Gestionarea Bugetului de Venituri Si Cheltuieli la O Unitate de Invatamant Preuniversitar

Gestionarea bugetului de venituri și cheltuieli la o unitate de învățământ preuniversitar

CUPRINS

CAPITOLUL 1

1.1.Instituțiile publice – prezentare generală

1.2.Finanțarea instituțiilor de învățământ

1.3.Considerații privind managementul financiar. Managementul resurselor financiare

1.4. Principii și reguli bugetare

CAPITOLUL 2

2.1.Definirea bugetului de venituri si cheltuieli

2.2.Fundamentarea proiectului de buget-tipuri de finanțare

2.3.Circuitul informației pentru fundamentarea și aprobarea volumului de fonduri alocat învățământului

2.4.Formula de alocare a fondurilor

2.5. Fundamentarea cheltuielilor și veniturilor unitatilor de invatamant

CAPITOLUL 3

3.1. Executia bugetara

3.2.Procedura angajării, lichidării, ordonanțării și plății în unitatile de invatamant

CAPITOLUL 4

4.1.Monitorizarea internă, evaluarea și controlul financiar

4.2. Instrumente și proceduri de evaluare a managementului financiar

4.3.Alocare și utilizare eficientă a fondurilor financiare în educație

CAPITOLUL 5

5.1 Colectare/atragere de fonduri extrabugetare – importanța atragerii de fonduri extrabugetare în actualul context economic

5.2 Modalități de obținere/atragere de fonduri extrabugetare

5.3. Fondurile europene – varianta de asigurare a resurselor financiare necesare dezvoltării institutiei de învățământ

CAPITOLUL 6 – Studiu de caz privind gestionarea bugetului de venituri și cheltuieli la o unitate de învățământ preuniversitar

6.1. Prezentarea pe scurt a Liceului Decebal

6.2. Gestionarea bugetului de venituri și cheltuieli la Liceul Decebal

CAPITOLUL 7

– Opinii, concluzii, propuneri

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

“A ști de unde să iei capitalurile, la timp și la costurile cele mai reduse, unde să le plasezi cu riscurile cele mai mici și cum să obții de pe urma utilizării lor profitul scontat care să mulțumească pe toți actorii de pe scena entității este o adevărată fascinație.”(Ioan Bogdan, Priorități manageriale în lumea contemporană- deontologie profesională, etică și responsabilitate socială în afaceri)

CAPITOLUL 1

1.1.Instituțiile publice – prezentare generală

Definirea instituțiilor publice

Instituțiile publice sunt unități patrimoniale create și organizate de stat pentru indeplinirea funcțiilor sale în sfera acțiunilor social-culturale: apărare, ordine publică și siguranță națională, învățământ, sănătate, justiție, în domeniul administrației publice,

Rolul acestora este deosebit de important în cadrul statului deoarece, prin intermediul lor, acesta își îndeplinește funcțiile. Prin intermediul instituțiilor de care dispune sau prin intermediul întreprinderilor, statul a influențat pozitiv sau negativ desfășurarea anumitor activități, a acționat asupra redistribuirii produsului intern brut în economie.

Potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice "instituții publice" reprezintă denumirea generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențiala, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum si instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul lor de finanțare.

Instituțiile publice, în sensul Legii 273/2006 privind finanțele publice, cuprind "autoritățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice si serviciile publice de interes local, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora".

Instituțiile publice sunt înființate prin Legi sau Hotărâri ale Guvernului, în care se specifica:

-structura organizatorică;

-obiectul de activitate;

-forma juridică, statutul și subordonarea ierarhică;

-patrimoniul atribuit pentru desfășurarea activității și realizarea serviciilor publice specifice.

Domeniile în care acționează instituțiile statului producătoare de bunuri publice sunt următoarele:

a) domeniul social-cultural:

– învățământ: preșcolar, primar și gimnazial, complementar, profesional, liceal, postliceal, învățământ pentru copii cu deficiențe, universități, academii, case de cultură, biblioteci etc.;

– sănătate: dispensare medicale, policlinici, spitale, sanatorii, preventorii, creșe, leagăne de copii, centre de recoltare și conservare a sângelui, stații de salvare etc.;

– asistență socială: cămine de bătrâni și pensionari, cămine-spital pentru invalizi și bolnavi cronici, cămine pentru copii infirmi și cămine-atelier, cantine de ajutor social, centre de primire a minorilor, instituții de plasament familial etc.;

– sport și tineret.

b) domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale: unități militare, unități de poliție, pompieri, jandarmi, Serviciul Român de Informații, autoritățile judecătorești;

c) domeniul autorității publice: Președinția, Senatul, Camera Deputaților, Secretariatul General al Guvernului, consiliile locale, primăriile, prefecturile, Curtea de Conturi, Curtea Constituțională, Consiliul Concurenței etc.;

d) domeniul serviciilor publice: instituții pentru administrarea spațiilor verzi, a piețelor și oboarelor etc.;

e) domeniul agriculturii și silviculturii: direcții de agricultură și dezvoltare rurală, oficii de studii pedologice etc.;

f) domeniul transporturilor: Autoritatea Rutieră Română, Autoritatea Feroviară Română, Autoritatea Aeronautică Română etc.

Conducătorii instituțiilor publice sunt ordonatori de credite. Legislația noastă prevede organizarea piramidală din punct de vedere al subordonării instituțiilor publice. Numărul maxim de nivele permis este de trei, aferente categoriilor de ordonatori de credite bugetare: principali, secundari și terțiari. Parcurgând art. 20 alin. (4) din Legea finanțelor publice aflăm despre ordonatorii de credite secundari și terțiari următoarele: „Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz”. Aceast fapt nu impune existența strictă a trei nivele.

1.2.Finanțarea instituțiilor de învățământ

Scoala, de toate gradele, are ca obiect fundamental educarea, instruirea si formarea spirituala, pregatirea pentru o munca social – utila a fiecarui membru al societatii. Școala are drept scop modelarea capitalul uman, formarea acelor deprinderi si capacitati care sa-i permita depasirea provocărilor pe care le va întâmpina la un moment dat. Fiind parte a sistemului de ansamblu al societatii, scoala este definita ca fiind produs al acelei societati si, in egala masura, unul dintre factorii esentiali ai schimbarii si dezvoltarii acesteia.

Dezvoltarea societatii impune modificari si in sistemul de invatamant, adica, in modul lui de organizare si conducere, in continutul si in politicile si formele concrete de sustinere materiala si economico – financiara.

Astfel, în cadrul societății, învățământul se constituie ca un subsistem care se supune legilor de funcționare și de dezvoltare ale sistemului general, iar problematica unității de învățământ și a culturii sale organizaționale trebuie plasată în contextul problematicii generale a societății în care unitatea școlară există și funcționează. Este deosebit de important sa se realizeze o adecvare a instituțiilor, a procedurilor și a instrumentelor propuse la cerințele și nevoile identificate în societate, la constrângerile și provocările mediului extern.

Finanțarea învățământului s-a aflat într-o zonă de confluență a deciziilor politice, care, la rândul lor, au cuprins amprenta doctrinară, ideologică sau a concepțiilor cele mai răspândite la un moment dat în societate sau în zona decidenților politici.

Romania anilor 1990 avea nevoie de schimbari fundamentale în continutul procesului instructiv – educativ si aplicarii unor noi mecanisme si politici economice de sustinere a modernizarii si dezvoltarii invatamantului a fost amplificata de:

–         necesitatea cresterii gradului de competitie pe plan international al economiei romanesti;

–         realizarea obiectivelor de integrare a Romaniei in randul statelor dezvoltate din punct de vedere economic si in organismele internationale de securitate si aparare regionala si mondiala.

–         nevoia de inlaturare a decalajelor care despart Romania de tarile bogate si dezvoltate din punct de vedere al economiei si al structurilor sociale, politice, juridice, de educatie;

–         multiplicarea contractelor stiintifice si culturale cu tarile avansate ale lumii;

–    cresterea gradului de stabilitate economica si de securitate prezenta si viitoare a Romaniei;

Dupa anul 1990, modernizarea actului instructiv-educativ a presupus si cere in continuare un efort financiar deosebit. Pana in 1989 invatamantul a functionat intr-o stare de subfinantare , fiind considerata activitate neproductiva si de aceea acest efort se impune a fi mai mare .

Pana in 1989 invatamantul era finantat de la bugetul central si bugetele locale ale statului, din activitatea de cercetare si microproductie a unitatilor de invatamant, din veniturile ministerelor si intreprinderilor economice de la comitetele cetatenesti de parinti si din activitati culturale. Insuficienta fondurilor necesare invatamantului situa Romania pe ultimele locuri in Europa.

Alocarea fondurilor s-a realizat centralizat de la minister sau consiliile judetene, iar in administrarea scolilor, directorilor le ramanea doar pozitia subalterna de indeplinire a sarcinilor formulate de “organele superioare de partid” si transmise lor, direct sau prin inspectoratele scolare.

Schimbarile survenite dupa 1989, gradul de saracie a populatiei, criza economica, pierderile realizate la cele mai multe din marile intreprinderi si slaba organizare in plan economic a organelor puterii locale, au determinat reducerea continua a surselor de finantare a invatamantului.

Reducerea acestor surse a generat risipa, coruptie si indisciplina economico – financiara, toate acestea fiind rezultatul intelegerii gresite a democratiei in actul de conducere si autonomiei in administrarea fondurilor, micsorarii autoritatii organelor ierarhice superioare si de control financiar, schimbarilor prea dese operate in conducerea unitatilor scolare si, nu in ultimul rand inexistentei unor actiuni energice, coerente, de modernizare a sistemului legislativ, economico – financiar si de conducere a invatamantului.

Cu toate acestea, trebuie totusi amintite demersurile intreprinse inca din 1990 de conducerile succesive ale ministerului pentru modernizarea managementului administrativ al scolilor si diversificarea surselor de finantare.

HG 521/10.05.1990 prevedea ca: baza materiala se asigura de ministere, alte organe centrale sau locale care organizeaza institutia de invatamant dupa cum urmeaza:

–         gradinite, de catre ministere, alte organe centrale sau locale;

–         scolile primare, gimnaziale si institutiile de invatamant superior de catre Ministerul Invatamantului;

–         liceele, scolile profesionale, complementare de ucenici, postliceale si de maistri de catre ministere si alte organe centrale sau locale.

In perioda 1991 – 1992, Ministerul Invatamantului a preluat baza materiala a tuturor liceelor industriale (cu exceptia liceelor militare si de transporturi C.F.R) si acestea vor fi finantate de la bugetul de stat prin acest minister. Prin aceste masuri s-a restrans sfera surselor de finantare a invatamantului. Sursele bugetului de finantare a invatamantului sunt completate insa cu altele, greu insa de cuantificat din cauza sistemului defectuos de evidenta.

Printer aceste surse se numara:

– veniturile provenite din programele Tempus;

-ajutoarele, donatiile in bani si materiale primite din strainatate de unitatile de invatamant preuniversitar – in special casele de copii si unitatile de invatamant special, dar si de scolile generale si licee;

– valuta ramasa la dispozitia unitatilor de invatamant superior din taxele studentilor straini;

– veniturile din taxele de scolarizare si admiteri;

– veniturile din inchirierea spatiilor de invatamant temporar disentului administrativ al scolilor si diversificarea surselor de finantare.

HG 521/10.05.1990 prevedea ca: baza materiala se asigura de ministere, alte organe centrale sau locale care organizeaza institutia de invatamant dupa cum urmeaza:

–         gradinite, de catre ministere, alte organe centrale sau locale;

–         scolile primare, gimnaziale si institutiile de invatamant superior de catre Ministerul Invatamantului;

–         liceele, scolile profesionale, complementare de ucenici, postliceale si de maistri de catre ministere si alte organe centrale sau locale.

In perioda 1991 – 1992, Ministerul Invatamantului a preluat baza materiala a tuturor liceelor industriale (cu exceptia liceelor militare si de transporturi C.F.R) si acestea vor fi finantate de la bugetul de stat prin acest minister. Prin aceste masuri s-a restrans sfera surselor de finantare a invatamantului. Sursele bugetului de finantare a invatamantului sunt completate insa cu altele, greu insa de cuantificat din cauza sistemului defectuos de evidenta.

Printer aceste surse se numara:

– veniturile provenite din programele Tempus;

-ajutoarele, donatiile in bani si materiale primite din strainatate de unitatile de invatamant preuniversitar – in special casele de copii si unitatile de invatamant special, dar si de scolile generale si licee;

– valuta ramasa la dispozitia unitatilor de invatamant superior din taxele studentilor straini;

– veniturile din taxele de scolarizare si admiteri;

– veniturile din inchirierea spatiilor de invatamant temporar disponibile.

Aceste resurse vor fi consemnate in HG 283/21.06.1993. La articolul 80 din Hotararea de Guvern se prevede: ”Finantarea cheltuielilor unitatilor de invatamant de stat se asigura:

– de la bugetul de stat prin Ministerul Invatamantului pentru cifra de scolarizare aprobata;

– de la bugetul fondului special constituit din veniturile proprii realizate din activitatea practica a elevilor si studentilor, taxe de scolarizare si din alte venituri;

– din fondurile proprii ale agentilor economici sau din alte resurse, pentru invatamantul complementar, profesional, tehnic de maistri si postliceeal de specialitate, pentru clasele cu care s-au incheiat contracte de scolarizare, luandu-se in calcul toate cheltuielile de instruire, inclusiv salariile personalului didactic, costurile de administratie si bursele elevilor..”

Se poate concluziona ca in primii ani de la revolutie, se constata, pe de o parte, ca s-a unitatile de invatamant nu mai erau finantae de la bugetele locale si ale ministerelor, iar pe de alta parte, ca s-au extins sursele de finantare extrabugetare prin activitati de microproductie si servicii, introducerea sistemului de taxe, cercetare stiintifica, credite externe etc.

Pentru a putea fi depasita starea de criza din anul 1996, a finantarii invatamantului preuniversitar, s-a elaborat un nou sistem legislativ care sa extinda aria de participare a diferitilor parteneri sociali la sustinerea procesului de invatamant.

Un Nou sistem de finantare a invatamantului a fost conturat de Legea Invatamantului nr.84/1995 cu modificarile si completarile ulterioare si Legea Finantelor nr.72/1996 si de alte acte normative. Legea Invatamantului a inclus in continutul ei prevederi menite sa asigure:

– utilizarea integrala de catre unitatile de invatamant, a veniturilor pe care le obtin, fara varsaminte de la buget si fara a afecta volumul alocatiilor bugetare;

-cresterea competentei si autonomiei ordonatorilor terti de credite in angajarea cheltuielilor pentru nevoile unitatilor pe care le conduc, in conditiile stabilite de lege;

– recastigarea de catre unitatile de invatamant a statutului de proprietar al bunurilor pe care le detin, le-au detinut sau le vor dobandi ulterior;

– finantarea invatamantului de la bugetul de stat sa se faca in limitele a cel putin 4% din PIB;

– diversificarea resurselor propii de venituri;

– implicarea comunitatilor locale in alocarea de resurse financiare suplimentare pentru invatamant;

– repartizarea/alocarea fondurilor pe unitati in functie de nivelul sau specificul institutiei avand ca baza de calcul cuantumul din bugetul de stat ce revine unui prescolar, elev sau student;

– alocarea fondurilor de investitii in functie de prioritatile strategice ale dezvoltarii invatamantului;

– transparenta in operatiunile de alocare a fondurilor de executie bugetara.

Folosirea, timp indelungat si fara o revizuire cu adevarat a practicilor de colectare a fondurilor, farǎ o fundamentare reala si dominanta de arbitrariu nu a facut decat sa adanceasca starea de criza financiara a sistemului de invatamant preuniversitar, in ultimii ani, si sa genereze tensiuni sociale care au consumat, inutil, timp si nervi. Un exemplu ar fi aici numeroasele miscari sindicale ale salariatilor din invatamant care nici azi nu s-au solutionat inca…

Politicile in acest domeniu al rezolvarii problemelor din invatamant prezinta numeroase contradictii:

– actiunea de redobandire a bunurilor detinute de scoli pana in 1989 s-au desfasurat lent si fara rezultatele scontate;

– universitatile, scolile nu au dobandit inca titlul de proprietate asupra bunurilor pe care le detin;

– prevederea potivit careia alocatiile bugetare pentru invatamant trebuie sa fie minimum 4% din PIB a ramas un deziderat continuu;

– participarea la finantarea invatamantului a comunitatilor locale si agentilor economici este nesemnificativa datorita incapacitatii acestora de a-si rezolva in primul rand propriile probleme economice si financiare;

– autonomia financiara inscrisa in legile pe care le-am mentionat a fost si este aplicata limitat datorita unor cauze de ordin obiectiv si subiectiv;

– directorii scolilor arondate centrelor de executie bugetara (peste 25000 de unitati) nu au putut exercita competentele conferite de lege, ca ordinatori tertiali de credite;

– in invatamantul preuniversitar nu a existat un sistem coerent de calcul al costurilor medii/elev pe tipuri de unitati de invatamant, nici chiar pe unitatile care intocmesc bugete proprii de venituri si cheltuieli;

– volumul fondurilor alocate unitatilor de invatamant a fost stabilit cu mari intarzieri si s-a calculat pe baza unor costuri medii care au reprezentat nu nevoile reale, ci posibitatile bugetului de stat;

– desi Legea Finantelor Publice presupune normarea diferitelor categorii de cheltuieli, in prezent in intregul nostru invatamant nu au mai existat norme materiale de consum. Cu exceptia criteriilor de normare a personalului didactic, pentru celelalte categorii de cheltuieli, necesarul de fonduri solicitat s-a calculat dupa criterii aproximative, iar nivelul fondurilor repartizate a fost determinat, in ultima instanta, nu de nevoile reale, ci de volumul creditelor bugetare primite si de bunavointa ordonatorilor secundari si a celui principal de credite.

Pentru depasirea limitelor aplicarii prevederilor referitoare la finantarea si administrarea fondurilor unitatilor de invatamant este nevoie de eforturi sustinute pe cel putin trei directii:

– perfectionarea cadrului legislativ;

– o actiune concreta si consecventa de aplicare unitara a legii;

– o temeinica pregǎtire profesionala a directorilor de scoli si a personalului de specialitate din domeniul economico – financiar.

Anumite prevederi ale Legii învățământului nr.84/1995 au reprezentat punct de referință pentru modernizarea sistemului de finanțare a învățământului preuniversitar. A urmat mai apoi, în anul 1998, înființarea Consiliul Național al Finanțării Învățământului Preuniversitar de Stat, care a contribuit, in 2000, la elaborarea Metodologiei finanțării cheltuielilor de personal (costurile medii per elev și formule de calcul simple).

