GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.12013 [620336]

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Geographia Napocensis Anul VII, Nr. 1, 2013
21

CONDIȚIONAREA MORFOMETRIC Ă A PRETABILIT ĂȚII DE
AMENAJARE TERITORIAL Ă ÎN BAZINUL V ĂII ARIEȘULUI

ȘTEFAN BILAȘCO1, POMPEI COCEAN1, GABRIEL NICULA1,
MAGDALENA DRĂGAN2

Abstract: – Morphometric limitations to spatial planning in the Arie ș Basin Landscape, through its
morphometric parameters, is the defining factor in the relation between the human component and its
activities. The present paper consists of an analysis of the main morphometric parameters ((hypsometry,
slope, depth of the fragmentation, fragmentation density , slope orientation) in quantitative terms, for the
entire surface of the morphohydrographic basin of the Arie ș, as well as for the major landforms in its
perimeter, considering the vast comp lexity generated by the diverse geol ogical structure. The entire research
is supported by GIS raster and vector databases inte grated in spatial analysis modules, statistics and
geoinformational programs aimed mainly at extracti ng quantitative information fo r each such feature.
Key-words : landscape, Arie șului Valley, morphometric features, quantitative spatial analysis, GIS

1 Considera ții teoretice
Spațiul delimitat de bazinul morfohidro-
grafic al Arieș ului reprezint ă, prin intermediul
formelor de relief dezvoltate pe o structura
geologică variată, o unitate geografic ă complexă
din punct de vedere morfometric, respectiv al
altitudinii, declivit ății, fragment ării și expoziției
diferitelor sale forme.
Metodologia aleas ă pentru analiza
caracteristicilor morfometrice se bazeaz ă pe
conceptele GIS de realizare și analiză spațială a
bazelor de date datorită faptului ca acurate țea și
calitatea rezultatelor finale este net superioar ă.
Bazele de date utilizate în procesul de analiz ă
spațială sunt cele primare, în format raster și
vector (MDE 20×20 m, re țeaua hidrografic ă,
limitele unit ăților de relief –Candrea et. al.
2008- , geologia) și derivate (unit ăți majore de
relief, panta, adâncimea fragment ării reliefului,
orientarea versanț ilor).
Cercetă rile asupra teritoriul ui analizat s-au
materializat, de-a lungul timpului, într-o serie de lucră ri științifice concentrate fie pe unit ăți
geografice de relief (Popescu-Argeș el 1971, Geografia României III 1987, Pop 2000, Bo țan
2010) fie pe diferite direc ții d
e cercetare
(Popescu-Arge șel 1984, Cocean 1988, Arghiu ș
2008, Bătinaș 2010, Cocean Gabriela 2011),
care con țin în cuprinsul lor și referiri la
parametrii morfometrici, f ără a face o evaluare
cantitativă a acestora.

2 Scopul lucr ării
Morfometria oric ărui teritoriu se instituie
într-un indice extrem de relevant al gradului de
interrelaționare cu factorul antropic, datorită
însușirilor sale ce pot îmbr ăca adesea o tent ă
restrictivă vizibilă . Favorabilitatea sau defavora-
bilitatea parametrilor s ăi se ră sfrâng direct asupra
gradului de populare, a densit ății structurii și
texturii habitatelor, a amplas ării și siguran ței
infrastructurilor tehnice al e teritoriului, în modul
de utilizare a terenurilor etc.
Ca urmare studiul î și propune două
deziderate și anume: realizarea unui model
complex de pretabilitate a terenurilor la diverste
tipuri de exploatare antropic ă și identificarera
unui indice morfometric care asociat altor indici
1 Academia Român ă-Filiala Cluj-Napoca, Colectivul de Geogra fie, Str. Republicii Nr. 9, Cluj-Napoca,
sbilasco@gmail.com
2 Universitatea Babe ș-Bolyai, Facultatea de Geografie, Str. Clinicilor, Nr. 5-7, România, e-mail:
magdalenadragan@yahoo.com

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Ștefan Bila șco, Pompei Cocean, Gabriel Nicula, Magdalena Dr ăgan
22 (morfologic, antropic), ce urmeaz ă a fi elabora ți
să conducă la elaborarea unui model complex
integrat.

3 Localizare – subdiviziuni
geografice
Bazinul morfohidrografic Arie ș se înscrie,
după criteriul lungimii cursului de ap ă a
colectorului principal (râul Arie ș, 166 km), în
categoria bazinelor hidrografice mijlocii, fiind unul
dintre afluen ții principali ai Mure șului ocupând
aproximativ 10,5% din suprafa ța totală a acestuia.
Luând cump ăna de ape ca limit ă a
bazinului morfohidrografic atunci limitele acestuia vor fi analizate în func ție de bazinele
hidrografice majore care-l încadreaz ă în teritoriu
[Fig. 1]. Limita nordic ă este reprezentat ă de
bazinul hidrografic al Some șului Mic având o
lungime a cumpenei de ap ă, comune, de
aproximativ 145 km, în partea vestic ă este
delimitat de bazinul hidrografic al Cri șului Negru iar în sud-vest de bazinul hidrografic al
Crișului Alb ș i afluenții de dreapta ai Mure șului.
Bazinul hidrografic al Mure șului reprezint ă
limita sudic ă și sudestic ă având ș i cea mai lung ă
cumpăna de ape comun ă, aproximativ 156 km.
Între aceste limite sistemul bazinului morfohidrografic al Arie șului își colecteaz ă
apele și își gestioneaz ă fluxurile informa ționale
pe o suprafa ță de 3005 km
2 constituindu-se în al
doilea afluent ca suprafa ță al Mureș ului.
Rigoarea limitelor subaeriene este u șor
incertă în zona Platoului Po ieni unde drenajele
carstice pot surmonta cump ăna de ape,
orientându-se spre obâr șiile Crișului Alb
(Orășeanu 1997).
Principalele subdiviziuni geografice ala
bazinului morfohidrografic al Arie șului sunt
reprezentate de grupele majore ale unit ăților de
relief montane, deluroase și depresionare
[Fig.1], dup ă cum urmeaz ă:

Fig. 1. Bazinul morfohidrografic Arie ș

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Condiționarea morfometric ă a pretabilit ății de amenajare teritorial ă în bazinul v ăii Arieșului

23Munț ii Bihorului localiza ți teritorial în
partea vestic ă a arealului studiat (cu o suprafa ță
de 17,30%); Mun ții Gilău-Muntele Mare
(ocupând suprafa ța de 27,40%) în partea central
nordică ; Munții Metaliferi (9,44% din suprafa ța
totală) și Munții Trascău (4,14% din suprafa ța
arealului studiat) în partea sudic ă și sudestic ă se
observă o asimetrie major ă între a doua unitate
geografic ă dispusă pe stânga Arie șului și
ultimele dou ă unități geografice, dispuse pe
partea dreapt ă, atât în ceea ce prive ște
desfășurarea în suprafa ță cât și in altitudine.
Grupa montan ă ocupă cea mai mare suprafa ță ca
extindere teritorial ă, mai mult de jum ătate din
suprafața totală .
Grupa Dealurilor Feleacului (în suprafa ță
de 11,89 %) în partea nordic ă, grupa identificat ă
teritorial cu por țiunea aferent ă Podișului
Transilvanie
i (cu o suprafa ță de 19,87%) în est
și Depresiunile Arie șului (ocup ă suprafața de 9,96%) care au extensiunea spa țială, în
totalitate, în zona de culoar a v ăii Arieșului,
limitate de grupele montane majore de relief,
reprezintă, împreun ă aproximativ 41% din
suprafața totală arealului studiat. Grupele
majore de relief se subdivid, la rândul lor, în unități de relief de ordin inferior fiecare cu
caracteristici morfometrice specifice în func ție
de substratul geologic pe care s-au format și
localizare.
4 Hipsometria

Dispunerea reliefului pe altitudine joac ă un
rol deosebit de impor tant în ceea ce prive ște
desfășurarea activit ăților antropice, extensiunea
zonelor de locuire, dispunerea etajelor vegetale
și climatic e precum și în managementul
terenurilor sub aspectul pretabilităț ii la diverse
tipuri de culturi.

Fig. 2. Trepte hipsometrice

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Ștefan Bila șco, Pompei Cocean, Gabriel Nicula, Magdalena Dr ăgan
24 Analiza treptelor hipsometrice [Fig. 2] s-a
realizat în func ție de configura ția reliefului
având ca principal scop surprinderea resturilor
suprafețelor de nivelare, F ărcaș-Cârligatele
sculptată predominant pe șisturi cristaline și
Măguri-Mărișel (conservat ă parțial în Mun ții
Bihorului, Gil ău-Muntele Mare și Trascău),
precum și scoaterea în eviden ță a reliefului
fragmentat dezvoltat pe ofiolite, șisturi cristaline
și calcare specific mun ților Metaliferi și
Trască u, în contrast cu cel mai domol sculptat
pe depozite eocene și formațiuni sedimentare
specifice dealurilor de contact și Podișului
Transilvaniei.
Suprafața de nivelare F ărcaș-Cârligatele
(pediplena carpatic ă, modelat ă în intervalul
danian-oligocen), se desfășoar ă pe două trepte: una superioar ă, surprinz ător de neted ă, între
1600-1800 m altitudine și alta inferioar ă, m ai
coborâtă cu aproximativ 200 m. Cea de-a doua
suprafață de nivelare, M ăguri-Mărișel, mai
fragmentată , tot cu dou ă trepte, se eș alonează
între 1200-800 m, cu dep ășiri în ambele sensuri,
fiind nivelate în sarma țianul superior (prima
treaptă ), respectiv, sarma țianul superior –
meoțian (a doua treapt ă) (Pop 1977 citat în
Geografia României III).
La o analiz ă atentă a hipsometriei se poate
observa uș or diferen țierea a trei trepte de relief
distincte [Fig. 3]. Prima treapt ă de relief
caracterizată de altitudini mai mici (258-600 m)
include depresiunile și culoarele de vale din
spațiul montan, respectiv depresiunile și
dealurile joase ale Podi șului Transilvaniei.

Fig. 3. Trepte de relief

A doua treapt ă, corespunz ătoare dealurilor
submontane, are o desf ășurare altimetric ă mai
restrânsă , între 600-800 m, fiind identificat ă
spațial cu Dealurile Feleacului, glacisul piemontan al Masivului Gil ău-Muntele Mare,
suprafețele mai coborâte de la periferia Mun ților
Trască u precum și cu dealurile de contact dintre
depresiunile Arie șului ș i rama montan ă.

