Geneza mobilierului de ședere, stiluri si perioade de dezvoltare abordate [304534]

[anonimizat]-a doua epocă a istoriei, Antichitatea a reprezentat epoca în care s-a [anonimizat], religia si marile civilizații.

[anonimizat] o [anonimizat], cu resursele de materiale prime și de arhitectura specifică zonală. [anonimizat] a bronzului, a fierului, a pietrei șlefuite și pietrei cioplite.

[anonimizat], [anonimizat] a existat o epocă a lemnului. [anonimizat], [anonimizat] , nu s-[anonimizat] a mobilierului fiind furnizată de descoperirile arheologice cum ar fi: [anonimizat], sculpturi, etc.

[anonimizat], numită și “tărâmul dintre cele două fluvii” [anonimizat], unde s-a dezvoltat cea dintâi mare civilizație a antichității și anume civilizația sumeriană.

[anonimizat], mobilierul era rar și restrâns ca tipologie de piese: pat, masa și scaun. [anonimizat], [anonimizat], iar oamenii simpli (de rând) își confecționau mobilierul din argilă sau trestie.

Egiptul Antic (4000 î.Hr. – 30 î.Hr.)

[anonimizat], care s-a dezvoltat de-a [anonimizat] a statului modern Egipt. Pe la 3100 egiptenii dezvoltă trăsăturile definitorii ale unei mari civilizații: cultură, [anonimizat], arhitectură și clasă conducătoare distinctă.

Cunoscând faptul că Egiptul aduce cu el o [anonimizat] s-a remarcat în istorie prin: cultură, religie, arhitectură, etc. și care a [anonimizat] a reprezentat cea mai importantă perioadă a antichități.

[anonimizat], dar și jucări confecționate atent din material lemnos (regăsit în general la casele regale), denotă stăpânirea unor tehnici avansate în această ramură.

[anonimizat], faraonului, nobililor și chiar oamenilor de rând cuprindeau toate piesele existente în zilele noastre. Conceperea și execuția pieselor de mobilier dispunea de un rafinament deosebit al prelucrări atât din punct de vedere al designului cât și al soluțiilor constructive abordate.

[anonimizat], jilțuri și tronuri. Mobilierul de ședere era realizat din lemn dar și din alte materiale (deoarece lemnul nu se găsea ușor), se utilizau aceleași tipuri de îmbinări existente și în zilele noastre (cu cep propriu și cuie din lemn), ornamentația bogată ([anonimizat]-[anonimizat] semiprețioase) si un finisaj ce indica stăpânirea desăvârșită a artei prelucrării lemnului, superioară altor civilizații contemporane. Estetica mobilierului egiptean se caracterizează printr-o gama cromatică inconfundabilă, forme si design original, rafinamentul creației și prin ornamentația specifică.

Datorită cultului morților dezvoltat în Egipt, piese de mobilier precum: scaune, paturi, mese sau cutii de depozitare, închise în piramide sau morminte etanșe într-o zonă cu o climă uscată acestea au supraviețuit.

Grecia Antică (1100 î.Hr. – 31 î.Hr.)

Apogeul atins de civilizația greacă în cadrul arhitecturii a fost construirea templelor considerate pe atunci “locuința zeilor”. Înconjurat pe toate fețele de coloane înalte, deschise, templul grecesc ilustrând adesea aspectul unei ființe organice. Astfel motivul coloanelor este folosit de arhitecții vremii ca motiv repetitive atât în domeniul arhitecturi urbane (clădiri publice, private și religioase) cât și în designul mobilierului.

În ceea ce privește locuințele grecești, erau sobre, austere dar bine venite, cu spații deschise, mobilier executat din lemn și în unele situați din piatră. Acestea erau compuse din puține camera strict utilitare, mobilierul era limitat la paturi, scaune și mese, hainele fiind agățate sau depozitate în lăzi. În cazul mobilierului de ședere acesta se reduce, utilitatea sa fiind pentru ședere și odihnă.

Caracterizând stilul clasic grecesc putem spune că mobilierul de ședere era conceput simplu, elegant și confortabil, iar maniera în care era executat demonstra accentuarea unor trăsături, unor lini de contur și îmbinări ce exprimau naturalețea și originalitatea.

In această perioadă mobilierul de ședere primește forme simple, ergonomie prin proporții bine stabilite și conștiente, material predominant lemnul, în anumite circumstanțe utilizarea pietrei și accentuarea utilități nu a frumosului.

De precizat faptul că civilizația greacă a fost prima care a conștientizat și a abordat ergonomia și mai mult a ținut seama de poziția și forma corpului uman în crearea pieselor de mobilier.