Legea Invatamantului nr. 84/1995, republicata si OG nr.138/1999 au deteminat primele masuri concrete de proiectare si aplicare a noului sistem de finantare a invatamantului preuniversitar.

Noul sistem are in vedere realizarea a trei strategii:

1.      Descentralizarea sistemului de finantare prin antrenarea comunitatilor si organismelor locale ale puterii la transformarea surselor de finantare, dezvoltarea si intretinerea bazei materiale a scolilor din sistemul invatamantului preuniversitar de stat.

Efectele descentralizarii:

a. descentralizarea conduce la apropierea de consumator, face posibila intarirea controlului local, a participarii si implicarii locale;

b. se diminueaza riscul initiativelor: daca un program sau o initiativa esueaza, acesta afecteaza un numar mai mic de copii; daca initiativa are succes poate fi generalizata;

c. cresterea riscului ca politicile sectoriale in domeniu sa fie gresit intelese si aplicate; apare necesitatea instruirii aprofundate a factorilor de decizie, intr-un cadru unitar, pentru ca acestia sa aiba o viziune comuna.

2.      Transferul la nivelul directorilor de scoli a responsabilitatiilor legale privind intocmirea bugetelor de venituri si cheltuieli, constituirea resurselor financiare si realizarea executiei bugetare;

3.      Elaborarea si aplicarea unor forme de finantare a unitatilor de invatamant pe baza costurilor medii pe elev/prescolar.

Noul sistem de finantare a fost acceptat si insusit de conducerile inspectoratelor scolare dar formula de finantare a fost aplicata la nivel de minister, inspectoratele scolare au repartizat in continuare creditele bugetare pentru cheltuielile de personal folosind sistemul de finantare bazat exclusiv pe cererea de credite.

Dupa aparitia Ordonantei de Urgenta nr.329/2001, ale carei prevederi au impus descentralizarea finantarii invatamantului preuniversitar de stat, au aparut normele metodologice de aplicare a acestei Ordonante. Miscarea hotarata catre descentralizare financiara a delegat autoritatea finantarii scolilor de catre consiliile locale, a fost insotita astfel de prevederi ce identifica si modul de alocare a resurselor financiare.

Cu toate ca aceastǎ lege a fost buna, ea nu a fost lipsita de probleme, si anume:

–  insuficienta fondurilor pentru asigurarea finantarii complementare la nivelul consiliilor locale;

– necesitatea unor cheltuieli de capital mare pe fondul slabei capacitati financiare a consiliilor locale;

–  lipsa de experienta la nivelul consiliilor locale privind specificul finantarii unitatilor de invatamant;

–  lipsa de flexibilitate in acest moment la nivel local la alocarea fondurilor salariale;

– unele abuzuri comise de autoritatile locale in respectarea Legii Invatamantului si Statutului Personalului Didactic.

Un alt set de norme metodologice pentru finantarea invatamantului preuniversitar de stat a fost elaborat(H.G. nr. 538/2001), principalul scop fiind acela de a delega responsabilitatea deciziei privind finanțarea învățământului preuniversitar la nivel local:

consiliile locale și directorii de școli fundamentează, realizează și controlează bugetele cuvenite învățământului într-o structură partenerială și într-un cadru descentralizat;

sunt definite și utilizate standarde de cost în învățământul preuniversitar pentru alocarea bugetară.

Așa cum prevăd "Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat" aprobate prin Hotărârea nr. 538/07.06.2001, începând cu anul 2001, cheltuielile pentru

finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale

unităților administrativ-teritoriale în raza cărora acestea își desfășoară activitatea.

După o perioadă în care de sistemul de educație a pilotat mai multe programe și proiecte (2003-2009), România a început oficial să utilizeze standardele de cost în 2009( OG 1618/2009 și 1395/2010), ca mijloc de a transforma sistemul de finațare în educație într-unul mai transparent și mai predictibil, în opoziție cu mecanismul finanțării bazate pe costuri istorice.

Dacă in prima fază standardele de cost au fost folosite numai pentru finanțarea cheltuielilor salariale și a celorlalte sporuri aferente, mai apoi, odată cu noua lege a învățământului și reglementările conexe(HG 1274/2012 și 72/2013), noul sistem de finanțare acoperă toate cheltuielile de bază ale școlilor, incluzând și costurile non-salariale.

Cadrul legislativ care fixează normele metodologice de finanțare a învățământului preuniversitar este reglementat, în principal prin Legea nr. 1/2011 a educației naționale.

Astfel, prevederile art.104 alin.(3) si (4) din Legea educatiei nationale reglementeaza in mod explicit faptul ca finantarea de baza a unei unitati scolare” rezulta prin multiplicarea costului standard per elev/prescolar cu coeficienti specifici unitatii scolare si cu numarul de elevi si se aproba anual prin hotarare a Guvernului. Baza de calcul al fondurilor alocate unităților de învățământ prin și din bugetele locale, pentru finanțarea de bază, o constituie costul standard per elev/preșcolar.

Costul standard per elev/preșcolar se determină pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu. Determinarea costului standard per elev/preșcolar se face de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, în condițiile prezentei legi și conform normelor metodologice elaborate de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Fig.1 Formula de finanțare per-capita – Hotărârea de Guvern nr.72/2013

Prin hotărârea de Guvern nr.72/2013 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțare unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale au fost stabilite costurile standard pentru anul 2013- Fig. 1.

1.3.Considerații privind managementul financiar. Managementul resurselor financiare

Managementul financiar in educatie poate fi definit ca o aplicare a inspiratiei, imaginatiei si empatiei pentru imbunatatirea scolii, iar un management inteligent al finantelor si resurselor are nevoie de:

– o viziune clara a scopului scolii, spre ce se indreapta, bazata pe o filozofie coerenta si un set de valori;

– o focalizare precisa pe rezultate, in asa fel incat rezultatele sa fie pe masura cheltuielilor;

– o abordare analitica si integratoare a problemelor si situatiilor;

– capacitatea unei gandiri creatoare.

Invatamantul reprezinta o sursa majora a competitivitatii pe piete. De calificarile pe care institutiile de invatamant la asigura depinde direct si esential valoarea produselor, care se vor concretiza in generatia viitoare de specialistii de care vom beneficia.

Din pacate insa la noi in tara, institutiile de invatamant – cu precadere cele de nivel preuniversitar de invatamant – nu dispun inca de o reala autonomie financiara, ceea ce face ca ele sa fie legate din punct de vedere decizional de Inspectoratele Scolare, sau prin intermediul acestora de Ministerul Educatiei si Cercetarii.

Cu toate acestea un management financiar eficient in invatamant trebuie sa gǎseasca permanent noi masuri de incurajare a acelor masuri, a acelor actiuni menite sa duca la o utilizare eficienta a resurselor alocate, sa acorde autonomie in utilizarea resurselor financiare si sa identifice caile de diversificare a surselor de finantare in domeniul educational. In acest plan, autonomia si flexibilitatea sporita in dirijarea resurselor intre diferitele categorii de bugete este o practica deja larg utilizata in tarile dezvoltate.

Se știe că poziția financiară a unei institutii de invatamant este influențată de resursele economice pe care le controlează, de structura sa financiară, de lichiditatea și solvabilitatea sa, precum și de capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului în care își desfășoară activitatea.

Dacă în abordarea generală a managementului instituțiilor publice primează eficacitatea metodelor pe care acestea le utilizează în realizarea sarcinilor pentru care au fost create, sub aspectul managementului financiar, prioritare devin: asigurarea fondurilor, legalitatea, oportunitatea, eficacitatea și eficiența utilizării fondurilor asigurate.

În conformitate cu prevederile legale, la baza sistemului de finanțare și administrare a unităților de învățământ preuniversitar de stat putem urmări principiile enumerate jos:

– indicatorul principal utilizat în calculul necesarului de fonduri financiare pentru o unitate de învățământ este numărul de elevi sau de preșcolari înscriși în unitatea de învățământ respectivă; indicatorul de calcul al alocațiilor financiare trebuie să fie cifra de școlarizare, care să joace rolul de stimulent al alocării, în sensul înscrierii unui număr mai mare de elevi sau constituirii unor organizații eficiente din punct de vedere financiar;

– criteriul fundamental de alocare a fondurilor financiare destinate unității de învățământ îl reprezintă costul standard pe elev sau preșcolar, corectat cu indicatori care să asigure diferențierile date de condiții speciale de desfășurare a procesului instructiv-educativ;

– decizia privind managementul financiar și administrativ se plasează la nivel cel mai aproape de proces, inclusiv la nivelul directorilor de unități de învățământ, care au un anumit grad de libertate și flexibilitate în proiectarea și execuția bugetară și răspund față de comunitatea locală.

– alocarea fondurilor financiare destinate finanțării unităților de învățământ trebuie să răspundă următoarelor criterii( cei 3 E):

– eficiență:

Eficiența determină alocarea suplimentară de fonduri financiare disponibile după nevoi, zonele cu cele mai mari nevoi primesc un volum de fonduri adecvat, ceea ce presupune evaluarea nevoilor, alocarea pe baza de nevoi, schimbarea alocațiilor pe măsura schimbării nevoilor, stimularea managementului performant al directorilor unităților de învățământ;

Eficienta reprezinta indeplinirea cat mai completa a obiectivelor specifice sau a standardelor, cu un raport cheltuieli/rezultate cat mai mic posibil.

Exemple:

–  Un sistem de incalzire care aduce fiecarei incaperi temperatura dorita;

– Un sistem de securitate care detecteaza eficient prezenta intrusilor;

– Un sistem administrativ si functionaresc care asigura scolii cu promptitudine resursele materiale si personalul necesar;

– Un orar si o distribuire a personalului care utilizeaza cat mai bine timpul profesorilor, un curriculum care raspunde cat mai bine la nevoile de instruire ale elevilor si cerintele pedagogice avand satisfacuti parametrii de contact (raport nr.elevi/nr. profesori, incarcare orara pe zile) in mod comparabil cu cea mai buna practica in scolile de acelasi judet.

Eficienta costurilor: se refera la situatiile: X este mai eficient decat Y deoarece obtine o mai mare eficienta la acelasi cost sau aceeasi eficienta la costuri mai scazute. Exemple:

– Un sistem modern de incalzire asigura aceeasi incalzire cu costuri mai mici de combustibil;

– Angajarea unui administrator competent poate conduce la economii si rezultate ce depasesc cu mult cheltuielile salariale pentru persoana respectiva;

-Intretinerea periodica a cladirilor previne costuri mari cu reparatii ce vor surveni pe termen lung;

– Achizitionarea de echipament de calitate, mai scump decat modelele similare existente pe piata, dar avand multiple avantaje in exploatare (aplicand sanatosul principiu: ”sunt prea sarac pentru a cumpara lucruri ieftine”)

– eficacitate:

Eficacitatea determină calitatea actului educațional, respectiv atingerea obiectivului general al procesului educațional: număr de elevi beneficiari ai unei calități sporite a procesului educativ, realizat prin asigurarea unui grad de profesionalism mai mare al personalului, îmbunătățirea raportului elevi-profesor, recompense financiare pentru profesori cu rezultate performante;

– echitate:

Echitatea determină egalitatea între oportunitățile oferite fiecărui elev sau preșcolar, respectiv șanse egale și acces la învățământ de calitate, indiferent de mediul de proveniență, categorie socială, etc.;

In afara “celor 3E”, este utila cunoasterea parametrilor adoptati din sectorul productiei de bunuri si servicii. Dintre acestia mentionam: productivitatea, valoarea adaugata si valoarea psihologica.

Productivitatea nu este un termen specific scolii si educatiei. Totusi, conceptul de crestere a rezultatelor pentru fiecare unitate de intrare (de exemplu unitate monetara, ore/profesor, ore/elev) este important. Aplicand acest concept, putem considera ca scoala este mai productiva decat alte institutii daca:

– furnizeaza aceleasi educatii (din punct de vedere cantitativ si calitativ) la un cost mai redus. Nu este nici un avantaj pentru un proces sa fie mai scump decat trebuie. Daca este, se blocheaza oportunitatea efectuarii altor cheltuieli posibile.
– furnizeaza o educatie mai buna, la acelasi cost – imbunatatirea rezultatelor pentru aceleasi intrari.

– reducerea timpului alocat (aceeasi educatie intr-un timp mai scurt). Aceasta poate elibera timp pentru unitatile aditionale de curriculum sau pentru alte activitati.

Productivitatea este un concept important si probabil va deveni si mai important pe viitor. Dar, in acest moment, exista putine posibilitati de a masura productivitatea sau cresterea acesteia din cauza absentei standardelor de dotare, de finantare, pentru utilizarea timpului personalului, etc.

Valoarea adaugata este un proces strans legat de cel de productivitate. In conditiile dezvoltarii analizei multicriteriale a rezultatelor obtinute la teste si examene de catre elevi va fi posibil sa fie facuta evaluarea valorii adaugate pe baza experientei, competentelor insusite de catre elevi la scoala. Masurarea valorii adaugate va incuraja scolile sa caute strategii alternative, mai eficiente sub aspectul costurilor si a crearii de valoare adaugata.

Valoare psihologica se refera la masura in care rezultatul obtinut merita investitia (de bani dar si de efort, de cunoastere). Desi in invatamant interesele diferitelor grupuri sunt foarte diferite sub aspectul constientizarii, responsabilitatii, rolului, participarii si implicarii in bugetare si management financiar, acest principiu este totusi familiar din viata de zi cu zi. Mereu ne punem intrebari simple, cum ar fi “cat costa?”, “mi-am cheltuit oare banii cum trebuie”, care ne ajuta sa eliminam din comportamentul nostru atitudini nerealiste si daunatoare.

Ca orice organizație, școala românească este pusă în fața unui efort permanent de adaptare la condițiile mediului economic.

Evolutia scolii romanesti si procesul de descentralizare a invatamantului impun in primul rand directorilor de scoli stapanirea cunostintelor si abililitatilor de management financiar.

Scoala este un partener important in proiectele si programele de dezvoltare locala si, de aceea, este important ca principalii actori din educatie sa interactioneze eficient. Un factor deosebit de important in obtinerea succesului scolar si de viata este contributia familiilor elevilor la sustinerea unor costuri educationale, de multe ori importante-atat in interiorul cat si in afara curriculumului oficial. Locul de muncă al părinților, nivelul acestora de studii, nivelul veniturilor lor pot determina în mare măsură succesul sau insuccesul școlar.

Asteptarile părintilor privind educatia copiilor sunt diverse, totusi, cea mai mare parte a acestora isi doresc mobilitate sociala crescuta pentru copiii lor, o soarta mai buna, conformarea la asteptarile celor din jur. Astfel, putem concluziona că scopul scolii, ca parte a serviciilor publice, este acela de a îndeplini în cât mai mare măsură aspirațiile cetățenilor în raport cu educația.

Managementul finaciar este parte a managementului general, parte carea se ocupa de deciziile financiare, de utilizarea resurselor financiare si de “sanatatea financiara” a institutiei respective. Managementul financiar are rolul de a face legatura, de a produce instrumentele de comunicare formala financiar-contabila si de a pregati deciziile. MF asigura comunicarea specifica si corelarea institutionala dintre managementul general , deciziile scolii si contabilitatea scolii, a primariei si a celorlate institutii cu rol in finantarea scolii.

Managementul financiar poate fi văzut, dacă simplificăm la maximum, ca fiind format din două părți: obținerea alocărilor și desfășurarea ciclului bugetar (cheltuirea banilor și utilizarea resurselor). În ambele momente, ale obținerii și gestiunii resurselor, există factori care determină succesul, insuccesul, eficiența și eficacitatea acțiunilor.

Participarea partenerilor sociali înseamnă implicare în proiectarea, controlul și calitatea actului educațional, administrarea și gestionarea corectă a fondurilor destinate educației. Această implicare are grade și nivele diferite de participare. Astfel, societatea participă, în ansamblul ei, la finanțarea învățământului preuniversitar de stat prin alocarea fondurilor de la bugetul de stat; comunitatea locală participă prin alocarea din veniturile sale a fondurilor necesare finanțării proporționale și complementare; agenții economici participă în funcție de puterea lor economică și de interesul lor la dezvoltarea bazei materiale a școlii; familia participă în funcție de capacitatea ei economico-financiară și de gradul de înțelegereal importanței actului educațional.

Elevii participă atât la procesul educațional, cât și la păstrarea și întreținerea bazei

materiale a școlii.

Consiliile locale și județene, prin organismele lor specializate, împreună cu conducerile

școlilor și inspectoratelor școlare, sunt chemate să colaboreze în procesul de monitorizare a

activității educaționale și de susținere materială și financiară a diverselor categorii de școli sau

domenii ale activității școlare.

Un element esential in managementul strategic al organizatiei si in relatiile cu ceilalti parteneri este analiza economico-financiara a scolii. Dintre detinatorii de interese cei mai importanti pentru o scoala mentionam: elevii si parintii, angajatii, asociatiile de parinti, autoritatile locale, fiemele si partenerii in diferitele relatii economice si furnizorii de bunuri si servicii pentru scoala,organismele si institutiile de stat cu atributii in inspectia scolara, management si control de toate tipurile, alte scoli si instititii de cultura, media. Fiecare dintre acestia au diferite interese.

Dispunand de o analiza a detinatorilor de interese, managerul unitatii/directorul poate sa faca mai bine cunoascuta strategia organizatiei, ii ajuta pe angajati sa-si cunoasca rolul si indatoririle, identifica mai bine pozitia propriei scoli in raport cu comunitatea si cu alte institutii de inavatamant, creste increderea si cooperarea, atat in interiorul unitatii cat si cu ceilalti parteneri.

Un alt tip de analiza este cea PESTE, ea evidentiind politicile publice care pot schimba mediul in carea actioneaza scoala, cresterea importantei educatiei in viziunea decidentilor politici pe plan local, preocuparea acestora pentru investitii si calitatea vietii localnicilor.

O planificarea strategica pertinenta este facilitata si de analiza SWOT. Analiza SWOT reprezinta cea mai importanta tehnica manageriala pentru intelegerea pozitiei strategice a organizatiei. Ea are ca obiectiv de a recomanda strategiile care asigura cea mai buna aliniere intre mediul intern si cel extern: alegerea strategiei corecte, incat sa fie adaptate punctele tari la oportunitati, sa reduca la minimum riscurile si sa elimine punctele slabe.

CAPITOLUL 2

2.1.Principii și reguli bugetare

La baza întregului sistem bugetar stă ceea ce noi în mod generic numim bugetul, care cel mai simplu definit el „este un document prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcție de sistemul de finanțare a

instituțiilor publice”.

Bugetul reprezintă deci, un plan financiar, ceea ce sugerează ideea de echilibru între două componente: venituri și cheltuieli.

