinarite, perioada de regenerare este mult mai lunga, ajungand la 30-60 de ani. Drept urmare, ochiurile sunt mult mai dispersate decat in cazul aplicarii metodei taierilor in ochiuri cu perioada de regenerare obisnuita.

Arboretul nou, rezultat prin aplicarea unor taieri imprastiate, esalonate intr-o perioada foarte lunga, se caracterizeaza printr-un profil care se mentine pronuntat neregulat pana la varste inaintate, asemanator profilului padurii gradinarite. Aceasta metoda de regenerare a fost aplicata in tara noastra numai experimental.

Metoda taierilor succesive in margine de masiv. Caracteristica acestei metode consta in aplicarea de taieri succesive asemanatoare celor descrise la metoda respective, dar localizate numai la o suprafata ingusta de la marginea masivului, a carei latime este de 1,5-2,0 inaltimi ale arboretului in care se lucreaza. Metoda are caracter intermediar intre taierile succesive si taierile rase in benzi alaturate. La alegerea marginii de masiv de unde incep taierile se are in vedere ca taierile sa inainteze impotriva vantului dominant, mai ales cand se aplica in arboreta expuse la doboraturi de vant cum sunt cele de molid.

La noi in tara aceasta metoda s-a aplicat numai in mod experimental.

Impadurirea

Lucrari de instalare a vegetatiei forestiere pe cale artificiala (prin plantare sau semanare) s-a executat si inainte de aparitia siliculturii ca stiinta, izvorate din necesitatea de a pune stapanire sau dea valorifica terenurile erodate, malurile instabile, nisipurile etc. In practia silvica aceste lucrari s-au impus castigand importanta si extensiune, pe masura ce efectele negative ale despaduririlor, urmare a exploatarii nerationale sau a defrisarii padurilor , s-au facut din ce in ce mai mult simtite.

In etapa in care silvicultura chemata sa sporeasca la maximum capacitatea de productie si de protectie a padurilor, prin folosirea aptima a factorilor naturali de vegetatie si a tehnicilor de lucru moderne, activitatea de impaduriri capata un continut mult mai larg si mai complex.

Folosirea optima a factorilor de vegetatie in scopul satisfacerii cerintelor economiei si a celor reclamate de protectia mediului implica deseori modificarea compozitiei naturale a padurilor, actiune care se conjuga, de regula, cu masurile de selectie si ameliorare a speciilor forestiere. Pe de alta parte este posibil ca plin aplicarea unor procedee biologice (introducerea speciilor ameliorate) sau tehnice (prelucrarea solului, fertilizari, irigari, desecari), procedee pe care silvotehnica moderna le-a si inclus in arsenalul ei de lucru, sa se amelioreze simtitor fertilitatea naturala a solurilor forestiere. Pe langa impadurirea sau reimpadurirea unor terenuri forestiere sau neforestiere goale au capatat o mare EXTENSIUNE impaduririle care au ca scop ameliorarea compozitiei regenerarilor naturale si inlocuirea arboretelor slab productive ( cu altele mai productive) prin introducerea si extinderea in cultura a speciilor indigene sau exotice valoroase.

In cadrul lucrarilor de imopaduriri s-a trecut la ameliorarea conditiilor de crestere ( lucrarea adanca a solului, desecari, gertilizari), s-au infiintat blocuri de culture silvice intensive irrigate si fertilizate etc.

Tinand seama de acestea este pe deplin justificat ca prin notiunea de impaduriri sa se inteleaga intregul complex de masuri si lucrari necesare in scopul instalarii padurilor pe cale artificiala, avand ca linie directoare sporirea capacitatii de productie si de protectie a padurilor. (Damian 1969)

Lucrari de impadurire

In judetul Giurgiu la capitolul “ Lucrari de impadurire” putem, spune ca s-a emis un proiect de catre Programul Dunare Carpati Romania in asociere cu organizatia Tetra Pak Romania pentru impadurirea unui hectar din Parcul Natural Comana, pe care il va ingriji timp de 5 ani pentru a asigura rezistenta in timp. Prin acest proiect s-au plantat aproximativ 200 de puieti de stejar, un alt scop al colaborarii priveste reducerea emisiilor de carbon, pastrarea padurilor si managementul durabil al acestora.