Roma Antică (735 î.Hr. – 395 a.D)

Imperiul Roman a adus o contribuție esențială evoluției civilizației, arcul în plin centru și betonul.

– Au îmbunătățit tehnologiile de construcție a drumurilor și podurilor

– Au construit viaducte, sisteme de canalizare și încălzire.

– Au sistematizat și clasificat tipurile de locuințe după clasa ierarhică; câteva dintre tipurile de locuințe sunt: Palazzo, Domus urbana, Villa urbana, Villa suburbana, Villa rustica (locuință-fermă), Insulae (bloc cu apartamente).

După cucerirea Greciei, arhitectura Romei s-a supus celei grecești, dominând-o pe tot parcursul existentei ei, însă se regăsesc și trăsături definitori ale arhitecturi romane, precum arcul, ce era prezent la etrusci, popor care trăiseră în Italia cu secole în urmă. Interferența celor doua culturi a adus la formarea stilului romanic.

Piesele de mobilier își au originea în stilul grecesc, cum ar fi: SCAUNE (sella, sella curulis, faldistolium, solium, chatedra), MESE (trapeza, cartibulum), PAT (lectus), CANAPEA (sigma, lectica)

Astfel începând cu renașterea și terminând cu primele decenii ale secolului al XIX-lea, piesele de mobilier romane au fost sursă de inspirație pentru toată Europa.

Evul Mediu

Evul Mediu Timpuriu – Stilul Romanic (1000 – 1150)

Odată cu dezvoltarea economică a orașelor cât și stabilirea relațiilor feudale, stilul romanic ia naștere căpătând formă și înțeles.

În ceea ce privește mobilierul, se poate constata o continuare din Antichitate

Modul de viață nomad are efect asupra mobilierului, care devine masiv și solid (grosolan)

Necesitatea de deplasări rapide explică numărul redus de tipuri de mobilier

Elementul principal în interiorul locuințelor îl constituie vatra, în jurul căreia se grupau celelalte elemente: scaune, jilțul seniorului și masa, iar de-a lungul pereților erau înșirate bănci cu spătar înalt și lăzi de depozitare.

Producătorii de mobilă erau meșteșugarii biserici care realizau piese de înaltă calitate

Mobilierul era realizat aproape în întregime din lemn cu accesorii din fier forjat

Cele mai uzuale scaune romanice care s-au păstrat sunt alcătuite în întregime din elemente strunjite, uneori cu mici arcaturi ca suport de brațe.

Evul Mediu Dezvoltat – Stilul Gotic (1200 – 1400)

Începutul evoluției arhitecturii gotice, se poate situa către jumătatea secolului al XII-lea în Franța, locul de formare și de răspândire a noii orientări în Europa occidentală. Manifestarea sa nuanțată și complexă este datorată unei evoluții pe plane regionale dar și prin transferul direct de modele preluate fără schimbări sau interpretate, oferind inspirație în realizarea unor creații în spiritul locului.

Aceste drum evolutiv a fost acompaniat și stabilit de o nouă structurare a societății, de realizare a unor priorități de arhitectură servind noile criterii ale vieții urbane. Datorită extinderii limitelor și relațiilor urbane, orașul medieval pune în mișcare creșterea spectaculoasă a populației urbane, care forțează ocuparea intensivă a terenurilor și creșterea semnificată a construcțiilor. Având o expansiune de neașteptat, preocuparea orașelor medievale nu s-a limitat doar la optimizarea fluxului stradal, ci au existat preocupări legate și de frumusețea aspectului citadin.

Mobilierul stilului gotic va prelua un aspect unitar, cu o ornamentație sculptată în relief plat, rama cu tăblie determina caracteristicile definitori ale soluțiilor constructive, se va continua cu aceeași tipologie anterioară: SCAUNE (simple, pliante, jilț, bancă), MESE, PAT, LADĂ, BUFET și DULAP. Motivele decorative specifice mobilierul gotic, pe lângă cele arhitecturale: arce frânte (ogive), colonete, profile; figurative (capete omenești, dragoni, himere); vegetale (rozetele geometrice și fitomorfe, flori, frunzișuri). În completarea tehnicilor menționate, ornamentația cu fier forjat aduce variante de aplicare: platbande, șilduri, broaște cu paftale, zăvoare grele (la cufere și uși). Ușoare influențe bizantine se regăsesc în ornamentația spaniolă și ceea venețiană.

Față de Evul Mediu Timpuriu, Mobilierul de ședere apare într-un număr mai mare și variat. Taburetele simple cu șezutul rezemat de două panouri evazate, în unele cazuri cu decupări decorative, scaunele și băncile cu ladă, depozitarea se realiza în compartimentul de sub placa șezutului și bănci lungi tip mănăstiresc.