Generarea pe Baze Empirice a Unei Scale de Adaptare din Itemii Epq
Cuprins
Argument
Acordurile pe care persoana le stabilește cu ceilalți și cu mediul sunt esențiale, natura și modalitatea lor de realizare influențând considerabil echilibrul intern al acesteia, precum și legătura cu realitatea externă. Adaptarea, ca proces de ajustare pentru o mai bună potrivire, integrare la ceilalți și la condițiile de mediu în care individul se află la un moment dat și ca mecanism de reglare necesar tuturor nivelurilor structural–funcționale care, în dinamica lor, constituie condiția umană, a fost intens cercetată și măsurată ca asimilarea mediului și acomodarea la cerințele lui și deplasare în caz de eșec.
În condițiile progresului în direcția cunoașterii principiilor naturii dinamice ale persoanei și ale unui mediu fluid, flexibil, intens stimulator, instabil, dinamic în care persoana evoluează, efortul de descifrare al personalității și al modului în care se manifestă în cadrul complexului de interdeterminări psihice, de a surprinde și cuantifica unicitatea și forma vie a psihismului, se conturează ca o necesitate.
Construcția de scale de personalitate este o activitate recentă, dar populară printre cercetătorii personalității. Începând cu anii 2000 articolele referitoare la construcția scalelor de personalitate au fost o prezență constantă, cu un număr crescând de pagini dedicate prezentării reflecțiilor sau rezultatelor cercetărilor valorificând teme precum: abordări și metodologii variate în construcția și validarea măsurilor de personalitate, comparații și meta-analize cu privire la aspecte ale construcției testelor și scalelor de personalitate, propuneri de resurse sigure în construcția scalelor, generarea și dezvoltarea de noi măsuri și scale etc..
Chestionarele de adaptare urmăresc să evidențieze dificultățile de adaptare în diverse medii ale activității umane, fiind centrate pe aspectele diferențiale ale adaptabilității, unele persoane fiind mai adaptabile sau mai puțin adaptabile în raport cu un anumit domeniu al activității umane.
În lucrarea de față am urmărit generarea unei scale de adaptare selectând itemii din chestionarul de personalitate Eysenck (Eysenck Personality Questionnaire – EPQ), instrument consacrat, care valorifică dimensiuni structurale precum: introversiune-extraversiune, neuroticism, psihoticism și dimensiuni secundare precum: sinceritatea și tulburările de comportament, pe baza metodei empirice, prin utilizarea a două grupuri contrastante de subiecți din punct de vedere al constructului de măsurat.
După cum testele construite pe baza metodei empirice sunt populare în psihologia aplicată, unde scopul testării este clar și capacitatea de a discrimina este esențială, scala generată ce vizează adaptarea generală a fost validată în context profesional. Adaptarea are un rol important în spațiul muncii, unde influențează performanța în îndeplinirea unei sarcini de muncă, strategia de procesare cognitivă, coping-ul, răspunsul la schimbările organizaționale cât și cariera, mai ales în medii profesionale dinamice și variate, aflate în schimbare, unde oamenii muncii, pentru a opera eficient, trebuie să fie adaptabili, versatili și toleranți față de incertitudine.
Structura lucrării presupune două părți, prima parte, prin cele două capitole dezvoltate, tratând, din punct de vedere teoretic, aspecte fundamentale în generarea unei scale de personalitate, cu accent pe metoda empirică de selecție a itemilor și conceptul de adaptare și particularitățile ei în contextul mediului actual.
Cea de-a doua parte este dedicată metodologiei și prezentării rezultatelor demersului de generare al scalei de adaptare din itemii EPQ. În primă instanță, au fost evidențiați itemii care discriminează între lotul de subiecți superior adaptat și lotul de subiecți inferior adaptat, după care a fost stabilită încărcătura itemilor generați empiric în factorul adaptării generale. Forma rafinată a scalei pe baza analizei factoriale a fost analizată din punct de vedere al reliabilității sale, iar caracteristicile itemilor săi explorați din punct de vedere al modelului lui Rasch. Studiul validității scalei de adaptare generate empiric a implicat evidențierea unei relații între scală și fațete ale adaptării sociale pozitive, între scală și performanța adaptativă individuală în plan profesional și între scala de adaptare și satisfacția profesională.
Adaptarea este un acord încheiat cu sine și cu ceilați, în baza căruia individul echilibrează, potrivește universul său interior cu universul exterior lui. Atunci când universul exterior se află într-o continuă restructurare care solicită ca individul să țină pasul în cadrul acestei mișcări nestingherite și rapide, identificarea acelora care dau dovadă de adaptare și se mențin în această dinamică este un aspect cu valențe practic-aplicative (diagnoză, selecție și consiliere), care contribuie la eficientizarea și fluidizarea progresului de partea tuturor părților implicate.
CAPITOLUL I
Cerințe fundamentale în generarea unei scale de personalitate
1.1. Vechi și nou în abordarea și evaluarea personalității
Personalitatea este un macrosistem hipercomplex, dinamic, deschis, de tip probabilist (Golu, 2000), al invarianților informaționali și operaționali exprimați constant în conduită și definitorii pentru subiect (Popescu-Neveanu, 1978, p.121). Ca realitate, personalitatea reprezintă totalitatea psihologică ce caracterizează și individualizează omul particular, fiind organizarea superioară, complexă și dinamică a persoanei, cu un plus de notă de valoare (Zlate, 2006).
Lévy-Leboyer (2005) notează, printre slăbiciunile psihologiei, faptul că nu și-a creat noțiuni originale, apelând la unele concepte uzuale, cum se remarcă și în cazul conceptului de personalitate, utilizat frecvent în sfera cotidiană. În literatura de specialitate există zeci de definiții distincte ale personalității, Allport (1937) inventariază aproximativ 23.000 de cuvinte utilizabile în caracterizarea personalității. Deși, de-a lungul timpului, numărul acestora s-a diminuat, prin concentrarea lor în factori de personalitate, infiltrarea lor în vocabularul curent este semnificativă.
Teoreticienii personalității sunt angajați într-o dispută vie și de lungă tradiție cu privire la definirea și descrierea personalității (Mayer, 2005; McAdams, Pals, 2006; Wood, Roberts, 2006, apud Burger, 2010), încă din 1970, Hall și Lindzey, în lucrarea Teorii ale personalității, notând faptul că "nicio singură definiție a personalității nu poate fi aplicată cu generalitate" și că "personalitatea este definită de conceptele empirice particulare, care reprezintă o parte a teoriei personalității angajate de observator" (Hall, Lindzey, 1970, p.9, apud Cohen et. al, 1996).
Cadrul conceptual al personalității, la momentul actual, este de tip "perspectivă lângă perspectivă", apărut gradual, mari teoreticieni ca Sigmund Freud, Carl Rogers, Raymond Cattell și Gordon Allport, dezvoltând fiecare, în prima jumătate a secolului al XX-lea, câte o descriere a sistemului personalității, cu accent pe diferitele aspecte ale personalității (Mayer, 2005). Aceste teorii, pe parcursul timpului, au crescut ca număr și s-au combinat în categorii mai largi: abordarea psihodinamică, umanistă, behavioristă, social-cognitivă (Emmons, 1989, cf. Mayer, 2005).
În ultimii ani, teoreticienii personalității au încercat integrarea teoriilor personalității, valorificând ideile trecute clasice dar luând în considerare și viitorul acestei științe. Mulți autori (Pervin, 1996a; Sarason, Sarason și Pierce, 1996; Furnham și Heaven 1999, apud Ciorbea, 2012) apreciază ideea că oamenii sunt simultan ființe bilogice și sociale, modelați de factori evoluționști și actuali. Pentru aceiași autori teoriile personalității pot fi integrate eficient prin trei modalități: designuri cercetare care să cuprindă toți factorii complecși și relevanți implicați în reacțiile individuale, accentuarea proceselor interne, sublinierea felului în care oamenii se schimbă în timp.
1.1.1. Caracteristicile evaluării personalității
În ceea ce privește măsurarea personalității, acest demers se referă la o largă paletă de idei, activități și produse interrelaționale și parțial suprapuse. Goldberg (1972, apud Ozer, 1999) subsumează acest domeniu prin focusul îndreptat spre trei obiective ale evaluării personalității: identificarea caracteristicilor de personalitate care se vor măsurate, dezvoltarea măsurilor care să evalueze adecvat aceste caractersitici și stabilirea procedurilor pentru utilizarea eficientă a rezultatelor evaluării în cercetare și practică.
Ozer (1999) propune în domeniul evaluării personalității patru principii pe care le enunță astfel: 1.conținutul măsurii este rațional relaționat unei teorii psihologice și este definit adecvat, specific circumstanțelor evaluării; 2. structura internă a itemilor unei măsuri ar trebui să răspundă cerințelor teoriei psihologice și ale modelului de măsurare; 3. măsura are o validitate înalt demonstrată pentru cele mai relevante inferențe teoretice, validitate care să nu fie derivată prin canale nepotrivite teoretic; 4. relațiile implicative ale măsurii sunt bine explorate și structura internă a măsurii și inferențele importante ale validității sunt invariante la criteriul general definit teoretic și pragmatic.
Datele a mai mult de 125 de meta-analize cu privire la validitatea testelor sugerează patru concluzii generale: (a) validitatea testului psihologic este puternică și convingătoare, (b) validitatea testului psihologic este comparabilă cu validitatea testului medical, (c) diferitele metode de evaluare oferă surse unice de informare, (d), clinicienii care se bazează exclusiv pe interviuri sunt predispuși unei înțelegeri incomplete (Meyer et al., 2001, p. 128). Deși analiza realizată de către Meyer s-a axat pe toate domeniile de evaluare psihologică, acesta sugerează faptul că teoriile și modelele, precum și rezultatele cercetărilor ce descriu diverse trăsături latente care stau la baza diferențelor individuale au produs informații suficiente pentru a permite măsurători valide și a aplica aceste constatări la înțelegerea, predicția și chiar la schimbarea comportamentului uman asociat cu inteligența, personalitatea și cu palierul conativ.
Handler și Meyer (1998) realizează o distincție clară între evaluarea psihologică și testarea psihologică. Testarea este un proces relativ simplu, unde un anumit test, "o măsură obiectivă și standardizată a unui eșantion de comportament" (Anastasi, 1988, p.22) este administrat pentru a obține un scor specific. Ulterior, scorurile pot primi o semnificație descriptivă pe baza constatărilor normative, nomotetice.
Evaluarea psihologică sau psihodiagnoza nu este axată pe a obține un singur scor sau chiar o serie de scoruri la test dar, mai degrabă, pe a obține o varietate de informații pe baza a mai multe metode de evaluare (observația, interviul anamnestic, metoda biografică, analiza produselor activității, etc) și de a introduce aceste date în contextul istoriei personale, referențiale și a comportamentului observat, pentru a genera o înțelegere coerentă și cuprinzătoare a persoanei evaluate. Psihodiagnoza poate fi apreciată ca modalitate de cunoaștere și evaluare a persoanei concrete, evaluare care se referă la diferitele caracteristici psihice de natură cognitivă, conativă și atitudinală, precum și la personalitatea în ansamblul ei. Instrumentele și tehnicile de psihodiagnostic sunt aplicate conform unor strategii care se soldează cu colectarea unor informații privind o persoană, la finalul acestui proces de sinteză obținându-se un bilanț al caracteristicilor psihice investigate (Șchiopu, 2002). Pe baza scopului urmarit, psihodiagnosticul evaluează nivelul de dezvoltare al unor procese, activități și însușiri psihice, gradul lor de declin sau alterare precum și rezervele compensatorii de care dispune persoana pentru contracararea acestor deficiențe. Diagnoza capătă particularități în funcție de domeniul unde este exercitatăxercitată (psihodiagnoza de instruire și educație, psihodiagnoza în domeniul muncii, psihodiagnoza psihică clinică, sau în scop de consiliere) devenind astfel un înalt act de gnozie, o radiografie a atributelor personalității, o acțiune complexă de colectare și sistematizare a informațiilor despre o anumită persoană în scopul ameliorării adaptării acesteia la mediul școlar, familial, al muncii și la contextele de viață. Efortul de descifrare a potențialului personalității, apelează la formula unicității prin raportare la conduita semenilor, comparația fiindu-i astfel inerentă. Prin aceasta psihodiagnoza capătă caracter diferențial căci se realizează prin evaluarea diferențelor dintre persoane. În măsura în care psihodiagnoza se apleacă asupra cauzelor care au determinat o anumită stare, trăsătură accentuată sau morbidă, un anumit declin sau hiperfuncție, psihodiagnoza are caracter etiologic (Martin, 2007).
Meyer et al. (2001) identifică cinci scopuri ale evaluării personalității:
1. Descrierea psihopatologiei și diagnosticul diferențial, spre deosebire de interviul diagnostic nestructurat, testele psihologice având baza normativă de la care poate porni interpretarea și proceduri de administrare standardizate, aspecte ce determină ca informația de diagnostic să fie mai predictivă și robustă decât cea obținută printr-un singur interviu.
2. Descrierea și predicția comportamentului uzual, scopul evaluării personalității fiind de a descrie felul de a fi al oamenilor (Rorer, 1990). Deseori folosit pentru a examina comportamentul patologic și boala mentală, psihodiagnosticul complet ar trebui să includă informații despre toate componentele comprtamentului habitual (calitatea interacțiunilor clientului, așteptări, calități și atribute personale, mecanisme tipice de coping).
3. Informarea în tratamentul psihologic, descriptorii interpersonali, intrapersonali, dipoziționali și situaționali generați de evaluări de personalitate fiind, în psihoterapie, modalități extrem de utile și cu costuri eficiente de a planifica tratamentul în direcția sănătății mentale (Miller, Spicer, Kraus, Heister și Bilyeu, 1999, apud Meyer et al. 2001). Psihodiagnosticul ar putea oferi perspective eficiente în condițiile diversității de tratamente psihologice disponibile. Mai mult, din cauza impactului factorilor de personalitate în tratarea tulburărilor de pe Axa I, cum ar fi depresia și anxietatea, psihodiagnosticul poate fi deosebit de util în descrierea caracteristicilor care ar putea necesita un program de tratament mai complex. În plus față de tratamentul informat, cercetările susțin că evaluarea personalității înainte de psihoterapie poate îmbunătăți alianța din debutul tratamentului (Ackerman, Hilsenroth, Baity, și Blagys, 2000; Hilsenroth, Peters și Ackerman, 2004, apud Segal, Coolidge, 2004).
4. Monitorizarea tratamentului, evaluările de personalitate dovedindu-se sensibile la schimbările experimentate de clienți în psihoterapie (Abraham, Lepisto, Lewis, Schultz, Finkelberg, 1994; Gronnerod, 2004, apud Meyer et al., 2001). Rezultatele psihodiagnosticului pot fi folosite ca măsuri de referință, cu modificări reflectate prin retestări periodice.
5. Utilizarea evaluării personalității ca tratament, modelul evaluării terapeutice (TA, Finn & Tonsager, 1997, apud Meyer et al., 2001) fiind dezvoltat pentru a crește utilitatea evaluării personalității și a feedback-ul prin a le transforma în efort terapeutic. Pe baza principiilor psihologiei sinelui, a psihologiei umaniste și a lucrărilor lui Fischer (1994, 2000, apud Smith, Archer, 2008), acest model apreciază evaluarea ca un efort de colaborare unde clientul și evaluatorul lucrează împreună pentru a ajunge la o înțelegere mai profundă a personalității clientului, a dinamicii sale interpersonale și a dificultăților actuale.
1.1.2. Paradigme în evaluarea personalității
Prima paradigmă care s-a impus și a guvernat cercetarea personalității este cea structuralistă, care a urmărit reducerea personalității la trăsături-dispoziții ca unități fundamentale de analiză. Cei mai mulți psihologi care au descris personalitatea în termeni de trăsături sau dispoziții (Allport, Cattell, Eysenck, etc.) subliniază caracterul ei oarecum stabil în virtutea stabilității în timp și spațiu a trăsăturilor, însă conceptualizarea personalității în factor-trăsătură nu modelează adecvat interacțiunea dinamică dintre nivelurile ierarhice de organizare și dintre acestea și mediu. Cea de-a doua paradigmă care a dominat cercetarea personalității este paradigma procesuală, unde unitatea de analiză devine comportamentul și/sau constructul dispozițional (Crețu, 2010).
Wiggings (2003) indică cinci paradigme (psihodinamică, interpersonală, personologică, multivariată și empirică) care reflectă modalități diverse și potențial utile în a crea o imagine de ansamblu asupra psihodiagnozei personalității. Paradigmele, reprezentații lor, modalitatea de apreciere a personalității, măsurarea și evaluarea ei sunt prezentate în tabelul următor:
În cadrul paradigmei psihodinamice, relațiile interumane nu sunt așa precum par privind într-un mod superficial, iar izvoarele comportamentului uman pornesc din tendințele inconștiente inacceptate social; aceste tendințe sunt exprimate în forma mascată a unor fenomene ca și rostirea neintenționată a unor vorbe, apariția de simboluri în vise și alte simptome psihiatrice. Pe baza paradigmei interpersonale, personalitatea este o entitate separată de relațiile interpersonale fiind definită în termeni de modele recurente ale acestor relații. În paradigma personologică istoria din spatele personalității este însăși personalitatea. Paradigma multivariată susține faptul că baza corporală a caracterului poate fi dedusă din acțiunile individului într-o manieră similară cu derivarea inteligenței individului din acțiunile sale inteligente, iar în paradigma empirică tulburările de personalitate au o bază organică și că acestea pot fi studiate pe baza grupurilor de simptome (similar cu abordarea simptomelor fizice în domeniul medicinii).
1.1.3. Obiectiv și subiectiv în evaluarea personalității
În timpul Primului Război Modial eforturi majore au fost depuse în direcția evaluării caracteristicilor de personalitate, moment înainte de care, cel mai aproape de a fi numite măsuri ale personalității fiind probabil tehnicile de asociere de cuvinte folosite de Jung. În prezent se distinge între măsurătorile de personalitate obiective, înalt structurate, standardizate și tehnicile mai ambigue, subiective de tipul testelor proiective (Lanyon, Goodstein, 1997; Boyle, Matthews, Saklofske, 2008; Smith, Archer, 2008; Nezami, Butcher, 2000; Segal, Coolidge, 2004, etc.)
Evaluarea personalității indică, de obicei, chestionarele de tip self-report, însă, în prezent, accentul cade pe abordări de evaluare multimetodică pentru a asigura convergența rezultatelor legate de personalitate, precum și diagnoza tulburărilor cognitive și afective, incluzând studiul de caz și a altor date existente, interviul, observația, strategii comportamentale și un pot pourri de strategii informale de evaluare în combinație cu testele standardizate și chestionarele.
Revizuirea literaturii realizată de către Meyer et al. (2001) indică faptul că măsurile standardizate, raportate la normă (set standard de întrebări, metoda de administrare, notare) sunt cele mai valide și reliabile dintre metodele disponibile actual pentru evaluarea constructelor de personalitate. Utilizarea chestionarelor și a inventarelor tip self-report a dominat aria evaluării personalității. Chiar dacă metodele de evaluare pe bază de chestionare precedă metodele proiective, dezvoltarea lor a fost stimulată de nevoia de scale standardizate care să minimizeze erorile umane în administrare, scorare și interpretare și de dorința de cunatificare a dimensiunilor de personalitate examinate. Instrumentele de personalitate standardizate sunt cel mai adesea asociate cu evaluarea trăsăturilor de personalitate, inclusiv cele descrise de către H. J. Eysenck, R. B. Cattell, P.T. Costa și R.R. McCrae, D.N. Jackson și alții (Lanyon, Goodstein, 1997).
Măsurile proiective (cele mai cunoscute fiind Testul petelor de cerneală Rorschach, 1921 și Testul de Apercepție Tematică, TAT, Morgan & Murray, 1935, apud Smith, Archer, 2008) bazate pe performața la stimuli nestructurați au fost dezvoltate ca mod de sondare a inconștientului și a motivațiilor și pentru a oferi o "fereastră" spre baza personalității clientului. Subiectivitatea este intens valorificată, în formatul lipsit de structură în care clienții răspund la stimuli ambigui cât și prin gradul de deschidere a interpretării clinicianului (Aiken, 1999).
Interviurile au fost și sunt piatra de temelie în obținerea informațiilor psihologice, mai ales în domenii precum consilierea psihologică, psihologie clinică, psihologia industria-organizațională și alte ramuri ale psihologiei aplicate. Dacă testele de personalitate sunt o formă de interviu structurat, utilizarea tehnicilor interviului este considerată a fi mai puțin fiabilă și validă în diagnostic și planificarea tratamentului (Plante, 2005).
Explorarea fundamentului biologic și neurologic al comportamentului uman de către genetica comportamentală și neuropsihologie au contribuit semnificativ la studiul personalității. Dacă multe teorii de personalitate sunt fundamentate pe comportament cerebral și explicații genetice (factorii Eysenck E și N), aceste legături ipotetice sunt acum posibile prin RMN și fMRI (functional Magnetic Resonance Imaging), ca și prin măsuri metabolice, neurotransmițătoare și genetice.
Ca răspuns la diversitatea de abodări cu privire la personalitate, rezultante a variate perspective teoretice, de cercetare și de măsurare în psihologie și în discipline conexe, Jackson (1970, apud Boyle, 2008) propune un "model hibrid", care să îndeplinească funcții euristice și practice. Valorificând perspective anterioare, fragmentare decât unificatoare în studiul personalității (aprecierea constructelor apropiere-evitare ca fiind ortogonale, separarea temperamentului și a caracterului), acest model integrează teoriile biologice, experiențiale și social-cognitive.
1.2. Limite și dificultăți în măsurarea personalității prin chestionare
Allport (1937) anticipează corect popularitatea și utilizarea pe scară largă de care aveau să se bucure chestionarele standardizate în cercetarea personalității, comparându-le cu evaluările comportamentale, ca surse de informații cantitative despre personalitate și indicând ca principale limitări natura lor transparentă și susceptibilitatea lor la manipularea intențională sau nonintențională. Comentând cu privire la practica incipientă a analizei factoriale a scorurilor chestionarelor multiscale în vederea derivării unor factori independenți, Allport notează faptul că scalele bine considerate, dar cu unele suprapuneri sunt de preferat scalelor prost concepute, dar fără suprapuneri. Fiind recunoscută simplicitatea folosirii lor și apelul lor consecvent în practică, Allport atenționează asupra distilării personalității umane în trăsături în detrimentul unei descrieri mult mai complete a personalității, considerând faptul că persoana este adecvat descrisă numai în termenii paternurilor specifice de interrelaționare. De asemenea, Allport critică metoda de scorare a aceluiași item pe scale multiple, la fel ca și încercările de a reduce instrumentele multiscalare la un număr mic de factori independenți.
Pentru Ellis (1946, apud Ben-Porath, 2003) cele mai multe studii empirice asupra chestionarelor s-au axat pe fidelitatea lor și nu pe validitate. De asemenea, chestionarele nu asigură o imagine unitară, organismică, asupra comportamentului uman, nefiind utile în diagnoza individuală. Ellis indică și alte limite precum: ►indivizi diferiți interpretează aceleași întrebări în feluri diferite; ►cei mai mulți subiecți pot falsifica cu ușurință răspunsurile și pot alege astfel destul de frecvent; ►formatul de răspuns poate compromite validitatea scalelor; ►lipsa consistenței interne poate invalida chestionarul dar prezența ei nu îl validează în mod necesar; ►vocabularul folosit poate determina neînțelegeri în rândul respondenților afectând astfel validitatea, testarea este astfel o procedură artificială, slab relaționată situațiilor reale; ►unele chestionare sunt validate prin chestionare din care au fost extrași cei mai mulți itemi; ►chiar dacă un respondent rezolvă itemii cu sinceritate, poate fi lipsit de insight-ul adevăratului său comportament; ►multe teste de personalitate care susțin că măsoară aceeași trăsătură intercorelează scăzut unele cu altele; ►natura umană nu poate fi înțeleasă prin intermediul unor prescurtări statistice.
Unele dintre aceste aprecieri clasice cu privire la limitele și dificultățile intrinseci ale măsurării personalității prin chestionare se mențin și în prezent, cum ar fi: "vizibilitatea" itemilor, schimbarea vs. constanța comportamentului măsurat, dificultăți în categorizarea, bine definită, a răspunsurilor pe trăsături sau structuri ale personalității și determinarea unor criterii externe adecvate prin care să se calculeze empiric gradul de validitate (Minulescu, 2005).
În abordarea psihodiagnostică a personalității se răsfrâng și limitări ale teoriilor personalității: ►lipsa unei perspective coerente asupra personalității; ► ambiguitatea unor termeni și infiltrarea limbajului comun în teorie;►normalitatea este mai dificil de investigat decât psihopatologia; ► diagnosticul personalității trebuie să vizeze concomitent mai multe paliere (dinamic, motivațional, instrumental, valoric), deși mecanisme de bază (voința, emotivitatea), cât și substratul de antrenare al trăsăturilor de personalitate nu sunt pe deplin elucidate (Șchiopu, 2002); ►dificultatea în surprinderea unicității personalității; ► existența, la un nivel psihic profund, a unor conduite latente, la fel de importante și diagnostice precum cele manifeste.
Chestionarul de personalitate încearcă să cuantifice psihismul viu, principala limită a acestuia decurgând tocmai din acest demers. Aspectul problematic este dat de măsura în care un instrument standardizat pentru a oferi inferențe tipologice, mediu generale, poate surprinde și manifestarea trăsăturilor în complexitatea interdeterminărilor psihice. Minulescu (2005) indică drept prime reproșuri, aduse de marii teoreticieni ai domeniului, limitele în operaționalizarea dimensiunilor de măsurat, de exprimare, dar și controlul modului cum este transmisă și receptată informația. În acest sens, analizele moderne, ce valorifică taxonomizările acestor aspecte problematice, se axează pe modul de construire a itemilor (a transpune în itemi situații față de care self-ratingul respondenților să aibă loc ca și cum aceștia s-ar afla într-o situație reală), forma și conținutul lor, cât și pe tehnicile statistice care să detecteze surse de distorsionare sau care să construiască modele sistemice de control matematic al corelării informațiilor.
Alte surse de discuții sunt reprezentate de interpretarea datelor chestionarului (interpretare factuală-veridică-literală, bazată pe validitatea de conținut, similară cazului interviului sistematizat și interpretarea psihologică-diagnostică-simptomatică, în urma experimentării și validării chestionarului, a stabilirii empirice a relației dintre răspunsurile la itemi și un criteriu de validare, Anastasi, 1988) și de gama relativ largă de posibilități de interpretare pentru fiecare răspuns datorată ambiguității răspunsurilor (itemi și seturi de răspunsuri formulate mai specific și mai clar pot duce la scăderea gamei de interpretare de către subiect a conținutului, dar și la o "vizibilitate" mai mare).
O altă limită a chestionarelor intens discutată se referă la validitatea protocolului. Allport (1937) distinge, în cercetarea și evaluarea personalității, între abordarea idiografică (individualizată) și cea nomotetică (generalizată). Realizând o analogie cu procesul diagnostic medical, autorul remarcă faptul că cele două abordări nu se exclud reciproc. Perspectiva optimă asupra diagnosticului și evaluării poate fi produsă, mai degrabă, printr-o abordare combinată idiografic-nomotetică (Crețu, 2005). Examinarea validității protocolului oferă o fereastră importantă spre aspectele idiografice ale chestionarelor de evaluare.
Validitatea instrumentului este necesară, dar insuficientă pentru a garanta validitatea protocolului. Deși stabilește limita superioară a validității protocolului, informațiile cu privire la validitatea instrumentului nu indică dacă, în abordarea unei anumite evaluări, există vreun aspect al individului care ar putea compromite capacitatea diagnosticianului de a interpreta scorurile obținute.
Amenințările la validitatea protocolului se referă la: răspunsuri invalide, care nu se bazează pe conținut (nonresponsivitate, răspunsuri aleatorii – intenționale sau neintenționale, răspunsuri fixe) și răspunsuri invalide, care se bazează pe conținut (supraraportare: intențională – exagerare vs. fabulare sau neintențională – emoționalitate negativă, subraportare: intențională – minimizare vs. negare sau neintențională – dezirabilitate socială) (Ben-Porath, 2003).
Răspunsurile invalide, care nu se bazează pe conținut, apar în cazul în care itemii nu sunt lecturați, prelucrați sau înțeleși corect. Nonresponsivitatea apare atunci când participantul nu reușește să ofere un răspuns utilizabil la itemii chestionarului, fie pe baza non-cooperativității, a atitudinii defensive, fie a inabilității de a citi sau înțelege itemii, fie datorită unor deficiențe de funcționare cognitivă care pot duce la confuzie, obsesie sau limitează capacitatea de insight și introspecție. De obicei, în acest caz, subiectul nu oferă niciun răspuns, dar poate apărea și situația în care acesta oferă mai mult de un singur răspuns solicitat. Răspunsurile aleatorii presupun un model de răspuns nesistematic; nefiind un fenomen dihotomic, răspunsurile aleatorii se găsesc în variate grade într-un protocol. Când răspunsurile aleatorii sunt intenționate, individul are capacitatea de a răspunde relevant la itemi, dar alege, într-o manieră nesistematică, să răspundă irelevant. Când răspunsurile aleatorii sunt neintenționate, individul oferă răspuns fără a avea o înțelegere corectă a itemilor datorită unor dificultăți de citire, de înțelegere, confuziei sau dezorganizării gândirii. Deseori, acești indivizi nu sunt conștienți că nu au reușit să înțeleagă și să răspundă relevant la itemi. Această situație neintenționată poate apărea și datorită unor erori de înregistrare a răspunsurilor de către subiect pe foaia specifică de răspuns. Răspunsurile fixe presupun metode de răspuns sistematic, respondentul oferind același tip de răspuns, nediscriminant, pentru toți itemii.
Răspunsurile invalide, care se bazează pe conținut, apar atunci când subiectul alterează răspunsurile la itemi, creând o impresie falsă. Supraraportarea, fake bad sau disimularea apare atunci când subiectul se descrie ca având probleme mai grave sau/și mai multe decât în realitate. În cazul distorsiunii voite, subiectul este motivat de un câștig instrumental, această disimulare intenționată nefiind, în mod necesar, semn al absenței psihopatologiei. În cazul supraraportării neintenționale subiectul nu este conștient de faptul că se abate de la o auto-descriere ipotetic obiectivă, prezentându-se mai rău decît în realitate. Tellegen (1985, apud Cohen et. al, 1996) descrie emoționalitatea negativă ca trăsătură primară de personalitate ce predispune persoanele la a percepe mediul lor ca mai amenințător decât este în realitate și pe ei înșiși ca având o mai mare dificultate subiectivă de funcționare decât au în realitate. Persoanele cu note ridicate la emoționalitatea negativă prezintă, într-adevăr, disfuncții psihologice, dar supraestimează gradul și semnificația lor. Subraportarea, fake good sau disimularea pozitivă apare atunci când subiectul se descrie ca având probleme mai simple sau/și mai puține decât în realitate și astfel auto-analiza individului reflectă o mai bună funcționare decât o evaluare obiectivă ar indica. În caz intențional, subiectul neagă voit și ostentativ probleme pe care știe că le are sau confirmă unele dificultăți psihologice sau caracteristici negative, dar minimizează impactul sau amploarea lor. Subraportarea neintenționată apare atunci când individul inconștient neagă sau minimizează gradul și semnificația dificultăților psihologice sau a caracteristicilor sale negative, pe baza unei aprecieri eronate despre sine. Constructorii de inventare au răspuns la aceste amenințări în diferite moduri, de la dezvoltarea de scale de validitate, măsuri concepute pentru a evalua și, în unele cazuri, pentru a corecta efectele invalidării protocolului (MMPI-2; Butcher, 2000), la declararea și încercarea de a demonstra faptul că aceste amenințări nu ridică prea multe probleme, neincluzând scale de validitate în unele instrumente (NEO PI-R, Costa & McCrae, 1992; Piemont et al, 2000, apud Drasgow, et. al, 2009).
1.3. Cerințele specifice în generarea unei scale de personalitate
Construcția de scale de personalitate continuă să fie o activitate populară printre cercetătorii personalității. Simms și Watson (2007), efectuând o căutare I'sycINFO a articolelor din revistele publicate în limba engleză, din ultimii 55 de ani, în care au inclus (1) drept cuvinte cheie: construcție de teste (test construction), dezvoltare de scale (scale development), construcție de scale (scale construction) și dezvoltarea măsurătorii (measure development) și (2) cuvântul director "personalitate", au indicat un total de 5.071 de articole publicate începând cu anul 1950, din care 3.609 (69,4%) au fost publicate din anul 1985. Pe la sfârșitul anilor 1980 și 1990, aproximativ 168 astfel de articole erau scrise, în medie, pe an, dar acest număr a crescut semnificativ în prima jumătate a acestui deceniu. Între anii 2000 și 2004, 218 articole referitoare la construcția scalelor de personalitate au fost publicate, în medie, în fiecare an, reprezentând o creștere de 30% în ultimii 15 ani. Se poate aprecia astfel faptul că aproximativ două treimi din articolele dedicate construcției de scale au fost publicate în ultimii 20 de ani, iar cele mai recente au valorificat o varietate de abordări în construcția și validarea măsurilor de personalitate, raportând metodologii inadecvate sau depășite și sugerând necesitatea pentru resurse sigure de construcție a scalelor (Clark & Watson, 1995; Simms, Watson, 2007).
Cronbach și Meehl (1955, apud Clark, Watson 1995) susțin că investigarea validității de construct a unei măsurători presupune: articularea unui set de concepte teoretice și a intercorelațiilor lor, dezvoltarea unor modalități de a măsura constructele ipotetice propuse de teorie și testarea empirică a relațiilor avansate între constructe și manifestările lor observabile. Astfel, fără o teorie articulată, o rețea normologică, nu există validitate de construct. Validitatea de construct nu poate fi inferată de la un singur set de observații chiar dacă acestea aparțin structurii unui factor măsurat, corelațiilor cu alte măsuri, diferențierilor dintre grupuri selectate sau schimbărilor ipotetice după un timp sau în răspunsul la manipularea experimentală.
Din acestă perspectivă, Simms și Watson (2007) propun o abordare a construcției unei scale de personalitate ce presupune trei etape: etapa validității substanțiale, etapa validității structurale și etapa validității externe, după cum se poate observa și pe baza schemei de mai jos:
Figura 1. Schema de lucru a dezvoltării unei scale valide de personalitate (după Simms și Watson, 2007)
1.3.1. Etapa validității substanțiale
Articularea cât mai clară și complet posibilă a constructului de bază necesită revizia literaturii relevante de specialitate, pentru a aprecia modul de abordare al celorlalți cercetători, a identifica problemele existente cu măsurătorile actuale care pot fi evitate în crearea scalei și a indica dacă scala propusă este necesară.
Revizia ar trebui să includă încercări anterioare de conceptualizare și evaluare atât a constructului vizat cât și a variabilelor relaționate. Revizia ar trebui apoi extinsă pentru a cuprinde ceea ce poate părea a fi mai puțin relaționat constructului în vederea stabilirii limitelor conceptuale ale acestuia. Astfel, în etapele de debut, sunt investigate scalele existente și conceptele cu care variabila vizată este considerată a relaționa și apoi sunt examinate conceptele de care ar trebui să se distingă. O măsurătoare bună va avea un pattern predicțional convergent și corelațional discriminant (Smith și McCarthy, 1995, apud John, & Benet-Martinez, 2000).
O etapă importantă în dezvoltarea unei concepții precise și detaliate a constructului vizat este conceptualizarea sa, contextul său teoretic. Descrierea scurtă și formală a constructului este utilă în cristalizarea unui model conceptual propriu. Clark și Watson (1995) recomandă scrierea unei definiții formale a constructului țintă pentru a concentra modelul propriu asupra constructului și a clarifica domeniul de aplicare și scopul său. Loevinger (1957, apud Simms, Watson, 2007) indică faptul că și atunci când se doresc măsurători relativ înguste, scalele bazate pe o cunoaștere aprofundată a teoriei psihologice vor fi mai utile în a lua decizii pragmatice decât cele dezvoltate pe o tehnologie bazată pe răspuns.
