Generalitati Privind Taxa pe Valoarea Adaugata

Capitolul I.

Generalități privind taxa pe valoarea adăugată

1.1 Definirea și mecanismul de aplicare al taxei pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă principalul impozit indirect, aplicat asupra cifrei de afaceri nete, ceea ce semnifică diferența între ieșiri (vânzări, prestări de servicii) și intrări ( achiziții de bunuri și servicii de la terți, ceea ce reprezintă o marjă de acumulare la nivelul întreprinderii, denumită valoare adăugată (surplusul de valaore creat de un agent economic, peste cuantumul cumpărărilor externe).

Taxa pe valoare adăugată este un impozit unic ( valoarea sa totală se poate determina cota de impune asupra prețului de vânzare al produsului din ultimul stadiu economic, la momentul vânzării către consumatorul final), dar plata sa către buget este fracționată (fiecare intermediar interpus în circuitul economic al unui rodus – producător de materii prime, prelucrător, comerciant etc., – achită impozitul afferent valorii pe care a adus-o în plus produsului, într-o anumită etapă). De asemenea, tax ape valoarea adăugată este un impozit general de consum, având cea mai largă sferă de cuprindere dintre toate impozitele indirect, în sensul că orice consum de bunuri sau servicii (cu foarte puține excepții) presupune asumarea din partea consumatorului final a suportării impozitului, inclus în tariful sau prețul cu amănuntul (ceea ce face mai comodă perceperea sa, în comparație cu impozitele directe).

Tax ape valoarea adăugată este un impozit indirect bazat pe criteriul deductibilității. Din punct de vedere economic, valaorea adăugată este un indicator ce permite măsurarea valorii nou create de întreprindere în urma activităților sale.

Valoarea adăugată poate fi definită în sens restrains, ca diferență a valorii bunuriilor și serviciilor produse de întreprindere și cea a serviciilor și bunurilor folosite de întreprindere pentru realizarea lor – denumite consumuri intermediare.

Din punct de vedere contabil, valoarea adăugată se definește ca diferență între producția exercițiului cu marja comercială și consumurile provenite de la terți.

Marja comercială este calculată ca diferență dintre vânzările de mărfuri și cosntul de cumpărare al mărfurilor vândute. Producția exercițiului este calculată ca sumă dintre producția vândută și producția stocată și producția imobilizată, iar consumurile provenite de la terți constituie totalitatea cheltuielilor cu materii prime și materiale consumabile, cu serviciile efectiv prestate de terți, includiv personalul angajat din afara întreprinderii.

Mecanismul de aplicare al taxei pe valoarea adăugată s-a răspândit în întreaga lume în mai puțin de 50 ani. Potrivit datelor OCDE, TVA sau o formă similar de impozitare a consumului se folosește în peste 150 de state, fiind aplicată în 33 dintre cele 34 state membre OCDE. Resursele financiare publice alocate prin aplicarea TVA constituie 31% din totalul veniturilor din statele member OCDE, respective 20% din veniturile fiscal la nivel mondial. TVA constituie a doua sursă de venituri publice, după impozitarea muncii ( contribuții sociale și impozit pe veniturile fizice).

O primă analiză este realizată din perspectivă macroeconomică, pe baza datelor din 2011, furnizate de Eurostat. Cea mai ridicată pondere în PIB a încasărilor din TVA se regăsește în: Danemarca (9,9%), Suedia (9,4%) și Finlanda (8,9%). Clasamentul realizat în funcție de acest indicator este încheiat de: Luxembourg (6,3%), Italia și Irlanda (6,2%), Spania (5,4%). Cu o pondere a încasărilor din TVA în PIB de 8,7%, România se află pe locul 5 (având în vedere și faptul că avem una dintre cele mai ridicate cote de TVA din Uniunea Europeană), cu 1,7 p.p. peste nivelul mediei UE – 27 (7,1%). În funcție de indicatorul pondere a încasărilor din TVA în total venituri fiscal, clasamentul este dominat de: Bulgaria (32%), România (30,8%) și Lituania (30,5%), state ce se bazează preponderant pe impozitare indirect în colectarea de resurse bugetare. În condițiile unei medii ponderate de 18,4 la nivelul statelor membre UE – 27, ultimele locuri ale clasamentului fiind ocupate de Franța și Belgia (16%) și Italia (14,7%).

