GEOGRAFIA LOCALITĂȚII NIMĂIEȘTI (BIHOR) LECT. DR. ANDREI INDRIEȘ UNIVERSITATEA DIN ORADEA I INTRODUCERE Localitatea Nimăiești se găsește în… [306161]

GEOGRAFIA LOCALITĂȚII NIMĂIEȘTI (BIHOR)

LECT. DR. ANDREI INDRIEȘ

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

I [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] E79 (sau drum național 76, DN76) [anonimizat]-Vașcău. Drumul județean 764H face legătura dintre Beiuș și Nimăiești și apoi cu centrul de comună Curățele. [anonimizat] 2,5 km (2,474 km).

Pe teritoriul satului curge Pârâul Nimăiești care se unește cu Pârâul Beiușele.

Dacă teritoriul comunei măsoară 9 146 ha (91,46 km2) și deține 2 509 loc. (la recensământul din 2011), localitatea Nimăiești are un perimetru de 20,01 km lungime și un teritoriu de 14,174 km2 (ce reprezintă 15,49% din cel al comunei) și un număr de 812 locuitori (adică 32,36% din populația comunei). Localitatea, [anonimizat], are suprafața construită (intravilanul) astfel: Nimăiești Jos-0,3799 km2 și Nimăiești Sus-0,3076 km2 (din care pe partea stângă a apei, în sensul de curgere, 0,1400 km2 iar pe partea dreaptă 0,1676 km2). Rezultă că suprafața intravilanului (vatra) totalizează 0,6875 km2 ceea ce înseamnă 4,85% din suprața totală a teritoriului localității (intravilan + extravilan, sau vatră + moșie).

Așadar, [anonimizat]: 4,85% (0,6875 km2) vatra (sau intravilanul) și 95,15% moșia sau extravilanul (13,4865 km2) din suprafața localității.

Fig. 1. Harta localității Nimăiești și a teritoriului ei (autor: A. Indrieș)

Altitudinea localității este de 191,4 m față de nivelul Mării Baltice și de 191,91 m față de nivelul Mării Negre (locul respectiv este acolo unde se află biserica ortodoxă veche).

Cel mai înalt punct al teritoriului localității este de 326,0 m iar cel mai jos de 205,0 m. Rezultă o altitudine medie de 265,5 m. [anonimizat] 266 m ([anonimizat] 0 (zero) este cu 51 cm mai sus decât a Mării Baltice).

Dacă luăm în analiză altitudinea vetrei (intravilan) localității rezultă o altitudine medie de 223,5 m (240 m în partea de sus și 207 m în partea de jos).

Lungimea localității (intravilan plus extravilan) este de 7,106 [anonimizat]—sud-est și de 6,467 [anonimizat].

[anonimizat], evident, [anonimizat]: Dumbrava, Păduricea și Fidițel; a mai fost o [anonimizat] 1990. Suprafețele lor sunt următoarele: Dumbrava are suprafața de 0,4943 km2, Pădurea Păduricea are 0,777 km2, Pădurea Fidițel are 0,1128 km2. Pepiniera avea o suprafață de 0,0803 km2. Rezultă că suprafața păduroasă totală ajunge la valoarea de 1,3841 km2 (fără cea a fostei pepiniere). Pădurea ocupă 0,19% din teritoriul localității Nimăiești.

Lungimea râului Buduresei (devenit Nimăiești aici) pe teritoriul localității este de 4,5546 km iar a [anonimizat], este de 3,775 km. Totalul apelor curgătoare principale de pe teritoriul localității este de 8,3296 km. Lacul de sus are suprafața de 0,0126 km2, [anonimizat]. Lacul mai mare are suprafața de aproximativ 0,1024 km2 (notă: lacul nu este figurat pe hărțile pe care le dețin). Ing. topograf Ioan Bolha din localitate, a efectuat o măsurare asupra lacului, rezultând 0,1150 km2. Așadar, suprafața lacustră a localității ajunge la 0,1276 km2.