O dată ce a fost stabilită justificarea noii măsuri și constructul a fost formal definit este creat eșantionul inițial de itemi, de unde vor fi extrase scalele provizorii. În această etapă se urmărește a proba sistematic tot conținutul care este potențial relevant constructului țintă. Nicio tehnică data-analitică existentă nu poate remedia deficiențe serioase ale unei baze de itemi (Clark, Watson, 1995). Itemii ar trebui să fie aleși pentru a proba toate posibilele conținuturi care ar putea cuprinde trăsătura presupusă conform tuturor teoriilor alternative cunoscute ale trăsăturii (Loevinger, 1957, apud Simms, Watson, 2007). Supraincluzivitatea ar trebui să caracterizeze eșantionul inițial de itemi în sensul că eșantionul ar trebui să fie mai larg și mai cuprinzător decât punctul de vedere teoretic asupra constructului țintă și ar trebui să includă conținut care în cele din urmă va fi indicat ca fiind tangențial sau chiar fără legătură cu constructul de bază. Dezvoltatorul scalei trebuie să se asigure că există un eșantion adecvat de itemi pentru fiecare dintre domeniile majore care cuprind domeniul conceptualizat. Astfel fiecare domeniu va fi bine reprezentat în banca inițială de itemi. Comrey (1988, apud Simms și Watson, 2007) a susținut utilizarea dimensiunilor de itemi omogen factorizați pentru a evalua arii individuale de conținut într-un domeniu specific. Este recomandat ca proporția de itemi pentru fiecare arie de conținut să fie directă importanței conținutului respectiv în constructul țintă.
Validitatea de conținut este definită de către Haynes, Richard și Kubany (1995, apud Gregory, 2007) drept gradul în care elementele unui instrument de evaluare sunt relevante și reprezentative constructului vizat pentru un scop particular de evaluare. Principiul relevanței aplicat construcției de scale presupune ca toți itemii măsurii finale să fie în limitele constructului evaluat. Principiul reprezentativității se referă la gradul în care eșantionul de itemi acoperă corespunzător aspectele importante ale constructului-țintă. Reprezentativitatea presupune ca eșantionul de itemi să conțină itemi ce reflectă toate domeniile relevante constructului vizat și toate nivelele trăsăturii de evaluat.
În ceea ce privește scrierea itemilor unui chestionar de personalitate este indicată reducerea insight-ului itemilor, claritatea și non-ambiguitatea lor, referirea la un comportament specific, itemii să fie pertinenți pentru aspectul măsurat și să provoace răspunsuri puternice, evitarea termenilor ce indică frecvența sau sentimentele, a itemilor complecși sau dubli, care evaluează mai mult decât o caracteristică și insistarea, în instructaj, de a oferi primul răspuns ce vine în minte (Kline, 2000). De asemenea, trebuie evitate argoul și expresiile colocviale, ce pot deveni rapid depășite, limitând utilitatea pe termen lung a măsurii, cât și itemii complicați, dificil de citit și de înțeles. Clark și Watson (1995) sugerează că itemii debutând cu "Mi-e teamă de…", "Sunt tulburat de … " vor induce o afectivitate negativă, un neuroticism substanțial scalei. Mulți autori (Anastasi & Urbina, 1997; Kaplan & Saccuzzo, 2005) recomandă scrierea unui amestec de itemi codați pozitiv și negativ pentru a preveni seturile răspuns caracterizate de acord sau refuz. Este important a se scrie itemi astfel încât toți respondenții vizați să ofere un răspuns adecvat. În plus, itemii ar trebui să fie formulați pentru a maximiza probabilitatea ca indivizii să fie dispuși să ofere un răspuns franc, fără a fi depășită disponibilitatea unui participant de a răspunde (Comrey, 1988, apud Gregory, 2007).
Chiar dacă, de-a lungul anilor, au fost folosite checklist-urile, alegerea forțată și măsurătorile vizual-analoge, în evaluarea contemporană a personalității cele mai cunoscute formate de răspuns sunt cel dihotomic (adevărat/fals, da/nu) și cel politomic (scala Likert). Itemii scorați dihotomic sunt deseori mai puțin fiabili decât cei politomic și scalele compuse din astfel de itemi trebuie să fie mai lungi pentru a realiza fidelități comparabile. Mulți cercetători ai personalității au adoptat formate dihotomice pentru scorarea și analiza ușoară, avantaje surclasate în prezent prin ajutorul adus de computere și extinderea multor modele psihometrice la formate politomice. Cu toate acestea itemii dihotomici iau mai puțin timp în rezolvare decât cei politomici și având în vedere perioada limitată de timp, un format dihotomic poate aduce mai multe informații (Simms & Watson, 2007). Formatele politomice ale itemilor pot varia considerabil, fiind necesare alegerea numărului de opțiuni de răspuns oferite și decizia despre cum să fie etichetate aceste opțiuni. Cu privire la numărul optim de opțiuni de răspuns, părerile sunt împărțite, unii susținând faptul că itemii cu mai multe opțiuni de răspuns oferă scale mai reliabile. Există un scăzut consens asupra celui mai bun număr de opțiuni, răspunsul fiind dependent de finețea discriminărilor pe care participanții sunt capabili să le facă pentru un construct dat (Kaplan & Saccuzzo, 2005). Clark și Watson (1995) adaugă faptul că prin creșterea numărului de alternative, validitatea poate fi redusă, dacă respondenții nu sunt în măsură să facă distincțiile necesare mult mai subtile.
O dată ce eșantionul inițial de itemi și toate celelalte caracteristici ale scalei (formatul răspunsului, instrucțiunile) au fost dezvoltate, pilotarea sau pretestarea pe un eșantion de conveniență (100 de subiecți) și/sau revizia stimulilor de către un expert pot fi folositoare. Aceste proceduri ajută la identificarea potențialelor probleme cum ar fi: itemii sau instrucțiunile ambigue, conținutul inacceptabil sau lipsa itemilor care să acopere o importantă arie de conținut, înainte ca resurse de timp și financiare să fie implicate în a realiza colecția de date necesare dezvoltării scalei (John, Soto, 2007).
1.3.2. Etapa validității structurale
În faza validității structurale este urmărită evaluarea psihometrică a itemilor și dezvoltarea provizorie a scalei. În dezvoltarea scalelor de personalitate relațiile dintre manifestările test și nontest ale constructului țintă ar trebui să fie paralele, în măsura posibilului, ceea ce Loevinger (1957, apud Simms, Clark, 2005) numește "fidelitate structurală" și în mod ideal această structură ar trebui să se potrivească cu cea a modelului teoretic ce circumscrie constructul.
Un prim pas este de a dezvolta o strategie de selecție a itemilor care să indice o măsură cu fideliate structurală, alegând între metoda intuitvă, empirică și cea a analizei factoriale. O dată ce a fost dezvoltată strategia de selecție a itemilor poate fi întreprinsă colectarea de date. Într-o abordare pur rațional-teoretică, constructorul scalei ar putea alege să realizeze o colecție de evaluări experte ale relevanței și reprezentativității itemilor-candidat și apoi să aleagă itemii pe baza acestor clasificări. Într-o măsură dezvoltată empiric, constructorul este mult mai probabil să colecteze evaluări proprii ale itemilor-candidat din grupul care diferă pe baza constructului vizat și apoi să aleagă itemii care discriminează intergrup. Într-o abordare bazată pe consistența internă, obiectivul colectării de date este de a obține evaluări proprii pentru toți itemii într-un eșantion extins reprezentativ al populației pentru care va fi folosit instrumentul. Pot fi necesare mai multe etape de colectare a datelor înainte ca scalele provizorii să fie pregătite pentru faza validității externe (John, Soto, 2007).
Susținând faptul că, de la dezvoltarea inventarelor de personalitate, știința evaluării personalității a progresat destul de lent, Goldberg (1999, apud Goldberg et. al, 2006) sugerează că plasarea unui set de itemi pe domeniul public ar putea ajuta cercetătorii în munca lor, eliminând constrângerile impuse de politicile de copyright asupra inventarelor de personalitate. Apare astfel banca de itemi internaționali de personalitate (International Personality Item Pool, IPIP), traduși din engleză în mai mult de 25 de alte limbi și numărând mai mult de 2000 de itemi, pe care cercetătorii îi pot folosi gratuit scopurilor lor și accesa rapid de pe site-ul web, apreciat ca sistem informatic care permite cercetătorilor facilitarea colaborării și accesul la baze de date, indiferent de localizarea lor geografică. Colaborarea IPIP susține efortul internațional de a dezvolta și rafina continuu scale de personalitate, ce se păstrează pe domeniul public, disponibile scopurilor științifice și comerciale. Rațiunea acestei colaborări este accesul întregii comunități științifice la diverse contexte criteriu, împărtășirea rezultatelor muncii lor asigurând un progres rapid în domeniul evaluării personalității.
Evaluarea psihometrică a itemilor presupune analiza factorială, consistența internă și omogenitatea și teoria răspunsului la itemi.
Scopul principal al unei analize factoriale exploratorii este de a extrage un număr ușor de gestionat de dimensiuni latente care să explice covariațiile din cadrul setului mai extins de variabile manifeste (Comrey, 1988; Fabrigar, Wegener, MacCallum, & Strahan, 1999; Floyd & Widaman, 1995; Preacher & MacCallum, 2003, apud Simms, Watson, 2007). Aplicată la procesul construcției unei scale, analiza factorială presupune reducerea matricei de corelații interitemi la un set de factori sau componente care pot fi folosite pentru formarea scalelor provizorii. În acest caz cercetătorul trebuie să realizeze numeroase alegeri referitoare la rotație, metoda de extragere a factorilor, numărul factorilor de extras, alegerea unei abordări exploratorii sau confirmatorii. Analiza factorială exploratorie este utilă constructorului care dorește să creeze scale omogene cu o bună validitate discriminantă. Nu există niciun standard pentru a decide câți factori să fie extrași în cazul unei analize exploratorii, cel mai important criteriu în a alege o structură factorială fiind semnificația psihologică și teoretică a factorilor rezultanți (Kline, 1998).
O dată ce un eșantion redus de itemi-candidat a fost identificat pe baza analizei factoriale, pentru a perfecționa scalele, sunt realizate analize adiționale la nivel de item. În vederea fidelității structurale, scopul este de a identifica un set de itemi ale cărui intercorelații se potrivesc organizării interne ale constructului țintă. Pentru constructele de personalitate considerate a fi omogene și coerente intern, itemii trebuie să aibă aceleași proprietăți: omogenitate și consistență internă, astfel scopul scalelor de personalitate este de a măsura un singur construct cât mai precis posibil.
În timp ce consistența internă indexează gradul general al interrelațiilor în cadrul unui set de itemi, omogenitatea sau unidimensionalitatea se referă la gradul în care toți itemii unei scale vizează un singur factor. Astfel, deși consistența internă este o condiție necesară omogenității, ea nu este suficientă (Kline, 2000). Estimatorii consistenței interne, precum coeficienții alfa, sunt funcții de doi parametrii: media corelațiilor interitem și numărul de itemi ai scalei.
Pentru a stabili omogenitatea trebuie examinată media și distribuția corelațiilor interitem. Distribuția corelațiilor interitem ar trebui evaluată și pentru a asigura că acestea se concentrează în jurul mediei. Corelații interitem exesiv de înalte sugerează redundanță nenecesară în cadrul scalei care poate fi eliminată prin renunțarea la câte un item din fiecare pereche de itemi înalt corelați. Variabilitatea semnificativă în cadrul corelațiilor interitem poate fi datorată multidimensionalității scalei. Coeficientul alfa nu este un index perfect al consistenței interne, dar oferă o estimare rezonabilă a reliabilității scalei. Unii psihometricieni recomandă un alfa de cel puțin de .80 și oprirea la această valoare, deoarece adăugarea de itemi pentru singurul scop de a crește alfa mai departe de acest prag poate duce la o scală mai îngustă cu o validitate limitată. Aspecte adiționale ale fidelității scalei, precum fidelitatea test-retest și erorile tranzitorii, ar trebui să fie evaluate în această fază, fiind relevante fidelității structurale ale scalei de personalitate (Furr, 2011).
Teoria răspunsului la itemi (TRI) se referă la modele psihometrice moderne care descriu relația dintre răspunsurile la itemi și trăsăturile latente de bază pe care aceștia pretind că le măsoară. Deși, original, dezvoltată și aplicată în domeniul testării abilităților, utilizarea TRI în domeniul personalității este de dată recentă, devenind din ce în ce mai comună (Reise & Waller, 2003, apud Simms, Clark, 2005). Modelul cu doi parametri, dificultatea la itemi și discriminabilitatea itemului, a fost aplicat în mod consistent chestionarelor de personalitate. Dificultatea la itemi (threshold) se referă la punctul de-a lungul continuumului trăsăturii la care un anumit item are 50% probabilitatea de a fi rezolvat în direcția dorită. Valori înalte ale dificultății sunt asociate cu itemi care au probabilități scăzute de rezolvare. Discriminarea reflectă gradul de precizie psihometrică sau informația că un item se ridică la nivelul său de dificultate.
TRI poate fi deasemenea utilă în examinarea performanței itemilor individuali ai unei scale. O altă utilizare a TRI este studierea biasului itemului sau a funcției diferențială a itemului (DIF – differential item functioning) în raport cu genul, vârsta și cultura (Smith & Reise, 1998, Mackinnon et. al., 1995, Huang, Church, & Katigbak, 1997, apud Simms, Clark, 2005). Scopul analizei DIF este de a identifica itemii care asigură o dificultate semnificativ diferită sau parametrii de discriminare de-a lungul grupurilor de interes după ce acestea au fost echivalate cu privire la trăsătura măsurată. Ultima aplicație a TRI relevantă domeniului personalității se referă la testele tailorizate, Computerized Adaptive Testing (CAT), în cadrul cărora itemii sunt individual modelați nivelului trăsăturii respondentului. Un astfel de test selectează și administrează doar acei itemi care asigură cea mai multă informație psihometrică la un nivel dat al abilității sau al trăsăturii, eliminând necesitatea prezentării itemilor care au o foarte scăzută sau înaltă probabilitate de a fi rezolvați corect pe baza unei trăsături particulare sau a unui anumit nivel al abilității respondentului.
1.3.3. Etapa validității externe
Etapa validității externe presupune validarea cu un criteriu test și nontest. Această etapă presupune două aspecte de bază ale validării constructului: validitatea convergentă și discriminantă și validitatea de criteriu. În timp ce faza structurală presupune analiza itemilor în cadrul noii măsuri, obiectivul etapei externe este de a examina dacă relațiile dintre noua măsură și criterii importante test și nontest sunt congruente cu înțelegerea teoretică a constructului vizat și cu locul său în rețeaua normologică (Cronbach & Meehl, 1955, apud Clark, Watson 1995).
Validitatea convergentă se referă la gradul în care o măsură a aceluiași construct corelează cu o alta, în timp ce validitatea discriminantă este susținută de gradul în care o măsură nu corelează cu măsuri ale constructelor care sunt teoretic sau empiric distincte. Campbell și Fiske (1959, apud Simms, Watson, 2008) au fost primii care au descris aceste aspecte ale validității de construct și au recomandat evaluarea lor pe baza unei matrici multitrăsătură-multimetodă, în cadrul căreia măsuri multiple a cel puțin două constructe sunt corelate și aranjate pentru a evidenția aspecte importante ale validității convergente și discriminante. Validitatea de criteriu implică relaționarea măsurii cu o variabilă nontest considerată relevantă constructului vizat.
1.4. Strategia empirică de construire a scalelor de personalitate
Testele structurate de personalitate încearcă să evalueze trăsături de personalitate (dispoziții relativ rezistente, tendințe spre a acționa, gândi sau simți într-o manieră particulară, într-o anumită circumstanță care diferențiază persoanele între ele) tipuri de personalitate (descrieri generale ale oamenilor), stări de personalitate (reacții emoționale care variază de la o situație la alta) și alte aspecte ale personalității, cum ar fi conceptul de sine (propria definiție despre sine, un set organizat și relativ consistent de asumpții pe care o persoană le are despre sine).
Există, în domeniu, numeroase neînțelegeri cu privire la clasificarea strategiilor de construcție a testelor de personalitate, la denumirea lor sau la numărul de strategii care există (Hase, Goldberg, 1964; Ben-Porath, Butcher, 1991; Butcher, 2000; Waller, 1999, apud Kaplan & Saccuzzo, 2005).
Kaplan și Saccuzzo (2005) grupează strategiile de construcție a scalelor de personalitate, în sens larg, ca deductive și empirice, pe care le divizează după următoarea schemă:
Figura 2. Strategiile de construcție a scalelor de personalitate (după Kaplan și Saccuzzo, 2005)
Burisch (1986) descrie trei principale abordări, exclusiv non-reciproce, utlizate în construcția scalelor chestionarelor de personalitate: abordarea externă (empirical keying), abordarea inductivă, abordarea deductivă. Abordarea externă (empirical keying) implică utilizarea datelor colaterale (de extratest) pentru a identifica itemii pentru o scală. Indivizii sunt clasificați în grupuri pe baza criteriului că sunt independente de scorurile la scală (de exemplu, diagnostice psihiatrice) și itemii sunt aleși pe baza capacității lor empirice de a diferenția între membrii diferitelor grupuri. Dezvoltatorii care se bazează pe această abordare au un punct de vedere clinic asupra evaluării personalității. Dezvoltatorii care urmează abordarea inductivă presupun o structură de personalitate bazică, universală, pe care încearcă a o descoperi și măsura. Abordarea este inductivă, deoarece adepții săi nu măsoară un set preconceput de trăsături ci lasă analiza empirică să descopere dimensiuni de personalitate importante și relațiile dintre ele. Constructorii ce valorifică această abordare aderă la perspectiva personalității normale în evaluare și se bazează pe diferite forme de analiză factorială, iar constructele cărora identificate sunt dimensionale. Dezvoltarea inductivă a scalelor presupune un proces iterativ de scriere a itemilor, colectare a datelor, analiză factorială și revizuire a itemilor, urmat de runde ulterioare de colectare a datelor, analiză și modificare de item. În abordarea deductivă, dezvoltatorii încep cu un model conceptual de personalitate și scriu sau selectează rațional itemii în consonanță cu conceptualizarea lor.
Megargee (1972, apud Minulescu, 2005), abordând problemele apărute în construirea și selecția itemilor pentru Inventarul de personalitate California, realizează o clasificare sistematică a metodelor de construcție a unui chestionar, astfel: 1. metoda intuitivă sau abordarea rațională; 2.metoda criteriului extern sau metoda empirică; 3. metoda criteriului intern sau metoda factorială.
1.4.1. Particularitățile metodei empirice (criterion-keyed method)
Unele dintre testele utilizate la scară largă în psihologia clinică și medicală, în selecția vocațională și în consiliere au fost dezvoltate prin acestă metodă (MMPI, Hathaway, McKinley, 1976 și Strong Vocational Interest Blank – SVIB, Strong 1972, apud Kline, 2000), ce implică utilizarea a două sau a mai multe grupuri contrastante de subiecți, asemănătoare din cât mai multe puncte de vedere și deosebite din punct de vedere al constructului de măsurat (Martin, 2012).
În cazul acestei metode, numită și strategia criteriului extern (criterion-keyed method), selecția itemilor este ghidată doar de relația determinată empiric între itemul testului și o măsură criteriu specifică (Minulescu, 2005). În utilizarea metodei criteriului extern nu este necesară scrierea itemilor aparent relevanți discriminării grupurilor criteriu, caz în care este de dorit o abordare empirică. Un item este selectat dacă acesta va discrimina grupul criteriu sau nu, mulți dintre itemii instrumentului SVIB fiind de acest gen. Rațiunea itemului generat pe baza rațională și pe baza criteriului este pragmatică și nu teoretică sau intuitivă. MMPI este deseori citat ca exemplu remarcabil de construcție empirică aplicată instrumentelor de evaluare a personalității (Anastasi, 1988), MMPI devenind rapid cea mai utilizată măsură de tip selfreport a personalității și a psihopatologiei, la scară largă, în ultimii 50 de ani (Archer, 2007).
Testele construite pe baza acestei metode sunt folosite acolo unde obiectivul testării este discriminarea anumitor grupuri. Drept urmare acest gen de teste este popular în psihologia aplicată (diagnoză, selecție și consiliere) unde scopul testării este clar, iar ceea ce contează este abilitatea de a discrimina și nu de a înțelege de ce testul îndeplinește acest deziderat.
Cohen et. al (1996) sumarizează etapele strategiei empirice ca fiind: ►1. crearea unui număr de itemi care se presupun că măsoară trăsătura; ►2. administrarea itemilor propuși la cel puțin două grupuri, un grup criteriu compus din subiecți care posedă trăsătura măsurată și un grup de control format din indivizi care nu posedă trăsătura; ►3. itemii care discriminează în mod semnificativ grupurile criteriu și de control sunt reținuți, în timp ce itemii care nu discriminează sunt eliminați.
Minulescu (2005) enumeră opt etape principale ale strategiei: ►1. asamblarea unui eșantion inițial de itemi (de obicei pe baze raționale sau reunind itemii din diferite chestionare); ►2. administrarea lor a două loturi-criteriu, în mod ideal, să fie asemănătoare în orice privință, cu excepția trăsăturii specificate; ►3.determinarea, pentru fiecare lot, a frecvenței răspunsurilor Acord / Dezacord; ► 4. determinarea semnificației statistice a diferențelor obținute; ► 5. itemii care diferențiază semnificativ cele două loturi sunt selectați pentru scala preliminară; ►6. această scală se aplică din nou loturilor-criteriu inițiale; ►7. dacă răspunsurile analizate sunt satisfăcătoare, scala va fi validată pe noi loturi, cu scopul de a identifica și elimina itemii cu o slabă capacitate de discriminare; ►8. scala prescurtată și rafinată va fi din nou validată.
Kline (2000) indică următoarele etape: ►1. realizarea grupurilor criteriu sau a scorurilor criteriu (dacă scopul este de a realiza un test destinat piloților de elicoptere, două grupuri criteriu ar putea fi compuse din cei mai buni și cei mai slabi participanți, iar un scor criteriu ar putea fi construit pe baza rezultatelor piloților care au trecut proba și au obținut de la supervizor o apreciere a abilităților lor de zbor); ►2. mărimea eșantionului (eșantionul este format din grupurile criteriu, drept urmare cu cât numărul membrilor acestora este mai mare, cu atât rezultatele statistice vor fi mai reliabile); ►3. pilotarea/pretestarea itemilor (eșantionul de itemi din care se va deriva testul final este administrat grupurilor criteriu sau subiecților de la care se dorește obținerea unui scor criteriu; ar trebui să fie cel puțin 200 de participanți în eșantion, iar dacă acesta conține atât femei cât și bărbați, aceștia ar trebui analizați separat, ideal fiind ca participanții să fie cel puțin 200 de fiecare sex); ►4.analiza statistică (grupurile criteriu și folosirea scorului criteriu).
În testele pe bază de criteriu se doresc itemi care vor discrimina cele două grupuri. Metodele de selecție a itemilor sunt variate, printre care se numără: compararea scorului mediu al celor două grupuri pentru fiecare item (aplicarea unui simplu test student sau realizarea corelațiilor dintre itemi și calcularea funcției discriminante între grupuri, cu selecția itemilor ce demonstrează o diferență semnificativă între grupuri) sau corelarea fiecărui item cu aderența sa la grup, fiind vorba de o corelație între variabile dihotomice cu coeficientul phi (toți itemii semnificativi sunt selectați sau dacă numărul acestora este mare sunt păstrați primii cei mai buni 20 sau 30 în funcție de lungimea dorită a testului). În construcția testelor pe bază de criteriu important nu este conținutul itemului ci dacă acesta discriminează.
În cazul folosirii scorului criteriu, testul este aplicat tuturor subiecților de la care a fost obținut un scor criteriu. Apoi fiecare item este corelat cu scorul total al criteriului, scop pentru care este folosită corelația biserială. Sunt selectați itemii cu cele mai înalte corelații. În cazul în care itemii sunt insuficienți pentru a forma un test este indicată luarea în considerare a itemilor buni și a itemilor slabi și apoi rescrierea de noi itemi, valorificând rezultatele acestei comparații.
Itemii care discriminează grupurile criteriu sau corelează cu scorurile criteriu sunt adunați pentru a forma testul și este calculat coeficientul de reliabilitate. Nu este de așteptat ca itemii scalei să fie omogeni mai ales dacă grupurile diferă pe baza mai multor variabile. Reliabilitatea unor astfel de teste este scăzută datorită faptului că acestea sunt multifactoriale. Itemii testului ar trebui să fie crosvalidați pe noi grupuri criteriu sau cu un scor criteriu derivat dintr-un nou eșantion, aspect esențial pentru ca testul să fie folosit cu încredere, chiar și în scopuri de screening.
De asemenea, ar trebui sa se realizeze o analiză separată pentru femei și bărbați, fiind mai ușor de a selecta itemi echivalenți pentru ambele sexe. Acest lucru presupune selecția itemilor pentru care statisticile sunt identice sau înalt similare atât pentru femei cât și pentru bărbați.
Metoda analizei criteriului extern potrivită contextului practic, când este discutat aspectul utilității predictive, practice a diferitelor criterii, drept urmare pentru construirea unor chestionare de tip vocațional sau pentru trăsături, marcate de prejudecata mentalității comune (Minulescu, 2005). Toate testele de acest gen ar trebui crosvalidate, avantajul unor astfel de măsuri, în pofida limitărilor teoretice, fiind puterea lor discriminatoare. Abordarea standard a validării testelor generate pe baza criteriului extern este de a demonstra că acestea vor discrimina intergrup, ceea ce nu răspunde criticii că aceste teste sunt lipsite de semnificație psihologică. Dacă scalele generate pe baza criteriului ar fi localizate într-un spațiu factorial și semnificația lor psihologică ar putea fi explicată. Trebuie luate în considerare două aspecte ale acestei validări pe baza analizei factoriale: factorizarea scalei și factorizarea itemilor.
Kilne (2000) susține faptul că este posibil ca scala să fie localizată într-un spațiu factorial, aspect ce implică factorizarea scorurilor scalei alături de cei mai importanți și bine stabiliți factori de personalitate. Procedura este viabilă dacă, în cel mai bun caz, scala măsoară unul sau cel mult doi factori, încărcându-se substanțial în acești factori și semnificația psihologică fiind clară. Dacă scala este o mixtură de factori, semnificația ei psihologică nu va fi clarificată prin analiză factorială, deoarece va avea saturații mici sau moderate într-o varietate de factori, scala nefiind omogenă. În cazul factorizării itemilor, ietmii scalei ar trebui să fie factorizați alături de itemii altor scale, după care analiza factorială va indica ce măsurau itemii, gradul similarității lor cu alte scale etc. Această abordare evidențiază ce factori sunt importanți în discriminarea grupului criteriu. Este mult mai eficient a se folosi teste individuale ale acestor factori și ca aceștia să fie ponderați optim pentru a produce discriminarea prin analiza funcției discriminante.
1.4.2. Avantajele și limitele metodei empirice în contextul metodei intuitive și al metodei analizei factoriale
Abordarea intuitivă, rațional-teoretică se bazează pe definiția constructorului cu privire la conceptul evaluat în încercarea acestuia de a dezvolta un instrument care să reflecte o teorie particulară despre acest concept. Un avantaj al abordării raționale în construcția testelor de personalitate este faptul că acordă importanță validității de conținut a măsurătorii rezultate. O critică adusă acestei abordări se referă la faptul că măsurătorile realizate sunt dependente de asumpțiile autorului testului care pot fi sau nu fondate. Asumpții eronate pot fi realizate la nivelul interpretării teoriei sau la nivelul generării unor indicatori relevanți (Kaplan & Saccuzzo, 2005).
Psihometricienii argumentează împotriva adoptării unei strategii de selecție a itemilor pur rațională, totuși unii constructori de teste au încercat să facă abordarea rațional teoretică mai riguroasă prin proceduri adiționale cum ar fi evaluarea de către experți a relevanței și a reprezentativității itemilor, procedură ce poate ajuta la identificarea aspectelor problematice ale eșantionului de itemi astfel încât modificările să fie realizate înainte de finalizarea măsurii (Haynes et al., 1995, apud Lanyon, Goodstein, 1997).
Metoda empirică a construcției scalelor a fost plasată în context teoretic odată cu publicația lui Meehl (1945, apud Nezami, Butcher, 2000), Dynamic of structured personality tests, în cadrul căreia argumentează faptul că un răspuns la test poate fi considerat comportament verbal în dreptul său propriu iar corelațiile nontest pot fi descoperite sau stabilite empiric. Conținutul sau aplicabilitatea teoretică a itemului era de o importanță scăzută în construcția testului, Meehl susținând faptul că relativa inutilitate a celor mai multe teste structurate de personalitate este datorată unei construcții a priori a itemilor și nu structurării lor.
Avantajele potențiale ale metodei empirice față de cea rațională sunt numeroase. Testele dezvoltate din această perspectivă sunt puțin probabil să fie afectate de asumpțiile teoretice eronate ale autorilor testului (exceptând generarea băncii inițiale de itemi), abordarea fiind în mod explicit ateoretică. Această strategie a fost inițial apreciată ca fiind mai puțin susceptibilă încercărilor respondenților de a distorsiona sau falsifica rezultatele lor, folosirea selecției empirice a itemilor având ca rezultat includerea în cadrul scalelor a unui număr de itemi “subtili”. Acești itemi se caracterizau printr-un conținut aparent slab relaționat constructului care era scorat.
Aspectele problematice care au apărut în această abordare au evidențiat faptul că testele dezvoltate empiric nu erau lipsite de distorsiunile datorate eforturilor de management al impresiei despre propria persoană, rezultate care au determinat dezvoltarea unor scale de validitate care să asiste în identificarea unor astfel de distorsiuni. Un alt dezavantaj al abordării se referă la selecția itemilor pe baza discriminabilităților. Încrederea în metodele empirice de a identifica itemi subtili a dus la includerea unor astfel de itemi în scale cu o validitate îndoielnică la crosvalidare.
Kline (2000) indică drept dificultăți în metoda criteriului extern: ►selecția grupurilor criteriu (mai ales în psihologia clinică și în psihiatrie itemii cu o putere bună de discriminare la testarea pilot vor fi mai puțin discriminanți în situații subsecvente, caz în care seturi foarte diferite de itemi pot fi selectate pe baza naturii și a mărimii eșantionului de subiecți utilizat ca sursă a datelor empirice; de asemenea, clasificările tind în general să aibă o reliabilitate scăzută, o problemă specifică fiind în cazul MMPI ce folosește categorii care sunt de interes doar pentru cei formați în sistemul Kraepelin de clasificare), ►lipsa semnificației psihologice (se cunoaște doar măsura cu care scalele testului vor discrimina sau nu grupurile, lipsa de semnificație a scalelor fiind un important defect, exceptând situațiile în care se realizează un simplu screening) și gradul de specificitate al testelor (rezultatele sunt dificil de generalizat; în domeniul ocupațional, dacă o scală discriminează puternic între contabili, aceasta se poate dovedi folositoare în selecția acestui grup profesional, dar dacă specificul muncii se schimbă, astfel de scale se dovedesc a fi inutile – acest aspect este particular testului SVIB care este un instrument american, comparațiile crosculturale întâmpinând astfel dificultăți în valorificarea testelor construite pe baza criteriului).
De asemenea, scalele construite pe baza acestei abordări sunt înalt eterogene determinând ca interpretarea adecvată a scorurilor să fie destul de dificilă. Problematice sunt și înaltele corelații observate deseori între scale în cadrul măsurilor dezvoltate empiric, reflectând o validitate discriminantă slabă (Simms, Casillas, Clark, Watson și Doebbeling, 2005, apud Morey, 2012). O altă critică a abordării implică variabilele folosite ca bază pentru a selecta itemii. Seturi foarte diferite de itemi pot fi selectate pe baza variabilei folosite ca indicator al trăsăturii măsurate.
Impactul acestor dezavantaje poate fi redus dacă itemii pot fi selectați pe baza relațiilor empirice observate în cadrul a diferite eșantioane, caz în care este mult mai probabil ca itemii selectați să producă o măsură validă a trăsăturii vizate. De asemenea, dacă itemii pot fi selectați în baza mediei sau a relației empirice generale cu diferite alte variabile care sunt indicatori buni ai trăsăturii țintă este mult mai probabil ca itemii selectați să creeze o scală validă.
Dacă în strategia empirică constructorul pornește cu o idee clară asupra trăsăturilor de măsurat, în strategia factorială identitatea acestor trăsături este dezvăluită de rezultatele analizei factoriale. Utilizarea analizei factoriale va permite constructorului să măsoare trăsăturile majore evaluate de itemii eșantionului administrat subiecților, dar dacă eșantionul nu conține o largă varietate de itemi produsul strategiei analizei factoriale va fi un inventar care măsoară un set limitat de trăsături (Asthon, 2007).
Abordarea statistică valorifică, în construcția testelor, intercorelațiile itemilor și nu apartenența la un grup criteriu extern, ca în abordarea empirică. Din această perspectivă, dezvoltarea testelor este centrată pe căutarea statistică a dimensiunilor care să sumarizeze personalitatea cu itemi selectați adecvat pe baza capacității lor de a reprezenta aceste dimensiuni (Weiner, Greene, 2008).
Abordarea statistică urmărește să construiască scale sub formă de colecții de indicatori omogeni ale unui factor de bază. În cazul măsurii unui singur factor, instrumentul a căutat să maximizeze intercorelația itemilor dovedind înalta consistență internă și soluții de analiză factorială care să sugereze o structură unifactorială. Astfel de instrumente au selectat itemi pe baza corelației item-scală și au ales acei itemi care au demonstrat cea mai mare corelație cu scala de proveniență, rezultatul constând în corelații înalte inter-item și un coeficient alfa ridicat care asigură o estimare a mediei a tuturor combinațiilor split-half posibile de itemi. Unele instrumente, în particular inventarele de tip multi-scală care au fost dezvoltate din această perspectivă, s-au bazat pe tehnicile de analiză factorială exploratorie pentru a desemna itemii la scală, selectând și eliminând itemii în vederea creării unor scale înalt consistente intern și pure din punct de vedere factorial. Scalele pentru un anumit factor sunt construite din itemi înalt saturați, de preferat într-un singur factor. Itemii cu saturații multiple sau ambigue sunt eliminați din instrument, în mod ideal rezultând o măsură ai cărei itemi au o structură simplă (Thurstone, 1935, apud Kaplan & Saccuzzo, 2005).
Pentru Cattell (1993, apud Weiner, Greene, 2008) folosirea analizelor factoriale pentru a construi 16PF a fost o extensie naturală și o replicare a metodelor folosite pentru a dezvolta teoria de bază. Totuși, investigații subsecvente au indicat faptul că cele 16 scale nu sunt independente din punct de vedere factorial și chiar eforturile de replicare ale rezultatelor obținute de Cattell folosind datele originale au dus la obținerea a mult mai puțin de 16 factori (Fiske 1949, Goldberg 1993, apud Morey, 2012). Unul dintre cele mai populare modele de personalitate normală în cercetarea contemporană este “five-factor-model” (FFM), propus inițial de Tupes și Christal (1961, apud Ben-Porath, 2003) și rafinat de Norman (1963, apud Ben-Porath, 2003), cele cinci dimensiuni fiind măsurate de numeroase instrumente, dintre care cel mai important este inventarul de personalitate NEO (Costa și McCrae 1985-1992, apud Minulescu, 2005).
În abordarea factorială este criticată natura subiectivă a denumirii factorilor. Fiecare scor al oricărui set de teste sau variabile poate fi descompus în: varianța comună (cantitatea de varianță pe care o variabilă particulară o are în comun cu alte variabile, rezultată din suprapunerea a ceea ce două sau mai multe variabile măsoară), varianța unică (factor măsurat numai de variabilă) și varianța atribuită erorii. Procedurile analitice identifică surse de varianță comună în defavoarea varianței unice și astfel factori importanți pot fi omiși când datele sunt categorizate numai pe baza de grupări „oarbe” generate de computer. Trebuie determinat ce factor măsoară aceste grupări, dar nu există criteriu sau regulă pentru numirea acestor factori (Kaplan & Saccuzzo, 2005).
