Geneza 1921 1945 [609406]
INTRODUCERE
APARIȚIA JOCULUI DE HANDBAL ÎN LUME
TREI RĂDĂCÎNI MULTINAȚIONALE
Handbalul este un joc sportiv relativ tânăr, care a aparut în Europa la sfârșitul secolului al
19-lea și începutul secolului 20. Originile lui sunt însă mult mai departate și le găsim în unele
jocuri cu caracter popular practicate în Evul Mediu și în jocurile dinamice folosite în școlile din
centrul și nordul Europei la începutul secolului al 19 -lea.
Toate acestea ca principale surse de origine, au fost contopite și modernizate sub
influența unor jocuri sportive deja cu statut de competiție: baschetul, rugbyul și mai ales fotbalul.
În toate variantele lui, jocul de handbal a apărut mai întâi în școli ca material didactic, rod
al imaginației creatoare a unor emi nenți profesori de educatie fizica. Vom lua în considerare ca
dată de atestare a fiecarei variante, momentul în care depășește “curtea școlii” iar ca “părinte” pe
cel care i -a dat un regulament oficial și l -a lansat într -o formă competițională în afara ore lor de
educatie fizică. Se disting și sunt atestate trei rădăcîni multinaționale, fiecare cu o variantă nu
prea mult deosebită de handbalul consacrat și practicat astăzi pe toate cele cinci continente.
1. DANEMARCA 1904 “HAANDBOLD”, profesor HOLGER NIEL SEN
2. CEHOSLOVACIA 1905 “HAZENA”, profesor VACLAV KARAS
3. GERMANIA 1919 “HANDBALL”, profesor KARL SCHELENTZ
1. Handbalul nordic de sală Povestea adevarată a jocului de handbal începe în anul
1898, când directorul școlii REALE din localitatea ORD RUP – Danemarca, interzice elevilor
practicarea fotbalului din cauza numeroaselor accidentări care determinau foarte multe absențe
de la cursuri. Pentru a nu renunța la jocul cu mingea, băieții din clasele superioare au început să
joace fotbal cu mâna.
Profesorul lor de educație fizică, HOLGER NIELSEN, participant la prima ediție a
Jocurilor Olimpice moderne în anul 1896, la probele de tir și scrimă, este cucerit de aceasta idee
a elevilor săi, dând acestui nou joc un cadru organizat, stabilînd și primel e reguli. Îl denumește în
mod logic “HAANDBOLD” în replica la FOOTBALL. Terenul avea cca 45m x 35m, atat cat
permitea curtea școlii, poarta 2m x 3m, echipele erau formate din 7 jucatori, la fel ca astazi, dar
mingea era tot de fotbal și se purta ca la rugb y (driblîngul a aparut ceva mai tarziu), se arunca de
la o Linie dreapta (ca la handbalul pe plajă de astazi) aflata la o distanta care a variat între 8 și 6
metrii. În anul 1904 profesorul HOLGER NIELSEN redacteaza și tiparește într -o mică broșură
un regu lament al acestui nou joc sportiv, practicat în aproape toate școlile din Danemarca, iar
după 1906 și în Suedia. Am socotit anul 1904 data oficiala “de nastere” a handbalului ca joc
sportiv, deoarece atunci a aparut primul regulament oficial și primele joc uri interșcoli din diverse
orașe, și nu 1898, cand s -a petrecut povestea noastră, dar care a ramas în cercul închis al „curtii
școlii respective”.
2. Hazena. Tot la începutul secolului 20, după unele date în 1894, în Cehoslovacia,
înspectorul ministerial pentru educatie fizica JOZEF KLEMKER întroduce în programa școlara
un joc dinamic, asemanator ca idee generala cu handbalul de astazi.
În anul 1905 profesorul VACLAV KARAS din Praga, și imediat în 1906 profesorul
ANTONIM KRISTOF consacra acest joc, dand u-i un cadru competitional cu regulamente,
denumindu -l CESKA HAZENA, spre a se deosebi mai clar de handbalul nordic, dar și pentru a –
și asigura paterNIȚĂtea.
Terenul de joc avea 35m x 25m, numarul jucatorilor a fost de la început 7, mingea era din
acest an (1905) una speciala mult mai mica decat cea de fotbal, a aparut și driblîngul la 4 -5 pași,
dar putea fi repetat, semicercul era mai întai la 4m, apoi în final la 6m. Poarta 2,40 pe 2m.
Diferenta evidenta fata de cel nordic era doar faptul ca se putea j uca și pașa din semicerc, dar
numai din afara lui se arunca la poarta.
Jocul, foarte raspandit în Cehoslovacia, a avut perioada lui de glorie, chiar și un unic
Campionat Mondial – feminin în 1930, la Praga, câștigat, bineînțeles, de Cehoslovacia.
Răspân direa lui s -a limitat la cateva țări din jurul Cehoslovaciei și în România, dar numai sub
forme de demonstrație ale unor echipe feminine.
3. Handbalul “mare” – pe terenul de fotbal în 11 jucatori – este o “invenție
nemțească” și il are ca autor final pe profesorul KARL SCHELENZ, seful catedrei de atletism de
la Facultatea de Educatie Fizica din Berlin.
