Gestionarea Conflictelor In Scoala

GESTIONAREA CONFLICTELOR IN SCOALA

CUPRINS

GESTIONAREA CONFLICTELOR IN SCOALA

Introducere

PARTEA I. Fundamentarea teoretica a temei

1.Managementul la nivelul institutiei scolare si managementul clasei de elevi

2.Clasa de elevi-grup educational

3.Managementul starilor tensionate

3.1 Structura si gestionarea situatiilor de criza educationala la nivel institutional

3.2 Cauze ale conflictelor;factori;tipuri de conflicte

3.3 Prevenirea,rezolvarea,solutionarea conflictelor;tehnici de rezolvare si factori sociali care le influenteaza

3.4 Rezolvarea conflictelor

3.5 Strategii de solutionare a conflictelor,tactici de negociere

PARTEA a II –a.Metodologia si rezultatele cercetarii

1.Prevenirea si combaterea violentei scolare

2.Comunicarea didactica in situtii de conflict

3.Medierea conflictelor dintre elevi

4.Scopul si ipotezele cercatarii

5. Prelucrarea si interpretarea chestionarelor aplicate elevilor

PARTEA a III-a .Concluzii

Bibliografie

GESTIONAREA CONFLICTELOR IN SCOALA

PARTEA I

1.Managementul la nivelul institutiei scolare si managementul clasei de elevi

Mangementul este o stiinta relativ recenta,care a capatat importanta dupa cel de-al II-lea razboi mondial,initial in domeniul industrial, extinzandu-se apoi in toate domeniile de activitate. Managementul îndeplinește condițiile unei profesiuni pentru că (Mihuleac, 1994, p. 18): necesită o pregătire, urmărește obținerea unor rezultate prin eforturi comune, solicită participarea continuă, un complex de cunoștințe teoretice și practice, de capacități și competențe. Prin urmare, profesia de manager, ca orice altă profesie, trebuie învățată.

Se spune ca profesia de manager are doua sensuri: unul restrans -pentru a defini pregatirea personalului de specialitate si unul larg -activitate prin care se castiga existenta,ocupatie.

Managementul poate fi asociat cu maniera,tehnica,abilitatea de a conduce,activitatea cu indivizi sau grupuri,arta si stiinta conducerii.

Cateva aspecte specifice managementului sunt : fixarea obiectivelor pe termen scurt,analiza lor la intervale scurte,considerarea managerului ca protagonist al organizatiei,folosirea celor mai buni membri in exploatarea ocaziilor,specularea oportunitatilor in cautare succesului,atentie la factorul timp ,analiza rezultatelor.

COMPETENTE GENERALE PENTRU MANAGEMENTUL SCOLAR

Studierea sistematica a organizarii si conducerii manufacturilor din Anglia, Franta, Germania, Italia si SUA a constituit punctul de plecare în elaborarea si publicarea unor lucrari de referinta în domeniu, simultan cu introducerea disciplinei respective ca obiect de studiu în învatamântul universitar, în special pentru pregatirea inginerilor si a economistilor.În mod necesar, stiinta conducerii sau managementul încorporeaza multiple contributii, însa fondatorii incontestabili ramân F.W.Taylor, H.Fayol si Max Weber, care, la începutul secolului trecut, au publicat lucrari de baza, multe dintre concluziile la care ajunsesera pastrându-si valabilitatea si astazi, fiind utilizate cu succes în diferite domenii. Evolutia tehnica si economica a societatii a ridicat problemele oboselii si ale organizarii rationale a muncii. Asa au aparut cercetarile lui F.W.Taylor, de descompunere a operatiilor de munca în unitati simple, de cronometrare a lor, pentru a elimina miscarile inutile si a reduce timpul de executie a miscarilor.

Managementul clasei de elevi este un domeniu de cercetare în stiintele educatiei care studiază perspectivele de abordare a clasei de elevi si structurile dimensionale ale acesteia, în scopul asigurării conduitelor corespunzătoare pentru desfăsurarea procesului de predare-învătare-evaluare (Romită Iucu – „Managementul clasei de elevi”, ed. Polirom, 2006).

Gilbert Leroy apreciază că mediul în care se dezvoltă copilul influentează evolutia acestuia, iar comportamentul său depinde în mare măsură de natura relatiilor cu partenerii (G. Leroy – „Dialogul în educatie”, EDP, Bucuresti, 1974).

Managerul clasei are mai multe roluri de indeplinit.Influenta educativa pe care acesta o exercita asupra copiilor este determinata de felul in care isi exercita rolurile manageriale.

Clasa de elevi reprezintă, din punct de vedere psihosociologic, „un grup social unde, ca urmare a interrelațiilor ce se stabilesc între membrii ei, apare și se manifestă o realitate socială cu consecințe multiple asupra desfășurării procesului instructiv-educativ” (Nicola Ioan, „Microsociologia colectivului de elevi”).

Clasa de elevi este un ansamblu dinamic, în cadrul căruia au loc procese formative subordonate scopului fundamental, predarea și învățarea unor seturi de informații, atitudini și comportamente și care este supus în mod constant influențelor educative exercitate de școală.

Perspectivele de abordare a clasei de elevi, înregistrate în urma generalizării datelor unor investigații psihopedagogice, sunt perspectiva didactica si perspectiva sociala.

Clasa de elevi constituie cadrul psihosocial al desfășurării activității de instruire și educare și un mediu de comunicare și socializare. Ca grup social, are structură și caracteristici proprii, iar membrii acesteia ocupă poziții diferite, au roluri variate și stabilesc relații. Ca urmare a relațiilor dezvoltate între membrii clasei de elevi se constituie o realitate socială cu consecințe multiple asupra desfășurării procesului instructiv-educativ, în ansamblul său.

Caracteristicile clasei de elevi sunt:

Scopurile pot fi: de tip prescriptiv (stabilite anterior de persoane ce nu aparțin grupului-clasă) și individuale (stabilite în interiorul clasei). Se impune, ca o formă de echilibrare a structurii organizatorice a clasei de elevi, armonizarea și integrarea reciprocă a celor două tipuri de finalități.

Rolurile se referă la ansamblul de sarcini care trebuie realizate de membrii grupului. Atribuirea de roluri elevilor se va realiza în funcție de resursele personale ale acestora (cognitive, afective și acționale) și se vor urmări unele scopuri: ordonarea și controlul conduitei elevilor, creșterea prestigiului clasei, dezvoltarea resurselor personale. Dintre rolurile profesorului în clasa de elevi, menționăm: sursă de informații, consilier, mediator, evaluator, coordonator, organizator etc.

Normele reprezintă reguli de conduită recunoscute și acceptate de toți membrii grupului educațional și prescriu modele de comportament. S-a constatat că normativitatea poate să afecteze atitudinea elevilor față de procesul de instruire și chiar rezultatele lor școlare.

Coeziunea grupului se referă la gradul de unitate și integrare a colectivului școlar, cât și la rezistența acestuia la restructurare. Ca factori de menținere a coeziunii grupului amintim: utilizarea tehnicilor de motivare a elevilor (prin cooperare și competiție), exploatarea problemelor de ordin afectiv ale elevilor. Este foarte importantă atitudinea deschisă a profesorului față de elevi. El poate fi perceput de aceștia drept colaborator sau drept adversar, în funcție de aabilitățile acestuia de a stabili relații adecvate cu elevii, de a comunica eficient, de a dovedi entuziasm, înțelegere și prietenie.

La nivelul clasei de elevi se manifestă două tipuri de influențe.

Atributele care caracterizează clasa de elevi sunt:

mărimea clasei a provocat multe discuții deoarece s-a constatat că, cu cât clasa este mai mare, cu atât este mai mare tendința de subdiviziune, în timp ce, cu cât este mai mică clasa, cu atât sporește tendința de subiectivitate a membrilor acesteia;

interacțiunea membrilor este o condiție privind existența clasei de elevi, însă de interes pentru managemei ntul clasei nu este orice tip de interacțiune, ci mai akes interacțiunea directă, nemijlocită (prezența față în față a membrilor grupului și cunoașterea reciprocă);

scopurile pot fi multiple; din perspectiva managementului clasei de elevi, cele mai reprezenative sunt scopurile comune, acceptate de toți membrii săi. În interiorl clasei pot apărea și situații dese de diviziune a grupului în subgrupuri, ceea ce conduce la apariția scopurilor de subgrup;

structura clasei definește două aspecte puternic corelate între ele: modalitatea concretă de interacțiune a membrilor grupului și ierarhia internă a grupului pe baza jocului de statute și roluri;

compoziția și organizarea sunt rezultantele corespondenței dintre personalitatea fiecărui membru al grupului și sinteza indicatorilor anterior menționați. Astfel, pot fi identificate compoziții omogene și eterogene ale clasei, centrări în jurul liderului formal sau informal etc.

Caracteristicile separate care pot să particularizeze și să individualizeze grupurile sunt:

coeziunea – reprezinta gradul de legătură, de înțelegere reciprocă dintre membri sautensiunile și conflictele dintre ei;

autonomia sau dependența grupului –acționează independent sau este strâns legat de altul;

conformismul sau nonconformismul membrilor – gradul de supunere și de acceptare față de normele de grup;

permeabiliatatea sau impermeabilitatea – disponibilitatea clasei de a primi și de a accepta cu ușurință sau cu reticență noii membri ai grupului;

stabilitatea sau instabilitatea grupului – durabilitatea în timp a grupului, determinată de prescripțiile de tip instituțional;

sintalitatea – personalitatea clasei ca grup, ca ansamblu dinamic sub raport structural-funcțional, relațional, interacțional, de climat și de atmosferă axiologică.

Rolurile manageriale ale cadrului didactic

Pentru educator, cunoașterea și stăpânirea artei manageriale este esențială.

Majoritatea analizelor care s-au circumscris problemelor anterioare au evidențiat o serie de multiplicări ale planurilor de referință implicate în actiunea educativa. Sinteza logică a materialelor investigate ne permite să relevăm următoarele roluri (comportamente fundamentale) ale cadrului didactic în activitatea instructiv-educativă cu clasa de elevi.

2. Clasa de elevi-grup educational

2.1 Grupurile scolare

2.1.1. Natura și caracteristicile grupurilor școlare

Grupul este o pluralitate dinamicǎ de persoane între care existǎ diferite tipuri de relații, cu influențe multiple asupra membrilor sǎi.

Membrii grupului își desfǎșoarǎ activitatea într-un anumit mediu de existențǎ, comunicǎ și coopereazǎ pentru realizarea unor scopuri, întrețin diferite tipuri de relații între ei, se influențeazǎ reciproc, își confruntǎ opiniile, sunt mulțumiți, frustrați sau animați de anumite aspirații și idealuri, experimenteazǎ modele de comportament dupǎ norme proprii.

Fiecare membru al grupului manifestǎ fațǎ de grup anumite trebuințe, dorințe și atitudini, ceea ce constituie expansiunea socialǎ. Fațǎ de aceasta, membrii grupului au o anumitǎ reacție denumitǎ incluziune socialǎ.

Profilul psihologic al grupului se caracterizeazǎ printr-o anumitǎ structurǎ și dinamicǎ, coeziune afectivǎ, scopuri comune, consens, autoorganizare și control, cooperare de noi membrii, forțǎ, omogenitate, conformism, autonomie și stabilitate în timp.

În cadrul grupului social, fiecare persoanǎ are un anumit status, adicǎ o anumitǎ poziție realǎ, de valorizare sau de devalorizare.

Rolul este aspectul dinamic al status-ului. El reprezintǎ sistemul de așteptǎri ale membrilor grupului fațǎ de liderul lor.

Cadrul de referințǎ este alcǎtuit dintr-un sistem de obligații și reguli de comportare specifice unui grup. Acesta poate respinge sau primi alți membri, dacǎ aceștia acceptǎ și respectǎ cadrul de referințǎ al grupului.

2.1.2 Tipuri de grupuri școlare

Tipologia grupurilor școlare poate fi stabilitǎ atât dupǎ mǎrimea lor, cât și în funcție de caracterul organizǎrii.

Din punctul de vedere al mǎrimii, grupurile școlare pot fi:

grupuri școlare mici (microgrupuri școlare), așa cum sunt clasele de elevi, sau grupele de studenți;

grupǎ, coeziune afectivǎ, scopuri comune, consens, autoorganizare și control, cooperare de noi membrii, forțǎ, omogenitate, conformism, autonomie și stabilitate în timp.