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Condiționarea morfometric ă a pretabilit ății de amenajare teritorial ă în bazinul v ăii Arieșului

25Cea de-a treia treapt ă se extinde în spa țiul
montan, având o complexitate mare sub aspect
petrografic (mica șisturi, paragnaise, șisturi
cuarț itice sericitoase, conglomerate cuar țoase
etc.), și dispunere a nivelurilor hipsometrice
(vezi 2.). Altitudinal, treapta montan ă a fost
delimitată între 800 m ș i limita maxim ă, 1849 m
în Vf. Curcub ăta Mare.
Extinderea în suprafa ță a treptelor de relief
scoate în eviden ță dominan ța netă a treptei de
relief montane, 48% din totalul suprafeț ei
bazinului morfohidrografic al Arie șului, urmat ă
de treapta depresiunilor și culoarelor de vale
31% și treapta dealurilor submontane, mai slab
reprezentat ă cu doar 21% din totalul suprafe ței.
Privită în ansamblu hipsometria bazinului
morfohidrografic al Arie șului, se caracterizeaz ă
printr-o scă dere în trepte dinspre vest spre est,
din vf. Curcubă ta Mare (1848 m), în Mun ții
Bihorului, vf. Muntele Mare (1825 m) în Gil ău-
Muntele Mare, vf. Geam ăna (1366 m) în Mun ții
Metaliferi, Dealul Sândului (758 m) pân ă la
altitudinile mici de aproximativ 250 m din Podișul Transilvaniei.
Ponderea treptelor hips ometrice [Fig. 4]
scoate în eviden ță extensiunea teritorial ă mare a
suprafeței de nivelare M ăguri-Mărișel (800 –
1200 m
) 34% din totalul suprafe ței bazinului
morfohidrografic. (treapta inferioar ă, 800 –
1000 m, fiind cea mai extins ă, 20% din
suprafața bazinului morfohidrografic iar treapta
superioară, 1000–1200 m cu o pondere de 14%).

Fig. 4. Ponderea treptelor hipsometrice

Suprafețe mai pu țin extinse au fost
identificate pentru inte rvalul altitudinal 1200-1849 m, intervalul altitudinal în care se înscrie suprafața de nivelare F ărcaș-Cârligatele și
suprafețele montane înalte, aproximativ 13%
din suprafa ța totală a bazinului. (cele dou ă
trepte având ponderi diferite, 8% treapta inferioară (1200-1400 m), 4% treapta superioară
(1400-1600 m), treapta hipsometrică 1600 –
1849 m ocupând cea mai mic ă suprafață 1% din
totalul bazinului).
Suprafețe foarte însemnate sunt ocupate și
de treptele hipsometrice specifice depresiunilor si dealurilor submontane cu o pondere de 53% (altitudinile cuprinse între 258-300 m 7%, 300-450 m 12%, 450-600 m 13%, 600-700 m 11%,
700-800 m 10%).
Din analiza treptelor hipsometrice
constatăm o asimetrie evident ă între versantul
stâng al vă ii Arieșului cu altitudini
predominante între 1200-1600 m și cel drept
unde acestea apar doar insular în Platoul Poieni
sau Culmea Bedeleului, restul suprafe țelor se
înscriu între 450 – 1000 m.
5 Declivitatea reliefului
Noțiunea de declivitate utilizat ă în studiu
de față, în detrimentul no țiunii de pantă , se
datorează faptului ca analiza se refer ă la
înclinarea formelor de relief care se exprim ă în
grade sexagesimale sau centesimale și în
procente [Ro șian 2011].
Daca se analizeaz ă în scopuri aplicative
suprafețele de relief (în cazul de fa ță
pretab
ilitatea la activit ăți antropice, locuire și
evaluarea vulnerabilit ății), declivitatea este un
parametru absolut necesar de cuantificat, atât
din prism ă cantitativ ă, ca factor declan șator al
unor procese de versant, cât și din prism ă
calitativă, ca factor generator de forme de relief
apărute ca urmare a manifest ării proceselor de
versant.
Luând în considerare cele dou ă moduri de
analiză spațială a declivit ății, calitativ și
cantitativ, Irimu ș et al. în 2005 propune o
clasificare a declivit ății reliefului pe 6 intervale
de valori, intervale utilizate și în studiul de fa ță
[Fig. 5]. Aceste intervale sunt: 0,10-20 suprafe țe
ușor înclinate (terenuri f ără restricții în utilizarea
tehnicii agricole cu risc de inunda ții în cazul
luncilor); 2,10–50 suprafeț e moderat înclinate
(suprafeț e pe care se pot identifica procese

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Ștefan Bila șco, Pompei Cocean, Gabriel Nicula, Magdalena Dr ăgan
26 geomorfologice cu manifestare areal ă si lineară ,
impun restrec ții în cadrul lucr ărilor agricole,
indicate pentru construc ții); 5,10-150 suprafeț e
înclinate (se identific ă procese de denuda ție cu
manifestare areal ă, impun restric ții în cadrul
lucrărilor agricole); 15,10-350 suprafe țe cu
înclinare accentuat ă (suprafeț e cu procese
geomorfologice cu manifestare linear ă, alunecă ri
de teren, reprezint ă limita de acces a tehnicii
agricole, impune restric ții majore în ceea ce
priveș te realizarea de construc ții și infrastructur ă
edilitară și rutieră); 35,10-550 suprafe țe puternic
înclinate (suprafe țe susceptibile la procese
gravitaționale, cu restric ții în ceea ce prive ște dezvoltarea oric ărui tip de infrastructuri); > 550
suprafeț e abrupte (susceptibilitate foarte mare la
procesele gravita ționale, restricț ii pentru
dezvoltarea infrastructurii de locuit și acces).
Declivitatea reliefului este în concordan ță
cu cele trei trepte morfologice majore din
bazinul norfohidrografic al Arie șului, suprafe țe
mari a intervalelor 50-350, ponderea majoritar ă
fiind reprezentat ă de intervalul 150-350,
aproximativ 56%, sunt specifice treptei montane și dealurilor submontane, treapta depresiunilor
se caracterizeaz ă prin declivitate mai mic ă 0
0-50,
izolat apărând și intervalul 50-150 cu suprafeț e
foarte restrânse la nivelu l acestei trepte de relief.