Referitor la așezarea geografico-matematică a localității, dăm coordonatele bisericii vechi din localitate: 46o41'14" lat. N și 22o23'40" long. E.

Fig. 2. Fotografie aeriană asupra localității Nimăiești (sursa: Google earth)

Fig. 3. Localitatea Nimăiești și arealul său (sursa: Google earth)

II RELIEFUL

Relieful se axează pe depozite geologice caracteristice Depresiunii Beiușului: roci în general moi formate din argile, marne, nisipuri și pietrișuri, toate de vârstă neozoică. Datorită constituției geologice se produc foarte multe fenomene de degradare a terenului.

Fig. 4. Constituția geologică a dealurilor piemontane. Dl. Mizieș

Fig. 5. Afloriment geologic al Dealului Mizieș

Lunca este formată din aluviuni actuale și subactuale ce se pretează legumiculturii.

Relieful este corespunzător celui al Depresiunii Beiușului. Atât de pe dealuri cât și din forma cea mai de jos, lunca, se văd munții care înconjoară depresiunea: Munții Bihor-Vlădeasa, în est, Munții Pădurea Craiului, în nord și Munții Codru Moma, în vest.

Relieful localității și din jurul ei este dat de luncă și de dealuri. Lunca are pe teritoriul o lățime de cca 2 km pe toată lungimea teritoriului localității.

Dealurile din partea de sud, pe teritoriul Piemontului Buduresei, au pe teritoriul localității o lățime de maxim 3,3 km (în dreptul lacului mai mare și a Pădurii Păduricea) și de cca 500-600 m atât în partea de est cât și de vest (în arealul Pădurii Dumbrava).

Lunca are suprafața de 6,527 km2 pe teritoriul localității (46,04%) iar suprafața dealurilor ajunge la valoarea de 7,647 km2 (53,96%) din suprafața localității. Așadar, cele două forme de relief sunt sensibil apropiate ca raport al suprafeței.

Fig. 6. Harta de ansamblu a regiunii din imediata apropiere a localității Nimăiești

De-a lungul timpului geograful dr. Andrei Indrieș (fost profesor la Școala din Curățele și fost profesor la Colegiul Național ”Samuil Vulcan” din Beiuș, în prezent cadru didactic și anume lector la Universitatea din Oradea) a efectuat o serie de observații geografice, mai ales geomorfologice, asupra arealului Depresiunii Beiușului, inclusiv în arealul localității Nimăiești, pe care le prezentăm mai jos.

Fig. 7. Fenomene torențiale pe Piemontul Buduresei din apropierea localității Nimăiești

FENOMENE TORENȚIALE PE DEALUL DELANILOR

La capătul pădurii Delanilor, aproape de vechiul drum Beiuș-Curățele, în dreptul localității Nimăiești, se găsesc fenomene torențiale, datorate în primul rând defrișării pădurii dar și constituției geologice, caracteristice întregii depresiuni a Beiușului, roci de vârstă neozoică: argile, marne, nisipuri și pietrișuri.

Imediat cum se termină pădurea începe o zonă torențială (fig. 1) care constă în torenți relativ scurți (maxim 30 m) și adânci de 1-2 m.

Continuând drumul spre Curățele urmează în total 4 (patru) torenți, cu lungimi de sute de metri, adâncimi de 2-3 metri și parțial plantați cu arbori (fig. 2) pentru stingerea torețialității.

Între cele două sectoare torențiale, pe versant există o zonă de alunecări vechi (fig. 3), recunoscută prin ondulările terenului.

Fenomene torențiale se găsesc, de altfel, pe toată suprafața Dealului Delani, până în dreptul localității Meziad (fig. 4).