În cadrul grupului social, fiecare persoanǎ are un anumit status, adicǎ o anumitǎ poziție realǎ, de valorizare sau de devalorizare.

Rolul este aspectul dinamic al status-ului. El reprezintǎ sistemul de așteptǎri ale membrilor grupului fațǎ de liderul lor.

Cadrul de referințǎ este alcǎtuit dintr-un sistem de obligații și reguli de comportare specifice unui grup. Acesta poate respinge sau primi alți membri, dacǎ aceștia acceptǎ și respectǎ cadrul de referințǎ al grupului.

2.1.2 Tipuri de grupuri școlare

Tipologia grupurilor școlare poate fi stabilitǎ atât dupǎ mǎrimea lor, cât și în funcție de caracterul organizǎrii.

Din punctul de vedere al mǎrimii, grupurile școlare pot fi:

grupuri școlare mici (microgrupuri școlare), așa cum sunt clasele de elevi, sau grupele de studenți;

grupuri școlare mari, ca anasambluri de grupuri școlare mici, așa cum sunt: școlile, facultǎțile și universitǎțile;

De avut în vedere cǎ pentru grupurile sociale existǎ o altǎ clasificare în funcție de mǎrime, ceea ce determinǎ urmǎtoarele tipuri:

grupurile sociale mici (microgrupurile sociale) – cum sunt: echipele de muncǎ, familia, clasele de elevi;

grupurile sociale mediane (mijlocii) – cum sunt: instituțiile diverse, societǎțile comerciale diverse, școlile, etc;

grupul social mare ( macrogrupul social) – reprezentat de societate, ca un anasamblu coerent al grupurilor sociale mici și mediene.

b) Din punct de vedere al caracterului organizǎrii, grupurile școlare, ca și cele sociale în general, pot fi:

grupuri școlare formale, instituționalizate, legale, organizate pe baza unor reglementǎri oficiale;

grupuri școlare informale, spontane, neinstituționalizate, care se constituie ca aglomerǎri temporare, incidentale, de elevi, bazate pe unele situații neașteptate, dar care-i atrag pe tineri.

2.1.3 Clasa de elevi ca grup socio – educativ

Grupurile școlare sunt formale și informale, adicǎ microgrupurile din interiorul acestora.

Grupurile formale sunt organizate oficial, relațiile dintre membrii grupurilor fiind reglementate de anumite norme. Clasa de elevi este “un grup angajat în activitǎți cu obiective comune, ce creeazǎ relații de interdependențǎ funcționalǎ între membrii sǎi”. (Rada., I. 1976)

Grupurile informale sau microgrupurile (de studiu, de joacǎ) sunt neinstituționalizate și formate pe baza unor interese comune. Microgrupurile apar în interiorul grupurilor formale, întreținând relații cu alte grupuri sau microgrupuri.

Grupurile formale și informale sunt conduse de lideri, care în funcție de stilul de conducere adoptat pot fi de diferite tipuri:

Clasa de elevi este un grup social, cu un înalt grad de socializare, de instruire, dezvoltare și formare a personalitǎții elevilor, liderii acționând pentru realizarea scopurilor și asigurarea coeziunii grupului.

Studiile de psihologie sociala evidentiaza importanta climatului afectiv din grupul informal pentru participarea in scoala precum si eficienta interactiunii dintre elevi pentru procesul de invatare.Daca scoala traditionala a avut o atitudine reticenta si chiar a descurajat cooperarea intre elevi ,pedagogii contemporani o faorizeaza ,pornind de la ideea ca in multe cazuri,grupul mediaza relatia profesor-elev.De altfel unii autori includ in definitia grupului-clasa interactiunea profesor-elev.

Clasa de elevi se constituie ca un grup foarte important pentru orice copil pentru ca are o mare influenta asupra membrilor sai.

Grupul primar este un grup al carui membri au aceleasi valori,scopuri si standarde de cpmportament,in care contactele interpersonale frecvente sunt posibile.Clasa poseda toate caracteristicile grupului primar ,asa cum este inteles aceste de specialistii in dinamica grupului.:

1. Interactiunea fata in fata a fost considerata intotdeauna o caracteristica fundamentala a grupului primar.Clasa ofera posibilitatea unor actiuni de acest tip.

2.Ca orice grup mic,clasa poseda structuri ce-i ofera stabilitate.In cadrul interactiunii membrilor se dezvolta norme ce modeleaza comportamentele si le fac previzibile.De asemenea,structura clasei este intarita de statusurile si rolurile ce apar si evolueaza in cadrul ei.Adrian Neculau a insistat asupra conceperii dinamicii “rol-statusului”ca invatare sociala.Statusul este “un ansamblu de cerinte,de dispozitii oficiale care reglementeaza pozitia fiecarui individ intr-o colectivitate”,iar rolul”reprezinta aspectul comportamental al statusului ,totalitatea conduitelor realizate din perspectiva detinerii unui anume status”(Neculau,A,1983,p169). Autorul precizeaza ca eforturile elevilor de a ne incadra in rol,deci de a indeplini rolul potrivit cu statusul de elev ,nu conduc numai la performante scolare deosebite,dar si la similarea de catre acestia a normelor si valorilor societatii.

3.Clasa tinde sa atinga anumite scopuri.Acestea au atata insemnatate ,incat unii psihologi sociali le-au inclus chiar in definitia grupui –clasa:clasa de elevi r fi din aceasta perspectiva “un grup angajat in activitati cu obiective comune ,ce creeaza relatii de interdependenta functionala intre membrii sai” (Radu ,I.,1976,p.180).

4.Membrii clasei se percep pe ei insisi ca facand parte din grup,iar elevii din alte clase (grupuri) ii identifica pe baza acestei apartenente.

Procese de grup:

1.Procesul de realizare a sarcinii are o importanta aparte,sarcina constituind ceea ce trebuie sa faca grupul pentru a-si atinge scopul.In masura in care indeplinirea sarcinii apropie grupul de scopul sau,membrii acestuia vor fi motivati sa depun eforturi pentru realizarea ei.Este foarte important in cadrul acestui proces , ca sarcina sa fie bine formulata ,ceea ce nu constituie numai o obligatie a profesorului ,dar si a grupului de elevi.Sarcina comuna este cea de invatare ,dar ea devine specifica in functie de diferitele segmente de activitati.

2.Procesul de comunicare este initiat si se desfasoara in stransa legatura cu cel de realizare a sarcinii.Cercetatorii din domeniul dinamicii de grup au aratat de multa vreme ca retelele de comunicare ale grupurilor difera in functie de tipul sarcinii:de exemplu , retelele centralizate faciliteaza indeplinirea sarcinilor simple ,iar cele descentralizate se dovedesc mai eficiente in cazul sarcinilor complexe.

3.In ceea ce priveste procesele afective este evident ca atractia dintre membrii grupului-clasa constituie o conditie fundamentala a performantelor scolare inalte.Ea este in acelasi timp o sursa de satisfactie personala pentru membri si un factor al coeziunii grupului.Interactiunea intensa,contactele frecvente,precum si proximitatea fizica a elevilor in cadrul clasei fac ca atractia interpersonala sa aiba un nivel foarte ridicat.

4.Procesul de influenta din clasa de elevi asigura uniformitatea comportamentelor.

2.1.4 Relații interpersonale în clasa de elevi

Structura clasei de elevi, ca grup socio – educativ, este definitǎ de interrelațiile ce se constituie între membrii ce o compun: relații de tip formal și informal, care la rândul lor îmbracǎ mai multe forme.

Aceste relații interpersonale se manifestǎ, pe de o parte în atitudinea unui membru al colectivului fațǎ de elevi, fațǎ de ceilalți, iar pe de alta, în atitudinea grupului fațǎ de el. Când în cadrul clasei de elevi existǎ și microgrupuri, atunci apar relații între acestea și grupul formal, care uneori sunt contradictorii și este nevoie de intervenția dirigintelui, ca lider formal.

În cadrul clasei de elevi, ca grup socio – educativ, fiecare elev este atât obiect al educației, cât și subiect, influențând și el pe ceilalți, prin acțiunile sale conferite de sarcinile pe care le are de îndeplinit în clasǎ: responsabil de disciplinǎ, de bibliotecǎ, de curǎțenie, de organizarea unor activitǎți cultural – sportive și turistice. În grup, fiecare elev își lǎrgește experiența de viațǎ, își formeazǎ idealul de viațǎ. Deci climatul psihosocial al grupului școlar influențeazǎ formarea personalitǎții elevilor sub toate aspectele sale.

2.1.5. Factorii de grup

Factorii de grup, care influențeazǎ formarea elevilor și mai ales coeziunea grupului școlar sunt externi și interni. Cei externi acționeazǎ prin intermediul celor interni, oferind condițiile de manifestare a acestora și sunt constituiți din:

stilul de conducere al dirigintelui, care trebuie sǎ fie democratic, oferind elevilor șansa luǎrii deciziilor și dezvoltǎrii inițiativei;

normale, dupǎ care se conduce grupul nu trebuie sǎ fie impuse de diriginte, ci formulate împreunǎ cu elevii, având, ca îndrumǎtor regulamentul școlar;

rolul pe care îl are fiecare elev în grup.

Factorii interni sunt de naturǎ socioafectivǎ și factorii socio – cooperatori, manifetați în rolul fiecǎrui elev pentru realizarea scopurilor grupului și în stilul de conducere.

Dinamica grupuli școlar este asiguratǎ de propunerea și realizarea unor scopuri, a unor linii de perspectivǎ, cum ar fi organizarea unei excursii, sau vizite la muzee ori întreprinderi, a unei activitǎți cultural – sportive. Realizarea unor asemenea scopuri produce elevilor plǎcere și bucurie, mobilizându-i sǎ coopereze și sǎ participe la realizarea scopurilor propuse.

În concluzie, structura, coeziunea și dinamica unui grup îi conferǎ acestuia o notǎ distictǎ, care îl deosebește de alte grupuri, rezultând ceea ce numim sintalitatea grupului de elevi

2.1.6 Metode și tehnici de studiere și caracterizare a grupurilor școlare

A cunoaște un elev sau un grup școlar înseamnǎ a descifra notele dominante ale personalitǎții sale, a înțelege și a identifica motivele care îl determinǎ sǎ acționeze într-un mod sau altul și a prevede la ce ne putem aștepta de la el. Cunoașterea psihologicǎ este necesarǎ pentru a asigura caracterul diferențiat al instuirii și educǎrii personalitǎții, proiectând metodele necesare.

2.1.7 Rolul profesorului diriginte în cadrul grupului

În cadrul clasei de elevi, ca grup socio – educativ cu anumite structuri psihosociologice, dirigintele asigurǎ respectarea normelor de conduitǎ prevǎzute în regulamentele școlare. Dirigintele este cel care manageriaza activitatile educative in cadrul clasei.El este ales pentru a îndeplini mai multe roluri:

studiaza si caracterizeaza elevii pentru elaborarea unui program educational;

organizeaza clasa ca grup socio-educativ;

planifica activitatile educative pentru o perioada stabilita;

conduce activitati educative nonformale si colaboreaza cu parintii, profesorii clasei respective;

conduce democratic clasa folosind strategii de interventie diferite;

asigura consiliere psihopedagogica ,colaboreaza permanent cu centrele si cabinetele de asistenta psihopedagogica;

implicarea activa si responsabila a elevilor in cadrul clasei,dar si al scolii;

crearea unui mediu educogen in clasa ,rezolvarea conflictelor cu tact pedagogic;

prevenirea si combaterea comportamentelor neadecvate si formarea comportamnetului moral;

control si evaluare permanenta a eficientei activitatilor educative;

optimizare si inovare in activitatea educativa

Dirigintele va crea condițiile necesare de manifestare a fiecǎrui elev, formulând cerințele educaționale și diminuându-și treptat poziția de lider formal, în favoarea inițiativei membrilor grupului. În acest stadiu, nucleul grupului preia, transmite și aplicǎ normele de conduitǎ de la diriginte la membrii grupului.

2.2 Grupul restrans si problemele sale

O atentie aparte in psihologia sociala si in managementul educational i se atribuie grupului restrans.Acesta poate fi definit ca un ansamblu de persoane care interactioneaza in mod direct datorita unui sistem de reguli.Grupul mic presupune cooperare,directa iar posibilitatea realizarii interactiunii este mai mare.