Profesorul SCHELENZ a experimentat cu studenții lui timp de doi ani, o varianta a unui
joc cu mana înspirat, din cateva jocuri dinamice folosite în orele de educatie fizica: TORBALL,
FOLKERBALL și o varianta denumita chiar HANDBALL, pe care profesorul MAX HEISER l -a
defînit și practicat din 1917. A preluat de la fiecare cate ceva, le -a scos din sala de gimnastica și
într-o forma finala, le -a transpus pe te renul de fotbal, respectand dimensiunile și marcajul
respectiv.
Primele jocuri demonstrative au loc în cadrul serbarilor sportive de sfarșit de an (1919),
iar imediat în toamna se organizează competitii locale la Berlin, dar și în alte orașe.
Răspândir ea handbalului în 11 jucatori în Germania este extrem de rapidă, fiind socotit
sport national, oarecum în opozitie cu fotbalul de origine engleza.
Imediat în anul urmator 1920 se organizează la Berlin “Cupa Germaniei” cu 10 echipe
masculine, 4 feminine ș i 4 de juniori! Iar din 1921 el se răspândește și în țările vecine, în primul
rând în România, în Ardeal, prin intermediul profesorilor de educatie fizica, unii chiar absolventi
ai facultatii din Berlin.
Nemții l -au socotit sport national, în orice caz c opilul lor de suflet și l -au denumit
“GROSSFELD HANDBALL” (handbal pe teren mare), spre a -l deosebi categoric de cel nordic,
caruia i -au zis “HALLEN HANDBALL” (handbal de sala) și de CESKA HAZENA.
Raspandirii lui explozive în Germania și apoi în Europa i i urmeaza o perioada de glorie și
dominatie. În 1925, primul meci INTERNAȚIONAL AUSTRIA – GERMANIA 6 -3, la
masculin, iar în 1930, primul joc la feminin AUSTRIA – GERMANIA 5 -4.
În 1936, la Berlin, handbalul (în 11 jucatori) este prezent prima oara la Jocu rile Olimpice,
locul 1 Germania, iar România, locul 5. De notat ca, condiționată de Federatia Internațională,
Germania organizează și un C.M. de handbal în 7, cu un ecou foarte slab, doar 5 echipe –
România nu a participat.
În toatăaceasta perioada și î n continuare pana în anii 60, handbalul în 11 domina
categoric arena Internațională, iar cel în 7 jucatori putem sa -i spunem cu adevarat nordic, fiindca
se juca, cu deosebire, în Danemarca și Suedia. În celalte tari din Europa se faceau cei drept
demonstra ții și chiar turnee, uneori de hazena sau handbal în 7, Combinat mai mult ca o
curiozitate. După anii 60, ultimul C.M. de handbal în 11 la masculin 1959 și la feminin 1960, va
ceda total dominatia în favoarea fratelui mai mic (handbal în 7), care va ramane singur și total
stapan pe arena sportiva. După anii 70 nici nu se mai vorbeste de handbalul în 11 și de Hazena,
de parca nici nu au existat.
APARIȚIA JOCULUI DE HANDBAL ÎN ROMÂNIA
În România handbalul a patruns prin “filiera germana” în anii 1920 – 1921, imediat după
lansarea lui oficiala la Berlin în anul 1919 de catre profesorul KARL SCHELENTZ.
Ne referim la handbalul în 11 jucatori, pe terenul mare de fotbal, care va domina
catego ric cele doua surori mai mici – handbalul în 7 pe teren mic și Hazena ceha – în toată
aceasta perioada interbelica.
Adevarata poveste a handbalului din România începe în anul 1920, cand un mic grup de
profesori de educatie fizica din Ardeal, de la Sibiu , Bistrița și Brașov, unii cu studii superioare de
specialitate în Germania, sunt învitati de rectorul facultatii din Berlin și de fostul lor profesor de
atletism KARL SCHELENTZ (parîntele handbalului în 11 jucatori) sa așiste la marile serbari
sportive tr aditionale cu ocazia sfarșitului de an școlar, abia reluate după razboi.
Cu aceasta ocazie, profesorii nostri au așistat și la o serie de meciuri din marea
COMPETIȚIE “Cupa Germaniei” – aflata la prima editie – cu o participare extraordinara: 10
echipe m asculine, 4 feminine și 4 de juniori.
Întorși în tara și entuziasmati de virtutile acestui sport, l -au introdus imediat în orele de
educatie fizica din școlile în care predau.
În anul urmator 1921 încep deja meciurile inter -clase în școli, la Sibiu, ch iar pe stadionul
central, iar din 1922 putem vorbi de primele jocuri inter -orașe cu echipe formate din elevi, dar și
câțiva absolventi și chiar profesorii acestora.
Promotorul acestor actiuni și cel pe care putem sa -l numim “parîntele” handbalului din
România a fost profesorul WILHELM BINDER, titularul catedrei de educatie fizica de la Liceul
BRUKENTHAL din Sibiu, care l -a introdus ca disciplină obligatorie în școala, imediat după ce
vazuse la Berlin meciurile din Cupa și demonstrațiile studenților Facul tatii de Educatie Fizica.
Tot WILHELM BINDER a organizat și primele meciuri de handbal cu public pe
stadionul central din Sibiu între elevii lui, devenind astfel primul antrenor și primul arbitru din
istoria handbalului românesc. A condus la centru ca un ic arbitru toate jocurile din primii ani,
inclusiv cele de fete de la liceul din localitate.