Fig. 5. Harta declivit ății reliefului

În ceea ce prive ște ponderea suprafeț elor
diferitelor intervale de declivitate la nivelul
întregii suprafe țe de studiu [Fig. 6] se remarcă
suprafețele înclinate și puternic înclinate, 5,10-350
care deț in aproximativ 81,94% din suprafa ța
totală, cu susceptibilitate mare la procesele
geomorfologice cu restricț ii în ceea ce prive ște activitățile antropice avâ nd extindere spa țială pe
toată suprafața bazinului morfohidrografic.
Ponderea relativ mic ă a intervalelor 00-50,
aproximativ 17,36% cu suprafeț e ușor înclinate și
moderat înclinate și pretabile activit ăților
antropice este eviden țiată în partea estic ă în
imediata apropiere a confluen ței cu Mure șul

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Condiționarea morfometric ă a pretabilit ății de amenajare teritorial ă în bazinul v ăii Arieșului

27

Fig. 6. Ponderea intervalelor de declivitate

suprapuse în mare parte nisipurilor și pietrișurilor
din Cuaternar, cu pretab ilitate mare la activit ățile
agricole. Intervalele 35,10 – peste 550 ocupă
suprafeț e neînsemnate la nivelul bazinului,
aproximativ 0,71% fiind identificate în totalitate
în zonele montane înalte f ără a avea impact
deosebit asupra zonelor de influență antropică.

6 Densitatea fragment ării reliefului
Densitatea fragment ării reliefului sau
fragmentarea orizontal ă [Fig. 7] influen țează în mod direct dezv oltarea activit ăților antropice și
extinderea acestora pe suprafa ța bazinului
morfohidrografic. O suprafa ță cu indice mare a
fragmentării orizontale va in duce restrictivitate
pentru dezvoltarea re țelelor de c ăi de comunica ție,
de așezări și în zonele joase, depresionare, sau
pretabile pentru culturi agricole, în extinderea
suprafețelor cultivate. Valoarea mare a densit ății
fragmentării reliefului în zona montan ă poate să
caracterizeze fragme ntarea accentuat ă a
suprafețelor de nivelare, acolo unde acestea exist ă,
sau poate fi corelat ă cu o declivitate mare a
reliefului care favorizeaz ă dezvoltarea proceselor
de ravena ție sau a cursurilor de ap ă, mici, cu
caracter intermitent, de obicei tributare unui bazin
hidrografic mic, de ordin 1. Valoarea mică a
densității fragmentă rii este caracteristic ă
platourilor montane îna lte, carstice (Poieni,
Scărișoare-Ocoale) unde activit ățile antropice
relevă aspecte contrastante, zone exploatate în
principal în scop turistic și de agrement sau
pastoral.

Fig. 7. Densitatea fragment ării reliefului

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Ștefan Bila șco, Pompei Cocean, Gabriel Nicula, Magdalena Dr ăgan
28 Parametrul dens itatea fragment ării reliefului
s-a calculat, pe suprafa ța bazinului
morfohidrografic al Arie șului, adoptând
metodologia clasic ă de raportare a lungimii
întregii re țele hidrografice (inclusiv cea
temporară ), la suprafa ța standard de 1 Km2.
Suprafețele extinse cu fragmentare orizontal ă
relativ mic ă caracterizeaz ă întreg bazinul
morfohidrografic al Arie șului [Fig. 8]. Densitatea
fragmentării cu valori cuprinse între 0 și 1,5
km/km2 reprezintă cea mai mare parte a bazinului,
87% din total suprafa ță (31% intervalul de valori
0-0,5 km/km2, 30% intervalul de valori 0,5-1
km/km2, 26% intervalul de valori 1-1,5 km/km2).
Aproximativ aceea și propor ție a ponderii
intervalelor de valori cu densitate mic ă se observ ă
și în ceea ce prive ște treptele de relief montan ă și a
dealurilor submontane fapt ce scoate în eviden ță
pretabilitatea anumitor areale pentru culturi
agricole, pe suprafa ța dealurilor submontane,
activități economice prepondere nt cu caracter
turistic în zona montan ă înaltă.

Fig. 8. Ponderea
densităț ii fragment ării reliefului

Arealele cu densitatea fragment ării mare
însumează aproximativ 13% din totalul
suprafeț ei având extindere teritorial ă mai mare în
zona treptelor depresionare (acolo unde se realizează majoritatea confluen țelor Arieșului cu
afluenții acestuia) și a culoarelor de vale.
Arealele cele mai extinse sunt cele cu valori cuprinse între 1,5 – 2 km/km
2 cu 10% din
suprafaț a totală , celelalte dou ă intervale, 2 – 2,5 km/km2 și > 2,5 km/km2 având pondere
neînsemnat ă pentru întreg bazinul
morfohidrografic, 3% din suprafa ța totală .
Densitatea maxim ă a fragment ării orizontale a
reliefului, calculată , are valoarea de 4,8 Km/Km2.
Densitatea fragmentă rii caracteristic ă
pentru întreg bazinul morfohidrografic
(densitate relativ mic ă), caracterizeaz ă și
subdiviziunile geografice fapt ce scoate în evidență continuitatea suprafe țelor plane, acolo
unde ele există .