Fig. 8. Fenomenele torențiale de lângă pădure (foto: A. Indrieș)

Fig. 9. Torentul Rif (unul dintre cei patru torenți) (foto: A. Indrieș)

Fig. 10. Alunecarea veche de teren (se observă în stânga imaginii valul vechi de alunecare) (foto: A. Indrieș)

Fig. 11. Fenomene erozionale la capătul din amonte al Pădurii Dumbrava (foto: A. Indrieș)

Fig. 12. Fenomene torențiale pe Dealul Delanilor (scara 1:50000) (autor: A. Indrieș)

Fig. 13. Fenomene torențiale pe Dl. Delanilor (scara 1:25000) (autor: A. Indrieș)

ALUNECARE DE TEREN ȘI UN FENOMEN DE SUFOZIUNE PE DEALUL CERMAI

Pe Dealul Cermai, deal situat lângă orașul Beiuș, am deosebit două fenomene de degradare a terenului și anume o alunecare de teren și o sufoziune.

A. ALUNECAREA DE TEREN

Pentru a putea analiza fenomenele respective trebuie la început să menționăm câteva aspecte generale despre Dealul Cermai.

Dealul Cermai se găsește în imediata apropiere de orașul Beiuș, între acest oraș și localitatea Nimăiești, deci la est de oraș, și are 240 m altitudine absolută, față de nivelul Mării Negre (Beiușul are 197 m). Rezultă o diferență de altitudine relativă de 43 m între culmea dealului și vatra orașului.

Cele două fenomene naturale s-au putut realiza datorită constituției litologice și anume argile marnoase, argile siltice și rar pietrișuri de aceeași vârstă, adică malvensiană în sens strict (bessarabian, chersonian și meoțian), adică de cca 6-10 milioane de ani. La această situație se adaugă și alte cauze: defrișarea pădurii în acest sector, panta de cca 10-15o înclinare, precipitații abundente, pășunatul intens și mai nou, modul defectuos de arare a terenului după redarea sa vechilor proprietari.

Alunecarea de teren este situată înspre oraș, deci în vestul dealului, în spatele fostei ferme de ovine, pe malul stâng al Pârâului Nimăiești, între Beiuș și localitatea Nimăiești. De altfel, unul dintre cauzele principale ale producerii alunecării îl constituie tocmai pârâul menționat. Astfel, după modul declanșării, alunecarea este de tip delapsiv, adică a pornit de jos în sus, și anume dinspre vale în susul versantului iar ca tip morfologic intră în categoria celor superficiale, afectând pătura de alterare (scoarța de dezagregare) îndeosebi.

Alunecarea se desfășoară pe o distanță de 200 m de-a lungul dealului, deci paralel cu sensul de scurgere a pârâului, și cam 150 m în susul versantului, pe o diferență de nivel de 25 m, pe o pantă de 15o. În adâncime alunecarea nu depășește un metru decât doar în sectorul inferior unde se și produc prăbușiri, se ajunge la doi metri adâncime; în spatele valurilor de alunecare se formează mici lacuri (de ex., în data de 5-III-1995 am numărat 10 (zece) ochiuri de apă) din care apa se infiltrează în subteran, în parte, iar o altă parte se scurge la suprafață în Valea Nimăiești, contribuind la reactivări ale alunecării.

Pe versant, în sectorul superior al alunecării, lipsește râpa de desprindere, datorită tipului delapsiv de declanșare, trecerea efectuându-se lin de la masa alunecată la restul terenului rămas coeziv.

Malul stâng al Râului Nimăiești este abrupt și este afectat de fenomene de șiroiri, scurgeri de noroi și de prăbușiri; apa râului transportă în avale produsele de dezagregare astfel că la baza malului se observă stratul gros de marnă argiloasă în grosime de 1,5 metri. Alunecarea de teren nu este stabilizată, fapt dovedit de prezența numeroaselor crăpături transversale și longitudinale în porțiunea inferioară a alunecării, crăpături pe unde apa de precipitații și apa scursă din lacuri ajunge în subteran la stratul argilo-marnos. Mai menționăm că în locurile cu umiditate mai mare crește o vegetație de tufișuri sau chiar arbori izolați; restul masei alunecate este acoperit de vegetație ierboasă iar partea de jos a alunecării este lipsită de vegetație, fapt datorat caracterului activ al alunecării în acest sector.