O recentă metodă în construcția a unui inventar de personalitate este strategia secvențială dezvoltată de Jackson (1970, apud Smith, Archer, 2008), care valorifică validarea de conținut, coerența internă și criteriul extern. După ce se decide ce construct teoretic trebuie măsurat și se dezvoltă o definiție precisă și concisă a constructului, un eșantion de itemi este generat rațional și intuitiv pe baza definiției și scale provizorii sunt construite pentru a evalua domeniile relevante ale constructului. Scalele sunt administrate subiecților și rafinate prin analiza consistenței internă, după care scalele preliminare rezultate sunt validate prin compararea scorurilor la aceste scale, utilizând măsuri corespunzătoare ale criteriului extern. Această strategie a fost folosită și pentru MMPI-2 cu cele trei seturi de scale, fiecare inițial bazată pe diferite metode: scalele clinice bazate pe metoda externă, scalele de conținut construite cu o abordare deductivă modificată și Personality Psychopathology Five (PSY-5), produs al unui proiect de cercetare inductiv (Butcher, Graham, Williams, și Ben-Porath, 1990, apud Butcher, 2012).
CAPITOLUL al II-lea
Adaptarea și particularitățile ei în contextul mediului actual
2.1. Definirea conceptului de adaptare generală
Adaptarea este inerentă tuturor tipurilor de reacții umane, cât și secvențelor constitutive ale unor subsisteme psihice ale personalității. Procesul de adaptare este demarat de fiecare dată când o situație implică unul sau mai multe elemente noi, necunoscute sau nefamiliare și exprimă o dinamică complexă care articulează diferitele acțiuni ale persoanei ce permit apariția unor perspective de transformare, actualizate în organizarea internă a subiectului prin prelucrarea informațiilor și luarea deciziilor în vederea unui răspuns optim la solicitărie mediului (Taché, 2003).
În psihologia clinică este folosit complexul de adaptare, în psihologia socială valorile subiecților și cele de mediu sau ale organizației sunt ajustate, iar în psihologia genetică conceptul de adaptare este dezvoltat printr-o modelare constructivistă (teoria de achiziție). În cadrul Manualului de statistică și diagnostic a tulburărilor mintale DSM IV (Frances, Pincus, First, 2004), axa V a clasificării sale multiaxiale, numită Evaluarea Globală a Funcționării, este destinată evaluării funcționării ca măsură a nivelului general de funcționare, cotarea realizându-se în raport cu funcționarea/adaptarea psihologică, socială și ocupațională.
Prin adaptare are loc procesul de ajustare la condițiile existente în mediu (Castro, 2003) și acesta poate implica atât mecanisme stereotipe sau scheme comportamentale asimilate și algoritmizate, cât și scheme comportamentale cu finalitate presupusă, urmând să fie validate. Adaptarea presupune și efortul adaptativ, ca acțiune mintală și motorie, cu un anumit grad de exteriorizare cât și întreruperea și stoparea unor scheme comportamentale (Matthews et. al, 2005).
Bonet (2006, p.24) definește adaptarea, utilizată, mai întâi, după modelul lui E.D. Adrian în calitate de adaptare neurosenzorială, ca: 1.ansamblul ajustărilor realizate de un organism pentru a supraviețui și a-și perpetua specia într-un mediu ecofizic dat; 2. ansamblul modificărilor conduitelor ce vizează echilibrarea relațiilor între organism și mediile lui de viață, concomitent cu echilibrarea mecanismelor și proceselor care susțin acest fenomen; 3.ansamblul fenomenelor senzoriale și comportamentale care duc la realizarea unui nou echilibru de funcționare în urma unei perturbări.
Pentru Popescu-Neveanu (1978, p.24) adaptarea se referă la ansamblul de procese și activități între organism și mediu prin care se trece de la un echilibru mai puțin stabil, la unul mai stabil cât și la funcționarea organismului prin înglobarea schimburilor dintre acesta și mediu. În cazul în care aceste schimburi favorizează funcționarea normală a organismului, acesta este considerat ca adaptat. Adaptarea poate fi: senzorială (lege a sensibilității, proces constând în modificarea tonusului sub influența unor stimuluri specifice de intensitate constantă), psihologică și socială (acordul dintre conduita personală și modelele de conduită caracteristice ambianței; echilibrul dintre asimilarea și acomodarea socială). Ființa umană se caracterizează printr-o adaptare aloplastică, prin modificarea activă a mediului, realizată prin unelte, tehnică, cultură, civilizație. Adaptabilitatea este capacitatea organismelor vii de răspuns care să le mărească șansele de supraviețuire în condițiile schimbătoare ale mediului, fiind maxim dezvoltată la om, unde activitatea psihică este considerată o componentă și o formă superioară a adaptabilității (Popescu-Neveanu, 1978, p.25).
Fiecare om este o „lume întreagă”, aspect susținut prin obiectivitatea personalității, receptivitatea sa particulară și răspunsul personal în fața realității (Adler, 1991). În relația permanentă a personalității cu mediul înconjurător, individul răspunde la evenimente favorabile, neutre sau nefavorabile, sub forma unei atitudini de acceptare (omul agent și creator de mediu) sau de respingere (abandonare), caz în care se instituie inadaptarea (Atkinson et al., 2002).
Adaptarea la experiență este modulată de personalitate ca organizare dinamică a sistemelor psihobiologice (Cloninger, 2008), ce sugerează astfel și reajustări în desfășurare, o continuă modernizare și menținere a echilibrului (Carver, Scheier, 2008).
Enăchescu (2006) prezintă adaptarea, ca rezultat al raportul individului cu lumea, sub două aspecte complementare ce exprimă cele două direcții principale de acțiune psihologică, urmărind adapatarea individului la lume și acordul acestuia cu celelalte persoane:
raporturile de concurență și competiție, ce presupun o confruntare a individului cu ceilalți, dorința de „a-și găsi un loc” printre ceilalți, de „a fi precum ceilalți”, de „a-i depăși pe ceilalți”; acțiune deschisă, ce promovează progresul și schimbarea prin depășirea situațiilor existente și instituirea unor raporturi interpersonale noi și avantajoase ce caracterizează spiritul liberal.
raporturile de cooperare și sprijin mutual, care presupun o apropiere prin asociere și conlucrare, o atitudine de susținere reciprocă; este o acțiune strict circumscrisă la obiect, închisă, care vizează păstrarea unei situații sau stări de fapt existente, considerată necesară și pozitivă valoric; se urmăresc stabilitatea și conservarea, caracteristice spiritului conservator.
Pentru Jung (1994), relația dintre subiect și obiect, din punct de vedere biologic, presupune întotdeauna un raport de adaptare însemnând acțiuni și modificări reciproce ale subiectului și obiectului, unde tipurile de atitudini față de obiect sunt modalități ale procesului de adaptare. Pentru a se adapta lumii și structurii sale interne, personalitatea dispune de patru funcții principale: gândirea, sentimentul, senzația, intuiția, predominarea uneia dintre funcții determinând tipul și acțiunea. Pentru unii indivizi este mai ușor, mai accesibil sau mai prielnic să se adapteze într-un anume fel și nu în altul, Jung (1994, p.15) susținând și faptul că extravertiții se adaptează repede și bine în comparație cu introvertiții. De asemenea, un individ poate fi integrat, dar nu adaptat, adaptarea însemnând nu numai înscrierea perfectă în situația momentului și în anturajul imediat, dar și respectarea unor legi mai generale decât condițiile date într-un anumit moment sau loc.
Sillamy (2009, p. 121) apreciază faptul că eul, sediul și ansamblul motivațiilor și actelor unui individ care condiționează adaptarea sa la realitate îi satisfac trebuințele și rezolvă conflictele datorate unor dorințe incompatibile în actele vieții curente, îndeplinește funcția de adaptare, atât în planul conștient cât și inconștient (punând în joc mecanismele de apărare).
Hartmann (1939, apud Perlman, Brandell, 2011) folosește ideea de capacitatea eului de a fi lipsit de conflicte în contrast cu aprecierile psihanalitice tradiționale care susțineau adaptarea ca fiind rezultat al frustrării și al conflictului. Autorul propune conceptele înrudite adaptarea aloplastică (eforturile individului de a altera realitățile externe pentru a răspunde diferitelor nevoi umane) și adaptarea atoplastică (eforturile individului de a se acomoda la realitățile externe), susținând faptul că problema adaptării ar trebui să fie valorificată în psihanaliză. Adaptarea, în psihanaliză, este un mecanism de apărare al Eului, cu rol în consolidarea și constanța Eului. Reușita adaptării personalității conduce la o “progresiune” a acesteia, iar eșecul adaptării la o restrângere a cadrului ei funcțional, o stare de “regresiune” (Enăchescu, 2006).
În psihologia pozitivistă, adaptabilitatea este centrată pe definirea și cultivarea funcționării optime. O persoană poate dispune de o înaltă capacitate pentru schimbare dar și de o joasă auto-eficiență în implementarea cu succes a schimbării. Multe paralele sunt realizate între acest aspect al adaptării și componenta agent din teoria speranței a lui Snyder (1991, apud Rettew, 2009). Nivele înalte de speranță facilitează o adaptare pozitivă, ducând la creșterea bunăstrării, numărului de obiective de atins și a dificultății și complexității lor. Atunci când individul se ajustează la un eveniment pozitiv de viață până la a-l desconsidera și a-l face să-și piardă valența pozitivă apare o adaptare hedonică, parte a teoriei adaptării (Brickman și Campbell, 1971, apud Rettew, 2009), unde este folosită sintagma bandă rulantă a hedonismului în sensul că deși noi circumstanțe pot determina creșteri temporare ale fericirii sau tristeții, oamenii se adaptează, efectul acestor evenimente descrescând rapid. Brickman notează de asemenea faptul că indiferent de situație, persoanele întotdeauna se vor întoarce la punctul de pornire al fericirii, predeterminat biologic. În procesul adaptării foareă importantă este înțelegerea diferențelor individuale.
2.2. Caracteristicile și aspectele corelate ale adaptării
Persoana, o individualitate în sine, există doar în relație strânsă cu celelalte persoane, aspect ce implică dinamica personalității ca echilibru permanent între: diferențierea individuală (constanța fundamentată pe tendința spre repetiție și capacitatea de a organiza lumea și de a-i da un sens) și amenajarea relațiilor interpersonale satisfăcătoare (adaptarea) (Enăchescu, 2006).
Adaptarea reprezintă efortul constant de a răspunde la constanța internă și la diferențierea impusă de obstacolul sau rezistența lumii exterioare, indicând echilibrul între acțiunile organismului asupra mediului și invers. Adaptarea este astfel o dublă mișcare: de asimilare și de acomodare. Piaget, valorificând ideea conform căreia copiii se nasc cu trebuința de a se adapta la mediu, indică faptul că adaptarea, în cadrul interacțiunii dintre om și realitatea înconjurătoare, este rezultat al echilibrării a două procese: asimilarea (datele noi sunt integrate unor pattern-uri comportamentale constituite anterior) și acomodarea (datele noi transformă un pattern sau o schemă preexistentă) (Piaget, 1956, p.20). Asimilarea și acomodarea sunt esențiale dezvoltării individului, a cărui dinamică o exprimă împreună. Dezechilibrul este resimțit ca neplăcut, fiind remediat prin procesul psihic de ajustare a schemelor prin asimilare și acomodare care duc la adaptare. Personalitatea modifică și imprimă o structură proprie mediului, iar mediul acționează asupra organismului care se acomodează la reacțiile corpurilor înconjurătoare prin modificarea ciclului asimilărilor.
În procesul de adaptare și în interpretarea personalității importantă este și situația la care personalitatea caută să se adapteze sau pe care vrea să o modifice (Crețu, 2005). Din perspectiva ecosistemului, indivizii sunt atât cauză cât și efect a situației lor. Din moment ce persoana se află într-o situație dinamică, orice schimbare pe care o produce determină o schimbare reactivă în cadrul sistemului mai mare. Germain (1991, apud apud Friedman, Allen, 2011) identifică adaptarea, stresul vieții, coping-ul, puterea și înrudirea umană ca fiind concepte esențiale în înțelegerea naturii interacțiunii persoană-în-mediu. În acest caz adaptarea este înrudită relației cauză-și-efect dintre persoană și mediu, cu schimbarea ca rezultat inevitabil al interacțiunii. Adaptarea poate fi direcționată spre schimbarea proprie pentru a răspunde oportunităților sau solicitărilor de mediu sau spre a schimba mediul așa încât setting-ul de natură fizică și socială să fie mai responsiv nevoilor, drepturilor, țelurilor și capacităților umane (Germain, 1991, p.17, apud Friedman, Allen, 2011). Adaptarea relaționată echilibrului ar asigura o listă scurtă de alegeri, pe când în realizarea homeostaziei ar avea o paletă mult mai largă de opțiuni dintre care să aleagă.
Hettema (1984, apud Caprara, Cervone, 2000) propune un model comprehensiv al interacțiunii persoană-situație, modelul adaptării sistemelor deschise, conceptualizând funcționarea personalității la trei nivele: cognitiv-simbolic (reprezentarea mentală a situațiilor, țelurilor și a strategiilor de atingere a acestora), senzoriomotor-operațional (încercările de a realiza scopurile propuse prin modificarea mediului) și la un nivel de control, ce poate altera funcționarea celorlaltor două nivele. În această accepțiune adaptarea psihologică este posibilitatea de a conceptualiza persoana după modul în care întră în contact cu mediul, în sensul transformării, dominării acestuia.
Adaptarea psihologică se referă la identitatea cu sens pozitiv, satisfacția față de viață, bunăstarea psihologică și o bună sănătate mintală (Castro, 2003), cele mai frecvente măsuri ale adaptării fiind stima de sine și ajustarea psihologică reflectate în studiile de anxietate, depresie și simptome psihosomatice. Adaptarea psihologică poate fi înțeleasă din perspectiva stresului și a mecanismelor de coping, ca fiind influențată de trăsături de personalitate, strategii de coping și suportul social disponibil. Indivizii sunt capabili să facă față eficient factorilor stresori și să dezvolte o varietate de strategii de adaptare, de la negative la pozitive. Rezultatele adaptării negative indică anxietate, depresie, alienare socială, simptome psihosomatice și confuzie identitară (Berry & Sam, 1997), pe când rezultatele adaptării pozitive se referă la un sens clar identitar personal și cultural, o bună sanatate mintală, stimă de sine și realizarea eficientă a competențelor culturale și sociale.
În calitate de coping, adaptarea este pattern-ul comportamental pozitiv în direcția reducerii stresorilor și a stresului asociat unei boli. Termenul a cunoscut, după introducerea sa de către Lazarus în anul 1966 (Băban, 1998), o răspândire redusă, abia în anul 1973 fiind consacrat în calitate de teorie importantă a științei și a cercetării medicale, moment din care mai mult de 100 de articole tratau adaptarea ca rezolvare a problemelor specifice discutate în literatura de specialitate (Schener, 1987, apud Tudose, 2007). În ultimele două decenii numărul publicațiilor care tratează adaptarea a crescut logaritmic, atât în Statele Unite și Canada, dar și în Europa și Australia (Kebler, Brom, Defares, 1992, apud Tusose, 2007) popularitatea consolidând statutul de construct puternic al psihologiei contemporane. Hans Selye (1936, 1956, apud Băban, 1998) apreciază adaptarea ca însăși condiția vieții și descrie sindromul general de adaptare. În răspunsul în fața agenților stresanți, organismul își mobilizează mecanismele de apărare, parcurgând anumite etape: reacția de alarmă, rezistență (reacțiile de apărare se intensifică – dacă stresul încetează, echilibrul se normalizează, dacă persistă, organismul se epuizează) și epuizare (incapacitatea subiectului de a se apăra). Bolile de adaptare dezvoltate în urma stresului din timpul procesului de adaptare, a tensiunilor, a eșecurilor sociale, a dramelor sentimentale pot fi sindroame de sub-adaptare, cu epuizarea reacțiilor de apărare până la dezadaptarea organismului și sindroame de supra-adaptare, când organismul se menține paradoxal, factorul de stres a încetat să mai acționeze. Makkalov (2001) introduce termenul de potențial de adaptare al personalității, ca totalitate a caracteristicilor psihologice și individuale ce determină succesul, eficacitatea și adecvarea răspunsului individual la factorii psihogenici ai mediului și care poate fi estimat pe baza particularităților ajustării comportamentale, potențialului comunicațional și al nivelului de normativitate morală, determinând rezistivitatea față de stres.
Adaptarea este un mecanism psihologic complex, unde reziliența păstrează adaptarea de succes, pozitivă în pofida experiențelor adverse. Buckingham și Clifton (2001, apud Rettew, 2009) identifică adaptabilitatea ca unul dintre cele 34 talente tematice (pattern de gândire, afectiv sau comportamental recurent în mod natural și care poate fi aplicat productiv) măsurate de Clifton StrenghtsFinder. În cazul adaptabilității autorii se referă la capacitatea de a trăi în actualitate. Persoana cu un înalt nivel de adaptabilitate își apreciază viitorul ca fiind realizat pe baza deciziilor din prezent, este flexibilă și productivă și răspunde la solicitările momentului prezent chiar dacă se depărtează aparent de planurile de viitor.
În modelarea și adaptarea umană au fost indicate numeroase aspecte ale personalității, dintre care amplu tratate au fost: auto-eficacitatea, robustețea, locul contolului, competența și ego-ul puternic ale căror caracteristici se regăsesc în tabelul de mai jos:
Prin adaptare individul se acordează la ceilalți în baza motivațiilor interne, a intereselor externe comune sau a atitudinii de acceptare a persoanei de către ceilalți sau de către lume, aspecte ce construiesc o “atmosferă psihologică” comună. Adaptarea obligă persoana la "a-fi-ca-și-cu-ceilalți", la "identitate comună", la raportarea la un "model sufletesc" sau "sociocultural" comun, care să apropie indivizii și să-i facă să se recunoască între ei prin ceva comun (Enăchescu, 2006).
Factorii socioculturali condiționează dezvoltarea personalității, Adler (1991, p.25) susținând faptul că, în formarea Eului, fără a pierde din vedere substratul biologic, importante sunt influențele social-educative (familie, societate), obiectivatea în plan psiho-comportamental ca adaptare (modificarea variabilelor personale în funcție de mediu) și modelarea (modificarea variabilelor de mediu în funcție de configurația personală). Mijlocul și strategia de adaptare la viață presupun un scop complet al stilului de viață stabilit ca model unic pe baza a trei coordonate: societate, muncă și iubire.
Adaptarea socială este procesul de ajustare comportamentală la cerințele unui mediu nou, schimbat, ale unei persoane sau ale unui grup social pe baza unor mecanisme care fac persoana sau grupul a se recunoaște apți de a aparține mediului respectiv. Astfel personalitatea asimilează relațiile sociale, normele și valorile specifice societății în care trăiește și activează (Hayes, Orrel, 2007).
Adaptabilitatea interpersonală este o caracteristică personală care permite individului să își modifice felul de a fi pentru a relaționa optim cu celelalte persoane. Dacă un individ își poate menține autenticitatea în timp ce se adaptează la diferite idei, tradiții, perspective, atunci acesta dă dovadă de o înaltă capacitate de adaptare interpersonală. Învățarea socială/culturală crește adaptabilitatea umană mai ales în contexte incerte pentru că permite obținerea de informații utile fără procesul costisitor de învățare individuală prin încercare și eroare (Rettew, 2009).
Funcția de adaptare presupune, la adult, elaborarea unor conduite adaptive care, o dată formate, să permită acestuia să facă față celor mai diverse solicitări, în condiții optime, cu efort minim. În momentul în care este aleasă o profesiune și începe a fi practicată, personalitatea adultului intrat pe piața muncii începe să se cristalizeze atât în direcția unei dominanțe profesionale, cât și în aspirația unei armonizări, a elaborării unui sistem statornic și echilibrat de reglare a existenței individuale și sociale (Pavelcu, 1968, apud Zlate, 2008). Perioada de debut a practicării unei profesii presupune elaborarea unor conduite adaptive, pe care individul nu le-a putut căpăta dinainte, adaptarea profesională însemnând apropierea dintre individ și profesiune, modelarea individului în funcție de particularitățile muncii sale, o asimilare activă a noilor sarcini care îi stau în față (însușirea de noi cunoștințe, fromarea priceprilor și deprinderilor, dezvoltarea unor trăsături de personalitate cerute de profesia respectivă). În această perioadă sunt specifice fenomene precum: tesiunea emoțională puternică, efortul mărit, uneori chiar supraefort, care poate duce la uzură sau stări conflictuale. De asemenea, raportat la necesitățile muncii prestate, încep a se dezvolta inegal trăsături și procese reclamate în diferite doze de către munca în care este angajat individul. Caracteristic adaptării profesionale este faptul că randamentul muncii este în continuă creștere, iar priceperile și deprinderile capătă un pronunțat caracter automatizat.
Adaptarea socio-culturală poate fi apreciată din perspectiva învățării culturale ca fiind influențată de durata șederii în noua cultură, cunoștințe culturale, capacitatea de limbă și strategia de aculturație, procesul de dezvoltare a competențelor culturale și sociale, sensibilitate la credințele, valorile și normele noii culturi și achiziționarea de abilități de comunicare adecvate pentru a interacționa eficient cu cultura gazdă (Castro, 2003). Atunci când indivizii sunt cultural și social competenți, aceștia pot menține relații sociale active și efectua cu succes în noua societate. În consecință, dezvoltarea abilități sociale și culturale eficiente se reflectă într-o identitate personală și etnică pozitivă, în satisfacția personală și o bună sănătate mintală. Din perspectiva paradigmei aculturației, adaptarea este definită ca nivelul de "potrivire" între individul aculturat și mediul cultural de masă (Berry & Sam, 1997), fiind un proces în curs de desfășurare.
În procesul de adaptare conștientă, individul trebuie să aibă întotdeauna un scop determinat clar și precis (Zlate, Negovan, 2006). Modelarea personalității este un proces continuu și presupune adaptarea socio-profesională și culturală pe baza formării unei consistențe ridicate și a dezvoltării unei disponibilități pentru schimbare. Prin învățare permanentă diferențele în pregătire sunt atenuate, este prelungită durata vârstei active ce favorizează menținerea unei bune condiții a învățării, iar adaptarea la schimbare și randamentul cresc.
Zlate și Negovan (2006, p.20) susțin faptul că orice mediu conține frecvente semne ale bunei adaptări, cât și ale inadaptării, aspecte redate sintetic pe baza tabelului următor:
Dificultățile de adaptare (inadaptare, dezadaptare) pot lua diferite forme, printre care se numără: ►inadaptarea ca stare de refuz sau de incapacitate de a stabili un acord, o comunicare cu ceilalți sau cu mediul social, din cauza imposibilității de a găsi elemente comune cu acesta; ►dezadaptarea ca refuzul unor raporturi deja existente cu lumea și ieșirea din mediul în care persoana respectivă a existat și a funcționat concordant anterior (la persoanele în vârstă, la pensionari, la profesioniști aflați în șomaj, dar și la bolnavii psihic); ►izolarea impusă sau acceptată voluntar; ► supunerea forțată cu claustrarea individului; ► refuzul adaptării, al integrării sociale, specific unor persoane care aparțin unor comunități închise (religioase, etnice, grupuri marginale etc); ►dificultatea de integrare, incapacitatea unei persoane sau a unui grup de a se adapta sau integra în grupul majoritar, de a asimila condițile unui “model sociocultural/socioprofesional” nou, diferit (Enăchescu, 2006).
2.3. Adaptarea pe baza concepției asupra personalității a lui
H. J. Eysenck
Originala concepție despre personalitate a lui Hans Jurgen Eysenck este fundamentată pe un foarte mare număr de cercetări ce cuprind mai bine de o jumătate de secol și care vizează descifrarea bazelor biologice ale personalității (Martin, 2010).
Pentru Eysenck (1970, apud Maltby et. al, 2007) personalitatea se referă la organizarea mai mult sau mai puțin durabilă a caracterului, temperamentului, inteligenței și fizicului unei persoane, organizare relativ stabilă și de durată care determină adaptarea sa unică la mediu. Suma totală a modelelor de comportament actuale sau potențiale ale organismului, determinate de ereditate și de mediu are ca rezultat personalitatea, originată și dezvoltată în interacțiunea funcțională a celor patru principale sectoare organizatorice ale modelelor comportamentale: sectorul cognitiv – inteligența, sectorul conativ – caracterul, sectorul afectiv – temperamentul și sectorul somatic – constituția (Schultz, Schultz, 2005).
De asemenea, personalitatea este rezultat al interacțiuni dinamice a 4 nivele, care au drept corespondent patru tipuri de factori obținuți pe baza analizei factoriale: nivelul bazal al actelor mentale care apar singular, căruia îi corespunde factorul de eroare, nivelul deprinderilor sau al actelor mentale habituale, cu corespondentul factorilor specifici, trăsăturile care reprezintă corelații între actele mentale habituale, cărora le corespund factorii de grup și tipul de personalitate, cu cel mai înalt ca grad de generalizare și care corespunde unui factor general, definit drept corelație a trăsăturilor sau constelații observabile sau sindroame de trăsături (Minulescu, 2005). Tipul unei persoane determină trăsăturile de personalitate, conceptualizate drept un continuum dimensional, de-a lungul căruia unele persoane sunt fie mai aproape de o extremă, fie de cealaltă, sau ocupând diferite poziții, trăsături ce determină modurile habituale de a răspunde, obiceiuri care la rândul lor au rol determinant în răspunsurile ei specifice (Ryckman, 2008).
Dimensiunea de personalitate trebuie explorată nu numai prin aplicarea analizei factoriale, dar și pe baza unor informații factuale sau obiective din alte surse: evaluări, auto-evaluări, teste obiective de comportament, estimări fizice ale sistemului autonom sau ale altor măsurători fiziologice, informații biografice și alte informații anamnestice, care pot fi utilizate pentru a sprijini sau respinge ipotezele investigate (Eysenck, 1953, apud Minulescu, 2005)
Eysenck, în lucrarea The Biological Basis of Personality (1967, apud Martin, 2010) indică importanța bazei biologice a personalității. Autorul subliniază aportul limitat al influențelor mediului, ce aduc doar ușoare schimbări asupra personalității, fiind asemeni unui înveliș subțire al acesteia, pe baza faptului că atunci când situațiile de criză impun manifestarea forțată, acest înveliș dispare și personalitatea se manifestă în toată ''goliciunea'' ei genotipică, mai ales când personalitatea se îndreaptă spre patologie (Eysenck, 1976, apud Martin, 2010; Minulescu, 2005).
Creierul visceral și structurile autonome constituie baza fizică a diferențelor de stabilitate între indivizi, producând, în interacțiune cu mediul, comportamentul fenotipic măsurat prin chestionare. De asemenea, introversia și extraversia se află în strânsă legătură cu nivelul habitual de stimulare al scoarței cerebrale, introvertiții fiind obișnuiți cu niveluri de stimulare superioare extravertiților. motiv pentru care cei dintâi au rezultate mai bune în învățare, memorare și condiționare (Eysenck, Eysenck, 1998). Aspectele fiziologice, neurologice și hormonale ale organismului persoanei mediază cauzalitatea genetică. Tendințele de reacții naturale, pe baza cărora organismul simte, percepe, răspunde stimulării mediului prin modalități specifice sunt definite de cauze ereditare, ce apar astfel ca predispozante.
Modelul factorial al personalității lui Eysenck presupune trei factori tipologici cu contribuție ereditară în balanța normalitate-anormalitate: extraversia (oferită de intercorelațiile dintre trăsăturile de afirmare, sociabilitate, energie de viață și dominanță), nevrotismul (instabilitate emoțională, definită prin constelația de trăsături de anxietate, depresie, autoapreciere scăzută, timiditate) și psihotismul (definit de interrelațiile dintre trăsăturile de agresivitate, egocentrism, comportament antisocial și lipsă de empatie) (Minulescu, 2005; Eysenck și Eysenck, 1991, 2008). Cei trei factori tipologici ai personalității și conținuturile lor sunt prezentate pe baza următorului tabel:
Dinamica personalității este dată de expresia acestor trei dimensiuni: extraversie-introversie, pe baza gradului de focus exterior versus focus interior al stilului de comportament individual, nevrotismul, caracterizat prin nivelul de stabilitate emoțională și psihotismul, caracterizat pe baza gradului de impulsivitate și detașare emoțională față de ceilalți (Carducci, 2009, p. 287).
Pe baza celor expuse mai sus, o persoană adaptată împrumută din caracteristicile extrovertitului (sociabil, vivace, activ, asertiv), ale persoanei stabile emoțional (autostimă ridicată, netensionat, rațional, non-emotiv, autonom, restaurare emoțională ușoară și rapidă după excitarea emoțională, calm, control, lipsa pesimismului) și ale persoanei cu un nivel de duritate scăzut și cu controlul super-ego-ului (amiabilitate și caldă față de oameni, socializare, nivele aspiraționale adaptate la realitate, empatie și înțelegerea propriei influențe asupra mediului).
De asemenea, acceptând modelul diateză-stres (oamenii prezintă un set de vulnerabilități la afecțiuni psihice particulare lor, pe baza unei slăbiciuni predispozante, genetice sau dobândite), Eysenck (1994, apud Feist, Feist, 2009) presupune că persoanele situate la polul sănătos al dimensiunii N au capacitatea de a rezista tulburărilor nevrotice în caz de stres exterm, pe când la celalalt capăt persoanele ar înregistra reacții neurotice și la un prag minimal de stres. Deoarece neuroticismul se poate combina cu cu diferite scoruri pe scala extraversiei, niciun sindrom nu poate defini comportamentul neurotic. Persoanele cu scoruri înalte la psihoticism au o înaltă predispoziție de ceda stresului și de a dezvolta o suferință psihotică. În perioade de stres scăzut, persoanele cu scoruri înalte la psihotism pot funcționa normal, dar atunci când aceast tip interacționază cu nivele înalte de stres, persoanele devin vulnerabile la tulburările psihotice. În contrast sunt persoanele cu scoruri mici la psihotism care nu sunt necesar vulnerabile la psihozele relaționate stresului și care vor rezista unei căderi psihotice în perioade de stres extrem. Cu cât este mai înalt nivelul de neuroticism/psihotism, cu atât este mai scăzut gradul de stres necesar precipitării unei reacții neurotice/psihotice.
2.4. Adaptarea în context profesional
Adaptarea profesională trebuie tratată în cadrul lumii profesiunilor, caracterizată printr-o accentuată dinamicitate, fenomen ce implică dispariția sau restrângerea unor meserii sau profesii, datorită introducerii mecanizării, automatizării și informatizării (Pitariu, 2000; Cascio, 2003, Zlate, 2008, Landy et. al, 2007, etc.).
Organizațiile actuale sunt dinamice, în schimbare, iar necesitatea unei forțe de muncă adaptată este deosebit de importantă (Edwards & Morrison, 1994; Hollenbeck, Lepine și Ilgen, 1996, apud Ilgen, Pulakos, 1999; Schmitt et. al, 2003, etc.).
După cum și Rousseau nota (1995, 1996, apud Cascio, 2003, p.403), contractul psihologic, o dată cu noile schimbări înregistrate în toate planurile vieții oamenilor, suferă, la rândul său, modificări majore. Dacă în vechiul contract psihologic erau stipulate apecte precum: stabilitatea, predictibilitatea, permanența locului de muncă, paternalismul, pattern-urile de muncă standard, valorificarea loialității, securitatea locului de muncă, creșterea liniară a carierei, învățarea de bază, noul contract psihologic răstoarnă toate aceste puncte și valorifică: schimbarea, nesiguranța, locul de muncă temporar, bazarea pe propria persoană, munca flexibilă, valorificarea performanțelor și a aptitudinilor, siguranța angajării, cariera multiplă, învățarea continuă.
Tehnologiile în schimbare și automatizarea modifică neîncetat natura sarcinilor de lucru, reclamând ca angajații să învețe noi modalități de realizare a sarcinilor de muncă. Fuziunile, redimensionările și restructurările corporative determină omul muncii să adopte politica unei continue îmbunătățiri și să aprecieze achiziționarea de calificare și profesionalizarea ca pe o activitate permanentă și cerință modernă a adaptării (Schultz, Schultz, 2002). Pe de altă parte, adaptabilitatea crescută a organizațiilor diminuează gradul adaptabilității oamenilor, fluxul accelerat de relații organizaționale pe care omul asociativ trebuie să le stabilească, necesitatea adaptării la schimbări rapide determinând deseori tensiuni sociale și psihologice, datorită insecurității frustrante și obositoare.
2.4.1. Adaptarea ca performanță în îndeplinirea unei sarcini de muncă
În cadrul acestei paradigme, antecedentele adaptabilității sunt definite în termeni de: cunoștințe, deprinderi, aptitudini și alți indicatori personali sau de personalitate implicați mijlocit sau nemijlocit în practicarea unei profesii (KSAO). Efectele diferențelor individuale (capacitatea cognitivă, deschiderea și conștiinciozitatea) se impun tot mai mult asupra performanței după schimbarea regulilor de decizie. Astfel diferențele individuale specifice pot fi predictori importanți ai performanței de adaptare, idee confirmată și de Thoresen, Bradley, Thoresen și Bliese (2004, apud Ployhart, Bliese, 2006).
O perspectivă mai largă asupra adaptării la sarcina de muncă se regăsește în literatura de specialitate care tratează formarea personalului și care susține ideea conform căreia adaptarea este reflectată de modul în care indivizii generalizează și transferă cunoștințe în situații de tranziție (Kozlowski et al., 2001). Performanța este definită în termenii rezultatelor afective, cognitive (de învățare) și/sau comportamentale (generalizarea îndeplinirii sarcinii) ale unei sarcini în schimbare (Kraiger, Ford, Salas, 1993, apud Ilgen et. al, 1999). KSAO sunt de așteptat să interacționeze sau să fie mediate de procese particular contextuale, de stare care să influențeze variabila dependentă.
Judge și Hulin (1991) discută adaptarea profesională în raport cu satisfacția profesională și cu bunăstarea subiectivă, ca determinați ai acesteia. Adaptarea poate fi organizată ierarhic, constructul general fiind compus dintr-o familie comportamentală, la rândul ei presupunând comportamente individuale. Adaptarea conține răspunsurile la satisfacția în muncă ce covariză datorită potențialului lor de creștere/descreștere a satisfacției (Hulin, 1991, Rosse, Miller, 2000), individul căutând intențional să realizeze aceste comportamente, cu credința că acestea vor scădea insatisfacția și crește satisfacția. În modelul cauzal propus, deoarece bunăstarea subiectivă pare a fi asociată cauzal cu satisfacția muncii, bunăstarea poate influența și adaptarea printr-un efect indirect.
O altă serie de studii a căutat să identifice dimensiunile fundamentale ale sarcinii și ale performanței care necesită adaptarea. Pulakos, Arad, Donovan și Plamondon (2000) au examinat incidentele critice pentru 21 de locuri de muncă diferite (din sectorul privat până la ocupații militare) și au identificat opt dimensiuni latente ale performanței adaptative. Cercetătorii au susținut această structură de opt factori folosind analiza factorială confirmatorie dezvoltând apoi instrumente pentru a evalua diferențele individuale în adaptare folosind cele opt dimensiuni (gestionarea situațiilor de urgență sau de criză, gestionarea stresului muncii, rezolvarea creativă a problemelor, soluționarea unor situații de muncă nesigure/imprevizibile, învățarea de noi sarcini de lucru, tehnologii și proceduri, demonstrarea capacității de adaptare interpersonală, demonstrarea capacității de adaptare culturală și demonstrarea adaptabilității de natură fizică).
2.4.2. Adaptarea ca schimbare a strategiei de procesare cognitivă
Această abordare a adaptării se concentreză pe diferențele individuale în selectarea și utilizarea strategiei de adaptare. Selectarea strategiei de adaptare este definită prin modalitatea în care oamenii identifică indici relevanți situațional, apelează la un repertoriu de strategii și selectează cea mai bună strategie pentru situația respectivă. Cea mai cunoscută cercetare, în acest domeniu, a fost realizată pe tema expertizei adaptative, care indică faptul că experții folosesc moduri diferite de interpretare a sarcinilor și, prin urmare, aleg strategii diferite pentru a le îndeplini (Chi, Feltovish & Glaser, 1981; Ericsson & Poison 1988; Holyoak, 1991, apud Ployhart et. al, 2006), deși studiul nu specifică motivul pentru care un novice sau un expert ar putea recurge la aceste diferite strategii.