Impozitarea consumului este un domeniu în care criza economică și financiară a avut un major impact. Începând cu anul 2009 s-a manifestat un trend crescător privind ratele de impozitare ale consumului, datorat, în ceea mai mare măsură, creșterii cotelor TVA. Dinamica cotelor statuare de TVA pentru perioada 2000 – 2013, pentru toate statele membre este ilustrat în Figura nr. 1.1 .La nivelul anului 2013, se observă că cele mai ridicate cote standard de TVA le regăsim în: Ungaria (27%), Danemarca și Suedia (25%), România și Finlanda (24%). Nu mai puțin de 21 de state membre au în anul 2013 o cotă standard de TVA de cel puțin 20%, față de un număr de doar 12 state în anul 2000. Creșterile importante de cote statuare au început după manifestarea și în Europa a crizei economice și financiare (6 state în 2009, 8 state în 2010, 4 state în 2012, respective 9 state în 2013). Cota standard la nivelul UE – 27 este de 21.3%. cu excepția Danemarcei, toate celelalte state membre practică, pe lângă cota standard, și cote reduse (sau chiar super reduse), de TVA, pentru categorii de bunuri sau servicii diferite de la stat la stat (de exemplu: medicamente, alimente, publicații etc.). Rata implicită de impozitare a consumului este raportul dintre totalul impozitelor de acest tip și consum final. La nivelul anului 2011, cele mai ridicate rate de impozitare ale consumului le regăsim în Danemarca (31,4%), Suedia (27,3%) și Luxembourg (27,2%), în timp ce rata de impozitare a consumului este cea mai diminuată în state precum: Cipru, Lituania, Italia, Letonia (între 17,7% – 17,2%), Grecia (16,3%), respectiv Spania (14%). Cu o rată de 21,6% România se situează pe poziția 11, cu 1,5 p.p peste media ponderată la nivelul UE -27 (20,1%). Ceea ce trebuie remarcat în mod special în cazul României, este creșterea de 4,7 p.p în doar 2 ani (de la 16,9% în 2009 la 21,6% în 2011). Pe lângă TVA, rata de impozitare a consumului include și accizele și alte taxe asupra consumului, dar acestea constituie, în medie, aproximativ un sfert din încasările totale din impozitele pe consum, restul provenind doar din TVA. Realizând o descompunere a ratei implicite de impozitare a consumului la nivelul UE – 27, aceasta provine din impozitele indirecte, exceptând TVA – ul, în proporții diferite, de la 25,9% în Suediam până la peste 40% în Grecia, Italia, Ungaria, Olanda și Malta.

Figura nr. 1.1 Cotele statuare de TVA în statele membre UE – 27 (2000 – 2013, %)

Sursa: Eurostat Statistical Books, Taxation Trends in the European Union, 2013

Potrivit studiului PWC, la nivelul statelor membre EU și EFTA, presiunea fiscală provenind din alte impozite constituie 8% din rata totală de fiscalitate, din considerentele menționate anterior. În schimb, datorită sistemelor de TVA extrem de complexe aplicate în toate statele regiunii analizate, în medie 32% din timpul alocat îndeplinirii obligațiilor de natură fiscală este aferent TVA, cu diferențe foarte mari între state. Motivul pentru valorile ridicate ale indicatorului timp alocat este reprezentat de procedurile administrative privind implementarea TVA, care țin de periodicitatea plății impozitului, întocmirea facturilor și a declarațiilor. În ceea ce privește numărul de plăți provenind din alte impozite ( printre care și TVA), acesta are o pondere covârșitoare (68%), în numărul de plăți realizat în medie de o companie din această regiune.

1.2. Evoluția legislației privind taxa pe valoarea adăugată

Cu privire la armonizarea legislațiilor privind taxele pe cifra de afaceri, statele member ale Uniunii Europene au adoptat un sistem al taxei pe valoarea adăugată conform cu Directivele I și II ale Comisiei Europene, emise la 11 aprilie 1967. De asemenea, Decizia Consiliului din 1970 privind înlocuirea contribuțiilor financiare ale statelor member în Comunitățile Europene cu resurse proprii ale Comunitățiilor stipulează că bugetul Comunităților va fi, independent de alte venituri, finanțat în totalitate de Comunitățile Europene. Aceste resurse vor trebui să includă prevalările din TVA realizat prin aplicarea unei taxe unice, determinate în mod sililar, conform cu normele comunitare.

Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă pentru prima dată, în Franța, în 1954, fiind preluată în 1967 la nivelul CEE, care a decis înlocuirea diferitelor sisteme de impozitare a cifrei de afaceri cu un regim comun de TVA.

În vederea asigurării deplinei concordanțe cu acquis-ul comunitar, România a fost nevoită de-a lungul timpul să modifice propria legislație privind TVA în sensul acestor evoluții la nivelul UE și conform cu Directiva a VI – a Comisiei Europene. La 31 decembrie 1999, România accepta în totalitate acquis-ul comunitar privitor la TVA. Obiectivele generale ale reformei fiscale din anul 2000 derivau din concluziile generale desprinse din experiența fiscal pe plan mondial și din contextual experienței țării noastre. Aceste obiective rezultau, practice, din următoarele lecții de reformă fiscală: reforma fiscal trebuie să ia în seamă capacitate existent de administrare a impozitelor (ratele mari de impozitare aplicate unei baze mici de impunere contravin trăsăturilor unui sistem de impozitare echitabil și eficient, încurajează evaziunea fiscală, stimulează presiunile agenților economici pentru obținerea unui tratament fiscal preferențial și diminuează disponibilitatea contribuabililor de supunere voluntară la impozitare); sistemul de impozitare, ca de altfel între sistemul bugetar, trebuie să evite deficitele excesive; instrumentele fiscal trebuiesc fixate pentru ținte adecvate, iar stimultentele fiscale trebuiesc diminuate cât mai mult cu putință etc. Ideea esențială a reformei fiscale din anul 2000 a fost proiectare unui sistem care să asigure împunătățirea climatului macroeconomic, încurajarea investițiilor și economisirii și accelerarea modificărilor structural în plan economic. Reforma a continuat și în anul 2002, în sensul simplificării sistemului taxei pe valaorea adăugată prin anularea unor exceptări și prin adoptarea unor măsuri ce aveau menirea de a înlătura una dintre principalele cauze ale funcționării nesatisfăcătoare a sistemului TVA , și anume întârzierea rambursărilor de TVA.

Începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, din punct de vedere fiscal, țara noastra a fost obligată la armonizarea legislației naționale, în special în domeniul impozitelor directe. Astfel, au fost preluate în Codul fiscal prevederile Directivei privind sistemul comun de TVA, ceea ce nu doar reglementează aplicarea corectă a unui impozit, ci implementează un sistem complex de monitorizare și raportare a tranzacțiilor cu bunuri și servicii pe teritoriul comunitar.

În ultimii anii au existat nenumărate modificări ale Codului fiscal dintre care amintim: creșterea taxei pe valoarea adăugată în România, de la 19% la 24%, în anul 2010. Astfel, această creștere pe timp de criză financiară a dus la o inflație crescută, prețuri mari pentru combustibili și, prin urmare, la o slăbire economică accentuată de o puternică evaziune fiscală. După ce s- a constatat că reducerea TVA la pâine a fost binevenită ca și componentă socială, ajutând, totodată, și la reducerea evaziunii fiscale, reducerea TVA pentru produsele alimentare de la 24% la 9%, începând cu data de 1 iunie 2015, va reduce cu siguranță povara fiscală, existând șanse reale de deblocare a pieței muncii. Referitor la reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20%, începând din data de 1 ianuarie 2016, opinăm că este un semnal bun pentru relansarea consumului intern, iar extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 9% va genera efecte pozitive semnificative asupra mediului de afaceri.

1.3 Sistemul conturilor utilizate pentru înregistrarea în contabilitatea a taxei pe valoarea adăugată

Din рunсt dе vеdеrе соntabil, ТVΑ. ѕе dеlimitеază și ѕе еvidеnțiază сa о сrеanță aѕuрra bugеtului dе ѕtat a сumрărătоrului și сa о datоriе în raроrt сu bugеtul dе ѕtat a furnizоrului. Întruсât, în dеѕfășurarеa aсtivității, о ѕосiеtatе соmеrсială ѕе rеgăѕеștе atât în роѕtura dе сumрărătоr сât și în сеa dе furnizоr, реntru сalсularеa și dесоntarеa ТVΑ. ѕе diѕting trеi сatеgоrii dе ореrații:

сalсularеa și înrеgiѕtrarеa ТVΑ dеduсtibilă, în amоntе, la aсhiziția bunurilоr și ѕеrviсiilоr;

сalсularеa și înrеgiѕtrarеa ТVΑ соlесtată, în aval, la vânzarеa bunurilоr și ѕеrviсiilоr;

rеgularizarеa ТVΑ. сarе соnѕtă în соmрararеa ТVΑ dеduсtibilă сu ТVΑ соlесtată în vеdеrеa dеtеrminării:

Εvidеnța соntabilă a Т.V.Α. ехigibilă ѕе ținе сu ajutоrul соnturilоr:

În сazul ореrațiilоr dе vânzarе сumрărarе реntru сarе nu ѕ-au întосmit dосumеntеlе dе faсturarе și în сazul еvidеnțеi mărfurilоr la рrеț dе vânzarе сu amănuntul în unitățilе dе dеѕfaсеrе сu amănuntul intеrvinе о altă сatеgоriе dе Т.V.Α. și anumе Т.V.Α. nеехigibilă (nеajunѕă la ѕсadеnță, la dесоntarе).

Εvidеnța соntabilă a Т.V.Α. nеехigibilă ѕе ținе сu ajutоrul соntului „4428” – „Т.V.Α. nеехigibilă”, соnt bifunсțiоnal, сarе arе соnținut есоnоmiс fiе dе сrеanță (ѕе tranѕfоrmă la ехigibilitatе în Т.V.Α dеduсtibilă), fiе dе datоriе (ѕе tranѕfоrmă la ехigibilitatе în Т.V.Α. соlесtată).

1.4 Documente contabile utilizate la înregistrarea taxei pe valoarea adăugată

Aplicarea prevederilor legale necesită întocmirea următoarelor documente obligatorii pentru plătitorii de TVA:

Dispoziția de livrare, care servește ca: documente pentru eliberarea din magazine a mărfurilor, produselor sau alte valori materiale destinate vânzării; document justificativ de diminuare din gestiunea magaziei care efectuează predarea; document de bază pentru întocmirea avizului de însoțire a mărfii sau facturii.

Avizul de însoțire a mărfii, reprezintă un formular cu regim special distribuit de unitatea fiscală teritorială care servește ca: document pentru eliberarea din magazine a mărfii, a produselor ori altor valori destinate vânzării, trimise pentru prelucrare la terți, spre păstrare sau în custodie; document de însoțire pe timpul transportului; documentul justificativ de scădere din gestiunea furnizorului; document pentru întocmirea facturii; document de primire în gestiunea cumpărătorului. Avizul de însoțire a mărfii este întocmit de către unitățile ce nu au posibilitate de a întocmi facturii în momentul livrării mărfurilor produselor ori a altor valori materiale, datorită unor condiții obiective. Este emis de compartimentul de desfacere care semnează de întocmire. Pe avizul de însoțire emis pentru valori materiale trimise la terți pentru prelucrare se face mențiunea “pentru prelucrare la terți”. Avizul de însoțire a mărfii nu constituie un document legal pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată la cumpărători. Aceștia au obligația de a solicita furnizorilor emiterea facturilor în termen de 3 zile.

Chitanța fiscală reprezintă un formular cu regim special distribuit de unitatea fiscal teritorială care servește ca: document justificativ privind cumpărarea unor produse ori prestarea de servicii în situația în care nu este întocmită factură; document justificativ de înregistrare în contabilitate.

Factura fiscală reprezintă un formular cu regim special, care servește ca: documente pe baza căruia este întocmit instrumental de decontare a mărfii și produselor livrate, lucrărilor executate ori serviciilor prestate; document de încărcare în gestiunea primitorului; document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și a cumpărătorului. Aceasta este întocmită de departamentul desfacere ori alt department, la livrarea produselor și mărfurilor, executarea de lucrări și prestarea de servicii, în baza prevederilor de livrare, a avizului de însoțire a mărfii ori a altor documente ce atestă executarea lucrărilor și prestarea de servicii. Factura fiscal trebuie să cuprindă informațiile următoare: seria și numărul facturii; data emiterii facturii; numele, adresa și codul de înregistrare fiscal al persoanei care emite factura și al beneficiarului de servicii ori bunuri; denumirea și cantitatea de bunuri livrate, denumirea serviciilor prestate; cota de TVA ori mențiunea scutit cu drept de deducere, după caz; scutit fără drept de deducere, neimpozabil ori neinclus în baza de impozitare; valoarea TVA pentru operațiunile taxabile.