7 Adâncimea fragment ării reliefului
Adâncimea fragmentării reliefului sau
fragmentarea vertical ă, energia reliefului [Fig. 9]
reprezintă diferența dintre punctul cu altitudinea
cea mai mare și punctual cu altitudinea cea mai
mica de pe unitatea de suprafa ță, influențând în
mod direct dezv oltarea activit ăților antropice și
extinderea acestora pe suprafa ța bazinului
morfohidrografic datorit ă faptului c ă imprimă
discontinuit ăți în extinderea teritorial ă a
suprafețelor plane, suprafe țe cu pretabitate
ridicată. O suprafa ță cu valoare mare a
fragmentării verticale va indu ce restrictivitate
pentru dezvoltarea reț elelor de c ăi de comunica ție
și de așezări. Valoarea mare a densit ății
fragmentării reliefului în zona montan ă poate să
caracterizeze fragment area mare a suprafe țelor de
nivelare, acolo unde acestea exist ă, sau suprafe țe
afectate de procesele geomorfologice de eroziune
liniară . Valoarea mic ă a densităț ii fragment ării
este caracteristic ă platourilor mont ane înalte unde
activitățile an tropice lipsesc sau sunt aproape
neînsemnate, zone exploata te, în principal în scop
turistic și de agrement sau pentru p ășunat și
creșterea animalelor.
Valoarea, exprimat ă în metri, a adâncimii
fragmentă rii reliefului s-a calculat, pe suprafa ța
bazinului morfohidrografic al Arie șului,
adoptând metodologia clasic ă, calculând
diferența dintre punctele extreme (cu altitudinea
cea mai mare și cu altitudinea cea mai mic ă) de
pe unitatea de suprafa ță. În practica
geomorfologic ă unitatea de suprafa ță standard
este Km2, în cazul de fa ță, pentru a surprinde cât
mai bine discontinuit ățile din teren am optat
pentru hectar ca suprafa ță de referin ță.

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Condiționarea morfometric ă a pretabilit ății de amenajare teritorial ă în bazinul v ăii Arieșului

29

Fig. 9. Adâncimea fragment ării reliefului

Fragmetarea vertical ă a reliefului se
caracterizeaz ă prin suprafe țe mari cu valoare
mică a fragmet ării. [Fig. 10]. Adâncimea
fragmentă rii cu valori cuprinse între 0 și 20 m
reprezintă cea mai mare parte a bazinului, 74%
din total suprafa ță (20% intervalul 0-10 m, 23%
intervalul 10-20 m, 31% intervalul 20-35 m).
Intervale cu valori mici a adâncimii fragment ării
se identifică și pe treptele de relief montan ă și a
dealurilor submontane fapt ce scoate în eviden ță
pretabilitatea anumitor areale pentru culturi agricole, pe suprafaț a dealurilor submontane,
activități economice preponderent cu caracter
turistic în zona montan ă înaltă.
Arealele cu adâncimea fragment ării mare
însumează aproximativ 26% din totalul
suprafeț ei având extindere teritorial ă mai mare în
zona vă ilor adânci din masivelor montane unde
eroziunea vertical ă este mai accentuata. Arealele
cele mai extinse sunt cele cu valori cuprinse între 35-50 m cu 18% din suprafa ța totală , celelalte
două intervale, 50-65 m și > 65 m având o
pondere mic ă raportată la întreg bazinul
morfohidrografic, 8% din suprafa ța totală.

Fig. 10. Ponderea densit ății fragmentă rii reliefului
Extensiunea teritorial ă a diferitelor valori ale
adâncimii fragment ării pe subdiviziunile

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Ștefan Bila șco, Pompei Cocean, Gabriel Nicula, Magdalena Dr ăgan
30 geografice scoate în eviden ță două subdiviziuni
cu caracteristici asem ănătoare din punct de
vedere al pretabilit ății: extremitatea vestic ă a
Podișului Transilvaniei unde predomin ă
adâncimea fragment ării foarte mic ă 0-20 m și
lipsesc suprafeț ele cu adâncime a fragment ării
foarte mare, > 65 m, (condi ții pentru o
pretabilitate a terenurilor la orice tip de activitate
antropică) și Masivul Gil ău-Muntele Mare –
Munț ii Metaliferi caracteriza ți prin adâncimea
fragmentării relativ mic ă care scoate în eviden ță
fragmentarea redus ă a suprafe ței de nivelare
Măguri-Mă rișel (suprafe țe cu pretabilitate la
dezvoltarea activit ăți turistice și de agrement).

8 Orientarea versan ților
Parametrul calitativ în analiza
componentelor reliefului este reprezentat de orientarea suprafeț elor înclinate sau orientarea
versanților. În procesul de planning teritorial,
orientarea versan ților joacă un rol deosebit de
important datorit ă faptului că influențează modul
de amplasare și dispunere a suprafe țelor de
locuit, modul de utilizare a terenurilor și
amplasare a culturilor în func ție de pretabilitate
etc. Orientarea versan ților influen țează
dezvoltarea proceselor geomorfologice de
versant, care induc restrictivitate în dezvoltarea
activităților antropice de orice fel, prin radia ția
solară, insolaț ia și temperatura care sunt
distribuite inegal pe suprafa ță bazinului
morfohidrografic în func ție de expozi ția acestora.
Orientarea general ă a bazinului
morfohidrografic pe direc ția Vest-Est imprim ă
teritoriului o tipologie variat ă și omogen ă a
expoziției versan ților.

Fig. 11. Orientarea versan ților

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Condiționarea morfometric ă a pretabilit ății de amenajare teritorial ă în bazinul v ăii Arieșului

31Orientarea general ă a bazinului
morfohidrografic, în func ție de orientarea
cursului de ap ă de la izvoare spre v ărsare,
condiționează și tipul de orientare al versan ților.
Analizând ponderea suprafe țelor cu diferite tipuri
de orientare [Fig. 12] se observ ă că cele mai mari
suprafeț e ale versan ților sunt identificate a fi cu
orientare preponderent estic ă 27%, sudic ă 26% ș i
vestică 23%, reprezentând partea cea mai extins ă
din totalul suprafe ței bazinului morfohidrografic.