Presa din Sibiu din acele vremuri atesta toate acestea, mai întai prin ziarul de limba
germana ȘIEBEN BURGISCHE DEUTSCHES TAGEBLATT, numarul 14442, din 18 iunie
1921, care semnaleaza primul meci cu public – pe stadionul mare – al unor echipe de elevi de la
Liceul Brukenthal, iar peste o saptamana și primul meci de handbal între elevele liceului de fete
din localitate.
Suntem îndreptatiti, pe baza acestor atesta ri oficiale, sa spunem ca “data nasterii” jocului
de handbal în România este 18 iunie 1921, locul Stadionul Central din Sibiu, “parînte” profesorul
WILHELM BINDER, iar ca participanti, elevii liceului Brukenthal și elevele liceului de fete.
Handbalul (în 11 jucatori) se răspândește apoi foarte repede în principalele orașe din
Ardeal, apoi în Banat (Timișoara, Lugoj, Arad 1927 – 1928) și în Regat (București, Ploiești 1930
– 1933), mai apoi și în Moldova (1934 – 1935).
Începand cu anul 1931, Sibiul preia organizarea unei competitii de amploare “Cupa
Transilvaniei”, care din 1933 va cuprinde și echipe din Banat (Lugoj și Timișoara), iar din anul
1934 se transforma în campionat national pe trei ligi: Nord – Ardealul; Vest – Banatul; Sud –
București și Ploieș ti. În tot acest timp echipa din Sibiu se afla pe primul loc.
După ce în anul 1933 handbalul intră alaturi de Volei și Baschet în F.R.V.B.H. în 1936 se
constituie îndependent Federatia Româna de Handbal (F.R.H.) .
Seria jocurilor Internaționale este de schisa în 1934 de o echipa a orașului Sibiu, care
întreprinde un turneu de 11 jocuri în Cehoslovacia și Germania, iar în 1935 primim vizita unei
echipe din Munchen, care susține patru jocuri la Sibiu și Bistrița.
În anul 1936 la Berlin, handbalul (mascu lin în 11 jucatori) este introdus pentru prima
oara în programul Jocurilor Olimpice. Echipa României participa la aceasta prima editie a
handbalului la J.O. și obtine un onorant loc V, avand în vedere conditiile de constituire și
pregatire a echipei nation ale, aflata la prima ei actiune.
În anul 1938 Federatia Internațională de Handbal Amator (I.H.F.A.) organizează prima
editie a Campionatelor Mondiale de handbal în 11 jucatori. Echipa României ocupa tot locul V,
dar acum din 12 echipe, aproape toate cu m ai vechi state de pregatire și jocuri Internaționale la
activ. În ordine cronologica, urmeaza Hazena care a patruns la noi imediat după handbalul în 11
jucatori. Chiar în anul 1924 se semnaleaza în Banat primele jocuri demonstrative ale unor echipe
feminin e. În acea zona, respectiv la Timișoara, Arad și Lugoj, hazena are o scurta perioada de
avant. În 1926 se organizează o COMPETIȚIE cu sase echipe feminine, iar formatia
INDUSTRIA Lanei Timișoara efectueaza un turneu INTERNAȚIONAL în Iugoslavia.
În aceeaș i perioada 1925 – 1927 au loc și în București jocuri demonstrative, tot ale unor
echipe feminine. Dar, pana în anul 1939, nu poate fi vorba de un sistem competitional și de o
raspandire care sa depaseasca zona Timisoarei și a Bucureștiului.
Handbalul în 7, cel nordic, pe teren mic, a patruns foarte timid la noi în tara după 1930.
La început se confunda cu Hazena, dar de regula era socotit un mijloc de pregatire în timpul
iernii pentru echipele de handbal în 11 jucatori.
Abia în anul 1937 se semnaleaza, la Sibiu, un turneu de sala cu participarea a 8 echipe
din Sibiu și Mediaș, respectiv cele care evoluau în campionatul de handbal în 11.
În toatăaceasta perioada, pana în 1939, și înca mult timp după acest an, nu putem vorbi de
un sistem competitional pentru handbal în 7, doar demonstrații și în cateva locuri doua -trei
turnee în sezonul de iarna.
I S T O R I A H A N D B A L U L U I R O M Â N E S C
1 9 2 1 – 2 0 0 8
CRONOLOGIE
Partea I
GENEZA 1921 – 1945
1920 Profesorul WILHELM BINDER de la liceul BRUKENTHAL din Sibiu întroduce
handbalul ca disciplinăobligatorie la orele de educatie fizica pentru toate clasele. Decizia a luat –
o după ce în vara aceluiași an așistase la BERLIN și MUNCHEN la o serie de jocuri și
demonstrații de HANDBALL (în 11 jucatori, pe terenul mare de fotbal), creatie a Profesorului
Universitar KARL SCHELENTZ, de la Facultatea de Educatie Fizica din Berlin.
1921 Cu prilejul serbarilor de sfarșit de an școlar, pe stadionul mare din Sibiu are loc
un joc demonstrativ de handbal între elevii profesorului WILHELM BINDER, care a oficiat și ca
arbitru.