Lovett și Schunn (1999, apud Ployhart et. al, 2006) propun și testează un model de selecție al strategiei cunoscut sub numele RCCL: reprezintă (Represent) sarcina, construiește (Construct) un set de strategii consistente cu reprezentarea sarcinii, alege (Choose) strategia pe baza ratei de succes și învață (Learn) noi rate de succes pe măsură ce strategia este aplicată. Modelul explică modul în care oamenii folosesc informația cu rată de bază și caracteristicile situației pentru a face alegeri pe care să le adapteze rezolvării cu succes a problemei. Reprezentarea problemei oferă caracteristicile predictive ale acesteia, pe baza cărora este restrâns setul de strategii adecvate spațiului problemei și este ghidată selecția de strategii. Alegerea strategiei în funcție de rata de succes învățată și „reciclarea” reprezentării atunci când se înregistrează o rată de succes scăzută indică faptul că experiența poate dezvolta o reprezentare dinamică. Diferențele individuale sunt moderat relaționate capacității cognitive dar sunt suficiente a sugera diferențe, nespecificate însă, în selectarea strategiei. Adaptarea este definită ca performanță într-o sarcină în schimbare, dar se centrează mai mult pe strategiile dezvoltate ca răspuns la aceste sarcini.
Rosse și Miller (2000) studiază insatisfacția la locul de muncă și emoțiilor negative în spațiul muncii care declanșează și susțin adaptativ un proces decizional, cu cinci răspunsuri comportamentale orientate spre a reduce insatisfacția: rezolvarea de probleme, părăsirea și evitarea planificată, revanșarea prin accentuarea dimensiunii echității și capitularea. Emoțiile negative produc forme impulsive de părăsire a locului de muncă, revanșare sau capitulare, care pot sau nu fi adaptative. Fiecare proces este moderat de variabile situaționale (condițiile pieței muncii, normele de grup, etc.) și de diferențele individuale (controlul perceput, rezerva/controlul emoțional, etc.)
2.4.3. Adaptarea în calitate de coping
Coping-ul descrie modul în care oamenii soluționează evenimente stresante, fiind astfel similară adaptării individuale. Pe de altă parte Folkman, Lazarus, Gruen & DeLongis (1986, apud Băban, 1998) pleacă de la prezumția că procesele de coping prezintă măcar o stabilitate moderată de-a lungul diverselor situații și astfel, pe termen lung, influențează efectele adaptative.
Stilul de coping poate implica un răspuns proactiv în rezolvarea sau abordarea evenimentelor stresante (persoana poate părăsi un loc de muncă stresant și amenințător pentru un loc de muncă adaptat resurselor sale) sau poate fi pasiv, evitant (persoana încearcă să reducă stresul prin ingnorarea lui, angajânu-se în conduite deviante – consum de alcool, substanțe psihotrope pentru a face față unui loc de muncă exigent). Cercetările sugerează eficiența coping-ului activ față de cel evitant (Taylor, Aspinwall, 1996; Jex, Bliese, Buzzell și Primeau, 2001, apud Dewe, 2010).
Spre deosebire de stilul de coping, de natură dispozițională, strategiile de coping sunt orientate în funcție de natura problemei, Carver, Scheier și Weintraub (1989, apud Carver, Scheier, 2008) identificând strategii de coping precum: acceptarea, interpretarea pozitivă și creșterea, focalizarea pe exprimarea emoțiilor, abținerea, folosirea suportului social-emoțional, consumul de substanțe, suprimarea activităților concurente, planificarea, umorul, dezangajarea mentală și comportamentală.
Alți autori sugerează două strategii generale, contextual-specifice, centrate pe problemă și centrate pe emoție (Pearlin & Schooler, 1978, apud Dewe, 2010), ce pot fi afectate de stilul de coping, astfel încât cei cu un stil de coping activ ar putea folosi strategii diferite de cei care adoptă un stil de coping evitant. Pulakos et al. (2000) a identificat capacitatea de a face față situațiilor stresante ca formă de adaptare.
2.4.4. Adaptarea ca răspuns la schimbările organizaționale
Despre schimbările care au loc în cadrul organizațiilor, Tofler (1971, apud. Sîntion, Papari, 2000) afirmă faptul că sunt asemeni unui “curent furtunos”, care răstoarnă structurile și schimbă normele și valorile. Judge, Thoresen, Pucik și Welbourne (1999, apud Cascio, 2003) au examinat antecedentele dispoziționale ale adaptării la schimbările organizaționale (locul controlului, auto-eficacitatea generalizată, stima de sine, afectivitate pozitivă, deschidere la experiență, toleranță pentru ambiguitate și aversiunea față de risc) și modul în care adaptarea la schimbarea organizațională oferă predicții asupra satisfacției în muncă, angajamentului organizațional, traseului și rezultatelor în carieră și asupra performanței.
Wanberg și Banas (2000, apud Hough, Ones, 2006) au studiat predictorii dispoziționali (stima de sine, optimismul, controlul perceput) și contextuali (informația, participarea, schimbarea auto-eficacității, sprijinul social, impactul personal) ai deschiderii către schimbarea organizațională, apreciată a indica satisfacția la locul de muncă, iritarea la locul de muncă și fluctuația de personal. Deschiderea spre schimbarea organizațională operează ca mediator între variabilele dispoziționale și contextuale și rezultatele obținute.
2.4.5. Adaptarea la carieră
Cariera presupune o succesiune evolutivă de activități profesionale și poziții profesionale, atinse de către o persoană, precum și atitudinile, cunoștințele și competențele dezvoltate de-a lungul timpului (Johns, 1998, p.560). Termenul de adaptare la carieră a fost sugerat, pentru prima oară, de către Super și Knasel (1981, apud Harrington, Hall, 2007) drept construct central în problematica carierei adulților, moment din care primește și atributul de competență-cheie a succesului în carieră.
Savickas (1997, apud Creed et. al, 2009) definește adaptarea la carieră ca "disponibilitatea de a face față sarcinilor previzibile de pregătire pentru și participarea la rolul de muncă, precum și la modificările imprevizibile determinate de schimbări în muncă și în condițiile de muncă "(p.254), iar pentru Rottinghaus, Day și Borgen (2005, p.5, apud Creed et. al, 2009) adaptarea la carieră este "o tendință care afectează modul în care un individ își consideră capacitatea sa de a planifica și de a se adapta la traseele de carieră schimbătoare și mai ales la evenimente neprevăzute." Ambele definiții se referă la un proces de auto-reglementare, fiind subliniată importanța interacțiunii dintre individ și mediul său și a gestionării problemelor noi cu care se confruntă individul.
Dezvoltarea unui individ și adaptarea în carieră includ: considerarea oportunităților disponibile (explorarea ce permite persoanelor să negocieze eficient schimbările din domeniile de carieră și de viață), perspectiva viitorului (planificarea carierei ce implică o orientare viitoare și cunoașterea acțiunilor necesare atingerii scopurilor stabilite), a alege adecvat și viabil (decizia), precum și gestionarea tuturor factorilor intrapersonali, interpersonali și de mediu importanți în atingerea obiectivelor. Mecanismele de autoreglare sunt relevante adaptării la carieră, activându-se în momente de stres, schimbare, sau când persoana se confruntă cu noi provocări (Baumeister, Gaillot, DeWall, Oaten, 2006; Boekaerts, Maes, și Karoly, 2005, Baumeister & Vohs, 2003, 2007 apud Creed et. al, 2009). Studiile sugerează faptul că variabilele adaptării la carieră, planificarea, explorarea, luarea deciziilor și o măsură generală a auto-controlului sunt interrelaționate și ar putea fi reprezentate de factorul etichetat drept adaptare la carieră. Cercetările indică ca strategii auto-reglatoare importante în adaptabilitatea la carieră: controlul emoțional, controlul motivațional, căutarea feedback-ului și competențele sociale (Porath & Bateman, 2006; Wanberg, Kanfer, Rotundo, 1999; Callister, Kramer, Turban, 1999; Baron, Markman, 2003 apud Harrington, 2007).
În modeul adaptării în carieră propus de Creed, Fallon și Hood (2009) este valorificată unitar planificarea carierei, auto-explorarea, explorarea carierei, procesul decizional și auto-controlul și mediată relația dintre orientarea către scop, suportul social și preocupările pentru carieră.
2.5. Predictorii adaptării în context profesional
Adaptarea individuală rezidă în individ și reflectă diferențe individuale, nefiind caracteristică a situației (deși situațiile pot solicita adaptabilitatea) și nici nu determintă numai ca răspuns la o schimbare în mediu sau în activitate (Ployhart, Bliese, 2006). Adaptabilitatea individuală este un construct de diferențiere, stabil și individual, cu influență asupra modului în care o persoană interpretează și răspunde la diferite situații. Comportamentul care, într-o anumită situație, nu produce efectul dorit, deși nu au fost operate modificări în mediu, va fi recunoscut de o persoană adaptivă și astfel schimbat, alterat, ajustat, variat, revizuit, modificat, potrivit, articulat, acomodat, familiarizat situației pentru ca și aceasta să se schimbe în direcția dorită.
Adaptarea nu este determinată numai de situații în schimbare. Adaptarea poate fi proactivă, atunci când individul percepe nevoia de schimbare, chiar dacă mediul nu o percepe sau reactivă, atunci când individul percepe o schimbare în mediu. Schimbarea, în scopul adaptării, poate avea loc în multe moduri și dimensiuni – în sarcină, în dimensiunea socială și de mediu.
Importanța variabilelor de personalitate în ajustarea, adaptarea la muncă poate fi evidențiată prin personalitatea pofesională (Holland, 1973, 1985, apud Chan, 2000) satisfacția vocațională la locul de muncă, stabilitatea, moralul, productivitatea, precum și realizarea depinzând de compatibilitatea dintre personalitate și mediul de muncă.
Dawis și Lofquist (1984, apud Hough, Furnham, 2003), pe baza teoriei lor de adaptare în muncă, încorporează 12 caracteristici de personalitate în setul de 20 de nevoi de recompensă profesională, și anume: realizarea, activitatea, avansarea, autoritatea, independența, valorile morale, recunoașterea, responsabilitatea, securitatea, serviciul social, statutul social și varietatea, care se încadrează în modelul de personalitate Big-Five (extraversie, stabilitate emoțională, conștiinciozitatea, agreabilitatea și deschiderea spre experiență).
În adaptarea, formarea și dezvoltarea profesională este discutată și personalitatea modală ca valoare sau expresie a unui grup, colecție de descriptori ai unei populații aparținând unei anumite nișe socio-profesionale și nu neapărat ca trăsătură central distribuită într-o populație (Aniței, 2000). Procesul de adaptare profesională, pe baza unor mijloace educative și prin dezvoltarea unor aspecte potențial compensatorii și a altor variabile, poate fi eficient îndrumat și orientat, Martin (2004, 2005), în studiile intreprinse asupra compensării psihologice și ale predicției ei, menționând faptul că în contextul muncii compensarea și adaptarea în muncă sunt concepte corelative, compensarea servind la efortul continuu de menținere a performanței la parametrii optimi.
În context profesional, au fost inventariați ca predictori ai adaptării individuale (Pulakos et. al., 2006): stabilitatea emoțională (capacitatea de a rămâne calm și ajustat în situații dificile sau stresante), deschiderea (curiozitatea, receptivitatea, toleranța la noi medii și evenimente), flexibilitatea cognitivă (componentă a rezistenței personale, tendința unei persoane de a percepe schimbarea ca provocare sau ca oportunitate pentru o viitoare dezvoltare), motivația de realizare (dorința de a depăși obstacolele, de a obține rezultate și de a stăpâni sarcinile dincolo de așteptările celorlalți), cooperativitatea (capacitatea de a lucra eficient cu ceilalți pentru un scop comun), sociabilitatea (aptitudinea de a fi comunicativ și participativ, implicând dorința și disponibilitatea de a lucra cu alte persoane și de a facilita interacțiunea), inteligența socială (capacitatea de a înțelege sentimentele, gândurile și comportamentele proprii și ale celorlați în context interpersonal și de a acționa corespunzător), auto-eficacitatea (încrederea în propriile abilități), reziliența (elasticitatea, capacitatea de a se recupera rapid după schimbare, dificultăți sau nenorociri), locus al controlului intern (sentimentul controlului asupra evenimentelor din propria viață), toleranța față de ambiguitate (a face față cu ușurință la incertitudinea mediului) și dorința de a învăța (Pulley et. al, 2001).
Trăsăturile de personalitate emergente, ca multiplu de variabile individuale omogene care pot sau nu să varieze se referă la: integritate (compusă din variabilele: agreabilitate, conștiinciozitate și adaptare), inteligența emoțională și competența emoțională (compuse din abilitatea emoțională de a percepe și activa emoția, de a asimila experiențe emoționale în viața mentală, de a înțelege și rezona la emoții, de a manageria și regulariza propriile emoții și pe cele ale celorlalți) și emoționalitatea (compusă din dimensiunile bipolare ale evaluării afective, negativ-pozitiv și ale activării, aroused-unaroused) (Hough, Ones, 2006).
Pentru Pitariu (2000, p.25) activitatea și performanța profesională sunt rezultate atât ale particularități cognitive (inteligență, memorie, atenție), cât și ale anumitor calități sau atribute ale personalității care mobilizează în prestarea activității profesionale (perseverența, calitățile empatice, sociabilitatea, dorința de bună-stare).
Cum variabilele de personalitate stabilesc cele mai multe interacțiuni și manifestă un efect direct asupra conduitei ocupaționale (Aniței, 2000), în scopul stabilirii gradientului acestora în contextul actual al muncii, au fost folosite criterii evaluative precum: adaptarea, integrarea, reușita și stabilitatea profesională, dintre care adaptarea s-a dovedit cea mai cuprinzătoare, incluzând reușita și stabilitatea profesională.
CAPITOLUL al III-lea
Metodologia cercetării
3.1. Obiectivele cercetării
Existența oricărui individ într-un anumit mediu presupune un proces de adaptare, care are drept rezultat echilibrul stabilit între acțiunile acestuia asupra mediului și invers. Pe baza acestui proces, comportamentul este ajustat la cerințele unui mediu nou, în continuă schimbare sau multidimensional solicitant, persoana sau grupul uzitând mecanisme care îi fac a se considera apți de a aparține mediului respectiv.
Adaptarea implică o dublă mișcare: de asimilare, ce presupune, din partea persoanei, o anumită abordare a realității exterioare, a relațiilor sociale, a normelor și a valorilor specifice societății, grupului în cadrul căruia trăiește și activează și de acomodare, care indică felul propriu de a utiliza schemele de comportament anterior elaborate, în raport cu situația și mediul actual.
Scalele și chestionarele de adaptare contrastează persoanele mai adaptabile cu cele mai puțin adaptabile în raport cu un anumit domeniu al activității umane.
Generarea unei astfel de scale, pe bază empirică, prin metoda criteriului extern, ce implică utilizarea a două grupuri antitetice cu privire la constructul măsurat este potrivită unui context practic, unde principala caracteristică a măsurii este puterea discriminatoare a acesteia. Un astfel de context practic, în cadrul căruia omul își ocupă cea mai mare parte a vieții active, din perspectivă psihologică reprezentând un factor de decizie asupra gradului de eficiență, siguranță, bunăstare materială și afectivă, este contextul profesional. În prezent, în condițiile progresului rapid al tehnologiei, al precipitării schimbărilor, al globalizării, al variabilității, dinamicii și mișcării neobosite a tuturor elementelor constitutive ale spațiului muncii, un deziderat important, în direcția practic-aplicativă (diagnoză, selecție și consiliere), este decelarea persoanei adaptate de cea mai puțin adaptată la o formă fundamentală a activității umane, în cursul căreia, în vederea satisfacerii nevoilor sale, persoana efectuează, transformă, reglementează și controlează diferite tranzacții cu natura și cu semenii.
Pe baza faptului că o scală de adaptare generată pe baza metodei empirice va urmări diferențierea între astfel de persoane, prezenta lucrare are ca obiectiv principal:
O: Generarea unei scale de adaptare generală pe baze empirice, din itemii EPQ.
Obiectivele subordonate acoperă etapele generării scalei de adaptare din itemii EPQ, cu stabilirea calităților psihometrice ale scalei:
O1: Evidențierea itemilor scalei de adaptare generată empiric din itemii EPQ care diferențiază între lotul de subiecți superior adaptat și lotul de subiecți inferior adaptat.
O2: Explorarea încărcăturii itemilor generați empiric, pe baza EPQ, în factorul adaptării generale.
O3: Analiza reliabilității scalei de adaptare generate empiric din itemii EPQ.
O4: Evidențierea unei relații între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și scalele C.P.I.: Wb, Re, So, Sc, To, Gi, Ac, fațete ale adaptării sociale pozitive.
O5: Evidențierea unei relații între scala de adaptare generală generată empiric din itemii EPQ și performanța adaptativă individuală în plan profesional.
O6: Evidențierea unei relații între scala de adaptare generală generată empiric din itemii EPQ și satisfacția profesională.
3.2. Ipotezele cercetării
I1: Se prezumă că itemii scalei de adaptare generată empiric din itemii EPQ diferențiză între lotul de subiecți superior adaptat și lotul de subiecți identificat ca fiind inferior adaptat.
I2: Se prezumă că itemii scalei de adaptare generate din itemii EPQ au o înaltă încărcătură în factorul adaptarea generală.
I3: Se prezumă că scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ demonstrează o fidelitate înaltă.
I4: Se prezumă că există o corelație directă între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și scalele C.P.I.: Wb, Re, So, Sc, To, Gi, Ac, fațete ale adaptării sociale pozitive.
I5: Se prezumă că există o corelație directă între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și performanța adaptativă individuală în plan profesional.
I6: Se prezumă că există o corelație directă între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și satisfacția profesională.
3.3. Eșantionul de cercetare
Eșantionul de cercetare este compus din 70 de subiecți, ocupați în câmpul muncii, în diferite domenii de activitate în calitate de: asistenți vânzări, contabili/casieri, ingineri, specialiști IT, funcționari publici, psihologi, cadre didactice.
În ceea ce privește lotul de cercetare, caracteristicile acestuia sunt eterogene pentru a acoperi adecvat sfera adaptării generale în context profesional.
Pe baza criteriului vârstei, dintre cei 70 de participanți, cei mai mulți participanți, în număr de 15, se încadrează grupei de vârstă cuprinsă între 26-30 de ani (21,43%), urmați de participanții care fac parte din grupa de vârstă cuprinsă între 31-35 de ani (17,14%) și de cei cuprinși în intervalul 36-40 de ani (14,29%).
Participanții care se încadrează grupelor de vârstă cuprinse între 21-25 de ani și 41-45 de ani, câte 9 pentru fiecare grupă, reprezintă 12,86% din totalul participanților. Cei mai puțini participanți sunt incluși grupelor de vârstă cuprinse între 45-50 de ani și 51-55 de ani reprezentând 11,43%, respectiv 10% din totalul participanților.
Eșantionul de cercetare se compune din 37 de femei și 33 de bărbați. În figura 7 se poate remarca distribuția eșantionului, compus din 70 de participanți, în funcție de gen, 52,86% fiind reprezentat de femei și 47,14% fiind reprezentat de bărbați. Cu toate că sectorul reprezentat de bărbați nu este deloc neglijabil, este vizibilă o ușoară superioritate a populaței feminine.
Valorificând criteriul nivelului de pregătire, distribuția eșantionul de cercetare indică faptul că, din cei 70 de subiecți care formează eșantionul de cercetare, 42 (60%) au studii superioare și 28 (40%) au studii medii, aspecte ce pot fi observate și pe baza figurii 8, care prezintă distribuția eșantionului în funcție de nivelul de pregătire.
Distribuția eșantionului de cercetare în funcție de ocupațiile participanților evidențiază faptul că, din cei 70 de participanți la cercetare, 13 (18.57%) sunt ingineri, 12 (17,14%) activează drept funcționari publici, 11 (15,71%) lucrează ca psihologi în diferite unități sau în cabinete individuale, 10 (14,29%) sunt contabili/casieri, 9 (12,86%) lucrează în învățământ în calitate de cadre didcatice, 8 (11,43%) activează în domeniul vânzărilor și 7 (10%) lucrează în domeniul IT.
Se poate remarca faptul că domeniile de activitate în care evoluează subiecții cuprinși în cercetare cunosc o accentuată dinamicitate și o vizibilă instabilitate, multiple și precipitate schimbări și variații, toate datorate schimbărilor socioeconomice rapide ale ultimilor ani, tehnologiilor în schimbare, fuziunilor, redimensionărilor și restructurărilor organizaționale, reducerii resurselor economice și globalizării.
Pe baza celor expuse, lotul de cercetare întrunește diversitate, fiind compus din 33 de bărbați și 37 femei, cu vârste cuprinse între 21 și 55 de ani, cu studii superioare și medii, ocupat în diverse sectoare de activitate. Trebuie menționat faptul că participarea în realizarea acestui studiu a fost voluntară.
3.4. Instrumente de cercetare
În cadrul acestui studiu am utilizat drept instrumente de cercetare:
3.4.1. Chestionarul de Personalitate Eysenck
(Eysenck Personality Questionnaire – EPQ, Eysenck & Eysenck, 1975, revizuit Romanian Psychological Testing Service Cluj, Minulescu, 2007)
Chestionarul de Personalitate Eysenck (Eysenck Personality Questionnaire – EPQ, Eysenck & Eysenck, 1975) este o etapă avansată în realizarea unui număr de chestionare de personalitate timpurii (Maudsley Medical Questionnaire – MMQ, Eysenck, 1952, care urmărea măsurarea factorului nevrotism; Maudsley Personality Inventory – MPI, Eysenck, 1959, cu scale pentru măsurarea factorului nevrotism și extraversiune-introversiune; Eysenck Personality Inventory – EPI, Eysenck & Eysenck, 1964, cu adăugarea scalei L (lie) pentru a măsura disimularea) (Eysenck et. al., 2008).
EPQ număra, ca principal avantaj, introducerea unei noi scale, numită P (psihotism), pe lângă celelalte două scale structurale, E – Extraversia și N – Nevrotism.
Chestionarul utilizat în cadrul lucrării cuprinde 90 de itemi, cu raspuns binar (Da/Nu) și normare în stanine, fiind revizuit de către Romanian Psychological Testing Service Cluj, 2007.
Itemii sunt distribuiți pentru trei scale structurale astfel: scala Extraversiune – Introversiune (E) (21 itemi), scala Nevrotism (N) (23 itemi), scala Psihotism (P) (25 itemi) și pentru cele două scale secundare: scala Tulburări de comportament (C ) (34 itemi) și scala sincerității (L) (21 itemi).
Alegerea celor trei scale structurale este susținută pe baza unor cercetări extensive cu privire la identificarea dimensiunilor de personalitate care ar putea fi considerate principale sau fundamentale. Eysenck (1970, apud Eysenck et. al., 2008), pe baza unui studiu metaanalitic al literaturii tratând această problematică, a evidențiat acordul și sprijinul puternic în rândul comunității științifice în direcția recunoașterii celor două dimensiuni de personalitate, Extraversiune-Introversiune și Nevrotism (Afectivitate, Emoționalitate sau Stabilitate-Instabilitate), ca factori ce contribuie la descrierea unei proporții mai semnificative din personalitatea umană decât oricare alți factori din afara domeniului cognitiv. A treia dimensiune majoră și complexă a personalității, numită Psihotism, este definită de inter-relațiile dintre tendințele spre agresivitate, egocentrism, comportament antisocial și lipsă de empatie.
Scala introversie vs. extraversie în extrema notelor mari indică un tip extravers (sociabil, caută activități distractive, glume și prezența prietenilor, manifestă nevoia de a discuta cu oamenii și preferă lucrul cu ceilalalți; își asumă facil riscul, caută aventura și pericolul; caracterizat de emoții puternice, impulsivitate, oscilare, optimism, tendința de a fi agresiv, pierdere cu ușurință a controlului; tip artistic, înclinat spre exterior, concret, alert, cu inițiativă și bun organizator; tinde să se supraaprecieze și să accepte doar propriul punct de vedere) și în extrema notelor mici indică un tip introvert (liniștit, retras, introspectiv, viață interioară bogată, gânditor, posedă gândire abstractă, dar un spirit de observație mai puțin dezvoltat; ușor tensionat; rezervat în relațiile sociale, distant, neîncrezător și planificat; înclinat spre un mod de viață ordonat, nu agreează agitația, își domină agresivitatea, nu-și pierde ușor cumpătul și tinde să se subaprecieze).
Scala instabilitate emoțională vs. lipsa emoționalității indică la note ridicate nevrotismul (reacțiile emoționale puternice, iraționale, adesea rigide ale instabilului emoțional interferă cu adaptarea sa scăzută la evenimentele de viață) la cealaltă extremă a stabilității emoționale, plasându-se persoane extrem de greu de stimulat emoțional (reacțiile emoționale sunt slabe ca intensitate, lente, intră greu în atmosfera emoțională și au tendința de a reveni la starea de apatie, calm „plat” foarte repede după activarea emoțională).
Scala psihotism indică, în comportament, în cazul în care trăsătura este prezentă în grad înalt tendința de a produce tulburări, solitudinea, cruzimea, ostilitatea față de celălalt, preferințe pentru lucruri ciudate și neobișnuite. La celălalt pol se plasează persoane socializate, cu tendința de a respecta regulile, convențiile, drepturile celorlalți, cu nivele de aspirație adaptate la realitate.
Scala de minciună afirmă comportamente sociale dezirabile, încălcate frecvent de marea majoritate a populației în comportamentul informal. Cu cât tendința spre disimulare este mai mare, cu atât subiectul va alege răspunsuri care afirmă respectarea întocmai a conduitelor dezirabile formal. Pe lângă faptul că scala măsoară disimularea, indică marginal un nivel de naivitate socială sau de conformitate. Persoanele cu scoruri mici la această scală au tendința de a recunoaște cu franchețe lipsurile pe care le au, sau măcar lipsurile minore și recunosc încălcări minore ale normelor de comportament ori ale regulilor de conviețuire socială. Persoanele cu scoruri mari sunt orientate puternic în comportament în funcție de normele sociale și de regulile convenționale de comportament și conviețuire, fiind caracterizate de un foarte activ management al impresiei.
Scala Tulburări de comportament a fost generată pentru a distinge persoanele care manifestă comportamente deviante (adicție, delincvență), fiind folosită ca un predictor al delincvenței într-o varietate de medii.
3.4.2. Inventarului Psihologic California (CPI-260)
CPI-260 este forma scurtă a Inventarului Psihologic California (CPI), instrument creat de Harrison G. Gough care, de-a lungul a 50 de ani, a cunoscut o serie de versiuni (CPI-480, CPI-462, CPI-434) (Gough, 1957; Gough, 1987; Gough & Bradley, 1996, apud Minulescu, 2005).
CPI-260, chestionar de personalitate ce evaluează comportamentul normal, a fost generat ca imagine fidelă și validă a celorlalte versiuni ale CPI-ului, în scopul practic de a facilita administrarea și interpretarea instrumentului cât și de a reduce solicitarea excesivă asupra participanților în termenii timpului de administrare a chestionarului. CPI-260 se relaționează direct cu trăsăturile pe care le măsoară, scalele sale fiind valide încă din stadiul construcției. În construcția scalelor C.P.I., Gough nu a adoptat o teorie formală, demersul general fiind de a porni de la situațiile în care se cerea utilizat testul și de la acele concepte care există deja în domeniul comportamentului interpersonal.
În România, adaptarea CPI a debutat în anul 1970, fiind urmată de o serie de reevaluări periodice (Pitariu & Hehn, 1980; Pitariu & Albu, 1993, apud Minulescu, 2005) sub îndrumarea autorului testului. Obiect al unor intense cercetări autohtone, publicate și nepublicate, acest instrument câștigă reputația de probă internațională, cu cea mai serioasă validare în România, utilizat în contexte foarte diferite. Etaloanele actuale ale CPI-260 conțin 3200 de subiecți.
Chestionarul măsoară 35 de dimensiuni distincte împărțite în 5 arii principale de evaluare, în funcție de semnificația lor psihologică și 3 scale vectoriale adiționale. Cele 5 arii sunt: 1. Orientarea Interpersonală (cu scalele: Dominanță, Capacitate de Statut, Sociabilitate, Prezență Socială, Acceptare de Sine, Independență și Empatie), 2. Managementul de Sine (cu scalele: Responsabilitate, Conformism Social, Autocontrol, Impresie Bună, Comunalitate, Stare de Bine, Toleranță), 3. Motivații și Stil de Gândire (cu scalele: Realizare prin Conformism, Realizare prin Independență, Fluență Conceptuală), 4. Caracteristici Personale (cu scalele: Intuiție Psihologică, Flexibilitate și Feminitate/Masculinitate) și 5. Indicatori legați de Muncă (cu scalele: Potențial Managerial, Orientare spre Muncă, Temperament Creativ, Leadership, Amicabilitate, Orientare spre Aplicarea Legii, Ostilitate, Spirit de Luptător).
Minulescu (2005) menționează cinci grupări rezultate în urma analizelor factoriale, printre care și gruparea sănătate mentală, adaptare și conformism social, factor ce alătură scalele Wb, Re, So, Sc, To, Gi și Ac, înțelese ca tot atâtea fațete ale adaptării sociale pozitive, folosite în cadrul prezentei lucrări drept criteriu de diferențiere al eșantionului de cercetare, cât și în validarea externă a scalei.
3.4.3. Chestionar de adaptare, versiune scurtă I-ADAPT-M
(adaptat după Polyhart, Bliese, 2006)
Pe baza teoriei I-ADAPT, elaborate de către Ployhart și Bliese (2005, apud Ployhart, Bliese, 2006) adaptarea individuală este definită ca abilitatea individului, competență, dispoziție, disponibilitatea și/sau motivația în vederea schimbării pentru potrivirea în diferite sarcini sau funcție de particularități sociale sau de mediu.
Sistemul de măsurare propus de către Polyhart și Bliese (2006) cu contribuțiile lui Saltz și Mayer (2002) (Anexa 1) este fundamentat pe baza teoriei celor opt dimensiuni ale adaptării indicate de către Pulakos et al. (2000): gestionarea situațiilor de urgență sau de criză, gestionarea stresului muncii, rezolvarea creativă a problemelor, soluționarea unor situații de muncă nesigure/imprevizibile, învățarea de noi sarcini de lucru, tehnologii și proceduri, demonstrarea capacității de adaptare interpersonală, demonstrarea capacității de adaptare culturală și demonstrarea adaptării de natură fizică și umărește să testeze structura acestor dimensiuni folosind indicatori CFA (Certificare Internațională a Analiștilor Financiari – Chartered Financial Analyst) de ordin secund. De asemenea, urmărind a studia diferențele individuale în adaptare de-a lungul unei varietăți de contexte, instrumentul este scurt, numărând 55 de itemi, ce implică o manieră de răspuns ușoară (scala de răspuns tip Likert, cu 5 trepte de intensitate – dezacord puternic/niciodată, dezacord, uneori, acord și acord puternic/întotdeauna) și rapidă (10 minute), în mediile dinamice în care sunt implicați angajații fiind puțin probabil ca aceștia să dorească să răspundă la un chestionar mai lung de 60 de itemi. Scorurile înalte indică o bună adaptare, calculându-se atât un scor total cât și un scor pentru fiecare dimensiune în parte. Fiind construit sub formă de self-report, este simplificată administrarea și scorarea instrumentului și lărgită aria lui de aplicare la contexte de mucă multiple. De asemenea, chestionarul poate fi administrat atât în varianta creion-hârtie, cât și prin internet. Itemii construiți nu sunt specifici vreunui domeniu particular.
Dezvoltarea instrumentului a presupus cercetarea studiilor de specialitate relevante adaptării individuale, cu un focus particular asupra celor opt dimensiuni identificate de către Pulakos et al. (2000). După ce au fost construiți itemi preliminari pentru fiecare dimensiune, aceștia au fost supuși reviziei experților, procedurilor empirice de determinare a caracteristicilor itemilor și a calităților metrologice ale instrumentului. Un studiu al validității de construct asupra instrumentului inițial de 40 de itemi (câte 5 itemi pentru fiecare dimensiune) a indicat o bună validitate convergentă și discriminativă. În aplicarea instrumentului, câțiva itemi au necesitat rafinare și alții noi au fost adăugați pentru cinci sub-dimensiuni. Fiecare sub-dimensiune cuprinde de la cinci până la nouă itemi, astfel: ►gestionarea situațiilor de urgență sau de criză: 6 itemi (1, 9, 12, 17, 22, 27); ► gestionarea stresului muncii: 5 itemi (3, 15, 21, 32, 35); ► rezolvarea creativă a problemelor: 5 itemi (10, 16, 24, 36, 37); ► soluționarea unor situații de muncă nesigure: 9 itemi (5, 11, 31, 34, 38, 44, 46, 49, 53); ► învățarea de noi sarcini de lucru: 9 itemi (5, 11, 31, 34, 38, 44, 46, 49, 53); ► adaptarea interpersonală: 7 itemi (4, 7, 18, 30, 33, 42, 50); ►adaptarea culturală: 5 itemi (2, 6, 14, 19, 25); ► adaptarea fizică: 9 itemi (8, 13, 20, 26, 41, 45, 48, 51, 55).
3.4.4. Chestionar "Satisfacție în muncă"
(Ticu, 2004)
Instrumentul urmărește evidențierea factorilor: remunerare și promovare, conducere și relații interpersonale, organizare și comunicare, oferind și dimensiunea satisfacției generale (Anexa 2).
Factorul remunerare și promovare (itemii: 3, 4, 5, 6, 11, 12, 13, 14, 19, 20, 23, 24, 29, 30) presupune fie insatisfacția (scoruri mici) fie satisfacția angajatului (scoruri mari) cu privire la recompensa pentru munca prestată (salarizare, alte recompense financiare, recunoaștere sau posibilități de promovare). Factorul conducere și relații interpersonale (itemii: 8, 10, 16, 21, 24, 26, 31, 32) oferă dimensiunea insatisfacției angajatului (scoruri mici) sau a satisfacției acestuia (scoruri mari) cu privire la climatul social și relațiile de muncă, atât sub aspectul relațiilor cu colegii sau cu șeful, cât și sub cel al atmosferei destinse, nonconflictuale. Factorul organizare și comunicare (itemii: 1, 2, 9, 10, 17, 18, 21, 22, 27, 28) indică insatisfacția angajatului (scoruri mici) sau satisfacția acestuia (scoruri mari) cu privire la modul în care munca este organizată și realizată: definirea sarcinilor, efort depus, comunicare, feedback etc. Factorul satisfacție generală reprezintă măsura în care angajatul este mulțumit/satisfăcut de munca pe care o realizează, atât sub aspectul modului ei de organizare, cât și sub cel al recompenselor pe care le primește pentru activitatea prestată (recompense materiale sau morale) și al climatului interpersonal în care își desfășoară munca. Scorarea este inversă pentru itemii: 4, 5, 9, 10, 12, 13, 15, 16, 17, 18, 21, 23, 24, 25, 28, 29, 32 și presupune suma valorilor obținute la itemii de mai jos și raportarea la numărul de itemi.
Referitor la criteriile de validare, instrumentul a fost aplicat pe un lot de 566 de subiecți (populația generală), fiind obținuți următorii coeficienți de consistență internă Alpha Cronbach: pentru factorul remunerare și promovare = 0.820, pentru factorul conducere și relații interpersonale = 0.760, iar pentru factorul organizare și comunicare = 0.738. Coeficientul Alpha Cronbach pe întreg chestionarul a fost de 0.872.
CAPITOLUL al IV-lea
Prezentarea și interpretarea datelor
4.1. Ipoteza numărul 1
Se prezumă că itemii scalei de adaptare generată empiric din itemii EPQ diferențiză între lotul de subiecți superior adaptat și lotul de subiecți identificat ca fiind inferior adaptat.
Fiind vorba, în primul rând, despre generarea unei scale de personalitate, pentru acest scop am parcurs următoarele etape necesare în a obține un instrument calitativ psihometric:
Revizia literaturii de specialitate
Pe baza reviziei literaturii de specialitate, adaptarea este procesul inițiat atunci când o situație se caracterizează prin elemente noi, necunoscute sau nefamiliare, fiind expresia unei dinamici complexe a diferitelor acțiuni ale persoanei ce permit transformarea și actualizarea organizării interne a acesteia în vederea unui răspuns optim la solicitările mediului, fiind unanim considerată implicită tuturor contextelor de viață. Măsurătorile actuale ale adaptării vizează acomodarea și asimilarea mediului și a cerințelor lui cât și deplasarea sau înlocuirea în caz de eșec, atunci când centrul de interes se schimbă către un alt domeniu al activității. Cele mai utilizate chestionare din această categorie, în deceniile trecute, dar care mai sunt utilizate și în prezent sunt Woodworth-Mathews și Psychorater, cum, de altfel, și multe alte instrumente actuale și consacrate furnizează, prin scalele lor, informații relevante cu privire la adaptarea generală (Inventarul Psihologic California, Chestionarul NEO PI R, etc.).