Fig. 12. Ponderea
orientării versan ților

Suprafe țe mai puțin extinse sunt suprafeț ele
versanților cu orientare nord-vestic ă și nordică,
fiecare fiind extins ă pe aproximativ 11% din
total suprafa ță. Ponderea suprafeț elor
cvasiorizontale reprezint ă aproximativ 2% din
suprafața totală fiind identificate în zona
suprafețelor de nivelare montane precum și în
depresiunile Arie șului și dealurile Podi șului
Transilvaniei.
Predominan ța tipurilor de orientare
majoritară estică și sudică înregistrat ă la nivelul
întregului bazin morfohidrografic se poate
observa și la nivelul subdiviziunilor geografice
majore, în special în cele montane, Gil ău-
Muntele Mare, Mun ții, Munții Trascău. De
remarcat este faptul c ă în zonele joase apar
suprafețele cvasiorizontale cu extinderea cea
mai mare pe suprafa ță aferentă Podișului
Transilvaniei și dealurile Feleacului. Pe
suprafața subdiviziunilor geografice montane,
suprafețele cvasiorizontale (plate), au areale de
manifestare foarte mici, ceea ce scoate în
evidență fragmentarea accentuat ă a suprafeț elor
de nivelare.
9 Rezultate
Analiza parametrilor morfometrici din bazinul hidrografic al Arie șului scoate în
evidență, în primul rând un relief de o mare
complexitate aparte ce se r ăsfrânge în manieră
diferențiată sub aspectul pretabilităț ii la
dezvoltarea și diversificarea activităț ilor
antropice din teritoriu.
Din punct de vedere hipsometric au fost
identificate trei trepte morfometrice distincte: a
depresiunilor și culoarelor de vale, a dealurilor
submontane și treapta montan ă fiecare având
influență asupra componentei umane ș i
activităților desf ășurate, inducând o
restrictivitate moderat ă asupra acesteia. Primele
două trepte sunt caracterizate prin extinderea
foarte mare a terenurilor pretabile culturilor agricole și extinderii sistemelor de a șezări. Nici
cea de-a treia treapt ă, cea montan ă, nu impune o
restrictivitate excesiv ă, chiar dac ă este
caracterizată de altitudini mai mari, deoarece, în
această zonă, se extind suprafe țele de nivelare
pe care s-au dezvoltat sisteme specifice de așezări, risipite („crânguri”), identificate pân ă la
aproximativ 1600 m altitudine. Analiza declivit ății reliefului scoate în
evidență două intervale caracteristice pentru
întreg bazinul morfohidrografic. Intervalul 5
0 –
150 , care se coreleaz ă cu altitudinile mici ale
reliefului, și intervalul 150 – 350 , corelat cu
suprafețele altitudinale mai înalte. Cele dou ă
intervale de declivitate, reprezentând suprafe țele
înclinate cu o anumit ă restrictivitate în ceea ce
privește lucră rile efectuate pe terenuri agricole
și suprafe țele puternic înclinate, la care se
adaugă și realizarea construc țiilor în ceea ce
privește restrictivitatea, core late cu altitudinile
explică tipul de a șezare ră sfirată și risipită
specifică zonelor montane din partea superioar ă
a bazinului morfohi drografic al Arie șului.
Densitatea fragment ării reliefului nu se
remarcă a fi un parametru care sa influen țeze în
mod direct dezvoltarea activit ății antropice
datorită valorii mici prin care caracterizeaz ă
întreg bazinul morfohidrografic. Valorile mari ale densit ății fragmentă rii se înregistreaz ă în
zonele depresionare joase identificându-se
teritorial, în principal, cu suprafe țele adiacente
confluenței Arieșului cu afluen ții săi.

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Ștefan Bila șco, Pompei Cocean, Gabriel Nicula, Magdalena Dr ăgan
32 Tipurile de orientare a versan ților estică și
sudică caracterizează întreaga suprafa ță a
bazinului morfohidrografic. Ace ști versanți sun
expuș i apariției proceselor geomorfologice
datorită faptului c ă primesc cea mai puternic ă
radiație solară , sunt cei mai calzi și uscați,
zăpada acumulat ă în timpul iernii se tope ște mai
repede și în interval de timp mai scurt. Deoarece
este un parametru calitativ, orientarea
versanților poate induce sa u nu restrictivitate
pentru desf ășurarea activit ăților antropice, totul
depinzând de scopul pentru care se analizeaz ă.
În cazul de fa ță induc restrictivitate, în ceea ce
privește dezvoltarea sistemelor de a șezări,
suprafețele orientate nord, nord-est, nord-vest datorită faptului ca sunt versan ți umezi și reci cu
pretabilitate mic ă în ceea ce privesc condi țiilor
de locuire. Pe baza analizei parametrilor morfometrici și a concluziilor desprinse din aceasta, am decis
realizarea unui model de analiz ă spaț ială G.I.S.
cu ajutorul c ăruia să id
entific ăm arealele, de pe
teritoriul bazinului morfohidrografic al
Arieșului, pretabile pentru desf ășurarea și
dezvoltarea activit ăților antropice.
Modelul este dezvoltat pe bazele de date primare, modelate și derivate realizate în
procesul de prezentare și analiză a parametrilor
cantitativi și calitativi ai reliefului [Tab. 1].