Reconstructia ecologica a Parcului este un scop important al acestei arii protejate aducand beneficii atat mediului cat si omului.

Padurea Comana se intinde pe aproximativ 9.500 hectare, fiind mentinute in stare optima a evolutiei habitatelor, a numarului mare de specii vegetale si animale characteristic zonei.

Valorificarea preeminenta a altor bunuri ale fondului forestier, cu exceptia lemnului

Bunurile și serviciile oferite de pădure pot avea o valoare comercială, atunci când acestea pot fi valorificate pe o piață de desfacere (ex. lemn, ciuperci, servicii de recreere, vânătoare etc), de asemenea pot avea valoare de utilizare (ex. lemn de foc pentru proprietari) sau o valoare de patrimoniu și culturală (ex. pădurile seculare sau de interes cultural).

Alte bunuri ale fondului forestier cu exceptia lemnului, care cantitativ reprezinta cel mai mare procent, se refera la produse de origine biologica precum : fructe de padure, ciuperci, seva de arbori, seminte, lujeri, muguri, frunze, fan natural, coaja, rasina, muschi, licheni, plante medicinale etc. care provin din paduri sau alte terenuri ocupate cu vegetatie forestiera sau din arbori din afara padurilor. Toate aceste produse sunt cunoscute sub numele de produse nelemnoase sau produse accesorii ale padurii.

Natura si cantitatea produselor accesorii ale padurii si valorificarea economica a acestora variaza de la o tara la alta in functie de diferite aspecte precum: nivelul de dezvoltare economica, cultura, cercetare si utilizare preeminenta a resurselor.

Tara noastra, datorita asezarii geografice, climatului variat, multiplelor forme de relief si diversitatii invelisului in sol, este bogata in produse accesorii. Acestea pot fi clasificate dupa diverse criterii, insa dintre toate prezinta importantza clasificarea in functie de dependenta fata de padure si cea in legatura destinatia utilizarii produselor accesorii.

Clasifificarea in functie de dependenta fata de padure.

Formarea, prezenta si recoltarea produselor accesorii ale padurii sunt dependente de arborii si arbustii in picioare sau doborati de lemnul acestora si de solul padurii ai al terenurilor afectate acesteia. Cele mai multe produse accesorii sunt dependente de arborii si arbustii forestieri in picioare si se recolteaza la anumite intervale de timp, in functie de ciclul lor de reproducere (fructe, seminte, samburi, gale, coltani, conuri, flori, muguri, ciuperci). Unele produse accesorii participa la alcatuirea arborilor si arbustilor doborati (scoarta, cetina) sau la aceea a lemnului (lemn de trunchi, de cioate industriale si de craca). Acestea sunt recoltate dupa doborarea arborilor destinati pentru productia de lemn. De asemenea, cand pe arborii doborati exista si produse accesorii, care normal sunt dependente de arborii in picioare, acestea se colecteaza concomitant cu exploatarea lemnului. Un caz particular este acela al produselor care contin lemn in cantitati si dimensiuni reduse, motiv pentru care sunt incadrate in randul produselor accesorii si se recolteaza la intervale de timp impuse de dezvoltarea lor (pomi de iarna, nuiele etc.).

Multe produse accesorii sunt independente de lemn sau de arborii si arbustii forestieri,in schimb sunt dependente de solul padurii sau cel al terenurilor afectate acesteia (fructe ale plantelor arbacee, ciuperci, ierburi naturale pentru fan, flori, plante medicinale, aromatice si melifere etc.).

Clasificarea dupa destinatia utilizarii produselor accesorii.