Generarea unei scale de adaptare generală, care să plieze și evaluării adaptării generale în raport cu condițiile actuale ale spațiului profesional este susținută de nevoia de a diferenția între persoane adaptate și persoane mai puțin adaptate unui mediu dinamic, schimbător, cu stimuli noi și variați, în care asimilarea și acomodarea influențează performanța în îndeplinirea unei sarcini de muncă, strategia de procesare cognitivă, coping-ul, răspunsul la schimbările organizaționale cât și drumul în carieră.
Operaționalizarea conceptului
În vederea dezvoltării unei concepții precise și detaliate asupra adaptării generale esențială este operaționalizarea sa. Astfel, descrierea scurtă și formală a constructului este utilă cristalizării unui model conceptual propriu.
Adaptarea generală indică procesul, mișcarea în vederea acomodării și asimilării sistemice a mediului, ce echilibrează raporturile interioare ale persoanei cât și pe cele dintre personă și mediu și asigură funcționarea persoanei prin înglobarea schimburilor dintre aceasta și mediu. Din această perspectivă, adaptarea generală poate fi apreciată, în termeni oferiți de instrumentul EPQ, ca ținând de unele manifestări ale extraversiei, stabilității emoționale și ale controlului super-ego-ului.
Persoana adaptată la un mediu exterior dinamic este sociabilă, vivace, activă, asertivă, concretă, alertă, cu inițiativă și bună organizatoare, discută ușor cu oamenii și lucrează bine în echipă, are autostimă ridicată, este netensionată, rațională, autonomă, calmă, controlată, lipsită de pesimism, cu restaurare emoțională ușoară și rapidă după excitarea emoțională, manifestă amiabilitate față de oameni, stabilirea unor relații constructive, socializare, empatie și înțelegerea propriei influențe asupra mediului, are nivele aspiraționale adaptate la realitate, este cooperantă și convențională, orientată spre managementul impresiei despre propria persoană.
Formarea eșantionului inițial de itemi
O dată justificată noua măsură și constructul de adaptare generală formal definit, este creat eșantionul inițial de itemi, de unde va fi extrasă scala de adaptare. Itemii aleși caută să probeze toate posibilele conținuturi ale adaptării. Este selectat, pe baza chestionarului EPQ, un număr de itemi mai mare decât numărul itemilor care va fi inclus în cadrul scalei de adaptare.
Pe baza definirii conceptului de adaptare ca acomodarea și asimilarea mediului, în vederea echilibrării raporturilor interne ale persoanei, cât și a celor dintre personă și mediu, din cei 90 de itemi, cu răspuns binar (Da/Nu), ai chestionarului EPQ am selectat intuitiv 45 de itemi.
Din cei 21 de itemi ai scalei Extraversiune – Introversiune am ales 10 itemi (1, 5, 10, 17, 25, 40, 52, 56, 60, 86), referitori la: diversitatea preocupărilor, sociabilitate și stabilirea de noi contacte, vivacitate și activism. Răspunsul pozitiv la acești itemi va situa respondentul la polul extraversiei, aproape de trăsăturile de afirmare, sociabilitate, energie de viață și dominanță.
Din cei 23 de itemi ai scalei Nevrotism am ales 18 itemi (3, 7, 12, 15, 19, 23, 27, 31, 34, 38, 41, 58, 62, 72, 75, 80, 84, 88), referitori la: schimbarea dispozițională, iritabilitate și nervozitate, manifestarea de griji, frământări, încordare, sentimente de culpabilitate și nefericire, pesimism, stimă de sine scăzută, apatie și slăbiciune fizică, unde răspunsurile negative vor indica manifestarea acestor comportamente la polul stabilității emoționale, în mod optim adaptării generale, departe de trăsături de anxietate, depresie, autoapreciere scăzută, timiditate.
Din cei 25 de itemi ai scalei Psihotism am ales 12 itemi (46, 50, 65, 74, 76, 83 și itemii cu scorare inversă: 2, 11, 37, 53, 57, 71), care vizează: respectarea convențiilor (a ajunge la timp la o întâlnire, politețea, condusul cu grijă, bunele maniere, curățenia), raportarea oamenilor la persoană și raportarea persoanei la diferite aspecte negative ale existenței). Răspunsul negativ la primii 6 itemi aleși și cel pozitiv la ceilalți 6 itemi va situa persoana mai aproape de polul controlului super-ego-ului și departe de tendințele agresive, egocentrism, comportament antisocial și lipsa empatiei.
Din cei 21 itemi ai scalei Sincerității (Lie) am ales 5 itemi (13, și itemii cu scorare inversă: 48, 63, 73, 81) care urmăresc evidențierea orientării comportamentale în funcție de normele sociale și de regulile conventionale de comportament și convietuire. Răspunsul afirmativ primul item și negativ la ceilalți 4 itemi indică o persoană convențională, care aderă și evită violarea regulilor și normelor de comportament.
Itemii au fost astfel aranjați încât să introducă respondentul într-o atmosferă destinsă, care să susțină parcurgerea chestionarului. Această colecție inițială de itemi se regăsește în cadrul Anexei 3.
Apelul la expert și specificațiile testului
Cei 45 de itemi, după ce au fost selectați și aranjați sunt inspectați de un expert în domeniu, pentru a confirma alegerea adecvată a itemilor, conținutul acceptabil al itemilor care să acopere conținutul constructului, înainte ca resurse de timp și financiare să fie implicate în a realiza colecția de date necesare dezvoltării scalei. În urma apelului la expert nu s-a operat nico modificare în cadrul colecției de itemi realizate.
În această fază este fixat și instructajul, de asemenea cu apelul la experți, în mod similar celui folosit în administrarea EPQ, participanții fiind invitați să parcurgă cele 45 de întrebări privind diferite feluri de comportament, atitudini, interese care să se reflecte și în spațiul profesional. La fiecare dintre aceste întrebări subiectul are indicată ca variantă de răspuns fie "Da" fie “Nu”, pe care o bifează în dreptul numărului întrebării respective, în funcție de răspunsul pe care îl alege. Se specifică faptul că nu există răspunsuri "bune" sau "greșite", ci numai adevărate sau ne-adevărate în raport cu felul persoanei de a fi în situația dată. Este menționată verificarea în a nu omite nicio întrebare. În ceea ce privește scorarea, răspunsul "Da" la itemii: 1, 2, 3, 4, 8, 10, 11, 12, 13, 15, 19, 21, 23, 32, 33, 34, 35, 36 și răspunsul "Nu" la itemii: 5, 6, 7, 9, 14, 16, 17, 18, 20, 22, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44 și 45 vor indica faptul că persoana se va situa la un nivel înalt adaptat.
Administrarea instrumentului
Scala compusă din cei 45 de itemi aleși din itemii EPQ este administrată eșantionului de cercetare, eterogen sub aspectul vârstei, al distribuției de gen, al nivelului de studii și din punct de vedere profesional, care va fi contrastat din punct de vedere al adaptării. Rezultatele obținute în această etapă vor fi valorificate în vederea dezvoltării strategiei empirice de selecție a itemilor.
În cazul metodei emipirice, cunoscută și drept strategia criteriului extern (criterion-keyed method), selecția itemilor este ghidată pe baza puterii lor de a discrimina grupurile contrastante.
În consecință, itemii aleși sunt administrați la cel puțin două loturi-criteriu care diferă între ele la nivelul trăsăturii evaluate, urmând ca apoi itemii care discriminează în mod semnificativ grupurile să fie reținuți, în timp ce itemii care nu discriminează să fie eliminați.
În scopul stabilirii celor două două loturi-criteriu contrastante din punct de vedere al adaptării, am utilizat gruparea factorială cu numele de sănătate mentală, adaptare și conformism social a instrumentului CPI-260, factor ce alătură scalele Wb (stare personală de bine), Re (responsabilitatea), So (socializarea), Sc (autocontrolul), To (toleranța), Gi (impresia bună) și Ac (realizarea prin conformism), înțelese ca tot atâtea fațete ale adaptării sociale pozitive (Minulescu, 2005). Astfel, pe baza aplicării instrumentului CPI-260 și a utilizării scorurilor obținute la scalele Wb, Re, So, Sc, To, Gi și Ac în note T am putut diferenția, în cadrul eșantionului de cercetare, pe baza factorului adaptării sociale pozitive, între grupul superior adaptat (cu media scalelor mai mare de 57 note T) și grupul inferor adaptat (cu media scalelor mai mică de 45 note T).
Distribuția frecvențelor pe cele două grupuri astfel diferențiate este evidențiată pe baza reprezentării grafice și a tabelului de frecvențe:
Stabilind, pe baza factorului sănătate mentală, adaptare și conformism social, al instrumentului CPI-260, cele două loturi contrast: grupul superior adaptat, compus din 31 de participanți, în superioritate numerică față de grupul inferior adaptat, ce numără 29 de participanți, pasul următor presupune identificarea și selecția acelor itemi care demonstrează o diferență semnificativă între grupuri. În acest scop am folosit analiza discriminantă, valorificând indicele lambda Wilks, calculat pentru fiecare item ca raport între variația intragrupală și variația totală. Indicele variază între 0 și 1 și, cu cât are o valoare mai apropiată de 0, cu atât itemul este mai important pentru discriminare.
Itemul cel mai discriminativ pentru cele două loturi, cu cel mai mic indice lambda Wilks ,794 și cu cel mai mare raport F1,49 = 12,748, la p=,00 este itemul 14, iar ultimul item discriminativ, cu indicele lambda Wilks cel mai mare ,917 și cu cel mai mic raport F1,49 = 4,456, la p=,04 este itemul 37, între aceștia doi situându-se, descrescător puterii lor de discriminare, următorii itemi: 43, 18, 34, 28, 39, 17, 7, 22, 31, 29, 27, 9, 21, 41, 32, 8, 19, 44, 12, 16, 45, 1, 26, 38, 24, 6, 11, în total fiind 29 de itemi.
Ca măsură de verificare, am folosit și corelația biserială, ce presupune analiza relației existente între variabila scalară (rezultatele la itemi) și variabila nominală, dihotomică (adaptat/inadaptat).
Dacă itemul este discriminativ, subiecții care îl aporbă vor întruni un scor ridicat pentru întreaga scală, în timp ce subiecții care îl dezaprobă tind să obțină, pentru întreaga scală, un scor mai scăzut. Aria indexului de discriminare se întinde de la -1 la 1. Un item care discriminează negativ indică faptul că participanții mai puțin adaptați aprobă itemul vizând adaptarea și participanții adaptați dezaprobă itemul sau faptul că itemul măsoară un aspect diferit în raport cu ceilați itemi.
Explorând dacă există vreo legătură între adaptarea socială pozitivă sau inadaptarea participanților și rezultatele la itemi este oferită posibilitatea de a cunoaște dacă itemii pot sau nu diferenția între loturile criteriu.
Cei 29 de itemi, identificați pe baza analizei discriminante ca separând cel mai puternic cele două grupuri contrastante din punct de vedere al adaptării sociale pozitive, demonstrează și coeficienți de corelație Pearson înalți, pozitivi, după cum se poate observa și pe baza tabelului de mai sus, aceștia cunoscând valori de la r=,436, p=,001, obținut la itemul <Vă considerați încordat ("sub tensiune")?> a cărui variație în răspunsuri se asociază în proporție de 86% cu variația adaptării la r=,289, p=,04, obținut la itemul 37 "Aveți adesea sentimente de vinovăție?", a cărui variație în răspusnuri se asociază în proproție de 57% cu variația adaptării.
Ipoteza avansată este verificată și confirmată și pe baza reaplicării noii scale, cuprinzând itemii discriminatori: 14, 43, 18, 34, 28, 39, 17, 7, 22, 31, 29, 27, 9, 21, 41, 32, 8, 19, 44, 12, 16, 45, 1, 26, 38, 24, 6, 11 și 37 loturilor-criteriu. Pe baza valorilor indicelui lambda Wilks și a raportului F se remarcă faptul că se păstrează, ca urmare a puterii lor de discriminare, 28 de itemi, în minus cu itemul 37 ("Aveți adesea sentimente de vinovăție?"), care dacă la aplicarea colecției de itemi preliminare a obținut un indice lambda Wilks de ,917 și un raport F de 4,456, la un prag de semnificație de p=,040, la retestarea scalei înregistrează un indice lambda Wilks de ,963 și un raport F de 1,883, la un prag de semnificație de p=,176, fiind astfel eliminat.
Scala este restructurată, rearanjată și renumerotată pe baza celor 28 de itemi rămași (43, 34, 18, 14, 28, 39, 17, 22, 31, 29, 27, 21, 12, 7, 32, 41, 44, 9, 19, 16, 1, 26, 45, 6, 8, 11, 24, 38), cei mai discriminanți fiind itemii: <Vă simțiți uneori "pur și simplu nefericit" fără motiv?> (Wilks' Lambda = ,810, F1,49= 11,497, la p=,001) și <Vă place să mergeți des în "societate"?> (Wilks' Lambda = ,820, F1,49= 10,752, la p=,002), pe ultimele poziții discriminative aflându-se itemii: <Sunteți considerat de ceilalți ca: fiind foarte "plin de viață"?>, "Faceți de obicei primul pas când vă împrieteniți cu cineva?", "Ați insistat vreodată pentru a se face cum vreți dvs.?", <"Vă place să vă integrați într-o "societate"?> (Wilks' Lambda = ,913, F1,49= 4,664, la p=,03) (Anexa 4).
În continuare, cei 28 de itemi rezultați pot fi analizați euristic, în vederea evidențierii aportului pe care îl aduc în a decela între persoane adaptate și mai puțin adaptate. Se remarcă, în primul rând, faptul că unii itemii plasează subiectul pe poziția de a se auto-aprecia, iar alții pe poziția de a evalua percepțiile celorlalți cu privire la sine, ceea ce reclamă atât o bună cunoaștere de sine, cu un efort dorit în această direcție cât și orientarea spre exterior și importanța acordată mediului în ajustarea anumitor comportamente. Vizând eul în relație cu ceilalți, unii itemi evaluează perspectiva sănătoasă asupra propriei persoane și aprecierea cu privire la modul în care aceasta este percepută de cei din jur, dorința și capacitatea de integrare în societate și manifestarea comportamentelor apreciate de societate ca potrivite. Raportați la relațiile cu sine, unii itemi evaluează stabilitatea emoțională, răspunsurile raționale la solicitările mediului, angajarea în activitate, simțul responsabilității și percepția cu privire la schimburile realizate cu mediul exterior și consecințele acestora.
Primul item, "Vă considerați mai curând vioi (vesel)?", vizează dimensiunea dispozițională, cât și activismul, persoana privind înspre sine pentru a aprecia nivelul propriu de tonus emoțional și resursele energetice, care vor susține efortul adaptativ. Itemul diferențiază persoanele cu privire la conștientizarea realității și abordarea ei într-o manieră adaptată, pozitivă, constructivă.
Pentru al doilea item, <Sunteți considerat de ceilalți ca: fiind foarte "plin de viață"?>, subiectul este solicitat în a muta focusul dinspre sine spre ceilalți, evaluând opinia celorlalți cu privire la gradul de expansiune de care dă dovadă, la interesul și activismul în raport cu mediul și cu sine.
Următorul item, "Vă necăjiți adesea pentru lucruri pe care nu trebuia să le fi făcut sau să le fi spus?", prin raportarea la exterior, diferențiază persoanele în ceea ce privește aprecierea importanței acțiunilor proprii și acceptarea responsabilității cu privire la consecințele asupra mediului.
Itemul "Dacă promiteți că veți face ceva vă țineți întotdeauna de cuvânt, ori cât ar fi de neplăcut (greu)?" indică, pe lângă ceea ce este dezirabil social și disponibilitatea de implicare, plasând diferențial persoanele pe baza perseverenței, rezistenței în a realiza o activitate, în pofida dificultăților sau a încărcăturii afective mai puțin plăcute a acesteia, în vederea menținerii unor raporturi echilibrate cu sine și cu ceilalți.
Itemul scorat invers "Sunt (mulți) oameni care încearcă să vă evite continuu?" diferențiază sub aspectul aprecierii proprii cu privire la gradul de în care subiectul este integrat și acceptat social.
Itemul <Vă place să vă integrați într-o "societate"?>, identificat ca fiind, pe baza rezultatelor studiului, înalt discriminativ, contrastează persoanele cu privire la potențialul de adaptare la mediu cât și cu privire la orientarea spre mediul exterior și spre a fi acceptat în cadrul acestuia.
Itemul scorat invers "Vă simțiți jignit cu ușurință când oamenii vă găsesc defecte dvs. personal sau muncii pe care o faceți?" oferă informații care diferențiază între persoane cu privire la construcția interioară stabilă, încrederea și controlul de care dau dovadă, ca urmare a unor stimuli exteriori mai puțin pozitivi.
Itemul "Aveți preocupări preferate, multe și diverse?" oferă posibilitatea diferențierii persoanelor adaptate de cele cu un nivel mai scăzut de adaptare, valorificând orientarea spre acțiune, mai ales spre cea în scop recreativ, spre explorarea de sine și cunoașterea neîncetată a mediului care să fie asimilat și acomodat, sub cât mai multe fațete, pattern-ului personal de existență cotidiană.
Itemul "Vă simțiți uneori plini de energie, iar alte ori lipsit de vlagă?" indică persoane care pot să difere adaptativ sub aspectul stabilității energetice, cu un ecou profund asupra echilibrului tuturor raporturilor de schimb, cu sine și cu mediul.
Itemul <Suferiți de "nervi"?> este un diferențiator mult mai specific al stabilității emoționale.
Următorul item scorat invers "Vă frământați prea mult după o întâmplare neplăcută?" oferă posibilitatea contrastării persoanelor din punct de vedere al raportării raționale la mediu, al interiorizării modificărilor acestuia, cu efect asupra stabilității interioare.
Itemul <Vă considerați încordat ("sub tensiune")?> diferențiază sub aspectul aprecierii proprii cu privire la nivelul de tensiune resimțit care influențează întregul comportament al persoanei.
Itemul "Puteți fi jignit cu ușurință?" diferențiază sub aspectul potențial al reactivității emoționale în situații sociale mai puțin plăcute.
Itemul "Vă frământați în legătură cu unele lucruri îngrozitoare care ar putea să se întâmple?" oferă un indiciu cu privire la raportarea diferită pe care unele persoane o pot avea față de potențiale evenimente ale mediului exterior care pot induce o stare de disconfort sau chiar anxietate.
Informația obținută pe baza itemului "Aveți adesea senzația că viața este foarte plictisitoare?" poate fi folosită în a decela persoanele adaptate de cele mai puțin adaptate cu privire la modul de apreciere al mediului exterior, curiozitatea și dorința de a-l explora cât și pe baza disponibilității de responsivitate la stimulii oferiți.
Următorul item "Ați insistat vreodată pentru a se face cum vreți dvs.?" poate diferenția persoanele adaptate de cele mai puțin adaptate sub aspectul modificărilor dezirabile social în a fi imprimate mediului exterior.
Itemul "Ați spus vreodată ceva rău sau jignitor despre cineva ? diferențiază între persoane adaptate și mai puțin adaptate sub raportul respectului față de mediul social și față de regulile sociale.
Itemul <Vă simțiți adesea "sătul până-n gât?> indică persoane care pot să contrasteze adaptativ sub aspectul stabilității interioare și al controlului sanogenetic aspura exteriorului.
Următorul item <Vă fac lucrurile "în mod constant" aceeași impresie?> oferă posibilitatea diferențierii persoanelor adaptate de cele mai puțin adaptate din punct de vedere al raportării realiste la mediul exterior și al receptivității și prelucrării discriminate adecvate a stimulilor acestuia.
Itemul " Sunteți o persoană iritabilă?" poate discrimina adaptativ persoanele sub aspectul emoționalității foarte puternice și externalizării inadecvate în raport cu diverși stimuli ai mediului de viață.
Itemul "Vă place să veniți la întâlniri cu mult timp înainte?" oferă posibilitatea de a diferenția între persoane adaptate și persoane mai puțin adaptate sub aspectul convenționalității, dar și al dorinței de a controla mediul exterior.
Informația culeasă pe baza itemului "Vă îngrijorează să știți că ați făcut greșeli în muncă?" poate fi folosită în a contrasta adaptativ persoanele cu privire la gradul de încredere în propriile abilități și la responsabilizarea în acceptarea consecințelor propriilor acțiuni în mediul profesional.
Următorul item codat invers "V-ar place ca altor oameni să le fie frică de dvs.?" indică persoane care ar putea să difere adaptativ în funcție de orientarea pozitivă și respectul față de social.
Itemul "Prieteniile dvs. se rup ușor, fără vina dvs.?" indică persoane care pot să difere adaptativ sub aspectul dorinței, responsabilității și implicării în a stabili și menține relații durabile și constructive cu mediul social.
Itemul "Înainte de a face ceva, vă opriți pentru a reflecta asupra lucrurilor?" oferă posibilitatea contrastării adaptative a persoanelor cu privire la calibrarea și controlul asupra stimulilor externi.
Itemul căruia i s-a stabilit, pe baza rezultatelor studiului, cea mai înaltă capacitate discriminativă, <Vă simțiți uneori "pur și simplu nefericit" fără motiv?>, poate diferenția puternic între persoane adaptate și persoane mai puțin adaptate ca urmare a auto-aprecierii tensiunii emoționale care reglează toate raporturile pe care persoana le stabilește cu sine și cu mediul.
Itemul "Ați întârziat vreodată la întâlnire sau la serviciu?" poate diferenția adaptativ sub aspectul dezirabilității sociale, dar și cu privire la sentimentul responsabilității.
Informația obținută pe baza ultimului item care este cuprins în scala de adaptare generată empiric, "Faceți de obicei primul pas când vă împrieteniți cu cineva?", poate fi folosită în a diferenția persoanele adaptate de cele mai puțin adaptate cu privire la orientarea și disponibilitatea și resursele investite în adaptarea la mediul social.
Se poate aprecia faptul că, din punct de vedere al analizei lor euristice, itemii par să măsoare ceea ce își propun să moasoare, acoperind adecvat contructul de adaptare.
4.2. Ipoteza numărul 2
Se prezumă că itemii scalei de adaptare generate din itemii EPQ au o înaltă încărcătură factorială în factorul adaptare generală.
În urma selecției itemilor care discriminează cele două grupuri diferite din punct de vedere al adaptării, urmează ca acești itemi să fie evaluați din punct de vedere psihometric. Analiza factorială exploratorie este utilă în a crea o scală omogenă. Rezultatele obținute pentru fiecare din cei 28 de itemi, la cea de-a doua aplicare a scalei generate pe bază empirică, vor fi folosite pentru a stabili încărcătura acestora în raport cu scala de adaptare generală.
Datorită faptului că matricea de corelații este unică am valorificat, ca metodă de extragere, Analiza Componentelor Principale care urmărește analiza matricii corelațiilor liniare dintre variabile și evaluarea varianței comune existente. Primul factor identificat va îngloba cea mai mare cantitate de variabilitate, ceilalți factori grupând, în ordine, varianțele explicate de alte variabile, care nu sunt incluse în prima componentă. Analiza este continuată până la atingerea unui prag minim pentru care nu mai există varianță neexplicată. Soluția finală a acestei metode de extragere se referă la atâția factori câte variabile sunt disponibile, deși este improbabil să fie întrunite criteriile de retenție de toți factorii, identificați ca fiind ortogonali.
Analizând matricea de corelații inter-itemi (Anexa 5) se remarcă faptul că cea mai mare parte a corelațiilor sunt semnificative, foarte multe perechi de itemi corelând peste 0,30.
Pe baza testului de sfericitate Bartlett, cu valoarea Χ2(378)=2123,4000; p<0,01 este respinsă ipoteza de nul, conform căreia nu există nicio diferență între matricea obținută și matricea identică, analiza factorială fiind astfel validă.
În etapa analizei modelului factorial, comunalitatea sau varianța comună a itemilor va oferi un indiciu referitor la cât din varianța modelului factorial este explicată de fiecare variabilă, de fiecare item în parte.
Această analiză nu face încă referire la vreun factor, îndicând doar cum evoluează variabilele, de la supoziția inițială de independență la elementele comune după ce au fost extrași factorii.
Un model factorial este mai robust și duce la identificarea unui număr redus de factori, cu cât comunalitatea după extragere este mai mare, aspect ce poate fi susținut și referitor la modelul factorial din acest caz, după cum se poate observa pe baza tabelului.
Valorile comunalității sunt mari pentru fiecare item în parte, cea mai puternică variabilă fiind identificată a fi itemul 28 (cu o comunalitate după extragerea factorilor de ,946), iar cea mai slabă variabilă fiind itemul 4, cu o comunalitate de doar ,645. Comunalitatea variabilelor independente este inițial 1, însemând faptul că varianța acestora este explicată doar prin ele însele. Extragerea factorilor presupune ca variabilele să fie puse în comun și să fie apreciate ca o singură variabilă globală numită factor, caz în care fiecare dintre variabilele inițiale participă la explicarea varianței factorului. Cu cât cotele de participare ale variabilelor sunt mai ridicate, cu atât acestea au ceva în comun, tind spre un factor comun.
Analizând matricea reprodusă (matricea de corelații inter-itemi după extragerea factorilor) (Anexa 6), ce implică, în mod normal, ca cele două matrici – matricea inițială și matricea reprodusă – să fie comparate, cu aprecierea diferențelor dintre ele, ce poartă numele de reziduuri sau erori, se observă faptul că diferențele sunt mici, modelul factorial fiind unul bun. Cea mai mare cantitate de informație eronată în modelul factorial este indusă de asocierea itemilor 20 și 10 (,134), în timp ce itemii 1 și 13 (,000) explică aproape perfect varianța modelului factorial.
Inițial, în modelul de analiză factorială, sunt atâția factori câte variabile sunt, varianța incipientă fiind explicată în procent de 100% de toate cele 28 de variabile incluse. Căutând factorii comuni sau factorii inițiali, se observă faptul că au rezultat patru factori comuni, cu eigenvalue (suma coeficienților r2 dintre fiecare factor și variabilele care intră în compunerea lor) mai mare decât 1. Primul factor rezultat explică 63,879% din varianța celor 28 de variabile, cel de-al al doilea factor rezultat explică 6,557% din varianță, al treilea 5,563 iar cel de-al patrulea explică 4,150.
Cei patru factori împreună explică 80,148% din varianța variabilelor, fiind astfel evidențiat și efectul exercitat de reziduuri.
Reprezentarea grafică a datelor cuprinse în tabelul anterior se prezintă sub forma unui "scree-plot" ce oferă posibilitatea de a explora vizual valorile eigenvalue, atingând principiul economiei și al utilității practice.
Este evidențiată astfel, pe bază grafică, adaptarea generală și forma primei componente, urmată de celelate trei componente importante și, în ordine, de celelalte false componente. Panta dintre prima componentă și ce-a de-a doua este un indiciu al unidimensionalității. În cazul de față, panta este evident abruptă, impunându-se ca dominantă, în mod clar, prima componentă.
Studiul tabelul matricei componentelor va indica modul în care se grupează itemii în cele patru componente.
Dintre cei 28 de itemi, exceptând itemul 1 (care saturează cel mai puternic a patra componentă), toți ceilalți itemi saturează cel mai puternic prima componentă, moment în care se poate afirma faptul că este vorba despre adaptarea generală. Constructul psihologic de adaptare este saturat cel mai puternic de itemul 28 și cel mai slab de itemul 4, itemi care, pe baza analizei anterioare, au demonstrat cea mai puternică și cea mai slabă comunalitate în raport cu ceilalți itemi.
Mai importantă decât matricea inițială este matricea componentelor după rotație, când varianța explicată scade pentru prima componentă și crește pentru celelalte, etapă în care vor fi selectați și itemii cu cea mai mare încărcătură factorială. Metoda de rotire "Varimax" indică o rotație ortogonală, minimizând numărul variabilelor care saturează puternic factorii, prin simplificarea acestora.
Se poate observa astfel faptul că, în realitate, prima componentă este saturată puternic de 16 itemi (6, 7, 8, 16, 17, 18, 19, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27 și 28); a doua componentă este saturată puternic de itemii 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15; itemii cu o încărcătură factorială înaltă pentru a treia componentă sunt: 3, 4, 2, 5, iar ultima componentă, care explică doar 5,228 din varianța celor 28 de variabile, este puternic saturată doar de itemul 1.
Acești itemi, cu o înaltă încărcătură factorială vor compune scala finală de adaptare, omogenă, unde fiecare item va fi responsabil pentru constructul vizat, adaptarea generală (Anexa 7).
În vederea reperării mai facile a modului de grupare al itemilor, poate fi folosită reprezentarea grafică a structurii componentelor după rotație. Îngrămădirea itemilor care saturează puternic factorul adaptare este evidențiată pe baza figurii de mai jos.
Analizând cei 16 itemi rămași, cea mai mare încărcătură în factorul adaptare o au itemii: "Înainte de a face ceva, vă opriți pentru a reflecta asupra lucrurilor?" (,840), selectat de pe scala psihotism a instrumentului EPQ, urmat de un item selectat de pe scala introversie vs. extraversie "Faceți de obicei primul pas când vă împrieteniți cu cineva?" (,783) și de un item aparținând scalei instabilitate emoțională vs. lipsa emoționalității <Vă simțiți adesea "sătul până-n gât?"> (,772), fiind evident faptul că adaptarea generală este expresie a unei durități scăzute, a orientării către exterior și sfera socială și a unei tensiuni perturbatoare cât mai scăzute.
În ierarhia saturațiilor lor, ceilalți itemi sunt: "Aveți preocupări preferate, multe și diverse?" (,763), saturează "Prieteniile dvs. se rup ușor, fără vina dvs.? " (,763), " Aveți adesea senzația că viața este foarte plictisitoare ?" (,748), "V-ar place ca altor oameni să le fie frică de dvs.?" (,746), "Ați spus vreodată ceva rău sau jignitor despre cineva?" (,745), <Vă place să vă integrați într-o "societate"?> (,716), "Vă place să veniți la întâlniri, cu mult timp înainte?" (,711), "Sunteți o persoană iritabilă?" (,707), "Vă simțiți jignit cu ușurință când oamenii vă găsesc defecte dvs. personal sau muncii pe care o faceți?" (,693), " Ați întârziat vreodată la întâlnire sau la serviciu?" (,688), <Vă simțiți uneori "pur și simplu nefericit "fără motiv"?> (,687), "Vă îngrijorează să știți că ați făcut greșeli în muncă ?" (,654), cea mai mică saturație fiind întrunită de itemul "Ați insistat vreodată pentru a se face cum vreți dvs.?" (,534).
Se poate afirma faptul că adaptarea presupune încredere, control și stabilitate internă, orientare și disponibilitate spre mediul exterior și respectarea regulilor sociale și ale convențiilor.
O persoană mai puțin adaptată este impulsivă, fără a reuși să valorifice indicii din jurul său și să prevadă urmările acțiunii sale, timidă în sfera socială, tensionată, îngrijorată, neîncrezătoare în sine și în rezultatele acțiunii proprii.
Fiind circumscrisă unor preocupări limitate, persoana mai puțin adaptată se va păstra într-un con de umbră în ceea ce privește cunoașterea de sine și a lumii exterioare, premise esențiale în vederea unei relaționări optime care să susțină dezvoltarea și creșterea personală și pentru a obține un efect constructiv asupra elementelor cu care interacționează. De asemena, are parte de relații superficiale și demonstrează un nivel scăzut de apreciere și activism în existența proprie, manifestând ostilitate și chiar agresivitate față de ceilalți și o atitudine nepăsătoare față de convențiile sociale. Persoana mai puțin adaptată nu va urmări socializarea și va fi iritablă și reactivă la critica la adresa personală sau referitor la munca prestată.
O persoană adaptată va lua în calcul caracteristicile mediului exterior și posibilele consecințe ale acțiunii proprii, va fi orientată spre a stabili contacte sociale și se va manifesta netensionat, cu o bună gestiune psiho-afectivă, în raport cu sine și cu lumea. Având un spectru larg de preocupări și manifestând curiozitate în direcția explorării, atât a propriei persoane, cât și a lumii exterioare adaptarea va fi facilitată, noi experiențe și scheme de lucru fiind interiorizate.
Persoana adaptată va cultiva relațiile durabile, constructive, respectând dinamica acestora, va aprecia multifațetat întreaga sa existență și va încerca să o valorifice pe cât se poate, va respecta semenii, regulile și normele sociale, fiind orientat spre managementul impresiei despre propria persoană.
Situarea la un nivel înalt de adaptare va indica, de asemenea, o persoană care găsește plăcere în a se integra în societate și demonstrează încredere și stăpânire de sine, cu o construcție emoțională stabilă și receptiv la feed-back-ul oferit de mediu, utilizat în mod eficient și reglator.
4.3. Ipoteza numărul 3
Se prezumă că scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ demonstrează o fidelitate înaltă.
În vederea stabilirii caracteristicii psihometrice a scalei generate empiric din itemii EPQ, de a fi obiectivă și de a oferi rezultate stabile în timp, am folosit ca metode: metoda test – retest și metoda analizei consistenței interne.
Adaptarea este o caracteristică durabilă și specifică a persoanelor drept urmare, pentru scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ poate fi calculat un coeficient de stabilitate în vederea evidențierii a cât de stabile sunt scorurile în timp.
Am folosit, în acest scop, metoda test–retest, corelând scorurile obținute pentru cei 16 itemi identificați ca formând scala finală la cele două aplicări, separate de un anumit interval de timp. Valoarea obținută va fi folosită pentru estimarea fidelității scalei, considerându-se că scala este paralelă cu ea însăși, ceea ce înseamnă că, între cele două administrări ale sale, scorurile reale ale persoanelor nu s-au schimbat.
Pentru rezultatele obținute la cele două aplicări doar a celor 16 itemi identificați în scala finală, se realizează forma distribuției și se stabilesc indicii statistici de start.
Tabel 19. Rezultate statistice pentru aplicarea metodei test-retest
Fiind stabilită unidimensionalitatea scalei restructurate în urma analizei factoriale, aceasta este probată și în direcția consistenței interne pentru a indica măsura în care itemii testului se referă la același lucru, folosind dispersiile și covarianțele scorurilor observate ale itemilor, pe baza rezultatelor obținute în urma reaplicării scalei.
Am calculat coeficientul Alpha Cronbach deși, pentru itemi cu răspuns dihotomic este recomandată analiza coeficientului Kuder Richardson (K 20 sau K 21). Din punct de vedere statistic formula și indicele Kuder‐Richardson Formula 20 (KR‐20) sunt apreciate ca derivând, ca o excepție pentru itemii cu răspuns dihotomic, din indicele și formula Alpha Cronbach.
Scala, pentru a fi considerată consistentă, trebuie să atingă o valoare a indicelui Cronbach alfa cât mai aproape de 1, nivelul de 0.70 fiind acceptat prin convenție ca prag minim.
Tabel 20. Valoare Coeficient Cronbach – Alpha
Se poate observa faptul că am obținut un coeficient Alpha Cronbach semnificativ, fiind demonstrată astfel și consistența internă a scalei de adaptare generată empiric din itemii EPQ, în sensul că itemii selectați concură semnifcativ egal la producerea rezultatului măsurat.
După cum era de așteptat, scala generată empiric și rafinată pe baza analizei factoriale oferă rezultate stabile în timp, fiind paralelă cu ea însăși, itemii care compun forma finală vizând constructul măsurat, adaptarea generală.
Aprofundarea studiului caracteristicilor itemilor scalei de adaptare generată empiric
Caracteristicile itemilor scalei de adaptare generată empiric din itemii EPQ pot fi explorate și pe baza Teoriei Răspunsului la Itemi (TRI), original dezvoltată și aplicată în domeniul testării abilităților, dar cu utilizare din ce în ce mai susținută și în domeniul personalității. Pe baza unor modele psihometrice moderne este urmărită descrierea relației dintre răspunsurile la itemi și trăsăturile latente de bază pe care aceștia pretind că le măsoară.