Tab. 1. Structura bazei de date

Nr.
crt Bază de date
(nume) Tip structur ă Atribute Tip baz ă de date
1 Curbe de nivel vector cota primară
2 Hidrografia vector lungimea primar ă
3 Cumpăna de apă vector – primară
4 Model digital de eleva ție (hipsometria) grid cota modelat ă
5 Declivitatea grid grade derivată
6 Orientarea versan ților grid grade orientare derivat ă
7 Densitatea fragment ării grid m/km2 modelat ă

Fiecare element al bazei de date este inclus în modelul de analiz ă spațială sub form ă de
parametru în funcț ie de specificul fiec ăruia, insistând pe identificarea suprafe țelor pretabile la
dezvoltarea sistemelor de locuit ș i dezvoltarea activit ății antropice pentru fiecare parametru în parte.
Utilizând informa țiile extrase în etapa de analiz ă a parametrilor morfometrici s-au identificat
valorile cantitative care definesc suprafe țe pretabile, pentru fiecare parametru [Tab. 2], valori
utilizate în procesul de analiz ă spațială.

Tab. 2. Parametrii utiliza ți în procesul de modelare

Nr.
crt Parametru Valori pretabilitate Observa ții
1 Hipsometria ≥ minima din teritriu (258 m)

și

≤ 1600 m s-au considerat pret abile toate suprafe țele de teren
situate altitudinal pân ă la limita de 1600 m
1600 m reprezint ă limita superioar ă, maximă, a treptei
a doua din suprafa ța de nivelare F ărcaș-Cârligatele,
fiind și limita maxim ă de extindere a sistemelor de
așezări risipite și răsfirate specifice Mun ților Apuseni
2 Declivitatea ≥ 00

și

≤ 150 trei tipuri de suprafe țe: suprafe țe ușor înclinate cu
pretabilitate foarte bun ă la orice tip de activitate
antropică(realizarea de infrastructur ă rutieră, edilitară,
dezvoltarea agricu lturii), suprafe țe moderat înclinate
pretabile infrastructurii de locuit, agriculturii,
suprafețe înclinate cu pretabilitate redus ă pentru
activități agricole, utilizate pentru planta ții pomicole.
suprafețele cu înclinare mai mare de 150induc, în
procent de peste 95% din cazuri, doar restrictivitate.

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Condiționarea morfometric ă a pretabilit ății de amenajare teritorial ă în bazinul v ăii Arieșului

33Nr.
crt Parametru Valori pretabilitate Observa ții
3 Densitatea fragment ării ≤ 2 km/km2 suprafețele de teren pe care se înregistreaz ă valori mici
ale densit ății fragmentării reliefului sunt pretabile
pentru dezvoltarea activit ăților antropice sco țând în
evidență zone plane pu țin fragmentate.
4 Orientarea versan ților Plat (-1 – -0,000001)

și

E –V (67,5 – 292,5) versanții cu orientare de la est la vest ofer ă condiții
bune pentru dezvoltarea activit ăților din domeniul
agricol dar și pentru proiectarea sistemelor de locuit.
utilizați în procesul de analiză spa țială cu suprafe țele
definite de pante mici nu scot în eviden ță suprafețele
susceptibile la procese geomorfologice actuale care
induc restrictivitate.

Tehnica overlay permite analiza spa țială
integrată a mai multor compone nte ale teritoriului
(reliefului în cazul de fa ță) pentru a scoate în
evidență un atribut esen țial al teritori ului analizat.
Pentru a scoate în eviden ță suprafețele pretabile la
dezvoltarea activit ăților antropice și dezvoltarea
sistemelor de locuit am utilizat, în cadrul
modelului de analiz ă spațială GIS, tehnica overlay
de tip raster-raster, mai precis combinarea stratelor tematice în format raster de tip GRID reprezentate
de bazele de date modelate și derivate prezentate
anterior [Tab.1, Tab.2].
Identificarea arealelor unice pe baza
criteriilor condi ționale (luarea în calcul a
condiției impuse de fiecare parametru în parte
pentru identificare unui anumit areal unic care sa sadisfacă toate condiț iile impuse) s-a realizat
utilizând extensia spatial analyst a programului geoinformaț ional ArcGis.
Definitivarea modelului final a necesitat
dezvoltarea unei ecua ții de analiz ă spațială
compusă din structurile de baze de date raster,
identificatori logici (and) și matematici ( ≥, ≤)
care să permită programului geoinforma țional să
afișeze rezultatul analizei spa țiale condi ționale.

"Scara altitudinal ă (m)" <= 1600 &
"Declivitatea în grade" <= 15 & "Dens.
fragmentarii" <= 2 & "Orientare" >= – 1 &
"Orientare" <= – 0.000001 & "Orientare" >=
67.5 & "Orientare" <= 292.5