Suntem siguri că și în viitor alunecarea se va dezvolta datorită arăturii defectuoase (arătura de sus în jos) a terenurilor din jurul acestei alunecări. Apoi, barajul care a existat aici a fos complet înlăturat, astfel că apa râului poate și atacă cu rapiditate baza alunecării, fapt ce duce la creșterea pantei și, deci, la reactivarea alunecării.

Propunem pentru stingerea definitivă a acestui fenomen, reîmpădurirea, deoarece pădurea care a existat aici a fost cândva defrișată datorită "foamei de pământ", constuirea unui baraj care să oprească acțiunea laterală negativă a apei, modul corect de arătură a terenurilor utilizate agricol (arătura să fie paralelă curbelor de nivel), pășunat rațional, etc.

Se pare că în ultimul timp corpul alunecării, în partea de sus și de mijloc a început să se stabilizeze datorită fixării de către vegetația arborescentă. La baza alunecării însă, spre vale, alunecări se vor mai putea produce, datorită apariției marnei și a acțiunii râului Nimăiești.

Fig. 14. Alunecarea de teren de pe Dl. Cermai (foto: A. Indrieș)

Fig. 15. Aflorimentul alunecării. Se observă la baza depozitelor marna de culoare albă (foto: A. Indrieș)

B. SUFOZIUNEA

Sufoziunea este un fenomen natural care se formează în regiuni cu roci argiloase sau nisipo-argiloase-marnoase, cazul și al acestui deal, și constă într-o acțiune erozivă subterană efectuată de către apele subterane. Denumirea vine din latină (sufodio – a săpa pe dedesubt).

Așadar, pe același versant al Dealului Cermai, cu 80 m mai departe de alunecare, deci la est, spre satul Nimăiești, am deosebit un fenomen de sufoziune care se află, de asemenea, într-un ritm intens de dezvoltare. Acest fapt rezultă din datele comparative ale anilor ce-au urmat anului identificării (1991). Atât aceste fenomene ca și altele se găsesc sub observații periodice astfel că sunt notate modificările lor în timp.

Astfel, în anul identificării (5-X-1991), sufoziunea avea următoarele date: lungimea totală de la culme și până la debușarea în Râul Nimăiești, de 175 m; pătrunderea apei în subteran avea loc pe culme, la 240 m altitudine absolută, unde se află o groapă de 1,5 m adâncime și respectiv 4 x 4 m lungime și lățime (această groapă a fost la origine o pivniță deoarece pe terenul despădurit se practica, până la colectivizare, cultura viței de vie); la 60 m depărtare aval, cam în sectorul mijlociu al versantului, apărea prima deschidere, abia vizibilă în iarba înaltă și deasă care o masca, deschidere de 0,15 m lungime, prin care se putea vedea la adâncimea de 0,60 m un firicel de apă ce se scurgea pe fundul tunelului sufozional; la 10 m aval de această primă deschidere, apărea prima dolină sufozională de 1,5 m lungime și 1 x 1 m lățime și adâncime prin care se putea vedea acel firicel de apă la 0,70 m adâncime. Față de această a doua deschidere, la 22 m aval, pe același aliniament pe direcția SE-NV, apărea a doua dolină sufozională, mult mai mare, de 5 m lungime, 1,5 m lățime și tot atâta adâncime; după alți circa50 m de la această ultimă dolină, micul firicel de apă (care însă devine mare la precipitații abundente) apărea la suprafață din tunelul subteran și se scurgea 10 m la suprafață până la vărsarea definitivă în Pârâul Nimăiești; acest ultim sector este mascat de vegetație de tufișuri amestecate cu arbori de fagi și de goruni.

Așadar, în momentul descoperirii, sufoziunea avea, practic, două doline sufozionale și una în devenire.

Față de situația prezentată mai sus, în anul 1993 au intervenit următoarele modificări: a început formarea unei doline aval de ultima dolină din anul 1991, și a mai apărut o mică dolină sufozională și mai în avale spre Pârâul Nimăiești. Deci, au mai apărut două deschideri iar celelalte doline și-au dezvoltat dimensiunile.