Bugetul este instrumentul de programare, de executare și de control asupra rezultatelor execuției resurselor bănești ale societății și a modului de repartizare și utilizare a acestora prin cheltuieli publice.

În scopul asigurării unei gestionări corecte a resurselor financiare publice se recomandă

respectarea unor reguli tehnice cunoscute sub denumirea de principii bugetare. Acestea sunt reprezentate, potrivit Legii finanțelor publice, de principiile universalității; unității; neafectării

veniturilor; anualității; specializării; unității monetare; publicității.

Principiul universalității – conform căruia veniturile și cheltuielile se includ în buget în totalitate și întodeauna, în sume brute. Veniturile bugetare nu pot fi „atașate“direct unei anumite cheltuieli bugetare, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor, pentru care destinațiile sunt stabilite.

Principiul publicității – conform căruia sistemul bugetar este deschis și transparent, lucru realizat prin faptul că există o dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora și că, după aprobarea lor acestea se publică în Monitorul Oficial al României.

Principiul unității – conform căruia veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice.

Principiul anualității – conform căruia veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care corespunde exercițiului bugetar, astfel încât toate operațiunile de încasări și plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv.

Principiul specializării bugetare – conform căruia veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică și destinația acestora, potrivit clasificației bugetare.

Principiul unității monetare – conform căruia toate operațiunile bugetare se exprimă în monedă națională.

Câteva dintre cele mai importante reguli privind cheltuielile bugetare prevăd că:

– orice cheltuială bugetară are destinație precisă, este limitată și este determinată de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale;

– nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget, nici angajată în vederea realizării și nici efectuată din buget, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială;

– există limite privind micșorarea veniturilor și majorarea cheltuielilor bugetare, limite stabilite prin inițierea unor proiecte de acte normative care să prevadă și modalitatea prin care se acoperă reducerea veniturilor sau creșterea cheltuielilor

2.2.Definirea bugetului de venituri si cheltuieli

Bugetul de venituri și cheltuieli este instrumentul principal de conducere , prognozare și analiză a activității economico-financiară a instituției și veriga de bază a structurii bugetului Ministerului Educației si Cercetarii Stiintifice..

Bugetul anual al unei unități de învățământ cuprinde, pe de o parte, totalitatea veniturilor/fondurilor bănești de care dispune școala pe o perioadă de un an, pe surse de proveniență și, pe de altă parte, totalitatea cheltuielilor prevăzute a se efectua în aceeași perioadă, în conformitate cu nevoile unității și cu clasificația bugetară stabilită prin lege.

Fiecare institutie de invatamint preuniversitar de stat are obligatia sa isi intocmeasca bugetul propriu. Bugetul se intocmeste de catre fiecare institutie de invatamint preuniversitar de stat cu personalitate juridica. In bugetul institutiilor de invatamint preuniversitar de stat cu personalitate juridica din mediul rural se includ si creditele bugetare pentru scolile fara personalitate juridica din aceeasi unitate administrativ teritoriala.

In cazul institutiilor de invatamint preuniversitar de stat arondate la alte institutii de invatamant (la Centrele de Executie Bugetara) sau la unitati administrativ-teritoriale (la Primarii), bugetele se intocmesc de catre conducerile acestora impreuna cu conducerea institutiei la care sunt arondate, distinct pentru fiecare institutie de invatamint preuniversitar de stat.

Fiecare unitate de învățământ are buget propriu anual de venituri și cheltuieli. La întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli, indiferent de sursa de finanțare (buget de stat, buget local sau surse proprii) se au în vedere două criterii de alocare a fondurilor, conform HG 538/2001:

• finanțarea proporțională influențată de numărul de elevi sau preșcolari, pentru cheltuielile de personal, manualele școlare și bursele școlare; se asigura prin bugetul de stat, prin bugetul MEC pentru cheltuielile de personal, manuale scolare si cheltuieli de perfectionare a personalului didactic;

• finanțarea complementară, care nu este influențată în mod direct de numărul de elevi/

preșcolari din unitate, pentru cheltuielile materiale și servicii, alocațiile pentru instituții publice, pentru cheltuielile de capital (reparații capitale, lucrări de consolidare, obiective de investiții; ponderea acestora va scădea pe măsură ce bugetul de mentenanță este planificat și realizat) și pentru alte cheltuieli nedeterminate de numărul de elevi/preșcolari.

Pe baza acestor două criterii se repartizează și se completează bugetul aprobat către unitatea de învățământ.

Sumele necesare pentru finanțarea proporțională se calculează prin înmulțirea numărului de elevi/preșcolari cu costul mediu anual orientativ pe elev/preșcolar comunicat de inspectoratul școlar județean, respectiv al municipiului București, de fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat, pe profiluri de învățământ.

Sumele necesare pentru finanțarea complementară se stabilesc în funcție de necesitățile de acoperire a cheltuielilor școlii.

Elaborarea proiectului de buget anual începe încă de la jumatatea anului precedent, pentru că de atunci autoritatea publică și institutiile sale cunosc deja execuția bugetului din penultimul an.

Procesul începe prin transmiterea de către Ministerul Finanțelor Publice către toți ordonatorii principali de credite a Scrisorii-cadru; acesta este un document care oferă informații despre contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul următor și estimările pentru următorii trei ani, precum și limitele de cheltuieli în care se vor încadra ordonatorii principali de credite.

Bugetele elaborate de institutiile de învatamânt preuniversitar de stat se prezinta administratiei publice locale in faza de elaborare a proiectului bugetului de stat si a bugetelor locale, astfel:

a) Institutiile de invatamint preuniversitar de stat ai caror conducatori indeplinesc calitatea de ordonatori tertiari de credite (au contabilitate proprie) si institutiile de invatamint preuniversitar arondate la unitatile administrativ teritoriale (Primarii), prezinta autoritatilor publice locale proiectul de buget si fundamentarile corespunzatoare.

b) Institutiile de invatamint preuniversitar de stat cu contabilitate proprie, care organizeaza si evidenta contabila a altor institutii de invatamint arondate (cazul Centrelor de Executie Bugetara), prezinta bugetul propriu si câte un buget pentru fiecare dintre acestea, precum si un buget centralizat pentru toate institutiile arondate, inclusiv bugetul propriu.

Acest buget va fi insotit de fundamentarile corespunzatoare. Conducerile institutiilor de invatamint preuniversitar de stat raspund de exactitatea datelor cuprinse in notele de fundamentare care au stat la baza intocmirii proiectului de buget al fiecarei institutii de invatamint.

Consiliile locale, pe baza sumelor repartizate de la bugetul de stat, comunica bugetele, aprobate conform legii, institutiilor de invatamânt si trezoreriilor la care acestea sunt arondate. Dupa aprobare, bugetele institutiilor de invatamânt preuniversitar de stat reprezinta documentul pe baza caruia se asigura finantarea cheltuielilor acestora in exercitiul financiar respectiv.

Directorii unităților de învățământ au obligația ca, după aprobare, să facă publice bugetele anuale ale unităților pe care le conduc, evidențiindu-se cuantumul indicatorilor de venit pe fiecare sursă – buget de stat, buget local și venituri proprii, precum și destinația cheltuielilor.

fiecare unitate de invatamint trebuie sa se organizeze distinct evidenta contabila proprie si aceasta evidenta se poate organiza in cadrul unitatii de invatamint (siuatie de preferat) sau la un Centru de Executie Bugetara.

2.2.Fundamentarea proiectului de buget-tipuri de finanțare

Conducătorul unității de învățământ este ordonator de credite și răspunde de respectarea dispozițiilor legale în utilizarea creditelor și în realizarea veniturilor, folosirea cu eficiență a sumelor alocate, de integritatea bunurilor unității pe care o conduce, de ținerea la zi a contabilității, precum și de prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuției bugetare. El are obligația de a organiza controlul financiar propriu, conform reglementărilor în vigoare.

Primele lucruri pe care directorul trebuie să le cunoască, în calitatea lui de ordonator de credite sunt structura și conținutul bugetului unității, modul de fundamentare a fiecărui indicator și modelul de construcție/proiectare a bugetului în ansamblul său. În cele ce urmează, vom prezenta cîteva noțiuni privind clasificația bugetară, elaborarea bugetului și modul de fundamentare a unor indicatori.

O listă provizorie a factorilor care contribuie la finanțare poate fi constituită pe baza criteriului de succes în obținerea și cheltuirea unei părți cât mai mari din resursele părinților și comunității:

1. caracteristicile socio-profesionale, de clasă (în sensul atribuit de Bernstein și Bourdieu, clasa socială fiind o categorie socio-economică, și nu una ideologică) ale părinților ;

2. calitatea percepută (de către părinți și comunitate) a ofertei educaționale – care se poate cuantifica în indicatori de marketing;

3. profesionalismul și eficiența profesorilor, percepute de părinți;

4. capacitatea de persuasiune a directorului școlii;

5. cooperarea internă și modalitatea de a lua decizii în școală;

6. participarea (implicarea) profesorilor și elevilor la viața și dezvoltarea școlii;

7. poziționarea directorului în raport cu activitatea politică locală.

Conducerea scolii-directorul are obligatia sa-si fundamenteze sursele de venituri si cheltuieli pe baza de indicatori fizici care sa reflecte in mod real necesarul de finantare si sa aplice masuri de utilizare eficienta a fondurilor banesti si a bazei materiale, in interesul exclusiv al procesului de învatamânt .

La fundamentarea indicatorilor din bugetul de venituri și cheltuieli se va avea în vedere că anul financiar bugetar cuprinde sfârșitul unui an școlar și începutul anului școlar următor.

Necesarul total de resurse financiare care se va regăsi în veniturile înscrise în bugetul anual al unității de învățământ se stabilește/fundamentează pe următoarele categorii de fonduri:

– fondurile aferente finanțării de bază;

– fondurile aferente finanțării complementare;

– fondurile aferente finanțării suplimentare;

Conform prevederilor Legii nr.1/2011, atunci când ne referim la finanțarea școlilor din România vorbim deci de trei tipuri de finanțare: finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea suplimentară. Cele trei tipuri de finanțare se pot asigura din fonduri publice și/sau alte surse, potrivit legii.

Finanțarea de bază (FB)

Finanțarea de bază este asigurată de la bugetul de stat, pornind de la principalul indicator de calcul al resurselor financiare necesar a fi alocate – costul standard pe elev, pentru preșcolari, elevi din învățământul primar, gimnazial, profesional și liceal de stat, particular sau confesional acreditat, învățământul postliceal special de stat. Pentru învățământul preuniversitar particular, taxele de școlarizare se stabilesc de către consiliul de administrație instituției de învățământ.

Costul standard pe elev este determinat anual prin metodologii specifice și organisme specializate ale ministerului de resort. Metodologia conține o formulă de finanțare aprobată prin ordin de ministru și un mecanism procedural și instituțional prin care se determină finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat și se repartizează pe unități administrativ-teritoriale de către direcțiile generale ale finanțatelor publice județene, asistate de către inspectoratele școlare județene. Potrivit prevederilor art.104 alin. (3) și (4) din Legea educației naționale nr.1-2011 este reglementat faptul că finanțarea de bază a unei unități școlare” rezultă prin multiplicarea costului standard per elev/preșcolar cu coeficienți specifici unității școlare și cu numărul de elevi și se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului. Baza de calcul al fondurilor alocate unităților de învățământ prin și din bugetele locale, pentru finanțarea de bază, o constituie costul standard per elev/preșcolar. Costul standard per elev/preșcolar se determină pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu. Determinarea costului standard per elev/preșcolar se face de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, în condițiile prezentei legi și conform normelor metodologice elaborate de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și aprobate prin hotărâre a Guvernului”.

Conform viziuinii legislative a principalului reglementator în domeniul educației din România, finanțarea de bază este menită a asigura desfășurarea în condiții normale a procesului instructiv-educativ la nivelul învățământului preuniversitar, în sensul asigurării a ceea ce în mod modern spunem, educație adecvată, conform unor standard naționale aprobate.

Sursa principală a finanțării de bază reprezintă o parte dintr-o sursă însemnată de colectare de venituri la bugetul de stat, respectiv sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată. Alte venituri ale bugetului de stat ca și veniturile bugetelor locale vin să completeze finanțarea de bază destinată bugetului unei școli, din care se vor suporta următoarele costuri:

– cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizatiile și alte drepturi salariale în bani și contribuțiile aferente acestora;

– cheltuielile cu formarea continuă și evaluarea personalului;

– cheltuielile cu evaluarea periodică internă a elevilor;

– cheltuielile materiale și servicii;

– cheltuielile cu întreținerea curentă.

Partea din bugetul școlii reprezentat de finanțarea de bază se obține prin multiplicarea costului standard per elev cu coeficienții specifici unității școlare și cu numărul de elevi.

unde:

Fb = volumul de fonduri pentru finanțarea de bază

Cs = costul standar/elev în învățământul gimnazial mediul urban

Ei = numărul de elevi școlarizați în nivelul/profilul „i” de învățământ

i1….n = nivelul/profilul/filiera de învățământ

Ki = coeficientul de diferențiere pe niveluri/profiluri/filiere de învățământ

Krui = coeficientul de diferențiere pentru mediul rural/urban aferent nivelului/profilului/filierei „i” de învățământ

Finanțarea complementară (FC)

Cel de-al doilea tip de finanțare este finanțarea complementară care se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale și se pune la dispoziție pentru susținerea următoarelor tipuri de cheltuieli:

– investiții, reparații capitale, consolidări;

– subvenții pentru internate și cantine;

– cheltuieli pentru evaluarea periodică natională a elevilor, cheltuieli pentru concursuri școlare, activități educative extrașcolare;

– cheltuieli cu bursele elevilor;

– cheltuieli pentru transportul elevilor;

– cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice;

– cheltuieli pentru examinarea medicală obligatorie periodica a salariaților, pentru asigurarea securității și sănătății în muncă;

– cheltuieli pentru gestionarea situațiilor de urgență;

– cheltuieli pentru participarea în proiecte europene din domeniul educatiei și formării profesionale.

unde:

Fc = fondul aferent finanțării complementare

Fci = fondul necesar acoperirii cheltuielilor din domeniul „i” de activitate

Finanțarea suplimentară (FS)

Cel de-al treilea tip de finanțare, finanțarea suplimentară se realizează prin intermediul unui contract încheiat între unitatea școlară și finanțator. Finanțarea suplimentară este acordată ca o sumă fixă din bugetul ministerului de resort pentru premierea acelor școli care au obținut performanțe deosebite fie în domeniul educației inclusive, fie ca umare a obținerii unor performanțe școlare remarcabile.

unde:

Fs = fondul necesar finanțării suplimentare

Cs = costul standard/elev

Esi = numărul de elevi care beneficiază de categoria „i” de activitate ce va fi finanțată suplimentar

Ksi = coeficientul de corecție ce se aplică costului standard/elev pentru domeniul de activitate finanțat suplimentar

Finanțatori, precum consiliile locale și consiliile județene, pot acorda, de asemenea, granturi școlilor, utilizând o metodologie proprie pentru susținerea finanțării suplimentare.

Finanțarea prin cele trei surse vine în susținerea principiului conform căruia statul roman garantează dreptul la educație diferențiată, pe baza pluralismului educațional, în acord cu particularitățile de vârstă și performanțele individuale.

Finanțarea de bază și finanțarea complementară se asigură prin intermediul unui contract de management încheiat între directorul școlii și primarul localității unde se află unitatea de învățământ, respectiv între președintele consiliului județean și directorul școlilor speciale.

Finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se face după principiul "resursa financiară urmează elevul", conform căruia alocația bugetară aferentă unui elev sau unui preșcolar se transferă la unitatea de învățământ la care acesta învață; acest traseu financiar al resurselor în funcție de parcursul elevului, vine în susținerea principiului conform căruia sistemul de învățământ din România este un sistem deschis, permițând elevului transferul de la o unitate școlară la alta.

Pe lângă acest indicator al finanțării unității școlare – costul standard pe elev stabilit, aprobat și comunicat, alt indicator de finanțare, tot atât de important în planificarea bugetului este numărul de elevi din unitatea de învățământ.

Este de reținut faptul că normele legislative stabilesc limite minimale pentru care o unitatea școlară poate fi asimilată unei unități de învățământ cu personalitate juridică și pentru care unitatea adminitrativ-teritorială poate aloca resurse financiare și cu care se poate încheia contractul de finanțare. Limitele minimale legale sunt următoarele:

– minimum 300 de elevi;

– minimum 300 de elevi, preșcolari și antepreșcolari;

– minimum 150 de preșcolari și antepreșcolari;

– minimum 100 de elevi și/sau preșcolari, în cazul unităților de învățământ special.

Norma acceptă și excepțiile, în situațiile în care în unitățile administrativ-teritoriale numărul total al elevilor, preșcolarilor și antepreșcolarilor nu se încadrează în limitele mininale; în acest caz, se organizează o singură unitate de învățământ cu personalitate juridică.

Statul român se îngrijește pentru asigurarea accesului egal la educație și formare profesională; în atingerea acestui scop și dacă este necesar, autoritățile administrației publice locale, pot aproba organizarea, funcționarea și dizolvarea unor structure de învățământ, fără personalitate juridică (subordonate aceluiași ordonator principal de credite) în condițiile în care s-a obținut avizul conform al inspectoratului școlar.

În situația în care doresc și își propun, unitățile de învățământ pot obține venituri proprii din activități specifice așa cum le definește legea, din donații sau sponsorizări. Efortul propriu de obținere a unor surse suplimentare financiare nu diminuează finanțarea de bază, complementară și suplimentară alocate.

Toate sursele prin care se alocă sume de bani pentru unitatea de învățământ se materializează anual, în bugetul de venituri și cheltuieli al școlii pentru care directorul și consiliul de administrație răspund, în condițiile legii.

Astfel, necesarul de fonduri ce va fi inclus în bugetul unității de învățământ este dat de suma fondurilor rezultate din aplicarea formulelor, respectiv de volumul pentru finanțarea de bază, complementară și suplimentară.

Necesarul de fonduri astfel calculat va fi repartizat în proiectul de buget pe articole și alineate de cheltuieli conform clasificației bugetare prevăzută în lege.

Dacă o anumită categorie de cheltuieli aferente finanțării complementare sau suplimentare va fi realizată de către alt ordonator de credite decât școala (consiliul local, ISJ, MECS, MTCT) această cheltuială nu va fi evidențiată în bugetul unității de învățământ, ea regăsindu-se în bugetele ordonatorilor de credite care le finanțează nemijlocit, respectiv bugetul local, bugetul ISJ, al consiliului județean, al MECS etc.

Necesarul de fonduri pentru aceste activități va fi însă calculat de școală și înaintat la consiliul local sau ISJ, după caz.

