Generalitati Si Concepte Privind Turismul Uval

CAPITOLUL I GENERALITATI SI CONCEPTE PRIVIND TURISMUL UVAL

În primul capitol se prezintă aspectele conceptuale ale turismului uval în Europa și în România în general.

1.1. Turismul uval în Europa

Cultura eficientă a viței-de-vie se practică în acele locuri unde temperatura medie anuală este cuprinsă între 9 și 21ºC. Astfel de temperaturi, alături de alte condiții ecopedoclimatice, se întâlnesc în interiorul a două benzi ce înconjoară globul de o parte și de alta a ecuatorului. Una, cea mai importantă este plasată la nord de ecuator, între 20 și 50º latitudine, iar cealaltă o găsim la sud de ecuator, între 20 și 40º latitudine.

Asociate dintotdeauna unor nume nobiliare, podgoriile au intrat în circuitul turistic încă din perioada interbelică, primul drum al vinului străbătând ținutul dintre Marlenheim și Thann.

Au urmat apoi Valea Loirei, Valea Ronului și Burgundia, treptat turismul viticol dezvoltându-se și în zonele podgorice ale Germaniei, Italiei și Spaniei, mai nou Portugalia și în România.
Aflată în nord-estul Spaniei de-a lungul răului Ebro și mărginită în nord de munții Cantabrian, La Rioja este cea mai renumită regiune de viticultura din Spania cunoscută în toată lumea, cu secole de istorie în spate. La Rioja a deținut pentru mult timp monopolul în producția de vinuri, considerată fiind raiul vinurilor roșii ale Spaniei.

Avantajul zonei este dat de climatul regiunii aflată în apropierea golfului Biscaya și a influențelor mediteraneene, cu temperaturi moderate, precipitații suficiente și rareori geruri. Dintre soiurile apreciate amintim Tempranillo, considerat cel mai nobil soi al Spaniei, Gamacha, Gracianosi și Carinena.

Regiunea viticolă aflată în Valea Dunării este acoperită de hectare întregi de podgorii ce traversează Wachau, Kremstal, Traisental, Kamptal și Wagram.

Este o zona superbă bogată în vinuri și tradiții culinare, cu restaurante gourmet și crame cochete. De altfel, traseul a devenit o emblemă a renașterii viticole a Austriei, cu un potențial turistic uriaș, pe parcursul căruia întâlnești cetăți, fortărețe medievale și castele baroce.
Vestul Portugaliei este considerată una dintre cele mai frumoase zone viticole din Europa, răsfățată atât de peisaje cât și de vinurile deja renumite în întreagă lume.

Microclimatul acestei vai permite abundență culturilor de măslini, migdali dar și a viței-de-vie, din care provine vestitul vin de Porto. Recent a început și aici să se dezvolte turismul viticol, organizându-se chiar excursii de-a lungul Văii Douro și a răului care străbate regiunea.
Flancată de Marea Adriatică și Marea Ionică, Puglia se află chiar la baza Peninsulei Apenine scăldată la sud-vest de apele golfului Taranto. Sub efectul unei clime subtropicale și a unui relief de podiș, mult diferit de restul Italiei, marea parte a peninsulei este acoperită cu renumite culturi de vie.

Franța este pionieră turismului viticol fără doar-și-poate, aici existând o adevărată tradiție turistică orientată spre viticultura. Amintim zona Bordeaux aflată în sud-vestul Franței, în apropiere de Spania, o zona de o frumusețe negrăită. Însă trasee superbe viticole găsim din plin în toată Franța și le putem alege în funcție de zona în care aterizăm – de pildă Valea Ronului și Chardonnay în apropiere de Lyon, Burgundia în inima Franței, Champagne în apropiere de Elveția.

În cadrul celor două benzi, suprafața viticolă însumează circa 7.742.000 ha ( potrivit datelor Organizației Internaționale a Viei și Vinului – 2008), a cărei repartiție pe continente este redată în tabelul 1.1.