Clasificarea produselor accesorii in grupe care indica destinatia utilizarii lor pune in lumina importanta recoltarii acestora si face lagatura intre produsul natural recoltat si produsul obtinut dupa trecerea printr-o serie de operatii care alcatuiesc un process tehnologic de prelucrare caracteristic. Totusi si in cazul acestei clasificari se ivesc dificultati, deoarece datorita componentilor chimici acelasi produs accesoriu poate fi destinat pentru utilizari multiple. Dupa criteriul destinatiei de utilizare, aceste produse ale padurii pot fi incadrate in urmatoarele grupe:

produse accesorii ale padurii utilizate in industria chimica : rasina, scoarta, conuri etc.), industria farmaceuticaa lacurilor si a uleiurilor eterice: plante medicinale, plante aromatice, scoarta, muguri, flori, fructe, samburi, seminte, ciuperci etc.

produse accesorii ale padurii flosite in industria materialelor de constructii: scoarta, nuielele.

produse ale padurii utilizate in industria alimentara: fructe de padure, samburi, seminte, ciuperci comestibile.

produse ale padurii folosite pentru artizanat si ornamentari: flori, conuri, pomi de iarna, nuiele pentru impletituri etc.

produse accesorii ale padurii pentru sectorul agrotehnic: seminte, frunzare, iarba de padure pentru fan, cetina, scoarta.

Produse accesorii pentru economia albinaritului: plante melifere.

Indiferent de criteriul adoptat pentru clasificarea produselor accesorii ale padurii, scopul principal consta in cunoasterea amanuntita, incepand cu provenienta si incheind cu prelucrarea complexa si superioara a acestora.

Importanta economica a produselor accesorii ale padurii.

Cu toate ca produsele accesorii ale padurii reprezinta un volum relative redus in comparative cu cel al produselor lemnoase, totusi datorita compozitiei lor chimice si insusirilor lor, prezinta o importanta economica deosebita, fiind valorificate fie in stare de materie prima, fie prelucrate in sortimente semifinite sau finite, solicitate intr-un fel sau altul de nenumarate ramuri industriale, in cantitati mai mari sau mai mici, in functie de calitatile acestora. Astfel produsele accesorii ale padurii constituie materia prima pentru prelucrare, in vederea producerii unui numar mare de bunuri de larg consum.

Pe scurt, se concluzioneaza ca printr-o organizare stiintifica si rationala a culturii si exploatarii padurilor, a recoltarii si prelucrarii complexe, superioare, a tuturor produselor accesorii se va imbogati considerabil stocul sortimentelor de larg consum si aproape ca nu va ramane vreun sector al industriei nationale care sa nu beneficieze de aceste resurse naturale, solicitate si pentru export in cantitati din ce in ce mai mari. Cu toate ca din punctul de vedere al valorii unitare sortimentele brute sau prelucrate realizate din produsele accesorii ale padurii depasesc produsul principal lemnul, ele raman totusi accesorii deoarece se realizeaza in cantitati mici comparative cu lemnul.

Recoltarea si prelucrarea superioara a unor cantitati cat mai mari de produse accesorii contribuie la cresterea substantiala a venitului silvic pe hectarul de padure. De asemenea valorificarea produselor accesorii ale padurii justifica in plus extinderea retetelor de drumuri forestiere si a altor mijloace de transport necesare gospodaririi intensive a padurilor.

––

Valoarea bunurilor si a serviciilor variaza in raport de tipul ecosistemului forestier si de importanta pe care societatea o acorda bunurilor si serviciilor furnizate de padure.

Valorificarera fondului forestier include si valorificarea produselor apicole provenite de la albine a caror viata se desfasoara in cadrul padurilor. Din fauna salbatica se otin produsele vanatoresti care aduc si ele sume importante economiei. Cateva din animalele valorificate din fondul forestier sunt: cerbul comun, capra neagra, mistretul, fazanul, iepurele, vulpea.

–