Cotidianul de limba germana ȘIEBENBURGISCHE – DEUTSCHES TAGEBLATT,
Nr. 14442, din 18 iunie 1921 consemneaza urmatoarele: “…DEMONSTRATIA DE
GIMN ASTICA A TUTUROR ȘCOLILOR A AVUT LOC ÎN ZIUA DE 17 IUNIE 1921.
JOCURILE LIBERE CARE AU CONTINUAT, AU AVUT URMATOARELE REZULTATE:
CLASA V -a REALA, CONTRA CLASA V -a GIMNAZIU, BAIETI, LA HANDBAL 1:0”.
Același cotidian anunta cateva zile mai tarziu: “ÎN PROG RAMUL PENTRU
DEMONSTRATIA DE SFARȘIT DE AN A ȘCOLILOR DE FETE (24 IUNIE) LA PUNCTUL
3 “JOCURI GENERALE” ESTE PREVAZUT ȘI UN JOC DE HANDBAL”
Pe baza acestor documente scrise afirmam cu siguranta ca 1921 este “anul de nastere” a
handbalului în România și m ai precis ziua de 17 iunie ca data certa a primului meci de handbal
desfasurat în tara noastră.
Atestarea oficiala scrisa confirma și PRIMUL ANTRENOR, dar și PRIMUL ARBITRU
din România, profesorul WILHELM BINDER, titularul catedrei de educatie fizica de la LICEUL
BRUKENTHAL din Sibiu, ai carui elevi sunt deci și PRIMII JUCATORI DE HANDBAL din
România.
1922 Handbal în 11 jucatori . La Sibiu, pe stadionul central, în ziua de 3 mai 1922,
în cadrul unor ample serbari campenesti, în fata a peste 2000 de spectatori, a avut loc: “o mare
demonstrație de handbal între elevii claselor mari”, sub conducerea profesorului Wilhelm
BINDER, care a entuziasmat tribunele și mai apoi întregul oraș. În saptamana urmatoar e, ziarul
amintit mai sus, revine de trei ori asupra acestor jocuri consacrând defînitiv, existenta
handbalului ca joc sportiv de COMPETIȚIE în România.
1924 Handbal în 11 jucatori – la Sibiu, se organizează o prima COMPETIȚIE
oficiala “Campionatul Școlar al orașului la handbal”, care s -a desfasurat pe stadionul mare, cu
programare anterioara, arbitri, numeroși spectatori, Clasamente și premii.
La Bistrița, Sighișoara și Brașov handbalul începe sa se joace frecvent mai întai în liceele
mari, unele de limba germana, unde erau profesori de educatie fizica “școliti” la BERLIN.
În același an se semnaleaza primele jocuri inter -orașe: Sibiu – Sighișoara, Sibiu – Bistrița
și Bistrița – Brașov, meciuri amicale, de sfasurate de regula, în cadrul unor serbari sportive ale
societatilor de gimnastica din orașele respective.
Asociatia sportiva H.T.V. (HERMANN STADTER TURNVEREÎN) din Sibiu, și
concomitent asociatiile șimilare din Mediaș și Brașov, infiînteaza sectii de handbal îndependente,
pe structura unor adevarate cluburi specializate.
– HAZENA . În acest an (1924) se semnaleaza și primele jocuri demonstrative în BANAT
ale unor echipe feminine.
Presa din Timișoara atesta oficial un joc cu public între echipele din Jimbolia și
Timișoara (R.G.M.), scor final 2 -0. “Hazena” este un joc originar din CEHOSLOVACIA, foarte
asemanator cu handbalul în 7 jucatori, de origine nordica.
1925 Handbal în 11 . La Sibiu, Bistrița și Brașov și mai apoi la Arad se organizează în
continuare competitii școlare, mai ales toamna și primavara.
INTERNAȚIONAL . În Austria se desfasoara PRIMUL JOC INTERNAȚIONAL DIN
ISTORIA HANDBALULUI (în 11 jucatori – masculin): Austria – Germania 6 -5
HAZENA (handbal în 7) . La București se infiînteaza echipele feminine MACABI și
STARUINTA, în replica la echipele masculine de fotbal. Au avut loc și cateva jocuri
demonstrative de regula, în deschidere la meciurile de fotbal, pe stadionul CIOCANUL (fost
MACABI), între Juventus și Universitatea Obor. Demons tratia de pe stadionul din Obor a fost
mult mediatizata în presa, chiar cu fotografii pe prima pagina. La București, însa, nu poate fi
vorba de o COMPETIȚIE, ci numai de cateva demonstrații pentru deliciul spectatorilor de fotbal.
1926 HAZENA. La Timișoa ra se înscriu în prima COMPETIȚIE oficiala de Hazena
sase echipe feminine, un real succes pentru început. Echipa femininA INDUSTRIA LANEI
întreprinde un turneu de trei jocuri în Yugoslavia. Este prima deplașare peste graNIȚĂ și primele
întalniri Internațio nale din istoria handbalului românesc. Mai putem spune ca ILSA Timișoara
este prima echipa feminina de handbal stabila, serioașa și consolidata ca atare și care daînuieste
pana astazi.
Handbal în 11 . La Sibiu se desfasoara primul Campionat Școlar pe etap e saptamanale,
cu elevi din clasele V – VIII (clasele IX – XII astazi).