Tabel nr. I-1-Repartizarea pe continente a suprafeței viticole mondiale

Sursa: O.I.V., citat de Dejeu L.,2010

După cel de-al doilea război mondial, a avut loc o creștere continuă a suprafețelor cultivate cu viță-de-vie (1964 – 10.000.000 ha, 1976 – 10,3 milioane ha). Ulterior suprafața cultivată a început să scadă progresiv până în anul 1998, pentru ca în ultimii ani să se stabilizeze în jurul valorii de 8 milioane ha.

Din cele 45 de țări cultivatoare de viță-de-vie, trei (Spania, Franța și Italia), dețin suprafețe foarte mari (2,857 ha), urmând în ordine descrescătoare Turcia, China, S.U.A, Iran, țara noastră ocupând locul 10 în lume și 5 în Europa (la nivelul anului 2010).

Continentul european asigură 66,7 % din producția mondială de vin, fiind urmat de cel american (18,5 %), de Asia (5 %), de Oceania (5,4 %) și Africa (4,4 %).

Condițiile eco-geografice și social-economice au determinat orientarea viticulturii europene în direcția producerii strugurilor mai ales pentru vin, iar a celei asiatice în direcția producerii strugurilor pentru masă și stafide.

Din tabelul 1.2. reiese că Europa deține peste 58,4% din suprafața și producția viticolă mondială (Uniunea Europeană deține ¾ din suprafața viticolă a continentului).

Tabel nr. I-2-Principalele țări viticole ale lumii

Sursa: O.I.V., citat de Dejeu L.,2010

Producția mondială de vin a înregistrat un trend crescător în ultimii ani. Marile țări producătoare de vin, se pot observa și analiza din tabelul 1.3, pe primul loc situându-se Italia, urmată de Franța și Spania. Implicit, cele mai mari țări producătoare de struguri sunt și principalele exportatoare: Italia – 17,2 mil hl, Spania – 16,4 mil hl, Franța – 13,7 mil hl.

România a atins la nivelul anului 2010 o producție de vin de 5,159 milioane hl, ocupând locul 12 în lume și 6 în Europa.

Tabel I.3- Productia de vin in principalele tari viticole

Sursa: O.I.V., citat de Dejeu L.,2010

Concluzionând, continentul european este cel care asigură cea mai mare cantitate de vin (66,7% din producția mondială), urmat de cel american (18,5%), de Asia (5%), Oceania(5,4%) și Africa cu 4,4%.

În ceea ce privește consumul de vin pe locuitor, întâlnim trei categorii de țări si anume țări mari consumatoare de vin (50 litri vin/ an/locuitor): Luxemburg, Franța, țări cu un consum mediu de vin (10-50 litri vin/ an/locuitor): Italia, Portugalia, Elveția, Spania, țări cu un consum mic de vin (sub 10 litri vin/ an/locuitor): S.U.A., Canada, Africa de Sud.

Studiile de caz efectuate cu referire la consumul de vin, scot în evidență faptul că în Italia, Spania, Franța, Potugalia (țări ce dețin supremația mondială în producția de vin – 51%)

consumul se va stabiliza la 50-60 l/an/locuitor, preferabil vinuri roșii, excepție facând Germania și S.U.A. unde balanța înclină spre vinurile albe.

Ca urmare a repartizării geografice a producției viticole în diferite regiuni ale globului, favorabile acestei culturi, comerțul mondial (importul și exportul) cu vin, struguri de masă, stafide și alte produse pe bază de must și vin, a fost foarte intens în ultimele decenii. În general, țările mari producătoare de struguri sunt și principalii exportatori.

Țări mari importatoare de vin sunt, în ordine: Germania, Anglia, S.U.A., Rusia, Franța, Olanda, Canada, Belgia, Elveția, Danemarca, Japonia, Suedia. În ceea ce privește producția strugurilor de masă, locul unu este ocupat de China, urmată de Turcia, Iran, India, Egipt, Italia și S.U.A.