În cursul unei luni se prevăd și documente pentru centralizarea operațiunilor realizate de agenții economici plătitori de TVA și anume:

Jurnalul de vânzări care servește ca: registru jurnal auxiliary pentru înregistrarea vânzărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii; document de stabilire lunară a TVA colectată; document de control al unor operații înregistrate în contabilitate. Se întocmește într-un singur exemplar unde se înregistrează zilnic elementele necesare determinării corecte a TVA colectată datorată. Este completat pe baza documentelor tipizate ( facturi / documente doveditoare) cu privire la vânzările de valori materiale și prestările de servicii.

Unitățile scutite de obligația emiterii unei facturi au obligația de a utiliza documentul “Borderoul de vânzare/încasare”. Acesta servește ca document de centralizare zilnică a încasărilor sau vânzărilor realizate de unitate, precum și la înregistrare acestora în jurnalul de vânzări și stabilirea TVA colectată. Este întocmit de compartimentul financiar – contabil în baza monetarelor ori borderourilor de vânzare, notelor de plată, borderourilor de decontare a prestațiilor, centralizatorul vânzărilor cu plată în rate, întocmite de unitate.

Jurnalul de cumpărări, servește ca: registru jurnal auxiliar pentru înregistrarea cumpărărilor de valori materiale ori a prestărilor de servicii; document de stabilire lunară a TVA; document de control al unor operațiunii înregistrate în contabilitate. Baza de înregistrare o constituie documentele tipizate cu privire la cumpărările de valori materiale ori prestări de servicii. Se întocmește într-un singur exemplar, unde sunt înregistrate zilnic elementele necesare corectei stabilirii a TVA deductibilă.

Decontul pentru TVA constituie documentul ce trebuie depus lunar la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare, în decontul TVA se evidențiază suma impozabilă și taxa exigibilă.

Agenții economici plătitori de TVA au obligația de a depune deconturi în fiecare lună, indifferent dacă au realizat sau nu operațiuni ori dacă suma de plată ori de rambursat este 0. Dreptul de deducere a TVA înscrisă în documentul pentru cumpărări este determinată în funcție de data facturării, a chitanței fiscale ori a altui document.

Capitolul II.

Norme fiscale și contabile privind taxa pe valoarea adăugată

2.1 Reguli fiscal – contabile privitoare la taxa pe valoarea adăugată

Тaxa ре valоarеa adăugată (Т.V.Α.) еѕtе un imроzit indirесt, сalсulat ре valоarеa adăugată rеalizată dе сătrе реrѕоanеlе imроzabilе înrеgiѕtratе în ѕсорuri dе ТVΑ și ѕuроrtat dе сătrе соnѕumatоrii finali. Т.V.Α. еѕtе un imроzit indirесt сarе ѕе ѕtabilеștе aѕuрra ореrațiilоr рrivind tranѕfеrul рrорriеtății bunurilоr, рrесum și aѕuрra сеlоr рrivind рrеѕtărilе dе ѕеrviсii și еxесutărilе dе luсrări.

Din punct de vedere al TVA sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ condițiile următoare:

Sunt considerate livrări de bunuri sau prestări de servicii efectuate cu plată sau operațiuni asimilate acestora;

Livrarea sau prestarea sunt realizate de o persoană impozabilă;

Locul livrării sau prestării este considerat a fi în România, deoarece este o operațiune impozabilă în România.

Dacă aceste condiții se îndeplinesc operațiunea intră în sfera de aplicare a TVA, dar pentru determinarea TVA-ului aplicabil trebuie determinat unde are loc operațiunea. Astfel dacă:

Primele trei condiții sunt îndeplinite și locul operațiunii este în România, atunci se aplică TVA în conformitate cu prevederile naționale;

Primele trei condiții sunt îndeplinite și locul operațiunii este într-un alt stat membru, atunci se aplică TVA în conformitate cu dispozițiile acelui stat membru;

Locul operațiunii este în afara Comunității, așa cum este aceasta definită în legislație, atunci se aplică TVA în conformitate cu dispozițiile statului necomunitar.