1928 Handbal în 11 . La Sibiu profesorul WILHELM BINDER organizează PRIMUL
CURS DE ARBITRII, cu opt candidati, și, în final cu doar doi absolventi.
La REGHIN se infiînteaza p rima echipa femininA de handbal din zona, cuprinzand în
majoritate eleve, dar și senioare, muncitoare sau profesoare de sport.
La Sibiu, Brașov, Bistrița, Mediaș și Sighișoara se organizează competitii școlare cu
regularitate și, ocazional, întreceri int er orașe, cu elevi și seniori – profesori de sport, fosti elevi.
INTERNAȚIONAL . La Amsterdam handbalul este prezent prima oara la Jocurile
Olimpice, este drept sub forma unor demonstrații de popularizare, după ce, la un congres C.I.O.
anterior, fusese tr ecut pe lista sporturilor “la alegere”.
Tot la Amsterdam, la 4 august 1928, a avut loc CONGRESUL DE CONSTITUIRE A
FEDERAȚIEI DE HANDBAL AMATOR (F.I.H.A.), cu 11 tari. Deși cu doi membri prezenți,
dar fara mandat, România nu a participat oficial.
Se tipareste primul Regulament INTERNAȚIONAL de Arbitraj al F.I.H.A. (handbal în
11 jucatori).
1928 – 1930 Handbal în 11 . Majoritatea asociatiilor sportive (TURNVEREÎN –
societati de gimnastica) din Ardeal infiînteaza puternice sectii de handbal, după modelu l celor
din Germania. Pe langa deja infiîntatele sectii de la SIBIU, SIGHIȘOARA și BISTRIȚA, apar și
la MEDIAȘ, BRAȘOV și CISNADIE, apoi la LUGOJ (Muncitorul), TIMIȘOARA (echipa
Rapid Timișoara), REȘITA (S.S.M.R.) și BUCUREȘTI (Viforul Dacia și CFR).
După anul 1930 se poate vorbii în România de sectii și echipe de handbal puternice și
bine organizate în centrele de mai sus. Apar tentative mai timide, la început la Bacău, Galati,
Buhuși și Ploiești.
Hazena (handbal în 7). Încep sa se înmulțească demonst rațiile unor echipe feminine la
București, Ploiești și în Banat. La Arad și Timișoara, unde participa și Lugojul, se organizează o
COMPETIȚIE și cupe, cu o oarecare continuitate.
1930 La Berlin , cu ocazia celui de -al II -lea Congres al F.I.H.A. (Federatia
Internațională de Handbal Amator), România devine membra cu drepturi depline. Cu aceeași
ocazie se solicita C.I.O. întroducerea handbalului la J.O.
Handbal în 11. În Austria are loc primul JOC INTERNAȚIONAL DE HANDBAL
feminin: Austria – Germania 5 -4 (1-4).
Hazena. În Cehoslovacia, la Praga, se organizează primul, dar și ultimul Campionat
Mondial de Hazena. Pe primul loc a fost CEHOSLOVACIA , pe locul al doilea IUGOSLAVIA,
iar pe al treilea POL ONIA.
1931 Handbal în 11. Orașul SIBIU prin comisia de handbal, preia organizarea unui
Campionat al Transilvaniei, cu participarea orașelor SIBIU, BRAȘOV, BISTRIȚA și REGHIN,
aceasta va fi și ordinea în clasament. Multi specialisti din “vechea garda” i l socotesc ca PRIMUL
CAMPIONAT al handbalului din România. Clasament: 1. Sibiu; 2. Bistrița; 3. Brașov; 4. Reghin
(masculin), dar au loc și doua jocuri Reghin – Sibiu la feminin. Înregistram astfel în acest an
1931 și primele jocuri oficiale între echipe f eminine.
1932 Handbal în 11. Campionatele școlare sunt deja competitii de traditie și
regularitate la Sibiu, Brașov, Bistrița, Sighișoara și Mediaș.
CAMPIONATUL TRANSILVANIEI (pe care noi l -am așimilat cu un campionat national
al acelor vremuri de pionierat) continua cu editia a II -a. Clasament: 1. Societatea de Gimnastica
Sibiu; 2. S.G. Bistrița; 3. C.S. Reghin
1933 Handbalul din România se organizează pentru prima oara într -o structura
uNIȚĂra pe plan national. Comișiile care activau la Sibi u (prima și cea mai puternica din tara),
Brașov, Ploiești, Timișoara, Arad, Lugoj și București, întegrându -se în deja existenta Federație
Româna de Baschet și Volei, care devine astfel F.R.B.V.H. avand ca presedinte unic pe
profesorul NICOLAE DUTESCU. Even imentul este marcat printr -o activitate mult mai bogata și
organizata, în întreaga tara.
Se organizează PRIMA COMPETIȚIE CU CARACTER NAȚIONAL prin extinderea
“Campionatului Transilvaniei”. În finala pe tara: S.G. (TURNVEREÎN – Societatea de
gimnastica) S IBIU – S.C. MUNCITORUL LUGOJ : 15-1.
Se organizează și primele jocuri între echipele feminine ale orașelor Sibiu, Mediaș,
Sighișoara și Brașov meciuri amicale care se desfasurau, de regula, în deschidere la cele oficiale
ale baietilor.