Un grup eficient se construieste respectand unele conditii:

stabilirea scopului si a obiectivelor urmarite;

precizarea procedurii;

definirea conducerii in consens cu conceptia membrilor;

conturarea liniilor deschise de comunicare;

dezvoltarea unui climat de incredere si comunicare;

analiza si revizuirea cu regularitate a eficientei activitatii.

Echipele sunt cele care condiționează optimizarea abilităților individuale ale membrilor lor, făcând posibilă rezolvarea unor probleme dificile. În procesul de învățământ, obiectivele instructiv-educativ pot fi realizate prin valorificarea și valorizarea potențialului echipei de profesori din unitatea școlară. În context, este nevoie să facem diferenta intre grup si echipă. Vorbim de echipă atunci când ne referim la un grup formal, constituit pentru rezolvarea unor sarcini organizaționale concrete. Sau, așa cum apreciau J. Katzenbach și D. Smith, echipa este “un număr mic de oameni cu aptitudini complementare, care sunt dedicați unui scop comun, unor obiective de performanță și metode pentru care se consideră reciproc răspunzători” .

(Armstrong, 2004, p. 249)

Ideea de automanagement rezultă din caracteristicile echipelor. Despre echipe se poate spune ca:

prin intermediul lor se poate ajunge la performanta,imbinand aptitudini,experienta si intuitie;

de regula sunt flexibile si raspund schimbarilor;

investesc timp,dar si efort pentru a descoperi;

dau dovada de devotament ,atasament si dorinta de dezvoltare;

sunt stimulate de provocari importante.

Grupul reprezintă ansamblul persoanelor care interacționează în vederea atingerii unui obiectiv comun, sub conducerea unui lider și au sentimentul unei identități comune.

.

Pe lângă aceste proprietăți specifice grupului, există și unele contraproductive:

disocierea grupului;

lenea socială, care apare din dorința de a nu fi fraierit, de a nu fi pierdut în mulțime, de unde reversul, de ascundere în spatele muncii, activității, vinei colective; se afirmă că, în cadrul grupurilor, “lenea socială este mai puțin frecventă în societățile tradiționale (ex. Japonia), la femei, comparativ cu bărbații, și în țările vestice (ex. Statele Unite -este vorba de spiritul colectivist versus spiritul individualist)” (Cochinescu, 2008, p. 158);

pierderea socială: psihologia de grup are ca efecte facilitarea socială, dar și pierderea socială: “în grup, activitatea individuală câștigă în cantitate, dar pierde în calitate” (Zlate, 1995, p. 199); se poate întâmpla ca, uneori, psihologia de grup să deformeze reflectarea realității, ducând la apariția unor iluzii.

2.3 Probleme specifice clasei de elevi

Începând cu jumătatea secolului trecut, dinamica grupurilor a devenit un domeniu de interes pentru cercetători. De atunci, clasa de elevi a fost studiată ca grup primar, adică un grup ai căror membri au aceleași valori, scopuri și standarde de comportament și în care contactele interpersonale sunt foarte frecvente.

Caracteristicile grupului restrans:

unitate de timp și de loc;

ratiunea de afi si de a ramane in aceeasi formula;

dorinte comune;

posibilitatea perceperii și a reprezentării fiecărui membru de către ceilalți;

posibilitatea de realizare a unui proces interactiv efectiv;

o durată suficientă pentru ca un scop comun sa fie realizat.

Ca membru al unui grup școlar, elevul este supus unui proces de învățare psihosocială realizată în și prin grup. El asimileaza în sistemul său de referință valorile promovate de grupul din care face parte, se valorizează în și prin grup, contribuie prin acțiunile sale la afirmarea grupului. La rândul său, grupul exercită un control asupra elevului, propunându-i modalități de acțiune și dezvoltare.

M. Deutsch a constatat că, în comparație cu clasele cooperante, clasele competitive au o atmosferă care duce la (Iucu, 2000, p. 105):

elevi cu un ridicat nivel al anxietății;

elevi care se gândesc mai puțin la ei și la munca lor;

studenți cu atitudini reprobabile față de colegi;

studenți cu un foarte scăzut sentiment de responsabilitate față de ceilalți.

Se apreciază, astfel, că “metodele cooperative se dovedesc de departe mai eficiente decât organizarea competitivă (…)” (Neculau; Boncu, 1998, p. 245). Subliniem necesitatea încurajării și răsplătirii comportamentului cooperant, care contribuie la întărirea coeziunii la nivelul clasei de elevi. Ni se pare fericită utilizarea expresiei “dezvoltarea echipei” (Leroy,2001), folosită pentru practica numită “team building”, deoarece surprinde mai bine varietatea comportamentelor din cadrul relațiilor interumane.

3.Managementul starilor tensionate

3.1 Structura si gestionarea situatiilor de criza educationala la nivel institutional

Criza poate fi definită ca un eveniment sau un complex de evenimente inopinate,neașteptate dar și neplanificate, generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea ori siguranța clasei respective și a membrilor acesteia. Definiția ar trebui completată cu o serie de elemente conexe cum ar fi precizarea gradului de periculozitate, a percepției reale ori false a acestuia, dar și gradul de probabilitate a evenimentului studiat.

În societatea în care trăim astăzi și în care sistemele organizaționale sunt din ce în ce mai complicate, crizele devin situații aproape inevitabile. Organizațiile sunt pe zi ce trece mai complexe în ceea ce privește scopul lor, iar această epocă a “responsabilității industriilor”1face ca situațiile de acest gen săfie considerate într-un sens, „evenimente normale” de către manageri. Cert e cănici o organizație nu e scutităde apariția unei astfel de situații, fie ea insituție publică sau privată.

Această lucrare prezintă o analiză a crizelor organizaționale și a felului în care sunt și pot fi gestionate ele. Teoria ne arată că aceste tipuri de conflicte pot fi rezolvate și că o șansă mai mare de reușită în acest sens o au acele organizații care se pregătesc din timp pentru astfel de situații. Această pregătire trebuie făcută însă pe mai multe paliere și nu întotdeauna faptul că ne simțim apți pentru a face față unor situații de acest gen înseamnă că vom gestiona și criza așa cum trebuie. Prin studiul de față se va face o trecere în revistă a situațiilor care pot fi numite “crize” și a pașilor legați de managementul acestora. Va urma o analiză a unei organizații din România, urmărindu-se prezentarea modului în care aceasta s-a pregătit pentru situații de acest gen.Concluziile vor sublinia răspunsul la întrebarea dacă într-adevar această organizație s-ar descurca într-o astfel de situație.

Caracteristicile unei situatii de criza:

– beneficiaza de o izbucnire instantanee,declansandu-se fara sa avertizeze;

– debutează de obicei prin afectarea sistemului informațional: viciază mesajele, îngreunează comunicarea prin obstaculare permanenta, prin destructurarea canalelor, urmărind instaurarea stării de confuzie;

– facilitează instalarea climatului de insecuritate,

– generează stări de panică prin eliminarea reperelor de orientare valorică;

În planul strategic abordarea managerială a crizei evidențiază, ineditul stărilor declanșate, faptul că nu poate fi asemănată cu vreun element stabil din starea de normalitate și impresia de insolvabilitate.

Se pare însă ca elementele cu gradul cel mai mare de nocivitate le reprezintă "traumatismele" psihice și organizaționale crizele paralizând și uneori chiar stopând activitățile curente, destructurând echilibrul organizației școlare atât în interior, prin confuzia și insecuritatea create, dar și în exterior, prin discreditarea imaginii colectivului și a cadrului didactic respectiv.

În majoritatea situațiilor cadrele didactice își centrează eforturile și atenția, controlul și concentrarea asupra situațiilor didactice, asupra activității de predare ignorând, de multe ori nu din rea voință, diversitatea situațiilor educaționale ca structuri complexe, atitudinal-relaționale.

Involuntar, asemenea atitudini educaționale creează un teren propice apariției și dezvoltării fenomenelor de criză.

Atitudini favorizante apariției și evoluției fenomenelor de criză educațională

În căutarea identificării multitudinii de atitudini favorizante apariției și evoluției fenomenelor discutate, au mai fost identificate următoarele:

intervenții tardive lipsite de promptitudine și rapiditate;

reacții singulare, incoerente și absenta unor strategii pe termen lung;

absența fermității și a inconsecventei prin neasumarea responsabilității intervențiilor;

reprezentarea eronata a situației care generează sentimentul incompetentei și al neîncrederii în sine;

teama de represalii din partea superiorilor ierarhici în cazul intervențiilor personale și declanșarea unei stări de așteptare pentru oferta unui portofoliu de soluții din partea acestora.

Încercând o identificare a principalelor tipuri de crize, Ghinea Viorica ("Gestiunea crizelor, o provocare pentru managementul educației", lucrare prezentată la Sesiunea de comunicări științifice, 1996 BCP), alcătuiește următoarea tipologie:

a.după gradul de dezvoltare în timp:

-instantanee (apar brusc, fără putința anticipării prin predicții);

-intermitente (dispar în urma masurilor de intervenție însă reapar după o anumita perioada de timp).

b.după gradul de relevanta:

– critice (pot conduce la destructurarea organizației în care au apărut;

– majore (prezintă efecte importante fără însă a împiedica redresarea organizațională);

c. după numărul subiecților implicați:

– crize individuale

– crize de grup

– crize colective, globale

Structura situațiilor de criză educațională în clasa de elevi

Din punctul de vedere al structurii interne a crizei ea se prezintă sub forma unei stări complexe, multidimensionale. în concordanță cu complexitatea structurala trebuie să fie situate și demersurile de soluționare. Din perspectiva axiologică, principiile care e necesar să guverneze intervenția managerială de soluționare e bine să fie următoarele: sinceritate, cooperare, beneficiu comun. Rolul calităților și al pregătirii manageriale în diminuarea efectelor produse de starea de criză dar și în eradicarea acesteia sunt incontestabile.

Operația de gestionare a crizelor, din câte s-a putut observa până acum dar și din câte se va observa în viitoarele noastre aserțiuni, este: o inițiativă managerială prin excelență care se organizează, se conduce și se desfășoară după legitati, principii și funcțiunicu o solidă specificitate managerială.

Înainte însă ca să fie introduse corective ori demersuri de soluționare, în procesul de stingere și eliminare a crizei respective, trebuie să fie statuate demersurile de diagnoza inițiala a fenomenelor, de analiza, de elucidare, de investigare.

Astfel că, prima etapă a activității de gestiune a situațiilor de criză o reprezintă: Identificarea și cunoașterea situațiilor de criză – este potrivit pentru debutul analizei să particularizam situațiile de criză la nivelul spațiului școlar. Ce fenomene școlare în interiorul clasei de elevi pot constitui adevărate crize: conflicte și situații relaționale greu controlabile intre:

a) elevi: certuri injurioase, bătăi soldate cu traume fizice și psihice (rănirea elevilor) care au implicat mai mulți elevi ai clasei și au condus la divizarea grupului; prezența și infiltrarea unor grupări delicvente, implicarea mai multor elevi ai clasei în asemenea acțiuni: furturi, consum de droguri, abuzuri sexuale, tentative de sinucidere, omor;

b) profesori-părinți: conflicte care pot impieta incomensurabil coeziunea organizației clasei și a

echilibrului atitudinal al cadrului didactic; denigrări; mituiri;

c) inter-clase: prin exacerbarea stărilor de emulație în diverse împrejurări, prin conflicte deschise între membri marcanți ai celor două colective, toate însă cu proiecții ample în planul relațiilor ori a stabilității organizației clasei și identificabile prin scăderea eficienței activităților educaționale.

Am încercat să identificăm numai câteva din posibilele situații de criză intervenite în derularea activităților școlare zilnice. Dar pentru ca am spus ca unei crize îi este propriu atipismul pare dificil de creionat și de anticipat.

Identificarea cauzalității trebuie să constituie un debut necesar al operațiilor de analiza. Trebuie să recunoaștem că inițiativa anterioară nu este un demers prea simplu, desfășurarea sa fiind marcată de strategiile și de sursele informaționale, de cantitatea și relevantă informațiilor, dar și de capacitățile manageriale ale cadrului didactic. Cauzele e bine să fie explorate multicriterial iar investigația în ansamblu să nu capete aspectul unei anchete polițienești. Rolul cadrului didactic nu este de a culpabiliza, de a blama, de a stigmatiza persoanele și faptele ci de a accentua ideea de cooperare în rezolvarea crizei. E bine să fie accentuate elementele cu

valoare de liant, ceea ce unește și elementele stabile, ceea ce echilibrează.