În anul 1995, luna martie, am efectuat observații detaliate și complete, astfel că putem conchide dezvoltarea în ritm accelerat a acestui fenomen și transformarea sa, cu timpul, într-un șanț sufozional.

Așadar, în anul 1995 situația sufoziunii a fost următoarea: groapa de pe culme (fosta pivniță) a rămas cu aceleași caracteristici; prima groapă, cea de 0,15 cm în 1991, s-a dezvoltat la 0,30 m lungime și 0,15 m lățime iar adâncimea a rămas la 0,60 m, firicelul de apă subterană existând în continuare; am mai observat că alimentarea cu apă nu are loc numai din fosta pivniță ci și dintr-o mică regiune de baltă situată amonte de sufoziunea propriu-zisă; de asemenea am observat, ca un element nou, că lateral de sufoziune, cu 150 m spre oraș și mai în susul versantului decât poziția sufoziunii, se găsește în mijlocul unui teren agricol o dolină sufozională, astupat parțial de agricultori cu bolovani și pietre, dar care poate capta apa de precipitații și s-o trimită sufoziunii menționate. De altfel, tocmai această apă subterană provenită de la dolina din terenul agricol a și produs realizarea unei doline sufozionale la 5 m depărtare de aliniament, dolină care are 2,50 m lungime, 1,10 m adâncime și 1,25 m lățime; tot în această dolină ajunge apa subterană și din aliniamentul sufozional, deci cele două ape subterane confluează în această dolină iar de aici se scurg împreună înapoi în sufoziunea principală.

Revenind la aliniamentul principal, arătăm că față de prima deschidere și anume cea de 0,30 m, se găsește aval la 9 m depărtare o dolină sufozională de 1,25 m adâncime maximă, 1,93 m lățime iar lungimea atinge 3 metri. Tot pe firul principal, la 20 m aval de dolina menționată mai sus, se găsește cea mai mare deschidere sufozională devenită aproape un șanț sufozional, cu o lungime de 14 m (față de 5 m în anul 1991; deci a avansat cu un ritm de 2,25 m/anual), lățime de 3 m și 0,85 m adâncime. Puțin amonte și lateral se află acea dolină (dimensiunile de identificare 2,50 m lungime, 1,10 m adâncime și 1,25 m lățime) cu apa subterană provenită din dolina sufozională situată în terenul agricol.

Față de acest șanț sufozional, la 6,30 m depărtare aval, se găsește o dolină în dezvoltare, cu dimensiunile de 2,20 m lungime, 1,60 m lățime și doar 0,30 m adâncime față de care, în aval, urmează o altă dolină în devenire, de cca 0,10 m lungime, lățime și adâncime, activitatea sa fiind dovedită de materialul fin depus de apa subterană care aici răbufnește la exterior. De altfel, la cele mai multe doline adâncimea nu crește ci se aplatizează datorită materialului depus de apa subterană.

Față de cele descrise mai sus, date corespunzând anului 1995, în anul 1996 nu au fost modificări majore doar că regiunea de baltă a fost arată ca și terenul situat între aliniamentul sufozional și alunecarea de teren.

În anul 1997, situația arăta astfel: în general sufoziunea parcă a încetinit, fapt dovedit de invadarea zonei de către vegetație care, după cum bine se cunoaște, are un efect de întârziere a acțiunii erozive. Desigur că nu se va putea opri în totalitate acest fenomen care, în sectorul din avale deja aproape că a devenit un șanț sufozional.

În prezent (2011), șanțul a fost aproape total invadat de vegetație arborescentă. Din păcate, un exemplu spectaculos de sufoziune din zona noastră a dispărut aproape total. O altă sufoziune am depistat și la Uileacu de Beiuș.

Fig. 16. Șanț sufozional (dolină sufozională) (foto: A. Indrieș)

Fig. 17. Tunel sufozional (în dreapta Andrei A. Indrieș) (foto: A. Indrieș)

Geograful A. Indrieș a determinat (în 1989) și un vechi curs de scurgere a pârâului Nimăiești. Cazul de care ne ocupăm este observabil în sectorul inferior al râului Nimăiești, afluent de dreapta al Crișului Negru cu care confluează la ieșirea din orașul Beiuș.