Echipa masculin a din Sibiu – putem spune acum campioana tarii – întreprinde un turneu
în tara, obtinand numai victorii, ceea ce confirma valoarea și titlul obtinut. La București, jocurile
echipei din Sibiu starnesc un interes deosebit și putem spune ca au contribuit deci siv la lansarea
handbalului, ca specializare aparte. La început, echipele din București: Viforul Dacia, CFR
Colentina sau Avântul, iar la Ploiești, Petrolul sau Teleajenul, erau formate din jucatori de
baschet, rugby, volei sau atleti și câțiva handbalist i din Ardeal.
În Moldova are loc primul meci între echipele din Piatra Neamt și Bacău.
Handbal în 11. Campionatul Transilvaniei, aflat la a III -a editie, se largeste, capatand un
caracter national. Acest, sa spunem, prim campionat national este câștiga t de Școala de
Gimnastica (SK) din Sibiu, care învinge în finala pe C.S. Muncitorul Lugoj cu scorul de 15 -1.
La Sibiu, Brașov, Mediaș și Sighișoara se desfasoara primele campionate locale cu echipe
de seniori la masculin dar și la feminin. Se organizează și primele meciuri feminine, între
echipele orașelor Sibiu, Brașov, Sighișoara și Mediaș.
La început, tot Sibiul este învingator și la feminin, dar vom așista în anii urmatori la
„atacul” echipelor din Sighișoara și, mai ales, Mediaș.
1934 Handbal în 11. Nou constituita Federație organizează ceea ce am putea denumi
cu adevarat: UN CAMPIONAT NAȚIONAL DE HANDBAL, pe trei ligi: Centru – Ardeal, Vest
– Banat și Sud – București -Ploiești, câștigat de S.G.Sibiu, 7 -2 în finala cu Viforul Dacia din
București (compusa înca din atleti și rugbisti, dar și câțiva handbalisti).
Primele jocuri Internaționale de handbal au loc în deplașare, echipa din Sibiu efectueaza
un turneu de 11 jocuri în Cehoslovacia și Germania în 18 zile,obtinand 7 victorii.
La Ploieșt i, în ziua de 26 octombrie 1934, a avut loc pe terenul Tricolorul (actualul
stadion Municipal) primul joc demonstrativ de handbal în 11 jucatori. Înitiator a fost TUDOR
DOBREANU – DOREL care atunci era elev în București și juca handbal la Viforul Dacia, fi ind
însa din Ploiești.
Internațional. La Congresul al treilea al F.I.H.A. de la STOCKHOLM numarul tarilor
afiliate a ajuns la 34.
Hazena. În ziua de 10 septembrie 1934 ziarul “Sportul Zilnic” care apare la București iși
anunta cititorii ca în deschidere la un meci de fotbal se va disputa “partida de hazena” între
echipele feminine Unirea și Staruinta.
1935 Handbal în 11. Au loc primele întalniri Internaționale în România, o echipa
studenteasca a orașului Munchen învinge echipele H.T.V. Sibiu cu 9-8 și STSU Brașov cu 9 -2.
La învitatia unuia din pionierii handbalului din România, marele jucator, arbitru și
antrenor IOAN SCHUSCHNÎNG, soseste la Sibiu parîntele handbalului în 11, pe teren mare,
KARL SCHELENTZ de la Facultatea de Educatie Fizica din Berlin. El a condus antrenamente
demonstrative la toate nivelele, inclusiv cu echipa Naționala în curs de constituire, și a tinut
cursuri de antrenori și arbitri. În campionatul national m asculin, se impune din nou S.G. Sibiu,
care învinge în finala pe S.G. Sighișoara.
Hazena. La București, pe terenul VENUS, studentele de la ANEF fac o reușita
demonstrație de hazena (asemanatoare cu handbalul în 7), în fata a peste 8000 de spectatori, în
deschidere la un joc de fotbal. Se disputa primul joc INTERNAȚIONAL de handbal în 7
jucatori: Suedia – Danemarca, scor 18 – 12.
1936 În seara zilei de 7 aprilie 1936 are loc ședința de constituire a FEDERAȚIEI
ROMÂNE DE HANDBAL – desprinzandu -se astfel de F.R.B.V.H. și devenind îndependenta, ea
avand la conducere pe marele arbitru și jucator al acelor vremuri EMIL DRAGAN.
Handbal în 11. Se constituie echipa masculina a României, care după un foarte scurt
stagiu de pregatire, susține PRIMUL MECI INTERN AȚIONAL inter -tari din istoria
handbalului nostru: ROMÂNIA – POLONIA 6 -4, iar în revansa, București – Cracovia 3 -7.
Ambele întalniri au avut loc în Polonia. O selectionata din Germania susține cateva jocuri la
Sibiu și Brașov, cu scopul de a strange fondu ri în vederea participarii echipei noastre la Jocurile
Olimpice. Se vand insigne, fanioane, programe, iar în final fiecare sportiv contribuie personal cu
o anumita suma. Numai așa vom participa la J.O. Mentionam și sprijinul consistent al orașelor
Mediaș, Brașov și Lugoj prin vanzarea de insigne și fanioane.
Pentru prima oara handbalul este prezent la Jocurile Olimpice (deși fusese introdus de
C.I.O. ca sport la alegere înca din 1930). La Berlin are loc un turneu de sase echipe (masculine)
la care partic ipa și echipa noastră.