Finanțarea palatelor și cluburilor elevilor, a cluburilor sportive se face prin bugetul consiliilor locale și se realizează conform principiilor finanțării complementare.

Inspectoratele școlare județene asigură finanțarea lor proprie, a caselor corpurilor didactice, a cabinetelor de asistență psiho-pedagogică, a altor organisme și activități de specialitate subordonate ISJ-urilor.

Învățământul special se finanțează prin bugetul consiliilor județene.

În exercitarea atribuțiilor și competențelor acordate, directorul și consiliul de administrație au obligația de a respecta principii ale finanțării cheltuielilor în școală. Unele dintre acestea, cele mai semnificative pentru demersul nostru sunt:

– transparența fundamentării și alocării fondurilor;

– echitatea distribuirii fondurilor destinate unui ănvățământ de calitate;

– adecvarea volumului de resurse în funcție de obiectivele urmărite;

– predictibilitatea, prin utilizarea unor mecanisme financiare coerente și stabile;

– eficiența utilizării resurselor.

Clasificatia bugetara

Conform legii, clasificația bugetară reflectă structura bugetului și prezintă în mod sistematic, unitar și codificat veniturile și cheltuielile bugetului, reflectând formele în care se mobilizează veniturile și destinația cheltuielilor pe perioada unui exercițiu bugetar.

Clasificația bugetară este stabilită, deci, prin lege și are un caracter obligatoriu pentru instituțiile publice. Ea este un instrument de lucru începând cu întocmirea proiectului de buget, aprobarea bugetului, executarea acestuia prin trezoreriile teritoriale și raportarea execuției bugetare prin dările de seamă trimestriale și anuale.

Clasificația bugetară a veniturilor și cheltuielilor îmbracă următoarele forme:

• clasificația funcțională a indicatorilor privind finanțele publice, grupată la venituri și cheltuieli în părți, capitole și subcapitole

• clasificația economică a cheltuielilor bugetului administrației publice centrale și a bugetelor locale grupată pe titluri, în cadrul fiecărui titlu pe articole, iar unele articole desfășurate pe alineate

Cea mai importantă este clasificația economică care indică felul cheltuielilor efectuate de către unitatea de învățământ și care grupează cheltuielile pe titluri, articole și alineate.

Cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată.

Clasificarea bugetară permite gruparea sumelor în mod logic și real, adoptarea de măsuri pentru încasarea la termen a veniturilor care fac posibile cheltuielile potrivit scopurilor aprobate, luarea deciziilor de încadrare în limitele legale pentru ordonatorul de credite.

Numărul de salariați, permanenți și temporari, și fondul salariilor de bază se aprobă distinct, prin anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de credite. Numărul de salariați aprobat fiecărei instituții publice nu poate fi depășit.

Cheltuielile de capital/investițiile se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele de angajament și duratele de realizare a investițiilor. Programele/proiectele se aprobă ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite. Fondurile externe nerambursabile se cuprind în anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite și se aprobă o dată cu acestea.

Titlurile clasificației economice sunt grupate astfel:

Titlul I – Cheltuieli de personal

– cuprinde toate cheltuielile efectuate cu drepturile salariale ale personalului (salarii de bază, de merit, sporuri, indemnizații, ore suplimentare, premii, alte drepturi acordate salariaților), cheltuieli cu deplasările, detașări și transferări de personal, contribuțiile la asigurările sociale, la constituirea fondului de șomaj, la asigurările sociale de sănătate, fondul de risc și accidente

Titlul II – Cheltuieli materiale și servicii

– cuprinde toate cheltuielile legate de organizarea și desfășurarea concursurilor pe obiecte de învățământ și a altor forme, întreținerea și funcționarea unității de învățământ, dotări cu obiecte de inventar, reparații curente, cărți și publicații achiziționate pentru fondul de carte al bibliotecii, manuale școlare, cheltuieli ocazionate de desfășurarea cursurilor de perfecționare a personalului didactic și funcțional precum și alte cheltuieli materiale,pentru servicii sau de sprijin social autorizate prin dispoziții legale.

Titlul III – Subvenții

Titlul IV – Prime (nu se utilizează în învățământul preuniversitar)

Titlul V – Transferuri, cuprinde bursele acordate elevilor

Titlul VI – Dobânzi (nu se utilizează în învățământul preuniversitar)

Titlul VII – Cheltuieli de capital

– cuprinde cheltuielile ocazionate de realizarea unor obiective de investiții, modernizarea sau finalizarea unor obiective începute, precum și investiții de natura consolidărilor și intervențiilor pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acțiuni accidentale sau calamități naturale

Titlul VIII – Împrumuturi acordate (nu se utilizează în învățământul preuniversitar)

Titlul IX – Rambursări de credite, plăți de dobânzi și comisioane la credite (nu se utilizează în învățământul preuniversitar)

2.3.Circuitul informației pentru fundamentarea și aprobarea volumului de fonduri alocat învățământului

Pe drumul școală-autoritate locală-școală, alocarea sumelor din bugetul local către sistemul de învățământ se face astfel:

Pentru fundamentarea necesarului de fonduri ce va trebui alocat de bugetul local având ca sursă de finanțare bugetul de stat, bugetul consiliului județean și veniturile proprii ale bugetului local este nevoie de calculul acestui necesar pe fiecare verigă administrativă – comună, oraș, municipiu, județ și nivelul național.

Propunerile formulate de școli vor fi înaintate la consiliul local care la rândul lui va prelucra datele primite, le va transmite prin proiectele proprii de buget spre verigile superioare, după cum urmează:

a. La nivel de școală – consiliul de administrație al școlii analizează și avizează proiectul de buget întocmit de director. Această analiză are în vedere respectarea hotărârilor și aprobărilor anterioare referitoare la strategia de dezvoltare a școlii, cifra de școlarizare, curriculum la dispoziția școlii, programele de finanțare complementară și suplimentară. Proiectul de buget al școlii întocmit de director și șeful compartimentului financiar-contabil va fi avizat de consiliul de administrație al școlii și trimis la consiliul local însoțit de următoarele documente:

– nota de fundamentare a necesarului de fonduri pentru finanțarea de bază;

– note de fundamentare a necesarului de fonduri aferente finanțării complementare și programele de finanțare pe fiecare domeniu/activitate care beneficiază de finanțare complementară – cheltuieli de capital, cantine și internate școlare etc.;

– nota de fundamentare a necesarului de fonduri aferente finanțării suplimentare însoțită de programele ce urmează a fi finanțate și devizul fiecărui program în parte.

Fiecare din aceste note va cuprinde obligatoriu indicatorii de fundamentare.

b. La nivel de consiliu local

Consiliul local primește de la fiecare școală proiectul de buget împreună cu notele de fundamentare. Aceste proiecte sunt analizate și corectate după caz, ținându-se seama de:

– respectarea programului de dezvoltare a școlii aprobat anterior, a cifrei de școlarizare pe niveluri, profiluri și filiere, după caz, avizate de consiliul de administrație și aprobate de factorii competenți;

– aprobările date pentru proiectele de dezvoltare și modernizare a școlii;

– programele de finanțare complementară și suplimentară aprobate prin lege sau de alte organisme competente, inclusiv consiliul local;

– prioritățile de dezvoltare locală.

În funcție de aceste analize proiectul de buget al fiecărei școli se corectează iar datele astfel corectate se introduc ca date de fundamentare a necesarului de fonduri pentru învățământ, ce vor fi incluse în proiectul bugetului local.

Necesarul de fonduri pentru învățământ va fi fundamentat pe forme de finanțare – de bază, complementară și suplimentară și pe surse de proveniență a fondurilor, respectiv: venituri proprii ale bugetului local, subvenții/alocații din unele venituri ale bugetului de stat și fondul de echilibrare a bugetelor locale ce se formează la consiliul județean sau MFP, după caz.

După această operațiune consiliul local formulează către consiliul județean cereri de fonduri care urmează a fi alocate de la bugetul de stat și bugetul consiliului județean pentru anul financiar următor, și care, conform legii trebuie să acopere o parte din finanțarea de bază, complementară și suplimentară. Cererile sunt înaintate împreună cu notele de fundamentare pentru fiecare formă de finanțare, de bază, complementară și suplimentară.

c. La nivelul consiliului județean

Consiliul județean cumulează datele primite de la consiliile locale reprezentând necesarul de fonduri pentru învățământ și calculează coeficienții de alocare pe localități a costurilor pe elev. Pe baza acestor date fundamentează nevoia de fonduri pentru învățământ ce va fi solicitată la bugetul de stat pentru cele trei forme de finanțare precum și volumul de fonduri necesar a fi alocat pentru învățământ din fondul de echilibrare a bugetelor locale.

Necesarul de fonduri astfel calculat va fi comunicat MECS – CNFIP și MFP pentru ca aceste organisme să analizeze modul în care au fost fundamentate și măsura în care costurile/elev pe județe corespund sau se abat de la costurile/elev pe țară.

d. La nivelul MECS-CNFIP și MFP

CNFIP analizează propunerile consiliilor județene pentru fondurile ce urmează a fi alocate învățământului de la bugetul de stat și împreună cu consiliile județene și MFP operează, după caz, unele corecții generate de eventualele erori în fundamentarea nevoilor, pe forme de finanțare – de bază, complementară și suplimentară. Cu acest prilej CNFIP verifică, de asemenea, daca în fundamentarea necesarului de fonduri pentru învățământ au fost respectați indicatorii: cost standard/elev și coeficienții de corecție și diferențiere aprobați. În urma acestor analize CNFIP propune nivelul de fonduri pentru învățământ care să fie alocate de la bugetul de stat pe forme de finanțare – de bază, complementară și suplimentară.

Cuantumul fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru finanțarea de bază reprezintă procente de acoperire a costurilor standard/elev pe articole sau elemente de cheltuieli, ca de exemplu: 100% cheltuieli de personal, 100% manuale școlare, 25% cheltuieli materiale curente, 100% facilități de transport CFR pentru elevi și cadre didactice etc.

Astfel, fondurile necesare funcționării curente a fiecărei unități de învățământse calculeaza dupa formula:

Totfonduri=∑(Fs1+Fs2+Fs3+…Fsn)

unde:

Totfonduri = totalitatea fondurilor alocate din bugetul local pentru învățământ

Fs1…sn = fonduri alocate pentru o unitate școlară.

Fondurile necesare școlii sunt determinate de mărimea cheltuielilor aferente finanțării

proporționale și finanțării complementare.

Astfel:

Chf = Chs + Chp + Chms +Chb + Chm

Unde: Chf = cheltuieli aferente finanțării

Chs = cheltuieli pentru salarii

Chp = cheltuieli cu perfecționarea profesională

Chms = cheltuieli cu manualele școlare

Chb = cheltuieli cu bursele elevilor

Chm = cheltuieli materiale curente cerute de procesul educativ, inclusiv cheltuielile de

mentenanță

În funcție de posibilitățile de acoperire cu fonduri, sumele alocate fiecărei școli se corectează proporțional la valoarea reală posibil de a fi acoperită din bugetul local.

În funcție de destinația cheltuielilor, fondurile alocate unei unități școlare pot acoperi

cheltuieli de mentenanță și funcționare curentă sau de exploatare sau, dacă bugetul permite, cheltuieli pentru dotări.

Dacă notăm:

Chm = cheltuieli de mentenanță

Chexp = cheltuieli de exploatare

Chdot = cheltuieli pentru dotări

vom obține formula de calcul a fondurilor pentru școala 1 a cheltuielilor materiale:

Fs1 = Chm + Chexp + Chdot

unde Fs1 reprezintă fondurile alocate școlii 1.

Cheltuielile de mentenanță pot fi cheltuieli de întreținere (spre exemplu cheltuielile de

întreținere a spațiilor de învățământ) și pot fi cheltuieli de înlocuire cu caracter urgent, foarte

urgent sau planificat (spre exemplu înlocuiri de piese, echipamente etc.).

Cheltuielile de exploatare ale unității de învățământ se referă la acele cheltuieli efectuate în mod curent pentru desfășurarea în bune condiții a procesului instructiv-educativ (spre exemplu asigurarea utilităților).

Pentru finanțarea complementară partea de fonduri repartizată de guvern pentru programele naționale cu finanțare externă este conform actelor normative în vigoare, 100% cheltuieli pentru rechizite școlare, 100% pentru derularea programelor „Bani pentru calculator”, 100% burse sociale etc.

Pentru finanțarea suplimentară necesarul de fonduri este stabilit prin consultare cu reprezentanți MAI și MFP prin însumarea cererilor justificate ale fiecărui consiliu județean – cereri care sunt însoțite de mențiunea că programele finanțate suplimentar sunt aprobate de instituțiile și organismele în drept.

Necesarul de fonduri la nivel național însușit de conducerile MECS-CNFIP și MAI, pe cele trei forme de finanțare este comunicat de MECS Ministerului Finanțelor Publice pentru a fi inclus în proiectul legii bugetului de stat. Cu acest prilej MECS comunică MFP și coeficienții de alocare pe județe a acestor categorii de fonduri.

MFP include în proiectul de lege a bugetului de stat indicatorii reprezentând necesarul de fonduri ce vor fi alocate de la bugetul de stat pentru învățământ pe cele trei forme de finanțare.

Nivelul acestor indicatori va fi aprobat prin legi anuale ale bugetelor de stat.

2.4.Formula de alocare a fondurilor

Prin legea anuală a bugetului de stat se aprobă nivelul fondurilor ce vor fi alocate învățământului de la bugetul de stat pe trei destinații distincte: finanțare de bază, finanțare complementară și finanțare suplimentară.

Volumul fondurilor alocate, aprobate prin lege poate fi cel mult la nivelul propunerilor formulate de MEdC și MAI. De regulă însă, mărimea fondurilor alocate este mai mică decât cea propusă de MEdC și MAI. În consecință, costul pe elev aprobat prin legea bugetului poate fi egal sau mai mic decât costul pe elev propus de MEdC-CNFIP, dar nu mai mic decât costul istoric pe elev aferent perioadei precedente corectat cu indicele de creștere a salariilor și a prețurilor materialelor și serviciilor.

Și în prima și în cea de a doua situație, la repartizarea fondurilor pe județe, și de aici, pe consilii locale și mai departe spre școli, fondul pentru finanțarea de bază aprobat prin lege se va aloca în mod echitabil pe baza coeficienților de diferențiere și alocare calculați și adoptați în faza propunerilor proiectelor de buget, la nivel de școală, respectiv consiliul local, consiliu județean și nivel național.

Alocarea fondurilor se face după cum urmează:

a. De la bugetul de stat către consiliile județene, repartizarea fondurilor se realizează pe baza coeficienților de alocare între județe calculate de CNFIP și însușite de conducerea MedC, MAI și MFP. Paralel cu fondurile pentru finanțarea de bază, de la bugetul de stat se alocă fonduri și pentru finanțarea complementară și suplimentară.

Fondurile aprobate prin legea bugetului de stat pentru finanțarea complementară și suplimentară se repartizează pe județe în cuantumurile propuse de CNFIP, însușite de MedC, MAI și MFP în baza programelor de finanțare aprobate de factorii de decizie de la diverse niveluri – local, județean, central și numai pentru acele programe care vor fi finanțate prin școli sau nemijlocit de consiliul județean sau consiliile locale.

Cuantumul fondurilor pentru finanțarea complementară și suplimentară care prin lege este realizată nemijlocit de MEdC sau ISJ va fi comunicat MEdC pentru a fi inclus în bugetul acestuia.

b. Consiliile județene repartizează consiliilor locale fondurile primite de la bugetul de stat pentru finanțarea de bază proporțională cu numărul de elevi. Alocarea se face pe baza costului standard pe elev, aprobat prin legea bugetului și a coeficienților de alocare pe fiecare localitate în parte.

Alături de fondul de la bugetul de stat alocat după procedeul prezentat mai sus, consiliile județene vor aloca consiliilor locale dezavantajate economic și social sume din fondul de echilibrare a bugetelor locale pe baza indicatorilor stabiliți de legea finanțelor publice pentru învățământ, ca de exemplu: numărul de elevi la 1000 locuitori, raportul între venitul local și numărul de elevi școlarizați, gradul de șomaj și sărăcie din diferite localități, etc.

Fondul de echilibrare poate fi alocat consiliilor locale fie pentru completarea necesarului finanțării de bază fie pentru acțiunile/programe ale căror cheltuieli vor fi acoperite din finanțarea complementară sau suplimentară. Sumele alocate din fondul de echilibrare a bugetelor locale se acordă pe bază de cereri fundamentate ale consiliilor locale atunci când din veniturile acestora și din fondurile de la bugetul de stat nu pot fi asigurate în întregime nevoile finanțării de bază.

Fondurile pentru finanțarea de bază aprobate de la bugetul de stat și din fondul de echilibrare a bugetelor locale se alocă consiliilor locale pe baza coeficienților de diferențiere și alocare calculați în faza de proiectare bugetară și însușite de consiliul județean.

Sumele alocate pentru acțiunile ale căror cheltuieli sunt asigurate prin finanțarea complementară sau suplimentară, se acordă pe baza programelor de finanțare aprobate și însușite de consiliul județean.

c. Consiliile locale primesc de la consiliile județene pe baza formulelor de alocare prezentate anterior, fonduri de la bugetul de stat și din fondul consiliului județean de echilibrare a bugetelor locale separat pentru finanțarea de bază, complementară și suplimentară.

La fondurile primite de la consiliul județean, fiecare consiliu local adaugă din venituri proprii fonduri pentru acoperirea cheltuielilor pentru finanțarea de bază la nivel de localitate.

Fondurile provenite, pentru finanțarea de bază, de la bugetul de stat, fondul pentru echilibrare de la consiliul județean și veniturile proprii pot, în cel mai bun caz, să acopere integral necesarul de fonduri formulat de conducerile de școli prin proiectul de buget și transmis în etapa de proiect consiliului local. În acest caz, pentru învățământ se alocă fiecărei unități școlare, o sumă globală corespunzătoare costului pe elev și a numărului de elevi din unitate, pe baza formulei:

unde:

Fbi = suma globală acordată școlii pentru finanțarea de bază al școlii „i”

Cmi = costul pe elev în școala „i”

Ei = numărul de elevi din școala „i”

În cazul în care fondul pentru învățământ alocat din cele trei surse și aprobat de consiliul local este mai mic decât cel prezentat în etapele anterioare acesta se repartizează la școli proporțional cu numărul de elevi din fiecare unitate de învățământ sau pe baza costului pe elev, aprobat pe localitate și coeficienții de alocare pe școli, calculat la nivel de localitate.