Râul Nimăiești împreună cu afluentul său Valea Beiușele s-au adâncit dar și-au creat un culoar larg de circa 2-3 km. Însă, în aval de localitatea Nimăiești, respectiv în amonte de Beiuș, deci între cele două localități, pe stânga râului există un deal numit Fidițel (pe care s-au depistat și fenomenele de alunecare și sufoziune de către A. Indrieș, vezi), alcătuit din depozite malvensiene (argile marnoase și argile siltice) pe când lunca Nimăieștilor cuprinde depozite cuaternare (aluviuni actuale și subactuale) (M. Bleahu et al. 1981).

Între Dl. Fidițel și Dl. Nimăiești există o șa largă de circa 500 m și adâncit cu doar circa 50 m în partea sa axială față de cele două dealuri. Apoi, la est de Dl. Fidițel și de Dl. Nimăiești se află Valea Mare, adîncită cu circa 5-10 m față de șaua menționată. Față de nivelul luncii Nimăieștilor șaua este înălțată cu circa 20 m.

Din aceste enumerări de situații prezente, am dedus următorul aspect trecut: râul Nimăiești din punctul de confluență cu cel al Beiușelelor au curs peste șaua dintre Dl. Nimăiești și Dl. Fidițel, curgând la est de Fidițel pe cursul actual al Văii Mari. Pe șaua amintită se observă urme de pietriș rulat iar valea actuală a Văii Mari este adâncită doar începând de la șaua respectivă; în amonte de șa este mai puțin largă și totodată mai puțin adâncită. Deci, nu acest pârâu a creat cursul inferior al Văii Mari ci un râu mai mare, în speță, râul Nimăiești. De altfel, în dreptul dealurilor Fidițel și Delani valea Nimăiești este ceva mai îngustă decât în amonte și, respectiv, în aval de cele două dealuri, fapt ce ne dovedește în plus că sectorul inferior al văii a fost ocupat mai târziu de râul Nimăiești, râu care a curs anterior la est de Fidițel peste șaua menționată.

Evenimentele descrise mai sus au fost comune cu remanierile hidrografice din zona întregii depresiuni. Adică, râul a curs pe traseul-est de Fidițel până în preriss, din preriss când a avut loc faza a doua a paroxismului valahic și adâncirea râurilor și formarea terasei t7 (90-110 m), a avut loc abaterea de la acest traseu și fixarea Nimăieștiului pe actualul sector inferior. Aceste determinări paleogeografice le-am adaptat pentru cazul Nimăiești după I.O. Berindei (1977).

Fig. 18. Locul vechi de scurgere a râului Nimăiești. În stânga Dl. Fidițel. Se observă noua biserică ortodoxă din Nimăiești. În fundal Munții Pădurea Craiului. Foto: A. Indrieș

Fig. 19. Culoarul Beiuș-Nimăiești-Curățele-Budureasa (după harta topografică la scara 1:50000; valorile hipsografice sunt din 100 în 100 de metri) (autor: A. Indrieș)

Fig. 20. Hipsografia regiunii Nimăiești după harta topografică la scara 1:25000 (valorile hipsografice sunt din 25 în 25 de metri) (autor: A. Indrieș)

Fig. 21. Hipsografia teritoriului localității Nimăiești

III CLIMA

Condițiile climatice sunt caracteristice Depresiunii Beiușului. Dăm valorile medii multianuale de la Beiuș (de la stația hidrologică Beiuș).

Din datele tabelului reiese că temperatura medie multianuală este de 10,5oC, mai mare decât media termică a țării (10oC). Valorile oscilează în funcție de luni, luna cea mai rece este ianuarie (-1,5oC) iar cea mai călduroasă este iulie cu 21,2oC.

Vara este cu o valoare medie de 20,4oC iar iarna cu -0,2oC. Anotimpurile de tranziție sunt cu valori sensibil apropiate de 11oC.

Amplitudinea medie ajunge la valoarea de 22,7 oC.