Daca teoria clasică se interesează de suma scorurilor unui individ la toți itemii testului, procedându-se la o anumită agregare într-un rezultat unic a scorurilor obținute la fiecare item în parte, teoria răspunsurilor la itemi se interesează de răspunsul dat de subiecți la fiecare item, separat. Modele de analiză, ce implică dificultatea la itemi și discriminabilitatea itemului, au fost aplicate în mod consistent chestionarelor de personalitate. Dificultatea la itemi (threshold) se referă la punctul de-a lungul continuumului trăsăturii la care un anumit item are 50% probabilitatea de a fi rezolvat în direcția dorită. Discriminarea reflectă gradul de precizie psihometrică sau informația că un item se ridică la nivelul său de dificultate.
Pe baza programului WinStep 3.68.2, dezvoltat de către Linacre și Wright (2006), ce construiește din seturi de date rectangulare măsuri valorificând modelul lui Rasch, am explorat caracteristicile itemilor scalei de adaptare sub aspectul dificultății (rezolvarea itemului în direcția unei adaptări cât mai înalte), având posibilitatea de a explora și discriminabilitatea lor.
Pentru a examina potrivirea fiecărui item în a măsura constructul de adaptare, am evaluat pătratele medii ale statisticilor infit și outfit de potrivire a itemilor, rezultate pe baza prelucrării statistice WinStep 3.68.2 a rezultatelor celor 70 de participanți la cei 16 itemi.
Potrivirea (item fitting) presupune îndeplinirea cerințelor omogenității și unidimensionalității, indicând, de asemenea, validitatea calibrării itemilor și ale măsurătorii. Itemul nepotrivit (misfit item) indică faptul că un item nu măsoară același construct de bază ca ceilalți itemi ai scalei.
Infit-ul pătratelor medii este o statistică de potrivire ponderată informațional, mult mai sensibilă la un comportament neașteptat care afectează răspunsurile la itemii apropiați de nivelul trăsăturii persoanei. Ponderarea reduce influența răspunsurilor mai puțin informative și cu varianță scăzută.
Outfit-ul pătratelor medii este o statistică de potrivire, mai sensibilă la comportamentul neașteptat al persoanelor la itemi departe de nivelul trăsăturii lor, care sunt relativ foarte ușori sau foarte dificili pentru aceștia.
Aceste statistici sunt statistici Chi-pătrat, divizate de gradele sale de libertate. Valoarea așteptată este aproape de 1,0, ceea ce indică un nivel redus de distorsiune în cadrul sistemului de măsurare. Valorile mai mari de 1,0 (model underfit) indică zgomot nemodelat sau altă sursă de variație a datelor, care degradează măsura, iar valori mai mici de 1,0 (redundanță, model overfit) indică faptul că modelul prezice datele prea bine, determinând ca statisticile rezumative, cum ar fi reliabilitatea, să fie exagerate.
În interpretarea nivelului parametrilor pătratelor medii realizată de către Linacre și Wright (2006): valori > 2.0 indică itemi ce denaturează sau degradează sistemul de măsurare, valori între 1.5 – 2.0 indică itemi neproductivi pentru construcția măsurătorii, dar care nu o degradează, valori între 0,5 – 1,5 indică itemi productivi pentru măsurare, iar valori <0.5 indică itemi ce sunt mai puțin productivi, dar nu degradanți, ducând poate la separări și fiabilitate înaltă eronată.
Am stabilit astfel criteriul cut-off pentru itemii cu o bună potrivire (good fit) ca fiind între 0,5 – 1,5. Analizând datele, se poate aprecia faptul că toți itemii se integrează intervalului 0,5 – 1,5, fiind itemi potriviți scalei de adaptare.
Este indicată evaluarea statisticilor outfit, sensibile la valori aberante și care reprezită suma pătratelor reziduurilor standardizate (modelate pentru a fi variabile standard normale).
Tabel 21. Rezultatele statisticilor infit și outfit
În cazul de față, valorile fiind plasate pe o scală a raportului, se poate aprecia faptul că jumătate din itemii scalei de adaptare au un efect de distorsiune mai mic de 10%.
Nivelul cel mai redus de distorsiune în cadrul scalei de adaptare îl cunosc itemii 12 (1%), 9 (2%) și 2 (3%), cel mai mult zgomot sau altă sursă de variație o întrunește itemul 1 (42%), itemul 3 fiind identificat ca cel mai redundant (46%), ducând la observații predictibile.
Pe baza aplicației Winsteps, parametrul de dificultate al itemului și mărimea individuală a trăsăturii psihice măsurate, notată cu theta, θ, sunt exprimate în scara logit și relațiile lor sunt prezentate în harta item-subiect, pe baza căreia ambele tipuri de informații pot fi evaluate simultan.
De asemenea este realizată și histograma distribuțiilor itemilor și a respondenților, care oglindește harta item-subiect.
Locația unei persoane pe scara logit esta dată de răspunsul în sens pozitiv la un set de itemi. Persoanele înalt adaptate sunt localizate în partea dreaptă a acestei scale și se remarcă superioritatea lor în raport cu cele mai puțin adaptate. Locația unui item poate fi interpretată ca dificultatea relativă, la un nivel general, pe care o au participanții în a răspunde afirmativ la acel item.
Cei mai mulți itemi, situați în partea dreaptă a continuumului, cu o valoare logit pozitivă, întrunesc mai puține răspunsuri pozitive în direcția adaptării, fiind mai dificil de aprobat decât cei din partea stângă, cu o valoare logit negativă, al cărui conținut ajută la definirea a ceea ce semnifică, mai mult sau mai puțin, constructul. Se remarcă și faptul că itemii mai intenși sunt afirmați de persoanele care dețin scoruri mai mari, indicând o mai bună adaptare.
Pe baza celor două reprezentări grafice se poate nota, de asemenea, că itemii scalei de adaptare sunt bine distribuiți, având o bună acoperire, de două abateri standard.
În ceea ce privește discriminabilitatea itemilor, în acord cu modelul lui Rasch este estimată o discriminare de 1.0. Itemii supra-discriminatori sunt considerați benefici în multe analize a scorurilor brute și a TRI și, după cum se observă pe baza tabelului, mai mult de jumătate din itemii scalei sunt înalt discriminativi. Se remarcă faptul că itemii cu un nivel redus de acoperire în factorul latent (la care este ușor a se oferi un răspuns în direcția dorită) discriminează bine subiecții cu niveluri mici ale factorului latent, în timp ce itemii la care subiecții răspund mai greu afirmativ discriminează bine subiecții cu niveluri mari ale acestuia.
Tabel 22. Rezultatele nivelului de discriminare pentru itemii scalei de adaptare
În concluzie, se poate aprecia faptul că itemii scalei de adaptare generată empiric pe baza EPQ, din punct de vedere al modelului lui Rasch, sunt adecvați evaluării adaptării generale. Itemii sunt potriviți măsurii atât cu privire la nivelul lor de dificultate (presupunând rezolvarea itemului în mod afirmativ, în direcția unei adaptări cât mai înalte), cât și cu privire la nivelul lor discriminativ, la gradul de precizie că itemii generați empiric oferă diferența între persoanele mai puțin adaptate și cele mai bine adaptate.
4.4. Ipoteza numărul 4
Se prezumă că există o corelație directă între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și scalele C.P.I.: Wb, Re, So, Sc, To, Gi, Ac, fațete ale adaptării sociale pozitive.
În vederea studiului validității scalei de adaptare generate empiric din itemii EPQ, rezultatele, transforrmate în note T, obținute la itemii variantei finale a scalei, de către participanții la cercetare în etapa de reaplicare a acesteia, au fost corelate cu scorurile, în note T, obținute la scalele care formează gruparea factorială cu numele de sănătate mentală, adaptare și conformism social (Minulescu, 2005) a instrumentului CPI-260: Wb (stare personală de bine), Re (responsabilitatea), So (socializarea), Sc (autocontrolul), To (toleranța), Gi (impresia bună) și Ac (realizarea prin conformism), apreciate ca fațete ale adaptării sociale pozitive. Aceste scale au fost folosite și pentru a contrasta loturile pe baza cărora am selectat itemii cei mai discriminanți care au compus forma preliminară a scalei de adaptare generată empiric. Pentru toate scalele folosite în testarea statistică a acestei ipoteze scorurile ridicate indică un înalt nivel al variabilelor investigate.
Ipoteza numărul 4.1.
Se prezumă că există o corelație directă între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și scala Wb (stare personală de bine).
Testarea acestei ipoteze a presupus corelarea scorurilor la scala de adaptare cu rezultatele obținute la scala Wb (stare personală de bine). Demonstrarea statistică a ipotezei reclamă construcția formelor distribuțiilor variabilelor, după cum se observă pe baza reprezentărilor grafice următoare:
Analiza indicilor statistici de start pentru factorii investigați evidențiază faptul că, pentru variabila adaptare, media este 52,01 și abaterea standard este 6,385, iar pentru scala Wb (stare personală de bine) media este mai mare, de 59,07, cu abaterea standard mai mică, de 6,012, distribuțiile scorurilor ambelor variabile fiind ușor deplasate spre dreapta. Curbele descrise sunt platicurtice atât pentru rezultatele obținute la scala de adaptare, cât și pentru scorurile înregistrate la scala ce evaluează starea personală de bine.
Tabel 23. Prelucrarea scorurilor pentru variabilele adaptare generală
– Wb (stare personală de bine)
În urma aplicării coeficientului de corelație al rangurilor Spearman, am obținut valoarea ρ=.716, semnificativă la p=0.000, confirmându-se astfel ipoteza conform căreia există o corelație directă între rezultatele obținute la scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și cele înregistrate la scala Wb (stare personală de bine).
Calculând mărimea efectului se poate aprecia faptul că adaptarea generală se asociază 50% cu starea personală de bine, corelația directă a acestor două variabile fiind ilustrată și pe baza norului de puncte, orientat spre dreapta.
Relația de asociere evidențiată confirmă faptul că persoana adaptată se va prezenta ca fiind, în general, satisfăcută cu situațiile de viață, cu o perspectivă optimistă, veselă, apreciindu-și sănătatea fizică și emoțională ca fiind bună, simțindu-se competentă în a răspunde cerințelor vieții.
De asemenea, notele ridicate la scala ce vizează starea personală de bine, construită în vederea identificării persoanelor care își minimalizează grijile și nemulțumirile și care apreciază mai mult sau mai puțin îndoielile și deziluziile, indică și o persoană dinamică, întreprinzătoare, alertă, ambițioasă și multilaterală, productivă, activă, care conferă valoare muncii sale și depune efort pentru plăcerea proprie. Această descriere se pliază persoanei adaptate indicate pe baza scalei de adaptare generate empiric ca fiind interesată și responsivă spațiului exterior, echilibrată emoțional și convențională.
Persoana mai puțin adaptată, care acordă o mai mică importanță spațiului social, are un slab control emoțional și se manifestă rigid, nefiresc în raport cu mediul său nu se va simți confortabil în situații actuale, apreciind viitorul într-o notă mai puțin optimistă, prezentând tendințe de anxietate și fiind îngrijorată și axată pe sănătatea proprie și problemele personale.
Comoditatea, stângăcia, lipsa de ambiție, apatia, limitarea în gândire și acțiune sunt caracteristici care se întâlnesc și în tabloul persoanei mai puțin adaptate, identificată pe baza scalei de adaptare generată empiric din itemii EPQ.
Ipoteza numărul 4.2.
Se prezumă că există o corelație directă între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și scala Re (responsabilitatea).
În vederea verificării statistice a acestei ipoteze am corelat scorurile la scala de adaptare cu rezultatele obținute la scala Re (responsabilitatea), realizând, în primă instanță, formele distribuțiilor variabilelor.
Tabel 25. Prelucrarea scorurilor pentru variabilele adaptare generală – Re (responsabilitate)
Indicii statistici de start evidențiază, pentru variabila adaptare, media cu o valoare de 52,01 și abaterea standard, cu o valoare de 6,385, iar pentru scala Re (responsabilitate) o medie mai mică, cu o valoare de 48.37 și o abatere standard cu o valoare de 7.004. Distribuția scorurilor, pentru variabila adaptare este ușor deplasată spre dreapta, iar pentru variabila responsabilitate este ușor deplasată spre stânga. Curba descrisă pentru rezultatele obținute la scala de adaptare este platicurtică, pentru scorurile obținute la scala responsabilității aceasta fiind leptocurtică.
Aplicând coeficientul de corelație al rangurilor Spearman, se obține valoarea ρ=.653, semnificativă la p=0.000, fiind confirmată ipoteza conform căreia există o corelație directă între rezultatele obținute la scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și cele înregistrate la scala Re (responsabilitate).
Mărimea efectului indică faptul că adaptarea generală se asociază 42% cu responsabilitatea, corelația directă fiind evidențiată și pe baza norului de puncte, orientat spre dreapta.
Această relație pune în evidență faptul că persoana adaptată, preocupată de spațiul social, echilibrată emoțional și încrezătoare în sine și în ceilalți, respectând obligațiile civice și morale dovedește responsabilitate, conștiinciozitate, aderență la îndatoriri, pe care le tratează cu seriozitate, disciplină de sine și dezaprobare în direcția privilegiilor sau favoritismelor.
Persoana mai puțin adaptată se regăsește în descrierea oferită de scorurile scăzute la scala responsabilitate, prezentându-se ca fiind oarecum indiferentă la datorii și obligații, adesea nerăbdătoare, turbulentă, iresponsabilă, comodă și neglijentă.
Ipoteza numărul 4.3.
Se prezumă că există o corelație directă între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și scala So (socializarea).
Pentru testarea acestei ipoteze scorurile la scala de adaptare au fost corelate cu rezultatele obținute la scala So (socializarea), în debut, pentru fiecare variabilă fiind evidențiate formele distribuțiilor.
Analiza indicilor statistici de start pentru factorii investigați în această subipoteză evidențiază, pentru variabila adaptare faptul că media are o valoare de 52,01 și abaterea standard are o valoare de 6,385, indici mai mici decât cei pentru scala So (socializarea), unde media are valoarea de 62.28, și abaterea standard are o valoarea de 6.586.
Distribuțiile scorurilor pentru ambele variabile sunt ușor deplasate spre dreapta. Rezultatele obținute la scala de adaptare cât și rezultatele obținute la scala socializare descriu curbe platicurtice.
Tabel 27. Prelucrarea scorurilor pentru variabilele adaptare generală – So (socializare)
Ca urmare a aplicării coeficientului de corelație al rangurilor Spearman, valoarea obținută ρ=.736, semnificativă la p=0.000 confirmă ipoteza conform căreia există o corelație directă între rezultatele obținute la scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și cele înregistrate la scala So (socializare).
Calculul mărimii efectului indică faptul că adaptarea generală se asociază 54% cu socializarea, corelație directă vizibilă și pe baza norului de puncte, orientat spre dreapta. În acest sens, persoana cu scoruri înalte la scala de adaptare întrunește și scoruri înalte la scala de socializare, creată pentru a reflecta nivelul de maturitate socială, integritate morală și corectitudine atins de individ.
Astfel, persoana adaptată acceptă cu ușurintă regulile și convențiile obișnuite, respectă normele morale, se conformează ușor, favorizează ideile și metodele tradiționale. Persoana mai puțin adaptată chestionează autoritatea, este ușor iritabilă, este încăpățânată, iresponsabilă, certăreață, ignorantă, neconvențională, defensivă și deseori se manifestă necontrolat.
Ipoteza numărul 4.4.
Se prezumă că există o corelație directă între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și scala Sc (autocontrolul). Testarea acestei ipoteze a presupus corelarea scorurilor la scala de adaptare cu rezultatele obținute la scala Sc (autocontrol), demonstrarea statistică implicând, în primul rând, construcția formelor distribuțiilor variabilelor.
Indicii statistici de start evidențiază faptul că, pentru variabila adaptare, media este 52,01 și abaterea standard este 6,385, iar pentru scala Sc (autocontrol) medie este 48.36, mai mică decât în cazul adaptării, cu o abatere standard în valoare de 6.86.
Distribuția scorurilor obținute la scala de adaptare sunt ușor deplasate spre dreapta, pe când distribuția scorurilor înregistrate la scala autocontrol este ușor deplasată spre stânga. Curba descrisă pentru rezultatele obținute la ambele scale este platicurtică.
Tabel 29. Prelucrarea scorurilor pentru variabilele adaptare generală – Sc (autocontrol)
Verificarea statistică a ipotezei be baza aplicării coeficientului de corelație al rangurilor Spearman, indică valoarea ρ=.659, semnificativă la p=0.000. Este confirmată astfel ipoteza conform căreia există o corelație directă între rezultatele obținute la scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și rezultatele înregistrate la scala Sc (autocontrol).
Calculând și mărimea efectului, adaptarea generală se asociază 43% cu autocontrolul. Persoana identificată, pe baza scorurilor înalte la scala de adaptare generată empiric, ca fiind adaptată obține note înalte și la scala ce evaluează autocontrolul, cu scopul de a măsura gradul de libertate al individului față de impulsivitatea și centrarea pe sine. Adaptarea relaționează astfel cu un nivel adecvat de autoreglare și autocontrol, cu dominarea impulsivității și capacitatea de autodisciplinare. Persoana adaptată se gândeste înainte de a acționa, încearcă să-și controleze emoțiile și furia, se mândrește cu auto-disciplina de care dă dovadă, este percepută ca fiind amabilă, logică, precisă, critică, sârguincioasă, cu un nivel înalt de cumpătare și aderare la scopurile propuse, influflând încredere. Persoana mai puțin adaptată caută riscul, manifestă o emoționalitate puternică, este nechibzuită, încrezută, încăpățânată, impulsivă și iritabilă, nerealistă și individualistă.
Corelația directă dintre rezultatele obținute de participanți la scala de adaptare generală și cele obținute la scala autocontrolului este ilustrată și pe baza norului de puncte, orientat spre dreapta.
Ipoteza numărul 4.5.
Se prezumă că există o corelație directă între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și scala To (toleranța).
În mod similar verificării statistice a celorlalte subipoteze, scorurile la scala de adaptare au fost corelate cu rezultatele obținute la scala care vizează toleranța. Pentru demonstarea statistică a acestei ipoteze sunt realizate formele distribuțiilor variabilelor investigate, după cum se observă pe baza histogramelor de mai sus.
Analiza indicilor statistici de start pentru factorii acestei subipoteze evidențiază, în cazul variabilei adaptare, media cu o valoare de 52,01 și abaterea standard cu o valoare de 6,385, iar pentru scala To (toleranța) o medie cu puțin mai mare, cu o valoare de 53.93 și o abatere standard cu o valoare de 6.763. Distribuția scorurilor pentru variabila adaptare este ușor deplasată spre dreapta, pe când în cazul variabilei toleranță scorurile sunt ușor deplasate spre stânga. Curbele descrise sunt platicurtice atât pentru rezultatele obținute la scala de adaptare, cât și pentru scorurile înregistrate la variabila toleranță.
Tabel 31. Prelucrarea scorurilor pentru variabilele adaptare generală – To (toleranță)
Verificarea acestei ipoteze a presupus, ca și în celelalte cazuri, aplicarea coeficientului de corelație al rangurilor Spearman, valoarea obținută fiind ρ=.703, semnificativă la p=0.000. Ipoteza conform căreia există o corelație directă între rezultatele obținute la scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și cele înregistrate la scala To (toleranța) este astfel confirmată.
Prin calculul mărimii efectului se poate aprecia faptul că adaptarea generală se asociază 49% cu toleranța, corelație directă vizibilă și pe baza norului de puncte, orientat spre dreapta.
Relația celor două variabile, adaptarea și toleranța, reflectă faptul că o profilul unei persoane adaptate presupune și caractersitici tipice toleranței, cum ar fi: deschiderea și flexibilitatea, rezonanța și respectul față de drepturile și convingerile celorlalți, orientarea către estetic și scopuri intelectuale, încrederea în sine și în ceilalți, echilibrul și siguranța de sine, generozitatea și comportamentul prosocial, independența, mulțumirea de sine, cumpătul și tactul. Persoana mai puțin adaptată manifestă resentimente, tendințe mizantropice și ostilitate față de ceilalți, tinde spre a fi critică în raport cu convingerile și opiniile celorlalți, poate părea centrată pe sine, afectată, rece, orgolioasă, insensibilă superficială și egocentrică.
Ipoteza numărul 4.6.
Se prezumă că există o corelație directă între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și scala Gi (impresia bună).
Testarea acestei ipoteze a presupus corelarea scorurilor la scala de adaptare cu rezultatele obținute la scala Gi (impresia bună).
Demonstrarea statistică a ipotezei reclamă realizarea formelor distribuțiilor variabilelor, care pot fi observate pe baza reprezentărilor grafice de mai jos:
Analizând indicii statistici de start se poate remarca faptul că media pentru variabila adaptare este 52,01 și abaterea standard este 6,385, indici cu puțin mai mici decât media pentru scala Gi (impresia bună) care are o valoare de 53.70 și o abatere standard cu o valoare de 6.586.
Distribuțiile scorurilor ambelor variabile sunt ușor deplasate spre dreapta. Curbele descrise sunt platicurtice atât pentru rezultatele obținute la scala de adaptare, cât și pentru scorurile înregistrate la scala Gi care urmărește identificarea disimulărilor, dar și a persoanelor capabile să creeze impresii favorabile și care sunt interesate de reacția socială față de ele.
Tabel 33. Prelucrarea scorurilor pentru variabilele adaptare generală – Gi (impresia bună)
Ca urmare a aplicării coeficientului de corelație al rangurilor Spearman, am obținut valoarea ρ=.689, semnificativă la p=0.000, ipoteza conform căreia există o corelație directă între rezultatele obținute la scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și cele obținute la scala Gi (impresia bună) fiind astfel confirmată.
Calculând mărimea efectului se poate aprecia faptul că rezultatele obținute la scala ce evaluează adaptarea generală se asociază 47% cu rezultatele înregistrate la scala ce vizează toleranța, corelație directă identificată și pe baza norului de puncte, orientat spre dreapta.
Acestă relație demonstrată statistic indică faptul că persoana diferențiată, pe baza scalei de adaptare generată empiric, ca fiind adaptată deține în recuzita sa și strategiile necesare în a face ca percepția socială în direcția ei să valorifice adjective precum: amabilă, maleabilă, binevoitoare, rezonabilă, caldă, altruistă și prietenoasă. Această persoană va fi preocupată în a face o impresie bună și de a se comporta dezirabil social, acordând importanță la ceea ce gândesc alții despre ea și la așteptările formulate de societate. Persoana mai puțin adaptată nu va fi orientată în a-și crea o imagine în acord cu pretențiile sociale emise în direcția sa, fiind percepută ca sceptică, nesocotită, încăpățânată, individualistă, indiferentă, sâcâitoare, pesimistă și colerică.
Ipoteza numărul 4.7.
Se prezumă că există o corelație directă între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și scala Ac (realizarea prin conformism).
Pentru această ultimă subipoteză am valorificat, în mod similar verificării celorlalte, scorurile la scala de adaptare pe care le-am corelat cu rezultatele obținute la scala Ac (realizarea prin conformism). În demersul statistic, am construit, în primul rând, formele distribuțiilor variabilelor, după cum se observă pe baza reprezentărilor grafice următoare:
Analiza indicilor statistici de start pentru variabilele evaluate evidențiază faptul că media cu valoarea de 52,01 și abaterea standard, cu valoarea 6,385, ca indici identificați pentru variabila adaptare sunt ușor mai mici decât media, cu valoarea de 52,26 și abaterea standard, cu valoarea de 6.378, calculate pentru variabila realizarea prin conformism.
Tabel 35. Prelucrarea scorurilor pentru variabilele adaptare generală –
Ac (realizarea prin conformism)
Distribuțiile scorurilor ambelor variabile sunt ușor deplasate spre dreapta, iar curbele descrise atât pentru rezultatele obținute la scala de adaptare, cât și pentru scorurile înregistrate la scala de realizare prin conformism, sunt platicurtice.
Verificarea ipotezei a presupus aplicarea coeficientului de corelație al rangurilor Spearman, valoarea obținută ρ=.707, semnificativă la p=0.000, confirmând ipoteza conform căreia există o corelație directă între rezultatele obținute la scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și cele înregistrate la scala Ac (realizarea prin conformism).
Mărimea efectului indică faptul că rezultatele obținute la scala ce evaluează adaptarea generală se asociază 49% cu rezultatele la scala de realizare prin conformism, corelație directă vizibilă și pe baza norului de puncte, orientat spre dreapta.
În baza acestei ultime corelații demonstrate statistic se poate aprecia faptul că persoana adaptată va înregistra și scoruri înalte la scala de realizare prin conformism, scală construită cu scopul de a reflecta factori motivaționali și atitudinali. Aceasta se prezintă ca deținând următoarele însușiri: capabilitate, eficiență, perseverență, capacitate de lucru susținut, organizare și cooperare, responsabilitate și sinceritate. De asemenea, persoana adaptată care urmărește realizarea prin conformism va descrisă din punct de vedere al percepției sociale ca fiind: ambițioasă, capabilă, rezonabilă și responsabilă, conștiincioasă, atentă, orientată spre activități intelectuale, logică și matură, plină de resurse gestionate adecvat. Persoana mai puțin adaptată va întâmpina dificultăți în a lucra bine într-un cadru normat și structurat, se va dezorganiza ușor sub stresul presiunilor și conformismului, se va manifesta pesimist în privința viitorului profesional, fiind percepută social ca distantă, dificilă, primejdioasă și înfumurată.
Luând în calcul și celelalte corelații directe confirmate statistic, se poate aprecia sintetic faptul că persoanele care obțin scoruri înalte la scala de adaptare generată empiric vor obține scoruri ridicate și la scalele care vizează starea personală de bine, responsabilitatea, socializarea, autocontrolul, toleranța, impresia bună și realizarea prin conformism, considerate fațete ale adaptării sociale pozitive. Este susținută astfel validitatea scalei de adaptare generată empiric pe baza itemilor EPQ, care oferă posibilitatea de a diferenția între persoane adaptate, ca persoane cu o receptivitate crescută, care caută să stabilească și să mențină raporturi adecvate orientate către exterior, cu o construcție emoțională stabilă și care dau dovadă de control moral și persoanele mai puțin adaptate, tensionate, preocupate, îngrijorate, cu interes scăzut față de mediul extern cu care stabilește o arie restrânsă de contacte superficiale, neconvenționale și rigide.
4.5. Ipoteza numărul 5
I5: Se prezumă că există o corelație directă între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și performanța adaptativă individuală în plan profesional.
Urmărind evidențierea validității scalei de adaptare generată empiric din itemii EPQ în raport cu performanța adaptativă individuală în plan profesional, am corelat scorurile obținute la itemii care compun varinta finală a scalei de adaptare cu rezultatele obținute la instrumentul I-ADAPT-M (adaptat după Polyhart, Bliese, 2006), care vizează: gestionarea situațiilor de urgență sau de criză, rezolvarea creativă a problemelor, soluționarea unor situații de muncă nesigure, învățarea de noi sarcini de lucru, adaptarea interpersonală, adaptarea culturală și adaptarea fizică. Pentru ambele instrumente folosite în direcția testării ipotezei propuse, scorurile înalte indică un înalt nivel al variabilelor investigate.
În demersul demonstrării statistice a ipotezei am construit formele distribuțiilor variabilelor investigate, după cum se observă pe baza reprezentărilor grafice de mai jos:
După realizarea formelor distribuțiilor pentru rezultatele obținute de participanți la scalele valorificate în verificarea acestei ipoteze, sunt analizați indicii statistici de start și aplicate testele normalității pentru a decide procedura de calcul statistic.
Tabel 37. Prelucrarea scorurilor pentru variabilele adaptare generală
– performanța adaptativă profesională
Se observă astfel faptul că, pentru scorurile obținute la scala de adaptare generată empiric pe baza itemilor EPQ, media este 52,01 și abaterea standard este 6,385, iar pentru scorurile obținute la chestionarul vizând performanța adaptativă profesională media este mai mare, cu o valoare de 59,07, și abaterea standard este mai mică, cu o valoare de 6,012. Distribuțiile scorurilor ambelor variabile sunt ușor deplasate spre dreapta, iar curbele descrise sunt platicurtice atât pentru rezultatele obținute la scala de adaptare, cât și pentru scorurile înregistrate la performanța adaptativă profesională.
În urma aplicării coeficientului de corelație al rangurilor Spearman, am obținut valoarea ρ=.416, semnificativă la p=0.01, fiind confirmată astfel ipoteza conform căreia există o corelație directă între rezultatele obținute la scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și cele înregistrate la chestionarul de evaluare a performanței adaptative individuale în plan profesional.
Pe baza calculului mărimii efectului se poate aprecia faptul că rezultatele obținute la scala ce evaluează adaptarea generală se asociază 17% cu rezultatele la chestionarul de evaluare a performanței adaptative individuale în plan profesional, corelație directă fiind vizibilă și pe baza norului de puncte, orientat spre dreapta.
Performanța adaptativă se referă la comportamentul care demonstrează abilitatea de a răspunde eficient schimbării și de a transfera învățarea de la o sarcină la alta în funcție de modul în care variază cerințele muncii, aspect care, în mod evident, reclamă adaptarea generală a unei persoane. Domeniile de activitate în care evoluează subiecții cuprinși în cercetare cunosc o accentuată dinamicitate și o vizibilă instabilitate, multiple și precipitate schimbări și variații, toate datorate schimbărilor socioeconomice rapide ale ultimilor ani, tehnologiilor în schimbare, fuziunilor, redimensionărilor și restructurărilor organizaționale, reducerii resurselor economice și globalizării.
Aceste aspecte determină modificarea naturii sarcinilor de lucru, care devin tot mai specializate și complexe, solicitând, din partea omului muncii, să învețe noi modalități de realizare a acestora, să opereze eficient într-o varietate de condiții schimbătoare, să fie adaptabil în idei, valori și comportamente, versatil și tolerant în fața incertitudinii, să se formeze și să se îmbunătățească în mod continuu, să țină pasul cu noile schimbări, să-și însușească noi aptitudini pentru a fi competitiv în locuri de muncă diferite și să învețe să activeze într-o varietate culturală și cu persoane care posedă valori și orientări diferite de ale lui.
Pentru a răspunde optim acestor caracteristici ale mediului profesional omul activ în spațiul muncii apelează la formula adaptării sale generale. În mod particular, adaptarea generală moderează, în spațiul muncii, următoarele performanțe: rezolvarea de probleme noi și complexe în mod creativ (eficiența cu care angajații rezolvă problemele atipice, nefamiliare, slab definite și complexe ce apar în diferitele situații actuale de muncă); confruntarea cu situații de muncă nesigure/imprevizibile (restructurarea organizatorică, schimbarea priorităților organizaționale, reduceri sau modificări ale resurselor disponibile, integrarea într-o nouă organizație sau într-un grup de muncă, situație când persoana trebuie să se adapteze ușor și eficient, să se reorienteze și să se concentreze rapid și neproblematic când este necesar); învățarea de noi sarcini de muncă, tehnologii și proceduri (asimilarea și acomodarea de noi modalități de a îndeplini sarcina de muncă sau a unor seturi diferite de competențe care să răspundă retehnologizării sau unei noi cariere, angajații adaptați fiind cei ce anticipează nevoile viitoare și care se adaptează la cerințele în schimbare ale postului); demonstrarea adaptabilității interpersonale (demonstrarea flexibilității interpersonale, ajustarea stilului interpersonal pentru a atinge un obiectiv, adaptarea comportamentului interpersonal pentru a lucra eficient cu o echipă nouă, colegi sau clienți noi); demonstrarea adaptabilității culturale (în condițiile globalizării și ale schimbărilor frecvente a locurilor de muncă pe care le fac angajații este importantă capacitatea de a îndeplini eficient sarcina de muncă în diferite culturi și medii); demonstrarea adaptabilității de natură fizică (adaptarea la diverși factori fizici: căldură, zgomot, climate incomode, medii dificile, ceea ce implică o bună deschidere către mediul exterior pentru a putea prelua și prelucra eficient stimulii); soluționarea situațiilor de criză sau a urgențelor (păstrarea calmului sub presiune și în situații critice, gestionarea frustrării, reacția promptă și în acord cu caracteristicile situației amenințătoare, periculoase sau urgente) și gestionarea stresului la locul de muncă (persoanele adaptate se vor menține intregre și cerebrale în circumstanțe dificile sau în contexte în care sunt solicitate un volum mare de muncă și programe de lucru prelungite, nu vor exagera în fața unor situații neașteptate, vor gestiona eficient frustrarea prin direcționarea eforturilor spre soluții constructive și nu spre învinuirea altora, vor demonstra reziliență și cele mai înalte niveluri de profesionalism în situații stresante).
4.6. Ipoteza numărul 6
Se prezumă că există o corelație directă între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și satisfacția profesională.
Testarea acestei ipoteze a presupus corelarea scorurilor obținute de către participanți la itemii variantei finale a scalei de adaptare generate empiric pe baza EPQ, în etapa de reaplicare a acesteia, cu scorurile obținute de la chestionarul "Satisfacție în muncă" (Ticu, 2004).
Demonstrarea statistică a acestei ipoteze presupune realizarea histogramelor distribuțiilor variabilelor investigate, care pot fi observate în figurile de mai sus. În cazul ambelor instrumente scorurile ridicate indică un înalt nivel al adaptării generale și al satisfacției în muncă).
Prin analiza indicilor statistici de start pentru factorii investigați se remarcă faptul că pentru variabila adaptare, media este 52,01, iar abaterea standard este 6,385, iar pentru satisfacția profesională media este 57,34, iar abaterea standard este 7,411.
Distribuțiile scorurilor în cazul ambelor variabile sunt ușor deplasate spre dreapta, curbele descrise fiind platicurtice atât pentru rezultatele obținute la scala de adaptare, cât și pentru scorurile înregistrate la chestionarul de satisfacție profesională.
Tabel 39. Prelucrarea scorurilor pentru variabilele adaptare generală
– satisfacție profesională
În urma aplicării coeficientului de corelație al rangurilor Spearman, se obține valoarea ρ=.612, semnificativă la p=0.00, confirmându-se ipoteza conform căreia există o corelație directă între rezultatele obținute la scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și cele înregistrate la chestionarul vizând satisfacția profesională.
Mărimea efectului indică faptul că adaptarea generală se asociază 37% cu satisfacția în context profesional, corelația pozitivă fiind redată și pe baza norului de puncte, orientat spre dreapta.
Satisfacția profesională consistă într-un set de atitudini pozitive ale persoanei față de munca efectuată, fiind sintetic apreciată în trei ipostaze: ca rezultat al ciclului comportamental (în raport cu nevoile, motivele, valorile, scopurile care sunt importante pentru o persoană), ca o componentă a sistemului de control și regularizare (măsura în care evaluarea rezultatelor determină schimbarea) și ca determinantă a comportamentului. Procesul de adaptare înglobează răspunsurile în raport cu munca prestată, răspunsuri care, la rândul lor, vor influența adaptarea. Persoana care, în domeniul său de activitate, va da dovadă de orientare și receptivitate spre exterior, fiind mereu actuală și căutând stabilirea de relații constructive cu mediul său de activitate, va demonstra control și stabilitate emoțională și va aprecia și respecta normele și convențiile sociale va avea mai multe șanse în a resimți o stare afectivă plăcută din evaluarea muncii sale sau a experiențelor legate de muncă. De asemenea, o persoana adaptată, care răspunde la constanța internă și la diferențierea impusă de sarcinile exterioare, echilibrând între acțiunile sale asupra mediului și invers își va asigura toate condițiile necesare articulării sale la mediul în care evoluează și activează. În ceea ce privește persoana mai puțin adaptată, tensionată, impulsivă, îngrijorată, neîncrezătoare în sine și în rezultatele acțiunii proprii, mai puțin orientată spre sfera socială și spre ceea ce este dezirabil social, care nu caută să valorifice stimulii din jurul său spre a-i integra unei scheme de lucru optime în raport cu posibilitățile proprii și cu cerințele mediului, opinia asupra muncii sale sau asupra climatului de muncă va determina o stare emotivă mai puțin pozitivă. Adaptarea va indica oameni satisfăcuți în muncă, autorealizați profesional, bucurându-se de considerație, integrați și stabili pe locul de muncă, aspecte care, în mod ciclic, vor susține procesul de adaptare.
Concluzii
Lucrarea de față a avut ca obiectiv central generarea, pe baze empirice, a unei scale de adaptare, din itemii EPQ.