În acest caz: fondul alocat unei școli „i” pentru finanțarea de bază este egal cu:

unde:

Fasi = fondul alocat școlii „i”

ka = ponderea fondului aprobat de consiliul local față de fondul propus de școală

Cml = costul pe elev la nivel de localitate

NEi = numărul de elevi din școala „i”

ki = coeficientul de alocare a costului pe elev al școalii „i” față de costul pe elev pe localitate.

Fondurile pentru finanțarea complementară și suplimentară provenite de la bugetul de stat și consiliul județean la care se adaugă veniturile proprii alocate cu această destinație de la bugetul local se repartizează după cum urmează:

– fondurile necesare acoperirii cheltuielilor aferente acestor categorii de finanțare, care se suportă direct de la bugetul local rămân în bugetul acestuia. Este vorba de fondurile pentru cheltuieli de capital, cheltuielile cu transportul local al elevilor și cadrelor didactice cu microbuzul/autobuzul consiliului local, etc.

– fondurile pentru acoperirea cheltuielilor pentru acțiunile/programele aferente finanțării complementare și suplimentare realizate de școală se alocă acestora în cuantumurile aprobate cu această destinație.

Toate fondurile aprobate a fi cheltuite prin bugetul școli se alocă acesteia ca sumă globală.

d. La nivel de școală

Școala primește pentru bugetul propriu sub formă de sumă globală, fonduri de la consiliul local pentru finanțarea de bază, complementară și suplimentară într-un cuantum aprobat de acesta.

La suma primită adaugă veniturile proprii previzionate și obține fondul total care va sta la baza întocmirii bugetului pentru anul financiar următor.

Pe această bază conducerea școlii întocmește bugetul propriu pe articole și alineate de cheltuieli, având în vedere realizarea în mod obligatoriu a cerințelor procesului instructiv-educativ și a programelor/acțiunilor care au fost aprobate să fie finanțate complementar și suplimentar.

Bugetul astfel întocmit este avizat/însușit de consiliul de administrație al școlii și se aprobă de Consiliul Local. După aprobarea bugetului, directorul școlii trece la execuția lui.

2.5. Fundamentarea cheltuielilor și veniturilor

Fundamentarea cheltuielilor

 Fundamentarea cheltuielilor de personal

Fundamentarea cheltuielilor cu salariile se face ținându-se seama de legislația privind salarizarea în sectorul bugetar, de statutul personalului didactic precum și de cheltuielile salariale ocazionate de desfășurarea examenelor de capacitate, bacalaureat, titularizarea posturilor vacante, perfecționarea cadrelor didactice.

Fundamentarea se realizează pe baza statului de funcțiuni întocmit de unitatea școlară luându-se în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie și indexările salariale stabilite pentru anul următor. Pentru fundamentarea celorlalte elemente ce se iau în calcul la stabilirea fondului de salarii (contribuția la asigurările sociale de stat, contribuția la fondul de șomaj, contribuția la asigurările sociale de sănătate, fondul de risc și accidente) se au în vedere prevederile legale privind modul de calcul și cotele aferente pentru fiecare element în parte.

În categoria cheltuielilor de personal intră și cheltuielile cu deplasările personalului, cheltuieli ce se fundamentează în funcție de numărul mediu de deplasări, durata medie și costul mediu al unei deplasări (diurnă, cazare, transport).

Fundamentarea cheltuielilor materiale și servicii

Fundamentarea cheltuielilor materiale se va face pe baza normelor fizice, a costurilor proprii și a actelor normative specifice fiecărui domeniu de activitate. Se va analiza necesitatea, oportunitatea și eficacitatea fiecărei cheltuieli, asigurându-se condiții normale de funcționare a unității de învățământ. În vederea fundamentării cheltuielilor materiale se vor avea în vedere nivelul prețurilor și tarifelor pentru servicii, creșterea prognozată a acestora și indicele de inflație prognozat.

Fundamentarea burselor

Se vor avea în vedere pe de o parte, numărul de elevi beneficiari de bursa de merit, de studiu sau de ajutor social și criteriile specifice stabilite prin acte normative, iar pe de altă parte cuantumul aferent.

Fundamentarea cheltuielilor de capital

Pentru fundamentarea cheltuielilor de capital se vor avea în vedere achiziționarea de mijloace fixe, realizarea de construcții, efectuarea de lucrări de modernizare a unor construcții sau mijloace fixe aflate în administrarea unității, efectuarea unor lucrări de consolidare. Volumul anual al cheltuielilor de capital va avea în vedere programele anuale și multianuale de dezvoltare a bazei materiale a instituției aprobate de organele în drept.

Volumul de fonduri necesare se stabilește pe baza proiectelor și devizelor de lucrări.

Bugetul astfel elaborat de către unitatea de învățământ și fundamentările corespunzătoare se prezintă autorității publice locale. După aprobare, acesta devine documentul pe baza căruia se asigură finanțarea în exercițiul financiar respectiv.Mergând pe clasificația economică a cheltuielilor efectuate de instituțiile publice acestea pot fi cheltuieli curente (de funcționare) și cheltuieli de capital (cu caracter de investiții).

Conform dărilor de seamă contabile care trebuie depuse de instituțiile publice, structura cheltuielilor acestora este următoarea (această structură este comună pentru toate instituțiile publice, deci are o arie de cuprindere vastă, unele categorii de cheltuieli fiind comune pentru toate instituțiile publice, altele fiind, însă, specifice numai anumitor instituții publice):

Cheltuielile de personal reprezintă o componentă importantă a cheltuielilor unei instituții publice, în componența lor fiind incluse:

a) cheltuieli cu salariile:

salarii de bază;

salarii de merit;

indemnizații de conducere și alte indemnizații;

spor de vechime;

sporuri pentru condiții de muncă;

alte sporuri;

fonduri pentru posturi ocupate prin cumul;

plăți ore suplimentare;

fond de premii;

prima de vacanță;

alte drepturi salariale acordate personalului încadrat cu carte de muncă;

drepturi salariale plătite unor persoane din afara unității;

alte drepturi salariale;

b) contribuții pentru asigurările sociale de stat (20,8%);

c) cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj (0,5%);

d) contribuții pentru constituirea fondului de asigurări sociale de sănătate (5,2%);

e) contribuția pentru fondul de risc și accidente (în anul 2007 cota este cuprinsă între 0,4 și 3,6%);

f) comisionul pentru Camera de muncă (în anul 2007 este 0,25% în cazul în care instituția ține evidența cărților de muncă și 0,75% în cazul în care Camera de muncă ține evidența cărților de muncă);

g) fondul de garantare a creanțelor salariale (în anul 2007 este 0,25%)

e) deplasări, detașări, transferări (diurna):

deplasări, detașări, transferări în țară;

deplasări în străinătate;

f) tichete de masă.

Pentru fundamentarea cheltuielilor de personal în cazul instituțiilor publice se pleacă de la organigrama instituției. Aceasta cuprinde numărul de posturi, gradul lor de ocupare cu personal, precum și diferențierea personalului pe trepte de salarizare.

Prin reglementările legale sunt stabilite limitele minime și maxime între care se pot încadra salariile de bază pentru personalul angajat al instituțiilor publice, în funcție de specificul instituției. Aceste limite sunt stabilite fie în funcție de anumiți coeficienți care se aplică la valoarea sectorială a salariului, fie sub forma unor limite valorice minime și maxime.

În cazul în care instituțiile publice obțin și venituri din activități extrabugetare, nivelul salariilor poate fi mărit pe seama acestor venituri.

O variantă de determinare a nivelului previzionat a cheltuielilor cu salariile se poate baza pe următorul raționament: se determină, plecând de la structura personalului și de la nivelul mediu al salariului pentru fiecare salariat (sau categorie de salariați), cuantumul salariilor de bază, salariilor de merit, indemnizațiilor de conducere, sporurilor, orelor suplimentare, premiilor și a altor drepturi salariale previzionate pentru anul de plan. Acestea însumate reprezintă cheltuielile cu salariile sau fondul de salarii al instituției publice.

Pentru determinarea cheltuielilor cu salariile pentru anul de plan, în funcție de numărul angajaților unei instituții publice, se poate opta pentru un calcul analitic (număr redus de personal) sau pe baza unor calcule previzionate pe baza unor rezultate medii ale anului de bază.

Pentru o estimare mai aproape de realitate a fondului de salarii pentru anul de plan trebuie să se țină cont de eventualele majorări salariale acordate sub forma indexărilor sau a altor tipuri de majorări.

Separat de cheltuielile cu salariile se calculează de către instituția publică și cheltuielile privind contribuțiile către stat (menționate la literele b-g ale cheltuielilor de personal):

Cheltuielile pentru deplasări, detașări, transferări sunt fundamentate în funcție de previziunile privind deplasările, detașările, transferările pentru anul de plan. Prin reglementări legale este stabilită diurna pentru personalul instituțiilor publice, atât pentru intern, cât și pentru străinătate.

În cadrul cheltuielilor materiale și cu serviciile realizate de o instituție publică amintim (unele comune tuturor instituțiilor publice, altele specifice numai unora):

a) drepturi cu caracter social:

– rechizite școlare;

– transport elevi, studenți, șomeri, asistați, bolnavi, invalizi și însoțitorii lor;

– drepturi pentru studenți și elevi în perioada concursurilor și campionatelor;

– drepturi pentru donatorii de sânge;

– alte drepturi stabilite de dispozițiile legale;

b) hrana:

– hrana pentru oameni;

– hrana pentru animale;

c) medicamente și materiale sanitare:

– medicamente;

– materiale sanitare;

d) cheltuieli pentru întreținere și gospodărie:

– încălzit;

– iluminat și forță motrică;

– apă, canal, salabritate;

– poștă, telefon, telex, radio, televizor, telefax;

– furnituri de birou;

– materiale pentru curățenie;

– alte materiale și prestări de servicii;

e) materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional;

f) obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată și echipament:

– lenjerie și accesorii de pat;

– echipament;

– alte obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată;

g) reparații curente;

h) reparații capitale;

i) cărți și publicații;

j) alte cheltuieli:

– calificarea, perfecționarea și specializarea profesională a salariațiilor;

– protocol;

– protecția muncii;

– transmiterea drepturilor;

– alte cheltuieli autorizate prin dispoziții legale;

k) manuale;

l) fondul Președintelui;

m) fondul Primului Ministru.

Cuantumul maxim pentru cea mai mare parte a cheltuielilor materiale și cu serviciile este stabilit prin diferite acte normative, atât sub forma unor sume indexabile periodic, cât și sub forma unor cantități. De asemenea, pentru anumite categorii de cheltuieli (ex: obiecte de inventar de mică valoare și scurtă durată) estimarea cheltuielilor pentru anul de plan se face pe baza referatelor privind necesarul de astfel de materiale, precum și pe baza prețurilor estimate de achiziție.

Fundamentarea cheltuielilor unei institutii publice trebuie sa aiba la baza si informatiile macroeconomice stabilite de Ministerul Finantelor Publice in Raportul asupra situatiei macroeconomice pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza planul de buget, precum si pentru urmatorii trei ani, informatii ce se refera in primul rand la nivelul inflatiei si a cursului valutar.

În general, cheltuielile materiale se fundamentează pe baza metodelor clasice.

Fundamentarea veniturilor

Veniturile instituțiilor publice de subordonare centrală sunt asigurate :

a) integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

b) din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

c) integral, din veniturile proprii.

În cazul instituțiilor publice de interes local, finanțarea cheltuielilor curente și de capital se asigură :

a) integral de la bugetul local, în funcție de subordonare;

b) din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul local, în funcție de subordonare;

c) integral din venituri proprii.

Atât instituțiile publice de subordonare centrală, cât și cele de subordonare locală pot folosi, pentru desfășurarea activității lor, bunuri materiale și fonduri bănești primite de la persoanele juridice și fizice, sub formă de donații și sponsorizări.

Veniturile proprii ale instituțiilor publice, finanțate din venituri proprii sau din venituri proprii și transferuri de la bugetele superioare, provin din chirii, organizarea de manifestări culturale și sportive, concursuri artistice, publicații, prestații editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activități proprii sau anexe, prestări de servicii și altele asemenea.

Categoriile de venituri care sunt cuprinse în bugetele instituțiilor administrației publice sunt diferite în funcție de subordonarea instituției respective sau în funcție de specificul instituției publice. Astfel, instituțiile publice finanțate integral din bugetul de stat sau din bugetele locale au veniturile formate din transferuri de la aceste bugete. Instituțiile publice care se finanțează parțial sau integral din venituri proprii, deoarece desfășoară o activitate generatoare de venituri, obțin veniturile în funcție de specificul activității desfășurate.

Fundamentarea veniturilor in cazul acestora se poate realiza pe baza previziunilor privind sursele de venit si posibilitatea lor de valorificare.

Pentru fundamentarea veniturilor instituțiilor publice trebuie ținut cont de o serie de criterii :

– existența bazei legale a realizării veniturilor;

– execuția preliminară pentru anul de bază, corectată cu eventualele influențe prevăzute pentru viitor;

– analiza și studierea comparativă a veniturilor și a cheltuielilor realizate pe total, pe structură și în dinamică.

CAPITOLUL 3

3.1. Executia bugetara

Executia bugetului de stat inseamna activitatea de incasare a veniturilor bugetare si de efectuare a platii cheltuielilor aprobate prin acest buget. Aceste activitati presupun o serie de operatiuni ce vizeaza atat incasarea veniturilor bugetare, cat si plata cheltuielilor bugetare. Astfel, vorbim de executia de casa a bugetului ca reprezentand ansamblul acestor operatiuni. In Romania, executia de casa a bugetului se realizeaza prin Trezoreria Statului, implicand si operatiuni prin sistemul bancar. Inainte de trecerea la executia efectiva a bugetului are loc operatiunea de repartizare a veniturilor si cheltuielilor bugetare pe trimestre si pe institutii.

Astfel, veniturile si cheltuielile aprobate prin bugetul de stat sunt repartizate pe trimestre in functie de termenele legale de incasare a veniturilor, de termenele si posibilitatilor de asigurare a surselor de finantare adeficitului bugetar si de perioada in care este necesara efectuarea cheltuielilor. Repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor publice, in functie de termenele la care urmeaza sa se realizeze, asigura executarea echilibrata a bugetului de stat si a bugetelorinstitutiilor publice centrale prevazute distinct in bugetul de stat, deoarece prin ea se potsurprinde eventuale dezechilibre intre veniturile si cheltuielile anumitor trimestre. Astfel, se procedeaza la repartizarea cheltuielilor bugetare, in functie de proportia realizarii veniturilor bugetare in fiecare trimestru.

Repartizarea veniturilor si cheltuielilor bugetare se poate modifica de catre Ministerul Finantelor Publice, in cazul in care in baza unor dispozitii legale au loc treceri de unitati, actiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul. Modificarile se introduc atat in bugetele ordonatorilor principali de credite in cauza, cat si in structura bugetului de stat, cu conditia de a nu afecta echilibrul bugetar.

Aceasta vizeaza incadrarea deficitului bugetului de stat in limita aprobata prin blocarea unor credite bugetar, ce pot fi utilizate doar dupa deblocarea acestora, cu aprobarea primului ministru si cu avizul Ministerului Finantelor Publice, in functie de gradul de realizare a bugetului de stat si pe baza cererilor justificate deordonatorul de credite. Insa, de la aceasta prevedere exista si exceptii, de exemplu: cheltuielile de personal, in afara celor pentru deplasari, detasari si transferari; alocatiile de stat pentru copii; pensiile; ajutoarele si indemnizatiile acordate conform prevederilor legale; bursele pentru elevi si studenti; dobanzile la datoria publica; sumele destinate promovarii si sprijinirii exportului, rambursarile de credite externe si platile de dobanzi si comisioane aferente.

Competențe privind execuția bugetară

Ordonatorul de credite răspunde de:

– angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate și aprobate;

– angajarea și utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare, adică economic, eficient și eficace;

– integritatea bunurilor incredințate instituției pe care o conduce (integritatea patrimoniului încredințat spre administrare);

– organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a situațiilor financiare asupra situației patrimoniului aflat în administrare și asupra execuției bugetare.

Pentru îndeplinirea mandatului său, ordonatorul stabilește o structură organizatorică, raporturi ierarhice și de colaborare, sarcini de serviciu (competențe). Actele de organizare ale ordonatorului sunt o formă de delegare de competențe reprezentate de un regulament de organizare și funcționare, fișele posturilor și, în unele cazuri, ordine/decizii de a executa anumite operațiuni.

Plata cheltuielilor este asigurată de persoanele autorizate care potrivit legii poartă numele generic de contabil, în limita creditelor bugetare și conform destinațiilor aprobate potrivit dispozițiilor legale, prin unitățile de trezorerie și contabilitate publică la care iși au conturile deschise, cu excepția plăților în valută sau a altor plăți prevăzute de lege să se efectueze prin bănci comerciale.

3.2.Procedura angajării, lichidării, ordonanțării și plății în unitatile de invatamant

În conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1792/2002 privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, putem defini câteva reguli de bază, astfel:

– pentru efectuarea cheltuielilor bugetare se parcurg următoarele faze: angajare, lichidare, ordonanțare, plată

– sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugete, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite

– execuția bugetară se bazează pe principiul separării atribuțiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuțiile persoanelor care au calitatea de contabil

– efectuarea plaților, in limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite in conformitate cu dispozițiile legale și numai după ce acestea au fost lichidate și ordonanțate

– documentele justificative însoțitoare trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepția bunurilor și executarea serviciilor, conform angajamentelor legal încheiate

– sumele reprezentând plăți în avans, nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate până la sfârșitul anului, în condițiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituția publică care a acordat avansurile și se vor restitui bugetului din care au fost avansate

– în cazul nelivrării bunurilor, neefectuării lucrărilor și serviciilor angajate pentru care s-au plătit avansuri, recuperarea sumelor de către instituția publică se face cu perceperea majorărilor de întârziere existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat și până au fost recuperate.

Etapa angajării cheltuielilor. Reguli generale

– angajarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza de control financiar preventiv și se prezintă la viză cu o propunere de angajare a cheltuielii

– toate angajamentele legale cofinanțate de o instituție internațională, se vor efectua în conformitate cu prevederile acordului de finanțare

– nu se pot angaja cheltuieli într-o perioadă în care se știe ca bunul, lucrarea sau serviciul nu va putea fi executat, recepționat și plătit până la 31 decembrie a anului curent (cu excepția lucrărilor de investiții)

– pentru cheltuielile aferente acțiunilor multianuale de tipul program, proiect, investiție, etc. ordonatorul de credite poate încheia angajament legal pe o perioadă mai mare de un an. La încheierea angajamentului, pentru eșalonarea obligațiilor de executare a "serviciului" și implicit de plată a contravalorii lui, ordonatorul va avea în vedere nivelul creditelor bugetare cu această destinație în anul bugetar în care se încheie angajamentul și nivelul creditelor bugetare prognozate pentru anii următori.