Clasament: 1. Germania; 2. Austria; 3. Elvetia; 4. Ungaria; 5. ROMÂNIA; 6. S.U.A.
Rezultate: România cu Austria 3 -18; cu Elvetia 6 -8 și 10 -3 cu S.U.A.
Echipa Naționala a fost formata din 12 jucatori din Sibiu, București, Mediaș și Brașov.
Frații HAFFER, SPECK, ZACHARIS, HOCSMAN, HALMEN, SCHUSTER, HEIDEL,
SONNTAG, HERZOG, KIRSCHNER (și antrenor), ZOLLER din Sibiu; COMANESCU,
DRAGAN și FRESCI din București; HOLZTREGER și KAZEMIERSCHI din Mediaș;
ORENDI din Brașov.
După J.O. de la Berlin, echipa noastră evolueaza și la Munchen, în fata unui stadion
arhiplin. Naționala Germaniei prima campioana olimpica a handbalului, ne învinge foarte greu,
cu un gol (13 -12) acordat de un arbitru “local”, se pare după expirarea timpului de joc.
La 5 noiembrie 1936, pe stadionul Municipal din Ploiești, are loc primul joc amical al
primei echipe de handbal “PRAHOVA” în compania echipei T.V.B. din București, care învinge
cu 5-3 (3-1). Punctele echipei din Ploiești au fost opera lui Tomi Vulcanescu și Dorel Dobreanu.
În campionatul national, pe locul întai, se claseaza din nou echipa Sibiului, urmata de
S.G. Bistrița.
1937 Handbal în 11. Echipa Naționala de baieti, de aceasta data cu o componenta mult
mai larga, susține doua jocuri Internaționale cu Polonia, la Lublin 5 -7 și la Sibiu, cu Austria, o
mare victorie, 8 -7.
La 4 noiembrie 1937, pe stadionul Municipal din Ploiești, are loc primul joc oficial
pentru campionatul LIGII DE SUD la handbal, între echipa PRAHOVA și formatia Viforul
DACIA din București, scor 6 -3 (2-0) pentru oaspeti.
La prima echipa, au evoluat urmatorii: SENCHEA CORNEL, VIRGIL
CONSTANTINESCU „FURNICA” (portari); DOBREANU Tudor, POSTELNICESCU Emil,
ANTONESCU Ion -Turcu; BOBEI Dan; ZAMFIRESCU Mircea; REÎNHARD Gunther;
VULCANESC U Tomi; frații DIETRICH Gustav și Carol (care a fost și primul antrenor);
PENESCU Mihai; SPIRESCU Romulus; COSTIN Victor -Orchi; POPESCU Ion -„Balaon”;
RADULESCU Cila; ERCULESCU Cornel; IRIMESCU Grigore, bineînțeles toti din Ploiești,
unii studiau la Bucureș ti.
În campionatul national aceeași ordine pe podium: 1. S.G. Sibiu; 2. S.G. Bistrița.
Handbal în 7. La Sibiu se organizează în iarna PRIMUL TURNEU DE HANDBAL ÎN
SALA, cu participarea a sase echipe din localitate și doua din Mediaș. Turneul pentru echip ele
masculine în 7 jucatori, pe teren mic, s -a desfasurat sistem fulger (doua reprize a 15 minute).
Jocurile au plăcut foarte mult, dar turneul nu a fost finalizat, deoarece pompierii au interzis în
ultima zi sa se faca focul în sala.
Internațional. Cons emnam primul Curs de Arbitri organizat de Federatia Internațională
la Berlin – Muggelsee, la care participa și absolva și IOAN SCHUSCHNÎNG din Sibiu, care
primeste PRIMUL ECUSON DE ARBITRU INTERNAȚIONAL din handbalul românesc.
1938 Handbal în 11. În ma i multe orașe din Germania se desfasoara PRIMUL
CAMPIONAT MONDIAL DE HANDBAL MASCULIN , pe terenul mare, așa cum spuneau și
scriau toti în Germania – tara de origine a acestei variante GROSSFELDHANDBALL.
În pregatire, echipa Naționala a României susține doua jocuri ambele la Sibiu. Pierdem
cu echipa Poloniei (7 -10), dar castigam cu Suedia (10 -8), ceea ce ne da sperante justificate.
La Campionatul Mondial însa, după ce învingem echipa din Luxemburg cu 11 -6, pierdem
în fata suedezilor (6 -7) și nu ne calif icam pentru semifinale. Ne clasam însa pe locul V, după o
noua victorie asupra Luxemburgului (12 -6).
Clasamentul primei editii a Campionatului Mondial de handbal (în 11 jucatori): 1.
Germania; 2. Elvetia; 3. Ungaria; 4. Suedia; 5. ROMÂNIA; 6. Cehoslovacia ; 7. Polonia; 8.
Danemarca; 9. Olanda; 10. Luxemburg.
Prima ediție a C.M. de handbal în 11 masculin 1938 GERMANIA. ROMÂNIA locul
V
La acest prim Campionat Mondial a oficiat ca arbitru și Ioan SCHUSCHNING din Sibiu.
Este,deci, primul arbitru român care conduce jocuri la un C.M.