Dintre țările producătoare de struguri pentru stafide amintim: Turcia, S.U.A., Iran, Chile, Grecia, Africa de Sud. Din producția mondială de stafide (1,22 milioane tone), cea mai mare pondere o deține Asia (51 %), fiind urmată de America (36 %), Europa (8 %), Africa (3%) și Oceania (2%).

1.2. TURISMUL UVAL ÎN ROMÂNIA

Numeroase vestigii și documente aparținând arheologiei, paleontologiei,mitologiei,epigrafiei, etnografiei, folclorului,și nu numai, comunică despre existența în această parte a lumii a unor condiții naturale prielnice pentru dezvoltarea viței de vie și despre marele atașament al oamenilor care au trăit aici pentru această plantă , intrată în credințele, în obiceiurile și în modul lor de viață.

Astfel, urme fosile de viță de vie sălbatică Vitis silvestris datând din anii 7000 î.Hr. ar fi fost descoperite, alături de unelte antice folosite în viticultură , care astă zi sunt expuse la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța sau la Muzeul Viei și Vinului din podgoria Murfatlar.

Vița-de-vie este, alături de grâu, una din cele mai vechi plante de cultură care a luat naștere cu aproximativ 4 000 de ani î.C., iar pe teritoriul țării noastre se cultivă încă din epoca neoliticului mijlociu, cu aproximativ 3 000 de ani î.C. ( Martin T.,1972).

Ea a fost mai întâi cultivată în partea răsăriteană a Mării Negre, în Transcaucazia, adică în teritoriile ce aparțin astăzi Georgiei, Armeniei și Azerbaidjanului.Marele salt de la specia

Vitis silvestris(care și-a continuat existența în flora spontană) la Vitis vinifera (strămoșul comun al soiurilor roditoare existente astăzi în cultură, s-a produs sub influența selecției și tăierilor aplicate de către om (Teodorescu I.C.,1966; Fregoni M.,1991).

Forma și tipul frunzelor și al strugurilor sculptați în piatră și găsiți pe teritoriul țării noastre arată că acum circa 2 700 de ani erau cunoscute nu numai soiurile de vin ci și cele de masă cu bobul mare (Constantinescu Gh. și colab.,1970).

Primele documente care atestă existența viilor din Transilvania datează din prima jumătate a secolului al XI-lea, iar a celor din Moldova și Țara Românească, de la sfârșitul secolului al XIV-lea (Cotea V.D. și colab.,2000).

De-a lungul timpului, s-au statornicit în podgorii sortimente specifice de soiuri. Ele au fost reprezentate, pentru fiecare areal viticol, printr-un număr restrâns de soiuri, care își puneau amprenta asupra specificității și calității vinurilor.

Viticultura în România constituie o activitate tradițională, de mare importanță economică, dezvoltată armonios, ca rezultat al condițiilor naturale deosebit de favorabile pe care vița-de-vie le găsește pe tot cuprinsul țării.

Fiind o străveche îndeletnicire a poporului român, s-a dezvoltat cu precădere în podgorii și centre viticole vestite prin finețea vinurilor, abundența acestora și calitatea deosebită a strugurilor de masă. Se apreciază că peste un milion de locuitori din țara noastră își asigură existența din cultura viței-de-vie, prelucrarea strugurilor și obținerea vinului, comerțul cu struguri și vin, activități în industrii și domenii conexe (ambalaje, transporturi ).

Viticultura dispune de areale bine delimitate, iar în cadrul acestora, de areale în interiorul cărora se pot produce vinuri cu drept de origine controlată.

Regiunea viticolă este un habitat de mare întindere care, de regulă, coincide cu provincia istorică. Ea prezintă unele caracteristici comune în ceea ce privește condițiile ecologice, sortimentul de soiuri, gama de vinuri care se pot obține.

Podgoria este unitatea viticolă al cărui areal întrunește caracteristici comune privind climatul și ansamblul de microclimate, de regulă tipurile de sol, soiurile cultivate, tehnologiile de cultură și de vinificare. Podgoria dispune de îndelungată tradiție, iar vinurile obținute într-o anumită podgorie se bucură de reputație.