– este posibil ca obligațiile aferente unor angajamente legale să nu poată fi plătite până la finele anului. Dacă neonorarea obligațiilor se datorează unor motive obiective, acestea se vor plăti din creditele bugetare ale anului următor.

– după semnarea angajamentelor legale de către ordonatorul de credite, acestea se transmit la contabilitate pentru înregistrarea în evidența a cheltuielilor angajate

Angajamente legale pot fi:

– contractul de achiziție publică

– contractul de achiziție publică finanțat integral sau parțial din credite externe rambursabile și/sau nerambursabile

– actul intern de decizie privind deplasarea în străinătate, inclusiv devizul de cheltuieli

– ordinul/actul intern de decizie privind angajarea personalului

– procesul verbal de predare-primire având ca obiect transferul de bunuri fără plată

– procesul verbal de scoatere din funcțiune a mijlocului fix

– decontul de cheltuieli privind deplasarea în străinătate, privind justificarea avansului acordat pentru deplasări în țară și/sau pentru achiziții prin cumpărare directă

– dispoziția de încasare către casierie

– solicitarea cererii de deschidere, repartizare, dispoziția de retragere, nota de virare de credite

Angajamentul bugetar individual reprezintă operațiunea de rezervare a creditelor bugetare necesare acoperirii cheltuielilor generate de operațiuni noi care urmează să se efectueze în cursul exercițiului bugetar.

Se consideră angajamente legale și bugetare individuale de la data de 1 ianuarie a fiecărui an cu întreaga suma a creditelor bugetare aprobate salariile personalului cuprins în statele de funcții anexate bugetului aprobat și obligațiile aferente acestora. 34

În situația în care se impune majorarea sau diminuarea angajamentelor legale menționate mai sus, este necesară elaborarea unor propuneri de modificare a angajamentelor legale și bugetare inițiale, însoțite de memorii justificative.

Angajamentul bugetar global se utilizează în cazul operațiunilor care se repetă în cursul aceluiași an bugetar și generează cheltuieli curente de natura administrativă. Pentru cheltuielile de aceasta natură, la începutul anului, se întocmește un buget previzional care stă la baza propunerii de angajament bugetar și legal provizoriu.

Creditele bugetare neangajate, precum și creditele bugetare angajate și neutilizate până la finele exercițiului bugetar sunt anulate de drept.

În angajamentele legale individuale și cele provizorii, precum și în angajamentele bugetare individuale sau globale se precizează subdiviziunile bugetului aprobat.

Documentele privind angajarea cheltuielilor sunt:

– proiectul de angajament legal (proiect de contract, comandă, referat, etc), întocmit de compartimentul de specialitate, care poate fi oricare dintre compartimentele funcționale ale instituției, în funcție de structura organizatorică și competențele distribuite. După aprobarea sa de către ordonatorul de credite, propunerea se tranformă în angajament legal (contract, comandă, convenție, contract de muncă, etc.). Proiectul de angajament legal se utilizează în situația angajamentului bugetar individual.

– bugetul previzional cuprinde cheltuielile curente de natura administrativă estimate pe întregul an. Bugetul previzionat aprobat constituie pe parcursul anului și angajamentul legal provizoriu.

– propunerea de angajare a unei cheltuieli. În aceast document se regăsesc persoanele care urmează a viza și aproba angajarea cheltuielii, informații legate de subdiviziunea din clasificația bugetară în care se încadrează cheltuiala generată de angajamentul propus, creditele aprobate, creditele angajate deja pană la data propunerii și cele care mai pot fi angajate, suma propusă a fi angajată și ce credite rămân disponibile dacă se acceptă propunerea. Ea însoțește proiectul de angajament legal întocmit, de asemenea, de compartimentul de specialitate, care poate fi oricare dintre compartimentele funcționale ale instituției, în funcție de structura organizatorică și competențele stabilite.

– angajamentul bugetar. Acesta este documentul cu ajutorul căruia o parte a creditelor bugetare sunt rezervate acoperirii obligațiilor generate de angajamentul legal propus.

Operațiuni privind angajarea cheltuielilor

Lichidarea cheltuielilor. Reguli generale

– prin lichidare se verifică existența angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică condițiile de eligibilitate ale angajamentului legal pe baza documentelor justificative

– operațiunile de lichidare a cheltuielilor se efectuează de ordonatorul de credite sau persoana împuternicită, prin verificarea personală a documentelor justificative și confirmarea pe propria răspundere că verificarea a fost realizată prin semnătură și cu mențiunea "bun de plată"

Prin acordarea semnăturii și a mențiunii "bun de plată" se confirmă că bunurile furnizate au fost recepționate cu specificarea datei și a anului primirii, lucrările au fost executate și serviciile prestate, bunurile furnizate au fost înregistrate în gestiune și contabilitate, cu specificarea gestiunii și a notei contabile de înregistrare.

Operațiunile privind lichidarea cheltuielilor

Ordonatorul de credite verifică existența angajamentelor și îndeplinirea condițiilor de exigibilitate a obligației:

– dacă există angajament legal aprobat;

– dacă exista angajament bugetar aprobat; 36

– dacă termenul de plată a obligației corespunde datelor cuprinse în angajamentele legale.

Documentele care atestă existența angajamentelor sunt contractul, comanda, angajamentul legal provizoriu

Ordonatorul de credite verifică realitatea obligației de plată sau altfel spus realitatea pretenției creditorului:

– dacă bunurile au fost livrate, lucrările executate și serviciile prestate sau,

– dacă există un titlu care să justifice plata: titlu executoriu, acord de împrumut, etc.

Documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate sunt factura fiscală, iar pentru salarii și indemnizații se utilizeaza statele de plată colective, întocmite de compartimentul de specialitate, cu excepția cazurilor în care este necesară lichidarea individuală.

Realitatea sumei datorate este, de asemenea, verificată prin certificarea obligației înscrise în factură corespunde cu datele înregistrate în documentele instituției care atestă "efectuarea serviciului" (Proces-verbal de receptie, în cazul mijloacelor fixe, Nota de recepție și constatare de diferențe, în cazul bunurilor materiale, altele decât mijloacele fixe, alte documente justificative privind pretenția creditorului).

Dacă nu sunt îndeplinite toate condițiile privind lichidarea cheltuielilor, ordonatorul de credite nu înscrie pe documentele care atestă obligația de plată (factura, stat de plată a salariilor) confirmarea "Bun de plată".

Documentele care atestă parcurgerea fazei de lichidare a cheltuielilor stau la baza înregistrării în contabilitatea patrimonială a instituției publice pentru reflectarea serviciului efectuat și a obligației de plată fată de terții creditori.

Ordonantarea cheltuielilor. Reguli generale

– prin ordonanțare se confirmă ca livrările de bunuri au fost efectuate sau alte creanțe au fost verificate și că plata poate fi realizată

– persoanele desemnate de ordonatorul de credite prin procedurile interne de organizare vor confirma că există o obligație certă și o sumă datorată, exigibilă la o anumită dată și înscrisă în angajamentul legal; se emite documentul intern „Ordonanțare de plată” pentru efectuarea plății de către compartimentul financiar–contabil

– nici o ordonanțare de plată nu se prezintă spre semnare ordonatorului de credite decât după ce are viza privind controlul financiar preventiv. Ordonanțările de plată neavizate sunt nule și fără valoare pentru conducătorul compartimentului financiar-contabil care urmează să facă plata, dacă nu sunt autorizate în condițiile legii.

Operațiunile privind ordonanțarea la plată

Documentul utilizat pentru ordonanțarea la plată a cheltuielilor este “Ordonanțarea de plată". El conține date cu privire la exercițiul bugetar în care se înregistrează plata, subdiviziunea bugetară la care se înregistrează plata, suma de plată (în cifre și litere) exprimată în moneda natională sau în monedă straină, după caz, datele de identificare al beneficiarului plății, natura cheltuielilor, modalitatea de plată (virament sau numerar), data și semnatura ordonatorului de credite sau a persoanei delegate cu aceste atribuții, viza persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate, care confirmă corectitudinea sumelor de plată, livrarea si recepționarea bunurilor, executarea lucrarilor și prestarea serviciilor, existența unui alt titlu care justifică plata, precum și, după caz, înregistrarea bunurilor în gestiunea instituției și în contabilitatea acesteia.

Documente însoțitoare sunt documentele justificative în original; doar în cazuri excepționale, sunt admise și copii ale documentelor justificative, certificate pentru conformitatea cu originalul de către ordonatorul de credite.

Când plata se face în rate, prima ordonanțare de plată va fi însoțită de documentele justificative care dovedesc obligația către creditor pentru plata ratei respective. Ordonanțările de plată ulterioare vor face referire la documentele justificative deja transmise conducatorului Compartimentului financiar-contabilitate. La emiterea ordonanțării de plată finale ordonatorul de credite confirmă ca operațiunea s-a finalizat.

Documentele justificative în original vor fi trimise la Compartimentul financiar-contabilitate pentru a fi întocmite documentele de plata. Ordonanțările de plată nevizate de persoana împuternicită să exercite control financiar preventiv sunt nule și fără valoare pentru conducătorul compartimentului financiar-contabilitate.

Plata cheltuielilor. Reguli generale

Se efectuează de catre contabilul șef sau persoanele împuternicite de acesta, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții :

– cheltuielile care urmează să fie plătite au fost angajate, lichidate și ordonanțate;

– există credite bugetare deschise/repartizate sau disponibilități în conturi de disponibil;

– subdiviziunea bugetului aprobat de la care se efectuează plata este cea corectă și corespunde naturii cheltuielilor respective;

– există toate documentele justificative care să justifice plata;

– semnaturile de pe documentele justificative aparțin ordonatorului de credite sau persoanelor desemnate de acesta să exercite atribuții ce decurg din procesul executării cheltuielilor bugetare;

– beneficiarul sumelor este cel îndreptățit potrivit documentelor care atestă serviciul efectuat;

– suma data beneficiarului este corectă;

– documentele de angajare și ordonanțare au primit viza de control financiar preventiv;

– documentele sunt întocmite cu toate datele cerute.

Instrumentele de plată utilizate de institutiile publice, respectiv cecul de numerar și ordinul de plată pentru trezoreria statului, se semnează de două persoane autorizate în acest sens, dintre care prima semnatură este cea a conducătorului compartimentului financiar-contabilitate, iar a doua semnătură de o altă persoană cu atribuții în efectuarea plății .

Instrumentele de plată trebuie să fie însoțite de documentele justificative, prin care se certifică exactitatea sumelor de plată, recepția bunurilor și executarea serviciilor, conform angajamentelor legale încheiate.

Ordinele de plată se emit pe numele fiecărui creditor, se datează, se înscriu într-un registru distinct și poartă un număr de ordine unic, începând cu numarul 1 în ordine crescătoare pentru fiecare ordonator de credite și pentru fiecare exercițiu bugetar. Ordinele de plată nu pot cuprinde plăți referitoare la mai multe subdiviziuni ale bugetului aprobat și se emit pe baza documentelor justificative din care să reiasă că urmează să se achite integral sau parțial o datorie contractată și justificată (se exceptează de la această regulă ordinele de plată ce se emit pentru plata de avansuri).

Cecuri pentru ridicare de numerar se utilizează pentru a ridica, din conturile de cheltuieli bugetare sau de disponibilități, numerarul pentru efectuarea plăților autorizate și care nu se pot efectua prin virament. În fila de cec se menționează și natura cheltuielilor care urmează să se efectueze din numerarul ridicat; se utilizează limitat, numai pentru acele cheltuieli de volum redus care nu se justifică a fi efectuate prin virament. Sumele ridicate în numerar se pastrează în casieria instituției publice în condiții de siguranță.

Dispoziție de plată-încasare către casierie se utilizează pentru efectuarea de plăți reprezentând avansuri în numerar pentru deplasări, achiziționarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii; se semnează de către persoanele cu atribuții in efectuarea plaților de numerar desemnate prin fișa postului.

Justificarea avansurilor în numerar se efectuează în baza documentelor justificative precum facturile fiscale, chitanțele și bonurile fiscale.

Operațiuni privind plata cheltuielilor

Operațiuni premergatoare plății:

Deschiderea de credite bugetare se efectuează potrivit normelor privind organizarea și funcționarea trezoreriilor statului, dreptul de administrare și dispoziție asupra conturilor de cheltuieli bugetare sau de disponibil, deschise la unitațile de trezorerie și contabilitate publică .

Plățile din creditele bugetare deschise se efectuează după comunicarea către trezorerie a împuternicirilor și a fișelor cu specimenele de semnături ale persoanelor abilitate să efectueze plata, împreună cu amprenta ștampilei .

Instituția are obligatia de a prezenta trezoreriei bugetul aprobat și repartizat pe trimestre, iar pentru efectuarea cheltuielilor de capital va prezenta trezoreriei programul de investitii, aprobat în condițiile legii .

Operațiuni privind plata propriu- zisa

După verificarea indeplinirii condițiilor mentionate privitoare la efectuarea plăților, pe baza "Ordonanțării de plată" și a documentelor justificative se întocmește și se semnează documentul de plată.

În cazul constatării unei erori în legatură cu plata ce urmează să fie efectuată, Compartimentul financiar -contabilitate suspendă sau respinge plata.

Respingerea la plată a documentelor prezentate se face în cazul în care nu există credite bugetare deschise și/sau repartizate ori disponibilitațile sunt insuficiente; când nu există confirmarea serviciului efectuat și documentele nu sunt vizate pentru "Bun de plată"; când beneficiarul nu este cel față de care instituția are obligații; când nu exista viză de control financiar preventiv pe ordonanțarea de plată și nici autorizarea prevazută de lege.

Suspendarea plății se realizează dacă se constată o eroare în legatură cu această acțiune. Motivele deciziei de suspendare a plății se prezintă într-o declarație scrisă care se trimite ordonatorului de credite.

Norma reglementatoare permite ordonatorului de credite solicitarea în scris și pe propria răspundere pentru efectuarea plaților.

CAPITOLUL 4

4.1.Monitorizarea internă, evaluarea și controlul financiar

Instrumente de monitorizare și raportare bugetară

Activitatea de monitorizare bugetară reprezintă o revizuire permanentă/periodică a resurselor financiare alocate pentru a putea permite o evaluare corectă, pentru a identifica eventualele dificultăți care pot apărea, pentru a putea recunoaște rapid posibilele zone cu probleme și pentru a putea recomanda, în timp real, acțiuni de corectare.

Monitorizarea bugetului implică colectarea și analiza datelor cantitativ-valorice despre activitățile bugetare. Pentru a putea fi interpretate, datele ar trebui să fie ușor de înțeles. Aceasta, pentru a putea permite ținerea unei evidențe a costurilor pe activități, pentru a determina dacă obiectivele sunt atinse și pentru a putea face orice modificări sunt necesare pentru a îmbunătăți performanța bugetară.

Scopul monitorizării este acela de a asigura eficiența utilizării resurselor financiare.

Tipuri de monitorizare

– monitorizarea costurilor efectuate – prin această acțiune se verifică dacă resursele alocate au fost consumate așa cum au fost planificate

– monitorizarea activităților generatoare de costuri – prin această acțiune se examinează activitățile care au fost generatoare de costuri (apre exemplu, achizițiile)

În final, raportul de monitorizare, care este o analiză a managementului resurselor financiare și care determină eficiența și eficacitatea sistemului arată, în termeni monetari, dacă intrările de fonduri sunt proporționale cu ieșirile și performanța acestora.

O monitorizare performantă a procesului bugetar necesită pe de o parte, un sistem coerent privind colectarea datelor, elaborarea și utilizarea unor instrumente specifice (proceduri, metodologii, set de indicatori) iar pe de altă parte, o analiză riguroasă în vederea raportării și utilizării rezultatelor. Acesta este un proces integrat care permite monitorizareaa performanței și asigură informarea factorilor decidenți.

Sistemul de monitorizare, control și evaluare se dezvoltă atât la nivelul comunității locale, dar și a instituțiilor de învățământ.

Sistemul de monitorizare se bazează pe indicatori de performanță.

Indicatorii de performanță sunt mărimi ale intrărilor și ieșirilor, ai impactului privind dezvoltarea proiectelor, programelor sau strategiilor. Ei permit managerilor să urmărească progresul, să se concentreze pe obținerea rezultatelor propuse și să deruleze acțiuni coerente pentru furnizarea serviciilor. Dar câștigul cel mai important îl reprezintă faptul că monitorizarea indicatorilor permite sesizarea abaterilor și intervenția rapidă pentru corecție. În același timp, monitorizarea permite, ca la intervale stabilite, să se poată face o evaluare de proces astfel încât să se poată evidenția eficiența acțiunilor, posibilele și/sau necesarele ajustări ca și proiecția pentru viitor.

Un sistem de monitorizare performant în educație ar trebui să furnizeze informații decindenților asupra următoarelor aspecte:

– dacă obiectivul politicii este orientarea spre beneficiarul serviciului public numit educație – elevul, iar accentul este pus pe rezultate și îmbunătățirea acestora;

– modul în care se realizează evaluarea externă și autoevaluarea la nivelul școlii;

– gradul de libertate și obiectivitate în realizarea evaluării (din punct de vedere al competențelor, al instrumentelor, al subordonării);

– gradul în care sistemul de monitorizare și evaluare permite compararea interinstituțională și respectă principiul transparenței rezultatelor;

– dacă elaborarea setului de indicatori se face pornind de la o analiză de riscuri, în ideea că procesul întâmpină dificultăți și este necesară o politică a diminuării acestora;

– dacă rezultatele evaluării și monitorizării permit sistemului să se adapteze schimbărilor necesare sau permit intervenția rapidă în caz de abatere;

– dacă, în urma evaluării rezultatul nu este bun modul de rezolvare a abaterilor rezultate este recomandarea, consilierea, supravegherea mai intensă sau penalizarea imediată și directă;

– dacă sistemul de monitorizare se raportează la standarde și urmărește îndeplinirea acestora.