După C.M., echipa Germaniei, campioana mondiala, efectueaza un turneu în România,
învingand la Sibiu cu 14 – 3 o selectionata din Ardeal și la București cu 18 – 3 o echipa cu 50%
jucatori din capitala. A fost PRIMA ÎNTALNIRE INTERNAȚIONALĂ INTER TARI LA
HANDBAL care s -a desfasurat în București și, deși, infrangerea a fost severa, jocul a constituit o
buna propaganda. În capitala existau deja patru echipe de handbal, Viforul Dacia, CFR, Mac abi
și Staruinta și vor mai aparea imediat alte doua -trei.
– În campionatul intern echipa din Sibiu, care s -a mai numit și Arsenal, este în continuare
pe primul loc, pentru a opta oara consecutiv, daca punem în calcul și “Cupa Transilvaniei”,
urmata de S .G. Sighișoara.
– La Brașov, “GAZETA TRANSILVANIA” semnaleaza pe terenul OLIMPIA
desfasurarea unei noi editii a campionatului Școlilor Secundare din cinci judete. Pe locul întai s -a
clasat Liceul “HONTERUS” din Brașov.
– Dar campionatele școlare se d esfasurau deja cu regularitate în întreaga Transilvanie, în
majoritatea orașelor din Banat, la Ploiești, București, Galati, Piatra Neamt, Bacău.
– La Federatia Româna de Handbal erau afiliate în acest an, 1938, peste 25 de sectii de
seniori cu un total d e 400 membri – jucatori, ceea ce, referîndu -ne la șituatia de atunci și la
tineretea acestui joc sportiv, era chiar foarte bine.
– Tot în Germania se organizează în același an și campionatul de handbal în 7 jucatori –
masculin HALLENHANDBAL, cum spuneau Nemții. Federatia Internațională a conditionat
disputarea în aceeași tara și în același an a celor doua campionate pentru cele doua forme ale
aceluiași joc sportiv.
Clasament: 1. Germania; 2. Austria; 3. Suedia; 4. Danemarca, deci numai patru echipe
ceea ce atesta ca dezvoltarea acestui sport era înca foarte lenta și limitata. România nu a
participat deși, mai ales jucatorii din București doreau acest lucru.
1939 Handbal în 11. În preajma razboiului, activitatea handbalistica scade
considerabil, în mom entul în care se dezvoltase atat pe plan INTERN cat și Internațional.
În aceasta situatie au loc totuși doua întalniri Internaționale, la București pe stadionul
ANEF (ulterior Republicii și apoi demolat). Echipa reprezentativa masculina a României se
revanseaza în fata Suediei după infrangerea de la C.M. 1938, scor 5 -4. De mentionat ca golul
victoriei din jocul cu echipa Suediei a fost marcat de profesorul Universitar și rector la ANEF,
mai tarziu, LEON TEODORESCU care afara de fotbal și baschet, a mai pr acticat și handbalul,
dovada a polivalentei sportivilor din acele vremuri.Tot la București și tot pe stadionul ANEF
pierdem de aceasta data la scor 3 -19, în fata campioanei olimpice și mondiale, Germania.
În campionatul INTERN, șirul neîntrerupt de victo rii ale Sibiului este stopat de cea care
de ani de zile o secunda. Locul întai, S.G. Bistrița, locul al doilea, S.G. Sighișoara și locul al
treilea, S.G. Sibiu.
1940 – 1945 În perioada razboiului activitatea handbalistica în mod practic aproape a
înceta t și totuși impatimitii acestui sport din Ardeal și București reusesc sa organizeze sporadic
întalniri amicale și chiar campionate. Din fericire, handbalul este mentinut ca joc sportiv în
cadrul multor uNIȚĂti militare, sub forma unor concursuri între cei de la aviatie și vanatorii de
munte, în special.
În 1940 se organizează totuși un campionat școlar, pana la nivelul de judete, câștigat tot
de elevii din Sibiu.
În anul urmator, 1941, Federatia de Handbal trece pe langa cea de Fotbal, în cad rul
restrangerii lor în UFSR (Uniunea Federatiilor Sportive din România – forul suprem al sportului
din tara noastră). Un fel de campionat national neomologat și încomplet, cu multe absente,
încheiat cu victoria echipei VIFORUL DACIA din București, care în jocul final castiga prin
neprezentarea adversarului (Sibiul).
În anul 1942 consemnam numai faptul ca se disputa la Ploiești direct un turneu final al
campionatului national și acesta neomologat, cu reprezentantii orașelor: București, Mediaș,
Reșita și P loiești. Castiga echipa liceului din Mediaș, care repeta performanta și în anul urmator
1943, cand la București întrece în jocul final pe Viforul Dacia cu scorul de 13 -10. Datorita
numeroaselor absente de la jocuri, campionatul nu este omologat.
În 1943 , 1944 și 1945 activitatea este redusa la maxim, doar în anul 1945 organizatia
Sportul Popular (noul for de conducere al sportului) organizează o prima COMPETIȚIE de mase
– multisportiva, care cuprinde și handbalul, precum și unele întalniri sportive – amicale, între
echipe individuale nou aparute, atat la masculin și mai ales la feminin.
În aceasta situatie, în toată perioada razboiului, 1940 – 1945, deși au fost organizate
competitii cu turnee finale, nu putem spune ca a existat oficial un campionat nat ional.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Geneza 1921 1945 [609406] (ID: 609406)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