Întrucât situațiile de criză am spus că solicită un mare grad de operativitate, orice minut pierdut în fazele incipiente se poate converti în zile de căutări și de eforturi mai târziu. De aceea perioadele de criză, evenimente cu caracter atipic, solicită cadrului didactic nu numai promptitudine și rapiditate (ambele circumscrise eficienței) ci și variante rezolutive, de multe ori nestructurate, nonstandard, în raport de analiza și diagnoza inițială. Numărul alternativelor pentru decizie e bine să fie multiplicat, durata luării deciziei foarte scurtă și neînsoțită de ezitări. La fel de dăunătoare sunt și inconsencvențele, marcate prin reveniri.

Din punct de vedere managerial, decizia este un proces de alegere în mod deliberat a unei linii de acțiune pentru a ajunge la un anumit rezultat, obiectiv. Ea reprezintă selectarea unui anumit curs al acțiunii dintr-un număr de alternative, hotărând astfel declanșarea anumitor acțiuni care conduc la realizarea obiectivelor stabilite. Din perspectiva personală, deciziile sunt o expresie a asumării responsabilității managerilor și de suportare a consecințelor datorate opțiunilor inițiale făcute.

O definiție operațională a deciziei, data de profesorul Ioan Jinga în Jinga,Ioan, "Conducerea învățământului", EDP, București, 1993 o prezintă ca "activitate conștientă de alegere a unei modalități de acțiune, din mai multe alternative posibile, în vederea realizării obiectivelor

propuse". La nivelul învățământului, decizia are un caracter mai complex decât înalte domenii, deoarece procesul condus vizează omul în formare. Actele de decizie au un rol reglator, ele nefiind un produs al unei hotărâri arbitrare ci al unui proces logic care trebuie să parcurgă o serie de etape cum ar fi:

– Determinarea rezultatului așteptat

– Stabilirea obiectivelor

– Alegerea variantelorpe baza unor criterii

– Decizie

– Punerea acesteia în practică

– Rezultat dorit

– Control.

Semnificațiile generale ale deciziei educaționale sunt următoarele: din punct de vedere social, indivizii pregătiți de școala vor activa după absolvire într-o colectivitate în care se vor integra după maniera în care au fost socializați; din punct de vedere moral, decizia educațională poate schimba în bine sau în rău un destin școlar și uman pentru o lunga perioada a existentei.

3.2 Cauze ale conflictelor;factori;tipuri de conflicte

Conflictul poate fi definit ca stare ce se caracterizeaza prin manifestarea unor tensiuni acumulate in timp sau determinate de factori de moment ,intre doua persoane sau doua grupuri ce fie aceleasi interese,fie interese diferite,care nu au gasit modalitati de inlaturare a acestor tensiuni.Termenul de conflict implica adesea stari de lucruri nedorite,dezacorduri,nepotriviri.

Conflictul a fost definit de Mihaela Vlasceanu ca o forma de opozitie centrata pe adversar ,bazata pe incompatibilitatea scopurilor,intentiilor si valorilor partilor oponente.Dar ,de fapt,un individ poate percepe o anumita situatie ca fiind conflictuala ,in vreme ce aceeasi situatie poate fi perceputa de altul ca fiind absolut normala.Competitia este generatoare de conflict si este opusa cooperarii.Ea este necesara pentru a antrena indivizii in rezolvarea diferitelor situatii ,dar nu trebuie sa se transforme intr-o forma exacerbata de comportament..

Managementul optim al situatiilor presupune abordarea acestora prin cooperare mai degraba decat prin competitie,luarea in considerare a tuturor opiniilor,conducerea de tip participativ,flexibilitatea stilurilor manageriale,evitarea procedurilor de decizie majoritare etc.

Etimologic,in limba latina cuvantul conflict provine din conflictus cu sensul de soc,lovire,ciocnire.In dictionar, conflictul este definit ca orice forma a relatiilor social-umane in care partile ce interactioneaza manifesta interese divergente sau opuse.

Conflictele sunt dezacorduri in ceea ce priveste atitudinile,scopurile,amenintarea valorilor personale,stilului,lupta pentru putere,dezacord in privinta mentalitatii, elementelor morale,plasarea responsabilitatii,proceduri, scopuri,metode,roluri.Poate interveni intre doua sau mai multe persoane sau grupuri in ceea ce priveste difetente de interese,aspiratii,expectante,optiuni,valori,informatii,intelegerea unor evenimente etc.

Criza este o manifestare brusca a unei rupturi de echilibru.Emotiile violente,frustrarile indelungate si dureroase provoaca crize nervoase de agitatie sau de furie.

Influenta este o actiune asimetrica ,cu predominanta unilaterala pe care o pot exercita asupra indivizilor obiectele,fenomenele,dar mai ales alti indivizi sau grupuri.Exista influente naturale/artificiale,spontane/planificate,constiente/inconstiente,organizate/neorganizate,intentio-nate/neintentionte,normative/informationale,directive/nondirective,sociale directe/indirecte.

Rezistenta la schimbare este un fenomen opus modificarilor dorite in comportamentul,relatiile,opiniile persoanelor si care se manifesta prin respingerea schimbarii la nivel de individ sau grup.Rezistenta la schimbare se caracterizeaza prin blocaje de actiune,prin stari tensionate,refuz fata de schimbarile psihosociale ce se produc.Factorii de rezistenta la schimbare sunt de ordin psihologic-subiectiv( intrese particulare,sentimente de teama de necunoscut,apararea unui statut castigat),de ordin psihosocial colectiv(interese generale,apararea unor avantaje ale profesiunii,lipsa unor informatii necesare cu privire la consecintele schimbarii pentru grup,apararea unor pozitii castigate),de ordin institutional(rigiditatea organizationala,rutina,conservatorismul,interesul pentru a mentine anumite valori si norme,stilul de conducere autoritar,ignorarea de catre institutie experientei stiintifice,predominanta unor traditii opuse inovatiei).

Reducerea rezistentei la schimbare se obtine prin organizarea efortului intregului grup de a depasi situatia,prin metode participative,prin revizuiri critice a ceea ce este perimat si ceea ce ramane viabil in traditii prin stimularea creativitatii.

Schimbarea este trecerea de la o stare ,calitate,structura psihosociala relativ stabila catre relatii si forme noi.Psihologia sociala studiaza schimbarea in legatura cu dinamica grupurilor umane,cu procesul de introducere a noi valori si norme in colectivitate,in legatura cu modificarea atitudinilor si a comportamentelor sociale ale indivizilor,mai ales cu reducerea starilor tensionate din grup si cu suprimarea conflictelor manifestate in grup.Exista schimbare la nivel macrosocial si microsocial.

Dupa Kurt Lewin procesul schimbarii conduitelor se produce in trei etape de decristalizare a conduitei si atitudinilor anterioare,de deplasare a fortelor si de refacere a conduitei intr-o forma noua ,de cristalizare a noii conduite la un nivel diferit.In viata grupurilor se produc si sunt posibile:schimbari de scopuri,de aptitudini,de statusuri si roluri,de sistem de organizare,de norme si valori sociale,in relatii interpersonale ale membrilor grupului.

Cele mai frecvente surse ale conflictului sunt:

– perceptii gresite ale unor situatii datorate prejudecatilor,diferentelor de intentii si de interese;

– competitie exagerata,agresivitate;

– discrepante in cultura organizationala(valori,norme,modele);

– criterii diferite de definire a performantei,ambiguitatea definirii ariilor de autoritate si responsabilitate,diferente de mediul inconjurator.

In orice conflict,dintre factorii care afecteaza cursul acestuia amintim:

– orientarea partilor fata de conflict(de cooperare,individualista,competitiva);

– personalitatile partilor aflate in conflict(exista factori de personalitate care determina predispozitia oponentilor de a fi influentabili si de a se angaja in forme distructive sau prosociale de comportament);

– probleme implicate in conflict(tipul problemei,dimensiunea,controlul,rigiditatea);

– contextul socio-cultural;

-procese implicate in perpetuarea si escaladarea conflictului(situatii sociale anarhice,angajamente nesabuite).

Diferentele degenereaza in conflicte atunci cand :

– oamenii nu accepta valori,prioritati sau opinii diferite;

– persoanele sau grupurile au standarde diferite sau neclare in ceea ce priveste actiunile comune,comportamentul sau rezultatul muncii lor si nu accepta un numitor comun;

– o anumita categorie(banii,munca,atentia,responsabilitatea)este distribuita incorect sau se percepe ca este distribuita incorect;

– oamenii simt nevoia(individual sau colectiv)sa castige,saaiba dreptate,sa ini afirme eul,sa domine;

– apare teama,neincrederea,nevoia de a-i defini pe ceilalti drept altii;

– oamenii nu doresc sa se schimbe;

– procedurile de abordare a diferentelor nu se discuta,nu exista sau sunt neclare.

Nu trebuie sa ocolim conflictele cu orice pret pentru ca ele ne conduc la schimbare,ci doar sa fim constienti de blocajele care pot sa apara in echipa de lucru.

– definirea neclara a problemei studiate;

– obiective si responsabilitati neclare;

– lipsa de motivatie sau de aptitudini a celor implicati;

– informare defectuoasa(nu se cunosc prioritatile si competentele);

– planificare slaba(timp insuficient,inexistenta planurilor de rezerva);

– proces consultativ inadecvat(sarcini individuale neclare,nerealiste);

– modalitati de adoptare a deciziilor neadecvate plajei mari de opinii,insusirilor coordonatorului activitatii;

– dominare din partea unor membri;

– comportament opresiv sau discriminatoriu;

– lipsa de incredere in obiectivele actiunii,competenta colegilor,in sine;

– teama de angajament;

– lipsa de perspectiva sau de continuitate.

In clasa conflictele pot izbucni din urmatoarele cauze:

– exacerbarea spiritului competitiv;

– atmosfera de intoleranta;

– slaba comunicare dintre elevi sau dintre elevi si profesori;

– exprimarea gresita a emotiilor;

– absenta capacitatii de rezolvare a diferendelor;

– manifestarea gresita a autoritatii profesorului.

In managementul educational exista o tipologie a starilor conflictuale determinata de actorii implicati.Astfel,conflictele intre elevi sunt determinate in cele mai multe cazuri de atmosfera competitiva (elevii sunt obisnuiti sa lucreze individual pe baza de competitie,le lipseste deprinderea de a lucre in echipa,increderea in ceilalti,daca nu obtin triumful asupra celorlalti isi pierd stima de sine,competitia este cultivata chiar si cand este neproductiva),atmosfera de intolerant(lipseste sprijinul intre colegi,apar resentimente fata de capacitatile si realizarile celorlalti,neincrederea,lipsa prieteniei,singurateatea si izolarea),comunicare slaba(elevii nu stiu sa comunice si sa asculte,sa-si exprime nevoile si dorintele,nu inteleg sau inteleg gresit intentiile,sentimentele,nevoile si actiunile celorlalti,exprimarea nepotrivita a emotiilor(elevii nu stiu sa-si exprime nemultumirea sau supararea intr-un mod neagresiv),absenta priceperilor de rezolvare a conflictelor(sunt utilizate modalitati violente in locul celor creative),utilizarea gresita a puterii de catre profesor (acesta utilizand reguli inflexibile,autoritate exacerbata,atmosfera de teama si neintelegere).

Acest tip de conflicte poate fi aplanat prin cooperarea elev-elev,elev-clasa,elev profesor,comunicare,tolerant,expresie emotionala pozitiva,rezolvarea creativa a conflictelor.

Pentru a se evit conflictele profesori-elevi ar trebui sa nu se manifeste autoritarism(exercitatea autoritatii formale in mod nediferentiat,permanent) din partea cadrelor didactice,sa existe comunicare eficienta completa,sa se ia decizii in mod democratic,sa existe respect reciproc,sa se urmareasca deprinderea elevilor de a-si exprima emotiile in mod constructive,pozitiv,sa se tina seama de interesele,dorintele,trebuintele elevilor in stabilirea regulilor,sanctiunilor.Principalele cause ale conflictelor profesori –parinti sunt comunicarea defectuoasa datorita neintelegerilor,numarului mic de contacte,conflicte de valori,lupta pentru putere(prejudecati ale parintilor bazate pe experiente anterioare,neintelegerea rolului parintilor sau profesorilor in educarea copiilor).Solutionrea acestui tip de conflict se poate realize prin:

– informarea periodica a parintilor in legatura cu realizarea obiectivelor educationale,cu performantele scolare ale copilului;

– contacte mai dese in care li se solicita parintilor sugestii si opinii;

-comunicare complete,clara,pe intelesul parintilor a unor aspect referitoare la procesul educational.