Adaptarea este un aspect inerent existenței oricărui individ care evoluează și activează într-un anumit mediu, echilibrând între acțiunile acestuia asupra mediului și invers pe baza unei mișcari duble, sistemice, de asimilare și de acomodare. În contextul actual, al unui mediu dinamic, fluid, fluctuant, intens și suprastimulant, caracterizat printr-un progres rapid al tehnologiei, al precipitării schimbărilor și al globalizării, posibilitatea de a decela persoanele adaptate de cele mai puțin adaptate în raport cu un anumit domeniu al activității umane vine să răspundă cerințelor practic-aplicative (diagnoză, selecție și consiliere) ale acestui mediu care caută eficientizarea dinamicii și mișcării sale neobosite.
Astfel, pe baza faptului că principala caracteristică a unui instrument construit valorificând strategia empirică este puterea lui discriminatoare, cât și plecând de la interesul crescând în vederea strategiilor de construcție a unor instrumente care să suprindă psihismul viu, am parcurs toate etapele necesare în a genera, pe bază empirică, din itemii EPQ, o scală de adaptare, psihometric calitativă, care să își atingă scopul de a identifica peroanele mai adaptate în raport cu cele mai puțin adaptate. Itemii instrumentului EPQ, care țintesc extraversia constelată de trăsături de sociabilitate, vitalitate, afirmare și dominanță, nevrotismul oferit de intercorelațiile trăsăturilor de anxietate, autoapreciere scăzută și timiditate, psihotismul definit de interrelațiile trăsăturilor de agresivitate, egocentrism, comportament antisocial și non-empatie și dezirabilitatea socială au reprezentat o bună bază de selecție pentru scala de adaptare generală, care să identifice ca persoană adaptată pe cea orientată spre sfera socială, stabilă emoțional, netensionată, rațională, controlată, cooperantă, convențională și bun manager al impresiei despre propria persoană.
Demersul în vederea generării, pe baze empirice, a unei scale de adaptare a vizat, în primul rând, evidențierea itemilor, selectați pe baza itemilor EPQ, care diferențiază între lotul de subiecți superior adaptat și lotul de subiecți inferior adaptat. După ce au fost parcurse etapele preliminare construcției unei scale de personalitate (revizia literaturii de specialitate, operaționalizarea conceptului de adaptare, formarea eșantionului inițial de itemi, apelul la expert și specificațiile scalei, administrarea instrumentului), prelucrarea statistică a datelor obținute pe baza loturilor contrastate pe criteriul grupării factoriale sănătate mentală, adaptare și conformism social a instrumentului CPI-260 a dus la identificarea, pe baza analizei discriminante dublată de corelația biserială, în stadiu incipient, a 29 de itemi din cei 45 de itemi ai colecției inițiale, ca separând cel mai puternic cele două loturi criteriu. Scala conținând astfel 29 de itemi a fost reaplicată loturilor-criteriu și rafinată, fiind eliminat un item, cu o slabă capacitate de discriminare.
Analiza euristică a celor 28 de itemi rămași îi evidențiază ca orientând persoana atât către sine prin solicitarea auto-aprecierii unor diferite trăsături definitorii adaptării, cât și către exterior, prin solicitarea aprecierii percepțiilor celorlalți cu referire la trăsături precum: disponibilitatea spre sfera socială, stabilitatea emoțională, răspunsurile raționale la solicitările mediului, angajarea în activitate, simțul responsabilității și convenționalismul.
Explorarea încărcăturii itemilor generați empiric, pe baza EPQ, în factorul adaptării generale, folosind ca metodă de extragere analiza componentelor principale, în care primul factor identificat va îngloba cea mai mare cantitate de variabilitate și ca metodă de rotire a axelor, rotirea "Varimax", care minimizează numărul variabilelor care saturează puternic factorii, a indicat faptul că adaptarea generală, prima componentă identificată, este saturată puternic de 16 itemi din cei 28 ai scalei înițiale supuse analizei factoriale. Acești itemi, cu o înaltă încărcătură factorială au fost selectați pentru a compune scala finală, unde fiecare item este responsabil pentru constructul vizat, adaptarea generală. Se poate afirma faptul că persoana adaptată, făcând proba încrederii în sine și în ceilalți, a controlului și a stabilității interne, a orientării și disponibilității spre mediul exterior și a respectării regulilor sociale și ale convențiilor se va diferenția de persoana mai puțin adaptată, suspicioasă, impulsivă, fără a reuși să valorifice indicii din jurul său și să prevadă urmările acțiunii sale, timidă în sfera socială, tensionată, îngrijorată, neîncrezătoare în sine și în rezultatele acțiunii proprii.
Analiza caracteristicii psihometrice a scalei generate empiric din itemii EPQ, de a fi obiectivă și de a oferi rezultate stabile în timp, pe baza metodei test – retest și a metodei analizei consistenței interne, a evidențiat faptul că scala rafinată pe baza analizei factoriale oferă rezultate stabile în timp, fiind paralelă cu ea însăși, itemii care compun forma finală vizând constructul măsurat, adaptarea generală.
De asemenea, itemii scalei de adaptare generată empiric pe baza EPQ, din punct de vedere al modelului lui Rasch, s-au dovedit a fi adecvați evaluării adaptării generale, fiind potriviți măsurii atât cu privire la nivelul lor de dificultate (presupunând rezolvarea itemului în mod afirmativ, în direcția unei adaptări cât mai înalte), cât și cu privire la nivelul lor discriminativ, la gradul de precizie că itemii generați empiric oferă diferența între persoanele mai puțin adaptate și cele mai bine adaptate.
Studiul validității scalei de adaptare generată empiric din itemii EPQ a evidențiat faptul că persoanele identificate fiind mai adaptate vor obține scoruri ridicate și la scalele care vizează starea personală de bine, responsabilitatea, socializarea, autocontrolul, toleranța, impresia bună și realizarea prin conformism, considerate fațete ale adaptării sociale pozitive. Scala de adaptare oferă astfel posibilitatea de a diferenția între persoane adaptate, ca persoane cu o receptivitate crescută, care caută să stabilească și să mențină raporturi adecvate orientate către exterior, cu o construcție emoțională stabilă și care dau dovadă de control moral și persoanele mai puțin adaptate, tensionate, preocupate, îngrijorate, cu interes scăzut față de mediul extern cu care stabilește o arie restrânsă de contacte superficiale, neconvenționale și rigide.
Corelația directă, demonstrată statistic, între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și performanța adaptativă individuală în plan profesional evidențiază validitatea scalei la mediul profesional. Pentru a răspunde optim unui mediu profesional caracterizat printr-o accentuată dinamicitate și o vizibilă instabilitate, datorate schimbărilor socioeconomice rapide ale ultimilor ani, tehnologiilor în schimbare, fuziunilor, redimensionărilor și restructurărilor organizaționale, reducerii resurselor economice și globalizării, omul activ în spațiul muncii apelează la formula adaptării sale generale. Adaptarea generală moderează, în spațiul muncii, performanțe precum: rezolvarea de probleme noi și complexe în mod creativ, confruntarea cu situații de muncă nesigure/imprevizibile, învățarea de noi sarcini de muncă, tehnologii și proceduri, demonstrarea adaptabilității interpersonale, demonstrarea adaptabilității culturale, demonstrarea adaptabilității de natură fizică, soluționarea situațiilor de criză sau a urgențelor și gestionarea stresului la locul de muncă.
De asemenea, corelația directă, confirmată statistic, între scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ și satisfacția profesională susține faptul că persoanele identificate ca fiind mai adaptate vor resimți o stare afectivă plăcută din evaluarea muncii lor sau a experiențelor legate de muncă, pe când persoanele identificate ca fiind mai puțin adaptate vor experimenta stări emotive mai puțin pozitive cu privire la munca lor sau la climatului de muncă. Se poate aprecia faptul că procesul de adaptare înglobează răspunsurile în raport cu munca prestată, răspunsuri care, la rândul lor, vor influența adaptarea.
Se poate aprecia faptul că scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ se dovedește a fi un instrument cu bune proprietăți psihometrice, care oferă posibilitatea diferențierii din punct de vedere al adaptării generale, cu aplicabilitate și în spațiul profesional.
Rezumat
Adaptarea este procesul pe baza căruia persoana acomodează și asimilează sistemic mediul, asigurându-și o funcționare optimă prin înglobarea schimburilor dintre aceasta și mediu. Posibilitatea de a decela între persoane adaptate și persoane mai puțin adaptate are importante implicații în contextul diagnozei, selecției și al consilierii, drept urmare am urmărit generarea, pe baza itemilor instrumentului EPQ care vizează extraversia, stabilitatea emoțională, psihotismul și dezirabilitatea socială a unei scale de adaptare, valorificând strategia empirică care să-i confere scalei, ca principală caracteristică, putere discriminatoare.
În stadiu incipient, din cei 45 de itemi selectați intuitiv pe baza EPQ, în urma analizei discriminante a acestora, sunt identificați 29 de itemi ca fiind înalt discriminativi (cuprinși, de la cel mai puternic diferențiator la cel mai puțin puternic, între lambda Wilks =,794; F1,49 = 12,748 și lambda Wilks=,917; F1,49 = 4,456). Acești itemi demonstrează și coeficienți de corelație Pearson înalți, pozitivi (cu valori de la r=,436, p=,001, la r=,289, p=,04). În urma reaplicării scalei de 29 de itemi loturilor-criteriu, se păstrează, ca urmare a puterii lor de discriminare, 28 de itemi, în minus cu un item (lambda Wilks = ,963; F = 1,883, la p=,176).
Analizați euristic, cei 28 de itemi decelează între persoane adaptate și mai puțin adaptate cu privire la stabilitatea emoțională, răspunsurile raționale la solicitările mediului, angajarea în activitate, simțul responsabilității și percepția schimburilor realizate cu mediul exterior și consecințele acestora.
Analiza factorială a celor 28 de itemi, pe baza analizei componentelor principale și a metodei de rotație "Varimax", indică faptul că adaptarea generală, prima componentă identificată care explică 6,557% din varianța celor 28 de variabile și 35,3% din varianța acestora după rotire, este saturată puternic de 16 itemi din cei 28 ai scalei inițiale supuse analizei factoriale, cu încărcături variind de la ,840 la ,534, itemi care vor fi conținuți de scala finală.
Din punct de vedere al reliabilității scalei, coeficienul de stabilitate (ρ = ,891, la p = ,00) obținut în urma aplicării metodeti test-retest și coeficientul Alpha Cronbach (,859), indică o scală paralelă cu ea însăși și cu o înaltă consistență internă.
Din punct de vedere al modelului lui Rasch, itemii sunt potriviți măsurii atât cu privire la nivelul lor de dificultate (statistici outfit între 1,42 și ,54), cât și cu privire la nivelul lor discriminativ (între 1,40 și ,72).
În studiul validității scalei de adaptare generată empiric din itemii EPQ este confirmată corelația directă a scorurilor la scala de adaptare cu scorurile la scalele care vizează starea personală de bine (ρ=,716, p=,00), responsabilitatea (ρ=,653, p=,00), socializarea (ρ=,736, p=,00), autocontrolul (ρ=,659, p=,00), toleranța (ρ=,703, p=,00), impresia bună (ρ=,689, p=,00) și realizarea prin conformism (ρ=,707, p=,00), fațete ale adaptării sociale pozitive.
În plan profesional, scorurile obținute la scala de adaptare corelează direct cu performanța adaptativă individuală în plan profesional (ρ=,416, p=,01) și cu satisfacția profesională (ρ=,612, p=,00).
Fiind atinse toate obiectivele propuse, atât pe baza argumentelor teoretice, cât și pe baza argumentelor metodologice, se poate susține faptul că deși scala de adaptare, generată empiric, pe baza EPQ, are bune calități psihometrice și o bună capacitate de a identifica persoanele adaptate și cele mai puțin adaptate și în spațiul profesional.
Abstract
Adaptation is the process by which the person accommodates and systematically assimilates the environment, ensuring optimum performance by incorporating the trade between it and the environment. The ability to discern between adapted people and people that are less adapted has important implications in the context of diagnosis, selection and counselling, therefore, based on the items of the EPQ instrument which aim at extraversion, emotional stability, psychoticism and social desirability, I generated a scale of adaptation, drawing on empirical strategy to render the scale, as the main feature, discriminatory power.
In the early stage, following the discriminatory analysis of the 45 items which were intuitively selected from the EPQ, 29 items are identified as highly discriminative (from the most powerful to the least powerful differentiator, they range between lambda Wilks =,794; F1,49 = 12,748 and lambda Wilks=,917; F1,49 = 4,456). These items also prove high and positive Pearson corelation coefficients (ranging from r=,436, p=,001, to r=,289, p=,04). Following the reapplication of the 29 items scale on the criterion group, 28 items are stored as a result of their power of discrimination (lambda Wilks = ,963; F = 1,883, to p=,176).
Heuristic analysis reveals that the 28 items both unravels between adapted and less adapted people with respect to emotional stability, rational responses to the environment’s requests, engagement in activities, responsibility and perception of the trades done with the environment and their consequences.
Factorial analysis of the 28 items, based on the main component and the rotation method "Varimax", indicates that general adaptation, the first component identified to explain 6,557% of the variance of the 28 varables and 35,3% of their variance after rotating, is strongly saturated by 16 of the 18 items of the inital scale, with loads ranging from .840 to .534, items which will be included in the final scale.
In terms of scale reliability, the stability coefficient (ρ = .891, to p = .00), which was obtained by applying the test-retest method, and the Alpha Cronbach coefficient (.859) indicate a scale parallel with itself and having a high internal consistency.
In terms of the Rasch model, items are suitable of the measure both on their difficulty level (outfit statistics between 1.42 and .54) and on their discriminative level (between 1.40 and .72).
The study of the validity of the adaptation scale that was empirically generated from the items of the EPQ confirms the direct corelation between the scores at the adaptation scale and the scores at the personal well being scale (ρ=.716, p=.00), responsibility (ρ=.653, p=.00), socialization (ρ=.736, p=.00), selfcontrol (ρ=.659, p=.00), tolerance (ρ=.703, p=.00), good impression (ρ=.689, p=.00) and realization through conformism (ρ=.707, p=.00), facets of positive social adaptation.
Professionally, scores obtained at the scale of adaptation correlate directly with individual professional adaptive performance (ρ=.536, p=.00) and with professional satisfaction (ρ=.612, p=.00).
Being met all objectives, both on theoretical arguments and on methodological grounds, it can be argued that although the scale of adaptatability, generated empirically based on EPQ, has good psychometric qualities and a good ability to identify people that are adapted and less adapted in the professional space.
Bibliografie
Adler A. (1991), Cunoașterea omului, Editura Științifică, București;
Aiken, L.R. (1999), Personality assessment: methods and practices (3rd Edition), Editura Hogrefe & Huber Publishers, Kirkland, MA;
Allport, G. (1991), Structura și dezvoltarea personalității, Editura Didactică și Pedagogică, București;
Allport, G. (1937), Personality: A psychological interpretation, Editura Holt, Rinehart, New York, NY;
Anastasi, A., Urbina, S. (1997), Psychological testing (7th Edition), Editura Prentice Hall, Upper Saddle River, NJ;
Anastasi, A. (1988), Psychological testing. 6th Edition, Editura MacMillan, New York;
Aniței, M. (2000), Psihologia personalității aviatorului, Edit Press Mihaela S.R.L., București;
Archer, R.P. & Smith, S.R. (ed.) (2008), Personality Assessment, Editura Routledge, New York, NY;
Ashton, M.C. (2007), Individual Differences and Personality, Editura Elsevier Academic Press, London, UK;
Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E. (2002), Introducere în psihologie, Editura Tehnica, București;
Barrett, P. (2005), "What if there were no psychometrics?: Constructs, complexity, and measurement" în Journal of Personality Assessment, 85 (2), pp.134-140, disponibil online: http://www.pbarrett.net/publications/Barrett_No_Psychometrics_2005.pdf, consultat la data: 05.05.2013;
Băban, A. (1998), Stress și personalitate, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;
Ben-Porath, Y. S. (2003), "Assessing personality and psychopathology with self report inventories" în Graham, J. R., Naglieri, J.A., Weiner, I.B. (ed.), Handbook of Psychology, Volume 10 – Assessment Psychology, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp.553-579;
Berry, J. W. & Sam, D. (1997), "Acculturation and adaptation" în Berry, J.W., Segall, M.H. & Kağıtçıbașı, Ç. (ed.), Handbook of cross-cultural psychology, Vol. III: Social behavior and applications, Editura Allyn & Bacon, Boston, MA, pp. 291 – 326;
Bonet, C. (2006), "Adaptarea", în Dragomir S., Zamfirescu, V.D. (ed.), Larousse, Marele dicționar al psihologiei, Editura Trei, București, p.24;
Borksrtyd, M., Pintrich, P.R., Zeidner M., (ed.) (2005), Handbook of self-regulation, Elsevier Academic Press, San Diego, CA;
Boyle, G.J., Matthews, G., Saklofske, D.H. (ed) (2008), The Sage Handbook of Personality Theory and Assessment, Vol. 1-2, Editura Sage Publications, Thousand Oaks, CA;
Boyle, G.J., Matthews, G., Saklofske, D.H. (2008), "Personality measurement and testing: An overview", în Boyle, G.J., Matthews, G., Saklofske, D.H. (ed), The Sage Handbook of Personality Theory and Assessment, Vol. 1-2, Editura Sage Publications, Thousand Oaks, CA, pp.1-27;
Butcher, J.N. (2012), "Historical highlights on the empirical method underlying the MMPI/MMPI-2/MMPI-A", University of Minnesota, disponibil online: http://www.umn.edu/mmpi, consultat la data: 21.04.2013;
Butcher, J.N. (ed.) (2009), Oxford Handbook of Personality Assessment, Oxford Library of Psychology, Editura University Press, Oxford, UK;
Burger, J.M. (2010), Personality, Editura Cengage Learning, Wadsworth, CA;
Burisch, M. (1986), "Methods of Personality Inventory Development – A Comparative Analysis, în Angleitner, A., Wiggins, J.S. (ed.), Personality Assessment via Questionnaires, Current Issues in Theory and Measurement", pp.109-120, disponibil online: http://link.springer.com/chapter/10.1007%2F978-3-642-70751-3_6#, consultat la data: 21.04.2013;
Caprara, G.V., Cervone, D. (2000), Personality: Determinants, Dynamics, and Potentials, Editura Cambridge University Press, New York, N.Y.;
Carducci, B.J. (2009), The Psychology of Personality: Viewpoints, Research, and Applications, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey;
Carver, C. S., & Scheier, M. F. (2008), Perspectives on Personality (6th Edition), Editura Allyn and Bacon, Needham Heights, MA;
Cascio, W.F. (2003), „Changes In Workers, Work, And Organizations” în Borman, W.C., Ilgen, D.R., Klimoski, R.J., Weiner, I.B. (Ed), Handbook of Psychology. Industrial and organizational psychology – Vol. 12, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp.401-422;
Castro, V. S. (2003), Acculturation and psychological adaptation, Editura Greenwood Press, Westport, CT;
Ciorbea, I. (2012), Teorii avansate ale personalității – suport curs, Program masteral Psihodiagnoza complexă a personalității, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea "Ovidius", Constanța;
Chan, D. (2004). ”Personnel Psychology”, în Spielberger, C.D. (Ed), Encyclopedia of Applied Psychology (Vol.3), Editura Elsevier Academic Press, Waltham, MA, pp.29-35;
Clark, L.A., Watson, D. (1995), "Constructing Validity: Basic Issues in Objective Scale Development" în Psychological Assessment, 7/3, American Psychological Association, pp. 309-319, disponibil online: http://www.personal.kent.edu/~dfresco/CRM_Readings/Clark_and_Watson_1995.pdf, consultat la data: 23.04.2013;
Cloninger, S.C. (2008), Theories of Personality: Understanding Persons (5th Edition), Prentice Hall, Englewood Cliffs, NJ;
Cohen, R. J., Montague, P., Nathanson, L. S., & Swerdlik, M. E. (1996), "Personality Assessment: An Overview", în Cohen, R. J., Swerdlik, M. E., Phillips, S. (ed.), Psychological Testing: An Introduction to Tests and Measurements, Editura Mayfield Publishing Co., Mountain View, CA, disponibil online: http://www.indiana.edu/~educy520/sec5982/week_3/cohen88.pdf, consultat la data: 05.05.2013;
Creed, P.A., Fallon, T., Hood, M. (2009), "The relationship between career adaptability, person and situation variables, and career concerns in young adults", School of Psychology, Griffith University, Australia, disponibil la: http://www98.griffith.edu.au/dspace/bitstream/handle.pdf, accesat la data: 05.05.2013;
Crețu, Z.R. (2010), Amprenta comportamentală și evaluarea personalității, Editura Polirom, Iași;
Crețu, R.Z. (2005), Evaluarea personalității. Modele alternative, Editura Polirom, Iași;
Dewe, P.J., O'Driscoll, M.P., Cooper, C.L. (2010), Coping with Work Stress: A Review and Critique, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey;
Dragomir S., Zamfirescu, V.D. (ed.) (2006), Larousse, Marele dicționar al psihologiei, Editura Trei, București;
Drasgow, F., Chernyshenko, O.S., Stark, S. (2009), "Test Theory and Personality Measurement" în Butcher, J.N. (ed.), Oxford Handbook of Personality Assessment, Oxford Library of Psychology, Editura University Press, Oxford, UK, pp.59-81;
Enăchescu C. (2006), Tratat de igienă mintală, Editura Polirom, Iași;
Eysenck, H. J., & Eysenck, S. B. G., (2008), Manualul EPQ-R/IVE, Pitariu, H., Iliescu, D., Băban A. (trad.), D&D Consultants Grup SRL, Editura Sinapsis, Cluj-Napoca;
Eysenck, S.B.G., Furnham, A., Saklofske, D. (2008), "The Eyesenck Personality Measures: Fifty Years of Scale Development", în Boyle, G.J., Matthews, G., Saklofske, D. (ed.), The SAGE Handbook of Personality Theory and Assessment: Personality Measurement and Testing, Editura Sage Publications, Thousand Oaks, CA, pp.199-221;
Eysenck, H., & Eysenck, M. (1998), Descifrarea comportamentului uman, Editura Teora, București;
Eysenck, H. J., & Eysenck, S. B. G. (1991), The Eysenck Personality Questionnaire-Revised, Editura Hodder & Stoughton, Sevenoaks, UK;
Eysenck, H.J. (1990), "Biological dimensions of personality" în Pervin, L.A. (ed.), Handbook of personality: Theory and research, Editura Guilford Press, New York, pp.244-276;
Feist, J., & Feist, G.J. (2009), Theories of Personality (7th Edition), Editura McGraw-Hill, New York;
Frances, A., Pincus, H.A., First, M.B. (2004) (ed.), DSM-IV-TR (r) – Guidebook. The essential companion of The Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fourth Edition, Editura American Psychiatric Pub, Arlington, VA;
Friedman, B.D., Allen K.N. (2011), "Systems Theory" în Brandell, J.R. (ed.), Theory & Practice in Clinical Social Work, Second Edition, Editura Sage Publications, Thousand Oaks, CA, pp.3-21;
Furr, M. (2011), Scale Construction and Psychometrics for Social and Personality Psychology, Editura Sage Publications, Thousand Oaks, CA;
Goldberg, L.R., Johnson J.A., Eber, H.W., Hogan, R., Ashton, M.C., Cloninger C.R., Harrison, G.G. (2006), "The international personality item pool and thefuture of public-domain personality measures" în Journal of Research in Personality, 40, Elsevier Inc, pp.84-96, disponibil online: http://www.academia.edu/2917249/A_virtues_approach_to_personality, consultat la data: 21.04.2013;
Goldstein, G., Hersen, M. (ed.) (2000), Handbook of Psychological Assessment, 3rd Edition, Editura Elsevier Science Ltd., Kidlington, Oxford, GB;
Golu, M. (2000), Fundamentele psihologiei. Compendiu, Editura Fundației România de Mâine, București
Graham, J. R., Naglieri, J.A., Weiner, I.B. (ed.) (2003), Handbook of Psychology, Volume10 – Assessment Psychology, John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey;
Gregory, R.J. (2007), Psychological Testing: History, Principles, and Applications (5th Edition), Editura Allyn & Bacon, Boston, MA;
Hayes N., Orrel S. (2007), Introducere în psihologie, Editura Bic All, București;
Handler, L., Meyer, G. J. (1998), "The importance of teaching and learning personality assessment" în Handler L., Hilsenroth, M. J. (ed), Teaching and learning personality assessment, Editura Erlbaum, Mahwah, NJ, pp. 3–30;
Handler L., Hilsenroth, M. J. (1998) (ed), Teaching and learning personality assessment, Editura Erlbaum, Mahwah, NJ;
Harrington, B., Hall, D.T. (2007), Career Management & Work-Life Integration: Using Self-Assessment to Navigate Contemporary Careers, Sage Publications, Thousand Oaks, CA;
Hase, H.H., Goldberg, L.R. (1967), "Comparative Validity of Diferent Strategies of Constructing Personality Inventory Scales", în Psychological Bulletin, 67 (4), pp.231-248, disponibil online: http://projects.ori.org/lrg/PDFs_papers/compare.validity.67.pdf, consultat la data: 05.05.2013
Hilsenroth, M.J., Segal, D.L., Hersen, M. (ed.) (2004), Comprehensive Handbook of Psychological Assessment, Personality Assessment, Vol. 3, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey;
Hofstee, W.K.B. (1994), Who should own the definition of personality?, în European Journal of Personality, 8, pp. 149-162, disponibil online: http://www.simine.com/240/readings/Hofstee_(5).pdf, consultat la data: 05.05.2013;
Ho Yu, C. (2012) A Simple Guide to the Item Response Theory (IRT) and Rasch Modeling, disponibil online: http://www.creative-wisdom.com/computer/sas/IRT.pdf, consultat la data: 21.05.2013;
Hough, L.M., Ones, D.S. (2006), "The Structure, Measurement, Validity and Use of Personality Variables in Industrial, Work and Organizational Psychology" în Anderson, N., Ones, D.S., Sinangil, H.K., Viswesvaran, C. (Ed.), Industrial, Work & Organizational Psychology – Vol. 1, Sage Publications, Thousand Oaks, CA, pp. 71-90;
Hough, L.M., Furnham, A. (2003), "Use of Personality Variables in Work Setting", în Borman, W.C., Ilgen, D.R., Klimoski, R.J., Weiner, I.B. (Ed), Handbook of Psychology. Industrial and organizational psychology – Vol. 12, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp. 131-171;
Howitt, D., Cramer, D. (2006), Introducere în SPSS pentru psihologie, Editura Polirom, Iași;
Ilgen, D. R., Pulakos, E.D. (1999), "Employee performance in today’s organizations" în Ilgen, D.R., Pulakos, E.D. (Ed.), The changing nature of work performance: Implications for staffing, motivation, and development, Editura Jossey-Bass, San Francisco, CA, pp.1-21;
Johns, G. (1998), Comportament organizațional, Editura Economică, București;
John, O.P., Soto, C.J. (2007), "The importance of being valid: Reliability and the process of construct validation" în Robins, R.W., Fraley C.R., Krueger R.F. (ed.), Handbook of Research Methods in Personality Psychology, Editura Guilford Press, New York, NY, pp. 461-494;
John, O. P., & Benet-Martinez, V. (2000), "Measurement: Reliability, construct validation, and scale construction" în Reis H.T. & Judd C.M. (ed.), Handbook of research methods in social and personality psychology Editura Cambridge University Press, Cambridge, pp. 339-369;
Judge, T.A., & Hulin, C. (1991), "Job satisfaction and subjective well-being as determinants of job adaptation", Cornell University, School of Industrial and Labor Relations, Center for Advanced Human Resource Studies, Ithaca, NY, disponibil online: http://digitalcommons.ilr.cornell.edu/cahrswp/361, consultat la data:
Jung C. (1994), Puterea sufletului, Antologie II. Descrierea tipurilor psihologice, Editura Anima, București;
Kaplan, R.M., Saccuzzo, D.P., (2011) Psychological Testing: Principles, Applications, & Issues, 8th Edition, Editura Cengage Learning, Wadsworth, Belmont, CA;
Kline, P. (2000), The Handbook of Psychological testing, Editura Routledge, New York, NY;
Kline, P. (1998), The new psychometrics: science, psychology, and measurement, Editura Routledge, New York, NY;
Landy, F.J., Conte, J.M. (2007), Work in the 21st century. An introduction to industrial and organizational psychology – 2nd Edition, Editura Blackwell Publishing, Maiden, MA;
Lanyon, R.I., Goodstein, L.D., (1997), Personality assessment, 3rd Edition, Editura Wiley, New York, NY;
Lévy-Leboyer, C. (2005), La Personnalité, Editions dʼOrganisation, Paris;
Linacre, J.M., (2006), A User's Guide to W I N S T E P S – M I N I S T E P Rasch-Model Computer Programs, disponibil online: http://ifile.hkedcity.net/1/001/950/public/Secondary/EI0020070012/winsteps.pdf, consultat la data: 21.05.2013;
Marica, M.A. (2012), Deontologia profesiei de psiholog – suport curs, Program masteral Psihodiagnoza complexă a personalității, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea "Ovidius", Constanța;
Martin, N. (2012), Bazele teoretico-metodologice ale construcției și adaptării testelor psihologice – suport curs, Program masteral Psihodiagnoza complexă a personalității, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea "Ovidius", Constanța;
Martin, N. (2010), Psihodiagnostic 2 – Îndrumări privind participarea eficientă a studenților la cursuri și seminarii, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea "Ovidius", Constanța;
Martin, N. (2007), Bazele teoretice ale psihodiagnosticului, Ovidius University Press, Constanța;
Martin, N. (2005), Compensare psihologică și predicție, Editura Muntenia, Constanța;
Martin, N. (2004), Introducere în psihologia compensării, Editura Muntenia, Constanța;
Maklakov, A.G. (2001), "Adaptational potential of a personality: Its mobilization and prognosing under extremal conditions", în Psikhol. Zh. 22 (1), pp.16–24, disponibil online: http://link.springer.com/article/10.1007%2Fs11062-011-9194-4, consultatla data: 05.05.2013;
Maltby, J., Day L., Macaskill A. (2007), Introduction to Personality, Individual Differences and Intelligence, Editura Prentice Hall (Pearson Education), Harlow, Essex, UK;
Matthews, G., Schwean, V.L., Campbell, S.E., Saklofske, D.H., & Mohamed, A.A.R. (2005), "Personality, self-regulation, and adaptation: A cognitive-social framework", în Borksrtyd, M., Pintrich, P.R., Zeidner M., (ed.), Handbook of self-regulation, Elsevier Academic Press, San Diego, CA, pp. 171-207;
Matthews, G., & Gilliland, K. (1999), "The personality theories of H.J. Eysenck and J.A. Gray: A comparative review", în Personality and Individual Differences, 26, pp. 583-626, disponibil online: http://www.academia.edu/164198/The_Personality_Theories_of_H._J._Eysenck_and_J._A._Gray_A_Comparative_Review, consultat la data 05.05.2013;
Mayer, J.D. (2005), "A tale of Two Visions. Can a new view of personality help integrate psychology?" în American Psychologist, 60 (4), American Psychological Association. Journals Department, Washington, DC, pp. 294-307, disponibil online: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15943522, consultat la data: 21.05.2013;
Meyer, G. J., Finn, S. E., Eyde, L. D., Kay, G. G., Moreland, K. L., Dies, R. R., Eisman E.J., Kubiszyn T.W., Reed G.M.. (2001), "Psychological testing and psychological assessment: A review of evidence and issues", în American Psychologist, 56 (2), American Psychological Association. Journals Department, Washington, DC,pp.128–165, disponibil online http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11279806, consultat la data: 21.05.2013;
Minulescu, M. (2007), Metode și tehnici de psihodiagnoză. Caiet de laborator. Chestionarele de personalitate, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, București;
Minulescu, M. (2005), Psihodiagnoza modernă. Chestionarele de personalitate, Ediția a II-a, Editura Fundația România de Mâine, București;
Morey, L.C. (2012), "Measuring personality and psychopathology" în Schinka, J.A. Velicer W.F., Weiner, I.B. (ed.), Handbook of Psychology, Research Methods in Psychology, Vol. II, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp.395-428;
Nezami, E., Butcher, J.N. (2000), "Objective Personality Assesment" în Goldstein, G., Hersen, M. (ed.), Handbook of Psychological Assessment, 3rd Edition, Editura Elsevier Science Ltd., Kidlington, Oxford, GB, pp. 413-437;
Opariuc-Dan, C. (2011), Statistică aplicată în științele socio-umane – Analiza asocierilor și a diferențelor statistice, Constanța, disponibil online: www.researchgate.net, consultat la data: 25.05.2013;
Opariuc-Dan, C. (2012), Characteristics of psychological assessment models based on Item Response Theory, Universitatea "Al. I. Cuza" , Facultatea de Psihologie Și Științe Ale Educației, Iași, disponibil online: www.researchgate.net, consultat la data: 25.05.2013;
Ozer, D. J. (1999), Four principles for personality assessment în Pervin L.A., John, O.P. (ed), Handbook of personality: Theory and research (2nd Edition), Editura Guilford Press, London, pp.671-686, diponibil online: http://www.academia.edu/549484/Four_principles_for_personality_assessment, consultat la data: 21.04.2013;
Perlman, F.T., Brandell, J.R. (2011), "Psychoanalitic Theory, Frameworks of Clinical Practice", în Brandell, J.R. (ed.), Theory & Practice in Clinical Social Work, Second Edition, Editura Sage Publications, Thousand Oaks, CA, pp.41-81;
Pitariu, H.D., Albu, M. (1996), Psihologia personalului. Măsurarea și interpretarea diferențelor individuale, Editura Presa Universitară Cluj, Cluj-Napoca;
Pitariu, H.D. (2000), Managementul resurselor umane. Evaluarea performanțelor umane, Editura All Beck, București;
Plante, L.G. (2005), "Contemporary Psychological Assessment II: Cognitive and Personality Assessment", în Plante, T.G. (ed), Contemporary Clinical Psychology, Second Edition, John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp. 213-263;
Plante, T.G. (ed.) (2005), Contemporary Clinical Psychology, Second Edition, John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey;
Ployhart, R.E., Saltz, J.L., Mayer, D.M., Bliese, P.D. (2002), "Individual adaptability: Measurement, construct validity, and relations to leadership performance", lucrare prezentată la Conferința Anuală a International Personnel Management Association Assessment Council, New Orleans, LA, disponibil online: http://mooreschool.sc.edu/UserFiles/Faculty/75/Ployhart.pdf, consultat la data: 21.04.2013;
Ployhart, R.E., Bliese, P.D. (2006), "Individual adaptability in I-ADAPT Theory: Conceptualizing the antecedents, consequences and measurement of indivdual differences in adaptability" în Burke, C.S., Pierce, L.G., Salas, E. (ed.), Understanding Adaptability: A Prerequisite for Effective Performance Within Complex Environments, Oxford, UK;
Pulakos, E.D., Arad, S., Donovan, M., Plamondon, K.E. (2000), "Adaptability in the Workplace: Development of a Taxonomy of Adaptive Performance, Personnel Decisions", Research Institutes, Inc., Washington, DC & Minneapolis, MN, University of Illinois at Urbana-Champaign & Michigan State University, disponibil la: http://annex.ipacweb.org/library/conf/99/pulakos.pdf, accesat la data: 21.04.2013;
Pulakos, E.D., Dorsey D.W., White S.S. (2006), "Adaptability in the workplace: Selecting an adaptative workforce", în Burke, C.S., Pierce, L.G., Salas, E. (ed.), Understanding Adaptability: A Prerequisite for Effective Performance Within Complex Environments, Oxford, UK, pp.;
Roe, R.A. (2002), "What makes a competent psychologist?" în The European Psychologist, 7(3), Hogrefe Publishing, pp.192-203, disponibil online: http://www.hogrefe.com/periodicals/european-psychologist/, consultat la data:
Rosse, J.G., Miller, H.E. (2000), "Toward a comprehensive model of employee adaptation decision process", lucrare prezentată la întâlnirea anuală a Western Decision Sciences Institute, Maui, Hawaii, disponibil online: http://leeds-faculty.colorado.edu/rosse/Research/WDSI-Adaptation.pdf, consultat la data: 21.04.2013;
Pulley, M. L., Wakefield, M., Van Velsor, E. (2001), Ideas into action guidebook: Building resiliency – How to thrive in times of change, Center for Creative Leadership, Greensboro, NC;
Rettew, J.G. (2009), "Adaptability" în Lopez, S.J. (ed.), The Encyclopedia of Positive Psychology, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp.10-13;
Robins, R.W., Fraley C.R., Krueger R.F. (ed.) (2007), Handbook of Research Methods in Personality Psychology, Editura Guilford Press, New York, NY;
Rorer, L.G. (1990), "Personality assessment: A conceptual survey", în Pervin L.A. (ed.), Handbook of personality: Theory and research, Editura Guilford, New York, pp. 693–720;
Ryckman, R.M. (2008), Theories of Personality (9th Edition), Cengage Learning/Wadsworth, Belmont, CA;
Schinka, J.A. Velicer W.F., Weiner, I.B. (ed.) (2012), Handbook of Psychology, Research Methods in Psychology, Vol. II, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey;
Schultz, D.P., Schultz, S.E. (2005), Theories of Personality, Eight Edition, Editura Thomas Wadsworth, Belmont, CA;
Schultz, D.P., Schultz, S.E. (2002), Psychology and work today: an introduction to industrial and organizational psychology, Editura Prentice Hall, NJ;
Segal, D.L., Coolidge F.L. (2004), "Objective Assesment of Personality and Psychopatology: An overview" în Hilsenroth, M.J., Segal, D.L., Hersen, M. (ed.), Comprehensive Handbook of Psychological Assessment, Personality Assessment, Vol. 3, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp.3-15;
Sillamy N. (2009), Dicționar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București;
Simms, L.J., Watson D. (2007), "The construct validation approach to Personality Scale Construction" în Robins, R.W., Fraley C.R., Krueger R.F. (ed.), Handbook of Research Methods in Personality Psychology, Editura Guilford Press, New York, NY, pp. 240-259;
Sîntion, F., Papari A. (2000), Psihologie managerială, Editura Fundației Andrei Șaguna, Constanța;
Sîntion, F. (2005), Metodologia cercetării și statistică aplicată în psihologie. Îndrumar, exerciții și aplicații practice, Editura Muntenia, Constanța;
Smith, S.R., Archer, R.P. (2008), "Introducing Personality Assessment" în Archer, R.P. & Smith, S.R. (ed.), Personality Assessment, Editura Routledge, New York, NY, pp. 1-37;
Schmitt, N., Cortina, J.M., Ingerick, M.J., Wiechmann, D. (2003), "Personnel Selection and Employee Performance", în Borman, W.C., Ilgen, D.R., Klimoski, R.J., Weiner, I.B. (Ed), Handbook of Psychology. Industrial and organizational psychology – Vol. 12, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp.77-101;
Șchiopu, U. (2002), Introducere în psihodiagnostic, Editura Prohumanitas, București;
Taché, A. (2003), L’adaptation: un concept sociologique systémique, Éditions L’Harmattan, Paris;
Ticu, C. (2004), Evaluarea psihologică a personalului, Editura Polirom, Iași;
Tudose, F. (2007), Fundamente în psihologia medicală. Psihologie clinică și medicală în practica psihologului, Ediția a III-a, Editura Fundației România de Mâine, București;
Zlate, M. (2008), Tratat de psihologie organizațional-managerială, Vol. I-II, Editura Polirom, Iași;
Zlate M., Negovan V. (2006), Adaptare și strategii de adaptare. Probleme fundamentale ale psihologiei și științelor educative, Editura Universității, București;
Zlate, M. (2006), Fundamentele psihologiei, Editura Universitară, București;
Zlate, M. (2000), Introducere în psihologie, Ediția a 3-a, Editura Polirom, Iași;
Weiner, I.B., Greene, R.L. (2008), Handbook of Personality Assessment, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey;
Wiggings, J.R. (2003), Paradigms of personality assesment, Editura Guilford Press, New York.