Monitorizare servește mai multor scopuri:

– permite identificarea facilă a problemelor și soluționarea acestora;

– conduce la mărirea performanțelor bugetare, asigurând concordanța cu politica publică aplicată;

– construiește o bază pentru definirea și urmărirea responsabilităților financiare ale persoanelor competente;

– facilitează capacitatea locală de a pune în practică și a gestiona cu succes proiectele proprii

Câteva dintre instrumentele de raportare financiară curente, fără a le epuiza pe cele pe

care le poate solicita managementul unității pot fi următoarele:

– Situația execuției bugetare lunare/trimestriale (spre ex. Anexa nr. 7 la OMFP nr. 980/2010, redată mai jos)

– Situația proiectelor de investiții (cheltuieli de capital) pe surse de finanțare

– Situația bugetului previzionat pe următoarele luni (luna următoare/trimestru)

– Situația plăților restante

– Situația fluxurilor de trezorerie

– Contul de execuție venituri/cheltuieli

– Bilanțul contabil

– Bugetul aprobat

4.2. Instrumente și proceduri de evaluare a managementului financiar

Pentru a putea evalua dacă managementul financiar al unități școlare este eficient putem utilize o serie de instrumente și proceduri de evaluare care pot aprecia din punct de vedere economic modul în care au fost dimensionate cheltuielile și cum au răspuns acestea obiectivelor și scopurilor organizației.

Pentru a evalua eficiența managementului resurselor financiare se pleacă de la analiza acțiunilor economice ale persoanelor cu competențe și atribuții în domeniu, urmârindu-se corespondența costuri-eficacitate.

Aceasta presupune:

 definirea obiectivelor care trebuie propuse,

 identificarea resurselor disponibilizate și

 determinarea costurilor.

Pentru analiză, se utilizează indicatori ai utilizării efective a resurselor care se compară cu previziunile din perioadele anterioare și cu realizările perioadei actuale.

Spre exemplu, pentru cheltuielile cu materii prime, materiale combustibil, energie se stabilesc indici ai consumurilor specifice și ai gradului de utilizare a acestora, cu accent pe acele măsuri care duc la eliminarea risipei mbunătățirea performanțelor tehnice ale echipamentelor (spre exemplu, o mentenanță riguoasă a acestora).

Pentru cheltuielile cu salariile se folosesc normele de muncă și costurile/tarifele pe normă transpuse legislativ în coeficienți și valori de referință.

Eficiența cheltuielilor în raport cu acțiunile economice se stabilește ca un raport între indicatorii de efect și indicatorii de efort. Indicatorii de efect se refră la rezultatele obținute, valoarea adaugată chiar, indicatorii de efort se referă la costurile efective cu care s-au urmărit scopurile și obiectivele entității.

Responsabilități privind controlul financiar bugetar

Responsabilitățile ordonatorului de credite în legătură cu această activitate sunt reglementate de Legea nr. 500/2002. Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor legate de activitatea instituțiilor publice pe baza bunei gestiuni financiare.

Un rol important în organizarea controlului preventiv intern propriu îl are contabilul. El este cel care gestionează fondurile publice, este cel care inițiază plățile și realizările încasările instituțiile publice.

Trebuie făcută distincția între contabil – ca gestionar al fondurilor și ordonator de credite – ca gestionar al creditelor, distincție determinată de necesitatea separării competenței de a dispune și competența de a executa. Această separare poate fi atât instituțională cât și în interiorul instituției prin structura organigramei. Dacă contabilității îi revine sarcina reflectării situației și mișcărilor fondurilor, ordonatorului îi revine responsabilitatea asigurării posibilitățiii reflectării contabile a acestora.

Controlul financiar preventiv propriu este un element al răspunderii manageriale, reglementat de Legea nr. 500/2002, astfel: “operațiunile specifice angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor sunt în competența ordonatorilor de credite și se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate.”

În sensul celor de mai sus, organizarea controlului preventiv intern revine ordonatorului de credite și se bazează pe principiul separării compartimentelor care inițiază o operațiune financiar-economică și celor care o verifică.

Pentru acordarea vizei de control financiar preventiv propunerile de operațiuni financiar-economice sunt însoțite de documente justificative, certificate în privința realității și legalității prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate inițiatoare. Aceștia răspund de regularitatea și legalitatea operațiunilor declanșate.

Pot exista cazuri în care este necesară avizarea operațiunilor de către compartimentul de specialitate juridică și aceste cazuri sunt specificate expres, la fel de bine cum se poate solicita avizul acestui compartiment ori de câte ori se consideră necesar. Dacă este vorba de un aviz consultativ din partea compartimentului juridic, atunci solicitarea este necesară dar ea nu implică și obligativitatea conformării din partea acestuia. În acest caz, operațiunea se efectuează pe propria răspundere a inițiatorului.

Compartimentul financiar-contabilitate este un compartiment care nu inițiază operațiuni supuse avizării. Acesta este și temeiul logic pentru care actele normative stipulează organizarea controlului financiar preventiv în cadrul compartimentului de specialitate financiar-contabilitate subordonat ordonatorului de credite. Reglementările legale în vigoare stabilesc obligația entităților publice de a organiza controlul financiar preventiv propriu și de evidența a angajamentelor în compartimentul financiar-contabil. Acest compartiment este singurul care deține toate informațiile privind execuția bugetară, situația patrimoniului, situația creditelor, a creanțelor și datoriilor, etc.

Auditul public intern – așa cum este definit prin reglementările legale în vigoare – reprezintă o activitate „ funcțional independentă și obiectivă, care dă asigurări și consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor și cheltuielilor publice, perfecționând activitățile entității publice; ajută entitatea publică să își îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică și metodică, care evaluează și îmbunătățește eficiența și eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului și a proceselor de administrare“.

Auditul vizează evaluării utilizării eficiente a patrimoniului public, a activităților financiare sau cu implicații financiare desfășurate de instituția publică din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din asistență externă, a modului de constituire a veniturilor publice, a administrării patrimoniului, eficiența sistemelor de contabilitate și informatice utilizate.

Ordonatorii de credite au obligația de a organiza compartimente de audit public intern care are obligația de a evalua dacă sistemele de management financiar și control ale instituției publice sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate.

Auditul realizat poate fi unul de performanță – care examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea obiectivelor și sarcinilor entității publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor și apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele; de sistem – atunci când se realizează o evaluare a sistemelor de conducere și de control intern pentru a identifica deficiențe economice și de a formula recomandări; de regularitate – atunci când sunt examinate efectelor financiare exercitate asupra fondurilor sau patrimoniului public.

O latură importantă a activității de audit public intern se răsfrânge asupra modului de realizare a angajamentelor bugetare și legale care derivă din obligații de plată, asupra plăților angajate, asupra operațiunilor care afectează patrimonial instituția, a modului de utilizare a creditelor bugetare, a funcționării sistemului decizional.

4.3.Alocare și utilizare eficientă a fondurilor financiare în educație

Sistemul actual de finanțare al școlii nu este încă centrat pe evidențierea performanței elevului și educației adecvate, neexistând o legătură între disponibilizarea fondurilor și performanța elevilor. Mai mult, sistemul începe să se focuseze pe o raportare la un cost mediu pe elev indiferent de zonalitate, spre exemplu.

Principalul argument este acela că, chiar utilizând o formulă simplă de alocare bazată pe un cost mediu, suma minimă necesară pentru un elev necesară asigurării unei educații adecvate nu este aceiași în toate școlile și/sau localitățile.

Un element important al costurilor educației – salariile profesorilor – este influențat de factori interni și externi școlii, de cele mai multe ori. În implementarea unei politici de personal, nu există încă instrumentele metodologice și legislative cu privire la selecția, angajarea și eliberarea profesorilor; acțiuni care, de obicei, au implicații financiare (profesori noi, profesori cu calificări superioare, profesori pentru acoperirea unui anumit număr de ore de predare în specialitate sa).

În același timp, compoziția corpului de elevi, condițiile de muncă din școală și costul asigurării unui nivel decent de trai dintr-o anumită zonă chiar, ar trebui să aibă un rol important în determinarea costurilor, deci în alocarea fondurilor. Acești factori pot deveni variabile ale costului educației adecvate dependente de elev și/sau localitatea. Costurile mai mari ar trebui asociate educației pentru elevi provenind din medii și localități defavorizate. Nu trebuie uitat că există costuri suplimentare asociate educației elevilor cu o varietate de tipuri de disabilități. De asemenea, sunt necesare mai multe resurse în învățământul liceal în comparație cu învățământul primar sau gimnazial, iar numărul elevilor înmatriculați este un alt element de calcul important (școli mici, școli mari).

Având în vedere complexitatea obiectivului se poate concluziona că sunt necesare următoarele:

– analiza reglementărilor și identificarea standardelor stabilite prin legi și alte acte normative;

– interpretarea și clarificarea aspectelor legate de definirea standardului de calitate și de cost al serviciului public;

– stabilirea indicatorilor de monitorizare a standardelor și operaționalizarea acestora;

– armonizarea în vederea utilizării eficiente a fluxurilor financiare dependente de standardele definite.

Ca metode evaluative a eficienței cheltuielilor publice, din prisma eforturilor și efectelor acestora, enumerăm:

– analiza de tip cost-beneficiu (în centru se află avantajul rezultat din furnizarea unor servicii publice; iar criteriul de apreciere a eficienței acesteia îl reprezintă valoarea minimă a raportului cost/beneficiu și maxima a raportului inversat – beneficiu/cost);

– analiza de tip cost-eficacitate (nu este o evaluare monetară, ci una realizată pe baza unui indicator construit în prealabil);

– metode multicriticale (atunci când există o multitudine de criterii, imposibil de restrâns prin elaborarea unui indicator sintetic, proiectele pot fi clasificate în grade de eficacitate conform fiecărui criteriu în parte; în final, ținându-se cont de diferitele grade de eficacitate rezultate, se optează pentru o soluționare empirică a alegerii sau nu a proiectului);

Metoda cost beneficiu are ca specific, în sectorul public, obiectivul maximizării sociale, spre deosebire de cel privat – în care se urmărește maximizarea profitului. Costurile și beneficiile sociale au în vedere, în plus față de cele urmărite de producătorii privați externalitățile (efectul acțiunilor unui agent economic asupra bunăstării celorlalți chiar dacă această interdependență nu este inclusă în preț).

Pentru o evaluare anticipată a eficienței sunt elaborați indicatori previzionali ce direcționează în avans activitatea economică pentru obținerea unor avantaje maxime de pe urma resurselor financiare ce urmează a fi investite. Este necesar ca modelele de analiză să ia în considerare etapele valabile pentru orice proiect sau obiectiv ce este propus spre îndeplinire – adică: studiu, realizare, exploatare – astfel încât să se aleagă acea variantă a etapelor anterior menționate care prezintă cel mai avantajos raport între cost și beneficii.

Postevaluarea eficienței oferă în momentul prezent, după ce proiectul a fost realizat, imaginea avantajelor obținute în urma investirii respectivelor resurse financiare (cheltuieli publice). Calcularea eficienței economice implică folosirea unor indicatori ai utilizării efective a resurselor pentru a putea fi comparați cu rezultatele prevăzute.

Pentru măsurarea costurilor și beneficiilor se folosesc ca etalon prețurile pieței numai dacă este adevărat că nivelurile prețurilor de pe piață sunt într-adevăr o plată adecvată a unităților marginale ale bunurilor respective. Dacă nu se întâmpla acest lucru, nu vor fi folosite prețurile de piață, ci prețuri – umbră (estimează costul real al resurselor și costurilor cu mult mai multă exactitate).

Identificarea surselor de finanțare în vederea dotarii optime a unității de învățământ

În conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea suplimentară.

Finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ, conform standardelor naționale, și asigura pe lângă cheltuielile de personal, cheltuielile de formare continuă și evaluare a personalului, cheltuielile cu evaluarea periodică internă a elevilor și cheltuielile materiale, pentru servicii precum și pentru cheltuielile cu întreținerea curentă.

Finanțarea complementară asigură cheltuieli de capital, cheltuieli sociale și alte cheltuieli asociate procesului de învățământ preuniversitar de stat.

Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

Prin finantarea complementara se asigura si cheltuielile pentru investiții, reparații capitale, consolidări respective pentru dotarea unitatilor de invatamant

Finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității/primarul de sector în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ, respectiv cu președintele consiliului județean/primarul de sector, în cazul școlilor speciale.

Finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității/primarul de sector în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ.

Unitățile de învățământ preuniversitar pot obține venituri proprii care nu diminuează finanțarea de bază, complementară sau suplimentară. Sumele astfel obținute sunt utilizate conform deciziilor consiliului de administrație al unității de învățământ. Excedentele anuale rezultate din execuția bugetului de venituri și cheltuieli ale activităților finanțate integral din venituri proprii se reportează în anul următor și se folosesc cu aceeași destinație sau, cu aprobarea consiliului de administrație, se utilizează pentru finanțarea altor cheltuieli ale unității de învățământ.

Resursele financiare extrabugetare pot fi obținute din:

 activități specifice, conform legii (contracte de consultanța, prestări servicii)

 donații si sponsorizări

 venituri provenite din valorificarea produselor proprii ale unității de învățământ

În vederea eficientizării atragerii de fonduri extrabugetare, managerii unităților de învățământ ar trebui să aibă în vedere următoarele aspecte:

 Identificarea potențialilor finanțatori;

 Existența unui plan scris, cu scopuri și obiective clare – scopul finanțării, activitățile finanțate, efectele produse de aceste activități;

 Solicitarea finanțării;

 Diversificarea surselor de finanțare;

 Abordare profesionistă a potentialului finanțator bazată pe principiul câștig – câștig (nu trebuie solicitați bani pentru realizarea unei activități care să interesează numai unitatea de învățământ, ci trebuie constientizat ca este implicat într-o activitate în a cărui importanță crede și care îi aduce un capital moral sau de imagine);

 Disponibilitate internă de a participa la activitatea de atragerea de fonduri.

Acțiunea de strangere a fondurilor trebuie gândită ca un business. Banii nu se pot strange doar pentru ca exista sentimentul de mila, chiar daca uneori acesta functioneaza destul de bine. Trebuie construit un mesaj puternic, astfel încât potentialii finantatori să înțeleagă de ce trebuie să doneze bani.

Cap. 5

5.1 Colectare/atragere de fonduri extrabugetare – importanța atragerii de fonduri extrabugetare în actualul context economic

În România, învățământul este serviciu de interes public și este gratuit. În acest sens, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului stabilește anual costul standard per preșcolar/elev, cost care stă la baza finanțării de bază. De aceasta suma beneficiază toți preșcolarii și elevii din învățământul preuniversitar de stat, precum și preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu, profesional și liceal, particular și confesional, care studiază în unități de învățământ acreditate și evaluate periodic.

În conformitate cu Legea Educației Naționale, învățământul poate să fie finanțat și direct de către operatori economici, precum și de alte persoane fizice sau juridice.

Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține venituri proprii din activități specifice, din donații, sponsorizări sau din alte surse legal constituite care nu diminuează finanțarea de bază, complementară sau suplimentară. Sumele astfel obținute sunt utilizate conform deciziilor consiliului de administrație al unității de învățământ.

Colectare și utilizarea fondurilor extrabugetare se face cu respectarea legislației economico-financiare. Obținerea și utilizarea fondurilor extrabugetare trebuie să fie prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli al unității de învățământ.

Cadrul legislativ care reglementează atragerea și utilizarea fondurilor extrabugetare este dat, în principal, de:

 Legea nr. 1/2011 a educației nationale

 Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;

 Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

 Legea nr. 82/1991 a contabilității, cu modificările și completările ulterioare;

 Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;

 Legea nr. 16/1994 privind arendarea, cu modificările și completările ulterioare;

În ultima perioada, datorită contextului economic dificil, prin bugetul de stat nu s-a realizat o finanțare a unităților de învățământ la nivelul cerințelor (cu precădere în ceea ce privește asigurarea dotarilor) fapt care impune necesitatea identificării și atragerii de resurse financiare și din alte surse decât cele de la bugetul de stat sau de la bugetul local. 99

Atragerea de resurse financiare extrabugetare constituie o prioritate pentru fiecare director al unității de învățământ, și trebuie să fie cuprinsă ca activitate distinctă în planul managerial al fiecărei școli.

În procurarea resurselor financiare extrabugetare este foarte important să existe o planificare exacta a strategiei si a tacticilor care urmează să fie aplicate de către unitatea de învățământ (experienta altor școli este, deseori, de foarte mare ajutor).

5.2 Modalități de obținere/atragere de fonduri extrabugetare

Activitățile care pot fi aducătoare de venituri suplimentare unităților de învățământ, sunt:

 Venituri obținute din închirierea spațiilor temporar disponibile;

 Venituri obținute din contracte de prestări servicii;

 Venituri provenite din valorificarea produselor obținute în cadrul atelierelor de microproductie;

 Venituri provenite din valorificarea produselor obținute din cultivarea terenului agricol sau de la fermele didactice;

 Venituri obținute din arendarea terenurilor agricole aflate în prorietatea unităților de învățământ;

 Venituri obținute din organizarea de manifestari cultural-sportive;

 Venituri obținute din sponsorizări;

Venituri obținute din închirierea spațiilor temporar disponibile

Unitățile de învățământ care au bunuri temporar disponibile, le pot închiria persoanelor fizice și juridice. Prin bunuri temporar disponibile se înțeleg clădiri sau părți ale acestora (săli de clasa, săli de sport, laboratoare, ateliere și dotări ale acestora, terenuri) care în anumite perioade nu sunt folosite pentru procesul instructiv educativ organizat în cadrul unității de învățământ.

Administrarea terenurilor și clădirilor a unităților de învățământ poate fi făcută de consiliile locale în a căror rază teritorială se afla sau pot fi date spre administrare unităților de învățământ preuniversitar prin consiliile de administrație ale acestora.

În conformitatea cu Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, contractele de închiriere pot fi încheiate de către titluarul dreptului de proprietate (Consiliile Locale sau Județene) sau de către titularul dreptului de administrare (Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ). Consiliile locale sau consiliile județene pot adopta hotărâri prin care terenurilor și clădirilor sunt date în administrarea unităților de învățământ. Unitățile de învățământ exercita, posesia, folosința sau dispoziția asupra 100

terenurilor și clădirilor luate în administrare prin consiliul de administrație, în limitele stabilite prin actul de dare în administrare, în condițiile legii.

Contractele de închiriere a bunurilor temporar disponibile din cadrul unităților de învățământ se încheie prin licitație publică.

Licitația publică pentru închirierea bunurilor temporar disponibile reprezintă procedura în care orice operator economic interesat are dreptul de a depune ofertă; criteriul de atribuire este „prețul cel mai mare ofertat” pornind de la o valoare minimă stabilită de autoritatea contractantă, în corelație cu prețurile practicate în zona respectivă și cu prețurile minimale stabilite de către consiliile locale în raza cărora se afla unitatea de învățământ.