Conflictele intre profesori pot fi personale sau profesionale si pot fi aplanate prin contacte cat mai dese cu managerii institutiei scolare,prin aprecieri in cazul unor activitati reusite,prin manifestarea cooperarii si tolerantei fta de idei diferite,focalizarea asupra problemei nu asupra elevilor.

In cadrul grupurilor mici pot sa apara conflicte generate de interesele divergente ale indivizilor.La nivelul societatii pot exista conflicte intre generatii,intre sexe,religii,categorii socio-profesionale.Dupa domeniul implicat exista conflictele affective,conflictele de ordin cognitive sau social.Conflictul cognitiv survine in cazul in care ne aflam in fata unor informatii contrar opiniilor pe care le profesam.Individul are nevoie de coerenta logica si de armonie afectiva.Aceasta armonie este tulburata de evenimente neasteptate.L. Festinger propune conceptul de disonanta cognitive pentru a desemna indispozitia psihica datorata partajarii intre doua sau mai multe idei contradictorii.

In viziunea lui W.J.Kreider exista:

– conflicte de resurse(doua sau mai multe persoane doresc in acelasi timp ceva aflat in cantitate limitata)

– conflicte de nevoi(oamenii au nevoie de incredere,prietenie,putere,success).Un profesor simte nevoia de recunoastere a eforturilor proprii de catre colegi si isi impune punctual de vedere in derularea unui proiect la nivelul scolii.Alt profesor se afla la inceputul acestui demers si are nevoie de consultanta si incurajare permanenta din partea colegilor.Un astfel de conflict este mai greu de solutionat deoarece motivele care il genereaza sunt mai subtile.Aici aportul colectivului este determinant.

-conflictele de valori/credinte/scopuri .Opinii diferite in chestiuni vitale,scopuri sau prioritati diferite in activitatea de grup( un professor doreste ca elevii lui sa fie in primul rand informati,altul doreste ca aceeasi elevi sa stie sa se descurce in situatii concrete)determina actiuni divergente generatoare de tensiune negativa.

A.Rapaport(1974) distinge intre conflictele endogene/exogene sistemului simetrice/asimetrice din punct de vedere al fortei,orientate spre structura (ex.Revolutia care are ca obiectiv schimbarea structurii insesi)/orientate spre litigiu,in functie de modul de percepere a adversarului conflictele pot fi lupte(oponentul este perceput ca dusman ce trebuie pus pe fuga,avertizat sau chiar distrus),jocuri(impulsurile emotionale ale luptei sunt inlocuite in situatia de joc de analiza rationala,iar oponentul este doar adversar care adera la regulile jocului,dar pe care trebuie sa il invingi in interiorul restrictiilor impuse de reguli),dezbateri(conflicte de idei care constau in convertirea adversarului la propriul mod de a percepe si evalua).Echipele de munca pot gazdui conflicte orientate spre oameni/ conflicte orientate spre sarcina.

3.3 Prevenirea,rezolvarea,solutionarea conflictelor;tehnici de rezolvare si factori sociali care le influenteaza

Elementele de recunoastere a conflictelor:

– discomfort(senzatia ca ceva nu este in regula,chiar daca nu se poate spune ce anume).Este posibil sa nu se fi spus nimic,de aceea este greu de identificat,de punctual nevralgic.Daca se poate face ceva in aceasta etapa putem spune ca acestea sunt actiunile de prevenire a conflictelor.Uneori nu este altceva mai bun de facut decat sa astepti in stare de alerta;

– incidental presupune petrecerea unor fapte(schimb de replici,fapte care te intristeaza,te irita, nu corespund cu asteptarile tale).Aceasta etapa poate fi rezolvata prin comunicarea elementelor care au deranjat,a asteptarilor,prin rugaminti,explicatii;

– neintelegerea poate fi determinata de comunicarea defectuoasa ,de prejudecati,de fenomene precu etichetarea,minciuna,agresivitatea;

– tensiunea apare tunci cand perceptia altei persoane si a actiunilor ei sunt distorsionate.Relatia cu ea este deteriorata de atitudini negative si opinii fixe de ambele parti.Sentimentele fata de persoana respectiva se inrautatesc semnificativ,relatia devine o sursa de permanenta de teama,frica.;

– criza este manifestarea cea mai evidenta a conflictului.Este momentul in care se intrerupe o relatie,apar manifestari violente.Functionarea normala devine dificila,se planuiesc sau se infaptuiesc gesture extreme.Comportamentul iese de sub controlul ratiunii si intra sub dominatia impulsurilor.

Stadii ale conflictelor

Pentru a simplifica analiza manageriala,procesul conflictului pote fi impartit in cinci secvente:

– conflict latent: reprezinta etapa de dezvoltare a conflictului in care acesta este abia suspectat;

– conflict perceput: problemele incep sa fie percepute,iar cei implicati recunosc aparitia conflictului;

– conflict simtit: cei implicati simt deja starile de tensiune,de anxietate,de enervare,suparare, frustrare;

– conflict manifest: reprezinta etapa in care indivizii implicate incep sa se manifeste prin comportament propriu la frustrare si prin blocarea opozantilor lor;

– conflict final: problemele au fost rezolvate sau amanate pentru mai tarziu.

Conflictele intergrup sunt benefice,avand si efecte positive asupra organizatiei:

– ajuta la accelerarea proceselor desfasurate in echipe(munca in echipa are rolul de a pune in evidenta existenta mai multor puncte de vedere);

– permit indivizilor sa-si exprime parerile si doleantele,impulsurile aparute astfel se pot consuma efficient datorita efectului de transformare a cestora in schimbari,determina manifestarea increderii,intareste prieteniile,creeaza satisfactii;

– permit mentinerea nivelului de stimulare necesar functionarii in mod inovator,astfel incat conflictele intergrup vor reprezenta o sursa de motivare in cautarea unei schimbari;

– conflictele intergrup pot sugera o identitate grupului(un conflict intre grupuri apare ataunci cand grupurile difera intre ele,dar sunt dependente unul de celalalt);

– pot diminua tensiunile acumulate,ajutand la stabilizarea si integrarea membrilor,reprezinta o supapa de siguranta care elimina presiunile din interiorul organizatiei,pot redefine o problema,ajuta la cunoasterea de sine,creeaza schimbari,creste implicarea si participarea,pot fi amuzante daca nu sunt luate in serios,dezvolta creativitatea,ajuta la defulare.

Exista doua tendinte contradictorii in confruntarea unor obiective conflictuale de brdre si de eviatare.Abordam lucrurile care ne atra si le evitam pe cele care ne displac.Apar astfel o serie de comportamente:de eviare,de ascundere,de risc calculate,impulsive.Cert este ca rezolvarea cu succes a conflictelor depinde adesea de vointa oamenilor de a-si modifica atitudinile si opiniile.Acest lucru este si mai mult de dorit daca se tine cont de faptul ca modifiarea propriului comportament determina schimbarea atitudinii celorlalti fara de propria persoana si transformarea relatiilor.Ne putem imbunatati abilitatea de management al conflictului exersand competente in managementul relatiilor umane si abilitati in comunicare precum:

– aptitudinea de a comunica(de a asculta si de a vorbi);

– cooperarea si dezvoltarea unui climat bazat pe incredere;

– respectul de sine si al altora,tolerant fata de opinii diferite,luarea democratica a deciziilor;

– acceptarea responsabilitatii altora si a propriei persoane;

– stapanirea emotiilor primare,solutionarea problemelor interpersonal.

Conflictul are mai multe sanse de solutionare daca:atentia se concentreaza pe problema si nu pe persoanele implicate;emotia si teama sunt controlate;intre parti au existat relatii de prietenie ininte izbucnirii diferendului,participantii au cunostinte si deprinderi de rezolvarea a conflictului sau cineva calificat ii ajuta sa-l depaseasca.

Daca doua parti au ajuns la conflict,relatia dintre ele poate evolua in urmatoarele sensuri:

Toate persoanele care se implica intr-o echipa trebuie sa obtina un castig din aceasta activitate,in caz contrar exista posibilitatea dezmembrarii inainte de finalizarea sarcinilor.

Evitarea,abandonul,amanarea sau ignorarea conflictelor,dezacordului constituie o modalitate de abordare a conflictului.Persoana,de obicei,isi justifica comportamentul negand existenta problemei.Se teme ca rezolvarea ei nu va ajuta,de aceea comportamentul este de retragere fizica sau emotionala.Retragerea poate face ca o problema sa se amplifice periculos de mult sau sa dauneze cuiva.Deseori este utilizat abandonul pentru a-l determina pe celalalt sa se razgandeasca.

Ajustarea,reprimarea sau totul de dragul pacii este o alta cale si presupune ca persoanele implicate in conflict sa se comporte amabil,considera ca nu merita sa pui in pericol relatiile prin distrugerea armoniei.Presupune de fapt refuzul de a lua act de un conflict,comportament la care

recurgem atunci cand avem nevoie de liniste.Practic scapi de conflict refuzand sa-l recunosti.Reprimarea poate fi judicioasa atunci cand o confruntre pe tema unui dezacord fara importanta ameninta prea mult o relatie sau oamenii nu sunt pregatiti sa auda ce ai tu de spus.Uneori prin reprimare poti pastra o relatieoptand pentru tact,in defavoarea adevarului brutal.In cazul unui conflict serios ,abordarea prin reprimare inseamna a nu vorbi despre aspectele sale importante.Daca pastrezi tacerea,cealalta persoana nu stie ce se petrece cu tine.Chiar cand ceilalti simt ca ceva nu este in regula ,ei nu-si pot da seama care ese de fapt problema.Dezavantajul reprimarii este ca nu se realizeaza comunicarea.

Castigator/invins este modalitatea de abordare care presupune confruntare agresiva cu cei din jur,persoana se justifica tot timpul.Aceasta modalitate este mai cunoscuta in literatura de specialitate sub denumirea de stapanire,dominare si presupune utilizarea puterii sistemului ierarhic pentru a lua decizii,solutionarea in favoarea unei parti,care este complet satisfacuta,in timp ce cealalta parte este complet nesatisfacutaAceasta strategie este adesea rezultatul unui esec,o lupta pentru putere in care una dintre parti ajunge deasupra.Cand se bazeaza pe o viziune larga,exercitarea autoritatii poate duce la decizii intelepte.Aceasta strategie poate va efecte intarziate,invinsul ar putea sa nu suporte o decizie pentru care nu a fost consultat si ca atare poate incerca sabotarea ei.Invinsul de zi poate refuza sa coopereze maine.

Compromisul este o alta modalitate de depasire a situatiilor conflictuale.Atunci cand nu se poate ca ambele parti sa obtin integral ceea ce doresc,o reevaluare a cerintelor si implicarii fiecaruia ,cautarea unei a treia solutii poate conduce la solutia castig-castig.Este important ca toate partile sa pastreze intact relatiile.Nu exista o justificare perfecta,nimeni nu este perfect.Presupune satisfacerea partiala a ambelor parti.Deseori compromisul este arta de a te certa pentru nimic,el doar pare a oferi echitatea.Are dezavantajul ca una dintre parti isi poate supraevalua pozitia ,astfel incat sa para marinimoasa.In plus,este posibil ca una dintre parti sa nu agreeze idea de a i se lua din ceea ce a avut sau doreste sa aiba.

Castig-castig este un set mental si atitudinal prin care nu mai gandim victoria ca fiind asupra cuiva,sau sa consideram ca a invinge,pentru noi,inseamna ca altul sa piarda.Este o strategie la care luam in considerare nu numai ce dorim noi,dar si ceea ce doresc ceilalti.Printr-o astfel de abordare fiecare are de castigat,solutiile sunt bune,relatiile se imbunatatesc.Etapele aceste strategii sunt:identificarea nevoilor reale ale fiecarei parti,stabilirea elementelor comune ale diferentelor dintre persoane si nevoi,avansarea diferitelor idei pentru solutionare,cooperarea,lucrul ca parteneri,nu ca adversary.