Centrul viticol cuprinde un areal mai restrâns și de obicei mai concentrat. Unitatea climă-sol, tehnologia în cadrul centrului viticol este și mai bine pusă in evidență. Ca regulă, o podgorie are două sau mai multe centre viticole, dar există și centre viticole independente care sunt situate în afara podgoriilor. Pentru vinurile cu denumire de origine controlată, vinul poartă denumirea podgoriei sau a centrului viticol respectiv.

Plaiul viticol face parte integrantă dintr-un centru viticol și este cea mai mică unitate de habitat viticol. Este situat pe o anumită formă de relief, are același microclimat și în mod normal imprimă aceeași calitate produselor care se obțin.

Regiunea viticolă a Podișului Transilvaniei are în compunere podgoriile Podgoria Târnave, Podgoria Alba, Podgoria Sebeș-Apold, Podgoria Aiud și Podgoria Lechința. In cadrul acestora se afla 17 centre viticole, separat de care se gaseste si un centru viticol independent (Dej), iar in componenta lor exista numeroase plaiuri viticole. Directia principala de productie a regiunii o constituie vinurile albe, obtinute intr-o gama larga, de la cele de consum curent pana la cele de mare marca, dintre care unele pot fi demi-dulci si chiar dulci. Alaturi de acestea, recunoscute in tara si peste hotare, sunt si vinurile spumante de tip Jidvei, Alba.

Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei este cea mai mare și mai renumită regiune viticolă din România. Ea înglobeaza numeroasele plantații din spațiul predominant deluros-colinar, cuprins între Subcarpații Moldovei, Carpații de Curbură, valea Prutului si valea Siretului inferior. Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei cuprinde un număr de 12 podgorii si anume: Podgoria Cotnari, Podgoria Iași, Podgoria Huși, Podgoria Colinele Tutovei, Podgoria Dealul Bujorului, Podgoria Nicorești, Podgoria Ivești, Podgoria Covurlui, Podgoria Zeletin, Podgoria Panciu, Podgoria Odobesti si Podgoria Cotești.

Regiunea este profilată pe producerea vinurilor și, în mai mică măsură, a strugurilor de masă.

Vinurile obținute, în cea mai mare parte albe, sunt într-o paletă largă, începand cu cele de consum curent, până la cele de calitate superioară în mod natural dulci, care pot sta alături de cele mai bune vinuri ale lumii (Sauternes, Lacrima Cristi s.a.).

În acest sens, trebuie remarcat faptul că, vinul de Cotnari este înscris în catalogul celor mai bune vinuri ale lumii. Vinurile seci sunt realizate în principal în podgoriile Odobești, Cotești, Panciu. Productia de vinuri roșii are un caracter insular.

Dealurile Munteniei și Olteniei corespund teritorial aproape în întregime cu marea unitate de dealuri și coline cunoscute geografic sub numele de Podișul (sau Piemontul) Getic. Ea se întinde între Subcarpații Getici de la nord și Câmpia Română. În cadrul Regiunii viticole există un număr de 8 podgorii (Dealurile Buzăului, Dealu Mare, Ștefanești, Sâmburești, Drăgășani, Dealurile Craiovei, Severin și Plaiurile Drancei), în cuprinsul cărora se disting 32 de centre viticole din care trei centre viticole independente (Segarcea, Tg. Jiu și Poiana Crușetu).

Dealurile Banatului situate în sud-vestul României, în triunghiul format de apa Mureșului cu Munții Banatului și frontiera cu Iugoslavia, această regiune întrunește, întrucâtva, condițiile unei singure podgorii. Cu toate că regiunea este profilată în principal pe producerea de vinuri, soiurile pentru struguri de masă nu lipsesc din plantație.

Dintre acestea de o mai largă răspândire și o mai bună apreciere se bucură cele din grupa Chasselas, iar pe alocuri se întâlnesc și soiurile Muscat Hamburg și Muscat de Adda. Și unele și altele sunt folosite mai mult pentru consum local în centrele populate ale zonei și mai puțin pentru export.