Cantitatea multianuală de precipitații este de 690 mm, mai mare decât cea medie a țării.

Deoarece presiunea aerului este invers proporțională cu temperatura aerului, se observă că vara presiunea este mai scăzută și este mai mare iarna.

Menționăm că aceste date nu mai sunt valabile ca urmare a fenomenului de încălzire globală. Edificator în acest sens este tabelul nr. 2 care conține datele măsurătorilor personale la Beiuș.

Tabel 1. Valorile medii multianuale ale stației hidrologice Beiuș

Din datele personale reiese că fenomenul de încălzire globală este un fapt real.

Geograful Andrei Indrieș împreună cu băieții săi, Andrei și Robert, a efectuat la Beiuș, la casa personală, observații meteorologice timp de 20 de ani (între anii 1995-2014), datele fiind prezentate mai jos, în tabelul nr. 2.

Tabel nr. 2 Valori medii obținute de A. Indrieș la Beiuș în timp de 20 de ani (1995-2014)

Din aceste date reiese creșterea valorii termice cu 0,6oC față de cea multianuală. Observăm crdeșterea temperaturilor în lunile de iarnă. În schimb a scăzut cantitatea de precipitații cu 122,3 mm. Remarcăm dispariția aproape permanentă a zăpezii din depresiunea, ea fiind vizibilă doar în regiunea de munte.

Scoatem în evidență fenomenul de inversiune termică caracteristică Depresiunii Beiuș, fenomenul având efect în producerea reumatismului, prezent la foarte multe persoane.

IV HIDROGRAFIA

Hidrografia este dată de râurile Buduresei (numită local și Budureșii) iar pe teritoriul localității poartă numele de pârâul Nimăiești.

Pârâul Nimăiești are o lungime totală de …

Fig. 22. Bazinul hidrogafic al râului Nimăiești (autor: A. Indrieș)

Fig. 23. Pârâul Nimăiești amonte de microhidrocentrală, la ape mici (foto: A. Indrieș)

Fig. 24. Lacul de acumulare de lângă Pădurea Păduricea (foto: A. Indrieș)

Fig. 25. Lacul de acumulare de lângă Pădurea Păduricea (foto: A. Indrieș)

Fig. 26. Lacul de acumulare de lângă Pădurea Păduricea (imagine și suprafața determinată de ing. Ioan Bolha)

Fig. 27. Pădurea Păduricea văzută de pe Piemontul Buduresei (foto: A. Indrieș)

BIBLIOGRAFIA

Berindei I.O, Grigor P. Pop, (1971), Județul Bihor, Edit. Academiei, București

Berindei, I.O., (1977), Țara Beiușului, în vol. Câmpia Crișurilor, Crișul Repede, Țara Beiușului, Edit. Științifică și Enciclopedică, București

Bleahu M., Ștefania Panin, Camelia Tomescu, F. Marinescu, Agapia Popescu, Nicolae I, (1981), Harta geologică, Foaia Dr. Petru Groza, 55 b, 1:50000, Inst. de Geologie și Geofizică, București.

Indrieș A., (1989), Noi observații geomorfologice în Depresiunea Beiușului și în Munții Codru-Moma, în revista Crisia XIX, Oradea, p. 734-744

Indrieș C.A., Indrieș A.A, Indrieș A.R., (2014), Hărți ale zonei geografice Beiuș, Edit. Primus, Oradea

Indrieș C.A., Indrieș A.A, Indrieș A.R., (2015), 20 de ani de măsurători meteorologice personale la Beiuș (1995-2014), Edit. Primus, Oradea

Indrieș C.A., Indrieș A.A, (2015), Observații geomorfologice în zona geografică Beiuș, Edit. Primus, Oradea

Indrieș C.A., Indrieș A.A, (2015), Piemontul Buduresei, Edit. Primus, Oradea

Indrieș C.A., Indrieș A.A, (2015), Zona geografică Beiuș, Edit. Primus, Oradea

Ujvári I., (1972), Geografia apelor României, Edit. Științifică, București