Cateva reguli generale ce pot fi practicate in cadrul modalitatilor de solutionre a conflictelor ar putea fi:

– fiecare parte sa aiba posibilitatea sa isi expuna pozitia si solutia;

– sa se identifice interese si scopuri commune;

– sa se evidentieze motivele care fac posibila apropierea dintre parti;

– sa se dea sugestii pentru rezolvarea diferendului;

– sa se adopte o solutie si sa se aplice in mod progresiv;

– sa se lamureasca daca partile doresc sa aplice solutia chiar daca nu sunt total de accord cu ea;

– sa se treaca la aplicarea solutiei si la sanctionarea elor ce o incalca.

3.4 Rezolvarea conflictelor

Daca stiinta rezolvrii conflictelor s-ar studia in invatmantul obligatoriu astfel incat orice individ dintr-o comunitate ar stapani modalitatile de prevenire si solutionare a conflictelor,acea societate ar fi una in care:

– individul capata,pe langa sentimental securitatii psihologice si fizice,si putere personala,ca rezultat al dezvoltarii capacitatilor de consultare,optiune si paricipare;

– decalajul dintre cei puternici si cei slabi se reduce ,deoarece capacitatile de a rezolva conflicte ii tonifica pe cei ce credeau c vocea lor nu este deloc auzita sau ca le este refuzat orice rol;

– asertivitatea adecvata,forta colaborarii si dorinta de a rezolva sunt caracteristici specific unei societati democrate,tolerante;

– valorile centrale sunt libertatea alegerii,responsabilitatea individului,promovarea unei societati echitabile.

Stiinta RC nu presupune ignorarea,negarea,eliminarea conflictului din viata.Nu serveste nimanui sa pretinzi ca nu exista conflict,nici sa te simti vinovat sau rusinat ca esti implicat in conflicte.Conflictul face parte din viata pentru ca el rezulta din diferentele dintre indivizi.

In literature de specialitate sunt amintite urmatoarele competente utile in RC:

– abordarea victorie/victorie sau castig/castig ce presupune o noua perspective asupra conflictului si cooperariisi posibilitatile de a obtine avantaje reciproce;

– raspunsul creativ presupune a vedea conflictele ca sanse positive,desi conflictele sunt vazute de obicei ca niste crize,ele pot fi percepute ca modalitati de schimbare pozitiva;

– empatia este acea capacitate de a vedea,simti din punctul de vedere al celeilalte persoane,sa recunosti motivatia care sta in spatele comportamentului apparent neglijent al celorlalti oameni;

– increderea adecvata in sine presupune capacitatea de a-ti cunoaste nevoile si drepturile si a sti sa le formulezi in mod clar;

– introducerea in mediere implica a intelege rolul special al mediatorului si importanta neutralitatii;

– puterea se refera la a distinge intre puterea formala si cea cooperanta,a lupta impotriva puterii care se exercita impotriva altei persoane-a avea controlul emotiilor(in specil furia,agresivitatea,frustrarea);

– dorinta de a rezolva;

– reprezentarea grafica a conflictului presupune si investigarea preocuparilor ce stau la baza actiunilor celor implicati in conflict;

– schitarea optiunilor implica elaborarea unor liste de variante,din care sa se poata alege actiuni convenabile pentru ambele parti;

– introducerea in negociere are in vedere si crearea unor imprejurari convenabile pentru a colabora la gasirea solutiei,sintetizarea intereselor care difera,indreptarea spre noi echilibre,acorduri,contracte;

– largirea perspectivelor presupune indentificara pozitiei conflictului intr-un context mai larg si pe o perioada mai indelungata.

Asa cum am detaliat si mai sus,conflictele pot sa apara din cauza prejudecatilor,a agresivitatii,a perceptiilor gresite,a asteptarilor neconfirmate.

3.5 Strategii de solutionare a conflictelor,tactici de negociere

O regula importanta in prevenirea si solutionarea conflictelor este aceea de a ne exersa capacitatea de a ne exprima sentimentele si parerile positive,clar,usor de inteles.Exprimarea modului in care te simti deschid o cale de comunicare sincera,ducand la schimbarea persoanei.

Atunci cand dorim sa ne comunicam ideile,actiunile,interesele si atitudinile ar trebui sa incercam sa ne situam in locul persoanei careia ne adresam.Este indicat sa ne punem in locul celuilalt si sa analizam situtia si din punctul lui de vedere.

Mesajele de raspuns trebuie formulate clar,urmate de o explicatie indiferent de raspuns(afirmativ sau negativ).Daca evitam mesajele ambigui si suntem fermi,hotarati,convinsi,atunci comunicarea are sanse de a fi eficienta.

Eliminam din cauzele ce pot determina conflictele ,daca ii informam clar pe ceilalti care sunt asteptarile noastre.

Un exercitiu mai dificil este acela de a ne exprima sentimentele fata de o persoana a carei atitudine ne deranjeaza.Modul de adresare trebuie sa fie direct,la persoana I,tonul nu este de repros,se exprima rugaminti,nu ordine.Este important sa-i lasam pe ceilalti sa vada cum suntem,nu sa-si formeze o impresie gresita despre noi dupa ce spunem.

Este important sa folosim discutia cu sinele in mod pozitiv. Ce crede omul si gandeste,

se-mplineste.Optica noastra determina modul nostru de a gandi si modul nostrum de a actiona.Atitudinea si comportarea se conformeaza perceptiei.Percepem lumea nu asa cum este,ci asa cum suntem noi sau cum am fost conditionati sa o vedem.Fiecare privim prin unica lentil a experientei personale.Cand o persoana reuseste sa perceapa realitatea sub alt unghi decat cel personal se produce o schimbare de paradigm.Mentalitatea si conduit noastra se nasc din paradigme.Aceste paradigme stau la baza relatiilor noastre sociale.Valorile si paradigmele sunt in consonanta cu principiile(cand apar contradictii intre acestea se bulverseaza totul).Principiile sunt adevaruri profunde,fundamentale,cu aplicatii universal,linii conducatoare ale conduitei umane.

Sincronizarea presupune sa fii capabil,sa fii deschis,sa astepti momenul potrivit,sa stii cand sa intervii,sa stii sa te concentrezi.

Ascultarea poate fi atat o tehnica mentala,cat si una senzoriala.Poti fi un bun ascultator fara sa reactionezi la anumite cuvinte.Lasati sa treaca sentimentele care vin pentru a nu se acumula.Tot ca tehnici senzoriale se pot utilize privirea,vocea,atingerea.Ca tehnici de miscare trebuie sa fim atenti la tinuta corpului,echilibru,ritm si respiratie.

Modalitati de a evita conflictul datorat neconfirmarii asteptarilor:

– reducerea numarului pretentiilor pe care le avem de la cei din jur,pastrarea doar a celor esentiale pentru relatia respective;

– exprimarea cu claritate a asteptarilor si cererea aceluiasi lucru si celorlalti;

– analizarea acceptabilitatii si justificarii asteptarilor

– negocierea acestor asteptari si stabilirea regulilor de comportare reciproca;

– revederea impreuna si actualizarea acestor asteptari pe masura ce relatia avanseaza;

– folosirea acestor asteptari ca baza pentru o analiza retrospectiva periodica,in ambele directii;

– sa se promita doar ceea ce este sigur ca se poate face.

Conflictul nu este spectacol si nu degenereaza intr-un spectacol.El doar exista.

Principalele modalitati de rezolvare a conflictelor sunt medierea,albitrajul si negocierea.Medierea este rezolvarea unui conflict cu ajutorul unei persoane neutre care incurajeaza partile sa discute si sa ajunga singure la o solutie.

Etapele medierii:

1.Introducerea(mediatorul expune regulile procesului)

2.Prezentarea faptelor

– fiecare parte isi prezinta viziunea asupra faptelor(incepand cu cea vatamata);

– nu se permit intreruperi;

– mediatorul rezuma prezentarile,identifica posibilele puncte de acord si verifica daca partile si-au inteles reciproc pozitiile.

3.Listarea solutiilor potentiale

– toti se gandesc la solutii posibile;

– mediatorul face o lista si cere fiecarei parti sa-si exprime pozitia fata de fiecare solutie;

– mediatorul recapituleaza solutiile enuntate de catre parti si le accentueaza pe cele pe care le-au preferat partile.

4.Intelegerea(mediatorul ajuta partile sa redacteze intelegerea care trebuie sa contina si masurile ce vor fi luate in caz de incalcare a sa).

Arbitrajul este un proces de mediere in care persoana neimplicata in conflict decide solutia.Etapele arbitrajului sunt:

1.Pregatirea

– reprezentanti ai fiecarei parti alcatuiesc prezentarea faptelor din punctul de vedere al grupului respectiv;

– fiecare parte isi noteaza intrebarile pentru oponenti.

2.Partea reclamanta isi exprima pozitia(printr-un reprezentant)

– arbitrul pune intrebari de clarificare;

– arbitrul invita cealalta parte sa puna intrebari.

3.Partea reclamanta isi exprima pozitia(printr-un reprezentant)

4.Enuntarea solutiei

– arbitrul recapituleaza faptele si isi expune argumentat hotararea.

In activitatile didactice,in primele faze, profesorul va indeplini functiile de mediator sau arbitru,dar cu timpul elevii isi vor administra singuri activitatile.

Reguli pe care le respecta un albitru:

– asculta ambele persoane pentru a intelege ceea ce simt,cred si doresc.Acest lucru se poate face separat sau in acelasi timp cu ambele persoane,nu se ascunde nimic din ceea ce se discuta;

– cand se discuta cu adversarii,arbitrul ii convinge sa se asculte intre ei.Permite fiecaruia sa vorbeasca numai dupa ce el parafrazeaza ceea ce a spus favorabil cealalta persoana;

– scoate in evidenta momentul in care a intervenit neintelegerea.Nu da vina pe nimeni,se rezuma la a scoate in evident neintelegerea;

– verifica daca a inteles corect motivul neintelegerii intre cei doi.Pune intrebari,trece dincolo de afirmatii,pentru a afla motivele care au stat la baza neintelegerii;

– intreaba daca se pot propune solutii acceptabile pentru ambele parti;

– hotaraste daca solutiile sunt fezabile;

– alege solutia care reduce tensiunea;

– urmareste aplicarea solutiei,daca nu da rezultate gaseste cauza si discuta din nou cu oponentii.

Negocierea este procedeul prin care partile implicate intr-un conflict discuta si incearca sa ajunga la o solutie amiabila fara interventia unei terte parti.

In negociere,in functie de natura situatiei,rezultatele pot depinde chiar si de felul de a fi:ignorant(intr-o negociere esti cateodata mai avantajat sa fii sau sa pari ignorant in ceea ce priveste preferintele adversarului),dur(fixezi o aspiratie inalta,emiti pretentii exagerate si oferi concesii mai putine sau mai putin importante decat ale adversarului),beligerant(amenintarile rareori imbunatatesc si mai des inrautatesc rezultatele unui negociator,daca adversarul sau este la fel de bine inarmat,iar valorile sunt importante pentru ambele parti;atunci cand pot folosi amenintari,negociatorii sunt tentati sa le foloseasca),puternic.Oamenii pot fi educati sa-si controleze conflictele urmand etapele:

1.cunoasterea tipului de conflict (conflictul de cumul,de idei,de interese, intrapersonal / interpersonal,intragrup/intergroup,izolat/permanent,minor/complex,manifest/latent,didactic/ managerial,cu cause immediate/cu cause in experienta anterioara);

2.constientizarea cauzelor si consecintelor violentei si alternativelor ei in momentele de furie;

3.infruntarea conflictului mai degraba decat evitarea;

4.respectarea intereselor proprii si ale celorlalti;

5.distinctie clara intre interese si pozitii(pozitiile pot fi opuse,dar interesele pot sa nu fie opuse),acceptarea diferentelor culturale;

6.identificarea intereselor comune si compatibile;

7.abordarea intereselor conflictuale ca o problema reciproca ce poate fi rezolvata prin cooperare;

8.comunicare si ascultare eficienta;

9.analiza perceptiilor si judecatilor gresite, a gandirii stereotipice si subiectivitatii;

10.pastrarea principiilor,a moralitatii(An Stoica-Constantin,Adrian Neculau,1998)

Negocierea poate fi abordata ca modalitate de rezolvare a conflictului,astfel ea presupune o interactiune intre grupuri si/sau persoane cu interese si obiective initiale divergente,care vizeaza,dupa discutarea si confruntarea pozitiilor,obtinerea unui acord si luarea unor decizii commune.Pentru ca negocierea sa fie eficienta trebuie evitate procedurile de decizie majoritare,prin vot,conducerea sa fie de tip participativ(nici autocratic,nici de tip laissez-faire),stilurile de conducere sa fie flexibile luand in considerare reactiile indivizilor.Principiile respectate pe parcursul negocierii pot fi:ce tie nu-ti place,ltuia nu-i face,evitarea adoptarii unor pozitii extremist,evitarea generalizarilor,este mai bun un compromis realist decat un consens ipotetic,evitarea implicarii emotionale,criticarea ideilor,nu a persoanelor,insistarea pe obiective,depasionarea dezbaterii,exprimarea faptelor,nu a opiniilor,identificarea nevoilor reale,nu insistarea pe pretext,identificarea momentelor in care este mai bines a se amane decat sa se continue,castigarea increderii partenerului(ascultarea,transparent,atenticitatea,realizarea la momentul oportun a primeiconcesii,valorizarea pozitiva a partenerului,construirea pe punctele tari,nu se rezolva nimic scotand in evidenta punctele slabe ale partenerului),orientarea spre actiune concreta(tenacitate,evitarea focalizarii pe interdictii,privilegierea gradelor de libertate,formularea deciziei finale in scris,trecerea la actiune).