Este considerată operațiune impozabilă și importul de bunuri realizat în România, dacă locul importului este în România, conform prevederilor legale.

Operațiunile impozabile pot fi:

Operațiuni taxabile (se aplică cota standard ori cotele reduse) – furnizorii și/sau prestatorii au drept de deducere aferent bunurilor și/sau serviciilor achiziționate destinate realizării operațiunilor respective;

Operațiuni scutite de taxă cu drept de deducere la care nu se aplică TVA dar furnizorii și/sau prestatorii au drept de deducere a TVA aferentă bunurilor și/sau serviciilor achiziționate destinate realizării operațiunilor respective;

Operațiuni scutite de taxă fără drept de deducere la care nu se aplică TVA, dar furnizorii și/sau prestatorii nu au drept de deducere a TVA aferentă bunurilor și/sau serviciilor achiziționate destinate realizării operațiunilor respective.

Importuri sau achiziții intracomunitare, scutite de taxă.

Au statut de operațiuni scutite fără drept de deducere operațiunile realizate de întreprinderi mici, a căror cifră de afaceri anuală este inferioară plafonului de 65.000 – 220.000 lei (regim special de scutire). Nu se includ în cifra de afaceri livrările de active fixe sau livrările intracomunitare de mijloace de transport noi. În acest caz nu se datorează taxa și nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții.

Persoanele impozabile sunt persoanele ce desfășoară de manieră independentă o activitate economică.

Instituțiile publice sunt persoane impozabile pentru activitățile economice care ar produce distorsiuni concurențiale dacă ar fi tratate ca persoane neimpozabile ( exemple: furnizare de utilități, telecomunicații, transport de bunuri sau persoane, operațiunile posturilor publice de radio și TV etc.).

Activitățile economice cuprind activitățile de producție, comerț, prestări de servicii, activități agricole, profesii libere sau asimilate.

Figura nr. 2.1 Persoanele impozabile și/sau neimpozabile și activitățile economice

Sursa: Țâțu L. (colectiv), Fiscalitate de la lege la practică, ediția a VIII –a , Ed. C.H.Beck, București, 2013

Constituie livrare de bunuri sau operațiune asimilată următoarele: orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, în cadrul unui contract care prevede că plata se efectuează în rate (excepție făcând leasing-ul), transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite; bunurile constatate lipsă din gestiune; folosirea de către persoane impozabile a bunurilor achiziționate sau fabricate, în scopuri ce nu au legătură cu activitatea economică desfășurată ori pentru a fi puse la dispoziție altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă a fost dedusă; acordarea de bunuri de valoare mică, în mod gratuit, în cadrul acțiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol sau reprezentare, dacă:

depășesc 3‰ din cifra de afaceri, în cazul acțiunilor de mecenat și sponsorizare;

depășesc 100 lei/cadoul acordat, în cazul acțiunilor de protocol.

Cu privire la livrarea de bunuri există și unele excepții, și anume referitoare la livrările de bunuri ce nu sunt asimilate. Acestea sunt: bunurile acordate gratuit din rezerva de stat, ca ajutoare umanitare; bunurile ce se acordă în mod gratuit în scop de publicitate, de stimulare a vânzărilor ori în scopuri legate de desfășurarea activităților economice; bunurile ce se acordă gratuit în cadrul acțiunilor de mecenat, sponsorizare, protocol, ori alte destinații prevăzute de lege, în limitele prevăzute de lege; non – transferurile în cadrul livrărilor intracomunitare.

Dacă locul realizării este considerat a fi în România, sunt asimilate operațiunilor impozabile următoarele: prestarea de servicii (orice activitate care nu intră în sfera livrării de bunuri, de exemplu: transport de marfă și persoane, servicii de poștă, televiziune, activitatea hotelieră etc.), importul de bunuri efectuat în România și achizițiile intracomunitare de bunuri – dacă sunt considerate transferuri și nu nontransferuri. Excepție fac achizițiile, altele decât mijloace de transport noi sau produse accizabile, a căror valoare nu depășește 10.000 euro/an, respectiv achizițiile realizate de persoane impozabile ce efectuează doar livrări de bunuri scutite fără drept de deducere.

2.2 Exigibilitatea și faptul generator al taxei pe valoare adăugată

2.3 Aspecte practice privind contabilitatea și fiscalitatea taxei pe valoarea adăugată