Anexa 1
Chestionar de adaptare – versiune scurtă
I-ADAPT-M
Acest chestionar cuprinde o serie de întrebări cu privire la preferințele dumneavoastră, stilurile și obiceiurile la locul de muncă.
Citiți cu atenție fiecare afirmație. Apoi, pentru fiecare, alegeți numărul corespunzător ce vă exprimă cel mai bine opinia.
Dacă doriți să schimbați un răspuns, puteți reveni, ștergând și alegând varianta potrivită.
Nu sunt răspunsuri corecte sau greșite.
Vă rugăm să încercuiți numărul care descrie cel mai bine opinia dvs..
Încercuiți un singur răspuns pentru fiecare întrebare.
Anexa 2
Chestionar "Satisfacție în muncă" (Ticu, 2004)
Citiți cu atenție frazele de mai jos și bifați varianta de răspuns care reflectă cel mai bine opinia referitoare la fiecare afirmație, utilizând următoarea scală și ținând cont de faptul că:
1 – Niciodată adevărat
2 – Foarte rar adevărat
3 – Uneori adevărat
4 – Deseori adevărat
5 – Foarte des adevărat
6 – Întotdeauna adevărat
Anexa 3
Scala de adaptare
(colecția inițială selectată din itemii EPQ)
Citiți cu atenție următoarele 40 de întrebări privind diferite feluri de comportament, atitudini, interese care se reflctă și în spațiul muncii dvs. La fiecare din ele puteți să răspundeți fie cu "DA" fie cu "NU". Bifați cu "X" în dreptul fiecărei întrebări, în coloana "DA" sau "NU", în funcție de răspunsul pe care îl alegeți.
Nu există răspunsuri "bune" sau "greșite, ci numai "adevărate" sau "ne-adevărate" în raport cu felul dvs. de a fi în situația dată. Nu omiteți nicio întrebare, verificând, la finalul chestionarului, dacă ați răspuns al toate.
Anexa 4
Scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ
Citiți cu atenție următoarele 40 de întrebări privind diferite feluri de comportament, atitudini, interese care se reflctă și în spațiul muncii dvs. La fiecare din ele puteți să răspundeți fie cu "DA" fie cu "NU". Bifați cu "X" în dreptul fiecărei întrebări, în coloana "DA" sau "NU", în funcție de răspunsul pe care îl alegeți.
Nu există răspunsuri "bune" sau "greșite, ci numai "adevărate" sau "ne-adevărate" în raport cu felul dvs. de a fi în situația dată. Nu omiteți nicio întrebare, verificând, la finalul chestionarului, dacă ați răspuns al toate.
Anexa 5
Matricea de corelații inter-itemi
Anexa 6
Matricea reprodusă
Anexa 7
Scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ
(varinta finală în urma stabilirii încărcăturilor factoriale ale itemilor)
Citiți cu atenție următoarele 40 de întrebări privind diferite feluri de comportament, atitudini, interese care se reflctă și în spațiul muncii dvs. La fiecare din ele puteți să răspundeți fie cu "DA" fie cu "NU". Bifați cu "X" în dreptul fiecărei întrebări, în coloana "DA" sau "NU", în funcție de răspunsul pe care îl alegeți.
Nu există răspunsuri "bune" sau "greșite, ci numai "adevărate" sau "ne-adevărate" în raport cu felul dvs. de a fi în situația dată. Nu omiteți nicio întrebare, verificând, la finalul chestionarului, dacă ați răspuns al toate.
Bibliografie
Adler A. (1991), Cunoașterea omului, Editura Științifică, București;
Aiken, L.R. (1999), Personality assessment: methods and practices (3rd Edition), Editura Hogrefe & Huber Publishers, Kirkland, MA;
Allport, G. (1991), Structura și dezvoltarea personalității, Editura Didactică și Pedagogică, București;
Allport, G. (1937), Personality: A psychological interpretation, Editura Holt, Rinehart, New York, NY;
Anastasi, A., Urbina, S. (1997), Psychological testing (7th Edition), Editura Prentice Hall, Upper Saddle River, NJ;
Anastasi, A. (1988), Psychological testing. 6th Edition, Editura MacMillan, New York;
Aniței, M. (2000), Psihologia personalității aviatorului, Edit Press Mihaela S.R.L., București;
Archer, R.P. & Smith, S.R. (ed.) (2008), Personality Assessment, Editura Routledge, New York, NY;
Ashton, M.C. (2007), Individual Differences and Personality, Editura Elsevier Academic Press, London, UK;
Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E. (2002), Introducere în psihologie, Editura Tehnica, București;
Barrett, P. (2005), "What if there were no psychometrics?: Constructs, complexity, and measurement" în Journal of Personality Assessment, 85 (2), pp.134-140, disponibil online: http://www.pbarrett.net/publications/Barrett_No_Psychometrics_2005.pdf, consultat la data: 05.05.2013;
Băban, A. (1998), Stress și personalitate, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;
Ben-Porath, Y. S. (2003), "Assessing personality and psychopathology with self report inventories" în Graham, J. R., Naglieri, J.A., Weiner, I.B. (ed.), Handbook of Psychology, Volume 10 – Assessment Psychology, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp.553-579;
Berry, J. W. & Sam, D. (1997), "Acculturation and adaptation" în Berry, J.W., Segall, M.H. & Kağıtçıbașı, Ç. (ed.), Handbook of cross-cultural psychology, Vol. III: Social behavior and applications, Editura Allyn & Bacon, Boston, MA, pp. 291 – 326;
Bonet, C. (2006), "Adaptarea", în Dragomir S., Zamfirescu, V.D. (ed.), Larousse, Marele dicționar al psihologiei, Editura Trei, București, p.24;
Borksrtyd, M., Pintrich, P.R., Zeidner M., (ed.) (2005), Handbook of self-regulation, Elsevier Academic Press, San Diego, CA;
Boyle, G.J., Matthews, G., Saklofske, D.H. (ed) (2008), The Sage Handbook of Personality Theory and Assessment, Vol. 1-2, Editura Sage Publications, Thousand Oaks, CA;
Boyle, G.J., Matthews, G., Saklofske, D.H. (2008), "Personality measurement and testing: An overview", în Boyle, G.J., Matthews, G., Saklofske, D.H. (ed), The Sage Handbook of Personality Theory and Assessment, Vol. 1-2, Editura Sage Publications, Thousand Oaks, CA, pp.1-27;
Butcher, J.N. (2012), "Historical highlights on the empirical method underlying the MMPI/MMPI-2/MMPI-A", University of Minnesota, disponibil online: http://www.umn.edu/mmpi, consultat la data: 21.04.2013;
Butcher, J.N. (ed.) (2009), Oxford Handbook of Personality Assessment, Oxford Library of Psychology, Editura University Press, Oxford, UK;
Burger, J.M. (2010), Personality, Editura Cengage Learning, Wadsworth, CA;
Burisch, M. (1986), "Methods of Personality Inventory Development – A Comparative Analysis, în Angleitner, A., Wiggins, J.S. (ed.), Personality Assessment via Questionnaires, Current Issues in Theory and Measurement", pp.109-120, disponibil online: http://link.springer.com/chapter/10.1007%2F978-3-642-70751-3_6#, consultat la data: 21.04.2013;
Caprara, G.V., Cervone, D. (2000), Personality: Determinants, Dynamics, and Potentials, Editura Cambridge University Press, New York, N.Y.;
Carducci, B.J. (2009), The Psychology of Personality: Viewpoints, Research, and Applications, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey;
Carver, C. S., & Scheier, M. F. (2008), Perspectives on Personality (6th Edition), Editura Allyn and Bacon, Needham Heights, MA;
Cascio, W.F. (2003), „Changes In Workers, Work, And Organizations” în Borman, W.C., Ilgen, D.R., Klimoski, R.J., Weiner, I.B. (Ed), Handbook of Psychology. Industrial and organizational psychology – Vol. 12, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp.401-422;
Castro, V. S. (2003), Acculturation and psychological adaptation, Editura Greenwood Press, Westport, CT;
Ciorbea, I. (2012), Teorii avansate ale personalității – suport curs, Program masteral Psihodiagnoza complexă a personalității, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea "Ovidius", Constanța;
Chan, D. (2004). ”Personnel Psychology”, în Spielberger, C.D. (Ed), Encyclopedia of Applied Psychology (Vol.3), Editura Elsevier Academic Press, Waltham, MA, pp.29-35;
Clark, L.A., Watson, D. (1995), "Constructing Validity: Basic Issues in Objective Scale Development" în Psychological Assessment, 7/3, American Psychological Association, pp. 309-319, disponibil online: http://www.personal.kent.edu/~dfresco/CRM_Readings/Clark_and_Watson_1995.pdf, consultat la data: 23.04.2013;
Cloninger, S.C. (2008), Theories of Personality: Understanding Persons (5th Edition), Prentice Hall, Englewood Cliffs, NJ;
Cohen, R. J., Montague, P., Nathanson, L. S., & Swerdlik, M. E. (1996), "Personality Assessment: An Overview", în Cohen, R. J., Swerdlik, M. E., Phillips, S. (ed.), Psychological Testing: An Introduction to Tests and Measurements, Editura Mayfield Publishing Co., Mountain View, CA, disponibil online: http://www.indiana.edu/~educy520/sec5982/week_3/cohen88.pdf, consultat la data: 05.05.2013;
Creed, P.A., Fallon, T., Hood, M. (2009), "The relationship between career adaptability, person and situation variables, and career concerns in young adults", School of Psychology, Griffith University, Australia, disponibil la: http://www98.griffith.edu.au/dspace/bitstream/handle.pdf, accesat la data: 05.05.2013;
Crețu, Z.R. (2010), Amprenta comportamentală și evaluarea personalității, Editura Polirom, Iași;
Crețu, R.Z. (2005), Evaluarea personalității. Modele alternative, Editura Polirom, Iași;
Dewe, P.J., O'Driscoll, M.P., Cooper, C.L. (2010), Coping with Work Stress: A Review and Critique, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey;
Dragomir S., Zamfirescu, V.D. (ed.) (2006), Larousse, Marele dicționar al psihologiei, Editura Trei, București;
Drasgow, F., Chernyshenko, O.S., Stark, S. (2009), "Test Theory and Personality Measurement" în Butcher, J.N. (ed.), Oxford Handbook of Personality Assessment, Oxford Library of Psychology, Editura University Press, Oxford, UK, pp.59-81;
Enăchescu C. (2006), Tratat de igienă mintală, Editura Polirom, Iași;
Eysenck, H. J., & Eysenck, S. B. G., (2008), Manualul EPQ-R/IVE, Pitariu, H., Iliescu, D., Băban A. (trad.), D&D Consultants Grup SRL, Editura Sinapsis, Cluj-Napoca;
Eysenck, S.B.G., Furnham, A., Saklofske, D. (2008), "The Eyesenck Personality Measures: Fifty Years of Scale Development", în Boyle, G.J., Matthews, G., Saklofske, D. (ed.), The SAGE Handbook of Personality Theory and Assessment: Personality Measurement and Testing, Editura Sage Publications, Thousand Oaks, CA, pp.199-221;
Eysenck, H., & Eysenck, M. (1998), Descifrarea comportamentului uman, Editura Teora, București;
Eysenck, H. J., & Eysenck, S. B. G. (1991), The Eysenck Personality Questionnaire-Revised, Editura Hodder & Stoughton, Sevenoaks, UK;
Eysenck, H.J. (1990), "Biological dimensions of personality" în Pervin, L.A. (ed.), Handbook of personality: Theory and research, Editura Guilford Press, New York, pp.244-276;
Feist, J., & Feist, G.J. (2009), Theories of Personality (7th Edition), Editura McGraw-Hill, New York;
Frances, A., Pincus, H.A., First, M.B. (2004) (ed.), DSM-IV-TR (r) – Guidebook. The essential companion of The Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fourth Edition, Editura American Psychiatric Pub, Arlington, VA;
Friedman, B.D., Allen K.N. (2011), "Systems Theory" în Brandell, J.R. (ed.), Theory & Practice in Clinical Social Work, Second Edition, Editura Sage Publications, Thousand Oaks, CA, pp.3-21;
Furr, M. (2011), Scale Construction and Psychometrics for Social and Personality Psychology, Editura Sage Publications, Thousand Oaks, CA;
Goldberg, L.R., Johnson J.A., Eber, H.W., Hogan, R., Ashton, M.C., Cloninger C.R., Harrison, G.G. (2006), "The international personality item pool and thefuture of public-domain personality measures" în Journal of Research in Personality, 40, Elsevier Inc, pp.84-96, disponibil online: http://www.academia.edu/2917249/A_virtues_approach_to_personality, consultat la data: 21.04.2013;
Goldstein, G., Hersen, M. (ed.) (2000), Handbook of Psychological Assessment, 3rd Edition, Editura Elsevier Science Ltd., Kidlington, Oxford, GB;
Golu, M. (2000), Fundamentele psihologiei. Compendiu, Editura Fundației România de Mâine, București
Graham, J. R., Naglieri, J.A., Weiner, I.B. (ed.) (2003), Handbook of Psychology, Volume10 – Assessment Psychology, John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey;
Gregory, R.J. (2007), Psychological Testing: History, Principles, and Applications (5th Edition), Editura Allyn & Bacon, Boston, MA;
Hayes N., Orrel S. (2007), Introducere în psihologie, Editura Bic All, București;
Handler, L., Meyer, G. J. (1998), "The importance of teaching and learning personality assessment" în Handler L., Hilsenroth, M. J. (ed), Teaching and learning personality assessment, Editura Erlbaum, Mahwah, NJ, pp. 3–30;
Handler L., Hilsenroth, M. J. (1998) (ed), Teaching and learning personality assessment, Editura Erlbaum, Mahwah, NJ;
Harrington, B., Hall, D.T. (2007), Career Management & Work-Life Integration: Using Self-Assessment to Navigate Contemporary Careers, Sage Publications, Thousand Oaks, CA;
Hase, H.H., Goldberg, L.R. (1967), "Comparative Validity of Diferent Strategies of Constructing Personality Inventory Scales", în Psychological Bulletin, 67 (4), pp.231-248, disponibil online: http://projects.ori.org/lrg/PDFs_papers/compare.validity.67.pdf, consultat la data: 05.05.2013
Hilsenroth, M.J., Segal, D.L., Hersen, M. (ed.) (2004), Comprehensive Handbook of Psychological Assessment, Personality Assessment, Vol. 3, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey;
Hofstee, W.K.B. (1994), Who should own the definition of personality?, în European Journal of Personality, 8, pp. 149-162, disponibil online: http://www.simine.com/240/readings/Hofstee_(5).pdf, consultat la data: 05.05.2013;
Ho Yu, C. (2012) A Simple Guide to the Item Response Theory (IRT) and Rasch Modeling, disponibil online: http://www.creative-wisdom.com/computer/sas/IRT.pdf, consultat la data: 21.05.2013;
Hough, L.M., Ones, D.S. (2006), "The Structure, Measurement, Validity and Use of Personality Variables in Industrial, Work and Organizational Psychology" în Anderson, N., Ones, D.S., Sinangil, H.K., Viswesvaran, C. (Ed.), Industrial, Work & Organizational Psychology – Vol. 1, Sage Publications, Thousand Oaks, CA, pp. 71-90;
Hough, L.M., Furnham, A. (2003), "Use of Personality Variables in Work Setting", în Borman, W.C., Ilgen, D.R., Klimoski, R.J., Weiner, I.B. (Ed), Handbook of Psychology. Industrial and organizational psychology – Vol. 12, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp. 131-171;
Howitt, D., Cramer, D. (2006), Introducere în SPSS pentru psihologie, Editura Polirom, Iași;
Ilgen, D. R., Pulakos, E.D. (1999), "Employee performance in today’s organizations" în Ilgen, D.R., Pulakos, E.D. (Ed.), The changing nature of work performance: Implications for staffing, motivation, and development, Editura Jossey-Bass, San Francisco, CA, pp.1-21;
Johns, G. (1998), Comportament organizațional, Editura Economică, București;
John, O.P., Soto, C.J. (2007), "The importance of being valid: Reliability and the process of construct validation" în Robins, R.W., Fraley C.R., Krueger R.F. (ed.), Handbook of Research Methods in Personality Psychology, Editura Guilford Press, New York, NY, pp. 461-494;
John, O. P., & Benet-Martinez, V. (2000), "Measurement: Reliability, construct validation, and scale construction" în Reis H.T. & Judd C.M. (ed.), Handbook of research methods in social and personality psychology Editura Cambridge University Press, Cambridge, pp. 339-369;
Judge, T.A., & Hulin, C. (1991), "Job satisfaction and subjective well-being as determinants of job adaptation", Cornell University, School of Industrial and Labor Relations, Center for Advanced Human Resource Studies, Ithaca, NY, disponibil online: http://digitalcommons.ilr.cornell.edu/cahrswp/361, consultat la data:
Jung C. (1994), Puterea sufletului, Antologie II. Descrierea tipurilor psihologice, Editura Anima, București;
Kaplan, R.M., Saccuzzo, D.P., (2011) Psychological Testing: Principles, Applications, & Issues, 8th Edition, Editura Cengage Learning, Wadsworth, Belmont, CA;
Kline, P. (2000), The Handbook of Psychological testing, Editura Routledge, New York, NY;
Kline, P. (1998), The new psychometrics: science, psychology, and measurement, Editura Routledge, New York, NY;
Landy, F.J., Conte, J.M. (2007), Work in the 21st century. An introduction to industrial and organizational psychology – 2nd Edition, Editura Blackwell Publishing, Maiden, MA;
Lanyon, R.I., Goodstein, L.D., (1997), Personality assessment, 3rd Edition, Editura Wiley, New York, NY;
Lévy-Leboyer, C. (2005), La Personnalité, Editions dʼOrganisation, Paris;
Linacre, J.M., (2006), A User's Guide to W I N S T E P S – M I N I S T E P Rasch-Model Computer Programs, disponibil online: http://ifile.hkedcity.net/1/001/950/public/Secondary/EI0020070012/winsteps.pdf, consultat la data: 21.05.2013;
Marica, M.A. (2012), Deontologia profesiei de psiholog – suport curs, Program masteral Psihodiagnoza complexă a personalității, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea "Ovidius", Constanța;
Martin, N. (2012), Bazele teoretico-metodologice ale construcției și adaptării testelor psihologice – suport curs, Program masteral Psihodiagnoza complexă a personalității, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea "Ovidius", Constanța;
Martin, N. (2010), Psihodiagnostic 2 – Îndrumări privind participarea eficientă a studenților la cursuri și seminarii, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea "Ovidius", Constanța;
Martin, N. (2007), Bazele teoretice ale psihodiagnosticului, Ovidius University Press, Constanța;
Martin, N. (2005), Compensare psihologică și predicție, Editura Muntenia, Constanța;
Martin, N. (2004), Introducere în psihologia compensării, Editura Muntenia, Constanța;
Maklakov, A.G. (2001), "Adaptational potential of a personality: Its mobilization and prognosing under extremal conditions", în Psikhol. Zh. 22 (1), pp.16–24, disponibil online: http://link.springer.com/article/10.1007%2Fs11062-011-9194-4, consultatla data: 05.05.2013;
Maltby, J., Day L., Macaskill A. (2007), Introduction to Personality, Individual Differences and Intelligence, Editura Prentice Hall (Pearson Education), Harlow, Essex, UK;
Matthews, G., Schwean, V.L., Campbell, S.E., Saklofske, D.H., & Mohamed, A.A.R. (2005), "Personality, self-regulation, and adaptation: A cognitive-social framework", în Borksrtyd, M., Pintrich, P.R., Zeidner M., (ed.), Handbook of self-regulation, Elsevier Academic Press, San Diego, CA, pp. 171-207;
Matthews, G., & Gilliland, K. (1999), "The personality theories of H.J. Eysenck and J.A. Gray: A comparative review", în Personality and Individual Differences, 26, pp. 583-626, disponibil online: http://www.academia.edu/164198/The_Personality_Theories_of_H._J._Eysenck_and_J._A._Gray_A_Comparative_Review, consultat la data 05.05.2013;
Mayer, J.D. (2005), "A tale of Two Visions. Can a new view of personality help integrate psychology?" în American Psychologist, 60 (4), American Psychological Association. Journals Department, Washington, DC, pp. 294-307, disponibil online: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15943522, consultat la data: 21.05.2013;
Meyer, G. J., Finn, S. E., Eyde, L. D., Kay, G. G., Moreland, K. L., Dies, R. R., Eisman E.J., Kubiszyn T.W., Reed G.M.. (2001), "Psychological testing and psychological assessment: A review of evidence and issues", în American Psychologist, 56 (2), American Psychological Association. Journals Department, Washington, DC,pp.128–165, disponibil online http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11279806, consultat la data: 21.05.2013;
Minulescu, M. (2007), Metode și tehnici de psihodiagnoză. Caiet de laborator. Chestionarele de personalitate, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, București;
Minulescu, M. (2005), Psihodiagnoza modernă. Chestionarele de personalitate, Ediția a II-a, Editura Fundația România de Mâine, București;
Morey, L.C. (2012), "Measuring personality and psychopathology" în Schinka, J.A. Velicer W.F., Weiner, I.B. (ed.), Handbook of Psychology, Research Methods in Psychology, Vol. II, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp.395-428;
Nezami, E., Butcher, J.N. (2000), "Objective Personality Assesment" în Goldstein, G., Hersen, M. (ed.), Handbook of Psychological Assessment, 3rd Edition, Editura Elsevier Science Ltd., Kidlington, Oxford, GB, pp. 413-437;
Opariuc-Dan, C. (2011), Statistică aplicată în științele socio-umane – Analiza asocierilor și a diferențelor statistice, Constanța, disponibil online: www.researchgate.net, consultat la data: 25.05.2013;
Opariuc-Dan, C. (2012), Characteristics of psychological assessment models based on Item Response Theory, Universitatea "Al. I. Cuza" , Facultatea de Psihologie Și Științe Ale Educației, Iași, disponibil online: www.researchgate.net, consultat la data: 25.05.2013;
Ozer, D. J. (1999), Four principles for personality assessment în Pervin L.A., John, O.P. (ed), Handbook of personality: Theory and research (2nd Edition), Editura Guilford Press, London, pp.671-686, diponibil online: http://www.academia.edu/549484/Four_principles_for_personality_assessment, consultat la data: 21.04.2013;
Perlman, F.T., Brandell, J.R. (2011), "Psychoanalitic Theory, Frameworks of Clinical Practice", în Brandell, J.R. (ed.), Theory & Practice in Clinical Social Work, Second Edition, Editura Sage Publications, Thousand Oaks, CA, pp.41-81;
Pitariu, H.D., Albu, M. (1996), Psihologia personalului. Măsurarea și interpretarea diferențelor individuale, Editura Presa Universitară Cluj, Cluj-Napoca;
Pitariu, H.D. (2000), Managementul resurselor umane. Evaluarea performanțelor umane, Editura All Beck, București;
Plante, L.G. (2005), "Contemporary Psychological Assessment II: Cognitive and Personality Assessment", în Plante, T.G. (ed), Contemporary Clinical Psychology, Second Edition, John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp. 213-263;
Plante, T.G. (ed.) (2005), Contemporary Clinical Psychology, Second Edition, John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey;
Ployhart, R.E., Saltz, J.L., Mayer, D.M., Bliese, P.D. (2002), "Individual adaptability: Measurement, construct validity, and relations to leadership performance", lucrare prezentată la Conferința Anuală a International Personnel Management Association Assessment Council, New Orleans, LA, disponibil online: http://mooreschool.sc.edu/UserFiles/Faculty/75/Ployhart.pdf, consultat la data: 21.04.2013;
Ployhart, R.E., Bliese, P.D. (2006), "Individual adaptability in I-ADAPT Theory: Conceptualizing the antecedents, consequences and measurement of indivdual differences in adaptability" în Burke, C.S., Pierce, L.G., Salas, E. (ed.), Understanding Adaptability: A Prerequisite for Effective Performance Within Complex Environments, Oxford, UK;
Pulakos, E.D., Arad, S., Donovan, M., Plamondon, K.E. (2000), "Adaptability in the Workplace: Development of a Taxonomy of Adaptive Performance, Personnel Decisions", Research Institutes, Inc., Washington, DC & Minneapolis, MN, University of Illinois at Urbana-Champaign & Michigan State University, disponibil la: http://annex.ipacweb.org/library/conf/99/pulakos.pdf, accesat la data: 21.04.2013;
Pulakos, E.D., Dorsey D.W., White S.S. (2006), "Adaptability in the workplace: Selecting an adaptative workforce", în Burke, C.S., Pierce, L.G., Salas, E. (ed.), Understanding Adaptability: A Prerequisite for Effective Performance Within Complex Environments, Oxford, UK, pp.;
Roe, R.A. (2002), "What makes a competent psychologist?" în The European Psychologist, 7(3), Hogrefe Publishing, pp.192-203, disponibil online: http://www.hogrefe.com/periodicals/european-psychologist/, consultat la data:
Rosse, J.G., Miller, H.E. (2000), "Toward a comprehensive model of employee adaptation decision process", lucrare prezentată la întâlnirea anuală a Western Decision Sciences Institute, Maui, Hawaii, disponibil online: http://leeds-faculty.colorado.edu/rosse/Research/WDSI-Adaptation.pdf, consultat la data: 21.04.2013;
Pulley, M. L., Wakefield, M., Van Velsor, E. (2001), Ideas into action guidebook: Building resiliency – How to thrive in times of change, Center for Creative Leadership, Greensboro, NC;
Rettew, J.G. (2009), "Adaptability" în Lopez, S.J. (ed.), The Encyclopedia of Positive Psychology, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp.10-13;
Robins, R.W., Fraley C.R., Krueger R.F. (ed.) (2007), Handbook of Research Methods in Personality Psychology, Editura Guilford Press, New York, NY;
Rorer, L.G. (1990), "Personality assessment: A conceptual survey", în Pervin L.A. (ed.), Handbook of personality: Theory and research, Editura Guilford, New York, pp. 693–720;
Ryckman, R.M. (2008), Theories of Personality (9th Edition), Cengage Learning/Wadsworth, Belmont, CA;
Schinka, J.A. Velicer W.F., Weiner, I.B. (ed.) (2012), Handbook of Psychology, Research Methods in Psychology, Vol. II, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey;
Schultz, D.P., Schultz, S.E. (2005), Theories of Personality, Eight Edition, Editura Thomas Wadsworth, Belmont, CA;
Schultz, D.P., Schultz, S.E. (2002), Psychology and work today: an introduction to industrial and organizational psychology, Editura Prentice Hall, NJ;
Segal, D.L., Coolidge F.L. (2004), "Objective Assesment of Personality and Psychopatology: An overview" în Hilsenroth, M.J., Segal, D.L., Hersen, M. (ed.), Comprehensive Handbook of Psychological Assessment, Personality Assessment, Vol. 3, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp.3-15;
Sillamy N. (2009), Dicționar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București;
Simms, L.J., Watson D. (2007), "The construct validation approach to Personality Scale Construction" în Robins, R.W., Fraley C.R., Krueger R.F. (ed.), Handbook of Research Methods in Personality Psychology, Editura Guilford Press, New York, NY, pp. 240-259;
Sîntion, F., Papari A. (2000), Psihologie managerială, Editura Fundației Andrei Șaguna, Constanța;
Sîntion, F. (2005), Metodologia cercetării și statistică aplicată în psihologie. Îndrumar, exerciții și aplicații practice, Editura Muntenia, Constanța;
Smith, S.R., Archer, R.P. (2008), "Introducing Personality Assessment" în Archer, R.P. & Smith, S.R. (ed.), Personality Assessment, Editura Routledge, New York, NY, pp. 1-37;
Schmitt, N., Cortina, J.M., Ingerick, M.J., Wiechmann, D. (2003), "Personnel Selection and Employee Performance", în Borman, W.C., Ilgen, D.R., Klimoski, R.J., Weiner, I.B. (Ed), Handbook of Psychology. Industrial and organizational psychology – Vol. 12, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, pp.77-101;
Șchiopu, U. (2002), Introducere în psihodiagnostic, Editura Prohumanitas, București;
Taché, A. (2003), L’adaptation: un concept sociologique systémique, Éditions L’Harmattan, Paris;
Ticu, C. (2004), Evaluarea psihologică a personalului, Editura Polirom, Iași;
Tudose, F. (2007), Fundamente în psihologia medicală. Psihologie clinică și medicală în practica psihologului, Ediția a III-a, Editura Fundației România de Mâine, București;
Zlate, M. (2008), Tratat de psihologie organizațional-managerială, Vol. I-II, Editura Polirom, Iași;
Zlate M., Negovan V. (2006), Adaptare și strategii de adaptare. Probleme fundamentale ale psihologiei și științelor educative, Editura Universității, București;
Zlate, M. (2006), Fundamentele psihologiei, Editura Universitară, București;
Zlate, M. (2000), Introducere în psihologie, Ediția a 3-a, Editura Polirom, Iași;
Weiner, I.B., Greene, R.L. (2008), Handbook of Personality Assessment, Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey;
Wiggings, J.R. (2003), Paradigms of personality assesment, Editura Guilford Press, New York.
Anexa 1
Chestionar de adaptare – versiune scurtă
I-ADAPT-M
Acest chestionar cuprinde o serie de întrebări cu privire la preferințele dumneavoastră, stilurile și obiceiurile la locul de muncă.
Citiți cu atenție fiecare afirmație. Apoi, pentru fiecare, alegeți numărul corespunzător ce vă exprimă cel mai bine opinia.
Dacă doriți să schimbați un răspuns, puteți reveni, ștergând și alegând varianta potrivită.
Nu sunt răspunsuri corecte sau greșite.
Vă rugăm să încercuiți numărul care descrie cel mai bine opinia dvs..
Încercuiți un singur răspuns pentru fiecare întrebare.
Anexa 2
Chestionar "Satisfacție în muncă" (Ticu, 2004)
Citiți cu atenție frazele de mai jos și bifați varianta de răspuns care reflectă cel mai bine opinia referitoare la fiecare afirmație, utilizând următoarea scală și ținând cont de faptul că:
1 – Niciodată adevărat
2 – Foarte rar adevărat
3 – Uneori adevărat
4 – Deseori adevărat
5 – Foarte des adevărat
6 – Întotdeauna adevărat
Anexa 3
Scala de adaptare
(colecția inițială selectată din itemii EPQ)
Citiți cu atenție următoarele 40 de întrebări privind diferite feluri de comportament, atitudini, interese care se reflctă și în spațiul muncii dvs. La fiecare din ele puteți să răspundeți fie cu "DA" fie cu "NU". Bifați cu "X" în dreptul fiecărei întrebări, în coloana "DA" sau "NU", în funcție de răspunsul pe care îl alegeți.
Nu există răspunsuri "bune" sau "greșite, ci numai "adevărate" sau "ne-adevărate" în raport cu felul dvs. de a fi în situația dată. Nu omiteți nicio întrebare, verificând, la finalul chestionarului, dacă ați răspuns al toate.
Anexa 4
Scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ
Citiți cu atenție următoarele 40 de întrebări privind diferite feluri de comportament, atitudini, interese care se reflctă și în spațiul muncii dvs. La fiecare din ele puteți să răspundeți fie cu "DA" fie cu "NU". Bifați cu "X" în dreptul fiecărei întrebări, în coloana "DA" sau "NU", în funcție de răspunsul pe care îl alegeți.
Nu există răspunsuri "bune" sau "greșite, ci numai "adevărate" sau "ne-adevărate" în raport cu felul dvs. de a fi în situația dată. Nu omiteți nicio întrebare, verificând, la finalul chestionarului, dacă ați răspuns al toate.
Anexa 5
Matricea de corelații inter-itemi
Anexa 6
Matricea reprodusă
Anexa 7
Scala de adaptare generată empiric din itemii EPQ
(varinta finală în urma stabilirii încărcăturilor factoriale ale itemilor)
Citiți cu atenție următoarele 40 de întrebări privind diferite feluri de comportament, atitudini, interese care se reflctă și în spațiul muncii dvs. La fiecare din ele puteți să răspundeți fie cu "DA" fie cu "NU". Bifați cu "X" în dreptul fiecărei întrebări, în coloana "DA" sau "NU", în funcție de răspunsul pe care îl alegeți.
Nu există răspunsuri "bune" sau "greșite, ci numai "adevărate" sau "ne-adevărate" în raport cu felul dvs. de a fi în situația dată. Nu omiteți nicio întrebare, verificând, la finalul chestionarului, dacă ați răspuns al toate.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Generarea pe Baze Empirice a Unei Scale de Adaptare din Itemii Epq (ID: 165347)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.