Etapele acesteia sunt:

1.Pregatirea(presupune stabilirea pozitiei initiale,obiectivul,punctual de rupture,zonele majore de interes-noi,partenerul,procesul):

– partile isi ordoneaza argumentele le pun intr-o forma juridica,stiintifica sau cel putin obiectiva, in functie de natura conflictului;

– se stabilesc elementele care pot fi negociate si cele de nemodificat in conceptia fiecarei parti;

-este foarte important sa se incerce judecarea problemei din punctual de vedere al partii adverse,sa se gaseasca aspectele cele mai sensibile pentru partea cealalta,astfel incat sa nu fim foarte surprinsi de argumentele acesteia.

2.Deschiderea negocierii

– principiile ce trebuie sa guverneze negocierea sunt:ce tie nu-ti place,altuia nu-i face,actiunea castigator/castigator,evitarea implicarii emotionale,depasionarea dezbaterii,castigarea increderii partenerului,orientarea spre actiunea concreta.

3.Negocierea propriu-zisa

– discutia trebuie sa fie cordial,deschisa,echilibrata.Este indicate folosirea expresiilor “Dupa parerea mea…,”As prefer sa…in loc de “Tu ai facut asta,deci trebuie sa…

– trebuie sa ascultati daca vreti sa fiti ascultati;

– identificarea prin ethnic brinstormingului a solutiilor pentru depasirea conflictului(in acest caz propunerile trebuie sa fie realiste pentru a nu compromite rezolvarea pasnica a diferendului);

– exprimarea folosind conditionalul(Daca eu iti dau… ce primesc in schimb?)

4.Incheierea negocierii presupune realizarea si aplicarea unei intelegeri(se stabilesc clar concesiile conditionate,rezumarea acordului,stabilirea pozitiei finale,decizii comune)

– una din parti trebuie sa arate ca este dispusa sa isi modifice putin pozitia,sa accepte un compromise;

– daca trece foarte mult timp pana la atingerea compromisului,partea care s-a aratat mai flexibila din start ,poate folosi timpul drept un argument pentru cerinte mai mari;

– intelegerea trebuie sa fie acceptabila pentru ambele parti;fiecare trebuie sa simta ca va castiga ceva prin aplicarea ei.

Tacticile de negociere cele mai folosite sunt:

– frontul rusesc(presupune ca toate intelegerile stabilite pana la un moment dat vor fi anulate daca nu se realizeaza un punct de negociere major,dar care trebuie facut sa para minor);

– bomba atomic(daca nu se cade de acord asupra unui anumit punct,consecintele vor fi catastrofale);

– placa stricata(repetarea la nesfarsit a unui punct de vedere,pana la cedare);

– cazinoul(considerarea ca propunerile opozitiei sunt ridicule,nu pot fi luate in serios);

– mesagerul(sustinerea ca o a treia parte,absenta momentan,este responsabila pentru aspectele neplacute)

– disconfortul psihic(folosirea oricarui mijloc nonviolent pentru a-i impiedica pe ceilalti sa se concentreze);

– negociere timpurie(a afla pana unde sunt dispusi oponentii sa ajunga);

– tacerea(un moment de tacere presupune solicitarea unor informatii,asteptarea declanseaza interventia celuilalt cu date noi);

– luarea de pauze(pauzele sunt utilizate pentru depasirea unui punct mort sau a unei situatii tensionate);

– de ce nu?(infruntarea opozitiei chiar in faza initiala cand se definesc pozitiile);

– luarea temperaturii(intalnirile preliminare au rolul de a testa punctele de vedere,pozitiile adoptate);

– favoarea personala(insistarea asupra disconfortului personal pe care il produce incercarea de a solutiona solicitarea celeilalte parti);

– impietrirea(a arata uimirea,groaza fata de ceea ce vrea celalalt);

– copilul care invata greu(presupune subminarea increderii opozitiei pentru ca nu are suficiente informatii)

– domnul simpatic si domnul dur (unul din membrii echipei are pretentii foarte mari,dupa care se retrage si altul arata bunavointa);

– diversiunea(sublinierea unei probleme relative neimportante va face sa se acorde mai putina atentie adevaratei probleme);

– ceata(dialogul este purtat intr-un limbaj abstract pentru a crea confuzie sau a castiga timp);

– divide et impera(a sublinia rezonabilitatea unui membru al opozitiei);

– inca un lucru…(anuntarea la sfarsitul negocierii a unei ultime concesii);

– rezumare incorecta(la sfarsitul negocierii se face o eroare in interes propriu).(Managementul educational pentru institutiile de invatamant,2001,p121-122).

Pentru a dezvolta abilitatile unui negociator efficient ar fi indicat sa se separe oamenii de problema,sa se separe relatia problemei de latura materiala si sa se trateze direct cu oamenii,concentrarea asupra intereselor, nu asupra pozitiilor,gasirea optiunilor pentru a avea un castig(evitarea prejudecatilor de genul”nu este treaba mea”,separarea gasirii de solutii de luarea deciziilor,identificarea intereselor commune,inlesnirea luarii deciziei),insistarea asupra criteriilor obiective.Blocajele ce intervin in calea negocierii sunt:agresivitatea,personalizarea,neintelegerea problemelor interculturale,unirationalismul,neascultarea(Managementul educational pentru institutiile de invatamant,2001,p.122).

PARTEA a II –a

1.Prevenirea si combaterea violentei scolare

În sistemul educational libertatea individuala nu este intotdeauna corect inteleasa, atât de catre elevi cat si de catre profesori si parinti si nu a avut ca efect micsorarea gradului de violenta în scoala, ci dimpotriva, scoala poate reprezenta o sursa a unor forme de violenta.In ultimii ani violenta este tot mai prezenta in scoli,atat intre elevi,cat si dinspre elevi spre profesori.

Pentru a putea rezolva conflictele din scoli trebuie sa intelegem foarte bine conceptul de violenta si sa aflam cauzele acesteia pentru a putea concepe masuri de prevenire si combatere.

Agresivitatea reprezinta potentialitatea ce permite dirijarea actiunii si tine de gandirea si de analiza fiecaruia,este intrinseca,in timp ce violenta este actiune in sine,dezorganizarea brutala a personalitatii.Aceasta poate afecta atat individul cat si mediul in care acesta se manifesta.

In mediul scolar exista mai multe tipuri de violenta:

violenta fizica – concretizata prin lovirea persoanelor,vatamarea fizica a acestora, obtinerea cu forta a unor bunuri;

violenta materiala – se rasfrange asupra obiectelor din jur,a bunurilor personale,dar si asupra bunurilor scolii;

violenta psihica – are ca efect formarea unor complexe de inferioritate la persoana agresata; se manifesta prin respingere,izolare.

Comportamentul violent in randul scolarilor este determinat de urmatoarele cauze:

– dorinta de a fi populari,de a obtine ceea ce nu primesc in mediul familial sau nevoia de a se razbuna pe cei cu performante in diferite domenii;

– de la o varsta frageda au fost martori ai violentei domestice(fizice si psihice).La acea varsta imita comportamentul violent fiind convins ca aceste atitudini sunt corecte si firesti;

– mediile sociale din care provin;in clasele primare ,elevii au tendinta de a-i exclude pe cei minoritari,cauzand forme de violenta;

– Mass-Media reprezinta un factor de risc important in devierea comportamentului copilului.

Multe tehnici s-au dovedit fi eficiente in combaterea violentei.Pentru combaterea cu succes a acesteia este nevoie de o atmosfera pozitiva si democratica in scoli ,unde profesorii, elevii si personalul auxiliar sunt inclusi si ascultati.

Mediarea este o metoda aplicata cu succes pentru ca cele doua parti sunt aduse impreuna pentru a discuta problema de fata cu o persoana neutra.Sunt scoli care au adoptat aceasta metoda,elevii actionand ca mediatori pentru ei,reducand astfel substantial cazurile de violenta.

In cadrul Liceului Teoretic ‘’Marin Preda”Bucuresti in urma folosirii acestei metode a scazut considerabil numarul de cazuri de violenta fizica si psihica. In anul 2013 in acest liceu s-au inregistrat 217 cazuri de violenta.Numarul lor a scazut semnificativ in ultimul an, fiind inregistrate 134 de cazuri de violenta scolara.De aici rezulta ca medierea a avut un impact pozitiv, rezultate imbucuratoare atat pentru,elevi,profesori,dar si pentru parinti.

2.Comunicarea didactica in situtii de conflict

Comunicarea interpersonala realizata in diferite situatii didactice are loc in mediul scolar si intr-un context specific acestuia,scoala sau anexele ei.Acest context poate bloca deseori procesul de comunicare ducand la esec.De aceea este necesar sa analizam factorii care altereaza comunicarea profesor-elev,inhiband procesul comunicarii.

Situatiile conflictule constituie cele mai grele teste pentru profesori pentru ca au implicatii atat asupra canalelor de comunicarea cat si asupra mediului in care evolueaza participantii.

Profesorul si elevul,ca parteneri educationali,dezvolta activitati comune bazate in esenta pe comunicarea didactica.Conflictul este o realitate fireasca a vietii cotidiene,inerenta in relatiile interumane.Poate fi tratat atat pe cai pozitive cat si pe cai negative.Abordat intr-o maniera pozitiva,conflictul poate determina dezvolatrea personala,schimbarea sociala,fiind constructiv.Daca este abordat negativ,conflictul are rezultate distructive asupra psihicului,fizicului,spiritului.

Conflictul din mediul scolar trebuie neaparat negociat pentru a se ajunge la o situtie favorabila ambelor parti.

Analiza oricarui conflict scolar releva faptul ca situatiile de comunicare afectate de tensiune devin dependente de:

– sursa;

– mesaj;

– canal de comunicare.

Elementul principal in actul comunicarii este emitatorul care in situatii de conflict iese in evidenta.Emitatorul-profesorul este cel care detine controlul asupra actului de comunicare.Trebuie sa actioneze prompt,sa identifice in timp util factorii care au declansat conflictul.

In situatiile conflictuale,comunicarea este eficienta daca receptorii cunosc informatia si o pot propaga,timpul destinat rezolvarii conflictului fiind scurt.Sunt necesare dezbateri si un feed-back imediat si apropiat.

3. Medierea conflictelor dintre elevi

In școală,conflictele se rezolva prin colaborarea elevilor implicați sau prin intermediari (o terță parte). Elevii pot fi abilitați să intermedieze conflictele apărute între colegii lor prin introducerea în școală a unui program de mediere.

În ceea ce privește Peer mediation, medierea implică o intervenție imparțială din partea unui elev mediator, care nu are rolul de a impune o soluție, dar care poate ajuta părțile să o găsescă.Scopul medierii este de a rezolva conflictul și de a gasi solutii pentru conflictele viitoare.

Elevul mediator trebuie sa fie solicitat de cel putin una din parti,dar acceptat de ambele.Trebuie sa dovedeasca calitati precum:

– abilitatea de a stabili o relatie de lucru eficienta cu fiecare parte implicata in conflict.Partile implicate trebuie sa aiba incredere,sa comunice liber si sa primeasca sugestii;

– abilitatea de a crea o atitudine de colaborare in randul partilor implicate in conflict;

– abilitatea de a dezvolta un proces creativ de grup;

– abilitatea de a gasi informatii independente despre chestiunile in jurul carora graviteaza conflictul.Poat gasi solutii la care partile nu se gandesc.