Rezultatul
ecuației [Fig. 13] se
materializeaz ă într-o baz ă de date în format
raster cu atribute numerice 0 („False”, toate
suprafețele care nu îndeplinesc condiț iile
impuse) și 1 („True”, toate suprafeț ele care îndeplinesc condi țiile impuse), în cazul de fa ță
suprafețele cu pretabilitate zero (care impun
restricții) și suprafe țele pretabile pentru
dezvoltarea activit ăților antropice.
Din analiza h ărții suprafe țelor pretabile
pentru dezvoltarea activit ăților antropice iese în
evidență extinderea teritorial ă mare a
suprafețelor pretabile în zone le joase de dealuri
și depresiune, în special în zonele depresionare
ale Arieșului și afluentului de stânga Iara.
Suprafețe pretabile se identific ă și în zonele
înalte acolo unde suprafe țele de nivelare sunt
foarte bine p ăstrate, extremitatea nord-vestic ă a
bazinului morfohidrografic în zona suprafe ței de
nivelare F ărcaș-Cârligatele, sau nu sunt foarte
fragmentate cum este cazul suprafe ței de
nivelare M ăguri-Mărișel din partea central-
nordică a teritoriului studiat.
Suprafe țele cu pretab ilitate minim ă sunt
identificate spa țial în mare parte cu zona
montană, și de dealuri unde factorul condi țional
principal este decliv itatea mare, precum și în
zonele depresionare joase unde orientarea
versanților își pune amprenta în mod definitoriu.
Din punct de vedere a extensiunii teritoriale
arealele cu pretabilitate minim ă sunt cele mai
extinse 64%, 36% din suprafa ța totală a
bazinului morfohidrografic fiind reprezentat ă de
suprafețele pretabile.
Validarea modelului de analiz ă spațială s-a
realizat prin compararea rezultatelor ob ținute
prin modelare cu realitatea din teren în dou ă
cazuri aflate în unit ăți de relief diferite precum
și în condiț ii diferite în ceea ce prive ște
configuraț ia reliefului (unu din treapta montan ă
și unu apar ținând treptei depresiunilor și
culoarelor de vale).

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Ștefan Bila șco, Pompei Cocean, Gabriel Nicula, Magdalena Dr ăgan
34

Fig. 13. Harta suprafe țelor pretabile pentru activit ăți antropice

Prima compara ție realizat ă a fost în cazul satului Ocoale apar ținând UAT Gârda de Sus, situat în
zona montan ă a Munților Bihorului (1250 m altitudine medie) la extremitatea estic ă a bazinului
morfohidrografic. A doua compara ție, cu scop de validare a rezultatelor finale, s-a realizat pentru satul
Copăceni aparț inând UAT Să ndulești, localizat spa țial pe treapta dealurilor și culoarelor de vale.

Fig. 14. Validare 1 Fig. 15. Validare 2

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS AN.VII, nr.1/2013
http://geographianapocensis.acad-cluj.ro Condiționarea morfometric ă a pretabilit ății de amenajare teritorial ă în bazinul v ăii Arieșului

35Din analiza rezultatelor ob ținute în urma
procesului de validare se poate observa că
modelul de analiz ă spațială surprinde foarte bine
realitatea din teren. În primul caz [Fig. 14] sunt
surprinse cu mare acurate țe suprafeț ele de
platou, situate la altitudi ni mari, pe care se
dezvoltă spațial satul Ocoale, în cazul al doilea,
satul Cop ăceni, [Fig. 15] sunt surprinse atât
suprafețele pretabile pentru dezvoltarea
sistemelor de a șezări cât și suprafețele de teren
cu pretabilitate mare pentru dezvoltarea activităților din domeniul agricol.
Luând în calcul bazele de date de intrare a modelului, metodologia utilizat ă și nu în ultimul
rând rezultatele valid ării se poate afirma faptul c ă
modelul este util scopului pentru care a fost
realizat, de identificare a arealelor pretabile
pentru dezvoltarea activit ăților antropice, putând
fi extrapolat și pe alte unit ăți geografice, fiind util
atât în procesul de planificare teritorial ă cât și în
procesul de cercetare și analiză a teritoriului.

Bibliografia

[1]
ARGHIUȘ , V., (2008), Studiul viiturilor de pe
cursurile de apă din estul Mun ților Apuseni și
riscurile asociate , Edit. Casa C ărții de Ș tiință,
Cluj-Napoca
[2] BĂTINAȘ , R., (2010), Studiul calit ății apelor
de suprafa ță din Bazinul Arie șului, Edit. Presa
Universitar ă Clujean ă, Cluj-Napoca
[3] BOȚ AN, C. N., (2010), Țara Moț ilor. Studiu de
geografie regional ă. Edit. Presa Universitar ă
Clujeană, Cluj-Napoca [4] CANDREA, B., CANDREA PETRONELA,
NIȚĂ, M. D., (2008), Harta unit ăților de relief
din România, format vector,
http://earth.unibuc.ro/download/harta-unitati-relief-romania
[5] COCEAN GABRIELA, (2011), Munții
Trascău. Relief, geomorfosituri, turism , Edit.
Presa Universitar ă Clujean ă, Cluj-Napoca
[6] COCEAN, P., (1988), Chei și defilee în Mun ții
Apuseni , Edit. Academiei, Bucure ști.
[7] IRIMUȘ, I.A., VESCAN, I., MAN, T., (2005),
Tehnici de cartografiere. Monitoring și analiză
GIS, Edit. Casa C ărții de Ș tiință, Cluj-Napoca
[8] ORASEANU I. (1997): Contributions to the
hydrogeology of karst areas of the Bihor-
Vlădeasa Mountains (Romania) , Theoretical
and Applied Karstology, vol.9/1997, 185-214, Bucharest.
[9] POP, Gr., (2000), Carpații și subcarpaț ii
României , Edit. Presa Universitar ă Clujean ă,
Cluj-Napoca
[10] POPESCU-ARGE ȘEL, I., (1971), Munții
Trascăului – Studiu geomorfologic , Teză de
doctorat, Facultatea de Biologie-Geografie,
Universitatea Babe ș-Bolyai Cluj-Napoca
[11] POPESCU-ARGE ȘEL, I., (1984), Valea
Arieșului, Edit. Sport-Turism, Bucure ști
[12] ROȘ IAN, GH., (2011), Geomorfologia
mediului. Caiet de lucr ări practice . Edit. Presa
Universitar ă Clujean ă, Cluj-Napoca.
[13] xxx (1987), Geografia României Vol. III.
Carpații Române ști și Depresiunea
Transilvaniei , Edit. Academiei, Bucure ști