Crișana și Maramureșul cuprind soiurile pentru vinuri se amintesc: Fetească albă, Riesling italian, Fetească regală, Furmint, Pinot gris, Mustoasă de Maderat și Iordana.

Dintre soiuri pentru vinuri roșii mai importante sunt Cadarcă și Burgund. Condițiile eco-climatice permit producerea unei game largi de vinuri, începând de la cele albe și roșii de consum curent până la cele de calitate superioară. O favorabilitate bună pentru producerea vinurilor roșii se întâlnește în sudul regiunii, mai ales la Miniș. În podgoria de la Șimleul Silvaniei și parțial la Zalău și Maderat s-a impus și producerea de vinuri spumante.

Colinele Dobrogei situate în sud-estul României, corespunde în întregime Podișului Dobrogean, clar delimitat între Dunăre, Marea Neagră și frontiera cu Bulgaria. Particularitățile fizico-geografice ale acestei regiuni viticole sunt imprimate în esență de predominarea reliefului de platou, cu slab-moderată altitudine și fragmentare, de învelișul loessic aproape generalizat și de bioclimatul net continental al stepei-silvostepei pontice, a cărui excesivitate este parțial atenuată de vecinătatea Mării Negre și de masele acvatice din Batile și Delta Dunării.

Regiunea viticolă a Colinelor Dobrogei cuprinde podgoriile Sarică-Niculișel, Istria-Babadag, Murfatlar. În cadrul acestora se află 9 centre viticole (Măcin, Niculișel, Tulcea, Valea Nucarilor, Babadag, Istria, Cernavodă, Medgidia, Murfatlar), iar exterior acestora, încă 5 centre viticole independente (Dăeni, Hârșova, Mangalia, Adamclisi, Chirnogeni).

Dintre cele de masă se cultivă Cardinal, Regina viilor, Chasselas, Muscat Hamburg, Muscat de Adda, Afuz Ali. Dintre soiurile pentru vinuri albe se amintesc Aligote, Fetească albă, Fetească regală, Pinot gris, Chardonnay, iar dintre cele roșii Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Sangiovese.

Terasele Dunării este situată în cea mai mare parte pe terasele Dunării din sud-estul Câmpiei Române și cuprinde în aria ei podgoriile Ostrov și Greaca și 5 centre viticole în cadrul podgoriilor (Aliman, Băneasa, Oltina, Ostrov, Greaca) și 3 centre viticole independente: Zimnicea, Giurgiu și Fetești. Deși unele centre sunt distanțate între ele, prezența unor vii răzlețe de legătură și plasate în condiții ecologice similare, certifică conturarea unei regiuni viti-vinicole distincte cu numele de mai sus.

Producția vinicolă este variată, constituită în mare parte din vinuri de consum curent, între care dominante sunt cele albe. Parte din cele roșii pot atinge și calitatea ce se cere unui vin superior. Cuprinde podgoriile Ostrov și Graca.

Nisipurile și alte terenuri favorabile din sudul țării se suprapun, în principal, pe larga zonă de nisipuri din sudul Câmpiei Olteniei, vecinătatea nordică, mediană și tabulară a Câmpiei Române dintre Oltul inferior și Siretul inferior. În cadrul acestei regiuni viticole se diferențiază trei podgorii (Dacilor, Calafat, Sadova-Corabia) care cuprind un număr de opt centre viticole.

Sortimentul de struguri cultivat aici este constituit în principal de soiuri pentru vinuri și în mai mică măsură din soiuri pentru struguri de masă. Din prima categorie se amintesc soiurile Aligote, Fetească regală, Saint Emilion, Riesling italian, Sauvignon, Rkatiteli, Roșioară, Babeasca neagră, Muscat Ottonel și San Giovese.

Pentru struguri de masă se cultivă soiurile Perla de Csaba, Cardinal, Chasselas dore, Muscat de Adda, Coarnă neagră și Italia.

Viticultura în România constituie o activitate tradițională, de mare importanță economică, dezvoltată armonios, ca rezultat al condițiilor naturale deosebit de favorabile pe care vița-de-vie le găsește pe tot cuprinsul țării.