Elevul mediator trebuie sa ofere suport colegilor aflati in conflict,dar sa si controleze procesul de rezolvare al conflictului.

In timpul procesului de rezolvare a conflictului,elevul mediator are rolul de a echilibra participarea partilor.Controlul exercitat in timpul procesului trebuie sa fie non-directiv,prin intrebari care solicita asumarea responsabilitatii,identificarea intereselor,nevoilor clare ale partilor.

4.Scopul si ipotezele cercetarii

In cadrul Liceului Teoretic “Marin Preda” Bucuresti au existat in ultimii ani mai multe tipuri de conflicte.Acest studiu s-a efectuat pentru a evidentia cauzele conflictelor,dar mai ales maniera in care ele au fost gestionate.Au fost urmarite mai multe probleme privind conflictul,cauzele care l-au determinat,tipurile,gradul de implicare si modalitatile de rezolvare.

Acest studiu a fost realizat prin metoda anchetei pe baza de chestionar si au fost implicati 50 de respondenti,elevi ai liceului.

Ipotezele cercetarii:

a) In organizatiile scolare exista conflicte intre elevi,profesori,profesori-elevi,manageri;

b) Starile conflictuale sunt influentate de gradul de comunicare si cooperare;

c) Conflictele sunt spontane si deseori au consecinte grave;

d) Persoanele implicate in conflicte nu dispun de cunostinte teoretice si abilitati practice pentru rezolvarea conflictelor.

5. Prelucrarea si interpretarea chestionarelor aplicate elevilor

Pentru a analiza perceptia sociala a conflictului in mediul scolar au fost elaborate si aplicate 2 chestionare .Acestea au avut intrebari de tip inchis si deschis.

Chestionar 1

Gestionarea conflictelor in scoli

1. Iti place colectivul din care faci parte?

a) da;

b) in mare parte;

c) putin;

d) deloc.

2. Cum apreciezi relatia ta cu colegii?

a) foarte buna;

b) buna;

c) medie;

d) slaba.

3. Cat de des organizati programe comune in afara scolii?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

4. Iti ofera colegii ajutorul atunci cand intampini dificultati?

a) foarte des;

b) des;

c) uneori;

d) niciodata.

5. Cat de des apar situatii conflictuale in cadrul clasei din care faci parte?

a) foarte des;

b) des;

c) moderat;

d) rar;

e) niciodata.

6. Care sunt cauzele conflictelor aparute in cadrul clasei din care faci parte?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

7. Poti rezolva conflictele aparute?Care este modalitatea?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

8. Se implica profesorii scolii in rezolvarea conflictelor?

a) foarte des;

b) des;

c) moderat;

d) rar;

e) deloc.

9. Doriti sa se implice profesorii in rezolvarea conflictelor?De ce?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

In urma aplicarii acestui chestionar elevilor din clasa a X-a din cadrul Liceului Teoretic „Marin Preda” Bucuresti s-a putut intocmi o analiza cu privire la conflictele in care sunt implicati elevii si care sunt principalele cauze care le determina.

Inca din primul an de liceu se nasc conflicte minore care, neaplanate la timp, ajung sa se transforme in adevarate lupte in cadrul claselor.

La intrebarea”Iti place colectivul din care faci parte?”, majoritatea celor chestionati au spus ca se simt bine in compania colegilor.Cei care au probleme cu colegii de clasa sunt in numar foarte mic.

Elevii apreciaza relatia cu colegii ca fiind una foarte buna de cele mai multe ori,dar sunt si situatii in care intre acestia apar neintelegeri.Dintre elevii chestionati 73 % au raspuns ca relatia dintre ei si colegi este una foarte buna, 18% au spus ca relatia este buna,o relatie medie o au 4%,iar o relatie slaba 5%.

Din analiza chestionarului a rezultat ca elevii participa la activitati extracuriculare foarte rar.

Acestia nu reusesc sa stabileasca activitati in afara programului de scoala la care sa participe cu interes si sa stabileasca relatii mai apropiate decat cele din cadrul clasei.

De cele mai multe ori atunci cand un elev are probleme,colegii de clasa nu intervin.Fiecare trebuie sa-si rezolve problemele cum stie mai bine,desi uneori sunt probleme comune si sunt implicati mi multi elevi.Cand au fost intrebati daca colegii le ofera ajutorul,30 % au spus ca primesc ajutor foarte des,15% primesc ajutor des,10% moderat,7 % uneori,iar cea mai mare pondere 38% nu primesc ajutor niciodata.

Situatiile conflictuale sunt prezente in toate clasele.Elevii admit ca sunt implicati de multe ori in conflicte,fie din cauza lor,fie sunt trasi de colegii cu care au relatii apropiate.

Cauzele conflictelor aparute in cadrul clasei sunt de natura diferita.Unele conflicte sunt declansate din cauza diferentelor de intentii si de interese.Dar nu doar intentiile si interesele sunt cauzatoare de conflicte,ci si competitia exagerata care duce uneori la agresivitate.Aceasta este prezenta in toate clasele,iar un numar foarte mare de elevi s-a plans de cauzele devastatoare ale ei.Alte conflicte sunt cauzate de elevii care vin din medii defavorizate.Acestia incearca cu orice pret sa atraga atentia si de cele mai multe ori apar conflicte spontane cu urmari destul de grave.

Elevii pot rezolva conflictele aparute intre intre ei de cele mai multe ori, insa este importanta amploarea pe care o ia un conflict.Sunt conflicte mari care nu mai pot fi controlate de catre ei si atunci intervin parintii si profesorii.

Toti elevii chestionati au spus ca este foarte importanta comunicarea in astfel de situatii si venirea cu cat mai multe posibilitati de rezolvare a situatiei tensionate.Ei considera ca este important ca in fiecare conflict sa existe si a treia parte-partea neutra.

Profesorii au si ei un rol important in gestionarea acestor conflicte si de cele mai multe ori sunt alaturi de elevi incercand sa vina cu solutii cat mai practice pentru a diminua starile conflictuale.Elevii apreciaza profesorii implicati,care sunt alaturi de elevi atunci cand acestia intampina dificultati,indiferent de natura lor.

Chestionar 2

Gestionarea conflictelor in scoli

1. Cu ce notiuni puteti asocia conflictul?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

2. Putem evita implicarea in conflicte? Care este modalitatea?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

3. Care sunt cele mai frecvente cauze ale conflictelor din scoala?

a) notele; b) subiectivismul; c) vestimentatia; d) absentele; e) aroganta profesorilor; f) interesele divergente; g) invidia; h) inflexibilitatea unor profesori; i) opiniile.

4. Care sunt cele mai intalnite conflicte in scoala voastra?

a) profesor-elev;

b) elev-elev;

c) profesor-profesor;

d)profesor-director.

5.Care sunt caile de solutionare a conflictelor?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

6.Care sunt consecintele conflictelor aparute in cadrul clasei? Dar al scolii?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Acest chestionar a fost aplicat in cadrul Liceului Teoretic “Marin Preda” elevilor de clasa a X-a .Au fost chestionati 50 de elevi din clase diferite.

La prima intrebare “Cu ce puteti asocia conflictul?” , raspunsurile au fost diverse.Cei mai multi asociaza conflictul cu cearta,scandal,disputa,dar sunt si elevi care asociaza conflictul cu divergente,pareri opuse,interese diferite.Conflictul este vazut in diferite nuante de catre elevii chestionati,unii dand conotatii grave,apasatoare, in timp ce altii nu il vad ca pe ceva normal,cre face parte din viata de zi cu zi.

Elevii considera ca pot evita implicarea in conflicte,dar de cele mai multe ori nu-si doresc sa o evite.Considera ca unele conflicte duc in cele din urma la rezolvarea unei probleme,rezolvare care nu ar putea avea loc pe alte cai.De aici rezulta ca unele conflicte sunt benefice,duc la progres.

Cauzele conflictelor in scoala sunt diverse.Dintre elevii chestionati cei mai multi au fost de parere ca opiniile diferite sunt cele care duc la izbucnirea conflictelor.Si aroganta profesorilor face ca elevii sa se revolte si sa apara diferite tipuri de conflicte.Pe langa cele mentionate, invidia si subiectivismul sunt alte cauze importante declansatoare de conflicte.Foarte putini elevi considera ca vestimentatia sau notele ar putea declansa dispute in cadrul clasei.

Elevii din clasa a X-a considera ca cele mai multe conflicte sunt intre elevi.De cele mai multe ori sunt conflicte spontane si sunt usor de gestionat.Dar conflictele nu apar numai intre elevi,ci si intre elevi si profesori.Cauzele sunt diverse,dar cea mai intalnita este subiectivismul profesorilor,de aici apar cele mai multe situatii tensionate.Elevii sunt forte sensibili si la conflictele dintre profesori,dar mai ales dintre profesori si director.Chiar daca acestia incearca sa tina la distanta neintelegerile dintre ei,elevii le sesizeaza si le interpreteaza.

Dintre elevii chestionati, 50% au spus ca principalele conflicte sunt intre elevi,30% au fost de parere ca sunt intre elevi si profesori,14% intre profesor si 6% intre profesori si director.

Caile de solutionare a conflictului gasite de elevi sunt:

– o discutie intre partile implicate si un mediator;

– implicarea elevilor in activitati variate in care sa aiba posibilitatea sa se cunoasca;

– prezenta profesorilor in activitatile extra-curriculare;

– vlorificarea intereselor,aptitudinilor si capacitatii elevilor;

– responsabilizarea elevilor cu caracter violent,

– identificarea si asistarea elevilor care au fost victime ale violentei scolare;

– colaborarea scolii cu familiile.

In viziunea elevilor,conflictele nerezolvate nu fac decat sa mentina o atmosfera tensionata,iar in cele din urma duc la rabufniri greu de controlat.Conflictele de cele mai multe ori au efecte negative,dar sunt si situatii in care efectele sunt pozitive,ducand la progres,evolutie,autodepasire.

PARTEA a III-a

Concluzii

In urma unei analize detaliate a conflictelor aparute in cadrul scolii s-a constatat ca exista o diversitate de reguli de comportament,care daca ar fi cunoscute si s-ar tine seama de ele, ar conduce la prevenirea,dar mai ales la solutionarea conflictelor.Una dintre principalele reguli ar fi capacitatea de a ne exprima sentimentele si opiniile intr-un mod clar,usor de inteles.

Modul de adresare politicos,tonul calm,adresarea de rugaminti,ar face ca numarul conflictelor sa fie semnificativ redus.

Rezultatele anchetei realizate confirma existent conflictelor in cadrul Liceului Teoretic ”Marin Preda” Bucuresti.

Cele mai multe coonflicte apar intre elevi,dar si intre profesori si elevi.Nici conflictele intre profesori sau profesori si director nu sunt absente in aceasta unitate de inavatamant.

Sursele conflictelor sunt multiple: subiectivismul profesorilor,opiniile diferite,invidia,notele,absentele etc.Autoritatea profesorilor poate fi si ea un factor important pentru declansarea conflictelor.

BIBLIOGRAFIE

1. Andronic, R. , Elemente de dinamica grupurilor, Editura Psihomedia, București, 2007

2. Cornelius, Helena, Faire, Shoshana, Știința rezolvării conflictelor, Editura Știință și Tehnică, București, 1996

3. Buzărnescu Șt., (1995). Introducere în sociologia organizațională și a conducerii, E.D.P., București.

4. Cojocaru V.Gh., (2004). Schimbarea în educație și schimbarea managerială, Editura Lumina, Chișinău.

5.Cornescu V., Marinescu P., Curteanu D., Toma S., (2004). Dezvoltarea managementului modern, Comunicarea și Managementul resurselor umane în Management –de la teorie la practică, dinhttp://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/cornescu.htm

6.

BIBLIOGRAFIE

1. Andronic, R. , Elemente de dinamica grupurilor, Editura Psihomedia, București, 2007

2. Cornelius, Helena, Faire, Shoshana, Știința rezolvării conflictelor, Editura Știință și Tehnică, București, 1996

3. Buzărnescu Șt., (1995). Introducere în sociologia organizațională și a conducerii, E.D.P., București.

4. Cojocaru V.Gh., (2004). Schimbarea în educație și schimbarea managerială, Editura Lumina, Chișinău.

5.Cornescu V., Marinescu P., Curteanu D., Toma S., (2004). Dezvoltarea managementului modern, Comunicarea și Managementul resurselor umane în Management –de la teorie la practică, dinhttp://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/cornescu.htm

6.