Etapele procedurii de închirierea a spațiilor temporar disponibile din cadrul unităților de învățământ sunt:

1. Identificarea spațiilor/terenurilor temporar disponibile;

2. Identificarea scopului și a obiectului de activitate pentru care pot fi închiriate spații respective, astfel încât să fie respectată legislația în vigoare (În conformitate cu H.G. nr. 128/1994, în incinta unităților de învățământ este interzisă comercializarea sau expunerea spre vânzare a băuturilor alcoolice, a tipăriturilor și înregistrărilor audio și video cu conținut obscen);

3. Obținerea avizului conform al Consiliului de Administrație al unității de învățământ;

4. Obținerea avizului conform al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru schimbarea destinației bazei materiale a unității de învățământ;

5. Obținerea avizului conform al consiliului local de care aparține unitatea de învățământ;

6. Elaborarea documentației de atribuire;

7. Chemarea la competiție prin intermediul mijloacelor de comunicare;

8. Derularea procedurii de atribuire contractului de închiriere;

9. Atribuirea contractului de achiziție publică;

10. Încheierea contractului de inchiriere

Un element important al procesului de închiriere al spațiilor temporar disponibile din cadrul unităților de învățământ îl reprezintă contractul de închiriere.

Contractul de închiriere reprezintă instrumentul juridic prin care proprietarul spațiului/terenului, respectiv locatorul închiriază către câștigătorul licitației, respectiv locatarului spațiul/terenul. Contractul de închiriere se încheie în formă scrisă, în cel putin două exemplare.

Contractul de închiriere încetează de drept la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, iar la data expirării contractului de închiriere va fi organizată o nouă licitație și încheiat un nou contract, în aceleași condiții specificate în procedură. Părțile contractante pot stabili și alte clauze în ceea ce privește încetarea contractului, fără a aduce atingere clauzelor obligatorii.

Contractul de închiriere conține:

1. preambul – reprezintă partea introductivă a contractului și conține informații despre:

 temeiul legal în baza căruia se semnează contractul de închiriere;

 denumirea părților contractante;

 definiții aplicabile.

2. clauze contractuale obligatorii sunt acele prevederi contractuale general valabile și anume:

 obiectul principal al contractului;

 prețul contractului (chiria);

 durata contractului;

 sancțiuni ale neexecutării culpabile a obligațiilor.

3. clauze contractuale speciale sunt acele prevederi contractuale specifice fiecărui contract de închiriere. Clauze contractuale speciale se stabilesc, de regulă, prin acordul parților în funcție de necesitățile obiective ale autorității contractante și de conținutul ofertei declarată câștigătoare. Clauzele speciale nu trebuie să anihileze clauzele obligatorii. Clauzele speciale care afectează clauzele obligatorii nu produc nici un efect.

Printre clauzele contractuale specifice unui contract de închiriere trebuie să se regaseasca:

„Locatorul se obligă:

a. să predea spațiul în stare corespunzătoare,

b. locatorul își asuma raspunderea că spatiul este liber intre datele si orele specificate in cererea locatarului;

c. să pună la dispoziția locatarului si sa garanteze folosinta libera si netulburata a spatiului, pe toata durata perioadei specificate de locatar si acceptate de locator;

d. să pună la dispozitia locatarului, la data convenita, a spatiului curat, in stare de folosinta, având toate utilitatile si dotarile necesare desfasurarii activitatiilor de formare;

e. să permită accesul neîngradit pentru locatar in spatiul ce face obiectul prezentului si in intervalurile orare precizate de acesta;

Locatarul se obligă:

a. să folosească spațiul închiriat conform destinației care rezultă din contract;

b. să anunțe cu cel putin o zi înainte începerea activităților pentru care a fost închiriat spatiul.

c. să depună toată diligența pentru ca prin activitatea desfășurată să nu deterioreze spațiul închiriat. La expirarea contractului, spațiul va fi predat în starea în care a fost primit – așa cum rezultă din procesul verbal de predare-primire;

d. să nu tulbure liniștea publică;

e. să asigure permanent curățenia în spațiul închiriat și în zona exterioară aferentă,

f. să asigure respectarea normelor igienico-sanitare, normele tehnice, de protecția muncii, PSI, protecția mediului înconjurător precum și a actelor normative specifice activității desfășurate;

g. să-și respecte programul de funcționare, program stabilit de comun acord cu locatorul;

h. să respecte normele de acces în cadrul unității de învățământ (locatorului), inclusiv cele privind parcarea și circulația autovehiculelor;”

Venituri obtinute din contracte de prestări servicii

Funcție de baza materială, dar și de calitatea resursei umane, unitățile de învățământ pot obține venituri extrabugetare din prestarea de servicii către diferiți clienți.

Dintre serviciile ce pot fi prestate in cadrul unitatilor de invatamant , mentionam:

 servicii de multiplicare

 servicii de editare carti, reviste sau diverse alte publicatii

 servicii de consultanta pentru implementarea diferitelor proiecte cu finantare externa

 cursuri de formare sau reconversie profesionala .

Prestarea acestor servicii, inregistrarea veniturilor si cheltuielilor in contabilitatea unitatii se va face cu respectarea stricta a prevederilor legale, inclusive obtinerea avizelor necesare prestarii acestor servicii.

Asa cum am arătat, prestarea acstor servicii depinde si de calitatea resursei umane din unitatea de invatamant, respectiv de gradul de pregatire profesionala precum si de disponibilitatea salariatilor de a presta aceste servicii

Trebuie precizat ca, pentru stimularea salariatilor in obtinerea de venituri proprii, prin Legea nr.63/2011, se prevede posibilitatea obținerii unor salarii diferențiate, cu diferențe ce pot reprezenta o creștere de până la 30% din salariul de încadrare, ce se acorda din veniturile proprii obținute de unitate.

Venituri provenite din valorificarea produselor obținute în cadrul atelierelor de microproductie

O sursa importanta de obtinere a veniturilor extrabugetare o reprezintă valorificarea produselor obținute în cadrul atelierelor de microproductie ale unităților de învățământ.

De aceasta oportunitate pot beneficia cu precădere unitățile de învățământ cu profil tehnic sau economic, unde, în cadrul activităților de instruire practica a elevilor, în baza unor planuri de producție bine fundamentate se pot obține diverse produse ce pot fi valorificate către diverși beneficiari.

La grupurile școlare cu profil de confectii -textile – incaltaminte, se pot obține diferite produse (confectii, textile, incaltaminte) care pot fi valorificate prin magazine proprii sau în baza unor comenzi directe obținute de la clienți.

La grupurile școlare cu profil tehnic în cadrul atelierelor de microproductie se pot confectiona diverse piese mecanice sau ustensile, piese de mobilier, care pot fi valorificate în vederea obținerii de venituri proprii.

În cazul grupurilor școlare cu profil economic și de alimentație publică se pot produce diferite produse de patiserie ce pot fi valorificate atât în cadrul unității cât și la clienți externi.

Avantajele organizării unor activități de producție la nivelul acestor unități de învățământ, care să presupuna producerea și valorificarea produselor proprii sunt evidente. Cel mai important beneficiu este crearea unor abilități și competente sporite pentru elevi, dar și obținerea de venituri care să permită dezvoltarea bazai materiale a unității de învățământ.

Organizarea unor astfel de activități productive presupune crearea unui cadru organizatoric adecvat (ateliere de producție bine utilate, schema de personal structurată corespunzător, asigurarea concordantei dintre planurile de învățământ și planurile de producție).

Este important de subliniat ca valorificarea produselor proprii este condiționată de obținerea tuturor avizelor legale necesare desfășurării unei astfel de activități, iar evidențierea veniturilor și cheltuielilor aferente acestei activități se va face cu respectarea legislației economico-financiare.

Venituri provenite din valorificarea produselor obținute din cultivarea terenului agricol sau de la fermele didactice

Ferma didactică este o structură a unităților de învățământ cu profil agricol și este organizată în scopul principal al derulării procesului didactic prin exploatarea și valorificarea lotului didactic experimental, a altor terenuri aflate în proprietate, administrare, folosință sau dobândite în orice alte modalități prevăzute de lege (prin donații, concesionări).

Lotul didactic experimental este suprafața de teren destinată desfășurării unor activități specifice de învățământ de către unitățile de învățământ preuniversitar. Pot constitui loturi didactice experimentale și suprafețele de luciu de apă – lacuri, iazuri, instalații piscicole. Înființarea de loturilor didactice experimentale și a fermelor didactice se aprobă de consiliul de administrație al unității de învățământ, cu avizul inspectoratului școlar și al consiliului local.

Unitățile de învățământ care au în structura ferme didactice beneficiază de toate prevederile legislației în vigoare privind subvențiile, creditarea și alte facilități asigurate de stat în domeniul agriculturii.

În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1189/2007, ferma didactică poate fi organizată pe următoarele componente:

a) colecții biologice: fitotehnică, ampelografică, zootehnică, legumicolă, pomicolă, cu scop pur didactic;

b)sector vegetal de producție pentru principalele plante de cultură din zonă, dar și pentru extinderea unor culturi (plante medicinale, tutun, hamei, șofrănel și altele), culturi furajere pentru sectorul zootehnic, culturi legumicole, pomicole și floricole;

c)parc de mașini și utilaje agricole specifice activității și sector de mecanizare compus din ateliere de reparații și întreținere;

d)sector pentru creșterea animalelor, inclusiv creșterea păsărilor, albinelor, viermilor de mătase, peștilor și animalelor mici specifice zonei;

e)sectoare pentru prelucrarea produselor agricole: lăptărie, carmangerie, fabricarea conservelor etc.;

f)sector agroturistic/pensiune agroturistică;

g)sectoare pentru activități neagricole: meșteșuguri tradiționale, artizanat, prelucrarea lemnului etc.;

h)alte tipuri de loturi experimentale.

Veniturile obținute prin valorificarea produselor obținute în cadrul fermei didactice constituie venituri extrabugetare ale unității de învățământ, pentru care se ține o evidență contabilă separata.

Venituri obținute din arendarea terenurilor agricole aflate în prorietatea unităților de învățământ

La unitățile de învățământ din mediul rural care dețin în proprietate sau administrare terenuri agricole, o alta sursa de venituri extrabugetare poate fi arendarea acestor terenuri agricole. Este indicata aceasta soluție de obtinere a veniturilor extrabugetare în cazul unităților de învățământ care nu au posibilitatea de a pune în valoare suprafețele agricole prin efectuarea de lucrări specifice, datorită lipsei de personal sau a dotarii tehnice insuficiente.

Cadrul legal pentru darea în arenda a suprafetelor aagricole este dat de Legea nr.16/1994 privind arendarea, cu modificările și completările ulterioare.

Directorii unităților de învățământ trebuie să acorde o atenție deosebită stabilirii clauzelor contractuale prevăzute în contractul de arendare, care stabilesc drepturile și obligațiile fiecărei părți contractante.

Principalele drepturi și obligații ale arendatorului (unitatea de învățământ reprezentată de către director) care trebuie introduse în contract sunt:

 să predea terenul agricol arendasului la termen si în conditiile stabilite de contract;

 să nu ia niciun fel de măsuri în legătură cu exploatarea terenului arendat, de natură să-l tulbure pe arendas;

 să controleze oricând modul în care arendasul exploatează terenul arendat. Pe timpul controlului, arendatorul va fi însotit de arendas sau de un împuternicit al acestuia;

 în caz de tulburări ale tertilor în exploatarea normală a terenului, să actioneze împreună cu arendasul, potrivit legii, pentru încetarea actelor de tulburare;

 să plătească taxele si impozitele datorate pentru terenurile arendate;

 să îl încunostinteze în scris pe arendas de intentia sa de a reînnoi sau nu contractul cu cel putin un an înainte de a expira prezentul contract;

 să primească, la încetarea contractului, terenul care a făcut obiectul acestuia.

Principalele drepturi și obligații ale arendasului care trebuie introduse în contract sunt:

 să primească terenul arendat la termen si în conditiile stabilite de contract;

 să întrebuinteze terenul pe care l-a arendat ca un bun proprietar, în conditiile stabilite prin contract;

 să mentină potentialul de productie si să nu degradeze terenul arendat;

 să nu schimbe categoria de folosintă a terenului arendat fără acordul scris al arendatorului;

 să plătească arenda la termenul si în conditiile prevăzute de contract

 să ceară acordul arendatorului pentru efectuarea eventualelor investitii pe teren;

 să suporte taxele de redactare si înregistrare a contractului;

 în vederea recuperării daunelor produse de calamităti naturale, să încheie contracte de asigurare a culturilor pe care le înfiintează pe terenul arendat;

 să comunice arendatorului si să solicite acestuia să intervină în cazurile în care este tulburat de terti în exploatarea terenului arendat;

 să încunostinteze în scris pe arendator de intentia sa de a reînnoi sau nu contractul cu cel putin un an înainte de a expira contractul;

 la încetarea contractului, are obligatia de a restitui terenul arendat în starea în care l-a primit de la arendator ;

 să plătească impozitele datorate pe veniturile realizate din exploatarea terenului arendat;

Venituri obținute din organizarea de manifestari cultural-sportive

Unitățile de învățământ, în funcție de profil și de dotarile bazei materiale de care dispun, pot organiza și desfășura activități cultural-educative, artistice, sportive, turistice, precum și alte manifestari specifice, în urma cărora pot obține venituri extrabugetare.

Aceste venituri au caracter ocazional; în cadrul unitățile de învățământ, în momentul constituirii bugetului de venituri și cheltuieli, este indicat să previzioneze activitățile aducătoare de venituri extrabugetare în vederea acoperirii nevoilor suplimentare ale scolii și identificării modalităților de finanțare a acestora.

Veniturile obținute de către unitățile de învățământ cu ocazai derulării unor astfel de evenimente se încasează, se administrează, se utilizează și se contabilizează conform legislației în vigoare.

Venituri obținute din sponsorizări

Planificarea colectării de fonduri trebuie realizată printr-un plan bine structurat ce trebuie să cuprindă informații despre:

 posibilii finantatori;

 estimarea sumelor ce ar putea fi oferite de aceștia;

 identificarea și dezvoltarea unor motive convingatoare pentru care un posibil finantator ar raspunde afirmativ solicitării de fonduri;

 metodele cele mai potrivite pentru resolicitarea de sume de la posibili finantatori ce au mai fost verificați;

Pe parcursul derulării programului de colectare de fonduri și chiar pe parcursul desfășurării activității poate apare situația în care fondurile disponibile pentru organizare se dovedesc insuficiente. Pentru evitarea acestor situații, echipa manageriala trebuie sa analizeze periodic modul de desfășurare a activității de strangere de fonduri.

Pentru ca activitatea de strangere de fonduri să reuseasca, este nevoie de:

 oameni (echipa care se ocupa de strangerea de fonduri și finantatori)

 sistem de management performant.

Activitatea de strangere de fonduri necesita oameni cu aptitudini pentru astfel de activități și care sunt instruiți. Fiecare din membrii echipei de strangere de fonduri trebuie sa înțeleagă importanța activității pe care o desfășoară. Coordonatorul echipei care se ocupa de colecatrea de fonduri trebuie să analizeze rezultatele zilnice sau săptămânale ale activității.

Pentru ca o activitate de colectare de fonduri să reuseasca trebuie să se urmareasca disponibilitatea anumitor persoane să finanțeze anumite activități. Finantatorii pot fi motivați prin:

 Rezultatele estimate ale activității pentru care se solicita sprijinul, care corespund cu anumite dorințe și așteptări personale;

 Solicitarea făcută trebuie să se bazeze pe principiul câștig – câștig;

 Presiunea sociala: donatorul contribuie pentru ca o persoana din anturajul sau apropiat a facut acelasi lucru;

Sistemul de management eficient în obținerea de fonduri se sprijină pe o baza de date și pe un sistem de monitorizare.

Bazele de date trebuie să conțină informațiile care să se refere atât la finantatorii care au mai asigurat fonduri, cât și la posibilii finantatori. Informațiile trebuie să cuprindă cel puțin numele complet sau denumirea exactă a fiecarui finantator, modalitati de contactare, sume deja acordate sau estimate.

Informațiile despre finantatori pot fi împărțite și după o clasificare a acestora (de exemplu: donatori mici, donatori mijlocii, donatori mari) și în funcție de aceste informații pot fi determinati o serie de indicatori esențiali pentru programul de strangere de fonduri:

 Suma de bani totala pe care o poate asigura lista realizata;

 Realismul planului de buget al activității pentru care solicitați fondurile și masura in care poate fi acoperit prin strangerea de fonduri;

Sistemul de monitorizare este esential pentru cunoasterea modului în care se derulează programul de strangere de fonduri. Pentru ca activitatea de colectare a fondurilor să fie eficienta trebuie să se întocmească rapoarte periodice de către fiecare membru al echipei.

Un element important în activitatea de strangere de fonduri sunt tehnicile ce pot fi utilizate pentru aceasta activitate.

Cele mai utilizate tehnici de strangere a fondurilor sunt urmatoarele:

A. Solicitarea personala;

B. Solicitarea telefonica;

C. Solicitarea prin posta;

D. Solicitarea prin mass-media.

5.3. Fondurile europene – varianta de asigurare a resurselor financiare necesare dezvoltării institutiei de învățământ

Fondurile europene reprezintă principala formă de finanțare acordată de către Uniunea Europeană și au drept finalitate micsorarea decalajelor între diferitele sectoare sau regiuni de dezvoltare ale tarilor membre UE.

Fondurile nerambursabile alocate României prin instrumentele specifice de la Uniunea Europeană reprezintă o imensă oportunitate pentru solicitanții de finanțări din majoritatea domeniilor, deci și cel al învățământului. Aceste fonduri reprezinta o modalitate importanta pentru unitățile de învățământ de a-și dezvolta atât infrastructura școlara cât și resursa umană.
Pentru a putea beneficia de fonduri nerambursabile este necesar să se schiteze un proiect și, dacă acesta îndeplinește condițiile necesare obținerii finanțării nerambursabile, atunci ideea poate duce la implementarea aplicației și la atingerea obiectivelor stabilite.

Transpunerea ideilor de proiect se realizeaza in acel format solicitat de finantator, poate fi făcută atât cu personal propriu cât și cu firme de consultanța specializate în acest sens. Propunerea sau cererea de finanțare cuprinde în forma scrisa si documentata scopul proiectului, obiectivele acestuia, activitatile, resursele necesare, bugetul, alte informatii specifice. Daca proiectul este prezentat într-un document bine structurat, complet, convingator și respecta cerințele enunțate de finantator, atunci solicitantul de fonduri are șanse mai mari de reușită.

Unitățile de învățământ care acceseaza fonduri nerambursabile trebuie să asigure îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate față de finantatorul proiectului, astfel:

 sa coordoneze activitățile pentru a obține rezultatele enuntate in proiect;

 sa gestioneze eficient resursele alocate în conformitate cu procedurile proiectului;

 sa monitorizeze bugetul și indicatorii de progress;

 sa raporteze periodic finantatorului.

Finanțarea sistemului de învățământ românesc prin fonduri europene trebuie să fie făcută respectand legislația specifică din România dar și legislația și practica comunitară în domeniu.